Materie sociologie bac

Capitolul II : METODE SI TEHNICI DE CERCETARE A. B. 1. 2. 3. 4. 5.

Etapele procesului investigativ Metode de cercetare Ancheta sociologica Observatia Experimentul Analiza documentelor sociale + unitati de analiza Metoda monografica

Metoda – modul de cercetare, sistemul de reguli si principii de cunoastere si transformare a realitatii obiective. Etimologie: gr. methodos = cale,drum, mijloc - drum al gandirii in procesul de obtinere a adevarului Tehnica – ansamblul de prescriptii metodologice (reguli,procedee) pentru o actiune eficienta atat in sfera productiei materiale, cat si in sfera productie spirituale, precum si in cadrul altor actiuni umane. Etimologie: gr. tekhne = procedeu, viclesug Procedeu – maniera de actiune , de operare cu instrumentul de investigatie (interviu, chestionar, fisa de observatie)

A. Etapele procesului investigativ 1. Stabilirea temei si a obiectivelor de cercetare 2. Documentarea – studierea literaturii de specialitate pentru a afla ce s-a intreprins si la ce concluzie s-a ajuns in respectiva problema. 3. Stabilirea ipotezelor de cercetare – stabilirea legaturilor intre variabilele de tipul: “cu cat…cu atat”,”daca…atunci” 4. Esantionarea – stabilirea grupului tinta din totalul populatiei investigate.

5. Stabilirea metodologiei de cercetare a. alegerea metodei de cercetare b. alegerea tehnicii/procedeului de cercetare c. elaborarea instrumentelor de investigare d. operationalizarea conceptelor e. testarea informatiilor, preancheta (preancheta inseamna testarea instrumentelor de cercetare)

6. Recoltarea informatiilor si anume cercetarea propriu-zisa 7. Prelucrarea informatiilor 8. Analiza calitativa si cantitativa a informatiilor

9. Validarea ipotezelor de cercetare – confirmarea sau infirmarea lor in cercetarea sociologica

10. Intocmirea raportului de cercetare si prezentarea acestuia beneficiarului.

A. Etapele procesului investigativ (detaliat-explicata fiecare etapa) 1. Stabilirea temei si a obiectivelor de cercetare 2. Documentarea – studierea literaturii de specialitate pentru a afla ce s-a intreprins si la ce concluzie s-a ajuns in respectiva problema. 3. Stabilirea ipotezelor de cercetare – stabilirea legaturilor intre variabilele de tipul: “cu cat…cu atat”,”daca…atunci”

Problematica ipotezelor in cercetare Ipoteza Def. - un enunt stiintific cu valoare probabila ce urmeaza sa devina adevarata sau falsa in urma cercetarilor de teren. - reprez. o legatura de determinare, cauzalitate si interconditionare intre fenomene, fapte, proce sociale si relatii sociale. - se deosebeste de principiu care se fondeaza pe trecut, dar si de banuiala care este un enunt hazardat ce nu se bazeaza pe un nr. mare de fenomene, factori si procese sociale. - ca judecata de posibilitate cuprinde in sine o intrebare pentru ca se imagineaza o corelatie intre variabile si un raspuns pentru ca se intuieste legatura ce urmeaza sa fie confirmata sau infirmata in cercetarile efectuate. Din punct de vedere logic, ipotezele sunt implicatii materiale. Ipoteza este falsa daca antecedentul (X) este adevarat, iar consecventul (Y) este fals. - pentu a fi valida in cercetare trebuie sa fie masurabila - poate fi adevarata atunci cand ea poate fi masurata. Testabilitatea se refera la faptul ca o ipoteza corect formulatata trebuie sa fie intotdeauna testata. Testarea presupune, in mod necesar, capacitatea de a masura caracteristicile fenomenelor.. astfel, daca nu putem masura valoarea lui xsau lui y, relatia de implicare intre x si y nu va putea fi testata Ex Fals: Daca elevii au un suflet mare, atunci acestia se vor implica in mai multe actiuni de voluntariat. Aceasta ipoteza este Falsa deoarece sufletul elevilor nu poate fi masurat. Ex Adevarat: Cu cat pozitia in ierarhia organizationala este mai mare cu atat satisfactia profesionala este mai mare.

Masurarea si scalarea - componenta de baza a procesului de cunoastere ce consta intr-o operatie empirica si conceptuala prin care se atribuie anumite valori obiectelor si proceselor sociale. - o determinare cantitativa prin care se urmareste sa se surprinda realitatile sociale prin modalitati concrete utilizandu-se anumite etaloane. Masurarea - Orice proces sau fenomen social trebuie sa fie masurat pentru a fi cunoscut. - O caracteristica masurabila, specifica unui proces, fenomen sau produs social poarta numele de variabila. - Ea poate varia, poate luat diverse valori. - prin masurare trebuie sa se ia in considerare natura domeniului cercetat si sa se evidentieze caracteristicile lor cantitative specifice. Elementele componente ale operatiei de masurare sunt: a. obiectul de masurat : din perspectiva masurarii, fenomenele sociale pot fi grupate in doua mari categorii: - variabilele sociale- acele fenomene carora le este proprie in mod explicit, o expresie cantitativa - atributele sociale – fenomenele care nu au o astfel de expresie cantitativa explicita b. unitatea de masurare sau etalonul - elementul de comparatie prin intermediul caruia se realizeaza det. calitativa si cantitativa a sistemului de masurare. - trebuie sa indeplineasca 2 conditii: 1. sa corespunda naturii domeniului de cercetat. 2. sa fie in acord cu obiectul urmarit la un moment dat in cadrul cercetarii c. reguli de atribuire a valorilor – se realizeaza printr-un proces de analiza constand din compararea etalonului cu obiectul de masurat. Rezulta mai multe scale :nominala,ordinala,de interval,de proportii Variabila – reprezinta o caracteristica a unui proces sau fenomen care poate avea valori diferite pe un anumit interval. Exemplu: variabila sex are 2 valori, barbat – femeie, variabila varsta are valori de la 0 la n ani… Exista 2 moduri in care aceste valori pot varia: intr-o maniera discreta, luand doar anumite valori pe un anumit interval sau, dimpotriva, intr-un mod continuu, putand lua orice fel de valoare = variabile discrete si continue Exemplu: un grup poate fi caracterizat de o variabila discreta cum este sexul, variabila care poate lua doar 2 valori, barbat sau femeie, dar acelasi grup poate fi caracterizat, in acelasi timp, si de o variabila atitudinala, care pe un interval, de la 1 la 10 (1- preferinta minima, 10 - maxima) poate avea orice valorea. Valorile pe care le poate lua o variabila formeaza o scala. Scalele pot fi de 4 tipuri: - scale nominale – care nu presupun nici un fel de relatii de succesiune, ordine sau ierarhie intre valorile pe care le poate lua o variabila. Exemplu: lista de bunuri pe care cineva le are in gospodarie poate forma o asemenea scala. Intre valorile pe care le poate lua variabila pe care o putem numi “achizitii” sau “dotari casnice” nu exista nici un fel de ordonare ierarhica.

- scale ordinale – in care valorile pe care le poate lua o variabila sunt ordonabile dupa un anumit criteriu si scala reprezinta o ordonare a acestor valori. Exemplu: “aprecierea” unei anumite actiuni intreprinse de guvern poate avea urmatoarele valori: “absolut de acord”, “ de acord”, “dezacord”, “dezacord total” - scale de interval – care masoara variabile continue. Fata de scalele ordinale, ele propun un continuu intre cele 2 valori polare (maxim si minim) pe care le poate lua o variabila. Exemplu: Inaltimea pe care o poate avea o populatie data este scalabila pe un interval, in sensul ca inaltimea, atat a oricarui membru, cat si media populatiei, poate avea orice fel de valoare, bineinteles, intr-un interval dat. - scale de proportii – acestea sunt scale de interval in care exista un punct natural de pornire a distributiei. Exemplu: este cazul varstei (variabila are un punct natural de pornire 0) Masurarea presupune utilizarea unor instrumente pentru a cuantifica valorile unei variabile. Orice masurare sociala, indiferent de instrumentele utilizate, trebuie sa intruneasca 2 caracteristici principale: - fidelitatea - validitatea Fidelitatea se refera la precizia unei masuratori. Exemplu: in domeniul fizicii, putem masura un obiect si sa spunem ca el are circa 2 metri, 1 metru si optzeci si sase de cm sau sa exprimam marimea astfel: 1864,832 milimetri (este vorba de precizii diferite). Exemplu: din punctul de vedere al unei masuratori sociale putem avea o scala de apreciere cu o precizie mica cu 2 valori (de exemplu): “acord – dezacord” sau cu o fidelitate a masuratorii mai mare, utilizand 4 valori: “ acord in mare masura – acord – dezacord – dezacord in mare masura”. Putem avea si o fidelitate mult mai mare daca le cerem subiectilor sa isi exprime acordul fata de o problema pe o scala de zece valori (de la 1 la 10) Validitatea datelor sau corectitudinea masuratorii este corelata cu fidelitatea. Exista si cazuri in care fidelitatea se afla intr-o relatie inversa cu validitatea. Exemplu: daca intrebam populatia in ce masura este de acord cu liberalizarea avortului, utilizarea unei scale cu 2 vaiante de raspuns “acord – dezacord” duce la o validitate mult mai mare a datelor decat utilizarea unei scale cu valori de la 1 (“total dezacord”) pana la 10 (“acord total”). In acest ultim caz, avem o fidelitate mai mare, insa datele sunt mai putin valide, o medie a raspunsurilor de, sa spunem, 7,85 nu ne ajuta sa spunem nimic concret despre atitudinea populatiei investigate.

-

Fidelitatea si validitatea au legaturi stranse intre ele. Situatii: un test poate fi fidel, dar nu si valid daca un test nu este fidel, nu are cum sa fie valid.

-

fidelitatea este o conceptie necesara a validitatii, dar nu si suficienta.

4. Esantionarea – stabilirea grupului tinta din totalul populatiei investigate. def.- tehnica metodologica prin care devine posibila elaborarea de influnete venite din partea universului de cercetat ( populatie) prin investigarea acelei parti din cadrul sau. - se realizeaza prin urmatoarele modalitati: I Selectia probabilistica a. repetata b. nerepetata c. mecanica II Selectia rationala III Selectia stratificarii I Selectia probabilistica a. repetata – un procedeu de tragere la sorti prin care unitatea extrasa se reintroduce in urna pastrandu-si astfel sansa de a fi extrasa din nou; probabilitatea fiind de 1 la 1mie (1/1000) b. nerepetata – se procedeaza ca si in cadrul celei repetate dar fara a reintroduce in urna unitatea extrasa, astfel ca probabilitatea va fi: 1/1999; 1/1998… c. mecanica – consta in alc. unei liste a tuturor unitatilor colectivitatii generale intr-o ordine oarecare (nume, alfabetic, nr. strada, varsta, …) urmata de selectarea cu caracter intamplator pe baza unui pas de masurare. K = N/n [ ‘K’= pasul de masurare; ‘N’ = colectivitatea generala; ‘n’ = volumul esantionului] ex. N = 1000; n =100 atunci k = 1000/100 = 10 - se fac bilete cu nr. De la 1 la 10 se extrage nr.3 - atunci esantionul va cuprinde nr. 3, 13, 23, 33, 43, 53, ….. ( trebuie sa avem 100 nr., adica 100 persoane cat cuprinde esantionul) II Selectia rationala - este o metoda bazata pe o alegere apreciativa ( Moser) sau facuta cu premeditare ( Mills). Putem spune ca este o metoda ce consta in alegerea gandita analitica a fiecarei unitati sociale ce urmeaza sa intre in esantion. Se stabilesc cotele de selectie ptr. fiecare strat. Cotele apar inauntrul stratului, ele reprezentand parti numerice in care este impartit stratul. In cadrul cotelor elementele pot fi alese probabilistic sau neprobabilistic. III Selectia stratificarii - stratificarea este fotografierea pe tipuri sau grupe de caracteristici ale unei colectivitati date. Fiecare grupa poarta denumirea de strat al colectivitatii totale (mai poarta si denumirea de stratificare) Fotografierea colectivitatii totale se face sub forma unor liste a tuturor unitatilor care compun colectivitatea respectiva. Aceste liste se intocmesc dupa anumite criterii:

d. zona geografica, judete, comune e. liste pe tipuri de grupe stabilite dupa anumite caracteristici: alfabetic/nr strazi/ nr de casa … O alta problema ce se cere rezolvata in problema esantionarii cand se realizeaza o cercetare sociologica este stabilirea celui mai potrivit volum al esantionului. Este o problema ce influenteaza in mod direct reprezentativitatea esantionului. Un esantion prea mic este intotdeauna deformat si influentat de particularitatile unitatilor cuprinse in cercetare (selectie). A determina volumul esantionului necesar al colectivitatii de selectie inseamna a stabili nr de unitati care va fi supuse cercetarii si care sunt cuprinse in aceasta colectivitate.

5. Stabilirea metodologiei de cercetare a. alegerea metodei de cercetare b.alegerea tehnicii/procedeului de cercetare c.elaborarea instrumentelor de investigare d. operationalizarea conceptelor Operationalizarea conceptelor: Operationalizarea – consta in prescrierea operatiilor empirice necesare trecerii de la teorie la cercetarea concreta. Operationalizarea conceptelor este redata de: 1. stabilirea dimensiunii conceptului de analizat – definirea riguroasa a conceptului(domeniului supus cercetarii) si stabilirea dimensiunilor conceptului, prin aceasta intelegandu-se un aspect principal al domeniului cercetat. Dimensiunile nu sunt altceva decat concepte cu un grad mai redus de generalitate decat conceptul analizat 2. det. variabilelor ( prin variabila se intelege fenomene, procese si relatii sociale desemnate de dimensiunile conceptului operationalizat si care au proprietatea de a-si modifica continutul lor sau de a produce modificari de continut asupra altor fenomenesi procese din campul realitatii) 3. stabilirea indicatorilor generali si empirici ( prin indicatori se desemneaza un semn observabil ce face referire la aspectele realitatii sociale. Reunirea tuturor indicatorilorcare desemneaza un animit fenomen sau o dimensiune a acestuia conduce la elaborarea indicatorilor generali sau empirici. Indicii statistici sunt marimi relative, exprimate printr-un raport intre doua marimi ale aceluias indicator la momentul T1 si T0. indicii empirici reprezinta o unitate a determinarilor cantitative prin care se studiaza un anumit domeniu al vietii sociale.). d.testarea informatiilor, preancheta (preancheta inseamna testarea instrumentelor de cercetare)

6. Recoltarea informatiilor si anume cercetarea propriu-zisa 7. Prelucrarea informatiilor 8. Analiza calitativa si cantitativa a informatiilor

9. Validarea ipotezelor de cercetare – confirmarea sau infirmarea lor in cercetare

10. Intocmirea raportului de cercetare si prezentarea acestuia beneficiarului.

B Metode de cercetare Ancheta sociologica - este o metoda de interogare, informare asupra feaptelor sociale la nivelul grupurilor mici si mari de analiza cuantificabila in vederea descrierii si explicarii lor. - este una dintre cele mai complexe metode, complexitatea sa fiind data de: 1.fenomene subiective [a) aspiratii, trebuinte, motivatii; b) opinii, atitudini si comportamente; c) cunostiinte/ marturii despre fenomene, fapte si procese sociale] 2. fenomene obiective [a) caracteristici demografice – ocupatie, genul F/M, varsta; b) caracteristici ale mediului social si ale mediului de viata] Atributele anchetei sociologice: 1. ofera posibilitatea de a culege informatii foarte bogate 2. rapiditatea si usurinta aplicarii instrumentelor de ancheta 3. aria larga de aplicabilitate 4. economicitatea – economisesti timp, munca, resursa umana si financiara Limitele anchetei sociologice: 1. posibilitatea unor erori/ dostorsiuni datorate de operatorul de ancheta, subiectul investigat, datorita esantionarii si a formularii intrebarilor. 2. introducerea unor rigiditati intre subiectul anchetat si operatorul de interviu care genereaza distorsiuni in raspunsuri.

Tipuri de anchete sociologice 1. dupa telul urmarit si modul de desfasurare distingem: a) intensive (o problema)- extensive (mai mule probleme) b) individuale – colective c) directe – indirecte d) calitative – cantitative 2. dupa continutul problemelor investigate: a) socio-economice b) comerciale c) de opinie publica d) asupra mijloacelor de comunicare in masa

Instrumente de investigatie ale anchetei: I planul de ancheta II interviul III chestionar I planul de ancheta - o elaborare teoretica de investigatie care trebuie sa raspunda la intrebarile: “ce voi cerceta?”; “cum?” si “cu cine?” voi cerceta

II interviul - o tehnica/ un procedeu de obtinere a unor informatii pe baza unor intrebari si raspunsuri verbale de la indivizi si grupuri umane. - se utilizeaza atunci cand studiem probleme mult mai complexe, mentalitati, obiceiuri, atitudini, comportamente, credinta si traditii.

Avantajele interviului: 1. posibilitatea de a studia comportamente nonverbale 2. inregistrarea spotaneitatii raspunsurilor 3. posibilitatea de a studia probleme mult mai complexe 4. utilizarea unor mijloace audio-video Dezavantajele interviului: 1. nu asigura anonimatul 2. dureaza foarte mult 3. este foarte costisitor Tipuri de interviuri: 1. dupa continutul comunicarii/ domeniul abordat putem avea interviuri: politice, economice, culturale, sociale. 2. dupa calitatea informatiilor: a) interviuri intensive – extensive b) interviuri individuale – de grup Calitatea informatiilor este data de: - durata interviului (5-10mn pana la 1h)

- pregatirea operatorului de interviu 3. dupa modalitatea de comunicare: a) face to face (directe) b) prin telefon (indirecte) III chestionarul - reprezinta o succesiune logica si psihologica de intrebari scrise/ semne grafice cu functie de stimuli in raport cu ipotezele cercetarii ptr a obtine informatii despre fenomene sociale in baza unor raspunsuri scrise de la indivizi. O succesiune logica deoarece intrebarile se succed de la cele cu un continut general la unele cu un continut particular. O succesiune psihologica deoarece intrebarile de inceput au rolul de a atrage subiectul catre tema in cauza; sunt folosite intrebari de spart gheata. Avantajele chestionarului: - poate fi aplicat pe un esantion foarte mare - asigura anonimatul - dureaza foarte putin - nu este costisitor Dezavantajele chestionarului: - nu putem observa comportamente nonverbale - nu obtine informatii corecte in totalitate si raspunsuri la toate intrebarile - nu putem utiliza mijloace audio-video Tipuri de chestionare: a - dupa continutul informatiei: a) cant. Informatiei: 1. chestionare specifice cu o singura tema 2. chestionare omnibus cu mai multe teme b) calitatea informatiei 1. chestionare de date factuale de tip administraiv 2. sondaje de opinie b - dupa forma intrebarilor a) intrebari inchise (precodificate) de tipul: da, nu, nu stiu/ non-raspuns; rareori , uneori, deseori, b) intrebari deschise ce necesita rasp. libere din partea celui investigat c) intrebari mixte sunt utilizate prin alternanta intrebarile inchise si deschise c - dupa modalitatea de aplicare a) chestionare autoadministrate ( chestionare postale, in ziare, reviste) b) chestionare administrate de catre operatorul de ancheta Reguli de care trebuie sa tinem seama ptr a formula intrebarile unui chestionar: 1. fol. unor intrebari introductive si anume de spart gheata cu rolul de a apropia subiectul de tema investigata. 2. evitarea intrebarilor tendentioase (care sa nu sugereze raspunsuri) 3. evitarea intrebarilor negativiste(ex.nu sunteti de acord cu..),cu duble negatii(ex. Nu ati fost niciodataimplicat…), metafore, fig de stil,

4. sa utilizam intrebari filtru care au rolul de a separa dupa un anumit criteriu un segment al populatiei de restul subiectilor 5. intrebari de trecere de la o regula la alta/tema 6. evitarea intrebarilor personale 7.nu utilizati neologisme sau cuvinte putin cunoscute celor carora le aplicati chestionarul. Ex. Credeti ca reformele au un caracter eclectic? 8. intrebarile formulate clar, sa fie simple nu complexe (gen fraza) 9. evitarea cuvintelor tari (ex.furt) si elevate (ex.eclectic) 10. evitarea intrebarilor duble (2 intr. Intr-o intrebare)ex. Ce parere aveti despre manualele de sociologie si matematica? 11.evitati cuvintele care au mai multe intelesuri; ex. Va iubiti profesorii? 12. evitati intrebarile ipotetice, deoarece raspunsurile vor fi foarte generale si foarte diverse; ex. Ce ati face daca ati ajunge astromaut? 13. evitati intrebarile generale deoarece fara un context(unde,cand, cine) nu au valoare; ex. Credeti ca exista dreptate? 14.evitati intrebarile intime sau personale pt ca subiectii va vopr raspundemai degraba dezirabildecat asa cum gandesc; transformatile in intrebari impersonale; ex. Cat de des va mintiti prietenul/prietena cel/cea mai bun/buna? 15. nu puneti interbari care sa fie interpretate ca fiind de testare a cunostintelor, pt ca apare efectul de prestigiu si tendinta de a raspunde dezirabil, asa cum cred subiectii ca trebuie raspuns in public. ; ex. Ati citit proza literara a lui M. Eminescu? 16. la finalul chestionarului sa fol. date de identificare ( data, ocupatia, localitate, gen, varsta…), iar la inceput trebuie sa avem codul de identificare. 17. La inceputul chestionarului sa apara codul de identificare; ex. Aplic 50 de chestionare , fiecare are un cod primul chestionar 001……pana la ultimul care are codul 050.

Sondajul de opinie: - este un tip special de ancheta pe baza de chestionar, focalizata pe o problematica limitata. Instrumentele de lucru sunt, practic, similare: se utilizeaza chestionare, acestea sunt administrate unor esantioane reprezentative ptr. anumite populatii. - este centrat insa doar pe intrebari care vizeaza opiniile subiectilor, mai mult decat atat, se incearca estimarea opiniilor care au caracter public. O opinie este o parere pe care cineva o are in raport cu un fapt, un eveniment, o intamplare. Aceasta parere reflecta o parte din atitudinile, valorile, sentimentele, personalitatea pe care respectiva persoana si le-a construit de-a lungul vietii. Nu orice fel de opinii ale oamenilor au statut de opinii publice. Daca un anumit subiect nu este de actualitate, el nu reclama opinii care sa aiba caqracter public, iar intrebarile unui astfel de chestionar, in aceste conditii, nu pot masura decat opinii individuale(ex. Un parinte spune ca este [periculos ca un colip de 17 ani sa stae toata noaptea la o petrecere. In baza acestei opinii el poate impune dupoa caza o serie de restrictii, interdictii ) Daca un subiect este de interes public si exista dezbatere publica asupra sa, atunci putem vorbi de opinii cu caracter public. Ex. Daca in Romania s-ar propune u=introiducerea uniformelor scolare pt elevii de

liceu si ar exista dezbateri in presa si in societate asupra acestei posibile masuri, diversele opinii exprimate, reductibile la pozitionari pro si contra masurii respective ar ave3a caracterul unor opinii publice. Pt. a exista o opinie publica trebiue sa existe si un interes clar al populatiei fata de respectiva problema, precum si un nivel ridicat al comunicarii si dezbaterii publice privitoiare la respectivul subiect. Sondajele de opinie sunt utilizate mai mult ca niste simple termometre pt a lua temperetura populatiei in anumite probleme arzatoare si de actualitate.

