Marea Depresiune

Marea Depresiune 1929 - 1933 Problematizare •

Care sunt factorii care au dus la Marea Depresiune?

•

De ce a ramas in istorie sub numele de Marea Depresiune sau Marea Criza Mondiala si nu Criza din 1929-1933?

•

Care au fost consecintele acestei crize economice?

•

Ce a insemnat “New Deal” pentru economia mondiala?

Introducere A fost cea mai îndelungată şi severă depresiune economică prin care a trecut societatea occidentală industrializată, care a provocat schimbări fundamentale în structura instituţiilor economice, în politicile macroeconomice şi în teoria economică.

Deşi s-a

declanşat în SUA, Marea Depresiune a produs un declin drastic al productivităţii, o rată deosebit de gravă a şomajului şi o deflaţie acută în aproape toate ţările lumii. Efectele sale sociale şi culturale nu au fost mai puţin copleşitoare, mai ales în SUA, unde Marea Depresiune a reprezentat cea mai mare calamitate cu care s-au confruntat americanii de la Războiul Civil încoace. Durata şi profunzimea Marii Depresiuni au variat substanţial de la ţară la ţară. A fost deosebit de lungă şi de gravă în Statele Unite şi Europa, mai blândă în Japonia şi în mare parte a Americii Latine. Poate că, previzibil, cea mai dură depresiune prin care economia mondială a trecut vreodată a fost declanşată de o mulţime de cauze. Declinul în cererea de consum, panica financiară şi politicile economice necugetate au cauzat colapsul productivităţii economice în SUA, în timp ce etalonul aurului, care lega aproape toate ţările lumii într-o reţea de rate fixe de schimb valutar, a jucat un rol esenţial în propagarea crizei economice americane către celelalte ţări. Însănătoşirea economică după Marea Depresiune a fost, în mare parte, stimulată de renunţarea la etalonul aurului şi de expansiunea monetară ce i-a urmat. Impactul economic al Marii Depresiuni a fost enorm, atât prin enorma suferinţă umană provocată, cât şi prin schimbările profunde în politicile economice.

Cronologie Depresiunea economica poate fi impartita in 3 perioade: I

1921 – 1929

II

1929 – 1933

III 1933 - 1939 Faza I: 1921-1929 Faza premergatoare debuteaza in 1921 si se intinde pana in prima jumatate a anului 1929. Sigur ca, in intervalul de timp analizat nu este nici o criza, dar apar conditiile care aduc criza. In perioada 1921-1929 este aplicata o politica monetara stricta ce conduce la un proces deflationist. Productia industriala si agricola creste intr-un ritm mai mare decat cererea interna, daca luam in considerare oferta scazuta de bani din economie. Reteaua bancara se extinde la 25.000 banci, in conditiile in care iesirile de pe piata sunt de aprox. 1000 banci pe an. Creditul de consum se dubleaza in perioada 1925-1929. Pe baza acestei expansiuni a creditului de consum si in conditiile mentinerii unor salarii mici in randul populatiei, 60% din masini si 80% din radiouri sunt detinute in rate. Totodata, pe intervalul 1925-1929, creditul acordat brokerilor de banci pentru tranzactii pe piata de capital se mareste in detrimentul creditului industrial cu 92%. La Bursa de Valori din New York volumul tranzactiilor creste de la 433 milioane cu titluri 1925 la 757 milioane titluri in 1929. Astfel, investiile la bursa de valori devin mai profitabile decat depunerile de bani in banci. Evident, nu toata lumea putea investi la bursa, ci doar o minoritate, intrucat 0,1% din populatia SUA detinea 34% din totalul economiilor. Prin urmare, 0,1% din populatie, bancile si companiile isi puteau permite sa speculeze la bursa, in timp ce majoritatea populatiei facea rate la bunuri

Faza a doua: 1929 – 1933 Dupa un maxim istoric in 3 septembrie 1929, Bursa de Valori din New York a scazut cu 17%, dupa care a inceput sa recupereze, dar pe un curs fluctuant. Criza financiara a debutat joi 24 octombrie 1929 si a atins un varf in cursul zilei de marti 29 octombrie. In 5 zile indicele Dow Jones a pierdut 23%. Desi, economai americana intrase in recesiune, in 1930 existau semne de revenire. Totusi, erorile de politica au dus la o prabusire economica fara precedent. In iunie 1930, presedintele Hoover a semnat Legea Smoot - Hawley prin care tarifele vamale au fost majorate cu 52% pentru aprox. 20.000 produse din import. Legea Smoot - Hawley urmarea protectia produselor agricole americane in fata celor din import,

