Manual de Acupunctura

 

Prof. dr. doc. N. N. GHEORGHIU   dr. Cr. DRAGOMIRESCU  dr. C. RĂUŢ dr. C. IONESCU-TÎRGOVIŞTE   dr. STEFANIA CIUCA

MANUAL DE

ACUPUNCTURA

EÎM EDITURA MEDICA LĂ - BUCUREŞTI, BUCUREŞTI, 19 1974 74

 

Coperta Copert a de: VIOLETA COM A

PREFAŢĂ Străvechea metodă extrem-orientală „acupunctura" a fost multă   vreme practicată în mod cvasiempiric, o serie de principii aie ex-   tre m-or ient alil or fiind traduse traduse în pract ică numai pe pe baza baza tradiţiei   şi fără discernămîntul ştiinţific necesar. Dacă pe lîngă acestea luăm în considerare faptul că o serie de   medici, dintre care unii fără o calificare deosebită , au aplicat acu   punct ura, aceasta fii nd eco nom ico asă şi uşor de aplic at, găsim ex    pli caţ ia de ce acupun ctur a n-a fost aprecia tă la justa val oar e sau   a fosj: chiar desconsiderată. Unii „acupunctori " aplicau metoda în   boli incurabile, cu leziuni organice definitive (cancer, hemiplegie   etc .)f astăzi astăzi ştiindu-se că metoda este efic ientă numai în afecţiuni   cu predominanţia unor semne funcţionale sau generale, în care   durerea este preponderentă. Lucrări destul de recente aie unor autori anglo-saxoni, francezi,  sovietici, japonezi, chinezi, coreeni şi chiar români, dintre care   nu omitem pe autorii acestui manual, au căutat să stabilească ba  zele ştiinţifice aie metodei, reuşind dacă nu în totalitate, cel puţin   să restrîngă cadrul ipotezelor. Avînd în vedere că în ultimii ani, şi mai ales după înfiinţarea   Cercului din cadrul U.S.S.M., o serie de medici Bucureştideşi acupunctură din ţară practică cu destul succes această metodădin  şi    avînd în vedere că cei care practică acupunctura sînt din ce în ce   mai solicitaţi de bolnavi, am socotit necesar elaborarea acestui ma  nual, primul în limba română, prin care să difuzăm o serie de date   clinic e şi şi experimentale, dat date e privind tehnica metodei, pentru a    pune la înde mîna me di ci lor valo area meto dei bazată pe datele tra  diţionale şi pe cele ale cunoştinţelor ştiinţifice moderne, trecute    pri n f ilt rul exp eri enţ ei noastre. Dorinţa noastră a fost ca în acest prim manual să dăm date   esenţiale, esen ţiale, eliminînd discuţiile ancestrale ancestrale cu conţ inut metafizic. 3

 

Prin „formularul terapeutic“ şi materialul iconografic , dorim să   venim în ajutorul celor care vor să cunoască şi eventual să prac  tice „ac upunct upu nct ura 11. Am optat pentru termenii clasici, evitînd denumirile multiple    pentru acelaşi punct sau mer idian, care riscă să cr creeze eeze unele con  co n   fuzi i . Ne-am propus ca această primă ediţie din ţara noastră să fie   urmată de o ediţie mai completă, bazată pe eventualul succes, dar   mai ales pe necesitatea aprofundării metodei de către cititorii care   în spirit critic vor putea deveni adepţi la nivelul ştiinţific actual al   străvechii terapii orientale. Trebuie să mulţumim conducerii Editurii Medicale şi organelor   tehnice ale acesteia care, învingînd unele prejudecăţi ale corpului   medical, ne-au acordat încrederea necesară şi au asigurat prezen  tarea spre difuzare a acestui material .

CUPRINS

................ ................. ............... ................ .................. ................ ................ .................. ................ ................ .................. ................ ................ .................. .................. ................ ................. ................. ............ .... Da te isto rice ............................   . .

Pag.

P refa ţa

1. M O OR R F O F IZ IO L LO OG GIIA T E G U UM ME EN N TU TU LU LU I . . . . . 1 .1 . Structura pielii .... ...... ...... ...... ....... ........ ....... ...... ...... ...... ....... ........ .... . . . . . . !

3

.

7 10 10

1.2. Funcţ iile pie lii ............................................................................ 13 1.3. Proprie tăţile p i e l i i ................ ................................................ ....  13 ....   1.3.1. Proprietăţile Proprietăţile en zi m at ic e ................ .................... ........................ 13 1.3.2. Proprietăţile electrice c u ta n a te ................................ . 14 .

N. N. Gheorghiu

1 iulie 1973

1.3.3.ţiil Proprietăţile modificările patologice în func .... ţiile e organ organelo elorr de in ate reflecta rn e ............................

15 Proprietatea de a influenţa activitatea organelor interne ! 16 g  1.3.5. Pro prie tăţ ile zonelo r cutanate utilizat e în acupunctura 17 1.3.5.1. Caracteristici a n a t o m ic e ....... .............. ............. ............. ............. ............ ........ 17 1 .0.4.

1 .3.5.2. Cara Caract cter eris isti tici ci fu fun n ccţi ţio on na a llee . . . 18 2. ACUPUNCTU RA EXPER IMENTA LĂ ........................ 20 2.1 .1.. Acţiunea acupunctur acupuncturii ii asupra asupra s în g e lu i........... ..............................21 ..............................21 2.2 .2.. Acţiunea acupun acupunctur cturii ii asupra asupra glandelor e n d o c ri n e ................ 22 2.3. Acţ Acţiun iunea ea acup acupun unct ctur urii ii asup asupra ra apar aparat atul ului ui cir circu cula lato torr . . . . 1 25 2.4 .4.. Acţiunea acupuncturii acupuncturii asupra asupra tubului tubului d i g e s t i v ........................ 32 2.5. Ac Acţi ţiun unea ea ac acu upu punc nctu turi riii as asu upra di dina nami mici ciii ut uter erin inee . . . . . . . 33 2.5 .5.1 .1.. în travaliu n o r m a l................... l......................... ............ ............. ............. ............ ............ ........... .....33 33 2.5 .5.2 .2.. în adinamie u t e r in ă ............................................................. £'4 2.5 .5.3 .3.. în hipotonie hipotonie şi hipokinezie hipokinezie u t e r in ă ...... ............ ............. ............. ............ ...... 34 2.5 .5.4 .4.. în diskinezie diskinezie uterină uterină şi cu instabilita instabilitate te de ton tonus us . . . . 34 3. MECAN ISMUL DE ACŢIU NE A AC UPU NCTU RII . ..................... 36 4. BAZELE TRADIŢIONALISTE ALE MEDICINEI EXTREMORIEN  EXTREMORIEN   TA LE ................................................................................................ 44 5. MERIDIAN MERIDIANELE ELE ŞI PU N C TE LE ................ ........................................ ........................................55 55 ................................ 56 5.1. Meridiane principale .................... ... ...   . .

5.1.1. Meridianul principal al p lă m în il o r............ r.................. ............ ............. ............58 .....58 5.1. 5.1.2. 2. Merid ianul prin cipal al intestinului gros .   ................ .... 60 5.1.3. Mer Meridianu idianull principal al s to m ac ul ui ................................... 61

5.1.4. Meri Meridi dian anul ul pr prin inci cipa pall al spli spline nei ipa panc ncre reas asul ului ui . . . . . . 64 5.1 .1.5 .5.. Meridianul Meridianul principal principal al in i m ii ............................................ 67 5.1 .1.6 .6.. Meridianul principal al intestinului intestinului s u b ţ ir e .................... 68 5.1 .1.7 .7.. Meridianul principal principal al vezicii u r in a r e ............................ 70 .................................... 74 5.1.8. Meridianul principal al rinichilor .

5

 

5.1. 5.1.9 9. Merid ianul principa l vasesex  ....... 76 .............................................. ....... 5.1.10. Meridianul principal trei (triplu) focare ...................................77 5.1.1 .1.11 1. Meridianu l principal al vezicu lei b il ia r e ........ ......... ... . 78 5.1 5.1.12 .12. M eri dia nu l pr inc ip al al fi c a t u lu i.......... i............... ......... ......... ......... .... ................80 5.2. 5.2. M eri di an ele curi oas e . . . . .   ................... .....................................82 5.2.1. TouMo (vasul guvernor) ................. ................................... ..................................... ......................... ....... 83 5.2. 5.2.2. 2. Jenn-Mo (vasu l de conce pţie sau d ir e c t o r ) ....................... 86 5.2. 5.2.3. 3. Tch ong M o (vasu l strat egic) . . . . ......... ......... ......... .. . 89 5.2. 5.2.4. 4. Ta eM o (va sul ce ntură ) .......................................... .................. 90 .

.

....

.

....

.

5.2. 5.2.5. 5. Inn K eo (vasu l forţ ei şi miş cării — vasul Călc îiului) . . 90 5.2.6. Y a n gg K e o ( va va ssu u l Y a n g a l m iş iş ccă ă ri ri i ş i f or o r ţe ţe i) i) . . . . . . 91 5.2. 5.2.7. 7. InnO e (vasul Inn de le g ă t u r ă )........ )........... ...... ...... ...... ...... ...... ...... ...... ...... ...... ...... ...... ......9 ...91 1 5.2.8. Y a n g  O e ( v a s u l Y a n g d e l e g ă t u r ă ) ............................   . 92 6. D I A G N O S T I C U L D I N P U N C T U L D E V E D E R E A L A C U P U N C T U R I I 93 6.1. 6.1. Exa me nul b o ln a v u l u i......... i............. ......... ......... ......... .......... .......... ......... ......... ......... ......... ......... ......... ......... ......... .......93 ..93 6.2. P u l s ur ur i llee c h i n e z e ................. ................................... ...................................... ...................... ...........................95

D A T E IS T O R I C E

....

  ....

7. I N D I C A Ţ I I L E Ş I L I M I T E L E A C U P U N C T U R I I . 7.1 7.1.. Co ntra ind icaţ ii, eror i, in c id e n te ..... .......... .......... .......... ......... ........ ....

.

.

.

. .

.

.

Medicina orientală, în cadrul căreia acupunctura constituie numai una din metodele terapeutice, a început să fie practicată organizat încă înaintea mileniului III î.e.n. în China, India, Japonia, Coreea. Datorită multitudinii multitudinii de cunoştinţe, în timpul dina stiei Han (sec. III î.e.n.), împăratul RoangTi a ordonat sistematizarea şi înregistrarea lor, creînd astfel premisele redactării celui mai vechi tratat, „Nei King", canonul medicinei interne, completat la scurt timp tle comentarii, cuprinse în volumul lui SoOuenn. în anul 984 e.n. medicul japonez Yasuyovi Tamba a redactat, pe baza experienţei şcolilor chineze şi japoneze, primul tratat de acupunctură în această ţară, intitulat ,,Ishiu Po\ iar în 1068 a fost înfiinţată în China prima şcoală superioară imperială pentru studierea acupuncturii. începînd din anul 1207 e.n., în China există statui de bronz cu destinaţie didactică, pe care punctele de acupunctură sînt marcate cu o precizie excepţională, în dreptul fiecăruia fiind notată profunzimea pînă la care trebuie introdus acul, exprimată în diviziuni

102

................................104 ................................1 04 8. T E EH H N IIC CA TRAT TA A M E N T U LU L U I P R IIN N ACU UP P U NC NC T UR A . . . . . 107 8.1. 8.1. Ac ele de ac upunctură .................................... ................. ................................................ ...................................... ......... 10 107 7 8.2. 8.2. Loc aliz are a punc telor . . . . .......................   . . 108 8.3. î n ţ ep ep a r e a p u n c t e l o r ............................................... ....................... 10 109 9 8.4. Tehnica de tonifiere şi de dispersie .............................................. 10 109 9 8.5. 8.5. Num ărul punc telor u t il iz a t e ...... ......... ..... ..... ...... ...... ...... ..... .....................................112 ....................... ..... ........................... ........................... 112 8.6. 8.6. Num ărul ş edin ţelor . . . . . . .................. 8.7. 8.7. Alege rea punctelor ...................................... .................... .................................... ..................................... .......................113 ....113 9. FO RM U LA R T E R A P E U T IC ....... .......... ...... ...... ...... ...   ................. ................................... .........................11 .......114 4 9.1. 9.1. Punc te cu a cţiune g e n e r a lă ...... ......... ...... ...... ...... ...... ...... ...... ...... ...... ...... ..... .. ..........................11 114 4 9.2. 9.2. Punc te cu ac ţiune lim itată .................. ................................... .................................... ..............................114 ............114   .........................................114 9.3 9.3.. Pun cte s im p to m a ti c e ..... ......... ......... .......... .......... ......... .... 9.4. P u n ncc ttee o r g a n o t r o p e ................... ................. .................................... ..................................... ....................115 ..115 9.5 9.5.. Pun cte s e g m e n ta re ..... ......... ......... ......... ............ ............. .......... ......... ...... .. ................................11 115 5 9.6. 9.6. Aso cier i de pu ncte ............................................... ............................116 9.7. 9.7. Punc te cu acţiune speci fică . . . . . . . . . . . . . . . 11 117 7 9.8. Afecţiuni circulatorii ............................................... ..............................11 117 7 9.9. .9. Tu lbu rări cardiace . #. . . . . . . . . . . . . v • . • 118 9.10 9.10.. Tulbură ri a le circu laţiei a rteriale .......................   . . . . . 118 9.11 9.11.. Tulb ură ri ale circ ulaţ iei venoase . . . . . ............................118   ....

.

....

.

.... ... .  ...

....

.... ...

.

....

.

.

....

.

....

....

.

....

....

....

.

....

.

....

.

.

....

....

99.13 .113. 2. . AAfecţiuni n e m i i ................... ...................................... ................................... ....................... ......   . . . 119 9. respiratorii .................... ........................................... .............................. 11 119 9 9.14. A ffee c ţţii u un n i d ig ig es es ti ti vvee . . . . . . . . . . . . . . . . . . H9 9.15 9.15.. Afe cţiu ni u r in a r e ...... ......... ...... ...... ...... ...... ...... ...... ...... ...... ...... ..... ..   . . . ....................... 12 120 0 9.16 9.16.. Afec ţiun i ginec ologic eob stetr icale . . ................. .................................... .........................121 ......121

ale distanţei dintre pliurile interfalangiene ale mediusului individului, pe faţa radială. în secolul IV î.e. î.e.n. n. un un acupunctor ră rămas mas celebru, PiennTsio, a publicat lucrarea în 4 volume intitulată ,,Nann King" (Tratat despre probleme dificile), iar sub egida lui HoangFuMi sa redactat între 215—282 e.n. cartea ,,Tsia Y King" (Principiile unu şi cinci), în anul 1258 e.n. a fost redactat tratatul ,,Chi See King Fa Houei" (Circulaţia celor 14 meridiane) de către Hoa Pa Jenn, iar în anul 1576 ,,Tchi King Fa Mo Krao" (Contribuţii la studiul celor 9 meridiane) de către Li Che Tchenn.

....

....

.

.

9. 9.17 17.. Afecţiun i ale organelor de simţ 9.18. 9.18. Af ec ţi un i de rm ato lo gi ce . . . . 9.19 9.19.. A fec ţiu ni e n d o c r in e........ e............. .......... ......... ...... ..

...................................................121 .................................... ...............121 . . . . . . . . V . . 122 122

.

.

  . . . . . . . . . . . 122 9.20 9.20.. Afe cţiu ni ale sistemulu i nervo s . . ................................. . . 123 9.20.1. P a r a llii z iiii , p a rree z e . . . . . . .............................   . . . 124 9.21. A f e c ţţii u n i r e u um m a t i ccee . . . . . . . . . . . . . . . . . . 125 10. A N E S T E Z I A P R I N A C U P U N C T U R Ă . . . . . . . . . . . . . 126 11. A TLA S .................................... ................. ..................................... .................................... ................................... ................. ................ 13 131 1 12. BIBLIOGRAFIE ...................................... .................... .................................... ..................................... ........................ ..... ........... 166 ....

.

....

....

.

.

....

