Luis Higuera - Autopsia Satanei

LUIS DE LA HIGUERA AUTOPSIA SATANEI

L’autopsie de Satan

Timée Éditions, 2006 Toate drepturile rezervate

Traducere din limba francez VASILE SAVIN RAO International Publishing Company, 2007 pentru versiunea în limba român ianuarie 2012 ISBN 978-606-609-l10-7

Vittoriei Gutierrez Motrel, bunica mea.

Adeseori o minciun nu-i decât un adev r care se în al asupra datei. Etienne Rey

minciun , adev rul ar pieri de disperare i plictiseal . Anatole France

PARTEA ÎNTÂI EXHUMATIO

Vatican, 1655 Soarele, în apus, î i rev rsa prin vitraliile Capelei Sixtine, razele de un ro u sângeriu, amestecând în purpura celor aptezeci i doi de cardinali aduna i în conclav o avalan de reflexe incandescente. Iar în aceast feerie de carmin, argint aurit i grena, în aceast mare de ro u violaceu i stacojiu, Sfântul Colegiu se preg tea s treac la cel de-al patrulea i ultim scrutin din zi. Sosise momentul alegerii celui care va avea greaua sarcin de a fi atât mo tenitorul lui Hristos, episcopul Romei, urma ul lui Petru, st pânul p mântean al cre tin ii i tutorele ei spiritual: papa. V propun s trecem la vot, anun cu glas solemn cardinalul decan Severino Massimo care prezida adunarea. Cei aptezeci i unu de cardinali aprobar în lini te. Ziua fusese lung , dezbaterile dificile, i fiecare a tepta cu ner bdare rezultatul. Eu… hmmm… eu cer suspendarea edin ei. aptezeci i una de perechi de ochi ului i se întoarser spre cardinalul Umberto Donatelli, intuindu-l de parc ar fi proferat o blasfemie nemaiauzit . Eminen a Voastr , sunte i serios? îl chem la ordin cardinalul decan. Tocmai urmeaz votul! Drept, în mijlocul adun rii, Donatelli schi un zâmbet stânjenit. Cuprins de o nervozitate neobi nuit , î i cl tin capul mare plin de co uri i insist : Da, da, în eleg… Dar tocmai de aceea solicit o pauz . Eu… eu nu sunt sigur c merit încrederea dumneavoastr i… Ezit o clip , ferindu-se s i aplece privirea spre toate aceste chipuri tulburate care se uitau la el. Ochii i se îndreptar spre fresca monumental a Judec ii de apoi care orna zidul din fundul capelei. În fa a lui, condamna ii se zvârcoleau de durere, încercând zadarnic s scape de caznele

care îi a teptau în infern. Sim i cum îl str bate un frison când ad ug cu un glas obosit: Am nevoie s m confesez. O larm de nedescris se produse în capel . Între proteste i invective, fiecare se întreba ce stratagem inventase acum Donatelli pentru a întârzia scrutinul. Partizanii lui Fabio Chigi, principalul s u rival, îl b nuiau c voia pân în ultima clip s seasc un iretlic prin care s mai câ tige câteva voturi. Cardinalul decan b tu cu palma în mas , cerând lini te. F îndoial , acest Donatelli era prea imprevizibil ca s fie un pap acceptabil. Faptul c sim i nevoia unui duhovnic este un lucru absolut stimabil, Eminen , îns v rog s în elege i c va trebui s a tepta i terminarea scrutinului. Prin urmare, v-a fi recunosc tor dac lua i loc! În fa a tuturor acestor priviri îndreptate spre el, Donatelli sim i c hot rârea lui sl be te. Încuviin ând moale din cap, în final se supuse, dar ideea c putea fi ales îl umplea dintr-odat de un profund sentiment de nelini te. O jum tate de or mai târziu, cardinalul decan mai num ra înc o dat buletinele. Cl tin din cap. Nu, nu era nicio gre eal ; Sfântul Colegiu urma s voteze din nou. Era al patrulea i ultimul scrutin din zi, anun el adunarea. Team mi-e c va trebui s amân m alegerea pân mâine-diminea . Donatelli î i re inu un oftat de u urare. Ceilal i suspinaser resemna i. St teau închi i din zori în Capela Sixtin , iar ideea de a amâna votarea pentru a doua zi nu-i încânta deloc. Cardinalul decan ceru s se perforeze buletinele în locul unde se afla cuvântul „eligo”, legându-le apoi cu un fir de tase, i le încredin cardinalului camerleng pentru a fi arse cu paie jilave. Trecuser aptesprezece zile de la decesul lui Giambattista Pamphili – mai cunoscut sub numele de Inocen iu al X-lea –, iar alegerea succesorului s u se anun a dificil . Cele patru vot ri cotidiene autorizate de procedur avuseser loc, dar r mânea în continuare departajarea a doi candida i: Umberto Donatelli

i Fabio Chigi. Niciunul nu putuse strânge pân atunci cele dou treimi din voturi plus unul necesare pentru a fi ales, iar fumul negru care urma s se ridice în scurt timp pe cerul azuriu al Vaticanului va fi semnul c scaunul suveranului pontif continua s r mân vacant. Odat cu venirea nop ii i cardinalii dormind, Umberto Donatelli, izolat într-un col al Capelei Sixtine pentru mas , savur o clip de solitudine înainte de a începe s m soare sala maiestuoas , cuprins de întuneric. Acolo unde cardinalii î i petrecuser ziua optind la nesfâr it, legând i dezlegând alian e, negociindu- i votul pân în ultima clip , sunetul pa ilor s i de-abia tulbura acum lini tea. Ajuns în fa a frescei, se a ez pe un scaun i ridic ochii. Undeva în adâncul sufletului, sim ea nevoia s se roage. Dar, de câteva luni, nu se mai putea ruga. Ceea ce avea pe con tiin era atât de tulbure încât nu se sim ea în stare s i expun sufletul în fa a Creatorului. Contrar celor ce afirmase, chiar i o spovedanie i se p rea mai presus de puterile sale. Nu era sigur Domnul, în pofida nem rginitei sale bun i, l-ar putea în elege. Nu, ceea ce-i trebuia era un confident. Umberto… Donatelli tres ri. Camerlingul Silvio Rampallo, cu fa a ciupit de v rsat i capul ple uv, se afla în spatele s u. Dup ce din mân sfe nicul pe care îl adusese, se a ez al turi de prietenul s u, punându-i o mân pe um r. Trebuie s i m rturisesc c te pricepi la efecte! Îns Donatelli nu schi nici m car un zâmbet. Cu silueta sa impozant bine a ezat în jil , st tea prosternat, într-o atitudine pe care nu o avea de obicei. Silvio se uit la el cu simpatie. Pântecos, Donatelli avea în general mare grij de felul în care st tea, convins c demnitatea era atât o chestiune de postur , cât i de comportament. Dar, v zându-l atât de ab tut, cu ochii a inti i mereu la fresc de parc ar putea afla spuns la întreb rile care îl fr mântau în figurile pictate cu un secol mai devreme de Michelangelo, Silvio Rampallo ghici grija pentru felul în care st tea aproape c nu-l preocupa deloc.

Urm ri privirea prietenului s u i ochii îi d dur peste figura maiestuoas a lui Hristos aureolat de lumin , a c rui siluet p rea s se clatine în lumina tremurat a lumân rilor. Michelangelo avea mult talent, murmur el, dar nu am în eles niciodat de ce l-a reprezentat pe Fiul lui Dumnezeu ca un efeb imberb i musculos. Tonul pe care îl folosise se voia u or, iar Donatelli p ru s aprecieze o clip acest efort. Ridic o sprâncean . Tu cel pu in te po i socoti fericit c Pius al IV-lea i-a cerut lui Daniele da Volterra s -l acopere cu acest ridicol voal pudic, i-o întoarse el. Altfel, Iisus ne-ar fi ar tat acum formele sale! Îns urma de zâmbet care îi limpezi chipul la acest gând se terse de-ndat , iar cardinalul Rampallo se resemn s a tepte ca prietenul s fac urm torul pas. În spatele lor, în obscuritate, un cardinal sfor ia. Trecu ceva timp pân când Donatelli vorbi din nou. Silvio, prietene, murmur el atunci cu glas nesigur, ce crezi despre Satana? Camerlingul st tu câteva clipe f s zic nimic. Diavolul, Lucifer, Prin ul întunericului… insist Donatelli. Silvio Rampallo arunc o privire în jur ca s se asigure c ceilal i nu-l puteau auzi i- i trecu o mân peste capul ple uv, utând zadarnic un r spuns care s nu arate c este un imbecil. Îns Donatelli nu p rea s a tepte vreun r spuns. Continu : Mie, povestea aceasta cu îngerul dec zut mi s-a p rut întotdeauna o inven ie stânjenitoare. Vechiul Testament abia face referin la Satan. În „Zaharia” i „Cartea lui Iov”, e doar un cuvânt comun: Satana face asta, Satana face ailalt … E greu fii mai vag. El este nume propriu desemnându-l concret pe adversarul lui Dumnezeu abia în „Cronici”. Asta arat importan a ce i se acorda! în fond, eu cred c era mai degrab vorba de a-l desc rca în mod discret pe Iahve de responsabilitatea R ului. Se întrerupse câteva clipe i schi un zâmbet nedefinit. Presupunând c îi era adresat lui, Silvio se hot rî s i-l întoarc . Departe de el gândul s în eleag ce anume era

glum în aceste vorbe. Ca s-o spunem pe aia dreapt , se sim ea mai degrab stânjenit. Umberto, nu cred c e momentul s … P i, evident, chestiunea aceasta pune probleme, continu Donatelli ca i cum nu ar fi auzit obiec ia prietenului s u. Problema este c , la origine, toate creaturile au fost concepute ca fiind bune. În aceast privin conciliul de la Latran a fost cât se poate de clar. Atunci cum se explic faptul c o creatur a Domnului – fiindc Satana este i ea una dintre ele – a ales brusc s se revolte i s comit R ul? Tu în elegi? Pentru noi, muritorii, e altfel; Satana exist deja ca s ne ispiteasc . Noi avem o scuz . Dar pe el cine l-a incitat s fac R u? Ce l-a împins la asta? Însu i Sfântul Toma s-a pierdut în explica ii legate de acest subiect. Fiindc nu putem admite c , deasupra lui, exist o putere a R ului care s -l fi influen at. Cum altfel dac nu prin concilierea cu unicitatea lui Dumnezeu? Ar fi curat erezie, clar. O divinitate amabil i o alta rea. De neconceput! Cre tinismul este monoteist, ce naiba! Donatelli se opri din nou. În ciuda str daniei de a p stra un ton calm i ponderat, în glasul s u era un tremur neobi nuit. De parc o ezitare ori o îndoial p trunsese brusc în vorbele îndelung meditate, de parc repeta un discurs preg tit cu grij , îns cuvintele c tau pentru el o nou semnifica ie pe m sur ce-i ie eau din gur . Silvio Rampallo în elese c aceast conversa ie trebuia s aib mult importan pentru prietenul u. Când se aplec spre a auzi mai bine ce avea de spus, Donatelli deja începuse: Înseamn c Satana a decis în mod liber s fac R u. O alegere deliberat având drept urmare faptul c se vede imediat izgonit. S admitem. Dar asta tot nu ne spune de ce a cut-o. P catul trufiei? Dorin a de a fi egalul lui Dumnezeu? Mare tain . Niciun teolog nu a putut da o explica ie conving toare. Altfel, dac Satana se afla de la sine la originea ului, aceasta ar însemna s -i acord m o putere enorm . Or, nu poate fi prea puternic decât dac , i aici, ar rivaliza cu Creatorul. Revenim la problema anterioar . Adversar, de acord; rival, e prea mult. A adar: s veghem s nu-i

supraestim m puterea, dar totu i s -i i l m ceva. Un echilibru delicat… Silvio ezit s intervin . Oare unde voia s ajung prietenul u? Se hot rî s -l lase s continue. i toate astea pentru a- i spune c nu putem face altceva decât s presupunem nu numai c Dumnezeu l-a creat pe Satana i îl tolereaz , ci c îl i folose te spre a ne pune la încercare. Numai c în acest caz, scuz -m , g sesc c Dumnezeu ar avea în el ceva meschin i calculat, lucru care nui st bine personajului… Pe scurt, acest Satan pune mai multe probleme decât rezolv , iar toate astea nu m-au prea convins. i, Silvio, ca s i spun pe de-a-ntregul, dac existen a lui transcendental mi se pare greu de explicat, personal nu am crezut în existen a sa concret . Sincer s fiu, a mi-l imagina în carne i oase… Donatelli oft , închizând pentru o clip ochii. Razele lunii care p trundeau în capel îi proiectau umbra pe fresc , desenându-i silueta masiv în mijlocul damna ilor. Undeva, în întuneric, se auzi cum pocne te tâmpl ria. Donatelli continu priveasc într-o parte în momentul în care ad ug : Pân în ziua când l-am întâlnit. Silvio în capul. Nu era sigur c în elesese bine; mai degrab spera s nu fi auzit bine. Au existat oameni care fuseser condamna i la arderea pe rug pentru lucruri mult mai runte decât acesta. Privi silueta bondoac a vechiului s u prieten a c rui fa ro ie i spân , lucind de sudoare, îl f cea de obicei s se gândeasc la o ro ie bine coapt i c rnoas . Ascuns sub pliurile duble ale pleoapelor, privirea acestuia, atât de adesea direct i p trunz toare, i se p ru dintr-odat pierdut undeva în spa iu. Niciodat nu-l v zuse într-o asemenea stare. Cum asta, l-ai întâlnit? L-am v zut pe Satana. În fa a mea. Stând ridicat pe labele sale enorme. Silueta lui monstruoas î i arunca spre mine privirea goal i hidoas . O întâlnire pe care, crede-m , nu o voi uita nicicând. De data aceasta, Silvio Rampallo nu- i putu re ine zâmbetul. Îl cuno tea pe Donatelli, iat , de aizeci de ani. De pe vremea

copil riei petrecute împreun în câmpia toscan , îi urm rise ascensiunea în sânul Bisericii. Îi împ rt ise îndoielile când acesta intrase în ordin, îi aplaudase diversele numiri, îi criticase manevrele nedemne, îl înso ise în r cirile sale, cunoscându-l de prea mult timp ca s tie c nu spunea asemenea lucruri cu u ur tate. Dar era totu i ceva greu de înghi it. i împreun mâinile pe burt , cl tinând din cap cu un aer de îndoial . Umberto, îmi spui numai prostii! Donatelli scoase un oftat adânc i întoarse în fine ochii spre interlocutor. M car, Silvio, m car… Dar cel mai derutant lucru din toate astea este c am fost profund u urat s m aflu fa în fa cu el. C ci, dac acea creatur pe care am avut-o dinaintea mea nu ar fi fost Satana, po i s m crezi c ar fi fost ceva cu mult mai însp imânt tor… Silvio în elese, în sfâr it, c Donatelli se referea la ancheta pe care o f cuse cu câteva luni mai înainte în sudul Fran ei. Cum, la întoarcere, prietenul s u nu scosese o vorb în aceast privin , practic, nu avea habar de toat povestea. Nu prea pricep… Pentru c nu cuno ti întreaga poveste. Chiar i eu, de i sau scurs atâtea luni de când am f cut ancheta, tot nu reu esc -i în eleg întreaga semnifica ie. i totu i crede-m , am avut toate elementele. I-am întrebat pe to i martorii, am consemnat faptele, am memorat i cel mai mic detaliu, am notat i cea mai neînsemnat conversa ie. i totu i trama pe care toate astea par a o desena m arunc în cea mai adânc tulburare. Ca s încep cu începutul, ar trebui mai întâi s amintesc de itinerarul lui Zénon de Mongaillac. Se ridic , pornind s str bat sala în lung i-n lat, fiind limpede c era dispus s înceap o lung istorisire, îns camerlingul era epuizat; nu se sim ea în stare s o asculte. Umberto, suntem în conclav, zise el cu glas sfâr it. Ziua de mâine risc s fie una obositoare. N-am putea s mai a tept m câteva zile? Tocmai c nu, Silvio. A a ceva nu mai sufer amânare.

Dar… Dac povestea asta te-a tulburat atât de adânc de ce nu mi-ai vorbit mai din timp? De ce a trebuit s a tep i pân acum? Cum vrei s i ascult povestea când… Trebuie s m ascul i! Surprins de tonul autoritar al prietenului s u, Silvio îl privi o clip . Ascult povestea asta, Silvio, insist Donatelli, te rog! Camerlingul f cu o figur resemnat i se afund în jil . În timp ce Donatelli începea s povesteasc , în Roma, departe, sunau clopotele. Silvio Rampallo avu un zâmbet trist. tia c , de-acum, Umberto avea slabe anse s -i succead suveranului pontif…

Paris, câteva luni mai înainte… Zénon de Mongaillac se gândise mereu c via a este un joc unde nu ri ti nimic participând i se vedea sfâr indu- i-o întrun inut al lini tii i ce ii, des vâr indu- i erudi ia între dou du ti zdravene de rachiu de ienup r. S -i mul umim Cerului c ne-a dat una dintre acele nop i lun i numai bune pentru activit i clandestine! opti el tre tân rul de lâng el. Cu capul între ni te umeri firavi, adolescentul cl nea din din i i nu p rea dispus s împ rt easc entuziasmul maestrului s u. Aten ia îi era fixat pe versantul apusean al ridic turii unde micul cimitir, ca o crust de la o ran obrintit , forma o sinistr pat întunecat . Am o presim ire rea, reu i el s articuleze cu un glas tremur tor. Zénon î i st pâni un zâmbet. A a cum st tea ghemuit, înv celul s u p rea un c lu -de-mare. Îi aranj mantia. Mi se pare c i-e cam frig. Într-adev r, nu era cald, dar cel pu in ploaia încetase. Norii grei care se rostogoliser încet pe deasupra v ii în cursul nop ii se risipiser , împin i de un vânticel r coros ce b tea dinspre soare-apune, iar acum un miros de iarb ud se ridica de la mânt. Odat cu sfâr itul rafalei de ploaie, zgomotele nop ii se f cur din nou auzite în întuneric. În dep rtare, doi câini se

luptau pentru ceva, cineva trântea o u , iar firma unei bodegi de var scâr âia în vânt. Frica este o boal a sufletului, Nicolas, ad ug înv atul. Iar afec iunile sufletului întunec mintea. Prive te în jur; vezi ceva care s te sperie? Nicolas î i îndrept pu in umerii. De-a lungul incintei aba iei ce domina colina, colibe murdare se c rau pe coast , înghesuite unele în altele, dând strania impresie c evit s alunece în mocirla de jos. Era un labirint de cocioabe nate, din care r reau turle de mori, ad postind ceea ce ora ul refuza s primeasc ; zdren ro i i p duchio i de toate soiurile. Un loc pu in frecventabil dup apusul soarelui. Pe Nicolas îl trecu un fior. Nu ne e team pentru c e înfrico tor, maestre, ci este înfrico tor pentru c ne e team . Zénon ridic din sprâncean . F îndoial c b iatul acesta nu-i nici pe departe prost. Dezgroparea unui cadavru, trebuie s admitem, nu era activitatea favorit a nim nui. Cum nu era nici a teptarea nop ii pentru a putea p trunde într-un cimitir. i, absolut logic, ca i Nicolas, Zénon cu siguran ar fi preferat i el s se afle în pat, la c ldur . Totu i, chiar dac îi pl cea s cread c nu degeaba era doctor în anatomie i botanic la Colegiul Regal de medicin din Paris, i c , de fapt, sarcinile cele mai ingrate puteau fi foarte bine încredin ate unui subaltern, în noaptea aceea, ascuns în spatele unei mici cabane, înso it de elevul s u preferat, cu o lopat pe umeri, pândea momentul prielnic cu inten ia ferm s nu lase nim nui grija de a face acest lucru în locul s u. Zénon î i aprinse pipa. În realitate, aceast deshumare clandestin îl amuza la culme. Dac o curtase în zadar luni în ir pe delicioasa Amandine Perthuys – odihneasc -i-se în pace sufletul f înveli ul carnal –, venise ceasul s adune roadele eforturilor sale. În sfâr it, Amandine urma s -i dezv luie farmecele. C o f cea la modul postum i prin intermediul unei autopsii, asta nu schimba mare lucru în ochii s i. Tutunul pocni în pip i lucirea lui ro atic dezv lui pentru o clip chipul înv atului, subliniindu-i delicate ea tr turilor.

Cu ochii s i limpezi i p rul aten, lung i buclat, pe care colegii cu perucile lor i-l invidiau, Zénon de Mongaillac p rea mai tân r decât era, fapt care îi deruta mereu pe noii s i elevi. Era totu i un om care ajunsese la acea vârst considerat ca fiind a maturit ii, un fel curtenitor de a spune c nu mai era chiar tân r, dar f a-l considera b trân. Patruzeci de ani; o vârst pe care anticii o numeau odinioar acmé, adev rata na tere a unui b rbat. Pentru a compensa apari ia ridurilor i intrarea în declin a puterii de seduc ie, Zénon l sase s -i creasc o fin i elegant musta . De altfel, nu ducea lips de elegan . Era foarte atent cum se îmbrac , f a neglija vreodat detaliile, tiind s armonizeze cu gust nuan a vestei cu cea a pantalonului scurt legat sub genunchi. Mersul s u, cu pa i mari, zvelt avea o anumit prestan , de i s-ar fi putut vedea în el i o f râm de afectare. Dar, indiferent de ce ar fi putut spune detractorii s i, avea, în aparen , totul dintr-un gentilom. Un gentilom, f îndoial , dar un gentilom obosit de teptare. Cerul începea s se limpezeasc spre r rit, iar Zénon hot rî c era vremea s ac ioneze. Zâmbi lini titor spre Nicolás, ie i din ascunz toare i arunc o privire împrejur pentru a se asigura c niciun martor nedorit nu era prin preajm . S mergem, zise el. Al i patru indivizi, cu silueta întunecat drapat în mantii, se ivir imediat de undeva, pornind de-a lungul zidului incintei cimitirului tr gând un c ru . Nicolas i Zénon pornir în urma lor, iar straniul cortegiu se îndrept spre intrare. S nu cumva s facem vreun zgomot, le opti Zénon elevilor s i când ajunser la destina ie. Charles i Antoine, sta i aici cu c ru ul. Nicolas i ceilal i, urma i-m ! În timp ce primii doi p zeau intrarea, Zénon i cei trei acoli i, to i cu hârle e i lope i, escaladar vechiul portal din lemn i disp rur în întuneric. Tare-s mul umit c n-a trebuit s intru, murmur Charles când ceilal i nu-l mai puteau auzi. N-a mai fi putut dormi luni întregi!

Închide gura i casc ochii! mârâi Antoine, tot atât de tem tor ca i tovar ul s u. N-ai auzit ce a spus maestrul? Progresul tiin ei ne cere câteva sacrificii, iar p rerea mea este sacrificarea unei nop i de somn nu-i o plat prea scump . Din moment ce asta-i tot ce sacrific m… i se postar în spatele c ru ului, tr gând cu urechea la cel mai mic zgomot, zgribuli i sub roua dimine ii. La picioare li se întindea capitala adormit pe care primele semne ale zorilor o înv luiau deja în roz. Chiar în clipa în care Zénon de Mongaillac p trundea în micul cimitir parizian, undeva foarte departe, p rintele Amedée, preot în Lansec, sprijinea scara de zidul bisericii sale. Doamne, ai grij de slujitorul t u în periculoasa misiune pe cale s-o înf ptuiasc , se rug el împreunându- i mâinile. Dar Dumnezeu trebuie s fi fost ocupat cu altceva, fiindc prima treapt pe care puse piciorul Amedée se rupse, f cându-l cad . Nasul preotului se strivi de scar , începând imediat s sângereze ca o fântân . Afurisit scar de dulgher hughenot! înjur el. i puse o buc ic de cârp în nar i, dup ce f cu o mul ime de cruci, porni cu mai mult grij s se urce pe restul sc rii. Rotofei, p rintele Amedée nu avea nimic dintr-un adet. Avea fizicul unui b rbat de aizeci de ani, de i nu atinsese cincizeci, a c escaladarea îi lu ceva timp. Ajuns în vârf, se opri o clip ca s i rea eze dopul de cârp care nu voia s stea în nas i privi în jos. Doamne sfinte, cât de sus ajunsese! i când te gânde ti c mai trebuia s se ca ere i pe acoperi ! Oft . Pentru un om la vârsta lui, aceast periculoas urcare era o nebunie. O nebunie, dar necesar . Fiindc , dac Amedée se urcase atât de sus, nu era deloc în ideea de a se apropia de Creatorul u, ci pur i simplu ca s verifice starea acoperi ului bisericii. De la un timp, c derile de igl deveniser la fel de numeroase ca i predicile, amenin ând s -i betegeasc i s -i sperie mult mai concret pe credincio i decât pedepsele promise întru isp irea p catelor.

Amedée încercase s aduc la cuno tin a episcopiei starea dezastruoas a cl dirii, dar i se r spunsese c vremurile sunt grele i, în aceast epoc de lupt împotriva du manilor reforma i, banii Bisericii erau folosi i în scopuri mai urgente. Amedée în elesese perfect c era invitat în mod politicos s se descurce singur. Cu sufletul încrez tor în în elepciunea superiorilor s i, se resemnase a adar s le accepte refuzul. Dar îl durea s vad cum bisericu a lui cade în ruin i, dac nu putea conta pe ajutorul episcopiei, î i zise c nimeni nu-i interzicea s pun el singur mâna la treab . De aceea se preg tea acum s inspecteze lucrurile la fa a locului pentru a-l putea pune cât de cât în tem pe Berenchon, zidarul recunoscut din Lansec. De acolo, de sus, Amedée avea o priveli te extraordinar spre Cevennes unde soarele în r rit alunga i ultimele valuri de cea matinal . Pân la orizont, colinele în esate de garig se întindeau sub palida lumin a dimine ii, succedându-se întro unduire neregulat , punctat de stâncile ce r reau din ea. Când vremea era senin , se puteau chiar distinge contururile imprecise ale fortifica iilor de la Montpellier – pe care lui Amedée îi pl cea s -l numeasc Sodoma din Languedoc – întins departe în câmpie. Împrejurul satului, p mântul, mai neprimitor decât în vale, nu le oferea locuitorilor decât pu ine posibilit i de a cultiva ceva: în afar de câ iva m slini i ceva vi -de-vie pierdut printre stânci, nimic nu p rea a vrea s fac vreun efort ca s creasc . Pentru asta ar fi trebuit ca dealurile s fie stropite de vreun fir de ap . Dar nic ieri nu se vedea vreo albie, în afar de o urm de pârâu care st tea secat zece luni pe an, curgând cam la o leghe dep rtare, la o cotitur a dealului. Satul însu i era format dintr-o mân de case joase f cute din piatra locului a ezat f m iestrie deosebit una peste alta. Chiar i bisericu a lui era dintre cele mai sobre i, de nu ar fi fost pe jum tate ruinat cum era cazul acum, abia dac ar fi interesat pe vreun c tor, presupunând c vreunul dintre ei i-ar fi dat osteneala s se plimbe prin zon i ar fi manifestat o cât de m runt curiozitate.

Pu in mai departe, dou dintre cele o sut de suflete cât num ra satul mergeau gr bite pe un drumeag pietros care se pierdea printre coline. Chiar la distan , p rintele Amedée le recunoscu imediat. Gilbert avea un mers leg nat pe care îl recuno teai dintr-o mie, iar Octave nu putea fi confundat cu nimeni. În cimitir, cele patru umbre se fofilar printre morminte. Zénon îi îndruma pe cei trei elevi ai s i cât putea mai bine. Greu de orientat; în întuneric, mormintele p reau toate la fel. Un cronc nit îndep rtat înso ea zgomotul pa ilor ca un cânt funebru compus anume pentru aceast ocazie, de un demiurg care nu mai g sea altceva ca s glumeasc . Zénon surâse. Nu se speria chiar atât de u or. Ceea ce nu-l împiedic s nu tresar când în spatele lui se auzi un sunet metalic: Nicolas se împiedicase de o stel , sc pând cazmaua care se izbi de o cruce. Ave i grij pe unde c lca i, ce naiba! Ar trebui s le po i vedea, bomb ni Nicolas ridicându-se. Reluar drumul în t cere, rugându-se ca zgomotul f cut de cazma s nu fie vreun semn anume sau s fi întrerupt somnul mor ilor. La o cotitur , Zénon recunoscu mormântul pe care îl uta. În a teptarea unei stele ce urma s se pun , locul era marcat de o simpl cruce din lemn. Dar, ajutat de lumina palid ce se ivea încet-încet pe cer, Zénon putu distinge textul proasp t scris: Amandine Perthuys, n scut Rameges 1637-l654. Aici e. La treab ! Dup ce î i scuipar în palme, cei trei elevi înh ar lope ile i hârle ele i începur s sape solul înc afânat din care se spândi de-ndat un miros de p mânt umed i gras. Zénon ridic privirea spre cer. Soarele urma s r sar în curând. Trebuiau s se gr beasc . Progresul cunoa terii cere sacrificii, le spusese el elevilor. Frumos eufemism. Fiindc a te afla în plin ilegalitate într-un cimitir pentru a fura un cadavru nu era tocmai ideea pe care i-o f ceau ei despre practica filosofiilor naturii. i totu i a a fusese întotdeauna. Zénon însu i nu sc pase de aceast sordid necesitate. i se rev zu cu ani în urm la Montpellier, în

compania maestrului Athanase Lavorel, s pând p mântul a a cum f ceau acum studen ii s i. Athanase Lavorel fusese un dasc l exigent. F disec ie, îi pl cea s le repete odinioar studen ilor s i, anatomia r mâne o tiin abstract . Zénon schi un surâs. De atunci, se scurseser vreo dou zeci de ani i nimic, se pare, nu se schimbase. Nimic, în afar de faptul, deloc neglijabil, c nu mai era el cel care s pa. i, tr gând zgomotos din pipa-i lung i fin , cu numele s u gravat pe ea – o lucr tur de bijutier –, î i contempla cu afec iune studen ii care, poate într-o zi, vor deveni la rândul lor doctori eminen i i vor pune i ei la s pat o mân de adolescen i. Pân atunci, lope ile i cazmalele lucrau de zor i, dup un sfert de ceas, sicriul domni oarei Amandine Perthuys, n scut Rameges, fu la vedere. Pe când se preg teau s -l deschid , un zgomot ciudat se f cu dintr-odat auzit dinspre arbu tii afla i la câ iva pa i mai încolo. Zénon le f cu semn elevilor s stea nemi ca i i întinse urechea cercetând întunericul. Gândindu-se la incidentul cu hârle ul, Nicolas începu imediat s tremure. Dar se f cu din nou lini te, i to i preferar s cread c fusese doar o pal de vânt. În timp ce unul dintre elevi scotea capacul sicriului, Zénon se aplec deasupra gropii. În aceea i clip , prima raz de soare ni la orizont, dezvelind de mantia întunericului palidul profund al tinerei femei. Iar chipul ei zâmbitor, rind din neant ca apari ia evanescent a unui suflet cit, firav i translucid, îi f cu pe to i s încremeneasc . Chiar lui Zénon însu i, de i nu prea înclinat spre emo ie, i se ie respira ia. Era magnific . i, cu toate c nimeni nu l-ar fi cut s m rturiseasc , ideea de a smulge cadavrul tinerei din îmbr area p mântului îl tulbur brusc într-un mod neprev zut. Era, în aceast fapt , ceva ce inea de sacrilegiu. Odat scoas din mormânt, defuncta fu a ezat pe iarba umed . Mai r mânea s fie transportat la c ru . Trebuie inut de picioare i de umeri, îi sf tui Zénon ar tându-le cum s o fac . În timp ce doi dintre studen i se preg teau s încerce manevra, un ip t sinistru se ridic din întunecime i o umbr

uria se ab tu peste ei din vârful unui copac. To i se aruncar la p mânt ca un singur om. Când Zénon întoarse capul, z ri o bufni uria cu aripile desf cute ca ale unui înger, trecând pe deasupra lor în utarea altui loc. Cu to ii r suflar u ura i. Toat lumea e bine? întreb Zénon. Nicolas? Îns Nicolas, convins c singurul mod de a sc pa de o vedenie era acela de a se feri s o priveasc , închisese ochii i se azvârli în groap . În fundul g urii, acoperit de rân din cap pân în picioare, acesta nu mai mi ca. Mi-e team c am avut un mic accident… Zénon se aplec deasupra mormântului i observ imediat o mic balt între picioarele adolescentului. O reac ie natural , f cu el ca s minimalizeze incidentul. Ca i cum o împrejurare însp imânt toare poate da, uneori, na tere fricii. La treab ! În timp ce Nicolas încerca s i revin din emo ii, doi dintre ie i o apucar pe doamna Perthuys de picioare i de subsuori, ridicând-o. Dar trupul se împotrivi la ideea c este scos la aer f consim mântul s u prealabil i refuz s se lase dus ca un obiect rigid: se îndoi. „Am s ajung s cred c am un talent aparte de a m afla în genul acesta de situa ii”, gândi Zénon. Cineva avea s fie nevoit duc acest cadavru pe um r, dar nimeni înc nu se oferea voluntar. Ei, hai s ne gr bim! f cu Zénon, iritat de atâtea scrupule. N-o s v mu te. Încurcat parc de ordinul imperativ al lui Zénon, unul dintre studen i se oferi i, cu ajutorul la fel de obligat dat de un altul, ridic pe umeri trupul înf urat într-o pânz . Înv atul chiar încerc o compara ie îndr znea cu un proasp t c torit ducându- i so ia în camera nup ial , dar nimeni nu râse. La drum! ordon el aruncând o privire circular pentru a verifica dac toat lumea era gata de plecare. Dar nici urm de Nicolas. Nicolas? Aici, se auzi un glas din fundul gropii.

Zénon se aplec deasupra z rindu-l pe tân r cum se uita la pere ii verticali ai mormântului. Dar ce faci? Trebuie s plec m cât mai iute de aici! Vin, vin, f cu elevul f a ridica ochii din p mânt. E curios… chiar foarte curios… Singurul lucru curios de aici este comportarea ta, îl mustr f r utate Zénon întinzându-i mâna ca s -l ajute. Un stol de porumbei se ridic din stânga lor. Nu mai era nicio clip de pierdut. Soarele începea s apar în zare, dincolo de acoperi urile Parisului. Adunar lope ile i cazmalele i, la fel cum venise, micu a coloan , ca un irag de fantome, se întoarse la poarta de la intrare strecurându-se furi at printre morminte. Pe un vânt r coros, cu miresme de lavand i rozmarin, ce tea potolit, aplecând u or iarba i rarii arbu ti risipi i ici i colo, Gilbert mergea cu pas m runt pe drumul pietros. a avea un trup cu adev rat necioplit, se putea totu i spune despre el c natura nu-i fusese deloc favorabil . Sub o tufa de p r zburlit care îi d dea uneori aerul unei cl i de fân, Gilbert avea un nas ce p rea mai degrab puternic i o gur unde ai fi putut num ra cam apte din i i jum tate, dac riscai arunci o privire, lucru de care se ferea oricine, dat fiind suflarea deloc pl cut ce ie ea din ea. Simplu ran, Gilbert tr ia cum putea mai bine crescând ase oi i dou capre ale c ror produse le d dea în schimbul altora strict necesare subzisten ei. Toat via a lui tr ise a a (acum atinsese respectabila vârst de dou zeci i apte de ani) i f îndoial c nu i-ar fi putut imagina un alt fel de existen . Se mul umea, a adar, cu ceea ce primea zilnic de la Dumnezeu, rugând în fiecare sear Cerul ca ziua urm toare s nu fie mai grea decât cea din ajun. Ca în fiecare diminea , plecase s arunce un ochi la cele ase oi ale sale, s verifice c nu venise niciun ho peste noapte -i fure vreuna, a a cum se întâmpla din când în când. i, ca în fiecare diminea , era înso it de un b ie andru, pe numele u Octave. Acesta era un copil cam s rac cu duhul care, aparent, nu g sise nimic altceva mai bun de f cut decât s i petreac zilele uitându-se la Gilbert cum î i p ze te animalele.

În acest sens, b iatul era de o r bdare nemaipomenit . Putea sta ore în ir f s deschid gura, a ezat pe jos, privind cum oile pasc iarba rar ce se str duia s r sar printre stânci. O s fie vreme frumoas azi, constat ranul aruncându-i copilului un zâmbet plin de afec iune. Cu atât mai bine. Poate chiar prea cald. Cu atât mai r u. Gilbert prefer s se opreasc aici. În elese c nu era în toane bune. Octave era un taciturn. i cum nici el nu dormise tocmai bine, ziua se anun a lung i grea. Un co mar ciudat îl inuse treaz o bun parte din noapte i nu reu ea s alunge din minte viziunile infernale care îl uiser . Viziuni în care Agnès, o tân de care era îndr gostit, îl urm rise pân în vârful unui munte înainte de a se preschimba dintr-odat într-o creatur dr ceasc sau ceva care sem na îngrozitor cu a a ceva – de i chestiunea era greu de judecat – i care îl supusese, desigur f voia lui, la ni te mângâieri pe care îi pl cea totu i s le rememoreze în detaliu. Gilbert înc mai era marcat. i u or epuizat. F îndoial c ar trebui s -i spun ceva din toate astea p rintelui Amedée când se va întoarce în sat. Pove tile cu diavoli i diavoli e nu erau genul de lucruri c rora s nu le prea dai aten ie, a a c era mai bine s discu i la timp cu cineva mai tiutor în materie decât s ri ti s pun mâna pe tine Cel R u. Ajuns la locul unde animalele lui î i c utau de obicei hrana, Gilbert avu imediat certitudinea c ceva nu-i în regul . O lini te parc prea mare, un miros neobi nuit, un fream t ciudat în aer, o senza ie ce nu se putea defini îi spuneau c ceva anormal venise s tulbure tihna colinei sale. Nu-i trebuia mai mult ca s în eleag c tot ce i se întâmplase în timpul nop ii era ceea ce p rintele Amedée ar fi numit un semn sau o premoni ie, în orice caz un mesaj care spunea c trebuie s fie atent. Se întoarse a adar spre Octave punându- i un deget pe buze ca pentru a-i zice s nu fac zgomot. Precau ia era inutil , într-atât de t cut era Octave de la natur , îns gestul avea în el ceva afectuos i protector care convenea atitudinii p rinte ti cu care Gilbert se mândrea fa de b ie andru.

ranul avu confirmarea temerilor sale constatând c micu a lui turm se îndep rtase de locul de p scut obi nuit i cea printre stânci, undeva mai departe. În plus, de i prea pu in dotat pentru artele matematice, Gilbert î i d du repede seama c , în loc de ase oi, în diminea a aceea mai erau doar cinci. Prima sa reac ie a fost de furie. Ar fi vrut s -i vad pe to i ho ii atârnând de un copac dup ce li s-ar fi t iat membrele. i se putu delecta câteva momente cu aceast viziune, imaginându-se f când treaba în locul c ului. În realitate, totul se petrecu în câteva secunde, atât cât i-a trebuit s i reasc oaia care îi lipsea z când pe iarb un pic mai încolo. Îi f cu semn lui Octave s stea în spatele lui apropiindu-se de animal. De bun seam c era bolnav . Se opri brusc, constatând c nu era a a. A cr pat, zise, simplu, Octave, aplecat peste um rul lui. În fa a lor z cea un corp plin de sânge. Nu era prima dat când Gilbert vedea o oaie moart i totu i un sentiment de repulsie i se puse în gât. Devorat pe jum tate, oaia era doar o gr mad inform de carne amestecat cu lân . Capul animalului era desp it de trupul unde se z rea o sfâ ietur larg prin care se vedeau intestinele. O parte dintre ele se rev rsau din burt . De la mirosul gre os emanat îi veni s vomite. Al turi de el, Octave privea hoitul cu ochii cât cepele. Cel care f cuse a a ceva nu era un ho . La intrarea în cimitir, Zénon se uit la elevii s i care o ascundeau pe Amandine Perthuys într-o lad mare pe care o puser imediat în c ru . Din ea se ridica un damf u or i persistent. De aceea, ca s transporte cadavrul f a se face remarca i, elevii acoperir lada cu o gr mad de flori culese de pe coasta dealului. Dup ce mirosi atent c ru ul, Zénon consider c dispozitivul era eficace i d du ordin s se porneasc la drum. ru ul, tras de doi studen i zdraveni, se zdruncin i porni pe drumul capitalei. Aflat în urma irului, Zénon se gândea din nou la tulburarea pe care o sim ise în momentul exhum rii tinerei. Dac în materie teologic îi pl cea s se considere, public i într-un mod prudent, drept un sceptic, era pentru a evita termenul de

deist. Altfel spus, Zénon era un libertin discret, dar convins. Admitea a adar c poate exista o form de divinitate, dar dup rerea lui aceasta era legat mai mult de Natur decât de Dumnezeul din Scripturi. Or, în lumea f autoritate divin în care tr ia el nu putea spune în ce sens aceast exhumare punea vreo problem . Nici m car nu putea s pretind c acest fapt înc lca legile Naturii. Niciuna dintre aceste legi nu-l obliga pe un mort s se odihneasc în p mânt. Atunci, care putea fi ra iunea tulbur rii sale? Nu avu posibilitatea s afle un r spuns, c ci, cu pu in timp înainte de a sosi la postul de paz de la poarta Saint-Denis, Nicolas, care profitase de drum ca s se cure e pu in, se apropie de înv torul s u. Iat o situa ie nepl cut de care m-a fi lipsit tare mult! Pune-o în seama progresului tiin ei, Nicolas. Zénon îl lu de dup umeri. În timp ce fa de ceilal i studen i sim ea, cel mult, indiferen , pentru Nicolas Stenon sim ea o real afec iune. Ca i el, acesta era un dezr cinat; tân rul se numea în realitate Niels Stensen i era danez. Îns curiozitatea lui era la fel de neostoit ca i a sa. Mereu elabora noi teorii, f cea specula ii cu privire la aproape orice, împ rt indu-i aproape zilnic rezultatul reflec iilor sale, de i trebuie spus c nu era întotdeauna posibil s fie ap rate. Important era c lui Zénon îi pl ceau tare mult duelurile verbale cu tân rul i nu se îndoia c într-o zi va ajunge un savant reputat. Dar, spune-mi… Ce naiba c utai adineauri în groap ? Nimic deosebit… Ei, hai. tiu foarte bine când ceva î i stârne te curiozitatea. Nicolas ridic din umeri. Straturile de p mânt, spuse el într-un final. Ce-i cu ele? Ce anume au? Nimic. M intrig . Zénon se opri din mers ca s se uite la elevul s u. Nu era prima dat când acesta î i punea întreb ri în privin a unor lucruri c rora majoritatea muritorilor nu le acorda nicio

aten ie. Dar de data aceasta, nici chiar el, Zénon, nu vedea cum de ar stârni interesul. Leonardo da Vinci a încercat s elaboreze o teorie în privin a lor, continu Nicolas. Ideea lui era c p mântul este format din depuneri de materii diverse, dispuse în ceea ce el numea straturi. Acestea ar fi, ele însele, produsul componentelor minerale depuse pe sol de vânturi sau de vreun fenomen natural de-a lungul secolelor, încât cele mai superficiale pot fi considerate ca fiind cele mai recente, iar cele din profunzime fiind cele mai vechi. Îns un lucru nu în eleg eu. Te-ascult. Se zice c P mântul exist doar de câteva mii de ani, da? O, vârsta P mântului, Nicolas, înc r mâne de stabilit. Dar nu a stabilit acel arhiepiscop irlandez, James Ussher, dup o studiere minu ioas a Scripturilor, ca dat de început a lumii 26 octombrie 4004 înaintea na terii Domnului Nostru Iisus Hristos? Ora nou diminea a, se consider obligat s precizeze Zénon cu o urm de ironie care nu-i sc elevului s u. Atunci, cum de s-a putut aduna atâta materie pe p mânt într-un timp atât de scurt? Ei bine… hm… a a dup cum a spus i Leonardo, o va fi adus vântul i… apoi descompunerea materiilor vegetale… De o asemenea grosime? În câteva mii de ani? P i, a a a creat Dumnezeu lumea. Nicolas î i privi maestrul cu un aer complice. tia clar c acesta nu credea o iot din cele pe care tocmai le spusese. Dar subiectul era delicat, iar tân rul prefer s se opreasc . Natura înc rc turii noastre nu risc s ne pun ceva probleme când va trebui s trecem de postul de paz ? zise el ca schimbe tema. Fii lini tit în aceast privin , Nicolas, îi r spunse Zénon zâmbind. Am f cut-o deja de zeci de ori. Crede-m c la ora aceasta supravegherea intr rilor este cum nu se poate mai slab . Remarca nu inea îns seam de sim ul datoriei lui Sigismond Pinsec care, în ciuda somnului ce începea s -i

adoarm aten ia, era hot rât s i îndeplineasc misiunea cu zel. În ajun, Roberta, so ia sa, adusese la lumina zilei pe cel deal aselea vl star, cu numele de Ludovic, în onoarea noului rege despre care se spunea c tocmai urma s fie încoronat, iar superiorul s u îl l sase s în eleag c nu era imposibil s -i treac prin gând s -l gratifice cu o mic promovare pentru a rb tori ocazia. F a în elege dac se referea la na terea fiului s u sau la cele ce se petreceau în regat, Sigismond re inuse informa ia i î i sporise vigilen a, a a, ca s se arate a fi la în imea celor a teptate de la un viitor gradat. Drept pentru care întâmpin sosirea c ru ului cu un „Ce-ave i acolo?” hot rât, agitându- i halebarda. Zénon schimb cu Nicolas o privire la fel de surprins pe cât de nelini tit . Era pentru prima dat când vedea la postul acela un asemenea zel în aplicarea procedurilor. Mmmm… Livr m ni te flori, improviz el. Ave i autoriza ie? Mi s-au dat asigur ri c nu este nevoie. Proaste asigur ri. Zénon schi un zâmbet prietenos, dar primi în schimb o încruntare. Nicolas ridic ochii spre cer: treaba luase o turnur proast . Sigismond se apropie de c ru i arunc o privire la mormanul de flori. A a le transporta i? O s se ve tejeasc florile voastre. Acestea, nu. Sunt un soi aparte. Oricum nu sunt prea frumoase. i se aplec s le inspecteze mai îndeaproape. Retra i, studen ii asudau, privind neputincio i pe scrupulosul om, pe care aparentul calm al distribuitorului de flori nu-l convinsese, cum începe s caute prin gr mada de flori cu vârful halebardei. Iar când acesta d du peste lad , fiecare î i inu suflarea. Sigismond se aplec vrând s pip ie obiectul cu mâinile sale. Dar florile astea put! s ri el începând s scormoneasc . Un miros de mort, preciz Zénon. Frumoasa doamn nu are ce face. Sigismond înlemni.

Frumoasa doamn , ad ug înv atul. A a numesc italienii planta aceasta: bella donna. E vorba de beladon , o otrav mortal . Fir-ar… Sigismond f cu un salt înapoi scuturându- i bra ele ca s scape de florile ag ate de mâneci. Evident, totul depinde la ce i cum le folose ti. Eu sunt medic i botanist la Colegiul Regal de medicin . Frumoasa doamn , mârâi Sigismond. Foarte ciudat. O clip , am crezut c … Sunt de acord c gluma nu a fost de bun-gust. Sigismond se îndep rt , în fine, de flori spre a se întoarce tre savant. Este o plant din familia solanacee, continu Zénon care începea realmente s se distreze. Pentru a fi mai exact, acestea sunt ni te amandinus perthuysium. Con in o substan otr vitoare care, folosit în doz foarte mic , poate totu i constitui un remediu. Un remediu la ce? Ave i copii? Cel de-al aselea tocmai a venit pe lume ieri. Felicit ri! S tos? Cel mare tu te urât. M rog Cerului s nu se agraveze. M îndoiesc c Cerul are vreo leg tur cu asta. În schimb, aceste plante îi pot salva via a dac nenorocul ar avea nefericitul gând s -i infecteze umorile… Dar, v rog, servi i-v . Pune i trei frunze la fiert cu un pic de miere i da i-i copilului bea de dou ori pe zi. Sigismond î i miji ochii mici i neîncrez tori. Nu era atât de idiot încât s nu- i dea seama c a a ceva sem na a corup ie. O situa ie care nu-i pl cea, chiar deloc. Arunc o privire în jur ca verifice dac nu era vreun superior prin preajm . Haide i, insist Zénon. Gândi i-v la copil. Straja se sc rpin în cap, punând în balan binele i r ul. Începând s se întrebe dac într-adev r î i dorea avansarea, î i du timp de gândire pref cându-se c î i verific halebarda dac este bine ascu it i zise: Doar pentru c micu ul e bolnav…

i, în timp ce acesta se îndrepta spre spatele c ru ului cu un pas ezitant, Nicolas se aplec la urechea maestrului: Sunte i sigur c e o idee bun s -l l sa i s se joace de-a ucenicul vr jitor cu beladona? Asta? r spunse Zénon zâmbind. Unde ai studiat botanica? Sunt p dii. B utura nu le va face niciun r u copiilor. Dar nici vreun bine. Str jerul se întorcea la ei inând atent o mân de frunze. Dac totu i r ul persist , chema i un medic, crezu de cuviin s precizeze Nicolas. Zénon îi arunc o privire repro ându-i blând. Genul acesta de sentimentalism inutil ar fi putut strica totul. Dar cum str jerul nu p rea totu i s i dea seama c fusese p lit, savantul se mul umi s -l întrebe: Putem pleca? Sigismond d du din mâna în care inea p diile. Hai, da i-i drumul, c doar n-o s ne pierdem aici toat diminea a. Gilbert îl l sase pe Octave s p zeasc oaia sfâ iat i se repezi gesticulând spre prezbiteriu unde la ora aceea p rintele Amedée se preg tea pentru slujba de diminea . Dup ce coborî colina la fel de repede pe cât o urcase în co mar i traversase satul cu viteza unui m gar apucat de streche, ajunse bat la u a ferecat ca un apucat. P rinte Amedée! P rinte Amedée! strig el încercând s i trag sufletul. Aici sunt, r spunse un glas provenind, se pare, din cer. Gilbert f cu un pas înd t i descoperi chipul placid al lui Amedée aplecat peste strea in . A, dumneavoastr era i! strig el, ceva mai lini tit. Ce este? S-a-ntâmplat o nenorocire. Trebuie s veni i, repede!

Amedée nu era obi nuit s fie deranjat la o or atât de matinal i morm i o sudalm . Îns în fa a tonului hot rât al ranului se potoli i coborî c lcând cu grij . Cum coborârea lu tot atât timp cât i urcarea, Gilbert încerc s -l gr beasc

„repede, repede, repede!”, ceea ce nu f cu decât s -l irite pe slujitorul Domnului. Ei, poftim! O fi Sanctitatea Sa în vizit pe-aici de m deranjezi cu atâta grab ? bodog ni el punând piciorul pe mânt. Gilbert privi fix bucata de cârp murdar de sânge care ie ea din nasul preotului. Întrucât nu reu i s i imagine ce func ie avea aceasta, se decise într-un final s uite acest detaliu ciudat i zise: Mi-a pierit o oaie! Ei, nu z u. Iat cu adev rat o veste îngrozitoare, f cu ironic Amedée sc rpinându- i cele câteva fire de p r ce-i mai seser . Toat lumea era de acord c p rintele Amedée era unul dintre acei oameni care iau întotdeauna partea bun a vie ii. Motiv pentru care enoria ii îl respectau mai mult cu afec iune decât cu team . N lirea lui Gilbert în diminea a sa lini tit era, f îndoial , nepl cut , dar cu un pic de efort nu-i era imposibil s considere c asta i-ar putea înveseli ziua, a a c îl privi pe vizitator cu un zâmbet larg menit s îndep rteze duhurile rele. Îns nefericitul avea cu adev rat un aer nec jit, iar Amedée se gândi c atitudinea sa putea avea o urm de cinism deloc în acord cu preceptele carit ii cre tine pe care se str duia zilnic s le-o inculce enoria ilor s i. Se str dui s i ia o expresie ab tut , adecvat situa iei i î i puse mâna sa lung pe um rul ranului. Ve nicia ne prive te pe fiecare dintre noi cu bun voin , se auzi el spunând cu glas mieros. Trebuie s tim s îndur m fatalitatea cu resemnare. Dumnezeu, în m rinimia lui… A fost mâncat! Domnul? s ri jignit Amedée f când ochii mari. Oaia. Mâncat ! A mai r mas doar o gr mad n cl it ! Preotul se uit uimit la interlocutorul s u. Sup rarea omului era cât se poate de clar mai pu in important decât stupoarea sau oroarea pe care o putea citi acum pe chipul s u. Uitând de inspectarea acoperi ului, î i arunc o mantie pe umeri i îl urm pân la coline.

Când Zénon de Mongaillac, închis în subsolul universit ii, începu autopsierea. Cadavrului, soarele era deja sus pe cer. De dimensiuni modeste, înc perea îi l sa pe cei din interior într-o penumbr destul de conform ritualului ce urma s se desf oare. Numai masa pentru disec ii era luminat de câteva lumân ri pâlpâind care aruncau asupra cadavrului întins o lumin tremurat dându-i un soi de via ce ar fi speriat pe oricine care ar fi intrat acolo pentru prima oar , a a dup cum era cazul câtorva elevi. Lâng mas se afla o alta mai mic servind pentru ustensilele necesare disec iei. Se aflau pe ea, frumos ordonate, scalpele i cu ite de forme i m rimi diferite, foarfeci, un fer str u, o secure i cele necesare pentru ascu irea unora i altora, plus un ciocan i un set de pense i de ace folosite în men inerea dep rtat a c rnii pentru a avea acces la ceea ce se g sea dedesubt. La piciorul mesei se g sea un vas mare menit s primeasc organele ce urmau a fi scoase din cadavru. Sub mas , legat la o simpl gaur f cut în podea chiar sub picioarele celui care conducea autopsia, se afla un dispozitiv servind la evacuarea sângelui i a altor lichide vâscoase care erau oricând gata s -i stropeasc pe spectatori. Faptul c era cadavrul unei persoane pe care o cuno tea nu-l deranja deloc pe Zénon. De l-ai fi întrebat cum de putea comite un asemenea act, cu siguran c ar fi r spuns c la cei patruzeci de ani ai s i era unul dintre cei mai str luci i doctori în anatomie din genera ia sa i în elegea s nu se lase distras de la misiune de acest gen de considera ii. Ar mai fi ad ugat c sirea unor cadavre umane nu era lucru u or i c majoritatea corpurilor disponibile provenea de la condamna ii la moarte, iar ace tia rareori erau femei. De aceea trupul feminin înc mai p stra multe taine, iar când astfel de ocazii se iveau, trebuia profitat. Adev rul îns este c Zénon de Mongaillac nu prea era preocupat de moralitate. Din punctul s u de vedere, viciul era un concept inept. Totu i, dac era în mod hot rât libertin i amoral, nu era i idiot i, ca un cititor atent al lui Machiavelli, el estima c disimularea în materie de motiva ii i obiective era o precau ie în eleapt . Ca atare, trecea drept un om auster, sobru i serios,

de o moralitate irepro abil , pe deplin dedicat progresului tiin ei. Nu ar fi ezitat s spun c î i sacrificase via a pe altarul tiin ei în general i al anatomiei în particular. Chestiunea aceasta ne putea face s zâmbim, dar, aparent, îi inducea în eroare pe to i cei care nu-l cuno teau îndeaproape. Dusese viciul pân acolo încât l sa s se în eleag c odinioar renun ase s fie monah. Doar un vag exces în obiceiurile vestimentare putea da sentimentul c ar ascunde vreo viciere a sufletului. i înc aceasta se putea pune pe seama unei dorin e de notorietate – p cat scuzabil –, dorin întru mult satisf cut dat fiind c reputa ia sa dep ise frontierele de la publicarea primei sale lucr ri despre anatomia ficatului. Oricum, pasiunea sa pentru medicin i anatomie prevala cu mult în fa a scrupulelor i considera iilor sentimentale. Atunci când era vorba de a face s progreseze tiin a, un trup era un trup, fie el cel al so iei unuia dintre prietenii s i. inând seam de faptul c nu tiau nimic despre via a defunctei, elevii s i împ rt eau acest punct de vedere. i cum nici nu erau orbi, nimeni nu r mase insensibil la farmecele evidente, de i superflue ale tinerei femei. Blond i zvelt , frumuse ea lui Amandine Perthuys sugera o puritate i o inocen despre care Zénon tia c sunt autentice. De i fusese so ia unui prieten, încercase s o seduc , îns manevrele sale se dovediser infructuoase, izbindu-se de fidelitatea i înc ânarea ei. Prin urmare, Zénon tia la ce s se a tepte în privin a moralit ii doamnei i anticipa aceast autopsie cu voluptate, considerând studiul s u anatomic drept o just recompens a eforturilor depuse. Se asigur c toat lumea era atent i se aplec asupra trupului a c rui piele, în lumina ro iatic a lumân rilor, prezenta o paloare ireal , aproape transparent . Mai c se puteau vedea organele f a fi nevoie de disec ie. Ne tiind cauzele decesului unui pacient, primul lucru ce trebuie f cut înainte de a trece la disec ie, explic Zénon privind în jur, este s verific m c trupul respectiv nu prezint urme de leziuni externe. Acestea ar putea fi semnul unor leziuni interne susceptibile, dac nu vor fi fost reperate în

prealabil, s ne induc în eroare în momentul examin rii organelor. Mâinile pricepute ale savantului începur s palpeze carnea, verificând starea articula iilor înc suple, pip ind abdomenul în c utarea vreunei anomalii i întorcând cadavrul pentru a examina în acela i mod partea posterioar . Cum, aparent, totul era în regul , era posibil, în absen a unui traumatism grav, s se elimine r nirea sau accidentarea din evantaiul cauzelor poten iale de deces. Zénon se ridic . Un balet de capete afirmative îi spunea c starea defunctei era corect i c era neap rat timpul s se treac la lucruri serioase. Ca fidel urma al preceptelor lui Vesalius, începu a adar prin trasarea formei scheletului direct pe pielea cadavrului. În felul acesta se putea anticipa ce anume urma s se descopere dedesubt i s se pun în eviden structura corpului, element esen ial în în elegerea func ion rii acestuia. Odat terminat trasarea, Nicolas se gr bi s -i dea cu itul. Zénon î i suflec mânecile. Îi trecu fugitiv prin gând imaginea lui Amandine brodând lâng foc, dar o alung din minte printr-o cl tinare a capului. Lama cu itului reflect scurt lumina lumân rilor, atinse u or puful de pe pântecele doamnei Perthuys i inciz pielea abdomenului cu un fâsâit umed. Când mirosul cadavrului atinse n rile p rintelui Amedée, acestuia i se f cu grea , dar se aplec totu i curajos asupra gr mezii de carne. R nile erau atât de adânci, pl gile atât de brutal deschise, c numai col ii ascu i ai unui animal mare lear fi putut cauza. De altfel, se putea constata c lipsea o parte din corp, devorat pe loc sau luat . Nu era ceva frumos de zut, i-i f cu semn lui Octave s stea deoparte. Nu-i câine care s fi f cut a a ceva, zise Gilbert care se întreba dac era momentul s fac aluzie la co marul pe care-l avusese. Team mi-e c-a fost un lup. Prea mic. Un urs nu poate fi, c pe la noi nu sunt. Sfânt Marta ap -ne! morm i Gilbert f cându- i repede cruce.

Ei, hai, nu- i pierde min ile. Nu-l speria degeaba pe Octave. Probabil e vreo s lb ticiune r cit venit din mun i ca s se hr neasc . S se hr neasc din animalele mele, preciz ranul. De parc-a avea prea multe. Socote te-te norocos c nu i-a rupt mai multe. i Amedée ridic ochii spre colinele dimprejur de unde sufla un vânt parfumat de cimbru, înainte de a ad uga: Totu i, ar trebui f cut ceva. Privind înc o dat restul de carne, p rintele Amedée în elese c animalul care f cuse asta nu era un lup normal. Pielea elastic a pântecelui lui Amandine Perthuys se deschise ca o floare, l sând s se vad ceea ce mul i elevi novici ar fi numit… carne. Cum examinarea mu chilor abdominali f cuse obiectul unei disec ii anterioare i foarte hot rât s studieze mai îndeaproape organele de reproducere ale acestui specimen, Zénon de Mongaillac nu mai z bovi i o nou ap sare de scalpel f cu s apar o adun tur vâscoas : viscerele. De data aceasta, doi sau trei elevi v zur cum culoarea pielii lor rivaliza în paloare cu cea a cadavrului i erau gata s le ine. Pe chipul celorlal i ap rur grimase de dezgust i un murmur str tu grupul. ine i-v firea, v rog, le ceru Zénon cu nasul în intestine. Dac nu ave i t ria s suporta i vederea unui trup, atunci apuca i-v de botanic ! Lini tea reveni, iar cei mai curajo i se aplecar ca s vad mai bine manevra care consta în men inerea c rnii dep rtate cu ajutorul cle tilor. Dumneata care nu prea pari interesat, îi zise Zénon unuia dintre studen ii care încerca s se in deoparte, arat -mi, te rog, unde este ficatul. Elevul întrebat f cu un pas i se pr bu i. De a doua zi, va merge s se înscrie la mineralogie. Zénon le ceru insistent celorlal i s fie l sat acolo unde c zuse i s nu-i mai dea aten ie. Se terse pe mâini cu or ul, ridicându-se pentru ca elevii s poat examina mai bine m runtaiele.

