Mici Piese de Teatru

„Lăsaţi copiii să vină la Mine...” Mici piese de teatru cu tematică religioasă pentru cei mici

Copiilor mei: Andrei, Ana-Maria, Paula, Miriam,...

1

Binecuvântare

La ora actuală ni se oferă nenumărate volume sau volumaşe cuprinzând poezii de cea mai variată sorginte. Toate îşi au farmecul lor şi nu mai puţin atractivitatea. Cele cu conţinut religios sunt mai rare şi poate tocmai de aceea mai preţuite. Un astfel de volum ni-l oferă sora Cristina Munteanu. Îmi este cunoscută de numeroşi ani având astfel posibilitatea să-mi dau seama de numeroasele calităţi şi valori ce i le-a dăruit Bunul Dumnezeu. Nu iam sesizat însă talentul literar şi poetic în măsura în care mi-au descoperit-o versurile ce am bucuria de a i le prefaţa. Revelaţia descoperită mie sunt sigur că vor avea-o toţi care vor parcurge paginile volumului de faţă. În ce mă priveşte îl recomand oricărui doritor de lirică pioasă şi mai ales bunilor noştri credincioşi, cu certitudinea că se vor simţi înălţaţi sufleteşte după fiecare vers.

† Nicolae Mitropolitul Banatului

2

Cuvânt înainte

Aceste mici piese de teatru au poate mai mult o valoare spirituală şi educativă decât una artistică. Atunci când am început să le scriu, nici nu m-am gândit că vor deveni parte integrantă a vreunui volum dat spre publicare. Ele s-au născut din nevoia ce am resimţit-o ca mamă în ajutarea copiilor mei să înţeleagă mai bine ce se întâmplă la Sfânta Liturghie şi în special Evanghelia. Micile piese de teatru au fost forma pe care eu am considerat-o mai apropiată de modul de înţelegere a copiilor mei – mai mult decât o simplă povestire – şi mi-a oferit posibilitatea unei interactivităţi, întrucât confecţionam împreună marionete din hârtie pe care le coloram, le decupam, le lipeam pe creioane şi apoi puneam piesa „în scenă”. De aceea, împărţind acum cu dumneavoastră această experienţă personală, consider că aceste versuri pot fi parcurse atât ca simplă lectură, cât şi ca piese de teatru propriu-zise, fie că veţi folosi marionete confecţionate împreună, păpuşi sau chiar copilaşii înşişi, la grădiniţă, la şcoală sau acasă cu părinţii ori bunicii. Într-o lume în care copiii noştri sunt agresaţi de desene animate, reviste şi chiar poveşti cu un vocabular inadecvat şi ilustraţii încrâncenate, în care oferta de

3

carte religioasă pentru cei mici este destul de discretă, consider o binecuvântare posibilitatea de a putea publica aceste rânduri. Cristina Munteanu

4

1. Pilda fiului risipitor

„Un om avea doi fii. Într-o zi cel mai mic i-a zis tatălui: „Tată, dă-mi partea din avere ce mi se cuvine”. El hotărâse să înceapă o viaţă independentă. Tatăl a împărţit averea între fii. Mezinul şi-a luat partea sa şi a părăsit casa părintească, plecând într-o ţară îndepărtată. Acolo a început a petrece în desfătări şi plăceri, aşa încât a risipit repede toată averea. Când acea ţară a fost lovită de o mare foamete, s-a angajat să pască porcii unui băştinaş şi era bucuros să-şi îndestuleze pântecele măcar cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nici pe acelea nimeni nu i le dădea. În cele din urmă îşi aminti de tatăl său, zicând: Câţi argaţi are tatăl meu şi toţi sunt îndestulaţi cu pâine, iar eu pier aici de foame. Mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: „Tată, am greşit înaintea cerului şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău, dar primeşte-mă ca pe unul din argaţii tăi.” Fiul risipitor a lăsat ţara de pribegie şi s-a întors la tatăl său. Era încă departe când tatăl l-a văzut şi i s-a făcut milă de el. A alergat în întâmpinarea lui, l-a cuprins şi l-a sărutat. Iar fiul îi spuse: „Tată, am greşit înaintea cerului şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.” Tatăl a poruncit slugilor să-i dea haina şi îmbrăcămintea cea mai bună, să-i pună pe deget un inel preţios şi să taie viţelul cel îngrăşat ca să facă ospăţ mare. „Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, zicea tatăl, pierdut era şi s-a găsit.” Între timp, s-a întors de la câmp fiul mai mare, a auzit cântări şi veselie în casă. El a chemat pe o slugă şi a întrebat-o ce se întâmplă. „Fratele tău s-a întors şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat pentru că fiul i s-a întors viu şi sănătos”, i-a răspuns sluga. Fiul mai mare s-a supărat şi nu voia să intre în casă. Tatăl îl ruga, iar el i-a răspuns: „De atâţia ani îţi slujesc, niciodată n-am încălcat porunca ta şi mie 5

