Mamutul in Agonie Editia on Line

ARHIMANDRIT ȘTEFAN ENE POPA

MAMUTUL ÎN AGONIE AMURGUL STRUCTURII FEUDALE TRIUMFALISTFARISEICE NUMITĂ BISERICA ”ORTODOXĂ” ROMÂNĂ

2013 Lucrarea MAMUTUL ÎN AGONIE (EDIȚIE ONLINE - PDF, 2013) autor ARHIMANDRIT ȘTEFAN ENE POPA, a fost înregistrată având codul ISBN 978-973-0-15679-9.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

1

CUPRINSUL

Precuvântare ....................................................................................

3

Apel la unitatea ortodoxă ................................................................

5

Deșteptarea României ..................................................................... 67 Oprirea citirii Moliftelor Sfântului Vasile ...................................... 70 Samavolnicie și necanonicitate ....................................................... 90 Izolarea Patriarhiei Române ........................................................... 107 Pelerinaj pe Dealul Mitropoliei ...................................................... 125 Raporturile cu Eterodocșii .............................................................. 127 Descriptio Comunitatis ................................................................... 136 Istoria Comunității ortodocșilor români din Roma ......................... 146 Globalizarea ca împărăție a lui Dumnezeu pe pământ ................... 165 La cincizeci de ani .......................................................................... 172

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

2

PRECUVÂNTARE Ca urmare a “reformelor bisericești” inițiate după 1860 de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Biserica Română a intrat în declin, agravat de venirea la putere a regimului comunist ateu în 1948 și de evenimentele tulburi petrecute după 1990: ierarhii simoniaci, imorali și corupți l-au trădat pe Hristos și Biserica Sa de dragul bogăției și a slavei deșarte; preoții lacomi, ignoranți și lipsiți de spirit de jertfelnicie misionară au devenit lupi răpitori ai turmei lui Hristos; mânăstirile s-au transformat în lagăre de muncă pentru simplii frați și în bârloguri de vicii și lene pentru clerul monahal; iar poporul - neînvățat în cele ale credinței dar otrăvit de ideologii și credințe străine de matricea lui spirituală, - s-a îndepărtat de credința strămoșilor săi, adică de Ortodoxie. Această stare de degradare și de nevolnicie generalizată, a fost voită și generată de factorul politic, de conducătorii Statului Român care, au pus monopol pe religie și folosesc Biserica Ortodoxă Română pentru a manevra conștiințele credincioșilor și pentru sedarea oricărei acțiuni de îndreptare a injustiției sociale, a mizeriei, terorii și ignoranței în care trăiește poporul român. Biserica Ortodoxă Română se află astăzi la o răscruce, având încă posibilitatea de a alege între o însănătoșire radicală a vieții bisericești sau prăbușirea și transformarea ei definitivă într-o marionetă a politicienilor corupți și a ierarhiei medievale care azi o conduc spre ruină. Există multe grupări și persoane de bine care militează separate pentru îndreptarea vieții noastre bisericești; acestea nu au găsit forța să depășească rezervele reciproce și să acționeze unitar, în armonie, pe baza unei coordonări și strategii comune. Autorul acestei lucrări nu pune în discuție învățătura de credință, rânduielile și tradițiile liturgice, precum și canoanele Bisericii Ortodoxe pe care le crede și le mărturisește fără nici o rezervă. Dimpotrivă, autorul acestei lucrări, neavând în fața ochilor nimic altceva decât Adevărul lui Hristos, care ne liberează din robia păcatului și a morții, pe temeiul Învățăturii de credință și a Canoanelor Bisericii Ortodoxe, identifică şi focalizează practicile greșite precum și erorile doctrinare și canonice ale ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române care au generat un lanț de efecte negative în spiritualitatea și în viața noastră bisericească.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

3

Scrierea de față analizează „relele” care s-au încuibat în Biserica Română, folosind un limbaj lesne de înțeles chiar şi de cei care nu au cunoștințe aprofundate de Teologie Ortodoxă; se oferă astfel argumentele teologice și ecleziologice atât de necesare acelor creștini care vor milita pentru promovarea integrității morale a slujitorilor bisericești care conduc această instituție, a lucrării de primenire şi de înnoire a Bisericii noastre! Criticile formulate vin din partea unei persoane calificate, care cunoaşte sistemul în profunzimea sa, fiind exprimate cu obiectivitate şi duh de smerenie; autorul scrierii de faţă nu se consideră şi nici nu este un sfânt, un judecător sau un profet, ci numai o piatră1, o unealtă2 slabă, prin care Duhul Sfânt lucrează şi grăiește, un luptător care luptă deocamdată singur - cu haita de "ideologi" patriarhali, asmuțită împotriva sa. Fie ca sămânța aruncată de această carte să contribuie la renașterea vieții noastre bisericești şi la curățirea ei de lepra care o macină, precum şi la o nouă calitate a trăirii spiritualității ortodoxe de către poporul român.

LUPTA LUI IACOB CU ÎNGERUL - REMBRANDT, (BERLIN, 1660) 1 ”Dar unii farisei din mulțime au zis către El: Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii. Şi El, răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga” (LUCA XIX, 3940). 2 “Este glasul celui ce strigă în pustie: Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui. Orice vale se va umple și orice munte și orice deal se va pleca; căile cele strâmbe se vor face drepte și cele colțuroase, drumuri netede. Și toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu”. (LUCA III, 4-6)

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

4

APEL LA UNITATEA ORTODOXĂ ÎMPOTRIVA VÂNĂRII SUFLETELOR MOARTE ȘI ÎNROBIRII SPIRITUALE PRACTICATĂ ÎN “BISERICA” FEUDALĂ ROMÂNĂ I. INTRODUCERE; II. BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

ESTE UN MAMUT

PLIROMA ORTODOXĂ; III. ERORILE PATRIARHIEI ROMÂNE ÎMPOTRIVA POPORULUI ROMÂN ȘI A BISERICII ORTODOXE ECUMENICE A RĂSĂRITULUI.: A. IZOLAȚIONISMUL NAȚIONALIST; B. VASALITATEA BISERICII FAȚĂ DE REGIMUL POLITIC; C. NEVREDNICIA EPISCOPILOR: 1) Episcopii Bisericii Ortodoxe Române sunt străini de succesiunea apostolică în har și în credință; 2. Episcopii Bisericii Ortodoxe Române sunt aleși și hirotoniți necanonic; 3. Episcopii Bisericii Ortodoxe Române sunt călăuze oarbe și slugi ale forțelor întunericului; IV. CONCLUZII: Ortodoxia este supranațională; Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol are jurisdicție unică asupra întregii diaspore ortodoxe; Biserica Ortodoxă Română nu are jurisdicție în afara granițelor Statului Român; Biserica Românească este fiica Patriarhiei de Constantinopol, de care a depins direct până la anul 1885; V. APEL LA UNITATEA ORTODOXIEI. ÎN AGONIE ADICĂ O INSTITUȚIE

COMPROMISĂ ȘI

IZOLATĂ DE

I. INTRODUCERE Acest studiu este un răspuns dat unei grave rătăciri canonice și doctrinare a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, exprimată printr-un document sinodal numit ”APEL LA UNITATE ȘI DEMNITATE ROMÂNEASCĂ” publicat la 11 februarie 2010. În documentul menționat semnat de Patriarhul Daniel Ciobotea, se adresează un Apel de suflet către toți clericii și mirenii ortodocși români din afara granițelor țării, aflați – fără ”binecuvântare” - în alte Biserici Ortodoxe Surori sau în alte structuri necanonice, de a reveni în comuniune directă cu Biserica ”Mamă”, adică în jurisdicția canonică a ”Sfântului” Sinod al Bisericii Ortodoxe Române”. Din acest apel reținem anumite elemente: 1. avem o ”Biserică Mamă” care nu este nimeni altcineva decât ”tăticii” episcopii care alcătuiesc Sinodul BOR, semnatari ai acestui APEL; 2. se condiționează comuniunea cu ”Biserica Mamă” de revenirea ”în jurisdicția canonică a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române”; 3. pentru Sinodul BOR stau sub semnul egalității canonicitatea și necanonicitatea, adică aflarea ” – fără binecuvântare - în alte Biserici

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

5

Ortodoxe surori sau în alte structuri necanonice”; deci, după aceștia tot una este să te afli în deplină canonicitate sub jurisdicția firească și legitimă a Patriarhiei Ecumenice sau sub jurisdicția unui oarecare așa zis ”ierarh” necanonic; 4. Unitatea și comuniunea ortodoxă, demnitatea ortodoxă, reînvierea și reconcilierea ortodoxă au conținut și noimă doar dacă au și atributul naționalist de ”românească”. În numele “naționalismului totalitar bisericesc” inspirat poate din deviza «Ein Volk, ein Reich, ein Führer» același Sinod afirmă: ”Acum, la 20 de ani de la căderea regimului comunist în Europa Răsăriteană, când România este membră a Uniunii Europene şi a NATO şi în condițiile în care Biserica Ortodoxă Română dezvoltă o activitate fără precedent în afara granițelor ţării prin reorganizarea şi înființarea de numeroase eparhii în întreaga lume, apreciem că nu mai sunt motive întemeiate de a respinge chemarea la unitate și comuniune ortodoxă românească. Suntem încredințați că această reînviere şi reconciliere ortodoxă românească va consolida și va intensifica lucrarea pastoral-misionară, socialfilantropică și cultural - educaţională a Bisericii Ortodoxe Române de pretutindeni, întărind în același timp demnitatea ortodoxă românească, eliberând pe românii ortodocși de complexul de a fi „căutători de umbrele canonice” la străini”. 5. ”Biserica Ortodoxă Română dezvoltă o activitate fără precedent în afara granițelor ţării prin reorganizarea şi înființarea de numeroase eparhii în întreaga lume” care înseamnă încălcarea voită a unor înțelegeri stabilite între toate Bisericile Ortodoxe și se traduce în fapte prin acțiuni agresive, necanonice, samavolnice față de Patriarhia Ecumenică și alte Biserici Ortodoxe Autocefale; 6. Cât despre expresia ”umbrele canonice” aceasta este preluată dintr-un articol scris de Antonie Plămădeală despre care ulterior vom vorbi. (Antonie PLĂMADEALĂ, “Catolicitate și etnicitate”, articol publicat în volumul omagial “Ortodoxia Românească”, Editura Institutului Biblic, București, 1992, pagina 33). Ca de obicei, Sinodul de la București măsluiește datele problemei: nu recunoaște că românii au emigrat în afară din cauza distrugerii României, acțiune la care ierarhia BOR este parte activă. Uită să menționeze că pe temeiul Tomosului de ridicare a Bisericii Române la rangul de Biserică Autocefală (1885), jurisdicţia acesteia este egală cu teritoriul Statului Român; ignoră faptul că de Ortodocșii din afara ţării se ocupă Patriarhia

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

6

Ecumenică de la Constantinopol, omite să menționeze că la Chambésy în 1993 și în 2009 reprezentanții BOR s-au angajat să nu mai violeze jurisdicţia altor Biserici din Occident şi mai ales să nu mai instituie noi Mitropolii şi Eparhii în afara României, trec cu vederea dezbinările, scandalurile şi agresiunile, chiar ocupările forțate de biserici şi mânăstiri aparținând altor jurisdicții ortodoxe de care se fac vinovați episcopii Patriarhiei Române! Să fi încetat oare Ortodoxia a fi Una, Sfântă, Catolică și Apostolică? Oare nu mai există unitatea și comuniunea canonică, dogmatică și sacramentală între Bisericile Ortodoxe Autocefale? Există comuniune ”directă” și ”indirectă” sau comuniunea este doar una? Oare Ortodoxia nu este cumva supranațională? Să fie oare ”ipochimenii” Patriarhiei Române proprietarii sufletelor românilor și unicii reprezentanți legitimi ai Ortodoxiei? Oare nu poți fi CREȘTIN ORTODOX fără a avea de a face cu această structură? Oare să nu înțeleagă nimeni că acești ierarhi şi preoți sunt “călăuze oarbe” lipsiți de orice har și au drept scop îmbogățirea personală, fiind exportați spre a inocula dezbinarea, neîncrederea, îndoiala și minciuna în sufletele românilor? Scrierea aceasta răspunde acestor îndoieli și se adresează creștinilor ortodocși dar și tuturor spiritelor libere și însetate de adevăr care vor să lepede orbirea și minciuna îndelung inoculate și să acționeze pentru traducerea în fapte a unei profunde reforme în Biserica Românească.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

7

II. BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ESTE UN MAMUT ÎN AGONIE ADICĂ O INSTITUȚIE COMPROMISĂ ȘI IZOLATĂ DE PLIROMA ORTODOXĂ. Sentimentul dominant al societății civile raportat la Biserica Ortodoxă Română este că aceasta s-a îndepărtat de menirea și de slujirea ei și că sar fi transformat dintr-o Casă a Tatălui Ceresc, adică dintr-un spațiu sacru de reculegere, rugăciune și edificare spirituală, “într-o peșteră de tâlhari”3. Mai bine spus, dintr-o instituție divină care are drept menire sfințirea și mântuirea sufletelor, ar fi devenit un agent economic 4 care are drept scop suprem “profitul”5 îmbrăcat în “straie” bisericești. Ceremoniile liturgice, procesiunile “in pompa magna” 6, veșmintele și 3 “Și intrând în templu, a început să scoată pe cei ce vindeau și cumpărau în el. Zicândule: Scris este: "Și va fi casa Mea casă de rugăciune"; dar voi ați făcut din ea peșteră de tâlhari.” (Luca XIX, 45-46)

4 “Țara noastră are cele mai multe biserici pe cap de locuitor din Uniunea Europeană, pe întreg teritoriul României există 18.000 de biserici și doar 400 de spitale. Lăcaşe noi de cult se construiesc la tot pasul, ceea ce aduce prosperitate financiară continuă Bisericii Ortodoxe. Veniturile vor fi întotdeauna mai mari decât cheltuielile pentru că există fonduri nejustificate care nu trec prin măsurile de fiscalitate. Cultul ortodox deține la nivel național 35.000 de hectare de pădure și 40.000 de hectare de teren arabil. Valoarea terenului arabil și a pădurilor aflate în proprietatea Bisericii Ortodoxe este estimată la 420 milioane euro, potrivit unei investigații realizate în 2011 de Televiziunea Națională. ... Guvernul subvenționează cultele religioase din tară, deși acestea au surse proprii de profit foarte consistente. Contribuții, produse sub însemnul bisericii, sponsorizări, taxe din evenimente sunt doar câteva din sursele de profit ale Bisericii Ortodoxe. Fabricarea și comercializarea de lumânări, obiecte de cult, cărți religioase, calendare și icoane, este doar unul dintre obiectele de activitate în care Biserica Ortodoxă deține monopolul pieței.” (“Patriarhia Română, centru de profit în numele Domnului. Ce averi are Biserica Ortodoxă Română”, articol scris de Mădălina MIHALACHE, publicat în ziarul ADEVĂRUL din data de 22 aprilie 2013) 5 Tendințele megalomanice ale unora dintre proiectele actualului Patriarh nu trec neobservate de către credincioșii care merg duminică de duminică la Sfânta Liturghie. La fel de bine este observată tendința mai multor ierarhi de a transforma bisericile în SRL-uri și preoții în manageri de sucursală. (Andrei GAITANARU, “Încrederea în Biserică” sau despre cum fiecare înțelege ce vrea” conform http://medievalia.ro/increderea-in-biserica-sau-despre-cum-fiecare-intelege-ce-vrea/).

6 Procesiune religioasă solemnă în care se scoteau spre venerare statui și alte simboluri ale zeilor, așa cum azi se scot icoanele, moaștele și alte obiecte sacre; un alt sens al expresiei se referă la acele ceremonii în care se arată în mod ostentativ bogăția, puterea, fastul, luxul, slava deșartă. Această atitudine este străină smereniei și adevăratei spiritualități creștine.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

8

mitrele fastuoase, comerțul cu moaște și predicile sforăitoare 7 nu au putut însă orbi judecata sănătoasă şi nici spiritul critic dar obiectiv al poporului drept măritor. Lăcomia, servilismul, ignoranța, abuzurile și imoralitatea clerului și ale ierarhiei au afectat grav imaginea și autoritatea BOR față de fii ei spirituali și mai ales în relația cu tânăra generație care – în marea ei majoritate - s-a răcit, dacă nu chiar s-a îndepărtat de Biserică. Biserica Ortodoxă Română pretinde că ar fi ”Maica poporului român” 8. Probabil că Biserica Ortodoxă merita aceste atribute pe vremea când slujea poporul român – ca parte a poporului lui Dumnezeu – cu dragoste, cu umilință și cu spirit de sacrificiu. Azi noi vedem doar o instituție feudală, triumfalist-fariseică, cu pretenții de sacralitate care e responsabilă de distrugerea credinței noastre, de jefuirea țării și de anihilarea ființei poporului român. Ce mamă este aceea care își abandonează fiii și se destrăbălează cu politicienii, sau care ne vinde forțelor întunericului, omorându-ne sufletește? Din această perspectivă, ”Biserica” Feudală Română - ca organizație socială9 - pare că se identifică cu imaginea “prostituatei apocaliptice” 7 ”Sunt ascultate predicile duminicale, chiar dacă este binecunoscut faptul că discursul oficial al Patriarhiei este de multă vreme îmbibat de pompozitate auto-referențială și de pioșenie formală. Sunt asumate zilele de post, chiar dacă este observabil festivismul de pe dealul Mitropoliei” Andrei GAITANARU, “Încrederea în Biserică” sau despre cum fiecare înțelege ce vrea” conform http://medievalia.ro/increderea-in-biserica-saudespre-cum-fiecare-intelege-ce-vrea/. 8 “Biserica? Creațiunea aceasta eminamente națională a unui Iuga Vodă, carele la a[nul] 1399 încă o face neatârnată de orice ierarhie bisericească sau lumească, Biserica lui Mateiu Basarab și a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei și unitatea etnică a poporului, ea care domnește puternică dincolo de granițele noastre și e azilul de mântuire națională în țări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice? Un instrument politic.” Mihai Eminescu, articolul ODATĂ APUCÂND publicat în ziarul TIMPUL, 20 martie 1882. Textul este reprodus în “Opere”, vol. XIII. Am preluat citatul din Doctorul Radu Mihai CRIȘAN, Drumul Doinei, Arma cuvântului la Mihai Eminescu, Editura Tibo, București, 2008.

9

I came across a quote attributed most often to Rev. Sam Pascoe. It is a short version of the history of Christianity, and it goes like this: Christianity started in Palestine as a fellowship; it moved to Greece and became a philosophy; it moved to Italy and became an institution; it moved to Europe and became a culture; it came to America and became an enterprise. Some of the students were only 18 or 19 years old–barely out of diapers–and I wanted them to understand and appreciate the import of the last line, so I clarified it by adding, “An enterprise. That’s a business.” After a few moments Martha, the youngest student in the class, raised her hand. I could not imagine what her question

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

9

descrisă în Cartea Apocalipsei 10, unde se spune:”Și am văzut o femeie șezând pe o fiară roșie, plină de nume de hulă având șapte capete și zece coarne. Şi femeia era îmbrăcată în purupură şi în stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare având în mână un pahar de aur plin de urâciunile şi de necurăţiile desfrânării ei. Iar pe fruntea ei scris nume tainic: “BABILONUL CEL MARE, MAMA DESFRÂNATELOR ŞI A URÂCIUNILOR PĂMÂNTULUI.” Şi am văzut o femeie beată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Iisus ...” (Apocalipsa, XVII, 3-6). Comparația aceasta pare extrem de șocantă și de dureroasă pentru noi, fiii Bisericii Ortodoxe, dar poate oare cineva nega ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române meritul incontestabil de a se fi compromis cu toate regimurile politice, trădându-și şi vânzându-și fii spirituali? Oazele de spiritualitate care ici colo mai există în deșertul duhovnicesc al ”Bisericii” Române supraviețuiesc doar prin sacrificiul personal al unor clerici și laici, creștini vrednici, care nu și-au vândut conștiințele și sufletele celui rău așa cum au făcut mai marii lor!

might be. I thought the little vignette was self-explanatory, and that I had performed it brilliantly. Nevertheless, I acknowledged Martha’s raised hand, “Yes, Martha.” She asked such a simple question, “A business? But isn’t it supposed to be a body?” I could not envision where this line of questioning was going, and the only response I could think of was, “Yes.” She continued, “But when a body becomes a business, isn’t that a prostitute? ... “What’s the difference between a lover and a prostitute?” I realized that both do many of the same things, but a lover does what she does because she loves. A prostitute pretends to love, but only as long as you pay. Then I asked the question, “What would happen if God stopped paying me?” ” (Lover or Prostitute, The Question that Changed My Life, articol scris de David Ryser, February 20, 2009 preluat din pagina de web a lui Beni Cruceru, http://beniamincruceru.wordpress.com/2011/02/14/biserica-iubita-sau-prostituata-thechurch-lover-or-prostitute/

10 Vezi și capitolul XXIII din Iezechiel

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

10

III. “ERORILE” PATRIARHIEI ROMÂNE ÎMPOTRIVA POPORULUI ROMÂN ȘI A BISERICII ORTODOXE ECUMENICE A RĂSĂRITULUI Primenirea Bisericii este un proces spiritual, moral şi administrativ radical de purificare a Patriarhiei Române de corupţie, mentalităţi feudale, abuz şi imoralitate. Pentru a iniția acest proces radical, înainte de toate este necesar sa identifici racilele 11 care ne-au adus în starea deplorabilă de azi pentru ca apoi să se procedeze la stârpirea și eliminarea lor din Biserica Ortodoxă. Așadar “păcatele” Patriarhiei Române împotriva poporului român şi a Bisericii Ortodoxe Ecumenice a Răsăritului sunt trei: A. IZOLAȚIONISMUL NAȚIONALIST adică transformarea Patriarhiei Române într-o satrapie bazată pe iobăgia spirituală şi pe privilegii feudale. Biserica Ortodoxă Română – de drept - se pretinde a fi “Sinodală şi Autocefală”, dar de fapt, este o “moşie” bisericească izolată de Hristos, Capul Bisericii, separată de Ortodoxia Ecumenică, deseori în conflict deschis cu unele Biserici Ortodoxe Surori, condusă de un ”comitet de afaceri” care a confiscat și căpușat Biserica. B. VASALITATEA FAȚĂ DE STAT adică cârdăşia dintre “Prostitută” şi “Politicieni”: Autorităţile politice folosesc Biserica pentru a controla masele şi a seda spirtul lor de revoltă împotriva mafiei politice şi economice în schimbul unor privilegii oferite ierarhiei şi clerului. C. NEVREDNICIA EPISCOPILOR adică Ierarhie necanonică, lipsită de har, de autoritate morală şi spirituală. Episcopii Bisericii Ortodoxe Române sunt mediocrităţi servile, compromişi, aleși necanonic, nevrednici pentru a primi şi exercita taina preoţiei sacramentale. Trasăturile lor determinante sunt: imoralitatea, ipocrizia, ignoranța și incompetența.

11 RÁCILĂ s. v. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu. Sursa: Sinonime (2002) RÁCILĂ1, racile, s. f. 1. (Livr.) Boală veche, incurabilă, maladie cronică; beteșug; fig. cusur, meteahnă, defect. 2. Fig. Dușmănie veche, ură. Sursa: DEX '98 (1998)

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

11

III - A. IZOLAȚIONISMUL NAȚIONALIST Biserica Ortodoxă Română – de drept - se pretinde a fi “Sinodală și Autocefală” dar de fapt este o “feudă” bisericească izolată de Hristos, Capul Bisericii, separată de Ortodoxia Ecumenică, deseori în conflict deschis cu unele Biserici Ortodoxe Surori (Rusia, Serbia, Ierusalim). Aşa zisă "autocefalie" dar mai corect spus “izolarea ermetică” a Bisericii Ortodoxe Române a generat mari rele: a) exacerbarea “autocefaliei”12 absolute a Bisericii dauna Catolicității și Ecumenicității Bisericii Ortodoxe.

Române în

Biserica Ortodoxă este una, indivizibilă, universală şi supranaţională iar poporul lui Dumnezeu este unul singur. Comportamentul schismatic şi actele îndeplinite de Patriarhia Română stau sub semnul ereziilor ecclesiologice şi se opun radical dogmei „catolicităţii Bisericii”dar şi principiului ”ecumenicităţii” ca principiu canonic şi dogmatic de organizare a Bisericii. Absolutizarea principiului “autocefaliei”, de fapt al izolării de restul Ortodoxiei, contravine catolicităţii şi unităţii canonice, dogmatice şi liturgice a Bisericii Ortodoxe Ecumenice, precum şi unui alt principiu canonic fundamental de organizare a Bisericii, anume principiul ecumenicităţii, care “este opusul exclusivismului, este principiul prin excelenţă al unităţii universale a Bisericii, înfăptuită nu prin solitudine, ci prin unitatea pluridimensională a întregului trup bisericesc” ( Pr. Prof. Liviu Stan , "Despre principiile canonice fundamentale ale 12L'argumentation « nationaliste » orthodoxe de l'autocéphalie se résume de la manière suivante. Le peuple roumain est « né » orthodoxe, lors de son ethnogenèse contemporaine de sa christianisation à l'époque de la domination romaine (TrajanAurélien). Cette domination permit la latinisation du peuple dace qui occupait dans l'antiquité le territoire équivalent à la Roumanie moderne. Le destin bimillénaire du peuple roumain est donc réciproquement lié à celui de son Eglise, et les intérêts des deux institutions sont convergents depuis les origines du peuple protoroumain jusqu'à nos jours. Ce destin devait mener à l'émancipation de la nation et à la création d'un Etatnation unitaire 15. L'Eglise a ainsi toujours défendu les intérêts de la nation. Parallèlement au déterminisme historique officiel - nationaliste ou national-communiste - , qui considère les événements de l'histoire roumaine comme la préfiguration de la création de l'Etat moderne, l'Eglise orthodoxe contribua à cette émancipation bimillénaire. Lors de la fondation de l'Etat moderne, l'Eglise orthodoxe devait par conséquent devenir nationale et indépendante. (conform „Ecclesiologie Orthodoxe et Nationalisme en Roumanie” articol scris de Olivier GILLET, L'Institut de la Mémoire Européenne, http://european.memory.free.fr/Textes/roumanie.html).

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

12

Ortodoxiei", Revista Teologică, nr.3/2010, p.175-185). Iată cum vede un alt teolog ortodox român, anume Preotul Profesor Dumitru Abrudan problema catolicității și a ecumenicității Bisericii Ortodoxe: ”Catolicitatea a fost privită de către Sinodul al II-lea ecumenic și după aceea de către Sfinții Părinți și de către teologi sub un dublu aspect : unul intern și altul extern. a. Înțelesul intern al catolicității se referă la conținut, la calitate, la ortodoxia credinței. Biserica are pretutindeni și în toate timpurile plenitudinea adevărului. Ea este una. Membrii ei cred același adevăr și practică aceeși credință, oriunde ar fi. Ei se regăsesc în unitate pe verticală. În acest sens Biserica este ortodoxă, adică posedă și învață integritatea credinţei, iar ca întindere Biserica ortodoxă este catolică sau universală, spre deosebire de schisme și erezii, care fac ca Biserica să apară împărțită, să nu mai fie aceeași pretutindeni. Biserica se definește prin credința lor identică. De aici își trage seva existența ei. De aceea, Sfântul Pavel zice că toți sunt trupul lui Hristos, toți sunt Biserica, iar Hristos e Capul. Ca să poată avea un singur Cap, trebuie să aibă și un singur trup. Un trup nu se poate alcătui din elemente centrifuge sau disparate. Numai așa Biserica putea fi una la Ierusalim, Efes și Roma. b. Al doilea înțeles al catolicității este cel extern, extensiv, cantitativ, geografic. Catolicitatea externă se referă la misiunea către afară a apostolilor, trimiși să propovăduiască în toată lumea, să extindă Biserica peste tot și în toate timpurile "Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor", spune Iisus, iar Sfântul Pavel spune despre cuvintele celor ce propovăduiau creștinismul, că au ajuns "până la marginile lumii" Bisericile ”locale” sunt părți integrante ale Bisericii Universale prin care sunt exprimate prin forme proprii unei anumite etnii trăirea creștină, dogmele, tradițiile liturgice și normele canonice ale Bisericii Universale: ”se cuvine să reținem că fiecare comunitate locală are această integritate bisericească numai în măsura în care se află cuprinsă în trupul Bisericii universale și este în relație cu toate celelalte Biserici locale. Ființial, Biserica este indivizibilă”. 13 13 Preot Dumitru ABRUDAN, Bisericile locale și Biserica Universală, conform http://www.crestinortodox.ro/drept-bisericesc/bisericile-locale-bisericauniversala-69946.html

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

13

Izolării ”autocefale” impusă de interesele oligarhiei care conduce feuda patriarhală i se adaugă gravele abateri canonice și doctrinare reflectate în deciziile ”Sfântului” Sinod al BOR din ultimii ani. În viziunea episcopilor semnatari al ”Apelului la unitate și demnitate românească” apare clar că o Biserică locală - cum este cea românească - este mai presus decât Ortodoxia Ecumenică iar interesele sale sunt total diferite și primează față de cele ale Ortodoxiei Ecumenice, dar acest lucru este specific celor rupți de Vița cea adevărată care este Hristos: ”ca întindere Biserica Ortodoxă este catolică sau universală, spre deosebire de schisme și erezii, care fac ca Biserica să apară împărțită, să nu mai fie aceeași pretutindeni”. ((Preot Dumitru ABRUDAN, Bisericile locale și Biserica Universală, conform http://www.crestinortodox.ro/dreptbisericesc/bisericile-locale-biserica-universala-69946.html). Universalitatea Bisericii în timp şi spaţiu nu face distincţii rasiale sau naţionale între „christifidelibus”, adică între cei care cred şi îl urmează pe Hristos; toţi oamenii sunt fii ai lui Dumnezeu şi fraţi între ei: „Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem”(I Ioan III, 1) . Poporul lui Dumnezeu14 este unul, fiind alcătuit din toţi cei care s-au botezat în Hristos, participând fiecare după starea sa la slujirea preoţească, la demnitatea împărătească şi la vocaţia profetică a lui Hristos, fiind chemaţi să îndeplinească misiunea pe care Dumnezeu a încredinţat-o Bisericii Sale în lume „v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit, unde nu mai este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi întru toţi Hristos” (Coloseni III, 11). Ortodoxia, ca parte a poporului lui Dumnezeu, este aşadar una şi supranaţională. Biserica Ortodoxă este Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică. Când mărturism că Biserica este “UNA”, conform “Învăţăturii de credinţă creştină ortodoxă” aprobată de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, ediţia 1952, p. 163-164, noi afirmăm că Biserica Ortodoxă se numeşte Una “pentru că Mântuitorul a întemeiat o singură Biserică ... nu mai 14 Can. 7 - § 1. Christifideles sunt, qui per baptismum Christo incorporati in populum Dei sunt constituti atque hac ratione muneris Christi sacerdotalis, prophetici et regalis suo modo participes secundum suam cuiusque condicionem ad missionem exercendam vocantur, quam Deus Ecclesiae in mundo implendam concredidit. (CODEX CANONUM ECCLESIARIUM ORIENTALIUM, Titlul I, DE CHRISTIFIDELIBUS EORUMQUE OMNIUM IURIBUS ET OBLIGATIONIBUS, canonul 7)

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

14

multe, pentru că Biserica are un singur cap, pe Iisus Hristos, pentru că ea este înfăţişată ca o singură mireasă a lui Hristos ..., ca o casă a lui Dumnezeu şi a lui Hristos, ..., ca trupul unic al lui Hristos ..., ca o singură turmă ...”. Conform teologului ortodox Dumitru RADU “Unitatea Bisericii ţine de constituţia Bisericii ca trup extins al Cuvântului întrupat. Hristos se extinde în oameni încorporîndu-i în Sine, ca să-i facă asemena Lui şi să-i unească într-un singur trup ... Sfinţii Părinţi văd temeiul unităţii Bisericii în prezenţa aceluiaşi trup vestit şi înviat străbătut de plenitutdinea Duhului Sfânt, în toate mădularele Bisericii. Euharistia cea una implică Biserica cea una. Unitatea Bisericii constă în păstrarea aceleiaşi credinţe dogmatice ca expresie a prezenţei şi lucrării plenare a lui Hristos în Biserică. Credinţa dogmatică şi totalitatea tainelor formează un tot (Efeseni IV, 4-6). Biserica este una şi în sens de unitară, pentru că avînd pe Hristos lucrător în ea prin Duhul Sfînt, ea este cu adevărat trupul lui Hristos extins în umanitate, adică este unită deplin cu Capul ei, Hristos (Efeseni IV, 16). În temeiul acestei unităţi de viaţă, Biserica este unitară şi în organizarea ei. Bisericii Ortodoxe îi este specifică unitatea simfonică, adică unitatea de comunitate care se împacă cu libertatea şi împrejurările variate din diferite locuri.” (Dumitru RADU, ÎNVĂŢĂTURA DESPRE BISERICĂ, capitol din volumul “ÎNDRUMĂRI MISIONARE” carte tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Parinte IUSTIN, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 1986, p. 416). Slujirea Bisericii Ortodoxe se extinde asupra tuturor oamenilor indiferent de modul lor de organizare socială: triburi, obşti săteşti, cetăţi, naţiuni. Slujirea Bisericii este un act voluntar întemeiat pe iubirea divină şi proexistenţă: "Spiritualitatea ortodoxă urmăreşte deopotrivă desăvârşirea personală şi slujirea socială a omului, a lumii, a societăţii în care Biserica şi credincioşii îşi desfaşoară activitatea şi se realizează ca o comunitate de credinţă şi sacramentală a oamenilor cu Dumnezeu, precum şi ca mădulare vii ale acesteia în Hristos" (ÎNDRUMĂRI, p. 426). Biserica există pentru creştini după cum Mântuitorul Iisus Hristos este "cea mai deplină pildă de trăire şi lucrare în spiritul proexistenţei pentru Biserică şi pentru creştini ...". (ÎNDRUMĂRI, p. 431) Oamenii ca indivizi, precum şi naţiunile nu pot trăi in izolare, ci

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

15

existăm unii pentru alţii "Proexistenţa este tensiune după mai multă viaţă şi condiţie a îmbogăţirii reciproce a membrilor unei colectivităţi ..... [proexistenţa] implică caracterul ontologic al iubirii. De aceea ne-a făcut Dumnezeu pe toţi să fim avizaţi la ajutorul altora; eu am nevoie de alţii şi alţii au nevoie de mine. ... Dumnezeu împărtăşeşte binefacerile Sale altora prin noi şi nouă, prin alţii." (ÎNDRUMĂRI, p. 431). Autocefalia, sinodalitatea, teritorialitatea ca principii canonice cu fundament dogmatic și juridic sunt subordonate misiunii unice și universale încredințate Bisericii de către Capul ei, anume evanghelizării permanente a unui popor, mântuirea și sfințirea întregii omeniri în Biserica cea Una, Sfântă, Catolică și Apostolică. Biserica locală slujeşte o naţiune 15 folosind cultura, limba şi tradiţiile 16 ei spre a o încreştina şi evangheliza; apărarea drepturilor unei naţiuni, implicarea Bisericii în viaţa socială a acesteia este de fapt slujirea unei parţi a poporului lui Dumnezeu care rămâne însă unul şi supranaţional, reprezintă predicarea prin fapte a Evangheliei, edificarea împărăţiei lui Dumnezeu ca împărăţie a iubirii, a păcii, a dreptăţii sociale, a echităţii întemeiată pe Legile lui Dumnezeu: „Nu este vorba numai de a predica Evanchelia în zone geografice din ce în ce mai vaste sau între noi popoare, dar și de a schimba prin PUTEREA Evangheliei criteriile de judecată, valorile dominante, punctele de interes, liniile de gândire, motivele de inspiraţie şi modelele de viaţă ale UMANITĂŢII, care sunt în 15Ce trente-quatrième canon apostolique contient donc, pour les orthodoxes roumains, les principes fondamentaux ecclésiologiques pour l'organisation de l'Eglise ; les principes d'ethnicité liée à l'autocéphalie et la synodalité, le troisième grand pilier ecclésiologique. Le principe ethnique découle du fait que les évêques sont organisés par peuples (neamuri), celui de l'autocéphalie du fait que chaque peuple est dirigé de manière indépendante par une hiérarchie propre. (conform „Ecclesiologie Orthodoxe et Nationalisme en Roumanie” articol scris de Olivier GILLET, L'Institut de la Mémoire Européenne, http://european.memory.free.fr/Textes/roumanie.html).

16Câteva sărbători creștine au preluat numirile unor vechi sărbători păgâne apropiate ca dată de ale noastre, primind, însă, un înțeles nou, creștin (Calatio-calationem - Crăciun, Florilia - Florii, Rusalia - Rusalii, dies conservatoria -sărbătoare). Un amănunt semnificativ este acela că în rugăciunea „Tatăl nostru”, ca și în „Simbolul de credință”, alcătuit la primele două Sinoade ecumenice (325 și 381), peste 90% din cuvinte sunt de origine latină (excepție fac, în „Tatăl nostru”, cuvintele: greșeală, ispită și mântuieşte), ceea ce arată că ele au fost cunoscute de strămoșii românilor încă din perioada de formare a lor ca popor. (Conform: Începuturile vieții creștine pe teritoriul țării noastre Creștinismul daco-roman http://www.patriarhia.ro/ro/structura_bor/istoric_bor_1.html)

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

16

contrast cu cuvântul lui Dumnezeu şi cu planul Său de mântuire”17. Biserica Ortodoxă a plăsmuit cu „puterea Evangheliei” poporul român si a slujit acest popor tot aşa cum apostolii şi misionarii creştini au încreştinat şi dăltuit fiinţa altor popoare, care astfel au fost integrate în unicul popor al lui Dumnezeu. Aşadar, scopul apostolilor, al ierarhiei bisericeşti ca succesoare a apostolilor, al tuturor misionarilor creştini a fost slujirea, încreştinarea, evanghelizarea poporului lui Dumnezeu, care este unul singur călăuzit de Legea şi Iubirea lui Dumnezeu, mădulare ale Trupului unic al lui Hristos, Soarele Dreptăţii. Drep aceea, lucrarea Bisericii se poate identifica parţial cu năzuinţele şi idealurile unei naţiuni, dar trece dincolo de acestea căci menirea Bisericii este alta: anume „mântuirea sufletelor”, aducerea şi consacrarea lor lui Dumnezeu, integrarea în Biserica cea una şi în catolicitatea poporului lui Dumnezeu. Doar în acest context pot fi interpretate corect afirmaţiile genialului poet romantic Eminescu care sublinia slujirea Bisericii Ortodoxe care a demonstrat devotament şi iubire maternă faţă de naţiunea română: “Biserica Ortodoxă a Răsăritului a luat la români o formă deosebită de aceea a altor Biserici; ea nu e numai o comunitate religioasă, ci totodată naţională. .... la români ea [Biserica Ortodoxă] a fost din capul locului o comunitate religioasă care îmblânzea prin iubire inegalităţile sociale şi care făcea pentru oameni o datorie din ceea ce, în lumea modernă e un drept. Liniamentele organizării democratice a Bisericii române se arată "ab antiquo" încă. Stând cu alte Biserici în legături formale, nu de subordinaţie, ea a înlocuit la români, în timpii cei răi, organizaţia politică şi economică. Astfel întâmpinăm în oraşele mari biserici cari aparțineau fiecare la câte o breaslă, iar în Ardeal vedem că ea a devenit totul pentru români: ea organizează şi întreține învățământul primar, cel secundar clasic, ba chiar şi cel real al poporului. Preotul de acolo n-a învăţat numai canoanele, ci şi disciplinele economiei de câmp; 17 Paolo VI nell' Esortazione Apostolica "Evangelii Nuntiandi” indicava le coordinate del lavoro culturale. " Non si tratta soltanto di predicare il Vangelo in zone geografiche sempre più vaste o tra nuovi popoli, ma anche di cambiare con la forza del Vangelo i criteri di giudizio, i valori dominanti, i punti di interesse, le linee di pensiero, i motivi ispiratori e i modelli di vita dell'umanità, che sono in contrasto con la parola di Dio e con il piano della salvezza" (Paolo VI, nascut în 1897, Papă al Romei de la 30 iunie 1963 până la 06 august 1978).

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

17

el e învăţător şi sfătuitor în interesele morale şi materiale, ba chiar în cele juridice, ale poporenilor săi. Cu toată toleranţa care caracterizează în sute de ani Biserica noastră, nu e de tăgăduit că îngăduinţa ei răsărea din tăria ei organică. Firele vieţei religioase se ţeseau în tot organismul social: în familie, în şcoală, în relaţiile economice chiar. Mănăstirile cele mari erau ateliere de industrie: se turnau litere, se țeseau materii de lână, se lucra lemnărie de toată mâna, ba erau și fonderii de turnat metale. Pe când egumenul şi cei cărturari ai soborului traduceau literatura teologică în limba română, în același timp călugării necărturari se îndeletniceau cu cele mai deosebite industrii, începând cu cele agricole, sfârșind cu manufactura de lux: adevărate comunități și de credință și de muncă”18. Sinodul Patriarhiei Române a ratificat Documentele Dialogului Teologic dintre Biserica Ortodoxă și cea Catolică Romană, în vederea realizării deplinei comuniuni între cele doua ramuri ale Creștinătății. Și cu această ocazie, deciziile adoptate au evidențiat Catolicitatea Bisericii și necesitatea unei autorități comune care să exercite ”corecția fraternă” atunci când o impune salvgardarea unității dogmatice, liturgice și canonice a Bisericii Universale:“Pentru ca Biserica Catolică să se manifeste în sinaxa Bisericii locale, mai ales două condiţii trebuie să fie realizate pentru ca Biserica locală care săvârşeşte Euharistia să fie cu adevărat în comunitatea eclezială. a) ... identitatea dintre Taina Bisericii trăită în Biserica locală cu Taina Bisericii traită de către Biserica primitivă – catolicitatea în timp – este fundamentală .... b) recunoaşterea mutuală, astăzi, între această Biserică locală şi celelalte Biserici, este, de asemeni, capitală. Fiecare trebuie să recunoască în ceilalţi, prin particularităţile locale, identitatea Tainei Bisericii. Este vorba despre o recunoaştere mutuală a catolicităţii drept comuniune în integritatea Tainei.”19 (LE MYSTÈRE DE L’ÉGLISE ET DE L’EUCHARISTIE À LA 18“Nu ne îndoiam” articol scris de Mihai Eminescu, și publicat în ziarul TIMPUL, ediția din 6 septembrie 1880 Textul este reprodus în “Opere”, vol. XI. În lipsa volumelor indicate am preluat din studiul Doctorului Radu Mihai CRISAN, Drumul Doinei, Arma cuvântului la Mihai Eminescu, Editura Tibo, București, 2008.

19 “3. Puisque l’Église catholique se manifeste dans la synaxe de l’Église locale, deux conditions surtout doivent être réalisées pour que l’Église locale qui célèbre l’Eucharistie soit en vérité dans la communion ecclésiale. a) En effet, l’identité du mystère de l’Église vécu dans l’Église locale avec le Mystère de l’Église vécu par l’Église primitive — catholicité dans le temps — est fondamentale. L’Église est apostolique parce que fondée

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

18

LUMIÈRE DU MYSTÈRE DE LA SAINTE TRINITÉ, capitolul III, n° 3, COMMISSION MIXTE INTERNATIONALE DE DIALOGUE THÉOLOGIQUE ENTRE L’ÉGLISE CATHOLIQUE ROMAINE ET L’ÉGLISE ORTHODOXE, deuxième RÉUNION PLÉNIÈRE, Munich, 30 juin – 6 juillet 1982).

Aşadar, episcopii români sacrifică unitatea Ortodoxiei, adică principiul ecumenicităţii ca temei dogmatic şi canonic de organizare a Bisericii pentru a instaura cea mai dură dictatură în Biserică şi pentru a nu fi pedepsiți pentru abuzurile şi viaţa lor personală străină de modestia, sărăcia şi fecioria făgăduite de ei sub jurământ 20, depărtându-se astfel de Hristos, viţa cea adevărată:“Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic, Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădița și se usucă; și le adună și le aruncă în foc şi ard” (Ioan XV, 5-6). Ierarhia folosește autocefalia pentru menținerea privilegiilor sale de castă, iar autoritatea politică o transformă în pârghie de control şi de et sans cesse soutenue dans le Mystère du Salut révélé en Jésus Christ, transmis dans l’Esprit par ceux qui furent ses témoins, les apôtres. Ses membres seront jugés par le Christ et les apôtres (cf. Luc 22,30). b) La reconnaissance mutuelle, aujourd’hui, entre cette Église locale et les autres Églises, est elle aussi capitale. Chacun doit reconnaître dans les autres, à travers les particularités locales, l’identité du Mystère de l’Église. Il s’agit d’une reconnaissance mutuelle de catholicité comme communion dans l’intégrité du mystère. Cette reconnaissance s’accomplit d’abord au plan régional. La communion dans un même patriarcat ou dans quelque autre forme d’unité régionale, est d’abord une manifestation de la vie de l’Esprit dans une même culture ou de mêmes conditions historiques. Elle implique également l’unité du témoignage et appelle l’exercice de la correction fraternelle dans l’humilité.

20CANONUL 12 Trulan (EPISCOPII SĂ NU VIEŢUIASCĂ ÎMPREUNĂ CU SOŢIILE LOR) Încă și acest lucru a venit la cunoștința noastră, că în Africa și în Libia și în alte locuri, prea iubitorii de Dumnezeu înaintestatatorii (episcopii) de acolo nu se feresc de a viețui împreună cu propriile lor soții, chiar și după hirotonia care a venit (s-a săvârșit) asupra lor, punând (prilejuind) poticnire și sminteală popoarelor (creștinilor). Așadar, mare fiind râvna noastră ca toate să se facă spre folosul turmelor celor de sub mâna noastră, ni s-a părut ca în nici un chip să nu se întâmple de acum înainte un lucru ca acesta. ..... Iar dacă s-ar prinde cineva făcând un lucru ca acesta (adică ceea ce oprește canonul), să se caterisească. (5, 57 ap.; 3 sin.Iec; 30, 48 Trul; 3, 4, 25, 60 Cartag.) CANONUL 48 Trulan (DIVORŢUL ŞI CELIBATUL EPISCOPILOR ALEŞI DIN CLERUL DE MIR) Femeia celui ridicat la vrednicia (demnitatea) episcopiei, divorțând mai înainte de bărbatul său, prin înțelegere întreolaltă (reciprocă) după hirotonia episcopală asupra lui (ea) să intre într-o mănăstire zidită departe de sălașul (locuința) episcopului și să aibă parte (beneficieze), îngrijirea (cea) din partea episcopului; iar de s-ar arăta vrednică, să se înainteze și la treapta (slujba) diaconiţei.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

19

influență asupra Bisericii. Pentru ierarhie “autocefalia” înseamnă “independenţa absolută a BOR şi neamestecul în treburile ei interne 21” şi este tradusă în fapte prin guvernarea samavolnică a Bisericii, după legea bunului plac şi a impunibilităţii pentru delictele şi crimele săvârşite de episcopi. Au fost mediatizate amplu situaţia unor episcopi care au abuzat sexual diverse persoane sau care şi-au însuşit sumele de bani vărsate de Stat pentru salariile preoţilor. Toate aceste fapte vor fi mereu muşamalizate de autorităţile locale, iar viaţa bisericească se va degrada în continuu, fără ca episcopii vinovaţi de delicte grave să plătească în această lume pentru răul făcut Bisericii şi societăţii. Victimele lor, adică o armată întreagă de clerici caterisiţi pe nedrept şi de laici abuzaţi, nu au un for extern la care să facă apel şi să ceară repararea nedreptăţilor şi violenţelor la care sunt zilnic supuşi. Reprezentanţii Patriarhiei Române sunt nelipsiţi de la toate chermezele şi dialogurile ecumenice, dar aceste întruniri nu avut efecte concrete în revenirea ereticilor şi schismaticilor în pliroma Ortodoxiei prin mărturisirea integrală a dreptei credinţe; dimpotrivă, dacă ar fi să luăm în calcul cine le organizează şi cine sunt inspiratorii acestor întâlniri ale nomenclaturii ecclesiastice, precum şi “organizaţiile” pe care le servesc, se pare că aceste adunări au drept scop denaturarea creştinismului, desfiinţarea Ortodoxiei şi înlocuirea ei cu o altă religie care să slujească ideologiilor şi metehnelor contemporane. Trepăduşii linguşitori care reprezintă Patriarhia Română nu se bucură de respect şi nu au bun nume în lumea creştină; ei sunt doar nişte unelte menite să pună în practică “programele religioase oculte” de compromitere a Ortodoxiei. 21 Les relations entre le nationalisme et l'orthodoxie en Roumanie, à l'instar des autres pays balkaniques, doivent se comprendre dans le cadre du second grand pilier ecclésiologique, à savoir : l'autocéphalie. Rappelons que l'autocéphalie consiste en la souveraineté et l'indépendance de l'Eglise nationale par rapport au patriarcat cuménique de Constantinople. Après l'union des principautés moldave et valaque (1859) et l'indépendance de l'Etat roumain reconnue au lendemain de la « guerre d'indépendance roumaine » (1878), l'Eglise orthodoxe accède à l'autocéphalie, reconnue par le patriarcat de Constantinople en 1885 14. Elle est dorénavant nationale et indépendante du patriarcat cuménique, en toute matière, à l'exception de ce qui relève des dogmes. (conform „Ecclesiologie Orthodoxe et Nationalisme en Roumanie” articol scris de Olivier GILLET, L'Institut de la Mémoire Européenne, http://european.memory.free.fr/Textes/roumanie.html).

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

20

Cât despre întâlnirile dintre “Bisericile Surori” acestea ori au scop strict propagandistico - ritualistic, ori de câștig bănesc de pe urma împrumutului de moaşte şi de icoane “făcătoare de minuni” pe care creştinii habotnici se înghesuie ca să le venereze şi să îşi verse obolul după cum făceau şi păgânii dinaintea idolilor şi slujitorilor acestora. Cinstirea sfintelor moaşte şi a sfintelor icoane este un act sacru şi bine determinat de dogmele şi rânduielile liturgice ale Bisericii Ortodoxe; exploatarea cu bună ştiinţă a disperării, sărăciei şi credulităţii populare, precum şi promovarea superstiţiei este cu totul altceva. În pofida scandalurilor care lovesc BOR, până acum nu s-a întâmplat ca la vreuna din aceste întâlniri să se discute despre abuzurile interne ale episcopilor români sau să se fi adoptat măsuri canonice de natură să îndrepte aceste grave abateri canonice şi dogmatice din BOR, deoarece “catolicitatea” Bisericii “implică în mod egal unitatea mărturisirii şi cheamă la exercitarea corecţiei fraterne întru smerenie” (LE MYSTÈRE DE L’ÉGLISE ET DE L’EUCHARISTIE À LA LUMIÈRE DU MYSTÈRE DE LA SAINTE TRINITÉ, capitolul III, n° 3, COMMISSION MIXTE INTERNATIONALE DE DIALOGUE THÉOLOGIQUE ENTRE L’ÉGLISE CATHOLIQUE ROMAINE ET L’ÉGLISE ORTHODOXE, deuxième RÉUNION PLÉNIÈRE, Munich, 30 juin – 6 juillet 1982).

În absenţa unei Autorităţi Centrale la nivelul intregii Ortodoxii, episcopii români se comportă ca nişte satrapi locali faţă de populatia iobagită, neascultând de Hristos ci de poftele şi patimile lor şi de conducătorii politici locali; de aici se naşte refuzul de a constitui şi recunoaşte o autoritate bisericescă pan-ortodoxă deoarece episcopii nu vor să aibă un cap autoritar care să îi judece şi să-i cheme la ordine (“corecţia fraternă”). În consecință, ne întrebăm dacă mai există dreptul de apel la Patriarhul Ecumenic, care să permită oricărui creştin, din orice parte a Ortodoxiei, să ceară protecţie și repararea împilărilor suferite. b) naționalismul ca mijloc de izolare şi de dezbinare între ortodocși ”Patriotismul” adevărat înseamnă "Dragostea către patrie şi poporul din care facem parte" conform CATEHISM, ediția 1952, pagina 489. Patriotismul este o datorie creștinească care izvorăște din dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele nostru: "patriotismul ... întotdeauna

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

21

trebuie să fie însoţit de dragostea creştină, Acesta e regulatorul şi călăuza patriotismului, obligându-l să-şi deschidă inima către ai săi, dar ferindu-l de a cădea în exagerarea şovinismului" 22. Patriotismul însufleţit de dragostea creştină exclude orice formă de discriminări faţă de aproapele nostru şi faţă de celelalte popoare: "patriotismul nu e altceva decît o formă a iubirii către aproapele. ... socotim pe toți oamenii frați și suntem datori către toți. Creștinismul este universal şi nu întinde datoriile către aproapele numai la cei din naţiunea noastră" 23 Naţionalismul se poate transforma în izolaţionism şi în şovinism care este o formă de "fanatism naţional, adică alipirea către neamul tău dar urând pe celelalte neamuri. Acesta se numeşte şovinism, care nu e altceva decât un egoism naţional feroce, lipsit de călăuzirea creştinească." (Arhimandrit Iuliu SCRIBAN, Curs de Teologie Morală sau lecţiuni de morală creştină, Bucureşti, 1915, p. 409). Sinodul Patriarhiei Constantinopolului printr-o hotărâre din anul 1872 consieră drept "erezie" orice formă de discrimanare sau de dezbinare dintre ortodocşi fondată pe criterii etnice sau rasiale: "NOI "Respingem, cenzurăm şi condamnăm rasismul, ceea ce reprezintă discriminarea rasială, certurile etnice, ura şi dezbinările în cadrul Bisericii lui Hristos, ca fiind contrarii învăţăturii Evangheliei şi Sfintelor Canoane ale Binecuvântaţilor Parinţi care susţin Biserica şi întreaga Creştinătate, împodobindu-o şi conducându-o pe aceasta către dumnezeeasca evlavie". (conform Hildo Bos and Jim Forest, For the Peace from Above: an Orthodox Resource Book on War, Peace and Nationalism, Syndesmos, 1999)24. Adevărata evlavie, caritate, responsabilitate pastorală nu generează şi 22Arhimandrit Iuliu SCRIBAN, Curs de Teologie Morală sau lecţiuni de morală creştină, Bucureşti, 1915, p. 409 23Arhimandrit Iuliu SCRIBAN, Curs de Teologie Morală sau lecţiuni de morală creştină, Bucureşti, 1915, p. 407

24"We renounce, censure and condemn racism, that is racial discrimination, ethnic feuds, hatreds and dissensions within the Church of Christ, as contrary to the teaching of the Gospel and the holy canons of our blessed Fathers which support the holy Church and the entire Christian world, embellish it and lead it to divine godliness.”

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

22

nu justifică conflicte între Biserici sau Comunităţi Ortodoxe ori între credincioşii ortodocşi de orice naţionalitate ar fi ei. Naţionalismul practicat de Patriarhia Română se opune principiului iubirii creştine şi este străin naturii divine a Bisericii al cărui Dumnezeu este iubire:"Pasul de la identitatea etnică la etnocentrismul fanatic şi de la identitatea naţională la naţionalismul obsesiv care reprezintă minciuna din spatele conflictelor noastre violente, trebuie înţeles prin prisma teologică şi biblică drept o decădere, o corupere a stării umane, drept o disfuncţie spirituală, care trebuie condamnată de Biserică." (conform Hildo Bos and Jim Forest, For the Peace from Above: an Orthodox Resource Book on War, Peace and Nationalism, Syndesmos, 1999)25. Demagogia naţionalistă promovată de Patriarhia Română - aidoma unui monstru al urii - se manifestă sub două forme: prima variantă se adresează poporului român şi constă în manipularea istoriei şi a sentimentelor naţionale; a doua formă vizează Ortodoxia Ecumenică şi se manifestă prin folosirea naţionalismului pentru a justifica conflictele de jurisdicţie cu alte Biserici Ortodoxe, pentru a nega drepturile Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol asupra diasporei ortodoxe şi pentru a motiva politica segregaţionistă şi izolaţionistă a Patriarhiei Române care îşi „fereşte” cu grijă pe proprii credincioşi de orice contact, dar mai ales de dialogul şi de comuniunea deplină cu alţi fraţi ortodocşi. Pretenţia Patriarhiei Romane de a avea drepturi jurisdicţionale exclusive asupra românilor din afara ţării vine din lăcomie şi din iubire de argint , căci Ea vrea sa mulgă laptele turmei drepcredincioase emigrate în afara ţării! Aşa se explică agresivitatea şi samavolnicia Patriarhiei Române în raporturile cu alte Patriarhii Ortodoxe. În ceea ce priveşte raportul direct cu poporul român demagogia naţionalistă a ierarhiei şi clericilor ortodocşi români constă în manipularea istoriei, a ignoranţei şi credulităţii populare. Naţionalismul obsesiv şi fanatic, precum şi credulitatea superstiţioasă sunt cele două metode prin care românii sunt prostiţi şi exploataţi de către ierarhie şi 25 "The step from ethnic identity to fanatical ethnocentrism, and from national identity to obsessive nationalism which lies behind our violent conflicts, must be understood through a theological and biblical prism as a fallen, corrupt human state, a spiritually dysfunctional condition, which must be condemned by the Church"

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

23

cler. Discursurile publice ale ierarhilor români sunt împănate cu fraze sforăitoare de genul “Măicuţa noastră Biserica Ortodoxă Română”, “ţărişoara noastră”, “neamul nostru”, “Biserica neamului 26”, “rrromânismul”27 şi altele; bineînţeles că nu lipsesc referirile la domnitorii “mari şi sfinţi” şi la unii sihaştri, dar şi la răutatea clericilor “greci” şi “slavi” care îi exploatau pe bieţii români, la nemărginita lăcomie şi ipocrizie a domnitorilor fanarioţi şi la „barbaria” ruşilor care ne-ar fi ocupat şi jecmănit; prin referinţe istorice trunchiate şi tirade patriotarde, ierarhia şi clerul expoatează dorul nostru de ţară, golind însă aceste noţiuni de sensul lor sacru până la a provoca repulsie la auzul acestor tirade! ”APELUL LA UNITATE ŞI DEMNITATE ROMÂNEASCĂ” în sine este fundamentat pe teze naționaliste: ”unitate şi comuniune ortodoxă românească”, ... ”întărind în acelaşi timp demnitatea ortodoxă românească, prin eliberarea unora dintre românii ortodocşi de complexul 26Malgré l'ambiguïté des termes utilisés à propos de la « nation », force est de constater que la notion de « nation » doit être comprise dans le sens de l'ethnicité. Le principe d'ethnicité est plus clairement défini dans l'interprétation orthodoxe roumaine des Ecritures. L'Eglise est conçue sur le principe de l'ethnicité selon une argumentation néotestamentaire. Le précepte évangélique « allez enseigner à toutes les nations » (mergând învăţaţi toate neamurile) et la traduction orthodoxe roumaine du mot latin « natio » par le mot « neam » dans le Nouveau Testament, dans la patristique et dans le canon apostolique 34 (Constitutions apostoliques), qui définit la conception des circonscriptions ecclésiastiques, déterminent la conception ethnique administrative de l'Eglise. (conform „Ecclesiologie Orthodoxe et Nationalisme en Roumanie” articol scris de Olivier GILLET, L'Institut de la Mémoire Européenne, http://european.memory.free.fr/Textes/roumanie.html). 27Après la chute du régime communiste, un des théologiens orthodoxes roumains les plus réputés aujourd'hui, I. Bria, a décrit le rôle de l'Eglise orthodoxe roumaine sous la dictature communiste dans les termes suivants : «C'était une symphonie déséquilibrée depuis le début ! La domination du César a été déguisée du voile du roumanisme, ce que l'Eglise a accepté sans le discernement approprié » Cette citation est intéressante à plus d'un titre. L'auteur invoque deux aspects : ladite « symphonie byzantine », notion traditionnelle, qui mit l'Eglise sous la domination du César, le Conducator Ceauşescu ; une instrumentalisation de l'Eglise orthodoxe par le biais du nationalisme roumain, le roumanisme. (conform „Ecclesiologie Orthodoxe et Nationalisme en Roumanie” articol scris de Olivier GILLET, L'Institut de la Mémoire Européenne, http://european.memory.free.fr/Textes/roumanie.html).

