Notiuni de Baza Baschet

UNIVERSITATEA SPIRU HARET  Florentina Popescu

BASCHET

EDITURA FUNDAIEI ROMÂNIA DE MÂINE 

CUPRINS Capitolul 1. Domeniul jocului de baschet Capitolul 2. Tehnica jocului de baschet Capitolul 3. Tactica jocului de baschet Capitolul 4. Autoevaluarea Bibliografie

Capitolul 1. DOMENIUL JOCULUI DE BASCHET 1.1. Coninutul domeniului

SPORT

• • • •

JOC SPORTIV COLECTIV • DE ECHIPĂ • INVENTAT

de întrecere de masă (loisir ) de performană de mare performană

competiii sportive naionale internaionale

MIJLOC AL EDUCAIEI FIZICE

DISCIPLINĂ DE ÎNVĂĂMÂNT

realizează funciile educaiei fizice

obiect de învăământ

SPECTACOL SPORTIV

SPORT COMPLEMENTAR 

competiie-spectatori virtuozitate în regim de dinamism motric •

utilizat în metodologia învăării altor ramuri şi probe sportive •

DISCIPLINĂ ŞTIINIFICĂ SPORTIVĂ APLICATIVĂ

INVESTIGAII PRIN

DISCIPLINĂ SPORTIVĂ

documentare metoda observaiei metoda statistică metoda experimentului metoda testelor  analiza rezultatelor  metoda convorbirii metoda interviului metoda anchetei

1.2. Caracteristicile şi tendinele jocului de baschet actual Baschetul – joc sportiv colectiv ce face parte din categoria mijloacelor de   perfecionare a dezvoltării fizice şi a aptitudinilor de mişcare ale oamenilor –  reprezintă o formă de manifestare cu caracter ludic a exerciiului fizic. Practicarea jocului de baschet contribuie la formarea şi perfecionarea unor  mişcări coordonate, la formarea capacităii de angrenare rapidă în tempoul şi ritmul activităilor sociale, prin cumulul unor influene şi efecte pozitive cu caracter  sanotrofic şi educativ. Baschetul este jocul sportiv ce poate fi practicat de copii şi tineri de ambele sexe şi chiar de oameni având vârstă ceva mai înaintată, atât în scop competiional cât şi ca activitate fizică recreativă, de întreinere sau ludică, este deci accesibil . Este jocul sportiv ce dispune de una dintre cele mai bogate game de procedee tehnice, de aciuni tactice de la cele mai simple până la cele mai complexe. Acest

fapt solicită jucătorilor o pregătire continuă şi perseverentă, iar profesorilor, eşalonarea treptată în predare a succesiunii de învăare şi perfecionare a tehnicii şi tacticii acestui joc. Multitudinea şi varietatea cu care se succed fazele de joc, alternarea rapidă a situaiilor ofensive cu cele defensive, posibilităile pe care le oferă jucătorilor de aşi etala fantezia şi capacitatea lor inventivă, diferitele rezolvări tactice ale fazelor  de joc, aruncările acrobatice sau subtilitatea unor pase executate cu mare finee, toate oferă atât jucătorilor, dar în special publicului spectator, momente de o deosebită spectaculozitate. Dimensiunile relativ reduse ale terenului de joc, precum şi numărul mic de  jucători ce se întrec în teren determină deplasări ale acestora şi o circulaie a mingii foarte rapidă, jucătorii participând permanent şi în egală măsură atât la desfăşurarea atacului, cât şi a apărării. Însuşi regulamentul de joc, prin regulile de 3,5,8 şi 24 secunde, determină un dinamism al desfăşurării fazelor de joc, din primul şi până în ultimul minut al unei partide. Obinerea unor performane la parametri superiori în marile competiii au scos în evidenă tendinele jocului de baschet: • viteză mare de desfăşurare a aciunilor tactice de atac şi apărare; • eficienă crescută în aciunile de finalizare; • ritmul rapid susinut în aciunile ofensive; • jocul în adâncime; • creşterea numărului de aciuni pe joc, care creează situaii favorabile de finalizare; • folosirea apărărilor active, a  pressing -ului; • înalta măiestrie în execuiile tehnice efectuate în mare viteză şi în condiii de adversitate, însoită de asigurarea cursivităii jocului cu aciuni simple şi eficace; • folosirea parametrilor de joc ca factor în dirijarea antrenamentului sportiv. 1.3. Apariia şi evoluia jocului de baschet pe plan mondial, în România În anul 1891, profesorul James A. Naismith de la Colegiul Springfield din statul Massachusetts a inventat un joc denumit „basket-ball” pentru a atrage studenii la orele de educaie fizică, desfăşurate în sală în anotimpul rece. A stabilit 13 reguli de bază, care au rămas şi astăzi, alcătuind în mare parte principiile jocului de baschet. Primul joc de baschet s-a desfăşurat între două echipe de câte 9 jucători, deoarece clasa număra 18 studeni. În 1904, la Jocurile Olimpice de la Sant-Luis (SUA) baschetul îşi face apariia ca joc demonstrativ, însuşi inventatorul lui, profesorul James A. Naismith, oferind mingea pentru începerea jocului. 1932 este anul înfiinării FIBA (Federaia Internaională de Baschet Amator), cu sediul la Geneva (Elveia), iar România este membru fondator. În anul 1935, se desfăşoară primul Campionat Masculin European de baschet la Geneva şi este câştigat de echipa Letoniei, la care a participat şi ara noastră –  ocupând locul 12. În anul 1936, la Jocurile Olimpice de la Berlin, baschetul este introdus pentru  prima dată în programul Jocurilor Olimpice, cu participarea unui număr de 22 de echipe; finala s-a desfăşurat între SUA şi Canada, 19: 18. Răspândirea baschetului feminin întâmpină unele impedimente, legate mai ales de conceptele morale ce dominau acele vremi.

