MARGARET ATWOOD Povestirea Cameristei

Margaret Atwood Redactor: Daniela Boriceanu Tehnoredactare computerizat : Eugen Fomino ã Coperta: Corneliu Radu, Jora Grecea Margaret Atwood Handmaid s Tale O.W. Toad Limited 1985 Ilustra ia copertei reproduce un fragment dinTân ã ã la maºina de cusut, þ r de Edward Hopper Descrierea CIP a Bibliotecii Na ionale a României þ ATWOOD, MARGARET Povestirea Cameristei / Margaret Atwood; trad., postf. ºi tab. cronologic: Monica Bottez. Bucureºti: Leda 2006 ISBN (10): 973-102-003-9 ISBN (13): 978-973-102-003-7 I. Bottez, Monica (trad.; postf.) 812.111(73)-31=135.1

MARGARET ATWOOD Povestirea Cameristei Traducere, note, postfaþã ºi date bio-bibliografice de Monica Bottez Notã: Recomand ca pentru realizarea v3 sã se repete compararea textului cu originalul, având în vedere faptul c ã v1 a fost f ãcut ã dup ã o alt ã edi ie, iar v2 ã urm ãtoarea; fiind þ dup modificate majoritatea schimb ãrilor mici scã ãp ri. G R U P U L E A L C O R I N T Pentru Mary Webster ºi Perry Miller

probabil cu

Iar Rahila, v ãzând cã ea n-a n ãscut lui Iacov nici un fiu, a prins pizmã pe sora sa ºi a zis lui Iacov: Dã-mi copii, iar de nu, voi muri! Mâniindu-se îns ã Iacov pe Rahila, i-a zis: Au doar ã eu sunt Dumnezeu, Care a stârpit rodul pântecelui tãu? Atunci Rahila a zis c ãtre Iacov: Iat ã roaba mea Bilha; intrã la ea ºi ea va naºte pe genunchii mei ºi voi avea ºi eu copii printr-însa. Geneza, 30: 1-3 Dar în ceea ce m ã priveºte, dup ã ce am istovit tot dând în van ani în ºir idei vizionare inutile ºi în cele din urmã convins fiind c ã nu voi avea niciodat ã succes, mi-a venit în chip fericit în minte aceastã propunere... Jonathan Swift, Modestã propunere În deºert nu existã nici o inscrip ie care sã spunã sã nu þ mãnânci pietre. Proverb sufist CUPRINS I. NOAPTE....................................................................... .........................7

Capitolul unu................................................................... .....................7 II. LA TÂRGUIELI.................................................................. ....................9 Capitolul doi................................................................... ......................9 Capitolul trei.................................................................. ....................15 Capitolul patru................................................................. ..................20 Capitolul cinci................................................................. ....................27 Capitolul ºase.................................................................... .................35 III. NOAPTE..................................................................... .......................41 Capitolul ºapte................................................................... ................41 IV. SALÃ DE AªTEPTARE...................................................................... ..45 Capitolul opt................................................................... ....................45 Capitolul nouã.................................................................... ................52 Capitolul zece.................................................................. ..................57 Capitolul unsprezece............................................................ ..............61 Capitolul doisprezece........................................................... ..............65 V. PUI DE SOMN.................................................................. ...................71 Capitolul treisprezece.......................................................... ...............71 VI. GOSPOD RIE.................................................................. ..................80 Ã Capitolul paisprezece........................................................... ..............80 Capitolul cincisprezece......................................................... ..............88 Capitolul ºaisprezece............................................................. ............95 Capitolul ºaptesprezece........................................................... ..........99 VII. NOAPTE..................................................................... ....................104 Capitolul optsprezece........................................................... ............104 VIII. ZI DE NAªTERE............................................................... ..............109 Capitolul nouãsprezece............................................................ ........109

Capitolul douãzeci................................................................ ............117 Capitolul douãzeci ºi unu........................................................... .......124 Capitolul douãzeci ºi doi........................................................... ........130 Capitolul douãzeci ºi trei.......................................................... ........137 IX. NOAPTE...................................................................... ....................145 Capitolul douãzeci ºi patru......................................................... ......145 X. PERGAMENTE PENTRU SUFLET..................................................... ...150 Capitolul douãzeci ºi cinci......................................................... .......150 Capitolul douãzeci ºi ºase............................................................ .....161 Capitolul douãzeci ºi ºapte........................................................... ....165

Capitolul douãzeci ºi opt........................................................... .......172 Capitolul douãzeci ºi nouã............................................................ ....186 XI. NOAPTE...................................................................... ....................194 Capitolul treizeci.............................................................. ................194 XII. LA JEZEBEL................................................................. ...................200 Capitolul treizeci ºi unu......................................................... ...........200 Capitolul treizeci ºi doi......................................................... ............209 Capitolul treizeci ºi trei........................................................ .............215 Capitolul treizeci ºi patru....................................................... ...........221 Capitolul treizeci ºi cinci....................................................... ............227 Capitolul treizeci ºi ºase.......................................................... .........233 Capitolul treizeci ºi ºapte......................................................... ........238 Capitolul treizeci ºi opt......................................................... ............245 Capitolul treizeci ºi nouã.......................................................... ........256 XIII. NOAPTE.................................................................... ....................262 Capitolul patruzeci............................................................. ..............262 XIV. AC IUNE DE SALVARE......................................................... .........268 Þ Capitolul patruzeci .........268 Capitolul patruzeci ..........273 Capitolul patruzeci ...........279 Capitolul patruzeci .........283 Capitolul patruzeci ..........288

ºi unu........................................................ ºi doi........................................................ ºi trei....................................................... ºi patru...................................................... ºi cinci......................................................

XV. NOAPTE...................................................................... ...................290 Capitolul patruzeci ºi ºase......................................................... .......290 NOTE ISTORICE LA POVESTIREA CAMERISTEI.......................................295 POSTFAÞÃ............................................................................ ...............312 DATE BIO-BIBLIOGRAFICE..........................................................

..........326

I. NOAPTE Capitolul unu Dormeam în ceea ce fusese cândva o sal ã de gimnastic ã. Podeaua de lemn vopsit avea linii ºi cercuri desenate pentru jocurile ce se jucau acolo odinioarã; inelele coºurilor de baschet erau înc ã la locul lor, deºi plasele disp ãruser ã. De jur-împrejur se afla un balcon pentru spectatori ºi mi s-a pãrut cã simt în nãri, asemeni unei amintiri vagi, mirosul p trunz ãtor de sudoare amestecat cu ã aroma dulceagã a gumei de mestecat ºi parfumul fetelor din sal ã, în fuste de flanel, mai întâi cum le vãzusem în fotografii, apoi purtând mini ºi mai târziu pantaloni, apoi doar un cercel ºi p ãrul þepos, cu ºuvi e verzi. Desigur c þ ã aici avuseserã loc petreceri dansante; muzica mai plutea în aer, ca un palimpsest de sunete mute într-o succesiune de stiluri, un vuiet subteran de tobe, o tânguire dezn ã ã d jduit ã, ghirlande de flori de hârtie, diavoli de carton, o sferã rotitoare cu fa ete de oglind ã rev ã þ rsând o pulbere de lumin ã asupra dansatorilor. În înc ãpere se sim eau pofte carnale ã þ satisf cute demult, dar ºi singur ãtate sau o aºteptare lipsit ã de un obiect precis, greu de definit. Îmi amintesc acel dor, cum tânjeam dup ã ceva ce p ãrea mereu c ã e pe punctul de a se întâmpla, ceva total diferit de bra ele ce ne încol ãceau talia þ

ºi ne pip iau în sala de dans, sau în parcare sau în camera ã TV unde sonorul era închis ºi doar imaginile aruncau o lumin ã ºov ielnic ã ãþ ã asupra c ãrnii dezl n uite. Tânjeam dupã viitor. Cum îl dobândisem, acel talent de a fi nes ãtule? Plutea în aer; ºi înc ã mai plutea în aer ca un gând rãzle þ pe când încercam sã adormim în paturile de campanie înºirate cu spa ii între ele, ca s ã nu putem vorbi þ între noi. Aveam cearºafuri de finet, ca pentru copii, ºi p turi ã militare vechi pe care încã mai scria S.U.A. Ne împ tuream ã îmbr c mintea cu ã ºi o puneam pe taburetele de la ã ã grij c p tâiul paturilor. Becurile ardeau cu faza mic ã, nu erau ã ã stinse. Printre paturi patrulau ã Sara ºi M tuºa M tuºa ã Elizabeth, cu bastoane electrice pentru mânat vitele, atârnate la cing toarea de piele. ã Totuºi nu aveau pistoale; nici mãcar ele nu se bucurau de atâta încredere. Nu aveau arme decât paznicii, selec iona i special dintre îngeri. þ Paznicii nu aveau voie s ã þ

intre în cl dire decât când erau chema i; iar noi nu aveam ã þ voie s ã ieºim decât pentru plimb ãrile zilnice, dou ã la num ãr, când mergeam dou ã câte dou ã în jurul terenului de fotbal, care era þã rcuit acum cu þ ºi sârm ã ghimpat în lan uri ã deasupra gardului. Îngerii st teau dincolo de acest gard, cu ã spatele la noi. Ne inspirau fric ã, dar ºi altceva. Tare am fi vrut sã-ºi arunce privirile spre noi. Dacã am fi putut m ãcar s ã le adres ãm o vorb ã. Am fi putut face un schimb, credeam noi, un târg, un troc, cât ã vreme mai aveam un trup de oferit. Ãsta era doar un vis al nostru. Înv ãþaser ãm sã vorbim în ºoapt ã, aproape imperceptibil. În semiîntuneric ne puteam întinde bra ele ºi, þ când M tuºile ã se uitau în alt ã parte, ne puteam atinge mâinile, în ciuda distan ei ce ne desp ã þ r ea. Am înv ã þ ãþat s descifr ãm cuvintele ca þ þinându-ne capul într-o surdomu ii, parte lipit de pat ºi privind cu aten ie buzele celeilalte. În þ acest fel, de la pat la pat, ne spuneam una alteia cum ne cheamã: Alma, Janine, Dolores, Moira, June.

II. LA TÂRGUIELI Capitolul doi Un un în un

scaun, o mas ã, o lamp ã. Deasupra, pe tavanul alb, ornament reprezentând o coroniþã relief ºi în centrul ei spa iu acoperit cu ipsos, asemeni unui obraz cu ochiul

þ scos. Probabil cã acolo fusese cândva un candelabru. Îndep ãrtaser ã toate obiectele de care se putea lega o frânghie. O fereastr ã, dou ã draperii albe. Sub fereastr ã, o banc ã cu o pernu þã . þ ã Când fereastra este par ial deschis ºi se deschide doar par ial intrã aer ºi miºcã þ ã perdelele. Eu pot s stau pe scaun sau pe banca de la fereastr ã ºi s ã mã uit la aceast ã priveliºte. Pe fereastr ã intr ã ºi razele de soare, cãzând pe podeaua din scândurele înguste de lemn, bine lustruite. Îmi miroase a cearã de parchet. Pe podea se aflã un covor oval, împletit din cârpe vechi. Acest gen de lucruri le sunt pe plac: art ã popular ã arhaic ã, lucrat ã de femei în timpul lor liber, din materiale ce nu se mai pot folosi. O revenire la valorile tradi ionale. ã nu iroseºti, nu-i þ þ Dac lipseºte nimic. Eu nu m ã irosesc. Atunci de ce îmi lipseºte ceva? Pe peretele de deasupra scaunului, un tablou înrãmat, dar fã ã r ã

o ã cu flori pictate în acuarele, iriºi sticl : stamp albaºtri. Florile sunt înc ã îng duite. ã Oare fiecare dintre noi

are aceeaºi stampã, acelaºi scaun, aceleaºi draperii albe? Produse standard de guvern? Considera i c sunte i în armat þ ã, spunea M tuºa Lydia. þã ã Un pat. De o persoan ã; cu o saltea nici tare, nici moale, acoperit ã cu o cuvertur ã flocoas ã. În pat nu se petrece nimic altceva decât se doarme; sau nu se doarme. Încerc sã nu mã gândesc prea mult. Ca ºi alte lucruri, gânditul trebuie ra ionalizat þ acum. Sunt multe la care nu am t ãria sã mã gândesc. Gândirea î i poate micºora sor ii de izbând þ þ ã ºi eu am inten ia s supravie uiesc. þ ªtiu de ce acuarela are iriºi þ ã albaºtri, nu are sticlã, ºtiu de ce fereastra se deschide doar par ial ºi de ce geamul este armat. Nu de fuga noastr ã se þ tem ei. Nu am ajunge prea departe. Ci de alte forme de evadare, de impulsul lãuntric de a te elibera atunci când ai un obiect t ios la îndemân ã ã. Aºadar... În afara acestor detalii, camera mea ar putea fi o camerã de oaspe i dintr-un colegiu, pentru vizitatori mai þ pu in importan i, sau o camer þ ã mobilat , într-o pensiune de þ ã odinioarã, pentru doamne strâmtorate. De fapt, asta suntem acum. Situa ia þ noastr ã material ã a fost redus ã, iar multe dintre noi nu mai au nici m ãcar o situa ie. Dar un scaun, þ lumina soarelui, flori

ã

nu sunt lucruri de lep dat. Sunt vie,

tr ãiesc, respir, întind mâna ºi o deschid în soare. Nu m ã aflu într-o închisoare, ci într-un loc privilegiat, cum spunea M tuºa Lydia, ãreia îi pl ãcea s ã în termeni ã c ã gândeasc disjunctivi: ori/ori. Sun ã clopo elul care m ã timpul. Aici timpul este þ ãsoar m surat de clopote, ca în m ã ã stiri odinioar ã. ªi tot ca în ã n m nþ ã ãstiri sunt pu ine oglinzi. Mã ridic de pe scaun ºi înaintez în soare, cu picioarele înc ã þ l ate în pantofii roºii cu tocul jos, ca s ã protejeze ºira spinãrii ºi nepotrivi i pentru dans. þ Mãnuºile roºii sunt pe pat. Le iau ºi mi le trag pe mâini deget cu deget. Cu excep ia aripilor din jurul fe ei, tot ce am þ þ pe mine e roºu: culoarea sângelui, definitorie pentru noi.

Rochia e ampl ã ºi lung ã pân ã la glezne, cu o platc ã ce se întinde peste sâni ºi mâneci lungi. Aripile albe þin de regulament ºi ele; rostul lor este s ã ne împiedice s ã vedem, dar ºi s ã fim v ãzute. Niciodat ã n-am ar ãtat bine în roºu, nu mi se potriveºte. Iau coºul de târguieli ºi mi-l pun pe bra .þ Uºa camerei nu a camerei mele, cãci refuz sã o numesc a mea nu e încuiatã. De fapt, nici nu se închide ca lumea. Ies în coridorul lustruit, care pe mijloc are o carpetã de un roz ºters. Asemeni unei c rã ã ãri prin p dure, sau a unuicovor întins pentru membri ai casei regale, ea îmi aratã calea. Carpeta coteºte ºi o ia în jos spre scara principalã ºi eu cobor cu ea þinând o mân ã pe balustrada de lemn; cândva un copac, lucrat ã în alt secol, acum a c ã ã p tat un luciu cald datorit ã frec ãrii. Casa e din epoca victorian ã târzie, o cas ã construit ã pentru o familie numeroas ã ºi bogat ã. Pe coridor st ã de straj ã o pendul ã mare ce dr ãmuieºte timpul; apoi urmeaz ã uºa la salonul matern din fa þã , cu sugestivele sale tonuri de culoarea cãrnii. Un salon în care nu mi-e niciodatã îng duit s ã ã stau jos, ci doar în picioare sau în genunchi. La cap tul coridorului, deasupra uºii principale, se ã o ã afl fereastr ã în form de evantai cu sticl ã colorat : flori, roºii ºi

ã ã albe. A r ãmas doar o oglind ã, pe un perete din coridor. Dac ã întorc capul, astfel ca aripile albe ce-mi încadreazã fa a sã þ mi permit ã sã o privesc, o pot vedea în timp ce cobor scara, o oglind ã mare, rotund ã ºi convex ã ca ochiul unui peºte, iar reflexia mea seam ã ã n cu o umbr ã strâmb ã, parodie vag ã a unei siluete de basm într-o mantie roºie coborând spre un moment de neglijen þã , adic ã de pericol. O Sor ã muiat ã în sânge. La picioarele sc rii se afl ã un cuier pentru p l rii ºi ã ãã umbrele, din lemn curbat, cu bare lungi, rotunde, arcuinduse uºor în sus asemenea unor frunze de ferigã. Aici sunt mai multe umbrele: una neagrã, pentru Comandant, una albastrã pentru So ia Comandantului ºi umbrela ce mi-a fost þ

repartizatã mie, care e roºie. Las umbrela roºie la locul ei, cãci ºtiu de la fereastr ã cã e o zi însorit ã. Mã întreb dac ã So ia Comandantului se afl þ ã în salon. Nu st ã întotdeauna în fotoliu. Uneori o aud p ºind în sus ºi în jos, cu un pas greu, ã apoi unul uºor ºi sunetul înfundat al bastonului ei pe covorul roz sp lã ãcit. Trec pe coridor pe lângã uºa de la salon ºi pe lângã cea care ã duce în sufragerie ºi deschid uºa de la cap tulholului ºi intru în buc t rie. Aici nu mai miroase a mobil ã ã ã proasp t lustruit . În ãuntru se afl ã Rita, în picioare în fa a ãã þ mesei de buc ã ã t rie care e acoperit ã cu email alb pe alocuri ciobit. Poart ã obiºnuita ei rochie de Marth ã, de un verde sumbru, ca halatul unui chirurg de pe vremuri. Rochia ei lung ã are cam aceeaºi croial ã ce ascunde formele ca a mea, dar cu un ºor þ în fa þã ºi cu un v ãl în loc de aripile albe. Când iese, îºi pune v ãlul, dar de fapt nu-i prea pas ã nim ãnui de cine vede fa a unei Marthe. Mânecile îi sunt suflecate pânþ ã la cot, l ãsându-i la vedere bra ele cafenii. Face pâine; fr mânt ã þ ã aluatul izbindu-l la sfârºit scurt, de mai multe ori ºi dând apoi buc ãþilor forma dorit ã. Rita m ã vede ºi d ã din cap, n-aº putea spune dac ã

în chip de salut sau doar sã arate cã a luat cunoºtin þã de prezen a mea; îºi ºterge mâinile de ã ã pe sor þ ºi þ f in scotoceºte prin sertar dup ã caietul cu cartonaºe. Încruntându-se, rupe trei cartonaºe ºi mi le înmâneazã. Fa a þ ei ar fi chiar binevoitoare dac ã ar vrea s ã zâmbeasc ã. Dar nu se încrunt ã la mine personal, ci îºi arat ã dezaprobarea fa þã de orice rochie roºie ºi de ceea ce simbolizeazã ea. Crede cã poate sunt molipsitoare, ca o boalã sau ca ghinionul. Uneori, ascult pe lângã uºi închise, ceea ce nu aº fi fãcut niciodat ã în timpurile apuse. Nu trag cu urechea prea mult timp, c ãci nu vreau s ã fiu prins ã asupra faptului. Totuºi, odat ã am auzit-o pe Rita spunându-i Corei cã ea nu s-ar înjosi aºa. Nici nu þi-a cerut-o nimeni, zicea Cora. Oricum, ce-ai

putea face, dacã s-ar pune situa ia? þ M-aº duce în Colonii. Au de ales, nu? Cu Nefemeile, sã piei de foame ºi Dumnezeu ºtie câte ºi mai câte? zicea Cora. Nu mai spune. Cur ãþau maz ãre, chiar ºi prin uºa aproape închis ã puteam auzi zgomotul uºor al boabelor tari cãzând în castronul de metal. O auzii pe Rita sco ând un morm ãit, sau þ un oftat, de protest, sau de încuviin are. þ Oricum, fac treaba asta pentru noi toate, rãspunse Cora, sau þ ã nu mi s-ar cel pu in aºa zic ei. Dac fi legat trompele, zic, ºi s fi fost cu 10 ani mai tân ã ã , aº fi putut fi ã r eu în locul ei. Nu e chiar aºa de rãu. Nu e chiar ce s-ar putea numi o muncã grea. Bine cã e ea ºi nu eu, zicea Rita când am deschis uºa. Pe fa a lor se putea vedea acea expresie pe care o au þ femeile când te-au vorbit de r ãu în absen þã ºi cred c ã le-ai auzit: încurcat ã ºi uºor sfid toare, de parc ã ã ar fi dreptul lor. În ziua aceea, Cora a fost mai dr ãgu þã cu mine ca de obicei, iar Rita mai ciufutã. Astãzi, în ciuda fe ei posomorâte a Ritei ºi a buzelor ei þ strânse, tare mi-ar pl ãcea s ã

r mân aici, în buc t rie. S-ar ã ãã putea sã vin ºi Cora dintr-altã parte a casei, nedesp r it ã ãþã de pãmãtuful ei de ºters praful ºi de sticla cu ulei de cur ãþat mobila; ºi Rita ar face cafea þ în casele Comandan ilor încã se mai g ãseºte cafea adev ãrat ã ºi am sta în jurul mesei de bucã ãt rie a Ritei, care de fapt nu e a Ritei cu nimic mai mult decât îmi apar ine masa mea, ºi am sta de vorb þ ã despre junghiuri, dureri ºi boli, despre ce ne sup r ã ã la picioare ºi la spin ãri, despre tot soiul de rãut ãþi la care se pot deda trupurile noastre asemeni unor ã þ Am copii neastâmp ra i. puncta inflexiunile vocilor cu semne din cap ar ãtând c ã da, ºtim tot despre sâcâiala respectiv ã. Am face schimb de leacuri ºi ne-am întoarce sã înºir ãm enigmele trupurilor noastre, ne-am plânge încetiºor, cu voci sc ãzute, în tonalit ãþi minore ºi triste asemeni porumbeilor gângurind pe streºini. ªtiu ce vrei sã spui, am zice. Sau am folosi o expresie mai

ciudat ã pe care o mai auzi înc ã la oamenii mai în vârst ã. Acum mai vii de-acas ã, ca ºi cum vocea ar fi un c l tor ce ã ã soseºte de la mare distan þã . Ceea ce ar putea fi, ceea ce este. Cât de mult dispre uiam astfel de þ pe þ conversa ii vremuri! Acum le duc dorul. Cel pu in era o conversa ie. Un þ þ fel de schimb. Sau am sta la bârf ã. Marthele ºtiu ce se întâmpl ã, comunic ã între ele transmi ând ºtiri neoficiale de la o cas ã þ la alta. Ca ºi mine, ascult ã f r îndoial ã ã ã pe la uºi, ºi observ ã tot, chiar dac ã îºi þin ochii þ Le-am auzit uneori pleca i. sporovãind ºi am prins frânturi din conversa iile lor secrete. þ S-a nãscut mort. Sau: I-a înfipt o andrea drept în pântece. Pesemne cã o rodea cumplit gelozia . Sau, chinuitor de enigmatic: Tipa a folosit detergent pentru closete. A fãcut minuni, deºi nu po i crede c el nu i-a sim it gustul. Probabil þ þ ã cã habar n-a avut, cri þã cum era; dar au descoperit-o, nu-i þ face griji. Sau aº ajuta-o pe Rita sã fac ã pâine, afundându-mi mâinile în aluatul cald, ce opune rezistenþã

precum carnea. Mã mistuie pofta s ã ating altceva, nu numai pânz ã sau lemn. Mã mistuia pofta de a folosi sim ul pip itului.ã þ Dar chiar dac ã aº viola buna-cuviin þã pân ã într-atât ºi aº ruga-o, Rita nu ar îng dui ã aºa ceva. I-ar fi prea fric ã. Marthele nu trebuie sã fraternizeze cu noi. A fraterniza înseamnã a se comporta ca un frate. Luke mi-a spus. Zicea c ã nu exist ã un cuvânt corespunz ãtor care sã însemne a se comporta ca o sor ã. Ar trebui sã fie a sororiza. Din limba latin ã. Îi pl ãcea s ã cunoasc ã asemenea detalii. Derivate lexicale, întrebuin þã ri curioase ale unor cuvinte. Eu îl tachinam, spunându-i cã e pedant. Iau cartonaºele din mâna întinsã a Ritei; pe ele sunt desenate obiectele pentru care pot fi date în schimb: douãsprezece ou ã, o bucat ã de brânz ã, o form ã maronie ce se presupune cã reprezint ã un cotlet. Le pun bine în buzunarul cu fermoar de la mânec ã, unde îmi þin ºi permisul.

Zi-le sã fie proaspete, ou ãle adic ã, zise. Nu ca ultima oarã; ºi zi-le sã-þ ãã i dea pui, nu o g in . Zi-le pentru cine e, sã nu mai calce în str ãchini. Bine, zic. Nu zâmbesc. De ce sã o ispitesc sã-mi fie prietenã? Capitolul trei Ies prin uºa din spate în grãdina mare ºi îngrijit : în ã mijloc se întinde o pajiºte str juit ã de o salcie plâng toare cu ã ã mâ iºori; pe margini, o bordurã de flori, în care narcisele sunt þ pe trecute, iar lalelele îºi deschid cupele într-o revãrsare de culoare. Lalelele sunt roºii, stacojiu închis spre tulpinã, de parc ã ar fi fost r ãnite ºi ar începe s ã se vindece în locul acela. Gr dina asta este domeniul þ Comandantului. ã So iei Privind prin fereastra mea cu geam armat, am vãzut-o adesea acolo, îngenuncheat ã pe o pern ã, purtând un v ãl bleu peste borurile largi ale p l riei de gr ãdin ã; al turi de ea ãã ã coº cu foarfece de gr ãdin ãrit ºi buc ãþi de sfoar ã ca s ã lege florile, s ã stea bine. Gr ãdina e s ãpat ã de un Paznic repartizat Comandantului. So ia Comandantului d instruc iuni, ar þ ãtând þ ã cu bastonul. Multe dintre so ii au asemenea ã un þ

un

gr dini, obiect pe care sã-l þin ã în ordine, sã-l îngrijeasc ã ºi sã-l îndrãgeascã. Cândva am avut ºi eu gr ãdin ã. Îmi amintesc mirosul de pãmânt reav ãn, formele dolofane ale bulbilor pe care-i þineam în ã, uscat semin elor palm foºnetul al þ pres ãrate printre degete. Timpul trecea mai repede în acest fel. Uneori, So ia Comandantului cere s þ ã i se scoat ã un scaun ºi nu face altceva decât s ã stea aºa, în gr ãdina ei. De la distan þã , ai zice c ã se bucur ã de pace. Acum nu e aici ºi încep s ã mã întreb unde e: nu îmi place sã dau de So ia Comandantului pe neaºteptate. Poate þ cã e în salon, cosând, cu un picior pe un sc ãunel din cauza

artritei. Sau poate croºeteaz ã fulare pentru Îngerii de pe front. Nu prea pot crede cã Îngerii au nevoie de astfel de fulare; oricum, cele fãcute de So ia Comandantului sunt prea þ înc rcate. Pentru ea cruciuli ele þ ºi stelu ele folosite de ã þ celelalte So ii sunt mult prea simple. La capetele fularelor ei þ defileaz ã brazi sau vulturi sau siluete umanoide þepene: un b iat, o fat ã ã, un b iat, o fat . Nu sunt fulare pentru adul i, ci þ ã ã pentru copii. Uneori cred c ã fularele astea nu sunt niciodat ã trimise Îngerilor, ci sunt deºirate ºi transformate la loc în gheme din care sã se croºeteze noi fulare. Poate e doar o activitate care sã le þ ã ocupate pe So ii, s ã ã au un in þ le dea sentimentul c scop. Dar o invidiez pe So ia Comandantului pentru c þ ã poate croºeta. E grozav s ã ai mici þinte în fa þã care pot fi uºor atinse. Dar ea pentru ce m ã invidiaz ã? Nu îmi vorbeºte decât atunci când nu are încotro. Pentru ea eu reprezint o mustrare vie, ºi un lucru necesar totodatã.

