Mitch Albom-Marti Cu Morrie

Mitch Albom Mar cu Morrie

Humanitas, 2008 v.2.0

ACEAST CARTE ÎI ESTE DEDICAT FRATELUI MEU, PETER, CEL MAI CURAJOS OM PE CARE ÎL CUNOSC.

Mul umiri. dori s -i men ionez aici pe câ iva oameni care m-au ajutat enorm la scrierea acestei c i. Le sunt recunosc tor pentru amintirile, r bdarea i sfaturile pe care mi le-au oferit lui Charlotte, Rob i Jonathan Schwartz, Maurie Stein, Charlie Derber, Gordie Fellman, David Schwartz, rabinului Al Axelrad i numero ilor prieteni i colegi ai lui Morrie. De asemenea, multe mul umiri lui Bill Thomas, editorul meu, care a tiut s valorifice acest proiect. i, ca întotdeauna, aprecierea mea pentru David Black, care de multe ori crede în mine mai mult decât cred eu însumi. i mai cu seam , îi mul umesc lui Morrie pentru a vrut s facem aceast ultim lucrare împreun . A i avut vreodat un asemenea profesor?

Programa de curs. Ultimul curs din via a b trânului meu profesor s-a inut o dat pe s pt mân , acas la el, lâng fereastra din biroul lui, de unde se vedea un hibiscus pitic cu flori roz. Cursul se inea mar ea. Începea dup micul dejun. Tema era sensul vie ii. Profesorul preda din experien . Nu se d deau note, dar se ineau examene orale în fiecare s pt mân . Trebuia s r spunzi la întreb ri i i se cerea s pui tu însu i întreb ri. Din când în când aveai parte i de câte un exerci iu „fizic”, adic trebuia s îl aju i pe dom’ profesor s i sprijine capul mai comod pe pern sau s i pun ochelarii pe nas. Dac îl s rutai la plecare, primeai o not mai mare. Nu era nevoie de c i, de i se discuta despre o mul ime de subiecte, inclusiv despre dragoste, munc , societate, familie, b trâne e, iertare i chiar i despre moarte. Ultimul curs a fost foarte scurt, doar câteva cuvinte. Festivitatea de absolvire a fost o înmormântare. De i nu a avut loc niciun examen final, a trebuit redactat o lucrare lung despre cele înv ate. Ceea ce citi i acum este aceast lucrare.

La ultimul curs din via a b trânului meu profesor a participat un singur student. Eu.

Este sfâr itul prim verii în anul 1979, într-o dup -amiaz fierbinte, lipicioas de sâmb . St m cu sutele, unii lâng al ii, pe scaunele rânduite frumos pe paji tea campusului. Purt m robe din nailon albastru. Ascult m ner bd tori discursurile lungi. Când ceremonia ia sfâr it, ne arunc m riile în aer i anul terminal al Universit ii Brandeis din Waltham, Massachusetts absolv în mod oficial colegiul. Pentru mul i dintre noi s-a sat cortina peste copil rie. Dup aceea, dau peste Morrie Schwartz, profesorul meu preferat, i îl prezint p rin ilor. E un om scund, care merge cu pa i m run i, ca i cum ar înfrunta un vânt puternic ce l-ar putea lua pe sus. Cu roba de ceremonie, seam în acela i timp cu un profet biblic i cu un spiridu de Cr ciun. Are ochi alba tri-verzi str lucitori, p r argintiu rar i r sfirat pe frunte, urechi mari, un nas triunghiular i sprâncene stufoase i c runte. De i are din ii strâmbi i cei de jos sunt înclina i

spre spate – ca i cum cineva i-ar fi împins odat cu un pumn – când zâmbe te arat de parc i-ai fi spus cea mai bun glum din toate timpurile. Le poveste te p rin ilor mei cum am venit eu la toate cursurile lui. Le spune: „Ave i un b iat deosebit”. Încurcat, m uit în jos. Înainte de apleca, îi înmânez profesorului meu un cadou – o serviet cafenie cu ini ialele lui în partea din fa . Am cump rat-o cu o zi înainte dintr-un mall. Nu voiam s -l uit. Sau poate c nu voiam s m uite el pe mine. Mitch, tu e ti soi bun, spune el, admirând servieta. Apoi m îmbr eaz . Îi simt bra ele sub iri în jurul meu. Sunt mai înalt decât el i m simt ciudat îmbr ându-l, ca i cum eu a fi p rintele i el copilul. întreab dac vom p stra leg tura, iar eu spund f s ezit: „Bineîn eles”. Când se retrage, v d c plânge. Compendiumul. Condamnarea la moarte i-a venit în vara anului 1994. Privind în urm , m gândesc c Morrie tia cu mult înainte c avea s se întâmple

ceva r u. A tiut-o în ziua în care a renun at la dans. trânul meu profesor fusese dintotdeauna mare dansator. Muzica nu conta. Rock and roll, big band, blues, toate îi pl ceau. Închidea ochii i, cu un zâmbet fericit, începea s se mi te în ritmul lui. Nu era întotdeauna cea mai frumoas priveli te. În plus, nu- i f cea niciodat griji în leg tur cu partenerul. Morrie dansa de unul singur. De obicei mergea la o biseric din Harvard Square în fiecare miercuri seara, la ceva ce se numea „Dans liber”. Aveau lumini i boxe puternice, i Morrie se pierdea în mul imea alc tuit mai mult din studen i, îmbr cat cu un tricou alb, pantaloni de trening negri i cu un prosop în jurul gâtului, i orice fel de muzic se cânta, el dansa. op ia pe Jimi Hendrix. Se învârtea i se r sucea, î i flutura bra ele ca un dirijor îndopat cu amfetamine, cu tricoul ud în spate pân la brâu. Nimeni de-acolo nu tia c e un reputat doctor în sociologie, cu ani de experien ca profesor la colegiu, c scrisese c i importante. To i îl credeau un mo icnit. Odat , a dus o caset cu tangouri i i-a rugat s o pun la difuzoare. Apoi a acaparat ringul, zvâcnind înainte i înapoi ca un latin lover

înfierbântat. La final, toat lumea l-a aplaudat. Ar fi vrut s opreasc timpul în loc. Apoi s-a terminat cu dansul. La aizeci de ani a f cut astm. Respira din ce în ce mai greu. Într-una din zile, pe când se plimba de-a lungul Charles River, s-a sufocat din cauza unei rafale de vânt. A fost dus imediat la spital i i s-a injectat adrenalin . Câ iva ani mai târziu a început s aib probleme la mers. La aniversarea unui prieten s-a împiedicat niciun motiv. Într-o noapte a c zut pe sc rile unui teatru, pr bu indu-se peste un grup de oameni. „Face i loc, l sa i-l s respire!” a strigat cineva. Avea cam aptezeci de ani pe atunci, a a c cei din jur au optit: „Vârsta!” i l-au ajutat s se ridice. Dar Morrie, care tia s priveasc înl untrul lui mai bine decât mul i dintre noi, a în eles atunci alta era problema. Nu vârsta era de vin . Era obosit mai tot timpul. Nu putea dormi. Visa c moare. A început s mearg pe la doctori. Mul i doctori. I-au f cut analize de sânge. Apoi de urin . I-au gat un furtun în fund i s-au uitat în intestinele lui. În cele din urm , pentru c nu g seau nimic, unul dintre doctori a cerut o biopsie a mu chilor, luând o buc ic din pulpa lui Morrie. Analiza de

laborator a indicat o problem neurologic , a a c Morrie a fost adus înapoi pentru alt set de analize. Pentru una dintre aceste analize, l-au pus s stea pe un scaun special – un fel de scaun electric – în timp ce îl atingeau cu curent electric, ca s -i studieze reac iile neurologice. Trebuie s mai investig m, spuneau doctorii, uitându-se la rezultate. De ce? întreba Morrie. Ce e? Nu tim înc . Dar timpul t u este prea încet. Timpul lui era prea încet? Cum adic ? În cele din urm , într-o zi fierbinte i umed din august 1994, Morrie i so ia lui, Charlotte, s-au dus la cabinetul neurologului, care le-a cerut s ia loc i le-a dat vestea: Morrie avea scleroz amiotrofic lateral (ALS), maladia Lou Gehrig, o afec iune neiert toare a sistemului neurologic. Nu se cuno tea niciun tratament. Cum de m-am pricopsit cu ea? a întrebat Morrie. Nimeni nu tia. E mortal ? Da. Deci o s mor? Da, sunte i pe moarte, i-a spus doctorul, îmi pare foarte r u.

A stat cu Morrie i Charlotte aproape dou ore, spunzându-le r bd tor la întreb ri. La plecare, doctorul le-a dat câteva informa ii despre ALS, câteva bro uri, ca i cum aveau s i deschid un cont în banc . Afar soarele str lucea i oamenii i vedeau de treburile lor. O femeie alerga s bage ni te bani într-un automat de parcare. Alta c ra ni te alimente. Charlotte se gândea la o mie de lucruri: Cât timp mai avem? Cum o s ne descurc m? Cum o s pl tim facturile? În acest timp, b trânul meu profesor era uimit de normalitatea zilei din jurul lui. N-ar trebui oare ca lumea s se opreasc ? Oare chiar nu tiu ce se întâmpl cu mine? Dar lumea nu s-a oprit, nici m car nu i-a p sat i, în momentul în care a deschis încet portiera ma inii, Morrie a sim it c alunec într-un h u. i acum? Se gândea el. În timp ce b trânul meu profesor c uta spunsuri, boala a pus st pânire pe el, cu fiecare zi, cu fiecare s pt mân mai mult. Într-o diminea , a scos ma ina din garaj i de-abia a reu it s apese pe frân . Nu avea s mai conduc niciodat . A început s chiop teze, a a c i-a cump rat un baston. De atunci nu a mai putut merge neajutat.

Se ducea în mod regulat s înoate la YMCA, dar de la un moment dat nu a mai fost în stare s se dezbrace singur. A a c , pentru prima oar , i-a angajat un asistent – un student la teologie pe nume Tony, care îl ajuta s intre i s ias din piscin , s i pun i s i scoat costumul de baie. În vestiar ceilal i se f ceau c nu se holbeaz . Dar se holbau oricum. Acesta a fost sfâr itul intimit ii lui. În toamna anului 1994, Morrie a venit în campusul Brandeis ca s i in ultimul curs. Ar fi putut s nu fac acest lucru, fire te. Universitatea ar fi în eles. De ce s sufere în fa a atâtor oameni? Mai bine s stea acas . S i pun lucrurile în ordine. Dar ideea renun rii nici m car nu-i trecuse prin cap lui Morrie. În schimb, venea chiop tând în clas , locul care fusese casa lui pentru mai mult de treizeci de ani. Din cauza bastonului, îi lua ceva timp s ajung la catedr . Când în sfâr it se a eza, î i scotea ochelarii i se uita la chipurile tinere care se holbau la el în t cere. Prieteni, îmi imaginez c to i v afla i aici pentru cursul de Psihologie social . Predau acest curs de dou zeci de ani i acum, pentru prima oar , pot spune c a i riscat înscriindu-v , pentru suf r de o boal fatal i s-ar putea s nu tr iesc

pân la sfâr itul semestrului. Dac crede i c aceasta este o problem , v în eleg dac vre i s renun i la acest curs. Apoi a zâmbit. i a a secretul lui a devenit cunoscut. ALS este ca o lumânare aprins : î i tope te nervii i î i preface corpul într-un morman de cear . Cel mai adesea, începe de la picioare i se întinde în sus. Nu- i mai controlezi mu chii coapselor, a a c nu te mai po i ine pe picioare. Apoi pierzi controlul asupra mu chilor trunchiului, încât nu mai po i nici s stai ca lumea în capul oaselor. La sfâr it, dac mai e ti înc viu, respiri printr-un tub care- i intr în gât printr-o gaur – în vreme ce sufletul t u, perfect con tient, st închis într-o coaj uscat – mai po i s clipe ti poate sau mi ti limba, ca un om dintr-un film sciencefiction, înghe at în interiorul propriului corp. Tot procesul acesta nu dureaz mai mult de cinci ani de când se instaleaz boala. Doctorii îi mai d duser lui Morrie doar doi ani. Morrie tia c avea s fie mai pu in. Dar b trânul meu profesor luase o decizie, pe care o rumegase înc de când ie ise din cabinetul doctorului cu sabia atârnând deasupra capului. S

sting i s dispar, sau s profit cât mai mult de timpul care mi-a r mas? S-a întrebat el. Nu voia s se sting . Nu voia s -i fie ru ine c moare. În schimb voia s i fac din moarte cel din urm proiect tiin ific, punctul central al zilelor care-i seser . De vreme ce to i murim odat iodat , experien a lui s-ar putea dovedi de mare valoare, nu? El însu i ar putea fi un subiect de cercetare. Un manual uman. S m studiez în timpul plec rii mele lente i r bd toare dintre cei vii. S observ ce se întâmpl cu mine. S înv cu mine. Morrie voia s treac puntea aceea dintre via i moarte, povestindu- i drumul. Semestrul de toamn a trecut repede. Lua din ce în mai multe pastile. Terapia devenise o rutin . Asistentele veneau la Morrie acas s -l ajute s fac exerci ii cu picioarele sl bite, ca s -i men in mu chii activi, îndoindu-i-le i dezdoindui-le ca i cum ar fi scos ap cu pompa. Maseuri profesioni ti veneau o dat pe s pt mân ca s încerce s -i îndep rteze senza ia puternic de în epeneal pe care o sim ea în tot corpul. Se întâlnea cu profesori de medita ie i înv a s închid ochii i s i alunge toate gândurile, pân

când lumea i se reducea la o simpl r suflare, inspir , expir , inspir , expir . Într-o zi, de i folosea bastonul, s-a împiedicat de o bordur i s-a pr bu it în strad . Un cadru metalic a luat locul bastonului. Pe m sur ce corpul îi sl bea, drumul pân la toalet i înapoi devenise din ce în ce mai obositor, a a c Morrie a început s urineze într-o plosc . Trebuia s i sus in greutatea corpului în vreme ce f cea asta, a c altcineva trebuia s in vasul în timp ce Morrie îl umplea. Cei mai mul i dintre noi ar fi fost jena i de toate astea, mai ales la vârsta lui Morrie. Dar Morrie nu era ca noi to i. Când unii dintre colegii lui mai apropia i îl vizitau, el le spunea: ti i, trebuie s fac pipi. M pute i ajuta? V deranjeaz dac face i asta?” Adesea, spre marea lor surpriz , acest lucru nu-i deranja. De fapt, avea foarte mul i musafiri. inea edin e de grup despre moarte, despre ce înseamn ea cu adev rat, despre cum societatea fusese întotdeauna însp imântat de moarte, f s o în eleag de cele mai multe ori. Le spunea prietenilor c dac voiau s -l ajute cu adev rat, s nu-i arate mil i în elegere, ci s -l viziteze, s -l sune, s -i vorbeasc despre problemele lor – a a

cum o f cuser întotdeauna, pentru c Morrie tiuse întotdeauna s -i asculte. În ciuda a tot ce se întâmpla cu el, vocea îi era puternic i încurajatoare, iar mintea îi vibra de milioane de gânduri. Voia cu orice pre s dovedeasc faptul c a muri nu era sinonim cu a fi inutil. Anul Nou a venit, apoi a trecut. De i nu o spunea nim nui, Morrie tia c acesta avea s fie ultimul an din via a lui. Acum st tea într-un scaun cu rotile i se lupta cu timpul, ca s le poat spune oamenilor pe care-i iubea toate lucrurile pe care voia s le spun . Când un coleg de la Brandeis a murit pe nea teptate din cauza unui atac de cord, Morrie a mers la înmormântarea lui. A venit acas deprimat. Ce risip ! A zis. To i oamenii aceia spunând toate lucrurile acelea minunate, i Irv n-a avut niciodat ocazia s le aud . Morrie avea o idee mai bun . A dat câteva telefoane. A ales o dat . i într-o dup -amiaz friguroas de duminic , a adunat în casa lui un grup de prieteni i membri ai familiei la o „înmormântare antum ”. Fiecare dintre ei a vorbit i i-a mul umit b trânului meu profesor. Unii au plâns. Al ii au râs. O doamn a citit o poezie:

Drag i iubit veri or în inima- i tân vei aduna timpul, strat peste strat ca un sequoia blând… Morrie a plâns i a râs cu ei. i a spus toate lucrurile acelea de suflet pe care nu ajungem niciodat s le spunem celor pe care îi iubim. Înmormântarea antum a fost un mare succes. Doar c Morrie înc nu murise. De fapt, partea cea mai neobi nuit din via a lui tocmai acum începea. Studentul. Acum ar fi momentul s explic ce se întâmplase cu mine din vara aceea în care l-am îmbr at pentru ultima dat pe dragul i în eleptul meu profesor, promi ându-i c vom ine leg tura. Nu l-am mai c utat. De fapt, n-am p strat leg tura cu mai niciunul dintre oamenii pe care îi cunoscusem la colegiu, nici cu amicii cu care b usem bere i nici cu prima femeie lâng care m trezisem diminea a. Anii de dup absolvire m-au transformat în altcineva, mai dur, diferit de absolventul mândru care p sise

campusul în ziua aceea îndreptându-se spre New York, preg tit s ofere lumii talentul lui. Am descoperit c lumea nu era tot ce conta. Aveam dou zeci de ani i am r cit prin ei, pl tind chirie, citind tot felul de articole i mirându-m c nu vedeam drumurile deschizânduse înaintea mea. Visam s fiu un mare muzician (cântam la pian), dar dup mai mul i ani de cluburi de noapte goale i întunecate, de promisiuni înc lcate, de forma ii care se destr mau i de produc tori care p reau încânta i de oricine altcineva, numai de mine nu, visul s-a stins. Era primul e ec din via a mea. În acela i timp am avut parte i de prima întâlnire serioas cu moartea. Unchiul meu preferat, fratele mamei, omul care m înv ase ce înseamn muzica, omul care m înv ase s conduc, care m tachina în privin a fetelor, care ini iase în fotbal – singurul pe care, atunci când eram copil, îl priveam spunând: „A a vreau fiu când o s m fac mare” – a murit de cancer la pancreas la vârsta de patruzeci i patru de ani. Era un om mic de statur , ar tos, cu o musta groas , i am fost al turi de el în ultimul lui an, fiindc locuiam cu un etaj mai jos, sub apartamentul lui. I-am v zut trupul puternic uscându-se, apoi umflându-se, l-am v zut suferind

nop i la rând, îndoit de spate la masa de sear , ap sându- i cu mâinile stomacul, cu ochii închi i i gura schimonosit de durere. „Oh, Doamne”, murmura. „Isuse!” Noi, ceilal i – m tu a mea, cei doi copii ai lor, eu – st team t cu i, sp lând farfuriile, întorcând privirea. În via a mea nu m-am sim it atât de neputincios. Într-o noapte de mai, st team cu unchiul meu pe balconul apartamentului lui. Adia un vânticel i era cald. El a privit spre orizont i mi-a spus, cu din ii strân i, c nu avea s mai fie aici ca s i vad copiii începând noul an colar. M-a întrebat dac aveam s am grij de ei. I-am zis s nu mai vorbeasc a a. M-a privit cu triste e. A murit câteva s pt mâni mai târziu. Dup înmormântare, via a mea s-a schimbat. Sim eam c timpul devenise dintr-odat pre ios, ca un uvoi puternic de ap care se n puste te printro gur de canal, iar eu nu m puteam mi ca atât de repede cât a fi vrut. Gata cu cântatul în cluburi de noapte pe jum tate goale. Gata cu scrisul cântecelor pe care nimeni nu le asculta. M-am întors la coal , mi-am luat o diplom de masterat în jurnalism i am acceptat prima slujb care mi sa oferit, de redactor de tiri sportive. În loc s alerg dup propria-mi celebritate, am scris despre atle i celebri care alergau dup a lor. Am lucrat

pentru ziare i am colaborat la reviste. Am muncit într-un ritm care nu inea cont nici de ore, nici de limite. M trezeam diminea a, m sp lam pe din i, a ezam la masa de lucru i scriam îmbr cat în hainele în care dormisem. Unchiul meu lucrase pentru o corpora ie pe care o urâse – f cuse acela i lucru în fiecare zi – iar eu eram hot rât s nu comit aceea i gre eal . Am tot alergat între New York i Florida, iar în cele în urm am acceptat un post în Detroit, ca redactor pentru Detroit Free Press. În ora ul acela, apetitul pentru sport era nest vilit – aveau echipe profesioniste de fotbal, baschet, baseball i hochei – i asta se potrivea cu ambi ia mea. În câ iva ani nu numai c scriam articole, ci scriam c i despre sport, f ceam emisiuni sportive la radio i ap ream în mod regulat la TV, dându-mi cu rerea despre juc tori de fotbal boga i i despre ipocritele programe de sport din facult i. F ceam parte din furtuna media în care se zbate acum ara. Eram pe val. Nu mai pl team chirie. Am început s cump r. Mi-am cump rat o cas pe o colin . Am cump rat ma ini. Am investit în ac iuni i mi-am f cut un portofoliu. Tr iam în viteza a cincea i pentru tot ce f ceam aveam un deadline. Lucram într-un ritm dr cesc. Conduceam nebune te. Am f cut mai

mul i bani decât îmi imaginasem vreodat . Am întâlnit o femeie cu p rul negru pe nume Janine, care m iubea în ciuda programului meu i a absen elor mele repetate. Ne-am c torit la apte ani dup ce ne-am cunoscut. M-am întors la munc la doar o s pt mân dup nunt . I-am spus – spunându-mi i mie în acela i timp – c într-o zi vom avea copii, pe care i-i dorea foarte mult. Dar ziua aceea n-a venit niciodat . În schimb, m-am acoperit de realiz ri, pentru c astfel, credeam eu, puteam controla lucrurile, puteam s storc fericirea pân la ultima pic tur înainte s m îmboln vesc i s mor, ca unchiul meu, pentru c îmi închipuiam c sta mi-era destinul. Cât despre Morrie, ei bine, m gândeam la el din când în când, la lucrurile pe care m înv ase, despre a fi „om” i despre „a te raporta la ceilal i”, dar am f cut-o întotdeauna cu distan , ca i cum ar fi fost vorba de o alt via . De-a lungul anilor am aruncat toate scrisorile care veneau de la Universitatea Brandeis, imaginându-mi c mi se cereau bani. A a c nu am aflat de boala lui Morrie. Oamenii care mi-ar fi putut spune fuseser de mult da i uit rii, iar numerele lor de telefon erau îngropate într-o cutie undeva în pod.

Lucrurile ar fi putut s r mân a a, dac într-o noapte, târziu, n-a fi r cit printre canalele TV, când am auzit o tire… Audiovizualul. În martie 1995, limuzina care îl ducea pe Ted Koppel, gazda emisiunii Nightline, de pe ABCTV, a oprit lâng bordura acoperit de z pad din fa a casei lui Morrie din West Newton, Massachusetts. Acum Morrie st tea tot timpul în scaunul cu rotile, se obi nuise cu îngrijitorii care îl mutau ca pe un sac din scaun în pat i din pat în scaun, începuse s tu easc atunci când mânca, iar mestecatul era o corvoad . Picioarele îi erau moarte; nu avea s mai mearg niciodat . Totu i, refuza s se lase prad depresiei. Morrie devenise un adev rat izvor de idei. Î i nota gândurile pe post-it-uri galbene, pe plicuri, pe dosare, pe orice buc ic de hârtie. Scria panseuri filosofice despre cum e s tr ie ti la umbra mor ii: „Accept c po i s faci unele lucruri i c nu po i faci unele lucruri”; „Accept c trecutul e trecut, f s -l negi sau s -l discreditezi”; „Înva te ier i pe tine i pe ceilal i”; „S nu crezi niciodat c e prea târziu s te implici”.

Cu timpul, adunase peste cincizeci de astfel de „aforisme”, pe care le împ ea prietenilor. Unul dintre ace ti prieteni, un coleg de la Brandeis, pe nume Maurie Stein, a fost atât de impresionat de acele cuvinte, încât le-a trimis unui reporter de la Boston Globe, care a venit s scrie un reportaj despre Morrie. Titlul suna astfel: ULTIMUL CURS AL UNUI PROFESOR: PROPRIA MOARTE. Articolul a atras aten ia unui produc tor de la emisiunea Nightline, care i l-a adus lui Koppel în Washington D. C. Uit -te pu in la asta, a spus produc torul. i nici una, nici dou , un cameraman a ajuns în sufrageria lui Morrie i limuzina lui Koppel în fa a casei lui. Mai mul i prieteni i membri ai familiei lui Morrie s-au adunat s -l cunoasc pe Koppel, iar când celebrul om a intrat în casa lui Morrie, to i sau agitat de emo ie, to i cu excep ia lui Morrie, care i-a împins singur scaunul mai în fa , a ridicat din sprâncene i a pus cap t zumzetului cu vocea lui rezonant i puternic . Ted, trebuie s treci ni te probe ca s fiu de acord cu interviul acesta.

A urmat un moment ciudat de t cere, apoi cei doi s-au îndreptat spre birou. Au închis u a. Sper ca Ted s nu-l ia prea tare pe Morrie, a optit unul dintre prietenii care a teptau în fa a ii. Eu sper ca Morrie s nu-l ia prea tare pe Ted, a spus un alt prieten. În birou, Morrie i-a f cut semn lui Ted s ia loc. i-a împreunat apoi mâinile pe genunchi i a zâmbit. Spune-mi ceva care s vin din inim , a început Morrie. Din inim ? Koppel s-a uitat cu aten ie la b trânul din fa a sa. Bine, a zis el precaut, apoi i-a vorbit despre copiii lui. Erau aproape de inima sa, nu? Bine, a zis Morrie. Acum spune-mi în ce anume crezi. Koppel nu se sim ea în largul lui. De obicei nu vorbesc despre astfel de lucruri cu oameni pe care i-am cunoscut de doar câteva minute. Ted, sunt pe moarte, i-a spus Morrie, privindu-l peste ochelari. Nu am prea mult timp la dispozi ie.

Ted a izbucnit în râs. Bine. Credin . A citat un pasaj din Marcus Aurelius, câteva cuvinte în care credea cu adev rat. Morrie a dat aprobator din cap. Acum, d -mi voie s te întreb eu ceva, i-a zis Koppel. Mi-ai v zut vreodat emisiunea? Morrie a ridicat din umeri. Cred c de dou ori. Doar de dou ori? Nu te sim i jignit. La Oprah m-am uitat doar o dat . Atunci, dup cele dou emisiuni, ce p rere ai? Morrie a f cut o pauz . Sincer? Da. Am crezut c e ti narcisist. Ted a izbucnit în râs. Sunt prea urât ca s fiu narcisist, i-a spus. Peste pu in vreme camerele se mi cau în fa a emineului din sufragerie, cu Koppel la patru ace în costum albastru i Morrie îmbr cat în puloverul lui gri sc mo at. Refuzase s i pun haine elegante sau s fie machiat pentru interviu. Filosofia lui era c moartea n-ar trebui s ne ru ineze; a a c n-avea de gând s i pudreze nasul.

Pentru c Morrie st tea în scaunul cu rotile, camera nu i-a surprins picioarele sfrijite. i pentru înc mai putea s i mi te mâinile – când vorbea, Morrie gesticula întotdeauna – cuvintele lui, care explicau cum s înfrun i sfâr itul vie ii, tr dau o i mai mare pasiune. Ted, a spus el, când a început totul m-am întrebat „Oare s m retrag din lume, a a cum fac cei mai mul i oameni sau s continui s tr iesc?” Am hot rât c vreau s tr iesc – sau m car s încerc s tr iesc – a a cum vreau, cu demnitate, cu curaj, cu umor, cu deta are. Dar sunt dimine i când plâng i plâng i m jelesc de mila mea. În unele dimine i sunt atât de furios i înveninat. Dar nu m ine prea mult. M ridic i îmi spun: „Vreau tr iesc…” Pân acum am reu it. O s mai pot i de acum înainte? Nu tiu. Dar pun pariu cu mine însumi c o s pot. Koppel p rea foarte prins de cele spuse de Morrie. L-a întrebat despre umilin a pe care i-o induce moartea. Ei, Fred, a spus Morrie din gre eal , apoi s-a corectat imediat. Adic , Ted… Ei, uite asta înseamn umilin , a spus Koppel râzând. Cei doi au vorbit apoi despre via a de dup . Au vorbit despre dependen a din ce în ce mai mare a

lui Morrie de ceilal i oameni. Avea acum nevoie de ajutor i ca s m nânce sau s stea sau s se mi te dintr-un loc în altul. Care era, l-a întrebat Koppel, lucrul de care Morrie se temea cel mai tare, în declinul acesta lent i insidios. Morrie a f cut o pauz . Apoi a întrebat dac poate spune lucrul acela la televizor. Koppel i-a spus s o fac . Morrie s-a uitat drept în ochii celui mai renumit reporter din America. Ei bine, Ted, în curând, cineva va trebui s tearg la fund. Emisiunea a fost difuzat într-o vineri noaptea. A început cu Ted Koppel în spatele biroului lui din Washington, cu vocea r sunându-i cu autoritate. Cine este Morrie Schwartz, a spus el, i de ce pân la sfâr itul acestei nop i multora dintre dumneavoastr le va p sa de el? La o mie de kilometri dep rtare, în casa mea de pe colin , r ceam printre canalele TV ca de obicei. Am auzit aceste cuvinte – Cine este Morrie Schwartz? i am r mas împietrit.

