Manual ABCD-M_ MMinulescu

Mihaela Minulescu

ABCD-M

Editura Sinapsis

ISBN 978-973-1860-45-9

© Mihaela Minulescu / D&D Testcentral. Toate drepturile sunt rezervate asupra acestui manual. Toate drepturile sunt rezervate, asupra testului şi a tuturor accesoriilor. Nici o parte a acestui test, foi de răspuns, caiet de testare sau raport asociat nu poate fi tipărită sau reprodusă prin orice formă, electronic, mecanic sau fotografic, nu poate fi tradusă şi nu poate fi inclusă în vreun sistem de stocare a informaţiei sau folosită pentru a tipări sau reproduce o interpretare electronică, fără permisiunea prealabilă şi expresă în scris a autorului sau a distribuitorului naţional autorizat.

D&D Consultants Grup, SRL Strada Zambilelor nr. 41, Se ctor 2, Bucureşti, ZIP 023782 Tel/Fax (+4) 021 242 89 63

Acest manual nu poate fi revândut, sublicenţiat, redistribuit sau în orice alt mod transferat sau folosit în orice modalitate de orice altă parte decât persoana sau entitatea căreia i-a fost acordată. Orice violare a acestei prevederi va duce la anularea automată a licenţei şi va pune părţile implicate în culpă, în conformitate cu legea drepturilor de autor. C.P. 1181, O.P. 1, Cluj-Napoca, 3400 tel.: 0264-423.806, 423.807, 423.813, fax: 0264-423.814 e-mail: [email protected], www.sinapsis.ro

CUPRINS INTRODUCERE CAPITOLUL 1. Big Five între paradigma psiholingvistică şi cercetările tradiţionale Ipoteza psiholingvistică şi cercetările timpurii aferente acesteia Străbunicii: Galton, Baumgarten, Klages Cercetările lui Allport şi Odbert Cercetările lui R.B.Cattell Părinţii Big Five: Tuges şi Christal, Norman O scurtă recesiune: există în mod real ceea ce definim prin constructul „personalitate”? Statuarea modelului celor cinci suprafactori: Goldberg Abordări structurale: modele de tip circumplex Instrumente de evaluare construite pe ipoteza psiholexicală Instrumente de evaluare pentru cei cinci suprafactori pe baza modelului tradiţional Instrumente de evaluare constituite pe modelul psiho-lexical Descrierea conţinuturilor celor cinci suprafactori Extraversia vs. introversia Stabilitatea emoţională vs. Nevrotismul Agreabilitatea Conştiinciozitatea Intelectul şi Deschiderea spre experienţă Discuţii critice privind limitele modelului big- five Limite legate de abordarea lexicală în general Lipsa unui cadru teoretic Critici legate de ipoteza lexicală Limite ale procedeelor de obţinere a structurii taxonomice Limite legate de selecţia variabilelor Limite legate de structura big-five propriu-zisă Teoria Big –Five: Costa şi McCrae Unde se poartă explicaţia psihologică în acest complex sistemic? Direcţii contemporane de cercetare Sunt cei cinci factori definitivi? De Raad Capacitatea de predictibilitate Constituirea unei teorii Dezvoltarea celor cinci domenii în copilărie şi adolescenţă

7 11 12 12 12 14 16 18 19 20 23 23 24 31 31 33 36 37 38 40 40 40 41 42 43 43 46 49 50 50 52 52 52

CAPITOLUL 2. Construirea şi experimentarea ABCD-M Replicarea în limba română a modelului big five: cercetare psiho-lexicală. Descrierea Chestionarului românesc big –five, ABCD-M Replicarea în limba română a modelului big five Taxonomia în limba română Selecţia descriptorilor de personalitate Etapa de sinteză Modelul Big –five românesc Construirea unui chestionar pilot Testarea chestionarului pilot în contextul lingvistic românesc Prezentarea soluţiei cu cinci factori Interpretarea factorilor Descrierea celor cinci suprafactori Stabilizarea factorială Big fine în adolescenţă Construirea unui model ierarhic structural al acestor descriptori Justificarea demersului Metodă Modificări ale modelului Rezultate obţinute Aplicaţii posibile ale modelului Elaborarea şi verificarea markerilor Construirea faţetelor Investigarea celui de al treilea nivel ierarhic Elaborarea chestionarelor de personalitate Descrierea Chestionarului românesc big –five, ABCD-M Construirea chestionarului ABCD-M Prezentarea succintă a formei definitive Validitatea răspunsurilor la chestionar: Indicatorul de frecvenţă Materialele testului Licenţierea

54

CAPITOLUL 3. Descrierea scalelor chesionarului ABCD-M Descrierea suprafactorului Extraversie Scalele şi faţetele extraversiei E1: Activism E2: Optimism E3: Umor E4: Abilitate interpersonală E5: Afirmare personală Descrierea suprafactorului Maturitate Scalele şi faţetele Maturităţii

87 89 91 91 91 92 93 93 95 96

54 54 55 55 56 56 56 58 59 62 64 68 69 70 71 71 72 73 74 76 76 78 79 80 80 83 83 84 86

M1: Respect M2: Adaptare M3: Prietenie M4: Forţa inhibiţiei M5: Forţa eului Descrierea suprafactorului Agreabilitate Scalele şi faţetele Agreabilităţii A1: Altruism A2: Romantism A3: Căldură afectivă A4: Empatie A5: Onestitate Descrierea suprafactorului Conştiinciozitate Scalele şi faţetele conştiinciozităţii C1: Voinţa, perseverare C2: Spirit de perfecţiune C3. Raţionalitate C4. Planificare C5. Auto-disciplină Descrierea suprafactorului Autoactualizare Scalele şi faţetele auto-actualizării Ac1: Aprofundare Ac2: Toleranţă Ac3: Rafinare Ac4: Independenţă Ac5: Creativitate

96 97 97 98 98 100 101 101 102 103 103 104 105 106 106 107 108 109 110 110 112 112 113 114 115 116

CAPITOLUL 4. Indici statistici de start. Normarea Descrierea eşantioanelor Indici statistici de start

118 118 120

CAPITOLUL 5. Calităţi psihometrice ale ABCD-M I. Fidelitatea ABCD-M Consistenţa internă Stabilitatea test-retest II. Validitatea ABCD-M Validitatea de conţinut Intercorelaţiile scalelor ABCD-M III. Structura factorială a ABCD - M Validitatea de construct Corelaţii cu indicatori ai modelului canonic al Big Five. NEO-PI-R

125 125 126 128 129 130 130 134 137 137

Corelaţii cu indicatori europeni ai modelului Big Five. BFQ Corelaţii cu indicatori adjectivali ai modelului Big Five. BFA Corelaţii cu modele factoriale ale personalităţii. Scalele Eysenck pentru Adulţi, EPQ-R şi IVE Corelaţii cu indicatori de personalitate. CPI Corelaţii cu indicatori de personalitate. NPQ Corelaţii cu indicatori de personalitate. FPI Corelaţii cu indicatori ai motivaţiei. AMI Corelaţii cu indicatori ai anxietăţii. STAI Corelaţii cu indicatori ai furiei şi agresivităţii. STAXI-2 Corelaţii cu indicatori ai stresului. SWS

146 149 149 155 158 162 164 167 169 171

CAPITOLUL 6. Administrare şi scorare. Date privind interpretarea Administrarea testului Scoruri brute şi scoruri standardizate Interpretarea scorurilor scalelor

174 174 177 179

CAPITOLUL 7. Aplicabilitatea chestionarului ABCD-M. Studii de caz ABCD-M în contextul psihologiei organizaţionale şi al resurselor umane ABCD-M în contextul psihologiei clinice şi consilierii psihologice ABCD-M în contextul psihologiei şi consilierii educaţionale

191 191 201 208

CAPITOLUL 8. Integrare teoretică

217

BIBLIOGRAFIE

222

ANEXE ANEXA 1. Itemii scalelor ABCD-M şi grila de scorare ANEXA 2. Sinteza rezultatelor ANEXA 3. Glosar de termeni ANEXA 4. Etalon populaţie generală adultă ANEXA 5. Etalon populaţie adultă feminină ANEXA 6. Etalon populaţie adultă masculină

236 243 245 261 264 267

INTRODUCERE ABCD-M este primul chestionar de personalitate în cadrul limbii române care respectă în mod sistematic abordarea psiho-lexicală a ipotezei psiholingvistice privind personalitatea: criteriile după care oamenii evaluează în mod spontan şi coerent propriul comportament şi pe cel al semenilor sunt encodate în mod specific în limbaj. Acest lucru face ca limbajul să reţină în mod implicit aceste aspecte cheie în funcţie de care se face judecata şi, în acelaşi timp, să ne putem aştepta la descoperirea unor caracteristici general umane, dar şi la existenţa unui specific cultural care dă sens diferenţei specifice între diversele culturi. Chestionarul permite o măsurare concisă şi perfect adaptată mentalului autocton, a celor cinci mari domenii ale personalităţii şi a unora dintre cele mai importante trăsături sau faţete ce definesc aceste macro-dimensiuni.

Chestionarul permite ca prin cele 5 scale destinate celor cinci mari domenii şi prin cele 25 de scale destinate trăsăturilor, să se realizeze o evaluare cuprinzătoare a personalităţii adulte, stabilizate. Chestionarul este destinat în general evaluării personalităţii normale şi poate concura cu instrumentele care permit o adâncire a nivelului de interpretare până la nivelul funcţionării eului şi a dinamicii intrapsihice. Din această perspectivă, chestionarul ABCD-M poate fi utilizat cu succes şi în evaluările clinice şi medicale, precum şi în cercetare. Chestionarul românesc big five ABCD-M este o formă concisă, ce cuprinde 150 de itemi construiţi la persoana I singular, scurţi, cu un limbaj firesc şi accesibil unui vorbitor de limbă română cu nivel de şcolarizare elementar. Există un indice de evaluare a validării profilului.

8 ABCD-M

Rezultatele la test pot fi evaluate cu ajutorul unui etalon construit pe un eşantion normativ (2007 – 2008). Profilul este reprezentabil într-o formă elaborată, cu reprezentarea în profil a fiecăreia dintre scalele chestionarului. De asemenea, pentru evaluările de tip filtru, este posibilă prezentarea rezultatelor într-o formă concisă, rezumativă. Chestionarul integrează date de cercetare desfăşurate pe o perioadă de 15 ani, în care au participat aproximativ 10.000 de subiecţi. Studiile psiho-lexicale şi cele centrate pe experimentarea chestionarului s-au desfăşurat reiterativ, între 1994 -2008, cu scopul stabilizării atât a soluţiei factoriale, cât şi a formei prezente a chestionarului. Aceste studii au fost conduse şi concepute de Mihaela Minulescu, care a constituit şi coordonat în diferite etape echipele de cercetare, astfel: 1994 - 1995 (Minulescu M., Ciobănescu D., Şerban B., Popa M., Almăjan L., Ormindan C.), 1996 – 1997 (Minulescu M.), 1998 - 1999 (Minulescu M.), 1999 – 2000 (Minulescu M., Ionescu, C.), 2000 – 2001 (Minulescu M.), 2001 – 2002 (Minulescu M.), 2004 - 2005 (Minulescu M.), 2006 - 2007 (Minulescu M., Iliescu D.), 2007 – 2008 (Minulescu M., Iliescu D.). Aceste cercetări au făcut obiectul unor comunicări ştiinţifice: Big Five model and self-image in adolescence, Workshop internaţional Trends in Psychology of Personality, october, Univeristatea Babeş-Bolyai şi The McDonnell Program for the Advancement of Psychology in Romania, , Cluj-Napoca, 2001;

Replicarea cercetării psiholexicale în limba română, 2002, Conferinţa Naţională de Psihologie, Neptun; Replicare modelului psiholingvistic în limba română. Chestionarul ABCD-M, 2003, Sesiunea de comunicări ştiinţifice a Facultăţii de Sociologie – Psihologie, Universitatea Spiru Haret; A lexical replication of Five Factor Model in Romanian language. ABCD-M R questionnaire, The 9th European Conference on Psychological Assessment (ECPA9) Symposium 2). De asemenea, datele de cercetare şi chestionarul au fost prezentate în cadrul mai multor articole sau capitole apărute în reviste şi lucrări de specialitate, astfel: Minulescu M., 1995, Metaphors vs. SingleTerms in Expressing and Assessing Personality, European Journal of Psychological Assessment, 11, supl. 1, 64-69; Minulescu M., 1996, Chestionarele de personalitate în evaluarea psihologică, Bucureşti Editura Garrel; Minulescu M., 1997, Replicarea modelului Big Five în limba română. Specificul sociocultural exprimat în conţinutul factorilor. Chestionarul ABCD-M, în M. Zlate, Psihologia vieţii cotidiene, Iaşi, Polirom; Minulescu M., 2002, Evaluarea trăsăturilor de personalitate şi comportamentale, în Dimensiunea psihosocială a Practicii Medicale, B. Luban-Plozza, B. Iamandescu (editori), Bucureşti, Ed. Infomedica; Minulescu M., 2003, Psihodiagnoza modernă. Chestionarele de personalitate, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine; Iliescu D., Minulescu M., Nedelcea C., 2005, Manualul testului de personalitate FF-NPQ, Bucureşti, Editura PsihoCover; Iliescu, D., Nedelcea C., Minulescu M.,

9 Introducere

(2006) New alternatives in personality assessment. NPQ: Nonverbal Personality Questionnaire. Validation and standardization for the Romanian population. Psihologia Resurselor Umane, Volumul 4, nr. 1; Minulescu M., 2007, Big-Five or Big-Six? A Romanian exploratory study based on a nonverbal measure, Psihologia Resurselor Umane, nr. 1, vol 5, 2007; Manualul prezintă modelul conceptual Big Five între paradigma psiholingvistică şi cercetările tradiţionale în cadrul capitolului 1; Capitolul 2 cuprinde date privind replicarea în limba română a modelului bigfive precum şi descrierea chestionarului românesc BF, ABCD-M. Datele privind scalele majore şi scalele faţetelor sunt prezentate in extenso în Capitolul 3 al Manualului. Aplicarea pe eşantionul normativ a fost asigurată de D&D Research România, iar procesarea şi interpretarea datelor statistice a fost realizată de colaboratorul nostru, Dragoş Iliescu. Datele psiholmetrice sunt prezentate distinct în cadrul capitolelor 4 şi 5 ale Manualului, astfel: datele privind normarea, descrierea eşantionului normativ şi distribuţia pe diverse cote fac subiectul Capitolului 4; indici psihometrici referitori la fidelitatea instrumentului (fidelitate (coeficient Alpha şi fidelitatea test-retest) precum şi la validarea de conţinut şi de construct apar prezentate şi discutate în Capitol 5. Capitolul 6 prezintă informaţii privind administrarea şi scorarea testului. Capitolul 7 este dedicat aspectelor care se referă la interpretarea şi utilizarea chestionarului, respectiv câteva studii de caz şi condiţiile de utilizare a instrumentului ABCD-

M în sfera psihologiei aplicative (psihologia muncii, evaluarea clinică, precum şi psihologia educaţională şi consilierea psihologică). Ultimul capitol 8, ni se pare cel mai important pentru că este dedicat discutării unui nou cadru teoretic explicativ pentru personalitate constituit din perspectiva cercetărilor care au condus la construirea ABCD-M dar şi a cercetărilor întreprinse cu ajutorul ABCD-M. Acest ultim capitol încercă să schiţeze o un „ochi lacustru”, o lupă prin care să putem înţelege prin datele oferite de acest instrument personalitatea în dinamica sa interioară, mai nuanţat şi mai în adâncime decât ne putem aştepta de la un chestionar. Dorinţa noastră este ca ABCD-M să fie mai mult decât un test psihometric bine pus la punct, să poată răspunde, aşa cum sperăm că o va face, bogăţiei de întrebări, sau măcar pentru o parte dintre ele, pe care ni le putem în faţa misterului fiinţei umane. Prezentăm în mod succint în Tabelul I.1 dimensiunile majore şi trăsăturile acestora evaluate de Chestionarul ABCD-M. ABCD-M este constituit ca un instrument solid care permite o varietate de evaluări în toate domeniile psihologiei aplicative, inclusiv o evaluare suplă şi de adâncime a condiţiei psihice a persoanei necesară în abordări clinice sau în cercetare. Îmi face plăcere ca încă din debutul acestei cărţi mulţumesc tuturor colaboratorilor, fiecăruia în parte, cu ajutorul cărora am realizat diversele etape ale construirii acestui instrument, precum şi tuturor

Tabelul I.1. Domenii şi faţete evaluate de Chestionarul ABCD-M

Domenii: E: Extraversie M: Maturitate A: Agreabilitate C: Conştiinciozitate Ac: Actualizare Faţetele Extraversiei E1: Activism E2: Optimism E3: Umor E4: Abilitate interpersonală E5: Afirmare personală Faţetele Maturităţii M1: Respect M2: Adaptare M3: Prietenie M4: Forţa inhibiţiei M5: Forţa eului

Faţetele Agreabilităţii A1: Altruism A2: Romantism A3: Căldură afectivă A4: Empatie A5:Onestitate Faţetele Conştiinciozităţii C1: Voinţă şi perseverenţă C2: Spirit de perfecţiune C3: Raţionalitate C4: Planificare C5: Auto-disciplină Faţetele Autoactualizării Ac1: Aprofundare Ac2: Toleranţă Ac3: Rafinare Ac4: Independenţă Ac5: Creativitate

persoanelor care şi-au sacrificat o oră din viaţă ca să răspundă la test şi astfel au contribuit la întregirea lui. În mod deosebit în mulţumesc colegului Dragoş Iliescu, al cărui suport în organizarea cercetării normative şi în finalizarea rezultatelor este nepreţuit. Nu în ultimul rând, adresez mulţumiri companiei D & D Research, cu ajutorul căreia s-a putut pilota întreaga cercetre normativă şi testul a văzut lumina tiparului. Mihaela Minulescu Bucureşti, mai, 2008

CAPITOLUL 1 Big Five între paradigma psiholingvistică şi cercetările tradiţionale Scopul declarat al cercetărilor dedicate structurării domeniului trăsăturilor de personalitate este să identifice şi catalogheze toate trăsăturile relevante posibile şi să aducă aceste trăsături într-un sistem care să poată fi gestionat. Vom prezenta, pe scurt situaţia cercetărilor tradiţionale şi a celor psiholexicale bazate pe ipoteza psiho-lingvistică.

Cercetările din domeniul celor cinci suprafactori ai personalităţii se întind pe o perioadă de peste un secol, considerând ca punct de plecare munca de cercetare a lui Sir Francis Galton vs. modelele contemporane

dezvoltate în secolul XXI. Intuiţia genialului om de ştiinţă viza ipoteza psiholingvistică: cele mai relevante social şi mai proeminente caracteristici / diferenţe de personalitate din vieţile oamenilor vor ajunge să fie în timp encodate în limbajul lor. Acest lucru va conduce, încă din prima jumătate a secolului XX, la ideea construirii unei taxonomii cuprinzătoare privind trăsăturile umane pornind de la cercetarea limbajului. Evoluţia demersurilor bazate pe ipoteza lexicală a cunoscut momente de creştere şi declin, premise îmbucurătoare, afirmări riguroase dar şi cu momente de instabilitate.

12 ABCD-M

Ipoteza psiholingvistică şi cercetările timpurii aferente acesteia Străbunicii: Galton, Baumgarten, Klages La începutul secolului al XX-lea, după încercările nesistematice ale lui Galton şi ulterior exprimarea explicită a ipotezei lexicale realizată de Klages în 1926, Fransiska Baumgarten (1883 - 1970) realizează un studiu ce urmărea să verifice afirmaţia lui Klages referitor la existenţa exista în limba germană a unui număr de aproximativ 4.000 de cuvinte ce ar descrie „stări interne” ale individului. Baumgarten culege termeni descriptori de personalitate din diferite dicţionare germane, precum şi din lucrările unor caracterologi germani ai vremii. Ea selectează doar termenii cei mai frecvenţi, alegere pe care o realizează după propria judecată, fără vreun criteriu definit. După realizarea selecţiei nu urmează clasificarea termenilor. Baumgarten alcătuieşte o listă cu 941 de adjective şi 688 de substantive, fără să ţină cont de caracterul descriptiv sau pur evaluator al termenului. Lista dezvoltată de cercetătoarea germană a avut un impact slab în Germania anului 1933, însă a influenţat munca primilor cercetători americani care au consultat dicţionarul cu scopul definit de a inventaria termenii descriptori ai personalităţii.

Cercetările lui Allport şi Odbert Allport şi Odbert au publicat în 1936 lucrarea „Trait Names: A Psycholexical Study”, în care au prezentat rezultatele muncii de construire a unei liste de termeni relevanţi pentru descrierea personalităţii. Ei au examinat „Webster’s New International Dictionary” (1925), dicţionar ce conţinea 550.000 de termeni distincţi. Criteriul folosit de Allport şi Odbert pentru selectarea termenilor din dicţionar a fost gradul în care aceştia posedau capacitatea de a diferenţia, respectiv de a distinge comportamentul unei fiinţe umane de comportamentul alteia, urmărindu-se scăderea numărului de termeni care se referă la comportamente comune. Au fost preferate adjectivele în defavoarea substantivelor, care au fost incluse în listă doar când nu exista un adjectiv sau un participiu corespondent. Au fost adăugate o serie de cuvinte din argou (neincluse în dicţionarul folosit) şi s-a ajuns în final la o listă cuprinzând 18.000 de cuvinte. Cu toate că autorii au selectat doar formele cele mai comune ale unui termen (atunci când existau mai multe variante), numărul termenilor era foarte mare (la aceasta a contribuit şi faptul că au fost luate în considerare şi cuvinte neuzuale şi derivate). Referindu-se la setul de termeni obţinut, autorii remarcă faptul că „probabil jumătate din termeni par străini şi nefamiliari unui cititor american”.