Observatia sociologica - consta in obs. sistematica pe baza unui plan dinainte elaborat si cu ajutorul unor instrumente adecvate a actiunilor si interactiunilor evenimentelor, relatiilor si proceselor sociale intr-un camp social dat. - metoda de investigare calitativa a fenomenelor sociale. Tehnicile de observare se diferentiaza in functie de: 1. modul in care se realizeaza inregistrarea faptelor in procesul observarii si prin fol. unor aparate de tip audio-video 2. dupa modul de implicare a observatorului: a) ca participant total – acesta se implica atat emotional cat si comportamental in cercetare b) cercetator exterior situatiilor sociale fiind implicat partial a.i. sa poata inregistra fenomene si fapte sociale c) cercetator participant – priveste de la distanta faptele sociale, deci nu se implica in acest demers. Combinand aceste 2 modalitati putem spune ca observatia poate fi: 1. structurata – consta in utilizarea unor tehnici de masurare in care se specifica modul de inregistrare a datelor pe categorii de codificare ( observatorul nu se implica) 2. participativa – cercetatorul se implica total in situatia sociala investigata, este un membru al comunitatii. 3. nedistorsionata – utilizarea unor instrumente de investigare in vederea analizarii unor situatii concrete din viata sociala. Instrumentele de baza ale observatiei sociologice sunt fisa de observatie si grila. Fisa de observatie: - vizeaza urmatoarele aspecte: 1. nume, prenume 2. data 3. ocupatia 4. locul de desfasurare 5. localitatea 6. varsta 7. sex - in functie de planul pe care si l-a elaborat observatorul, vom obtine detalierea unui comportament, fapt sau realitate sociala. - concluziile la care a ajuns observatorul. Observatia sociologica

-

o metoda de cercetare preluata din metodele de cercetare specifice stiintelor naturii. este cea mai veche metoda de cercetare stiintifica si isi propune sa analizeze comportamentele pe care oamenii le au in diferite situatii. In functie de modul in care se desfasoara si se inregistreaza datele poate fi: a. Observatie structurata – presupune o cunoastere prealabila a fenomenelor cercetate, ceea ce permite utilizarea ca instrument a grilei de observatie pentru inregistrarea datelor. Grila de observatie - este un instrument relativ simplu in care sunt trecute, intr-o forma organizata, diferitele tipuri de comportamente pe care vrem sa le observam. Observatia propriu-zisa consta tocmai in notarea ordinii, a numarului de comportamente de un anumit tip pe care le-am prevazut in grila, si eventual, a caracteristicilor specifice acestora. In functie de acuratetea grilei, precizia observatiilor poate fi mai mare sau mai mica. Cu cat grila este mai structurata, cu atat precizia masuratorii va fi mai mare si putem spune, ca si fidelitatea masuratorii respective va creste. Ex: Putem avea o grila care exprima doar 2 situatii: “subiectul sta pe scaun – subiectul sta in picioare”, sau o grila in care avem trecute multiple tipuri de posturi (pozitii ale corpului) presupuse de pozitia in picioare sau pe scaun (picior peste picior, aplecat in fata…) Exista insa posibilitatea ca grila sa fie extrem de precisa si sa descrie un numar foarte mare de comportamente, insa tocmai acest lucru poate face insa ca identificarea si notarea lor in timp real sa fie disfunctionala. Observatia structurata are 2 mari neajunsuri. Primul se leaga exact de caracteristica structurii. Structura presupune o cunoastere prealabila a tipului de comportamente pe care urmeaza sa le masoare. In afara acestei cunoasteri prealabile, nu se poate construi o grila de observatie. . b. Observatie nestructurata – este utilizata atunci cand cercetatorul nu cunoaste fenomenele care se vor produce in cadrul demersului de cercetare si nu poate utiliza un instrument prestabilit de inregistrare a informatiilor. Observatia nestructurata este utilizata in situatiile in care nu putem folosi o grila capabila sa ne structureze observatia. Ea este prezenta in cercetarile unor grupuri sau persoane despre care nu avem o cunoastere prealabila semnificativa si in cercetarile in care este greu sa se produca un instrument de observatie bine structurat. Ex: Daca dorim sa cercetam un grup de copii ai strazii, este posibil sa nu stim exact ce tip de comportamente trebuie sa ne asteptam in anumite situatii. Uneori exista si situatia in care nu suntem interesati de cuantificarea unor tipuri de comportamente, ci de analizarea, explicarea si interpretarea lor. In acest caz , nu este necesar ca observatia sa fie una structurata.

Pentru a observa comportamentele cuiva este necesar sa fii intr-un anume gen de contact cu persoana respectiva. In acest caz, apare intrebarea daca prezenta cercetatorului nu influenteaza comportamentele celui observat. Ex: Daca dorim sa studiem comportamentul profesorilor in timpul predarii si asistam la ore, atunci se pune problema daca nu cumva, in realitate, profesorii isi vor schimba comportamentul obisnuit tocmai pentru ca in sala de clasa stiu ca exista un cercetator care ii observa. Pentru a elimina o astfel de problema a fost propusa o tehnica particulara: observatia nedistorsionanta, care nu altereaza comportamentele celui observat. Ea presupune utilizarea unor instrumente speciale, cum ar fi aparatura de inregistrare audio sau video, oglinzi semitransparente sau un sistem de televiziune cu circuit inchis. Aceste procedee sunt utilizate de obicei in conditii de laborator. Observatia nedistorsionanta se utilizeaza cu succes in sociologie pentru cercetarea unei game largi de subiecte, deoarece posibilitatea inregistrarii video a comportamentelor ingaduie analizarea lor oricand, de oricati cercetatori. Observatia nedistorsionanta - neajunsuri. Instrumentele de inregistrare pot fi vizibile si pot influenta, la randul lor, comportamentul persoanelor observate. De asemenea, utilizarea acestor aparate de inregistrare fara stirea celor observati ridica si probleme de moralitate: cand sunt folosite aceste instrumente, cei observati trebuie anuntati ca vor fi urmariti sau inregistrati Un alt tip de criteriu de clasificare al observatiei tine seama de modul in care se implica cercetatorul; om cadrul social in care face observatiile sale. Din acest punct de vedere, putem vorbi de:  observatie participativa – presupune prezenta activa a cercetatorului in grupul studiat, cu sau fara a-i anunta pe membrii grupului in privinta intentiilor sale de cercetare. Observatia participativa presupune participarea directa a cercetatorului la activitatile grupului sau comunitatii pe care o studiaza. El poate face acest lucru prezentandu-si sau nu calitatea de observator. Observatia participativa este diferita in functie de nivelul implicarii si al vizibilitatii pozitiei de cercetator la nivelul grupului studiat. Avem astfel 4 situatii:

Implicare maxima Grupul crede ca cercetatorul este un membru obisnuit Grupul stie ca cercetatorul nu apartine grupului studiat

Implicare scazuta Observatie participativa sub acoperire

Observatie participativa deontologic interna

Observatie participativa deontologic externa

Observatie participativa neutra

In primul caz, observatia sub acoperire se refera la situatia in care cercetatorul se implica asemenea unui membru real al grupului sau comunitatii pe care o studiaza si nu isi dezvaluie rolul de cercetator. In calitate de membru, implicarea in activitatile grupului este similara cu a tuturor celorlalti. Tipul deontologic intern se refera la situatia in care membrii grupului studiat nu stiu ca sunt observati de cercetator, iar acesta nu se implica decat foarte slab in activitatile grupului, de regula, din motive deontologice sau morale. Ex: daca studiaza cineva comportamentul si relatiile din cadrul unui grup de persoane care se drogheaza este evident ca implicarea cercetatorului nu poate sa fie una totala. Observatia deontologic externa se refera la cazul in care grupul cunoaste statutul cercetatorului, iar acesta se implica in activitati ca si ceilalti membri. Acest tip de observatie este unul des intalnit in studiile calitative dedicate comunitatilor., deoarece prezenta cercetatorului nu poate fi una “naturala” in grup. Tipul neutru este cel in care cercetatorul este vazut de membri ca fiind in afara grupului, iar acesta nici nu se implica in activitati. Acest tip este utilizat de multe ori ca o forma de cercetare asa-zis de “tatonare” a unui mediu social care urmeaza a fi studiat. Deontologia reprezinta codul moral al unei profesiuni sau meserii. In cazul sociologului, codul deontologic presupune, in primul rand, respect si consideratie fata de oameni, indiferent de cultura, mediul, etnia din care fac parte. Sociologul trebuie sa aiba grija ca, prin activitatea sa de cercetare, sa nu afecteze libertatile si valorile umane fundamentale. 

observatie nonparticipativa – nu presupune prezenta cercetatorului in grupul observat.

Experimentul -

este o metoda care deriva direct din observatie. presupune stimularea, determinarea unei reactii, observarea si masurarea ei, intr-un mediu controlat, fara interferente din exterior. Ex: In activitatea noastra coditiana facem relativ des experimente in miniatura: spunem o gluma cuiva sau facem o farsa si urmarim modul in care acesta reactioneaza, insa nu masuram reactia(durata, intensitate),ci, de cele mai multe ori, ne amuzam sau ne bucuram la aparitia ei. - consta in analiza actiunii unor variabile independente asupra variabilelor dependente intr-o situatie controlata cu scopul verificarii ipotezelor de cercetare. Prin variabila independenta intelegem factorii introdusi in experiment de catre cercetator. Prin variabila dependenta intelegem introducerea factorilor asupra carora se exercita influenta variabilelor independente. .

Explicatii: Daca intr-un experiment se urmareste influenta proximitatii fizice asupra formarii diadelor (grupuri de 2 persoane), putem spune ca distanta spatiala dintre acestia reprez. variabila independenta, iar prietenia sau formarea diadelor maritale constituie variabila dependenta. Prin control intelegem eliminarea tuturor factorilor care ar putea intervenii intre relatia dintre variabile independente si cele dependente si care ar putea duce la concluzii gresite. Tipuri de experimente: 1. experimentul de laborator se realizeaza intr-un spatiu special amenajat, iar experimentele sunt realizate in cond. artificiale. Experimentul social presupune conditii speciale de realizare, laboratoare, aparatura de inregistrare… 2. experimentul de teren se realizeaza in mediul natural al oamenilor (ex: clasa de elevi, pe strada, …) El poate fi realizat insa si in mediul in care subiectii sau grupurile studiate isi desfasoara in mod obisnuit activitatea Acest aspect se leaga de efectul perturbator pe care il poate produce experimentul insusi. Acest efect poarta numele de efectul Howthorne, dupa numele uzinelor unde a fost evidentiat la inceputul secolului trecut de sociologul american Elton Mayo. Cercetatorul american a dorit sa realizeze la uzinele amintite un experiment cu scopul de a cerceta modul in care eficienta muncii era influentata de mediu (iluminarea atelierelor, temperatura, umiditate, zgomote). Astfel, in timpul activitatii unui grup de oameni din uzina, el a modificat pe rand factorii de mediu: a crescut, iar apoi a scazut lumina, a modificat temperatura, sonorizarea… Rezultatele au fost paradoxale. Orice crestere a zgomotului, caldurii, luminii ducea la cresterea productivitatii muncii. Numai ca si orice scadere a acelorasi variabie conducea la acelasi efect. In realitate, muncitorii respectivi reactionau pur si simplu la schimbarea mediului, devenind mai atenti si, din aceasta cauza, avand un randament mai bun. Simplul fapt ca participau la experiment ii facea pe oameni mai atenti si mai eficienti. De acest efect trebuie sa tinem seama in orice tip de investigatie sociala in care observatorul poate influenta, prin prezenta sa, comportamentul subiectilor pe care ii studiaza. Aceste 2 tipuri de experimente ne ajuta sa stabilim relatia cauzala intre fenomene, fapte si procese sociale.

Analiza documentelor sociale Analiza documentelor sociale: - un tip de metoda care ne permite sa studiem in stiintele sociale atat prezentul, cat si procesele si fenomenele trecute. Documentul social - act oficial cu ajutorul caruia poate fi probat un fapt, poate fi recunoscut un drept sau stabilita o obligatie. d.p.d.v sociologig , documentul semnifica un obiect/text care ofera o informatie.

Documentele sociale pot fi(tipuri): - publice (ziare) - oficiale (acte) - personale neoficiale (biografia sociala, jurnalul)  Biografia sociala Def. este istoria unei vieti scrise de catre altcineva pe baza datelor si informatiilor disponibile. se identifica adesea cu studiul de caz cuprinde: - date demografice si sociale despre sine si familia de provenienta - istoria dezvoltarii indiviuale - caracteristici si semnificatii asociate vietii subiective, referitoare la date despre sine, relatiile cu altii, trairi si atiudini, optiuni valorice;  Jurnalul Def. ofera o varietate mult mai mare de informatii care sunt mai exacte intrucat inlatura eventualele distorsiuni ale memoriei cuprinzand notatii succesive ale evenimentelor si experientelor traite. Unitati de analiza a documentelor sociale - spatiul sau timpul: spatiul, in sensul de spatiu ocupat, de exemplu, de lungimea textelor dintr-un ziar; timpul in sens de timp de emisie(la radio sau tv) dedicat anumitor probleme. - cuvintele: se numara de cate ori apar anumite cuvinte intr-un text dat. - temele: sunt propozitii care exprima anumite idei despre un subiect dat. (ex: “familia hotaraste pentru membrii ei “) - personajele: sunt utilizate ca unitati de analiza, in special in cercetarea unor produse culturale care implica astfel de interpretari. (ex:“putem studia evolutia rolului femeii in societate romaneasca studiind personajele feminine dintr-o telenovela la moda care pot reflecta diversele roluri ale femeii din societate”) - itemul: este un tip special de produs care este analizat ca atare (ex: editorialul)

Monografia sociologica - monos – unul; grafie – descriere = descrierea unei/ a unui unitati, obiect sau colectivitati. Unitatea supusa cercetarii, desi apare ca un intreg trebuie sa fie reprezentativa, tipica ptr o alta unitate investigata. In a2a jum. a sec XIX in Franta, francezul Frederic Le Play, efectua studii monografice si era considerat parintele metodei monografice. Acesta a condus timp de 30 de ani scoala monografica, in cadrul careia a realizat o monografie ce viza familiile muncitoresti. Prima parte facea referiri la mediul social si mediul economic, iar in partea 2 pune accent pe viata de familie (nr de membrii, locuinta, sanatate, imbracaminte, ocupatie…)

Tot in aceeasi perioada in Romania, Ion Ionescu De la Brad realiza studii monografice in judetele Dorohoi, Mehedinti si Putna. Studiile acestuia au fost continuate de Bogdan Petriceicu Hasdeu si Dimitrie Gusti. D.Gusti infiinteaza scoala monografica de la Bucuresti (functioneaza 1920-1948)in cadrul careia cauta sa dezvolte studiul monografic punand accent pe efortul fundamentarii teoretice a cercetarilor, perfectionarea metodelor de cercetare si elaborarea de modele si scheme monografice. Gusti elaboreaza o doctrina ce vizeaza studiul monografic asupra comunitatilor rurale si urbane, dar accentul este pus in mod deosebit pe studiul comunitailor rurale. Pornind de la metoda vie a observatiei, Gusti considera ca metoda monografica se incadreaza in acest tipar a.i. realizeaza filmul sociologic pe baza unor tehnici moderne. Astfel acesta realizeaza primul film sociologic (film documentar) cu privire la traditiile si obiceiurile taranilor (evidentiaza viata satului romanesc)

III. Individ si societate Cultura Edward Tylor definea cultura ca reprezentand acel complex intreg care include cunoasterea, credintele, arta, morala, legile, obiceiurile si orice fel de capacitati si deprinderi achizitionate de om ca membru al societatii. Cultura - reprezinta toate modurile de gandire,de comportament si de productie transmise de la o generatie la alta prin comunicare sau prin orice alt mijloc,cu exceptia celui genetic. Cultura reprezinta tot ceea ce este produs sau utilizat de catre om si care poate fi transmis de la o generatie la alta,prin orice mijloace ne-genetice. Cultura nu se refera doar la produsele de elita create intr-o societate,ci la orice fel de produs. Functiile culturii: 1. de adaptare – asigura supravietuirea ca raspuns la conditiile de mediu si contribuie la mentinerea speciei biologice si autodeterminarea omului prin raportare la natura sa. 2. de socializare – presupune transformarea fiecarui individ intr-un membru al comunitatii prin insusirea normelor, codurilor si simbolurilor specifice sistemului de valori. Insusirea de catre indivizi a acestora se realizeaza prin interiorizare a valorilor precum si a obtiunilor valorice ce contribuie la diferentierea indivizilor conferind fiecaruia o distinctie sociala. Prin procesul de socializare elementele din cultura poporului sunt asimilate, invatate inca din primii ani de viata. 3. de reproducere a comunitatii prin memorizare, stocare si transmitere a culturii. Aceasta aduna in jurul sau obiecte comune, simboluri sau imagini pe care le impartasesc cei care fac parte din comunitatea respectiva, asigurand stabilitate, coeziune si continuitate. Identitatea culturala: - este data de valorile si atitudinile care permit populatiei majoritare sa-si exprime continuitatea intr-un spatiu dat. Aceasta poate fi cunoscuta si prin examinarea unor aspecte ce sunt date de: - limba vorbita - obiceiuri, traditii, populare de consum - un mod de viata - nivelul de trai - petrecerea timpului liber - structuri familiale - trasaturi specifice de personalitate (ospitalitate, entuziasm, harnicie, grija fata de avutul personal si civic,…) 4. de comunicare – se exprima prin accordul sau dezaccordul in relatiile interumane si se impartasesc valori si semnificatii, opinii, atitudini si comportamente. Cultura poate fi inteleasa ca: - ca produs deoarece ceea ce se obtine in urma productiei culturale (creatii, opere

de arta) ea functioneaza ca patrimoniu, ca zestre ce se transmite din generatie in generatie. - ca comportament uman – un mod de a face transmis printr-un act cultural (ex: procesul de adaptare presupune informatie ereditara care contine informatiile despre continut si informatia dobandita) acumulata de individ pe tot parcursul vietii prin intermediul procesul de socializare si invatare. - ca proces de producere de bunuri, valori, norme, simboluri si semnificatii. Acest proces cuprinde mai multe etape: - producere - multiplicare si reproducere - difuzare - circulatia si receptarea valorilor culturale Tipuri de cultura a functiei de reproducere: 1. culturi traditionale : predominante in societatile traditionale – comunitati rurale ce se caracterizeaza prin traditii, obiceiuri, valori si atitudini specifice satului. 2. culturi moderne : regasite in societatea contemporana, specifice comunitatilor urbane in care elementul de noutate se intrepatrunde cu acele caracteristici proprii fiecarei culturi generand fenomenul de aculturatie. Forme de cultura: 1. culturi orale al caror suport il reprezinta memoria colectivitatilor. 2. culturi scrise sau istorice pentru care cultura inseamna traditie scrisa. 3. culturi multimediatice: caracterizate prin coexistenta unor suporturi diverse (orale sau scrise, consemnate pe memorie magnetica) specifica civilizatiei in care informaria este stocata si transmisa prin intermediul bibliotecilor, videotecilor, sau arhivelor sonore. Cultura si civilizatie: Din punct de vedere sociologic,diferenta dintre cele 2 notiuni este data de amploarea su de raspandirea culturii.Astfel, spunem ca o cultura a atins stadiul de civilizatie in masura in care produsele sale sunt apreciate si preluate de alte culturi sau societati. Termenul de civilizatie are o extensie mult mai mare, el trecand adesea dincolo de granitele unei societati sau natiuni. Etimologic provine di latinescul “civis” = statut e cetatean roman, dar, totodata, si superioritatea cetatenilor romani fata de straini / barbarii necivilizati Structura culturii: In general,toate aspectele vietii sociale fac parte din si definesc cultura unei societati, aceasta incluzand valorile, credintele, obiceiurile, ritualurile, modelele de comportament si obiectele folosite in viata cotidiana. Intalnim 3 componente majore ale culturii: a.Componenta ideatica - se refera la totalitatea ideilor (valori,credinte,mituri), care sunt vehiculate intr-o societate data. O categorie speciala a acestora o formeaza valorile care sunt idei pretuite, respectate de catre membrii unei comunitati.

Valorile precizeaza ceea ce este bun sau rau, ghideaza, actiunile oamenilor, in general, pe baza lor elaborandu-se majoritatea normelor sociale. Credintele - sunt idei despre lume si viata,despre ceea ce este adevarat sau fals. b.Componenta obiectuala - se refera la toate tipurile de produse culturale care au o existenta materiala. Orice obiect creat sau doar utilizat de om cu un anumit scop, in masura in care este transmis generational ca modalitate de utilizare sau producere a sa apartine culturii. c.Componenta normativa - se refera la totalitatea regulilor pe care oamenii le respecta intr-o societate. Normele sociale sunt de o mare diversitate, astfel ca putem spune, intemeiat, ca traim intr-un univers normativ. Intalnim mai multe clasificari: 1.dupa modul de transmitere: - norme scrise - norme nescrise 2.dupa gradul de aplicare a lor in viata obisnuita: - norme ideale - norme reale 3.dupa domenil pe care il reglementeaza: - norme juridice - norme tehnice - norme de organizare - norme educationale Totalitatea normelor dintr-o societate formeaza ordinea normativa. Aceasta reprezinta un element esential in caracterizarea unei anumite societati. Intalnim : - societati cu regimuri normative puternice - societati cu regimuri normative slabe Nerespectarea normelor atrage sanctiuni in orice societate. Pedepsele asociate unor norme pot fi : - din punctul de vedere al consecintelor lor asupra subiectilor care incalca respectivele norme : - puternice - slabe Normele pot fi : - formale – exprimabile intr-o forma scrisa, precisa - informale – fara o forma scrisa, impuse in practica sociala reala. Legile penale exprima intotdeauna sanctiuni privative de libertate sau penalitati foarte mari. Legile civile au sanctiuni financiare moderate sau mici. Normele morale – au exprimate sanctiuni foarte dure, mergandu-se pana la izolarea totala (sociala) a individului in comunitate, in timp ce pentru majoritatea obiceiurilor incalcate nici nu exista propriu-zis sanctiuni.

