Nursing in Hematologie

INGRIJIRI IN BOLI HEMATOLOGICE Hematologia este ramura medicinei interne care se ocupă cu sângele, organele care îl produc şi bolile acestuia. Hematologia include studiul etiologiei, diagnosticării, tratării, identificării posibilelor complicaţii si profilaxiei bolilor sangvine. Medicul de laborator este cel care realizează toate testele necesare studiului sângelui. Bolile sangvine afectează producerea sângelui şi/sau a componentelor acestuia, cum ar fi celulele sangvine (hematii, tromobocite si leucocite), hemoglobina, proteine sangvine(ex. albumine, globuline, TGP, TGO, factori ai coagulării, imunoglobuline, anticorpi, transferina, ceruloplasmina, etc), mecanismele coagularii, etc. NOTIUNI DE FIZIOLOGIE Sl SEMIOLOGIE ALE SANGELUI Componentele si functiile sangelui: -sangele este un tesut lichid care reprezinta 6-8% din greutatea corporala format din doua sectoare: unul circulant si altul de formare a celulelor. 1. Sectorul circulant: este format din elemente figurate (celule functionale mature) si mediul lichid unde ele circula - plasma. Elementele figurate reprezinta 45% din volumul sanguin si sunt: -hematii care au rolul de a transporta O2 catre tesuturi si CO2 catre organele secretoare; mentine echilibrul acidobazic. Numarul de hematii este de 4.500.000 – 5.000.000/ mm cub. -leucocitele au rol in apararea organismului de infectii, numarul lor fiind de 5.000-8.000/ mm cub. -trombocitele intervin in procesul de hemostaza. Numarul lor este de 150.000-300.000/mm cub. 2. Sectorul de formare a celulelor este reprezentat de organele hematoproteice: -maduva osoasa: formeaza granulocite, trombocite, eritrocite; -ganglionii limfatici; -splina; -formatiuni limfoide (amigdalele). Ganglionii limfatici, splina si amigdalele formeaza limfocite si monocite. 3. Functiile sangelui: -transporta oxigenul si substantele nutritive la tesuturi iar CO2 la plamani; -rol in termoreglare; -rol in apararea organismului;

-mentine presiunea osmotica hidrostatica; -transporta produsii de catabolism spre organele excretoare. 4. Rolul splinei: -rezervor de sange; -rol in metabolismul fierului („cimitirul eritrocitelor“); -rol in metabolismul glucidelor, mineralelor (K, S, Ca, P); -rol hematopoietic; -rol in autoaparare, prin elaborare de anticorpi; -hemostaza : este un mecanism care permite oprirea hemoragiei in cazul lezarii vaselor. Intervin factori vasculari (vasodilatatie), trombocitari si plasmatici. Cuvântul hema vine din grecescul aima ce înseamnă sânge iar -ologie înseamnă studiu al. Evaluarea morfo-functionala a sangelui si a organelor hematoformatoare Examene de laborator – examenul sangelui: -pentru explorarea seriei albe: numararea leucocitelor si stabilirea formei leucocitare; -pentru explorarea seriei rosii: numararea hematiilor, hematocrit, hemoglobina, numararea reticulocitelor, stabilirea rezistentei globulare, electroforeza hemoglobinei, sideremia si bilirubinemia; -pentru explorarea functiei de coagulare: numararea trombocitelor, fibrinemiei, TS, TC, timp de protrombina, test Coombs, timp Howell; -alte examene: VSH, proteinemia; -examenul materiilor fecale : examen parazitologic, reactia Adler; -examenul urinei: pentru evidentierea hematuriei microscopice si pentru evidentierea hemoglobinuriei nocturne; -examenul sucului gastric: pentru determinarea chimismului gastric (hipo si anaciditate gastrica sunt cauze de anemie). Testul Rumpel-Leede – proba pozitiva cand apar aproximativ 15 petesii sub nivelul de aplicare a mansetei pneumatice. Acest test exploreaza fragilitatea capilarelor sanguine.

Explorarea organelor – punctie osoasa. Hematoformatoare: -punctia ganglionara (biopsie); -punctia splenica, scintigrama hepatica, scintigrama splenica; -ecografie abdominala.

TESTE UZUALE DE HEMATOLOGIE HEMOLEUCOGRAMA Hemoleucograma completa esre o nanaliza care masoara urmatoarele elemente: -

Cantitatea totala de hemoglobina- HGB Nr globule rosii din sg – eritrocite- RBC Nr. Globule albe din sg – leucocite –WBC Procentul de globule rosii – hematocrit – HCT Media volumului globulelor – MCV – marimea globulelor rosii Media globulara a hemoglobinei – MCH Concentratia medie a hemoglobinei – MCHC Nr. de trombocite - PLT

Hematocritul Reprezinta masa de hematii (globule rosii) dintr-un anumit volum de sange Hematocritul se poate defini ca fiind volumul stratului de globule rosii (in procente) fata de volumul total al sangelui Valori normale ale hematocritului:  la barbati = 40-48%  la femei = 36-42%  la copii 2-15 ani = 36-39%.  Cresterea hematocritului se intalneste rar, cand se pierde multa apa din corp prin transpiratie, prin febra, prin varsaturi (deshidratare) precum si in boala care se caracterizeaza prin cresterea exagerata a numarului de globule rosii (poliglobulie).  Scaderea hematocritului se observa in anemii, in pierderea de sange sau cand se consuma multe lichide inainte de recoltarea sangelui. Hematocritul, alaturi de numaratoarea globulelor rosii si de dozarea hemoglobinei, ajuta la punerea unui diagnostic mai precis de anemie. Hemoglobina  Culoarea rosie a sangelui, respectiv a globulelor rosii este data de o substanta chimica care contine un pigment pe baza de fier, numit hemoglobina.  Aceasta substanta are capacitatea de a fixa oxigenul din aer la nivelul plamanilor, pe care apoi de a-l transporta in tot organismul, la celule.

Scaderea cantitatii de hemoglobina indica o anemie si acest fapt se datoreaza fie reducerii continutului globulelor rosii in hemoglobina, fie scaderii numarului de globule rosii. Sunt oameni cu un numar aproape normal de globule rosii, dar acestea contin hemoglobina putina, situatie care se intalneste in asa-zisele anemii hipocrome. Exista si cazuri de anemii hipercrome, in care cu toate ca sangele contine hemoglobina in limitele normale, anemia se datoreaza scaderii numarului de globule rosii (hematii). Hemoglobina se exprima fie in procente la 100 ml sange, fie in grame la 100 ml sange. Valori normale ale hemoglobinei:  la barbati = 13-16 g la 100 ml sange  la femei = 11-15 g la 100 ml sange.