13 Fundamente teoretice

Cuvintele au fost împărţite în patru categorii sau „coloane”. Prima coloană conţine 4.504 termeni neutri desemnând posibile trăsături personale, definite ca „tendinţe determinante generalizate şi personalizate, precum şi moduri stabile de adaptare a individului la mediul său”. Trebuie remarcat faptul că definirea trăsăturilor stabile ca fiind cauze interne a ghidat cercetările privind taxonomiile de personalitate de mai târziu. În coloana a doua au fost incluse cuvintele desemnând stările tranzitorii sau activităţile temporare. În acest caz numărul de termeni s-a cifrat la 4.541. Cel mai des cuvintele din cea de-a doua coloană erau participii derivate din verbe. În coloana a treia au fost incluşi termeni definiţi ca acoperind judecăţi sociale sau caracteriale, influenţe asupra celorlalţi. În acest caz, referenţii termenilor sunt evaluările sociale mai degrabă decât dispoziţiile neuropsihice (5.226 de termeni). Ultima categorie conţinea patru subcategorii cu un total de 3.682 de cuvinte. Erau strânse aici cuvintele ce se refereau la calităţi fizice, capacităţi şi talente, precum şi cele cu relevanţă îndoielnică pentru personalitate, alături de cuvinte ce nu au putut fi incluse în primele trei categorii. Autorii au arătat faptul că unele cuvinte puteau fi clasificate în mai mult de o singură categorie şi că de aceea unele clasificări au fost făcute arbitrar. În scopul micşorării caracterului arbitrar al clasificării, lista a

fost dată spre evaluare unui număr de trei judecători independenţi. În urma examinării rezultatelor sa constatat că, din păcate, fiecare judecător a tins spre o categorie favorită în care a plasat un număr mare de cuvinte. În medie, acordul dintre cei trei judecători privind 300 de termeni reprezentativi selectaţi a fost de 47 %. A suplimentat-o cu termeni din cea de-a treia ediţie a dicţionarului „Webster”. Prima menţionare publică a modelului de cinci mari factori ai personalităţii datează din 1933, odată cu conferinţa lui L.L.Thurstone adresată A.P.A. În 1934, realizează un studiu ale cărui concluzii anticipă în mare măsură cercetările moderne. Utilizează o listă cu 60 de adjective pe care a experimentato pe un lot de 1.300 de subiecţi cărora le-a cerut să sublinieze adjectivul pe care l-ar folosi într-o conversaţie în care ar descrie pe cineva cunoscut. Coeficienţii de corelaţie pentru cei 60 de termenitrăsături de personalitate au fost prelucraţi prin analiza factorială, iar rezultatul a fost surprinzător. „Am descoperit ”, spune Thurstone, „că întreaga listă poate fi caracterizată utilizând un număr de cinci factori”. După ce îşi manifestă surprinderea în legătură cu numărul mic de factori relevanţi, Thurstone afirmă: „Faptele m-au condus la a crede că descrierea ştiinţifică a personalităţii ar putea să nu fie atât de complexă cum s-ar părea”. E de neînţeles de ce Thurstone nu a continuat demersul său în această direcţie, preferând să reanalizeze scalele construite de Guilford.

14 ABCD-M

Cercetările lui R.B.Cattell Pornind de la lista de termeni obţinută de Allport şi Odbert, Cattell a încercat să dezvolte un model multidimensional al structurii personalităţii, pentru a descoperii dimensiunile majore ale acesteia. Pentru a face posibilă punerea în evidenţă a unei structuri trebuia ca iniţial să se reducă numărul de termeni descriptori până la o mărime posibil de măsurat. Această fază a cercetării este deosebit de importantă deoarece de aici s-au pus bazele sistemului de descriere a personalităţii dezvoltat de Cattell şi, pe de altă parte, tot din această sursă s-a asigurat selecţia iniţială a itemilor pentru alţi cercetători. Importanţi pentru lucrarea de faţă sunt paşii reducţiei semantice întreprinşi de Cattell. Datorită interesului său pentru ceea ce constituiau trăsăturile stabile ale personalităţii, autorul se centrează asupra primei categorii de termeni din lista lui Allport şi Odbert. Astfel, Cattell consideră această primă categorie de termeni-descriptori (în număr de 4.504) universul conţinuturilor descriptive ale personalităţii. Cu toate acestea, el adaugă 100 de termeni desemnând stări temporare, termeni pe care îi consideră potriviţi pentru descrierea personalităţii. Termenii similari din punct de vedere semantic au fost grupaţi drept sinonime sub un cuvânt cheie, în scopul reducerii numărului de caracteristici ale personalităţii ce trebuiau separat examinate. Cattell

afirmă despre această etapă că, practic, doi cercetători (un psiholog şi un specialist în literatură) au ajuns la aceeaşi listă de sinonime (nu e furnizată nici o informaţie despre nivelul acordului dintre cei). De asemenea, nici criteriul sinonimiei, definit riguros în lucrarea lui Cattell, nu a fost respectat întocmai, numărul de sinonime ale unui cuvânt cheie variind între 24 şi 48. La fiecare cluster astfel obţinut, Cattell a adăugat un antonim pentru fiecare termen. Pentru termenii ce păreau a reflecta trăsături motivaţionale sau abilităţi nu s-au adăugat antonime, deoarece autorul le-a considerat a fi trăsături unipolare ce pot varia doar în intensitate. În afară de aceştia, alţi 25 de clusteri nu au fost împerecheaţi cu antonime, fiind lăsaţi unipolari. S-a ajuns astfel la un număr de 160 de clusteri, cei mai mulţi fiind bipolari. Din fiecare cluster, pentru a reduce numărul de termeni, au fost selectate 13 cuvinte ce au fost etichetate printr-un cuvânt cheie. În acel moment, Cattell a reuşit să reducă mai mult de jumătate din termenii listei originale. În încercarea de a examina colecţia sa de variabile ale personalităţii, din punctul de vedere al exhaustivităţii acesteia, Cattell a efectuat o trecere în revistă a teoriilor privind personalitatea şi mai ales a studiilor factoriale, tipologiilor şi testelor de personalitate. În urma analizei, autorul a constatat că lista era completă, lipsind doar un factor de emoţionalitate (instituit de Burt) şi câteva trăsături

15 Fundamente teoretice

asociate patologiei emotive şi psihotice. Considerând că trăsăturile referitoare la abilităţi sunt slab reprezentate, Cattell adaugă la cei 160 de clusteri elemente privind inteligenţa generală (Spearman), nouă abilităţi speciale şi 11 arii motivaţionale. Pentru a reduce setul de160 de clusteri obţinuţi, Cattell s-a hotărât să folosească date empirice obţinute de la 100 de subiecţi. Este dificil de apreciat numărul de persoane implicate în studiu, deoarece pentru cei 100 de indivizi din eşantion s-au obţinut scoruri din partea unui individ apropiat persoanei dar fără să fie puternic implicat emoţional sau din partea a doi colegi. Fiecare membru al acestui juriu a fost instruit să indice dacă persoana ţintă ar putea fi descrisă mai bine de o parte sau alta a trăsăturilor clusterilor sau să decidă dacă persoana ar putea fi plasată deasupra sau dedesubtul mediei acelei trăsături (probabil prima instrucţiune se referea la clusterii bipolari, în timp ce ultima acţiona în cazul clusterilor unipolari). Cele 171 de variabile au fost corelate la nivelul eşantionului de 100 de subiecţi rezultând o matrice cu 14.535 de corelaţii. Cattell a urmărit să identifice un set de 30-40 de variabile reprezentative care să conţină cât mai mulţi din cei 171 de clusteri. Pentru aceasta au fost stabilite două limite arbitrare: dacă două variabile corelau la un coeficient de cel puţin .45 atunci ele erau considerate ca formând un cluster; dacă variabilele corelau cu un coeficient de .84 atunci ele erau considerate a fi identice.

Trecând printr-o procedură insuficient specificată, Cattell ajunge la un set de 67 de clusteri (cu toate că mai târziu el se va referi la 69 de clusteri). John, Angleitner şi Ostendorf, 1988, consideră că procedura urmată de Cattell în acest caz este nereplicabilă. În continuare, Cattell urmăreşte reducerea listei de clusteri, consultând publicaţiile psihologice şi alte studii empirice. Rezultatul a fost alcătuirea unei liste de 50 de clusteri care au fost ulterior aranjaţi în 20 de „sectoare ale personalităţii”, interpretate de Cattell ca fiind „bine cunoscute sindroame chimice”. Primele 12 sectoare corespund aproape exact celor 12 factori identificaţi de Cattell prin analiza factorială a scorurilor la trăsături. În revizuirea listei de 69 de clusteri, autorul foloseşte literatura psihologică a vremii, reţinând pe baza confirmărilor găsite în ea doar 58 de clusteri. De asemenea, comparând cu datele altor cercetători (combinând clusterii pe baza unor variabile mai cuprinzătoare provenite din alte studii) şi eliminând alte 6 grupări, Cattell ajunge la 39 de clusteri confirmaţi şi de alte cercetări. Trecând printr-o serie de adăugiri şi apoi eliminări, se ajunge la un număr de 35, 36 şi după aceea 42 de clusteri. Păstrând lista de 35 de clusteri, autorul începe primul studiu factorial în scopul identificării dimensiunilor majore ale personalităţii reprezentate în limbaj.

16 ABCD-M

Pentru aceasta sunt recrutate 13 grupe de 16 bărbaţi (adulţi). Cei 16 membri ai unui grup sunt clasificaţi în ordine, pentru fiecare variabilă, de către doi judecători (judecătorii erau antrenaţi, la nevoie, până când coeficientul de corelaţie privind acordul dintre ei atingea .6). Cattell interpretează 12 factori rotiţi oblic. S-a observat însă faptul că ultimii trei factori nu aveau nici o încărcătură peste .3 şi nici un factor după cel de-al cincilea nu avea încărcături ale unor variabile care să nu fi apărut în primii cinci factori.

cinci factori recurenţi. Denumirile date de Fiske celor cinci factori nu s-au dovedit a fi suficient de evocative şi simple, şi nici în deplin în raport cu conţinuturile lor ca să şi rămână ca denumiri cheie. Astfel, Fiske denumeşte factorul I „Confident SelfExpression”, pe cel de-al II-lea, „Social Adaptability”, pe al III-lea, „Conformity”, pe al IV-lea, „Emotional Control” şi pe al V-lea, „Inquiring Intellect”. La fel ca Thurstone, Fiske nu şi-a continuat cercetările.

În studiile ce au urmat, Cattell a afirmat că ar fi replicat cei 12 factori, pe care i-a folosit apoi ca fundament pentru sistemul său teoretic şi de măsurare a personalităţii. Trebuie menţionat faptul că reanalizarea cercetărilor lui Cattell de către alţi cercetători (Aigeman şi Naomi Takemato-Chock, 1981) nu a confirmat numărul şi natura factorilor propuşi de acesta, cei 12 factori neputând fi replicaţi până acum.

Părinţii Big Five: Tuges şi Christal, Norman

Munca lui Cattell a fost însă stimulativă pentru alţi cercetători ai personalităţii interesaţi de structura scorurilor atribuite unor trăsături. Cercetările lui D.W. Fiske sunt ulterior extinse de cercetători precum Norman (1967), Smith (1967), Goldberg (1981) şi McCrae şi Costa (1987). Fiske a construit descrieri simplificate pentru 22 de variabile din lista lui Cattell pe care le-a folosit pentru a obţine scoruri de la un lot de 128 de subiecţi. Structurile factoriale derivate din autoevaluări, evaluări interpersonale etc. s-au dovedit a fi foarte asemănătoare, sugerând

Părinţi recunoscuţi ai modelului Big Five sunt consideraţi cercetătorii americani Tuges şi Christal. Ei au analizat în 1961, descoperirile prezentate în diferite studii ce au utilizat seturi de variabile alcătuite de Cattell (inclusiv variabilele folosite de Fiske). Rezultatele lor au constat din punerea în evidenţă a cinci factori replicabili. Cercetările s-au desfăşurat în cadrul Forţelor Aeriene ale Statelor Unite, între anii 1954 şi 1961. Cei cinci factori relevaţi de studiile lui Tuges şi Christal au fost denumiţi de autori: factorul I – „Surgency”, factorul al II-lea, „Agreeableness”, factorul al III-lea,„Dependability”, factorul al IV-lea, „Emotional Stability” şi factorul al V-lea, „Culture”. Cei cinci factori aveau mult în comun cu primii cinci factori obţinuţi de Cattell.

17 Fundamente teoretice

De o mare importanţă în evoluţia cercetărilor de tip Big Five au fost studiile lui Lewis Norman în perioada anilor 70. Acesta şi-a pornit demersurile de pe o poziţie de scepticism şi din dorinţa de a înlocui modelele existente cu unul mai cuprinzător. Cercetătorul reia munca de selecţie a termenilor din dicţionar, lucrând la extinderea listei de descriptori alcătuită de Allport şi Odbert şi foloseşte în acest scop „Webster’s Third New International Dictionary”. Cei mai mulţi din cei 9.046 de termeni adiţionali pe care îi găseşte erau variaţii prin sufix sau prefix ale termenilor deja incluşi în listă, astfel că Norman adaugă la lista originală doar un număr de 171 de termeni, rezultând în final o listă de 18.125 de cuvinte. Pentru a elimina termenii nepotriviţi, Norman foloseşte patru criterii - categorii denumite: trăsături biofizice stabile, activităţi şi stări temporare, efecte, relaţii şi roluri sociale, termeni de exclus. În ultima categorie, Norman introduce termenii evaluativi, pe cei anatomici şi fizici, termenii obscuri, vagi şi ambigui. Eliminând din primele trei clase aceşti termeni, împreună cu termenii dificili sau argotici, Norman reuşeşte să reducă lista iniţială cu mai mult de 50%. Cei 9.091 de termeni rămaşi au fost păstraţi în cele trei categorii menţionate, fiecare categorie fiind subîmpărţită în trei subcategorii: termeni primari,

termenii moderat dificili, termeni colocviali, argotici etc. Lista elaborată de Norman a servit drept fundament pentru cele mai multe dintre taxonomiile contemporane deoarece excluderea sau includerea termenilor s-a realizat ţinând cont de criterii explicite şi de consensul unei echipe formate din patru judecători. De asemenea, Norman a acumulat date de evaluare folosind un set de 2.800 de termeni desemnând trăsături. În acest scop, a administrat liste de 200 de cuvinte (14 la număr) la două loturi diferite de subiecţi alcătuite din 50 de bărbaţi şi 50 de femei (studenţi). Aceştia au fost instruiţi să scrie un sinonim sau să dea o scurtă definiţie fiecărui termen al listei sau să bifeze termenii pe care nu îi cunosc. De asemenea, li s-a cerut să evalueze măsura în care termenii puteau fi folosiţi în autodescriere, în descrierea unui prieten, a unui neutru sau a unui individ considerat dezagreabil. În final subiecţii trebuiau să evalueze dezirabilitatea socială a fiecărui termen. În urma acestui studiu, aproximativ 1.200 de termeni au fost excluşi pe baza gradului de dificultate ridicat (cf. aprecierilor subiecţilor), a scorurilor extreme în autoevaluări sau a caracterului lor argotic. Eşantionul de descriptori a fost apoi folosit în două modalităţi. În 1963, Norman a publicat un studiu (considerat astăzi clasic) ce replica structura

18 ABCD-M

factorială cu 5 factori (denumită de el Big Five). De asemenea, interesat de natura şi compoziţia internă a celor cinci factori mari, Norman sortează raţional cei aproape 1.600 de termeni în 10 clase largi, câte o clasă pentru fiecare dintre cei doi poli ai fiecărei dimensiuni (termenii au fost amplasaţi folosind rezultatele analizei factoriale). Cu toate că Norman a selectat un număr egal de markeri pentru fiecare factor, sortarea sa a arătat că cei 5 suprafactori nu reprezintă domenii egale ca întindere în cadrul descriptorilor personalităţii din limba engleză. Numărul de termeni pe factor varia, în urma analizei factoriale, de la un nivel de 64 de termeni pentru factorul al IV-lea până la 274 pentru factorul al II-lea (media era 155 de termeni pe factor). Îngustând categoriile semantice pe fiecare factor, autorul obţine subcategorii (de exemplu, 3 factori pentru Nevrotism: anxietate, insecuritate şi mila faţă de sine). Numărul subcategoriilor a fost inegal pe diferiţi suprafactori astfel încât Norman ajunge la 75 de categorii de nivel mediu (unele cuprinzând un număr însemnat de termeni). Pentru obţinerea unui al treilea nivel de categorizare, autorul combină cf. criteriului sinonimiei termenii cuprinşi în cele 75 de subcategorii obţinând 571 de seturi de sinonime. Acest demers de cercetare l-a condus spre un model ierarhic cu trei nivele care are o mare valoare euristică în ce priveşte cercetările ulterioare.

Totuşi, nu trebuie uitat faptul că autorul a plecat de la cele 22 de variabile ale lui Cattell, fapt ce constituia o constrângere impusă asupra nivelului superior al ierarhiei alcătuite.

O scurtă recesiune: există în mod real ceea ce definim prin constructul „personalitate”? Pentru scurt timp, în perioada anilor 1968 – 1070 apar voci, mai ales dinspre psihologia socială, împotriva utilizării testelor de personalitate ca instrumente valide de prezicere a comportamentului. În celebra de-acum lucrare Psychological Assessment, Walter Mischel susţine că testele de personalitate nu au o capacitate de a anticipa comportamentul care să depăşească o validitate predictivă de .30. Comportamentul şi atitudinile nu sunt stabile ci variază în funcţie de context afirmă psihologia socială în creştere ca pondere în cercetările vremii, în consecinţă devine dificil să prezici comportamentul pe baza unor teste adresate personalităţii; în plus, personalitatea este un construct psihologic fără relevanţă pentru viaţa socială reală. Desigur, în paralel se desfăşurau cercetările lui H. Gough care privea personalitatea ca reală mai ales în planul punerii în joc a trăsăturilor în viaţa de interrelaţie. Ipoteza psiholingvistică este cuprinsă în ceea ce autorul defineşte ca şi “constructe populare”. Abia cercetările anilor 80 vor aduce o schimbare de perspectivă: demonstrează posibilitatea anticipării

19 Fundamente teoretice

unor modele de comportament vs. o trăsătură punctuală. Astfel de modele cer o integrare a unui număr mare de observaţii. Se ajunge astfel la un acord asupra faptului că este nevoie de agregarea variabilelor de personalitate alături de cele situaţionale. Teoria trăsăturilor câştigă teren recunoscut atât în psihologia personalităţii cât şi în psihologia socială. Odată cu sosirea primului computer la Universitatea din Hawaii, John Digman s-a hotărât, pentru a învăţa cum să-l folosească, să replice factorii de personalitate obţinuţi de Cattell. Folosind variabilele lui Cattell, Digman a crezut că a găsit opt factori oblici, unii dintre ei diferiţi faţă de cei prezentaţi de Cattell. Intrigat de discrepanţele dintre descoperiri, Digman a pornit strângerea de date de evaluare, adăugând variabile noi la setul iniţial. A ajuns, astfel, la un număr de zece noi factori oblici care nu concordau nici cu cei descoperiţi de Cattell, nici cu cei din studiul său anterior. Reanalizând datele unor studii anterioare în care se realizase evaluarea elevilor de către profesori, Digman ajunge la concluzia că existau şapte factori oblici puternici pe eşantioanele folosite. În studiile ulterioare acestuia, folosind diferite seturi de variabile, Digman ajunge la concluzia că existau cel puţin zece factori oblici privitori la personalitatea copilului (şi probabil mai mulţi la adulţi). În primăvara lui 1978, Digman ţine un curs de analiză factorială, pentru care foloseşte un număr

de matrici de corelaţie provenite din studierea unor abilităţi şi trăsături de personalitate (inclusiv date provenite din studiile lui Tuges, Christal şi Norman). Înainte de a prezenta datele studenţilor săi, Digman efectuează o inspecţie asupra lor şi găseşte erori în matricele lui Cattell. De asemenea, el descoperă că atunci când şase sau mai mulţi factori sunt rotiţi, aceştia nu mai corespund în diferitele studii, în timp ce rotaţia a cinci factori arată o mare corespondenţă între studii. În acest fel, Digman renunţă la modelul său cuprinzând zece factori şi devine convins de robusteţea celor cinci mari factori ai personalităţii.