niciodată nu mi-ai dat un ied ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţia risipit averea, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat.” Tatăl însă i-a răspuns: „Fiule, tu întotdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuie să te veseleşti şi tu că fratele tău mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a găsit.” Dumnezeu este Tatăl nostru Cel iubitor şi se bucură de fiecare păcătos care se pocăieşte. Această parabolă conţine şi un reproş adresat fariseilor înfumuraţi. Aceştia, asemeni fratelui mai mare, îi urau pe păcătoşii care-L urmau pe Hristos”.1 (Luca 15, 11-32) Povestitorul: Ştiu că sunteţi copii cuminţi Ce ascultă de părinţi Şi dacă mai faceţi prostioare Vă-ndreptaţi, cereţi iertare. Unii-aveţi fraţi, surioare, Verişori sau verişoare, Un coleg, un prieten bun Şi-nţelegeţi ce vă spun: Când e jocul mai în toi Poţi uşor să-ncepi război Şi din joaca mai frumoasă Să ajungi la ceart-aleasă. Însă după nori, după furtună, Vine iarăşi vremea bună: Ne jucăm, ne mai certăm Dar apoi ne împăcăm. De aceea astă dată ascultaţi O poveste cu doi fraţi. Într-o zi precum aceasta, poate, Mezinul stă şi se socoate Şi apoi porneşte apăsat Să-i spună tatălui ce-a cugetat. Mezinul: Tată, iată vin acum la tine 1

Evanghelia pentru copii, Editor: Parohia Ortodoxă Sfinţii Trei Ierarhi, 2008, p. 75-77.

6

Să-ţi cer ce mi se cuvine. Te socoate şi averea-mparte Între mine şi-al meu frate. Povestitorul: Şi tatăl, plin de bunătate, Împărţi în jumătate Ce agonisise-n viaţa lui Şi-mplini voia mezinului. Dar acesta linişte n-avea nicicum: Gândul îi era mereu la drum. Mezinul: Ce mai stau degeab-acum? Mai bine pornesc la drum Să văd ţări îndepărtate. Povestitorul. Şi-adună în grabă toate. Plecă departe de casă, Mâncă cu străini la masă, „Prietenii” în juru-i erau roi Cât nu ajunse în nevoi. Un „prieten”: Hai să mâncăm! O „prietenă”: Haide să dansăm! Mai mulţi: Haide să ne veselim, De necazuri noi nu ştim! Povestitorul: Dar... apuse bogăţia tânărului... 7

Găsi golul buzunarului. Singur sta la colţ de stradă, Nimeni nu voia să-l vadă, Prietenii nu mai erau: Alte buzunare pline alintau! Şi pe lângă toate acestea adunate S-a făcut în acea ţară foamete. Şi ca să poată să trăiască A început băiatul să muncească. Mezinul: Păzesc porcii şi le-aş mânca mâncarea... Oare cum s-a-mprăştiat averea? Ai tatei slujitori o duc mai bine Şi nu sunt flămânzi ca mine... Mai bine plec acas` la tata, Sigur el mă va ierta. Fiu nu merit să mă mai numesc Dar poate va dori să îi slujesc. Povestitorul: Pe gânduri n-a mai stat Şi a pornit acasă imediat. Din depărtare încă el fiind Tatăl l-a văzut venind Şi i-a alergat întru întâmpinare Fără s-aştepte să ceară iertare. Cu drag l-a îmbrăţişat Şi cu dor l-a sărutat. Mezinul: Tată, mult eu am greşit la cer şi ţie Fiul tău nu merit lumea să mă ştie! Povestitorul: Dar tatăl nici nu vru s-asculte Vorbe-asemenea mai multe. Dădu servitorilor poruncă Haine bune să-i aducă: 8

Tatăl: Aduceţi-i hainele, încălţările, inelul, Degrabă să tăiem viţelul, Căci fiul meu mort era şi a-nviat, Pierdut era şi s-a aflat! Slugile: Viţelul îngrăşat Îl pregătim îndat Şi să ne veselim, stăpâne, Că fiul s-a întors la tine! Povestitorul: Vă amintiţi, copii, mai la-nceput Spuneam că tatăl doi fii a avut? Fiul mare-a stat cuminte Să-şi ajute-al său părinte Şi acum se vede-n asfinţit Cum se-ntoarce obosit. De casă cum se-apropie, Aude cântece şi veselie. Fiul cel mare către o slugă: Hei, tu de colo, care-i vestea? Ce înseamnă toate-acestea? Sluga: Al tău frate a venit napoi – De aceea veselia e în toi! Tatăl tău a pregătit acestea toate Că s-a-ntors cu sănătate. Povestitorul: Fiul rău s-a supărat Şi în casă n-a intrat. Ieşi tatăl să-l îmbie 9