Baschetul feminin a fost introdus în Europa în preajma primului război mondial, Frana fiind ara care-l adoptă prima, ca urmare a influenelor benefice ale conceptelor feministe de emancipare. În anul 1938, se organizează primul Campionat European Feminin de baschet la Roma (Italia), câştigat de ara gazdă, iar 1976 este anul introducerii în programul Jocurilor Olimpice, la Montreal (Canada), a baschetului feminin, activitate ce s-a desfăşurat de atunci permanent, fiind prezentă la fiecare ediie a acestor jocuri. Apariia şi evoluia jocului de baschet în România În anul 1920, societatea americană YMCA (Young Men’s Christians Association) îşi deschide filiala pentru România, la început organizând activitatea cultural-sportivă a ostaşilor armatei române, unde, pe lângă alte activităi sportive, a fost predată şi învăarea jocului de baschet. Răspândirea în mediul şcolar a acestui joc face ca, în luna iunie 1922, să se organizeze pentru echipele şcolare prima competiie de baschet din ară. Abia în anul 1929 se organizează primul Campionat Naional pentru echipe de cluburi. În 1933, iau fiină primele echipe feminine care se vor întrece în competiia „Liga Munteniei”. Din primăvara anului 1950, se organizează Campionatul Naional de Baschet (devenit ulterior  Divizia Naională A ), masculin şi feminin. Pe plan internaional, baschetul românesc a cunoscut o perioadă de afirmare, echipele reprezentative ale ării noastre ocupând locuri onorante în turneele finale ale Campionatelor europene atât la seniori, cât şi la senioare, până în jurul anilor 1980. Participarea la competiiile europene pentru echipele de cluburi a urmat aceeaşi traiectorie performanială, perioada 1955-1980 fiind una de afirmare.

Întrebări pentru verificare:  Care este coninutul jocului de baschet? ( Răspuns: sinteză,1.1);  Care sunt caracteristicile şi tendinele jocului de baschet actual? ( Răspuns: 1, p. 37-42; 2, p. 17-19);  Când, unde şi cum a apărut jocul de baschet? ( Răspuns: 1, p. 16-20);  Care a fost evoluia jocului de baschet competiional pe plan internaional? (Răspuns: 1, p. 20-23);  Cum şi când a apărut jocul de baschet în România? ( Răspuns: 1, p.23-29);  Cum a evoluat jocul de baschet în ara noastră? ( Răspuns: 1, p. 23-29). Capitolul 2. TEHNICA JOCULUI DE BASCHET 2.1. Sistematizarea tehnicii Tehnica jocului de baschet reprezintă „ansamblul aciunilor şi structurilor  motrice specifice pe care le execută un jucător în timpul practicării jocului, în concordană cu regulile acestuia, precum şi cu sarcinile ridicate de participarea echipei sale în competiie”. Fiecărui joc sportiv îi corespund forme generale de mişcare, la baza cărora stau ELEMENTELE TEHNICE ale respectivului joc. Condiiile de joc care apar  în timpul desfăşurării lui şi în care sunt implicate elementele tehnice (respectiv, fazele fundamentale ale jocului sportiv: ATACUL şi APĂRAREA ) au condus la formarea şi perfecionarea unor  PROCEDEE TEHNICE concrete (operaionale)

  pentru rezolvarea respectivelor sarcini ale jocului competiional. Spre exemplificare, prezentăm schema de mai jos: ELEMENT TEHNIC

PROCEDEU TEHNIC Pasa cu două mâini de la piept, de pe loc Pasa cu două mâini de la piept, cu pământul Pasa cu două mâini de la piept, din deplasare Pasa cu o mână de la umăr  Etc.

Pasarea mingii

Jocul fara minge ATAC

Pozitie fundamentala

inalta Alergarea

Deplasarile

cu variatii de ritm cu opiri, plecari bruste

medie

APARARE

joasa alergarea Pasul adaugat Jocul de picioare Lucrul de brate Pirueta Sariturile

cu sprint in 3,5,10,15,20,25 m

inainte cu spatele lateral inainte inapoi de pe loc cu elan

schimbari de directie

Tehnica cu minge TINEREA MINGII cu doua maini

simetrica

cu o mana

asimetrica

la piept deasupra capului in dreptul bazinului

apucat in dreptul umarului deasupra capului

in echilibru

PRINDEREA MINGII

de pe loc

din alergare

din saritura

Pasarea mingii de pe loc cu o mana

cu doua maini

din deplasare din saritura

de la umar 

de la piept

din deplasare cu pamantul

 pe la spate  peste umar 

deasupra capului

in semicarlig

O p r ir e a in t r - u n t im p

in d o i t im p i

Pivotarea

inainte (ofensiva)

cu pasire

90 °

180°

cu intoarcere

inapoi (defensiva)