Distinctia sociala si diferenta inter- si intra- grupala se asociaza diferitelor practici si categorii sociale de apartenenta. Astfel acestea sunt evidentiate prin: 1. cultura inalta (a elitei)- o regasim la oras si functioneaza cu ajutorul unor specialisti. 2. cultura de masa – reprezinta un corp de simboluri, mituri, nu are modele proprii de creatie. 3. contracultura sau subcultura 4. folclorica apartine satului si rezulta din dialogul omului cu natura. Cultura, subcultura si contracultura: Cea mai simpla componenta a unei culturi poarta numele de element cultural.(o melodie, o norma de salut,…) Aceste elemente functioneaza intr-o cultura doar intr-o maniera integrata, adica in cadrul unor complexe culturale. Complexele culturale – sisteme in care sunt asociate mai multe elemente culturale. Mai multe comunitati pot avea aceeasi cultura de baza, insa pot avea complexe culturale proprii, capabile sa le diferentieze. Intalnim : - cultura dominanta; - subculturi Subculturile pot sa apartina: - unor comunitati profesionale (subcultura sociologilor – formule de comunicare proprii,un anumit stil de viata,… ) - unor cimunitati care au valori, norme si stiluri proprii de viata (subcultura rockerilor) Contracultura – un tip special de subcultura in care unele valori, credinte, norme sunt in opozitie sau acelea ale culturii dominante (comunitatile marginale, grupuri deviate ori sectele religioase - dezvolta uzual contraculturi) Contractul intre culturi: Este o realitate indiscutabila faptul ca oamenii din comunitati si din societati diferite interactioneaza in permanenta. Culturile diferitelor societati sunt puse continuu in contact. Intalnim 3 tipuri de situatii: a.Aculturatia – procesul prin care, ca urmare a contactului dintre doua culturi, se ajunge la aparitia unor complexe culturale noi, care au in componenta elemente din culturi diferite. b.Acomodarea – procesul prin care doua culturi diferite ajung sa isi defineasca granite clare si sa convietuiasca, fara sa se transforme in mod radical. c.Asimilatia – procesul prin care o cultura a unei comunitati si-a pierdut identitatea si a fost inglobata in cultura dominanta, respectiva populatie nu pastreaza decat, cel mult, anumite complexe culturale proprii si, prin urmare, cultura sa nu mai exista decat ca o subcultura a unei culturi dominante.

Cultura si constiinta colectiva

- un ansamblu de valori materiale, spirituale, un mod de viata relativ stabil dobandit si transmis de la o generatie la alta prin schimbari continue si fixe prin mecanisme constiente sau subconstiente. Socializarea Socializarea – procesul prin care se formeaza personalitatea umana, prin care individul invata de la parinti, profesori, prieteni, colegi, din familie, din scoala, si din alte institutii, comportamente, abilitati, informatii care il transforma in fiinta sociala, capabila sa traiasca si sa se dezvolte intr-o societate. Factorii care ne moderniezeaza permanent comportamentul in societate – agenti de socializare. Factorii care influenteaza procesul de socializare : Procesul de socializare – influentat de mai multi factori: a.Factorii biologici Formarea personalitatii individului si procesul de achizitie a culturii unei societati sunt influentate de anumite caracteristici biologice, inclusiv ereditare. Un anumit tip de temperament,anumite caracteristici afective fac ca individul sa asimileze diferit si sa reactioneze diferit la realitatea sociala. b.Mediul fizic - ne influenteaza in procesul de socializare intr-o masura semnificativa. Aceasta deoarece suntem permanent obligati sa ne adaptam la el. c.Cultura Profilul cultural al unei societati imprima anumite caracteristici procesului de socializare. Procesul de socializare difera foarte mult de la o societate si de la o comunitate la alta in interiorul aceleiasi societati. Socializarea in mediul rural difera de socializarea in mediul urban, stilul de viata al acestor comunitati, cultura lor, influentand masiv valorile, credintele, atitudinile, normele si comportamentele care sunt cultivate. d.Experienta de grup Viata in grupuri este o caracteristica general umana. Este, astfel, firesc ca experienta indivizilor, la nivelul grupurilor in care traiesc, sa ii influenteze in mod deosebit. e.Experienta personala - este un factor esential in procesul de socializare. Situatiile prin care trecem lasa intotdeauna in urma o serie de invataturi care ne modifica urmatorul comportament sau modul in care, in viitor, ne vom raporta la o situatie similara. Cele mai multe conflicte dintre adolescenti si parintii lor pornesc tocmai din diferenta dintre experienta personala a parintilor, pe care acestia incearca sa o trasmita copiilor, si dorinta de a experimenta a adolescentilor. CONFLICT DE ROL

- apare atunci cand exista cerinte contrare intre doua roluri care provin din doua statusuri diferite pe care le detine aceeasi persoana. Ex: Daca un profesor are propriul copil ca elev si, intr-o anumita situatie particulara, ar trebui s ail sanctioneze, atunci avem un conflict de rol. Aceasta deoarece, pe de o parte, rolul de professor ii cere sa fie intrangent si, prin urmare, sa sanctioneze elevul, pe cand rolul de parinte ii cere sa il protejeze, asadar, san u il sanctioneze. Tipuri de socializare: Literatura sociologica defineste 6 tipuri majore de procese de socializare. Intalnim (in functie de mai multe criterii): A. In functie de momentul in care se realizeaza,socializarea poate fi: a.Socializare primara – are loc in primii ani de viata si se incheie in jurul varstei de 7 ani.(in acest timp: copilul invata limbajul, normele de baza pentru viata in societate si asimileaza valorile fundamentale ale societatii in care traieste). Cel mai important agent de socializare il reprezinta familia. (sintagma “a avea cei sapte ani de acasa”) b.Socializare secundara – incepe in jurul varstei de 7 ani si se incheie odata cu adolescenta.(in aceasta etapa: copilul asimileaza toate rolurile sociale,produsele culturale si normele care il fac sa poata trai normal in societate). c.Socializare continua – dureaza cel mai mult in viata uni individ, incheindu-se doar odata cu disparitia acestuia.(in aceasta etapa: asimilam cunostinte si comportamente care tin de rolul nostru de cetateni ai unei comunitati, de angajati la un loc de munce, de soti/sotii, de parinti ai urmatoarei generatii). B. In functie de scopul pentru care se realizeaza, socializarea poate fi: a.Socializare anticipatorie – se refera la procesul prin care un individ se socializeaza pentru anumite roluri sociale pe care nu le detine inca si, nici nu poate sa le detina in momentul socializarii. Majoritatea jocurilor copiilor reprezinta procese de socializare anticipatorie. b.Socializare negativa – procesul prin care individul invata modele comportamentale, valori sau norme care sunt opuse celor specifice comunitatii/societatii in care traieste. c.Resocializarea – un proces de socializare in care individul invata noi metode comportamentale,valori sau norme diferite de cele pe care le poseda deja. Resocializarea presupune renuntarea la anumite valori, credinte, obiceiuri, norme si acceptarea altora noi. Acest proces se regaseste in procesele de tranzitie de la o etapa a vietii la alta ( trecerea de la copilarie la adolescenta sau de la adolescenta la viata adulta). Agenti de socializare: Socializarea se realizeaza in urma actiunii unor agenti de socializare, adica a unor persoane, grupuri sau organizatii care intervin in procesul de socializare si care

influenteaza ceea ce invata individul – valorile, convingerile si compotamentele acestuia. Cei mai importanti agenti de socializare sunt: - familia – are un rol fundamental in socializarea primara a copilului. - scoala – contribuie la socializarea indivizilor si la consolidarea si rafinarea anumitor valori, convingeri, atitudini sau comportamente dezirabile. - grupurile de egali – reprezinta grupurile formate din membri care au aproximativ aceeasi varsta; aceste grupuri reprezinta pentru tineri cel mai important agent de socializare, alaturi de familie, iar odata cu socializarea secundara ele devin uneori chiar mai importante. - mass-media – are capacitatea de a impune si de a promova anumite valori, norme sau modele de comportament. Educatie si socializare: Educatia reprezinta una dintre temele de interes major din sociologie,existand o ramura aparte - sociologia educatiei – care exploreaza acest subiect. Educatia reprezinta ansamblul actiunilor si proceselor sociale prin care societatea transmite noilor generatii cunostintele, valorile, atitudinile si comportamentele necesare intregrarii sociale. Intre notiunile de educatie si de socializare exista o mare asemanare, ambele procese ducand la promovarea si cultivarea a ceea ce societatea considera ca fiind important, valoros si util. Socializarea are insa o acceptiune mai larga, incluzand toate influentele sociale care isi pun amprenta asupra formarii individului. Educatia este un proces continuu. Intalnim : - educatia continua - educatia adultilor Intalnim 3 tipuri majore de educatie: a. educatie informala – procesul de invatare voluntara sau involuntara realizat prin intermediul relatiilor si interactiunilor noastre cu ceilalti. b. educatie formala – ansamblul proceselor de invatare derulate in cadrul sistemului de invatamant.(educatia este atent planificata si controlata,realizata de personal specializat – cadre didactice – avand obiective clare, prestabilite) c. educatia non-formala – reprezinta activitatile de invatare derulate intr-un cadru formal, insa in afara sistemului de invatamant. Acest proces este mai putin ruguros,depinde aproape exclusiv de vointa/optiunea individului si include o gama larga de organizatii sau programe : scoli de vara. Cea mai importanta este educatia formala prin intermediul institutiilor de invatamant: gradinite, scoli, licee,… Scoala indeplineste o multitudine de functii dincolo de rolul ei central de a organiza si de a conduce procesul de invatare al copiilor si adolescentilor. Cele mai importante functii ale scolii sunt: functia de socializare, de integrare siciala, de control social, de mediere a prietenilor sau chiar casatoriilor.

Importanta educatiei pentru individ (studiile sociologice au aratat ca persoanele cu un nivel de instruire mai ridicat castiga mai mult). Status si Rol Statusul pozitia pe care un individ o detine intr-o anumita structura sociala; - reprezinta tot ceea ce un individ asteapta de la ceilalti pe baza pozitiei pe care o are. Rolul- ansamblul comportamentelor pe care le performeaza un individ in baza statusului pe care il detine - se refera la tot ceea ce toti ceilalti asteapta de la un individ datorita pozitiei pe care acesta o detine. O persoana poate detine mai multe statusuri. Ex.cineva poate avea statusul de student , prieten,de fiu/fica, de cetatean, dar poate avea in acelasi timp,si statusul de barbat/femeie,de adolescent; - fiecare individ ierarhizeaza aceste statusuri scotand in fata unul sau altul dintre ele Cea mai importanta este educatia formala realizata prin intermediul insitutiilor de invatamant: gradinite, scoli, licee, universitati. In perioada 6-18 ani, aceste institutii de invatamant au rolul cel mai important in formarea si pregatirea individului pentru viata in societate. Scoala indeplineste, astfel, o multitudine de functii dincolo de rolul ei central de a organiza si de a conduce procesul de invatare al copiilor si adolescentilor. Astfel, printer functiile importante ale scolii: functia de socializare, de integrare sociala, de control social, de mediere a prieteniilor sau chiar casatoriilor… In ceea ce priveste importanta educatiei pentru individ, studiile sociologice au aratat ca persoanele cu nivel de instruire mai ridicat castiga mai mult. Aceste studii contrazic perceptia potrivit careia “numai fraierii merg la scoala, in timp ce desteptii fac bani”. De altfel, cazurile de persoane cu un nivel scazut de scolarizare care castiga mult sunt putine, ele reprezentand exceptii de la regula generala. In acest sens, persoanele care se ingrijesc de propria educatie au sanse mai mari sa obtina slujbe mai bine platite, acesta fiind si motivul pentru care multe banci au lansat linii de creditare pentru studii (contractarea unui credit pentru acoperirea cheltuielilor de formare profesionala). Existenta acestui instrument bancar de creditare are la baza cresterea numarului celor care recunosc importanta formarii profesionale de calitate si privesc propria instruire ca pe o investitie economica. Cineva poate avea statusul de student, de prieten, de fiu sau fiica, de cetatean, dar poate avea, in acelasi timp, si statusul de barbat sau femeie, de adolescent… In functie de stiuatie, fiecare individ ierarhizeaza aceste statusuri scotand in fata unul sau altul dintre ele. In afara de ierarhia proprie, exista si o alta ierarhie facuta de persoanele cu care interactionam. Ex: in cazul unor colegi de banca, unul dintre ei poate considera ca statusul cel mai important al celuilalt este acela de prieten sau prietena si va considera ca este normal sa fie ajutat daca nu stie la teza. Colegul/a poate insa considera ca, dimpotriva, cel mai important status in ora de curs este acela de coleg/a, ceea ce nu presupune oferirea sprijinului asteptat. In oricare asemenea situatii pot aparea multe probleme de comunicare, precum si tensiuni in relatiile dintre oameni, pentru ca ei vor performa anumite comportamente in functie de statusul principal pe care il iau ca referinta intr-o

situatie data, cata vreme ceilalti pot astepta alte comportamente (roluri), potrivit cu ceea ce ei considera a fi statusul central. Conflictul de status are o probabilitate mai mare sa apara atunci cand se suprapun, in anumite situatii, mai multe statusuri, iar ierarhizarea este dificila. Ex: atunci cand un profesor trebuie sa predea propriilor copii, fiind atat parinte (ceea ce presupune protejarea propriilor copii), cat si professor (ceea ce presupune echidistanta si obiectivitate). Un baiat poate considera ca este mai important statusul de femeie al unei college (incercand, de aceea, sa “o cucereasca”), iar ea poate sa considere, dimpotriva, ca statusul ei de colega sau de eleva este mai important (neobservand sau putand chiar sa interpreteze gresit comportamentele si gesturile baiatului) Tipologia statusurilor Intalnim 2 tipuri de status: - unele care pot fi dobandite de subiecti prin diferite procedee - altele ca nu pot fi dobandite Toate statusurile profesionale sunt dobandite, nu atribuite. Majoritatea statusurilor atribuite pot fi si dobandite in conditii speciale. Indicatorii de status - elemente care pot sa ajute la indicarea statusului unei persoane. Ex: un medic se imbraca in spital in halat alb, are eventual si un ecuson, iar uneori mai foloseste si un stetoscop purtat la gat, chiar si atunci cand doar se deplaseaza prin spital si, prin urmare, nu are ce face, in realitate, cu el. Pentru multe statusuri exista indicatori foarte precisi Ex: Pentru statusul de persoana casatorita exista verigheta ca indicator de status, pentru professor, catalogul. Nici un obiect nu are in sine calitatea de indicator de status. (aceasta este obtinuta doar intr-un anume context social dat) Ex: cartea de identitate este un indicator de status daca o utilizam, in rest, ea nu are aceasta calitate pentru ca, daca o tinem in buzunar, nefiind vizibila, ea nu poate indica nimic. Indicatori pot fi utilizati: - voluntar - involuntar, cand este vorba de uniformele pe care diferitele institutii le impun membrilor lor. Fie ca este vorba de armata, de inchisoare sau de o manastire, toate aceste institutii impun uniforme. Salopeta unui muncitor are o functie protectoare, insa ea are si rolul de a sublinia ca in acel spatiu persoana respective nu este mama sau tata, barbat sau femeie, nu este prieten, nu este nimic altceva decat muncitorul, angajatul acelei institutii. Calitatea esentiala a unui indicator de status este aceea de a indica statusul cel mai important pe care o persoana considera ca il are intr-un anumit moment sau, statusul pe care o institutie in care se afla acea persoana i-l impune ca status central.

Tipologia rolurilor sociale:

- unui status ii sunt asociate mai multe roluri in functie de grupul sau persoana cu care interactioneaza individul. Rolurile sociale pot fi clasificate in multe modalitati. Intalnim 2 tipuri de rapoarte la rolurile sociale: - exista roluri prescrise pentru un anumit status si pe care ceilalti se asteapta sa le performeze cineva,de aceea le numim roluri asteptate. - exista roluri performate in mod real de o persoana pe care le numim roluri performate. Pot exista dificultati in indeplinirea rolurilor datorate lipsei de experienta sau invatatii neadecvate a acestora. Pot exista incompatibilitati intre personalitatea unui individ si cerintele comportamentale si atitudinile pe care le impune statusul pe care acesta il detine. Mai exista o situatie care poate genera diferente majore intre rolurile asteptate si cele performate.Ea este legata tot de dificultatile de indeplinire a unor roluri si poarta numele de conflict de rol. Conflict de rol apare atunci cand exista cerinte contrare intre 2 roluri care provin din 2 statusuri diferite pe care le detine aceeasi persoana.

Institutiile sociale si tipologia lor In limbaj obisnuit, institutia este o organizatie delimitata intotdeauna spatial si temporal. In sociologie,prin institutie se intelege ceva mai mult. Familia este,spre exemplu, o institutie, ca si Biserica sau statul. Dar si banii sunt o institutie sociala,ei avand functia de a reglementa circulatia monedei intr-o societate. Orice organizatie functioneaza pe baza unei institutii sociale, insa nu orice institutie exista sub forma unei organizatii. In raport cu tipul de functie sociala pe care o indeplinesc, institutiile pot fi: - institutii politice – se refera la conducerea comunitatilor si a societatilor - institutii juridice – privesc administrarea controlului social si asigurarea ordinii - institutii economice – se ocupa cu producerea de bunuri si servicii - institutii culturale – se indeletnicesc cu producerea si difuzarea culturii - institutii religioase – administreaza practicile si ideologiile religioase - institutii ale vietii private – asigura desfasurarea vietii private a indivizilor Din punct de vede istoric, aparitia unor noi institutii sociale s-a manifestat, prin procesul de diferentiere institutionala. Diferentierea institutionala – procesul prin care dintr-o institutie sociala,de regula, fundamentala, ce indeplineste mai multe functii in societate, apar alte institutii noi care preiau unele dintre functiile institutiei de origine. Un tip special de institutie este institutia totala care incearca sa isi controleze si sa isi influenteze membrii la un nivel maximal. Cel mai important exemplu de institutie totala din care oricare dintre noi a facut parte este familia.

Foarte multe institutii sociale pot indeplini roluri de institutii totale doar pentru anumiti membri, in anumite situatii. Aceste institutii exclud, posibilitatea ca indivizii sa-si pastreze alte statusuri in afara celor oferite de ele si restrictioneaza comunicarea cu exteriorul, precum si posibilitatea de a le parasi.

Familia ca institutie sociala Familia- reprezinta un grup de oameni care relationeaza datorita unor legaturi de sange, mariaj sau adoptie.(cele 3 forme de relatii pe baza carora se pot intemeia familiile). - reprezinta un grup social, primar, mic construit din 2 persoane de sexe diferite care au o gospodarie comuna si au relatii natural biologice, psihologice, morale si juridice; si care raspund una ptr ala in fata societatii. Relatiile dintre membrii familiei sunt relatii de rudenie. Rudenia poate fi: - biologica – bazata pe legaturi de “sange” - sociala – prin casatorie Exista si rudenia de tip spiritual: nasia,fratia de cruce … Exista si grupuri de oameni care au relatii afective puternice si care nu formeaza totusi o familie. Atunci cand rudenia nu se refera la relatiile dintr-o familie bazate pe legaturi de casatorie sau de sange – rude fictive. Familia – ce institutie sociala, detine in societate cateva functii principale: - functia de status – se refera la faptul ca, in mod uzual, cele mai importante statusuri ale unei persoane sunt oferite de familie - functia afectiva – se refera la faptul ca orice fiinta umana isi gaseste echilibrul afectiv,in primul rand, in cadrul familiei. - functia protectiva – se refera la faptul ca oamenii sunt protejati, in orice societate, in primul rand, de institutia familiei, si mai apoi de alte institutii. - functia economica – se refera la faptul ca familia reprezinta o unitate economica,atat ca productie, cat si ca registru de consum - functia de socializare – prin care se asigura invatarea comportamentelor, abilitatilor, informatiilor necesare fiecarei persoane pentru a putea sa traiasca si sa se dezvolte intr-o societate. - functia de reproducere biologica / – este una biologica si sociala in acelasi timp, presupunand dezvoltarea demografica a unei societati. asigura perpetuarea speciei, functia vitala a familiei si a societatii in sine. Tipologia familiei: Tipul cel mai raspandit astazi il reprezinta familia nucleara. a.Familia nucleara – formata din membrii a cel mult 2 generatii care traiesc in aceeasi gospodarie.

Una dintre formele cele mai raspandite ale familiei nucleare o reprezinta familia conjugala,singura care are si functii de procreere,care este o familie nucleara formata din sot,sotie. In afara de forma conjugala, mai exista si cazuri ale unor familii formate din alte tipuri de rude(frate – sora)care traiesc in aceeasi gospodarie. b.Un alt tip de familie nucleara este familia monoparentala (denumire utilizata pentru a desemna familiile in care copiii sunt crescuti doar de unui dintre parinti) 1. familia nucleara – constituita din sot, sotie si copii, deci familia constituita din membrii a cel mult 2 generatii. a. familia conjugala – sot + sotie si eventual copii, pune accent pe functia biologica (perpetuarea speciei - procreare) b. familia monoparentala – un singur parinte + copil (factor ce determina acest tip de familie) - disparitia unuia dintre ei (deces) sau ambii sunt crescuti de bunici - conflicte intre parteneri – divort - unul dintre parinti lucreaza in alta localitate si este lasat in grija celuilalt. Opusa familiei nucleare este familia extinsa.(aceasta este formata din membrii a mai mult de 2 generatii care traiesc in aceeasi gospodarie. 2. familia extinsa – constituita din membrii a mai multor generatii. - familia traditionala – fam extinsa Casatoria ca moment de intemeiere a familiei. 1. Casatoria ca angajament familial. Parintii aleg pentru fiul, fiica lor un partener/a de viata. 2. Casatoria ca strategie patrimoniala. Familia este cea care gestioneaza averea noului venit ( fata casatorita va locui la baiat, iar parintii baiatului va gestiona averea fetei) 3. Casatoria izvorata din legatura dragostei impartasita de ambii parteneri 4. Noua alianta (concubinaj) Patenerii stau impreuna fara un act oficial si uneori precede casatoria. Factori ce influenteaza instabilitatea familiei: 1. Regula celor 3-6luni si celor 3 ani 2. Varsta partenerilor 3. Distanta spatiala dintre familii 4. Averea dintre parteneri 5. Nivelul de pregatire 6. Nivelul intelectual Norme ale familiei: O analiza a institutie familiei, relevanta pentru intelegerea modului ei de functionare, o ofera analiza normelor pe baza carora ea functioneaza. a.Normele de casatorie sunt normele sociale care reglementeaza alegerea partenerilor.