Am stat fa þã în fa þã pentru prima dat ã acum cinci sãpt ãmâni, când am sosit la acest post. Paznicul de la postul precedent m-a dus pân ã la uºa din fa þã . În prima zi ni se îng duie s ã intr m pe uºa din fa þã , dar dup ã aceea ni s-a ã ã cerut sã o folosim pe cea din spate. Nu s-a stabilit totul în amãnunt, e prea curând ºi nimeni nu e chiar sigur în ceea ce priveºte statutul nostru exact. Dup ã o vreme va trebui probabil sã o folosim ori numai pe cea din fa þã , ori numai uºa din spate. M tuºa Lydia spunea c încearc ã sã influen eze forul ã ãþ legislativ în favoarea uºii din fa þã . þ þ Doar ave i o pozi ie de onoare, zicea ea. Paznicul sunase la uº ã, dar înainte de a se fi scurs timpul necesar ca cineva s ã fi auzit ºi s ã vin ã repede s ã rãspund ã, uºa se deschise spre interior. Probabil c ã st tuse ã la pând ã în spatele uºii. Mã aºteptasem sã deschid ã o

Marth ã, dar era chiar ea, de neconfundat în roba ei lung ã de un albastru deschis. Deci, tu eºti cea nouã, zise. Nu se d du în l turi ca sã ã ã mã lase s ã ã intru, pur ºi simplu st tea aºa în cadrul uºii. Voia sã mã fac ã sã simt c ã nu puteam intra în cas ã decât dac ã zicea ea. În vremurile de acum se încaseaz ã multe îmbrânceli ºi ghionturi în asemenea puncte strategice. Da, am rãspuns. Las-o pe verand ã, se adres ã ea Paznicului care îmi ducea geanta de voiaj. Era de vinilin roºu ºi nu era mare. Mai aveam o geant ã cu pelerina de iarn ã ºi rochiile mai groase, dar aceea urma sã vin ã mai târziu. Paznicul puse jos geanta, lu ã pozi ie de drep i ºi þ þ o salut ã. I-am auzit paºii îndep ãrtându-se pe alee, apoi poarta din fa þã închizându-se, ºi am avut senza ia c ã þ mi se lua un bra þ protector. Pragul unei case noi e un loc unde te sim i þ singurã. Ea aºtept ã pân ã când plec ã maºina. Þinându-mi capul plecat, nu þ o îi vedeam fa a, ci doar parte din trup: talia

albastr ã, îngroºat ã de vârst ã, mâna stâng ã pe mânerul de fildeº al bastonului, briliantele mari de pe inelar, degetul care trebuia s ã fi fost foarte frumos odinioar ã ºi era înc ã frumos îngrijit, deºi noduros, cu unghia pilit ã în form ã oval ã. Ar ta ca un zâmbet ironic pe degetul acela, parc ã îºi b tea ã ã joc de ea. Po i þ sã ºi intri, zise. Îmi întoarse spatele ºi travers ã ºchiop tând holul. Trage uºa dup ã ã tine. Am ridicat geanta ºi am b gat-o în ã ãuntru, cum cred c ã voia ºi ea, apoi am închis uºa. Nu am scos nici un cuvânt. M tuºa Lydia zicea c ã e mai bine s ã ã ã nu vorbeºti, decât dac î i þ adreseaz ã ea o întrebare direct ã. Încearc ã sã priveºti lucrurile din punctul lor de vedere, zicea ea, frângându-ºi mâinile împreunate ºi zâmbind nervos, implorator. Nu e uºor pentru ele. Poftim aici, zise So ia Comandantului. Când am intrat þ în salon, era deja instalatã în fotoliul ei, sprijinindu-ºi piciorul

stâng pe sc ãunelul cu pernu þã brodat ã în petit point ºi având un coº cu trandafiri al turi. Lâng ã ã scaun, pe podea, se afla fularul pe care-l împletea, cu andrelele înfipte în el. Am rãmas în picioare în fa a ei, cu mâinile la piept. þ Aºa, zise ea. Þinea strâns o þ ã între din i, pe care ºi-o igar þ aprinse. Aºa strânse, buzele ei pãreau sub iri, înconjurate de þ linii verticale cum se vedeau cândva în reclamele pentru cremele de buze. Bricheta era de culoarea fildeºului. Probabil ã achizi ionate la negru, ceea ce îmi d du cã þ ig rile fuseser ãþ ã speran þã . Chiar ºi acum mai exist ã o pia þã neagr ã, deºi nu mai sunt bani adev ra i. Exist ã întotdeauna o pia þã neagr ã, ã þ cãci se g ãsesc întotdeauna lucruri cu care s ã faci troc. Deci era o femeie pentru care regulile puteau fi elastice. Dar eu nu aveam nimic cu care sã pot face comer .þ M-am uitat la þigar ã cu jind. Ca ºi alcoolul ºi cafeaua, þig ãrile îmi sunt interzise. Aºadar, b trânul zi-i pe nume nu a izbutit, spuse. ã Nu doamn ã, am r ãspuns eu. Scoase ceva ce aducea a râs, apoi tuºi. N-a avut noroc. Acum eºti la al doilea, nu? Al treilea, doamnã, zisei.

Nici pentru tine nu e prea bine, zise ea. Râse, înecându-se ºi tuºind din nou. Po i sta jos. Nu e obiceiul meu, þ dar de data asta î i îng dui. þ ã M-am aºezat într-adev ãr jos, pe marginea unuia din scaunele cu sp tare þepene. Nu doream s ã uit cu ochi ã ã m mari în jur, c ãci nu voiam s ã dau impresia c ã nu o urm ãresc; astfel încât consola de marmur ã a c ãminului din dreapta ºi oglinda de deasupra lui ºi buchetele de flori îmi apãreau doar ca niºte umbre la marginea câmpului meu vizual. Mai târziu aveam desigur s ã gãsesc destul timp s ã le examinez. Acum, fa a ei era la acelaºi nivel cu a mea. Am avut þ impresia cã o recunosc, sau c þ ã cel pu in îmi amintea de cineva cunoscut. Câteva ºuvi e de p þ ãr îi ieºeau de sub v ãl. Era înc ã blond. Atunci am crezut c ã poate se oxigena, c ã vopseaua de pãr era un alt articol pe care ºi-l procura la negru, dar acum ºtiu cã e într-adev ãr blond. Avea

sprâncenele pensate, douã linii sub iri arcuite, ce-i d deauã þ un aer veºnic mirat sau ultragiat sau curios, aºa cum vezi pe chipul unui copil luat prin surprindere, îns ã pleoapele îi ar ãtau obosite. Dar nu ºi ochii, care aveau culoarea ostil ã a cerului dintr-o zi str ãlucitoare de miez de var ã, o întindere albastr ã impenetrabil ã. Nasul, acum prea mic pentru restul fe ei, fusese probabil ceea ce se numea odat þ ã dr ã ã g laº. Fa a þ nu era gras ã, dar era mare. Dou ã linii o br ãzdau din col urile þ gurii în jos, iar între ele se afla b ãrbia, încordat ã ca un pumn. Doresc sã te v ãd cât se poate de pu in, zise. Cred cþ ã ai aceeaºi dorinþã în ceea ce mã priveºte. Nu am rãspuns, cãci nu voiam nici s-o insult încuviin ând, nici sþ ã o contrazic. ªtiu cã nu eºti proast ã, continu ã. Inhal ã, apoi sufl ã fumul afar . ã Þi-am citit dosarul. Pentru mine, aceasta e ca o tranzac ie comercial þ ã. Dar dac ã mi se fac necazuri, r ãspund cu aceeaºi monedã. Ai în eles? þ Da, doamn ã, am r ãspuns. Nu-mi spune Doamn ã, zise iritat ã. Doar nu eºti o Marthã. Nu am întrebat cum trebuie s ã mã adresez, c ãci am

vãzut-o c ã spera s ã nu mai am ocazia s ã-i mai adresez vreun cuvânt. Eram dezam ãgit ã. Pe atunci doream s ã o transform într-o sor ã mai mare, o figur ã matern ã care s ã mã în eleag þ ã ºi s mã protejeze. So ia de la postul meu precedent îºi ã þ petrecea aproape tot timpul în dormitor; Marthele spuneau cã bea. Tare doream ca asta s ã nu fie aºa. Voiam s ã cred c ã aº fi pl ãcut-o în alte vremuri ºi locuri, într-o alt ã via þã . Dar începeam s ã în eleg deja c ã þ nu mi-ar fi fost pe plac ºi nici eu ei. κi stinse þigara pe jum ãtate fumat ã într-o scrumier ã mic ã, spiralat , de pe m ãsu a cu lamp ã de lâng ãþ ã ea. Fu o miºcare hot ãrât ã urmat ã de o singur ã rãsucire, spre deosebire de miºcãrile delicat repetate folosite de obicei de So ii. þ În privin a so ului meu, zise, s þ ã ºtii c þ þ ã asta e: so ul

meu. ªi vreau sã-þi fie foarte clar acest lucru. Pân ã ne va desp ã þ r i moartea. E hot ãrârea mea nestr ãmutat ã. Da, Doamn ã, am repetat, uitând ce-mi spusese. Existau pe vremuri p puºi pentru feti e, care vorbeau dacþ ã ã le tr ãgeai de o sfoar ã de la spate. Mi se pare c ã vocea mea monotonã suna exact ca a unei p puºi mecanice. Probabil cã ã tare ar fi vrut sã mã plesneasc ã. Ne pot lovi, cãci exist ã precedent în Scriptur ã. Dar nu cu un obiect, ci cu palmele goale. Este unul din lucrurile pentru care am luptat, zise So ia þ Comandantului ºi brusc încet ã sã mã mai priveasc ã; îºi privea mâinile noduroase, încãrcate de diamante ºi deodatã mi-am amintit unde o mai vãzusem. Prima oar ã o v ãzusem la televizor când aveam opt sau nou ã ani. Era pe vremea când mama dormea acas ã duminic ã diminea a ºi eu m þ ã sculam ºi m ã duceam la televizorul din biroul mamei, cãutând desene animate pe toate canalele. Uneori, când nu gãseam, mã uitam la programul Biblia pentru sufletele în formare , unde se ã povestiri d deau biblice pentru copii ºi se cântau imnuri. Una dintre femei se numea Serena Joy1. Era soprana principal ã. Era minion ã, cu pãrul blond cendré, cu un nãsuc cârn ºi niºte ochi albaºtri, imenºi, pe care-i ridica în sus în timpul imnurilor. Putea zâmbi ºi plânge în acelaºi timp, cu lacrimi care-i curgeau gra ios pe obraz ca la comand þ ã chiar atunci când vocea ei tremur ãtoare lua cele mai înalte note f r ã

ã ã nici un efort. Dup aceea s-a apucat de alte activitãþi. Femeia care st tea în fa a mea era Serena Joy. Sau ã þ mai degrab ã fusese cândva. Aºadar, situa ia era mai rea þ decât credeam. Capitolul patru Mã plimb pe aleea cu pietriº care împarte în dou ã 1 Nume simbolic: Serena

seninãtate, Joy

bucurie.

pajiºtea din spate, ordonat ã, asemenea unei frizuri cu cãrare. A plouat peste noapte; iarba e ud ã de o parte ºi de alta, aerul umed. Ici ºi colo se zãresc viermi, dovad ã a fertilit ãþii pãmântului; deºi pe jum ãtate mor i þ sub razele soarelui, sunt frem t tori ºi roz, asemeni unor buze. ã ã Deschid poarta din uluci albe ºi îmi continui drumul dincolo de pajiºtea din fa a casei, spre poarta principal ã. În þ aleea pentru maºini, unul dintre Paznicii repartiza i pe lângã þ gospod ãria noastr ã spal ã maºina. Asta înseamn ã cã, probabil, Comandantul se afl ã în cas ã, în apartamentul lui de dincolo de sufrageria unde pare sã-ºi petreacã cea mai mare parte a timpului. Maºina e foarte scumpã, marca Whirlwind, mai bunã decât Chariot2 ºi mult mai bunã decât scunda, dar practica Behemoth3 . E neagrã evident, simbol al prestigiului, dar ºi al dricului; e lung ã ºi lucioas ã. ªoferul o lustruieºte peste tot cu o bucat ã de piele de c prioar ã, plin de afec iune. Iat ã ã þ cel pu in ceva ce nu s-a schimbat: felul în care b ãrba ii mângâie þ þ maºinile frumoase. E în uniform ã de Paznic, dar bereta e pus ã ºtreng ãreºte într-o parte, iar mânecile suflecate pân ã la cot las ã la vedere antebra ele bronzate, punctate cu p þ ãr negru.

Þine o þigar ãþ ã c în col ul gurii, ceea ce arat ã ºi el are cu ce face comer þ pe pia a neagr ã þ . ªtiu cum îl cheam ã: Nick. Îl ºtiu pentru c ã le-am auzit pe Rita ºi pe Cora vorbind despre el ºi o datã, l-am auzit ºi pe Comandant spunându-i: Nick, nu voi avea nevoie de maºinã . Locuieºte aici, deasupra garajului. Pozi ie inferioar ã: nu þ i s-a repartizat o femeie, nici mãcar una. Nu e bine cotat ori are vreun defect, ori n-are rela ii. Dar se comport þ ã ca ºi cum nu ar fi conºtient de acest lucru, sau nu-i pas ã. Se poart ã 2 Nume traductibile: Vijelia, Carul de luptã, inspirate din Biblie: Ieremia 4:13. 3 Denumire biblicã (Iov 40), probabil pentru hipopotam; prin extindere, orice animal mare ºi puternic.

prea firesc, nu e destul de servil. Poate cã din prostie, dar nu cred. Ceva e putred, spuneau pe vremuri, sau îmi miroase suspect. Inadaptabil ca mirosul. F ã ã r sã vreau, m ã gândesc la ce miros ar avea. O astfel de piele bronzat ã, umed ã de soare ºi înv ãluit ã în fum nu poate mirosi suspect ºi în nici un caz a putred. Inhalez puternic ºi oftez. Mã priveºte ºi mã vede privindu-l. Are o fa þã de francez, slab ã, bizar ã, cu suprafe e plane ºi unghiuri ºi multe þ încre ituri în jurul gurii când zâmbeºte. Mai trage o dat þ ã din þigar ã, o las ã sã cad ã pe alee ºi calc ã pe ea. Începe sã fluiere. Apoi face cu ochiul. Las capul în jos ºi mã întorc în aºa fel ca aripile albe sã-mi ascund ã fa a ºi nu m ã þ opresc din mers. Gestul acela a însemnat un risc, dar cu ce scop? Dacã l-aº turna? Poate c ã dorise doar s ã fie prietenos. Poate c ã vãzuse expresia de pe chipul meu ºi o interpretase greºit. Sincer, ceea ce doream eu era þigara. Poate cã m-a pus la încercare s ã vad ã ce o sã fac. Poate cã e un Ochi. Deschid poarta din fa þã ºi o închid dup ã ce ies, privind

în jos, dar nu ºi înapoi. Trotuarul este din c r ã roºie. M ã ã ã mid concentrez asupra acestei priveliºti, un câmp de dreptunghiuri uºor vãlurite acolo unde pãmântul de dedesubt s-a lãsat în jos din cauza zecilor de ierni geroase. Culoarea cã ã mizilor veche, dar totuºi vie ºi proasp t . r e ã ã Trotuarele sunt mult mai curate ca pe vremuri. Ajung la col þ ºi m ã opresc. Pân ã nu de mult, aºteptatul mã scotea din s ãrite. Cele care doar aºteapt ã disciplinate în picioare tot datoria ºi-o fac astfel, spunea M tuºa Lydia. Ne-a ã pus sã înv ãþã m acest dicton pe dinafar ã. Ne mai spunea: Nu toate o ve i scoate la cap t. Unele dintre voi ve i c ã þ ãdea pe þ p mânt uscat ºi spini. Unele dintre voi ave i þ r d cini ã ãã superficiale . Avea pe b ãrbie o aluniþã care se miºca în sus ºi în jos când vorbea. Ne zicea: Imagina i-v ã c þ þ ã sunte i niºte semin e , þ ºi atunci lua un ton conspirativ ºi insinuant,

asemeni femeilor ãlora care, pe timpuri, predau lec ii de þ balet copiilor, ºi spuneau: ã

Ridica i bra ele în sus acum, sþ

þ ne închipuim cã suntem copaci . Stau aºteptând la col , þ închipuindu-mi cã sunt un copac. Pe trotuarul roºu vine spre mine o arãtare în roºu, cu aripi albe în jurul fe ei, o ar ãtare întocmai ca mine, o femeie þ în roºu greu de definit, cu un coº pe bra . Ajunge în dreptul þ meu ºi ne uitãm intens una la alta, scrutând chipul celeilalte aflat la cap tul ã tunelului de pânz ã ce-l înconjoar ã. E persoana care trebuie. Binecuvântat fie rodul, îmi recitã ea salutul nostru reglementar. Sã dea Dumnezeu, dau eu r ãspunsul reglementar. Cotim ºi o lu ãm pe lâng ã casele mari spre partea central ã a oraºului. Nu ni se ã s îng duie ã mergem acolo decât câte dou ã. Se zice cã pentru a fi mai în siguran þã , ceea ce e absurd, c ãci suntem deja foarte în siguran þã . Adev ãrul este cã ea m ã spioneaz ã, aºa cum ºi eu o spionez pe ea. Dac ã vreuna din noi alunec ã printr-un ochi al plasei, din cauza unui incident din timpul plimb ãrii noastre zilnice, atunci cealalt ã va trebui s ã dea seama. Aceast ã femeie e partenera mea de dou ã sãpt ãmâni. Nu ºtiu ce i s-a întâmplat celei dinainte. Pur ºi simplu, într-o

bun ã zi n-a mai venit la întâlnire ºi în locul ei a ap ãrut asta. Nu e o chestiune despre care sã pui întreb ãri, pentru cã rãspunsurile sunt de felul celor pe care nici nu vrei s ã le afli. Oricum, nici n-ai primi vreun rãspuns. Noua partener ã e pu in mai plinu þã þ decât mine. Are ochi cãprui. Se numeºte Ofglen ºi cam asta-i tot ce ºtiu despre ea. Merge þinând capul plecat cu modestie, mâinile înm ãnuºate în roºu împreunate în fa þã ºi face niºte paºi mici ca de purcel dresat sã umble pe picioarele dind r t. În ã ã timpul acestor plimb ãri n-a scos nici o vorbuli þã care s ã nu fie strict conform canonului, dar nici eu. Poate sã fie o fanatic ã, nu numai o simplã camerist . Nu pot s ã ã risc.

Rãzboiul merge bine din câte am auzit, zice ea. Slav ã, r ãspund eu. Am fost d rui i cu vreme bun ã. ã þ Primesc darul cu bucurie. Au învins ºi mai mul i r ãscula i în ultimele 24 de ore. þ þ Slavã, zic. Nu o întreb de unde ºtie. Ce erau? Baptiºti. Aveau o înt ãritur ã în Dealurile Albastre. Iau scos cu fum. Slavã. Uneori aº vrea s ã tac ã pur ºi simplu din gur ã ºi s ã mã lase sã merg liniºtit ã. Dar sunt atât de fl ãmând ã sã aflu nout i, ãþ de orice fel; chiar dac ã sunt false, tot au o semnifica ie.þ Am ajuns la prima barier ,ã dincolo de care te-ai aºtepta sã fie lucr ri rutiere sau s p turi pentru canalizare: o ã ãã bar ã de lemn vopsit ã cu dungi negre ºi galbene încruciºate ºi un hexagon roºu care înseamnã Stop. Lâng ã poart ã se afl ã câteva felinare, care nu sunt aprinse pentru cã nu e noapte. Deasupra noastr ã ºtiu c ã sunt reflectoare fixate de stâlpii de telefon, care se folosesc când se dã alarma în cazuri de urgenþã, ºi în gheretele de pe ambele margini ale drumului stau b ãrba i cu mitraliere. Nu v ãd reflectoarele ºi gheretele þ din cauza aripilor din jurul fe ei. ªtiu doar c þ

ã sunt acolo. În spatele barierei, la strâmta poartã de trecere, ne ã verde a Paznicilor Credin ei, aºteapt ã doi b ie i în uniform þ ã þ cu emblema respectiv ã pe umeri ºi pe berete: dou ã sãbii încruciºate deasupra unui triunghi alb. Paznicii nu sunt solda i adev ãra i. Sunt folosi i pentru ac iuni poli ieneºti de þ þ þ þ þ rutin ã ºi alte activit ãþi neînsemnate, cum ar fi sã sape grãdina So iei Comandantului, ºi sunt fie proºti, fie mai în þ vârst ã sau handicapa i, fie foarte tineri, în afar ã þ de cei care sunt de fapt Ochi incognito. útia doi sunt foarte tineri: musta a unuia abia mijeºte, þ cel lalt e înc plin de coºuri. Tinere ea lor e înduioº toare, þ ã ã ã dar ºtiu c ã nu m ã pot l ãsa înºelat ã. Tinerii sunt de multe ori cei mai periculoºi, cei mai fanatici, cei mai gata sã apese pe

tr ãgaci. Nu au avut timp s ã înve e prea multe despre via þ þã . Trebuie sã-i iei foarte încetiºor. S pt mâna trecut ã au împuºcat o femeie chiar cam pe ã ã aici. Era o Marth ã. Se scotocea prin rob ã ca s ã-ºi gãseascã permisul de trecere ºi ei au crezut cã de fapt cautã o bomb ã. Au crezut cã e un b iat deghizat. Au existat astfel ã de incidente. Rita ºi Cora o ºtiau pe femeia aceea. Le-am auzit vorbind despre întâmplare în bucã ãt rie. ªi-au f cut ã meseria, zicea Cora. Sã vegheze la siguran a noastr .þ ã Nimic mai în siguranþã decât un mort, comenta Rita furioasã. κi vedea de treaba ei. N-aveau de ce s-o împuºte. A fost un accident, zise Cora. Nu exist ã aºa ceva. Toate sunt fãcute înadins. O auzeam zdr ãng ãnind crati ele în chiuvet þ ã. Oricum, cred c ã nu o s ã se încumete nimeni s ã arunce în aer casa asta, zise Cora. Totuºi, zise Rita. Muncea din greu. A fost o moarte urâtã. Sunt altele ºi mai rele. Cel pu in a fost rapid ã. Aici ai þ dreptate, zise Rita. Dar mie mi-ar pl ãcea s ã nu m ã ia aºa repede. S ã

am timp sã pun lucrurile la punct. Cei doi Paznici tineri ne salut ã milit ãreºte, ducând trei degete la marginea beretei. Ni se acordã astfel de semne de respect. Trebuie sã ne arate respect din cauza naturii serviciului nostru. Scoatem permisele de trecere din buzunarele cu fermoar ale mânecilor noastre largi, ei le examineazã, apoi pun o ºtampil ã. Unul dintre ei intr ã în ghereta din dreapta ca sã composteze numerele în Compucontrol. Când îmi dã înapoi permisul, cel cu musta þã de culoarea piersicii îºi înclinã capul, încercând sã-mi vadã fa a. þ Eu îmi salt ni el capul ca sã-l ajut ºi el îmi vede ochii, iar eu îi þ zãresc pe ai lui ºi atunci roºeºte. Are o fa þã prelung ã ºi trist ã

de oaie, dar cu ochii mari ºi expresivi ai unui câine, prepelicar, nu terier. Are o piele ã, nes n tos de palid ã ã fraged ã, ca pielea de sub o crust ã. Totuºi m ã gândesc cum ar fi sã ating cu mâna acest chip expus la vedere. El întoarce capul primul. Este un eveniment aceast ã neînsemnat ã sfidare a regulilor, atât de micã încât nu poate fi detectat ; dar astea ã sunt momentele pe care le tezaurizez aºa cum în copilãrie ascundeam bomboane în fundul unui sertar. Astfel de momente reprezint ã posibilit ãþi, mici ferestruici de speran þã . Ce-ar fi sã vin noaptea, când e de serviciu singur

deºi

o astfel de solitudine nu i-ar fi nicicând îng duit ã ã ºi s ã-i îng dui s ã treac ã-mi ã ã dincolo de aripile mele albe? Ce-ar fi s lep d giulgiul meu roºu ºi s mã ãt lui, sau amândurora, în ã ã ar lumina vag ã a felinarelor? Sigur cã la asta se gândeºte uneori în timpul nesfârºit al pazei lor la aceast ã barier ã, dincolo de care nu trece nimeni, în afarã de Comandan ii þ Credincioºilor în maºinile lor lungi ºi negre, silen ioase ca un þ murmur, sau de albastrele So ii ale acestora sau de fiicele lor þ

cu vãluri albe care se duc supuse la Salv ãri sau Rug ãvagan e, þ sau de Marthele lor verzi ºi bondoace, sau uneori de Naºteromobilul sau de Cameristele lor roºii care merg pe jos. Sau alteori de duba neagr ã cu un ochi alb înaripat pictat pe o parte. Ferestrele dubelor sunt vopsite în negru, iar bãrba ii de pe locurile din fa þã poart ã þ ochelari negri o dublã obscuritate. Dubele sunt cu siguran þã mai t ãcute decât celelalte maºini. Când trec, ne întoarcem ochii în alt ã parte. Dac ã se aud sunete din ãuntru, încerc ãm s ã nu le auzim. Nimeni nu are inima perfectã. Când dubele negre ajung la un punct de control, li se face semn s ã treac ã fã ã r oprire. Paznicii nu vor s ã-ºi asume riscul s ã se uite în ãuntru, s ã caute, punând astfel la îndoial ã autoritatea. Indiferent de ce gândesc. Când te ui i la ei, nu po i ºti dac þ þ ã gândesc cât de cât. Dar probabil nu se gândesc la rochii lep date în iarb ã ã. Dac ã

se gândesc la un s ãrut, e sigur c ã numaidecât se gândesc la reflectoarele care se aprind atunci ºi la împuºc ãturi. Mai degrab se gândesc sã-ºi fac ã datoria, s þ ã ã fie avansa i la rangul de Îngeri, sã capete poate permisiunea sã se c s ã ºi apoi, dac ã dobândeasc ã destul ã ã ã toreasc ã reuºesc s putere ºi sã tr ãiasc ã pân ã la vârsta respectiv ã, sã li se repartizeze o cameristã proprie. Cel cu musta þã ne deschide mica poart ã pentru pietoni ºi se d ã mult înapoi, iar noi trecem. Pe când ne îndep ãrt ãm, ºtiu c ne urm ã ãþãrora nu ã resc cu privirea, aceºti doi b rba i c le este îng duit înc ã sã se ating ã de femei. Ochii lor parc ã te ã pip ie, aºa c ã ã îmi leg ãn pu in ºoldurile ºi simt cum rochia þ mea roºie se unduieºte. E ca atunci când dai cu tifla de la ad postul unui gard, sau nec ãjeºti un câine cu un os la care ã nu poate ajunge; mi-e ruºine de ceea ce fac, c ãci b ãrba ii þ ãºtia nu au nici o vinã pentru ce se petrece, sunt prea tineri. Apoi descop ãr c ã

de fapt nu mi-e ruºine. Puterea îmi dã bucurie; chiar dac ã e puterea pasiv ã a unui os din fa a þ unui cãþel, e îns ã real ã. Sper sã li se scoale la vederea noastr ã ºi s ã trebuiasc ã sã se frece pe ascuns de barierele vopsite. Mai târziu, noaptea, vor suferi în paturile lor cazone. Nu mai au nici un debuºeu acum, decât propria lor persoanã, ceea ce e un sacrilegiu. Nu mai existã reviste, nu mai existã filme, nu mai exist ã substitute; numai eu ºi umbra mea îndep rtându-ne de cei doi b ãrba i care stau þepeni în pozi ie ã þþ de drep i, privindu-ne siluetele ce bat în retragere. þ Capitolul cinci Merg pe stradã cu dublul meu. Deºi nu mai suntem în cartierul închis al Comandan ilor, sunt ºi aici case mari. þ În fa a uneia dintre ele, un paznic tunde iarba de pe þ pajiºte. Pajiºtile sunt îngrijite, fa adele sunt elegante ºi bine þ între inute, þ arat ã ca pozele frumoase care se publicau

odinioar ã în revistele despre case, gr dini ºi decora iuni ã þ interioare. Peste tot lipsesc oamenii ºi pluteºte acelaºi aer de adormire. Strada aratã aproape ca un muzeu sau ca o stradã de pe macheta unui oraº, construit ã ca s ã arate felul cum tr ãiau oamenii odinioar ã. Ca ºi în acele fotografii, muzee sau machete, nu existã copii. Aceasta este inima Galaadului4, unde rãzboiul nu poate p trunde ã decât la televizor. Marginile nu sunt sigure, ele variind în func ie de atacuri ºi contraatacuri, dar acesta este þ centrul unde nu miºc ã nimic. Republica Galaad, spunea M tuºa Lydia, nu cunoaºte þ Galaad se afl ã ã grani e. în interiorul fiecãruia. Odinioar ã locuiau aici doctori, þ profesori avoca i, universitari. Nu mai exist þ iar universitatea e ã avoca i, închis ã. Luke ºi cu mine obiºnuiam s ã ne plimb ãm împreun ã pe aceste str ãzi. F ceam planuri s ã cump r m o cas ã ã ãã cum sunt astea, o cas ã mare ºi veche ºi s ã o repar ãm. O s ã aib ã gr ãdin ã, leag ãne pentru copii. ªi noi aveam s ã facem copii. Deºi ºtiam c ã nu era cu putin þã sã ne permitem aºa ceva, era totuºi un subiect de conversa ie, un joc de duminic ã. O þ

astfel de libertate acum pare aproape de nepre uit. þ Dãm col ul pe o strad þ ã principal ã, unde circula ia þ e mai mare. Trec maºini; cele mai multe negre, altele gri ºi cafenii. Mai sunt ºi alte femei cu coºuri, unele în roºu, altele în verdele sumbru al Marthelor, altele în rochii cu dungi roºii, albastre ºi verzi, ieftine ºi strâmte, portul nevestelor bãrba ilor mai s þ ãraci. Econoneveste, aºa se numesc. Aceste femei nu sunt împ ã þ r ite pe func ii. Trebuie s ã fac þ ã de toate, dac ã pot. Uneori trece o femeie îmbr ãcat ã toat ã în negru, o vãduv ã. Mai demult erau mai multe, dar num ãrul lor pare s ã scadã. Pe So iile Comandan ilor nu le vezi pe trotuare, ci doar þ þ în maºini. Trotuarele de aici sunt de ciment. Ca un copil, evit sã 4 Denumire biblicã, v. Ieremia 8:22.