Driblingul cu mana dreapta

inalt, m ediu, jos

din alergare, inainte, lateral, inapoi

cu variatii de ritm si schimbari de directie

cu trecerea mingii pe la spate

inalt, mediu, jos

cu trecerea mingii   printre picioare

cu pirueta

Aruncarea la cos de pe loc cu o mana de la umar 

din deplasare din dribling

cu o mana de sus

din saritura

din voleibolare

cu desprindere de pe loc cu oprire intr-un timp

din alergare cu doua maini de la piept

cu oprire in doi timpi

semicarlig

din pasa din dribling

2.2. 2.2.1. Poziia fundamentală În adoptarea poziiei fundamentale de către un apărător, din punct de vedre tactic, în mod distinct se deosebesc două principale atitudini, şi anume: poziia apărătorului la atacantul fără minge şi cea adoptată împotriva atacantului cu minge (Figura alăturată).

Capul şi bărbia se menin în sus Umerii relaxai, cu braele uşor depărtate în lateral

Genunchii şi gleznele uşor  îndoite Tălpile pe aceiaşi linie sau una înaintea celeilalte Figura 1. Poziia fundamentală a apărătorului la atacantul fără minge

În descrierea caracteristicilor de execuie, principalul îl constituie poziia trenului inferior. Picioarele, cu genunchii uşor îndoii şi orientai puin spre interior, sunt depărtate în lateral, aproximativ la proiecia lăimii umerilor. Gleznele îndoite, greutatea corpului repartizată egal pe întreaga suprafaă a fiecărei tălpi, aşezate   paralel pe sol şi cu o orientare a vârfurilor uşor spre interiorul poligonului de susinere. Trunchiul, arcuit, este uşor aplecat spre înainte, coborârea centrului de greutate al corpului fiind realizată prin flexia articulaiilor gleznelor, genunchilor şi a şoldurilor. Umerii relaxai, cu braele uşor depărtate în lateral, pregătite pentru a aciona în toate planurile şi sensurile. Capul şi bărbia se menin în sus, privirea căutând să cuprindă o cât mai mare zonă din teren.

Figura 2. Poziia fundamentală a apărătorului la atacantul cu minge

Poziia fundamentală adoptată de apărătorul la atacantul cu minge este asemănătoare oarecum celei descrise mai sus, modificându-se distana dintre tălpile   picioarelor, precum şi a planului de situare a acestora. Poziia braelor este determinată de situaia tactică a plasamentului în teren a apărătorului. În general,

mâna de pe partea piciorului mai avansat împiedică, prin ridicarea în sus a braului, eventuala aruncare la coş a adversarului direct, aflat în posesia mingii, iar celălalt  bra este îndreptat în lateral, cu scopul de a intercepta eventuala pasă spre această direcie, sau, în cazul iniierii unei aciuni tactice individuale de depăşire, de a scoate mingea din driblingul adversarului. Greşeli frecvente: • depărtarea exagerată a picioarelor sau apropierea lor; • articulaiile gleznelor şi ale genunchilor, prea puin îndoite. 2.2.2. Deplasările Majoritatea aciunilor jucătorilor – cu minge şi fără minge – se efectuează din deplasare. În aceste deplasări, se urmăreşte ca, pe lângă câştigarea unei viteze în deplasare, jucătorul să aibă posibilitatea de a executa cu uşurină diferite procedee tehnice necesare rezolvării situaiilor jocului (schimbări de direcie, frânări, lucru cu mingea, fente, sărituri etc.). Alergarea normală, obişnuită, asemănătoare celei din atletism, folosită în general pentru deplasarea jucătorilor în teren sau ca alergare de viteză, în situaiile de plecare pe contraatac sau de urmărire a jucătorului care contraatacă. Alergarea specifică înainte reprezintă un procedeu cu totul aparte faă de celelalte jocuri sportive. Specificitatea constă în faptul că prin această alergare este meninută permanent poziia fundamentală a jucătorului în timpul deplasării. Alergarea înapoi. Jucătorul se deplasează spre înapoi, având labele picioarelor uşor depărtate, călcâiele orientate către afară. Contactul cu solul se face prin rulare vârf-talpă-călcâi şi mult înapoi faă de proiecia centrului de greutate pe sol. Aceasta, pentru a evita căderile pe spate. Deplasarea picioarelor se face prin alunecare. Trunchiul este uşor aplecat înainte, pentru a menine centrul de greutate înainte. Braele rămân lângă corp, uşor depărtate şi flexate din coate. Greşeli frecvente: • se aleargă cu trunchiul lăsat pe spate; • picioarele se duc mult prea înapoi; • se sare în timpul alergării. Pasul adăugat înainte sau înapoi face parte din bagajul tehnic cunoscut sub denumirea de „jocul de picioare al apărătorului”, reprezentând un mijloc de realizare a aciunii tehnico-tactice individuale „ marcajul”. Din poziia fundamentală de apărare, jucătorul, păstrând contactul cu solul pe toată talpa, începe mişcarea prin deplasarea spre înainte a piciorului din faă. Braul ridicat determină o poziie puin oblică a trunchiului şi labei piciorului din spate. Piciorul din urmă este tras cu repeziciune spre cel din faă, fără însă a fi ridicat de  pe sol, apărătorul revenind din nou în poziia precedentă, dar avansând cu lungimea  pasului făcut. Celălalt bra balansează în plan lateral. Greşeli frecvente: • deplasarea se face prin sărituri; • se fac păşiri prea lungi; • se încrucişează picioarele prin depăşirea piciorului din faă de către cel din urmă. Pasul adăugat lateral . Deplasarea începe prin ducerea spre lateral a   piciorului de pe direcia deplasării, talpa acestui picior fiind meninută cât mai