În lucrarea sa De humani corporis fabrica, marele Vesalius demonstra în secolul trecut c Galenus, descriind un ficat omenesc format din mai mul i lobi, în realitate se mul umise cu observa ii f cute pe ficat de maimu e sau de câini, chiar oi. Câ iva elevi îndr znir s înso easc vorbele maestrului cu un râs u or ce însemna c ei în i nu ar fi comis niciodat o asemenea eroare grosolan . În fapt, continu Zénon ar tând cu scalpelul organul incriminat, constat m c ficatul omenesc este o singur mas . Ceea ce înseamn c trebuie s ne ferim s transpunem observa iile f cute la o specie asupra alteia. i, de asemenea, de ce este recomandabil compararea speciilor între ele. cu o pauz pentru a- i observa elevii. Sim ea o pl cere deosebit s le transmit cuno tin ele sale. Un sentiment care inea atât de vanitate, cât i de altruism. Un amestec curios. Iar acum, continu el cu ner bdare, s trecem la organele de reproducere. Dar nu putem presupune c Galenus a v zut într-adev r un ficat omenesc format din mai mul i lobi? îndr zni Nicolas ca pentru a-l ap ra pe Galenus care, f interven ia lui, ar fi fost supus unor glume proaste nedrepte. Zénon îi adres un zâmbet cam for at. Nu este exclus, dragul meu Nicolas. Dar în cazul acesta ar fi fost o grav eroare s emi i o regul general bazându-te pe un singur caz. Observa iile trebuie repetate mereu pentru a fi cât se poate de siguri c nu e vorba de o excep ie. Un nou balet de capete ce însemna c asisten a era de acord cu cele spuse de maestru, c Nicolas primise un bobârnac zdrav n i c acest Galenus nu î i f cuse treaba cum se cuvine. tiin a este o c utare perpetu a adev rului, ad ug Zénon cu o urm de emfaz . Ea înainteaz pe ruinele trecutului. Acolo unde nu era decât obscuritate, este de datoria noastr s aducem lumina. Iar aceast misiune, spre a fi sacr , nu trebuie s dea înapoi în fa a nici unui obstacol. Dac pentru a avansa trebuie s facem tabula rasa trecutul, atunci s nu ne tremure mâna în momentul în care tergem dintr-o tr tur definitiv erorile predecesorilor no tri. Astfel, Vesalius nu a

ezitat s arunce în uitare acea parte din Galenus care timp de cincisprezece secole se erijase în dogm . Acesta este sensul istoriei… Azi, noi rectific m gre elile de ieri spre marea glorie a cuno tin elor omene ti. „Amin”, gândir câ iva studen i. Dac acest Zénon de Mongaillac nu ar fi avut reputa ia pe care o avea, ar fi trecut la alt disciplin . Iar mâine? Zénon se întoarse spre Nicolas. E clar, b iatul acesta era iste . Iste , dar agasant. Nimeni nu tie ce va fi mâine, se mul umi s i-o întoarc , tiind c este un mod stângaci de a evita întrebarea. S trecem adar… Exact în acel moment, u a s lii se deschise i un individ run el, gârbovit de ani, î i f cu apari ia. Era Legendre, asistentul lui Zénon. Obi nuit s vad lucruri i mai urâte decât aceast pr dit de disec ie, nici nu d du aten ie cadavrului doamnei Perthuys i cercului de tineri înv cei apleca i deasupra lui ca i cum era cel mai frumos lucru pe care îl zuser vreodat . Trecu peste elevul le inat i se apropie gr bit de savant. Jandarmii… apuc el s spun agitându- i capul de jos în sus pe m sur ce î i tr gea sufletul. Zénon se uit la el f s în eleag . Pipa dumneavoastr ! Spun c au g sit-o într-un mormânt. Vin s v aresteze pentru violare de morminte. Zénon se scotoci ma inal în buzunar ca s constate c întradev r î i pierduse pre ioasa-i pip . În pofida ner bd rii pe care o încerca în a observa îndeaproape anatomia secret a lui Amandine Perthuys, trebuia s abandoneze disec ia. Cum toate privirile erau a intite asupra lui, se str dui s zâmbeasc . În ciuda simpatiei pe care o încerc fa de reprezentan ii ordinii, trebuie s v rog s m scuza i. Le f cu o reveren teatral înainte de a-l urma pe asistent care îl conducea deja spre un culoar subteran. Odat ajuns afar , Zénon îi încredin lui Legendre grija de a termina disec ia, tiind totu i c acesta se va achita de sarcin cu un entuziasm egal cu capacit ile sale pedagogice, altfel

spus, nul. Probabil c studen ii nu vor trage niciun folos, doar dac nu vor profita ca s studieze mai îndeaproape anatomia general a doamnei Amandine Perthuys. Ce ve i face? întreb b trânul. Zénon ridic ochii spre zidurile universit ii. Petrecuse cincisprezece ani în ea. Era fieful s u. Dar a r mâne la Paris însemna s i sfâr easc zilele la Bastilia, între patru pere i umezi i întuneca i ca un mormânt. Fug. Ce alt solu ie am? i ridic gulerul de la mantie ca s i ascund fa a, îl salut pe asistent cu un ultim zâmbet for at i, având grij se mearg prin spatele caselor, se îndep rt cu pas gr bit. O diligen pleca spre Montpellier înainte de prânz; dac vremea era bun , putea spera s ajung acolo pân la sfâr itul s pt mânii viitoare. *** …pe de sat, aveai toate motivele s te gânde ti, i pe bun dreptate de altfel, c ar putea s se dea i la oameni. Iar Amedée tia c atunci teama ar fi cu mult mai devastatoare decât lupul. Dumnezeu ne va veni în ajutor, fi i încredin i, le promise el adresându-le cel mai încrez tor zâmbet. Iar acum, întoarce i-v la casele voastre. Ne vom organiza i vom sc pa de aceast jivin pân la sfâr itul s pt mânii. Treptat, protestele încetar , iar m runtul grup se risipi în lini te, fiecare mergând s i vad de treburile sale. Amedée tept ca i ultimul dintre ei s dispar înainte de a se îndrepta spre biseric . Pentru moment, cel mai bun lucru pe care îl avea de f cut era s mearg s se roage. Amedée spera, a cum le spusese enoria ilor, ca Dumnezeu s -l ajute în încercarea de fa . Nu era deloc expert în materie de teologie, dar nu i se p rea c exagereaz dac cerea din când în când câte o mân de ajutor de la Cel Atotputernic. a bisericii se deschise scâr âind, iar p rintele Amedée se îndrept spre altar. Imediat sufletul îi fu cuprins de un sentiment de triste e. Biserica aceasta era atât casa lui, cât i cea a Domnului i refuza s se resemneze v zând-o cum cade

în ruin . Totu i, îi era suficient s i înal e privirea spre bol i pentru a constata cu mâhnire c o alt iarn ca precedenta va fi fatal pentru acoperi i, ca atare, pentru întreaga construc ie. Amedée închise ochii i îl implor pe Dumnezeu din tot sufletul s -l ajute. Îndep rtarea fiarei care amenin a tihna satului i salvarea bisericii forma un singur tot în mintea sa. Trebuia g sit o solu ie care s poat rezolva ambele probleme deodat . Doamne, scap -ne de R ul care n stuie te parohia noastr , murmur el, îngenunchind în fa a altarului, i ap ne de fiara care d târcoale prin împrejurimi… Cufundat în rug ciune, nu o v zu pe b trân intrând în biseric . Îmbr cat în ni te haine ponosite i murdare, cu mâinile ca ni te cârlige i strâmbe, ca o scoar de copac centenar, ag ându-se de ce puteau ca s nu cad , era cel pu in o ar tare sinistr . Se apropie de el târ âindu- i picioarele i-i întinse o moned . Amedée tres ri i se uit la ea. Când eram mic , mi-aduc aminte c o s lb ticiune se tot învârtea pe aici… i noi, la început, ne-am gândit c era un lup. Dar ne-am schimbat p rerea. Dou zeci de oi a mâncat, în câteva s pt mâni. Tremuram to i ca frunza. Ne-am închis cu to i în sat rugându-ne la sfânta Marta s se duc pe pustii. Nimeni n-a putut-o vedea. Dar era mare. Mult mai mare decât un lup… Apoi, într-o zi, a plecat. A a cum venise. Pe nea teptate… Amedée o privea cu un soi de uimire bleag . Lua i asta, p rinte, insist ea ar tându-i banul. E tot ce am. Pentru sfânta Marta. Ca s ne apere a a cum ne-a ap rat întotdeauna. Dac este dup cum mi-a spus Gilbert, tiu c vom avea nevoie de ea. Atunci, privirea p rintelui Amedée se îndrept spre micu a statuie a sfintei Marta care trona într-un col al bisericii. O vag idee îi trecu prin minte, dar nu avu timp s o prind pe toat . Niciunul nu v zu piatra desprinzându-se din bolt . Izbitura de craniul preotului fu brutal . O lumin orbitoare îi lu cuno tin a, apoi se pr li în întuneric. Când Amedée deschise ochii, se f cuse deja noapte. Era întins pe pat, în prezbiteriu. Întunericul p trunsese în camer

i abia era îndep rtat de pâlpâirea slab a unei lumân ri. Forma familiar a crucii a ezate deasupra sa îl lini ti. Al turi st tea Aldegonde, b trâna care îl abordase în biseric . Cu cei optzeci de ani ai ei, era cea mai vârstnic din Lansec. Ce faci aici? întreb Amedée rec tându- i con tiin a. V-a i pr bu it ame it la marginea altarului. Gilbert e la care v-a c rat aici. A i fi preferat s v las acolo? Ame it? Amedée î i duse mâna la cap, c ci îl durea i constat c îi rise un ditamai cucuiul. A c zut o piatr din acoperi , preciz Aldegonde. Biserica se face buc i. Nu m-ar mira s-o v d pr bu indu-se într-o diminea , în plin slujb . Spusese asta ca i cum ideea nu-i displ cea. Amedée cuno tea aplecarea lui Aldegonde spre blasfemie i mai tia i umbla zvonul cum c era vr jitoare. Se uit la ea cu o privire sever i d du s se ridice. Dac piatra era un semn de la Dumnezeu, ar fi putut s se exprime într-un mod mai delicat, se gândi el. Apoi: oare ce voia s fie acest semn? A i face mai bine s rade i totul i s construi i una nou , suger b trâna. În plus, asta ar da de lucru la toat lumea. S-ar mai schimba i puturo ii tia! Amedée avea sentimentul c un clopot mare îi suna în cap. Avea gura n cl it i îi cam venea s vomite. Încerc s se ridice în picioare, dar nu reu i i se a ez din nou în pat. O sur atunci pe b trân din cap pân în picioare i iar îl apuc grea a, f s tie dac îi venea de la lovitura primit sau de la urâ enia lui Aldegonde. Oricât ar fi negat, Amedée nu o prea agrea. Mai tot timpul âfnoas , mereu critica pe fiecare pentru felul cum se purta, complicând astfel eforturile împ ciuitoare ale omului Bisericii. îndoial c Aldegonde era o fire ar goas . Chiar dac aceast tr tur de caracter i se putea atribui vie ii sale oarecum n stuite. Fizicul ei dizgra ios nu-i permisese s i seasc un so iubitor, pe care f îndoial c l-ar fi meritat, i î i petrecuse via a invidiind fericirea celorlal i, încercând prin orice mijloc s le-o strice.

Amedée se concentr . Ceva din spusele lui Aldegonde îi sese în minte i încerca s i aminteasc despre ce era vorba. Lupul sta nu-i un animal ca toate lelalte, continu ea. E ul întruchipat, o creatur trimis de Satana pentru a îndeplini o misiune sinistr , o bestie mâr av pe care Demonul o sloboade asupra noastr ca s r spândeasc moartea i jalea. Când d târcoale unui sat, atunci pute i fi sigur c este în utare de ceva. O victim , pentru a potoli foamea St pânului ei… Ultima oar , am avut noroc, dar nu trebuie s -l ispitim pe Cel R u de dou ori. Preotul obosise s tot aud asemenea prostii. Nu se gândea decât la un sigur lucru: s fie singur pentru a reflecta. Parc o aud pe Agnès, zise el când aceasta sfâr i ce avea de spus. Aceea i ridicol aplecare c tre supranatural. Ca preot, nu pute i spune asta, îl judec b trâna. M car Agnès nu-i chiar a a de b nuitoare ca dumneavoastr ! Credin a mea nu-i chiar atât de fantezist , îi replic preotul, sever. i dac nu ai avea atâta influen asupra ei… Ar avea mintea la fel de îngust ! Nu- i permit s … Doi copii care se dond nesc! Amedée i Aldegonde se întoarser în acela i timp spre u a scund de unde o fat , cu o bucat de cârp ud în mân , se uita la ei cu o severitate pref cut . Cu p rul s u b lai i ochii de un albastru-deschis contrasta puternic cu urâ enia lui Aldegonde. Agnès, ai picat la anc, zise preotul brusc înveselit. Din întâmplare, preciz ea, l sând s se în eleag c nu era a a. Poftim, pune i-v asta pe cap. Un unguent care v va alina durerea… Amedée apuc bucata de cârp , o puse pe frunte i oft mul umit. Micu a mea Agnès, e ti binecuvântat de Dumnezeu! Dac ar fi trebuit s a tept ca Dumnezeu s m înve e cum s folosesc ierburile de leac, atunci craniul dumneavoastr s-ar fi descurcat f mine!

Amedée îi arunc o privire în care repro ul înc nu ap rea în spatele afec iunii. Fiindc o tia din ziua în care s-a n scut, lui i se p rea normal s o iubeasc pe Agnès a a cum î i iube ti propria fiic . În decursul anilor, o v zuse transformându-se într-o femeie de o frumuse e stranie i s lbatic pe care caracterul ei insolent o f cea cu greu s fie apreciat . Locuitorii din Lansec o îndep rtaser de mult din grup – de nu cumva se deta ase ea îns i –, dar Amedée inea în continuare la ea. Nu te îngrijora pentru el, are capul la fel de tare ca o piatr de moar , zise Aldegonde. De-ar fi fost i biserica la fel de zdrav … Amedée se uit la ea. Femeia aceasta nu era numai urât i ut cioas , dar mai avea i darul… Brusc, î i d du seama. Iar aceast b trân îi ap ru mai str lucitoare ca îns i Fecioara Maria. S ri în picioare i, spre marea ei stupefac ie, o s rut pe frunte. Cele dou femei se uitar una la alta surprinse. „Lovitura trebuie s fi fost mai tare decât am crezut eu”, se gândi b trâna gr bindu-se s -i a eze cârpa din nou pe frunte. Ai g sit solu ia! E ti extraordinar ! Aldegonde îl privi neîncrez toare. Era prima dat când i se spunea a a ceva. Înc de a doua zi, p rintele Amedée î i adun enoria ii pe maidanul bisericii. Î i roti privirea pe deasupra asisten ei spre a verifica dac într-adev r toat lumea era prezent la apel i i drese glasul. Zvonul despre prezen a unui lup prin împrejurimi se r spândise imediat în tot satul i fiecare î i dea cu p rerea, nelini tit, cu ochii int la preot. Cu siguran c era vorba de un animal, f îndoial , îns Aldegonde deja lansase un zvon privind biserica pe care tenii trebuiau s o repare sau ceva asem tor, chestiune care, f a fi lipsit de interes, nu li se p rea de o importan capital inând cont de evenimentele recente, i stârnea o oarecare perplexitate. Face i pu in lini te, v rog! Mul imea se potoli un pic i Amedée se putu adresa oamenilor f a fi nevoit s urle a a cum o f cuse pân atunci.

Glasul nu ajungea la fel de departe ca în biseric , dar trebuia se descurce. Se urc pe un zid nu prea înalt i le zâmbi plin de siguran enoria ilor. Dac v-am adunat pe to i azi aici, este ca s discut m o problem important . ti i, bun oar , c una dintre oile lui Gilbert a fost g sit sfârtecat ieri-diminea pe colina cu smochin. Totul ne face s credem c este vorba de un lup. Dup mine, nu este cazul s ne facem griji dar… Un lup cam vânjos, nu? îl întrerupse un glas. Gilbert zice c ar fi cam de cinci- ase picioare în ime! relu altul. Nu-i o s lb ticiune ca toate celelalte! Glasurile se ridicar tot mai tare. Amedée d du din mâini îndemnându-i la calm i mai încerc o dat , dar într-un mod mai pu in conving tor s afi eze acela i zâmbet senin. A a dup cum am spus i ieri: s nu ne pierdem min ile. Animalul pare într-adev r mare, dar este posibil ca acum s se fi întors pe dealuri. S inem minte, i v-o cer cu toat t ria, c nu-i nimic altceva decât un lup… Dar, în orice eventualitate i pentru a evita orice alt accident, i-am cerut lui Jacques fierarul ne fac vreo câteva capcane pe care le vom a eza în jurul satului. Amedée sim ea în ei acea fric perfid care paralizeaz i macin con tiin ele pentru ca s apar drojdia. tia c tot ceea ce era în ei mai josnic va ie i la suprafa de-ndat ce greut ile îi vor atinge personal, ridicându-i pe unii împotriva altora, transformându-l în mod ineluctabil pe un frate în du man. Trebuia neap rat st vilit un astfel de lucru pân nu era prea târziu. M cunoa te i, de-acum, de mul i ani. Fiecare dintre voi tie c nu sunt omul care s v mint . Satul se confrunt azi cu o situa ie grea, iar noi trebuie s strângem rândurile. Ceea ce am s v propun nu este o solu ie miraculoas , ci doar o cale. O cale îns care ne poate scoate la lumin … Lini tea se l sase din nou peste enoria i. Pân atunci, ei erau convin i c fuseser chema i ca s asculte obi nuitele vorb rii ale preotului, predici i mu truluieli mai mult sau mai pu in

plictisitoare. Dar se p rea c avea ceva de sugerat. O propunere concret pentru a lupta împotriva fiarei. Ideea pe care vreau s v-o propun este calea speran ei, continu p rintele Amedée. Un drum de trasat, o cale pe care o construim cu propriile noastre mâini i care ne va duce spre lumin . O vom face cu sudoarea frun ii, to i împreun , pentru ca speran a ce se afl undeva la cap tul acestui drum s ne ajute s combatem for ele R ului ce se ivesc azi împrejurul nostru. i unde vom face drumul sta? Ca s mergem încotro? se auzi un glas din mul ime. Probabil c important e numai drumul însu i pe care îl parcurgem împreun trasându-l. Esen ial este ca s r mânem uni i. Vom face acest drum chiar aici, în sat, sau, mai exact, pe terenul ce se afl lâng casa lui Clemence, chiar la ie irea din sat pe drumul spre Montpellier. Dar e cam mic! N-o s facem un drum, ci o gaur ! Se auzir râsete. Era timpul ca Amedée s i limpezeasc parabola i s le explice ce anume îi venise în minte. A tept pân ce mul imea se lini ti i se aplec pu in spre auditoriul u, ca pentru a le face o m rturisire. Ceea ce vreau eu exact s v propun este s construim o nou biseric . ti i ca i mine c biserica aflat în mijlocul satului se ruineaz . În curând, va fi prea periculos s mai intr m în ea. i, decât s o repar m, v propun s construim una nou întru slava sfintei Marta, protectoarea noastr … a mai a tepta reac ia enoria ilor, se îndrept i continu pe un ton mai liric: Aceast nou biseric va fi mai mare i mai frumoas . Cu pietrele pe care le vom recupera de la prima, vom ridica ziduri ce vor înfrunta furtunile. i vom t ia i altele pentru ca s i se vad clopotni a de la dou zeci de leghe dep rtare! În curând, satele din jur ne vor privi cu invidie i î i vor zice: dar de unde vine aceast formidabil voin a locuitorilor din Lansec care le permite s ridice f vreun ajutor o asemenea biseric ?! Amedée t cu. tia c un asemenea proiect ambi ios îi însp imânta pe mul i. Nici el nu era foarte sigur c le propune ceva ce poate fi îndeplinit. În fond, f ajutorul episcopiei,

oricui i s-ar fi p rut oarecum absurd s te lansezi într-o asemenea aventur . Dup un moment care p ru cât o eternitate, primele semne de aprobare începur totu i s se arate printre enoria i. tiu c învinsese.

La intrarea în Lansec, pe terenul desemnat de Amedée, începuser de-ndat s turile la funda ia viitoarei biserici. Preotul considerase c e mai bine s se gr beasc ; un alt s tean pierduse dou dintre animalele sale. Lupul – în lipsa unei alte ipoteze mai conving toare, lumea sfâr ise prin a presupune c era a a – nu se întorsese pe dealuri i totul l sa impresia c nu avea aceast inten ie. C , pe deasupra, animalul era deosebit de mare nu era nicio îndoial . i o team pe cât de par iv pe atât de ira ional î i f cuse loc i c tase propor ii în toate min ile, ca o buruian . Printre altele, cum primele capcane pe care preotul le instalase în jurul satului nu reu iser s -l captureze, unii îi atribuiau deja origini demonice. Amedée tia cât de absurd era aceast convingere, îns pentru moment nu era în stare s o scoat din min ile supersti ioase ale enoria ilor s i. Mai era convins i c R ul ajunsese s pun st pânire pe Lansec. Amedée alesese respectivul amplasament din diverse motive, printre care, deloc neglijabil, faptul c din înaltul viitoarei clopotni e va avea o vedere asupra v ii i ora ului învecinat pe care îl putea z ri, când vremea era senin . Terenul, pu in accidentat, mai oferea i avantajul c nu apar inea nim nui, fapt ce convenea de minune planului s u, întrucât preotul nu avea mijloacele de a investi nici m car un sfânt în opera iune, contând pe devotamentul enoria ilor pentru a o duce la bun sfâr it. adar, sub îndrumarea lui Berenchon, câ iva s teni paser de bun voie o groap de mari dimensiuni. Pu in mai într-o parte, pe o mas f cut din trei scânduri a ezate pe un butoi, Amedée st tea aplecat asupra planurilor edificiului i, înso it de Gilbert care se hot râse s participe la lucrare cu un

entuziasm care îi uimise pe mul i, asculta detaliile prezentate de zidar. Dac locuitorii din Lansec se al turaser ideii preotului, nu suraser amploarea muncii pe care aceasta o presupunea. Construirea unei biserici era altceva decât ridicarea unui ad post pentru oi. Î i d dur seama imediat ce Amedée îi împ rt i lui Berenchon ambi iile sale arhitecturale. Întradev r, preotul f cuse câteva nop i albe pentru a pune pe hârtie viziunea sa care, pretindea el, i se ar tase în vis de c tre Dumnezeu. Zidarul, obi nuit mai mult s lipeasc la loc pietrele care se desprindeau din zidurile caselor decât s elaboreze planurile unei catedrale, se cam z cise în fa a sugestiilor faraonice ale lui Amedée. Ca atare, trebui s m rturiseasc faptul c proiectul i se rea peste umilele sale puteri i c , dac putea s i dea o rere, trebuia s se orienteze spre ceva de mai mici dimensiuni, f s fie ceva ridicol sau s o ofenseze pe sfânta Marta. Amedée se resemn în final s i reduc ambi iile la un proiect mai realist. S-a optat pentru o arhitectur mai sobr , de inspira ie roman , la care, în urma insisten elor preotului, vor fi ad ugate câteva ornamente în stil gotic. Nu-i prea mare, remarc Gilbert care descoperea noile planuri întrucâtva decep ionat. Modest i umil , prietene, r spunse Amedée agasat. Dup puterea noastr . Important este s ocup m spirite ca al u cu s vâr irea unei lucr ri care s ne asigure tuturor protec ia Domnului. Gilbert îi arunc o privire iritat . Nu-i pl cea c preotul i se adresa în felul acesta. În capul i se îndep rt , orgolios, spre funda ii unde m car avea sentimentul c este cât de cât folositor. Cât despre Berenchon, acesta în elesese perfect inten iile lui Amedée. Cât prive te faptul c oamenii erau preocupa i de lucratul împreun la un proiect era ceva ce nu i se p rea r u deloc. Se îndoia îns în privin a eficacit ii manevrei pe termen lung. S munce ti benevol, chiar pentru o cauz bun , ajunge s fie obositor de îndat ce munca devine tot mai grea. i, odat cu c ldurile verii care urmau s se fac sim ite în

curând, ziditul pietrelor unele peste altele nu are s fie o pl cere. O, nu sunt chiar atât de prost încât s nu tiu cât de rman este aceast construc ie, se ap Amedée citind gândurile zidarului. Cel pu in, va avea meritul s ne redea un pic de curaj… Toat aceast str danie trebuie s o lu m ca pe o peniten . M tem s nu dureze decât un timp, f cu Berenchon tergându-se la ceaf . Sunt sigur c Dumnezeu ne va veni în ajutor. Trebuie doar s -l l m s aleag momentul… Numai c Dumnezeu avea alte treburi. Începând cu supravegherea atent a lui Zénon de Mongaillac. Sosind la Montpellier pe oseaua dinspre Names, intrarea în acest târg mare fortificat, zgomotos i plin de praf se f cea prin poarta Pile Saint-Gilles. Imediat ce treceai de ziduri, p eai pe strada Montpellier care, flancat de dughene vechi, îi oferea torului o prim imagine despre produsele din Sud. Culorile, zgomotele i chiar mirosurile erau mai puternice aici decât la Paris. Zénon a tept ca diligen a s se opreasc de tot ca s arunce o privire serioas în exterior. Nu mai revenise în ora ul natal de dou zeci de ani i a tepta clipa aceasta cu un amestec de ner bdare i strângere de inim . Amintirile legate de el erau pl cute. Avusese o tinere e fericit . i totu i un sentiment nedefinit de culpabilitate se ivea în adâncul sufletului ca o emanare gre oas . Ca i cum ar fi tr dat ceva sau pe cineva, tergând totul din memorie. Nu ar fi putut spune dac î i tr dase mama p sind-o atât de tân r sau pe Athanase Lavorel, ilustrul s u maestru, mergând s i continue studiile în alt parte, i nu la Montpellier, ori dac nu cumva î i tr dase pur i simplu ambi iile tinere ii fiind satisf cut de notorietatea recent dobândit , îns acest sentiment se afla la originea ve nicei sale reticen e de a se întoarce. A fost a adar nevoie de aceast fug pentru ca în fine, dep indu- i îndoielile i incertitudinile, s se resemneze s înfrunte ora ul în care î i petrecuse tinere ea.

Primul lucru pe care îi c zu privirea lui Zénon când coborî din diligen fu standul unui soi de spi er ambulant. Un catâr obosit st tea lâng o rulot vopsit în mii de culori care cu timpul î i pierduser str lucirea. Pe sub pânza ridicat se puteau z ri nenum rate fiole, carafe, flacoane i alte sticle cu ceea ce, dup cât putuse judeca Zénon, constituia obiectul comer ului practicat de omule ul cu un trup amuzant, nu mai înalt decât un copil de doisprezece ani în pofida unui chip de adult, care st tea în picioare pe estrad . Mai mult intrigat, Zénon î i aprinse noua pip cump rat în timpul c toriei i se apropie s -l asculte pe curiosul palavragiu. Cuno tea genul acesta de personaj pe care îl întâlnise adesea în drumurile sale. i, de i îi considera drept ni te arlatani, totu i încerca un fel de simpatie fa de ei. Acesta se împopo onase cu o tunic de un alb îndoielnic i care trebuie s fi avut de câteva ori vârsta catârului, ceea ce însemna ceva, p rând s compenseze talia micu printr-o continu agita ie. Acum, gesticulând i f când tot felul de mutre, îi invita pe rarii spectatori prezen i s cumpere ciudatele b uturi pe care le prezenta. Apropia i-v , apropia i-v , gentilomi i gentile domni oare! Suferi i de apoplexie, de paralizie ori de guturai? apas ceva? Sunte i melancolici? Am venit s v scap de toate aceste rele! Da, voi cei care ave i ficatul i creierul calde de la natur , voi cei a c ror minte este extrem de rafinat , iar sângele aprins, v-aduc vindecarea! Gra ie leacurilor distilate, po iunilor, elixirelor i altor decocturi pe care le ave i în fa a dumneavoastr v ve i reg si s tatea în mai pu in timp decât mi-ar trebui mie s v explic cum s le folosi i! Despre compozi ia lor v voi spune doar c ingredientul principal nu-i nimic altceva decât tutunul. Virtu ile acestei plante extraordinare, tie toat lumea, sunt acelea c este vomitiv, purgativ, bun la r ni i cefalic! El dreneaz creierul de o limfa care în cantitate prea mare sau de proast calitate incomodeaz aceast parte. Folosirea, prin fumat sau mestecat, e numai bun la durerea de din i, la migren , zvâcnete în cap, la gut , reumatisme i altele cauzate de o depunere de umori vâscoase. Frunzele se folosesc în mai multe compozi ii

galenice; aplicate pe ulcera ii sau r ni, le cur i le înt resc destul de repede; le pute i f râmi a i face infuzii cu vin ori le pute i fierbe în ulei de m sline i sunt gata s t duiasc , fiind cur itoare i absorbante. Uneori, decoctul este folosit chiar în sp turile pentru apoplexie, letargie i când este vorba s d m afar excrementele tari i grosiere. Cât prive te siropul de tutun, acesta se folose te când n du ti sau ai o tuse de care nu mai scapi. Tot din el se mai extrage o esen , un ulei i o sare. Esen a este un puternic vomitiv. Aplicat pe trup pentru pecingine, râie i alte boli de piele, ea le trateaz atunci când ne frec m p ile respective. Uleiul s u, care miroase urât, amestecat cu câteva f râme de untur se folose te tot pentru a a ceva. Cât prive te sarea ob inut , fiind alcalin , pus în lichioruri este un sudorific convenabil i-i bun pentru urinare. Tutunul are toate virtu ile: în fa a lui nu rezist nicio boal , a a c nu mai sta i la îndoial ! Costul acestor substan e este pentru toate buzunarele, iar, cum bine ti i, s tatea nu are pre … „F discu ie; omul î i cunoa te meseria”, se gândi Zénon amuzat de presta ia arlatanului. i nu a fost deloc surprins zându-i pe unii spectatori sco ând câteva monede din pung . Atâta vreme cât virtu ile gândirii riguroase nu vor cuprinde mintea tuturor, înc mai erau posibile astfel de lucruri. Îns Zénon era convins c timpul când lumea va avea încredere în adev ra ii medici i va înceta în fine s cread asemenea bazaconii va veni mai devreme sau mai târziu. Domnia adev rului î i va întinde atunci aripile sale binef toare peste toate regatele p mântului, aducându-le tuturor fericirea. Pân atunci, tot mai mul i spectatori st teau acum la coad ca s pun mâna pe remediul miraculos, supraveghea i îndeaproape de doi jandarmi. Când Zénon îi z ri, î i întoarse privirea, b ma inal capul între umeri, î i adun cele câteva bagaje i se îndep rt cât se poate de discret. Str tu str zile gândindu-se la toate amintirile pe care i le trezeau. Pia a aceasta îi amintea de jocurile din copil rie, str du a aceea îngust , de o ceart cu un b iat care voia s -i fure pachetul cu mâncare. Apoi, când crescuse, îi pl cuse s

vin s se plimbe cu câte un prieten sau doi dup cursuri. Pu ine erau tavernele pe care nu le vizitase cândva. Cea care se afla la col ul pia etei trezi în el amintirea unor chefuri pl cute cute cu prietenii. „Un loc bun ca s stau câteva zile”, î i zise împingând u a veche, care se deschise cu un scâr âit familiar. În fundul gropii, înarmat cu o lopat , Gilbert îi ajuta pe ceilal i s sape funda ia viitoarei biserici. Nu numai c se sim ea un pic sup rat c Amedée îl luase drept un copil, dar nu fusese convins de argumenta ia preotului. Crezuse c a în eles aceast nou biseric urma s fie închinat sfintei Marta (în care el vedea mai ales o protectoare eficace împotriva atacurilor lupului) i nu vedea cum sfânta patroan va fi mul umit de micu a capel ridicol . Printre altele, se socotea deja suficient de ocupat cu animalele sale ca s mai aib i o alt treab în plus. Pe scurt, s sapi pentru a te asigura de protec ia sfintei Marta, de acord, dar a a, s sapi numai de dragul de a s pa, nu era prea sigur c în elege rostul. Ca atare, acum s pa cu mai pu in tragere de inim , sim ind cum oboseala îl cople te. Se ajunsese, în fine, la un strat mai tare. Înc nu tare cu adev rat, dar suficient de solid, în ciuda p mântului moale, ca suporte greutatea viitoarei biserici. Lopata se afunda mai greu i fiecare spera c Berenchon se va mul umi f a mai fi nevoie s sape mai mult. Ia te uit , am g sit ceva! strig deodat lucr torul de lâng Gilbert privind int spre vârful hârle ului. Gilbert arunc un ochi în direc ia respectiv . Cel pu in era un pretext bun ca s mai stea o clip . Ai dat de o comoar ? întreb ranul. tiu eu… E chestie ciudat … Gilbert se apropie de tovar ul s u i se aplec . Un obiect ciudat se vedea ap rând din p mântul reav n. Un obiect ciudat a c rui paloare contrasta cu p mântul negru. Soarele ajunsese de-acum în amiaz , iar c ldura îi împinsese pe Amedée i Berenchon s se ad posteasc sub platan. De acolo puteau s studieze planurile i s supravegheze înaintarea lucr rilor. Nu v osteni i prea tare? se auzi o voce sarcastic .

Amedée tres ri, apoi ridic ochii z rind-o pe Aldegonde. Ai venit s inspectezi cum merge funda ia? spuse el pe acela i ton. steia-i zice i voi funda ie? Pe vremuri, i s-ar fi spus o gaur . Dar pe atunci lumea nu era a a de lene . Amedée prefer s nu insiste. Atunci, ce naiba vrei? Tocmai voiam s v spun c sunte i gata s face i o mare gre eal . Cu noua biseric ? Exact. Ia explic -ne cum vine asta, zise Amedée, mai mult amuzat decât interesat. Aldegonde se uit la el. C nu o luase în serios, nu o mira. Nimeni nu mai d dea vreo aten ie celor spuse de ea. Nimeni nu mai avea timp s asculte vorbele unei b trâne. Iar acest preot, în pofida aerelor sale binevoitoare, era la fel ca i ceilal i. Locul sta nu-i bun. Ei, na! i de ce? E blestemat. Amedée se uit la Berenchon. Iat ceva de care nu inuser seama. Blestemat? f cu preotul. Dac nu era nimic construit deasupra, e fiindc exist un motiv temeinic. A, i care-i acela? insist Amedée. V-am spus: terenul este blestemat. Cei doi b rba i zâmbir . Degeaba c utai s ob ii mai multe preciz ri din partea acestei b trâne singuratice. i cu elemente atât de net duit, mai era cazul s se continue lucr rile? Ascult , Aldegonde, începu Amedée politicos. Avem cel mai mare respect pentru tine, dar… Dar nu sunte i în stare s în elege i asemenea lucruri! îl întrerupse dintr-odat b trâna furioas . Nu pute i vedea dincolo de semne. În pofida aerelor pe care vi le da i, a anteriului i a predicilor, sunte i mai înc ânat ca un catâr! N-a i vrut niciodat s în elege i decât ceea ce era dat spre a fi

zut! Dar b ga i de seam , ad ug ea ridicând un deget amenin tor, se întâmpl ca natura s se ridice împotriva oamenilor. Gaura aceasta este o agresiune. Sunte i pe cale s silui i P mântul. i nu m-a mira s v d cum biserica voastr se pr vale chiar înainte de a fi gata! Dup care, se îndep rt bomb nind, ca o b trân vr jitoare neîn eleas care se întoarce la cazanele ei. Amedée r mase o clip mut. tia c lui Aldegonde îi pl cuse întotdeauna s o fac pe oracolul i s g seasc tain acolo unde nu era niciun motiv s cau i. El studiase îndeaproape terenul, înso it de Berenchon, i se convinsese c era ideal, îns vorbele b trânei fuseser spuse cu atâta convingere încât îl tulburaser . Nu îndr znea s lase s i se vad nelini tea de tre zidar, dar voia s fie sigur c edificiul va fi tot atât de solid pe cât îl visa. Ia mai spune i-mi de aceast funda ie, zise dup ce se mai adun un pic. Mi se pare adânc . Fi i lini tit, p rinte Amedée. Natura solului ne oblig s o facem a a. E prea moale. La suprafa , nu-i decât un strat gros de p mânt afânat i nisip. O biseric este un edificiu destul de greu. E nevoie ca funda ia sa s stea pe o baz solid . Dac nu vrem s se d râme la cea mai mic mi care a p mântului, e nevoie s s m adânc, asta-i tot. Atunci e ca i în credin , glumi Amedée. Cu cât r cinile sale sunt mai adânci, cu atât este mai de nezdruncinat. P rinte Amedée! P rinte Amedée! E limpede c nu po i avea o clip de lini te, î i zise în barb preotul z rindu-l pe Gilbert venind spre ei gesticulând. ranul se scuz cu un gest din cap c trebuie s -i întrerup în felul acesta i, tulburat, ar spre antier. S-a… s-a g sit ceva la funda ie. S nu-mi spui c am dat de-o stânc , f cu Amedée, îngrijorat de ideea c lucr rile, abia începute, pot deja întârzia. S-ar zice mai degrab c e un fel de os… A! P i atunci, scoate-l! Dar… nu-i… E foarte mare. Preotul ridic din sprâncene. Fii mai exact, dragul meu.

Enorm. Intrigat, Amedée schimb o privire cu Berenchon i se hot rî p seasc masa ca s -l înso easc pe ran pân la funda ii. tia c Gilbert avea o înclina ie de a dramatiza cel mai mic incident i, în afara episodului cu oaia, alarmele date de acesta fuseser întotdeauna la fel de nefondate pe cât de neadev rate. Dac i de data asta îl mai deranja pentru vreun fleac, o s vad el! Ajuns în apropiere de funda ii, Amedée se aplec deasupra gropii în fundul c reia un alt muncitor îi ar ta amplasamentul unde se z rea ceva la nivelul solului. De la dep rtare, era greu de spus ce putea fi. Amedée coborî cu greu în groap pentru a examina mai îndeaproape lucrul acela. Pe jum tate acoperit de p mânt, se vedea ceea ce, efectiv, putea trece drept un os. Dar putea fi i o piatr mai mare. Pentru a se asigura, Amedée b mâna în solul moale, apuc obiectul i trase. Prins în p mânt ca într-o gingie, obiectul nu se mi deloc. Gilbert îi întinse o cazma. Câteva s turi f cute cu pricepere sl bir rezisten a rocii. Nesigur în privin a naturii exacte a obiectului acoperit de p mânt pe care îl inea acum în mâini, preotul îl terse cât putu de bine frecându-l de o margine a dulamei. Sem na, f nicio îndoial , cu o enorm vertebr . Doamne atotputernic… Chiar f a fi un specialist în anatomie, Amedée î i d du seama imediat c acea vertebr era mai mare decât a unui bou. Mult mai mare. Cam de trei sau patru ori mai mare i mai grea. Râcâi solul cu sandala. Alte oseminte de acelea i dimensiuni se vedeau în fundul gropii. N-am mai v zut a a ceva niciodat … ti i ce e? interveni Gilbert. Habar n-am… În timp ce Amedée studia succint osul descoperit ce i se sf râma între degete, s tenii aduna i în jurul lor schimbau priviri îngrijorate. Lui Amedée îi venir în minte cuvintele trânei Aldegonde. Nu v atinge i de nimic! le porunci el, revenindu- i din contempla ie.

Ie i din groap ducând vertebra cu el i se întoarse spre Gilbert. Ia osul acesta i mergi de caut pe cineva la Montpellier care s ne poat spune ce este. Încearc la Colegiul Regal. Savan ii ace tia trebuie s fie de vreun folos la ceva… Flatat c i se încredin eaz o sarcin atât de important , Gilbert se îndep rt ducând vertebra cu el. În plus, mersul pân la Montpellier nu-i displ cea: singura dat când fusese, ora ul i se p ruse destul de pl cut. Dac ar pleca imediat, poate ar ajunge înainte s -l prind vipia dup -amiezii. Împrumut adar catârul lui Berenchon i hai-hai, hai-hai, porni spre vale. În timp ce se îndep rta într-un nori or de praf ro cat, preotul, aruncând un ochi în fundul gropii, observ o tibie enorm ap rând din mocirl …

Stând în picioare pe estrada unui mic amfiteatru de la Colegiul Regal din Montpellier, Athanase Lavorel, eminent doctor în anatomie, î i privea auditoriul. În fa a lui, o mân de medici, spi eri, chirurgi-b rbieri i diver i studen i urm reau cu aten ie finalul expunerii sale. La aizeci de ani b tu i pe muchie, Athanase Lavorel era decanul Facult ii de Medicin . La fel ca i reputa ia, carura sa de lupt tor care îmb trânea i barba alb deas ce, asociat cu calvi ia sa, îi d deau înf area unui în elept din Antichitate impuneau respectul. El tia foarte bine s se foloseasc de acest efect i nu pierdea nicio ocazie s profite de ascendentul pe care acestea i-l confereau. De altfel, întotdeauna îi pl cuse puterea pentru avantajele pe care i le asigura celui care o de inea. De aceea, adunase în decursul lungii sale cariere mai multe titluri i recompense decât merita. Nu mai este nevoie s spunem c influen a sa trecea dincolo de Facultatea din Montpellier. Era prezent la majoritatea dezbaterilor „ i punctul u de vedere era întotdeauna ascultat cu religiozitate de confra i. Ast zi, expunerea avea ca obiect un dinte. Un dinte enorm pe care îl ar ta pentru ultima oar cu mândrie auditoriului.

Plinius cel B trân pretindea c aceste glossopetrae erau ni te limbi pietrificate c zute din cer în cursul unei eclipse de lun . Cum s-ar zice: nu trebuie s ne încredem totdeauna în antici! De atunci, unele min i le atribuie virtu i uimitoare. Absorbite sub form de pudr , ar fi eficace împotriva mu turilor de arpe, v rs turi, febre maligne i farmece… i mai tiu eu ce altceva. Al ii îns prefer s le poarte ca amulete. În rândurile asisten ei se auzir chicote. Dup atâ ia ani de înv mânt, Athanase Lavorel nu pierduse nimic din spiritul u combativ. Arta sa oratoric era bine rodat i mânuia ironia cu acela i succes. Sunt savan i în zilele noastre care cred c este vorba despre din i de rechin! Dar simplul fapt c acesta a fost g sit la cincizeci de leghe de mare demonstreaz cât este de absurd i aceast afirma ie… Doar dac nu ne imagin m ni te rechini zbenguindu-se voio i prin garig ! Iar i râsete. „Un public sedus este deja un public pe jum tate convins”, se gândi savantul cu satisfac ie. Nimic nu te face s la i garda jos cu un pic de umor. Orice cuno tin care nu se bazeaz pe observa ie i bunsim este o cuno tin oarb , continu el, fiindc într-adev r este un dinte. Un canin, pentru a fi mai precis. Observa i-i cu aten ie forma ascu it . La ce poate servi dac nu la sfârtecarea esuturilor musculare? Molarii, mai pla i, au ca func ie mestecarea alimentelor, asemeni unei pietre de moar … Or, în aceast regiune nu exist niciun carnivor de talie suficient de mare încât s i-l putem atribui… cu o pauz ca s preg teasc suspansul. Nu era prima dat când inea un curs despre glossopetrae, iar discursul s u se lefuise. L auditoriului timp s se întrebe asupra naturii dintelui i ridic în fine capul ca s -i priveasc pe ascult tori. Acceptarea afirma iei care urma depindea în mare parte de autoritatea i siguran a cu care o va enun a. Este cât se poate de limpede, acest dinte apar inea unui om. Iar acest om, domnilor, acest om era un uria … a cum prev zuse, printre cei prezen i se auzir murmure.

Printr-o micu u lateral , Gilbert p trunse în amfiteatru. Nu fusese chiar a a de simplu s g seasc persoana c utat . Cu greu g sise i Colegiul Regal, iar cât prive te persoana susceptibil s -i spun ce era osul s u… Explica iile pe care a trebuit s le dea primului om pe care îl întâlnise pe culoare fuseser cel pu in confuze. Iar individul nu î i ascunsese amuzamentul, lucru care îl iritase mult pe ran. Îns Gilbert reu ise în sfâr it s ob in informa ia pe care o c uta i acum tia c persoana cea mai în m sur s examineze vertebra era un doctor pe numele s u Athanase Lavorel care, i se spusese, trebuia s se afle acum în sala aceea. Dar cât prive te identificarea lui printre to i oamenii ace tia, asta era cu totul altceva. P trunzând în amfiteatru, Gilbert fu mai întâi surprins i deconcertat de decorul straniu. B ncile ezate pe estrade de în ime crescând formau un fel de potcoav . Sala nu era plin , dar peste tot indivizi îmbr ca i curios ascultau cu aten ie vorbele unui mo ulic ciudat stând dinaintea lor ca s fie v zut. Gilbert î i îndrept aten ia asupra lui. Omul era îmbr cat mai degrab bizar i spunea lucruri nu mai pu in ciudate. ranul se gândi la predicile lui Amedée. Probabil c i aici era tot un soi de predic . Îns religia acestor oameni nu p rea chiar ortodox . Ca s fim pe deplin one ti, el nu în elegea mare lucru din spusele acestuia. Cum lumea nu îi acorda nicio aten ie i fiindc nu g sea un loc unde s se poat a eza f s atrag privirile adun rii, r mase acolo, într-un col , lâng u , teptând sfâr itul expunerii. Se gr bea s i termine misiunea. Chiar în acel moment, un tân r mai glume din primul rând interveni. Dar… Doctore… Dat fiind m rimea dintelui, ar trebui s nânce cantit i enorme de carne! Deduc ie foarte istea , dragul meu Bruno, îi r spunse cel care tocmai fusese numit doctor… Îns nu te opri, dac tot ai pornit pe o asemenea cale bun . Tocmai, inând cont de dimensiunile caninului, cât crezi c era individul de mare? Numitul Bruno î i exprim printr-o grimas dificultatea de a spunde.

Ei, hai, hai… S judec m pu in. Gât m soar caninii t i? Bruno î i m sur dintele cu distan a dintre degetul mare i ar tor. Cam o jum tate de deget.1 Iar r cina m soar cam tot atât, nu? F îndoial . Deci, per total, cam un deget. Iar tu ce în ime ai? Cinci picioare2 i patru degete, r spunse Bruno mândru. Bun… Pe cale de consecin , uria ul nostru al c rui dinte soar patru degete, adic de patru ori lungimea din al t u, ar trebui s m soare… Peste dou zeci de picioare! Exact. Publicul se manifest din nou zgomotos. Dar… e uria ! interveni un ascult tor. Pe vremuri, existau oameni mult mai mari decât cei de azi… Athanase se ridic pentru a ar ta un col ag at pe perete. Iar acesta este un pitic în compara ie cu Hehetus Gigas, spre exemplu… Treizeci i cinci de picioare! Privirea lui Athanase se pierdu câteva clipe în reverie. Spectatorii, impresiona i, schimbau între ei comentarii aprinse. Iat c a trecut mai bine de o jum tate de secol de când doctorul Habicot, ale c rui înv minte m felicit s le urmez, i publica opera sa major , Ce ne spun oasele unui uria , i punea principiile gigantologiei, tiin a uria ilor. Aceast tiin este ast zi recunoscut de savan ii cei mai reputa i. O, desigur, exist întotdeauna eternii sceptici, adversarii de rea-credin , precum Riolan, autorul unui tratat meschin asupra pretinsei Gigantomahii!

1

1 deget = aprox. 2 cm (n.trad.)

2

1 picior = aprox. 30 cm (n.trad.)

cu o pauz , schi ând o mutr ce ilustra ce anume îi inspira acea ridicol i patetic tentativ de denigrare. Îns dovezi din ce în ce mai numeroase îmi confirm zilnic vorbele. Asupra acestui punct, în i anticii sunt categorici. Pliniu evoc descoperirea în Creta a scheletului uria ului Orion, înalt de aizeci de picioare. Herodot citeaz cazul lui Oreste (dou sprezece picioare) i altele… Chiar sfântul Augustin a descoperit un dinte de o sut de ori mai mare decât cel al unui om normal. Evident c a conchis c acesta trebuia apar in unuia dintre uria ii pomeni i în Biblie. Nu m îndoiesc îns c , în curând, chiar i min ile cele mai strâmte vor admite c avem dreptate… Satisf cut de demonstra ie, contempl efectul pe care îl avusese asupra auditoriului. Ca întotdeauna, toat lumea era de partea sa. Atât pentru ast zi, conchise el adunându- i însemn rile. pt mâna viitoare, ne vom îndrepta i mai mult aten ia asupra acestei delicate chestiuni a ciclopilor i a altor uria i. V mul umesc pentru aten ie. Ascult torii îl aplaudar i se ridicar ca s -l felicite. Apoi, unul dup altul, p sir amfiteatrul, începând deja dezbaterea. În curând, mai r sese doar Bruno s -l a tepte, cu un surâs ce-i ilumina fa a tâmp . Gilbert profit pentru a- i face sim it prezen a i i se adres . Scuza i-m , îl… îl caut pe Athanase Lavorel. Mi s-a spus c l-a putea g si aici… Înc sub efectul n ucitor al perora iei maestrului s u, Bruno îi ar , dând din cap, c era vorba, a a cum b nuise i ranul, de b trânelul ocupat s i strâng lucrurile. Gilbert înaint deci spre Athanase în clipa în care acesta, cu un rictus ce tr da o durere la old, cobora de pe estrad . Doctorul Lavorel? zise Gilbert fr mântându- i traista. Athanase îl privi pe interlocutor cu un aer surprins. Nu era obi nuit s aib rani printre auditori. Îns lucrul îi producea o oarecare satisfac ie. Nu declarase Francis Bacon c tiin a trebuie s fie un bun al tuturor i nu al unui cerc restrâns de privilegia i a a cum fusese timp de atâtea secole? Dac era un lucru pe care Athanase îl aproba la marile spirite ale vremii

era tocmai ideea de împ rt ire i transmitere a tiin ei, cât i cumularea acesteia din genera ie în genera ie („ tiin a este o lucrare colectiv i progresiv ”, afirmase filosoful englez) i nu punerea în discu ie a celor câ tigate din în elegerea în domeniul teologic. Logica lui Aristotel pe care se bazau toate argument rile scolasticii i se p rea, de altfel, departe de a fi dep it dup cum pretinseser unii. Iar ra ionamentele epocii, de i ajungeau cel mai adesea la ni te concluzii cel pu in ciudate, aveau dup p rerea sa o rigoare pe care, dac ar urma-o, mul i savan i ar avea de câ tigat. Dac vrei s asi ti la cursurile mele, vorbe te cu asistentul meu. Nu, eu… nu pentru cursurile dumneavoastr , începu Gilbert u or intimidat. Eu… Am fost trimis s v cer ajutorul… Mi s-a spus c ti i multe despre oase. Sunt doctor de anatomie i decan al acestei universit i, dac asta vrei s spui, replic înv atul cu autoritate, iritat c omul nu se exprima cu mai mult respect. P i, iat cum st treaba. Tocmai s pam funda ia pentru o nou biseric , acolo, pe dealuri, i… am g sit ni te oase. Bunul meu prieten, oase se g sesc în fiecare zi. i cam peste tot, mi-a permite eu s adaug. Ce dore ti de la mine? Gilbert l ochii în jos. Atitudinea condescendent a lui Athanase îl contraria. Misiunea începea s nu-i mai plac . Chiar era gata s renun e. Amedée n-avea decât s g seasc în alt parte explica ia pe care o dorea. La urma urmei, dup cum î i putuse da seama, ora ul acesta nu ducea lips de oameni înv i. F cu un pas înspre u , dar b trânul îl opri cu un gest i schimb tonul. Schelet de om sau de animal? P i, tocmai asta-i. Nu tim… Dar mi s-a spus c poate dumneavoastr a i putea… Cum e scheletul acesta? Mare. Athanase ridic o sprâncean i d du mai mult aten ie celor spuse de interlocutor. În fond, povestea aceasta putea s se dovedeasc interesant . Îi arunc o privire lui Bruno care se apropia acum ca s asculte vorbele ranului.

Cât de mare? Gilbert î i desf cu traista i scoase vertebra pe care i-o întinse lui Athanase. Acesta o înh de-ndat , o studie i se întoarse spre Bruno. Fa a b trânului savant se lumin de o lucire exaltat . Seara tocmai se l sa când, înconjurat de întregul sat, Athanase Lavorel studie în fine osemintele care fuseser scoase cu atâta lips de pricepere din funda ie. Pe jum tate înc îngropate, se z reau câteva vertebre i ceea ce p rea a fi un picior. De când cu descoperirea scheletului, zvonurile cele mai f noim proliferaser în Lansec. Dac majoritatea nu vedea în asta nimic altceva decât o gr mad de oase f importan , mul i erau cei care, ca Gilbert, f cuser apropierea cu recenta apari ie a acelui lup enorm i sugerau c aceste resturi puteau foarte bine s fie cele ale unui congener. De aceea, inând cont de dimensiunea oaselor, respectiva idee le cam d dea fiori celor care deja erau nelini ti i, iar lui Amedée îi veni tare greu -i fac s i p streze calmul sus inând c o explica ie mai rezonabil va fi dat neîndoielnic de îndat ce un savant va fi examinat obiectul. Imediat ce fusese prevenit de Gilbert, savantul în chestiune se gr bise spre Lansec înso it de credinciosul s u asistent. F îndoial c ar fi fost mai în elept s amâne pe a doua zi dup cum sugera Bruno, îns Athanase nu avusese r bdare pân atunci. Poate c povestea aceasta era evenimentul pe care îl teptase toat via a. Probabil c era pe punctul s fac descoperirea care ar fi încoronarea carierei. Amedée i Bruno, apleca i peste um rul s u, îl observau cu aten ie pe eminentul savant examinând oasele înc îngropate pe jum tate. Acesta alesese unul mai vizibil, cur ând suprafa a aparent , îl peria cu grij , îl atingea u or, îl mângâia de parc ar fi fost vorba despre o iubit , înainte de a se repezi la altul, în mod clar tot mai agitat pe m sur ce descoperea câte ceva. Lucru care îl îngrijora pe p rintele Amedée. Mi s-a p rut c e cu mult mai bine s alertez pe cineva mai competent decât mine în materie de oseminte, se explica

preotul care încerca prin toate mijloacele s ob in pu in aten ie din partea savantului. Da, da… Bine a i f cut, i mul umesc Cerului c le-a i l sat la locul lor f a încerca s le dezgropa i, r spunse cel lalt, atent la cele ce vedea. Acest gen de fosil , de i pietrificat , este foarte fragil . Femur… tibie… Dumnezeule mare! În sfâr it, se întoarse ca s arunce o scurt privire jubilatoare lui Bruno. Acesta crezu chiar c a z rit în ochii lui, scânteierea unei lacrimi. Nu- i v zuse niciodat maestrul întro asemenea stare. Atunci, ave i vreo idee despre ce este vorba? insist Amedée. Înv atul se redres cur ând cu un gest brusc resturile de mânt i noroi care îi murd reau hainele. Trebuia s fie la în imea evenimentului. O idee? zise Athanase încercând s i p streze calmul. Am mai mult: o certitudine! Cercul s tenilor care se aflau în apropiere se strânse i mai mult în jurul lor. Venirea acestui savant îi intrigase pe mul i. Nimeni nu ar fi putut s spun cu precizie ce func ie anume avea. Dar aten ia pe care i-o d dea p rintele Amedée dovedea e o persoan important . Iat , p rinte, cel mai frumos i mai mare specimen de schelet de uria descoperit vreodat în regiune! Amedée î i privi interlocutorul holbându-se. De i avea fa de savan i o neîncredere absolut , judeca dup alura lui c acesta tia despre ce vorbe te. Îns afirma ia pe care tocmai o auzise i se p rea cel pu in surprinz toare. Un uria ? repet el. tenii, i mai nesiguri acum, se apropiar pentru a urm ri explica iile savantului c utând în atitudinea lui Amedée negarea sau confirmarea cuvintelor acestuia. Perfect! Un Homo Gigas! Iar gamba pe care o vede i este practic intact ! Dar… dumneavoastr … Vreau s spun… Sunte i sigur? bâlbâi Amedée. Asculta i, p rinte, se indign Athanase îndreptându-se ca pentru a- i întemeia autoritatea pe statura sa impozant , v

acord cu toat inima titlul de specialist în tot ceea ce prive te sufletele, dar permite i-mi s r mân expert în chestiuni de gigantologie. V cer iertare, doctore Lavorel. Dar vestea este surprinz toare. Un uria … Asemenea lucru nu se prea întâmpl în regiune, de acord. Dar v asigur c nu este unic… Iar acesta este un exemplar magnific… La o prim vedere, individul trebuie s fi m surat între cincisprezece i dou zeci de picioare în ime… În jurul lor, lumea se întreba din priviri i murmura. Un fream t de nelini te trecu printre s tenii al c ror cerc se r ri serios. Niciodat nu trebuie tulburat somnul creaturilor subterane! se auzi deodat un glas de femeie în mul ime. Privirile se întoarser c tre o tân în jur de dou zeci de ani cu p r des de culoarea mierii, care st tea pu in mai departe de ceilal i. În pofida zdren elor cu care era îmbr cat , avea o frumuse e de î i t ia r suflarea. Un aer pu in cam s lbatic, desigur, dar o blânde e infinit în privire. Considerând în elept s evite orice reac ie imprevizibil a mul imii, Amedée îl trase pe Athanase la o parte. Ar fi mai bine s vorbim în particular. Athanase fu de acord cu p rerea preotului i se întoarse spre asistent. Bruno, r mâi aici ca s p ze ti oasele. inându-l pe Athanase de bra i aruncând o privire încruntat tinerei femei, Amedée str tu cercul de gur -casc i se îndrept spre prezbiteriu. Somnul lor milenar e mai sfânt ca sunetul trec tor al clopotelor dumneavoastr ! strig tân ra în urma lor. Teme ide trezirea duhurilor lor! Pu in mai retras fa de toat aceast agita ie, Aldegonde asistase la scen . De i nu în elegea motivele lui Agnès, ea îi împ rt ea nelini tea în privin a scheletului. De când p rintele Amedée luase hot rârea s ridice noua biseric , nu mai avea lini te. Terenul pe care îl alesese preotul era blestemat. Ea tia. Iar descoperirea unui schelet de talie mare nu f cea decât s

dovedeasc pe deplin ceea ce gândea. Acest teren trebuia l sat a cum era, i gata. adar, avertismentul pe care îl lansase Agnès era judecat de c tre Aldegonde conform intui iei sale. În plus, avea pentru aceasta o admira ie secret . Femeia aceasta tân îndr znea se împotriveasc satului, iar lucrul acesta, în sine, era suficient pentru a merita respect din partea sa. i, pe urm , nimeni nu tia s dezlege mai bine ca ea semnele lumii, s prezic nenorociri înainte de a se produce, s anticipeze catastrofe, s explice tainele cele mai ascunse ale naturii. Nimeni nu era mai bine informat ca Agnès în ceea ce prive te lumea de dincolo. Dac ea, Aldegonde, putea avea din când în când viziuni premonitorii, totu i nu era deloc în stare s le interpreteze. Nu era i cazul lui Agnès. Fiindc ea tia. Ea avea Harul. i dac nimeni nu d dea aten ie vorbelor, avertismentelor ei, era i din cauza fricii, dar i a neîncrederii pe care o trezea. Îns Aldegonde tia c aceast atitudine era o gre eal . O mare gre eal . Mul imea se risipi în grab f cându- i cruce pe furi . Doar Gilbert i Bruno r seser , cu ochii a inti i la tân ra femeie. Aceasta, cu mâinile în olduri, se uita la ei cu un aer superior. Bruno nu î i putea lua ochii de la ea. În ciuda aspectului ei mizerabil i a atitudinii oarecum ostile, îl atr gea irezistibil. Silueta ei ciudat avea ceva dintr-un animal care îi provoca o stranie senza ie în vintre. O senza ie ce p rea s provin din noaptea timpurilor, ca o chemare a str bunilor. Era captivat. Gilbert cuno tea aceast senza ie, fiindc o încercase deseori. Agnès fusese singura lui dragoste. Ani de-a rândul, sperase c acest sentiment este reciproc, dar trebuise s în eleag un lucru evident: Agnès nu iubea pe nimeni. Singura dat când riscase s -i vorbeasc despre pasiunea lui, ea îl respinsese scurt, f vreo explica ie. Gilbert interpretase acest refuz ca pe o jignire, imaginându- i c ea îl respingea fiindc era doar un simplu ran. i de atunci, nu se putea afla în fa a ei f s simt un amestec de dorin nem rginit i ranchiun , întreaga tandre e pe care o avusese cândva pentru ea se evaporase; mai r mânea doar acest amestec tulbure ce inea mai mult de registrul instinctului decât de emo ii.

Agnès se uit la ei îndelung în t cere. Fa a îi redevenise impasibil , dar toat atitudinea ei exprima mândrie. Cu picioarele goale, bine înfipte în p mânt, pu in dep rtate, de parc î i tr gea puterea din aceast stabilitate, ca un arbore care î i tr gea prin r cini for ele nev zute ale p mântului. i un aer de sfidare emana din aceast postur de amazoan . Cu umerii tra i pu in înapoi, pieptul s u îi sfida cu o neru inare regeasc . Las -i în plata lor pe pro tii tia, f cu b trâna Aldegonde tr gând-o de bra ca s o îndep rteze. Agnès p ru c iese dintr-o toropeal misterioas . Întoarse or capul spre b trân i se destinse. Când s plece, le arunc celor doi b rba i o ultim privire glacial . Bruno î i întoarse repede capul. Nu- i încruci ezi privirea cu a unei vr jitoare. Prezbiteriul lui Amedée era mobilat sobru, chiar auster. Pere ii v rui i erau aproape goi, în afar de un crucifix ag at deasupra patului, iar un sentiment de pace emana din el. Sub fereastra prin care se putea vedea o bun parte a satului se afla o mas . Amedée îl invit pe Athanase s ia loc la ea i îi propuse un pahar cu vin. Nu-i lua i în seam pe enoria ii mei; sunt un pic încorda i acum. Sunt nec ji i de fiara care d târcoale prin preajm . Fiar ? Ce fiar ? Probabil un lup care a sfâ iat mai multe oi zilele acestea. Oamenii î i fac repede griji. În eleg… Dar… Tân ra aceea? Doar o s rman fat care tr ie te în ignoran , încerc s explice Amedée, jenat de incident. De ani de zile, locuie te undeva pe dealuri. Uita i ce-a spus. E doar rezultatul singur ii sale. Vr jitoare? Mul i oameni cred asta. ti i cum e: ignoran a d na tere la prostie i neîncredere. Când era mic , o ineam pe genunchi. Pentru mine ea este doar Agnès… E cu totul inofensiv , crede i. Athanase era doar în parte lini tit. Nu era obi nuit s fie amenin at de o tân , nici s asculte avertismente cu

puternice accente satanice. Apuc , a adar, urciorul cu vin i î i turn o por ie zdrav . Totdeauna, i se p ruse o tain via a în aceste sate. Oare cine putea s doreasc s locuiasc într-un asemenea loc? S cia, ca s nu spun mizeria, ce domnea aici îl dezola. În plus, aici comportamentele p reau cu totul ira ionale, ceea ce, de altfel, p rea s se explice prin asta. i începu s se gândeasc în ce m sur prefera via a citadin , infinit mai ordonat . Dac nu v deranjeaz , p rinte Amedée, a dori s iau cu mine osemintele la Montpellier spre a le studia mai… serios. V m rturisesc c prezen a lor în parohie nu face nimic pentru a potoli spiritele turmei mele. A dori îns s tiu ceva mai mult despre acest… uria . Dup ce-l ve i fi studiat, fire te. O, tiin a gigantologiei este înc la început. M-a i crede dac v-a spune c nici nu este recunoscut de to i confra ii? i totu i este cea mai frumoas dintre tiin e. Fiindc oamenii mari erau întotdeauna i mari oameni; majoritatea suverani i oameni sfin i… Brusc Amedée ciuli urechea, devenind mai atent la vorbele lui Athanase. În minte tocmai îi încol ise o idee. … de parc grandoarea sufleteasc i cea fizic aveau o leg tur natural de simpatie, conchise savantul îndreptândui bustul spre a- i pune în eviden propria statur . Ei bine, am s v a tept concluziile cu mare ner bdare, ad ug Amedée în timp ce Athanase se ridica s plece. Oricum, v voi ine la curent cu observa iile mele, promise acesta din urm . i strânser mâinile. Spune i-i lui Gilbert s v ajute la înc rcat i transport, preciz preotul ar tându-i-l pe ran din pragul u ii. Nu e cel mai iste dintre enoria ii mei, dar e descurc re . A a cum v-am spus, aceste oseminte sunt foarte friabile, înainte de a le transporta, mai întâi trebuie extrase din înveli ul pietrificat i protejate. Mi-e team c asta va lua ceva timp. Azi, va trebui s m mul umesc cu unul, dou antioane… Dar nu tiu cum s v mul umesc. Scheletele de uria i sunt ceva rarisim. Mai ales într-o asemenea stare.