Este primul nostru curs, în prim vara anului 1976. Intru în biroul mare al lui Morrie în care observ nenum ratele rânduri de c i pe rafturile de pe pere i. C i de sociologie, filosofie, religie, psihologie. Un covor mare acoper podeaua i o fereastr d spre aleea care str bate campusul. Vreo zece studen i r sfoiesc fâstâci i caiete i compendiumuri. Cei mai mul i sunt îmbr ca i cu blugi, teni i i tricouri de bumbac în carouri, îmi spun c n-o s -mi fie u or s chiulesc de la un curs cu atât de pu ini studen i. Poate n-ar trebui s m înscriu la cursul acesta. Mitchell? Spune Morrie, citind din lista de prezen . Ridic mâna. Preferi s i spun Mitch? Sau e mai bine Mitchell? Niciun profesor nu m-a mai întrebat asta. M uit mai atent la tipul acesta cu helanca lui galben i reia i verzi, i cu p rul argintiu r sfirat pe frunte. Zâmbe te. Mitch, r spund. Prietenii îmi zic Mitch. Atunci, Mitch s fie, spune Morrie, ca i cum ar fi încheiat o afacere. i, Mitch… Da? Sper ca într-o zi s m consideri prietenul t u.

Orientarea. Cu un pahar de cafea într-o mân i cu telefonul mobil proptit între ureche i um r, intram cu ma ina închinat pe strada lui Morrie din West Newton, o suburbie lini tit din Boston. Vorbeam cu un produc tor TV despre un articol la care lucram. M uitam când la ceasul electronic – zborul de întoarcere era peste câteva ore – când la numerele cutiilor po tale de pe strada m rginit de copaci. Radioul era dat pe postul de tiri. A a ceam eu, ca de obicei, cinci lucruri deodat . Deruleaz caseta, i-am spus produc torului. Vreau s aud bucata aia din nou. OK, o secund . Dintr-odat m-am pomenit în dreptul casei. Am frânat i am v rsat cafeaua pe mine. Când am oprit ma ina, am v zut un ar ar japonez mare i trei oameni în dreptul lui, lâng alee – un tân r i o femeie de vârst mijlocie de o parte i de alta a unui b trân m runt într-un scaun cu rotile. Morrie. zându-l pe fostul meu profesor, am înghe at. Alo? urla produc torul în urechea mea. Mai ti pe fir?

Nu-l v zusem de aisprezece ani. Avea i mai pu in p r, aproape albit i era tras la fa . În momentul acela am sim it c nu sunt preg tit pentru întâlnire – mai ales, pentru c eram legat de telefonul acela – i speram s nu m fi observat, ca s pot s m mai învârt de vreo dou ori în jurul casei, s -mi termin treaba, s m preg tesc psihic. Dar Morrie, aceast versiune nou , sfrijit a omului pe care îl cunoscusem odinioar , zâmbea spre ma in , cu mâinile împreunate pe genunchi, teptându-m s cobor. Hei? spunea produc torul. Mai e ti acolo? Pentru tot timpul petrecut împreun , pentru toat bun tatea i r bdarea pe care mi le ar tase Morrie când eram tân r, ar fi trebuit s arunc telefonul, s sar din ma in , s alerg la el, s -l îmbr ez i s -l salut. În schimb am oprit motorul i m-am l sat în jos ca i cum a fi c utat ceva. Da, da, sunt aici, am optit i am continuat conversa ia cu produc torul pân când am terminat ce aveam de vorbit. Am f cut ceea ce înv asem s fac cel mai bine: îmi vedeam de munca mea chiar i atunci când profesorul meu care era pe moarte m a tepta în fa a casei lui. Nu sunt mândru de asta, dar a a am cut.

Apoi, cinci minute mai târziu, Morrie m îmbr a, îi sim eam p rul sub ire pe obraz. Îi spusesem c îmi c utasem cheile, de aceea st tusem atât de mult în ma in i l-am strâns i mai tare în bra e, ca i cum a fi vrut s sf râm minciuna aceea. De i soarele de prim var era cald, el purta un pardesiu i picioarele îi erau învelite cu o p tur . Mirosea pu in acru, a a cum miros uneori oamenii care iau medicamente. Cu fa a lipit de a mea, îi auzeam respira ia greoaie. Vechiul meu prieten, a optit el, te-ai întors în sfâr it. Cum st team aplecat deasupra lui, s-a ag at de mine, nevrând s -mi mai dea drumul, cu mâinile încle tate de umerii mei. Eram surprins de atâta afec iune dup atâ ia ani, dar atunci, între zidurile pe care le ridicasem între prezentul i trecutul meu, uitasem cât de apropia i eram odinioar . tiam, în adâncul sufletului, c nu mai eram studentul bun i talentat pe care i-l amintea el. Speram doar s -l pot p li pentru câteva ore. În cas , ne-am a ezat la o mas din lemn de alun lâng o fereastr care d dea spre casa vecinului. Morrie se foia în scaunul lui cu rotile, încercând i g seasc o pozi ie confortabil . Conform obiceiului nostru, voia s m pun la mas . Am

fost de acord. Una dintre îngrijitoare, o italianc solid , pe nume Connie, a t iat pâine i ro ii i a adus ni te castroane cu salat de pui, hummus i tabouli. A mai adus i ni te pastile. Morrie s-a uitat la ele i a oftat. Ochii îi erau mai înfunda i în orbite decât îmi aminteam, iar pome ii mai ascu i. Asta îi d dea un aer mai dur, mai îmb trânit – pân când zâmbea, bineîn eles, iar obrajii l sa i se ridicau ca o cortin . Mitch, mi-a spus el încet, tii c sunt pe moarte. tiam. Bine, atunci. Morrie a înghi it pastilele, a l sat jos paharul, a tras aer în piept, apoi a expirat profund. Vrei s i spun cum e? Cum e ce? Cum e s mori? Da, a r spuns. De i nu tiam acest lucru, ultimul nostru curs tocmai începuse.

Este primul meu an de facultate. Morrie este mai în vârst decât majoritatea profesorilor, iar eu sunt mai tân r decât majoritatea studen ilor, pentru c

am terminat liceul un an mai devreme. Ca s compensez faptul c sunt cel mai mic din campus, port pulovere vechi, gri, boxez într-o sal de gimnastic i umblu cu o igar neaprins în col ul gurii, chiar dac nu fumez. Conduc o rabl de Mercury Cougar, cu toate geamurile l sate i muzica dat la maxim. Îmi caut identitatea în duritate, dar blânde ea lui Morrie m atrage mai mult i, pentru c el nu se uit la mine ca la un pu ti care vrea s par mai mult decât este, m relaxez. Termin acest prim curs cu el i m înscriu la urm torul. D note mari; nu-i pas prea mult de ele. Se spune c într-un an, în timpul r zboiului din Vietnam, Morrie le-a dat tuturor b ie ilor câte un 10 ca s le fie amânat înrolarea. Am început s -i spun lui Morrie „Domnu’ antrenor”, cum obi nuiam s îi spun în liceu antrenorului de atletism. Lui Morrie i-a pl cut porecla. Domnu’ antrenor, spune el. Bine, am s fiu antrenorul t u. Iar tu po i s fii juc torul meu. Po i joci toate rolurile frumoase ale vie ii pe care eu sunt prea b trân s le mai joc. Uneori mânc m împreun la bufet. Spre încântarea mea, Morrie este i mai neîndemânatic decât mine. Vorbe te în loc s mestece, râde cu

gura deschis , spune o idee interesant cu gura plin de salat de ou, cu buc ele mici de g lbenu scurgându-i-se pe b rbie. cople te. De când îl cunosc am dou dorin e: s -l îmbr ez i s -i dau un erve el. Sala de curs. Razele soarelui au n lit prin fereastra sufrageriei, f când podeaua de lemn s str luceasc . St team de vorb de aproape dou ore. Telefonul a sunat de câteva ori, iar Morrie a rugat-o pe Connie, îngrijitoarea lui, s r spund . Ea a tot notat numele celor care sunaser în agenda lui de întâlniri. Prieteni. Profesori. Un grup de discu ii. Cineva care voia s -l fotografieze pentru o revist . Era evident c nu eram singurul care voia s -l vad pe b trânul meu profesor – apari ia lui la Nightline îl f cuse aproape o vedet – dar eu eram impresionat, chiar un pic invidios pe num rul mare de prieteni pe care p rea c -i are Morrie. M gândeam la cercul de „amici” în care învârteam în liceu. Oare unde disp ruser ? tii, Mitch, acum, c sunt pe moarte, am devenit mult mai interesant pentru oameni. Întotdeauna ai fost interesant. Haida-de, zâmbi Morrie. E ti tu dr gu .

Nu, nu sunt. Uite cum stau lucrurile, a continuat el. Oamenii m v d ca pe o punte. Nu mai sunt atât de în via cum eram, dar nu sunt nici mort înc . Sunt cumva… între. A tu it, apoi i-a rec tat zâmbetul. Sunt în ultima mare c torie aici – i oamenii vor s le spun ce trebuie s ia cu ei. Telefonul a sunat din nou. Morrie, po i vorbi? întreb Connie. Vechiul meu prieten a venit în vizit acum, a anun at-o el. S sune alt dat . Nu v pot spune de ce m-a primit cu atâta ldur . Nu eram nici pe departe studentul talentat care îl l sase în urm acum aisprezece ani. Dac n-ar fi fost Nightline, Morrie ar fi putut moar f s m mai vad vreodat . N-aveam nicio scuz pentru asta, în afara celei pe care toat lumea pare s o aib în ziua de azi. Eram prea prins de cântecul de siren al vie ii mele. Eram ocupat. Ce mi se întâmplase? m-am întrebat. Vocea lui Morrie, puternic , gutural m-a dus înapoi în anii de facultate, pe când credeam c oamenii boga i sunt r i, c o c ma i o cravat erau haine de închisoare i c via a f libertatea de a te ridica i pleca – pe o motociclet , cu vântul

în fa , de pe str zile Parisului, pân în mun ii Tibetului – nu era via . Ce mi se întâmplase? Mi se întâmplaser anii ’80. Mi se întâmplaser anii ’90. Moartea i boala i îngr area i chelirea lui se întâmplaser . Îmi tr dasem o mul ime de visuri pentru un salariu mai mare i nu-mi dusem nicio clip seama c f ceam asta. i totu i eram aici, cu Morrie, vorbind cu emo ia din anii de facultate, ca i cum fusesem doar plecat într-o vacan mai lung . Ai g sit pe cineva cu care s i împ i via a? m-a întrebat. Dai ceva înapoi comunit ii din care faci parte? E ti împ cat cu tine însu i? Încerci s fii un om mai bun? M-am fâstâcit, voiam s ar t c m preocupaser îndelung astfel de întreb ri. Ce mi se întâmplase? Îmi promisesem odinioar c nu voi munci niciodat pentru bani, c m voi înrola în For ele de Men inere a P cii, c voi tr i în locuri frumoase i pline de inspira ie. În loc de toate astea, locuiam de vreo zece ani în Detroit, lucram în acela i loc, foloseam aceea i banc , mergeam la acela i frizer. Aveam treizeci i apte de ani, eram mai eficient decât în timpul facult ii, legat fiind de computere i modemuri i

telefoane mobile. Scriam articole despre atle i boga i, care, în mare parte, nu d deau doi bani pe oameni ca mine. Nu mai eram tân r pentru cei din anturajul meu, nu m mai plimbam în pulovere gri cu igara neaprins în col ul gurii. Nu mai purtam discu ii lungi despre sensul vie ii la un sandvi cu salat de ou. Zilele mele erau pline, i, totu i, eram în cea mai mare parte a timpului nemul umit. Ce mi se întâmplase? Domnu’ antrenor, i-am spus dintr-odat , amintindu-mi de porecl . Morrie s-a luminat. Eu sunt la. Înc mai sunt antrenorul t u. A râs i a început s m nânce din nou, o mas pe care o lungea de patruzeci de minute. Îl priveam acum, în timp ce mâinile i se mi cau neîndemânatice, de parc se deprindea s le foloseasc pentru prima dat . Nu avea putere s taie cu cu itul. Degetele îi tremurau. Fiecare înghi itur era o lupt ; mesteca îndelung înainte s înghit , uneori mâncarea i se scurgea din gur , astfel c era nevoit s lase jos tacâmurile ca s se tearg cu un erve el. Pielea mâinilor de la încheieturi pân la falange era plin de pete de trâne e i atârna, ca pieli a pe un os de pui din ciorb .

Un r stimp am mâncat amândoi, un b trân bolnav i un tân r s tos, absorbind t cerea înc perii. O t cere ap toare, dup p rerea mea, dar eu eram singurul care nu se sim ea în largul lui. S fii pe moarte, a spus Morrie dintr-odat , este numai unul dintre motivele pentru care s fii trist, Mitch. Dar s tr ie ti nefericit este cu totul altceva. Atât de mul i dintre cei care vin s m vad sunt neferici i. De ce? P i în primul rând deoarece cultura noastr nu îi face pe oameni s aib o p rere bun despre ei în i. Îi înv m pe oameni lucruri gre ite. i trebuie s fii tare puternic s spui c e ceva putred în cultura noastr , s nu o accep i. S î i creezi una proprie. Cei mai mul i nu sunt în stare. Oamenii tia sunt mult mai neferici i decât mine – chiar i în starea în care m aflu acum. Oi fi eu pe moarte, dar sunt înconjurat de suflete iubitoare, rora le pas . Câ i se pot l uda cu lucrul acesta? Eram uluit de lipsa lui de autocomp timire. Morrie, care nu putea s danseze, s înoate, s se spele sau s se plimbe; Morrie, care nu mai putea spunde singur la u , care nu se mai putea terge singur dup du , care nu mai putea nici m car s se întoarc singur în pat. Cum putea s accepte a a

de u or? Îl priveam luptându-se cu furculi a, alegând o bucat de ro ie, sc pând-o de dou ori – o scen jalnic – i totu i nu puteam s nu recunosc c prezen a lui te lini tea ca prin farmec, sim eam aceea i briz calm care m mângâiase în facultate. Am aruncat o privire la ceas – din obi nuin – se f cea târziu i m gândeam s schimb rezervarea la avion. Apoi Morrie a f cut ceva care mi-a r mas în minte pân azi. tii cum am s mor? m-a întrebat el. Am ridicat din sprâncene. O s m sufoc. Da. Din cauza astmului, pl mânii mei nu pot suporta boala. ALS-ul sta îmi acapareaz tot corpul de jos în sus. Mi-a pus deja st pânire pe picioare. În curând o s vin rândul mâinilor. i când o s ajung la pl mâni… A ridicat din umeri. … s-a terminat. Nu tiam ce s spun, a a c am r spuns: Ei, cine tie, adic … nu se tie niciodat . Morrie a închis ochii. Eu tiu, Mitch. Nu trebuie s i fie team c o mor. Am avut o via bun i to i tim c asta se va întâmpla. Mai am vreo patru, cinci luni. Haide, am zis eu agitat. Nimeni nu poate fi sigur…

Eu pot, a spus el încet. Exist i un test. Mi-a ar tat un doctor. Un test? Tragi aer în piept de câteva ori. Am f cut ce mi-a spus. Acum, înc o dat , dar de data asta, când expiri, num pân la cât po i înainte de a inspira din nou. Am expirat numerele repede. Unu-doi-trei-patru-cinci- ase- apte-opt… Am ajuns la aptezeci înainte de a-mi pierde suflul. Bun, a zis Morrie. Ai pl mâni s to i. Acum uit -te la mine. A tras aer în piept, apoi a început s numere cu voce joas , tremur toare. Unu-doi-trei-patru-cinci- ase- apte-opt-nou zece-un pe-doi pe-trei pe-pai pe-cin pe- ai peapte pe-opti pe… S-a oprit, horc ind ca s poat inspira din nou. Prima dat când m-a pus s fac asta, am ajuns la dou zeci i trei. Acum doar la optâ pe. A închis ochii, dând din cap. Rezervorul meu e aproape gol. M-am ridicat lovindu-mi nervos coapsele cu palmele. Era destul pentru o dup -amiaz .

Vino s -l mai vezi pe b trânul t u profesor, mi-a spus Morrie când l-am îmbr at de r masbun. I-am promis c o s-o fac i am încercat s nu m gândesc la ultima dat când mai promisesem acest lucru.

În libr ria facult ii, cump r c ile pe care ni lea recomandat Morrie. Cump r c i despre care nam tiut c exist , titluri cum ar fi: Tinere e: Identitate i criz , Eu i Tu, Eul scindat. Înainte de facultate habar n-aveam c studiul rela iilor umane putea fi considerat materie colar . Pân s -l cunosc pe Morrie, nu am crezut lucrul acesta. Dar pasiunea lui pentru c i este real i contagioas . Uneori începem s vorbim serios, abia dup curs, când clasa s-a golit. M întreab despre via a mea, apoi citeaz versuri din Erich Fromm, Martin Buber, Erik Erikson. Adesea se dezice de cuvintele lor, comentând cu propriile sfaturi, chiar dac e evident c a gândit i el acelea i lucruri. În clipele astea îmi dau seama c este într-adev r profesor, nu un unchi. Într-o dup amiaz , m plâng de confuzia proprie vârstei

mele, de ceea ce se a teapt de la mine versus ceea ce vreau eu pentru mine. i-am vorbit despre tensiunea contrariilor? Spune el. Tensiunea contrariilor? Via a este un ir lung de mi ri înainte i înapoi. Vrei s faci ceva, dar e ti obligat s faci altceva. Ceva te r ne te, de i tii c n-ar trebui. Iei anumite lucruri de bune, chiar dac tii c n-ar trebui s iei nimic de bun. Tensiunea contrariilor, ca atunci când tragi de un elastic. i cei mai mul i dintre noi tr im undeva la mijloc. Parc -i vorba de un meci de wrestling, spun eu. Un meci de wrestling. Râde. Da, e i sta un mod de a descrie via a. Deci, cine câ tig ? Întreb eu. Cine câ tig ? Îmi zâmbe te, cu riduri în jurul ochilor, cu din ii un pic strâmbi. Dragostea câ tig . Dragostea câ tig întotdeauna. Înscrierea. Am zburat spre Londra dou s pt mâni mai târziu. Scriam despre Wimbledon, cea mai mare competi ie de tenis din lume i unul dintre

pu inele evenimente unde mul imea nu huiduie i nimeni nu e beat în parcare. În Anglia era cald i înnorat, i în fiecare diminea m plimbam pe str zile str juite de copaci din jurul terenurilor de tenis, trecând pe lâng adolescen i care st teau la coad ca s mai prind ultimele bilete i vânz tori de c uni i înghe at . La poart era un stand de ziare care vindea vreo ase tabloide britanice colorate, cu poze cu femei goale, cu fotografii ale familiei regale f cute de paparazzi, horoscoape, rubrici sportive, concursuri de loterie i doar foarte pu ine tiri propriu-zise. Titlurile zilei erau scrise pe o tabl mic sprijinit de un teanc cu cele mai proaspete ziare i sunau cam a a: DIANA ÎN RÂND CU CHARLES! Sau GAZDA STRIG ECHIPEI: VREAU MILIOANE! Oamenii c utau senza ionalul în aceste tabloide, devorau bârfele, iar eu f cusem exact acela i lucru în c toriile mele anterioare în Anglia. Acum îns , nu tiu de ce, m-am pomenit gândindu-m la Morrie de fiecare dat când citeam ceva prostesc sau f sens. Aveam în minte imaginea lui acolo, în casa cu ar arul japonez i podele de lemn, contabilizându- i suflarea, tr gând de fiecare clip al turi de cei dragi, în vreme ce eu petrecusem ore întregi cu lucruri care pentru mine personal nu însemnau

absolut nimic: vedete de film, supermodele, cele mai noi bârfe despre prin esa Di sau despre Madona sau John F. Kennedy Jr. În mod ciudat, invidiam valoarea timpului lui Morrie, de i deplângeam faptul c avea din ce în ce mai pu in. De ce ne preocupam oare atât de mult de toate prostioarele astea? Când am ajuns acas , procesul lui O. J. Simpson era în toi, oamenii s reau peste prânz ca s -l urm reasc , apoi înregistrau restul ca se uite i seara. Nici m car nu-l cuno teau pe O. J. Simpson. Nu-i cuno teau pe niciunul dintre cei implica i în acest caz. i totu i, renun au la zile i pt mâni din via pentru asta, dependen i fiind de dramele altora. Îmi aminteam ce spusese Morrie când fusesem la el: „Cultura noastr nu-i face pe oameni s aib o rere mai bun despre ei în i. i trebuie s fii tare puternic ca s spui c e ceva putred în cultura noastr , s nu o accep i”. Morrie credea în aceste vorbe i î i crease propria cultur – cu mult înainte de a se îmboln vi. Grupurile de discu ie, plimb rile cu prietenii, dansul în biserica din Harvard Square. Începuse un proiect intitulat Sera, prin intermediul ruia oamenii s raci primeau consiliere psihologic . Citea c i ca s g seasc idei noi pentru cursurile lui, î i vizita colegii, p stra

leg tura cu fo tii lui studen i, scria scrisori prietenilor de departe. Petrecea mai mult timp mâncând i admirând natura, nu- i pierdea vremea uitându-se la sit-com-uri sau la „filmul pt mânii”. Conversa iile, întâlnirile, leg turile afective îi înv luiau via a într-o umanitate cald ca într-un cocon i i-o umpleau pân la refuz, ca pe un castron de ciorb gata s dea pe dinafar . i eu îmi creasem propria cultur . Munca. Aveam vreo patru, cinci slujbe în media din Anglia, jonglam cu ele ca un adev rat clovn. Petreceam opt ore pe zi în fa a calculatorului, îngr ând pove tile pe care le trimiteam în State. Apoi preg team materiale pentru TV, hoin rind cu echipa prin diverse p i ale Londrei. Mai f ceam i transmisiuni radio în fiecare diminea i dup amiaz . i sta nu era un ritm de lucru nebunesc. De-a lungul anilor, îmi f cusem din munc un prieten i d dusem restul deoparte. La Wimbledon, luam masa în cubicului meu de lemn i nici c -mi p sa. Într-una din zilele acelea nebune, o gloat de reporteri îi urm rise pe Andre Agassi i pe faimoasa lui iubit , Brooke Shields, iar eu am fost doborât la p mânt de un reporter englez, care a murmurat un „Scuze”, dup care s-a îmbulzit amenin ând cu obiectivul aparatului de fotografiat ag at de gât. M gândeam la un alt

lucru pe care îl spusese Morrie: „Atât de mul i oameni duc o via f sens. Par pe jum tate adormi i, chiar i atunci când fac lucruri pe care le consider importante. i asta pentru c alearg dup cai verzi pe pere i. Pentru ca via a ta s aib rost, trebuie s i-o dedici iubirii pentru ceilal i, comunit ii i s încerci s creezi ceva care s aib însemn tate”. tiam c are dreptate. Nu c a fi f cut ceva în aceast direc ie. La sfâr itul turneului – i al lungului ir de cafele pe care le b usem ca s pot rezista – mi-am închis calculatorul, mi-am strâns lucrurile din cubicul i m-am întors acas s îmi fac bagajele. Era noapte. Ecranul televizorului nu mai ar ta decât purici. Am zburat la Detroit, am ajuns dup -amiaza târziu, m-am târât pân acas i m-am culcat. M-a trezit o tire ocant : sindicatele de la ziarul meu intraser în grev . Totul era închis. În fa a intr rii principale se formase un pichet, iar pe strad manifestan ii strigau i m luiau în sus i-n jos. Ca membru de sindicat, nu am avut de ales; pe nea teptate, pentru prima dat în via a mea, nu aveam slujb , nici salariu i manifestam împotriva angajatorilor. Liderii de sindicat m-au sunat acas i m-au avertizat s nu iau leg tura cu fo tii mei editori,

dintre care mul i îmi erau prieteni, spunându-mi le închid dac încercau s m sune sau s m atrag de partea lor. O s lupt m pân la victoria final ! A jurat liderul de sindicat, urlând ca solda ii. Eram nedumerit i deprimat. De i munca la TV i la radio era pl cut i îmi aducea venituri suplimentare, ziarul fusese via a mea, aerul pe care îl respiram; când îmi vedeam articolele pe hârtie în fiecare diminea , tiam c , m car într-un anume fel, tr iam. Acum se terminase. i, pe m sur ce greva continua – prima zi, a doua zi, a treia zi – primeam telefoane îngrijor toare i aflam zvonuri ar putea continua timp de luni de zile. Toat lumea mea era acum cu susul în jos. În fiecare sear aveau loc evenimente sportive de la care ar fi trebuit s transmit. În loc de asta, st team acas i le vedeam la televizor. M obi nuisem s cred c cititorii mei aveau nevoie de articolele mele. Eram uimit cât de u or mergeau lucrurile înainte i f mine. Dup o s pt mân , am pus mâna pe telefon i lam sunat pe Morrie. Vii s m vezi?! Mi-a spus el pe un ton mai degrab afirmativ decât interogativ. P i, crezi c se poate?

Ce zici de mar i? Mar i e foarte bine, am spus. Mar i e perfect.