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

24

de a fi „căutători de umbrele canonice” la străini”, ... ”înstrăinarea românilor unii de alţii, până la dezbinarea lor bisericească”. Concluzia: Ortodocșii nu mai sunt frați între ei, ba sunt chiar ”străini” unii față de alții pentru că au altă naționalitate decât cea română iar dacă s-ar afla sub jurisdicția legitimă a Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului s-ar ”înstrăina” de ceilalți români și s-ar ajunge la ”dezbinarea lor bisericească”. Mergând pe firul acestei ”logici” se pare că toate popoarele vecine, ruşii, ungurii, grecii, bulgarii, sârbii au toţi ceva cu noi - românii împilaţi care suntem un popor de origine latină într-o mare de „slavi” şi numai „Mămica” Biserică ne-a salvat 28 de aceşti cotropitori - deci reprezentanţilor ei se cuvin priveligiile, ascultarea necondiţionată şi mai ales donaţiile bogate! În exterior, Patriarhia Română, nu recunoaşte drepturile Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol asupra diasporei ortodoxe și violează jurisdicţia acesteia. Mai ales după 1993, naţionalismul agresiv şi samavolnic al Patriarhiei Române în raporturile ei cu celelalte Biserici Ortodoxe a degenerat în conflicte jurisdicţionale cu acestea, devenind ocazie de izolare şi de dezbinare între ortodocşii de diferite etnii: “n-ar fi mai judicios să ne gândim să asamblăm forțele ortodoxe într-un oraș, sau într-o regiune, pentru a trăi mai degrabă în uniune decât în închisoarea etnicității? Cu privire la acest fapt episcopul Kallistos Ware scria că "este vital să recrutăm viitorul cler printre tinerii ortodocși născuți și formați în Occident, decât să-i importăm deja formați în țările de origine. Este de asemenea important ca limba locală (franceza, engleza, germana ...) să 28Lorsque l'Eglise orthodoxe utilise le concept de nation - et c'est particulièrement vrai pour le régime communiste des années cinquante qui devait faire table rase des anciennes références « ethniques » - , elle joue sur une ambiguïté entre une acception jacobine du terme qui recouvre tous les citoyens dans un Etat centralisé, en tant que patrie ou peuple (popor ou naţiune), et un sens restrictif ethnique, couramment défini par le mot « neam » (etnicitate) 16 . Lorsque l'Eglise montre que l'Eglise et l'Etat, l'orthodoxie et la nation roumaine, ont lutté depuis deux mille ans pour leur émancipation qui visait à créer un Etat national unitaire et souverain, elle utilise un anachronisme en projetant pour les périodes anciennes une notion moderne de l'Etat et de la nation. L'Eglise récupère ainsi à ses propres fins les thèses déterministes historiques et nationalistes qui font de la continuité daco-romaine du peuple roumain un mythe fondateur de l'Etat moderne (conform „Ecclesiologie Orthodoxe et Nationalisme en Roumanie” articol scris de Olivier GILLET, L'Institut de la Mémoire Européenne, http://european.memory.free.fr/Textes/roumanie.html).

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

25

fie utilizată cu precădere în slujbe . Fără aceasta, tinerii vor pleca, se vor simți străini într-o Biserică care pare să se ocupe de a menține limba și cultura țării de origine, în loc să transmită credința creștină. Din păcate autoritățile ortodoxe în occident îngrijindu-se mai degrabă să păstreze moștenirea lor națională, au fost lente în a stabili limba locală, timpuriu, în slujbe" (Michel Evdokimov, RÉACTION À L’APPEL À L’UNITÉ ET À LA DIGNITÉ ROUMAINE DE L’EGLISE ORTHODOXE DE ROUMANIE, 31 mars 2010, Orthodoxie.com ) Patriarhia Ortodoxă de la Constantinopol este prima dintre Patriarhiile existente în Ortodoxie; aceasta este centrul Bisericii Ortodoxe, factorul și principiul comuniunii și unității Ortodoxiei întregi. Drepturile Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol asupra diasporei ortodoxe sunt întărite de Sfintele Canoane: „2 şi 3 ale Sinodului II Ecumenic (Constantinopol, 381) şi canonului 28 al sinodului IV ecumenic (Calcedon, 451)” conform Mitropolit Nicolae CORNEANU, DIASPORA ORTODOXĂ, articol publicat în revista "ÎNVIEREA", foaie religioasă editată de Arhiepiscopia Timişoarei şi Caransebeşului, anul V, Nr. 2 (92), din 15 ianuarie 1994. Desele violări ale jurisdicției diverselor Patriarhate, mai ales in diasporă, au fost condamnate de întreaga Ortodoxie în mai multe situaţii şi reuniuni la nivel înalt. Referitor la violarea jurisdicţiei Patriarhiei Ierusalimului, Sinapsa Patriarhilor Apostolici Orientali reaminteşte: “Între altele din cauza recentelor fapte petrecute pe teritoriul Bisericii Ortodoxe, Sinaxa subliniază necesitatea ca toate Bisericile Ortodoxe să respecte şi să observe cu strictețe frontierele geografice ale respectivelor jurisdicţii, aşa cum au fost ele stabilite de către Sfintele Canoane şi de Tomosurile de Întemeiere a acestora”. (Articolul 05 din Comunicatul Final al Sinaxei Prea Fericiţilor Patriarhi ai Vechilor Patriarhate Ortodoxe şi a Bisericii Ciprului, dat la 03 septembrie 2011). Articolul 5 se referă exact la conflictul de jurisdcție pe care Patriarhia Română l-a avut cu Patriarhia Ierusalimului, ca urmare a comportamentului agresiv și necanonic29 al Bisericii Române în exterior. 29

„the Romanian Patriarchate recognizes fully and unreservedly the canonical jurisdiction of the Patriarchate of Jerusalem in the Holy Land with its pastoral implications .... The Romanian Patriarchate will avoid in the future to build churches or shrines on the canonical territory of the Patriarchate of Jerusalem without written agreement. Concerning the status of Archimandrite Ieronim Creţu, who was deposed from the rank of priesthood, it was agreed that the Patriarchate of Jerusalem will lift up this canonical measure, and the Romanian Patriarchate will call him back to Romania.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

26

Reconcilierea Patriarhiei Române cu Patriarhia Ierusalimului, începută prin “Minuta”30 semnată de reprezentanţii celor două Patriarhii la Ierusalim, în data de 21 februarie 2013, a fost condiţionată de recunoaşterea de către Patriarhia Română a abuzurilor savârşite în Israel, ţara de misiune a Patrarhiei Ierusalimului: “Romanian Patriarchate recognizes fully and unreservedly the canonical jurisdiction of the Patriarchate of Jerusalem in the Holy Land with its pastoral implications” (Patriarhia Română recunoaşte fără rezerve, deplina jurisdicţie canonică a Patriarhiei Ierusalimului asupra Ţării Sfinte cu toate implicaţiile pastorale ale acesteia”. Totodată „Patriarhia Română va evita pe viitor să construiască biserici ori aşezăminte pe teritoriul canonic al Patriarhiei Ierusalimului fără acordul scris al acesteia” (The Concerning the Representation of the Romanian Orthodox Church in Jerusalem, it was agreed that a special Statute should be worked out as soon as possible, by the two sides. His Beatitude Theophilos III, Patriarch of Jerusalem has given his consent to the above Minutes (Praktikon)”. Extras din Minuta semnata de reprezentantii Patriarhiei Romane la Ierusalim la 23 februarie 2013. 30The restoration of full communion between the Patriarchates of Jerusalem and of Romania should be also regarded as a matter of urgency in view of the need to accelerate the process of preparation of the Great and Holy Synod of the Orthodox Church. To this purpose, the Romanian Patriarchate recognizes fully and unreservedly the canonical jurisdiction of the Patriarchate of Jerusalem in the Holy Land with its pastoral implications. Regarding the status of the church and the pilgrim’s hostel in Jericho, the Romanian Patriarchate should remain the owner of these buildings, while the spiritual, liturgical and ecclesiastical use of these buildings should depend on the canonical blessing of the Patriarch of Jerusalem: a) The priests serving in the church of these buildings should be appointed by the Patriarch of Jerusalem on the basis of recommendation of the Patriarch of Romania. It is of course understood that the Patriarch of Jerusalem may Himself or with his clergy liturgically use this church whenever he decides to do so; b) All priests celebrating the Divine Liturgy in the church should commemorate at the anaphora (ἐν πρώτοις μνήσθητι) only the Patriarch of Jerusalem, while at the Great Entrance the priests may commemorate also the name of the Patriarch of Romania; c) The Antimision will be received from the Patriarch of Jerusalem. The Romanian Patriarchate will avoid in the future to build churches or shrines on the canonical territory of the Patriarchate of Jerusalem without written agreement. Concerning the status of Archimandrite Ieronim Creţu, who was deposed from the rank of priesthood, it was agreed that the Patriarchate of Jerusalem will lift up this canonical measure, and the Romanian Patriarchate will call him back to Romania. Concerning the Representation of the Romanian Orthodox Church in Jerusalem, it was agreed that a special Statute should be worked out as soon as possible, by the two sides. His Beatitude Theophilos III, Patriarch of Jerusalem has given his consent to the above Minutes (Praktikon). Jerusalem, 21st February 2013.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

27

Romanian Patriarchate will avoid in the future to build churches or shrines on the canonical territory of the Patriarchate of Jerusalem without written agreement). APELUL "SFÂNTULUI" SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE LA UNITATE ŞI DEMNITATE ROMÂNEASCĂ, din 11 februarie 2010, prin care românii de pretutindeni aflați sub alte jurisdicţii decât cea a Patriarhiei Române ar fi rechemaţi sub ascultarea Patriarhiei de la Bucureşti, a stârnit pe drept reacţii critice în toate forurile ortodoxe din afara României: “Ne temem că o astfel de practică atinge nu doar demnitatea Bisericilor care o promovează ci înseşi unitatea şi universalitatea Bisericii .... . Biserica lui Hristos nu poate fi manipulată pentru a servi unităţii şi demnităţii unei naţiuni. Deschizând calea către Împărăţia lui Dumnezeu, Biserica fiind corabia mântuirii, nu aparţine nici unei naţiuni. Străduindu-ne, în ciuda nevredniciei noastre, să mărturisim realitatea acestei mântuiri, facem apel la unitatea tuturor creştinilor ortodocşi din Occident şi de pretutindeni, în apărarea demnităţii Bisericii Ortodoxe care începe cu respectul pentru eclesiologia apostolică: după Pogorârea Duhului Sfânt, “nu este elin şi iudeu, [...] nici scit, căci toţi sunteţi unul întru Iisus Hristos” (Coloseni III, 11)” conform Apel la unitatea şi demnitatea Bisericii Ortodoxe- scrisoarea celor 28 de semnatari din 11 aprilie 2010 adresată Adunării Episcopilor Ortodocşi ai Franţei.31 Drept temei legal pentru fundamentarea acestui apel, se citează Decizia32 Conferinţei Presinodale Panortodoxe de la Chambésy-Elveţia 31http://stiri.lacasuriortodoxe.ro/interactiv/bloguri/carmen-ana/8882-despre-reactiacelor-28-de-personalitati-ortodoxe-occidentale-la-apelul-patriarhiei-romane-qlaunitate-si-demnitate-romaneascaq-raspuns-video-interviu-autocefalie.html. 32 Iată ce este scris în decizia Conferinţei Presinodale Panortodoxe din 12 iunie 2009:“La conferenza, dove erano rappresentate tutte le Chiese Ortodosse Autocefale, ha studiato la questione canonica dell’organizzazione della Diaspora Ortodossa. Ai sensi dell'articolo 16 del regolamento, questa Conferenza ha discusso i documenti presentati il 1990 e il 1993 da parte della Commissione preparatoria Inter-ortodossa, e ha approvato quanto segue: 1. a) Si è affermato che è volontà comune di tutte le Sante Chiese Ortodosse che il problema della Diaspora Ortodossa sia risolto nel più breve tempo possibile e che esso sia organizzato in conformità con l'ecclesiologia Ortodossa, e la tradizione canonica e la pratica della la Chiesa Ortodossa. b) Allo stesso modo, si afferma che, durante la fase attuale non è possibile, per ragioni storiche e pastorali, un immediato passaggio alla fine strettamente canonica della Chiesa su questo tema, che è l'esistenza di un solo Vescovo nello stesso luogo. Per questo motivo, la Conferenza è giunta alla decisione di proporre la creazione di una situazione temporanea che

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

28

(6-13 iunie 2009) precum şi canonul 16 al Sinodului I Ecumenic din anul 325, Niceea. Citirea atentă a Deciziei Panortodoxe Chambésy 2009, invocată în APEL ne va confirma încă odată faptul că “Sfântul” Sinod al Bisericii Ortodoxe Române minte cu neruşinare Nicăieri în documentul conferinţei citate nu se menţionează despre drepturile Patriarhiei Române asupra diasporei ortodoxe române ci, dimpotrivă, se afirmă: 1. Nu trebuie să existe doi episcopi ortodocşi cu jursidcţie pe acelaş teritoriu. 2. În mod provizoriu se adoptă soluţia temporară a “Conferinţelor Episcopale Ortodoxe” din diasporă, pentru a salva unitatea de acţiune a Ortodoxiei care, în probleme de interes general ale ortodocşilor vor acţiona unitar şi se definesc cele opt zone geografice în care este împărţită diaspora conform celor stabilite din 1993, la precedenta Conferinţă Presinodală de la Chambesy. 3. Chiar dacă Episcopii deja prezenţi pe teritoriu continuă sa depindă canonic de Patriarhiile care i-au “exportat” soluţia aceasta este “tranzitorie”, sanează temporar un abuz savârşit de “bisericile naţionale” şi nu înseamnă recunoaşterea drepturilor fiecărei Biserici Autocefale asupra propiei diaspore; adică celor care au avut neobrăzarea să violeze jurisdicţia altora asupra diasporei, nu li se preparerà il terreno per un punto di vista strettamente di soluzione canonica del problema, sulla base dei principi e orientamenti esposti. 2. a) La Conferenza propone, per il periodo di transizione in cui la soluzione canonica del problema sarà preparata, "Conferenze Episcopali" canonicamente riconosciute di tutti. I Vescovi comunque continueranno a essere soggetti alle stesse giurisdizioni canoniche cui sono sottoposti oggi. b) Tali Conferenze saranno composte da tutti i Vescovi, di ogni regione, che sono in comunione canonica con tutte le sante Chiese Ortodosse e saranno presiedute dal primo tra i Prelati della Chiesa di Costantinopoli e, in assenza del medesimo, in conformità con l'ordine dei Dittici. Tali Conferenze avranno un comitato esecutivo composto dai primi gerarchi delle diverse giurisdizioni che esistono nella regione. c) Il lavoro e la responsabilità di queste Conferenze Episcopali è la preoccupazione per l'unità dell’Ortodossia, lo sviluppo di un'azione comune di tutti gli Ortodossi di ogni regione per affrontare i bisogni pastorali degli Ortodossi che vivono nella regione, in una comune rappresentazione di tutti gli Ortodossi nei confronti di altre fedi e il resto della società nella regione, la coltivazione delle borse di studio teologico ed ecclesiastico, l'istruzione, ecc”. (Decizia celei de a IV-a Conferinţe Panortodoxe Preconciliare, din 12 iunie 2009, semnată de Irineu al Olteniei din Partea Patriarhiei Române, varianta italiană a fost întocmită de Sfânta Arhiepiscopie Ortodoxă de Italia, Patriarhia Ecumenică).

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

29

răspunde după mitocănia şi samavolnicia lor, ci se caută soluţii canonice corecte pentru a îndrepta situaţia de ei creată şi a o readuce pe făgaşul canonicităţii şi unităţii ortodoxe. 4. Se recunoaşte primatul Patriarhiei Ecumenice în diasporă, atunci când se acceptă prin consens unanim faptul că Episcopii acesteia vor prezida Conferinţele Episcopale mai sus menţionate, în toate cele opt zone geografice; mai mult, Patriarhia Ecumenică de Constantinopol nu renunţă la drepturile sale asupra diasporei ortodoxe iar problema diasporei urmează a fi rediscutată şi rezolvată în timp “în conformitate cu ecleziologia ortodoxă, tradiţia canonică şi practica Bisericii Ortodoxe”. 5. Confirmă în totalitate deciziile adoptate la Conferinţa Presinodală de la Chambesy din 13 noiembrie 1993, deci și acel articol unde – între altele - se afirmă că: “7. Bisericile Ortodoxe se angajează să nu procedeze la măsuri care ar putea afecta principiile stabilite, inclusiv crearea de noi eparhii , ci dimpotrivă vor uşura intrarea în funcţie a “adunărilor episcopale'' şi restabilirea ordinii canonice în cuprinsul diasporei” Mitropolit Nicolae CORNEANU, DIASPORA ORTODOXĂ, articol publicat în revista "ÎNVIEREA", foaie religioasă editată de Arhiepiscopia Timişoarei şi Caransebeşului, anul V, Nr. 2 (92), din 15 ianuarie 1994. Autorul articolului citat, IPS Mitropolit CORNEANU afirmă că “La întrunirea care a adoptat hotărârea acum citată au participat delegaţii tuturor Bisericilor Ortodoxe, inclusiv ai Bisericii Ortodoxe Române, aşa încât e vorba de un consens de natură a fi unanim respectat”. Acest onorabil membru al Sinodului Bisericii Ortodoxe Romane, citează corect surse de informaţie ortodoxe din Occident şi formulează judecaţi obiective care contrastează radical cu propaganda Patriarhiei Romane. 6. Dat fiind că ierarhii BOR au semnat şi au ratificat apoi în Sinod aceste înţelegeri adică atât pe cea din 1993 cât şi pe cea din 2009, ba chiar le menţionează ca având valoare legală în Apelul Sfântului Sinod din 2011 ca temeiuri de drept pentru revenirea sub jurisdicţia Patriarhiei Române, cum se face că dintr-o singură Arhiepiscopie ortodoxă română la Paris, existentă în 1993, în pofida acordurilor semnate de Patriarhia Română, aceasta a mai instituit alte opt eparhii numai în Europa? Iată cum îşi respectă Patriarhia Română angajamentele

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

30

asumate la nivel panortodox şi cine este acea “entitate” care tulbură liniştea şi pacea Bisericii Ortodoxe! 7. Aşadar, conform afirmaţiilor unuia dintre puținii ierarhi onești existenți încă în Sinodul BOR "Actualului stadiu dominat de veleităţi şi mândrii întemeiate la rândul lor pe tendinţe exclusiviste, va trebui să-i ia locul o nouă etapă în care să prevaleze principiile unei ecleziologii conforme dogmelor şi sfintelor canoane” (Mitropolit Nicolae CORNEANU, DIASPORA ORTODOXĂ, articol publicat în revista "ÎNVIEREA", foaie religioasă editată de Arhiepiscopia Timişoarei şi Caransebeşului, anul V, Nr. 2 (92), din 15 ianuarie 1994) . 8. Patriarhia Română se face vinovată de nerespectarea deciziei Sinodului Constantinopolitan adunat la Constantinopol în anul 1872 care consideră erezie etnofiletismul adică naţionalismul, şovinismul şi rasismul bisericesc: "NOI respingem, cenzurăm şi condamnăm rasismul, ceea ce reprezintă discriminarea rasială, certurile etnice, ura şi dezbinările în cadrul Bisericii lui Hristos, ca fiind contrarii învăţăturii Evangheliei şi Sfintelor Canoane ale Binecuvântaţilor Parinţi care susţin Biserica şi întreaga Creştinătate, împodobindu-o şi conducându-o pe aceasta către dumnezeeasca evlavie."(conform Hildo Bos and Jim Forest, For the Peace from Above: an Orthodox Resource Book on War, Peace and Nationalism, Syndesmos, 1999). 9. Cei care susţin unitatea diasporei ortodoxe şi drepturile jurisdicţionale ale Constantinopolului - ”apud” propagandistul Plămădeală - “nu vor decât să schimbe o etnie cu alta și eventual să-și asgure cîte o mică hegemonie” (op cit, pagina 32). Şi dacă tot s-a pomenit de „mica hegemonie”, faptele de azi dovedesc că tocmai Patriarhia Romana este cea care - sub masca falsei preocupări pastorale pentru minoritatea românească – creează „marea hegemonie” adică sfere de influență politică şi economică în afara granițelor României. Dat fiind că „Mămicii” de acum nu-i pasă niciodată de soarta poporului român, iată care sunt adevăratele motive care explică „grija” Bisericii „Mame” pentru asistența religioasă a românilor din afara ţării, anume: iubirea de argint şi dezbinarea românilor de pretutindeni. Sub masca pietăţii şi a religiei se justifică şi se împlinesc scopuri total străine de acestea cu preţul vânzării şi otrăvirii noastre sufleteşti. „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena” (Matei, X,

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

31

28). În ultimii 20 de ani, mai bine de 30% din populaţia activă a ţării a emigrat în Europa Occidentală, mai ales în Spania şi Italia. Numărul acestora ca şi ponderea lor economică este din ce în ce mai mare. Grija Patriarhiei Române pentru credincioșii ei din afara ţării are drept unică motivaţie exploatarea şi stoarcerea de bani a ortodocșilor români emigraţi în afara ţării întru rotunjirea veniturilor ierarhiei feudale. Se invocă anumite „cauze nobile” cum ar fi construirea „Catedralei Neamului”, drept „binecuvântate pricini” pentru strângerea de fonduri, sponsorizări la limita legii şi uneori chiar „spălarea de bani” 33. Este oare nevoie să mai menţionăm că acest proiect ambiţios imită - sub raportul vanităţii nemăsurate şi al arhitecturii - Catedrala Sfântul Petru din Vatican? Se crede Patriarhul Daniel drept „Vicarul” lui Hristos pentru ”ortodoxia românească autarhică”? 10.Aşadar, oricine ar crede în „apelurile la unitate ale diasporei” ori în buna credinţă a Patriarhiei Române se înşeală pe sine cu bună ştiinţă, după cuvântul Sfântului Evanghelist Ioan care spune: „Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (IOAN VIII, 44). c) refuzul de a acţiona pentru crearea unității spirituale și a conștiinței pan-ortodoxe34 pe temeiul moştenirii culturii bizantine, comune tuturor ortodoxilor; consecința acestei stări este înapoierea culturală şi economică a popoarelor ortodoxe, mai ales a celor balcanice, 33 Un exemplu dintre multele care se pot aduce: “Societatea suspectată de spălare de bani prin intermediul unui lăcaș de cult este distribuitorul de medicamente Ropharma Brașov, administratorul firmei spunând ca i se pare aberant să fie cercetat pentru o sponsorizare de câteva sute de lei, dat fiind că plătește lunar două milioane de lei la stat”. (conform http://www.wall-street.ro/articol/Companii/146801/spalare-de-bani-printr-un-lacas-decult-firma-suspectata-este-ropharma-brasov.html) 34Une ethnie, réduite à elle - même, n’est pas en mesure de résister à la globalisation des esprits. ... Les événements du XXe siècle, parfois tragiques, ont contraint les Eglisesmères à sortir de leur isolement séculaire. ... Nous avons à retrouver et mettre en pratique le sens de la collégialité, le sens de la collaboration au service de Celui qui est le chef unique de l’Eglise une pour nous mener ensemble vers le Royaume. (Michel Evdokimov, RÉACTION À L’APPEL À L’UNITÉ ET À LA DIGNITÉ ROUMAINE DE L’EGLISE ORTHODOXE DE ROUMANIE, 31 mars 2010)

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

32

care unite, ar reprezenta o putere spirituală care ar înnoi lumea. În acest sens cităm unicul articol serios pe aceasta temă, apărut în publicaţiile bisericeşti din România, scris de Ştefan Berechet și intitulat "Despre o naţionalitate ortodoxă". Marele teolog Michel Evdochimov afirmă “Une ethnie, réduite à elle - même, n’est pas en mesure de résister à la globalisation des esprits” (o etnie redusă la ea înseşi nu este în masură să reziste globalizării spiritelor)”. d) subminarea abilă35 şi vicleană a tuturor acţiunilor care se fac la nivel întregii ortodoxii pentru a se convoca Sfantul şi Marele Sinod Ortodox care este chemat să pună ordine în problema autocefaliei, instituirii noilor patriarhii, definind rolul şi al atribuţiile Patriarhului Ecumenic între ceilalţi Patriarhi Ortodocşi. Lumea ortodoxă se străduie de mai bine de 80 de ani să ajungă să convoace Sfântul şi Marele Sinod Ecumenic dar aceste eforturi au fost zădărnicite fie de ambiţiile şi veleităţile diverselor Patriarhii Ortodoxe precum şi de ideologiile generate de acestea: “panelenismul”, “panslavismul”36, la care se adaugă intrigile de culise ale Patriarhiei 35„Daniel, constituie noua, marea și puternica forță a ortodocșilor, care vine să amenințe drepturile și jurisdicțiile Întâistătătorilor elenofoni și mai ales ale Patriarhului ecumenic, +Bartolomeu, și ale Patriarhului Ierusalimului, +Theofilos. Prima demonstrație ostentativă și de facto neliniștitoare pentru elinofoni a puterii și a revendicărilor Bisericii Române a avut loc la sfârșitul lui februarie, la Geneva, când reprezentanții Bisericilor Ortodoxe au discutat despre modul de acordare a autocefaliei în încercarea de pregătire a Sfântului și Marelui Sinod, care va fi primul sinod al ortodocșilor de după Schismă. Toți reprezentanții Bisericilor elinofone și mai ales ai Bisericilor Constantinopolului, Alexandriei, Ierusalimului, Ciprului și Atenei, erau gata să facă fată eventualelor argumente ale slavofonilor sub conducerea Patriarhiei Rusiei. Dar brusc a izbucnit un “nou fulger” și un prieten s-a transformat în adversar. Era vorba de reprezentantul Patriarhiei României, un mirean, lector de drept canonic, care, conform clericilor greci, a trasat o direcție proprie. Pentru prima dată, Patriarhia României a părut că nu acceptă privilegiile speciale ale fiecărui patriarh ecumenic. (Maria ANTONIADOU, ROMANUL DANIEL IL AMENINȚĂ PE PATRIARHUL ECUMENIC, articol publicat de site-ul „romfea.gr” la 07 aprilie 2011, Sursa: traducere făcută de “Pelerin Ortodox” și găsită la www.razboiintrucuvant.ro. 36L'unité de l'orthodoxie est le produit de la synodalité des Eglises surs nationales. Notons par exemple que par la conjonction entre le sergianisme, c'est-à-dire l'adhésion de l'Eglise à la démocratie populaire, et le principe de synodalité, devait se comprendre la solidarité « interorthodoxe » sous le communisme. Cette solidarité fut exploitée dès 1948 par Moscou pour créer un « front » des Eglises orthodoxes des démocraties populaires (frontul Ortodoxiei) pour lutter contre le «cordon sanitaire» imposé par le Vatican. C'est dans cette perspective que l'on doit replacer le concept de « panslavisme »

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

33

Române care oscilează încă între Roma, Constantinopol şi Moscova mişcată fiind nu de “suflarea Duhului Sfânt” ci mai mult de meschine interese de moment, cu osârdie traducând în fapte o “politică bisericească” mioapă, falimentară, iresponsabilă chiar față de Ortodoxie! Un exemplu recent în acest sens, transpare din ”Minuta” semnată de reprezentanţii celor două Patriarhii la Ierusalim, în data de 21 februarie 2013. Din acest document oficial rezultă un alt şantaj pus la cale de Patriarhia Română faţă de Ortodoxie, anume condiţionarea participării părţii Române la sesiunile pregătitoare ale viitorului Mare şi Sfânt Sinod al Bisericii Ortodoxe de acceptarea de către Patriarhia Ierusalimului a abuzurilor comise în Izrael de către partea română: ”The restoration of full communion between the Patriarchates of Jerusalem and of Romania should be also regarded as a matter of urgency in view of the need to accelerate the process of preparation of the Great and Holy Synod of the Orthodox Church”. Se vrea Sinod Ecumenic Ortodox dar principiul de bază este să se ia hotărâri unanime37 scrise dinainte de teologi; în acest sens diverse comisii împart Bisericilor naționale proiecte pe diverse teme, se fac obiecții și nu se ajunge niciodată la un consens. Patriarhia Română vrea ca totul să se drămuiască și să se hotărască dinainte după cum dictează interesele de castă ale episcopilor, contravenindu-se astfel unui alt principiu dogmatic şi canonic de organizare a Bisericii, anume principiul organic sau constituțional bisericesc, mai bine spus conlucrarea armonioasă dintre toţi membrii Bisericii, clerici, laici și monahi: “Toate aceste trei elemente se găsesc indisolubil legate în formarea, structura şi articularea trupului văzut al Bisericii, ca şi în însăşi lucrarea comună pentru înfăptuirea tuturor acelor acte prin care se realizează scopul Bisericii, în perspectivă soteriologică, şi a acelor acte care aparţin lucrării învăţătoreşti, sfinţitoare şi administrative sau jurisdicţionale a Bisericii”( Pr. Prof. orthodoxe, même si cette terminologie ne peut s'appliquer stricto sensu à l'Eglise orthodoxe roumaine en tant qu'Eglise «latine». (conform „Ecclesiologie Orthodoxe et Nationalisme en Roumanie” articol scris de Olivier GILLET, L'Institut de la Mémoire Européenne, http://european.memory.free.fr/Textes/roumanie.html).

37 Les participants de la consultation de Chambésy examinèrent les documents proposés par la commission préparatoire interorthodoxe du 10-17 novembre 1990 et du 7-13 novembre 1993, ainsi qu'à la conférence des canonistes du 9-14 avril 1995 (Chambésy). Les documents furent complétés, précisés et corrigés, selon le principe de consensus. Conform http://orthodoxeurope.org/page/14/171.aspx#4

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

34

Liviu Stan , "Despre principiile canonice fundamentale Ortodoxiei", Revista Teologică, nr.3/2010, p.175-185)..

ale

În istoria Bisericii Nedespărțite din primul mileniu nu exista această practică a unei cenzuri prealabile impuse episcopilor participantți, erau dispute în Sinod, nu era unanimitate, iar validitatea sinodului era confirmată de receptarea şi respectarea acestor hotărâri de către întreaga Biserică. Dacă totul e hotărât dinainte, atunci participanţii la Sinod ar fi doar simpli votanţi ale unor hotărâri deja luate, ar fi poate un moment liturgic festiv şi nimic mai mult! Unde este libertatea episcopilor de judecători ai credinţei în acele dezbateri şi ce rol mai are Duhul Sfânt în a-i ilumina şi călăuzi?

Dacă luăm drept model Sinodul Apostolic de la Ierusalim acolo dezbaterile erau vii, nicidecum formale, nu se fabricau hotărârile dinainte, acestea nu erau manuale de teologie ci sentințe clare descoperite de Dumnezeu “părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă” (Faptele Apostolilor XV, 28). Să consiste infailibilitatea unui Sinod Ecumenic Ortodox doar în adunarea formală a episcopilor delegaţi şi în citirea în şedinţă solemnă a unor texte prefabricate? Să aparțină harisma infailibilității doar Bisericilor locale încât să condiţioneze acestea chiar și un Sinod Panortodox? Adică ceea ce este adevărat şi de Duhul Sfânt întărit să fie condiţionat în proclamarea sa doar de bunul plac şi de interesele unei Biserici locale? e)conflicte jursidicţionale cu alte Biserici: Patriarhia Ecumenică38, 38Primele tensiuni între elini și români au apărut în sudul Italiei cu prilejul cazului Mănăstirii Sfântului Ioan Secerătorul și, conform presei italiene, a fost nevoie de intervenția carabinierilor pentru evitarea unui conflict. Cu toate acestea, mănăstirea, după intervenția și a administrației locale din regiune, a trecut în administrarea Patriarhiei României, în ciuda apelurilor elinilor referitoare la prezența lor îndelungată în regiune. Astăzi, Italia, Spania și Portugalia sunt cele trei țări din Europa de Vest, în care trăiesc mii de emigranți români din motive economice, care au părăsit România după căderea regimului Ceaușescu. Mitropoliții și episcopii lor, care sunt desemnați de Patriarhia Română în aceste țări, sunt de obicei impetuoși și revendicativi, fapt care de multe ori are drept consecință conflicte cu ierarhii Patriarhiei Ecumenice, care au un rol coordonator între ortodocși. “Lupta este dură și există posibilitatea să-l vedem pe episcopul român că se întâlnește de unul singur cu regele și regina Spaniei, iar mitropolitul Patriarhiei Ecumenice să afle despre audiență din comunicate”, subliniază cu înțeles, vorbind ziarului “Vima”, un mitropolit din Europa Centrală. Totul depinde,

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

35

Patriarhia Moscovei39, Serbiei40, Ierusalimul41 şi Mitropolia Moldovei42 pentru numirea unei ierarhii ortodoxe paralele pe teritoriul aflat sub jurisdicția canonică a acestor Biserici. Aceste conflicte 43 pun in pericol deplina comuniune dintre Bisericile Ortodoxe Surori. Patriarhul Ecumenic afirmă că “motivele spirituale iar nu criteriile naţionaliste pot justifica instituirea unor noi eparhii”; aceasta este tradiţia Ortodoxiei, după cum afirmă şi marele Mitropolit Andrei Șaguna: ”Motive pentru înfiinţarea vreunei eparhii pot fi I. îndepărtarea marea a mai multor după cum declară, “de capacitatea și de forța fiecărui mitropolit al Patriarhiei Ecumenice de a evita ‘capcanele’ “… (Maria ANTONIADOU, ROMÂNUL DANIEL ÎL AMENINȚĂ PE PATRIARHUL ECUMENIC, articol publicat de site-ul „romfea.gr” la 07 aprilie 2011, Sursa: traducere făcută de “Pelerin Ortodox” și găsită la www.razboiintrucuvant.ro. 39 PATRIARHIA MOSCOVEI VREA SĂ IZOLEZE B.O.R. ȘI SĂ DEVINA A TREIA ROMĂ Reactivarea celor trei episcopii din cadrul Mitropoliei Basarabiei autonome și de stil vechi de către Sinodul de la București, înainte de întâlnirea delegațiilor celor două Biserici, programată a avea loc la Moscova, reprezintă momentul mult așteptat de ruși pentru a declanșa ofensiva. Bisericile Ortodoxe din Moldova, Polonia, Cehia și Slovacia, Serbia și Patriarhia Ierusalimului se întrec în a condamna "hoția la drumul mare", "noua cruciadă împotriva Bisericii Ortodoxe Ruse", pornite de Patriarhia Română prin reactivarea celor trei eparhii. Deși pare surprinzătoare, tăcerea Patriarhiei de la Sofia poate fi explicată doar prin apartenența Bulgariei și implicit a Bisericii sale, la UE, alături de Grecia și România, împreună cu Bisericile lor (în cazul țării noastre, implicit cu Mitropolia Basarabiei, ceea ce nu convine Chișinăului și Moscovei) și poate datorită faptului că atunci când s-a rupt în două după 1990, Patriarhia Română a fost cea care a ajutat-o să-și refacă unitatea. În aceste condiții, eforturile de izolare a Bisericii Ortodoxe Române, promotoarea unor excelente relații cu Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, cu care Patriarhia Rusă se află într-un conflict deschis și a unor relații extrem de prietenești cu Biserica Greciei și cu Vaticanul, devin evidente. SURSA: GARDIANUL, DUMITRU MANOLACHE

40 Sinodul a trimis un protest, pentru a n-a oară, către Patriarhul Daniel și Sinodul său, asupra intruziunii necanonice în zone aflate sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Sârbe, și a informat cu regret că, în măsura în care persoane din cadrul Bisericii surori Române nu vor înceta să aibă activități necanonice și nefrățești, indiferent dacă sunt trimiși de Patriarh sau de Sinod sau doar tolerați, va lua măsurile canonice și legale pentru a păstra ordinea canonică veche și pentru a opri ruperea iresponsabilă a unității între Bisericile Ortodoxe și între popoarele fraterne, așa cum au fost de-a lungul secolelor popoarele sârb și român. Dacă aceste măsuri nu vor ajuta, Sinodul va fi forțat, cu adânc regret, să urmeze exemplul Patriarhiei Ierusalimului. Părinții Sinodului sunt conștienți că există mulți episcopi români, clerici și teologi care nu urmează această linie agresivă etnofiletistă care a provocat tulburări nu mici în lumea ortodoxă în anii din urmă. ... (Comunicat al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe prin care PATRIARHIA SERBIEI îl acuză pe Patriarhul Daniel de AGRESIVITATE

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

36

parohii de la scaunul episcopesc, II. Înmulţirea mare a poporului credincios” (ANDREI ŞAGUNA, Compendiu de Dreptul Canonic al Unei, Sântei, Soborniceşti şi Apostoliceşti Biserici, Sibiu, 1913, p 220). Un recent Comunicat al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe prin care PATRIARHIA SERBIEI îl acuză pe Patriarhul Daniel de AGRESIVITATE ETNOFILETISTĂ, amenințând cu RUPEREA LEGĂTURILOR CANONICE: ”în măsura în care persoane din cadrul ETNOFILETISTĂ, amenințând cu RUPEREA LEGĂTURILOR CANONICE, publicat la 31 mai 2012 de către “Război întru Cuvânt” ( http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/05/31/patriarhia-serbieipatriarhia-romana-relatii-canonice/ )

41 La data de 10 mai 2011 “Sfântul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului s-a reunit în ședin ță sinodală ieri, 9 mai, unde, printre altele, a luat o hotărâre în «problema anticanonică a Bisericii din Ierihon» (Așezământul românesc al Patriarhiei Române). «În unanimitate și cu părere de rău» , Sf. Sinod a hotărât întreruperea pomenirii Patriarhului Daniel al României și caterisirea reprezentantului Patriarhiei Române la Ierusalim, Arhimandritul Ieronim Creţu. Temeiul luării unui astfel de hotărâri este construirea în ultimul deceniu a bisericii Așezământului românesc (loc de găzduire a pelerinilor) fără încuviințarea canonică a Patriarhiei Ierusalimului, sub omoforul căreia se află bisericile ortodoxe din Țara Sfântă, încălcându-se astfel hotărârile Sinoadelor Ecumenice și Locale”. Sursa: Război întru Cuvânt (http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/05/10/patriaria-ierusalimului-arupt-comuniunea-cu-patriarhia-romana/ )

42 Opinia Comunității din Roma în această problemă: “Biserica nu face nimic din spirit de concurență cu o altă Biserică, sau din dorința de a contrasta sau distruge o altă structură bisericească incomodă intereselor proprii”. 1. Ortodoxia ca Biserica a lui Hristos, este suprarațională: de aceea credincioșii ortodocși dintr-o țară cu populație majoritar ortodoxă se supun autorității bisericești din acea țară și urmează fără rezerve rânduielile și practicile respectivei Biserici. În cazul Republicii Moldova, credincioșii ortodocși de diverse naționalități pot avea asistență religioasă în propria lor limbă, dar în aceste teritorii, aparținând unor Biserici Autonome nu se constituie o altă autoritate bisericească și o jurisdicție străină de țara și de Biserica respectivă. 2. În interiorul Bisericii, raporturile dintre diversele sale structuri (parohii, eparhii, patriarhii, biserici autocefale, naționale, etc.), sunt întemeiate pe principiul unității dogmatice, canonice și liturgice dintre ele, precum și pe principiul iubirii creștine, al coordinării, al armoniei interne, al simfoniei, fără ca autonomia vreuneia dintre acestea să aibă de suferit. 3. Prin această acțiune, Patriarhia Română a generat dezbinarea între credincioșii ortodocși de diverse naționalități din Republica Moldova subminând unitatea lor spirituală. Drept consecință și-a atras criticile întregii Ortodoxii, cerându-se chiar izolarea Patriarhiei Române de celelalte Biserici Ortodoxe ... . (Glasul Bisericii,

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

37

Bisericii surori Române nu vor înceta să aibă activități necanonice și nefrățești, indiferent dacă sunt trimiși de Patriarh sau de Sinod sau doar tolerați, va lua măsurile canonice și legale pentru a păstra ordinea canonică veche și pentru a opri ruperea iresponsabilă a unității între Bisericile Ortodoxe și între popoarele fraterne, așa cum au fost de-a lungul secolelor popoarele sârb și român. Dacă aceste măsuri nu vor ajuta, Sinodul va fi forțat, cu adânc regret, să urmeze exemplul Patriarhiei Ierusalimului. Părinții Sinodului sunt conștienți că există mulți episcopi români, clerici și teologi care nu urmează această linie agresivă etnofiletistă care a provocat tulburări nu mici în lumea ortodoxă în anii din urmă.”. III - B. VASALITATEA BISERICII FAȚĂ DE REGIMUL POLITIC Motto: ”Vulgus vult decipi, ergo decipiatur “ Poporul vrea să fie înșelat, așadar să-l înșelăm (DICTON LATIN).

Compromiterea şi decăderea Bisericii Ortodoxe Române nu este opera exclusivă a “comuniştilor”; acest proces s-a agravat doar după 1948, odată cu preluarea puterii de către regimul ateu, luând însă o amploare greu de imaginat după evenimentele tulburi din decembrie 1989, când Autorităţile Statului Român - prin noua Lege a Cultelor 44 din anul 2006 instituționalizează religia, o aservesc intereselor lor, promovează şi mențin la putere ierarhi imorali, incompetenți și slugarnici, ca prin aceștia să manevreze45 conștiințele oamenilor credincioși. Statul pune astfel Revista Comunității Ortodoxe Române din Roma, octombrie 2009) 43 Între samavolnicie și necanonicitate – Tra latrocinio e noncanonicità, studiu canonic scris de Arhimandritul Ștefan ENE POPA., publicat în http://www.patriarhia.org/studii_teologice.htm 44 Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor publicată în “Monitorul oficial” Partea I, nr. 11/8.01.2007 45MANIPULAREA MINTALĂ este acțiunea prin care o persoană sau o structură numite “manipulator”, controlează, influențează și condiționează o altă persoană sau grup social numite “victimă” folosind mijloace materiale, tehnici psihologice, îndoctrinarea religioasă sau de orice alt gen pentru a reduce “victima” în starea de dependență continuă, având ca efect limitarea libertății și autodeterminării acesteia pentru ca manipulatorul să o deposedeze pe “victimă” de proprietăţi, de alte bunuri și venituri, să o exploateze sexual sau sub orice alte forme. Echivalează cu reducerea unei persoane în stare de sclavie psihologică și fizică. În sistemul penal francez, spaniol și belgian fapta se numește “manipulare mintală” și este pedepsită de legi, iar în sistemul italian, în 2005 s-a propus reintroducerea acestui delict în Codul Penal.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

38

monopol pe credință46 și pe Biserică pentru sedarea oricărei acţiuni de îndreptare a injustiţei sociale, a mizeriei, teroarei și ignoranţei în care trăieşte poporul român; folosind „religia” pentru ca prin “a ei putere să vă aplece-n jug”47. În acest fel noțiunea înseşi de credinţă religioasă devine un simulacru. Scandalul izbucnit în 1896, odată cu “procesul” intentat de politicieni Mitropolitului Primat Ghenadie Petrescu 48, acuzaţiile false care i s-au adus, probele măsluite care s-au administrat împotriva sa, modul în care a fost judecat49 de episcopii “Sfântului” Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de la 1896, demonstrează că încă din secolul al XIX-lea, Biserica Ortodoxă Română era deja o instituţie coruptă, cel puţin la nivelul ierarhiei şi aservită în totalitate politicienilor, iar mediocrităţile servile aveau deja un rol activ în conducerea ei. 46 Il “bisogno di credere” è costitutivo dell’esperienza umana: dalla cieca fiducia di base del bambino nella madre, fino alla convinzione intima dell’innamorato circa i sentimenti del partner. Ma può anche scivolare in credulità e fideismo. Inoltre, il credere è spesso rinforzato dalla condivisione di un gruppo; in qualche caso fino a forme così irragionevoli che sembrerebbero confermare il classico vulgus vult decipi. Ma ciò vale per tutte le esperienze umane, …anche per l’amor di patria o per la fedeltà alla propria istituzione religiosa. (Mario ALETTI, Psicologia delle religioni e le psicosette, articol publicat in revista Notiziario della Società Italiana di Psicologia della Religione, Anno 13, n° 1-2, gennaio-agosto, 2008)

47 Religia - o frază de dânşii inventată // Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug, // Căci dear lipsi din inimi speranţa de răsplată, // După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată, // Aţi mai purta osânda ca vita de la plug? (Eminescu, “Împărat și Proletar” poezie publicată la 01 decembrie 1874), 48 PETRESCU GHENADIE (din botez Gheorghe), mitropolit primat. N. mart. 1836, în București, decedat la 31 aug. 1918, în București. A învățat la școlile de la bisericile “Stelea" și “Domnița Bălașa" din București. Frate în mănăstirea Căldărușani (1854 1857), tuns în monahism în mart. 1858, ierodiacon la catedrala mitropolitană (9 mart. 1858), arhidiacon (1867), ieromonah (1869), mare ecleziarh și protosinghel (1870), arhimandrit (1873), arhiereu-vicar pe seama Episcopiei Argeșului cu titlul “Piteșteanul" (hirotonit 23 feb. 1875), locțiitor de episcop la Argeș (1875- 1876), episcop eparhiot tot acolo (ales 14 mart. 1876), Mitropolit primat (ales 18 mai 1893, înscăunat 21 mai), înlăturat din scaun la 20 mai 1896 (reabilitat 4 dec. 1896, dar fără să i se redea scaunul); stabilit la Căldărușanii unde a ajuns stareț pe viață (1905). Ca episcop, s-a ocupat de refacerea multor biserici din eparhie inclusiv biserica lui Neagoe Basarab din Curtea Argeș, a sprijinit multe societăți culturale și filantropice, a întreținut studenți la învățătură, a ajutat editarea colecției de documente privitoare Ia istoria modernă a României (II vol.); la Căldărușani a făcut însemnate reparații. (Mircea PACURARIU, Dicționarul Teologilor Romani) 49 Cristina Diac, “Afacerea Ghenadie” un complot politic, articol in Historia.ro

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

39

Acest lucru îl confirmă magistral, marele savant şi istoric Nicolae IORGA, care într-o cuvântare rostită în faţa Camerei Deputaţilor la 23 martie 1909, afirmă: “De abia pe la 1860 începe decadenţa bisericii noastre, decadenţă foarte repede şi care merge continuu...» până la evenimentele dureroase din vremea din urmă. «Şi cauza pentru care dela 1860 până la începutul acestui veac nou biserica noastră a decăzut continuu, este că nu a fost lăsată în rosturile ei bisericeşti, că statul s'a amestecat în socotelile ei bisericeşti. ... Este bine sau rău să se amestece statul în biserică? Necondiţionat, este rău ca statul să se amestece în biserică oriunde, deci şi aici la noi, unde suntem opriţi în această privinţă de tradiţiile bisericii. Biserica, atâta vreme cât s'a călăuzit de sine, ni-a dat arhierei vrednici, ni-a dat o vieaţă exemplară şi au izvorît din ea foloase mari pentru vieaţa culturală, pentru vieaţa morală, pentru vieaţa noastră naţională în genere” (Dr. Nicolae BALAN50, D-l N. Iorga şi chestia bisericească”, articol publicat în “Revista Teologica” de la Sibiu, anul V, 15 mai – 1 iunie 1911, n° 10-11, pagina 292) Există deci o cârdășie între sistemul politic și episcopii ortodocsi români. La baza crizei de valori spirituale, sociale şi economice pe care azi o trăim stau ignoranța, imoralitatea, ipocrizia şi lăcomia politicienilor şi a ierarhilor, materialismul savanților și demagogia mediocrităților servile care conduc societatea în care conviețuim. Conducătorii politici şi bisericeşti ai Statului Român sunt responsabili de dezastrul51 economic, social, cultural şi spiritual în care se află ţara noastră şi implicit de mizeria, sărăcia 52 şi de ignoranţa în care trăiesc fraţii nostrii rămaşi în România dar şi de faptul emigrării fiecăruia dintre noi, căci haosul creat de ei in Romania reprezintă cauza pentru care ne-am abandonat casa şi pământul părinţilor pentru a ne stabili în afara ţării. În implementarea “globalizării” pe plan local, rolul "autorităţilor 50Am menționat numele marelui Mitropolit BĂLAN Nicolae pentru a demonstra că această stare de lucruri anticanonică o evidențiază chiar oamenii cinstiți ai Bisericii Ortodoxe Române. Mitropolitul Dr. Nicolae Bălan a trăit între anii 1882 – 1955 și a fost Mitropolit al Ardealului între anii 1920 – 1955. 51ADMINISTRAŢIA PREZIDENŢIALĂ Comisia Prezidenţială Pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice, Riscuri şi inechităţi sociale în România, raportul extins, Septembrie 2009, Bucuresti, România 52BANCA INTERNAȚIONALĂ PENTRU RECONSTRUCȚIE ȘI DEZVOLTARE, Raport nr. 40120-RO, ROMÂNIA: RAPORT DE EVALUARE A SĂRĂCIEI.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

40

bisericești şi al politicienilor români" este doar acela de a oficializa şi traduce în fapte ceea ce se hotărăşte în altă parte, contra intereselor legitime ale poporului român şi cu preţul periclitării supravieţuirii sale. Aşa se şi explică de ce această "tagmă de jefuitori" 53 este menţinută la putere, cultivată cu grijă, tolerată şi acceptată de mai marii lor care, din umbră, conduc destinele lumii. “Democraţia”54 din România apără doar interesele mafiei economice și politice fiind expresia celei mai autentice tiranii 55 oligarhice. Scopurile 53 „pesemne dumneata pă nărod cu al căror sânge s-au hrănit şi s-au poleit tot neamul boieresc, îl socoteşti nimic, şi numai pe jefuitori îi numeri patrie... Dar cum nu socotiţi dumneavoastră că patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor“ (Tudor Vladimirescu, Scrisoare adresată Vornicului Nicolae Văcărescu, 1821) 54 Deci este evident din acestea că toate Constituţiile care au în vedere folosul obştesc sunt pure, pentru că sunt conforme dreptului absolut; din contră, acelea care au în vedere numai folosul guvernanţilor sunt defectuoase şi numai nişte forme corupte ale Constituţiilor bune, căci sunt despotice ..., pe câtă vreme cetatea este o asociaţie de oameni liberi, (Aristotel, Politica, cartea a III-a, capitolul 4, paragraful 7 conform ediţiei din 1996 a cărţii cu acelaş nume apărută la editura Cultura Naţională în anul 1924, traducere de El. Bezdechi.) 55CAPITOLUL V §1.Guvernământul și Constituția fiind lucruri identice, iar guvernământul fiind puterea suverană a cetății, trebuie în chip necondiționat ca această putere să se compună ori dintr-un singur individ sau dintr-o minoritate, ori, în sfârșit, din masa cetățenilor. Când unul singur, minoritatea sau majoritatea guvernează în interesul general, Constituția este în mod necesar pură; când ei guvernează în interesul lor propriu sau în interesul unuia, în interesul minorității ori în interesul mulțimii, Constituția este deviată de la scopul său, pentru că din două lucruri, unul: ori membrii asociației nu sunt într-adevăr cetățeni, ori, dacă sunt, ei trebuie să aibă partea lor din folosul obștesc. §2. Când monarhia sau guvernământul unuia singur are drept obiect interesul general, se numește, vulgar, regalitate. Cu aceeași condiție, guvernământul minorității, dacă nu este redusă la o singură persoană, este aristocrație, numită astfel fie pentru că puterea este în mâna celor mai buni, fie pentru că scopul ei este cel mai mare bine al statului și al asociaților. În sfârșit, când majoritatea guvernează în sensul interesului general, guvernul primește ca nume special numele generic al tuturor guvernămintelor și se numește republică (politie). §4. Deviațiile acestor Constituții clasice sunt tirania, regalității, oligarhia, a aristocrației și demagogia, a republicii cu demagogia. Tirania este o monarhie în folosul monarhului, oligarhia, în interesul celor bogați, iar demagogia, în interesul săracilor. Nici una dintre aceste forme de guvernământ nu are în vedere binele obștesc. (Aristotel, Politica, cartea a III-a, capitolul 5, paragrafele 1, 2 și 4 conform ediției din 1996 a cărții cu acelaşi nume apărută la editura Cultura Națională în anul 1924, traducere de El. Bezdechi.))

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

41

conducătorilor politico-bisericești sunt: îmbogățirea personală prin jefuirea ţării; distrugerea economiei, culturii, tradiţiilor şi spiritualitații româneşti; aservirea totală a ţării faţă de puterile occidentale, folosind ca pretext integrarea ţării in "UE şi structurile euro-atlantice"; promovarea corupţiei şi a silniciei la rang de politică de stat; menţinerea poporului român în înapoiere şi mizerie; crearea unui aparat represiv intern de natură să împiedice preluarea puterii de către alte forţe devotate ţării şi poporului român; crearea și susţinerea unei mafii economice care să împiedice refacerea industriei şi agriculturii autohtone; distrugerea bogăţiilor naturale ale ţării şi degradarea mediului înconjurător 56. Autoritatea conducătorilor politici şi a ierarhilor ortodocşi ai României nu este în raport intrinsec 57 cu Autoritatea lui Dumnezeu, iar guvernarea lor se exercită prin violenţă, abuz, silnicie, nedreptăţi 58, fără a respecta demnitatea noastră de fiinţe libere şi de fii ai lui Dumnezeu. Aşa stând lucrurile59, aceştia şi-au pierdut orice legitimitate în a exercita autoritatea publică60 şi spirituală, precum şi înseşi raţiunea de a mai exista şi de a se mai afla la putere „Şarpele când îţi iasă înainte, dai cu ciomagul să-l loveşti, ca să-ţi aperi viaţa, care mai de multe ori ni se primejduieşte din muşcarea lui. Dar pe balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atât cele bisericeşti, cât şi cele politiceşti , până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi? Veniti dar, fraţilor, cu toţii, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine! “ (Tudor Vladimirescu, Proclamaţia de la Padeş din 23 ianuarie / 04 februarie 1821). Deoarece actele emanate de conducătorii politici şi bisericeşti ai 56Administrația Prezidențială, Comisia prezidențială pentru patrimoniul construit, siturile istorice și naturale, Patrimoniul construit și natural al României în pericol, Măsuri prioritare de protecție O ilustrare a stării de fapt, Palatul Cotroceni, 16 septembrie 2008, București, România 57INTRINSÉC, -Ă adj. 1. Care constituie partea lăuntrică, esențială, a unui lucru. ◊ Valoare intrinsecă = valoare pe care o are un lucru în chip absolut, prin el însuși. 2. (Fiz.; despre semiconductoare) A cărui conducţie electrică nu este condiţionată de existenţa impurităţilor. [< fr. intrinsèque, cf. lat. intrinsecus]. Conform Dicţionar Neologisme, ediţia 1986. 58Transparency International Romania, Grafice privind evoluția corupției în România în perioada 2005-2010 precum și “Raportul asupra Barometrului Global al Corupției 2010 al Transparency International” publicat la Berlin, la 09 decembrie 2010. De notat ca în fiecare an, data de 09 decembrie reprezinta Ziua Internațională Anticorupție. 59rebus sic stantibus = cât timp lucrurile vor sta așa 60PACEM IN TERRIS, 26-30

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

42

României sunt contrarii Legii Veşnice a lui Dumnezeu 61, noi, în calitate de creştini şi de fii ai Bisericii Ortodoxe, nu mai suntem datori să mai fim loiali, să ne supunem, să-i susţinem financiar ori să-i ascultăm 62; dimpotrivă, trebuie să îi combatem prin toate mijloacele legale. Ion Ratiu, un ilustru reprezentant al emigraţiei româneşti, în “Cele zece porunci ale exilului” afirmă: “Opune-te numai celor care guvernează la Bucureşti pentru că ei siluiesc voinţa poporului român. Opoziţia faţă de eforturile altor patrioţi români este irosire de energie” 63 III – C NEVREDNICIA EPISCOPILOR 61 "... principiile Bisericei trebuie să aibă înaintea statului valoare de veneraţiune şi de imitaţiune, aşa încât în fixarea principiilor sale de stat, şi a drepturilor şi a îndatoririlor cetăţenilor sai, să-şi ia ca punct de mânecare principiile Bisericei creştine, ca adevărurile veşnice descoperite prin insuşi Dumnezeu spre binele întregii omeniri" ( Andrei SAGUNA, „Compendiu de dreptul canonic” p. 279). 62 Articolul 21 & 1 Orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale țării sale, fie direct, fie prin reprezentanți liber aleși. & 2 Orice persoană are dreptul de acces egal la funcțiile publice din țara sa. & 3 Voința poporului trebuie să constituie baza puterii de stat; această voință trebuie să fie exprimată prin alegeri nefalsificate, care să aibă loc periodic prin sufragiu universal, egal și exprimat prin vot secret sau urmând o procedură echivalentă care să asigure libertatea votului. (DECLARAȚIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI, PARIS, 1948). 63Cele 10 porunci ale exilului românesc au fost prezentate de Ion Rațiu în 1984 la Geneva, la primul Congres al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi (UMRL). 1. Fii mândru ca eşti român. Afirmă-te întotdeauna ca atare. Suntem un popor nobil, vechi. Civilizaţia are rădăcini adânci în pământul ţării noastre. 2. Afirmă-ţi dragostea pentru patrie de câte ori ai ocazia. Nu pentru că eşti şovin, ci pentru că doreşti să serveşti pe cei rămaşi acasă. 3. Apără drepturile poporului român în totalitatea lui: nu regăţeni, transilvăneni, basarabeni, bănăţeni, timoceni, aromâni, sau megleniţi. Toţi suntem români. 4. Ajută-ţi compatrioţii: din mai puţinul ce ai, dă-ţi tainul; nu-l precupeţi. 5. Susţine instituţii româneşti din diaspora oricât de modeste şi imperfecte ar fi. 6. Nu critica niciodată, nici măcar „prieteneşte“, pe românul care se străduieşte să apere sau să promoveze cauza naţională. Fă tu mai bine. 7. Nu aduce nici o critică, nici măcar „constructivă“ semenului tău care luptă. Critica ta să se afirme prin faptă; făcând mai mult şi mai bine decât face el. 8. Fii totdeauna conştient că gelozia, invidia şi calomnia constituie ultimul refugiu al omului frustrat şi slab care nu mai are nici ţară şi nici poziţie în societate. Nu te lăsa pradă acestor sentimente inferioare. 9. Opune-te numai celor care guvernează la Bucureşti pentru că ei siluiesc voinţa poporului român. Opoziţia faţă de eforturile altor patrioţi români este irosire de energie. 10. Fă ceva pozitiv pentru ţara ta, pentru ţara din care te tragi şi pentru compatrioţii tăi, oricât de modest sau neînsemnat; dar fă-o în fiecare zi. (Apud http://www.romanianculturalcentre.org.uk/ratiu-foundation/2011/08/zece-porunci-ionratiu-geneva/ )

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

43

Referitor la calitățile morale și spirituale – pe temeiul mărturiilor cutremurătoare difuzate de mijloacele de comunicare socială – putem susține că episcopii români sunt, în marea lor majoritate, străini de succesiunea apostolică în har şi în credinţă, fiind nevrednici să primească și să exercite taina preoției sacramentale. Trăsăturile lor determinante sunt: imoralitatea, ipocrizia, ignoranța și incompetența. În ceea ce privește validitatea hirotoniei se constată că aceștia sunt aleşi şi hirotoniţi necanonic. Dată fiind cârdășia lor cu politicienii întru jefuirea țării și anihilarea ființei poporului român acești episcopi sunt călăuze oarbe și slugi ale forțelor întunericului. Episcopii ortodocși români sunt cei care "rătăcesc pe poporul meu, [și] care atât timp cât au în ce să-și înfigă dinții propovăduiesc pacea, dar se pornesc cu război împotriva acelora care nu le aruncă nimic în gură." (Miheia, III-5). 1) Episcopii Bisericii Ortodoxe Române sunt străini de succesiunea apostolică în har şi în credință Marele canonist Liviu Stan, în studiul numit „Succesiunea Apostolică” susține că elementele constitutive ale „succesiunii apostolice”, sunt „succesiunea în HARUL și în CREDINȚA APOSTOLILOR”. Notiunea de „Credinţă a apostolilor” cuprinde în sine adevărurile credinţei, tezaurul sacramental şi liturgic lăsat de Sfinţii Apostoli 64, dar și asemănarea maximă dintre calitățile morale și spirituale ale Sfinților Apostoli cu ale celor chemaţi la slujirea preoţiei sacramentale; cine nu întrunește aceste condiții nu este în succesiunea apostolică, deoarece “în cuprinsul succesiunii apostolice nu poate să intre numai transmiterea puterii sacramentale, pe firul unor neîntrerupte hirotoniri care îşi au începutul în Sfinţii Apostoli .... în cuprinsul succesiunii apostolice trebuie inclusă în mod necondiţionat şi succesiunea în credinţă, alături de succesiunea în har, sau pentru a preciza mai bine, succesiunea în credinţă trebuie pusă pe prim plan, ca garanţie a succesiunii efective în har” (Liviu STAN, Succesiunea Apostolică, studiu publicat în revista Studii Teologice, VII(1955), p. 305-323). 64 "Aşezămintele religioase se află în Sfînta Scriptură, în scrierile apostolilor, în canoanele apostoleşti şi în cele ale sinoadelor ecumenice şi locale, în istoria bisericească, precum şi în scrierile acelor bărbaţi bisericeşti pe care întreaga biserică ecumenică îi cinsteşte de dascăli ai lumii, care toate puse în sistemă înfăţisează studiul dreptului canonic" (Andrei SAGUNA, Compendiu de Dreptul Canonic” p. 284).