Eritrocite-Globulele rosii

Valori normale ale numarului de globule rosii:

 barbati = 4,2-5,6 milioane pe 1 mm cub  femei =3,7-4,9 milioane pe 1 mm cub  copii (1-5 ani)= 4,5-4,8 milioane pe 1 mm cub. O scadere sub 4 milioane de eritrocite la barbati si 3,5 milioane la femei indica o anemie, care trebuie tratata. Anemiile sunt produse de numeroase cauze: pierderi mari de sange (hemoragii), boli infectioase acute si cronice, boli produse de paraziti, intoxicatii cu diferite substante chimice, lipsa de fier si de vitamine, subalimentatie etc. Cresterea numarului de globule rosii peste 5,5-6 milioane pe 1 mm cub se intalneste in pierderile mari de apa (deshidratare) si in poliglobulie (eritrocitoza), boala rara.

Creşterea nr.de hematii = poliglobulie Scăderea nr.de hematii = anemie Leucocite-globule albe Valori normale ale numarului de globule albe:  la adulti = 4000-8000 pe 1 mm cub  la copii (1-6 ani) = 4000-1000 pe 1 mm cub. Un numar crescut de leucocite (leucocitoza) se intalneste in infectiile acute cu microbi sau paraziti, in infectiile cronice si in general in toate bolile insotite de febra. Leucocitoza este un mijloc natural de aparare a organismului deoarece prin mobilizarea unui numar mare de leucocite care au rolul de a ucide si fagocita microorganismele patogene, organismul lupta impotriva infectiilor. Un numar foarte crescut de leucocite peste 20.000/mm cub se intalneste atat in ale bolile sangelui cat si in infectii deosebit de grave, peritonite, septicemii, Scaderea numarului de leucocite sub 3000/mm cub se intalneste in unele infectii cu virusuri, in anemii, organisme tarate fara capacitatea de a mai lupta impotriva infectiilor, in imbolnavirea maduvei osoase - structura responsabila cu producerea acestora.

creşterea nr.de leucocite peste V.N. = leucocitoză scăderea nr. de leucocite sub V.N. = leucopenie

Formula leucocitara Globulele albe din sange nu sunt toate la fel fiind foarte variate ca forma, structura si functii. Dupa modul in care ele se coloreaza cu colorantii s-au descris mai multe tipuri de globule albe, fiecare avand un anumit rol in organism si o semnificatie. In cele ce urmeaza vom descrie numai patru tipuri de leucocite, dintre cele mai importante, care se exprima in procente. Polinuclearele sau granulocitele neutrofile Reprezinta procentul cel mai mare de leucocite din sange. -

Cresterea numarului de neutrofile se intalneste in bolile infectioase acute, de obicei atunci cand creste si numarul de leucocite. Scaderea procentului de neutrofile se produce in bolile infectioase cronice. Este o scadere relativa prin cresterea procentului altor tipuri de leucocite.

Polinuclearele sau granulocitele eozinofile Sunt in procent crescut mai ales in bolile produse de paraziti si in bolile alergice. Monocitele Monocitele se gasesc crescute in bolile produse de virusuri si in unele boli de sange. Limfocitele Limfocitele in procent mare se intalnesc in bolile cronice, in bolile virale si bolile de sange. Scaderea relativa a limfocitelor are loc in bolile care cresc numarul de granulocite neutrofile. Trombocitele cele mai mici elemente solide ale sangelui, au rolul important de a produce coagularea (inchegarea) sangelui. In caz de hemoragie, prin leziuni ale vaselor sanguine, trombocitele se aduna in gramezi si contribuie, pe langa alte mecanisme la formarea cheagului si inchiderea ranii si deci la oprirea hemoragiei Valori normale ale trombocitelor: 150 000-300 000/mm cubi. -

-

Scaderea trombocitelor sub 80 000- 100 000 pe 1 mm cub predispune la sangerearea vaselor sanguine, chiar dupa leziuni foarte mici. De aceea, inainte de orice operatie, se recomanda numaratoarea trombocitelor. Din contra, cresterea numarului de trombocite, peste 400 000 poate predispune coagularea accentuata a sangelui chiar in interiorul corpului, impiedicand circulatia in vase, cu producerea de cheaguri, infarcte, tromboflebite, accidente vasculare cerebrale, etc.

Trombocite 150-400 mii /mm3 creşterea nr. de trombocite peste V.N. = trombocitoză scăderea nr. de trombocite sub V.N. = trombocitopenie Timpul de coagulare (T.C.) -

Clasic pentru a aprecia puterea de coagulare a sangelui in cazul unei hemoragii sau in vederea unei operatii chirurgicale, se determina t.c. dupa cum urmeaza: se recolteaza o picatura de sange din pulpa degetului, se pune pe o lama de sticla si se cronometreaza timpul care a trecut pana la coagularea sangelui. Valori normale ale timpului de coagulare sunt de: 8-12 minute. Depasirea acestui timp (T.C. crescut) arata ca, coagularea sangelui se face cu intarziere, fapt ce poate predispune la sangerari, la hemoragii.

-

Un T.C. scazut (sub cinci minute) indica o coagulare anormal de rapida a sangelui putand duce la coagularea sangelui chiar in vasele sanguine, asa cum se intampla in unele infectii microbiene. Timpul de sangerare (T.S.) -

-

Este o analiza care se efecteaza tot in scopul cercetarii puterii de coagulare a sangelui. Analiza nu se face pe lama, in afara corpului ci chiar pe organismul omului. Cu un ac se inteapa usor lobul urechii astfel incat sa iasa o picatura de sange, apoi se cronometreaza timpul care trece pana cand intepatura nu mai sangereaza. Valori normale ale timpului de sangerare: 3-4 minute. Prelungirea T.S. indica o perturbare in mecanismul de coagulare a sangelui, cu tendinta la hemoragie. :• hemofilie• afibrinogenie.

Timpul Howell -

-

Analiza se face cand medicul suspecteaza o tulburare in coagularea sangelui mai ales dupa tratament cu substante anticoagulate (trompostop, heparina, etc.). Depasirea dozei acestor medicamente poate scadea capacitatea de coagulare a sangelui, fapt ce predispune la hemoragii. Rezultatul analizei se exprima in timpul necesar pentru coagularea plasmei, dupa ce i s-a adaugat o cantitate de calciu. Valori normale ale timpului Howell: 60-120 secunde.

