Maxime-1

January 14, 2018 | Author: CarmensitaBCarmensitaB | Category: N/A
Share Embed Donate


Short Description

Download Maxime-1...

Description

                               



           

Mai devreme sau mai târziu, fiecare dintre noi trebuie să ne dăm seama că Dumnezeu nu se târguieşte cu nimeni. Nimic nu-i este mai plăcut unui om mic decât să pocnească dintr-un bici mare. Există ceva bun şi atunci când nu ai nimica: n-ai nevoie să faci reparaţii. Cu banii este la fel ca şi cu sentimentele: totul depinde dacă eşti posesorul sau posedatul. Unii oameni falsifică bani; unii bani falsifică oameni. Cunosc o mulţime de milionari şi pot să vă spun că foarte puţini trăiesc cu zâmbetul pe buze. Mamona este cel mai mare stăpân de sclavi din lume. Uneori creştinilor li se pare că se îmbogăţesc pentru că satan îi lasă în pace, iar Dumnezeu îi binecuvântează. Mă tem însă că s-ar putea să fie şi ... invers! Un simplu bănuţ te poate împiedica să vezi chiar şi cea mai luminoasă stea, dacă îl ţii prea aproape de ochi. Adevărata mărime a averii cuiva este cât a investit el în veşnicie. Nimeni nu este suficient de bogat ca să-şi răscumpere trecutul! Banii ne pot duce oriunde, cu excepţia cerului şi ne pot da orice cu excepţia fericirii. Nu poţi lua banii cu tine în cer, dar îi poţi trimite acolo înaintea ta. Cel mai bun loc dintr-un bar este... afara. Este mai uşor să batjocoreşti lumânarea decît să luminezi în întuneric. Bătrâneţea începe atunci când crezi că poţi face toate lucrurile ca şi în tinereţe, dar le laşi întotdeauna pe mâine. Când îmbîtrâneşti intri în Epoca Metalelor: dinţii de aur, părul de argint şi în picioare ai plumb. Pregătirea pentru bătrâneţe trebuie să înceapă în adolescenţă. Niciodată să nu te temi de umbre. Ele arată pur şi simplu că undeva străluceşte o lumină. Orice om pe care-l întâlneşti este, într-un anumit domeniu, mai bun decât tine. Umilinţa este capacitatea noastră de a ne vedea aşa cum ne descrie Dumnezeu. Gafa care te smereşte îţi este cu mult mai folositoare decât o faptă bună care te umple de mândrie. Foarte puţini oameni au despre ei înşişi o părere mai proastă decât se cuvine. Cel mai important element al unei personalităţi umane este conştienţa propriei valori. Adevărata valoare a unui om este cât l-ai preţui dacă ar pierde tot ceea ce are. Milioane de oameni tânjesc după nemurire, chiar dacă unii dintre ei nu ştiu ce să facă cu o după amiază ploioasă de sâmbătă. Cel mai bun lucru despre viitor este că ne vine în porţii de cate o zi. Mă interesează viitorul pentru că acolo îmi voi petrece tot restul vieţii. Omul care se teme de trecut are de ce să se teamă şi de viitor. Dacă nu ne pasă de viitor, nici viitorului nu-i va păsa de noi. Oricât s-ar teme de viitor, omul vrea să ajungă să-l şi vadă. S-ar putea să nu ştim ce ascunde viitorul, dar ştim Cine îl pregăteşte. Nu te teme de viitor, Dumnezeu este deja acolo.

Practica duce la perfecţiune, dar ai grijă ce practici! Educaţia este ceea ce ne rămâne după ce am uitat tot ce-am fost învăţaţi. Inima educaţiei este educaţia inimii. Procesul de învăţământ are ca scop să-l ajute pe elev să ajungă să se descurce fără ajutorul profesorului. Adeseori, cea mai bună metodă de îndreptare a copiilor noştri este să ne corectăm exemplul personal pe care li-l dăm. Afiş pus deasupra uşii unei Biblioteci: "Farmacie pentru suflet". Sub providenţa lui Dumnezeu, viitorul unei naţiunii nu depinde atât de mult de nivelul academic al şcolilor ei, ci de nivelul educaţiei creştine predate copiilor. Esenţa înţelepciunii este să ştii ce să faci cu ceea ce cunoşti. Diferenţa dintre critică şi educaţie este atitudinea în care sunt făcute. Cel ce are convingeri de nestrămutat în probleme neclare dă dovadă de mediocritate. Mai bine să înţelegi puţin, dar bine, decât greşit şi mult. Cel care este stăpân pe adevăr, n-are de ce să se îngrijoreze că nu vorbeşte convingător.