Statuarea modelului celor cinci suprafactori: Goldberg În 1981, în cadrul unui simpozion desfăşurat în Honolulu, Lewis Goldberg, Naomi TakemotoChock, Andrew Comrey şi John M. Digman prezintă o revizuire a testelor de personalitate construite până în acea perioadă şi susţin că cele mai promiţătoare dintre acestea par să aibă în comun un subset de cinci factori, asemănător cu ceea ce Norman descoperise în 1963. Din acest moment înainte modelul de cinci suprafactori a fost larg îmbrăţişat de cercetările moderne ceea ce a şi condus la construirea, experimentarea şi publicarea în 1985 a primului instrument de către Costa şi McCrae, NEO PI. Odată cu anii ’80, Goldberg continuă studiile

20 ABCD-M

începute de Norman. Un prim ţel al lui Goldberg a fost examinarea empirică a clasificărilor preliminare realizate de Norman. Astfel, Goldberg construieşte un inventar de 1.710 de termeni ce puteau fi folosiţi în auto- şi heteroevaluări. Printre cei 1710 termeni (adjective) se găseau 1431 pe care Norman i-a clasificat, anterior, în 75 de categorii. Plecând de la autoevaluările a 187 de studenţi, Goldberg analizează corelaţiile între scorurile celor 75 de categorii, pe baza termenilor din categorii. Extragerea a cinci factori prin diferite metode de extragere şi rotaţie a factorilor a condus constant la apariţia celor cinci5 suprafactori (coerenţi din punctul de vedere al conţinuturilor). Împreună cu Peabody, Goldberg dezvoltă un set de trăsături bipolare pe care le testează extern şi intern pe diferite eşantioane. Structurile factoriale rezultate în urma analizelor s-au dovedit a fi similare în mare măsură, incluzând dimensiuni ortogonale: 5 (externe) sau 6 (interne). În legătură cu aceste rezultate s-a pus problema localizării exacte a factorilor, problemă rămasă deschisă până astăzi. Goldberg sugerează dezvoltarea de markeri ai factorilor pentru a rezolva această dificultate. În afara cercetărilor şi metodologiei echipei olandeze, s-au realizat studii lingvistice pentru evidenţierea numărului de factori în engleza americană (Goldberg, 1981, John, 1990, Costa

şi McCrae, 1985, Wiggins, 1979), în germană (Angleitner, Ostendorf, John, 1990), în italiană (Caprara, Perugini, 1993, Di Blas, Forzi, 1994, Perugini, Leone, Galluci, Lauriola, 1994; Caprara, Barbaranelli, Borgogni, Perugini, 994), în franceză (Marvielde, 1994), maghiară (De Raad, Smiszek, 1994), croată (Mlacic, Knezovic, 1994), a’ara, limbă vorbită în Insulele Solomon, şi orissa, limbă vorbită în India (White, 1980), dialecte japoneze (Bond, 1979, Bond, Forgas, 1984), filipineză (Church, Katigbak, 1989), română (Minulescu, 1994, 1996, 2002). Toate au evidenţiat soluţii factoriale optime de cinci suprafactori, deşi nu toate au folosit metodologia standard de selecţie. Evident, soluţiile factoriale prezintă diferenţieri, mai ales în ceea ce priveşte ordinea semnificaţiei (utilitatea) factorilor pentru varianţa comportamentului vorbitorilor diverselor limbi, dar şi în ceea ce priveşte compoziţia intrafactorială, faţetele şi semnificaţia lor.

Abordări structurale: modele de tip circumplex În mod tradiţional, cercetările s-au axat pe soluţii care aveau în vedere o structură factorială simplă; prin urmare, rotau factorii ortogonal până în poziţia în care, pe cât de mult posibil, variabilele erau înalt încărcate doar într-unul dintre factori şi prezentau încărcături scăzute pentru oricare dintre ceilalţi patru. În modelele simple, interpretarea factorilor se bazează pe variabilele (itemii) care au încărcătura

21 Fundamente teoretice

lor cea mai mare în acel factor dat. Acest lucru apare foarte limpede dacă ar fi să analizăm, de exemplu, listele de selecţie ale testelor de tip adjective bipolare, în care fiecare dintre cei cinci factori apare reprezentat de un număr de trăsături (v. de exemplu la SACBIF, câte cinci de fiecare factor).

diferite). În plus, în mod real, numele trăsăturilor (dimensiunilor) tinde să reprezinte amestecuri de factori. În consecinţă, localizarea factorilor tinde să fie instabilă, iar denumirile interpretative neechivoce sunt greu de găsit (Hofstee, De Raad, Goldberg, 1992).

Există însă o serie de inconveniente în situaţia în care utilizezi datele pentru descrierea propriu-zisă a unui comportament sau a personalităţii reale. Un prim inconvenient stă în faptul că, empiric, nu există astfel de structuri simple (Hendriks, Hofstee, De Raad, 1993). De asemenea, majoritatea termenilor care definesc una sau alta dintre dimensiuni au, în fapt, mai mult de o singură încărcătură factorială substanţială. Astfel de date au fost puse în evidenţă de Hofstee, De Raad (1991), care au demonstrat că, datorită faptului că, în genere, majoritatea termenilor au încărcături factoriale în zona .33 - .55, deci de semnificaţie medie, iar a doua încărcătură a termenului are de obicei valoarea în jurul lui .25, nu este corect ca aceasta din urmă să fie interpretată ca nulă, adică să nu fie luată deloc în consideraţie (distanţa între încărcătura maximă şi cea secundară este prea mică).

Astfel de consideraţii au dus cercetările, încă de la începutul anilor ’80, şi spre cel de al doilea făgaş posibil şi anume ca, ţinând cont de încărcăturile factoriale ale diferiţilor termeni, să se construiască modele complexe, cu o natură geometrică sub aspectul reprezentării spaţiale, în care vectorii trăsăturilor sunt caracterizaţi de poziţiile lor unghiulare într-un spaţiu bidimensional sau tridimensional.

Concluzia este că, din chiar extinderea datelor empirice, majoritatea termenilor care dau substanţă celor cinci pari dimensiuni au mai mult decât o singură încărcătură substanţială şi nu putem neglija, în interpretarea de fineţe, acest aspect (majoritatea termenilor sunt amestecaţi în doi dintre cei cinci factori, ce-i drept, având contribuţii

Cea mai obişnuită versiune este modelul interpersonal construit de Wiggins în 1982, care se bazează doar pe interrelaţia a doi dintre cei cinci suprafactori. Acest tip de modele structural complexe au fost denumite modele circumplexe. Pe baza acestui model a fost construit IAS-R (Interpersonal Adjective Scale – Revised), ca metodă de evaluare bazată pe adjective (Wiggins, Trapnell, Phillips, 1988). Cuprinde 64 de adjective singulare (de exemplu: dominant) pentru care subiectul trebuie să evalueze gradul de adecvare cu ajutorul unei scale Likert în opt trepte. Răspunsurile la itemi sunt cumulate, formând opt scale, fiecare denumită alfabetic, ce sunt poziţionate în direcţia inversă acelor de ceas, pe perimetrul unui cerc; cele opt scale se dispun, deci, de-a lungul unei structuri circumplexe determinate de doi factori ortogonali (două axe): dominanţa

22 ABCD-M

(aproximativ corespunzător factorului extraversie) şi afectivitatea (“love”, aproximativ corespunzător factorului agreabilitate). Subiecţii primesc un glosar, pentru a se evita o interpretare greşită a termenilor (adjectivelor). O altă versiune, ulterioară (1989), aparţine lui Goldberg şi Peabody, care pun în evidenţă o structură factorială posibilă şi complexă construită pe baza a două modele circumplexe interconectate, angajând interrelaţia factorilor I, II şi III. Modelele circumplexe, prin natura lor, dau o mai mare şansă de identificare a unor clusteri de trăsături care sunt, din punct de vedere semantic, coezive. O etapă ulterioară a fost de a integra toţi suprafactorii şi modelele circumplexe în adevărate modele geometrice tri-dimensionale, cvadru-dimensionale sau penta-dimensionale. Un prim pas spre astfel de construcţii este sfera, care are trei axe, care pot fi Extraversia, Agreabilitatea şi Conştiinciozitatea şi care ar conţine atât circumplexul bifactorial al lui Wiggins, cât şi modelul structurii dublu-circumplexe al lui Goldberg şi Peabody. Din centrul sferei, imaginea ar da impresia un cer înstelat, cu un număr de galaxii care reprezintă clusterii de trăsături şi cu spaţii mai mult sau mai puţin goale, conţinând câteva stele izolate (Goldberg, 1992). O integrare completă ar însemna însă un model geometric cu cinci axe (deci cu cinci dimensiuni). Complexitatea acestui model s-ar apropia de fenomenul viu, intercorelarea simultană a trăsăturilor în funcţionarea lor existen-

ţială, dar ar fi cvasi-imposibil de manipulat în plan psihodiagnostic. Cercetătorii italieni, pornind de la limita principală a modelului simplu factorial, acuzat de a nu permite o distincţie conceptuală dintre structură şi fenomen (Perugini, 1993), disting de asemenea între nivelul individualizării unei structuri şi nivelul reprezentării fenomenului. În încercarea de a găsi un echilibru între cerinţele practice care împing spre simplificarea structurii, pe de o parte, şi complexitatea şi gradul de reprezentativitate în model a fenomenului real, pe de altă parte, consideră că pasul firesc în continuare este să se adopte şi la nivelul construirii un instrument – chestionar al personalităţii modelul circumplex. Dintre cei care studiază această posibilitate şi au lucrat lucrează la experimentarea unui astfel de instrument sunt Hofstee, De Raad, Goldberg, începând cu 1992, şi Perugini, 1993. Modelul primei echipe de cercetare se numeşte AB5C - (Abridged Big-Five-Dimensional Circumplex). În acest AB5C, fiecare trăsătură este caracterizată de încărcăturile sale într-un subset de doi dintre cei cinci suprafactori. În model sunt zece astfel de subseturi. Astfel, modelul AB5C cuprinde 10 circumplexe bidimensionale formate luând ca bază doi factori deodată. Pentru uşurinţa manevrării, se utilizează nu localizarea precisă prin poziţia unghiulară a fiecărei variabile a trăsăturii, ci împărţirea planului circumplex într-un număr limitat de segmente, fiecare având 30 de grade. Factorii adiţionali

23 Fundamente teoretice

sunt inseraţi la unghiuri de 30 şi 60 de grade faţă de fiecare dintre factorii de bază.

Instrumente de evaluare construite pe ipoteza psiholexicală Instrumente de evaluare pentru cei cinci suprafactori pe baza modelului tradiţional Dintre cele mai cunoscute chestionare construite tradiţional pe baza modelului de cinci factori cităm: NEO PI R, Inventarul de Personalitate revizuit construit de Costa şi McCrae; NPQ şi FFNPQ, chestionare de evaluare nonverbală a personalităţii, construite de S.V.Paunonen şi M.C.Ashton; ZKPQ Chestionarul Zuckerman-Kuhlman de personalitate ca alternativă la modelul clasic de cinci factori, construit de M. Zuckerman şi Kuhlman; H.P. I., Inventarul de personalitate construit de R. Hogan şi J. Hogan; S.F.P.I., Inventarul celor şase factori de personalitate, construit de D.Jackson şi P.F. Tremblay. În 1993, Ostendorf şi Angleitner realizează un studiu comparativ pe diferite instrumente care îşi propun să măsoare cei cinci suprafactori: NEO PI R, PPQ, ZKPQ-III. Autorii analizează capacitatea scalelor acestor trei chestionare de a evidenţia cei cinci suprafactori, lucrând cu o listă de adjective, deci un instrument derivat direct dintr-un studiu

lexical, BARS (scoruri factoriale derivate din scale de evaluare cu 179 de adjective bipolare). Datele relevă pentru NEO PI R capacitatea cea mai veridică de a obţine date pentru măsurarea celor cinci suprafactori. Celelalte două chestionare, PPQ şi ZKPQ-III, prezintă încărcături factoriale mai puţin clare, scalele respective fiind puternic încărcate pentru mai mulţi factori simultan, sau nu au nici o încărcătură factorială clară pentru vreunul dintre cei cinci. Astfel, de exemplu, nici una dintre cele cinci scale ale testului PPQ (insecuritate, blândeţe, introversie, conştiinciozitate, convenţionalism) nu prezintă o încărcătură semnificativă pentru factorul nevrotism; scalele insecuritate, introversie, convenţionalitate contribuie toate semnificativ la factorul deschidere („intelectual“); scalele blândeţe şi introversie contribuie semnificativ la factorul agreabilitate. Situaţia este asemănătoare pentru ZKPQ-III, unde nici una dintre cele cinci scale ale testului (impulsivitate, nevrotism - anxietate, agresivitate-ostilitate, activism şi sociabilitate) nu contribuie la factorul intelectual (deschidere); de asemenea, scalele impulsivitate şi sociabilitate contribuie semnificativ pentru factorul extraversie, iar scalele impulsivitate şi activism contribuie semnificativ la factorul conştiinciozitate. NEO PI R este cel mai cunoscut şi experimentat dintre ele şi a pornit iniţial de la un model trifactorial, ce includea doar Nevrotismul, Extraversia şi Deschiderea la experienţă.

24 ABCD-M

În urma studiilor lui Goldberg s.a., Costa şi McCrae completează chestionarul cu itemi corespunzători factorilor Agreabilitate şi Conştiinciozitate. În aceste construcţii linia urmată de autori a fost cea clasică, de tip raţional intuitiv, sau de tip empiric, a construirii itemilor sau a asamblării unor itemi deja existenţi care îşi dovedeau ulterior încărcătura factorială specifică. Costa şi McCrae au utilizat în studiile menite să conducă la instrumente pentru măsurarea celor cinci suprafactori depozitul de date oferit de conţinuturile unor teste anterioare. De exemplu, autorii utilizează Scalele Big Five de 40 de adjective bipolare ale lui Goldberg, combinându-le cu un set suplimentar de alte 40 de scale de adjective. În combinaţie cu versiunea timpurie a testului NEO (cu scalele: nevrotism, extraversie şi deschidere), acestea sunt administrate subiecţilor. Rezultatele, analizate factorial, conduc spre modelul de cinci mari suprafactori (McCrae, 1990), factori care astfel pot fi măsuraţi printr-un format mai tradiţional decât listele de termeni. Studiul realizat în continuare de cei doi americani a introdus în chestionarul NEO PI două noi scale, agreabilitatea şi conştiinciozitatea, astfel încât începând din 1987 instrumentul era complet şi considerat ca sursă primară pentru obţinerea celor cinci factori. Studiile experimentale au urmărit în continuare delimitarea empirică a faţetelor factorilor şi validarea empirică, utilizând în paralel alte chestionare (MMPI, MBTI, EPI, PRF

– Personality Research Form, GZTS, Wiggin’s Interpersonal Adjective Scales, Block’s California Q-Set, ACL – Gough-Heilbrun Adjective Check List).

Instrumente de evaluare constituite pe modelul psiho-lexical Paradigma lexicală a abordării lingvistice a dimensiunilor de personalitate afirmase că analiza dicţionarului limbajului natural, lexiconul unei limbi, poate oferi o bază pentru o taxonomie cuprinzătoare a trăsăturilor de personalitate (Norman, 1963); că limbajul natural este un depozitar al descriptorilor potenţiali pentru personalitate (Goldberg, 1981), iar acele diferenţe care sunt cele mai semnificative în tranzacţiile cotidiene dintre oameni este posibil să fie encodate în limbajul lor. Modelul de cercetare psiho-lexical este maniera cea mai sistematică de a pune în practică ipoteza psiho-lingvistică. El prezintă două caracteristici importante pentru capacitatea unui instrument construit sistematic pe această bază: este exhaustiv în capacitatea de a capta sensuri legate de „semantica personalităţii” şi se bazează pe limbajul comun care permite o înţelegere nemediată a descriptorilor (De Raad, Perugini, 2002). Selecţia termenilor din dicţionare pune două tipuri de probleme: 1. cum se face o astfel de selecţie; 2.

25 Fundamente teoretice

ce tipuri de termeni – adjective, substantive, verbe – trebuiesc incluse în itemii din chestionarele de personalitate pentru experimentare. Nu există, de fapt, vreo definiţie a personalităţii care să ghideze cercetătorul în legătură cu acei termeni (cuvinte singulare sau expresii) care au calitatea de a fi descriptori ai personalităţii. Majoritatea studiilor şi eforturilor sistematice sau axat pe adjective şi au condus în principal spre teste sub forma unor seturi de adjective bipolare. Metoda iniţială a pus accentul fie pe cunoştinţele experţilor, fie pe cele ale oamenilor obişnuiţi, fie pe o îmbinare a experienţei ştiinţifice cu experienţa comună. Astfel, Lista de adjective bazată pe engleza americană, construită de Goldberg în 1981 a pus accentul pe judecata experţilor. În construirea listei de adjective olandeze, în 1978, de către Brokken şi germane de către Angleitner s.a., 1987, decizia finală s-a bazat pe oamenii obişnuiţi. Experţii au fost utilizaţi pentru a exclude iniţial anumite clase de adjective care nu se referă la personalitate şi la diferenţele interindividuale. Ipoteza că adjectivele sunt descriptorii cei mai adecvaţi şi preferaţi când se fac descrieri libere ale personalităţii unui om (Fiske şi Cox, 1979; Hampson, 1983; Livesley şi Bromley, 1973) a fost însă relativizată de unele cercetări experimentale. Astfel, De Raad (1985) care doar în 11 cazuri dintr-un total de 113 subiecţi care trebuiau să descrie liber un comportament, probează folosirea adjectivelor. Asemănător, Hofstee (1990) descoperă

că, pentru olandeză, doar 27% dintre adjectivele listei lui Brokken fac parte dintr-o listă de frecvenţe de 720.000 cuvinte scrise şi vorbite, dintre care unele nici măcar nu sunt prezentate ca descriptori de personalitate. În vorbirea spontană apar nu atât adjective, cât mai ales expresii şi propoziţii. Fie ca alternativă, fie ca suplimentare, au fost luate în consideraţie şi alte clase de cuvinte ca potenţiali descriptori de personalitate precum: substantivele (Goldberg, 1982; De Raad şi Hoskens, 1990) şi verbele (De Raad, Mulder, Kloosterman şi Hofstee, 1988), care pun accent pe comportament, spre deosebire de adjective, care pun accent pe dispoziţie. Altă direcţie în construirea chestionarelor Big Five este cea care preferă propoziţii (Bromley, 1977). Studii ca acelea ale lui Angleitner, John şi Löhr (1986) au realizat taxonomizarea tipurilor posibile de relaţii între conţinutul itemului şi trăsătura de personalitate, sau Hofstee (1984), care demonstrează că structura prototip a itemului unui chestionar este o trăsătură de tip condiţional, deci o predispoziţie de a se comporta într-un anume fel, într-o situaţie specificată. Aspectele care restrâng utilitatea adjectivelor sunt lipsa de specificitate, nivelul înalt de abstracţie, caracterul inferenţial (faţă de observaţie) al atribuirii precum şi aplicabilitatea diminuată, respectiv funcţionarea lor într-o reţea semantică de tip asociativ care obscurizează relaţiile lor empirice

26 ABCD-M

(Borkenau, 1984, Nisbett şi Ross, 1980). Pe de altă parte, propoziţiile de tip comportamental au o gamă mai restrânsă de cuprindere (generalitate) şi nivelul de fidelitate este mai scăzut. Nivelul ridicat de specificitate pentru comportament este argumentat de o scăzută aplicabilitate; specificitatea situaţională, în mod paradoxal, le poate face nefamiliare unora dintre subiecţi. În plan teoretic se face distincţia între: 1. specificitatea comportamentală, diferenţiindu-se descriptorii în abstracţi (nespecifici) şi concreţi (specifici) şi 2. specificitatea situaţională, diferenţiind între itemi care se referă la comportamente specifice pentru o situaţie anume (condiţionali), faţă de cei care nu sunt sensibili la specificul situaţional (necondiţionali). O încercare de a clasifica limbajul personalităţii prin intermediul specificităţii comportamentale şi a specificităţii situaţionale a condus pe De Raad, Mulder, Kloosterman şi Hofstee (1988) la a găsi patru tipuri de itemi posibili pentru instrumentele de tip Big Five: 1. adjective singulare (de exemplu, „extravert“,„stabil“,„conştient “etc), care sunt simultan abstracte şi necondiţionale; 2. verbe singulare (de exemplu „se bâlbâie“, „roşeşte“, „insultă“ etc), care sunt specifice sau concrete din punct de vedere comportamental, dar rămân necondiţionale; 3. propoziţii adjectivale (de exemplu, „este deschis când se află în prezenţa altora“), care nu au specificitate comportamentală, dar au specificitate situaţională; 4. propoziţii cu centrul de greutate pe sensul verbului (de exemplu, „se bâlbâie când este în prezenţa unei

persoane de sex opus“) care au, prin formulare, specificitate comportamentală şi specificitate situaţională. Dacă propoziţiile de tip adjectival au fost utilizate mult în chestionarele de personalitate, ultima categorie, a propoziţiilor centrate pe verb, a fost mai puţin studiată şi este mai puţin extinsă în practica chestionarelor. De fapt, în practică nu a avut loc o propriu-zisă interferenţă sau opoziţie între cele două direcţii, ci mai degrabă o „diviziune a muncii“, după expresia lui Hofstee (1990), în sensul că mai ales cercetările teoretice s-au servit de adjective, în timp ce în plan aplicativ s-au preferat propoziţiile în construirea chestionarelor care să studieze persoane reale. Cel din urmă aspect se conjugă şi cu considerentul de a nu le cere subiecţilor să facă judecăţi abstracte. Procedura de selecţie lexicală Procedura de obţinere a taxonomiei include mai multe etape. Sursele de obţinere a descriptorilor de personalitate sunt lexicoane ale limbii sau dicţionare bilingve. Criteriile de selecţie sunt aplicate pe rând pentru a reduce mulţimea de sute de mii de cuvinte la un număr de cuvinte (adjective, verbe, substantive) care să fie atât înalt specifice pentru descrierea personalităţii, cât şi larg cunoscute vorbitorilor limbii respective. Criterii de selecţie. Un prim criteriu pentru selecţia din lexicon este potenţialul ca descriptor de personalitate. De obicei, se lucrează cu o echipă de doi experţi care scanează independent acelaşi

27 Fundamente teoretice

lexicon. De regulă, se scot în jur de 50% dintre termenii din categoria avută în vedere. Această primă listă este supusă selecţiei prin prisma criteriului utilizării în limbajul zilnic, realizat de o altă echipă de doi-patru experţi. Reducerea continuă prin aplicarea unei evaluări în funcţie de două criterii descriptive – criteriul „natură“ şi criteriul „persoană“, dezvoltate de Brokken (1978). Criteriul natură conţine instrucţiunea de a indica dacă adjectivul se potriveşte unei propoziţii de forma „El/ea este … de la natură“; criteriul persoană conţine instrucţiunea de a indica dacă adjectivul poate fi folosit pentru a răspunde la o întrebare de forma: „Ce fel de persoană este domnul/doamna X?“ În acest moment, numărul de persoane care evaluează independent lista de adjective pe baza celor două criterii este mult mai mare – între 40 şi 100. Se vor reţine în această etapă numai acele adjective care au fost evaluate de cel puţin 50% dintre evaluatori ca descriptive pentru personalitate. Etapa următoare realizează o evaluare pe baza criteriului „fundamentalităţii“: măsura în care un adjectiv este considerat „fundamental“ vs. „superficial“. Din nou, numărul de evaluatori este mare: între 40 şi 100. Lista de adjective construită de Brokken a cuprins, în etapa de experimentare, un număr de 1203 itemi care au fost daţi pentru autoevaluare şi hetero-

evaluare (evaluarea subiectului de către o altă persoană), constituind eşantionul de bază pentru testul respectiv. Alte cercetări au simţit nevoia să reducă şi mai mult numărul de adjective şi au continuat prin aplicarea unui criteriu compozit: selectarea treimii superioare pentru scorurile însumate ale criteriilor natură şi persoană (De Raad s.a., 1988). Calculând pentru fiecare dintre scorurile la criteriile natură, persoană şi fundamentalitate nivelul S (superior), M (mediu) şi S (slab), în care M reprezintă 95% interval de încredere în jurul centrului scalei, De Raad (1992) operează încă o reducere, reţinând doar adjectivele care, pentru toate trei criteriile, au nivelul de încredere S, sau cel puţin două nivele S şi unul M. Reducerea pentru verbe şi substantive, de obicei mai puţin numeroase decât adjectivele, ajunge la un număr rezonabil – în jur de 500 – după primele două sau trei etape. Acestea au fost listele care au intrat în experimentare. Au fost aplicate pe un număr relativ mic de subiecţi. Unii cercetători au folosit numai procedeul autoevaluărilor, alţii au folosit şi heteroevaluări. Rezultatele acestor subiecţi au intrat în calculele statistice implicate de analiza factorială. Unii cercetători preferă să lucreze după ce au supus datele brute unei proceduri numite ipsatizare, menită a neutraliza unele dintre idiosincrasiile care apar la folosirea evaluărilor de tip Lickert. Ipsatizarea înseamnă o standardizare pe subiect de-a lungul tuturor termenilor (Ostendorf, 1990).