Timpul Quick sau timpul de protrombina aceste analize se mai fac si inaintea operatiilor chirurgicale, pentru a se stabili daca nu exista riscul unei hemoragii, la persoanele care prezinta sangerari repetate din cavitatea nazala (epistaxis), gingii (gingivoragii), etc., precum si la bolnavii sub tratament cu medicamente anticoagulante pentru a urmari efectul acestora -

-

Exploreaza capacitatea de coagulare a sangelui. Intr-o eprubeta peste plasma bolnavului se adauga un reactiv special si se cronometreaza timpul, in secunde, necesar pentru coagularea plasmei. Rezultatele se mai dau si in procente de activitate a protrombinei. Valori normale ale timpului Quick: 12-15 secunde sau 80-100

Testul Coombs Test Coombs direct, sau Test antiglobulinic direct Demonstrarea prezentei de imunoglobuline sau a complementului pe suprafata hematiilor sustine diagnosticul de distructie eritrocitara mediata imun. Recomandari - investigarea reactiilor transfuzionale acute sau intarziate (demonstrarea fixarii pe suprafata eritrocitelor de la donator a aloanticorpilor prezenti in serul pacientului); - suspiciune de hemoliza autoimuna; - boala hemolitica a nou-nascutului; - hemoliza imuna indusa de medicamente;

- atunci cand martorul auto efectuat in cadrul grupajului sanguin, screening-ului prezentei de aloanticorpi si testelor de compatibilitate este pozitiv. Pregatire pacient Nu este necesara o pregatire prealabila. Metoda  

 

  

Se foloseste metoda de hemaglutinare pe lama. NOTA: in laboratoarele Synevo se efectueaza testul Coombs cu antiglobulina umana polispecifica Specimen recoltat - sange venos. Recipient de recoltare - vacutainer cu K3-EDTA Cantitate recoltata - cat permite vacuumul. Prelucrare necesara dupa recoltare - o parte din eritrocite se spala de trei-patru ori cu solutie salina normala, urmata de prepararea unei suspensii eritrocitare in ser fiziologic steril 5 % Cauze de respingere a probei - specimen coagulat. Stabilitate proba - testul se efectueaza imediat, daca acest lucru nu este posibil, proba se pastreaza 48 ore la 2-8o C.

Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) Este o analiza simpla care se bazeaza pe proprietatea globulelor rosii de a sedimenta, de a se depune intr-un tub de sticla dupa ce sangele recoltat din vena a fost amestecat cu o substanta anticoagulanta. VSH se deosebeste de hematocrit prin faptul ca sangele se separa spontan dupa un oarecare timp in plasma si globule rosii, fara ca sa fie centrifugat in prealabil. Daca un tub subtire, inalt de 200 mm, se umple cu sange si se mentine in pozitie verticala timp de o ora si apoi doua ore, se observa cum deasupra se separa plasma. Valoarea VSH se socoteste dupa numarul de mm de plasma separata intr-o ora si in doua ore. Valori normale ale vitezei de sedimentare a hematiilor:

 la barbati = 3-10 mm, la o ora; 5-15 mm la 2 ore  la femei = 6-13 mm la o ora; 1-20 mm la 2 ore  la copii mici = 7-11 mm la o ora. Cresteri patologice  • leucoze  • mielom  • boala Hodgkin - neoplasm al ganglionilor limfatici Cresteri fiziologice normale  • menstruatie  • ultimele luni de sarcina  • la copii.

Cresterea VSH se intalneste in numeroase boli. Din aceasta cauza, o crestere a VSH nu este specifica si nu poate pune un diagnostic de boala ci arata medicului ca undeva in organism exista o infectie acuta sau cronica, o boala cronica neinfectioasa sau o dereglare a functiei normale a unor organe interne (ficat, rinichi, plamani, etc.). VSH este o analiza de orientare si numai medicul se pricepe sa caute dintre sutele de cauze pe cea care a produs cresterea peste normal a valorii VSH. Cresterea VSH peste 40-50 mm la ora constituie un semnal de alarma, chiar in lipsa altor simptome de boala. In acest caz, repetarea analizei dupa doua saptamani este absolut necesara. Dupa cum valorarea VSH scade, se mentine sau creste, medicul isi poate da seama si de evolutia bolii. Dar VSH poate creste si in unele conditii fiziologice, asa cum s-a constatat la femei in perioada menstruala sau dupa luna a patra de sarcina, ori la persoanele mai in varsta. Exista si persoane care toata viata au VSH moderat crescut (20/40 mm) fara sa aiba vreo boala - constitutional. Totusi cresteri foarte mari ale VSH se intalnesc in aproape toate infectiile acute microbiene si virale, in tuberculoza, in reumatism, in anemie, in unele boli parazitare, in boli hepatice, ale rinichilor, in boli tumorale, etc. Grupele de sange Globulele rosii (eritrocitele) din sangele uman difera din punct de vedere imunologic. Ele se deosebesc de la o persoana la alta prin prezenta sau absenta unor substante chimice speciale, care se regasesc atat pe suprafata eritrocitelor cat si in serul sanguin. Pe baza acestor deosebiri in compozitia sangelui, oamenii au fost impartiti in mai multe grupe sanguine. Dar in mod obisnuit, in laborator se analizeaza numai doua sisteme de grupe sanguine sistemul OAB si sistemul RH. Sistemul OAB Sistemul OAB cuprinde patru grupe sanguine. Cu exceptia grupei 0(1) globulele rosii contin o substanta cu rol de antigen numita aglutinogen. Pe de alta parte, serul oamenilor, cu exceptia grupei AB(IV), contine alta substanta cu rol de anticorpi (aglutinina). Exista doua aglutinine: α si β. Venirea in contact a antigenelor A si B cu aglutininele respective ( α si β.) produce aglutinarea (alipirea una de alta) globulelor rosii. Este deci foarte important ca atunci cand se fac transfuzii de sange sa nu se intalneasca antigenul A cu anticorpii α si antigenul B cu anticorpii β.

Grupele umane sanguine in sistemul OAB

DETERMINAREA GRUPELOR DE SANGE Determinarea grupelor sanguine prin metoda Beth-Vincent cu ser antiA antiB Hematia umană are un număr foarte mare de antigene pe suprafaţa sa. Anticorpii respectivi poartă numele de aglutinine pentru faptul că provoacă reacţii de aglutinare. Aglutininele sunt anticorpi naturali şi se găsesc în serul sanguin. D e o importanţă deosebită sunt aglutinogenele A şi B, precum şi aglutinogenul Rh. Studierea fenomenului de hemaglutinare a făcut posibilă descoperirea grupelor sanguine de bază sistemul O.A.B. (zero, A, B) Sistemul sanguin O.A.B. cuprinde patru grupe de sânge. Grupele se notează după numele aglutinogenului, deosebindu-se astfel: grupa: 0 (zero) A, B şi AB. Un alt cercetător clasifică grupele sanguine notându-le cu cifre romane: I, II, III, IV. Astăzi, pentru a înlătura posibilitatea unei interpretări greşite a grupelor sanguine de bază, ambele clasificări au fost unificate, sistemul sanguin OAB fiind reprezentat astfel: grupa 0 (zero unu) A II (A-doi) B III (B-trei) AB IV (AB-patru)

aglutinogen (antigen)

aglutinine (anticorp)

A B AB

α şi β β α _

După cum se vede, grupa 0 (I) nu are nici un aglutinogen (zero aglutinogen), celelalte au aglutinogen A sau B, sau amândouă - AB.