              

Cei care au gândit îndelung asupra artei de a conduce popoarele au ajuns invariabil la concluzia că soarta unei naţiuni depinde de educaţia care li se dă celor tineri. Un om înţelept este ca acul: nu-l lasă capul să meargă prea departe! Învaţă de parcă ar trebui să trăieşti o mie de ani şi trăieşte frumos de parcă ai muri mâine. Nici un om nu poate fi considerat needucat, dacă ştie Biblia şi nici un om nu poate fi considerat suficient de educat, dacă nu o cunoaşte. Ţine minte mereu că un om nu este răsplătit pentru că are creier, ci pentru că îl foloseşte. Nimeni n-ar trebui să meargă la şcoală ca să ajungă să câştige mai mulţi bani. Adevăratul scop al educaţiei nu este să câştigăm mai mult, ci să ştim mai bine ce să facem cu ceea ce câştigăm. Scopul nostru este să construim în această ţară o societate umană, nu un sistem economic. Un copil care învaţă doar la şcoala este un copil fără educaţie. Nu da voie studiilor să-ţi stea în calea educaţiei. Educaţia ar trebui să însemne dezvoltarea minţii, nu doar încărcarea memoriei. Adevărata educaţie începe în leagăn şi se termină la mormânt. Rădăcinile educaţiei sunt uneori amare, dar fructele ei sunt dulci. Mintea funcţionează ca şi stomacul: nu contează cât pui înăuntru, ci cât poţi să "digeri". Mulţi sunt în stare să rezolve probleme mari la servici, dar nu pot da un răspuns problemelor mici de acasă. Se poate să înveţi despre ţine mai mult de la un duşman, decât de la un prieten.

 Ce săpăm în marmură, piere cu timpul, ce turnăm în bronz se macină, temple pe care le zidim vor ajunge odată ruină, dar ce scriem pe coala nepieritoare a sufletului, principiile veşnice ale temerii de Dumnezeu şi ale iubirii faţă de aproapele, va străluci şi în viaţa de acum şi în cea viitoare. - Daniel  Mai bine un diamant cu defect decât o piatră perfectă.  Defectele sunt multe când dragostea este puţină.  Cine vrea un prieten perfect, va rămâne fără prieteni.  Descurajarea se naşte din nemulţumirea faţă de trecut, dezamăgirea faţă de prezent şi de încrederea in viitor. Ea adună la un loc ingratitudinea faţă de binecuvântările de ieri, indiferenţa faţă de oportunităţile de astăzi şi nesiguranţa faţă de surprizele zilei de mâine. Cine este îmbolnăvit de ea este orb la frumuseţea din jur, surd la gemetele celor aflaţi în suferinţă şi fără grai lângă cei care au nevoie de nădejde. Manifestările ei cuprind lipsa de răbdare, imaturitatea în gândire şi cârtirea faţă de Dumnezeu.  "Sufletul nostru încărunţeşte înaintea părului", a observat cineva.  Descurajarea ne poate afecta la toate vârstele.  Cea mai comună cauză a ei este pierderea temporară a perspectivei din viitor.  Încredinţează-ţi viitorul în mâna Domnului şi te vei bucura iarăşi de viaţă.  Uneori, Dumnezeu ne aşează în întuneric ca să vedem că El este Lumină.  Dificultăţile ne întăresc sufletul, tot aşa cum munca ne întăreşte trupul.  Unii oameni sunt ca bătăturile, nu se arată decât după ce treaba este gata.  Nu te enerva că nu-i poţi face pe alţii aşa cum îţi place ţie! La urma urmei, nici tu nu eşti chiar aşa cum ţi-ai dori.  Apropie-te de ceea ce este simplu ca şi cum ar fi complicat si de ceea ce este complicat ca şi cum ar fi ceva simplu, prima dată ca nu cumva o prea mare încredere în sine să te facă neglijent, iar a doua, pentru ca nu cumva neîncrederea să te facă să te temi.  Atitudinea este mult mai importantă decât aptitudinile.  Nu contează câţi culţi sau câţi desculţi sunt în poporul Domnului, atitudinea mea faţă de ei trebuie să fie una de credincioşie. (Titi Bulzan)  Când se abate nenorocirea asupra ciocârliei , ea îşi cântă în înalt necazul. Cred că şi noi am putea urma exemplul acestei surioare înaripate.  O lucrarea uşoară devine dificilă de îndată ce nu o poţi face cu plăcere.  Este din ce în ce mai greu să găseşti ceva politicos care să nu încerce să îţi vândă ceva.  Când te plângi de starea jalnică în care se află societatea, întreabă-te: Sunt parte din problemă sau din soluţie?  Un muncitor care face doar ceea ce i se spune este un sclav. Numai acela care vrea să facă ceva mai mult este cu adevărat liber.

