Monologuri pt copii si adolescenti

Nina Cassian - in tara lui mura-n gura In tara lui Mura-n Gura, totu-mi este pe masura. Cand ma scol de dimineata, Nu la sapte, ci la zece, Vine-o tava cu dulceata Si-un pahar cu apa rece. Si dulceata zice: ia-ma! Si paharul zice: bea-ma Ia-ma!Bea-ma! Usor de zis! Insa gura s-o deschizi, Nu-i deloc asa usor! -Ajutor! Ajutor! Lingurita, grijulie, Imi deschide gura mie. Ei, asa mai merge, zic, Daca ma ajuti un pic! Dar e timpul sa fac baie! Apa intra in odaie Cu volanele-i albastre. - Ne-adresam domniei voastre! - Cum doriti sa fiti spalat? Uite-asa, culcat in pat! Cum doriti sa fiti laut? Uite-asa, in asternut! Iar, acum prosopul cel pufos Se inclina, moale, pana jos -Eu sa va frec as vrea , pe spate -Nu, vai de mine, nu se poate! Intreaba-te si intreaba-ma Cum pot sa ies din plapuma? Afara-i frig, in pat e cald La urma urmei nu ma scald! In tara lui Mura-n Gura, Casti o gura cat o sura, Si indata-ti pica-n ea, Tot ce vrei si tot ce ai vrea! Sarmalute-n foi de vita, Supa calda, tocanita, Cozonac, compot, halvita Carnaciori si ciulama, Muraturi, etc. Am mancat, de m-am umflat

Nu-i nimic, o macara, iata ca pe sus ma ia Si m-aseaza dupa plac, Colo-n umbra-ntr-un hamac. Huta-huta, ce sa zic, Bine-i cand nu faci nimic. Lectiile stau pe masa, Dar de lectii nici nu-mi pasa. Stau si motai in hamac, Ele singure se fac. -Draga aritmetica, nu stiu ce te-mpiedica Sa rezolvi vreo trei probleme! Eu de fleacuri nu am vreme! Draga mea gramatica, Nu fi antipatica! Nu fi zau, nesuferita! Si transcrie intr-o clipita Exercitiile mele! vezi ca eu n-am timp de ele! Hai, draga mea istorie, N-am chef sa am memorie! Tine minte tu mai bine, Cine s-a luptat cu cine, In ce an si-n care loc! Eu sa-nvat nu am timp deloc! In tara lui Mura-n Gura, Am prieteni pe masura! Vreti sa vi-i prezint cumva? S-a facut! Poftiti incoa! Asta-i Puiu-prinde-muste, Asta-i Lica-vreau-galuste. Asta-i Mita-straba-nas Asta-i Duta-mielul-gras Asta-i Sanda-somn in gene Si-asta-s eu: burduf de lene. toata-toata ziulica, ati vazut? nu fac nimica. si programul se incarca. astfel, nu e de mirare, ca ceva ma-mbie parca si ma trage la culcare. Ah! imi este somn de pic! si-apoi, prea mult am vorbit cu voi! cand vorbesc mai multisor obosesc ingrozitor! in tara lui Mura-n Gura somnul repede te fura! nici n-ai timp sa spui la luna ...Noapte buna!...

Share this:

Monoloage (texte) Bookmark the permalink.

27 februarie 2015 la 15:14

Monolog (pentru copii) „Fetita rasfatata”

SUNT AICI, CU TINE

Ian14 by S.

De Cornel Udrea

(Personajul intra in scena cu un aer usor iritat. Merge zeflemitor si incepe sa interpreteze cu un ton vizibil nervos, subiectiv)

Anul trecut, pe vremea asta,eram in Egipt... ma zdroncaneam pe o camila batrana si apatica, acoperita cuniste valtrapuri complicate si desirate de atatea funduri turistice. Stapanulei, unul chior si fara varsta, ragea mai tare decat camila, aratandu-mi cu unbrat descarnat piramidele, de parca el le descoperise in chiar ziua aceea,special pentru mine. In fond, refaceau la scara mica, pe banii mei, aventurasupravietuirii intr-o lume de nisip, ostila. La o adica, n-ar fi iesit nimenidintr-o piramida, sa-ti dea o cana cu apa. Nu draga, nam vibrat la vedereapiramidelor, a motanului ala, pe care-l cheama „Sfinx”, eu vibrez cand vad unbarbat viu, intepenit pe picioarele din spate, pregatit sa ma ridice inbrate... Ma uit des la fotografiile ce le-am facut pe-acolo. Imi statea bine inrochita aia inflorita si palaria rosie, barbatii mai mult cu ochii la minedecat la piramide si Nil.

Sunt eu rasfatata? Asa-mi spune mama. S-a intalnit in urma cu cateva zile cu vecina de la patru si i-a bagat in cap… numai prostii! Auzi ca a citit ea un articol pe internet intitulat „9 semne ca ai un copil rasfatat” si ce sa vezi! Vecina de la patru se pare ca ar fi vrut sa insinueze ca eu sunt o fetita rasfatata! Atat de infuriata sunt incat as putea sa merg chiar acum la nesuferită si sa-i demonstrez cine e rasfatata! (Tacere in care se gandeste) Dar daca sunt intr-adevar rasfatata? E si vecina o vrajitoare…ei, nu spun ca e rea! Dar daca are dreptate si o necajesc pe mama? Doar sunt norocoasa posesoare al celui mai tare telefon din clasa! Si totusi ai mei nu mi-au cumparar tableta aia faina pe care am vazut-o eu pe facebook in urma cu o luna luna! Ce rai sunt! Imi vine si sa plang doar daca-mi amintesc ce frumoasa e tableta. Si ce rai sunt parintii mei… Si vecina de la patru…O vrajitoare! (Se opreste. Un timp se plimba nervoasa) Si daca as fi rasfatata, ce-ar fi? O fetita asa si trebuie sa fie. Daca nu primesc ce-mi doresc, oare ar trebui eu sa-mi mai ascult parintii ori sa nu-i ignor cu vehementa? Normaaal ca asa se face! Asa am vazut in filme ca se face! M-as duce chiar acum in fata vrajitoarei si i-as spune rastit ca are dreptate! Sunt o fetita rasfatata, dar ce-i rau in a fi alintata si iubita de toata lumea? (O pauza mica) Daca ar fi o virtute… as fi fost sfatuita sa ma comport asa! Sunt eu rasfatata? Sau nu sunt? Ma duc degraba sa-mi cer scuze mamei. Daca vecina are dreptate…

Adevarule ca mi-am jurat sa nu plang: cea din pat sunt eu! A dat peste mine o nenorocirepe patru roti, o nenorocire japoneza mi se pare, cu roti groase si dezlantuita,care m-a aruncat la cativa metri! De ce eu, de ce pe mine? Probabil norocul s-aplictisit sa mai locuiasca cu mine, a plecat, insa nu mi-a spus ca pleaca, numi-a zis nimic, m-a parasit in varful picioarelor! Dute-n ma-ta, norocule almeu! Nu te-am vazut nici macar o data la fata! Foartemoarta inca nu sunt... i-am auzit vorbind pe medici, o dadeau pe latineste, dareu am priceput ca mai am o sansa, e drept foarte mica, dar posibila! Si astia,baietii lui Hipocrat, vorbeau de noroc... si de-o minune, marca garantata, cusemnatura lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu da cu pietre in ceeace a cladit cu mana lui... isi rumega supararile in tacere si nici SfantuluiPetre nu-i spune de ce ofteaza uneori. Cunorocul asta trebuie sa fie o intreaga stiinta nevazuta, o facatura faraexplicatie: vecinul n-a jucat niciodata la ruleta ruseasca, dar toti ceilaltidin jur, cad secerati de plumb in tampla, merge pe strada si gaseste portofelulnimanui plin cu bancnote de 1000... o mie de dolari, ce altceva? Sapa sa-sifaca privata pe langa cabana si da de-o comoara, pierde trenul si ala deraiazapeste-o ora, se vara ca prostul la coada, crezand ca e ceva mai ieftin lavanzare si afla ca e al o mie-lea vizitator al expozitiei si primeste omasina... Cestilalti,carora nu li s-a servit cu lingura, trebuie sa munceasca pe branci, sasinumere fiecare banut si daca au suparat – fara sa stie – vreun sfant aflat incadere libera, apoi la ei se asaza boala in casa, li se rastoarna lumanarea, leramane mata gravida cu sobolanul, ori grindina le sparge capul. Sau damasina peste ei... asa, tam-nisam, da navala un Nissan! Moarteae o realitate. Tevile alea, aparatele alea care ma tin in viata sunt orealitate. Visele nu, de-aia nu platim impozit pe ele,dar ne costa. Viata eo realitate. Trezitul din somn e o realitate si ce urata uneori, cand ai infata pustiul unei zile cenusii in care nu primesti nici macar un zambet, oimbratisare, un cuvant frumos si cinstit, ca o aripa de fluture. Viata e simana lipicioasa care ti se pune pe fund in autobuz, injuratura sparta intredinti ca o aluna, urletele femeii care naste si obrazul neterminat alincasatorului de la electricitate. Si ce mai viata e moartea, la urma urmei...lucrul acela, daca lucru o fi, ca nu poti sa-l iei dintr-un loc si sa-l aseziintr-altul, il legi sa nu cada, cand il duci cu tine prin vacante si concediicare se sfarsesc – nedesmintit – cu o zi ploioasa, urata ca administratorulblocului.