Să intre la bucurie. Fiul cel mare: Ani de-a rândul ţi-am slujit, Din al tău cuvânt nu am ieşit Şi niciodată pentru mine Cu prietenii să mă simt bine Nu mi-ai dat un ied defel Darămite un viţel? Şi când se-ntoarce el acasă Tu întinzi bogată masă De parcă merită răsplată C-a stricat averea toată! Tatăl: Fiule, tu cu mine mereu eşti Şi ce-i al meu tu tot primeşti, Dar cum să nu fiu bucuros Că al tău frate s-a întors, Când mort era şi a-nviat, Pierdut era şi s-a aflat? Povestitorul: Dragi copii, aţi înţeles voi oare Că nu-i acesta un tată oarecare? Da, tatăl din poveste Dumnezeul nostru este! El ne iubeşte şi ne-aşteaptă Pe fiecare-Acas`, în poartă!

10

2. Tânărul bogat şi Iisus „Şi, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică? Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile. El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Zis-a Lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte? Iisus i-a zis:Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi. Ci, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii. Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu. Auzind, ucenicii s-au uimit foarte, zicând: Dar cine poate să se mântuiască? Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă 11

că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică.” 2 (Matei 19, 16-29)

Povestitorul: Astăzi ne vom aminti anume De Iisus umblând prin lume, Pe copii ca voi binecuvântând Cu glasul Său cel blând. Pe bolnavi tămăduind, Ispitirile fariseilor risipind. Tuturor fiind de ajutor Şi unui tânăr ce era întrebător Voia să-i lămurească Cum e cu viaţa cea cerească. Şşş, uite-l!... vine, Să ascultăm ce spune. Tânărul: Bunule Învăţător Ce să fac să nu mai mor? Care bine, care faptă Sunt acelea ce mă-ndreaptă Spre viaţa veşnică, în cer, Unde sufletele nu pier? Iisus: De ce bun oare Mă numeşti? Bun este numai Domnul slavelor cereşti! 2

Noul Testament cu Psalmii, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988, p. 25.

12

De vrei cu-adevărat tu să trăieşti Poruncile să le păzeşti! Povestitorul: Iar tânărul a întrebat atunci: Tânărul: Care porunci? Iisus: Cele lui Moise date la Sinai: Slavă doar Domnului să dai, Să nu înşeli, să nu omori, De la nimeni să nu furi Şi niciodată să nu minţi; De mama şi de tata să asculţi Şi cinste să le dai Părinţilor pe care-i ai. Şi să iubeşti pe orişicine Aşa cum te iubeşti pe tine. Tânărul: Acestea toate le-am păzit De când în lume m-am găsit Şi mi-a părut firesc aşa să fie Încă din copilărie. Simt însă că ceva-mi lipseşte. Aceasta sufletu-mi se străduieşte Să afle ca să împlinească, Să se bucure cu bucuria cea cerească. Iisus: Dacă sincer tu vorbeşti Şi-aceasta într-adevăr voieşti – Să fii desăvârşit: Vinde ce-ai agonisit Şi împarte la săraci. Mare bucurie lor o să le faci, 13

Iar tu vei aduna adevărată bogăţie. Apoi vino şi-Mi urmează Mie. Povestitorul: Când tânărul aceste-a ascultat Sufletul i s-a-ntristat C-avea bogăţii nenumărate Şi-i era greu a le lăsa pe toate. Şi-a socotit c-averea îi e mai de folos Decât să Îi urmeze lui Hristos. Iar Iisus le-a spus ucenicilor Ce greu le va fi bogaţilor Să intre în Împărăţie Şi să se bucure în veşnicie. Iisus: Căci şi cămila va trece mai uşor Chiar prin urechile Decât acest bogat.

àcelor

Povestitorul: Şi ucenicii tare s-au mirat. Ceea ce i-a fãcut să îndrăznească Să întrebe: Ucenicii: Cine poate să se mântuiască? Povestitorul: Iisus privind cu-a Lui blândeţe La ale lor mirate feţe Fără nici o ezitare Le-a răspuns la întrebare. Iisus: La oameni e cu neputinţă, 14

Nu şi la Cel Ce din nimic a dat fiinţă! Povestitorul: Petru dintre toţi în primul rând a stat Şi a-ndrăznit de-a-ntrebat: Petru: Noi toate le-am lăsat Şi Ţie Ţi-am urmat! Cu noi oare ce va fi să fie Când vom fi în veşnicie? Iisus: Adevărat zic vouă, adevărat, Voi care Mi-aţi urmat, La înnoirea acestei lumi Când Fiul Omului va fi pe culmi Pe tronul Slavei Sale stând Şi voi veţi fi alături judecând Seminţiile lui Israel. Şi, de asemenea, acel Ce a lăsat în al Meu Nume Ceva în astă lume Va fi cu veşnicia răsplătit Şi înapoi primi-va înmulţit. Povestitorul: Acestea toate cu adevărat Aşa s-au întâmplat Şi ne aduce mărturie Sfânta Evanghelie. Multe-a spus şi a făcut Iisus De nu sunt cărţi îndeajuns Să le scrie, să le-adune – Şi sunt numai fapte bune. Însă o inimă iubitoare Este mult încăpătoare Şi în ea tu poţi Pe toate aşa să le socoţi: 15

Cu iubire. Şi Iubirea Îţi va aduce nemurirea.

