Microclimatul Locului de Munca

MICROCLIMATUL LOCULUI DE MUNCA - MICROCLIMATUL sI HOMEOSTAZIA TERMICA A ORGANISMULUI A. DEFINIŢIE. Microclimatul locului de munca este determinat de temperatura si umiditatea aerului, curentii de aer si radiatiile calorice ale ambiantei de munca. Toti factorii de microclimat actioneaza combinat si concomitent asupra organismului uman. Temperatura aerului este determinanta, ceilalti parametri potentând sau diminuând efectele temperaturii. Microclimatul nefavorabil e definit ca ansamblul factorilor de microclimat a caror actiune combinata depaseste capacitatea adaptativa a organismului, suprasolicitând sistemul de termoreglare pentru mentinerea homeostaziei termice. Organismul devine poichiloterm la temperaturi corporale centrale peste 40,6° si sub 31°C. Temperaturile compatibile cu starea constienta sunt cuprinse între 32-43°, dar activitatea poate fi eficienta numai între 36-39°C. Moartea survine la temperaturi centrale ale organismului sub 24-25° si peste 42-43°C. Solicitarea termoreglarii determina stres termic. B. LOCURI DE MUNCĂ CU MICROCLIMAT NEFAVORABIL. în încaperile de munca microclimatul e influentat de clima regionala si variatiile acesteia dar depinde, în primul rând, de sursele de caldura, de încalzirea si ventilatia din interior. In aer liber microclimatul e dependent de variatiile exterioare încaperilor, care depind în primul rând de anotimp. Pentru medicina muncii e important sa distingem 3 tipuri de microclimat nefavorabil: cald uscat, cald umed sau rece. a) Principalele locuri de munca cu microclimat cald uscat sunt în: industria metalurgica la cuptoare, laminoare si în turnatorii; industria siderurgica la furnale înalte, în otelarii si turnatorii, la laminoare, cocserii, statii de prajire a minereurilor; industria constructoare de masini în turnatorii, la forje si tratamente termice; industria chimica si a cauciucului; rafinariile de petrol; industria sticlei; industria materialelor de constructii (ciment, var, caramizi, teracota, ceramica); industria alimentara de panificatie, biscuiti, paste fainoase; bucatariile din restaurante, cantine s.a.; aer liber în sezonul cald si uscat. b) Principalele locuri de munca cu microclimat cald umed sunt în: sectiile de vopsitorie din industria textila; Hiaturi, pentru nevoile procesului tehnologic; minele adânci; spalatorii; unele sectii din industria alimentara de zahar, bere, conserve; fabricile de sapun; tabacarii; procesul de fabricare a fetrului pentru palarii. c) Principalele locuri de munca cu microclimat rece se întâlnesc în aer liber, în perioadele reci ale anului: la exploatarile forestiere; în constructii; la conducerea locomotivelor cu aburi si a trenurilor de marfa; la conducerea tractoarelor; în militarie; în marina; la paza unor obiective; la carierele de piatra; la montarea si întretinerea retelelor electrice si a liniilor telefonice; în pescarie; la recoltarea stufului; în muncile agricole de toamna târzie (recoltari, însamântari). în spatii închise microclimatul rece se întâlneste în antrepozitele frigorifice de carne, legume si fructe, în fabricile de gheata si fabricile de bere. C. TERMOREGLAREA ORGANISMULUI. Homeostazia termica a organismului uman e rezultatul mentinerii echilibrului dintre termoproductie si termodispersie, printr-un ansamblu de mecanisme fiziologice care constituie termoreglarea. Termoproductia are loc prin metabolism si efort fizic, având la baza procese chimice (termoreglare chimica). O parte din caldura produsa în organism se consuma pentru necesitati fiziologice iar o parte este eliminata prin termodispersie (termoliza sau termoreglare fizica). Termoliza are loc în

proportie de 95% la nivelul pielii, 5% din caldura eliminându-se prin aerul expirat, urina si fecale. La nivelul pielii termoliza e realizata prin vasodilatatie cutanata si evaporarea transpiratiei. Caile termolizei sunt uscate (radiatie, convectie si conductibilitate) si umede (transpiratie). In conditii de confort termic, termoliza se realizeaza aproximativ în urmatoarele proportii pentru diferite cai: 45% prin radiatie, 30% prin convectie si conductibilitate si 25% prin evaporarea transpiratiei. Prin cresterea temperaturii aerului pierderea pe cai uscate scade, iar pe cale umeda (transpiratie) creste, la cea 35°, ce corespunde aproximativ temperaturii pielii, si peste 35°C, calea umeda devenind exclusiva. Termoliza depinde de influenta factorilor de microclimat, doar pierderea de caldura prin radiatie depinzând exclusiv de diferenta dintre tempera 333e47d tura suprafetei corpului si cea a suprafetelor înconjuratoare. Evaporarea transpiratiei e favorizata de curentii de aer si umiditatea scazuta. Prin transpiratie se pierd cea 0,58 kcal/l.; cantitatea maxima de apa pierduta pe aceasta cale se ridica la 7-8 l/8ore de munca, odata