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

44

Apostolii65 erau smeriți și se socoteau pe sine drept „cei din urmă oameni”66 care excelau însă prin fermitatea de nezdruncinat a credinţei făcătoare de minuni, sfinţenia vieţii, slujirea, jertfelnicia şi viaţa nepătată, adică prin bunul lor exemplu personal; ca oameni, aveau poate unele slăbiciuni dar ponderea lor era minimă în raport cu virtuţile lor. Aceștia au trasmis harul preoției sacramentale urmaşilor lor aleşi după vrednicia şi calităţile lor morale şi duhovniceşti; nu au vândut harul lor 67 şi nici nu l-au dat unor persoane nevrednice 68, căci numai aşa, urmaşii lor puteau să se afle în ”succesiunea apostolică” și în comuniunea deplină cu Biserica. Ideea că taina lucrează indiferent de vrednicia primitorului sau a săvârşitorului este străină duhului Ortodoxiei care – mai ales în cazul episcopatului - nu admite contradicţia dintre ceea ce eşti, ceea ce faci şi ceea ce crezi! De aceea se face examinarea canonică ca element constitutiv al administrării valide a tainei hirotoniei în orice treaptă a preoției sacramentale și implicit ca pe o condiție a alegerii acelor 65 Așa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos și ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu. (I CORINTENI IV, 1) 66 “Căci mi se pare că Dumnezeu, pe noi, apostolii, ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni, ca pe niște osândiți la moarte, fiindcă ne-am făcut priveliște lumii și îngerilor și oamenilor. Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înțelepți întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteți tari. Voi sunteți întru slavă, iar noi suntem întru necinste! Pană în ceasul de acum flămânzim și însetăm; suntem goi și suntem pălmuiți și pribegim, Și ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâți fiind, binecuvântăm. Prigoniți fiind, răbdăm. Huliți fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, pănă astăzi. ..... Căci de ați avea zeci de mii de învățători în Hristos, totuși nu aveți mulți părinți. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos. Deci, vă rog, să-mi fiți mie următori, precum și eu lui Hristos.” (I CORINTENI IV, 9-16)

67 Şi Simon văzând că prin punerea mâinilor apostolilor se dă Duhul Sfânt, le-a adus bani, Zicând: Daţi-mi şi mie puterea aceasta, ca acela pe care voi pune mâinile să primească Duhul Sfânt. Iar Petru a zis către el: Banii tăi să fie cu tine spre pierzare! Căci ai socotit că darul lui Dumnezeu se agoniseşte cu bani. Tu n-ai parte, nici moştenire, la chemarea aceasta, pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu. Pocăieşte-te deci de această răutate a ta şi te roagă lui Dumnezeu, doară ţi se va ierta cugetul inimii tale, Căci întru amărăciunea fierii şi întru legătura nedreptăţii te văd că eşti. (Faptele Apostolilor, VIII, 18-23) 68 “Şi a plăcut cuvântul înaintea întregii mulţimi, şi au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt, şi pe Filip, şi pe Prohor, şi pe Nicanor, şi pe Timon, şi pe Parmena, şi pe Nicolae, prozelit din Antiohia, Pe care i-au pus înaintea apostolilor, şi ei, rugându-se şi-au pus mâinile peste ei.” (Faptele Apostolilor, VI, 5-6)

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

45

persoane care prin calitățile lor pot fi demne de succesiunea în har și credință cu apostolii spre zidirea și întărirea Bisericii „precum orișicare preot sau creștin se pedepsește pentru purtarea sa ireligioasă și imorală, așa și episcopul, .... se pedepsește pentru faptele sale anticanonice, căci nu sunt estimați de sub canoane nici arhiereii, dar nici stau deasupra canoanelor, ci fiind ei străjerii canoanelor și povățuitorii preoților și cristianilor, au îndoit îndatorirea de a duce o viață religioasă și morală, ca lumina, carea trebuie să fie într-un arhiereu, să nu se prefacă în întuneric” (ANDREI SAGUNA, Compendiu de Dreptul Canonic al Unei, Sântei, Soborniceşti şi Apostoliceşti Biserici, Sibiu, 1913, p 129). În trecutul glorios al Ortodoxiei, ierarhii şi preoţii se aflau cu adevărat în harul şi credinţa apostolilor: aceştia excelau în slujire 69 şi jertfelnicie pentru poporul încredințat 70 lor de Duhul Sfânt. Viaţa lor era dedicată în întregime71 lui Dumnezeu şi Bisericii Sale, iar iubirea lor pentru Hristos era atât de mare şi credinţa le era atat de puternică încât luau coroana muceniciei fără să se înspăimânte de chinuri şi de moarte. Dar aceea era vremea în care „ preoţi de aur slujeau cu potire de lemn, acum, dimpotrivă, preoţi de lemn slujesc în potire de aur” 72, era vremea în care ”creștinii trăiau pe pământ dar ca în cer 73, în trup, dar nu după trup”!

69

“Şi Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă. Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.” (MARCU X, 42-45)

70 “Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său” (FAPTELE APOSTOLILOR XX, 28).

71 “Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale” (IOAN X, 11) 72 “Despre Sfântul Potir. Abordare istorico-arheologică” Este importantă atât din punct de vedere istoric, cât mai ales duhovnicesc o sentinţă, atribuită de unii Sfântului Bonifaciu, episcop de Mogunt († 755), iar de alţii chiar Sfântului Athanasie cel Mare († 372), care spune că „Odinioară preoţi de aur slujeau cu potire de lemn, acum, dimpotrivă, pre oţi de lemn slujesc în potire de aur” (cf. Liturgica Generală, 1993, p. 591). CONFORM: http://www.teologie.net/2009/09/15/despre-sfantul-potir-abordareistorico-arheologica/

73 Așa afirmă autorul necunoscut al Epistolei către DIOGNET: "Locuiesc în patrii proprii, dar ca nişte emigranţi, iau parte la toate (treburile publice) ca nişte cetăţeni şi suportă toate (îndatoririle) ca nişte străini. Orice pământ străin le este patrie, şi orice patrie le

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

46

(EPISTOLA CĂTRE DIOGNET). Analizați din această perspectivă, ierarhii Bisericii Ortodoxe Române sunt străini de învăţătura, sfinţenia vieţii, slujirea, jertfelnicia 74 și morala apostolilor, adică de doctrina şi spiritul viu al „credinţei” lor. Nu e de ajuns să mărturiseşti din gură acceptarea unor dogme pe care viaţa ta le infirmă total; contradicţia flagrantă dintre calităţile morale şi religioase ale persoanei episcopului cu suma calităților morale și religioase ale apostolilor atrage după sine incapacitatea de a primi și exercita taina preoției sacramentale; o hirotonie aplicată unei astfel de persoane este cel puţin îndoielnică şi validă doar pe temeiul „iconomiei” Bisericii împinsă dincolo de limitele ei extreme. Chiar dacă ei ne aruncă cu praf în ochi, folosind cu nerușinare sfruntată concepte dogmatice și norme canonice despre sacralitatea ierarhiei, atotputernicia ei, despre absoluta ei necesitate pentru a putea săvârși Sfintele Taine și a transmite harul apostolic, ei uită însă cuvintele Mântuitorului care zice: ”Faceți, dar, roade vrednice de pocăință și nu începeți a zice în voi înșivă: Avem tată pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate și din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam“ (LUCA III, 8). 2. Episcopii Bisericii Ortodoxe Române sunt aleşi şi hirotoniţi necanonic Taina hirotoniei în treapta episcopatului nu se rezumă doar la simpla rostire a rugăciunii de hirotonire întru episcop și la punerea mâinilor. este străină" (Epistola către Diognet V, 5). Mai mult, creştinii "sunt în trup, dar nu vieţuiesc după trup. Petrec pe pământ, dar au cetăţenia în cer" (E.D. V, 8-9). "Simplu spus, ceea ce este sufletul în corp aceasta sunt creştinii în lume. Sufletul e răspândit ca o sămânţă în toate membrele corpului, iar creştinii sunt răspândiţi în cetăţile lumii. Sufletul locuieşte într-un corp, dar nu este din corp; iar creştinii locuiesc în lume, dar nu sunt din lume. Sufletul nevăzut e deţinut într-un trup văzut, iar creştinii sunt cunoscuţi că sunt în lume, dar pietatea lor rămâne nevăzută" (E.D. VI, 1-4). (Alexandru BRICIU, „În Biserica slavei tale, în cer ni se pare a sta“, articol publicat in ziarul LUMINA, la 27 februarie 2012, conform http://ziarullumina.ro/theologica/biserica-slavei-tale-cer-nise-pare-sta 74"cu rîvna, care să însufleţească ierarhia, ca nu numai bucuros să aducă sacrificii, ci bucuros să se şi sacrifice pentru sufletele creştinilor; să nu se teamă de legături şi necazuri, nici să iubească vieaţa sa (trupul) mai mult decît pe sine însuşi (sufletul), şi să plinească calea sa cu bucurie, şi slujba care a luat-o de la Iisus Christos, a marturisiri evanghelia darului lui Dumnezeu, ştiind şi aceea, că blăstămat este celce face lucrul Domnului cu lene" (Andrei SAGUNA, Compendiu de Dreptul Canonic, p. 286)

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

47

Taina aceasta are mai multe elemente constitutive consfințite de Sfintele Canoane şi de Statutul75 BOR: mai întâi, alegerea candidatului de către un Colegiu Electoral compus din clerici şi mireni, apoi examinarea canonică a celui ales de către Sfântul Sinod şi confirmarea alegerii lui, în al treilea rând recunoaşterea candidatului prin Decret al autorității de stat şi în sfârşit, Emiterea Gramatei de numire, urmată de actul sacramental al hirotoniei întru treapta Episcopatului şi de instalare a noului Episcop Eparhiot. Nerespectarea procedurii canonice şi legale – mai sus ilustrată atrage după sine invaliditatea tainei şi deci a hirotoniei respective. Aceasta era procedura în vigoare pană în anul 2008. Biserica Ortodoxă Română nu cunoaşte practica “numirii” episcopului de către Autoritatea de Stat sau direct de către Sinodul BOR. Orice demnitate în Biserică se ocupă, după rânduiala Tradiţiei Apostolice 76 prin vrednicie şi doar prin alegerea făcută de întreaga pliromă a Bisericii, laici, clerici şi ierarhi! Modificările aduse legii bisericeşti între anii 2006- 2008, în opinia unor studioşi77 consfințeşte dictatura personală a Patriarhului Daniel, avantajează doar episcopatul şi exclude laicii și clericii din actul alegerii Episcopului, căci ei - conform noului Statut BOR nu mai aleg - ci doar sunt consultaţi. Este o răsturnare a unui pricipiu fundamental al Bisericii: 75TEMEIURILE LEGALE: pentru alegere : Conform articolului 130 din Statutul BOR varianta 1949 în vigoare în 1990 modificat în 2008 prin articolul 126 paragraful 1, precum și articolul 114 litera “B” Statut BOR varianta 1949 în vigoare în 1990, dar modificat în 2008 prin articolul 114, paragraful 4, litera “b”; pentru examinarea canonică de către “Sfântul” Sinod (vezi articolul 131 Statut BOR 1949 precum și articolul 10 litera “e”Statut BOR varianta 1949, în vigoare în 1990, actualmente modificat prin articolul 14 literele “L” și “M” și articolul 130, paragraful 6, din Statutul BOR varianta 2008; Urmează actul CONFIRMĂRII prin Decretul de recunoaștere (conform articolului 21 din Decretul 177 pe 1948) emis de autoritatea de stat competentă, (Articolele 131 și 132 din Statutul BOR din 1949, în vigoare în 1990, care a fost modificat prin articolul 133 paragraful 1, Statut BOR 2008) după care se procedează la hirotonia și instalarea noului Episcop Eparhiot.

76 “Ordinabitur episcopus secundum quod dictum est, electus ab omni populo, irreprehensibilis. Qui cum nominatus erit et placuerit eis, populus omnis convenient et presbyteri et diaconi, die dominica episcopis omnis consentientibus qui imposerunt manus super eum” (Sfântul Ipolit Romanul ”Traditio Apostolica”, Partea Întâia Despre Liturghia Sfintelor Hirotoniri, De episcopis, scrierea datează din anul 215 d. Hr) 77 Dan CIACHIR “DICTATURA PATRIARHALĂ” articol publicat în ziarul ZIUA, la data de 29 februarie 2008, preluat din http://www.greco-catolica.org/a248-Dictaturapatriarhala.aspx

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

48

participarea laicilor la conducerea Bisericii şi implicit la alegerea Episcopilor cu vot egal cu al membrilor Sinodului BOR, aşa cum se obișnuia din Vechime în Ţările Române şi s-a pus în literă de lege prin Statutele lui Şaguna Andrei: “Cum că clerul şi poporul au avut la alegerea episcopilor EGALĂ ÎNDRETĂŢIRE, aceasta nu iartă nici o îndoială, căci zace în natura Bisericei Creştine, al cărui Cap este Christos, iar mădularele ei sunt preoţii şi creştinii, cari laolaltă socotindu-se, au faţă cu capul lor una şi aceeaşi îndatorire, unul şi acelaş drept; de aceea, începînd de la afacerile apostolilor până la secolii următori, ce priveşte la alegeri de episcopi, nu aflăm nici o deosebire între participarea clerului şi a poporului, ... alegerea de episcopi făcută prin cler şi popor a avut nu numai putere testimonială ci şi judicială, şi aşa clerului şi poporului credincios nu s-a putut octroà [impune] nime pe episcop pe care nu l-a ales şi nu l-a cerut” (ANDREI, Barone di SAGUNA, Compendiu de Dreptul Canonic al Unei, Sântei, Soborniceşti şi Apostoliceşti Biserici, Sibiu, 1913, p 242 şi 245). . Ca urmare a dezordinei cu bună știinţă programate în zilele şi lunile imediat următoare loviturii de stat din decembrie 1989, ierarhia este “înnoită” cu elemente tinere: Şedinţa “Sfântului” Sinod din 18 ianuarie 1990 îl desemnează ca episcop vicar al Oradiei pe Arhimandritul Ioan Mihălţan. Prefăcându-se a proceda la primenirea ierarhilor BOR, o altă sesiune extraordinară a “Sfantului Sinod” din 3-4 februarie 1990, precum şi cea din 12 februarie 1990, la care participau vicepriministrul Gelu “Voikhan” Voiculescu și proaspătul ministru al cultelor, Nicolae Stoicescu, numesc ca episcopi vicari pe Romul Joantă, la Sibiu, Daniel Ciobotea78, la Timişoara, Casian Crăciun la Galaţi, Ioan Andreicuţ la Alba 78Unul dintre marii favoriți la jilțul patriarhal este Mitropolitul Moldovei și Bucovinei ,Înalt Prea Sfințitul Daniel Ciobotea. Om de mare anvergură intelectuală, însă prea puțin legat de monahism, lucru care i se reproșează cu vârf și îndesat. Profesor timp de peste opt ani de zile la Institutul Ecumenic de la Bossey – Elveția, ba chiar director adjunct, Mitropolitul Daniel este suspectat de unii de o relație nu tocmai ortodoxă cu organele Securității Statului. Este cel puțin greu de crezut că, în cariera sa universitară, Daniel Ciobotea nu s-a întâlnit cu “băieții cu ochi albaștri” din moment ce din 1976 venea în țară numai ca vizitator. Unii ar băga mâna în foc că oricum devenea episcop, din moment ce, în 1988, a fost chemat de urgență în țară, tuns călugăr și peste noapte hirotonit protosinghel. Anul Revoluției, 1989, nu l-a prins chiar “neinițiat” de ”ierarhia nevăzuta” cum era numită Securitatea sau Direcția de Informații Externe, din moment ce proaspătul protosinghel era – hai că știți deja – responsabil cu Sectorul Relații Externe al Bisericii Ortodoxe Române. Mitropolitului Daniel i se mai reproșează apartenența la Masonerie. Nu a negat niciodată această apartenență, relațiile sale cu masonii importanți fiind de notorietate, dar nici nu a confirmat apartenența sa în această organizație discretă (nici nu avea cum – n.r.). Cazul nu ar fi însă singular, din ce în ce mai mulți ierarhi catolici, protestanți sau ortodocși fiind capacitați de „Marea Frăție”. (Masonii în Biserica Ortodoxă,

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

49

Iulia. Puţin timp după aceea vine şi rândul lui Teofan Savu numit Vicar Patriarhal şi al lui Macedon Petrescu (născut cu numele de familie “Porcu”), numit Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În toate aceste numiri impuse de politicieni, nu a fost respectată nici măcar de formă, procedura indicată de Statutul BOR; nici nu se putea așa ceva deoarece în zilele de 3 și 4 ianuarie 1990, se întrunește Sinodul BOR în sesiune extraordinară și hotărăște dizolvarea tuturor organelor deliberative și executive la nivel parohial și eparhial precum şi alegerea altora noi tocmai în scopul constiturii colegiului electoral bisericesc care avea sa-l aleagă pe Mitropolitul Moldovei si Sucevei: “trimiterea unui “Cuvînt pastoral de pocăință și reconciliere clerului și credincioșilor” precum și luarea de măsuri statutare în vederea completării scaunului vacant al Mitropoliei Moldovei și Sucevei. În acest scop, s-a hotărît dizolvarea actualelor organe deliberative și executive parohiale, eparhiale și centrale bisericești și alegerea altora noi, în scopul constituirii colegiului electoral bisericesc” (conform revistei Biserica Ortodoxă Română, anul CVIII (1990), n° 1-2, pagina 6-9). Aşadar, la data de 04 ianuarie 1990, Sinodul nu avea intenţia să promoveze pe nimeni la treapta episcopatului, căci episcopii şi mitropoliții de atunci temeau mai mult pentru scaunele lor și erau dispuși la orice compromisuri cu autorii loviturii de stat din decembrie 1989: “membrii Sfântului Sinod salută cu multă bucurie 79 înfiinţarea de către FSN a Ministerului Cultelor şi îşi exprimă speranța unei mai bune colaborări cu noile autorități pentru binele Bisericii strămoşeşti şi al Patriei noastre, România liberă” (conform revistei Biserica Ortodoxă Română, anul CVIII (1990), n° 1-2, pagina 8). Rebus sic stantibus, cine i-a ales ca episcopi vicari pe Romul Joantă la Sibiu, pe Daniel Ciobotea la Timișoara, pe Casian Crăciun la Galați, pe Ioan Andreicuț la Alba Iulia, pe Teofan Savu ca Vicar Patriarhal și pe Macedon Petrescu ca Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, câtă vreme organele care trebuiau să îi aleagă fuseseră deja dizolvate? Ce pagubă ar fi suferit Biserica dacă se mai aştepta până în iunie şi se proceda legal şi canonic la alegerea episcopilor respectivi?? Se temea Patriarhul BOR Teoctist asasinat) 79 Probabil o bucurie identică cu cea din telegramele de felicitare trimise președintelui Ceaușescu cu o lună mai înainte.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

50

cineva de poporul credincios sau de deşteptarea sa? Se încurcau oare jocurile de putere? Oare alegerile ar fi împiedicat promovarea celor ce ulterior s-au dovedit a fi fost compromişi? Se temea oare cineva că până în iunie 1990, s-ar fi descoperit adevăruri incomode despre cei menţionaţi mai sus? Constienţi de această gravă lipsă şi de consecinţele ei canonice, în iunie 1990, membrii “Sfântului” Sinod printr-o manevra vicleană, supun aprobării Adunării Naţionale Bisericeşti numirile episcopale făcute de “Sfântul” Sinod în perioada ianuarie – iunie 1990, deşi Adunarea respectivă nu avea această chemare iar aprobarea postumă hirotonirii şi instalării noilor “episcopi” nu este conformă cu Statul BOR şi cu rânduiala canonică a Ortodoxiei. Aparenţa de legalitate constă în manevra “receptării”, adică a acceptării postume de către Biserică a deciziilor episcopale, dar acest procedeu nu este aplicabil în cazul alegerilor episcopale, unde actul alegerii cinstite și corecte a candidatului reprezintă un element constitutiv al tainei hirotoniei. Ce au în comun Daniel Ciobotea, Romul Joantă alias Serafim, Casian Crăciun de la Galați, Ioan Andreicuț, Teofan Savu și Macedon Petrescu fost Porcu: au studii în străinătate, de obicei în Franța, Germania sau Elveția, cu excepția lui Andreicuț; – cu toții au plecat în afară cu “avizul” favorabil al Departamentului Cultelor și al Securității Statului pe vremea “odiosului” regim comunist pe care acum îl blamează; – documentele aflate la dosarele lor păstrate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii atestă pentru unii calitatea de de ”informator”80, cum este cazul lui Teodosie al Tomisului și al lui Nifon alias “Agentul Crețeanu” de la Târgoviște, fost “preot misionar” trimis în Canada cu aprobarea regimului comunist și răsplătit apoi cu scaunul de Episcop Vicar Patriarhal și de Mitropolit, al Mitropolitului Nicolae Corneanu, al lui Casian Crăciun, Calinic Argatu și alții; – sunt susținuți de politicieni, fie FSN, PSD sau PDL, făcând “servicii şi –

80 “Ion Stan s-ar fi aflat şi într-o relaţie tensionată şi cu ÎPS Nifon Mihăiţă, arhiepiscopul de Dâmboviţa, pe care uneori îl pomenea după numele conspirativ” Cornel NISTORESCU, Diversiunea Ion Stan, articol publicat in ziarul COTIDIANUL din 24 noiembrie 2012.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

51

favoruri” tuturor acestor politicieni; majoritatea ar aparține unor organizații oculte 81 condamnate oficial de Biserica Ortodoxă82; – au fost racolați de serviciile secrete naționale sau străine implicate în lovitura de stat din 1989; – Sfera vieții lor private, mai ales imoralitatea și abuzurile lor de acum și din trecutul îndepărtat, îi transformă în marionete și îi obligă la compromisuri cu regimul politic. Odată ajunși episcopi au comis abuzuri și fapte sancționate de legea penală și de canoane – fiind acuzați de furturi83, de simonie84 și alte fapte reprobabile - dar au fost –

81În ultimii ani, un fenomen interesant a marcat viața politico-spirituală românească: o apropiere insidioasă, dar tenace, deși aparent fără un demers programatic, a unor personalități din clerul înalt din Biserica Ortodoxă, de segmente declarat masonice, în speță, de Masoneria recunoscută oficial. Este vorba de Episcopi și Mitropoliți, membri ai Sfântului Sinod, dar și de reprezentanți ai clerului mijlociu. Ca personalități clericale invocate insistent în ultimii ani, și din a căror agendă, relațiile cu Masoneria au devenit un loc comun, îi cităm pe: IPS Pimen Suceveanul (Templier și afiliat la Loja "Fiii coloniei lui Traian" din Nordul Moldovei), IPS Teofan - fost Sinaitul, azi, Mitropolit al Olteniei (în relație cu Loja "Armonia", Craiova), IPS Ambrozie Sinaitul (vicar patriarhal, Loja "Armonia" Craiova), IPS Teodosie Tomitanul (fost Snagoveanul, fost Episcop vicar la Mitropolia Bucureștilor, sub oblăduirea Lojii "Ovidius" Constanța), IPS Daniel Ciobotea, (Mitropolit al Moldovei), IPS Ion Sălăjeanul (Episcop de Covasna și Harghita) și IPS Sofronie Drincec, Episcop de Gyula, în relatie cu Loji maghiare. Despre IPS Vincențiu (Grifoni) părerile sunt radical împărțite, acesta având manifestări antimasonice, intersectate cu întâlniri "de gradul trei" în sânul albastrei familii Grifofoni. Starețul mânăstirii Putna, Arhimandrit Melchisedec Velnic, este, de asemenea, pomenit ca fiind într-o Lojă "Sfântul Ștefan cel Mare". (MASONII IN BISERICA, de Carol Harsan , Averea Sâmbătă, 29 octombrie 2005, 0:00 , sursa HotNews) 82 Temei Nr. 785, /1937. Î.P.S. Mitropolit Nicolae al Ardealului, dă citire referatului cu studiul asupra francmasoneriei, ce i s-a cerut de Sf. Sinod încă din anul 1934.Sf. Sinod însuşindu-şi concluziile din referat hotărăşte: I. Biserica osândeşte Francmasoneria ca doctrină, ca organizaţie şi ca metodă de lucru ocultă .

83Anchetă jurnalistică despre caracatiţa unui jaf organizat, din bani europeni, în cazul de faţă fiind vorba despre un proiect POSDRU, în care sunt incumbate cinci centre sociale, controlate „religios” de „prea – slăvitul” Paisie, „mama şi tatăl” răului din Biserica Ortodoxă Bănăţeană, (pe care, dacă nu-l va muta de aici Sinodul şi Preafericitul Daniel, atunci o să-l mute, cu siguranţă, ruşinea anchetei DNA din Timişoara şi a Poliţiei Economice Timiş). Lucia EPURE, Paisie hoţ de bani europeni, articol publicat in ziarul ZIUA DE VEST, la data de 31 mai 2012

84Puțini dintre noi își imaginează că în România, țara în care aproape totul este de vânzare, se poate cumpăra chiar și harul preoției. Și totuși, există înalți prelați care nu se dau în lături să intermedieze accesul la Duhul Sfânt, dacă doritorul este om cu stare.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

52

în continuare protejați de mai marii lor din politică. Din ceea ce s-a afirmat anterior se nasc anumnite întrebări impuse de logică și de judecarea la rece a unor evenimete petrecute acum mai bine de 20 de ani: –

Dacă aceștia ar fi fost recrutați inițial ca informatori ai securităţii si apoi au continuat și în exterior aceeaşi muncă, oare nu cumva promovarea lor a fost pilotată din umbră de această instituție și de succesoarea ei?

–

S-a stabilit că membrii grupului care au dat lovitura de stat în 1989, fuseseră racolaţi de anumite servicii secrete interne şi externe, că toţi aceştia acționau la comandă pe baza unui plan stabilit în afara ţării, că fuseseră recrutaţi cu ani buni înainte de 1989, instruiți și ținuți în conservare până la momentul potrivit.

–

Se știe că Petre Roman - unul dintre protagoniștii loviturii de stat din decembrie 1989 - l-a impus ca episcop pe Daniel CIOBOTEA, actualul Patriarh!

–

Pe baza celor de mai sus ne întrebăm: oare ce relație să fi existat între “junimea” ortodoxă înălţată necanonic la treapta episcopală şi aceşti politicieni care odată ajunşi la putere i-au impus ca ierarhi? Să fi fost ei instruiți de aceeași superiori?

–

Nu cumva, Institutul Saint Serge de la Paris, și altele de la Bossey, Strasbourg sunt de fapt centre acoperite de recrutare, de formare și de lansare a viitorilor masoni şi dușmani interni ai Ortodoxiei?? Iată niște întrebări la care vom primi răspuns prea tarziu

Este cert că CIOBOTEA, JOANTĂ, CRĂCIUN, ANDREICUȚ și alți episcopi au fost numiţi de politicieni şi agreaţi de vechiul episcopat compromis. Putea oare o rădăcină otravită 85 - adică ierarhii aflaţi la Reporterii incognito ai României libere dezvăluie care sunt căile prin care se poate ajunge preot, rapid, ocolind canoanele și regulamentele Bisericii Ortodoxe Române. Printre cei care s-au arătat dispuși să-l ajute pe unul dintre jurnaliștii sub acoperire să devină preot este însuși Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie. Liderul spiritual al Dobrogei a intermediat înscrierea reporterului la Facultatea de Teologie a Universității de Stat "Ovidius" din Constanța în luna martie, deși trecuseră deja șase luni de la începerea școlii. “Cât costă Duhul Sfânt în România” articol scris de Răzvan Chiruță și Petre Răchită și publicat de ziarul “România Liberă” din 05 mai 2009.

85“Oare izvorul aruncă din aceeaşi vână, şi apa dulce şi pe cea amară? Nu cumva poate

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

53

conducerea BOR în decembrie 1989 - să dea roade bune? Nicidecum! Oare aceste rădăcini rele 86 puteau genera altceva decat mlădițe mai aducătoare de moarte decât ei?? Ucenicii au devenit mai diabolici decât învăţătorii lor transformându-se din păduchi leșinați de foame în tirani feudali îmbogățiți peste noapte și au transformat Biserica într-o societate comercială; s-au detașat de tradițiile Ortodoxiei prin profesarea vădită a unor erori ecleziologice, liturgice și canonice de parcă ar fi mânați nu de Duhul Sfânt, ci de duhul iubirii de stăpânire, al mândriei, al desfrâului, al luxului care vin de la Diavol! Conform principiilor mai sus enunţate, majoritatea ierarhilor BOR sunt “aleşi” şi hirotoniţi fără a se respecta rânduiala canonică: cei dinainte de 1989 au fost impuşi de regimul comunist; conform documentelor Comitetului Central al Partidului Comunist Român, planul de ateizare forţată a populaţiei avea ca punct forte promovarea în ierarhia bisericescă a elementelor “de încredere” selectate dintre persoanele mediocre, servile, compromise din punct de vedere moral, care acceptaseră deja să colaboreze cu regimul respectiv întru aservirea şi “demolarea” BOR; după 1990, regimul post comunist impune ca ierarhi aceleași elemente de “nădejde”, selectate tot pe baza ”metehnelor” din dosarul personal. De această dată, noii episcopi trebuiau să influenţeze şi să manevreze populaţia “credulă”, speculând sentimentele lor religioase în favoarea regimului corupt şi a mafiei economice aflate la putere. În aceste condiții, aşa zisul “Sfânt Sinod” al BOR s-a transformat într-o oligarhie, sau mai bine spus într-un “comitet de afaceri oneroase” 87străin smochinul, fraţilor, să facă măsline, sau viţa de vie să facă smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce.” (Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iuda, III, 11-12) 86Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi. (MATEI XXIII, 15).

87 Trei miliarde de euro: la această sumă se ridică averea Bisericii Ortodoxe Române. Cel mai mare cult din România deţine peste 70.000 de hectare de pădure şi teren arabil, zeci de hoteluri, restaurante şi ferme. Realizatorii acestui film au obţinut aceste informaţii din surse, dată fiind lipsa de transparenţă a Bisericii Ortodoxe cu privire la bunurile pe care le deţine. Răspunsul la întrebarea „ce se întâmplă cu banii strânşi din serviciile religioase, vânzarea de obiecte de cult, donaţiile şi subvenţiile de la stat?” nu a fost încă elucidat. Acest film documentar, intitulat „Cât de mare este averea Bisericii” şi difuzat în emisiunea Cu Ochii’n 4, la TVR, încearcă să risipească misterul din jurul averii impresionante a BOR. (conform COMUNICATE TELEVIZIUNEA ROMANA

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

54

de duhul Ortodoxiei, care exploatează credulitatea populară. De aici se nasc suspiciuni întemeiate asupra validității hirotoniilor lor și a actelor sacramentale săvârșite de ei, precum și a legitimității lor la Conducerea BOR. 3. Episcopii Bisericii Ortodoxe Române sunt călăuze oarbe și slugi ale forțelor întunericului. Când vezi “gloata” slugarnică şi habotnică 88 care-și adoră cu devoţiune canină ”stăpânii” care-i manevrează psihic şi le spală creierele în numele “credinţei”89, în mintea sănătoasă, călăuzită și luminată de darul divin al raţiunii şi al justiţiei se nasc involuntar aceste întrebări: Oare nu din cauza lor au părăsit aceşti credincioşi România? Oare e posibil să-şi fi pierdut ei judecata cea sănătoasă, demnitatea şi libertatea într-atât de mult încât să ajungă să se închine călăului care le ucide sufletul şi 30 MARTIE 2011 CU OCAZIA LANSARII ANCHETEI “FABRICA DE BANI – DESPRE AVEREA BISERICII ORTODOXE ROMANE”)http://www.ecomunicate.ro/comunicate-de-presa/arta-culturareligie/3/despre-averea-bisericii-ortodoxe-romane-la-cu-ochiin-4-tvr-1-12077.html 88Şi a zis Domnul: "De aceea poporul acesta se apropie de Mine cu gura şi cu buzele Mă cinsteşte, dar cu inima este departe, căci închinarea înaintea Mea nu este decât o rânduială omenească învăţată de la oameni. (ISAIA XXIX, 13)

89Despre sentimentul religios al mulțimilor depersonalizate și manevrate psihic: “Acest sentiment are caracteristici simple: adorarea unei ființe considerate superioare, frica față de puterea care i se atribuie, supunerea oarbă la poruncile sale, neputința de a discuta dogmele sale, dorința de a le propovădui, tendința de a-i considera dușmani pe toți aceia care le refuză. Că un astfel de sentiment este îndreptat către un Dumnezeu invizibil sau către un idol sau către o piatră sau către un erou sau către o idee politică - în esență - tot un fapt religios rămâne. Supranaturalul și miraculosul se întâlnesc mereu. Gloata investește cu aceeași putere miraculoasă atât formula politică cât și liderul victorios care pe moment o fascinează. Nu suntem religioși numai atunci când adorăm o divinitate, ci și atunci când se pun toate resursele propriului spirit, întreaga supunere a voinței, toată ardoarea fanatismului în serviciul unei cauze, a unui om devenit scopul și călăuza altora și ale sentimentelor acestora. De obicei, sentimentul religios este însoțit de intoleranță și fanatism. Sunt inevitabile în aceia care cred că posedă secretul fericirii pământești și veșnice. Aceste două sentimente se întrunesc în toți oamenii adunați în grup, când se ridică pentru orice convingere. .... Convingerile gloatei au acele trăsături de supunere oarbă, de intoleranță feroce, de necesitate de propagandă violentă, inerente sentimentului religios; deci, se poate spune că toate credințele lor au o formă religioasă: eroul aclamat de mulțime este - pentru aceasta - un adevărat zeu. ... Întemeietorii credințelor religioase sau politice le-au fondat știind cum să impună gloatelor acele sentimente de fanatism religios care să-l facă pe om să-și găsească fericirea în adorare și-l determină să-și sacrifice viața sa pentru idol.” (GUSTAVE LE BON, Psihologia mulțimilor [gloatelor], Capitolul 4)

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

55

speranţa de mai bine? Manipularea este acțiunea prin care o persoană sau o structură numite “manipulator”, controlează, influențează și conditionează o altă persoană sau grup social numite “victimă” folosind mijloace materiale, tehnici psihologice, îndoctrinarea religioasă sau de orice alt gen pentru a reduce “victima” în starea de dependență continuă având ca efect limitarea libertății și autodeterminării acesteia pentru ca manipulatorul să o deposedeze pe “victimă” de proprietăți, de alte bunuri și venituri, să o exploateze sexual sau sub orice alte forme. Echivalează și cu reducerea unei persoane în stare de sclavie psihologică și fizică. MANIPULAREA MINTALĂ este un DELICT PENAL. În sistemul penal francez, spaniol și belgian fapta se numește “manipulare mintală” și este pedepsită de legi, iar în sistemul italian în anul 2005 s-a propus reintroducerea acestui delict în codul penal. Între non - violența predicată de Evanghelie pe de o parte și “opera” Ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române în vederea depersonalizării programate a credincioșilor de cealaltă parte, este o diferență enormă. Episcopii ortodocși și preoții practică manipularea mintală sub toate formele ei: îndoctrinare religioasă, tehnici psihologice, dezinformare, exploatarea ignoranței religioase și orice alte metode le stau la îndemână. Această ierarhie îți deformează personalitatea și îți spală creierul încât să ajungi să săruți mâna care te ucide sufletește, te torturează și îți răpește tot ce ai mai de valoare în viață. Ierarhii noștri interpretează mai bine rolul de dresori de animale decât de călăuze spirituale; programul lor educativ are ca obiectiv alterarea personalității credincioșilor încât aceștia să își piardă total demnitatea și libertatea, transformându-i în ”sclavi roboți” care se supun orbește și acceptă fără să crâcnească orice silnicie, din partea oricui. Mânăstirile sunt - în marea lor majoritate - lagăre de munca forțată cu o disciplină bazată pe ”ascultarea necondiționată”90. Tot așa este și raportul dintre 90 ”voi fi întru toate supus şi ascultător Chiriarhului meu, stareţului meu şi succesorilor acestora în scaunul chiriarhal şi stăreţesc” Declarație cu valoare legală scrisă și semnată de candidat, și apoi citită mod obligatoriu înainte de hirotonie impusă preoților de mânăstire prin Hotărârea nr. 4218/2010 pentru aprobarea textului Mărturisirii (Declarației) solemne publice rostite la hirotonie, cu caracter unitar în eparhiile Bisericii Ortodoxe Române, elaborat pe baza propunerilor sinoadelor mitropolitane (Ședința de lucru din 7 iulie 2010)

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

56

episcopi și preoți91 și implicit relația dintre preoți și credincioși. Ierarhii și preoții folosesc așadar puterea spirituală pe care o dețin întru prostirea și demoralizarea poporului, pentru a influența psihologic92 masele de credincioși, spre a le manevra, a le menține în ignoranță, a le suprima spiritul militant și combativ pe plan social pentru eliminarea și îndreptarea relelor din țară. Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române au trădat misiunea lor de călăuze, de sfințitori și de luminători ai poporului român devenind slujitori ai forțelor oculte satanice 93 care vor să distrugă Ortodoxia și poporul român, farisei fățarnici și călăuze oarbe, complici și colaboratori ai politicienilor și ai mafiei economice din România. Ierarhii de azi nu au iubire pentru poporul credincios, nu au elan misionar și spirit de jertfelnicie care să-i facă să-și sacrifice sufletele pentru acest popor; ei nu sunt urmașii Păstorului cel Bun, ci numai slugile tocmite ale Anticristului, care nu cred în Dumnezeu și nici nu se tem de judecata lui Dumnezeu. Vedeți luxul în care trăiesc, servitorii pe care îi au, automobilele și palatele lor, tinereii desfrânați care îi însoțesc și veți înțelege cât de străini sunt de duhul creștinismului și de slujirea lui Hristos! Ei înșiși recunosc lașitatea, compromisurile și trădările lor: “într-un spirit de pocăință (metanoia) evanghelică regretăm faptul că sub dictatură unii dintre noi n-au avut întotdeauna curajul de martiri și n-au recunoscut public durerea ascunsă și suferințele poporului român”. (Ceasul adevărului, scrisoare irenică a BOR către organizațiile internaționale și tuturor fraților români din afara granițelor țării” conform textului publicat în Mitropolia Ardealului, anul xxxv (1990), nr. 1, paginile 3-4)

91 “voi

fi întru toate supus și fidel Chiriarhului meu şi succesorilor săi în scaunul chiriarhal ...” Declarație cu valoare legală scrisă și semnată de candidat, și apoi citită mod obligatoriu înainte de hirotonie impusă preoților de mir prin Hotărârea nr. 4218/2010 pentru aprobarea textului Mărturisirii (Declarației) solemne publice rostite la hirotonie, cu caracter unitar în eparhiile Bisericii Ortodoxe Române, elaborat pe baza propunerilor sinoadelor mitropolitane (Ședința de lucru din 7 iulie 2010)

92 Bogdan MATECIUC, TEHNICA MANIPULĂRII LA CULTELE RELIGIOASE conform http://biserica.org/Publicatii/1992/NoI/29_index.html

93 MASONII ÎN BISERICĂ, de Carol Harsan , Averea Sâmbătă, 29 octombrie 2005, 0:00 , sursa HotNews.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

57

Din textul citat, membrii Sfântului Sinod al BOR regretă ipocrizia, falsitatea și slugărnicia de care au dat dovadă înainte de 1989, recunosc că au “coabitat” cu Anticristul; prin acest mesaj episcopii ortodocși își pun cenușă în cap, se prefac de circumstanță că se pocăiesc ca să-și salveze tronurile și privilegiile amenințate; în realitate, aceștia nu au sensul mustrării de conștiință și al pocăinței, deși sunt responsabili de drama poporului român și de starea sa de ignoranță și de înapoiere. Sociologul Mirel Palada afirmă că: „la decredibilizarea Bisericii au contribuit din plin și înalții ierarhi, majoritatea cu dosare de colaboratori ai poliției politice din perioada comunistă” 94. Conform sondajelor efectuate de Compania de Cercetare Sociologică și Branding (CCSB), “încrederea în Biserică a scăzut constant și abrupt în ultimii patru ani”: de la 84% în februarie 2009, la 79% în februarie 2012, ajungând la 66% în februarie 2013.

94 SCADE ÎNCREDEREA ÎN BISERICĂ? “... sociologul Mirel Palada, șeful CCSB

susține că acest trend descrescător al Bisericii Ortodoxe Române se va menține, mai cu seamă că e pentru prima dată când încrederea cade sub 70 la sută. În plus avem de-a face cu o modificare socială care se poate observa pe mai multe paliere: 1) în primul rând este vorba despre un efect punctual, determinat de dezbaterile intense, mai ales în zona virtuală, cu privire la alocările bugetare destinate Bisericii. 23 de organizații neguvernamentale au cerut oprirea acestor finanțări explicând că statul oferă annual cultelor religioase 540 de milioane de euro, adică 0,4 % din Produsul Intern Brut al României, o sumă relativ egală cu cea destinată cercetării; 2) există pe de altă parte o mulțime de subiecte care sugerează că descreșterea încrederii în Biserică se va păstra și în următorii 2 până la 5 ani, deci pe termen mediu, mai ales din cauza cheltuielilor extravagante ale Bisericii Ortodoxe Române în plină criză. ... 3) pe termen lung, adică în următorii 10-20 de ani ar putea fi însă vorba despre o schimbare de generație, la fel cum s-a întâmplat deja în statele din centrul și vestul Europei, unde cei care se declară atei formează majoritatea. Oricum la decredibilizarea Bisericii au contribuit din plin și înalții ierarhi, majoritatea cu dosare de colaboratori ai poliției politice din perioada comunistă. Scăderea încrederii în Biserica Ortodoxă Română are loc, întâmplător sau nu după moartea Patriarhului Teoctist, cel care a acceptat în tăcere demolarea lăcașelor de cult ordonate de Ceaușescu. În locul lui a venit un monah modern, un intelectual cu doctoratul obținut în Franța, dar care pare să-și fi transformat fotoliul dintr-unul clerical, într-unul managerial” . (Sabina FATI “De ce nu mai au încredere românii în Biserica Ortodoxă” articol preluat de pe siteul europalibera.org, publicat la 15 februarie 2013) Conform siteului : (http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/02/15/scade-increderea-in-biserica)

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

58

IV. CONCLUZII Ortodoxia este supranațională Ortodoxia, ca Biserică a lui Hristos, este Una, Sfântă, Catolică și Apostolică. Ortodoxia este supranațională iar poporul lui Dumnezeu este Unul. “Biserica lui Hristos nu poate fi manipulată pentru a servi unității și demnității unei națiuni. Deschizând calea catre Împărăția lui Dumnezeu, Biserica fiind corabia mântuirii, nu aparține niciunei națiuni” (Apel la unitatea și demnitatea Bisericii Ortodoxe- scrisoarea celor 28 de semnatari din 11 aprilie 2010 adresată Adunării Episcopilor Ortodocși ai Franței). Identitatea spirituală a românilor, resursele lor vitale de acum şi din totdeauna, se găsesc în izvoarele de apa vie ale Ortodoxiei. În această credință s-au născut și au trăit moșii și strămoșii lor și pentru aceasta și-au dat viața pe câmpurile de luptă făcând zid de netrecut atât împotriva necreștinilor, cât și al colonialismului religios al imperiilor occidentale. Principiul “naționalismului” atat de uzat de Biserica Ortodoxâ Română este condamnat drept erezie de Ortodoxia Universală prin Hotărârea Sinodului de la Constantinopol din 1872. Românii de pretutindeni trebuie să înțeleagă acest adevar fundamental: “Biserica lui Hristos nu poate fi manipulată pentru a servi unității și demnității unei națiuni. Deschizând calea catre Împărăția lui Dumnezeu, Biserica fiind corabia mântuirii, nu aparține niciunei națiuni” (Apel la unitatea și demnitatea Bisericii Ortodoxe- scrisoarea celor 28 de semnatari din 11 aprilie 2010 adresată Adunării Episcopilor Ortodocși ai Franței). Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol are jurisdicție unică asupra întregii diaspore ortodoxe Patriarhia Ortodoxă de la Constantinopol este prima dintre Patriarhiile existente în Ortodoxie; aceasta este punctul de referință și centrul Bisericii Ortodoxe, factorul și principiul comuniunii și unității Ortodoxiei întregi; canonul 28 al Sinodului IV Ecumenic (Calcedon, 451 d. Hr) îi conferă numai acestei Patriarhii autoritatea asupra TUTUROR credincioșilor ortodocși aflați în afara teritoriului Bisericilor Ortodoxe Naționale. Înainte de 1990, comunitățile ortodoxe își aduceau preoți care să slujească în limba respectivei parohii, iar acesta – de cele mai multe ori -

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

59

se afla sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Ecumenice. Emigranții de dinainte de 1990 evitau chiar contactele cu respectivele Biserici naționale prea aservite regimurilor totalitare, care exporta în afara țării episcopi și preoți care erau în realitate ofițeri ai serviciilor de securitate îmbrăcați în haină preoțească și veneau ca spioni. Problema controlului diasporei de către respectivele Biserici naționale este doar o problemă politică și economică. Factorul politic vrea să controleze și să influențeze prin Biserică pe cei emigrați în afara țării, supraveghindu-i îndeaproape. Pe de altă parte, ierarhii și preoții Bisericii Române, fiind ei doar slugi tocmite și iubitoare de câștig urât, vor să mulgă direct, în folosul personal turma dreptcredincioasă, exploatându-o economic. Aceștia nu mai sunt misionari ci doar niște mercenari fără scrupule. Biserica Ortodoxă Română nu are jurisdicție în afara Statului Român.

granițelor

Jurisdicția Bisericii Autocefale și ulterior a Patriarhiei Române este stabilită prin Tomosurile de Instituire din 1885 și 1925. Conform acestora jurisdicția Bisericii Ortodoxe Române este egală cu teritoriul Statului Roman iar în afara acestui teritoriu jurisdicția asupra credincioșilor ortodocși se exercită de către Patriarhia Ecumenică: “Între altele din cauza recentelor fapte petrecute pe teritoriul Bisericii Ortodoxe, Sinaxa subliniază necesitatea ca toate Bisericile Ortodoxe să respecte şi să observe cu strictețe frontierele geografice ale respectivelor jurisdicţii, aşa cum au fost ele stabilite de către Sfintele Canoane şi de Tomosurile de Întemeiere a acestora”. (Articolul 05 din Comunicatul Final al Sinaxei Prea Fericiţilor Patriarhi ai Vechilor Patriarhate Ortodoxe şi a Bisericii Ciprului, dat la 03 septembrie 2011). Precizarea cuprinsă în articolul 5 vizează conflictul de jurisdcție pe care Patriarhia Română l-a avut cu Patriarhia Ierusalimului, ca urmare a comportamentului agresiv și necanonic al Bisericii Române în exterior. Biserica Românească este fiica Patriarhiei de Constantinopol, de care a depins direct până la anul 1885. Înseși autocefalia și titlul de Patriarhie pe care le are Biserica Ortodoxă Română au fost acordate de către Patriarhia de Constantinopol: “Veacuri la rând, Biserica Mamă a Constantinopolului, cu dragoste fierbinte a purtat de grijă credincioşilor ţărilor dunărene, ţinându-i la sânul său ei

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

60

iubitor ca pe nişte adevăraţi şi preaiubiţi fii în Domnul, şi respectându-le, întotdeauna, libertatea. Iar ei, la rândul lor, i-au arătat dragoste şi respect pe măsură, ajutând-o adeseori să-şi ducă crucea. În vremuri grele, Patriarhia Ecumenică nu a ezitat niciodată să sară în ajutorul şi în sprijinul românilor, mai ales atunci când elemente străine Ortodoxiei începuseră să se dezlănţuie răvăşind Bisericile locale şi aruncând sămânţa zâzaniei (adică neghina), a rătăcirii şi învăţăturii străine. Numele celor între Sfinţi înaintaşi ai noştri, patriarhii ecumenici Nifon al II-lea, Chiril Lucaris, sfinţitul mucenic Atanasie al II-lea Patelarie, precum şi numele pururea pomenitului Ieremia al II-lea Tranos au legături foarte strânse, cu istoria bisericească a României şi, mai ales, cu eforturile de consolidare a Ortodoxiei de aici, în momentul de avânt al propagandei greco-catolice desfăşurate sub auspiciile iezuiţilor. Dragostea şi afecţiunea specială arătate de Patriarhia Ecumenică poporului creştin din ţările dunărene au luat formă concretă prin dăruirea sfintelor moaşte ale Cuvioasei Parascheva din Epivata Traciei, în secolul al XVII-lea, domnitorului Vasile Lupu al Moldovei. De atunci, aceste sfinte moaşte sfinţesc necontenit oraşul Iaşi. În anul 1885, în vremea Mitropolitului Calinic al Ungrovlahiei, vrednicul de pomenire Patriarh Ecumenic Ioachim al IV-lea şi Sfântul Sinod din jurul lui au rânduit cele necesare pentru îmbunătătţirea situaţiei bisericeşti din România. Astfel, pentru a asigura păstrarea duhului ortodox şi a-l feri de orice influenţă negativă, din partea susţinătorilor concepţiei despre puterea nelimitată a statului laic, Patriarhul Ioachim al IV-lea (bazânduse şi pe expertiza făcută anterior de pururea pomenitul său predecesor Sofronie al III-lea) a emis „Tomosul patriarhal şi sinodal”, prin care Biserica lui Hristos, din România, era proclamată „autocefală”, iar mitropolitul Ungrovlahiei, ridicat la demnitatea de „Primat”. În felul acesta, preaiubita „Biserică fiică” a devenit cinstita „Biserică soră”, bucurându-se de acelaşi respect de care se bucură celelalte Preasfinte Biserici Autocefale. Cu certitudine, aceasta nu a înseamnt că s-a tăiat vreodată cordonul ombilical al dragostei sau că a scăzut în vreun fel grija duhovnicească, în Iisus Hristos, şi grija canonică a Constantinopolului faţă de Biserica proclamată „autocefală”. Pururea suntem mădulare ale aceluiaşi trup în care circulă acelaşi sânge, în Hristos. Împreună ţinem aceeaşi tradiţie a bunei credinţe şi suntem împreună moştenitori ai aceluiaşi patrimoniu spiritual, „având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare” (Filipeni 2, 2). Iar când a sosit

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

61

vremea, în anul mântuirii 1925, în vremea Patriarhului Ecumenic Vasile al III-lea, respectabila Biserică Mamă, a acordat cu bucurie, Bisericii din România, demnitatea patriarhală. Astfel, Mitropolitul primat Miron a fost înălţat la treapta de Patriarh al României.” (ALOCUTIUNEA SANCTITATII SALE BARTOLOMEU ROSTITA CU OCAZIA SESIUNII SOLEMNE A SINODULUI BOR LA DATA DE 29 OCTOMBRIE 2010, conform http://www.basilica.ro/stiri/patriarhul_ecumenic_a_rostit_o_alocutiune_l a_sedinta_solemna_a_sfantului_sinod_al_b_o_r__5478.html). Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol și Biserica Ortodoxă Română sunt în deplină comuniune între ele Chiar dacă nu ne aflăm sub ”ascultarea” Patriarhiei Române suntem în deplină comuniune spirituală și sacramentală cu Biserica Ortodoxă Română, deoarece aceasta din urmă este fiica spirituală a Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol. Până în momentul de față, nici un document oficial emis de Autoritatea Sinodală a Bisericii Ortodoxe din România nu a dezmințit aceste afirmații. În acest context, ne întrebăm ce sens are următoare formulare cuprinsă în citatul apel: ”de a reveni în comuniune directă cu Biserica Mamă, adică în jurisdicţia canonică a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române” ? Există mai multe tipuri de comuniune câtă vreme Patriarhiile de la Constantinopol și cea de la București sunt în deplină comuniune între ele? V. APEL LA UNITATEA ORTODOXIEI Considerăm ”APELUL LA UNITATE ŞI DEMNITATE ROMÂNEASCĂ” din 11 februarie 2010, drept o erezie ecleziologică gravă a Sinodului BOR și îl respingem cu toată hotărârea ca pe un mesaj plin de înșelăciune și dezbinare. Biserica ”Mamă” din România a devenit o instituție compromisă și străină de Hristos și de Ortodoxie, Trupul Său extins în umanitate, precum și de Harul Duhului Sfânt. Oricine ar crede în „apelurile la unitate ale diasporei” ori în buna credință a Patriarhiei Române se înșală pe sine cu bună știință, după cuvântul Sfântului Evanghelist Ioan care spune: „Voi sunteți din tatăl vostru diavolul și vreți să faceți poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni și nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăiește minciuna, grăiește dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (IOAN VIII, 44).

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

62

Spre rușinea sa, Sinodul BOR nu recunoaşte că românii au emigrat în afară din cauza distrugerii României, acţiune la care ierarhia BOR este parte activă; Uită să menţioneze că pe temeiul Tomosului de ridicare a Bisericii Române la rangul de Biserică Autocefală (1885), jurisdicţia acesteia este egală cu teritoriul Statutlui Român; ignoră faptul că de Ortodocşii din afara ţării se ocupă Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol; omite să menţioneze că la Chambesy în 1993 și în 2009 reprezentanţii BOR s-au angajat să nu mai violeze jurisdicţia altor Biserici din Occident şi mai ales să nu mai instituie noi Mitropolii şi Eparhii în afara României; trec cu vederea dezbinările, scandalurile şi agresiunile, chiar ocupările forţate de biserici şi mânăstiri aparţinând altor jurisdicţii ortodoxe de care se fac vinovaţi episcopii Patriarhiei Române! Ortodoxia, ca Biserică a lui Hristos, este Una, Sfântă, Catolică și Apostolică. Ortodoxia este supranațională iar poporul lui Dumnezeu este Unul. “Biserica lui Hristos nu poate fi manipulată pentru a servi unității și demnității unei națiuni. Deschizând calea catre Împărăția lui Dumnezeu, Biserica fiind corabia mântuirii, nu aparține niciunei națiuni” (Apel la unitatea și demnitatea Bisericii Ortodoxe- scrisoarea celor 28 de semnatari din 11 aprilie 2010 adresată Adunării Episcopilor Ortodocși ai Franței). Identitatea spirituală a românilor, resursele lor vitale de acum şi din totdeauna, se găsesc în izvoarele de apa vie ale Ortodoxiei. În această credință s-au născut și au trăit moșii și strămoșii lor și pentru aceasta și-au dat viața pe câmpurile de luptă făcând zid de netrecut atât împotriva necreștinilor, cât și al colonialismului religios al imperiilor occidentale. Jurisdicția Bisericii Ortodoxe Române este egală cu teritoriul Statului Român, iar în afara acestui teritoriu jurisdicția asupra credincioșilor ortodocși din diasporă se exercită de către Patriarhia Ecumenică. Biserica Ortodoxă Română nu are dreptul de jurisdicție asupra credincioșilor români din afara țarii. Jurisdicția Bisericii Autocefale și ulterior a Patriarhiei Române este stabilită prin Tomosurile de Instituire din 1885 și 1925: “Între altele din cauza recentelor fapte petrecute pe teritoriul Bisericii Ortodoxe, Sinaxa subliniază necesitatea ca toate Bisericile Ortodoxe să respecte şi să observe cu strictețe frontierele geografice ale respectivelor jurisdicţii, aşa cum au fost ele stabilite de către Sfintele Canoane şi de Tomosurile de Întemeiere a acestora”. (Articolul 05 din Comunicatul Final al Sinaxei Prea Fericiţilor Patriarhi ai Vechilor

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

63

Patriarhate Ortodoxe şi a Bisericii Ciprului, dat la 03 septembrie 2011). Articolul 5 se referă la conflictul de jurisdcție pe care Patriarhia Română l-a avut cu Patriarhia Ierusalimului, ca urmare a comportamentului agresiv și necanonic al Bisericii Române în exterior. Patriarhia Ortodoxă de la Constantinopol este prima dintre Patriarhiile existente în Ortodoxie; aceasta este autoritatea supremă a Bisericii Ortodoxe, factorul și principiul comuniunii și unității Ortodoxiei întregi; canonul 28 al Sinodului IV Ecumenic (Calcedon, 451 d. Hr) îi conferă numai acestei Patriarhii jurisdicția asupra TUTUROR credincioșilor ortodoxi aflați în afara teritoriului Bisericilor Ortodoxe Naționale. Chiar dacă, noi, comunitățile ortodoxe de limbă română care ne aflăm sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice suntem sistematic nedreptățiți de Statul Român și excluși de la orice formă de ajutor material și insultați de Patriarhia Română, fiind astfel pedepsiți pentru îndrăzneala noastră de a trăi liberi și demni, NOI nu ne vindem demnitatea și libertatea cu greu dobândite pentru un blid de linte: Şi să nu fie vreunul desfrânat sau întinat ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut. (Evrei XII, 16) ”Iacov însă i-a răspuns lui Isav: "Vinde-mi mai întâi dreptul tău de întâi-născut!" Şi Isav a răspuns: "Iată eu mor. La ce mi-e bun dreptul de întâi-născut?" Zisu-i-a Iacov: "Jură-mi-te acum!" Şi i s-a jurat Isav şi a vândut lui Iacov dreptul său de întâi-născut. (Facere XXV, 31-33).. Ca români și ortodocși, sub oblăduirea Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol avem o poziție privilegiată, neutrală, aflându-ne în afara oricăror sfere de influență, în afara intereselor și manevrelor murdare ale regimurilor politice din România; comuniunea fiecărei diaspore ortodoxe cu respectivele Biserici Autocefale Naționale este în primul rând spirituală și nicidecum administrativă, jurisdicțională; ori aceasta nu trebuie să devină o pârghie pentru atingerea unor scopuri care nu fac obiectul operei misionare a Bisericii și cu atât mai puțin un factor de discriminare între cetățenii aceluiași Stat și fii aceleiași Biserici Ortodoxe Universale. Biserica Feudală Română - ca organizaţie socială - a incetat sa mai fie Mireasa lui Hristos, dimpotriva ea se identifică cu imaginea “prostitutei apocaliptice”. „Grija” Bisericii „Mame” pentru asistența religioasă a românilor din afara ţări ,are drept scopuri: iubirea de argint a ierarhilor și

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

64

preoților ei precum şi dezbinarea românilor de pretutindeni. Sub masca pietăţii şi a religiei se justifică şi se împlinesc scopuri total străine de acestea cu preţul vânzării şi otrăvirii noastre sufleteşti. „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena” (Matei, X, 28). Conducătorii politici şi bisericeşti ai Statului Român sunt responsabili de dezastrul economic, social, cultural şi spiritual în care se află ţara noastră şi implicit de mizeria, sărăcia şi de ignoranţa în care trăiesc fraţii nostrii rămaşi în România. Tot aceştia sunt responsabili şi de tragedia emigrării fiecăruia dintre noi, căci haosul creat de ei in România reprezintă cauza pentru care ne-am abandonat casa şi pământul părinţilor pentru a ne stabili în afara ţării. ”Dar pe balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atât cele bisericeşti, cât şi cele politiceşti , până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi? Veniți dar, fraţilor, cu toţii, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine! “ (Tudor Vladimirescu, Proclamaţia de la Padeş din 23 ianuarie / 04 februarie 1821). Așa zisa ”Eparhie Ortodoxă Română” din Italia nu este un cult recunoscut pe baza unei Înțelegeri (Intesa) cu Statul Italian conform articolului 8 din Constituția Italiană ci are doar personalitate juridică pentru că a demonstrat că ar avea mijloace suficiente de întreținere (cităm din Decretul de acordare a personalității juridice). Parohiile dependente de această eparhie, nu au - multe din ele - nici măcar un act constitutiv și un statut de funcționare, sunt găzduite temporar de catolici și au ca obiectiv ”misionar” strângerea de fonduri pentru ”eparhie” și bunăstarea tinerilor preoți parohi care au năvălit peste bieții români din Italia ca niște căpușe nesătule care sug fără încetare vlaga și osteneala lor. Ierarhul acestei eparhii a violat jurisdicția altor Biserici, ocupând mânăstiri și parohii care nu se aflau sub ascultarea sa. Să ne ferim așadar de acești lupi răpitori, farisei fățarnici și călăuze oarbe vinovați de dezastrul în care se află țara noastră și de drama emigrarii fiecăruia dintre noi. Să-i alungăm din sufletele noastre căci ”În zilele din urmă, vor veni vremuri grele; Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, Lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, Trădători, necuviincioşi,

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

65

îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, Având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei, ... mereu învăţând şi neputând niciodată să ajungă la cunoaşterea adevărului. Depărtează-te de aceştia” (II TIMOTEI, III 1-7). Să nu acceptăm sub nici o formă autoritatea lor, cenzurile morale și religioase impuse de acești agenți și cu atât mai puțin jurisdicția, dependența administrativă sau supunerea față de ei, căci acestea toate sunt formele viclene ale unei noi robii mai rele decât cea babilonică, ”Căci mulţi, despre care v-am vorbit adeseori .... se poartă ca duşmani ai crucii lui Hristos. Sfârşitul acestora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti” (FILIPENI III, 17 – 20). Înainte de toate să fim vigilenți și luptători pentru Ortodoxie, priveghind cu luare aminte la noi înșine în așteptarea venirii Domnului, Mirele Ceresc: ”căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu”. (II Tesaloniceni, II, 3-4). Prin valorile de civilizație și democrație pe care le-am absorbit în țările de adopție, noi, emigranții români, reprezentăm germenii unei viitoare reforme în Biserica Ortodoxă Română și în Statul Român. Dacă vrem să ne clădim un viitor nou, să construim pe temelia pusă de Hristos, lepădând trecutul întunecat și instituțiile lui aducătoate de moarte, responsabile de drama pe care o trăim azi. Drept aceea, toate Comunitățile Ortodoxe Române din Italia să treacă sub ascultarea Patriarhiei Ecumenice și să-și aleagă preoți vrednici și devotați, pentru a ne afla în deplină canonicitate în raport cu Ortodoxia și în totală legalitate față de Statul Italian care prin Lege recunoaște Ortodoxia din Italia. Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți! Amin. (II Corinteni, XIII, 13)

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

66

Deșteptarea României Cuvânt de Învăţătură rostit la 22 ianuarie 2012 de Arhimandritul Ştefan Ene Popa pentru românii adunaţi în Biserica Ortodoxă Sfântul Ștefan din Roma - Italia

Iubiţi fii duhovniceşti, Suntem azi în stradă pentru că -“la plinirea vremii”- Dumnezeu ne-a trimis Harul Său şi ne-a trezit din “somnul cel de moarte”, luminând conştiinîele noastre cu hotărârea de a pune un început nou în societatea românească dar şi în viaţa noastră de zi cu zi. O societate echitabilă, adică bună şi dreaptă, se clădeşte numai pe temelia pusă de Hristos, pornind de la o profundă schimbare interioară, fiecare dintre noi dezbrăcându-ne cu totul de omul cel vechi şi de năravurile sale. Să îndrăznim aşadar să fim iar generoşi, idealişti, iubitori de adevăr, plin de iubire faţă de ţară şi de aproapele, lucrând cu râvnă şi spirit jertfelnic pentru împlinirea binelui personal şi a binelui comun: “În lume necazuri veţi avea, dar îndrazniţi, căci EU am biruit lumea!”. Noţiunea de "BINE COMUN" se referă la suma condiţiilor de viaţă socială, materială şi spirituală, care consimt, garantează şi facilitează fiinţelor umane, familiilor şi asociaţiilor urmarea deplină a desăvirşirii lor, dând astfel un sens existenţei fiecărui om şi o împlinire a energiilor sale creatoare, precum şi a vocaţiei sale sfinţitoare şi mântuitoare. Avem de străbătut un drum plin de obstacole şi de grele încercari pentru a reconstrui ţara noastră, România, dar şi pentru a ne regăsi pe fiecare dintre noi şi a da un sens existenţei noastre! Împotriva noastră stau forțele întunericului şi reprezentanţii lor pe pământ adică marile corporaţii economice transnaţionale, băncile şi fondurile mai mult sau mai puţin mondiale, trusturile de comunicare în masă folosite spre a deforma realitatea şi spre a manipula psihologic masele, organizaţiile politice şi militare internaţionale dotate cu arme de distrugere în masă, organizaţiile oculte şi nu în ultimul rând, sectele religioase.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

67

În contextul „globalizării”, rolul “conducătorilor politici şi bisericeşti” ai României este acela de a oficializa şi traduce în fapte ceea ce se hotărăşte în altă parte, contra intereselor legitime ale poporului român şi cu preţul periclitării existenţei sale. Aşa se şi explică de ce această “tagmă de jefuitori” - contestată şi urâtă de poporul român - este menţinută la putere, cultivată cu grijă, tolerată şi acceptată de mai marii lor din organizaţiile mondialiste vizibile sau oculte, care - din umbră - conduc destinele lumii. Politicienii şi ierarhii noştrii ne-au vândut; ei sunt doar marionete fără Dumnezeu şi ţară, iar noi trebuie să-i combatem pe cei ce stau îndărătul lor şi trag sforile. Victoria noastră este garantată, căci „cu noi este Dumnezeu”, un Dumnezeu mare şi de neînvins. Sacrificiul de sine este absolut necesar spre a răzbate în această luptă care se dă în ceruri şi pe pământ. În ceruri stau legiunile Arhanghelului Mihail, iar pe pământ stăm noi, fii luminii aliaţi cu natura ce suspină şi susţinuţi de Sfânta Treime şi de rugăciunile Maicii Domnului şi ale Sfinţilor care luptă dimpreună cu noi. Noi, fii luminii, credem cu tărie că voinţa, determinarea şi credinţa noastră sunt mai tari decât toate armele celui rău. Armele noastre sunt armele duhului: „Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh. Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare. Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii, Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii. În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului.'' (Efeseni, VI, 11-16). Iubiţi fii duhovniceşti, Noi, cei ce am ieşit în stradă, sfidând indiferenţa şi resemnarea colectivă, suntem oameni cinstiţi, de bună credinţă, fii ai luminii, animaţi de sentimente curate faţă de Patria noastră! Noi mergem dincolo de aparenţe, combătând esenţa răului. Noi nu suntem huiduitori împotriva unor figuri triste, nici nu aplaudăm

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

68

la comandă şi nici nu ne lăsăm înşelaţi de agitatorii diverselor comitete de afaceri personale care se ascund îndărătul unor aşa zise „organizaţii ale românilor din Italia”. Reprezentanţii acestora au lăudat până mai ieri cu slugarnică făţărnicie, regimul politic pe care azi îl contestă; ieri se înghesuiau să il voteze pe un oarecare „brânzovenescu” drept deputat al diasporei, iar azi îl înjură; tot ei, primeau generoase subvenţii băneşti pentru organizarea unor chermeze prin care se promova sub-cultura şi se construia o imagine falsă despre România, iar azi pozează în victime ale regimului de la Bucureşti! Incoerenţa şi lipsa de valori morale şi spirituale ale acestora ne determină să nu ne recunoaştem în ele şi nici să îi urmăm . Nu vrem ca mediocrităţile servile să se îmbogăţească, exploatând dorul nostru de ţară şi drama emigraţiei. Suntem sătui de cameleoni politici! Este momentul ca noi, românii oneşti din Italia, să vorbim cu o singură voce şi să constituim FAR-ul, adică o Federaţie a tuturor asociaţiilor româneşti din Italia prin care să ne alegem reprezentanţii şi să ne apărăm drepturile. În ziua aceasta sfântă şi aleasă suntem chemaţi la o comună mărturisire a dragostei şi unităţii noastre de gândire şi de acţiune pentru a stabili împreună ce avem de făcut pentru binele nostru comun întru reconstruirea Romaniei. Azi ne revendicăm ţara şi destinele noastre! Aşa să ne ajute Dumnezeu. Amin!