 O mică deosebire poate atrage mari consecinţe. Deosebirea despre care vorbesc este atitudinea. Ea ne îndreaptă spre fericire sau dezastru. Preţul ascultării s-ar putea să pară mare, dar el nu este nimic în comparaţie cu preţul neascultării! Legile lui Dumnezeu durează mai mult decât cei care le încalcă. Doamne, fă să doresc întotdeauna puţin mai mult decât pot realiza.(Michelangelo) Nimeni nu vorbeşte atât de mult despre Dumnezeu ca acela care încearcă să-I nege existenţa. Dar nu poţi să negi decât ceea ce există!  Unii s-au autoflatat declarându-se atei, când de fapt ei nu sunt altceva decât arhaicii păgâni.  Poţi închide ochii, dar nu poţi stinge soarele. (N. Iorga)  Vai de cel ce crede în făclie, dar neagă soarele!(N. Iorga)  Ateismul n-are …viitor.  Cel mai dificil moment al ateismului este atunci când este mulţumit, dar n-are cui să îi mulţumească.  Înţeleg cum se poate uita cineva spre pământ şi să devină ateu, dar nu pricep cum poate cineva privi cerul şi să mai poată să creadă că nu există Dumnezeu!(Abraham Lincoln)  Concentrează-ţi atenţia mai ales asupra maşinii care este în spatele maşinii din faţa ta.  Nu greutatea te rupe de şale, ci felul în care o ridici.  Când te vorbesc alţii de rău, trăieşte frumos, ca nimeni să nu-i creadă.  Nu poziţia te face fericit sau nefericit, ci dis-poziţia.  Dacă ştii să vezi ceva bun în fiecare om, aproape toţi vor sfârşi prin a vedea ceva bun şi în tine.  Fii ca un răţoi, la suprafaţa apei stai calm şi nemişcat, dar sub apă pedalează nebuneşte!  Omul sătul spune că nuca de cocos are coaja prea tare.  Dacă puţin somn te face să arăţi mai bine, se pare că foarte mulţi oameni suferă de insomnie.  Foarte puţine femei cred ceea ce le spun oglinda din baie şi cântarul!  Adevăratul secret ca să arăţi tânăr este… să fii tânăr.  N-am văzut încă nici un om fericit care să n-aibă şi o fată frumoasă.  Nu judeca un om după hainele pe care le poartă: Dumnezeu a făcut omul, croitorul hainele.  Există o singură artă creştină, care nu-i nici gotică, nici barocă, arta de a purta crucea.  Toată arta are o caracteristică unică: îi uneşte pe oameni. (Leo Tolstoi)  Fiecare om care a reuşit în viaţă a învăţat mai întâi cum să asculte, de cine să asculte şi când să asculte.  Dumnezeu nu ne-a creat cu ajutorul nostru, dar acum nu ne mântuieşte fără ascultarea noastră.  Un pas înainte în ascultare face mai mult decât 10 ani de studiu despre ea.  Cel mai bun răspuns la binecuvântările nemeritate este o ascultare necondiţionată.  Vorbeşte cu un om despre el şi va fi gata să te asculte ore întregi.  Spiritualitatea nu se măsoară prin ce facem, ci prin cât ascultăm.  O ascultare amânată este în esenţă tot o neascultare.  Nu fiţi nemulţumiţi! Acestea sunt vremurile bune după care vom ofta peste câţiva ani!  Astăzi este ziua de mâine pentru care te îngrijorai ieri!  Există un fapt sigur: timpul pierdut nu va fi găsit niciodată.  Dacă împrejurările vieţii ne găsesc în Dumnezeu, Îl vom găsi pe Dumnezeu în toate împrejurările vieţii.  Arhitectura este un fel de muzică statică.(Goethe)  Nu poţi judeca un cal după calitatea hamurilor.  Unii creştini îţi dau impresia că au fost botezaţi în oţet: sunt acri!  Nu te implica prea serios în ceea în ceea ce nu rezistă la testul vremii.  Timpul, ai cărui dinţi macină totul, este neputincios împotriva adevărului.  Fă-ţi timp să visezi-- îţi va învăţa sufletul să zboare. Fă-ţi timp pentru Dumnezeu, este singura investiţie durabilă a vieţii.  Mergi cât de departe poţi vedea acum şi când vei ajunge acolo vei vedea şi mai departe.  Nu cunosc calea care mă conduce la El, dar cunosc Călăuza care mă conduce. De ce să mă mai tem? (Martin Luther)  Mai degrabă merg cu Dumnezeu prin beznă, decât să merg singur prin lumină.  Una din problemele nostre este că am lăsat "hotărârile" să ia locul "hotărârii".  Unii oameni mai au încă de învăţat că o cale rea nu te va putea duce niciodată într-o direcţie bună.  Oricare ţi-ar fi trecutul, ţine minte că ai încă un viitor imaculat.  Viaţa nu se măsoară prin cantitate, ci prin calitatea ei.  O bună folosire a zilei de azi este cea mai înţeleaptă pregătire pentru ziua de mâine.    

     

                                