Intalnim 2 tipuri de casatorie: - casatorie endogama – presupune alegerea partenerului din interiorul grupului din care facem parte. - casatorie exogama – se refera la casatoria “in afara” grupului Normele de casatorie endogama pot lua forma unei presiuni sociale care ne determina sa ne casatorim cu persoane cu un status social similar cu al nostru (tineri cu tineri) Cele mai importante norme de casatorie sunt normele de incest. b.Normele care reglementeaza numarul partenerilor - acestea precizeaza foarte clar cu cate persoane ne putem casatori in acelasi timp. Intalnim 2 tipuri de casatorii sau familii: - casatoriile de tip monogam – se incheie intre un singur barbat si o singura femeie. - casatoriile de tip poligam - intalnite mai ales la nivelul comunitatilor arhaice. c.Normele de autoritate – normele care privesc conducerea si exercitarea puterii la nivelul familiei. Intalnim: - familii patriarhale - puterea fiind exercitata de tata. - matriarhale - presupune un tip de familie in care conducerea si autoritatea este exercitata de mama - familii bazate pe norme de exercitare comuna a puterii - In societatea contemporana cel mai des intalnite sunt cazurile de impartire intre soti a autoritatii in familie, desi aceasta este rareori una egala si, de aceea, este greu de definit o limita tipologica pentru aceasta familie. d.Normele de locatie – norme care stabilesc unde se intemeiaza gospodaria unei noi familii. Aceste norme pot fi de: - patrilocatie – cand noua familie poate sa se stabileasca in gospodaria parintilor baiatului - matrilocatie – cand noua familie poate sa se stabileasca in gospodaria parintilor fetei. - neolocatie – cand se intemeiaza o noua gospodarie. Neolocatia – este cea mai raspandita norma contemporana de locatie,insa respectarea ei depinde, in mod evident, de resursele pe care se poate baza o noua familie. e.Normele pentru alegerea partenerului - in societatea contemporana - atractia reciproca si afectivitatea reciproc impartasita constituie baza selectiei partenerilor sau ceea ce in sociologie numim dragoste romantica. In realitate,exista mult mai multe norme si factori care reglementeaza aceasta selectie,pentru ca nu ne indragostim de oricine,oriunde si oricand. Homogamia – selectia partenerilor in vederea casatoriei se face pe baza asemanarii acestora din punctul de vedere al statusurilor pe care le detin. Un alt factor important in alegerea partenerilor/persoanelor care ne plac si de care ne indragostim este proximitatea(apropierea) Divort si casatorie: Casatoria – institutie sociala

Divortul - are ca functie anularea casatoriilor. Cele 2 institutii functioneaza foarte diferit. In orice societate exista incomparabil mai putine divorturi decat casatorii. Numarul divorturilor este important si se masoara printr-un indicator special care se numeste divortialitate. Divortialitatea – reprezinta numarul de divorturi la o mie de casatorii. Exista mai multi factori care conduc la instabilitatea familiilor: - varsta – diferentele foarte mari de varsta intre soti, constituie o sursa majora a instabilitatii Casatoriile cele mai stabile sunt cele in care barbatul are o varsta cu 2-4 ani mai mare decat femeia. - socuri in familie – experientele traumatizante de la nivelul familie, moartea copiilor, a unor rude apropiate, pot conduce la tensiuni capabile sa creasca instabilitatea familiei - nevoia de indepartare a unuia dintre soti de una sau de ambele familii din care provin partenerii - diferentele social, economice sau culturale majore intre cei 2 soti - regula celor 6 luni si a celor 3 ani (daca cei 2 soti s-au casatorit la mai putin de 6 luni sau la mai mult de 3 ani de la prima intalnire, acea familie va avea un coeficient mai mare de instabilitate. - instabilitatea familiilor din care provin partenerii - femeia ramane insarcina inaintea casatoriei sau in primul an de mariaj – daca femeia este deja insarcina inaintea casatoriei este posibil ca acesta sa fi fost motivul major al mariajului, ceea ce este suficient pentru stabilitatea viitoare a relatiilor de familie. Alternative la familia clasica: Familia ca institutie a evoluat permanent de la inceputurile civilizatiei umane,forma actuala, reprezentand doar o etapa in acest proces evolutiv. 1.Familia de tip poligam - un tip de familie des intalnit in unele state arabe si orientale. 2.Casatoria de tip homosexual – a devenit legala in unele societati. 3.Coabitarea consensuala – presupune ca 2 persoane sa traiasca in comun,ca o familie,insa in afara unei casatorii formale. Coabitarea consensuala este de 2 tipuri: - premaritala: cand cei 2 traiesc impreuna o perioada de timp, inaintea casatoriei sau in vederea unei casatorii ulterioare -propriu-zisa: cand cei 2 decid sa traiasca permanent in acest mod. Religia ca institutie sociala Un aspect extrem de important al vietii sociale il reprezinta, religia. Religia – reprezinta ansamblul credintelor si comportamentelor umane cu privire la fiinte, forte sau puteri supranaturale, sacre sau divine. La baza religiei sta distinctia dintre sacru – tot ceea ce este supranatural, divin – si profan – tot ceea ce este obisnuit,pamantesc. - reprezinta latura spirituala, activitatea sociala a unei comunitati.

Biserica – un fenomen social deoarece reuneste intr-o comunitate morala pe toti cei ce adera la ea. Religia – un sistem unitar de credinte si practici cu privire la lucrurile sacre. - face distinctia intre sacru si profan, deoarece sacru face referiri la divinitate, iar profanul la real. Gandirea primitiva a generat urmatoarele sentimente religioase: - animism (credinta in fiinte insufletite) - fetisism (credinta intr-un lucru, obiect, animal - fetus) - cultul mortilor si al stramosilor (este legat de ginta si trib) - cultul zeilor legat de popoare si natiuni. Evolutia religioasa a cunoscut urmatoarele forme: 1. politeismul (credinta grecilor si a romanilor) 2. dualismul (in religia persana – credinta in 2 zei) 3. triteismul ( la Indieni) 4. monoteismul regasit in cele 3 religii: a) iudaismul - Moise b) mahomedaismul – Mahomed c) crestinismul – Fiul lui Dumnezeu Auguste Comte – evidentiaza evolutia religiei de la forma inferioara – fetishismla cea superioara – monotheism. Teoria sa face referire la legile universale ale evolutiei societatilor, la fel cum, in fizica, Newton, reusise sa ajunga la asemenea legi universale. Pentru el legea universala care putea explica evolutia societatii era legea celor 3 stadii. Legea celor 3 stadii: 1. Teologic – realitatea se confunda cu adevarul, omul crede ca prin credinta afla adevarul. 2. Metafizic – pune accent pe esenta si ratiune (principiul lumii prin ratiune) 3. Pozitiva – pune accent pe experienta si observatie Cunoasterea pozitiva este cunoasterea bazata pe date empirice, cea bazata pe analiza cu mijloace stiintifice a realitatii. Emil Durkheim – considera ca religiile dreiva din triteism si observa ca magia este facuta din credinte si ritualuri. Acesta are miturile, dogmele, credintele, ceremoniile si rugaciunile ei. De exemplu: cultul mortilor este obiect atat al riturilor religioase cat si al celor magice; deosebirea consta in faptul ca lucrurile sacre sunt profane. Magicianul realizeaza slujbele cu spatele la altar, nu are o Biserica a sa, are o clientela. Magia se face pe ascuns, iar magicianul este unul izolat. Religia este deschisa, publica si oamenii se intalnesc la Biserica.

Statul in societatea contemporana In antichitate, grecii si romanii defineau statul prin termenii: 1. polis – cetate 2. politeia – forma de organizare

3. republica – republica 4. imperiu – realitate istorica Termenul de stat este definit ca acea institutie ce asigura unitatea si coeziunea comunitatii. Pentru a exista statul trebuie sa se instituie relatia stat-societate. Pentru a exista aceasta relatie este nevoie de: 1. grupuri sociale ce au o existenta indelungata 2. o organizare bazata pe legi sociale si culturale 3. o diviziune sociala intre condusi si conducatori 4. o structura ierarhica complexa si durabila Sociologii marxisti considerau ca diviziunea principala este intre clasa dominanta si dominata. Pentru Kmars puterea dominata in societate apartinea puterii care poseda proprietatea asupra mijloacelor de productie. Guvernul este cel care detine puterea asupra afacerilor claselor dominante. Astfel Kmars ajunge la concluzia ca exista o posibila confiscare a puterii din mainile unei minoritati. In teoria elitelor Pareto considera ca exista 2 categorii de puteri la nivelul conducerii: 1. leii cei care guverneaza prin forta si violenta 2. vulpile cei care guverneaza prin viclenie sau siretenie, abilitate Daca elitele se constituie intr-un grup prea inchis, ele se expun la contestarea puterii din partea elitelor urcate din straturile inferioare ale societatii. Astfel W.Mills considera ca exista 3 domenii aflate la putere: 1. domeniul economic condus de marii administratori de firme 2. domeniul politic condus de stat 3. domeniul militar condus de ofiterii superiori. Principii de guvernare a statului modern: 1. principiul suveranitatii nationale - suveranitatea este unica, inanielabila, perpetua. Aceasta exprima calitatea exercitarii puterii de a fi suprema pe teritoriul national. Suveranitatea exprima unitatea puterilor si reprezinta izvorul general al vointei cetatenilor. 2. principiul separarii puterilor in stat si echilibrul dintre acestea: - puterea legislativa – emite legi - puterea executiva – aplica legi - puterea judecatoreasca – judeca diferendele si restabileste legalitatea 3. principiul guvernarii reprezentative. Poporul delega puterilor: legislativa, executiva, judecatoreasca, dreptul de a comanda. 4. principiul garantarii constitutionale (suprematia constitutionala)

Constitutia fixeaza activitatea organelor de stat in limitele legii. 5. principiul consacrarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale oamenilor. dreptul la viata, egalitate, libertate, la munca, securitate, sanatate.

Regimul politic si Sistemul politic Sistemul politic – un ansamblu coerent de elemente aflate in relatii de interdependenta integrat in viata sociala si aflat in raportul de interconditionare cu societatea in ansamblul ei. Sistemul politic nu se confunda cu sistemul social deoarece acesta difineste modul in care isi exercita puterea politica si cum este organizata viata sociala. Sistemul politic cuprinde: 1. institutii politice reprezentate de stat si organele sale, partide politice – organizatii. 2. relatiile politice – constituite din ansamblu raporturilor intre institutiile politice, cetateni si institutii. 3. ideile politice regasite in teorii, conceptii, idei, programe si strategii politice. 4. normele si valorile sistemului politic sunt impuse fie prin traditii, fie prin autoritate. Regimul politic cuprinde modul concret in care functioneaza un sistem politic. Aristotel realizeaza prima tipologie a regimurilor politice in functie de numarul celor care se afla la putere: 1. regalitate – unul singur obtine puterea. 2. aristocratia – caracterizeaza prin mai multi care detin puterea si formeaza oligarhia 3. democratia – puterea reprezentata de popor. Tipologia cel mai des utilizata imparte regimurile politice in: 1. democratii pluraliste caracterizate prin mai multe partide politice si o societate civila activa. 2. autoritarismul – puterea se exercita in mod autoritar. 3. totalitarismul - puterea executiva este impartita astfel incat masele sa se supuna. Regimul politic reprez modul concret in care functioneaza un sistem politic. Sistemul politic cuprinde ansamblul elementelor aflate in relatii de interactiune, interdependenta integrate in viata sociala. Acesta pune accent pe raportul de interconditionare cu societatea in ansamblul ei.

Sistemul politic din punctul de vedere al specificului sau consta in faptul ca defineste modul in care se exercita puterea politica precum si organizarea vietii sociale a unei societati. Sistemul politic isi exercita puterea asupra societatii, dar si organizeaza viata sociala a acesteia in functie de: - caracteristicile institutiilor politice ce sunt reprezentate de stat si organele sale, - de relatiile politice constituite din raporturile instituite intre institutii, institutii si cetateni, intre cetateni, - de ideile politice regasite in teorii, conceptii, strategii politice, programe, convingeri - norme si valori politice ce exprima reguli de activitate impusa fie prin traditie fie prin autoritate. Toate aceste componente ale sistemului politic interactioneaza, se schimba, astfel ca transformarile profunde din societate genereaza modificari sau schimbari ale regimului politic. Deci toate aceste elemente se afla intr-o permanenta interactiune si interdependenta. Partide politice: - au luat nastere in jurul unor personalitati sau in conditiile unui eveniment istoric de o importanta deosebita. Partidul politic este o organizatie al carui obiectiv final este cucerirea sau influentarea puterii guvernamentale. - promoveaza si exprima interese politice, ideologii, ale unor grupuri sau clase sociale. Functiile partidelor: 1. medierea intre societatea civila si stat; rezolvarea conflictelor. 2. mentinerea puterii pentru a beneficia si distribui avantaje materiale membrilor sai 3. propulsarea sociala pentru indivizii carora le sunt refuzate o serie de cariere ravnite. 4. promovarea unor interese nationale, locale, regionale. Partidele de opozitie pun accent pe urmatoarele functii: 1. informarea si explicarea guvernului, dar si publicului larg a intereselor pe care le promoveaza. 2. demonstrarea unor politici alternative la initiativele guvernului. In exercitarea acestor functii exista 3 stadii pe care le parcurg partidele si anume: 1. strategii si mijloace politice specifice. 2. influentarea puterii 3. exercitarea puterii

Pluralismul democratic poate fi identificat in urmatoarele sisteme: 1. bipartitismul – SUA, Anglia 2. multipartitismul – tari scandinave 3. multipartitismul cu un partid dominant – Japonia, Mexic Criterii ce tin de alegerea liderului politic: 1. pregatirea profesionala si educatia 2. mediul familial din care provine liderul 3. ocupatia avuta inainte de a intra in politica.

Capitolul IV. STRUCTURA SOCIALA

Grupuri sociale - este o pluritate de indivizi aflati intr-o interactiune de cooperare si solidaritate, au scopuri comune, aspiratii si atitudini. Tipologia grupului social: 1. grupul mic –format de la 2 pana la 10 membrii (ex: familia, prietenii, echipa…) 2. grupul mijlociu – intre 16 si 40 membrii; maxim 50 (ex: clasa, echipa de fotbal ) 3. grupul mare – peste 50 membrii (ex: parlamentul, scoala,…) In interiorul grupului apar relatii de interactiune ce duc la coeziune, ce are un rol important deoarece evidentiaza climatul psiho-afectiv din interiorul grupului. Consensul – reprezinta accordul sau concordanta punctelor de vedere a membrilor grupului. Fiecare om apartine, unui numar foarte mare de grupuri: familia, prietenii cu care jucam carti, prietenii cu care iesim la petreceri, colegii de clasa, vecinii de bloc sau tot atatea grupuri din care facem parte. In fapt, ne formam si traim in si prin grupuri. Mai mult decat atat, atunci cand suntem intr-un grup, ne purtam altfel decat atunci cand suntem, singuri. La adapostul sentimentului de securitate pe care ni-l da grupul si din cauza presiunii de grup, facem lucruri pe care singuri nu le-am face. Astfel, cei mai multi tineri incep sa fumeze sau chiar sa se drogheze din cauza presiunii de grup. Tot din cauza presiunii de grup se produc cele mai multe chiuluri de la scoala – de regula, nu chiulim singuri, ci impreuna cu alti colegi sau pentru a fi alaturi de alti prieteni. Tot din cauza presiunii de grup, tinerii ajung sa isi inceapa viata sexuala din ce in ce mai devreme. Apparent, notiunea de grup este simpla si usor de inteles. Cu toate acestea, la nivelul limbajului comun, folosim o serie de cuvinte care, intr-o anumita masura, desemneaza lucruri asemanatoare: grup, echipa, multime, adunare, gloata, clica, gasca… Nici in sociologie definirea notiunii de grup nu este foarte simpla, existand o serie de concepte distincte care definesc “grupuri de oameni” aparte si anume: a) Multimea este un tip aparte de grupare umana in care oamenii nu se cunosc intre ei, se intalnesc intamplator si stau impreuna pentru perioade scurte de timp. Tinerii adunati la un concert formeaza o multime, nu un grup. b) Echipa este un tip aparte de grup in care membrii au roluri difenite si exersate pentru a atinge un scop comun constientizat si asumat de toti membrii. Astfel, cand ne uitam la un meci de fotbal, vedem o echipa, nu un grup de fotbalisti. In acelasi fel, spunem despre colegii nostril de clasa ca formeaza un grup si doar in anumite situatii o echipa. c) Categoria sociala este un concept folosit in sociologie pentru a desemna mai multi oameni care au caracteristici similare la nivelul unei populatii – spre exemplu, profesorii dintr-un judet formeaza o categorie sociala, fara a forma un grup.

In sociologie, grupul social este definit ca fiind orice agregare umana de doua sau mai multe persoane, avand urmatoarele caracteristici: - sentimental de apartenenta la grup – membrii grupului constientizeaza faptul ca formeaza un grup si, mai mult decat atat, ei sunt perceputi ca atare de catre ceilalti membri ai societatii (ceilalti se raporteaza la ei ca la un grup) - intre membrii grupului exista interactiuni – altfel spus, daca intre membrii unei colectivitati umane nu exista nici un fel de relatii, atunci nu avem de a face cu un grup, ci , cel mult, cu un grup potential sau cu o categorie sociala. - existenta unor caracteristici comune (valori, credinte, aspiratii, obisnuinte, interese comune) - existenta unor interese comune si a unui scop comun. Tipologia grupurilor sociale Grupurile din care facem parte pot fi extreme de diferite. Unele mai mari, altele mai mici. Unele implica relatii si interactiuni intense, altele mai putin intense. Cele mai importante tipuri de grupuri sociale sunt: a) Grupuri primare si grupuri secundare: - grupuri primare sunt grupuri mici, in care membrii comunica direct si au relatii de tipul “fata in fata”. Ele au o puternica incarcatura afectiva, avand o mare putere de influentare a individului. Ex: familia sau grupul de prieteni – grupuri primare - grupuri secundare, opusul grupurilor primare, desemneaza grupurile care nu se bazeaza pe interactiuni affective; sunt, adesea, grupuri de interese sau profesionale care au, in mod usual, scopuri precise si in care, de cele mai multe ori, interactiunile sunt mijlocite de instrumente. Implicarea emotionala a individului in aceste grupuri este redusa. b) Grupuri formale si grupuri informale: - grupuri formale sunt grupuri care au o forma prestabilita, create in mod normal de o structura organizationala. Pozitiile si relatiile din interiorul grupurilor formale sunt independente de subiectii care le ocupa, acestea fiind redate printr-o organigrama. Relatiile si interactiunile din grupurile formale se realizeaza dupa anumite reguli scrise, in interiorul grupului existand o ierarhie oficiala. Astfel, toti profesorii dintr-un anumit liceu formeaza un grup formal. - grupurile informale sunt grupuri “naturale” care apar in decursul interactiunilor dintre anumiti subiecti. Aceste grupuri, de cele mai multe ori, nu au scopuri, reguli sau structuri interne clar precizate. Apartenenta la un astfel de grup are la baza simpatia si atractia dintre membri. Aceste 2 tipuri de grupuri sunt compatibile, ele putand coexista. Astfel, intr-un grup formal mare (cum este grupul profesorilor liceului vostru sau grupul elevilor din clasa din care apartineti) pot exista unul sau mai multe grupuri informale formate din 3-4 profesori sau elevi intre care exista relatii de apropiere, de simpatie reciproca. La nivelul unui grup, ansamblul interactiunilor dintre membrii sai poate avea la baza trei tipuri mari de relatii: atractie, respingere sau indiferenta. Analiza acestor relatii in interiorul unui grup informal ne permite trasarea unei siciograme, adica a unei harti a relatiilor

dintre indivizi, a subgrupurilor si a canalelor de comunicare din interiorul grupului. c) Grupuri de apartenenta si de referinta: - grupuri de apartenenta sunt grupurile din care facem parte la un moment dat - grupurile de referinta sunt acelea din care nu facem parte, desi luam ca reper valorile, normele si/sau simbolurile lor. Grupurile de referinta sunt grupuri pe care le apreciem si la care aspiram sa ajungem, ele putand avea o influenta covarsitoare asupra noastra. Aceste grupuri de referinta au un rol essential in socializarea anticipative, fiind grupuri ale caror specificitati (valori, atitudini, comportamente) avem tendinta de a le imita. Mai mult decat atat, din randul grupurilor de referinta cei mai multi tineri isi selecteaza idolii. Dorinta prea puternica de a face parte dintr-un anumit grup de referinta poate, in unele cazuri, genera frustrari, insatisfactii si stari de disconnfort fata de grupul actual. d) Inauntru si in afara grupului (in-group si out-group) Aceasta distinctie scoate in evidenta tendinta unor grupuri de a se delimita clar de ceilalti indivizi care nu sunt membri ai grupului. Astfel, unele grupuri pot fi inchise, exclusiviste sau ermetice, membrii lor neputand face parte din alte grupuri complementare. Ex: in acest sens il reprezinta clasele de elevi. Daca faci parte din grupul elevilor din clasa a XIa B, nu poti face parte din grupul elevilor din clasa a XIa C. In astfel de grupuri, membrii tind sa se defineasca prin diferentierea de ceilalti si in opozitie cu ei, tind sa se perceapa ca fiind speciali comparative cu toti ceilalti din afara grupului, ajungand sa defineasca lumea in termenii “noi” si “ei”. Atfel de grupuri pot ajunge foarte usor sa intre in competitie intre ele si chiar sa dezvolte comportamente agresive, asa cum este cazul suporterilor unei echipe de fotbal. Astfel de interactiuni se pot dezvolta intre diferite licee (“noi, cei de la liceul X, versul ei, cei de la liceul Y”), intre elevii diferitelor clase de acelasi liceu (“noi, cei din clasa A versus ei, cei de la B”) dar si intre grupuri de elevi de aceeasi clasa (“noi, rockerii, versus ei, hiphoperii, sau manelistii”). Simpla apartenenta la un astfel de grup determina individul sa imparta lumea in “noi” si “ei” si, implicit, sa dezvolte atitudini si comportamente de superioritate sau chiar de denigrare si ostilitate fata de ceilalti. Trebuie precizat ca astfel de grupuri intra in competitie, competitia determinand, totodata, si cresterea coeziunii interne. Intr-un astfel de grup, indivizii care exceleaza in a promova identitatea propriului grup dobandesc cu usrinta o poztie centrala in cadrul grupului. Dinamica grupurilor – efecte si presiuni de grup Una dintre temele majore de studio in stiintele sociale o reprezinta analiza proceselor care au loc in interiorul unui grup, acest domeniu de analiza fiind cunoscut sub numele de dinamica grupurilor. Cele mai importante aspecte legate de dinamica grupurilor sunt: Formarea grupurilor:

Grupurile nu sunt elemente statice, natura relatiilor dintre membrii unui grup fiind intr-o permanenta schimbare. Grupurile sunt entitati vii care trec prin anumite etape in care membrii grupului se raporteaza unii la altii in moduri diferite. Una dintre cele mai cunoscute analize ale etapelor pe care le parcurge un grup ii apartine sociologului Bruce Tuckman potrivit caruia orice grup parcurge sau poate parcurge urmatoarele 4 etape: 1. Formarea – este etapa de inceput a grupului, in care membrii nu se cunosc intre ei, relatiile fiind extrem de politicoase si protocolare. In aceasta etapa preocuparea indivizilor este de a-i cunoaste pe ceilalti si de a explora propriile sanse de afirmare in cadrul grupului. 2.Furtuna. Este etapa conflictuala in care indivizii isi negociaza pozitiile in cadrul grupului. Acum apar tensiuni si se ngociaza relatiile de autoritate si sferele de influenta intre membrii grupului. In cazul unor grupuri mai mari, in aceasta etapa se formeaza sub-grupuri si aliante intre diverse persoane, adesea etichetate drept “clici” sau grupuri de interese. Grupurile care nu reusesc sa depaseasca aceasta etapa ajung sa traiasca intr-o permanenta stare de tensiune si neincredere, indivizii irosindu-si energiile pentru a mentine luptele interne. Adesea, la nivelul limbajului comun, spunem despre astfel de grupuri ca au membri care “se mananca intre ei”. 3.Normarea – este etapa in care se stabilesc normele pe baza carora va functiona grupul, in care se ratifica rezultatele negocierii din etapa anterioara. Astfel, grupul ajunge sa isi defineasca o anumita ordine interioara. In aceasta etapa apar ceea ce s-ar putea numi statusuri emergente, adica pozitii in grup care sunt rezultatul interactiunilor si negocierilor. 4. Functionarea – etapa in care grupul functioneaza respectand regulile agreate, perioada de productivitate maxima. Evident ca nu toate grupurile trec prin toate aceste 4 etape sin u peste tot cele 4 etape se manifesta cu aceeasi intensitate. Aproape in orice grup, indivizii sunt animate de nevoia de a-si defini clar pozitia si sferele de influenta in cadrul grupului. Apar astfel comportamente de delimitare a “teritoriului” propriu si comportamente de dominare care nu fac altceva decat sa defineasca structura de puterea a grupului (cum este impartita puterea intre membrii grupului). Nu exista grupuri in care toti membrii sa aiba pozitii egale. La prima vedere, unele grupuri ar parea simetrice in ceea ce priveste distribuirea puterii si influentei intre membrii, insa, la o analiza mai atenta, se poate distinge clar diferentele dintre indivizi, unii avand o pozitie centrala, altii, o pozitie periferica in grup.