28 ABCD-M

Alţi cercetători acuză procedura ipsatizării de faptul că supune răspunsurile unei relative artificializări prin efectele inerente „tendinţei centrale“, anume eliminarea forţată a răspunsurilor extreme sau neobişnuite, care au şi ele o semnificaţie empirică, semnificaţie care astfel se pierde. În construirea unui chestionar de personalitate, viziunea complexă integrând cei cinci factori influenţează la trei nivele (Hofstee, De Raad, Goldberg): la nivelul itemului unde coerenţa conceptuală a scalei poate fi verificată prin definirea fiecărui item independent pe segmentele AB5C; la nivelul scalei chestionarului – interpretarea scalei în funcţie de termenii trăsăturilor va reflecta aceeaşi definire a variabilelor în funcţie de segmentele AB5C; chiar denumirea scalei, ca al treilea nivel de complexitate, poate suporta o operaţie de clasificare sistematică. Ca markeri ai factorilor au rămas doar 25 de termeni în modelul AB5C, dintre care doar şase sunt monofactoriali (puri din punct de vedere factorial): vorbăreţ şi tăcut pentru factorul I, gelos care apare în factorul II, fără grijă pentru factorul III, anxios pentru factorul IV, imaginativ pentru factorul V. Ceilalţi 14 sunt amestecuri de doi factori; sunt reţinute două tipuri de amestecuri: unul în care un anumit factor joacă rolul principal şi unul în care acelaşi factor joacă rolul secundar. Procedura de construirea a chestionarelor În construirea şi experimentarea chestionarului, intenţionat a fi un instrument util pentru o gamă largă de nivele educaţionale, care să poată evita

discriminarea anumitor oameni sau grupuri de oameni şi să permită evaluări mai obiective, există o procedură care normează etapele (Hendriks, Hofstee, De Raad) astfel: a. Itemii trebuie formulaţi la persoana a treia singular (au avantajul de a putea fi folosiţi atât pentru autoevaluări cât şi pentru heteroevaluări, obiectivând perspectiva de reflecţie pentru autoevaluare); formularea trebuie realizată în termeni observabili (fenomenele pur subiective nu pot fi observate adecvat de alţii). b. Având în vedere, pe de o parte, faptul că unele calificări precum „adesea“ sau „cu uşurinţă“ antrenează comparaţii cu un lot de comparaţie relevant (indivizi bine cunoscuţi de acelaşi sex, în jurul aceleiaşi vârste cu a subiectului) şi că, pe de altă parte, cuvintele sau frazările dificile limitează aplicabilitatea chestionarului la nivele educaţionale înalte şi implică interpretări încărcate de idiosincrasii subiective, este evitat acest gen de itemi. c. Se evită şi negaţiile nenaturale (cu excepţia unora de felul „Nu poate suporta să fie contrazis“). d. Faţetele din AB5C trebuie înţelese într-o manieră recursivă; pentru a defini o faţetă specifică, se ia înţelesul comun al clusterului compus din termenii trăsăturii, comparându-l cu clusterul opus lui şi centrând faţeta între cei doi clusteri adiacenţi. De exemplu, înţelesul

29 Fundamente teoretice

faţetei I+II+ este definit de aspectele comune de vesel, veselie, agreabil, bucuros, cordial, în comparaţie directă cu negativist, morocănos, neîncrezător, suspicios răuvoitor, şi se centrează între exuberant, spontan, deschis, pe de o parte, şi simpatetic, bine intenţionat şi amiabil, pe de altă parte. Dintre itemii care au fost formulaţi având acest conţinut: „Are o vorbă bună pentru oricine“, „Îşi face uşor prieteni“, „Se descurcă bine cu alţii“. Pentru faţeta opusă, I-II-, dintre itemii produşi: „Suspectează motive ascunse la ceilalţi“, „Îi ţine la distanţă pe ceilalţi“, „Îi face pe oameni să se simtă neconfortabil“. Pentru factorul adiacent, I+ pur, itemii sunt de felul: „Se simte în largul său cu alţii“, „Îşi arată sentimentele“, „Vorbeşte cel mai mult“. Pentru faţeta adiacentă II+I+, itemii sunt de felul: „Face complimente“, „Îi respectă pe alţii“, „Acceptă oamenii aşa cum sunt“. e. Sunt adăugaţi itemi în plus pentru verbe şi pentru factorul V (pentru a apropia structura chestionarului de datele altor spaţii lingvistice). f. Se pune problema aplicabilităţii internaţionale, deci de a se realiza o traducere adecvată la nivelul limbilor olandeză (original), engleză, germană şi astfel sunt selecţionaţi doar acei itemi care nu produc traduceri ambigui sau permit o traducere adecvată.

Sunt îndepărtaţi toţi itemii care sunt pur şi simplu descriptivi pentru trăsătură (de exemplu,„Are multă energie“, „Apare lipsit de logică“) şi cer din partea subiectului o muncă de atribuire. În planul construirii unor instrumentelor propriuzise, s-au constituit teste structurate în fiecare limbă, folosind traduceri acreditate, experimentate şi re-analizate factorial în alte spaţii lingvistice decât cele originale. De asemenea, un demers singural a încercat construirea unui chestionar simultan în trei limbi utilizând modelele circumplexe. Ca formă, aceste instrumente sunt de două tipuri: liste de adjective şi chestionare de personalitate. Dintre cele mai studiate empiric şi utilizate liste de adjective menţionăm: - 50-BRS (Bipolar Rating Scales), respectiv lista de adjective Goldberg (1981), care conţine adjective în scale bipolare; reprezintă marcării standard pentru structura factorială Big Five şi constă din scale de evaluare în nouă puncte (10 pentru fiecare dintre cei cinci suprafactori); - IAS-R (Interpersonal Adjective Scales – Revised), construită de Wiggins (1990); - BARS (Bipolar Adjective Rating Scales), care cuprinde 179 de adjective bipolare organizate în scale; - SACBIF (Short Adjective Checklist Big Five) un checklist care cuprinde 50 de adjective bipolare pentru cele cinci scale, realizat de Perugi, Leone, Galluci, Lauriola (1993).

30 ABCD-M

- BFQ (Big Factor Questionnaire), Caprara, Barbaranelli, Borgogni, Perugini, 1993. - FFPI, Hendricks, Hosftee, De Raad, 1997, 1999 Cercetarea europeană efectuată de Hendriks, Hofstee, De Raad şi Angleitner a condus, din 1995, la instrumentul FFPI (Five Factor Personality Inventory, Inventarul de personalitate al celor cinci mari factori), în trei versiuni standardizate: olandeză, engleză şi germană. FFPI este un chestionar constituit iterativ în engleză, olandeză şi germană, din 100 de propoziţii scurte, concrete care poate fi administrat în 10 – 15 minute. În afară de scorurile pe cei cinci factori, chestionarul poate fi folosit pentru a se calcula scorurile pe cele 40 de faţete bipolare care apar ca şi amestecuri ale celor cinci factori. Chestionarul poate fi utilizat pentru auto-evaluare dar şi pentru evaluare de către alţii. Cuprinde scoruri la cei cinci factori mari definiţi, în această variantă drept: Extraversie, Agreabilitate, Conştiinciozitate, Stabilitate emoţională şi, ultimul factor, Autonomie. În plus faţă de aceste scale prin FFPI por fi evaluate cele 40 de faţete bipolare care apar ca amestec al acestor factori. Majoritatea itemilor apar a fi amestecuri de doi factori; aceşti termeni au o încărcătură înaltă pe un factor şi o încărcătură secundară destul de substanţială pe un al doilea; altfel spus, ei sunt apropiaţi de un vector în spaţiul cu cinci dimensiuni care este poziţionat undeva între doi dintre cei cinci factori.

Exemple de astfel de trăsături, respectiv itemi: „vesel” (amestec între I+ cu II+, „blândeţe II+ cu I +; aceşti termeni se disting clar de termenii specifici pentru factori precum „extraversie” pentru I + şi agreabil” pentru II +. Rezultatul este o partiţionare a spaţiului trăsăturilor în 90 de „faţete” care conţin clusteri de termeni de trăsături care sunt mult mai omogeni decât cei 5 mari clusteri ai modelului structurii simple tip BF. Modelul AB5C oferă instrumentului FFPI un punct de ancorare mult mai bun pentru interpretare în virtutea reprezentării sale nuanţate în înţelesul trăsăturii. Autorii subliniază legat de factorul cinci, faptul că, în cadrul cercetărilor desfăşurate în cadrul paradigmei psiho-lexicale, cel de al V-lea factor este relativ instabil. Instabilitatea se manifestă nu numai la nivelul definirii (iniţial denumit „cultură” – Tupes şi Christal, 1961, apoi „intelect” – Goldberg, 1990, Ostendorf,1990, „creativitate” – Johnson, 1994, Saucier, 1992, „originalitate” – Saucier, 1992, sau „imaginaţie” – Saucier, 1992, 1994, ori „deschidere la experienţă – Costa şi McCrae, 1985, 1992)”; cât mai ales la nivelul conţinutului şi a replicabilităţii lui. Studiile care au condus la FFPI nu au reuşit să ajungă la a V-a dimensiune definibilă ca Intelect. Definirea factorului ca „autonomie” s-a realizat în măsura în care au fost obţinuţi termeni puri factorial precum: „leagă lucrurile laolaltă”, „vrea săşi formeze propria opinie”, „analizează problemele” – toţi pentru polul pozitiv vs. termenii polului

31 Fundamente teoretice

negativ , „urmează pe alţii”, copiază pe alţii” sau „face ce fac şi alţii” . Marea majoritate de itemi incluşi în grupul final apar ca amestecuri între factorul V şi factorul III (conştiinciozitate). Adjective ca „inteligent”, „înţelept”, „rapid”, „deştept” ca opuse lui „neinteligent”, „neînţelept”, „stupid” s-au asociat cu amestecul dintre V+ III+ / V- III-. Dintre cele trei structuri lingvistice germanice, doar structura factorială propriu-zis germană (Ostendorf, 1990) a prezentat un factor clar de Intelect. Miezul factorului americano – englez se referă (Saucier şi Goldberg, 1996) la trăsături care se leagă mai degrabă de Autonomie (filosofic, interogativ, intuitiv), în timp ce trăsăturile ce se sunt caracteristice pentru Intelect (precum inteligent, intelectual, strălucitor) au proiecţii mari în amestecul dintre V+ III+. În context, autorii lansează ipoteza că imaginaţia, creativitatea şi deschiderea la experienţă ar trebui concepute ca faţete ale Autonomiei decât invers (Autonomia ca faţetă a unora dintre ele). Pentru autori, devine importantă clarificarea relaţiei dintre factorul Autonomie al FFPI şi măsuri ale „eficienţei personale” (Bandura, 1977) sau a „locului controlului” (Levenson, 1974; Rotter, 1966). Cercetări preliminare realizate cu traducerea italiană a FFPI (Marino, Perugini, 1996) par a sugera că cele trei concepte sunt fie puternic, fie moderat corelate.

Descrierea conţinuturilor celor cinci suprafactori Extraversia vs. introversia C G. Jung, în cadrul unui curs academic „Conţinutul psihozelor” introduce termenul de introversie referitor la dinamica libidoului în 1908 (publicat 1908 şi 1914); apoi 1913, Jung prezintă la Congresul de Psihanaliză lucrarea: “Un studiu al tipurilor psihologice” în care explicând mişcarea înspre interior şi exterior a energiei psihice descrie cele două atitudini fundamentale, extraversia şi introversia: „ Propun să folosim termenii de extraversie şi introversie pentru a descrie aceste două mişcări opuse ale libidoului”( Jung, CW 6 par. 858.). Un alt autor celebru, Rorschach, descrie, în urma studiilor făcute pentru experimentarea probei omonime, atitudinea extratensivă vs. atitudinea intraversivă. Deja din 1930, Guilford şi Braly remercă faptul că: „nici o altă pereche de trăsături nu a fost atât de viu discutată şi studiată ca introversia şi extraversia”(pg. 96). În continuare, termenul de extraversie poate fi regăsit virtual în toate cercetările şi teoriile privind personalitatea umană precum şi în instrumentele construite pentru evaluarea acestora, indiferent

32 ABCD-M

dacă este considerată factor secundar, Cattell, factor de grup, Eysenck, factor de bază sau suprafactor ca în teoria big –five. O analiză de date realizată de De Raad şi Perugini, 2002, găseşte că, din 17.262 referinţe privind cei cinci mari factori, 8.500 se referă la extraversie. Wiggins, în 1968 susţinea deja calitatea „istorică” a doi dintre factori, extraversia şi a stabilitatea emoţională, de factori ai temperamentului. În general, în definirea termenului utilizată frecvent pentru evaluare, se întâlnesc două aspecte centrale: aspectul energiei asociat pentru extraversie emoţiilor pozitive şi investirii acesteia în relaţia cu mediul, precum şi nevoia de stimulare şi companie socială. Multe studii au adus în prim plan corelate ale acestui construct. Jung este de asemenea primul care descrie în lucrarea „Tipuri Psihologice” în 1921 consecinţele dinamicii extra- şi introverte, exprimând modul compensativ în care funcţionează cele două atitudini în raport cu eul conştient şi inconştientul. Dorind să se demarcheze de Jung, Eysenck prezintă scala sa factorială ca un continuu cu cele două extreme faţă de care oamenii reali se apropie mai mult sau mai puţin, astfel că extravertul tipic poate fi descris ca: „sociabil, îi plan petrecerile, are mulţi prieteni, are nevoie de oameni cu care să vorbească şi nu studiază sau citeşte de la sine. Are nevoie majoră de excitare, îşi asumă riscuri, acţionează pe inspiraţia momentului şi este în general un individ impulsiv. Îi

plac mult glumele practice, are mereu un răspuns pregătit şi în general îi place schimbarea; este lipsit de griji, ia lucrurile uşor, optimist şi îi place să râdă şi să fie vesel. Preferă să fie în mişcare şi să facă lucruri, tinde să fie agresiv şi să-şi piardă cumpătul uşor; per total, nu-şi ţine emoţiile sub control strâns şi nu este întotdeauna o persoană de încredere” (Eysenck, Eysenck, 1975, pg.9). În paralel spune Eysenck referitor la corelatele comportamentale ale introvertului tipic: „este o persoană liniştită, de tip retras, introspectivă, îi plac cărţile mai mult decât oamenii; este rezervat şi distant excepţia fiind prietenii intimi. Tinde să planifice dinainte, „mai întâi priveşte, apoi se aruncă” şi nu are încredere în impulsul de moment. Nu îi place excitarea, ia lucrurile vieţii zilnice în serios şi îi place un mod de viaţă bine ordonat. Îşi ţine sentimentele sub control strâns, rar se comportă într-o maniere agresivă şi nu-şi pierde uşor firea. Este un om de încredere, cumva pesimist şi acordă valoare mare standardelor etice” (Eysenck şi Eysenck, 1975, pg. 9 ). Pentru Cattell, extraversia este un factor secundar, de suprafaţă, la care contribuie mai mulţi factori primari. Cota scăzută la acest factor secund indică tendinţa spre timiditate şi inhibiţie în relaţiile cu ceilalţi. Acest lucru poate fi defavorabil pentru profesii care cer contacte sociale multiple, dar poate fi un indice sensibil şi favorabil pentru o muncă care cere precizie. Extraversia, la celălalt pol, indică lipsa de inhibiţie socială şi o satisfacţie generală faţă de propria persoană. Favorabilă în predicţia pentru ac-

33 Fundamente teoretice

tivităţi care cer contacte sociale multiple, este nefavorabilă, de exemplu, în ecuaţia reuşitei academice. Studiile privind socializarea aduc în prim plan corelate precum: numărul de roluri de conducere asumat, frecvenţa participării la petreceri, deprinderi de decodare nonverbală în interacţiunile sociale (Watson şi Clark, 1997); eficienţa socială interculturală (Mak şi Tran, 2001); absenteismul salariaţilor ( Jundge, Martocchio şi Thorensen, 1997) precum şi utilizarea reţelei de muncă ca mijloc de căutare a unui job (Wanberg, Kanfer şi Banas, 2000), volumul vânzărilor sau rangările manageriale realizate pentru comis-voiajori (Vinchur, Schippmenn, Switzer şi Roth, 1998); de asemenea, nivelul de salarizare şi promovabilitatea (Seiberg şi Kramer, 2001); succesul educaţional (De Raad şi Schouwenburg, 1996) dar şi variate tipuri de conduite asociate sănătăţii precum starea psihică de bine, atât pentru vârstele de mijloc cât şi pentru centenari (De Neve şi Cooper, 1998; Siegler şi Brummett, 2000; Adkins, Martin, Poon, 1996) (apud Re Raad, Perugini, 2002). Faţetele definite de Costa şi McCrae în cadrul inventarului NEO PI R sunt: căldura /entuziasmul, spiritul gregar, afirmarea, activismul, căutarea excitării, calitatea pozitivă a stărilor emoţionale.

Stabilitatea emoţională vs. Nevrotismul Nevrotismul este de obicei definit ca tendinţă de a experimenta cu uşurinţă emoţii neplăcute precum mânia, anxietatea, depresia sau vulnerabilitatea; uneori este denumit şi instabilitate emoţională. Din cele 17.262 de referinţe citate, 6.200 erau legate de Nevrotism (De Raad, Perugini, 2002). Dintre inventarele de personalitate legate de nevrotism cel al lui Woodworth în 1917 este primul care se referă la evaluarea tendinţelor nevrotice, aşa cum erau conceptualizate în nosologia psihiatrică a vremii. În prezent, diagnosticarea psihiatrică este mult mai nuanţată şi chestionarul respectiv este scos din uz. În 1930, Thurstone şi Thurstone dezvoltă un chestionar dedicat nevrotismului, pentru a evalua condiţia bobocilor universitari. Cercetările cele mai extinse au fost realizate începând cu anii 50 de Eysenck, Cattell, Guilford şi Gough. Nevrotismul, denumit şi instabilitate emoţională, e definit de interrelaţia dintre trăsăturile de anxietate, depresie, scăzută autoapreciere, timiditate. Reacţiile emoţionale puternice ale instabilului interferă cu adaptarea sa slabă, conducându-l spre reacţii iraţionale, uneori rigide. Dacă este vorba de un instabil extravert, neliniştea şi sensibilitatea sunt pe prim plan, devine excitabil, chiar agresiv. La cealaltă extremă, reacţiile emoţionale sunt lente şi slabe, tendinţa fiind de a-şi relua starea iniţială foarte repede după activarea emoţională.