Valoarea lui pentru mine i pentru tiin desigur este inestimabil … trânul savant se îndrept spre ie ire. Amedée îl re inu. i lucr rile mele? Fi i lini tit, pute i continua s turile la funda ie, dar face i în a a fel încât oamenii s nu se ating de oase. Athanase ie i, iar Amedée r mase gânditor câteva clipe privindu-l cum se îndreapt spre asistent. Faptul c lucr rile întârziau pu in îl contraria, dar poate c în asta g sise un mijloc de a lupta împotriva R ului cu mult mai eficace decât sfin irea bisericii. Din prag, îi v zu pe cei doi înv i aruncând o ultim privire la schelet înainte de a se îndep rta spre vale. Un sfânt… murmur el înainte de a ridica ochii spre cer. Mul umescu- i, Doamne, c mi-ai ascultat rug ciunile! Se întoarse în untru, apuc un sac de pânz i începu s i strâng ni te lucruri. Trebuia ca a doua zi s aib neap rat o discu ie cu episcopul din Montpellier. Ei? Amedée tres ri. În prag, st tea Aldegonde, cu o figur grav . Privirea preotului se întunec imediat. Ei, ce? r spunse continuând s i adune lucrurile. Scheletul. Ce v-a spus imbecilul acesta de savant? Nu mare lucru. trâna bomb ni ceva i se apropie de preot ca s -l apuce de bra . Doar c ar putea fi un sfânt, zise Amedée. Sau poate un rege. Atunci e i mai prost decât credeam! rintele Amedée o privi intrigat. În privirea ei se vedea o lucire nelini titoare. Era clar c mai avea ceva de ad ugat. B nuiesc c ti i legenda sfintei Marta, zise ea în fine. Amedée ridic o sprâncean . Balaurul. Da, cuno tea legenda. Ca toat lumea. Dar ce leg tur avea cu scheletul? Marta era sora lui Laz r, continu Aldegonde. A sosit în regiune împreun cu Maria Magdalena dup ce au fugit din ara Sfânt … în vremurile acelea, pe dealuri d dea târcoale o lb ticiune… Se zice c era o creatur monstruoas , un balaur

care teroriza inutul. Iar sfânta Marta s-a luptat cu el i l-a învins… Ce vrei s spui? V-a i gândit vreodat ce s-a întâmplat cu trupul creaturii? De un asemenea animal nu scapi a a u or! Unii, evident, pretind c a fost aruncat în Ron… Ea coborî vocea pentru a ad uga: Dar eu tiu c nu-i adev rat. Cum preotul o privea cu un aer brusc îngrijorat, ea se aplec înspre el i murmur : Jivina a murit aici! Amedée holb ochii. Sfânta Marta ar fi omorât s lb ticiunea aici? în Lansec? De ce crede i c v-am spus c terenul acesta e blestemat? i profanat tocmai mormântul ei! a-i da timp prelatului s reac ioneze, se apropie i mai mult. Glasul îi deveni sinistru. i cine v spune c monstrul era singur? Ascult -m , Amedée: bestia care d târcoale azi pe aici, pe undeva… Jivina aceasta care a ap rut dintr-odat de nic ieri, din adâncul întunericului, din noaptea timpurilor, a tepta s vin ceasul pentru a r zbuna moartea semenului ei. Iar acum, c mormântul acestuia a fost profanat, se preg te te… Aldegonde f cu o pauz . Cu o mi care a capului c tre antier, întinse un deget acuzator ad ugând: Amedée, bestia s-a întors, mai fl mând ca niciodat . i dumneata e ti acela care ai chemat-o la festin!

Biroul lui Athanase Lavorel, asemenea unui fabulos osuariu, gemea de etajere ticsite cu tratate de gigantologie, e antioane de oase diverse, minerale, plante i fosile. O mas întreag era plin de o mul ime de instrumente care mai de care mai insolite, de aparate utile în observa ii, ciudate unelte menite vreunei folosin e obscure de care profanul nu auzise niciodat . Pu inele spa ii disponibile de pe pere i erau acoperite cu crochiuri de uria i, cu scheme de schelete care ar putea exista i ilustra ii de creaturi, unele mai fantastice decât altele.

Un picior de uria întreg i jum tate din coloana vertebral ! exclam Athanase f a- i putea st pâni surescitarea ridicând una dintre vertebrele descoperite cu o zi mai devreme în Lansec. Î i dai seama, dragul meu Bruno, ce înseamn asta? Voi avea de lucru: m sur ri i crochiuri! Dar… Dar ia gânde te-te pu in! Toat via a mea am visat la aceast clip . Atâtea ipoteze elaborate, atâtea eforturi pe care le-am f cut, atâtea umilin e pe care le-am suportat! Iar acum, în fine, asta. Athanase era gata s izbucneasc în lacrimi. Î i reveni. Va trebui s ne gândim s organiz m o dezbatere. Pân atunci, e mai bine s p str m t cerea. Bruno era tulburat. Dac nu se îndoia nicio clip c maestrul u nu gre ea, apropierea de un fragment din acest schelet avea totu i ceva care îi d dea fiori. Fiindc degeaba f cea eforturi de imagina ie, nu putea s priceap c osul acela era al unui uria înalt de dou zeci de picioare. De trei ani de când era în serviciul lui Athanase Lavorel, tia totu i la ce s se a tepte. Student dotat, avea ambi ia s devin medic. Ceea ce îl interesa înainte de toate era anatomia. Îns obsesia lui Athanase Lavorel pentru fosile îl antrena foarte adesea c tre discipline a c ror leg tur cu medicina era dintre cele mai îndep rtate. Dac nu î i ar ta deschis dezinteresul pentru problem , era mai ales pentru a nu trezi susceptibilitatea maestrului. De aceea, aceste oseminte erau departe de a-l pasiona tot atât cât pe Athanase. Pentru el, studierea fosilelor însemna un fel de divertisment c ruia nu-i acorda mult importan . Interesul problemelor pe care le ridicau oasele i se p rea derizoriu. Cu toate acestea sau tocmai din aceast cauz , admitea f rezerve postulatele gigantologiei. Adeziunea la punctele de vedere ale lui Athanase eliminau orice surs de conflicte inutile. Dar a avea dinaintea ochilor dovada tuturor teoriilor lui Athanase, a dispune de un sfert de schelet al unui uria i nu de un simplu femur care l sa deschise toate posibilit ile de interpretare îl obliga s i dea seama cât de grozav este teoria gigantologiei. Ca i cum, credincios în cel mai înalt grad în

adev rurile Evangheliei, Iisus i-ar fi ap rut brusc în carne i oase. Bruno se hot rî s -l lase pe maestru s înceap studierea oaselor pe care le aduseser de la s turi. Trebuia admis c într-adev r aceast descoperire era pentru b trânul savant încoronarea unei vie i întregi, fiindc b lia pentru impunerea gigantologiei fusese întotdeauna aspr . Iar dac Athanase nu pusese niciodat în discu ie validitatea ipotezelor pe care le formulase odinioar înv torul s u, celebrul doctor Habicot, trecuse totu i prin multe perioade de descurajare. Acum, întrevedea cu bucurie momentul în care va ar ta luminii scheletul, închizându-le gura o dat pentru totdeauna preten io ilor s i adversari i intrând cu pas sigur în istoria tiin ei. Posteritatea îi va re ine numele al turi de cei mari. De i epuizat de lunga c torie, întins pe patul din c ru a lui, Zénon nu reu ea s doarm . Degeaba închisese ochii i num rase tot atâtea oi câte erau în regiune, somnul nu voia s vin . Trebuia s p seasc Montpellierul i Fran a cât mai repede. Mai devreme sau mai târziu, autorit ile locale vor afla era c utat. Zénon tia foarte bine ce însemna aceasta. De acum, era un fugar. Un om f patrie. Ideea sa era s mearg la Bologna unde cuno tea unul sau doi savan i care l-ar primi. Dar pentru cât timp? Cel mult, câteva luni. i pe urm ? Abandonând ideea dormitului, se hot rî s citeasc . Luase cu el impun toarea Historia Animalium de Konrad Gesner spre a scurta lungile zile cât durase drumul. Deschise unul din cele patru volume la întâmplare i începu s parcurg unele pagini, dar mintea refuza s participe; nici m car extraordinarele descrieri pe care le con inea nu reu eau s -l intereseze. Niciodat înainte nu suferise de singur tate. Era un sentiment cu care se obi nuise înc din fraged copil rie, chiar dac prefera compania unei fete. Dar, uitându-se în jurul s u spre a cuprinde cu privirea aceast camer anonim , cu zidurile cr pate, cu un confort vetust, de o cur enie dubioas , cu patul minuscul i o saltea am rât , o mas i un scaun, con tientiz c dispari ia din universul s u familiar s pase în

el un gol ciudat. Ciudat pentru c era nea teptat. Iar acest vid îl cina din interior ca o boal sufleteasc . La primele ore ale dimine ii, se trezi cu straniul sentiment c o avusese al turi pe mama sa în scurta perioad cât dormise, a cum se întâmplase de zeci de ori când era copil. Totu i, nu f cuse mare caz de p rin i pân atunci. Zénon era departe de a avea origini modeste. Tat l s u, Evariste de Mongaillac, fusese un castelan languedocian care mo tenise o avere serioas la începutul secolului, fapt ce îi cultivase trând via. Singura sa activitate era lectura. Cum m rturisea c nu are o prea bun p rere fa de filosofii antici, fiul s u îl primise ca prenume pe cel al autorului faimoaselor paradoxuri. „Fiule, îi pl cea lui s repete odinioar ca punere în gard , nu uita niciodat c degeaba au demonstrat Parmenide i Zénon c mi carea nu exist , trebuiau totu i, ca toat lumea, s mearg de ici pân colo spre a- i satisface nevoile lor fire ti.” Fraza îl intrigase mult timp pe b iat i i-ar fi pl cut ca într-o zi s aib un comentariu din partea tatei, îns Evariste a murit când el avea ase ani, iar Zénon nu a avut niciodat parte de explica ia lui. De fapt, în afar de aceast fraz , avea pu ine amintiri despre cel care-i d duse via . Nici m car nu î i amintea s fi resim it vreo sup rare oarecare la dispari ia acestuia. Totu i, dac educa ia nu îi fusese neglijat i dac Zénon mo tenise i gustul pentru erudi ie, acestea i se datorau lui. Chiar dac nu con tientiza acest fapt. Prin urmare, i-a petrecut restul copil riei în compania mamei, ceea ce, în principiu, ar fi trebuit s creeze între ei o leg tur afectiv mai puternic . Dar nu a fost a a. Dac sise Montpellierul, ora ul natal, de îndat ce se ivise o ocazie, era i pentru c , într-un fel, c utase s se îndep rteze de ea. Dup câ iva ani de studii pe lâng Athanase Lavorel, pe care îi pl cea s -l socoteasc maestrul s u spiritual, curiozitatea sa nelimitat i setea de cunoa tere îl împinseser s porneasc la drum. În zilele care au urmat, asemenea unui adolescent hot rât s plece în lume ca s ajung bogat i celebru, î i

strânsese cele câteva lucruri într-o desag i le spusese adio mamei i maestrului s u. De atunci, nu-i mai v zuse. Iar dac uneori se mai gândea la Athanase Lavorel din motive legate de profesia sa, rareori î i amintea de mam , decedat la pu in timp dup plecare. Dup un mic dejun frugal, Zénon se decise a adar s -i fac o vizit lui Athanase pentru ultima dat înainte de a p si Fran a. Nimic nu-l obliga, desigur, dar tia c în adâncul s u ceva îl împingea s o fac . Ceva ce el b nuia a fi legat de acele afec iuni suflete ti pe care le considera stânjenitoare i se numesc sentimente. Ar fi preferat, f îndoial , s fi fost o simpl curiozitate, îns , din p cate, se pare c nu era a a. Pentru a ar ta cât mai bine, se îmbr case cu cele mai elegante ve minte, alegând cu grij tunica brodat care se asorta la pantalonii bufan i i asigurându-se pentru ultima oar înainte de a ie i din han c gulerul de la hain i man etele de la pantaloni, ornamente pline de panglici indispensabile pentru armonia inutei sale, erau la fel de curate pe cât de corect ajustate. Voia s fie la în imea speran elor pe care maestrul s u i le-ar fi pus, logic, de bun seam în el. adar, drapat în stofe bogate ce str luceau în soarele matinal i pe cap cu o p rie cu pene ajungea, în fine, în fa a Colegiului Regal. Pe drum, îl cuprinsese teama i realiz c aceast confruntare cu fostul s u maestru era pentru el o prob de care a f cut bine c nu a fugit. Chiar tr gea o anumit satisfac ie din acest curaj. Dac fusese constrâns s admit c nu era lipsit de sentimente, faptul c frica nu f cea parte din acest act îl flata totu i un pic. Înainte de a merge la Montpellier ca s -l întâlneasc pe episcopul Ulrich Van Melsen, p rintele Amedée plec pe dealuri s dea de Agnès. Cuvintele lui Aldegonde sem naser , în mintea sa o îndoial însp imânt toare. Dac ceea ce spunea trâna era adev rat, atunci amenin area ce plutea peste sat era îngrozitoare. Iar responsabil era el. Dar oare Aldegonde era altceva decât o b trân nebun ? Se putea el încrede în vorbele ei nes buite? Ca s tie, cel mai bun lucru era s discute cu Agnès.

Înc de la ie irea din sat, dup ce a verificat c nimeni nu îl observa, a cotit-o spre dreapta i a pornit s urce o colin abrupt . Amedée urm rea îndeaproape via a scumpei sale Agnès, îi supraveghease educa ia înc din copil rie. Foarte de timpuriu, Agnès manifestase un caracter rebel. i, în pofida tuturor eforturilor sale, fata se retr sese încet-încet într-un fel de solitudine stranie, instruindu-se mai mult singur decât bazându-se pe înv tura preotului i ferindu-se cât putea de mult de compania celorlal i copii din sat. Acum, tr ia singur undeva printre dealuri, departe de via a din Lansec unde venea rareori pentru a da plante medicinale în schimbul unor alimente sau ca s -i fac o vizit lui Amedée. Amedée min ise spunându-i lui Athanase c Agnès era doar o s rman ignorant . Dimpotriv , el tia c fata avea cuno tin e pe cât de multe pe atât de temeinice. C Agnès tia, de exemplu, ierburile de leac era un lucru indubitabil. Iar faptul c avea darul s -i vindece pe bolnavi i-ar fi putut da un rol de frunte în Lansec. Dar ea nu-i f cea pe s teni s profite de cuno tin ele sale în materie de plante medicinale decât în rare ocazii, doar când i-o cerea, cu mult st ruin , Amedée. zând cum î i risipe te talentul, preotul a fost extrem de sup rat. Se gândea mereu c va deveni, în sfâr it, mai rezonabil i c va accepta s tr iasc în comunitate spre binele tuturor. Totu i, i în pofida tuturor str daniilor prelatului, hot rârea tinerei de a se ine departe de enoria ii lui r mânea de neclintit. A a c locuitorii din Lansec o priveau cu neîncredere, îi puneau în cârc fapte rele, pe cât de m runte pe atât de imaginare, i o b nuiau de în elegere cu Cel Viclean. Amedée era singurul care tia unde tr ia. Fata î i amenajase o grot mare pe coasta unui deal la dou , trei leghe de sat, unde î i cre tea câteva animale, petrecându- i timpul culegând ierburi de leac. În ziua aceea, tia c dup izbucnirea pe care o avusese s-ar fi putut refugia aici, a a c se fofila printre tuf ri uri încercând s i aminteasc drumul ce ducea la grot . du de Agnès dup o râp . Fata era acolo, ca de obicei, culegând plante medicinale, cu o privire u or pierdut ,

murmurând un cântecel în perfect armonie cu decorul. Î i continu treaba f a-i da aten ie. Amedée o contempl o clip în t cere. Sem na cu maic -sa ca dou pic turi de ap . Aceea i frumuse e s lbatic , acela i caracter rebel i aceea i hot râre. Despre Maria, mama lui Agnès, p stra o amintire emo ionant . La sosirea lui în Lansec, cu peste treizeci de ani în urm , Maria fusese singura care îl considera prieten. Era tân r pe atunci, iar voca ia sa fusese pus la grea încercare. Nu o dat crezuse c e pe cale s renun e la jur mântul de castitate. Dar tiuse s i st pâneasc sl biciunile i, rezistând dârz ispitei, g sise cuvintele pentru a o convinge c e imposibil o leg tur trupeasc între ei. Aceast decizie fusese cea mai grea din via a lui, iar acum, dup atâ ia ani, se bucura c o luase. Totu i, de câte ori regretase aceast alegere. În clipele de dezn dejde, chiar în toiul iernii, când întunericul c dea peste sat, iar sufletul s u ezitant se întreba dac merita sacrificiul; amintirea M riei, moart la na terea lui Agnès, ap rea din trecut ca s -l bântuie. tiam c-am s te g sesc aici, zise el tr gându- i sufletul. Ce idee s locuie ti pe dealurile astea! Agnès abia îi arunc o privire, continuând s aleag plantele pe care le punea cu grij în paner. Dac ai venit s m cer i pentru cele ce-am spus nu demult, po i s pleci. Agnès, ri ti s atragi asupra ta mari necazuri, continu el cu blânde e. Oamenii din sat o s ajung s te cread vr jitoare. Cread ce vor. Nu-mi plac. Dar gânde te-te c mai exist înc inuturi unde vr jitoarele sunt arse! i tii doar cum sunt ace ti oameni nec ji i. Îi sperie i un fleac. Deja un lup ori nu tiu ce bântuie prin preajm … tiu c î i face pl cere s -i înfrico ezi, dar ai mare grij . Mai ales în prezen a unor str ini ca acest savant… Am spus ce gândesc. Dac le e team de adev r, treaba lor. Amedée ridic din umeri. Ce po i ti tu despre acest schelet? Nimic. Doar c se odihnea acolo lini tit de sute de ani…

i? întreb el cu un u or tremur în glas. i c nu exist niciun motiv s i se deranjeze odihna. La cuvintele acestea, Amedée sim i un fior pe spate. Aldegonde pretinde c acest schelet ar putea fi cel al fiarei cu care s-a luptat sfânta Marta acum câteva secole. Ai auzit cumva de vreo legend care s confirme asta? Agnès încet , în fine, culesul ca s se uite la Amedée. Aldegonde are mintea mai sucit decât un m slin. Ar fi trebui s-o tii de atâta timp! Totu i, pare categoric . Se teme chiar c , profanându-i mormântul, s-ar putea s atragem mânia unuia dintre semenii acestei viet i… Ascult , Amedée, s lb ticiunea care d târcoale nu-i altceva decât un lup. Iar în ceea ce prive te scheletul, oricare iar fi identitatea, st tea bine acolo unde era. Bulversând ordinea lumii, tu e ti cel care te expui unor probleme. Scheletul va reveni, mai devreme ori mai târziu, la locul s u, dar stric ciunile ce se vor fi f cut între timp vor fi ireparabile. Amedée închise ochii cl tinând din cap. Pân îi deschise, Agnès disp ruse.

Dup ce a r bdat întreaga diminea , a ezat la umbra unui imens platan aflat în mijlocul cur ii episcopiei de lâng catedrala Sfântul Petru, Amedée a tepta s fie introdus la episcopul de Montpellier. Îndoiala pricinuit de prevestirile lui Aldegonde se estompase. Agnès reu ise s -i domoleasc nelini tea. De acum, era convins c Athanase avea dreptate, c acel schelet era chiar al unui uria , deci al unui sfânt. Dar oare descoperirea pe care o f cuse nu era tocmai un r spuns al Domnului la rug ciunile sale? C ci trebuia s fii orb ca s nu în elegi cât de mult inea asta de un miracol. Dac nu ar fi hot rât s înal e o biseric i, dac nu ar fi ales tocmai acel loc pentru a o face, scheletul nu ar fi fost g sit niciodat . i nu se îndoia nicio clip c episcopul de Montpellier va fi de partea acestui lucru evident.

Amedée avusese totu i grij s întocmeasc un scurt raport asupra descoperirii scheletului pentru ca episcopul s -l poat primi cât mai curând. Raportul avu efectul scontat întrucât, cu pu in înaintea amiezii, i se aduse la cuno tin c episcopul Van Melsen era, în fine, gata s -l primeasc . Amedée urc cele câteva trepte care duceau la înc perile acestuia i deschise u a grea de la intrare. A, p rintele Amedée! exclam episcopul ridicând ochii din dosarele sale. Nu ti i ce noroc ave i c v ocupa i de o simpl parohie. Dioceza este cu totul altceva, v asigur… Amedée se apropie de birou înclinându-se respectuos. Distan a pe care o parcurse între u i scaunul care îl a tepta în fa a episcopului i se p ru imaginea exact a celei care îl separa de el. Ulrich Van Melsen era un omule slab, de vreo cincizeci de ani, calm, dar hot rât. Figura lui auster i grav , lipsit de podoaba capilar , era dup felul caracterului s u. Usc iv, avea un nas asemenea unui cioc de r pitoare, iar ochii, neastâmp ra i, adânc afunda i în orbite, d deau impresia a fi mereu în c utarea pr zii. Iar aparenta sa lini te nu masca pl cerea evident pe care o încerca atunci când î i exercita puterea. Originar din Utrecht, respinsese de foarte tân r ideile reformiste ale anturajului s u i, cu un curaj i o voin arareori întâlnite, se angajase în lupta împotriva acestora cu o ardoare care îi sedusese pe cei mai neîncrez tori dintre condiscipolii s i. Existau îns câteva persoane r u inten ionate care îl b nuiau pe acest transfug de a fi dat dovad mai mult de oportunism decât de convingere, dar, în ansamblu, era considerat acum în zonele înalte ierarhice drept unul dintre cei mai hot râ i episcopi pe care Biserica îi putea num ra în slujba ei. Amedée nu avea fa de el o simpatie profund . Nu numai Van Melsen era cel care pân atunci r sese cel mai insensibil la reclama iile lui privind starea bisericii sale, dar îl mai i b nuia c mai mult se gânde te la carier decât s fie preocupat de cei care erau în responsabilitatea lui.

Sunt nec jit c v întrerup. Îns problema care m aduce mi se pare urgent , se scuz preotul înainte de a regreta acest exces de smerenie. Da, da, da… Scheletul acela despre care mi-a i vorbit în raport, nu? Absolut. Dac m iau dup cele relatate, dimensiunile sale sunt uimitoare. Dar v rog s lua i loc. Amedée se supuse i se a ez pe scaunul prev zut în acest scop. Se sim ea groaznic în el, f a ti dac era din cauza incomodit ii acestuia sau a prezen ei episcopului. Acesta îl observa în trecere, sfâr ind de citit un dosar. Aten ia pe care io d dea lui Amedée p rea o concesie dureroas f cut vicisitudinilor lumii. Am în eles c vre i s ridica i o nou biseric , f cu episcopul f s ridice privirea. P i… da. M-am gândit c … Personal, nu v d niciun inconvenient. Doar c sunt obligat s v reamintesc c nu ve i putea conta, din p cate, pe ajutorul meu pentru a o construi. A a cum v-am mai spus, vremurile sunt grele, iar vistieria – goal . i apoi mai sunt priorit ile… Episcopul desf cu palmele în semn de neputin . Dar Amedée pusese cruce sus inerii din partea lui Van Melsen pentru biseric . Nu pentru asta venise. În ceea ce prive te scheletul… doctorul Lavorel de la Colegiul Regal m-a asigurat c este vorba despre un uria , f cu el pentru a reveni la ceea ce îl preocupa. Ulrich Van Melsen închise dosarul pe care îl citea pentru a- i îndrepta în fine aten ia asupra interlocutorului. Amedée era un om pe care îl considera mai degrab simpatic. i apoi, totul rea s dovedeasc faptul c î i îndeplinea misiunea a a cum se cuvine în sat, ceea ce, la urma urmei, asta era important, nu? Un uria ? Doamne… de ce nu… Nu am nicio calificare ca judec… Dar în ce sens ar privi Biserica?

P i… începu preotul f a ti prea bine cum s i expun ideea. Totul m face s cred c ar putea fi vorba despre scheletul unui sfânt. Episcopul ridic privirea. Când citise acel raport scurt prezentat de Amedée, nu sesizase prea bine importan a pe care ar putea-o avea descoperirea unui schelet mare. Iar dac în final se hot râse s -l primeasc pe preot, era mai mult din curiozitate fa de noua toan a acestuia decât din interes pentru osemintele în sine. În eleg… V gândi i la cineva anume? P i, hmmm… În acel moment, Amedée în elese c nu îl va convinge pe episcop cu atât de pu ine date, dar cea care îl împinse mai departe fu o intui ie pe cât de tainic pe atât de subit care îl cu s r spund : Sfânta Marta, poate… Van Melsen avu un zâmbet amuzat. Ignoran a i naivitatea acestor preo i de ar aveau ceva înduio tor. Sfânta Marta? O, p rinte Amedée, ti i la fel de bine ca i mine c … Se spune totu i c i-ar fi sfâr it zilele pe aici. Desigur, dar nu tiam c în Lansec! Se mai zice c s-a luptat cu un balaur înfrico tor. Cunosc legenda. În regiune, trebuie s fie tot atâtea pove ti referitoare la ea pe cât de multe sate avem! Tocmai. Dac s-ar dovedi c ar fi vorba efectiv, dup cum cred eu, de sfânta Marta, acest lucru ar fi o binecuvântare pentru parohia mea… În eleg foarte bine, dar… ai vreun element pe care s se bazeze ipoteza dumitale? Un obiect g sit lâng oseminte, o inscrip ie ceva? Episcopul voia s evite s -i r neasc susceptibilitatea i se hot rî s intre în joc a teptând momentul favorabil ca s -l fac în eleag c avea treburi mult mai serioase de rezolvat. Dar m rimea îns i nu este o dovad c e vorba de o persoan important ? argument Amedée. i apoi… aceste relicve sunt r spunsul Domnului la rug ciunile mele…

Nu sunt sigur c ar fi suficient, r spunse episcopul cl tinând din cap cu un aer încurcat. Identificarea unui sfânt nu este un lucru u or. Eu însumi nu sunt în m sur s fac o astfel de anchet ; ar trebui f cut apel la… S avem în cript relicvele sfintei Marta ar fi pentru enoria ii mei o imens u urare. Cred c ti i c de ceva timp ia f cut apari ia un lup în preajma satului i c … Desigur, în eleg, i-o t ie Van Melsen care sim ea c situa ia îi scap din mân . Preotul acesta era mai înc ânat decât crezuse i nu prea vedea cum s -i poat refuza ajutorul. Opt a adar pentru o manevr de eschiv care consta în a încredin a problema unei alte persoane. Ei bine, dac insista i, vreau s -i aduc la cuno tin arhiepiscopului. În curând, am s plec la Narbonne. Am s v trimit r spunsul. Iar dac acesta este pozitiv, va trebui s tepta i vizita unui legat. Fiindc , odat deschis o astfel de anchet , de obicei Biserica nu se pronun cu u ur tate. Iar eu cunosc genul de personaj care ar fi desemnat. tim întotdeauna când începe studierea faptelor, dar niciodat când se sfâr te. rintele Amedée zâmbi: era mul umit. Avertismentul episcopului i se p rea de prisos. Nu avea nimic de pierdut; din contr . Se ridic a adar s plece i, dup ce îl salut pe episcop de atâtea ori pe cât era posibil s o fac f a avea un aer complet ridicol, p si înc perea retr gându-se. Ulrich Van Melsen îl privi cum închide u a. Preotul acesta era în mod clar un b trânel ciudat. Iat -l acum pretinzând c are în parohia lui moa tele unei sfinte. A a, pur i simplu! Dar, dac nu are ce face i i-o caut cu lumânarea, e treaba lui. Povestea asta cu uria ul era probabil o surs de necazuri, fiindc episcopul tia c irul anchetelor, odat pornit, putea s duc la rezultate cu totul diferite decât î i imagina s rmanul Amedée. Cl tinând din cap, se hot rî totu i s scrie o not c tre arhiepiscopul de Narbonne, convins c oricum nu i se va da curs. Traversând culoarele întunecate i boltite pline de amintiri, Zénon nu putu evita un fior de nostalgie. Fiecare piatr de la

Colegiul Regal îi vorbea despre trecutul s u, optind sufletului amintiri pe care el le considerase înmormântate pe vecie. În fiecare elev pe care îl întâlnea, crezu c se vede pe sine cu mul i ani în urm . Însu i ecoul pa ilor s i îi r suna în minte ca ni te chem ri îndep rtate, dezgropând din uitare vestigii de via ce se ag au de el spre a-l confrunta cu ceea ce devenise. Dar el se convinsese c o scurt vizit la fostul s u maestru nu va avea vreo consecin . Dimpotriv : dac nu avea familie, credea c b trânul putea încarna ultima figur patern pe care se putea sprijini i c reia i se putea m rturisi înainte s dispar . Acum, nu mai era sigur de nimic. Imaginii paterne i se substituise cea a unei figuri autoritare, un idol zdrobitor pe care voise dintotdeauna s -l dep easc . Se opri o clip pentru a reconsidera problema cu calm. Înc mai avea timp s se întoarc din drum i s ia prima diligen spre Bologna. Dar i aici, dac mai era o ultim încercare de trecut, fuga nu era, probabil, cea mai bun solu ie. a c la cap tul unui culoar strâmt, porni pe o scar în form de melc ce ducea la biroul doctorului Athanase Lavorel. De câte ori urcase el treptele acestea uzate de pa ii atâtor genera ii de înv i? N-ar fi putut spune. Scândurile pocneau sub pa ii s i ca i cu dou zeci de ani în urm . Cunoscându- i perfect fostul maestru, tia c Athanase nu i-ar fi schimbat biroul pentru nimic în lume. Acel micu birou ad postit sub acoperi într-un col retras al universit ii era refugiul, laboratorul s u secret. i toat lumea considera locul ca pe o proprietate privat , bârlogul inviolabil al b trânului pustnic din vârful muntelui. Ajuns în fa a u ii mâncate de cari, Zénon fu cuprins de ame eal . Dincolo de ea se afla trecutul. Iar dac acum trebuia -l înfrunte, nu era la fel de sigur c va ie i cu fa a curat . Nu se îndoia c mintea lui Athanase, asemenea unui bloc de granit, va fi mereu egal cu sine, inalterabil , insensibil la efectele timpului. Dar se scurseser dou zeci de ani de când îl zuse pentru ultima oar , iar înv torul s u era acum un trân.

Când auzi dincolo de u glasul lui Athanase Lavorel, parc prinse un pic de curaj. B tu la u hot rât i intr . trânul s u mentor, ocupat cu examinarea unui os, nu ridic ochii imediat, iar când o f cu nu îl recunoscu pe loc. Maestre Athanase, f cu Zénon. Cu ce v pot fi de folos? Nu v mai aminti i deloc de mine? trânul înv at î i miji ochii pentru a-l examina mai bine. Zénon?!? Nevenindu-i s cread ochilor, se ridic pentru a se apropia de el, iar fa a lui ridat fu brusc iluminat de un zâmbet bucuros. Zénon! Dragul meu Zénon! Ce surpriz ! Sunt fericit s v rev d, doctore! Athanase se repezi la fostul s u elev. Îmbr area mai c îl în bu i. Doctor? Auzi, Bruno? exclam b trânul întorcându-se spre asistentul s u. Marele Zénon de Mongaillac îmi spune doctor! Acum c suntem colegi – i-e clar c i-am urm rit cariera îndeaproape –, ne putem spune pe numele mic, ce zici? Dac prefera i. Întoarcerea fiului risipitor! Las -m s te privesc o clip . De cât timp nu te-am mai v zut? Cincisprezece ani? M tem c sunt cel pu in dou zeci. Dou zeci? Doamne, e însp imânt tor… E drept c te-ai cut un tip zdrav n acum. i ia te uit ce haine! Un adev rat gentilom! Cei doi b rba i se privir atent o clip . Zénon se gândi c , în fond, Athanase nu îmb trânise chiar atât de tare. Abia dac era un pic mai ple uv, iar burta i se rotunjise. Totu i, în tunica sa larg i neagr , b trânul înc î i mai p stra prestan a. Dar s i-l prezint pe asistentul meu, ad ug Athanase întorcându-se spre birou unde tân rul termina un crochiu. Cel care i-a luat locul, mai exact. Bruno, Zénon de Mongaillac, de care i-am vorbit adeseori. i strânser mâinile politicos. Îns Zénon ghici c Bruno era pu in iritat s treac astfel în planul doi.

E destul de timid, dar înzestrat. Poate c într-o zi, cine tie, m va p si i el ca s mearg în capital . M îndoiesc, murmur tân rul. V în ela i, interveni Zénon ca s -l lini teasc . Aici se predau multe discipline extraordinare. Mineralogie, osteologie, anatomie, botanic … Atâta timp cât nu te întorci de acolo cu acea arogan obi nuit , sublinie Athanase. Înc stânjenit, Zénon se debaras de lucruri i d du un ocol prin camer , emo ionat s revad acel decor. Athanase se uit la el cu afec iune. Locul nu s-a schimbat prea mult de când ai plecat. Da, nu prea. Pare totu i c este mai pu in loc ca înainte… Tot v mai oblig s face i mormanul la de crochiuri? îl întreb el pe Bruno. Toat ziua. A, de parc a fi un c u! Dar ia spune, ce te-aduce peaici? Zénon ezit s -i spun de problemele sale cu autorit ile. Nu voia s -i dea maestrului ocazia s i se fac mil de el. Trebuie s merg la Bologna, la o conferin de anatomie, min i el. Aici stau pu in… Oricum, m bucur c i-ai f cut un pic de timp ca s treci i vizitezi fostul profesor. Dar, ia vino-ncoace s ne vezi ultima descoperire. Athanase îl duse pe Zénon spre partea unde erau aranjate oasele. Cu o mi care brusc , b trânul trase prelata care le acoperea. O descoperire istoric , sublinie el, orgolios. i, în timp ce Zénon lua în mân o vertebr cu un aer u or intrigat, Athanase schimb cu Bruno câteva ocheade, parc spunând: „Ai s vezi cum reac ioneaz !” Curioas vertebr … zise în sfâr it Zénon. Ce-i? Tu ce zici? Zénon putea fi considerat drept un specialist în organe, dar în privin a oaselor avea cuno tin e limitate. Osteologia nu fusese niciodat punctul s u forte. Îns , cunoscând obsesia

fostului s u profesor pentru uria i, se pref cu c gânde te câteva clipe înainte de a r spunde: Un uria de talie mare; nicio îndoial . Athanase se întoarse atunci spre Bruno: Asta vrea s însemne c i dup atâ ia ani înv turile mele nu au fost uitate! Apoi, întorcându-se spre Zénon, ad ug : Un Homo Gigas! Descoperirea secolului! Un picior complet i mai multe vertebre! Cu asta le putem închide gura definitiv adversarilor gigantologiei! Zénon era fericit s i vad fostul maestru atât de entuziasmat. Puse vertebra la loc. Unde a i g sit-o? Într-un sat aflat la câteva leghe de aici. Restul se afl acolo. Îmi vor trebui câteva zile ca s le scot din p mânt i s le aduc aici! Peste cât timp pleci la Bologna? P i, eu… Simt sigur c po i consacra câteva zile ajutor rii celui care te-a înv at… i… Perfect! S începem prin a desena aceast vertebr . S vedem dac nu i-ai pierdut îndemânarea! Zénon schi un zâmbet. Athanase, într-adev r, nu se schimbase. Amedée era foarte satisf cut de întrevederea cu episcopul Van Melsen. În sfâr it, ob inuse i el odat ceea ce voia. Nu fusese u or. Îi sim ise scepticismul, dar esen ial era c acceptase s -i împ rt easc arhiepiscopului ideea cu sfânta Marta. Dac Van Melsen era un om obtuz, ostil din principiu la orice putea s -i cauzeze vreo dificultate oarecare în administrarea diocezei, Amedée era convins c orice alt responsabil din Biseric ar avea o minte mai deschis i i-ar privi cererea de autentificare a relicvelor cu un ochi mai binevoitor. La urma urmei, î i zicea el, dac faptul de a avea asemenea relicve în noua sa biseric era în ochii s i un lucru important, nu putea fi altfel pentru episcopie sau arhiepiscopie.

Scheletul acesta putea fi arma suprem împotriva R ului ce inuia de ceva timp în jurul satului. Dac ridicarea noii biserici avusese ca sens provizoriu domolirea spiritelor, a de ine în cripta ei chiar r ele protectoarei sfânta Marta nu putea avea decât un efect mult mai benefic. Iar faptul c scheletul era de talie mare nu strica deloc, dimpotriv . Puterea protectoare a sfintei Marta va fi cu atât mai mare. C ci trebuia fii mare ca s te împotrive ti celui R u. Îi trecea prin minte acea lupt a Binelui cu R ul – dar, f îndoial , c i prin a enoria ilor s i – printr-o înfruntare fizic , asemenea sfântului Gheorghe luptându-se cu balaurul. Iar dac lupul, incarnare a Demonului, era uria , ar fi, într-adev r, posibil s i se opun un adversar de o statur înc i mai mare. Amedée surâse. Treaba pornise, îns trebuia s pun toate ile de partea sa. Iar acest doctor Athanase Lavorel – care, în fond, era deosebit de simpatic – era una dintre c ile de baz . Trebuia neap rat s -l câ tige pentru cauza lui. Dup ce traversase tot ora ul, p rintele Amedée ajunsese, în sfâr it, în fa a Colegiului Regal. Era prima dat când punea piciorul aici i deja sim ea o oarecare iritare. Nu avea nimic împotriva savan ilor, îns înc ânarea lor în a vrea s explice lumea f s recurg la Dumnezeu era pentru el o blestem ie. De aceea, plimbându- i silueta bondoac prin labirintul impozantului edificiu, se surprinse încercând o schimbare a st rii. Palatul papilor de la Avignon este o micu anex fa de acesta! murmur el, parcurgând acele culoare interminabile. Faptul c ace ti p gâni de savan i î i pot oferi asemenea cl diri în timp ce biserica sa c dea în ruin îl sup ra tare de tot. i nu ar trebui s ne mai mir m c tiin a î i ia dreptul s se împotriveasc Bisericii, a a cum se întâmpl în mod regulat. Dup ce întreb de vreo zece ori dac merge în direc ia cea bun , ajunse într-un final la u a mâncat de cari de la biroul doctorului Lavorel. Aranjându- i anteriul de dimie, b tu. Un „Da” violent îl f cu s tresar i ezit înainte de a deschide, cu grij , u a. În untru, Zénon i Bruno î i d deau silin a s fac un crochiu, în timp ce Athanase, gânditor, privea pe fereastr . Doctorul Lavorel? întreb preotul intimidat.

Athanase se întoarse, în fine, i recunoscându-l pe prelat schi un vag surâs f când trei pa i spre nou-sosit. Ia privi i! P rintele Amedée! Ierta i-m c vin a a s v deranjez. Îmi imaginez c ave i ceva mai bun de f cut decât s -mi asculta i m runtele mele necazuri, îns aveam a v pune o întrebare i… Amedée înaint i descoperi extraordinara dezordine care domnea în înc pere. Toate e antioanele acelea de fosile, toate acele crochiuri ag ate de perete i toate acele instrumente ciudate l sate ici i colo îl f cur pentru o clip s se gândeasc la faptul c aici se puteau petrece acte de magie neagr . Ce loc minunat! exclam el, stânjenit. Col ul meu secret… i cum preotul se întorsese spre celelalte dou persoane prezente, privind intrigat la desenul lor, Athanase se sim i obligat s fac prezent rile: P rinte Amedée, dumneata îl cuno ti deja pe Bruno, asistentul meu, i iat -l pe unul dintre fo tii mei elevi, Zénon de Mongaillac. Sunt foarte onorat, f cu Amedée cu un zâmbet crispat. Sper c nu v-am întrerupt. Deloc, tocmai studiam acest schelet. Perfect. Exact pentru asta am i venit pân aici. V ascult, zise Athanase. Amedée î i trase sufletul o clip . Ei bine, iat … Mi-a i spus – dar poate c vorbele nu aveau menirea s fie luate în serios – c uria ii erau adesea oameni de seam . Absolut. Într-adev r, de obicei a a este. Am meditat îndelung i… m-am gândit c acela c ruia îi dator m întâlnirea noastr ar putea fi un sfânt. Athanase ridic din sprâncene. Preotul sta se cam gr be te. În fond, nu avea nimic împotriva ideii c acel schelet era al unui sfânt, din moment ce asta nu-i contrazicea ipoteza cu uria ul. Pe crucea mea, nu-i exclus, zise ca aprobare. A, m bucur c gândi i a a. Vede i, ca s fiu pe deplin sincer, asta mi-ar conveni destul…

Crede i-m , e înc prea devreme s identific m omul. Îns ipoteza poate fi luat în seam . A, perfect, zise Amedée. De altfel, tocmai am discutat subiectul cu episcopul Van Melsen. A consim it s -l anun e pe arhiepiscopul de Narbonne s se trimit un legat pentru a identifica i autentifica relicvele. Mi se pare o excelent ini iativ , aprob Athanase. M-am gândit c e mult mai bine s nu pierdem timpul. În seara aceea, Zénon lu cina la han. Proprietarul – un trânel antipatic pe care natura îl dotase cu un nas de dimensiuni incredibile – îi aduse mâncarea chiop tând. Zénon mirosi con inutul sub privirea neîncrez toare a individului i îi zâmbi amuzat. Ce este? îl întreb el politicos. Tocan , r spunse sec hangiul întorcându-i spatele i luându- i locul în spatele tejghelei. Con inutul tocanei respective era greu de identificat. Zénon lingura i scoase o bucat de carne vine ie. Vit ? I se p ru pu in probabil. Duse lingura pân la buze i gust . Poate porc? Geaba, n-o s afla i. Zénon se întoarse spre autorul acestor vorbe pertinente i descoperi, stând lâng mas , un omule oarecum ame it a c rui figur parc îi aducea aminte de ceva. Mai bine s nu tii, continu b rbatul. Adev rul este uneori mai greu de înghi it ca ne tiin a. Amuzat de ceea ce putea trece drept un aforism profund, Zénon îi zâmbi prietene te. Tocmai îl recunoscuse pe arlatan. Poate c ave i dreptate. Sigur am dreptate. De trei zile, înghit acela i lucru i tot nu tiu ce e. Dar cu asta, alunec mai bine pe gât. i ar înspre ulcica de vin. René Grouchot, spi er, f cu el brusc aplecându-se ca s întind mâna. tiu. V-am v zut ieri prezentarea, r spunse savantul. Ave i talent, f îndoial . Zénon de Mongaillac, doctor la Colegiul Regal din Paris. Un medic? Atunci suntem colegi, ca s zic a a! Dac dori i, da…

Ei, hai, nu fi i timid, ad ug arlatanul cu o urm de condescenden în glas. Avem acelea i cuno tin e, cu siguran . Zénon ridic o sprâncean . Avea tupeu tipul! V servesc cu vin, scumpe confrate? propuse el pe un ton os ar tând ulcica. Mul umesc, nu beau, min i Zénon dup ce aruncase o privire în ulcic i z rise ni te ciudate reziduuri grunjoase plutind la suprafa a vinului. Sunte i sigur? Dar ce-i Colegiul Regal? O m stire? René râse de propria-i glum i î i turn o stacan plin pe care o goli dintr-un foc. Cu col ul ochiului, Zénon îl z ri în acel moment pe Bruno intrând în local. Trecând prin fa a mesei f s -l vad , tân rul asistent al lui Athanase se îndrepta spre masa învecinat . Fericit c se putea debarasa de René, Zénon se hot rî s -l invite la masa lui. Bun seara, Bruno! îl salut el când acesta îi trecu prin fa . A, bun seara! f cu timid tân rul, recunoscându-l. Ia loc, te rog… Bruno ov i o clip . În fond, acest Zénon de Mongaillac nu-i era antipatic. i apoi nu aveai în fiece zi ocazia s stai de vorb cu un savant de reputa ia lui. Sunt frânt de oboseal ! oft el luând loc pe scaunul din fa . Zénon se uit la tân r. Îi amintea de unii dintre elevii s i de la Paris. Aceea i timiditate, aceea i stâng cie i acela i complex fa de savan i ca el. i totu i era o diferen atât de mic între ei! Doar câ iva ani i ceva mai multe cuno tin e. Nimic care s justifice aceast pr pastie care îi separa. Dar mai ales Zénon nu se putea ab ine s nu se reg seasc pe sine în Bruno dar cu câ iva ani în urm . Asistent al doctorului Athanase Lavorel! Câte lucruri trebuiau s aib în comun! Sunt s tul de toate crochiurile astea! se lament Bruno. Ce noroc pe dumneavoastr c a i putut pleca de aici! Nu a fost o decizie prea u oar . Toat familia mea era aici. i aveam mult respect fa de Athanase Lavorel… De altfel,

îl am i acum. Întotdeauna, a fost ca un tat pentru mine. S -l sesc a fost o alegere dureroas . Cum sta i cu studierea scheletului? Pfui! O zi întreag ca s desenez un os! Imagina i-v ce a teapt când se va aduce i restul! Deh, a a trebuie început. Uit -te la mine: doctor la Colegiul Regal! i crede-m c am f cut o gr mad de crochiuri pentru Athanase Lavorel înainte de ajunge aici! Oricum, dac scheletul care a fost g sit este a a cum spune i, al unui uria de dou zeci de picioare în ime, nu miar pl cea s dau nas în nas cu el. René Grouchot, intrigat de conversa ia celor doi vecini, întinse urechea. Un uria de dou zeci de picioare? îi întrerupse el. G sit în regiune? E vorba doar de un schelet, îl lini ti Zénon, dorind s -l in deoparte. P i asta înseamn c trebuie s existe al ii înc în via , nu? Nu iese fum f foc, cum se zice. Iar un tip de talia asta, dac nu-i un monstru sau un c pc un… E vorba de o fosil , interveni Bruno. A, în cazul sta… f cu René f a în elege. Zénon i Bruno schimbar un surâs amuzat i complice. Scheletul acesta nu era decât o gr mad de oase, dar deja natura sa oscila într-un soi de incertitudini, f a- i g si locul. „Adev rul este uneori mai greu de înghi it ca ne tiin a”, spusese René Grouchot. Îns ignoran a putea, de asemenea, stimula imagina ia într-un mod periculos. Scheletul începea s aib mai mult via decât o fiin vie. Când pleca i? întreb Bruno. Zénon îl privi pe tân r. O clip , crezu c vede în ochii lui dorin a ca el s nu plece din Montpellier. Îns era problema aceea cu violarea mormântului lui Amandine Perthuys. Dac mânea la Montpellier risca s fie trimis la închisoare. Nu era de glumit cu astfel de lucruri. Pe termen scurt, riscul era minim. Ar fi fost de mirare ca autorit ile locale s fi aflat ceva despre tr sn ile sale pariziene. Probabil c mai putea conta pe o s pt mân sau dou de lini te.

Pe nesim ite, noaptea î i a ternu umbra peste garig , iar întunericul puse st pânire pe Lansec. În prezbiteriul s u, Amedée se preg tea de culcare. Avusese o zi mai degrab înc rcat , iar drumul la Montpellier îl epuizase. Înc de la întoarcere, mai fusese întâmpinat i de un Gilbert extrem de agitat care îi adusese o veste stupefiant : continuându- i lucr rile la funda ie, spusese ranul, s tenii scoseser i alte oseminte. Enormul schelet era practic întreg. Dup ce î i spusese rug ciunile în grab , Amedée se îndrept spre pat, cu mintea la m surarea consecin elor poten iale ale revela iei. Fiindc acest fapt modifica în mod considerabil situa ia. A avea în noua sa capel moa tele unei sfinte de importan a sfintei Marta era deja pentru parohie o ans inestimabil , iar cu ceea ce îi adusese la cuno tin ranul ar fi un privilegiu ce inea de miracol. F îndoial c locuitorii satelor învecinate vor veni în pelerinaj pân aici! În acest caz, ar trebui s se gândeasc la câteva amenaj ri. Oare capela îns i va fi destul de înc toare? Înc mai era vreme ca s modifice planurile… Cam a a gândea el când un sunet ciudat îl smulse din visare. Ceva ca o r suflare. Poate chiar o lini te mai adânc . Amedée ciuli urechea. Nici vorb c venea de afar . Se îndrept spre u . Zgomotul era acum mai clar. Da, era o suflare. O respira ie lent i profund ca zgomotul f cut de un curent de aer într-o pe ter . Iar când un mârâit r gu it se auzi dintr-odat în noapte, Amedée sim i cum i se zbârle te rul pe tot trupul. Verific iute dac u a era bine z vorât i î i lipi urechea de blie. Ceva trecea încet pe str du . Ceva care mirosea aerul, utând o prad . Sfânt Marta, miluie te-te de noi! bolborosi preotul cu glas tremurat. Fiara era acolo. R suflarea ei duhnitoare tulbura lini tea satului. Nu se gr bea. F cea câ iva pa i, se oprea ca s asculte, apoi o pornea din nou la drum. Nu avea nicio grab ; a tepta de-atâta vreme…

Amedée se gândi iar i la vestea dat de Gilbert. Scheletul era întreg, îns ranul subliniase i un detaliu pe care Amedée încercase s -l uite: maxilarele aveau ni te din i însp imânt tori…

Scrisoarea pe care Van Melsen o trimisese la Roma prin mijlocirea arhiepiscopului de Narbonne ajunsese la destina ie i a tepta s -i fie transmis Eminen ei Sale Umberto Donatelli. Pentru moment, acesta dormea. Nu-i pl cuse niciodat s se trezeasc devreme. Mai cu seam când erau c lduri mari i dup ce petrecuse seara degustând acel delicios vin fiert pe care Silvio Rampallo îl p stra la rece pentru ocazii deosebite. Or, tocmai fusese o ocazie deosebit . Nicio îndoial în aceast privin . Nu avea în fiecare zi satisfac ia s constate c una dintre manevrele sale menite s -i discrediteze pe principalii rivali în cursa pentru succesiunea Sfântului P rinte fusese încoronat de succes. Dup dezv luirile cu privire la moravurile depravate, cardinalul Bolomini nu avea decât s pun cruce deasupra ultimelor sale speran e. Donatelli sim i o satisfac ie îndoit . Nu numai c reu ise s îndep rteze un adversar de temut, dar mai ales o f cuse f s încalce regulile de conduit : câteva principii destul de suple pentru a-l autoriza în privin a câtorva ac iuni pe care Evanghelia le dezaprob , îns destul de stricte ca s se poat privi în oglind f s fie nevoit s lase ochii în jos. Nici m car nu trebuise s împr tie zvonul. Încercând cu stâng cie s se apere, Bolomini, care era cu adev rat vinovat, îl alimentase chiar el. Dar aceast satisfac ie nu compensa faptul de a fi trezit în zori. De aceea se r suci în patul s u imens morm ind sup rat când Giancarlo, capelanul s u i secretar, d du deoparte perdelele, iar primele raze ale soarelui care în curând urmau acopere Sfântul Scaun n lir în camer ca un puhoi de pelerini, obligându-l s i mijeasc ochii. A i dormit bine? întreb Giancarlo care înainta spre el purtând un platou cu micul dejun.

Maic Precist , ce gur uscat am! morm i ca r spuns Donatelli. Dar i ce idee s petreci dec derea unui cardinal! De parc treaba asta nu ar fi i a a destul de murdar … Puse platoul pe marginea patului înainte de a se îndrepta spre dulap ca s ia un halat. Donatelli îl urm din priviri. Micu , pe picioare sub irele, acest capelan avusese mereu în el ceva efeminat care îl deranja. Dar de ce naiba sunt atât de incompeten i? morm i cardinalul. V rog s m scuza i, nu am auzit. Donatelli se resemn i se ridic . Avea gura n cl it i foarte nepl cuta senza ie c avea un bostan în loc de cap. Vaticanul este un cuib de vipere, îns majoritatea dintre ele nu tiu nici m car s mu te! Asta î i ia orice pl cere de a concura. F îndoial c ele consider asta ca fiind nedemn de func ia lor, se hazard capelanul încercând imediat s atenueze causticitatea implicit a remarcii sale printr-un surâs jovial. Donatelli bomb ni. Giancarlo era serviabil i fidel, dar efeminat i mai ales sup tor. Avea un mod inocent de a- i plasa în ep turile f a i se putea repro a ceva. Nedemn? Bolomini nici m car nu ar putea rosti acest cuvânt, se mul umi el s r spund ridicând din umeri. Ce nout i avem? A i primit dou femururi stângi autentice ale sfântului Pavel i vreo jum tate de duzin de fragmente de roc ce con in ceva ce seam , dup mine, cu ni te aripi dorsale de sardele. În afar de asta, via a continu , iar Sanctitatea Sa este cât se poate de bolnav. A, uitam: Bolomini pare c vrea s spândeasc zvonul c a i avea o sl biciune pentru b uturile alcoolice. În aceast privin , încearc s ob in chiar o întrevedere cu Severino Massimo. „Contraatac patetic”, gândi Donatelli, dar nu neap rat sortit ecului, totu i. Desigur, nim nui nu i-ar veni ideea de a compara pl cerea lui pentru un vin bun cu aplecarea c tre ie i de care se f cea vinovat Bolomini, îns cu toate acestea

problema era delicat . Atât ar trebui: s ajung zvonul la urechile lui Severino Massimo, foarte influentul cardinal decan i principalul s u sprijin politic i atunci, adio speran e pontificale! Risca s ajung al turi de Bolomini în clubul închis al ex-favori ilor. Pentru motive pe care nu i le explica, cei de sus deveniser foarte chi ibu ari cu privire la moralitatea candida ilor. În privin a aplec rii mele pentru vinul bun, va trebui s gândesc s -l compensez printr-un apetit egal pentru împ rt anie. Acest scump Massimo nu va putea critica o atât de virtuoas i euharistic atitudine! M tem s nu vi se repro eze mai ales o trând vie incompatibil cu… Donatelli mârâi un început de protest care îl întrerupse pe capelan. Dac dorea s -i strice diminea a i s -l indispun pentru tot restul zilei, atunci era pe calea cea bun . Dar nu asta era dorin a lui Giancarlo, care prefer s lase halatul pe pat înainte de a disp rea cl tinând servil din cap. Dac Massimo aude zvonurile astea idioate, vei r mâne cardinal toat via a, mârâi el. Vei r mâne atâta timp cât Cel lalt va fi în via . Porca miseria, cât de înc ânat e la! i se arunc asupra feliei de pâine uns cu miere prin grija capelanului. Imediat zâmbi. În fond, nimic nu putea s -i strice o zi început cu un asemenea mic dejun. Mul umescu- i, Doamne, c mi-ai dat via , mai bâigui el, i c mi-ai scos în cale toate aceste minuni cu care Tu ai avut în elepciunea s învesele ti lumea! Fiindc , m rog, dac Domnul ar fi vrut ca to i oamenii s ajung ni te pustnici, ar fi dat na tere lumii în dou zile i ar fi cut-o mai insipid , nu? Dar oare nu ap rase un text gnostic un asemenea punct de vedere? Donatelli c ut în prodigioasa sa memorie unde anume putuse citi a a ceva i sfâr i prin a cl tina din cap de neputin . Vinul fiert oferit de prietenul s u Silvio era delicios, dar avea net duite efecte nefaste asupra facult ilor sale cerebrale. „O referin gnostic de verificat i dou femururi stângi ale sfântului Pavel de studiat? Sardelele fosilizate vor trebui s

mai a tepte”, î i zise el apucând o a doua tartin . La urma urmei, ziua i se anun a mai degrab incitant . Un femur de urs i un altul de vac , diagnostic totu i Donatelli pu in mai târziu ar tându-i dispre uitor cu dosul mâinii capelanului oasele a ezate pe masa lui. Am s ajung s cred c unii au impresia clar c apostolii no tri coborau direct din arca lui Noe! Giancarlo se uit la oase. În ceea ce îl prive te, astea puteau fi la fel de bine i ni te omopla i de obolan sau de mistre , oricum nu le-ar fi putut deosebi. Nu toat lumea poate fi specialist în anatomie, se mul umi el s zic . Nu le cer s fie speciali ti. Îns d -mi voie s cred c între sfântul Pavel i o rumeg toare exist ceva diferen e! Dac spune i dumneavoastr … Donatelli ridic ochii spre cer. Oare de ce naiba era înconjurat de imbecili? Îi f cu semn cu mâna capelanului c poate pleca i, brusc, extrem de s tul de toate, se întoarse spre biblioteca personal unde mângâie cu privirea leg turile în piele ale celor optzeci i apte de volume din Museum Metallicum scrise de Ulisse Aldrovandi, mineralog din Bologna, ce fuseser editate cu ase ani în urm . Donatelli admira atât de mult aceast enorm lucrare – cel mai complet studiu al fosilelor pe care i-a fost dat s -l in în mân vreodat – încât cuno tea pe de rost pasaje întregi. Umberto Donatelli avusese întotdeauna o minte deschis i curioas . Calit i pentru care fusese numit responsabilul colec iei de fosile i minerale pe care le adunase Sixt al V-lea. La vremea când i se propusese acest post, îl acceptase în ideea de a se apropia de Severino Massimo care m rturisea o adev rat pasiune pentru tot ce inea de fosile. Dar, tot studiind problema, subiectul sfâr ise prin a-i trezi interesul. De aceea î i g sea o adev rat pl cere în a se apleca asupra specimenelor ce i se încredin au. Prin for a lucrurilor, i se atribuise i sarcina de a identifica relicvele exhumate ici i colo, misiune care nu prea era odihnitoare, dar care îi acorda puterea pe care nu o prea avea oricine de a infirma sau confirma multe dintre legende i

zvonuri. Totu i, a a ceva comporta un risc, fiindc i se întâmpla adesea s fie într-o contradic ie primejdioas cu Scripturile. i nu o dat , se v zuse constrâns s i ascund adev ratele concluzii spre a nu- i compromite viitorul pe care se înc ânase mereu s -l vad purtând tiara papal . Dar, în fond, unde era adev rul? Donatelli î i contempl biblioteca. tia c aceasta con ine pagini întregi de cuno tin e acumulate de secole, teorii ce se contraziceau, aser iuni care se dovediser pe cât de ridicole pe atât de inutile, altele confirmate provizoriu prin câteva observa ii vagi, o succesiune de ipoteze eteroclite, toate mai mult sau mai pu in conforme cu Scripturile, toate la fel de incitante pentru minte ca un elixir puternic. i totu i cât din toate acestea va mai fi considerat drept adev r pe viitor? tiin a era un lucru atât de nesigur. Doar credin a putea da acestor afirma ii soliditatea necesar . Dar azi era repus în discu ie îns i credin a, atacat din toate ile de spirite pe care Donatelli le admira totu i f vreo umbr de ezitare. Atunci, unde naiba se ascundea acest adev r? În aceast tiin care înainta pe bâjbâite, cl tinându-se la fiecare pas ca un copil înc ânat? Ori în acea credin a c rei for rezida în absen a de certitudini? „O, câte-ar face o minte sclipitoare ca a mea în fruntea Bisericii!” î i zise el. Porc ria naibii, din cauza unui pahar sau dou , probabil c i se va prefera un sinistru i senil executant incapabil s guste minunile lumii. Dac reforma ii câ tigau partida, nu va trebui mai apoi s venim s ne plângem. S vedem acum pe tii tia, morm i el înciudat, aplecându-se spre ceea ce putea trece drept o movil oarecare de pietricele. Iar pe primul care încearc s m fac s spun c acestea sunt resturile celor pe care Hristos le-a înmul it pe malul lacului Tiberiada îl r stignesc… St tu o clip , reflectând, i ad ug : Astea fiind zise, a putea foarte bine hot rî s atribui aceste aripi dorsale lui Pilat din Pont! Starea lui bun dur totu i pu in. Înainte de prânz, fu convocat la cardinalul Severino Massimo.

Nu am s v ascund c aceast chestiune este o problem serioas , zise acesta, cu privirea pierdut în contemplarea pie ei San Pietro sc ldate de lumina soarelui. Donatelli nu îi r spunse imediat. tia din experien cât de inutil era s încerci s te aperi. Niciun argument nu-l putea face pe interlocutorul s u s fie mai calculat, atâta timp cât nu va fi ajuns s -i recapete simpatia i încrederea. Iar dac Massimo îi întorcea spatele, însemna c nu sosise înc momentul. Umberto, tii cât te stimez, continu b trânul. Te-am sprijinit din clipa în care ai pus piciorul în Roma. Iar pentru a te duce c tre succesiunea Sfântului P rinte, n-am precupe it niciun efort. Dar… Cardinalul decan se întoarse în sfâr it cu fa a spre el. De obicei, avea o figur grav , dar blând , îns de data aceasta zâmbetul binevoitor pe care ridurile adânci p reau a-l fi desenat pentru ve nicie pe buzele sale se preschimbase într-o grimas . Pe tr turile sale s pate de ani de priva iune i de zadarnice eforturi menite s -l duc în vârful ierarhiei ecleziastice se citea acum un amestec de decep ie i mânie, dar i o nesfâr it oboseal . Dac vârsta îi interzicea de-acum s spere la succesiunea suveranului pontif, î i pusese toate speran ele în protejatul s u. Speran e pe care refuza s le vad atât de stupid dezam gite. Zvonul acesta este mult exagerat, risc Donatelli. Un pahar cu vin câteodat , da, se poate, admit. Dar m îndoiesc c a ceva poate afecta în mod durabil acuitatea mea… Durabil sau nu, a a ceva nu are nicio importan . O tii la fel de bine ca i mine. Biserica trebuie s fie deasupra oric rei nuieli. i, mai mult decât orice, Sanctitatea Sa are datoria de a fi la ad post de orice repro . Atunci, nu fi ipocrit, Severino. Nu a existat vreun pap cinstit i irepro abil la Sfântul Scaun de secole întregi. Iar prietenul nostru Giambattista Pamphili, oricât ar vrea el s se numeasc Inocen iu X, nu este. Severino l s -i scape un zâmbet. Donatelli îi era simpatic. Dac nu ar avea aceast prosteasc înclina ie c tre vin…

Alta-i situa ia acum, se str dui el s r spund . Sunt convins c te gânde ti c cea mai mic sl biciune le-ar da inamicilor no tri reformi ti un unghi de atac pe care nu vor ezita s -l exploateze. Nu ne putem permite a a ceva. Donatelli mârâi o vag aprobare. Era foarte agasat c acest zvon idiot ajunsese atât de repede la urechile interlocutorului u. Nu avusese nici m car timpul s i preg teasc o ap rare demn de acest nume. De-l va întâlni pe Bolomini pe vreun culoar, î i promise c -l va face s „priceap ” versiunea personal a dragostei fa de aproape. Pân atunci, î i fix aten ia asupra cardinalului Massimo în speran a c va g si în atitudinea sa o cr tur unde s poat introduce o pan , îns acesta, cu mâinile la spate, p stra o atitudine sever de neclintit. Donatelli în elese c degeaba ar insista. Era mai bine i p streze argumentele pentru mai târziu. Se ridic . Trebuie s te las, Severino. Am r mas în urm cu treburile… Dac nu-mi mai acorzi sprijin, onoreaz -m cel pu in cu simpatia ta. Schimbar o privire rapid . Se în elegeau perfect. Povestea aceasta cu ebrietatea cronic era o lovitur urât . F asta, cu siguran c ar fi putut constitui o pereche câ tig toare. Severino oft i schi , în fine, un zâmbet sincer. A teapt … Poate c am o solu ie. Donatelli se opri, intrigat. Am… Am primit o scrisoare de la Narbonne, începu cardinalul decan umblând printre lucruri în c utarea documentului cu pricina. S-ar p rea c au descoperit în Languedoc ni te relicve ciudate. Donatelli lu loc. În câteva cuvinte, Severino reusise s -i trezeasc curiozitatea. Ce în elegi prin „relicv ciudat ”? întreb el. Din câte tim, adic nu mare lucru, ar fi vorba despre ni te oase de o m rime neobi nuit . Neobi nuit ? Judecând dup ceea ce a fost exhumat adic un picior i câteva vertebre –, defunctul trebuie s fi m surat vreo dou zeci de picioare. E tot ce se spune în scrisoarea ce mi-a fost adresat .