Determinarea grupelor sanguine se face prin două metode: 1) metoda directă Beth-Vincent 2) metoda inversă - Simonin Transfuzia de sânge nu se poate efectua fără determinarea grupei sanguine. Metoda Beth-Vincent cu ser anti-A anti-B(aglutinine cunoscute şi aglutinogen necunoscut); Principiu: - se pune in contact pe lama ser hemotest, care contine Ag cunoscute, cu sange de grup necunoscut. Aparitia hemagutinizarii in picatura de ser cu Ac cunoscuti indica prezenta Ag corespunzator Materiale necesare: - ser hemotest O/I(contine Ac α si β ) sau anti AB - ser hemotest A/II(contine Ac β ) sau anti B - ser hemotest B/III(contine Ac α ) sau anti A - 2 lame de sticla, pipete, ac steril, vata, alcool Metoda de lucru: Se foloseşte sânge venos 3-4 ml. Pe o lamă cu godeuri, se picură câte o picătură de ser ANTI A respectiv ANTI B; alături, în dreptul fiecărei picături de ser, se adaugă câte o picătură de eritrocite de determinat (picătura de 10 ori mai mică decât picătura de ser); picăturile de ser se omogenizează cu cele de eritrocite, cu colţul unei lame sau cu bagheta de sticlă; după 3-4 secunde, apar primele semne de aglutinare, iar reacţia este completă după un minut.

1. Dacă aglutinarea nu se produce, înseamnă că sângele cercetat nu are aglutinogenul. Aparţine grupei 0I. 2. Dacă aglutinarea se produce în serul ANTI A, înseamnă că sângele cercetat are aglutinogen A. Sângele aparţine grupei AII. 3. Dacă aglutinarea se produce în serul ANTI, B, înseamnă că sângele de cercetat are aglutinogen B. Sânge/e aparţine grupei B III. 4. Dacă aglutinarea se produce în ambele seruri-test, înseamnă că sângele conţine atât aglutinogen A, cât şi aglutinogen B ; Face parte, deci, din grupa AB IV. ∎ Important: simultan cu determinarea antigenelor A şi B, prin metoda de mai sus, este obligatorie şi determinarea anticorpilor, prin metoda Simonin. Metoda inversă - Simonin (aglutinogen cunoscut şi aglutinine necunoscute) .

Metoda de determinare a aglutininelor Pentru metoda Simonin se folosesc hematii test care se obţin de la fiecare punct de transfuzie; valabilitatea hematiilor este de maximum 3 zile. Avem, deci, aglutinogen cunoscut şi aglutinine necunoscute. • Materialele necesare sunt aceleaşi ca şi la proba directă(seruri-test, lamă cu 3 godeuri, lame de sticlă curate şi uscate, pipete pentru fiecare ser hemotest în parte, pipete pt.sângele de cercetat, materiale pentru recoltat sângele) dar, în loc de seruri-test, se folosesc eritrocite-test. Este nevoie, de asemenea, de ser sau plasmă, deci nu este suficientă recoltarea numai prin înţeparea pulpei degetului, ci trebuie să se recolteze sânge prin puncţie venoasă. • Tehnica : - cu o pipetă Pasteur, pune câte o picătură din serul sau plasma de cercetat în două godeuri; - deasupra fiecărei picături de ser de cercetat, aflat pe lamă, se pune o picatură din hematiile test - cu aglutinogenul cunoscut, respectiv hematii - test AII şi BIII; Atenţie! Şi prin această metodă, cantitatea de ser este de 10 ori mai mare decât cea de hematii. - se efectuează omogenizarea. interpretarea rezultatelor - Dacă aglutinarea s-a produs în ambele picături omogenizate, înseamnă că în serul de cercetat se află ambele aglutinine (α şi β) ; Serul de cercetat face, deci, parte din grupa 0I. - Dacă aglutinarea se produce numai în picătura de ser în care am pus eritrocite - test BIII - înseamnă că aglutinogenul B s-a întâlnit cu aglutinina omoloagă β ; Deci serul aparţine grupei AII. - Dacă aglutinarea se produce numai în picătura de ser în care am pus eritrocite - test A II - înseamnă că s-a întâlnit cu aglutinina a, care a aglutinat hematiile-test. Serul aparţine grupei B III. - Dacă aglutinarea nu s-a produs în nici una din picăturile serului de cercetat înseamnă că serul nu are aglutinine, deci face parte din grupa ABIV.

Probele de compatibilitate directă majoră - in vivo (Oelecker) - in vitro (Jeanbreau) in vivo - (Oelecker) scop : - verificarea, în plus, dar obligatorie, a felului în care prirnitorul reacţionează faţă de sângele ce i se introduce intravenos, prin transfuzie. materiale: - instrumentele şi materialele necesare efectuării unei transfuzii (vezi transfuzia) - medicamentele necesare pentru eventuale accidente posttransfuzionale pacient - psihic şi fizic, ca pentru puncţia venoasă execuţia - asistenta se spală pe mâini - îmbracă mănuşi sterile - instalează aparatul de transfuzie - lasă să se scurgă prin picurător primii 20 ml de sânge - reglează ritmul de scurgere la 10-15 picături/minut, timp de 5 minute - supraveghează foarte atent pacientul timp de 5 minute - dacă apar semnele incompatibilităţii de grup (senzaţie de frig , frison, cefalee, dureri lombare,