aproape posibil de suprafaa solului. După ce ia contact cu solul, celălalt picior se apropie, talpa acestuia alunecând pe suprafaa solului. În timpul deplasării, corpul rămâne orientat lateral faă de direcia de deplasare, iar braele, puin îndoite din coate, orientate lateral. Poziia fundamentală este meninută prin îndoirea articulaiilor gleznelor şi genunchilor, trunchiul păstrând verticalitatea. 2.2.3. Lucrul de brae şi jocul de picioare Lucrul de brae şi jocul de picioare reprezintă o asamblare a tuturor  elementelor „mişcării în teren”, atât pentru jocul ofensiv, cât mai ales pentru jocul defensiv. Este reprezentat de o succesiune de procedee tehnice, meninând caracteristicile de execuie ale fiecăruia. 2.3. 2.3.1. Prinderea mingii Jucătorul se orientează cu linia umerilor spre direcia de unde vine mingea cu greutatea corpului pe piciorul din faă. În momentul de contact, degetele se încordează pentru a amortiza prinderea mingii. Articulaiile pumnilor cedează spre înapoi. Mingea este adusă în dreptul pieptului. Poziia finală este poziia fundamentală a jucătorului cu minge.

Figura 3. Prinderea mingii cu două mâini de pe loc

2.3.2. inerea mingii

Greşeli frecvente: • Orientarea palmelor cu degetele spre înainte sau în jos. • Degetele mari sunt opozante sau prea apropiate în priza pe minge. • Podul palmelor ia contact cu suprafaa mingii. • Coatele mult depărtate determină o inere prea lateral a mingii. • Nu se menine priza fermă pe minge, aceasta fiind învârtită în palme.

Figura 4. inerea mingii cu două mâini în dreptul pieptului

2.3.3. Pasa cu două mâini de la piept de pe loc

Figura 5. Pasa cu două mâini de la piept, de pe loc

Din poziia fundamentală a jucătorului cu minge, braele se întind spre direcia de pasare. Priza pe minge rămâne permanent activă prin flexia dorsală a articulaiilor pumnilor. Mişcarea finală este activă, „de biciuire”.

Figura 6. Evidenierea lucrului din articulaiile pumnilor în cazul unei pase cu două mâini

2.3.4. Pasa cu o mână din dreptul umărului, de pe loc Caracteristici de execuie: •  palma braului de pasare constituie ultimul plan director al mişcării, ea găsindu-se – în faza intermediară a execuiei – cu faa spre direcia de pasare şi înapoia mingii; • pentru transmiterea mingii la distane scurte, cursa braului se micşorează, urmând ca mişcarea să fie efectuată, în principal, din lucrul articulaiei pumnului; • reprezintă procedeul din care au derivat alte forme de pasare a mingii cu o mână, prin modificarea planului de acionare a momentului de impulsie a mingii:  pasa împinsă, pasa din lateral, pasa de jos.

Figura 7. Execuia pasei cu o mână din dreptul umărului, de pe loc

Greşeli frecvente: • mişcarea este executată asemănător celei de aruncare a greutăii (nu de azvârlire), datorită apropierii mingii de umăr şi a îndoirii exagerate a genunchilor; • cotul braului care pasează nu este la nivelul umărului şi în lateral; • se pierde controlul asupra mingii în faza finală.

2.3.5. Pasa cu două mâini de la piept din deplasare

Figura 8. Pasarea mingii cu două mâini din alergare

Din alergare, cel ce urmează să prindă mingea execută, în momentul  prinderii, o păşire mai lungă, mingea fiind prinsă în momentul de „zbor” al acestei  păşiri. Alergarea se continuă în timp ce prinderea mingii este amortizată prin flexia   braelor, care determină aducerea ei într-o poziie cât mai convenabilă pentru execuia ulterioară a pasei. Urmează a doua păşire în alergare, după care se execută  pasa, înainte ca celălalt picior să ia din nou contact cu solul.

2.3.6. Oprirea într-un timp

Figura 9. Execuia opririi într-un timp

2.3.7. Pivotarea

Figura 10. Pivotarea prin păşire

Corpul se apleacă spre înainte. Se protejează mingea prin lucrul braelor. Poziia fundamentală meninută permanent dă echilibru corpului în timpul  pivotării.