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

69

OPRIREA CITIRII MOLIFTELOR SFÂNTULUI VASILE CEL MARE ÎN ZIUA DE ÎNTÂI IANUARIE A FIECĂRUI AN INTRODUCERE: Scopul Sinodului BOR este dezrădăcinarea şi eliminarea oricăror practici care ar combate opera Satanei în lume şi în mod expres în Biserica Ortodoxă Română; I) FALSITATEA AFIRMAȚIEI “SFÂNTULUI” SINOD CONFORM CĂREIA CITIREA MOLITFELOR SFÂNTULUI VASILE CEL MARE ÎN NOAPTEA TRECERII DINTRE ANI ESTE O PRACTICĂ REGIONALĂ (MAI ALES ÎN SUDUL ŢĂRII) NEAPROBATĂ DE SFÂNTUL SINOD; II) LEX ORANDI, LEX CREDENDI; III) “SFÂNTUL” SINOD AL BOR SUSŢINE CĂ CITIREA MOLIFTELOR SFÂNTULUI VASILE AR FI O ”PRACTICĂ” INEXISTENTĂ ÎN ”PRACTICA” ALTOR BISERICI ORTODOXE SURORI; IV) “SFÂNTUL” SINOD AL BOR SUSŢINE CĂ OPRIREA CITIRII MOLIFTELOR SFÂNTULUI VASILE LA 01 IANUARIE AL FIECĂRUI AN AR ÎMPIEDICA ŞI EVITA “EXCESELE STRĂINE DE DUHUL CREDINŢEI ŞI A BUNEI-CUVIINȚE PASTORALE, PRECUM ŞI PRACTICILE DĂUNĂTOARE UNITĂŢII LITURGICE, SĂVÂRŞITE CU OSTENTAŢIE SAU DIN MOTIVE PECUNIARE”; V) “SFÂNTUL” SINOD AL BOR “ÎNDRUMĂ” CLERUL “DE A RESPECTA RÂNDUIALA CITIRII MOLIFTELOR SFÂNTULUI VASILE CEL MARE ÎN ZILE DE POST, ÎN CAZURI INDIVIDUALE ŞI, DUPĂ CAZ, ÎN LEGĂTURĂ CU TAINA SFÂNTULUI MASLU, ATUNCI CÂND BOLNAVUL SOLICITĂ, ACEASTĂ RÂNDUIALĂ TREBUIND SĂ FIE ÎNSOŢITĂ DE POST ŞI SPOVEDANIE, ATÂT DIN PARTEA CLERICILOR, CÂT ŞI A CREDINCIOŞILOR”; VI) ALTĂ EROARE SINODALĂ: ÎN ZIUA DE 01 IANUARIE SE VA OFICIA SLUJBA TE DEUM-ULUI, AŞA CUM SE PROCEDEAZĂ LA NIVEL ”PANORTODOX”; VII) ÎN ZIUA DE 01 IANUARIE SE VA OFICIA SLUJBA TE DEUM-LUI .... CUM PREVĂD ÎNDRUMĂRILE TIPICONALE

INTRODUCERE: Scopul actualului Sinod al BOR este dezrădăcinarea şi eliminarea oricăror practici care ar combate opera Satanei în lume şi în mod expres în Biserica Ortodoxă Română. "Sfântul" Sinod al Bisericii Ortodoxe Române reunit în sesiune ordinară la data de 17 februarie 2011 a decis să oprească citirea Moliftelor Sfântului Vasile în ziua de 01 ianuarie, praznicul Anului Nou civil, Tăierea împrejur a Domnului şi Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareii Capadociei. Moliftele Sfântului Vasile destinate celor care pătimesc de la diavol, precum şi apărarii tuturor creştinilor ortodocşi de neputinţe sunt puternice arme duhovniceşti "pentru slobozirea omului, naturii, făpturilor şi lucrurilor de sub înrâurirea şi puterea nefastă a diavolului şi duhurilor

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

70

rele. Această ierurgie are o formă specială, imperativă ... puterile întunericului fiind certate şi poruncindu-li-se, în numele Atotputernicului Dumnezeu, să se depărteze de făpturi, lucruri sau locuri" 95. Drept aceea ca şi Sfântul Maslu, acestea se pot săvârşi - fără limitări - fie de obşte, fie individual, atunci când este necesar sau când e rânduit de tradiţia locului, de tipic şi de Episcopul eparhiot competent. I) FALSITATEA AFIRMAȚIEI “SFÂNTULUI” SINOD AL BOR CONFORM SFÂNTULUI VASILE CEL MARE ÎN NOAPTEA TRECERII DINTRE ANI ESTE O PRACTICĂ REGIONALĂ (MAI ALES ÎN SUDUL ŢĂRII) NEAPROBATĂ DE SFÂNTUL SINOD “Sfântul” Sinod al BOR cunoștea această tradiție de a citi Moliftele Sfântului Vasile la 01 ianuarie al fiecărui an, imediat după săvârşirea Sfintei Liturghii, iar nu la miezul nopții cum se obişnuieşte poate la mânăstiri. Prin diversele ediții ale Aghiasmatarului şi Molitfelnicului a generalizat această practică la nivelul întregii Patriarhii Române. CĂREIA CITIREA MOLITFELOR

În Statutul Bisericii Ortodoxe Române este scris: “Art.11 – Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române, în toate domeniile ei de activitate. Art.14 – Atribuţiile Sfântului Sinod sunt: x. Iniţiază, autorizează şi supraveghează traducerea, diortosirea, editarea şi difuzarea Sfintei Scripturi, tipărirea şi răspândirea cărţilor de cult, a calendarului bisericesc, a manualelor de teologie şi a manualelor de religie; supraveghează din punct de vedere dogmatic, liturgic şi canonic, lucrările de arhitectură, pictură, sculptură şi alte forme de artă bisericească ortodoxă şi ia măsurile cuvenite în caz de abateri”. Din articolul 14 litera “X” rezultă că în calitatea sa de “cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române” (articolul 11), Sfântul Sinod este cel care după ce verifică atent textul cărţilor de cult, adică după ce le “diortoseşte”, dă autorizaţia de tipărire şi de difuzare a lor. De fapt pe foaia de titlu a Molitfelnicului – cartea care cuprinde Moliftele Sfântului Vasile cel Mare - este scris “tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod şi cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte (NUME), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”. 95“Despre exorcisme” Articol în “Ortodoxia.md”

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

71

Din cercetarea diverselor ediţii ale Molitfelnicului şi ale Aghiasmatarului, cărţi apărute deci cu “diortosirea” şi aprobarea aceluiaş vigilent "Sfânt" Sinod al Bisericii Ortodoxe Române rezultă că Moliftele Sfântului Vasile cel Mare "se citesc şi în ziua Sfântului Vasile" (Aghiasmatar tipărit cu aprobarea Sfîntului Sinod şi cu binecuvîntarea Prea Fericitului Părinte Iustin, ediţia a patra, Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR, Bucureşti 1984, pagina 334, apoi in Molitfelnic tipărit cu aprobarea Sfîntului Sinod şi cu binecuvîntarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR, Bucureşti, 2002, pagina 359, şi aşa mai departe, căci lista poate continua şi cu alte ediţii, începând din anul 1937 96. Aşadar la ora actuală avem doua atitudini oficiale ale aceluiaşi “Sfânt” Sinod: timp de 75 de ani, Sinoadele din vremea Patriarhilor Miron, Nicodim, Justinian, Justin şi Teoctist au generalizat practica aceasta “locală”. Vin apoi Episcopul Corneliu şi Patriarhul Daniel cu scorneli şi găselniţe şi schimbă această rânduială, care – după socoteala dumnealor ar genera “excesele străine de duhul credinţei şi al bunei-cuviinţe pastorale, precum şi practicile dăunătoare unităţii liturgice, săvârşite cu ostentaţie sau din motive pecuniare”! În acest caz, ar trebui să înţelegem că “Sfântul” Sinod al BOR ar fi o “autoritate” care se contrazice pe sine, care ceea ce a rânduit într-o zi, schimbă în alta, după buna plăcere şi interesele celor care sunt la putere, ignorând tradiţiile şi binele spiritual al credincioșilor ortodocși. Se pare că “Sfântul” Sinod comite erori de evaluare şi că greșește, ceea ce este destul de grav pentru o ”Instituție” care pretinde că este “cea mai înaltă autoritate a BOR” în materie dogmatică, canonică și liturgică și că ar lucra sub călăuzirea Duhului Sfânt. Cum să creadă și să urmeze credincioșii o călăuză care se contrazice pe sine? În acest context afirmaţia "Sfântului" Sinod conform căreia "citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică regională (mai ales în sudul ţării) neaprobată de Sfântul Sinod" 96“este "o tradiţie" apărută în zonele urbane din sudul ţării noastre în secolul al XX-lea (prima menţiune în 1937), cu răspândire mai ales după 1990 ...” (Protos Chiril LOVIN, Folosirea Moliftelor Sfântului Vasile în cult, articol publicat de ziarul oficial al Patriarhiei Române, “LUMINA” din 30 decembrie 2011)

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

72

este o afirmaţie mincinoasă, scopul actualului Sinod al BOR fiind dezrădăcinarea şi eliminarea oricăror practici care ar combate opera Satanei în lume şi în mod expres în Biserica Ortodoxă Română. II) LEX ORANDI, LEX CREDENDI Credinţa unei persoane sau a unei comunităţi este exprimată de tradiţiile, obiceiurile şi ritul liturgic în care se roagă. Mai ales obiceiurile sunt parte integrantă a fiinţei şi a identităţii spirituale atât a individului cât şi a comunităţii din care face parte. “Lex orandi, Lex credendi” este un principiu antic al Bisericii Universale care afirmă unitatea indisolubilă dintre credinţă pe care o profesezi şi modul în care trăieşti şi exprimi acea credinţă prin rugăciune. Iată ce scria pe această temă, la 07 iulie 2010 , Adrian Agachi în “Lumina”, ziarul oficial al Patriarhiei Române: “Tradiţia bisericească este dinamică. Aceasta nu cuprinde doar texte legislative formate din paragrafe bine delimitate, ci şi multe obiceiuri transmise dea lungul veacurilor prin tăcerea înaintaşilor. Nu doar Simbolul de Credinţă, ci şi rugăciunile Sfintelor Taine aparţin unei Tradiţii care nu întotdeauna a dăruit texte scrise şi norme explicative. Deseori, doar ochii sufleteşti au deosebit ce este bun de ce este rău, fără a avea argumente ştiinţifice la bază”. Schimbarea tradiţiilor şi a obiceiurilor liturgice loveşte direct în Biserică căci generează dezorientare, confuzie, dezbinare, afectează grav credinţa oamenilor lovită în trăirea şi integritatea ei, subminează credibilitatea Sinodului şi a ierarhiei, dând naştere la “excese” şi la acte “ostentative” din partea preoţilor şi a credincioşilor. III) “SFÂNTUL” SINOD AL BOR SUSŢINE CĂ CITIREA MOLIFTELOR SFÂNTULUI VASILE AR FI O ”PRACTICĂ” INEXISTENTĂ ÎN ”PRACTICA” ALTOR BISERICI ORTODOXE SURORI Biserica Ortodoxă a Răsăritului considerată în întregimea ei, respectă tradiţiile specifice fiecărei Comunităţi Ortodoxe locale în măsura în care acestea nu sunt în contrast şi nu afectează unitatea dogmatică, liturgică şi canonică a Ortodoxiei. Autoritatea Bisericii Ortodoxe nu se întemeiază pe dictat şi pe "uniformizări" forţate ci pe respectul unităţii şi al libertăţii membrilor săi. Pe temeiul acestui principiu de drept canonic, se constată că fiecare Biserică Ortodoxă Autocefală are tradiţii locale acceptate tacit

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

73

de celelalte Biserici Ortodoxe Surori Obiceiul citirii Moliftelor Sfântului Vasile la data de 01 ianuarie în Bisericile Românilor fie ei şi "doar din sudul ţării" nu a fost niciodata contestat si nici nu a făcut niciodată obiectul unor dispute la nivel panortodox, deoarece nu contravine în nici un fel rânduielilor Ortodoxiei. Obiceiul de a citi Moliftele Sfântului Vasile chiar la 01 ianuarie, la praznicul Sfântului, este foarte vechi şi în ultimii 75 de ani acelaş "Sfânt" Sinod a generalizat această practică 97 la nivelul întregii Patriarhii Române. Aserțiunea conform căreia citirea moliftelor Sfântului Vasile la 01 ianuarie ar fi o “inovație liturgică”98, se întoarce chiar împotriva “Sfântului” Sinod al BOR, care s-a dovedit a fi campionul “inovațiilor” liturgice fără ca să se preocupe câtuși de puțin de ceea ce dânșii numesc “practica altor Biserici Ortodoxe surori”. Mai jos dăm câteva exemple edificatoare: 1) Rugăciunea pentru pomenirea celor morți 99 de la Proscomidie cu menţiunea inutilă a sutelor de feluri în care se poate muri este recunoscută ca fiind drept o “PARTICULARITATE A LITURGHIERULUI ROMÂNESC”; 97 Obiceiul citirii molitfelor Sfântului Vasile la 1 ianuarie este "o tradiţie" apărută în zonele urbane din sudul ţării noastre în secolul al XX-lea (prima menţiune în 1937), cu răspândire mai ales după 1990. Acest obicei nu există în Bisericile Ortodoxe surori, constituind astfel o inovaţie liturgică. (Protos Chiril LOVIN, Folosirea Moliftelor Sfântului Vasile în cult, articol publicat de ziarul oficial al Patriarhiei Române, “LUMINA” din 30 decembrie 2011)

98 “constituind astfel o inovaţie liturgică” (Protos Chiril LOVIN, Folosirea Moliftelor Sfântului Vasile în cult, articol publicat de ziarul “LUMINA” din 30 decembrie 2011)

oficial al Patriarhiei Române,

99 Cât priveşte cele două rugăciuni care însoţesc scoaterea miridelor pentru vii şi pentru morţi .... ele nu se află in Liturghierul grecesc nici în cel rusesc , ci constituie O PARTICULARITATE A LITURGHIERULUI ROMÂNESC, începând cu ediţia de Iaşi, 1845. .... Rugăciunea pentru pomenirea morţilor este inspirată din Canonul Morţilor din Sâmbata lăsatului de sec de carne .... După părerea unora, această rugăciune a venit la români prin filieră rusească, fiind adusă în ţară de Mitropolitul Varlaam al UngroVlahiei, după călătoria lui în Rusia, şi înscrisă de el în pomelnicul Mitropoliei din Bucureşti, în anul 1674-1675 ..... de unde a fost copiată şi în celelalte pomelnice. (Ene BRANIŞTE, Liturgica Specială, tiparită cu binecuvântarea PF Părinte IUSTIN, Patriarhul BOR, Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR, Bucuresti, 1980, p. 263-264).

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

74

2) Prefacerea Darurilor la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile şi a Sfântului Ioan Hrisostom cu adăugarea100 în Epicleza Euharsitică a troparului Ceasului trei de invocare a Sfântului Duh este o altă inovaţie actualmente specifică doar românilor şi ruşilor; 3)Schimbarea Rânduielii facerii Catehumenului din Slujba Tainei Sfântului Botez, în ediţiile de după 1993 ale Molitfelnicului românesc, prin modificarea răspunsurilor catehumenului, care acum pronunță direct numele “Satanei” de șase ori, ceea ce înainte nu se întâmpla.

100 Astfel Troparul Ceasului al treilea şi respectivele stihuri din psalmul L ... pe care liturghisitorii le recită în taină înainte de epicleză (unele ediţii le inserează chiar în textul Epiclezei) apar pentru prima dată sporadic, in manuscrisele greceşti ... din secolele XII – XIII, dar se generalizează abia prin secolele XV – XVI. ... Ultimele ediţii ale Liturghierului grecesc, începând cu ieraticonul de la Constantinopol, 1895, le-au suprimat, ca pe nişte ADAUSE SUPERFLUE şi specifice pietăţii monahale. La fel au făcut şi ediţiile mai noi ale Liturghierului bulgar (Sofia, 1924, 1928 şi 1951). SE PĂSTREAZĂ DECI NUMAI ÎN LITURGHIERUL RUSESC SI CEL ROMÂNESC. (Ene BRANIŞTE, Liturgica Specială, tiparită cu binecuvântarea PF Părinte IUSTIN, Patriarhul BOR, Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR, Bucuresti, 1980, p. 279).

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

75

Ediţiile Molifelnicului, tipărite cu autorizaţia “Sfântului” Sinod BOR, înainte de 1992:

Ediţiile Molifelnicului, tipărite cu autorizaţia “Sfântului” Sinod BOR, din 1993 şi până azi:

Preotul întreabă: Te lepezi de satana? şi de toate lucrurile lui? şi de toţi slujitorii lui? şi de toată slujirea lui? şi de toată trufia lui? Şi răspunde cel ce vine să se boteze la fiecare întrebare; iar de va fi prunc sau păgân de altă limbă cel ce vine să se boteze, atunci răspunde naşul şi zice: Mă lepăd. Preotul întreabă a doua oară: Te lepezi de satana? şi de toate lucrurile lui? şi de toţi slujitorii lui? şi de toată slujirea lui? şi de toată trufia lui? El sau naşul răspunde: Mă lepăd. Preotul întreabă a treia oară: Te lepezi de satana? şi de toate lucrurile lui? şi de toţi slujitorii lui? şi de toată slujirea lui? şi de toată trufia lui? El sau naşul răspunde: Mă lepăd. Preotul iarăşi întreabă pe cel ce se botează: Te-ai lepădat de satana? El sau naşul răspunde: M-am lepădat.

Preotul: “Te lepezi de satana şi de toate lucrurile lui, de toţi slujitorii lui, de toată slujirea lui, de toată trufia lui?”, Naşii: “Mă lepăd de satana!” Preotul: “Te lepezi de satana şi de toate lucrurile lui, de toţi slujitorii lui, de toată slujirea lui, de toată trufia lui?”, Naşii: “Mă lepăd de satana!”

Preotul: “Te-ai lepădat de satana?” Naşii: ”M-am lepădat de satana”

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

76

Preotul iarăşi întreabă pe cel ce se botează: Te-ai lepădat de satana? El sau naşul răspunde: M-am lepădat. Preotul iarăşi îl întreabă a doua oară: Te-ai lepădat de satana? El sau naşul răspunde: M-am lepădat. Preotul iarăşi îl întreabă a treia oară: Te-ai lepădat de satana? El sau naşul răspunde: M-am lepădat. După aceea îi zice preotul: Suflă şi-l scuipă pe el. Iar el sau naşul suflă de trei ori şi scuipă de trei ori. Şi făcându-se acestea, preotul întoarce cu faţa spre răsărit pe cel ce se botează, care ţine mâinile slobode în jos, şi îl întreabă: Te uneşti cu Hristos? Şi răspunde cel ce vine să se boteze sau naşul: Mă unesc. Preotul iarăşi îl întreabă a doua oară: Te uneşti cu Hristos? El sau naşul răspunde a doua oară: Mă unesc. Preotul iarăşi îl întreabă a treia oară: Te uneşti cu Hristos? El sau naşul răspunde a treia oară: Mă unesc. Apoi îl întreabă preotul: Te-ai unit cu Hristos? El sau naşul răspunde: M-am unit. Şi iarăşi îl întreabă preotul: Şi crezi Lui? Şi el sau naşul răspunde: Cred Lui ca unui Împărat şi Dumnezeu.

Preotul: “Te-ai lepădat de satana?” Naşii: ”M-am lepădat de satana” Preotul: “Te-ai lepădat de satana?” Naşii: ”M-am lepădat de satana” Preotul: “Te-ai lepădat de satana?” Naşii: ”M-am lepădat de satana” Preotul: ,,Suflă şi-l scuipă pe el!” Unirea cu Hristos (cu faţa spre răsărit)

Preotul: “Te uneşti cu Hristos?” Naşii: “Mă unesc cu Hristos”

Preotul: “Te-ai unit cu Hristos?” Naşii: ”M-am unit cu Hristos!” Preotul: “Şi crezi Lui?” Naşii: ”Cred Lui ca unui Împărat şi Dumnezeu.”

4) Modificarea şi scurtarea textelor slujbelor din Mineie, Triod, Octoih și Penticostar. Din Triod s-au eliminat ori s-a “îmblânzit” limbajul acelor părți din Slujba Sfintelor Patimi cu referire la responsabilitatea evreilor pentru arestarea şi Răstignirea lui Hristos, pentru a nu deranja sensibilitatea anumitor urechi şi sfere de influență.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

77

IV) “SFÂNTUL” SINOD AL BOR SUSȚINE CĂ OPRIREA CITIRII MOLIFTELOR SFÂNTULUI VASILE LA 01 IANUARIE AL FIECĂRUI AN AR ÎMPIEDICA ȘI EVITA “EXCESELE STRĂINE DE DUHUL CREDINȚEI ȘI A BUNEICUVIINȚE PASTORALE, PRECUM ŞI PRACTICILE DĂUNĂTOARE UNITĂȚII LITURGICE, SĂVÂRŞITE CU OSTENTAȚIE SAU DIN MOTIVE PECUNIARE” În formularea “Sfântului” Sinod al BOR s-ar părea că obiceiul celor din Muntenia şi Dobrogea, dar şi al Moldovenilor din sudul acestei provincii, de a citi Moliftele Sfântului Vasile la 01 ianuarie ar fi ceva reprobabil, întrucât ar produce “excesele străine de duhul credinţei şi al buneicuviinţe pastorale, precum şi practicile dăunătoare unităţii liturgice, săvârşite cu ostentaţie sau din motive pecuniare”. “Sfântul” Sinod al BOR nu defineşte care sunt aceste “excese” şi nici nu ne lămureşte concret în ce ar consta lipsa de “bună-cuviinţă pastorală” sau de ce este un act “ostentativ” citirea lor. În schimb, “Sfântul” Sinod comite o gravă eroare jignind şi pedepsind o întreagă comunitate în numele unor aşa zise “excese” izolate! În lipsa unor clarificări din partea Sinodului BOR putem doar presupune că Sinodul BOR ar avea poate cunoştinţă despre anumite acte de indisciplină “pecuniară” comise de anumiţi preoţi “zeloşi” care - prin practici “dubioase” - ar fi exploatat credulitatea populară. Nu s-a clarificat însă ce legătură ar fi între îndelungata tradiţie a citirii Moliftelor Sfântului Vasile în ziua de 01 ianuarie şi presupusele excese ale unor clerici sau laici! Aşadar, pentru cazuri individuale, generalizează, învinovăţeşte şi sancţionează milioane de persoane, doar pentru că locuiesc în sudul ţării. Este dreptul suveran al celor care conduc Biserica Ortodoxă Română să vigileze la respectarea disciplinei bisericeşti şi să pedepsească conform Regulamentului de Disciplină pe acei membri ai Bisericii care comit abateri sau delicte, fără a se ajunge la “excese” prin care o întreagă comunitate are de suferit, mutilându-i-se tradiţiile şi obiceiurile sale. Privind situaţia din acest punct de vedere, cel care comite excese regretabile şi necuviinţe pastorale este tocmai “Sfântul” Sinod al BOR. Din punct de vedere al Statului şi al legilor civile măsura aceasta în sine are un caracter de represalii de masă şi este straină principiilor Constituţionale, de Drept Internaţional şi ale Drepturilor Omului care sunt în vigoare în România, deci este contestabilă şi din punct de vedere strict administrativ.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

78

Întâmplarea face ca autorul acestei scrieri este de origine din sudul ţării ca şi strămoșii săi. Bunicii mei mergeau la Biserică la întâi ianuarie pentru a lua parte la aceste Molifte pe care le considerau drept un ritual de îndepărtare a duhurilor necurate de la persoana, casele si holdele lor la început de an civil. Mă întreb oare în ce consta lipsa lor de “ de credinţă şi de bună - cuviinţă pastorală”! “Sfântul” Sinod ar trebui să admită că a jignit milioane de credincioşi şi să îşi ceară public scuze faţă de aceştia. V) “SFÂNTUL” SINOD AL BOR “ÎNDRUMĂ” CLERUL “ SFÂNTULUI VASILE CEL MARE ÎN ZILE DE POST, ÎN CAZURI INDIVIDUALE ŞI, DUPĂ CAZ, ÎN LEGĂTURĂ CU TAINA SFÂNTULUI MASLU, ATUNCI CÂND BOLNAVUL SOLICITĂ, ACEASTĂ RÂNDUIALĂ TREBUIND SĂ FIE ÎNSOŢITĂ DE POST ŞI SPOVEDANIE, ATÂT DIN PARTEA CLERICILOR, CÂT ŞI A CREDINCIOŞILOR” DE A RESPECTA RÂNDUIALA CITIRII MOLIFTELOR

Această parte a Deciziei “Sfântului” Sinod fixează pentru viitor noile criterii metodologice de citire a Moliftelor Sfântului Vasile, pentru cazuri individuale, excluzând citirea lor de obşte cum se făcea până acum. “Sfântul” Sinod a interpretat canoanele în sensul cel mai restrictiv, fără a fi evaluat sau luat în considerare înţelesul profund şi duhovnicesc al citirii de obşte, la 01 ianuarie, a acestor Molifte. 1. Moliftele Sfântului Vasile alungă demonii din case, ogoare, animale, plante, ape, izgonesc idolatria din suflete, dând “loc puterii lui Dumnezeu şi nemăsuratei Sale milostiviri şi harului Său care zdrobeşte toate facerile voastre de rău” 101. La început de An civil ele reprezintă o piatră la temelia unui început bun, a primenirii vieţii interioare, a refuzului ispitirilor de tot felul şi a izgonirii celui rău din mediul în care trăim. 2. Moliftele Sfântului Vasile, se citesc la 01 ianuarie între sărbătoarea Naşterii după Trup a Împăratului Hristos, la 25 decembrie şi a Botezului Său, adică a “Arătării – Epifaniei” Sale care se prăznuieşte la 06 ianuarie. Prin Sfintele Sărbători Împărăteşti , noi creştinii ortodocşi, trăim istoria mântuirii oamenilor prin venirea şi lucrarea Domnului Iisus Hristos. Trăindu-le duhovniceşte, devenim şi noi parte integrantă a acestei istorii sacre, ne alăturăm subiectiv mântuirii obiective, ne umplem de har, ne sfinţim, creştem duhovniceşte spre 101 Rugăciuni împotriva farmecelor, Molitfelnic, Ediţia Sfântului Sinod, Bucuresti, 2002, pagina 409

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

79

3.

4.

5.

6.

măsura bărbatului desăvârşit şi ne integrăm adânc în Hristos. Începutul anului civil coincide deci cu începutul activităţii publice a lui Iisus Hristos. La începutul ieşirii Sale la Propovăduire, adică al activităţii Sale publice, după “Epifanie”, Domnul Iisus Hristos a fost dus de Duhul în pustie unde a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, după care a luptat cu ispitele diavolului, l-a învins şi l-a izgonit (MATEI, IV, 111); ispitirea Domnului Iisus Hristos de către cel rău este un fapt istoric incontestabil, dar pe lângă valoarea sa nemăsurată în lucrarea mântuirii neamului omenesc, această Ispitire a Domnului, dar mai ales înfrângerea şi izgonirea celui rău de către Fiul lui Dumnezeu, este singura cale de urmat de către toţi oamenii care fiind şi ei ispitiţi de cel rău, îl izgonesc şi îl înfrâng pe “ispititor”, ajutaţi de puterea dumnezeească a lui Iisus şi de exemplul vieţii Sale pământeşti ştiut fiind că felul în care a vieţuit Hristos pe pământ trebuie urmat cu fidelitate de către orice creştin ortodox, ”Căci prin ceea ce a pătimit, fiind El însuşi ispitit, poate şi celor ce se ispitesc să le ajute“(Evrei, II, 18). Aşadar, respectând acest ciclu al sărbătorilor împărăteşti care reconstituie istoria mântuirii neamului omenesc de către Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu prin activitătea Sa publică, se cuvenea să avem un moment în care - urmând pilda Domnului Iisus Hristos - să alungăm prin comună rugăciune pe cel rău din noi, dintre noi şi din lumea noastră, cerând lui Hristos să surpe tirania celui rău şi a uneltelor sale şi să vină pe pământ Împărăţia lui Dumnezeu. Cuvintele Moliftelor Sfântului Vasile şi nu numai ale sale ci şi ale altor Exorcisme au fost inpirate de Duhul Sfânt, fiind parte a Sfintei Tradiţii, deci a Revelaţiei Dumnezeieşti. Ele sunt aşadar formule sacre prin care în mod colectiv, printr-un act liturgic solemn, dar şi prin act formal, printr-o solemnă mărturisire, ne declarăm drept “popor al lui Dumnezeu” care aşteaptă împlinirea cuvintelor Domnului şi oaste duhovnicească care luptă alături de Dumnezeu împotriva lucrării şi prezenţei celui rău în lume, colaborând astfel cu Pronia Divină pentru venirea Domnului şi a Împărăţiei Sale în lumea aceasta şi înfrângerea definitivă a celui viclean. Reuniţi în rugăciunea obştească şi având pe Hristos în mijlocul lor (Matei XVIII, 19-20), creştinii ortodoxi constituie O TABĂRĂ DE RĂZBOI

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

80

GATA SĂ ÎNFRUNTE CU BĂRBĂŢIE NĂVALA IADULUI.

“Rugăciunea Bisericii, adică RUGĂCIUNEA OBŞTEASCĂ, care se săvârşeşte de Biserică prin împuterniciţii ei, este de un folos nepreţuit. .... Ea este semnul văzut al unirii, care face din toţi fii Bisericii un singur trup, dând mai multă putere şi mai mare lucrare rugăciunilor, fiindcă râvna unora împlineşte lipsurile altora. Credincioşii adunaţi în biserică la rugăciune, arată unii faţă de alţii mai multă dragoste prin pilda de adâncă cinstire ce o dau la slujbe. În sfârşit, adunarea laolaltă pentru rugăciune a creştinilor, seamănă cu o tabără de război gata să înfrunte cu bărbăţie năvala iadului”. (Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă, TIPĂRITĂ CU APROBAREA SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE şi cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Înalt Prea Sfinţitului Justinian, Patriarhul României, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1952, pagina 277). 7. Conform afirmaţiei anterioare, câteva milioane de creştini ortodoxi, fie ei din “sudul ţării”, fără aprobarea Sfântului Sinod, de cel puţin 75 de ani încoace au decis ca odată în an , la 01 ianuarie, să constituie o puternică ceată duhovnicească “tabără de război gata să înfrunte cu bărbăţie năvala iadului” şi împreună cu preoţii lor să ceară Domnului Iisus Hristos în Sfânta Treime Slăvit să-l izgonească pe cel rău şi să-l surghinuiască în iad ca să nu mai facă rău creştinilor, constituind asfel o punte de lumină şi de putere dumnezeească, dimpreună cu Puterile îngereşti, cu Sfinţii şi cu Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Ori tocmai in aceasta consta orbirea ierarhiei: “Sinodul” BOR vede aceste molifte doar sub aspectul lor de liberare a celor deja demonizați; el nu vede al doilea aspect duhovnicesc al acestora, anume acela de lepădare de cel rău a unor comunități întregi, de alungare a lui departe de sufletele, de trupurile și de mediul în care trăiesc, de slăbire a puterii lui prin rugăciunea obștească, de unire a credincioșilor din comunitatea locală cu arhanghelii, îngerii, sfinții și Maica Domnului care luptă împotriva lui, apărând omenirea de uneltirile lui. 8. Decizia în discuție este inspirată chiar de cel rău care, sub masca “bunei-cuviinţe pastorale”, a pietismului şi a canoanelor îngust interpretate, a intrat în mintea unor ierarhi şi cu viclenie i-a indus în eroare, spre a face să înceteze bătaia pe care o primea în fiecare an şi care mult îl slăbea în facerile lui de rău. Dat fiind ca episcopii acestui “Sfânt” Sinod al BOR ne modifică cărţile liturgice, tradiţiile şi

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

81

obiceiurile noastre ortodoxe moştenite din bătrăni, ne întrebăm cui slujesc aceşti episcopi: căci nimeni nu poate sluji la doi domni, iar lui Dumnezeu, cu siguranţă că nu Îi mai slujesc. 9. “Sfântul” Sinod al BOR se pregăteşte - după modelul ereziei catolice – să elimine exorcismele şi din rânduiala Sfântului Botez. Iată ce declara Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului la Televiziunea “Trinitas” a Patriarhiei Române: „Pentru că în ziua de anul nou se cinsteşte şi Sfântul Vasile cel Mare s-a obişnuit în unele locuri a se citi şi exorcismele Sfântului Vasile. Exorcismele sunt rânduieli cu totul speciale şi care se săvârşesc numai în cazuri extraordinare şi cu o pregătire deosebită. Biserica are exorcisme la Botez, însă ele nu trebuie impuse şi citite cu regularitate 102, chiar dacă momentul acesta este unul pregătitor pentru sărbătoarea închinată Sfântului Vasile, autorul unora dintre aceste exorcisme”. În viziunea acestui ierarh, climatul festiv al Botezului ar fi “impropriu” cu postul și sobrietatea impuse de “exorcismele” de la botez. 10.“Sfântul” Sinod interpretează în sens strâmt normele canonice, stabilind noi norme metodologice care limitează drastic citirea Moliftelor Sfântului Vasile sub raportul “primitorilor” acestora, a perioadei liturgice în care se săvârşesc, cât şi a modului de adminstrare, dând naştere la noi dubii şi neclarităţi. Iată alte câteva exemple de cazuistică sinodală contradictorie: În ceea ce priveşte PRIMITORUL, “Sfântul” Sinod le recomandă doar “la cazuri individuale” sau “atunci când bolnavul solicită”. Așadar, conform Hotărârii Sfântului Sinod se cere ca primitorul să fie bolnav sau posedat ca să primească aceste molifte, care “se rostesc în cazuri concrete și verificabile de îndrăcire, în zile de post, cu pregătire şi 102“Pentru că în ziua de anul nou se cinsteşte şi Sfântul Vasile cel Mare s-a obişnuit în unele locuri a se citi şi exorcismele Sfântului Vasile. Exorcismele sunt rânduieli cu totul speciale şi care se săvârşesc numai în cazuri extraordinare şi cu o pregătire deosebită. Biserica are exorcisme la Botez, însă ele nu trebuie impuse şi citite cu regularitate, chiar dacă momentul acesta este unul pregătitor pentru sărbătoarea închinată Sfântului Vasile, autorul unora dintre aceste exorcisme”, a mai spus Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu”. RÂNDUIALĂ UNITARĂ PENTRU SLUJBA DIN NOAPTEA TRECERII DINTRE ANI , Conform Agenţiei de Ştiri “Bazilica” a Patriarhiei Române din 31 martie 2011

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

82

spovedanie, eventual în legătură cu săvârșirea Sfântului Maslu “ (Protos Chiril LOVIN, Folosirea Moliftelor Sfântului Vasile în cult, articol publicat de ziarul oficial al Patriarhiei Române, “LUMINA” din 30 decembrie 2011). De aici se nasc anumite dubii: a) Ce Autoritate Bisericească şi conform căror criterii stabileşte dacă un creştin este posedat? Se procedează pe temeiul experienţei de credinţă şi pastorale individuale sau se aşteaptă o decizie a autorităţii bisericeşti superioare? b) Trebuie să fie cineva în mod necesar “posedat “ ca să i se administreze Rânduiala Moliftelor Sfântului Vasile, ştiut fiind că Moliftele Sfântului Vasile alungă demonii din case, ogoare, animale, plante, ape, izgonesc idolatria din suflete, dând “loc puterii lui Dumnezeu şi nemăsuratei Sale milostiviri şi harului Său care zdrobeşte toate facerile voastre de rău”103. ? c) Sunt oare posedați catehumenii atunci când li se citesc cele două exorcisme înainte de primirea Sfântului Botez? d)Iar dacă nu sunt posedaţi catehumenii şi totuşi primesc aceste exorcisme, nu cumva acestea au şi un caracter protector, de întărire şi primenire duhovnicească, de sfinţire şi de apărare în faţa navalei forţelor iadului împotriva noastră? “Trebuie să stiţi pentru ce după cateheza zilnică noi vă trimitem spre glasurile exorciştilor. Căci aceasta nu se face nici degeaba, nici la întamplare. Ci, întrucât vă pregătiţi să primiţi pe Împăratul ceresc, de aceea după cuvântul nostru de învăţătură, luându-vă în primire cei rânduiţi spre aceasta, ca unii care împodobesc o casă pentru Împăratul care va să vină în ea, aşa curăţesc ei conştiinţa voastră prin acele înfricoşătoare cuvinte, care alungă toată viclenia celui rău, şi o fac vrednică de venirea (prezenţa) Împăratului. Căci e cu neputinţă ca diavolul, oricât de rău şi oricât de neîmblânzit ar fi, să nu vă părăsească, cu mare grăbire, după rostirea acelor cuvinte înfricoşătoare şi după invocarea Stăpânului obştesc, al tuturor. Şi apoi, chiar acest rit toarnă în suflet multă evlavie şi îl îndeamnă spre multă, zdrobire de inimă". 103Rugăciuni împotriva farmecelor, Molitfelnic, Ediţia Sfântului Sinod, Bucuresti, 2002, pagina 409

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

83

Efectele exorcismelor erau deci: alungarea demonilor, curăţirea minţii şi pocăinţa inimii, adică pregătirea psihologică a catehumenului pentru primirea adevăratului său Stăpân şi Împărat.” (Ene BRANISTE, Explicarea Botezului la Sfântul Ioan Gură de Aur, CrestinOrtodox.ro) e) Așadar moliftele Sfântului Vasile alungă demonii din case, ogoare, animale, din natură, ape, izgonesc idolatria din suflete, dând “loc puterii lui Dumnezeu și nemăsuratei Sale milostiviri și harului Său care zdrobește toate facerile de rău ale forțelor răului”. În ceea ce priveşte PERIOADA LITURGICĂ Sfântul Sinod stabileşte că citirea Moliftelor Sfântului Vasile să se facă în “zile de Post” adică Miercurea, Vinerea şi cele în 4 posturi de peste an. Prin această dispoziţie se exclud situaţiile de urgenţă sau de gravă necesitate care ar impune citirea Moliftelor Sfântului Vasile de câte ori este nevoie, indiferent de starea în care ne aflăm (spovediţi, postiţi sau nu) sau de perioada liturgică (post, zile de rând sau Praznice) întrucât scopul suprem al Bisericii este mântuirea şi sfinţirea sufletelor , iar preotul ca păstor de suflete are îndatorirea fundamentală să îi mântuiască pe cei încredinţaţi lui. Aşadar, fie de obşte, fie individual, aceste Molifte se pot citi oricând sunt dorite de credincioşi şi nu neapărat în zile de post. În ceea ce priveşte MODUL DE ADMINISTRARE ŞI PRIMITORUL se stabileşte ca aceste Molifte să fie însoţite de Taina Spovedaniei şi a Sfântului Maslu. Sub acest aspect, “Sfântul” Sinod nu ia în considerare situaţia persoanelor care din cauza bolii sau a posedării nu pot exprima un consens valid spre primirea Postului şi a Sfintelor Taine. Conform acestei Hotărâri, cine nu se poate mărturisi sau nu poate posti, nu este vrednic să i se citească Moliftele Sfântului Vasile. Ne întrebăm, cât ar fi de dispus un posedat sau un bolnav să postească, în măsura în care în cazul posedatului acesta nu are permanent controlul de sine şi liber arbitru ca să decidă să postească ştiut fiind că nemâncarea impusă de alţii fără voia sa nu are valoare de post, iar bolnavii, prin recomandarea medicului şi starea lor de slăbiciune ar fi dispensaţi de post, iar cei cazuţi deja în stare de inconştienţă nu pot da consens valabil spre a posti ci ar fi doar constrânşi de alţii către post. Tot aşa, datorită lipsei totale sau parţiale de control asupra sa, un posedat nu poate primi sfânta tainâ a spovedaniei şi a sfintei

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

84

Împărtăşanii. De altfel canoanele spun că îndrăciţii sau cei ce simulează nebunia sau îndrăcirea nu pot primi Sfânta Împărtăşanie (Canonul 60 Trulan) şi tot aşa îndrăcitul nu se botează (Canonul 2 al Sfântului Timotei Alexandrinul), deoarece, din punct de vedere strict juridic, nu pot exprima consens valabil, deci este un viciu de consens care împiedică administrarea Sfintelor Taine acestor persoane, care datorită stării lor sunt temporar sau permanent incapabile să primească Sfintele Taine. În ceea ce priveste PREOTUL, ADICĂ SĂVÂRŞITORUL, conform Hotărârii Sinodale acesta nu poate citi Moliftele dacă nu este spovedit sau împărtăşit în prealabil. Moliftele Sfântului Vasile sunt considerate de Biserică drept ierurgii, iar preotul săvârşeşte ierurgiile pe temeiul PREOŢIEI SACRAMENTALE primită prin Taina Sfintei Hirotonii. Este adevărat că vrednicia săvârşitorului este un factor în plus care garantează lucrarea Sfintelor Ierurgii, însă factorul determinant este PREOŢIA care îi dă această îndreptăţire. VI) ÎN ZIUA DE 01 IANUARIE SE VA OFICIA SLUJBA TE DEUM-ULUI, AŞA CUM S-AR PROCEDA LA NIVEL ”PANORTODOX” Aceasta este o altă afirmație mincinoasă a ”Sfântului” Sinod de la București.. Cercetând cu atenţie studiile de Liturgică specială, aflăm că: a) practica TeDeum-ului vine din tradiţia apuseană; b) că nu este folosită în întreaga Biserică Ortodoxă; c) că apoi chiar între Bisericile Ortodoxe surori rânduiala Te-Deum-ului nu este unitară ca tipic şi conţinut, fiind o practică plecată din Biserica Ortodoxă Rusă şi din secolul XIX transmisă şi unor Biserici Ortodoxe limitrofe; d) în acest context invocarea unei practici unitare “panortodoxe” a săvârşirii Tedeumului la început de an civil este neîntemeiată în cazul în care s-ar referi la întreaga ortodoxie; dacă însă, prin “panortodox”, se înţelege doar Patriarhia Rusă şi cea Română precum şi câteva dintre Bisericile “limitrofe”, căci doar acestea au slujba Tedeumului, atunci “Sfântul” Sinod are o înţelegere limitată a noţiunii de “panortodoxie”. Nu contestăm valabilitatea şi bogăţia spirituală a acestei slujbe, nici utilitatea ei, însă afirmaţia "Sfântului" Sinod al BOR care o defineşte ca fiind “panortodoxă” este inexactă, dacă nu chiar exagerată, demonstrând

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

85

exact contrariul: adică ni se arată cum o practică locală s-a transmis şi altor Biserici Ortodoxe Autocefale “limitrofe”. Slujba "Tedeumului" este o practică apuseană, născută înainte de 1054, încă din vremea Bisericii Nedespărţite, luând apoi amploare în mileniul al doilea, în confesiunea romano-catolică: "Servicii religioase cu un scop şi conţinut similar Tedeumurilor româneşti există şi în Biserica Romano Catolică, încă din secolul IX, oficiindu-se în toate duminicile şi sărbătorile, sau la diferite ocazii, ca hirotonia de episcop, încoronarea regilor, consacrarea fecioarelor, canonizările de sfinţi, ori alte momente festive din viaţa publică si religioasă" (Ene BRANIŞTE, Liturgica Specială, tiparită cu binecuvântarea PF Părinte IUSTIN, Patriarhul BOR, Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR, Bucuresti, 1980, p. 472). Tedeumul s-a născut în Biserica Ortodoxă Rusă, ca o practică locală a cărei naştere si dezvoltare a fost făcută posibilă de climatul de unitate şi de libertate al Ortodoxiei, fără ca nimeni în numele unei pretinse "uniformităţi liturgice panortodoxe", să conteste dreptul acelei Biserici locale de a trăi spiritualitatea ortodoxă şi de a se ruga conform tradiţiilor şi condiţiilor sale istorice şi pastorale specifice. Slujba "Te Deumului" nu este o practică panortodoxă: "În vremea mai nouă, în Biserica Ortodoxă Română şi în cea rusească s-a simţit nevoia de a se alcătui chiar slujbe întregi, de sine stătătore, pentru a da glas sentimentelor de recunoştinţă, de laudă (slăvire) şi mulţumire ale credincioşilor izolaţi, ori ale obştii religioase (Bisericii întregi), faţă de Dumnezeu, în diferite prilejuri şi împrejurări cu caracter festiv, comemorativ ori jubiliar din viaţa lor casnică, gospodărească, ori religioasă. Astfel de rugăciuni şi slujbe au început să se alcătuiască şi să se tipărescă, mai întâi în ruseşte, în cărticele separate, traduse şi tipărite în româneşte pentru românii de peste Prut de la începutul secolului trecut. (secolul XIX). Dar abia în a doua jumătate a secolului trecut (secolul XIX), diferiţi ierarhi români au tipărit, pentru folosinţa eparhiilor lor, cărţi de ritual cuprinzînd mai multe slujbe de acest fel adunate la un loc sub titlul de TE DEUM, întrebuinţat atunci pentru prima dată în acest sens (Tedeum, Neamţ, 1862 si Tedeum de mulţumire lui Dumnezeu ce se cîntă la Sărbători naţionale, Episcop Dionisie, Buzău, 1869). În 1879 se tipăreşte prima ediţie completă şi oficială a acestei cărţi pentru uzul întregii Biserici Ortodoxe Române, aprobată de

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

86

Sinodul ei de atunci". (Ene BRANIȘTE, Liturgica Specială, tiparită cu binecuvântarea PF Părinte IUSTIN, Patriarhul BOR, Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR, Bucuresti, 1980, p. 471). "Biserica grecească întrebuinţează puţine slujbe corespunzătoare Tedeumurilor din Biserica noastră; ele sunt numite "doxologii" şi au o rânduială deosebită de cele din Biserica noastră". (Ene BRANIȘTE, Liturgica Specială, tiparită cu binecuvântarea PF Părinte IUSTIN, Patriarhul BOR, Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR, Bucuresti, 1980, p. 472). Din cele de mai sus înţelegem că "Sfântul" Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu este preocupat de Unitatea Ortodoxiei, de care nu-i prea pasă, ci de alterarea tradiţiei noastre ortodoxe cu practici străine acesteia şi de integrarea noastră în Catolicism prin schimbarea rânduielilor liturgice ortodoxe cum sunt Moliftele Sfântului Vasile cel Mare, cu cele de inspiraţie catolică, cum este ”Te Deum-ul”. VII)

ALTĂ EROARE SINODALĂ: ÎN ZIUA DE

SLUJBA TE

DEUM-LUI ....

01 IANUARIE SE VA OFICIA

CUM PREVĂD ÎNDRUMĂRILE TIPICONALE

“Sfântul” Sinod al BOR nu menţionează la care tipic se referă: la cel local104, ediţia din 1976, sau la cel oficial, valabil în întreaga Ortodoxie. Tipicul OFICIAL al întregii Biserici Ortodoxe este “Tipicul cel Mare al Sfântului Sava” iar acesta nu cunoaşte nici termenul şi nici slujba de TE DEUM, iar pentru ziua de 01 ianuarie nu se prevede nici Te Deum, nici Polihronion, ci o altă rânduială tipiconală 105, deoarece Anul 104 Tipic Bisericesc, Tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod şi cu binecuvântarea Prea Fericitului Parinte JUSTINIAN, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1976

105 Tipicul de la 01 ianuarie: La Liturghie punem Fericirile din Canonul Praznicului, de la Cântarea a treia, pe patru şi din Canonul Sfântului, de la Cântarea a şasea, pe patru. După Vohod punem Troparul Praznicului şi al Sfântului, Slavă... Condacul Sfântului, Şi acum... al Praznicului. Prochimenul Praznicului glas 6: Mântuieşte Doamne poporul Tău..., cu Stihul: Către Tine Doamne voi striga... şi apoi Prochimenul Sfântului glas 1: Gura mea va grăi înţelepciune... , cu Stihul: Auziţi acestea toate neamurile... Apostolul din Cartea cea către Coloseni: Fraţilor, vedeţi ca nu cumva să vă înşele cineva pe voi..., şi al Sfântului din Cartea cea către Evrei: Fraţilor, Arhiereu ca acesta... Aliluia glas 8: Cela ce paşti pe Israil..., cu Stihul: Gura dreptului va grăi înţelepciune... Evanghelia de la Luca: În vremea aceea s-au întors pescarii slăvind şi lăudând pe Dumnezeu... şi al Sfântului de la Ioan: Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la dânsul: Amin, amin, zic vouă cel ce nu Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

87

Bisericesc începe la 01 septembrie al fiecărui an. Tipicul cel Mare al Sfântului Sava pentru ziua de 01 septembrie 106 defineşte astfel această zi: "în ziua întâi a lunii începutul indictului adică al noului an bisericesc şi pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Simeon Stâlpnicul şi Arhimandritul şi a maicii sale Marta şi Soborul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi al Sfântului Mucenic Antala şi a celor două femei muceniţe şi a Diaconului Amon dascălul lor şi a sfinţilor mucenici fraţi Calist, Evod şi Ermoghem şi pomenirea Dreptului Iisus fiul lui Navi. şi de asemenea aducerea aminte de aprinderea cea mare. (Tipicul cel Mare al Sfântului Sava) După cum se poate vedea, nu există nici o pomenire despre TE DEUM sau POLIHRONION la nici una din cele două zile, lasând loc unui alt principiu general valabil în Biserica Ortodoxă: “se va face Tipicul după cum va voi cel mai mare ” (Tipicul cel Mare al Sfântului Sava), fără a vătăma însă tradiţii deja bine îndătinate.

intră pe uşă... şi celelalte ale dumnezeieştei Liturghii a Marelui Vasile. În loc de Axionul: Cuvine-se să te fericim.., cântăm: De tine se bucură... Apoi Priceasna: Lăudaţi pe Domnul din ceruri... şi cealaltă Priceasnă: Întru pomenire veşnică va fi dreptul... Dacă se va întâmpla Tăierea Împrejur a Domnului şi Pomenirea Sfântului Vasile cel Mare Duminică, atunci facem Priveghere". (Tipicul cel Mare al Sfântului Sava)

106 Tipicul de la 01 septembrie: La Sfânta Liturghie punem Fericirile pe opt, patru din Canonul Anului nou, de la Cântarea a treia şi patru din Canonul Cuviosului, de la Cântarea a şasea. După Vohod, punem Troparul Anului nou , apoi al Născătoarei de Dumnezeu: Bucură-te ceea ce eşti cu darul dăruită..., şi al Cuviosului, Slavă... Condacul Cuviosului, Şi acum... al Anului nou (iar de este Hramul Născătoarei de Dumnezeu punem Şi acum... al Hramului Născătoarei de Dumnezeu, iar Condacul Anului nou îl zicem la început). Prochimenul Anului nou glas 3: Mare este Domnul nostru şi mare este tăria Lui şi priceperii Lui nu este hotar..., cu Stihul: Lăudaţi-l pe Domnul că este bun...; .şi altul: Dumnezeului nostru... şi Prochimenul Cuviosullui glas 7: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui... Apostolul din Epistola cea către Timotei: Fiule Timotei te rog să faci rugăciune... şi al Cuviosului din Epistola cea către Coloseni: Fraţilor, îmbrăcaţi-vă ca aleşi ai lui Dumnezeu..., Aliluia pe glas 4, Prochimenul: Ţie Ţi se cuvine cântare Dumnezeule în Sion..., cu Stihul: Binecuvânteză cununa Anului bunătăţii Tale Doamne... şi al Cuviosului: Fericit bărbatul care se teme de Domnul, întru poruncile Lui va voi foarte... Evanghelia Anului nou de la Luca: În vremea aceea a venit Iisus în Nazaret unde crescuse...,apoi a Cuviosului, de la Matei: Toate îmi sunt date Mie... Priceasna: Vei binecuvânta cununa Anului bunătăţii Tale Doamne... şi apoi cealaltă: Întru pomenire veşnică... Iar Apostolul şi Evanghelia zilei se citesc mai înainte. (Tipicul cel Mare al Sfântului Sava)

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

88

BIBLIOGRAFIA AGHIASMATAR tipărit cu aprobarea Sfîntului Sinod şi cu binecuvîntarea Prea Fericitului Părinte Iustin, ediţia a patra, Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR, Bucureşti 1984, pagina 334. BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC SI DE MISIUNE AL BISERICII ORTODOXE ROMANE, BUCURESTI, 1982 Ene BRANISTE, LITURGICA SPECIALĂ, Sfântul Maslu, pagine 426 -434, EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ȘI DE MISIUNE AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, BUCUREȘTI, 1980. EVHOLOGHIU BOGAT, Ediția a II-a, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1896 INVĂȚĂTURĂ DE CREDINȚĂ CRESTINĂ ORTODOXĂ, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, BUCUREȘTI, 1952, pag. 187, 349-350. Protos Chiril LOVIN, Folosirea Moliftelor Sfântului Vasile în cult, articol publicat de ziarul oficial al Patriarhiei Române, “LUMINA” din 30 decembrie 2011. Protoiereu Mitrofor Victor MIHALACHI, Despre exorcisme” Articol în “Ortodoxia.md MOLITFELNIC tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod și cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR, Bucureşti, 2002, pagina 359, Rânduială unitară pentru slujba din noaptea trecerii dintre ani, Conform Agenţiei de Ştiri “Bazilica” a Patriarhiei Române din 31 martie 2011 LA SACRA BIBBIA, Versione riveduta in testo originale dal Dott. GIOVANNI LUZZI, Libreria Sacre Scritture, ROMA, 1990 TIPICUL BISERICESC, tipărit cu aprobarea Sfîntului Sinod şi cu binecuvîntarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1976 TIPICUL CEL MARE, Iași, 1816 Pr. prof. dr. Mihai VALICA, “ Moliftele Sf. Vasile sub restricții seculare”, în www.apologeticum.wordpress.com

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

89

SAMAVOLNICIE ȘI NECANONICITATE 1.SPECIES FACTI; 2.IN JURE: 1.LEGISLAȚIA CIVILĂ APĂRĂ LIBERTATEA DE GÂNDIRE, DE CONȘTIINȚĂ ȘI RELIGIOASĂ, INTERZICÂND DISCRIMINAREA PE TEMEI RELIGIOS; 2. OBLIGAȚIA DE A PĂSTRA UNITATEA DOGMATICĂ, CANONICĂ ȘI LITURGICĂ A ORTODOXIEI. BISERICA NU FACE NIMIC DIN SPIRIT DE CONCURENȚĂ CU O ALTĂ BISERICĂ, SAU DIN DORINȚA DE A CONTRASTA SAU A DISTRUGE A ALTĂ STRUCTURĂ BISERICEASCĂ INCOMODĂ INTERESELOR PROPRII;

3.IN FACTO 1.PROCEDURA CIVILĂ ȘI CANONICĂ ÎN RAPORTURILE DINTRE EPARHII; 2.ÎNCĂLCĂRI ALE LEGILOR CIVILE; 3.ÎNCĂLCAREA SFINTELOR CANOANE ȘI A LEGILOR BISERICEȘTI; 4.CONCLUZII. ADMINISTRATIVE

Capitolul I: SPECIES FACTI Printre romanii ortodocși emigrați în Europa Occidentală, în Canada și în Statele Unite ale Americii există un grup numeros care nu recunosc autoritatea morală și spirituală a Patriarhiei Romane și nici nu acceptă asistența religioasă din partea “trimișilor” acesteia ci, se află sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol sau a Patriarhiei Moscovei, mai ales cei care țin de Biserica Ortodoxă Autocefală din Statele Unite ale Americii. În ultimii ani, Patriarhia Română – cu sprijin financiar și diplomatic din partea Statului Român - a inițiat o politică agresivă de cucerire a acestor “enclave” din diaspora română care reprezintă un focar de rezistență și de opoziție față de politica Guvernelor de la București dar și un punct de referință și de agregare a gândirii critice, obiective și independente în raport cu situația gravă în care a fost adusă țara noastră în ultimii 20 de ani. Această “politică” a Patriarhiei Române în diaspora românească stabilită în Europa Occidentală și în cele două Americi, precum și revendicările tipic naționaliste față de alte țări cu populație majoritar ortodoxă cum ar fi Republica Moldova, Serbia, Bulgaria, Grecia, Ucraina au generat proteste și luări de poziție din partea respectivelor Biserici “Surori” și Patriarhii Ortodoxe cu jurisdicție în respectivele țări, propunându-se pe plan inter-ortodox izolarea Patriarhiei Române, chiar dacă, în viclenia ei lucrătoare, Patriarhia Română invocă abil principiul protejării minorităților naționale.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

90

În cazul românilor emigrați în Italia, există circa zece Parohii care se află sub directa oblăduire a Sfintei Arhiepiscopii Ortodoxe de Italia și de Malta și Exarhat al Europei Meridionale, dependentă de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol. La rândul ei, Patriarhia Română, reprezentată de Episcopul Siluan, a organizat și a făcut să funcționeze în locașuri de cult romano-catolice propriile sale parohii. Dacă din 1994 până în 2009 relațiile dintre preoții și parohiile Patriarhiei Romane și cei ai Patriarhiei Ecumenice erau aproape inexistente, spre dauna credincioșilor români, în ultimele luni, trei preoți de sub jurisdicția Constantinopolitană au trecut dimpreună cu respectivele parohii sub Patriarhia Română, fără îndeplinirea formalităților canonice. Respectivii preoți nu au cerut mai întâi Episcopului care i-au hirotonit o carte canonică de transfer ci pur și simplu au trimis înapoi prin poștă Arhiepiscopiei antimisele primite și sfântul mir și au dezertat de la datoriile lor fără a da alte explicații. Se pare însă ca ar fi fost momiți cu bani și cu promisiuni referitoare la ulterioare avantaje materiale. După mai multe tentative de rechemare a acestor preoți la datoriile lor, la 29 septembrie 2009, prin Hotărârea Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice au fost depuși din treapta preoțească, caterisiți, reduși la starea de laici și – conform canonului 28 apostolic - opriți pe viață de la primirea Sfintei Împărtășanii, spre rușinea lor alăturându-se cetei trădătorilor, ereticilor și schismaticilor dimpreună cu Iuda Iscarioteanul și Arie cel nebun la minte, stând de acum sub blestemul veșnic al celor 318 Sfinți Părinți de la Niceea. Episcopul care i-a primit a demonstrat că îl interesează doar jocurile de putere și lărgirea jurisdicției sale, încălcând principiile evanghelice, sfintele canoane și tratatele bisericești ratificate de Biserica Ortodoxă Română, care exclud agresivitatea, prozelitismul, naționalismul, manevrarea și înșelarea credincioșilor. Episcopul care i-a primit s-a înstrăinat de Hristos și de Biserica Sa, devenind din oficiu, conform Canonului 16 Apostolic, un schismatic, un cap și o sursă de rebeliune și de dezbinare în Biserica Ortodoxă dar și un traficant de suflete moarte, o călăuză oarbă către hăurile iadului și o slugă a Satanei. În momentul de față, ne aflăm în situația anti-canonică în care doi preoți caterisiți, adică depuși din treapta preoțească și reduși la starea laicală,

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

91

opriți pe viață de la primirea Sfintei Împărtășanii prin decizia Sfântului Sinod al Patriarhiei din Constantinopol, au fost totuși primiți și slujesc contra legii și Sfintelor Canoane, sub omoforul unui alt Episcop Ortodox care i-a primit sub jurisdicția sa. Un Episcop Ortodox se opune altui Episcop Ortodox; Patriarhia Română intră implicit în coliziune cu Biserica Mamă, care este Patriarhia de Constantinopol. Capitolul II - IN JURE 1. Legislația civilă apără libertatea de gândire, de conștiință și religioasă, interzicând discriminarea pe temei religios; 2. Obligația de a păstra unitatea dogmatică, canonică și liturgică a Ortodoxiei. Biserica nu face nimic din spirit de concurență cu o altă Biserică, sau din dorința de a contrasta sau a distruge a altă structură bisericească incomodă intereselor proprii.