7

i  

în anul 1571, Harvieu publică pentru prima oară în Europa o lucrare despre acupunctură, lucrare care a creat premisele practicării ei rudimentare de către o serie de personalităţi medicale celebre: Recamier, Laennec, Trousseau, Cloquet, Berlioz, Sarlandiere etc.; în secolul următor misionarul P. Amiens publică în limba latină un compendiu de acupunctură. Introducerea acupuncturii în medicina occidentală este legată însă de numele diplomatului şi scriitorului francez Georges Soulie de Morant. Educaţia pe care a primito ia dat posibilitatea ca la vîrsta de 18 ani, cînd a intrat în serviciul diplomatic, să vorbească perfect dialectul mandarin, în care sa exprimat multe secole elita culturii chineze. în anul 1929, fiind consul francez la Iunan, a constatat cu surprindere, în cursul unei epidemii de holeră, că bolnavii cei mai gravi, trataţi prin metodele medicinei tradiţionale orientale, erau salvaţi în majoritate, în timp ce pacienţii trataţi după con cepţii le europ ene mureau în prop orţie de peste 50o/0. Ac est lucru la incitat pe Soulie de Morant să studieze bazele medicinei orientale, reuşind să realizeze acest deziderat în cîţiva ani, datorită cunoştinţelor sale superioare în domeniul culturii şi etichetei extremorientale carei deschideau accesul în orice sferă. Imediat înaintea celui deal doilea război mondial, cînd se în-

„American Journal of Chinese Medicine" şi „American Journal of Acupuncture". în momentul de faţă, Societatea internaţională de acupunctură cu sediul la Paris, Paris, care editează ,,Nouv elle revue internaţ internaţional ional d'Acupuncture", însumează eforturile a numeroase societăţi naţionale, promovează cercetarea ştiinţifică în acest domeniu şi apără prestigiul metodei şi al celor ce o practică împotriva tuturor criticilor incompetente ori lipsite de probitate. Anual sînt organizate congrese de către societăţile naţionale de acupunctură din Franţa, R. F. Germania, Austria, Japonia, Hong Kong, Argentina. în Marea Britanie a fost organizat un ,,British College of Acupuncture", iar un institut mixt, cu secţii în S.U.A. şi  Japonia a fost intitu lat „K yo to Pain Con trol Inst itute ", acesta edi tînd un buletin periodic care are în colegiul de redacţie şi medici români. La fiecare patru ani se organizează cîte un congres mondial de acupunctură, ultimele avînd loc în R. F. Germania, Franţa şi Japonia. Membrii cercului român de acupunctură din cadrul U.S.S.M., Filiala Bucureşti, au prezentat lucrări, apreciate favorabil la diverse manifestări internaţionale, iar în introducerea anesteziei prin acupunctură, prof. N. N. Gheorghiu şi dr. Cr. Dragomirescu au prio-

toarce în Europa, de Vraie Acupuncture Chinoise", iar în anul 1960, publică lucrarea„Precis în 5 volume „L'Acupuncture Chinoise", fondînd şi una din societăţile franceze de acupunctură. în aceeaşi perioadă au editat căr}i de valoare Champfrault („Trăite de medecine chinoise" în 6  volume), Ferreyrolles, Voisin, Goux, de la Fuye (care a fondat Societatea internaţională de acupunctură), Gerhard Bachman (care a editat tratatul în 2 volume „Lehrbuch der Akupu nktur"), E. Stiefvat er, Fe lix Mann. în anul 195 1958 8 a luat fiinţă, în cadrul Policlinicii Colţea, primul serviciu de acupunctură, condus de către prof. N. N. Gheorghiu şi dr. Cr. Dragomi rescu, care au organizat începînd din acel an şi cercul de acupunctură din cadrul U.S.S.M. în ultimii ani au contribuit la dezvoltarea acupuncturii în ţara noastră dr. T. Crăciun, dr. C. lonescuTîrgo vişte, dr. C. Răuţ, dr. I. F. Dumitrescu şi alţii. Contribuţii remarcabile au fost aduse de asemenea de către dr. I. Bratu, C. Stoicescu, V. Pr ode seu etc. Literatura medicală anglosaxonă, care ignora medicina orientală pînă relativ recent, acordă din ce în ce mai mare atenţie acestei probleme. Rapoartele ştiinţifice ale personalităţilor medicale care sau documentat în R. P. Chineză asupra rezultatelor metodei, sînt publicate şi comentate in extenso,  extenso,   cu atenţie, interesul practicienilor începînd să crească vizibil. în prezent sînt editate în S.U.A.

ritate Europa Europa. . Ceiînmai competenţi cercetători în acest domeniu subliniază că trebuie criticată şi respinsă ,, ,,refl refl ex oter apia ă la chinoise/1 care nu este decît o caricatură (Nguyen Van Nghi) a adevăratei medicine chineze, căreia îi dăunează considerabil.

8

 

Cele patr patru u straturi straturi succesive sînt sînt:: stra stratul tul bazai — germinativ, stratul mucos al lui Malpighi, stratul granulos şi stratul cornos. Epidermul are aceeaşi origine embriologică cu sistemul nervos şi anume, origine ectodermică. Dermul provine din mezoderm, avînd origine embriologică comună cu vasele de sînge, glanda corticosuprarenală, muşchi etc.; avîn d o grosi grosime me de 0,3 0,3— —3 m mm, m, dermul este alcătui t din stratul

1. M0RF0FIZI0L0G1A  TEGUMENTULUI Pielea este unui din cele mai mari organe ale corpului omenesc, cîntărind pentru un individ de 70 kg, aproximativ 4,5 kg. Particularitatea sa anatomică din care decurg două proprietăţi fundamentale şi anume, aceea de a reflecta   suferinţele organelor interne şi aceea de a influenţa   activitatea organelor interne, este in raport cu structura sa şi anume: se în tinde tind e pe o suprafaţă s uprafaţă de 1 500 cm2, cm2, avînd raporturi spaţiale particulare, pe de o parte cu organele interne, iar pe de alta cu sistemul nervos, în concepţia noastră, pielea reprezintă un ecran biologic dublu: prin faţa sa externă (epidermul), ea vine în contact cu lumea exterioară pe care o recepţionează şi o proiectează conştient la nivelul scoarţei cerebrale, iar prin faţa sa internă (dermul) vine în contact cu mediul interior, recepţionînd conştient, pe calea sistemului nervos vegetativ, suferinţele organelor interne.

1.1. STRUCTURA PIELII Histo logic , piel ea este alcătuită din trei straturi: straturi: epidermul, epidermul, dermul şi hipodermul. Epidermul reprezintă faţa externă, avînd o grosime mai mică de un milimetru; este alcătuit dintrun epiteliu pavimentos, stratificat, formînd patru straturi de celule cu o morfologie diferită, ce reprezintă formele pe care le parcurge o celulă care naşte în profunzime (zona germinativă) şi evoluează către celule exfoliatrice superficiale, ce sînt eliminate la suprafaţa pielii, sub forma unor descuamări fiziologice. 10

 

papilar apare ca linie sinuoasă ce ădelimitează dermul de epi derm) şi(cecorionul (o ostructură poli morf alcătuită dintrun schelet conjunctiv, în care sînt diseminate glande sudoripare, glande sebacee, vase de sînge, fibre musculare netede şi terminaţiuni nervoase). Sistemul vascular sanguin este extrem de bine reprezentat, rea lizînd două plexuri paralele care tapisează pielea pe toată întinderea ei şi anume: plexul subdermic (situat mai profund) şi plexul subpapilar (situat superficial). Din plexul subpapilar pornesc ramificaţii ascendente care formează un buchet de anse papilare care irigă un teritoriu cutanat bine delimitat, numit „conul vascular de irigaţie". între aceste zone rotunde se găsesc teritorii cu o circulaţie mai redusă. Pe lîngă rolul lor nutritiv, vasele pielii au şi un rol funcţional în raport cu funcţia sa receptoare, rol care nu poate fi conceput fără o bogată inervaţie vegetativă atît aferentă (receptoare) cît şi eferentă (efectoare). Este posibil ca stimularea acestor receptori (a baroreceptorilor îndeosebi) să participe în recepţia stimulilor realizaţi cu ajutorul înţepăturilor în tratamentul prin acupunctură.  Term ina ţiile ţiil e nerv oase ale pie lii, care sînt ex trem de numeroase, sînt specializate în vederea recepţiei stimulilor dureroşi, termici (cald şi rece), de tact şi de presiune.  — Term inaţ iile libe re răspîndi răspîndite te în epiderm exp lică recepţia durerii superficiale, profundă fiind naţii nervoase situatedurerea la nivelul muşchilor şi recepţionată articulaţiilor. de termi — Men iscur ile termin ale (M eiss ner Me rkel) rkel ) sînt form aţii diseminate în epiderm şi sînt specializate pentru recepţia tactilă.  — Corpusculi Corpusculiii Ruffini (rece pţia căldurii căldurii)) şi Krause (rece pţia senzaţiei de rece), sînt situaţi în derm.  — Corpuscul Corpusculii ii VaterP accinn i, speci specializa aliza ţi pentru recep ţia senzaţiei de presiune, sînt interoceptori situaţi în profunzimea der mului. 11

1.2 . FUNCJIILE PIELII Bstium foliculsr 

EFiDERM   Anse capilare  

Co rpus culu! Mefssne> ssne>

Muşchiul erecior    3! p â r u l u i

Por sudor/par   Firul de p ir 

'-DE RM   Glande sebacee

Cana! excreton   sudoripdr  Corpuscu Corpus cu kl RuFfinnii 

Bulbulpă ru/ui lu m e r u lu lu l   suduripar  HtPODERM

Vase hipodermice

Pielea joacă multiple roluri cu semnificaţii diferite:  — Rol de p rotec ţie mecanică, fiz ică şi microbi ană.  — Rol de „org an intern " prin numeroase organ ite cuprinse în derm (glande sudorale, sebacee, vase de sînge, fibre musculare netede etc.) (fig. 1 ). Acest organ intern intervine în numeroase procese, ca termo reglare, metabolism hidroe lectrolitic, eliminarea unor substan substanţe ţe etc etc..  — Funcţie recepto are, asigurată pe de o parte de ine rvaţi a somatică, prin intermediul receptorilor menţionaţi mai sus, şi pe de altă parte de inervaţia vegetativă.

1.3. PROPRIETĂŢILE PIELI! în afara proprietăţilor mecanice (de rezistenţă) şi fizice (de permeabilitate), o deosebită importanţă prezintă următoarele proprietăţi: 1.3.1. PROPRIETĂŢILE ENZIMATICE

F i g . 1 .   — Structura pielii (secţiune, după Conu, 1970).

Protect/J cutd/iâkă   a conufui conu fui i/âsct/kr  Ep/derm

Fig. 2.  2.  — Proiecţia cutan cutanată ată a conului vascular de irigaţie irigaţie..

Proprietăţile enzimatice multiple au făcut pe numeroşi cercetători să considere pielea o importantă glandă cu secreţie enzimatică. Aceste proprietăţi sînt în raport cu posibilitatea activării unor sisteme enzimatice care dau naştere unor substanţe vasoactive de tip: histamină, serotonină şi braidikinină. Histamina   a fost considerată capabilă de a explica unele din efec ef ecte tele le acupunct acupuncturii urii (Pine (Pinet, t, 19 1968 68;; Lanza, 19 1968 68? Popkin , 197 1972). 2). Cu siguranţă, histamina este răspunzătoare de reacţia hiperemică care apare în juru l acelo r după 5—20 de secunde de la aplicare a lor. La distanţă, prin trecerea sa în circulaţie, histamina poate acţiona asupra glandelor endocrine, mai ales asupra medulosuprarenalei şi asupra vaselor de sînge, producînd hipotensiune. Eliberarea sa în circulaţie în cantitate mică şi în mod repetat, prin intermediul înţepăturii produsă în scop terapeutic de către acupunctor, are efect desensibilizator, cel puţin în afecţiunile în care histamina pare a  juca un rol important şi anume anume:: astmul bronşic alerg ic, coriză, ede mul Quincke, conjunctivită, migrenă, eczemă, prurit etc. Dup După ă Pinet (1968) punctele histaminolitice cele mai importante sînt I*G.4, n; V.U.J3 V.U.J3 şi  şi 54. Bradikinina   poate fi formată prin activarea sistemelor chinino formatoare, ca urmare a unor leziuni cutanate. Ea poate contribui la hiperemia locală ca şi histam histamina. ina. 13

 

Serotonina   prezintă o concentraţie în piele de 0,7 micrograme pc gram de ţesut. Eliberarea sa în circulaţie poate avea loc în urma stimulilor cutanaţi realizaţi prin intermediul acelor de acupunctură. 1.3.2. PROPRIETĂŢILE ELECTRICE CUTANATE

Comportamentul electric al pielii este reprezentat de un grup complex de fenomene desfăşurate sinniltan şi sincron, împărţite în două subgrupe:  — Proprietăţi pasive  (rezistenţă   (rezistenţă cutanată la trecerea unui curent exosomatic) şi  pro pri etă ţi act ive   (potenţial cutanat, expresie a proceselor biologice active). Aceste fenomene au fost încadrate de Bloch (1965) în termenul de „activitate electrodermală", ele nefiind reprezentate prin valori fixe. Atît potenţialul cît şi rezistenţa unei zone cutanate pot suporta în timp modificări care înscrise grafic, după principiul înregistrărilor curenţilor biologici, îmbracă aspectul unei curbe numită electrodermogramă. în aprecierea valorilor obţinute prin cercetarea proprietăţilor electrice cutanate trebuie să ţinem seama de dificultăţile survenite în astfel de înregistrări (N. N. Gheorghiu şi colab., 1967). în adevăr, valoarea unor parametri electrici, ca de exemplu rezistenţa electrică cutanată, depinde de numeroşi factori (curent de exploraţie, tensiune, frecvenţă şi intensitate, suprafaţa electrodului, regiunea explorată, existenţa unor factori patologici locali, a unor factori emoţionali etc.). Rezistenţa electrică cutanată   poate fi determinată cu o serie de aparate bazate pe acelaşi principiu: studiul variaţiilor de intensitate ale unui curent continuu sau alternativ care traversează corpul uman între doi electrozi, dintre care unul numit electrod de masă, este ţinut în mînă, iar altul, electrodul de cercetat, explorează reaz ă suprafaţa cutană (Bratu, ( Bratu, 1959 1959;; Grall Grall,, 1 196 962; 2; Iones Io nes cu Tîr go vişte, 1965). în acest mod putem măsura rezistenţa pe care o opun ţesuturile la trecerea curentului electric, rezistenţă care este variabilă de la o regiune a corpului la alta, ca expresie a neomogenităţii de structură a pielii. Rezistenţa cea mai mare la trecerea curentului este dată de stratul cornos al epidermului, îndepărtarea acestuia avînd ca rezultat scăderea rezistenţei la valori foarte mici. în legătură cu studiul variaţiilor de rezistenţă electrică cutanată sub influenţa factorilor emoţionali a fost mult utilizat termenul de „reflex psihogalvanic", ca test de activitate vegetativă (Bloch, 1965). 14

 

Potenţialul electric cutanat,  care poate fi înregistrat cu aju — torul diferenţelor de potenţial apărute, este expresia activităţii de membrană în diferitele părţi ale pielii (Lang, 1967), fără ca mecanismul de producere să fie pe deplin cunoscut. Variaţiile valorilor potenţialului electric cutanat se împart în două categorii: variaţii lente ale aşazisului potenţial electric cutanat „bazai" şi variaţiile rapide care apar sub influenţa sistemului nervos simpatic (răspunsul galvanic de potenţial al pielii).

Acesta sudoripare, din urmă este mare parte în legătură cucu activitatea glandelor fapt în demonstrat de Shaver (1962) ajutorul unor microelectrozi de sticlă introduşi în canalele sudorale. întru cîtr însă, însă, potenţialele elec trice cutanat cutanatee pot fi evide nţiate şi pe patul unghial, lipsit de glande sudoripare şi pe zone epidermice izolate microch irurg ical de gland ele sudoripare, Edelberg (1964 (1964— — 1965 1965)) consideră că ele sînt în legătură şi cu stratul celular epidermic. Din punct de vedere teoretic este important de subliniat faptul că activitatea electrodermală (modificarea de rezistenţă şi potenţial apărută sub influenţa diferiţilor stimuli) este expresia unor reflexe vegetative în care sînt implicate numeroase segmente nervoase centrale, căi aferente şi eferente simpatice şi poate şi para simpatice. 1.3.3. PROPRIETATEA DE A REFLECTA MODIFICĂRILE PATOLOGICE    ÎN FU NC ŢI IL E O R C A N EL O R INT ER NE

Suferinţa viscerală se manifestă printrun grup de simptome dintre care de multe ori durerea este cea mai importantă. Ea poate fi simţită ca o durere viscerală  prop riu- zisă ,   sau ca o durere viscerală referită , adică o durere resimţită de bolnav întro regiune depărtată a organului interesat. Referinţa se realizează pe aşazisele „zone Head", adică pe dermatomul inervat de rădăcina posterioară prin care impulsurile aferente viscerale ajung la măduva spinării, în aşa fel îneît durerea pare a veni de la suprafaţa corpului. Aşa se explică, de exemplu, durerile iradiate din angina pectorală, colica nefretlcă sau colica veziculară. Pentru a explica referinţa durerii viscerale pe zonele Head Head,, Macken zie a sugerat că impulsurile senzitive, pornind d dee la visc ere, sînt incapabile să ajungă direct la creier, întrucît ele nu au nici o conexiune cu calea spinotalamică. Totuşi ele vor facilita impulsurile durerii somatice care vin de regulă de la piele, în cantitate insuficientă pentru a excita fibrele căii spinotalamice. Acest lucru este posibil datorită fenomenelor de convergenţă şi sumaţie. Convergenţa   este modali15

tatea prin care un mare număr de fibre existente în rădăcinile posterioare ale măduvei se concentrează pe un număr mai mic de neuroni ai fasciculului spinotalamic. In acest fel mai multe fibre ale protoneuronilor converg către acelaşi deutoneuron, care în acelaşi timp poate fi conexat atît neuronilor viscerali cît şi celor cutanaţi, în această situaţie, influxul visceral şi cel cutanat (luate separat) sînt insuficiente pentru a produce o durere viscerală. Prin sumarea   lor, aceste influxuri pot atinge pragul de descărcare neuronică spi notalamică, notalamic ă, determinînd apariţia senzaţiei durero dureroase. ase.

lenţi).  Rezul tatele obţinute sînt uneori rapide, efic ient e, dar de scurtă durată. Spre deosebire de aceste metode refle xotera pice nespecifice,  acupunctura reprezintă o metodă reflexoterapică specifică   care are la bază existenţa unor relaţii precise între anumite zone punctiforme situate pe tegument şi organele interne. Aceste zone punctiforme în număr de aproximativ 700 prezintă o serie de particularităţi anatomice şi funcţionale, a căror cunoaştere este indispensabilă înţelegerii bazelor teoretice şi practice ale aplicării acupuncturii.

1.3.4. PROPRIETATEA DE A INFLUENTA ACTIVITATEA   O R G A N E LO R I N TE R N E

1.3.5. PROPRIETĂŢILE ZONELOR CUTANATE UTILIZATE ÎN

In raport cu constatarea făcută, Head descoperă şi principiul terapeutic după care stimularea uneia din zonele de hiperestezie cutanată, apărută ca o proiecţie cutanată a unei suferinţe viscerale, are adesea un efect surprinzător de vindecare a tulburărilor organelor respective. Pe acest principiu se bazează metodele preconizate de Cornelius, Danielopolu, Lemaire în tratamentul algiilor viscerale prin introducerea intradermic, loco dolenti,  a unor soluţii anestezice. După Lichtwitz, stimulările dermice acţionează, se pare, inhi bînd segmentul medular care primeşte incitaţia viscerală, în timp ce Hugh arată că, dacă două ţesuturi sînt inervate de acelaşi segment şi sînt iritate în acelaşi timp, numai una din cele două iritaţii, şi anume cea mai puternică, va fi înregistrată sub forma unei senzaţii dureroase. Pornind de la aceste date, în categoria metodelor „reflexoterapice" au fost incluse o serie de tehnici utilizate în practică, tehnici care urmăresc influenţarea unor tulburări survenite în activitatea organelor interne, printro acţiune fizică, chimică sau electrică exercitată asupra pielii. în această categorie sînt incluse: masajul, fizioterapia (ultrascurte, ultraviolete), elec troterapia, stimuloterapia endonazală sau auriculară etc. Cele mai multe dintre ele îşi explică acţiunea terapeutică prin declanşarea unor reflexe de tip normalizator, în care sînt implicaţi receptori şi căi nervoase aferente somatice, aşa cum o sugerează aplicarea excitantului pe metamerul de care ţine organul ee urmează a fi influenţat. Acest gen de reflexoterapie poate fi numită nespecîficâ,   întrucât zonele utilizate pentru excitarea în scop terapeutic sînt reprezentate de suprafeţe mari. In această situaţie, important este ca un excitant de o anumită intensitate să fie aplicat pe metamerul respectiv sau pe zona de hiperestezie cutanată apărută (loco do- 

Datele din literatură privind particularităţile structurale şi funcţionale ale meridianelor şi punctelor de acupunctură au dus la desprinderea unor caracteristici importante.