Eu n-amintalnit administratori de bloc frumosi, sa-ti fie drag de ei, cand te duci cubirul si nu incape indoiala ca nevestele lor i-au indragit si s-au lasatpacalite la altar, pe cand ei erau altceva si aratau altcumva. De unde inconstienta asta de-ane crede nemuritori? Hai, pana la 30 de ani mai merge, se coace omul la soarelerealitatii, dar dupa aceea care sunt temeiurile? Pe ce se bazeaza omul, vorbalui Moromete. Adicatelea daca ajunge la o suta de ani, acesta e-un motiv demandrie? De ce sa ne laudam noi cu secolul de viata al altora? Fiecare a avutin familie o strabunica ce putea sa citeasca la varsta de o suta de ani, faraochelari, sa umble fara baston, ori un mosneag care povestea, cu amanunte,soldat fiind, ce fumau nemtalaii in transeele lor de laTurtucaia! Ce meritavem, de ce ii privim ca pe-o curiozitate zbarcita si umblatoare? Se zice caDumnezeu, pe cand era harnic si pus pe fapte mari, altele decat cele de-acum,a-nceput sa-mparta tuturor animalelor cate 40 de ani, la fiecare... Omul, iaca si el, ultimul larand, sosit cu intarziere, naiba stie pe unde-o fi umblat... Ii vine randul sidin sac scoate Dumnezeu 25 de ani, atatia ii mai ramasesera... Omul se supara,bombane, se scarpina-n cap, se-nvarte de colo-colo, cu mainile la spate. – Ce-i, ma,ce nu-ti convine? – Eputin, Doamne, putin de tot, raspunde omul... Dumnezeubombane si El, se scarpina-n pleata alba, se-nvarte de colo-colo cu mainile laspate, si-ntr-un tarziu zice: du-te de cere la animale, o sa-ti dea animaleledin viata lor. Pleacaomul si se-ntalneste cu calul. Peatunci vorbeau aceeasi limba, se intelegeaubine, omul nu-i pusese inca zabala in gura si saua pe spate: „Da-mi 25 de anidintr-ai tai, face omul.” Si calul ii da. La fel si cainele, inca 25 de ani,iar la urma si maimuta il cadoriseste cu inc-un sfert de veac. Asa cu o suta deani asupra-si se-ntoarna

la Dumnezeu si-acela ii zice: „A fost hotararea ta,omule! Primii 25 de ani ai tai ai sa-i traiesti omeneste, in ceilalti 25 ai satragi ca un cal, in ceilalti 25 vei latra ca un caine, iar in ultimii 25, ceidin jur te-or maimutari, si-si vor bate joc de tine!”

Viata astade curtezana ar trebui sa starneasca sila oricarei fiinte delicate.Eu sunt oasemenea fiinta ..da, nefericirea mea e cea mai buna dovada.Sunt mereu jignitaca barbatii nu-mi vad sufletul, mereu le-o reprosez.Cred ca viata asta decurtezana ma va scarbi, odata siodata!Cat o sa o mai duc asa?Cand o sa am si eu timp liber? sa mai citesc si euo carte …de ani de zile n-am mai citit o carte!!As vrea sa ma cuprinda sila deviata pe care o duc, sa mi se faca lehamite si uite ca nu mi se face.Si iar se instaleaza desfrau, iar mise pare viata frumoasa.

MARIA MAGDALENA Din DON JUAN MOARE CA TOTI CEILALTI

Gata!M-am hotarat!Plec in Egipt1O casuta pemalul Nilului:patru camere, baie, bucatarie-sa stau acolo pana vor veni si tristeteasi remuscarea si durerea si ce ma fac daca nu vor veni niciodata?

Teodor Mazilu A fost ingrozitor!Nu, nu ,numa intreba!Ingrozitor.10000 de barbati imi strigau innebuniti numele,voiau sa-misfasie rochia.Mai rau ca la Carnavalul de la Rio…Si agitatia asta isterica imifacea placere.Ca sa vezi cum e omul!in loc sa ma scarbeasca imi faceaplacere.Mereu imi propun sa ma scarbeasca si pana la urma ma trezesc cami faceplacere?Nu mai stiu unde sa ma ascund…Chiar daca m-as duce in Himalaya, tot arveni dupa mine haitele astea de admiratori nebuni.M-am saturat.Nu exista zi incare sa nu primesc o mie de declaratii de dragoste:apucate, citeste-le,claseaza-le, strecoara cate un cuvant de simpatie.A trebuit sa-mi angajezsecretara…Chiar m-am saturat!Eu tot sper sa ma apuce scarba.. Ma simt nefericita!Eu astept o mare iubire!Si stau si astept si astept sistau si astept si mantrteb de ce totibarbatii pe care I-am iubit sedeau la mama dracului, in podisul Tibetului , intimp ce toti cretinii, toti negustorii, toti neputinciosii zaceau la doi paside mine?De ce uratul e la doi pasi de noi , doar sa-ntinzi mana?

Monologul Caterineidin Furtuna de A.N.Ostrovski (actul I,scena 7) CATERINA:Zic :de ce nu zboara oamenii capasarile?Stii, cateodata imi pare c’as fi o pasare.Cand stai pe-o culme dedeal,parca,iti vine sa zbori!Uite-as mi-as lua avant,as ridica mainile si aszbura.Sa incerc oare acuma?(Vrea sa se repeada) ………………………………………………… ……………………………. Ah,cum eramodata!Traiam fara nici o grija ca o pasare sloboda.Mamuca era asa de buna cumine,ma gatea ca pe-o papusa nu ma punea la treaba,faceam numai ce vroiam.Ah!Stii cum o duceam cand eram acasa?Stai sa-ti spun.Ma sculam dis dedimineata;daca era vara,ma duceam la fantana,ma spalam,aduceam apa si toateflorile din casa le udam.Aveam flori multe,multe.Dupa aceea ne duceam cu mamala biserica,cu toi si cu hagioaicele – la noi era casa plina de hagioaice si demaici. – Cand veneam de la biserica,ne asezam la lucru,brodam,mai mult cuaur,pe catifea,iar hagioaicele incepeau a povesti:pe unde au colindat,cate

auvazut,spuneau tot felul de intamplari sau cantau stihuri.Asa trecea vremea panala masa.Pe urma,batranele se culcau si eu ma duceam sa ma plimb pringradina.Apio la vecernie,si seara iar povesti si cantece.Asa ere de bine!

Suntetinumai urechi? Esteo anume doamna Ford, Sir; dati-va, rogu-va, mai in partea asta sa nu neaudacineva... eu, stiti, locuiesc la domnul Caius. Vasa zica D-na Ford..

………………………………………………… ……………………………... Da,dar aiciparc’as fi in robie.Si grozav imi placea sa ma duc la biserica.Parca intram inrai.Nu mai vedeam pe nimeni,uitam si de vreme nici n-auzeam cand se sfarseaslujba.Parca toate s-ar fi petrecut intr-o clipita.Mamuca spunea ca toti seuitau sa vada cei cu mine.Si stii inzilele cu soare,cade ca un stalp luminos din bolta,si in stalpul acela,e ca unfum,ca un nor.Si imi parea ca in stalpul acela zboara ingeri cantand.Iarcateodata se intampla cand ma sculamnoaptea – la noi in toate partile ardeaucandele – si ma inchinam undeva intr-un colt pana dimineata.Ori ma duceam disde dimineata in gradina,la rasaritul soarelui,cadeam in genuchi,ma inchinam siplangeam si singura nu steam de ce ma inchin si de ce plang.Asa ma gaseau.Si dece ma inchinam atuncea si de ce plangeam nu stiu ca nu-mi trebuia nimica,aveamdetonate.Si ce visuri aveam,Varica,ce visuri!Ori biserici de aur,ori gradiniminunate si tot cantau glasuri nevazute si mirosea a chiparos;iar muntii sicopacii nu erau ca cei obisnuiti ci asa cum sunt zugraviti pe icoane.Sialtadata parka zburam,parka zburam prin vazduh.Si acum mai visez cateodata darrar de tot si altceva.

Doamna Quickly de W. Shakespeare Vaurez buna-ziua, inaltimea voastra. Sanu va fie cu suparare, inaltimea voastra! Asputea incredinta oare un cuvant, doua inaltimii voastre?

Ah,sir, e o fiinta cumsecade! Doamne,Doamne, ce mai craidon imi sunteti! Dar sa va ierte Dumnezeu si pe noi totipentru ca pentru asta ma rog si eu. Eibine, iata care-i povestea din fir in par. Ati pus-o intr-o asemenea fierberepe biata femeie ca te minunezi, nu alta. Cel mai de frunte dintre curteni, n-arfi putut s-o aduce in halul asta. Si doar erau acolo cavaleri, lorzi, gentilomicu echipajele lor... Va asigur curgeau echipaje dupa echipaje, scrisori dupascrisori si cadouri dupa cadouri... si toti miroseau atat de frumos a mosc. Si toti va spun erau numai in matasesi aur; Sitoti umblau numai cu cuvinte aligante de ar fi putut cuceri inima oricareifemei. Eibine va asigur n-au dobandit de la dansa nici macar o privire... Chiar astazidimineata mie mi s-au oferit douazeci deingerasi de argint, dar eu ii dau incolo pe toti ingerii de neamul asta, cum sespune, afara de cazul cand ii castig pe cale cinstita... Eibine, dansa a primitscrisoarea de la dumneavoastra, va mutumeste de o mie deori si va anunta ca sotul ei va lipsi de acasa intre orele zece si unsprezece. Zecesi unsprezece... Siatunci spune dansa puteti veni sa-i vedeti pictura aia pe care o stitidumneavoastra. Jupan Ford, barbatul ei, n-are sa fie acasa. Vai draga de ea,duce cu el o viata tare grea, e un barbat gelos pana in maduva oaselor.

Zeceunspe; amarnica viata trage cu dansul draga de ea.

Ca o livadă când obate bruma. Şi bunul tău renume ţi se duce,

Aaa!Dar mai am un misaj pentru inaltimea voastra. Doamna Page si ea va trimitesimtaminte pornite din inima; si lasati-ma sa v-o spun la ureche, dansa este ofemeie atat de virtuasa si atat de iducata, cum nu mai exista dua in Windsor... Suntincredintat ca umblati cu farmece, intalimea voastra, dar incantata sa va fieinima pentru aceste farmece. Ah!Doamna Page ar dori din toata inima sa ii trimiteti pe micul dumneavoastra paj;sotul ei are o netarmuita infectiune pentru dansul. Dar!Nu e bine sa stie pruncii toate stricaciunile; vedeti persoanele de o anumitavarsta au cum s-ar spune discretie si stiu cum sa se comporte in lume! Asaca aveti mare grija cum potriviti lucrurile! Suntincredintata ca umblati cu farmece, nu alta! Dar pentru farmecele astea ma rogsi eu.

