Mariana Fiorato - Fecioara Din Siena MM

t/Li Si u

’/ i a

HA&'d S M AZ A-

împlinirea a nouăsprezece ani îi aduce sfârşitul speranţelor, şi puterea de a lupta pentru dragoste Palio: cea mai periculoasă şi disputată cursă de cai din Sicii.i. 1 'n an de pregătiri, zece călăreţi, trei tururi de piazza - şi totul st termină într-o clipă. Dar în anul 1723, competiţia nu reprezintă doar obişnuita rivalitate de moarte dintre cartierele oraşului, ( ,U i pentru două femei din publicul care asistă cu sufletul la gură, în joc este mult mai mult decât premiul atât de disputat. Pentru Piu di Tolomei, cea mai frumoasă femeie din Siena, cursa este ultima el şansă de a scăpa de căsătoria cu un bărbat nemilos şi violent, Pentru Violante de Medici, ducesă de Siena, este începutul a ceea ce duşmanii ei doresc să fie ultima ei lună de conducătoare a oraşului. Apariţia în ultima clipă a unui călăreţ necunoscut nu numai că va schimba radical vieţile Piei şi pe alui Violante, dar va influenţa şi viitorul familiei de Medici. Căci Riccardo Bruni, flul unui simplu potcovar sienez, se va îndrăgosti de Pia, descendenta unei familii nobile, ameninţând fără să ştie echilibrul fragil de intrigi şi influenţe care conduc oraşul de zeci de ani. Iar dez­ văluirea originii sale misterioase ar putea reprezenta un blestem sau o mântuire nu doar pentru destinul oraşului, ci şi pentru al celor două femei. Marina Fiorato este autoarea a şapte romane istorice de dragoste, bestselleruri New York Times şi Publishers Weekly.

Află mai mult pe: S L p www.litera.ro ISBN 978-606-741-956-6

W4

rt/hZfA (ProCog Siena 1723 Măgarul Doi bărbaţi din Siena se zgâiau la cadavrul împuţit care fusese azvârlit peste zidul porţii Camollia. -Ce-i ăsta, un cal? întrebă cel mai tânăr dintre ei, cu ochii aţintiţi la creatura aflată într-o stare avansată de descompunere. - Nu, e un măgar, răspunse cel mai în vârstă. - Hmm... Tânărul căzu pe gânduri. Şi ce înseamnă asta? -Păi, zise celălalt, încântat că i se cerea părerea, deşi aerul lui de atotcunoscător nu-1 făcea să fie prea îndrăgit de prietenii lui, în 1230, florentinii care asediaseră oraşul Siena obişnuiau să arunce leşuri de măgari peste zidurile cetăţii, în speranţa ca aceste cadavre să stârnească epidemii şi ciumă. Tânărul îşi acoperi imediat nasul şi gura cu eşarfa de la gât. - Iisuse! Crezi că ăsta a fost bolnav? Pute cam tare. - Dio!1Nu mai suntem ca pe vremuri. A crăpat măgarul, şi omu’ a scăpat de el. Asta-i tot. Tovarăşul lui îşi lungi gâtul ca să se uite mai bine, mângâindu-şi barba imaginară, pe care spera să o aibă într-o bună zi. - Nu prea ştiu ce să zic. Ia uită-te acolo! Sus, pe zid, se vede nişte sânge şi o bucată de piele jupuită. Animalul ăsta a fost aruncat din partea cealaltă. N-ar trebui să anunţăm pe careva? - Cum ar fi...? - Păi, nu ştiu... pe ducesă? Poate consiliul? Sau pe gardian? Bărbatul mai vârstnic se întoarse spre tânărul lui camarad. Nu se mai întâmplase niciodată până acum ca flăcăul să îndrăznească 1„Dumnezeule", în limba italiană, în orig. (n.tr.)

să îi pună judecata la îndoială şi se simţi dator să-şi înăsprească puţin tonul. - Pe gardian? îl luă el peste picior. In ajun de Palio1? Nu crezi că oamenii ăştia or avea şi altceva mai bun de făcut decât să se preocupe de un măgar mort? Băiatul se ruşină. Probabil că avea dreptate. A doua zi începea Palio şi tot oraşul dospea de un neastâmpăr ce, uneori, dădea pe-afară şi se transforma în violenţă. Făcu aşadar câţiva paşi în spate până când grămada hidoasă dispăru de sub ochii lui. Din cale afară de superstiţios, ca toţi sienezii de altfel, acum nu se mai gândea decât că măgarul era o piază rea pentru cetate. Gânduri răzleţe şi tulburătoare se adunară şi îi dădeau târcoale mai ceva ca muştele care se adunau în jurul mortăciunii.