34 ABCD-M

Eysenck descrie în lucrarea citată nevroticul în următorii termeni: „este un individ anxios, care se îngrijorează, cu dispoziţii şi frecvent deprimat. Există o probabilitate să doarmă prost şi să sufere de o varietate de tulburări psihosomatice. Este în mod deschis emotiv, reacţionând prea puternic a tot genul de stimuli şi îi este dificil să revină la un nivel de calm după fiecare dintre trăirile de activare emoţională. Reacţiile sale emoţionale puternice interferă cu capacitatea de a se adapta adecvat, şil fac să reacţioneze în moduri iraţionale, uneori rigide... Dacă individul cu nevrotism înalt ar putea fi descris printr-un singur cuvânt, am putea spune că este îngrijorat; principala sa caracteristică este o constantă preocupare legată de lucrurile care ar putea merge prost însoţită de o puternică reacţie emoţională de anxietate legată de aceste gânduri” (Eysenck, Eysenck, 1975, pg. 9 – 10 ). “...nevroticul în medie, este o persoană defectivă mental şi corporal; sub medie ca inteligenţă, voinţă, control emoţional, acuitate senzorială şi capacitate de a se afirma. Este sugestibil, lipsit de persistenţă şi lent în gândire şi acţiune, nesociabil şi tinde să reprime faptele neplăcute”. Pentru Cattell, stabilitatea emoţională şi nevrotismul acoperă segmente diferite, ele nefiind în mod necesar corelate. Nevrotismul este un factor de suprafaţă, secundar, specific mai ales pentru adolescenţă, diferit de anxietate (anxietatea poate însoţi o stare nevrotică, dar o stare de anxietate poate însoţi o multitudine de simptomatologii începând de la situaţii de infirmitate fizică, la condiţii psihotice

sau tulburări de caracter). Cattell consideră ca şi contributori la factorul secundar nevrotism factorii primari I (premsia, prin lipsa de realism), E (polul negativ, prin dependenţa afectivă) şi F (polul nonexpansiv, prin egocentrism), toţi aceştia devin contributori la această emotivitate difuză care poate fi de tip depresiv şi frustrant pentru persoană; în gama dificultăţilor prezintă tendinţa de a reflecta prea mult, examinând situaţia pe toate feţele înainte de a trece la acţiune, acţiune care apare din acest motiv prea întârziată (Cattell, 1973). Pentru instabilitatea emoţională însă, contributorul principal este factorul primar C, respectiv polul caracterizat prin instabilitate care reprezintă caracteristicile unui eu slab: emotivitate, imaturitate afectivă, instabilitate; individul reacţionează la frustraţie într-o manieră emoţională, este inconstant în atitudini şi interese, este excitabil şi hiperreactiv, fuge de responsabilităţi, abandonează uşor, este neliniştit, implicat în conflicte, agitat, visător; poate fi implicat şi în accidente. La polul opus apar caracteristicile unui eu puternic, matur, calm. Individul este stabil, constant în interese, echilibrat emoţional, chiar flegmatic sau placid; realist, se adaptează faptelor; nu se manifestă uşor oboseala nervoasă, nu se amestecă în conflicte. În acest context Catell defineşte forţa eului ca şi grad de realizare a integrării dinamice şi a controlului emoţional. Acest control emoţional nu este pentru Cattell, ca şi pentru Eysenck, o problemă care să ţină preponderent de formare şi mediu. Tendinţele constituţionale fac ca formarea controlului emoţional să fie mai dificilă pentru unele persoane.

35 Fundamente teoretice

Diagnoza diferenţială a felului de a trăi frustrarea de exemplu, trebuie să se raporteze la acest aspect constituţional. Persoana cu un eu slab tinde să fie cu uşurinţă contrariată de lucruri şi oameni, trăind un sentiment de insatisfacţie în familie, şcoală sau profesie şi are dificultăţi în păstrarea calmului, să se bucure; se descurajează lesne. În acest sens, la acest pol apar mai dese reacţiile nevrotice generalizate sub forma unor tulburări psihosomatice (tulburări digestive, de somn) sau temeri iraţionale şi comportamente obsesive. Pe de altă parte, în multe cazuri de tulburări de personalitate şi de nevroze se întâlnesc cote scăzute ale factorului C. Costa şi McCrae definesc Nevrotismul în cadrul Inventarului NEO PI R ca stabilitate emoţională / adaptare faţă de nevrotism / neadaptare (Costa, McCrae, 1992). Tendinţa generală de a trăi afecte precum teama, tristeţea, jena, mânia, vinovăţia, dezgustul reprezintă miezul acestui factor. În măsura în care acest tip de afectivitate influenţează adaptarea, în conţinutul acestei dimensiuni intră şi tendinţa de a avea idei iraţionale, scăderea capacităţii de control al impulsurilor, a capacităţii de a face faţă stresului. Dimensiunea ca atare reprezintă aspecte ale normalităţii psihice. Extrema nevrotismului – scorurile înalte – este interpretabilă în sensul unui risc de a dezvolta tulburări psihiatrice, dar fără ca semnificaţia psihopatologică să fie obligatorie: pot

exista situaţii de scoruri înalte fără ca vreo tulburare psihiatrică să poată fi diagnosticată ca atare. De asemenea, trebuie menţionat că nu toate tipurile de tulburări psihiatrice antrenează o simptomatică în care să fie implicate nivele înalte de nevrotism. Extrema opusă – scorurile joase – reprezintă stabilitatea emoţională; în faţa stresului, astfel de persoane rămân calme, relaxate, cu un temperament în general egal. În chestionarul lor, autorii dezvoltă faţete ale nevrotismului concordante cu diferite sindroame psihopatologice precum: anxietatea, ostilitatea, depresia, timiditatea, impulsivitatea, vulnerabilitatea. Nevrotismul este un predictor semnificativ pentru performanţa şcolară (Eysenck şi Cookson, 1969), dar şi pentru satisfacţia şi performanţa în profesie ( Judge şi Bono, 2001) sau pentru statutul înalt în grupuri sociale (Anderson, John, Keltner şi Kring, 2001); în context social nevrotismul nu sprijină relaţionarea (Kurdek, 1997) şi satisfacţia maritală (Karey şi Bradbury, 1997); studiile clinice indică nevrotismul ca relevant pentru evaluarea tulburărilor de personalitate (Schroeder, Wormworth şi Livesley, 1992) şi covariază cu diferite măsurători ale condiţiei de boală (Costa şi McCrae, 1987, Larsen, 1992); ca predictor pentru distresul psihologic, indică dispoziţii negative şi pozitive (David, Green, Martic şi Suls, 1997, apud De Raad, Perugini, 2002).

36 ABCD-M

Agreabilitatea Agreabilitatea este considerat dintre cei cinci factori domeniul personalităţii cu cea mai scurtă istorie, deşi este consistent replicabil în diverse contexte lingvistico-culturale. Totuşi, în istoria teoriilor privind personalitatea şi a instrumentelor aferente, există definiri ale unor dimensiuni care au fost într-o măsură regăsite printre faţetele agreabilităţii, precum dragoste şi ură, solidaritate, conflict, cooperare blândeţe. De exemplu, dintre inventarele cunoscute de personalitate, aspecte ale agreabilităţii sunt incluse între factorii primari ai personalităţii la Cattell. Dintre cei 16 factorii primari, în special alexia, factorul L, pare să fie cel mai adesea asociat faţetelor agreabilităţii, astfel polul alexia (vs. protension) indică un comportament caracterizat prin încredere, adaptabilitate, cooperare; absenţa geloziei sau invidiei, o gravitate amabilă, dar plină de spirit, interesul faţă de ceilalţi. Polul protension cu note T între 10 spre 7 reprezintă tensiunea: un mod de a trăi neîncrezător, înclinat spre gelozie, îndărătnic, suspicios şi timid; relativ rigid, dur şi indiferent faţă de alţii. Nota joasă caracterizează un subiect care se acomodează uşor, nu caută rivalitate, se preocupă de tot soiul de oameni, excelează în munca de echipă. În general suspicios, individul caracterizat printr-o cotă ridicată apare adesea egocentric, rigid în interrelaţii, cu interes mai degrabă pentru viaţa sa interioară decât faţă de oameni. Circumspect, este un element tensionant în cadrul unui grup/echipe.

În Inventarul de Personalitate California întâlnim un concept popular pe baza căruia H. Gough construieşte o scală semnificativă pentru modul cum insul reuşeşte să-şi integreze norma socială, respectiv, scala Good impression, Impresie favorabilă. Scala Gi se referă la persoanele care doresc să facă impresie bună, preocupate de ceea ce gândesc alţii despre ele şi care fac ceea ce se aşteaptă alţii. Astfel de persoane afirmă importanţa unei bune funcţionări sociale şi a virtuţilor, neagă conduitele antisociale, plângerile şi eşecurilor personale. De asemenea, apare negarea oricărei tendinţe spre agresivitate, afirmă încrederea şi siguranţa de sine; apar aspecte de modestie, de afirmare a stabilităţii şi a capacităţii de a face faţă adversităţii; axarea pe aspectele aprobate social; afirmarea capacităţii de a întreţine relaţii pozitive cu alţii şi a opiniilor favorabile despre semeni. Termenul de agreabilitate ca denumite pentru acest mare domeniu al personalităţii apare odată cu cercetările de tip big – five. Factorul agreabilitate apare, asemeni extraversiei, ca dimensiune pregnant interpersonală. Aspectele centrale ale suprafactorului sunt: altruismul, un comportament cooperant, simpatetic şi de ajutorare a altora, cu tendinţa de a-i considera pe ceilalţi la fel de simpatetici şi gata să le ofere sprijinul. Uneori, nivelele înalte semnifică şi tipul de persoană dependentă (Costa, McCrae, 1990). Faţetele descrise de autorii lui NEO PI R sunt: încredere, sinceritate în exprimarea opiniilor, altruism, bunăvoinţă, modestie, blândeţe.

37 Fundamente teoretice

De Raad şi Perugini fac o trecere în revistă a corelatelor agreabilităţii citând: deprinderile interpersonale în grupuri (Neuman şi Wright, 1999), aspecte legate de relaţionarea socială la populaţia de studenţi (Asendorpf şi Wilpers, 1998)); tendinţa de a selecta tactici care minimalizează conflictul ( Jensen-Campbell şi Graziano, 2001); în domeniul sănătăţii persoanele cu nivel crescut de agreabilitate au tendinţa mai scăzută de a se angaja în conduite cu risc pentru sănătate (Vollrath, Knoch, Cassano, 1999).

Conştiinciozitatea Iniţial conştiinciozitatea era considerată un factor caracterial şi o resursă pentru condiţia de muncă şi perseverare, în situaţiile unde realizarea personală este un element decisiv (De Raad, Perugini, 2002). În sfera modelului big – five, conştiinciozitatea este un construct care defineşte un domeniu mare al personalităţii prin două aspecte caracteristice: nevoia de control şi nevoia de ordonare. Din această perspectivă, rădăcini ale acestei abordări apar în teoria lui Jung asupra tipurilor, când se referă la axa prin care diferenţiază tipurile raţionale de cele iraţionale. Jung vorbeşte de axele opuse prin care se organizează funcţionarea psihică. Astfel indică un set de opuse prin care se manifestă în cadrul personalităţii umane dinamica dintre conduita de ordine şi reversul acesteia: raţionalitate vs.

iraţionalitate. Astfel, dintre cele patru funcţii sau modalităţi de cunoaştere, de raportare la informaţie, senzaţia şi intuiţia sunt denumite iraţionale pentru că ele indică că ceva există şi nu au nimic de a face cu raţiunea sau evaluarea raţională; gândirea şi afectivitatea sunt definite drept raţionale pentru că prin ambele mintea face ceva cu obiectul: îl evaluează în termeni logici, cauză - efect, sau valorici, bun rău. Fără să teoretizeze expres acest lucru, Jung se referă la senzaţie şi intuiţie ca dezvoltate ontogenetic şi filogenetic mai devreme decât cele raţionale, deci sunt mai primitive. Modul raţional prin care relaţiile şi informaţiile din lumea internă sau externă sunt organizate se regăseşte atât în abordarea logică, prin care eul operează diferenţieri ale informaţiei dar şi în abordarea afectivă, prin care eul se referă la valori, şi ordonează aspectele care contribuie la apropieri între informaţii. În Inventarul Tipologic Myers-Briggs, instrument construit pe baza teoriei lui Jung privind tipologia psihologică şi dinamica energiei, regăsim complementaritatea jungiană în cadrul polarităţii Judicativ (raţional) vs. Perceptiv (iraţional). Autoarele definesc orientarea predilectă spre raţionalitate sau orientarea judicativă ( J, de la “judgement”, raţiune) şi, respectiv, orientarea predilectă spre non-raţional sau percepţie (P, de la “perception”). Scala care reprezintă preferinţa JP descrie atitudini şi comportamente faţă de lumea înconjurătoare relativ stabile, identificabile la un mare număr de indivizi.

38 ABCD-M

Pentru Costa şi McCrae, domeniul acestui factor se referă la autocontrol, sub aspectul capacităţii de auto-organizare, îndeplinire a îndatoririlor, planificării; sunt persoane care îşi definesc şi urmăresc scopurile, hotărâţi şi cu voinţa formată. Autorii americani consideră că realizările de valoare din orice profesie, fie şi una artistică, ţin de acest suprafactor şi de faţetele sale. Sunt oameni scrupuloşi, de încredere, punctuali. Polul opus nu se caracterizează cu necesitate prin lipsa de simţ moral, dar apare o mai scăzută exactitate în aplicarea principiilor morale, o manieră uşuratică de a-şi urmări sau îndeplini sarcinile (Costa şi McCrae, 1986). Sunt de asemenea caracteristice, tendinţa spre un comportament planificat (vs. spontan), disciplină de sine, tendinţa de a acţiona în spiritul datoriei şi având ca scop reuşita.

Intelectul şi Deschiderea spre experienţă

Faţetele acestei dimensiuni elaborate de autorii americani sunt: competenţa, ordinea, simţul datoriei, dorinţa de realizare, auto-disciplina, deliberarea.

Între cei 16 factori primari ai personalităţii adulte, Cattell este primul care include factorul intelect, factorul primar B, al doilea în structura ierarhică ca pondere. Factorul primar B se exprimat ca tendinţă funcţională nu ca şi eficienţă rezolutivă propriuzisă, deşi itemii includ rezolvări de situaţii cotidiene. Cotele standard scăzute la factorul B evaluat prin sarcini atât reale cât şi opţionale, indică o slabă abilitate mentală care atrage după sine şi o moralitate inferioară, tendinţa de a abandona cu uşurinţă, lipsa de interes pentru subiecte intelectuale, lipsa de cultură în general. Polul opus, cotele de la 7 spre 10, în creştere, indică inteligenţa vie, conştiinciozitatea şi perseverenţa în rezolvarea problemelor, tendinţa de a fi cultivat şi de a gândi în plan abstract, logic.

Studiile dedicate conştiinciozităţii indică un număr substanţial de corelate. Astfel, De Raad şi Perugini, citează cercetarea longitudinală a lui Shine, 2000, evidenţiază rolul predictiv al conştiinciozităţii pentru realizării academice (la zece ani după evaluarea iniţială); în organizaţii apare legată de criteriile de performanţă (Hogan şi Ones, 1997); iar cercetările privind sănătatea o indică ca predictor pentru aspecte precum longevitate (Friedmen, Tucker, Schwartz, Martin s.a., 1995), renunţarea la fumat (Hampson, Andrews, Barckley, Lichtenstein şi Lee, 2000).

Dintre toţi termenii este cel mai plin de surprize, de la faptul că unele studii nu au reuşit să definească acest al V-lea factor ca suficient de consistent pentru a defini un domeniu al personalităţii, până la larga împrăştiere în ceea ce priveşte conţinuturile acestui suprafactor. În bună măsură, discuţiile privind limitele modelului big-five se aplică pentru acest domeniu. Este suficient să trecem în revistă termeni prin care au fost denumiţi candidaţii pentru acest suprafactor, în diferitele studii: Cultură (Tupes şi Chirstal, 1961, Norman, 1963), Inteligenţă (Borgatta, 1964), Intelectanţă (Hogan, 1983), Imaginaţie (Saucier, 1994), Deschidere la experienţă (Costa şi McCrae, 1985).

39 Fundamente teoretice

H. Gough, în Adjective Check List introduce 4 scale care fac referinţă directă la acest domeniu. Lista de selecţie de adjective, este un inventar compus din 300 de adjective sau expresii scurte al căror obiectiv este să se obţină o descriere de sine, a tuturor fenomenelor susceptibile de a fi percepute, înţelese şi evaluate într-o manieră diferenţială. Cele patru scale sunt denumite Scale de origenţă-intelectanţă (termeni derivaţi din conceptele de originalitate, creativitate, inteligenţă): A-1 (Origenţă ridicată, Intelectanţă scăzută); A-2 (Origenţă ridicată, Intelectanţă ridicată); A-3 (Origenţă scăzută, Intelectanţă scăzută); A-4 (Origenţă scăzută, Intelectanţă ridicată). Elementele care apar în cercetările empirice ale lui Costa şi McCrae privitor la această dimensiune definită de ei ca Deschidere spre experienţă, sunt: imaginaţia activă, sensibilitatea estetică, atenţia pentru viaţă şi simţămintele interioare, preferinţa pentru varietate, curiozitatea intelectuală, independenţa în modul de a gândi lucrurile. Aceste aspecte nu se asociază în mod necesar cu educaţia sau cu inteligenţa generală; de aceea, autorii preferă denumirea de „deschidere“ alternativei de „factor intelectual“. Sunt cuprinse şi aspecte stilistice ale inteligenţei dar numai parţial, precum gândirea divergentă. Pot exista persoane inteligente dar cu o gândire limitată la realitatea trăită şi reversul, indivizi foarte deschişi dar cu o capacitate intelectuală modestă. Spre deosebire de unele teorii contemporane asupra abilităţilor cognitive, Costa şi McCrae nu consideră măsurile abilităţii cognitive ca ţinând de sfera personalităţii

propriu-zise, deşi unele configurări factoriale aduc în imagine o grupare independentă a acestui tip de măsuri, pe locul 6. Polul lipsei de deschidere duce la un comportament conservator, cu preferinţă pentru familiar, cu o viaţă afectivă „cu surdină“ (Costa şi McCrae). Lipsa de deschidere nu înseamnă intoleranţă sau agresivitate autoritară – aspecte care fac obiectul faţetelor scalei de agreabilitate. În acelaşi sens, deschiderea nu înseamnă lipsă de principii. Autorii americani nu consideră cu necesitate deschiderea ca un suprafactor valoros – valoarea deschiderii sau lipsei de deschidere depinde de contextul situaţional. Faţetele acestui factor definite de cei doi autori în cadrul instrumentului NEO PI R sunt: deschidere spre fantezie, deschidere în plan estetic, deschidere spre modurile proprii de a simţi, deschidere în planul acţiunilor, deschidere în plan ideatic şi deschidere în planul valorilor. Studiile relevă semnificaţia factorului (De Raad, Perugini, 2002): pentru învăţare şi educaţie, legat de strategiile de învăţare (Blickle.1996); de asemenea, în spaţiul organizaţional, este asociat comportamentului creator (George şi Zhou, 2001) şi performanţei în muncă (Bing şi Lounsbury, 2000; Dollinger şi Orf, 1991); iar în evaluarea psihologică, factorul s-a dovedit a fi semnificativ pentru psihologia clinică şi psihiatrie, astfel, aspecte ale Deschiderii relaţionează cu mai multe tulburări (Costa şi Widiger, 1994) şi cu comportamentele de risc ridicat pentru sănătate (Booth-Kewley şi Vickers, 1994).

40 ABCD-M

Discuţii critice privind limitele modelului big- five Modelul Big Five nu este lipsit de critici, atât din interiorul, cât şi din afara abordării lexicale. Numărul mare al acestora este un indice al viabilităţii modelului, arătând că acesta nu poate fi neglijat. De asemenea, criticile joacă un rol foarte important, fiind indispensabile progresului abordării. Obiecţiile aduse modelului Big Five pot fi împărţite în două mari categorii: cele care se adresează abordării lexicale în general şi cele legate de soluţia Big Five propriu-zisă.

Limite legate de abordarea lexicală în general Lipsa unui cadru teoretic Una din principalele limitări ale modelului la ora actuală este lipsa unui cadru teoretic din care să poată fi derivate ipoteze, supuse apoi verificării. Totuşi, în ultimul timp au apărut câteva încercări de remediere a situaţiei aflate, e adevărat, într-un stadiu incipient şi neorganizat. Statutul şi rolul trăsăturilor. O primă acuzaţie ce s-a adus este legată de chiar existenţa reală a trăsăturilor de personalitate. Este evident că,

neexistând elementele, nu mai are sens o clasificare a cestora. O serie de autori au redus rolul acestora la simple entităţi abstracte care exprimă într-un mod condensat diferite comportamente. Unele dintre primele dovezi care contrazic acest punct de vedere a venit din partea studiilor pe gemeni monozigoţi. Chiar dacă existenţa lor este acceptată, se ridică întrebări legate de rolul acestora în generarea comportamentului. Dacă acesta există, cum se realizează el? Un răspuns este sugerat de Costa şi McCrae în modelul lor teoretic. După controversele legate de existenţa trăsăturilor urmează cele legate de statutul dimensiunilor extrase. Aici adepţii abordării lexicale se împart în două categorii: cei care susţin ipoteza fenotipică şi cei care sprijină versiunea genotipică. Dacă primii se mulţumesc să caute un cadru pentru organizarea miilor de termeni referitor la diferenţele individuale, susţinătorii celei de-a doua ipoteze concep cei cinci factori ca fiind agenţi cauzativi de bază, tendinţe fundamentale în organizarea comportamentului. Corespondenţa dintre structura limbii şi structura personalităţii. Chiar dacă existenţa reală a trăsăturilor nu este pusă la îndoială, rămân încă controverse asupra gradului de corespondenţă dintre acestea şi termenii care le denumesc. Preocupaţi cu denumirea şi catalogarea, deseori cercetătorii „confundă invenţia unui nume cu soluţia la o problemă” (Gould, 1981, p.158). Aceeaşi observaţie o face şi Barbara Krahe într-un articol din 1992 în care întreabă reto-

41 Fundamente teoretice

ric dacă factorii psihologici sunt constructe psihice aparţinând descrierii persoanei sau ei reflectă doar semantic o relaţie existentă în limba din care derivă. Referitor la acest aspect, Briggs arată că existenţa unei structuri relativ stabile în legătură cu modul de grupare a termenilor dovedeşte existenţa în limba naturală a unei teorii implicite asupra personalităţii (Bruner şi Tagiuri, 1954). Atunci când se fac autoevaluări sau heteroevaluări, când oamenii evaluează pe alţii, ei aplică această teorie implicită. Faptul că aceasta nu este doar o simplă „ficţiune instituţionalizată” care nu are corespondenţă cu individul observat este demonstrat de creşterea acordului între observatori atunci când cunoaşterea persoanei ţintă este mai bună. Pentru dovedirea corespondenţei dintre termenii lingvistici şi trăsăturile reale se impune efectuarea unor studii de validare externă a acestor denumiri, relativ consistente la ora actuală. O altă problemă se referă la modul cum au apărut şi au devenit codificate în limbaj aceste mari dimensiuni ale personalităţii. Pornind de la universalitatea celor cinci factori în diferite culturi şi adoptând o poziţie evoluţionistă, unii autori subliniază semnificaţia lor adaptativă: „În măsura în care grupurile sociale şi indivizii care le compun se confruntă cu aceleaşi sarcini pentru a supravieţui (de exemplu, procurarea hranei, protecţia teritoriului, creşterea şi educarea copiilor), prezenţa şi importanţa diferitelor trăsături în limbajul obişnuit va fi legică şi nu întâmplătoare şi va oglindi importanţa corespunzătoare a acestor trăsături în asigurarea supravieţuirii individuale şi de grup” (Hogan apud Briggs, 1989, pg.249) .