3. Naşterea Maicii Domnului „Drepţii Ioachim şi Ana au fost părinţii Maicii Domnului şi strămoşii Domnului Hristos. Este drept că în Sfânta Scriptură nu găsim nimic despre ei, dar tradiţia creştină a descoperit multe ştiri adevărate în scrierile necanonice, ce înfloreau la începutul creştinătăţii, în jurul Bisericii. Din tradiţiile sfinte cu privire la părinţii Maicii Domnului aflăm că aceştia erau drepţi înaintea lui Dumnezeu şi că bogaţi fiind ei, la toată sărbătoarea luau două părţi din averea lor,

16

o parte o dădeau săracilor, iar pe cealaltă o dădeau lui Dumnezeu, adică Bisericii. Dar însoţirea acestor Sfinţi s-a ţinut multă vreme, prin dumnezeiasca voinţă, întru nerodire de prunci, ca să se arate şi puterea darului lui Dumnezeu. Că a naşte pântecele cel neroditor şi sterp este puterea harului dumnezeiesc. Deci, petrecură ei întru însoţire, neavând fii, cincizeci de ani şi încă nu deznădăjduiau, aducându-şi aminte de Sfântul patriarh Avraam şi soţia lui, cinstita Sara, care, la bătrâneţe, a născut fiu pe Isaac, după făgăduinţă. Dar, la această vrednicie nu au ajuns, până ce nu au rugat pe Dumnezeu, în amărăciunea sufletului lor, cu mult post şi rugăciune. Deci, s-a dus Ioachim cu daruri la Ierusalim, la un praznic mare, arhiereu fiind atunci Isahar, dar arhiereul n-a voit să-i primească darurile, ocărându-l pentru nerodire, asemenea şi un evreu a ocărât pe Ioachim, zicându-i: "De ce apuci înaintea mea, au nu ştii că nevrednic eşti să aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lăsat seminţie în Israel?" Şi a plecat Ioachim foarte întristat şi ruşinat şi defăimat de la praznicul acela, şi, de mâhnire, nu s-a întors la casa sa, ci s-a dus în pustie şi s-a rugat lui Dumnezeu patruzeci de zile şi striga către Dumnezeu cu lacrimi, ca să-i dea lui rod pântecelui. Asemenea şi Ana, în casa şi în grădina sa, se ruga lui Dumnezeu. Şi i-a auzit pe dânşii Domnul şi a trimis pe îngerul Său, binevestindu-le lor naşterea Maicii Domnului, care a şi fost, spre mântuirea a tot neamul omenesc”3. Povestitorul: Astăzi ce vom povesti Este vrednic a ne aminti Că de n-ar fi fost să fie N-am putea intra în veşnicie. 3

Proloagele ...............................

17

Doi oameni cumsecade tare Aveau mare supărare: Că-şi doreau un copilaş Să le fie bun urmaş. Domnul a primit a lor rugi fierbinţi Şi, deşi păreau bunici, i-a fãcut părinţi. Din acel copil frumos S-a născut apoi Hristos. Aţi ghicit voi oare-acum Că de Maica Domnului vă spun? Ca să continuăm, mai trebuie ceva să ştim – Numele părinţilor: Ana şi Ioachim. Acum să ne-ntoarcem în trecut Şi să luăm acestea de la început. Ia uitaţi-l pe bătrânul Ioachim Cum se-ndreaptă spre Ierusalim! Ioachim: În această zi frumoasă Iată, am plecat de-acasă Şi mă duc în grabă mare La Templu – că-i sărbătoare, Să-I duc Domnului prinos: Din ce-am mai bun dau bucuros. Şi grâne şi-animale la altar Voi duce la arhiereul Isahar. Povestitorul: Dar oamenii îl osândiră Şi de rău ei îl vorbiră: Câţiva din mulţime: Ia uite-l ce se grăbeşte! Cum oare de îndrăzneşte Să vină aşa-ncărcat El, care nu-i binecuvântat? Povestitorul:

18

Cu mulţimea împreună Şi arhiereul s-a oprit să-i spună: Isahar: Degeaba cu daruri vii mereu: Nu sunt plăcute lui Dumnezeu! Vezi bine că dintre toţi Tu n-ai nici fiu şi nici nepoţi, Domnul n-a voit femeia ta să fie mamă Şi pe tine tată nimeni nu te cheamă! Mai bine-mparte la săraci Bucatele ce duci în saci: Prin milostenia ce-o faci Poate pe Domnul o să-mpaci. Povestitorul: Mâhnitu-s-a tare Ioachim: A sa durere nu-i chip să povestim. În genunchi s-a aruncat Şi spre Domnul a strigat: Ioachim: Doamne, Sfinte Dumnezeu, Tu cunoşti sufletul meu, Gândurile mele toate Stau `naintea Ta ca-n carte. De-am greşit, îmi cer iertare, Ridică-mi această supărare. Povestitorul: În timpu-acesta Ana, acasă, Treburile deoparte-şi lasă. Parcă simţind a soţului durere Acelaşi lucru de la Domnul cere: Ana: Dumnezeul meu Cel Mare 19

Atâţia ani am petrecut în aşteptare... M-am rugat şi am crezut în Tine Că pân` la urmă vei privi spre mine, Roaba Ta, cu milă şi cu îndurare... Tu ştii ce îmi doresc cu-ardoare, Tu ştii ce port în gând Şi ştii şi cum şi când Şi dacă îmi vei lua ocara Precum ai împlinit cu Sara. Povestitorul: Domnul a privit cu drag la amândoi. Un înger le-a trimis apoi Să le spună că nu pentru mustrare, Ci pentru o mai mare binecuvântare Aşa s-au întâmplat acestea Şi că li se va duce vestea Peste ani în depărtare La mulţime de popoare. Îngerul: Domnul m-a trimis veste să v-aduc Că vi se va naşte prunc: O fetiţă binecuvântată Ce va fi de neamuri lăudată. Povestitorul: Acestea-ntocmai s-au întâmplat: Ana pruncă-n braţe a purtat Nu peste multă vreme – Maria au hotărât s-o cheme. Aşa lucrează Domnul toate Şi face lucruri minunate Din nimic. Pe cel mare-l face mic Şi ce e mic şi ne-nsemnat Devine mare deodat` Şi ce părea că nu există zilele trecute Apare-aşa, pe nevăzute. Aşa le vezi, dar nu-s astfel, 20

Cum par nu sunt defel. Mai toate din câte le zăreşti Au altă tâlcuire, cu litere cereşti Şi numai Domnul ştie alfabetul Cu care ne citeşte cugetul. Nu judecaţi pe nimeni niciodată Că nu sunt toate cum se-arată.

4. Pilda Semănătorului 21

„Într-una din zile, Iisus Hristos predica pe malul Mării Galileea, înconjurat, ca de obicei, de o mulţime de oameni. Fiind înghesuit de popor, a urcat într-o barcă şi, îndepărtându-se puţin de mal, continua să-i înveţe prin pilde. „Iată a ieşit semănătorul să semene. Şi pe când semăna, unele seminţe au căzut lângă drum şi au venit păsările şi le-au ciugulit. Altele au căzut pe loc pietros şi au răsărit curând, deoarece acolo solul nu era adânc. Dar când s-a ivit soarele, sau ofilit de arşiţă şi, neavând rădăcină, s-au uscat. Altele au căzut printre spini, dar spinii au crescut şi leau înăbuşit. Altele au căzut pe sol bun şi au dat rod: una de o sută, alta de şaizeci, alta de treizeci de ori mai mult decât s-a semănat.” Mai târziu, rămânând doar cu ucenicii Săi, Iisus astfel le-a tâlcuit această parabolă. Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu, semănătorul este cel care îl predică, iar solul este sufletul, inima omului. Sămânţa căzută lângă drum este cuvântul lui Dumnezeu căzut în inima unui om care îl aude, dar nu-l primeşte. La acesta vine curând diavolul şi-i fură ceea ce i s-a semănat în inimă.” 4” Sămânţa căzută pe loc pietros este cuvântul lui Dumnezeu ajuns în inima unui om care îl primeşte cu bucurie, dar nu este statornic. „De aceea, în vremuri de prigonire a creştinilor, se leapădă uşor de Hristos şi de credinţă. Sămânţa căzută între spini este cuvântul Domnului intrat în sufletul omului, însă grijile pentru bogăţii şi bunăstarea pământească îl înăbuşă şi ea nu dă rod. Solul bun sunt cei care primesc cuvântul auzit şi-l păstrează în inima lor bună şi curată, urmând în viaţă poruncile Domnului. Asemenea oameni aduc multe roade bune, fiecare pe măsura sa: cine de treizeci de ori mai mult, cine de şaizeci, cine însutit.” (Luca, 8, 5-15)

4

Evanghelia pentru copii, Editată de Parohia Ortodoxă Sfinţii Trei Ierarhi, 2008, p. 51-52. Pasajul referitor la Pilda Semănătorului este ambiguu deoarece este tradus greşit în variantele Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., făcându-se confuzie între sămănţă – cuvânt şi pamânt – persoană: „Iar cea de lângă drum sunt cei care aud” (Luca 8, 12); „Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul...” (Luca 8, 13); „Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul...” (Luca 8, 14) sqq., sămânţa neputând fi în acelaşi timp – după cum reiese din texte – şi cuvântul propovăduit şi persoana care primeşte acest cuvânt. Din nefericire, şi capitolul preluat din Evanghelia pentru copii, deşi începe bine, continuă cu aceeaşi greşeală, drept pentru care am oprit citatul şi am adaptat textul.