În anul doi de facultate, m înscriu la alte dou cursuri ale lui. Când i când ne întâlnim în afara colii i doar st m de vorb . N-am mai f cut lucrul acesta cu un adult care s nu-mi fi fost rud , totu i simt în largul meu vorbind cu Morrie, iar el pare bucuros s i fac timp pentru mine. Unde mergem azi? întreab el vesel când intru în biroul lui. Prim vara st m sub un copac din fa a Facult ii de sociologie, iar iarna, st m la biroul lui, eu cu puloverul meu gri i adida i, Morrie cu pantofi Rockport comozi i pantaloni reia i. De fiecare dat când ne întâlnim, m ascult cum bat câmpii, apoi încearc s -mi dea un fel de lec ie de via . avertizeaz c banii nu sunt cel mai important lucru, contrar p rerii generale din campus. Îmi spune c trebuie s fiu „un om adev rat”. Vorbe te de alienarea tinere ii i de nevoia „conect rii” la societatea din jurul meu. Pe unele dintre lucrurile acestea le în eleg, pe altele îns nu. Dar nu are importan . Întâlnirile astea sunt pentru mine un pretext ca s vorbesc cu el, s discut cu el ca de la

copil la p rinte, a a cum n-o pot face cu tat l meu, care ar vrea s devin avocat. Morrie ur te avoca ii. Ce vrei s faci dup facultate? m întreab . Vreau s fiu muzician, spun eu. S cânt la pian. Minunat, spune el. Dar e o via grea. Da. Plin de rechini. a am auzit i eu. Totu i, spune el, daca vrei cu adev rat, atunci o s i îndepline ti visul. Îmi vine s îl iau în bra e, s -i mul umesc pentru ce a spus, dar nu sunt chiar a a de deschis. Doar dau aprobator din cap. Pun pariu c întotdeauna cân i la pian cu mult vigoare, spune el. Izbucnesc în râs. Vigoare? Râde i el. Vigoare. Ce? Nu se mai spune a a? Prima zi de mar i. Vorbim despre lume. Connie mi-a deschis u a i m-a invitat s intru. Morrie era în scaunul cu rotile, la masa din buc rie, îmbr cat cu o c ma larg de bumbac

i ni te pantaloni negri de trening înc i mai largi. Erau largi pentru c picioarele lui se atrofiaser cu mult sub orice m rime normal de haine – îi puteai cuprinde coapsele în palm i i se atingeau degetele. Dac ar fi putut s mai stea în picioare, n-ar fi fost mai înalt de un metru jum tate i probabil c ar fi înc put în blugii unui pu tan de clasa a asea. i-am adus ceva, l-am anun at eu, ridicând o pung maro de hârtie. Pe drumul de la aeroport, m oprisem la un supermarket din apropiere i am cump rat curcan, salat de cartofi, salat de macaroane i covrigi. tiam c are mult mâncare în cas , dar voiam s -i aduc i eu ceva. N-aveam nicio putere s -l ajut în alt fel. i mi-am amintit de pl cerea lui de a mânca. A, cât mâncare! a cântat el. Ei, acum trebuie m nânci cu mine. Ne-am a ezat la masa din buc rie cu scaune de chit de jur împrejur. De data asta, f s fie nevoie s recuper m cei aisprezece ani de când nu ne v zuser m, i ne-am aruncat repede în apele familiare ale dialogului nostru din vremea facult ii, cu Morrie întrebând, ascultându-mi spunsurile i oprindu-se, asemenea unui buc tar, condimenteze discu ia cu un am nunt pe care-l

uitasem sau nu-l con tientizasem. M-a întrebat de greva de la ziar i, a a cum era de a teptat, nu putea în elege de ce cele dou p i nu comunicau pur i simplu una cu cealalt ca s i rezolve problemele. I-am spus c nu to i erau de tep i ca el. Din când în când, trebuia s se opreasc , s mearg la baie, ceea ce dura o vreme. Connie îi împingea scaunul spre toalet , apoi îl ridica de pe scaun i îl sprijinea în timp ce urina. De fiecare dat când venea înapoi, ar ta obosit. Î i aduci aminte când i-am spus lui Ted Koppel c în curând cineva va trebui s m tearg la fund? m-a întrebat. Am râs. Nu se poate uita un asemenea moment. Ei bine, cred c ziua aia se apropie. i m cam tulbur . De ce? Pentru c e supremul semn al dependen ei. Cineva care s te tearg la fund. Dar m gândesc serios la acest aspect. Încerc s g sesc i partea bun . Partea bun ? Da. Pân la urm , o s fiu bebelu înc o dat . E un mod original de a vedea lucrurile. Ei, acum chiar trebuie s v d via a într-un mod original. Trebuie s recunosc, nu mai pot

merge la cump turi, nu m mai pot ocupa de contul din banc , nu mai pot duce gunoiul. Dar pot s stau aici cu zilele împu inându-mi-se i s meditez la ceea ce cred c este important în via . Am i timpul, i motiva ia de a face asta. Deci, am r spuns eu cinic, ca s afli sensul vie ii e necesar s nu mai duci gunoiul? A râs, iar eu m-am sim it u urat. În timp ce Connie strângea masa, am v zut un teanc de ziare pe care era evident c le citise înainte s ajung eu acolo. Te ii la curent cu tirile? am întrebat. Da, spuse Morrie. i se pare ciudat? Crezi c dac sunt pe moarte n-ar trebui s -mi mai pese de ce se întâmpl pe lumea asta? Poate. A oftat. Poate c ai dreptate. Poate n-ar trebui s -mi pese. Pân la urm , n-o s mai fiu pe-aici ca s v d cum se termin toate astea. Dar e greu de explicat, Mitch. Acum, c suf r, simt mai apropiat de oamenii care sufer decât sim eam înainte. Noaptea trecut , la TV, am zut oameni din Bosnia alergând pe str zi, se tr gea în ei, sunt omorâ i oameni nevinova i… i

am început s plâng pur i simplu. Le simt frica de parc-ar fi a mea. Nu-i cunosc pe oamenii tia. Dar – cum s spun? M simt… apropiat de ei. A început s l crimeze i am încercat s schimb subiectul, dar i-a ters ochii i mi-a f cut semn c nu-i nimic. Acum plâng mai tot timpul, mi-a spus, nu- i face griji. Uimitor, m-am gândit. Lucram în zona tirilor. Scriam despre oameni care mureau. Intervievam familii îndoliate. Participam chiar i la funeralii. Dar nu plângeam niciodat . Morrie plângea pentru oamenii care sufereau în partea cealalt a lumii. Oare a a se întâmpl când vine sfâr itul? m întrebam. Poate c moartea este marele numitor comun, lucrul acela care poate face str ini s plâng unii pentru al ii. Morrie i-a suflat nasul zgomotos. N-ai nimic împotriva b rba ilor care plâng, nu? Sigur c nu, am spus, prea repede. A oftat. Of, Mitch, am de gând s te-nv s nu mai fii a crispat. Într-una din zile, am s i ar t c e-n ordine s plângi. Da, da, am spus.

Da, da, a spus i el. Am râs pentru c acela i lucru îl spunea i cu aproape dou zeci de ani în urm . De cele mai multe ori mar ea. De fapt, mar ea fusese întotdeauna ziua noastr . Cele mai multe cursuri cu Morrie fuseser mar ea, orele lui de consulta ii erau mar ea, i când mi-am scris lucrarea de licen – care a fost de la bun început mai mult ideea lui Morrie – am stat de vorb tot mar ea, în biroul lui sau la bufetul universit ii sau pe treptele Amfiteatrului Pearlman, ca s mai revizuim ce scrisesem. a p rea foarte firesc c eram din nou împreun într-o mar i, aici, în casa cu ar arul japonez din fa a u ii! Când m preg team s plec, i-am spus asta lui Morrie. Noi suntem oameni de mar i, mi-a zis. Oameni de mar i, am repetat eu. Morrie a zâmbit. Mitch, m-ai întrebat de ce îmi pas de oameni pe care nici nu-i cunosc. Dar pot s i spun ce am înv at cel mai mult din boala asta? Ce anume? Cel mai important lucru în via este s înve i cum s d ruie ti i s prime ti iubire. Vocea i-a devenit o oapt .

Înva s prime ti iubire. Credem c nu merit m dragostea, credem c dac o l m în inima noastr vom deveni prea slabi. Dar un om în elept pe nume Levine a pus punctul pe i: „Dragostea este singurul lucru ra ional”. A repetat cu grij cuvintele astea, cu pauze pentru efect: „Dragostea este singurul lucru ra ional”. Am dat din cap, ca un student cuminte, iar el a expirat sl bit. M-am aplecat s -l îmbr ez. i apoi, de i nu prea fac asta, l-am s rutat pe obraz. I-am sim it mâinile sl bite pe bra e i perciunii în epându-mi u or fa a. Deci, vii i mar ea viitoare? Mi-a optit.

Intr în clas , se a az , nu spune nimic. Se uit la noi, noi ne uit m la el. La început, se aud câteva chicote, dar Morrie ridic din umeri i în cele din urm se face o lini te deplin în care putem auzi cele mai mici zgomote, bârâitul caloriferului din col ul înc perii, respira ia greoaie a unui student mai gras. Unii dintre noi sunt agita i. Când o s spun ceva? Ne foim, ne uit m la ceas. Câ iva studen i se uit pe geam, încercând s se deta eze de restul

lumii. Treaba asta ine vreo cincisprezece minute bune, pân când Morrie sparge t cerea cu o oapt . Ce se întâmpl aici? întreab el. i încet se porne te o discu ie – ceea ce Morrie urm rise înc de la început – despre efectul lini tii asupra rela iilor interumane. De ce ne sim im atât de încurca i de t cere? Ce bucurie g sim în tot zgomotul care ne înconjoar ? Pe mine nu m deranjeaz t cerea. În ciuda zgomotului pe care îl fac când sunt cu prietenii mei, nu m simt în largul meu s vorbesc despre sentimentele mele în fa a celorlal i – i mai ales în fa a colegilor. A putea sta în t cere ore în ir dac asta este ceea ce se cere la curs. La ie ire, Morrie opre te. N-ai spus prea multe ast zi, remarc el. tiu i eu… nu am avut nimic de ad ugat. Eu cred c ai multe de ad ugat. De fapt, Mitch, îmi aminte ti de cineva pe care l-am cunoscut i c ruia îi pl cea s in totul pentru el când era mai tân r. De cine? De mine.

doua zi de mar i. Vorbim despre auto comp timire. M-am întors mar ea urm toare. i în multele zile de mar i care au urmat. Abia a teptam aceste vizite, le a teptam mai mult decât s-ar crede, inând cont c trebuia s zbor apte sute de mile ca s stau cu un muribund. Dar mi se p rea alunec într-o bucl temporal când îl vizitam pe Morrie i m sim eam mai bine în pielea mea când eram acolo. N-am mai închiriat un telefon mobil atunci când ajungeam la aeroport în aceste escapade. Las -i s a tepte, îmi spuneam, imitându-l pe Morrie. Situa ia ziarului din Detroit nu s-a remediat. De fapt, a devenit din ce în ce mai agitat , cu tot felul de confrunt ri nepl cute între manifestan i i angaja ii care îi înlocuiser , oameni aresta i, tu i, întinzându-se pe strad în fa a ma inilor de marf . În lumina acestor lucruri, vizitele mele la Morrie erau ca o baie de bun tate. Vorbeam despre via i vorbeam despre dragoste. Vorbeam despre unul dintre subiectele preferate ale lui Morrie: mila – ne întrebam de ce societatea noastr d dovad de atât de pu in mil . Înainte de cea de-a treia

vizit , m-am oprit la un magazin numit Pâine i circ – v zusem pungi de la ei acas la Morrie i nuiam c îi place mâncarea de acolo – i am umplut mai multe caserole de plastic cu mâncare proasp t g tit – vermicelli cu legume, sup de morcovi i baclava. Când am intrat în biroul lui Morrie, am ridicat saco ele de parc tocmai jefuisem o banc . Mâncare, frate! am strigat. Morrie i-a dat ochii peste cap zâmbind. Între timp, m uitam dup semne c boala i-ar înainta. Degetele îi mai func ionau destul cât s poat scrie sau s i in ochelarii, dar nu- i mai putea ridica bra ele mai sus de piept. Petrecea din ce în ce mai pu in timp în buc rie sau în sufragerie i din ce în ce mai mult în biroul lui, unde avea un fotoliu mare, cu sp tar mobil, burdu it cu perne, p turi i buc i de burete special f cute ca s -i sus in t lpile i s -i sprijine picioarele sl bite. Avea lâng el un clopo el, din care suna atunci când voia s i schimbe pozi ia capului sau când trebuia s „mearg la oli ”, cum îi spunea el, iar Connie, Tony, Bertha sau Amy – mica lui armat de îngrijitori – venea s -l ajute. Nu-i era întotdeauna u or s ridice clopo elul i se enerva atunci când nu-l putea face s sune.

L-am întrebat pe Morrie dac î i plânge de mil . Uneori, diminea a, mi-a r spuns. Atunci m jelesc. M r sucesc, îmi mi c degetele i mâinile – tot ce mai pot înc mi ca – i jelesc tot ce am pierdut. Deplâng felul lent i perfid în care mor. Dar apoi m opresc din plâns. A a, pur i simplu? Îmi dau voie s plâng dac simt nevoia. Dar apoi m concentrez la lucrurile bune care înc mai exist în via a mea. M gândesc la oamenii care vin s m vad . La pove tile pe care am s le aud. La tine – dac este mar i. Pentru c noi suntem oameni de mar i. Am zâmbit strâmb. Oameni de mar i. Mitch, nu-mi permit mai mult autocomp timire decât atât. Câte pu in în fiecare diminea , câteva lacrimi, atât. gândeam la oamenii pe care îi cuno team i care î i petreceau multe ore din via comp timindu-se. Cât de folositor ar fi s putem stabili o limit zilnic de autocomp timire. Doar câteva minute de lacrimi, apoi s ne vedem de treab . i dac Morrie era în stare, chiar suferind de o boal atât de groaznic … Dac vezi lucrurile în felul acesta, e groaznic, mi-a spus Morrie. E groaznic s -mi v d trupul

topindu-se încet i devenind nimic. Dar în acela i timp e minunat pentru c am atâta timp s -mi iau mas-bun. A zâmbit. Nu to i sunt atât de noroco i. M-am uitat la el cum z cea în fotoliul acela, incapabil s se mai ridice în picioare, s i mai trag singur pantalonii. Norocos? Chiar a spus norocos? La un moment dat, când am f cut o pauz pentru c Morrie trebuia s mearg la baie, am sfoit ziarul de Boston care se afla lâng scaunul lui. Era acolo un articol despre un or el unde dou adolescente au torturat i ucis un b trân de aptezeci i trei de ani care se împrietenise cu ele, apoi au dat o petrecere în rulota în care tr ise trânul, expunându-i cadavrul i l udându-se cu el. Mai era un articol despre procesul unui b rbat hetero care omorâse un homosexual ce ap ruse la o emisiune TV i spusese c este îndr gostit de el. Am l sat ziarul deoparte. Morrie se întorcea – zâmbind, ca de obicei – iar Connie s-a aplecat s -l ridice din scaunul cu rotile i s -l a eze în fotoliu. Vrei s fac eu asta? am întrebat. A urmat o clip de t cere, nici nu tiu de ce mam oferit, dar Morrie s-a uitat la Connie i i-a spus:

Po i s -i ar i cum s fac ? Sigur, a zis Connie. Urmând instruc iunile ei, m-am aplecat i, cu bra ele pe sub subsuorile lui Morrie, l-am tras spre mine, ca i cum a fi ridicat un bu tean mare apucându-l de dedesubt. Apoi m-am îndreptat de spate, s ltându-l în sus în acela i timp. În mod normal, atunci când ridici pe cineva, te a tep i s -i sim i bra ele încle tându-se în jurul t u, dar Morrie nu putea face acest lucru. Era o povar aproape f via i i-am sim it capul b ng nindu-i-se u urel pe um rul meu i trupul moale ag at de mine ca un burete jilav i mare. Ahhh, a gemut el u or. Te in, te in, am spus eu. N-am cuvinte s descriu cât de mult m-a emo ionat îmbr area asta, pot doar s spun c am sim it semin ele mor ii s dite în interiorul corpului s u tremur tor, iar când l-am a ezat în fotoliu i i-am potrivit pernele sub cap, am avut cea mai înfrico toare senza ie c ne expira timpul. i c trebuia s fac ceva.

Sunt în anul trei de facultate, în 1978, când muzica disco i Rocky sunt în mare vog . Suntem la Brandeis, la un curs ciudat de sociologie, un curs pe care Morrie îl nume te „Proces de grup”. În fiecare s pt mân studiem felurile în care studen ii dintr-un grup interac ioneaz unii cu ceilal i, cum r spund la furie, gelozie, aten ie. Suntem cobai umani de laborator. De cele mai multe ori cineva ajunge s plâng . Mie îmi place -i spun cursul de „atinge-simte”. Morrie îmi sugereaz s fiu mai deschis la nou. Ast zi, Morrie ne spune c ar vrea s încerc m un nou exerci iu. Trebuie s st m în picioare, cu spatele la colegii no tri i s ne d m drumul pe spate, având încredere c un alt student ne va prinde. Mul i dintre noi nu ne sim im prea în largul nostru i nu suntem în stare s ne l m pe spate mai mult de câ iva centimetri înainte de a ne redresa singuri. Râdem stânjeni i. În cele din urm , unul dintre studen i, o fat cut , slab , cu p rul negru, care observasem c purta mai tot timpul pulovere albe de pescar, î i încruci eaz bra ele peste piept, închide ochii, se las pe spate i nu se balanseaz înapoi, întocmai ca în reclamele acelea la plicule ele de ceai Lipton în care cineva se arunc într-o piscin .

Pentru o clip , sunt sigur c o se pr bu easc pe podea. În ultima secund îns , partenerul care-i fusese desemnat o apuc de umeri i de cap i o ridic brusc. Uau! Strig mai mul i studen i. Unii aplaud . Morrie zâmbe te în sfâr it. Vezi, îi spune el fetei, ai închis ochii. Asta a fost diferen a. Uneori nu po i s crezi ceea ce vezi, trebuie s crezi ceea ce sim i. i dac vreodat vor fi oameni care s aib încredere în tine, atunci trebuie s sim i c i tu po i avea încredere în ei – chiar i atunci când e ti în cea . Chiar i atunci când cazi. treia zi de mar i. Vorbim despre regrete. În urm toarea mar i, am ajuns cu obi nuitele saco e cu mâncare – paste cu porumb, salat de cartofi, pl cint cu mere – i înc ceva: un casetofon Sony. Vreau s -mi aduc aminte ceea ce discut m, iam spus lui Morrie. Vreau s i pot asculta vocea… mai târziu. Când o s fiu mort. Nu spune asta. A izbucnit în râs.

Mitch, o s mor. i mai devreme, nu mai târziu. S-a uitat la noua ma in rie. E a a de mare, a spus el. M-am sim it ca un intrus, a a cum se simt de obicei reporterii, i am început s m gândesc c un casetofon era ca un intrus, ca o ureche artificial între doi oameni care se presupune c sunt prieteni. Cu to i oamenii care cereau o parte din timpul lui, poate c eu încercam s iau prea mult în aceste zile de mar i. S tii c nu trebuie s -l folosim, am spus atunci, dând la o parte casetofonul. Dac te stânjene te. M-a oprit, m-a admonestat în glum cu degetul i i-a dat jos ochelarii de pe nas, l sându-i s atârne de firul cu care erau prin i în jurul gâtului. M-a privit drept în ochi. Las -l jos, mi-a spus. L-am l sat jos. Mitch, a continuat el, de data aceasta cu voce domoal , nu în elegi. Eu vreau s i povestesc despre via a mea. Vreau s i povestesc cât mai sunt în stare. Vocea lui s-a topit într-o oapt : in mult s -mi aud cineva povestea. Vrei s o ascul i?

Am dat din cap c da. Am t cut pentru o clip . A a, a spus el, e pornit? Adev rul este c acest casetofon însemna mai mult decât nostalgie. Îl pierdeam pe Morrie, noi to i îl pierdeam pe Morrie – familia, prietenii, fo tii studen i, colegii, amicii din grupurile de discu ii pe care le îndr gea atât de mult, fo tii parteneri de dans, noi to i. i cred c înregistr rile, la fel ca fotografiile i filmele, sunt o încercare disperat de a fura ceva din valiza mor ii. Dar îmi era de asemenea clar – prin curajul, umorul, r bdarea, deschiderea lui – c Morrie avea un punct de vedere asupra vie ii cu totul diferit fa de to i cei pe care îi cunoscusem vreodat . Mai s tos. Mai sensibil. i urma s moar în curând. Mi-am dat seama c , dac era adev rat c în momentele când privim moartea în ochi, gândurile noastre cap o limpezime mistic , atunci Morrie voia s împ rt easc aceste gânduri. Iar eu voiam sa le p strez în minte pentru cât mai mult timp. Prima dat când l-am v zut pe Morrie la Nightline, m-am întrebat ce regrete îl cople iser

atunci când a aflat c avea s moar în curând. Îi rea r u dup prietenii pe care avea s -i piard ? Ar fi f cut ceva altfel? În mod egoist, m-am gândit: dac a fi fost în locul lui, a fi fost oare m cinat de gânduri triste despre tot ceea ce aveam s pierd? A fi regretat lucrurile pe care le inusem secret? Când i-am spus lucrurile astea lui Morrie, el a dat din cap. Toat lumea î i face griji în privin a asta, nu-i a? Dar dac azi ar fi ultima mea zi pe p mânt? S-a uitat la chipul meu i a v zut probabil ambivalen a propriilor mele alegeri. Nu-mi puteam alunga din minte imaginea mea pr bu it peste birou, cu un articol neterminat, cu editorii mei smulgându-mi hârtia din mân , chiar în momentul în care paramedicii îmi luau corpul neînsufle it. Mitch? A f cut el. Mi-am alungat gândurile i n-am mai spus nimic. Dar Morrie sesizase ezitarea mea. Mitch, mi-a spus, cultura nu te încurajeaz s te gânde ti la astfel de lucruri decât atunci când ti pe moarte. Suntem atât de prin i de gânduri egoiste – carier , familie, s avem destui bani, s pl tim ipoteca, s ne lu m o ma in nou , s repar m radiatorul care s-a stricat – suntem atât

de preocupa i de milioane de m run uri doar c putem merge mai departe. A a c nu putem s ne facem un obicei din a sta s ne gândim la vie ile noastre i s spunem: „Asta e tot? Asta e tot ce vreau? Nu lipse te oare nimic?” A f cut o pauz . Ai nevoie de cineva care s te ghideze în direc ia asta. Ceea ce nu se va întâmpla de la sine. tiam ce voia s spun . Cu to ii avem nevoie de profesori în vie ile noastre. Al meu era chiar în fa a mea. Bine, mi-am spus. Dac trebuia s fiu student, atunci trebuia s fiu unul cât mai bun. În seara aceea în avionul spre cas am scris pe un post-it galben o list cu problemele i întreb rile care m fr mântau, de la fericire la trâne e, la copii i moarte. tiam bineîn eles c erau milioane de c i despre subiectele astea, o mul ime de emisiuni de televiziune i edin e de consiliere psihologic de 90 dolari pe or . America era un adev rat bazar de autoajutorare. Dar r spunsuri clare tot nu existau. Trebuie s te preocupi de ceilal i, sau trebuie s ai grij de copilul din tine? S revii la valorile tradi ionale, sau s respingi tradi ia ca fiind nefolositoare? S

cau i succesul, sau simplitatea? S spui Nu, sau s spui Pot s fac asta? Tot ce tiam era c Morrie, b trânul meu profesor, nu credea în toat chestia asta cu autoajutorarea. St tea pe inele trenului, auzind uieratul locomotivei mor ii, i avea idei clare despre lucrurile importante din via . Tânjeam i eu dup acea claritate. Toate sufletele confuze i chinuite pe care le cuno team i doreau acea claritate. Întreab -m orice, mi-a spus întotdeauna Morrie. a c am scris lista urm toare: Moarte. Fric . trâne e. comie. torie. Familie. Societate. Iertare. O via care s aib sens. Când m-am întors a patra oar în West Newton, aveam lista în geant . Era o zi de mar i de la sfâr itul lui august, aerul condi ionat din

Aeroportul Logan nu mergea, oamenii î i f ceau vânt i d deau nervo i din cap i pe fiecare chip pe care îl vedeam puteai citi dorin a de a ucide pe cineva.

La începutul ultimului an de facultate, m înscriu la atât de multe cursuri de sociologie, încât mai am nevoie doar de câteva credite ca s -mi iau licen a. Morrie îmi sugereaz s încerc s fac o tez de masterat. Eu? întreb. Despre ce a putea scrie? Ce te intereseaz ? se intereseaz el. Discut m ce i cum i pân la urm ne hot râm, dintre toate lucrurile, asupra sportului. Încep o lucrare, care va dura un an, despre cum în America fotbalul a devenit un ritual, aproape o religie, un opiu pentru mase. Nu am nici cea mai vag idee c asta avea s fie preg tirea pentru cariera mea viitoare. tiu doar c avea s îmi dea ansa unei întâlniri s pt mânale cu Morrie. i, cu ajutorul lui, în prim var am o tez de 112 pagini, documentat , cu note de subsol i frumos legat cu coper i de piele neagr . I-o ar t lui Morrie cu mândria unui juc tor de baseball din

Liga de juniori care d ocol bazelor la primul s u home run. Felicit ri, îmi spune Morrie. Zâmbesc for at i, în timp ce el o r sfoie te, m uit prin biroul lui. Rafturile de c i, podeaua de lemn, covorul tocit, canapeaua. M gândesc c am stat peste tot unde se putea sta în aceast înc pere. Nu tiu, Mitch, spune Morrie meditativ, potrivindu- i ochelarii, cu o astfel de lucrare s-ar putea s te întorci aici la doctorat. Da, sigur, spun eu. Pufnesc eu în râs, dar pentru un moment ideea este chiar atr toare. O parte din mine se teme s seasc coala, o parte din mine vrea cu disperare s plece. Tensiunea contrariilor. Îl privesc pe Morrie citindu-mi teza i m întreb cum o fi lumea de-afar . Audiovizualul Partea doua. Dup emisiunea Nightline a urmat i una cu impresii despre povestea lui Morrie – în mare parte pentru c impactul primeia fusese foarte puternic. De data aceasta, când cameramanul i produc torii au intrat pe u , p reau deja de-ai casei. Koppel însu i era vizibil mai relaxat. Nu a mai fost niciun fel de preg tire, niciun interviu

înainte de interviu. Ca înc lzire, Koppel i Morrie au f cut schimb de pove ti din copil ria lor: Koppel a vorbit despre cum e s cre ti în Anglia, Morrie despre cum e s cre ti în Bronx. Morrie purta o c ma albastr cu mâneci lungi – îi era mai tot timpul frig, chiar când afar erau 30 grade – dar Koppel i-a dat jos haina i a f cut emisiunea în c ma i cravat . Era ca i cum Morrie l-ar fi descoperit, strat cu strat. Ar i bine, i-a zis Koppel când a pornit banda. A a îmi spune toat lumea, a r spuns Morrie. Pare c e ti bine. A a îmi spune toat lumea. Atunci de unde tii c lucrurile merg prost? Morrie a zâmbit. Nimeni altcineva în afar de mine nu poate ti, Ted. Dar eu o tiu. i pe m sur ce vorbea, devenea din ce în ce mai evident. Nu mai gesticula la fel de deta at ca s înt reasc o idee, cum o f cuse la prima lor conversa ie, îi era greu s pronun e anumite cuvinte – litera l p rea c -i r mâne undeva în gât. În câteva luni, era posibil s nu mai poat vorbi deloc. Uite cum e cu starea mea de spirit, i-a spus Morrie lui Koppel. Când sunt oameni i prieteni aici, m simt foarte bine. Rela iile astea m in pe

mine. Dar sunt zile în care sunt deprimat. Nu vreau s v induc în eroare. V d c se întâmpl anumite lucruri i încep s simt teama. Ce-o s m fac f mâini? Ce se va întâmpla când n-o s mai pot vorbi? De înghi it nu prea îmi pas – m hr nesc printr-un tub, i ce-i cu asta? Dar vocea? Mâinile? Sunt o parte atât de esen ial din mine. Cu mâinile gesticulez. În felul acesta pot d rui. Cum o s d ruie ti când n-o s mai po i vorbi? a întrebat Koppel. Morrie a ridicat din umeri. Poate c toat lumea o s îmi pun întreb ri la care s r spund doar cu da sau nu. Era un r spuns atât de simplu, încât Koppel n-a putut s nu zâmbeasc . L-a întrebat pe Morrie despre t cere. A pomenit de un bun prieten al lui Morrie, Maurie Stein, care trimisese pentru prima dat aforismele lui Morrie la Boston Globe. Fuseser colegi la Brandeis de la începutul anilor ’60. Stein surzea. Koppel i-a imaginat cum ar fi stat cei doi împreun , unul incapabil s vorbeasc , cel lalt incapabil s aud . Cum ar fi fost? O s ne inem de mân , a r spuns Morrie. i o împ im astfel mult dragoste. Ted, am fost prieteni treizeci i cinci de ani. N-ai nevoie de glas sau de auz ca s-o sim i.

Înainte de sfâr itul emisiunii, Morrie i-a citit lui Koppel una dintre scrisorile pe care le primise. De la prima emisiune Nightline, primise o mul ime de scrisori. Una dintre ele era de la o profesoar din Pennsylvania, care preda la o clas special de nou copii; fiecare dintre ei suferise pierderea unui rinte. Iat ce a vrea s -i transmit ca r spuns, i-a spus Morrie lui Koppel, aranjându- i ochelarii pe nas i dup urechi. Drag Barbara… am fost foarte impresionat de scrisoarea ta. Cred c munca pe care o duci cu copiii aceia care i-au pierdut rin ii este foarte important . i eu mi-am pierdut unul din p rin i când eram mic… Dintr-odat , cu camerele bâzâind, Morrie i-a aranjat ochelarii. S-a oprit, i-a mu cat buza i glasul i s-a frânt. Îi curgeau lacrimi de-a lungul nasului. Am pierdut-o pe mama când eram copil… i a fost o lovitur grea pentru mine… Îmi doresc s fi avut un grup ca al vostru în care a fi putut s vorbesc despre necazurile mele, m-a fi al turat grupului vostru pentru c … Vocea i-a cedat. … pentru c am fost atât de singur…

Morrie, i-a spus Koppel, asta a fost acum aptezeci de ani. Înc te mai doare moartea mamei tale? i înc cum… a optit Morrie. Profesorul universitar. Avea opt ani. De la spital sosise o telegram i pentru c tat l lui, emigrant rus, nu tia s citeasc în englez , Morrie a fost acela care a aflat primul vestea, citind despre moartea mamei lui ca un elev în fa a clasei: „Cu regret, trebuie s v inform m c …” a început el. În diminea a înmormânt rii, rudele lui Morrie au coborât treptele blocului din s ciosul cartier Lower East Side din Manhattan. B rba ii purtau haine negre, femeile voal. Copiii vecinilor mergeau la coal i, când treceau pe lâng el, Morrie privea în jos, ru inat c îl vedeau astfel. Una dintre m tu ile lui, o femeie solid , l-a apucat de mân i a început s boceasc : „Ce-o s te faci tu f mama ta? Ce-o s se aleag de tine?” Morrie a izbucnit în plâns. Colegii lui au luat-o la fug . La cimitir, Morrie a privit cum aruncau p mânt cu lope ile peste mormântul mamei lui. A încercat i aduc aminte de momentele frumoase de pe

vremea când tr ia. inuse un magazin de bomboane pân s se îmboln veasc , dup care mai mult dormea sau st tea la fereastr , p rând fragil i sl bit . Uneori striga la fiul ei s -i aduc vreun medicament, iar micul Morrie, care se juca în strad , se f cea c n-o aude. În mintea lui credea c dac îi ignor boala o poate face s dispar . Cum altfel ar putea un copil s înfrunte moartea? Tat l lui Morrie, pe care toat lumea îl striga Charlie, venise în America ca s scape de armata rus . A lucrat în industria bl riei, dar era mai tot timpul f slujb . F coal i abia rupând-o pe engleze te, era foarte s rac, iar familia lui a tr it de cele mai multe ori doar din ajutor social. Aveau un apartament întunecos, înghesuit i deprimant în spatele magazinului de bomboane. Nu se bucurau de niciun fel de confort. Nu aveau ma in . Uneori, ca s fac rost de câ iva b nu i, Morrie i fratele lui mai mic, David, sp lau treptele din fa a caselor. Dup moartea mamei lor, cei doi b ie i au fost trimi i într-un camping în p durile din Connecticut, unde mai multe familii împ eau o caban mare i o buc rie comun .