mai ieftine si totodata mentinerea preturilor pe piata interna. Legea a avut un efect dezastruos asupra economiei americane, intrucat si alte tari au adoptat masuri de retorsiune. Confruntandu-se cu un protectionism generalizat in comertul international, exporturile americane au scazut cu 61%, iar importurile cu 66%, ceea ce a impins economia americana in depresiune si odata cu ea si restul lumii. Pana in 1933, Produsul Internt Brut real al SUA a scazut cu 29%. Datorita cereri agregate scazute, preturile s-au redus la toate produsele in medie cu peste 30%. Numai produsele agricole au scazut cu 51%, in conditiile in care aprox. 30% din populatie lucra la acea data in agricultura. Intrucat nu a existat un plan de salvare, mii de banci au intrat in faliment. In intervalul 1929-1933, au disparut aprox. 10.000 banci, din 25.000 cat existau in 1929. In anul de varf al depresiunii, 1933, somajul a ajuns la 24,9%, respectiv 12 milioane de persoane. Dar, in anul de varf al recesiunii se infiinteaza Corporatia de Finantare a Reconstructiei pentru finantarea lucrarilor la autostrazi, a ipotecilor la imprumuturi agricole, a bancilor si afacerilor. Aparitia acestei corporatii, alaturi de modificarea legislatiei bancare (Legea Glass Steagall) au fost singurele masuri pozitive luate de administratia Hoover si care au ajutat economia americana sa-si revina putin in urmatorii ani, prefigurand sub aspect institutional, ceea ce Roosevelt a denumit "New Deal".

Faza a treia 1933-1939 Perioada cuprinsa intre anii 1933-1939 este de revenire. Administratia Roosevelt lanseaza mari proiecte de lucrari publice sub deviza "New Deal", pe structura institutionala creata de Hoover. Se aplica reforme in sistemul bancar, se pun bazele unei noi structuri ale pietei imobiliare care functioneaza in esenta pana in prezent si se aplica programe de salvare. Prin Economy Act, se reduc salariile angajatilor din sectorul public si pensiile veteranilor de razboi cu 40%. De asemenea, se aplica un program in favoarea fermelor agricole. Dolarul se devalorizeaza in raport cu aurul. Stocul de bani se situeaza insa sub nivelurile anterioare anului 1929. Relansarea economică în SUA a fost blocată de o altă recesiune care a început în mai 1937 şi a durat până în iunie 1938. Una dintre sursele recesiunii a fost decizia Rezervei Federale de a înăspri cerinţele pentru rezervele monetare. Această decizie, generată de temerile că economia ar putea fi expusă exceselor speculative, a provocat nu doar întreruperea creşterii rapide a rezervei monetare, ci chiar o nouă cădere a sa. Faptul că Statele Unite au resimţit o a doua contracţie economică foarte severă înainte să-şi fi

revenit din enormul declin de la începutul anilor 1930 este motivul principal pentru care SUA au rămas în criză un întreg deceniu. Al Doilea Război Mondial a avut doar un rol modest în relansarea economică americană. În pofida recesiunii din 1937–1938, în 1939 PIB-ul real în SUA era mult peste cotele dinaintea depresiunii, iar în 1941 ajunsese la distanţă de doar zece procente faţă de tendinţa pe termen lung. Astfel, în mod fundamental, SUA îşi reveniseră în mare măsură înainte de majorarea cheltuielilor militare. Deci, chiar dacă războiul nu a fost factorul determinant pentru revenirea economiei pe trend ascendent în SUA, conflagraţia mondială a jucat un rol în combaterea şomajului.

Criza la nivel mondial Depresiunea a lovit efectiv fiecare ţară din lume. Totuşi, intervalul de timp şi magnitudinea crizei au variat substanţial de la ţară la ţară. Marea Britanie s-a confruntat cu creşterea economică lentă şi cu recesiunea în aproape toată cea de-a doua jumătate a anilor 1920 şi nu a căzut într-o depresiune severă decât spre începutul lui 1930, iar declinul în producţia industrială a fost cca o treime din contracţia producţiei înregistrate în Statele Unite. Franţa a resimţit o scurtă cădere economică la începutul anilor 1930. Revirimentul francez din 1932 şi 1933 a fost însă de scurtă durată. Atât producţia industrială franceză cât şi preţurile au scăzut dramatic între 1933 şi 1936. Economia Germaniei a intrat în criză la începutul anului 1928, apoi s-a stabilizat doar pentru a reintra în regres în al treilea trimestru al lui 1929. Declinul producţiei industriale germane a fost sensibil egal cu cel din Statele Unite. Câteva de ţări din America Latină au trecut prin depresiune la finele lui 1928 şi începutul lui 1929, cu puţin înainte de declinul producţiei în SUA. În vreme ce unele ţări mai puţin dezvoltate au avut de-a face cu depresiuni grave, altele, precum Argentina şi Brazilia, au resimţit crize mai moderate. Şi Japonia a cunoscut o criză moderată, care a început relativ târziu şi s-a încheiat relativ devreme. Deflaţia generală a preţurilor, evidentă în SUA, a fost înregistrată şi în alte ţări. Absolut fiecare stat industrializat a suferit declinuri ale preţurilor de vânzare en gros de peste 30% între 1929 şi 1933. Din cauza flexibilităţii mai mari a structurii preţurilor din Japonia, acolo deflaţia a fost neobişnuit de rapidă în 1930 şi 1931. Poate că această deflaţie rapidă a ajutat la menţinerea declinului în activitatea japoneză de producţie la cote rezonabile. Preţurile produselor de bază comercializate pe pieţele mondiale au căzut chiar mai dramatic în acea perioadă. De exemplu, preţurile cafelei, bumbacului, mătăsii şi cauciucului s-au redus la jumătate numai între septembrie 1929 şi decembrie 1930. În