p ºesc pe cr p turi. Îmi vin în minte imagini ale picioarelor ã ãã mele pe aceste trotuare în vremurile de demult, purtând o înc l minte total diferit ã. Uneori purtam pantofi pentru ã þã alergat, cu pernu e pe t lpi ºi g ã ãuri de aerisire ºi stele din þ material fluorescent care reflecta lumina în întuneric. Deºi nu alergam niciodatã noaptea, iar în timpul zilei numai pe lângã drumuri foarte circulate. Femeile nu erau protejate pe atunci. Îmi amintesc regulile, reguli care nu erau enun ate, dar þ pe care le cunoºtea orice femeie: nu deschide uºa unui necunoscut chiar dac ã zice c ã e de la poli ie. þ Pune-l s -i ã þ strecoare legitima ia pe sub uº þ ã. Nu te opri pe drum ca s ã aju i pe þ cineva care pretinde cã are necazuri cu maºina. Mergi înainte, cu portierele încuiate. Dac ã fluier ã cineva, nu întoarce capul sã te ui i. Nu intra singur ã þ noaptea într-o sp l torie cu autoservire. ã ã Mã gândesc la acele sp l torii. ã ã Cum eram îmbr ãcat ã când mã duceam pânã acolo, în ºort, în blugi, în pantaloni de jogging. La ce ã

vâram în maºinile de sp lat: hainele mele personale, sãpunul meu personal, banii pe care îi câºtigasem singur ã. Mã gândeam cum e sã ai astfel de putere de control. Acum mergem pe aceleaºi str ãzi în perechi îmbr ãcate în roºu ºi nici un b ãrbat nu strig ã obscenit ãþi la noi, nici nu ne vorbeºte, nici nu ne atinge. Nimeni nu ne fluierã. Sunt mai multe feluri de libertate, zicea M tuºa Lydia. ã Libertatea sã faci un lucru ºi cea de a fi eliberat. În vremurile anarhiei, exista ºi libertatea sã faci diverse lucruri. Acum am fost eliberate. Sã nu subestima i acest tip de libertate. þ În fa a ã, pe dreapta, e magazinul unde ne þ noastr comandãm rochiile. Unii le numesc robe5 ºi e bine zis, cãci roba te robeºte6 . Magazinul are o uriaº ã firm ã de lemn afar ã, în forma unui crin auriu; numele magazinului este Crinii de 5 Habit 1) costum, veºmânt caracteristic unei profesiuni, rang sau func ie; 2) obicei. þ

câmp. Sub crini po i vedea cum literele au fost acoperite cu þ vopsea, atunci când au hot ãrât cã pân ã ºi numele magazinelor reprezentau o tenta ie prea mare pentru noi. þ Acum toate lucrurile se ºtiu numai dup ã imaginile de pe firme. Pe vremuri, aici era un cinematograf frecventat mai ales de studen i. În fiecare prim þ ãvar ã organizam un festival Humphrey Bogart, cu Lauren Bacall sau Katharine Hepburn, femei independente care luau ce hotãrâri voiau. Ele purtau bluze închise cu nasturi în faþã, care sugerau posibilitatea de a fi descheiate. Aceste femei puteau fi descheiate sau nu. Se pare c ã puteau alege. Toate puteam s ã alegem, pare-se, pe atunci. Eram o societate muribundã, zicea M tuºa Lydia, din ã cauza prea marilor posibilitãþi de a alege. Nu ºtiu când am încetat de a mai þine festivalul. Probabil c ã eram femei în toat ã firea. Aºa c ã n-am b gat de ã seamã. Nu intr ãm în magazinul Crinii, ci travers ãm ºi o lu ãm pe o strad ã lateral ã. Ne oprim întâi la un magazin cu alt ã firm ã de lemn pe ea: trei ou ã, o albin ã, o vac ã. Lapte ºi miere. E coad ã ºi ne aºtept m rândul, dou ã ã ã câte dou ã.V d cã azi au portocale. De când am pierdut America Central ã în rãzboiul cu Libertheos, portocalele au devenit greu de procurat: uneori le gãseºti la magazin, alteori nu. Din cauza rãzboiului, portocalele din California nu ajung întotdeauna aici ºi nici pe cele din Florida nu þ te po i baza când sunt drumurile blocate sau ºinele de tren aruncate în aer. Mã uit

cu jind la portocale. Dar n-am adus cartonaºe pentru portocale. La întoarcere cred cã o sã-i spun Ritei. O sã fie bucuroas ã. O s ã fie ceva, o mic ã realizare: s ã faci s ã apar ã portocale în magazin, tot gândindu-te la ele. 6 Joc de cuvinte greu de tradus: habits are hard to break. Sintagma înseamnã, pe de o parte obiceiurile sunt greu de schimbat . Dar verbul break, prin asociere cu expresia to break loose (a scãpa, a se elibera, a fugi), sugereaz ã for a de constrângere a uniformei de cast ã þ specific ã societãþii din Galaad.

Cele care au ajuns la tejghea dau cartonaºele celor doi bãrba i în þ uniform ã de Paznici, care stau în picioare de partea cealaltã. Nimeni nu vorbeºte prea mult, deºi se aude un foºnet ºi capetele femeilor se miºcã pe furiº dintr-o parte în alta: aici, la târguieli, e locul unde existã posibilitatea sã vezi vreo cunoºtin þã , vreo persoan ã ºtiut ã din vremurile dinainte sau de la Centrul Roºu. Numai s ã zãreºti un astfel de chip este o încurajare. Ce n-aº da s-o vãd pe Moira, numai sã o vãd, sã ºtiu cã mai exist ã înc ã. Acum e greu sã-þi imaginezi m ãcar c ã ai putea avea o prieten ã. Dar lâng ã mine, Ofglen nu se uit ã în jur. Poate c ã nu mai cunoaºte pe nimeni. Poate c ã au disp ãrut toate femeile pe care le-a cunoscut. Sau poate c ã nu vrea s ã fie v ãzut ã. Stã ãt cut , cu capul plecat. ã În timp ce aºtept ãm la coada dubl ã, se deschide uºa ºi mai intr ã dou ã femei, amândou ã purtând rochia roºie ºi aripile albe ale Cameristelor. Una dintre ele este voluminos gravid ã sub rochia larg ã, pântecele ei protubereaz ã triumf tor. În înc ãpere se produce o miºcare, un murmur, o ã exclama ie t cut ; ã f r sã vrem, întoarcem capetele þã ãã ostentativ, ca s ã vedem mai bine; ne m ãnânc ã degetele s ã

o atingem. Pentru noi este o prezen þã magic ã, un obiect de invidie ºi dorin þã , o pizmuim. E ca un drapel pe coam ã de deal, ne arat ã ce se mai poate face înc ã: mai exist ã salvare ºi pentru noi. Femeile din înc ãpere ºuºotesc; aproape cã stau de vorb ã, din cauza surescit ãrii. Cine e? aud în spatele meu. Ofwayne. Ba nu. Ofwarren. Face parad ã, ºuier ã o voce; ºi e adev ãrat. O femeie în halul ãsta de gravid ã nu e obligat ã sã ias ã, nu trebuie s ã mearg ã la târguieli. Nu i se mai prescrie plimbarea zilnic ã pentru men inerea þ muºchilor abdominali în stare de func ionare. Are nevoie doar de exerci iile la sol ºi de cele de þ þ respira ie. Putea sta acas þ ã. ªi e un pericol pentru ea s ã ias ã; sigur c ã afar ã la uº ã st ã un Paznic care o aºteapt ã. Acum c ã

a devenit purt toare de via ã þã , e mai aproape de moarte ºi are nevoie de o securitate special ã. Ar putea s-o dea gata gelozia, cã s-a mai întâmplat. To i copiii sunt dori i acum, darþ þ nu de toatã lumea. Dar poate cã plimbarea e un capriciu al ei ºi le fac toate poftele când sarcina a ajuns atât de departe f rã ã ã savorteze. Sau poate cã e una din alea care par a zice Haide i, haide i, da i. Eu pot suporta orice , cu voca ia unei þþþ þ mucenice. Îi z ãresc o clip ã fa a pe când îºi ridic þ ã ochii pentru a privi în jur. E roz ã ºi str ãlucitoare, savurând din plin efectul pe care-l produce. Liniºte, zice unul din Paznicii din spatele tejghelei ºi noi deodat amu im ca niºte ºcol þ ri e. ã ãþ Ofglen ºi cu mine am ajuns la tejghea. Întindem cartonaºele ºi unul din Paznici bate numerele de pe ele în Compumuºc ã, în timp ce cel lalt ne dã cump r ã ãã turile: laptele, ouãle. Le punem fiecare în coºul propriu ºi ieºim pe lâng ã femeia gravid ã ã ºi partenera ei, care al turi de ea pare un þâr, e parc ã intrat ã la ã ca noi toate. ap ; Pântecele gravidei pare un fruct uriaº. Barosan, expresie din copilãria mea. κi þine mâinile pe pântece, parc ã

ar vrea s ã-l apere, sau parc ã ar primi ceva din interior, c ãldur ã ºi putere. Când trec pe lâng ã ea, m ã priveºte drept în fa þã , în ochi chiar, ºi deodatã ºtiu cine e. A fost cu mine la Centrul Roºu, una din favoritele M tuºii Lydia. Mie nu mi-a pl ãcut ã niciodat ã. Numele ei de odinioarã era Janine. Janine mã priveºte ºi în col ul gurii îi apare umbra unui þ surâs superior. κi coboarã privirile spre pântecele meu plat sub rochia roºie ºi apoi aripile îi ascund fa a. Îi v ãd doar o þ buc ãþic ã de frunte ºi vârful rozaliu al nasului. Intrãm apoi în magazinul Numai carne, marcat printrun cotlet enorm din lemn atârnat de dou ã lan uri. þ Aici nu prea e coad : carnea e scumpã ã ºi nici m ãcar Comandan ii nu þ mãnânc ã în fiecare zi. Totuºi Ofglen ia antricot de vit ã, a doua oar ã sãpt ãmâna asta. O s ã le povestesc Marthelor; e

exact genul de noutate pe care îl savureazã. Le intereseazã foarte tare cum sunt administrate alte gospodãrii ºi astfel de mici bârfe sunt prilej de mândrie sau de nemul umire pentru þ ele. Iau puiul înf ºurat în hârtie de împachetat ºi legat cu ã sfoarã. Nu prea mai sunt lucruri de plastic. Îmi vin în minte nenum ãratele pungi de plastic pentru târguieli de la supermarket; nu-mi pl ãcea s ã le irosesc, aºa c ã le îndesam în dulapul de sub chiuvet ã pân ã într-o zi când erau aºa de multe, încât atunci când deschideam uºa, ieºeau afarã împr ãºtiindu-se pe podea. Luke totdeauna se plângea de acest obicei al meu. ªi periodic lua toate pungile ºi le arunca. Ar putea sã-ºi tragã una peste cap, zicea el. ªtii cum le place copiilor s ã se joace. Nici vorb ã de aºa ceva, ziceam eu. E prea mare. (Sau prea istea þã , sau prea norocoas ã). Dar sim eam un fior rece de teamã ºi apoi de vinov ã þ ãþie pentru c fusesem aºa de neglijent ã. Era adev ãrat, prea multe mi se pãreau fireºti; aveam încredere în soart ã, pe vremea aceea. O s ã le þin într-un dulap mai sus, ziceam eu. Nu le mai þine deloc, zicea el. Nu le folosim niciodat ã la nimic. Ba da, ca pungi de gunoi, ziceam eu. Iar el zicea... Nu aici ºi nu acum. Nu unde v ãd oamenii. Mã întorc s ãmi vãd silueta în geamul vitrinei. Deci am ieºit din magazin, suntem pe stradã. Un grup de oameni vine spre noi. Sunt turiºti, din Japonia se pare, o þ ã, poate, care delega ie comercial face turul locurilor istorice sau doreºte s ã vad ã culoarea local ã. Sunt mititei ºi cu un aspect îngrijit; fiecare bãrbat sau femeie, are câte un aparat de fotografiat, fiecare are un zâmbet propriu. Se uit ã în jur cu ochi str ãlucitori, l ãsându-ºi

capul într-o parte, ca ã ã c leandrii, cu o bun þ m ã dispozi ie agresiv ã ºi eu nu m ã pot împiedica s ã-i privesc fix. De mult n-am mai vãzut femei în fuste atât de scurte. Fustele ajung imediat sub genunchi ºi picioarele par aproape goale în ciorapii sub iri. Î i sar în ochi; baretele pantofilor cu tocuri þ þ

înalte par niºte delicate instrumente de torturã. Femeile se b l bã ã ãnesc pierzându-ºi echilibrul pe tocurile catalige, parcã ar fi pe picioroange; au talia cambrat ã, cu fundul proeminent. Au capul descoperit, cu pãrul negru radiind sexualitate expus la vedere. Au buzele date cu roºu, rujul reliefând cavitatea umedã a gurii, asemenea mâzg liturilor ã de pe pere ii closetelor publice de odinioar þ ã. Mã opresc în loc. Ofglen se opreºte ºi ea ºi ºtiu c ã nici ea nu-ºi poate dezlipi privirile de la femeile astea. Suntem fascinate, dar ºi dezgustate. Par dezbrãcate. A fost nevoie de atât de pu in timp ca s ne schimb ãm mentalitatea în astfel þ ã de chestiuni. Apoi m ã gândesc: ªi eu m ã îmbr ãcam aºa. Pe atunci eram liberã. Occidentalizat, aºa numeau stilul pe vremuri. Turiºtii japonezi vin spre noi sporov ãind, iar noi întoarcem capul prea târziu, c ãci ne-au v ãzut fa a. þ Au un translator îmbr ãcat în costumul albastru standard, purtând cravata cu model roºu ºi acul de cravatã cu ochiul înaripat. El se desprinde de grup ºi vine în fa a þ noastr ã, blocându-ne trecerea. Turiºtii se îngr ãmãdesc în spatele lui, unul duce un aparat de fotografiat la ochi. Nu ã sup ra i, ni se ã el destul de v ã þ adreseaz politicos. Întreab ã dac ã vã pot fotografia. Privesc în jos la caldarâm, ºi scutur din cap în semn cã nu. Ei nu v ãd probabil decât aripile albe, o buc ãþic ã de fa þã ,

bãrbia ºi o parte a gurii. Nu ochii. Sunt destul de în eleaptã þ sã nu-l privesc pe translator în fa þã . Majoritatea translatorilor sunt Ochi, sau cel pu in aºa se spune. þ De asemenea, sunt destul de în eleapt þ ã sã nu spun da. Modestia înseamn ã invizibilitate, zicea ã Lydia. M tuºa Nu uita i. S ã fi i v ãzute s þ vãzute înseamnã, ºi-i tremura þþ ã fi i vocea, sã fi i þ penetrate. ªi trebuie sã fi i þ impenetrabile, fetelor. Fetelor, aºa ne spunea ea. Ofglen tace ºi ea. ªi-a vârât mâinile înm ãnuºate în roºu în mâneci, ca sã le ascund ã.

Translatorul se întoarce la grup, p l ãgind rapid, ã ã vr staccato. ªtiu cam ce le spune probabil, ºtiu stilul. Cred cã le spune c ã femeile de aici au obiceiuri diferite, c ã dac ã s-ar holba la ele prin lentila aparatului de fotografiat, pentru ele ar fi ca o violare. Privesc în jos la caldarâm, vr ãjit ã de picioarele femeilor. Una dintre ele poart ã sandale fã ã r vârf ºi are unghiile date cu lac roz. Îmi aminteºte mirosul lacului de unghii, felul în care se v ãlureºte dac ã dai al doilea strat prea repede, senza ia satinat þ ã pe care þi-o dau ciorapii cu chilot pe piele, senza ia în degetele de la picioare când întreaga þ greutate a corpului le împingea spre partea decupatã din vârful pantofului. Femeia cu unghiile vopsite îºi schimbã greutatea de pe un picior pe altul. M ã simt parc ã în pantofii ei. Mirosul de lac de unghii mi-a stârnit foamea. ã þ V rog s ã mã scuza i, zice din nou translatorul, ca s ã capteze aten ia. Dau din cap ca s ar ã ã l-am auzit. þ ã t c Vã întreab ã dac ã sunte i fericite, zice translatorul. þ Pot sã-mi imaginez curiozitatea lor. Sunt fericite? Cum pot fi fericite? Le simt ochii negri str lucitori þ þ asupra

ã a inti i noastr ã; apoi felul în care se apleac ã înainte sã prind ã r spunsul nostru, în special femeile, dar ºi b ãrba ii: suntem ã þ un misterios fruct oprit, ºi-i excitãm. Ofglen nu spune nimic. Se las ã tãcere. Dar uneori e la fel de periculos sã nu spui nimic. Da, suntem foarte fericite, murmur eu. Trebuie sã zic ceva. Ce altceva pot spune? Capitolul ºase La o intersec ie mai încolo de Numai carne, Ofglen se þ opreºte, ezitând parc ã încotro s-o ia. Avem de ales. Am putea s-o luãm drept înapoi, sau ne-am putea întoarce pe un drum ocolit. De fapt, ºtim ce drum o sã alegem, c ãci pe acolo ne întoarcem întotdeauna.

Mi-ar pl ãcea sã trecem pe lâng ã biseric ã, zicea Ofglen plinã de cuvioºenie, chipurile. Bine, zic, deºi ºtiu la fel de bine ca ºi ea ce vrea de fapt. Mergem înainte, demne. Soarele a apus, iar pe cer sunt câl i albi de nori ca niºte oi f ã ã r þ cap. Din cauza aripilor ca niºte ochelari pentru cai, ne vine greu sã privim în sus, sã cuprindem cerul, sau altceva, cu privirea. Dar reuºim pe bucãþele, miºcând capul rapid în sus ºi-n jos, într-o parte ºi-n alta. Am înv ãþat s ã vedem lumea þinându-ne r ãsuflarea. Dac ã ai putea-o lua în jos la dreapta, e o strad ã ce duce la râu. Acolo sunt câteva poduri ºi un debarcader unde þineau b ãrcile cu vâsle pe vremuri, copaci, maluri înverzite unde puteai sta sã priveºti apa ºi pe tinerii vâslind cu bra ele þ goale în b taia soarelui, luându-se la întrecere. Pe drumul ã spre râu sunt vechile dormitoare comune, cu o altã întrebuin are acum, având foiºoare ca din poveºti vopsite în þ alb, auriu ºi albastru. Când ne gândim la trecut, alegem lucrurile frumoase ºi vrem s ã credem cã totul era frumos. Tot acolo e ºi stadionul de fotbal unde acum se þin ceremoniile de salvare pentru bãrba i. ªi meciurile de fotbal. þ Mai existã meciuri de fotbal. Nu mã mai duc la râu, nu mai trec pe poduri. Nu mai merg nici cu metroul, deºi e o sta ie chiar acolo. Nu avem þ voie, intr ãrile sunt str ãjuite de Paznici ºi nu exist ã nici un motiv oficial ca sã coborâm pe sc ãrile alea sau ca sã mergem cu trenul, pe sub râu, în centrul oraºului. De ce sã

vrem sã ne ducem de aici acolo? N-am face nimic bun ºi ei ar ºti imediat. Biserica e micã, printre ani în urmã. Nu mai e în sunt picturi înf ãþiºând pãrul acoperit de bonete

primele ridicate aici cu sute de uz, decât ca muzeu. În interiorul ei femei cu rochii lungi ºi sumbre, cu albe ºi b rba i nezâmbitori, drep i þ

ã þ ca lumânarea ºi în veºminte întunecate. Str ãmoºii noºtri. Intrarea e gratuitã. Nu intr ãm totuºi, ci r ãmânem pe potec ã, uitându-ne la

cimitir. Vechile pietre de mormânt sunt încã acolo, roase de ploaie ºi vânt, cu cranii ºi oase încruciºate ca memento mori, cu îngeri cu fa a ca de coc , cu clepsidre înaripate ca s ã ne þ ã aminteascã de trecerea timpului pentru muritori ºi, dintr-un secol mai târziu, urne îndoliate ºi sãlcii plâng toare. ã Nu s-au atins de morminte ºi nici de biseric ã. Numai istoria recent îi sup ã ã . ã r Ofglen st ã cu capul plecat, ca pentru rug ãciune. Aºa st ã de fiecare dat ã. Poate, gândesc eu, poate cã a pierdut pe cineva, cineva anume: un bãrbat, un copil. Dar nu pot crede acest lucru întru totul. Pentru mine ea este o femeie care face ºi cel mai mic gest doar pentru cei din jur, care nu ac ioneaz , ci întotdeauna ã teatru. κi ia astfel de þ ã joac posturi ca s ã fac ã impresie bun ã. E hot ãrât ã sã fac ã tot ce poate. Dar desigur c ã ºi eu îi apar ei în aceeaºi lumin ã. Cum altfel? Acum ne întoarcem cu spatele la biseric ã ºi iat ã cã avem în fa þã scopul adev ãrat al vizitei noastre: Zidul. Zidul are ºi el o vechime de secole, sau cel pu in de un þ secol. Ca ºi trotuarele, e din c ã ã r mid ã

roºie ºi e sigur c ã pe vremuri a fost simplu, dar frumos. Acum sunt santinele la por i þ ºi reflectoare urâte montate mai recent pe stâlpi metalici. Are sârm ã ghimpat ã la baz ã ºi sticl ã pisat ã turnat ã în ciment deasupra. Nimeni nu intr ã pe acele por i de bun voie. Precau iile þ þ ã sunt împotriva celor ce ar încerca s ã ias ã, deºi ar fi practic imposibil s ã ajung ã cineva atât de departe din interior, adic ã sã treacã dincolo de sistemul de alarm ã electronic. Lâng ã poarta principal ã atârn ã cu ºtreangul de gât ºase cadavre noi, cu mâinile legate în faþã ºi cu capetele înf ºurate în s ã ãcule e albe, plecate într-o parte. Pesemne c þ ã dis-de-diminea þã a avut loc o Ac iune þ de salvare pentru b rba i. Nu am auzit clopotele. Poate c ã m-am obiºnuit cu ã þ ele. Ne oprim în loc amândou ã, ca la un semnal, ºi ne

uit ãm la cadavre. Nu are importan þã cã ne uit ãm. De asta sunt spânzurate acolo, pe Zid: ca sã le privim. Uneori stau acolo zile întregi pân ã la seria urm ãtoare, ca s ã le poat ã vedea cât mai multã lume cu putin þã . Atârn de cârlige. Cârligele au fost fixate în c ã ã mizile ã r zidului cu acest scop. Nu sunt toate ocupate. Cârligele par niºte dispozitive pentru ciungi. Sau niºte semne de întrebare din o el cu susul în jos ori pieziºe. þ Cele mai groaznice sunt sãcule ele trase peste capete, þ mai groaznice decât ar fi fost fe ele. Din cauza lor, b ãrba ii þ þ arat ã ca niºte p puºi ale c ãror fe e nu au fost înc ã ã þ pictate; ca niºte sperietori de ciori, ceea ce sunt de fapt, cãci rostul lor e sã sperie. Sau ca ºi când capetele lor ar fi niºte saci îndesa i cu o materie nediferen iat , cum e f ina sau aluatul. þ þãã Te sperie evidenta greutate a capetelor, lipsa lor de expresie, felul în care for a gravita iei le trage în jos ºi nu þ þ mai exist ã via þã care sã le îndrepte. Capetele sunt niºte zerouri. Totuºi, dac ã le priveºti fix ºi intens, cum facem noi acum, po i observa conturul tr þ ã ã s turilor sub pânza alb ã, ca

niºte umbre cenuºii. Sunt capetele unor oameni de zãpadã din care ochii de t ãciune ºi nasurile din morcov au c ãzut. Capetele se topesc. Dar unul dintre sãcule e e p tat cu sânge în dreptul þ ã gurii, probabil. Parc ã ar mai avea o gur ã, mic ã ºi roºie, ca pictat de niºte copii de gr ãdini þã cu tr ã ã turi groase de ã s pensul ã. Un zâmbet cum picteaz ã copiii. Acest zâmbet de sânge ne capteaz ã în cele din urm ã toat ã aten ia. De fapt, þ nu avem în faþã oameni de z ãpad ã. Bãrba ii poart þ ã haine albe, cum poart ã doctorii sau oamenii de ºtiin þã . Nu numai doctorii sau oamenii de ºtiin þã ; dar probabil c ã azi-diminea þã a avut loc o descindere asupra acestora. To i b ãrba ii au câte o pl þ cu þã þ ã la gât, pe care e desenat un fetus uman, arãtând pentru ce au fost executa i. þ Aºadar, fuseser ã doctori pe vremuri, când astfel de interven ii erau legale. Produc ãtori de îngeraºi, îi numeau ei, þ

sau poate asta era altceva? Au fost da i în vileag acum la þ cercetarea arhivelor spitalelor ori, mai probabil, de informatori, cãci majoritatea spitalelor au distrus astfel de documente când a devenit limpede ce anume avea sã se întâmple; poate vreo ex-infirmier ã, sau de fapt dou ã, c ãci acum mãrturia unei singure femei nu mai e valabil ã, sau poate vreun alt doctor, în speran a c þ ã îºi va salva propria piele; sau þ care a lovit într-un cineva deja sub acuza ie, duºman, sau la întâmplare, într-un efort disperat de a se salva. Deºi informatorii nu sunt întotdeauna ierta i. þ Ni s-a spus c aceºti b ãrba i sunt criminali de r ãzboi. ã þ Faptul c ã ceea ce au f ãcut era legal la vremea aceea nu e o scuz ã: crimele lor sunt retroactive. Au comis atrocit ãþi ºi trebuie pedepsi i exemplar, pentru ceilal i. Deºi nici nu mai e þ þ nevoie de aºa ceva. În zilele noastre, nici o femeie întreagã la minte n-ar încerca sã împiedice o naºtere, presupunând cã ar avea norocul sã ã r mânã gravid ã. Fa þã de aceste cadavre trebuie sã þ ur sim im ã ºi dispre . Dar eu nu asta simt. Aceste cadavre atârnate de Zid þ sunt niºte anacronisme, niºte c l tori în timp. Am descins ã ã aici din trecut. Ceea ce simt e un vid. Sentimentul cã

nu trebuie sã simt nimic. E în parte un sentiment de uºurare, cãci nici unul dintre aceºti b ãrba i nu e Luke. C þ ãci Luke nu era doctor. Nu este doctor. Privesc la zâmbetul de sânge. Acest zâmbet roºu are aceeaºi culoare ca lalelele din grãdina Serenei Joy, spre baza florilor, acolo unde încep sã se vindece. Roºul este acelaºi, dar nu e nici o leg tur ã între ele. Lalelele nu sunt lalele de ã sânge, zâmbetele roºii nu sunt flori, nici unele, nici altele nu spun nimic despre celelalte. Laleaua nu reprezintã un motiv sã nu crezi în spânzurat sau viceversa. Fiecare din cele douã lucruri e valabil ºi adevãrat în locul respectiv. ªi eu trebuie în fiecare zi sã-mi gãsesc calea în fel ºi chip, într-un câmp plin de astfel de obiecte valabile. Fac mari eforturi ca sã stabilesc

astfel de distinc ii. Trebuie sã le stabilesc. Trebuie ca þ în mintea mea no iunile s ã fie foarte clare. þ Simt c femeia de lâng ã ã ã ã de un fior. ã mine e str b tut Plânge oare? Cum ar putea plânsul s ã fac ã o impresie bun ã? Nu îmi pot îng dui s ã ã ºtiu. Îmi dau seama c ã-mi þin mâinile strâns încleºtate pe mânerul coºului. Nu vreau s ã mã tr ãdez cu nimic. Trebuie sã te obiºnuieºti cu lucrurile normale. Poate cã aceast ã priveliºte nu þi se pare normal ã acum, dar dup ã un timp, da. Va deveni normal ã, obiºnuit ã.