tahicardie, urticarie, congestia feţei), întrerupe transfuzia şi anunţă medicul - dacă nu apar semnele incompatibilităţii de grup, introduce din nou 20 ml sânge în ritm mai rapid după care reglează ritmul Ia 10-15 picături/minut - supraveghează pacientul timp de 5 minute - dacă nu apar semnele incompatibilităţii de grup, continuă transfuzia în ritmul prescris. DE ŞTIUT: - în stabilirea incompatibilităţii de grup se vor observa simptomele obiective şi sesizările spontane ale pacientului DE EVITAT: - A se pune întrebări frecvente pacientului ce ar sugera anumite simptome, îngreunând orientarea în faţa cazului. in vitro - (Jeanbreau) Scop: decelează anticorpii din serul bolnavului, care ar putea distruge eritrocitele donatorului - pune în evidenţă incompatibilitatea în sistemul OAB, prezenţa de anticorpi imuni din sistemul Rh (dacă primitorul este Rho (D) negativ şi are anticorpi anti-Rho (D), iar donatorul Rh-pozitiv a fost greşit determinat ca Rh-neg) materiale: - lame de sticlă curate, degresate, uscate - flaconul sau punga cu sângele de cercetat - seringi şi ace sterilizate - pipete, mănuşi de protecţie - termostat, vată, alcool pacient Psihic şi fizic ca la puncţia venoasă execuţia -asistenta se spală pe mâini -îmbracă mănuşile sterile - recoltează sânge prin puncţie venoasă - introduce sângele la centrifugă - pune o picătură din plasma primitorului pe o lamă peste care adaugă eritrocite de la donator - respectă proporţia de 1/10 între globule şi ser - citeşte rezultatul după 5 minute, la rece -adaugă o picătură de papaină şi introduce la termostat timp de 30 minute Interpretare -dacă în picătură se produce aglutinarea, sângele primitorului nu este compatibil cu sângele donatorului -dacă nu se produce aglutinarea, sângele este compatibil şi poate fi transfuzat Sistemul Rh Sistemul Rh - prescurtarea Rh provine de la o specie de maimute (Rhesus) la care s-a descris prima data factorul Rh. Pe baza sistemului Rh, globulele rosii umane au fost impartite in doua tipuri: cele care poseda antigenul sau factorul Rh (Rh pozitive) si cele care nu poseda acest antigen (Rh negative). Persoanele care au acest factor in sange se numesc Rh pozitive si reprezinta circa 85% din populatie, iar restul persoanelor de 15% care nu au acest factor se numesc Rh negative SEMNE SI SIMPTOME IN BOLI HEMATOLOGICE

 Paloarea pielii poate fi constitutionala datorita unei vascularizatiei deficitare a tegumentelor, sau unei

   





vasoconstrictii cutanate (reactii la temperaturi scazute, emotii) sau patologica ca, de exemplu, in anemii In diferite boli, paloarea poate capata nuante particulare care adesea reprezinta un semn patognomonic in stabilirea diagnosticului. Asa de exemplu, in anemia Biermer si in cancer pielea capata o paloare cu nuanta galbuie (pai), in cloroza - galben-verzuie, in anemia aparuta brusc dupa o hemoragie gastrica paloarea este extrema, inclusiv a conjunctivelor, in anemia din mieloza acuta constatam o paloare extrema a buzelor, in anemia sideropriva paloarea se asociaza cu ragade ale comisurilor bucale si unghii friabile. Roseata anormala a tegumentelor poate fi provocata de dilatarea excesiva a vaselor cutanate, de transparenta mai accentuata a tegumentelor precum si de cresterea numarului globulelor rosii si a continutului sanguin in hemoglobina.Poliglobuliile se caracterizeaza printr-o roseata accentuata a fetei. Pruritul este o senzatie neplacuta, acompaniata frecvent de grataj. In functie de localizare putem vorbi de prurit localizat si generalizat. Pruritul este relativ frecvent si de intensitate moderata, fiind atribuit retentiei de azot si NaCl in tesuturi.in boli hematologice: in boala Hodgkin, poliglobulie, limfoblastom. Hemoragie nazala. Hemoragiile nazale se pot produce si spontan, atunci cand membranele nazale sunt uscate si crapate, in special in zonele cu climat uscat. Persoanele care iau medicamente ce impiedica coagularea normala sunt mai predispuse la hemoragii nazale. Alti factori favorizanti sunt infectiile, tulburarile ereditare de coagulare. Adenopatie Ganglionii limfatici sunt mase de tesut limfoid inconjurate de o capsula de tesut conjunctiv. Ganglionii sunt localizati pe traseul limfei si depoziteaza celule albe speciale care distrug celulele canceroase sau bacteriile din organism. Ganglionii limfatici joaca un rol esential in raspunsul imunitar al organismului, deoarece la nivelul lor sunt initiate numeroase reactii imunitare. Ganglionii limfatici sunt localizati pe gat, in jurul claviculei, in regiunea axilara si in regiunea inghinala. In timpul unui examen clinic, medicul poate palpa aceste zone pentru a cauta ganglioni limfatici mariti sau inflamati. Cresterea marimii ganglionilor este in general rezultatul unei inflamatii locale sau generalizate, dar uneori poate fi cauzata de un cancer. AnorexiePierderea poftei de mancare (anorexia) poate fi cauzata de numeroase boli si afectiuni. Unele din acestea sunt temporare si reversibile, cum este lipsa poftei de mancare datorata unor medicamente; altele sunt mai grave -atunci cand aceasta este cauzata de cancer. Daca lipsa poftei de mancare persista mai mult timp, persoana trebuie sa fie examinata de un medic. ObosealaOboseala nu este un simptom specific unei anumite boli; dimpotriva, ea se intalneste in numeroase boli si afectiuni. Cauzele oboselii cuprind lipsa somnului si suprasolicitarea organismului, dar si tratamentele medicamentoase sau chirurgicale. Lipsa energiei asociata starilor de oboseala impiedica activitatile zilnice normale, ducand la tulburari de atentie si concentrare.

INGRIJIRI IN BOLI HEMATOLOGICE Anemiile  Anemia este o tulburare caracterizata prin nivele scazute de hematii (eritrocite) sau hemoglobina (componenta a eritrocitelor care leaga oxigenul).  Tesuturile necesita un aport constant de oxigen pentru a supravietui. Eritrocitele sunt celule sanguine produse de maduva osoasa hematogena, cu rol in transportul oxigenului la toate celulele organismului.  Anemia se dezvolta cand exista un deficit de fier (ex. din cauza unor hemoragii masive) sau cand dintr-un anumit motiv rata de producere a hematiilor scade sau creste ritmul lor de distructie. Manifestarile clinice, precum si intensitatea acestora, difera in functie de severitatea anemiei. Ele pot include:  slabiciune  oboseala  paloarea pielii  ritm cardiac neregulat  scaderea apetitului  unghii uscate, fragile  respiratii rapide

          

ulceratii ale mucoasei bucale, faringiene sau rectului transpiratii umflarea mainilor si picioarelor sete ameteala scurtarea respiratiei angina pectorala cefalee scaderea puterii de concentrare afectarea memoriei inflamatia mucoasei bucale (stomatita) sau limbii (glosita)

Persoanele cu anemie pernicioasa mai pot prezenta tulburari de mers si echilibru, furnicaturi la nivelul mainilor si picioarelor, confuzie, depresie, si pierderi de memorie. Tratament

