Nora sau Balada zânei de la Bâlea

Nora sau Balada zânei de la Bâlea-Lac Nora sau Balada zânei de la Bâlea-Lac aparține volumului de proze „Efect de ecou controlat” al scriitorului român Mircea Nedelciu (1950 - 1999). Titlul trimite la modalitățile prin care scriitorul încearcă să țină sub control „ecoul”, reacția cititorului. Balada povestește despre prima iubire și dezamăgire în final, a unei tinere fete, Nora, care este îndrăgostită de Doru, lasă în urmă totul pentru a răspunde glasului inimii. Personajele sunt oameni simpli pentru care viața monotonă se oprește o clipă dându-le iluzia fericirii prin iubire pentru ca apoi să reintre în același curs banal, prozaic. Nora este simbolul adolescentei de 16 ani, care furată de mirajul iubirii se dăruiește cu totul himerei. Ea este zâna ce crede în poezie cu stele, mistere, care ascund nostalgie, amurg. Doru este tânărul pentru care Nora este una dintre zâne. Scânteia pasiunii nu rezistă trecerii timpului.

Secvențele textului Povestea Norei este redată în mai multe secvențe ce nu urmează însă ordinea cronologică a întâmplărilor. „Prima secvență” o prezintă pe Nora drept cabanieră în Munții Făgăraș, în momentul în care soldații lucrează la construirea drumului Transfăgărășan. Apar câteva elemente cu valențe simbolistice: capra-neagră (laitmotiv al textului) ce simbolizează raritatea sălbatică, libertatea și solititudinea. Autorul realizează o paralelă între destinul Norei (captivă a amintirilor și a deziluziei primei iubiri) și destinul caprei-negre care și-a pierdut libertatea. Alte elemente simbolistice: soarele, munții (cadrul natural; natura care a fost martoră a poveștii de dragoste). „A două secvență” ne proiectează în trecut, având imaginea Norei la 16 ani, (elevă fiind ) și începutul idilei care a însemnat renunțarea la școală și familie. Balada poveștii apoi fuga celor doi în munți și fazele iubirii. Poezia sentimentului de dragoste devine tot mai mult proză. După despărțirea de Doru, Nora se angajează vânzătoare la o librărie din Brașov. Întâlnirea cu un prieten al lui Doru o face să plângă – lacrimile fetei, metaforic hiperbolizate, căpătă proprietăți cosmice. Amintirea se oprește la suferința provocată de deziluzia iubirii – astfel se realizează trecerea spre „ultima secvență” a baladei. Eliberând animalul sălbatic, Nora încearcă să scape de amintirile dureroase.

Stil Se remarcă amestecul de registre lingvistice: limbaj poetic, limbajul prozei, limbaj literar și limbajul cotidian. Atitudine ironică și parodică: în aceasta constă inventivitatea scriitorului. Fără ironia care se simte permanent, balada ar fi avut caracter melodramatic.

Mircea Nedelciu: Nora sau Balada zânei de la Bâlea-Lac. Antiteza dintre libertate și captivitate, de Dan Ionescu „Ca într-un țarc se simte Nora, lume-ai dincolo de geamuri”. Aici credem că se ascunde o explicație a gestului ei de a-și fi părăsit familia pentru salvamontistul Doru. Trăind viața obișnuită a unei adolescente, Norei i se pare că tumultul care până la urmă trebuie trăit este în afara cercului ei existențial. Motivul pe care îl găsește în schimbarea destinului, care părea prestabilit: să devină ingineră, este dragostea pentru Doru. Ea se considera în viața ei simplă adolescentă captivă și începe să refuze totul, numai ca să scape de acel tip de trai. Paradoxal ajunge să trăiască „Proza cea lungă a primei iubiri”, adică dă greș. Inițial se izolase de restul lumii pentru Doru, pleacă împreună cu el, și apoi el se izolează de ea și Nora nu poate reface legătura cu lumea din care plecase. Vina Norei este că nu și-a ascultat părinții și nu menține un echilibru între cele două lumi, aspirată și cea reală. Setea apropie capra-neagră de soldații din vecinătatea pârâului: „Scăpat de sub frânghii, animalul zvâcnește, câtă speranță în nările lui și-n dâra de aer pe care-o urmează! Cât de adânc ochii cei umezi în zare se-afundă, cum rămân nemișcați o secundă“. Animalul are senzația că este liber, deși nu scăpase încă de frânghii, simțul olfactiv puternic îl face să adulmece mirosul de libertate, aerul din pădurea de alături. Este o comunicare profundă cu fostu-i habitat: „o, câtă speranță în dâra de aer pe care o urmează!”. Speranță are și animalul și pădurea care se simte ușor dezintegrată. O șansă i-o poate crea Nora, prin solidaritate. Personajul feminin are un dor de a deveni mireasă.