III. NOAPTE Capitolul ºapte Noaptea e întotdeauna a mea, timpul meu propriu, sã fac ce vreau, cât ã vreme nu fac zgomot. Cât ã vreme nu m ã ãã ã clintesc. Diferen a miºc. Cât ã vreme zac întins ã f r sã m þ dintre a zãcea ºi a pune. A pune e totdeauna pasiv. Chiar ºi bãrba ii spuneau pe vremuri mi-ar pl ãcea s fiu pus þ ã la pãmânt. Ba parc ã uneori spuneau mi-ar pl ãcea s ã o pun jos. De fapt, asta-i pur ã þ Nu ºtiu cu ã ce specula ie. adev rat spuneau, ºtiu numai din m rturisirile lor. ã Zac, aºadar, în interiorul încãperii, sub privirea ochiului de ipsos din plafon, în spatele unor draperii albe, între cearºafuri, frumos întinsã ca ºi ele; fac un pas în l turi ºi ies ã din timp. Din timpul meu. Deºi, de fapt, mã aflu în temporal ºi nu pot ieºi din timp. Dar noaptea e timpul când ies. Unde sã mã duc? Undeva unde e bine. Moira ºedea cu picioarele încruciºate pe patului meu, cu gleznele pe genunchi, în purpurie, cu un singur cercel lung, cu o care o purta pentru a fi excentric ã, cu între degetele boante ºi îng lbenite la vârf. Hai sã ã mergem la o bere.

marginea salopeta ei unghie de aur pe o þigar ã

Îmi faci scrum în pat, ziceam eu.

Dac ã l-ai face tu, n-ar mai fi o problem ã, rãspunse Moira. Peste o jumãtate de ceas, am zis. Aveam de predat o lucrare a doua zi. La ce? Psihologie, englezã, economie. Pe atunci studiam astfel de lucruri. Prin camer ã erau c r i ã þ deschise, puse cu fa a þ în jos pe podea, ici ºi colo, extravagant. Acum, zise Moira. Nu-i nevoie sã te fardezi, nu mergi decât cu mine. Despre ce-i lucrarea? Eu tocmai am fãcut una despre rendez-vous cu viol. Rendez-vous cu viol, am repetat. Eºti întotdeauna dup ã ultima mod . Sun ã ca un fel de mâncare fran uzit 7 . ã þ Ha, ha, remarcã Moira. Du-te ºi adã-þi haina. Se duse ea ºi mi-o aruncã. Îmi împrumu i cinci biºtari, þ da? Sau în vreun parc, cu mama. Câ i ani aveam? Era un þ frig, de rãsuflarea noastr ã se pref ãcea în abur; copaci desfrunzi i; cerul cenuºiu, dou þ ã ra e dezn ã ã d jduite pe balt þ ã. În buzunar aveam fãrâmituri de pâine; le sim eam între þ degete. Asta e: zicea s ã mergem s ã dãm de mâncare ra elor. þ

Dar erau acolo niºte femei care ardeau c r i, de aia ã þ venise de fapt. Ca sã-ºi vadã prietenele. I-am întors spatele, îmbufnatã. Dar focul m-a atras înapoi. Erau ºi b ãrba i printre femei, iar c ã þ r ile erau reviste. þ Pesemne c turnaser ã ã ã c rile þâºneau pân ã ã benzin , c ci fl ã ã sus; apoi începur ã sã arunce reviste din cutii, nu prea multe o dat ã. Cum unele persoane scandau lozinci, se strânser ã spectatori. Pe fa a lor se citea fericirea, extazul aproape. Focul þ poate realiza asemenea efecte. Chiar ºi fa a mamei mele, þ sl ºi ºi ca

bu þã palid de obicei, pãrea rumen ã vesel ã o

ã ã felicitare de Cr ãciun; ºi cu mai era o femeie voluminoas ã, mâzg lit ã ã cu funingine pe obraz ºi cu o bonet ã portocalie 7 Date rape / Date rapé joc de cuvinte bazat pe omonimia: date = întâlnire, rendez-vous; date = smochinã.

tricotatã care mi-a r ãmas în minte. Vrei s ã arunci ºi tu una, iubito? întreb þ ã ea. Câ i ani aveam? Bine c ã sc ã ã p m de asemenea prostii, zise jubilând. Nai nimic împotriv ã? o întreb ã pe mama. Dac ã vrea, rãspunse mama, avea un fel de a vorbi despre mine cu ceilal i ca ºi când eu n-aº fi auzit. þ Femeia îmi ã una din reviste. Avea o d du femeie frumuºic ã pe copert ã, goal ã ºi atârnat ã de tavan de un lan þ înf ºurat în jurul mâinilor. Am privit-o cu interes. Am crezut ã cã se d ã þ hu a, cum îl v ãzusem pe Tarzan la televizor dânduse în leag ãn pe un lujer de vi þã . Nu-i da voie sã o vadã, zise mama. Haide, îmi zise, azvârle-o repede. Am aruncat revista în fl c ri. Arse cu paginile ã ã deschizându-se ºi fluturând în vâlv t i, se desprinser ã fulgi ã ã de hârtie în aer deasupra focului, bucãþi din trupuri de femei prefãcându-se în scrum negru în aer, în fa a ochilor mei. þ Dar apoi ce se întâmpl ã, ce se întâmplã

apoi? ªtiu cã am pierdut timp. Probabil cã au fost ace de cusut, pilule sau aºa ceva. Nu cred c am pierdut chiar atâta timp f ã ã ajutor. Ai avut un ã rºoc, mi-au zis. Am trecut printr-un vuiet ºi o înv ãlm ãºeal ã, ca apele m rii în fierbere. Îmi amintesc c ã am þipat, am avut senza ia ã þ cã am þipat, deºi poate c ã n-a fost decât o ºoapt ã. Unde e? Ce-a i f ãcut cu ea? þ Nu era nici noapte, nici zi; doar o pâlpâire. Dupã un timp erau din nou scaune, ºi un pat ºi apoi o fereastrã. E în mâini bune, mi-au zis. Cu persoane competente. Dumneata nu eºti competent , dar îi vrei binele, nu? ã Mi-au ar ãtat o poz ã cu ea în picioare pe o pajiºte; cu o expresie retras ã pe chipul ei oval. ªi þinea de mân ã o femeie pe care nu o cunoºteam. Îi ajungea femeii doar pânã la cot. A i omorât-o, am zis. P ãrea un înger, solemn, compact, þ dar þesut din aer.

Purta o rochie pe care nu o v ãzusem niciodat ã, alb ã ºi lungã pân ã la p ãmânt. Tare aº vrea s ã cred c ã spun o povestire. Aºa trebuie sã cred. Aºa vreau s ã cred. Cei care pot crede c ã astfel de istorisiri sunt doar simple povestiri sunt într-o situa ie mai þ bunã. Dacã istorisesc o povestire, atunci sfârºitul depinde de mine. Povestirea va avea un sfârºit ºi realitatea va urma dup ã aceea. Pot sã reiau de unde m-am întrerupt. Nu istorisesc o povestire. Ba e ºi o povestire pe care o spun în minte, pe mãsurã ce avansez. O spun, nu o scriu, pentru cã nu am cu ce scrie ºi, în orice caz, scrisul e interzis. Dar dacã e o povestire, chiar în mintea mea, trebuie s-o spun cuiva. Nu spui o povestire doar pentru tine. Mai e întotdeauna cineva. Chiar atunci când nu e nimeni. O povestire e ca o scrisoare. Tu, dragã, o sã mã adresez. Numai tu, f r ã adaugi un nume, ã ã nici un nume. Dac tu se leagã de lumea faptelor, ceea ce e mai riscant, mai hazardat: cine ºtie care sunt ºansele tale de supravie uire þ acolo? Voi spune doar, tu, tu, ca într-un cântec vechi de iubire. Tu poate s ã însemne mai mult decât o persoan ã.

Tu poate sã însemne mii. Nu mã aflu în nici un pericol imediat, î i voi spune. þ Voi pretinde cã mþ ã po i auzi. Dar n-are nici un rost, c ci ºtiu c ã nu po i. ã þ

IV. SALÃ DE AªTEPTARE Capitolul opt Se men ine vremea bun ã. E aproape ca în iunie, când þ ne scoatem de la iernat rochiile de varã ºi sandalele ºi ne ducem sã ãm cornuri cu þ . Pe Zid sunt trei mânc înghe at ã cadavre noi. Unul este al unui preot ce mai poartã încã sutana neagr ã. Sigur c ã a fost îmbr ãcat aºa pentru proces, deºi au renun at s þ ã poarte sutan þ ã cu mul a luat secta, . Ceilal

i ani în urm ã, când fiin þã deoarece îi scotea prea mult în eviden þã i doi au placardele purpurii atârnate în jurul gâtului:

þ Tr ãdare a Genului. Cadavrele lor încã mai poart ã uniforma de Paznic. Pesemne c ã au fost prinºi împreun ã, dar unde? Într-o cazarm ã, într-un duº? E greu de spus. Omul de z ãpad ã cu zâmbetul cel roºu a dispãrut. Ar trebui sã ne întoarcem, îi spun lui Ofglen. Întotdeauna eu sunt cea care spune aceste cuvinte. Uneori am impresia c ã dac ã nu le-aº spune, ar sta aici pe vecie. Oare cu durere, sau bucurându-se de spectacol? Încã nu-mi dau seama. F r ã vocea ã ã un cuvânt, se roteºte cu 180°, de parc mea ar declanºa un mecanism, de parcã ar fi pe rotile bine unse, de parcã s-ar afla pe capacul unei cutiu e muzicale. þ

Mã enerveaz ã þ ã ã enerveaz ã gra ia miºc rilor ei. M capul ei plecat cu umilin þã , parc ã pentru a înainta împotriva unui

vânt puternic. Dar nu suflã nici un vânt. Plec ãm de la Zid ºi facem cale întoars ã în cãldura soarelui. E o zi frumoasã de mai8 ã ã , zice Ofglen. Intuiesc, f rsã vãd cã a întors capul spre mine, aºteptând un r ãspuns. Da, zic. Slav ã, adaug dupã o clip ã de gândire. Zi-demai, Mayday, era pe vremuri un semnal de avarie; de mult, în timpul unuia dintre rãzboaiele alea pe care le studiam în liceu. Eu le tot confundam, dar dacã te uitai cu aten ie, le þ puteai distinge dup ã avioane. Dar despre Mayday , Luke mi-a spus cã Mayday, Mayday, transmiteau pilo ii ale c þ ãror avioane fuseserã lovite, sau era ºi pentru vapoare? Poate cã pentru vapoare era SOS. Tare r ãu îmi pare c ã nu pot c ãuta într-o carte. ªi era ºi ceva din Beethoven pentru începutul victoriei într-unul din rãzboaiele alea9 . ªtii de unde venea Mayday , zise Luke. Nu, am r ãspuns. E un cuvânt ciudat pentru situa ia þ respectivã. Ziare ºi cafea duminica dimineaþã, înaintea naºterii ei. Mai erau ziare pe atunci. Obiºnuiam sã le citim în pat. Vine din fran uzeºte. De laþ M aidez10 . Ajuta i-m þ ã. Apare o mic ã procesiune ce se-ndreapt ã spre noi, o înmormântare: trei femei, fiecare cu un vãl negru transparent pus peste bonet ã. O Econonevast ã

ºi înc ã dou ã, tot Econoneveste, în doliu, prietenele ei poate. Rochiile lor în dungi aratã obosite, ca ºi chipurile lor. Într-o zi, când vor veni vremuri mai bune, zice M tuºa Lydia, nimeni nu mai ã va trebui sã fie Econonevast ã. Prima este cea care a suferit pierderea, mama; duce 8 Mayday în englezã. 9 E vorba de motivul Destinului din Simfonia a V-a, preluat de BBC în timpul celui de-al II-lea R ãzboi Mondial ca ilustrare sonor ã a semnului victoriei: V = -în alfabetul Morse. 10 Asocia ia de cuvinte provine din faptul cã Mayday (zi de mai) ºi þ M aidez (ajuta i-m ã) se pronun la fel în englez ã þ þã (meidei).

un mic borcan negru. Dup ã mãrimea borcanului, pot deduce ce vârstã avea când s-a zb tut în pântecele ei ºi s-a prelins ã þ po i spune în moarte. Dou ã sau trei luni, prea pu in ca s ã þ dacã era un Neprunc sau nu. Cei mai mari ºi cei ce mor la naºtere sunt puºi în sicriaºe. În timp ce trec pe lângã noi, ne oprim, din respect; mã întreb dacã Ofglen simte ºi ea, ca mine, durerea unei lovituri de cu it în pântece. Ne ducem mâna la inim ca s ã ã ã m þ ã le ar t acestor femei str ãine cã avem toat ã compasiunea pentru pierderea lor. Prima ne arunc ã o privire furioas ã pe sub v ãl. Una din celelalte se întoarce într-o parte ºi scuipã pe trotuar. Econonevestele nu ne iubesc. Trecem de magazine ºi ajungem la barierã din nou ºi suntem lãsate sã trecem. Ne continu ãm drumul printre casele mari, cu aspect nelocuit ºi pajiºtile f r ã ã buruieni. La col ul þ de lâng ã casa unde îmi am eu postul, Ofglen se opreºte ºi se întoarce spre mine. Sub Ochiul Lui, rosteºte ea salutul corect. Sub Ochiul Lui, r ãspund eu ºi ea clatin ã din cap. Are o mic ã ezitare, de parc ã ar fi avut s ã mai zic ã

ceva, apoi se întoarce ºi porneºte în jos pe strad ã. Mã uit dup ã ea. Îmi pare propria mea reflexie într-o oglind ã de care mã îndepãrtez. În aleea pentru maºini, Nick, care lustruieºte din nou Whirlwindul, a ajuns la cromul de la spate. Deschid zãvorul por ii cu mâna mea înm nuºat ã ºi împing poarta. Apoi se þ ã aude poarta închizându-se cu un c nit în urma mea. þã ã Lalelele de pe margini sunt mai roºii ca niciodat ã, florile în ã þ l ând nu cupe, ci adev ãrate potire în sus; cu ce scop? C ãci sunt goale, de fapt. Când îmb trânesc, se întorc pe dos ºi ã explodeazã încet, asemenea unor petale aruncate în afarã ca niºte cioburi. Nick îºi ridicã ochii ºi începe s ã ã fluiere. Apoi întreab : A fost pl ãcut ã plimbarea? Dau din cap, dar nu rostesc nici o vorb ã. Nu e reglementar sã-mi vorbeasc ã. Sigur cã unii or sã încerce,

zicea M tuºa Lydia. Sl biciunea c ã ãrnii. Carnea e ca iarba, am ã corectat-o eu în gând. Nu se pot st pâni, zicea ea, aºa i-a ã fãcut Dumnezeu. Pe voi nu v-a f ãcut aºa, ci altfel. De voi depinde sã pune i niºte limite. Mai târziu vi se va mul umi.þ þ So ia Comandantului st în gr ãdina din spatele casei, þ ã pe scaunul pe care a poruncit s ã i-l aduc ã. Serena Joy, ce nume stupid. Suna ca numele unei solu ii pe care o puneai în þ vremurile de demult ca sã-þi întind ã pãrul. Serena Joy, scria pe sticla cu conturul unui cap de femeie, pe fundalul unui oval roz festonat cu auriu. Când putea sã-ºi aleagã orice nume, de ce s ã se opreasc ã tocmai la ãsta? Serena Joy nu a fost niciodatã numele ei, nici chiar pe atunci. O chema Pam, pe numele ei adev ãrat. Aºa am citit într-un articol-portret, într-o revist ã, mult dup ã ce o v ãzusem mai întâi cântând, în timp, ce mama dormea duminica diminea a. þ Între timp, ajunsese s ã merite un portret; trebuie s ã fi fost în Time sau Newsweek. Nu mai cânta la vremea aceea, ci þinea discursuri. Era bunã la discursuri. Vorbea despre sanctitatea cãminului, despre cum femeile ar trebui sã stea acas ã. Serena Joy nu st tea acas , ci þinea discursuri, dar prezenta ã ã aceast ã caren þã ca pe un sacrificiu pe care-l f ãcea pentru binele comun. Cam pe vremea aia cineva a încercat sã o împuºte, dar a þintit prost ºi a ucis-o pe secretara ei, care era al turi. ã Altcineva i-a pus o bomb ã

în maºin ã, dar a explodat prea devreme. Totuºi, unii spuneau cã-ºi pusese singurã bomba ca sã atrag ã comp timire. Într-atât se ã înfierbântaser ã lucrurile. Uneori o priveam cu Luke la buletinul de ºtiri de noapte. În halate de baie, cu câte un p h ã ã rel de b ãutur ã. Ne uitam la pãrul ei dat cu fixativ ºi la izbucnirile ei isterice ºi la lacrimile pe care înc ã putea s ã le produc ã la comand ã ºi la rimelul care-i înnegrea obrajii. Acum se machia mai gros. Socoteam c ã e amuzant ã. Eu numai pretindeam. De fapt, m ã cam speria. Se vedea cã e sincer ã. Acum nu mai þine discursuri. Nu mai vorbeºte. St ã

acasã, dar nu prea pare sã-i priasc ã. Cât de furioas ã trebuie sã fie, acum c ã i s-a dat crezare. Priveºte lalelele. Cu bastonul lâng ã ea, pe iarb ã. În trecere, aruncând scurte priviri în l turi, observ c ã ã profilul ei e îndreptat spre mine. Nu ar fi potrivit sã mã uit lung. Nu mai are profilul acela perfect decupat ca într-un colaj, fa a pare þ sã i se pr ãbuºeasc ã în interior, amintindu-mi de acele oraºe construite pe râuri subterane, unde case ºi strãzi întregi dispar peste noapte în mlaºtini neaºteptate, sau de oraºe miniere care se prãbuºesc în minele de dedesubt. Aºa ceva trebuie sã i se fi întâmplat atunci când ºi-a dat seama de adev ãrata form ã a celor ce aveau s ã se întâmple. Nu întoarce capul. Nu arat ã cã e conºtient ã de prezen a mea în nici un fel, cu toate c þ ã ºtie c ã sunt acolo. Sunt sigur ã cã ºtie. Simt certitudinea ei ca pe un miros de lapte acru. ã feri i de so i, zicea M tuºa Lydia, ci de Nu trebuie sã v þþ ã So ii. Întotdeauna trebuie s încerca i sþ ã vã imagina i ce simt þ ã þ ele probabil. Sigur c ã n-or s ã poat ã

sã vã sufere. Încerca i s ã þ vã pune i la locul lor. M tuºa Lydia îºi închipuia c ã ã þ are mare talent s se pun ã þ ã vã fie mil ã de ã în locul altuia. Încerca i s ele. Ierta i-le c þ ã nu ºtiu ce fac. ªi avea din nou zâmbetul tremur ãtor al unui cerºetor, ochii ei sl bi i ã þ clipeau des ºi privea în sus prin ochelarii rotunzi cu þ c rame de o el ãtre fundul clasei, de parcã plafonul de ipsos vopsit în verde s-ar fi deschis ºi Dumnezeu ar fi coborât într-un nor de pudrã marca Perl ã roz printre sârme ºi þ de instala ia stropit gr ãdina. Trebuie s ã în elege i c þ þ ã sunt niºte femei înfrânte. Nu au reuºit... Se oprea ºi urma o pauz ã în timpul c ãreia auzeam un oftat, un oftat colectiv al celor din jurul meu. Nu era bine sã foºneºti sau sã te foieºti în timpul acestor pauze. Chiar dacã avea un aer abstract, M tuºii Lydia nu-i sc ãpa nici o miºcare. ã Aºa cã nu se auzea decât oftatul. Viitorul e în mâinile voastre, începea ea din nou. Întindea mâinile spre noi, gestul str ãvechi ce era o ofrand ã ºi

o invita ie totodat ã de a primi o îmbr ãþiºare, de a o accepta. þ În mâinile voastre, zicea ea, privindu-ºi mâinile proprii de parcã ele i-ar fi dat ideea. Dar mâinile ei erau goale, nu þinea nimic în ele. Se presupunea cã mâinile noastre erau pline, þineau viitorul, care putea fi þinut, dar nu ºi v ãzut. Merg roatã la uºa din dos, o deschid, intru ºi pun coºul pe masa de buc t rie. Masa a fost frecat bine ºi cur ãþ ã de ãã ã at f in ã ã; pâinea coapt ã azi se r ceºte pe gr ãtarul ei. Buc t ria ã ãã miroase a drojdie, un miros plin de nostalgie. Îmi aduce aminte de alte buc ã ã t rii, ã ã care erau ale buc t rii mele. Mirosea a mama, deºi mama mea nu fãcea pâine. Miroase a mine cea de pe vremuri, când eram mamã. E un miros periculos ºi ºtiu cã nu trebuie sã-l las sã mã rãscoleasc ã. Rita e acolo, aºezat ã la mas ã, cur ãþând morcovi ºi t indu-i felii. ã Sunt morcovi vechi, groºi ºi plini de must ãþi, care au stat mult ã vreme în pivni þã . Morcovii noi, fragezi ºi palizi, nu vor ieºi pân ã peste câteva s ãpt ãmâni. Foloseºte un cu it ascu it, str þ ãlucitor ºi ademenitor. Mi-ar pl cea s ã þ ã am un astfel de cu it. þ

Rita se opreºte din cur ãþat morcovii, se ridic ã în picioare, ia pachetele din coº aproape cu ner ãbdare. Abia aºteapt ã sã vad ã ce-am adus, deºi întotdeauna se încrunt ã, în timp ce deschide pachetele; nimic din ceea ce aduc nu îi e chiar pe plac. Se gândeºte cã ea ar fi târguit mai bine, ar fi luat exact ce doreºte; m ã invidiaz ã pentru plimbare. În casa asta fiecare îi invidiazã pe ceilal i pentru câte ceva. þ Au portocale, zic. La Lapte ºi miere. Mai sunt încã. Îi sugerez aceast idee ca pe o ofert ã. Vreau s þ ã ã-i intru în gra ii. Am v ãzut portocalele ieri, dar nu i-am spus Ritei, c ã era prea moroc ãnoas ã. Aº putea lua câteva mâine, dac ã vrei s ã-mi dai cartonaºele. Îi întind puiul. Voia antricot azi, dar nu aveau deloc. Rita morm ãie ceva, fã ã r sã arate nici pl ãcere, nici acceptare. O sã vadã ea, interpretez eu morm ãitul, când o s ã vrea. Desface sfoara ºi hârtia ceratã de pe pui. Îl apasã cu un

deget în interior, îi scoate m ãruntaiele. Puiul zace acolo f ã ã r cap ºi gheare, are pielea g inii, de parc ã ã i-ar fi frig. E zi de baie, zice Rita, f r ã mã priveasc ã. ã ã sCora vine în bucã ãt rie din camera din spate, unde se þin m ãturile ºi p ãmãtufurile. Un pui , zice ea, aproape încântatã. E sfrijit, zice Rita. Dar o s ã mearg ã. Nu prea era altceva, zic. Rita se face cã nu aude. Mie mi se pare destul de mare, zice Cora. Oare îmi ia partea? M ã uit la ea s ã vãd dac ã ar trebui s ã-i zâmbesc; dar nu, nu se gândeºte decât la mâncare. E mai tân r ã ã decât Rita, soarele care intrã pieziº prin fereastra dinspre apus îi lumineaz ã pãrul cu cãrare ºi strâns la spate. Are un mic semn, ca o gropi þã pe lobul fiec ãrei urechi; acolo unde s-au astupat gãurile pentru cercei. Mare, zice Rita, dar osos. Ar trebui sã spui exact, îmi spune privindu-m ã direct pentru prima oar ã. Doar nu eºti fitecine. Se referã la rangul Comandantului. Dar de fapt, în ceea ce m ã priveºte, mã socoteºte vulgar ã. Are peste ºaizeci de ani ºi are pãreri clare. Se duce la chiuvet , se ã ni el sub jetul ã cl teºte þ robinetului ºi se ºterge pe ºervetul de vase. ªerve elul de þ vase alb cu dungi albastre. ªerve elele de vase sunt la fel þ cum au fost întotdeauna. Uneori aceste sclipiri de

normalitate m ã atac ã prin surprindere, de parc ã au stat la pând . Obiºnuitul, uzualul, î i declanºeaz ã amintiri, ca un ºut ã þ neaºteptat. V d ºervetul de vase scos din context ºi îmi ã þin respira ia. Pentru unii, într-un fel, lucrurile nu s-au schimbat þ chiar aºa de mult. Cine preg teºte baia? i se adreseazã ã Rita Corei ºi nu mie. Eu trebuie s ã fr ãgezesc pas ãrea asta. Eu, da mai târziu, zice Cora. Dupã ce ºterg praful. Numai s-o preg teascã ã cineva, zice Rita. Vorbesc despre mine de parc ã nu le-aº auzi. Pentru ele, nu sunt decât o treab ã de fãcut, printre multe alte treburi.