Critici legate de ipoteza lexicală O a doua categorie de obiecţii se leagă de presupoziţiile ipotezei lexicale, aceasta fiind un element de bază al modelului. Mai întâi este pusă în discuţie reprezentativitatea termenilor din dicţionar. Sunt dicţionarele o sursă exhaustivă a trăsăturilor de personalitate? Se găsesc aici denumiri pentru toate atributele importante? Unii autori se îndoiesc de acest lucru. În primul rând, criteriile de importanţă ale oamenilor obişnuiţi nu corespund întotdeauna cu cele ştiinţifice; pe lângă rolul său pur descriptiv limbajul deserveşte şi alte funcţii: emfatică, expresivă, evaluativă. „Argumentul că personalitatea este capturată în mod exhaustiv de evoluţia limbajului natural este tentant, dar nicidecum convingător. Se poate dovedi că cercetările psihologilor din ultimul secol au descoperit importante aspecte ale personalităţii care nu erau codificate în limbă. Nimeni nu şi-ar imagina că analiza termenilor comuni din limba engleză pentru părţile corpului ar fi o bază adecvată pentru ştiinţa anatomiei, de ce ar fi lucrurile diferite cu personalitatea?” (McCrae şi Costa, 1985, pg.711). Mai mult, unele diferenţe individuale, posibil importante, nu au fost remarcate, fiind prea subtile pentru omul obişnuit. În sfârşit, e posibil ca unele diferenţe individuale apărute recent să nu fie codificate încă în limbaj, deoarece aceasta presupune un proces relativ îndelungat intrinsec evoluţiei fiinţei umane..

42 ABCD-M

O altă observaţie se referă la insuficienţa termenilor singulari de a descrie adecvat personalitatea. Una din premisele ipotezei lexicale este: cu cât o diferenţă e mai importantă, cu atât ea este mai pasibilă de a fi denumită printr-un singur cuvânt. Prin urmare, cercetările de până acum s-au centrat asupra acestora, în special asupra adjectivelor. Atât Block (1995) cât şi McCrae (1990) consideră că descriptorii singulari, deşi utili în multe situaţii, nu pot surprinde trăsături cruciale ale personalităţii. Astfel, McCrae consideră că factorul V, Deschiderea la experienţă, nu este bine surprins prin termeni singulari. Ar fi necesar să se apeleze la expresii, propoziţii şi chiar paragrafe întregi pentru a surprinde unele trăsături mai subtile. Cu toate aceste limitări, fără îndoială adevărate, termenii singulari reprezintă cărămizile de bază ale limbii naturale şi cu ele trebuie început, înainte de a se trece la studiul unităţilor mai complexe. Ultima obiecţie se referă la imprecizia limbajului natural pentru scopuri descriptive. Termenii sunt deseori vagi, iar înţelesul lor, dependent de context. Totuşi, aşa cum remarcă John s.a. în articolul lor din 1988, cu toate limitările sale, limbajul natural e singurul pe care îl avem. O soluţie pentru această situaţie este aplicarea unei concepţii prototipice pentru atributele de personalitate. Ele trebuie considerate categorii naturale abstracte, membrii lor fiind acte comportamentale mai mult sau mai puţin asemănătoare cu un prototip, neavând graniţe clare şi formând ierarhii.

Limite ale procedeelor de obţinere a structurii taxonomice Strategie ateoretică. Una din limitele modelului în ce priveşte obţinerea structurii ţine de faptul că factorii sunt derivaţi numai pe baza unor criterii empirice. Nu există predicţii a priori în legătură cu ce factor trebuie să apară, de ce tocmai aceştia şi care să fie relaţiile dintre ei. Structura obţinută nu poate fi deci testată în raport cu o explicaţie coerentă. „De ce există cinci şi numai cinci factori? Noi credem că este un fapt empiric, la fel cu faptul că sunt numai şapte continente sau opt preşedinţi americani din Virginia.” (McCrae şi John, 1992, pg.1979. Deocamdată au fost date numai explicaţii ulterioare de genul: aceşti cinci factori probabil că au o semnificaţie adaptativă (Hogan, 1983). Cu alte cuvinte, este o investigaţie „oarbă” şi dependentă de metodele folosite. Sunt însă acestea suficient de sigure? Limitele analizei factoriale. Referindu-se la acest aspect într-un articol din 1995, Block enumeră câteva dintre aceste limite. Mai întâi, factorii obţinuţi prin această metodă reflectă varianţa redundantă a setului de variabile, aceasta însă poate să nu fie relevantă în alte contexte (de exemplu, în lumea reală). Cu alte cuvinte, cantitatea de varianţă explicată intern (în interiorul setului de variabile) nu certifică importanţa psihologică externă a factorului. Apoi, factorii obţinuţi sunt puternic influenţaţi de variabilele selectate iniţial. Block sugerează că unii cerce-

43 Fundamente teoretice

tători „prestructurează” inconştient acest set pentru a obţine factorii doriţi. De asemenea, criteriile de stabilire a numărului de factori şi a metodei optime de rotaţie sunt deocamdată controversate. În plus, toate problemele legate de fundamentele metodei, care afectează coeficienţii de corelaţie iniţiali, sunt automat preluate (validitatea măsurătorilor, amestecul unor eşantioane diferite etc.). O altă limită se referă la neadecvarea coeficienţilor de corelaţie clasici în reprezentarea caracteristicilor centrale ale funcţionării personalităţii: ne surprind asimetricitatea relaţiilor şi condiţionalitatea acestora (de exemplu, „sunt politicos, dar numai cu superiorii în grad”). Deşi toate aceste limitări sunt adevărate, uneori se pierde din vedere faptul că analiza factorială a ajutat tocmai la eliminarea subiectivismului deciziilor bazate pe criterii exclusiv semantice, intuitive. Este totuşi un avertisment că interpretarea finală trebuie să o facă psihologul, analiza factorială fiind oarbă la semnificaţiile psihologice.

Limite legate de selecţia variabilelor Majoritatea cercetătorilor şi-au bazat deciziile de selecţie a variabilelor pe judecăţile făcute de oameni obişnuiţi, în special studenţi. Aceştia au evaluat claritatea (accesibilitatea) termenilor şi gradul lor de utilitate pentru descrierea personalităţii.

Unii autori (Block, 1995) consideră acest lucru ca fiind nejustificat. Oamenii comuni pot fi obtuzi din punct de vedere psihologic. Unele cuvinte dificile pentru aceştia (de exemplu, „masochist”, „narcisic”) pot fi totuşi foarte importante pentru descrierea personalităţii. E greu de acceptat excluderea unor astfel de termeni din cauza faptului că ei sunt neclari studenţilor de douăzeci de ani. Se pune întrebarea dacă aceşti studenţi au acumulat o experienţă interpersonală suficientă pentru a servi drept evaluatori. Chiar şi persoane mai în vârstă folosesc unii termeni într-un mod incoerent. Replica lui Goldberg (Goldberg şi Saucier, 1995) este că tocmai această categorie (studenţii) obţine scoruri înalte la testele de abilitate verbală. Întrebarea e: dacă în loc de studenţi s-ar folosi clinicieni cu experienţă s-ar ajunge la alt rezultat? Există studii care arată că răspunsul este negativ.

Limite legate de structura big-five propriu-zisă Şi aceste obiecţii pot fi împărţite în două mari categorii: cele referitoare la modul în care aceasta a fost obţinută şi cele legate de imperfecţiunile structurii din momentul de faţă. În prima categorie, obiecţiile vizează mai ales faptul că modelul Big-Five iniţial nu a fost obţinut pornind de la setul de variabile selectate de Cattell, set care era nereprezentativ. Astfel, atât Fiske, Tuges cât şi Christal, Borgatta, Norman, Digman, precum şi o parte din studiile lui Goldberg

44 ABCD-M

şi cele ale lui Costa şi Mc Crae au fost tributare celor 35 de variabile alese de Cattell. Odată convinşi de justeţea soluţiei, o serie de cercetători, atunci când au realizat studii de confirmare, au prestructurat variabilele, ajungând, evident, la soluţia dorită (Block, 1995). Totuşi împotriva acestor critici pledează o serie de studii independente ce au confirmat existenţa celor cinci factori (Goldberg, 1990), Ostendorf, 1990. Alt punct criticat este decizia de a considera factorii ca fiind independenţi şi de a folosi rotaţia ortogonală. Block arată că în versiunea revizuită a chestionarului NEO-PI scalele nu mai sunt ortogonale, ele prezentând corelaţii semnificative. În ceea ce priveşte imperfecţiunile structurii actuale, un prim punct de litigiu este celebru: numărul exact al factorilor. Într-o serie de studii, Goldberg obţine pe lângă cei cinci factori obişnuiţi şi doi factori de dimensiuni reduse, denumiţi de el Cultură şi Valori. Olandezii au obţinut şapte factori, germanii, opt. Studiile din 2006 – 2007 olandeze conduc către o soluţie de opt actori. Factori suplimentari au fost raportaţi şi de alţi cercetători (începând cu Cattell, care era convins de existenţa a 12 factori). Totuşi nici unul dintre factorii mai mici nu a fost confirmat prin mai multe studii independente, în timp ce numeroase investigaţii au găsit cei cinci factori sau rotaţii ale acestora. Probabil că pentru a se evidenţia şi alte dimensiuni, mai puţin robuste, în cazul în care acestea există, ar trebui folosite eşantioane mai mari de subiecţi, până la 1.000.

Deşi anterior citam o serie de autori care propun soluţii cu mult mai mulţi sau mai puţini factori, există un acord general suficient de semnificativ legat de existenţa a cinci mari dimensiuni ce se constituie ca domenii majore ale personalităţii. Dacă pentru numărul de factori există, după cum remarcam, un acord rezonabil, în ceea ce priveşte interpretarea acestora şi mărimea lor, situaţia e mai incertă. Pe lângă cele două versiuni „oficiale” care diferă într-o serie de puncte, există multe alte propuneri. Wiggins şi Trapnell (1990), deşi au adoptat o versiune a Big-Five-ului, au preferat să reţină denumirile Dominanţă şi Suportivitate (Nurturance) faţă de cele obişnuite, Extraversia şi Agreabilitatea. Hogan şi Hogan (1992) consideră extraversia un factor prea larg şi o împart în două: Sociabilitate şi Ambiţie. Johnson şi Ostendorf atribuie alte denumiri, Agreabilitatea fiind denumită Blândeţe (Softness), Conştiinciozitatea devenind Constrângere. Caprara, Barbanelli, Borgogni şi Perugini (1993) au dezvoltat un chestionar italian în care Extraversia devine Energie şi Nevrotismul devine Control impulsiv al emoţiilor. Zuckerman (1992) furnizează un model cu cinci factori, diferit de cel oficial. În faţa acestei avalanşe de denumiri s-au încercat diverse soluţii. Cea mai cunoscută este construirea de markeri (Goldberg, 1992), Costa şi McCrae, 1985.

45 Fundamente teoretice

O altă sugestie a fost făcută de John (1989), care, pe baza studiului a numeroase articole referitoare la componenţa factorilor, a încercat o definire a acestora prin termenii comuni principali, prototipici. Mai recent, un alt ajutor a venit din direcţia noilor modele spaţiale, circumplexe. Acestea permit o mai bună poziţionare a axelor factoriale în spaţiul trăsăturilor, prin luarea în considerare şi a încărcăturilor secundare ale variabilelor. Pe de altă parte, analizând din această perspectivă denumirile date factorilor, Hofstee şi ceilalţi (1992) constată că numai Extraversia este o denumire pură pentru factorul I.

esenţiale pentru explicarea comportamentului uman în diferite contexte. În sfârşit, modelul big five prezintă o capacitate redusă pentru generarea unor ipoteze nuanţate, interesante şi testabile (Briggs, 1989). Lipseşte deci un nivel mai concret care să conţină categorii subordonate acestor largi dimensiuni. Deşi s-au făcut unii paşi - Norman, 1967, Goldberg, 1990, Costa şi McCrae, 1992, un acord în această privinţă nu este consistent (Briggs, 1989).

Cu toate aceste dificultăţi de a găsi nume corespunzătoare factorilor şi a stabili o poziţie standard a acestora, primii patru factori se replică cu o convergenţă remarcabilă. Relativ controversată rămâne situaţia factorului V denumit Intelect, Cultură, Deschidere la experienţă sau chiar Conservatorism.

O ultimă deficienţă se referă la accentul mare pus pe termenii singulari şi pe categoria lingvistică a adjectivelor. Am arătat anterior însă că şi în această direcţie s-au făcut unele investigaţii. De asemenea, marea majoritate a cercetărilor s-au axat până acum pe trăsăturile stabile de personalitate. Totuşi, pentru a obţine o imagine completă asupra acesteia este necesară o concepţie mai largă a personalităţii care să includă şi stările temporare, rolurile sociale, caracteristice fizice şi sănătatea.

Dacă la nivelul cel mai abstract al ierarhiei există un acord relativ asupra existenţei a cinci factori mari, în ceea ce priveşte categoriile subordonate, divergenţele sunt deocamdată destul de mari. Deşi folositori pentru a obţine o imagine de ansamblu asupra spaţiului trăsăturilor, în multe împrejurări cei cinci factori se dovedesc prea generali şi largi pentru a genera predicţii specifice. De asemenea, modelul celor cinci factori are o utilitate descriptivă limitată, nedistingând între trăsăturile psihologice

Încercând o evaluare finală asupra stadiului în care se găseşte modelul Big-Five să ne întoarcem la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o taxonomie de personalitate ideală propusă de John (1989): să fie construită după principii cauzale şi dinamice, să existe la mai multe niveluri ierarhice şi să ofere o nomenclatură standard. Modelul BigFive este încă departe de acest ideal, dar este cel mai coerent până în prezent. El furnizează deocamdată numai o listă de concepte descriptive, care în acest

46 ABCD-M

moment este specificată doar la cel mai înalt grad al ierarhiei, şi o nomenclatură care nu a atins un statut de standard. Încă înrădăcinat în limbajul obişnuit, contextul teoretic al modelului Big-Five derivă din cunoştinţele acumulate despre personalitate în decursul timpului, în limba naturală. Cu toate acestea, chiar şi în biologie,„sistemul tehnic a evoluat din cel popular” (Simon apud John, 1989, pg.270). În fine, un alt corp de critici se referă la faptul că modelul nu explică întreaga personalitate umană. Sunt autori care se referă la domenii semnificative ale personalităţii precum religiozitatea, manipularea sau machiavelismul, onestitatea, conservatorismul, masculinitatea sau feminitatea, snobismul, sensul umorului, identitatea, imaginea de sine şi motivaţia. Este adevărat că studii desfăşurate cu modelul big – five au condus la corelaţii între aceste variabile şi unele dintre dimensiunile citate: astfel, de exemplu, relaţia inversă între Deschidere şi conservatorismul politic. McAdams denumeşte aceşti factori ca psihologia unui străin subliniind faptul că este mai simplu să descrii observându-i la un străin, în acelaşi timp însă, alte aspecte ale personalităţii ce sunt ţinute mult mai mult în plan personal, intim sau sunt dependente de context, sunt excluse din dimensiunile big five. În multe dintre studii, aceşti factori nu sunt complet ortogonali unul pe celălalt, deci nu par a fi total independenţi. Ortogonaliatea ar asigura minimalizarea redundanţei dintre dimensiuni. De exemplu, unele corelaţii negative dintre Extraversie

şi Nevrotism par să indice faptul că persoanele care resimt emoţii negative tind să fie mai puţin vorbăreţi şi deschişi.

Teoria Big –Five: Costa şi McCrae Acest model teoretic a fost prezentat pentru prima dată în iulie 1994 la Madrid, la a VII-a Conferinţă Europeană de Psihologie a Personalităţii. În articulaţiile acestui „model al persoanei“ sau, am putea spune, al naturii umane, personalitatea apare ca una dintre subdiviziunile fundamentale, alături de abilităţile cognitive şi de cele fizice precum şi de alte aspecte care intră în alcătuirea personalităţii ca „material“ brut. Urmărindu-le, putem înţelege ce şi cum abordăm, din complexul de fapte psihice, prin chestionarele de personalitate. În această concepţie, evaluarea psihologică nu abordează direct aceste tendinţe bazale, în măsura în care ele nu sunt direct observabile şi funcţionează ca şi constructe ipotetice. Ceea ce interesează psihologul în evaluarea obişnuită, din psihologia organizaţională sau educaţională bunăoară, nu este atât analiza de fineţe a proceselor de transformare care se petrec ori s-au petrecut în decursul dezvoltării individului şi care au dus la ceea ce cunoaştem aici şi acum prin instrumentele de măsurare, ci ceea ce autorii numesc adaptările specifice, respectiv felul cum au fost modelate tendinţele de bază prin influenţele externe şi influenţele interne.

47 Fundamente teoretice

Explicaţiile comportamentului prezent nu au nevoie de specificarea mecanismelor cauzale, deşi ei recunosc că este util uneori să cauţi şi să reuşeşti să specifici aceste procese intermediare, în special pentru că astfel de procese pot oferi posibilităţi de intervenţie în contexte clinice spre exemplu (McCrae, Costa, 1994). Psihologul nu poate schimba trăsăturile de bază ale subiectului sau pacientului, dar explicarea sau cunoaşterea corectă a acestora şi a felului cum intervin ele în problemele existenţiale ale persoanei îl poate ajuta să reducă la un minim dificultăţile şi incongruenţele.

Greşeala multor psihologi sau diagnosticieni este confuzia dintre comportamente şi trăsăturile propriu-zise, ceea ce poate duce la o a doua confuzie, respectiv la o greşită punere în legătură a trăsăturilor şi motivelor.

În acest model-cadru explicativ, explicaţiile trebuie căutate la diferite nivele, şi anume prin intermediul aşa-numitelor procese de intermediere (↔), nivele care apar explicitate în Tabelul 1.1.

Urmărind modelul, observăm că trăsăturile bazale, faimoşii suprafactori ai personalităţii – nevrotism, extraversie,deschidere,agreabilitate,conştiinciozitate – apar aici ca dispoziţii psihice fundamentale, care

Având ca scop declarat clarificarea acestor tipuri curente de inferenţe eronate, schema lui Costa, McCrae indică faptul că modurile de comportament specifice pot fi explicate de motive, motivele putând fi explicate, la rândul lor, ca expresii ale tendinţelor fundamentale.

Tabelul 1.1: Modelul explicativ al persoanei în diagnoza trăsăturilor

* săgeţile reprezintă direcţia de desfăşurare a proceselor dinamice sau a proceselor de intermediere.

48 ABCD-M

nu trebuie, în nici un caz, privite ca şi constructe biologice; ele rămân constructe psihice care sunt, la rândul lor, servite de structurile (bazele) biologice (Costa, McCrae, 1992).

negative primite de individ de-a lungul vieţii personale, operează asupra individului în dezvoltarea sa ontogenetică. Aceste influenţe externe pot fi rezumate prin conceptul de „situaţie existenţială“.

Între aceste tendinţe bazale din care fac parte trăsăturile de personalitate şi biografia obiectivă a persoanei, care include comportamentele specifice, nu există o legătură directă.

Biografia obiectivă este constituită de cursul real al comportamentelor şi trăirilor care formează viaţa individului. Comportamentul observabil este o secţiune temporală a biografiei obiective, care include gânduri, sentimente, acţiuni, deci ceea ce evaluează de obicei ceilalţi, cei din jur, şi la care se raportează desigur prin procese dinamice complexe (ce includ, de exemplu, şi atitudinile cuprinse în jocurile de rol şi statut).