În ce mă priveşte, am ajuns să trăiesc fiecare zi ca şi cum ar fi cea dintâi, dar şi cea din urmă zi a vieţii mele. Un bun examen de memorie este să stai jos şi să-ţi reaminteşti toate lucrurile pentru care te-ai îngrijorat de pomană în anul care a trecut. Anul Nou poate fi cotitura de la eşecurile lamentabile din trecut spre biruinţele glorioase din viitor. Important este nu cât de mult, ci cât de frumos trăieşti. Trăim în fapte, nu în ani, în bucurii şi nu în bani; în sentimente ce-au rămas, nu-n limbile ce merg pe ceas. Iubeşti viaţa? Atunci nu risipi ca un nesăbuit timpul, căci din timp este făcută viaţa! (Benjamin Franklin) Este o greşeală să crezi că Guvernul poate da unora fără să ia mai întai de la alţii.(ajutorul de şomaj) Este foarte bine să avem alegeri doar din patru în patru ani. Cam atâta ne trebuie ca să ne recâştigăm încrederea în oameni. Alegerile de astăzi îţi pot afecta ziua de mâine. Urnele de votare sunt locurile în care stăm la coadă pentru şansa de a hotărî cine să ne cheltuiască banii. Dumnezeu nu-i alege pe cei desăvârşiţi, ci îi desăvârşeşte pe cei aleşi. Ascultă sfaturile pe care ţi le dau toţi, s-ar putea să nu-ţi ajute la nimic, dar le va ajuta lor. Echipa unei universităţi minore avea în rândurile ei un aruncător de suliţă saşiu, care deşi nu a câştigat niciodată vreo medalie, a ţinut toată lumea din tribune... cu sufletul la gură. Chiar şi cele mai strălucite călătorii încep cu... un singur pas. Nu dispreţui lucrurile mici, o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face niciodată soarele: să lumineze noaptea! Uneori e mai bine să laşi pe mâine ceea ce ai putea strica azi. Totdeauna găseşti timp când este să faci ceea ce îţi place. Ambasador: un om cinstit trimis să mintă pentru ţara sa în străinătate. Unii visează realizări măreţe, alţii stau treji pânâ târziu şi le împlinsc. Oamenii sunt pur şi simplu caraghioşi: ei cheltuiesc bani pe care nu-i au, ca să cumpere lucruri care nu le trebuie, pentru a-i impresiona pe alţii pe care nu pot să-i sufere! Singura ocazie în care o femeie îl poate schimba pe un bărbateste... când încă este în scutece. Cine are o părere prea bună despre sine nu este un bun judecător al naturii umane. Un om plin de sine este întotdeauna gol în ochii celorlalţi. Mândria enervează pentru că este monotonă: ea povesteşte întotdeauna orice istorie şi orice ispravă la persoana a-I-a. Mulţi curcani nu s-ar mai înfoia aşa de tare în faţa gospodarului dacă ar putea vedea puţin în viitorul care-i aşteaptă. Cel ce se iubeşte prea mult pe sine însuşi, n-are prea mulţi rivali. Un om mândru este asemănător cocoşului care îşi închipuie că, în fiecare dimineaţă, soarele se trezeşte devreme şi răsare doar ca să-l audă pe el cum cântă. Nimeni nu este mai gol ca cel plin de el însuşi. Dacă ar fi să enumeri zece oameni inteligenţi din oraşul tău, care ar fi ceilalţi nouă? Cu cât ai mai multe, cu atâta îi eşti mai dator lui Dumnezeu, aşa că nu văd de ce te-ai putea mândri când trăieşti ca un datornic! Îi poţi identifica pe cei mândrii după ceaţa care li se lasă în priviri de îndată ce conversaţia nu mai este despre ei înşişi. Mândria este o boală ciudată, ea face greaţă celor din jur, nu celui ce o are! Vocea unui băiat se schimbă cand atinge varsta de paisprezece ani, a unei fete de îndată ce atinge... telefonul! Un adolescent este un minor care devine uneori o problemă majoră. Dacă ai un adolescent, nu-l dispreţui, este singurul lucru din care Dumnezeu poate face un adult! Fetele de astăzi au nevoie mai mult de frumuseţe, decat de inteligenţă, deoarece băieţii pot să vadă mult mia bine decat să gandească. Întotdeauna îi îndrăgim pe cei ce ne admiră, dar nu-i îndrăgim întotdeauna pe cei pe care îi admirăm. Suntem adulţi cand munca nu mai este o plăcere şi plăcerea cere... mai multă muncă. Varsta adultă începe atunci cand ne interesează mai mult cat de durabilă este o maşină decat cu ce viteză poate să meargă.

                                    

     

