Nationalismul German (1)

Naționalismul german

1)

Ce este nationalismul? Naţionalismul este văzut cel mai adesea ca o ideologie ori un comportament politic care pune

în prim plan constiinţa naţională, identitatea etnică sau lingvistică. Termenii de naţiune şi naţionalism apar în secolul al XVII-lea ca expresie a creşterii conştiinţei de identitate comună a oamenilor de pe un anumit teritoriu. Desigur, acesta a fost un proces extrem de lung care, într-un fel, nu s-a încheiat nici astăzi. Supuşii diferitelor state au început să remarce diferenţele culturale şi lingvistice dintre ei. Pentru Ernest Renan statul-naţiune este văzut ca o creaţie a indivizilor care sunt cuprinşi în el; el există şi îsi derivă existenţa din suportul şi încrederea pe care guvernaţii i-o dau, fiind astfel rezultatul unui contract sau a unui referendum zilnic. În aceastaă viziune, naţiunea devine subiectul statului iar cetăţenii doar obiectele acestuia, el putând sa dispună oricând şi oricât de ei în numele interesului naţional. Conform acestei perspective, libertatea şi morala individuală nu pot fi atinse decât în interiorul naţiunii şi în termenii credinţelor şi valorilor naţionale. Au existat două tipuri de naţionalism în Europa secolului al XIX-lea: 

Dorinţa popoarelor ca subiect de independenţă: acesta a condus la o serie de lupte naţionale pentru independenţă între popoarele din Balcani. Alte puterii au intervenit şi au provocat o mare instabilitate.



Dorinţa de naţiuni independente pentru dominanţă şi prestigiu: în ceea ce puterile încercau să domine reciproc în Europa, rivalităţile lor puteau fi considerate drept una dintre cauzele Primului Război Mondial

Definitii: 

Naţionalism = politică și ideologie care urmăresc întreținerea izolării și ațâțarea urii de rasă și naționalitate. o tendință de a aprecia exclusiv și exagerat tot ceea ce aparține propriei națiuni



Naţiune = Formă de comunitate etnică-socială a oamenilor, produs al dezvoltării societății pe o treaptă superioară, având ca trăsături definitorii comunitatea de teritoriu, a intereselor economice, a originii limbii și culturii, o anumită factură psihică

2)

Introducere Naţionalismul german reprezintă o idee conform careia Germania este o naţiune ce

promovează unitatea culturală a germanilor. Originile naţionalismului german se conturează o dată cu naşterea naţionalismului romantic, in timpul Razboaielor Napoleoniene, atunci când se creionează si creşte în popularitate conceptul Germaniei Mari, ce avea să inglobeze toate populaţiile vorbitoare de limbă germană. Aceasta idee avea să devină o forţă politică semnificativă, ca raspuns la cucerirea teritoriilor gemane de către Franta lui Napoleon. După ascensiunea si declinul Germaniei Naziste, ce a comis crima supremă, Holocaustul, in numele unui naţionalism exacerbat, impotriva evreilor în primul rând, dar şi al altor neamuri, in timpul Celui de-al doilea Război Mondial naţionalismul a inceput a fi privit printr-o prismă negativă şi considerat tabu, in Germania postbelică, însa, se pot observa unele reminescenţe ale nationalismului în timpul Razboiului Rece, acestea luând forma aspiraţiei spre unitatea Germaniei de Est si Vest, implinită abia în anul 1990. Nationalismul german a întâmpinat dificultaţi in promovarea unei identităţi germane unitare opoziţii aparând chiar dinăuntrul Germaniei. Disesnsiunile dintre germanii protestanţi si cei catolici au creat adesea tensiuni şi, uneori ostilitate fătişă, intre cei aparţinând celor două culte după 1871, un exemplu este raspunsul la politica initiata de cancelarul Germaniei si prim ministrul Prusiei, Otto von Bismarck, ce cauta a dezagrega cultura catolica in Prusia, Kulturkampf, aceasta provocand furie in randul populatiei . De asemenea au existat naţionalişti “rivali” în interiorul Germaniei, in special cei Bavarezi, care considerau că termenii prin care

Bavaria s-a alaturat Germaniei in 1871 erau disputabili şi că Germania se amestecase destul în politica internă a acesteia. Nu trebuie să uitam nici de austriecii ce s-au opus unificării Austriei şi Germaniei, susţinând că identitatea religioasă, catolica a acestora trebuia prezervată în faţa pericolului ce il priciniua Germania protestanta.