consecinţă, pentru producătorii de bunuri de larg consum, balanţa comercială s-a destabilizat abrupt. Cel mai devastator impact al Marii Depresiuni a fost suferinţa umană fără precedent. Într-o scurtă perioadă de timp, productivitatea la scară globală şi nivelul de trai s-au prăbuşit brusc. Până la o pătrime din forţa de muncă a ţărilor industrializate s-a aflat în neputinţa de a-şi găsi de lucru la începutul anilor 1930. Deşi condiţiile economice au început să se amelioreze spre mijlocul anilor 1930, redresarea totală nu s-a înfăptuit decât la finele deceniului. Recuperarea economică a cunoscut profunde variaţii în restul lumii. Economia britanică s-a oprit din declin la puţin timp după ce Marea Britanie a abandonat etalonul aurului în septembrie 1931, dar recuperarea autentică nu a început decât spre sfârşitul anului 1932. Economiile mai multor ţări din America Latină au început să se consolideze la finele lui 1931 şi începutul lui 1932. Germania şi Japonia au început să-şi revină în toamna lui 1932. Canada şi multe ţări europene mai mici au început să se redreseze cam în aceeaşi perioadă ca şi Statele Unite, adică în primele luni ale lui 1933. Pe de altă parte, Franţa, care a resimţit criza acută mai târziu decât majoritatea celorlalte ţări, nu a intrat cu adevărat în faza de revenire din criză până în 1938.

Romania in criza Intre 1928 si 1933 valoarea productiei industriale a scazut la jumatate, de la 60.9 la 32.5 miliarde lei, numarul angajatilor din industria prelucratoare s-a redus cu 25%, de la 207.000 in 1928 la 152.000 in 1932, iar numarul intreprinderilor a scazut de la 3,966 la 3,487. In aceasta perioada, venitul national pe cap de locuitor a scazut cu 56%, de la 11,000 lei la 4,800 lei iar valoarea productiei agricole a scazut de la 109 miliarde lei in 1929 la 48.6 mld. lei in 1933, aceasta scadere fiind generata de prabusirea preturilor. Ca volum, productia agricola a crescut cu 29%. De remarcat ca agricultura genera o valoare cu ~50% mai mare decat industria. In 1929, fondul anual de salarii aferent celor 207.000 de muncitori din industria prelucratoare a fost de 7.7 miliarde lei, ceea ce inseamna ca un muncitor castiga in medie3.100 de lei lunar (18-19 dolari). Patru ani mai tarziu, respectiv in 1933, fondul de salarii a ajuns la 5 miliarde lei, salariul mediu lunar fiind de 2.250 lei, cu 27% mai mic decat cel din 1928. In ceea ce priveste evolutia preturilor, supraproductia a determinat o scadere semnificativa a acestora, astfel ca preturile produselor industriale s-au redus cu 37.9% iar a celor agricole cu 55.1% (pretul graului a scazut cu 70%, iar cel al porumbului cu 80%)

Sistemul bancar a fost de asemenea greu lovit de criza, numarul bancilor scazand de la 1097 in 1929 la 873 in 1933 si 491 in 1939, in timp ce totalul activelor a scazut de la 122.8 mld lei in 1929 la 82 mld. lei in 1933, crescand apoi la 136 mld lei in 1939. In acelasi timp, in perioada `29-`33, capitalul social al bancilor s-a redus de la 11.2 la 9.5 mld lei.

Concluzi 1. Impactul marii crize din perioada 1929-1933 asupra economiei romanesti a fost unul semnificativ – in Enciclopedia Romaniei se arata ca odata cu declansarea crizei mondiale, economia romaneasca incepe sa piarda anual intre 12 si 25 miliarde lei stabilizati, pierderea totala in perioada 1930-1938 insumand nu mai putin de 159 miliarde lei stabilizati. 2. Criza din 1929-1933 s-a declansat datorita maririi ratei dobanzii de FED (bancii centrale), precum si aplicarii unor masuri protectioniste care au dus la contractia comertului international. Deci, criza a aparut datorita unor masuri de tip interventionist, aplicate in momente nepotrivite si care se bazau pe evaluari gresite. In plus, colaborarea intre diferite organizatii publice ale statului american a fost proasta.

Coldea Bogdan Mitea Razvan Management I