ACUPUNCTURĂ

1.3.5.1 1.3 .5.1. CARAC CARACTERIST TERISTICI ICI ANA TOMI CE:

 — Punctel Punctelee de acupunctură se află pe o arie de cîţ iva mm2 mm2.. Se găsesc situate în mici depresiuni, de cele mai multe ori greu de sesizat.  — Tre cere a degetulu i dea lungul meridian ului dă senzaţia de lipicios sau fin rugos la nivelul punctelor, de parcă secreţia sudo rală ar fi de altă calitate la acest nivel. Bachman descrie punctele de acupunctură ca locuri unde circulaţia capilară este mai redusă, fapt ce determină o serie de diferenţieri metabolice faţă de restul învelişului cutanat. în 1964 Kim Bong Han descrie la nivelul punctelor de acupunctură o serie de formaţiuni anatomice specifice, cu caracter histologic special, bogate în ARN şi ADN şi legate între ele printro serie de canalicule. Kellner (1967) nu a putut ajunge la acelaşi rezultat. Singura particularitate a punctelor de acupunctură ar fi după Kellner aceea că, în zonele respective, terminaţiile senzitive receptoare sînt mai numeroase decît fibrele eferente electoare. La nivelul punctului de acupunctură suprafaţa de piele deservită de un receptor este de 2,8 2,8 mm2.  mm2.  — Punc tele sînt aproape totdeauna sensibile sensibil e la presiune, mai sensibile decît zonele din jur, fapt explicat prin diferenţele de iner vaţie senzitivă descrise mai sus. întro anumită afecţiune, anumite puncte devin mai dureroase la presiune, fapt care are o dublă importanţă: 2 — Manu al de acupunctură

16

17

 

 — val valoar oar e diagnostică, indicînd indicî nd afectar ea unui organ definit;  — val oar e terapeutică, înţeparea puctelo r dureroase fiind urmată aproape totdeauna de un răspuns bun. 1.3.5.2. CARACTERISTICI FUNCŢION FUNCŢ IONALE ALE

Meridianele şi punctele de acupunctură prezintă o serie de caracteristici electrice difer ite faţă de z onele învecinate, ale căror proprietăţi electrice au fost descrise în capitolul „Morfofiziologia tegumentului". Numeroase studii efectuate în acest sensr sensr în mai multe multe ţărir au dus la acumularea unor date care pot fi rezumate astfel:  — Trai Traiectu ectu l m eridi anel or chine ze prezint ă o re zistenţă elect rică scăzută faţă de zonele din jur, iar pe meridian, rezistenţa este mai scăzută la nivelul punctelor (după Niboyet, cu minimum 20%, uneori cu 50%, faţă de rezistenţa zonelor învecinate).  — Starea de hidratar e â pie lii mod ifică va lor ile absolute ale rezistenţei la nivelul punctelor, dar nu modifică valorile comparative dintre ele. în scop diagnostic privind meridianele afectate, va trebui să se ţină seama, deci, numai de valorile comparative şi nu de cele absolute. absolute.  — Loca liza rea anatomică a punctului nu e ste unrfactor deter minant în rezistenţa sa electrică, acelaşi punct prezentînd valori diferite, la indivizi diferiţi.  — înţeparea unui punct poate modi fica impedanţa elect rică a unui alt punct aflat uneori la distanţă considerabilă faţă de primul.  — Punctele de mai mică rezisten ţă sînt simetr ice de partea dreaptă şi stîngă a corpului, făcînd excepţie numai punctele situate pe liniile mediane.  — înţepă turile făcute în scop terapeuti c mod ifică val oar ea rezistenţei electrice cutanate, în sensul creşterii atunci cînd valorile sînt scăzute, scăzute, sau sau ale scăderii, cînd valo rile ri le sînt crescute. în acest fel, în cursul celorşi6— şedinţe, cît demari obiceiegalizate, tratamentul, 10 minimă, valoarea maximă cea pot durează fi în linii momentul egalizării coincizînd de obicei cu dispariţia afecţiunii tratate.  — în zon ele de hiper estez ie cutanată, cutanată, carac terist icile elec trice ale tegumentului devin asemănătoare cu cele ale punctelor chineze.  — Va ria ţiile ţii le comp arati arative ve ale impedan ţei ele ctri ctrice ce a punctelor de acupunctură au fost utilizate în scop diagnostic, în aprecierea tulburărilor apărute în starea energetică a meridianelor şi deci a organelor corespunzătoare corespunzătoare lor, cu rezultate interesan interesante. te. 18

 

 Ţinînd  Ţinî nd cont de aceste particul arităţi anatomo funcţion ale ale punctelor de acupunctură, explicaţia eficienţei acupuncturii, bazată numai pe reflexele somatice, este limitată din următoarele motive: a) Traumatismul efectuat cu ajutorul acelor este de obicei minim, astfel încît nu se poate yorbi de inhibarea unei dureri viscerale, prin altă durere, deoarece senzaţia dureroasă realizată cu ajutorul acelor este mult inferioară durerii pe care dorim să o tratăm, fapt ce nu corespunde cu principiul enunţat de Hugh, după care ,,dacă două ţesuturi acelaşi segment sîntcea iritate acelaşi timp, numai una inervate din cele din două iritaţii, şi anume mai în puternică, se va înregistra în creier sub forma unei senzaţii dureroase". Pe de altă parte, trebuie precizat că rezultatele acupuncturii nu sînt direct proporţionale cu intensitatea excitaţiei, ci, dimpotrivă, se consideră că rezultatul este cu atît mai bun cu cît senzaţia dureroasă a fost mai mică. b) în cazul a acupuncturii, cupuncturii, punctele act ive asupra unu unuii organ intern se găsesc de cele mai multe ori la distanţă şi în afara dermato mului sau metameruîui de care organul aparţine. Mai mult, con firmînd cele scrise în cărţile chinezeşti, practica arată că acupunctura cea mai eficace este aceea care foloseşte în tratarea bolilor manifestate întro regiune a corpului puncte situate opus acestei regiuni, de exemplu: bolile organelor extremităţii cefalice, se tratează prin puncte puncte situat situatee pe membrele inferioa re şi invers.  Treb uie amintit că ex istă o s erie de puncte despre care se poat e vorbi că au o dispoziţie metamerică, permiţînd a gîndi că pot acţiona asupra organelor situate pe acelaşi metamer. Acestea sînt:  — punctele cervic odor solam bare, situate pe vasu l guvern or;  — punctele vasului de concep ţie, situate median anterior şi care regizează, în porţiunea toracică, funcţiile respiratorii, în porţiunea epigastrică, funcţiile digestive, iar în cea subombilicală, funcţiile genitale şi urinare,  — punctel punctelee zise de „asenti ment" dispuse pe ramura internă a porţiunii dorsolombare a meridianului vezicii, situate paraverte bral (la circa 4 cm de linia mediană, corespunzînd lanţului simpatic subiacent).

2. ACUPUNCTURA  EXPERIMENTALĂ In occidcnt, acupunctura acupunctura a fo st introdusă pe scară scară la rgă în Franţa după 1930. Multă vreme a existat (^incertitudine justificată de existenţa a trei factori: 1  — imposibilitatea de a preciza baza materială a existenţei punctelor de acupunctură; 2  — lipsa unor explicaţii ştiinţifice a mecanismului său de acţiune; 3 — îipsa datelor experimentale care ar putea obiectiva şi măsura, din punct de vedere cantitativ, modificările survenite în activitatea organelor interne, după înţeparea diferitelor puncte considerate ca fiind în legătură cu organele respective. Un lucru care reiese din îndelungata a acupuncturii şi care cert este că această metodă de istorie tratament a trăit, trăieşte şi este se dezvoltă datorită efectelor sale terapeutice. Pentru un mare număr de acupunctori, justificarea experimentală a rezultatelor acestui acestui tratament prezintă o importanţă secundară, acest punct de vedere constituind reacţia faptului că rezultatele experimentale obţinute prin acupunctură sînt aproape totdeauna mai slabe decît rezultatele terapeutice. Această situaţie este explicabilă dacă ne gândim că rezultatele tratamentului prin acupunctură nu sînt apreciate numai după o singură şedinţă, ci după o serie de şedinţe. Există numeroase cazuri în care prima sau primele şedinţe de acupunctură rămîn fără efect, ameliorarea sur venind încetul cu încetul, în şedinţele următoare; în acest sens este posibil ca primele aplicări ale acelor să aibă mai ales rolul de a pregăti terenul, efectele evidente apărînd ulterior. In ce priveşte metodele experimentale, se ştie că prin ele se studiază de obicei răspunsul apărut după stimularea unui singur punct de acupunctură şi întro singură şedinţă, mai rar a unui grup de puncte şi după mai multe şedinţe.  Treb uie avut în ved ere faptul că cel e mai numeroase afecţiuni tratate prin acupunctură sînt tulburări funcţionale însoţite de obicei de fenomene algice, a căror apreciere obiectivă este dificil de realizat. Dispariţia după acupunctură a unei nevralgii de trigemen,

a unei migrene, a unei nevroze etc., care îmbracă uneori forma unui rezultat spectacular, poate să fie imposibil de obiectivat prin teste de laborator. în sfîrşit, un alt aspect care trebuie să fie discutat este acela că reproducerea efectelor acupuncturii nu este totdeauna posibilă datorită unor factori diferiţi:  — Loca liza rea imprecisă a unui punct studiat nu este însoţită de răspunsul dorit. Se ştie că suprafaţa cutanată a unui punct de acupunctură nu depăşeşte cîţiva mm2. Localizarea imprecisă este posibilă, pe de o parte datorită lipsei de experienţă şi a cunoştinţelor insuficiente în ceea ce priveşte proiecţia cutanată a punctelor active, iar pe de altă parte de existenţa unei variabilităţi de amplasament, condiţionată de lipsa unei simetrii perfecte a inervaţiei vegetative care reprezintă substratul anatomic al acestor puncte.  — C aracterul dinamic al punctelor de acupunctu acupunctură ră care face ca activitatea acestora să fie variabilă. Acelaşi punct de acupunctură întro perioadă de activitate intensă (tonus vegetativ mărit) va răspunde intens la stimulare, în timp ce întro perioadă de inactivitate (tonus vegetativ scăzut) va da un răspuns mult mai redus sau chiar absent. în afară de perioadele diferite de activitate ale punctelor de acupunctură, trebuie luat în considerare şi faptul gradul reactivitate la stimularea punctelor este diferit de la că individ la de individ, fiind antrenaţi factori care pînă în prezent nu sînt cunoscuţi. în ciuda acestor dificultăţi de care ar trebui să se ţină cont în interpretarea rezultatelor, numeroase date vin să dovedească relaţia specifică existentă între punctele active cutanate şi funcţia organelor interne. în cele ce urmează vor fi prezentate lucrările cele mai importante cu rezultatele obţinute, clasate pe grupe de organe sau de funcţiuni.

2 .1. ACŢIUNEA ACUPUNCTURA ASUPRA SÎNGELUI Acupunctura poate să intervină activ în modificarea numărului unor elemente sanguine (hematii, leucocite), ca şi în modificarea constituenţilor plasmatici (fracţ (fracţiuni iuni proteice), fapt demonst demonstrat rat în primul prim ul rînd de aut autorii orii japonezi (Ao ki r Har Hara, a, Nagatuya, Fujii, Te rada) la începutul secolului. Ma i interesante sînt lucrările conduse de N. N. Gheorg hiu (1961 (1961), ), Bratu (1964), (1964), Crăciun şi Bălosu (1968). Bratu şi colab. (1964), care studiază efectul acupuncturii folosind punctele V.G.2 V.G .211  (punctul de comandă al hipotalamusului anterior), V.B.2 V.B .20  (hipotalamus (hipotalamus posterior), V. G .14 .14  (punctele d dee comandă ale măduvei spinării), toate punctele enumerate mai sus,

20

21

 

cu excepţia lui V.G .14  produc o leucopenie, deci au un efect inhibitor. Punctele V .10  şi V.B.2 V.B .20 0  au un efect leucopeniant pronunţat. V.G.U, din contră, provoacă creşterea numărului leucocitelor (în medie 1 500 500 elemente/mm3). Fracţia neu trofi lelo r scade sau sau creşte paralel cu diminuarea sau creşterea ne utrofilelo utrof ilelo r, în medie medi e cu 500 elemente/mm3. Asupra numărului limfocitelor care au un rol preponderent în formarea anticorpilor, V.G .14  are un efect de diminuare, contrar

Prim ele încerc ări în acest sens au fost comunicate de Bratu Bratu şi colab. (1957). Rezultatele privind posibilitatea stimulării hipofizo corticosuprarenalei prin prin înţepătu înţepătura ra specifică anumitor puncte d dee acupunctură acupunct ură au fost prezen tate la Con gresul In ternaţio nal de Acupunctură de la Viena. Această problemă a fost reluată de acelaşi col ect iv în 19 1963 63,, studiinduse 1 16 6 puncte unice şi asoci asociaţii aţii de cîte 2 şi 3 puncte. în fig. 3  se poate observa comparativ rezultatul obţinut în ace-

efectului pe care îl are a asupr supra a polinuclearelor. Celel alte punct punctee produc numai o uşoară creştere a limfocitelor. Asupra monocite lor, care reflectă activitatea ţesutului reticuloendotelial, se obţine un efec t de creşte re mai accentuat cu puncte le V .1 .10 0  şi V.B.2 V.B.2o* In acelaşi sens sens N.N . Gheorghiu, Cr. Drago mirescu şi F. Dumitrescu au studiat studia t puncte pun cte le V .G .1 .14 4, V. 12> 1Zy  25^ 3> S.36) V.C .6 .6.. Intro Int ro primă prim ă etapă, etap ă, autorii autorii a au u folos it toate aceste puncte în aceeaşi şedinţ şedinţă ă pentru stimularea leucopoiezei; timpul folosit de obicei pentru to nifiere (3—4 minute) este găsit inadecvat pentru că el are un efect depresiv asupra funcţiei hematopoietice şi de golire a rezervelor medulare. Din această cauză autorii găsesc că este necesar să se folosească un timp prelungit de excitaţie cutanată, timp realizat, fie prin şedinţe scurte şi repetate, fie prin şedinţe mai lungi (30 de minute). Autorii susţin că acţiunea acupuncturii pare să se exercite asupra golirii rezervelor medulare, ca şi asupra funcţiei leu copoietice, întrucît în toate cazurile observate se înregistrează o creştere pînă la de 5 ori numărul numărul l eucocitel or tinere (devi aţia la stîng a a form ulei A rneth). Creşter ea numărului he matiilor matii lor după acupunctură acupunctură a fo st comunicată de numeroşi autori (Bratu şi colab., N. N. Gheorghiu şi colab., Kassil, Aoky etc.). Punctele cel mai frecvent folosite au fost: .38 8 în tonifiere şi S.3 V .3 S .36  în dispersie. Cu aceeaşi stimulare, funcţia de apărare a organismului (creşterea complementelor, a anticorpilor, fracţiunea globulinelor etc.) a fost obţinută de Aoki, Tekeida, Gheorghiu, Cr. Dragomirescu, F. Dumitrescu. Aces te m odificări sînt specifice pentru punctele punctele de acupu acupunct nctură ură,, înţepăturile efectuate în zonele indiferente producînd variaţii nesemnificative în jurul cifrei iniţiale.

leaşi cazuri prin testul Thorn efectuat cu 25 unităţi ACTH cu 48 de

2.2. ACŢIUNEA ACUPUNCTURII ASUPRA GLANDELOR ENDOCRINE Stimularea secreţiei corticosuprarenalei a fost încercată prin studiul dinamicii eozinofilelor sanguine (testul Thorn modificat, în care injecţia cu ACTH a fost înlocuită printro înţepătură efectuată în punctul studiat). 22

 

VGfy

SPG

50

-1,7  47 4T 0/ / J/ 7 / / / / / / / /

VG16 VG6

V?3  VGU VB25 SR2  VG21 VB39 R 7 53  50  -45

-w'J?  7/ / -62  / / / / / / / / /

-5?  49  53 ■47 p/ / / / / -/3 / / -5 /  _E 1

-59

-4r3 

7  r33  /

t ''oo t t n o F i llii d -59

45

După ac t h  

56

*■ ti 45 - t i /• / 3&  / / -3 0  /• / 7 / / ✓ -11 / / / /■ / / / / / /

-3 -37  7 -39 

V / / /

Dl/p#   acupunctura w

Fig. 3.   — Dinamica eozinofiliei în procente, comparativ după ACTH

şi după acupunctură.

ore înainte. După cum se ved e, o serie de p uncte a au u realizat real izat un efect eozinopeniant mai accentuat ca după administrarea de ACTH. Plecînd de la aceste date sa întreprins un studiu sistematic al dinamicii eozinofilelor după înţeparea unor puncte ale meridianelor: Rinichi (IonescuTîrgovişte, 1967), SplinăPancreas (IonescuTîrgo vişte, 1967 1967)) şi Ficat (Ion escu Tîr govi şte, 1 196 968) 8) pentru a ve rifica rif ica ideea acţiunii specifice a punctelor de acupunctură studiate asupra eozinofilelor; cercetarea a fost comparată cu determinarea a 15 cazuri de variaţii spontane ale eozinofilelor (care sa dovedit a fi de + 12 ,6o/0) şi un alt a lt lo t cu de term termina inarea rea a 10 10   cazuri de eozinofilie înainte şi la 4 ore după introducerea a două ace în afara meridia 23

nelor chineze , înregistrîndu se var iaţii de — 8,lo 8,lo/0 /0. Datele obţinute sînt prezentate în fig. 4, 5 şi 6.  Ţin înd con t de da te le înr eg ist rat e după stim ular ea mer idian u lui Ficat (fig. (fig. 4), 4), c are au au dat maximum de eozino pen ie de num numai ai

punctele meridianului Rinichi studiate (83 de cazuri) unele descriu o adevărat ă zonă eozinopen iantă: R.2; 3s 4; şi 5 în timp ce altele (R 7 ?i  ?i 10) descriu o zonă eozinofiliantă.