3) Etape

a. Mijlocul secolului al XVI-lea – Secolul al XIX-lea Reforma Protestantă a lui Martin Luther a fost folosită ca punc de inceput de către unii istorici al naţionalismului german, in această perioadă răspândindu-se o literatură şi o limbă germană comună. Cultura naţională germană timpurie s-a definit prin figuri ale literaturii si ale religiei, precum Luther, Johann Wolfgang von Goethe şi Friedrich Schiller. În ciuda acestor lucruri, abia după ce conceptul de naţionalism a fost dezvoltat de filosoful german Johann Gottfried Herder, a apărut şi ceea ce noi numim naţionalism german. Herder şi Immanuel Kant au promovat un naţionalism de natură romantica, bazat pe principiul autodeterminării colective, unificării teritoriale şi a identităţii culturale, creionând un program politic şi cultural prin care se puteau atinge aceste idealuri. Acest naţionalism romantic era derivat din lucrarile lui Jean Jacques Rousseau şi lui Emmanuel-Joseph Sieyes, ce promovau naturalismul. Aceste teorii ale naturalităţii ale naţionalităţilor etno-lingvistice au continuat sa fie promovate la inceputul secolului al XIX-lea de naţionaliştii germani de factură romantică Johann Gottlieb Fichte, Ernst Moritz Arndl şi Friedrich Ludwig Jahn, toţi fiind susţinători ai Germaniei Mari. În urma invaziei franceze a lui Napoleon, Sfântul Imperiu Roman, s-a dezintegrat, lăsând loc pentru solidificarea unui alt tip de naţionalism, cel liberal. Acesta era promovat de mica burgezie, şi susţinea crearea unui stat naţional german modern, democratic, constituţional, reprezentativ, bazat pe suveraniatea poporului, opunandu-se astfel absolutismului. Fichte, în deosebi, a dat un raspuns dur, cu tentă naţionalistă, ocuparii franceze in zonele germane prin

lucrarea sa “Cuvantari catre naţiunea germană” (1808), evidenţiind caracterul distinctiv al limbii, tradiţiilor si literaturii germane, acestea contopindu-se într-o entiate unitară, unică. După înfrangerea Frantei in Războiaele Napoleoniene la Congresul de la Viena, naţionaliştii germani au incercat şi eşuat să înfăptuiască idealul propus al Germaniei unite ca naţiune, fiind creată în schimb Confederaţia Germană, un agregat al mai multor state independente germane, cărora le lipseau instituţii federale puternice, intregirea economică a fost realizată, însă, prin formarea Uniunii Vamale Germane, Zollverein, ce facilita cursul comercial între aceste state şi micşora competiţia internă, în contextul Revoluţiei Industriale. Aceasta a apărut la initiativa Prusiei, oarecum, din anul 1818, dar formal a fost creată in 1834, şi a rezistat până în 1866. b. De la Revoluţiile Paşoptiste la Unificarea Germaniei in 1871 Revoluţiile de la 1848 au rezulat în rascoale ale naţionaliştilor liberali în multe dintre statele germane, aceştia însa nu au izbutit in multe dintre acestea, şi a fost creat la Frankfurt in mai 1848 un Parlament German. Aici s-a incercat crearea unei constituţii pentru toate statele germane, însă interesele opozante ale Prusiei si Austriei au stăvilit orice încercare de unificare. În urma Revoluţiilor Paşoptiste, rivalitatea austro-prusacă a escaladat considerabil, cancelarul Prusiei, Otto von Bismark, blocând toate tentativele Austriei de a se alătura la Zollverein. Sau creat astfel doua tabere distincte ale naţionaliştilor germani, una, favorizată de Pusia şi infaptuirea unei “Germanii Mici”, fara Austria, şi alta ce promova în continuare “Germania Mare”, ce includea Austria. Prusacii doreau acea “Mica Germanie” pentru a-şi asigura hegemonia asupra acesteia. Fapt înfaptuit cu ocazia “razboaielor de unificare”: Al doilea Razboi Germano-Danez(1864), Razoiul Austro-Prusac(1866) si Razboiul Franco-Prusac(1870). Un stat naţional german a fost fondat in 1871, numit Imperiul German, impăratul Prusiei ocupând tronul ca împărat German, iar Bismarck devenind Cancelar al Germaniei.