cu apa pierzându-se si clorura de sodiu, calciu s.a. substante. Centrii nervosi ai termoreglarii se afla în hipotalamus. D. ADAPTAREA ORGANISMULUI LA MICROCLIMAT NEFAVORABIL (ACLIMATIZAREA) a) Adaptarea la temperatura ridicata se realizeaza la omul sanatos în 7-9 zile si se consolideaza în câteva saptamâni, la unele persoane pâna la maximum 4-6 luni. Mecanismul principal al aclimatizarii la cald este perfectionarea termolizei, termogeneza fiind influentata mai putin, si doar daca exista expunere concomitenta la umiditate crescuta. La individul aclimatizat sudoratia se modifica cel mai mult: apare mai precoce si la temperaturi interne mai scazute; debitul sudoral creste, oboseala sudoratiei fiind mai tardiva; concentratia clorurii de sodiu în sudoare scade la cea 1/10 din concentratia plasmatica. Volumul sudoral poate atinge la un aclimatizat valori de cea 1 litru/ora când expunerea la caldura este de 8 ore pe zi, si pâna la 2-3 litri/ora când expunerea dureaza cel mult 1-2 ore. Circulatia periferica creste, usurând termodispersia pe cai uscate, si mentinând temperatura cutanata necesara evaporarii transpiratiei. întreruperea expunerii la temperatura înalta duce, dupa o anumita perioada, la pierderea aclimatizarii. b) Adaptarea la temperatura scazuta la omul sanatos se realizeaza în cea 3-4 saptamâni, cu urmatoarele modificari: declansarea prompta a reactiei de termoproductie, care uneori se manifesta prin frison; cresterea labilitatii tonusului vascular periferic, cu reactie vasoconstrictiva rapida prin trecerea la temperatura scazuta; reactie vasculara mai limitata si mai putin intensa; tensiune arteriala nemodificata; cresterea pragului de excitabilitate a termoreceptorilor la rece din piele si caile respiratorii, cu cresterea rezistentei la „raceli"; cresterea rezistentei generale la frig. BOLILE PROFESIONALE PRIN EXPUNERE LA TEMPERATURI ÎNALTE Afectiunile datorate temperaturilor înalte pot fi acute sau cronice. Formele acute fiind specifice, sunt considerate boli profesionale si vor fi declarate ca atare, pe când efectele cronice sunt nespecifice. Dupa mecanismele patogene, formele acute pot fi datorate fie suprasolicitarii mecanismelor termoreglarii fie cedarii acestora. Suprasolicitarea mecanismelor de termoreglare poate duce la: sincopa de caldura; dezechilibre ale apei si electrolitilor; anhidroza cutanata. Cedarea mecanismelor de termoreglare se manifesta sub forma de soc de caldura sau hiperpirexie. A.SINCOPA DE CĂLDURĂ (COLAPSUL DE CĂLDURĂ). Etiologic, intervin factori favorizanti si declansanti: lipsa de aclimatizare; ortostatismul prelungit; schimbarea

pozitiei prin trecerea brusca în ortostatism; efortul fizic; cresterea brusca a temperaturii si umiditatii aerului. Patogenic, se produce vasodilatatie periferica cu staza venoasa si hipotensiune. Colapsul tonusului vasomotor si staza duc la deficit în circulatia cerebrala. Forma usoara e caracterizata prin ameteli. Forma grava se manifesta prin: slabiciune; oboseala; neliniste; greata; senzatie de prabusire; vedere încetosata; senzatie de caldura sau frig. Obiectiv se constata paloare, bradicardie, hipotensiune, respiratie încetinita, transpiratii vizibile, corp relaxat, temperatura normala, usor scazuta sau usor crescuta. Evolutia poate duce pâna la colaps total, cu pierderea constientei. Daca se întreprind masuri adecvate, revenirea are loc rapid, în 1-2 ore. Diagnosticul diferential se face cu epilepsia, sincopa cardiaca, si cu alte forme patologice datorate caldurii (tulburari hidroelectrolitice, soc). Tratamentul consta în: scoaterea la loc racoros; repaus; cap în pozitie decliva; lichide racoritoare; ser fiziologic si glucoza (la necesitate). B. TULBURĂRILE HIDROELECTROLITICE se pot manifesta sub 4 forme: edemul caloric, deshidratarea, spolierea de sare si crampele calorice. a)Edemul caloric apare la neaclimatizati, în primele saptamâni de lucru. Patogenia e necunoscuta, presupunându-se mecanisme diverse: vasodilatatie cutanata; modificari ale bilantului hidric prin aport crescut de apa si sare. Diagnosticul se bazeaza pe aparitia de edeme, mai ales la picioare si glezne, care dispar în repaus si la loc racoros, care vor trebui diferentiate de edemele cardiace sau renale. Tratamentul consta în întreruperea ortostatismului si repaus în ambianta termica neutra. Edemele calorice se pot preveni prin gradarea expunerii la caldura în prima saptamâna de lucru, si ingestia rationala de apa si sare. b) Deshidratarea are drept cauza pierderea de apa prin transpiratie, insuficient înlocuita. Patogenia implica urmatoarele procese: de la pierderea normala de apa de cea 1 litru/24 ore se ajunge la pierderi de cea 1 litru/ora, la 8 si chiar pâna la 10 litri/zi, ducând la oligurie, scaderea volumului si cresterea osmolaritatii lichidului extracelular, deshidratare celulara