22

Povestitorul: Când nu-nţelegeţi vreo-ntâmplare Părinţii voştri, cu cuvinte mai uşoare, Încearcă să descrie totul Ca voi să puteţi pătrunde rostul. La fel făcea Mântuitorul Când împrejuru-I se-aduna poporul. În pilde oamenilor le vorbea, Suflet şi trup El le tămăduia. Iisus: Ascultaţi pilda Semănătorului – E despre Cuvântul Domnului. Toate seminţele: Noi suntem cuvântul semănat Cu o sămânţă comparat! Pământul: Eu închipui omul ce ascultă Cu atenţie puţină ori mai multă! Seminţele căzute lângă drum: Vai!... ce facem noi acum? Am căzut pe lângă drum Aici e plin de păsărele – Vom fi hrană pentru ele! Iisus: Cine-aude dar n-a înţeles Cu nimic nu s-a ales: Cel viclean stă şi păzeşte Şi cuvântul îl răpeşte. Seminţele căzute lângă drum: 23

Am căzut în pământ pietros _ Sigur vom creşte frumos! Uuu! Vântul tare bate Şi: uite! afar` ne scoate – Rădăcina n-a pătruns În pământ îndeajuns! Iisus: Unii cuvântul când ascultă Îl primesc cu bucurie multă, Dar nu prind bine rădăcină Şi când prigoana stă să vină Ei sunt cei ce se smintesc Şi-n credinţa lor pălesc!... Seminţele căzute între spini: Noi între plantele spinoase Am căzut la semănat, Puteam să creştem mari, mănoase Dar acestea ne-au sufocat. Iisus. Şi aceştia ascultă cuvântul Dar e mai presus avutul, Grijile acestui veac Pentru suflet nu sunt leac. Seminţele căzute în pământul bun: În pământ bun am căzut, Rădăcin-adâncă am făcut, Din rouă noi am gustat, La soare ne-am alintat, Mari am reuşit să devenim Vremea este să rodim. Una dintre seminţe: Eu rodesc treizeci! 24

A doua dintre seminţe: Eu şaizeci! Alta dintre seminţe: Eu am rodit o sută! Toate seminţele căzute în pământul bun: Fericit e cine-ascultă Dar nu se-opreşte la ascultat Ci are-n fapte rod bogat! Iisus: Au ascultat şi aceştia din sfârşit Şi cuvântul l-au primit. L-au păstrat şi au rodit Înzecit sau însutit. Povestitorul: Dragi copii, nu-i suficient Să auzi. S-ascultaţi atent Când ceva anume vi se spune Şi să faceţi fapte bune!

25

5. Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul „În

vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod de vestea ce se dusese despre Iisus. Şi a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul; el s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el. Căci Irod, prinzând pe Ioan, l-a legat şi l-a pus în temniţă, pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său. Căci Ioan îi zicea lui: Nu ţi se cuvine s-o ai de soţie. Şi voind să-l ucidă, s-a temut de mulţime, că-l socotea pe el ca prooroc. Iar prăznuind Irod ziua lui de naştere, fiica Irodiadei a jucat în mijloc şi i-a plăcut lui Irod. De aceea, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice va cere. Iar ea, îndemnată fiind de mama sa, a zis: Dă-mi, aici pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul. Şi regele s-a întristat, dar, pentru jurământ şi pentru cei care şedeau cu el la masă, a poruncit să i se dea. Şi a trimis şi a tăiat capul lui Ioan, în temniţă. Şi capul lui a fost adus pe tipsie şi a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale. Şi, venind ucenicii lui, au luat trupul lui şi l-au înmormântat şi s-au dus să dea de ştire lui Iisus.”5 (Matei 14, 1-12)

Povestitorul: Am să vă spun, copii, povestea unui sfânt Care n-a pregetat să-şi lase capul pe tipsie 5

Noul Testament cu Psalmii, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988, p. 18.