Ca mugurii, când vinevijelia Şi-i scutură. Femeia mânioasă E-ntocmai ca fântânatulburată, Ca apa noroioasă şi sălcie, Din care nimeni, cât de însetat, Nu vrea să bea măcar opicatură. Bărbatul ţi-e stăpânşi păzitor E viaţa ta, e capul tău, ţi-e domn ; Veghează – asupra ta şi se-ngrijeşte De tine. Îşi supune veşnic trupul La grele munci, pe mare, pe uscat, Veghează noaptea pe furtună, ziua Pe arşiţă ; pe când tu staiacasă, Pe lângă foc, în linişte şi pace.

ÎMBLÂNZIREA SCORPIEI de WilliamShakespeare

Şi-ţi cere doar iubire, ascultare, Credinţă, şi un zâmbet în privire.

CATARINA

Răsplată ne-nsemnată pentru grija Şi osteneala lui. Căci datoria

Hai, descreţeşte-ţifruntea încruntată,

Femeii către soţul ei, e-asemeni

Şi nu-ţi zvârli privirea cu dispreţ

Supunerii pe care-o datoresc

Ca să-ţi răneşti stăpânul, domnul tău,

Supuşii suveranului. Şi când

Cârmuitorul tău. Ţi se zbârceşte,

Se-arată încruntată, necăjită,

Frumosul chip, când teîncrunţi aşa,

Cicălitoare, acră, nu-i ascultă

Porunca înţeleaptă, nu e oare

Le-ncrucişaţi, în semn de ascultare,

O învrăjbită neascultătoare,

Şi cereţi-le soţilor iertare.

Ce soţului i-arată vrăjmăşie ?

Iar dacă soţul meu îmi porunceşte

Mă ruşinez când unele femei

Îndeplinesc pe loc, tot ce pofteşte …

Se războiesc cu soţii, neprimind Să vieţuiască-n pace, şi voiesc Să poruncească şi să stăpânească, În loc să se supună, să asculte

MACBETH de William Shakespeare

Şi să iubească. Nu ne este trupul LADY Aşa firav şi gingaş,şi molatec

MACBETH

Şi nedeprins cu zbuciumul, cu munca

Ce i-a-mbătat pe ei,mă-mbărbătează,

Acestei lumi, ca astfel să ne fie

Ce stinsu-i-a-mi dăfoc. Auzi! Tăcere!

A sufletelor noastregingăşie !

E bufniţa, e clopotarul sorţii

Neputincioase şisemeţe gâze !

Ce-şi cântă fiorosulnoapte bună.

Şi mintea mea, a fostnechibzuită,

El e la lucru. Porţile-s deschise,

Şi inima trufaşă ;am avut

Iar pajii regelui beţi morţi, cu sforăieli,

Destule pricini să răspund la vorbe

Îşi bat şi joc de slujba lor de strajă.

Cu vorbe, la mânie cu mânie!

Le-am dres cu nişte leacuri băutura

Acum văd că lănciile noastre

Şi firea-n ei cu moartea se sfădeşte

Sunt trestii doar, şi că forţa noastra

De-s morţi sau vii.

E-o slăbiciune nemaipomenită!

Darcine-i, cine-i ? Stai !

Cu cât voim să ne-arătăm mai sus,

Mi-e teamă, vai, că s-au trezit din somn

Cu-atât ne arătăm mai de nimic!

Şi-atunci nu s-a făcutnimic. Nu fapta

Deci fiţi la locul vostru, e mai bine;

Ne poate pierde, numai încercarea!

Şi mâinile, aşa cum se cuvine,

Auzi ! Le-am pus pumnalele alături,

Şi nu se poate-a nu le fi găsit.

Iubeşti pe pruncul căruia-i dai sânul,

De n-ar fi semănat în somn cu tata,

Dar i-l smulgeam din ştirbele-i gingii

Aş fi făcut-o eu !

În clipa chiar când îmi zâmbea-n obraz,

Bărbatul meu ! …De ce-ai ieşit ? E pe sfârşit cu cina.

Şi creierii zdrobeam, de-aş fi jurat Cum te-ai jurat!

În treaba asta , noi ne oprimaici ? Dăm greş ? Ţi-a fost nădejdea beată-n care te mândreai ? Ci strâge-ţi tot curajul într-un gând, Şi-a adormit? Şi se trezeşte-acum Şi nu dăm greş! Când Duncan va domi, Atât de veştedă şi pământie Căci greaua-i zi de drum, la somn l-îndeamnă, Privind la ce făceai de bunăvoie ? Eu i-ameţesc pe-nsoţitorii-i doi, Ştiu azi ce preţ să dau pe-a ta iubire, – Cu băuturi, într-o aşa măsură, Te temi să fii şi-n faptă şi-n tărie Că amintirea, paznic minţii, e-abur, Acelaşi ca-n dorinţă . Vrei să ai Şi-al gândului locaş, cazan de spirt. Tot ce socoţi a fi podoaba vieţii, Iar când în somn porcesc ei zac beţi morţi, Şi să rămâi mişel în ochii tăi, Ce lucru n-o să fim în stare a-i face Ţinut între „aş vrea” şi „nu-ndrăznesc”, Noi amândoi, lui Duncan , nepăzitul ? Întocmai ca motanul din poveste. Ce oare nu putem a pune-n seamă Cefiară Acestor doi bureţi, străjerii săi, Te-a-mpins această faptă să-mi destăinui ? Şi vina marei noastre făr-de-legi Erai bărbat când cutezai s-o faci, S-o poarte ei ? Iar ca să fii mai mult decât ai fost, Cine-ndrăzneşte să creadă altceva, când Cu-atât mai mult va fi să fii bărbat. N-aveai atunci nici timp, nici locprielnic

Ne-om urla durerea şi-ntristarea c-a murit? … Du-te!

Dar vreai să ţi le faci! Şi când prilejul Se-arată de la sine, eşti nevolnic!

Tennesse Williams, Orfeu în infern

Am alăptat şi ştiu cât de duios

Lady

Suntnebună de mult, nu de azi dimineaţă. Am de gând să-ţi reţin “tovarăşa de viaţă”până îmi fac bagajele! Da, mă duc să-mi fac bagajele şi să plec, dacă pleci tu,să plec după tine! La asta nu te-ai gândit? Într-adevăr, nu te-ai gândit. Cecrezi că aveam să fac dupa plecarea ta? Ce crezi? Să stau aici într-un magazinplin de sticle şi cutii, în timp ce tu pleci zorit mai departe, fără să am măcaradresa ta? O să-mi trimiţi adresa! O, mulţumesc, mulţumesc. Şi ce să fac cuadresa ta, să mă uit la ea în dosul acestei perdele? Să-i spun: “ O, draga meaadresă, în locul lui strângemă, sărută-mă şi să-mi fii credincioasă!” Batesus…Ştiu! E Moartea care-mi bate la uşă! Crezi că eu nu aud cum bate?Parcă i s-ar ciocni oasele între ele… Întreabă-mă şi am să-ţi spun cum e cândte culci în pat cu Moartea, colo sus. Mi se încreţea carnea pe mine laatingerea lui. Dar am îndurat şi asta. Cred că inima mea ştia că într-o zicineva se va pogorî să mă scoată din acest infern! Ai fost tu acela. Şiiată-mă! Trăiesc din nou! Nu vreau să mă ofilesc în bezna de aici! Să-ţi intreasta bine în cap! Acuma, ascultă! Tot ce este în acest blestemat magazin îţiaparţine, nu numai salariul tău, ci tot ce a adunat Moartea aici, însă Moarteatrebuie să moară mai înainte de a fugi noi de aici… Înţelegi, în sfârşit, ce-ţispun? Atunci, du-te şi schimbă-te. Astă-seara va fi spectacol de gală.

Cine ţi-a dat puterea-aceastasupra mea? E încă miez de noapte. Mai lasă-mă, nu mă lua! Îndură-te încă puţin de viaţamea.

Suntatât de tânără Şi trebuie să mor? Frumoasă fost-am de asemeni şide aici năpasta ! Ce aproape a fost iubitul.Astăzi e departe. Sfâşiată e cununa. Risipităfloarea. (ascultă cu încordare) glasul iubitului a fost acesta? (se ridică; lanţurile cad) apare strada-n faţa mea,deodată, pe unde te văzui întâiaşidată... senină, iată şi grădina,... în care te-aşteptam...

Margareta

cu Marta, vecina şi cântam... (întorcându-seiar spre el)

„Faust „ - Johann Wolfgang von Goethe Liniştea mea, Odihna toată – Nu le mai aflu Ah niciodată.(îngenunchind)

se face zi. Pătrunde – aiciultina zi! Şi de ar fi fost cum trebuia săfie, Desigur ziua mea de nuntă-ar fi! s-a întâmplat cum mi-a fost dat: ne-om revedea.

Călăule,ce vii din ceaţă

Dar nu la dans...

Cenamilă se-nalţă din pământ?

„Ultima oră” – Mihail Sebastian

Ce cată el pe locul sfânt?

Nu mai puteamsuporta cursul dumneavoastră. Mă indigna. Mă înfuria. Domnule profesor: mie-miplace Alexandru cel Mare. Dumitale nu-ţi place. Îl critici, n-ai încredere înel. Vedeţi, pentru dumneavoastră, Alexandru cel Mare e un obiect destudiu… pentru mine…el e altceva. Un om. Un prieten. Mai mult decât atât. Opasiune…destul de veche. Încă din liceu. Pe Alexandru cel Mare l-am iubit dinprimul moment. Da,

Pe mine el mă vrea. Apleacă-ţi faţa, Îndurerato, te apleacă, Ridică de pe mine ceaţa. Tu, cufăptura toată De suferinţă sfâşiată Priveşte la fiul de pe cruce Privirea ţi se duce Către cerescul Tată, Să-ţi curme suferinţa! Ajută-ma,mă scapă De moarte şi de ruşine Apleacă-te, te – apleacă Maică peste mine. Doamne,mă dau În grija Ta. Mântuie-mă,Tată! Voi îngeri cetelor senine. Împrejmuinţi-mă, ţinându-mă subscut ! O, Henric, ce groază mi-e detine!