I  f-2.1

Lotul de cercetare

^

^ ^ -is.z 

-m 

Fig. 6. Fig. 4.

Dinamica eozinofiliei în procente, după acupunctura meridianului

Ficat.

R, Rz Aj /fy R5Rg R7Rs RgRft ^ g fy?   ■f28.6



IU

f25’5

+12$

hs  n

+0,1

I 1

n !! _ 

+88

-9,0

-JţjS '30.8 

Mi 

-19,1

J - 1,02 -3S;7  -37.3  -V  5 $ 5 6 5 5 5 5 6 

/ SI,S  ■%

5 10 5 5 5 t e , 70  Dinamica eozinofiliei în procente, după acupunctura meridianului SplinăPancreas.

Pe meridianul SplinăPancreas, în total 77 de cazuri un efect eozinop eniant marcat a fost obţinut cu punctele S.P.15 (— 5,5%) şi Date privind posibilitatea stimulării secreţiei hormonilor corti cosuprarenali urmărind fie dinamica eozinofilelor, fie secreţia de 17cetosteroizi au fost demonstrate de Crăciun şi Bălosu (1968) şi de Umlauf (1969). Apariţia unui efect eozinopeniant marcat după stimularea punctelor de acupunctură sugerează, desigur, declanşarea unei importante secreţii de hormoni corticosuprarenali, mecanismul prin care se obţine efectul respectiv rămînînd încă neelucidat. Nu ştim dacă se produce o excitaţie directă a corticosuprarenalei sau una indirectă, prin intermediul hipofizei sau al pancreasului endocrin, ca urmare a unei hipoglicemii. Ultima posibilitate trebuie avută în vedere cu atît mai mult cu cît meridianul SplinăPancreas este acela de care depinde în mare măsură metabolismul glucidic.

-*6,3

~5 15 6 5 10 5 5 Fig.  

-1 -10 0

S.P S.P.* .* (—54,10/0).

lotul de cercetare 

1

^ co_^o o_^o^o ^o

5

6

5 5

5 5 

5 — Dinamica eozinofiliei în procente, după acupunctura meridianului Rinichi.

 — 37, 7,5 5o/ o/o, o, da te le obţ inu te după stim ular ea me rid ian elo r Rin ich i (fig. 5) şi SplinăPancreas (fig. 6) sînt mai interesante. Astfel, din

2.3 2.3.. ACŢIUNEA ACŢIUN EA ACUPU ACUPUNCTURI NCTURIII ASUPRA APARATULUI CIRCULATOR Dintre mecanismele implicate în scăderea presiunii arteriale prin acupunctură, cel reflex nervos pare a fi cel mai important. Dintre punctele hipotensoare în care mecanismul nervos ar putea să 25

24

 

intervină inte rvină,, sau studiat două: I.S.1 I.S.17 7, care car e prin pozi poziţia ţia sa supraiac supraiacentă entă zonei sinocarotidiene a sugerat posibilitatea de a influenţa mecanismele baroceptoare baroce ptoare — şi S.P S.P.6 .6r care prin propri proprietăţil etăţilee sale anti spasmodice poate produce modificări ale tonusului vascular, evidenţiate prin măsura măsurarea rea indicelui oşcilometric oşcil ometric la nivelul membrelor inferioare. infer ioare. Primul punct (I.S.17) a fost ut utiliza ilizatt în scopul studierii dinamicii tensiunii ar arteria teriale le la hiperten sivi şi la no normotensivi, rmotensivi, îi\ îi\ comparaţie cu un lot martor la care înţepăturile au fost efectuate în afara punctelor de ac acupun upunctură ctură.. Scăderi remarcabi remarcabile le ale tensiunii arteriale cu 14 mm Hg au fost înregistrate în lotul hipertensivilor, în comparaţie cu 5 mm Hg în lotul normotensivilor şi 3 mm Hg în lotul martor (fig. 7). Se sugerează posibilitatea de a influenţa centrii vasomotori, bulbari, prin excitarea reflexă a funcţiei baroceptoare a aparatului sinocarotidian. Acţiunea Acţiu nea celui de al doil doilea ea punct (S.P.G), cuplat cu V.B.39 a fost Lotul

mmHg 

5 

lo t u l

martor  -3 

Lotul 

în cazul asimetriilor vasculare, a adică dică în cazul înregistrării un unor or diferenţe de indice oscilometric între gamba dreaptă şi cea stîngă, punctul S.P.g S.P.g a fost sstimulat timulat 10 minute şi V.B. V .B.3 39 timp de 2 minute de partea în care indicele oscilometric a fost mai mic; de partea opusă, punctul S.P.g S.P.g a fos fostt stimulat 2 minute şi punctul V V.B.3 .B.39 9 timp de 10 minute. Pentru lotul martor, valorile obţinute au fost asemănătoare. Variaţiilor înregistrate în cîteva cazuri nu au depăşit 1/4 din valoarea iniţială. Pentru lotul de cercetare, rezultatele au fost divizate în 4 categorii:  — indicele oscilometric a rămas nemodificat (7 cazuri);  — indicele oscilometric a crescu crescutt cu 1/4— 2/4 faţă de valoare valoarea a iniţială (fig. 8);  — indicele oscilometric a crescut cu 2 2/ /4— 3/4 faţă de valoar ea iniţială (18 cazuri) (fig. 9);  — indicele oscilometric sa dublat dublat faţă de valoa valoarea rea iniţială (11 cazuri) (fig. 10).

de cercet ă! de cercetă! cercetă!   nr.l nr.2

-5 

W  15  20 

nr. cdzur/ cdzur/

2k 

33 

-lk  2k 

Presiune (mmHg)

Presiuune ne (mm Hg) -----------Inun Inunte te t/e acupunctură -----

iniţială,  Fi g . 7 .  — Scăderi ale presiunii arteriale în mmHg faţă de va loarea iniţială, după înţepături efectuate laterocervical, în afara punctului I.S .1 7   (lotul martor), în punctul I.S .17   la normotensivi (lotul de cercetat nr. 1) şi la hipertensivi (lotul de cercetat nr. 2 ).

studiată cu ajutorul măsurării indicelui oscilometric înainte şi după înţepătură pe 75 de bolnavi neselecţionaţi, spitalizaţi pentru diferite afecţiuni, înainte şi la o oră după stimularea punctelor de mai sus.

■

După acupunctură

Fig. 8.  — Indi cele oscilometr ic înaint e şi dup ă acupun ctură. Bol nav ul D.M.,   32 ani, diagnostic: ulcer duodenal.

Analiza rezultatelor în cele 3 loturi demonstrează că efectul de creştere al indicelui oscilom osc ilometric etric este specific specif ic punctului S.P.6 S.P.6; aceste aces te creşteri creş teri ssînt înt sem nifica nif icativ tivee în 2 29 9 din 5 50 0 de cazur cazurii (58o (58o/0 /0). în general, indicele oscilometric revine la valoarea iniţială după 24 de ore. 27

26

 

Tabelul I 

Modificarea reactivităţii vasculare   a fost studiată prin acu punctură, folosind testul presor la rece şi testul presor la angioten sin sină, ă, administrată intravenos. intraveno s.

Creşterile tensiunii arteriale la normoreactori Creşteri ale presiunii arteriale  Testul efeetuat

Diastolică

Sistolică

Test presor la rece Test intravenos la angiotensină

15— 25 mm Hg

5— 15 mm Hg

25— 25— 35 mm Hg

15— 15— 25 mm Hg

Testul presor la rece   a fost efectuat după tehnica clasică a lui Hinnes şi Brown pe 50 de bolnavi, 25 normotensivi hiperreactori şi 25 hipertensivi, înainte şi după 3 şedinţe de acupunctură. Analiza

Presiune (mm Hg) Fig.

9 .  —

Pres/un Pres/unee (mm ffg )

Indicele oscilometric înai înainte nte şi după acupunctură. Bolna vul E.C.,  42 ani, diagnostic: astm bronşic.

S IsS  I8 1J

i: i 6 $ 1012 [61 618  fhstune (mmng>

Presiune(mm Hg )

F i g . 1 0 .   — In dicele oscil oscilometric ometric înainte şi după acupunctură. B olnavu l D.D., 

33 ani, diagnostic: ulcer duodenal.

 Insmte deacupunctura   Dupăeci/pj eci/pjncf'vrâ cf'vrâ 

 ——— i njMe nj Me desct/pirtcfură ir tcfură  ------- Oi/fiâ âcupi/ncturs âcupi/nctur s

F i g . 1 2 .   — Din amica pr es iu n nii ii ar teriale în timpul testului presor   la rece, înainte şi după acupunctură, pentru lotul de hipertensivi.

F i g . 1 1 .  —

în funcţie de răspunsul presor obţinut, subiecţii au fost divizaţi în 3 categorii: normoreactori, hiperreactori şi hiporeactori, după cum se vede din tabelul I. Pentru hiperreactori creşterile tensiunii arteriale sînt mai mari, în timp ce pentru hiporeactori sînt mai mici.  Testul presor preso r la rece şi cel presor la angiotensină a fost efectuat înainte şi după 3 şedinţe de acupunctură cu punctele hipotensoare: R2, S.P.e; S.3e; I.7; P.0; V.S.7; I.S.17.

Din amica pr es iiu u n ii  arteriale, în timpul testului   presor la rece, înainte şi   du pă acu pu n ct u r ă, pen t r u lotul de normotensivi.

rezultatelor demonstrează că pentru cele 2 loturi, intensitatea răspunsului presor după acupunctură este net inferioară, în raport cu valorile dinaintea acupuncturii (fig. 11 şi 12).

28

 

/

Testul intravenos la angiotensină   (0,05 mg angiotensină/kilo corp), administrată întrun interval de 3 minute, tensiunea arterială fiind urmărită minut cu minut (de 6  ori), a fost efectuat înainte şi după 3 şedinţe de acupu acupunctura, nctura, la 2 2— — 3 zil e interv al, fo losin d ace

Fig. 13.  13.  — Dinamica presiunii presiunii  arteriale în timpul testului la   angiotensină. r

1•

!• r

r r

s' s:tmp s:tmp„i 

 f  fn nimtedeacupunctură  Dupîacupuncturra a 

0

30" ------------ D b,pd

leaşi puncte hipotensoare. Dinamica limitată a presiunii arteriale în cele 6  determină ri (3 în timpul inj ecţi ei ccu u angiotensină angi otensină şi 3 după), pentru hiperreactori, înainte şi după acupunctura, este prezentată în fig. 13. După cum se observă, după acupunctură intensitatea răspunsului presor a scăzut consi considerabi derabill în co mparaţi mparaţiee cu cea obţinută înaintea acupuncturii, mai ales pentru presiunea arterială sistolică (P (P.A .A .S.). Cele mai mari diferenţe au fost obţinute după 3 minute, adică la sfîrşitul injecţiei cu angiotensină. Pentru a vedea mai bine aceste diferenţe, creşterea medie a presiunii arteriale în mm Hg peste valoarea iniţială a fost reprezentată pentru presiunea arterială sistolică în fig. 14 şi pentru presiunea arteri arterială ală diasto lică în fig . 15, înainte şi după acupunctură. Aceste date aduc un argument obiectiv ipotezei după după care acup acupunct unctura ura este capabilă să influenţeze reactivitatea vasculară, una din componentele cele mai importante ale procesului hipertensiv. Scăderea rea ctivită ţii vasculare prin prin acupunct acup unctură ură pare a fi mediată prin mecanisme complexe. O acţiune endocriniană ar părea să aibă punctul R.2 R .2   şi S.P.6 S.P.6   (capabile să influenţeze corticosuprarenala). Punctul C.7, teoretic poate să scadă debitul cardiac, iar I.S.17 I.S .17   este capabil să influenţeze funcţia baroceptoare sinocarotid sinocarotidiană. iană. 30

60"

2’

^'tim pu l 

 înainte de acupunctura 

acupunc/'ura

Fig. 14. 14.   — Creşterea medie a presiunii arteriale sistolice în mmHg peste   valoarea iniţială, înainte şi după acupunctura.

 îna inte oe acu pun ctura   -----D up i acupunct acupunctura ura Fig. 15.  — Creşte rea medie a presiunii arte riale diastolice în mmHg peste  valoarea iniţială, înainte şi după acupunctură.

 

2.4. ACŢIUNEA ACUPUNCTURII ASUPRA  

asupra ficatului. Autorii au efectuat 120 de experienţe cu pauze şi reluări pe aceleaşi animale. Cifrele medii obţinute arată că în urma

TUBULUI DIGESTIV Intensificarea peristaltismului intestinal şi accelerarea funcţiilor hepatice au fost demonstrate prima dată la începutul secolului de autorii japonezi (Goto, Komai etc.). Deschamps Desc hamps (1964 (1964)) comunică o observaţie rad iologic ă de atonie gastrică, în care după în ţeparea punctelor punctel or S. S.3 3G şi V.B.X sau putut observa contracţii gastrice puternice, substanţa baritată trecînd rapid prin pilor şi opacifiind intestinul. La aceste observaţii sporadice se adaugă şi un studiu experimental interesant, comunicat de Bratu şi Prodescu în 1957 la Congresul Internaţional de la Viena. Aceşti autori arată, cu ajutorul gastrogramelor, înregistrate după metoda BoldrefDanielopolu, modificările motilităţii gastrice în sensul unei intensificări sau din contra a unei scăderi, urmărind folosirea punctului de tonifiere sau dispersie a meridianului stomacului (fig. 16). Folosin d puncte indifer ente, nu se obţin mod ifică ri asemănătoare. In laboratorul de fiziologie al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, Cr. Dragomirescu, Viorica Miulescu şi M. Isaia au obţinut pe cîini modificări de secreţie şi motilitate gastrică, în sensul unei hi perfuneţii, perfun eţii, mergînd pînă la entitate patol ogică ulceroasă. 45(77?

H?0 <

acupuncturii debitul b iliar creşte cu 9 90 0o/0 timp de o oră după înţ epătură, efectul diminuînd în orele următoare? valorile rămîn totuşi ridicate faţă de lotul martor. Creşterea debitului biliar se asociază cu o fluidificare a bilei şi o scădere a valorilor bilirubinei pînă la circa 50%, ceea ce arată că sa obţinut în realitate o hidrocolereză. Acţionînd asupra altor puncte, nu sa obţinut creşterea debitului biliar.

2.5. ACŢIUNEA ACUPUNCTURII ASUPRA DINAMICII   UTERINE Problema a fost studiată la noi în ţară de către N. N. Gheorghiu, Cr. Dragomirescu, S. Fişof, F. Dumitrescu pe 13 cazuri de femei gravide, în majoritate cu forme distocice de travaliu şi în care ineficienta terapeutică obişnuită era evidentă. în cazurile studiate, nu sau sau asociat acupuncturii acupuncturii alte mijlo ace terapeutic terapeutice. e. înregistrările dinamicii uterine au fost făcute prin metoda kimo grafică înainte şi după acupunctură, cu ajutorul unor capsule pneumatice aplicate pe porţiunea porţiunea super superioară ioară şi inferioară a corpului uteriţi, evitînd proeminenţele foetale. Acest sistem de înregistrare a permis urmărirea undei fundamentale (undă tonică) şi a celei de contracţie, precum şi perturbaţiile produse de paroxismele dureroase evidenţiate pe fondul dinamic. Acupunctura a fost făcută cu ace de oţel, lăsate pe loc timp de 4 pînă la 30 de minute, urmărinduse totdeauna tonifierea. Din cele 13 cazuri studiate, acupunctura a fost aplicată la 5 cazuri de travaliu normal, două cazuri de adinamie uterină, 3 cazuri de hipotonie şi hipokinezie uterină şi 3 cazuri de diskinezie uterină cu atonie şi instabilitate de tonus.

Gdsfrogrjms  F i g . 1 6 .   — înregistrarea grafică a motilităţii gastrice înainte

şi după acupunctură.

Bratu, Stoicescu, Prodescu au arătat, prin studii experimentale, acţiunea acupuncturii asupra debitului secretor biliar. Pe dinii purtători de fistule biliare cronice sa putut observa, oră de orăr efectul acupun acupuncturi cturiii asupr asupra a debitului secretor biliar, biliar, timp de 4 ore dup după ă înţepătură, folos ind punctele F.s, F.s, V .B .B.4 .40 0  şi 4)3, puncte indicate prin tradiţia chineză ca avînd o acţiune tonifiantă

2. 5. 1. Î N TR A V A LI U N O R M A L

In unul din cazuri a fost obţinută o eficienţă contractilă sporită (dilataţia de la 4 la 8 cm sa produs întro oră), cu scăderea tonusului cu 3 cm faţă de cel iniţial şi creşterea amplitudinii contracţiilor uterine. Alte două cazuri sau comportat asemănător. In două cazuri a fost obţinută o dereglare pasageră a contracti lităţii uterine (creşterea amplitudinii contracţiilor asociată cu inegalitatea intervalelor între contracţii). Din datele obţinute rezultă că în travaliul normal acupunctura nuşi găseşte o indicaţie certă. 3  — M an ua l de acu pu nc tu ră

33

 

2. 5. 2. Î N A D I N A M I E U TE R I N Ă

Au fost obţinute rezultate bunef ilustrate printrun caz în care înainte de acupunctură nu se înregistrase nici un accident grafic. Sa practicat acupunctura în puncte le V .6Cşi 67 şi S.30 şi 36. La 10 minute după aplicarea acelor, sa remarcat prima contracţie uterină cu durată de 40 de secunde. După alte 6  minute, apare o nouă contracţie cu durată de 60 de secunde, intervalul dintre contracţii scur tînduse la 4 minute, iar durata contracţiei stabilinduse la 60 de secunde.

10   minute, după care sa remarcat stabilizarea progresiv, timp de 10 lui, însoţită de o regularizare a intervalului dintre contracţii. Tonusul urmărit timp de o oră, a rămas constant, contracţiile fiind mai puţin dureroase. La o oră de la aplicarea acelor, sa efectuat o nouă înregistrare a dinamicii uterine, contracţiile fiind regulate, plasate pe un tonus normal şi durînd 1,5 minute. în prezent, metoda dirijării naşterii prin acupunctură a depăşit limitele experimentului; ea se practică cu succes în Clinica de obstetricăginecologie a Spitalului Dr. Cantacuzino, precum şi în alte maternităţi din ţară.