prin trecerea apei în spatiul extracelular, colaps. Factorii favorizanti sunt intensificarea efortului fizic, cresterea brusca a debitului sudoral si gastroenteritele intercurente. In raport de gravitate, exista 4 forme clinice. în forma usoara, deficitul de apa nu depaseste 2% din greutatea corporala (cea 1 litru pentru un om de 70 kg), aparând doar senzatia de sete. In forma moderata si în cea grava, deficitul poate atinge cel mult 6% din greutatea corporala (4,5 1), aparând sete intensa, oligurie, tahicardie, hiperpirexie rectala (cu cea 2°C), oboseala, slabiciune, uscaciunea mucoasei bucale, si dificultati în ingestia de lichide si alimente. In forma severa, deficitul depaseste de obicei 7% din greutatea corporala (5-10 1), manifestarile mentionate devenind foarte intense, aparând în plus si tulburari psihice cu delir si adinamie. La un deficit de cea 15% apar colapsul, coma, apoi moartea. Diagnosticul se bazeaza pe: prezenta oliguriei cu sare; cresterea clorurii de sodiu în plasma; hiperproteinemie usoara si uremie; modificari ale hematocritului; sudoare hipotona; pierderile de apa si cele de sare pot coexista, una fiind însa cel mai des dominanta, mai ales pierderile de apa. Tratamentul în forma usoara consta în ingestia (în timpul liber) de lichide reci sub forma de apa, limonada, lapte sau ceai pâna la înlocuirea pierderilor. In forma grava sau severa se impune hidratarea per os cu 6-8 litri apa în primele 24 de ore, si apoi dupa necesitati; calea intravenoasa se impune când bolnavul e inconstient. Repausul la camera e obligatoriu. c) Spolierea de sare apare mai ales la neaclimatizati care beau apa fara sare. Patogenic, spolierea de sare prin transpiratie depaseste 4 g/litru apa, deci 15-20 g/zi, ingestia si eliminarea normale fiind de cea 10 g/zi. Cresterea sodiului extracelular determina

deshidratare extracelulara si hiperhidratare celulara. Când pierderea de sodiu atinge 50% din cantitatea sa din organism, hipovolemia si hemoconcentratia se accentueaza, uremia creste. La uremia prin hemoconcentratie se poate adauga o noua retentie de uree când* apar hipotensiunea si insuficienta circulatorie, cu scaderea debitului renal. Uremia determina greturi si varsaturi, care scad si ele ingestia de sare, instalându-se astfel un cerc vicios. La aclimatizati echilibrul hidrosalin e mentinut prin reabsorbtia de sodiu si clor în tubii renali, continutul în clorura de sodiu al transpiratiei fiind scazut, sub 1/10 din continutul plasmatic, adica sub lg/1. Clinic, evolutia are loc în 3 stadii, care sunt si forme clinice. La un deficit de sare de 0,5 g/kc, dupa 3-5 zile apar oboseala si ameteli, forma fiind usoara. La un deficit de 0,5-0,75 g/kc, manifestarile se intensifica, adaugându-se greturi, crampe musculare si uneori varsaturi (daca apare febra si diaree se impune diferentierea de abdomenul acut sau de o infectie digestiva intercurenta), aceste manifestari corespunzând formei medii. O spoliere de sare peste 0,75 g/kc da o forma grava, caracterizata prin intensificarea simptomelor si semnelor mentionate, la care se adauga hipotensiune si uneori soc oligoemic. Diagnosticul obiectiv se bazeaza pe scaderea natriuriei sub 85 mEq/1, cresterea hemoconcentratiei si a hematocritului, a proteinelor si ureei sanguine. Se impune diferentierea de o afectiune renala. Tratamentul consta în: repaus la pat într-o camera racoroasa; asigurarea a cel putin 20 g sare/zi prin alimente, bauturi, perfuzie cu ser fiziologic 2-4 litri în primele 12-24 ore, din care primul litru în prima ora. Se va urmari evolutia natriuriei care trebuie sa se refaca, în forma usoara ea fiind scazuta, în forma medie aproape absenta, iar în forma severa lipsind complet. d) Crampele calorice apar, ca si spolierea de sare, prin expunere la caldura însotita de efort fizic. Patogenia e insuficient cunoscuta. Nu exista o diferentiere clara fata de patogenia crampelor musculare care pot apare prin spoliere de sare, cu o supradilutie a celulelor musculare si scaderea solubilitatii miozinei; mecanismele par a fi în general asemanatoare. Clinic exista însa diferente, în crampele calorice starea generala nefiind afectata ca în spolierea de sare. Nu s-au gasit modificari semnificative în ce priveste echilibrul acido-bazic, metabolismul calciului, magneziului, potasiului, glucozei si acidului lactic. Diagnosticul se bazeaza pe aparitia la sfârsitul zilei de munca sau dupa terminarea acesteia, uneori chiar seara, a unor crampe ale musculaturii striate cu caracter izolat, preponderent la musculatura solicitata prin efort a membrelor inferioare sau bratelor. In forma usoara durerea e moderata, crampele dureaza 1-2 minute, dupa care dispar spontan, reaparând la intervale neregulate. In forma severa muschiul e contractat si foarte dureros, globulos, crampa dureaza 2-3 minute, pentru