Nu-ţi fie frică de opoziţie! Ţine minte că zmeul se ridică împotriva vantului, nu cu vantul. Dacă vrei să ocupi un loc sub soare, trebuie să te aştepţi din cand in cand să ţi se ardă pielea. Este mare lucru să fii cu picioarele pe pămant, dar este şi mai important să te mişti cu ele. La numai două ore după ce capelanul şi-a terminat predica cu subiectul: ''Mergeţi în toată lumea'', doi dintre deţinuţi au evadat. Lumea are nevoie de oameni care pot înfăptui ceva, nu de cei ce ştiu să explice foarte convingător de ce au stat degeaba. Toată omenirea poate fi împărţită în trei categorii: cei de neclintit, cei care pot fi puşi în mişcare şi cei care îi pot mişca pe alţii. Unora le este greu să pună ideile în cuvinte, mie mi-e cel mai greu să le pun în ...practică.(Goethe) Unii pot fi atat de obsedaţi să-L slujească pe Domnul Isus că au uitat pur şi simplu să-L mai şi iubească. Dacă n-ai parte de un vant prielnic, pune mana pe vasle! Credinţa cu fapte este o forţă, cea fără fapte este o farsă. Nu judeca niciodată acţiunile cuiva pană nu-i cunoşti adevăratele motive. Ca să ajungi în varful unui stejar ai de ales între două metode: să te osteneşti ca să te caţeri pană sus sau să te aşezi pe o ghindă şi... să aştepţi. Nu este suficient să fii bun, trebuie să fii şi bun la ceva. Şi minciuna acopere o sumedenie de păcate, dar numai temporar! Cea mai bună laudă pe care o putem face adevărului este să-l trăim. În urmărirea adevărului, foloseşte-ţi intuiţia, instinctul, credinţa, emoţiile şi mai ales textul Scripturii.(R. Wurmbrand) Oamenii nu pot schimba adevărul, dar adevărul îi poate schimba pe oameni. Singura părere care durează este adevărul. Dacă pare prea frumos ca să fie adevărat, să ştii că aşa este. Un lucru pe care trebuie să-l înveţe încă multe persoane este că mergand pe o cale rea nu poţi ajunge la o destinaţie bună. Unii care se pretind în drum către cer, trăiesc de parcă s-ar îndrepta într-o cu totul altă direcţie. Pentru a fi cu adevărat în stare de ceva, abilitatea trebuie să se însoţească cu oportunitatea.(Napoleon) Abilitatea fără ambiţie este ca o maşină fără motor. Mulţi oameni se îndoiesc de ceea ce pot, dar foarte puţini au dubii despre cat de importanţi sunt! Fă ce poţi, fără să te compari cu alţii. Pădurea ar fi foarte tăcută dacă numai numai păsările cu tril maiestru ar canta. Dacă absenţa nu ţi-ar fi simţită, să ştii că nici prezenţa ta nu contează. Absenţa este cel mai obişnuit leac pentru dragoste. Absenţa stinge pasiunile mici, dar le amplifică pe cele cu adevărat mari, după cum vantul stinge lumanarea, dar aţaţă palaiala focului. Absenţa şi moartea sunt la fel, doar că în moarte nu mai există suferinţă. Între un proaspăt absolvent şi varful piramidei sociale nu stă decat... piramida. Accentul este sufletul vorbirii, îi dă simţire ţi autenticitate. (Rousseau) Unii dintre cei care visează să ajungă ''stele'' de cinema, au falsa idee că pentru aceasta trebuie să stea pe bulevarde pana... noaptea tarziu. Viaţa este un teatru, noi suntem actorii! (Shakespeare) Un actor este un om care încearcă să fie mereu altcineva, niciodată... el insuşi! S-a lansat un nou tip de ceas deşteptător pentru actori: el nu sună, ci aplaudă. Unii actori poartă mereu în buzunar o carte de vizită pe care scrie: Sunt o celebritate, în caz de accident, chemaşi presa. Actorii sunt singurii ipocriţi sinceri.

Cei mai mari dişmani ai adevărului sunt toţi acei care nu au învăţat lucrurile numai pe jumătate Nimic nu influenţează chipul nostru dinăuntru şi din afară, ca adevărul Numai cine mărturiseşte adevărul este folositor mântuirii oamenilor, pentru că el este împărţitorul luminii Nu pune tu semnul întrebării, când Dumnezeu pune punct. Adevărul fără dragoste înşeală. Dragostea fără adevăr e o iluzie. Când este vorba să faci bine cuiva, totdeauna este timpul potrivit.

        

Biruinţa este întotdeauna de partea adevărului, chiar dacă ea se arată mai târziu. Cel mai bun mijloc de a birui pofta este să nu stai nici o clipă la discuţie cu ea. Biserica adevărată este numai Biserica vie. În Dumnezeu nu locuieşte nimic mort. Şi duşmanul cel mai dârz, până la urmă este înfrânt de blândeţe. Cine respinge adevărul, rămâne cu rătăcirea. Bucuria este o roadă a Duhului Sfânt şi ea nu creşte pe suflete veştejite de păcat. N-avem voie să umbrim cerul bucuriei cuiva cu norii întristărilor noastre. Din timpul omorât nu curge sânge, dar se scurge viaţa. Banii cheltuiţi şi timpul cheltuit arată cui slujeşti.

                      