Magda

l-am iubit. E foarte frumos. Efrumos, e tânăr, e puţin nebun, e generos. El e înalt, puternic, îndrăzneţ. Euîl cunosc pe Alexandru. Îl cunosc. Uneori îl văd, îl aud. Cunosc vocea lui,cunosc privirea lui – privirea lui arzătoare, ochii lui calzi şi umezi. Cu ce orgoliu îşi ridică frunteaspre stele… Cu ce sfidare îşi lasă capul pe spate. Uneori la curs,ascultându-te, ascultându-te cum vorbeai despre el, aş fi vrut să te întrerup,aş fi vrut să strig. Vorbeai cu indiferenţă despre lucruri ameninţător defrumoase. Cum puteai fi aşa de rece? Aşa de absent? Şi totuşi erau clipe cândse părea că înţelegi, că vezi. Erau momente, în cursul dumitale când lucrurileînviau deodată… Uite astă toamnă…în noiembrie, poate ai uitat, poate nu mai ţiiminte, într-o joi după masă, ningea, ningea pentru prima oară… noi eram puţiniîn sală… să fi fost douăzeci. Ai intrat târziu. Erai palid, puţin obosit. Aiînceput să vorbeşti cu vocea dumitale indiferentă de totdeauna. Vorbeai despreplecarea lui Alexandru în Asia. Păreai plictisit, absent. Şi deodată – nu ştiucum s-a întâmplat – ai tresărit, ai ridicat mâna cu un gest ca un fulger – ungest care deschidea porţile Asiei, porţile visului. Glasul îţi vibra. În ochiaveai o mare lumină… Simţeam că teiubesc. Pe dumneata, pe el, pe amândoi…O… da …îl iubesc! El merge cu mâinilelibere, cu ochii închişi, înainte, în neprevăzut, în plină aventură, până lacapăt. Alexandru e o flacără. Nai s-o stingi dumneata. Cu toate planşele, cutoate fişele, cu toate cărţile: n-ai s-o stingi. E mai puternic, e mai viu, emai frumos. E aşa de

frumos! Uită-te în ochii lui, drept în ochii lui – şispune-mi nu ţi-e frică de el? Alexandru cel Mic!

Agnès –monolog „Şcoala nevestelor”Molière Vei crede că-i poveste, şi-i totuşi adevăr. Lucram la oscufie, sus pe balcon, când iată,un tânăr foarte bine în stadă se arată, şi cumremarcă umila mea prezenţă, adânc se ploconeşte făcând o reverenţă. Nevrând săpar mojică, pe loc, la rândul meu, prin altă reverenţă l-am salutat şi eu. Elface încă una plecându-se profund. Tot printr-o reverenţă la rândul meurăspund. El se întoarce şi face o a treia. Eu nu mă dau bătută, răspund şi la aceea. El treceîncă o dată, de două ori, de nouă ori, eu, care cu privirea mea mereu îlurmăream, o nouă reverenţă la rândul meu făceam. Noroc că întraceste şinoaptea a venit... Alminteri cine ştie, mergeam la infinit, deoarece în cazulîn care mă dădeam bătută, ar fi putut să creadă că eu sunt prost crescută. Dimineaţa, şezând în prag, aci, veni la mine o babă, şi astfel îmi grăi:„Copila mea, Prea-sfântui supărat. Mă tem din cer să nu trimită asupra tablestem, el te-a făcut frumoasă, tu însă cu păcat te foloseşti de harul ce ţieţi l-a dat. Deci află că un suflet se plânse chiar acuşi de rana dureroasă pecare i-o făcuşi. – Un om rănit de mine? întrebatunci mirată. – De tine, zice baba. Rănit demoarte, vai! E tânărul pe care aseară-l salutai. – Dar cum se poate una ca asta, zic. Făcui să cadă din greşeală vreo oalăîn capul lui?

– E asta-i! zice baba. Nu fusenici o oală. Cu ochii tăi, frumoaso, mi l-ai băgat în boală. – Vai, Doamne! zic. Asemenicuvinte mă uimsc. La ochi sunt eu bolnavă şi lumea îmbolnăvesc? – Da , zicebaba. Curge din ochii tăi otravă, şi nu cunoşti, măicuţă, puterea ei grozavă.Sărmanul om tânjeşte, puterile îl lasă, şi dacă -zice baba cea miloasă- nu vrei să fi cu el puţin mai milostivă, întrei sau patru zile îi rupem de colivă. – Vai Doamne!, zic. Aş plânge dedurere. Dar mie, bietul tânăr, ce ajutor îmi cere? – Îţi cere, zice baba, unlucru de nimic. Să vie să te vadă şi să vorbiţi un pic. Privirea ta, atâta maipoate să-l învie, căci pentru boala asta nu-i altă doftorie. – Vai -ziceu- bucuroasă, păi, dacă e aşa, săvină să mă vadă de câte ori o vrea! Şi astfel veni la mine şi-lvindecai de boală. Acuma spune singur, făcui vreo greşeală? Aş fi putut rămâneaşa, nepăsătoare, ştiind că, fără mine, sărmanul tânăr moare? Eu, care simt însuflet durerea orişicui, şi care plâng în hohot când văd murind un pui.

Marion –monolog „Danton”- Georg Büchner Maică-mea a fost ofemeie bună! Îmi spunea că modestia e cea mai preţioasă virtute. Când aduceaoaspeţi la noi acasă, câteodată vorbeau. Atunci mama mă obliga să plec dincameră. Dacă o întrebam ce au vrut să spună, îmi spunea că ar trebui să-mi fieruşine. De câte ori îmi dădea o carte s-o citesc, trebuia neapărat să sarcâteva pagini. Însă îmi plăcea să citesc Biblia, şi acolo totul era sfânt,chiar dacă nu înţelegeam anumite lucruri. N-aveam pe cine să întreb, aşa cătrebuia să mă gândesc singură. Odată, într-un an, venise primăvara, am simţitcă se petrece în jurul meu ceva ciudat, la care nu puteam lua parte. Trebuia sărespir aerul ăsta ciudat, care aproape mi se lipea de trup. Îmi priveam trupul.Şi de câte ori o făceam, mă simţeam despicată în două părţi, care se

topeauapoi una într-alta. Era un băiat care obişnuia să treacă pe la noi. Era dulceşi spunea prostii. Nu înţelegeam ce însemnau, dar mă făceau să râd. Mama îl invitadeseori – ne făcea la amândouă plăcere. Şi pe urmă n-am înţeles, dacă puteam să stăm împreună pe două scaune, dece să nu stăm împreună sub un singur cearceaf? Aici, el m-a făcut mai fericitădecât cu glumele lui. O făceam pe ascuns şi continuam să o facem. Iar apoi... a fost ca o mare care te înghite şi te trage din ce în ce maimult în adânc. Nu mai simţeam decât un singur lucru – toţi bărbaţii se topeauîntr-un singur trup. Asta mi-era firea. Cum să scap? Până la urmă a înţeles.Avenit întro dimineaţă şi m-a sărutat de parcă ar fi vrut să mă zugrume, eraoribil cum mă strângea de gât. Era înfiorător să-ţi fie atât de frică. Apoimi-a dat drumul, a râs şi a spus că era gata să facă ceva idiot – să nu mă maidezbrac, să am grijă de rochie că e aproape stricată. Şi că nu vrea sămistrice cheful, dar rochia asta e tot ce mi-a mai rămas curat pe lume. Apoi aplecat şi n-am înţeles niciodată ce-a spus. În seara aceea stăteam lafereastră, ştii că eu înţeleg numai ceea ce simt. Visam în amurgul roşiatic şiînnorat. Şi a venit o mulţime pe stradă, copiii fugeau şi femeile se uitau acumpe fereastră. M-am uitat şi eu jos în curte. Îl cărau într-un coş, lunastălucea pe fruntea lui albă, avea părul ud, se înecase. Trebuia să plâng. Eraprima durere din viaţa mea. Alţi oameni au Duminici, şi zile de lucru, au şasezile de trai şi una de rugăciuni, ei simt ceva deosebit când este ziua lor saucând vine Crăciunul. Eu... nu simt nimic. Şi nu înţeleg. Nu simt nicischimbarea, nici sărbătorile, sunt mereu aceeaşi, un dor fără sfârşit, un foc,un torent, o foame. Maică-mea a murit de inimă rea, oamenii mă arătau pe stradăcu degetul... Ce mai prostie... Toţi ne găsim plăcerea în ceva – în trupuri deicoane, în flori, în jocuri... e acelaşi dor, iar oamenii care simt cea maimare plăcere ar trebui să se roage mai mult.