2.5.3. ÎN HIPOTONIE Şl HIPOKINEZ1E UTERINĂ

Au fost obţinute creşteri ale tonusului şi apariţia de unde con tractile superioare celor înregistrate înainte de acupunctură. Sa pra ctica cti catt acupunct acup unctura ura în î n puncte pun cte le V .2 .2!2 !2; V.2 V .23 3; eo, « 7î S.30 S.30, 36; S.P S.P.4 .4rr a cele fiind ţinute timp de 15 minute. După 6  minute de la introducerea acelor sa remarcat o creştere a amplitudinii undei contractile de circa 3,2 cm faţă de tonusul iniţial. Pe acest fond de tonus ridicat au apărut ondulaţii contractile de mică amplitudine (circa 1  cm faţă de linia tonusului de moment), cuprinse între două contracţii tonice de aproximativ 5 minute. Ridicarea tonusului sa menţinut timp de 20 20   de minute, după care a scăzut progresiv pînă la valoarea iniţială. Sa injecta t in traveno s gluc oză 33o/0, 60 ml şi după 8  minute a apărut o curbă de creştere a tonusului comparabilă cu efectul produs de acupunctură, avînd o înălţime de 3 cm faţă de tonusul iniţial, ceea ce a dus la constatarea insuficienţei energetice uterine prin epuizarea rezervelor energetice a fibrei musculare. 2.5.4. ÎN DISKINEZIE UTERINĂ Şl CU INSTABILITATE DE TONUS

A fost obţinu obţinută tă fixarea tonusului tonusului şi reglarea con tracţiilor uterine. In unul din cazuri, înregistrarea dinamicii uterine a indicat un tonus crescut, contracţiile survenind la 7 minute. Sa practicat acupunctura în punctele S.3 S.30  şi se moment marcat printro undă de contracţie. La 5 minute de la primele înţepături sau aplicat ace .60 şi 67  după care sa constatat Imediat o undă şi în punctele V .60 contractilă. După înţepături, tbnusul sa ridicat brusc cu 2 cm faţă de tonu nusul sul iniţial. Contracţiile au devenit ample, ample, survenind la 3— 4 minute cu o durată de 2 minute. Ascensiunea tonusului sa produs. 34

 

tăm. Mai mult, trebuie amintit că rezultatele acupuncturii nu sînt

3. MECANISMUL DE ACŢIUNE  A ACUPUNCTURII Unele metode de tratament utilizate de medicina clasică europeană folosesc ca bază teoretică constatarea făcută de Head, şi peană anume:  — în unele afecţiun i, zon ele cutanate care aparţin dermato mului de care ţine organul afectat prezintă o sensibilitate spontană sau provocată crescută;  — stimularea acestor zone de hipe restez ie cutanată este urmată deseori de dispariţia afecţiunii care a generato. In primul caz este vorba de un reflex viscerocutanat patologic spontan spon tan (Mack enzie), cu valoa re diagnostică; în al doilea caz, caz, este vorba de o acţiune reflexă provocată, de sens invers (cu taneovisceral), efectuată de medic în scop terapeutic. Metodele care au la bază o astfel de acţiune reflexă au căpătat numele de metode reflexoterapice. Dintre metodele ,,reflexoterapice" cu punct de plecare cutanat, amintim infiltraţiile loco dolenti,  stimularea punctelor lui Wetter wald, infiltrarea zonelor Head etc. Acţiunea lor se bazează pe constatarea că o stimulare cutanată puternica duce^ la inhibiţia segmentului medular care primeşte incitaţia viscerala, astfel jncîţ creierul va înregistra numai o singură senzaţie dureroasă, şi anume pe aceea care este mai puternică, adică pe cea cutanată. Iniţial sa considerat că acupunctura poate fi inclusă printre aceste metode „reflexoterapice", lucru numai în parte adevărat. Rezerva pe care o avem faţă de interpretarea pur reflexoterapică a acupu acupunctur ncturii ii ssee datoreşte imposibi lităţii de a explica prin această ipoteză unele fapte şi anume:  — în cazul durerii vis cer ale tratate prin acupunc acupunctură, tură, de exemplu, nu se poate vorbi de inhibiţia unei senzaţii dureroase ^cea viscerală) printro altă senzaţie dureroasă (cea produsă de stimularea cu ajutorul acelor), întrucît aceasta din urmă este mult mai puţin intensă decît durerea viscerală pe care dorim să o tra36

direct proporţionale cu importanţa excitaţiei, ci dimpotrivă. Se consideră uneori că rezultatul este cu atît mai bun cu cît senzaţia dureroasă a fost mai mică. îndeosebi tehnicile japoneze care folosesc introducerea acului în piele, cu ajutorul unui tub metalic, diminuează mult senzaţia dureroasă, fără ca efectul terapeutic să fie mai mic.  — în cazul acupunctur acupuncturii, ii, punctele act ive asupr asupra a unui organ intern se găsesc de cel celee mai multe ori la distanţă şi în afara dermatomului sau metamerului de care aparţine organul. Mai mult, practica arată (confirmînd cele scrise în textele vechi chinezeşti) că acupunctura cea mai eficace este aceea care foloseşte în tratarea bolilor manifestate întro regiune a corpului puncte situate pe partea opusă (contralaterale). De exemplu, bolile organelor extremităţii cefalice se tratează prin puncte situate pe membrele inferioare şi invers, afecţiu nile părţii drepte a corpului, prin puncte situate la stînga iar cele ale părţii stîngi a corpului, prin puncte situate la dreapta. Cu alte cuvinte, punctele cele mai indicate se găsesc în afara metamerului sau dermatomului respectiv.  — Nu se poate expl explica ica de ce două puncte apropiate, situate întro zonă inervată de acelaşi nerv, pot avea acţiuni opuse asupra unui organ sau a unei funcţiuni. De exemplu, pe degetul auricular (V ( V ) se găseşte un punct ce tonific ă funcţia inimi i (I.9 (I.9), ), în timp ce la nivelul osului pisiform (situat la baza aceluiaşi deget) se află alt punct a cărui excitare duce la diminuarea aceleiaşi funcţiuni funcţi uni (punctul I.7). I.7).  — Nu se poate expl ica cum o înţepătură efectuată în centrul unui punct activ dă un răspuns maxim, în timp ce o înţepătură efectuată eu cîţiva milimetri lateral de el poate rămîne fără nici un răspuns, deşi, fără îndoială, ambele înţepături sînt efectuate pe un teritoriu cu cutana tanatt inervat de acelaşi nerv. în fine, |  — Nu se poate expl ica spec ifici tatea de acţiune a punctelor înşiruite dea lungul unui meridian, adică nu se pot explica multiplele efecte pe care le poate produce înţeparea diferitelor puncte ale aceluiaşi meridian. Dacă analizăm cu atenţie argumentele de mai sus, vom observa că diferenţa cea mai importantă între metodele „reflexo* terapice" şi acupunctură constă în faptul că primele îşi bazează acţiunea pe o excitare cutanată în teritoriul metamerului de care ţine organul respectiv, respeotînd dispoziţia inervaţiei somatice. Devine evident că segmentul aferent al arcului reflex normali zator implicat este reprezentat de calea somatică, în timp oe 37

 

calea aferentă a acestui arc reflex este de natură vegetativă, în acest caz, vorbim de un reflex mixt, somatovegetativ. întrucît acupunctura îşi exercită efectele prin stimularea unor puncte situate în afara metamerului respectiv, apare de asemenea evident că aceste efecte sînt mediate nu de reflexe somato vegetative, ci probabil de reflexe vegetative pure, în care atît aferenţa cît şi eferenţa sînt vegetative. întrucît repartiţia periferică a sistemului nervos vegetativ nu mai respectă metameria, evidentă pentru inervaţia somatică, se poate explica de ce o înţepătură cutanată poate influenţa activitatea unui organ intern care se găseşte în afara metamerului de care ţine intervenţia somatică a teritoriului cutanat pe care se află punctul înţepat.  Ţinînd  Ţinî nd seama de aceste aceste date, date, ipoteza noastră de acţiune a acupuncturii, pe care o vom argumenta imediat, este următoarea: ■Punctele de acupunctură reprezintă „zone de concentrare vegetativă", avînd o relaţie precisă cu organele interne, a căror stimulare este capabilă să producă o serie de modificări normali zatoare la nivelul acestora, în situaţia în care funcţia lor este modificată. Argumentele pe care le putem aduce în acest sens sînt următoarele:  — Faţa intern ă a ecranului biolo bi olo gic cutanat, repreze ntat de dermr este o structură structură bogat inervată, în raport în primul rînd rînd cu existenţa unei duble reţele vasculare, prevăzută cu numeroşi receptori provenind din reţeaua nervoasă perivasculară.  — Kel lne r (1967) (1967) descrie descri e punctele de acupunctură ca zone prevăzute cu terminaţii nervoase mai numeroase, în raport cu zonele cutanate indiferente.  — Reziste nţa elec tric ă cutanată, cutanată, mai scăzută la ilivel ili vel ul punctelor active, trădează de asemenea un tonus vegetativ crescut în aceste zone punctiforme.  — Reac ţia eozino penia ntă ce apare după stimularea punctelor de acupunctură indică o activare a axului hipotalamohipofizo corticosuprarenal, Or, între acest sistem şi centrii vegetativi hipo talamici există o strînsă strînsă relaţie anatomică şi funcţională. funcţională. Mai greu de explicat ar fi relaţia dintre proiecţia spaţială cutanată a punctelor de acupunctură şi activitatea organelor interne, în acest sens, trebuie să facem apel la datele de embriologie, care arată că porţiunea epidermică a pielii are, ca şi sistemul nervos şi organele de simţ, o origine comună, în timp ce dermul şi, în primull rîndr sistemu primu sistemull vascular plexiform dublu dublu de la acest nivel, au o origine mezodermică. Datorită particularităţilor structurale 38

şi funcţionale ale pielii, care joacă rolul unui ecran biologic receptor al mediului extern şi datorită originii sale comune cu cea a* sistemului nervofs, la nivelul centrilor nervoşi superiori va exista o proiecţie punct cu punct a întregului teritoriu cutanat.  Tot la niv elu l centr ilor nerv oşi super iori există o pro iecţ ie precisă a tuturor organelor interne, inclusiv a dermului, care după cum am, arătat reprezintă un adevărat organ intern (aşa cum o trădează şi originea sa mezodermică). Secretul acţiunii specifice a punctelor de acupunctură constă, după părerea noastră, în relaţia existentă între proiecţia la suprafaţa pielii a unor puncte dermice, avînd la rîndul lor relaţii precise cu activitatea organelor interne, prin intermediul proiecţiei lor comune la nivelul centrilor nervoşi superiori. Excitarea acestor puncte dermice, prevăzute cu un bogat aparat receptor vegetativ, va iniţia o serie de reflexe vegetative pure, avînd căi aferente, centrii şi căi eferente de natură vegetativă. Din păcate, nu se cunoaşte pînă în prezent drumul precis parcurs de stimulul cutanat pentru a ajunge ‘la organul a cărui funcţie dorim să o influenţăm, întrucît repartiţia periferică a aferentelor vegetative nu se cunoaşte încă cu siguranţă. Căile sugerate de dispoziţia cutanată a punctelor de acupunctură ar putea constitui pentru neurofiziologi un interesant punct de pornire. Sintetizînd datele expuse în capitolele anterioare, ceea ce cunoaştem pînă în prezent cu siguranţă din structurile implicate în mecanism ele de acţiune ale acupun acupuncturii cturii sîn sînt: t: Ecranul biologic cutanat cu cele două îeţe:  faţa epidermică şi faţa hipodermică; la nivelul feţei epidermice sînt proiectate peste 700 de puncte cu o repartiţie spaţială bine determinată şi care constituie imaginea de suprafaţă a unor zone de concentrare vegetativă dermică, a căror stimulare cu ajutorul înţepăturilor asigură specificitatea de reacţie. Modificările organice şi funcţionale specifice   care apar după stimularea punctelor acupunctură şi care potcafi obiectivate şi apreciatedecantitativ, aşa cum am în maiprezent arătat în pitolul II. Avem argumente suficiente   pentru a crede că între stimulul aplicat în punctele active şi organul efecto r se interp interpun un căi aferente vegetative, centrii vegetativi şi căi eferente vegetative. Care este însă drumul parcurs de aceste căi, care sînt centrii în care stimulul cutanat este prelucrat şi de unde porneşte reacţia eferentă nor maliza toare, sînt proble me care nu şiau găsit încă un răspun răspuns. s. 39

 

în fine, rămîne de explicat un ultim aspect, şi anume: disproporţia existentă între lipsa de însemnătate a stimulilor cutanaţi

Cantitatea informaţiei este codificată de către receptori în raport cu frecvenţa impulsurilor care se deplasează dea lungul

realizaţi cu ajutorul înţepăturilor şi mărimea remarcabilă a reacţiilor organofuncţionale ce apar în cursul tratamentului prin acupunctură. Aceeaşi disproporţie apare şi între suprafaţa imensă a ecranului biologic cutanat (peste 1,6   m*) şi suprafaţa totală a punctelor active cutanate, care nu însumează nici măcar 1 % di din n întregul înveliş cutanat. Cu toate acestea, această mică suprafaţă, fragmentată în peste 700 de zone, avînd fiecare cîţiva mm2 mm2  este suficientă pentru a stabili un imens număr de circuite vegetative care vor fi activate în momentul în care acele sînt introduse la nivelul punctelor de acupunctură. Totul se petrece ca în mecanismele cibernetice de reglaj, care în organism asigură, prin intermediul sistemului nervos (sisteme neurocibernetice), homeo stazia multiplelor constante care caracterizează mediul intern. în aceste cazuri, cazuri, circuitele neuroendocrinocibernetice ce funcţionea funcţionează ză pe baza principiului de îeed-baek, îeed-baek,   pornesc din mediul intern şi se închid tot la nive lul lu lui, i, după ce au trecut prin sistemul nervos. Pentru a înţelege mecanismul neurocibernetic care intervine în reglarea organelor interne, ca urmare a aplicării terapeutice

nervului, pornind de la periferie. Codificarea se face atîta timp cît excitantul este aplicat pe receptor. La nivelul sistemului nervos, informaţiile care determină eferenţe pozitive sînt numite fenomene excitatorii, în timp ce acelea care determină efecte negative, sînt numite fenomene inhibitorii. Cum în sistemul nervos nu circulă decît impulsuri modulate ca frecvenţă, rezultă că între excitaţie şi inhibiţie nu există o diferenţă în ceea ce priveşte structura mesajului nervos. Acest lucru este important pentru explicarea efortului tonifiant sau dispersant, realizat prin aplicarea aceluiaşi stimul în puncte diferite. Este ştiut că la animalele evoluate, etajele superioare ale sistemului nervos controlează etajele sale inferioare şi, prin ele, funcţionalitatea întregului organism. Cu alte cuvinte, la nivelurile superioare ale sistemului nervos există o proiecţie a tuturor organelor şi a tuturor mecanismelor care controlează activitatea lor. Deci, întreaga activitate vegetativă a organismului nu reprezintă decît o activitate reflexă complexă care controlează funcţia organelor interne. Tot la aceste niveluri se proiectează, bineînţeles, şi tulburările ce apar în funcţia unuia sau altuia din organe, iar

a acelor, cîteva noţiunistudiul sînt indispensabile. Astfel, prin teoria informaţiei, se înţelege modului de transmitere, pe prelucrare şi conservare a informaţiei. Prin informaţie, în activitatea sistemului nervos, se înţelege totalitatea aiferenţelor primite de e'l de la nivelul organelor de simţ şi de la nivelul organelor interne, care îi furnizează date despre schimbările survenite în mediul extern şi mediul intern al organismului. Prelucrarea informaţiilor primite şi emiterea răspunsului adecvat sînt asigurate de existenţa celor 14 miliarde de neuroni ce alcătuiesc sistemul nervos şi care trădează o complexitate nebănuită. Prin coduri se înţeleg semnalele care pornesc de la organele receptoare şi care sînt purtătoare de informaţii. Pentru a putea aduce informaţiile necesare privind modificările fizicochimice ale mediului intern şi extern la nivelul receptorilor cutanaţi şi a celor interni, excitaţiile realizate de aceste modificări trebuie codificate întrun anumit mod. Astfel, calitatea excitaţiei este codificată „spaţial", cu alte cuvinte, un influx nervos care porneşte dintro anumită zonă periferică se traduce la nivelul sistemului nervos sub forma unei senzaţii: senzaţie luminoasă, dacă excitantul porneşte de la retină, senzaţie dureroasă dacă excitantul porneşte de la nivelul terminaţiilor nervoase sensibile la stimulii dureroşi etc.

atuijciconştiinţei, cînd acestea oarecare intensitate, traduc la resnivelul subcapătă formao unor senzaţii specificesetulburării pective, senzaţii care reprezintă manifestările subiective ale bolilor (durere, astenie, ameţeli etc.). După concepţia chineză, un organism care se află în perfectă stare funcţională (traducere a unui echilibru energetic perfect) este inaccesibil atacurilor dereglante externe, capabile să declanşeze o boală oarecare. Dimpotrivă, un dezechilibru energetic duce la proasta funcţionare a unui organ, care în această stare fiind nu va putea face faţă atacurilor dereglante despre care am vorbit. Această concepţie ar putea fi tradusă astfel: atîta vreme cît eta je le ner voa se superio are, car e con trol ează ac tiv ita tea orga nel or interne, funcţionează perfect, atacurile dereglante exterioare vor fi anihilate de ansamblul funcţiilor de apărare ale organismului, la care participă fiecare organ şi fiecare funcţiune, acestea ne permiţînd atacurilor respective să declanşeze tulburările care să ducă, în final, la apariţia bolii. Dimpotrivă, dacă reflexele care stau la baza activităţii unui organ oarecare nu se vor mai produce conform calităţilor lor naturale, organul şi funcţia sa vor fi dereglate, posibilităţile de apărare vor fi diminuate, iar atacurile dereglante externe sau interne vor putea realiza la acest nivel tulburările care vor avea expresia unei boli oarecare.