Figura 11. Pivotarea prin întoarcere

Piciorul oscilant este descărcat prin impulsul ce imprimă corpului rotarea în  jurul piciorului pivot. 2.3.8. Driblingul Figura 12. Dribling pentru protecia mingii (sau de aşteptare)

Figura 13. Dribling de trecere din terenul de apărare în terenul atac

Figura 14. Dribling în aciunea tactică individuală de „depăşire” a adversarului

De pe loc sau din deplasare, mecanismul de execuie al mişcării este acelaşi. Singura deosebire constă în unghiul sub care este impulsionată mingea spre sol, acesta fiind determinat de viteza de deplasare a jucătorului.

2.3.9. Aruncarea la coş cu două mâini de la piept, de pe loc Jucătorul, orientat cu faa pe direcia aruncării, aflat în poziie fundamentală medie, cu mingea inută în priză simetrică în dreptul pieptului, privirea trecând pe deasupra mingii, fixează coşul. Picioarele, cu tălpile paralele şi eventual una înaintea celeilalte, sunt depărtate la lăimea umerilor, cu genunchii şi gleznele semiflectate. Trunchiul puin aplecat spre înainte, cu braele îndoite şi coatele apropiate de corp, cu articulaiile pumnilor în flexie dorsală pentru a da o priză activă în inerea mingii. Execuia începe printr-un impuls al picioarelor însoit de ridicarea corpului şi ducerea mingii, prin dreptul feei, în sus şi spre înainte. Braele se întind din coate şi mingea părăseşte mâinile cât mai sus posibil şi, datorită mişcării „de biciuire” executată din articulaiile pumnilor, i se imprimă acesteia un ultim impuls de rotare în timpul traiectoriei.

Figura 15. Aruncarea la coş cu două mâini de la piept, de pe loc

2.3.10. Aruncarea la coş cu o mână de sus Jucătorul – în poziie fundamentală medie este orientat către coş, cu trunchiul puin aplecat înainte, cu tălpile paralele şi depărtate aproximativ la lăimea umerilor. Piciorul de partea braului de aruncare este cu o   jumătate de talpă înaintea celuilalt. Greutatea corpului este egal repartizată pe ambele picioare, pe întreaga suprafaă a tălpilor. Mingea este inută în priză asimetrică cu două mâini. Palma mâinii care execută aruncarea se află înapoi şi puin sub minge, cu degetele răsfirate şi cu cotul la nivelul umărului; cealaltă mână sprijină mingea din lateral. Execuia aruncării începe printr-o triplă flexie a membrelor inferioare care fac ca centrul de greutate al corpului să coboare puin. Din această poziie intermediară în care mingea continuă să fie inută cu două mâini, se execută o triplă extensie, concomitent şi coordonat cu ducerea braelor în sus. În continuare, mingea este trecută pe palma braului de aruncare şi părăseşte mâna ca urmare a unei ultime impulsii

Figura 16. Aruncarea la coş din inerea mingii deasupra capului

 – în care mingea este dusă în timpul „elanului” pentru aruncarea deasupra capului, execuia solicitând mai mult foră în braul de aruncare

date printr-o flexie palmară pronunată din articulaia pumnului. Celălalt bra constituie element de protecie pe ultima parte a aruncării. 2.3.11. Aruncarea la coş cu o mână de sus din dribling Driblând în alergare, jucătorul va da un impuls mai puternic mingii la ultimul dribling în sol, pentru a avea posibilitatea să efectueze o păşire mai lungă (cu   piciorul de pe partea mâini de aruncare) decât cea normală, din timpul alergării. Alergarea este continuată cu o a doua păşire – pe celălalt picior, care ia contact cu solul având rolul de a frâna şi bloca viteza de translaie, pentru ca prin rularea „călcâi-talpă-vârf” a labei piciorului „de bătaie”, aceasta să fie transformată în foră de înălare în săritură. Desprinderea de pe sol este ajutată şi prin pendularea dinapoi spre înainte şi în sus a genunchiului celuilalt picior, cu ducerea coapsei acestuia  până la orizontală. Corpul şi piciorul „de bătaie” se extind, mişcarea de aruncare fiind începută de bra prin ducerea mingii deasupra capului – în dreptul frunii,  braul formând cu antebraul un unghi aproape drept. Din momentul în care mâna care sprijină mingea nu mai are contact cu aceasta, braul respectiv, flexat din cot şi orientat spre în afară, se constituie element de protecie a mingii în timpul aruncării  propriu-zise. Aruncarea la coş este executată în punctul maxim al săriturii, corpul fiind întins, braul orientat pe direcia aruncării, mingea părăsind mâna ca urmare a unui impuls dat prin flexia palmară a articulaiei pumnului, mişcarea „de biciuire”. Aceasta determină un final în care palma, cu degetele întinse şi răsfirate, este orientată în jos şi puin în afară. Aterizarea se face pe ambele picioare şi, pe cât posibil, cât mai aproape de locul de desprindere în săritură, aceasta pentru ca jucătorul, în caz de nereuşită a finalizării, să poată participa la recuperare.