E evident cã au terminat conversa ia cu mine. Îmi iau þ coºul, ies pe uºa din bucã ãt rie ºi merg prin hol spre pendula cea mare. Uºa de la salon e închis ã. Lumina soarelui p trunde prin fereastra în evantai, c ãzând în pete de culoare ã pe podea: roºu ºi albastru, purpuriu. P ºesc prin ea ºi-mi ã întind mâinile: se umplu cu flori de lumin ã. M ã urc pe scar ã, iar fa a mea, alb ã ºi dep rtat ã ºi distorsionat ã, apare þ ã încadrat ã în oglinda din hol umflat þ ã ca ochii când î i ies din cap. Urmez carpeta roz ã ã în holul de sus ºi sp l cit mã înapoiez în camerã. Cineva st ã în picioare în hol, lâng ã uºa camerei unde locuiesc eu. Holul este întunecat; vãd cã e un bãrbat cu spatele la mine; priveºte în camerã, profilându-se întunecat în lumin ã. Acum v ãd c ã e Comandantul; nu ar trebui s ã fie acolo. Mã aude venind, se întreab ã, ezit ã ºi porneºte spre mine. E contrar regulilor; ce sã fac acum? Stau în loc, se opreºte ºi el; nu-i v d fa a, el se uit ã la ã þ mine; ce vrea? Apoi o porneºte înainte din nou, p ºeºte în

ã l turi pentru a evita s ã m ã ã din cap; a disp ãrut. ã ã ating , înclin Mi s-a arãtat ceva, dar ce anume? Ca atunci când vezi pentru o clip ã steagul unei þã ri necunoscute peste coama unui deal, el poate fi semn de atac, poate fi un semn de tratative, poate desemna marginea unui teritoriu. Semnalele pe care le folosesc animalele; pleoapele albastre lãsate în jos, urechile l ãsate pe spate, penele de la gât zbârlite. O lucire de din i dezgoli i; þ ce dracu crede cã poa sã þ fac ã? Nimeni altcineva nu l-a v ãzut. Sper. Mã invada? Fusese în camera mea? Nu-mi vine sã cred c ã am spus camera mea. Capitolul nouã Camera MEA, deci. Trebuie s ã existe un spa iu pân ã þ la urm ã pe care sã-l revendic ca al meu personal, chiar în

vremurile astea. Aºtept în camera mea, care acum este camerã de aºteptare. Când mã culc, devine dormitor. Perdelele unduiesc înc ã în adierea vântului, soarele str ãluceºte înc ã afar ã, deºi nu mai intr ã pe fereastr ã. A înaintat spre apus. Încerc sã nu istorisesc povestiri; sau în orice caz, nu pe cea de faþã. Cineva a locuit în camera asta înaintea mea. Cineva ca mine, sau cel pu in aºa prefer sþ ã cred. Am descoperit acest lucru trei zile dupã ce am fost mutatã aici. Ca sã-mi treac ã timpul, ºi aveam explorez camera. de hotel unde nu te aºtep când deschizi ºi

destul, am hot ãrât s ã Nu în grab ã, cum faci cu o camer ã i la nici o surpriz ã închizi

þ sertarele de la birou ºi de la dulapuri, desfaci din hârtia lui sãpunul minuscul, sau aranjezi pernele. Oare n-o s ã mã mai aflu într-o camer ã de hotel niciodat ? Cum am ã irosit camerele acelea ºi libertatea pe care o ai când nu te vede nimeni. Închiriam camera, închiriam permisiunea de a fi împreunã. Dupã-amiaza, când Luke fugea înc ã de nevast ã-sa, când eu îi p ream înc ã de domeniul imagina iei. Era înainte ã þ s ne fi c ã ã torit ºi deci ca eu s ã fi devenit o prezen þã solid ã

ã s în via a lui. Eu ajungeam întotdeauna prima, re ineam þ þ camera. Nu s-a întâmplat chiar de aºa de multe ori, dar acum mi se pare un deceniu, o erã, îmi amintesc în ce eram îmbr ãcat ã, fiecare bluz ã, fiecare eºarf ã. Mã plimbam prin camerã, d deam drumul la televizor ºi apoi îl închideam, mã ã d deam dup ã ã urechi cu Opium, parfumul meu preferat; era ambalat într-o sticlã chinezeasc ã, cu roºu ºi auriu. Eram agitat ã. Cum s ã ºtiu dac ã mã iubea cu adev ãrat? Poate cã era doar o combina ie. De ce spuneamdoar? Deºi þ pe vremea aceea bãrba ii ºi femeile se încercau reciproc, tot þ aºa de firesc cum probezi un costum ºi respingi ce nu þi se

potriveºte. Urma cioc ãnitul la uº ; eu deschideam ã respirând uºurat ã, plin ã de dorin þã . Mi se p ãrea un b ãrbat de o clip ã, dar condensând nesfârºitul. St team apoi întinºi în paturile ã acelea de o dupã-amiazã ºi discutam printre mângâieri. Astai posibil, asta-i imposibil. Ce se putea face. Credeam cã avem probleme grozave. Cum s ã ºtim cþ ã eram ferici i? Dar acum mi-e dor chiar de camerele acelea cu tablouri îngrozitoare atârnate pe pere i, peisaje cu frunziº de þ toamn ã sau z pad ã topindu-se în p duri de esen þã ã ã tare sau femei în costume de epoc ã cu turnur þ ã ºi umbrele, cu fe e de p puºi de por elan, sau clovni cu ochi triºti ori castroane cu ã þ fructe rigide ºi cu aspect de ipsos. Prosoapele proaspete gata sã fie murd ãrite, coºurile de hârtie cãscând guri ce pãreau s ã te cheme, s ã te invite s ã le foloseºti printre toate vechiturile alea aºezate neglijent. F r ã r ã ã grij . ªi eu eram f ã ã nici o grij ã în camerele alea. Puteam da telefon ºi ap ãrea mâncare pe tav ã, mâncarea pe care o alesesem eu. În sertarele m su elor de toalet ã erau Biblii, puse acolo de vreo

ã þ societate de caritate, deºi probabil cã nimeni nu le prea citea. Erau ºi ilustrate înf ãþiºând hotelul ºi puteai s ã le scrii ºi sã le trimi i oricui voiai. þ Acum pare un lucru imposibil, un lucru pe care l-ai inventat. Aºadar, am explorat camera fã ã r grab ã, ca sã n-o irosesc ca pe o camer ã de hotel. Nu am vrut s ã fac totul dintr-o dat ã, cãci doream sã fie o îndeletnicire de lung ã durat ã. Am împ r it în minte camera pe sectoare ºi mi-am ã þ acordat doar un sector pe zi. Acest sector aveam sã-l examinez cu cea mai mare minu iozitate; þ denivelarea ipsosului de sub tapet, zgârieturile de pe vopseaua de pe pervaz ºi de pe ºipcile de pe perete, de fapt de sub stratul ultim de vopsea, petele de pe saltea, cãci am mers atât de departe încât am ridicat p turile ºi cearºafurile de pe pat, le ã am dat la o parte pu in câte pu in, ca s ã le pot pune repede þ þ la loc dacã ar fi venit cineva. Petele de pe saltea. Ca niºte petale de flori uscate. Nu

recente. Dragoste de demult; nu exist ã alt ã dragoste în camera asta acum. Când am v ãzut petele, acea m ãrturie a dragostei, sau poate doar a þ dorin ei, a contactului dintre o pereche, doi oameni acum b trâni sau mor i, am acoperit din nou patul ºi ã þ m-am întins pe el. M-am uitat la ochiul orb de ipsos din tavan. Aº fi vrut sã-l simt pe Luke întins lâng ã mine. Suf ãr de asemenea atacuri ale trecutului care vin ca un leºin, un val de sl biciune ce-mi inund ã ã creierul. Uneori aproape c ã nu pot suporta. Ce e de f ãcut, ce e de f ãcut, m ã fr ãmânt. Nu e nimic de fãcut. Ei nu servesc decât pe cine aºteapt ã în picioare. Sau se lungeºte ºi aºteaptã. ªtiu de ce geamul de la fereastrã e armat ºi de ce au dat jos candelabrul. Voiam sã-l simt pe Luke întins lângã mine, dar nu era loc. Dulapul l-am pãstrat cu zgârcenie pentru a treia zi. Am examinat întâi uºa cu grij ã, pe din ãuntru ºi pe dinafar ã, apoi pere ii cu cârligele de alam þ ã cum le-or fi sc ãpat cârligele? De ce nu le-au scos? S ã fie prea aproape de duºumea? Totuºi nu-i þ trebuie decât un ciorap. ªi vergeaua cu umeraºele de plastic pe care sunt rochiile mele, ºalul, capa roºie de lân ã pentru vreme friguroas ã. Am îngenuncheat ca sã examinez podeaua ºi iat ã cã am dat de inscrip ia cu litere þ mititele, proasp t zgâriat cu un ac de g ã ãlie probabil, sau ã ã m doar cu o unghie, în col ul cel mai umbrit ºi mai întunecat: þ

Nolite te bastardes carborundorum. Nu ºtiam ce înseamn ã sau m ãcar în ce limb ã e scris ã. M-am gândit cã poate fi în latin ã, dar nu ºtiam latineºte deloc. Totuºi era un mesaj ºi era în scris, deci absolut interzis, ºi înc ã nu fusese descoperit. Era destinat oric ãrei persoane care avea sã urmeze în camer ã. Îmi face pl ãcere s ã meditez asupra acestui mesaj. Îmi face pl ãcere s ã mã gândesc c ã stau de vorb ã, comunic cu aceast ã femeie necunoscut ã. C ãci e necunoscut ã, sau, dac ã e cunoscut ã, numele ei nu mi-a fost spus. Îmi face pl ãcere s ã ã þ ºtiu c mesajul ei tabu a reuºit s ã ajung ã la cel pu in o alt ã

persoan ã, s ã ajung ã pe peretele dulapului meu pe care l-am deschis ºi sã fie citit de mine. Uneori îmi repet cuvintele în gând. Îmi fac o micã bucurie când mi-o imaginez pe femeia care le-a scris, mã gândesc la ea ca având vârsta mea sau poate mai pu in. O transform în Moira, Moira cum la þ era colegiu: capricioas ã, voioas ã, atletic ã, cu o biciclet ã la un moment dat ºi un rucsac pentru urcat pe munte. Cu pistrui, parc ã, ireveren ioas þ ã, inventiv ã. Mã întreb cine era ºi ce s-a întâmplat cu ea. Am încercat s-o descos pe Rita în ziua când am gãsit mesajul. Cine a fost femeia care a stat în camera aia înaintea mea? am întrebat. Înaintea mea? Dacã aº fi pus întrebarea altfel, dacã aº fi zis: A stat o femeie în camera aia înaintea mea? poate cã nu aº fi reuºit nimic. Care dintre ele? zise ea, cu o voce plin ã de ciud ã ºi suspiciune, dar de fapt vocea cu care-mi vorbeºte întotdeauna. Deci, au fost mai multe, nu una. Unele nu au stat tot termenul de doi ani al unui post. Unele au fost expediate, dintr-un motiv sau altul. Sau poate n-au fost expediate, ci au plecat? Cea vioaie. Am zis pe ghicite. Cea cu pistrui. O cunoºteai? întreb ã Rita, mai b ãnuitoare ca oricând. O cunoºteam pe vremuri, am min it eu. Am auzit c þ ã a fost aici. Rita a acceptat versiunea mea. ªtie cã trebuie sã existe un radio-ºan , o circula ie clandestin þ þ ã de ºtiri.

Nu a corespuns, zise. În ce fel? am întrebat pe un ton pe care am încercat sã-l fac sã sune cât mai neutru. Dar Rita îºi strânse buzele, pecetluindu-le. Aici sunt în situa ia unui copil, anumite lucruri nu trebuie sþ ã mi se spun ã. Ce nu ºtii nu poate sã-þi facã nici un r ãu, repeta ea adesea.

Capitolul zece Uneori îmi cânt în gând ceva lugubru, trist, prezbiterian: Negr it ã ã milostenie, o, dulce sunet Ce a putut salva un nenorocit ca mine, Care pierdut a fost ºi s-a gãsit, Un sclav a fost ºi-acum e liber. Nu ºtiu dac ã astea sunt cuvintele. Nu-mi amintesc. Asemenea cântece nu se mai cântã în public, mai ales cele care folosesc cuvinte ca liber. Sunt considerate prea periculoase. Ele þin de secte scoase în afara legii. Mã simt atât de singur, puico, Mã simt atât de singur, puico Atât mã simt de singur, cã-mi vine sã mor. ªi ãsta e scos în afara legii. Îl ºtiu de pe o casetã veche de-a mamei; avea un casetofon hârºcâit care nu-i inspira þ nici o încredere, dar care totuºi cânta astfel de melodii. Punea caseta când avea prieteni în vizit ã la un p h rel. ã ã Nu cânt asemenea cântece prea des. Mi se pune un nod în gât. Nu se aude prea mult ã muzic ã în casa asta, numai ce se dã la televizor. Uneori Rita fredoneaz ã în timp ce fr ãmânt pâine sau cur ãþã legume; f r cuvinte, f r ã ãã ãã melodie, ceva indescifrabil. Iar uneori, din salonul din faþã se aude vocea sub ire a Serenei, pe un disc f ãcut de mult ºi pus

þ acum încet, ca s ã nu fie prins ã când st ã acolo croºetând ºi amintindu-ºi de propria glorie de odinioar ã, acum amputat ã. Aleluia. E cald pentru acest moment al anului. Casele de acest tip se înc ãlzesc de la soare, nu au o izolare bun ã. În jurul meu aerul stagneazã în ciuda curentului uºor ca o boare, ce

intr ã prin perdele. Mi-ar pl ãcea s ã pot deschide fereastra cât se poate de larg. Curând ni se va îng dui s purt ãm rochiile ã ã de varã. Rochiile de var ã sunt despachetate ºi atârnate în dulapul din perete, douã din bumbac 100% care e mai bun decât sinteticele mai ieftine, deºi totuºi transpiri ºi în ele în iulie ºi august, când e z ãpuºeal ã. Cel pu in nu-i mai faci griji þ þ cã te arde soarele, zicea M tuºa Lydia. În ce spectacol se ã d deau femeile! Se ungeau de parc ã erau carne ã într-o frig ãruie ºi-ºi ar ãtau spin ãrile ºi umerii goi în public, pe strad ã, ºi picioarele fã ã r ciorapi, nu-i de mirare cã se întâmplau lucrurile alea. Lucruri era cuvântul pe care-l folosea când se referea la ceva prea dezgust tor, murdar ã sau oribil ca sã-i poat ã spune pe nume. Pentru ea o via þã încununat ã de succes era cea care evita acele lucruri, le excludea. Asemenea lucruri nu li se întâmpl ã femeilor respectabile. ªi soarele nu-i deloc bun pentru ten, te zbârceºte ca pe o smochin ã uscat ã. Uitase c ã nici nu trebuia sã ne mai pese de ten. ªi se întindeau pe p turi în parc, zicea M tuºa Lydia, ã ã uneori b rba i ºi femei împreun ã; ºi atunci începea sã plâng ã ã þ sub ochii noºtri. Mã

str ãduiesc s ã vã formez, zicea ea, încerc s ã vã ofer cea mai bun ã ºans ã pe care o pute i avea. Clipea în lumina þ prea puternicã ºi-i tremurau buzele ce-i acopereau din ii din þ fa þã , lungi ºi galbeni ºi uºor ieºi i în afar , care-mi aminteau þ ã de ºoarecii mor i pe care-i g ãseam pe prag când locuiam þ într-o cas ã þ cu pisica, cea care ne to i trei, patru aducea aceste ofrande. M tuºa Lydia îºi ducea mâna la gura ei de ºoarece ã mort. Dup ã un minut, îºi lua mâna de la gur ã. Îmi venea ºi mie s ã plâng c ãci îmi aduceam aminte. Dac ã nu i-ar mânca întâi pe jumãtate, îi ziceam lui Luke. Sã nu crede i þ cã pentru mine e uºor, zicea M tuºa ã Lydia.

Moira, intrând ca o adiere în camera mea ºi trântinduºi jacheta de blugi pe podea. Ai vreo þigar ã? m ã întreab ã. În geantã, zic. Dar n-am chibrituri. Moira îmi scotoceºte în geant ã. Ar trebui s ã mai arunci din prostiile astea, zicea. Dau o petrecere de univcurve. O ce? Nu are rost sã încerci sã lucrezi. Moira nu te las ã, e ca o pisicu þã care þi se aºaz ã pe carte când încerci sã citeºti. ªtii tu. Numai în lenjerie de corp deocheat . Chilo ei de ã þ dantel ã, jartiere negre. Sutiene care þ â ele. Îmi î i ridic ã þ þ gãseºte bricheta ºi-ºi aprinde þigara pe care a scos-o din geanta mea. Vrei ºi tu? ªi-mi întinde pachetul cu mare generozitate, având în vedere cã e al meu. Foarte mul umesc, zic eu acru. Eºti nebun ã. De unde þ þi-a venit aºa o idee? Mergând la colegiu, zice Moira. Am rela ii. O prietenã þ de-a mamei. Când încep s ã le apar ã pete din cauza vârstei, prind sã se gândeasc ã cum sã nu ias ã din competi ie. þ Prosperã în suburbii, cu magazinele porno ºi tot ce-i po iþ þ imagina. Râd. Întotdeauna m ã face sã râd.

Dar aici? zic. Cine o s ã vin ã? Cine are nevoie de aºa ceva? Niciodat nu eºti prea tân ãr ca s ã înve i, zice. Haide, ã þ cã o s ã fie grozav. O sã facem pe noi de râs. Oare aºa tr ãiam pe atunci? Dar aºa tr ãiam în mod obiºnuit. Aºa se întâmpl ã cu toat ã lumea, în cea mai mare parte a timpului. Orice se întâmplã este obiºnuit. Chiar ce sentâmplã acum e obiºnuit. Tr ãim ca de obicei, ignorând. Sã ignori nu e acelaºi lucru cu ignoran a, trebuie sã te str ãduieºti ca s ã þ ignori. Nimic nu se schimb ã într-o clip ã, într-o van ã de baie care e înfierbântat ã treptat, ai muri prin fierbere, f ã ã s r ã-þi dai seama. Sigur c ã erau relat ãri în ziare despre cadavre gãsite în ºan uri sau în p duri, mutilate sau omorâte cu bâte, þ ã necinstite, cum se spunea pe atunci, dar erau despre alte

femei ºi b ãrba ii care f ceau astfel de fapte erau al i b þ ãrba i. þã þ Nu era nici unul din bãrba ii pe care-i cunoºteam. Pentru noi, þ povestirile din ziare erau ca niºte vise, niºte vise urâte visate de al ii. Înfior ãtor, ziceam, ºi erau înfior ãtoare f r sã fie de þ ãã crezut. Erau prea melodramatice, aveau o dimensiune care nu era o dimensiune a vie ii noastre. þ Noi eram cei care nu ap ãream în ziare. Tr ãiam în spa iile albe de la marginea tip ãriturilor. Aveam, astfel, mai þ multã libertate. Trãiam în spa iile libere dintre povestiri. þ De jos, din aleea pentru maºini, vine zgomotul unei maºini care demareaz ã. În p r ile astea e foarte liniºte, nu ã þ prea e circula ie, aºa c þ ã auzi astfel de zgomote foarte clar: motoare de maºini, aparate de tuns iarba, foarfece tunzând garduri vii, uºi trântite. Ai putea auzi un strig t sau o ã împuºc ãtur ã foarte clar, dac ã ar exista vreodat ã asemenea zgomote aici. Uneori se aud sirene în depãrtare. Mã duc la fereastr ã ºi stau pe bancheta de acolo, care e prea îngust ã ºi neconfortabil ã. Pe ea e o pernu þã tare, pe care e brodatã în petit point cuvântul CREDINÞÃ cu litere p trate ºi înconjurat de o coroni de crini. CREDIN A are o Þ ã

þã culoare albastr ã sp l cit ã, iar frunzele crinilor sunt de ã ã un verde ºters. E o pern ã care era folosit ã altundeva pe vremuri; e uzatã, dar nu chiar de aruncat. Într-un fel, a fost trecutã cu vederea. Pot petrece minute întregi, zeci de minute plimbândumi ochii peste litere: CREDIN A e singurul lucru pe care mi Þ l-au dat sã-l citesc. Dac ã aº fi prins ã citindu-l, oare ar conta? Doar n-am pus eu perna aici. Motorul începe sã se-nvârteasc ã, iar eu mã aplec înainte, tr ãgându-mi perdeaua alb ã peste fa þã , ca un v ãl; e semitransparent ã, deci pot vedea prin ea. Dac ã îmi ap ãs fruntea de geam ºi m ã uit în jos, pot vedea jum ãtatea din spate a Whirlwindului. Nu e nimeni acolo, dar în timp ce privesc, îl vãd pe Nick ocolind ºi mergând la uºa din spate a

maºinii, deschizând-o ºi stând þ ãn ã Acum are eap al turi. ºapca aºezat ã drept, iar mânecile sunt l ãsate în jos ºi închise cu nasturi. Nu-i pot vedea fa a, pentru cã-l privesc de sus. þ Acum iese Comandantul. Îl zãresc pentru o clip ã, pãrând mai scurt datorit ã unghiului de vedere; merge spre maºin ã. Nu poart p l rie, deci nu se duce la o ceremonie ã ãã oficial ã. Are p ãrul c ãrunt. Ai putea zice argintiu dac ã ai vrea sã fii dr ãgu þã . Dar eu nu m ã simt dispus ã sã fiu dr ãgu þã . Cel dinaintea lui era chel, deci presupun cã el e oricum mai bine. Dac ã aº putea scuipa pe fereastr ã sau s ã arunc ceva, perna de pildã, aº putea sã-l nimeresc. Moira ºi cu mine, þinând pungi de hârtie umplute cu ap ã. Bombe cu ap ã, aºa le spunea. Aplecate peste fereastra de la dormitorul meu ºi dându-le drumul în capul b ie ilor de ã þ dedesubt. Era ideea Moirei. Ce încercaser ã sã fac ã? S ã se ca þã re pe o scar ã în camera noastr ã. Voiau sã captureze lenjeria noastrã intim ã. Dormitorul acela fusese cândva mixt, mai erau încã pisoare într-unul din sp l toarele de pe etajul nostru. Dar ã ã când am ajuns eu acolo, deja puseser ã

b rba ii ºi femeile ã þ separat, cum erau acum. Comandantul se apleac ã, intrã ºi dispare în maºin ã, iar Nick închide portiera. O clipã mai târziu, maºina se miºcã dea-nd ãratelea pe alee, ca s ã ajung ã în strad ã ºi apoi dispare dupã un gard viu. Ar trebui sã-l ur ãsc pe bãrbatul acesta. ªtiu cã ar trebui sã-l ur ãsc, dar totuºi nu asta e ceea ce simt. E un sentiment mult mai complicat. Nu ºtiu cum sã-i spun. Nu e dragoste. Capitolul unsprezece Ieri diminea þã am fost la doctor. Am fost dus ã de un Paznic, unul din cei cu banderolã roºie pe bra , care se ocupã þ

de aºa ceva. Am mers într-o maºin ã roºie, el în fa þã , eu în spate. Nici o sor ã geam n n-a fost cu mine; în aceste ocazii ã ã sunt solitarã. Sunt dus ã la doctor o dat ã pe lun ã, pentru analize: urinã, hormoni, sânge, frotiu pentru cancer; aceleaºi ca pe vremuri, doar cã acum sunt obligatorii. Cabinetul doctorului este ã cl dire de într-o modern ã birouri. Mergem cu liftul în tãcere, Paznicul cu fa a la mine. þ În peretele negru ca oglinda al liftului îi vãd partea din spate a capului. Ajunºi la cabinet, eu intru; el aºteapt ã afar ã pe hol cu ceilal i Paznici, pe unul din scaunele puse acolo în acest þ scop. În sala de aºteptare sunt alte femei în roºu, trei la num ãr: doctorul ãsta e specialist. Ne privim una pe alta pe furiº, m ãsurându-ne din ochi pântecele: e vreuna norocoas ã? Asistentul medical înregistreaz ã pe Compudoc numele ºi numerele de pe permisele noastre de trecere, ca sã vadã dac ã suntem persoanele care trebuie. Are 1,83 m, cam patruzeci de ani, o cicatrice de-a-curmeziºul obrazului; stã b tând pe claviatura prea mic ã ã pentru mâinile lui, purtând înc ã pistolul în tocul prins cu cureaua de pe um ãr. Când sunt chemat ã, intru pe uº ã în camera interioar ã. Este alb ºi impersonal ã, ca ºi cea exterioar ã, cu excep ia ã þ unui paravan, un cadru cu o pânzã roºie, pe care e pictat un

ochi auriu sub care se afl ã o sabie vertical ã cu un ºarpe încol ãcit pe ea, ca un fel de mâner. ªerpii ºi sabia sunt frânturi de simbolism rãmas din vremurile dinainte. Dup ã ce am umplut sticlu a ce mi-a fost lãsat ã þ la îndemân ã în micul oficiu, m ã dezbrac în spatele paravanului ºi îmi las hainele împ turite pe scaun. Când sunt goal ã ã, m ã întind pe masa de consulta ie, pe cearºaful de hârtie rece ºi þ foºnitor, cu þ ã. întrebuin are unic Îmi trag cel de-al doilea cearºaf, cel de pânzã, peste trup. La nivelul gâtului mai e un cearºaf, suspendat pe tavan. Mã intersecteaz ã astfel ca doctorul s ã nu-mi vad ã niciodat ã fa a. El are de-a face numai þ cu un tors.

Când am aranjat totul, întind mâna ºi bâjbâi dupã micul mâner aflat pe partea dreaptã a mesei ºi îl trag înapoi. Undeva, sun ã o sonerie pe care eu n-o aud. Dup ã un minut, se deschide uºa; în camer ã intr þ ã niºte paºi, aud o respira ie. Nu trebuie sã-mi vorbeascã decât atunci când este absolut necesar. Dar doctorul ãsta e vorb ãre . þ Cum mergem? zice, un tic verbal din alte vremuri. Cearºaful se ridic ã ºi fac pielea g inii. ã Simt cum un deget rece, în cauciuc ºi dat cu vaselinã, îmi p trunde în interior, ã pip ind explorator. Degetul se retrage, intr ã în sens invers, ã se retrage din nou. N-ai nimic, zice doctorul parc ã pentru sine. Sim i þ vreo durere, scumpo? Îmi spune scumpo. Nu, rãspund. Apoi îmi sunt pip i i ã þ sânii, în cãutarea de pârg sau putregai. Respira ia se apropie, simt miros de fum învechit, þ lo iune þ dup ã bãrbierit, praf de tutun pe pãr. Apoi vocea, catifelat ; îi v ãd forma capului împingând cearºaful vertical. ã Te-aº putea ajuta, zice în ºoaptã. Ce? zic eu. ªºt, zice. Te-aº putea ajuta. Le-am mai ajutat ºi pe altele. S mãþã ãã ca ã aju i? r spund cu o voce la fel de sc zut a lui. Cum? Oare ºtie ceva, l-a v ãzut pe Luke, a g ãsit ceva, îl poate readuce?

Tu cum crezi? zice el, aproape f ã ã sã r respire. O mân ã o ia în sus pe piciorul meu. ªi-a scos m ãnuºa. Uºa e încuiat ã. N-o sã intre nimeni. N-or s ã ºtie niciodat ã cã nu e al lui. Ridic ã cearºaful. Partea de jos a fe ei îi e acoperit ã þ de masca de tifon, conform regulamentului. Doi ochi cãprui, un nas, un cap cu pãr ºaten. Îi simt mâna între picioare. Majoritatea tipilor ã ãstora b trâni nu mai pot, zice. Sau sunt sterili. Aproape c ã mi se taie respira ia, þ a rostit un cuvânt interzis. Steril. Nu mai exist bãrba i sterili, oficial cel pu in. þ ã þ

Existã doar femei care prind rod ºi femei sterpe, aºa e legea. O mul ime de femei fac aºa, continu þ ã el. Vrei un copil, nu? Da, zic. E adev ãrat ºi nu întreb de ce, pentru cã ºtiu. Dã-mi copii, iar de nu, voi muri. Sunt cuvinte care nu au un singur în eles. þ E momentul potrivit, zice. Azi sau mâine. Muºchii sunt relaxa i. De ce s ã iroseºti momentul? Nu ar dura decât þ un minut, scumpo. Aºa probabil cã-i spunea nevesti-sii cândva; sau poate cã înc ã îi mai spune; dar de fapt e o denumire genericã. Toate suntem scumpo. ªov ãiesc. Mi se ofer ã cu serviciile lui, deºi e riscant pentru el. Îmi vine greu s ã vãd ce trebuie sã supor i, murmur ã. þ E sincer, m ã se bucur ã de ã comp timeºte sincer; ºi totuºi acest moment, cu toatã comp timirea. Ochii îi sunt umezi de ã compasiune, m mângâie nervos ºi ner ãbd tor . ã ã E prea periculos, zic. Nu pot. Nu. Pedeapsa e moartea. Dar trebuie s ã te prind ã în timpul actului, cu doi martori. Ce ºanse sunt, sunt microfoane ascunse în camerã, cine aºteaptã la uº ? ã Mâna se opreºte din mângâiat.

Mai gândeºte-te, zice. Þi-am v ãzut diagrama. Nu þi-a mai rãmas prea mult timp. Dar faci ce vrei cu via a ta. þ Mul umesc, r ãspund. Trebuie s ã nu þ ã las impresia c sunt jignit ã, c ã nu resping propunerea. κi ia mâna alene, zãbovind, în ceea ce-l priveºte, ãsta nu e ultimul cuvânt. Ar putea falsifica analizele, sã raporteze cã am cancer sau nefertilitate, s ã pun ã sã fiu trimis ã în Colonii, cu Nefemeile. N-a men ionat nimic din toate astea, dar conºtiin a puterii lui þ þ pluteºte în aer, pe când îmi mângâie coapsele ºi se retrage dupã cearºaful vertical. Luna viitoare, zice. Mã îmbrac din nou în spatele paravanului. Îmi tremurã mâinile. De ce sunt însp imântat ? Nu ã am trecut nici o ã limitã, nu i-am acordat încredere, n-am riscat nimic, sunt în

siguran þã . Posibilitatea de a alege e ceea ce m ã umple de groazã. O cale, un mijloc de salvare. Capitolul doisprezece Baia este al turi de dormitor. Are un tapet cu floricele ã albastre, nu-mã-uita, cu perdele asortate. Mai este o carpetã de baie albastr ã ºi o îmbr ã ã minte din imita ie de blan c þ ã pe capacul toaletei, totul ca în vremurile dinainte, nu lipseºte decât p puºa sub fusta c ãreia se ascunde sulul suplimentar ã de hârtie igienic ã. Doar c ã oglinda de deasupra chiuvetei a fost scoas ã ºi înlocuit ã cu un dreptunghi de tabl ã, iar uºa nu se poate încuia; ºi evident, nu sunt aparate de ras. La început au fost unele incidente în b i; femei care s ã au t iat, s-au înecat. Înainte de a se elimina toate ã imperfec iunile sistemului. Cora stþ ã afarã pe hol pe un scaun, sã aib ã grij ã sã nu mai intre altcineva. În baie, în van ã, sunte i vulnerabile, zicea M tuºa Lydia. Nu spunea de ce. þ ã Baia e o cerin þã , dar e ºi un lux. Numai sã-mi scot grelele aripi albe ºi vãlul, numai sã-mi pip i cu mâinile p ãrul ã propriu ºi e un mare lux. Acum am pãr lung ºi cu vârfurile net iate. P ã

rul trebuie s ã fie lung, dar acoperit. M tuºa Lydia ã ã zicea: Sfântul Paul spunea c ã trebuie s ã fie lung ori ras. ªi râdea, râsul ãla re inut al ei, de parc ã. þ ã ar fi spus o glum Cora a umplut baia. Ies aburi ca dintr-un castron de sup ã. Îmi scot ºi restul hainelor, roba de deasupra, c ãmaºa albã ºi juponul alb, ciorapii roºii, pantalonaºii lungi ºi largi, de bumbac. Ciorapii cu chilot te irit ã între picioare, zicea Moira. M tuºa Lydia nu ar fi folosit niciodat ã cuvinte ca: ã irita ie între picioare. Zicea neigienic. Ea voia ca totul sã fie þ foarte igienic. Deja goliciunea mea mi se pare stranie. Trupul meu mi se pare demodat. Oare am purtat costume de baie pe plajã ã ã picioarele, bra ele, cu adev ãrat? Da, f r sã-mi pese cã þ coapsele ºi spinarea erau expuse în vã ã þ zul atâtor b rba i.