Interesant… i, cui urmeaz s -i fie atribuite? Aparent… sfintei Marta. Poftim, uit -te. Se aplec pentru a-i întinde documentul pe care Donatelli îl parcurse repede. Sfânta Marta? Dar… moa tele ei nu sunt la Tarascón? Cardinalul decan nu r spunse imediat. Se ridic i porni s -i preg teasc musafirului s u o cea de ceai. Bineîn eles, aprob acesta zâmbind. De mai multe secole. Iar din câte tiu eu, nu-i lipse te un picior. Atunci? Preotul satului unde s-au g sit osemintele propune aceast ipotez bazându-se pe nu tiu ce legend local . i pare foarte convins. Las -m s ghicesc… Viseaz s aib moa tele unei sfinte în capela sa! M tem c ironia nu prea î i g se te locul în asemenea circumstan e, obiect Severino. Acest schelet este pentru noi un mare noroc. Cred c ti i c Fran a meridional este o regiune cu o puternic influen hughenot . Du manii no tri reformatori s-au concentrat la Nâmes i de acolo încearc s i spândeasc erezia prin împrejurimi. Gra ie m surilor pe care le-am luat, propagarea flagelului pare st vilit , dar, a a cum se spune pe acolo, e mai bine s previi decât s vindeci. Iar acest schelet, Doamne, este un dar al Cerului. Donatelli îi înapoie scrisoarea, apuc cea ca pe care i-o întindea Severino i mirosi con inutul. „O b utur pentru babe”, gândi el str duindu-se s -i mul umeasc lui Severino cu un zâmbet politicos. Ce anume dore ti de la mine? întreb el. De la tine? P i… s mergi la fa a locului, fire te! Nu în eleg. Dac tim c nu este sfânta Marta, de ce s m trimi i acolo? Din dou motive, dragul meu Donatelli. Pe de o parte, acest schelet, chiar dac nu este al sfintei Marta, trebuie în mod clar s apar in cuiva. Or, dac s-ar dovedi c poate fi atribuit vreunui sfânt, ar fi un bun argument pentru a le închide gura adversarilor no tri. Dar mai ales: îndep rtându-te pentru un oarecare timp de Roma, asta ar neutraliza zvonul ce

risc s se r spândeasc privitor la tine. În lipsa unui vinovat, acesta s-ar stinge probabil de la sine f a trebui s te ap m. tii ca i mine c , negând întruna, îndoiala ajunge s î i fac loc, chiar i în mintea celor care te privesc cu simpatie… A a c vei merge acolo i te vei str dui s identifici aceste relicve. i nu te gr bi. Cu cât vei sta mai mult pe acolo, cu atât va fi mai bine. Donatelli reflect câteva clipe. Exista i adev r în ceea ce spunea Severino, numai c însemna s subestimezi faptul c lui îi era groaz de c torii. Strâmtoarea unei diligen e, ldura, praful, hurduc ielile necontenite ale vehiculului, plictiseala nesfâr it , opririle în hanuri cu igien discutabil , paturile inconfortabile i fojg ind de c pu e, f a mai pune la socoteal limba i mirosul greoi al localnicilor cu care va trebui coabiteze, toate astea îl oripilau în cel mai înalt grad. Suntem siguri c aceast revolt , aceast frond cum i se spune pe acolo s-ar lini ti pe deplin? întreb el în speran a s seasc un pretext bun ca s nu mearg . Nu mi-ar pl cea s trezesc în mijlocul unui conflict armat. Lini te te-te, totul a intrat pe f ga ul normal. Mazarin a luat frâiele în mâini. La Languedoc este mai lini te decât la Sfântul Scaun! Donatelli tu i morm ind ceva, î i umezi buzele în insipida i lâia b utur , amintindu- i imediat c Fran a mai era reputat i pentru calitatea vinurilor sale. Bine, admise el. Voi face ceea ce Eminen a Voastr va crede de cuviin …

PARTEA

DOUA

DISPUTATIO

În s pt mânile care se scurser între descoperirea uria ului i sosirea legatului, Athanase Lavorel nu avu nicio clip de gaz. Anun ul despre existen a restului din schelet îl arunc într-o a a stare de surescitare încât î i anul toate cursurile i amân celelalte lucr ri. Profitând de ajutorul lui Zénon, începu prin a pune s fie scoase toate osemintele. Amedée, care se gr bea s înceap construirea capelei, considera aceast opera iune drept o pierdere de vreme i încerc prin toate mijloacele s gr beasc treaba. Ca un bun pedagog, Athanase trebui s -i explice de mai multe ori cât de fragile sunt oasele pietrificate, gata s se sf râme la cea mai mic gre eal de mânuire. Insist ca mântul s fie s pat f folosirea hârle ului i sfâr i prin a scoate la lumina zilei chiar el însu i oasele bine prinse în stânc folosind ni te instrumente mici i periu e, pentru ca mai apoi s le protejeze înf urându-le în ni te cârpe. Aldegonde, care urm rea îndeaproape aceste opera iuni, venea zilnic s le repete lui Athanase i Amedée c aceast exhumare se rezuma în realitate la spintecarea i mutilarea acestui P mânt pe care Domnul se str duise atât de mult s -l creeze. Dac ar fi fost s fie ascultat aceast b trân , înc ânându-se s -l spintece i s -l disece pentru a-i examina runtaiele, înc ânându-se s vrea s i arunce privirea în aceast ran unde z cea un copil monstruos i înfrico tor, ei comiteau un p cat de neiertat. Acum, Terra, decizând s streze aceast creatur pentru ve nicie în pântecele s u, se sucea de durere sub r nile f cute de mâinile lor blestemate. Athanase, desigur, ignor aceste vorbe. Chiar dac remarcase strania asem nare pe care o avea un asemenea act cu o autopsie; personal, el nu vedea niciun r u.

Când exhumarea fu terminat , puse ca osemintele s fie transportate la Colegiul Regal din Montpellier unde fur cur ate de orice urm de piatr r mas . Ce era mai gros s-a sp lat cu ap i s pun folosindu-se o perie, apoi Zénon i Bruno au fost nevoi i s foloseasc ni te d lti e pentru a debarasa oasele de buc ile cele mai rezistente. Un poanson mânuit cu delicate e finaliz rezultatul, sco ând fragmentele care rezistaser precedentelor tratamente. Dup s pt mâni de munc mig loas , Athanase consider c oasele sunt cur ate acceptabil. Mai r mânea s fie unse cu un fel de lac r inos a c rui compozi ie, inut secret de b trânul înv at, era rodul unor ani îndelunga i de experimente. Bruno, care mânuia pentru prima dat oase de o asemenea dimensiune, fu surprins de greutatea lor. Zénon trebui s -i aduc aminte c erau fosile, adic pietrificate. Mare iste ar fi fost cel care ar fi putut spune prin ce miracol al naturii oasele se transformau în minerale. Dar a a era. Suprafa a le era plin de zgârieturi fine i fisuri cauzate, dup p rerea lui Athanase, de eroziunea timpului. Nu toate îns erau intacte, nicidecum, dar în ansamblu, se putea spune c starea lor era deosebit de bun inând cont c st tuser atâta vreme sub p mânt. Oricum, important era c scheletul era complet. În fine, cu ajutorul lui Zénon i Bruno, Athanase inventarie toate oasele, le m sur i f cu ni te crochiuri detaliate, încât to i trei se preg teau s abordeze faza urm toare a studiului, adic reconstituirea. Zénon se achita de aceste sarcini dac nu cu entuziasm, cel pu in nu cu nepl cere. Considera aceast activitate drept un mod agreabil de a- i petrece zilele, gândindu-se i la altceva decât la viitorul s u. Se pomeni c e chiar mul umit de munca al turi de Athanase, de parc asta constituia pentru el o învior toare reîntoarcere la izvoare. Totu i, în pofida insa iabilei sale curiozit i intelectuale, scheletul acesta îl interesa pu in. Dac venise la Montpellier, nu era pentru a se lansa în noi cercet ri. Problema fosilelor nu-l captivase niciodat . Întrucât le studiase în tinere e, cuno tea teoriile legate de ele i îi era

destul. Disputa creat în jurul lor cu siguran nu-i era la fel de vital precum lui Athanase. Nu ignora faptul c aceste stranii minerale îi intrigaser pe înv i înc din Antichitate. Pitagora, Xenofon, Herodot, cu to ii încercaser s dea o explica ie în ceea ce prive te cochiliile de piatr , osemintelor pietrificate i altor urme de pe ti sau de mamifere ce se descopereau din loc în loc, pretinzând c aceste minerale erau resturi de organisme ce populaser p mântul în epoci mai mult sau mai pu in îndep rtate. În secolele ce au urmat, se re inuse mai ales explica ia dat de Aristotel care, admi ând principiul gener rii spontane, vedea în aceste fenomene produsul emana iilor uscate ce se ridicau din p mânt. Mai apoi, fiecare adusese explica iile sale. Unii, precum JeanBaptiste Robinet, estimau c aceste misterioase fosile erau vestigii ale insucceselor Creatorului, prototipuri c rora nu ar fi considerat necesar s le dea via . Al ii credeau c sunt fructul unor sem turi ce au crescut i tr it în sânul p mântului. Al ii c nu erau nimic altceva decât ni te ludi naturae, jocuri ale naturii ca rezultat al hazardului. Dar cele mai serioase – în orice caz cele c rora Zénon le acorda cel mai mult credit – ap rau ideea, reluat de unii greci prin intermediul traduc torilor arabi, c aceste fosile erau în realitate ceea ce mai r mânea din organismele vii dup un proces de pietrificare c ruia deocamdat nu i se putea da nicio explica ie. Lucrul acesta fusese afirmat în mod clar la sfâr itul mileniului de c tre filosoful persan Avicenna. i mul i erau cei care ap raser acest punct de vedere, precum Roger Bacon, Leonardo da Vinci, Bernard Palissy sau Konrad Gesner. Toate aceste teorii îi erau cunoscute lui Zénon. Le cuno tea nu numai con inutul, ci i filia ia, originile, sfera de influen i societ ile tiin ifice care le ap rau. Ca urmare a faptului c fusese în contact cu membri din Royal Society sau Accademia del Cimento, nu ignora nimic din diversele ipoteze în vigoare. Îns le considera pe toate ni te jocuri, pu in cam de arte, ale min ii. Atâta vreme cât o tiin nu era decât cunoa tere pur , cât nu aducea nimic concret pentru ameliorarea vie ii contemporanilor s i, Zénon socotea c nu prea avea valoare.

Seara, dup zile de munc grea, Zénon era a adar foarte fericit c poate simpatiza cu René Grouchot. Acesta se l sa cu drag antrenat de tovar ul s u în be ii nesfâr ite; angoasele din primele zile l saser iute loc unei odihnitoare nep ri. René se dovedi a fi un tovar mai înv at decât b nuise el. Dup ce î i termina glumele pe care le turuia la nesfâr it – unele de un gust nu întotdeauna foarte fin –, era în stare s sus in o conversa ie serioas . Avea reale cuno tin e de farmacologie care, f a rivaliza cu cele ale savantului, erau la fel de respectabile. i, angrena i într-o discu ie privind folosirea antimoniului sau oric rei alte substan e, puteau s i petreac seara vorbind despre medicin . Extraordinarul i ciud enia înso eau argumenta ia cea mai am nun it , iar ansamblul era întotdeauna punctat de hohote de râs pe care vinul le stârnea din plin. Numai c ederea sa prelungit la Montpellier îi cam împu inase resursele financiare. Punga doldora cu care plecase de la Paris acum începea s se goleasc . Iar ideea c în curând va fi obligat s plece spre Bologna pentru a g si un mijloc de subzisten îi umbla prin minte f a-l gr bi. În Lansec, chiar i dup ridicarea scheletului, construc ia bisericii r mase în aer. În urma anun ului despre sosirea iminent a unui legat, Amedée se gândi c este preferabil ca funda iile s r mân la stadiul respectiv. Era îns nelini tit de aceast nou întârziere, cu atât mai mult cu cât lupul f cuse alte dou sau trei victime printre ovine, provocându-le enoria ilor o team din zi în zi mai mare, de aceea l sase s se spândeasc zvonul c scheletul descoperit era probabil cel al sfintei Marta, omi ând fire te s precizeze c nu era decât o ipotez personal . Îns ideea se încet enise, iar preotul î i putu da seama cu satisfac ie c perspectiva de a avea în viitoarea cript relicvele sfintei patroane avea un oarecare efect de lini tire a enoria ilor. Înc nu era o încredere de nezdruncinat – departe de asta –, dar însemna totu i ceva mai bun decât acea team insinuant care m cina treptat coeziunea comunit ii. Constatând c tentativa de a neutraliza fiara cu capcane ezate în jurul satului se soldase cu un e ec, Gilbert începuse

chiar s fac tot felul de planuri pentru o viitoare opera iune de capturare. Se l uda pe la s teni c încetase s mai conteze pe vreun sprijin din partea sfintei Marta ca s -i vin de hac du manului. Auzindu-l, ai fi zis c lupul era ca i prins. Aceast fanfaronad nu p lea totu i prea mult lume. Mai ales nu pe Agnès, care avea o pl cere r ut cioas în a-l tachina pe ran. Cum în aceast privin era foarte priceput , reu ea cu u urin s -l înt râte groaznic pe Gilbert. C ci, nemul umit de faptul c b rbatul nu avea destul curaj, se mai distra ridiculizându-i i preten iile tactice. Când Gilbert îi r spundea n-avea decât s ia totul în seama ei, Agnès îi i r spundea imediat c , în ziua în care se va hot rî ca s scape de lup, nu va mai fi nevoie s se înarmeze cu topoare sau cazmale a a cum zicea ranul. Îi va fi de-ajuns inteligen a. Pân atunci, înc de la c derea nop ii, fiecare se închidea în cas . U ile erau baricadate, iar animalele aduse în incinta satului, f ca nimeni s mai ias dup apusul soarelui. Dar fiarei care d dea târcoale înc îi mai era foame.

În acest context, sosirea lui Donatelli fu un mic eveniment. Autorit ile religioase i civile din Montpellier, flatate de aten ia brusc pe care Sfântul Scaun o acorda ora ului lor, î i întrerupser certurile spre a-l primi pe legat cu demnitatea cuvenit . Nu aveau parte în fiecare zi de vizita unui personaj atât de important. Mandatat de îns i Sfin ia Sa, Donatelli întrupa o putere colosal . De aceea Van Melsen, îmbr cat în cea mai frumoas sutan , consider c era de datoria lui s vin s -l întâmpine la sosirea diligen ei. Este o mare onoare, Eminen a Voastr , s v avem în mijlocul nostru! zise episcopul s rutându-i deja mâna înc înainte ca el s fi pus piciorul afar . Faptul c fusese trimis atât de repede un legat spre a cerceta aceast problem cu sfântul îl surprinsese pe Van Melsen. Contrar presupunerilor lui un pic cam gr bite, Sfântul Scaun luase raportul s u foarte în serios.

Nu descoperi r ele unei sfinte în fiece zi, r spunse Donatelli. Îns nu vreau totu i s pretind c aceast c torie bucur , crede i-m . Pe c ldura asta! Lac de sudoare, suflând de parc ar fi f cut tot drumul de la Roma pe jos, cu mantia sa de purpur bo it i plin de praf, alura îi era mai pu in mândr decât i-ar fi dorit. Con tient de starea jalnic în care se prezenta, încerc s i dea pu in importan întinzându- i oasele, i un pic de demnitate având grij s nu-i dea o prea mare aten ie interlocutorului, plimbându- i încet privirea în jurul pia etei i l sând s se în eleag c remarcase fa adele cam ruinate. În acel moment, ochii s i d dur peste un om înalt care st tea în spatele episcopului. Henri de Coursanges, prim-magistrat al Montpellier i consilier al intendentului regal pentru provincia Languedoc, se prezent acesta. Fi i binevenit! Ne-am gândit la aceste neajunsuri i am organizat o mic mas în onoarea Domniei Voastre. O foarte bun ini iativ , aprob legatul schi ând un zâmbet pur formal. Suntem mor i de foame. Cei doi oameni r maser un pic surprin i auzindu-l pe legat folosind pluralul, înainte de a z ri un individ m run el care cobora la rândul s u din diligen . Giancarlo, ai bun tatea s te îngrije ti de bagaje, porunci legatul întorcându-se spre acesta. Capelanul se înclin i începu s dea ordine cu un glas pi ig iat. Henri de Coursanges î i conduse mai apoi musafirii spre un col al pie ei unde se în a cl direa Intenden ei. Donatelli îl observ cu coada ochiului. Lipsit, la prima vedere, de cel mai mic strop de inteligen , acesta era unul dintre acei notabili de provincie pe care îi detesta i care î i petreceau timpul încercând s se conving c rolul lor era esen ial întru supravie uirea regatului. Cu toate acestea, la cei treizeci i cinci de ani ai s i, magistratul era considerat atât de anturaj, cât i de superiori drept un om de viitor. F îndoial c îl ajutase în imea sa

neobi nuit . Î i domina astfel interlocutorii, ceea ce îi compensa în chip destul de fericit lipsa abilit ilor. Când ajunser la col ul pie ei, îi invit pe c tori s urce treptele ce duceau la impun toarea cl dire ce ad postea Intenden a unde se preg tise masa. Ajuns în vârful sc rii monumentale, Donatelli începu s sufle zgomotos tergându- i fruntea cu o batist fin de tase. Van Melsen se uita la el de parc urma s le ine dintrun moment în altul. Doamne, ce înalte sunt treptele în inutul dumneavoastr , oft legatul. Ca s ne ridic m mai bine deasupra contemporanilor, încerc s glumeasc episcopul. Dar cum Donatelli nu reac ion , Van Melsen sim i ap sând asupr -i privirea batjocoritoare a lui Henri de Coursanges i cu tot ce putu ca s nu-l ia în seam . Donatelli nu pierdu nicio f râm din aceste fine uri. Ace ti doi indivizi, reprezentând cele dou ramuri ale puterii locale, se simpatizau destul de pu in între ei. Ghici c trebuie s fi fost mereu în conflict cu privire la vreo chestiune. Când nu era vorba de reri diferite asupra unei probleme de administrare a ora ului, era o divergen privind interpretarea ce trebuia dat uneia sau alteia dintre directivele regale. Pe scurt, nu se stimau deloc, iar lucrul acesta se vedea din prima clip . Dar, dac exista rivalitate între episcop i magistrat, fapt ce s rea în ochi, pentru moment el nu avea inten ia s se amestece. Se mul umi doar s ia not . Apropo de în ime, ce ti i despre acel faimos schelet? întreb el în sfâr it pentru a reveni la subiectul care îl interesa. Nu prea multe, r spunse magistratul care se considera mai avizat. A fost descoperit pe când se s pa funda ia unei mici capele la câteva leghe de aici. Preotul satului este cel care pretinde s ar putea fi vorba despre o sfânt . P rintele Amedée este un om destoinic; cel mult îi lipsesc acele no iuni simple de cunoa tere i rigoarea ce ne oblig s ne asum m toate aceste responsabilit i, preciz Van Melsen ca spun i el ceva i ca s aminteasc faptul c o form aparte

de complicitate îi unea pe membrii Bisericii din care cu siguran nu f cea parte respectivul magistrat. Dar dumneavoastr crede i c scheletul ar fi al unei sfinte? Modesta mea p rere nu are nicio importan , r spunse episcopul. Motiv pentru care tiin a i în elepciunea dumneavoastr ne sunt absolut necesare. „R spuns tipic de subaltern”, gândi Donatelli întorcându-se spre magistrat. Dar dumneavoastr ? Avizul meu se va baza pe concluziile celui mai eminent specialist al nostru, doctorul Lavorel, al c rui renume a ajuns neîndoielnic pân la dumneavoastr , se eschiv la rândul s u Henri de Coursanges. A tept rezultatul acestor observa ii – i pe al dumneavoastr , evident – pentru a lua o hot râre… Cât prive te dac este o sfânt , v m rturisesc c pentru mine chestiunea este de ordin pur teologic. V las cu mare drag responsabilitatea. Datoria mea const în men inerea ordinii în aceast regiune. Pentru restul… Ar fi îns de dorit ca aceast identificare s fie f cut cât mai repede, fiindc deja încep s circule tot felul de zvonuri. Unele merg pân acolo încât vorbesc de o creatur demonic ! Legatul le adres un zâmbet politicos regretând în sinea lui venise. Cu astfel de consilieri, nu va reu i prea curând s rezolve problema. Voi face tot ce pot, se mul umi el s r spund . M rturisesc c sunt surprins de promptitudinea cu care a reac ionat Sfântul Scaun, ad ug Van Melsen. O u oar uimire îl str tu pe Donatelli. Nu cumva episcopul acesta nutrea vreo b nuial cu privire la motivele care îi gr biser venirea? Ideea c era mân în mân cu Bolomini îi str fulgera prin minte. Ceea ce îns nu era adev rat. Între Vatican i preocup rile celorlal i slujitori ai Bisericii era o pr pastie de netrecut. Prin urmare, se hot rî s ia întrebarea drept ceea probabil c era, adic una nevinovat , i r spunse: Dac astfel de revendic ri sunt lucru curent, trebuie s admitem c este pentru prima dat când ele se sprijin pe

probe materiale atât de stranii. Sunt nenum rate sate – cred c ti i – care se pot l uda c au în cripta bisericii lor un femur sau un omoplat de talie mare atribuit unuia sau altuia dintre sfin ii locului, dar niciodat nu am descoperit un picior întreg si de o asemenea dimensiune. De aceea am considerat c lucrul merit o aten ie aparte. Iar eu in, tot atât cât i dumneavoastr , dac nu chiar mai mult, ca aceast problem fie reglat cât mai repede cu putin . Dar – o, iat i masa – asta mai poate a tepta pân sfâr im de mâncat! Abia dup ce se instal împreun cu Giancarlo în camerele episcopiei i- i f cu siesta merse Donatelli la Colegiul Regal ca arunce o privire asupra faimosului schelet. Fu întâmpinat de un Athanase servil. De îndat ce fusese prevenit de sosirea acestuia, înv atul se gr bise s -i ias în întâmpinare, teptându-l la intrarea cl dirii. Doctor Athanase Lavorel, se prezent el schi ând o reveren stângace. Eminen a Voastr îmi face o mare onoare. Sentimentul este reciproc, v asigur. V admir de mult munca, r spunse politicos legatul care nu auzise niciodat vorbindu-se de el. M simt stânjenit. Eu nu sunt decât un modest om înv at care lucreaz la descifrarea tainelor pe care Domnul Nostru ni le-a l sat. Dar, trudind cu discern mânt i dreapt m sur , mi se zice. Nu am s v nec jesc mult timp. Mi-am zis: cu cât voi vedea mai repede relicvele, cu atât mai grabnic îmi voi face o idee. A adar, unde este ar tarea? Athanase îl conduse pân la locul s u. Str tând culoarele întunecoase ale Colegiului Regal, Donatelli nu se putu ab ine s nu-l întrebe: Mi s-a spus c François Rabelais a frecventat aceast facultate. E adev rat? Absolut. A fost numit doctor în 1537. Dup cum vede i, tradi ia uria ilor este trainic la Montpellier! Uria ilor? Pantagruel, Gargantua… îmi închipui c numele acestea sunt cunoscute.

A, desigur! Doar c nu sunt nimic altceva decât fructul imagina iei autorului. Îndr znesc s sper c al nostru este cât se poate de real! În orice caz, v a teapt încremenit! Donatelli pufni u or în râs. Savantul nu îi era antipatic. Profitând de aceast dispozi ie, Athanase îl întreb : Sunte i familiarizat cu principiile gigantologiei, Eminen ? tiu partea esen ial . Cât i faptul c aceast teorie a dat na tere unei controverse. Câ iva ignoran i care voiau s i dea importan , nimic altceva, v asigur. A fost atestat existen a uria ilor cu mult timp în urm de numeroase surse. Începând cu Biblia care ne spune c sunt urma ii lui Set… În „Numerii”, sunt prezenta i drept fiii lui Enac, preciz el. Dar g sim men ionarea lor i în „Genez ”, „Deuteronom”, „Iosua”, „Cartea regilor”, „Cronici”, „Cartea lui Iov” i chiar în „Apocalips ”, încât ai crede c în vechime erau puzderie de oameni înal i iar P rin ii nu vorbeau decât de ei! Re ine i totu i majoritatea acestor uria i, ce se numesc i nefilimi, erau locuitori ai P mântului F duin ei înainte de venirea lui Moise. Esen ial, sublinie Athanase, este s recunoa tem c existen a lor nu are nimic fantezist! Sunt de acord. Ajun i în fa a înc perii lui Athanase, acesta îl invit pe legat pofteasc f când o nou reveren . Ce loc minunat, îl felicit legatul descoperind camera. Demn de cele mai frumoase cabinete de curiozit i pe care am avut ocazia s le vizitez! Donatelli observ atunci ni te oseminte mari a ezate pe mas . Acesta-i tipul nostru? întreb el. Absolut. De i, din lips de spa iu, am aici doar o parte din oseminte. Restul este depus într-o alt înc pere. Cardinalul se apropie de relicve i apuc un os cu o grij care ar ta c era obi nuit s mânuiasc asemenea fosile.

Frumoas vertebr , spuse. Dimensiunile sunt într-adev r uimitoare! Individul pare într-adev r de talie excep ional . Vi s-a spus c am exhumat tot scheletul? Uimit, Donatelli ridic din sprâncene. Întreg, spune i? Absolut, ceea ce, trebuie s v m rturisesc, este un fapt excep ional. Cardinalul era stupefiat. R ele ce i se aduceau la Vatican se limitau în general la unul sau dou oase. Rareori se întâmpla ca martirii s fie g si i în întregime. Poate, gândea el, se datora tocmai faptului c erau martiri. Dac ar fi s te iei dup pove tile suferin elor de care au avut parte, majoritatea avuseser parte de grave mutil ri. A i putut determina dac era vorba de un b rbat sau de o femeie? întreb el. „ Athanase t cu un moment. La drept vorbind, întrebarea îl luase pe nepreg tite. Nu- i pusese întreb ri în aceast privin . Ei bine… Noi am presupus c era vorba de un b rbat, îns … Totu i, este un detaliu care are importan a lui, din câte mi se pare. Dup cum b nuiesc c ti i, lumea crede c este vorba de sfânta Marta. Da… Dar, pentru a fi pe deplin onest, nu v d cum v-a putea ajuta în acest sens. Chiar dac ar fi o femeie, nimic nu ar dovedi c este sfânta respectiv ori altcineva. Dac nu cumva e o regin … Donatelli îl privi contrariat. Nu exist a adar nici cel mai mic indiciu care s ne poat spune despre cine este vorba? Scheletul nu are vreo caracteristic anumit care s ne îndrume? Pentru asta, Eminen , ar trebui s pot trece la reconstituirea lui. P i atunci, face i-o. Pân atunci, voi încerca s organizez o prezentare a relicvelor autorit ilor locale. Dac îmbin m diferite opinii legate de subiect, va ap rea probabil un element care s ne fi sc pat pân în clipa de fa .

Athanase se strâmb . Speran ele sale în privin a p str rii secretului acestei descoperiri tocmai se spulberaser . Oare nu-i un pic prea devreme? risc el. Am nevoie de elemente concrete, r spunse legatul îndreptându-se spre u . F de care ancheta mea nu va avea sens. La han, în jurul unui urcior cu vin, Zénon se lua de René Grouchot acuzându-l c exagereaz virtu ile tutunului. F s fi prescris multe medica ii de-a lungul vie ii sale, avea totu i câteva no iuni în aceast privin . Eu însumi am constatat mai multe cazuri de deces petrecute în urma sp turilor ce foloseau o asemenea mixtur , afirm acesta cur ându- i pipa. Te asigur c e mai pu in periculos s fumezi tutunul! arlatanul î i ridic ochii tulburi spre interlocutorul s u. Nu era la prima ulcic de vin. Admit c unii spi eri habar n-au cum s fac dozajele, spunse el. Dar nu veni s -mi spui c tutunul este r u. Iat , sunt ani de când vând i nu mi s-a plâns nimeni niciodat . N-am spus c e r u, ci doar c folosirea lui poate avea uneori efecte nefaste. Iar dac pacien ii t i nu au venit s se plâng , e pentru c probabil au murit! René Grouchot schi un fel de zâmbet. Dar, dac îmi omor to i clien ii, atunci e vai de negustoria mea, aprob el. Îns eu continui s cred c tutunul nu are decât virtu i! În acest caz, de ce crezi tu c papa Urban al VIII-lea a publicat o bul condamnându-i la excomunicare pe consumatori? A f cut el asta? Sunt vreo dou zeci de ani de-atunci! Ei bine… Asta-i din cauz c nu tia nimic despre el! Sincer, sunt convins c a condamnat folosirea ca urmare a pl cerii pe care acesta le-o aduce fum torilor. Biserica i pl cerea nu prea au fost prieteni… N-am s contest asta. Dar te sf tuiesc totu i s vinzi altceva. Mai devreme sau mai târziu, autorit ile vor ajunge s interzic folosirea lui.

M îndoiesc. Nu degeaba a introdus Richelieu un impozit pe tutun; a a ceva aduce bani buni la vistieria regal . Cât prive te schimbarea activit ii, m preg tesc, stai lini tit… i, zicând acestea, arlatanul schi un zâmbet enigmatic i i turn o nou cup de vin. Ei, hai, nu-mi spune c îmi ascunzi ceva, spuse Zénon. Nu insista. N-am s i spun nimic. Nici pentru înc un urcior de vin? arlatanul î i miji ochii b nuitor. E clar, înv atul sta tia s se foloseasc de ni te argumente bune. Afl c , înainte de a sosi la Montpellier, m aflam la Marsilia, îi explic acesta. Or, tocmai se deschisese un stabiliment – cred c -i primul de felul sta în tot regatul – unde se serve te o b utur f cut dintr-o boab adus din Orient. O boab ? Exact. Cre te într-un copac levantin, nu mai tiu unde. Pietro Della Valle a adus-o acum vreo zece ani, iar botanistul Jean de la Roque o vorbe te numai de bine. Negustorii din ora o aduc acum din Alexandria. Înainte de a le zdrobi, boabele sunt pr jite i, printr-un procedeu pe care eu nu-l cunosc, i se adaug o cantitate de ap clocotit . Rezultatul este o b utur aproape neagr care ar avea virtu i tonice uimitoare. i cum se nume te b utura asta? Marinarii, care o consum de mult vreme, îi spun qahoua. Zénon cl tin din cap. Va trebui s -i g se ti un alt nume, fiindc m gândesc c vrei s faci nego cu ea… Am un sac plin! Fa a arlatanului afi a acum un zâmbet pe cât de larg pe atât de optimist. Zénon se feri s i arate scepticismul, dar se îndoia nego ul cu o astfel de marf are o cât de mic ans de reu it . Dac tot veni vorba, zise el pentru a evita s i dezv luie uimirea, n-ai cumva i ni te tutun ca s -mi umplu pipa? Ar trebui s ne arunc m un ochi în rulot . Te înso esc.

Când ie ir din han ca s traverseze pia a, se cl tinau. René, morm ind un cântec deocheat, se opri câteva clipe lâng un zid ca s se u ureze. Lui Zénon îi era grea . Vântul u or ce tea dinspre dealuri, aducând miresmele din garig , îi f cu un pic bine. Totu i, capul înc i se învârtea când ridic ochii spre cer. Noaptea era mai degrab r coroas pentru anotimpul în care se aflau, iar cerul era plin de stele. Încerc s g seasc Ursa Mare, î i d du seama c nu avea nici cea mai mic idee cum ar ta i renun . Hai, Parmenide, gr be te-te! f cu el c tre René ca s -l gr beasc . arlatanul se încheia la pantaloni când se întoarse. Am v rsat, explic el. Nu-i a a de u or s-o faci când urinezi. Dup ce lini ti catârul care se întreba cine putea veni s -l deranjeze la ora aia, Zénon îl urm pe René în rulota de la care tr sese prelata. În penumbr , arlatanul bâjbâi o clip pân g si o lumânare. Dup ce o aprinse, o lumin cald se r spândi în jur. Ai zice c e bârlogul unui alchimist! se extazie Zénon zând nenum ratele flacoane înghesuite în ad postul strâmt. S nu cumva s atingi ceva. Po iunile acestea sunt pre ioase. i, în timp ce René r scolea rulota în c utarea unei p pu i de tutun, savantul explor din priviri acea adun tur ciudat . În afara fiolelor aranjate, mai erau i substan e pentru prepararea unor remedii, f a fi clar dac ustensilele folosite erau sau nu acelea i cu care st pânul locului î i lua masa. Întrun col , z ri, spre marea sa stupefac ie, câteva oase. R ele so iei tale sau resturi de la vreo mâncare? îl întreb Zénon pe arlatan apucând un femur. i-am zis s nu te atingi de nimic, îl mustr acesta. Faptul sunt spi er nu m împiedic s am i eu câteva no iuni de anatomie. De aici i e antionul acesta… Zénon zâmbi pentru sine. Imaginea arlatanului jucându-se de-a chirurgul îi f cea pielea de g in . Apropo, ce mai e cu uria ul t u? îl întreb René continuând s caute.

Tocmai a sosit un cardinal de la Roma ca s arunce o privire. Ei dr cie! Nu tiam c Biserica se intereseaz de schelete. S-ar p rea c e o sfânt . i care-i p rerea ta? Zénon ridic din umeri. Cred c nu are nicio importan ! Era gata s lase femurul când brusc se r zgândi. Aten ia îi fu atras de un detaliu. Nu în elese imediat ce anume îl sâcâia. Iat ceva care te-ar putea duce u or la excomunicare! Zénon îns nu-l asculta. Uimit, î i d du seama ce anume îl intriga: nu sem na deloc cu cel al uria ului lui Athanase! Glumeam, preciz René v zând expresia de stupoare de pe chipul prietenului s u. Din partea mea, po i fuma cât vrei!

Înarmat cu o vertebr a uria ului pe care reu ise s o subtilizeze f ca Athanase s observe, Zénon merse înc de a doua zi la bibliotec , arunc un ochi pe inventar i lu de pe rafturi câteva lucr ri de anatomie. În cei dou zeci de ani petrecu i departe de mentorul s u, Zénon înv ase multe. Noi discipline se grefaser pe cele ce-i fuseser predate de Athanase Lavorel i, drept urmare, viziunea pe care o avea asupra lumii i se modificase considerabil. În contact cu înv ii pe care îi întâlnise în periplul s u european, descoperise valoarea fundamental a experimentului. În plus, din asocierile f cute în minte cu aceste tiin e diverse extr sese un principiu nou i roditor: compara ia. i tocmai în lumina acestei metode în elesese imediat c scheletul pe care Athanase îl considera a fi primul uria susceptibil de a fi reconstituit sigur nu era al unei fiin e umane, ci al unui animal. Comparând vertebra pe care o avea în mân cu crochiurile vertebrelor animalelor de talie comparabil va ajunge în mod fatal la specia c reia îi apar inea. Zénon cercet metodic c ile pe care le alesese. Din p cate, de i impozant , biblioteca universit ii din Montpellier era departe de a fi la fel de bogat ca aceea de care dispunea la

Paris. Iar dac lucr rile vizând anatomia fiin elor vii nu lipseau, pu ine erau cele care con ineau crochiuri bune ale scheletelor lor. Ca i în monumentala lucrare a lui Konrad Gesner, g seai aici puse laolalt descrieri preluate de la autorii vechi, pagini întregi de comentarii i de citate diverse, enumer ri nesfâr ite de re ete de buc rie privind cel mai bun mod de a preg ti animalul în chestiune, îns pu ine observa ii riguroase i înc i mai pu ine ilustra ii care s nu fie deloc fanteziste. Zénon era obosit de toate neroziile astea. De câte ori f cuser ele obiectul ironiilor sale la dineurile organizate cu câ iva prieteni parizieni? Într-o zi, cineva va trebui s se pun pe treab i s realizeze în fine o lucrare de anatomie demn de acest nume, repertoriind toate speciile cunoscute. Dar, pân atunci, trebuia se descurce cu ceea ce îi era la îndemân i compar vertebra pe care o avea în fa cu toate plan ele cu desene pe care le putuse g si. Aceast munc plictisitoare îi lu o mul ime de timp. Cufundat cum era în studiul s u, uitase chiar s m nânce. Când sfâr i de cercetat i ultima lucrare, o închise cu zgomot, se ridic de pe scaun i î i aprinse pipa. Ochii îi obosiser parcurgând atâtea pagini i î i frec pleoapele gândindu-se la tot acest timp pre ios pe care îl puteai pierde prin biblioteci, într-o zi de munc , rareori aveai parte de câteva secunde de mul umire, de parc adev rul era într-atât de acoperit de inep ii încât trebuia s -l sco i cu mâna. În fond, cam la fel cu scheletul lui Athanase. Vertebra nu corespundea nici unui animal deja catalogat. Se uit fix la ea, gânditor. Vaga curiozitate în privin a osemintelor se preschimbase dintr-odat într-un interes pe cât de intens pe atât de neprev zut. Dac înc nu m sura miza pe care o ascundea aceast chestiune, faptul c nu putuse identifica scheletul îl f cea s se simt frustrat, a a cum îl frustra, copil fiind, faptul c nu tia cum func iona digestia. C ci, pentru un savant ca el, o întrebare f r spuns era ca acel gol pe care Descartes îl considera a fi imposibil: un gol ce trebuia neap rat umplut. F de care acest vid va da na tere în el unui h u.

Trebuia neap rat s tie ce este acest schelet. Un animal? Era convins de asta. Dar ce fel de animal? În seara aceea, soarele aflat în apus arunca peste garig jerbe de foc ce se prelungeau pân la orizont. Dâre amenin toare de nori jo i începeau s se adune în dep rtare, mistralul încetase s mai bat , toate miresmele p mântului se ridicau în aerul cald, iar cântecul greierilor se stingea treptat, anun ând furtuna ce se apropia. Ascuns în spatele unei stânci, Gilbert contempla spectacolul vreo emo ie aparte. Se gândea la Agnès. Faptul c nu pierdea nicio ocazie s râd de el îl irita în cel mai înalt grad. Se resemnase de mult c nu-l iube te, îns nu suporta s fie dispre uit. Cine se credea ea? La urma urmei, nu era decât o rman fat care tr ia cu r cini i fructe s lbatice. Nu avea de ce s i dea asemenea aere. Habar nu avea de nimic. Doar pove ti de adormit copiii pe care le debita din când în când ca -i sperie pe s rmanii oameni. Dar lui nu îi era fric . Absolut deloc. Nici de ea, nici de lup. a se hot râse s ia taurul de coarne i s -i arate de ce era în stare. A adar, strânsese câ iva rani, îi înarmase cu furci, cazmale, pari, topoare i orice alt obiect contondent ce-i puteau produce câteva r ni serioase animalului i îi condusese pân la dealuri. Lupul nu avea decât s se in bine. Pentru ran, construirea bisericii nu era o idee proast , ci doar insuficient . A le reda curajul s tenilor, da, era bine, îns combaterea concret a originii fricii era ceva i mai bun. Diavoleasc sau nu, fiara era înainte de toate un animal, i ca atare trebuia alungat . Înc de la sfâr itul dup -amiezii, grupul se postase în apropiere de locul unde lupul î i sfârtecase ultima victim . Gilbert considera c , tiind de acum unde putea veni s se hr neasc , animalul nu avea niciun motiv s mearg s i caute tainul în alt parte. Faptul c lupul devorase oi, ca peste tot printre dealuri, nu era, aparent, un argument suficient pentru a-i zdruncina convingerea, iar ceilal i se raliaser acestei teorii.

Printre altele, p rea evident c animalul vâna dup apusul soarelui. Prin urmare, la c derea nop ii, cei ase oameni se ascunseser deja cum putuser în spatele stâncilor sau tufi urilor. Desp i unii de al ii de vreo dou zeci de pa i, în a fel încât s i poat vedea vecinul, formau în jurul unui spa iu gol un fel de potcoav cu deschiderea spre nord de unde, dup estim rile absolut gratuite ale lui Gilbert, putea veni atacul. În centrul acestui semicerc, înfipseser un ru de care legaser o oaie. Alegerea animalului nu fusese o treab u oar , niciunul dintre rani nu se oferise voluntar s i sacrifice vreun animal. În final, Gilbert trebuise s se hot rasc s o dea pe una de-a lui, convins oricum c îl vor dovedi pe lup înainte de a putea ataca momeala. Odat pus capcana, nu le mai r mânea decât s a tepte venirea s lb ticiunii. Traversând satul, p rintele Amedée era îngrijorat. Agnès venise s -i spun ce avea Gilbert de gând s fac . O asemenea opera iune nu era neap rat sortit e ecului, dar, ca i ea, avea oarece îndoieli în privin a capacit ilor tactice ale ranului. i apoi, mai st ruia în mintea lui i o b nuial în privin a identit ii scheletului. Lupul acesta de neprins putea fi acea creatur de care se temea b trâna Aldegonde? Din p cate, nu putem face altceva decât s a tept m, zise preotul dup ce reflectase îndelung asupra problemei. i s ne rug m c Gilbert tie ce face. Agnès aprob în t cere. Dar a fi mai lini tit dac ai r mâne s dormi în prezbiteriu, ad ug Amedée. Tân ra zâmbi. Aten ia pe care i-o acorda preotul era înduio toare. Cum vrei, r spunse ea. Trecând prin fa a antierului unde abia se în a o buc ic din zidul viitoarei biserici, z rir un individ în groapa funda iei. Intriga i, se apropiar de necunoscut. Domnul? zise Amedée. Omul se ridic .

Zénon de Mongaillac, se prezent acesta. Cred c sunte i rintele Amedée. Ne-am mai întâlnit deja. Lucrez pentru doctorul Lavorel. Tocmai terminase fraza când privirea i se opri la Agnès. Tân ra nu avea nimic din frumuse ile sofisticate pe care le întâlnea din când în când la Paris. Frumuse ea ei era natural , simpl . Tr turile erau fine, iar silueta zvelt nu era lipsit de farmec. Dac pome ii un pic ie i, p rul abundent i gura rnoas îi d deau un aer cam s lbatic, blânde ea ochilor îl corecta din plin. Îmbr cat altfel, ar fi avut mult succes în saloanele din capital . Cât despre preot, acesta încerca zadarnic a-i alipi chipul de amintirea pe care o p stra de la Bruno. Dându- i brusc seama înv atul î i oprise ochii asupra lui Agnès, îi ceru acesteia s l a tepte la prezbiteriu. Ea se supuse f nicio vorb i se îndep rt cu o ultim privire aruncat în direc ia necunoscutului… Agasat mai întâi c un intrus venise s i bage nasul în funda ia viitoarei sale biserici, i pe deasupra îi mai f cea i ochi dulci lui Agnès, Amedée se potoli un pic. Prezen a înv atului însemna cel pu in c investiga iile lui Athanase înaintau. A, da… îmi amintesc, min i el. i cum e cu studierea uria ului? Întrebarea îl smulse pe Zénon din vraj i, în loc s -i spund , îi f cu semn s se apropie. Exact aici a fost descoperit scheletul? întreb el ar tându-i un col de la funda ii unde erau pu ine zone r mase în starea ini ial de dup s turi. Exact acolo, f cu Amedée ar tându-i locul. Dar pot s tiu cu ce ocazie pe la noi? Doream s v d cu ochii mei unde au fost g site osemintele. Amedée ezit . Figura întreb toare a savantului nu-l lini tea câtu i de pu in. În ce scop mai exact? Identificarea relicvelor pune probleme. Vre i s spune i c nu ar putea fi sfânta Marta?

Sfânta Marta… Este ipoteza pe care i-am propus-o Eminen ei Sale Donatelli. tiu… Zénon ie i din groap ca s se apropie de prelat. Ca majoritatea oamenilor, îl g sea simpatic. Cum s -i explici acum s -l r ne ti c scheletul era probabil al unui animal? P rinte Amedée… N-a vrea… m rog… se prea poate s nu fie al sfintei Marta. Preotul se îng lbeni. A, a i descoperit c nu e vorba de o femeie, ci de un rbat? Ca s v spun adev rat, nici m car nu sunt sigur c e vorba de o fiin uman . Un… un animal? În mintea mea, nu e nicio îndoial . În mintea dumitale… Amedée tres ri. Dac înv atul acesta avea dreptate, se putea ca i Aldegonde s aib . Pre de câteva clipe, preotul î i cânt ri din priviri interlocutorul. Veni i cu mine, f cu el luându-l de bra . Amedée îl conduse pe Zénon prin sat. Ave i idee cum tr iesc oamenii de aici? Sunt oameni simpli. În majoritate cinsti i, dar ignoran i. Dumneavoastr a i avut norocul s face i studii. Ei nu. Via a pe dealurile noastre e grea. S cia-i mare, iar asta ne face s fim îngrijora i… Se oprir în fa a unei case. Un b rbat î i punea scânduri la ferestre. Uita i-v la ei, continu Amedée. Sunt însp imânta i. De la o vreme, o s lb ticiune d târcoale prin împrejurimi. A sfâ iat mai multe oi… ti i ce înseamn asta: frica se întinde precum ciuma. Un lup? Probabil… Dar, desigur, v întreba i ce leg tur au toate astea cu scheletul nostru. Tocmai voiam s v întreb. Fiara care bântuie pe aici li se pare a fi un diavol, o creatur a Satanei. Prezen a protectoare a moa telor unei

sfinte în parohie ar fi pentru toate aceste fiin e un sprijin moral inestimabil. În eleg… Dar nu ne înva Scriptura c adev rul este preferabil minciunii? În universit ile dumneavoastr i la Sfântul Scaun neîndoielnic. Dar aici? Vântul b tea peste garig . Urm o t cere adânc . -Trebuie s v las… Gândi i-v la ce v-am spus. Eu sunt un înv at. Asemenea considera ii nu trebuie s împiedice în c utarea adev rului. tiin a nu este totul, fiule. Înva s gânde ti i cu inima. Zénon îl privi cum se îndep rteaz . Dup câ iva pa i,Amedée se întoarse spre el. i pleac grabnic spre Montpellier, domnule savant. Ai grij de Domnia Ta. În curând, se las noaptea, iar fiara d târcoale… Pe dealuri, întunericul se întindea cu repeziciune. Doar câteva raze singuratice de lun mai str pungeau din când în când înserarea, iar a teptarea începea s i fac sim it efectele asupra vân torilor afla i la pând . Gilbert auzea clar în partea stâng un sfor it regulat i î i zise c nu ar fi trebuit le dea voie oamenilor s aduc vin pentru masa de sear . Oaia priponit de ru terminase de p scut cele câteva fire de iarb la care ajungea i începuse s beh ie. Gilbert însu i sim ea cum i se îngreuiaz pleoapele. Octave, care st ruise s -l înso easc , nu scosese nici cel mai mic sunet de când ie iser din sat. Uite colo, iepuri! f cu totu i adolescentul ar tându-i brusc ni te mici puncte care s reau în lumina lunii. Gilbert era prea obosit ca s fie sensibil la minun iile naturii i ridic din umeri. Sunt mul i, zise el doar ca s spun ceva. Se duc spre vale. Ei! Gilbert mirosi aerul. Va ploua în curând i era mai bine s se gândeasc s strâng lucrurile pân nu vor fi uda i. De ce se duc? mai întreb Octave. Habar n-am. Dar o s vin ploaia.

Crezi c le e fric de lup? Gilbert se uit la copil. Era prima dat când vorbea atât de mult. Lupul nu ar ataca ni te iepuri. Prefer victime mai zdravene. De ce crezi c am pus o oaie? Abia termin vorba c un mârâit înfundat venind din dep rtare îl f cu s tresar . Sunetul venea dinspre miaz noapte, a a cum prev zuse, i se sim i mul umit. Cu toate sim urile treze, le f cu oamenilor semn s in aproape. Nu se mai auzea nici sfor itul din partea stâng . Cu to ii erau încorda i, privind fix la s rmana oaie care probabil sim ea pericolul apropiindu-se, fiindc zbiera de i se rupea inima. Gilbert privi atent peste garig . Jivina, a c rei prezen o sim ea, înainta spre ei ezitând. Nu o vedea, dar scurtele mârâieli stranii pe care le scotea din când în când îi permiteau o localizeze în mijlocul m cini ului. O pic tur mare de sudoare se prelinse de pe tâmpla ranului, iar mâinile i se strânser pe coada furcii. Un stol de p rele se ridic brusc dintr-un grup de tufi uri la mai pu in de o sut de pa i de locul lor, iar Gilbert î i d du seama c nu se mai auzea cântecul greierilor. Schimb o privire scurt cu tovar ii de lâng el. Fiecare privea cu team locul gol din jurul oii, gata s sar asupra lupului de îndat ce va fi la îndemâna lor. Când un urlet r gu it i sinistru se ridic în aerul încordat, Gilbert în elese c niciunul dintre oamenii s i nu va avea curajul s atace animalul. Abia ce î i termin gândul c -i i zu pe doi dintre ei aruncând armele i luând-o la goan spre vale. Gilbert îi privi cum o terg f a se gândi vreo clip s -i opreasc . Un nou mârâit îl f cu s lase furca i, odat cu ea, orice veleitate eroic . D -l încolo de orgoliu. i ce dac Agnès va râde în continuare de el. Avea doar un singur gând: s fug . i nu putu face nimic altceva decât s o ia la s toasa al turi de ceilal i. Alergând cât îl ineau picioarele ca s -i prind din urm , î i du seama c Octave nu era cu el, iar oaia încetase s mai beh ie.

Gilbert alerg cum nu o mai f cuse niciodat pân atunci. Din câteva salturi, urc dealul care îl desp ea de sat i, f se mai uite pe unde pune piciorul, coborî din piatr în piatr pe versantul cel lalt. Repede, î i d du seama c se pierduse de ceilal i, dar prea pu in îi p sa. Nu era treaba lui ce se întâmplase cu ei. Îl interesa doar s scape cu via . Îns , scrutând întunericul care c dea rapid peste garig , în elese i nu mergea în direc ia bun . Se opri ca s i trag sufletul. Unde naiba era satul? Groaza îl f cuse s piard orice sim de orientare i îl z cise. Un zgomot ce venea dinspre un tufi din spatele s u îl scoase din amor eal i îl f cu s o ia din nou la fug . Abandonând speran a de a mai reg si drumul spre sat, c ut un ad post. Îns mintea îi era prea tulburat ca s i mai aminteasc pe unde mai erau a ezate cele câteva case izolate de prin partea locului. a se opri din fug , arunc o privire în spate i crezu c vede pentru o clip o umbr uria pe culmea dealului, o siluet mult mai mare decât i-o imaginase vreodat . Practic, îi st tu inima în loc. Un copac. Trebuia s g seasc un copac. Athanase Lavorel i credinciosul s u asistent Bruno transportaser r ele uria ului în subsolurile universit ii. Ungherul savantului nu putea pretinde s primeasc scheletul odat ce acesta ar fi reconstituit i, pe motive de securitate, dar i de confort i lini te, ei considerar c era preferabil s îndeplineasc aceast sarcin delicat într-un loc mai adecvat. Locul totu i nu avea nimic pl cut. Rece i umed, era o înc pere boltit ai c rei pere i erau acoperi i de silitr . Un miros foarte puternic de mucegai umplea aerul luminat de ni te tor e ce pâlpâiau. Îns acel spa iu disponibil îi convenea perfect lui Athanase. Fiindc dac , în conformitate cu estim rile sale, uria ul trebuia s m soare aproape dou zeci de picioare, în niciun alt loc cunoscut nu putea s încap . Opera iunea propriu-zis consta în a pune oasele cap la cap dup forma ce se voia a fi dat ansamblului, fixându-le cu ajutorul unui complex sistem de schele i de frânghii. Fiindc , în lipsa c rnii, mu chilor, nervilor i tendoanelor care s

men in întreg ansamblul, trebuia neap rat g sit un mijloc de a evita s se pr bu easc totul. Treaba era cu atât mai dificil cu cât oasele respective aveau o greutate deloc neglijabil . Numai femurul pietrificat cânt rea vreo cincizeci de livre3. Ca nu mai vorbim de craniul colosal ce trebuia ridicat în vârful ansamblului de îndat ce va fi terminat reconstituirea, asemenea unei coroane ce încununeaz opera s vâr it . Athanase privi gr mada aceea dezordonat care a tepta s i se dea o form definitiv . Cel mai logic era s porneasc de la picioare. De altfel, falangele aveau avantajul de a fi ni te oase destul de mici i u or de mânuit. Î i suflec mânecile i se ghemui lâng gr mad . La treab ! îi zise el lui Bruno, reg sindu- i vioiciunea. Cu cât termin m mai repede, cu atât le vom închide mai degrab gura incredulilor. Epuizat de alergarea dezl uit ca s scape de lup, Gilbert nu g sise un copac în care s se refugieze. În schimb, dup ce cise ceva timp prin garig , tremurând la ideea c lb ticiunea îl putea prinde oricând, d duse absolut din întâmplare peste o pe ter mare. Descoperirea acestui ad post nesperat fu pe m sura groazei sale. Ani de zile, Gilbert c utase s descopere locul ascunz torii lui Agnès. i mare îi fu surpriza când, ferindu-se cum putea de ploaia deas ce începea s cad , p trunse în grot i v zu ciudata înc pere în care tr ia tân ra femeie. Gilbert nu era prost i în elese imediat unde se afla, dar nu î i imaginase niciodat c Agnès putea locui într-un loc atât de nemaipomenit. Grota era pe cât de larg pe atât de înalt . Imediat ce trecuse de un culoar lung doar de câteva picioare, cavitatea se l rgea, atingând propor ii impresionante. Din afar , nimic nu te l sa b nuie ti c aici se ascundea o cavern atât de mare. Interiorul era luminat de ni te jar a ezat într-un loca din perete, a adar exista mereu un foc aprins. O lucire ro iatic se spândea a adar din vatr , aruncând în jur pete portocalii ce 3

1 livr = aprox. Jum tate de kilogram (n. Trad.)

scoteau din întuneric forme ciudate. Pe jos, p mântul era perfect plat, de parc secole de-a rândul suprafa a fusese lefuit de alte picioare, din plafon atârnau o mul ime de stalactite cu forme fantomatice ale c ror umbre în mi care le schi au pe nea teptate contururile. Ai fi zis c bolta era sprijinit de nenum ra i stâlpi de piatr . Gilbert înaint u or spre aceast catedral feeric i ciuli urechea, îns , exceptând pocniturile din jar, suflul lugubru al unui invizibil curent de aer i fo netul ploii de afar , nu puteai auzi niciun alt zgomot. Tu i ca s scoat un sunet familiar prin care putea s i fac sim it prezen a cât se poate de clar. Niciun r spuns. Doar o lini te mormântal i bubuitul îndep rtat al tunetului. De nu cumva o fi fost mârâitul vreunui lup… Agnès? încerc el s strige cu un glas nesigur. Nu auzi decât ecoul. Mânat de curiozitate, se apropie a adar de col ul în care se vedea clar c locuie te Agnès. Aici, s pat în stânc , asemenea unui cavou, era locul unde cu siguran se culca fata. Pe Gilbert îl str tu un frison imaginându- i c cineva poate dormi acolo. În apropiere de vatr , o stânc plat constituia un soi de mas . În rest, nu se aflau decât saci din pânz , ierburi uscate ezate ici i colo, ustensile de buc rie rudimentare i dou sau trei obiecte ciudate, pe care ranul nu le putu identifica. Cu siguran era bârlogul unei vr jitoare. Iar el trebuia s i petreac noaptea aici.

A doua zi, în sat, domnea o mare tulburare. Dac Gilbert, dup ce petrecuse noaptea în grota lui Agnès, se întorsese în Lansec înc din zori i povestise cu lux de am nunte cum fugise prin garig , nu se tia nimic de Octave, iar cele mai rele temeri începeau s pun st pânire pe s teni. Gilbert bineîn eles c înfrumuse ase oarecum povestea pe care o spunea cu mândrie celor câ iva s teni aduna i, subliniind cu modestie cum, f s -i pese de vreun pericol, încercase s -l apere pe b iat.

De îndat ce Octave a luat-o la goan , l-am pierdut din vedere, sublinia el dezam git. Am încercat s atrag lupul spre mine, dar nu tiu dac am reu it. La câ iva pa i mai încolo, Agnès îl asculta cum se l uda. Dar lupul? întreb unul dintre admiratorii viteazului ran. L-ai v zut? M întrebi dac l-am v zut! Era chiar în fa a mea. Uite, cam la a a distan , preciz el ar tând vreo cinci pa i pân la un copac. Cum arat ? Uria . N-am v zut în via a mea o s lb ticiune de talia asta. St tea ridicat pe labele din spate. Mult mai mare decât un om. Ochii îi erau ro ii ca sângele. Iar din ii… i-ai v zut toate astea noaptea? îl ironiz Agnès apropiindu-se de grup. Lu… r rise luna, r spunse Gilbert cu o privire ut cioas ridicând din umeri ca pentru a alunga dispre uitor obiec ia. Scuz -m . Eu credeam c era vreme de furtun . Cred c am în eles gre it. F îndoial . Acum c tia unde locuie te, avea sentimentul unui avantaj asupra ei. Niciodat nu o va mai l sa pe aceast Agnès s -l ia peste picior a a cum o f cuse pân atunci. Dar, ia spune-mi, dac ai v zut lupul, atunci trebuie s fi zut i încotro o luase Octave, continu ea. Cred c l-am v zut strecurându-se printr-o cr tur dintre dou stânci… Agnès îl cuno tea destul de bine ca s i dea seama c min ea. Zi mai bine c l-ai l sat singur, insist ea cu dispre . Gilbert se întoarse de-a binelea spre ea. Am f cut tot ce-am putut ca s -l ajut. Dar tu, care e ti a a de dat dracului, de ce nu-l g se ti tu pe Octave? Ei? Era tocmai ceea ce voia ea s fac . i, f a- i mai da osteneala s -i r spund , îi întoarse spatele îndreptându-se tre coline. Dac Octave mai era înc în via , ea era singura

care tia s descifreze eventualele urme l sate în natur ca s -l poat g si. Nu mult dup plecarea ei, în fa a bisericii din Lansec se opri o calea , iar Donatelli coborî cu greu din ea, inând în mân un evantai. Vara se apropia, iar c ldurile se f ceau tot mai sim ite. tenii, recunoscând roba de cardinal, se gr bir spre el i în curând fu înconjurat de o gr mad de femei în genunchi, întinzând spre el copila ii pentru binecuvântare. Surprins de atâta credin , Donatelli consim i s asculte ruga s tenilor i petrecu vreo cinci minute bune suportând ipetele copiilor. Auzind vacarmul, Amedée ie i din prezbiteriu unde tocmai termina de mâncat, convins c lupul venise prin sat. Pentru cazul în care va trebui pornit vreo ac iune serioas împotriva lb ticiunii, se înarmase cu o furc , dar fu surprins s constate c s tenii st teau aduna i ciotc lâng o calea . Sprijinind furca de un zid, se apropie s vad ce naiba putea da na tere la atâta t boi. Când z ri roba purpurie, în elese în sfâr it despre ce era vorba. Fusese prevenit de sosirea legatului, dar crezuse c nu va avea loc mai devreme de câteva zile. Se gr bi a adar i el s l întâmpine ca s se încline încât mai-mai c -i s rut picioarele. Ei, hai, hai… Ridic -te, p rinte, f cu Donatelli, stânjenit. Eu… Este un mare privilegiu… i spune-le i acestor oameni s se ridice i ei. Trebuie în ele i, Eminen a Voastr , explic Amedée cu glas sc zut. Ei cred c v afla i aici ca s -i ap ra i de fiar . Fiar ? Ce fiar ? Cea care bântuie de câteva s pt mâni prin zon . Nu vi s-a spus? Dumnezeule, nu, i-o întoarse contrariat legatul f când un pas spre calea . Mi s-a spus c e vorba de un schelet! Este i un schelet. E vorba de dou lucruri distincte. A, în eleg… Donatelli î i terse fruntea. Dac se considera drept un om de ac iune, trebuia în eles c era vorba de ac iune de ordin politic, la ad postul unui birou confortabil. Nu s-ar putea

spune c era un fricos, îns prefera s i explice lipsa de interes pentru pericolul fizic prin dificultatea de a se deplasa, ca urmare a corpolen ei sale. Doamne, ce cald e! i eu care credeam c Italia este mai la sud… Cred c sunte i p rintele Amedée. Preotul se înclin modest i ar spre gr mada de s teni. P storul tuturor acestor suflete… Faci treab bun , dup cum mi se spune. Cât pot i eu. Numai c situa ia nu-i deloc u oar . Mintea se tulbur repede. Da, tiu cum este. Ni se întâmpl la fel i la Sfântul Scaun atunci când un pap este pe cale s moar … Dar s vorbim mai degrab despre acest schelet, da? Nu prea am timp. Amedée îl conduse spre biserica în construc ie, urmat la distan de câ iva s teni curio i. L-am g sit pe când s pam funda ia noii biserici pe care ne-am hot rât s o în m… Virtu ile lini titoare ale acestei construc ii asupra moralului enoria ilor mei sunt admirabile. Ve i fi surprins. Desigur, desigur, f cu Donatelli aplecându-se deasupra gropii unde, la drept vorbind, nu era mare lucru de v zut. Dar cu scheletul acesta ce anume te face s crezi c este vorba de o sfânt ? Amedée se întoarse spre el. Prev zuse un interogatoriu de acest gen, dar î i imaginase c se va petrece în jurul unei mese dup ce legatul va fi studiat toate elementele situa iei i nu aici, în fa a funda iilor, înc de la prima întâlnire. De aceea toat argumenta ia preotului nu era înc pe deplin pus la punct, a c se g sea oarecum prins pe nepreg tite. P i… mai întâi m rimea, d du el totu i o explica ie. Un individ de o asemenea talie nu poate fi decât un mare om. O femeie, în cazul de fa … Cel pu in aceasta este p rerea doctorului Lavorel – un eminent specialist – care studiaz acum osemintele la Montpellier. Mda… Team mi-e c nu va fi destul. Îmi vor trebui date istorice… Se zice c sfânta Marta ar fi tr it aici spre sfâr itul vie ii. rturisesc îns c nimic nu o atest cu certitudine.