Figura 17. Aruncarea la coş din dribling cu o mână de sus

2.3.12. Aruncarea la coş cu o mână de sus, din alergare Acest procedeu are o biomecanică aproape identică celei descrise anterior, cu singura deosebire că mingea îi este pasată jucătorului care urmează să finalizeze (Figura 18 şi 19). Jucătorul, în alergare, îşi coordonează astfel paşii ca momentul de prindere a mingii să coincidă cu o păşire ceva mai lungă decât în mod obişnuit  pe piciorul mâinii de aruncare. În timpul „zborului” execută prinderea mingii cu două mâini, pe care o duce spre piept. De aici succesiunea complexului de mişcări (păşire mai scurtă pe

  piciorul „de bătaie” – timp în care privirea se îndreptă spre punctul de „intire”, spre reperul de pe panou, „bătaia”, desprinderea, „zborul”, aruncarea propriu-zisă şi aterizarea) este identic celui descris la aruncarea la coş din dribling.

Figura 18

Figura 19

2.3.13. Aruncarea la coş din săritură Jucătorul aflat în alergare sau în dribling, îşi coordonează paşii în aşa fel, încât momentul prinderii mingii să corespundă cu intervalul dintre două păşiri, într-o săritură. Mingea este recepionată într-o fază „de zbor”. Aterizarea se face printr-o oprire într-un singur timp, picioarele luând simultan contact cu solul. Gleznele şi genunchii se flexează ceva mai mult, această aterizare prin amortizare determinând momentul imediat următor.

Figura 20. Aruncarea la coş din săritură precedată de oprire într-un timp (procedeul de deasupra capului)

Bătaia se execută simultan pe ambele picioare prin continuarea rulării călcâitalpă-vârf, pentru a se realiza o săritură cât mai echilibrată şi înaltă, transformând viteza de translaie în viteză ascensională.

Săritura: desprinderea de pe sol se face cât mai aproape de verticală prin impulsia puternică realizată din vârful picioarelor, ca urmare a extinderii articulaiilor  trenului inferior, coordonate simultan. Corpul rămâne cât mai echilibrat, vertical, mişcarea fiind coordonată cu cea a braelor care încep aruncarea propriu-zisă. În timpul săriturii, jucătorul va căuta să asigure „o plutire”, adică o oarecare întârziere în punctul maxim al săriturii, pentru a pregăti finalul aruncării la coş. Aruncarea la coş: este asemănătoare ca procedeu aruncării la coş de pe loc. Momentul de execuie al „bătăii” corespunde poziiei de inere a mingii în dreptul  bărbiei sau deasupra capului. În timpul săriturii, mingea va fi dusă în sus, deasupra capului. În punctul maxim al săriturii şi în timp ce se realizează acea „plutire”,  braul se destinde în sus şi înainte. Partea finală a aruncării se execută pe momentul în care corpul începe să recadă din săritură şi constă din mişcarea de „biciuire” făcută prin flexia puternică şi rapidă din articulaia pumnului. Aterizarea: se face în mod obişnuit pe ambele picioare, care în timpul săriturii au fost puin depărtate tocmai în acest scop. Întrebări pentru verificare:  Care este coninutul tehnicii jocului fără minge? ( Răspuns: 1, p. 42-46,2,  p. 46-48);  Care sunt procedeele de deplasare în teren? ( Răspuns: 1, p. 47-48; 2,  p. 49-52);  Care este coninutul tehnicii cu minge? ( Răspuns: 1, p. 61-114; 2, p. 52-77);  Care sunt procedeele tehnice ale inerii mingii? ( Răspuns: 1, p. 61-67; 2,  p. 52-53);  Care sunt procedeele tehnice de pasare ale mingii? ( Răspuns: 1, p. 67-78; 2, p. 54-78; 5);  Ce procedee tehnice de oprire cunoaştei? ( Răspuns: 1, p. 81-84; 2, p. 74-76);  Care sunt procedeele tehnice de pivotare? ( Răspuns: 1, p. 84-88; 2, p. 76-78);  Care sunt procedeele tehnice de execuie ale driblingului? Răspuns: 1,  p. 88-91; 2, p. 72-74);  Ce procedee tehnice de aruncare la coş cunoaştei? ( Răspuns: 1, p. 91-114; 2,  p. 64-71). Capitolul 3. TACTICA JOCULUI DE BASCHET Tactica reprezintă „ansamblul de aciuni individuale sau colective, folosite conştient de un jucător sau mai muli jucători în lupta directă cu unul sau mai muli adversari, în scopul realizării sarcinilor jocului”. 3.1.