1. Legislația civilă apară libertatea de gândire, de conștiință și religioasă, interzicând discriminarea religioasă. Între drepturile fundamentale ale unei persoane este acela de a îmbrățișa sau nu o convingere religioasă și acela de a accepta sau nu autoritatea morală și spirituală a unei anumite structuri religioase instituționalizate. Acest principiu de drept divin este reflectat atât în tratatele internaționale referitoare la Drepturile Omului, în Constituția României cât și în noua Lege a Cultelor religioase din România, aprobată în decembrie, 2006. Nici un om nu poate fi constrâns sau discriminat pe baza credinței sale religioase sau pe baza apartenenței sau nonapartenenței sale la o anumită formă instituționalizată de practicare a unei religii. Declarația Universală a Drepturilor Omului: Articolul 18 Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de conștiință și religioasă; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea, singur sau împreună cu alții, atât în mod public, cât și privat, prin învățătură, practici religioase, cult și îndeplinirea riturilor. Articolul 20 Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire și de asociere pașnică. Nimeni nu poate fi silit sa facă parte dintr-o asociație. Constituția României: ARTICOLUL 29 - Libertatea conștiinței (1)Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

92

constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale. (2) Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc. Constituția României precizează în mod explicit două elemente esențiale: libertatea fiecăruia de a-și alege cultul și îndrumătorii spirituali pe care și-i dorește, iar între cultele religioase, aici înțelegându-se și diversele jurisdicții ale aceluiași cult, trebuie să existe un spirit de colaborare și de respect reciproc, sau măcar de “toleranță reciprocă”. Legea nr. 489/2006, privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor publicată în Monitorul oficial Partea I, nr. 11/8.01.2007, afirmă: Art. 1. – (1) Statul Român respectă și garantează dreptul fundamental la libertate de gândire, de conștiință și religioasă al oricărei persoane de pe teritoriul României, potrivit Constituției și tratatelor internaționale la care România este parte. (2) Nimeni nu poate fi împiedicat sau constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrară convingerilor sale, și nici nu poate fi supus vreunei discriminări, urmărit sau pus într-o situație de inferioritate pentru credința, apartenența sau non apartenența sa la o grupare, asociație religioasă sau un cult ori pentru exercitarea, în condițiile prevăzute de lege, a libertății religioase. Legea Cultelor reia dispozițiile articolului 29 din Constituția României și pe cele ale articolului 18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, dar intervine cu unele precizări importante introducând noțiunile de discriminare pe baza credinței, de respect al propriilor convingeri, de libertate de alegere a structurii religioase din care dorește să facă parte, interzicând urmărirea, persecutarea sau discriminarea unei persoane pe baza apartenenței sau non-apartenenței la un cult sau altul. Statul Român este un stat este laic și toate cultele religioase sunt tratate în mod egal în fața legii. Acesta este cadrul legal care ar trebui să se reflecte și în realitate, prin acțiuni concrete, obiectivitate și imparțialitate din partea celor care aplică legea. Când e vorba de două Episcopii Ortodoxe, aflate însă sub două jurisdicții diverse lucrurile ar trebui să fie și mai simple: e vorba de aceeași Biserica ORTODOXĂ, una, sfântă, sobornicească și apostolească dar de unități administrative care deși sunt autonome între ele, se află totdeauna în perfectă comuniune sub raport dogmatic, canonic și liturgic.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

93

Între cele 18 Culte Religioase recunoscute în România la articolul 51 din Legea cultelor pe primul loc e menționată Biserica Ortodoxă Română, iar pe locul al doilea “Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara” care se află sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Sârbe de la Belgrad. Iată că e vorba de doua jurisdicții diverse dar de aceeași Biserică Ortodoxă. Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara are “un post de episcop, actualmente ocupat de un episcop-administrator numit de Patriarhia Ortodoxă Sârbă de la Belgrad, iar acesta are ca locțiitor un Vicar administrativ. Preoții și candidații la preoție, în marea lor majoritate, urmează studiile în Serbia (la seminarele și facultățile de Teologie Ortodoxă Sârbă), iar o parte din aceștia urmează cursurile facultăților de Teologie Ortodoxă din România (conform paginii pe net a Ministerului Cultelor și Culturii căreia îi și aparține nefericita expresie de “teologie ortodoxă sârbă”). Iată că e vorba de două jurisdicții diverse dar de aceeași Biserică Ortodoxă. Credincioșii ortodocși români frecventează Bisericile care depind de Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara, se împărtășesc, se spovedesc, se botează și se cunună și nu s-a auzit vreodată ca Patriarhia Română să împiedice pe cineva, să răpească o parohie aparținând acestei Eparhii pentru ca să o treacă sub jurisdicția patriarhală, să manipuleze și să agite spiritele credincioșilor, ori să primească sub oblăduirea patriarhală preoți sârbi fără carte canonică. Nici un credincios sau preot sârb sau român nu a fost discriminat sau persecutat de Statul Român pentru că aparține Episcopiei Ortodoxe Sârbe de Timișoara. Dimpotrivă, după cum este și firesc, exista un spirit de frăție și de unitate ortodoxă. Iată și un alt exemplu reflectat chiar de Statutul de organizare și funcționare al Bisericii Ortodoxe Române: Mânăstirile Românești din Sfântul Munte ATHOS se află sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol dar conservă legăturile spirituale cu Patriarhia Română: “Articolul 6, paragraful VII. Unitățile ortodoxe române care păstrează legături spirituale și culturale cu Patriarhia Română: Așezămintele Românești din Sfântul Munte Athos (Prodromu, Lacu și altele)”. Un alt exemplu este Vicariatul Ortodox Ucrainean despre care carta constitutivă a BOR afirmă : “Art.73 – (1) Vicariatul este o unitate bisericească administrativă cu regim special misionar-pastoral

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

94

subordonată direct Patriarhiei Române, care cuprinde mai multe protopopiate, parohii și mânăstiri”. Aceasta înseamnă că și în Italia pot funcționa două Eparhii Ortodoxe care să aparțină de două Patriarhii diverse dar care să se simtă unite între ele pe temeiul comuniunii inter-ortodoxe. Așa ar trebui să fie raporturile din Episcopia Italiei aparținând Patriarhiei Române și Arhiepiscopia Ortodoxă de Italia și de Malta aparținând Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol. 2. Obligația de a păstra unitatea dogmatică, canonică și liturgică a Ortodoxiei. Biserica nu face nimic din spirit de concurență cu o altă Biserică, sau din dorința de a contrasta sau a distruge a altă structură bisericească incomodă intereselor proprii.

Unul din principiile de bază ale Bisericii Ortodoxe este unitatea dogmatică, sacramentală și canonică a Ortodoxiei, principiu de altfel ratificat și de către Biserica Ortodoxă Română și întărit cu semnătura reprezentanților acesteia în numeroase ocazii. Cu ocazia întâlnirii Întâi Stătătorilor Bisericilor Ortodoxe care a avut loc la Constantinopol, la 12 octombrie 2008, în Declarația finală este scris: “13. În calitatea noastră de Întâi Stătători și reprezentanți ai prea sfintelor Biserici Ortodoxe ...... [de ] “slujitori ai lui Hristos și de iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (1 Cor. 4:1), proclamăm de la acest Scaun al Primului Tron al Bisericilor și reafirmăm: Poziția noastră neclintită și obligația de a păstra unitatea Bisericii Ortodoxe în “credința dată sfinților, o dată pentru totdeauna” (Iuda 3), credința Părinților noștri, în Sfânta Euharistie comună și în respectarea fidelă a sistemului canonic al conducerii Bisericii, prin rezolvarea oricăror probleme care apar din când în când în relațiile dintre noi cu duhul dragostei și păcii”, precum și “Dorința noastră pentru vindecarea fiecărei anomalii canonice care s-a ivit din circumstanțe istorice și necesități pastorale, cum ar fi în așa-numita diaspora ortodoxă, cu depășirea fiecărei posibile influențe care este străină de ecleziologia ortodoxă.” Actualmente Ortodoxia merge pe această linie și se fac eforturi pentru organizarea unui Sfânt și Mare Sinod Panortodox; în ultimii ani Întâi Stătătorii Bisericilor Ortodoxe se întâlnesc cu regularitate. Au fost emanate mai multe documente și declarații pe teme de larg interes în care

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

95

toate Bisericile Ortodoxe vorbesc cu o singură voce: vezi Declarația de la Constantinopol din decembrie, 2000, la Sărbătoarea Nașterii Domnului, despre Unitatea Ortodoxiei în contrast cu atitudinile naționaliste sau rasiste ale unor oameni ai Bisericii, despre Rolul Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană, precum și ultima Declarație din 12 octombrie 2008 în care se abordează teme globale: salvarea creației, bioetica, criza mondială de valori și diaspora ortodoxă. Iată ce se afirmă în Mesajul Întâi Stătătorilor Bisericilor Ortodoxe, cu ocazia întâlnirii lor de la Constantinopol, în decembrie 2000: “Ca niște apărători, păstrători și păzitori ai acestei unități ... n-ar trebui sub nici o formă ca modelul și structurile Bisericilor Ortodoxe Autocefale moștenite din istorie să constituie pricină sau temei pentru creșterea peste măsură a neatârnării, în detrimentul unității. Deși existăm sub forma multor Biserici locale, totuși nu încetăm să constituim Biserica cea Una. .... această aducere aminte se impune ori de câte ori autocefalia este corelată cu identitatea și specificitatea națională a popoarelor. Varietatea neamurilor, a culturilor și civilizațiilor este îndreptățită și binecuvântată de Dumnezeu. .... Cu toate acestea Biserica nu poate ca prin natura ei - să constituie un factor de urmărire și promovare a scopurilor și intereselor oportuniste, politice, naționaliste sau rasiale. De o importanță vitală rămâne întotdeauna condamnarea de către Biserica Ortodoxă a ereziei naționalismului și rasismului în anul 1872, la Constantinopol. Orice ingerință în altă jurisdicție canonică prin instalarea de episcopi nedependenți de Biserica locală și de păstorii canonici de acolo pune în pericol unitatea Bisericii și contravine unor principii fundamentale ale ecleziologiei ortodoxe (Almanahul bisericesc 2001, editat de Sfânta Arhiepiscopie a Bucureștilor, paginile 116-118). Eminența Sa, Mitropolitul Ghenadie într-un interviu acordat publicației on line ZENIT, la 24 septembrie 2009, făcea următoarele afirmații care se explică de la sine prin claritatea lor: “Sull’esempio di San Paolo, come già affermato, la Sacra Arcidiocesi Ortodossa d’Italia e Malta, prima che fossero presenti Vescovi di altre Chiese ortodosse locali, ma addirittura, prima che ci fossero anche le parrocchie, si è occupata di venire incontro alle necessità religiose di tutti i fedeli ortodossi senza distinzione di provenienza etnica o razza, fondando parrocchie e ordinando sacerdoti. Tali fedeli continuano a frequentare le nostre chiese, dove trovano serena accoglienza, celebrandovi matrimoni, battesimi ed altre funzioni. Non

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

96

facciamo distinzioni tra greci, romeni, russi, bulgari, georgiani o altri, come purtroppo fa il Vescovo Siluan della Chiesa Romena. Le nostre parrocchie ed i nostri monasteri, aprono le porte a tutti ed accolgono tutti, facendovi trovare oasi di spiritualità. Il nostro dovere è di accogliere tutti, combattendo il “filetismo” (nazionalismo) perché distrugge la Chiesa “Una, Santa, Cattolica ed Apostolica”. Le parrocchie ed i monasteri sono fondati rispettando l’origine dei fedeli, seguiti da un proprio sacerdote, permettendo loro di seguire le proprie tradizioni secondo usi e costumi propri, conservando anche la lingua. Quest’opera è molto importante per potere contrastare anche presenze anticanoniche ed eretiche in Italia” (Giovanni PATRIARCA, Ortodossi in Italia, articolo apparso nel giornale on line ZENIT, il 24 settembre 2009). Traducere: “Urmând exemplului Sfântului Pavel, după cum deja am afirmat, mai dinainte de prezența [în Italia] a Episcopilor altor Biserici Ortodoxe locale, mai dinainte de [prezența] parohiilor acestora, Sfânta Arhiepiscopie de Italia și de Malta s-a ocupat de necesitățile religioase ale tuturor credincioșilor ortodocși fără nici o deosebire etnică și rasială, întemeind parohii și hirotonind preoți. ..... Noi nu facem distincție între greci, români, ruși, bulgari georgieni sau alții, cum – totuși – face Episcopul Siluan de la Biserica Română. Parohiile și mânăstirile noastre își deschid ușile pentru toți, ca niște oaze de spiritualitate. Datoria noastră este să-i primim pe toți, combătând naționalismul pentru că acesta distruge Biserica “Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”. Parohiile .... sunt întemeiate respectând originea etnică a credincioșilor și sunt slujite de un preot permițând lor să urmeze propriile tradiții și obiceiuri, păstrând și limba lor ....” Cu ocazia vizitei irenice pe care Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române a intreprins-o la Constantinopol, la 28 mai 2009, a primit din partea Patriarhului Ecumenic, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, în comodat gratuit, Biserica Sfânta Paraschiva din Istanbul pentru uzul comunității ortodoxe române din acest oraș, iar preotul acestei comunități este sub jurisdicția canonică a Patriarhului Ecumenic. Deci la toate nivelele Bisericii Ortodoxe se fac eforturi și câteodată se reușește să se depășească situații dificile care sunt rezolvate în spiritul dragostei, respectului și totalei comuniuni inter-ortodoxe. În cazul specific al Bisericii Ortodoxe Române, Statutul acesteia afirmă: “Art.2 – (1) Biserica Ortodoxă Română, de origine

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

97

apostolică, este și rămâne în comuniune și unitate dogmatică, liturgică și canonică cu Biserica Ortodoxă Universală.” Deci înseși legea sa de bază precizează că BOR este doar o parte a poporului lui Dumnezeu și a Bisericii Ortodoxe Universale în care pe deplin se manifestă “Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”. Chiar prin Carta sa Constitutivă, Patriarhia Română își asumă obligația de a rămâne în deplină unitate și comuniune cu Biserica Ortodoxă Universală. NUMAI Patriarhul decide asupra transferării clericilor și comunităților din Biserica Ortodoxă Română sub o altă Biserică Ortodoxă conform Statutului BOR, articolul 88, litera q. “ Eliberează Cartea Canonică la solicitarea scrisă a ierarhului ortodox român care acceptă primirea unui preot în eparhia sa, iar în cazul trecerii în jurisdicția canonic ă a unei alte Biserici Ortodoxe, trebuie s ă obțină aprobarea Patriarhului;”. În situația transferării de la o Biserică Ortodoxă către Patriarhia Română se aplică același articol: întrucât aprobarea intrării și ieșirii clericilor din interiorul sau din afara Patriarhiei Române este o acțiune rezervată doar Patriarhului, rezultă că Episcopul Ortodox Român din Italia este obligat să-l informeze pe Patriarhul Daniel despre aceste transferuri și să aibă autorizația sa scrisă, cu atât mai mult cu cât este vorba de un act administrativ care angajează bunele relații dintre Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Română și aceasta cu atât mai mult cu cat articolul 5, n° 1 din Statutul BOR menționează expres “îndeplinirea formalităților canonice” în cazul unor comunități din afara granițelor țării care trec sub jurisdicția Patriarhiei Romane, iar articolul 84, n°3 din Statutul BOR interzice conflictele de jurisdicție între episcopi. Pe temeiul Sfintelor Canoane, Articolul 84, paragraful 3 din Statul BOR “(3), afirma ca “Nici o eparhie nu poate avea, înfiin ța sau administra unități de cult pe teritoriul altei eparhii”. Așadar legile actuale ale Bisericii Ortodoxe Romane interzic violarea jurisdicției altui episcop ortodox canonic.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

98

CAPITOLUL III - IN FACTO 1.Procedura legală și canonică în raporturile administrative dintre Eparhii; 2.Încălcări ale legilor civile; 3.Încălcarea Sfintelor Canoane și a Legilor Bisericești.

1. Procedura legală și canonică în raporturile administrative dintre Eparhii

În calitatea sa de Biserică Mamă a tuturor Bisericilor Ortodoxe Naționale, Patriarhia Ecumenică este garantul unității și al armoniei întregii Ortodoxii. Niciodată Patriarhia Ecumenica nu a împiedicat trecerea sub o altă jurisdicție a unui preot care solicită cartea canonică propriului său Episcop și nici nu a oprit comunitățile parohiale care vroiau să întrețină legături spirituale și de jurisdicție cu respectivele Biserici Ortodoxe Naționale. Procedura în aceste cazuri este simplă: Preotul care solicită un transfer înaintează o cerere motivată Episcopului iar acesta îi eliberează cartea canonică și după formalitățile de predare a gestiunii parohiale este liber să plece unde dorește. În cazul unor parohii care doresc sa treacă sub jurisdicția respectivelor Biserici Naționale, procedura normală prevede ca să se informeze despre aceasta dorința Episcopul de care depind, să se convoace Adunarea Generală și să se voteze în prezența delegatului eparhial, după care se procedează la rezolvarea chestiunilor legate arhiva, gestiunea și de patrimoniul respectivelor parohii și apoi se dă aprobarea de trecere a respectivei comunități sub altă jurisdicție. La nivelul Episcopilor și al Bisericilor acestea se informează reciproc asupra acestor transferuri și în cazul clericilor - se eliberează cartea canonică, iar în cazul unor parohii se eliberează un acord de plecare și unul de primire. Un Episcop ortodox responsabil față de Unitatea Bisericii și față de misiunea sa episcopală, nu va primi sub jurisdicția sa un preot care nu are cartea canonică și nici nu întreprinde acțiuni ostile împotriva altor jurisdicții. Preoții în chestiune au partea lor gravă de vină căci au plecat sub o altă jurisdicție prin abandon și rebeliune, fără să solicite cartea canonică; au trecut parohiile respective sub o altă jurisdicție fără îndeplinirea formalităților legale și canonice (Articolul 5 statut BOR), dimpotrivă înșelând buna credință și manipulând mintea membrilor respectivelor

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

99

parohii. Se fac vinovați de furt și de însușire necuvenită în măsura în care nu au procedat la formalitățile legale de predare și lichidare a arhivelor și patrimoniului respectivelor parohii, fie el compus doar din cărți, icoane, vase și alte obiecte bisericești. Au înșelat bunătatea și sfințenia Arhiepiscopului care i-a hirotonit și după ce au obținut preoția, orbiți de dragostea de bani, s-au vândut pentru 30 de arginți ... . 2. Încălcări ale legilor civile În biografia episcopului Siluan Ciprian Span anexată la Comunicatul de presă n° 2915 din 07 mai 2008 al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, se susține ca una din preocupările “administrativ-bisericești” ale numitului ierarh este dedicată “recunoașterii de către Statul Italian a Bisericii Ortodoxe Române în Italia” și în acest sens a avut la Ministerul de Interne de la Roma, mai multe întâlniri cu “cu Dssa. Lasco, cu Dssa. Curcio” precum și “repetate întâlniri de lucru cu prof. Cardia, însărcinat cu „Practica de recunoaștere a Bisericii Ortodoxe Române de către Statul Italian”. Una din condițiile esențiale ale integrării unei comunități naționale și religioase în societatea italiana este respectul și însușirea valorilor democratice ale acesteia, respectul Constituției și al legilor Republicii Italiene, așa cum este prevăzut în “Carta dei Valori, della Cittadinanza e dell'Integrazione” (Carta valorilor cetățeniei și integrării), în care se afirmă: “ ogni persona che vive in Italia deve rispettare i valori su cui poggia la società, i diritti degli altri, i doveri di solidarietà richiesti dalle leggi” (orice persoană care trăiește în Italia trebuie să respecte valorile pe care se bazează societatea, drepturile celorlalți, îndatoririle de solidaritate cerute de legi). Dar iată că, tocmai Siluan - care invocă Constituția Italiană atunci când cere recunoașterea Bisericii Ortodoxe Române de către Statul Italia și când susține că românii sunt discriminați în Italia - tocmai el e primul care încalcă Constituția și legile Statului Italian și în calitatea sa de Ierarh și Păstor al acestei minorități naționale și religioase dă un exemplu rău care nu trebuie urmat de popor. Constituția Italiană, la articolul 08, prevede libertatea de credință iar cultele religioase sunt egale în fața Legii și se pot organiza conform propriilor norme și statute, dacă acestea nu contravin ordinii publice. Articolul 19 al Constituției Italiene nu recunoaște jurisdicții exclusive sau

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

100

monopoluri religioase și naționale, menționând ca “toți au dreptul de a-și profesa liber propria credință religioasă, sub orice formă, în mod individual sau în asociații, de a face propagandă, de a-și exercita cultul în privat sau în public, cu respectarea condiției ca să nu se trateze de ritualuri contrarii bunelor moravuri”. Așadar Constituția Italiană permite organizarea și funcționarea mai multor unități administrative – asociații, comunități, mânăstiri, parohii, eparhii care, deși pe plan organizatoric sunt autonome sau chiar independente între ele, fac parte însă din unica Biserică Ortodoxă. Prin atitudinea sa, Episcopul Siluan încalcă dispozițiile Constituției Italiene, nerespectând libertatea de credință a altora și jurisdicția celorlalte Biserici Ortodoxe. Statul Italian recunoaște Sfânta Arhiepiscopie de Italia și de Malta, dependentă de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, prin Legea 126 din 30 iulie 2012, drept un Cult religios care a definit raporturile sale juridice cu Statul Italian pe baza unei ”Înțelegeri”, aprobată de Camera Deputaților printr-o lege specială și promulgată de Președintele Republicii. Sfânta Arhiepiscopie Ortodoxă de Italia și de Malta, deși este un Cult recunoscut de Statul Italian și e prezentă de sute de ani în Italia, dintotdeauna a tratat cu respect și dragoste Eparhia Ortodoxă de Italia aparținând Patriarhiei Române și nu a deranjat niciodată prin activități agresive sau ostile instituirea necanonică, organizarea și funcționarea acesteia. Episcopul Siluan încalcă chiar propriul său Statut care prin articolul 3, paragraful 3 afirmă: ”Persoanele care fac parte din comunitățile Episcopiei, se pot retrage din cadrul acestora prin intermediul unei cereri scrise, adresată autorității competente, centrale sau locale. Renunțarea are efect imediat din momentul în care respectiva cerere a fost primită de către autoritatea competentă”107. Aceste persoane prin ”act formal” aderaseră la o altă jurisdicție iar Episcopul Siluan nu mai 107 Le persone che fanno parte dellecomunità della Diocesi, possono recedere da queste tramite una richiesta inviata, per scritto, all’autorità competente, centrale o locale. Il recesso ha effetto immediato dal momento nel quale la tale richiesta è stata ricevuta dall’autorità competente. (Statutul Episcopiei Ortodoxe Române de Italia)

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

101

avea nici un drept de jurisdicție asupra lor. Actul formal de non apartenență la respectiva eparhie nu e reprezentat doar de ”cererea” scrisă evocată de respectivul articol ci de un act oficial, anume de actul de constituire precum și de Decretul Episcopal de instituire sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice a respectivelor parohii. Răpirea unor parohii și a unor preoți aparținând Sfintei Arhiepiscopii de Italia este un act ostil prin care se tulbură activitatea unei alte Biserici și nu are nimic în comun cu Evanghelizarea poporului lui Dumnezeu, ci este mai degrabă un act de prozelitism sectar, întemeiat pe exploatarea sărăciei materiale a preoților, pe ignoranța, pe dezinformarea, manipularea și pe înșelarea bunei credințe a credincioșilor ortodocși. Au fost încălcate dispozițiile Codului Civil Italian (CC) referitoare la desființarea unei Asociații(articolul 27 CC) și a lichidării patrimoniului său (articolele 30 și 31 CC) Parohiile din Alatri (FR), Auletta(SA), Avezzano(AQ) și Cori-Sezze (LT) au fost întemeiate pe baza unui Decret Arhiepiscopal al Eminenței Sale, Mitropolitul Ghenadie. Acesta este Actul Constitutiv al respectivei parohii, act fondat pe solicitările semnate de credincioșii ortodocși care au cerut asistența spirituală Patriarhiei Ecumenice. Acestor parohii le-a fost trimis apoi un Statut uniform pentru toate parohiile aparținând Sfintei Arhiepiscopii de Italia și de Malta, cu obligația de a-l înregistra la Oficiul de Acte Publice al respectivei Provincii. De notat că aceste Parohii s-au născut din voința credincioșilor ortodocși fără ca Arhiepiscopia Ortodoxa de Italia și de Malta să fi influențat într-un fel decizia liberă a credincioșilor de a primi asistență spirituală din partea acestei Arhiepiscopii a Patriarhiei Ecumenice. Dimpotrivă credincioșii au fost totdeauna informați despre existența unei Eparhii a Patriarhiei Române, dându-se lor posibilitatea de a alege. În acest caz, singura autorizată să decidă asupra dizolvării unei parohii era Sfânta Arhiepiscopie de Italia și de Malta (art 27 din Codul Civil Italian) la solicitarea membrilor respectivelor Parohii, iar acest fapt se constata într-o Adunare Bisericească Generală, prezidată de un delegat al Sfintei Arhiepiscopii și prin supunere la vot. Urma apoi Decretul Arhiepiscopal de suprimare a respectivei Parohii și se proceda imediat la formalitățile legale de lichidare a patrimoniului

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

102

acesteia și de predare a arhivelor ei, mai ales registrele unde sunt înregistrate botezurile și cununiile celebrate în respectiva Parohie (articolele 30 și 31 din Codul Civil Italian, precum și articolul 6 din Statutul Parohiilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Ortodoxe de Italia și de Malta). Prin faptul că nu s-a procedat la lichidarea patrimoniului, au fost păgubiți acei membrii ai parohiei care le-au cumpărat sau donat (cazul parohiei din Auletta, SA) și care nu au trecut sub o altă jurisdicție. Respectivii preoți cad sub incidenta articolului 646 din Codul Penal Italian fiind vinovați de furt și de însușire abuzivă a arhivei parohiale și a celorlalte bunuri care nu se cuvenea să rămână în posesia lor “Chiunque, per procurare a se' o ad altri un ingiusto profitto, si appropria il denaro o la cosa mobile altrui di cui abbia, a qualsiasi titolo, il possesso, è punito, a querela della persona offesa con la reclusione fino a tre anni e con la multa fino a € 1.032. Se il fatto e' commesso su cose possedute a titolo di deposito necessario, la pena è aumentata. Si procede d'ufficio se ricorre la circostanza indicata nel capoverso precedente o taluna delle circostanze indicate nel n. 11 dell'articolo 61". 3. Încălcarea Sfintelor Canoane și a Legilor Bisericești 1. Lipsa cărții canonice. Preotul se transferă în altă eparhie după ce obține aprobarea Episcopului de care aparține, care îi eliberează Cartea Canonică: “De vreme ce clericii feluritelor Biserici, părăsind Bisericile lor, în care au fost hirotoniți, au alergat la alți episcopi și au fost așezați în Biserici străine fără încuviințarea (învoirea) episcopului propriu, iar prin aceasta se întâmplă ca ei să ajungă (devină) nesupuși - orânduim ca, de la luna ianuarie a indictionului al 4-lea trecut, nici unul dintre toți clericii, chiar în orice treaptă s-ar găsi, să nu aibă îngăduință să fie rânduiți în altă Biserică fără scrisoare (zapis) de slobozenie (carte de iertăciune, scrisoare canonică de demitere) a propriului său episcop, pentru ca cel ce nu ar păzi (observa) acest lucru de acum înainte, ci ar aduce rușine asupra celui care i-a "dat hirotonia (l-a hirotonit), să fie caterisit și el, și cel care fără chibzuială l-a primit pe el” (Canonul 17 Trulan). 2. Preoții respectivi au falsificat istoria și învățăturile bisericii și au defăimat Eparhia și pe Episcopul lor. Defăimarea propriului Episcop,

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

103

conform Canonului 55 Apostolic, este pedepsită prin caterisirea clericilor vinovați de acest delict: “Siamo non meno dolorosamente stupiti per l'accusa di “tradimento” della Chiesa Ortodossa Romena che Lei avrebbe commesso con l'appartenenza alla giurisdizione canonica della Sacra Arcidiocesi Ortodossa d'Italia e Malta ed Esarcato per l'Europa Meridionale del Patriarcato Ecumenico. Lei dovere di rammentare ala storia a quanti rivolgevano tale incredibile accusa, in quanto la Santa e Grande Chiesa madre di Costantinopoli ha trasmesso fede e tradizioni alle Chiesa Ortodosse sorelle anche in Europa e che il Canone 28 del Concilio Ecumenico di Calcedonia ha affidato ad Essa l'onere del servizio ai fedeli cristiani ortodossi della diaspora” (Lettera di Sua Eminenza Gennadios n° 444 del 09 giugno 2009) . Traducere: Suntem nu mai puțin dureros surprinși de acuzația de trădare a Bisericii Ortodoxe Române pe care ați fi comis-o prin faptul că aparțineți jurisdicției canonice a Sfintei Arhiepiscopii Ortodoxe de Italia și de Malta și Exarhat pentru Europa Meridională a Patriarhiei Ecumenice. Aveați datoria să reamintiți Istoria tuturor celor care vă aduceau o astfel de acuzație incredibilă, întrucât Sfânta și Marea Biserică Mamă de la Constantinopol a transmis credința și tradițiile Bisericilor Ortodoxe surori din Europa și că al XXVIII-lea Canon al Sinodului Ecumenic de la Calcedon i-a încredințat Ei însărcinarea de a-i sluji pe credincioșii creștini ortodocși din diasporă”. Istoria Bisericii Ortodoxe și Ecleziologia sunt parți constitutive ale Teologiei Ortodoxe. Expunerea lor în forma alterată demonstrează ignoranță, o conștiință falsă, lipsa de valori și de credință, iar toate acestea sunt, conform canonului 85 Apostolic, un impediment serios la primirea sau exercitarea preoției. Faptul devine și mai grav când are ca scop manipularea mintală și condiționarea voinței credincioșilor ortodocși. 3. Nu au făcut ascultare canonică față de Episcopul lor, nu s-au supus chemărilor la ordine și nu au respectat interdicția de “oprire de la săvârșirea celor sfinte”; deși au fost convocați nu s-au prezentat la termenele stabilite în fata judecății bisericești: “Dacă vreun prezbiter sau diacon sau în genere oricare din rândul clericilor, părăsind parohia (enoria) sa, s-ar duce în alta, mutându-se cu totul va trece în altă parohie (enorie) contrar socotinței (fără voia) episcopului său, poruncim ca acela să nu mai slujească, mai ales dacă, după ce a fost chemat de episcopul

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

104

său să se reîntoarcă, nu s-a supus, rămânând în neorânduială; să fie totuși primit acolo în comuniune ca un laic” ( Canonul 15 Apostolic) 4. Episcopul care primește un preot fără carte canonica este depus iar numirea făcută este nula (16 apostolic, 16 I Ec, 20 IV, 18 și 17 Trulan, 10 VII Ec, 13 IV Ec și 15 Sardica). Se procedează așa pentru ca în Biserica Ortodoxă să domnească armonia și unitatea. La fel se pronunță și Statutul Bisericii Ortodoxe Române, articolul 88, litera q. “Eliberează Cartea Canonică la solicitarea scrisă a ierarhului ortodox român care acceptă primirea unui preot în eparhia sa, iar în cazul trecerii în jurisdicția canonic ă a unei alte Biserici Ortodoxe, trebuie să obțină aprobarea Patriarhului”, după îndeplinirea formalităților canonice (articolul 5, n°1, Statut BOR). 5. Episcopul care încalcă jurisdicția altui episcop este depus conform canonului 35 apostolic, 2 II Ec, 17 Trulan, 18 Ancira, 3 și 11 Sardica, 13 și 22 Antiohia, 56 Cartagina precum și articolul 84, paragraful 3 din Statul BOR “(3) Nici o eparhie nu poate avea, înființa sau administra unități de cult pe teritoriul altei eparhii”. 6. Încălcarea Statutului Bisericii Ortodoxe Române. Statutul Bisericii Ortodoxe Române stabilește că primirea unor credincioși, preoți și parohii care provin de sub altă jurisdicție se face după ce au fost îndeplinite formalitățile canonice de trecere (“Art.5 – (1) Biserica Ortodoxă Română cuprinde pe creștinii ortodocși din țară și pe creștinii ortodocși români din afara granițelor țării, precum și pe cei primiți canonic în comunitățile ei ”). Au fost încălcate articolele 05 n°1, 14a, 84 n° 3 și 88q din Statutul Bisericii Ortodoxe Române referitoare la conservarea unității ortodoxiei, la violarea jurisdicției unui alt episcop ortodox , la primirea clericilor care au obținut cartea canonică de la episcopul lor și la îndeplinirea formalităților canonice de trecere sub jurisdicția Patriarhiei Române.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

105

CONCLUZII Datorită ignoranței canonice, a sărăciei spirituale, a goanei după bani și putere a Episcopului Siluan, o problemă care se putea rezolva în bună pace, în termeni de respect și armonie, a devenit un motiv de întristare și de tensiune pe plan inter-ortodox. În cazul în care atitudinea Episcopului Siluan nu reflectă poziția generală a Sinodului și Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, ar fi de dorit ca activitatea Episcopului Siluan să fie temeinic analizată de Sinodul Patriarhiei Romane și să se ia măsuri severe pentru ca astfel de fapte să nu se mai repete.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

106

IZOLAREA PATRIARHIEI ROMÂNE PE PLAN INTER-ORTODOX Acest articol reprezintă poziția oficială a Comunității Ortodoxe Române din Italia aflată sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol, Sfânta Arhiepiscopie Ortodoxă de Italia.

La data de 09 mai 2011, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului a decis întreruperea pe timp nedeterminat a comuniunii liturgice, sacramentale și canonice cu Patriarhia Română. Motivul acestei grave decizii îl constituie violarea jurisdicției sale bisericești de către Patriarhia Română, care a instituit și a construit o biserică și un așa zis “Așezământ românesc” la Ierihon, supus direct Patriarhiei Române și aceasta fără a fi cerut și obținut acordul scris al Patriarhiei Ierusalimului. S-a procedat totodată la judecarea și caterisirea fostului Arhimandrit Ieronim Ioan Creţu și la reducerea sa la starea laicală, de simplu credincios. Acesta, a fost depus pentru a fi slujit și construit biserici în afara teritoriului său de jurisdicție recunoscut de Patriarhul Ierusalimului. Comunicatul Patriarhiei Ierusalimului specifică în mod expres că această excludere de la comuniunea sacramentală vizează doar ierarhia ortodoxă română, în frunte cu Daniel Patriarhul, fără a-i afecta pe credincioșii ortodocși români, care sunt în continuare bine veniți în pelerinaj religios la Locurile Sfinte din Ierusalim și Palestina. O consecință imediată a acestei decizii este faptul că Sfânta Lumină a Învierii nu va mai fi dată oficial și direct ierarhiei românești, așa cum se proceda până acum. Ne amintim că în anii trecuți un avion special aducea lumina învierii de la Sfântul Mormânt din Ierusalim direct la București sau la Tomis Constanța. Acum acest fapt nu se va mai întâmpla! La 15 aprilie 2011, Episcopii care formau Delegația Română în vizită la Patriarhia Ierusalimului nu au fost primiți în audiență de Patriarhul Teofil al Ierusalimului. Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, reunit în perioada 19-21 mai 2011, a decis în mod unilateral să continue comuniunea cu Patriarhia Ierusalimului și să înceapă un dialog cu Ierusalimul pentru rezolvarea profundei crizei intervenite în raporturile lor bilaterale.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

107

Patriarhia Ierusalimului nu neagă dreptul românilor de a se ruga și de a avea asistentă religioasă în limba lor maternă; deoarece Țara Sfântă este încredințată spre păstorire Patriarhiei Ierusalimului chiar de către Canoanele Sinoadelor Ecumenice, este logic ca o astfel de instituție destinată pelegrinilor români să se afle sub jurisdicția sa canonică. Nu sa pomenit vreodată ca Patriarhia Ierusalimului sa fi construit în mod ostentativ în România “Așezăminte” pentru creștinii ortodocși proveniți din Țara Sfântă strămutați definitiv sau doar în trecere prin România. S-a respectat jurisdicția teritorială a Bisericii Ortodoxe Române și s-a considerat că România este o tară ortodoxă care, prin structurile sale, oferă asistentă spirituală tuturor creștinilor ortodocși fără deosebire de naționalitate sau de teritoriul din care provin. Această atitudine o impune Dragostea creștinească dintre toți ortodoxii, precum și respectul fată de Unitatea și Canoanele Bisericii Ortodoxe Universale. Din întreaga lume ortodoxă, la nivel oficial, nu s-a ridicat nici o voce care să conteste dreptatea și corectitudinea Hotărârii Sinodului Patriarhiei Ierusalimului, sau să apere acțiunile necanonice ale Patriarhiei Române. Dimpotrivă, în calitatea Sa de Primat al Ortodoxiei, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, a convocat pentru luna august 108, un sinod al Patriarhilor din Orientul Mijlociu, adică al Patriarhilor Ortodocși de la Antiohia, Alexandria și Ierusalim pentru a analiza starea grea de persecuție religioasă a acestor Biserici Apostolice din partea regimurilor islamice, a evreilor, a agresiunilor prozelitiste puse la cale de “frații” catolici și protestanți și nu în ultimul rând chiar violarea jurisdicției lor canonice de “frații” ortodocși. Aceste Patriarhii, azi persecutate, au fost odinioară leagănul Bisericii creștine, fiind instituite de Sfinții Apostoli și întărite drept Patriarhii de către Sinoadele Ecumenice 109. 108 În zilele Paştilor, Patriarhul Ecumenic a invitat pe Întâistătătorii Bisericilor Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului şi Ciprului să participe la o consfătuire care va avea loc la Fanar, având ca temă principală evoluţiile din Orientul Mijlociu. Şi în afară de evenimentele şi datele noi din Orientul Mijlociu, la Sinodul Întâistătătorilor care va avea loc la sfârşitul lunii august se va discuta şi despre Sinodul „Panortodox” care este în pregătire, despre strategia pe care o arată Biserica Rusiei, dar şi despre conflictul recent care a izbucnit între Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Ierusalimului, conform articolului cu titlul „Răstignesc” unitatea Ortodoxiei, tradus din limba greacă, a fost publicat în ziarul „Prezentul” (To Papon) din Grecia, în data de 15 mai 2011 şi preluat de pe site-ul romfea.gr din Grecia, preluat și de BASILICA, agenția de știri a Patriarhiei Române.

109 Canoanele 6 și 7 ale Sinodului I Ecumenic și 28 al Sinodul 4 Ecumenic.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

108

Această întâlnire a avut loc la Phanar, Constantinopol, Turcia în perioada 1-3 septembrie 2011 și după ce a analizat conflictul de jurisdicție dintre Patriarhia Ierusalimului și Patriarhia Română a formulat un avertisment adresat direct Bisericii Ortodoxe Române, în următorii termeni: “Între altele din cauza recentelor fapte petrecute pe teritoriul Bisericii Ortodoxe, Sinaxa subliniază necesitatea ca toate Bisericile Ortodoxe să respecte și să observe cu strictețe frontierele geografice ale respectivelor jurisdicții, așa cum au fost ele stabilite de către Sfintele Canoane și de Tomosurile de Întemeiere a acestora”. (Articolul 05 din Comunicatul Final al Sinaxei Prea Fericiților Patriarhi ai Vechilor Patriarhate Ortodoxe și a Bisericii Ciprului, dat la 03 septembrie 2011) Reprezentanții Patriarhiei de la București minimalizează gravitatea acestui eveniment, dezinformând opinia publică românească Având drept scop minimalizarea gravității unui astfel de eveniment, “organele de propagandă” ale Patriarhiei Române de la București au dezinformat opinia publică din ţară prin omiterea voită a menţionării unor evenimente care au marcat această criză. Decizia Patriarhiei Ierusalimului e doar un semnal de alarmă care însă prejudiciază grav demnitatea Bisericii Ortodoxe Române şi are drept consecință izolarea sa de restul Ortodoxiei, punând implicit în discuție, legitimitatea înseși în fruntea Bisericii noastre, a ierarhiei feudale române. Nu se menționează nimic despre caterisirea lui Ieronim Creţu 110 deoarece acesta este ales Episcop Vicar Patriarhal iar eventuala sa hirotonie episcopală pe lângă faptul că ar fi invalidă, ar adânci și mai mult schisma dintre cele două Biserici, procopsind Biserica Ortodoxă Română și cu un episcop necanonic, de parcă nu i-ar fi de ajuns “Maicii Neamului Românesc” droaia de episcopi și episcopaşi definiți de presa din țară drept “informatori”, “imorali”, “lacomi” și “iubitori de câștig urât”. Se pare că Ieronim Ioan Creţu ar fi un conștiincios contribuabil la “vistieria” Patriarhului Daniel, care a și făcut ca acesta să fie ales Vicar Patriarhal. Așadar, în Biserica Ortodoxă Română, “Harul” se cumpără și nu se 110 În urmă cu câteva zile, Patriarhia Ierusalimului a ajuns până la extrem şi a întrerupt comuniunea cu Patriarhia Română, caterisind pe reprezentantul Bisericii Române în Ţara Sfântă. Ierusalimul a acuzat pe români că au intrat pe teritoriul lui. Patriarhia Ierusalimului a trecut la luarea celor mai dure măsuri între Biserici Ortodoxe, prin întreruperea comuniunii (Rastignesc Unitatea Ortodoxiei, articol publicatde periodicul grecesc “TO PAPON” (Prezentul) si difuzat de Basilica, Agentia de Stiri a Patriarhiei Române la 17 mai 2011).

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

109

merită! Ori, Patriarhia Ierusalimului a sesizat și acest aspect urât din Biserica Românească și l-a sancționat ca atare. Propaganda Patriarhiei Române ascunde cu grijă și faptul că înainte de a fi luat această decizie, Patriarhia Ierusalimului a consultat celelalte Biserici Ortodoxe, care – la rândul lor - au avut de suportat violări de jurisdicție tot din partea “Sfintei” Patriarhii de la București. . În urmă cu câțiva ani, Patriarhia Moscovei inițiase o procedură asemănătoare de izolare a Patriarhiei Române pe plan inter-ortodox. Dovada este că nici o Patriarhie Ortodoxă nu a luat apărarea Patriarhiei Romane și nici nu a contestat decizia Patriarhiei Ierusalimului. Nu este prima dată când Patriarhia Română intră în conflicte de jurisdicție cu alte Biserici Ortodoxe: cu Patriarhia Rusă, Bulgară, Sârbă au fost precedente care au generat serioase dezordini bisericești. În acest sens, la 11 iunie 2008, Patriarhul Ecumenic atrăgea Patriarhiei Române atenția, menționând că eventuale Eparhii în afara teritoriului României, se pot institui prin acorduri bilaterale cu Bisericile care au jurisdicție pe acel teritoriu, pe criterii SPIRITUALE și nicidecum NAȚIONALISTE, deoarece naționalismul exacerbat (filetismul) este o atitudine contrară unității și spiritului Ortodoxiei. Poziția anticanonică și agresivă a Patriarhiei Române susținută cu argumente contradictorii La nivel oficial, Patriarhia Română recunoaște că teritoriul de jurisdicție al Patriarhiei Ierusalimului este compus din teritoriul Statelor Israel, Iordania, Palestina și Sfântul Muntele Sinai din Egipt 111. Așadar, pe teritoriul menționat, adică în Israel, Iordania, Palestina, Sfântul Munte Sinai din Egipt, conform dispoziţiilor Sfintelor Canoane ale Bisericii 111Teritoriul de jurisdicție al Patriarhiei Ierusalimului e recunoscut la nivel oficial chiar de Patriarhia Română: “Număr de credincioși creștini ortodocși: 260.000, răspândiți în Israel, Iordania, Palestina și Sinai; Întâistătător: Teofil al III-lea (din anul 2005) Patriarhul grec ortodox al Ierusalimului; Reședința patriarhală: Ierusalim (Israel)” (O necesitate pastoral – misionară pentru pelerinii români: Așezăminte ortodoxe românești în Țara Sfântă, articol publicat la 15 mai 2011 de către Agenția de Știri “Basilica” a Patriarhiei Române și redactat de către Sectorul relații bisericești și inter-religioase pe baza informațiilor extrase din articolele Relațiile cu Patriarhiile Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului (pr. conf. dr. Mihai Săsăujan) și Așezămintele Ortodoxe Românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon (arhim. Ieronim Creţu) din volumul Autocefalie și comuniune. Biserica Ortodoxă Română în dialog și cooperare externă (1885-2010)

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

110

Ortodoxe Universale nici o altă Biserică nu are dreptul să instituie Episcopii sau parohii, nici să construiască biserici şi mânăstiri, nici să hirotonească clerici, iar Episcopii şi preoţii aflaţi în trecere nu pot sluji pe acest teritoriu fără binecuvântarea scrisă a Patriarhului Ierusalimului 112 Conform Sfintelor Canoane, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române avea obligaţia ca, în prealabil, să se adreseze în scris Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului, solicitând aprobarea ca să se instituie şi să se construiască la Ierihon un Aşezământ Românesc. Dacă Sinodul Patriarhiei Ierusalimului ar fi respins această solicitare, atunci ar fi trebuit găsită o soluție alternativă, de natură diplomatică, procedându-se la obținerea extra-teritorialității terenului respectiv. În cazul Așezământului de la Ierusalim, înțeleptul Patriarh Miron Cristea a așteptat opt ani (1927-1935) până când ABSOLUT TOATE CONDIŢIILE LEGALE au fost REUNITE! În cazul Așezământului de la Ierihon, Patriarhia Română, în calitatea sa de proprietară a terenului a îndeplinit toate formalitățile civile dar – în mod deliberat - a omis să le îndeplinească pe cele bisericești. Poate că un oarecare laic ar putea invoca în apărarea sa necunoașterea legilor bisericești; dar acest lucru este de exclus în raporturile oficiale dintre două Biserici. Este clar că Patriarhia Română a greșit și că nu a îndeplinit aceste formalități impuse de rânduielile bisericești. Această atitudine reflectă agresivitatea Patriarhiei Române față de celelalte Biserici Ortodoxe, deoarece Patriarhia Română profită de lipsa unei Autorități Superioare la nivelul întregii Ortodoxii care să o tragă la răspundere pentru abuzurile sale interne și externe, așa cum este Autoritatea Papei în cadrul Bisericii Romano Catolice. Se uită însă că există un consens al Bisericilor Ortodoxe care poate pedepsi mai aspru decât orice altă autoritate 112 Zeci de canoane dau dreptate Patriarhiei Ierusalimului. Dintre ele menționăm canoanele 34 și 35 ale Sfinților Apostoli și canonul 2 al Sinodului II Ecumenic care afirmă explicit “Episcopii cei de peste ocârmuiri, pe Bisericile cele afară de hotarele lor să nu le bântuiască, nici să tulbure Bisericile. Ci după Canoane, Episcopul Alexandríei, numai pe cele din Egipt iconomisească . Iar Episcopii Răsăritului, pe singur Răsăritul să-l ocârmuiască”. (Pidalion, Sfânta Mânăstire Neamţ, 1844). Canonul 34 Apostolic este des invocat de Patrairhia Română spre a-si apăra organizarea sinodală și jurisdicția canonică exclusivă asupra teritoriului României. Dar, în viziunea Patriarhiei Române, canoanele sunt bune doar când te avantajează, altfel le încălcăm cu ușurință!

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

111

lumească sau bisericească. Tocmai sub acest aspect, declarațiile organelor de propagandă ale Patriarhiei Române sunt neclare și vădit contradictorii. Nu se oferă opiniei publice copiile autentice ale eventualelor scrisori pe care Sinodul Bisericii Ortodoxe Române le-ar fi trimis Patriarhiei Ierusalimului solicitând aprobările necesare construirii Așezământului de la Ierihon. Nu există nici confirmarea poștală de primire și nici semnătura vreunui reprezentant al Patriarhiei Ierusalimului care să ateste primirea acestor documente prin curier bisericesc sau diplomatic. Prin aceasta se recunoaște că nu au fost îndeplinite deloc formalitățile canonice impuse de Legile Bisericești invocându-se drept scuză prezumția că oricum nu ar fi fost acordată aprobarea respectivă: “Se știe că Patriarhul Diodor a dat binecuvântare verbală, deoarece una scrisă nu putea fi eliberată din cauza opoziției unor membri ai Sinodului , care nu înțelegeau că pelerinii nu sunt doar simpli turiști, ci ei vor să se roage împreună în limba maternă într-un cămin de pelerini” (conform Declarației din 31 mai 2011 a Biroului de Presă al Patriarhiei Române “Lămuriri în legătură cu primele demersuri pentru construirea Așezământului Românesc de la Ierihon”). Așezământul Românesc de la Ierusalim a fost construit între anii 1935 – 1938, după ce în prealabil au fost îndeplinite toate formalitățile legale și canonice, iar Patriarhia Ierusalimului a dat atunci, fără rezerve, aprobarea de rigoare: “Cel dintâi care a semnalat lipsa unui locaș de rugăciune pentru pelerinii români ajunși la Locurile Sfinte este primul Patriarh al României, Miron Cristea, care, în anul 1927, a întreprins o vizita la Ierusalim, făcând demersuri pe lângă Patriarhul Damian al Ierusalimului, în vederea construirii unui așezământ în acest sens. Terenul pentru construirea acestuia fusese achiziționat încă din 1906 de către prof. Teodor Burada din Iași, din banii adunați prin colectă publică de la credincioși din România. Acest teren, în suprafață de 1208 metri pătrați, trecut inițial pe numele unui creștin arab, respectiv Hanna Baramki, a fost transcris, în 1929, pe numele ierarhului român Tit Simedrea Târgovișteanul, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care, în 1935, l-a donat Patriarhiei Române, aceasta devenind proprietară de drept a terenului. După ce a fost oficiată o slujbă de binecuvântare de către episcopul Lucian Triteanu al Romanului, în aprilie 1935, a urmat punerea pietrei de temelie de către

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

112

arhimandritul Iov, mare ecleziarh al Sfântului Mormânt și ierodiaconul Aristobul de la Patriarhia Ierusalimului, de față fiind și Consulul General al Greciei, consulul General Român Marcu Beza, și viceconsulul Al. A. Botez. După acest eveniment, la care contribuiseră neobosit două generații, au început lucrările propriu-zise, finalizate în anul 1938”113 . Patriarhia Română recunoaște că la nici măcar un an după începerea lucrărilor de construcție a Așezământului Românesc de la Ierihon, în 1999, Patriarhia Ierusalimului a protestat energic împotriva acestei violări a jurisdicției sale. Iată ce afirma la 16 mai 2011, “Basilica”, Agenția Oficială de știri a Patriarhiei Române: “spre sfârșitul anului 1999, Patriarhul Diodor a transmis Patriarhiei Române avizul negativ privind construcția așezământului în cauză”. Patriarhia Română inventează apoi o minciuna pioasă, cu iz naționalist, susținând că “mortul și răutatea grecească sunt de vină”. Iată ce ni se povestește: “În ianuarie 2000, cu prilejul participării Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe surori la manifestările religioase de la Bethleem și Ierusalim, la împlinirea a două mii de ani de la Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, Patriarhul Teoctist și delegația însoțitoare, din care a făcut parte și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei, au avut o întâlnire privată cu Patriarhul Diodor al Ierusalimului, în timpul căreia s-a pus din nou problema statutului respectivului așezământ. Acesta a îngăduit continuarea lucrărilor și a făgăduit că va reglementa problema existenței unui nou așezământ românesc la Ierihon, după o consultare cu ierarhii Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului, și că va emite în scris aprobarea necesară. Mai mult, a fost de acord ca delegația să se deplaseze la Ierihon pentru sfințirea altarului paraclisului de la Așezământul românesc, precum și a altarului unui paraclis mai mic (pentru spovedanie) din același edificiu. Din nefericire, aprobare scrisă, promisă de patriarhul Diodor nu a mai putut fi emisă, ca urmare a agravării stării de sănătate și, în cele din urmă, a trecerii sale la cele veșnice, spre sfârșitul anului 2000”114. 113 Așezăminte Ortodoxe Românești în Tara Sfântă, Articol redactat de Sectorul relații bisericești și inter-religioase al Patriarhiei Române și publicat de Basilica, Agenția de știri a Patriarhiei Române la data de 16 mai 2011. 114 Așezăminte Ortodoxe Românești în Țara Sfântă, Articol redactat de Sectorul relații bisericești și inter-religioase pe baza informațiilor extrase din articolele Relațiile cu

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

113

Dincolo de perdeaua de fum a minciunilor patriarhale, rezultă că instituirea și construirea “Așezământului Românesc” de la Ierihon, are o singură motivație: stoarcerea de bani a pelegrinilor români de către Patriarhia Română, care a văzut în înmulțirea numărului pelegrinilor către Țara Sfântă un motiv de rotunjire a veniturilor Patriarhale, mai ales acum când se “trage tare” pentru construirea inutilei Catedrale a “Neamului”. Patriarhul Manager, Daniel Arghirofilul, apreciază mult zelul cu care slugulițele sale gen “Ieronim Caterisitul” de la Ierusalim, dar și episcopii satrapiilor din Italia și Spania recoltează fonduri pentru susținerea proiectelor sale megalomaniace. Alături de politicieni, ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, sunt responsabili de degradarea ființei naționale și spirituale a poporului român, de prostirea noastră, de mizeria, teroarea, corupția și sărăcirea tuturor, dar mai ales sunt responsabilii emigrării fiecăruia dintre noi, a dramei pe care o trăim. Și dacă Ierusalimul ne-a arătat calea rupând comuniunea cu ei, noi, emigranții români din Italia, preoți și credincioși, să ne lepădăm de ei, ca într-un exorcism eliberator și să revenim la canonicitate, sub Biserica Mamă a Constantinopolului, în adevărata Ortodoxie. Biserica Ortodoxă din Cipru pune averea Bisericii la dispoziția Statului pentru ieșirea din criză.

Patriarhia Română cere Statului subvenții de sute de milioane de euro pentru construirea ”Catedralei Neamului”

Patriarhiile Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului (pr. conf. dr. Mihai Săsăujan) şi Așezămintele Ortodoxe Românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon (arhim. Ieronim Creţu) din volumul Autocefalie și comuniune. Biserica Ortodoxă Română în dialog și cooperare externă (1885-2010). și publicat de Basilica, Agenția de știri a Patriarhiei Române la data de 16 mai 2011.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

114

NOȚIUNEA DE COMUNITATE PAROHIALĂ ȘI APLICAREA ACESTEIA ÎN COMUNITĂȚILE ROMÂNEȘTI DIN DIASPORĂ 1. Ce ne învață Credința Ortodoxă despre Biserica și comunitatea parohiala? 2. Ce este Parohia? 3. Condițiile necesare întemeierii și funcționării unei parohii:A) Teritoriul parohial (articolul 41 din Statutul BOR); B) Stabilitatea elementului uman și maturitatea lui spirituală;C) Motivele constituirii unei parohii: binele comun, viața în Hristos și mântuirea sufletelor credincioșilor; D) Apostolatul laicilor; E) Unitatea și armonia cu celelalte comunități parohiale ortodoxe românești; F) Respectul legislației civile și bisericești în vigoare.