Ruºinos, lipsit de modestie. Evit s ã mã uit la trupul meu, nu atât pentru cã e ruºinos sau lipsit de modestie, ci pentru cã nu vreau sã-l v ãd. Nu vreau s ã mã uit la un element care înc ã îmi determin ã via a în mod absolut. þ Intru în cad ã, mã întind ºi las apa sã mã cuprind ã blând, ca niºte bra e. Închid ochii ºi deodat þ ã o simt cu mine pe neaºteptate, adus ã poate de mirosul s ãpunului. Îmi afund fa a þ în pãrul moale de pe ceaf ã ºi-i inspir parfumul de bebeluº proasp t sp lat, ºampon, pudr ã ã de talc ºi o vag ã ã urm ã de urin ã. Fiecare baie mi-o evoc ã la aceast ã vârst ã. Dar îmi revine în minte la vârste diferite. Aºa am certitudinea cã nu e o stafie. Dac ã ar fi stafie, ar avea întotdeauna aceeaºi vârstã. Într-o zi, când avea unsprezece luni, chiar înainte de a începe sã mearg ã, mi-a furat-o o femeie din cãru ul de þ târguieli de la un supermagazin alimentar. Era într-o sâmb t când f ãceam cump r turile pentru o sã ã ã ãã ãã pt mân întreagã cu Luke, deoarece amândoi lucram. ªedea în locul special din cãrucioarele acelea prev ãzut cu gãuri pentru picioarele copiilor. Era destul de încântat ã, iar eu mã

întorsesem cu spatele, cred cã în sectorul cu mâncare pentru pisici; Luke nu se vedea prin preajm ã, era într-alt ã parte a magazinului, unde se vindea carnea. Îi pl ãcea s ã aleag ã ce aveam s ã mânc m în timpul s ãpt mânii. Zicea cã þ ã ã bãrba ii au nevoie de mai mult ã carne ca femeile, cã nu era o supersti ie, c nu o spunea din imbecilitate, ci c ã se f ãcuser ã þ ã studii. Existã unele diferen e, zicea. Îi pl þ ãcea sã repete ideea, ca ºi cum eu aº fi încercat sã demonstrez contrariul. Dar de obicei f ãcea aceast ã afirma ie când era mama de fa . þ þã Îi plãcea s-o tachineze. Am auzit-o cã începe sã plâng ã. M-am întors ºi am z rit-o disp ãrând la cap tul culoarului, în bra ele unei femei þ ã ã pe care n-o v zusem în via a mea. Am þipat ºi femeia a fost ã þ oprit ã. Trebuie s ã fi avut în jur de treizeci ºi cinci de ani. Plângea ºi spunea cã e copilul ei, Dumnezeu i-o d duse, îi ã

trimisese un semn. Mi-a pãrut rãu pentru ea. Directorul magazinului ºi-a cerut scuze ºi au þ ã a re inut-o pân venit poli ia. þ E nebunã, zise Luke. Am crezut cã e doar un incident izolat la vremea aceea. Dispare, nu o pot þine cu mine, a plecat acum. Poate cã totuºi m þ ã gândesc la ea ca fiind o stafie, stafia unei feti e moarte, o feti þã care a murit când avea cinci ani. Îmi amintesc fotografiile cu ea þinând-o în bra e, poze standard, þ mama cu copilul, închise într-o ram ã, pentru mai mare siguran þã . În spatele ochilor închiºi, m ã pot vedea cum sunt acum, aºezat ã lâng ã un sertar deschis sau lâng ã un cuf ãr în pivniþã unde sunt puse la p strare h inu ele de copil, o bucl þ ã ã ã de p ãr blond platinat de când avea doi ani, vârât ã într-un plic. Mai târziu s-a închis la culoare. Nu mai am acele lucruºoare, nici ã þ nici h inu ele, periºorul. Mã întreb ce s-a întâmplat cu toate lucrurile noastre. Jefuite, aruncate, luate. Confiscate. Am înv ãþat s ã mã dispensez de o mul ime de lucruri.

þ Dac ã ave i multe lucruri, zicea M tuºa Lydia, v ã ã þ ataºeaz ã prea mult de lumea materialã ºi uita i de valorile spirituale. þ Trebuie s ã cultiva i s r cia duhului. Binecuvânta i cei s þ ãraci þ ãã cu duhul. Nu a mai continuat ideea, n-a zis cã ei vor moºteni pãmântul. Stau întins ã cu apa clipocind în jur, lâng ã un sertar deschis care nu exist ã, ºi m ã gândesc la o feti þã care nu a murit când avea cinci ani; care mai exist ã înc ã, sper, deºi nu pentru mine. Oare eu exist pentru ea? Oi fi eu o imagine întunecatã, undeva în adâncul min ii ei? þ Probabil c ã i-au spus cã am murit. Tipic pentru ei. Sigur cã au zis c ã i-ar fi mai uºor sã se adapteze în acest fel. Acum trebuie sã aib ã opt ani. Am completat timpul care s-a dus ºi ºtiu cât a trecut. Aveau dreptate, e mai uºor

sã socoteºti c ã a murit. Nu mai trebuie s ã speri atunci, nu-i þ mai iroseºti eforturile. De ce sã te dai cu capul de pere i, þ zicea M tuºa Lydia. Uneori se exprima foarte plastic. ã Nu-s toatã ziua la dispozi ia ta, se aude vocea Corei þ de dincolo de uº ã. E adev ãrat, nu este. Nu se poate zice c ã are ceva în întregime. Nu trebuie sã-i rãpesc timpul. Mã sãpunesc, folosesc peria de frecat ºi o bucat ã de piatr ã ponce pentru a îndep ãrta pielea moart ã. Mi se dau astfel de instrumente puritane. Doresc s fiu complet curat ã, f r nici ã ãã un microb, fã ã r nici o bacterie, ca suprafa a lunii. Nu voi þ m ã ast ã putea sã ã sp l ã-sear ã, dup ã aia, o zi întreag ; împiedic ã procesul, zic ei, ºi de ce s ã riºti? Nu pot evita s ã nu-mi v ãd acum micul tatuaj de pe glezn ã. Patru cifre ºi un ochi, un paºaport invers. Ca sã garanteze c ã nu voi putea s ã dispar în cele din urm ã într-un alt peisaj. Sunt prea important ã, sunt un articol prea rar. Sunt o bog ãþie na ional ã. þ Scot dopul, mã ºterg ºi-mi pun halatul de terilen. Las aici rochia purtat ã o zi ºi Cora o s ã o duc ã

la sp lat. Întoars ã ã în camer ã, m ã îmbrac din nou. Boneta alb ã cu aripi nu e necesar ã pentru sear ã, c ãci nu ies din cas ã. To i din casa þ asta ºtiu cum ar ãt la fa þã . Îmi pun totuºi vãlul, ca sã-mi acop ãr p ãrul umed ºi capul, care nu a fost ras. Unele au vãzut filmul acela despre femeile care îngenuncheaz ã þ inute cu for a, în pia a oraºului, cu p þ þ ãrul c zându-le ºuvi e? Ce ã þ fãcuser ã? Trebuie s ã fi fost foarte demult, c ãci nu-mi aduc aminte. Cora îmi aduce cina, acoperit ã, pe o tav ã. Cioc ãneºte la uº ã înainte de a intra. Îmi e simpatic ã din aceast ã cauz ã. Înseamn ã cã ea crede c ã mi-a mai r ãmas ceva din ceea ce numeam pe vremuri viaþã personal ã. Mul umesc, îi spun luând tava ºi îmi zâmbeºte, deºi þ se întoarce f rã-mi r spund ã. Când suntem singure, se ã ã sã fereºte de mine. Pun tava pe m su a vopsit ã în alb ºi îmi trag scaunul ã þ

mai aproape. Dau la o parte capacul. O pulp ã de pui scorojit ã. E mai bine decât s ã musteasc ã de sânge, cum o face alteori. Are ºi Rita felul ei de a-ºi manifesta resentimentele. Un cartof copt, fasole verde, salat ã. Ca desert compot de pere din conserv ã. E o hran ã destul de bun ã, deºi f r haz. Mâncare sã ã toas ã. Trebuie ã ã n sã consuma i vitamine ºi minerale, zicea M tuºa Lydia sfioas þ ã ã. Pentru a fi niºte vrednice recipiente. F r ã ã cafea sau ceai, fã ã r þ alcool. S-au f ãcut studii. Mai e ºi un ºerve el de hârtie, ca în cofetãrii. Mã gândesc la celelalte, care n-au. Aici suntem în inima þã rii, ducem o via þã de r ãsf ãþ, s ã ne ajute Dumnezeu sã sim im adev ãrata gratitudine, zicea M tuºa Lydia, þ ã sau recunoºtin þã zicea? ªi încep s ã mãnânc. Nu mi-e foame azi. Mi-e grea þã pân ã în stomac. Dar n-ai unde plasa mâncarea, nu e nici un ghiveci cu flori ºi n-am curaj sã folosesc toaleta. Sunt prea emo ionat þ ã ã , sta-i adev ãrul. Aº putea oare s-o las pe farfurie ºi s-o rog pe Cora s ã nu-mi fac ã raport? Mestec ºi înghit, mestec ºi înghit, sim ind cum încep s þ

ã transpir. În stomac, mâncarea mi se face ghem, un boþ de carton stors ºi umed. Jos, în sufragerie, sunt desigur lumânãri pe masa mare de mahon, o fa þã de mas ã alb ã, argint ãrie, flori, pahare de vin pline. Se aude probabil zgomot de cu ite pe farfurii de þ por elan, un clinchet uºor când Serena pune jos furculi a cu þ þ un oftat imperceptibil, l ãsând jum ãtate din hrana din farfurie neatins ã. Poate c ã va spune c ã nu-i e foame. Poate nu va spune nimic. Dac ã ea spune ceva, oare el face vreun comentariu? Dac ã ea nu spune nimic, oare t ãcerea ei nu trece neobservat ? ã Mã întreb cum reuºeºte sã se fac ã neobservat . Cred cã trebuie s ã ã fie foarte greu. Pe marginea farfuriei se afl ã o bucat ã de unt. Rup un colþ din ºerve elul de hârtie, înf ºor untul în el, îl duc la dulapã þ ºi-l strecor în vârful pantofului drept al perechii de rezervã, aºa cum am mai procedat ºi alt ã dat ã. Fac ghemotoc restul

ºerve elului; sunt sigurã c nimeni n-o sã se sinchiseascã-l þã ã s netezeasc ã, pentru a controla dac ã lipseºte vreo buc ãþic ã: o sã utilizez untul mai târziu astã-sear ã. Nu face ca disear ã sã miros a unt. Aºtept. Mã liniºtesc. Trebuie s ã îmi compun eul aºa ã f cut cum compui11 un discurs. Trebuie sã prezint o f ptur ã ã ã, nu n ãscut ã. 11 Joc de cuvinte bazat pe polisemia verbului compose: 1) compose oneself = a se liniºti; 2) a compune.

V. PUI DE SOMN Capitolul treisprezece Am timp liber. E unul din lucrurile pentru care nu eram preg tit ã ã cantitatea de timp gol, lungile paranteze cu nimic. Timpul ca un sunet alb. Ce n-aº da sã pot broda. Sau sã þ es, s ã croºetez, s ã fac ceva cu mâinile. Râvnesc o þigar ã. Îmi amintesc cum umblam prin galerii de artã cu tablouri din secolul al XIX-lea: ce obsesie a haremurilor vãdeau. Zeci de picturi cu haremuri, cu femei grase l f indu-se pe divane, cu ã ã turbane sau berete de catifea pe cap, în vreme ce li se fãcea vânt cu cozi de pãun, pãzite de eunuci ce se vedeau în planul din fund. Studii de cãrnuri sedentare, pictate de bãrba i care nu fuseser ã nicicând acolo. Se zicea c þ ã aceste tablouri sunt erotice ºi aºa le socoteam ºi eu pe vremea aceea, dar acum îmi dau seama ce reprezentau de fapt. Înf ãþiºau o via þã în suspensie, aºteptarea, niºte obiecte nefolosite. Tablouri despre plictisealã. Dar poate c ã plictiseala e erotic ã, atunci când femeile sunt cele ce lâncezesc, aºteptând bãrba ii. þ Aºtept, sp lat ã, periat , hr ãnit ã ca un purcel la ã ã concurs. Prin anii optzeci s-au inventat mingi pentru porci, pentru porcii care erau puºi la îngr ãºat în þarcuri. Erau niºte mingi mari ºi colorate; porcii le d deau de-a dura cu râtul. ã

Negustorii de porci ziceau cã le ridica tonusul muscular, mingile stârneau curiozitatea purceilor, erau un subiect de gândire. Am citit despre ei la Introducere în psihologie; era ºi un capitol despre ºobolanii þinu i în cuºti care preferau ºocurile þ electrice totalei inactivit ãþi. ªi altul despre porumbei înv ãþ þ a i sã ciuguleasc ã un nasture care f ãcea s ã apar ã o gr ãun þã . Erau trei grupuri: cei din primul c ã ã p tau o gr ãun þã la fiecare ciuguleal ã, cei din al doilea o gr ãun þã tot la a doua ciuguleal ã, pentru cei din ultimul grup gr þ ap ãun a ãrea aleatoriu. Când experimental nu li s-au þ mai pus grãun e, primul grup a renun at foarte curând s mai ciuguleasc ã, al þ ã doilea grup nu dupã mult timp. Cei din al treilea grup n-au renun at niciodat . Mai degrab ã ar fi ciugulit pân ãdeau þã ã c mor i, decât s þ ã renun e. þ Sperau: cine ºtie când puteau s ã aibã succes. Mã întind pe covoraºul împletit. Pute i þ exersa tot timpul, zicea M tuºa Lydia. Mai multe ºedin e pe zi, incluse ã

þ în programul zilnic. Bra ele pe lâng corp, genunchii îndoi i, þ þ ã ridica i pelvisul, apoi lipi i ºira spin þ ãrii de podea. Îndoi i, din þ þ nou. Inspira i cât num ra i pân ã la cinci, þ þ ã respira ia, þ ãþ ine i-v þ expira i. F þ ceam aceste exerci ii în fosta camer ã de ªtiin e ãþ þ domestice, din care fuseserã scoase acum maºinile de cusut ºi maºinile de sp lat ºi de uscat; la unison, întinse pe mici ã rogojini japoneze, în timp ce se cânta Les Sylphides12 pe band ã. Asta îmi cânt ã acum în cap, în timp ce ridic, îndoi, respir. În dosul pleoapelor închise vãd balerini ºi balerine miºcându-se gra ios printre copaci, picioare zvâcnind sau þ fluturând asemeni aripilor unei p s ã ãri prinse. Dupã-amiaza st team întinse în paturi un ceas, între ã trei ºi patru, în sala de gimnastic ã. Ziceau cã e o perioadã de odihn ã ºi de medita ie. Pe atunci credeam c ã þ scopul era s ã 12 Silfidele, balet pe muzicã de Chopin, titlul original: Chopiniana; premiera: Petersburg, 1907.

îºi ia un r ãgaz ele, s ã fac ã o pauz ã din predare ºi ºtiu c ã M tuºile care nu erau de serviciu se duceau în cancelarie sã ã bea o ceaºc ã de cafea sau un lichid c ãruia îi spuneau aºa. Dar acum cred cã odihna era tot un exerci iu. Pentru a ne þ obiºnui cu timpul gol. Un puiºor de somn, cum moþãie pisicile, îl numea M tuºa Lydia, în felul ei sfios. ã Straniu e c ne era necesar ã þ ã odihn ã. Multe din ã pu in noi adormeau chiar. Eram aproape tot timpul obosite la Centrul roºu. Cred c ã ne drogau sau ne b gau o pilul ã ã în mâncare, un calmant ceva. Sau poate c ã nu. Poate c ã era efectul locului. Dup ã primul ºoc, dup þ ã ce acceptai situa ia, era mai bine s ã fii letargic ã. Î i d deai seama singur þ ã ã cã-n acest fel î i economiseºti for ele. þ þ Cred cã eram acolo de vreo trei sãpt ãmâni când a venit Moira. A fost adus ã în sala de gimnastic ã de dou ã dintre M tuºi, cum se f ãcea de obicei, în timpul somnului de ã dup ã amiaz ã. Era înc ã

îmbr ãcat ã în hainele ei proprii, blugi ºi sveter de bumbac; purta pãrul scurt, sfidând moda, ca de obicei aºa cã am recunoscut-o pe dat ã. M-a v ãzut ºi ea, dar s-a întors cu spatele, înv ãþase deja sã fie precaut ã. Avea zgârieturi pe obrazul stâng ºi o vânãtaie. M tuºile au dus-o ã la un pat vacant pe care era deja întins ã rochia roºie. Se dezbr ã ã c ºi începu sã se îmbrace din nou în tãcere, cele douã M tuºi stând la cap tul patului ei, iar noi toate privindã ã printre gene. Când s-a aplecat, i-am vãzut nodurile de pe ºira spinãrii. Nu i-am putut vorbi mai multe zile; ne priveam doar, priviri scurte ca o sorbitur ã. ªtiam cã prieteniile erau suspecte, ne evitam în timpul cozilor de la mese la cantinã ºi pe coridoare între orele de curs. Dar în ziua a patra fu perechea mea în timpul plimb ãrii dou ã câte dou ã în jurul terenului de fotbal. Nu ni se d deau aripile albe pân ã ã când absolveam cursurile, purtam doar vãlul, aºa cã puteam vorbi, cât ã vreme o f ãceam discret ºi nu ne întorceam s ã ne uitãm una la alta. M tuºile mergeau în capul rândului ºi la ã coad , aºa cã ã singurul pericol era din partea celorlalte. Unele

erau habotnice ºi ar fi putut sã ne toarne. Asta e o casã de nebuni, zise Moira. Tare mã bucur sã te v ãd, am zis eu. Unde putem sta de vorb ? întreabã ã Moira. La sp l tor, am r ã ã ãspuns. Uit ã-te la ceasul mare. Douã jumate. Desp r itura din fund. ã þ Doar atât am vorbit. Mã simt mai în siguran þã , acum c ã Moira e aici. Putem s mergem la sp l tor. ã ã Ne putem duce la sp l tor dac ã ã ãã ridic ãm mâna, deºi exist ã o limit ã de num ãr, þin eviden a pe þ un grafic. Pândesc ceasul, electric ºi rotund, din fa þã , de deasupra tablei verzi. Dou ã ºi jum ãtate pic ã în ora de Depunere de mãrturie ºi M tuºa Helena ºi M tuºa Lydia sunt ã ã în clas ã, c ci Depunerea de m ãrturie e ceva special. M tuºa ã ã Helena este grasã, cândva a condus o ac iune spre ob inerea þ þ unei concesii pentru o societate de Vigilen þã împotriva gr ãsimii. Se pricepe sã

depunã mãrturie. Acum vorbeºte Janine; povesteºte cum a fost violatã de o band ã la paisprezece ani ºi a f ãcut o întrerupere de sarcin ã. A relatat aceast ã poveste ºi sãpt ãmâna trecut ã. Pãrea aproape mândr ã de întâmplare pe când povestea. Poate s ã nici nu fie adev ãrat. La Depunerea de m ãrturii e mult mai prudent s ã inventezi decât s ã spui c ã n-ai nimic de mãrturisit. Dar dac ã e Janine, atunci e probabil mai mult sau mai pu in adev ãrat. þ Dar a cui a fost vina? zice M tuºa Helena, ridicând un ã deget durduliu. A ei, a ei, a ei, scandãm noi la unison. Cine i-a ademenit? continu ã mãtuºa Helena, încântat ã de noi. Ea. Ea. Ea. De ce a îng duit Dumnezeu s ã ã se întâmple un lucru aºa de îngrozitor? Ca sã-i dea o lec ie. Ca sã-i dea o lec ie. Ca sã-i dea o þ þ lec ie. þ S pt ã ãmâna trecut , Janine a izbucnit în lacrimi. M tuºa ã ã

Helena a pus-o sã îngenuncheze în fa a clasei cu mâinile la þ spate, ca s-o vedem cu toatele, sã-i vedem fa a roºie ºi nasul þ ºiroind. Pãrul blond lipsit de luciu; genele atât de deschise la culoare, încât p ãreau s ã nu existe, de parc ã le-ar fi pierdut într-un incendiu. Ochii arºi. ã dezgust tor: lipsit ã Ar ta ã de vlag ã, jenat ã, cu fa a roºie ºi p tat ã , ca un ºoarece proasp t þã ã ã t m aºa vreodat f tat. Nici una din noi nu voiam s ã ar ã ã ã. Pentru o clip ã, deºi ºtiam la ce cazn ã e supus ã, toate am dispre uit-o. þ Plângifeti o. Plângifeti o. Plângifeti o. þ þ þ ªi-o spuneam cu toat ã seriozitatea, din p ãcate. În general, aveam o bun ã pãrere despre mine. Nu ºi atunci. Asta a fost s ãpt ãmâna trecut ã. S pt ã ãmâna asta Janine nu mai aºteapt ã sã ne batem joc de ea. A fost vina mea, zice. A fost chiar vina mea. I-am ademenit. Am meritat durerea. Foarte bine, Janine, zice ã Lydia. Eºti un

M tuºa exemplu. Trebuie s ã aºtept pân ã se termin ã episodul ca s ã ridic mâna. Uneori, dacã ceri voie într-un moment nepotrivit, te refuz ã. ªi dac ã ai nevoie neap ãrat sã mergi, momentul e crucial. Ieri, Dolores a udat podeaua. Douã M tuºi au dus-o ã afar ã, pe sus, de subsuori. N-a ap ãrut la plimbarea de dup ã amiaz ã, dar seara s-a culcat din nou în patul ei. Toat ã noaptea am auzit-o gemând cu mici întreruperi. Ce i-au f ãcut oare? întrebam în ºoapt ã, de la un pat la altul. Nu ºtiu. ªi când nu ºtii, e ºi mai îngrozitor. Ridic mâna. M tuºa Lydia aprob ã ã din cap. M ã ridic ºi ies pe coridor, încercând s ã trec cât mai neobservat . În fa a ã þ sp l torului st ã de paz ã ã Elizabeth. ã din cap, ã ã M tuºa D fãcându-mi semn c ã pot intra. Acest sp l tor era pentru b ãrba i, pe vremuri. þ ªi aici ã ã oglinzile au fost înlocuite cu dreptunghiuri dintr-un metal

cenuºiu opac, dar pisoarele sunt încã pe un perete, la locul lor; din email alb cu pete galbene. În mod ciudat aratã ca niºte sicrie de copil. M minunez din nou cum b ãrba ii îºi ã þ expun goliciunea, duºurile sunt la vedere, corpul expus spre examinare ºi compara ie; p ã þ r ile intime se v ãd în public. De þ ce oare? Cu scopul de a le da încredere ºi siguran þã ? Arat ã o insign ã, þ ã to i, totul e în ordine, aici e locul uita i-v þ meu. Femeile de ce nu trebuie sã-ºi dovedeascã una alteia c ã sunt femei? Printr-un fel de a-ºi descheia nasturii, de a-ºi desface ºli ul, ceva la fel de firesc. Aºa cum se adulmec þ ã câinii. Liceul e vechi, desp r iturile sunt din lemn, dintr-un fel ã þ de plac ã aglomerat ã. Intru în penultima din fund, deschizând uºa. Sigur c ã nu mai sunt broaºte. În peretele desp ã þ r itor e o gaur ã în lemn spre zidul din fund, cam la în ã þ l imea taliei, amintire a vreunui vandalism de pe vremuri sau moºtenire de la vreun obsedat sexual. Toatã lumea de la centru ºtie despre aceast ã gaur ã, toat ã lumea, în afar ã de M tuºi. ã Mi-e team ã cã am întârziat din cauza M ãrturiei Janinei:

poate c ã Moira a fost deja, poate a trebuit s ã se întoarc ã. Nu te las ã prea mult timp. M ã ã în jos, ã uit cu b gare de seam pieziº sub peretele desp r iturii ºi v ãd doi pantofi roºii. Dar ã þ cum sã ºtiu cine e? Îmi duc buzele la gaura din lemn. Moira? ºoptesc. Tu eºti? zice ea. Da, zic. M ã str ãbate un fior de uºurare. Doamne, cum aº mai trage un fum, zice Moira. ªi eu, zic. Mã simt ridicol de fericit ã. Mã scufund în propriul meu trup ca într-o mocirl ã, o mlaºtin ã în care numai eu ºtiu sã pun piciorul. Un teren periculos, propriul meu teritoriu. Mã transform în p ãmântul de care îmi lipesc urechea, ca sã prind zvonuri ale viitorului. Fiecare junghi, fiecare murmur de uºoarã durere, fiecare val de materie ã ã, fiecare creºtere sau micºorare lep dat de þesuturi, toate aiur ãrile c ãrnii, acestea sunt semnele, acestea

sunt lucrurile pe care trebuie sã le pândesc. În fiecare lunã mã uit cu team ã sã vãd dac ã apare sângele care, când vine, marcheaz ã eºecul. Un nou eºec de a îndeplini aºtept ãrile celorlal i, aºtept ãri care acum sunt ºi ale mele. þ Pe vremuri îmi socoteam timpul un instrument al plãcerii sau un mijloc de transport, sau un mijloc de a-mi implementa voin a. Îl puteam folosi ca sã alerg, sã ap ãs þ butoane de diverse tipuri, ca ã produc anumite ac iuni. s þ Avea niºte limite, dar timpul meu era totuºi ml dios, unic, ã solid, solidar cu mine. Acum carnea se dispune altfel. Sunt ca un nor condensat în jurul unui obiect central, în form ã de par ã, care e tare ºi mai real decât mine ºi luceºte stacojiu în interiorul înveliºurilor sale translucide. În interiorul lui se aflã un spa iu þ imens cât bolta noaptea, la fel de întunecat ºi de arcuit, dar nu negru, ci mai degrab negru-roºcat, un spa iu str þ b tut ã ãã de ace de lumin ã care înv ãluiesc, cresc, exploreaz ã ºi se contract ã, nenum ãrate ca ºi stelele. La fiecare patru sãpt ãmâni r ãsare o lun ã rotund ã, gigantic ã, grea, un semn. Trece, se opreºte, îºi continu ã drumul pân ã se pierde din vedere ºi simt disperarea apropiindu-se ca foametea. Mã simt atât de deºart ã, lun ã dup ã lun ã. Îmi ascult inima, val

sãrat ã val, b tând mereu, marcând ºi roºu dup ã trecerea timpului. Mã aflu în primul nostru apartament, în dormitor. Stau în fa a dulapului care are uºi pliante de lemn. Simt cþ ã totul în jurul meu e gol, toat ã mobila a disp ãrut, duºumelele sunt goale, f ã ã r nici un covor m ãcar; în ciuda acestui fapt, dulapul e plin de haine. Cred c ã sunt hainele mele, dar nu seam ã ã n cu ale mele, nu le-am mai v zut. Poate c ã apar in primei ã þ neveste a lui Luke, pe care de asemenea nu am vãzut-o niciodatã decât în poze ºi i-am auzit vocea când ne telefona noaptea târziu plângând ºi acuzând, înaintea divor ului. Dar þ nu, sunt chiar hainele mele. Îmi trebuie o rochie, ceva sã pun pe mine. Scot rochii negre, albastre, purpurii, jachete, fuste;

nici una nu merge, nici una nu mi-e pe m ãsur ã, toate sunt ori prea mari, ori prea mici. Luke se afl ã în camer ã, în spatele meu; m ã întorc ca sã-l v ãd. Refuzã sã mã priveasc ã, se uitã în jos la pisica ce se freac ã de picioarele lui, miorl ind ºi mieunând plâng ã ãcios. Vrea mâncare, dar cum sã existe mâncare când apartamentul e gol? Luke, rostesc. Nu r ãspunde. Poate c ã nu m ã aude. Îmi vine în minte cã poate nu e viu. Alerg cu ea de mân ã, tr ãgând-o, târând-o prin ferigi, doar pe jum ãtate treaz ã, din cauza pastilei pe care i-am dat o ca s ã nu plâng ã sau s ã spun ã ceva care s ã ne tr ãdeze; nu ºtie unde se afl ã. Terenul e denivelat, cu stânci, crengi moarte, miros de pãmânt umed ºi frunze vechi, nu poate sã alerge destul de repede, singurã aº putea alerga mai iute, sunt bun ã alerg toare. Acuma plânge, e însp imântat ã ã ã, aº vrea s-o duc în bra e, dar ar fi prea grea. Am ghetele de þ excursie în picioare ºi cred cã atunci când vom ajunge la ap , va trebui s ã le lep d, oare o s ã ã poat ã ã ã fie prea frig, o s înota atâta distan þã , o s ã fac ã fa þã curentului; era o situa ie þ

neaºteptatã. Cuminte, îi spun mânioas ã. M ã gândesc c ã se poate îneca ºi acest gând îmi taie viteza. Apoi se aud împuºcãturi chiar din spatele nostru, nu zgomotoase ca niºte focuri de artificii, ci scurte ºi stridente ca niºte crengi uscate care se rup cu un trosnet. Nu sunã cum trebuie, nimic nu sun ã cum crezi c ã va suna ºi aud vocea strigând: Jos! E oare o voce realã sau o voce în interiorul capului meu sau chiar vocea mea care strigã tare? O trag la p ãmânt ºi m ã arunc asupra ei ca s-o acop ãr, s-o protejez. Cuminte, zic iar; fa a mi-e ud þ ã de sudoare sau de lacrimi, m ã simt calm ã ºi plutind, ca ºi cum aº fi ieºit din timp; lâng ã ochiul meu se afl ã o frunz ã galben-roºcat ã, îng lbenit ã timpuriu; îi v d fiecare viniºoar ã ã ã roºie. E cel mai frumos lucru pe care l-am v ãzut vreodat ã. M ã dau pu in mai þ la o parte, nu vreau s-o în ãbuº; m ã încol ãcesc în jurul ei,

astupându-i gura cu mâna. Respir precipitat, iar inima îmi bate violent, cum ba i tare noaptea la uºa unei case unde ai þ impresia cã vei fi în siguran þã . Sunt aici. Taci cu mama, zic în ºoaptã. Te rog, fii cuminte; dar cum sã poat ã fi? E prea mic ã, e prea târziu, suntem desp r ite, bra ele îmi sunt þ þintuite, mi ã þ se-ntunec ã totul în fa a ochilor, se îndep ãrteaz þ ã ca printr-un telescop, pân ã nu r ãmâne decât o ferestruic ã departe, ca pe o felicitare de Crãciun, o felicitare veche unde e noapte ºi ghea þã afar ã, iar în ãuntru o lumânare, un copac str ãlucitor, o familie, aud chiar ºi clopo eii de sanie, muzicþ ã veche la radio, îns ã prin aceast ã fereastr ã o pot vedea mic ã, dar foarte clar, o v d îndep ãrtându-se printre copacii deja îng lbeni i, nu cu þ ã ã nuan e þ de roºu, o vãd întinzând mânu ele spre mine, în þ vreme ce e dusã cu for a. þ Mã deºteapt þ ã clopo elul ºi apoi Cora care-mi bate în uº . M ã ridic în capul oaselor pe covoraº, îmi ºterg fa a ud ã ã þ cu mâneca. Dintre toate visele, ãsta e cel mai îngrozitor.