c. De la Imperiul German la Primul Razboi Mondial Spre deosebire de înfăţişările pe care naţionalismul german le-a luat la 1848, bazandu-se pe valori liberale naţionalismul german din timpul Imperiului promova autoritarismul Prusac, care era de factură conservator, anti-catolic, anti-liberal, anti-socialist si reactionar. Susţinatorii Imperiului pledau pentru o Germanie bazata pe dominaţia culturală prusaca si protestanta. Aceast tip de naţionalism vedea identitatea germană ca fiind descendentă a cruciaţilor teutoni, de asemenea favorau o identitate bazată pe idealurile lui Bismarck, ce includeau valori teutonice, voinţa, loialitate, onestitate si perseverenţa. Susţinatorii “Germaniei Mari” în timpul Imperiului, se concentrau spre a înabusi opozantii protestantismului şi a include germanii catolici în stat, creind mişcarea “Los von Rom!” (Departe de Roma!) care milita pentru asimilarea la Protestantism a Catolicilor. Mai apare acum şi un al treilea tip de naţionalism german, în parţile austriece ale Imperiului Austro-Ungar, care doreau cu ardoare înfaptuirea “Germaniei Mari”. În 1871 apar ca teme folosite în cuvântările naţionaliştilor Darwinismul Social, ce caută a aplica legea selecţiei naturale si a supravieţuirii celui mai puternic în sociologie si politica, mesianismul, credinta într-un mantuitor, şi rasism. Un important element naţionalist promovat de guvernul Imperiului German era afirmarea acestuia ca putere econimică si militară ce putea concura cu Franta si Marea Britanie pentru sfera de influenţă. Eventual, aceasta direcţie a dus la debutul Primului Razboi Mondial.

d. Perioada Postbelică 1918-1933 După înfrangerea Germaniei în Primul Razboi Mondial, aceasta a fost silită să accepte condiţiile impuse de Tratatul de la Versailles, ce includeau printer altele pierderi teritoriale şi plata daunelor de război. De asemenea, acest stat trebuia să se confrunte cu inflatie foarte mare, nesiguranţa economică şi o şubrezire a aparatului constituţional.

Se putea observa o nemulţumire generală în rândul populaţiei cu privire la starea naţiunii, Republica de la Weimar, nou proclamată întâmpina greutaţi în mobilizarea maselor în favoarea sa. Rupturile economice, sociale si politice au fragmentat societatea germana, iar în final, sub toate aceste presiuni, Republica de la Weimar a clacat.

e. Sub fraul nazist 1933-1945 Naţionalismul a fost una dintre caracteristicile principale ale Nazismului, folosit pentru a incita masele. Primul punct al programului lui Adolf Hitler a fost cererea de unificare a tuturor etnicilor germani, sub umbrela Germaniei Mari, bazandu-se pe principiul autodeterminarii. Aceste idei ale lui Hitler erau spre a crea un Mare Reich German, care avea să include toţi germanii din Austria si Sudetenland (Parte a Cehoslovaciei), iar anexarea lor a implinit visul nazist al nationalismului german.

