M-Am Hotarat Sa Devin Prost Dramatizare

M-am hotarat sa devin prost Martin Page

Spațiul în care se desfășoară acțiunea este un cabinet medical pediatric, conține un pat de spital, un birou, trei scaune și un dulap. Diverse jucării stau pe birou și pe dulap. Dr. Edna Vaporski are puțin peste 40 de ani, este îmbrăcată cu un pulovăr de lînă deasupră căruia poartă deschis halatul alb, jos poartă o fustă peste genunchi și pantofi cu toc mic, pe față poartă o mască chirurgicală. Două codițe în păr dau impresia ca ar fii aparținut generației hippie. Antoine are 23 de ani, este îmbrăcat ca un yuppie, are părul dezordonat. În momentul în care cineva bate la ușă Edna adună de pe jos niște hârtii; cabinetul pute ușor a gaze lacrimogene. EDNA: - Intră! ANTOINE( Intră cu mâna pe nas): - Ce sa întâmplat aici? EDNA: — Un puşti de zece ani puţin prea turbulent; a încercat să-mi fure reţetele. ANTOINE( Șocat): — Şi pentru asta l-ai împroşcat cu gaz lacrimogen? EDNA: — Avea un nunchaku. Un nunchaku, Antoine! ANTOINE: — Dumnezeule, ţi se întîmplă des? EDNA: — Nu, din fericire. Ei bine, Antoine, ce s-a întîmplat? ANTOINE( Scoate din buzunar o hârtie cu desenul creierului uman ): — Funcţiile cognitive superioare sînt asigurate de cortexul neo-cerebrum-ului, sîntem de acord? EDNA: — Da... Acum ce ai mai născocit? Unde vrei să ajungi? Te-ai decis să fii neurochirurg? ANTOINE: — Lobii frontali asigură comunicarea între structurile eului şi funcţiile cognitive... EDNA: — Este foarte bine, Antoine. Sînt medic, nu-mi spui nimic nou. Toate astea sînt cunoscute. ANTOINE: — Bun, spuse Antoine cu ochii tot pe desen, mă gîndeam că ai putea să-mi scoţi o parte a cortexului, sau, dacă preferi, să suprimi un lob frontal, aşa... EDNA: — Despre ce vorbeşti, Dumnezeule mare?. Nu pricep. Ai luat-o razna, te-ai prostit de tot, sau ce naiba? ANTOINE: — Aş vrea eu, răspunse Antoine foarte serios, ăsta e scopul. Eu... EDNA: — Vrei să practic asupra ta o lobotomie?

ANTOINE — Da fapt, cred că o semilobotomie ar fi suficientă: vreau să mai fiu în stare să scapăr un chibrit şi să deschid frigiderul; ... în fine, tu eşti medicul, fă ce crezi că e mai bine. EDNA: — Cel mai bun lucru ar fi să te închid într-un azil. Ce te-a apucat? ANTOINE: —Nu, nu este ceea ce crezi... îţi cer asta avînd mintea perfect sănătoasă, în deplinătatea facultăţilor. Îţi voi da un act de justificare. M-am gîndit mult. Iau hotărîrea asta cu mîna pe suflet. Nu e prima mea alegere, ca să ştii, înainte am vrut să devin alcoolic şi să mă sinucid, dar n-a mers. EDNA: — Ai vrut să te sinucizi? ANTOINE: — O catastrofă. Să nu vorbim despre asta. (Edna ocoli biroul şi se aşeză alături de Antoine. Îi puse o mina pe umăr, plina de solicitudine pentru pacientul ei cel mai familiar) EDNA: — Eşti deprimat? E ceva ce nu merge? ANTOINE: — Nimic nu merge, Edna. Dar nu-ţi fă probleme, sînt pe cale să caut o soluţie. Cea mai bună mi se pare să devin prost... EDNA: — Ce? ANTOINE: — Poţi să-mi faci un serviciu? Descrie-mă. Dacă ar trebui să-i vorbeşti cuiva despre mine, ce ai spune? EDNA: — Nu ştiu... Că eşti strălucit, inteligent, cultivat, curios în ambele sensuri ale termenului, simpatic, amuzant, puţin prea împrăştiat şi indecis, neliniştit... ANTOINE: — Este extrem de măgulitor, în fine, ar trebui să fie, dar viaţa mea e un iad. Cunosc o mulţime de oameni idioţi, inconştienţi, plini de certitudini şi de prejudecăţi, nişte imbecili perfecţi, şi care sînt fericiţi! Eu unul o să fac ulcer, am deja cîteva fire de păr alb... Nu mai pot să trăiesc aşa, nu mai pot. După un studiu minuţios al cazului meu, am dedus că inadaptarea socială mi se trage de la inteligenţa mea vitriolantă. Nu-mi dă niciodată pace, n-o pot îmblînzi, mă transformă într-un castel bîntuit, întunecos, primejdios, neliniştitor, posedat de spiritul meu chinuit. Mă bîntui pe mine însumi. EDNA: — Chiar dacă inteligenţa ta este cauza problemei, nu pot să fac ceea ce-mi ceri. Ca medic, nu pot, este contrar oricărei etici. Iar ca prieten, nu vreau. ANTOINE : — Nu mai pot de cît gîndesc, Ed, trebuie să mă ajuţi. Creierul meu aleargă ca la maraton toată ziua, toată noaptea, se învîrte neîncetat ca o roată pentru hamsteri. EDNA: — Îmi pare rău, nu pot. Nu te înţeleg: eşti fantastic, original, nu-ţi dai seama ce noroc ai. Va trebui să-nveţi să trăieşti fiind tu însuti. Pentru o vreme, pînă îţi revii, pînă depăşeşti starea asta, vom găsi o soluţie de depanare ca să-ti ameliorăm viaţa.

ANTOINE: — Ameliorarea vieţii mele ar fi să fiu stupid. EDNA: — Este stupid! ANTOINE: — Atunci ce pot să fac, Ed? Ce-o să se aleagă de mine? De ce sînt deosebit? Doresc banalitatea vieţii, vreau să fiu asemeni celorlalţi. Doar o furnică printre furnici. EDNA: — Te-ai gîndit să te duci la un psihiatru? ANTOINE: — Am fost la un psihiatru. EDNA: — Şi? ANTOINE: — După părerea lui, toate astea sînt perfect normale: nu am o patologie psihică... EDNA: — Evident, problema ta nu este psihica, este una de maturitate… Ca atare refuz sa te ajut in a-ti distruge viata punand in miscare acest plan infantil de a scapa de responsabilitatea de a trai. ANTOINE: — Dar Edna, ajuta ma sa inteleg, daca un picior devine gangrenos, oare nu trebuie taiat pentru a salva viata bolnavului? Un ovar care are o tumoare maligna nu va fii extirpat? Nu poti intelege ca si inteligenta mea este o crestere atipca care ma impiedica in a-mi.... EDNA : — Termina! Refuz sa mai ascult orice alt argument pe care l-ai avea. Te implor sa nu continui pe acest drum, intelege ca ar trebui sa fii mandru de ceea ce esti chiar fiindca esti unul dintre cei putini, cei multi sunt cei care sufera si nici macar n-o stiu. Faptul ca nu esti constient de o problema nu anuleaza existenta ei, doar amplifica tragedia. Acuma, te rog te duci si sa rumegi ce ti-am spus si sa nu faci ceva ce vom regreta toti. ANTOINE: Da... Sa rumeg, ce usor era daca ma nasteam un bou... Pa Edna....