1. Ce ne învață Credința Ortodoxă despre Biserica și comunitatea parohială ? Învățătura de credință creștină ortodoxă definește Biserica ca fiind un așezământ sfânt, întemeiat de Cuvântul cel întrupat al lui Dumnezeu, spre sfințirea și mântuirea oamenilor. Biserica e întemeiată de Iisus Hristos ca să-I continue lucrarea; pentru că în ea ne mântuim și pentru că are întrînsa pe Hristos, pe Duhul Sfânt și harul cel dumnezeiesc. Din Biserică fac parte toți cei uniți prin aceeași credință în Hristos, care se împărtășesc din aceleași Sfinte Taine și care sunt împărțiți în cler și popor. Ea cuprinde de asemenea și pe ființele înzestrate cu minte și cu libertate și care sunt nevăzute, adică pe sfinții îngeri, cum și pe toți drepții adormiți în Domnul. Toți membrii Bisericii alcătuiesc poporul lui Dumnezeu. Mântuitorul a întemeiat Biserica Sa pe Sfânta Cruce (Fapte XX, 28) și a făcut-o văzută a cincizecea zi după Înviere, la Cincizecime sau Rusalii, când a trimis pe Duhul Sfânt în chip de limbi de foc asupra Sfinților Apostoli, care prin cuvântul propovăduirii lor, au organizat prima obște de credincioși (Faptele Apostolilor I, 8 și II, 41). Dar o Biserică în înțeles larg a existat și în Vechiul Testament. Descoperirea dumnezeiască ne arată ca Mântuitorul este capul Bisericii, iar Biserica este trupul Lui. Trupul lui Hristos sau Trupul Domnului, căruia Sfinții Părinti îi spun și “Trupul tainic al Domnului”, este semnul

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

115

văzut al mântuirii noastre, adică al întrupării Fiului lui Dumnezeu. Biserica a luat naștere prin întruparea lui Hristos, având pe Hristos, adică pe Dumnezeu, drept cap. Biserica este dumnezeiască și omenească, asemenea lui Iisus Hristos, care este Dumnezeu și om. De aceea, ea este o prelungire tainică a întrupării Domnului, ea conține viața Mântuitorului. Hristos S-a răstignit pentru noi cu trupul, pentru ca prin învierea Sa în veac “să ridice steagul” (Isaia V, 26), pentru toți sfinții și credincioșii săi. (Extras din ÎNVĂȚĂTURA DE CREDINȚĂ CREȘTINĂ ORTODOXĂ, Editura Institutului Biblic, 1952, paginile 154 - 155) 2. Ce este Parohia ? Parohia sau comunitatea locală este o parte a poporului lui Dumnezeu, încredințată de către Episcopul Eparhial îngrijirii pastorale a unui Preot Paroh. Prin lucrarea sfințitoare, învățătoare și călăuzitoare a preotului paroh, toți dimpreună sunt reuniți în Duhul Sfânt, prin propovăduirea Evangheliei și săvârșirea Sfintei Euharistii în așa fel incit credincioșii respectivei parohii devin celule vii ale Trupului tainic al lui Hristos, constituind o Biserică locală în care cu adevărat este prezentă și lucrătoare Biserica lui Hristos, cea una , sfântă, sobornicească și apostolească. Poporul credincios este în același timp beneficiar dar și împreună lucrător la împlinirea apostolatului preotului paroh. 3. Care sunt condițiile necesare întemeierii și funcționării unei parohii ? Având în vedere învățătura de credință a Bisericii Ortodoxe, rânduielile ei canonice, precum și dispozițiile articolelor 43 - 48 din Statutul de organizare și de funcționare al Bisericii Ortodoxe Române, o adevărată comunitate parohiala trebuie să întrunească anumite condiții, dintre care menționăm: A) Teritoriul parohial (articolul 43 din Statutul BOR). Acest concept se refera la suprafața, la întinderea teritorială pe care o are o anumită parohie. De obicei teritoriul parohial coincide cu suprafața unei localități anume și îi cuprinde pe toți creștinii ortodocși care locuiesc în acea localitate (principiul canonic conform căruia organizarea adminstrativ-teritorială a Bisericii o urmează pe cea a Statului). Întinderea unei parohii trebuie sa fie rezonabilă, în așa fel încât să dea credincioșilor care o compun posibilitatea ca să se întâlnească cu

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

116

ușurință în biserica parohială, iar aceasta din urmă trebuie să îi poată cuprinde pe toți credincioșii din parohie. În ceea ce-l privește pe preotul paroh, acesta trebuie să fie în măsură să se deplaseze cu ușurință, în orice condiții, pe teritoriul parohiei sale, pentru a face față cerințelor spirituale ale păstoriților săi, în așa fel încât să poată vizita periodic casele și familiile parohienilor. În cazul cetății Romei, vastul ei teritoriu, ca și numărul mare de credincioși români fac posibilă împărțirea orașului în mai multe sectoare de misiune ortodoxă. Dar, după cum vom vedea mai încolo, mai sunt și alte condiții de îndeplinit pentru ca să ia naștere noi parohii. B) Stabilitatea elementului uman și maturitatea lui spirituală. Conform Statutului de organizare și de funcționare al Bisericii Ortodoxe Române, articolul 43, “Parohia este comunitatea bisericească a credincioșilor, clerici și mireni, de religie creștină ortodoxă, așezați pe un anumit teritoriu, ... sub conducerea preot paroh”. Unul dintre elementele esențiale ale constituirii și existentei unei parohii este data de stabilitatea elementului uman, pe care Statutul Bisericii Ortodoxe Române o reflectă prin expresia “așezați pe un anumit teritoriu”, adică cu domiciliu stabil în localitatea respectivă. Nu se poate constitui o parohie cu persoane care nu au domiciliul stabil în Roma și nici acte legale de ședere în Italia: nu se poate constitui parohie cu elemente aflate în tranzit sau în ilegalitate pe un anumit teritoriu, ci numai centre de asistență spirituală cu caracter misionar și temporar. Elementele aflate în tranzit, de cele mai multe ori nu au nici posibilitățile materiale (vezi articolul 46 paragraful 1 din Statutul BOR) pentru a constitui și întreține o structură parohială, o biserică și pe slujitorii ei. Dată fiind instabilitatea elementului uman, prin continua lui primenire nu se poate ajunge la construirea unei comunități parohiale mature și unite din punct de vedere spiritual. Elementele în tranzit nu pot lua inițiative de natură să ducă la înflorirea comunității parohiale sau să înrădăcineze acea comunitate pe plan local. La această situație dramatică se adaugă și indiferența conducătorilor României față de românii din afara granițelor, care nu ajuta în nici un fel aceste comunități ca să aibă localuri proprii de cult și de asistență

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

117

socială, încât Biserica să devină un punct de referință pentru românii aflați în afara țării. Trebuie să se știe că atunci când se apelează la ajutorul eterodocșilor spre a fi găzduiți în locașurile lor de cult se încalcă rânduielile canonice ale Bisericii Ortodoxe, iar gestul în sine demonstrează incapacitatea respectivei comunități ortodoxe în a se guverna și organiza prin forțele proprii. Creștinii ortodocși nu se pot ruga și împărtăși împreună cu ereticii și schismaticii (canonul 72 Trulan, 1 Sfântul Vasile, Canoanele 33 și 34 Laodiceea); este interzis clericilor ortodocși să săvârșească slujbe în locașuri de cult eterodoxe (Canonul 5 Trulan și canonul 59 Laodiceea, Canonul 07 de la Sinodul VII Ecumenic, canoanele 58 și 84 de la sinodul Cartagina ), cu atât mai mult când acești preoți au la îndemână și locașuri de cult pur ortodoxe. Sfântul Nechifor Mărturisitorul ne învață ca bisericile ereticilor nu sunt biserici: “vă sfătuim ca în bisericile luate în stăpânire de eretici să se intre ca într-o casă simplă și să se cânte numai din nevoie, așezându-se cruce la mijloc, iar ÎN ALTAR NICI SĂ NU SE INTRE, NICI SĂ SE SĂVÂRȘEASCĂ RUGĂCIUNE, NICI SĂ NU SE APRINDĂ CANDELA SAU LUMÂNARE ( IOAN FLOCA zis COPISTUL, Canoanele Bisericii Ortodoxe, Sibiu, 1991, pagina 430). Aceleași canoane ne învață că tainele ereticilor nu sunt taine (Canoanele 1 și 47 ale Sfântului Vasile) și tot asa și martirii lor (Canonul 34 Laodiceea). Biserica Ortodoxă interzice cu desăvârșire preoților săi săvârșirea Sfintelor Taine și mai ales a Sfintei Liturghii în locașurile ereticilor și schismaticilor. Deci sub acest raport, la Roma și în toată Italia nu se pot și nu trebuiesc deocamdată organizate parohii ci MISIUNI pentru săvârșirea cultului creștin ortodox, cultivarea tradițiilor culturale românești și asistența socială a celor aflați în stare de necesitate (articolele 177, litera “H” și 185 paragraf 1 din Statutul BOR). În acest context, cumpărarea unei moșii și a unei vile confortabile pentru Episcopul Siluan nu rezolvă problema construirii unor biserici ortodoxe pe întreg teritoriul Italiei; guvernanții români trebuie să se îngrijească pentru ca aceste centre misionare să aibă un sediu propriu și

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

118

independență economică. C) Finalitățile constituirii unei parohii: binele comun, viața în Hristos și mântuirea sufletelor credincioșilor. Motivul nașterii unei parohii este binele spiritual și mântuirea sufletelor credincioșilor care compun acea parohie. Necesitatea asistenței spirituale face să ia naștere o parohie. Cei care cer constituirea unei parohii și numirea unui preot paroh trebuie să dea garanțiile materiale care să facă posibila întreținerea Bisericii parohiale și a slujitorilor ei, ca și finanțarea operelor de asistență socială. Cei care solicită autorității bisericești competente constituirea acelei parohii sunt toți membrii laici întruniți în Adunare Parohială legitim constituită, reprezentați în fața autorităților bisericești și civile de către Comitetul Parohial ales democratic de Adunarea menționată (articolele 54 și 55 din Statutul BOR). Numai după ce examinează documentația prezentată și verifică existența condițiilor necesare constituirii unei parohii (teritoriu, element uman stabil, mijloace de subzistență, existența sau posibilitatea obiectivă de construire a unui propriu locaș de cult, inexistența unor clauze restrictive, act de constituire valid în fata autorității civile, șamd), numai după aceea Autoritatea Eparhială poate decreta constituirea unei noi parohii (articolul 44 Statut BOR) și poate numi și hirotoni candidatul propus de comunitatea parohială, dacă acesta întrunește condițiile cerute de Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe. La Roma s-a procedat necanonic la înființarea unor parohii; poporul s-a trezit peste noapte cu niște preoți slujitori ridicați la rang de preot paroh, fără ca să se întrunească condițiile mai sus menționate (elementul uman stabil, existenta mijloacelor de subzistență, posibilitatea construirii unui propriu locaș de cult, respectarea legislației civile italiene în materie de constituire a asociațiilor private, ex art. 14 și 15 din Codul Civil Italian). Patriarhia Română a înființat în Italia parohii ortodoxe fără îndeplinirea formelor cerute de legea civilă italiană și a canoanelor și Legiuirilor Bisericii Ortodoxe Române, fără consimțământul și peste voința credincioșilor, nu pentru slujirea lor ci pentru folosul pur material al unor preoți lacomi, carieriști, ipocriți, intriganți și iubitori de câștig urât.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

119

D) Apostolatul laicilor Principiul participării laicilor la viata parohiei și a Bisericii în general este un principiu scump Bisericii Ortodoxe Române, consacrat definitiv prin slujirea Mitropolitului Andrei Șaguna din Transilvania, care a găsit în laici un aliat invincibil. Dat fiind că în cazul parohiilor de la Roma elementul uman este în continuă primenire, cum pot participa laicii la conducerea vieții parohiale ? Statutul de organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române prevede ca în fiecare parohie să existe registre parohiale cu numele membrilor parohiei (art. 50, litera “H”), precum și organe deliberative, adică Adunarea Parohială (art. 54) și Consiliul Parohial (art. 59). În lipsa acestor organe deliberative, cine îi controlează pe preoții parohi în activitatea lor parohială? Cine poate atesta buna lor credință și nonexistenta unor misiuni străine apostolatului Bisericii Ortodoxe? În absenta Epitropului și a organelor Statutare cine poate verifica modul de administrare a banilor Bisericii și a donațiilor primite încât acestea să fie folosite spre binele parohiei iar nu să devină sursă de venituri “necuvenite” și de îmbogățire personală a preotului. E) Unitatea și armonia cu celelalte comunități parohiale ortodoxe românești aflate sub alte jurisdicții decât cea romanească Lucrarea Bisericii Ortodoxe se întemeiază pe promovarea iubirii, păcii și armoniei între oameni și comunitățile umane: triburi, popoare, națiuni, etc. Niciodată Biserica nu a avut ca fine războiul și dezbinarea. În interiorul Bisericii, raporturile dintre diversele sale structuri (parohii, eparhii, patriarhii, biserici autocefale, naționale, etc.), sunt întemeiate pe principiul unității dogmatice, canonice și liturgice dintre ele, precum și pe principiul coordinării, al armoniei interne, al simfoniei, fără ca autonomia vreuneia dintre acestea să aibă de suferit. Biserica Ortodoxa nu face nimic din spirit de concurență cu o altă Biserică Ortodoxă, sau din dorința de a contrasta sau a distruge a altă structură bisericească incomodă intereselor proprii. La Roma sunt acum opt parohii ortodoxe române subordonate Patriarhiei de la București, precum și Parohia “Sfântul Arhidiacon Ștefan” subordonată Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

120

Între slujitorii Patriarhiei Române și slujitorii Patriarhiei Ecumenice nu există raporturi de colaborare în promovarea unor acțiuni de interes obștesc. Episcopul Siluan, în meschinăria lui sufletească, a interzis cu desăvârșire preoților ortodocși români colaborarea cu preoții români aflați sub Patriarhia Ecumenică. Mai mult, începând din mai 2009, același Episcop Siluan a tâlhărit 4 parohii Patriarhiei de la Constantinopol, prin trădarea unor preoți hirotoniți în Patriarhia Ecumenică care au fost momiți de Episcopul Siluan cu promisiunea unor avantaje materiale. F) Respectul legislației civile și bisericești în vigoare. Legea civilă italiană încadrează parohiile ortodoxe supuse Patriarhiei Române în rândul asociațiilor de drept privat, lipsite de personalitate juridică. Din punct de vedere constitutiv, al registrelor contabile, al impozitelor și al altor activități acestea trebuie să se supună legilor care reglementează activitatea instituțiilor “non-profit”. La acest punct trebuie amintit faptul că atunci când Sfânta Arhiepiscopie Ortodoxă de Italia, aflată sub dependența canonică a Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, a cerut recunoașterea Bisericii Ortodoxe de către Guvernul Italian, a invitat și parohiile din toată Italia aparținând altor Biserici Autocefale Naționale să se asocieze la această acțiune fără a schimba nimic din statutul lor, dar spre rușinea noastră, preotul Traian Valdman din Milano, așa zisul “Arciprete” responsabil pentru Italia din partea Patriarhiei Române și apoi nevrednicul Episcop Siluan s-au opus acestei acțiuni, lăsând parohiile românești descoperite și dezavantajate juridic, lipsindu-le și de eventualul ajutor din partea Statului Italian, care ar putea fi acordat în urma acestei recunoașteri. Canoanele Bisericii Ortodoxe, în special canonul 28 al Sinodului IV Ecumenic din Calcedon (451 d. Hr.), conțin dispoziții precise în legătură cu unitatea diasporei ortodoxe și cu autoritatea bisericească îndreptățită să exercite jurisdicția asupra acesteia. Termenul de “diaspora ortodoxă” se referă la credincioșii ortodocși care locuiesc în afara granițelor propriilor țări de origine. Credincioșii ortodocși care se stabilesc într-o țară de religie nonortodoxă, pe temeiul articolului 28 al Sinodului IV Ecumenic, se află sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

121

Faptele au demonstrat ca numai prima generație de emigranți de religie ortodoxă se simte legată de țara și de Biserica de origine, dar generațiile ulterioare vor vrea să se integreze ca cetățeni de prima categorie în țara în care s-au născut și să aparțină Bisericii Ortodoxe în limba țării în care trăiesc, adică dacă trăiesc în Italia, ortodocșii născuți în Italia vor vrea slujbe în limba țării ai cărei cetățeni sunt și nu mai au nimic de a face cu Biserica tarii de origine a părinților lor, fie ea greacă, sârbă, română, rusă, șamd. În acest sens, Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, Mama tuturor Bisericilor Ortodoxe Naționale, și ierarhiile diverselor Biserici Naționale nu trebuie să se combată reciproc ci să conlucreze pentru binele spiritual al credincioșilor ortodocși și pentru întărirea Ortodoxiei în aceste țări. Astfel, de comun acord cu Patriarhia Ecumenică, Bisericile Naționale pot organiza centre de misiune pentru credincioșii de respectiva naționalitate, pot trimite misionari, dar numai Patriarhiei Ecumenice ii revine responsabilitatea să organizeze Bisericile Ortodoxe din respectivele țări, de exemplu Biserica Ortodoxă din Franța, Italia și Malta, Anglia, Spania, Noua Zeelandă, Venezuela, ca Biserici cu ierarhie proprie, în limba țării respective, în comuniune dogmatică, canonică și liturgică cu toate celelalte Biserici Ortodoxe din Europa Orientală, Asia și Africa. Ori intre ortodocși se întâmplă exact contrariul: se acuză reciproc de “naționalism”, fiecare Biserică națională vrea să controleze propria diasporă, guvernele țărilor ortodoxe se folosesc de Bisericile lor din diasporă pentru misiuni de spionaj, propagandă, dezbinare și de influențare, etc. De lipsa de unitate a Ortodocșilor se folosesc din plin dușmanii Bisericii: ereticii, grupurile anarhice, politicienii și toți cei ce au motive să se teamă de curăția și profunda spiritualitate a Bisericii Ortodoxe. Din acest motiv în țările occidentale Biserica Ortodoxă nu este recunoscută și nu se bucură de cinstirea pe care o merită și nu face ceea ce trebuie să facă pentru ajutorarea propriilor credincioși. În ultimii ani, Bisericile Ortodoxe s-au reunit și au încercat să găsească un remediu acestei stări de fapt, de altfel străină duhului Ortodoxiei. În noiembrie 1993, la Chambésy în Elveția s-a semnat un tratat, ulterior ratificat de toate Bisericile Ortodoxe, inclusiv cea Română, prin care

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

122

diaspora a fost împărțită în opt zone de jurisdicție. În fiecare zonă s-a instituit o Conferință a Episcopilor Ortodocși care au parohii pe teritoriile respective. Întrucât membrii Conferințelor episcopale prevăzute de tratatul menționat sunt episcopi aparținând diverselor Patriarhii și Biserici naționale, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice din zona respectivă, este Președintele, coordonatorul și reprezentantul tuturor ortodocșilor din zona respectivă. Tot prin același tratat, reprezentanții Bisericilor Ortodoxe se angajează să nu mai creeze noi eparhii în diaspor ă și să nu hirotonească episcopi pentru aceste noi eparhii. Deși a ratificat acest tratat încă din ianuarie 1994, Patriarhia Română a continuat să-l mențină pe Serafim Joantă ca Mitropolit al unei imaginare Mitropolii pentru Europa Centrală și de Nord, creată anti-canonic 115, fără să se țină cont de împotrivirea credincioșilor din țările respective, care nu vedeau necesitatea organizării acestei Mitropolii și nici nu-l vroiau ca Mitropolit pe Joantă, cunoscut de pe vremea studiilor la Paris ca fiind 115 TEMEI NR 7330/1995 - Referat în legătură cu adresa preoților ortodocși români din Italia privind ridicarea Vicariatului Ortodox Român din Italia la demnitatea de Arhiepiscopie Motivat de decizia reprezentanților Bisericilor Ortodoxe din noiembrie 1993, prin care s-a stabilit ca orice Biserica ortodoxă să se abțină de a crea noi structuri eparhiale pentru diasporele lor până ce problema Diasporei Ortodoxe va fi analizată la proxima Conferință Panortodoxă, urmând ca până atunci diasporele ortodoxe să se încadreze în conferințele episcopilor ortodocși din cele opt zone create; În urma propunerii care sa făcut de a se amâna examinarea problemei organizării unei Eparhii Ortodoxe Române în Italia și a acordului membrilor Sfântului Sinod cu această propunere motivată, Sfântul Sinod hotărăște: Amână examinarea problemei organizării unei Eparhii Ortodoxe Române în Italia. TEMEI NR. 3391/1996 - Referatul P. S. Episcop-Vicar Patriarhal Teofan Sinaitul, Secretarul Sfântului Sinod în legătură cu problema ridicării Vicariatului Ortodox Român din Italia la demnitatea de Arhiepiscopie. ....În urma acestor concluzii, ale punctului de vedere formulat de Comisia canonică, juridică și pentru disciplină și a discuțiilor care au avut loc în plen, Sfântul Sinod hotărăște: -Problema înființării unei eparhii în Italia și Europa de Sud nu poate fi abordată decât după alegerea sau numirea Chiriarhului Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală, cu sediul la Paris. -Crearea acestei noi Eparhii se va realiza numai în lumina celor stabilite de Comisia Interortodoxă Pregătitoare a Sfântului și Marelui Sinod (Chambessy, 7-13 noiembrie 1993), precum și potrivit cerințelor pastorale ale românilor din zona. (“Lucrările Sfântului Sinod ale BOR din 3-5 iulie 1996”, conform revistei BOR, numerele 7-12 din 1996,. p. 421)

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

123

slugarnic, de îndoielnică moralitate și informator al Securității. Numirea lui Iosif ca Mitropolit la Paris ca și hirotonia lui de către un episcopul necanonic Natanail provenit de la uniți, care nu se află nici azi în deplină comuniune cu Patriarhia Ecumenică sau cu alte Biserici Ortodoxe, sunt acte invalide și necanonice, în contrast cu dispozițiile Sinoadelor Ecumenice, ale tratatelor inter-ortodoxe și ale legiuirilor BOR. Tot astfel sunt acte invalide și necanonice numirea lui Siluan ca Episcop de Italia precum și înființarea unei Episcopii în Italia. Patriarhia Română între slujirea lui Dumnezeu si a lui Mamona Prețul Calendarului creștin ortodox pe 2010 a fost "majorat" cu 25% În decembrie 2009, Sfânta Patriarhie ne vinde Calendarul Creștin Ortodox pe 2010 la prețul de 4 lei; la cursul de schimb este aproape un euro. Prețul a fost umflat cu 25 % față de decembrie 2008, când un calendar Creștin Ortodox se vindea cu trei lei. Și aceasta în contextul în care enoriașii sunt mai săraci, mai flămânzi și mai disperați decât anul trecut. Spiritul de sacrificiu misionar ar fi trebuit sa îndemne conducerea Bisericii Ortodoxe să lase neschimbat prețul calendarului ca astfel să vină în întâmpinarea sărăciei și necazurilor credincioșilor ortodocși români. Dacă e vorba de sacrificii economice și de reducere a profitului acestea trebuie să le facă în primul rând Biserica și apoi să o impună tuturor factorilor sociali și economici. Dar când e vorba de supt vlaga enoriașului nu își fac probleme cinstitele fete bisericești căci și această scumpire se încadrează în programul inaugurat de Patriarhul Manager de creștere în progresie aritmetică a profiturilor Bisericii; prin spectacole religioase anacronice, importuri de moaște, comerțul cu iluzii și apa chioară citită să facă turma cea dreptcredincioasă să se lase jupuită de blană întru îmbogățirea prea lacomilor preoți, desfrâul călugărilor și deșarta glorie a ierarhilor. Ierarhii noștri lacomi, imorali și simoniaci au palate, mașini cu șofer la scară, minim două slugi în casă, intendent, secretari, primesc îndemnizații de la Stat, contribuții de la credincioși dar nici un moment nu se gândesc la starea păstoriților lor de care nu le pasă și pe care nu îi iubesc ci doar îi exploatează și manevrează ca niște adevărați feudali pe iobagii de pe moșia Domnului; iar scumpirea calendarului creștin ortodox pe 2010 este

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

124

o dovadă în plus! De aici se naște spontan o firească întrebare: “oare cui slujesc aceste caiafe: lui Dumnezeu sau lui Mamona?”. Răspunsul e dat de faptele lor .... Pelerinaj de Sfântul Dumitru pe Dealul Mitropoliei Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că semănați cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înauntru însă sunt pline de oase de morți și de toată necurăția. Așa și voi, pe din afară vă arătați drepți oamenilor, înauntru însa sunteți plini de fățărnicie și de fărădelege. (Matei XXIII, 27-28). Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că zidiți mormintele proorocilor și împodobiți pe ale drepților, I ziceți: De am fi fost noi în zilele părinților noștri n-am fi fost părtași cu ei la vărsarea sângelui proorocilor” (Matei XXIII, 29-30).

Praznicele Sfântului Dimitrie Mucenicul și Izvorâtorul de Mir și al Sfântului Cuvios Dimitrie din Basarabi s-au dovedit a fi - mai ales pe timp de criză - o excelentă ocazie pentru a umfla conturile “Sfintei” Patriarhii și buzunarele “Sfinților” Părinți ce se perindă pe acolo. Așadar, sub suflarea Duhului iubirii de arginți, Patriarhul Manager al Mamutului în Agonie zis "Biserica Ortodoxă Română", a pus-o de un pelerinaj pe deal, care în loc să dureze doua trei zile cum se întâmplă până mai ieri, de data asta a durat șase zile. Și pentru ca oile Domnului să vină cât mai numeroase la tuns, pe lângă moaștele locale au mai fost importate temporar altele tocmai din țara grecilor. Așadar, am putut admira pe diverse canale de televiziune care prostesc și mint mulțimea, sute de mii de bătrâne încercate adânc de viață, înfometate și disperate care lăsau în cutia popilor ultimii bănuți din pensia drămuită cu zgârcenie de guvernul "boc". Orele îndelungi de așteptare răbdând frigul, setea și foamea sub bătaia soarelui, a ploii sau câteodată a zăpezii, la cozi interminabile păzite de jandarmi falnici, au făcut printre pelegrini sute de victime care au leșinat de slăbiciune și au fost duse la spital. Din megafoane se revărsau cântările slujbelor patriarhale și predicile sforăitoare ale unor ipochimeni bărboși, punând noi poveri spirituale și materiale pe spinarea mulțimii, dar uitând de “parțile mai grele ale legii:

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

125

judecata, mila și credința” (Matei XXIII, 23). Pe eșafodul pe care Hristos era jertfit, mai bine spus era Răstignit a doua oară, defilau zeci de acoliți, preoți și ierarhi încoronați ca niște regi, într-un amețitor și înșelător “spectacol” de sunet și lumină, menit să îndobitocească populația cea prea plecată în jug. Nu l-am văzut pa Patriarhul Manager spălând picioarele ucenicilor și nici slujind la masă ca un adevărat slujitor al Domnului care își iubește turma cea cuvântătoare; nu l-am văzut pe el, care se intitulează drept “Părintele Duhovnicesc al poporului român” îmbrăcat în veșminte modeste și plimbându-se printre pelegrini, cu un cuvânt de mângâiere și un zâmbet cald pe față; nu l-am văzut folosindu-și autoritatea spirituală pentru ca în fruntea poporului credincios să contrasteze nedreptățile și să contribuie la alinarea suferințelor și la îndreptarea situației disperate a marei majorități care trăiește în sărăcie, teroare și mizerie. Am văzut doar o mulțime disperată și niște vânzători de iluzii, un spectacol liturgic grotesc, multă vanitate și ipocrizie. L-am văzut însă pe Iisus plin de sânge și de răni, cu Crucea în spate printre miile de pelegrini, uitându-se mustrător la călăii Săi cățărați pe scenă și îmbrăcați în aurite straie arhierești, vrând parcă să le amintească că Evanghelia se predica mai întâi cu faptele, cu exemplul personal, cu sacrificiul de sine și apoi cu vorbele. Vacarmul asurzitor al megafoanelor nu au putut acoperi un Glas Divin care rostea “ Vai vouă fariseilor și cărturarilor fățarnici, ... morminte văruite, ... călăuze oarbe ... care, pe din afară vă arătați drepți oamenilor, înăuntru însă sunteți plini de fățărnicie și de fărădelege.”. Patriarhia Română pare să fi uitat că reforma protestantă - care a marcat sfâșierea Bisericii Catolice Romane - a avut ca punct de plecare deformarea cultului sfinților prin vânzarea de moaște și de indulgențe! Față de acest fenomen negativ, pe care Canoanele Bisericii Ortodoxe îl definește drept SIMONIE, reacțiile critice ale societății civile devin din ce în ce mai dure și mai puternice. Să luăm aminte la aceste voci, până nu e prea târziu! Roma, 01 noiembrie 2009

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

126

RAPORTURILE CU ETERODOCȘII 1. COMPORTAMENTUL CREȘTINILOR ORTODOCȘI FAȚĂ DE ALTE CONFESIUNI CREȘTINE Articol scris în anul 1994 "Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioșilor și în calea păcătoșilor nu a stat și pe scaunul hulitorilor nu a șezut; Ci în legea Domnului e vrerea lui și la legea Lui va cugeta ziua și noaptea"(PSALMUL I, 1 - 2)

Biserica lui Hristos este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Biserica Ortodoxă este unica Biserică care întrunește toate aceste condiții în deplinătatea înțelesului lor teologic. Confesiunile creștine care s-au separat de Biserica Ortodoxa și care nu sunt în comuniune cu Aceasta, au fost definite astfel de Sfântul Vasile cel Mare: "Drept aceea [cei vechi] pe unele le-au numit eresuri și pe altele schisme, iar pe altele adunări nelegiuite; deci ERESURI [au numit] pe cei ce cu totul s-au lepădat și s-au înstrăinat chiar de la credință; iară SCHISME [au numit] pe cei ce se deosebesc în concepții cu privire la unele chestiuni și întrebări bisericești corijabile; și ADUNARI ILEGALE [au numit] adunările ce se fac de prezbiteri sau de episcopi neascultători și de norodul cel neînvățat" (Sfântul Vasile cel Mare, CANONUL I ). Sinodul al II-lea Ecumenic, care s-a ținut la Constantinopol în anul 381 d. Hr., împarte în două categorii pe cei ce nu sunt în comuniune cu Biserica Ortodoxă: "Iar ERETICI numim pe cei ce de demult au fost îndepărtați din Biserică și pe cei ce după aceea au fost dați anatemei de către noi, iar pe lângă aceștia și pe cei ce prefăcându-se că mărturisesc credința cea sănătoasă, S-AU SCHISMATICIT și se adună împotriva episcopilor noștri canonici"(Sinodul II Ecumenic, CANONUL VI). Putem trage deja primele concluzii: a. Orice confesiune creștină care nu crede, nu mărturisește și nu trăiește în conformitate cu învățătura de credință, viața liturgică și disciplina canonică a Bisericii Ortodoxe este - DUPĂ CAZ - fie eretică, fie schismatică. b. Eretici, sunt cei ce nu mărturisesc învățătura de credință a Bisericii Ortodoxe. Aceștia au pierdut cu totul succesiunea apostolică a Bisericii

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

127

care constă în harul și credința Sfinților Apostoli. Nu au Preoție validă și lucrătoare și nici Sfinte Taine, afară de Sfântul Botez săvârșit în numele Sfintei Treimi. c. Schismatici sunt cei ce nu se conformează disciplinei canonice a Bisericii Ortodoxe, fără să fi pierdut totalmente succesiunea apostolică. Unii dintre ei ar putea avea Preoție și Sfinte Taine valide. Biserica Ortodoxă consideră schismatică Biserica Romano Catolică și promotoare a unor dogme eretice, motiv pentru care Patriarhii Ortodocși nu se împărtășesc la un loc cu Papa de la Roma și nici cu episcopii catolici, până când nu se va ajunge la mărturisirea aceleași credințe. Biserica Ortodoxă afirmă că în confesiunea Romano Catolică există succesiune apostolică, sfinte taine și preoție lucrătoare. Biserica Ortodoxă consideră Protestanții istorici (luterani, calvini, anglicani, valdenzi, prezbiterieni, metodiști, baptiști) și mai ales neoprotestanții (adventiști, evangheliști, penticostali, martorii lui Iehova) ca fiind eretici fără preoție lucrătoare, fără taine și fără succesiune apostolică. Aceștia se află la limitele extreme ale Bisericii Creștine, dacă nu chiar în afara ei, motiv pentru care unii dintre ei, în cazul primirii în Biserica Ortodoxă, trebuiesc botezați, întrucât sunt necreștini și eretici antitrinitari (martorii lui Iehova și unitarienii care nu recunosc pe Iisus Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu și a doua Persoana a Sfintei Treimi, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu Adevărat). În vederea conservării sănătății spirituale și dobândirii mântuirii sufletului, Biserica a stabilit următoarele reguli de urmat cu rigoare de toți creștinii ortodocși: 1. creștinul ortodox nu primește niciuna din cele Șapte Sfinte Taine (Botez, Mirungere, Euharistie, Căsătorie, Hirotonie, Spovedanie, Maslu) în afara Bisericii Ortodoxe și nu permite ca să fie administrate membrilor ortodocși ai familiei sale: " Nu vă înjugați la jug străin cu cei necredincioși, căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtășire are lumina cu întunericul? Și ce învoire este între Hristos și Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios ?"(II Corinteni VI, 14 - 15; Canonul XLVI Apostolic). În situații speciale, cum este căsătoria cu un eterodox, se va cere în prealabil dispensa bisericească din partea Episcopului eparhiot ortodox ( Canonul XLVI Apostolic, Canonul LXXII și XCV al Sinodului Trulan, 692 d. Hr).

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

128

2. creștinul ortodox nu frecventează adunările de cult ale altor confesiunilor creștine și nu se roagă împreună cu membrii acestor confesiuni (Canonul X și XLV Apostolic). Biserica Ortodoxă nu recunoaște nici o excepție de la această regulă. 3. creștinul ortodox nu citește cărțile ereticilor (a șaptea poruncă a Bisericii Ortodoxe). Sfânta noastră Biserică Ortodoxă, având de la Dumnezeu chemarea să călăuzească creștinii pe drumul învățăturii are datoria să le atragă luarea aminte asupra tuturor lucrurilor care îi pot abate de la acest drum. Prin porunca aceasta le cere celor care nu sunt întăriți în cunoașterea și tălmăcirea cuvântului dumnezeiesc, să se ferească de citirea cărților protivnice credinței adevărate, cum sunt cele ale ereticilor, spre a nu fi amăgiți cu învățături pierzătoare de suflet (I Timotei, IV,7), ci să se hrănească "cu cuvintele credinței și ale bunei învățături"(I Timotei IV,6). Nu teama de ideile diverse a inspirat această poruncă a Bisericii, ci experiența pastorală: căci puternică este otrăvirea și confuzia duhovnicească pe care aceste scrieri o seamănă în sufletul credincioșilor ortodocși! Adeseori neștiința, setea de adevăr manevrată precum și sărăcia materială sunt situații care întunecă discernământul persoanei și liberul ei arbitru; și din acel moment ideile devin armele prozelitismului, care în loc să zidească, ajung să devasteze conștiințele, sufletele, familiile și națiunile. În tarile de credință ortodoxă, mai ales în ultimii zece ani, “opera misionară” sau mai bine zis aparatul de “propagandă” al eterodocșilor de diverse confesiuni a organizat adevărate campanii de colonizare spirituală a acestor națiuni, folosind ca mijloace înșelăciunea și cumpărarea conștiințelor și a sufletelor, după modelul Satanei, mai marele lor. 4. creștinul ortodox are obligația să îi instruiască pe copiii săi în credința ortodoxă (Canonul LXVIII al Sinodului Trulan, 692 d. Hr.). 5. creștinul ortodox va avea dragoste și stimă față de membrii altor confesiuni religioase, pentru ca toți oamenii sunt fii ai aceluiași Părinte Ceresc și frați intre ei (I IOAN IV, 20 - 21), dar își va afirma și apăra cu tărie credința ortodoxă, libertatea de conștiință și de practicare a credinței; în acest scop se va folosi de armele Duhului, care rodesc pacea, dragostea și dreptatea.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

129

6. CANOANELE BISERICII ORTODOXE INTERZIC SĂVÂRȘIREA SFINTELOR TAINE ȘI A SFINTEI LITURGHII, PRECUM ȘI A ALTOR SLUJBE ÎN LOCAȘURI DE CULT ETERODOXE, ADICĂ ÎN “BISERICI” ÎMPRUMUTATE DE ETERODOCȘI. Trebuie să se știe că atunci când se apelează la ajutorul eterodocșilor spre a fi găzduiți în locașurile lor de cult se încalcă rânduielile canonice ale Bisericii Ortodoxe. Creștinii ortodocși nu se pot ruga și împărtăși împreună cu ereticii și schismaticii (canonul 72 Trulan, 1 Sfântul Vasile, Canoanele 33 și 34 Laodiceea); este interzis clericilor ortodocși să săvârșească slujbe în locașuri de cult eterodoxe (Canonul 59 Trulan și canonul 59 Laodiceea, Canonul 07 de la Sinodul VII Ecumenic, canoanele 58 și 84 de la sinodul Cartagina ), dacă au la îndemână și locașuri de cult ortodoxe. În ciuda spectacolului realizării așa zisei unități creștine sub sceptrul Romei, promovat de Sfântul Părinte, în ciuda vizitei propagandistice intreprinse de Papa în România, ierarhii Bisericii Ortodoxe Române învață că Biserica Romano-Catolică nu este în comuniune sacramentală și de credință cu Biserica Ortodoxă, motiv pentru care nu se împărtășesc și nu concelebrează nici o slujbă la un loc cu ierarhii catolici care au căzut de la credință și sunt străini de succesiunea apostolică. Cei care au urmărit cu atenție vizita lui Ioan Paul al II-lea în România, au putut vedea că Papa și Patriarhul Teoctist nu au concelebrat și nici nu s-au împărtășit la un loc, deși agitatorii de la Sant’Egidio incitau poporul să strige ”unitate”! Aceleași canoane ne învață că tainele ereticilor nu sunt taine (Canoanele 1 și 47 ale Sfântului Vasile) și tot asa și martirii lor (Canonul 34 Laodiceea). Așadar, cine se roagă sau primește “sfintele taine” în astfel de locașuri, nu primește harul sfințitor, iar rugăciunea sa, chiar dacă este făcută cu inima sinceră, nu este primită de Dumnezeu (Canonul 1 Sfântul Vasile). Biserica Ortodoxă Română, chiar dacă ar da acestor preoți un antimis pentru celebrare, nu este îndreptățită și nu are puterea să dezlege de la Sfintele Canoane, mai ales de la cele cu fond dogmatic, vitale pentru puritatea învățăturii și viața Bisericii Ortodoxe, căci antimisul era și pe vremea Sfinților Părinti, mai ales după sinodul Trulan, și cu toate acestea nici înainte și nici după astfel de practici nu au fost îngăduite.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

130

2. POZIȚIA CANONICĂ A CREȘTINILOR ORTODOCȘI CARE AU TRECUT LA ALTE CONFESIUNI RELIGIOASE SAU SUNT SEPARAȚI DE BISERICA ORTODOXĂ. Mi s-au adresat diverse persoane, care au fost botezate la naștere în credința ortodoxă dar care, prin căsătorie sau în alte împrejurări au ajuns să abandoneze Biserica Ortodoxă printr-un act formal sau să frecventeze slujbele altor culte religioase decât cel ortodox, cerându-mi unele lămuriri în legătură cu poziția lor față de Biserica Ortodoxă. Prin ”act formal” se înțelege demisia scrisă din confesiunea de care aparține, abjurarea credinței sau botezul într-o altă confesiune. Răspunsul la această delicată problemă pastorală și umană este dat de către Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe. Acestea sunt legi date de Soboarele Ecumenice ale Bisericii și de soboare particulare ale ei, dar întărite de cele ecumenice, pentru că autoritatea supremă a Bisericii Ortodoxe este Soborul (sinodul) Ecumenic. Pe temeiul învățăturii Mântuitorului și a Sfinților Săi Apostoli, canoanele statornicesc felul de organizare și de conducere al Bisericii, precum și drepturile și îndatoririle membrilor ei: clerici, monahi și credincioși. Anumite culte, pentru a masca acțiuni de prozelitism printre ortodocși sau pentru a ascunde putreziciunea propriei structuri și drama vidului spiritual creat de nenumărate reforme și secularizări ale credinței, propagă adesea ideea sincretismului religios sau a inter-comuniunii - cu orice preț - în rugăciune și în Sfintele Taine între diverse culte creștine, pe temeiul existenței unui singur Dumnezeu și a unui singur Mântuitor, Domnul nostru Iisus Hristos. Această învățătură și practică este condamnată de Biserica Ortodoxă, din următoarele motive: I) În afara Bisericii Ortodoxe nu există învățătură de credință sănătoasă și adevărată, precum și Sfinte Taine, în deplinătatea înțelesului teologic pe care Ortodoxia îl dă acestor expresii; ori creștinul ortodox care se adapă din alte izvoare decât cele ale credinței ortodoxe, nu va găsi în acestea "apa cea vie, pe care dacă o va bea cineva nu va mai înseta în veac" (IOAN IV,14), deoarece Scripturile și riturile acelor culte sunt străine de autentica și apostolica Tradiție a Bisericii Ortodoxe. II) Confuzia aceasta naște și este voit menținută de anumite confesiuni

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

131

creștine, care dau interpretări eronate semnificației raporturilor ecumenice existente între Biserica Ortodoxă și acestea. Uneori sub masca ecumenismului inter-confesional, ori al "ecumenismului domestic" 116 s-au desfășurat acțiuni de prozelitism printre creștinii ortodocși, iar acest fapt se resimte în țara noastră, mai ales în Transilvania. III) Dialogul dintre Biserica Ortodoxă și anumite confesiuni creștine are drept scop întoarcerea acestora la credința ortodoxă de la care s-au rătăcit117. Biserica Ortodoxă nu are părtășie și comuniune în Sfintele Taine cu aceste confesiuni, atâta vreme cât nu s-a realizat deplina comuniune în mărturisirea aceleași credințe, după cuvântul Scripturii care pune principiul mărturisirii aceleași credințe pe primul loc: "un Domn, o credință, un botez" (EFESENI IV, 5). Numai așa se poate ajunge la refacerea unității Bisericii Creștine. IV) Abandonarea ortodoxiei sau separarea de Biserica Ortodoxă are efecte dezastruoase asupra identității spirituale și sănătății sufletești a persoanelor vizate. Sub raportul identității etnice și culturale, se pierde comuniunea cu țara, poporul și familia din care provine persoana respectivă. Sub raportul religios se înstrăinează de izvorul harului și de apa cea vie care este Biserica Ortodoxă; se creează o barieră între persoana în cauză și moșii și strămoșii ei adormiți în credința ortodoxă; individul însuși devine un hibrid, un singuratic, un smochin neroditor blestemat de Dumnezeu (Matei XXI, 18 - 22). Calea reabilitării spirituale este lungă și dureroasă. Creștinii ortodocși care s-au înstrăinat de credința lor și au trecut cu act formal la o altă credință, au comis păcatul ereziei și stau în afara comuniunii Bisericii, având drept consecință pierderea mântuirii și a sufletului propriu. Conform moralei creștin-ortodoxe, păcatul ereziei, adică împotrivirea față de adevărul dovedit al credinței creștine ortodoxe, este un păcat împotriva Sfântului Duh, căci Sfântul Duh este izvorul Descoperirii Dumnezeiești, din care aceste adevăruri sunt parte integrantă. Tot așa și 116 cum rău se exprima preotul "ortodox" Traian Valdman din Milano, într-un articol publicat de cotidianul catolic L'AVVENIRE la 23 ianuarie 1987. 117 Romanii Catolicii definesc ecumenismul ca pe o ”reintegrare în unitate” (unitatis redintegratio); așadar, față de această poziție se cuvine ca noi, ortodocșii, să fim atenți și vigilenți față de vicleniile catolicilor.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

132

pentru păcatul schismei, căci Duhul Sfânt este cel care întărește Biserica. Medicamentul pentru vindecarea acestui păcat este: - căința adevărată și profundă; - reîntoarcerea la Biserica Ortodoxă; - mărturisirea păcatului la preotul duhovnic; -urmarea unei perioade de instruire catehetică și de penitență; -reprimirea în Biserica Ortodoxă conform uzanțelor în vigoare. Creștinii care frecventează adunările de cult ale altor confesiuni creștine și primesc Sfintele Taine în afara Bisericii Ortodoxe, fără dispensa bisericească din partea Episcopului Eparhiot Ortodox, comit păcatul schismei, care are ca urmare dezrădăcinarea înclinării spre pocăință și înstrăinarea credinciosului de Tatăl Ceresc. În aceeași situație se află și cei care ajung să tăgăduiască Ortodoxia pentru a obține anumite beneficii pământești, sau pentru a trăi o viață comodă și păcătoasă; adică, se separă de Biserica Ortodoxă, pentru că sunt împiedicați de morala acesteia să comită anumite păcate, pe care alte credințe, neluminate de Harul lui Dumnezeu, nici măcar nu le consideră. Medicamentul pentru vindecarea acestui păcat este: - căința adevărată și profundă; - reîntoarcerea la Biserica Ortodoxă; - mărturisirea păcatului la preotul duhovnic; -urmarea unei perioade de instruire catehetică și de penitență; -reprimirea în Biserica Ortodoxă conform uzanțelor în vigoare.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

133

3. POZIȚIA BISERICII ORTODOXE ÎN CAZUL CĂSĂTORIILOR MIXTE ÎN CARE UNA DINTRE PĂRȚI ESTE ORTODOXĂ În cazul căsătoriilor mixte, în care una dintre părți este ortodoxă, Sfânta Taină a Căsătoriei se celebrează în Biserica Ortodoxă, mirii fiind asistați de nași ortodocși. În prealabil, partea eterodoxă va îndeplini formalitățile de trecere la Ortodoxie. Copii care se vor naște să fie botezați și catehizați în Credința Ortodoxă (Regulamentul de procedura și de judecata al Bisericii Ortodoxe Romane, articolul 47). Nu este absolut necesar ca partea eterodoxă să îmbrățișeze credința ortodoxă, dacă acest fapt este împotriva libertății de conștiință și voinței respectivei părți. Dacă Taina Cununiei se celebrează în Biserica Ortodoxă, Episcopul Eparhiot Ortodox - în anumite condiții - poate să acorde dispensa de la trecerea la credința ortodoxă. În anumite situații, din motive pastorale bine întemeiate, Episcopul Eparhiot Ortodox poate da părții ortodoxe dispensa bisericească necesară săvârșirii Tainei Căsătoriei în respectiva confesiune creștină. Biserica Ortodoxă nu recunoaște validitatea sacramentală a căsătoriilor religioase celebrate în afara hotarelor ei, dacă partea ortodoxă nu a cerut și nu a obținut în prealabil dispensa bisericească din partea Episcopului Ortodox Eparhiot. Așa stând lucrurile, partea ortodoxă se află sub păcatul neascultării, al schismei și al desfrânării. Creștinii Ortodocși care nu au cerut această dispensă bisericească de la propriul Episcop Ortodox vor trebui să o ceară neîntârziat. Nici o confesiune nu poate condiționa celebrarea căsătoriei religioase prin a impune părții ortodoxe tăgăduirea Ortodoxiei și trecerea la respectivul cult. În acest fel, se forțează conștiința părții vizate, iar adeziunea la respectivul cult nu este reală și nici efectivă. Așadar, creștinul ortodox nu va accepta un astfel de comportament din partea familiilor și pastorilor aparținând altor culte și nu va ceda, ci se va adresa fără întârziere și ezitări propriilor preoți ortodocși sau chiar propriului Episcop, care vor acorda părții ortodoxe cuvenita protecție și asistență spirituală. Copiii născuți din căsătoriile mixte vor fi botezați - dacă este posibil - în credința ortodoxă; dacă, cei doi soți vor decide de comun acord pentru o altă soluție, copiii pot fi botezați în credința părții eterodoxe, dacă acea

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

134

confesiune administrează un botez valid. Important este ca pruncul să fie botezat, pentru că "De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în împărăția lui Dumnezeu" (Ioan, III - 5). Aceasta nu înseamnă că Biserica Ortodoxă renunță la acești potențiali fii ai săi și nici că acești copii sunt deja membri efectivi ai confesiunii în care au fost botezați. Drept aceea, oricare ar fi confesiunea în care acești copii ar primi Taina Sfântului Botez, partea ortodoxă are obligația morală și religioasă de a instrui acești copii în credința ortodoxă și de a-i aduce în Biserica Ortodoxă pentru a participa la cultul ei religios și la programul catehetic. Astfel, se creează condițiile ca într-o zi acești copii, deveniți maturi, să poată decide în deplină libertate și cunoștință de cauză asupra confesiunii creștine de care vor să aparțină. Părții eterodoxe i se cere recunoașterea și respectarea libertății de conștiință și de exercitare a Credinței Ortodoxe pentru partea ortodoxă, precum și dreptul acesteia de a-și educa în propriile tradiții spirituale și în credința ortodoxă fii născuți din acea căsătorie, chiar dacă aceștia nu ar primi botezul în Credința Ortodoxă. BIBLIOGRAFIA SELECTIVĂ 1. Biblia, Ediția Sfântului Sinod al BOR, București, 1982. 2. Legiuirile Bisericii Ortodoxe Române, București, 1953. 3. Învățătura de credință Creștină Ortodoxă, București, 1952. 4. Canoanele Bisericii Ortodoxe, vol.II, partea 2, Arad, 1936. 5. Floca Ioan, Canoanele Bisericii Ortodoxe, Sibiu, 1991. 6. Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium. 7. Directoire Oecumenique, 1993.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

135

DESCRIPTIO BREVIS COMUNITATIS ORTHODOXAE ROMENORUM URBE ET OMNIS ITALIA

SCURTĂ DESCRIERE A COMUNITĂȚII ORTODOXE ROMÂNE DIN ROMA ȘI DIN TOATĂ ITALIA 1. Numire și obiective; 2. Statutul legal ; 3. Statutul canonic; 4. Date statistice; 5. Raporturile cu Statul Român; 6. Raporturile cu Patriarhia Română.

1. NUMIRE ȘI OBIECTIVE Comunitatea Ortodoxă Română din Roma și din toată Italia este o instituție religioasă și de asistență socială, alcătuită din cetățeni români și italieni de credință creștină ortodoxă. Comunitatea Ortodoxă Română din Roma și din toată Italia se află sub jurisdicția canonică a Sfintei Arhiepiscopii Ortodoxe de Italia care, la rândul ei depinde de Sfântul, Apostolicul și Ecumenicul Tron Patriarhal de Constantinopol, Noua Romă, zisă și Patriarhia Ecumenică Ortodoxă de la Constantinopol. Comunitatea Ortodoxă Română din Roma moștenitoarea de drept a Parohiei Ortodoxe decretul 1001 din 1940, fiind reconstituită legal recunoscută de Sfânta Arhiepiscopie Ortodoxă 1994.

și din toată Italia este Române înființată prin la 09 decembrie 1992 și de Italia la 04 februarie

Această Comunitate are următoarele obiective: - asistența spirituală, culturală și socială acordată creștinilor ortodocși români; - integrarea emigranților români în societatea italiană cu menținerea propriei identități religioase ortodoxe și a culturii lor naționale; - construirea unei școli primare române și a unui centru social în Roma;

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

136

- crearea structurilor și personalului bisericesc care să asigure și în viitor asistența spirituală, culturală și socială atât emigranților români cât și italienilor convertiți la ortodoxie. 2. STATUTUL LEGAL AL COMUNITĂȚII ORTODOXE ROMÂNE DIN ROMA ȘI DIN TOATĂ ITALIA Comunitatea Ortodoxă Română din Roma și din toată Italia este o instituție religioasă și de asistență socială. Ca parte integrantă a Sfintei Arhiepiscopii Ortodoxe de Italia, Comunitatea este recunoscută de Statul Italian prin Legea 126 din 30 iulie 2012. Forul nostru tutelar, adică Arhiepiscopia Ortodoxă de Italia – Patriarhia Ecumenică dimpreună cu unitățile sale componente, parohii, mânăstiri, protopopiate (decanate) precum și asociațiile și fundațiile religioase afiliate au fost recunoscute de Statul Italian prin Legea 126 din 30 iulie 2012, intrată în vigoare la 22 august 2012, devenind al optulea cult recunoscut conform articolului 8 al Constituției Italiene pe baza unei înțelegeri (INTESE) specifice și a unei Legi emanate în consecință. Dintre prevederile Legii cităm: Articolul 3 - Preoții Sfintei Arhiepiscopii Ortodoxe de Italia sunt recunoscuți ca miniștrii de cult și scutiți de serviciul militar; Articolele 4-6 - Reglementează asistența spirituală acordată militarilor, bolnavilor din spitale și deținuților din închisori; Articolul 8 dă dreptul Sfintei Arhiepiscopii și parohiilor sale componente să organizeze și să deschidă școli confesionale de orice grad de la învățământul preșcolar și pană la Universități; Articolul 9 recunoaște efectele civile ale căsătoriei celebrate în Biserica Ortodoxă; Articolul 10 recunoaște principalele Sărbători Ortodoxe conform calendarului creștin ortodox: Sfântul Vasile, Boboteaza, Sâmbăta cea Mare, Paștele și "Lunedì dell'Angelo" adică Luni, doua zi de Sfintele Paști, Rusaliile, Adormirea Maicii Domnului, Prima și a doua zi de Crăciun; Articolul 11 prevede ca Edificiile de cult ortodoxe să nu mai poată fi demolate, ocupate, rechizite, expropriate și nici să se mai facă percheziții în localul Bisericii fără acordul prealabil al Sfintei

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

137

Arhiepiscopii; prevede ca să se poată construi liber edificii de cult iar cimitirele comunale să aibă un sector ortodox; Articolul 13 prevede ca Arhiepiscopia și unitățile sale componente să aibă stații de radio și televiziune, acordându-li-se frecvențele necesare; Articolul 21 stabilește ca începând cu anul fiscal 2012 credincioșii ortodocși să poată destina opt la mie din taxele plătite de ei pentru Biserica Ortodoxă, mai precis Sfintei Arhiepiscopii Ortodoxe de Italia. 3. STATUTUL CANONIC AL ACESTEI COMUNITĂȚI ȘI DEPLINA EI COMUNIUNE CU TOATE BISERICILE ORTODOXE, PATRIARHIA ROMÂNĂ INCLUSĂ Comunitatea Ortodoxă Română din Roma și din toată Italia se află în deplină legalitate atât din punct de vedere civil cât și canonic.