a reapare dupa o pauza de alte câteva minute. Obiectiv se constata o usoara tahicardie, cresterea usoara a temperaturii corporale imediat dupa efort, scaderea clorului si sodiului seric, si o natriurie foarte scazuta. Fenomenele diminueaza de obicei în cea 2 ore, durând însa uneori pâna la 6-8 ore. Diagnosticul diferential se face cu: spolierea de sare, în care starea generala e afectata; tetania, testele pentru tetanie fiind pozitive, mâna prezentând flexia metacarpienilor, falangelor si extensorilor interfalangieni. Tratamentul în forma severa se face prin administrare intravenoasa de ser fiziologic 0,5llitru, din care 0,25 litri în primele 5-10 minute; solutia hipertona (5%) se administreaza în cantitati mici. Se continua cu ingestia de lichide si alimente sarate, pâna la normalizare. Dupa încetarea crampelor, e necesar un repaus de 24 de ore C. sOCUL TERMIC apare la temperaturi ambiante crescute, cu umiditate mare, radiatii calorice si lipsa curentilor de aer, în prezenta efortului fizic. Factorii predispozanti sunt: lipsa aclimatizarii; obezitatea; afectiunile degenerative ale cordului si vaselor, cu scaderea capacitatii de transport a caldurii din profunzime spre suprafata corpului; alcoolismul, chiar la aclimatizati; deshidratarea. Patogenia e insuficient clarificata, pentru explicarea hipertermiei fiind emise diferite ipoteze: tulburarea termoreglarii prin actiunea directa a caldurii asupra centrilor de termoreglare; evaporarea redusa a transpiratiei din cauza

umiditatii crescute a aerului; „oboseala" glandelor sudoripare. Anatomopatologic, prin actiunea hipertermiei pot apare: degenerescente ale neuronilor si înlocuirea lor cu celule gliale în cortex, cerebel si ganglioni bazali; hemoragii tisulare parenchimatoase si degenerescenta în focar prin anoxie si colaps circulator; ipotetic, caldura ar putea provoca denaturarea si inactivarea enzimelor si a altor proteine. Clinic, debutul poate fi brusc, fara perioada prodromala, cu pierderea constientei, sau lent, pâna la 5 zile, cu ameteli, slabiciune, sincopa, greturi, varsaturi, uneori crampe musculare si dispnee; încetarea sudoratiei precede socul. Perioada de stare e caracterizata prin 3 semne importante pentru diagnostic: anhidroza întregii suprafete cutanate, pielea fiind calda si uscata, congestionata si uneori cianotica, în cazuri severe aparând si petesii; hipertermia de 41-43°C; prezenta simptomelor si semnelor de atingere cerebrala, cu usoara confuzie si dezorientare, urmate de delir, convulsii si coma. Colapsul central sau periferic e inconstant. In faza avansata pot apare semne de soc: paloare, cianoza, hipotensiune, tahicardie, oligurie; acestea agraveaza prognosticul. Prin examene de laborator se poate face diagnosticul diferential si aprecia gravitatea bolii, cu urmatoarele mentiuni: nu apar modificari electrolitice în sânge sau hemoconcentratie, cu exceptia unei usoare cresteri a ureei si azotului neproteic în rare cazuri; hiperkaliemia e semn de prognostic grav; uneori apar leucocitoza si trombopenie; e posibila si afectarea hepatica, cu cresterea bilirubinei serice si icter. Evolutia este diferita. Mortalitatea peste 10%, de obicei în primele 24 de ore, depinde de promptitudinea si corectitudinea interventiei. E posibila revenirea completa, dar cu persistenta unor tulburari ca: instabilitate timp de 3-21 zile a temperaturii corporale, cu posibilitatea unei noi cresteri; revenire lenta, dupa mai multe zile, a sudoratiei normale; instalarea unor sechele cu tulburari mintale, în caz de coma prelungita; hipersusceptibilitate la noi socuri. Tratamentul consta în: scoaterea imediata din mediul cu temperatura crescuta si plasarea într-o camera racoroasa; racirea fortata prin imersie în baie cu gheata, aplicarea de cearsafuri ude, dus de aer rece si uscat, racirea întrerupându-se când temperatura rectala scazut la 39°C; masaj puternic a trunchiului si membrelor pentru activarea circulatiei; repaus în continuare; tratarea unui alt eventual soc, prin oxigenoterapie si vasopresoare. D. EFECTELE NESPECIFICE ALE EXPUNERII LA TEMPERATURI ÎNALTE. Temperaturile înalte pot favoriza aparitia unor tulburari sau agrava unele afectiuni preexistente. La nivelul aparatului cardiovascular: poate apare hipotensiune arteriala; hipertensiunea arteriala poate suferi modificari datorate suprasolicitarii cardiovasculare, efectele fiind însa diferite dupa individ; poate fi favorizata ateroscleroza coronariana. Din cauza scaderii diurezei, eliminarea renala a apei scazând sub 50-75% (normal) chiar pâna la 10-15% din totalul apei eliminate din organism, urina se concentreaza, putând apare albuminurie, hematurie si chiar cilindrurie, sodiul urinar scade, litiaza renala poate fi agravata. Din cauza scaderii irigatiei viscerale apare o hipofunctie a glandelor secretorii gastrice, pe