3) Denaturarea nationalismului in Germania Nazista

Ideologic, nazismul a preferat în permanență primatul acțiunii asupra gândirii. În timp ce se afla în închisoarea Landsberg, (în 1923-1924), Hitler și-a dictat prima parte din Mein Kampf (Lupta mea), care a devenit „biblia” național-socialismului german. Alături de programul în 25 de puncte din 1920, lucrarea a reprezentat cadrul de bază al nazismului. Ideile lui Hitler s-au întemeiat pe o concepție rasistă. El considera că omenirea poate fi împărțită pe baza unei ierarhii valorice a raselor și că viața nu reprezintă nimic altceva decât supraviețuirea celor adaptabili. Credea că “darwinismul social” se extinde la lupta între rase, și întocmai cum animalele se luptă pentru hrană și perpetuare, tot așa și în specia umană cei puternici înlătură sângele celor slabi. “Poporul de stăpâni” (“Herrenvolk”) era de "rasă ariană”, alcătuit fiind din populațiile Europei de Nord. La baza piramidei rasiale Hitler îi plasează pe negri, pe slavi, pe țigani și pe evrei, pentru aceștia din urmă având sentimente de ură exacerbată. Hitler îi socotea pe evrei drept „un

cancer ce roade trupul Germaniei”, o boală ce trebuie tratată, după cum ilustrează următorul citat din “Mein Kampf”: “Alterarea sângelui și deteriorarea rasei reprezintă singurele cauze care explică declinul civilizațiilor străvechi; niciodată războiul nu a ruinat națiunile, ci pierderea puterii lor de rezistență – caracteristica exclusivă a sângelui raselor pure. În această lume, oricine nu este de origine sănătoasă poate fi considerat pleavă”. După părerea lui Hitler, nu există nici o alternativă realistă la guvernarea dictatorială. Încă din timpul anilor petrecuți la Viena, el considerase democrația parlamentară slabă și ineficientă. Cel din urmă element al ideologiei naziste era naționalismul de tip agresiv, care se răspândise ca urmare a condițiilor specifice din Germania anilor interbelici. În opinia multor germani ca și a lui Hitler, Armistițiul din 1918 și Tratatul de la Versailles trebuiau reconsiderate, iar teritoriile pierdute trebuiau retrocedate Germaniei. Dar naționalismul lui Hitler cerea ceva mai mult decât simpla restabilire a frontierelor din 1914. El dorea crearea unui “Reich” care să-i cuprindă pe toți membrii poporului german ce trăiau dincolo de frontierele Germaniei: germanii austrieci, germanii sudeți, comunitățile germane ce trăiau de-a lungul coastei baltice – toți urmau să fie cuprinși în limitele teritoriale ale noii Germanii. Totuși, țelurile lui Hitler nu se sfârșeau aici. Visa la “Germania Mare”, o supraputere capabilă să rivalizeze cu Imperiul Britanic și cu Statele Unite. Un asemenea obiectiv nu putea fi atins decât printr-o extindere teritorială de mari proporții. Acesta a fost motivul pentru care Hitler ceruse “Lebensraum” (“spațiu vital”) pentru Germania. Numai prin cucerirea Poloniei, Ucrainei și Rusiei putea obține Germania sursele de materii prime necesare industriei germane. Inițierea “noii ordini” în Europa de est presupunea în același timp atingerea unui obiectiv important: distrugerea Rusiei, centrul comunismului mondial. Toate aceste teorii au fost folosite pentru a justifica rezultatele totalitare, de ură rasială și opresiune, folosind toate mijloacele statului. Acestea sunt pe scurt: a) Naționalism etnic, inclusiv definiția germanilor drept “rasă stăpână” (Herrenvolk) b) Rasismul și antisemitismul c) Anticomunismul

d) Anticlericalismul e) Eugenía (omorârea raselor “sclave” și a celor “parazitare” pentru a purifica “rasa stăpână”)

BIBLIOGRAFIE

Guy Hermet, Istoria naţiunilor şi a naţionalismului în Europa, Iaşi, 1997 E. Gellner, Naţiuni şi naţionalism, Bucursti., 1997