Comunitatea este în deplină comuniune dogmatică, canonică și liturgică cu întreaga Ortodoxie, așadar cu toate Patriarhiile Apostolice (Constantinopol, Antiohia, Alexandria și Ierusalim), cu toate Patriarhiile și Arhiepiscopiile Naționale, Biserica Ortodoxă Autocefală Română inclusă. Forul nostru tutelar, adică Sfânta Arhiepiscopie Ortodoxă de Italia, este dependentă de Sfântul, Apostolicul și Ecumenicul Tron Patriarhal de Constantinopol, Noua Romă, zisă și Patriarhia Ecumenică Ortodoxă de la Constantinopol. Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol în calitatea ei de Cap și Mamă tuturor Bisericilor Ortodoxe reprezintă centrul de convergență și de comuniune dogmatică, canonică și liturgică al tuturor Patriarhiilor Apostolice dar și al celorlalte Biserici Ortodoxe Naționale Autocefale, între care se include și Biserica Ortodoxă Română. Patriarhia Ecumenică este actualmente condusă de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic cel care în 2007, a prezidat slujba înmormântării Patriarhului Teoctist și mai apoi l-a întronizat pe Daniel Ciobotea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Certitudinea că suntem români adevărați, devotați credinței strămoșești și iubitori de țară, vine - în primul rând - din străfundurile ființei noastre.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

138

În starea noastră de emigranți, eventuale raporturi administrative sau de directă dependență față de instituțiile din România, trec pe un plan secundar; și dacă ar fi, rămânem receptivi la orice fel de inițiative din partea instituțiilor civile și spirituale din România, de natură să contribuie însă la zidirea sufletească și la unirea românilor din emigrație. Termenul de “diasporă ortodoxă” se referă la credincioșii ortodocși care locuiesc în afara granițelor propriilor țări de origine. Canoanele Bisericii Ortodoxe, în special canonul 28 al Sinodului IV Ecumenic din Calcedon (451 d. Hr. ), conțin dispoziții precise în legătură cu unitatea diasporei ortodoxe și cu autoritatea bisericească îndreptățită să exercite jurisdicția asupra acesteia. Credincioșii ortodocși care se stabilesc într-o țară de religie non-ortodoxă, pe temeiul articolului 28 al Sinodului IV Ecumenic, se află sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol. PATRIARHIA DE CONSTANTINOPOL reprezintă singura AUTORITATE, în afara unui Sinod Ecumenic al tuturor Bisericilor Ortodoxe, împuternicită să constituie Bisericile Ortodoxe din respectivele țări, în limba respectivei țări: franceza, engleza, italiana, spaniola, portugheza, șamd. În acest sens, Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, Mama tuturor Bisericilor Ortodoxe Naționale, și ierarhiile diverselor Biserici Naționale nu trebuie să se combată reciproc ci să conlucreze pentru binele spiritual al credincioșilor ortodocși și pentru întărirea Ortodoxiei în aceste țări. Astfel, de comun acord cu Patriarhia Ecumenică, Bisericile Naționale pot organiza centre de misiune, pot trimite misionari care să celebreze în limba unei anumite comunități, dar numai Patriarhiei Ecumenice îi revine responsabilitatea să organizeze Bisericile Ortodoxe din respectivele țări, de exemplu Biserica Ortodoxă din Franța, Italia și Malta, Anglia, Spania, Noua Zeelandă, Venezuela, ca Biserici cu ierarhie proprie, în limba țării respective, în comuniune dogmatică, canonică și liturgică cu toate celelalte Biserici Ortodoxe din Europa Orientală, Asia și Africa. În ultimii ani. Patriarhia Română a dus în diasporă o politică bazată pe demagogia naționalistă și agresivitate care a condus la izolarea Patriarhiei Române pe plan inter-ortodox și scoaterea din comuniunea ortodoxă a Patriarhului Daniel prin decizia Patriarhiei Ierusalimului din mai 2011,

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

139

apoi confirmată de Sinapsa Patriarhilor Ortodocși din 01 septembrie 2011. Drept aceea atunci când semănătorii neghinei din Patriarhia Română răspândesc știri false legate de Comunitatea noastră sau de persoana Rectorului ei, acestor calomnii sa nu li se dea credit deoarece înseși Patriarhia Română – în momentul de față – este în afara canonicității. 4. DATE STATISTICE Conform datelor oficiale, datând din 20 decembrie 2012, sub jurisdicția canonică a Arhiepiscopiei Ortodoxe de Italia, Patriarhia Ecumenică, se află un număr de 21 de parohii ortodoxe romanești alcătuite din circa douăzeci de mii credincioși români, iar clerul de cetățenie română este compus din 11 preoți, 1 diacon și 2 candidați la preoție. Comunitatea Ortodoxă Română din Roma și din toată Italia a desfășurat o intensă și dinamică activitate pe multiple planuri: liturgic, pastoral, gospodăresc, cultural și mai ales filantropic, asistând mii de cetățeni romani. Sute de romani au bătut la porțile Comunității în cele mai grele momente din viata lor, dar pe cei pe care oamenii i-au abandonat sau i-au lovit, Dumnezeu i-a primit la sânul Sau ca pe niște iubiți fii ai Bisericii Ortodoxe “Că Domnul m-a ascuns în cortul Lui în ziua necazurilor mele; m-a acoperit în locul cel ascuns al cortului Lui; .... Că tatăl meu și mama mea m-au părăsit, dar Domnul m-a luat. Lege pune-mi mie, Doamne, în calea Ta și mă îndreptează pe cărarea dreaptă, din pricina vrăjmașilor mei. (Psalmul XXVI, 9, 16-17). Împlinirile deosebite ale membrilor, credincioșilor și ale celor care au fost oaspeți ai Comunității, succesele acestora, integrarea lor socială, armonia și bunăstarea din familiile lor sunt motive de bucurie spirituală și constituie sensul existenței Comunității noastre. Din “Registrul oaspeților” rezultă că în perioada cuprinsă între 01 mai 1998 și până la 31 august 2012, această Comunitate a ajutat 831 de persoane sub diverse forme: găzduire, mâncare, medic, haine, serviciu,

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

140

asistență juridică, vize pentru reunificarea unor familii, permise de ședere, arest domiciliar în localul centrului social, scrisori de recomandare pe lângă diverse autorități, și așa mai departe. Sub acest aspect, “Registrul Oaspeților” Comunității Ortodoxe Române din Roma dincolo de o simplă adunare de date personale, cuprinde în sine pagini dramatice din viața unor oameni reali care, au suferit, au sperat și s-au bucurat de sprijinul Bisericii Ortodoxe în lupta lor pentru supraviețuire. Din “Registrele contabile” rezultă că în perioada cuprinsă între 01 ianuarie 2004 și până la 31 august 2012 s-au încasat și s-au cheltuit 473.763,19 euro, adică o medie de 4555,41 euro lunar, ceea ce demonstrează vitalitatea acestei Comunități care nu a fost subvenționată de nimeni dar rezistă până azi din propriile sale resurse, pe care le utilizează pentru întreținerea centrului social, a operei de asistență socială, pentru salarizarea personalului de cult și a personalului muncitor civil. Din „Registrele parohiale referitoare la evidența credincioșilor”, rezultă că numai la Roma, începând din 1994 și până azi, s-au celebrat peste 740 de botezuri, 115 căsătorii și 30 de înmormântări. SINTEZA STATISTICĂ a operei sociale a Comunității din Roma dovedește din plin amploarea și forța activității noastre: S-AU ELIBERAT 35 DE scrisori de recomandare către autorități în favoarea unor cetățeni români; s-a acordat asistență sanitară în cazuri grave unui număr de 05 persoane care, ieșite din spital, au continuat tratamentul în comunitate; s-au eliberat certificate 13 pentru înmormântare în sectorul ortodox al Cimitirului Flaminio; s-a acordat domiciliu legal la 37 de cetățeni români propuși pentru expulzare care apoi au fost asistați juridic de comunitate; s-au acordat ajutoare financiare unui număr de 32 de persoane; au fost recomandați și întreținuți la studii 7 tineri români; s-a oferit asistență legală și avocat acordată unui număr de 31 persoane care nu erau în situații de expulzare; 429 persoane au primit găzduire; s-a acordat arest domiciliar unui număr de 6 persoane ;au fost hirotoniți preoți 3 persoane; s-au eliberat pe baza cererii și răspunderii comunității

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

141

un număr de 112 permise de ședere; în perioada 1994 – 2001 la intervenția comunității au fost eliberate 321 de vize de intrare în Italia, în special pentru reunificări de familii. Ponderea lor procentuală este următoarea: găzduire și hrană 39, 65%; vize 29,67%; permise ședere 10,35% ; domiciliu 3,41%; ajutor financiar = 2,85%; legal - juridic = 2,9%. 5. RAPORTURILE COMUNITĂȚII CU STATUL ROMÂN Comunitatea Ortodoxă Română din Roma și din toată Italia dorește să stabilească relații constructive cu Autoritățile Statului Român. În viziunea Comunității aceste relații trebuie să se bazeze pe principiile următoare: legalitate, respectul reciproc și colaborarea loială. Sub aspectul legalității aceste raporturi trebuie să se întemeieze pe următoarele Legi: a) Articolul 16 paragraful 1 din Constituția României care prevede EGALITATEA de tratament a cetățenilor în fata legii și a Autorităților de Stat “(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.”. b) Legea Cultelor nr 489 din anul 2006, articolul 9 paragrafele 1, 2, 4 și 5, care prevăd neutralitatea ABSOLUTĂ a Statului LAIC Român față de cultele religioase și obligația Statutului LAIC de a nu discrimina nici o organizație religioasă, „(1) În România nu există religie de stat; statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie ateistă. (2) Cultele sunt egale în fața legii și a autorităților publice. Statul, prin autoritățile sale, nu va promova și nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări față de vreun cult. (3) Autoritățile publice cooperează cu cultele în domeniile de interes comun și sprijină activitatea acestora. (4) Statul român, prin autoritățile publice abilitate, sprijină activitatea spiritual-culturală și socială în străinătate a cultelor recunoscute în România. (5) Autoritățile publice centrale pot încheia cu cultele recunoscute atât parteneriate în domeniile de interes comun, cât și acorduri pentru reglementarea unor aspecte specifice tradiției cultelor, care se supun aprobării prin lege”. c) Legea Cultelor nr 489 din anul 2006 articolul 10 paragraful 7 care reglementează parteneriatul cu Statul și susținerea materială al acelor

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

142

organizații religioase care sunt furnizori de servicii sociale „Statul sprijină activitatea cultelor recunoscute și în calitate de furnizori de servicii sociale”, coroborat cu articolul 9 paragraful 4, care se refera în mod expres la organizațiile religioase din străinătate “(4) Statul român, prin autoritățile publice abilitate, sprijină activitatea spiritual-culturală și socială în străinătate a cultelor recunoscute în România.” Comunitatea Ortodoxă Română din Roma și din toată Italia este demnă de respectul Autorităților Române datorită felului onest și credincios prin care Comunitatea noastră a slujit interesele poporului român, pentru asistența socială acordată în momente extrem de dificile unor cetățeni români emigrați în Italia, care apoi, câștigând - din munca lor cinstită - au investit banii lor în România și au contribuit la creșterea economică a României și la întreținerea familiilor rămase în țară. Autoritățile Statului Român sunt datoare să trateze cu respect și obiectivitate Comunitatea noastră și pe credincioșii care, fiind cetățeni români, au aceleași drepturi și datorii și plătesc aceleași taxe ca toți ceilalți cetățeni ai României. La acest punct trebuie să precizăm ca pană acum pe temeiul „diversității” noastre canonico-administrative, noi - cetățenii români dependenți religios de Patriarhia de Constantinopol - am fost sistematic ignorați, desconsiderați, umiliți de către autoritățile Statului Român fără a ni se acorda deloc sprijin material sau diplomatic, chiar dacă Statul Roman în esența sa este un Stat Laic și aconfesional, care măcar în teorie ar trebui să-și trateze cetățenii săi în mod egal și imparțial. Am cerut - fără succes - Guvernului României să repare moral aceste nedreptăți și să ne acorde sprijinul necesar pentru împlinirea unor importante proiecte culturale propuse de Comunitatea noastră. Comunitatea Ortodoxă Română din Roma și din toată Italia nu a beneficiat de aceste ajutoare la care avea dreptul, ele fiind înghițite în totalitate de Patriarhia Română. Noi am organizat încă din 1997 un centru social care a oferit casă, masă, asistență medicală și juridică la sute de cetățeni români, dar niciodată nu am fost ajutați sau finanțați de Statul Român. Comunitatea Ortodoxă Română din Roma și din toată Italia, nu confundă niciodată România și Statul Român cu persoanele care o conduc vremelnic. Preoții și credincioșii acestei Comunități ne-am angajat direct

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

143

în lupta pentru dărâmarea regimului odios al dictaturii învinsă prin alegerile din 09 decembrie 2012, în timp ce episcopatul ortodox român, sub masca fățarnică a „neutralității politice”, din iubirea de argint s-a lăsat cumpărat, înstrăinându-se încă o dată de năzuințele spre libertate ale poporului român împilat și înfometat de dictatură și corupție. 6. RAPORTURILE CU PATRIARHIA ROMÂNĂ Comunitatea Ortodoxă Română din Roma și din toată Italia nu recunoaște sub nici o formă autoritatea morală și spirituală a Patriarhiei Române și mai ales a ierarhilor ei, din următoarele motive: a) Patriarhia Română este co-responsabilă pentru dezastrul spiritual, cultural, social și economic din țara noastră și implicit de drama emigrării a milioane de români în toată lumea. b) Sub masca „neutralității politice” și a „parteneriatului cu Statul” de fapt, Ierarhia Patriarhiei Romane folosește puterea spirituală pentru manevrarea conștiințelor și sedarea spiritului de luptă pentru echitate socială în conștiințele credincioșilor ortodocși români; c) Structurile bisericești instituite de Patriarhia Română pentru ortodocșii români din diasporă încalcă rânduielile canonice ale Sinoadelor Ecumenice, tratatul inter-ortodox referitor la Diaspora Ortodoxă de la Chambésy, subscris și de Patriarhia Română și au drept scop dezbinarea diasporei prin folosirea puterii spirituale pentru a influența și dezbina credincioșii și exploatarea acestora prin recoltarea de taxe în euro și dolari. d) Patriarhia Română este – la ora actuală – acuzată de erezia „etnofiletismului” de către Patriarhia Ierusalimului și este scoasă din comuniunea ortodoxă. Demagogia naționalistă și caracterul agresiv, samavolnic, necanonic al acțiunilor Patriarhiei Române în diaspora au generat un proces ireversibil de IZOLARE a Patriarhiei Romane pe plan inter-ortodox, mai ales după conflictele de jurisdicție cu Patriarhia, Moscovei, Serbiei, Bulgariei, Arhiepiscopia Ciprului și Patriarhia Apostolică a Ierusalimului, culminând cu scoaterea din comuniune a Patriarhului Daniel în mai, 2011, apoi confirmată de Sinapsa Patriarhilor Ortodocși din 01 septembrie 2011. e) Patriarhia Română are un comportament ostil și agresiv față de Comunitatea noastră în pofida repetatelor noastre acțiuni de normalizare a

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

144

raporturilor cu aceasta. Față de Comunitatea Ortodoxă Română din Italia și mai ales față de persoana Arhimandritului Ștefan Popa, Rectorul acesteia, Patriarhia Română este responsabilă de acțiuni de defăimare și dezinformare, stând îndărătul unor veninoase campanii mediatice de discreditare a Comunității, instigând autoritățile române și pe cele italiene la acțiuni legale împotriva acestei comunități și a slujitorilor ei. Până azi, semănătorii neghinei din Patriarhia de la București răspândesc zvonuri mincinoase împotriva Comunității Ortodoxe Române din Roma și toată Italia și a Rectorului acesteia, sperând că lovind Păstorul vor risipi turma adunată împrejurul acestuia (Matei XXVI, 31). Documentele oficiale îi dezmint: în primul rând sentințele de achitare ale Tribunalului Italian precum și decizia Consiliului Național al Audiovizualului din România. f) Reconcilierea cu Patriarhia Română se poate realiza numai pe un proces reciproc de recunoaștere a responsabilităților fiecăruia în generarea acestei situații, superioritatea noastră morală fiind evidentă întrucât noi am fost victimele acestor acțiuni, nicidecum agresori, fără a fi fost vreodată doborâți sau învinși de intrigile patriarhale. g) Existența Comunității Ortodoxe Române este un punct de referință pentru milioanele de credincioși ortodocși români care vor să elibereze Biserica lor de mentalitatea feudală și de abuzurile ierarhiei ortodoxe române, căci noi reprezentăm alternativa canonică a unei alegeri diverse; existența noastră este o sfidare la adresa „atotputerniciei” ierarhiei române care se vrea proprietara sufletelor credincioșilor, în virtutea „iobăgiei canonice” pe care au reintrodus-o în Statutul BOR recent modificat; existența noastră reprezintă germenul temut al unei reforme radicale în structura Bisericii Ortodoxe Române. Iată de ce suntem nedreptățiți și loviți!

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

145

ISTORIA COMUNITĂȚII ORTODOXE ROMÂNE DIN ROMA 1. Emigrația românească la Roma; 2. “Misionarismul” Bisericii Ortodoxe Române în Italia între anii 1941 - 2011; 3. Comunitatea Ortodoxă Română din Roma: a) Înființarea Parohiei “Sfântul Ștefan” din Roma și recunoașterea ei canonică ( august, 1992 - septembrie 1997); b) dobândirea unui local propriu și amenajarea acestuia; c) Comunitatea Ortodoxă Română din Italia - instituirea, organizarea și activitatea să; 4. Persecuții etnice și religioase suferite în Italia.

1. Emigrația românească la Roma. În viziunea oricărui român instruit Cetatea Eternă reprezintă un sanctuar de istorie, cultură, spiritualitate și civilizație, loc de pelerinaj, de zidire sufletească și intelectuală; de aceea nu puține sunt documentele istorice care, din timpuri imemorabile, atestă prezența românilor la Roma. Credincioșii ortodocși români care astăzi locuiesc în Roma, au sosit în Italia în câteva etape distincte: a) în perioada dintre cele doua războaie mondiale, când s-au stabilit la Roma mulți intelectuali, oameni de afaceri și s-au celebrat numeroase căsătorii mixte. În acea vreme exista însă și o tendință inversă: starea economică din acel timp, a determinat pe mulți cetățeni italieni să se stabilească la noi, căci pe atunci România era o țară spre care se emigra. b) în perioada dintre anii 1943 - 1947 s-au refugiat la Roma victimele prigoanei pe care autoritățile române de atunci au pornit-o împotriva "legionarilor" și a altor grupuri politice cu ideologie de inspirație naționalistă și fascistă; c) în perioada 1948 - 1989 s-au refugiat la Roma victimele represiunii comuniste, precum și cei care reușeau să fugă din paradisul socialist traversând Dunărea înot cu riscul vieții; Italia a fost o țară de tranzit pentru cei care doreau să ajungă în Statele Unite ale Americii sau în alte țări. Pentru a-și îndeplini visul de a trăi în libertate și prosperitate mulți

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

146

români au suferit umilințe și vexațiuni din partea autorităților italiene pe durata internării în celebrul lagăr de la Latina, aflat la circa o sută de kilometri de Roma. d) după 1965, odată cu o anumită deschidere propagandistică pe care regimul din România a avut-o față de Occident, numeroase persoane, mai ales ”doamne”, au emigrat în Italia prin căsătorie. Din nefericire, printre acestea serviciile secrete române au infiltrat și numeroase elemente pe care autoritățile comuniste și post-comuniste din România le-au manevrat și continuă să le manevreze în scopuri propagandistice și pentru acțiuni de discreditare a "elementelor incomode" din emigrație prin otrăvirea atmosferei dintre emigranții români mai vechi și mai noi, cu tot felul de zvonuri și calomnii. e) după evenimentele din decembrie 1989, au sosit numeroși români în căutarea unui loc de muncă. Prin suportarea mizeriei, a foamei, și a umilințelor de tot felul, aceștia reușesc să adune câteva lire, acum euro, pe care apoi le investesc în țara de origine, contribuind la refacerea economică și la ridicarea nivelului de trai și de cultură din România, prin importarea unor valori de civilizație și democrație pe care le absorb în Italia. Românii reprezintă circa de 6% din forța de muncă a Italiei. În ultimii 15 ani ani românii au contribuit cu munca și uneori cu sacrificiul vieții lor la bunăstarea, prosperitatea și progresul poporului și Statului Italian, lucrând în marea lor majoritate la negru pe câmpurile și în șantierele italiene unde sunt tratați ca sclavi și exploatați ca mână de lucru ieftină dar, foarte bine calificată. Biserica, ca împărăție a luminii, armoniei, iubirii și iertării trebuie să realizeze comuniunea și coeziunea spirituală a unor persoane care deși vorbesc aceeași limbă și provin din aceeași țară, din punct de vedere social și cultural, spiritual, moral, ideologic, precum și al traumelor suferite de fiecare în viața personală sunt diverși unul de altul, dacă nu chiar în contrast unul cu altul.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

147

2. “Misionarismul” Bisericii Ortodoxe Române în Italia între anii 1941 - 2011. După anul 1975, Patriarhia Română a trimis diferiți preoți în Italia cu scopul de a înființa parohii. Acțiunea aceasta nu avea nimic spiritual în sine ci se încadra în planul statului ateu de a controla emigrația românească prin preoți ”misionari” fideli regimului comunist. Ca întotdeauna, Ierarhia BOR a îndeplinit cu slugărnicie ordinele primite! Astfel s-au născut parohiile din Milano, întemeiată de preotul Traian Valdman pe structura creată de preotul greco catolic Mircea Clineț, apoi cea de la Torino, condusă de preotul Gheorghe Vasilescu, urmând cea de la Firenze prin lucrarea de preotului Petre Coman trimis la studii în Italia pentru că era nepotul marelui profesor de teologie patristică Ioan Coman; parohia de la Bari, condusă de preotul Mihai Drigă; imediat după anul 1990 au mai fost întemeiate alte parohii, dintre care menționăm pe cea de la Regio Emilia, condusă de preotul Ioan Rimboi, apoi pe cea de la Ancona condusă de preotul Ioan Tobă, precum și cea din Padova, unde a slujit pentru un timp un nepot al Mitropolitului Serafim Joantă. Doi dintre preoții menționați, Traian Valdman și Gheorghe Vasilescu, conform unor articole publicate de ziarele "La Repubblica", "Corriere della sera", ca și de revista "Panorama", ar fi fost informatori ai poliției secrete din România. Același lucru îl afirmă și o carte 118 a lui Constantin 118 TORINO: De curând a apărut la New York, SUA, romanului domnului Constantin Madincioiu, (1924-16 MAR 2006) intitulat "Mirajul Occidentului". Din acest roman rezultă că atât înainte cât și după 1989, preotul Vasilescu era un spion al Securității pus între altele - să tragă lumea de limbă și să trimită poze și date despre refugiați la București. Iată câteva extrase din ceea se scrie în acest roman despre preotul Gheorghe Vasilescu, Parohul Românilor Ortodocși din Torino și turnătorul al Securității de la București : ÎNAINTE DE 1990 PREOTUL VASILESCU ERA TURNĂTOR LA SECURITATE "Biserica noastră de aici, arăta ca sălile noastre de ședințe din șantiere, doar cu foarte mici deosebiri. Lungă de aproape 20 de metri, avea lățimea de șase cel mult șapte metri și era ocupată de trei rânduri de bănci, cum au copii noștri la scoală de câte două locuri fiecare și aproape pline de lume, care stăteau jos! .... Preotul cânta foarte frumos, mai ales corul ... Înalt, între două vârste, cu părul negru și un cioculeț de barbă ce părea gata să te împungă, cu niște ochi negri, umbriți de sprâncene groase, ...... mi-a făcut impresia că ne fixa din când în când ... Și n-am greșit ! După slujbă și miruire , a venit la noi cu brațele deschise și fără prea multă ceremonie, ne-a sărutat pe

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

148

Mădincioiu publicată la New York, SUA. Din aceste motive, încă de la finele lunii decembrie 1989, respectivii popi au fost alungați de credincioși din edificiul bisericii, dar mai apoi, cu sprijinul superiorilor, au revenit la posturile lor și au fost chiar promovați. Ar fi fost salutar ca odată cu deschiderea arhivelor fostei Securități119, elementele care și-au pătat preoția cu astfel de fapte reprobabile să fi fost deconspirate și eliminate din catalogul clericilor. obraji urându-ne cu capul puțin aplecat:_Bine ați venit copii ! După discuțiile de complezență amestecate cu întrebări privind noutățile din țară, neam trezit întrebați cu un ton ce demonstra duplicitate, dacă ne mai întoarcem în țară .... .... apoi ne-a spus și rugat chiar să rămânem și noi la masă pentru a ne face cunoștință cu diaspora românească din Torino ....... Până la urmă s-a întors preotul nostru ! .... Dar nu gol, ci cu un aparat de fotografiat foarte sofisticat și ne-a rugat să-i permitem să ne facă o poză s-o avem amintire din prima noastră zi de biserică-n Italia ! N-am protestat ! Dar până a-i da acordul și prin viu grai, un flash puternic, ne-a imortalizat pe peliculă ! După ce ne-a mulțumit retrăgându-se, fetele au protestat: _De ce i-ai permis, Titele ? Voi știți că acesta-i un popă al securității din România trimis aici în misiune ? Acum va trimite poza la București ... (P.95 - 97) DUPĂ CUVENITELE "SCHIMBĂRI LA FAȚĂ" PREOTUL VASILESCU A RĂMAS TURNĂTOR ȘI DUPĂ 1990 După 1990, același preot era mare organizator de mese la iarbă verde cu orchestră și dans. Nu mai era el spionul care descosea și fotografia ci, susține ironic autorul Mandicioiu, când scrie: același preot "era totul .... era prezent peste tot, purta ca o făclie aprinsă vorbele-i blânde împărțindu-le de la o masă la alta, așa cum împart fetele tinere petale de flori, aruncându-le pe drumul cortegiului nupțial .... Acesta era preotul! Și tot ce mișca în nacela aceea uriașă reprezentată prin sala de mese plină de confetii și lumină, era universul lui cu lumea și fericirea lui ...." (p. 164). 119 “According to the account of Prof. Adrian Niculescu, who has been one of the founders and vice-president of INMER, the priests of the ROC in diaspora were seen as “agents of the state” or “men of the regime” by the Romanian exiles during the Cold War years because of the ROC’s “collaboration” with the Communist regime.While the masses even under the communist rule respected and revered to the Church, for the exiles, even for the very religious ones, the Patriarchate was “Sovrom Patriarhia” (Soviet Romanian Patriarchate). 318 As has been stated before under the communist regime, it was only the ROC that was allowed to send priests to Romanian communities in Western Europe and the US or theology students to study abroad and there are claims that those priests, who could go abroad had to provide information to authorities about the Romanian communities abroad (Stan and Turcescu, 2005: 666). In Niculescu’s opinion, the priests that came out of Romania in the 70s and 80s to set up parish churches abroad had connections with the Securitate. Therefore, this alienated the majority of the Romanian exiles from the ROC and the way the Romanian exiles perceived the ROC was important, since it affected how the West sees the ROC”. (Suna Gülfer Ihlamur, “The Romanian Orthodox Churches in Italy: The Construction of

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

149

După evenimentele din decembrie, 1989, la începutul lunii ianuarie 1990, prin hotărârea "Sfântului" Sinod al BOR au fost dizolvate toate organele deliberative din Patriarhia Română și s-au convocat așa zisele alegeri bisericești "libere" pentru luna mai, 1990. Această decizie a fost adoptată cu scopul de a se ajunge la o primenire a vieții noastre bisericești, eliminându-se de la conducere persoanele compromise cu vechiul regim. Păcat numai că se aveau în vedere numai comunitățile locale, fără a se primeni vârfurile ! Conform deciziei amintite, ar fi trebuit ca fiecare comunitate parohială să fie convocată în Adunare Generală pentru a se alege un nou Consiliu Parohial, urmând ca reprezentanții acestor parohii să aleagă membrii Adunării Eparhiale conform articolelor 38 "g" și 88 din Regulamentul pentru funcționarea organelor deliberative; aceeași Adunare trebuia să aleagă delegatul laic al respectivei parohii în Colegiul electoral convocat pentru alegerea Protopopului (articolul 55 din Regulamentul pentru funcționarea organelor deliberative). În Italia, această primenire a vieții bisericești care era mai mult decât necesară, dat fiind ca anumiți preoți erau compromiși cu Securitatea și contestați de popor, nu a avut loc. Preoții români din Italia 120, pentru a Romanian-Italian Transnational Orthodox Space”, Tesi di dottorato, Università degli Studi di Trento, Dipartimento di Sociologia, 2008)

120 Dintre toți preoții romani din Italia, cel mai compromis ar fi "preotul" Traian Valdman, fost "lucrător MAI" în Administrația Patriarhală, răsplătit de superiori cu trimiterea în Italia pentru meritele dobândite prin informațiile oferite Securității și deserviciile făcute Bisericii Ortodoxe Române. Prima sa "misiune" în Italia a fost demolarea și demascarea preotului greco-catolic Mircea Clineț din Milano, care era "incomod" pentru autoritățile române datorită influenței pozitive pe care acesta o avea asupra credincioșilor români. A constituit parohia din Milano, cu ajutorul Ambasadei Române care i-a recomandat și pus la dispoziție "persoane de încredere" pentru realizarea acestui scop. Până în anul 1988, prin Statul Român a primit salariu în valută, circa 250.000 de lire\lunar, iar Curia Catolică din Milano i-a pus la dispoziție o casă luxoasă și biserica. A fost salarizat de Patriarhia Română și după 1989, în timp ce sute de alți confrați preoți din Italia nu primeau nimic. În presa italiană au apărut articole în care se afirma că preotul Traian Valdman ar fi un agent al Securității Romane, că ar fi contestat și că nu s-ar bucura de încrederea credincioșilor români din Milano; până în prezent, cel în cauză nu a fost în măsura să ofere probele care ar fi putut să dezmintă aceste afirmații, deși s-a judecat cu una din aceste publicații. În vara anului 1989, a fost numit Protoiereu pentru Italia de către Arhiepiscopul Adrian

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

150

evita judecata poporului credincios și un eventual vot de neîncredere din partea acestuia, nu au tradus în fapte decizia sinodală, preferind să rămână în ilegalitate; drept aceea, nu a fost convocată nici o Adunare Bisericească la nivelul Parohiilor sau al Protopopiatului din Italia. În timpul dictaturii comuniste și după aceea, conducătorii Patriarhiei Române, au folosit masca credinței ortodoxe și a binelui spiritual pentru a exporta în Italia preoții agreați de Securitate și Departamentul Cultelor, punându-se pe un plan foarte îndepărtat asistența spirituală pentru românii din diasporă; prin acțiunile trecute și prezente ale Patriarhiei Române și ale reprezentanților ei din Italia, s-a contribuit într-o manieră decisivă la dezbinarea religioasă a românilor. După 1990, primenirea vieții bisericești în diaspora ortodoxă română din Italia nu s-a realizat; ca urmare, mulți români, mai ales cei din Milano, au pierdut încrederea în Biserica Ortodoxă Română; pe fondul unei nemulțumiri generale, există toate condițiile pentru ca în diaspora română din Italia să se afirme mișcări care să conteste autoritatea bisericească a reprezentanților Patriarhiei Române, și să se ajungă la crearea unor structuri bisericești ortodoxe canonice, în afara sferei de control ale Patriarhiei din București. Cu o suspectă generozitate, Romano-Catolicii au oferit ospitalitate liturgică acestor parohii. Din 2008, funcționează la Roma și o Episcopie Ortodoxa Română supusă Patriarhiei de la București, căreia i-a fost acordată personalitate juridică de abia în toamna anului 2011. Hrițcu de la Paris. În noiembrie, 1994 a fost promovat ca "Vicar" al Vicariatului Ortodox Român din Italia. Nu rezultă că ar fi obținut vreun titlu științific în Italia; nu a fost declarat "doctor" la nici o Universitate Italiană sau Pontificală; din punct de vedere intelectual ca și sub raportul pregătirii teologice nu s-a remarcat. Cu toate acestea, ține lecții de ecumenism servil la Institutul Catolic de Studii Ecumenice din Verona și conferințe ocazionale despre Ortodoxia Românească; puținele articole publicate sub semnătura preotului Valdman, când nu sunt propagandistice, sunt pline de erori teologice (de exemplu: "ecumenismul domestic"), semnalate și combătute în publicații religioase ortodoxe apărute în Italia. Valdman Traian a renunțat recent la cetățenia română- poate pentru a nu mai putea fi expulzat și judecat în România pentru faptele sale - iar din punct de vedere politic a schimbat bandiera: din securist a devenit un înfocat susținător al monarhiei. Abuzurile preotului Valdman Traian merg de la folosirea funcției preoțești pentru dobândirea de foloase materiale necuvenite, până la propaganda electorală, în mai 2011, pentru “fiul nostru”candidat pentru funcția de Consilier al Primăriei din Milano pentru Partidul Libertății (PDL).

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

151

În deceniul 2002 – 2012, Patriarhia Română a înființat în Italia circa 180 de parohii răspândite pe tot cuprinsul Italiei 121. Aceste Parohii sunt obligate de către centrul Eparhial, să contribuie cu importante sume de bani pentru Patriarhia Română și pentru Episcopia Ortodoxă a Italiei, înființată necanonic122 în anul 2008. Deci ele au fost gândite și create pe criterii de profit, de exploatare a milionului de ortodocși români care lucrează în Italia, spre îmbogățirea unor ierarhi și clerici arghirofili și simoniaci. 121 La început au fost puține comunități ortodoxe românești în Italia. Se aflau mai ales în marile aglomerații urbane – Milano (1975), Torino (1979), Firenze (1984) și Bari (1983). După revoluția din 1989, numărul românilor care au emigrat spre Italia a crescut, astfel că s-au mai format noi parohii și în alte orașe. Parohiile din Italia au aparținut de Arhiepiscopia și, respectiv din 2001, de Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale, având ca arhipăstori pe IPS Adrian (Hrițcu), până în 1992, pe IPS Serafim (Joantă) al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, până în anul 1998 și pe IPS Iosif (Pop), până în anul 2008. În iunie 2004, Preasfinţitul Episcop Siluan (pe atunci episcop vicar al mitropoliei mai sus amintite, cu titlul de Marsilianiul) a fost numit episcop vicar pentru Italia unde existau, la acea vreme, 34 parohii. (conform http://episcopia-italiei.it/index.php/ro/istoric/336-monografia-episcopiei-ortodoxeromane-a-italiei).

122 TEMEI NR 7330/1995 - Referat în legătură cu adresa preoților ortodocși români din Italia privind ridicarea Vicariatului Ortodox Român din Italia la demnitatea de Arhiepiscopie Motivat de decizia reprezentanților Bisericilor Ortodoxe din noiembrie 1993, prin care s-a stabilit ca orice Biserica ortodoxă să se abțină de a crea noi structuri eparhiale pentru diasporele lor până ce problema Diasporei Ortodoxe va fi analizată la proxima Conferință Panortodoxă, urmând ca până atunci diasporele ortodoxe să se încadreze în conferințele episcopilor ortodocși din cele opt zone create; În urma propunerii care sa făcut de a se amâna examinarea problemei organizării unei Eparhii Ortodoxe Române în Italia și a acordului membrilor Sfântului Sinod cu această propunere motivată, Sfântul Sinod hotărăște: Amână examinarea problemei organizării unei Eparhii Ortodoxe Române în Italia. TEMEI NR. 3391/1996 - Referatul P. S. Episcop-Vicar Patriarhal Teofan Sinaitul, Secretarul Sfântului Sinod în legătură cu problema ridicării Vicariatului Ortodox Român din Italia la demnitatea de Arhiepiscopie. ....În urma acestor concluzii, ale punctului de vedere formulat de Comisia canonică, juridică și pentru disciplină și a discuțiilor care au avut loc în plen, Sfântul Sinod hotărăște: -Problema înființării unei eparhii în Italia și Europa de Sud nu poate fi abordată decât după alegerea sau numirea Chiriarhului Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală, cu sediul la Paris. -Crearea acestei noi Eparhii se va realiza numai în lumina celor stabilite de Comisia Interortodoxă Pregătitoare a Sfântului și Marelui Sinod (Chambessy, 7-13 noiembrie 1993), precum și potrivit cerințelor pastorale ale românilor din zona. (“Lucrările

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

152

Parohiile respective sunt conduse de preoți tineri, fără o temeinică pregătire teologică, fără experiență pastorală, mulți dintre ei având la activ grave probleme canonice: sunt sub pedeapsa caterisirii 123, sunt divorțați și recăsătoriți124, au dezertat de la postul de misiune din țară fără a fi obținut cartea canonică, alții au comis în Italia și în România furturi, excrocherii și alte fapte penale 125, fiind urmăriți pentru acestea. Toate aceste situații degradante demonstrează ca acești preoți au venit în Italia spre a se îmbogăți, nu pentru a desfășura o misiune spirituală. 3. Comunitatea Ortodoxă Română din Roma Parohiile Ortodoxe din Roma și cea din Berlin au fost înființate prin Sfântului Sinod ale BOR din 3-5 iulie 1996”, conform revistei BOR, numerele 7-12 din 1996,. p. 421)

123 Este cazul a doi ex-preoți caterisiți de Patriarhul Bartolomeu, dar acceptați și puși în slujbă la parohii aparținând Eparhiei Ortodoxe de Italia. Aceasta ca să încurajeze clericii români de sub alte jurisdicții la nesupunere față de Episcopii lor, în pofida datoriei de ”a păstra, .... „unitatea dogmatică, liturgică şi canonică, precum şi comuniunea cu întreaga Biserică Ortodoxă“ (art.14 lit. a) din Statut) şi fidelitatea faţă de disciplina Bisericii Ortodoxe Universale” ca să cităm formularea Sinodului BOR din nota următoare.

124 12 Martie 2010 Măsuri pastorale pentru întărirea instituției familiei preotului ortodox - precizări în legătură cu o recentă hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române - Hotărârea are ca scop întărirea instituției familiei preotului ortodox prin măsuri pastorale care au rolul de a consolida și a evidenția personalitatea religios-morală a preotului și a întregii lui familii în comunitate, ca exemplu de trăire morală și comportament creștin, precum și ca factor esențial pentru o bună pastoraţie a credincioșilor. În același timp, pentru a păstra, potrivit îndatoririlor sale, „unitatea dogmatică, liturgică și canonică, precum și comuniunea cu întreaga Biserică Ortodoxă“ (art.14 lit. a) din Statut) și fidelitatea față de disciplina Bisericii Ortodoxe Universale, Sfântul Sinod a hotărât ca, la nivelul eparhiilor, Înalt Preasfințiții și Preasfințiții chiriarhi să respecte cu strictețe prevederile canonice, statutare și regulamentare bisericești, care nu admit recăsătorirea clericilor, sancționând, potrivit prevederilor regulamentare, clericii aflați în această situație.

125 Andrei Agape, în vârstă de 31 de ani, era îmbrăcat în sutană când a fost reținut, scrie presa italiană. Împreună cu el au ajuns după gratii încă trei români și doi cetățeni din Bangladesh. Cu toții făceau parte dintr-o grupare infracțională pe care anchetatorii italieni au denumit-o "Easy travel". Asta pentru că foloseau cardurile clonate ca să cumpere on-line bilete pentru curse aeriene sau maritime, pe care le revindeau apoi unor amatori de chilipiruri mai ieftine, la trei sferturi sau chiar la jumătate din preț. Paguba totală, spun autoritățile, este de ordinul sutelor de mii de euro. (http://stirileprotv.ro/stiri/international/un-preot-roman-din-italia-a-fost-arestat-pentruclonare-de-carduri.html)

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

153

Decret al Guvernului României nr. 1001 din 1940. Comunitatea Ortodoxă Română din Roma este moștenitoarea de drept a acestei parohii. Pentru scurt timp, între anii 1941 - 1942, parohia din Roma a fost condusă de preotul Ștefan Tilea. Din discuțiile avute cu soția preotului Tilea, mi-am dat seama că acesta a fost împiedicat în activitatea sa de diplomații români acreditați la Roma. Statul Român nu a pus la dispoziția Parohiei nou create un local și nu s-a investit pentru construirea unei Biserici Ortodoxe la Roma, favorizându-se prozelitismul grecocatolicilor, care au în centrul istoric două ”biserici”: cea din Piazza delle Coppelle și paraclisul colegiului "S. PIO Romeno" din Roma. Din 1943, Parohia Ortodoxă Română din Roma nu a mai funcționat iar bunurile destinate ei și celei de la Berlin au ajuns în casele unor demnitari comuniști din fostul Departament al Cultelor. Sporadic, între anii 1985 1993, preotul Mihai Drigă din Bari a slujit Sfânta Liturghie la Roma, întrun local pus la dispoziție de eterodocși. Timp de 43 de ani (1942 - 1985), Biserica Ortodoxă Română, nu a mai oferit asistență spirituală și socială românilor din Roma. În acest îndelungat răstimp, ortodocșii de toate naționalitățile au fost asistați spiritual de Patriarhia Ecumenică care avea în Italia o Episcopie și două Parohii în Roma, având la dispoziție două biserici: una de limbă rusă și alta de limbă greacă sub patronajul Ambasadei Republicii Elene în Italia. În aceste Biserici s-au rugat în deplină unitate toți credincioșii, nefiind cineva care să-i dezbine. A existat, pe lângă Colegiul Pontifical Rusesc, un Comitet pentru Refugiații Români, condus de Monseniorul Capră, un mare duhovnic, care a ajutat material foarte mulți emigranți. Ulterior Monseniorul Capră a emigrat în Statele Unite unde a și trecut la cele veșnice. Inițiativa organizării primului Comitet fondator al Parohiei Ortodoxe din Roma datează din 1990 și aparține Arhimandritului Ștefan POPA, actualul Rector al Comunității. Acesta a venit în Italia în octombrie 1988 și a studiat la Institutul Oriental din Roma, între anii 1988 - 1992, obținând titlul de Doctor în Drept Canonic la 16 decembrie 1992; este licențiat în Teologie Ortodoxă al Institutului Teologic de Grad Universitar din București, promoția 1987. În toamna anului 1991, Comitetul de inițiativă pentru reconstituirea Parohiei Ortodoxe Române din Roma a luat legătura cu Guvernul

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

154

României și cu Patriarhia Română126 pentru acordarea spațiului necesar în incinta Academiei Române din Roma, unde exista o sală destinată inițial Bisericii, azi folosită pentru recepții și expoziții de artă. La 09 decembrie 1992, Comitetul condus de profesoara Ioana Ungureanu a procedat la reconstituirea Parohiei Ortodoxe Române din Roma, în fața notarului Salaris Paola din Roma. S-au strâns semnături de la un grup de circa șaizeci de familii românești care aveau domiciliul stabil în capitala Italiei. În actul de constituire s-a prevăzut ca Ștefan Popa să fie numit și hirotonit preot pentru noua parohie. La 28 decembrie 1992, întreaga documentație a fost trimisă Serviciului de Relații Externe al Patriarhiei Române care, după o lungă așteptare, a refuzat instituirea Parohiei nou înființate (adresa n° 2055\30 aprilie 1993). În viziunea Comunității, motivul real al acestui refuz îl constituie clauza statutară – bazată pe Canoanele Apostolice – conform căreia "Parohia este cea care își alege preotul paroh". La 23 martie 1993, Comitetul Parohial a scris Mitropolitului Spiridon al Arhiepiscopiei Greco-Ortodoxe de Italia, cerând trecerea sub jurisdicția acestuia. Întrucât cererea noastră putea afecta raporturile dintre Patriarhia Română și cea Ecumenică, întreaga documentație a fost apoi trimisă Sanctității Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic din Constantinopol și Primat al Ortodoxiei. La data de 31 august 1993, prin adresa n° 634\1993, Arhiepiscopia Greco-Ortodoxă de Italia afirma următoarele: "Vă comunic cu plăcere că, după un serios examen ...., în principiu nu se prezintă nici un obstacol pentru a realiza ceea ce s-a propus de către dumneavoastră. Firește, ar trebui studiat încă statutul unei eventuale noi parohii, care, mai mult sau mai puțin, ar trebui să se conformeze (Statutului) celorlalte parohii". Parohia Ortodoxă “Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Roma a fost instituită prin Decretul n° 229 din 04 februarie 1994 și a fost inaugurată oficial127 la 13 februarie 1994. În primii trei ani a activat în localul 126 Hot. Nr. 1117/1992: Necesitatea înființării unei parohii ortodoxe române la Roma – informare rămasă în studiu și evidență.

127 EXTRAS DIN DECRETUL 229 DIN 04 FEBRUARIE 1994 DE INSTITUIRE A PAROHIEI: “abbiamo eretto il 30 del passato mese di gennaio la “Parrocchia Ortodossa Rumenefona di Santo Stefano Protomartie ed Arcidiacono in Roma” sotto la giurisdizione canonica della nostra Arcidiocesi Greco-Ortodossa d'Italia del Santissimo, Apostolico ed Ecumenico Trono Patriarcale di Costantinopoli .... Quindi

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

155

Bisericii “Sfântul Apostol Andrei”, situată în Via Sardegna, 153, Roma, care servește drept Paraclis al Ambasadei Republicii Elene de pe lângă Statul Italian. La opera misionară a Parohiei nou înființate mulți români de suflet și-au adus cu generozitate aportul: Doctorul Baciu Constantin din Roma a oferit credincioșilor parohiei asistența medicală: a consultat și oferit gratuit medicamente cetățenilor români cu probleme de sănătate. Doamna Ioana Ungureanu, docent universitar, dimpreună cu studenții săi de la Conservatorul de la Latina au dat mai multe concerte religioase. Doamna Cornelia Popescu din Germania a donat Parohiei cartea "Viețile Sfinților" în patru volume, scrisă de tatăl dânsei, marele preot și teolog Grigore N. Popescu. Domnul Vasile Florea din Roma (decedat la 07 aprilie 1996) a donat parohiei două cărți despre lupta sa politică și persecuțiile la care a fost supus de regimul comunist, scrise chiar de domnia sa. Doamna Doctor Blendea a ajutat parohia donând bani, alimente și oferind consultații medicale celor care au avut nevoie. De asemeni, chiar în Sinodul BOR sunt anumiți ierarhi luminați care contestă comportamentul capilor Patriarhiei Române față de credincioșii români din Roma; de exemplu, în opinia Mitropolitului Nicolae Corneanu al Timișoarei: "Intrarea sub jurisdicția Patriarhiei Constantinopolului o văd - personal - benefică. Întreaga diasporă de altfel - sau ceea ce se mai poate numi diasporă - va intra într-o fază nouă care nu cred că vă va contrazice". Prin acest act curajos, s-au creat condițiile necesare ca și alte Comunități Românești din Italia să urmeze exemplul Parohiei din Roma și come tale persona che assumerà la direzione e guida della Vostra Parrocchia, abbiamo prescelto il Reverendo Ieromonaco Stefano Popa. Questo rispettabile uomo di probi costumi, ben addentro alle cose divine, ornato di educazione ecclesiastica e secolare, fornito di saggezza e capacità, sarà d'ora in poi a capo della vostra Parrocchia”. Aceste afirmații veneau după ce în vara anului 1993, Patriarhia Română prin Traian Valdman și Mitropolitul Antonie Plămădeală făcuseră presiuni și intervenții pe lângă Mitropolitul Spiridon să nu îl hirotonească preot pe Ștefan Popa și nici să instituie vreo parohie românească, răspândind obișnuitele mizerii până azi folosite: imoralitate, spion al securității, fugit din România, etc etc, cărora Mitropolitul Spiridon Papagheorghiu, cetățean american și apoi Arhiepiscop de New York, cunoscând viclenia lor, le răspunde cu elogiile mai sus menționate la adresa persoanei preotului Ștefan Popa : “om respectabil, de bune moravuri, bine instruit în lucrurile divine, împodobit cu educație bisericească și seculară, întărit în înțelepciune și capacitate”.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

156

să se elibereze din robia oligarhiei ce conduce Patriarhia Română, care sub masca religiei și a naționalismului exasperant, cultivă corupția și clientelismul, ducând la îndeplinire politica externă a regimului post comunist din România, caracterizată de subjugarea, manevrarea și dezbinarea diasporei române din Europa Occidentală. Parohia avea nevoie de local propriu și între 1994 - 1996, preotul paroh sprijinit de marea Ioana Ungureanu au bătut insistent la ușa autorităților pentru rezolvarea acestei stringente necesități. S-au făcut intervenții la Primăria Romei și la alte foruri pentru a se obține un local pentru biserică și centrul social românesc. În iulie 1994, preotul paroh a solicitat în scris ajutorul Președenției Republicii Italiene, al Senatului și al Președintelui Consiliului de Miniștri. La aceste intervenții au răspuns, Senatorul Saverio Porcari, Președintele Comisiei de Afaceri Externe a Senatului Italian și Secretariatul Consiliului de Miniștri în numele Președintelui acestuia, domnul Silvio Berlusconi. Lupta pentru obținerea unui local propriu a durat până în august 1996, când Comunitatea a primit de la ATER (Institutul Caselor Populare) din Roma localul din Viale Giorgio Morandi, unde are sediul până astăzi. Acesta are o suprafață de 408 de metri pătrați și a fost transformat în centru de cult și de asistență socială al Comunității. Localul se află într-un cartier periferic din estul Romei, numit Tor Sapienza, în care locuiesc oameni simpli, primitori, muncitori dar săraci; datorită mizeriei sociale și indiferentei autorităților zona a ajuns să fie infestată de diverse organizații criminale și de tot felul de deznădăjduiți ai soartei. Dar tocmai în aceste zone periferice locuiesc și emigranții români care – în dramatica lor luptă pentru supraviețuire - au nevoie de asistență spirituală din partea Bisericii Ortodoxe și de sprijin pentru integrarea lor socială. Localul dat Comunității noastre face parte dintr-un edificiu mai mare inițial destinat activităților artizanale și comerciale. L-am primit într-o stare greu de descris: fusese abandonat de mulți ani, devenise o groapă de gunoi, subsolul era inundat și plin de nămol, de resturi menajere putrezite; ferestrele și ușile erau distruse, lipseau instalațiile de electricitate, apă, gaz, canalizare fiind necesare ample lucrări de renovare structurală a localului și de adaptare a lui pentru activitatea de cult. Erau necesare mari investiții financiare, iar fondurile lipseau cu desăvârșire; drept aceea, Rectorul Comunității s-a implicat personal și a

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

157

asistat sute de familii de români deja prezente în Italia să se reunifice cu cei rămași în țară și să își legalizeze poziția lor în Italia. Cei asistați au contribuit cu diverse sume de bani pe care Rectorul le-a folosit spre binele și în folosul exclusiv al Comunității. Lucrările de restaurare a localului au durat nouă luni, din 27 ianuarie și până în 13 septembrie 1997; acestea au fost săvârșite de frații Cătălin și Daniel Grigoriu ajutați de Cătălin Andreică, Dumitru Patronic, Mircea Pop, Iulian Boț, Emidio și Andrea Filiagi, Ion Borcoman, Luciano Ciasca, Marius Chipăratu și multi alții care au lucrat cu zel și devotament, fiind plătiți de Comunitate pentru munca prestată. Din 14 septembrie 1997 au început să se săvârșească slujbe în acest local, inițial compus din altar, naos, biroul preotului, bucătărie, sufragerie, doua bai și 4 camere pentru oaspeți. În vara anului 1999 a fost ocupat de Comunitate un local alăturat, o fosta măcelărie, unde s-au mai amenajat alte zece camere, dându/se astfel existență centrului social. Inaugurarea oficială a avut loc la 12 octombrie 1997, când Biserica a fost sfințită de Eminența Sa, Mitropolitul Ghenadie Zervos, iar preotul paroh a fost ridicat la gradul de Arhimandrit. La inaugurare a participat un cor de elevi ai Seminarului Teologic din București condus de Mihai Ene, președintele Fundației “Forum – o lume pentru mâine”, Nicu Octavian, consilier patriarhal și diaconul Petre David, regretatul profesor universitar de sectologie. Micuțul paraclis al Comunității a fost pictat în anul 2001 de către pictorul moldovean Igor Beket și împodobit cu icoane, fiind dotat cu toate obiectele liturgice, veșmintele și cărțile necesare pentru săvârșirea Cultului Divin. În cei 16 ani care au trecut de la strămutarea Parohiei în Viale Giorgio Morandi s-au săvârșit neîncetat Sfânta Liturghie, Sfintele Taine și multe alte slujbe. S-au desfășurat numeroase activități culturale, concerte și expoziții de artă bisericească. Comunitatea a continuat sa editeze revista “Columna” și apoi revistele “Glasul Bisericii” și “Emigrantul Român”. Pentru Ortodoxia de limbă italiană, Părintele Ștefan a tradus o “Carte de rugăciuni”, Rânduiala Înmormântării și a parastasului, precum și Sfintele Taine ale

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

158

Spovedaniei, Împărtășaniei și a Maslului, punând ordine în variatele ediții incomplete pre-existente, incomplete, pline de greșeli de traducere și de tipic. Au fost scrise de Părintele Ștefan POPA numeroase studii teologice, între care primul manual de pastorală pentru emigranți, numit inițial “Decalogul Emigrantului”, precum și studii apologetice care combat comportamentul tâlhăresc al Patriarhiei Romane față de emigrație, ai cărei reprezentanți în lăcomia lor după bani și putere au devenit niște lupi răpitori care jefuiesc, manevrează psihic sentimentul religios și prostesc poporul lui Dumnezeu din Italia. Dintre aceste studii menționăm “Biserica și Bisericuțele”, “Ortodoxie și naționalism”, “Între samavolnicie și necanonicitate”, “Demisia din Biserică”, “Oprirea citirii moliftelor Sfanțului Vasile la 01 ianuarie”, “Noii martiri”, “Ascultarea canonică” și multe alte studii. Părintele Ștefan a participat și a intervenit cu discursuri la numeroase întâlniri ecumenice; de asemeni, a fost delegat de Eminența Sa, Mitropolitul Ghenadie pentru a contacta Episcopii Catolici din Avezzano (AQ), Alatri (FR), Latina (LT), Salerno(SA) și alții, în vederea deschiderii unor noi parohii ortodoxe și a cedării în folosința ortodocșilor a unor edificii de cult catolice. A fost prezent în numeroase emisiuni de televiziune din Italia și din România; a doua zi după moartea Papei Ioan Paul al II-lea, Părintele Ștefan a fost primul care în seara zilei de duminica 03 aprilie 2005 într-o emisiune de televiziune a vorbit despre canonizarea acestui mare Papă, la canalul TeleRegione din Roma, Lazio. De abia la câteva zile după aceea, adică la înmormântarea Papei Ioan Paul al II-lea se striga “Santo subito” adică “imediat sfânt”! Anul 2004 a fost un an omagial dedicat împlinirii a zece ani de existență a Comunității precum și a împlinirii a zece ani de slujire preoțească a Părintelui Ștefan Popa. La 06 ianuarie 2004 grupul folcloric “Carasu” din Medgidia – CT, condus de domnul Ergun Cutlacai au oferit un spectacol de cântece și dansuri populare, iar de Sfintele Paști 2004, corul format dintr-un grup de studenți ortodocși de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București au cântat la Sfânta Liturghie, iar a doua zi de Sfintele Paști au oferit un concert cu muzică religioasă tradițională ortodoxă.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

159

Comunitatea a continuat să editeze revista “Columna” și apoi revistele “Glasul Bisericii” și “Emigrantul Român”. În 2009 a fost inaugurat pe internet siteul Comunității care are două adrese: “www.patriarhia.org” și “www.bisericaortodoxaromana.eu”. În anul 2012 am contribuit și noi la scrierea unei pagini importante din istoria României. Ne bucurăm pentru că am fost prima Comunitate Românească din diaspora care la 14 ianuarie 2012 ne-am alăturat fără rezerve luptei pentru democrație din țară; telejurnalul Antenei 1 și al Antenei 3 au transmis din Biserica noastră imagini arătând demonstrația credincioșilor ortodocși români împotriva regimului corupt și a dictaturii din țară. De asemeni, la finele lui ianuarie 2012 am participat și la celelalte demonstrații organizate la Roma, editând și un număr special al ziarului “Emigrantul Român” în care salutam cu bucurie “Deșteptarea României”. La Referendumul pentru Demiterea lui Traian Băsescu din 27 iulie precum și la alegerile din 09 decembrie 2012, Comunitatea a participat masiv și a avut acreditat pe Arhimandritul Ștefan Popa drept observator internațional. Fără a avea teamă de repercursiuni, am oferit opiniei publice materialele pe care le dețineam pentru demascarea unui fost ambasador implicat în falsificarea rezultatelor alegerilor prezidențiale din 2009. Documentele de noi oferite au fost difuzate de Antena 3 la data de 05 decembrie 2012, în jurul orelor 17, dând lovitura de grație alegerii acestuia ca senator al colegiului 4 din Iași, contribuind astfel direct la victoria Uniunii Social Liberale în alegeri. Autoritățile bisericești superioare au fost în permanență informate 128 128 De cele mai multe ori, Rectorul Comunității, Arhimandritul Ștefan POPA s-a simțit singur în fața dificultăților, atacurilor, încercărilor de tot felul, fapt pe care îl și menționa într-unul din rapoartele sale: “Eminența Sa ar trebui să-mi confirme dacă consideră validă modesta mea operă și dacă vrea ca această diaconie socială a mea să continue. Ne aflăm într-un punct crucial și îmi este dificil să continui singur pe acest drum. Un ajutor din partea Dumneavoastră ar putea consta în aflarea și implicarea noastră în eventuale programe finanțate de societăți sau instituții. Este necesară și o prezență directă [a Dumneavoastră] în comunitatea noastră pentru a umple un gol de autoritate în raporturile cu românii ortodocși, oaspeți ai Bisericii noastre” (TEXTUL ORIGINAL: A questo punto, Sua Eminenza ci dovrebbe dire se considera valida la mia modesta opera e se vuole che questa mia diaconia sociale possa continuare. Siamo in un punto crociale e mi è difficile continuare da solo in questo cammino. Un Suo aiuto sarebbe più che salutare specialmente per individuare e per inserirci negli eventuali programmi di finanziamenti da parte di enti o società. E' necessario anche una Sua

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

160

despre viața Comunității noastre dar mai ales despre dificultățile economice și administrative întâmpinate, despre abuzurile suferite din partea Poliției Italiene și din partea Primăriei Sectorului 7 din Roma; au fost mereu semnalate Arhiepiscopiei acțiunile ostile ale reprezentanților Patriarhiei Române dar nu s-au luat măsurile necesare la timpul potrivit, ajungându-se azi la agravarea comportamentului samavolnic și necanonic al episcopului Siluan dușmanul Comunității noastre și al unității Ortodoxiei în Italia. Între anii 1997 – 2008, Părintele Ștefan Popa, Rectorul Comunității, a fost deseori lovit prin denunțuri anonime, a suferit anchete judiciare și procese penale, a fost subiectul unor campanii mediatice bine regizate prin care promotorii din umbră ale acestor acțiuni sperau să blocheze sau chiar să desființeze Comunitatea. Cei care ne-au lovit mișelește în repetate rânduri ne-au făcut mai puternici, mai înțelepți, mai curați și mai buni, căci suferința purifică și arată valoarea oamenilor și instituțiilor. În arhiva comunității, dar și pe website-ul acesteia există amplă documentare129 îi ajută pe oamenii de bună credință să își formeze o imagine corectă despre activitatea Bisericii Ortodoxe în Roma. Un dicton italian, din perioada interbelică a secolului trecut, spune: “molti nemici, molto onore”, adică “mulți dușmani, multă onoare”! În ciuda loviturilor de tot felul drumul nostru a fost drept și în urcare întru împlinirea voii lui Dumnezeu prin slujirea poporului credincios.

presenza diretta nella nostra Comunità per colmare con la Sua presenza un vuoto di autorità nei rapporti con i rumeni ortodossi, ospiti della nostra Chiesa, Scrisoarea n° 031 din 31 iulie 2006).

129 Spre a facilita teologilor și istoricilor posibilitatea de a studia obiectiv istoria acestei Comunități precum și activitatea preotului Ștefan POPA, au fost redactate în format pdf și puse tuturor la dispoziție următoarele documente: 1. Arhiva Contabilă de la 01 ianuarie 2004 pană la 31 august 2012; sunt disponibile în format “dosar de arhiva” registrele de cheltuieli din anii 1994 pana în 1998. 2. Arhiva de Corespondente trimise de la 02 noiembrie 1993 pana la 31 decembrie 2012, mai puțin perioada cuprinsă între 01 oct 2003 și până la 19 aprilie 2006 când arhiva Comunității s-a aflat sub sechestru judiciar și este actualmente disponibila doar în format de dosar de arhivă; 3. Registrul Oaspeților Comunității în format pdf. Acesta cuprinde datele anagrafice ale persoanelor ajutate de Biserica sub diverse forme.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

161

4. Persecuții etnice și religioase suferite în Italia Românii din Italia sunt un popor de emigranți neînțeleși, nedoriți și persecutați; căci parcă asa am fost noi sortiți: să ne fie țara jefuită de bogățiile ei naturale de către ciocoi străini lacomi și fără suflet și sa fim împilați și exploatați ca mână de lucru ieftină și docilă. Până la 01 ianuarie 2007, circa un milion de români locuiau și munceau în Italia fără a avea documente legale de ședere. Diversele sanatorii din 1995-96, din 1998-99, din 2001-2002 i-au ajutat pe mulți dintre aceștia să își legalizeze poziția lor în Italia. Dar disperarea, sărăcia și teroarea din România aduceau în Italia noi valuri de emigranți, care au bătut la poarta Bisericii păstorite de Părintele Ștefan, cerând ajutor. Unii erau vlăguiți de foame și nedormire, alții nu aveau acte de ședere, alții erau bolnavi sau în așteptarea aducerii la îndeplinire a Decretului de expulzare. Guvernul României îi abandonase, pentru Patriarhia Română nu prezentau interes pentru că nu avea ce stoarce atunci de la ei ...., iar suferința lor striga la cer! Urmând exemplul Pastorului130 celui bun care, S-a jertfit pe Sine pentru a mântui întreaga umanitate, Părintele Ștefan crede că menirea sa de preot este aceea de a-și iubi și apăra poporul dreptcredincios încredințat lui spre păstorire chiar cu prețul unor mari sacrificii personale. Așadar Părintele Ștefan a început misiunea sa de ajutorare a compatrioților săi în lupta lor cu autoritățile italiene reprezentate, după caz, de Poliția de Străini, Carabinieri, Garda de Finanțe, Poliția Penitenciară, Tribunale Penale din Roma și din alte localități, Pretura, Tribunalul Administrativ, Primării, Spitale, Morgă și multe alte instituții. La intervenția Părintelui Ștefan POPA și a Comunității Ortodoxe Române din Roma au fost eliberate 112 permise de ședere în Italia și 321 de vize de intrare în Italia și s-a acordat arest la domiciliu în incinta Bisericii unui număr de șase persoane, eliberându-se scrisori de recomandare pentru munca sau studii unui număr de 42 (35+7) de persoane. Au fost găzduite

130. “Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale. Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte. Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi. Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine. Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul Îmi pun pentru oi” (IOAN, X, 11-15) Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

162

de Biserica un număr de 429 de persoane. La intervenția Bisericii Ortodoxe conduse de Părintele Ștefan POPA au fost salvate de la expulzare 46 de familii de rromi. Aceste date vorbesc de la sine despre “îngrijorarea” autorităților italiene față de activitatea Părintelui Ștefan. În 1997, împotriva Părintelui Ștefan a fost prezentată Chesturii din Roma, o “Nota Informativă” 131 pe baza căreia Părintele Ștefan a fost anchetat de autoritățile italiene, trimis în judecata și apoi judecat în perioada 01 decembrie 1998 – 20 septembrie 2000. În mai 1998 se cerea arestarea preventiva a Preotului Ștefan iar la 31 octombrie 1998, la o oră de maximă audiență, adică la șase seara, părintele Ștefan era prezentat pe RAI 1 drept un notoriu traficant de persoane. La 19 septembrie 2000, un Secția a cincea penală a Tribunalului din Roma, îl achita pe Preotul Ștefan pentru că “faptul nu subzistă”. Sentința a devenit definitivă la 04 decembrie 2000. La 02 octombrie 2003, Poliția Municipală din Roma a făcut la sediul Comunității și în locuința Părintelui Ștefan o percheziție care a durat 9 ore; au fost sechestrate 3 computere, arhiva bisericii, clește de tăiat fierul beton și alte unelte de muncă, foto și cd-uri; de data aceasta, tot pe baza unei “note informative” anonime, acuzațiile îndreptate împotriva Părintelui Ștefan erau de fals, uz de fals, abuz în serviciu, deținere și distribuire de materiale destinate doar adulților 132. Împotriva Părintelui Ștefan POPA a fost inițiată o acțiune penală, care la cererea Procurorului 131 Ulterior s-a stabilit că respectiva ”NOTĂ” fusese scrisă de Antonio De Rosso, fost preot catolic și apoi ”episcop” necanonic, mort la 20 februarie 2009 .

132 “La închiderea cercetărilor penale nu au rezultat elemente de responsabilitate penală împotriva cercetatului ... Referindu-ne în mod deosebit la delictele prevăzute de articolul 600, paragrafele trei și patru [pedo-pornografia], verificările tehnice îndeplinite nu au găsit nici un element care sa fi putut stabili ca propriul computer al cercetatului ar fi fost destinat deținerii ilicite, cedării sau cumpărării de material pornografic referitor la persoane minore, cu o vârstă mai mică de 18 ani. TRADUCERE: “La închiderea cercetărilor penale nu au rezultat elemente de responsabilitate penală împotriva cercetatului ... Referindu-ne în mod deosebit la delictele prevăzute de articolul 600, paragrafele trei și patru [pedo-pornografia], verificările tehnice îndeplinite nu au găsit nici un element care sa fi putut stabili ca propriul computer al cercetatului ar fi fost destinat deținerii ilicite, cedării sau cumpărării de material pornografic referitor la persoane minore, cu o vârstă mai mică de 18 ani. În ceea ce privește delictele prevazute de articolele 477 și 482 cp, după îndeplinirea verificărilor tehnice, între altele rezultă că documentul sechestrat apare constituit din materii prime și tehnice de tipar întru totul identice celor utilizate documentelor corespunzătoare autentice, neobservându-se nici un tip de anomalie în privința autenticității respectivului document”.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

163

de caz și prin Sentința Judecătorească din 14 septembrie 2004 a fost închisă prin “NUP” adică neînceperea urmăririi penale, clasarea cazului și trimiterea dosarului la arhivă. Faptele au dovedit că cele mai mari lovituri au fost date tocmai de cei care au fost ajutați de Comunitate 133 iar atacurile acestora se datorau invidiei, nerecunoștinței sau ignoranței. Părintele Ștefan, Întemeietorul acestei Comunități, dimpreună cu toți colaboratorii săi au credința nestrămutată că durarea acestei slujiri până azi - în ciuda vicisitudinilor 134 și a loviturilor primite - este o dovadă că aceasta se face din Voia lui Dumnezeu care, îi sprijină și îi întărește pe cei persecutați 135, care își pun nădejdea în El136.

133 Unul din confrații preoți, căruia Părintele Ștefan îi oferise gratuit parohie, găzduire și studii, își dorea postul de paroh în Roma; iar scopul scuză mijloacele mai ales când delatorul era și ”protejatul” unui ofițer din Poliția Municipală care a avut apoi grijă să organizeze toate detaliile ”acțiunii” din octombrie 2003.