Rudele se gândiser c aerul proasp t avea s le fac bine copiilor. Morrie i David nu mai zuser niciodat atâta verdea , se jucau i alergau pe câmpuri. Într-una din seri, dup cin , au plecat la o plimbare, când a început s plou . În loc s intre în cas , ei s-au jucat i s-au stropit câteva ore bune. În diminea a urm toare, când s-au trezit, Morrie a s rit din pat. Haide, i-a spus el fratelui s u. Sus! Nu pot. Ce vrei s spui? Pe fa a lui David se citea panica. Nu m pot… mi ca. Avea poliomielit . Bineîn eles, nu ploaia cauzase boala. Dar un copil de vârsta lui Morrie nu putea în elege asta. Pentru o lung perioad – cât vreme fratele lui a fost plimbat de-acas la un centru de tratament i înapoi i a trebuit s poarte atele la picioare care lau f cut s chiop teze toat via a – Morrie s-a sim it vinovat. a c diminea a, se ducea la sinagog – de unul singur, pentru c tat l lui nu era credincios – i st tea printre b rba ii care se leg nau în hainele lor lungi i negre i se ruga la Dumnezeu s aib grij de mama lui moart i de fratele lui bolnav.

Iar dup -amiaza, st tea la piciorul sc rilor de la metrou i vindea reviste, iar banii pe care îi câ tiga îi ducea familiei pentru mâncare. Seara, î i privea tat l mâncând în t cere, sperând – dar neavând niciodat parte – s vad un semn de afec iune, de comunicare, de c ldur . La nou ani, sim ea c poart pe umeri un munte. Dar în anul urm tor, în via a lui Morrie a ap rut o salvare: noua lui mam vitreg , Eva. Era o românc mic de statur , cu tr turi comune, r cre i castaniu i energie cât dou . Avea o str lucire care înc lzea atmosfera, altfel întunecoas , pe care tat l lui o crease. Vorbea când noul ei so t cea, le cânta copiilor la culcare. Lui Morrie îi pl ceau vocea ei lini titoare, firea ei, faptul c f cea lec iile cu ea. Când fratele lui s-a întors din spital, purtând înc atele la picioare, cei doi b ie i au împ it un pat în buc ria apartamentului lor, iar Eva venea s -i s rute de noapte bun . Morrie a tepta s rut rile acelea cum teapt un c elu lapte i sim ea, în adâncul sufletului, c avea din nou o mam . Totu i n-au reu it s scape de s cie. Tr iau acum în Bronx, într-un apartament cu dou camere dintr-o cl dire de c mid ro ie de pe

Tremont Avenue, lâng terasa unui italian unde tat l lor juca boccie în serile de var . Din cauza Crizei, tat l lui Morrie g sea din ce în ce mai pu in de lucru în industria bl riei. Uneori, la cin , tot ce putea Eva s le pun pe mas era pâine. Ce mai e pe acolo? întreba David. Nu mai e nimic, r spundea ea. Când îi b ga pe Morrie i pe David în pat, le cânta în yiddish. Pân i cântecele ei erau triste i cioase. Era unul despre o fat care încerca s vând ig ri:

rog, cump ra i ig ri. Sunt uscate, nu sunt ude. Fie-v mil de mine, fie-v mil de mine. i totu i, în ciuda greut ilor, Morrie a fost educat s iubeasc i s -i pese. i s studieze. Eva nu accepta decât note bune la coal , pentru c ea vedea în educa ie singurul antidot la s cia lor. Ea îns i se dusese la seral ca s îi îmbun easc engleza. Ea s dise în Morrie dragostea pentru educa ie. iatul înv a noaptea, la lumina l mpii din buc rie. Iar diminea a se ducea la sinagog ca s spun Yizkor – o rug ciune pentru mor i – pentru mama lui. F cea lucrul acesta ca s nu o uite. De

necrezut, dar tat l lui Morrie îi spusese s nu vorbeasc niciodat despre ea. Charlie voia ca David s cread c Eva era mama lui. Era o povar groaznic pentru Morrie. Ani de zile, singurul lucru pe care Morrie l-a avut de la mama lui a fost telegrama care îi anun ase moartea. O ascunsese în ziua în care venise. Avea o p streze pentru tot restul vie ii. Când Morrie era adolescent, tat l lui l-a luat cu el la fabrica de bl nuri unde lucra. Era în timpul Crizei. Voia s -i g seasc b iatului o slujb . Când a intrat în fabric , a sim it c zidurile se strângeau în jurul lui. Sala era întunecoas i încins , ferestrele erau murdare, iar ma inile înghesuite huruiau ca ni te ro i de tren. Pretutindeni plutea puf de blan , aerul era în bu itor, iar muncitorii care coseau pieile st teau apleca i deasupra acelor, în timp ce eful mergea în sus i-n jos, de-a lungul irurilor, urlând la ei s lucreze mai repede. Morrie de-abia mai putea respira. St tea lâng tat l lui, în epenit de fric , sperând c eful nu va urla i la el. În timpul pauzei de mas , tat l lui l-a dus pe Morrie la ef i l-a împins în fa a lui, întrebând dac nu s-ar g si de lucru i pentru fiul lui. Dar de

abia era de lucru pentru adul i i nimeni nu voia renun e. Asta a fost, pentru Morrie, o binecuvântare. Ura locul acela. A f cut un jur mânt pe care avea s -l in pân la sfâr itul vie ii: nu avea s fac o munc prin care s exploateze pe cineva i nu î i va îng dui niciodat s fac bani din sudoarea altora. i ce-ai s faci? l-a întrebat Eva. Nu tiu, i-a spus el. A dat la o parte avocatura, pentru c îi ura pe avoca i i a dat la o parte medicina, pentru c nu suporta s vad sânge. i deci ce vei face? A fost doar o întâmplare c cel mai bun dasc l pe care l-am avut eu vreodat a devenit profesor.

„Un profesor influen eaz o eternitate; nu se poate spune unde se termin influen a lui.” HENRY ADAMS. patra zi de mar Vorbim despre moarte

S începem cu ideea asta, spuse Morrie. Cu to ii tim c o s murim, dar nimeni nu o crede. Era într-o dispozi ie de afaceri în mar ea aceea. Subiectul discu iei era moartea, primul de pe lista mea. Înainte s ajung, Morrie î i notase câteva lucruri pe ni te buc ele de hârtie, ca s nu uite. Din cauz c îi tremurau mâinile nimeni în afar de el nu-i mai putea descifra scrisul. Eram în preajma Zilei Muncii i prin fereastra biroului vedeam gardurile vopsite în verde i auzeam strig tele copiilor care se jucau în strad , în ultima pt mân de libertate înainte de începerea colii. În Detroit, grevi tii de la ziar demarau o demonstra ie imens în timpul vacan ei, pentru a dovedi solidaritatea dintre sindicate împotriva conducerii. În avion, citisem despre o femeie care i împu case so ul i pe cele dou fiice în timp ce dormeau, pretinzând c îi proteja împotriva „celor i”. În California, avoca ii din procesul lui O. J. Simpson deveniser celebrit i. Aici, în biroul lui Morrie, via a mergea înainte cu fiecare zi pre ioas . Acum st team împreun , la un metru distan de cea mai nou achizi ie a casei: un aparat de oxigen. Era mic i portabil, înalt cam pân la genunchi. În nop ile în care sim ea c nu mai are aer, Morrie î i fixa la nas

tubul de plastic, care atârna de n rile lui ca o lipitoare. Uram faptul c Morrie era legat de o ma in rie de orice fel i încercam s nu m uit la ea în timp ce el vorbea. Cu to ii tim c o s murim, a repetat el, dar nimeni nu crede acest lucru. Dac am crede-o, am face lucrurile cu totul altfel. Deci încerc m s ne p lim pe noi în ine în privin a mor ii, am spus eu. Da. Dar exist i o abordare mai bun . S tii o s mori i s fii preg tit în orice moment. E mai bine a a. În felul acesta po i fi mai implicat în via a ta, în timp ce tr ie ti. Cum po i s fii preg tit s mori? F când ceea ce fac budi tii. În fiecare zi, pune- i pe um r o mic pas re care s întrebe: Azi e ziua? Sunt preg tit? Fac tot ce trebuie s fac? Sunt omul care vreau s fiu? i-a întors capul spre um r ca i cum pas rea era într-adev r acolo. Azi e ziua în care voi muri? a întrebat el. Morrie î i luase libertatea de a împrumuta din toate religiile. Se n scuse evreu, dar devenise agnostic în adolescen , în bun m sur din cauza a ceea ce i se întâmplase în copil rie. Îi pl ceau câteva dintre ideile filosofice ale budismului i ale cre tinismului, dar înc se sim ea acas , din punct

de vedere cultural, în iudaism. Era o corcitur religioas , ceea ce îl f cuse înc i mai deschis spre studen ii pe care i-a înv at de-a lungul anilor. Iar lucrurile pe care le spunea în ultimele lui luni pe p mânt p reau c transcend toate diferen ele dintre religii. Moartea are darul de a face asta. Mitch, adev rul e c , odat ce înve i cum s mori, înve i i cum s tr ie ti, a spus el. Am dat din cap. Repet, odat ce înve i cum s mori, a spus, înve i i cum s tr ie ti. A zâmbit, iar eu am în eles ce f cea. Se asigura aveam s re in ideea aceea, f s m fac s simt prost întrebându-m . De asta era un profesor bun. Te-ai gândit mult la moarte înainte s te îmboln ve ti? am întrebat eu. Nu, a zâmbit Morrie. Eram ca to i ceilal i. Odat , într-un moment de exuberan , i-am spus unui prieten c voi fi cel mai s tos b trân pe care îl putea întâlni. Ce vârst aveai? Cam aizeci. Deci erai optimist. De ce nu? Cum î i spuneam, nimeni nu crede o s moar .

Dar to i cunoa tem pe cineva care a murit, am spus eu. De ce e atât de greu s ne gândim la moarte? Pentru c , a continuat el, cei mai mul i dintre noi tr im ca ni te somnambuli. Nu experiment m lumea în întregime, pentru c suntem pe jum tate adormi i i facem lucrurile pe care credem în mod automat c trebuie s le facem. i confruntarea cu moartea schimb asta? Da. Dai la o parte toate lucrurile alea inutile i te concentrezi la ceea ce e esen ial. Când î i dai seama c o s mori, vezi lucrurile foarte diferit. A oftat. Înva cum s mori i vei înv a cum s tr ie ti. Am observat c tremura atunci când î i mi ca mâinile. Ochelarii îi atârnau la gât, iar când îi punea la ochi, alunecau de pe tâmple, ca i cum ar fi încercat s -i pun altcuiva pe întuneric. M-am aplecat s -l ajut s i-i potriveasc dup urechi. Mul umesc, a optit. A zâmbit când l-am atins pe cap. Cel mai mic contact cu oamenii îi producea numaidecât bucurie. Mitch, pot s i spun ceva? Bineîn eles, am zis. S-ar putea s nu- i plac .

De ce? P i, adev rul este c , dac ai asculta ceea ce i spune pas rea de pe um r, dac ai accepta c po i muri oricând – atunci s-ar putea s nu mai fii atât de ambi ios. M-am for at s zâmbesc. Lucrurile pentru care cheltuie ti atât de mult timp – toat munca pe care o faci – s-ar putea s nu i se mai par atât de importante. Va trebui s faci loc i pentru chestii mai spirituale. Chestii spirituale? Ur ti cuvântul acesta, nu-i a a? Spiritual. Crezi c e ceva de genul „atinge-simte”. Ei, am spus eu. A încercat s -mi fac cu ochiul, n-a reu it, iar eu am izbucnit în râs. Mitch, a continuat, râzând i el, nici eu nu tiu ce înseamn „dezvoltare spiritual ” de fapt. Dar tiu c nu facem destul în sensul sta. Suntem prea implica i în lucruri materiale, care nici m car nu ne aduc satisfac ii. Rela iile de iubire pe care le avem, universul din jurul nostru, consider m c toate astea ni se cuvin. A f cut un semn cu capul spre fereastra prin care razele soarelui se strecurau în înc pere. Vezi? Tu po i s ie i de-aici oricând. Po i s alergi în susul i-n josul str zii cât vrei. Eu nu pot.

Nu pot ie i de-aici. Nu pot alerga. Nu pot ie i f teama c o s mi se fac r u. Dar tii ceva? Eu apreciez fereastra aia mai mult decât tine. O apreciezi? Da. M uit pe fereastra aia în fiecare zi. V d, cum se schimb copacii, cât de tare bate vântul. E ca i cum a vedea timpul trecând. Pentru c tiu timpul meu e pe sfâr ite, sunt fascinat de natur ca i cum a vedea-o pentru prima dat . S-a oprit, i pentru o clip n-am f cut altceva decât s privim amândoi pe fereastr . Am încercat v d ce vedea el. Am încercat s v d timpul i anotimpurile, via a mea derulându-se cu încetinitorul. Morrie i-a întors încet capul spre um r. Azi o s se întâmple? a întrebat el. Azi e ziua? Morrie primea mereu scrisori de peste tot din lume, datorit apari iilor la Nightline. Când putea, st tea i dicta r spunsurile prietenilor i celor din familie, care se adunau în adev rate sesiuni de scris scrisori. Într-o duminic , fiii lui, Rob i Jon, erau acas i s-au adunat cu to ii în sufragerie. Morrie st tea în scaunul lui cu rotile, cu picioarele anemice învelite într-o p tur . Când îi era frig, unul dintre îngrijitori îi punea o jachet pe umeri.

Care este prima scrisoare? întreba Morrie. Un coleg a citit o scrisoare de la o femeie pe nume Nancy, care î i pierduse mama din cauza ALS. Îi scrisese s îi spun cât de mult suferise în urma acestei pierderi i s -i transmit c tia cât de mult trebuie s sufere i Morrie. Bine, a spus Morrie, dup ce a ascultat scrisoarea. A închis ochii. S începem a a: „Drag Nancy, povestea despre mama ta m-a impresionat foarte mult. i în eleg prin ce-ai trecut. Suferin a i triste ea e de ambele p i. Mie mi-a prins bine s plâng i sper c i ie”. Poate vrei s schimbi ultima fraz , i-a spus Rob. Morrie s-a gândit o clip , apoi a zis: Ai dreptate. Atunci: „Sper c vei putea g si puterea de a te vindeca prin plâns”. E mai bine? Rob a dat din cap. Adaug i: „î i mul umesc, Morrie”. O alt scrisoare era de la o femeie care îi mul umea pentru emisiunea Nightline. Vorbea despre el ca despre un profet. Acesta e un mare compliment, i-a spus un coleg. Profet. Morrie s-a strâmbat. Era evident c nu era de acord cu afirma ia.

Hai s -i mul umim pentru apreciere. i spunei c m bucur s tiu c ce-am spus a însemnat ceva pentru ea. i nu uita s semnezi cu „Mul umesc, Morrie”. Mai era o scrisoare de la un b rbat din Anglia, care î i pierduse mama i îl ruga pe Morrie s -l ajute s o contacteze în lumea spiritual . O alta era de la un cuplu care voia s vin în Boston s -l vad . O scrisoare mai lung de la o fost student , care îi scria despre via a ei de dup facultate. Povestea despre o crim -suicid i trei avorturi. Povestea despre o mam care a murit de ALS. Îi era team c ea ar fi putut contacta boala. i continua în stilul acesta. Dou pagini. Trei pagini. Patru pagini. Morrie a ascultat cu r bdare lunga i obositoarea poveste. Când în sfâr it s-a terminat, a spus încet: Ei, ce-i r spundem? To i erau t cu i. În cele din urm , Rob a propus: Ce-ai spune de „Î i mul umesc pentru lunga ta scrisoare”? Au râs cu to ii. Morrie i-a privit fiul i a zâmbit.

În ziarul de lâng scaunul lui e o fotografie a unui juc tor de baseball care zâmbe te dup ce a

reu it o aruncare. Dintre toate bolile, m gândesc, Morrie are una care poart numele unui sportiv. i-l aduci aminte pe Lou Gehrig? întreb eu. Mi-l amintesc pe stadion, când î i lua la revedere. Deci î i aduci aminte replica aceea celebr . Care anume? Haide, Lou Gehrig, „Mândria yancheilor”? Discursul acela care r suna în toate megafoanele? Adu-mi aminte, spune Morrie. Repet discursul. Prin fereastra deschis aud zgomotul ma inii de gunoi. De i este foarte cald, Morrie poart o ma cu mâneci lungi i are o p tur pe genunchi; e palid. Boala a pus st pânire pe el. Ridic vocea i îl imit pe Gehrig, ale c rui cuvinte se loveau de pere ii stadionului: „Aaast zi… m siiimt… cel mai norocos ooom… de pe p mânt…” Morrie închide ochii i d u or din cap. Ah, da. Ei bine, eu n-am spus asta. cincea zi de mar Vorbim despre familie. Era prima s pt mân din septembrie, pt mâna când începe coala i dup treizeci i cinci de toamne consecutive, pentru prima dat trânul meu profesor nu avea o clas care s îl

tepte în campusul facult ii. Bostonul d dea pe dinafar de studen i i str du ele l turalnice erau pline de ma inile parcate în dublaj din care î i desc rcau lucrurile. Iar Morrie st în biroul lui. Asemenea fotbali tilor care se retrag i trebuie s înfrunte prima duminic acas , la televizor, gândindu-se „înc mai pot face asta”, i se p rea c ceva nu e în ordine. Din experien a cu ace ti juc tori am înv at c trebuie s -i la i în pace atunci când se apropie vremea campionatelor. Nu trebuie s spui nimic. Dar lui Morrie nu era nevoie -i aminte ti c vremea lui trecuse. Pentru înregistrarea conversa iilor noastre – întrucât lui Morrie îi era greu acum s in microfonul cu firul acela lung – îi puneam o lavalier ca acelea folosite în televiziune. Se prindeau cu un clip de guler sau de reverul hainei. Pentru c Morrie nu purta decât c i largi, care atârnau pe trupul lui din ce în ce mai împu inat, microfonul se tot desprindea, astfel încât eram nevoit s i-l ag tot timpul la loc. Lui Morrie rea s -i plac lucrul acesta, pentru c m apropiam de el, ca într-o îmbr are, iar nevoia lui de afec iune fizic era acum mai mare decât oricând. Când m aplecam spre el, îi auzeam respira ia greoaie, tusea slab i plesc itul u or pe care îl f cea acum de fiecare dat când înghi ea.

Ei, prietene, despre ce o s vorbim ast zi? a întrebat el. Ce-ai zice s vorbim despre familie? Familia. A rumegat ideea pentru câteva clipe. Ei, uite-o pe-a mea înconjurându-m . A f cut un semn cu capul spre fotografiile de pe rafturile cu c i, care îl ar tau pe Morrie copil cu bunica lui, pe Morrie tân r cu fratele lui, David, pe Morrie cu so ia lui, Charlotte, pe Morrie cu cei doi fii, Rob, jurnalist în Tokio, i Jon, expert în calculatoare în Boston. Cred c inând seama de ceea ce am vorbit pt mânile astea, familia devine i mai important , a spus el. Ideea este c oamenii din ziua de azi nu au niciun punct de sprijin, niciun reper, în afar de familie. Mi-a fost foarte clar acest lucru atunci când m-am îmboln vit. Dac nu ai sprijinul i dragostea i grija i aten ia pe care i le ofer o familie, nu ai mai nimic. Dragostea este atât de important . Cum spunea marele nostru poet Auden: „Iubi i-v unii pe al ii, sau ve i pieri”. „Iubi i-v unii pe al ii, sau ve i pieri.” Am notat. Auden a spus asta? Iubi i-v unii pe al ii, sau ve i pieri, a repetat Morrie. Sun bine, nu? i cât e de adev rat. F dragoste, suntem p ri cu aripile frânte. S zicem

a fi divor at sau a tr i singur sau n-a avea copii. Boala asta – de care suf r – ar fi fost neînchipuit de grea. Nu tiu dac a fi putut s rezist. Sigur, oamenii vin în vizit , prieteni, colegi, dar nu e acela i lucru cu a avea pe cineva care s nu plece de lâng tine. E altceva s ai pe cineva al turi care s aib grij de tine, care s te îngrijeasc tot timpul. Asta înseamn familia, nu doar dragoste, prin asta le spui celorlal i c cineva care are grij de tine în lipsa lor. Asta mi-a lipsit atât de mult atunci când a murit mama – e ceea ce eu numesc siguran spiritual – s tiu c am o familie care s aib grij de mine. Nimic nu- i poate oferi a a ceva. Nici banii. Nici faima. M-a privit în ochi. i nici munca, a ad ugat. Cum s i întemeiezi o familie era unul dintre lucrurile de pe mica mea list – lucrurile pe care vrem de obicei s le l murim înainte de a fi prea târziu. I-am spus lui Morrie despre dilema genera iei mele în leg tura cu copiii, despre cum consideram adesea c ne îngr desc libertatea, c ne transform în „p rin i”, chestie care nu vrem s fim. Eu însumi sim eam uneori astfel. i totu i, privindu-l pe Morrie, m întrebam, dac a fi fost în situa ia lui, pe moarte, dar f familie, f copii, oare a fi putut suporta pustiul din jurul

meu? El îi crescuse pe cei doi fii ai lui i îi înv ase fie iubitori i grijulii, iar ei sem nau cu Morrie, nu se sfiau s i arate afec iunea. Ar fi încetat s fac ceea ce f ceau ca s stea cu tat l lor în fiecare clip a ultimelor lui luni, dac asta ar fi. Dar el nu dorea a a ceva – Nu renun i la vie ile voastre, le spusese. Altfel, boala asta va distruge trei în loc de unul singur. Era felul lui de a- i ar ta respectul fa de lumile copiilor lui, chiar dac era pe moarte. De aceea nu era de mirare c atunci când ei st teau cu el, se rev rsa o cascad de afec iune, pupici i glume i ghemuieli pe marginea patului i mâini împreunate. De fiecare dat când oamenii m întreab dac s fac sau nu copii, nu le spun niciodat ce fac , mi-a zis Morrie privind la o fotografie cu fiul lui cel mare. Le spun doar c nicio experien nu se compar cu aceea de a avea copii. Asta-i tot. Nu exist ceva care s o poat înlocui. Prietenia nu poate. Iubirea nu poate. Dac vrei s încerci experien a de a avea responsabilitate total pentru o alt fiin uman , s înve i cum s iube ti i s te legi de altcineva în cel mai profund mod cu putin , atunci trebuie s ai copii. Deci ai lua-o de la cap t? l-am întrebat.

M-am uitat la fotografie. Rob îl s ruta pe Morrie pe frunte, iar Morrie râdea cu ochii închi i. Dac a lua-o de la cap t? mi-a spus, privindu-m surprins. Mitch, n-a fi ratat experien a asta pentru nimic în lume. Chiar dac … A înghi it i a l sat fotografia pe genunchi. Chiar dac trebuie s pl te ti un pre dureros pentru ea. Pentru c o s -i p se ti. Pentru c o s -i p sesc foarte curând. i-a încle tat buzele, a închis ochii i l-am privit în timp ce prima lacrim i se prelingea pe obraz. i acum a optit, e rândul t u s vorbe ti. Eu? Familia ta. tiu despre p rin ii t i. I-am întâlnit, cu ani în urm , la absolvire. Ai i o sor , nu-i a a? Da, am spus. Mai mare, nu? Mai mare. i un frate, nu? Am dat din cap. Mai mic? Mai mic. La fel ca mine, a spus Morrie. i eu am un frate mai mic. La fel ca tine, am zis eu.

Parc a venit i el la absolvire, nu? Am clipit pentru c mi-a venit în minte imaginea noastr acolo, acum aisprezece ani, sub un soare fierbinte, cu robele albastre, îmbr ându-ne i pozând pentru fotografii la minut, num rând „Un’, doi, trei…” Ce s-a întâmplat? a întrebat Morrie, observând c t cusem brusc. La ce te gânde ti? La nimic, am spus i am schimbat subiectul. Adev rul este c am într-adev r un frate, blond, cu ochi chihlimbarii, un frate mai mic cu doi ani, care nu seam deloc cu mine i nici cu sora mea cea brunet împreun cu care îl nec jeam spunându-i c ni te str ini îl l saser pe treptele casei. i într-o zi”, îi ziceam noi, „vor veni s te ia înapoi.” El plângea când îi spuneam asta, dar noi o ineam pe-a noastr . A crescut a a cum cresc cei mai mul i mezini, alintat, adorat i chinuit l untric. Visa s devin actor sau cânt re ; la cin ne oferea reprezenta ii ca acelea v zute la TV, interpretând toate rolurile, cu un zâmbet fericit care-i exploda pe buze. Eu aveam note bune, el avea note proaste; eu eram cel cuminte, el era cel care înc lca regulile; eu nu m-am atins de droguri i alcool, el a încercat absolut tot ce se putea ingera. A plecat în Europa

la pu in timp dup ce a terminat liceul, preferând via a mai liber de acolo. i totu i, a r mas favoritul familiei. Când venea acas , pe lâng el, care era atât de neîmblânzit i amuzant, m sim eam adesea rigid i tradi ionalist. La cât de diferi i eram, m gândeam c destinele noastre aveau s o ia în direc ii opuse atunci când vom deveni adul i. Am avut dreptate cu o singur excep ie. Din ziua în care a murit unchiul meu, am crezut tot timpul c voi muri la fel, de o boal timpurie care m va lua dintr-odat . A a c munceam într-un ritm nebunesc i m preg team am cancer. Îl sim eam c -mi sufl în ceaf . tiam c avea s vin . Îl a teptam a a cum un condamnat la moarte î i a teapt c ul. i am avut dreptate. A venit. Dar m-a ratat. L-a lovit pe fratele meu. Acela i fel de cancer ca i al unchiului meu. La pancreas. O form rar . i în felul acesta mezinul familiei, cu p r blond i ochi chihlimbarii, a trebuit s fac chimioterapie i radia ii. I-a c zut rul, fa a i s-a tras ca la un schelet. Eu trebuia sa fiu în locul lui, m gândeam. Dar fratele meu nu era ca mine i nici ca unchiul meu. El era un lupt tor i a a fusese de mic, de când ne b team în pivni i mi-a mu cat degetul de la picior prin

pantof pân când am ipat de durere i i-am dat drumul. a c s-a luptat. A înfruntat boala în Spania, unde locuia, cu ajutorul unui medicament experimental care nu era – i înc nu este – de sit în Statele Unite. A zburat prin toat Europa în c utarea unui remediu. Dup cinci ani de tratamente, medicamentul p rea c a alungat cancerul în remisie. Asta era vestea bun . Vestea proast era c fratele meu nu m voia al turi de el – nici pe mine, nici pe altcineva din familie. Oricât de mult am încercat s -l sun m sau s -l vedem, ne-a inut la distan , înc ânându-se s spun c trebuia duc singur lupta asta. Treceau luni de zile f avem nicio veste de la el. Mesajele l sate pe robotul lui r mâneau f r spuns. Eram sfâ iat de vinov ie c nu f ceam ceea ce a fi vrut s fac pentru el i furios c ne refuza dreptul de a-l ajuta. a c , din nou, m-am adâncit în munc . Munceam pentru c munca o puteam controla. Munceam pentru c munca era ceva de în eles i îmi r spundea. i de fiecare dat când îl sunam pe fratele meu în Spania, îmi r spundea robotul – vocea lui vorbind în spaniol era înc un semn c ne îndep rtasem atât de mult – închideam i m apucam iar de lucru.