Relatii sociale si interpersonale Toate relatiile din cadrul unei societati si anume dintre colectivitati, institutii, dintre institutii si personae, personae sunt relatii sociale. Acestea sunt modelate de o logica globala a organizarii sociale reprezentand caramida fundamentala din care societatea se constituie.

Relatiile interpersonale influenteaza profound satisfactia de viata a individului si calitatea mediului uman. Relatiile interpersonale implica procese psiho - afective de tip interactiv, legaturi directe dintre 2 sau mai multe persoane. Au o puternica incarcatura afectivemotionala si o puternica implicare in aspectele particulare ale vietii individului (fam., prieteni, timpul liber, munca) 1. 2. 3. 4.

Relatiile interpersonale sunt: reciproce: persoanele influenteaza si sunt influentate la randul lor. directe: interactiunea dintre persoane se realizeaza constient si nemijlocit valorizatoare: creeaza mediul natural necesar structurarii si afirmarii individuale prin raportare la cadrul de referinta valoric (ciine sunt eu?; spre ce tind?; ce vreau?; ce aspiratii am? …) motivate: fiecare persoana tinde sa intre in relatii cu ceilalti in scopul tranzactionarii unor informatii, sentimente, trairi, idei, bunuri, servicii,…

In functie de gradul intensitatii si durata trairii, relatii interpersonale angajeaza persoanele in grade diferite si anume: 1. profound, complet, cu intensitate mare si durata lunga (fam, grupul de prieteni,…) 2. limitat, fragmentar, sporadic (relatiile sunt formale): relatia medic-pacient, elev-profesor Importanta relatiilor interpersonale pentru viata umana: Toate relatiile din cadrul societatii se cristalizeaza intre indivizi si poarta amprenta specifica a personalitatii umane. Personalitatea umana - sistem dinamic deschis, complex, organizat, compus atat din activitati complementare, potentiale cat si din activitati actualizate. Relatiile interpersonale in varietatea lor reprezinta un mediu necesar pentru interactiunea dintre indivizi, un mediu activ si semnificativ pentru viata personala a individului. Aceste relatii cuprind totodata potentele individuale in pluritatea situatiilor de viata de munca in care respective persoana este un agent activ (actor social). In societatea contemporana se evidentiaza evolutia societatii caracterizata de o explozie a complexitatii situatiilor vietii sociale in cadrul careia rolurile sociale sunt inalt differentiate: a) )Aceasta diferentiere este regasita si in cadrul societatii traditionale. Astfel ca se remarca o explozie a experientelor umane redata de rolul social indeplinit de un individ anume. In societatea traditionala/ comunitatea arhaica rolurile sociale sunt bine delimitate, astfel ca acsetea sunt reduse doar la cateva ce vizau sfera familiei, a vecinatatii si a cooperarii in munca. Insa in societatea contemporana (moderna) cu greu am mai putea realize o lista a rolurilor sociale, deoarece fiecare individ este stimulat sa-si dezvolte potentele la nivelul cerintelor sociale. Astfel ca acestea indeplineste mai multe roluri sociale de aceea nu mai putem sa facem o lista. b) Aceasta explozie a rolurilor duce la o saracire a relatiilor umane.

In societatea moderna sunt reduse posibilitatile de implicare a relatiilor interpersonale de durata si implicare emotionala afectiva mica. Astfel ca fiecare persoana se implica la un moment dat foarte putin deoarece indeplineste un anumit rol si interactioneaza cu alte persoane doar in masura in care acestea joaca roluri complementare. Deci relatiile sunt reduse la situatii formale si evidentiata a saraciei de continut reglementate prin norme impuse de diviziunea sociala. Modele si stiluri interpersonale

1. Modelul mecanicist: -se bazeaza pe relatii interpersonale puternic standardizate. Caracteristic relatiilor interpersonale din perspectiva mecanicista este lipsa de angajare afectiva si reducerea stricta a rolurilor sociale dintre exigentele cerute de acestea. Relatiile interpersonale cunosc un proces rapid de specializare si standardizare dictat de logica sistemului social si tind sa se reduca la interactiuni abstracte impersonale fiind dictate de o logica stricta a relatiei sociale jucate. Oamenii se raporteaza intre ei exclusiv in termeni dictati de normele generale si formale cerute de situatiile sociale existente in diferite sfere ale vietii sociale (ex. muncitor - maestru, doctor - pacient, profesor - student). Relatii interpersonale se simplifica, devin strict functionale pentru sistemul institutional in care se dezvolta, sunt golite de impuritatile generate de particularitatile persoanelor implicate. Evolutia societatii moderne impune o mare diversificare a comportamentelor pe care omul le detine atat simultan cat si succesiv in timpul vietii sale. Standardizarea relatiilor in societatea moderna se extinde rapid de la actiunea asupra masinii la interactiunile dintre oameni. Putem vorbi de o standardizare a comportamentelor umane atunci cand ne raportam la relatia medic- pacient ( acesta invata nu numai cum sa trateze pacientii, ci si cum sa relationeze cu acestia), vanzator- cumparator... Exemplu de model mecanicist: -rolul ospatarului: (explicatie): cand luam masa la un restaurant cunoastem dinainte comportamentul ospatarului si anume acesta se inclina, zambeste, ne ofera politicos meniul, asteapta cateva minute, noteaza comanda, zambeste, se retrage... Ne putem intreba: Poate fi inlocuit ospatarul cu un robot? Da./Nu. Ambele raspunsuri sunt justificate. Deoarece este un caz de relatie de rol strict determinata cu un comportament bine invatat, specializat. Ospatarul poate fi inlocuit foarte bine cu un robot, ba chiar asemenea inlocuire este una avantajoasa, "un robot este si va ramane un robot", deoarece nu trebuie sa stimuleze ca este vesel atunci cand este trist, el va fi asa cum ii dicteaza programul. Insa ospatarul daca este un om trist in acel moment trebuie sa surada profesional la comanda creand o relatie artificiala alienata pentru el. Concluzia:

Comportamentul uman in astfel de situatii devine o tehnologie pusa la punct inginereste de catre specialisti si insusita / invatata de fiecare persoana in parte. Modelul mecanicist accentueaza depersonalizarea si separarea stricta a rolurilor , omul poate sa fie eficient in fiecare dintre rolurile pe care le indeplineste cu conditia sa le respecte strict dupa cerintele roluluisau fara nici un amestec din viata personala. Modelul mecanicist si criza identitatii de sine. Limitarea stricta a relatiilor dintre persoane doar la modelul mecanicist are in timp efecte distructive asupra autenticitatii persoanei, a echilibrului psihoemotional. Jucand rand pe rand atatea roluri diferite impuse de varietatea enorma a activitatilor moderne, omul nu mai stie clar cine este el cu adevarat, care este identitatea lui de sine, ce rol il reprezinta mai bine, incotro se indreapta. Modularizarea persoanei umane pune accent pe pulverizarea omului in multimea rolurilor si situatiilor diferite. Astfel ca, omul nu se mai regaseste pe el ca individ cu un statut propriu, nu se mai recunoaste ca persoana distincta in ansamblul relatiilor sale. Se produce astfel o alienare a omului de sine insusi si de ceilalti, ajungandu-se la o instabilitate si labilitate comportamentala caracteristica omului modular ("om modular" - Alvin Toffler)

2. Modelul complementaritatii: - suprimata in identitatea si unicitatea sa, in campul inalt standardizat al relatiei sociale, individul isi cauta posibilitati de exprimare si autoactualizarea in sfera vietii private in timpul liber. Viata sociala este sfera participarii standardizate dominate de o logica exterioara, viata privata preia functia unui spatiu de exprimare a propriei identitati. Viata sociala pune in evidenta relatia individului atat in plan social cat si personal. Totodata viata sociala ii impune acestuia sa se implice activ. Riscul este al unei alienari acute a vietii personale si a celei private. Sub unei presiuni excesive, viata privata este adesea distorsionata de adevarate procese compensatorii patologice (violenta, tendinte de dominare a celorlalti, insingurare...)

3. Modelul organic -pune accent pe refacerea unitatii organice dintre sistemele sociale, tot mai complexe si diferentiat si nevoia persoanei umane de exprimare completa, globala a propriei sale identitati in toate sferele de activitate. Indeplinirea rolurilor sociale specializate se poate realiza, nu neaparat prin epurarea sinelui actorului ci prin expresia specifica acestuia.Actionand intr-un rol specializat, actorul poate sa se exprime pe sine cu toata bogatia sa interioara iar acest lucru nu se poate realiza decat raportandu-se la ceilalti parteneri sociali, nu numai ca actori sociali ce ocupa pozitii sociale specifice ci si ca persoane umane.

Comunicare si interactiune sociala Comunicarea - un process social prin care se transmite un mesaj intr-o maniera codificata unui destinatar in vederea receptarii. Comunicarea in viata sociala are loc ca urmare a anumitor imprejurari si nevoi intre anumite limite ale indivizilor unei comunitati. Una dintre caracteristicile umane a interactiunii o constituie relationarea interpersonala.

Interactiunea interpersonala se naste din nevoia de comunicare. Nu toti comunicam la fel deoarece tine de personalitatea fiecaruia de a fi comunicativ, de a stabili un numar mare de relatii interpersonale sau dimpotriva a fi izolat, a comunica greu, a fi mai putin dispus catre dialog. Exemplu: Unii elevi sunt deschisi, comunicativi, asteapta cu nerabdare sa mearga in tabere sau sa participe la diverse activitati de grup, insa altii sunt mai izolati si prefera sa citeasca o carte sau sa navigheze pe net. Comunicarea evidentiaza capacitatea de interactiune ce tine de personalitatea fiecaruia, de abilitatea sociala care depinde atat de cunoasterea intereselor, grupului, a mediului de provenienta, a statusului social economic cu care intra in relatie, cat si de capacitatea de anticipare a reactiilor celorlalti. Aceasta relatie de interactiune tine de autoeducatie si devine o strategie comportamentala in functie de orientarea morala a personalitatii individului. In priocesul de comunicare individual indeplineste un dublu rol: - subiect cunoscator - obiect al cunoasterii Cunoasterea de sine si cunoasterea celuilalt devine o componenta indispensabila vierii moderne. Tipuri de comunicare: 1. sursa de presiune in a comunica = se realizeaza in functie de motivele pentru care individual este determinat sa comunice. Se identifica urmatoarele surse de presiune de a comunica: a) presiuni spre uniformitate in grup care pot exista din diferite motive: individuale (dorinta de o identificare cu grupul) sau sociale (presiunea grupului) b) presiuni pentru schimbarea pozitiei individului in grupul respective sau pentru a trece la un alt grup. Aceasta schimbare se realizeaza datorita atractiei pentru un status social mai inalt. c) Presiuni datorate unor stari emotionale: bucurie, furie, veselie, ostilitate par sa produca presiuni in procesul de comunicare. 2. din punctual de vedere al caracterului comunicarii distingem: a) comunicare formala – realizata in mod official intre indivizi, plasati la diferite nivele ierarhice si intre individ si institutii. b) comunicare informala – realizata intre indivizi situati la aceeasi nivel ierarhic Sociologia ne face sa credem ca ceea ce era valabil in vremea lui Aristotel si anume ca “omul este o fiinta sociala” si ca nu poate trai decat in asociere cu ceilalti, este valabil si astazi. Uneori realitatea incearca sa ne demonstreze altceva si anume apartenenta de comunitate, de “laolalta” tinde sa devina un ideal utopic. Sunt atatea motive care ne determina sa credem ca omul modern este un insingurat, deci putem afirma: - tinde sa fie un izolat sis a ramana multe ore in fata televizorului, a ziarelor, a revistelor… - convietuirea la bloc ca tip de locuire modern ail amplaseaza intr-un spatiu laolalta cu altii in afara sferei sale de aspiratii, interese, preocupari profesionale, timp liber, dar cu care nu comunica decat foarte rar sau deloc.

Exemplu: comunica cu vecinul numai in cazul in care apare o defectiune la instalatia termica. - conditia materiala, preocuparea zilnica de asigurare a celor necesare traiului presupune timp pierdut, stare de nervozitate si relative putin timp pentru comunicare. - existenta unui cadru organizatoric la majoritatea locurilor de munca ce se bazeaza pe rezolvari de sarcini individuale si mai putin lucru in echipa. - din raporturile stratificarii sociale rezulta un sentiment al mandriei care inseamna o distanta voit pusa intre unul si altul; sentiment care de asemenea izoleaza. Obstacolele in calea comunicarii tin de prejudecati, de anumite trasaturi de personalitate ce se formeaza in raporturile interumane. 1. Exemplu: credem ca cine are pareri contrare cu ale noastre sunt impotriva noastra – ne sunt dusmani 2. Exemplu: daca nu exista dialog, alt argument nu exista decar forta – violenta, razboaie Dialogul – o metoda de comunicare utilizata in rezolvarea conflictelor, a problemelor si este necesar in activitati ce necesita solutii. Exemplu: sindicat – patronat.

Interactiune si comunicare, si spatiul public Ca process social care implica o relatie sociala prin comunicare se exercita o anumita influenta, pe de o parte a celui ce transmite un mesaj si pe de alta parte a celui care recepteaza mesajul. Influenta depinde de urmatoarele elemente: 1. cine transmite mesajul 2. situatia sau controlul 3. caracteristicile mesajului 4. procesele solicitate receptorului (atentia, intelegerea, acceptarea) care implica anumite efecte in plan comportamental. In functie de aceste particularitati ale procesului de comunicare in care se remarca o tipologie a proceselor ce influenteaza anumite tipuri de putere : recompensatoare, coercitiva, legitima, puterea specialistului, a expertului. In relatia de comunicare pot fi sesizate 2 tipuri de asteptari: a) a celui care transmite mesajul, care incearca sa exercite o putere de influenta asupra celorlalti. b) a celui care recepteaza mesajul, care poate sa-si manifeste sau nu disponibilitatea spre influenta. Acest comportament poate fi: 1. de identificare care rezulta din concordanta dintre opinia publica, dar si opinia comunicatorului cu cea a receptorului, de acceptare a influentei (conformarea) pentru a obtine o recompense sau a evita pedeapsa. 2. de internalizare – prin asimilare de informatii pentru ca receptorul resimte corespondenta cu propria valoare.

Conformarea – un process de influenta si are probabilitatea cea mai scazuta de a produce o comunicare reala pentru ca depinde in mare masura de situatia sociala. Exemplu: in scoala relatia profesor – elev genereaza o serie de influente. Noua teorie a invatarii in care elevul devine participant active in relatia de comunicare profesor – elev, tinde sa deplaseze accentual de la conformare ca tip de acceptare de a evita pedeapsa la identificare si asimilare a unor valori la care elevul adera. Totodata democratizarea relatiei in care profesorul nu numai ca invata pe elev ci si de la elev, modifica procesul de influenta. Acesta este rezultatul tipului de relatie ce se instituie si este afectat de situatia contextuala in care se afla cei 2 membrii ai relatiei. Exemplu ipoteza: Indivizii sunt (Daca) mai dispusi sa tina seama de sfaturile si informatiile venite din partea celor pe care ii cunosc personal pentru ca (atunci) increderea in ei este rezultatul unui indelung process de comunicare. Caracteristici ale comunicarii de tip uman: 1. inalt abstractizate – utilizarea de simboluri si semen 2. existenta unor coduri comune intre emitator si receptor – in sens invers nu apare comunicare 3. character intentional – emitatorul doreste ca mesajul sa ajunga la receptor si totodata sa fie inteles de acesta. 4. este insotita de metacomunicare – semnale adiacente care sustin intelegerea Forme ale comunicarii: 1. interpersonala – realizata intre 2 persoane fiecare putand detine alternative calitatea de emitator si receptor. 2. de grup – se realizeaza pe baza a 3 structuri comunicationale: a) structura centralizata: in cadrul sau un singur membru al grupului primeste informatii de la ceilalti, identifica solutia, adopta decizia si o comunica celorlalti. b) structura omogena: fiecare membru transmite celorlalti informatiile detinute si le prelucreaza pe cont propriu comunicand solutia identificata. c ) structura intermediara: pune accent pe combinarea celor 2 structuri – omogena si centralizata. 3. comunicarea de masa – o sursa transmite simultan mesaje catre o masa mare de oameni – comunicare pin mass-media

Comunicarea de masa si spatial public Mijloacele de comunicare in masa, presa, radioul si televiziunea au devenit indispensabile vietii noastre cotidiene. Ele constituie un element de modernitate si civilizatie deoarece: a) permit aflarea in timp a informatiilor referitoare la problemele de interes public. b) usurarea schimbului de idei la timp si in conditii optime c) pun la dispozitia cetatenilor mijloace de exprimare a unui drept (ex: libertatea de exprimare) In spatial public romanesc in perioada de tranzitie, mijloacele de comunicare in

masa au cunoscut urmatoarele tendinte: 1. cresterea spectaculoasa a numarului de publicatii (ziare, reviste) si o mare diversitate a programelor Tv si radio la nivel local si national. 2. diversificarea mesajelor informationale – apare o paleta larga de programe Tv si emisiuni radio

STRATIFICARE SOCIALA - este un fenomen care ne afecteaza profound vietile Termenul face trimitere la geologie,mai exact,la modul in care straturile de roca se suprapun. In mod similar, stratificarea sociala inseamna ordonarea pe verticala a indivizilor unui grup sau a unei societati in functie de: - resursele pe care acestia le au la dispozitie. Prin resurse intelegem, de obicei, orice “lucru” care are valoare pentru membrii unui grup sau ai unei societati. Ex: banii – ca resursa financiara. Aurul, bijuteriile, automobilele de lux, hainele, operele de arta, locuintele, pamantul constituie resurse ori bunuri intens valorizate in societatile contemporane. - influenta sociala de care acestia dispun. Prin influenta sociala avem in vedere 2 lucruri: pe de-o parte, este vorba de putere – capacitatea unui individ de a-si impune propria vointa in ciuda rezistentei altora. Pe de alta parte, influenta sociala se refera la prestigiul ori stima de care se bucura o persoana datorita pozitie pe care o are. Bunaoara, un director de scoala se poate bucura de mai mult prestigiu in localitate decat personalul auxiliary al institutiei. Consecinta directa a stratificarii sociale este inegalitatea sociala – faptul ca membrii unei societati au acces inegal la resursem pozitii si influenta sociala. Stratificarea si inegalitatile sociale sunt fenomene universale in sensul ca ele sun prezente in toate societatile umane, indifferent de perioada istorica. Ceea ce difera intre societati si de la o perioada la alta este amploarea inegalitatilor dintre indivizi si caracterul drept sau nedrept al acestora inegalitati. Astfel, intr-o societate democratica, exista inegalitatilor este fireasca atat timp cat este asigurata egalitatea de sanse intre indivizi. CLASELE SOCIALE Pentru a clasifica indivizii in clase sociale, sociologii au in vedere urmatoarele elemente: a) Educatia ori nivelul de scolarizare al unei persoane. Educatia are un rol hotarator pentru stabilirea pozitiei sociale pe care o detine o persoana. In societatile contemporane, educatia – inteleasa ca ani de scoala absolviti – reprezinta o resursa deosebit de importanta pentru bunastarea indivizilor. De obicei, cu cat un individ este mai educat ori cu cat are un nivel de scolarizare mai ridicat, cu atat va detine o pozitie mai importanta in societate si va dispune de mai multe resurse materiale. b) Ocupatia este un indicator extreme de important al pozitie detinute de o persoana in ierarhia unei societati. Fara indoiala, ocupatia unei persoane este influentata, printre altele, de educatia pe care aceasta o are. Asa cum am vazut in teoria functionalista a

stratificarii sociale, ocupatiile de prestigiu dintr-o societate (ex: medic, avocatm professor, inginer) sunt cele care necesita o pregatire scolara si de specialitate insa ocupatiile difera intre ele si prin prestigiul ori stima sociala care le sunt asociate. c) Venitul – salariile obtinute de indivizi la locul de munca si sumele de bani castigate din alte surse precum investitiiel ori dividentele. d) Averea – reprezinta totalitatea bunurilor si valorilor pe care le detine o persoana, cum ar fi economiile in bani sau de alta natura, proprietatile detinute, actiunile la diverse companii si fonduri de investitii. Desi in present exista diferente din punctul de vedere al inegalitatilor sociale, populatia fiecarei societati poate fi impartita in urmatoarele clase sociale: a) La varful ierarhiei se afla clasa de sus care cuprinde circa 0,5% din populatie. Desi din punct de vedere numeric este redusa, clasa de sus serveste adeseori drept grup de referinta pentru celelalte clase sociale. Puterea ori influenta politica de care se bucura cei din clasa de sus, sunt, de asemenea, insemnate. Sursa principala de venit a celor din clasa de sus o reprezinta mostenirile si investitiile proprii. b) Urmatoarea clasa este formata din indivizi care detin pozitii importante in corporatii si companiile multinationale. Aceasta este asa numita clasa manageriala ori clasa corporatista si cuprinde circa 0,5% din populatie; indivizii care fac parte din aceasta categorie au, de asemenea, venituri si averi considerabile. Diferenta dintre clasa de sus si cea corporatista tine de faptul ca prima este alcatuita cu precadere din membri ai unor familii vechi ori cu traditie. Cei din clasa corporatista sunt indivizi care au reusit sa acceada, prin educatie si eforturi proprii, in paturile superioare ale unei societati. Cel mai adesea, indivizii din clasa manageriala provin din clasa de mijloc. Ca si cei din clasa de sus, membrii clasei manageriale se bucura de prestigiu si putere politica insemnate. Ca nivel de instruire, cei mai multi membri ai clasei manageriale sunt absolventi de facultate; sursele principale ale veniturilor si averii sunt profesia, afacerile proprii si investitiile. c) Clasa de mijloc ii include pe cei mai multi (45%)dintre cetatenii societatilor capitaliste dezvoltate. In aceasta clasa intra micii meseriasi si mici antreprenori, specialistii cu ocupatii intelectuale (ex:medicii, avocatii, profesorii, inginerii…) si micii functionary (ex: vanzatorii, politistii, secretarele, mici functionary din administratia publica, invatatorii, asistentele medicale…). Ca nivel de educatie, persoanele din clasa de mijloc au absolvit cel putin liceul, iar o proportie insemnata sunt absolventi de invatamant superior; sursa principala de venit este salariul. d) Clasa muncitoare – circa 38% din populatie – ii include pe muncitorii calificati, semicalificati si necalificati din industrie, comert si agricultura. Unii dintre ei sunt absolventi de liceu, auy venituri relativ mici care provin in intregime din salariile, au proprietati putine si, de obicei, se bazeaza pe ajutorul rudelor pentru sprijin. e) Clasa de jos – circa 16% din populatie – include persoanele cu venituri foarte mici, care nu detin proprietati si au un nivel de scolarizare foarte scazut. Cel mai adesea, in aceasta categorie intra somerii si cei care traiesc din ajutoarele sociale. Aceasta clasa este cea a saracilor unei societati – persoane care au resurse materiale si influenta sociala extreme de reduse si care depend adeseori de ajutorul unor institutii specializate (guvern sau organizatii de calitate) pentru a supravietui. MOBILITATEA SOCIALA - miscarile unor indivizi sau grupuri dintr-o clasa sociala in alta Este de mai multe feluri, in functie de crieterii de clasificare folosite:

A) dupa crieteriul directiei miscarii persoanelor, mobilitatea poate fi: a. Mobilitatea sociala verticala – miscarea unor indivizi sau grupuri de la o clasa sociala la alta. Mobilitatea sociala verticala poate fi: - acescendenta, respectiv, miscarea de la o clasa sociala inferioara la o clasa sociala superioara. Aceasta poate fi cazul unei persoane din clasa de mijloc ai carei parinti apartin clasei muncitorilor. Intrucat respective persoana a atins o clasa sociala superioara celei a parintilor, spunem ca avem de a face cu mobilitatea sociala ascendenta (ori “in sus”); - descendenta atunci cand are loc trecerea unui individ dintr-o clasa sociala superioara intr-o clasa sociala inferioara (mobilitatea sociala descendenta ori “in jos”). Aceasta poate fi cazul unei persoane din clasa muncitoare ai carei parinti provin insa din clasa de mijloc. b. Mobilitatea sociala orizontala se refera la miscarile unui individ sau grup de indivizi dintr-o pozitie sociala in alta aflata insa la acelasi nivel, cum ar fi, de pilda, un strungar care isi schimba locul de munca de la firma A la firma B sau o asistenta medicala care se transfera de la un spital la altul, continuand sa aiba aceeasi ocupatie. Cu alte cuvinte, in aceste cazuri este vorba de miscari in interiorul aceleiasi clase sociale. B) In functie de criteriul directiei de miscare a unei persoane de la o clasa sociala la alta in raport cu parintii sai (mobilitate intergenerationala), sunt mentionate alte 2 forme: a. mobilitatea sociala intergenerationala ascendenta, cand copiii ajung intr-o clasa sociala superioara celei din care au facut parte parintii; - mobilitate sociala intergenerationala descendenta, cand copiii coboara dintr-o clasa sociala inferioara celei a parintilor. C) din punctul de vedere al modificarilor produse pe baza educatiei si ocupatiei copiilor comparate cu cele ale parintilior se poate discuta despre mobilitate educatioanala sau ocupationala. Aceasta poate fi ascendenta sau descendenta in comparatie cu parintii. D) un ultim criteriu se refera la modul in care se produce modificarea pozitie sociale. Prin aplicarea lui se obtin: a. Mobilitatea de schimb ori individuala care se refera la miscarile persoanelor dintr-o clasa sociala in alta, miscarile care se datoreaza eforturilor si meritelor individuale determinate de educatie, calificari si merite personale. b.Mobilitate structurala se refera la miscarile unor indivizi de la o clasa sociala la alta, miscari datorate unor schimbari majore in configuratia unei societati. (ex: revolutia industriala)

V. Mecanisme de functionare a societatii

Capitolul 5. ORGANIZARE SOCIALA Organizarea sociala – procesul prin care oamenii isi coordoneaza activitatile in vederea realizarii unor obiective comune. In societate, oamenii isi urmaresc propriile scopuri si propriile finalitati. Scopurile se refera la intereselor pe termen lung sau pe termen scurt ale indivizilor: obtinerea unui castig, a unui loc de munca, obtinerea unei note bune la examen,… Exista si scopuri comune mai multor oameni, cum ar acelea ale unui grup, comunitati sau chiar natiuni. Pentru realizarea scopurilor comune este nevoie de coordonarea activitatilor mai multor indivizi, astfel incat contributia fiecaruia sa fie optima pentru atingerea finalitatii propuse. Coordonarea activitatilor este necesara datorita diferentierii actiunilor individuale in realizarea obiectivului comun. Exemplu: atunci cand mai multi oameni ridica impreuna un obiect greu, coordonarea este minima, ei pur si simplu isi insumeaza forta fizica. Chiar si intr-un astfel de exemplu exista o organizare a acelor oameni, pentru ca este nevoie ca ei sa ridice in acelasi timp obiectul respectiv, sa il apuce fiecare dintr-o anumita parte,etc…Nivelul de organizare in acest caz este unul foarte simplu. In alte cazuri, ca atunci cand, intr-o scoala, unii se ocupa de educatia elevilor la o anumita materie, altii se ocupa de intretinerea laboratoarelor, de inscrierea elevilor in diverse clase,etc…, avem de-a face cu un mod de organizare mai complex, care presupune multiple activitati diferite, realizate de persoane diferite. Diferentierea si separarea activitatilor sociale pe sectoare specializate, in conditiile existentei unei coordonari de sarcini sau relatii de schimb de bunuri si servicii, poarta denumirea de diviziune a muncii. Diviziunea muncii este procesul care sta la baza organizarii sociale. Acesta din urma presupune, mai intai, diferentierea activitatilor individuale si apoi coordonarea acestora in vederea realizarii scopurilor comune. Complexitatea modului in care se organizeaza oamenii poate fi surprinsa prin 2 caracteristici: - gradul/ nivelul de agregare al indivizilor: el poate sa plece de la nivel de grup si poate sa ajunga pana la organizatii, state, organizatii internationale; - formalizarea relatiilor dintre membri: organizarea poate sa fie slab formalizata, relatiile dintre indivizi sa fie slab preformulate si pot sa ajunga pana la un grad inalt de formalizare, adica relatiile dintre indivizi sunt prescrise, au o forma prestabilita pe care membrii o respecta cu strictete. Organizarea oamenilor bazata pe un cadru formal de relationare formeaza un tip special de structuri sociale pe care le vom denumi organizatii.

ORGANIZATIILE SOCIALE Termenul organizatie vine din limba greaca (organon) si inseamna “unealta”. Organizatiile sunt grupuri mari de oameni intre care exista relatii formale (care sunt predefinite, exista dinaintea intrarii lor in organizatie), la nivelul carora exista scopuri clar definite, norme si reguli care le reglementeaza activitatea. Au intotdeauna scopuri clar definite si, ele trebuie privite ca instrumente pentru a realiza anumite lucruri in societate. Economistul american de origine austriaca, Peter Drucker apreciaza ca societatea contemporana dezvoltata este o societate a organizatiilor. Exista, in societatile moderne, organizatii specializate nu doar in domeniul industrial, dar si in domenii precum ingrijirea persoanelor aflate in nevoie (spitale, azile, centre de plasament), socializarea primara se secundara (scoli, universitati, centre de educatia adultilor), prezervarea culturii (muzee, galerii de arta, biblioteci), protectia personala si financiara (politie, firme de asigurari, fonduri de investitii) s.a. Importanta organizatiilor si caracterizarea societatii drept una organizationala rezulta si din faptul ca viata indivizilor este in mod fundamental afectata de organizatii. De la cea mai frageda varsta suntem implicati in organizatii: crese, gradinite, apoi scoli, licee, universitati. In orgranizatii suntem angajati, ne petrecem timpul liber (cinematografe, teatre, muzee), ne ingrijim sanatatea (spitale)… Toate domeniile de activitate sociala sunt caracterizate de un proces de rationalizare. Procesul de rationalizare determina aparitia organizatiilor formale, bazate pe contracte si norme scrise, impersonale, spre deosebire de formele de organizare informale bazate pe rudenie sau relatii personale. “Noi ne-am nascut in organizatii, am fost educati in cadrul acestora si consacram o parte importanta a existentei noastre muncind in cadrul acestora. Cea mai mare parte dintre noi murim in cadrul lor” Clasificarea organizatiilor Exista mai multe criterii posibile de clasificare a organizatiilor. a. Dupa criteriul marimii, exista: - micro-organizatii care dispun de maximum 9 angajati - organizatii mici, avand 10-49 de salariati - organizatii mijlocii cu 50 -249 de angajati - organizatii de mari dimensiuni numarand peste 250 de angajati. b. Dupa criteriul obiectului de activitate exista organizatii care functioneaza in agricultura, in industria extractiva, in industria prelucratoare, in constructii, comert, hoteluri si restaurante, posta si telecomunicatii, organizatii care desfasoara activitati financiare, bancare si de asigurari, invatamant sau sanatate si asistenta sociala. Clasificarea activitatilor din economia natioanala (CAEN) prevede toate obiectele de activitate pe care o organizatie le-ar putea avea.

c. Dupa criteriul formei de proprietate, organizatiile pot fi: - organizatii publice, cand acestea apartin statului sau autoritatilor locale fiind infiintate prin decizii parlamentare, guvernamentale sau ale consiliilor locale carora li se si subordoneaza. Exemple de organizatii publice sunt primariile, agentiile guvernamentale, scolile, liceele, spitalele,… - organizatii private, cand acestea sunt rezultatul liberei initiative a indivizilor si astfel sunt autonome in conditiile respectarii legii. In cazul organizatiilor private, exista: - organizatii private pentru profit, societatile comerciale cu raspundere limitata sau pe actiuni care pot actiona fie in domeniul industrial, fie in cel al serviciilor. Ele desfasoara activitati economice si urmaresc obtinerea unui profit. - organizatii private nonprofit, asociatiile si fundatiile care urmaresc interese comunitare sau generale, nu doar pe cele ale membrilor organizatiei; astfel de interese tin de respectarea drepturilor monoritatilor sau animalelor, promovarea unor cauze sociale, asistenta oferita persoanelor aflate in nevoie. Ele urmaresc obiective de interes general sau comunitar. In practica sociologica foarte importante sunt deosebirile dintre organizatiile publice si cele private. Acestea influenteaza modul in care organizatiile se constituie, se structureaza si functioneaza. a.Mediul concurential In timp ce organizatiile economice functioneaza intr-un mediu concurential, organizatiile publice functioneaza intr-un mediu neconcurential. Mediul concurential determina organizatiile de imbunatatire a serviciilor si de atragere de noi clienti, acest lucru asigurandu-le supravietuirea si performanta. Mediul neconcurential determina o dependenta a cetateanului de organizatiile publice. Acest lucru permite organizatiilor publice sa fie mai rigide, pentru ca supravietuirea lor nu depinde de performantele inregistrate. b. Definirea scopurilor Analizele sociologice au aratat ca scopurile si obiectivele organizatiilor publice sunt mult mai vagi si mai ambigue decat acelea ale organizatiilor private economice sau nonprofit. Organizatiile publice recurg uneori la aceasta practica, in special pentru a evita conflictele si contradictiile cu alte organizatii sau interese publice. c. Mecanisme de evaluare a performantelor Daca la nivelul organizatiilor economice evaluarea performantelor se face foarte simplu, prin intermediul profitului realizat, la nivelul organizatiilor publice evaluarea este cu mult mai complicata. Exista 2 cauze majore. In primul rand, definirea vaga si ambigua a scopurilor organizationale face dificila si evaluarea performantelor organizationale. In al doilea rand, in cazul institutiilor publice, evaluarea se face, de alte institutii publice. d. Autonomia organizationala Organizatiile private se bucura de o autonomie mai mare, avand un grad de libertate ridicat comparativ cu organizatiile publice.

Organizatiile publice sunt obligate, prin lege, sa respecte un numar mare de proceduri de organizare si functionare, in timp ce organizatiile private sunt cu mult mai flexibile. Organizatiile private au autonomie maxima in stabilirea regulilor de organizare si functionare, pe cand organizatiile publice functioneaza pe baza unor aprobari de la institutii ierarhic superioare. e. Surse de finantare O alta diferenta majora, care explica numarul mare de reguli si proceduri impuse organizatiilor publice, tine de sursele de finantare: organizatiile publice sunt finantate din bani publici, pe cand cele private sunt finantate din bani privati. Institutiile publice sunt obligate sa cheltuiasca, prin respectarea regulilor si procedurilor, banii publici, pe cand organizatiile private sunt obligate sa cheltuiasca nu numai corect, ci si eficient resursele. Astfel, intr-o organizatie publica, o persoana care cheltuie eficient, dar incorect resursele organizatiei isi poate pierde locul de munca, in timp ce o persoana care cheltuie corect, dar ineficient poate fi promovata. Nu acelasi lucru se intampla intr-o organizatie privata. f. Modalitatile de motivare a angajatilor Studiile sociologice cu privire la motivatia si moralul angajatilor au aratat diferente foarte mari intre organizatiile publice si cele private, angajatii din organizatiile private imregistrand un nivel motivational cu mult mai ridicat. Nivelul motivational ridicat, fiind acompaniat de o preocupare crescuta a angajatilor pentru eficienta si performanta proprie si a organizatiei, este un factor important care contribuie la performanta organizatiilor. In primul rand, in organizatiile publice nu exista o legatura directa si clara intre performanta individuala si performanta organizatiei si nici intre performanta individuala si nivelul recompenselor. In al doilea rand, persoanele care prefera sa lucreze in sectorul public difera de acelea care prefera sa lucreze in sectorul privat. Angajatii sectorului public apreciaza intr-o mai mare masura securitatea locului de munca si, in al doilea rand, masura in care locul de munca ii ofera satisfactii financiare sau profesionale. Nu acelasi lucru se intampla la nivelul angajatilor care prefera sectorul privat, acestia valorizand, in primul rand, masura in care locul de munca ofera satisfactii profesionale si financiare. O alta cauza a nivelului scazut de motivatie a angajatilor din organizatiile publice tine de modalitatile foarte reduse de motivare pe care le poate utiliza managerul unei organizatii private. Organizatiile private dispun de un fond de recompensare a performantelor cu mult mai flexibil folosit in stransa legatura cu performantele angajatilor. In institutiile publice, desi exista “fonduri de premiere”, acestea se distribuie angajatilor nu in functie de performante, ci in functie de alte criterii (vechime in organizatie…)sau se distribuie fara nici un fel de criteriu. Organizatiile publice, prin insasi natura lor, trebuie sa fata unor constrangeri externe, constrangeri care le determina sa fie mai greoaie in functionarea lor, mai rigide si, implicit, mai putin eficiente. Analiza critica a modului de functionare a organizatiilor publice a dus la dezvoltarea unor modalitati alternative de ragandire a institutiilor publice si identificarea unor modalitati menite sa creasca eficienta acestora cum sunt: - dezvoltarea de parteneriate public-privat pentru furnizarea unor bunuri sau servicii. - cresterea autonomiei institutionale

- externalizarea anumitor servicii furnizate in mod traditional de stat si crearea unor mecanisme care sa permita organizatiilor private sa concureze cu organizatiile publice. Consecinte pe care mobilitatea resurselor umane le aduce in prim-plan in cadrul unei organizatii: - posibilitatea de a promova dintr-o functie inferioara in una superioara. - prefectionarea sa - mobilitatea pe orizontala

Birocratia Birocratiile sunt organizatii de mari dimensiuni, avand o structura ierarhica si o buna definire a sarcinilor asociate fiecarui rol. Comunicarea intre membri este predominant formala, iar relatiile sunt functionale si impersonale. Organizatia birocratica apare astfel ca unul dintre mecanismele de rationalizare specifice marilor organizatii moderne. Forma de organizare birocratica este specifica organizatiilor moderne de mari dimensiuni, indiferenr daca acestea sunt publice sau private. Organizatiile birocratice sunt caracterizate prin: - au dimensiuni mari - majoritatea angajatilor lucreaza in cadrul organizatiei cu norma intreaga cea mai mare partea a vietii lor, aceasta fiind principala lor sursa de venit. - angajatii sunt numiti pe baza unui tip de evaluare a competentelor lor, nu pe baza vreunei caracteristici prescrise (religie…) si nici ca urmare a unui proces de alegere publica. - sunt conduse prin structuri de autoritate ierarhice, intre superior si subordonat, drepturile si oligatiile fiind stabilite prin norme stricte. - subordonarea este datorata pozitiei de autoritate, nu persoanei care ocupa respectiva pozitie. - mentin o separatie stricta intre pozitia de autoritate si persoana care o detine. Birocratizarea a raspuns nevoii de organizare sistematica, eficienta a muncii pentru a produce randamente superioare organizarilor mai putin rationalizate. Din punct de vedere istoric, birocratia a reprezentat o inovatie sociala prin care munca era sistematizata, iar capacitatea de munca intens solicitata, in schimbul unui salariu care le asigura muncitorilor sursele de subzistenta. Birocratia a devenit repede forma predilecta de organizare in societatile moderne. Societatea organizatiilor s-a transformat treptat intr-o societate birocratica. Birocratia nu are insa doar consecinte pozitive. Cele 2 disfunctionalitati importante sunt: a. Birocratul virtuos care respecta, orice s-ar intampla, rolul prescris, este excesiv de disciplinat, nu poate veni in ajutorul clientilor, ci devine sclavul propriilor rutini. b. Antrenarea incapacitatii sau pericolul supraspecializarii In sistemul birocratic functionarii trebuie sa se specializeze pentru a fi eficienti. In acest mod, ei pot sa ajunga la o supereficienta a activitatilor.

Organizatiile neguvernamentale si non-profit Revolutia din decembrie 1989 a permis, printre altele, reaparitia si dezvoltarea unui tip special de organizatii, cele neguvernamentale si non-profit. Existenta acestor organizatii fiind expresia dreptului de asociere libera al oamenilor. Sectorul ONG a cunoscut in ultimele decenii o crestere spectaculoasa. Acest sector al vietii sociale include un numar foarte mare de organizatii civice, de marimi diferite si avand domenii de activitate distincte. Exista, astfel, organizatiile foarte mari, cu cateva mii de angajati care actioneaza la nivel international, dar si organizatii mici cu foarte putini angajati. In ceea ce priveste domeniile de activitate, varietatea organizatiilor private nonprofit este foarte mare. Exista multe tipuri de astfel de organizatii si chiar mai multe tipuri de definitii ale lor. Cateva caracateristici general valabile pentru organizatiile acestui sector sunt urmatoarele: - sunt private ca forma de proprietate, dar publice ca scopuri urmarite - pot genera profit, insa este interzisa distribuirea profitului catre cei ce formeaza sau conduc aceste organizatii - sunt independente de institutiile publice, avand un grad ridicat de autonomie - presupun participarea voluntara a unor persoane; aceasta caracteristica este una definitorie, in ciuda faptului ca foarte multe organizatii private non-profit isi desfasoara activitatea cu personal platit. Studiile realizate asupra organizatiilor neguvernamentale au aratat ca acestea au un rol important(organizatiile civice), din mai multe puncte de vedere: a. Organizatiile civice duc la cresterea perfomantelor organizatiilor publice, ele mediind relatiile dintre cetateni si institutiile publice. Astfel, cu cat cat organizatiile civice sunt mai numeroase, si mai active, cu atat institutiile publice functioneaza mai bine. b. Organizatiile civice faciliteaza dezvoltarea economica si cooperarea civica, reprezentand un fundament solid pentru cooperarea economica. c. Organizatiile civice reprezinta o alternativa cu mult mai eficienta la o serie de servicii furnizate in mod traditional de stat. d. Organizatiile civice satisfac o nevoie fundamentala de asociere si afiliere a oamenilor. e. Organizatiile civice reprezinta un spatiu de invatare si formare de competente pentru tineri. Integrarea socio-profesionala Integrarea se refera la interiozarea normelor si valorilor dominante in grupul din care facem parte. In urma proceselor de integrare, individul capata sentimentul de apartenenta si identificare cu grupul. Integrarea socio-profesionala este rezultatul procesului de socializare prin care indivizii dobandesc cunostintele si competentele specifice in vederea indeplinirii rolului organizationa asumat, dar isi interiorizeaza obiectivele, valorile si normele

asociate acesteia. Vorbim de integrarea socio-profesionala doar in cazul persoanelor care indeplinesc roluri, fiind angajate in cadrul organizatiei (salariati cu contract de munca, colaboratori, voluntari), si nu in cazul clientilor sau beneficiarilor serviciilor oferite. Intr-o scoala, profesorii, cadrele didactice auxiliare si personalul administrativ sunt angajati, fiind integrati socio-profesional, in timp ce elevii sunt beneficiarii serviciilor de educatie si, in aceasta calitate, ei sunt integrati social (se angajeaza sa respecte normele de conduita), dar nu si profesional (nu indeplinesc roluri specifice pentru realizarea obiectivelor organizatiei) Integrarea socio-profesionala presupune m ai multe etape: - socializarea anticipativa se realizeaza inainte ca presoana sa devina membra a organizatiei in care urmeaza sa functioneze; in general are loc in cadrul sistemului formal de educatie, in scoli, licee, scoli profesionale, facultati, unde indivizii dobandesc cunostinte si abilitati necesare indeplinirii anumitor roluri sociale (meserii) - adaptarea se realizeaza imediat ce individul se alatura unei organizatii, confruntand propriile asteptari despre viata organizationala cu realitatea de zi cu zi. Aspecte formale ale aceste etape pot include programe de orientare, perioade de stagiu sau proba, programe de formare specifica la locul de munca. Informal nou-venitul se acomodeaza stilului de lucru al colegilor si sefilor, rutinelor, procedurilor, normelor, intr0un cuvant culturii organizationale. - integrarea propriu-zisa se realizeaza atunci cand individul se identifica total cu organizatia si isi autocontroleaza comportamentul, astfel incat sa raspunda cat mai bine rolurilor organizationale. De gradul de integrare socio-profesionala a indivizilor depind performanta, implicarea si corectitudinea acestora in cadrul organizatiei. Organizatiile isi dezvolta propriile strategii si programe de integrare a nou-venitului, care completeaza socializarea anticipativa realizata in cadrul scolilor si universitatilor. Aatfel de strategii include programe de orientare, strategii practice care vizeaza persoanele aflate inca in perioada studiilor liceale sau universitare, consiliere si numirea de mentori. Toate aceste strategii contribuie la crearea unor trasaturi de personalitate specifice omului organizational, acel individ capabil sa gandeasca si sa actioneze in spiritul obiectivelor organizatiei, dar care sa fie, totodata, responsabil fata de societatea si comunitatea in care organizatia functioneaza.