"Îmbătrânesc şi tot învăţ." - Eschil Dragostea e sentimentul care vine în galop şi dispare în vârful picioarelor. - Tudor Muşatescu De bun simţ toată lumea are nevoie. Puţini îl au şi fiecare crede că îl are. - Benjamin Franklin Orgoliul se află în noi ca o forţă a răului - Victor Hugo Cu cât un personaj are mai multă putere, cu atât el devine caricatură. Lindsay Anderson Fă ce îţi spun, dar să nu faci ce fac eu. Iată adevărata înţelepciune. James Farrell) Arta e lungă, viaţa e scurtă. -Hipocrat Îngăduinţa îţi face prieteni, adevărul îţi aduce ura. Terentiu Să-nveţi să mori ? N-o să reuşeşti prea bine prima dată !- Chamfort Stilul e omul însuşi - Buffon Nu-i de ajuns să faci bine, mai trebuie să-l faci şi bine.- Diderot Felul cum dai preţuieşte mai mult decât ceea ce dai – Corneille ("Le Monteur") Iubirea este mult educatoare, ea dă sensul existenţei în varietatea şi valoarea ei reală. (Tudor Arghezi) Lacrimile sunt dreptul cel mai sfânt al celui ce suferă şi mai ales al celui zdrobit de iubire. Poeţii nu explică nimic, dar prin ei totul devine explicabil ! "Cunoaşte-te pe tine însuţi." -Socrate "Omul este prin natura sa o fiinţă socială" -Aristotel "Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădător" -Cuvinte atribuite de Plutarh lui Cezar "Prietenul sigur îl cunoşti în împrejurări nesigure" -Ennius "Dragostea nu cunoaşte legi" -Boethius "Cu cât cauţi să placi la toată lumea, cu atât eşti în primejdie să nu fii respectat de nimeni." - Delacroix "Fereşte-te deopotrivă de prietenia duşmanului şi de duşmănia prietenului" - Nicolae Iorga "Ironia este felul cel mai rafinat de a expune defectele altora. Dar nu toată lumea are talentul de a mânui o treabă atât de gingaşă şi dificila." - JOHN LOCKE "Imită pe alţii numai cât îngăduie buna cuviinţă." - BALTAZAR GRATIAN "La supărări eu uit îndatorirea, căci într-o vrednică prietenie mii de plăceri nu şterg o tulburare. -MICHELANGELO "Inteligenţa trebuie să dea viaţă acţiunii; fără ea acţiunea e zadarnică. Dar fără acţiune, ce stearpă e inteligenţa!" MARTIN DU GARD "Universul nu este prietenos cu utilizatorii." "Nu zi niciodată "nu se poate", ci începe cu "să vedem". NICOLAE IORGA "Prostia nu are ţară şi fiecare o aduce cu dânsul de unde vine." DUMITRU ANGHEL "Numele nu fac faptele." ION HELIADE RADULESCU "Omul nu e cum s-arată, ci cum simte." ION AGARBICEANU "Scopul cuvântării nu este de a impune, ci de a convinge." IACOB NEGRUZZI "Pasiunile ne înşeală, lipsa lor ne dezgustă." BARBU DELAVRANCEA "Nu tuturora li-i dat sa zboare, dar câţi nu ştiu sa se târască!" ALEXANDRU VLAHUTA

          

     

Cine nu iartă distruge puntea pe care trebuie să treacă el însuşi. Acolo unde nu-i putere nici o chemare nu se cere, când nu poţi fi ce-ar trebui, fii numai ce poţi fi.(Henrik Ibsen) Când ai puţine dorinţe ai şi puţine lipsuri.(Plutarh) Nu e sărac cine are puţin ci, cine doreşte mult. M.P.Cato) Înainte de a bate cu pumnul în masă uită-te daca e vreun cui scos.(Bouvril) Cei mai necruţători duşmani sunt prietenii cu care te-ai certat.

 

E înălţător să îţi alegi un ţel şi-apoi trecând prin foc s-ajungi la el(Ov.Denusianu) Învăţătura îţi dă lumină dar nu te înalţi decât prin caracter. (Ov.Denusianu) Fericit cel ce nu aşteaptă nimic, căci acesta nu va fi dezamăgit E greu să uiţi trecutul când încă mai trăieşti Nu treziţi amintirile atunci când nu le puteţi adormi. Cei care uită trec mai uşor examenul vieţii. Fericirea e ceva ce nu se atinge niciodată... dar pentru căutarea ei merită să alergi toată viaţa. Viaţa trebuie trăită aşa cum este pentru că ni s-a dat fără să o cerem şi ni se va lua fără să fim întrebaţi. Învaţă să alungi lacrima cu un surâs, învaţă să zâmbeşti atunci când eşti trist, căci numai zâmbind vei învinge suferinţa. Chiar dacă inima îţi plânge, în faţa oamenilor trebuie să zâmbeşti mereu, altfel ei îţi vor cunoaşte tristeţile şi te vor compătimi ca pe un om slab. Cine nu cade nu se poate înălţa. (L.Blaga) Ambiţia...torent ce nu se uită în urma lui. (B.Jhonson) Ura îşi cere tributul suprem asupra minţii şi trupului omului, dacă nu ai puterea să o stăpâneşti. Cine se răzbună trebuie să sape două morminte" (proverb chinezesc) Când prezentul va fi trecut visele vor deveni realitate. E greu să uiţi iubirea când încă mai iubeşti. Cele mai frumoase zile din viată sunt cele pe care le închidem în cripta amintirilor. Amintirea...o muzică ce ne vine de undeva , de dincolo de orizont. (G.Ibraileanu) Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul; există clipe, oameni şi fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii. Tot ce contează în viaţă în mod deplin şi dureros este iubirea. Oamenii se întâlnesc şi se cunosc. Apoi se despart. Se despart pentru că au făcut imprudenţa de a se cunoaşte. Se despart, dar nu se uită. Se sting norii când ne lovesc cu fulgi sau cu ploi, noi nu ne stingem oare când dăm ceva din noi? Dacă vrei să fii fericit o clipă, răzbuna-te... daca vrei sa fii fericit o viaţă, iartă! Toţi oamenii sunt trecători dar nu toţi trecătorii oameni. Nu uita: lângă cel mai înalt punct al fericirii se află cea mai adâncă prăpastie a durerii. Când cel mai bun prieten te părăseşte, nu plânge! Închide-ţi lacrimile în cel mai ascuns colţ al inimii, numit "uitare"... Revin întotdeauna la prima dragoste. Poate. Dar de fiecare dată cu alt scop. N-aruncaţi totul într-un singur sac, nu-l veţi putea ridica. Orice om vrea să fie apreciat. Deci dacă apreciezi pe cineva, nu păstra secret acest lucru. (Mary K. Ash) Învaţă din greşelile altora; viaţa e prea scurtă pentru a le face tu însuţi pe toate. Când nu-ţi rămâne decât Dumnezeu, vei descoperi că Dumnezeu îţi este suficient. Dacă vezi pe cineva fără zâmbet, dă-i unul de-al tău! Cei ce umblă cu Dumnezeu nu vor fi în pas cu lumea. Dacă vrei să faci lucruri mari trebuie să rămâi mic. Fiecare vrea să trăiască pe vârful muntelui, însă toată fericirea şi creşterea vin în timp ce îl urci! Am ţinut multe lucruri în mână şi le-am pierdut, dar ceea ce am încredinţat în mâinile lui Dumnezeu este al meu şi astăzi. Nu te teme de moarte; cu cât murim mai repede cu atât avem mai mult timp să fim nemuritori Cu Dumnezeu alături nu te poţi pierde în mulţime. Pentru creştin cerul se pronunţă: A-C-A-S-Ă. Şi El a murit pentru toţi, pentru că cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei. ( 2 Cor 5:15) O Biblie uzată de mult citită e semnul unui suflet bine hrănit. Problema pe care o constituie creştinul de rând este că e numai un creştin de rând.