Acesta era poate unul dintre motivele pentru care eram atras de Morrie. El m l sa s fiu acolo unde fratele meu nu m l sase. Privind în urm , poate c Morrie tiuse acest lucru tot timpul.

Este o iarn din copil ria mea, pe un deal acoperit de z pad din cartierul nostru din suburbie. Eu i fratele meu suntem pe sanie, el deasupra, eu dedesubt. Îi simt b rbia pe um rul meu i picioarele lui în ul genunchilor mei. Sania se clatin pe peticele de ghea de sub noi. Prindem vitez pe m sur ce coborâm dealul. MA INA! strig cineva. O vedem cum vine, pe strada din stânga noastr . ip m i încerc m s cârmim într-o parte, dar lpile saniei nu se mi . oferul claxoneaz i frâneaz , iar noi facem ceea ce fac to i copiii: rim. Înfofoli i cum suntem, ne rostogolim ca ni te buturugi în z pada rece i ud , gândindu-ne primul lucru pe care îl vom atinge este cauciucul tare al unei ro i de ma in . ip m „AAAAAA” i tremur m de fric , rostogolindu-ne o

dat i înc o dat , cu lumea r sturnat cu susul în jos i dreapta în stânga i susul iar în jos. Apoi, nimic. Nu ne mai rostogolim i ne rec m suflul i ne tergem z pada de pe fe e. oferul trece de col ul str zii, admonestându-ne cu degetul. Suntem în siguran . Sania noastr s-a înfundat cuminte într-un n mete, iar prietenii no tri ne îmbrâncesc, spunând „Mi to” sau „Era s muri i”. uit la fratele meu i o mândrie copil reasc ne une te. N-a fost a a de greu, ne gândim, i suntem gata s ne lu m din nou la trânt cu moartea. asea zi de mar Vorbim despre emo ii. Am trecut de arbu tii de laur i de ar arul japonez, am urcat sc rile din piatr ale casei lui Morrie. Copertina alb atârna deasupra u ii ca o pleoap . Am sunat i am fost întâmpinat nu de Connie, ci de so ia lui Morrie, Charlotte, o femeie frumoas cu p rul alb, care îmi vorbe te cu o voce melodioas . Cel mai adesea nu era acas atunci când veneam eu – continua s lucreze la MIT, a a cum a vrut Morrie – i eram surprins s o v d în diminea a asta.

Morrie nu se simte tocmai bine ast zi, m-a anun at ea. A privit în gol peste um rul meu pentru o clip , apoi s-a îndreptat spre buc rie. Îmi pare r u, am spus. Nu, nu, îi va face pl cere s te vad , a zis ea repede. Sunt sigur . S-a oprit la mijlocul frazei, întorcând încet capul, ascultând parc ceva. Apoi a continuat: Sunt sigur … c se va sim i mai bine când o afle c e ti aici. Am ridicat saco ele cu care venisem – obi nuita aprovizionare cu mâncare, am spus în glum – i femeia a p rut s zâmbeasc i s se încrunte în acela i timp. Avem atât de mult mâncare. N-a mâncat nimic nici de data trecut . Asta m-a luat prin surprindere. N-a mâncat deloc? am întrebat. A deschis frigiderul i am v zut cunoscutele caserole de salat de pui, vermicelli, legume, dovleac umplut, toate câte le adusesem pentru Morrie. A deschis i congelatorul unde mai avea înc pe-atât. Pe cele mai multe Morrie nu le poate mânca, îi e prea greu s înghit . Trebuie s m nânce lucruri u oare i s bea multe lichide acum.

Dar n-a spus nimic niciodat , am zis eu. Charlotte a zâmbit. N-a vrut s te jigneasc . Nu m-ar fi jignit. Voiam doar s ajut cumva. Adic , voiam doar s -i aduc ceva… Dar îi aduci ceva. Abia a teapt s vii s -l vezi. Vorbe te mereu de proiectul acesta pe care trebuie s -l fac împreun cu tine, spune c trebuie s se concentreze i s i rezerve ceva timp. Cred c îi d sentimentul c are un scop… i din nou în ochii ei am v zut privirea aceea pierdut , atent la ceva de dincolo de noi. tiam nop ile lui Morrie deveniser din ce în ce mai grele, c nu putea dormi, iar asta însemna c nici Charlotte nu dormea adesea. Uneori, Morrie st tea treaz ore în ir, tu ind – dura o ve nicie pân î i cur a gâtul. Îngrijitorii r mâneau i peste noapte, iar în timpul zilei veneau musafiri – fo ti studen i, colegii, profesorii de medita ii, to i mi unând întrun du-te vino continuu. În unele zile, Morrie avea câte ase vizitatori i to i erau acolo când Charlotte se întorcea de la serviciu. Se ocupa de ei cu r bdare, chiar dac to i ace ti str ini îi furau din pre ioasele clipe al turi de Morrie. … un scop, a continuat ea. Da, i asta e bine, tii. Sper, am spus eu.

Am ajutat-o s pun mâncarea adus în frigider. Pe bufetul din buc rie erau tot felul de mesaje, noti e, prospecte. Pe mas erau mai multe sticlu e cu medicamente decât oricând – Selestone pentru astm, Astivan pentru somn, Naproxen pentru infec ii – al turi de lapte praf i laxative. De pe hol s-a auzit zgomotul unei u i deschise. Poate c te poate primi acum… stai s v d. Charlotte s-a uitat din nou la toat mâncarea pe care o adusesem i dintr-odat am sim it c mi-e ru ine. Te f ceau s te gânde ti la toate lucrurile de care Morrie n-avea s se mai bucure vreodat . Micile nepl ceri ale bolii lui deveneau din ce în ce mai puternice i când m-am a ezat în sfâr it lâng el, Morrie tu ea mai mult decât de obicei, o tuse uscat , pr foas , care îi zguduia pieptul i-i zdruncina capul. Dup un acces violent, s-a oprit, a închis ochii i a tras aer în piept. Nu spuneam nimic crezând c încerca s i revin dup efort. Merge casetofonul? a întrebat el dintr-odat , cu ochii înc închi i. Da, da, am spus eu repede, ap sând pe play i record. Ceea ce fac acum, a continuat el, cu ochii înc închi i, e s m deta ez de experien .

S te deta ezi? Da. M deta ez. i e foarte important – nu doar pentru cineva ca mine, pe moarte, dar i pentru cineva ca tine, care e ti perfect s tos, înva s te deta ezi. A deschis ochii. A expirat. tii ce spun budi tii? Nu te ag a de lucruri, pentru c toate sunt trec toare. Dar stai un pic, am spus eu. Nu ziceai tu mereu c trebuie s i tr ie ti via a? Cu toate emo iile bune, cu toate cele rele? Ba da. Atunci, cum po i face asta dac te deta ezi? Ah! Î i merge mintea, Mitch. Dar deta area nu înseamn c nu la i experien a s te p trund . Dimpotriv , o la i s te p trund pe de-antregul. În felul acesta po i s o la i în urm . Nu în eleg. S lu m orice emo ie – dragostea pentru o femeie sau suferin a pentru cineva drag sau boala prin care trec eu, spaima sau durerea provocate de o maladie mortal . Dac nu- i tr ie ti emo iile pân la cap t – dac nu- i dai voie s le experimentezi pe deplin – nu vei reu i niciodat s te deta ezi, vei fi întotdeauna prea ocupat s i fie fric . Fric de durere, i-e team de suferin . i-e team de vulnerabilitatea pe care o implic

dragostea. Dar aruncându-te în aceste emo ii, permi ându- i s te scufunzi în ele, pân la cap t, pân peste cap, tr ie te experien ele acestea la maximum i complet. tii ce este durerea. tii ce e dragostea. tii ce este suferin a. i abia apoi po i spune: „Da, am tr it emo ia asta. O recunosc. Acum trebuie s m deta ez de ea pentru o clip ”. Morrie s-a oprit i s-a uitat la mine, probabil ca se asigure c am în eles bine. tiu c te gânde ti c asta are leg tur doar cu moartea, dar e a a cum î i spun. Când ai înv at cum s mori, ai înv at i cum s tr ie ti. Morrie mi-a vorbit despre cele mai înfrico toare momente ale lui, atunci când î i sim ea pieptul încle tat în accesele grele de tuse sau când nu era sigur c urm toarea suflare va mai veni. Erau momente oribile i cel mai adesea sim ea groaz , team , anxietate. Dar în momentul în care recuno tea aceste emo ii, textura lor, moliciunea, frisonul de pe ira spin rii, c ldura care îi fulgera creierul – atunci putea spune: „Bine. Asta e frica. Dep rteaz -te de ea. Dep rteaz -te”. gândeam cât de des avem nevoie de acest lucru în via a de toate zilele. Cât de singuri ne sim im, singuri pân la lacrimi, dar nu l m acele lacrimi s izbucneasc pentru c nu se cade s plângem. Sau cum sim im un impuls de dragoste

pentru cel de lâng noi, dar nu spunem nimic pentru c suntem înlemni i de team c cine tie ce i-ar putea face rela iei. Abordarea de care vorbea Morrie însemna exact contrariul. D drumul robinetului. Spal -te în emo ii. N-o s i fac r u. O s te ajute. Dac la i teama s te ajung , dac o tragi pe tine ca pe o ma de zi cu zi, atunci î i po i spune: „Ah, e doar teama, nu trebuie s o las s m controleze. O cunosc foarte bine”. La fel i pentru singur tate: d i drumul, las lacrimile s curg , simte-o pân la cap t, dar în final s fii în stare s spui: „Bine, acesta a fost momentul de singur tate. Nu îmi e team s m simt singur, dar acum am s dau singur tatea deoparte i o s con tientizez c sunt i alte emo ii pe lume pe care vreau s le tr iesc”. Deta eaz -te, a spus Morrie din nou. A închis ochii, apoi a tu it. Apoi a tu it din nou. Apoi a tu it din nou, mai tare. rea c se îneac , congestia pl mânilor p rea -l chinuie, urcând i retr gându-se, blocându-i respira ia. Se sufoca, horc ia violent i î i mi ca mâinile haotic – cu ochii închi i i fluturându- i mâinile p rea posedat – iar eu am sim it pic turi de sudoare acoperindu-mi fruntea. L-am tras spre

mine instinctiv i l-am b tut u or pe spate, în vreme ce el î i ap sa o batist pe gur i scuipa o flegm groas . Tu ea s-a oprit, iar Morrie s-a l sat pe spate între perne, tr gând aer în piept. Te sim i mai bine? i-ai revenit? am întrebat eu, încercând s -mi ascund teama. Sunt… bine, a optit Morrie, ridicând un deget tremur tor. A teapt … o clip . Am r mas t cu i pân când respira ia i-a revenit la normal. Sim eam sudoarea lunecându-mi pe ceaf . M-a rugat s închid fereastra, pentru c îi era frig de la vânt. Nu i-am spus c erau 30 de grade afar . În cele din urm , mi-a zis în oapt : tiu cum vreau s mor. Am a teptat în t cere. Vreau s mor în lini te. Calm. Nu ca mai înainte. i aici intr în scen deta area. Dac mor în mijlocul unui acces de tuse ca acela de adineauri, trebuie s fiu în stare s m deta ez de groaz , trebuie s -mi spun: „Acesta e momentul”. Nu vreau s p sesc lumea însp imântat. Vreau tiu ce se întâmpl , s accept, s ajung într-un loc lini tit i s m desprind. În elegi? Am dat din cap. Dar nu te desprinde înc , am ad ugat eu repede.

Morrie a încercat s schi eze un zâmbet. Nu, nu înc . Mai avem de lucru.

Crezi în reincarnare? întreb eu. Poate. În ce crezi c te vei reincarna? Dac a putea s aleg, într-o gazel . O gazel ? Da. Gra ioas . Iute. O gazel ? Morrie îmi zâmbe te. i se pare ciudat? M uit la trupul lui împu inat, la hainele l lâi, la picioarele înc ate în osete largi care se odihnesc pe perna de burete a fotoliului, incapabile s se mai mi te; e ca un prizonier cu picioare de fier. Îmi imaginez o gazel alergând prin de ert. Nu. Nu mi se pare deloc ciudat.

Profesorul universitar. Partea doua.

Morrie pe care îl cuno team eu, Morrie cel pe care îl cuno teau mul i al ii, n-ar fi fost omul care era dac n-ar fi trecut prin anii în care lucrase într-un spital de psihiatrie de lâng Washington D. C., un loc cu un nume în el tor – Casa cu castani. A fost una dintre primele slujbe ale lui Morrie, dup ce î i luase ma terul i doctoratul la Universitatea din Chicago. Respingând medicina, dreptul i economia, Morrie hot râse c lumea cercet rii era domeniul la care î i putea aduce contribu ia, f s exploateze pe nimeni. Îi fusese încredin at misiunea de a observa pacien ii i de a le înregistra evolu ia. Dac ast zi ideea aceasta este obi nuit , la începutul anilor ’50 era ceva foarte neobi nuit. Morrie vedea pacien i care ipau toat ziua. Pacien i care plângeau toat noaptea. Pacien i care f ceau pe ei. Pacien i care nu voiau s m nânce, care trebuiau lega i, seda i, hr ni i intravenos. Unul dintre pacien i, o femeie între dou vârste, ie ea din camera ei în fiecare zi i se întindea cu fa a în jos pe podeaua de gresie, st tea a a ore în ir, în vreme ce doctorii i asistentele treceau pe lâng ea. Morrie privea totul îngrozit, î i lua noti e, de asta era acolo. În fiecare zi, ea f cea acela i lucru: ie ea diminea a, se întindea pe jos, st tea acolo pân seara, f s vorbeasc vreodat

cu cineva i ignorat de toat lumea. Asta îl întrista pe Morrie. A început s se a eze i el pe jos împreun cu ea, chiar s-a întins lâng ea, încercând s îi aline suferin a. În cele din urm , a reu it s o fac s se ridice i chiar s se întoarc în camera ei. A aflat c ceea ce voia ea era ceea ce vor mul i al i oameni – s observe cineva c era acolo. Morrie a lucrat la Casa cu castani timp de cinci ani. De i nu era încurajat s fac lucrul acesta, s-a împrietenit cu câ iva dintre pacien i, inclusiv cu o femeie care glumea cu el despre cât de norocoas era c se afla acolo „pentru c so ul meu este bogat i î i poate permite. Î i imaginezi cum ar fi fost s ajung într-unul din spitalele alea ieftine de boli mintale?”. O alt femeie – care scuipa pe toat lumea – inea la Morrie i îl considera prietenul ei. Vorbeau în fiecare zi, iar angaja ii erau cel pu in mul umi i c cineva reu ise s se în eleag cu ea. Dar într-una din zile ea a fugit, iar Morrie a fost rugat s -i ajute s-o aduc înapoi. Au dat de ea întrun magazin din apropiere, ascuns într-un cotlon, iar când Morrie s-a îndreptat spre ea, l-a privit furioas . Deci i tu e ti unul dintre ei, a urlat ea. Care ei?

Paznicii închisorii. Morrie observase c majoritatea pacien ilor care se aflau acolo fuseser respin i sau ignora i la via a lor, fuseser f cu i s se simt inexisten i. De asemenea nu prea aveau parte de compasiune – sentiment care la angaja i se epuiza rapid. i mul i dintre ace ti pacien i erau înst ri i, proveneau din familii bogate, dar bog ia nu le adusese nici fericire i nici mul umire. A fost o lec ie pe care nu avea s o uite niciodat . Obi nuiam s -l nec jesc pe Morrie spunându-i c r sese în anii ’60. Îmi r spundea anii ’60 nu erau atât de r i, în compara ie cu vremurile pe care le tr iam acum. A venit la Brandeis dup slujba din spitalul de boli mintale, chiar la începutul anilor ’60. În câ iva ani, campusul a devenit un focar al revolu iei culturale. Droguri, sex, rasism, proteste împotriva Vietnamului. Abbie Hoffman fusese student la Brandeis. La fel i Jerry Rubin i Angela Davis. Morrie îi avusese la cursuri pe mul i dintre studen ii „radicali”. Asta se întâmplase în mare parte pentru c Facultatea de sociologie f cuse mai mult decât s predea, se implicase. Era cu înver unare împotriva zboiului, de exemplu. Când profesorii au aflat c

studen ii care nu ob ineau o anumit medie puteau pierde amânarea i erau înrola i, au hot rât s nu mai dea nicio not . Când administra ia le-a spus: „Dac nu le da i note studen ilor, vor pica to i”, Morrie a venit cu o solu ie: „Atunci s le d m la to i 10”. i a a au cut. a cum anii ’60 au deschis campusul, au deschis i spiritele celor din departamentul lui Morrie, de la blugii i sandalele pe care le purtau acum în timpul cursurilor pân la perspectiva asupra s lii de curs ca un loc pl cut, aerisit. Au ales discu iile în locul prelegerilor, experien a în locul teoriei. Trimiteau studen ii la Deep South pentru proiecte despre drepturile civile i le indicau zonele s race ora ului ca teren de lucru. Mergeau la Washington în mar uri de protest, iar Morrie conducea adesea autobuzele cu studen i. Într-una dintre aceste excursii, a privit cu amuzament cum femeile cu fuste largi i coliere ale dragostei înfigeau flori în armele solda ilor, apoi se a ezau pe iarb , inându-se de mâini, încercând s fac s leviteze Pentagonul. Nu l-au urnit, î i amintea mai târziu, dar car au încercat. Odat , un grup de studen i negri a pus st pânire pe cl direa Ford din campusul Brandeis,

acoperind-o cu un banner pe care scria UNIVERSITATEA MALCOLM X. În cl direa Ford se aflau laboratoare de chimie i câ iva din administra ie s-au temut c radicali tii tia f ceau bombe în subsol. Morrie îns era mai inteligent deatât. El a în eles exact esen a problemei: fiin e umane care voiau s simt c într-adev r contau. Asediul a durat s pt mâni întregi. i ar fi putut dureze i mai mult dac Morrie nu s-ar fi plimbat pe lâng cl dire, când unul dintre protestatari l-a recunoscut – era profesorul lui preferat – i l-a strigat spunându-i s intre pe fereastr . O or mai târziu, Morrie se strecura pe fereastr afar cu o list cu ceea ce voiau protestatarii. A dus lista la pre edintele universit ii i situa ia s-a rezolvat. Morrie tia întotdeauna s fac pace. La Brandeis, a predat cursuri despre psihologia social , despre bolile mintale, despre s tate i procesele de grup. Cursurile acestea vorbeau foarte pu in despre ceea ce se nume te „abilit i profesionale” i foarte mult despre „dezvoltarea individual ”. i din cauza aceasta, studen ii la economie i la drept de ast zi ar considera cu o naivitate stupid Morrie ar fi avut vreo contribu ie. Câ i bani

puteau s câ tige studen ii lui? Câte cazuri importante câ tigaser ei? Dar, pe de alt parte, câ i dintre studen ii la economie sau la drept i-au vizitat vreodat vechii profesori, odat ce s-au v zut pleca i din campus? Studen ii lui Morrie f ceau asta mereu. Iar în ultimele lui luni, ei se întorceau la el, cu sutele, din Boston, New York, California, Londra sau Elve ia; din birourile marilor corpora ii i din colile de la periferie. Sunau. Scriau. Conduceau sute de kilometri ca s îl vad , pentru o vorb , pentru un zâmbet. N-am mai avut niciodat un profesor ca dumneavoastr , spuneau cu to ii.

Pe m sur ce vizitele mele la Morrie continu , încep s citesc despre moarte, despre felul în care diferite culturi privesc ultimul drum. Exist un trib în America de Nord, de exemplu, care crede c toate lucrurile de pe P mânt au un suflet care exist sub forma miniatural a trupului care îl ad poste te – astfel un cerb are un mic cerb înl untrul lui, iar omul are un omule închis în el. Atunci când fiin a cea mare moare, fiin a aceea minuscul continu s tr iasc . Se poate strecura

în ceva care se na te în apropiere sau se poate duce într-un loc de odihn temporar, undeva în ceruri, în pântecul marelui spirit feminin, unde teapt pân când luna îl va trimite din nou pe mânt. Uneori, spun ei, luna este atât de ocupat cu noile suflete ale lumii, încât dispare de pe cer. De aceea avem nop i f lun . Dar în cele din urm luna se întoarce, la fel ca noi to i. a cred ei. aptea zi de mar i. Vorbim despre teama de trâne e. Morrie pierduse b lia. Cineva îl tergea acum la fund. Înfrunta situa ia asta cu o resemnare curajoas . Nemaiputând s i duc mâna la spate atunci când folosea toaleta, a informat-o pe Connie despre noua limitare. i-ar fi greu s faci asta pentru mine? Ea a spus c nu. Mi s-a p rut tipic pentru el c a întrebat-o pe ea prima. I-a luat ceva vreme s se obi nuiasc , pentru c însemna într-un fel capitularea definitiv în fa a bolii. Cele mai intime i mai obi nuite lucruri îi

fuseser acum luate – nu mai putea merge la toalet , nu- i putea terge nasul, nu- i putea sp la ile intime. Cu excep ia respira iei i a faptului î i înghi ea hrana, în rest era dependent de ceilal i aproape în întregime. L-am întrebat cum reu ea s r mân atât de optimist în situa ia asta. Mitch, e curios, mi-a spus. Sunt o persoan independent , astfel c am avut tendin a s lupt cu toate astea – cum ar fi s fiu ajutat s m dau jos din ma in , s m îmbrace altcineva, îmi era oarecum ru ine, pentru c toat cultura noastr ne spune c trebuie s i fie ru ine dac nu te po i terge singur la fund. Dar apoi m-am gândit. Uit ce spune cultura. Am ignorat cultura asta aproape toat via a. Nu o s -mi fie ru ine. Ce mare scofal ? i tii ce? S-a întâmplat un lucru foarte ciudat. Ce anume? Am început s m bucur de dependen a mea. Acum îmi face pl cere atunci când al ii m sucesc pe o parte i m dau cu crem pe fund ca nu fac r ni. Sau când îmi terg fruntea sau îmi maseaz picioarele. M r sf . Închid ochii i m bucur de toate astea. i mi se par foarte familiare. E ca i cum a fi devenit din nou copil. S ai pe cineva care te îmb iaz . Pe cineva care te ridic . Pe cineva care te terge la fund. Cu to ii tim s

fim copii. Avem asta în noi. Pentru mine, problema e s -mi amintesc cum s m bucur de lucrul acesta. Adev rul este c atunci când am fost purta i de mama noastr , când ne-a leg nat, când ne-a mângâiat pe cre tet – niciunul dintre noi nu se mai s tura. Tânjim cu to ii s ne întoarcem la acele zile în care cineva avea grij de noi – la dragostea necondi ionat , la aten ia necondi ionat . Cei mai mul i dintre noi nu s-au turat. Eu, unul, nu. M-am uitat la Morrie i mi-am dat seama brusc de ce se bucura atunci când m aplecam spre el s îi aranjez microfonul sau s îi potrivesc pernele sau s îi terg ochii. Atingerea uman . La aptezeci i opt de ani, d ruia ca un adult i primea ca un copil. Mai târziu, în ziua aceea, am vorbit despre trâne e. Sau mai bine spus despre teama de trâne e – un alt punct de pe lista cu lucruri-lecare-tulbur -genera ia-mea. Pe drumul de la aeroportul din Boston, num rasem panourile publicitare cu oameni tineri i frumo i. Un tân r foarte ar tos cu o p rie de cowboy fumeaz o igar , dou femei tinere care î i zâmbesc deasupra unei sticle de ampon, o adolescent senzual cu blugi mula i, o femeie îmbr cat într-o

rochie neagr de catifea, lâng un b rbat în smoching, amândoi stând confortabil la un pahar de scotch. N-am v zut niciodat unul care s treac de treizeci i cinci de ani. I-am spus lui Morrie c deja sim eam pe panta dealului oricât de disperat a fi încercat s r mân pe creast . F ceam gimnastic mereu. Aveam grij la ce mâncam. Îmi verificam linia p rului în oglind . Trecusem de la faza în care eram mândru de vârsta mea – datorit tuturor lucrurilor pe care le f cusem de tân r – la faza în care evitam s vorbesc despre asta, de team c m apropiam prea mult de patruzeci i, în consecin , de uitarea profesional . Morrie vedea îmb trânirea cu ochi mai buni. Nu sunt prea convins de toat parada asta de tinere e, a spus el. Eu, unul, tiu cât de greu e s fii tân r, a a c nu-mi spune mie c e grozav. To i copiii tia care vin la mine cu luptele lor, cu conflictele lor, cu sentimentul lor de ne-adaptare, cu impresia c via a este groaznic , atât de rea încât vor s se sinucid … i pe lâng toate suferin ele, tinerii nu sunt nici m car în elep i. Au o în elegere limitat asupra vie ii. Cine vrea s tr iasc zi dup zi f s aib habar ce se întâmpl ? Când oamenii te manipuleaz spunându- i s cumperi parfumul acesta c vei fi

frumos sau blugii tia c vei fi sexy – iar tu îi crezi! E un nonsens. Nu i-a fost niciodat team de b trâne e? Mitch, eu accept cu bucurie b trâne ea. Accep i cu bucurie? E simplu. Pe m sur ce cre ti, înve i. Dac ai mâne la dou zeci i doi de ani, ai r mâne pe veci la fel de ignorant ca la dou zeci i doi de ani. Îmb trânirea nu înseamn numai dec dere, s tii. Înseamn i maturizare. Înseamn mai mult decât faptul c vei muri, înseamn i c vei în elege c vei muri i c vei tr i mai bine tiind asta. Da, am spus eu, dar dac îmb trânirea ar fi atât de valoroas , atunci de ce spun oamenii mereu: „De-a fi tân r din nou”. Nu auzi pe nimeni spunând: „A vrea s am aizeci i cinci de ani”. A zâmbit. tii ce arat asta? Vie i neîmplinite. Vie i nerealizate. Vie i care nu i-au g sit rostul. Pentru dac i-ai g si rostul în via , n-ai mai vrea s te întorci. Ai vrea s mergi înainte. Ai vrea s vezi mai multe, s faci mai multe. Nu po i s a tep i pân la aizeci i cinci de ani. Ascult . Ar trebui s mai tii un lucru. To i tinerii ar trebui s afle acest lucru. Dac te vei lupta mereu cu îmb trânirea, vei fi mereu nefericit, pentru c se va întâmpla

oricum. i, Mitch? A coborât vocea. Chestia e c în cele din urm vei muri. Am dat din cap. Nu va conta ceea ce î i spui în sinea ta. tiu. Dar, din fericire, nu pentru mult vreme deacum încolo. A închis ochii cu o expresie calm întip rit pe chip, apoi m-a rugat s -i aranjez pernele sub cap. Trupul lui avea nevoie s i schimbe mereu pozi ia ca s stea confortabil. St tea sprijinit de perne albe, o plapum galben i prosoape albastre. La o prim privire, Morrie era împachetat ca un colet. Mul umesc, a optit el în timp ce îi aranjam pernele. Pentru pu in. Mitch. La ce te gânde ti? Am f cut o mic pauz înainte de a-i r spunde. Ei, m întreb de ce oare nu îi invidiezi pe oamenii tineri i s to i? Oh, cred c îi invidiez. A închis ochii. Îi invidiez pentru c pot s se duc la un club sau s înoate. Sau s danseze. Mai ales pentru dans. Dar când invidia scoate capul, o simt i o las s treac . i aduci aminte ce î i spuneam despre deta are? Las-o s treac prin tine. Spune- i: „Asta e invidia,

iar acum o s m deta ez de ea” i treci mai departe. A tu it – o tuse lung i hârâit – i i-a ap sat batista pe gur scuipând u or în ea. Stând acolo, sim eam mult mai puternic decât el, atât de ridicol mai puternic, a fi putut s -l ridic pe umeri ca pe un sac de f in . Dar m sim eam stânjenit de superioritatea asta, pentru c nu m sim eam superior lui în niciun alt fel. Cum te po i ab ine s invidiezi… Ce anume? Pe mine? A zâmbit. Mitch, este imposibil pentru un b trân s nu-l invidieze pe un tân r. Dar problema e s te accep i a cum e ti i s tr ie ti a a. Acum e vremea ta s ai treizeci de ani. La vremea mea am avut i eu treizeci de ani, iar acum e vremea mea s am aptezeci i opt. Trebuie s descoperi ce este frumos i bun i adev rat în via a ta a a cum este ea acum. Dac prive ti înapoi, intri într-un fel de competi ie. Iar vârsta nu este o chestie de competi ie. A expirat adânc i a coborât privirea, ca i cum ar fi vrut s i urm reasc suflarea risipindu-se în aer. Adev rul este c o parte din mine este de orice vârst . Am trei ani, cinci, treizeci i apte,

cincizeci de ani. Am trecut prin toate vârstele astea i tiu cum este. E o bucurie s fiu copil, atunci când e potrivit s fiu copil. Îmi place s fiu un b trân în elept atunci când este potrivit s fiu un b trân în elept. Ia gânde te-te câte pot fi. Eu am orice vârst , pân la cea de acum. În elegi? Am dat din cap. Cum a putea s fiu invidios pe vârsta ta, când i eu am trecut pe acolo?