  



 Anemia datorata unei diete deficitare poate fi tratata de regula acasa cu suplimente de fier, acid folic, vitamina C sau injectii cu vitamina B12 ce pot fi efectuate chiar de pacient.  Tratamentul chirurgical poate fi necesar in cazul unei anemii cauzate de o hemoragie masiva. Transfuziile de eritrocite pot fi folosite pentru a accelera productia acestora.  Interventii chirurgicale sau terapie medicamentoasa pot fi necesare pentru a controla scurgerile menstruale crescute, trata un ulcer hemoragic sau pentru a indeprata polipii intestinali.  Persoanele cu talasemie nu necesita de regula tratament. Insa, pacientii cu o forma severa a bolii pot avea nevoie de transfuzii sanguine periodice sau de un transplant de maduva osoasa. Anemia pernicioasa. Bolnavii cu acest tip de anemie necesita administrarea pe tot parcursul vietii a injectiilor cu vitamina B12. Anemia aplastica. Tratamentul anemiei aplastice poate implica transfuzii sangine si transplant de maduva osoasa pentru a inlocui celulele alterate cu celule sanatoase. Persoanele cu anemie aplastica sunt susceptibile la infectii. Anemia din bolile cronice. Nu exista un tratament specific pentru anemia asociata unei boli cronice, insa tratarea afectiunii de fond poate ameliora simptomele. Acest tip de anemie devine arareori severa. Daca aceast lucru se intampla, se pot efectua transfuzii sanguine sau se prescriu hormoni ce stimuleaza productia de eritrocite. Anemia hemolitica. Nu exista un tratament spicific pentru anemia hemolitica autoimuna la rece. In cazul, anemiei hemolitice autoimune la cald, aproximativ o treime din pacienti raspund bine la tratamentul cu doze mari de corticosteroizi administrati oral sau intravenos. Pe masura ce starea bolnavului se imbunatateste, dozele de medicament sunt reduse. In cazul pacientilor cu aceasta afectiune, care nu raspund la tratamentul medicamentos, trebuie indepartata chirurgical splina (splenectomie). Aceasta operatie controleaza anemia la aproximativ jumatate dintre persoanele la care se efectueaza. La bolnavii la care interventia nu a avut succes, se prescriu medicamente imunosupresoare Boala(limfomul) Hodgkin  Boala Hodgkin este un cancer al nodulilor limfatici si altor tesuturi limfatice. Este clasificata ca un tip de limfom.  Limfoamele sunt un grup de tumori maligne care afecteaza tesutul limfatic, alcatuit in principal din noduli limfatici si splina. Nodulii limfatici sunt organe de marimea unei boabe de mazare, raspandite in tot organismul, in care celulele imune numite limfocite se matureaza si devin celule care combat infectiile.

 Majoritatea cazurilor de boala Hodgkin debuteaza la nivelul nodulilor limfatici situati in zona pieptului, gatului sau axilei. Simptomatologie  Afectiunea debuteaza cu prezenta unuia sau mai multor noduli limfatici mariti, cel mai adesea in zona gatului, axilei si inghinala. Desi sunt nedurerosi, uneori nodulii limfatici mariti pot deveni sensibili cateva ore dupa ce bolnavul consuma bauturi alcoolice.  Alte simptome ale afectiunii includ: febra, transpiratii nocturne, scaderi in greutate, mancarime si oboseala.  Unii pacienti prezinta febra Pel-Epstein, caracterizata prin cateva zile de temperatura ridicata ce alterneaza cu zile sau saptamani de temperatura normala sau usor scazuta.  In functie de zona in care se dezvolta celulele canceroase, pot sa apara si alte simptome. De exemplu, afectarea nodulilor limfatici de la nivelul toracelui poate ingusta si irita caile aeriene, fapt ce duce la aparitia tusei, discomfortului, si la ingreunarea respiratiei; afectarea nodulilor limfatici de la nivelul abdomenului poate cauza durere sau discomfort abdominal. Tratamentul bolii Hodgkin consta, in principal, din chimioterapie asociata sau nu cu radioterapie. Desi chimioterapia imbunatateste considerabil sansele de vindecare, efectele secundare pot fi grave. Medicamentele chimioterapice pot cauza infertilitate temporara sau permanenta, pot creste riscul de infectii, pot afecta alte organe (ex. inima, plamani), si pot provoca caderea reversibila a parului.Radioterapia creste riscul de aparitie al altor cancere, precum cancerul pulmonar, de san, gastric. Leucemia acuta eritroblastica Leucemia acuta eritroblastica, numita si eritroleucemie, rezulta in urma proliferarii necontrolate a eritrocitelor imature. Semne si simptome  Persoanele afectate prezinta nivele mai mici de eritrocite si trombocite sanatoase, ceea ce determina transportul unei cantitati necorespunzatoare de oxigen la tesuturile organismului. Aceasta stare este numita anemie, si provoaca slabiciune severa si oboseala. De asemenea, bolnavii pot avea si un numar mai mic de leucocite.  Printre manifestarile bolii se mai numara: febra, frisoane, scaderea poftei de mancare si a greutatii, invinetire si sangerare ce apar cu usurinta (datorita nivelului scazut de trombocite), durere articulara si osoasa, cefalee, varsaturi si confuzie.  In plus, pacientii cu leucemie pot prezenta hepatosplenomegalie, ceea ce reprezinta marirea de volum a ficatului si splinei. Marirea acestor organe se simte ca o senzatie de plin sau umflare in abdomen, si poate fi detectata de medic in cursul unui examen fizic. Tratament  Tratamentul leucemiei acute eritroblastice depinde de caracteristicile celulelor anormale prezente, de extinderea bolii, precum si de varsta pacientului, de simptomele prezente si de starea generala de sanatate.  Boala poate avea o evolutie indolenta si, in unele cazuri, tratamentul consta din expectativa si monitorizare in stadiile initiale.  Planul de tratament se bazeaza pe chimioterapie, iar la o parte dintre pacienti se indica si transplantul de maduva osoasa. Chimioterapia consta de obicei in administrarea unei combinatii de 2 sau mai multe medicamente chimioterapice.