Dar nimic nu dovede te contrariul, continu Donatelli spre a-i ar ta cât se poate de clar c nu era prost. În fond, numi aduc aminte ca sfânta Marta s fi avut o în ime neobi nuit … Legatul începu s se joace iar cu evantaiul. Amedée îl trase deoparte ca s nu-i aud s tenii. Monseniore… Trebuie s fiu cinstit cu Domnia Voastr . Ne lipsesc elemente concrete care s poat proba identitatea acestui schelet. Îns prezen a aici a unor relicve ale unei sfinte ar fi, în aceste momente grele, de un mare ajutor… În eleg… Chestiunea îns nu va fi atât de simpl . Ar trebui, spre exemplu, s fim siguri c r ele sfintei Marta nu se afl deja în alte p i. Neîndoielnic. Donatelli se uit la preot. Dac evitase s -l dezam geasc în leg tur cu sfânta Marta, era pentru c avea mult afec iune pentru asemenea fiin e. F oameni ca el, devota i trup i suflet îndeplinirii misiunii, Biserica nu ar avea puterea pe care o are. Îns modul în care îi prezenta elementele ce l-ar fi putut ajuta s autentifice relicvele era lipsit de seriozitate. Spera s de in elemente mai concrete. În mintea lui încol ea b nuiala aceast chestiune nu era chiar atât de simplu de rezolvat pe cât î i imaginase. Am s v d ce pot face. Dac -mi da i voie, ar trebui f cut cât mai repede, monseniore. Avem aici la noi o femeie care pretinde c scheletul ar fi al unei fiare cu care s-a luptat odinioar sfânta Marta. Min ile supersti ioase ale unor enoria i de-ai mei au dedus din toat treaba asta c pe aici bântuie o creatur diavoleasc . F a mai pomeni de Zénon de Mongaillac, cel lalt înv at, care crede, i el, c ar fi vorba de un animal… îndoial , gândi legatul, c toat lumea î i imagineaz c o atare autentificare se poate face în dou zile. Iar dac ar mai trebui inut cont de ipoteze contradictorii i de zvonuri proste ti… înainte de a se întoarce la calea , mai privi o dat funda iile i ad ug : Un animal de talia asta? Fereasc -ne Dumnezeu!

Spre sfâr itul zilei, Donatelli mergea în compania episcopului de Montpellier pe culoarele episcopiei. Soarele în asfin it î i arunca ultimele raze prin romburile colorate ale vitraliilor, f când s li se amestece pe podea umbrele într-un mozaic multicolor. Observându-l pe Van Melsen cu coada ochiului, cardinalul î i re inu un oftat. Înve mântat dup obiceiul s u într-o sutan neagr , p rea tot atât de atr tor i de vesel ca un tribunal al Inchizi iei. L-am chemat pe doctorul Lavorel spre a ne spune p rerea sa în leg tur cu scheletul, explic el inându- i mâinile la spate. Este, din câte mi se pare, cel mai bun mod de a proceda, spunse Van Melsen. Donatelli îi arunc o privire piezi . Pentru el, flatarea era un procedeu de o vulgaritate resping toare. Îns , dac voia s intre într-un asemenea joc, acest m runt episcop va avea de-a face cu cineva mai tare ca el. V m rturisesc c îmi lipsesc dovezile pentru a-l identifica i orice p rere îmi e de mare folos, ad ug el mali ios. De aceea m-am gândit c ve i putea s v al tura i nou . E foarte amabil din partea dumneavoastr , i-o întoarse episcopul care socotea c prezen a lui nu conta cine tie ce. Sunt într-adev r curios s -i aud explica iile. Mi-am permis s -l chem i pe un alt savant, un fost elev de-al lui Athanase, care se pare c s-a hot rât s nu fie de acord cu el… Ar pretinde c scheletul ar fi al unui animal! Ulrich Van Melsen se opri spre a se întoarce brusc spre cardinal. Ei asta-i! Atunci de ce s v mai încurca i cu el? Pentru început, fiindc ti i la fel de bine ca i mine c acest schelet nu este al sfintei Marta. Nu… nu în eleg. Dimpotriv , sunt convins c m în elege i perfect. ti i ca i mine c relicvele acestei venerabile femei se afl la Tarascon de foarte mult vreme. Episcopul schi un zâmbet strâmb i î i relu mersul. Osemintele ar putea foarte bine fi ale unui alt sfânt, evident, continu Donatelli, îns sfânta Marta i-ar fi aranjat

foarte bine treburile bunului p rinte Amedée. O sfânt care a învins un diavol: un simbol ideal pentru a lupta împotriva unui lup uria . Van Melsen icni, dând s râd . În aceast zon , Eminen , sfin i care s-au luptat cu diavoli i balauri sunt mai mul i ca greierii! Sfântul Victor la Marsilia, sfântul Andrei la Arles, sfântul Veran la Cavaillon, sfântul Honorat la Lerins, sfântul Armentaire la Draguignan, sfântul Donnat la Sisteron, sfântul Agricol la Avignon, lista e nesfâr it … Crede i-m , unul în plus sau în minus… Desigur. Numai c sfânta Marta este patroana satului. Van Melsen a tept un timp, apoi se urni din loc. P i, dac nu este ea, atunci cine-i? întreb el. Socoteam c îmi ve i spune dumneavoastr . Cunoa te i mai bine legendele locului. Sunt sigur c i al i sfin i au murit pe-aici. Este suficient ca sfântul nostru s fi fost de talie mare i nu i se fi g sit r ele. C uta i bine. Cui putea apar ine un schelet de dimensiunea aceasta? Episcopul st tu pe gânduri câteva clipe, apoi zise: Va trebui s fac ni te cercet ri. Exact. Iar pentru asta ave i nevoie de un pic de timp. adar, pun fa în fa doi savan i cu p reri diferite. Rezultatul: o controvers ridicol ce ne permite s câ tig m vreo s pt mân întreag . Îi adres lui Van Melsen un zâmbet satisf cut. O manevr elementar . i cel mai m runt cardinal încep tor ar avea un asemenea reflex la Vatican. i cum episcopul îl privea cu un aer pe cât de mirat pe atât de nelini tit, Donatelli ad ug : Cât prive te p rerea celor doi savan i, v asigur c va fi foarte distractiv. Chiar cu riscul de a-i vedea complicând chestiunea? Oare m re ia adev rului nu rezid tocmai în complexitatea lui? Altfel, ce nevoie ar fi avut Domnul s ne fac lumea atât de greu de p truns? Donatelli zâmbi. Îi f cea pl cere s -l bage pu in la înghesuial pe acest episcop. tia bine c aceast mic

provocare era gratuit . Dar orice interes politic inea tocmai de acest gen de detalii m runte. Punct de vedere riscant, dac îmi permite i, i-o întoarse episcopul. Cu atât mai mult cu cât savan ii au sup toarea deprindere de a se împotrivi tot mai mult dogmelor noastre. Motiv în plus ca s -i ascult m. E mai bine s le control m opiniile pân nu i le fac publice. Dup aceea, e prea târziu. Van Melsen l capul în jos. Îi venea greu s -l claseze pe acest Donatelli. Întrucât avea de-a face cu arhiepiscopi i cardinali, tia în ce m sur gustul pentru intrigi de palat îi cea s aib uneori comportamente dubioase, îns acesta îi întrecea. Ce interes avea s complice i mai mult o chestiune deja complex ? În rest, ideea c scheletul poate fi al unei sfinte sfâr ise prin a i se p rea susceptibil de a- i nutri propriile ambi ii. C ci a-l avea în dioceza sa însemna un mod de a îndigui înaintarea ciumei reformiste i prin urmare de a- i înt ri propria importan . Undeva, sus, eforturile sale pentru a împiedica acest flagel vor fi apreciate. Cred c sunt de coal veche, zise el ca o concluzie.

Stând ca un judec tor pe jil ul din spatele unui birou, Donatelli îi invit pe Zénon de Mongaillac i Athanase Lavorel ia loc în fa a sa. La stânga, st tea episcopul Van Melsen, neclintit. Înc perea era la fel de mare ca o biseric . În afara unei mese mari i a unei tapiserii imense reprezentând o scen din Evanghelii atârnând pe zidul din spate, sala era goal . Glasul lor avea o rezonan oarecum ciudat i fiecare se sim ea constrâns s vorbeasc mai încet. În dep rtare, se auzea bubuitul tunetului, f când s vibreze geamul ferestrelor. Domnilor, începu legatul dup ce to i se instalaser cum trebuie, v-am chemat pentru a pune un punct final zvonurilor proaste care circul în leg tur cu acest schelet. ti i, desigur, p rintele Amedée, preot în Lansec, pretinde c respectivul schelet ar fi cel al unei sfinte, Sfânta Marta, ca s fiu precis. Îmi revine sarcina s confirm sau s infirm aceast afirma ie, nimic mai mult. De aceea sunt dispus s ascult toate

explica iile ce m-ar putea ajuta s -mi fac o p rere, numai s nu fie nici prea complicate pentru modestele mele cuno tin e, nici prea îndep rtate de problema asupra c reia sunt chemat s m pronun . A tept a adar s -mi limpezeasc judecata pentru ca decizia mea – care va fi irevocabil , in s subliniez – s fie în eleapt i întru slava Creatorului nostru. Athanase îi mul umi legatului cu o înclinare a capului, se ridic i î i drese vocea. Tocmai urma s i înceap expunerea când Donatelli ad ug : Voi asculta explica iile amândurora cu aceea i aten ie. Athanase, dezorientat, avu o clip de ezitare. Ierta i-m , Eminen , mi-e team c nu v în eleg… Expunerile dumneavoastr . În eleg s le analizez pe ambele f p rtinire. Ambele expuneri? trânul înv at c uta zadarnic s în eleag sensul cuvintelor cardinalului. P i, a dumneavoastr i cea a colegului dumneavoastr aici de fa ! clarific Donatelli. Athanase se întoarse spre Zénon, uluit. Despre ce vorbe te? Stânjenit, Zénon nu tiu ce s r spund . Dar, v zându-i jena, trânul savant ghici brusc despre ce era vorba. S nu-mi spui c brusc ai devenit un opozant al gigantologiei! Zénon î i feri privirea. Devenea con tient c tocmai ajunsese rivalul b trânului s u mentor. Poate ar fi mai bine s zicem c am înv at unele metode noi de lucru, încerc el s se eschiveze. Athanase era d râmat. Elevul s u favorit, cel pe care îl înv ase totul, trecuse în tab ra du manului. În elegând situa ia, Donatelli se sim i obligat s intervin . S-ar p rea c domnul de Mongaillac a emis ipoteza c scheletul nu ar fi al unei fiin e umane. i a dori s -i aud punctul de vedere în aceast privin . Eminen , reu i s articuleze Athanase, st pânindu- i cu greu mânia, de i sensibil la promisiunile de echitate de care re i a da dovad , a fi preferat ca aceast dezbatere s se

fac între speciali ti recunoscu i. Am mult simpatie i stim pentru fostul meu elev Zénon de Mongaillac, dar tare mi-e team c îi lipse te experien a în gigantologie, iar tinere ea sa nu-l incite mai mult în a- i contrazice din principiu profesorii decât s caute nep tima adev rul. Din informa iile mele reiese c preopinentul dumneavoastr este totu i doctor în anatomie i botanic la Colegiul Regal… O, dar Parisul nu de ine monopolul tiin ei, ripost Athanase ridicând dispre uitor din umeri. … i c reputa ia sa este important , termin Donatelli care se informase un pic spre a ti în ce se b ga. Dar oricum îmi voi da seama de competen ele dumneavoastr când v ve i expune punctele de vedere. Propun s atac m subiectul f a mai z bovi. Athanase în elese c este inutil s mai protesteze. Îl fulger din priviri pe Zénon, st tu câteva clipe ca s i revin i se întoarse spre cele dou fe e biserice ti. Ei bine, dac -mi permite i s încep, v voi împ rt i ceva ce nu este doar un punct de vedere, ci o certitudine, o constatare tiin ific în curând acceptat – nu m îndoiesc deloc – de toti confra ii mei. Vre i s spune i, de elevii dumneavoastr , îl corect imediat Zénon. C eu sunt cel c ruia ei îi datoreaz cuno tin ele ce le au este un lucru care într-adev r m onoreaz , r spunse Athanase f a se întoarce spre el. Sunt tot confra ii mei. Nu pun în discu ie calific rile lor, ci doar libertatea de a judeca. Fidelitate i respect fa de maestrul lor. Dou virtu i, pe care ederea la Paris i le-a alungat dumitale din minte! Donatelli se sim i obligat s intervin agitând o mân . Faptul cei doi savan i erau atât de vehemen i îl amuza. Asta va da vivacitate dezbaterii. Iar el tia foarte bine s recunoasc un conflict personal când vedea unul, chiar dac se ascundea sub aparen a unei dispute de idei. Aceast aptitudine era esen ial pentru a naviga cu bine printre rivalit ile dintre cardinali. Dac , de altfel, tia foarte bine s le exploateze, cel mai adesea

se ferea s ia partea cuiva. A a a inamici iile în mod subtil presupune s r mâi neutru. Continua i, zise el când lucrurile se lini tir . Mul umesc, r spunse Athanase. Este nevoie s -i amintesc Excelen ei Voastre realiz rile tiin ei gigantologice? Întrebarea era adresat cu prec dere episcopului. Dup ce aruncase o privire scurt c tre vecinul s u, Donatelli îi ar lui Athanase c un scurt rezumat ar fi suficient pentru a le împrosp ta memoria. Sfânta Scriptur , chiar Eminen a Voastr mi-a atras aten ia, este plin de m rturii în aceast privin . Dac îmi aduc bine aminte, „Geneza” aminte te existen a uria ilor pe vremea când lumea se afla la începuturi… „În vremea aceea s-au ivit pe p mânt uria i, mai cu seam de când fiii lui Dumnezeu începuser a intra la fiicele oamenilor i acestea începuser a le na te fii: ace tia sunt vesti ii viteji din vechime.” Van Melsen zâmbi. Cunoa tem Scriptura, ad ug el de parc acest lucru nu era evident. Atunci, înseamn c ti i i c nu este vorba doar despre generalit i. Sunt men ionate nume precise. Goliat, pentru a-l cita doar pe el, nu este trecut drept un om cu o în ime cu mult peste cea normal ? Cu tot respectul, eu nu sunt cu câ iva centimetri mai înalt ca dumneavoastr ? întrerupse Zénon care nu voia s -l lase pe Athanase s ob in aprobarea celor doi eclezia ti cu astfel de argumente rudimentare. Dac Donatelli schi un zâmbet, vecinul s u Van Melsen rea s nu g seasc obiec ia pe gustul s u. Athanase, mai atent la genul acesta de detalii decât confratele s u, prinse ocazia. Vre i s spune i c v îndoi i de Sfânta Scriptur ? întreb el foarte indignat. C Goliat a fost mare nu înseamn c a fost uria . Henri de Coursanges, din p cate absent la dezbatere, ar fi aprobat f îndoial , se gândi legatul c ruia începea s -i plac

aceast înfruntare. Athanase î i d du seama c rivalul s u marcase un punct, dar nu sl bi atacul. Dar ce face i cu Polifem, a c rui talie însu i Boccacio o estima la peste dou sute patruzeci de picioare? Polifem a existat probabil doar în mintea lui Homer. Iar marele Giovanni Boccacio a fost un prozator, un poet, un fabulator… Nu-mi imaginez c nu face i distinc ie între el i un om de tiin . trânul înv at avu un rictus agasat. Îi servise r spunsul pe tav . Neîndoielnic, Zénon f cuse progrese. Fusese o vreme când era incapabil s sus in o discu ie f s se încurce. Era limpede c , în decursul ultimilor ani, c tase siguran . Atunci, desigur ve i pretinde c to i ceilal i uria i evoca i aici sunt doar fic iune, continu el. Vorbesc de Og, regele Vasanului, despre care Biblia ne spune c patul s u m sura nou co i lungime i patru l ime. Sippai. Lahmi. To i descri i în Scriptur ca uria i! Herodot însu i vorbe te despre un uria numit Hercule care a fost regele Egiptului. F a mai vorbi de Oreste, Aiax, Orion, Skeleton… Care au tr it în vremuri foarte îndep rtate, not Zénon cu perfidie. Athanase î i miji ochii. Se a tepta la acest atac i prev zuse spunsul. Avem i m rturii mai recente, se mul umi el s -i r spund calm. Zicând acestea i cu un zâmbet disimulat, cu greu puse pe mas un dosar voluminos pe care începu s -l frunz reasc . Ia s vedem… Misionarul iezuit Pedro Lozano spune c a întâlnit în apropiere de Cuzco, în Peru, „uria i cu fa de câine cu din i lungi i ascu i”. Antonio Pigafetta, cronicarul toriei lui Magellan în jurul lumii, ne-a l sat o descriere a unui popor uria pe care declar c l-a v zut cu ochii s i în Patagonia: „Într-o zi, pe când ne a teptam mai pu in, un om de o statur uria s-a prezentat în fa a noastr … Era atât de mare încât capetele noastre abia îi ajungeau la brâu”. Dar avem de asemenea pe dominicanul Reginaldo de Lizarraga. A tr it în Peru între 1555 i 1559 i a scris

Descripción y población de las Indias. Relateaz un mit în care este vorba despre fiin e cu o statur incredibil . Iar Cieza de Leon spune povestea unei invazii de uria i, auzit la indienii din Santa Elena. „Dinspre mare sosir pe nave din balsa i paie la fel de mari ca ni te cor bii oameni atât de înal i încât un om de o statur obi nuit abia le ajungea la genunchi…” Închise dosarul cu zgomot, ridicând un nori or de praf. E nevoie s continui? Dar probabil c domnul de Mongaillac îi consider pe to i ace ti autori nu prea demni de încredere? Remarc doar c , atunci când nu e vorba de simple legende, toate aceste m rturii se raporteaz la fapte îndep rtate în timp sau spa iu… Cât prive te regatul Fran ei, nimic! Las Excelen ei Sale grija de a aprecia reaua-voin a adversarului meu… Totu i, admise Athanase, sim ind c îl apuc din nou durerile articulare, important, într-adev r, nu este atât ce ne înva c ile – oricât de respectabile ar fi – cât ceea ce ne dovedesc faptele… Am aici studiile f cute asupra elor lui Hebetus Gigas i ale lui Gigas Mauritania. Scheletele descoperite demonstreaz c era vorba despre oameni având o talie cu mult superioar nou . Athanase î i redeschise dosarul i în ir ni te desene pe birou. Donatelli le privi distrat i le trecu episcopului. Cunosc aceste exemple, interveni Zénon. În ambele cazuri, era vorba despre r e absolut incomplete. Un dinte, dou sau trei oase. Desigur, acestea sunt de altfel ni te fragmente de schelet de urs. Insuficiente în orice caz pentru a ne permite, inând cont de nivelul actual al cuno tin elor noastre, s emitem un aviz definitiv. Athanase începea s se sature de aceste neîncetate întreruperi. Se întoarse brusc spre fostul s u elev. C nivelul cuno tin elor dumitale nu- i permite s emi i o rere oarecare este un lucru evident. Las asta în seama speciali tilor!

Domnilor, domnilor, pu in calm i demnitate, v rog! se interpuse legatul. S revenim, v rog, la dezbaterea ce ne preocup . Dac v în eleg bine spusele, domnule Lavorel… Doctor Lavorel, dac nu v deranjeaz , Eminen . Mii de scuze. Dac , ziceam, v în eleg bine, dori i s ne demonstra i c uria ii exist . Nu numai c exist , ci c au existat dintotdeauna. Oare nu precizeaz un comentariu canonic c „dup Potop, talia rba ilor i femeilor era de m rime uimitoare”? La care episcopul aprob dând din cap. Convingerea mea este aceea c talia oamenilor nu a f cut decât s descreasc dup Crea ie, termin Athanase. P catul ne-a îngreunat nu numai sufletul, ci i trupurile. De data aceasta, Van Melsen ridic o sprâncean . Acest ultim argument nu prea i se p rea a fi conform dogmelor. Dar cum Donatelli nu p rea s fac mare caz din asta, prefer s i ascund obiec ia i se mul umi s i exprime o îndoial asupra derul rii demonstra iei savantului. Foarte bine. Dar aceasta nu dovede te c r ele despre care este vorba ast zi sunt cele ale unui asemenea uria . Totul m face s cred a a ceva. Am studiat osemintele îndeaproape, iar caracteristicile lor sunt aproape de ceea ce tim despre uria i. Dar, pentru a fi absolut siguri, mi-ar trebui autorizare pentru reconstituirea scheletului. Ei bine, o ave i, tran legatul, ner bd tor s aud versiunea savantului parizian. Domnule de Mongaillac, dac nu cumva trebuie s v spun i dumneavoastr doctor? Cum îi va pl cea Eminen ei Voastre. Acord mai putin importan titlurilor decât colegul meu, r spunse Zénon cu fals modestie. Dar mi-ar pl cea pentru început s clarific un lucru: nu am inten ia s neg existen a uria ilor. Sunt absolut gata s admit c au tr it ici i colo acum foarte mult timp. Numai c aceasta nu dovede te c scheletul nostru este unul dintre acelea! Din punctul meu de vedere, ipoteza ap rat de doctorul Lavorel, cu tot respectul i gratitudinea pe care le am fa de el, decurge dintr-o analiz gr bit . În plus, ea se sprijin pe o metod care const în a decide mai întâi c este

vorba despre un uria pentru ca mai apoi s aduc faptele ca coincid cu aceast concluzie. Experien a mea m împinge cred c , în materie de tiin , trebuie procedat invers. Sugera i s l m u a deschis tuturor ipotezelor? inclusiv cele mai extravagante? Pentru a o alege pe cea care v convine mai mult? întrerupse la rândul s u Athanase pentru a adopta strategia rivalului s u. Nu cea care îmi convine cel mai mult – cum spune i –, ci aceea care va decurge logic din observa ii. Numai de-ar fi ca aceast concluzie s fie conform cu adev rul Scripturii, interveni perfid episcopul Van Melsen. O… Bineîn eles… Îns m îndoiesc c Sfânta Scriptur a stabilit identitatea scheletului nostru. Donatelli îl privi pe episcop. Ce nevoie avea el ca s -l pun în dificultate pe savant? B trânelul acesta îi era, hot rât, antipatic. Voiam s spun… în general, preciz Van Melsen. Lumea pe care Dumnezeu a creat-o nu poate fi ilogic . Dac nici ra ionamentul nostru nu e, atunci concluzia va fi în armonie. Abil r spuns, zise cardinalul apreciind la justa sa valoare folosirea unui principiu împrumutat din scolastica medieval . Dac am urm rit bine explica iile p rintelui Amedée, continu el, pentru dumneavoastr ar fi vorba despre scheletul unui animal? Absolut. Este suficient s prive ti maxilarul descoperit pentru a în elege c nu poate apar ine unei fiin e umane. Ce tii dumneata, întreb atunci Athanase, iritat de felul în care Zénon trezise simpatia legatului. Ai studiat pân acum maxilarul unei fiin e umane înalt de dou zeci de picioare? Nu poate fi decât la fel cu cel al unei fiin e umane normale, doar c de trei sau patru ori mai mare. Pur ipotez . Maxilarul unui nou-n scut este foarte diferit de cel al unui adult. Nici m car nu are din i! De data aceasta, Donatelli fu obligat s -i acorde punctul lui Athanase, îns explica ia lui Zénon de Mongaillac îl interesa din ce în ce mai mult. Nu pentru c i se p rea mai verosimil

decât cealalt , ci pentru c avea meritul de a fi mai original . Iar aceasta era o calitate pe care el o stima. Dac ar fi vorba, a a cum pretinde i, de un animal, care ar fi acesta? Ei bine… Hmmm… Athanase jubila. tia c rivalul s u nu va putea s dea un spuns corect la întrebare. inând cont de dimensiuni, mai întâi m-am gândit la un urs de talie mare sau un elefant. Un elefant? La latitudinea unde ne afl m? se mir Van Melsen uimit. Unul dintre cei ai lui Hannibal, nu? spuse ironic Athanase. Într-adev r, e greu de explicat. Îns oase de elefant s-au mai g sit prin regiunea aceasta. Ca i, spre exemplu, schelete ale unor soiuri de balene. Absurd, s ri Athanase. Eminen a Sa va aprecia seriozitatea acestor afirma ii. Într-adev r, nu prea v d cum ar fi putut o balen s ajung pân pe dealurile acesta, fu constrâns s admit Donatelli. Poate c lare pe elefant? Athanase smulse în fine un zâmbet de pe fa a impasibil a episcopului Van Melsen. Siguran a savantului parizian începea s se clatine. De i cuvintele lui nu i se p reau foarte conving toare, Donatelli îl simpatiza. Consider c este nevoie s intervin ca s -l lini teasc pu in. Domnule… doctore Lavorel, l sa i-l, v rog, pe confratele dumneavoastr s i sus in ideea. Mul umesc, Eminen . Dar sunt într-adev r în impas. Din observa iile mele i compararea scheletului cu cel al tuturor speciilor repertoriate în biblioteca universit ii acestui ora , sunt constrâns s admit c specimenul g sit nu apar ine nici uneia dintre ele… Mi-am permis, a adar, s trimit la Paris câteva desene pentru ca s se poat face ni te compara ii mai metodice. Rezultatele acestor cercet ri ar trebui s -mi parvin în zilele ce urmeaz .

Donatelli d du din cap. R gazul acesta îi acorda cel pu in timpul necesar pentru a judeca problema cu mintea mai odihnit . Foarte bine, conchise el privind spre Van Melsen ca s vad dac acesta nu avea ceva de ad ugat. Voi a tepta ca atât unul, cât i cel lalt s fi ob inut r spunsurile pe care le c uta i spre a m pronun a. Consider c aceast chestiune nu este tran at . Pân v voi putea auzi din nou, îmi voi continua ancheta pe c ile obi nuite. V mul umesc.

În apartamentele sale, Donatelli termina de mâncat. Capelanul s u i se tot învârtea în jur, aducând i luând feluri de mâncare, adunând firimiturile r spândite pe mas i servindu-l cu vin la cel mai mic semn al superiorului ierarhic. O, Giancarlo! exclam acesta. A fost o mare i frumoas disputatio, te asigur! Din cele care î i biciuiesc mintea i î i dau certitudinea c , dintre toate creaturile, omul este cea mai incitant … Capelanul, dup ce ascultase f o vorb rezumatul dezbaterii f cut de cardinal, avea certitudinea c în toat treaba aceasta se g sea ceva profund malefic. Ce p cat nu se poate vedea ceva atât de viu la Vatican! ad ug Donatelli. Abia începe dezbaterea c i apare acuza ia de erezie – ceea ce este cea mai mic dintre polite uri între persoane cultivate – i imediat lumea nu mai scoate o vorb ! Giancarlo încremeni i holb ochii. În elesesem c acest gen de acuza ii nu i-a l sat indiferen i nici pe cei doi savan i, î i permise el. Desigur. Dar f seriozitate. Vezi tu, dac e ceva ce iau ei în serios este sentimentul c nevoia de a- i expune ideile în fa a unor reprezentan i ai Bisericii este un lucru retrograd. Din punctul lor de vedere, tiin ele au de acum misiunea s smulg cunoa terea din sfera transcenden ei. Mai exact, este vorba de a aduce la întreb rile ridicate de natur r spunsuri ce nu datoreaz nimic divinului. Savan ii, dac nu trebuie s se împotriveasc din principiu religiei, nu trebuie totu i s se plieze la viziunea acesteia despre lume. Datoria lor este,

dimpotriv , s aduc lumina, progresul. Nu s confirme punctul de vedere al Bisericii care, timp de atâtea secole, sunt primul ce admite acest lucru, a pus piedic descoperirilor. Giancarlo r mase perplex. Pu inul cât îl în elesese din aceste explica ii nu i se p rea prea în regul . Am s v preg tesc patul, zise el. Donatelli împinse mâncarea i se întinse. Rememorându- i disputatio, p rea s regrete ceva. Probabil c era doar libertatea de a vorbi de care se bucurau cei doi înv i. În orice caz, acest Zénon de Mongaillac mi-a f cut o foarte bun impresie, continu el. i nu s-a înjosit a folosi chestiuni teologice ca s i contreze adversarul, chiar dac nu pare neîndemânatic în a întoarce acest gen de argument în avantajul s u. Cu toate acestea, dup cum v d eu lucrurile, dac va continua pe aceast cale, acest Zénon se îndreapt direct spre rug! Donatelli îi zâmbi capelanului. Felul acesta voit al s u de a dramatiza întotdeauna… Zénon preferase s nu mearg la culcare cu sentimentul ecului. i bine f cuse, fiindc tocmai atunci amicul s u René Grouchot se hot râse s i serbeze ziua de na tere. Nu c târgove ul ar fi tiut exact ce vârst avea sau în ce zi se scuse, nici pe departe, ci pur i simplu pentru c socotise c era bine s o fac atunci i cheltuise o bun parte din câ tigul zilei ca s cumpere un butoia cu vin care acum era pe trei sferturi gol. De-ar veni mai repede scrisoarea! bomb ni Zénon târziu în noapte c tre René care se inea atârnat de el. Când va veni ceasul, victoria ta va fi cu atât mai dulce, filosof arlatanul servindu-i o cup cu vin. Team mi-e ca nu cumva cardinalul s fi trecut de partea lui Athanase. Dac e cardinal, nu poate fi chiar atât de pu in luminat. O, mi-e team c î i faci o idee prea optimist despre maimarii Bisericii. Grija pentru adev r este prea adesea subordonat unor imperative politice sau necesit ii de a fi conformi cu dogma. Judecata lor nu se bazeaz pe acelea i

principii ca ale noastre. i apoi, Athanase s-a ar tat deosebit de abil. Ai prea mult admira ie fa de el. Iar scrupulele absurde de care dai dovad sunt tot atâtea obstacole în calea reu itei tale. Zénon îl privi curios. Aparent, alcoolul avea ca efect stimularea creierului amicului s u, precum i ameliorarea atât a vocabularului, cât i a exprim rii. i apoi, s aud repro ându-i-se un exces de moralitate era cel pu in paradoxal. Am onoarea, da, de a m purta dup un anumit num r de reguli, afirm el dându- i seama c nu min ea. În opinia mea, o adev rat dezbatere nu se poate desf ura f a- i respecta adversarul. Altfel, ba i pasul pe loc. Nu-i doar o chestiune de moral , ci i una de eficacitate. Adev rul nu se cucere te prin for , ci prin persuasiune. Ei a ! Dac ne-am l sa îmbrobodi i, am crede i acum c mântul este plat. Persuasiunea nu ne scute te de demonstra ie. Dimpotriv . Spun doar c nu toate argumentele sunt valabile pentru a ajunge la adev r. Pân atunci, n-ai niciun argument valabil pentru a ap ra ideea c aceast gr mad de oase este a unei s lb ticiuni. N-ai reu it nici m car s demonstrezi c nu este tipul acela mare cât turla bisericii, a a cum pretinde Athanase. Am s-o fac de-ndat ce voi fi primit coresponden a de la Paris. René cl tin din cap. Chestiunea acesta referitoare la schelet i se p rea tot atât de absurd pe cât de lipsit de interes. Dac se pref cea c îl intereseaz , era mai mult ca s -i fie prietenului s u pe plac. Dar faptul c acesta nu era mai hot rât îl nec jea. Fiindc era convins c , la fel ca în orice alt problem , adev rul se impunea prin voin . Iar, la nevoie, prin vicle ug i folosind procedee ce nu pot fi ap rate din punct de vedere moral. Etica nu fusese niciodat cea dintâi preocupare a sa. Toate astea îmi fac al dracului de sete, zise René apucând ulcica. Ai dreptate. Hai s uit m grijile astea m runte. La mul i ani! îi r spunse savantul ciocnind cu el.

i tr iasc regele! Regele? N-ai aflat vestea? Mazarin l-a uns rege pe cel lalt mormoloc. Nu, Zénon nu era la curent cu nimic. De când sosise la Montpellier, nu fusese interesat de nimic ce nu avea leg tur cu scheletul. Atunci, via lung lui Ludovic al XIV-lea! i amândoi î i golir cupa ca s fie i mai s tui de toate cele. Petrecerea asta nu avea niciun sens. Lui Athanase nu-i c zuse bine afrontul adus de fostul s u elev prin tr darea lui. Auzul contest rii avizului s u fusese dovada cea mai dureroas din carier . Din discu ia care avusese loc, p strase totu i sentimentul c cele dou fe e biserice ti erau mai favorabile propriei teze decât celei a lui Zénon. Ca s nu piard timp, chiar în acea noapte, în înc perile de la subsolul Colegiului Regal din Montpellier, la lumina celor câteva tor e din care se ridica un fum gros i urât mirositor, Athanase Lavorel i fidelul s u asistent Bruno continuar , adar, reconstituirea uria ului lor. Dup ce construir soclul, fixar pe el cele câteva oase pe care b trânul savant le identificase ca fiind falange. Oasele erau prinse i îmbinate cu ajutorul unor cuie i suporturi din lemn, încât ajungeau s cam semene cu un picior. Bruno î i exprimase câteva îndoieli în privin a formei lor, considerând c pe astfel de picioare uria ul trebuie s fi avut dificult i la mers i c probabil era handicapat de vreo dizgra ioas chiop tare. Athanase Lavorel îi spuse, ridicând din umeri, c asta nu avea nicio importan . Înainte de toate era vorba s fac baza cât mai solid posibil dac trebuia s suporte masa enorm a scheletului. Trebuie s accept m faptul c acest uria avea probabil o morfologie foarte diferit de a noastr . S m sori dou zeci de picioare poate avea unele consecin e asupra aspectului general al individului. Uite-l pe Henri de Coursanges, spre exemplu. Fiindc e înalt, are tendin a s stea aplecat. Iar cardinalul

Donatelli? Sunt sigur c greutatea lui peste m sur va avea ceva consecin e asupra oaselor sale. Dar asta nu explic de ce uria ul nostru are atâtea vertebre, mai zise Bruno privind lista oaselor pe care le repertoriase cu atâta r bdare. Athanase se ab inu s r spund . Num rul de vertebre era într-adev r cu mult mai mare decât pentru un om normal. Chiar dând deoparte fragmentele incomplete, se puteau num ra u or aproape vreo cincizeci, ceea ce era cu mult peste dou zeci i patru de vertebre pe care le con ine scheletul uman. Dac mai ad ugai coccisul i cele cinci vertebre sudate de la sacrum, tot nu o scoteai la cap t. Nu putea nega faptul, i asta îl intriga. Îl intriga cu atât mai mult cu cât prin minte îi trecea b nuiala c uria ul p rea c m soar cu mult peste dou zeci de picioare. Pentru prima estimare, se bazase pe rimea membrelor inferioare, dar începea s se vad clar c individul avea picioare scurte. inând cont de dimensiunile i de num rul vertebrelor, se gândea acum c ajungea la aproape dou zeci i cinci de picioare în ime. Asta f cea ca scheletul s fie absolut colosal, iar Athanase estima cu satisfac ie c a a ceva nu putea decât confirma ideea aveau într-adev r de-a face cu un uria . C ci, dac niciun animal nu m sura dou zeci de picioare în ime, atunci ce putea m sura dou zeci i cinci? Singurul lucru care îl deranja era c nu mai putea fi foarte sigur pe ceea ce anume avea în înc perea aceea. Oricum, problema num rului de vertebre nu trebuia deocamdat s -i acapareze în mod inutil aten ia. Era convins o explica ie logic va ap rea atunci când vor ajunge la reconstituirea irei spin rii. Pân atunci, trebuia s -i fie deajuns s consemneze aceast realitate f a pune în discu ie întreg ra ionamentul, iar lucr rile trebuiau s continue f a ine cont de asta. Dac labele picioarelor puseser câteva probleme, tibiile fuseser i mai greu de identificat. Într-adev r, mai multe oase puteau aspira la aceast calificare, dar niciunul nu sem na perfect cu cel al unei fiin e umane de talie normal . Dup câteva ezit ri i vorbe schimbate cu asistentul, Athanase opt

în final pentru dou oase enorme care erau identice, caracteristic indispensabil dac voia s ajung la un minimum de simetrie. inând cont de dimensiunea i greutatea lor, fusese nevoie de ni te proptele din lemn pentru a le men ine la locul lor, doi pari de stejar masiv, a a cum se proceda la plantarea unui arbore fructifer tân r. Cum, în plus, soclul fusese plasat sub o arcad a bol ii unde se afla fixat un scripete, se folosir de el ca s ridice oasele pe vertical gândindu-se c le va fi de folos i când vor trebui ridicate oasele mai voluminoase. Odat terminat opera iunea, cei doi oameni se d dur câ iva pa i înapoi ca s contemple rezultatul. Dac Bruno ar ta o oarecare perplexitate, Athanase p ru satisf cut i d du afirmativ din cap zâmbind. Pentru el, reconstituirea începuse. În curând, absolut nimeni nu se va mai îndoi c scheletul era al unui uria .

Agnès îl g si pe Octave. Tân rul z cea întins nu departe de locul unde îl l sase Gilbert, cu trupul sfâ iat, iar gâtul ca o gr mad inform . Agnès fusese surprins de expresia lini tit a b iatului. Probabil c nici m car nu- i d duse seama ce i se întâmpl . si la fel de repede i urmele fiarei. Cu ploaia din ajun, mântul se înmuiase tare i p strase prin unele locuri urma animalului. Într-adev r uria , fu ea obligat s recunoasc . Identificarea urmelor lui Gilbert fu i mai simpl . Era clar c acesta o luase la goan f s -i pese de soarta s rmanului Octave. În timp ce b iatul r sese, ca s zicem a a, încremenit, urmele ranului ar tau c acesta o luase spre vârful dealului f a încerca s -l apere în vreun fel. Iar Agnès avu un moment de îndurerare imaginându- i scena. Urm rise chiar pa ii lui Gilbert i î i d duse seama c ace tia duceau drept la pe tera ei. A adar, ranul îi descoperise secretul. Nu avea mare importan , îns ideea c Gilbert a putut s p trund în ascunz toare o deranja tare. Îi violase întrucâtva intimitatea. *

Tragedia aruncase satul în dezolare. Unii plângeau moartea copilului, iar al ii se temeau s nu se mai întâmple a a ceva, întrucât nimic nu le d dea de în eles c fiara s-ar fi s turat. Clopotul de la vechea biseric din Lansec b tu. Str tând în lini te pia a central , o procesiune lung format din to i tenii înso i sicriul lui Octave dincolo de sat pân la cimitir. La jeluirile familiei se uniser cele ale întregii comunit i. Dat fiind c era cam prostu , Octave reprezenta în ochii tenilor un simbol al inocen ei, iar atacul s lb ticiunii asupra lui era considerat ca un act de o incredibil nedreptate. În fruntea procesiunii, separat de p rin ii defunctului, Gilbert discuta cu p rintele Amedée. Ve nicia ne prive te pe fiecare dintre noi cu bun voin , zise preotul. Trebuie s tim s îndur m fatalitatea cu resemnare. Nu sunt sigur c p rin ii lui Octave v în eleg, p rinte, spunse ranul, f s i dea seama c preotul folosise acelea i cuvinte când îi murise oaia. Dar ce s facem dac nu s ne rug m, Gilbert? Nenorocirea se abate asupra noastr orbe te… Cu rug ciunile n-o s fie de-ajuns. Trebuie f cut ceva. Treaba asta poate dura. Dar nu ai încercat chiar tu însu i s o capturezi? În cuvintele lui Amedée nu era sarcasm, îns Gilbert le sim i ca pe un pumnal. Acea situa ie nefericit era o amintire pe care dorea s o uite, la fel ca i frica de care d duse dovad . În timp ce Amedée se îndep rta un pic ca s -i consoleze pe rin i, câ iva s teni se apropiar de ran. Dup oi, iat c ni se iau i copiii, zise unul. Iar de data aceasta i mai aproape de sat, preciz altul. Gilbert auzi plânsetele p rin ilor i ad ug : Totul e din cauza vr jitoarei steia de Agnès! Ce folos s ridic m o biseric pentru sfânta Marta dac pe din dos ea-i mân -n-mân cu Necuratul? Are dreptate! S termin m cu ea!

Ei, ei prieteni. V-a i pierdut min ile, îi întrerupse Amedée revenind în mijlocul lor. Agnès nu este vr jitoare. ti i la fel de bine ca i mine. i nu are nicio leg tur cu problema noastr . cu pentru ca ranii s aib timp s reflecteze la adev rul spuselor sale, apoi zise: Dac e vorba de un lup, odat i odat îl vor prinde capcanele pe care le-am pus. De-ar fi fost un lup, l-am fi prins pân acum. E un diavol, v spun… N-o s se lase niciodat prins. E Diavolul în persoan fiara asta! Amedée tia în ce m sur drama de azi afecta imagina ia enoria ilor s i. Dar mai tia i c trebuie s i p streze neap rat calmul i s nu se lase dus de reac ii impulsive. Am alertat autorit ile, le explic preotul. Au promis c … Nu vor face nimic. Le cunosc. Atunci, trebuie s ne continu m rug ciunile. Gilbert se opri. Vorbele frumoase ale preotului îl sup rau. Rug ciuni i iar rug ciuni! Numai asta v iese din gur ! Dar p rin ii lui Octave nu s-au rugat ei destul? Iat -te foarte ar gos, Gilbert. Privirea ranului se întunec . Ar fi trebuit s -l vede i, zise el. Ridicat pe labele din spate… E un diavol, v spun. De când Agnès a aruncat acel blestem, nimeni nu mai e lini tit pe-aici. tii bine c Agnès nu are nicio leg tur cu asta. Mereu o ap ra i pe aceast vr jitoare! Nu este vr jitoare. Tu e ti o rât fiindc te-a r nit cândva neacceptându- i dragostea. Îns timpul trebuie s i vindece nile. Nu te l sa cuprins de aceast ur absurd . Este fructul durerii tale i te orbe te. i cum ceilal i s teni f ceau cerc în jurul lor, le zise: Fiii mei, teama este o otrav care macin con tiin a încetul cu încetul, dar neiert tor. Nu v l sa i prin i de ea, v conjur. Cel Viclean doar atât a teapt ! Cel Viclean nu mai a teapt nimic, p rinte, f cu Gilbert. El deja lucreaz !

Imediat ce ranii se îndep rtar , Amedée oft . Întors tura pe care o luau evenimentele nu-i pl cea deloc. N-a i vrut s -mi da i ascultare, îl în ep Aldegonde apropiindu-se de el. Dumneata mai lipseai! s ri preotul f s vrea. Înc ânarea dumneavoastr de a refuza s admite i c scheletul sta este al unei s lb ticiuni ucise de sfânta Marta o ne duc satul la pieire! Ascult , Aldegonde, cu tot respectul ce i-l port, te rog s nu mai împr tii un asemenea zvon. Efectele lui… De ce nega i întotdeauna eviden a? tul pân peste cap, p rintele Amedée se opri. Care eviden ? se porni el. E vorba de sfânta Marta! i episcopul de Montpellier, i legatul de la Roma sunt convin i de asta! Întreba i-o pe Agnès… Ia închipuie- i c i-am vorbit. tii ce mi-a spus? C ai mintea mai sucit decât un m slin! Spunând astea, se îndep rt de ea cu pa i mari, obligând procesiunea s gr beasc în mod curios pasul. Când Zénon p trunse în înc perea lui Athanase, îl g si pe acesta clasând desenele oaselor cu ajutorul lui Bruno. Fiindc î i petrecuse întreaga noapte reflectând, Zénon avea ochii încerc na i. Cum obrajii s i aveau, printre altele, mare nevoie s -i fac o vizit b rbierului, înf area nu-i era dintre cele mai agreabile. Totu i, Athanase nici m car nu b de seam . A, prietenul nostru Zénon! exclam el pe un ton sec ridicând ochii spre el. Maestre… Eu… Zénon b nuia c se îndrepta spre o discu ie dificil i nu tia cum s abordeze chestiunea. Dragul meu Bruno, ai f cut destule crochiuri pentru azi, zise Athanase f m car a se întoarce spre asistent. Bruno î i privi mentorul, mai întâi nevenindu-i s cread c poate fi serios, apoi disp ru înainte ca acesta s i schimbe rerea.

ma i singuri, cei doi înv i evitar mult s se priveasc . trânul porni s m soare în lung i-n lat înc perea strâmt . Zénon r mase nemi cat ca atunci când era elev, a teptând ca înv torul s -l mu truluiasc . Athanase rupse t cerea. Poate pentru c era cel mai presat pun c ile pe mas . Zénon, Zénon, Zénon… începu el încruci ându- i bra ele la spate f a se opri. Sunt lucruri ce trebuie limpezite aici i acum. Problema nu este c îmi conte ti deschis autoritatea… Nu, nu protesta. Erai întru totul îndrept it s i expui punctul de vedere în fa a acestui cardinal. Nu am nimic împotriva dezbaterilor de idei, tii bine. i st în firea lucrurilor s mi te împotrive ti. Aceasta ar trebui s fie un izvor în plus de satisfac ie. De altfel, am încurajat mereu discu ia. Dar mai trebuie ca preopinentul s fie cineva… Prin aceasta nu vreau i pun la îndoial competen a. tiu c este mare, i m bucur… Îns , în materie de gigantologie, d -mi voie înc s cred c tiu mai bine despre ce vorbesc! Constatând cât de mult ine Athanase la uria ul s u, Zénon se sim i o clip stânjenit. Vrând s sustrag cu orice pre discu ia din sfera p tima , adopt un ton pe care îl spera umil i serios. El voia s poarte dezbaterea pe terenul ra iunii. Maestre… Chiar nu cred c este vorba de un uria . Am crezut c în eleg asta, într-adev r, r spunse Athanase st pânindu- i furia cât putea de bine. F îndoial c ai înv at destule lucruri la Paris i tiu c acum e ti o somitate al rei punct de vedere îl respect foarte mult. Dar asta – i ar spre crochiuri –, asta este un Homo Gigas! Dac Zénon înc mai ezita în ceea ce prive te cea mai bun modalitate de a- i contrazice b trânul maestru, tonul vehement al acestuia îl f cu s se hot rasc . Nu mai era posibil ajung la un compromis. Eu… Mie îmi pare sincer r u c trebuie s v contest rerea, dar dac observa i, spre exemplu, femurul, ve i constata c … Nu veni s -mi explici cu ce seam un femur! tiu mai multe în osteologie decât tine! Totu i…

Totu i ce? Dac nu este vorba despre un femur de talie mare, atunci ce este? Un animal înalt de dou zeci de picioare? tept cu ner bdare s -mi spui care este acela! i Donatelli sta la fel! V-a i gândit vreodat c ar putea fi în realitate lung de dou zeci de picioare… i c ar fi pur i simplu un soi de balen ? La dou zeci de leghe de mare? M iei cumva de prost? a mai pune la socoteal c acest schelet ar fi putut foarte bine s vin pe propriile-i picioare! i, pân la proba contrarie, balenele nu au nici urm de a a ceva! De îndat ce zise astea, o durere articular îl f cu s schi eze o grimas . Zénon î i întoarse privirea pref cându-se c se uit la desenele întinse pe mas . Atunci poate c nu este un animal, ci mai multe. Athanase î i privi elevul. Exist un craniu, dou tibii, dou femururi i a a mai departe! Este scheletul unei singure i unice creaturi, iar aceasta este un uria ! Sunt multe animale de talie mare. Ur ii, spre exemplu, sau elefan ii, rinocerii… ti i la fel de bine ca mine c schelete ale acestor animale s-au g sit prin regiune. F ca adeseori, aici sunt de acord, s li se poat explica prezen a la latitudinea noastr . Dar niciunul nu m soar dou zeci de picioare în ime! Mai multe dintre ele m soar zece sau cincisprezece. Dac ar fi un soi de elefant mare, spre exemplu? Ridicol. Înseamn c estimarea dumneavoastr a fost poate… exagerat ? Athanase îl fulger cu privirea. De patruzeci de ani, efectua astfel de estim ri i niciodat nu se în elase. Nici nu catadicsi r spund la sugestia fostului s u elev. Zénon î i d dea seama c discu ia b tea pasul pe loc. Trebuia s se sfâr easc . Deveni conciliant în speran a c profesorul va admite c era posibil o ie ire onorabil pentru amândoi.

Maestre, în materie de oase îngropate, tiin a mai are înc multe de înv at. Trebuie s tim s r mânem umili… Compara i scheletul acesta cu cel al unei fiin e umane i ve i vedea. Nu are nimic de-a face unul cu altul. Ascult -m bine, Zénon. Voi reconstitui scheletul i î i voi dovedi c te în eli, declar Athanase ca un fel de concluzie. i voi dovedi tuturor c gre i! Trecu aproape o s pt mân f ca alte evenimente notabile tulbure ineluctabila desf urare a lucrurilor. Îns , între reconstituirea lui Athanase, a teptarea lui Zénon i cercet rile lui Donatelli, atmosfera deja înveninat de povestea cu lupul era tensionat . Apoi, într-o zi, cu pu in înainte de prânz, Donatelli primi vizita unui ran din Lansec. Individul, mai degrab intimidat, teptase toat diminea a în curtea episcopiei. Aducea cu sine un pachet ciudat. L-am g sit în groapa de la funda ia noii capele, explic el punând gr bit obiectul pe mas , de parc voia s se debaraseze cât mai repede. Judecând dup efortul f cut de ran i de bufnitura înfundat pe care o f cu lucrul înf urat într-o pânz , trebuie fi fost ceva greu. O clip , Donatelli crezu c individul îi aducea o fosil . Dar, dup ce pânza fu desf cut , constat c era mai degrab vorba de o stel . În funda ie? întreb cardinalul pentru a fi sigur c în elesese bine. Chiar în locul unde era scheletul. Donatelli se aplec asupra pietrei. Sem na cu toate celelalte pietre care se foloseau la construirea caselor, doar c era plat . Iar pe una din fe e se vedea o inscrip ie. Cardinalul î i trecu palma peste suprafa a gravat i pip i or literele cu vârful degetelor. Textul, cu o scriitur stângace i plin de gre eli, era redactat într-o latin aproximativ . Dup minute îndelungate de efort, Donatelli reu i totu i s -l descifreze. Când termin , ridic încet capul, stupefiat. Hicjacet bestia victa Sanctae Martae. Nullus profanet sepulchrum. Ceea ce, dup toate corect rile f cute, se putea traduce prin:

Aici zace fiara doborât profaneze mormântul.

de sfânta Marta. Nimeni s

nu-i

Legatul r mase t cut câteva momente. Fiara doborât de sfânta Marta… Aceste câteva cuvinte erau limpezi i totu i nu reu ea s le accepte sensul. F îndoial c Donatelli cuno tea legenda, dar o lua drept ceea ce era: o legend . Niciodat nu î i imaginase c aceast poveste trecut din genera ie în genera ie ar putea avea vreo baz oarecare. El vedea în asta o alegorie, o ilustrare a eternei lupte dintre bine i r u, nu povestea unei lupte reale dintre o femeie i un diavol. Oare era posibil ca aceast istorie s fie adev rat ? Fiindc , dac era cazul… i reprim un frison i ridic , în fine, ochii spre ran. Cum te cheam ? Gilbert, Eminen . Ei bine, Gilbert, bine ai f cut c mi-ai adus-o. ranul zâmbea cu toat gura. Donatelli merse chiar pân într-acolo încât îi puse mâna pe bra . Descoperirea acestei stele insolite inea de miracol. Totu i, experien a pe care o avea cu identificarea relicvelor îi spunea, de asemenea, c genul acesta de elemente trebuie privit cu aten ie. Niciodat nu e ti ferit de o falsificare. Cine mai tie de ea? Nimeni. E ti sigur? Am g sit-o ieri-sear . N-am închis un ochi toat noaptea. Nu tiam dac trebuie s -i spun p rintelui Amedée, dar m-am gândit c trebuie s v-o aduc… Donatelli încuviin i porni s str bat înc perea în lung in lat, reflectând. Textul acesta arunca o lumin neprev zut asupra scheletului. Dovedind c acesta nu era al unui uria , confirma versiunea tân rului savant. Presupunând, desigur, c stela este autentic , lucru de care trebuia mai întâi s se asigure. La prima vedere, p rea suficient de veche pentru a fi, dar, dac se inea cont de faptul c trebuise s stea sub p mânt mai multe secole, starea de conservare a inscrip iilor era uimitor de bun . i pentru o inscrip ie ce data de pe vremea

sfintei Marta, latina folosit era curios de mediocr . Versiunea corect ar fi fost mai degrab : Hicjacet bestia vicia ab Sancta Marta. Noii profanare sepulchrum. Donatelli scoase un morm it. Îi trebuia timp pentru a studia totul mai îndeaproape. tii s cite ti? îl întreb pe ran înainte de a-i da drumul. Deloc, Eminen . „Cu atât mai bine”, se gândi cardinalul. Era mult mai bine s se p streze secret acest nou element atâta timp cât nu se f cuse lumin pe deplin în privin a sa. Nici episcopul, nici magistratul nu trebuiau informa i… În acelea i momente, Zénon de Mongaillac primea scrisoarea atât de a teptat . Se gr bise ca în fiecare diminea a tepte diligen a de la Paris i de data aceasta avu pl cuta surpriz s constate c era un r va pe numele s u. Recunoscu scrisul lui Nicolas Stenon si rezist tenta iei de a-l deschide pe loc, a a c prefer s se întoarc la han. Când, în sfâr it, ajunse în camer , agita ia sa era la culme, fiindc nu se îndoia nicio clip c acest r va îi aducea spunsuri la toate întreb rile. Va afla, în fine, ce era acest faimos schelet i va putea aduce dovada nu numai lui Donatelli, dar mai ales maestrului s u Athanase Lavorel. Dup afrontul de care avusese parte în ajun, ar fi o revan frumoas . Zénon nu se mai osteni s i lepede capa, se a ez la m su a care, cu excep ia patului, constituia tot mobilierul din camer i desf cu hârtia.

Scumpe i onorabile maestre, Conform cererii dumneavoastr , m-am îngrijit s studiez crochiurile pe care mi le-a i trimis, comparându-le cu toate ilustra iile disponibile în bibliotec . Munca aceasta, dup cum nui i, mi-a luat destul de mult timp. Acesta este motivul pentru care prezenta scrisoare v va sosi cu un pic de întârziere. Dup ce am comparat cu aten ie desenele dumneavoastr cu toate cele ale mamiferelor de talie echivalent – elefant, urs,

rinocer, girafa, bizon sau altele –, din p cate nu sunt în m sur identific animalul dumneavoastr . V rog s m crede i c sunt la fel de contrariat ca i dumneavoastr , dar aceasta este realitatea faptelor. i totu i v rog s crede i c am trecut în revist toate animalele de aceast dimensiune repertoriate pân azi. Dar niciunul nu seam m car pe departe cu ceea ce mi-a i trimis. Nu cunosc exact de unde provin aceste e antioane ce au fost desenate, dar v m rturisesc c lucrul m intrig . Fiindc aceste oase nu pot pur i simplu s existe. Sunte i absolut sigur cel care a f cut desenele nu a comis vreo eroare? A i verificat s vede i c propor iile nu au fost deformate? Fiindc în caz contrar, suntem nevoi i s credem c ne afl m în fa a unui mister. conjur s m ine i la curent cu mersul acestei probleme. Cu salut ri respectuoase, Nicolas Stenon Zénon l scrisoarea din mân i închise ochii. Era uluit. i ab tut. Contrar tuturor previziunilor sale, scheletul nu sem na cu niciun animal cunoscut. Ce anume era cu el r mânea de aflat. Cum? Habar nu avea. Îns un lucru era sigur: nu putea mâne în aceast incertitudine. O specie necunoscut ? Athanase Lavorel î i st pânea râsul. Ideea aceasta era cea mai grotesc pe care o auzise de când începuse toat t enia. Se uit la fostul s u elev, c utând zadarnic un semn care s -i poat ar ta c glumea, i î i zise c , la urma urmei, studiile pe care le f cuse prin Europa nu-i serviser decât la dezechilibrarea sim ului judec ii. îndoial c din onestitate – un sentiment absolut respectabil, dar nou pentru el – Zénon crezuse necesar s dezv luie concluziile cercet rilor întreprinse de Nicolas Stenon. Dup ce îi prevenise pe Henri de Coursanges, pe cardinalul Donatelli i pe episcopul Van Melsen, mersese adar la episcopie i expusese în fa a acestor fe e alese constatarea pe care era obligat s o fac . Acum îns , când se afla dinaintea lor i î i putea da seama cât de mult îl distra faptul pe Athanase Lavorel, Zénon nu mai

era foarte sigur c luase o hot râre judicioas . Nu f cuse nimic altceva decât s se discrediteze i mai mult în ochii lor. Printre altele, îi aducea pe un platou nou adversarului s u argumente i în elese imediat c acesta nu va ezita s le foloseasc . Într-adev r, este singura concluzie posibil , fu constrâns Zénon s admit . Van Melsen privea cu ochii holba i. Ideea i se p rea cel pu in insolit . Dar, evident, uimirea lui Donatelli era de o cu totul alt natur . Dup descoperirea stelei, cuvintele înv atului încetaser s i se mai par absurde. Se str dui a adar s i ascund tulburarea, pref cându-se pe jum tate adormit. Henri de Coursanges, care se al turase acestei discu ii pentru a constata progresul anchetei, nu fu nici el la fel de amuzat pe cât era Athanase. Avea alte considera ii de limpezit i se gr bi s trag din afirma ia savantului parizian toate consecin ele susceptibile s afecteze ordinea public , principala sa preocupare. Se îndrept , a adar, în scaunul s u i îl cânt ri pe înv at încruntându- i sprâncenele stufoase. Dac am descoperit un schelet, înseamn c trebuie s existe i alte animale înc în via , î i permise el s fac o deduc ie. Ave i idee de pericolul pe care îl reprezint a a ceva pentru popula ie? Dar… Cred c ti i c un lup uria d târcoale de ceva timp prin zon , însp imântându-i pe localnici. Noi facem tot ce putem pentru a rezolva aceast problem , dar imagina i-v panica pe care ar crea-o afirma ia c o creatur de o asemenea m rime ar putea exista undeva pe dealuri. Nici nu ne puteam imagina, asigur. Speriat de aceste schimburi de cuvinte, Donatelli se afunda tot mai mult în fotoliu. Am spus doar c animalul apar ine unei specii pe care nu o cunoa tem, se ap Zénon. Nu c alte creaturi de acela i gen tr iesc prin împrejurimi. Dar totu i aceasta este concluzia logic . Pe moment, Zénon nu reac ion . Curios, ra ionamentul magistratului f cuse s i se înfiripe în minte o idee. Întradev r, era concluzia logic . Propriul s u r spuns fusese

motivat de un reflex de ap rare, îns acum î i d dea seama c acesta con inea i o pist ce putea fi urmat . O pist la care nu se gândise pân atunci i care merita o reflectare mai ampl . Se ridic brusc ca s se gândeasc i le întoarse spatele interlocutorilor. Henri de Coursanges i episcopul Van Melsen schimbar o privire ofuscat . Cât despre Donatelli, acesta în elesese imediat savantului îi trecea o idee prin minte i ciuli urechea. Nu neap rat, gândi Zénon cu glas tare începând s mearg în lung i-n lat a a cum i se întâmpla adesea când reflecta. tim, spre exemplu, c s-au g sit ni te resturi de elefant prin regiune. Or, din câte cunosc eu, nu s-a v zut niciodat vreun un elefant viu pe-aici… „S admitem, gândi Donatelli perplex. i ce-i cu asta?” Ca atare, trebuie s accept m ideea c aceste r e sunt vechi i c dateaz de pe vremea când dealurile acestea erau populate de elefan i. De atunci, trebuie pur i simplu s fi migrat spre alte latitudini… Athanase dori s obiecteze c aceste r e de elefant nu însemnau acela i lucru îns , anticipându-i reac ia, legatul îl opri cu un gest al mâinii. Zénon se opri din mers. Acum tia în ce direc ie avea s i îndrepte cercet rile. Oare nu ar fi plauzibil s ne imagin m, continu el, stârnit de-a binelea, întorcându-se în fine cu fa a spre ceilal i, animalul nostru este tot la fel dintr-o specie care va fi tr it pe-aici cu mult timp în urm i care pur i simplu a disp rut de pe meleagurile noastre ca s tr iasc în cine tie ce inut îndep rtat unde înc nu avem cuno tin de existen a lui? Zénon jubila. Ochii îi str luceau de o bucurie aproape mistic . G sise, în sfâr it, explica ia misterului care îl bântuia de când primise scrisoarea. Dar în ochii interlocutorilor s i, ipoteza lui devenea tot mai confuz i incredibil . Donatelli însu i, de i îi era favorabil, nu putea s -l urmeze în concluziile sale. Iar de lucrul acesta Zénon, captivat cum era de ra ionamentul s u, nu î i d du seama. Athanase nici m car nu avu nevoie s deschid gura ca s câ tige avantaj din conflictul care îi punea fa în fa .

Domnule de Mongaillac, f cu episcopul Van Melsen dup un lung moment de t cere dând din cap i simulând cea mai sincer în elegere. Suntem cât se poate de con tien i de interesul, ca s nu spunem patima, ar tat fa de aceast problem . i fi i sigur c v suntem recunosc tori pentru eforturile de care da i dovad spre a identifica aceste oseminte. Dar nu crede i c , în timp ce lumea civilizat a cucerit atâtea noi continente, a explorat atâtea inuturi care nu de mult erau pu in cunoscute, s fie foarte improbabil ca ni te creaturi concepute de Domnul Nostru s ne fie înc necunoscute? Dar… Se putea foarte bine… Ce anume? Trebuie s v da i seama c o creatur de dou zeci de picioare cu greu trece nev zut . Iar, dac vreau s admit c ni te animale au putut migra în grup spre alte z ri, mi-e greu s cred c to i reprezentan ii unei specii s-au dus s se ascund în cel lalt cap t al lumii. Or, dac noi nu tim de existen a lor, este pentru c au plecat dincolo de Occident unde, dup câte tiu, zonele neexplorate sunt rare. Printre altele, i permite i-mi s subliniez acest punct important, numai în caz c a pune în discu ie Scriptura, nu v d prea bine cum o asemenea creatur ar putea exista. Dac a i da o oarecare aten ie acestui fapt, a i ti c în arca lui Noe a fost îmbarcat câte o pereche din fiecare animal creat. Or, dac ar fi existat o creatur de o asemenea dimensiune, am ti-o. V da i seama c Noe nu ar fi uitat-o la Potop. Savan ii descoper adesea în inuturi îndep rtate specii ce nu sunt descrise aici, obiect Zénon. Curat ignoran din partea lor. Scriptura nu este un tratat de zoologie. Trebuie pur i simplu s tii s o cite ti. Zénon p str câteva clipe de t cere. Se l sase dus de ra ionament. Odat calmat, ghicea cât de absurde puteau rea cuvintele sale. i totu i ce alt solu ie? Dac mai voia s conving , trebuia s g seasc argumente susceptibile a fi în elese. A fost o vreme când se admitea c în m ri exista un asemenea monstru c ruia Scriptura i-a zis Leviathan, f cu el întorcându-se spre Donatelli. Iar, dac îmi aduc bine aminte, dup cum spune sfântul Augustin, dac trebuie s admitem c

exist o divin simetrie, trebuie, de asemenea, s accept m ideea existen ei unui echivalent terestru. Behemoth, admise Van Melsen dând din cap. Nu, nu, nu, interveni legatul care voia cu orice pre s opreasc discu ia… V asigur c am o profund simpatie pentru dumneavoastr , dar toat aceast afacere mi se pare a se baza pe o mare doz de rea-credin . Domnule de Mongaillac, ti i ca i mine c Behemoth nu este decât acel animal ce tr ie te în fluviile din Africa i se nume te hipopotam. V rog mult, nu-mi face i misiunea mai grea decât este. Este suficient de delicat pentru mine s decid dac este sau nu vorba despre relicve ale unui sfânt ca s mai ad uga i i aceast idee bizar cu un animal care nu ar exista decât în imagina ia dumneavoastr … La fel ca i domnul de Coursanges, nu pot s v las s risca i r spândirea acestui zvon inept. Am foarte clar sentimentul c aceast afacere se bazeaz pe o animozitate care v desparte unul de cel lalt, dumneavoastr i doctorul Lavorel, i la care eu refuz s particip, i nu pe o adev rat divergen de vederi legate de scheletul acesta. A a c face i-mi pl cerea s v da i mâna i accepta i s m înso i în misiunea mea. Acum, c tiin a i Biserica pot lucra împreun … Se în elege c sunt întru totul la dispozi ia dumneavoastr , se gr bi s r spund Athanase. De altfel, trec imediat la treab ca s v prezint în cel mai scurt timp o reconstituire a scheletului. Sunt ner bd tor s-o v d. Dar, în fine, încerc s protesteze Zénon. Nu pute i nega ipoteza mea… Îmi pare r u, i-o t ie Donatelli autoritar. Era inutil s mai insiste. Athanase câ tigase i de data aceasta. Eu… Voi face tot ce pot pentru a servi adev rul, ad ug Zénon în elegând c nu va ob ine nimic în plus. V mul umesc. Când cei doi savan i ie ir , Henri de Coursanges i episcopul Van Melsen arborau un zâmbet radios. Cât despre cardinal, acesta nu mai tia ce s cread .