„Soarta stinge multe specii: numai una se stinge singur …” W. H. ALDEN, POETUL PREFERAT AL LUI MORRIE. opta zi de mar i. Vorbim despre bani. Am inut ziarul ca Morrie s poat citi: NU VREAU CA PE MORMÂNTUL MEU S SCRIE „N-AM AVUT NICIODAT O RE EA”. Morrie a râs, apoi a dat din cap. Soarele dimine ii p trundea pe fereastra din spatele lui, zând pe florile roz ale hibiscusului de pe pervaz. Era un citat din Ted Turner, miliardarul, mogulul

media, fondatorul CNN, care se lamenta c nu putea prinde re eaua CBS într-o mega afacere corporatist . Îi adusesem articolul lui Morrie în diminea a asta pentru c m întrebam dac Ted Turner, în caz c s-ar afla vreodat în situa ia trânului meu profesor, cu respira ia slab , cu trupul transformându-se în piatr , cu zilele sc zând din calendar una câte una, oare chiar ar mai plânge dup o re ea? E aceea i problem , Mitch. D m valoare unor lucruri gre ite. i asta duce la vie i pline de dezam giri. Cred c ar trebui s vorbim despre asta. Morrie era foarte concentrat. Acum avea zile bune i zile rele. Azi era o zi bun . Cu o sear înainte, ascultase un grup a capella care venise s -i cânte i spunea cu încântare povestea, ca i cum Spots în i ar fi venit s -l viziteze. Morrie iubea foarte mult muzica înainte de a se îmboln vi, dar acum îi pl cea atât de tare, încât îl impresiona pân la lacrimi. Uneori, noaptea, asculta oper , cu ochii închi i, i se l sa purtat când spre în imi, când spre adâncimi, de minunatele voci. De-ai fi auzit cum cântau asear , Mitch. Minunat sunet! Morrie se l sase dintotdeauna purtat de pl cerile simple – cântecul, râsul, dansul. Acum, mai mult

ca oricând, lucrurile materiale nu mai aveau decât foarte pu in importan , sau deloc. Atunci când moare cineva, lumea spune de obicei: „Nu po i s iei nimic cu tine”. Morrie p rea s tie de mult timp lucrul acesta. În ara asta este o adev rat boal a creierelor sp late, a spus Morrie oftând. tii cum se spal creierele oamenilor? Se repet ceva la nesfâr it. a facem în ara asta. A avea lucruri este foarte bine. Cât mai mul i bani e i mai bine. Cât mai multe propriet i este bine. Mai mult mercantilism este bine. Mai mult înseamn mai bine. Mai mult înseamn mai bine. O repet m – i-i punem i pe al ii s ne-o repete – iar i iar, la nesfâr it, pân când nimeni nu se mai deranjeaz s gândeasc altfel. Omul obi nuit este atât de z cit de toate astea, încât nu mai are deloc idee despre ceea ce este cu adev rat important. Pe oriunde am fost în via a mea, am întâlnit numai oameni care a teptau s mai înha e ceva nou. O ma in nou . O bucat de p mânt. Cea mai nou juc rie. i apoi voiau s i povesteasc despre ea: „Ghici ce mi-am luat? Ghici ce mi-am luat?” tii cum am interpretat eu asta? C oamenii aceia erau atât de înseta i de dragoste, încât acceptau i substitute. Alergau cu bra ele deschise

spre lucrurile materiale i se a teptau s fie îmbr i la rându-le. Dar nu ine niciodat . Nu po i înlocui dragostea cu lucruri materiale, nici tandre ea, nici blânde ea, nici m car camaraderia. Am aruncat o privire prin biroul lui Morrie. Era la fel ca în ziua în care îl v zusem prima dat . ile aveau acela i loc pe rafturi. Vechiul birou era plin de hârtii. Nici celelalte camere nu fuseser modernizate sau renovate. De fapt, Morrie nu cump rase nimic – în afar de echipamentul medical – de foarte, foarte mult timp, de ani de zile poate. În ziua în care aflase c e bolnav pe moarte, a pierdut absolut orice interes în puterea lui de cump rare. Astfel c televizorul era tot model vechi, ma ina pe care Charlotte o conducea era tot cea veche, vesela i tacâmurile i prosoapele – tot cele vechi. i totu i casa se schimbase atât de mult. Se umpluse cu dragoste i înv turi i comunicare interuman . Se umpluse cu prietenie i familie i onestitate i de lacrimi. Se umpluse cu colegi i prieteni i profesori de medita ii i terapeu i i asistente i de grupuri a capella. Devenise, într-un mod foarte real, o cas bogat , chiar dac în contul lui Morrie nu mai era mare lucru. Se face o mare confuzie în ara asta între ceea ce vrem i ceea ce avem nevoie, a spus Morrie. Ai

nevoie de mâncare, dar vrei o înghe at de ciocolat . Trebuie s fii sincer cu tine însu i. Nu ai nevoie de cele mai moderne ma ini sport, nu ai nevoie de cea mai mare cas . Adev rul este c nu ob ii niciun fel de satisfac ie din lucrurile astea. tii ce î i d cu adev rat satisfac ie? Ce? S le oferi celorlal i ceea ce ai tu de oferit. Vorbe ti ca un cerceta . Nu m refer la bani, Mitch. M refer la timpul u. La grija ta. La pove tile tale. Nu e chiar atât de greu. S-a deschis un centru pentru b trâni aici, în apropiere. Zeci de oameni în vârst vin aici în fiecare zi. Dac e ti un tân r sau o tân care are un anumit talent, e ti rugat s vii aici s -i înve i i pe al ii. S zicem c te pricepi la computere. Te duci acolo i îi înve i despre computere. E ti foarte bine venit acolo. Iar ei sunt foarte recunosc tori. În felul acesta începi s ob ii respect, oferindu-le ceva ce ai de oferit. i sunt o mul ime de locuri unde po i face asta. Nu trebuie s ai cine tie ce talent. Exist atâ ia oameni singuri în spitale i ad posturi care nu vor decât pu in companie. Joac o dat c i cu un b trân singur i o s înve i s te respec i, pentru c sim i c cineva are nevoie de tine. Î i aduci aminte ce î i spuneam despre g sirea unei vie i cu sens? Am scris pe

undeva, dar pot s i i spun: dedic -te iubirii pentru ceilal i, comunit ii din jurul t u, dedic -te cre rii unui lucru care î i poate da sens i scop. Observi, a ad ugat el, încercând s zâmbeasc , aici nu e deloc vorba despre salariu. Am notat pe un post-it galben câteva dintre lucrurile pe care le spunea Morrie. Am f cut asta în special pentru c nu voiam ca el s -mi vad ochii, s tie ce gândesc, c alergasem în mare parte a vie ii mele de la terminarea facult ii exact dup lucrurile de care el se ferise – juc rii mai mari, o cas mai frumoas . Pentru c lucram printre sportivi boga i i faimo i, m convinsesem nevoile mele erau reale, c l comia mea nu era la fel de mare ca a lor. Asta nu era decât o în el torie. Morrie m f cuse v d lucrul acesta atât de evident. Mitch, dac încerci s te dai mare pentru oamenii din vârf, las-o balt . Oricum se vor uita de sus la tine. Iar dac încerci s te dai mare pentru cei de jos, las-o balt . Ei nu vor face decât s te invidieze. Standingul nu te duce nic ieri. Doar o inim deschis te va ajuta s umbli liber printre to i. A f cut o pauz , apoi s-a uitat la mine. Sunt pe moarte, este? Da.

De ce crezi c e important pentru mine s ascult problemele celorlal i? Nu g sesc suficient durere i suferin în mine? Bineîn eles c da. Dar, ruind altora, simt c tr iesc. Nu le dau ma ina sau casa. Nici ceea ce v d când m uit în oglind . Atunci când d ruiesc din timpul meu, când pot face pe cineva s zâmbeasc dup ce mai înainte a fost trist, simt c aproape m îns to esc. lucrurile pe care inima î i spune s le faci. Atunci când se va întâmpla asta, nu te vei sim i nemul umit, nu vei fi invidios, nu vei mai tânji dup lucrurile altora. Dimpotriv , vei fi cople it de ceea ce vei primi înapoi. A tu it i s-a întins spre clopo elul aflat pe scaun. A trebuit s se chinuie un pic cu el i în cele din urm l-am luat eu i i l-am dat. Mul umesc, a optit. A sunat încet din el, încercând s -i atrag aten ia lui Connie. Tipul acesta, Ted Turner, a spus Morrie, chiar n-a g sit altceva s i scrie pe mormânt?

„În fiecare noapte, când adorm, mor. Iar în diminea a urm toare, când m trezesc, renasc.” MAHATMA GANDHI.

noua zi de mar i. Vorbim despre cum rezist dragostea. Frunzele începuser s î i schimbe culoarea, transformând drumul spre West Newton într-un tablou în tonuri auriu i ruginiu. În Detroit, greva trena, ambele p i acuzându-se reciproc de proast comunicare. tirile de la TV erau la fel de deprimante. Într-un sat din Kentucky, trei oameni aruncaser buc i dintr-o piatr de mormânt peste un pod, zdrobind parbrizul unei ma ini care trecea i omorând o adolescent care c torea cu familia ei într-un pelerinaj. În California, procesul lui OJ. Simpson se apropia de final i întreaga ar p rea obsedat . Chiar i în aeroporturi erau televizoare setate pe CNN, astfel încât s ai ultimele ve ti despre O. J. în timp ce te îndreptai spre vreun terminal. Încercasem de mai multe ori s -l sun pe fratele meu în Spania. Îi l sasem mesaje în care îi spuneam c a vrea foarte mult s vorbesc cu el, m gândisem mult la noi. Câteva s pt mâni mai târziu, am primit înapoi un mesaj scurt în care îmi spunea c totul e în ordine, dar regreta, nu se sim ea în stare s vorbeasc despre boal .

Pentru b trânul meu profesor, nu faptul c vorbea despre boal îl d râma, ci boala în sine. De la ultima vizit , o asistent îi introdusese o sond în penis, care colecta urina printr-un tub într-o pung care se afla jos, lâng scaunul s u. Trebuia i in picioarele tot timpul sprijinite (sim ea înc durerea, de i nu le mai putea mi ca, o alt ironie a ALS-ului) i dac nu st teau în unghiul potrivit pe suporturile de burete, sim ea ca i cum cineva l-ar fi în epat cu o furculi . În mijlocul conversa iilor, Morrie îi ruga pe musafiri s -i ridice piciorul i s -l mute doar pu in sau s -i aranjeze capul ca s stea mai bine în culcu ul de perne colorate. V pute i imagina cum e s nu î i po i mi ca propriul cap? Cu fiecare vizit , Morrie p rea c se tope te în fotoliul lui, coloana vertebral îi luase forma acestuia. i totu i, în fiecare diminea insista s fie ridicat din pat i s fie dus în scaunul cu rotile în biroul s u, l sat acolo printre c ile i hârtiile lui, cu hibiscusul de pe pervaz. În felul lui g sise semnifica ii filosofice în asta. Mi-am definitivat cel mai nou aforism, spuse el. Ia s -l auzim. Dac ai c zut la pat, e ti mort.

A zâmbit. Doar Morrie putea s zâmbeasc la a a ceva. Primise multe telefoane de la oamenii de la Nightline i de la Ted Koppel însu i. Vor s vin s mai fac o emisiune cu mine, a zis dar spun c vor s mai a tepte. Pân când? A teapt ultima ta suflare? Poate. Oricum, nu mai am mult. Nu mai spune asta. Îmi pare r u. Asta m deranjeaz , c vor s a tepte pân te vei stinge. Te deranjeaz pentru c î i pas de mine. A zâmbit. Mitch, poate c m folosesc pentru o mic dram . Dar e în ordine. Poate c i eu îi folosesc pe ei. M ajut s -mi transmit mesajul milioanelor de oameni. N-a fi putut face asta f ei, nu? A a e un compromis. A tu it, o tuse care s-a transformat într-o gargar epuizant , i s-a sfâr it cu înc o mingiu într-o batist mototolit . În fine, a spus Morrie, le-am zis c n-ar trebui mai a tepte foarte mult, pentru c vocea îmi va disp rea. Odat ce chestia asta ajunge la pl mâni, vorbitul o s devin imposibil. Acum nu mai pot vorbi foarte mult f s fac o pauz . Am refuzat

deja o mul ime de oameni care voiau s m vad . Mitch, sunt atât de mul i. Dar eu sunt prea obosit. i dac nu le pot da aten ia cuvenit , nu îi pot ajuta. M-am uitat la casetofon, sim indu-m vinovat, ca i cum i-a fi furat ceea ce mai r sese din pre iosul timp al vorbirii. Vrei s ne oprim? am întrebat. Nu te obose te prea tare? Morrie a închis ochii i a cl tinat din cap. P rea a teapt ca o durere t cut s treac . Nu, a spus în cele din urm . Noi doi trebuie s continu m. Doar tii c asta este ultima noastr lucrare împreun . Ultima noastr lucrare. i vrem s ias bine. Mi-a venit în minte, prima noastr lucrare împreun , în timpul facult ii. Fusese ideea lui Morrie, bineîn eles. Mi-a spus c eram destul de bun ca s scriu o tez de masterat – ceva la care eu nici nu m gândisem. Acum iat -ne aici, f când acela i lucru înc o dat . Pornind de la o idee. Omul pe moarte vorbe te cu cel viu, îi spune ce ar trebui s tie. De data asta îns nu m mai gr beam s termin. Cineva mi-a pus o întrebare interesant ieri, a continuat Morrie, privind peste um rul meu la

panoul aflat dinapoia mea, plin cu mesaje de încurajare pe care prietenii le ag aser acolo la cea de-a aptezecea lui aniversare. Fiecare petic purta un mesaj diferit: CONTINU I DRUMUL, CE-I MAI FRUMOS DE-ABIA ACUM VINE, MORRIE – ÎNTOTDEAUNA LIDERUL S II MINTALE! Care era întrebarea? Dac îmi fac griji c voi fi uitat dup ce voi muri. i? Î i faci? Nu cred c voi fi uitat. Sunt atât de mul i oameni care au fost atât de aproape de mine. Iar dragostea înseamn s tr ie ti, chiar i dup ce ai murit. Sun ca un cântec – „dragostea înseamn s tr ie ti”. Morrie a chicotit. Poate. Dar, Mitch, toate discu iile astea pe care le purt m… Îmi ascul i vreodat vocea atunci când te întorci acas ? Când e ti singur? Sau în avion? Poate în ma in ? Da, am recunoscut. Deci nu o s m ui i dup ce voi muri. Gânde te-te la vocea mea, i o s fiu acolo. S m gândesc la vocea ta.

i nu-i nicio problem dac vrei s plângi pu in. Morrie voia s m fac s plâng de când eram în anul întâi de facultate. Odat i-odat tot o s reu esc, îmi spunea. Da, da, îi r spundeam eu. M-am hot rât ce vreau s scrie pe mormântul meu. Nu vreau s aud de morminte. De ce? Î i e team ? Am ridicat din umeri. Putem s o l m balt . Nu, spune. La ce te-ai gândit? Morrie i-a uguiat buzele. M gândeam la ceva de genul: Profesor pân la cap t. A a teptat s rumeg ideea. Profesor pân la cap t. E bine? a întrebat. Da, am r spuns. E foarte bine. Începusem s îndr gesc felul în care Morrie se lumina atunci când intram în camer . tiam c cea acest lucru pentru mul i oameni, dar avea darul de a-l face pe fiecare musafir s simt c zâmbetul acela era unic.

Ahhh, amicul meu, spunea când m vedea, cu vocea aceea ascu it i înfundat . i nu se mai oprea din salut ri. Când erai cu Morrie, î i acorda într-adev r toat aten ia. Te privea în ochi i te asculta de parc ai fi fost singura persoan din lume. Cât de bine s-ar mai în elege oamenii, dac prima întâlnire în fiecare zi ar fi una de felul acesta – în locul mârâielii unui chelner sau a unui ofer de autobuz sau a unui ef? Eu cred în aten ia total , a spus Morrie. Asta înseamn s fii cu persoana cu care e ti. Acum, când vorbesc cu tine, Mitch, încerc s m concentrez doar la ceea ce se întâmpl între noi. Nu m gândesc la ceea ce am vorbit s pt mâna trecut . Nu m gândesc la ce se va întâmpla vineri. Nu m gândesc la o alt emisiune cu Ted Koppel sau la medicamentele pe care le iau. Vorbesc cu tine. M gândesc la tine. Îmi aminteam cum ne preda ideea asta în procesul de grup în timpul facult ii. M împotrivisem atunci, gândindu-m c era doar un plan de lec ie pentru un curs universitar. A înv a acorzi aten ie? Cât de important putea fi a a ceva? Acum tiu c e mai important decât aproape toate lucrurile pe care ni le predau în facultate. Morrie mi-a c utat mâna, iar când i-am dat-o, mam sim it vinovat. Aveam în fa un om care, dac

ar fi vrut, ar fi putut s i petreac fiecare clip a vie ii plângându- i de mil , privindu- i trupul cum se tope te, num rându- i r sufl rile. Atât de mul i oameni cu probleme mult mai mici sunt atât de absorbi i de ei în i, încât ochii lor încep s priveasc prin tine dac le vorbe ti mai mult de treizeci de secunde. Se gândesc deja la altceva – s sune un prieten, s trimit un fax, s viseze la un iubit. Î i mai acord aten ie doar atunci când termini de vorbit, moment în care spun „Îhâm” sau „Da, într-adev r” i mimeaz astfel interesul. În parte, problema este, Mitch, c toat lumea este foarte gr bit , a spus Morrie. Oamenii nu î i sesc sensul vie ii, a a c alearg tot timpul încercând s -l g seasc . Se gândesc la urm toarea ma in , urm toarea cas , urm toarea slujb . Apoi descoper c i lucrurile acelea sunt goale, i o iau iar la fug . Odat ce ai început s alergi, e foarte greu s te opre ti. Nu a a de greu, a r spuns el, cl tinând din cap. tii ce f ceam eu? Când cineva voia s m dep easc în trafic – atunci când înc mai puteam conduce – ridicam mâna… A încercat s -mi arate, dar mâna stâng s-a ridicat foarte pu in, doar câ iva centimetri.

… ridicam mâna, ca i cum a fi vrut s fac un gest urât, apoi îl salutam i zâmbeam. În loc s le ar i degetul, las -i s treac i zâmbe te. i tii ceva? De multe ori îmi zâmbeau i ei. Adev rul este c nu trebuie s m gr besc prea mult când sunt cu ma ina. Mai degrab îmi îndrept energia spre oameni. cea asta mai bine decât oricine. Cei care st teau cu el, îi puteau vedea privirea umezindu-ise atunci când vorbea despre ceva oribil sau chicotind de bucurie atunci când îi spuneau o glum bun . Era întotdeauna preg tit s i arate emo iile pe care genera ia n scut dup r zboi adesea nu le avea. Suntem grozavi în conversa ii runte: „Ce mai faci?”, „Unde locuie ti?”. Dar s ascul i cu adev rat pe cineva – f s încerci s îi vinzi ceva, s -l ag i, s -l înrolezi sau s dore ti ceva în schimb – cât de des facem acest lucru? Cred c mul i dintre musafirii din ultimele luni de via ale lui Morrie erau atra i mai pu in de aten ia pe care voiau s i-o arate lui, cât de aten ia pe care el le-o ar ta lor. În ciuda durerii i dec derii, b trânelul acesta tia s -i asculte a a cum î i doriser dintotdeauna s fie asculta i. I-am spus c era tat l pe care oricine i l-ar fi dorit.

Ei, a zis el închizând ochii, am ceva experien în domeniul acesta… Ultima dat când Morrie i-a v zut tat l a fost la morga ora ului. Charlie Schwartz era un om cut c ruia îi pl cea s i citeasc ziarul singur, sub un felinar de pe Tremont Avenue din Bronx. Când Morrie era mic, în fiecare sear , tat l lui ie ea la o plimbare dup cin . Era un rus mic de statur , ro u la fa i cu p rul des i c runt. Morrie i fratele lui, David, se uitau pe fereastr dup el cum st tea sprijinit de felinar, iar Morrie i-ar fi dorit s vin în cas i s stea de vorb cu ei, dar rareori o f cea. i nici nu venea s îi înveleasc sau s le spun noapte bun . Morrie jurase c va face toate lucrurile astea pentru copiii lui. i ani mai târziu, atunci când i-a avut, le-a f cut. În vreme ce Morrie î i cre tea copiii, Charlie a continuat s tr iasc în Bronx. i înc mai f cea plimbarea aceea în fiecare sear . i citea ziarul. Într-o sear , dup cin , a ie it. La câteva str zi mai încolo, a fost atacat de doi ho i. Scoate banii, i-a spus unul dintre ei, amenin ându-l cu o arm . Însp imântat, Charlie a aruncat portofelul i a început s fug . A alergat pe str zi i a tot alergat

pân a ajuns în dreptul casei unor rude, unde s-a pr bu it. Atac de cord. A murit în noaptea aceea. Morrie a fost chemat s identifice cadavrul. A zburat la New York i s-a dus la morg . A fost condus jos, în camera frigorific , unde erau inute cadavrele. Este tat l dumneavoastr ? l-a întrebat înso itorul. Morrie s-a uitat la corpul din spatele geamului, corpul omului care urlase la el i îl crescuse i îl înv ase s munceasc , care t cuse tot timpul atunci când Morrie ar fi vrut s vorbeasc , care îi spusese lui Morrie s i înghit toate amintirile despre mama lui, atunci când el ar fi vrut s le împart cu lumea. A încuviin at din cap i apoi s-a îndep rtat. Camera aceea oribil , avea s povesteasc mai târziu, îi înghe ase toate sim urile. Nu a putut s plâng decât a doua zi. i totu i, moartea tat lui l-a ajutat pe Morrie s se preg teasc pentru propria lui moarte. Pentru tia un lucru: aveau s fie multe îmbr ri, rut ri i discu ii i râsete i or s i spun la revedere i or s fac toate lucrurile pe care nu le cuse cu tat l sau cu mama lui.

Când a venit momentul final, Morrie a vrut ca to i cei dragi s fie lâng sine, s tie ce se întâmpl . Nimeni nu avea s primeasc un telefon sau o telegram i nu va trebui s se uite printr-un geam, în cine tie ce subsol str in i înghe at.

În p durea tropical sud-american exist un trib numit Desana care consider c lumea este o cantitate constant de energie care circul între toate fiin ele. De aceea, orice na tere atrage dup sine o moarte i fiecare moarte determin o na tere. În felul acesta energia lumii r mâne aceea i. Atunci când vâneaz ca s se hr neasc , ei tiu animalele ucise vor l sa un gol în fântâna spiritual . Dar acel gol, cred ei, va fi umplut cu sufletele vân torilor Desana atunci când ace tia vor muri. Dac oamenii n-ar muri, atunci nu s-ar na te alte p ri sau al i pe ti. Îmi place ideea asta. i lui Morrie îi place. Cu cât se apropie de momentul desp irii, cu atât e mai convins c suntem cu to ii creaturi ale aceleia i p duri. Ceea ce lu m trebuie pus la loc. A a este corect, spune el.

zecea zi de mar i. Vorbim despre

torie.

Am adus pe cineva cu mine în vizit la Morrie. Pe so ia mea. Morrie m tot întreba din prima zi în care venisem la el: „Când o s o cunosc pe Janine? Când vii cu ea? ”G sisem mereu scuze pân cu câteva zile în urm , când l-am sunat s v d cum se simte. A durat un pic pân ce Morrie a luat receptorul. Iar atunci când a f cut-o, auzeam un fâsâit ca i cum cineva i l-ar fi inut în locul lui. Nu mai putea ridice singur receptorul. Saaalut, a gâfâit el. Te sim i bine, domnu’ antrenor? L-am auzit cum expir . Mitch… domnu’ antrenor… are o zi nemaipomenit … Nu mai putea s doarm . Avea nevoie de oxigen aproape noapte de noapte, iar accesele de tuse deveniser însp imânt toare. Unul putea dura i o or , i nu tia dac se va putea opri. Spusese mereu c avea s moar atunci când boala îi va ajunge la pl mâni. M-am cutremurat gândindu-m cât de aproape era de moarte.

O s vin s te v d mar i, i-am spus. O s ai o zi mai bun atunci. Mitch. Da? So ia ta e acolo cu tine? St tea lâng mine. D -mi-o, te rog, la telefon. Vreau s -i aud vocea. Sunt c torit cu o femeie înzestrat cu o bun tate instinctiv mult mai mare decât a mea. De i nu îl întâlnise niciodat pe Morrie, a luat telefonul – eu a fi cl tinat din cap i a fi optit c nu sunt acolo – i într-o clip vorbea cu b trânul meu profesor ca i cum s-ar fi cunoscut de pe vremea facult ii. Am sim it lucrul acesta, de i tot ceea ce am auzit din ce vorbeau a fost „Îhm… Mitch mi-a povestit… oh, mul umesc…” Dup ce a închis, mi-a spus: „Vin cu tine mar ea viitoare”. i asta a fost tot. Acum st team în biroul lui, în jurul fotoliului. Morrie, recuno tea el însu i, era un seduc tor inocent i, de i se oprea adesea ca s tu easc sau ca s mearg la toalet , p rea c g se te noi resurse de energie în preajma lui Janine. S-a uitat la pozele de la nunta noastr pe care i le adusese. E ti din Detroit? a întrebat-o Morrie.