Sinesti Camil Petrescu Esti desigursurprins ca seful meu de cabinet a insistat atat de mult, aratand ca vreau sate vad asta-seara. Mi s-a spus la club azi dupaamiaza,ca sunt atacat de o foaieoarecare; la inceput n-am dat nici o importanta numelui gazetei… Intelegi? Unministru nu o sa stea sa citeasca toate gazetele care il injura. Unde am ajunge ? Sipersonal din principiu nu citesc foile care ma ataca. Asa ca habar nu aveam deacest atac din… Intocmai zic nu aveam habar, cand mi-au cazut ochii sub titlu.A… dar aici e director bunul meu prieten Gelu Ruscanu… probabil ca nici nu stieomul despre ce e vorba. Se vede ca vreun redactor zelos in criza de subiecte,acum pe caldurile astea, a vrut sa mai anime foaia si… ………………………………………………… ……………………………... Inainte deminister si de toate ma intereseaza acum ce scrisoare este asta ? Catrecine este adresata ? ………………………………………………… ……………………………... Cecaraghioslacuri… Si pe urma, cu cine ar fi putut sa ma insele ? Dar in sfarsit… da-mi scrisoarea s-o cercetam impreuna. Sa-tidovedesc daca e nevoie ce infamie s-a incercat. ………………………………………………… ……………………………... Deocamdatada-mi sa vad scrisoarea… Vreau si eu sa aflu cu cine m-a inselat ? Dacanoi fi cumva chiar dumneata. Mai stii dracie ?! Te pomenesti ca-i faceaicurte cu piciorul pe sub masa ? Si de aceea ii gaseai mancaruriledelicioase. Maria te invita cam des cand erai student. « Restaurantelesunt asa de

proaste si murdare… bietul baiat » Poate ca de aceea imigaseai discursurile frumoase, admirabile cand le comentam seara la coltulcaminului pe cand Maria ne turna ceaiul ? Si pe urma seara, cand ieseamimpreuna fumand, iti aduci aminte ce tigari minunate aveam ? Eu la club,dumneata acasa… sa-ti prepari examenele… ori te pomenesti ca dupa ce nedesparteam o luai pe bulevard la dreapata, la mine acasa ? Si eu tecredeam cu ochii pe carte… E drept ca servitorii oameni de incredere nu mi-auspus nimic… Dar mai stii, poate ca dumneata luptatorul pentru adevar, pentrudreptatea absoluta, inflacaratul reformator… Campionul luptei impotrivacoruptiei… « fie ea de sus fie de jos » cum scrie Dreptatea Sociala,ai debutat prin a corupe pe Lina si Vasile ? Poate ca atunci cand euintram pe usa, dumneata escaladai cum puteai fereastra ? Fleacuri,fleacuri… dumneata ma iubesti domnule. Da, da, mai mult decat ai crede poate…cu toata graba inexplicabila de a publica scrisoarea asta ! Mi-aduc amintesi n-am sa uit niciodata, cand eram bolnav de pneumonie, cu 40 de grade temperaturacat devotament mi-ai aratat. Infrigurarea cu care alergai dupa doctor… ceasuripe care le vegheai cu Maria la capataiul meu… De cate ori nu te apuca dimineatala mine acasa… ………………………………………………… ……………………………... Eu am jefuit, am asasinat? Afirma aceastanevasta-mea in scrisoarea ei? ………………………………………………… ……………………………... Astadovedeste fara putinta de tagada ca nevasta-mea este o mitomana, o mitomanaerotica. ………………………………………………… ……………………………... Tepriveste… Sa admitem daca vrei, pentru usurarea discutiei si aceasta

absurdaafirmatie. Dar sunt avocat, discutam strict juridic…Ce valoare probanta poatesa aiba aceasta scrisoare pe care vrei sa o publici si in care autorul ei faceafirmatii care il privesc ca valoare de adevar despre un tert ? ………………………………………………… ……………………………... Atunciincepi cu un asasinat. Nu vei lovi decat tot in aceasta nenorocita, caci vei daprada opiniei publice, nu numai purtarea ei de sotie nedemna si de mamadenaturata care nu-si va mai putea pastra copiii, dar vei etala si tarele eiintime de femeie bolnava… ………………………………………………… ……………………………... Candeu ministrul justitiei, am venit aici, mi-am dat seama cat risc si cat deimposibila este orice reactie pe loc, asa cum ai merita din partea mea. Mi-am spus catrebuie sa fiu calmorice s-ar intampla. Mi-am spus ca trebuie sa viu pentru ca o nenorocireameninta pe fiul singurului om superior pe care l-am intalnit in viata mea, sidoar in anume sens, ameninta si famila mea. Dar cum? Pentruca dumneata crezi asta, dumneata, in definitiv un oarecare, ma si socoticondamnat si ma executi pe tememiul marturiilor unei mitomane erotice care demult ar fi trebuit sa fie internata intr-o casa de sanatate? Nu gasesti catreci dincolo de limitele discutiei convenite ? Caci am convenit faptul indiscutie, numai in nadejdea ca voi impiedica o nenorocire iscata din dementa.Daca n-ar fi fost amintirea fierbinte a lui Grigore Ruscanu si dorinta uneilamuriri… ………………………………………………… ……………………………... Eraprea patimas dar patima asta, setea asta de tot deviase la el intr-o legaturastupida si in jocul de carti. Nopti intregi vrea sa biruie cu logica luiexagerata absurditatea hazardului. Asa s-a ruinat. Cum vezi, te inteleg cand te

privesccoplesit de aceasta imprejurarea dureroasa din viata dumitale.

ca e cea mai frumoasa toamna care a existat vreodata si noi… nu stimnimic… Nimic… Nimic…

………………………………………………… ……………………………... Sane intelegem… Nu poti suporta ideea ca eu sunt ministrul justitiei. Cine e devina ca iei fumurile dumitale drept realitate ? A, daca printr-oinexplicabila eroare eu as fi gasit vinovat legal, atunci desigur ca ar fi fostcazul unui cerc patrat. Dar numai fiindca dumneata singur m-ai condamnat, saiei in serios aceasta condamnare e absurd, e ridicol… Pentru astfel de fumurivrei sa sacrifici o femeie ?

Matei Visniec – Sufleurul fricii Bruno: Pemine ma cheama Bruno… Ma cunosc toti pe-aici… Stiti, eu sunt un visator… Imiplac de pilda, aceste dupa-amieze de toamna. Nu-i asa ca au in ele cevamisterios si, ca sa zic asa, discret? Da, da… Au ceva misterios… Stiti, euconsider ca nimic nu e mai frumos decat sa stai la o bere, pe terasa. Uniiprefera plimbarea… Da, accept plimbarea, dar nu pot s-o compar cu sederea peterasa. Sunt unii care nu suporta berea.Fie vorba intre noi, nimic nu se poate compara cu o bere. Eu, daca nu beau obere dupa-amiaza, ma simt, cum sa va spun, ma simt strain… Nu mai intelegnimic… Veti crede ca e un viciu… Nicidecum! E, ca sa zic asa, o nevoie purspirituala… Ma intelegeti, eu, ori de cate ori ma aflu aici, pe terasa, simtcum devin mai bun, mai uman… Am dintr-o data o teribila slabiciune pentru discutii,incep sa receptez mai adanc natura, s-o observ… Iata de pilda, aceasta toamna…Ce toamna!... Ce mai toamna!... E domnule o toamna… cum nu sunt multe in … univers! Ha-ha! Ce parere aveti despre aceasta metafora, ca sa-i zic asa? V-amspus ca eu am o predilectie pentru contemplare… spre observarea acelor lucruricare, la prima vedere, nu-i asa, ne scapa. Iar metafora, domnule, oricemetafora, domnule, poseda, ca sa zic asa, contine si cate un sambure de adevar!Da! Poate

Tenesse Williams – Menajeria de sticla TOM: Asta-ibuna! Nu cumva ma crezi indragostit de slujba asta? Nu cumva ma creziindragostit de fabrica de incaltaminte Continental? Socoti poate ca visul meucel mai de pret este sa-mi petrec 55 de ani din viata acolo, intre patru peretide plastic cu tuburi fluorescente? Ei bine, nu! De multe ori as prefera sa iacineva un par si sa-mi dea in cap decat sa ma duc acolo. Si totusi ma duc! Decate ori intri in camera zbierand acel “Rasari si straluceste, mandru soare!”imi pare rau ca n-am murit in somn. Si totusi ma scol si ma duc! Pentru 65 de dolari pe luna renuntla tot ce-am visat sa fac sau sa ajung vreodata. Si tu spui ca sunt egoist, cama gandesc numai la mine. Vrei sa stii ceva, mama? Daca eramintr-adevar egoist asa cum zici tu, de mult imi luam eu lumea-n cap. Ma duc la cinema. Bine, mint. Ma duc sa ma destrabalez. Ma duc in localuri de fumatopiu. In tavernele viciului si ale crimei, auzi mama? Am intrat in Maffia, inbanda Hogan, sunt un asasin platit, umblu cu un pistol automat intr-o cutie devioara, conduc un grup de case de toleranta in Valley-Street. Mi sespune Asasinul – Wingfield Asasinul, si duc o existenta dubla: ziua lucrez la depozit, ca orice salariat cinstit,iar noaptea sunt rege – temutul rege al lumii interlope! Joc la cazinouri,pierd averi intregi la ruleta… Portmustata falsa si bandaj negru pe un ochi, iar uneori imi pun favoriti verzi. Inasemenea ocazii mi se spune El Diavolo. A, ti-as putea spune lucruri care arface sa ti se zbarleasca parul in cap. Dusmanii mei si-

au pus in gand sa arunceimobilul asta in aer. Intr-o noapte au sa ne arunce pe toti. In ceea ce mapriveste are sa-mi para bine, am sa fiu chiar fericit, si dumneata la fel. Tevei inalta pe o coada de matura sus, sus de tot deasupra lui Blue Mountain,cu toti cei saptesprezece curtezani ai tai, ca o batrana vrajitoare, pisaloagasi rea.