când consumul crescut de apa dilueaza sucul gastric, acesta devenind hipoacid; sunt favorizate fenomenele dispeptice, uneori si tulburarile motorii gastrice, hipotonia putând duce la dilatarea stomacului; scaderea puterii antiseptice a sucului gastric favorizeaza gastritele si enterocolitele. Sunt favorizate dermatozele cronice, hiperhidroza si piodermitele. Ar putea fi favorizate si polinevritele (discutabil), psihonevrozele, endarterita obliteranta. S-au mai semnalat scaderea ponderala si bradicardia. Scaderea randamentului si cresterea riscului de accidente sunt de asemenea posibile. E. PROFILAXIA. Exista numeroase masuri tehnico-organizatorice ce pot fi aplicate profilactic: termoizolarea surselor de caldura poate fi realizata cu perdele de apa sau usi metalice cu pereti dubli prin care circula apa, instalate la gura cuptoarelor, sau prin utilizarea de paravane ori scuturi din caramida refractara sau metal cu suprafata lucioasa, sau de paravane racite cu apa s.a. Pentru prevenirea emisiei de caldura sau radiatii calorice pe platformele de lucru, sursele de caldura ale cuptoarelor si instalatiilor de prelucrare a

unor materiale încalzite (metal, sticla s.a.) trebuie amplasate rational în spatiu. Reducerea efortului fizic, automatizarea proceselor producatoare de caldura, ventilatia generala sau locala prin dusuri de aer sau instalatii de conditionare s.a. urmaresc de asemenea respectarea normelor de microclimat si a parametrilor specifici de mediu si fiziologici. îmbracamintea de protectie trebuie confectionata din materiale poroase si rau conducatoare de caldura, si va fi de culoare deschisa, rezistenta la umezeala, si suficient de larga. In conditiile speciale din otelarii, la furnale, la samotarea cuptoarelor s.a. asemenea, se recomanda costume din tesaturi metalizate sau materiale termoizolante, uneori ventilate. Pentru fata, mâini si picioare exista echipamente specifice de protectie. Organizarea muncii va avea în vedere acordarea de pauze pe principii fiziologice. La temperaturi peste 30°C: se vor asigura spatii fixe sau mobile cu microclimat corespunzator, pentru odihna; se vor instala dusuri de aer, cu respectarea normelor în vigoare privind temperatura, umiditatea si viteza curentului de aer, în functie de nivelul radiatiei calorice si intensitatea efortului; se vor asigura posibilitati de stropire a corpului cu apa. Masurile medicale sunt multiple. în ce priveste regimul hidrosalin, când temperatura depaseste constant 30°C, se va asigura apa carbogazoasa salina (lg NaCl/1), 2-4 l/persoana/schimb, cu o temperatura de 16-18°C (NGPM/2002, art.538). Este recomandabila o diferentiere între neaclimatizati si aclimatizati. La neaclimatizati cu stres termic mare si efort fizic, se poate creste concentratia NaCl în apa carbogazoasa pâna la 2 g/l, precum si ingestia de sare prin alimente. La aclimatizati cu stres termic moderat, se recomanda ingestia de apa proaspata la 14-16°C, în cantitati mici de cea 250 ml odata; în stresul mare, cu pierdere de cea 1 litru apa/ora, se recomanda ingestia de 4-6 1 apa pe schimb, restul pierderii fiind compensat în timpul liber. In ce priveste regimul alimentar, se va avea în vedere înlocuirea pierderilor energetice prin efort si microclimat si a celor de vitamine si saruri minerale, recomandându-se legume si fructe, sucuri nefermentate si citronade. Educatia pentru sanatate va fi axata pe regimul de munca si odihna, regimul hidrosalin si alimentatie. In ce priveste examenul medical la angajare si controlul medical periodic, se vor respecta prevederile din NGPM/2002, anexa nr. 7, fisa 106 (temperatura ridicata). Bolile profesionale declarabile sunt socul caloric, colapsul caloric si crampele calorice, iar dintre bolile legate de profesie se mentioneaza hipertensiunea arteriala (temperatura si radiatii calorice crescute) si afectiunile digestive (temperatura ridicata). BOLILE PROFESIONALE PRIN EXPUNERE LA TEMPERATURI SCĂZUTE Se au în vedere 2 categorii de afectiuni, dupa cum actiunea temperaturii scazute e directa sau indirecta. Afectiunile prin actiune directa, rare si accidentale, sunt datorate fie solicitarii mecanismelor de termoreglare locala (degeraturile), fie depasirii capacitatii de termoreglare generala (hipotermia). Ele vor fi declarate ca boli profesionale. Prin actiune indirecta, temperatura scazuta poate favoriza asa numitele afectiuni „a frigore". A. DEGERATURILE sunt datorate actiunii locale a,frigului. Etiologic e vorba de temperatura scazuta cu umiditate crescuta, actionând asupra extremitatilor neprotejate ale corpului. Patogenic intervin urmatoarele mecanisme: vasoconstrictia, cu scaderea aportului de sânge si a temperaturii locale; tulburari circulatorii; perturbarea echilibrului metabolic si a permeabilitatii membranei celulare care se instaleaza treptat, înca înainte de punctul de înghet; înghetarea extracelulara, urmata de deshidratarea celulei si distrugerea tesuturilor. Diagnosticul este usor, cunoscând expunerea si facând examenul clinic. Localizarea mai frecventa e la nivelul degetelor mâinii sau piciorului, fiind mai rara la nas, pavilionul urechii sau obraji. Initial apare senzatia de rece, cu dureri si parestezii (amorteli, furnicaturi), urmate de semne de ischemie locala cu paloare, hipotermie si hipoestezie pâna