Da, i-a r spuns Janine. Am predat în Detroit timp de un an, la sfâr itul anilor ’40. Îmi aduc aminte de o întâmplare amuzant din vremea aia. S-a oprit ca s i sufle nasul. V zând c bâjbâie neputincios cu batista, i-am inut-o eu în timp ce a suflat f putere. Am strâns-o un pic în jurul rilor, apoi l-am ters a a cum face o mam cu copilul a ezat în scaunul ma inii. Mul umesc, Mitch. S-a uitat la Janine. El este ajutorul meu. Janine a zâmbit. În fine… Întâmplarea aceea. Eram un grup de sociologi la universitate i obi nuiam s juc m poker cu ceilal i colegi, printre care i un chirurg. Într-o sear , dup o partid , a venit la mine i mi-a spus: „Morrie, vreau s vin s v d cum lucrezi”. Eu am zis bine, vino. A a c a venit la unul dintre cursurile mele ca s vad cum predau. Dup curs mi-a spus: „Bine, acum n-ai vrea s vii i tu s vezi cum lucrez? Am o opera ie în seara asta”. Vrând -i întorc favoarea, am acceptat. M-a luat cu el la spital. Mi-a spus: „Spal -te, pune- i o masc i ia- i un halat”. i urm torul lucru de care îmi amintesc este c st team lâng el la masa de opera ie. Pacientul era o femeie, întins

pe mas , goal de la brâu în jos. Iar el a luat un cu it i a f cut hâr t – pur i simplu! Ei bine… Morrie a ridicat un deget i l-a rotit. … uite-a a mi s-a f cut dinaintea ochilor. Era le in. Atâta sânge. Bleah! Asistenta de lâng mine a întrebat: „Ce se întâmpl , domnule doctor?” Iar eu i-am r spuns: „Nu sunt doctor firar al dracului! Scoate i-m de aici!” Noi am izbucnit în râs, iar Morrie a râs i el, atât cât îi permitea respira ia slab . Era pentru prima dat dup s pt mâni de zile când îl auzeam povestind o întâmplare ca asta. Ce ciudat, m gândeam, aproape le inase v zând boala altcuiva, iar acum o suporta atât de bine pe a lui. Connie a b tut u or la u , anun ând c prânzul lui Morrie era gata. Nu erau supa de morcovi i pr jiturile cu legume i pastele grece ti pe care le adusesem în diminea a aceea de la Pâine i circ. De i încercam s cump r cele mai u oare mânc ruri, Morrie tot nu avea putere s le mestece i s le înghit . Mânca mai mult suplimente nutritive lichide, poate cu o chifl de t râ e muiat în ele pân devenea moale i u or de digerat. Charlotte pasa aproape totul într-un mixer acum. Mânca folosindu-se de un pai. Continuam s fac cump turi în fiecare s pt mân i intram cu saco ele pline ca s i le ar t, dar era mai mult s -i

d expresia de bucurie decât pentru altceva. Când deschideam frigiderul, d deam peste o mul ime de caserole. Cred c speram c într-o zi aveam s mânc m din nou un prânz adev rat împreun i aveam s -l v d cum se mânje te peste tot în timp ce vorbe te cu mâncarea-n gur , cu expresia aceea de fericire întip rit pe chip. Dar era o speran zadarnic . A a… Janine, a spus Morrie. Ea a zâmbit. E ti încânt toare. D -mi mâna. I-a dat-o. Mitch spune c e ti cânt rea . Da, a r spuns Janine. i mai spune c e ti foarte bun . Oh, a râs ea, nu, spune i el, a a. Morrie a ridicat din sprâncene: Vrei s -mi cân i ceva, te rog? Auzisem oameni rugând-o acest lucru de când o cunoscusem. Atunci când oamenii afl c e ti cânt re de meserie, te roag întotdeauna: „Cânt ne ceva!” Foarte timid când venea vorba de talentul ei i foarte perfec ionist în ceea ce prive te condi iile în care trebuia s interpreteze, Janine nu voia niciodat . Refuza politicos. Ceea ce a teptam s fac i acum. Îns ea a început s cânte:

Numai gândul la tine

face s uit cele mai simple lucruri pe care fiecare trebuie s le fac … Era un lag r din anii ’30, scris de Ray Noble, i Janine îl cânta frumos, privindu-l în ochi pe Morrie. Eram uimit, înc o dat , de puterea lui de a scoate la iveal emo iile oamenilor care de obicei nu i le manifestau. Morrie a închis ochii ca absoarb notele. În timp ce vocea cald a so iei mele umplea camera, fa a lui se destindea într-un zâmbet larg. i, de i trupul îi era neclintit ca un sac de nisip, aproape c îl vedeai dansând pe din untru.

i v d chipul în orice floare, ochii în stelele de pe cer, doar gândul la tine, numai gândul la tine, dragostea mea… Când s-a oprit, Morrie a deschis ochii, iar lacrimile i s-au prelins pân la b rbie. În to i anii în care o ascultasem pe so ia mea cântând, nu o auzisem niciodat cântând ca atunci.

toria. Aproape to i cei pe care îi cuno team aveau o problem în privin a asta. Unii aveau probleme s intre într-o c snicie, al ii s ias dintr-una. Genera ia mea p rea c lupt înver unat cu responsabilitatea, ca i cum ar fi fost un crocodil dintr-o mla tin sumbr . M obi nuisem s merg la nun i, s felicit oameni i s fiu doar foarte pu in surprins când îl vedeam pe mire peste câ iva ani, în vreun restaurant al turi de o femeie mai tân , pe care o prezenta drept o prieten . tii, m-am desp it a a i pe dincolo…” spunea. De ce avem problemele astea? L-am întrebat pe Morrie despre asta. Dup ce a teptasem apte ani pân s o cer în c torie pe Janine, m întrebam dac oamenii de vârsta mea erau mai precau i decât cei dinaintea noastr sau erau pur i simplu mai egoi ti. Ei, îmi pare r u pentru genera ia ta, mi-a spuns Morrie. În cultura noastr este foarte important s ai pe cineva pe care s -l iube ti i s te iubeasc , pentru c mare parte din cultura asta nu î i poate oferi a a ceva. Dar s rmanii copii de azi fie sunt prea egoi ti ca s se implice într-o rela ie adev rat , fie se arunc cu capul înainte într-o c torie pentru ca ase luni mai târziu s divor eze. Nu tiu ce caut la cel lalt. Nu se

cunosc nici pe ei în i – cum ar putea s îl cunoasc pe cel cu care se c toresc? A oftat. Morrie sf tuise atât de mul i îndr gosti i neferici i în anii în care fusese profesor. Este trist, pentru c persoana iubit este atât de important . Î i dai seama de asta, mai ales atunci când e ti într-o situa ie ca a mea, atunci când nu i-e tocmai bine. Prietenii sunt grozavi, dar ei nu pot fi al turi de tine într-o noapte în care tu ti i nu reu ti s dormi i cineva trebuie s stea treaz lâng tine, s te lini teasc , s încerce s te ajute. Charlotte i Morrie se cunoscuser când erau studen i i erau c tori i de patruzeci i patru de ani. Îi priveam pe amândoi acum, ea amintindu-i i ia medicamentele sau masându-i gâtul sau vorbindu-i despre vreunul din fiii lor. Erau o echip , adesea nu aveau nevoie de mai mult de o privire ca s în eleag ce gândea cel lalt. Charlotte era o persoan retras , diferit de Morrie, dar tiam cât de mult o respecta el, pentru c uneori, în timp ce discutam, spunea: „Charlotte s-ar sup ra dac ar ti c vorbesc despre asta”, i se oprea. Era singurul motiv pentru care Morrie inea ceva pentru sine. Un lucru am înv at despre c torie, a continuat el. E ti pus la încercare. Descoperi cine

ti, cine este cel lalt i dac sunte i potrivi i sau nu. Exist vreun semn dup care s tii dac o snicie va merge sau nu? Morrie a zâmbit. Lucrurile nu sunt atât de simple, Mitch. tiu. i totu i, a spus el, sunt câteva reguli despre care tiu c sunt adev rate: dac nu v respecta i unul pe cel lalt, ve i avea multe necazuri. Dac nu ti i s face i compromisuri, ve i avea multe necazuri. Dac nu pute i vorbi deschis despre ce se întâmpl între voi, ve i avea multe necazuri. i dac nu ave i acelea i valori în via , ve i avea multe necazuri. Valorile voastre trebuie fie acelea i. i tii care este cea mai important dintre aceste valori, Mitch? Care? Credin a în importan a c toriei voastre. i-a tras nasul, apoi a închis ochii pentru o clip . Eu personal, a zâmbit cu ochii tot închi i, cred a te c tori este un lucru foarte important i pierzi enorm de mult dac nu o faci. A încheiat subiectul citând din poemul în care credea ca într-o rug ciune: „Iubi i-v , sau ve i pieri”.

Bine, întrebare, îi spun lui Morrie. Î i inea ochelarii cu degetele desc rnate deasupra pieptului, care se ridica i cobora cu fiecare respira ie chinuit . Care este întrebarea? spune el. i aminte ti Cartea lui Iov? Din Biblie? Exact. Iov este un om bun, dar Dumnezeu îl face s sufere. Ca s -i pun la încercare credin a. Îmi amintesc. Îi ia tot ce are, casa, banii, familia… S tatea. Îl îmboln ve te. Ca s -i încerce credin a. Exact. Ca s -i încerce credin a. M întreb… Ce te întrebi? Ce crezi despre asta? Morrie tu te violent. Mâinile îi tremur când le las în jos pe lâng corp. Cred, spune zâmbind, c Dumnezeu a exagerat. unsprezecea zi de mar i. Vorbim despre cultura noastr D mai tare.

Îl lovesc cu palmele pe spate. Mai tare. Dau din nou. Lâng umeri… nu mai jos. Morrie, îmbr cat în pantaloni de pijama, st întins în pat pe o parte, cu capul scufundat în perne, cu gura deschis . Terapeutul îmi arat cum fac s -i scot otrava din pl mâni – lucru care trebuia f cut în mod regulat acum, ca s nu i se solidifice i s poat respira în continuare. Am tiut… eu… c … dintot… deauna… ai. Vrut s … dai în mine, a optit Morrie. Da, am glumit eu lovind ritmic cu pumnul în pielea de alabastru de pe spatele lui. Asta e pentru nota aia de 9 pe care mi-ai dat-o în anul doi! Am râs cu to ii, un râs nervos care te apuc atunci când r ul î i d târcoale. Scena asta ar fi putut s fie haioas , dac n-ar fi însemnat ceea ce tiam cu to ii c este, ultimele exerci ii înainte de moarte. Boala lui Morrie se apropiase în mod periculos de limita lui de rezisten , de pl mânii lui. Profe ise c avea s moar sufocat, iar eu nu îmi puteam imagina un mod mai groaznic de a muri. Uneori închidea ochii încercând s trag aer pe gur i pe n ri i p rea c vrea s ridice o ancor .

Afar era r coare, un octombrie timpuriu, frunzele se adunau gr mezi pe peluzele din tot West Newton-ul. Fizioterapeutul lui Morrie venise mai devreme în acea zi i de obicei eu ie eam atunci când asistentele sau speciali tii aveau treab cu el. Dar pe m sur ce s pt mânile treceau i timpul nostru se împu ina, eram din ce în ce mai pu in con tient de stânjeneala fizic . Voiam s fiu acolo. Voiam s observ totul. Nu eram obi nuit cu asta, dar pân la urm nu eram obi nuit cu multe dintre lucrurile care se întâmplaser în aceste ultime luni în casa lui Morrie. a c l-am privit pe terapeut cum îl masa pe Morrie, lovindu-i coastele cu pumnul, întrebându-l dac simte cum se desface congestia. Iar când a cut o pauz , m-a întrebat dac nu vreau s încerc i eu. Am spus c da. Morrie, cu fa a în pern , a zâmbit u or. S nu dai prea tare, mi-a spus el. Sunt doar un biet b trân. Am b tut toba pe spatele lui i pe o parte i pe cealalt a a cum m-a înv at terapeutul. Nu-mi pl cea ideea c Morrie se afla întins în pat, oricare ar fi fost circumstan ele (ultimul lui aforism: „Dac ai c zut la pat, e ti mort” îmi suna continuu în urechi), chircit într-o rân , a a de mic, atât de pl pând, încât trupul lui p rea mai mult unul de

copil decât de b rbat. Îi observam paloarea pielii, bra ele atârnând moi i neputincioase. M gândeam cât de mult timp petreceam ca s ne model m corpul, ridicând greut i, f când abdomene, pentru ca în cele din urm , natura s ne ia totul înapoi. Sim eam sub degete carnea flasc de pe oasele lui Morrie i îl fr mântam cu putere, a a cum eram îndrumat. Adev rul este c deam cu pumnul în spatele lui, când de fapt a fi vrut s dau într-un perete. Mitch? a optit Morrie, cu vocea tremurându-i ca un pickhammer când îl loveam ritmic. Îhmmm? Când… i-am… dat… eu… 9? Morrie credea c oamenii sunt buni de la natur . Dar v zuse i cum se puteau transforma. Oamenii sunt r i doar atunci când sunt amenin i, mi-a spus într-o alt zi, asta face cultura noastr . Asta face economia noastr . Îi amenin . Chiar i oamenii care au slujbe, în economia noastr sunt amenin i, pentru c se tem s nu i le piard . i când e ti amenin at, începi s te gânde ti numai la tine. Începi s i faci zeu din ban. Totul face parte din cultura asta. A expirat adânc.

Acesta e motivul pentru care nu cred în cultura asta. Am dat din cap i i-am strâns mâna. Acum ne ineam de mân adesea. Asta era o alt schimbare pentru mine. F ceam în mod firesc lucruri care înainte m-ar fi f cut s m simt stânjenit sau dezgustat. Punga cateterului, legat la un tub care intra în el, se umplea cu un lichid verzui i z cea la picioarele mele, lâng scaunul lui. Cu câteva luni în urm , asta m-ar fi îngre at; acum era lipsit de relevan . La fel ca mirosul care persista în camer dup ce Morrie se u ura. Nu- i mai permitea luxul de a se plimba dintr-un loc în altul, de a închide u a b ii dup el, de a da cu un deodorant de camer când ie ea din baie. Via a lui erau acum patul, scaunul i cam atât. Dac via a mea ar fi fost înghesuit într-o astfel de cutiu , îndoiesc c a fi putut s miros mai bine. Uite ce în eleg eu prin a- i construi propria subcultur , a continuat Morrie. Nu înseamn s dispre uie ti toate regulile comunit ii tale. Nu umblu gol pe strad , de exemplu. Nu trec pe ro u la semafor. Pot s respect i s urmez legile mici. Dar lucrurile importante – cum gândesc, pe ce pun pre – pe acelea mi le aleg singur. Nu trebuie s la i pe nimeni – nicio societate – s le aleag în locul t u.

Uit -te în ce stare sunt eu. Lucrurile de care ar trebui s m simt stânjenit acum – faptul c nu mai pot s merg, c nu m mai pot terge la fund, m trezesc diminea a i încep s plâng – nu sunt ru inoase sau stânjenitoare în sinea lor. Acela i lucru e valabil pentru femeile care nu sunt de ajuns de slabe sau pentru b rba ii care nu sunt îndeajuns de boga i. Asta vrea cultura noastr ne fac s credem. S nu crezi a a ceva! L-am întrebat pe Morrie de ce nu se mutase în alt parte când fusese tân r. Unde? Nu tiu. În America de Sud. În Noua Guinee. Într-un loc mai pu in egoist decât Statele Unite. Fiecare societate are problemele ei, a spus Morrie, ridicând din sprâncene – singura mi care mai apropiat de o ridicare din umeri pe care o mai putea face. Nu prin fug schimbi o societate. Trebuie s te str duie ti s i creezi propria cultur . Uite cum st treaba, oriunde ai tr i, cel mai mare defect pe care noi, fiin ele umane, îl avem este c nu vedem în perspectiv . Nu vedem ceea ce am putea fi. Ar trebui s ne lu m în considerare poten ialul, încercând s devenim tot ceea ce am putea deveni. Dar dac e ti înconjurat de oameni care nu spun decât: „Vreau ce-i al meu acum”

ajungi s tr ie ti al turi de câ iva care au totul i de armata care îi ine în frâu pe cei mul i i s raci ca s nu se ridice s le ia acest tot. Morrie a privit peste um rul meu, spre fereastr . Mai auzeai uneori câte un camion trecând sau uieratul vântului. S-a uitat pentru o clipa la casele vecinilor, apoi a continuat: Problema este, Mitch, c nu vrem s credem cât de mult sem m unii cu al ii. Albi sau negri, catolici sau protestan i, b rba i sau femei. Dac am accepta c sem m unii cu al ii, am putea s ne dorim s fim uni i într-o singur mare familie pe lumea asta i am avea grij de familia asta ca de propria noastr familie. i crede-m , atunci când e ti pe moarte, vezi cât de adev rat este. Avem cu to ii acela i început – na terea – i acela i sfâr it – moartea. Deci, cât de diferi i putem fi? Investe te în familia uman . Investe te în oameni. Strânge laolalt o comunitate mic alc tuit din cei pe care îi iube ti i care te iubesc. Mi-a strâns mâna cu blânde e. I-am strâns-o i eu pu in mai tare. i ca la concursurile alea de la bâlci la care love ti cu ciocanul într-un disc de metal i te ui i s vezi cât de sus trimi i greutatea, vedeam cum c ldura trupului meu urc în pieptul lui Morrie, spre gât, obraji i spre ochi. A zâmbit.

La începutul vie ii, când suntem copii, avem nevoie de al ii ca s supravie uim, nu-i a a? Iar la sfâr itul vie ii, când ajungem ca mine, avem din nou nevoie de al ii ca s supravie uim, nu-i a a? Vocea lui s-a topit într-o oapt . Dar i între momentele acestea, avem nevoie de al ii, sta-i secretul. Mai târziu în dup -amiaza aceea, Connie i cu mine ne-am dus în dormitor ca s vedem verdictul în cazul lui O J. Simpson. Era o scen tensionat în care to i s-au întors cu fa a spre jura i, Simpson, în costumul lui albastru, înconjurat de o mic armat de avoca i, procurorii, care îl voiau dup gratiile de al turi. Când judec torul a citit verdictul – „Nevinovat” – Connie a scos un ip t. Oh, Doamne! Ne-am uitat cum Simpson î i îmbr a avoca ii. I-am ascultat pe comentatori încercând s explice ce se întâmplase. Am v zut mul imi de negri rb torind pe str zi în fa a tribunalului i mul imi de albi stând împietri i în restaurante. Decizia era considerat un moment de cotitur , chiar dac crime aveau loc în fiecare zi. Connie a ie it pe hol. zuse destul.

Am auzit u a de la biroul lui Morrie închizânduse. Priveam fix la ecranul televizorului. To i oamenii din lume se uit la chestia asta, miam spus în sinea mea. Apoi, din camera al turat , am auzit icnetele lui Morrie care era ridicat din fotoliu i am zâmbit. În vreme ce „Procesul secolului” se încheia în mod dramatic, b trânul meu profesor st tea pe toalet .

În 1979, un meci de baschet în sala de sport de la Brandeis. Echipa se descurc bine i suporterii încep s scandeze: „Suntem primii! Suntem cei mai buni!” Morrie e prin apropiere. Este nedumerit de ce aude. La un moment dat, în mijlocul unui „Suntem primii!” se ridic i strig : „Da’ ce e a a u s fii al doilea?” Studen ii se uit la el. Apoi înceteaz s strige. El se a az , zâmbind triumf tor. Audiovizualul Partea treia. Echipa de la Nightline a venit pentru a treia i ultima oar . Atmosfera era îns diferit de data asta. Era mai pu in un interviu i mai mult un trist

mas-bun. Ted Koppel sunase de mai multe ori înainte s vin : „Crezi c o s rezi ti?” Morrie nu era sigur c va putea. Sunt mai tot timpul obosit acum, Ted. i m sufoc foarte des. Dac nu o s pot s vorbesc, o s-o faci tu în locul meu? Koppel a acceptat. Apoi regizorul a ad ugat stoic: Dac nu vrei s faci asta, Morrie, nu e nimic, eu am s vin s -mi iau r mas-bun oricum. Mai târziu, Morrie avea s zâmbeasc mali ios: „L-am emo ionat”. i a a era. Koppel vorbea acum despre Morrie ca despre „un prieten”. B trânul meu profesor stârnise compasiune în sufletul celor din industria televiziunii. În dup -amiaza de vineri în care a avut loc interviul, Morrie purta aceea i c ma pe care o purtase cu o zi înainte. Acum î i mai schimba ma a la dou zile, iar aceleia înc nu-i venise rândul, a a c nu vedea niciun motiv s ias din rutin . Spre deosebire de celelalte dou întâlniri KoppelSchwartz, aceasta s-a desf urat doar în biroul lui Morrie, unde acesta devenise un prizonier intuit în fotoliu. Dup ce îl s rutase pe b trânul meu profesor la venire, era acum nevoit s se strecoare pe lâng bibliotec astfel încât s intre în cadru.

Înainte de a începe, Koppel îl întrebase despre evolu ia bolii: Cât de r u e, Morrie? Morrie a ridicat cu greutate o mân , pu in deasupra abdomenului. Doar atât mai putea. Koppel a priceput r spunsul. Camera s-a pornit – al treilea i cel din urm interviu. Koppel l-a întrebat pe Morrie dac îi era team de moartea care se apropia. Morrie i-a spus c nu; i întradev r nu îi mai era atât de team . Spunea c renun ase la multe din lumea exterioar , nu i se mai citeau ziarele atât de des, nu îl mai interesau scrisorile atât de mult, îns asculta din ce în ce mai mult muzic i privea pe fereastr cum frunzele î i schimbau culoarea. Morrie tia c erau i al i oameni care sufereau de ALS, unii chiar renumi i, ca Stephen Hawking, extraordinarul fizician i autor al Scurtei istorii a timpului. Tr ia cu o gaur în gât, vorbea printr-un sintetizator de voce i scria la o ma in cu ajutorul ochilor, în vreme ce un senzor prelucra mi rile. Era admirabil, dar Morrie nu voia s tr iasc a a. I-a spus lui Koppel c tia când va fi timpul s î i ia r mas-bun. Pentru mine, Ted, a tr i înseamn s pot interac iona cu ceilal i. Înseamn s îmi ar t emo iile i sentimentele. S pot vorbi cu ei. S

simt al turi de ei… A expirat adânc. Când asta nu se mai poate, Morrie nu mai e. Vorbeau ca doi prieteni. A a cum f cuse i în celelalte dou interviuri, Koppel l-a întrebat despre „testul cu tersul la fund” – sperând, probabil, la un r spuns amuzant. Dar Morrie era prea obosit fie i s mai zâmbeasc for at. A dat din cap. Când stau pe toalet , nu mai pot sta drept. M clatin tot timpul, a a c cineva trebuie s m sus in . Când termin, trebuie s m tearg . Cam aici s-a ajuns. I-a spus lui Koppel c voia s moar în pace. I-a împ rt it i ultimul lui aforism: Nu renun a prea devreme, dar nici nu te ag a prea tare. Koppel a dat din cap îndurerat. Nu trecuser decât ase luni de la prima emisiune, dar Morrie Schwartz era în mod evident pr bu it. Devenise o ruin în fa a publicului unei televiziuni na ionale, fusese personajul principal al unui miniserial al mor ii. Dar, în vreme ce trupul i se descompunea, personalitatea lui se descoperea din ce în ce mai str lucitoare. Spre sfâr itul interviului, camera s-a apropiat de Morrie; Koppel nu mai era în cadru – doar vocea i se auzea din fundal – i l-a întrebat pe b trânul

meu profesor dac avea ceva de comunicat milioanelor de oameni pe care îi impresionase. De i nu voise s sune a a, n-am putut s nu m gândesc c i se cerea, ca unui condamnat la moarte, s i in discursul de adio. Gândi i-v la cei din jurul vostru, a optit Morrie, i ave i grij unii de al ii. Dac am reu i s înv m lec iile astea, lumea ar fi un loc mult mai bun. A tras aer în piept, apoi a ad ugat mantra lui: „Iubi i-v , sau ve i pieri”. Interviul luase sfâr it. Dar nu se tie din ce motiv, cameramanul l sase camera s mearg i scena final a fost i ea înregistrat . Ai f cut o treab bun , a spus Koppel. Morrie a zâmbit u or. V-am dat ce-am avut, a optit el. Ca întotdeauna. Ted, boala asta bate la u a spiritului meu. Dar nu o s îl doboare. O s -mi ia trupul. Dar nu i sufletul. Koppel era gata s izbucneasc în lacrimi: Ai fost grozav. Crezi? Morrie i-a ridicat ochii spre tavan. Acum negociez cu El. Îl întreb: „O s-ajung înger?” Era prima dat când Morrie recuno tea c vorbea cu Dumnezeu.

dou sprezecea zi de mar i. Vorbim despre iertare. Iart -te pe tine însu i înainte de a muri. Apoi iart -i pe ceilal i. Asta se întâmpla la vreo dou zile dup interviul de la Nightline. Era întunecat i st tea s plou , iar Morrie se învelise cu plapuma. St team dinaintea fotoliului lui i-i ineam în bra e picioarele goale. Aveam o cutie cu o alifie din care luam i îi masam gleznele. Timp de luni de zile v zusem cum procedeaz asisten ii, iar acum, pentru a m apropia mai mult de Morrie, m oferisem s -l masez eu. Boala îi luase pân i posibilitatea de a- i mi ca degetele de la picioare, de i înc sim ea durerea, iar masajul i-o mai alina. De asemenea, lui Morrie îi cea pl cere s fie mângâiat i cocolo it. Iar eu eram gata de orice ar fi stat în puterile mele ca s îl fac fericit. Mitch, spuse el, revenind la subiectul discu iei, nu are niciun sens s fii înc ânat i zbun tor. Lucrurile astea – a oftat – pe astea le regret i eu. Mândria. Vanitatea. De ce facem ceea ce facem?

Întrebarea mea viza importan a iert rii. V zusem o mul ime de filme în care capul familiei, pe patul de moarte, î i cheam fiul înstr inat ca s se împace cu el înainte de a pleca dintre cei vii. M întrebam dac Morrie sim ea a a ceva, nevoia presant de a spune „Iart -m ” înainte de a muri. Morrie a dat din cap. Vezi sculptura aceea? A ar tat din cap spre un bust aflat sus pe un raft din cel lalt cap t al biroului. Nu îl remarcasem pân atunci. Era chipul turnat în bronz al unui rbat de vreo patruzeci de ani, cu papion i o claie de p r r sfirându-se pe frunte. Eu sunt, a spus Morrie. Mi l-a f cut un prieten acum treizeci de ani. Îl chema Norman. Petreceam mult timp împreun . Înotam. Ne plimbam prin New York. M-a dus acas la el în Cambridge i mia f cut acest bust în pivni . A durat câteva pt mâni, dar voia s ias bine. I-am studiat chipul. Era ciudat s vezi un Morrie tridimensional atât de s tos, de tân r, privindune de sus în vreme ce vorbeam. Chiar i în bronz, avea o privire ghidu i m gândeam c prietenul lui reu ise s -i surprind i spiritul. Ei bine, partea trist a pove tii este c Norman i so ia lui s-au mutat în Chicago. Un pic mai târziu, so ia mea, Charlotte, a trebuit s fac o

opera ie destul de serioas . Norman i so ia lui nau luat deloc leg tura cu noi. tiu c aflaser . Charlotte i cu mine am fost foarte sup ra i pentru nu au sunat s vad cum se simte. A a c am rupt rela ia cu ei. Peste ani, m-am mai întâlnit cu Norman i de fiecare dat a încercat s ne împ m, dar eu nu voiam. Nu eram mul umit de explica iile lui. Eram mândru. L-am îndep rtat. Glasul i s-a frânt. Mitch… acum câ iva ani… a murit de cancer. întristeaz foarte mult c nu m-am dus s -l d. C nu l-am iertat. Acum m doare atât de tare… Plângea, un plâns u or i t cut, i pentru c st tea cu capul pe spate, lacrimile i se rostogoleau de pe fa înainte de a ajunge la buze. Îmi pare r u, am spus eu. N-ai de ce, a optit el. E bine s plângi. Am continuat s îi masez t lpile neînsufle ite. A plâns câteva minute, singur cu amintirile lui. Nu trebuie s -i iert m doar pe ceilal i, Mitch, a optit el în cele din urm . Trebuie s ne iert m i pe noi în ine. Pe noi? Da. Pentru toate lucrurile pe care nu le-am cut. Pentru lucrurile pe care ar fi trebuit s le

facem. Nu po i s r mâi în epenit în regrete pentru ceea ce ar fi trebuit s se întâmple. Asta nu ajut deloc într-o situa ie ca a mea. Mi-am dorit întotdeauna s fac mai multe în domeniul meu; mi-am dorit s fi scris mai multe i. Eram tare sup rat pe mine din cauza asta. Acum îmi dau seama c n-a folosit la nimic. Încheie pacea. Trebuie s faci pace cu tine însu i i cu cei din jurul t u. M-am aplecat spre el ca s îi terg lacrimile cu un erve el. Morrie a clipit. Avea r suflarea grea, ca un sfor it u or. Iart -te pe tine însu i. Iart -i pe ceilal i. Nu mai a tepta, Mitch. Nu to i au timpul pe care îl am eu. Nu to i sunt a a de noroco i. Am aruncat erve elul la co i m-am întors la picioarele lui. Norocos? I-am strâns carnea împietrit , iar el nici n-a sim it. Tensiunea contrariilor, Mitch. i-aduci aminte? Lucrurile care merg în direc ii diferite? Îmi aduc aminte. Deplâng faptul c nu mai am timp, dar pre uiesc ansa pe care o am s îndrept lucrurile. Am r mas o vreme t cu i, în timp ce ploaia biciuia ferestrele. Hibiscusul din spatele lui era acolo, înc viu, mic, dar puternic. Mitch, a optit Morrie.

Da. Îi fr mântam degetele de la picioare, cufundat în ceea ce f ceam. Uit -te la mine. Mi-am ridicat privirea i am v zut o str lucire puternic în ochii lui. Nu tiu de ce te-ai întors la mine. Dar vreau s i spun… A f cut o pauz , vocea i s-a frânt. Dac ar fi fost s mai am un fiu, mi-ar fi pl cut s fii tu acela. Mi-am plecat ochii, fr mântând carnea muribund a t lpilor lui. Pentru o clip , mi-a fost team , ca i cum acceptarea cuvintelor lui ar fi însemnat s -mi tr dez tat l. Dar când am ridicat din nou privirea, l-am v zut pe Morrie zâmbind printre lacrimi i am tiut c nu putea fi vorba de tr dare într-un moment ca acesta. De fapt îmi era team s îmi iau r mas-bun.

Mi-am ales locul unde o s fiu îngropat. Unde? Nu departe de aici. Pe un deal, sub un copac, cu vedere spre un lac. E un loc foarte lini tit. Un loc bun de medita ie.