40

 

Care este mecanismul prin care înţepăturile (informaţiile) cutanate, efectuate în punctele active, duc la apariţia modificărilor normalizatoare la nivelul organelor interne? Cele peste 700 de punctee active dermice, punct dermice, proiectate la suprafaţ suprafaţa a corpului şi descrise cu mai bine de 2 500 500 de ani în urmă, repre zintă adevă rate „borne" prin care pot fi stabilite tot atîtea circuite informaţionale, avînd o specificitate de informaţie în funcţie de modul în care informaţia este codificată. Punctele de acupunctură ar reprezenta „o memorie" a pielii, privind relaţiile sale cu sistemul nervos şi organele interne, memorie redeşteptată în mod voit de către acupunctură prin înţepăturile efectuate în scop terapeutic. Cu ajutorul înţepăturilor efectuate în puncte cu o determinare spaţială precisă, centrii nervoşi superiori vor fi informaţi despre tulburarea unui anumit mecanism reglator. O dată informaţia primită, ea va fi „prelucrată" şi „amplificată" în aşa fel că este de aşteptat ca mărimea răspunsului periferic să fie disproporţionat de mare în raport cu neînsemnătatea stimulilor cutanaţi. Alegerea punctelor capabile să informeze corect centrii nervoşi despre dereglarea unui organ intern şi indirect, să ducă la normalizarea acestei funcţii, trebuie făcută ţinînd seama de faptul că tulburarea funcţiei respective se va reflecta Ia nivelul punctelor dermice de corelaţie, prin creşterea tonusului lor vegetativ (scăderea cronaxiei senzitive, scăderea rezistenţei electrice cutanate, creşterea potenţialului electric şi sensibilitatea la presiune). Întrucît tulburarea activităţii unui organ la un anumit individ are totdeauna caracteristici particulare, o aceeaşi afecţiune poate să se proiecteze la nivelul pielii în mod diferit, de la individ la individ. De fapt, acupunctura nu constă în a înţepa o serie de puncte cutanate, ci în a alege din cele peste 700 de puncte pe cele mai potrivite pentru înlăturarea dezechilibrului prezent. în ce priveşte efectul tonifiant sau dispersant al unei înţepături (care naşte totdeauna acelaşi influx nervos), specificitatea infor-

întrucît deseori am menţionat termenul de „proiecţie cutanată" a unui organ, am dori să facem următoarea, remarcă: această noţiune trebuie înţeleasă ca o proiecţie dinamică, care apare sau dispare în raport cu o serie de factori pe care în prezent nui putem individualiza cu precizie. Există fără îndoială o proiecţie cutanată stabilă a organelor la nivelul unor anumite puncte dintre care fac parte, de exemplu punctele zise specializate ale afecţiunilor şi care se utilizează de obicei în toate tulburările unui organ intern. Ele constituie „borne" capabile să pună în mişcare circuite multiple, greu de urmărit şi de interpretat. Pe lîngă acestea, există o proiecţie dinamică a organelor interne, proiecţie care apare odată cu apariţia unei tulburări şi dispare o dată cu dispariţia ei.

maţională poate realizată pe trei căi:vaprintro (înţeparea unui fipunct de tonificare informacodificare sistemul spaţială  nervos   despre o dereglare în minus a funcţiei unui organ, în timp ce înţeparea unui punct de dispersie îl va informa despre o dereglare în plus a aceleiaşi funcţii), printro codificare temporară   a informaţiei, în funcţie de timpul de menţinere pe loc a acelor, precum şi printro codificare modulaţionalâ   reprezentată prin alte caracteristici ale fluxului informaţional, al căror elucidare a început în mod promiţător. 42

 

Aceste exemple arată că oricare fiinţă din univers poate să fie considerată Inn sau Yang, după caracterele sale. Atunci cînd noţiunea este aprofundată şi i se lărgeşte sensul, se constată că mişcarea şi repausu repausul, l, lumina şi obscuritatea, excita ţia şi inhibiţia, exteriorul şi interiorul, „imaterialul" şi materialul, frigul şi căl-

4. BAZELE TRADIŢIONALISTE  ALE MEDICINEI  EXTREM-ORIENT EXTREM-ORIEN T AL ALEE Medicina orientală sa dezvoltat pe baza unei doctrine diferită de concepţiile occidentale, la formarea şi aprofundarea căreia a contribuit în mod decisiv o practică milenară, efectuată pe aproape o treime din populaţia lumii. Susţinătorii acestei doctrine operează cu concepte şi noţiuni uneori foarte greu de asimilat, a căror valabilitate a fost numai parţial demonstrată de către cercetările moderne, dar a căror cunoaştere este deosebit de utilă pentru înţelegerea şi practicarea ei corectă, datorită faptului că la baza lor stau observaţia şi experienţa unei şcoli cu o veche tradiţie. Unele din aceste noţiuni şiau găsit echivalenţe în fiziologia şi fiziopatologia clasică, aşa cum vom arăta întrun capitol ulterior. Este foarte probabil că în viitorul apropiat vor fi disponibile date care să permită înţelegerea şi utilizarea şi a altora. în cursul expunerii noastre, vom fi obligaţi, deci, să menţionăm o serie de termeni clasici extremorientali utilizaţi în prezent în literatura internaţională de specialitate specialitate.. Premisa fundamentală a acestei doctrine este că tot ceea ce există în univers este format din două forţe opuse dar complementare — Inn şi Yan g — care acţionează una as asupr upra a alteia şi se află în permanentă transformare. Naşterea şi dezvoltarea, schimbarea şi distrugerea tuturor fiinţelor şi lucrurilor sînt bazate pe principiul mutaţieii continue mutaţie continue — InnYang — care este la originea tutu tuturor ror fenomenelor din univers. în medicină, activităţile organice, apariţia şi dispariţia bolilor, sînt dependente de fenomenele de mutaţie InnYang, ale căror caractere esenţiale sînt opoziţia şi complementaritatea. Se poate spune că aceste principii sînt peste tot aceleaşi şi posedă o anumită analogie cu diferite obiecte ori categorii din natură: cerul este Yang, pămîntul Inn; ziua Yang, noaptea Inn; bărbatul Yang, femeia Inn; energia ce stă la baza tuturor proceselor din organism Yang, iar sîngele Inn etc.

exteriorul şi interiorul, „imaterialul şi materialul, frigul şi căl dura sînt în relaţie reciprocă, 'complementară, ca şi cele două principii InnYang. Mai mult, cu toate că aceste două noţiuni sînt abstracte, ele au o bază materială care cuprinde, în general, tot ceea ce este opus dar complementar. Se poate spune că fiecare fiinţă sau obiect poate fi încadrat întruna din cele două categorii, dar în fiecare dintre ele se manifestă, în mod secundar, şi aspecte ale categoriei complementare. Astfel, de exemplu, ziua este Yang, iar noaptea Inn, dar, în cursul cursul zilei se dist disting ing „Yang în Yang" şi „Inn în Yang"; la fel fel,, noaptea se împarte în „Yang în Inn" şi ,,Inn în Inn". în tratatul antic SoOuenn (cap. V) această evoluţie este descrisă în felu l următor: Din zorii zilei pînă la amiază este partea Yang a zilei, corespunzătoare aspectului „Yang în Yang"; de la amiază pînă la asfinţit, tot partea Yang a zilei, corespunzătoare însă aspectului „Inn în Yang", de la asfinţit pînă la cîntecul cocoşului partea Inn a zilej, corespunzătoare aspectului „Inn în Inn", iar de la miezul nopţii pînă în zori, tot o parte Inn a zilei, corespunzătoare' aspectului „Yang în Inn". Cele două principii Inn şi Yang nu sînt criterii de opoziţie absolută, ci de opoziţie relativă, care nu reprezintă fiinţe ori obiecte întro manieră stabilă, ci evoluează în strînsă relaţie cu transformările acestora. Aceste două polarităţi nu reprezintă numai cupluri de fiinţe ori lucruri opuse ci şi fenomene de opoziţie în interiorul fiecărei fiinţe ori fiecărui obiect, care nu este absolută, dată fiind existenţa unor raporturi de asistenţă mutuală. în fiziologia umană, activităţile organice nu se pot manifesta corect decît sub acţiunea substanţelor nutritive, iar alimentele au nevoie de activitatea organelor pentru a putea fi transformate în substanţe substan ţe nutrit ive care care,, la rîndul lor, ajută orga nele săşi îndeplinească funcţiile. Astfel, se poate spune că „materia" produce „activităţi" care, la rîndul lor, produc „materia" şi aceasta la infinit. Deci starea de repaus relativ a energiei („materia" în sensul filozofiei antice chineze) este Inn, iar activitatea (mişcarea) Yang; în general, se poate spune că Innul întreţine Yangul, dar că Yangul îşi exercită acţiunea asupra Innului. Ele se stimulează şi se asistă reciproc, simul simultan. tan. 45

44

 

Din acest motiv se menţionează în SoOuenn (cap. V): „ . .. Innul Innul se găseşte în interiorul corpului şi conservă Yangul? Yangul? acesta din urmă se află la exterior şi ajută Innul". Opoziţia dintre Inn şi Yang nu implică ideea unei opriri fără transformare transforma re fiindcă, deşi în opoziţie, ele se susţ susţin, in, provoc îndr întro manieră discontinuă, fenomene de alternanţă. O parte poate fi slabă iar cea opusă puternică; o parte progresează iar alta re gresează... în acest cadru al alternanţei Innului şi Yangului se dezvoltă şi evoluează fiinţele şi lucrurile. în stare normală, această transformare nu produce nici un dezechilibru, datorită acţiunilor inhibitorii şi stumilatorii ale Innului şi Yangului. Yangul ajutat de Inn nu trebuie să ajungă în plenitudine şi tensiune, iar Innul reglat de Yang nu trebuie să ajungă în depleţiune (vid relativ). Evoluţia celor două principii este constant menţinută în cadrul „opoziţiei echilibrate". Evoluţia fenomenelor naturale, cosmice, cum ar fi evoluţia anotimpurilor, constituie un aspect clasic al transformărilor Innului şi Yangului, exprimate clar în SoOuenn (cap. XVII): .. la 45 de zile după solstiţiul de iarnă, energia Yang începe să crească iar cea Inn să scadă; 45 zile după solstiţiul de vară energ ia Inn încep e să crească iar cea Yang să scadă; apariţia unei anomalii în această succesiune bine reglată a transformărilor se manifestă prin catastrofe". Aşadar, opoziţia şi uniunea, creşterea şi regresiunea, echilibrul şi dezechilibrul Innului Innului şi Yan gului pot explica relaţiile interne ale fiinţelor şi lucrurilor, dezvoltarea şi transformarea lor. Medicina orientală utilizează aceste noţiuni fundamentale pentru a rezolva problemele patologiei şi fiziologiei umane, servinduse de ele la stabilirea diagnosticului şi planificarea tratamentului. Astfel, SoOuenn (cap. IV): „Atunci cînd principiile Inn şi Yang se aplică la om, spatele este Yang, iar abdomenul Inn; organele interne (ficatul, inima, splina, splina, plămînii şi rinichii) sînt Inn Inn,, iar visc erele cavitare ( ve zi cula biliară, intestinul subţire, Stomacul, intestinul gros şi vezica urinară) — Yang. Atunci cînd echilibrul de opoziţie InnYang nu mai poate fi menţinut în organism, se produc manifestările patologice" (SoOuenn, cap. V). „Atunci cînd Innul ajunge în plenitudine, Yangul este bolnav şi invers? invers? . . . Yangul în plenitudine se manifestă prin febră iar Innul prin frisoane. Un exces de Inn (rece) se transformă în Yang (căldură), sau un exces de Yang (căldură) în Inn (rece)..." 46

„Atun ci cînd energia Inn circulă liniştit, energia Ya ng este bine menţinută iar i ar moral ul omului în bună sta stare? re? atunci cînd Yangul şi Innul se sepa separă, ră, decesul este inexo rabil". „Medicul trebuie să ştie să examineze minuţios Innul şi Yangul şi să le regularizeze" (SoOuenn, cap. VII). Una din cele mai vechi teorii, datînd dinaintea mileniului III î.e.n., larg răspîndită încă în Extremul Orient, este teoria celor cinci elemente, bazată pe cele două proprietăţi fundamentale ale energiei în cosmos: producerea şi distrugerea acestor elemente (forme de manifestare a energiei în univers) şi anume a metalului, focului, lucruri, pămîntului şi apei în scopul relaţiilorlemnului, dintre „...fapte, obiecte, fiinţe...", din stabilirii care rezultă leg ile transformării (menţionate în tratatul tratatul antic NeiK ing = Ca Carte rtea, a, transformărilor). în medicină, această teorie este aplicată pe scară largă pentru cercetarea raporturilor dintre diferitele organe, precum şi a relaţiilor dintre diferitele părţi ale organismului uman şi fenomenele exterioare. Unul din caracterele esenţiale ale celor cinci elemente constitutive ale universului este acela de a se „produce" reciproc (în sensul sens ul de a se întreţine, alimenta) în ordinea de mai jos: Lemn—Foc—Pămînt—Metal—Apă iar al doilea, cel de a se „distruge" (în sensul de a se suprima şi. inhiba) în ordinea: Lemn—Pămînt—Apă—Foc—Metal—Lemn. în concordanţă cu legile generale ale transformărilor din na^ tură, „producţia implică distrugerea şi reciproc: atunci cînd cele două aspecte nu se completează, echilibrul natural este perturbat". Fenomenele de stimulare şi inhibiţie studiate mai sus constituie manifestări fiziologice simultane, discotinue, constante şi normale. în caz de exces sau d e insufi insuficienţă, cienţă, echili brul nu mai mai:: poate fi menţinut şi apar fenomenele de „ampietare" şi de „dominare" (SoOuenn, cap. LXVII). „Elementul în mare exces ampietează asupra celui mai slab de cît el şi se opune celui care tinde săl distrugă"; iar elementul în. mare insuficienţă are contra lui pe cel pe care tinde săl „distrugă", precum şi cel asupra căruia „ampietează". Astfel, atunci cînd în medicină se utilizează conceptul privind cele cinci elemente, se exprimă legea conform căreia există simultan fenomene de exci taţie (stimulare) şi inhibiţie, care ssee manifestă permanent în organism la nivelul celor cinci organe şi şase viscere cavitare, în scopul menţinerii echilibrului fiziologic (fig. 17 şi 18). 47

'

 

Exemple:  — energ ia elemen tului apă în mare exces distruge in iţial energia elementului foc (acţiunea inhibitorie normală fiind astfel exacerbată) şi se opune simultan celei a elementului pămînt (contrariu acţiunii normale în cursul căreia elementul pămînt „distruge" elementul apă).

în tabelul II sînt prezentate relaţiile de analogie dintre cele cinci elemente şi fenomene cosmice, anatomice, fiziologice şi psihice.

Lemn

Lemn

Fig. 17.  17.  — Sistemul de producţie şi distrucţie con form legii celor 5 elemente.

Exemplu:  prim ăvara,   vegetaţia începe   să se manifeste şi să crească. Prima manifestare a proceselor energetice este creşterea frunzelor, frunzel or, ce se recunosc dup după ă culoare a lor verde.   Elementul l e m n   este deci simbolul  p r i m ă v e r i i .   Organism ul um uman an se încadrea ză în procesul general al transformărilor din natură, iar organul corespunzător este  fi cat ul   (Inn) care, în conformitate cu polaritatea InnYang, este în relaţie directă cu vezicula biliară   (Yang). 4

—   Manual de acupunctură

49

 

Prin circulaţia sa energetică profundă, ficatul comunică cu exteriorul la nivelul ochilor,  iar prin cea superficială, meridianul său principal se ramifică în muşchi   şi tendoane. T a b e lu l î i

Relaţii de analogie dintre cele cinci elemente şi fenomenele cosmice, anatomice, fiziologice şi psihice ELEMENTE

Fenomene Lemn

Fo c

P ă m în t

M e ta l

Ap ă

Gusturi Culori ale tenului Energii Evoluţii

Acru

Amar

Dulce

Picant

Sărat

V er d e Vînt Naştere

Roşu Căldură Creştere

Alb Uscăciune Declin

Negru Rece Stagnare (moarte)

Anotimpuri

Primăvara

Va r a

Galben Umiditate  Transformare (adult) Sfîrşitul verii

 Toamna  Toamn a

Iarna

Organe Viscere cavitare Simţuri Straturi ale corpului

Ficat Veziculă biliară Ochi Muşchi

Inimă Intestin subţire Limbă Vase

Splină Stomac

Rinichi Vezica urinara Urechi Oase

Sentimente

Mînie

Bucurie

Griji, obsesii

Plămîni Intestin gros Nas Pielea şi pilozitate Supărare, tristete

Gură Ţesut subcutanat

Frică

în clinică se observă că excesul   (plenitudinea) de energie în îicat   predispune la irascibilitate (mînie) şi, reciproc, că mînia   stimulează iniţial şi apoi epuizează energia  fic atu lui .  Unele boli de origine hepatică   se pot manifesta la exterior prin culoarea verde (icter verdinic). Se poate deci vedea că teoria celor cinci elemente care evocă frapant conceptul de analogie cu care operează programatorii calculatoarelor electronice are drept scop evidenţierea relaţiilor dintre fenomenele naturale externe (cosmice) şi a diferitelor părţi ale corpului, pentru înţelegerea superioară a problemelor de diagnostic şi tratament. 50

Cu toată complexitatea lor, bolile evoluează în conformitate cu o lege generală, a cărei cunoaştere este esenţială, spun extrem orientalii, pentru practica acupuncturii, şi anume în cadrul trasat de ampietare şi dominare:  — energ ia parazită („p erv ers ă" ) se deplasează de la un organ la altul în ordinea celor cinci elemente (de exemplu: o tulburare hepatică afectează inima);  — energ ia parazită („p erv er să ") se deplaseaz ă în ordinea inversă a celor cinci elemente (de exemplu: o boală a splinei afectează inima);  — boala evoluea evol uea ză în ordinea „dis truc tivă " a elem entel or (de exemplu o boală a ficatului afectează splina);  — boala evol ueaz ă în ordinea inve rsă cel ei „di „distru stru ctiv e" (de exemplu: o boală a plămînilor cu afectare cardiacă);  — boala se manifestă întrun singur orga n (de exemplu: inima). Exemplu: în conformitate cu doctrina medicinei orientale, sper matoreea este semnul principal al insuficienţei energetice a rinichilor. După După tratatul ant antic ic N ei King: „Rinichi i ( inclusiv glandele suprarenal suprarenale) e) r ecepţionează şi în în^ magazinează energia pură a celor cinci organe şi şase viscere cavitare". fel tratatul intitulat „I Sio Jou Men" publicat de Li Ienn în 1575, se explică: «Atunci cînd cele cinci organe funcţionează normal, ele produc o energ ie „pură" corespunzătoare, corespunzătoare, întro manieră discon discontinuă. tinuă. Da Dacă că activitatea unuia din aceste organe este perturbată, se va tulbura în consecinţă producerea energiei „pure" în rinichi şi inimă». Mai explicit, în afară de insuficienţa renală, spermatoreea poate fi provocată de ruperea echilibrului între alte organe, energia tip „foc" a inimii în mare plenitudine, „atacarea" meridianului Ficat de către energiile parazite („perverse"), umiditateacăldură, insuficienţa *energetică simult simultană ană a inimii şi rinichilor, insuficienţa energetică a rinichilor care are drept efect imposibilitatea de reţinere a spermei în organi organism. sm. indivizii care sau perversiuni sexuale, surseleLaYang şi Inn ale practică energiei abuzuri rebele diminuează, iar semnele clinice sînt:  — dureri renale;  — ame ţeli şi tinnitus;  — spermat oree în timpul somnului şi în timpul zilei .  Tratamen tul constă în ton ifie rea ener getic ă a rin ichil ichilor, or, cu s copul reţinerii spermei spermei.. 4* 

51

 

Reveriile lascive care nu se realizează în timpul zilei şi se transformă în visuri nocturne pot provoca la rîndul lor spermato reea. In acest caz, trebuie „purificat" elementul foc (inima) şi „calmat" elementul apă (rinichiInn). In acest fel este regularizată energia inimii şi rinichilor, obţi nînduse vindecarea. Dacă se aplică tehnica tonifierii rinichilor ex-

u , 19, 20; V .B .B.2 .20 0; T T.M .M .22 .22. Gură, din dinţi: ţi: T.G.j,, 4; S6; V. V.S. S.6 6; T.M T .M .16 .16.