Principii: Atacarea coşului advers; • Meninerea posesiei mingii; • Adaptarea atacului la specificul apărării; • Provocarea apărătorilor să greşească şi valorificarea greşelilor. Faze: • Intrarea în posesia mingii; • Trecerea în terenul de atac; • Ocuparea dispozitivului de atac; •

Pregătirea atacului; Finalizarea atacului; • Recuperarea la panou. Factori: • Plasamentul în atac şi anticiparea aciunilor; • Circulaia de jucători şi de minge; • Organizarea atacului şi folosirea terenului de atac; • Depăşirea numerică; • Aciuni tactice individuale şi colective; • Dirijarea jocului în teren; • Ritmul de joc. Forme de organizare: • Atacul fără pivoi; • Atacul cu jucători pivoi (1-2-3-4); • Atacul cu jucător centru; • Atacul cu jucător centru şi pivot. Tipuri: • Contraatac; • Atac rapid; • Atac poziional. • •

3.2. Principii: • Apărarea coşului; • Întrajutorarea; • Adaptarea apărării la specificul atacului advers şi propriu; • Determinarea adversarilor să greşească şi valorificarea greşelilor; • Intrarea în posesia mingii. Faze: • Echilibrul defensiv; • Pierderea posesiei mingii; • Oprirea contraatacului advers; • Ocuparea şi organizarea dispozitivului; • Apărarea propriu-zisă; • Urmărirea la panou; • Replierea (retragerea în apărare). Factori: • Plasament; • Anticiparea aciunilor; • Circulaia jucătorilor; • Aciuni individuale şi colective în apărare. Forme de organizare: • Apărare om la om; • Apărare în zonă; • Apărare combinată. Tipuri: • Apărare normală; • Apărare activ-agresivă; • Apărare pressing.

3.3. Aciunea tehnică-tactică individuală reprezintă „selecionarea şi aplicarea conştientă de către un jucător, într-o fază de joc, a celui mai indicat complex de  procedee tehnico-tactice, în scopul realizării unei sarcini pariale a jocului”. Aciunile tehnico-tactice individuale, cât şi cele colective sunt ofensive şi defensive, iar fiecare dintre ele trebuie văzute în cadrul relaiilor normale de joc, adică în lupta permanentă dintre atac şi apărare. O clasificare a principalelor aciuni tehnico-tactice individuale pe fazele funda-mentale ale jocului ar fi următoarea: Ofensive: • Demarcajul individual; • Ieşirea la minge; • Poziia triplei ameninări; • Pătrunderea; • Depăşirea; • Urmărirea şi recuperarea mingii în atac. Defensive: • Marcajul normal; • Marcajul agresiv; • Urmărirea şi recuperarea mingii în apărare. 3.3.1. Pătrunderea Pătrunderea sau demarcajul „în adâncime” este aciunea tehnico-tactică indivi-duală efectuată de atacantul fără minge, care caută să-şi depăşească apărătorul direct şi să străpungă apărarea, cu direcie de coş. Are un caracter  agresiv, pătrunzătorul, prin aciunea sa, favorizând primirea mingii ce trebuie să-i fie pasată pe aşa-zisa „poziie viitoare” sau la „întâlnire”. Demarcajul lateral are scop de manevră, respectiv intrarea în posesia mingii, în vederea pregătirii unei aciuni cu caracter agresiv ulterior. Utilizarea tactică a pătrunderii: fiind o aciune de demarcaj în adâncime se  bucură de aceeaşi eficienă tactică împotriva oricărui sistem de apărare (om la om, zonă sau variantele de pressing). Trebuie să fie prezentă ori de câte ori marcajul apărătorului este foarte aproape de atacant sau la intercepie.

Figura 21. Aciunea tactică individuală „pătrunderea”

3.3.2. Depăşirea Depăşirea este aciunea tehnico-tactică individuală de atac prin care  jucătorul posesor de minge caută să iasă din marcajul apărătorului direct, pentru a iniia o aciune ofensivă, de cele mai multe ori de finalizare a atacului. El foloseşte un ansamblu de procedee şi mijloace, cu ajutorul cărora se demarcă şi, folosind driblingul, atacă coşul (sau pasează în continuare). Plecarea în dribling trebuie să fie întotdeauna precedată de fentă de aruncare la coş sau de plecare pe partea opusă depăşirii, în funcie de situaia tactică (de  plasamentul apărătorului faă de atacant).

Figura 22. Aciunea tactică individuală de depăşire  precedată de fenta de plecare în dribling pe partea opusă direciei de execuie a depăşirii

3.3.3. Marcajul Marcajul reprezintă aciunea tehnico-tactică individuală de apărare, prin care un apărător, folosind procedeele tehnice specifice şi nespecifice de deplasare în teren, caută, în limitele regulamentului, să împiedice aciunile de demarcaj întreprinse de atacantul direct. Procedeele tehnice prin care se realizează marcajul sunt cele ale deplasării în teren: poziia fundamentală medie şi joasă, pasul adăugat în toate sensurile şi însoit de lucrul braelor, alergările (în special cu spatele), frânările, fentele. 3.4. Combinaia tactică reprezintă o aciune de colaborare între doi sau trei  jucători, respectiv coordonarea a două sau trei aciuni tehnico-tactice individuale.

Combinaii tactice colective  În atac: • dă şi du-te; • încrucişare; •  blocaj-ieşire din blocaj; •  paravanul; • dublarea; • atacul în superioritate numerică; • combinaii tactice la momente fixe ale jocului.  În apărare: • închiderea culoarului de pătrundere; • alunecarea; • flotarea; • aglomerarea; • schimbarea de adversar; • triunghiul de săritură; • apărarea în inferioritate numerică; • apărarea la momente fixe. 3.4.1. Dă şi du-te Combinaia tactică „dă şi du-te” se realizează între doi jucători: jucătorul aflat în posesia mingii o va pasa unui coechipier apropiat, după care execută o aciune de demarcaj individual cu direcie de coş (realizând o pătrundere) pentru a reprimi mingea şi a încerca să finalizeze printr-o aruncare la coş.