la anestezie. Acestea pot dispare în 12-24 de ore daca expunerea înceteaza, sau evolueaza spre necroza tisulara cu inflamatie periferica. Degeraturile pot fi de 4 grade: în gradul 1 stratul bazai nu e depasit, existând doar o hiperemie locala superficiala; gradul al 2-lea e caracterizat prin aparitia de flictene, dar fara depasirea stratului bazai; în gradul al 3-lea necroza cutanata e profunda si completa, iar în gradul al 4-lea ea se extinde si la tesuturile profunde, tendoane, oase si articulatii, eventual si cu alterarea starii generale. Degeratura se poate vindeca complet dar, mai ales la debili si bolnavi, pot apare infectii secundare, rareori cu anaerobi sau bacili tetanici; în unele cazuri se impune amputarea extremitatii. Tratamentul consta în: scoaterea din mediul rece si introducerea bolnavului într-o încapere încalzita; efectuarea unui usor masaj al zonei afectate, fiind contraindicate frectia energica cu zapada si întârzierea aplicarii caldurii; adoptarea în pat a unei pozitii cu extremitatea afectata usor ridicata; administrarea de bauturi calde si tonifiante generale. Dupa un tratament chirurgical, plastic sau cu amputare, se recomanda fizioterapie sau gimnastica medicala. B.HIPOTERMIA (ÎNGHEŢAREA GENERALĂ). Etiologia implica temperatura scazuta cu umezeala, vânt si umezirea hainelor care favorizeaza evaporarea. Factorii favorizanti sunt: vârsta înaintata; traumatismele; oboseala; debilitatea; bolile cronice prelungite cu stari carentiale, cum sunt diabetul, mixedemul, anemia, insuficienta renala sau hepatica s.a.; leziunile sistemului nervos central cu tulburari vasomotorii importante; alcoolismul; lipsa de miscare. Patogenia e complexa. Expunerea la frig timp de câteva ore, cu o pierdere de caldura sub 3-4 kcal/min, poate fi compensata, echilibrul termic fiind mentinut. Pierderea a 4-5 kcal/min duce la scaderea în trepte succesive a temperaturii corporale, întrucât regiunile profunde cedeaza rapid caldura catre regiunile superficiale, pentru a le apara de frig, explicându-se astfel aparitia hiperemiei cutanate. Când temperatura corporala a scazut la 30°C, apare o încetinire a scaderii temperaturii^ un fel de efort extrem, dupa care temperatura scade rapid, cedând, putând surveni moartea. Efectele scaderii temperaturii corporale sunt: deprimarea functionala a tuturor tesuturilor, organelor si sistemelor, cu scaderea metabolismului; o stare confuzionala, desi sistemul nervos central e cel mai rezistent la aceasta scadere; cordul fiind foarte sensibil, la 29°C apare fibrilatia atriala, urmata uneori de fibrilatie ventriculara, prin mecanisme reflexe cu punct de plecare nervos-central; tulburari hemodinamice, prin cresterea vâscozitatii sângelui si perturbari metabolice. Clinic se disting 2 faze evolutive, prima de aparare si a doua de epurare. In faza de aparare, dupa frison apar dureri musculare, reflexe exagerate, poliurie, polipnee, tahicardie si cresterea tensiunii arteriale. în faza de epuizare se instaleaza bradicardie, bradipnee, respiratie superficiala, hipotensiune arteriala, adinamie, tulburari psihice cu scaderea capacitatii de concentrare, indiferenta si confuzie, urmând pierderea constientei si moarte prin stop cardiac. La debili, faza de aparare poate lipsi. S-au descris 3 forme clinice. In forma usoara temperatura corpului scade la 35-32°C, aparând o lentoare a ideatiei si dizartrie compensata. In forma moderata temperatura e între 32-24°C, cu deprimare metabolica, bradicardie si bradipnee, hipotensiune arteriala si obnubilare. Informa severa temperatura scade sub 24°C, cu instalarea comei, urmata de moarte prin fibrilatie ventriculara. Tratamentul are la baza 2 principii: pastrarea caldurii corpului si încalzirea. Bolnavul trebuie plasat într-un sac de dormit sau o patura, si acoperit cu paturi impermeabile la umezeala si vânt. Se vor aplica sticle cu apa calda si se vor administra bauturi fierbinti. Se va aplica un tratament energic prin imersie totala în apa calda de 3435°C, crescând apoi temperatura apei la 40-43°C în urmatoarele 5-10 minute. Când temperatura corpului a revenit aproape de normal, bolnavul va ramâne în repaus la pat, fiind bine acoperit. La necesitate se mai pot administra perfuzii cu ser fiziologic, glucoza si vitamina C si, dupa caz, se poate recurge la oxigenoterapie, respiratie artificiala sau masaj cardiac.