    

Când bate la uşă cel rău, lasă-l pe Isus să răspundă. Nu putem intra în Cer dacă mai înainte nu a intrat Cerul în noi. Cereri mari duc la răspunsuri mari pentru că rugăciunea mişcă mâinile care mişcă lumea. Dumnezeu te are în planurile Lui, Îl ai şi tu pe El în ale tale? Nu eşti gata să trăieşti până nu eşti gata să mori.

                                     

                                            

Noi Îl privim pe Dumnezeu aşa cum aviatorii îşi privesc paraşuta; ea este acolo pentru urgenţe dar pilotul speră să nu trebuiască să o folosească niciodată. (C.S. Lewis) Dacă creştinii n-ar fi copiii lui Dumnezeu, Satan n-ar încerca să-i facă să se îndoiască de faptul că sunt. Cred în Dumnezeu aşa cum cred în răsăritul soarelui. Nu pentru că Îl văd, ci pentru că văd tot ce atinge. (C.S. Lewis) Nu există oameni atât de buni ca să se mântuiască singuri - dar nici atât de răi să nu poată fi mântuiţi de Dumnezeu Putem sluji fără iubire, dar nu putem iubi fără slujire. Dacă nu găseşti nici o cale de ieşire, încearcă privind în sus! Dumnezeu va avea grijă de lucrurile prin care treci, tu ai grijă cum treci prin ele! Prieten îţi este cel ce ştie totul despre tine şi totuşi te place. Prietenii sunt ca şi curcubeul: îţi luminează viaţa când ai trecut printr-o furtună. Prietenia este ca şi vinul: se face mai bună cu trecerea timpului. Dacă ai ajuns să crezi că nimănui nu-i pasă dacă trăieşti, încearcă să nu-ţi mai plăteşti ratele! Nimic nu este deschis de mai multe ori din greşeală că ... gura. Majoritatea oamenilor sunt de acord cu cel ce-şi ţine gura. Nu există înlocuitor pentru caracter. Poţi cumpăra cunoştinţe, dar caracterul nu se găseşte de vânzare. Spune-mi la ce fel de glume râzi, ca sa-ţi spun cine eşti. Caracterul este ceea ce eşti tu pe întuneric. Singura persoană din lume care-ţi poate ruina caracterul eşti tu însuţi. Îi admirăm pe oamenii de geniu, îi invidiem pe oamenii bogaţi, ne temem de oamenii aflaţi la putere, dar de încrezut, nu ne încredem decât în oamenii de caracter. Ce faci când n-ai nimic de făcut iţi dă pe faţă caracterul. La jocuri, caracterul se vede cel mai bine din felul în care ştii să pierzi. Reputaţie este ce avem la sosire, caracter este ce suntem la plecare. Caracterul unui om este ca şi gardul de scânduri: nu poate fi făcut să stea mai bine în picioare dacă-l dai cu vopsea". Caracter este ceea ce ai face dacă ai fi sigur că nimeni nu va afla vreodată. Slava lumii trece, popularitatea este doar un accident, bogăţiile prind aripi, cei ce ne cântă osanale astăzi, ne vor blestema mâine; singurul lucru cu adevărat durabil este caracterul! Reputaţia este pentru o vreme, caracterul pentru eternitate. In clipa morţii lăsăm în urma tot ce avem, dar luăm cu noi tot ceea ce suntem. Dacă vrei să cunoşti caracterul cuiva, uită-te la felul în care-i tratează pe cei de la care nu poate câştiga nimic. Reputaţia este ceea ce cred oamenii despre noi; caracterul este ceea ce ne vede Dumnezeu că suntem. Este mai uşor să batjocoreşti lumânarea decât să luminezi în întuneric. Nimeni nu îmbătrâneşte trăind, ci doar pierzându-şi interesul in viaţă. Gândurile rele se alungă prin fapte bune. În hainele de Duminica, ipocriţii nu sunt ei înşişi. Trebuie să acţionăm în ciuda fricii, nu din cauza ei. Fii bucuros când necazurile au ajuns la culme - orice ţi s-ar întâmpla, nu poate să-ţi fie decât mai bine. Defectele sunt multe când dragostea este puţină. S-ar putea ca un om să aibe mai mulţi bani decât minte, dar asta nu va dura prea mult. Practica duce la perfecţiune, dar ai grijă ce practici! Fericirea vieţii tale depinde de calitatea gândurilor tale. Un om înţelept este ca acul: nu-l lasă capul să meargă prea departe! Optimistul găseşte o ocazie în fiecare situaţie dificilă. Pesimistul găseşte ceva dificil în orice ocazie. Optimistul zise: "La anul vom cerşi cu toţii." Pesimistul îi răspunse: "De la cine?" Daca lupta pentru pace va mai dura mult, nu vor mai exista ... supravieţuitori! "Ştiţi cum a ajuns melcul pe corabia lui Noe? Încet, dar cu răbdare şi perseverenţă!" - C. H. Spurgeon Victoria vine atunci cand curajul conduce. Sir Samuel Garth Adevaratul eroism este remarcabil de sobru si foarte lipsit de dramatism. Nu este dorinta arzatoare sa-i depasesti pe altii cu orice pret, ci dorinta arzatoare sa-i slujesti pe altii cu orice pret. Arthur Ashe campion de tenis