Figura 23. Combinaia „dă şi du-te” între fundaş şi extremă

3.4.2. Contraatacul Contraatacul reprezintă o formă de organizare a trecerii rapide din apărare în atac, efectuată în cea mai mare viteză şi printr-un număr redus de pase. El urmăreşte o finalizare din apropierea coşului, ca urmare a realizării unui atac în superioritate numerică. El este considerat de unii autori şi sistem de joc şi poate fi finalizat în baschetul de mare performană printr-o aruncare de 3 puncte din săritură urmată de o recuperare ofensivă cu 1 sau 2 jucători la dublaj. Tipuri de contraatac: • direct cu dribling pe linia mediană a terenului; • direct cu pasă la vârful de contraatac; • cu 1 sau 2 vârfuri de contraatac; • cu 1 sau 2 intermediari şi 1 sau 2 vârfuri.

Din punct de vedere didactic, contraatacul prezintă o succesiune de faze în desfăşurarea lui: • Intrarea în posesia mingii; • Trecerea în terenul de atac; • Finalizarea Realizarea în bune condiii a contraatacului depinde de calităile şi deprinderile tehnico-tactice însuşite de jucători. Se poate vorbi astfel de coninutul fizic, tehnic şi tactic al contraatacului.

Întrebări pentru verificare:  Care sunt aciunile tehnico-tactice individuale în atac? ( Răspuns:1, p. 115165; 2, p.78-102);  Care sunt aciunile tehnico-tactice individuale de apărare? ( Răspuns: 3,  p. 115-165; 4, p.78-102);  Ce este pătrunderea? ( Răspuns: 1, p.115-165; 2, p. 78-102);  Ce este depăşirea ? ( Răspuns: 1, p. 115-165; 2, p. 78-102);  Ce este marcajul? ( Răspuns: 1, p. 115-165; 2, p. 78-102);  Câte tipuri de contraatac cunoaştei? ( Răspuns: 1, p. 187-194; 2, p. 104; 112-117);  Care sunt fazele contraatacului? ( Răspuns: 1, p. 189-193; 2, p. 104-112);  Care este coninutul contraatacului? ( Răspuns: 1, p. 193-194; 4, p.3240;72-75; 83-87; 87-99; 104-108). Capitolul 4. AUTOEVALUAREA 4.1. 1. Care este coninutul jocului de baschet? 2. Care sunt caracteristicile şi tendinele jocului de baschet actual? 3. Când, unde şi cum a apărut jocul de baschet? 4. Care a fost evoluia jocului de baschet competiional pe plan internaional? 5. Cum şi când a apărut jocul de baschet în România? 6. Cum a evoluat jocul de baschet în ara noastră? 7. Care este coninutul tehnicii jocului fără minge? 8. Care sunt procedeele de deplasare în teren? 9. Care este coninutul tehnicii cu minge? 10. Care sunt procedeele tehnice ale inerii mingii? 11. Care sunt procedeele tehnice de pasare ale mingii? 12. Ce procedee tehnice de oprire cunoaştei? 13. Care sunt procedeele tehnice de pivotare? 14. Care sunt procedeele tehnice de execuie ale driblingului? 15. Ce procedee tehnice de aruncare la coş cunoaştei? 16. Care sunt aciunile tehnico-tactice individuale în atac? 17. Care sunt aciunile tehnico-tactice individuale de apărare? 18. Ce este pătrunderea? 19. Ce este depăşirea ? 20. Ce este marcajul? 21. Câte tipuri de contraatac cunoaştei? 22. Care sunt fazele contraatacului? 23. Care este coninutul contraatacului?

24. Probe practice: a. Structură de procedee tehnice: deplasare – prindere – oprire într-un timp –  dribling – oprire într-un timp – pivotare – dribling oprire – pasă cu două mâini de la piept;  b. Aruncare la coş de pe loc, cu o mână de sus de la linia de aruncări libere; c. Aruncare la coş din dribling; d. Pasa în trei cu schimb de locuri ( criss-cross) pe toată lungimea terenului. BIBLIOGRAFIE 1. Negulescu, C.,  Baschet – Bazele generale ale teoriei şi practicii jocului, Editura Fundaiei   România de Mâine, Bucureşti, 2001 (16-29; 48-78; 81-106; 110-113; 115-128; 187-197). 2. Popescu, F.,  Baschetul în şcoală, Editura Fundaiei  România de Mâine, Bucureşti, 2003 (15-19; 46-48; 49-78; 80-86; 92-96; 104-116). 3. Popescu, F., Metodologia învăării tehnicii jocurilor sportive, Editura Fundaiei  România de Mâine, Bucureşti, 2003 (114-167). 4. Popescu, F.,  Pregătirea fizică în jocurile sportive, Editura Fundaiei   România de Mâine, Bucureşti, 2004 (32-34; 36-37; 60-74; 80-98; 100-108). 5. Vasilescu, L.,  Baschet –   Antrenament, exerciii, jocuri, Editura Fundaiei  România de Mâine, Bucureşti, 1999.