C. BOLILE „A FRIGORE" sunt afectiuni favorizate de temperatura scazuta, variatiile bruste de temperatura cu trecere de la cald la frig, umiditatea crescuta si curentii de aer. Patogenic, trecerea de la cald la rece, când vasodilatatia cutanata e masiva si transpiratia prezenta, produce o crestere intensa a pierderii de caldura, în conditiile în care centrii termoreglarii au fost frânati anterior de temperatura înalta. Prin scaderea activitatii fagocitare si a titrului aglutininelor, organismul e predispus la infectii. Formele clinice sunt variate: la nivelul aparatului respirator pot apare rinite, faringite, laringite, bronsite, bronhopeumopatii, pneumopatii; la nivelul aparatului cardiovascular sunt favorizate endarterita obliteranta, cardiopatia ischemica, hipertensiunea arteriala; la nivelul aparatului locomotor pot apare reumatism poliarticular acut, artroze, lombosciatica s.a.; mai pot apare si afectiuni renale (glomerulonefrita acuta difuza), neurologice (nevrite, nevralgii) s.a. D. PROFILAXIE. Dintre masurile tehnico-organizatorice fac parte: etansarea deschiderilor spre exterior (usi, ferestre); instalarea de perdele din materiale izolatoare sau de aer cald în fata usilor; introducerea de sisteme adecvate de încalzire, dificil de realizat în halele mari; evitarea muncilor usoare, fiind recomandat efortul fizic; instituirea masurilor de protectie a muncii, pentru prevenirea accidentelor; acordarea de pauze petrecute în spatii fixe sau mobile, climatizate sau încalzite, cu posibilitati de uscare a hainelor; protejarea prin îmbracaminte din materiale izolatoare si impermeabile, cu mai multe straturi, si cu spatiu subvestimentar suficient; calirea organismului prin factori naturali, exercitii fizice si sport; alimentatie echilibrata, care sa acopere necesitatile energetice. La locurile de munca cu temperaturi scazute (sub 5°C), se va asigura ceai fierbinte, (0,5-1 l/persoana/schimb ). Examenul medical la angajare si controlul medical periodic se vor efectua tinând cont de NGPM/2002, anexa nr. 7, fisa 107(temperatura scazuta artificial sub 10°C). Bolile profesionale declarabile sunt hipotermia, degeraturile, urticaria (temperaturi extreme), artrozele cronice si periartritele (microclimat nefavorabil); dintre bolile legate de profesie se mentioneaza afectiunile osteo-musculo-articulare (microclimat nefavorabil) EVALUAREA MICROCLIMATULUI LA LOCUL DE MUNCA SI NORMELE DE MICROCLIMAT Pentru recunoasterea, evaluarea si controlul locurilor de munca cu microclimat nefavorabil, este necesara colaborarea cu un laborator de specialitate pentru efectuarea determinarilor de mediu, care vor fi corelate cu datele starii de sanatate stabilite prin examene medicale. A. PLANUL DE EVALUARE va fi întocmit pe baza informatiilor obtinute în faza de recunoastere a conditiilor si noxelor profesionale la nivel de întreprindere, sectie, atelier, încapere, loc de munca, post de munca si grup ocupational, dupa caz. Studiul procesului tehnologic permite recunoasterea surselor de caldura, umiditate, curenti de aer si radiatii calorice, a caracteristicilor si amplasarii lor, precum si a dotarilor de protectia muncii. Studiul procesului de munca si a cronogramei profesionale va stabili natura si durata operatiilor de munca în diferite conditii climatice determinate de amplasarea punctelor de lucru fata de sursele de noxe. Se vor aprecia si caracteristicile încaperii: dimensiuni, usi, ferestre, sisteme de încalzire si ventilatie s.a. Datele preliminare obtinute prin recunoasterea conditiilor si noxelor permit sesizarea si aproximarea unor caracteristici importante cum sunt: natura caldurii degajate în încapere (de convectie sau radiatie) si cantitatea acesteia; cantitatea de vapori de apa degajata; intensitatea radiatiei calorice; intensitatea efortului fizic; senzatia termica a persoanelor s.a.