VI. GOSPODÃRIE Capitolul paisprezece Când a încetat clopo elul, þ cobor scara, o fiin þã a nim ãnui reflectat ã pentru o clip ã în ochiul de oglind ã ce atârn ã pe peretele de jos. Pendulul orologiului tic ãie mãsurând timpul ritmic; în pantofii lor roºii sclivisi i, þ picioarele mele mã duc în jos pe scar ã, num ãrând treptele. Uºa salonului este larg deschis ã. Intru: nu e înc ã nimeni altcineva. Nu mã aºez, ci-mi iau locul meu în genunchi lâng ã fotoliul cu sc ãunaº pentru picioare, unde curând îºi va ocupa tronul Serena Joy, sprijinindu-se în baston când se las ã uºor în jos. Va pune poate o mân ã pe umãrul meu pentru a se echilibra, ca ºi când aº fi o mobil ; ã cum a procedat ºi altã dat ã. Salonul ar fi fost poate numit cândva camera oficialã de primire; apoi, camer ã de zi. Sau poate e o camer ã de primire, din cele cu p ianjeni ºi muºte. Dar acum este oficial ã consideratã salon, unde unele persoane stau în fotolii. Altele stau doar în picioare. Pozi ia corpului e important þ ã, c ãci, la vremea aceasta, disconforturile minore au rol educativ. Salonul e trist, simetric: forme de avere înghe at ã. Ani þ de zile banii s-au prelins prin aceast ã camer ã, ca printr-o peºter ã subteran ã, depunându-se mereu sub forma acestor mobile, cum se formeaz ã stalactitele din cruste dure

succesive. Diversele þ se ã în suprafe e prezint tãcere: catifeaua de un roz crepuscular a draperiilor trase, luciul scaunelor din secolul al XVIII-lea de culoare asortatã, mângâierea covoraºului chinezesc flocos de pe jos cu bujori de culoarea piersicii, pielea delicat ã a fotoliului Comandantului, str ãlucirea cutiei de alamã de lângã fotoliu. Covoraºul e autentic. Unele lucruri din încãperea asta sunt autentice, altele nu. De pild ã, cele douã tablouri, fiecare reprezentând o femeie, de o parte ºi de alta a cãminului. Amândou ã femeile poart ã rochii întunecate, ca cele din vechile biserici; deºi dintr-o epoc ã mai recent ã. E posibil ca tablourile sã fie autentice. Bãnuiesc cã atunci când le-a achizi ionat, dup ã ce ºi-a dat seama c va trebui sã-ºi þ ã recanalizeze energia spre ceva categoric domestic, Serena Joy avea inten ia s le dea drept str ãmoaºele ei. Sau poate þ ã Comandantul le-a cump ãrat o dat ã cu casa. N-ai cum s ã ºtii asemenea lucruri. În orice caz, iatã-le atârnate pe perete, cu spinãri ºi buze rigide, cu sânii strânºi, cu fe ele chinuite, cu þ bonete apretate, p ãzind înc ãperea cu ochii lor îngusta i. þ Între ele, deasupra consolei, e o oglind ã oval ã, cu câte o pereche de sfeºnice de argint de o parte ºi de alta, iar între ele, un Cupidon de por elan alb cu un bra þ þ în jurul gâtului unui miel. Gusturile Serenei Joy sunt un amestec straniu între o nepotolitã sete de calitate ºi un sentimentalism dulceag. La amândou ã capetele consolei cãminului se afl ã câte un aranjament de flori uscate, iar pe ãsu a ã, cu m þ lustruit

intarsii, de lângã canapea e o vazã cu margarete adev ãrate. Înc ãperea miroase a ulei de l ãmâie, a stof ã grea, a margarete veºtejite, a mâncare miros ce ºi-a fãcut drum din bucã ãt rie sau din sufragerie ºi a parfumului Serenei Joy: lãcr ãmioare. Parfumul este un lux, probabil cã are ea o surs ã. Inspir parfumul, socotind c ã ar trebui s ã-l apreciez. Este mirosul fetelor prepubere, al darurilor pe care copiii de vârst ã mic ã ã le d deau mamelor lor de obicei de Ziua Mamei; mirosul de ºosete albe de bumbac, de jupoane albe din bumbac, de praf antiseptic, de carne inocent ã de fat ã ce nu

cunoaºte înc ã sângele ºi p ãrul pubian. Îmi produce o uºoar ã grea þã , ca ºi cum aº fi într-o maºinã închis ã, într-o zi fierbinte ºi în ãbuºitoare cu o femeie mai în vârst ã care e dat ã cu prea mult ã pudr ã. Aºa aratã salonul ãsta, în ciuda elegan ei. þ Mi-ar pl ãcea s ã fur ceva din camera asta. Mi-ar pl ãcea s iau un lucruºor, scrumiera spiralat ã, cutiu a de argint ã þ pentru medicamente sau poate o floare uscat ; sã-l ascund ã în faldurile rochiei sau în mâneca mea cu fermoar ºi sã-l þin pânã la sfârºitul serii, sã-l pitesc în camera mea sub pat, sau într-un pantof sau într-o cr ã ã p tur ã în perna tare lucrat ã în petit point cu CREDIN A pe ea. L-aº scoate din când în când Þ din taini a lui sã-l privesc. M-ar face s ã ã am putere. þ simt c Dar o þ ar fi o astfel de senza ie iluzie ºi mult prea riscant ã. Îmi st pânesc deci mâinile, care r ã ãmân împreunate în poal . Cu coapsele strânse, cu c ãlcâiele sub mine, lipite de ã trup. Cu capul plecat. În gur ã am gust de past ã de din i: þ ipsos ºi imita ie de ment þ ã. Aºtept sã se strâng ã

membrii gospod ãriei. O gospodãrie: asta suntem. Comandantul este capul gospod ãriei. El þine casa. S ã avem ºi s ã þ inem pân ã ne va desp r i moartea. ã þ ªi cala unui vas þine ceva. O cavitate. Cora vine întâi, apoi Rita, ºtergându-ºi mâinile de ºor .þ ªi ele au fost chemate cu clopo elul, nu le place, au alte þ lucruri de f ãcut, s ã spele vasele, de exemplu. Dar trebuie s ã fie aici, toat ã lumea trebuie sã fie aici, aºa o cere Comandantul. Într-un fel sau altul, to i trebuie s þ ã treac ã prin asta. Rita se încruntã la mine înainte de a se strecura în spatele meu, unde st ã în picioare. E vina mea aceast ã pierdere de timp, din timpul ei. Nu e vina mea, ci a trupului meu, dar e vreo diferenþã? Chiar ºi Comandantul este supus capriciilor lui. Intr ã Nick, ne salut ã din cap pe toate trei, priveºte în jurul camerei. ªi el îºi ia locul în picioare în spatele meu. E atât de aproape încât vârful ghetei îmi atinge piciorul. Oare

dinadins? Dinadins sau ne ã înc l ri de nu, atingem, dou ã þã piele. Simt cum pielea pantofului se moaie, mi-a fugit sângele în pantof care se înc ãlzeºte ºi devine ca o piele umanã. Îmi trag piciorul uºor la o parte. Aº vrea s ã se gr ãbeasc ã, zice Cora. Sã se gr ãbeasc ã ºi pe urm ã sã aºtepte, zice Nick. Râde ºi-ºi miºcã piciorul, ca sã-l atingã din nou pe al meu. Nimeni nu poate vedea miºcarea, sub faldurile fustei mele întinse pe podea. Mã miºc, e prea cald aici, mirosul de parfum st tut îmi d ã o uºoar ã stare de grea . ã þã Îmi trag piciorul. O auzim pe Serena venind în jos pe sc ãri, pe hol, boc ãnitul surd al bastonului pe covoraº, paºii înfunda i þ ai piciorului s ã ã n tos. Intr ã ºontâc-ºontâc pe uº ã, se uit ã la noi num ãrându-ne f ã ã s ã ã din cap spre Nick, dar nu r ã ne vad . D zice nimic. Este îmbr ãcat ã într-una din cele mai bune rochii ale ei, de culoarea cerului, cu broderie alb ã pe marginile vãlului: flori ºi g ãurele. La vârsta ei înc ã simte imboldul s ã se acopere cu coroni e de flori. N-are rost, îi zic în gând, f þ ã ã r sãmi clintesc muºchii fe ei, nu-i þ mai folosesc la nimic, eºti

þ ofilitã. Florile sunt organele genitale ale plantelor, am citit eu pe undeva, cândva. Se îndreaptã spre fotoliul ei cu sc ãunel pentru picioare, se întoarce, îºi d ã drumul ºi se instaleaz ã f r nici o gra ie, þ ã ã κi ridic ã piciorul stâng pe sc ãunel ºi scotoceºte în buzunarul de la mânecã. Aud foºnetul, zgomotul brichetei, mirosul de fum îmi arde pieptul, îl inspir cu nesa .þ Întârzie ca de obicei, zice. Noi nu r ãspundem. Se aude un z ãng ãnit pe când bâjbâie pe m ãsu a cu lamp þ ã, apoi un clic ºi televizorul începe sã se înc ãlzeasc ã. Un cor ã ã cu þ galben-verzui; trebuie b rb tesc fe e potrivit ã culoarea; cânt þ 13 ã Veni i la biserica din Wildwood . Veni i, veni i, veni i, veni iþ þ þ þ , cântã baºii. Cu un alt clic, Serena schimb ã canalul. Dungi, zigzaguri colorate, sunete trunchiate: este sta ia-satelit Montréal care e bruiat ã. þ Apoi 13 Acest nume propriu este traductibil: P durea s lbatic ã. ã ã

urmeaz ã un predicator serios, cu ochii negri str ãlucitori, aplecându-se spre telespectatori pe deasupra unui birou. În zilele noastre arat ã mai mult ca niºte oameni de afaceri. Dupã ce-l priveºte câteva secunde, Serena schimbã canalele mai departe. Mai multe canale goale, apoi ºtirile. Asta a cãutat. Se las ã pe spate, inhaleaz ã adânc. Eu, din contr ã, mã aplec înainte, ca un copil cãruia i s-a permis sã stea târziu cu adul ii. E un avantaj în aceste seri, serile Ceremoniei: mi se þ permite s ã vãd ºtirile. Pare a fi regul ã nerostit ã în aceast ã gospodãrie: noi venim aici punctual întotdeauna, el întârzie întotdeauna. Serena ne las ã sã urm ãrim întotdeauna ºtirile. Astea care sunt: cine ºtie dac ã e vreuna adev ãrat ã. Ar putea fi chipuri vechi sau contraf ãcute. Dar m ã uit oricum, sperând sã pot citi subtextul. Oricum, acum orice ºtire este mult mai bunã decât nimic. Mai întâi, liniile frontului. De fapt, nu sunt linii: rãzboiul pare sã se desf ºoare în multe locuri în acelaºi timp. ã Dealuri împ durite ã vãzute de sus, copacii având o culoare galben ã ã P cat cã nu resping toare. ã regleaz ã culoarea. Mun ii þ Apalaºi, anun þã vocea, unde Îngerii Apocalipsului, Divizia a 4-a, scot cu fum din ascunzãtori un grup izolat de partizani baptiºti, cu ajutorul aerian al Batalionului ºi al Îngerilor luminii. Ni se arat ã

dou ã elicoptere negre cu aripi argintii vopsite pe laturi. Dedesubt, o explozie într-un pâlc de copaci. Apoi, în prim-plan, imaginea unui prizonier cu þ fa amurdar ã ºi neras ã, cu doi Îngeri de o parte ºi de alta, în uniformele lor negre impecabile. Prizonierul accept ã o þigar ã de la unul din Îngeri, o duce stângaci la gur ã cu mâinile legate. Zâmbeºte silit, strâmb. Spicherul zice ceva, dar eu nu-l aud; mã uit în ochii prizonierului, încercând sã-mi dau seama ce gândeºte. ªtie c ã e þinta aparatului de filmat: oare zâmbetul v ãdeºte sfidare sau supunere? E jenat c ã a fost prins?

Ne arat ã doar victorii, niciodat ã înfrângeri. Cine vrea veºti proaste? Poate cã e actor. Apare crainicul acum. E amabil, patern; ne priveºte vis ãtor de pe ecran, bronzat, cu p ãrul alb, cu ochi candizi ºi riduri în elepte în jurul lor, ar ãtând ca bunicul ideal. Ceea ce þ ne spune, sugereaz ã zâmbetul lui calm, este spre binele nostru. Totul va fi foarte bine curând. Promit. Va fi pace. þ merge i la culcare, ca Trebuie s ã ave i încredere. Trebuie s ã þ niºte copii buni. Ne spune ce jinduim sã credem. E foarte conving tor. ã Lupt împotriva puterii lui. E ca un actor de cinema celebru, îmi zic, cu din i falºi, la care fa a e totul. În acelaºi þ þ timp sunt atras ã spre el, ca hipnotizat ã. De ar fi adev ãrat ce spune. Dac-aº putea crede. Acum ne spune c ã un lan þ de spioni a fost deconspirat de o echipã de Ochi care a conlucrat cu un informator din rândurile spionilor. Lan ul de spioni a trecut ilegal pre ioase þ þ resurse na ionale, peste grani þ þã , în Canada. Au fost aresta i þ cinci membri ai sectei eretice a Quakerilor14 , zice spicherul zâmbind afabil ºi se prevãd înc ã alte arest ãri . Apar pe ecran doi dintre Quakeri, un bãrbat ºi o femeie. Sunt îngrozi i, dar încearc þ ã

sã-ºi p ãstreze m ãcar o parte din demnitate în fa a aparatului. B ãrbatul are un semn þ mare întunecat în frunte; vãlul femeii a fost sfâºiat ºi îi cade peste ochi în ºuvi e. Amândoi au cam cincizeci de ani. þ Acum avem în imagine un oraº, din nou o vedere aerianã a ceea ce era pe vremuri Detroit. Vocea crainicului se aude pe un fundal de bubuit înfundat de artilerie. De pe linia orizontului se ridicã trâmbe de fum. Continu ã reamplasarea Copiilor lui Ham conform planului , zice fa a roz ºi liniºtitoare care a ap ãrut pe ecran. þ ã Trei mii au sosit s ãpt mâna aceasta în Regiunea Na ional ã ã þ 14 Sect ã creºtin ã pacifist ã care pune accentul pe Lumina Interioar ã ºi respinge tainele ºi preo ii hirotoni i. þ þ

nr. 1 ºi al i dou ã mii în tranzit . Cum transport þ þ ã oare atâ ia oameni deodat ? Cu trenuri, cu autobuze? Nu ni se arat ã ã nici o imagine. Regiunea Na ional ã nr. 1 se afl ã þ în Dakota de Nord. Dumnezeu doar ºtie ce se presupune cã vor face odatã ajunºi acolo. Teoretic, or sã cultive p ãmântul. Serena Joy s-a s ãturat de ºtiri. ªi-a pierdut r ãbdarea; apas ã pe buton ca s ã schimbe postul, prinde un bas-bariton tomnatic, cu niºte obraji ca niºte ugere goale. ã Cânt : Speran a îmi ºopteºte . Serena îl închide. þ Noi aºtept ãm, orologiul din hol tic ãie, Serena îºi mai aprinde o þigar ã, eu mã urc în maºin ã. Este o sâmb t ã ã diminea þã de septembrie, pe când înc ã mai aveam maºin ã. Al ii au trebuit s ºi-o vând ã. Nu m ã cheam ã Offred, am un þ ã alt nume pe care nimeni nu-l foloseºte acum pentru cã e interzis. Îmi tot spun c ã de fapt n-are importan þã , numele e ca num rul de telefon, folositor numai pentru ceilal i; dar ce ã þ mi spun nu e drept; are importan þã . Pãstrez amintirea acestui nume ca pe ceva tainic, o comoar ã dup ã care o s ã vin într-o zi, s ã

sap ca s ã o scot la iveal ã. Socotesc acest nume ca îngropat. Acest nume are o aurã în jurul lui, ca o amulet ã, ca un talisman, care ã dintr-un d inuie trecut inimaginabil de îndep ãrtat. Stau întins ã noaptea în patul meu îngust, cu ochii închiºi, ºi numele pluteºte acolo în dosul pleoapelor, str ãlucind în întuneric, f r sã-l pot ajunge. ã ã Este într-o ã ã diminea þã sâmb t de septembrie; port numele meu str lucitor. Feti a care a murit st ã pe scaunul ã þ din spate, cu ã p puºi preferate ºi cu iepuraºul cele dou ã umplut cu paie. Soios din cauza vârstei ºi de prea multã iubire. ªtiu toate detaliile. Sunt detalii sentimentale, dar nu mã pot st pâni. Nu pot s ã ã mã gândesc la iepuraº prea mult, cãci nu se poate sã încep sã plâng aici pe covoraºul chinezesc, inspirând fumul expirat din trupul Serenei. În nici un caz aici, în nici un caz acum, pot plânge mai târziu. Ea credea c ã mergem s ã mânc ãm la iarb ã verde ºi de fapt pe bancheta din spate se afl ã un coº de picnic cu mâncare adev ãrat ã în el, ou ã fierte tari, termos ºi tot ce

trebuie. Nu voiam s ã ºtie unde mergem cu adev ãrat, ca s ã nu spun ã, s nu ne dea de gol din greºeal ã, dac þ ã ã eram opri i. Nu doream sã-i punem pe umeri povara adevãrului. Eu purtam ghetele de excursie, ea era în pantofi de tenis. ªiretele aveau pe ele niºte ini mioare roºii, purpurii, roz ºi galbene. Era cald pentru acel moment al anului, frunzele îºi schimbau deja culoarea, unele dintre ele. Luke era la volan, eu ã pe de al turi, soarele st team scaunul ã str ãlucea, cerul era albastru, casele pe lâng ã care treceam aveau un aspect obiºnuit ºi deci liniºtitor, fiecare casã pe care o l ãsam în urmã disp ãrând în trecut, d ãrâmându-se într o clip f r urm ã ã nu aveam s-o mai v ãd niciodat ã ã ãã pentru c sau cel pu in aºa credeam eu atunci. þ N-am luat aproape nimic cu noi, cãci nu voiam sã avem aerul cã plec ãm undeva departe ºi definitiv. Avem paºapoartele false, garantate, care deci meritau þ pre ulenorm pe care l-am pl tit. Desigur c nu puteam pl ti cu ã ã ã bani sau sã trecem suma în Compucont: am folosit alte lucruri, niºte bijuterii de la bunica, o colec ie de timbre pe þ care Luke a moºtenit-o de la unchiul lui. În alte þãri, astfel de lucruri se pot vinde pe bani. Când ajungem la graniþã, o sã pretindem cã trecem pentru o excursie de o zi; vizele false sunt pentru o zi. Înainte de a ajunge la frontierã, o sã-i dau un somnifer ca s ã doarm ã atunci când trecem dincolo. Aºa n

o sã ne dea de gol. Nu po i þ cere unui copil sã mint ã conving tor. ã ªi nu vreau s ã fie speriat ã, s ã simt ã spaima care îmi încordeaz ã muºchii ºi ºira spin ãrii atât de tare, cã am senza ia c ã m-aº pr ãbuºi la atingere. Fiecare lumin þ ã roºie la stop e un calvar. O sã petrecem noaptea la un motel sau, ºi mai bine, o s ã dormim în maºin ã ã pe un drum l turalnic ca s ã evit ãm întreb ãri suspicioase. O s ã trecem dincolo diminea a, þ traversând podul simplu, de parc ã ne-am duce la supermarket. Cotim ºi-o luãm spre nord pe autostrada unde traficul nu e cine ºtie ce. De când a început rãzboiul, benzina e

scump ã ºi greu de g ãsit. Dup ã ce am ieºit din oraº, trecem de primul punct de control. Nu vor decât sã se uite la permisul de conducere auto. Luke face fa þã cu bine. Am prevãzut totul: datele din paºaport se potrivesc cu cele din permis. Când relu ãm drumul, Luke îmi strânge mâna ºi-mi arunc ã o privire. Eºti alb ã ca o coalã de hârtie, zice. Chiar aºa mã ºi simt: alb ã, plat ã, þ ã simt sub ire. M transparent ã. O s ã mã dau de gol. Cum o s ã reuºesc s ã mã þin de Luke, de ea, când sunt atât de plat ? Am impresia cã ã nu a mai r ãmas decât o buc ãþic ã din mine; or s ã-mi alunece din bra e ca ºi când aº fi f cut ã din fum, ca ºi când aº fi un þ ã miraj ce dispare chiar în fa a ochilor lor.þ Alungã astfel de gânduri, zicea Moira. Când te gândeºti la o nenorocire, o atragi. Revino-i, zice Luke. Acum conduce prea repede. I s-a þ urcat adrenalina la cap. A început sã cânte: O, ce dimineaþã minunatã. Chiar ºi faptul c ã a început s ã cânte m ã îngrijoreaz ã. Am fost avertiza i s þ ã nu avem niºte mutre prea fericite. Capitolul cincisprezece

Comandantul cioc ãneºte la uº ã. Aºa e regula: Salonul e considerat teritoriul Serenei Joy, el trebuie sã cear ã permisiunea înainte de a intra. Ei îi place sã-l fac ã sã aºtepte. E un lucru mic, dar în aceast ã gospod ãrie lucrurile mici au mari semnifica ii. Astã-sear ã ã nici m ãcar cu atât þ îns nu se alege, c ãci înainte ca Serena Joy s ã poat ã deschide gura, el intrã în camer f r sã mai aºtepte. Poate c ã i-a ieºit ã ãã din minte protocolul, sau poate cã a f ãcut-o anume. Cine ºtie ce i-o fi spus ea când st teau vizavi la masa cu incrusta ii de ã þ argint din sufragerie. Sau poate cã tocmai nu i-a spus. Comandantul e în uniforma sa neagr ã în care arat ã ca un paznic de muzeu. Un bãrbat aproape de pensie, jovial,

dar prudent, care îºi omoarã timpul. Dar asta numai la prima vedere. Când îl priveºti mai bine, aratã ca un preºedinte de banc ã din vestul mijlociu, cu p ãrul argintiu, impecabil periat lins, cu atitudinea sobrã ºi umerii uºor aduºi. Apoi, musta a þ argintie ºi ea, ºi b rbia pe care nu po i s ã nu o observi. Când ã þ ajungi la b ãrbie, þi se pare c ã arat ã ca o reclam ã pentru vodc ã dintr-o revist ã lucioas ã din vremurile trecute. Are un comportament blând, mâini mari cu degete groase ºi acaparatoare; ochii albaºtri sunt necomunicativi, în aparen þã inofensivi. Ne arunc ã o privire, fãcând parc ã inventarul. Una bucatã femeie în roºu, în genunchi; o femeie în albastru, aºezat ã, dou ã în verde, în picioare, un b ãrbat solitar cu fa a þ slab ã, în fund. Reuºeºte sã-ºi ia un aer nedumerit, ca ºi când nu ºi-ar putea aminti cum au ajuns to iþ aici cu el. Ca ºi cum ne-ar fi primit moºtenire, ca pe o orgã victorian ã ºi înc ã nu ºi-a dat seama cum s ã dispun ã de noi. Sau cât valorãm. Dã din cap în direc ia Serenei Joy, care nu scoate nici þ un sunet. Traverseazã, ducându-se la fotoliul de piele ce îi e rezervat, scoate cheia din buzunar ºi meºtereºte la cutia de piele cu leg turi de alam ã care se afl ã ã ã pe masa de lâng fotoliul s ãu. Insereazã cheia, deschide cutia, scoate Biblia, un exemplar obiºnuit, cu coperte negre ºi pagini aurite pe

margini. Biblia e þinut ã încuiat ã, cum þinea lumea încuiat ceaiul pe vremuri, ca sã nu-l fure servitorii. E ºi o carte incendiar ã: cine ºtie în ce am putea-o transforma dac ã am pune vreodat ã mâinile pe ea. Ni se poate citi din ea, ne poate citi el, dar nu noi direct. Întoarcem capetele spre el, aºteptând povestea noastrã de sear ã. Comandantul se aºaz ã, îºi încruciºeaz ã picioarele, noi îl urm ãrim cu privirea. Semnele de carte sunt la locul lor. Deschide cartea. κi drege glasul, ca ºi cum ar fi jenat. Aº dori un pahar cu ap ã, se adreseaz ã el aerului din jur. V ã rog, ad ãug ã. În spatele meu, Cora sau Rita, nu ºtiu care, îºi pã ã r seºte locul din tabloul vivant ºi o ia tiptil spre buc t rie. ã ã