 Terapia aplicata dupa remisia bolii include pentru majoritatea pacientilor chimioterapie de intretinere. Limfangita acuta este o infectie bacteriana acuta a vaselor limfatice caracterizata prin aparitia unor dungi rosietice dureroase sub suprafata pielii. Infectia se poate raspandi in circulatia sanguina fiind potential fatala.Limfangita acuta afecteaza o componenta semnificativa a sistemului imun - sistemul limfatic. Produsele de excretie din aproape toate organele corpului se varsa in vasele limfatice si sunt filtrate in nodulii limfatici, organe de mici dimensiuni situate pe traseul vaselor limfatice. Corpii straini, precum bacterii sau virusi, sunt procesati in nodulii limfatici pentru a genera un raspuns imun pentru a combate infectia. Simptomele caracteristice ale afectiunii sunt dungile rosii si late care se intind de la locul infectiei la axila sau regiunea inghinala. Zonele afectate sunt inrosite, umflate si dureroase. De asemenea, pe piele pot sa apara basicute.Infectia bacteriana provoaca o febra de 38-40 grade, o stare generala de rau, dureri musculare, cefalee, frisoane, si scaderea poftei de mancare.Tratament: • • • • •

Din pricina gravitatii bolii, tratamentul trebuie inceput imediat, chiar inainte de aflarea rezultatelor de laborator. Singurul tratament disponibil pentru limfangita acuta este administrarea intravenoasa de doze crescute de antibiotice, de regula penicilina. Alternativ poate fi folosit un antibiotic cu spectru larg care poate distruge multe tipuri de bacterii. Pentru reducerea durerii si febrei se indica administrarea de aspirina si alte medicamente. De asemenea, se pot administra medicamente antiinflamatoare pentru a reduce inflamatia in zona infectata. In unele cazuri poate fi necesara drenarea chirurgicala a abcesului format. Pacientul va fi cel mai probabil spitalizat pe perioada administrarii antibioticului si pentru monitorizare atenta a starii sale de sanatate.

Talasemia este denumirea atribuita unui grup de afectiuni hematologice care afecteaza capacitatea organismului de a produce hemoglobina.Hemoglobina este un compus proteic continut in celule rosii sanguine carora le confera culoarea si functia principala de transportor de oxigen. Este compusa dintr-o fractiune pigmentara care contine fier, numita hem, si o fractiune proteica numitaglobina.Tratamentul talasemiei consta in principal in combaterea anemiei prin transfuzii sanguine regulate.  Majoritatea persoanelor cu talasemie prezinte simptome minore sau sunt asimptomatici, si nu necesita tratament.  Pacientii cu boala hemoglobinei H sau beta talasemie intermediara vor prezenta grade variate de anemie de-a lungul vietii. Ei pot duce o viata relativ normala, insa necesita monitorizare regulata si ocazional transfuzii de sange. Adesea se recomanda suplimente de acid folic pentru a combate anemia.  Pacientii cu beta talasemie majora vor necesita transfuzii sanguine la fiecare 4-6 saptamani, pe toata durata vietii. Transfuziile ajuta la mentinerea nivelului corespunzator de hemoglobina pentru a aproviziona corpul cu oxigen si a prevenii tulburarile de crestere si lezarea organelor.  Insa, tranfuziile sanguine frecvente cresc semnificativ nivelul de fier din organism, ducand la depunerea acestuia la nivelul ficatului, inimii si altor organe. Pentru a elimina excesul de fier se apeleaza la terapia prin chelatie. Acestea implica utilizarea unor medicamentele, precum desferioxamina (se administreaza injectabil), care leaga fierul si ajuta la indepartarea sa prin urina.  Alte tratamente  splenectomia - indepartarea chirurgicala a splinei este necesara in cazul in care este afectata semnificativ  transplantul de maduva osoasa - acest tratament poate vindeca. Hemofilia este o boala de sange rara in care procesul coagularii este afectat ca urmare a lipsei sau prezentei in cantitati insuficiente in sange a unor factori ai coagularii (mai exact factorii VIII, IX si XI).Hemofilia

este o boala genetica, care se mosteneste de la mama in marea majoritate a cazurilor, boala fiind manifesta preponderent la pacientii de sex masculin. Sub denumirea generica de hemofilie se grupeaza de fapt doua boli cu tablou clinic asemanator si cu modalitate de transmitere similara: hemofilia A si hemofilia B. Cele doua boli reprezinta 90 - 95 % dintre deficientele congenitale (care apar de la nastere) severe ale coagularii. Exista si hemofilia C, considerata insa mai mult o entitate distincta, avand alte caracteristici in comparatie cu hemofilia A si B. Semnele si simptomele hemofiliei A si B Bolile se pot manifesta oricand pe parcursul vietii. Absenta sangerarilor la nastere nu exclud insa hemofilia. In perioada imediat dupa nastere sangerarea nu este atat de comuna, insa o data cu aparitia dintilor pot aparea sangerari bucale la eruptia dentara. O data cu deprinderea mersului, copii incep inevitabil sa se loveasca si sa cada, aparand, in general dupa varsta de 2 ani manifestarile clinice clasice la nivelul articulatiilor si muschilor. Semnele si simptomele care se descriu cel mai frecvent sunt:

• • • • • • •

-sangerari prelungite (dar nu excesive) la nivelul abraziunilor (zgarieturilor) si taieturilor minore -la nou nascuti: sangerari prelungite la nivelul cordonului ombilical, sangerari prelungite dupa circumcizie -vanatai -durere si edem (umflare) la nivelul articulatiilor, cu limitarea miscarilor articulatiei respective, dureri si edem la nivelul muschilor (in special la nivelul coapsei, gambei, bratului sau feselor) -sange in urina sau scaun -sangerari spontane -sangerari prelungite dupa extractii dentare

Sangerari importante se pot descrie la nivel intraarticular, intramuscular sau in tesutul moale, la nivelul gingiilor, nasului sau tractului urinar, in timp ce sangerarile amenintatoare de viata se pot localiza oriunde in cazul traumatismelor severe, sau la nivel cerebral, gastro-intestinal, esofagian. La pacientele purtatoare ale bolii, in cazul in care nivelul factorilor VIII sau IX este sub 30% se descrie relativ frecvent sangerarea menstruala prelungita si severa. Pilulele contraceptive si agentii fibrinolitici sunt eficienti in controlul simptomatologiei. In cazul in care nivelul factorilor de coagulare VIII sau IX este foarte scazut, pacientele pot avea aceleasi semne si simptome ca persoanele care manifesta boala. Toate rudele directe ale unei paciente purtatoare (mama, surori, fiice) ar trebui indrumate, pe cat posibil, sa isi determine nivelul plasmatic al factorului VIII, mai ales inainte de efectuarea oricaror interventii chirurgicale majore. Tratamentul precoce si adecvat al sangerarii - ideal in primele 24 de ore