Întors în apartamentele sale, Donatelli se adânci într-o profund medita ie. Oricât de absurd i se p ruse, ideea unui animal necunoscut concorda îngrozitor cu legenda Tarascului. Or, dup ce studiase stela, ajunsese la concluzia c nu avea cum s spun dac era vorba despre un fals sau nu. Singurul lucru de care putea fi sigur era c îndoiala care i se insinuase în minte era de nesuportat. Trebuia s decid ce anume se cuvenea s fac îns cu acest element. A tergiversa lucrurile la nesfâr it însemna s i sl beasc pozi ia. Van Melsen, ghicea el, a tepta din partea lui mai mult fermitate. Episcopul nu dorea decât un singur lucru: -l vad atribuind relicvele unui sfânt sau altuia. Iar statutul u îl autoriza s o fac în orice moment. Îns curiozitatea era mai puternic . Trebuia s tie ce erau p toasele acelea de oase. Porca miseria, cine naiba e ti, schelet infernal! zise mânios cardinalul. Frustrarea sa era atât de mare încât se pomeni regretându- i munca lini tit de la Vatican. Era mult mai simplu s se aplece asupra vreunei fosile de pe te! Convins c efectua una din siestele sale obi nuite, Giancarlo veni s -l trezeasc spre sfâr it de amiaz . Cardinalul ie i din apatie afi ând un chip sumbru. V-am avertizat asupra vinului de aici, zise capelanul aranjând câteva lucruri. Behemoth… murmur Donatelli r mas cu gândurile lui. Pardon? zând figura indignat a secretarului s u, legatul schi un zâmbet. Nu de tine vorbeam. Savantul acesta de la Paris crede c scheletul ar fi al lui Behemoth! Sfânt Fecioar ! r spunse Giancarlo f cându- i cruce. Aceast eventualitate îl f cu s -l treac fiori de spaim , chiar dac urm rea cu destul deta are controversa. Donatelli se întinse de-i pârâir oasele i se frec la ochi. Stai lini tit, ideea aceasta este chiar ridicol .

Pot îndr zni s o întreb pe Eminen a Voastr ce anume îi permite s fie atât de sigur ? Donatelli ezit . Era convins c acesta nu putea fi Behemoth, îns estima c putea fi la fel de bine o creatur tot atât de terifiant . Dar a a ceva nu era totu i dispus s dest inuiasc . Mai multe motive, dragul meu Giancarlo, r spunse el pe un ton blând. Mai întâi, pentru c g sim în literatura apocaliptic evreiasc mai multe referin e la Leviathan i la Behemoth. Iar dup Baruch siriacul, aceste dou creaturi, concepute de Dumnezeu în a cincea zi a facerii, vor fi învinse la sfâr itul veacurilor spre a servi drept mâncare la osp ul mesianic. Nu m întreba cum este prev zut a fi g tite, c ci nu se precizeaz … Giancarlo îi zâmbi. A glumi cu astfel de lucruri i a evoca în acest loc autori atât de pu in potrivi i nu aveau în ochii s i totu i nimic dintr-o glum . În elegi, a adar, c , dac i s-a descoperit scheletul, continu Donatelli, masa atât de a teptat risc s fie compromis … * Ie ind de la episcop, Zénon se sim ea umilit. Nu avea numai sentimentul c acest nou i ustur tor e ec îi mai t iase din avânt, ci i certitudinea c s-a f cut de râs. Ideea c un animal înalt de dou zeci de picioare poate exista pe suprafa a mântului f a fi cunoscut era greu de ap rat. Dar admiterea unei astfel de st ri nu însemna resemnare. Fiindc pentru Zénon, aceasta era singura posibilitate. Animalul în chestiune putea s fi disp rut de pe aceste meleaguri de foarte mult timp. Unde anume se refugiaser supravie uitorii speciei r mânea un mister asupra c ruia nu era necesar s se aplece pentru moment. Important era s reu easc a dovedi c aceast creatur vie uise pe aici în vremuri destul de îndep rtate pentru ca nimeni s nu o fi putut repertoria. Dar cum s faci o asemenea evaluare? Doar osemintele nu purtau pe ele data fabrica iei. Iar dac nu era vorba despre o fiin uman , era inutil s caute prin jurul locului unde fuseser g site oasele ori alte indicii precum ve minte, arme,

unelte sau inscrip ii care ar fi putut permite s se dateze epoca în care tr ise individul. Dac era cu adev rat un animal, era nevoie de g sirea unui alt mijloc pentru a-i estima vârsta. Chestiunea r sese f r spuns în mintea sa ore îndelungate. Zénon nu vedea cum a a ceva ar fi fost posibil. Convins c se afl într-un impas, resim i nevoia s uite totul, s se risipeasc într-un neant confortabil pe care excesul de vin i-l procura pe bani pu ini. A a c , decât s se întoarc la han, du buzna în cea mai apropiat tavern . Sprijinit în coate de scândurile prost îmbinate care f ceau oficiul de tejghea, Zénon v rsa acum în pahar restul din cea dea doua ulcic de vin. Pu in mai departe, hangiul – un zdrahon cu înf are neprietenoas – îl observa cu un ochi neîncrez tor, f a- i putea ascunde dorin a de a-l vedea pe acest consumator p sind locul cât mai repede. Înc una! strig savantul agitând-o pe cea goal . Gata, a i b ut destul. Nu e ti mama mea, iar eu fac ce vreau… i am cu ce pl ti, ce dumnezeul m -sii! Zénon se ridic în picioare cl tinându-se i r sturn pe tejghea banii din pung . Câteva monede se rostogolir sub mas . Ei, ei, f asemenea vorbe urâte pe-aici, îi zise înfundat patronul care se execut f chef, tr gând cu un ochi la doi jandarmi ce st teau la mas pu in mai încolo a teptând ner bd tori mâncarea. Ei, crezi c -i pas lu’ Al de sus? continu Zénon ridicând spre tavan ni te ochi tulburi. Crezi c n-are altceva de f cut? Ar fi creat universul, via a i toate astea, iar acum st acolo s ne supravegheze în caz c unul dintre noi nu îi d respectul cuvenit? Cum tocmai ridicase glasul, unul dintre ofi eri ridic din sprâncene i î i ascu i urechea. Cârciumarul îi f cu semn c Zénon se cam cherchelise i nu prea tia ce spune. Am s i spun un secret, opti Zénon, prea mul umit c a sit un ascult tor atent, aplecându-se spre patron. Îns acesta prefer s se in la distan de r suflarea înc rcat de alcool a clientului i, tot mai nelini tit, se pref cea c terge ni te vase.

Cred c i-a pierdut memoria i a uitat c El ne-a creat… Cârciumarul sc din mân o farfurie care se sparse cu zgomot. Omul î i f cu repede semnul crucii. Zénon î i sorbi vinul dintr-o înghi itur ca s înceap o nou ulcic înainte de a ad uga: În fond, la vârsta Lui, n-ar fi ceva care s ne uimeasc . Rezultatul este îns c ne r mâne s ne descurc m singurisingurei. Desigur, p i nu… Dar gata, înc un pahar, ultimul, i hai, acas , pentru c vezi… Personal, mie mi se pare c m-am descurcat destul de bine, ine minte. Sunt un savant respectat! Zénon se ridic din nou ca pentru a lua o atitudine mai conform cu ceea ce afirmase. Foarte bine, foarte bine… O, nu am un prea mare merit. tii, un savant nu se improvizeaz . E ti sau nu e ti. Chestie de natur . Când eram copil, ceea ce-mi pl cea deja era s observ lumea… E-un lucru bun… Tainele vie ii. Puteam s stau ore în ir a a. Nu astrele sau destinul i toate lucrurile alea legate de religie, ei… Doar magia vie ii. Dumnezeu, ca s fiu cinstit… Ridic din umeri. O, în schimb, p cat c asta… Cârciumarul le zâmbi reprezentan ilor ordinii i începu s adune firimiturile de pe tejghea. Ceea ce m pasiona nu era spre exemplu la ce anume servea via a, dac avea vreun sens, ci cum func ioneaz … Pe tine nu? Ba da, ba da… Zénon încet s mai vorbeasc i î i umezi gâdejul. Pauz de care profit patronul pentru a-i servi pe cei doi ofi eri. Dar savantul, f a ine cont de dispari ia interlocutorului, î i continu monologul. Uite, s lu m spre exemplu digestia. Nu i-a trecut niciodat prin minte s tii cum se face, c , de i animal, omul înghite i vegetale? Pe mine m intrig mult mai mult s tiu cum ni te plante pot intra în procesul de creare a mu chilor i

scheletului nostru decât dac exist via dup moarte… Iar pe scheletul prietenului meu uria , îmi po i spune cum l-a putea data? Cârciumarul se întoarse la el i îl lu de bra . Bine, acum gata, destul. Hai, nu-mi f necazuri, zise încercând s -l duc spre u . Sunt sigur c o s te sim i mai bine acas . Un somn bun i-o s fii iar în form ! D -mi drumul, dr cia dracului de fosil ! mugi Zénon zb tându-se. Hai, fii om de în eles. Sau preferi ca domnii ace tia s se ocupe de tine? Savantul î i îndrept privirea spre cei doi ofi eri de jandarmerie i le f cu o reveren . Apoi, ridicându-se ca s ias din local cu capul sus, îi spuse cârciumarului: i-am s te rog s -mi vorbe ti cu mai mult respect. Nu tii cine sunt eu! Numele meu este Zénon de Mongaillac! Iar într-o zi, pe când numele t u va fi uitat de to i, de mine lumea î i va aminti ca de Leonardo da Vinci! Dup care, trecu pragul tavernei i se pr bu i cât era de lung în strada noroioas , cu nasul în rigola din mijloc unde pluteau ni te chestii scârnave de natur nesigur .

10 Nu voi admite ca acest savant s împr tie asemenea zvonuri! vocifer Henri de Coursanges de la „în imea” celor apte picioare ale sale. i petrecuse diminea a meditând la vorbele lui Zénon de Mongaillac i, revenind la Intenden , trimise dup episcopul Van Melsen pentru a-l informa asupra hot rârii pe care o luase. Acest savant, de i condamnat aspru la ultima întâlnire cu fe ele biserice ti, cu vorbele sale, risca s provoace o panic în rândurile popula iei, reac ie care ar putea s -l sl beasc din punct de vedere politic. Ca om prudent i socotindu-se un fin strateg, perspectiva aceasta nu îl încânta deloc. Era timpul s bat serios cu pumnul în mas spre a se ti cine este spunz tor de ordinea public în Montpellier. i dac , în treac t, ciupea un pic din puterea episcopului, nu va fi un lucru r u.

Acesta ezitase o clip s r spund convoc rii magistratului. Ideea de a p rea c se supune cererilor sale nu-i pl cea. Dac acest magistrat dorea s -i vorbeasc , i se p rea normal ca el s fac efortul de a se deplasa pân la episcopie, i nu invers. Dar, pe de alt parte, nu era imposibil s g seasc în el un aliat nea teptat. Cum Donatelli era în mod vizibil prea pu in înclinat se arate mai aspru fa de Zénon, Van Melsen se gândea c sprijinul lui Henri de Coursanges îl putea ajuta s pun cap t divaga iilor savantului parizian. Era limpede c aceast eventual alian p rea împotriva firii, con tientiza asta, dar era convins c va putea, oricum ar fi, s i impun vederile în dauna celor ale magistratului, ceea ce va dovedi înc un pic ascendentul asupra lui. Prin urmare, suntem de acord, zise episcopul. Dar ce inten iona i s face i mai mult decât am f cut deja? S -i interzicem s i mai continue cercet rile, r spunse autoritar magistratul. A! Interjec ia îl irit pe reprezentantul regelui. Deslu ea aici un dram de ironie. Îl privi pe episcopul a ezat în fa a lui i se ridic pentru a ocoli biroul i a str bate înc perea în lung i-n lat. Dac îmi pot permite, zise episcopul continuând s priveasc spre jil ul gol, pentru ce motiv? Atingere adus demnit ii regelui? Erezie? Vom g si noi ceva! Poate tulburarea lini tii publice. Van Melsen se strâmb pu in. M îndoiesc c a i avea un cât de mic motiv legal s -l împiedica i s continue studierea scheletului. Magistratul se oprise în fa a ferestrei ca pentru a- i ilustra preocup rile fa de popula ia pe care o contempla de la aceast în ime cu un aer îngrijorat. Un copil a fost omorât de un lup pe dealuri, iar eu nu vreau s stau cu bra ele încruci ate a teptând ca oamenii pe care îi administrez s fie cuprin i de panic ! Dac zvonul despre aceast … creatur de dou zeci de picioare ar c ta o oarecare consisten , am avea de-a face cu o problem mult

mai dificil de rezolvat decât identificarea acestui blestemat de schelet, v asigur! Van Melsen î i privi, în fine, interlocutorul. Dac te agi i astfel, tunând i fulgerând, nu faci s avanseze lucrurile. Atunci, captura i lupul, suger el simplu. Magistratul se întoarse. Vorbi i de parc nu m-a fi gândit la a a ceva. Episcopul nu catadicsi s -i r spund . Lucrul nu-i chiar atât de simplu, continu magistratul. Ar trebui s trimit trupe. S organizez o vân toare de anvergur … i nimic nu-mi permite s cred c opera iunea va fi un succes. Dup cum ti i, dealurile acestea sunt întinse. Oamenii pe care îi administra i vor avea cel pu in sentimentul c cineva se ocup de problema lor… Henri de Coursanges se rea ez în spatele biroului. Solu ia cea mai sigur i mai pu in costisitoare era ca Zénon de Mongaillac s fie redus la t cere. Politic, era un act mai pu in riscant decât încercarea de a face o incursiune cu cine tie ce sor i de izbând pe dealuri. Fiindc , în caz de e ec – i asta era posibil –, putea fi acuzat de incompeten . Cu siguran c este mai u or s -l faci s tac pe acest savant decât s capturezi un lup, zise reluându- i atitudinea superioar . Van Melsen îi zâmbi pentru prima dat . Îl adusese pe magistrat exact acolo unde dorea. În acest caz, nu ave i decât o solu ie: trebuie s g si i un motiv valabil ca s -l aresta i. Dar tocmai dumneavoastr a i subliniat: nu avem un astfel de motiv. Poate c nu a i c utat îndeajuns. Nu în eleg… Sunt sigur c , cercetând adânc, ve i ajunge s -i g si i savantului vreo comportare ilegal care ar justifica arestarea lui… Vre i s spune i… Henri de Coursanges era sufocat. Episcopul acesta insinua, îndoial , c ar trebui inventat un delict sau falsificate ni te dovezi.

V gândi i serios? Van Melsen se mul umi s -l priveasc drept în ochi. Dup el, era singura solu ie, singurul mod de a-i pune botni lui Zénon de Mongaillac. Dar în elese i c magistratul nu va face nimic ce i-ar compromite cariera. Nu va risca nimic. Cât îl prive te pe Zénon, acesta, dup ce se mai r corise gându- i capul într-o fântân , se întorsese cl tinându-se la han unde se pr bu i pe pat. La c derea nop ii, se trezi cu greu ca s mearg s m nânce ceva. René Grouchot îl a tepta ca de obicei vesel. O, aceasta-i fa a cuiva nu prea limpede la minte, exclam el v zându-l. Îmi aduci aminte de nevast -mea. i-am mai vorbit de nevast -mea? Cum Zénon, mai preocupat s i maseze fruntea în speran a va sc pa de durerea de cap decât s i asculte amicul, nu spundea, arlatanul continu : O chema Petronille i imagineaz i c era ceea ce se nume te îndeob te o femeie cu barb . tiu ce-ai s zici. Dar te opresc imediat. Nutream mult afec iune fa de ea… la început, în orice caz. Zénon continua s tac . René consider c e o încurajare, a c închise ochii ca s i-o aminteasc mai bine. Evident, faptul c îmi poate aduce bani nu mi-a sc pat. i sunt de acord c lucrul acesta a atârnat în balan în ziua când am cerut-o în c torie. Nu avea o figur dezagreabil , ine minte. Dac b rbia nu i-ar fi fost înconjurat de o brum de r, ar fi putut fi considerat perfect frumoas . Dar cum din cate tocmai acesta era cazul, trebuie s convenim c respectivul ornament nu era unul cu un efect prea grozav i, prin urmare, nimeni nu mai st tea s se uite i la restul. P i nu se zice c dragostea e oarb ? interveni în sfâr it Zénon. arlatanul se bucur s constate c amicul s u îl asculta. Îi oferi vin i-i f cu semn hangiului c putea veni s -l serveasc pe client. Oarb , poate, dar mai ales imbecil . Fiindc , în virtutea faptului c mariajul fusese încheiat în toat regula, Petronille se înc âna în a vrea s fie onorat în consecin , lucru pe

care am acceptat s -l fac în jum tatea primului an al c toriei noastre. Dar sufletul omenesc fiind ceea ce este, vederea b rbii so iei mele sfâr i, m rturisesc, prin a-mi diminua apetitul carnal pe care îl aveam fa de ea. Încât t lelile noastre ajunseser s fie mai rare decât scheletul uria ului t u. Zénon se uita la amicul s u cu aten ie. Dac povestea asta avea vreun sens, nu era în stare s -l priceap . Unde ba i? îl întreb el. Stai s vezi: încet-încet, Petronille deveni trist i ar goas . Pe atunci, vedem în asta mai multe motive, dar niciunul nu avea vreo leg tur cu faptul c via a ei se rezuma la a fi pe rând animal de iarmaroc i sclav a unui so egoist. Pentru mine, salturile sale umorale se datorau mai ales unei constitu ii fizice maladive ad ugate la o copil rie nefericit . i tii de ce nu eram în stare s v d adev rul? Fiindc Petronille i confec ionase o carapace solid , f cut din umilin e i lacrimi t cute. Nu-mi vorbea. i ce s-a întâmplat? M-a p sit. Zénon c sc ochii. Tocmai se preg tea s spun ceva când hangiul veni cu una din mânc rurile sale enigmatice. Petronille a plecat cu un altul! preciz René când st pânul localului se retr sese în spatele tejghelei. Î i dai seama? Nu-mi vorbea, pentru c eu nu eram dispus s o ascult! Zénon aprob politicos i începu s m nânce. Dar care-i morala pove tii tale? dori el s tie. René se uit la el i-i zâmbi prietene te. Habar n-am. Am zis doar c -mi aduci aminte de Petronille. Totu i, dac stau i m gândesc, morala este c poate i tu ai r mas închis în carapacea ta. Î i p strezi grijile pentru tine în loc s le împ rt ti i altora. Vrei s spui: cu tine? Spre exemplu. Zénon înghi i îmbuc tura, se terse la gur i împinse farfuria. Fie. Uite care-i grija mea: am un nenorocit de schelet de dou zeci de picioare, care nu vrea s -mi spun cine e! Iar ca

-l descop r, trebuie s ajung s aflu când a fost îngropat. Satisf cut? O, n-o lua pe tonul sta, prietene. Vreau doar s te ajut. i po i s -mi spui cum m-ai putea ajuta în treaba asta? arlatanul se încrunt , r nit. Când deschise gura, tonul pe care îl folosi fu mai grav. Nu m subestima, Zénon. Poate c nu am f cut studii în capital , dar nu sunt un ignorant. Zénon î i d du seama c se l sase dus de val i î i rectific atitudinea. Scuz -m … Dar toat t enia aceasta e pe cale s m … tiu, spre exemplu, c pentru a estima vârsta unui copac este destul c -i numeri cercurile din trunchi. Zénon t cu un timp. Ghicea c remarca lui René ascundea o informa ie important , care nu dup mult timp ie i la suprafa , iar când se ivi, fu ca o revela ie. Straturile lui Nicolas! izbucni savantul. Zénon asculta întotdeauna cu interes elucubra iile savante ale celui mai bun elev de-al s u. Acum regreta c nu îi d duse suficient aten ie în ziua când i-a împ rt it gândurile sale despre stratigrafie. i amintea totu i c tân rul g sise ideea în Leonardo da Vinci. Trebuie s merg la bibliotec ! zise, ridicându-se în grab . La ora asta? Zénon î i d du seama c se f cuse deja noapte. Atunci m duc la culcare… Dar tocmai te-ai trezit! A doua zi diminea , Zénon merse la biblioteca Colegiului Regal ca s arunce o privire peste opera marelui Leonardo. Dou ore mai târziu, g sise ceea ce c uta. Imediat, plec spre Lansec. Profitând de faptul c antierul era pustiu, Zénon începu s studieze groapa funda iei. Teoria savantului italian, dac era corect , îl putea ajuta în cercet rile sale. Acesta presupunea totu i înc multe necunoscute, ridica prea multe întreb ri ca s poat fi ap rat în fa a lui Athanase sau a celor doi reprezentan i ai Bisericii. De ce straturile erau de grosimi diferite? De ce materia din

care erau f cute nu era aceea i peste tot? Cu ce frecven se succedau aceste straturi? Cui anume i se datorau? De ce uneori erau înclinate? La ce adâncime trebuia situat nivelul zero, crearea P mântului? Erau tot atâtea întreb ri f r spuns care f ceau ca aceast metod s nu fie prea eficient . i totu i ideea general nu p rea absurd . Oare ar trebui s nu se mai întrebe deocamdat de ce i cum i s studieze aplica iile practice ale acestui principiu? Primul lucru pe care îl constat fu acela c scheletul fusese sit acoperit cu cel pu in dou sprezece picioare de p mânt. Era mult sau pu in? Zénon nu avea nici cea mai mic idee. Se mul umi s consemneze observa ia. Acum, trebuia s numere straturile care se g seau deasupra scheletului i s m soare grosimea fiec ruia. Avea s vad mai târziu cum va interpreta aceste date. Se ghemui a adar în fundul gropii i începu s m soare straturile care se suprapuneau în mod neregulat. Atât compozi ia lor, cât i grosimea erau, dup cum presupusese, variabile. Stratului de nisip îi succedau unul de p mânt brun, apoi un strat mai fin de praf alb, i din nou nisip con inând pietre mai mari. De unde proveneau toate astea? Era un mister ce sfida în elegerea. C ni te ploi mari au depus unul sau dou straturi era posibil. Vântul putea i el s fi adus praf. Dar restul? Vulcanii din Auvergne erau mult prea departe ca s fie la originea tuturor acestor lucruri. Resemnat c nu poate avea r spuns la aceste întreb ri atât de sensibile, privirea îi fu atras de un mic detaliu inserat întrunui din straturi. Un mic detaliu aparent neînsemnat, dar care i se p ru insolit. În stratul de p mânt situat imediat deasupra celui unde fusese g sit scheletul, se g sea o micu cochilie. Zénon privea cochilia pe care o inea în palm , f s în eleag . tia c astfel de lucruri erau curente. Adeseori, se sea ici i colo câte o cochilie prin p mânt, dar c era sau nu în stadiu de fosil problema r mânea aceea i. Konrad Gesner însu i evocase cazul acelor stranii pietre-jâguri, dar niciodat Zénon nu v zuse cu ochii lui a a ceva. Iar acum, c îl inea în mân , lucrul i se p ru total de neconceput.

Socotea c se afl cam la dou zeci de leghe de mare. A adar, cochilia nu putea proveni de acolo, deci trebuie c provenea de la un râu. Or, niciun curs de ap , cât de mic, nu se vedea prin jur. Zénon se ridic i ie i din groap . Trebuia s i înl ture orice dubiu. Strig la un ran care trecea pe-acolo i îl întreb dac tia de existen a vreunui pârâu prin împrejurimi. Nu pe-aici, f cu omul uitându-se la savant cu o privire nuitoare. Dar de unde lua i ap ? Au alde Grignard un pu , r spunse ranul sc rpinânduse în barb . Asta-i tot? Nu-i niciun fir de ap pe-aici? continu Zénon str duindu-se s se exprime în cuvinte pe care considera c le poate în elege ranul. E un râule mai încolo, printre dealuri… Dar la vremea asta, n-are mai mult ap ca un ciub r. Zénon zâmbi. Avea r spunsul pe care îl c uta i st tu s i se explice în ce direc ie trebuia s mearg ca s ajung la locul indicat. Dup ce ie i din sat, inu o bun bucat drumul torit ce erpuia pe deal printre câ iva m slini izola i, alese calea la una sau dou r scruci, înainte de a- i da seama c se pierduse. Ezit s i mai continue drumul. F îndoial c era mai prudent s se întoarc în sat cât înc î i mai amintea drumul, îns curiozitatea, ca întotdeauna, îl împinse mai departe. Era important s tie exact unde se afla râul. La o nou cotitur , z ri o femeie tân cu un co . La câ iva pa i de drum, mergând printre tufi uri, culegea plante. Intrigat pe cât de dornic s o întrebe cam unde este albia râului, Zénon se apropie de ea. O recunoscu imediat. Rosmarinus officinalis, spuse el, a a, ca s înceap o discu ie aruncând o privire la planta pe care tân ra tocmai o culesese. Femeia tres ri. Se întoarse spre el i avu o ciudat mi care de retragere.

Rozmarinul. Excelent pentru îngrijirea reumatismelor i a durerilor articulare, preciz Zénon ca s o lini teasc , zâmbind. Cunoa te i ierburile de leac? r spunse tân ra surprins . Zénon î i amintea de frumuse ea ei, dar era prima dat când îi auzea glasul. i r mase imediat fermecat. Eu… eu sunt botanist, se bâlbâi el, tulburat. i doctor în anatomie. tiu. A i venit pentru schelet. Misterioasa tân spusese asta cu o urm de dispre întorcându- i fa a de la el. Zénon se sim i pe cât de r nit pe atât de interesat. Ce-i r u în asta? Ar fi fost mai bine s fie l sat acolo unde era. spunsul îl surprinse. Dac exista un lucru la care nu se gândise niciodat , era tocmai faptul c aceast descoperire putea s fi deranjat pe cineva. Dori s tie ceva mai mult. Te pot ajuta? f cu el amabil luându-i co ul înainte ca ea s fi putut reac iona. Crispat , tân ra începu din nou s culeag plante. Totu i, fu mirat s constate c în preajma savantului se sim ea destins . Nu i-e team s te plimbi a a singuric pe dealuri dup cele petrecute? o întreb el. Eu tr iesc pe dealuri. Nimic din ce-i aici nu m face s m tem. Nici chiar lupul? Lupul sta s-a pierdut de hait . Trebuie doar ajutat s i seasc drumul. Zénon f cu ochii mari. Tân ra vorbea de parc era în stare în eleag comportamentul animalelor. Faptul c tr ise printre coline explica, desigur, cuno tin ele precise de i rudimentare asupra naturii care o înconjura. Era cel pu in o ipotez pe care Zénon dori s o verifice. Thymus serpyllum, zise ar tând o plant . A nu se confunda cu thymus vulgaris, cimbri orul obi nuit. Numai bun pentru intestine, preciz tân ra. i pentru tulbur ri menstruale. Ea ro i un pic, apoi zâmbi.

M numesc Zénon. Tu? Agnès. Savantul îi adres un zâmbet la care ea r spunse îngustându- i un pic ochii superbi ca s -i trimit o privire stranie. Îngrije ti bolnavii? insist Zénon. A putea… dac a vrea, preciz ea continuând s culeag . Dar… plantele astea? Pentru buc rie. Zénon se uit lung la ea i izbucni în râs. Hohotul fu aparent contagios, fiindc Agnès se porni i ea. tii dac exist vreun râu prin preajm ? întreb Zénon dup ce se lini tir . Râu ar fi un termen destul de pompos pentru a-l descrie. Nu-i decât un pârâia , i doar iarna. La vremea asta din an, e, ca s zic a a, secat. E departe? Exact în spatele dealului de colo, r spunse Agnès ar tându-i o gr mad de stânci aflat mai la nord. Zénon se uit în direc ia ar tat de fat . Acest curs de ap era la dou leghe bune de Lansec. Iar a ezarea terenului f cea imposibil ca pârâia ul s fi traversat vreodat satul. Era limpede c acea cochilie nu provenea de acolo. Ce-i aia? întreb Agnès ar tând cochilia cu care Zénon se juca distrat. A, asta… O cochilie… Am g sit-o în sat. Dar ia zi-mi, de ce ai spus c ar fi fost mai bine ca scheletul s fi r mas îngropat? Fiindc ei nu tiu ce e. Dar tu, tu tii, f cu Zénon u or ironic. Agnès se întoarse spre el i îl privi drept în ochi. Lucrul de care sunt singur este c , atunci când vom afla, va fi prea târziu. Zicând acestea, î i lu panerul i, mai iute ca fulgerul, disp ru printre tufi uri ca prin farmec. Prea târziu pentru ce? strig Zénon. Ca s v c i, r spunse o voce pe care nu o mai putu localiza… Teme i-v de suflarea balaurului!

Zénon privi în jur. Misterioasa tân pur i simplu se evaporase. Ca prin magie. R mase acolo câteva clipe, gânditor, apoi se îndrept spre vale, cu inima ciudat de u oar . „Suflarea balaurului?” î i repet el reg sind drumul spre Lansec. Ce voise s spun cu asta?

11 Episcopul Van Melsen ceruse o audien la cardinalul Donatelli. Întrevederea sa cu Henri de Coursanges îi d duse posibilitatea s în eleag c acesta nu va face nimic pentru ca împiedice c ut rile lui Zénon de Mongaillac. În disperare de cauz , se hot râse atunci s se adreseze legatului. Fiindc , f acordul acestuia, el avea mâinile legate. A a c voia s testeze cât era de hot rât i, pentru a-l îmbuna cât de cât, adusese cu el ni te brânz de oaie din zon , ale c rei merite le l uda. Îns Donatelli îl g sea pe acest episcop foarte pu in simpatic. De aceea, a ezat la o mas pus grabnic de capelan, nu putea pierde o asemenea ocazie s -l mu truluiasc un pic a a cum tia el prea bine s o fac . Nu-i rea, zise el gustând. Brânza nu era lipsit de savoare, dar, dup p rerea lui, nu se compara cu parmeggiano, ca s cit m la întâmplare un soi de la el de-acas . Donatelli se distr a adar pretinzând c absorb ia ei este mult ameliorat dac se consum împreun cu vinul din regiune pe care i-l servise episcopul, de i nici acesta nu era la în imea celui napoletan. Van Melsen se ab inea s r spund la aceste mici provoc ri, dar îi venea tot mai greu s i p streze calmul, a a c îi zâmbea superiorului ierarhic gândindu-se c nu i-ar p rea r u s -l vad întorcânduse cât mai repede la Roma. Dar când Donatelli îl întreb dac – a dup cum pretinseser odinioar unii eretici, plecând de la principiul c vinul simboliza sângele lui Hristos, iar pâinea trupul s u – nu era posibil s se g seasc acestei interesante brânze vreo semnifica ie euharistic ce va fi sc pat pân atunci sagacit ii teologilor, Van Melsen mai c se sufoc . Totu i, aceste schimburi deosebit de teologice fur întrerupte de intrarea gr bit a lui Giancarlo care venea s le

anun e vizita lui Zénon de Mongaillac. Donatelli primi informa ia ca pe o binecuvântare i se gr bi s r spund c omul trebuie s intre imediat. Ei, a i identificat uria ul? zise el, cu bun dispozi ie. Zénon f cu o reveren aproximativ i se apropie de cei doi oameni. Ei bine… nu, Eminen . Dar am f cut câteva observa ii pe terenul unde a fost descoperit scheletul i a fi dorit s -mi face i onoarea de a lua cuno tin de concluziile pe care le-am tras. Sper, cel pu in, c nu privesc absurda dumneavoastr teorie, insinu Van Melsen. Ei bine… tocmai. S-ar putea s nu fie deloc absurd … Donatelli încet de a mai mânca din brânz i ridic ochii spre el. Credeam problema încheiat , zise Van Melsen. i eu… Domnule de Mongaillac, mi-a i înc lcat cumva instruc iunile? S m ierte Eminen a Voastr , dar într-adev r mi-am luat libertatea s fac o ultim verificare înainte de a-mi abandona ipoteza i… i, bineîn eles, a i f cut o descoperire capital care v autorizeaz s veni i aici s -mi strica i masa. Zénon aprob umil. Van Melsen cl tina din cap în semn de dezaprobare. Donatelli reflect . Împ it cum era între curiozitatea fa de ce ar fi putut descoperi acest savant i teama c lucrul acela poate confirma i mai mult ipoteza unei creaturi însp imânt toare precum cea evocat de stel , nu tia ce atitudine s adopte. Fie. Ave i dou minute, zise în final, doar pentru a-l contraria pe episcop. Mul umesc. M-am dus la fa a locului ca s studiez natura terenului. În virtutea unei metode pe care însu i Leonardo da Vinci a elaborat-o i care const în studierea i m surarea straturilor de p mânt i de nisip ce s-au acumulat deasupra oaselor descoperite, eu b nuiesc c scheletul este mult mai vechi decât i-a imaginat cineva vreodat … Adic ?

E greu de precizat… Mai multe mii de ani, f îndoial . Van Melsen se uit îngrozit la cardinal. Domnule de Mongaillac, începu Donatelli l sând deoparte con inutul din farfurie. Nu v contest autoritatea în materie de anatomie, îns permite i-mi s v reamintesc c cele mai generale dat ri admise privind crearea lumii nu dau universului nostru mai mult de câteva mii de ani. Departe de mine ideea de a pretinde c a precedat Facerea! se ap Zénon. Totu i, i tiu c ceea ce voi spune va surprinde, sunt convins c este de dinaintea na terii Domnului Nostru Iisus Hristos. Scheletul era acoperit de un strat de mânt gros de câteva picioare care… E normal ca, fiind vorba de r ele unui om sfânt, acesta s fi fost înmormântat. Mormântul va fi fost pu in mai adânc, asta e tot. Van Melsen era iritat la ideea c aceast descoperire poate înc s complice o problem deja oarecum abscons . Era la fel de agasat de complezen a pe care o dovedea legatul fa de savant. Dar, mai presus de toate, era exasperat de faptul c aceast nou ipotez a lui Zénon de Mongaillac putea întârzia i mai mult plecarea lui Donatelli. S admitem c ave i dreptate în privin a acestui punct, spuse acesta din urm dup o lung t cere. Îns nu v d cum faptul acesta v-ar sus ine teza animalului necunoscut. Metoda schi at de Leonardo da "Vinci const în a ne imagina c solul este constituit din straturi de p mânt acumulate pu in câte pu in de-a lungul timpului. Pornind de la aceast constatare, este u or de în eles c straturile cele mai profunde sunt cele mai vechi i invers, cele care sunt la suprafa sunt cele mai recente. Îi privi pe cei doi prela i, spre a se asigura c îi urm reau cu aten ie ra ionamentul, i continu . Or, eu am g sit în stratul aflat imediat deasupra celui unde a fost descoperit scheletul aceast cochilie. i le ar obiectul în chestiune pe care Donatelli îl examin atent învârtindu-l între degete. Deasupra, spune i? Absolut.

i cum naiba o fi ajuns pe aceste dealuri? Nu îmi aduc aminte s fi constatat c terenul ales de preotul acela se afl pe albia unui râu. Este exact ce mi-am zis i eu. Dac aceast cochilie nu provine nici din mare, nici din cursul unui râu, înseamn c neap rat a ajuns în alt mod… Zénon t cu vreo câteva secunde cu speran a c cei doi reprezentan i ai Bisericii ghicesc unde vrea s ajung . Dar, cum ace tia îl priveau cu aceea i perplexitate, ad ug : Pe timpul Potopului. Pe timpul Potopului? s ri Van Melsen uimit. Nu v d alt solu ie. Cu alte cuvinte, dumneavoastr crede i c fiin a c reia îi apar ine scheletul a pierit în vremea Potopului, gândi legatul pentru a se asigura c în elesese bine cuvintele savantului. Mi se pare într-adev r evident. Probabil c era evident în ochii lui Zénon de Mongaillac, dar cu siguran nu în cei ai lui Donatelli care nu prea vedea cum aceasta putea concorda cu ideea fiarei cu care s-a luptat sfânta Marta. În ceea ce îl prive te pe episcopul Van Melsen acesta în elesese c savantul se angajase pe un teren extrem de alunecos. Un teren pe care el însu i era mult mai în largul s u decât acest neofit. Ceea ce tot nu pricep, f cu el, este cum explic aceast chestie faptul c respectiva creatur nu ne este cunoscut . Tocmai. S-ar putea ca acest animal s ne fie necunoscut, fiindc apar ine unei specii care pur i simplu… mmm… cum zic… va fi încetat s mai existe. Potopul le-a distrus pe toate. Van Melsen i Donatelli se uitar unul la altul perplec i. Vre i s spune i: o specie… disp rut ? Oarecum… Genul lor, s zicem, s-ar fi… stins. Donatelli r mase gânditor, încercând s în eleag conceptul. Ideea unei specii disp rute era atât de surprinz toare încât cu greu o putea percepe. Dar nu la fel a fost cu episcopul care sesiz imediat implica iile acestei ipoteze. Nu ne aflam departe de erezie.

Asta presupune c Noe a uitat o specie atunci când a urcat pe corabie câte o pereche din fiecare animal, ra ion el cu perfidie. Doar dac , desigur, nu era ceva inten ionat. Se întoarse spre Zénon, a teptând un r spuns, dar cum acesta nu venea, continu : Dar, în acest caz… pe ce motiv, dup opinia dumneavoastr , Creatorul va fi f cut s dispar aceast specie? Nu tiu, dar… Episcopul îns î i inea victima de boa e i nu voia s -i dea drumul. Era momentul s -i dea lovitura de gra ie. Admite i îns c o asemenea ipotez ne oblig s conchidem c … Creatorul nu era perfect. La aceste vorbe, Donatelli reac ion , în sfâr it. De neconceput! Eretic! Sufocat, nu mai reu ea s articuleze vreun cuvânt. Zénon sim ea c situa ia îi sc pa de sub control. Din nou trebuia s dea înapoi. Departe de mine, Eminen , ideea de a contrazice dogmele Bisericii. Sunt doar un umil înv at care caut adev rul. Îns drumul acestui adev r nu m duce de multe ori pe c ile pe care mai apoi trebuie s le resping. Sunt sigur c din haos va ni lumina. Legatul î i reg si un pic de calm i ridic un deget amenin tor. Sper… Altfel voi fi nevoit s iau împotriva dumitale suri cel pu in nepl cute. Pân azi, aveam tendin a s v consider vorbele dac nu pertinente, cel pu in respectabile; nu obliga i s -mi schimb p rerea. Sunt limite ce nu trebuie dep ite, ad ug Van Melsen. Zénon prefer s nu zic nimic i se mul umi s plece capul în semn de supunere. Ar fi f cut mai bine s i mu te limba înainte de a avansa asemenea argumente. Donatelli se uit la el câteva clipe, judecându-i gradul de obedien i încercând s ghiceasc atitudinea pe care trebuia s o adopte inând cont de prezen a acestui episcop intransigent. Pentru moment, v interzic s v atinge i de acest schelet, porunci el dup momentul de gândire.

În pe ter , Agnès era i ea într-o stare neobi nuit . Dup întâlnirea cu Zénon se întorsese la ascunz toare s preg teasc o b utur al c rei secret îl tia. Dar, pe m sur ce alegea ingredientele i le a eza lâng marmit , î i d dea seama c mintea îi era mai ocupat cu gândul la acel savant încânt tor decât la re eta elixirului ei. Zénon de Mongaillac o surprinsese. Era cât se putea de limpede c nu sem na cu niciunul dintre ranii pe care îi întâlnea atunci când mergea în sat. Nu era doar o chestiune de educa ie, de polite e ori de curtoazie, ci mai cu seam o problem de sinceritate. Ea avea întotdeauna sentimentul c oamenii, în afar de Amedée, aveau un gând ascuns când i se adresau. O idee legat de desfrâu, desigur, dar nu numai. De parc via a în comunitate îi obliga s fie mereu cu ochii în patru, implica i într-un conflict în care se înfrunta o familie sau alta, i c nu erau în stare s se adreseze cuiva f s aib în minte riscul pe care i-l asumau. A vorbi cu altcineva era un mod de a-l al tura unui clan, de a-l face s aleag între dou i. Savantul era altfel. Îi vorbise cu o amabilitate spontan , neobi nuit pentru ea. i, mai ales, i se adresase ca unui egal. Nicio atitudine condescendent sau complexat . Nicio team absurd fa de a a-zisa ei vr jitorie. O franche e care ar ta o tr tur de caracter pe care ea o observa pentru prima dat la un b rbat: respectul. Iar Agnès î i d du seama c lucrul acesta avusese asupra ei un efect pe care îl crezuse întotdeauna rezervat celorlalte femei: fusese sedus . În acest timp, la episcopie, Van Melsen era enervat peste sur . Un animal disp rut! Dis-p -rut!!! Nemi cat, cu mâinile încruci ate la piept, Donatelli se uita la el cum mergea nervos în lung i-n lat prin fa a emineului. Cu pre ul unui mare efort asupra sinelui, el reu ise s se calmeze. Ceea ce nu era i cazul episcopului. i doar v prevenisem! continu acesta. Acum, to i savan ii vor s se pun de-a curmezi ul Bisericii. Nou ne

revine misiunea de a veghea ca discursurile lor s nu ajung s sminteasc min ile celor cinsti i. Legatul ar fi preferat s fie singur ca s poat reflecta la toate acestea. Ezit o clip dac s -i spun clericului de existen a stelei. Asta cel pu in i-ar fi permis s -i închid gura, îns prefer în final s p streze acest atu în mân pentru a-l folosi la momentul potrivit. Ridic din umeri. Pân acum, acest Zénon de Mongaillac îmi p rea totu i un individ rezonabil. Ipoteza lui cu animalul nu era total lipsit de sens. Van Melsen nu în elegea s -l lase pe savant s scape a a or. Voia s bat fierul cât era cald. V da i seama, Eminen , ce ar însemna ipoteza unui animal dintr-o specie pierdut ? Îns i perfec iunea Crea iei ar fi de repus în discu ie! Demonstra ia sa conform c reia creatura ar fi tr it înainte de Potop era totu i conving toare, încerc s ra ioneze cardinalul. Altfel cum s-ar putea explica prezen a cochiliei în locul acela? De acord în privin a aceasta. Dar faptul c a tr it înainte de Potop nu înseamn c a apar inut unei specii disp rute. Dac nu a disp rut, ar trebui s o putem identifica. Întru totul de acord. A adar, nu se poate vorbi de un animal. Donatelli se str dui s aprobe dând din cap. A te preface c acea blestemat de stel nu exista era un exerci iu dificil. S nu ne gr bim, zise el. S gândim pe etape. S presupunem c acest Zénon are dreptate în privin a acestui punct. Dac Domnul Nostru judecase c e mai bine s suprime o specie, este pentru c a considerat c aceasta o merita. În definitiv, Potopul nu a fost dat spre a distruge lumea unde creaturile p tuiser ? Dar st scris c Domnul a avut grij s salveze o pereche din fiecare dintre creaturile Sale. De ce nu i aceasta? Cum s ne explic m c nu s-a urcat în Corabie? Donatelli ridic din umeri ca pentru a spune c nu avea spuns.

Am s v spun eu, continu episcopul. Dac acest schelet ar fi al unui animal – ipotez absurd , dar s ne imagin m –, singura posibilitate care ne r mâne este c Domnul nu a salvat aceast specie pentru c nu a creat-o el însu i! Legatul în capul spre a-l privi f s în eleag . Or, aceast creatur nu ar putea fi altceva decât un demon c ruia i-a dat na tere Satana! Uluire. E tot ce îi inspir pe moment concluzia lui Van Melsen. Dar, încetul cu încetul, sensul acestor cuvinte puse st pânire pe mintea lui. Un sens ale c rui implica ii îl înfrico au chiar înainte de a le exprima în cuvinte. În orice caz, chestiunea este mult mai grav decât vi se pare, continu Van Melsen. Ghici i ca i mine consecin ele teologice ale unui astfel de lucru… Donatelli oft adânc i se sprijini ca s se a eze. Era s tul de toate aceste complica ii. Van Melsen p str câteva clipe de cere înainte de a ad uga: Ce v gândi i s face i? Nu, tiu. Zénon de Mongaillac trebuie redus definitiv la t cere. Tocmai i-am interzis s se ating de schelet. Mi-e team c nu-i de-ajuns. Legatul ridic ochii spre el. Acest diavol de Van Melsen ghicise mai iute pericolul afirma iilor f cute de savant. Î i repro c nu fusese mai rapid. Acum se afla în nepl cuta pozi ie de a-i suporta repro urile. i a a ceva nu-i pl cea. Trebuie s declara i cât mai repede c este vorba de un sfânt, conchise Van Melsen dornic s încheie dezbaterea. Dar… Dac acest Zénon de Mongaillac are dreptate? Episcopul îi arunc o privire încruntat . S ne în elegem bine, Eminen . Acest savant nu poate avea dreptate. Donatelli primi lovitura f a r spunde. Fiindc problema care îi fulger prin minte în timp ce asculta elucubra iile acestui nesuferit de episcop era c un demon nu putea exista. Satana poate lua chip din când în când într-o creatur de carne i oase era de ordinul posibilului, atâta timp cât era vorba de broa te sau erpi. Nu era un lucru absurd s se

gândeasc la faptul c poate locui provizoriu în corpul unor animale create de Dumnezeu. Dar animalele fabuloase despre care vorbeau legendele? Ca i fiara cu care s-a luptat sfânta Marta, Donatelli preferase întotdeauna s cread c erau ni te simboluri, ni te alegorii, reprezent ri ale R ului menite s nutreasc imagina ia credincio ilor. Nu ni te creaturi adev rate. C ci altfel, asta ar însemna c Satan avea puterea de a da via . Iar a a ceva f cea din el egalul lui Dumnezeu…

12 Agnès coborî în sat ca s -i fac o vizit p rintelui Amedée. Imediat ce trecu pragul prezbiteriului, îl g si pe preot str duindu-se s i trag anteriul pe el care îi inea loc de sutan ca s mearg în vizit la Aldegonde. S tatea b trânei se înr ut ise brusc în cursul zilei, iar Amedée era convins c sosise vremea s -i dea ultima împ rt anie. Ideea c veterana din Lansec poate fi pe punctul de a p si lumea aceasta fu un oc pentru el. Chiar dac nu avea o mare afec iune pentru ea, încerca totu i, ca pentru majoritatea tenilor, un profund respect. Un respect distant, desigur, i pe deasupra amestecat cu fric , dar totu i un respect. Apoi, posibila ei dispari ie va fi, neîndoielnic, un eveniment considerabil. Aldegonde reprezenta într-un fel sufletul satului Lansec. Ea v zuse n scându-se to i locuitorii s i. Era în acela i timp martorul de aproape un secol de istorie a satului i depozitarul memoriei str bunilor. Cu ea disp reau multe amintiri, multe lucruri m runte care transformaser Lansecul în ceea ce era acum. Iar Amedée tia c via a enoria ilor s i va intra atunci într-o nou etap . A a cum ni te copii a c ror mam tocmai dispare brusc i se trezesc r ma i singuri. Cunoscând via a pe care o dusese Aldegonde, p rintele Amedée b nuia c ea urma s dea peste câteva probleme pe lumea cealalt i se temea de spovedania b trânei. Ce orori urma s fie nevoit s aud , nu tia. Nu voia nici m car s i imagineze. Agnès nu împ rt ea acest mod de a privi decesul iminent al trânei. Pentru ea, Aldegonde nu era nimic altceva decât o trân care î i sfâr ea firul vie ii. Pentru tân , moartea nu

era o trecere în lumea de dincolo, ci începutul unui nou ciclu. i construise concep ia vie ii i a mor ii pe vreo legend unde o form rudimentar de metempsihoz inea loc de religie. De unde anume luase ea a a ceva, Amedée prefera s nu tie. i îi venea adeseori s o mu truluiasc pe fat în leg tur cu ereticele sale credin e p gâne, care de altfel nu se bazau pe cine tie ce lucruri solide. Agnès se limita a- i concepe propria viziune asupra lumii pe baza unui ra ionament minimal care se sprijinea pe impresiile i sentimentele sale. Dar aceasta era situa ia: Agnès credea în migra ia sufletelor. B trâna asta se va transforma într-un gândac negru de buc rie, zise Agnès ca s -l provoace pe preot, în timp ce îl înso ea la muribund . Iar tu vei ajunge în Iad, al turi de ea, dac mai continui s spui asemenea r ut i. Amedée cuno tea tendin a fetei de a se distra agasându-l astfel i avea obiceiul, atunci când se putea, s -i r spund în acela i mod. Am s te rog s respec i cel pu in suferin a celei care a ajutat-o pe mama ta s te aduc pe lume, continu preotul. Iar dac te aud zicând a a ceva în fa a ei… Parc tu crezi c ea se va lipsi de pl cerea de a spune groz vii. Indiferent ce a spus, a venit timpul s -i cear iertare Domnului. i nu ne revine nou , simpli muritori, s o judec m. De-acum, este rolul Creatorului ei dinaintea c ruia va trebui s apar . i doresc din tot sufletul s fie clement cu ea. Creatorul t u îmi pare a fi o bun scuz pentru ca s nu spundem în fa a celorlal i. Bubuitul tunetului p ru s -i r spund . Amedée fu aproape amuzat când îl auzi i desf cu bra ele ca pentru a sublinia eviden a r spunsului s u. Furtuna nu m sperie mai mult ca El, i-o întoarse ea zâmbind. Amedée îi arunc o privire indignat oprindu-se în fa a su ei lui Aldegonde. Primii stropi de ploaie începeau s cad , iar el se puse la ad post sub strea in .

C ai vorbe de ocar la adresa Bisericii, asta nu te scute te de un pic de respect i de milostenie, f cu el ridicând un deget mustr tor. Dac nu e ti în cea mai bun dispozi ie, va trebui s te rog s r mâi afar . Stai lini tit, am s fiu cuminte, r spunse Agnès f când-o pe feti a virtuoas . Vreau pur i simplu s m asigur c nu mai este nimic de f cut pentru vindecarea acestei b trâne cucuvele. Amedée se gândi un pic la situa ie i î i zise c , la urma urmei, dac Agnès avea puterea s vindece bolnavii, nu era niciun motiv s -i interzic accesul la c tâiul lui Aldegonde. Aplecat asupra unei mese, Athanase clasa crochiurile scheletului cu ajutorul lui Bruno. Î i petrecuser cea mai mare parte a zilei punând la locul s u bazinul gigantului – ceea ce nu fusese o treab u oar – i atacau delicata problem a vertebrelor. Pân atunci, lucr rile înaintau încet, dar singur. Nu erau deloc nemul umi i de treaba f cut i estimau c uria ul începea, în fine, s semene a ceva. A ce? Bruno înc nu putea spune. Continua s r mân la fel de gânditor în privin a rezultatului final. Îns era obligat s admit c scheletul c ta form i c la stadiul în care erau avea o oarecare similitudine cu un om de talie mare. Mai mânea de tiut dac reconstituirea trunchiului urma s confirme aceast impresie. Athanase, desigur, era departe de a împ rt i scepticismul asistentului. Pentru el, nu era nicio îndoial c scheletul era al unui uria . Principala sa grij era acum s termine aceast reconstituire cât mai repede. Îl cuno tea suficient pe Zénon de Mongaillac ca s tie c nu se va resemna atât de u or. A adar, era imperios necesar ca Athanase s -i poat prezenta legatului un uria acceptabil înainte ca elevul s u s mai scoat vreo nou teorie susceptibil i s introduc vreo îndoial în mintea lui. Se auzi o b taie în u . Înainte ca Bruno s aib timp s se ridice ca s deschid , Zénon intr în camer . Ei, ia te uit , eminenta noastr somitate din capital ! zise ironic Athanase întorcându-se spre nou-venit. Bun ziua, maestre. Bun ziua, Bruno…

Dac ai venit s -mi admiri reconstituirea scheletului, mi-e team c ai venit prea devreme. Zénon era stânjenit. Sim ea nevoia s vorbeasc serios despre problema aceasta. Tonul sarcastic al lui Athanase nu era ceea ce a tepta de la b trân. Discu ia pe care o avusese cu cele dou fe e biserice ti îl cam r ise. Nu era atât de naiv încât s ignore c adeseori afirma iile savan ilor intrau în conflict cu dogmele Bisericii, dar fusese întotdeauna convins , dac e ti mai moderat în vorbe, este posibil s conciliezi cele dou puncte de vedere i s ajungi la o armonizare a spiritelor. Evitând orice polemic , o argumenta ie riguroas , considera el, îi putea convinge pe cei mai obtuzi dintre adversari. Or, era limpede c se în ela. Mergând la b trânul s u mentor, sperase, a adar, s seasc o oarecare stare de bine. Nu, nu pentru asta… Ave i o clip liber ? Mi-ar fi pl cut s discut m de toate acestea cu calm. Dar eu sunt cât se poate de calm… Athanase nu tia pentru ce venise Zénon i b nuia o manevr ascuns . Nu avea inten ia s lase garda jos. Am s v las, propuse Bruno, care nu avea niciun chef s se afle implicat în aceast discu ie. Nu, nu, obiect Athanase ca s nu intre în jocul lui Zénon. Po i r mâne, Bruno. Sunt sigur c poate fi instructiv. Athanase, este absurd ca… Diferendul nostru… s ia o asemenea amploare. Suntem oameni înv i. Trebuie s putem trece peste partea p tima a acestei probleme. Unde vrei s ajungi? Spun pur i simplu… Cum s înceap ? Zénon se a ez . Moralmente, era prea obosit pentru a sus ine o b lie verbal în care voia s -l atrag Athanase. Nu mai tiu… În mintea mea domne te o mare confuzie, Athanase… Tocmai am avut o discu ie destul de încordat cu Donatelli i Van Melsen i m rturisesc c sunt r it de ceea ce a ie it.

V d, zise Athanase neîncrez tor. O întâlnire secret cu cele dou fe e biserice ti… Abil manevr . Nu era o manevr . Credeam c am descoperit ceva ce-mi poate confirma ipoteza i voiam doar s le spun i lor. S le spui f mine. Nu era niciun fel de r utate în asta, te asigur… Athanase nu mai tia ce s cread despre fostul s u elev. Se exprima cu o sinceritate ce s rea în ochi, iar asta îi amintea complicitatea care îi unea odinioar . Sim i cum hot rârea lui începea s se clatine. Zénon era clar ab tut, ceea ce era un lucru nou la care trebuia s fie atent. Lu , a adar, un scaun i se apropie de el. La ce descoperire faci aluzie? Zénon de Mongaillac îi povesti atunci în detaliu conversa ia pe care o avusese cu episcopul. Fostul s u profesor îl ascult cu aten ie, mângâindu- i barba cu mâna sa îmb trânit i încre it , a a cum f cea întotdeauna când d dea aten ie cuvintelor interlocutorilor. Vorbele legatului – o spun cu mâna pe inim – mi-au zdruncinat convingerea, m rturisi Zénon dup ce termin de povestit. M cunoa te i de prea mult timp ca s nu ti i c inten ia mea nu este s m împotrivesc Bisericii, dar i mai pu in s -i atac dogmele… Chiar dac am fost mereu convins c pot aduce lumina, adev rul, m-am gândit întotdeauna c , dac a ceva nu aduce nimic Bisericii, nu îi va fi deloc potrivnic … Athanase se uit la fostul s u elev. Avusese întotdeauna o minte str lucit , îns nu era în stare s judece când trebuia sau nu s expun o idee. Diploma ia nu fusese niciodat punctul u forte. Raporturile umane erau un domeniu în care era stângaci i care nu se predau în nicio coal . Era o chestiune de sensibilitate i de caracter. Dac el reu ise s ajung în vârful disciplinei pe care o preda, dac se vedea atât de respectat de confra ii s i, era înainte de toate ca urmare a faptului c se ferise s i fac du mani. Iar pentru asta trebuia s tii s taci în momentul în care oamenii nu erau dispu i s te asculte. Atunci de ce s te înc ânezi? întreb el.

Poate omul s renun e la c utarea adev rului? Ne putem preface s credem c nu avem dreptate când suntem convin i de contrariul? În tiin , adev rul nu este o chestiune de credin , Zénon, ci de bun-sim . Sunt sigur c acest schelet nu este al unei fiin e umane. i totu i nu poate fi altceva. Peste dou zile, voi fi gata s -i ar t acestui cardinal rezultatul reconstituirii mele. i, crede, concluzia acestei afaceri nu va mai produce nicio îndoial . Nici m car pentru tine… Tu e ti orb din orgoliu. Prive te lucrurile în fa . C vrei s i întreci fostul maestru este de în eles, dar asta s nu cumva s te fac s aperi cu orice pre ni te ipoteze f rost. Ascultându-l, Zénon se gândea la discu iile sale eu Nicolas Stenon. Acesta î i b tea joc în mod regulat de ideea lui René Descartes conform c reia adev rul era identificat dup sentimentul de eviden pe care acesta îl provoca celui care se str duia s ra ioneze cu metod . Îns eviden a – era evident, glumea Nicolas – nu putea servi adev rului drept fundament. Nimeni nu afirm cu seriozitate ceva f a fi convins c are dreptate. Poate c ave i dreptate, admise Zénon dup o lung cere.

13 La c tâiul lui Aldegonde, Amedée se sim ea descump nit. trâna abia î i mai putea ine ochii deschi i. Între dou gemete, morm ia câteva frânturi de fraze nedeslu ite pe care preotul încerca zadarnic s le interpreteze ca fiind o spovedanie. Îns , în ciuda eforturilor sale, trebui s accepte eviden a: nu în elegea nicio boab din ceea ce spunea ea. Cât despre Agnès, ea st tea pu in mai deoparte. Aldegonde îi era mai pu in antipatic decât îl l sase pe Amedée s în eleag . Vorbele ei fuseser doar un mod de a-l sâcâi un pic. Adev rul era c aceast b trân avea multe puncte comune cu ea. Tr ia în aceea i indiferen ostil a s tenilor. În plus, Agnès tia c Aldegonde se l uda câteodat c poate interpreta limbajul naturii. Aceast facultate era mai mult o

postur fondat pe ni te neverosimile credin e mistice, îns aten ia pe care o ar ta fa de secretele lumii dovedea un interes adev rat. Dar în afar de asta, Agnès nu-i împ rt ea viziunea asupra lucrurilor. Cuno tin ele ei erau în realitate mult mai modeste, dar i mai serioase. Dac unii îi atribuiau daruri supranaturale, era din pur ignoran . Prin limbaj al naturii, ea în elegea doar concluziile ce se puteau desprinde logic din vreun semn concret. Nu era nicio tain acolo. Era suficient s tii s deschizi ochii i s observi natura a a cum trebuie. Nimic mai mult. adar, în ochii ei, Aldegonde nu era decât o s rman trân respins de comunitate din cauza prostiei câtorva teni. Nu era nimic periculos la ea. Cum nu era nici cazul ei. Tr ia doar într-o lume guvernat de legi pe care doar ea era în stare s le priceap . Când Amedée ie i s aduc ni te vreascuri ca s mai pun pe foc, Agnès r mase singur cu b trâna. Impresia de pace care venea dinspre ea era atât de tulbur toare încât tân ra sim i c îi dau lacrimile. Când se întoarse cu g tejele, Amedée o g si pe Agnès lâng muribund . Ce mai face? o întreb preotul. Agnès se ridic i se îndrept spre el. Nu mai e foarte tân , opti ea luând m nunchiul de crengi i a ezându-l în vatr . Îns nimic nu arat c ar fi pe moarte. Dar important nu este s fie cu con tiin a împ cat ? Agnès îl privi. Nu-i împ rt ea resemnarea cu privire la starea de s tate a lui Aldegonde. Dac n-ai nimic împotriv , am s mai stau cu ea un pic. Dac nu se poate face nimic ca s-o salv m, poate c m car exist un remediu ca s -i u ur m durerea. Dragostea pentru aproapele este un bun remediu. Dar poate c nu destul. Mâine, am s aduc ceva cu care s i prepar un înt ritor. Mâine poate va fi prea târziu. Atunci, stau s -i in mâna.

Amedée îi zâmbi. Prefera s o vad generoas i altruist decât provocatoare i singuratic . Cine tie? Oare se schimba? Agnès petrecu noaptea la c tâiul lui Aldegonde. Nu era mare lucru de f cut ca s o îngrijeasc . Starea ei era cauzat de vârst , iar toat aten ia pe care i-o acorda Agnès nu schimba nimic. Remediile sale nu-i puteau reda tinere ea. Întorcându-se în seara aceea la han, Zénon era complet ab tut. Athanase reu ise s -i strecoare o îndoial în minte. De altfel, era ceva mai mult decât îndoial . Începea c cread c pornise pe o cale gre it înc de la început. i î i d dea seama în ce m sur voin a lui de a dovedi c scheletul apar inea unui animal se baza efectiv pe dorin a de a se m sura cu fostul s u maestru. Intui ia sa de la început fusese foarte sincer , îns înc ânarea de a continua pe aceast cale, în ciuda absen ei dovezilor, era absurd . Aceast c utare a animalului necunoscut fusese un mod de a-i umple un gol. De i devenise un eminent anatomist, se mul umise întotdeauna s urmeze curentele c rora al ii le deau na tere prin descoperirile lor. Mult timp, sperase s fac vreo observa ie important care s modifice într-un mod consecvent situa ia cuno tin elor din vremea sa, dar, treptat, acceptase ideea c un asemenea lucru nu se va întâmpla. Sfâr ise prin a accepta c va fi pentru totdeauna un modest om ce va merge pe urmele altora. Descoperirile i inven iile erau pentru al ii. Rolul s u se limita doar la a le transmite altora. i cu ipoteza aceasta, a unui animal necunoscut, crezuse c , în sfâr it, reu ise ceea ce visase în secret întreaga via : posibilitatea de a aduce pe lume o contribu ie esen ial i de ai l sa numele în istoria tiin elor. Îns acum avea con tiin a c acest vis nu fusese decât o iluzie. Trecând prin fa a rulotei lui René, sta ionat în apropierea hanului, Zénon fu smuls din medita ia sa de un ip t: Blestem ie! Porc ria dracului de vas! Savantul î i arunc un ochi sub copertin i îl z ri pe amicul u scuturându- i mâna r nit . Hei, ce faci atâta scandal? Ai s treze ti tot ora ul cu urletele tale!

