Michel de Montaigne

Michel de Montaigne Eseuri

ESEURILE LUI MONTAIGNE ȘI CONDIȚIA UMANĂ

Ȋn anul 1571, la vârsta de 38 de ani, “ostenit de servitutea funcțiilor publice”, Montaigne demisionează din postul de consilier ȋn parlamentul de la Bordeaux și se retrage ȋn castelul său, situat undeva ȋntre Libourne și Perigueux, pentru a-și consacra restul vieții “libertății, liniștii și răgazurilor”. Timpurile nu sunt prielnice calmului pe care-l caută : Franța este tulburată de războaiele religioase ȋntre catolici și protestanți, iar valul de fanatism generează victime omenești chiar la hotarele domeniului său. Retragerea ȋn ambianța de studiu a bibliotecii, ȋn tovărășia autorilor antici, nu-l poate scoate total din angrenajul social, ci este contrapunctată cu ȋncercări de reconciliere ȋntre beligeranți (1574), cu o călătorie ȋn Italia (1580-1581), cu rolul de intermediar pe care-l joacă ȋn conflictul dintre mareșalul de Matignon și Henri de Navarre (1584), cu tentative de a influența opțiunile politice ale celui ce va deveni ȋn curând Henric al IV-lea (1587). Și totuși, existența lui Michel de Montaigne se desfășoară lin, sustrasă furtunilor vremii, dedicate aproape ȋn ȋntregime lecturilor, meditației asupra puterilor și deșertăciunilor omenești, asupra atitudinii ȋnțelepte ȋn fața vieții și a morții. Pentru a urca pe trepte mai ȋnalte de ȋnțelepciune, Montaigne coboară spre adevărurile elementare privind rațiunea scurtei vieți pământești și ȋși cultivă – redactând Eseurile – disponibilitățile unei personalități armonioase, aptă să se realizeze pe sine dincolo de orice piedici și primejdii. Scrisul devine, pentru Michel de Montaigne, calea prin care se autoclarifică și se automodelează, dobândind conștiința că omul poate alcătui, ȋn pofida slăbiciunilor și contradicțiilor lui, un bloc moral rezistent, centrat pe firești ȋnsușiri naturale utilizate cu simț al măsurii, pentru a scăpa de iluzii fals consolante sau de orgolii vane și a ȋndrepta către vicisitudinile timpurilor o figură liniștită și demnă. Opera pe care o creează este, astfel, pentru Montaigne, rivalul și replica dată realității din perspectiva unei anumite ȋnțelegeri a condiției umane. Așa au apărut, după ȋndelungi meditații, primele două volume ale Eseurilor, ȋn 1580, la care s-a adăugat ulterior

Două flori discutau: - Mă iubești? - Da, te iubesc. - Și eu pe tine. Ce zici… chemăm o albinuță?

Vine o blondă la ginecolog. Bate ȋncet la ușă și… nimic. Bagă ușor capul pe ușă și vede doi oameni ȋmbrăcați ȋn alb. - Nu vă supărați, pot să intru?

- Desigur! - Pot să mă dezbrac? zice blonda cam temătoare. - Bineȋnțeles! - Pot să mă așez pe scaun? - Da, da! După vreo 10 minute de stat pe scaunul ginecologic, timp ȋn care cei doi nu au băgat-o ȋn seamă, blonda ȋși face curaj și ȋntreabă: - Dar nu veniți să vă uitați la mine? - Ba da, doamnă. Vin cei doi, se uită și exclamă: - Uau… uaau!!! - E chiar așa grav, domnilor doctori? - Nu știm, doamnă. Noi suntem zugravii!

Vrei sa iti spun un banc ?(catre un militian) - Sa nu fie cu militieni ca te bag la mititica! - Nu! nici n-as indrazni sa va jignesc... Stii cum au rezolvat chinezii problema demografica din tara lor? - ?!?! - Au adunat toti barbatii si i-au bagat goi in lagare si au proiectat filme porno pe tavan. Apoi au venit si au cosit tot ce era sculat... - Si cu recolta ce au facut? - Fluiere pentru militieni!

Ion, marin si gheorghe, veterani de razboi. in razboi ion isi pierduse un picior, marin isi pierduse un coi si gheorghe o buza. lu ion in loc de picior ii pusese un picior de caine, lu marin in loc de coi ii pusese o ceapa si lu gheorghe in loc de buza ii pusese una de p***a. dupa 10 ani acestia se intanlesc la control. doctorul il intreaba pe ion: - ma ioane ce te deranjeaza pe tine?

- pei dl doctor eu cand ma pis pun piciorul pe gard. urmeaza marin.. - ma marine ce te deranjeaza pe tine la noul implant? - pei dl doctor eu cand sunt dezbracat ma ustura ochii. gheorghe intra si el si la fel, doctorul il intreaba: - pe tine ce te deranjeaza mai gheorghe? - pei dl doctor, eu cand privesc in oglinda mi se scoala p**a.

Merge Parpanghel cu piranda lui la judecator... - Domnu judecator vreu sa il dau pe Parpanghel in judecata. - Da dc tu piranda;? zise judecatorul, - Dapai, domnu judecator. uite, mo dus asta in padure. - Si ce ii rau in asta tu tiganca? - Si mio pus mana pe tzatzaa. - Puiii Date dreq de tzaganca... san se zice tu prosta nu tzatza - Da am mers mai departe si mio pus mana pe..... - Pe ce tuu? - Pe folee - Puui date dreq burta tu nu fole tzaganca nici sa vb nu stii - Da am mers si mai departe... si mio pus mana pe.... - Pe ce tuu? - Pe....... - Pe ce tu prostaa? - Dapai... nu stiu cum se zice la asta mee pe limba taa...

Parabolă talmudică

Se spune că doi oameni au coborât pe horn ȋntr-o casă. Unul s-a murdărit pe față cu funingine, iar celălalt nu. Văzând fața celui curat, cel murdar nici nu și-a putut ȋnchipui că s-a murdărit și, ca atare, nu și-a spălat fața ȋnnegrită de funingine. Ȋn schimb, cel curat – văzând chipul murdar al celuilalt – a crezut că este și el murdar și, ca urmare, și-a spălat fața curată. (parabolă talmudică) Atunci când nu poți dormi noaptea probabil ești treaz ȋn visul altcuiva.

Model de urmat ȋn viață… Cel mai vădit semn al ȋnțelepciunii este o nestrămutată voie bună. (Michel de Montaigne)