Am căutat să dăm o gamă cît mai completă a punctelor recomandate de autorii extremorientali, puncte verificate printro experienţă multimilenară, puncte citate şi de autorii europeni. Din repertoriul foarte larg, menţionăm pe cele ce întrunesc marea majoritate a recomandărilor, servindune întro măsură oarecare şi de experienţa noastră personală, rezultată din cîteva decenii de aplicare a acupuncturii, în exclusivitate sau alături de terapia alopatică sau homeopatică, întro serie variată de afecţiuni.

Faring Farmă: inge, am amigd igdale : ere: I.G.4 I.G.: 4,P9; u ; ve T.F .3:; S4 P90 ) ;n V.B ; V. V.S. S.6 Ini Inimă : e,V .U .15 .15 s 17ale: ; art artere ne.3; .38 .3 8.6. Plă mî mîn: n: V.U.j9, V.U.j9 , 43; P5, 8, 9; J.M. J.M.j.7 j.7,, 21; T.M T .M .i4. .i 4. Stomac: T.M.8,  J.M.12i 13; V .U .21; F1 F 13; S36. Intestin: S25, 36f V .U .25i27 25i27;; J .M.4; 6, 9 Ficat, Fica t, vez icul ic ulă ă bi bilia lia ră: J.M .12 .12; F1 F13 3; V. V.U. U. 18, 19; T. M .I9 .I9.. Rinichi: V.U.23; S.P.9, uC ăi urin ur inare are,, v e zi că : V.U.ga, 23) 30i 31; S.P.9 S.P. 9; J.M .3>4, 5. Ap arat ar at geni ge nita ta l femi fe mini nin: n: J.M .2, .2, 3. 6; V.U V. U .23 .23, 27, 30, 3U  32, 33> 34. Ap ar at geni ge nita tall mas mascul culin: in: V.U. V. U. 23, 47; S.P.6; S .P.6; J.M .4, 5.

9.1. PUNCTE CU ACŢIUNE GENERALA  — Tulburări neuropsihi neuropsihice: ce: V 10, T.M .i 6, V.B .20; I 3; S36; S. S.P. P.2 2, 15Î 15Î F2.  — Tulburări neu rove geta tive : J.M.4 ,6; T.M .1 .19 9; V.S.6 V.S. 6; I.G.4; I.G.4; S3fl;

9.5. PUNCTE SEGMENTARE

^2' 3î ^7! V.B.34.

9.2. PUNCTE CU ACŢIUNE LIMITATA  —  —  —  —  —  —

Aste nie, nerv ozita te: S36; J.M.6 J.M.6)) 12, 15. Anx ieta te: S.P.2, S36; V.B.3 V.B.34 4. Hip erem otiv itate : I3, I3, 7; S3 S36 6; T. M. M.1 1B. Hiper tensiun e arterială: SB; V.S .6 .6.. Hipoten siune arterială: S36, R7; J.M.24 J.M.24. Met eoro sens ibil ibilitate itate : T.F.1 T.F.15 5.

9.3. PUNCTE SIMPTOMATICE  — Afe cţiu ni aler gice : V.U .12 .12, j3; V.B.38 V.B.38, 40.  — Ne vra lg ii, dureri eratic e: I.G.4; I.G.4; V.B.38 V.B.38; V.U .G0.  — Crampe abdominale : F2 F2,, 3i S. S.P. P.g. g.

I.G.u I.G.u?? T.F.3 T.F.3;; s; s; S36; V.U. V. U.U U« V.U .M, 60;

.41.

Ca Cap: p: V .U .2, 3, 4; 10>54; V .B .;12 .;12o; o; I. I.B. B.4; 4; S Sr, r, 36. Fa Faţă ţă:: I. I.G. G.4 4, n ; T.M T .M .23, 25. Gît: Gî t: I. I.G. G.4 4, T. M .13, 14; T.F. T. F.1 17. 12, 13 13,, 53; VS^; T.F.4.  Tora ce: I.G.n; T.M.joj14 T.M.joj14;; V.U.n , 12, A bd om en : S2 S25 5, 36; J.M .6; T. T.M M .3; F8) 1£; S.P. S.P.9 9. Lom be, be , reg iu nea sacr sa crat ată: ă: V .U .22, 23j 24) 29, HOj 31, 32i 33j 34, 54; T. T.M.^ 2, 5. Co Cocc ccis is:: V .U .31, 32, 33, 34; T .M ,1;2. Umăr Um ăr:: V.B V. B .21 .21; I. I.B. B.1 14, 15, 16; P 5. Braţ: I.G.n, u, 15 ; P 5, 6 Co Cot: t: I 3; T.F. T. F.S S, 10; IGio, 11 11?? IS IS.4 .4.. An tebr te braţ aţ:: I.G. I.G.4 4, Uî T.F.5, T. F.5,6 6, 7. Mî Mînă nă : LG.4f LG .4f T.F T.F.3 .3,, 6; V.S. V. S.7 7Î I.S.4. Şold, dureri, contracturi determinate în special de coxartroze. Pentru Pentr u e fect fe ct anta antalgic lgic,, decon decontractu tracturant: rant: V.B .30 .30, 43; F3; S30; V.U .50 .50, 54, 60

8

114

115

*

 

Dere glăr i neuropsihice cu anxietate, teamă, insomnii:

C o a p s ă :  V.U .53 , 54f 54f V .B .g o , 31 31*, *, 32 32»» Fg .

Genunchi: V.U.54; F6;7#8;9; S33. Gambă: V.U.5 V.U. 54>57;V.B.34; V V..B .34, S.P.9Î 37, 40; F6. 62î V.B.4 Picior: Pici or: V .U. Cq, q,6 V.B.42? F2î 3 . In general, se vor avea în vedere, datorită efectului antalgic şi decontractur decon tracturant, ant, punc tele: LG. 3Î T. T.F.3 F.3,, 5; V.B. V .B.3 38î41.? S36  (punct calmant genera l, tonif tonifiant, iant, antalgic, în afecţiunil afecţi unilee memb relor); V 62. Menţionăm că efectul are caracter eclectic regional, în sensul situării topografice a punctelor respective, primele trei avînd acţiune asupra capului, gîtului, membrelor superioare, iar ultimele patru asupra jumătăţii inferioare a corpului, cu excepţia punctului S3 S36  care, aşa cum am menţionat, îşi extinde activitatea asupra întregului organism.

9.6. ASOCIERI DE PUNCTE în afara punctelor citate anterior şi a celor ce var fi menţionate în afecţiunile pe organe, sînt de avut în vedere şi de utilizat cîteva formule cu care se obţin rezultate în unele tulburări funcţionale de aparat sau organ, sau în zone topografice delimitate. Redăm după WuWeiPing pe cele mai utilizate: I.G.4, R7 R 7  în

V.B.3 V.B.34 4?

F !   Surmenaj S.P.2* S.P.2 intelectual cu astenie, anxietate, depresiune psihică: I 3 Şi ?• 2

9.7. PUNCTE CU ACŢIUNE SPECIFICĂ în afara punctelor menţionate pentru organele sau afecţiunile respective, recoman recomandăm dăm cîteva punct punctee cu acţiune favorab ilă asupra tulburărilor constante şi care vor fi utilizate alături de cele prescrise pentru entitatea nosologică ce necesită a fi tratată în cadrul organului afectat. Afe cţi cţiun un i circu lato rii (car diac e) V 17; V.S.7 V.S.7;; (arte riale) rial e) V.S.9; P9; P9; (ven (v en oa se) se ) V.B V .B.3 .38 8; T.M .13 .13; S4 S4;; anem ie: V 38; S36. Afec ţiuni respiratorii: V .U. J2; Afecţ iuni digestiv e: S30. Afecţiuni osoase: V.U.^. Afec ţiun i musculare — mial gii: V.B.34. Afe cţi cţiun un i cutanate: V.U.3 V.U.34 4. Afec ţiuni ale feţei, urechilor: I.G.4. Afec Af ec ţiu ni nervoa ner voa se: S36; II3 3; J.M.4 J.M.4)) 6. Ppntru dureri în doim ea supe rioară a corpului: V.S.5? F8 F8;; I.G.4 I.G.4,,

tulburări ale glan delo r sudoripare, transpiraţii. I.G.4) u în toracal gii, cefalalgii. In caz că sînt însoţite de cervicalgii, se vor adăuga  T.  T.M M .16 .16  şi V.B.2 V.B.20; dacă tulburările sînt datorite unei viroze respiratorii, coriză, se utilizează şi T.M .2 .233  împreună cu I.G.ig, 2o Pentru tulburările de auz se puncturează şi V.B.2, T.F.n. In larin gotrah got raheit eită ă se a adaugă daugă S6, P10. Odonta lgiile beneficiază prin adăugarea punctelor S7l Efect sedativ asupra sistemului nervos: I.G.4 I.G .4 şi F3. Acţiune asup asupra ra tulburărilor abdomenului inferior (digestiv e, urinare, gen g enita ita le) : J.M.e J. M.e şi S25.  Ton ifie rea aparatului dig est iv (ano rexie, rexi e, meteorism, gură amară, diaree): I.G.4 I.G .4 şi  şi S36 S36l ca şi pent pentru ru cconst onstipaţi ipaţie. e. Sindroame astenice după divers e boli, supra solicitare: V.S.C V.S. C; S.P6* .10 0  şi n. Astenie, cervicalgii, dorsalgii: V.U .1 Acţiune echilibrantă în tulburările aparatului genital, tulburări de din amică sexuală: J.M,6 J.M,6,, 4s3 s3,, Efect echilibrant, tonifiant, asupra sistemului nervos în astenii:  T.M .19f S3e, V.B.34.

iar pentru doimea inferioară: V.U.6. Bune rezultate se obţin de asemenea înţepînd punctele dureroase sau, dacă durerea este difuză, încercuind zona dureroasă cu ace plasate la un interval de 2 — 4 cm. în orica re din metod ele utilizate se recomandă lăsarea pe loc a acelor un timp mai îndelun20   de minute şi cîteva ore. gat, variind între 20 De asemenea, efectul este sporit dacă se încălzesc acele cu ajutorul unui galvanocauter (Benichou). Contracţiile musculare dureroase beneficiază de ace plasate în apropierea zonei de inserţie a muşchiului contractat. în funcţie de zonă se utilizează punctele antalgice: Dureri ale membrelor: I.G.n; F8. Durer Du rerii g en ener eral aliz izat ate: e: S3 S36 6; V. V.B. B.3 38( 40; V .U .60 .60. Dureri însoţite de contracturi: se adaugă F2.

9.8. AFECŢIUNI CIRCULATORII Beneficiază:  — Tulbu rările de ritm cardiac. în ceea ce priv eşte tulburăr ile organice (endocardită, miocardită, insuficienţă cardiacă) sînt de

116

117

 

aşteptat numai ameliorări eventuale de ordin subiectiv; rezultate   similare pot fi obţinute şi în cardiopatia ischemică, unde algiile   precordiale, palpitaţiile, anxietatea pot fi net amendate,  — Tu lbu răr ile va scu lar e: art eri ale (hi pe r sau hip oten siun ea,   arteritele, spasmele arteriale), venoase (flebitele, durerile şi edemele, ulcerele varicoase).  — An em iile .

Rezulta te d eosebi te se înreg istrea ză ut ilizîn d cuplu l S36 S36; V.U.3 V.U.38 8. Mai pot fi utilizate: V.S.2 V.S. 2o; J*M.1 J*M. 12; V. V.U U .16.

9.13. AFECŢIUNI RESPIRATORII  — Larin ge (lari (laringite ngite , tulburări de fona ţie): P5> P5>7; IG.4) IG.4)10 10)U; )U;

9 9. TULBURĂRI CARDIACE

V„B.20î  T.F.18î  V.U V .U .10 .10f T.M.^ .

 — Trahee: J.M.2 J.M.22 2Î V.U .10 .10; V.B.2 V.B.20 0; I.G.4 I.G.4..  — Bronhii: Bronş Br onşit ită ă acu acută: tă: V .U .10 .10, n , 12, u, as; I.G I .G .* n ; P5; J J.M .M.20 .20.

End ocar dit e: V .U .13îl6 .13îl6; V.S.o; J M .u ,^ ; I7,9; I7,9; I.G .4; .4; S3( S3(j. Tulburări de ritm: a)oî Man V.B.2 S36;ifest T .Mate .19;

subi ectiv palpit .10, ir ir# 12;  J.M ,12 ; I3,prin 7; V. V.S S .6* .6* aţii şi anx ietate: V .U .10 b) Tahicardii paroxistice: R25; V .U .38; R 19 19;; I3, 7; S36 S 36.  — A lg ii pr eco rd iale : J.M .6) .6) 15; I.G.4î V .B .20; T .M .16; V .U .U , 15,  38? S36 S36; V V.U .U .6 .60 0; S.P .2 .2,,  — A lg ii cu cara cter angi nos : S36 S36; V. S. 6> 7; I9; I9; R2> 3; S.P.4. Se va preveni totdeauna bolnavul că dispariţia durerilor nu   trebuie interpretată drept vindecare a afecţiunii, ci numai ameliorarea acesteia.  —  —rr Insu fici enţ ă card iacă : I7; V .U .16> 17.

9.10. TULBURĂRI ALE CIRCULAŢIEI ARTERIALE  — ' Hipertensiunea Hipertensiunea a arteri rterială: ală: I7; R6; S0; S.P. 4? V. S. 6.

 — Hipotensiunea arterială: R7; S3 S36 6; J.M.23.  — Spas me arte riale , sind rom de isch emie per ife ric ă: V. S. 6; V .U .2 .21 1. Arterioscleroză: V.S.6)9; P9;  V.B. 34; S36; T.M T .M .19.

9.12. ANEMII

F2 F2,, 3; 

9.11. TULBURĂRI ALE CIRCULAŢIEI VENOA SE  — Va ric e: T.M .4 .4;; V.B .3 .38 8; V. S. 6; V .U .31 .31; S.P.5 (am eli or eaz ă ra pid durerile).  — He mo roi zi: V. S. 6; V .U .2i, .2i, 31, 54.  — Fleb ite: T. M .4 .4,, ii2 2; V.B .2 .21 1.