Trăsăturile măsurate conform modelului Big Five pot fi înţelese cel mai bine dacă sunt privite ca explicaţii pentru o categorie intermediară de fapte psihice, denumite de autori „adaptări caracteristice“, care pot furniza, la rândul lor, explicaţiile pentru comportamentele observabile. Trăsăturile de personalitate apar doar ca explicaţii distale în înlănţuirile de procese dinamice reprezentate prin săgeţile dintre blocurile de fenomene psihice şi psihosociale avute în vedere în model. Personalitatea, aşa cum se constituie sau s-a constituit, este supusă unor influenţe endogene, denumite de autori tendinţe bazale (concepte ipotetice, care nu pot fi direct observate de psiholog dar pot fi inferate) şi influenţe exogene, sau externe. Trăsăturile de personalitate apar ca subdviziune majoră a tendinţelor de bază, alături de abilităţile cognitive, sexuale şi de alte materiale primare ale psihismului. Influenţele externe, reunind în model cadrul sociocultural în care se formează persoana dar şi sistemul de evenimente de viaţă, cu întăririle pozitive sau

Din tot acest model, punctul de focalizare îl constituie, aşadar, nivelul „adaptărilor caracteristice“. Conţinutul acestora este format atât de personalitate, cât şi de cultură, adaptările nefiind altceva decât caracteristicile dobândite ce constituie expresia fenotipică a trăsăturilor. Deci acele obiceiuri, atitudini, deprinderi, valori, motive, roluri, relaţii care definesc „identitatea contextualizată“, persoana pusă în contextul interrelaţiilor în care s-a format şi evoluează. În cadrul acestui bloc de fapte psihice caracteristice persoanei, un rol aparte în evaluarea psihologică îl are „imaginea de sine“, ca o subdiviziune a adaptărilor caracteristice persoanei. Răspunsurile la chestionarul de personalitate sunt legate cel mai mult şi, desigur, cel mai direct, de acest nivel al imaginii de sine.

49 Fundamente teoretice

Între tendinţele bazale şi adaptările caracteristice ce constituie expresia directă a personalităţii au avut loc şi au loc mereu procese dinamice responsabile de un anume izomorfism. Individul intră în viaţă cu anumite dispoziţii particulare, cărora li se dă culoare locală şi sens prin cultura prevalentă, prin intermediul proceselor de dezvoltare care creează acest izomorfism.

Unde se poartă explicaţia psihologică în acest complex sistemic? În viaţa obişnuită, judecăm trăsăturile de personalitate, profilul „caracterial“, bazându-ne pe seturi de date obţinute din observaţie, utilizate ca „dovezi“ sau argumente. În psihodiagnoză, spun Costa, McCrae, facem acelaşi lucru, dar mult mai sistematic şi anume: 1. observăm modele de comportament şi de trăire (adesea prin autodescrieri obţinute de la subiect) şi 2. facem evaluări privind trăsăturile de personalitate care ar putea determina aceste regularităţi, aceste tipuri sau modele de comportament. Dacă, aşa cum este firesc, ne punem problema validităţii unor astfel de evaluări, observăm că, asemeni evaluărilor cotidiene, şi evaluările psihologice suportă influenţa unor aspecte care le relativizează. De exemplu, influenţa dispoziţiilor trecătoare sau a seturilor de răspuns ale subiectului. Din această perspectivă, valoarea explicativă a trăsăturilor de personalitate utilizate ca şi explicaţii

cauzale este reală doar atunci când aduce un plus de înţeles sau de cunoaştere şi permite evaluări care trec dincolo de datele observabile. Aşadar, este insuficient, de exemplu, să explicăm că trăsătura de extraversie gregară a determinat un model de comportament deschis, dominat de nevoia subiectului de a se asocia continuu cu alţii. Din acest punct de vedere, datele de cercetare contemporane sprijină valoarea explicativă a trăsăturilor de personalitate în măsura în care certifică, pe de o parte, stabilitatea lor în timp, ceea ce dă posibilitatea de a se face predicţii pe termen lung şi, pe de altă parte, sunt argumente care indică o dinamică de la specific spre general şi din nou spre specific, prin faptul că trăsăturile distincte covariază în modele similare care se repetă. Astfel, de exemplu, privind stabilitatea trăsăturilor, putem explica starea de nefericire a unei persoane fie prin evenimente recente şi circumstanţe stresante din viaţa acesteia, fie în funcţie de o anumită dispoziţie cronică de a trăi evenimentele anxiogen, o dispoziţie spre depresie şi afecte negative consecutive acesteia. Deci putem spune, odată cu autorii, că ultimul tip de explicaţie derivă din datele asupra modului cum sunt reprezentate dispoziţiile bazale, trăsăturile de nevrotism şi extraversie. În acelaşi fel, o observaţie asupra faptului că o persoană prezintă un mod constant de a fi ordonată, punctuală şi curată ne poate conduce la concluzia funcţionării specifice a trăsăturii de conştiinciozitate;

50 ABCD-M

acest lucru, spun Costa şi McCrae – şi ne asociem şi de această dată, ne poate permite să tragem concluzia că este foarte probabil ca persoana să fie caracterizată în mod obişnuit şi de tendinţa de a-şi urmări realizarea planurilor, de a avea un stil atent de evaluare a datelor etc. O explicaţie este cu atât mai valoroasă cu cât ne putem întemeia pe ea inferenţe asupra altor aspecte la care nu avem acces direct sau la care nu avem acces în prezent. Studii care încearcă să verifice relaţia dintre modelele BF şi dimensiunea „performanţă în muncă” realizate de Barrick şi Mount, 1991, au raportat faptul că factorul Conştiinciozitate apare ca singura variabilă de personalitate care pare a avea validitate predictivă. Autorii au studiat şi rolul autonomiei în muncă ca variabilă moderatoare care poate influenţa validitatea predictorilor de personalitate. Ei au descoperit că un grad de autonomie în muncă moderează puţin validitatea a trei dintre cele 5 mari dimensiuni: Conştiinciozitatea, Extraversia şi Agreabilitatea. Un studiu ulterior, realizat cu un instrument specific, FFPI, pentru diferite tipuri de muncă (Dotinga, Hoekendijk, Raaijmakers, 1995) sugerează că pentru o persoană cu Autonomie, acest factor poate influenţa o muncă de tip managerial de nivel înalt, în timp ce factorul Conştiinciozitate pare să fie mai important pentru locuri de muncă de nivel mai scăzut fără sarcini manageriale (Hendricks, De Raad, 1996).

Modelul conceptualizat de autorii americani pune problema explicării, în cadrul dinamic al dezvoltării personalităţii, a felului cum dispoziţiile bazale interacţionează cu un mediu în schimbare pentru a produce expresiile fenotipice ale personalităţii: valori, proiecte personale, relaţii personale, imaginea de sine.

Direcţii contemporane de cercetare Sunt cei cinci factori definitivii? De Raad În încercările de a epuiza posibilele domenii mari semnificative pentru comportamentul uman au fost definiţi cinci factori, şapte factori, unii cercetători s-au oprit la opt factori, alţii au rămas doar la trei. Desigur, în foarte mare măsură analiza factorială şi rezultatele acesteia depind de ceea ce pui în forma pilot pe baza căreia se culeg răspunsurile ce vor fi procesate (aşa-numitul principiul „pui gunoi, gunoi găseşti”). În măsura în care teoria de obicei precede stabilizarea dovezilor din cercetările empirice, este necesar să judecăm numărul de factori şi în funcţie de itemii care au intrat în analiza factorială. Desigur, din această perspectivă, cercetările psiho-lexicale par să aducă un avantaj major, selecţia actorilor se face nu raţional, ci empiric după criterii clar definite. Dar lucrurile nu par stabilizate nici din această perspectivă, oricum mai promiţătoare.

51 Fundamente teoretice

Studiul psiho-lexical olandez, 2006 coordonat de Boele De Raad a urmărit un demers strict psiholingvistic şi a adus la suprafaţă un nou model, de opt factori. Astfel, în cadrul unui proces complet de selectare a descriptorilor, au fost scoşi din Dicţionarul explicativ toţi termenii care nu se referă la persoane sau comportamente, cu rezultatul că s-a ajuns la un număr de aproape 30.000 cuvinte, ce ar putea fi folosite pentru descrierea trăsăturilor. După reducerea listei de la 30,000 la 10,000 cuvinte s-a folosit formatul propoziţie, s-au aplicat criterii mai specifice pentru aceste propoziţii şi o nouă reducere care a avut ca şi criterii de reducţie: familiaritate, ambiguitate, frecvenţa utilizării, sinonimie şi relevanţă. Această fază a condus la o listă finală de 2,331 de propoziţii descriptori de personalitate care a fost administrată la 1466 subiecţi. Noua structură olandeză a cuprins astfel termeni care se referă la toate categoriile lingvistice: adjective (este o persoană tăcută; e o persoană nesigură; este cineva descurajabil), adverbe (este cineva care se comportă formal; este cineva care raţionează logic; este cineva care se comportă neîncrezător), substantive (este cineva cu respect de sine; este cineva cu carismă; are îndrăzneală), verbe (este cineva care evită compania; este cineva care priveşte semenii de sus; este cineva care cedează uşor) precum şi expresii (este cineva care se bazează pe asul din mânecă; este cineva care face pe nebunul; este cineva căruia îi place să bată şaua). Analiza factorială şi rotaţia Varimax au condus la o soluţie de opt factori dintre care fac parte şi cei cinci

binecunoscuţi. Astfel, aceşti factori au fost denumiţi: Virtute (9.9 %), Competenţă (5.6%), Stabilitate emoţională (3.1%), Agreabilitate (2.6%), Hedonism (2.4%), Extraversie (2.0%), Intelect (1.2%). Factorul Virtute indică: (+) o persoană prietenoasă, cineva în care poţi avea încredere; o persoană loială; cineva cu bun simţ; o persoană decentă; o persoană sinceră; o persoană bună; o persoană onestă; o persoană de încredere; o persoană simpatetică; o persoană ce merită încrederea; o persoană civilizată; o persoană politicoasă vs. (-) o persoană necinstită; o persoana nesimpatetică; cineva care frustrează planurile altora; obtuza; indecentă; escroc; persoană care trădează, înşeală; nu poţi avea încredere; neonestă; plictisitoare, pisăloagă. Factorul Competenţă indică: (+) o persoană cu spirit, rezolvă probleme; cineva care ajută semenii; are o viziune; impulsionează lucrurile; are un ochi deschis pentru lucruri; inventiv; cu hotărâre; o persoană întreprinzătoare vs. (-) cineva care cedează repede/ uşor; persoană pasivă; evită dificultăţile. Factorul Hedonism indică: (+) cineva care stârneşte emoţii în rândul celorlalţi; o persoană care caută emoţii; cineva care se comportă ca un animal; vânător de averi; care dă târcoale; o persoană excitată; persoană sălbatecă; îi place să experimenteze; impulsivă vs. (-) cineva care se comportă impecabil; se comportă fără egoism; o persoană castă; incoruptibilă; care îşi interzice anumite lucruri (se reţine); persoană sobră; moderată; o persoană iubitoare de casă.

52 ABCD-M

Concluziile autorului sunt că factorii tradiţionali, stabilitatea emoţională, agreabilitatea, conştiinciozitatea, extraversia şi intelectul sunt confirmaţi iar virtutea, competenţa şi hedonismul apar ca noi candidaţi pentru un model mai comprehensiv. Ducând până la ultimele consecinţe ipoteza psiholexicală, noile candidate par a avea relevanţă ştiinţifică, profesională şi socială. Nu în ultimă instanţă, observă De Raad, se reconfirmă faptul că structurile de tip big five sunt dependente de clasa gramaticală din care provine cuvântul. De asemenea, studii recente par să indice şi aportul pe care modelele cu şapte sau opt factori în au în explicarea varianţei simptomelor cuprinse în DSM.

Capacitatea de predictibilitate O direcţie de discuţie contemporană este legată de capacitatea de predictibilitate: care dintre factori au capacitate de predicţie şi pentru ce anume? Sunt tipice cercetările desfăşurate în mediul psihologiei organizaţionale privind tipuri de comportamente, performanţe profesionale şi tipurile de cariere profesionale. De asemenea, în psihologia clinică şi a sănătăţii există o serie de corelaţii semnificative cu comportamentul de risc, fde exemplu cu fumatul (conduita de fumător este anticipată de scorurile înalte la Nevrotism şi scăzute la Agreabilitate şi Conştiinciozitate).

Un studiu extins pentru validitate predictivă, desfăşurat de P. Sinclair şi S. Barrow s-a desfăşurat pe 202 de manageri departamentali ai TSB Bank şi a filialelor a descoperit un număr de corelaţii semnificative cu performanţa în muncă pentru trei dintre cei cinci factori: Extraversie înaltă, Nevrotism scăzut şi Deschidere la experienţă înaltă.

Constituirea unei teorii Referitor la a treia direcţie, legată de constituirea unei teorii asupra personalităţii, formulările construite de Costa şi McCrae sunt considerate de unii cercetători mai degrabă o încercare explicativă decât un model consistent al personalităţii şi acest lucru porneşte de la principala limită: baza de date iniţială de la care au pornit cei doi este tradiţională, nu a utilizat sistematic ipoteza lexicală. Datele mai noi de cercetare ar trebui să integreze într-o manieră plauzibilă nu numai punctele de convergenţă, cele cinci mari domenii, ci şi punctele de divergenţă.

Dezvoltarea celor cinci domenii în copilărie şi adolescenţă O a patra direcţie este dată de extinderea cercetărilor pentru perioadele de vârstă legate de formarea personalităţii. De exemplu, sunt cercetări legate de adaptarea emoţională şi realizarea academică care

53 Fundamente teoretice

par să covarieze semnificativ cu cei cinci factori. Inventarul de Personalitate de cinci factori pentru copii, a extins evaluarea pentru vârste de la 0 la 9 şi de la 10 la 18 ani. Deşi există controverse semnificative privind aplicabilitatea modelului pentru perioadele de imaturitate a personalităţii. De exemplu, studiile lui O.P. John pentru adolescenţi (populaţie masculină) aduc în prim plan doi factori noi: iritabilitate şi activism. Acelaşi lucru pare să se repete şi pentru studiile olandeze din domeniu. Aceşti noi factori sugerează pentru De Raad că structura trăsăturilor de personalitate poate fi mai diferenţiată în copilărie decât la vârstele adulte (De Raad, Perugini, 2002).

Propriile noastre cercetări care au diferenţiat în mod specific pentru perioada adolescenţei, atât pentru băieţi cât şi pentru fete, un model de opt factori, par să sugereze că aspectele privind temperamentul sunt dominate în perioada formării personalităţii, dar, odată acest proces încheiat, aspectul ponderii energie şi a controlului excitabilităţii şi inhibiţiei, vor fi integrate în faţetele celor cinci mari domenii. Avem aşadar de a face mai degrabă cu un proces de dezvoltare şi integrare în care condiţia eului, respectiv consistenţa şi capacitatea de control a acestuia, fac diferenţa.

54 ABCD-M

CAPITOLUL 2 Construirea şi experimentarea ABCD-M Replicarea în limba română a modelului big five: cercetare psiholexicală. Descrierea Chestionarului românesc big –five, ABCD-M

primei cercetări din 1994 - 1997 a fost replicarea în limba română a cercetărilor psiho-lexicale pentru a obţine şi stabiliza modelul factorilor de bază ai personalităţii. Redăm în continuare elementele cheie ale primului demers de cercetare care a urmărit criteriile moderne

Replicarea în limba română a modelului big five Cercetarea românească dedicată replicării clor cinci mari dimensiuni factoriale ale personalităţii, s-a extins pe o perioadă de peste 4 ani (1994 1997) şi a cunoscut mai multe etape, precum şi replicări ulterioare ale studiilor pe populaţia de adolescenţi (1999 – 2001). Obiectivul principal al

ale paradigmei psiho-lexicale. În cadrul obiectivelor acestei prime etape menţionăm: 1. elaborarea unei taxonomii a descriptorilor de personalitate din limba română; 2. testarea validităţii modelului big five în contextul lingvistic românesc şi stabilizarea acestuia; 3. construirea unui model ierarhic structural al acestor descriptori precum şi construirea faţetelor celor cinci mari dimensiuni.

55 Construirea şi experimentarea ABCD-M

Taxonomia în limba română Cercetarea a fost concepută şi coordonată în 1994. Colectivul prim de cercetare a fost constituit şi coordonat de prof. dr. Mihaela Minulescu şi a cuprins cinci tineri cercetători, pe atunci studenţi în anul terminal al Facultăţii de Psihologie de la Universitatea Bucureşti: Dragoş Ciobănescu, Laura Almăjan, Elena Mădălina Popa, Cristian Ormindan, Maria Blanche Şerban.

Selecţia descriptorilor de personalitate În această primă fază a cercetării s-a urmărit selecţia unui set reprezentativ de adjective şi substantive relevante pentru descrierea personalităţii. Pentru a se obţine o selecţie cât mai obiectivă au fost folosite două metode complementare. Metoda 1 Prima metodă a urmat procedura clasică, obţinerea adjectivelor făcându-se pe baza dicţionarului. Au fost parcurse mai multe etape. a. Etapa preliminară. În această etapă doi experţi (psiholog, filolog) au extras din DEX (Dicţionarul explicativ al limbii române) toate adjectivele şi substantivele cu excepţia celor referitoare la culori (absolut irelevante pentru personalitate) şi a termenilor geografici (pentru a se evita discriminări), ajungând la un total de 12.960 de termeni.

b. Prima reducţie. Această etapă a vizat extragerea unor potenţiali descriptori de personalitate. Doi experţi (scriitor, psiholog) lucrând independent au eliminat din lista iniţială toate adjectivele sau substantivele tehnice, medicale, arhaice sau obscure, rămânând în final 5.825 de termeni. c. A doua reducţie. S-a urmărit selectarea celor mai uzuale şi relevante adjective şi substantive folosite pentru descrierea personalităţii. Pentru a obţine un criteriu operaţional în ceea ce priveşte relevanţa s-au folosit propoziţiilecriterii euristice elaborate de olandezi (Brokken, 1978). Primul, denumit criteriul Natură, este următorul: un adjectiv este relevant pentru descrierea personalităţii dacă poate fi folosit pentru completarea frazei următoare: „Omul este ... de la natură”. Al doilea criteriu, criteriul Persoană, se formulează astfel: un adjectiv este relevant dacă poate fi utilizat pentru a răspunde la întrebarea: „Ce fel de persoană sunt eu?”

Ca subiecţi au fost folosiţi 80 de studenţi la psihologie şi psihopedagogie. Procedura: Lista de 5.125 de adjective a fost împărţită în fascicole, fiecare dintre acestea fiind repartizat unui număr de 8 studenţi. Independent, fiecare student evalua cât de bine se aplică cele două criterii fiecărui termen în parte acordând o notă între 0, total nepotrivit şi 3, cu totul potrivit. Au fost

56 ABCD-M

selectate adjectivele care au primit numai note 2 şi 3, cel puţin jumătate din acestea fiind note 3. A rezultat un total de 453 de termeni. Metoda 2 A doua direcţie, condusă în paralel cu cea descrisă anterior, a pornit de la observaţia lui McCrae (1990) privind importanţa utilizării limbajului folosit în situaţii reale de viaţă. Subiecţi au fost un număr de 100 de studenţi de la diferite facultăţi (psihologie, sociologie, asistenţă socială, teologie). Procedură: studenţii au primit un test în care li se cerea să se descrie prin intermediul adjectivelor sau substantivelor patru aspecte diferite: imaginea de sine, aspectele respinse ale imaginii de sine, imaginea de sine ideală şi o persoană cu care sunt într-o legătură afectivă semnificativă. Pentru cele 921 de adjective obţinute în total s-au calculat frecvenţele de apariţie, întocmindu-se o ordonare a acestora. Frecvenţa maximă a fost 39, iar cea medie, 12.

Etapa de sinteză Cele două liste astfel obţinute au fost apoi confruntate întocmindu-se lista finală. O echipă de experţi, formată din un psiholog şi cinci studenţi în anul al IV-lea la facultatea de psihologie, familiarizaţi în problematica celor cinci mari domenii ale personalităţii, big five, a examinat

fiecare termen în parte evaluând gradul de utilizare a acestora în vorbirea curentă. Din prima listă au fost eliminaţi cinci termeni care ţineau de argou sau erau prea dificili. Din lista a doua au fost adăugate 14 adjective şi substantive frecvent utilizate (f >12) ce nu se regăseau în prima listă. În final au rămas 466 de descriptori.

Modelul Big –five românesc Construirea unui chestionar pilot Pornind de la descriptorii selectaţi s-a trecut la construcţia unor itemi corespunzători acestora pentru testarea modelului Big Five. Procedură Cei 466 de descriptori au fost împărţiţi în fascicule de aproximativ 80 de termeni. Fiecare cercetător (6) a elaborat itemi pentru adjectivele cuprinse în câte un fascicul, A fost definit un set de reguli de construcţie comun: Setul de reguli pentru construirea itemilor s-a bazat pe următoarele: a. folosirea propoziţiilor simple, b. folosirea persoanei I singular, c. evitarea negaţiilor, d. folosirea parafrazărilor numai în situaţiile în care acestea nu puteau fi evitate e. s-a avut în vedere taxonomia realizată de Angleitner cu privire la relaţia item - trăsătură (Angleitner s.a.,1986).

57 Construirea şi experimentarea ABCD-M

Angleitner realizează o descriere sistematică a relaţiei item-trăsătură bazându-se pe propriile cercetări şi pe descrieri anterioare de categorii de clase de relaţii logice, realizate de Janke, 1973 şi Lennertz, 1973. În acest „sistem categorial“ prezentat sintetic în Tabelul 2.1., categoriile centrale a căror frecvenţă este ridicată în aproximativ toate genurile de chestionare sunt primele două: reacţiile comportamentale (deschise, acoperite şi vegetative) şi atributele trăsăturilor, care pot fi fie nemodificabile, fie modificabile (calitativ sau în funcţie de contextul situaţional). Celelalte cinci categorii – dorinţe şi interese, fapte biografice, atitudini şi opinii, reacţii ale altora, itemi bizari – se referă preponderent la conţinuturi legate indirect de trăsătura de personalitate; de altfel, acest fapt este responsabil şi de diferenţe în stabilitatea răspunsurilor la itemii de aceste tipuri (Goldberg, 1963).