1Palio di Siena sau II Palio, cursele de cai din Siena. Se organizează încă din epo­ ca medievală în piazza centrală a oraşului, de două ori pe an, pe 2 iulie, Palio di Provenzano, în onoarea Madonnei de Provenzano, şi pe 16 august (începând din 1701), Palio dell’A ssunta, în cinstea Fecioarei Maria, (n.tr.)

8

CapitoCuC1 ( 'ucuveaua Cu ocazia celei de-a nouăsprezecea aniversări, Pia de Tolomei, cea mm frumoasă femeie din Siena, primi un colier şi un soţ. Onomastica ii petrecu stând cuminte în camera ei, o zi la fel ca oricare alta - la fel, la fel, la fel. Apoi, când servitoarea îi spuse Piei că tatăl ei dorea să o vadă, ea ştiu exact ce avea să urmeze. Se aşteptase la momentul ai est a încă de când avea unsprezece ani. Lăsă goblenul jos cu o mână tremurândă şi porni de îndată spre Iii.mo nobile1. Până şi genunchii îi tremurau în timp ce susţineau silu­ eta plăpândă şi dreaptă ca o lumânare, care cobora acum pe scară, dar eia curajoasă. Ştia că venise clipa să înfrunte tot ceea ce îi provocase teamă ani la rând, începând cu vârsta de la care înţelesese care erau oportunităţile pe piaţa căsătoriei. Vreme de opt ani, Pia se aşteptase zi de zi să fie făcută pachet şi trimisă ca să se mărite cu unul dintre vlăstarele nobilimii sieneze. Până acum, soarta îi oferise însă libertate. Pia ştia că tatăl ei n-ar fi vrut să o mărite cu cineva din afara cartierului ei, contrada2 Civetta sau Cucuveaua. Avusese noroc din acest punct de vedere, pentru că existaseră puţini moştenitori de sex masculin, din familii bune, în ( 'ivetta. In pruncie fusese logodită cu un băiat care murise de febra ' Primul etaj al unei clădiri renascentiste reprezentative (palat sau vilă) (n.tr.) ' Subdiviziune a unui oraş italienesc, echivalentul aproximativ al unui cartier. Cele mai cunoscute contrade din istorie au fost cele 17 contrade ale oraşu­ lui Siena. Acestea purtau nume de animale sau de simbol şi o bogată încăr văzuse niciodată cu adevărat. Acum, în lumina palidă a dimi­ neţii, plimbă lampa pe lângă pereţi, iar flacăra aruncă o aureolă (.ildă de lumină asupra detaliilor. Examină fiecare urmă de pen­ sulă cu atenţie. Voia să înveţe ce avea de făcut. Violante se uită in stânga ei. In reprezentarea bunei guvernări, locuitorii pros­ peri făceau comerţ şi dansau pe străzi. După zidurile cetăţii se întindea peisajul luxuriant de ţară, cu holde aurii ce erau strânse, în alegoria guvernării rele, peste tot aveau loc crime, toţi cetăţenii erau bolnavi şi oraşul se prefăcea în ruine. Regiunea rurală fără ziduri era pârjolită şi lipsită de vegetaţie, arsă complet de secetă. Peste toate acestea, un diavol cu chip alb şi colţi de fildeş, îmbră­ cat cu o robă neagră, era stăpânul absolut, iar în mâini ţinea un vas plin cu sânge, şi la picioare, o capră. Trăsăturile lui acviline i-1 evocau pe Faustino Caprimulgo. Se cutremură şi-şi mută privirea de la ochii galbeni ai diavolului. Violante se dădu câţiva paşi în spate ca să privească în ansam­ blu cele două fresce şi încercă să gândească limpede. Picturile zugrăveau cele două feţe ale oraşului, albul şi negrul. Stindardul Sienei, Balzana, era o bucată de alb deasupra unei bucăţi de ne­ gru, ambele jumătăţi egale. Dar sub domnia ei era ca şi cum stea­ gul s-ar fi inversat şi negrul ar fi ieşit triumfător. Cum putea să îl transforme, cum putea face jumătatea albă să câştige, cum putea emula stabilul guvern republican al Celor Nouă, pe care îl văzuse reprezentat aici? Cum îl putea învinge pe diavol în propria lui sală 55