Mars, soldat! John Gordon

Se poate sa nu credeti ca eu nu vreau sa fac parte din grupul… Imipare rau, am gresit, pot sa reiau? Sa nucredeti ca vreau, adica ca nu vreau… vai de mine, ce cacofonie… Cred ca este greu sa examinati pe cineva ca mine, dar…in fine…ma scuzatica v-am irosit timpul si…. analizele si drumul… De fapt, voi mi-ati irosit timpul,voi miati luat sangele si urina, si acum vreti sa plec?... Sa plec?... bine,plec… Ba nu plec deloc! Daca plec, iau cu minetot ce-mi apartine! E dreptul meu ! Doar sunt si eu cineva, nu sunt doar osuma din partile mele componente… sunt cineva ! Sunt cetatean, platescimpozit, imi sustin guvernul, imi tin gura, cred tot ce se scrie in ziare, factoate astea si am si eu drepturile mele : vreau urina si sangele meuinapoi si astept scuze ! Exact, scuze ! Imi datorati scuze ! Cineva imi datoreaza ceva, tara mea imidatoreaza ceva ! N-am lipsit niciodata de la serviciu, tatal meu primea cadouri, merg lasora mea, copiii ei primesc cadouri, mama nu-mi recunoaste vocea la telefon,tata a murit… Credeti ca este bine sa merg singur acasa? Sa fim seriosi.De fapt, cine s-ar uita la un barbat de

teapa mea? Stiti cum ma striga portarii de la teatru:‘Lunganul’... Eu joc intr-un fel de teatru, terapie prin arta…de fapt, e trupasanatoriului… asta a fost demult … foartedemult… Eu…cu ce am gresit eu? Negrisorii astia revoltati, astiacare injura, care fura, ajung sa te hartuiasca, sa te ucida in metrou; eireprezinta ceva, ei fac ceva, lumea le da atentie… Sau fetele astea, cu fustapana aici, care innebunesc barbatii, numele lor apare peste tot! Sunt promovatica vedete. Ei fac ceva, ei nu au timp dearmata! Ei sunt buricul pamantului ! Poza si numele meu nu apar in ziarulde duminica, pe cand barbatii aia slinosi, cu parul dat pe spate, si altiparveniti, sunt simbolul societatii in care traiesc eu! Si voi imi spuneti ca nu sunt apt ? Voi sunteti inapti… Impotentilor ! Vreau sucul meu de portocale !Vreau sucul meu de portocale. Mi-ati luat sangele, vreau sucul meu deportocale ! Imi cunosc drepturile ! Cunosc si un avocat datdracului ; dar nu-l chem, ma descurc perfect si singur ! Vreau sa setermine cu petrecerile de la etaj ! Vreau liniste ! Altfel, nu ma pot concentra si ati putea crede casunt nebun. Nu sunt nebun, imi apar doar drepturile! Cand ma duc sa fac o reclamatie,functionarul sa nu stea doar pe scaun si sa scrie ! Trebuie sa faca ceva, sa maajute cu ceva!... Chever, opreste-te ! Te doare ? Nu te doare, Chever !Esti puternic ! Esti curajos !Treci la tabla : A, C, N, G, V…e bine, randul de jos… b, i, h…E ‘n’, dareste bine.. Treci pe cantar ! Ai greutatea ideala, ai inaltimea unui sportiv deperformanta ! Ce faci? Ma auzi ? Ai un auz perfect! Spune-mi ce simteai? Aveam 13 ani si cand am ajuns acasa,el nu era acolo. Mi-era frig. Ma obisnuisem sa-l gasesc mereu acolo. Apoi mi-auspus ca a murit in Vietnam. Sunt fiul unui erou mort in Vietnam,

sau n-ati auzit de Vietnam? Dumnezeu nu prea si-adat osteneala sa binecuvanteze Americain Vietnam! In picioare, Chever! Nu cred ca pot…. Poti, esti puternic, esti curajos! Asa: spatele drept, pieptul inainte,mergi drept! Bravo! Cu puterea investita in mine, iti ordon sa dai jos de petine toate articolele vestimentare! Ai 10 secunde: 1 Mississippi, 2Mississippi, 3 Mississippi. Gresit! Cu puterea investita in mine, declarca esti inapt! Armata americana nu are nevose de tine. Urmatorul!.... Se poate sa nu credeti ca eu nu vreau sa fac parte dingrupul… Imi pare rau, am gresit, pot sa reiau? Pot?... Pot?

Tom din „Menajeria desticlă” de Tennessee Williams

Da, mi-s buzunarele pline cu fel defel de scamatorii. Dar să nu credeţi cumva că aş fi vreunul din acei scamatoride profesie care înfăţişează iluzia sub haina realităţii. Nu. Eu am să vă arătadevărul cu plăcuta mască a iluziei. Voi începedeci prin a întoarce timpul îndărăt şi-l voi opri în acea stranie perioadădintre cele două războaie, când tineretul american, dezamăgit şi dezorientat,bâjbâia în căutarea unei fericiri iluzorii. În Spania era revoluţie. La noierau doar declaraţii sforăitoare şi confuze.

Tata ne-apărăsit de mult, de mult de tot. Era telefonist dar, într-o bună zi, atras dedepărtările necunoscute, şi-a lăsat telefoanele baltă şi a plecat în lumealargă, spre libertate. Ultima oară când am avut veşti de la el a fost sub formaunei ilustrate trimise de la Tehuantepec, de pe coasta pacifică a Mexicului,care conţinea doar atât: „Bună ziua, la revedere.” Şi nici o adresă. Mama era ofemeie şi jumătate! Când hotăra un lucru, nu se lăsa până nu-l ducea la bunsfârşit. Ei drăciadracului! Cât îţi închipui că am să mai rabd? N-am nimic care să-mi aparţină,care să fie al meu în casa asta. Casa ta! Casa ta! Cine plăteşte chiria? Cine esluga... M-amsăturat! Plec! Plec! Nu crezi că şi răbdarea mea are o limită, mamă? Ştiu,ştiu, pentru tine n-are nici o importanţă că ceea ce fac este cu totul altcevadecât aş vrea să fac. Nu cumva mă crezi îndrăgostit de slujba asta? Nu cumva măcrezi îndrăgostit de fabrica de încălţăminte Continental? Socoţi poate că visulmeu cel mai scump este să-mi petrec cincizecişicinci de ani de viaţă acolo,între patru pereţi de plastic, cu tuburi fluorescente? Ei bine, nu! De multeori aş prefera să ia cineva un par şi să-mi dea în cap decât să mă mai ducacolo. Şi totuşi mă duc! De câte ori intri în cameră zbierând acel „Răsari şi străluceşte mândru soare” îmispun: „Bine de cei morţi”.Şi totuşi, mă scol şi mă duc. Pentru 65 de dolari pelună, renunţ la tot ce am visat să fac sau să ajung vreodată. Şi tu spui căsunt egoist, că mă gândesc numai la mine! Vrei să ştii ceva mamă? Dacă eramegoist cum zici, de mult îmi luam şi eu lumea-n cap. Ca dânsul. Astăzi aş fifost departe. Vrei săştii unde mă duc în fiecare seară? Bine! Mă duc să mă destrăbălez! Mă duc înlocuri de fumat opiu! În tavernele viciului şi ale crimei, auzi mamă? Am intratîn Maffia, în banda Hogan, sunt un asasin plătit, umblu cu un pistol automatîntr-o cutie de vioară, conduc un

grup de case de toleranţă în Valley-Street!Mi se spune Asasinul, – Wingfield Asasinul,şi duc o existenţă dublă: ziua lucrez la depozit, ca orice salariat cinstit,iar noaptea sunt rege – temutul rege al lumii interlope! M-amsăturat până şi de filme. Da, de filme. Uite, le vezi? Toate vedetele astea cuzâmbete irezistibile care au aventuri peste aventuri şi care se îndoapă până aici... mie unul mi-ajunge! Fiindcă, ştii cese întâmplă? Oamenii merg la cinema în loc să trăiască ei înşişi. Toatepersonajele astea pe care le fabrică Hollywood-ul şi care duc o viaţă minunată,trăiesc şi pentru ceilalţi cetăţeni ai Americii, în timp ce America stă în săli întunecoase şile urmăreşte din ochi aventurile. Câtă inconştienţă! Eu unul m-am săturat! Aşacă plec. Plec. Ştiţi ce mi-a spus mama? „Du-te!Du-te în lună, du-te unde vrei, egoistule!” Nu m-am dus în lună, m-am dus mult,mult mai departe... Căci timpul este cea mai lungă distanţă între două locuri.Am plecat de acasă, am păşit pentru ultima oară treptele scării de incendiu şide atunci am amers pe urmele tatălui meu... Am călătorit foarte mult. Oraşeletreceau prin faţa mea ca nişte frunze moarte, frunze viu colorate, darrupte de pe ramuri. Aş fi vrut să mă opresc, dar parcă mă urmărea ceva. Cevacare venea întotdeauna pe neaşteptate. Merg câteodată noaptea singur, pestrăzile unui oraş străin, când nu găsesc pe nimeni care să-mi ţină de urât.Traversez strada, intru într-un cinematograf sau într-un bar, comand un whisky,vorbesc cu primul străin care îmi iese în cale. Mamă, eu... te rog să mă ierţi. Amrăsărit, dar n-o să strălucesc... Acum nu mă mai pot întoarce.

“ION” - ACESTI INGERITRISTI D.R. POPESCU

---

Una dingreselile mele, pentru care am ajuns unde sunt, a fost ca n-am spus niciodatanimic. Nu ti-am spus adevarul. Ca ma snopeai in batai... Stateam cu capul inpamant si nici nu strigam. M-ai batut si cu furca de fier. Parca te vad cumvanai cu mana ridicata... Imi place, in gand, sa te opresc intotdeauna cumainile in sus si sa te tin asa, drept pedeapsa, cat vreau eu... Atunci nuti-am zis nimic, naveam curaj... Dar acum pot sa-ti zic... Am omemorie grozava, tata, si nu ma lasa sa uit nimic. Si nu-ti iert nimic din cemi-ai facut. Si nimanui n-o sa-i mai permit nimic. In fiecare zi! Nu mai vreausa iau bataie. Fiindca nu mai mi-e frica, tata, nu mai sunt las, intelegi? Mama seimblolnavise, o lasasei. N-ai rabdat niciodata sa vezi pe cineva suferind langatine, n-ai rabdat nici o durere care nu era a ta, nici o suferinta... Tederanja. Scapai de ea. Si cand mama a murit, te-ai mai linistit. Ai baut debucurie, in fata satului nu mai aveai nici un pacat, puteai trai linistit cunoua nevasta. Ai baut de bucurie, dar lumea a crezut ca de durere. Si ai lasatlumea sa creada ca de durere beai... N-am sa te uit. ...Mavanasei ca pe un iepure, cat statusem acasa, dar n-am crapat... Am fugit dincotetul tau... Dar aici s-au inselat toti, crezandu-ma iepure, fiindca eu aminceput sa invat sa musc si sa intep, ca un caine, ca un arici, dar eu eram maidegraba un caine raios cu piele de arici... Asta mi-aizis cand am venit apoi acasa, n-am sa te uit. "—Ceurli, ma, la mine, ca un caine raios?, ce tot racai lumea cu pielea ta dearici? Vezi sa nu te-afum!"