Planul de evaluare va cuprinde: punctele si momentele în care sunt necesare masuratori ale factorilor climatici, pentru o evaluare cât mai completa în spatiu si timp; indicatorii care urmeaza a fi utilizati (fizici, biofizici, fiziologici, complecsi) în paralel cu factorii climatici considerati separat. Masuratorile vor fi facute: la 0,5 si 1,5 metri de sol, pentru a surprinde variatiile pe verticala; cu sau fara ventilatie în functie, pentru aprecierea eficientei acesteia; in cel putin cele 2 sezoane extreme, in 2-4 dintre zilele cele mai calduroase si mai friguroase ale anului. Planul poate fi rectificat pe parcursul fazelor de evaluare, in raport de rezultatele obtinute. B. METODELE S1 TEHNICILE de masurare a diversilor parametri ai microclimatului, atat ai celor de mediu cat si ai organismului, s-au perfectionat in raport cu evolutia tehnicii. Metodele pot fi grupate in 3 categorii: metode care se adreseaza separat fiecarui factor de microclimat (temperatura, umiditate, curenti de aer, radiatii calorice); metode care se adreseaza solicitarii functiei de termoreglare (temperatura corporala, frecventa cardiaca, bilant hidric, indicatori subiectivi si psihologici ca senzatia termica| timpii de reactie s.a.); metode care se adreseaza stresului termic (temperatura efectiva, indice de solicitare termica, indice de sudoratie previzibila s.a.). Pentru raportare la normele de microclimat din Romania, sunt necesare doar metodele din prima categorie, celelalte putand fi aplicate in functie de conditii si necesitati. Se amintesc mai jos acele metode si tehnici care au fost utilizate curent in ultimii 50 de ani in Romania, desi unele sunt depasite de tehnica actuala. Temperatura si umiditatea aerului se determina in mod obisnuit cu psihrometrul Assmann; pentru inregistrarea continua si indelungata se folosesc termografe si higrografe. Termometrele cu semiconductori permit citirea in cateva secunde a temperaturii aerului. Viteza curentilor de aer se determina cu catatermometrul Hill (viteze mici) sau anemometrul (viteze mari). Intensitatea radiatiei calorice se determina cu instrumente bazate fie pe principiul termobateriei, care dezvolta un curent electric proportional cu cantitatea de radiatie primita (ex. dozimetrul medical), fie pe principiul absorbtiei fluxului de energie radianta de catre corpurile negre (ex. globtermometrul), rezultand temperatura exprimata in C; o apreciere aproximativa se poate face prin timpul de suportare a expunerii (in secunde) de catre organism. Temperatura suprafetelor utilajelor si conductelor se masoara cu termometrul cu mercur prevazut cu rezervor plat sau cu termometrul cu semiconductori. Temperatura corporala (cutanata, sublinguala sau rectala) se masoara fie cu termometrul maximal cu mercur, fie cu electrotermometre cu elemente semiconductoare. Volumul transpiratiei si bilantul hidric se determina prin metoda cantaririj individuate. Pentru indicatorii complecsi ai stresului termic se folosesc formule, tabele sau nomograme, care inglobeaza atat indicatori ai ambiantei termice cat si fiziologici. In ultimii am" a luat extindere tot mai mare construirea de aparate si instrumente de masura bazate pe tehnici electronice de acuratete, fiabile si usor de manuit. C. EXPRIMAREA REZULTATELOR 'se face in functie de natura indicatorilor: temperatura aerului sau a suprafetelor inconjuratoare in grade Celsius (°C); umiditatea relativa a aerului in procente fata de umiditatea maxima (Ur%); viteza curentilor de aer in metri/secunda (m/s); intensitatea radiatiei calorice in calorii/cm2/minut (cal/cmVmin D. INTERPRETAREA REZULTATELOR se face prin raportare la valorile normate ale parametrilor climatici masurati separat. Se prezinta mai jos prevederile NGPM/2002, art.533-541, referitoare la microclimat.

Activitatile profesionale se clasifica in functie de metabolismul energetic (NGPM, tabelul 1) (a se vedea capitolul 4). Limitele termice minime admise la locurile de munca sunt cele prevazute in tabelul 1a, iar limitele termice maxime admise in tabelul 1b. Tabelul 1a: Limitele termice minime admise la locurile de munca (NGPM/2002, tabelul 10) Clasa de metabolism Temperatura la globtermometru Viteza curentilor de aer (M) (W) (°C) (m/s) M