------------ ‘Marina 'Flora to ------ -----de bal? Se înfioră şi-şi trase flamura Palio şi mai strâns în jurul umerilor. Violante îşi mută lampa spre cea de-a treia pictură. Aici, flan­ cat de reprezentări în alb şi negru ale oraşului, era o imagine cen­ trală. Aici găsi speranţa. De aici, unde în centru, un judecător cu un rânjet pe chip, ce se asemăna cu Iisus, îi separa pe cei salvaţi de cei blestemaţi, îşi găsi inspiraţia. Pentru că aici, Dreptatea era re­ prezentată de o femeie. Aceasta făcea semn către o balanţă ţinută de personificarea înţelepciunii, ce plutea pe deasupra tronului ei. Dreptatea era cea care decidea ce este de condamnat şi pentru ce trebuie să ai milă; în dreapta ei era decapitat un criminal osândit, la stânga, chipuri bucuroase ce primeau răsplata iertării. Violante se simţi inspirată. Ar putea ea reprezenta Dreptatea, ar putea pre­ lua, în sfârşit, frâiele puterii şi uni oraşul acesta divizat? Dreptatea nu era singură în năzuinţele ei. La picioarele ei, per­ sonificarea Virtuţii era şi ea portretizată ca femeie, inspirată de Regina Cerurilor. Maria, patroana sfântă a oraşului. Maria, mama care îşi văzuse copilul trăind şi murind; Maria, căreia Violante i se rugase pe tot parcursul sarcinii şi doliului, femeia aceea muritoare care cunoscuse durerea de a-ţi pierde fiul. Violante o simţea ca pe o rudă sau ca pe o soră, ca şi cum nici ea nu ar fi fost singură. Dar apoi îşi lăsă iar privirea să rătăcească peste frescă şi zări ceva ce nu mai văzuse niciodată. Un alt personaj feminin ţi­ nea ceea ce părea a fi o clepsidră, două curbe delicate de sticlă prin care curgea nisipul timpului. Violante ştia că nu avea mult timp la dispoziţie. Dacă nu reuşea să vindece oraşul înainte ca ducatul să se sfârşească odată cu ea, Siena avea să fie distrusă pentru totdeauna. Obstacolele erau mari. în frescă, Maria împărtăşea poveţe des­ pre virtute printre cele douăzeci şi patru de portrete recognoscibile ale cetăţenilor de vază din Siena. Culmea era că urmaşii înşişi ai acestora o ridiculizau acum şi îi dăduseră domnia peste cap. Zări chipuri pe care le cunoştea: inexpresive, circumspecte, preo­ cupate de afacerile lor lucrative. Familii care conduseseră oraşul din vremuri imemoriale: Chigi, Albani, Piccolomini şi, bineînţe­ les, Caprimulgi. Violante era la curent cu faptul că Faustino Caprimulgo corupsese oraşul mai bine de jumătate de secol; că îi încălcase

-——------- Tedoara din Siena -— --------ilc nenumărate ori drepturile somptuare şi monopolurile comer( i.ile; că luase în derâdere zeciuielile şi taxele, nesocotise legile . ! căror scop era siguranţa cetăţenilor. Ucisese, făcuse contra­ bandă, furase. Dar, cu siguranţă, nu acţionase singur; avusese ! ră doar şi poate complici. Avea aliaţi, nu doar în contrada lui loia1,1, dar, la nevoie, şi în altele. Semnase tratate şi încheiase alianţe. In fiecare treime sau terzi din oraş, contradele, fiecare dintre cele şaptesprezece cartiere, operau reţele complexe. în maşinăria .i