Comandantul st ã aºezat în continuare, cu privirile în jos. Comandantul ofteazã, scoate o pereche de ochelari cu rame de aur din buzunarul interior de la hainã, ºi-i pune pe nas. Acum arat ã ca un cizmar dintr-o veche carte de poveºti. Oare când o s ã sfârºeasc ã cu m ãºtile de bun ãvoin þã ? Îl observãm cu aten ie; milimetru cu milimetru, fiecare þ expresie. Sã fii b ãrbat, observat de femei. Trebuie s ã fie tare ciudat. S ã fie observat tot timpul. Ele s ã se tot întrebe, ce-o sã fac ã acum? S ã tresar ã ori de câte ori face el o miºcare, chiar dac ã e o miºcare inofensiv ã, ca de exemplu când se întinde dup ã o scrumier ã. S ã-l tot cânt ãreasc ã din priviri. S ã se gândeasc ã, nu poate, nu merge, va trebui s ã mearg ã, ca ºi cum ar fi un veºmânt demodat sau de calitate proastã ºi care trebuie totuºi îmbr ãcat pentru cã nu exist ã nimic altceva. Sã-l încerce, sã-l probeze, sã-l verifice, în timp ce el le probeaz ã ºi el, ca pe o ºoset ã, pe acea frântur ã de sine, acel deget mare, sensibil, supranumerar, acel tentacul, delicatul lui ochi de melc în vârful unui corn care creºte, iese în afarã, tresare, se retrage în sine la o atingere neatentã, creºte din nou umflându-se pu in la vârf, înainteaz ã ca în lungul unei þ frunze, p trunzând în interiorul lor, avid de a le vedea. Sã ã realizeze o astfel de vedere, aceast ã c l torie

ã ã într-un întuneric compus de femei, dintr-o femeie care poate vedea în întuneric, în timp ce el se chinuie sã înainteze orbeºte. Ea îl observã din interior. Noi suntem cu ochii pe el. E singurul lucru pe care îl putem face ºi nu degeaba: dacã ar fi sã se împiedice, s ã dea greº sau s ã moar ã, ce s-ar alege de noi? Nu e de mirare; el e ca o gheat ã, tare pe din afar ã, dar dã cu blânde e form ã þ masei de picior din ãuntru, ca ºi masei þ 15 de nou-veni i. Dar e mai degrab ã o dorin þã a mea. C ãci îl observ de mai mult ã vreme ºi n-a dat nici o dovad ã de blânde e. þ Dar aten ie, Comandante, îi spun eu în gând. Sunt cu þ 15 Joc de cuvinte: tender foot = picior sensibil; tenderfoot = nou-venit.

ochii pe tine. O miºcare greºitã ºi sunt un om mort. Totuºi trebuie s ã fie un infern s ã fii b ãrbat în astfel de condi ii. þ Trebuie sã fie grozav. Trebuie sã fie un infern. Eºti probabil înconjurat de tãcere. Apare apa. Comandantul o bea. Mul umesc, zice. Cora se repede înapoi la locul ei. þ Comandantul face o pauzã, privind în jos, scrut tor, la ã pagin ã. Nu se gr ãbeºte, de parc ã ar fi uitat de prezen a þ noastr ã. E ca un om care se joac ã cu un antricot în dreptul unei ferestre de restaurant, pretinzând c ã nu observ ã ochii fl ãmânzi care-l urm ãresc din întuneric de la mai pu in de un þ metru. Ne aplec m pu in înainte spre el, ca o pilitur ã de fier ã þ spre un magnet. El are ceva ce noi nu avem, are cuvântul. Cum îl risipeam pe vremuri. Parc ã împotriva dorin ei lui, Comandantul începe ã þ s citeasc ã. Nu citeºte prea grozav. Poate cã e doar plictisit. E povestea obiºnuitã, poveºtile obiºnuite. Dumnezeu ia spus lui Adam, Dumnezeu i-a spus lui Noe. Creºte i ºi þ înmul i i-v ºi umple i p þ ãmântul. Apoi vine chestia cu Rahela, þþ ã b trân ºi muceg it ã ã

, ºi Lea, cu care ne-au împuiat capul la ã ã Centru. Dã-mi copii, iar de nu, voi muri. Au doarã eu sunt Dumnezeu, Care a stârpit rodul pântecelui t ãu? Iat ã roaba mea Bilha; intrã la ea ºi ea va naºte pe genunchii mei ºi voi avea ºi eu copii printr-însa. ªi aºa mai departe. Ni se citea la fiecare mic dejun, pe când ºedeam în cantina liceului mâncând porridge cu friºc ºi zah ãr. C p ta i tot ce e mai þ ã ãã bun, sã þ zicea ãtuºa Lydia. Þara e în r zboi ºi ºti i, m ã alimentele sunt þ Sunte i rãsf ra ionalizate. þ ãþate, fetelor; îi sclipeau ochii, de parc ã ar fi mustrat un pisoi. O pisicu þã neastâmp ãrat ã. La prânz, ni se citeau Fericirile. Ferici i fie ãºtia, ferici i þ þ fie ãilal i. Ni le puneau pe disc, citite de o voce b ãrb teasc ã. þ ã Ferici i cei s ãraci cu duhul, c ci a lor e împ ã ãþ r þ ã ia cerurilor.

Ferici i þ cei milostivi. Ferici i þ cei blânzi. Ferici i þ cei ce tac. ªtiam c ã au inventat partea nu e aºa, dar nu aveai cum sã verifici. Ferici i cei ce plâng, cãci mângâia iþ . Nimeni nu spunea

aia, ºtiam c ã þ ei vor fi când.

Mã uit la ceas în timpul desertului, compot de pere din conserv cu þ ã, desertul obiºnuit; ºi o caut cu ã scor iºoar privirea pe Moira la locul ei, douã mese mai încolo. S-a dus deja. Ridic mâna. Cap t permisiunea. Nu ne întâlnim prea ã des ºi întotdeauna în momente diferite ale zilei. La sp l tor m duc în penultima desp ã þ r itur ã, ca de ãã ã obicei. Eºti aici? ºoptesc. Vie ºi nev t mat ºi de dou ã ori mai urât ã decât via a, ãã ã þ îmi r ãspunde Moira în ºoapt ã. Ce-ai auzit? o întreb. Mai nimic. Trebuie s ã ies de aici, simt c ã mã þã ã c nesc. Mã cuprinde panica. Nu, nu, Moira, nu încerca. Nu

singurã. O s ã mã prefac bolnav ã. Trimit o salvare, am v ãzut-o. N-o sã ajungi mai departe la spital. Cel pu in o s fie o schimbare. N-o sã ã s þ ã mai trebuiasc o ascult pe scârba aia b trân ã ã. Or sã te descopere. Nu-i face griji, m pricep. Când eram puºtoaic ã de þ ã liceu, n-am mai luat vitamina C ºi am fãcut scorbut. În primele faze nu-l pot diagnostica. Pe urm ã începi sã iei vitamina din nou ºi te-ns ã ã n toºeºti. O sã-mi ascund vitaminele. Nu, Moira. Nu puteam suporta gândul sã nu mai fie aici cu mine. Pentru mine. Te trimit cu doi tipi în salvare. Gândeºte-te. Trebuie sã fie lihni i dup treaba aia; fir-ar s ã ãcar þ ã fie, nu au voie nici m sã-ºi vâre mâinile în buzunar, existã posibilitatea s ã... Ei, voi din ãuntru. Timpul reglementar a trecut, zise vocea M tuºii Elizabeth din uº ã. M-am ridicat, am tras apa. ã

Dou ã degete ale Moirei au ap ãrut prin gaura din perete. Era prea mic ã pentru mai multe. Le-am atins repede cu mâna, þinându-le. Apoi le-am dat drumul. ªi Lea a zis: M-a r spl tit Dumnezeu pentru c ã am ã ã dat bãrbatului meu pe roaba mea , zise Comandantul. Lasã cartea sã se închid ã. Ceea ce produce un sunet istovit, asem n tor unei uºi capitonate care se închide singur ã ã ã undeva departe: o boare de aer. Sunetul te face sã te gândeºti cât de mã ãt soase ar fi la pip it paginile sub iri ca ã þ foile de ceap ã. M t soase ºi uscate, ca , roz ã ã papier poudre16 ºi cu pudrã, ca sã-i dai pe nas s ã nu-i luceasc ã; erau mici þ þ carne ele odinioar ã, care se vindeau în magazinele cu þ lumân ãri ºi s ãpunuri de diverse forme: scoici, ciuperci. Sau ca foi a de þigar . Sau ca petalele. þ ã Comandantul st ã cu ochii închiºi o clip ã, cuprins parc ã de oboseal . Lucreaz ã multe ore. Are o þ de ã mul ime responsabilitãþi. Serena a început s ã plâng ã. O aud în spatele meu. Nu e prima oar ã. De fapt, plânge întotdeauna în seara Ceremoniei. Încearc ã sã nu se aud ã

nici un zgomot. Încearc ã sã-ºi pãstreze demnitatea în þ noastr ã. Tapi eria fa a þ ºi covoarele în ãbuº ã sunetele, dar tot o auzim clar. Tensiunea dintre lipsa ei de st pânire ºi încercarea de a o în ãbuºi e ã oribil ã. E ca un pâr þ în biseric ã. Ca întotdeauna simt imboldul sã râd, dar nu pentru c ã mi se pare amuzant. În înc ãpere se rãspândeºte mirosul lacrimilor ei, dar noi pretindem c ã nu sim im nimic. þ Comandantul deschide ochii, observã ce se petrece, se încruntã ºi hot ã ã ºte s r ã nu observe nimic. Acum ne vom ruga în tãcere o clip ã, zice Comandantul. Vom cere binecuvântare ºi succes în tot ce întreprindem. Îmi las capul în jos ºi închid ochii. Ascult cum îºi þine respira ia, cum suspin aproape imperceptibil, cum o scutur ã þ ã plânsul în spatele meu. Cât trebuie s ã mã urasc ã, îmi spun în 16 Foi þã de hârtie acoperit ã cu pudr ã de fa þã (fr.).

gând. Mã rog în t ãcere: Nolite te bastardes carborundorum. Nu ºtiu ce înseamn ã, dar sun ã cum trebuie ºi asta e, c ãci nu ºtiu ce altceva i-aº putea spune Domnului. Cel pu in acum. þ Sau, nu în aceste împrejur ãri, cum se zicea pe vremuri. Literele scrijelite pe dulapul meu îmi plutesc în fa þã , l ãsate în urm ã de o femeie necunoscut ã, cu chipul Moirei. Am v ãzut-o dus pe targã ãã în salvare. ã de doi Îngeri ºi b gat Ce are? am întrebat-o pe femeia de lâng ã mine, o întrebare inofensivã pentru oricine, cu excep ia fanaticelor. þ Febr ã, a rostit din buze, f r sunet. Zic c-ar fi ã ã apendicitã. În seara aceea luam cina, hamburger cu piure de cartofi. Masa mea era lâng ã fereastr ã, aºa cã vedeam departe, pân ã la por ile de la intrare. þ Am v ãzut maºina de salvare revenind, f r ã de data asta. Unul din Îngeri ã ã siren s ri din maºin ã ºi vorbi cu Paznicul. Paznicul intr ã în cl dire, ã ã în timp ce salvarea rãmase în parcaj; Îngerul st tea ã cu þ dintre M tuºi spatele la noi, aºa cum fuseser ã instrui i. Dou ã

ã ieºir ã din cl dire împreun cu Paznicul. Se duser ã la uºa din ã ã spate a maºinii. O scoaser ã pe Moira din ãuntru, o târâr ã pe poart ºi în sus pe sc ãrile din fa , inând-o de subsuori, câte ã þã þ una de fiecare parte. Abia putea merge. M-am oprit, nu mai puteam mânca; acum toate femeile de pe latura mesei unde mã aflam eu se uitau lung pe fereastr ã. Fereastra era verzuie, cu plas ã de sârm prins ã în sticl ã. M tuºa Lydia ã ã zise: Continua i s mânca i. Se duse s þ ã ã storurile. þ ã trag Au dus-o într-o înc ãpere ce fusese pe vremuri laboratorul de þ Era o camer ã unde nici una nu ºtiin e. mergeam de bun ãvoie. Dup ã aceea nu a mai putut umbla o sãpt ãmân ã; nu-i mai intrau picioarele în pantofi de umflate ce erau. De picioare se ocupau la prima încãlcare a regulilor. Foloseau cabluri de o el despicate la capete. Urmau apoi þ mâinile. Nu le pãsa de picioarele ºi de mâinile noastre, chiar dac ã le mutilau definitiv. Þine i minte, zicea M tuºa Lydia. þ ã

Pentru scopurile noastre, picioarele ºi mâinile voastre nu joacã un rol esen ial. þ Moira zãcea în patul ei, un exemplu pentru noi toate. N-ar fi trebuit sã încerce, mai ales cu Îngerii, zise Alma, din patul de lângã mine. Trebuia s-o ducem pe sus la ore. Furam pache ele de zah ãr pentru ea când mergeam la mas ã, þ le aduceam pe ascuns ºi noaptea i le trimiteam de la un pat la altul. Probabil c ã nu avea nevoie de zah ãr, dar era singurul lucru pe care-l puteam fura. Singurul lucru pe care i-l puteam da. Spun rug ãciunile înc ã, dar în fa a ochilor am picioarele þ Moirei, aºa cum ar ãtau dup ã ce au adus-o înapoi. Nu ar ãtau deloc a picioare. Pãreau picioarele unui înecat, umflate ºi parc fã ã oase, doar culoarea era diferit ã. Ar ãtau ca niºte ã r bojoci. O, Doamne, mã rog. Nolite te bastardes carborundorum. Asta ai vrut? Comandantul îºi drege glasul. În semn c ,ã dup ã p rerea lui, rug ciunea a durat destul. ã ã Cãci ochii Domnului se uit ã pe tot cuprinsul pãmântului ºi el se simte puternic în numele celor cu inimã neprih ãnitã cãtre dânsul, gl ãsuieºte el. E semnalul de închidere a programului. Se ridicã. Putem rupe rândurile. Capitolul ºaisprezece Ceremonia se desf ºoar ã ã ca de obicei. Stau întins ã pe spate, cu toate hainele pe mine, în

afar ã de igienicii pantalonaºi albi de bumbac. Dac ã ar fi s ã deschid ochii, aº vedea baldachinul mare ºi alb al enormului pat cu patru stâlpi în stil colonial al Serenei Joy, suspendat deasupra noastr ã ca un nor jos, acoperit cu mici pic ãturi de ploaie argintii care, dacã te uitai mai bine, se dovedeau a fi

rãmurele de flori cu patru petale. Nu aº putea vedea covorul care e alb sau draperiile cu r murele ºi m ãsu a de toalet ã cu ã þ vol ãnaº pe care peria ºi oglinda doar baldachinul reuºeºte sã sugereze astfel, etericul, cât ºi

se afl ã cu mânere de argint; puternic arcuit ºi cãptuºit cu voal, care prin textura ºi structura lui, atât materia.

Sau pânza unei corãbii. Pânzele pântecoase, spuneau poe ii odinioar . Umflate. Avansând datorit ã pânzelor cu þ ã pântecele umflat. Ne înconjoar ã un abur de Parfum de lãcr ãmioare, rãcoros, aproape p trunz ã ãtor. Nu e cald în camera asta. Deasupra mea, spre cã ã p tâiul patului, st ã întins ã Serena Joy, într-o pozi ie bine studiat ã. þ Are picioarele larg desf ãcute ºi eu stau întins ã între ele, cu capul pe stomacul ei, sprijinindu-mi baza craniului pe osul ei pubian ºi flancatã de coapsele ei. ªi ea e complet îmbr ãcat ã. Stau cu bra ele ridicate. M þ ã þ ine de mâini, de fiecare parte a corpului. Pozi ia þ semnific ã, se zice, cã suntem un singur trup, o singur ã fiin ã c ã þã . De fapt, arat ã ea st pâneºte atât procesul, cât ºi produsul. Dac ã va fi vreun produs. Inelele de pe mâna ei stâng ã îmi intr ã adânc în carnea degetelor. Poate c ã

e o formã de r ãzbunare, sau poate cã e o întâmplare. Am fusta roºie ridicat ã pân ã la brâu, dar nu mai sus. Mai jos Comandantul reguleaz ã. Reguleaz ã partea de jos a trupului meu. Nu spun c ã face dragoste pentru c ã nu asta face. Sã denumesc ac iunea copula ie iar þ ã þ nu ar fi exact, pentru c ã ar implica dou ã persoane ºi aici e vorba numai de una. Nici viol nu e: cãci mi-am dat acordul scris. Asta e ceea ce am ales. Nu au fost prea multe de ales, dar totuºi aº fi avut posibilitatea de a alege ºi altceva. Deci stau nemiºcat ã ºi îmi închipui baldachinul de deasupra pe care nu-l v ãd. Îmi vine în minte sfatul reginei Victoria cãtre fiica ei: Închide ochii ºi gândeºte-te la Anglia. Dar asta nu e Anglia. Tare aº vrea sã mearg ã mai repede. Poate cã sunt nebunã ºi asta e un nou fel de terapie.

Ce bine ar fi s ã fie adev ãrat, m-aº putea face bine ºi ac iunea s þ ã dispar ã. Serena Joy se încleºteaz ã de mâinile mele de parc ã nu eu, ci ea ar fi regulat ã ºi i-ar produce fie pl ãcere, fie durere; iar Comandantul reguleazã înainte, ritmic, ca într-un marº în doi timpi, doi cu patru, mereu, mereu ca un robinet care picur ã. E preocupat ca cineva care fredoneaz sub duº, f ã ã ã r sã ºtie cã fredoneaz ã, ca cineva cu mintea în alt ã parte. Parc ã ar fi altundeva, aºteptând s ã ã juiseze, b tând darabana pe mas ã, în timp ce aºteapt ã. Acum ritmul a devenit ner bd tor. Dar nu e ã ãsta visul ce d ã erec ie oric rui b rbat: ã þãã dou ã femei deodat ? Aºa spuneau pe vremuri. Ziceau c ã ã e excitant. Dar ce se petrece în camera asta, sub baldachinul argintiu al Serenei Joy, nu e excitant. Nu are nimic de-a face cu pasiunea sau dragostea sau iubirea sau astfel de idei care ne stârneau apetitul odinioar ã. Nu are nimic de-a face cu poftele trupeºti, cel pu in pentru mine ºi sigur c þ ã nici pentru Serena. Trezirea þ ºi orgasmul nu mai sunt sim urilor considerate necesare; ar fi doar un semn de frivolitate, ca jartierele sau aluni ele: o superflu abatere a aten iei pentru þ þ ã

cei uºuratici. Demodate. Pare ciudat cã pe vremuri femeile cheltuiau atâta timp ºi energie citind despre astfel de lucruri, gândindu-se la ele, fãcându-ºi griji, scriind despre ele. Lucruri evident relaxante. Or, în acest moment nu se relaxeaz ã nimeni, nici mãcar Comandantul. E o treab ã serioas ã. Comandantul, ca noi to i, îºi face datoria. þ Dac aº cr ãpa pu in ochii, l-aº putea vedea cu chipul ã þ lui, care nu e neplãcut, suspendat deasupra torsului meu, cu câteva ºuvi e þ de pãr argintiu cãzute poate pe frunte, concentrându-se asupra cã ã l toriei sale interioare, asupra acelui loc cãtre care se îndreapt ã gr ãbit ºi care se îndep ãrteaz ã ca într-un vis, cu aceeaºi vitez ã cu care se apropie el. I-aº vedea ochii larg deschiºi. Oare dac ã ar fi un b ãrbat mai ar ãtos, mi-ar face mai

mare plãcere? Cel pu in e mai bine decât precedentul, care mirosea þ ca o garderob ã de biseric ã pe ploaie; ca gura atunci când începe dentistul sã-þi umble în ea; ca o nar ã. Comandantul în schimb miroase a naftalinã sau poate a un tip de lo iune de þ dup ã bãrbierit f ãcut ã cu scopuri punitive? De ce trebuie s ã poarte uniforma asta stupid ? Dar oare mi-ar pl ãcea mai ã mult trupul lui alb ºi pãros, gol? Este interzis sã ne s rut m. ã ã Ceea ce face treaba suportabilã. Te po i detaºa. Descrii.þ În sfârºit juiseaz ,ã cu un geam tã în buºit ã ca de uºurare. Serena Joy, care ºi-a þinut respira ia, reîncepe sã þ respire. Comandantul, care s-a sprijinit în coate, la distanþã de trupurile noastre combinate, nu-ºi îng duie ã sã se lase peste noi. Se odihneºte o clip ã, se retrage, se îndep ãrteaz ã, îºi trage la loc fermoarul de la pantaloni. Ne salutã din cap, apoi se întoarce ºi p ã ã r seºte înc ãperea, închizând uºa cu o grij ã exagerat ã, ca ºi cum am fi mama lui suferind ã. E un gest caraghios, dar nu îndr ãznesc sã râd. Mâinile Serenei Joy se desprind de ale mele. Te po i scula acum, zice. Scoalã-te ºi ieºi afarã. þ Ar trebui s ã mã lase s ã mã

odihnesc zece minute, cu picioarele pe o pern ã, ca s ã mãreasc ã ºansele. E un r ãstimp în care ar trebui s ã mediteze în t ãcere, dar nu are chef de aºa ceva. Simt repulsie în glasul ei, ca ºi cum atingerea cãrnii mele i-ar produce grea þã ºi ar contamina-o. M ã desfac din prinsoarea trupului ei ºi mã ridic; sucurile Comandantului mi se scurg pe picioare. Înainte de a pleca, o vãd lipindu-ºi strâns picioarele ºi aranjându-ºi fusta albastr ã; continu ã sã stea întinsã pe pat, privind fix la baldachinul de deasupra, þeap n ã ca o efigie. ã ã ºi dreaptOare pentru care din noi e mai îngrozitor, pentru ea ori pentru mine?

Capitolul ºaptesprezece Iat ã ce fac, o dat ã întoarsã în camera mea. Îmi scot hainele ºi îmi pun cãmaºa de noapte. Caut bo ul de unt în vârful pantofului drept, acolo unde þ l-am ascuns dup ã masa de sear ã. A fost prea cald în dulap ºi untul e pe jum ãtate lichid. Mare parte din el a intrat în ºerve elul de hârtie în care l-am ã Acum þ înf ºurat. vârful pantofului o s ã fie plin de unt. Nu e prima dat ã, pentru c ã întotdeauna când e unt sau chiar margarinã, economisesc câte o buc ãþic ã în felul ãsta. Mâine o s ã scot aproape tot untul de pe c ãptuºeal ã frecând locul cu o cârpã sau cu hârtie igienicã. Mã dau cu untul pe fa þã apoi pe mâini. Nu mai exist ã crem ã de mâini sau de fa þã , în nici un caz nu pentru noi. Asemenea lucruri sunt considerate frivolit ãþi. Noi suntem recipiente, numai partea interioar ã a trupurilor noastre e important ã. Partea exterioar ã poate deveni aspr ã ºi zbârcit ã ca o coaj ã de nuc ã, lor nici nu le pas ã. Crema de mâini ne-a fost interzis ã printr-un decret al So iilor. Nu vor ã fim þ s atr g toare. ªi aºa situa ia este destul de grea pentru ele. ãã þ Untul e o ºmecherie pe care am învãþat-o la Centrul Rahela ºi Lea. Noi îi spuneam Centrul roºu, pentru cã toate

erau roºii acolo. Sigur c ã predecesoarea mea din aceast ã camer ã, prietena mea cu pistrui ºi râs s ã ã tos, se d dea ºi n ã ea cu unt. Toate ne dãm. Cât ã vreme ne d m cu unt pe piele ca s-o men inem ã þ catifelat , ne putem p ãstra credin a c þ ã într-o zi o s ã sc p m, ã ãã cã vom fi dorite din nou, sau c ã vom avea chiar parte de dragoste. Avem ºi noi micul nostru ceremonial privat. Untul e gras ºi o s ã râncezeasc ã ºi o s ã miros ca o brânz ã veche; dar cel pu in e o substan þã þ organic ã, se zicea pe vremuri. La astfel de solu ii am ajuns s þ ã recurgem. Uns ã bine, stau întins ã pe patul meu de o persoan ã ca

o felie de pâine pr ãjit ã cu unt. Nu pot dormi. În semiîntuneric fixez cu privirea ochiul orb de ipsos din mijlocul tavanului care la rândul lui m ã fixeaz ã ºi el cu privirea, deºi nu poate vedea. Nu adie nici o boare, perdelele mele par niºte bandaje de tifon ce atârn ã moale, lic ãrind în aura de lumin ã rev ãrsat ã de reflectorul ce ilumineaz ã casa noaptea, sau s ã fie luna? Dau la o parte cearºaful, m ã scol cu aten ie, f ã ã sã þ r fac zgomot ºi m ã duc tiptil în picioarele goale ºi în c ãmaº ã de noapte la fereastr ã; ca un copil, vreau s ã mã uit afar ã. S ã vãd luna pe sânul z ãpezii proaspete. Cerul e senin, dar greu de zãrit din cauza reflectorului; dar aºa-i, pe cerul nedesluºit pluteºte o lun nou ã, o lun ã în care î i pui dorin e, o aºchie ã þþ de roc ã str ãveche, o zei þã , un ochi care clipeºte. Luna e o piatr ã ºi cerul e plin de echipament ce împr ãºtie moartea, dar, Doamne, cât e de frumos totuºi. Am atâta nevoie de Luke, sã fie aici cu mine. Aº vrea s mã þ in ã în bra e ºi s ã numele. Doresc s ã þã-mi rosteasc ã fiu apreciat ã altfel decât sunt apreciat ã acum; doresc s ã fiu mai mult decât o valoare. Îmi spun încetiºor numele de alt dat ; ã ã

îmi repet în minte ceea ce puteam face cândva, felul cum mã vedeau ceilal i. þ Simt dorin a sþ ã fur ceva. Pe coridor arde lumina de veghe împr ãºtiind o v ãpaie roz ã pe toat ã lungimea lui; m ã furiºez prin casa adormit ã cu b gare de seam ã, pas cu pas, f r sã þ ã ã ãã scâr âi, pe lâng balustrad , de parc ã aº p ºi pe covorul de muºchi dintr-o ã ã p dure; inima îmi bate ca nebuna. Nu sunt la locul meu. ã Ceea ce fac e absolut interzis. Când trec pe lângã ochiul de peºte de pe peretele din hol, îmi z ãresc silueta alb ã, trupul învelit parc ã într-o meº ã de tifon, cu p ãrul pe spate ca o coam ã, cu ochii str ãlucitori. Îmi place ce fac. Fac ceva de una singur ã. Sunt activ ã; ce

ãã form ã gramatical ã e asta, un timp? Încordat . Un cu it aº þ vrea s fur, din buc ã ã t rie; dar înc ã ã. ã ã nu sunt preg tit Ajung la salon; uºa e întredeschis ã. Un scâr âit de þ lemn; dar cine e pe aproape, sã aud ? Stau în picioare în ã camer ã, aºteptând s ã mi se dilate pupilele, ca la pisici, sau la bufni e. Îmi vine în n ãri miros de parfum st tut, de praf intrat ã þ în þes ãã ã o ãturi. Prin cr p turile din jurul draperiilor trase intr vag lumin ã þ ã de la reflectorul de afar ã unde, f r ã înce oºat ã ã îndoial ã, patruleaz ã doi b ãrba i; i-am v þ ãzut de sus, de dup ã draperii, niºte siluete negre, umbre decupate. Acum pot vedea în jur lic ãriri de contururi; în oglind ã, baza l ãmpilor, vazele, canapeaua nebuloasã ca un nor în amurg. Ce s ã iau? Un obiect c ãruia s ã nu i se simt ã lipsa. La miezul nop ii în p dure, o floare fermecat ã ã. O narcis ã ofilit þ

ã, nu una din aranjamentul de flori uscate. Narcisele or sã fie aruncate curând, au început sã miroas ã. În aer apas ã ºi miasmele st tute ale Serenei, duhoarea ghemelor ei. ã Merg pe bâjbâite, g ãsesc m ãsu a pip ind. Se aude un þ ã clinchet, probabil cã am r ãsturnat ceva. Gãsesc narcisele, sf ãrâmicioase la vârfuri unde s-au uscat ºi pleoºtite c ãtre tulpini; iau una între degete ºi o ºterpelesc. O s-o presez undeva. Sub saltea. O s-o las acolo, ca s-o g ãseasc ã femeia ce va urma dupã mine. E cineva însã în camer ã, în spatele meu. Aud pasul tiptil ca al meu ºi scâr âitul þ aceleiaºi scânduri din duºumea. Cu un mic declic, uºa se închide în spatele meu, retezând lumina. Înghe : a fost o greºeal sã þ ã cobor în alb. Sunt ca zãpada în lumina lunii, chiar în întuneric. Apoi o ºoapt : ã Nu þipa. Nu-i nimic. Ca ºi cum aº þipa; ca ºi cum nu-i nimic. M ã întorc: o form ºi atât; lucirea mat ã þ r ã a unor pome i ai obrajilor f ã ã culoare. 17 Tensed: joc de cuvinte bazat pe tense = timp gramatical ºi tense = încordat.