VI. Probleme sociale Ordine si control social Def.Ordinea sociala desmneaza ansamblul institutiilor si relatiilor stabilite dintre acestea intr-o societate data. Din punctul de vedere al sursei si modului de instituire a ei, ordinea sociala este: 1. conceputa ca emanatie a autoritatii ce exercita controlul social din afara. Reprezentantii acestei orientari considera ca in absenta legii si puterii suveranului, oamenii ar trai intr-un razboi continuu. Depasirea acestei stari sociale este imaginata de Hobbes ca un contract social in care fiecare individ renunta la o parte din libertatea sa si primeste in schimb protectie. 2. conceputa ca un produs al actiunii sociale in care prioritar este autocontrolul. Reprezentantii acestei orientari sustin ca ordinea sociala este un efect al procesului de integrare a normelor si valorilor sociale ale grupului care nu se mai impun din afara prin constrangere. Instanta morala: - denumita de E.Durkheim “constiinta colectiva” sau “constiinta comuna” este cea care reglementeaza viata sociala a oamenilor. - Talcott Parsons defineste actiunea sociala prin partile ei componente, scopurile, situatia de actiune si integrarea individului in societate prin trecerea de la intentionalitatea intrinseca (interioara) a actiunii umane la cea simbolica a actelor care devin dependente de norme, simboluri. Prin caracterul normativ si axiologic individul accepta legile, normele si valorile sociale. Prejudecati si Discriminare Prejudecata – atitudine fata de o persoana sau grup de persoane, care nu se bazeaza pe realitate, ci doar pe considerentul apartenentei persoanei sau persoanelor resprective la un anumit grup (etnic sau rasial), ori la o categorie sociala sau profesioanala. La baza lui stau stereotipurile care pot fi numite in limbajul comun si prejudecati pe ca le avem despre anumite categorii sociale. Stereotipurile pot fi pozitive sau negative. Exemple: Multi dintre noi am auzit expresii precum: “nemtii sunt oameni seriosi si muncitori”, “persoanele cu fruntea inalta sunt deosebit de inteligente” sau “romanul s-a nascut poet”. Acestea sunt exemple de stereotipuri pozitive. Exemple: Multi dintre noi am intalnit pareri potrivit carora “femeile sunt fiinte sensibile ce se lasa conduse numai de emotii” si “locul femeii este in bucatarie, nu in politica”. Acestea sunt stereotipuri negative. Pe baza lor functioneaza prejudiciile care sunt opinii si atitudini ce tradeaza sentimente de profunda antipatie si dispret fata de membrii unui alt grup sau ai unei categorii de persoane (ex: persoanele de alta religie, persoanele varstnice…)

Prejudiciile (parerile preconcepute despre alte persoane) se bazeaza pe zvonuri, pe informatii “din auzite” si nu pe cunoasterea directa a persoanelor fata de care exista stereotipuri si respectiv prejudicii. Prejudiciile sunt foarte greu de schimbat. Multi dintre noi avem prejudicii fata de diverse categorii sociale ori persoane; multe dintre acestea ne sunt transmise prin intermediul grupurilor primare (familia, cercul de prieteni) si al comunitatii mai largi din care facem parte (grupul etnic…). Discriminare – comportamentul ce este generat si ghidat de prejudiciile despre persoane care apartin altor grupuri sau categorii sociale si implica un tratament incorect aplicat acestor persoane. Cineva poate insa sa discrimineze fara a avea prejudicii. Exemplu: cineva poate sa nu aiba o parere proasta despre un membru al unui anumit grup, dar, la presiunea celorlalti, sa discrimineze resprectiva persoana. Cele mai frecvente prejudicii si comportamente discriminatorii sunt intalnite in raport cu alte grupuri etnice. Etnia este o categorie construita social care este formata din indivizi care au aceeasi limba, origini, cultura, traditii si, uneori, religie. Prejudiciile etnice isi au de multe ori originea in faptul ca percepem alte persoane ca fiind diferite de noi. Discriminarile si conflictele pe crieterii etnice apar insa mai ales cand indivizii apartinand unor grupuri etnice diferite intra in competitie pentru resurse. Prin resurse intelegem, de obicei, orice “lucru” care are valoare pentru membrii unui grup sau ai unei societati. Exemplu: banii- ca resursa financiara. Pamanturile, petrolul, metalele pretioase constituie alte resurse ori bunuri intens valorizate in decursul istoriei in mai toate societatile. Xenofobia – teama de indivizi “straini” care apartin altor culturi sau grupuri entice – este o atitudine extrema a etnocentrismului si implica refuzul, respingerea radicala a “strainilor”; ea conduce aproape intotdeauna la prejudecata si la discriminare. Prejudecatile, dar, mai ales, discriminarea pe criterii etnice genereaza probleme sociale, uneori foarte grave, cum ar fi conflictele armate intre populatii diferite si exterminarea in masa a persoanelor care fac parte din anumite grupuri. Discriminarea pe criterii etnice poate lua si forme oarecum mai blande, insa cu urmari dramatice pentru cei discriminati cum ar fi excluderea de la anumite bunuri, servicii, pozitii sociale – fapt care ii impinge pe cei discriminati la marginea societatii, in saracie. Cauzele prejudiciilor si discriminarii pe criterii etnice: Psihologii sociali invoca tendinta oarecum naturala a indivizilor de a blama alte grupuri si persoane pentru problemele pe care le au ei insisi. Aceasta este asa-numita strategie a “tapului ispasitor” – gasirea unui vinovat pentru dificultatile pe care le intalnim.

Strategia tapului ispasitor a avut efecte dramatice in cazul evreilor in decursul istotiriei si, mai ales, inainte si in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, cand regimul lui Hitler i-a considerat vinovati pentru dezstrul economic din Germania si a pus in aplicare un plan sistematic de eliminare fizica a populatiei evreiesti din Europa prin lagarele de munca si exterminare. Theodor W. Adorno considera ca prejudecatile si comportamentele discriminatorii fata de alti indivizi se datoreaza existentei unei asa numite personalitati de tip autoritar. Indivizii cu aceasta personalitate proveneau din parinti care se comportasera foarte sever, dur, autoritar cu ei. Ca urmare a modului in care fusesera crescuti in familie, indivizii cu o personalitate de tip autoritar erau, la randul lor, incapabili sa-si exprime sentimentele si sa fie deschisi fata de persoane din alte grupuri, neputand sa accepte diferentele. Explicatiile sociologice cu privire la existenta prejudiciilor si a discriminarilor pe criterii etnice pun accentul pe factorii socio-culturali si economici. In orice grup uman exista suspiciuni cu privire la indivizii care nu fac parte din acelasi grup. Acest lucru se intampla, in special, in comunitatile omogene, inchise si relativ izolate. Prejudecatile si discriminarea se intemeiaza pe perceperea diferentelor dintre indivizi si grupuri. Putem intalni multe alte tipuri de prejudecati si forme de discriminare. Amintim la acest punct prejudecatile fata de persoanele de alta religie, fata de persoanele de alt sex, fata de persoanele apartinand minoritatilor sexuale ori fata de indivizi care sufera de anumite boli precum SIDA. Si in raport cu astfel de categorii de indivizi exista numeroase forme de discriminare. Bunaoara, femeile sunt, de multe ori in mod sistematic, excluse de la anumite pozitii si functii sociale, sunt mai prost platite decat barbatii, desi au acelasi nivel de pregatire si sunt, de obicei, primele victime ale somajului si saraciei. In Afghanistan, femeile nu aveau nici cele mai elementare drepturi sociale, politice si civice (le era interzis accesul la educatie, nu aveau voie sa munceasca in afara gospodariei si nu aveau drept de vot…). Aceste forme de tratament inegal si incorect al femeilor sunt numite discriminari pe crieterii de gen. In anumite tari, indivizii apartinand unei minoritati religioase sunt, de asemenea, exclusi, discriminati si persecutati in raport cu persoanele care fac parte din grupul religios dominant (discriminare pe criterii religioase) Informatii importante despre prejudecati si discriminare: a. prejudecatile sunt construite social prin interactiunea dintre indivizi care apartin unor grupuri diverse b. prejudecatile sunt atitudini si opinii care indica, adesea, o profunda antipatie fata de persoanele care sunt percepute ca diferite. c. discriminarea este consecinta comportamentala uzuala a prejudecatilor; ea implica exluderea din viata economica, sociala si politica, si persecutarea sistematica a persoanelor apartinand altor grupuri (etnice, religioase, de gen, bolnavi…) Grupurile ori categoriile sociale ale caror membri sunt discriminati sunt desemnate prin termenul de minoritati sociale.

Pentru sociologi, o minoritate sociala este un grup care, pe baza perceputei sale diferente fata de alte grupuri dintr-o societate, are resurse materiale si putere sociala mai reduse. O minoritate sociala nu se defineste pe baza numarului indivizilor ce o compun, ci pe baza discriminarii si excluderii acestora din viata sociala, economica si politica. Exemplu: desi sunt majoritare in populatia tarii, femeile din Romania – dar nu numai – reprezinta pentru sociologi o minoritate sociala intrucat, comparativ cu barbatii, au mai putine resurse materiale si influenta sociala. Devianta - reprezinta ansamblul abaterilor de la normele si valorile societatii acceptate la nivelul unei societati de indivizi sau grupuri sociale. Devianta cuprinde o arie larga de conduite sau acte de la cele excentrice (ex: gesturi nonconformiste) pana la cele imorale (ex: atitudini obscene) si care de regula nu sunt sanctionate de lege. Sociologii definesc devianta ca un ansamblu de conduite si manifestari dezaprobate de societate cum ar fi prostitutia, consum de alcool, droguri, infractiunile, dar si orice alta incalcare a normelor sociale (ex: salutul atunci cand intram intr-o incapere) Devianta poate fi definita: 1) intr-un sens mai restrans prioritar – normativ: devianta negativa echivalenta cu incalcarea normelor si regurilor sociale si care genereaza de regula comportamente antisociale prejudicii, materiale si morale. 2) intr-un sens mai larg prioritar – social: devianta pozitiva: echivalenta cu revolta individului fata de anumite norme, reguli si conventii sociale si tendinta de a le schimba cu altele. Devianta este facilitata de: 1) lipsa de claritate sau consistenta a anumitor norme – individul nu stie daca norma permite, impune sau interzice anumite actiuni. (ex: cati oameni nu stiu ca nerestituirea unui bun se sanctioneaza sau ca procurarea si consumul de droguri, de medicamente cu efect halucinogen este interzisa de lege, sau ca bagabontajul prelungit al copiilor pe strazi reprezinta un delict) 2) incompatibilitatea dintre normele si asteptarile individului – multi indivizi considera ca sunt nedreptatiti de lege, motiv pentru care incearca sa-si realizeze scopurile (sa-si procure hrana, imbracaminte, resurse financiare) prin mijloace imorale inegale (coruptie, frauda) 3) agentii – mecanisme si influente: anumite medii sociale incurajeaza comportamentul sau tendintele nonconformiste astfel incat unii indivizi care manifesta un comportament buzar sau insolent, si care le-a fost tolerat sau permis in anumite contexte sociale, considera legitim sa se comporte identic in alte contexte; insa nu sunt acceptati. Relativitatea notiunii de devianta in diferite contexte pune accent pe un comportament care poate fi calificat ca deviant, depinde de coeziunea (omogenitate) grupului de gradul sau de toleranta si de mijloacele de control social (sanctiuni) pe care le au la dispozitie. Ceea ce intr-un grup social poate aparea ca devianta, in atl grup poate constitui un comportament normal, obisnuit.

Totodata indivizii nu sunt socializati intr-o cultura comuna unei singure sau intregi societati ci doar intr-o serie de subculturi sau culturi diferite. Devianta fata de normele si valorile unei culturi sau subculturi, comportamentul poate fi conform cu normele si valorile alteia. Devianta nu exclude deci conformitatea fata de normele unui grup sau subculturi (delicventa depilda dezvolta o subcultura care cere respectarea unor norme precise ale unor grupuri marginale) Din punct de vedere sociologic, devianta nu poate fi luata in considerare decat in contextul unei definitii sociale care tine seama de relatia dintre indivizii care se angajeaza in anumite comportamente si comunitatea sociala. Marginalitate si devianta: In majoritatea societatilor exista un conflict normativ intre cultura dominanta si diversele subculturi deviante, intre socializarea concordanta si discordanta. Acest conflict odata interiorizat si resimtit de indivizi le produce acestora o stare ambivalenta atitudinala facandu-i sa oscileze intre reperele normative ale culturilor aflate in conflict. Raportandu-se simultan la normele si valorile sociale, si regulile de conduita ale fiecareia dintre ele, indivizii se marginalizeaza. Marginalitatea: - o stare conflictuala resimtita de indivizi datorita participarii lor la 2 grupuri culturale cu norme dinstincte. Prin extensie, omul marginal, este acel individ care este simultan membru a doua sau mai multor grupe ale caror norme si valori culturale sunt diferite unele fata de altele (ex: emigrantul a carui dualitate culturala atrage dupa sine o inadaptare sociala ce-l impinge spre periferia societatii) Din punct de vedere sociologic, marginalitatea este echivalenta cu starea de inadaptare sociala si fustrare resimtita de individ ca urmare a oscilatiei comportamentului sau intre sistemul normativ al subculturii de care apartine sau pe care o ia ca baza de referinta. Cauze ale deviantei: Etimologia termenului comportament deviant duce catre personalitatea individului. Devianta ca fenomen de inadaptare sociala generala de conflictul intre idealul individului, sitemul sau de valori si posibilitatile oferite de societate determina un conflict acompaniat de controlul social dintr-o societate. Specificul crimei: Intre formele de devianta sociala se regaseste si crima. Crima include acte si fapte care violeaza flagrant codurile penale impunand adaptarea unor sanctiuni accordate de organizatii coercitive si punitive (pe baza legala) fata de persoanele respective. Un comportament criminal poate fi definit printr-o serie de caracteristici: 1) este consecinta unei actiuni sau inactiuni cu caracter ilicit, imoral si ilegal prin care

sunt violate o serie de valori sociale (ex: viata si sanatatea individului, libertate, proprietate) 2) actiunea sau fapta este comisa de o anumita persoana care este constienta si responsabila (ex: in consecinta monorii sau persoanele sub o anumita varsta sau bolnave psihic, chiar daca comit o crima nu au raspundere penala deoarece nu au constiinta si vointa actelor comise) 3) actiunea sau fapta este prevazuta de lege si sanctionata printr-o pedeapsa (ex: nici o persoana nu poate fi pedepsita pentru o fapta care nu este legal definita drept crima) Crimele reprezinta violari ale codurilor penale, unele fiind insa mai grave si mai frecvente decat altele. Exista tendinta de a grupa crimele in functie de valorile care sunt violate, frecventa sau intensitatea, amploarea si gravitatea acestora: 1) crime comise impotriva persoanei, de regula cu violenta si agresiune care genereaza insecuritate si neliniste in randul oamenilor (ex: violul, talharia…) 2) crime comise impotriva proprietatii care implica luarea ilegala a unor bunuri si valori materiale care apartin altcuiva (ex: inselaciune, delapidare) 3) crime comise prin frauda si coruptie implica mita, coruptia si santajul, constrangerea fizica si morala. 4) crimele comise fara victime include acte si fapte care nu au victime evidente, in sensul ca nimeni nu depune o plangere. 5) crime comise de gulerele albe include violari ale legilor de catre indivizi respectabili si onorabili din clasa de sus a societatii ce utilizeaza pozitia sociala pentru derularea unor actiuni ilegale frauduloase (ex: publicarea de reclame false, fixarea preturilor, poluarea mediului, vanzarea ilegala de bauturi, droguri …. ) Tipuri de devianta si crima: 1) reala – se refera la totalitatea actelor deviante si criminale comise in mod real intr-o societate, indiferent daca au fost descoperite sau instumentate juridic. 2) descoperita – amploarea si intensitatea este mai redusa fata de cea reala deoarece nu toate crimele comise sunt descoperite sau instrumente de organele de politie. 3) de judecata – al carei volum este mult mai diminuat deoarece nu toate delictele descoperite sunt si judecate, si nu toti delicventii sunt judecati. Anomia sociala: - termenul deriva din grecescul a ”fara” si nomos “lege”, si desemneaza, in general, starea de dereglare a functionalitatii unui sistem sau subsistem social. Emile Durkheim a utilizat pentru prima ora termenul in sociologie, pentru a defini o anumita ambiguitate normativa, o lipsa sau o absenta a regulilor. Conform lui Durkheim, starea de anomie se manifesta atunci cand, la nivelul societatii, se inregistreaza schimbari bruste care afecteaza “sanatatea medie” a acesteia (revolutii sau calamitatile naturale) Robert K. Merton preia si reanalizeaza conceptul de anomie. Pentru el, anomia reprezinta nu o caracteristica a structurii sociale, a unui sistem, ci una a indivizilor sau grupurilor sociale. In acest sens, el a construit asa numita paradigma (teorie) a tipurilor de raspuns la situatii anomice, termenul ca atare devenind sinonim cu frustrarea, instrainarea, starea de nesiguranta, izolarea …. Constructia sa teoretica porneste de la ipoteza ca exista un conflict intre scopurile valorizate social si mijloacele de realizare a acestora de catre indivizi.

Merton a conturat 5 modalitati prin care oamenii se adapteaza idealurilor societatii si mijloacelor de atingere a lor: - conformitatea reprezinta tipul ideal de adaptare a conduitei, caracterizat prin compatibilizarea scopurilor propuse de sitemul social si a mijloacelor institutionalizate care asigura buna functionare a unei societati. - inovatia reprezinta acceptarea scopurilor si respingerea mijloacelor legale in vederea atingerii lor creandu-se metode noi (nelegale). Exemplu: un hot are un scop legitim, acela de a obtine bani, dar mijloacele pe care le utilizeaza nu sunt legitime, adica nu sunt corecte. - ritualismul reprezinta un tip de comportament in care mijloacele de a obtine un rezultat sunt legale, dar scopurile nu sunt legitime in societate. Exemplu: cineva utilizeaza un chestionar de angajare care era utilizat in perioada comunista si in care sunt cerute date despre parintii sau rudele canditatului, desi acest scop nu mai este legitim. - evaziunea este tipul de comportament prin care indivizii sau grupurile sociale resping atat scopurile culturale, cat si mijloacele pentru atingerea lor. - rebeliunea: este caracterizata de respingerea scopurilor si mijloacelor legale si de incercarea de a stabili o noua ordine. Merton sugereaza ca acest tip de adaptare este in mod clar definit de celelalte si reprezinta, mai degraba, o incercare de a schimba structura sociala, o incercare de a institutionaliza noi scopuri si mijloace pentru societate. Cauzele deviantei si delicventei: Majoritatea indivizilor se conformeaza normelor si valorilor societatii in care traiesc datorita procesului de socializare. Principalele teorii referitoare la devianta si delicventa: a. Teoria atavismului a fost elaborata de catre Cesare Lombroso, profesor universitar de medicina legala. Conform lui Lombroso, etimologia delicventei rezida in identificarea la nivel individual a unor malformatii anatomice care creeaza puternice tendinte criminogene, cum ar fi dezvoltarea masiva a maximarelor, anomalii ale urechilor, ochiului, nasului… b. O alta teorie, contestata de catre cunoasterea stiintifica, este aceea asupra raselor elaborata de catre Joseph Arthur Gobineau care sustinea ca rasele sunt inegale sub raport biologic, fiziologic si intelectual. Aceasta inegalitate face ca o rasa sa fie permanent inferioara celeilate. Astfel, rasa alba, prin caracterele sale anatomice, biologice, psihologice, psihologice, ar fi superioara celorlalte rase, deci mai putin predispusa la acte deviante. c. Teoriile psihologice sustin ideea ca actul criminal este determinat de componentele personalitatii, ale unei personalitati specifice. Deviantul practica un tip aparte de comportament, diferentiat de cea a noncriminalului. In acest sens, Jean Pinatel subliniaza faptul ca geneza delicventei rezida in deficientele personalitatii, in fenomenul de imitatie al comportamentului criminal si in raportul dintre fustrare si agresivitate. d. Teoria dezorganizarii sociale, elaborata in cadrul Scolii de la Chicago, pune in evidenta influenta ecologiei urbane asupra infractionalitatii. Reprezentantii au examinat caracteristicile ariilor urbane, metropolitane, ajungand la concluzia ca ratele infractionalitatii erau distribuite diferentiat in tot orasul, iar zonele cu cote inalte de criminalitate aveau cote inalte si la alte probleme ale comunitatii, precum mortalitatea infantila, saracia, tulburarile psihice…

e. Teoria asociatiilor diferentiale elaborata de Edwin Sutherland considerat a fi “decanul criminologiei americane”, consta in interpretarea comportamentului criminal ca proces de invatare sociala. Esentiala in savarsirea actului delicvent, din aceasta prespectiva, este existenta unor valori sociale ignorate sau negate de individul deviant, precum si prezenta unor grupuri izolate care se indeparteaza de normele consacrate social. f. Teoria conflictelor culturale elaborata de catre Thorsen Sellin, considera urmatoarele: cu cat numarul de contradictii dintre valorile si normele unui grup si normele legale (dominante) este mai mare, cu atat este mai ridicata rata criminalitatii. Comportamentul delincvent apare pe fondul acestor conflicte de cultura, cand individul este obligat sa interiorizeze un sistem ambivalent de valori si norme. g. Teoria subculturilor delincvente explica actele antisociale prin si ca reactie de protest fata de normele si valorile societatii, precum si prin dorinta indivizilor de a anihila frustrarile implicate de statusul lor marginal. Conceptul de sbucultura delincevnta este nonutilitar, in sensul ca indivizii nu comit infractiuni cu un scop material, ci pentru a se valoriza si pentru a dobandi o anumita faima. h. Teoria reactiei sociale fata de devianta sustine ca actul criminal apare ca o consecinta a aplicarii unei etichete. Nu incalcarea normei caracterizeaza actul deviantei, ci procesul complex in cursul caruia individul este etichetat ca deviant. Norma : model, regula. Prescriptie care reglementeaza comportamentul indivizilor, grupurilor, organizatiilor si colectivitatilor. Normele sunt de diferite tipuri: interdictii (tipuri de comportamente care sunt interzise, practicarea lor antrenand diferite pedepse), recomandari (comportamente considerate a fi dezirabile, a caror realizare este recompensata, indicatii ale performantei minime acceptate, spre exemplu, norma de munca), moduri de a face un lucru – norme tehnice, modele de comportament in diferite situatii. DELICVENTA JUVENILA Desemneaza conduitele morale inadecvate ale tinerilor care nu au implinit varsta majoratului (18 ani). In sens restrans in categoria minorilor sau adolescentilor care sunt delicventi sunt vinovati dar si victime. Adesea cauzele comportamentale antisociale pot fi independente de individul in cauza. Ele apar in absenta sprijinului moral oferit de adulti a lipsei de protectie in familie a esecului in educatia din scoala. In aceasta categorie intra persoanele care manifesta tulburari de comportament ca urmare a: a) abandonarii de catre parinti sau educatori si care intra in diverse anturaje nefaste. b)abandonul scolar sau fuga de acasa in urma aplicarii unor sanctiuni Se considera a fi fapte predelicvente anumite acte de devianta ale adolescentilor precum: indisciplina, atitudinea negativa fata de scoala manifesta prin absenteism, randament scolar scazut, nerespectarea regulamentului scolar. Se considera a fi fapte irationale cele care intrunesc comulativ trei elemente: 1) pericol social 2) vinovatia 3) incriminarea Intre faptele antisociale cele mai frecvente comise de minori sunt infractiunile de furt,