                      

Mi-am aratat curajul de ani de zile; crezi ca-l voi parasii acum cind suferintele mele sint pe sfirsite. Maria Antoaneta - cuvintele dinaintea mortii Curaj este sa fii speriat de moarte si totus sa incaleci pe cal. John Wayne A fi curajos, nu inseamna a te arunca inainte in orice primejdie, cu orice risc, ci a fi hotarit sa fi intotdeauna de partea adevarului. Plutarch Curajul este virtutea care face posibile celelalte virtuti. Winston Churchill A avea curaj este deosebit de important. Poti pierde banii - e rau. Poti pierde un prieten - e si mai rau. Dar daca ti-ai piedut curajul - ai pierdut aproape totul. Winston Churchill Daca taci atunci cind ar trebui sa vorbesti, sa stii ca esti fricos. Abraham Lincoln Da-i copilului tot ce cere atunci cind vrea el, asa vei face din el un om care aproape sigur nu va respecta legea cind va fi mare. J. Edgar Hoover Omul care stie ca are asigurata viata vesnica nu se mai teme de moarte. William Penn Imi este de folos sa citesc Biblia. Caut sa înteleg cat pot de mult din ea, iar ce nu pot intelege accept prin credinta. Facand asa si tu, vei fi un om mai bun, vei trai mai bine, vei muri în pace. A.Lincoln Este o mare diferenta intre carti facute de oameni si CARTEA care face oameni. A. Lincoln Este folositor sa insemnezi Biblia, dar este si mai folositor s-o lasi pe ea sa te insemneze. A. Lincoln Cautam binele fara a-l gasi vreodata, in schimb gasim raul fara sa-l cautam. Democrit Biruinta nu este a celor ce vorbesc multe, ci a celor ce fac multe. Ioan Gură de Aur Stati tari ca nicovala pe care o loveste ciocanul! Un luptator bun învinge chiar daca e lovit!. Ignaţie al Antiohiei O înfrangere este mijlocul pe care ni-l da Dumnezeu ca sa vedem ce ne lipseste pentru a învinge. Nicolae Iorga Orisiunde vine lovitura, trebuie primita: drept în picioare si cu fruntea sus. Nicolae Iorga Infrangerea nu ne face pe noi slabi: ne arata doar cat suntem de slabi. A. Lincoln Biblia te va desparti de pacat sau pacatul te va desparti de Biblie. A.Lincoln Cel ce stie "cum", va gasi intotdeauna un loc caldut in viata, dar cel care stie"de ce", ii va fi de obicei sef. Eugenio d'Ors Toti cei ce stiu putin vor sa arate pretutindeni ceea ce stiu. B.J.Feijoo Nu-i deajuns sa faci binele, trebuie sa-l faci si bine. D. Diderot Cea mai sigura cale spre bucurie este sa cauti sa faci o bucurie altuia. Mark Twain Bucuria este una dintre cele mai mari virtuti din lume. Ea isi revarsa binecuvantarea si peste cel ce o poarta si peste cei ce i se afla in jur. Mark Twain

View more...

Comments

Copyright ©2017 KUPDF Inc.
SUPPORT KUPDF