Da, nu-tiamintesti... Nu-ti amintesti nici de mama? Ai imbolnavit-o in batai. Nu delapte s-a imbolnavit ea... si ei ii spuneai c-o visai noaptea murind. Dar eate-a iubit, nu te-a spus...cum te-am iubit si eu la inceput si am crezut c-asatrebuie sa fie un copil, sa nu se supere pe taica-sau. Gasisei unacu case mari. Voiai sa scapi de mama. O calcai in picioare! Tintele depe bocancii tai... Aveai niste bocanci cu tinte, ti-amintesti? Eu mi-iamintesc... I-ai purtat mult timp, si dupa moartea mamei... Doua tinte am luatsi eu de pe talpile lor, ca amintire. Una pentru mama, pe care n-am cunoscut-osi alta pentru mine. Ai calcat-o pe mama cu bocancii...Si cand au spalat-omoarta se mai vedeau inca, vinete, urmele bocancilor tai. Uite tintele!Pipaie-le! Cand o sa mori, o sa ti le pun la capatai! Stii care afost ultima dorinta a mamei? Cea mai fierbinte dorinta a ei inainte de a muri? Sa nu te primeasca la inmormantarea ei! A murittanara, la 18 ani, si tu ai omorato! Si te-a iubit, pacatosule!... A fugit cutine de la parinti, din dragoste... Erai lumina ochilor ei, asa-ti zicea, imispunea bunica... Iti dai seama cum a crapat pamantul sub ea, cand a vazut catesti de porc? A murit dedurere. Nu numai de tintele bocancilor tai, de durere c-ai inselat-o pentruniste case mari. Nu voia sa te mai vada, nu mai avea pentru ce trai, de rusine,imi spunea bunica...

“CHELNERUL” TREI PRONUME PERSONALE --- ANA RIPKA – RUS

"Nuva suparati, puteti sa imi dati si mie o tigara?" Noi, astia care servim la mese,n-avem vreme nici macar de o tigara. Seful de sala sta mereu cu ochii beliti lanoi, nu ne putem scarpina nici in fund, ca ne-am si trezi cu el strambandu-se,acru si amenintand! Daca mergeti la toaleta barbatilor, veti vedea in fatafiecarui pisoar, cate un chelner cu o mana tinandu-ne de slit, si cu cealaltamascand o tigara, din care trag repeziti si cu sete. Din cand in cand maiprivesc ingroziti peste umar, spre usa, sa nu fie surprinsi. Le-ati vazut pe tinerele imbracatein subrete? Inca-s la scoala, fac practica aici. Sfioase, stangace, naive, impiedicate...Noi, astia cu vechime in ale meseriei, trebuie sa le supraveghem. Pe doua le-amochit eu, nici nu mam decis inca la care sa ma opresc. Deocamdata le calauzescpasii pe taramul ingrat al deservirii publice. Ma aflu abia la faza aranzari tinutei" – Hei, domnisoara, uite ce te-ai murdarit!". Le trag intr-un coltintunecat si le asez mai bine bonetica, sortuletul si volanele fustitei.(Priveste precaut afara, revine si trage din tigara). Nici nu banuiam ca nistepustoaice pot avea deja proeminentele acelea opulente...stiti...prematurdezvoltate. (Ramane cu urechea ciulita). Oau! Ce-mi place piesa asta! (Sescutura nebuneste) (Priveste afara, apoi brusc: Sase! Vine sefu'! Stingetigara). Cred ca a trecut...(priveste afara tusind) Ce misto e piesa asta! Pacat ca nupot dansa. Trebuie sa plec. (Da sa iasa, dar revine). Apropo, ati auzit ce s-aintamplat ieri in fata bisericii? Am crezut ca ma prapadesc de ras! Toti ploziiaiai ingalati, calarindu-i pe popa si pe clopotar, ca niste draci impielitati,si diaconul, care scotea niste sunete din gat, de nu stiai daca rade oriplange! In loc sa se teama bisericosii ca micutii cersetori ar fura banii dincutia milei, mai bine ar da din cand in cand cate un spectacol ca ala de ierisi ar face bani mai dihai decat aia de la teatru!

(Isi priveste ceasul) tre' sa plec,vine seful! Multumesc pentru tigara!

Cadavrul de Aldo Nicolaj Un interior burghez. Dormitor în care –între patru lumânări – stă mortul. Uşa încăperii e întredeschisă şi, printr-oînlănţuire de odăi, se poate vedea sufrageria, unde familia e la masă. Edoardo,50 de ani, plăcut la vedere şi politicos, îmbrăcat în negru, are mâinileîmpreunate şi între degete un buchet de viorele. Ele este mortul. Face câţivapaşi spre public, apoi

EDOARDO: Mă numescEdoardo Filobello, născut la Roma, acum 52 de ani, decedat ieri la (se uită la ceas)…la orele 20 si57…Chiar în clipa aceea s-a oprit şi ceasul. Se întâmplă. Din simpatie. Mort depneumonie, cu supliment de criză cardiacă. Eu am tot spus: „Chemaţicardiologul…chemaţi cardiologul”. Aş! „Măcar pentru un control… .” Toţi îidădeau întruna că în ziua de astăzi, cu atâta penicilină la îndemână, cine maimoare de pneumonie ? Poftim, rezultatul. Toţi contra cardiologului. Inclusivmedicul casei. Mare dobitoc şi acesta. De bună-credinţă, ce-i drept, dar dacăm-ar fi ascultat, în clipa asta aş mai fi încă Edoardo Filobello, iar nurăposatul Edoardo Filobello. (îşipriveşte făptura) Ia te uită cum m-au împopoţonat! Costumul negru, o fi elpotrivit cu ocazia, nu zic nu, dar mie mi-au plăcut întotdeauna hainele deculoare deschisă, sportive, tweedurileacelea frumoase şi vesele…De cravată, ce să mai vorbim, am refuzat mereu sămi-o pun. Nevastă-mea – căci ea mi-a făcut-o cadou – insista de fiecare dată:ai să vezi că întro bună zi o să ţi-o pui şi n-ai să mai vrei s-o scoţi înveci! Chiar aşa. Acum înţeleg, o păstra pentru împrejurarea de faţă. Poate căpentru o asemenea împrejurare o fi şi cumpărat-o! Femeile! Prevăzătoarele! Segândesc la tot şi la

toate. Mă simt atât de caraghios cu hainele astea negre şicu buchetul de viorele în mână…Ei! Desigur, nimeni nu s-ar fi aşteptat săsfârşesc atât de repede. Cu atât mai puţin eu. M-am bucurat totdeauna de osănătate de fier. Nici tu guturai, nici tu dureri de cap…mistuiam până şipietrele de moară. Cât despre inimă, cardiologul îmi zicea mereu: „Ceasornic!Aş vrea eu să am o inimă ca a dumitale!” Mai bine ar fi avut-o! Crăpa el, nueu…Acum, nu ne mai rămâne decât să ne resemnăm. A apărut şi anunţul în ziar.Anunţ cu plată, bineînţeles (ia ziarul şiciteşte): „Ieri, după o scurtă suferinţă, s-a stins în deplinăseninătate”…Seninătate? Dar n-am apucat nici măcar să mă dumiresc!?...„Sufletul nobil al lui Edoardo Filobello, de ani 52…” Ce nevoie era să mai punăşi anii…Ce trebuie să ştie lumea câţi ani am? „…Anunţă decesul, zdrobiţi dedurere”…cam exagerat, adjectivul! Ar fi fost de-ajuns: îndureraţi… „Clara,soţie, Dante, fiu, Gina, noră…” pe care, în paranteză fie spus, nam putut s-osufăr niciodată, cu aerele şi cu fandoselile ei! „Iside, soră. Înmormântarea vaavea loc mâine, vineri 13, la orele 17…” Şi să mai zici că n-ai de ce să fiisuperstiţios! Vineri, 13, 17. La toate s-au gândit… „Nu se primesc vizite”. Dece? Mie mi-a plăcut întotdeauna să am lume în jurul meu… „Rugăm a nu se trimiteflori. Conform dorinţei defunctului, familia nu va purta doliu…” În privinţaflorilor – o economie stupidă. În privinţa doliului…n-am pomenit niciodatădespre asta, nici pro, nici contra. O idee a soţiei mele, de buna seamă, care nuvrea să se îmbrace în negru, fiindcă negrul o îmbătrâneşte! „Parastasul de 30de zile va avea loc…” (uluit) Să mor,nu altceva! S-au şi gândit, de pe acum, la parastasul de 30 de zile. Nici nammurit bine, şi ei se şi îngrijesc de parastasul de o lună. Aşa, scapă de-ogrijă, şi nu-şi mai bat capul după aceea. Ce repede se lichidează un biet omnefericit: înmormântare…parastas de 30 de zile…cine moare veşnic zace, cine-iviu trăieşte-n pace! (înaintează spreuşă: în fund, se întrevăd membrii familiei, aşezaţi la masă. Decupată în geamul opac al uşii, umbra soţieilui Edoardo înmoaie o grisină în paharul cu vin). Chiar zdrobită de dureren-aş prea zice