M-am fript, explic arlatanul încercând s i lege batista în jurul mâinii. Zénon se urc în rulot . Las -l pe medic, zise el distrându-se. Pansamentul acesta n-o s i foloseasc la nimic. Ia, arat -mi. René întinse mâna. Team mi-e s nu fie cazul unei amput ri, f cu Zénon. i cum arlatanul p rea s ia în serios gluma sa, ad ug : Doar dac n-ai vrea s i bagi mâna într-unui din remediile tale pe baz de tutun. René în elese c î i b tea joc de el i î i trase iute mâna, ar tând cu b rbia lichidul pe care îl preg tea. Încercam s fac b utura de care i-a vorbit. Cel pe baz de boabe levantine pr jite? Exact. Qahoua. i ce-a ie it? arlatanul î i mi degetele. P reau c func ioneaz bine. Ei bine, o s afl m imediat. F -mi onoarea i gust tu întâi, îi propuse întinzându-i recipientul înc fierbinte. Zénon arunc o privire la b utura de culoare închis . Vrei s beau asta? Hai, hai, sunt sigur c ai f cut altele i mai rele. Savantul cl tin din cap... Dac nu supravie uiesc, n-ai s cape i nicio le caie din mo tenirea mea, s tii! Închise ochii i, sub privirea ner bd toare a arlatanului, duse lichidul la buze. Ei? Zénon nu- i putu re ine o strâmb tur . Amar , abia reu i el s articuleze. Amar ? Sigur? Ia s v d! René b u la rândul s u o gur . Fa a i se înro i. Infect! admise el. Cum naiba fac marinarii ia marsiliezi ca s înghit a a ceva? Habar nu am, dar ceea ce este sigur e c n-ai s faci avere vânzând-o.

Schimbar o privire amuzat . Apoi, târgove ul ridic prelata, arunc fiertura în strad i prefer s schimbe subiectul. Dar tu? Cum i-a mers azi? Îngrozitor, oft Zénon. M întreb dac n-am luat-o pe o cale gre it înc de la început… Vorbe ti de schelet? Bineîn eles. Episcopul i cardinalul au mers pân întracolo încât s m acuze de erezie! Nu glumi cu chestii dintr-astea, f cu René devenit brusc serios. Biserica nu tie de glum . Îmi aduc aminte c treceam într-o zi prin ora ul Basel. Mi s-a povestit o chestie ce se petrecuse cam cu dou sute de ani mai înainte. Într-o diminea , s-a descoperit un coco care ouase un ou. Nu m întreba cum de e posibil. Poate c nu era un coco , ci o g in care sem na cu un coco . În fine, chestia e c s rmana or tanie a fost imediat judecat de un tribunal i condamnat la moarte. Motivul: înc lcase legile naturii, cele ce fuseser stabilite de Domnul Nostru! i privi amicul cu gravitate înainte de a ad uga: S nu- i treac prin minte s faci vreun ou, Zénon… Savantul nu r spunse. În elegea foarte bine ce anume voia spun prietenul s u. Dar era prea târziu ca s renun e. Uit toat problema asta, insist René. G se te- i o femeie i schimb i via a. E un sfat prietenesc. Brusc vis tor, Zénon se c ut ma inal prin buzunare utându- i pipa. Mâna d du peste cochilia descoperit în Lansec. Imediat, în minte îi ap ru chipul lui Agnès. Am întâlnit una, m rturisi el. Una ce? O fat … Surprins, René ridic o sprâncean . i nu-mi spuneai nimic? Doar am întâlnit-o câteva clipe… Ei hai, poveste te-i totul amicului t u René. Zénon î i umplu pipa cu restul de tutun pe care îl mai avea ca s câ tige timp s i g seasc vorbele potrivite. O femeie extraordinar …

Femeile sunt întotdeauna extraordinare când e cazul s ne seduc . Frumoas … F barb . Tandr … Atâta timp cât au ceea ce vor. Zénon î i d du atunci seama c glumele arlatanului îl deranjau. M rturisirea lui privea un sentiment sincer i cât se poate de real. Întâlnirea sa cu Agnès îl marcase într-o m sur pe care nu o b nuise. Tu te-ai acrit. E altfel, protest el constatând c René îi strica pl cerea. Iar tu e ti îndr gostit. Bag de seam … ine minte, prefer te aud cum m freci la cap cu scheletul… În zori, Aldegonde p ru s se simt mai bine. Durerile se mai potoliser i fu în stare s vorbeasc . E ti la fel de frumoas cum era mama ta, opti ea în timp ce Agnès încerca s o fac s înghit un pic de lapte. Agnès fu emo ionat de aceast confiden afectuoas , îndep rt o uvi de p r care c zuse pe fa a b trânei. Nu vorbi i. Încerca i s v odihni i. Mama ta era o femeie minunat . Cu siguran v-a i fi în eles foarte bine… Am ajutat-o s te aduc pe lume, tii? Agnès zâmbi. Auzise deja de la p rintele Amedée. Ca i faptul c sem na cu mama. Dar î i imaginase întotdeauna c acesta era pentru preot un mod de a se ar ta amabil fa de ea. Aldegonde se întoarse spre tân . Dar vorbe te-mi mai bine despre tine, continu ea scrutându-i chipul. La vârsta ta, ar cam fi timpul s te gânde ti la un so . Nu- i place nimeni din Lansec? Agnès ro i pu in. Din Lansec, nu, admise ea dup un timp. trâna schi un zâmbet. Un str in, poate? Agnès se amuz c discu ia se transforma în confesiune. Amedée ar fi apreciat aceast r sturnare de situa ie! O s m crede i o proast , dar am întâlnit un b rbat… Frumos?

A a s-ar zice. Nu-i neap rat nevoie, dar oricum e mai bine decât dac ar fi fost urât. Cele dou femei râser cu poft . Aldegonde rec ta un strop de vitalitate împ rt ind emo ia fetei. De unde-i? De la Paris. E un savant. S nu-mi spui c e b trânul la nebun care a venit s studieze scheletul, se nelini ti Aldegonde. Da’ de unde. De i cel de care vorbesc eu e de dou ori mai în vârst ca mine. Atunci nu-i nici tân rul care îl înso ea, zise Aldegonde amintindu- i de asistentul lui Athanase. Nici. Îl cheam Zénon de Mongaillac i e… e amabil. Amabil? Da. Atâta tot? E deja mult. Aldegonde se crisp brusc înainte de a c dea pe pat gemând. Agnès se repezi i o lu de mân . Respira ia b trânei c un ritm mai calm. Team mi-e c Domnul este ner bd tor s m pedepseasc , zise ea între dou oftaturi. Nu spune i prostii. O s v sim i mai bine de îndat ce po iunea mea î i va face efectul. i apoi nu ave i a v teme de Domnul; dac a i gre it cumva în trecut, sunt sigur c va ti s se arate indulgent. Singura gre eal de care m simt vinovat este c i-am dispre uit prea mult timp pe semenii mei. Iar tu, draga mea Agnès, mi-e team c tu… Aldegonde se întrerupse. Duse mâna la inim i începu s respire i mai greu. Femeile se privir îndelung. Chiar dac Aldegonde nu î i putuse sfâr i fraza, Agnès în elesese foarte bine ce anume se preg tea s spun . E mai bine s sta i lini tit , f cu ea. O s be i încet asta i o v sim i mai bine… Poate c mai apoi va trebui s dormi i un pic.

14 La pu in timp dup aceea, în ciuda unei dureri groaznice de cap – aparent tutunul i qahoua nu f ceau cas bun –, Zénon merse pe dealurile de lâng Lansec. Ce anume venise s fac nu-i era prea limpede. Voia s se conving c se afla acolo ca s verifice înc o dat cursul râului, dar tia de fapt adev rul, nu se putea în ela pe sine. Impulsul r spundea în realitate nevoii de a o revedea pe Agnès. A admite c se îndr gostise ar fi fost un prag pe care înc nu era gata s -l treac . Acest sentiment era de altfel pentru el ceva la fel de necunoscut ca i animalul înalt de dou zeci de picioare. Totu i, în adâncul s u se g sea o ciudat zvârcolire a sufletului, o u oar frem tare a întregii fiin e pe care un altul mai pu in orb la emo iile sale ar fi identificat-o de îndat . Problema era c el considerase întotdeauna dragostea ca pe o sl biciune care o face pe victim sclavul celuilalt. În cel mai bun caz era un afect asupra c ruia mintea i mai ales voin a trebuiau s aib o priz . Ideea unei pasiuni puternice imposibil de st pânit era absolut str in concep iei sale despre lucruri. ci un oarecare timp în apropierea drumului, dar, din cate, Agnès nu era pe acolo. Dezam git, se a ez pe o piatr i privi în jur. Soarele era sus pe cer stropind tuf ri ul cu lumin . În curând, avea s fie foarte cald. Zénon trase aer adânc în piept. Mireasma ierburilor s lbatice îi p trunsese pân în suflet. Se aplec s culeag cimbri or i îl duse la nas. Pentru prima dat planta încet s mai fie acel obiect de studiu pe care el îl numea Thymus Serpyllum ca s devin doar un fir de iarb cu parfum aparte. Dup ce petrecu clipe îndelungate în aceast stare de beatitudine, se hot rî s trag folos din prezen a sa pe aceste coline mergând s verifice dac nu cumva râul care curgea în apropiere î i avea izvorul într-un loc care ar fi putut explica prezen a acelei cochilii în sat. Îi venise ideea c , în fond, de-a lungul timpului cursul de ap ar fi putut avea o alt albie. Nu era imposibil ca, în urma unor c deri de pietre, s fi fost deviat

pe un alt versant al colinei i c , poate, cândva s fi trecut prin apropierea satului. Se ridic a adar în picioare i î i relu drumul urmând direc ia pe care i-o ar tase Agnès în ajun. Dup ce ocoli ni te stânci, ajunse în sfâr it la albia pârâului. A a cum i se spusese, era sec. Îns ni te semne clare ar tau c pe acolo cursese ap . Ca s dea de izvor, era suficient s urce panta inându-se de aceste urme. Nu era greu; terenul nu era prea accidentat, iar panta urca domol. De-o parte i de alta a albiei pârâului, arbu tii tot mai numero i ar tau c solul, pe m sur ce urca, devenea mai umed. Zénon în elese c nu era departe de izvor. Brusc, în timp ce escalada o stânc mai înalt decât celelalte, Zénon auzi un zgomot în amonte. Brusc, î i aduse aminte de lupul care bântuia prin împrejurimi. Nelini tit, se urc pân în vârf i arunc o privire de cealalt parte. Mai jos, Agnès tocmai f cea baie în izvor. Cu gura c scat , Zénon contempl scena. I se p rea c nu zuse niciodat ceva asem tor i atât de frumos. Numeroasele sale aventuri i disec ii îi permiseser s cunoasc în detaliu secretele anatomiei feminine. i totu i trupul pe care îl avea în fa a ochilor era mai tulbur tor decât toate cele pe care avusese ocazia s le vad mai înainte. Formele u or rotunjite ale pieptului i coapselor, pulpele lungi cu propor ii perfecte, curbele taliei, totul i se p rea de o perfec iune divin . B nui c atrac ia nu se datora doar acestei mi ri suflete ti sau trupe ti – lucrul nu era prea limpede – pe care prietenii s i filosofi ar fi numit-o dorin . tia foarte bine ce este dorin a. Aici îns altfel st tea treaba. Dac vederea acestui trup gol îi excita sim urile, o f cea cu o intensitate neobi nuit . Dorin a fizic nu era totul; mai era ceva ce inea de emo ie. Con tient c nu-i frumos ce face, închise ochii. O brusc tres rire de moralitate. L udabil , dar sortit e ecului. Zgomotul pe care îl f cea Agnès în ap trezea în el viziuni minunate. Pu in obi nuit s reziste dorin ei, ced , a a c se aplec s dea deoparte frunzi ul care îi împiedica vederea. Un pic cam mult.

În c dere, se lovi cu capul de stânc . Î i pierdu cuno tin a. Athanase era foarte satisf cut de reconstituirea sa. La lumina ambrat a tor elor, uria ul s u se în a maiestuos în subsolul universit ii. O munc admirabil . Dificil , desigur, mai ales spre sfâr it, când a trebuit s pun oasele la peste dou zeci de picioare de la podea, dar în sfâr it recompensat. Dup discu ia cu Zénon de Mongaillac, în elesese c fostul u elev i adversar sfâr ise prin a terge totul cu buretele. Se sim ise atât de liber i de u urat încât hot râse s gr beasc i mai mult reconstituirea. Î i petrecu ziua ca s termine fixarea bazinului uria ului i o parte din coloana vertebral . Când veni seara, era înc departe de ceea ce î i propusese. Ca atare, se hot râse s i petreac aici i noaptea. Bruno îl ajutase cât putuse, dar plecase acas când ajunseser la torace, l sându-l pe maestru s termine singur treaba. A a c Athanase munci din greu ca s termine reconstituirea înainte de r ritul soarelui. Voia s fie sigur c putea s -l arate înc de a doua zi diminea a. trânul înv at tia c nu prea f cuse treab bun la sfâr it i c bra ele erau fixate provizoriu, îns important era ca uria ul s aib o form definitiv conving toare. Nu soliditatea ansamblului era primordial . Va fi timp pentru consolidare mai târziu, ad ugând pe ici, pe colo câteva buc i de lemn. a dup cum începuse s b nuiasc , scheletul era mai înalt decât estimase la început. Avea fix dou zeci i dou de picioare. Înc pea exact sub bolta înc perii. Craniul enorm era fixat direct de scripetul aflat în vârful arcadei. Aceast talie impresionant f cea din uria ul lui unul din cei mai mari descoperi i vreodat . i, mai ales, era întreg. Asta îl satisf cea pe Athanase în cel mai înalt grad, desigur, i totu i îi venea greu s cread c nu era o halucina ie. Cine era? Când a tr it? Cum se hr nea? Ce religie avea? Tot atâtea întreb ri la care era prea devreme s r spund . Dar nu se îndoia c va putea da în curând un r spuns. Poate c era chiar acea sfânt Marta pe care o cerea în gura mare p rintele Amedée. Oricum, sosise timpul s -l anun e pe legat c poate veni s admire cât mai degrab uria ul.

Cât timp st tu ame it, Zénon avu parte de un co mar îngrozitor. Viziuni ale unor balauri însp imânt tori i ale unor mon tri îngrozitori se suprapuneau în mintea lui r cit , dând na tere unor stranii arabescuri verzulii. Volutele cu forme inumane se ridicau în înalturi obscure înc rcate de nori negri întuneco i pe care creaturile încercau s -i str pung mu când i împr tiindu-i cu ghearele. Se v zu atunci pe sine sc pând de o astfel de mu tur , înotând contra curentului în cerul acela tulbure, îngreunat de ni te ve minte udate de o ploaie invizibil , i ajungând la unul dintre lumini urile deschise în tenebre de unul dintre mon tri. Când î i reveni, transpirase tot, înc neref cut. Nu în elegea unde se afl , iar ochii nu reu eau s se adapteze la penumbra în care se afla. Când, în sfâr it, începuse a se obi nui cu lipsa luminii, s ias din acest co mar ca un animal înn molit, î i du seama c se afla într-o pe ter larg , luminat de ni te tor e. Când o mân necunoscut îi trecu u or peste tâmpl , întoarse pu in capul i o v zu pe Agnès aplecat deasupra lui. Nu spune i nimic, îi opti ea la ureche continuând s -i îngrijeasc rana. Zénon încerc s se ridice, f folos. Doamne, ce co mar îngrozitor… V-a i r nit la cap. Închise din nou ochii l sând degetele tinerei femei s -i potoleasc durerea. Îl cuprinse o stranie stare de bine. Se l în voia sor ii, abandonându-se delicatelor atingeri care u oror, dup cum î i d du el seama, deveneau ni te mângâieri. Nu v îngrijora i, mai murmur ea, sunte i la mine… Zénon deschise un ochi ca s priveasc din nou grota. Locuie ti aici? Departe de oameni i de r utatea lor. Zénon o privi. În lumina blând a tor elor, chipul ei era i mai frumos. O umbr îi mângâia obrazul, trecând u or peste marginea buzelor ca s alunece sub b rbie i s dispar estompându-se de-a lungul gâtului. Vedea clar reflexul fl rilor pe marginea c rnoas a buzei superioare.

Cu o mi care lin , imperceptibil, ea se aplec . Zénon sim i cum se pierde. Parfumul pielii îl ame i. A a cum un val ce se retrage las uneori s apar pe nisip o minunat cochilie, întunericul f cu loc luminii pentru a-i descoperi ochii. Ea îl privea cu o blânde e nem rginit . În afar de p rintele Amedée, sunte i primul b rbat care trunde aici, zise ea uitând voit intruziunea lui Gilbert. De ce nu tr ie ti în sat? întreb Zénon ca s zic ceva. V-am spus. R utatea lor m sperie. Cu… s lb ticiunea care bântuie, ai avea i mai multe motive s i fie fric aici. S lb ticiunea asta, a a cum zice i, nu-i altceva decât un lup. Dar oamenii din sat cred ceea ce vor s cread . Ei v d lumea cu ochii fricii i ai urii. Zénon reu i s se ridice într-un cot. Oricum, ei v cred o vr jitoare. tiu. Dar dumneavoastr ? Eu nu. Timp de câteva secunde ce p rur o ve nicie, nu schimbar niciun cuvânt. Zénon î i d du seama c ea îi mângâia capul cu tandre e. Situa ia îl stânjenea. Se ridic . Cred c am o umfl tur zdrav ! A i c zut serios. i aminti, în fine, motivul c derii i brusc se sim i cumplit de jenat. Tre… Trebuie s plec. Nu sunte i în stare. Am… Am ni te treburi de rezolvat… Scheletul acesta nu v las în pace. Dimpotriv . A devenit ra iunea mea de a fi. De ce ai vorbit atunci când ne-am desp it ultima dat de… suflarea balaurului? Agnès se ridic i ea. Atunci când se manifest printre oameni, Diavolul ia diferite forme… grifon, ap, broasc sau… balaur. To i copiii tiu… Dar balaurii nu exist .

i totu i r suflarea lor ca de pucioas

e cât se poate de

real . Schimbar un zâmbet. Agnès îl înso i pân la ie irea din grot . Afar , dup cum ar ta soarele, era diminea . Dar… cât timp am dormit? se nelini ti Zénon punând mâna la ochi ca s se fereasc de soare. Aproape o zi întreag . Athanase trebuia s i prezinte reconstituirea uria ului. Zénon î i amintea. Trebuia neap rat s o vad , dar, dac nu voia s întârzie, era nevoie s se gr beasc . Trebuie s plec numaidecât. Tu treci pe lâng via . Tutuirea avu pentru el efectul unui pumnal p trunzându-i delicat în inim . Dup ce îi arunc o ultim privire, Zénon îi atinse tandru obrazul i o lu de mân . Am s revin. i, înainte de a se dep rta, îi puse ceva în palm . Agnès r mase acolo, tulburat de gestul savantului. În pumn, sim ea forma r sucit a unei cochilii mici. Când Zénon de Mongaillac î i f cu în sfâr it apari ia în subsolul Colegiului Regal, cardinalul Donatelli, episcopul Van Melsen, magistrul Henri de Coursanges, Bruno i Athanase Lavorel st teau în picioare în fa a unei perdele imense ce masca jum tate din înc pere. Doar pe dumneavoastr v mai a teptam, zise legatul zându-l sosind cu sufletul la gur . Dup ce ajunsese la concluzia c nu putea exista nicio creatur satanic , Donatelli a tepta cu ner bdare s vad uria ul. Fiindc îndoiala, de acum infim , dar înc real care îi mai st ruia în minte din cauza stelei, urma, în sfâr it, s fie risipit . i crede i-m c am fi preferat ca aceast a teptare s fi fost mai scurt , sublinie magistratul pe un ton de repro . Suntem cu to ii ner bd tori s vedem acest faimos uria . Zénon se scuz înclinându-se respectuos i veni al turi de ei, în fa a cortinei. Constatând c toat lumea era prezent i atent la ceea ce avea s urmeze, Athanase merse s apuce un col al pânzei.

Domnilor, începu el cu mândrie, trebuie s v avertizez: ceea ce ve i vedea este surprinz tor. Cu o mi care, cortina se desf cu, descoperind enormul schelet. Observatorii fur mai întâi ului i. În fa a lor se în a silueta unui monstru însp imânt tor. Dou picioare masive sus ineau un bazin diform din care pornea o ir a spin rii cel pu in sucit . Dac toracele p rea oarecum în conformitate cu ideea pe care putuser s i-o fac , bra ele erau dispropor ionate. Dar mai ales craniul colosal ce trona în vârf avea un profil absolut hidos. Maxilarele sale proeminente prezentau o denti ie care î i d dea fiori, amplasarea nasului era, ca s zicem a a, total absent , iar orificiile oculare, dou orbite goale, îi d deau creaturii o privire de o însp imânt toare neomenie. Înf area lui general te f cea s te gânde ti la o fiin uman de talie foarte mare, îns acest uria avea o morfologie îngrozitoare. Ei? întreb Athanase pe cât de agitat pe atât de ner bd tor s aud p rerea martorilor. Ce zice i? Impresionant, nu? D… da, bolborosi Donatelli. Cel mai mare Homo Gigas ce s-a reconstituit vreodat ! Dou zeci i dou de picioare în ime! Zénon schimb o scurt privire cu magistratul. Van Melsen cea, a teptând verdictul cardinalului, iar acesta degeaba se str duise; nu putea împ rt i euforia b trânului savant. Se apropie precaut de schelet. E… e imposibil. Ce anume? se nelini ti Athanase întorcându-se spre uria s în eleag . Nu, nu. Sunt dezolat… Acest… aceast creatur monstruoas nu poate fi un sfânt. Savantul se albi. Dar… Cum? Dar e un uria , nu? Nu tiu… Athanase se întoarse spre Zénon în c utarea unui sprijin. Zénon! Spune-i!

mas îns pu in mai deoparte, Zénon tocmai descoperise sub o prelat vreo cincisprezece vertebre uitate cu bun tiin . i astea? Nu cumva ar fi coada uria ului dumneavoastr ? Athanase se uita pe rând ba la Zénon, ba la ceilal i, pierdut. Sunt dezolat, f cu Donatelli. Dar… trânul se întoarse spre asistentul s u într-o manevr disperat . Bruno! De ce nu mi-ai spus c au mai r mas vertebre? Eu? s ri în epat tân rul. Bineîn eles! Uria ul meu nu-i întreg! Bruno era sufocat de josnicia acuza iei. De altfel, nimeni nu se în ela. Erau doar jena i. Donatelli, Van Melsen i Henri de Coursanges preferar s ias în t cere, în timp ce Athanase continua s -l certe pe asistent. Dup plecarea lor, Zénon continua s stea cu ochii pleca i. Nu-i pl cea s -l vad pe fostul s u maestru într-o astfel de situa ie. i totu i nu putuse evita s arate vertebrele puse deoparte. Furios, Athanase se apropie de el privindu-l int drept în ochi. Tu… tu m-ai tr dat. Niciodat nu am fost atât de umilit! Îmi pare r u. Dar ce altceva puteam face? S sus ii p rerea celui care te-a înv at! Dumneavoastr m-a i înv at s nu m supun decât unui singur st pân: adev rul. Nu striga „victorie” atât de repede, Zénon. Nu am nevoie de Biseric pentru ca s am dreptate. Confra ii mei vor ti s recunoasc un uria când li-l voi ar ta! Cât despre imbecilul sta de cardinal… Vrea un sfânt? Va avea un sfânt! Fac trei modific ri la blestematul sta de schelet i va fi leit Iisus Hristos în persoan ! Dar tu, tu s stai deoparte! Ce putea r spunde Zénon? Îi arunc o privire de simpatie lui Bruno i ie i.

15 În aceea i dup -amiaz , Amedée se str duia s bage un fir de a în urechea unui ac ca s i mai dreag dulama cam pr dit , când cineva îi b tu la u . tia c cererea sa de autentificare a scheletului urma s treac o etap decisiv i tepta cu ner bdare ca un trimis al episcopiei s vin s -l informeze despre felul cum decurg lucrurile. Î i trase a adar haina i merse s deschid . Cardinalul Donatelli st tea în pragul u ii. Eminen ? Nu m a teptam la… E o mare onoare… Voiam s i vorbesc, spuse simplu legatul strecurându-se în prezbiteriu. Bunul preot îl primi cu excesul s u de devo iune obi nuit, încât Donatelli avu un pic sentimentul c îl lua drept Sanctitatea Sa în persoan . Îi propuse chiar s ia masa împreun – ofert pe care legatul o accept imediat – i îl servi cu acel delicios vin din regiune pe care începea s -l aprecieze. Dac Donatelli venea s -l vad pe p rintele Amedée, o f cea pentru a vorbi, în fine, cu o persoan integr . Cardinalul avea inten ia s -i povesteasc totul, îns , ascultându-l cum îi explic motivele pentru care inea atât de mult s aib acele relicve, în elese în fine ce încercase s -i spun acel Van Melsen, oricât de antipatic era: nu e bine s spui toate adev rurile. Dictonul era poate oarecum simplist, dar nu absurd. Î i d dea seama c a evoca în fa a lui Amedée povestea creaturii disp rute însemna o gre eal . i totu i nici nu se putea s se rezume la ai în ira baliverne. Reconstituirea lui Athanase Lavorel nu a fost prea conving toare, îi explic el, dup ce terminar gustarea. Amedée se mul umi s dea din cap. Ghicise, dup atitudinea interlocutorului s u, c nu trebuia s se a tepte la ve ti bune. Singurul lucru de care suntem siguri în privin a scheletului este c nu-i vorba de sfânta Marta. Relicvele ei sunt la Tarascon. Preotul îl privi o clip , apoi l capul în jos. A a mi se p rea i mie…

„Par ivul”, gândi legatul uitându-se la el. B nuia de la început! Am preferat s nu spun nimic, m rturisi Amedée. Enoria ii mei aveau prea mare nevoie s cread a a ceva. Problema este c Van Melsen a f cut cercet ri ca s -i seasc un înlocuitor, îns … … îns niciun alt personaj important nu a tr it pe-aici. tiu i asta… cu un moment înainte s adauge: Lansecul este un s tuc pierdut printre dealuri. Ce sfânt sar fi putut interesa de el? Donatelli nu r spunse. Se gândea la reconstituirea lui Athanase. Oare va putea s -l modifice în a a fel încât s semene mai mult cu un uria ? Altfel, va fi nevoit s priveasc stela cu al i ochi… Nu, e clar, nu putea fi. Trebuia neap rat sit un sfânt care s se potriveasc … „ Dup plecarea cardinalului, Amedée trecu din nou s i repare ve mântul, gândindu-se c toate speran ele sale de a- i vedea în curând relicvele identificate erau de-acum tot mai reduse. Alte b i în u îl întrerupser din nou. L acul cu a i se ridic nemul umit ca s deschid . Agnès! Ce faci în sat la ora asta? Tân ra avea obiceiul s vin în Lansec diminea a devreme ori seara târziu ca s evite întâlnirea cu s tenii. Dar, de când lupul bântuia prin împrejurimi, rareori îl vizita dup apusul soarelui. Amedée o pofti s intre. Stai jos… Dar e ti nebun s stai pe-afar în plin noapte cu lupul sta care ne d târcoale! Lupul n-o s -mi fac nimic. E destul s -i cuno ti obiceiurile. Totu i, l-a omorât pe bietul Octave. tiu… Am s te ajut s -l prinzi. Am pus deja o capcan . Va fi prins în câteva zile. Amedée o privi surprins. Interesul pentru via a aproapelui nu prea î i st în fire… Cum Agnès continua s stea cu fruntea plecat , preotul ghici c era preocupat de ceva. Se a ez lâng ea încercând s i dea seama unde î i r cise acul.

Ce-i cu tine? întreb el. Agnès r mase un timp t cut , apoi zise: În seara asta, pentru prima dat în via a mea, m-am sim it singur … Nu m întreba de ce, nu tiu nici eu… Apoi, dac -i vorba de un miracol, acesta chiar este, f cu Amedée luând loc. L-am întâlnit pe acel savant… tii, Zénon? Auuu! s ri preotul sco ând acul care i se înfipsese în fund. Zénon de Mongaillac? A, iat de unde vine miracolul! Nimeni nu mi-a vorbit înainte ca el… În afar de tine, desigur… Nu-i ca ilal i. Când eram cu el în pe ter , s-a uitat la mine într-un fel… În pe ter ? se indign glume Amedée ridicând o sprâncean . Lini te te-te. A c zut r u de tot i eu doar l-am îngrijit un pic… Dar po i s m crezi, în ochi avea doar amabilitate. Nicio urm de r utate. Amedée, de i f când-o pe uimitul, era emo ionat de aceast brusc transformare. Agnès a lui era, în fine, pe cale s devin tân ra pe care o visa. Odat i odat , Domnul vine lâng fiecare dintre noi. Azi, i-a f cut un dar pre ios. Pot s r mân aici peste noapte? rintele Amedée îi r spunse cu un zâmbet. Bruno era tulburat. Felul în care Athanase Lavorel îl acuzase a ascuns vertebrele îl scârbea. Se sim ea tr dat de cel c ruia îi dedicase tot timpul s u. Dar un lucru era i mai grav: acum sim ea o adev rat îndoial privind natura scheletului. Nu i se zdruncinase numai încrederea în mentorul s u, ci i încrederea în ideile acestuia. Fiindc reac ia tuturor martorilor confirmase b nuiala ce i se strecurase în minte. Scheletul acesta nu era al unui uria . Prela ii ace tia sunt ni te pro ti! bomb nea mânios Athanase pentru sine contemplându- i extraordinara creatur . De parc un individ de talia aceasta nu putea fi decât conform canoanelor estetice! Bineîn eles c este urzit în mod ciudat ptura aceasta. Dar cine nu ar fi, având o asemenea în ime? Dar… vertebrele alea? risc Bruno, cu ochii mereu pleca i.

Ce diferen ar face cinci vertebre în plus sau în minus? Le-am l sat deoparte pentru ca uria ul meu s poat înc pea sub bolt ! Dac ar fi m surat câteva picioare în plus, ar fi trebuit s stea curbat. Iar ace ti eminen i speciali ti nu ar fi ratat ocazia s spun c era infirm sau coco at! Nu sunt doar cinci vertebre în plus, ci mai mult de o duzin . Athanase se întoarse în fine spre asistentul s u. Era limpede explica iile sale nu reu eau s -l conving . Cinci, zece, cincisprezece, ce anume vrei s spui? Bruno era jenat de faptul c trebuia s i se împotriveasc maestrului. Dar afrontul pe care i-l f cuse Athanase îi înl tura i ultimele re ineri. Eu cred c le-a i l sat deoparte fiindc nu sunt compatibile cu scheletul unui uria . A! Domnul nici m car nu i-a terminat studiile, dar domnul se crede în stare s i contrazic maestrul. Nu… nu asta am vrut s zic… Nu, bineîn eles… Dar te gânde ti c , la urma urmei, acest Zénon de Mongaillac, atât de dotat, are probabil dreptate. C trânul doctor Lavorel e probabil senil i c nu- i mai d seama ce face sau ce spune… Ascult -m bine. De vreo jum tate de secol, pretinse genii ca Zénon încearc zadarnic s nu-mi dea dreptate. Iar dac eu î i spun c acest schelet este al unui uria , atunci este al unui uria ! Bruno l din nou ochii în jos. Nu era în m sur s înfrunte mânia maestrului. i, cu toate astea, înc nu era convins. Athanase se calm . În elese c asistentul s u fusese r nit de acuza ia pe care i-o adusese i ghici c de aici îi proveneau îndoielile. Schimb tonul. Cât despre cele ce-am spus adineauri în prezen a celorlal i… îmi cer scuze. M-am enervat. În elegi, s -i auzi spunându-mi c nu este un uria , ei care nu ar putea face diferen a între un femur i o tibie… Nu mai puteam de ciud . Crede-m , cele câteva vertebre nu schimb cu nimic situa ia. Dac am dat vina pe tine, este ca s evit s le dau vreo explica ie… i î i dai seama cât se poate de bine c nu ar fi în eles nimic.

Athanase îl b tu u or, cu afec iune, pe spate. Era convins c lucrul de care avea nevoie era pur i simplu o explica ie. i c aceasta îi va împ ca, va face s se reînnoade leg tura de complicitate i de încredere reciproc . Bine. Acum c ne-am l murit, trebuie s pornim la treab . Cardinalul acesta vrea un sfânt care s semene cu o statuie a lui Michelangelo! Dou sau trei modific ri, i va fi mai frumos decât David! i se întoarse spre Bruno ca s adauge cu un zâmbet complice: Chiar dac va avea probabil un gât prea lung. eza i la masa lor obi nuit , Zénon de Mongaillac i René Grouchot d deau gata ulcica de vin. Degeaba se str duise târgove ul s par vesel, disperarea lui era cât se poate de clar . Î i petrecuse întreaga zi f când doz ri diferite de qakoua a ajunge la un rezultat satisf tor. Nu mai în eleg nimic, se lamenta el. Oricum fac, ob in tot un amestec de neb ut! Poate c i s-au vândut boabe de proast calitate? Poate c sunt prea tare ori prea pu in pr jite? Sunt prea multe variabile în experien ele tale. E ca i la schelet. Un os în plus sau în minus, un altul a ezat unde nu trebuie, i Athanase d peste o creatur diform ! Încerci cumva s -mi spui c b utura mea este oribil ? În orice caz, nu e prea bun . Chiar tu ai spus-o. E doar o chestiune de timp. Tot încercând, cu siguran am s dau peste ceva. Afl c sunt un pic mai înc ânat decât m garul meu! Asta-i ce avem noi în comun. Zénon î i revenise din încercarea prin care trecuse. Prezentarea uria ului fusese un asemenea fiasco încât se considera din nou intrat în curs . Reconstituirea nu permisese nici pe departe identificarea definitiv a scheletului. Dar, dac era sigur c Donatelli este acum mai pu in convins de ipoteza uria ului, nimic nu dovedea c e mai deschis fa de aceea a animalului necunoscut. Important pentru Zénon era c , în fine, se convinsese c avea dreptate. Când v zuse reconstituirea lui Athanase,

în elesese imediat c propria ipotez se dovedea a fi bun . Îndoielile i se mai risipiser . Acum, nu-i mai r mânea decât s i reia cercet rile i s g seasc dovada. Meditase mult la treaba aceasta. De un lucru era sigur: scheletul era al unui animal ce tr ise înainte de Potop. Lucrul acesta îl putea demonstra. În schimb, se punea problema s renun e la ipoteza apartenen ei la o specie disp rut . Era prea potrivnic dogmelor Bisericii i nu se sim ea în m sur s o atace. Dar, dac nu se punea o asemenea problem , era totu i obligat s admit c specia în chestiune era totu i necunoscut . Ceea ce nu u ura cu nimic identificarea. Dac Athanase nu i-ar fi fost atât de ostil, poate c ar fi putut si vreun indiciu studiind de aproape osemintele. Îns fostul u îndrum tor îi interzisese categoric s se apropie de ele i nu vedea cum ar putea s -l fac s i schimbe p rerea. Sunt tot în acela i impas, se jelui el. F acces la schelet, nu pot face absolut nimic. Poate c asta are s v ajute, se auzi atunci o voce familiar . Pe mas ateriz un dosar enorm. Zénon i René tres rir i ridicar capul. Lâng ei se afla Bruno. M-am gândit c , în lipsa scheletului, desenele v-ar putea fi de folos. Zénon se uit la dosar. Era doldora de foi pline cu desene. Crochiurile? Bruno, Dumnezeu te-a trimis! Dumnezeu n-are niciun amestec. Asistentul lui Athanase se a ez lâng ei i deschise dosarul. Athanase este la curent? întreb nelini tit Zénon. Mai bine nu! Atunci? rog s nu-mi pune i întreb ri. Nu tiu care dintre dumneavoastr are dreptate. Dar, dac dumneavoastr nu v pute i ap ra ipoteza, eu n-am s tiu niciodat . Iat vorbe de om înv at! conchise Zénon b tându-l prietene te pe spate. Am avut un bun maestru…

Schimbar un zâmbet, apoi Zénon se repezi asupra desenelor pe care începu s le întind pe mas sub privirea intrigat a lui René. Nu-i chiar mare, fiara, remarc târgove ul. Credeam c are vreo dou zeci de picioare. Dou zeci i dou , dac ne lu m dup reconstituirea lui Athanase, îl corect Zénon. Aceste crochiuri au fost, evident, f cute la o scar redus , se crezu Bruno obligat s precizeze. Zénon nu mai era atent la ei. Era concentrat asupra desenelor pe care le tria i clasa cu minu iozitate. Ceilal i doi îl observau în lini te. M car dac animalul sta ar sem na cu un altul ce ne-ar putea servi ca model… Îns asistentul meu de la Paris l-a comparat cu toate animalele de talie mare ca balena, elefantul, rinocerul, ursul… Nu-i nicio asem nare… Totu i, unele p i ale scheletului îmi aduc aminte de ceva, sunt sigur… Uite, bazinul, spre exemplu. Îi ar lui Bruno desenul respectiv. Pelvisul acesta… L-am mai v zut undeva… Dar unde? Dac îmi pot permite, zise tân rul, m duce cu gândul la al unei p ri. Zénon privi din nou desenul. P i da, ai dreptate… „ Numai c mi-e greu s v d o pas re de m rimea aceasta i niciuna, din câte tiu, nu are din i. Un pui de dou zeci i dou de picioare cu din i? râse René. i cum ziceai c este qahoua mea? Cei doi savan i zâmbir . Ipoteza era, într-adev r, ridicol . Mai e i maxilarul sta, ad ug Zénon. Sunt sigur c am mai v zut ceva asem tor… du din cap, resemnat. Era clar c , de fiecare dat când avea sentimentul c d de cap t, solu ia disp rea. Mai târziu în noapte, reîntors în penumbra camerei sale, Zénon încerc s studieze crochiurile la lumina unui opai . Dar degeaba întoarse desenele în toate felurile, revenea mereu la maxilar. Era sigur c mai v zuse la un animal o denti ie asem toare. Dar unde? Obosit, se întinse pe pat.

Scheletul acesta era o enigm care sfida în elegerea. Un bazin i un pelvis de pas re, din i care ar fi sfârtecat i un bou, totul m surând nu mai pu in de dou zeci de picioare. Un astfel de monstru nu putea exista. i totu i oasele acestea nu erau câtu i de pu in o iluzie a sim urilor. Desigur, mai r mânea posibilitatea s fie r ele mai multor animale. Dar aceasta presupunea atâtea coinciden e încât era destul de improbabil. Dac ar fi fost spre exemplu trei femururi sau dou bazine, chestiunea ar fi fost repede rezolvat . Or, a a dup cum remarcase Athanase, erau doar elemente pentru reconstituirea unui singur schelet. Dar care? Întins pe spate, nu reu ea s adoarm i l privirea s -i ceasc pe plafonul c ru ei sale. O clip , chipul lui Agnès veni s se imprime ca prin farmec pe ipsosul cr pat. Iar Zénon i aminti pulpele frumos rotunjite pe care le v zuse la izvor, rev zu sânii lucind în soarele amiezii, coapsele care chemau o atingere a mâinii cu aceea i insisten cu care misteriosul schelet cerea o explica ie. Agnès era frumoas i atr toare. Trebuia neap rat s o vad . Agnès… Prenumele suna ca o promisiune de volupt i i de tandre e împ rt it . A doua zi, se va întoarce pe dealuri. Privind o umbr ce tremura pe plafon, Zénon recunoscu forma delicioas a gurii lui Agnès. Îl cuprinse o poft irezistibil de a o s ruta. O gur cu buze moi i c rnoase, proaspete ca roua zorilor, o gur care se deplasa… Se deplasa? Zénon c sc ochii. Gura sau mai degrab umbra se deplasa efectiv pe tavan. Forma, nu mai groas de un deget, avea mi ri bru te. Zénon o urm ri ma inal cu privirea. Era o opârl . O opârl obi nuit cum sunt atâtea în regiunea Languedoc. O opârl micu verde i inofensiv , cu coada lung acoperit cu solzi, cu labe scurte i iu i, cu capul ascu it al c rei maxilar… Zénon încremeni. Maxilarul. Dup câteva clipe de stupoare, se ridic în grab ca s înha e foaia pe care era desenat craniul scheletului. Cu mâna ezitând, deschise mai apoi unul dintre voluminoasele lucr ri de

anatomie ale lui Konrad Gesner, apropie lumânarea i d du nervos paginile. Pe una din ele se vedea desenul unei opârle. Pe cea opus , maxilarul. Zénon compar cele dou ilustra ii. Tremura. Nu… nu e cu putin , bâlbâi el înm rmurit.

PARTEA

TREIA

EXPIATIO

Vatican, 1655 În Capela Sixtin , primele luciri ale zorilor îndulceau culorile frescelor cu un v l alb strui. Silvio Rampallo, cu ochii mari deschi i, încerca s articuleze ceva f a putea scoate vreun sunet. Da, o opârl , sublinie cardinalul Donatelli ca s bat i mai adânc cuiul. M-ai în eles bine. Silvio Rampallo ie i din amor eal . Cl tin capul ca s se asigure c este cu adev rat treaz i c ceea ce tocmai auzise nu fusese rodul imagina iei sale. Dar… e… e imposibil, reu i el s bâiguie. O opârl , este… este ceva piccolo! Ceva mic! Chiar minuscul! Piccolo, da. Dar nu aceea, Silvio. Oasele erau mult mai mari decât tot ce i-ai putea tu imagina. Numai maxilarul era tot atât de mare cât scaunul pe care stai tu. Iar din ii, lungi ca degetele de la mân . Silvio r mase nemi cat câteva secunde. Acum, c putea vizualiza creatura, talia ei i se p rea înc i mai ie it din comun. De parc acest schelet nu fusese pân atunci decât o abstrac ie. Ridic mâna stâng ca s o examineze i plec privirea ca s evalueze dimensiunile scaunului. A a ceva sfida în elegerea. Santa Madona… murmur el. Donatelli contempla fa a uimit a confesorului s u. Faptul reu ise s -l intereseze într-o asemenea m sur îi producea o real satisfac ie. Da, Silvio, descoperirea pe care tocmai o f cuse Zénon de Mongaillac îl uluia la fel ca pe tine… Camerlingul cl tin din cap. Umberto se în elase asupra carierei sale, gândi el. Poet, iat care îi era adev rata voca ie.

Povestitor, fabulator. Suveran pontif nu era pe m sura talentelor sale. Tot ce mi-ai spus este extraordinar, zise el ridicându-se, dar, dac vrei s aud i restul pove tii tale, va trebui s merg s u urez. Am impresia c o s -mi plesneasc b ica. Zicând acestea, se îndrept spre fundul s lii pe unde aveau acces la latrine. Întins pe cuvertura sa, cardinalul decan Severino Massimo îl privi trecând prin fa a lui. În cursul nop ii, observase de la distan ciudatul cuplu format de cei doi prela i, Donatelli i Rampallo, cu sentimentul confuz i nepl cut c este inut deoparte de ceva important. Trebuie spus c , din cauza luminii tremur toare a sfe nicului, prezen a zdrobitoare a frescei i trunderea fugar a razelor de lun , atmosfera general contribuise la atribuirea unei aparen e de sini tri conspiratori. De mai multe ori, fusese ispitit s trag cu urechea, dar î i înfrânase imediat inten ia, amintindu- i c , de i curiozitatea nu era unul dintre cele apte p cate capitale, r mânea totu i un defect josnic. i cum nici întreruperea unei confesiuni nu i se p rea un lucru demn, preferase s stea deoparte. De aceea, când îl v zu pe Silvio Rampallo îndep rtându-se, trânul profit . Se apropie de Donatelli cu pa i u ori, ca s nu-i trezeasc pe cei care înc mai dormeau, i se opri la o oarecare distan de el pentru a- i face sim it prezen a tu ind ostentativ în batista-i de m tase. Donatelli se întoarse spre el zâmbind. Severino! Iat -te foarte matinal! Eu… hmmm… binevoi i a m ierta c … Nu- i cere iertare. Eu sunt cel nec jit c am tulburat desf urarea scrutinului. Desf …? A, da… da… Cardinalul decan se pref cu a- i studia claritatea mucozit ilor din batist i, aparent satisf cut, o scutur ca pentru a alunga o amintire dureroas . S uit m toate astea. C a i dorit s v u ura i con tiin a este un lucru mai degrab onorabil. De i, cum s zic, întradev r, momentul… nu era prea bine ales. Eu… hmmm… presupun c în diminea a aceasta totul va reintra în normal…

Era mai mult o întrebare decât o afirma ie, îns Donatelli se comport ca i cum nu ar fi perceput nuan a. Dorm cu to ii? întreb el. Cardinalul decan se întoarse spre extremitatea galeriei care servea drept dormitor i l s -i scape un zâmbet. Nu v încrede i în aparen e. Adversarii dumneavoastr profit mai ales ca s numere i s renumere discret for ele pentru a mobiliza trupele. Mi-e team c ansele dumneavoastr sl besc cu fiecare zi. Faptul c vreo câ iva indivizi vor trece în tab ra cealalt în ziua scrutinului st în natura lucrurilor, Severino. În rest, faptul c alegerea suveranului pontif, purt tor al cuvântului lui Hristos, depinde i de sl biciunile omene ti este ceva care vine de la sine. Altfel, în ce i-ar sta legitimitatea? Severino Massimo aprob cu un rictus. Sl biciunile omene ti, da… Ne tiind ce s adauge, f cu un gest în direc ia u ii aflate la una dintre extremit ile capelei. V las. Trebuie s m asigur c gustarea de diminea este gata… Ia gândi i-v ce s-ar fi întâmplat dac ar fi uitat s ne-o preg teasc ! În acest caz, în loc de alegerea unui pap , vei ob ine o schism , glumi Donatelli. Severino îi zâmbi. Bine… Constat cu u urare c a i revenit la starea normal … i zicând acestea îi mai arunc o privire prieteneasc i se îndep rt încet, l sându-se înghi it de lumina crepuscular i de lini te. Când ajunse la ceilal i cardinali, Donatelli ridic din sprâncean . Starea mea normal ? se amuz el. M întreb ce anume l-a cut s cread c mi-o pierdusem? Când Silvio Rampallo, întorcându-se de la latrine, trecu prin fa a celorlal i cardinali, observ c majoritatea înc mai dormeau, dar c unii d deau deja semne ce anun au o trezire dificil . Ridic ochii spre ferestrele înalte de deasupra s lii. Peste câteva ore, se va relua alegerea succesorului lui

Inocen iu al X-lea. Donatelli avea pu in timp ca s povestea…

i termine

Cu ochii a inti i pe desene, Zénon era prea uimit ca s poat pune cap la cap dou gânduri coerente. Când ie i din starea de buim ceal , ridic ochii spre micu a opârl lipit de tavan i fu cuprins de un profund sentiment de groaz . Acest schelet, aceast gr mad de oase pe care c uta de atâtea zile s le identifice, aceste resturi anonime asupra rora Athanase i cu el avuseser p reri diferite, în privin a rora legatul trebuia s se pronun e i pe care Amedée pretindea a fi relicvele unui sfânt, acest schelet putea fi, întradev r, al unei opârle uria e? A a ceva nu poate fi… morm i el. În ora urm toare, compar i iar compar cele dou desene. Cel f cut de Gesner era bine realizat, nu i se putea repro a c nu d duse aten ie acestui aspect al muncii sale, dar era oare mai pu in ciudat decât altele aflate în lucrare? Corespundea cu adev rat unui maxilar de opârl ? Oare Konrad Gesner nu se mul umise s copieze dintr-un alt autor f s se str duiasc verifice? Dar Bruno? Oare nu putea s fi comis vreo eroare desenând maxilarul? O confuzie, un moment de neaten ie puteau duce la o eroare în aprecierea propor iilor. Îns Zénon tia c nu este a. Era sigur c Bruno f cuse o treab bun i c desenul era conform realit ii. El însu i inuse în mâini maxilarul respectiv. Chiar el f cuse un crochiu pe care îl trimisese împreun cu altele la Paris. Amintirea pe care o p stra era înc precis în memoria sa. Nu, desenele erau corecte. Totu i, acest maxilar era o dovad suficient ? i un alt animal putea probabil s aib o denti ie similar … De i pu in probabil, lucrul nu era întru nimic imposibil. Dar cum s fii sigur? Cum s verifici dac restul oaselor corespundea? Lucrarea lui Konrad Gesner nu-i putea fi de niciun folos în aceast privin . El se mul umise s reproduc maxilarul, i nu ansamblul scheletului.

O opârl , murmur Zénon ridicându-se. Îmi trebuie o opârl … Ideea era absolut simpl . Pentru a confirma ceea p rea s demonstreze maxilarul, îi trebuia scheletul unei opârle normale pentru a-l putea compara cu desenele f cute de Bruno. Dar unde se putea g si scheletul unei opârle în plin noapte, într-un han? Tu, dr gu , înc nu tii, dar e ti gata s participi la cea mai mare descoperire a secolului! Vietatea îns nu era totu i dispus s se lase prins f s opun rezisten . Imediat ce Zénon se apropie de ea, aceasta o zbughi de-a lungul zidului pentru a se refugia în cel mai inaccesibil col al tavanului. Stai acolo unde e ti, lighioan am rât , o cert Zénon urcându-se pe pat. Dar opârl , refuzând cu înc ânare s i descopere o voca ie de model, fugi din nou. Zénon petrecu vreo câteva minute bune urm rind-o astfel în jurul camerei pân ce se hot rî s schimbe strategia, fiindc exista pericolul ca opârla se strecoare în vreo cr tur i s dispar . A a c a tept pân ce animalul î i g si un loc i studie chestiunea dintr-un punct de vedere ra ional. Dac voia s se apropie suficient de mult ca s o poat prinde, f discu ie c cea mai bun tactic nu era s se arunce asupra ei cum f cuse pân atunci. Trebuia se apropie înceti or, ca un pr tor agil, s se deplaseze cu mi ri lente de-a lungul pere ilor, profitând de zonele umbrite. Odat ce-i va fi la îndemân , va s ri pe ea f s -i mai lase nici cea mai mic ans . Numai c , pentru a aplica acest plan, mai trebuia ca opârla nu stea cu obstina ie lipit de tavan. Întâi, Zénon încerc s o scoat de acolo agitând mâna. Dar animalul, de acum, nu manifesta nici cea mai mic inten ie s se mi te, r mânând în col ul s u, urm rindu-l cu ochii s i mici i vii pe stângaciul pr tor. Zénon se resemn a adar s încerce s se ridice la în imea aceea cu ajutorul unui scaun pus pe pat. Îndeplinirea acestei delicate manevre cu mi ri feline conform strategiei elaborate punea totu i mari dificult i.

Sprijinindu-se de perete, Zénon se c pe scaunul care se cl tina periculos. Uite ce m obligi s fac! protest savantul adresându-i micu ei reptile o privire dojenitoare. Dispozitivul era instabil, iar edificiul se pr bu i brusc cu mare zgomot, încât Zénon se trezi prins între pat i perete. René Grouchot, care st tea în rulota sa, fu trezit de zgomotul care îi ajunsese la ureche prin fereastra deschis de la camera savantului. Convins c prietenul s u se confrunta cu un agresor nocturn, se repezi în ajutorul lui, g sindu-l în aceast postur delicat . De-a ce te joci? f cu el ajutându-l s se ridice. Încercam s prind blestemata asta de opârl , r spunse Zénon ar tându-i reptila care nu se mi case. N-ai altceva mai bun de f cut în miez de noapte? Zénon prefer s nu r spund . O opârl nu-i ceva r u, tii. Dar dac vrei pot s-o zdrobesc, îi suger René apucând un pantof. Nu, nu! îl opri Zénon. Îmi trebuie intact . René se uit la amicul lui eu un aer nelini tit. Ca s faci ce? Trebuie… trebuie s o fierb. tiu c mâncarea de pe-aici nu e dintre cele mai bune, dar totu i! Nu ca s-o m nânc, ci ca s o studiez. i pentru asta ai nevoie s o fierbi? îl întreb René din ce în ce mai b nuitor. Ceea ce vreau s -i studiez este scheletul… Pentru asta trebuie s o fierb mai întâi. În felul sta carnea se desprinde mai u or de pe oase. René se strâmb de dezgust i se uit la opârl ghemuit în col ul ei. S rmana fiin . Dac Zénon nu avea inten ia s o omoare mai înainte, asta însemna c o va fierbe de vie. Opera iunea promitea s nu fie prea pl cut . Îl ajut totu i s prind monstrul. În timp ce Zénon, urcat pe scaunul s u, speria animalul b tând tare din palme, René, înarmat cu un borcan, se a inea gata s sar pe el. Dup vreun sfert de or de zbatere grotesc , opârl fu în sfâr it scoas din

col ul ei. Speriat un pic, se repezi spre col ul opus al înc perii, unde încercarea de a fugi îi fu întrerupt de peretele transparent al borcanului. Zénon scoase un ip t victorios: opârl era prins . Cei doi tovar i ie ir din camer ca s mearg la rulot . Când René se apuc de aprins focul, Zénon lu o oal i o umplu cu ap . În câteva minute, apa începu s clocoteasc i totul era preg tit pentru a o pune la fiert. Zénon deschise borcanul, apuc opârl i îi d du drumul în oal . opârl abia tres ri. Dou zbateri, i gata. Mai r mânea de a teptat s fie fiart . În acest timp, culcat în prezbiteriul lui Amedée, Agnès dormea adânc. Înainte de a se culca, se dusese s -i fac o vizit lui Aldegonde ca s fie sigur c nu avea nevoie de nimic. trâna îi spusese c se sim ea bine i c putea s mearg lini tit la culcare. Agnès îi d duse s bea o infuzie i, dup ce îi urase noapte bun , se întorsese la prezbiteriu. Adormise a adar cu sufletul împ cat: pentru prima dat în via a ei, era o femeie fericit . Totu i, dragostea era un sentiment fa de care se crezuse întotdeauna la ad post. Dar, în seara aceea, certitudinea dragostei sale pentru Zénon i se înf în toat limpezimea ei. i aminti fa a lui blând când st tea întins, incon tient, în grot . Atunci îl g sise frumos. Î i amintea c îi contemplase mâinile, fine i delicate ca ale unei fete. Se surprinsese încercând s i le imagineze mângâind. Nu îndr znise s -i rturiseasc , desigur, dar mersese pân într-acolo încât profitase de coma lui ca s -l s rute u or pe buze. Doar ca s vad ce efect avea. Acum, c se gândea la toate acestea, strângea între degete cochilia pe care i-o l sase. i se l purtat de vis cu o pl cere care îi topea sufletul. adar, îl vis . Vis c venise s o caute la grot , c o lua în bra e, o acoperea cu s ruturi înfl rate, cu mângâieri de nespus, îi optea la ureche cuvinte tandre i p tima e i o ducea pe arm sarul lui alb spre inuturi îndep rtate i misterioase unde nori de culoarea varului plouau cu mii de cochilii…

Zénon terminase în sfâr it disec ia opârlei. Opera iunea fusese lung i delicat : trebuia s aib grij s nu strice fragilul schelet. Îndep rtase cu aten ie pielea i carnea, l sând la oase doar ceea ce le inea legate, acolo unde era posibil. Îns , în majoritatea cazurilor, fusese obligat s sec ioneze o articula ie pentru a cur a restul de mu chi din jur. Puse mai apoi cu meticulozitate toate oasele pe o scândur , având grij nu le modifice dispunerea ca s nu aib mai apoi b taie de cap. René Grouchot asistase la aceast autopsie un timp, pân când î i d duse seama c toat afacerea nu-l pasiona. Golise, adar, o sticl de vin ca s treac timpul i se culcase boscorodind împotriva capriciilor savan ilor, unii mai nebuni ca al ii. Odat treaba terminat , Zénon merse în camera sa i compar scheletul cur at cu crochiurile pe care i le adusese Bruno. Acum era un pic mai calm i efectu studiul con tiincios. Se punea problema de a fi precis. Nu se putea mul umi cu o simpl observare. A a dup cum le repetase elevilor toat via a, verificarea unei ipoteze era faza cea mai important a muncii unui savant. Aici se afla izvorul tuturor erorilor. Munca aceasta îi lu tot restul nop ii. Când termin , mijeau zorile. Închise ochii o clip . Era epuizat. Îns acum avea o certitudine. Cu excep ia maxilarelor, majoritatea celorlalte oase corespundea. Crochiurile prezentau câteva diferen e fa de micul schelet. Dar existau atâtea specii de opârle încât a a ceva nu era un lucru uimitor. Esen ial era c similitudinile erau mai importante ca diferen ele. Forma general a membrelor i craniului era grosso modo aceea i cu a scheletului descoperit în Lansec. Vertebrele îndep rtate de Athanase erau într-adev r o coad . Dar nu coada unui uria , ci a unei opârle. O opârl lung de dou zeci de picioare! i în elese imediat de ce Nicolas Stenon nu g sise nimic atunci când comparase desenele trimise cu cele din bibliotec . Cine i-ar fi putut imagina c trebuiau comparate cu cele ale unei creaturi atât de mici?