Astfel că itemii construiţi conţin şapte categorii de conţinuturi comportamentale, după cum urmează: a) descrieri de reacţii comportamentale: „Cel mai adesea sunt sperios, îmi bate inima din orice”. b) reacţiile celorlalţi la subiect: „Oamenii găsesc că sunt un om sincer”. c) dorinţe şi interese: „Îmi doresc să fiu mai înţelept”. d) date de biografie: „Mi s-a întâmplat să fiu mincinos”. e) opinii şi atitudini: „Consider că e normal să fiu tolerant cu ceilalţi”. f ) atribute ale trăsăturii: „De multe ori sunt greu de descifrat de ceilalţi”.

Tabelul 2.1. Taxonomia relaţiilor posibile între item şi trăsătură 1.

Denumire descrieri de reacţii

2.

atribute ale trăsăturii

3.

dorinţe şi trebuinţe

4. 5.

fapte biografice atitudini

6. 7.

reacţii ale altora itemi bizari

Definirea conţinuturilor psihologice Itemii evaluează: a. comportamente deschise, observabile b. comportamente acoperite, interne, neobservabile de alţii: senzaţii, sentimente, cogniţii interioare c. simptome biopsihologice, precum reacţiile psihofiziologice reprezintă dispoziţii: de obicei descrise prin adjective sau substantive; pot fi de două feluri: 1. nemodificabile, şi 2. modificabile, când se specifică frecvenţa, durata, contextul situaţional intenţia de a se angaja în comportamente specifice, dorinţa pentru ceva anume (nu şi acelea pentru care se specifică realizarea în prezent în timpul testării) itemi centraţi pe aspecte relevante din trecut opinii puternic susţinute, atitudini şi opinii faţă de diverse categorii de subiecte generale, sociale, personale itemi care descriu comportamente, reacţii şi atitudini ale altora faţă de persoană majoritatea itemilor de acest fel descriu comportamente şi trăiri evident neobişnuite, stranii, care par să se asocieze empiric cu trăsătura respectivă

58 ABCD-M

g) elemente de bizarerie comportamentală: „Mă simt de parcă în mine ar fi mai multe persoane”. f. Fiecare item a fost apoi evaluat în grupul reunit prin discutarea individuală a formulării, selectându-se formularea care întrunea acordul.

Testarea chestionarului pilot în contextul lingvistic românesc În etapele de experimentare a selecţiei şi formulărilor itemilor s-au urmărit, în mod specific, cerinţa legată de o constantă raportare a itemului, în fiecare etapă, la validitatea sa discriminativă, astfel: 1. definirea conţinuturilor domeniului şi a faţetelor, optimă din prisma unei teorii structurale care să reflecte şi importanţa pentru viaţă a diferenţelor interindividuale generate de dimensiunea psihică avută în vedere; această definire trebuia realizată explicit, cuprinzând o descriere atât a relaţiilor de tip convergent, cât şi a celor de tip divergent cu alte trăsături sau constructe psihologice, dar şi cu tipurile relevante şi specifice de manifestare a trăsăturii respective (Angleitner, 1986); 2. pentru evitarea formulării unor itemi de tip idiosincratic, trebuie utilizate mai multe loturi de subiecţi pentru selecţia itemilor, iar selecţia lor să se bazeze pe un analize privind consistenţa internă, gradul de comprehensibilitate şi de

claritate precum şi nonambiguitatea itemilor; 3. pentru a putea capta influenţa contextului situaţional, se are în vedere dacă în textul itemului sunt incluse aspecte relevante ale acestuia şi dacă conţinutul este cât mai explicit posibil. Subiecţi şi procedură Cei 466 de itemi au fost administraţi unui număr de 200 de subiecţi, în majoritate studenţi şi rudele acestora, dintre care 51 erau bărbaţi şi 149 femei, cu vârste cuprinse între 19 şi 72 de ani (media de vârstă fiind de 26.6 ani). Subiecţilor li s-a cerut să se autoevalueze în raport cu fiecare dintre cei 466 de itemi pe o cală Lickert cu 5 trepte, cuprinse între 0 (dezacord total ) şi 4 (acord total). Unui număr de 128 dintre aceşti subiecţi le-a fost administrat şi setul de descriptori, procedura fiind identică. Scorurile obţinute au fost supuse analizei factoriale, folosind analiza pe componente principale urmată de o rotaţie ortogonală varimax. Rădăcinile latente ale factorilor obţinuţi din analiza factorială efectuată pe datele provenite din administrarea itemilor sugerează ca soluţii posibile pe cele cu 4, 5 şi 6 factori deoarece curba acestor rădăcini se aplatizează începând de la a VII-a componentă factorială.

59 Construirea şi experimentarea ABCD-M

Examinând mai întâi soluţia cu 4 factori (24% din varianţa totală) aceştia pot fi etichetaţi la o primă aproximare drept Extraversie, Dezagreabilitate, Agreabilitate şi Conştiinciozitate fiind însă mai cuprinzători decât soluţia tradiţională. În ce priveşte soluţia cu cinci factori (27% din varianţa totală), s-a constatat că primii 4 rămân relativ nemodificaţi, în timp ce ultimul conţine numeroşi itemi ce îl apropie de factorul Intelect din modelul big five. Această soluţie pare deci mai completă decât cea precedentă, acoperind un alt domeniu semnificativ. Totuşi, lipsa Nevrotismului clasic şi spargerea Agreabilităţii tradiţionale în două opuse au ridicat unele semne de întrebare. Atunci când şase factori au fost rotiţi s-a constatat că factorii III şi IV şi-au inversat locurile, iar cel deal VI-lea reprezintă o formă specifică a Extraversiei, incluzând mai ales aspecte legate de prezentabilitate: distins, valoros, sexi, prezentabil. Încărcăturile mici ale variabilelor pe acest al VI-lea factor precum şi această fragmentare a factorilor în variante mai specifice ale lor s-au constituit în indicatori semnificativi ai faptului că factorul VI nu aduce un înţeles distinct, nou la soluţia cu cinci factori. S-a decis astfel reţinerea primelor cinci componente, acestea explicând 27.5% din varianţa totală. În timp ce primii factori se păstrează asemănători cu cei din soluţia precedentă, al şaselea factor rezultat din analiza ultimei soluţii provine din desprinderea unei porţiuni din primul factor conţinând itemi ce ţin de aspectul fizic şi abilităţi cognitive.

În concluzie, cea mai adecvată soluţie pare a fi cea cu cinci factori, la alegerea ei, pe lângă rezultatele rădăcinilor latente şi interpretarea factorilor, s-a avut în vedere şi consideraţii teoretice, cât şi posibilitatea comparaţiei cu alte modele.

Prezentarea soluţiei cu cinci factori Examinarea rădăcinilor latente, exprimate în procentaje, pentru primii 12 factori (Tabelul 2.2.), precum şi a graficului variaţiei rădăcinilor latente ale principalelor componente, ne-a condus la reţinerea primilor cinci factori ca fiind semnificativi în conturarea domeniului personalităţii, aceştia explicând o mare parte din varianţa totală (respectiv 27.5%). Curba variaţiei rădăcinilor latente ale factorilor se aplatizează după a V-a componentă factorială, fapt care ne-a întărit convingerea că soluţia cu cinci factori rotiţi este cea mai potrivită pentru evidenţierea dimensiunilor majore ale personalităţii. Analiza variabilelor încărcate pe primii cinci factori (Tabelul 2.3.), ne-a condus spre un model de cinci suprafactori a căror conţinut ar putea reprezenta: (I) Extraversia, (II) Agresivitatea, (III) Agreabilitatea, (IV) Conştiinciozitatea şi (V) Intelectul. În această variantă aparent lipseşte factorul Stabilitate emoţională vs. Nevrotism iar factorul Agreabilitate părea că s-a rupt în două componente (Agreabilitate şi Agresivitate). Examinând încărcăturile variabilelor pe cei cinci factori am constatat că aceste clusterizări

60 ABCD-M Tabelul 2.2. Rădăcinile latente şi cantitatea de variantă explicată de primii 12 factori care apar în urma analizei în componente principale

Tabelul 2.4. Soluţia cu cinci factori rotiţi ortogonal prin metoda Varimax

Factor

.65 vesel .62 vioi .62 bucuros .59 dinamic .59 optimist

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Rădăcina latentă 47.04 27.89 25.09 16.23 11.92 10.3 9.09 7.7 7.29 6.38 5.76 5.58

Procentul de varianţă 10.1 6 5.4 3.5 2.6 2.2 1.9 1.7 1.6 1.4 1.2 1.2

Procentul cumulat 10.1 16.1 21.5 25 27.6 29.8 31.7 33.4 35 36.4 37.6 38.8

Tabelul 2.3. Numărul variabilelor cu încărcături mai mari de .35 pentru fiecare din cei cinci factori. Factori Variabile peste .35

I 105

II 77

III 56

IV 58

V 38

de înţelesuri psihologice se referă la: Extraversie (I), Ostilitate(II), Agreabilitate(III), Conştiinciozitate (IV), Intelect (Stil cognitiv) (V). Se poate observa structurarea ierarhică a factorilor, primul fiind şi cel mai puternic, mai bine reprezentat, în timp ce ultimul e mai slab reprezentat. Tabelul 2.4. prezintă primii cinci factori supuşi rotaţiei ortogonale de tip Varimax. Factorii sunt reprezentaţi aici prin câte maximum 10 variabile – cele mai încărcate pe factorul respectiv. Este de remarcat în primul rând această ordine de apariţie a factorilor (Tabelul 2.5.). Se poate observa

I. Extraversie (10.1%) -.68 trist -.64 însingurat -.62 pesimist -.60 neîncrezător -.59 introvert

II. Iritabilitate – Ostilitate (6.0%) .60 poruncitor -.37 paşnic .58 enervant .58 autoritar .58 răsculat .57 agresiv .55 mânios III. Sensibilitate – Altruism (5.4%) -.31 masculinitate .62 afectuos .57 încrezător .55 săritor .55 sensibil .54 darnic .53 simţitor IV. Conştiinciozitate (3.5%) .68 riguros -.55 căscat .63 perseverent -.53 zăpăcit -.48 distrat .57 exact -.48 superficial .54 chibzuit .49 eficient V. Deschidere intelectuală (2.6%) .54 rafinat .52 cercetător .46 paradoxal .44 sintetic .43 curios

că structura factorială românească păstrează aproximativ aceeaşi ordine de extracţie a factorilor întâlnită în varianta din engleza americană (Goldberg, 1990, 1992, şi Hofstee s.a., 1992), precum şi în varianta olandeză (Hofstee, DeRaad şi Goldberg, 1991, DeRaad s.a., 1992) şi în cea

61 Construirea şi experimentarea ABCD-M Tabelul 2.5. Componenţa factorilor Factorul I: Extraversie Vesel .65 Vioi .62 Bucuros .62 Dinamic .59 Optimist .59 Sociabil .58 Activ .56 Descurcăreţ .55 Agreabil .55 Trist -.68 Însingurat -.64 Nedorit -.62 Pesimist -.62 Neîncrezător -.60 Introvert -.59 Complexat -.58 Neacceptat -.56 Singuratic -.56 Factorul II : Ostilitate (Iritabilitate) Poruncitor .61 Enervant .58 Autoritar .58 Răsculat .58 Acaparator .57 Agresiv .57 Violent .57 Mânios .55 Impulsiv .54 Paşnic -.37 Înţelegător -.32 Indulgent -.31 Cuviincios -.30 Milos -.28 Politicos -.26 Calm -.26 Răbdător -.25 Tolerant -.25

Factorul III: Sensibilitate – Altruism Afectuos .62 Încrezător .57 Săritor .55 Sensibil .55 Darnic .54 Drept .53 Simţitor .53 Spirit de sacrificiu .52 Visător .51 Individualist -.36 Nemilos -.36 Rău -.32 Masculin -.31 Răutăcios -.31 Meschin -.26 Batjocoritor -.25 Profitor -.25 Temut -.24 Factorul IV: Conştiinciozitate Riguros .68 Perseverent .64 Exact .57 Înfrânat .55 Chibzuit .55 Coerent .53 Voluntar .59 Eficient .49 Unitar .49 Căscat -.55 Zăpăcit -.53 Distrat -.49 Superficial -.48 Cheltuitor -.45 Iresponsabil -.44 Leneş -.43 Dezordonat -.42 Laş -.42

62 ABCD-M

Tabelul 2.5. Componenţa factorilor (continuare) Factorul V: Deschidere intelectuală Rafinat .55 Cercetător .53 Paradoxal .46 Responsabil .46 Tăios .45 Sintetic .44 Curios .44 Muzical .43 Perfectibil .43 Parşiv -.49 Făţarnic -.45 Prefăcut -.43 Pripit -.41 Greoi -.40 Duşmănos -.37 Umil -.30 Păgubos -.29 Smerit -.29

germană (Ostendorf, 1990), respectiv, pe primul loc factorul Extraversie, urmat apoi de Agreabilitate, pe locul trei – Stabilitatea emoţională, pe patru – Conştiinciozitatea şi pe cinci – Intelectul. Deosebirea majoră este aceea a absenţei dimensiunii stabilitate emoţională din cadrul modelului factorial românesc, în timp ce factorul Agreabilitate s-a fragmentat în două componente: Dezagreabilitate – Ostilitate (II) şi Agreabilitate – Sensibilitate (III). Lipsa factorului Stabilitate emoţională ne-a determinat să întreprindem o analiză mai de adâncime a conţinutului psihologic al factorilor obţinuţi. În realizarea acestei analize ne-am folosit de definiţiile conceptuale date de John, 1989 pentru

acele variabile care captează conţinutul prototipic, respectiv miezul de înţeles al fiecărei dimensiuni.

Interpretarea factorilor Încercând o comparaţie cu modelul big five clasic se constată că factorul I, Extraversia şi factorul IV, Conştiinciozitatea se apropie cel mai mult de corespondenţii lor tradiţionali. Factorul Extraversie conţine atât descriptori care semnifică nivelul de energie ridicat cât şi modul de interacţiune deschis cu obiectele din mediul exterior. Apar astfel termeni ca vesel, dinamic, sociabil, adaptabil, vorbăreţ vs. trist, introvert, tăcut, timid, nedorit. Conştiinciozitatea include descriptori privind controlul acţiunilor şi nevoia de ordine cu termeni precum: riguros, meticulos, echilibrat, chibzuit vs. căscat, aerian, superficial, iresponsabil. Există deosebiri semnificative în soluţia factorială românească. O primă problemă avută în vedere a fost măsura în care putem vorbi de spargerea factorului Agreabilitate în doi factori complementari, unul reflectând o atitudine negativă către ceilalţi (profitor, egoist, meschin), iar celălalt, un comportament interpersonal pozitiv (omenos, amabil, prietenos). O analiză mai atentă a itemilor componenţi relevă însă faptul că cei doi factori au sensuri psihologice diferite. Astfel, variabilele încărcate puternic pe

63 Construirea şi experimentarea ABCD-M

factorul II au în comun o instabilitate emoţională manifestă a comportamentului în contexte sociale (violent, agresiv, impulsiv, iritabil). Ţinând cont şi de variabilele negative (paşnic, înţelegător, tolerant, răbdător), o denumire mai potrivită este Ostilitate / Iritabilitate. Variabilele puternic încărcate pe factorul III, pe de altă parte, pe lângă o atitudine pozitivă, relevă şi o sensibilitate afectivă crescută (afectuos, duios, sensibil, simţitor, tandru). O denumire mai adecvată ar fi deci Agreabilitate cu sensul de Sensibilitate, Altruism / Insensibilitate, Egoism. Analizând literatura de specialitate, soluţia este foarte asemănătoare cu cea la care au ajuns cele două echipe italiene, lucrând independent. Astfel, Di Blas şi Forzi (1990) se opresc la o soluţie cu patru factori în care pe lângă Extraversie şi Conştiinciozitate obţin doi factori pe care îi numesc Iritabilitate / Calmitate (autoritar, poruncitor, irascibil, certăreţ, agresiv, vs. răbdător, cordial, paşnic) şi Sensibilitate/ Insensibilitate (sensibil, romantic, sentimental, impresionabil vs. insensibil, inuman, nesincer). Caprara şi Perugini (1994) ajung şi ei la doi factori denumiţi Iritabilitate / Calmitate şi Altruism (dar cu adjective ce se referă la sensibilitate) / Egoism. Ei constată că de fapt cei doi factori sunt rotaţii ale Agreabilităţii şi Stabilităţii emoţionale clasice. La aceeaşi concluzie ajung şi alţi autori: trăsăturile din sfera relaţiilor interpersonale şi cea afectivă tind să se combine (Di Blas şi Forzi, 1990).

Tabelul 2.6. Iritabilitate vs. emotivitate

Iritabil Instabil Capricios Supărăcios Emotiv Temător Plângăreţ Nervos

-.44 -.35 -.23 -.14 .45 .07 .06 .04

De asemenea, în modelul AB5C se consideră şi faţetele mixte cele mai bine reprezentate circumplexe sunt II x IV şi I x II. Saucier (1992) a propus o structură tridimensională pentru a reprezenta legăturile dintre factorii I, II şi IV. O dovadă interesantă asupra corelaţiilor dintre Nevrotism şi Agreabilitate şi a existenţei a două tipuri de instabilitate emoţională se obţine dacă urmărim markerii lui Goldberg (1992) pentru nevrotism şi modul în care aceştia corelează cu agreabilitatea. Se observă că există două grupe, unele ce se referă la iritabilitate, altele, la hipersensibilitate, emotivitate. În Tabelul 2.6. următor sunt prezentate comparativ aceste valori. Este în acest sens cunoscută relaţia dintre faţeta Ostilitate a factorului Nevrotism din NEO-PI care are o corelaţie de .46 cu Agreabilitatea şi .68 cu Nevrotismul (Costa s.a., 1991). Într-un alt studiu, Watson şi Clark (1992) găsesc o corelaţie de –.63 între Ostilitate şi Agreabilitate şi .52 cu Nevrotismul.

64 ABCD-M

O confirmare suplimentară a acestei combinări între Agreabilitate şi Nevrotism a venit din examinarea mai atentă a soluţiei noastre cu şase factori. Aici, factorii II şi III sunt puţin rotiţi în comparaţie cu soluţia 5-factorială, sensibilitatea afectivă căpătând accente mai pronunţate de instabilitate emoţională în timp ce itemii ce ţin de altruism tind să treacă pe factorul II.

El cuprinde itemi ce se referă la toleranţa de idei, spirit investigativ, nonconformism, simţ artistic şi stiluri cognitive (analitic, sintetic). Câţiva posibili itemi din categoria Deschiderea la sentimente îi întâlnim pe factorul III (visător, romantic), iar cei ce ţin de raţionalitate pe factorul IV (raţional, cerebral, nuanţat).

Descrierea celor cinci suprafactori În concluzie, putem spune că factorii ce ţin de ostilitate şi instabilitate emoţională se combină în soluţia noastră, foarte probabil reprezentând rotaţii ale factorilor tradiţionali. Pe de altă parte, unele din faţetele Nevrotismului în NEO-PI (Costa şi McCrae, 1992) sunt distribuite în structura obţinută de noi pe alţi factori. Astfel, elemente de depresie (complexat, resemnat, descurajat) şi insecuritate, nesiguranţă (inhibat, fricos) sunt plasate pe factorul Extraversie. Acest lucru nu este surprinzător, ţinând cont de corelaţia observată între Nevrotism şi Extraversie: Costa, McCrae şi Dye (1991) găsesc o corelaţie de .34 între factorii Extraversie şi instabilitate emoţională măsuraţi cu BFQ (Caprara, Barbanelli, Borgogni şi Perugini, 1993). Câţiva itemi ce ţin de lipsa de control (instabilitate) sunt de asemenea plasaţi pe conştiinciozitate (dar vezi corelaţia de .53 dintre Nevrotism şi Conştiinciozitate din NEO-PI-R). În ceea ce priveşte factorul V, el este clar un factor de deschidere intelectuală apropiindu-se mai mult de Deschiderea la experienţă a lui Costa şi McCrae.

FACTORUL I Am constatat astfel că factorul I – cel mai puternic în cadrul modelului (cuprinde un număr de 105 variabile cu încărcături peste .35) – conţine itemi precum: activ, energic, doritor de afirmare, care reprezintă variabile cu conţinut prototipic pentru Extraversie în lista de adjective ACL utilizată de John. Acest fapt, precum şi marea asemănare sub raportul conţinutului (extravert, dinamic, vesel, vorbăreţ) cu factorii numiţi Surgency (cu sens de izbucnire) în modelul lui Goldberg (1990), respectiv Extraversie în modelele lui Ostendorf (1990), De Raad s.a. (1992), Costa şi McCrae (1985) ne-a determinat să dăm numele Extraversie factorului aflat pe primul loc în cadrul structurii taxonomice româneşti. Prezenţa aspectelor de nesiguranţă exprimate de variabile precum: ruşinos (-.50), emotiv (-.49), neîncrezător (-.60), şovăielnic (-.46) ne-a sugerat faptul că factorul Nevrotism vs. Instabilitate emoţională a pătruns în această dimensiune. Aceasta nu trebuie să surprindă, însă, Costa, McCrae şi Dye găsind o corelaţie de .21 (p