• • • • • •

Prevenirea sangerarii se face prin evitarea traumatismelor pe cat de mult posibil Evitarea medicamentelor cunoscute avand efecte antiplachetare, de tipul Aspirinei si altor antiinflamatoare nesteriodiene (Indometacin). In schimb, pentru durere se poate utiliza paracetamolul Evitarea injectiilor intramusculare si punctiilor arteriale Mentinerea unei igiene orale adecvate si evitarea oricaror proceduri interventionale atat timp cat nu se impun Urmarirea unui program dictat de un fiziokineto-terapeut in vederea mentinerii unui tonus muscular adevcat Evitarea sporturilor de contact, incurajarea practicarii inotului

Factorii inlocuitori Tratamentul de baza in hemofilie il reprezinta terapia cu factori VIII sau IX inlocuitori – concentrate de FVIII si FIX. Acestia pot fi derivati din plasma sau realizati pe baza tehnologiei recombinarii ADN-ului. Agenti antifibrinolitici Sunt medicamente care determina mentinerea cheagului de sange o data format prin inhibarea unei enzime (plasmina) cu efect de distrugere al coagulului de fibrina (fibrinoliza). Vaccinari

• • •

Nu trebuie omise vaccinarile pentru hepatita A si B In cazul pacientilor cu hemofilie si infectie cu HIV trebuie evitate imunizarile cu vaccinuri vii sau tulpine atenuate (de tipul vaccinului antipoliomielitic). Se vor realiza vaccinarile antigripale si antipneumococice. Vaccinurile se vor administra subcutanat pentru a evita formarea hematoamelor musculare. INTERVENTII AUTONOME SI DELEGATE

Tratamentele in afectiunile hematologice includ: • • • • • • • • •

Sfaturi privind dieta Medicaţie orală Terapie anticoagulantă Injecţii intramusculare (ex. vit B12) Transfuzii sangvine Venesecţia (recomandată în policitemii) Transplant de măduvă osoasă Chimioterapie Radioterapie

Transplantul de celule stem Un transplant de celule stem reprezinta o perfuzie de celule stem sanatoase in organismul pacientului. Acesta poate fi necesar daca maduva osoasa nu mai functioneaza sau daca nu produce suficiente celule stem sanatoase. Acest tip de transplant poate ajuta organismul sa produca suficiente globule albe sanatoase, globule rosii si plachete sanguine pentru a reduce riscul pacientului de a face infectii amenintatoare de viata, anemie si sangerari. Desi procedura de inlocuire a celulelor formatoare de celule sanguine poarta numele in general de trasplant de celule stem, mai este cunoscut si sub numele de transplant de maduva osoasa sau transplant de sange ombilical, in functie de sursa celulelor stem. Transplantul de celule stem poate folosi celule proprii organismului (trasplant de celule stem autolog) sau se pot folosi celule stem de la un donator (trasplant de celule stem alogenic). Transplantul de celule stem este realizat pentru tratamentul pacientilor ale caror celule stem au fost afectate de o boala sau de tratametul unei boli. De trasplantul de celule stem pot beneficia atat pacienti cu afectiuni canceroase cat si cei cu afectiuni necanceroase. Trasplantul de celule stem poate ajuta organismul sa: 1. Inlocuiasca maduva osoasa disfunctionala Spre exemplu, in anemia aplastica, o afectiune necanceroasa, maduva osoasa nu produce suficiente celule

sanguine noi. Procedura de transplant de celule stem distruge maduva disfunctionala si celule stem sanatoase sunt introduse in organism. Daca totul merge bine, noile celule stem migreaza in maduva si incep sa functioneze normal; 2. Distrugerea maduvei osoase bolnave care poate contine celule canceroase In cazul cancerului, cum ar fi leucemia, procedura de transplant de celule stem poate ajuta la indepartarea celulelor canceroase din maduva osoasa. Cand celulele sanatoase sunt transplantate, productia de celule normale poate fi reluata. In plus, factorii imuni din celulele transplantate pot ajuta la distrugerea celulelor canceroase care pot ramane in maduva osoasa. Transfuzia de sange este un tratament medical ce consta in inlocuirea sangelui sau a unor componente sanguine care s-au pierdut printr-o sangerare (intr-un accident, operatie sau boala).Este nevoie de o transfuzie de sange atunci cand s-a pierdut o cantitate semnificativa de sange sau cand organismul nu poate reface cantitatea de sange pierduta sau pierde in continuu un component important al sangelui. Unele boli, ca hemofilia, impiedica organismul sa produca unele componente ce lipsesc din sange. Transfuziile sau administrarea componentelor ce lipsesc din sange sunt folosite in tratamentul acestor boli. Sangele integral este rareori folosit in transfuziile de sange chiar si atunci cand este nevoie de transfuzii pentru hemoragii. De obicei, numai unele componente ale sangelui (preparate de sange) sunt folosite pentru transfuzii. Sangele are multe componente, incluzand eritrocitele (celule rosii), plasma, albuminele (proteine), trombocitele si factorii de coagulare. Desi este imposibila transfuzia de sange fara nici un efect secundar, in tarile in curs de dezvoltare si in tarile dezvoltate, sangele din transfuzii este, in general, necontaminat (fara nici un germene, bacterie, virus etc). Sangele recoltat pentru transfuzii este testat cu grija pentru microorganisme patogene. Dieta anemieCea mai frecventa cauza a anemiei este carenta de fier, provocata la randul ei de o pierdere cronica de sange, fie prin menstruatie, fie printr-o hemoragie digestiva (cauzata de ulcer peptic, gastrita, hemoroizi, etc.) Cresterea necesitatii de fier in timpul sarcinii sau in perioadele de crestere rapida la copii si adolescenti pot fi alte cauze ale anemiei. Simptomele anemiei feriprive (prin lipsa de fier) sunt: - oboseala - slabiciune - dificultati respiratorii si uneori accelerarea batailor inimii Tratamentul anemiei feriprive consta in identificarea cauzei si tratarea ei, daca acest lucru este posibil si in adoptarea unei diete echilibrate, alaturi de administrarea suplimentelor de fier. Regulile unei diete bogate in fier Cele mai bune surse de fier, care sunt usor de asimilat de organism sunt: ficatul si rinichii, pestele, ouale (in special galbenusul) si branza. La asimilarea fierului contribuie vitamina C, care se gaseste in fructe. Acidul folic contribuie la prevenirea anemiei si se gaseste in special in legumele cu frunze verzi. Suplimentele de fier joaca un rol important in tratamentul anemiei. O doza zilnica de 300 mg poate fi eficienta in prevenirea deficientei de fier. Suplimentele trebuie luate intre mese, deoarece fierul este mai usor asimilat pe stomacul gol. Adoptarea unei diete vegetariene fara consultarea unui medic nutritionist nu este indicata. Anemia nu se poate vindeca peste noapte. Tratamentul cu fier trebuie continuat timp de 4 -6 luni pentru a obtine rezultate favorabile.