134VICISITÚDINE, vicisitudini, s. f. (Livr.) Concurs de împrejurări grele, nefavorabile pentru cineva; p. ext. necaz, suferință. – Din fr. vicissitude, lat. vicissitudo, -inis. Sursa: DEX '98 (1998) 135 ”Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui. Va zice Domnului: "Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dânsul". Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător. Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui. Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua, de lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază. Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia. Însă cu ochii tăi vei privi şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea. Pentru că pe Domnul, nădejdea mea, pe Cel Preaînalt L-ai pus scăpare ţie. “ (Psalmul XC, 1-9).

136 “De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte. În zadar vă sculaţi dis-dedimineaţă, în zadar vă culcaţi târziu, voi care mâncaţi pâinea durerii, dacă nu v-ar da Domnul somn, iubiţi ai Săi” (Psalmul CXXVI, 1-2).

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

164

GLOBALIZAREA CA INSTAURARE A ÎMPĂRĂȚIEI LUI DUMNEZEU PE PĂMÂNT 1. Ce este globalizarea? Actuala criză prin care trece omenirea este semnalul unor profunde schimbări sociale; sistemul de valori pe care se întemeiază societatea în care trăim este fals şi nedrept. Consecinţa logică este că sistemul acesta se va prăbuşi și va trebui înlocuit de o societate întemeiată pe valori creştine. În acest context “Biserica poate și trebuie să insufle creştinilor dorinţa de a crea o ordine socială în care fiecare persoană e valorificată ca membru al comunităţii şi care în acelaşi timp slujeşte cel mai bine interesele tuturor”. ( Emil Bruner, Comunism, Capitalism și Crestinism, Conferință din 1948, Traducere, notă introductivă şi note: Mircea Platon, Text publicat în revista Convorbiri literare, august 2010) Procesul schimbărilor sociale şi spirituale din lumea de azi este numit “globalizare”: “Noţiunea de globalizare a început să fie folosită din 1990 pentru a descrie un proces complex, socio-economic şi cultural, ale cărui principale caracteristici sunt difuziunea globală a instituţiilor şi practicilor democratice, popularizarea şi răspândirea unor modele economice, financiare şi tehnologice. Totodată, globalizarea universalizează, implicând ideea de unificare a societăţilor şi prin aceasta se ajunge la relativizarea identităţilor naţionale sau comunitare, cele prin care un popor sau o comunitate anume îşi defineşte existenţa sa” (Conform editorialului “Globalizarea şi implicaţiile ei” autor AC, siteul Crestinismortodox.ro). Fiii luminii înţeleg acest fenomen din perspectiva eshatologiei creştine, în sensul instaurării Împărăţiei lui Dumnezeu pe Pământ “Vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ” (Matei, VI, 10). Misiunea Bisericii este regenerarea morală si spirituală a omenirii: “Aşadar pentru noi, creştinii, care am primit şi ni s-a încredintat întru Iisus Hristos revelaţia adevăratei personalităţi în unitatea ei cu adevărata comunitate, e o datorie fundamentală să nu fim corupţi de falsa alternativă care confruntă o lume care a uitat de Dumnezeu: fie capitalism, fie comunism. Judecata pe care trebuie să o anunţăm lumii e exact contrară: nici capitalism, nici comunism. Amândouă izvorăsc din aceeaşi eroare şi, în grade şi feluri diferite, sunt negări ale personalităţii şi comunităţii”.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

165

( Emil Bruner, Comunism, Capitalism și Crestinism, Conferință din 1948, Traducere, notă introductivă şi note: Mircea Platon, Text publicat în revista Convorbiri literare, august 2010) . Fiii Satanei vor şi ei “globalizarea” dar, mai ales după evenimentele din septembrie 2001, se conturează un scenariu de groază în care omenirea va fi sclavă, manipulată mintal şi genetic de forţele diabolice care din umbră deja conduc omenirea! Jandarmii umanităţii comit cele mai mari crime sub lozinca “apărării” păcii, libertăţii şi a stabilităţii: “Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi. Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul. Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri Dar toate acestea sunt începutul durerilor. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui. Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul. (Matei XXIV, 4-14). Până acum “globalizarea” a generat efecte negative cum ar fi nesiguranța zilei de mâine, sărăcia, consumismul, incultura, războiul, teroarea, indiferentismul religios, distrugerea Bisericii Creştine prin dezbinarea şi rătăcirea sectelor de tot felul. “Fiii Satanei” conduc lumea prin diverse organizaţii politice, economice şi militare, prezentându-se drept ”furnizori de securitate și democrație”. Aceasta înseamnă că marile corporaţii economice transnaționale, băncile și fondurile mai mult sau mai puțin universale, trusturile de presă și de televiziune, organizațiile politice și militare internaționale, organizațiile oculte, sectele religioase, sunt opera și uneltele Anticristului și ne deschid calea spre distrugere, moarte, întuneric și robie. 2. Principiile “globalizării” creștine Biserica în totalitatea ei este chemată să conducă omenirea pe drumul edificării unei lumi noi: „Dar noi așteptăm, potrivit făgăduințelor Lui, ceruri noi și pământ nou, în care locuiește dreptatea.” (II Petru III, 13).

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

166

După cum am menționat deja, doar în Biserica Creștină Ortodoxă subzistă valorile și principiile “adevăratei globalizări” bazate pe dragoste, dreptate, adevăr, bine, pace și echitate socială. a) ieșiți din mijlocul lor și vă deosebiți Organizațiile și persoanele care au condus până acum omenirea și sunt responsabile de dezastrul spiritual, moral, economic, social în care ne-au adus nu mai au autoritatea divină și morală de a mai comanda și nici rațiunea de a mai exista. Soluțiile oferite de aceștia ar provoca doar noi tragedii și dezastre: “Progresul uman nu înseamnă doar simpla acumulare a bogățiilor sau consumul nelimitat al resurselor Pământului. Modul de a înfrunta criza actuală a descoperit "valorile" celor puțini care sunt la conducerea destinelor societății noastre; a acelora care pot găsi sume imense de bani pentru susținerea sistemului economico-financiar care i-a trădat, dar nu sunt dispuși să destineze nici măcar o minimă parte a acestor sume pentru sanarea deplorabilei situații în care se găsește Creația, tocmai din cauza "valorilor" lor, sau pentru hrănirea acelora care în lume sunt înfometați, sau pentru a asigura apa potabilă acelora care în lume sunt însetați, deci a victimelor acestor "valori" (MESAJUL SANCTITĂȚII SALE, BARTOLOMEU I, PATRIARHUL ECUMENIC LA ÎNCEPUTUL ANULUI BISERICESC 2010). Trăim timpuri în care credința ortodoxă și identitatea noastră spirituală și națională sunt amenințate. Să fim gata să mărturisim credința noastră și să o apărăm, să refuzăm orice fel de îndoctrinare și de colonizare mintală sau spirituală prin sectele religioase, opunându-ne propagandei și manipulărilor psihologice pe care aceasta le comportă! Să nu ne temem de cei ce ne-ar ucide trupul ci de forțele diavolești care ar vrea să ne ucidă și sufletul dimpreună cu trupul. Noi, creștinii ortodocși, refuzăm și combatem categoric o astfel de alternativă. Să refuzăm categoric să ne integrăm sau să conlucrăm cu organizațiile și structurile „fiilor întunericului”. Structura economico – socială actuală este contrarie lui Dumnezeu fiind condamnată de cele mai înalte autorități ale Bisericii, de rațiunea sănătoasă și de istorie, destinată pierii, distrugerii, dispariției. Suntem dezlegați de obligația morală și religioasă de a ne supune acestor structuri sau de a le susține prin plata de taxe și impozite.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

167

b) creați structuri ale fiilor luminii și preluați - prin metode pașnice - controlul politic și economic al societății Datoria noastră este să combatem și – pe cât ne va fi cu putință - să demolăm pașnic vechile structuri și să le înlocuim cu o orânduire socială mai dreaptă și mai bună. Lepădarea și ieșirea totală din structurile satanei nu înseamnă renunțarea la lupta pentru instaurarea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ. E de dorit o trecere pașnică la o nouă orânduire socială. Creștinii de pretutindeni, dar mai ales cei din țările majoritar creștine, trebuie să creeze propriile structuri sociale prin care să combată întunericul și să preia conducerea societății prin mijloace democratice. În aceste structuri nu au loc sub nici o formă „pocăiții” de circumstanță, carieriștii care au făcut parte din vechile structuri și nici slugile sau iscoadele satanei, adică lupii răpitori ce se dau drept mielușei blânzi. În lupta cu „fii satanei” care nu vor ceda, va trebui să luăm în considerare un război total spre a genera prăbușirea lor. Primul pas al distrugerii acestor structuri nedrepte este sabotarea anonimă și sub orice formă a structurilor lor economice și militare. Nu avem și nici nu dorim să avem viruși letali cum au ei, nici armele lor atomice, nici substanțe chimice care sa ne otrăvească trupul și mintea, dar voința, determinarea, credința noastră sunt mai tari decât toate armele satanei: ''Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh. Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare. Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii, Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii. În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului.'' (Efeseni, VI, 1116). Victoria este garantată, căci „cu noi este Dumnezeu”, un Dumnezeu mare și de neînvins. Sacrificiul de sine este absolut necesar spre a învinge în această luptă care se dă în ceruri și pe pământ. În ceruri stau legiunile Arhanghelului Mihail, iar pe pământ stăm noi, fii luminii aliați cu natura

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

168

ce suspină și susținuți de Sfânta Treime și de rugăciunile Maicii Domnului și ale Sfinților care luptă dimpreună cu noi. Împotriva noastră stă Satana Lucifer cu toate slugile lui din iad și de pământ adică cu marile corporații economice transnaționale, băncile și fondurile mai mult sau mai puțin mondiale, trusturile de presă și de televiziune, organizațiile politice și militare internaționale dotate cu arme de distrugere în masă, organizațiile oculte, sectele religioase. c) reveniți la economia agrară tradițională Neputința și disperarea satanei se văd din introducerea controlului total al oamenilor pe plan global cu videocamere, micro-cipuri, supraveghere neîntreruptă prin sateliți, manipulare genetică și psihică. Structurile satanei vă controlează și vă condiționează prin controlul sistemului de producție și de distribuție al alimentelor, energiei și medicamentelor. Un popor înfometat și amenințat cu frigul și moartea prin boli de tot felul va fi ușor de manevrat și de înrobit. Minciuna, întunericul și teroarea sunt amplificate de mijloacele de comunicare în masă pe care fii satanei le controlează. În fața manipulărilor de tot felul singura apărare eficientă este revenirea la economia tradițională în măsură să asigure autosuficiența pentru o viață demnă, fără risipă și deșertăciuni și organizarea în comunități creștine cu legi și statute proprii. Bărbații vor redeveni plugari, grădinari, meșteșugari, crescători de animale iar femeile vor învăța din nou să țeasă, să croiască și să facă săpunul și leșia. Gospodăria secolului 21 va fi o gospodărie care respectă natura, animalele și plantele, iar sursele de energie solară și eoliană vor fi din belșug folosite. Mijloacele de comunicare socială creștine vor educa după principii sănătoase noile generații, vor transmite un mesaj pozitiv fără a manevra psihologic poporul lui Dumnezeu. d) Eu sunt Calea, Adevărul și Viața Împărăția lui Dumnezeu este întemeiată pe Legile Divine căci numai Dumnezeu este Calea, Adevărul și Viața, iar Legea divină, naturală și umană sunt opera Sa. Legile fundamentale ale Împărăției lui Dumnezeu sunt iubirea față de Dumnezeu și de semeni, adevărul, dreptatea și bunătatea, respectarea libertății fiecăruia atât timp cât libertatea proprie nu afectează libertatea altora și nu vatămă Legile Divine. Discriminările,

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

169

masificarea, sclavia, clasele sociale bazate pe avere și trafic de putere, organizațiile oculte, individualismul și egoismul sunt racile sociale. Poporul lui Dumnezeu este compus din totalitatea „fiilor luminii” căci noua societate creștină este comunitatea persoanelor pe drumul progresului spiritual, științific material și cultural, iar pe plan teologic pe calea desăvârșirii, sfințeniei și al mântuirii. Bărbatul și femeia sunt egali în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, având aceleași drepturi și îndatoriri. Toți sunt fii lui Dumnezeu indiferent de rasă, credința religioasă, concepția despre viață, diversitatea etnică, culturală sau de orice altă natură fiind chemați la sfințire și mântuire. În împărăția lui Dumnezeu sunt încurajate și promovate valorile autentice, libera cercetare științifică, arta și cultura, împlinirea vocației creatoare a fiecărei persoane. Defectele și insuficiențele unei persoane vor fi îndreptate prin îngrijiri medicale și duhovnicești, prin educație și niciodată nu vor fi sacrificate de către „societate” viața, identitatea personală, demnitatea sau libertatea nici unei persoane ca pedeapsă sau ca răzbunare pentru rănirile aduse societății de către bolile noastre sufletești și trupești. Justiția umană nu va lucra „late sententiae” după rețete prefabricate ci va construi actul de justiție „ferendae sentenţiae”, pe principiul echității, îmbinând dreptatea cu bunătatea pentru a readuce omul căzut pe calea chemării sale: „Căci toată grija lui Dumnezeu şi al celui căruia i s-a încredinţat cârmuirea de păstor este să aducă înapoi oaia cea rătăcită şi să vindece pe cea muşcată de şarpe şi nici să o împingă spre prăpastia deznădăjduirii şi nici a slăbi frâna spre moleşirea şi spre dispreţuirea vieţii; ci în orice chip să stea împotriva suferinţei, fie prin doctoriile cele mai aspre şi mai iuţi, fíe prin cele mai moi şi mai blânde şi să se nevoiască spre închiderea rănii, cercetând roadele pocăinţei şi îngrijind cu înţelepciune pe omul cel chemat spre strălucirea cea de sus”. Cei care nu împărtășesc concepțiile noastre și fac rău obştei în care trăiesc, dacă boala lor sufletească este incurabilă și periculoasă pentru comunitate, pot fi stârpiți doar după ce au fost epuizate toate celelalte mijloace de reeducare a lor. Întotdeauna însă actul de justiție trebuie să fie imediat și public, pentru a avea efect educativ. e) Eu sunt alfa și omega Fiii luminii sunt chemați să colaboreze cu Pronia Divină la conservarea

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

170

Creației lui Dumnezeu care este Împăratul Cerului și al Pământului, Făcătorul tuturor celor văzute și nevăzute. Ale Sale sunt toate cele din Cer și de pe Pământ, iar noi nu suntem proprietari de nimic pe acest Pământ ci numai uzufructuari, cu drept limitat de folosință ale unor bunuri pământești. Dumnezeu ne acordă în mod natural acest drept prin iubirea și purtarea de grijă pe care ne-o poartă fiecăruia dintre noi în parte; drept aceea în Împărăția lui Dumnezeu pe pământ nu există decât un drept limitat de proprietate și de moștenire, spre a evita abuzurile, nedreptățile sociale, acumularea de putere și de influență, lenea și viciile pe care le comportă cu sine îmbogățirea unei singure persoane. Fiecare este dator să muncească pentru a asigura din munca sa cinstită bunurile materiale necesare sieși și familiei sale, fiind respectat dreptul său sacru de proprietate asupra locuinței, grădinii, ogorului, uneltelor și mijloacelor tehnice care servesc direct subzistenței și muncii sale și a familiei sale. Măsura tuturor lucrurilor este trebuința și dreapta socotință, precum și solidaritatea frățească cu persoanele sau comunitățile lovite de nenorociri: calamități naturale, boli sau alte strâmtorări. De la naștere, fiecare persoană umană este educată ca să își dedice viața slujirii semenilor și lui Dumnezeu, devenind creatoare de valori, fiecare după capacitatea și vocația sa, toți dimpreună urmând Calea, Adevărul și Viața. Unicul criteriu ierarhic social este valoarea și meritul personal care nasc din muncă, virtute și sfințenie cu ajutorul harului lui Dumnezeu. Relațiile sociale vor fi întemeiate pe iubire, echitate, slujire și respect reciproc ''Deci luați seama cu grijă, cum umblați, nu ca niște neînțelepți, ci ca cei înțelepți, Răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. Drept aceea, nu fiți fără de minte, ci înțelegeți care este voia Domnului'' (Efeseni, V, 15-17).

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

171

LA CINCIZECI DE ANI Cuvânt de învățătură ținut la Roma, fiilor mei duhovnicești la împlinirea vârstei de cincizeci de ani. Anii noștri s-au socotit ca pânza de păianjen; zilele anilor noștri sunt șaptezeci; Iar de vor fi în putere optzeci și ce este mai mult decât aceștia este osteneală și durere; Că trece viața noastră și ne vom duce. Cine cunoaște puterea urgiei Tale și cine măsoară mânia Ta, după temerea de Tine? Învață-ne să socotim bine zilele noastre ca să ne îndreptăm inimile spre înțelepciune”. (PSALMUL LXXXIX, 10-14) De mai este pentru mine nădejde de mântuire, de biruiește iubirea Ta de oameni mulțimea fărădelegilor mele fii mie Mântuitor și după îndurările și milele Tale, slăbește, lasă, iartă-mi toate câte am greșit Ție! (Sfântul Simeon Metafrastul, Rugăciunea a patra, Canonul Sfintei Împărtășanii)

Din mila și îndelunga răbdare a lui Dumnezeu și cu multa nevoință am ajuns la împlinirea a cincizeci de ani de existență. Dacă speranța medie de viață este actualmente de circa 75 de ani, înseamnă că mi-am consumat mai bine de două treimi din existența terestră și este momentul pregătirii pentru trecerea din această lume, urmând apoi judecata infailibilă a istoriei și a lui Dumnezeu, căci “fără de veste Judecătorul va veni și faptele fiecăruia se vor descoperi”! Drept aceea cuvintele ce vor urma, înainte de toate se vor o mărturisire sinceră și o evaluare cât mai obiectivă a propriei persoane, așa cum ar face-o un suflet care se află dinaintea înfricoșătorului Scaun de Judecată al lui Hristos, Dumnezeul nostru, știind că Dumnezeu nu caută la fața omului ci pătrunde până în adâncul sufletului. M-am născut la 12 februarie 1960, în București, România din relația de câteva luni a mamei mele Maria ENE cu un bărbat de origine bulgară care a refuzat să mă recunoască. Nașterea mea i-a redeschis mamei o boală care o chinuise în tinerețe - temuta tuberculoză - astfel că primele luni de viață, circa opt, le-am petrecut într-un cămin de copii. Am fost o cruce grea pe spinarea mamei mele care trebuia să muncească și sa ma întrețină, înfruntând toată rușinea și suferințele unei femei care avea “un copil din flori”. După ce m-a luat de la cămin am fost dat spre creștere unei mătuși din București și apoi, odată ce am început să merg pe

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

172

propriile picioare, deci pe la doi ani, am fost preluat de bunicii mei Neculai și Stanca. În perioada estivă, petreceam câteva luni cu mama mea. Mama era o fire exigentă și s-a străduit sa îmi dea o educație sănătoasă. Cred însă că niciodată nu am fost la înălțimea sacrificiilor pe care ea le-a făcut pentru mine. În casa bunicilor am petrecut cea mai fericită perioadă din viața mea. Am deschis ochii pe ei și am rămas legat de ei. Am luat mult din firea bunicii mele Stanca care avea o filosofie de viață cu totul aparte și după ce pierduse opt copii din șaisprezece, umbla îmbrăcată numai în negru după cum cernit îi era sufletul după fii pierduți, unii dintre ei în împrejurări tragice. Bunica mea muncea, postea și se ruga întocmai ca o maică, având o mentalitate și o pedagogie aparte căci respecta libertatea de opinie și de alegere a altora, era tolerantă cu neputințele altora, nu forța natura umană și libera voință a fiecăruia. Bunicul meu Neculai, de meserie era fierar ca Terah din Cartea Facerii și era un om muncitor, priceput, calm și cinstit. Părea moale dar în realitate era sensibil și prea încercat de suferințele și umilințele vieții duse până atunci. În satul acela pierdut de pe malul Borcei am învățat să cunosc natura și oamenii. Apreciez esența sănătoasă a poporului român, cultura, spiritualitatea și istoria acestuia dar am învățat de mic că sunt totuși un străin și că “majoritarii” au printre ei prea multe elemente de joasă condiție morală și socială. Îmi amintesc că treceam odată pe ulița de lângă școala primară dimpreună cu bunicul meu Neculai și câțiva copii - din curtea școlii - au strigat ceva jignitor la adresa culorii pielii sale și la originea sa etnică, fără ca învățătorii, care erau de față, să ia atitudinea impusă de calitatea de pedagog. Am învățat că așa este tratat în România un om gospodar și cinstit, care își apărase țara pe front în timp ce unul din fii îi era deportat la Bug pe criterii etnice. Sudul Dunării a stat sub influența multor culturi și popoare care au lăsat urme adânci în subconștientul colectiv și în identitatea etnică a acestor locuitori. Bunica mea Stanca vedea în această lume o vale a plângerii și a iluziilor și adesea îmi vorbea despre păcatele moștenite de copii de la părinți, despre inutilitatea căsătoriei și înmulțirii neamului omenesc, despre purificarea prin post, suferințe și rugăciuni. Pe toate acestea le-am recunoscut mai târziu, din lectura romanului “Antihristul” a lui Emilian

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

173

Stanev137 și apoi pe vremea studiilor seminariale ca fiind bogomile vechi de mai bine de șapte sute de ani.

concepții

La vârsta de șase ani am fost luat de la bunici și am revenit definitiv lângă mama mea, care lucra acum ca soră medicală la Spitalul Unificat din Medgidia, Dobrogea. Prin 1963 mama mea s-a căsătorit civil cu un bărbat despre care credea că m-ar fi acceptat mai cu ușurință întrucât și el fusese un copil abandonat de părinții săi naturali și adoptat de o altă familie. Căsnicia lor a durat cincisprezece ani, pană în 1978, dar nu a fost o căsnicie fericită, fiind marcată de certuri și scene de violență dese; el a fost cel care într-o noapte târzie, după un scandal cu mama mea, m-a deșteptat ca să îmi spună că nu sunt fiul lui. Văzând viața lor de familie, dar și exemplul căsniciilor nefericite ale multora din cei pe care i-am cunoscut și ai eroilor lecturilor mele, am ajuns de mic să am mari rezerve față de căsătorie; nu am crezut și nu am căutat vreodată ”dragostea perfectă” și nici ”partenerul/a ideal/ă”. Mai târziu am învățat că adevărata uniune conjugală se bazează pe principii sacre, valori morale și este o vocație aparte. Cursurile școlii primare le-am urmat tot în Medgidia, între anii 19671971, sub îndrumarea a două învățătoare: prima era de origine tătară și era de o severitate exagerată obișnuind să își bată elevii cu indicatorul; a doua avea un caracter mult mai blând și mai elegant și am obținut rezultate mai bune la învățătură sub îndrumarea ei. Cred însă ca amândouă erau de bună credință, bine pregătite profesional, punând suflet în ceea ce făceau. Între anii 1971 – 1975 am urmat clasele cinci – opt, gimnaziul, la Liceul “Nicolae Bălcescu” din Medgidia. În perioada 1975 – 1977 am urmat cursurile primilor doi ani de liceu la Constanța, într-o scoală care avea profil agricol, întrucât mama mea își dorea ca eu să devin medic veterinar și să am “hrana” asigurată. Școala generală de zece ani reprezintă perioada acumulării cunoștințelor de bază din cultura mea generală atât în procesul instructiv educativ prevăzut de programa didactică cât mai ales prin intense lecturi din 137 Emilian Stanev (în bulgară Емилиян Станев), numele real fiind cel de Nikola Stoyanov Stanev (în bulgară Никола Стоянов Станев), (n. 28 februarie 1907 – d. 15 martie 1979) a fost un prozator bulgar din secolul al XX-lea (conform http://ro.wikipedia.org/wiki/Emilian_Stanev).

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

174

literatura românească și universală, dar și din domeniul istoriei, geografiei, filosofiei. Am avut șansa să trăiesc într-o țară bogată, pe atunci stabilă din punct de vedere economic și politic, fără binefacerile “democrației” de după 1990, adică nu am cunoscut în copilăria mea foamea, demagogia politică, nesiguranța zilei de mâine, șomajul, drogurile și prostituția. Școala românească era o instituție respectată, bazată pe competență, emulație, uniformă, disciplină, calitate și exigență iar profesorii cu care am învățat erau – în marea lor majoritate - dascăli bine pregătiți, cu vocație, care considerau misiunea lor drept un apostolat și o împlineau cu spirit de dăruire. La 16 ani aveam toate caracteristicile omului care sunt astăzi: îmi făceam datoria la școală, nu chiuleam, nu eram risipitor, nu aveam dorința de a deține lucruri care să depășească posibilitățile mele economice modeste, nu îmi doream blugi, casetofoane, distracții, discoteci sau o viață socială intensă. Îmi doream multă liniște interioară, fericita singurătate138, o muncă cinstită din care să mă întrețin și un apartament modest în care să trăiesc între cărțile și visurile mele despre o lume mai bună. Credeam că slujirea idealurilor umaniste, dăruirea de sine pentru atingerea unui scop nobil, facerea de bine și generozitatea către aproapele sunt singurele valori pentru care merită să trăiești. Nu mi-am dorit nici familie și nici urmași, întrucât nașterea de copii nu face decât să aducă pe lume noi victime, noi nefericiți, carnea de tun pentru consumarea tragediilor viitoare. Omul nu trăiește doar prin actul procreației ci și prin opera sa, iar fii sunt de doua feluri 139: trupești și sufletești! Am fost conștient de mic că societatea omenească merge către autodistrugere și că de la sine nu se poate salva, fapt demonstrat matematic de evoluția actuală a umanității care merge către o catastrofă. 138 "O beata solitudo, o sola beatitudo" (o fericită singurătate, singura fericire) este o frază atribuită lui Seneca și mai apoi lui Bernard de Claivaux, folosită de poetul olandez Cornelius Musius, Anvers, 1566, conform http://it.wikipedia.org/wiki/Beata_solitudo,_sola_beatitudo) 139 Căci scris este că Avraam a avut doi fii: unul din femeia roabă și altul din femeia liberă. Dar cel din roabă s-a născut după trup, iar cel din cea liberă s-a născut după făgăduință. (Galateni IV, 22-23)

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

175

Tehnologia în latura ei obscură destinată distrugerii, înrobirii și manipulării genetice și psihologice a ființei umane, consumismul 140, exploatarea naturii, profitul sunt noi Baali ai zilei care subjugă și ucid omenirea! Unii ar putea numi aceasta scepticism, eu însă cred că ceva sau cineva mi-a iluminat dintotdeauna mintea și pașii în momentele cruciale din viață. Sub raport cultural și spiritual omenirea a intrat într-o epocă caracterizată de involuție, disoluție și decadență. În muzică se merge de la sublimul Simfoniei a noua către manele și tam tamul tobelor care amintesc de primitivismul epocii de piatră spre care ne îndreptăm cu pași repezi, în artele plastice mergem de la perfecțiunea picturii și sculpturii renascentiste către non-sensul curentelor de azi care sunt inferioare chiar și desenelor rupestre ale oamenilor primitivi din Tassili, în literatură de la capodoperele lui Hugo și Schiller către palavrele inutile ale poeților moderni, în gândirea filosofică de la idealismul lui Platon și de la Etica lui Aristotel către teorii care justifică crima, războiul, avortul eutanasia, manipularea genetică, iar în spiritualitate de la Evangheliile Creștine către numerologie, spiritism, reîncarnări, secte americane și curente budiste. Ca și atunci, și acum cred încă, ca dintre toate viețuitoarele care trăiesc pe pământ, omul a devenit singura ființă inutilă născută doar ca să distrugă și sa consume nemeritat resursele pământului. De felul meu am fost dintotdeauna o fire ponderată și rezervată; principiul meu de viață, învățat de la bunici era acela de a fi pașnic, de a nu cauta cearta și încăierarea, de a fi cinstit și corect față de cei din jur. Înfruntarea unui violent dezgropând “securea războiului” a rămas dintotdeauna ultima mea opțiune, în lipsa oricărei alte alternative. De la mama am moștenit o fire orgolioasă, care se afirmă prin competență, 140 O problemă de mare actualitate, tratată de psihologi, este consumerismul. ”Exist deci cumpăr, cumpăr deci exist” este, se pare, deviza omului modern. Trăim într-o societate de consum care este sustenabilă doar în măsura în care omul, în “goana lui după aur”, rulează banul cu viteză din ce în ce mai mare. În acest sistem murdar, omul nu mai are valoare în sine ci doar în calitate de cumpărător și de consumator. Doar consumul duce la o nouă producție, asigurând funcționarea cercului vicios în care omul se învârte neîncetat. (”Consumerismul – exist deci cumpăr, cumpăr deci exist!” articol scris pe data de 13/01/2012 de Valentina Mănoiu, Lect. Dr. la Facultatea de Geografie Universitatea din Bucuresti, articol preluat din GREENLY, revista de mediu, http://greenly.ro/invitati/consumerismul-exist-deci-cumpar-cumpar-deci-exist).

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

176

muncă devotată, valoare personală și sacrificiu de sine. Am contestat dintotdeauna spiritul de turmă dar și pe cel de haită, precum și “ierarhia” bazată pe dreptul celui mai puternic fizic și pe legea pumnului care se instituie adesea între tineri; nu i-am îndrăgit pe golani, pe bătăuși, pe asa zișii “smecheri”, precum și pe aceia care datorită poziției sociale și financiare a părinților se credeau superiori celorlalți; nu am acceptat niciodată regulile lor sau apartenența la un clan oarecare dacă asta însemna condiționarea mea sau cenzurarea libertății mele de gândire, de opinie și de acțiune. De aceea, dintotdeauna am fost o persoană greu de acceptat și nu prea iubită de cei din jur datorită replicilor ironice și caustice date celor care consideram eu că-mi erau ostili sau mă atacau. Niciodată nu m-am străduit să îmi ascund antipatia pe care o simt față de cineva. Nu am fost un bătăuș de felul meu dar nici nu acceptam să mă plec în fața cuiva, mai ales când acesta era mai slab din punct de vedere intelectual decât mine: din aceste motive pumnului, violenței oarbe îi răspundeam cu răzbunări inteligente și cu efecte mult mai devastatoare decât o vânătaie. Prima mea metodă de ”răzbunare” era atacarea și depunctarea adversarului. Profesorii noștri din școala generală aveau obiceiul să ne responsabilizeze și ne dădeau de întocmit referate pe diverse teme; acestea erau citite în fața clasei după care ca și noi, elevii, eram invitați să facem critica lucrării întocmite de colegul respectiv; eram temut pentru criticile dure pe care le făceam public acestor referate mai ales când era vorba de lucrarea vreunui inamic de al meu; criticile mele - pentru că erau pertinente și la obiect - îl influențau serios pe profesor la acordarea notei. Pe la începutul clasei a cincea citeam cu mult interes romanul ”Vulpile în vie sau arme pentru America” scris de marele scriitor Lion Feuchtwagner141 în care se prezenta activitatea de abil diplomat a lui 141 Lion Feuchtwanger având pseudonimul literar de J.L. Wetcheek (n. 7 iulie 1884 - d. 21 decembrie 1958) a fost un romancier și dramaturg german. Deoarece era de origine evreiască, în 1933, o dată cu ascensiunea nazismului, este nevoit să se expatrieze și ulterior se stabilește în SUA. Romanele sale istorice, cu aluzii critice la problemele contemporane (cum ar fi rasismul și antisemitismul), au o puternică pătrundere psihologică (conform http://ro.wikipedia.org/wiki/Lion_Feuchtwanger)

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

177

Franklin, ambasadorul Statelor Unite la curtea Regelui Ludovic al XVIlea, trimis în Franța pentru a obține sprijinul militar și diplomatic al acestei țari pentru Războiul de independență 142 al coloniilor americane care se scuturau de jugul dominației britanice. Franklin a avut de înfruntat ostilitatea, intervențiile diplomatice, spionajul englez și alte obstacole dar și-a îndeplinit misiunea. Comportamentul, limbajul, atitudinile și intrigile de la curtea franceză descrise amănunțit de acest autor mi-au devenit sursă de inspirație și am învățat că un zvon sau o ”informație” strecurată abil în urechile unui profesor puteau face mult rău dușmanilor mei. Am aplicat deci de multe ori această metodă fără să am mustrări de cuget, știind că lupta vieții face victime. Deși sunt botezat creștin ortodox, deși mama mea și bunicii mei erau oameni religioși, deși fusesem dus la Biserică și împărtășit, deși îmi văzusem bunicii postind, spovedindu-se, împărtășindu-se, rugându-se zilnic dimineața și seara, de pe la vârsta de zece ani am început să nu mai cred în Dumnezeu; consideram ca existența lui Dumnezeu este o minciună și că numai analfabeții puteau să accepte credința religioasă; consideram că Dumnezeu este de fapt iluzia care se naște din mizeria, nefericirea și disperarea omniprezente în care trăim, un mod orb de a înfrunta existența și legile ei ce par veșnice și imutabile. Încercam chiar să îmi conving mama și bunica să nu mai creadă nici ele în Dumnezeu, să nu se mai roage și să nu se mai ducă la Biserică. Prin clasa a șaptea, la vârsta de 14 ani, am scris și un referat despre Charles Darwin, întemeietorul doctrinei evoluționiste, sub titlul “A câștigat războiul cu divinitatea”. Am decis să urmez cursurile seminarului teologic după ce am citit romanul “Mizerabilii” de Victor Hugo, apoi “Roșu și negru”, precum și “Mânăstirea din Parma” de Stendhal; citind aceste cărți, dimpreună cu 142 Războiul de independență al Statelor Unite ale Americii (1775 – 1783), cunoscut în literatura de specialitate de limbă engleză din Statele Unite ca Războiul revoluționar american (conform denumirii originare, [The] American Revolutionary War), sau Războiul de independență american (conform denominării originale, American War of Independence),[1] a fost un război care a durat între 1775 și 1783 și care s-a desfășurat în părțile estică și nord-estică ale teritoriului de azi al Statelor Unite, respectiv în sudestul Canadei de azi, fiind purtat între Regatul Marii Britanii și revoluționarii celor treisprezece colonii britanice din America de Nord, care au declarat independența acestora formând entitatea statală numită Statele Unite ale Americii în 1776. (conform http://ro.wikipedia.org/wiki/Războiul_de_Independență_al_Statelor_Unite_ale_Americi i)

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

178

nuvelele lui Damian Stănoiu despre viața și petrecerea monahilor ortodocși români, mi-am dat seama că oamenii Bisericii dețineau o cultură umanistă vastă și o putere aparte care nu putea fi învinsă de nimeni, dând prestanță și siguranță socială. Așadar nu credința, ci setea de cultură, dorința unei schimbări majore în viața mea și aceea de a mă separa definitiv de familie și de a evada din societatea socialistă m-au împins către seminar, în ciuda opoziției mamei mele care nu vedea în mine un viitor preot. De vreme ce acestea au fost motivele care m-au împins către Biserică, câteodată mă văd ca pe un mic Simon Magul care vroia să cumpere cu bani harul neprețuit al apostolilor, dar acest raționament este fals căci chiar dacă eu am ales să slujesc Biserica din motive total străine de credință, chiar dacă nu aveam sfințenia și integritatea morală și psihică a unui candidat la preoție, cred că la urma urmei Cel care m-a ales a fost însuși Domnul Iisus Hristos care întru împlinirea operei Sale de mântuire a neamului omenesc folosește unelte slabe și cu totul nevrednice. Convingerile religioase au venit mult mai târziu odată cu îmbogățirea cunoștințelor teologice, dar din perioada ”ateistă” mi-au rămas o libertate interioară aparte și obiceiul de a contesta voința divină și de a mă lua la harță cu Dumnezeu așa cum a făcut Iacob în vis (Facerea XXXII, 24-31). Această luptă este de fapt simbolul tendinței spre autodepășire, lupta cu sine, cu oamenii și cu adversitățile 143 Am urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox din București 144 între 143 Rămânând Iacov singur, s-a luptat Cineva cu dânsul până la revărsatul zorilor. Văzând însă că nu-l poate răpune Acela, S-a atins de încheietura coapsei lui și i-a vătămat lui Iacov încheietura coapsei, pe când se lupta cu el. Și i-a zis: "Lasă-Mă să plec, că s-au ivit zorile!" Iacov I-a răspuns: "Nu Te las până nu mă vei binecuvânta". Și l-a întrebat Acela: "Care îți este numele?" Și el a zis: "Iacov!" Zisu-i-a Acela: "De acum nu-ți va mai fi numele Iacov, ci Israel te vei numi, că te-ai luptat cu Dumnezeu și cu oamenii și ai ieșit biruitor!" Și a întrebat și Iacov, zicând: "Spune-mi și Tu numele Tău!" Iar Acela a zis: "Pentru ce întrebi de numele Meu? El e minunat!" și l-a binecuvântat acolo. Și a pus Iacov locului aceluia numele Peniel, adică fața lui Dumnezeu, căci și-a zis: "Am văzut pe Dumnezeu în fată și mântuit a fost sufletul meu!"

144 Iată cum am fost apreciat pe durata studiilor seminariale: “ ... fiind înzestrat cu alese calități intelectuale, pe perioada anilor de studii a căutat, prin munca susținută, să le desăvârșească, obținând calificative maxime. Legătura permanentă cu viața monahală a venit să desăvârșească dragostea lui față de Biserică și de slujbele religioase, însușinduși în felul acesta foarte temeinic cunoștințele de tipic. Firea practică și foarte expeditivă, vine să completeze o personalitate bine conturată. La toate acestea vin să se adauge o

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

179

anii 1977-1982; apoi am fost militar din octombrie 1982 până în iunie 1983, căci serviciul militar era obligatoriu pentru toți tinerii fără nici un fel de excepție. Între anii 1983 – 1987 am urmat cursurile de Licență ale Institutului Teologic de Grad Universitar din București, Facultatea de Teologie Ortodoxă. Am fost un elev și un student care a obținut rezultate foarte bune la învățătură, dar care la nivel “ideologic” și “disciplinar” nu se comporta ca marea majoritate care arătau supunere ”orbească” față de director și pedagogi. Nu aveam nici lăcomia unui carierist sau a unui colivar de parohie a cărui unică preocupare era să pună mâna cu orice preț și prin orice mijloace, fie ele și simoniace pe preoție și pe o parohie cat mai bogată, ca apoi să se pricopsească exploatând credința bieților oameni, căzuți fără voia lor pe mâna unui lup lacom, lipsit de conștiință și de idealuri. Episoadele mele de “nesupunere” în realitate erau o reacție firească față de un mediu care avea drept scop deformarea personalității și a gândirii prin spălarea creierului; cert este că în ciuda notelor scăzute la purtare și a dificultăților economice cauzate de neacordarea pentru anul trei de seminar a bursei de studiu, nu au reușit niciodată să îmi domolească firea rațională și libertatea date de Dumnezeu. În anul întâi de seminar am avut șansa să am ca profesor de Noul Testament și de limba franceză pe marele preot martir Gheorghe Calciu Dumitreasa și să particip direct la predicile acestui profesor împotriva ateizării forțate și demolării bisericilor ortodoxe care au iritat autoritățile de atunci și au culminat cu arestarea sa la 10 martie 1979 și condamnarea la ani grei de închisoare pentru a fi criticat orânduirea socialistă. Îndată ce am împlinit vârsta de 18 ani și după terminarea anului întâi de seminar, la 11 septembrie 1978 am intrat oficial în monahism, fiind tuns rasofor de către Starețul Cristofor Popescu de la Schitul Cornet din Județul Vâlcea. De la început am optat pentru clerul monahal și am avut mult de suferit pentru această alegere. Curajul de a alege viața monahală nu a fost bine văzut de directorul seminarului Veniamin Micle și nici de Episcopul Vicar Roman Stanciu voce aleasă, caldă și bine studiată. Am ferma convingere ca va fi un ales și un elevat slujitor al Bisericii noastre” (Caracterizare Oficială la sfârșitul studiilor seminariale semnată de Preot Profesor Florin BOITAN, spiritualul seminarului)

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

180

care mi-au impus, ziceau ei, din ordinul Departamentului Cultelor, să nu mai port haina monahală. După moartea Patriarhului Justinian, întâmplată în martie 1977, Departamentul Cultelor nu mai admitea monahi în școlile teologice la cursurile de zi. Nu poate fi o durere și o umilință mai mari decât să fii obligat sa renunți la propria identitate și să dezbraci haina monahală spre “distracția răutăcioasă” a colegilor de școală. Am fost lovit în vocația mea chiar din primele ei momente, dar niciodată nu am renunțat la ea și nici nu m-am dezis de ceea ce devenisem. Am trăit așadar, în octombrie 1978, suferințele celor care, prin Decretul 410 din 1959, erau dezbrăcați de haina monahală, tunși și bărbieriți forțat și alungați din Mânăstiri din ordinului odiosului Departament al Cultelor. De atunci am început să văd în acest Departament un mare dușman al Bisericii și al meu și mare mi-a fost nedumerirea când am văzut că și după 1990 acest odios organism statal a continuat să existe. În decembrie 1978, Starețul Cristofor Popescu a primit oficial înștiințarea că Schitul Cornet și comuna Racovița urmau să fie demolate pentru a face loc unui lac de acumulare în contextul construirii unor hidrocentrale pe râul Olt. În vacanța de iarnă dintre anii 1978-1979, am stat alături de el și i-am vorbit despre Gheorghe Calciu Dumitreasa, marele preot și dizident. Ieromonahul Cristofor a văzut în Preotul Calciu “salvarea schitului” și a decis să ia legătura cu el. În ianuarie 1979, m-am dus cu el acasă la Preotul Gheorghe Calciu în apartamentul sau din Militari, strada Apusului. Părintele Cristofor a înmânat Preotului Calciu un memoriu scris la mașină și destinat conducerii statului de atunci. Cei doi preoți discutau despre salvarea schitului și a comunei respective. Părintele Calciu ne vorbea despre tehnicile de urmărire și de ascultare ale Securității de parca ar fi bănuit ce avea să urmeze la scurt timp după aceea. În acest răstimp, Părintele Calciu a primit un telefon de la radio “Europa Liberă” și le-a citit memoriul Părintelui Cristofor, text care a fost înregistrat cu știința și acordul Părintelui Cristofor de către redactorul respectiv și apoi făcut cunoscut publicului larg, în cadrul unei emisiuni speciale. Ca urmare a contactelor avute cu preotul Calciu și a difuzării memoriului său la Europa Liberă, Ieromonahul Cristofor Popescu a fost mutat disciplinar ca simplu preot slujitor la o mănăstire de maici, dar

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

181

Schitul Cornet și comuna Racovița au scapăt nedemolate 145. Preotul Calciu Gheorghe a fost arestat în mare secret, la 10 martie 1979. La câteva zile după arestarea sa, văzând eu că preotul Calciu nu mai răspunde la telefon, m-am dus acasă la el; am avut norocul să o întâlnesc pe soția sa chiar la intrarea în scara blocului, iar aceasta mi-a relatat despre cele întâmplate. Am alergat într-un suflet la seminar și am dat de știre colegilor mei despre cele petrecute. În aceeași noapte, știrea arestării era difuzată și de Europa Liberă, care aflase și ea între timp, din surse proprii, despre arestarea Preotului Calciu. La 23 martie 1979 am fost invitat la secția de miliție de lângă Seminar și anchetat de către ofițerul de Securitate, Vasile Burulean, care vroia să afle detalii despre relațiile mele cu preotul Calciu. Nu am fost reținut și nici nu am suferit violențe din partea Miliției sau a Securității; mai îndrăciți și mai câinoși decât ei, aveau să se arate directorul seminarului, Dima Dumitru și alte slugi din Biserică care m-au luat în vizor, m-au denigrat și nedreptățit sistematic, persecutându-mă cu zel meschin ani întregi, după ce mă încondeiaseră la dosarul confidențial. Deoarece aveam note mari la învățătură, știindu-mă sărac, mi-au scăzut nota la purtare ca să pierd bursa anuală de studii pentru anul trei de seminar, unica mea sursă de întreținere la studii. Mi-au cerut în acele momente grele să depun cerere de transfer sau de retragere din Seminar, însă buni sfătuitori mi-au deschis ochii la timp asupra vicleniei lor. Sunt și acum fericit că am participat la aceste evenimente și că am putut să ajut la salvarea unui schit al Patriarhiei Române. Peste ani însă, persoane binevoitoare i-au povestit Părintelui Cristofor că acesta fusese de fapt trădat de mine și am mai suferit o durere: aceea de a fi fost - pe temeiul unor intrigi și dezinformări - îndepărtat de Cristofor Popescu care mă socotea cândva fiul lui spiritual și urmașul său la conducerea Schitului 145 “Una dintre primele mănăstiri amenințate de genocidul cultural al lui Ceaușescu a fost Cornetul de pe Valea Oltului. Starețul mănăstirii, ieromonahul Cristofor mi-a solicitat ajutorul. A scris un memoriu adresat lui Ceaușescu. O copie după el a fost trimisa și la U.N.E.S.C.O. În acest memoriu starețul afirma că prefera să moară sub zidurile dărâmate ale mănăstirii, decât să asiste impasibil la demolarea ei. Episcopul de Vâlcea -Gherasim- forțat de securitate, a încercat să-l determine pe toate căile să renunțe la memoriul sau, printr-o declarație în care să arate ca a fost influențat de mine. A refuzat. Mănăstirea a fost salvată, dar cele aproximativ zece biserici comunale -toate monumente istorice- au pierit” (Preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa, Situația Bisericii Ortodoxe, articol apărut în revista Libertatea, din New York, anul V (aprilie mai) nr 45-46, din 1986).

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

182

Cornet. Odată, citisem despre un preot și un diacon care erau duși să fie uciși ca martiri; aceștia erau certați între ei din pricini personale. În drumul către martiriu, tânărul diacon se ruga de bătrânul preot să îl ierte și să moară împăcați amândoi, ca să primească astfel cununa muceniciei. Nu a fost însă chip să-l înduplece pe bătrânul preot să-i dea iertarea; inima acestuia era împietrită. Au ajuns momentul când să fie uciși amândoi pentru Hristos: diaconul a primit cununa muceniciei pentru că a avut forța să ierte și să-și ceară iertare; preotul cel împietrit la suflet nu a primit cununa muceniciei pentru că nu a putut ierta și nici nu a iubit așa cum Dumnezeu ne învață să iubim și sa iertam! Cert este că au existat din partea mea tentative de a mă întâlni cu ieromonahul Cristofor dar acesta nu a acceptat să avem o discuție clarificatoare 146 și așa a trecut la cele veșnice. Treptat, treptat însă lucrurile s-au limpezit, valoarea mea s-a afirmat în ciuda mizeriilor zilnice provocate pe durata studiilor seminariale de căprarii de serviciu: pedagogul Vasile, Directorul Dima și Năică Pândarul, alias preotul Nicolae Bordașiu care azi se dă drept mare ”persecutat”, uitând cu ușurință de mizeriile pe care i le-a făcut lui Calciu și de voiajele sale în Franța de prin anii 1970, făcute cu binecuvântarea Securității. Pe când eram elev în anul trei, Seminarul a fost vizitat de o delegație a Conferinței Creștine pentru pace de la Praga și am salutat delegația ținând un mic discurs în limba franceză în numele școlii; am ajuns premiant la finele anului patru; în 1979 și în 1981, pe durata verii am fost ghid turistic la Mănăstirea Căldărușani iar în 1980 am lucrat la Mănăstirea Techirghiol la Casa de odihnă a preoților și salariaților Patriarhiei Române și am avut ocazia să discut mult cu marele duhovnic Arsenie Papacioc. Anul 1981 a adus două mari schimbări radicale în viața mea: în mai 1981 am fost contactat de ofițerul de securitate Rotaru care, cu acordul meu, m-a înrolat între “informatorii” Securității; în august 1981 l-am cunoscut pe Herbert Gotz, secretarul unu al Ambasadei Republicii Federale Germania din București, care într-o duminică seara vizita 146 Adevăratul martir nu judecă și nu condamnă pe nimeni, dând slavă lui Dumnezeu pentru că i s-a dat harul Sfântului Duh, încât să rabde cu curaj persecuțiile mai mari sau mai mici la care a fost supus. Cel care se bate în piept cu ceea ce a pătimit este de fapt un om sărac duhovnicește și un vânător de slavă deșartă, care are drept tată pe Diavolul care din mândrie s-a înstrăinat de Dumnezeu și a căzut din Cer în întunericul iadului!

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

183

dimpreună cu soția și cei doi fii ai săi, biserica și muzeele Mânăstirii Căldărușani. Ca diplomați de carieră, întreaga familie vorbea perfect limba franceză așa că am ținut legătura și ulterior i-am dus să viziteze și alte obiective importante din București și din împrejurimi. Am acceptat să colaborez cu Securitatea ca să nu mai fiu mâncat de lupi; mi-am asumat o mare răspundere, întrucât mi-am zis - cu mintea de atunci - că decât să facă aceasta muncă de informare un idiot fără scrupule și fără un minim de inteligență, mai bine o făceam eu spre binele meu și al altora, filtrând prin prisma rațiunii și a unei minime moralități informațiile date. Prin această colaborare mi-am pus la punct mulți dușmani sau măcar i-am ținut în frâu, am făcut bine multora iar pentru alții m-am expus și i-am prevenit să nu facă anumite erori. Pentru a dovedi corectitudinea și buna mea credință aveam copie de pe tot ceea ce lucram cu Securitatea. Cineva a găsit aceste copii și le-a dat Securității ca să se pună el bine cu autoritățile, astfel că încă din 27 septembrie 1987 colaborarea mea cu Securitatea s-a încheiat, ba am și fost pedepsit pentru atitudinea mea, fiind încondeiat de către Securitate la dosarul personal, în termeni foarte duri. Este poate util de menționat că pe vremea aceea nu eram hirotonit preot. Nu am ascuns niciodată această latură a vieții mele, mărturisind public, la televiziune, această apartenență. Mulți dintre cei care azi mă critică pentru o așa zisă colaborare cu Securitatea, de fapt sunt foști “informatori” care executau orbește ordinele primite și nu pot demonstra – așa cum o pot dovedi eu – că au ajutat oameni, că s-au opus Securității și că au fost pedepsiți pentru aceasta. În septembrie 1983, mi-am început cursurile universitare pe care le-am terminat în iunie 1987, devenind Licențiat în Teologie Ortodoxă cu media 9,17 și calificativul “foarte bine”. Pe durata studiilor m-am bucurat de liniște și libertate, dobândind noi cunoștințe și desăvârșind formarea mea umană, care a evoluat mult în aprilie 1985, când am putut călători în Republica Federală Germania și am văzut cum arata lumea de dincolo de “cortina de fier”. În toamna anului 1987, am fost angajat la Institutul Teologic de Grad Universitar din București, ca responsabil al cantinei studențești. Oficial eram încadrat ca “lucrător comercial” cu contract de muncă pe durată determinată. În aceasta perioadă am învățat să conduc, să lucrez cu

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

184

oamenii muncii și să îi respect: “Deși fără cunoștințe în administrarea unei cantine, D-l Popa Ștefan a dat dovadă de la început de un deosebit simț organizatoric, reușind să aprovizioneze cantina și să dirijeze personalul din subordine astfel încât nivelul calitativ al hranei zilnice oferite studenților și celorlalți abonați (muncitori șantier, cadre didactice, etc) să fie sensibil mai bun decât în anii precedenți” (Caracterizare semnată de Rectorul Institutului Teologic din București, datată iunie 1988, semnatar Episcop Vicar Patriarhal Vasile Târgovișteanul). La 18 august 1988 am părăsit definitiv România și am plecat la Mănăstirea benedictină “Sankt Ottilien” unde am fost oaspetele Părintelui Joseph Thomas GOTZ, fiul fostului secretar unu al Ambasadei Republicii Federale Germane din București, între timp mutat la Geneva și apoi trecut la cele veșnice în 1985. Cu ajutorul Abatelui acestei Mănăstiri, Părintele Notker Wolf, am obținut o bursă de studii la Roma, Italia. Am ajuns în Italia la 29 octombrie 1988, iar la 4 noiembrie 1988 eram deja înscris ca student al cursurilor de Licență ale Facultății de Drept Canonic din cadrul Institutului Pontifical pentru Studii Orientale din Roma. Am locuit timp de patru ani la Colegiul Rusesc din Roma, instituție patronată de Părintii Iezuiți. La 16 decembrie 1992, am susținut examenul public de apărare a tezei de doctorat în Drept Canonic Oriental. Am fost declarat Doctor în Drept Canonic Oriental cu media 9,99 și calificativul maxim “summa cum laude”. Cele mai importante lucruri învățate de la Catolici au fost principialitatea, respectul față de adevăr, menținerea cuvântului dat, și nu în ultimul rand, disciplina și ordinea care îi caracterizează. Pe durata studiilor la Roma am cunoscut valorile spiritualității Romano Catolice și l-am întâlnit pe Papa Ioan Paul al II–lea de opt ori, primind binecuvântarea Sa. Am fost marcat de simplitatea și sfințenia Papei Ioan Paul al II-lea; peste ani, în prima duminică din luna aprilie a anului 2005, când încă nu se împliniseră 24 de ore de la trecerea Sa în veșnicie, eu, un smerit preot ortodox, iluminat poate de Duhul Sfânt, am fost primul care în cadrul unei emisiuni de televiziune, la TeleRegione Lazio, am declarat că va fi canonizat și trecut în rândul sfinților, înainte ca pe străzi să se lanseze lozinca “Santo subito”! Încă din 1991 am început să mă ocup de organizarea Parohiei din Roma,

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

185

fapt care s-a și realizat sub oblăduirea Patriarhiei Ecumenice. La 30 ianuarie 1994 am fost hirotonit preot și de atunci a început slujirea mea la Roma până în ziua de azi, în cadrul adevăratei Ortodoxii, respectat de superiori și în deplină libertate de acțiune. Recunosc că sunt un preot nevrednic, că nu sunt un sfânt și nici un om desăvârșit moral, dar dacă am putut am adăpostit săraci și am dat de mâncare celor înfometați. Prea de multe ori am fost leneș și comod, ba de multe ori pricină de sminteală. Însă atunci când s-a putut nu am ezitat să îmi apar credincioșii, drepturile lor legitime într-o țară străină, să mă duc cu ei la medic când erau bolnavi, să îi vizitez în închisoare, să lupt pentru reunificarea familiilor sau pentru legalizarea șederii lor în Italia, pe vremea când românii erau expulzați și disprețuiți. Am schimbat destinul multora și le-am oferit posibilitatea de a-și construi un viitor mai bun. Am primit în schimb puțină recunoștință și multe reclamații, denunțuri anonime, bârfă, răutate, umilințe, amenințări, agresiuni fizice, șantaj, defăimare publică în presă și televiziune. Las însă în seama lui Dumnezeu judecarea, iertarea sau pedepsirea acestor frați ai mei căzuți în păcatul invidiei, egoismului și urii. Acest atacuri au fost folosite de Patriarhia Română pentru a mă compromite în fața credincioșilor și a superiorilor mei din Patriarhia Ecumenică dar nu au reușit să-și atingă scopul josnic, fapt care dovedește că tot slujbașii Patriarhiei de la București au fost inspiratorii acestor infamii. Momentele critice au fost totuși un prilej bun pentru a-i cunoaște mai bine pe clericii pe care îi aveam în subordine și pe care îi ajutasem să aibă parohii în Italia sau să fie hirotoniți preoți. Drept răsplată am fost trădat de ei, mințit, renegat și vândut. Le sunt însă recunoscător tuturora, pentru că datorită lor am devenit mai bun decât eram: ”Fii recunoscător celui care te-a vătămat, pentru ca ți-a oțelit voința. Fii recunoscător celui care te-a înșelat, pentru ca ți-a lărgit orizontul cunoașterii. Fii recunoscător celui care te-a abandonat, pentru ca astfel te-a învățat ca nu trebuie sa depinzi de nimeni și de nimic. Fii recunoscător celui ce te-a dojenit, pentru ca astfel ți-a sporit înțelepciunea. Fii recunoscător tuturor celor care te-au întărit și te-au desăvârșit” (LIN KAITING147). 147 Maestrul Lin Kai Ting s-a născut în Beijing, China, în anul 1958. Din fragedă copilărie a practicat Wushu - artele marțiale chinezești - studiind în special stilurile

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

186

Încercările prin care am trecut nu mi-au schimbat firea. Am continuat să cred în valoarea omului și în demnitatea sa ca imagine a lui Dumnezeu. Maica Tereza are o minunată cugetare în acest sens: ”Oamenii sunt adesea neînțelegători, iraționali și egoiști... iartă-i, oricum! Dacă ești bun oamenii te pot acuza de egoism și de lucruri ascunse...fii bun, oricum! Dacă ai succes poți câștiga prieteni falși și dușmani adevărați...caută succesul, oricum! Dacă ești cinstit și sincer oamenii te pot înșela...fii cinstit și sincer, oricum! Ceea ce construiești în ani, alții pot dărâma într-o zi...construiește, oricum! Dacă găsești liniștea și fericirea oamenii pot fi geloși...fii fericit, oricum! Binele pe care îl faci azi oamenii îl vor uita mâine...fă bine, oricum! Dă-i lumii tot ce ai mai bun și poate nu va fi niciodată de ajuns...dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum! La urma urmei este între tine și DUMNEZEU... oricum, n-a fost niciodată între tine și ei!” Dorința mea este să las în Roma un Centru Ortodox cu Biserică proprie care să răspândească lumina și dragostea credinței ortodoxe și sa fiu îngropat în Biserică în calitatea mea de Primat și Ctitor al Comunității și Bisericii din Roma.

Shaolin Taolu și Shaolin Quan. De asemenea, Maestrul Lin Kai Ting a practicat Yi Zhang Jing, o metodă secretă care este predată de către Maestru unui singur discipol, conform tradiției chinezești. Experiența în domeniul artelor marțiale a constituit fundamentul pentru înțelegerea qigong-ului și dobândirea unui înalt kung fu - adică a unei înalte măiestrii. Din anul 1978 a început practica de qigong sub îndrumarea unor maeștri renumiți cum ar fi Li Jing Feng, Pang He Ming, Yan Xin sau Zhang Hongbao. De-a lungul anilor, Maestrul Lin Kai Ting a studiat toate cele cinci stiluri tradiționale de qigong: taoist, confucianist, budist, medical și pe cel al artelor marțiale. Bun cunoscător al culturii chineze antice și al caligrafiei, Maestrul Lin Kai Ting este absolvent al Institutului de Medicină și Farmacologie Tradițională Chineză, al cursurilor post-universitare - secția Tuina (masajul terapeutic chinezesc), dar și al Facultății de Turism a Universității din Beijing. În anul 1992 Maestrul Lin Kai Ting este invitat pentru prima dată în România, pentru a tine o serie de conferințe având ca subiect qigong-ul. Datorită numărului mare de participanți, Maestrul a fondat o veritabilă scoală de qigong, dedicându-și timpul predării tehnicilor și răspândirii principiilor de moralitate universal valabile, ce stau la baza qigong-ului. Succesul cursurilor Maestrului Lin Kai Ting a depășit granițele României, Maestrul fiind invitat să țină prelegeri similare în Bulgaria, Irlanda, Norvegia, Italia și Statele Unite ale Americii. Numărul participanților înregistrați la aceste cursuri depășește 20 000. (conform http://www.qilingong.com/ro/ro/03/maestrul.php)

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

187

Doresc poporului român să își regăsească identitatea spirituală iar Bisericii Ortodoxe Române să se lepede de mentalitatea și de structurile ei feudale, să se elibereze de sub oblăduirea politicienilor și a corupției, trăind o adevărată purificare morală și o radicală reformă administrativă. Iar mie, dăruiește-mi Doamne pocăința tâlharului de pe Cruce și răspuns bun la Înfricoșătoarea ta Judecată! Noi n-am adus nimic în lume și nici nu luăm ceva din ea. Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie. AMIN!

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

188

PE FRONTISPICIILE IADULUI SUNT SCRISE NUMELE IERARHILOR FEUDALI ROMÂNI

”Biserica nu este un centru comercial, nu este o agenție umanitară, Biserica nu este un ONG, Biserica este trimisă să-l aducă tuturor pe Hristos și Evanghelia Sa; nu se aduce pe sine înseși - fie ea mică, mare, puternică ori slabă, ... acesta este centrul Bisericii, să-l aducă pe Iisus! Dacă, prin ipoteză, s-ar întâmpla vreodată ca Biserica să nu-l aducă pe Iisus, aceea ar fi o Biserică moartă!” (Sanctitatea Sa Papa FRANCISC, Cuvânt de învățătură ținut pelerinilor adunați în Piața Sfântul Petru, în cadrul Audienței Generale de Miercuri, 23 octombrie 2013) Lucrarea MAMUTUL ÎN AGONIE (EDIȚIE ONLINE - PDF, 2013) autor ARHIMANDRIT ȘTEFAN ENE POPA, a fost înregistrată având codul ISBN 978-973-0-15679-9.

Mamutul în agonie - ediția ”on line” - Roma, 2013

189