26

(mai bine decât de Domnul despărţit să fie), tăiat la a lui Irod poruncă pentr-un jurământ fãcut de-acesta fiicei sale drept răscumpărare pentru dansul ei: cadoul de aniversare. Numele lui este Ioan Botezătorul, Cunoscut şi ca Înaintemergătorul, Căci a Domnului cale-a pregătit Până ce timpul lucrării Lui în lume a venit. Ioan: Nu-ţi este-ngăduit, Irod, să ai soţie Nevasta care-o porţi acum alături! Nu ai făcut decât să furi A fratelui tău doamnă – a lui ar trebui să fie şi nu să poarte-a ta coroană! Povestitorul: Irodiada – soţia cea necredincioasă Ce-şi părăsise-ntâiul soţ şi-l luase pe Irod A prins de-atunci pe sfânt ură bolnăvicioasă Şi ar fi vrut să-l piardă, să-l facă nevăzut Cum luna noaptea se ascunde După al norilor tăcut şi sumbru scut. Dar nu ştia nici cum, nici unde Planul să şi-l înfãptuiască Şi-i era teamă de norod A ei dorinţă să o glăsuiască. Întru acele zile ea a găsit prilej Să taie al sfântului nepreţuit gâtlej. Şi-acum, perdeaua timpului s-o-ndepărtăm, Spre castelul lui Irod să ne-ndreptăm: Iată-l cum stă în capul mesei, triumfător Şi soarbe din cupă vinul ameţitor. Irod: Astăzi e ziua mea Şi, tu, frumoasă Salomeea, Pe plac de vrei să-mi fii, Vino aici, nu te sfii, 27

Un dans, un singur dans îţi cer Şi-n schimbul lui eu îţi ofer Orice voieşti îndată – Doar cere de la al tău tată. Povestitorul: Ea repede la mamă a fugit S-o-ntrebe ce dar ar fi mai potrivit: Salomeea: Mamă, ce dar s-ar cuveni să cer În schimbul dansului ce i-l ofer? Tata în faţa oaspeţilor s-a jurat A mea cerinţă s-o împlinească-ndat`! Irodiada: Tu, fata mea-i poţi cere Capul lui Ioan Botezătorul În schimb să ţi-l ofere, Să nu mai strige după noi Predicatorul! „Cadoul” cald zăcând pe farfurie răsplata dansului să fie Şi nu oricând, oricum ci astăzi şi acum. Salomeea: Da, mamă, povaţa ta o-ascult Căci nu-i prea mult şi nici peste putere Cadoul acesta să-mi ofere. Povestitorul: Şi fata ambele dorinţe împlini: Dansă frenetic şi trupu-şi undui Apoi ceru fără roşeaţă A Sfântului viaţă. Irod tare-ar fi vrut să schimbe-a ei dorire Însă rostise jurământul 28

Şi sala plin-aşteaptă cu uimire Să vadă ce va fi cu sfântul. Irod chemă atunci ostaşii doi Şi le dădu poruncă Pe dată capul să-l aducă: Irod: Mergeţi şi să veniţi `napoi Aducând şi capul sfântului cu voi! Povestitorul: În timpu-acesta sus e freamăt, gălăgie, Mesenii se întrec întru beţie, Iar jos în linişte şi pace Ioan o altă viaţă-şi face. Sus – gâlgâitul vinului din cupe, Jos – sângele ţâşnind din capul ce se rupe Căzând pe reavănul pământ În timp ce sufletul se-ndreaptă către cerul sfânt, Unde şi pe noi ne-aşteaptă De vom şti să păstrăm iubirea-n faptă.

29

6. Pilda samarineanului milostiv „Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-l şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei trăi. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, şi, apropiindu-se, ia legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţînd doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Care dintre aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă 30

cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea.” (Luca 10, 25-37)6

Povestitorul: În viaţă învăţăm mereu Mai ales din ce e greu. La grădiniţ-avem educatoare, La şcoală-ntâi învăţătoare, Apoi profesori, profesoare. Tot profesori ne sunt părinţii La dificila şcoal-a vieţii; Mai sunt preoţii ce îngrijesc De folosul nostru sufletesc. Învăţător ne e Iisus Ce viaţa pentru noi Şi-a pus. Astăzi vom povesti Despre ce înseamnă a iubi. A iubi cu-adevărat Cum Domnul ne-a arătat. Şşş... glasu-şi drege Un învăţător de lege. Învăţătorul de lege: Spune-mi, Învăţătorule, deci Cum să moştenesc viaţa de veci? Povestitorul: Iar Iisus a zis: Iisus: În lege cum e scris? Învăţătorul de lege: Să iubesc pe Dumnezeu Din întreg sufletul meu 6

Noul Testament cu Psalmii, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988, p.84.