că e, nevastă-mea… Mde, chiar şi durerea trebuie hrănită…Mâncaţi, mâncaţi, dară! Poftă bună! Consolaţi-vă cu bucatele. Ce mutră arefiumeu! Tot posomorât, cum l-am ştiut întotdeauna… Nu pentru că am murit eu,ferească sfântul! Expresia lui obişnuită. Şi când s-a însurat avea aceeaşiexpresie, de plictiseală şi dezgust. Se înviorează numai când îşi admiră colecţiade timbre. Nevastă-sa, ce să mai zic, chiar dacă nu-i rău ca fizic, e de oprostie… […] Hm, ce aromă! Ciorbă de zarzavat, făcută de Iside. Bucateletrebuie gătite cum le găteşte ea. Cu pasiune. Trebuie să găteşti cu entuziasmulcu care faci dragoste, asta e, zarzavaturile tăiate bucăţele mici, mici detot… mirodeniile, eh, mirodeniile…leuşteanul… slănina prăjită şi ceapa tocatămărunt, mărunt… Când aduce ciorba ei de zarzavat la masă, în toate odăile serăspândeşte un parfum care i-ar scula şi pe morţi… (se opreşte) Nu, e un fel de a vorbi. Din păcate nu e decât un felde a vorbi. (se uită la o tavă plină cutelegrame, aşezată pe noptieră, le răsfoieşte) Câte telegrame! Soluţia ceamai uşoară ca să scapi de condoleanţe. Toţi împărtăşesc durerea…participămişcaţi la doliul familiei…deplâng dureroasa pierdere…se asociază suferinţei…În realitate îi doare în cot! […] Deh, ce să mai… (se întoarce din nou în direcţia familiei) Mănâncă întruna,„dumnealor”! Frumos lucru, familia. Bietul bărbat munceşte toată viaţa, facesacrificii peste sacrificii, trudeşte şi trage căruţa, pentru familie, şi peurmă… poftim, iat-o familia! Nici nu apuci să mori de-a binelea, că se şi adunăîn jurul mesei, şi ce fac? Mănâncă. Liniştiţi, senini, cu poftă de parcă eu nuaş fi existat niciodată. Chiar dacă inima le e zdrobită, pofta de mâncare nuşi-au pierdut-o, dimpotrivă: se gândesc la moştenire. Ei, da: un birou deavocatură, bine pus pe picioare… pachetul de acţiuni…cont curent înbancă… apartament în oraş…vilişoară la mare… Iată de ce am existat eu! Şifiindcă eram un gospodar cam strict…fiindcă am pretins totdeauna anumiteeconomii…acum că eu nu mai sunt, domnii îşi trag sufletul. Nici nu le pasă demort, se gândesc la beneficiile lăsate lor de mortul ăsta nenorocit. Nevastă-meao să-şi cumpere un

vizon…o să renoveze casa…o să scoată mobilele aceleafrumoase, care-mi plăceau mie…o să primească vizite…o să organizeze bridge-urişi canaste… Noră-mea o să fie fericită că duce o viaţă mondenă toţineisprăviţii o să vină aici să se înfrupte…toţi pierde-vară…toţi faliţii. Masăaşternută pentru toată lumea… Singurul care n-o să irosească banii moşteniţi, osă fie fiu-meu. E de ajuns să te uiţi la mutra lui, ca să înţelegi că nu simtenici măcar gustul de a trăi. O să se limiteze la cumpărarea de timbre. Timbrerare… bucăţele de hârtie colorată, de lipit într-un album… Şi-aşa, eu m-amcanonit toată viaţa pentru ca banii mei să folosească la cumpărarea de timbre.Ce imoral! Ce tristeţe!... Şi, până una alta, ăştia mănâncă.[…] Dar ce o fi gătitatât de gustos, soră-mea Iside? Păi, sigur că da, tocană de ciuperci. Una dinpasiunile mele. Te pomeneşti că a făcut-o ca să-mi cinstească amintirea! Unde ofi cumpărat ciupercile?... Pun pariu că de la bătrânica aceea care treceregulat pe aici… Eu am spus întotdeauna să nu le cumpere de la babă: nu vedebine, cum poate cu vederea ei slabă, să deosebească o ciupercă bună, de unaotrăvitoare? Pentru că, să nenţelegem, ciupercile astea… cât eram în viaţă, eumă pricepeam la ciuperci… au un miros special… Ar trebui să le atrag atenţia…Cum să fac? Sunt mort. Şi-apoi, înfulecă, toţi, cu atâta poftă… Nevastă-mea seserveşte a doua oară… fiu-meu repetă şi el… noră-mea tăvăleşte mieyul de pâineîn farfurie, ca să strângă tot sosul… soră-mea parcă n-ar fi mâncat de-osăptămână… Cum de nu-şi dă nici unul seama? (urlând) Opriţi-vă! Atenţie! Atenţie! (fireşte, nu este auzit; resemnat) Mâine, ziarele o să publiceştirea la cronica neagră : „ O întreagă familie otrăvită cu ciuperci”. Bieţiide ei. Nu-şi închipuie, în clipa asta, că o să ne vedem atât de curând… Fără săaibă nici cel mai mic răgaz să se bucure de moştenire. Nici tu vizon… nici tumobilă nouă… nici tu viaţă mondenă… nici tu timbre… Se spune că viaţa e plinăde neprevăzut. Aşa o fi, dar ce să mai spunem despre moarte?... Frumoasăîncurcătură! Până la urmă, o să se amâne şi înmormântarea mea. Poate căSocietatea de Pompe Funebre face o reducere

pentru înmormântarea unei familiiîntregi… În fond, ar fi o economie. Da, numai că la ce şi cui ar servi o asemeneaeconomie, acum? (se uită, pe rând, lafiecare membru al familiei) Îmi pare rău, dar mă văd nevoit să vă spun : „Pe curând!” ( salută cu mâna, apoi îşireia poziţia iniţială de cadavru).

CIURUL

cald… nefericirea mea, topita-nnefericirea celorlalte! Oamenii de acolo, din oras, sunt o alta lume. Furgonulintra-n curte. Gerard. Gilbert! voi fi departe de voi, nu v-am vazut crescand.Cand o sa va revad? Politistulspune incet: “Vreti o tigara?... in principiu este interzisa, dar…” Asta maface sa smiorcai. Apoi: “Va e bine?”, “Da, imi este cat se poate de bine. Suntcat se poate de moarta.”

Michael Azama “Ce-i cu telegrama asta?”, i-am spusgardianei. “Cititi-o!”Si-am respirat adanc. Am ramas foarte calma. “Nuuu!” cred ca am strigat. “Imi parerau, ” repeta. “E vorba de mama dumneavoastra”, a spus in cele din urma.Probabil am mai strigat o data. Nu stiu… apoi, cred ca am lesinat. Sunt atatia ani de cand astept. Nuimomentul sa renunt pentru cateva ore. E ciudat locul acesta intre doua lumi…curtea de onoare, inchisoarea, acest portic pe care nu l-am mai trecut deatatia ani. Porticul da in strada… strada… Nu-ti fie frica, fata mea. Spune-ti ca a iesi nu inseamnanimic. Nu-i nimic. N-ar fi trebuit, mama sa-mi faci o asemenea porcarie inseara iesirii mele. Nicoleimi spunea: ”De-abia cand pui piciorul afara incep sa curga belelele.” Tovarasamea de celula plange fara zgomot. As mai fi ramas inca putin, chiar daca pute.Aici se vorbeste, se rade, asta se smiocaie, traiesti! Gamelele,sforile cu lenjerie de la un pat la altul, povestile prostesti, parfumurile dedouazeci de franci, paduchii. Da, eram aici la

Usa sedeschide incetisor. Complet singura. Pe fereastra vad un baiat, cu o paine subbrat. Nu voi mai vedea pe nimeni. Atatia ani de inchisoare… Vei rezista,fetito, vei rezista! “Liniste!Sunteti in experienta observationala pentru trei saptamani.” Ei numesc astaprimire. Ciudata primire. Patul fixat depodea, scaunul fixat de podea, geamurile batute-n cuie. Ghiseul pe undegardianul iti da de mancare… Daca vezi o pasare, ai o zi norocoasa. Cosmarul asta, mereu acelasi. Un barbatma tine de mana, iti seamana. Am un buchet de flori. Sunt fericita… ma conducepe strazile unui oras necunoscut. Deodata ma lasa si dispare la un colt. Ilcaut innebunita… nimeni… alerg. Picioarele nu ma mai tin. Noaptea cade dintr-odata ca la cinema. Primulnostru vorbitor, Gerard. Eram acolo de trei ani. Eram coafata, imbracata,aranjata. “Ia zi, te mariti azi, sau ce?” Nicole se distra. Maiceva decat asta, am vorbitor cu fiul meu. Nu l-am vazut de trei ani. -

N-osa te recunoasca.

-

Taci!ca mi-e frica!

Si-apoi tu, tu ai vrut-o. Nu puteai fi decat al meu. E vinamea…. iau totul asupra mea…

fiecare act. Cel mai murder, cel mai dur. Sangelevarsat, sangele inchegat pe tesatura. Cuscaaia de la tribunal. Astept “MAXIMUM!” Iata ce te asteapta micuto…! Mainile carese ridica, ce jura sa spuna adevarul, ziaristii, sala plina, spectacolul asta!Iata viata mea vazuta in negru: “Inca de mica smulgea capetele papusilor ei”“Domnilor, Curtea!” Toata sala se ridica… “Da!pentru vinovatie. Da! pentru premeditare. Da! pentru premeditare. Maximum” Eimposibil! Maestre, spuneati zece ani cel mult! “Cel putin scapati de pedeapsa pe viata, nuva plangeti!” Va convine,domnilor ocnasi. Muncesc pe nimicsi nu fac niciodata greva. Dar la familie v-ati gandit? “Familia, stiti, oricum n-o intereseaza.” Maintreb, de ce ies. In fond, cine ma asteapta: niste pusti, care vor fi barbatein toata firea si care nu vor mai avea nevoie de mine – cine stie poate ii voiincurca.

Mi-am impartit lucrurile ieri ac sicum as fi murit. Adio, va spun. Ah, in inchisoare este amuzant. Oh, ce ne maidistram… Cand esti nefericita nu ai dreptul sa fii trista. Clopotele de dimineata. Mila. Nuvreau sa ies, usase deschide. Nu! Nu vreau! Mi se vor inapoia actele. Sa ma vad asa cum eramacum… Imi voi pune taiorul. E din nou la moda. Va fi o batista alba lafereastra unei cellule… semnul de adio al lui Nicole. Nu mai plange… Gardianul va deschide larg usa cu cele doua canaturi… Nu voi intoarce privirea, asta poarta ghinion,voi privi drept inainte spre oras. Mi-e frica. Asculta acesti pasi pe culoar,vin, sunt pentru tine. Usati se va deschide. Ridica-te si danseaza, danseaza!