Monahia Siluana Vlad
March 20, 2018 | Author: Cristiana Stancu | Category: N/A
Short Description
:)...
Description
Monahia Siluana Vlad. Reper de inteligenta monahala INTELIGÉNȚĂ, inteligențe, s. f. 1. Capacitatea de a înțelege ușor și bine, de a sesiza ceea ce este esențial, de a rezolva situații sau probleme noi pe baza experienței acumulate anterior; deșteptăciune. Departe de habotnicia credintei si de formalismul dus la extrem, monahia Siluana Vlad te imbie, te ademeneste sa-L cunosti pe Dumnezeu ca pe cel mai intim al tau si sa crezi in fagaduintele Lui. Vorbele maicii nu te cearta, nu te prigonesc, ci te trezesc. Iti trezesc intelectul, mintea si vointa. Incepi sa iti pui intrebari. Te regasesti atat de mult in ceea ce spune incat ii acorzi incredere pentru ca stii ca a trait cu tine durerea ta. Dar, pentru ca „corcodusul meu nu este acelasi cu corcodusul din capul tau” o sa vorbesc de maica Siluana asa cum a perceput-o mintea, inima si duhul meu. Afland-o pe maica Siluana cand aveam optsprezece ani si prea putine cunostinte despre monahism, m-am mirat. Atat de mare a fost mirarea, incat am vrut sa o vad si sa o ascult si a doua oara. Si de atunci tot asa. Ma asteptam sa gasesc o „calugarita” care vorbeste putin dar cutremurator si catastrofal, care respira adanc si sufera pentru fiecare cuvant, care doarme cateva ore pe noapte sprijinita de perete si care mananca ce gaseste prin copaci vara. Dar maica Siluana m-a contrariat si mirarea mea s-a transformat in dorinta de a intelege de ce nu e asa cum „trebuie”. Si m-a fermecat cu umorul ei, m-a castigat prin atitudinea sanatoasa, joviala, primitoare, cu atentia si importanta pe care o primeam in egala masura fiecare in parte. Am inceput sa ascult ceea ce zice si am realizat ca desi nu aveam nevoie de un dictionar explicativ al limbii romane, metoda cu care reusisem sa citesc „Jurnalul fericirii”, nu intelegeam nimic. Si m-am contrariat si mai tare. Lasasem armele jos pentru ca nu aveam in fata o figura de Pateric, insa ceea ce spunea era nedescifrabil, cel putin pentru acel timp. Si oricum, ce arme sa ridic? Nu avem nicio idee. Gandirea maicii, asa cum am inteles-o ulterior, este o simbioza intre ortodoxieso scrierile sfintilor parinti, filosofie, psihologie, medicina, retorica, logica- in fond „one man show”, in care „one man” e Hristos, iar scena este Biserica. Iar de aici si convingerea ca de fapt e asa cum trebuie pentru mine, cea de azi, care traieste in secolul XXI. Si de aici, titlul eseului- inteligenta monahala. Pentru mine maica Siluana este un reper de inteligenta monahala. Pentru ca este acordat la ce se traieste, la cum se traieste si la timpul in care se traieste. Monahismul maicii nu este accesibil doar celor „induhovniciti”, ci si celor robiti, celor care plang sau care s-au impietrit. Este universalismul si iubirea pentru toti, in special pentru cei care traiesc departe de Biserica. In primul rand inteligenta maicii este exprimata de adaptabilitate. Unde sunt cei care au nevoie? Unde sunt cei care se drogheaza, alcolicii, abandonatii, cei inchisi? Departe de privirea lumii, in cotloane stiute de toti dar ignorate de majoritate. Acolo i-a cautat monahia Siluana Vlad. A bagat monahismul in
canale imputite, in inchisori pline de oameni murdari, a intrat in viata oamenilor dependenti si le-a vorbit cu iubire si cu inteligenta. A vorbit adaptat pentru ca toti sa inteleaga ce spune Hristos. Si a vorbit cu iscusinta! Nu a dat cu biciul, nu a somat, nu a dojenit, ci a iubit. Si iubirea s-a transformat in umor, in prezenta de spirit, in spontaneitate si inteligenta. Pas cu pas a castigat lupta de lupta si a adus in lumina o noua forma de monahism. Nu este acel monahism ascetic si riguros, inchis intr-o carapace impenetrabila, ci un monahism avid de cunoastere, de maniere de a ajuta oamenii sa iasa din robia placerii irationale, coborand chiar in acel iad pe care il produce placerea. Totusi, cercetand istoria monahismului romanesc, am realizat faptul ca monahismul maicii Siluana, nu este atat de nemaintalnit si oarecum „dubios”, asa cum este vazut de unele priviri. Cred ca acesta ar fi fost un parcurs natural al monahismului, daca ar fi fost lasat sa creasca si sa se dezvolte prin personalitati marcante ca parintele Andrei Scrima, ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor sau monahul Nicolae Steindhardt. Oarecum amortit si asezat intr-un con de umbra, monahismului nu i se mai acorda importanta de altadata, atunci cand in manastire se invata, se trata si se traia. Pentru omul modern si in special pentru tanarul generatiei mele, monahismul nu exista decat ca subiect de gluma sau, in cel mai bun caz o miscare in sus a umerilor insotita de o mimica nestiutoare. Atunci cand am cunoscut-o pe maica Siluana si obstea sa, mi-am dat seama de saracia mea, pentru ca am fost formata intr-o societate pentru care Biserica in general nu are o mare importanta, iar daca vorbim despre monahism, atunci m-as opri din scris. Din acest context oarecum ermetizat,secretizat, isi face aparitia monahia Siluana Vlad, care vorbeste pe intelesul tuturor, intr-o nota umoristica care ma prinde si ma „destupa”. Si mai departe de a fi un reper de inteligenta monahala, maica Siluana este reperul meu de inteligenta feminina. Pentru ca, desi maica este fata bisericeasca, este femeie. Si maica a induhovnicit si femeia din ea. Desi blanda si iubitoare, de multe ori am remarcat simtul ei fin in depistarea prostiei, vicleniei si mandriei si am fost surprinsa de modul in care demasca aceste lucruri: fara sa jigneasca, fara sa umileasca ci doar rusinand. Cel putin aceasta este marturia mea cu privire la ceea ce am simtit cand am fost „prinsa”. Maica Siluana Vlad, reperul meu de inteligenta universala, este poate un slujitor tarziu, care, face parte din garda clerului intelectual aproape exterminata de catre sistemul ateist-comunist. Din fericire, am ajuns sa o cunosc si sa imi dau seama de binecuvantarea Lui Dumnezeu pentru aceasta intalnire.
Lucrare seminar Morala. Student Cristiana Stancu . Arta Sacra,anul III
View more...
Comments