tulburarea linistii publice (agresare, insulte, batai , scandal, etc.) Cauze care conduc la inlaturarea caracterului penal: 1) iresponsabilitatea dovedita pe baza unor expertize medico-psihiatrice 2)varsta - minorii pana la o anumita varsta nu au raspundere penala considerandu-se ca prezinta o insuficienta maturizare psihica. Pentru minorii care au savarsit fapte antisociale, societatea adopta diferite masuri in scopul educatiei lor si evitarea repetarii faptelor. Masurile pot fi: a) internarea intr-o scoala de reeducare b)internarea intr-o scoala generala de munca si reeducare c) incredintarea minorului spre educarea unui colectiv scolar sau de munca COPIII STRAZII Fenomenul copiii strazii cuprinde persoane si comportamente deviante cu un grad de pericol scazut. In categoria copiilor starzii intra minorii care au abandonat familia sau institutia de ocrotire si isi duc existenta pe strazi, in gari, in canal, la subsolul blocurilor- spatii improprii de locuit. Acesti copii provin din familii dezorganizate cu nivel minim de existenta sau abandonati in casele de copii. Acestia isi castiga existenta fie prin efectuarea unor munci sporadice platite din mila cetatenilor (spalare de parbrize, cararea unor bagaje, etc) fie din cersit. Ei traiesc in grupuri, duc o viata lipsita de conditii igienice de trai fiind supusi bolilor si faptelor antisociale. In Romania acest fanomen a aparut dupa 1989, avand explicatii economice morale si sociale. Masurile de diminuare a acestui fenomen au fost sortite esecului. CORUPTIA Coruptia este un fenomen anomic, o problema sociala generata de anumite interese. Poate sa apara coruptie atunci cand vorbim de o competitie in cadrul unui grup de interese, membrii acestuia prin diverse mijloace (ilicite) sa atinga anumite scopuri. Coruptia nu poate avea o definitie universal valabila si poate fi regasita cu intelesuri: a)acte sau fapte iricite de utilizare frauduloasa a puterii ( politica, administrativa si judecatoreasca) b)obtinerea unor avantaje personale de catre functionarii publici (manageri, administratori, judecatori, directori si alte persoane publice) c)modalitati de obtinere a unor foloase personale, imorale, ilicite, ilegale cum ar fi: furtul din avutul public, evaziune fiscala, abuz in serviciu si falsificare de monede. In orice fapt de coruptie exista doua tipuri de relatii de complicitate: 1) Persoana sau grupul care corupe - are rolul de a influenta alt individ sau grup in scopul obtinerii unor avantaje materiale sau morale. Sunt utilizate in acest scop diverse mijloace imorale, ilegale, ilicite: mita, abuz, santaj, forta, etc. 2) Persoana sau grupul care se lasa corupt/a care incalca normele morale ale deontologiei profesionale, juridice, in scopul obtinerii de foloase necuvenite. Ca fenomen social, coruptia a existat in toate timpurile si in toate societatile. Ea poate fi explicata atat prin lipsa sau marimea stimulentelor materiale ale celor care se abat de la deontologia profesionala, dar si prin nevoia de fonduri pentru sustinerea

unor activitati.( ex: sustinerea campaniei electorale) Operationalizarea conceptului de coruptie pune in lumina urmatoarele dimensiuni: a) coruptia economica b) coruptia politica c)coruptia administrativa d) coruptia profesionala Fenomenul de coruptie are o istorie lunga n societatea romaneasca astfel ca darul, tributul, peschesul, ciubucul, sau bacsisul reprezinta forme care sau platit de-a lungul timpului pentru obtinerea diverselor foloase economice politice sau sociale. Fie ca ele au obtinut linistea tarii sau linistea personala ele reprezinta fapte de coruptie. Etimologia termenului: -provine din latinescul coruptio-onis care semnifica o stare de abatere de la moralitate, datorie si lege. Concluzie: Fenomenul coruptie este un fenomen anomic, este o problema sociala complexa ce caracterizeaza societatea in general si pe cea romaneasca in special. SARACIA -poate fi definita - in sens absolut -situatia individului in care ii lipsesc resursele necesare traiului - in sens relativ - saracia desemneaza absenta resurselor unui individ sau ale unui grup atunci cand sunt comparate cu cele ale altor membrii ai societatii. Saracia poate fi definita ca o lipsa de resurse necesare asigurarii unui trai decent. Definitiile saraciei de subzistenta prezinta dezavantajul ca sunt formate sub forma unui nivel relativ scazut al venitului, insa trebuie sa se ia in calcul si asteptarile intr-o societate in care este posibil sa se vorbeasca despre o crestere economica. Cauze imediate ale saraciei: - nivelel venitului- scazut -caracterul neregulat al venitului -numarul mare al membrilor -pierderea sustinatorului de familie -sanatatea subreda nu poate muncii in conditii optime -somajul -varsta inaintata Concluzie: Saracia nu este determinata de slabiciunile individului (lene, nesabuinta) ci mai degraba de factori economici, structurali sau canamitati naturale. INFRACTIONALITATEA Reprezinta o fapta care prezinta un pericol social savarsita cu vinovatie si sanctionata de legea penala. Infractionalitatea reprezinta deci totalitatea conduitelor cu un grad ridicat de periculozitate. Ca fenomen juridic, faptele de infractiune cad sub incidenta Codului Penal, adica sunt sanctionate penal. Infractionalitatea prezinta urmatoarele caracteristici: 1) Este savarsita cu vinovatie adica deliberat, fiind faptuitorul constient si responsabil. 2) prezinta un pericol social prin incalcarea normelor morale de convietuire sociala care apara interesele individului, drepturile omului si ordinea publica.

3 Este prevazuta de legea penala . Starea de infractionalitate este greu de estimat pentru ca nu toate infractiunile sunt cunoscute: ex: cazul conducatorilor auto aflati in stare de ebrietate si nedescoperiti de organele de control. Clasificarea infractiunilor: 1) dupa obiectul infractiunii a)infractiuni contra statului, pacii si omenirii (terorismul) b) infractiuni contra persoanei si contra convietuirii sociale. c)infractiuni asupra organelor de stat sau a unor organizatii sociale 2) varsta faptasului a) infractiuni comise de minori pana in 18 ani b)infractiuni comise de tineri (18- 25 ani) c) infractiuni comise de adulti sau persoane in varsta (majore) ( 25- 60 ani) 3) sexul faptuitorului a) infractionalitatea barbatilor b)infractionalitatea femeilor 4) gravitatea faptei a) infractiuni grave ( tradare, spionaj, atentat, omor) b)de gravitate mijlocie (omor din culpa, viol, talharire, mita, inselatorie) c)infractiuni usoare- incalcari ale unor reguli de circulatie. 5) mediul in care se produce: a)infractionalitate urbana b)infractionalitate rurala Cauzele infractiunilor trebuie cautate atat in mediile sociale (saracie, lipsuri) cat si in psihologia persoanei (neimpliniri, frustari, psihoze, agresivitate, etc) Aceste cauze pot fi si de natura biologica: ( cauze, organice, imbolnaviri grave care afecteaza sanatatea psihica).

Legi sociale si legi juridice Legea exprima o relatie necesara stabila, esentiala si generala care se stabileste intre laturile aceluiasi fenomen social si intre fenomene sociale diferite sau intre stari succesive ale unui social. Legile sociale se manifesta intotdeauna prin intermediul actiunii subiective a oamenilor. Legile sociale au o existenta obiectiva, ele nu se confunda cu legile apartinand stiintei, legile sociologice care sunt enunturi despre regularitatile din viata sociala cunoscute si aprobate de oamenii de stiinta. Legile sociale nu se confunda cu legile juridice, legi scrise care reglementeaza niste raporturi intre indivizi. Deci, legea este un instrument de previziune,ea fiind asteptarea unei repetitii rezultate ea insasi din acelasi fenomen de repetitie. Spre deosebire de legile sociale care genereaza un anumit tip de ordine sociala (cea naturala, fireasca, umana), legile juridice impun un anumit tip de comportament indivizilor tocmai pentru a pastra si restabili ordinea sociala. Legile juridice orienteaza comportamentul uman si se refera la interesele cu probleme publice ridicate(circulatia pe drumurile publice, educatia in scoli) sau personale (familie, proprietate)

Acceptarea si supunerea sunt atitudini care exprima adeziunea la actiunea umana si comuna de elaborare a lor. La fel si sanctiunea aplicata de organele de stat celor care nu respecta legea, exprimata constrangerea ce se exercita pentru a se pastra sau restabili ordinea sociala. Orice societate pune accent pe valori: etnice, morale. Acestea duc la formularea normelor sociale deoarece o societate functioneaza pe baza acestora. Normele sociale vizeaza comportamente precise ce sunt adresate indivizilor doarece acestia actioneaza in anumite contexte situationale (ex: a invata sa saluti, sa inveti – constituie reguli de comportare in scoala; ele sunt elemente concrete din viata scolara si deriva din valorile societatii, cum ar fi functionalitatea, corectitudinea, respectul ; elemente abstracte identificate de societate)

NORME SI VALORI SOCIALE Orice societate pune accent pe valori: etice, morale. Normele sociale deriva din valorile sociale. Acestea duc la formularea normelor sociale deoarece o societate functioneaza pe baza acestora. Normele sociale vizeaza comportamente prescrise ce sunt adresate indivizilor deoarece acestia actioneaza in anumite contexte situationale (ex: a invata sa saluti, sa inveti – constituie reguli de comportare in scoala; ele sunt elemente concrete din viata scoalara si deriva din valorile societatii, cum ar fi functionalitatea, corectitudinea, respectful – elemente abstracte identificate de societate) Controlul social - reprezinta un ansamblu de forme, mijloace si mecanisme de constrangere si presiune sociala, dar si de recunoastere si recompensare prin care societatea evolueaza comportamentele si actiunile indivizilor, respingand pe unele si acceptand ep altele. Controlul social include un ansamblu de mecanisme sociale si culturale prin intermediul carora: a) sunt impuse indivizilor o serie de interdictii si constrangeri Ex: nu ai voie sa faci un anumit lucru sau iti este interzis sa faci o anumita actiune: nu ai voie sa vi fara uniforma scolara si iti este interzis sa faci o anumita forma de protest. b) sunt permise indivizilor anumite actiuni sau fapte. Ex: tot ceea ce nu este interzis, este permis cu conditia sa nu dauneze societatii: tinuta. Orice individ devine constient prin intermediul diferitelor pozitii si roluri sociale pe care este chemat sa le indeplineasca de principiile de organizare ale societatii in care acesta traieste ajungand treptat sa le respecte fie deliberat si voluntar, fie constrans sau silit. Dimensiunile controlului social: 1. dimensiunea externa – se refera la conformarea individului fata de norme datorita presiunilor si influentelor exercitate asupra lor fie de societate, fie de grupul in care traiesc. Consecinte: individul respecta normele din cauza fricii impuse de pedeapsa sau impuse de existenta acesteia.

Ex: nu trec pe culoarea rosie a semaforului de teama ca ma vede agentul de circulatie si ma amendeaza (frica de pedeapsa sau sanctiune) 2. dimensiunea interna – individul este incadrat prin conformare deliberata constienta si voluntara fata de norme si valori datorita invatarii si interiorizarii acestora considerand ca facand parte din “eul” lor. Consecinte: individul respecta normele nu din cauza fricii de pedeapsa ci datorita convingerilor si credintelor in valabilitatea acestora. Ex: nu trec pe culoarea rosie a semaforului pentru ca nu am voie. In orice societate exista un sistem de institutii si mijloace de influentare si integrare a indivizilor, de promovare si aparare a normelor, a valorilor sociale care ii sunt proprii si de respingere si sanctionare a conduitelor nepermise, denumit de fapt sanctiuni sociale. Sanctiunea – o modalitate de stimulare, impunere, descurajare sau prevenire a unor comportamente individuale sau de grup, in raport cu normele morale si juridice. Orice sanctiune implica fie o pedeapsa, fie o recompensa (rasplata). Scopul lor este acela de a creea comportamente concordate cu normele considerate a fi legitime (dezirabile = bune) Clasificare: Dupa intensitatea reactiei sociale fata de anumite comportamente sanctiunile pot fi: 1. pozitive – repezinta moduri de aprobare a comportamentelor care respecta normele sociale. Ex: doplome, premii, lauda 2. negative – concretizate in relatii de dezaprobare a celor care incalca normele, legile. Ex: dispret, marginalizare, privare de libertate. Dupa autoritatea care accorda sanctiunea identificam: 1. formale sau organizate – autoritatea legala si legitima Ex: scoala, politia 2. informale sau neorganizate (neformale) – acestea sunt accordate de rude, prieteni, vecini. Ex: aprecieri verbale din partea vecinilor, atunci cand savarseste o fapta buna (este olimpic), iar din partea parintilor primeste o excursie; sau cand se abate de la norme este dispretuit de vecini si pedepsit de parinti.

Tipuri de sanctiuni: 1. Sanctiunile pozitive organizate – include reactiile de exprimare ale cunostintei publice, accordarea de distinctii, premii, ordine si recompense pentru acele comportamente care sunt conforme cu normele si valorile sociale sau care se remarca peste media comportamentelor recunoscute in societate. Ex: se accorda note si calificative pentru elevii care invata foarte bine, sau diplome de merit sau excelenta. 2. Sanctiunilr pozitive neorganizate – include reactiile de aprobare din partea membrilor unui grup social (familie, prieteni, vecini…) sau chiar a opiniei publice fata de comportamente care sunt in conformitate. Ex: aplauze, flatare, idolarizare; mediatizarea prin mass media (ziare, reviste)

3. Sanctiunile negative organizate fundamentate pe forta si constrangerea unor institutii si organizatii prin care sunt amendate sau pedepsite persoanele care incalca normele si valorile sociale (ex: privare de drepturi, excludere, expulzare) 4. Sanctiunile negative neorganizate sunt reprezentate de expresiile de respingere verbala (ex: dispret, batjocura, satirizare) sau condamnare morala (izolare, marginalizare) a conduitelor neconforme cu regulile grupului. Ex: Daca folosim un limbaj indecent sau te manifesti agresiv, prietenii sau colegii se feresc de tine, te evita sau chiar te marginalizeaza. Tipuri si mijloace de control social 1.in functie de caracterul permisiv (a permite) sau represiv (a respinge) al mijloacelor utilizate controlul social poate fi: a) control social pozitiv – se fundamenteaza pe cunoasterea si interiorizarea de catre individ a normelor si valorilor sociale ca si pe motivatia acestora de a le respecta din convingere. Motivatia poate fi realizata prin aprobari, sugestii, reconpense, stimulente si prin recunoastere oficiala a actiunilor si comportamentelor dezirabile (palcute) b) control social negativ – se bazeaza pe temerile individului ca va fi sanctionat in cazul nerespectarii sau incalcarii normelor si regulilor sociale. El include o serie de tabuuri si interdictii de natura juridica, morala, religioasa, culturala, administrativa prin care societatea respinge si pedepseste comportamentele care violeaza normele sociale. 2. in functie de instantele sau institutiile care exercita controlul social. a) control social organizat – exercitat in societate prin intermediul institutiilor si organizatiilor specializate (politie, justitie, armata…) b) control social neorganizat – realizat de grupuri sociale (prieteni, familie) prin intermediul unor obiceiuri, traditii, practici morale si culturale. 3. mijloace – controlul social include o serie de forme, mijloace si instrumente de presiune si recompensare directe-indirecte, formale-informale si explicite-implicite. Functiile controlului social 1. 2.

Asigura ordinea si stabilitatea sociala Realizeaza evaluarea rolurilor prescrise si rolurilor jucate de individ.

3.

Asigura realizarea sistemului de recompense si pedepse. Limite ale controlului social: 1. Reprezinta o interventie in sfera vietii private a individului. 2. Instituie controlul paternalist al statului, chiar al bunastarii. 3. Creaza devianta in mediile defavorizate. Perspectiva sociologica referitoare la odrinea sociala se inscrie in 2 mari orientari: 1. ordinea sociala este conceputa ca un sistem functional de societati integrate, tinute in echilibru datorita unor mecanisme reglatoare. Talcott Parsons subliniaza faptul ca o societate se intemeiaza si functioneaza pe baza unui sistem congruent de norme sociale generale, unanim acceptate. 2. ordinea sociala construieste o explicatie pe baza conceptelor de constrangere si forta. In societatile structurate in clase, ordinea sociala reprezinta sistemul institutional istoric constituit prin care se asigura dominatia unor clase de catre altele. In sens general controlul social desmneaza procesul prin care o instanta (institutie, grup, persoana) influenteaza, reglementeaza, modifica sau orienteaza comportamentele

sau actiunile altei instante care apartine aceluiasi sistem cu ajutorul unor instumente si materiale simbolice in vederea asigurarii, echilibrului si functionarii specifice sistemului. Concluzie: pornind de la aceasta afirmatie facuta cu privire la controlul social, putem spune ca functiile de baza ale acestuia sunt de prevenire, limitare si elimanare a abaterilor de la normativitatea existenta. Tipuri ale controlului social: 1. control psiho-social – reprezinta coordonarea si reglementarea comportamentelor individuale si de grup prin intermediul mijloacelor si instrumentelor formale sau informale. a) control social formal construit din ansamblul de norme si reguli, perceptii impersonale elaborate de instructii, organizatii si asociatii. Acestea stipuleaza drepturi si obligatii, recompense si sanctiuni avand drept scop buna functionare a subsistemului sau sistemului social. Controlul formal sau institutional tinde catre standardizarea conduitelor in vederea asigurarii ordinii sociale. b) control social informal se indentifica la nivelul rolurilor sociale dintr-un sistem social. El este rezultatul socializarii primare si secundare si asigura conformitatea comportamentelor individuale si colective cu nomativitatea sociala. In sens particular acesta se manifesta si ca autocontrol, in sensul de asumare rationala a propriilor comportamente si relatii. Eficienta controlului social depinde de complementaritatea controlului formal cu cel informal si impreuna cu cel coercitiv (constrangere forta) Controlul social ca rezultat al socializarii il determina pe individ sa determine puternice tendinte de adeziune la normele si valorile sociale, iar societatea va astepta ca el sa se manifeste in moduri previzibil social. Conformitate si conformism: Conformitatea reprezinta tendinta comportamentului de a fi in concordanta cu regulile sociale ale grupului sau societatii. Aceasta se deosebeste de conformism care consta in acceptarea mecanica a unor comportamente, norme chiar impotriva convingerii proprii ale individului. Comportamentul unui individ se conformeaza normei grupului din care face parte, insa nu de putine ori in societate pot aparea comportamente “variante” sau “deviante” care se indeparteaza de la standardele valorice existente. Un comportament deviant este un comportament care incalca normele si valorile sociale intrand in conflict cu standardele acceptate social si moral, dar si cultural in cadrul unor grupuri sau sisteme sociale. El acopera o varietate mare de tipuri mergand de la asa numitul comportament excentric definit prin gesturi insolite sau vestimentatie aparte si dezordine comportamentala pana la comportamente aberante, delicvente sau chiar criminale. Ex: tinerii cu parul lung, se imbraca neglijent – blugi rupti, decolorati – si foloseste un limbaj arogant. Un astfel de comportament este considerat deviant in general, dar nu reprezinta o amenintare suficienta pentru ordinea sociala astfel incat sa fie definite criminale, dupa cum pana recent purtarea cerceilor de catre baieti si a fustelor scurte de catre fete erau considerate nepotrivite, dar fara sa reprezinte un delict. Daca anumite acte si fapte comise de indivizi, cum ar fi crimele, furturile sau violurile sunt mai usor de definit intrucat incalca codurile legale (juridice), mai dificil de definit

sunt acele fapte care desi sunt deviante din punct de vedere social, nu intra in conflict cu legile penale, de exemplu alcoolismul, prostitutia, sinuciderile, bolile psihice.

Problemele sociale Problemele sociale – evidentiaza influenta vietii sociale asupra grupurilor sau comunitatilor. Acestea evidentiaza o serie de conditii si de comportamente deviante considerate manifestari ale dezorganizarii sociale sau pt a justifica schimbari prin intermediul a unor mijloace. Conflictul social – desemneaza o competitie la nivel economic, politic, etnic , religios , astfel ca putem vorbi de conflicte industriale, religioase, etnice; acestea conturandu-se intr-o teorie a conflictelor sociale. In functie de sensul valoric pt membrii societatii putem vorbi de distantele sociale intre idealul social si realitatile imediate. Un exemplu poate fi evidentiat prin promovarea resurselor creative ale generatiei tinere in conditiile de tranzitie a afirmarii inteligentelor de elite din mediile defavorizate social – scoala in mediul rural se afla la o distanta mare fata de rezidenta (urban), sunt incadrate cadre didactice necalificate a.i. se adopta programe sociale si educationale in vederea corectarii efectelor negative. Aceasta problema sociala se incadreaza in sens pozitiv – vorbim de probleme sociale pozitive. Insa in cadrul societatii sunt evidentiate si probleme sociale negative. Sociologul american Robert Merton pune accent pe schema mijloace – scopuri alaturand-o notiunii de ‘functie’ careia i se alatura si cea de ‘disfunctie’ Realizeaza aceasta alaturare de notiuni cu scopul de a intelege notiunea de conflict social. Acesta se incadreaza in probleme sociale negative percepute ca generatoare de disfunctionalitati, dificultati care impun interventii ameliorative sau inlaturarea lor. In aceasta categorie putem sa incadram discriminarea, infractionalitatea, coruptia, saracia. Deci toate conflictele sociale ce apar la nivelul societatii. Problemele sociale genereaza necesitatea solutionarii lor prin participarea unor organisme specifice sau a societatii in ansamblu. Se are in vedere aplicarea unor strategii de actiune ameliorative care sa corecteze efectele negative sau perturbatoare, sa contribuie la cresterea calitatii vietii, sa opreasca declinul economico social (probleme sociale formale) si impactul sau asupra nivelului de trai (probleme sociale informale). Conflictele sociale pot fi formale sau informale, iar acestea se pot evidentia intr-un mediu industrial. Conflictul industrial desemneaza orice nemultumire ce apare in cadrul raporturilor de munca, in general cea legata de contractul de munca si negocierea salariilor. Conflictele formale au la baza expresiile organizate ale conflictului si sunt puse in practica de catre sindicate sau alti reprezentanti. Conflictele informale au la baza organizarea sistematica si sunt rezultatul unui sentiment de nemultumire – sabotaj, forme de protest individuale, absenteism, intreruperea lucrului, schimbarea locului de munca – insa aceste comportamente generate sunt greu intelese de conducere.

Deci putem spune ca puterea de a face sa implice mai cu seama cooperarea (puterea asupra cuiva /a ceva) putere gresit inteleasa ce determina conflictul regasit intr-o societate si tratat de ganditori in cadrul problemelor sociale.