Ai de gând s meditezi acolo? Am de gând s mor acolo. Am sim it amândoi un nod în gât. Ai s vii în vizit ? În vizit ? S vii s st m de vorb . S fie mar i. Tu vii întotdeauna mar i. Noi suntem oameni de mar i. Exact. Oameni de mar i. Vino s st m de vorb , bine? i pierduse atât de repede vitalitatea. Uit -te la mine, îmi spune. Îl privesc. O s vii la mormântul meu? S -mi spui ce te fr mânt ? Ce m fr mânt ? Da. i ai s -mi r spunzi? O s i dau ceea ce pot. Nu fac asta tot timpul? Îmi imaginez cum va fi mormântul lui, cu vedere la lac, pe o bucat de câ iva metri de p mânt unde îl vor pune, îl vor acoperi cu rân i-i vor pune o piatr deasupra. Poate peste câteva s pt mâni? Peste câteva zile? M v d stând acolo singur, cu bra ele încruci ate peste genunchi, privind în gol. Nu va fi acela i lucru, spun eu, când n-o s te pot auzi vorbind.

Ah, s vorbesc… Închide ochii i zâmbe te. Î i spun eu cum facem. Dup ce mor, vorbe ti tu. i eu o s ascult. treisprezecea zi de mar i. Vorbim despre ziua perfect Morrie voia s fie incinerat. Discutase despre asta cu Charlotte i hot râser c a a era cel mai bine. Rabinul de la Brandeis, Al Axelrad – un prieten vechi pe care îl aleseser ca s oficieze ceremonia – venise s -l vad pe Morrie, iar Morrie îi spusese de planul lui de incinerare. Al? Da? S ai grij s nu m ard prea tare. Rabinul era uimit. Dar Morrie putea glumi pe seama trupului lui acum. Cu cât se apropia mai tare de sfâr it, cu atât îl privea mai mult doar ca pe un înveli , un recipient pentru suflet. Devenise oricum numai piele i os. Îi mai u or ca oricând s renun e la el. Ne temem atât de mult de întâlnirea cu moartea, mi-a spus Morrie în timp ce m a ezam. I-am aranjat microfonul, dar îi tot c dea. Morrie a tu it. Tu ea mai tot timpul acum.

Zilele trecute am citit o carte în care se spunea c , atunci când cineva moare în spital, îi trag un cear af peste cap i îi arunc trupul pe un tobogan, spre morg . Abia a teapt s nu-l mai vad . Oamenii se comport ca i cum moartea ar fi contagioas . tot foiam cu microfonul. Morrie mi-a privit mâinile. Dar nu e contagios, s tii. Moartea e la fel de natural ca i via a. Este parte din în elegerea pe care am f cut-o. A tu it din nou, eu m-am tras mai în spate i am teptat, preg tit pentru ceva grav. În ultima vreme Morrie avea nop i groaznice. Însp imânt toare. Nu putea dormi mai mult de câteva ore între accese violente de tuse. Asistentele veneau în dormitor i îl b teau pe spate încercând s scoat otrava. Chiar dac reu eau s îl fac s respire din nou normal – „normal” însemna cu ajutorul m tii de oxigen – lupta îl l sa f puteri pentru întreaga zi. Acum st tea cu tubul de oxigen în nas. Uram tubul acela. Pentru mine simboliza neputin a, îmi venea s i-l scot. Azi-noapte… spuse Morrie încet. Da? Azi-noapte?

… am avut un acces de tuse groaznic. A durat ore întregi. i nu credeam c o s rezist. Nu puteam respira. M sufocam. La un moment dat, am ame it… i m-a cuprins o stare de bine, am sim it c eram preg tit de plecare. A deschis larg ochii. Mitch, a fost un sentiment incredibil. S accep i ceea ce se întâmpl , s te lini te ti. M gândeam la un vis pe care l-am avut s pt mâna trecut : traversam un pod spre nic ieri. Înc un pas i treceam spre acel nic ieri. Dar nu ai f cut-o. Morrie a a teptat o clip . A dat din cap încet. Nu, n-am f cut-o. Dar am sim it c a putea so fac. În elegi? Asta e ceea ce c ut m cu to ii. S ne împ m cumva cu ideea mor ii. Dac am ti c în cele din urm ne vom împ ca într-un fel sau altul cu moartea, atunci am putea face ceea ce este cu adev rat greu. Ce anume? S ne împ m cu via a. A vrut s vad hibiscusul pe pervazul din spatele lui. L-am luat în mân i i l-am apropiat de ochi. A zâmbit. E normal s mori, a continuat el. Facem atâta tamtam pe chestia asta fiindc nu ne consider m

parte din natur . Credem c , fiind oameni, suntem mai presus de natur . A zâmbit spre plant . Dar nu suntem. Tot ce se na te moare. S-a uitat la mine. E ti de acord cu asta? Da. Bine, a optit, atunci, uite r splata. Uite în ce fel suntem diferi i de aceste minunate plante i animale. Atâta timp cât ne iubim unii pe ceilal i i ne amintim iubirea care ne-a legat, putem muri s plec m cu adev rat. Toat dragostea ta mâne aici. Toate amintirile r mân aici. Continui tr ie ti – în inimile celor pe care i-ai iubit de-a lungul vie ii. Vocea îi era gâjâit , ceea ce însemna c trebuia ia o mic pauz . Am pus planta pe pervaz i mam dus s închid casetofonul. Ultimul lucru pe care Morrie l-a spus înainte s -l opresc a fost: Moartea pune cap t unei vie i, dar nu i unei rela ii. Avusese loc o descoperire în ceea ce prive te tratamentul pentru ALS: un medicament experimental care câ tiga teren. Nu vindeca, dar întârzia, încetinea dec derea cu câteva luni. Morrie auzise despre el, dar era prea târziu. În

plus, nu putea face rost de medicament decât peste câteva luni. Nu-i de mine, a refuzat el. În tot timpul cât fusese bolnav, Morrie nu nutrise niciodat speran a c avea s se vindece. Era realist în privin a asta. Odat , l-am întrebat ce-ar fi dac cineva cu o baghet fermecat l-ar face din nou omul care fusese? A cl tinat din cap. Nu m-a întoarce. Sunt alt om acum. Am o alt atitudine. Îmi privesc corpul altfel decât am cut-o înainte. Sunt alt om fiindc încerc s sesc r spuns la marile întreb ri, la întreb rile ultime, la cele care nu vor s i dea pace. Asta e treaba, vezi. Odat ce ai prins gustul întreb rilor importante, nu le mai po i întoarce spatele. i care sunt întreb rile importante? A a cum v d eu lucrurile, au de-a face cu dragostea, responsabilitatea, spiritualitatea i luciditatea. i dac în momentul de fa a fi tos, m-ar preocupa în continuare. Ar fi trebuit m preocupe tot timpul. Am încercat s mi-l imaginez pe Morrie s tos. Am încercat s mi-l imaginez dând p turile la o parte i ridicându-se din fotoliu ca s ne plimb m amândoi prin cartier, a a cum obi nuiam s ne

plimb m prin campus. Mi-am dat seama atunci c trecuser aisprezece ani de când nu-l mai zusem stând în picioare. aisprezece ani? Dar dac ai avea o zi în care s fii perfect tos? L-am întrebat. Ce-ai vrea s faci? Dou zeci i patru de ore? Dou zeci i patru de ore. S vedem… M-a trezi de diminea , a face gimnastic , a lua un mic dejun copios cu chifle i ceai, m-a duce s înot, apoi mi-a invita prietenii la un prânz grozav. I-a ruga s vin câte unul, doi, ca s putem vorbi despre familiile lor, despre preocup rile lor, despre cât de mult însemn m unii pentru ceilal i. Apoi a vrea s m duc la o plimbare, într-o gr din cu mul i copaci, ca s le v d culorile, s privesc p rile, s m bucur de natura pe care nam mai v zut-o de atâta vreme. Iar seara, am merge cu to ii la un restaurant s mânc m ni te paste grozave, poate i friptur de ra – îmi place friptura de ra – apoi am dansa tot restul serii. A dansa cu toate doamnele dr gu e de acolo, pân la epuizare. Apoi a merge acas i a dormi un somn adânc. Asta-i tot? Asta-i tot.

Era atât de simplu. Atât de obi nuit. Eram chiar un pic dezam git. Îmi imaginasem c ar fi vrut s zboare în Italia sau s ia prânzul cu pre edintele sau s alerge pe plaj sau s încerce toate lucrurile exotice care-i treceau prin cap. Dup atâtea luni de zile, în care st tuse intuit la pat, neputând s i mi te picioarele – cum de i se p rea ideal o zi atât de obi nuit ? Apoi mi-am dat seama c tocmai asta era ideea. Înainte s plec, Morrie m-a întrebat dac putea s propun i el un subiect de discu ie. Fratele t u, a spus el. Un fior mi-a trecut pe ira spin rii. Nu tiu de unde tia Morrie c asta m preocupa. Încercasem pt mâni întregi s îl sun pe fratele meu în Spania i aflasem de la un prieten de-al lui c se ducea regulat la un spital din Amsterdam. Mitch, tiu c e dureros s nu po i fi al turi de cineva la care ii. Dar trebuie s te împaci cu dorin a lui. Poate c nu vrea s î i schimbi via a i obiceiurile. Poate c nu vrea s duc povara asta. Eu le spun tuturor celor pe care îi cunosc s î i continue via a a a cum o tiu ei – s nu i-o strice doar pentru c eu sunt pe moarte. Dar este fratele meu, i-am spus.

tiu, a r spuns Morrie. De-aia doare atât de tare. Mi-a venit în minte imaginea lui Peter, la opt ani cu p rul cârlion at vâlvoi i transpirat. Ne-am zut pe noi doi, luptându-ne în curtea casei, cu pantalonii p ta i de iarb în genunchi. L-am v zut cântând în fa a oglinzii, cu o perie în loc de microfon i ne-am v zut chi ind în pod, unde ne ascundeam când eram copii, punându-ne la încercare p rin ii care ne chemau la mas . Apoi l-am v zut adult, cum se îndep rta de noi, înalt i pl pând, cu fa a tras din cauza chimioterapiei. Morrie, i-am spus. De ce nu vrea s m vad ? trânul meu profesor a oftat. Nu exist o re et pentru rela ii. Trebuie negociate cu dragoste de c tre ambele p i, cu ceea ce vor, inând cont de ceea ce au nevoie, ceea ce pot face i de felul în care î i tr iesc via a. În afaceri, oamenii negociaz pentru a câ tiga. Negociaz ca s ob in ceea ce vor. Poate c te-ai obi nuit prea mult cu asta. Dragostea este altfel. Dragostea înseamn s fii preocupat de situa ia celuilalt la fel de mult ca de a ta. Ai petrecut momente deosebite cu fratele t u i acum ai pierdut ceea ce ai avut. Le vrei înapoi. Ai vrea s nu mai dispar . Dar asta face parte din

via . Te opre ti, o iei de la cap t, te opre ti, o iei de la cap t. L-am privit. i am v zut moartea din întreaga lume. M-am sim it neajutorat. O s g se ti calea spre fratele t u, a spus Morrie. De unde tii? Morrie a zâmbit. Pe mine m-ai reg sit, nu?

Am auzit o istorioar dr gu , zilele trecute, spune Morrie. Închide ochii pentru o clip i eu a tept. A a. Este povestea unui mic val, care se rostogole te prin ocean i se distreaz grozav. Se bucur de briz i de aerul curat pân când, deodat , vede un alt val în fa a lui, sp rgându-se de mal. „Doamne, e groaznic! spune valul. Asta o s se întâmple i cu mine!” Apoi apare un alt val. Îl vede pe primul val, speriat, i îl întreab : „De ce e ti trist?” Primul val îi spune: „Nu în elegi?! O s fim cu to ii zdrobi i! Noi, valurile, vom disp rea! E groaznic!”

Al doilea val îi spune: „Nu, nu în elegi. Tu nu ti val, e ti parte din ocean!”. Zâmbesc. Morrie închide din nou ochii. Parte din ocean, spune el, o parte din ocean. Îl privesc cum inspir , expir , inspir , expir . paisprezecea zi de mar i. Ne lu

mas-bun.

Era frig i întunecat când am urcat sc rile casei lui Morrie. Observam detalii, lucruri pe care nu le observasem în celelalte zile în care fusesem acolo. Linia dealului. Fa ada de piatr a casei. Plantele de pachysandra, tufele micu e. Mergeam încet, nu m gr beam, c lcând pe frunzele moarte i ude care se f ceau una cu p mântul sub picioarele mele. Charlotte m sunase cu o zi înainte ca s îmi spun c Morrie „nu se simte bine”. Era felul ei de a m în tiin a c ultimele zile veniser . Morrie anulase majoritatea întâlnirilor i dormea mai tot timpul, ceea ce nu-i st tea în fire. Niciodat nu-i pl cuse s doarm , mai cu seam atunci când putea sta de vorb . Vrea s vii s -l vezi, mi-a spus Charlotte, dar, Mitch… Da? E foarte sl bit.

Treptele de la intrare. Geamul u ii de intrare. Observ lucrurile acestea pe îndelete, cu aten ie, ca i cum le-a vedea pentru prima dat . Pip i casetofonul în geanta de pe um r, deschid fermoarul ca s m asigur c am casete. Nu tiu de ce. Întotdeauna am casete. Mi-a r spuns Connie. De obicei este zâmbitoare, acum îns e tras la fa . Abia i-am auzit salutul slab. Cum se simte? Nu prea bine, mi-a r spuns mu cându- i buza de jos. Nici nu vreau s m gândesc. ti i, e un om atât de dr gu . tiam. P cat. Charlotte a coborât în hol i m-a îmbr at. Mi-a spus c Morrie înc dormea, chiar dac era 10. Am intrat în buc rie. Am ajutat-o s fac un pic de ordine i am z rit cutiu ele de pastile, aliniate pe mas , o mic armat de solda i din plastic maro cu capace albe. B trânul meu profesor lua acum morfin ca s -i u ureze respira ia. Am pus mâncarea pe care o adusesem în frigider – sup , pr jituri cu legume, salat de ton. I-am cerut scuze lui Charlotte c le adusesem. Morrie nu mai mestecase asemenea mâncare de luni de zile, tiam amândoi asta, dar devenise o mic

tradi ie. Uneori, atunci când pierzi pe cineva, te ag i de orice po i. Am a teptat în living, acolo unde Morrie i Koppel f cuser primul interviu. Am citit ziarul aflat pe mas . Doi copii din Minnesota se jucaser cu pu ca tat lui i se împu caser . Un bebelu fusese g sit îngropat într-un container de gunoi pe o alee din Los Angeles. Am l sat ziarul i m-am uitat fix în emineul gol. Am b tut u or cu pantoful în podea. În cele din urm , am auzit u a deschizându-se i închizânduse, apoi pa ii lui Charlotte venind spre mine. Gata, a spus ea încet. Te poate primi. M-am ridicat i m-am îndreptat spre locul nostru obi nuit, apoi am v zut o femeie str in în cap tul holului, stând picior peste picior pe un scaun pliant, citind o carte. Era o asistent medical , dintre cele care-l supravegheau dou zeci i patru de ore. Biroul lui Morrie era gol. Eram nedumerit. Apoi m-am întors ezitând spre dormitor i l-am v zut acolo, în pat, învelit cu un cear af. Îl mai v zusem a doar o dat – în timpul masajului – i ecoul aforismului lui: „Dac ai c zut la pat, e ti mort” mi-a r sunat în urechi. Am intrat, str duindu-m s zâmbesc. Purta o pijama galben i era învelit de la piept în jos.

Forma trupului de-abia i se ghicea încât mi se rea c nu era nimic sub p tur . Era firav ca un copil. Avea gura deschis , iar pielea îi era palid i întins pe oasele pieptului. i-a îndreptat privirea spre mine i a încercat s vorbeasc , dar n-m auzit decât un murmur. Iat -l, mi-am spus, încercând s ar t toat bucuria pe care o mai puteam g si. A expirat adânc, a închis ochii, apoi a zâmbit, iar efortul f cut p rea c îl obose te. Dragul… meu prieten… a spus el în cele din urm . Eu sunt, prietenul t u, am spus. Nu m simt prea bine… azi. Mâine o s te sim i mai bine. A suflat cu greutate i s-a for at s dea din cap. Se lupta cu ceva sub cear afuri i mi-am dat seama încerca s ridice mâinile. ine… mi-a spus. Am tras deoparte p turile i i-am luat mâinile. Au disp rut în ale mele. M-am aplecat spre el, la câ iva centimetri de fa a lui. Era prima dat când îl vedeam neb rbierit, cu favori ii albi i mici în dev lm ie, ca i cum cineva î-ar fi pres rat sare pe b rbie i obraji. Cum de mai era energie în barba aia, când în trup p rea s -i fi secat?

Morrie, i-am spus încet. Domnu’ antrenor, m-a corectat. Domnu’ antrenor, am spus. Un fior m-a scuturat din cap pân -n picioare. Vorbea în reprize scurte, inspirând adânc i expirând cuvintele. Vocea îi era slab i aspr . Mirosea a alifie. Ai… un suflet bun. Un suflet bun. M-ai atins… a optit el. Mi-a dus mâinile spre inima lui. Aici. Am sim it un nod în gât. Domnu’ antrenor? Ah? Nu tiu s -mi iau r mas-bun. Mi-a mângâiat u or mâna, inând-o pe pieptul lui. A a… ne lu m. R mas-bun… A respirat u or, inspirând i expirând, îi sim eam coastele ridicându-se i coborând. Apoi m-a privit în ochi. Te… iubesc, a murmurat. i eu te iubesc, dom’ antrenor. tiu… i… mai tiu… ceva… Ce mai tii? C … Întotdeauna… m-ai iubit… A închis ochii i a început s plâng , cu fa a contorsionat ca a unui copil mic care nu tie cum îi func ioneaz canalele lacrimale. L-am strâns în

bra e câteva minute. I-am mângâiat pielea flasc . L-am mângâiat pe p r. Mi-am lipit palma de fa a lui i i-am sim it oasele fe ei atât de aproape de piele i lacrimile mici i ude, ca i cum ar fi picurat dintr-o pipet . Când respira ia i-a revenit la normal, mi-am rec tat vocea i i-am spus c era obosit, a a c aveam s vin mar ea viitoare, când speram s fie mai vioi. A pufnit u or, imitând atât cât mai putea un mic hohot de râs. Dar tot a sunat trist. Am luat de jos geanta cu casetofonul pe care nu apucasem s-o deschid. De ce îl mai adusesem oare? tiam c nu aveam s îl mai folosim niciodat . M-am aplecat i l-am s rutat, cu fa a lipit de a lui, barb lâng barb , piele lâng piele, stând a a, mai mult în speran a c asta îi va aduce car o secund de pl cere. Bine, atunci? am spus, tr gându-m de lâng el. Mi-am înghi it lacrimile, iar el i-a uguiat buzele i a ridicat din sprâncene v zându-mi expresia. Îmi place s cred c a fost o clip trec toare de satisfac ie pentru b trânul meu profesor: m cuse, în sfâr it, s plâng. Bine, atunci, a optit.

Absolvirea. Morrie a murit într-o sâmb diminea a. Toat familia era al turi de el în cas . Rob reu ise s ajung din Tokio – a apucat s i s rute tat l de r mas-bun – i Jon era acolo i bineîn eles, Charlotte i veri oara ei, Martha, care scrisese poezia care îl emo ionase atât de mult pe Morrie la înmormântarea lui „neoficial ”, poezia în care fusese asem nat cu un „sequoia blând”. Au dormit cu rândul la c tâiul lui. Morrie a intrat în com la dou zile dup ultima mea vizit , iar doctorul le spusese c se putea sfâr i dintr-o clip -ntr-alta. i totu i a mai rezistat, înc o dup amiaz grea, înc o noapte sumbr . În cele din urm , pe 4 noiembrie, când cei pe care îi iubea au sit pentru o clip camera ca s ia o cafea din buc rie, l sându-l singur pentru prima oar de când intrase în com , Morrie a încetat s mai respire. i s-a dus. Cred c inten ionat a murit a a. Cred c nu voia momente lacrimogene, nu voia pe nimeni care s fie martor la ultima lui suflare i s fie apoi urm rit de imaginea aceea, a a cum el fusese urm rit de telegrama care anun ase moartea

mamei sale i de imaginea cadavrului tat lui lui la morg . Cred c tia c se afla în patul lui, c toate ile i noti ele lui i hibiscusul erau acolo, lâng el. Voise s plece lini tit i a a a fost. Înmormântarea a avut loc într-o diminea întunecat , cu vânt puternic. Iarba era ud , iar cerul avea culoarea laptelui. St team cu to ii lâng groapa destul de aproape de lac încât puteam auzi apa clipocind la mal i ra ele scuturându- i penele. De i sute de oameni voiser s participe, Charlotte inuse ca aceast adunare s fie restrâns , doar câ iva prieteni apropia i i familia. Rabinul Axelrad a citit câ iva psalmi. David, fratele lui Morrie – care înc mai chiop ta dup poliomielita din copil rie – a ridicat lopata i a aruncat p mânt în mormânt, dup tradi ie. La un moment dat, când cenu a lui Morrie era pus în p mânt, am privit în jurul cimitirului. Morrie avea dreptate. Era într-adev r un loc minunat, copaci i iarb pe coama unui deal. Tu vorbe ti, eu ascult, îmi spusese. Am încercat s fac asta în gând i, spre fericirea mea, conversa ia imaginar p rea aproape fireasc . Mi-am privit mâinile, m-am uitat la ceas i mi-am dat seama de ce. Era mar i.

„Tat l meu a plecat dintre noi, luând cu cântecul lui frunzele copacilor (copil fiind, tiam c-oricând tata cânta, izvorul d uia ascultând)…” POEZIE DE E. E. CUMMINGS, CITIT LA ÎNMORMÂNTARE DE FIUL LUI MORRIE, ROB.

Concluzie. Privesc în urm la omul care eram înainte îl redescop r pe b trânul meu profesor. Vreau vorbesc cu omul acela. Vreau s -i spun de ce anume s se fereasc , ce gre eli s nu fac . Vreau îi spun s fie mai deschis, s nu se duc cu sacul la pomul l udat, s fie atent când vorbe te cu cei dragi, ca i cum ar fi ultima oar când îi aude. Dar cel mai mult a vrea s -i spun s se urce întrun avion i s se duc în vizit la un b trân dr gu din West Newton, Massachusetts, mai devreme, nu mai târziu, înainte ca b trânul s se îmboln veasc i s nu mai poat dansa. tiu c nu pot face asta. Niciunul dintre noi nu poate desface ceea ce a f cut, nu poate retr i o via deja trecut pe r boj. Un lucru am înv at de la profesorul Morrie Schwartz: în via nu e

niciodat prea târziu. El s-a tot schimbat pân în ultima clip . Nu mult dup moartea lui Morrie, am sunat la fratele meu în Spania. Am stat mult de vorb . I-am spus c îi respect dorin a de a sta deoparte, dar c tot ceea ce voiam era s inem leg tura – acum, în prezent, nu doar în trecut – ca s -l pot p stra în via a mea, atât cât voia s -mi permit . E ti singurul meu frate, i-am spus. Nu vreau te pierd. Te iubesc. Nu îi mai spusesem astfel de lucruri înainte. Câteva zile mai târziu, am primit un mesaj pe fax. Era scris cu litere mari, de tipar, f punctua ie, a a cum scrisese întotdeauna fratele meu. „BUN AM INTRAT ÎN ANII NOU ZECI!” a început. Mi-a povestit câteva istorioare, ce f cuse pt mâna aceea, câteva glume. Iar la sfâr it, s-a semnat astfel: AM ARSURI I DIAREE – VIA A E DE RAHAT. VORBIM MAI TÂRZIU? (semnat) FUNDUL AM RÂT. Am râs pân mi-au dat lacrimile. Cartea aceasta a fost în mare parte ideea lui Morrie. A numit-o „lucrarea noastr final ”.

Asemenea celor mai bune proiecte ale noastre, nea f cut s ne apropiem, iar Morrie a fost încântat când mai mul i editori i-au exprimat interesul, de i a murit înainte de a-i întâlni pe vreunul dintre ei. Banii din avans l-au ajutat pe Morrie s pl teasc imensele facturi pentru medicamente i amândoi eram recunosc tori pentru asta. Iar titlul ne-a venit într-o zi, pe când st team în biroul lui Morrie. Îi pl cea s dea nume lucr rilor. A avut mai multe idei. Dar când am spus: „Ce zici de Mar i cu Morrie”? A zâmbit aproape înro indu-se i am tiut c a a mâne. Dup ce a murit Morrie, am umblat prin cutiile cu hârtii din facultate. i am descoperit lucrarea final pe care o scrisesem pentru unul dintre cursurile lui. Era de acum dou zeci de ani. Pe prima pagin erau comentariile mele scrise cu creionul pentru Morrie, iar mai jos erau comentariile lui scrise cu negru. Ale mele începeau cu „Drag domnule antrenor…” Ale lui începeau cu „Drag juc torule…” Nu tiu de ce, dar când citesc astea, mi-e i mai dor de el. i avut vreodat cu adev rat un profesor? Cineva care v-a v zut ca pe un lucru necizelat, dar

pre ios, ca pe o bijuterie pe care, cu în elepciune, a lefuit-o i i-a dat str lucire? Dac ave i norocul da i peste asemenea profesori, ve i ti întotdeauna s g si i drumul înapoi. Uneori e doar în mintea voastr . Uneori se întâmpl la c tâiul patului lor. Ultimul curs din via a b trânului meu profesor a avut loc, o dat pe s pt mân , acas la el, lâng fereastra biroului lui de unde se vedea un hibiscus pitic cu flori roz. Cursul se inea mar ea. Nu era nevoie de c i. Tema era sensul vie ii. Profesorul preda din experien . i cursul continu . SFÂR IT

Mitch Albom – Mar i cu Morrie

MITCH ALBOM (n. 1958, Passaic, New Jersey), cunoscut romancier, comentator sportiv (Detroit Free Press), jurnalist de radio (ABC) i de televiziune („Sports Reporters“ de la ESPN) american, a absolvit sociologia la Brandeis University i a ob inut un MBA la Columbia University. Este autorul a opt romane: Live Albom I (1987), Bo: Bo Schembechler (1989), Live Albom II (1990), Live Albom III (1992), Fab Five: Basketball, Trash Talk, the American Dream (1993), Live Albom IV (1995), Tuesdays with Morrie: An Old Man, a Young Man, and Life's Greatest Lesson (1997), The Five People You Meet in Heaven (Cei cinci oameni pe care îi întâlnesti în rai (2003). Celebritatea i-a fost adus de Tuesdays with Morrie, roman bazat pe conversa iile avute cu un fost profesor de la Brandeis, suferind de

scleroz . Albom reconstituie emo ionantul portret al unui adevarat mentor, fericit i senin în asteptarea mor ii, de la care învat cum trebuie trait via a. Cartea s-a vândut in 5 milioane de exemplare, a fost ecranizat pentru televiziune i adaptat pentru teatru, publicat în 36 de ri i tradus în 31 de limbi. Într-un registru similar, Cei cinci oameni pe care îi întâlne ti în rai ne convinge c evenimentele mai mult sau mai putin importante ale vie ii noastre nu sunt întâmpl toare, ci apar in unei vaste re ele de existen e interconectate, în care pove tile individuale se suprapun, iar sacrificiile, loialitatea si dragostea afecteaz destinele celor din jur.

CUPRINS Programa de curs. ......................................................... 5 Compendiumul.............................................................. 7 Studentul..................................................................... 17 Audiovizualul. .............................................................. 22 Orientarea. .................................................................. 29 Sala de curs. ................................................................ 34 Înscrierea..................................................................... 42 Prima zi de mar i. Vorbim despre lume. ..................... 49 A doua zi de mar i. Vorbim despre auto comp timire.57 A treia zi de mar i. Vorbim despre regrete. ................ 63 Audiovizualul – Partea a doua ..................................... 70 Profesorul universitar.................................................. 74 A patra zi de mar i Vorbim despre moarte ................. 80 A cincea zi de mar i Vorbim despre familie. ................ 89 A asea zi de mar i Vorbim despre emo ii................... 99

Profesorul universitar. Partea a doua. ...................... 107 A aptea zi de mar i. Vorbim despre teama de trâne e. ................................................................. 114 A opta zi de mar i. Vorbim despre bani. ................... 121 A noua zi de mar i. Vorbim despre cum rezist dragostea. ................................................................. 128 A zecea zi de mar i. Vorbim despre c

torie. .......... 139

A unsprezecea zi de mar i. Vorbim despre cultura noastr . ..................................................................... 149 Audiovizualul – Partea a treia. .................................. 157 A dou sprezecea zi de mar i. Vorbim despre iertare.162 A treisprezecea zi de mar i. Vorbim despre ziua perfect . .................................................................... 168 A paisprezecea zi de mar i. Ne lu m r mas-bun. ...... 177 Absolvirea. ................................................................ 183 Concluzie. .................................................................. 185