Bro Bronşi nşită tăronş cro croni nică: P7, V.U .Usl5 .12 .1j21 , 7i3. A st m b bro nşic ic: : că: P7; V V. .U9.;13V ) 14 ; I.G. I. G.4 4; V.B. V. B.2 20? J.M J. M.X7 .X7; R2 R 26, 27. Criza de astm bronşic bronşi c ben efic iază de punctele: V.U .10 .10î i2; i2; P 5; R27* Plăm Pl ămîn în — Emfize Emf izem: m: P7; V. U .1 .12 2) 13î 38î  J.M.6 j 17; T. F.6; I 3.  — Con gestii gesti i pulmonare, pneumonii, bronhopneumonii bronhopneumonii:: P 2, 7t  ^ 6, 26, 27? V .U .13>14; J.M.17; Sj 5.  — Pleură: V.U .i2s 13>14; F3, F3, 13; T,F.6 T,F.6,,

9.14. AFECŢIUNI DIGESTIVE Gură, dinţi  — Gdon talgi talgie: e: I.G.1 I.G.1s4î S6) 7, 44; V.B.2 V.B. 2oî T.F. T.F.5 5; V.U .6q.  — Stomatite: I.G.1 I.G.1)4 )4s ţo>n? ^36? J*M.2 J*M.24 4; V.B V.B.2 .20 0,  — Gură amară: V.B.3 V.B.38 8; S36.  — Faring e (far ingo amigdal ami gdalite) ite) I.G.3 j  u; u; S S3 3Î V .B.17, 20; S6; V.U.lo; J.M.21. Esofag Eso fag:: — S Spasme pasme al alee eso esofa fagul gului ui:: P7 P7îî 8; V. V.U U .17 .17) 20î S16 S16? V.B V.B.2 .20 0; I.G.4 I.G.4, n . Sto ma c:— Piro zis: zis : V.B. V.B.2 20, 24? J.M J.M.2 .21 1; I.G .4) .4) u.  — Gastrite, gastralgii: gastral gii: J.M.1 J.M.12 2s21; V.U .20 .20) 21, 22; S36, 45; V .B ,8; ,8; F3. F3.  — Hipo clorh idrie : S42; V .U. 18s 19.  — Hip erclo rhid rie: V.U .21 .21; V.B.3 V.B.38 8; F3Î F3Î S36j 45î J.M.i2,2 J.M.i2,21 1.  — Ulce r gastric: V.U .19) 20, 23; F13 F13; S36; J.M.1 J.M.12 2.  — Dispepsie nervoas ă: V.U .10 .10, 20, 21; V.B.2 V.B.20 0; S36, 45; F2; F2; X M .32 .32.  — Greţuri: S23? V.B.38 V.B.38; J.M.1 J.M.12 2.  — Vărsături: V.B.41 V.B.41; T.F.5 T.F.5;; V.S. V.S.6 6; Fg; I.G.4(; S36; 119

118

 

Intestin  — Dureri abdominale abdominal e peri omb ilica le J.M.6 J.M.6,, 10f S25i 36; V.S. V. S.6 6; S.P.9, S.P.9,• V. U. 23.  — Dureri subombilicale: subombi licale: J.M.4 J.M.4,, S29f F2, F2, S.P.4>6.  — Balonări abdominale , coli ci: J.M.17 J.M.17, S22; S.P.9; V.U.23.  — Entero colite ; S25) 26, 36; F2 F2,, 3; J.M.4, J.M.4, 6.  — Diaree : V.U .2 .23 3j27; I.G.2!3;4 I.G.2!3;4;; J.M.4; J.M.4;6 6j12 j12; F3; F3; S36.  — Diare e cu coli colici: ci: F2, F2, 3; S.P.9 S.P.9  — Constipiaţie: V .U. 23; S2 S25 5, 26, S6; Fs; spa spasti stică: că: I. I.G. G.3 3; F2, 3; S.P.9; S30. atonă: S30; V.B.34l S36. Ficat, veziculă biliară:  — Ficat mărit, sensibil: V.U .1 .18 8, 19,2 ,21 1; F2, 3, 13; V.B.3 V.B.34 4.  — Icter: V.U .13i 18; 23; I.G.4; I.G.4; S36 S36; J.M .1 .14 4; V.B.34 V.B.34.  — Hep atite cronice: V.U .18, 23, 42; F3 F3,, 8, 13; J.M.1 J.M.17 7; S36) 45.  — Ciro ză iatrofică : Fg Fg..  — Asci Ascită: tă: R3, 7; V 54; F8; I.G.4; S3g; S.P.9; V.S.6. V.B.2 .25  j 34>38; S.P.4>9f  — Colec istită, colici col ici hepat obili are: V.B V . u .14, 19>25; V V.S .S .6; F2j3; F 2j3; S25 j 36.  — Pancreas: insuficienţă insufi cienţă pancre atică exocrin ă: V.U .18 20, 25?  J.M.4  J.M.4;; S36

9.16. 9.16.

AFECŢIUNI GINECOLOGICE-OBSTETRICA LE  

Tulburări menstruale:  — A le per iod icit ăţi i: J.M .3, .3, 4; S^ , 36; S.P.6 S.P.6;; R3 R3;; V .U .23 .23, 2 26 6; I.G .4. .4.  — Hi po me no ree , ame nor ee: S.P.6; S36 S36; T.M.J, 4; J.M.2i  3) 4;  V .U . 20, 2ir F*.  — Hi per me no ree , me tro rag ii: S.P.6; J.M .4 6; S10 S10 !«, o o V .U .34 .34;  T.M.4, V ag in it e: F 2; J.M .2> 3; S.P. 6; V .U .33Î T. M .2, .2, 4; R2; V .U .60.  P ru ri ţ vu lv ar : S .P. 2; F2; V. U .31; 32, 33; J.M J. M .2> 3; S30) 81. M et ri tă : J .M .2> 4> 6; S.P. S.P.6 6) 7; S3 S3o; o; V. U .30( 3i, 32. Le uco ree : S.P.6 S.P.6;; J.M .6; .6; V. U .20 .20; S3 S30 0. An ex ite : J .M. 4> 6; S.P.6 S.P.6;; 7; V .U .29 .29. Sarcină patologică:  — di sgr av id ie emet izantă : S36 S36; V .S .6, .6, 7; V .U .19 .19i 21I  — dis gra 'vid ie hip ote nsi vă: J.M .21 .21.  — di sgr av id ie ede mat oas ă: V .U .20 .20> 23; S36 S36; S.P.6 S.P.6.. In timpul naşterii:  — hip oto nie ute rină : S.P.6; V .U .60 .60, 6 67 7; I.G.4; S30 S30, 36  — hip oto nie cu hip ok ine zie uter ină: V .U .22>'23 '23) 60i 67; S30 S30, 30; S.P.4.  — dis kin ezi e ute rin ă cu ins tabi litat e de tonu s: S30 S30, 3 36 6; V .U .60> S7.  După naştere:

9.15. AFECŢIUNI URINARE Rinichi: afecţiu ni ale rinichiulu i în gener al: V .U. 23.  — Glom erulo nefrite: nefri te: V.U .2 .28 8, 54j V.S. 7; S.P.e S.P.e.. F2 2> 3; S.P.9; S.P.9; V.U V .U .23, 40; S30> 36 — Col ică nefret ică: R1; 2; V.B.25î  F  — Litia ză renală: V.U .2 .23 3, 27, 60 60; R2, R2, 3; S36; S.P.9.  — Piel Pielonef onefrită: rită: V.U .21; 23; J.M .4  .4  12; R Rii, 2. Vezică urinară: 31, 54,;^ S3o, 30; R2! J.M.4) g  — Cistite: V.U .23> 25  __ 28i 31,  — At on ie vez ica lă: V.U. 28. 67; 6i S36.  — Incontin enţă urinară: V.U .2 .28 8; R 2, 7! F2, sî S.P.9; S. P.9; J.M. J. M.3 3< 6.  — Uretrită: F3 F3;; S.P.9; R4. R4. Sexualitate:  — Dureri peniene : V.U .2 .27 7; S30; S.P.6.  — Orhite: R7; R7; V.U .3 .31 1) 32j 33; S. S.P. P.6î 6î S3o, 3g.  — Prostatită: R7; R7; T.M.j ; J.M.3, J.M.3, 4; S.P.9.  — Impotenţă:  J.M.2 j  6; S25; 36; V. V.B B.34; S.P. S. P.6; 6; T.M T. M , 4.  — Spermatoree: S.P.6;  J.M.3i  4; S38; V. V .B.20r, V .U .31, 32.

 — hip oto nie uter ină : J.M .3> 4; T. M .19 .19; S.P.6 S.P.6;; R6.  — inf ecţi e pu erp era lă: V .U .25 .25> 26, 30> 31; S.P.6; J.M .4. .4.  — me tro rag ii: T.F.6; S.P.6 S.P.6;; J.M .6> 4;; V .B.21.  — aga lac tie , hip oga lac tie : LG .^ J.M .17 .17; S17> 18.  — leu co re e pos tpar tum : J.M .j.

9.17. AFECŢIUNI ALE ORGANELOR DE SIMŢ Ochi:

 — tul bu răr i ale acuit ăţii vi zu ale (pr in mo dif ică ri circ ulat ori i  retiniene) şi tulburări de acomodare: F 2j 3; I.G.4; V.B.20; V.U.2; T.F.21.  — con jun ctiv ite: V.U.lv 2, 10; V.B.i, 20; I.G.4l S36.  — cata ract ă (rez ult ate fav or ab ile , opr ind ev ol uţ ia aces teia ): 

I.G I.G.4, .4, u ; V.B.x, 20; V.U V. U .8, 10; T.M T .M .19; T.F T .F.5. .5.  — glaucom: S2, 3; I.G.!; V.U .7> 10; V.B.2 V.B.20 0.  — he me ra lo pi e: V.U.!, 2; V.B.j; T.F.23. Nas:  — ep ist ax is: V . U .3, 6> 10, 6o; I-G.4i  11, 20!  T.M. 25î  V.B.20.  j  19, 2of  T.M .16  j  22; V.B.2o.  — rin ită : I.G.4 121

120

 

 — rinit ă aler gic ă: R2 R26 6) 27; V .U .12 .12, 13; I.G. 4.

 — ozena: I.G.^ n, 19, 19, 20? V.B. V.B.go go»»  — anosfriie: I.G.4, 1 19 9, 20; T. M .i6f 19; I.S.a.  — sinuzi tă: V .U .2 .2;; I.G .* u , 20; P7.  — fro ntal ă: V .U .2s3; S2. S2. ■— m ax il ar ă: S2)6; 20; T. T.F. F.2 22. Urechi:  — catar oto tub ar: I.G .4 .4;; 11( 2ot   V V.B .B .20; T.F.2S T.F .2S; V. B .17.  — otite: I.G. 4, 6, u? T.F T.F.3, .3, 17, 23? V .B .17; S6 S6..  — otal gii: I.G.4, I.G.4, n ; T.F.5j T.F.5j 17l  231  231 V .B .17.

9.18. AFECŢIUNI DERMATOLOGICE Prezintă avantajul că se poate interveni direct asupra zonei   interesate de către procesul patologic. Cităm cazul leziunilor moase, verucilor, unde acupunctura practicată în centrul şi la scua peri-   feria leziunii, la interval de 2 — 3   zile, dă rezultate favorabile. în   ulcerele atone, în special pe fond varicos, se aplică ace în centură   la distanţă de 10 — 1 5   mm unul de altul, în pielea sănătoasă din    ju ru l zon ei ulce rate . Int erv al între şedin ţe: 2— 3   zile. Am obţinut de asemenea rezultate bune şi foarte bune în boala   Dupuytren, plasînd ace în lungul liniilor de aderenţă tendinocu   tanată; şedinţele se repetă în ritm de 2 pe săptămînă, cu durata   de apli care a acelo r de 10— 10— 2Q de minute. Tulburări de sudoraţie:  — tran spir aţii abu nde nte: LG .4,5 u ; R7 R7..  — tran spir aţii noct urn e: V .U .15 .15j J.M .6. .6.  — abce se, fur unc ule: V .U .5 .54 4; I.G,4 j  u ? V.B .gl; .gl; S3 S36 6.  —  eczemă : I.G .4s nî V. S. 7; V.X j *54 j  qo? ^36? V.B.38.' V.B.3 8.'  — pru rit gen eral izat , prur it senil : T.F.5; V. B. 41; V .U .54 .54; J.M .6; .6; 

I.G.4, n .  — urt icar ie: LG .4), u ; V .U .12s 13, 54? V.B .43 .43. Paralel cu tratamentul tratamentul indicat se v a ,interveni d upă caz caz şi  asupra; ; .— de reglă rilo r neurvegetative, utilizînd V. B.20 î  T. M .1q .1q; V.ţJ,u .  : — tulburărilor digestive: cu S36? V.B.3 V.B.38 8; F2) 8; I.G.^ u .  — fon du lui ale rgi c: V .U .1 .12 2, i3; i3; F8. F8.

9.19. AFECŢIUNI ENDOCRINE Tiroidă:  — hip erti roid ie: J.M .1 .15 5>23?V .U .15 .15; J17? F2 F2..  — hip oti roi die: T.F.3; R7; I .G.4; S9; S9; T.M .13 .13) 19.

Paratiroide:  — hiper paratiro idie: V.U .i^ 58î V.B.30î  S S36 36.  — hipop aratiroidie: aratiroi die: F2; F2; V.S .6; .6; J.M. J.M.1 15. Suprarenale:  — hipersuprarenalism: V.S. 7? S.P.q .  — hiposuprarenalism: R7; R7; J.M.6) J.M.6) 10; T.M .16 .16. Ovare:  — hiperfol hiperfoliculin iculin ism: R2; R2; S.P.6? F3; F3; J.M.4 J.M.4..  — hipof hipofolicul oliculinism inism : V.U .67 .67; R7. R7.  Testicu l  — hiperfuncţiune : S30; J.M.3 J.M.3;; V.U .60 .60.  — hipofuncţiune: Rlf Rlf T.M .3s4 .3s4)5. )5. Pancreas:  — diabet zaharat, insulino independ ent (cu rez erv e funcţi funcţionale onale pa panc ncrea rea tic e): e) : R 5; V. V.U. U.2 2(); (); S.P.3 S.P.3,, 6; S36.

9.20. AFECJIUNI ALE SISTEMULUI NERVOS  Tulbură ri psihice psihi ce minore:  — emo tivit ate: T.M .19 .19; S36 S36; I 3) 7; S.P.G; I.G.4 I.G.4;; V.S.6 V.S.6..  — agita ţie: S36, 40; jV. jV.B.3 B.34; Fs; I.G.U.  — insomnie: I7 I7;; S.P.6,9; ,9; V.S.6 V.S.6;; S45, 36; R6; R6; V.U .62 .62. 7 anxie an xie tat tate: e: S.P.2; T. M .23 .23* S36; F3 F3;; I3? I3? V. V.B. B.3 34.  — ve rti je: S36; I3, I3, 7; V.U .2> .2>4j60; V.S .7?F .7?F s.  — irasc ibilitate ibil itate S36; V.B.3 V.B.34 4î S.P.2 S.P.2(( 7?F2; I.G.n.  — astenie: S36, 4o; V .U .38; TJM.J TJM.J9 9?V.B. ?V.B.44q.  Tulburări de memorie , amnezii: I3 I3,, 9? V.S.6 V.S.6;; S36; T.M .19 .19. Algii:  — oefa lalg ii: T.M .16 .16j19; V.B .20 .20; V .U. 10; I.G. I.G.4 4; S38.  — migrenă: V.B.4 V.B.4)) 5>43; V.U .2; .2; I*G.4>j© >j©, jj; J.M.4>12; S36; T.F.2 T.F.23.  — Ne vr al gi i facia le: fron fr on ta le : V .U .2ţ3s 4; I.G. I. G.4 4) 1X; T.F. T. F.1 17? V.B. V. B.X X. temporale: V.B.lţ 4i  6) 7. max ila rul superi superior: or: S2, 4) 6:; V.B.t. V. B.t. ma xila xi laru rull inf infer erio ior: r: S3> S3>6)7> )7>8; V.B. V.B.1 17; I.G. I.G.44.  — alg ii occip itale : T.M .16) 19; V.U .8) .8) 10; V.B.2 V.B.20 0; P7î P7î T.F.!; I.G.1 I.G.10 0.  — ne vra lgi i cervi cobr ahia le: V.U .10ţ u? I.G.llt 15; V.B.2 V.B.20 0.  — alg iile iil e umărului, omoplat ului: I.G.n, 14) 15î 16î T.F.1 T.F.14 4; I.S.10, n, n, 12, ÎS*  — A lg iile ii le membrului superior: ne vr al gie gi e radi ra dială ală : I.G.4 I.G .4ţţ 10, n , i4,15 i4, 15 nevralgie mediană: V.S.2, 4, 6>7; P4. ne vral vr algi giee cubit cubitală: ală: I2 I2,, 3, 6, 7. 123

122

 

15, 17 17,, 38? ^23, 24? S.P.J7, 18, 21r S15.  — Tora calg ii: I.G.U; V.U .U) 12, 13 , 15,  — Lomb algii: algii : V.U .2 .21 1l 22, 35, 54, eof T .M .2, s>4 In plus, se caută să se aplice ace pe punctele dureroase, sau, în cazul unei suprafeţe mai întinse se face încercuirea cu ace plasate la 2—5 cm distanţă între ele.  — A lg ii iile le membrului infer ior: n e v ra l gi e crur cr ural ală: ă: V .U .2 .24 4> 23< 26; V.B.S V.B .S0 0; F9; F9; S.P.8, 9, io al algi gia a fe ţe i ex tern te rnee a coaps coa psei ei:: V.U. V. U.2 23, 24>2 >25 5) 60; V. V.B.3 B.30 0, 34;  S31, ,2j ,2j 34. ne vr al algi gia a sciat sc iatică ică : V,U. V, U. 23, 24, 25, 50, 54., eof V.B •30, 34? S 36 *  Tulburări moto rii (pareze, paralizii, paralizi i, contracturi). Se înre gis trează rezultate bune în spasme, contracturi, crampe, tulburări de coordonare motorie, tremurături (în special cele pe fond emotiv). Rezultate slabe sau fără rezulta t se constată în bo ala Parkinson, leuconevraxită, paralizii. Rezultate posibile în pareze (atone sau spastice). In toate cazuri le se cere , un tratame tratament nt susţinut susţinut îndelungat, în serii de şedinţe repetate. Punctele de utilizat în mod electiv se repartizează pe meridianele:  — Ve zic ă urinară: acţiune metameri metamerică,* că,* algii, algi i, artral artralgii; gii; tulburări de sensibilitate şi motilitate, ale jumătăţii inferioare a corpului.  — Ficat: spasme spasme,, contracturi.  — Tre i focare , intestin gros, intestin subţire, plămîn, în tulbu-

După localizarea predominantă se adaugă: — coapsă, co ap să , muşchii m uş ch ii paosteri nte rioori: ri: VV.U .U .2 .22 3(,2544î, 5F7, .10; S32 S32)3 )333.  — .60 .620,l 251, 51 5 8; S.P .10 — ga m bă , pic io r: V .B. 37?i S4 S40 0; V .U .60 .60, G  2 , 3f >3f F2 F2)  )   3; S 43

 — Memb rul superior: în toate cazurile cazuri le se utili zează punctele:  T.F,5;; I.G.4,  T.F,5 I.G.4, io io,, ii, 15;  I 3. După localizarea predominantă se adaugă:  — umăr umăr,, braţ: I.S.9, 10; T.F.i0 T.F.i0)) 14s15 s15.  — antebraţ: I.S.4j7 I.S.4j7?? P7. P7.  — pum pumn, n, mină: I2, I2, 3? V.S.*; LS.4i 6) 7, u,  15* 15*  — abductorii braţului: I.G.14 I.G.14) 15sr7? sr7? I.S.14, 16î  P.S.14.  — muşchiul pectoral: Î.S.14) 1SÎ R24, 25ţ 26.  — membrul inferior: inferi or: în toate, cazurile: V.B .30 j 34i 43; S36; R7. R7. 124

 

10. ANESTEZIA  PRIN ACUPUNCTURĂ Extinderea acupuncturii dincolo de hotarele terapeuticii şi utilizarea ei ca mijloc de anestezie în chirurgie, de către medicina extremorientală, nea incitat la aplicarea ei în chirurgia ginecologică, în locul anesteziei obişnuite. Sub anestezia efectuată de Cr. Dragomirescu, au fost practicate de către N. N. Gheorghiu şi