31

Iar aproapele precum pe mine. Iisus: Ai răspuns cum se cuvine. Fă precum vorbeşti Şi veşnic o să trăieşti. Povestitorul: Oare cine-aproapele să-i fie? – Voia el mai mult să ştie. Şi a început Iisus Altă pildă ca răspuns. Iisus: Din cetatea Ierusalimului Un om mergea pe drumul lui Spre Ierihon în pace. Dar s-au gândit să îl atace Nişte tâlhari ce l-au zărit: L-au prins şi l-au rănit, De haine l-au dezbrăcat, Aproape mort ei l-au lăsat. Venea atunci din întâmplare Un preot pe acea cărare. Că nu îl vede s-a făcut Şi pe alături a trecut. Preotul : Mă grăbesc la rugăciune Nu am timp de fapte bune. Iisus: De asemenea s-a nimerit Apoi să vină şi-un levit, Dar cu aceleaşi simţăminte A trecut mai înainte. Levitul: 32

Mai am multe de făcut Nu pot sta să îl ajut, Sigur până-n asfinţit De altul va fi găsit. Iisus: Şi omul mult timp a zăcut Până altcineva a mai trecut. Era un samarinean Căruia i s-a făcut alean7. Samarineanul: Vai, săracul om, sărac Ce să ştiu acum să fac? Într-ale mele mă grăbesc Dar nu pot să-l părăsesc... Abia mai respiră, uite! Şi rănile-s atât de multe... Iisus: De el s-a apropiat, Rănile i le-a legat, Pe animalul său încet l-a pus Într-o casă de oaspeţi l-a dus. Peste noapte l-a vegheat Şi de grijă i-a purtat. Nu mai putea zăbovi, Astfel că a doua zi Gazdei i-a plătit Preţul cuvenit. Samarineanul: Doi dinari îţi dau acum Apoi eu pornesc la drum. Ai grijă ceva să nu-i lipsească, Şi să se înzdrăvenească – Nu va rămâne neplătit 7

Aici folosit cu sensul că i-a declanşat sentimentul de suferinţă, de compătimire.

33

Nimic din ce ai cheltuit. Gazda: Aşa voi face negreşit, Poţi pleca deci liniştit. Iisus: Din toţi cei trei ce au trecut Pe lângă omul cel căzut Cine zici c-a fost aproapele Judecându-le tu faptele? Învăţătorul de lege: Aproapele neîndoit A fost cel ce l-a-ngrijit. Iisus: Mergi, urmează-ţi calea Şi fă şi tu asemenea. Povestitorul: De multe ori descoperiţi Când de griji v-acoperiţi Că prietenii adevăraţi Sunt cei pe care nu-i ştiaţi. Când vă este bine Aveţi în jur mulţime, Iar când de greu daţi Singuri voi răbdaţi. Însă uneori apare Samarineanul pe cărare...

34

7. Vindecarea celor zece leproşi

„Iar pe când Iisus mergea spre Ierusalim şi trecea prin mijlocul Samariei şi al Galileii, intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe, şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! Şi văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai 35

acesta, care este de alt neam? Şi i-a zis: Scoalăte şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.” (Luca 17, 11-19)8

Povestitorul: Nu numai pilde a rostit Iisus, Ci minuni multe mai presus De orice cuvânt şi glăsuire – Exemple pentru mântuire Păstrate nouă peste veacuri În file sfinte de Scripturi. O asemenea minune Am de gând acum a spune. Iisus intră într-un sat, Priviţi cum e întâmpinat: Nişte oameni necăjiţi Aleargă spre El grăbiţi: Sunt bolnavi de-o boal-anume – Lepră este al ei nume Cine purta ale ei stigmate Nu avea voie în cetate. Cei zece leproşi: Iisuse, Învăţătorule, miluieşte-ne! Te rugăm, tămăduieşte-ne! Iisus: Trebuie în sat să mergeţi Să vă arătaţi la preoţi! Povestitorul: Aceasta le-a spus Blândul Iisus Căci în vechea legiuire 8

Noul Testament cu Psalmii, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988, p.94.

36

Doar preotul avea sfinţire Să spună răspicat Dacă s-au vindecat. Aşadar, au plecat Şi s-au minunat Căci imediat au văzut Cum boala le-a trecut. Dar... numai singur unul Şi-a întors îndată drumul Lăudând neîncetat Pe Cel Ce l-a vindecat. Unul dintre leproşii vindecaţi: Doamne, fii lăudat Că de boală m-ai scăpat! Iisus către toţi: Zece adineauri m-au întâmpinat – Nu toţi oare s-au vindecat? Unde sunt cei nouă Mâinile-amândouă Să ridice-nspre senin Ca acesta ce-i de neam străin? Iisus către leprosul vindecat: Ridică-te, fii fericit – Credinţa ta te-a mântuit! Povestitorul: Deşi pare de neînţeles Cam toţi ne purtăm ades Aşa: la bine uităm Să ne mai rugăm; Cu Dumnezeu vorbim Mai mult când suferim.

37

Cuprins

Binecuvântare Cuvânt înainte 1. Pilda fiului risipitor 2. Tânărul bogat şi Iisus 3. Naşterea Maicii Domnului 4. Pilda Semănătorului 5. Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul 6. Pilda samarineanului milostiv 38

7. Vindecarea celor zece leproşi

39