Cum de putuse exista un asemenea animal? Zénon nu putea i imagineze. Era un caz izolat, un specimen unic? Imposibil de spus. Dar tr ise înainte de Potop. De acest lucru cel pu in era sigur. i, dac te gânde ti bine, faptul c disp ruse din aceste regiuni era un lucru bun. Fiindc o opârl de talia aceea trebuie s fi fost un animal îngrozitor. Un monstru însp imânt tor. Dac opârlele de m rime obi nuit se hr neau cu insecte, atunci care fuseser victimele unui asemenea pr tor? Numai gândindu-se la a a ceva i se înfiora de groaz . Al turi de o astfel de creatur , lupul care bântuia prin împrejurimi era doar o glum . Abia dup ce fix oscioarele pe o scândur cu un amestec de ap i f in Zénon de Mongaillac mai avu înc o revela ie. Fiindc acest animal însp imânt tor, acest monstru terestru smuls din somnul lui milenar de mâinile ne tiutoare ale câtorva rani, aceast opârl lung de dou zeci de picioare îi aminti de o alt creatur . O creatur afundat în memoria oamenilor din noaptea timpurilor, o creatur ce apar inea celor mai rele co maruri ale umanit ii, o creatur pe care frica secular i-o imaginase spre a da un chip diavolului…

Ziua ce se ridica peste Lansec se anun a ploioas . Un giulgiu de nori jo i se r spândise, iar temperatura sc zuse brusc. Nimeni nu avea s se plâng , seceta f cuse deja prea multe pagube. Amedée se trezi ca de obicei înainte de rev rsatul zorilor. Traversând prezbiteriul ca s mearg în biseric , se opri câteva clipe în camera lui Agnès pentru a o contempla pe tân ra adormit . „Cât despre un miracol, chiar a a!” gândi el. Cine ar fi crezut poate fi atât de radical schimbat de întâlnirea cu un rbat? Ea care era atât de agresiv i de dispre uitoare fa de ceilal i, ea care se ferea de compania lor de parc aveau râie, iat-o c venea s o ajute pe b trâna Aldegonde i s i arate interesul pentru siguran a s tenilor. Nu- i venea a crede.

i ce frumoas era! Adormit , ghemuit sub cuvertur , chipul ei angelic era buc ic rupt din maic -sa. F îndoial i visele îi erau la fel de curate i de neprih nite. Amedée oft . Venise timpul s trag o fug pân la Montpellier ca s tie cum mai merge treaba cu autentificarea relicvelor. Trecuser câteva zile de când nu mai avea nicio veste de la Donatelli sau Van Melsen i începea s fie serios nelini tit. Dar, pe de alt parte, se gândi el, dac putea omorî lupul, oare era atât de urgent ca aceste faimoase relicve s stea în cripta lui? Brusc, î i d du seama c putea face dou lucruri dintr-un foc. Reconvertirea lui Agnès putea fi considerat un miracol. Iar dac acest miracol ar sta la originea captur rii lupului, calmul va reveni în parohie, iar credin a oi elor sale nu ar fi decât i mai înt rit . „Oricum, î i zise el preg tindu-se de plecare, m car pot spera s -i smulg afurisitului de episcop autoriza ia de a relua construc ia bisericii mele.” Agnès se mi u or în somn, iar Amedée se temu c a trezito. Ie i din camer f zgomot i închise încet u a în urma lui. Înc din zori, cu ochii încerc na i i mers nesigur, Zénon se duse la Colegiul Regal. Trebuia neap rat s -i vorbeasc lui Athanase despre descoperirea sa. Prea speriat ca s i închipuie felul în care fostul s u maestru va privi toate acestea, înainta f s se gândeasc la altceva decât la acea opârl uria . O ploaie m runt c dea neîntrerupt. Drumul devenise un pârâia pe unde Zénon c lca f s -i dea vreo aten ie. Pantofii, ciorapii de m tase i toat partea inferioar se murd rir imediat de noroi. Era ud tot i nu î i d dea seama. În mâna dreapt , ferind-o cât putea mai bine, inea plan eta pe care fixase scheletul micu ei opârle, iar sub bra , desenele f cute de Bruno, pe care se iveau mici pete de culoare închis . Penumbra culoarelor Colegiului Regal era rece i jilav . Zénon î i trase capa ud pe umeri i îl z ri brusc pe Athanase Lavorel care se îndrepta spre laboratorul s u. B trânul mai petrecuse o noapte alb ca s modifice scheletul i se întorcea în fine în c ru a lui, epuizat, dar satisf cut de noua versiune. Zénon gr bi pasul i încerc s -l ajung . Athanase îl

ri la rândul s u. Tot la fel de furios pe fostul s u elev, încerc -l evite i intr repede pe scara în spiral . Athanase! Trebuie s m ascul i! Piei din ochii mei! strig b trânul urcând treptele ca un tân r. În spatele lui, Zénon agita desenele scheletului i îi ar ta micu a opârl . E foarte important! tiu ce este! Ajun i în fa a u ii mâncate de cari a biroului, se oprir . trânul savant se întoarse brutal spre Zénon. Ai auzit ce-am spus? Ie i din incinta acestei universit i! Nu e ti demn s pui piciorul în ea! i d -mi înapoi astea! ad ug el smulgând violent desenele. a a tepta reac ia lui Zénon, Athanase intr în birou, trântind u a în nasul fostului s u elev. E extraordinar! Athanase…! O opârl ! Verific ! strig Zénon din spatele u ii. Î i las aici scheletul! jos scândura. Nu se putea ca Athanase s nu arunce o privire. De cealalt parte a u ii, Athanase o f cea pe surdul. Nu putu totu i s nu aud cuvintele fostului elev care, dezam git, cobora sc rile. St tu gânditor câteva clipe i, frunz rind cu mân ezitant desenele, se duse la fereastr . Afar , ploaia se înte ise. Ziua se anun a mohorât i moroc noas . Athanase tept ca Zénon s ias din cl dire i îl privi traversând strada încercând s se apere de ploaie. O asemenea îndârjire era stupefiant . Oare el, la vârsta lui, avusese tot atâta voin ? Fusese vreodat atât de convins de cele ce spunea? Curajul acesta de a- i înfrunta atât maestrul, cât i Biserica merita respect i toat admira ia. Durerile în ep toare de la old se treziser odat cu venirea umezelii. Se schimonosi de durere. Porc ria naibii de trâne e! De ce timpul nu putea s -i lase pe oameni în pace? Din fereastr îl privea imaginea ce oas a unui om ajuns la cap tul c toriei. Un b trân. Iar amintirea vremurilor când, ca i Zénon de Mongaillac, era tân r i plin de vitalitate veni s l sâcâie. Se rev zu s pând p mântul într-o diminea

neguroas i descoperind prima lui fosil . O bucurie indescriptibil . Nu avea nici dou zeci de ani. Pe strad , copiii se hârjoneau s rind prin b ltoace. Athanase se sim i dintr-odat foarte b trân. „ i dac , la urma urmei, Zénon are dreptate?” î i zise el. Dar dac Athanase putea s i pun întrebarea, lui Van Melsen nici nu-i trecea prin minte. E absolut o nebunie! O opârl lung de dou zeci de picioare?! V da i seama ce spune i? Nici cu gândul nu po i gândi! Zénon st tea în mijlocul salonului lui Donatelli, cu hainele ude ce se scurgeau pe parchet, având cel mai umil aer posibil. Furios, episcopul se învârtea în jurul lui tunând i fulgerând. Nu era obi nuit s fie luat de prost. Donatelli se afla i el acolo, sprijinit de mas , cu privirea pierdut în contemplarea unui imens tablou din spatele lui Zénon unde se vedea sfântul Mihail în lupt cu diavolul. Asculta invectivele episcopului cu un amestec de iritare i team . Aici zace fiara doborât de sfânta Marta, spunea stela… Cum de era posibil? i totu i, insist Zénon, e suficient s compar m… Compara i ce vre i, dar nu încerca i s m face i s cred o opârl poate fi lung de dou zeci de picioare! Zénon nu tia cum s fac . Nu-i venise lesne s le explice c sfântul era în realitate o opârl uria . tia foarte bine cum aveau s reac ioneze cei doi. Numai c de data aceasta avea dovada celor ce afirma. Nu era vorba de a convinge sau de a încerca s -i fac s în eleag , ci de a demonstra. Îns Van Melsen se ar ta mai opac la vorbele sale ca niciodat . Ca s poat dovedi cele ce spunea, Zénon mai trebuia s poat spune vreun cuvânt. A tepta deci ca episcopul se mai calmeze ca s explice punctul s u de vedere. Dar uita i-v la scheletul unei opârle! Este… Refuz s v mai ascult vreo clip neroziile! Zénon se întoarse spre cardinal. Oare era cumva mai deschis aud ceea ce avea el de spus? Donatelli îns , cu bra ele încruci ate pe piept, nu ar niciun semn de sus inere i

mase absolut mut. Absorbit de contemplarea tabloului, p rea indiferent la discu ia ce se desf ura în fa a lui. Dac a putea încerca s v ar t… Nici vorb ! Episcopul î i ie ise din fire. Niciodat nu auzise o asemenea absurditate. Faptul c savantul acesta avea tupeul s -i spun un astfel de lucru dovedea c îl considera un imbecil. Se opri în fa a lui. Am s v spun totu i un lucru, îl amenin el. V-am avertizat mai de mult. Dumnezeu mi-e martor c noi am încercat s v facem s pricepe i înc de la început. Nu a i vrut ne asculta i sfaturile? Ei bine, treaba dumneavoastr . Nu eu voi suporta consecin ele! Acum, ie i imediat! Zénon îi privi. Nu aveai ce s a tep i de la ace ti doi ignoran i. D du din cap i se îndrept spre u . O clip , îl opri Donatelli ie ind din contemplare. Zénon se întoarse spre el cu speran . Van Melsen se uit i el la cardinal. Ce-i trecea prin minte? Nu p re i a avea aerul c în elege i gravitatea cuvintelor dumneavoastr , prietene, f cu Donatelli i se îndep rt de mas pentru a înainta lent spre el. Ce vre i s spune i? Vreau s spun c nu p re i a con tientiza implica iile celor ce spune i. Veni i azi, lini tit, s ne spune i c scheletul care s-a descoperit în apropiere nu este altceva decât o opârl lung de dou zeci de picioare, imaginându-v c noi vom accepta asta a a, pur i simplu? Ei hai, nu sunte i chiar atât de prost. ti i foarte bine c o opârl de dou zeci de picioare nu poate fi altceva decât o creatur a Satanei… Van Melsen încerca s ghiceasc încotro b tea. Un demon? întreb el. Donatelli îl m sur cu gravitate. Un balaur. Zénon evitase pân atunci s pronun e acest cuvânt. tia c este prea înc rcat de semnifica ii, c putea induce în eroare pe cineva care nu se aplecase destul asupra faptelor. Cineva ca acest cardinal, spre exemplu, care înaintase atât de mult încât aproape c st teau nas în nas. i zise:

O creatur în privin a c reia Iov precizeaz c „întrupeaz rezisten a puterii celui R u în fa a lui Dumnezeu”. Nimic mai mult. Puterea celui R u… Iar dumneavoastr a i vrea ca noi s accept m ideea c avem un astfel de specimen în chiar inima acestui ora ? Zénon se d du înapoi f s vrea. i, ca pentru a ar ta mai bine în ce m sur îl privea aceast problem , Van Melsen f cu i el câ iva pa i în direc ia lui aruncând un ochi spre Donatelli ca s se asigure înainte de a interveni c îl în elesese bine. Ad ug atunci pe un ton grav: Aminti i-v cuvintele lui Iov: „Cine este atât de nechibzuit încât s -l înt râte? Este o de ert ciune s mai n jduie ti în izbând ; numai înf area lui i te d la p mânt; nimeni nu-i poate sta dinainte…” Când Zénon de Mongaillac p si episcopia, ploua i mai îndesat. Totu i, el nici m car nu observ . Mergea, f grab , pe str zile ude, cu ve mintele atârnând grele, apa iroindu-i pe fa , iar p rul fiindu-i lipit de capul descoperit. În mintea lui, balaurul se lega de pove tile pentru copii, de legendele i miturile create pe de-a-ntregul de imagina ia oamenilor. Nu întrev zuse implica iile teologice ale afirma iilor sale. Ignorase ori uitase semnifica ia pe care o avea aceast creatur pentru ni te indivizi ca Donatelli sau Van Melsen. Socotea chiar c niciun om cu mintea întreag nu putea crede în astfel de n scociri. Pove tile astea cu balauri, creaturi ale lui Satan, ineau de lumea fabulelor nu de realitate. i totu i un astfel de balaur existase cândva pe p mânt. Avea dovada. Lui Zénon îi pl cea s cread c rolul lui de savant consta în a aduce umanit ii progresul i lumina. Toat via a, fusese convins c duce aceast lupt inegal împotriva ignoran ei i supersti iilor. Toat via a, luptase pentru a smulge tiin a din întunericul de nep truns în care, dup p rerea lui, religia cufundase Occidentul timp de cincisprezece secole. Or, iat c acum trebuia s apere ideea c într-o zi, la începuturile timpului, un balaur umblase pe aceste p mânturi. Iar acest

balaur reprezenta simbolul însu i al acestui fapt, împotriva ruia lupta de ani de zile. Destinul avea o sl biciune pentru ironie. Când se trezi, Agnès se sim ea de parc ar fi dormit trei veacuri. Când se ridic din pat, Amedée o privi cu un aer tandru. Ai dormit bine? f cu el ar tând masa pe care pusese ceva de mâncare. Ca o regin . Ca o prin es , o corect Amedée. O prin es care i-o fi visat prin ul. Agnès ro i un pic i se ridic s mearg la mas . Avea o foame de lup. Trebuie s merg la Montpellier azi i m-am gândit c ai vrea poate s m înso ti. Eu? La Montpellier? f cu Agnès care nu se îndep rtase niciodat de colinele ei. E un ora interesant. Ai s fii surprins s vezi tot ce se poate g si pe-acolo. Nu sunt sigur de… Eiii! O fat ca tine nu poate fi indiferent la astfel de lucruri. Ai putea spre exemplu s g se ti ceva ca s i mai îmbun ti inuta vestimentar . Dar ce au ve mintele mele? întreb Agnès privindu- i zdren ele. S zicem c ar putea fi mai elegante. i cu ce bani î i închipui tu c mi-a putea oferi ni te haine? Am ni te bani c rora nu le v d întrebuin area… Amedée nu avea cu ce s i cumpere o dulam , dar luase câ iva b nu i de la cutia milei din biseric . Faptul nu-i pusese nicio problem de con tiin . Era convins c ac ioneaz spre binele comunit ii. Dac reu ea s o câ tige pe Agnès, s o integreze în via a parohiei, cuno tin ele ei în materie medical le-ar putea fi de mare folos. Iar pentru a o smulge de tot vie ii ei de pustnic , socotea c cea mai bun solu ie este stimularea interesului pentru Zénon de Mongaillac. Numai dragostea o putea salva.

Cum Agnès p rea c înc mai ezit , Amedée ad ug privind în alt parte: Acum, c m gândesc, la Montpellier nu se g sesc numai es turi. Mai sunt i savan i… La episcopie, în fa a c minului unde se aprinsese focul, Van Melsen r mase t cut vreme îndelungat . Zénon de Mongaillac fusese în sfâr it pus la locul lui, îns un sentiment de disconfort îi st ruia în minte. Problema e grav , zise el. ezat în spatele biroului, Donatelli se b tea pe burdihan cu degetele sale ca ni te caltabo i. Evenimentele luau o turnur care nu-i pl cea nici lui. Crede i c ar putea fi adev rat? întreb el f a-l privi pe episcop. opârla uria ? Bineîn eles c nu! îns problema care se pune nu este dac e adev rat sau nu, ci dac îi putem permite cuiva s cread c poate fi. Donatelli se îndrept în scaun. Episcopul acesta nu înceta s i dicteze cum s se comporte. Era timpul s se decid în sfâr it ia o pozi ie cât se poate de clar . Mi-am petrecut via a luptând împotriva supersti iilor, Van Melsen. De la William Ockham la Roger Bacon, viziunea noastr asupra lumii s-a schimbat. Biserica aspir la o reconciliere cu tiin a. Ast zi ca i ieri, ra iunea trebuie s spun adev rul i s explice credin a. Îns nu o va putea face decât recunoscând adev rul lumii. ti i c m-am împotrivit condamn rii lui Galilei. Desigur, nu aproba i acest punct de vedere, dar r mân convins c vorbele sale nu contraziceau cuvântul cre tin… Adev rul nu trebuie s ne sperie. Van Melsen l din mân cle tele cu care încercase s învioreze un pic fl rile i se întoarse spre interlocutorul s u. S ne sperie?! V da i seama ce s-ar întâmpla dac i-am da dreptate acestui savant? Îmi imaginez. Dar ti i la fel de bine ca mine c acest schelet poate efectiv s fie… Un sfânt. Nimic altceva. Sunte i tare sigur pe dumneavoastr . Avem parte de na terea unei ere noi. Ocazie unic pentru a face ca ra iunea s

mearg mân în mân cu Biserica. Nu trebuie s l m s treac o asemenea ans … Episcopul îl privi m surându-l cu neîncredere i începu s mearg în lung i-n lat prin fa a vetrei. Dac aceast ra iune de care îmi vorbi i vrea neap rat s spun adev rul, r spunse el, nu v pute i preface c ignora i valoarea cuvintelor acestui savant. C ci, dac , a a dup cum pretinde el, ar tarea aceasta ar fi tr it înainte de Potop… asta le-ar da dreptate gnosticilor… Ni te creaturi diavole ti ce populau p mântul în zorii apari iei sale… i apoi Satana ar avea puterea de a da via ! A a ceva nu poate fi… A a ceva nu trebuie s fie! Donatelli în elesese – dar deja b nuia de câteva clipe – c Van Melsen pricepuse i el pericolul. Asta îl deranja, desigur, întrucât chestiunea era dintre cele mai delicate i se temea c acest episcop, cu grosol nia lui, s nu fac situa ia i mai fragil . Îns Van Melsen avea dreptate într-un punct: afirma iile lui Zénon de Mongaillac nu l sau loc nici unui compromis. Totu i, din punctul s u de vedere, trebuia acceptat adev rul, oricare ar fi fost el. Adev rul avea un caracter divin. Era ceva sacru. Dac nimic de pe lumea aceasta nu îi scap Creatorului nostru, atunci trebuie s avem încredere în El. i, pentru aceasta, s nu ezit m s ducem logica pân la cap t. Van Melsen, începu el folosind un ton cât de cald i de conciliant posibil, ti i ca i mine c în Scriptur sunt lucruri confuze. ti i de asemenea c se g sesc contradic ii i pasaje inexplicabile. Chiar admi ând c nu suntem ap i s le în elegem. Iar Satan face parte din aceste mistere. Satan nu poate da via ! Pesemne c Domnul i-a l sat puterea aceasta f ca noi -i putem în elege motivele. Dac exist balauri i demoni, înseamn c cineva trebuie s -i fi f cut. Dac nu exist , atunci de ce se face referire la ei în Scrierile sfinte? Dac în Biblie sunt zone de umbr , nu noi avem menirea le limpezim. Rolul nostru se m rgine te la a-i propaga sfântul Cuvânt. i a-l ap ra de cei care l-ar ataca prin vorbe degradante. Ori acest Zénon este unul dintre ei!

Dar poate c afirma iile sale nu sunt atât de eretice pe cât credem noi. S punem problema altfel. Dac acest schelet este al unui balaur, atunci ori a fost creat de Domnul nostru însu i – caz în care noi va trebui s descoperim mai devreme sau mai târziu un specimen viu –, ori admitem c Dumnezeu i-a dat în mod provizoriu putere lui Satan s poat da via , putere pe care i-a retras-o mai apoi. Dou op iuni periculoase, Eminen . În primul caz, risc m s nu g sim niciodat vreun balaur viu i s st m cu sabia lui Damocles deasupra capului, iar în al doilea, jongl m cu dogmele. Mi se pare cu mult mai prudent s suprim m problema eliminându-i cauza: Zénon. Mai prudent, poate. Dar ar fi mai drept? i apoi, a îngropa problema în loc s o înfrunt m este o solu ie nedemn de Biseric . Nu este o chestiune de demnitate, Eminen , ci de supravie uire. Nu putem risca. V este cumva team de adev r? Van Melsen încremeni i se întoarse încet spre el. Nu exist decât un singur adev r. Cel din Sfânta Scriptur . Restul sunt doar minciuni. Iar a te îndoi înseamn a te plia la iretlicurile Satanei. Nu v l sa i în elat de manevrele sale viclene. Privi i lucrurile în fa : înc ânându-se în afirma ia sa, Zénon de Mongaillac a devenit instrument al Diavolului! Donatelli a tept s treac un timp i se aplec asupra biroului s u. Deschise unul dintre sertare i scoase stela. Asta s-a g sit în funda ia din Lansec, se mul umi el s explice punând obiectul pe mas . Intrigat, Van Melsen se apropie de el. Dup ce parcurse textul, ridic ochii spre cardinal. E o glum , cred. Privirea pe care i-o adresa Donatelli îi înl tur orice îndoial pe care ar fi putut-o avea. Pe to i sfin ii… Crede i c lucrul acesta este autentic? Legatul ocoli biroul ca s se apropie de el.

Totul m face s cred. Dar e greu s fiu sigur… Dup mine, aceast îndoial este totu i suficient pentru a ne înl tura certitudinile. Van Melsen se uit din nou la stel . Dup câteva clipe, întreb : Când avea i de gând s -mi vorbi i de ea? Nu aveam încredere în dumneavoastr . Dar acum? La fel. Dar avem de f cut fa unei probleme serioase i am nevoie de concursul dumneavoastr . Zénon se întoarse la han unde se târî pân la o mas . Nu avea nicio poft s ingurgiteze mânc rurile enigmatice pe care i le servea patronul i se mul umi s bea vin. Se sim ea singur. Tare singur. Ceva nu merge? Zénon ridic privirea i îl z ri pe René Grouchot mai jovial ca niciodat . Tot povestea asta cu scheletul? întreb acesta luând loc la mas , cu o farfurie în mân . Zénon aprob dând din cap. Am fost la un pas de a face un ou. Reflec ia trezi un zâmbet u or pe fa a târgove ului. Nu avea nici cea mai mic idee despre ce era vorba, dar se sim i obligat -i împ rt easc necazul. Scheletul. Acum tiu ce este, relu Zénon… Iar ceea ce am descoperit este exact contrariul a ceea ce speram s g sesc… Eu, care visam s aduc lumina, iat c dau peste întuneric… Nu sunt sigur c te în eleg, f cu René între dou îmbuc turi, dar tiu un lucru: niciodat nu trebuie s renun i la ceea ce crezi! Tocmai asta-i problema! Ce cred eu? Imagineaz i spre exemplu c toat via a e ti îndr gostit de o femeie i descoperi într-o zi c e b rbat. Ce-ai face? A da-o afar în uturi! Scurt! Dar dac o iube ti? Pe cine? Ei bine, pe b rbatul pe care îl credeai femeie. René se strâmb .

i ba i joc de mine? Deloc. E o analogie. Nu-mi prea place analogia ta, indiferent ce înseamn acest cuvânt. Oricum, de-ar fi fost b rbat, a fi v zut imediat! Nu neap rat. Cu barba ei, Petronille ar fi putut trece drept rbat. i invers trebuie s fie posibil. M z ce ti cu întreb rile tale… M aflu în punctul de unde am plecat. René l lingura. Povestea cu femeia-b rbat îi t iase pofta. Dar la tine cum merg treburile? îl întreb Zénon ca s schimbe tema. Continui experien ele. i? Rezultatul este tot o b utur scârboas , dar i-am descoperit virtu i uimitoare. Adic ? În ciuda nop ii petrecute cu tine, când n-am dormit prea mult, m simt excelent! B nuiala mea este c mi se trage de la toat qahoua aia pe care am b ut-o. Niciodat n-am mai sim it atâta vitalitate! Zénon zâmbi u or. I se ridica un pic moralul v zându-l atât de entuziasmat pe amicul s u. P cat c e la fel de infect , ad ug totu i arlatanul. Donatelli i Van Melsen nu terminaser discu ia. Mergând al turi prin capela episcopiei, se str duiau s reflecteze uitând animozitatea dintre ei. Ce crede i c poate face Zénon? murmur cardinalul dup o t cere îndelungat . Nu mare lucru. I-a i interzis s i continue cercet rile. Am impresia c acum a în eles… Dar ar trebui s ne asigur m de asta. Nu putem totu i s punem s fie arestat f un motiv întemeiat. Este o op iune pe care i-am sugerat-o lui Henri de Coursanges, dar mi-e team s nu in prea tare la principiile lui. Refuz s i murd reasc mâinile. Ceea ce, aparent, nu este cazul pentru toat lumea, îl persifl legatul.

Van Melsen nu-i d du aten ie. Trebuie totu i s g sim un mijloc de a-l reduce pe Zénon de Mongaillac la t cere. Dezaprob orice metod care nu respect principiile enun ate de Biblie. Eu, ti i, condamn excesele comise de Inchizi ie. Totu i, procedurile inchizitoriale erau indispensabile. Dar con tiin a mea le respinge. Scopul nu poate justifica mijloacele. i apoi… din partea lui Zénon de Mongaillac, momentan nu este vorba decât de o p rere. O p rere periculoas totu i. Donatelli se opri. Privi curtea capelei. Ploaia d duse pietrei o culoare cenu ie care se armoniza cu tentele verzi ale mu chiului crescut pe alocuri. Din ea se degaja o impresie de eternitate imuabil care trezi în el o profund melancolie. Suspin . Trecuser mai bine de dou zeci de ani de la procesul lui Galilei ale c rui cuvinte fuseser socotite, i ele, periculoase. Pe atunci, f cuse parte dintre cei care încercaser zadarnic s -l apere pe savant. Era Biserica oare condamnat s comit la nesfâr it acelea i erori? se întreb el. Eminen ? Legatul privea ploaia ce c dea în curtea capelei. Câte genera ii de prela i contemplaser aceea i scen ? i câte veacuri va mai dura aceast înfruntare absurd dintre credin i adev rul lumii? Se întoarse, în fine, spre Van Melsen. Zénon este izolat. Nu l-a putut convinge nici m car pe maestrul s u… Dar oare nu exist riscul s afle de existen a acestei stele? Nu cred. Singurul care a avut-o în mân este un ran analfabet. Atunci trebuie s o distrugem! Donatelli era gata s protesteze, dar se întrerupse, c zând brusc pe gânduri. tia c Van Melsen, în ciuda antipatiei ce i-o inspira, avea dreptate într-un punct. Trebuia evitat ca afirma ia lui Zénon de Mongaillac s se r spândeasc . Riscurile erau prea mari. Dar mai tia i c interdic ia brutal risca s aib un efect potrivnic celui scontat. Or, Zénon avea nevoie s

vad cu propriii ochi opârl uria . Înc mai era la stadiul de ra ionare i trebuia s aib în fa a lui confirmarea tangibil a elucubra iilor sale. La ce v gândi i, Eminen ? zise, perplex, episcopul. Zénon înc nu are o dovad definitiv a ceea ce sus ine. Vreau s spun c ipoteza i se bazeaz doar pe supozi ii. Dac mâne la acest stadiu, nu va fi niciun pericol. Niciun om cu mintea întreag nu-i va accepta concluziile. Cât timp nu va g si dovada de net duit pe care o caut , nu ne pa te niciun pericol. Când o va g si, vom ac iona. Nu înainte. Risca i inutil. R ul trebuie stârpit din fa . Asta îns ne-ar obliga s facem o nedreptate. Stela îi acord beneficiul îndoielii. Nu-i putem face nimic. Dumneavoastr nu pute i s -i face i nimic. Eu îns m aflu în slujba Bisericii cu trup i suflet. A face orice ca s -i fiu Domnului de folos… Donatelli se uit impasibil la episcop. Ultima remarc era de prisos. Legatul în elesese asta de mult timp.

Ulrich van Melsen îl primi pe p rintele Amedée în biroul u. De data aceasta, p rintele nu trebuise s a tepte mult, tr gând din aceast grab neobi nuit concluzia c urma s i se aduc la cuno tin ceva nou în privin a scheletului. P rinte Amedée, sunt fericit s te rev d, zise episcopul când câ iva pa i pentru a-l întâmpina pe preot. Superiorii spun lucruri cât nu se poate mai bune de dumneata. Adev rat? r spunse Amedée surprins de atâta curtoazie. Nu sunt sigur c merit… Ba da, ba da. Modul în care ai condus aceast chestiune sfânt este exemplar . Dar te rog, ia loc. Amedée se supuse i se a ez în fotoliul destinat vizitatorilor. Ca de obicei, f a ti de ce, se sim i groaznic de u a ezat în el. Poate, se gândi el, din cauza dimensiunilor înc perii care îndep rta orice intimitate din întâlnirea lor între patru ochi. Sau ap sarea aceasta provenea din tapiseriile întunecate care ornau pere ii? Se str dui s i îndrepte aten ia spre episcop. Amabilitatea aceasta ascunde ceva. Era o

nuial de-a lui. Flatarea este întotdeauna semn c autorul ei are un gând ascuns. Totu i, nu prea cred, m rturisi el. Nu am avut nicio veste de la Eminen a Sa Donatelli de când m-a vizitat în sat. Ancheta înainteaz , fii lini tit, f cu episcopul a ezându-se în fa a preotului. De altfel, am intervenit chiar eu la Eminen a Sa în favoarea Domniei Tale chiar adineauri. Acest… Zénon de Mongaillac pretinde totu i c este vorba de un animal. Van Melsen m tur aceast idee cu un dos de mân . Nu ine cont de nicio vorb de-a lui… M ocup eu. Dar lupul? Tot se mai arat ? Tocmai despre asta voiam s v spun. Cred c de-acum am mari speran e s -l capturez în curând. A? Una dintre enoria ele mele ne poate ajuta. Van Melsen ridic intrigat dintr-o sprâncean . tie cumva unde se ascunde s lb ticiunea? Ea… ea tie limba naturii. Episcopul nu era prea sigur c în elege, dar nu insist . Important era ca lupul s înceteze s mai apar . Dar… De ce nu te-a ajutat mai devreme? S zicem c înc nu era preg tit . Gata de a-i ajuta pe ceilal i, vreau s spun. Rodul vreunei mântuiri, oarecum. Amedée nu- i putu re ine un zâmbet. Cel pu in în aceast privin erau de acord. Acum, trebuia s -l fac a recunoa te caracterul miraculos al acestei izb viri. Fata aceasta tr ia pân acum izolat undeva pe dealuri, explic el. S-ar p rea c , dup ce a întâlnit dragostea, viziunea sa asupra vie ii s-a schimbat din temelii. O tân salvat de un miracol! se entuziasm episcopul. Doamne! împreun cu descoperirea scheletului, sunt multe miracole pentru o atât de mic parohie! Cum o cheam ? Agnès. Totul este extraordinar. Dac aceast Agnès v ajut efectiv s captura i lupul, ar fi într-adev r un lucru frumos.

Genul acesta de miracol este perfect pentru a înt ri credin a oamenilor din diocezele mele. M bucur c gândi i la fel. F a mai pune la socoteal c a fost salvat de dragostea pe care i-o poart savantului despre care vorbeam adineauri, acest Zénon de Mongaillac. Ca s nu mai ad ug m un miracol la o list deja lung , s -i zicem o coinciden ! Auzind acestea, episcopul Van Melsen încetase s mai zâmbeasc . Atunci, Zénon de Mongaillac a f cut o pasiune pentru o ncu ? rosti el închizând pu in ochii iret… Hot rât lucru, curios individ este savantul acesta. Dragostea nu ine seam de asemenea detalii. Desigur… Dar, totu i… Oricum, noua dumitale biseric va fi cl dit sub bune auspicii! Amedée se str dui s râd pentru a înso i brusca jovialitate a episcopului. Aerul serios pe care îl avusese aflând tirea privind rela iile dintre Agnès i Zénon de Mongaillac nu-i spunea totu i nimic bun. Apropo de viitoarea mea biseric , relu el. A fi dorit s am autoriza ia de a relua construc ia. Normal. Va trebui s -i cer p rerea cardinalului Donatelli, dar nu m îndoiesc c î i va da acordul. Nu mai este nevoie s m funda ia în stadiul în care este. M bucur. i p rintele Amedée se ridic pentru a pleca sub privirea prietenoas a episcopului care mai ad ug când tocmai d dea ias : Î i promit s gr besc hot rârea Eminen ei Sale în leg tur cu scheletul. inând cont de ce mi-a i spus, cred c identificarea sfântului nu mai este o urgen . Nu sunt întru totul de p rerea dumitale. Dac am putea face s coincid toate aceste miracole cu autentificarea relicvelor, am ajuta Biserica s fac un pas înainte în mintea enoria ilor dumitale. Cu ochi ului i, Agnès b tea str du ele din vechiul ora . Încetase s mai plou i o p tur groas de nori îmbr ca ora ul

într-o lumin cenu ie. Cetatea era chiar a a cum i-o descrisese Amedée. Mai întâi, fusese surprins de m rimea lui. Ea î i imaginase un sat mare i descoperea un ora . Multitudinea zgomotelor, mirosurilor, culorilor te ame ea. Agita ia necontenit a locuitorilor, îngr direa lor dezordonat o dezorientau. Nu se gândise niciodat c b rba i i femei pot tr i în astfel de condi ii. Nu le venea greu cu o asemenea lips de spa iu? Când mai g seau timp pentru odihn ? Cum respirau în aceast lume f copaci i flori? Se zb tea între fascina ie i neîn elegere. Atâtea bog ii, atâta via , atâtea pl ceri pe lâng o lips stupefiant de confort. C ci nu era atât de oarb încât s nu î i dea seama de mizeria din ora . Opulen a unora nu reu ea s mascheze cia majorit ii. O cuprinse jalea v zându-i pe to i acei copii jucându-se în noroiul i murd ria resping toare a ulicioarelor. Se indign v zând atâ ia cer etori i schilozi z când la intrarea unor locuin e mari cu u i la fel de mari ghintuite, cu ziduri lucrate frumos. Toate acestea îi aminteau de textele pe care i le citea odinioar Amedée i unde se vorbea despre cet i unde coabitau p catul i bog ia. La col ul unei str zi, descoperi cu uimire un spectacol curios. Pe o estrad , doi indivizi purtând m ti grote ti, ve minte colorate i bur i mari care se vedeau c sunt false, gesticulau, aruncându- i invective sub privirea vesel a spectatorilor. Se uit la scen câteva minute, intrigat atât de exhibi ia în sine, cât i de reac ia publicului. Nu î i d dea seama care din ele era mai ciudat . Totu i, încet-încet, dând aten ie la ceea ce spuneau cei doi oameni pe estrad , se surprinse c îi g se te mai degrab comici. Iar când un al treilea individ, îmbr cat într-un costum de doctor la fel de bizar, ap ru sc rpinându-se la fund, nu se putu ab ine s nu izbucneasc în râs ca i ceilal i spectatori. i place farsa? Agnès s ri ca ars , întorcându-se. Zénon de Mongaillac st tea în spatele ei. Surprins i încântat , zâmbi înainte de a se întoarce spre estrad .

O fars ? Da, cred c -mi place. Dar un savant botanist ce rere are? Zénon zâmbi i el. Era fericit c o revede. i se bucura c aceast intrare brusc în materie era semn c voia s continue conversa ia. Prea mult lips de respect, r spunse el luând un aer de pref cut severitate. Dup p rerea mea, cred c ar trebui interzise! Chiar a a, domnule? se pref cu indignat Agnès. Ia privi i cum se distreaz lumea! Cu piesele sale, acest domn Molière mi se pare c tocmai perverte te mintea oamenilor cinsti i. Molière? A a îl cheam pe directorul acestei trupe. Uite, e cel machiat în doctor. i piesa? Zénon ezit o clip . Sim i cum se înro te când r spunse bâlbâind: Doc… Doctorul îndr gostit… Agnès întoarse capul i se for s i ascund zâmbetul îndreptându- i aten ia c tre spectacol. Se scurser câteva clipe f ca vreunul s ia hot rârea de a vorbi. În fine, Zénon f cu un pas ca s stea lâng ea. M rturisesc c sunt surprins s te g sesc aici. De ce? V imagina i c îmi petrec via a în grot ? Da, chiar a a î i imaginase. i era mul umit c se în elase. Ce v mai face capul? îl întreb ea. Capul? A, capul! f cu Zénon frecându-se în cre tet. Îngrijirile dumitale au fost foarte eficiente. Nu cred c un medic ar fi f cut ceva mai bun. Eu chiar sunt sigur de contrariu, îl tachin ea. Zénon o privi atent. Era i mai frumoas decât în amintirea lui. Observ c d duse aten ie inutei i î i îngrijise p rul bogat. Dar era logic s i fi îngrijit inuta ca s coboare în ora . ii neap rat s vezi tot spectacolul? zise el aruncând un ochi spre estrad . Ave i o alt idee?

spunsese f s i dea seama c inima îi b tea mai repede. De mult nu am mai venit la Montpellier. Poate îmi pute i ar ta ora ul? Agnès î i reprim o grimas . S -i arate un ora pe care tocmai îl descoperise are s fie greu. Dar era prea mândr ca i-o m rturiseasc . Cu pl cere, se auzi ea r spunzând. Zénon i Agnès str tur în toate direc iile str du ele înguste. La drept vorbind, niciunul nu era atent la cele din jur. Chiar de-ar fi intrat într-o cl dire i tot nu i-ar fi dat seama, întreaga aten ie era îndreptat spre ce spunea cel lalt. La gesturile i expresia chipului. i la privirile care, din când în când, se întâlneau pentru scurt timp spre a se feri în clipa urm toare ca i cum acest simplu contact vizual putea s le compromit complicitatea. Fiindc , s fie clar, de complicitate era vorba. Niciunul dintre ei nu ar fi putut spune pe ce anume se baza aceasta, dar a ceva nu avea nicio importan . Ceea ce conta era faptul c vorbele le ie eau din gur , c aceast conversa ie se derula momente de t cere i c dezv luirile se înl uiau de parc se cuno teau de-o via întreag . Zénon gusta aceast coniven cu o pl cere infinit . Conflictul s u cu Athanase Lavorel îl m cinase. Sentimentul de singur tate pe care îl încerca de când sosise la Montpellier, de i u urat de amici ia pe care i-o purta René Grouchot, nu cuse decât s se agraveze. Iar acest schimb de cuvinte cu Agnès avea asupra lui efectul învior tor care îl ducea direct spre înviere. Pentru Agnès, situa ia era la fel. Doar c solitudinea ei rezulta mai pu in dintr-o absen momentan de persoane apropiate sau dintr-un efemer sentiment de dezr cinare, cum era cazul lui Zénon de Mongaillac, cât dintr-o realitate permanent . Ea tr ia singur undeva între dealuri. i totu i aceast complicitate cu savantul avea asupra ei aceea i putere binef toare. Îi pl cea s discute cu un b rbat, f a avea sentimentul c acesta îi repro eaz ceva. Îi pl cea acest simplu contact f vreun gând ascuns. Îi pl cea franche ea cu care

Zénon îi povestea copil ria pe acele meleaguri, problemele pe care le avea cu scheletul i conflictul cu Athanase. Începe ploaia, spuse Zénon observând c era deja ud. A început mai de multi or… i î i d dur seama c de vreo zece minute bune ploaia reîncepuse s cad , iar ei continuaser s mearg i s vorbeasc f s observe. Izbucnir în acela i timp în râs. Am face mai bine s ne ad postim. Cred c hanul meu nui departe de aici. Dar habar nu am unde ne afl m… Mi-e tare team c nu te pot ajuta… E prima dat când vin la Montpellier, m rturisi Agnès. Formidabil! O vr jitoare care fabuleaz i un savant eretic pierdu i în marele ora ! Ce regal pentru un poet! Va trebui s -i vorbesc despre asta acestui domn Molière. Agnès râse din toat inima i, luându-l pe Zénon de mân , alergar împreun s se refugieze în intrândul cam întunecos al unei locuin e burgheze. Înf ura i de penumbra umed , nu mai putur vorbi. A a c ascultar zgomotul pe care îl f cea ploaia c zând pe acoperi i pe p mântul noroios al str du ei. Prezen a atât de apropiat de cel lalt îi tulbura a a cum îi tulbura si mirosul ve mintelor ude. Zénon nu îndr znea s o priveasc pe Agnès, dar îi ghicea din col ul ochiului profilul slab luminat de cenu iul venind din afar . P rul îi era lipit de fa , iar o pic tur de ap i se prelingea de-a lungul obrazului. Agnès sim ea privirea, dar nu îndr znea s i ridice ochii spre el. Când fusese incon tient, întins în grot , ea petrecuse mult timp privindu-i chipul. i î i d du seama c acum visa s -i dea înapoi s rutul pe care i-l furase. Când Agnès reveni în Lansec în compania p rintelui Amedée, era total r it . Pe drumul de întoarcere, stând în aret al turi de preot, abia scosese câteva cuvinte. Amedée o privea din când în când i constata c inea mult timp ochii închi i, de parc încerca s p streze amintirea celor petrecute. Nu îndr znise s o întrebe deschis dac îl v zuse pe Zénon de Mongaillac, dar era inutil s o fac . Se vedea pe chipul radios al tinerei.

Ajuns la una sau dou leghe de sat, o întreb totu i cu un aer nevinovat: Ai petrecut o zi bun ? Agnès î i reveni i se uit la preot. Zâmbetul cu subîn eles pe care acesta i-l adresa nu l sa nicio îndoial în privin a sensului întreb rii. Foarte bun , r spunse ea pe acela i ton fals inocent. Montpellier este un ora foarte interesant. De i peste m sur de populat. Dar se g sesc aici oameni foarte simpatici… Unii… Schimbar un zâmbet complice. i… te gânde ti s te mai întorci? continu Amedée. Nu tiu sigur. Pe oamenii simpatici, trebuie s -i revezi… S-ar putea s vin în sat… Amedée t cu. Con tientiza c , dac povestea dintre Agnès i Zénon de Mongaillac s-ar încheia cu o c torie, ipotez desigur prematur , dar pe care nu era o prostie s o ai în vedere, asta ar implica, f îndoial , plecarea lui Agnès din localitate. Era pu in probabil ca savantul s se hot rasc s mân în sat, iar aceast eventualitate îi cauza un amestec de necaz si de satisfac ie. Visase întotdeauna c tân ra va r mâne în Lansec pentru a-i face pe enoria i s profite de cuno tin ele ei în materie de plante medicinale. Dar, pe de alt parte, a o ti în sfâr it fericit i în compania unui om respectabil precum acest Zénon de Mongaillac însemna pentru ea un viitor pe care el nu l-ar fi sperat niciodat . i petrecu bra ul în jurul umerilor tinerei i o trase spre el. Cea pe care o considera ca i copilul s u urma, în fine, s cunoasc fericirea. Se sim i la fel de mândru ca un tat ce acord mâna fiicei sale unui pretendent. Zénon era într-o stare de agita ie la fel de neobi nuit . Întâlnirea cu Agnès trezise ceea ce era bun în el: compasiune, aten ie fa de al ii, iubirea aproapelui, calit i îngropate de foarte mult timp în str fundul sufletului s u i care, treptat, cu ajutorul tinerei femei, se ridicau din nou la suprafa .

Evocarea propriului trecut – amintirea copil riei i a rin ilor deceda i – în prezen a ei îl emo ionase. Iar refuzul u permanent de a suferi ca i al ii de afec iunile inimii pierdu brusc b lia în fa a izbucnirii celor ce era obligat s le numeasc sentimente, unde în primele rânduri se afla dragostea. Dac nu era o izb vire, totu i se asem na mult cu a ceva. De aceea se hotarî s fac ceva ce tot amânase de la sosirea la Montpellier: merse la cimitir. Dup ce trecu de poart , Zénon se îndrept cu pas sigur spre locul unde î i amintea c zuse odinioar mormântul tat lui s u, al turi de care se tepta s -l g seasc i pe cel al mamei. Pietrele funerare se aflau la locul respectiv. Cea a tat lui era într-o stare foarte proast . Crescuser buruieni peste tot i un mu chi verzui î i g sise loca pe piatr . Al turi de acest vechi mormânt abandonat, se afla un altul de dat mai recent . Cu capul descoperit, r mase un timp destul de îndelungat în fa a pietrei, c utând zadarnic o coinciden între ea i amintirea îndep rtat a unei femei cu figur trist . i, f ca car s i dea seama, îl podidir lacrimile. Într-o clip , se sim i cuprins de o imens mâhnire. Ploaia încetase, iar vremea era din nou însorit i calm . Ici, colo câte un cedru sau l mâi î i întindea umbra binef toare peste morminte. Zénon str tu aleile respirând adânc, umplându-se de acea senin tate ce se ridica din p mânt. i încet-încet se sim i ren scând. Sim i cum cre te în el o for ne tiut , ca i cum nelini tile i se risipeau pe m sur ce înainta printre morminte. i atunci avu sentimentul c , încet, eternitatea îi p trundea în trup… Nu dup mult timp, se sim i din nou gata s -i înfrunte pe Athanase, Van Melsen i Donatelli, cât i toate Bisericile din lume dac era nevoie. Voia s dovedeasc tuturor înv ilor i tuturor puterilor spirituale sau trec toare ale regatului c descoperise un balaur. Fiindc de-acum voia s fie la în imea omului pe care Agnès i-l imagina c este. Dar soarta hot râse s nu-l lase s profite mult timp de aceast fericire reg sit . Magistratul Henri de Coursanges îi

convocase pe Donatelli i pe Van Melsen la sediul s u spre a le da o veste important . Violare de mormânt! E tot ce le spuse, abia intra i în birou, întinzându-le un document care îi fusese trimis de la Paris dup cum în eleser cei doi prela i citindu-l. Procurorul afi a o min atât de bucuroas , încât zâmbetul îi schimonosea fa a. Mica mea anchet în privin a acestui savant a dat roade, ad ug el zâmbind în continuare. Irepro abilul nostru savant s-a compromis în afaceri mai degrab dubioase. S i treac prin minte s mergi s furi r ele p mânte ti ale unor femei tinere! Lucru agravat de delictul de fug , sublinie Van Melsen care citise documentul cu aten ie. Ave i motivul, nu v mai mâne decât s merge i s -l aresta i. Donatelli era destul de stânjenit. C trebuia evitat ca rezultatul cercet rilor lui Zénon s se r spândeasc era un lucru pe care ajunse s -l accepte, dar s o faci printr-un astfel de procedeu p rea a fi un lucru nedemn. Nu c ar considera delictul respectiv ca fiind derizoriu, desigur. O violare de mormânt nu putea fi tolerat , chiar dac tia c astfel de practici erau adeseori singurul mijloc de care dispuneau savan ii pentru a- i l rgi cuno tin ele. Îns oscila între dorin a de a nu-l l sa pe Zénon s i difuzeze concluziile i cea de a o face respectând regulile jocului. Or, aceast violare de mormânt era un element str in disputei lor i, prin urmare, o form de artificiu ipocrit. Jandarmeria va ac iona chiar în seara aceasta, explic Henri de Coursanges, iar figura lui afi – dac era posibil – i mai mult satisfac ie. Donatelli închise ochii. Toat treaba aceasta îi producea grea . Zénon se afla ca de obicei lini tit la masa din han, a teptând sosirea lui René Grouchot, f a b nui c era pe punctul de a fi arestat pentru un delict pe care îl uitase de mult. Când arlatanul î i f cu apari ia, beat mort, era sus inut de un om de vreo treizeci de ani, cu nas puternic i în ai c rui ochi mari se vedea o scânteie mali ioas .

Zénon, prietene, reu i s articuleze arlatanul, d -mi voie i-l prezint pe domnul Poquelin, Jean-Baptiste pe numele mic, aici de fa … i întoarse privirea împ ienjenit spre companionul s u. Gata, deja? Directorul trupei Alte ei Sale Regale prin ul de Conti! declam acesta, un pic mai pu in beat decât René. Zénon se uit la individ. Îl recunoscu cu greu pe comediantul pe care tocmai îl v zuse în aceea i dup -amiaz pe str zile din Montpellier. Te deranj m? Deloc. Sunte i bineveni i. Cei doi b rba i se l sar s cad lâng el i comandar imediat o ulcic de vin. Prietenul meu Zénon, îi explic René lui Molière, este un mare savant. Cel pu in face ni te descoperiri uria e… Numai dac nu cumva descoperirea lui este uria … M rog, n-are importan . Dar mai ales este îndr gostit! Eu? s ri savantul. Zénon ar fi vrut s izbucneasc în râs, dar nu putu. Da, o iubea pe Agnès. i brusc î i con tientiz viitorul. Acea via pe care i-o imaginase întotdeauna f cut din cercet ri savante i solitare o vedea acum animat de prezen a lui Agnès. Poate, admise el. Dar este o boal de care sufer mul i oameni. Nu cred c prietenul nostru este interesat de o atât de am rât poveste. Cum stai cu qahoua? Neîndemânatic diversiune. N-ai s scapi a a u or. Dragostea este întotdeauna un subiect bun, confirm Molière. De i riscul de a c dea în dulceg rie e mare. tiu despre ce vorbesc: lucrez acum la o comedie pe care inten ionez s o intitulez C torie cu n i. „E clar, gândi Zénon, Molière sta are darul de a g si titluri pertinente.” Î i aprinse pipa i prefer s revin la subiectul precedent. M întreb dac aceast qahoua merge bine cu tutunul, zise el. F discu ie, estim René. În Orient, qahoua este o utur rafinat . A a cum aici este tutunul. Fiindc , orice ar

zice Aristotel i toat filosofia, tutunul este pasiunea oamenilor cinsti i, iar cine tr ie te f tutun nu este demn s tr iasc . P rerea este glumea , zise Molière. Va trebui s o in minte. Dar ce-i aceast qahoua de care tocmai a i amintit? O b utur pe baz de sâmburi pr ji i cu care domnul ar vrea s fac nego dac reu te s o fac b ubil , se amuz Zénon. O! Dar am f cut-o! afirm arlatanul revenindu- i un pic. Pe când mâncam azi la prânz, am g sit solu ia! Ideea mi-a venit pe când încercam s înghit o tocan . Vezi, tocana se face mai bun prelungind fierberea i chiar mai mult înc lzind-o a doua zi. Savorile se topesc unele în altele, iar defectele se estompeaz … M-am gândit mult la asta i am ajuns la concluzia ceea ce trebuie la qahoua este timpul. S -l la i s i fac treaba… Se aplec spre ei ca i cum le-ar fi f cut o confiden , ad ugând: Trebuie s o fierbi mai mult! Zénon r mase o clip surprins. Ipotez interesant … i merge? René î i îndrept bustul. Presupun. Presupun? Vrei s spui c nu ai încercat? Ei, hai, René: o ipotez se confirm printr-o experien ! René îl privi perplex. Nu-s eu savant, Zénon, totu i mi se pare c un ra ionament – dac e just, iar al meu este – e întotdeauna confirmat de experien . tii tu c ceea ce spui este exact ceea ce René Descartes s-a str duit s -i demonstreze lui Blaise Pascal? Afirma c vidul nu putea exista, sub pretextul c , dac ar fi a a, atunci ar fi umplut de întindere. i totu i trebuie s crezi în experien ele lui Pascal la care un prieten de-al meu a avut ocazia s asiste, vidul exist cum te v d i cum m vezi. Vrei s spui c un ra ionament corect poate totu i s duc la ni te concluzii eronate? întreb arlatanul, motivat de faptul fusese comparat cu Descartes.

Numai armonia ra ionamentului nu este suficient întru stabilirea unui adev r. Un ra ionament, chiar când este bine condus, chiar când este conform preceptelor logicii pe care Aristotel a studiat-o i scris-o atât de bine, acest ra ionament, doar el singur, nu este gajul adev rului. Vezi tu, un ra ionament trebuie s procedeze prin deduc ie, nu prin induc ie. Trebuie pornit de la observarea realului pentru a extrage legi generale, nu invers. A pleca de la ipoteze construite pe simpla speculare a în elegerii nu duce decât la absurdit i. Atâta timp cât lumea real nu va fi decât o confirmare a specula iilor spiritului, tiin a nu va progresa. Ea trebuie s -i fie chiar originea. Leonardo da Vinci nu spunea altceva afirmând: „Experien a nu în al niciodat , ci judecata ta este cea care se r ce te promi ându- i rezultate care nu decurg direct din experien a personal ”. Degeaba fusese arlatanul comparat o clip cu Descartes, el abia dac în elesese m car jum tate din ceea ce îi explicase amicul s u. Se întoarse spre Molière i fu lini tit s constate c rea la fel de pierdut ca i el. Amândoi se mul umir a adar dea din cap pentru a spune c urm reau perfect ra ionamentul i a teptar continuarea. Aceasta îns nu veni. Zénon se gândea la ceea ce tocmai spusese. Da, într-un secol lumea se schimbase. Dar i modul de a o în elege. „Argumentez ex suppositione”, scrisese Galilei. Dar aceste supozi ii trebuiau de-acum s se fondeze ele însele pe observa ie i s se supun mai apoi verific rii prin experien . Faptele deveniser noii stâlpi ai discursului veridic. Iar solu ia problemelor sale se prezent atunci într-un fel de fulger orbitor. O solu ie atât de evident încât fusese un imbecil c nu se gândise la ea mai devreme. O solu ie care decurgea din chiar principiile pe care le predase atâ ia ani elevilor s i i pe care tocmai i le spusese arlatanului: o ipotez se confirm prin experien . tiu ce trebuie f cut, zise el brusc. Desigur: trebuie s fierbi bine qahoua i… Nu, vorbeam de schelet. Acum tiu cum le pot dovedi c am dreptate.

René oft . Iat c iar începea cu dr cia lui de schelet! Vru s ciocneasc cu Molière, dar acesta începea s picoteasc . Dar n-ai spus tu c tii ce-i scheletul sta? Autorit ile nu sunt de p rerea mea. Atunci, nu m intereseaz . Dac asta risc s i fac probleme cu autorit ile… prefer s nu tiu nimic. Nu te tiam a a de fricos. Doar prudent. Chiar într-atât încât s renun i la a-mi da o mân de ajutor? René î i privi amicul. Nu-i pl cea felul în care îi ceruse asta. Ce-i mai trecea prin minte? De ce natur ? O mic spargere… Adormit pentru o clip , Molière în capul. A! Doar ni ic ac iune pentru ca intriga s progreseze! Târgove ul îl privi, uluit, cl tinând din cap. Comediantul era un nebun! Povestea asta mirosea a necazuri de la zece po te, însemna ceva ce te arunca în temni pentru dou zeci de ani. Nu sem na cu ideea pe care i-o f cea despre viitorul s u. Am nevoie de schelet, explic Zénon v zându-i neîncrederea. Nu- i sunt suficiente desenele? Le-am înapoiat proprietarului. O treab nu prea istea , dac -mi pot permite s zic a a. René! Am nevoie de ajutorul t u ca s intru în Colegiul Regal i s iau oasele. Vreau s reconstitui scheletul în felul meu! Numai atât! P i… ia aminte te-mi cât de mari sunt oasele? Zénon se strâmb . Uitase acest detaliu. Chiar i cu ajutorul lui René, i-ar fi trebuit zile întregi ca s le scoat din Colegiul Regal. Care-i povestea cu oasele astea? întreb Molière. Un schelet cât casa! r spunse târgove ul înainte ca Zénon poat deschide gura. N-ar înc pea în rulota mea! Iar amicul meu pretinde c vrea s le ia discret. În cazul acesta, sunt omul vostru! se gr bi s declare comediantul ridicându-se pe picioarele-i nesigure. Ideea unei astfel de aventuri îmi place.

Hei! U urel, dom’ director de nu- -ce… Zénon uit s men ioneze un mic detaliu: autorit ile n-ar fi întru totul de acord. Molière avu un zâmbet iret. Cu atât mai mult: îmi convine foarte tare s le juc m un renghi. V pot pune la dispozi ie o mân de oameni zdraveni i dou rulote. Zénon îl privi pe comediant. P rea s vorbeasc serios. F discu ie c acest personaj îi era simpatic. Va trebui s o facem noaptea, preciz el. Vrei s fii mai precis? f cu René care începea s o lase mai moale. Zénon schimb o privire cu Molière. Ce-ar fi, s zicem… în seara asta? arlatanul îi privea cu ochii cât cepele. adar, Zénon sc de arestare cu totul întâmpl tor în seara aceea. Abia ce p sise hanul în compania celor doi complici, c vreo dou zeci de oameni înarma i n lir în untru, sem nând o dezordine de nedescris. Printr-o nou ironie a destinului, Zénon sc a adar fiindc plecase s comit un alt delict. Justi ia omeneasc urma ni te c i la fel de întortocheate ca si cea divin .

De altfel, aceasta din urm avea alte treburi. Înc de la sosirea lor în sat, Agnès i p rintele Amedée fuseser preveni i de brusca agravare a s ii b trânei Aldegonde. Avusese o nou criz la începutul dup -amiezii i, dup spusele martorilor, î i manifestase dorin a de a-l vedea pe preot cât mai repede, ceea ce, Amedée o tia, nu prevestea nimic bun. Vin cu tine, insistase Agnès ajutându-l pe acesta s se preg teasc . Team mi-e c nu mai exist nicio speran . A vrea totu i s fiu lâng ea. El îi lu mâna. Va trebui s fii curajoas … Dar sunt mul umit c în sfâr it i faci griji pentru al ii.

trunzând în casa b trânei, fur surprin i de lini tea ap toare ce domnea în untru. Dou s tence st teau la marginea patului în care era întins Aldegonde, cu ochii închi i, ca i cum conversa deja cu lumea cealalt . Cele dou femei î i întrerupser rug ciunile mute, z rindu-l pe preot, i se ridicar ca s -i cedeze locul. Amedée se a ez i se aplec spre fa a lui Aldegonde. O suflare extrem de slab ie ea de pe buzele sale ridate care aveau deja paloarea lin oliului. Aldegonde? Eu sunt, p rintele Amedée. M auzi? trâna deschise pleoapele. Privirea i se ag de cea a preotului ca un înecat de colacul de salvare. E i Agnès aici, ad ug Amedée întorcând u or capul în direc ia tinerei care st tea în picioare la c tâi. Aldegonde p ru c vrea s spun ceva, dar nu reu i decât s scoat un geam t slab. Agnès sim i un nod în gât. B trâna nu va mai prinde zorile. Sunt aici ca s i ascult spovedania, continu Amedée cu glasul lui c lduros. Dac vrei, desigur… trâna clipi din ochi în semn de aprobare i f cu efortul de a ridica un deget pentru a-l trage pe preot mai aproape. Agnès prefer s se retrag . Întâlnirea lui Aldegonde cu propria con tiin nu era treaba ei. O noapte f lun înv luia Montpellierul în întuneric. Fofilându-se prin str du ele întunecate, trei misterioase rulote se apropiau de Colegiul Regal. În ele: un târgove pirpiriu, un savant curajos i o trup de teatru. Ai vreo idee pe unde vom intra? opti René, cu capul între umeri de parc ar fi vrut s treac nev zut. Îmi amintesc c exist o u lateral , r spunse Zénon. Ne foloseam de ea uneori ca s ne strecur m în afara cl dirii când voiam s sc m de supravegherea paznicilor. A… V ducea i dup fuste? Nu mi-ai spus asta. F -mi pl cerea i înceteaz cu comentariile i mul ume te-te s faci în a a fel încât catârul t u s nu gre easc drumul. Catârul meu are mai mult sim de orientare decât mine, glumi târgove ul.

Nicio îndoial . René vru s -i zic ceva, dar Zénon î i puse în aceea i clip mâna pe antebra ul lui. Aici. Târgove ul se opri în fa a unei u e care abia se vedea. Celelalte dou rulote f cur la fel. În timp ce René încerca s i fac asinul s tac , întrucât acesta considerase oportun s i manifeste u urarea c nu mai trebuia s trag i începuse s scoat r gete de bucurie, Zénon i Molière studiar broasca u ii. Complet ruginit , cu greu î i puteai imagina c o cheie poate ac iona mecanismul. Nici car nu încercar . O rang adus de un comediant o f cu s cedeze într-o clip . For area u ii unui Colegiu Regal este un delict? întreb Molière. Team mi-e c da. Dar e prea târziu pentru a mai avea scrupule. Mai degrab aprindem o lumânare, ca s nu ne scoatem ochii. trunser în cl dire urma i imediat de ceilal i. Erau zece cu to ii. La lumina lumân rii care f cea ca umbrele s tremure pe pere i nelini titor, parcurser lungile culoare întunecate, oprindu-se din când în când ca s verifice dac înaintau în direc ia cea bun . René mergea cu un pas în urma savantului, având doar pe jum tate încredere în memoria acestuia asupra locurilor. E ti sigur c tii încotro mergi? Ultima dat când am mai fost pe aici, aveam dou zeci de ani. Dar, dup câteva ocoliri neprev zute, cei zece oameni ajunser totu i la înc perea unde era p strat scheletul. Folosir din nou drugul de fier, iar u a se deschise scâr âind peste o pânz de întuneric. Zénon ezit o clip înainte de a se angaja în aceast întunecime t cut . Schimb o scurt privire cu Molière i René ca s prind curaj i p trunse în întuneric. Lumânarea scoase din neant fragmente de ziduri i stâlpi, înc vreo doi pa i i, brusc, silueta noului uria al lui Athanase ri din tenebre. Luminat astfel de jos în sus de lumina slab a lumân rii, p rea i mai înfrico tor decât reconstituirea

anterioar . Cu excep ia lui Zénon, to i avur o mi care de recul i de stupoare. Mama dracului… morm i arlatanul. Cum de-i posibil a a ceva? Impresionant… admise un comediant la fel de uluit. A zice c e chiar homeric, ad ug Molière. i mai dihai ca precedentul! interveni Zénon ca s destind atmosfera. i d du seama c René r sese în urm i se întoarse spre el. Amicul s u era palid ca un cadavru pentru disec ie. Ei! Ai o mutr ! N-am v zut în via a mea a a ceva… Nu se poate ca bunul Dumnezeu s fi creat asta… Parc l-a auzi pe cardinal. Ei bine, poate c nu-i chiar a a de nebun cum îl credeam… Hai, d -ne mai bine o mân de ajutor decât s te lansezi în teologie. N-avem toat noaptea la dispozi ie. Cei zece oameni se apropiar de schelet i începur s -l demonteze os cu os. Aldegonde î i d duse sfâr itul. Chipul livid reflecta slaba lic rire a lumân rii puse lâng pat, îns nimic din expresia ei nu l sa s se ghiceasc somnul ce o cuprinsese. Amedée o privea cu acea uimire ciudat pe care i-o provoca întotdeauna vederea unui defunct. Acest trup întins din fa a lui nu mai era decât un obiect inert. Nimic nu îl diferen ia de o bucat de lemn sau de piatr . Totu i, cu câteva minute mai înainte, înc mai avea via în el. Era locuit de un suflet i o minte capabile gândeasc i s se emo ioneze. Din spovedania ei, preotul nu prea tia ce s cread . Secretul pe care i-l m rturisise era atât de ciudat încât ezita s considere con inutul drept o u urare. Dar era sigur de un lucru: spovedanie sau nu, trebuia s -i spun lui Donatelli. Închise pleoapele lui Aldegonde i se cufund în rug ciunile sale. Se ruga pentru mântuirea b trânei, desigur. Dar nu se putu ab ine s nu introduc i un cuvin el pentru Agnès. Când transferul fu gata, peste Montpellier se iveau zorile. Toate oasele fuseser transportate cu cea mai mare grij pân

la rulotele în care au fost înc rcate. Zénon i tovar ii s i putur , în sfâr it, s i trag un pic sufletul. Fericit c ai terminat, nu? zise Molière întinzându-i o plosc cu vin. Chestia asta cânt re te cât o duzin de elefan i! Par a fi f cute din piatr ! A a-i, f cu savantul. Sunt ni te fosile. Molière se uit o clip la el, uimit. Cu siguran c pe p mânt i în ceruri sunt mai multe lucruri decât crede filosofia. Opera iunea durase mai mult decât prev zuser i îi costase mult mai multe eforturi decât î i imaginaser . Fiindc scheletul fusese fixat în e afodaj cu aten ie i trebuiser s desfac o mul ime de noduri i s scoat nenum rate cuie pentru a elibera oasele. F a mai socoti c trebuiser s demonteze scheletul începând de sus i s coboare oasele acelea grele cu ajutorul scripetelui. În final, transportarea lor pân la rulot fusese mai u oar , de i distan a de parcurs de fiecare dat cu bra ele înc rcate nu fusese nici ea de neglijat. i cum trebuiser transportate i scândurile, grinzile i toate celelalte buc i de lemn care serviser la în area schel riei, munca durase dublu decât prev zuser . Pe scurt, dac Zénon era obosit, dar fericit, René avea un vag sentiment c fusese tras pe sfoar . Noaptea aceasta lung îl epuizase literalmente, iar acum nu se gândea decât la un singur lucru: s doarm . Printre altele, ideea c ar putea fi repera i dup atâtea eforturi îl îngrozea. i nu avea nicio poft s se vad lipsit de somnul pe deplin meritat prin apari ia pe nea teptate a unui reprezentant al ordinii. Hai s-o tergem de-aici, acu i se lumineaz ! zise scurt târgove ul dup ce se a ezase pe partea din fa a rulotei. Zénon îi f cu semn lui Molière i trupei acestuia c era timpul s plece i se urc la rândul s u în vehicul dup ce d du o palm amical m garului adormit. Se preg teau de plecare când Zénon î i aminti brusc c uitase ceva. S ri jos. Sta i a a, m întorc. E ti nebun! Unde pleci? se r sti René.

La laboratorul lui Athanase, r spunse Zénon luând lumânarea. Îmi trebuie scheletul micu ei opârle. Nu dureaz decât o clip . Cu un aer mai pu in sigur ca niciodat , René se întoarse spre Molière care ridic din umeri. Oft i arunc un ochi nelini tit spre cer. În curând, vor cânta coco ii. Zénon se întoarse pe culoarul întunecat. Trebuia neap rat s recupereze micul schelet. Nu-l putea reconstitui pe cel mare a avea în fa modelul redus. i nu avea niciun chef s mai retr iasc episodul vân rii unei opârle i toat treaba dezgust toare ce urmase. Ajuns în vârful sc rii spiralate, Zénon se trezi în fa a u ii putreg ite a biroului maestrului s u. Ca de obicei, era închis bine cu cheia. Îns , de data aceasta, Zénon nu avea nevoie de rang ca s o deschid . tia unde avea obiceiul Athanase s ascund cheia i o g si sub o scândur din podea. Interiorul laboratorului era întunecat. Lumânarea î i rev rs lumina de ambr , iar formele ciudate ale instrumentelor, ale fosilelor, ale mineralelor i ale diverselor specimene r spândite pe mese i etajere începur brusc s danseze o farandol fantomatic . Zénon puse lumânarea în mijlocul înc perii i începu grabnic s scotoceasc dup micul schelet. Un obiect de m rimea aceea nu era u or de ascuns. A-l si în dezordinea aceea nu trebuia, în principiu, s pun nicio problem . Dar c ut zadarnic; nu reu ea s dea de el. C ut peste tot: pe mese, pe rafturile bibliotecilor, pe etajerele înc rcate, pe sub mobil . Peste tot. Degeaba. Oare Athanase se debarasase de el? Oare va porni din nou în capturarea i disecarea unei opârle înainte de a putea s înceap reconstituirea? Gândul c aceasta poate întârzia din cauza unui atât de stupid incident îi era insuportabil. Mai c ut o dat , tot mai nelini tit, prin spatele dosarelor i a lucr rilor cl dite cam peste tot. C ut prin sertare, goli dulapurile, se uit chiar i în co ul de gunoi. Nimic. Scheletul micu ei opârle nu era acolo. Asta cau i? se auzi deodat o voce în spatele s u.

Zénon se întoarse. Athanase st tea în spatele lui i îi întindea plan eta pe care era fixat micu ul schelet. Athanase? Cei doi oameni se m surar în t cere. Zénon era uimit s -l vad acolo la o or atât de neobi nuit . Dar, mai ales, se sim i surprins în plin activitate vinovat . Fusese descoperit ca s zicem a a cu mâna în sac, intrat pe ascuns în aceast cl dire i încercând s recupereze un obiect f acceptul lui. i se temea de privirea plin de repro uri a maestrului s u. Îns privirea lui Athanase nu era deloc ostil . Zénon citea în ea mai degrab un soi de sfâr eal , de triste e nem rginit . Ca i cum faptul de a-l fi surprins c utând prin tot laboratorul nu avea nicio importan pentru el. Zénon putea vedea în ei afec iune, dar i un fir de mândrie. Nu la asta se a tepta. Am f cut a a cum mi-ai spus, zise Athanase dup ce trecuse parc o ve nicie. Am comparat. Zénon ghici imediat c fostul s u maestru trecuse de partea sa în privin a scheletului. Aceast schimbare de opinie era atât de brusc i de neprev zut încât o clip se îndoi c era sincer . Dar… eu credeam… Athanase se îndrept încet spre el. Cu umerii s i largi apleca i, p rea mai b trân ca niciodat . … c nu mai sunt decât un b trân savant senil obsedat de uria i? Da, aveai dreptate. Eram… pân în noaptea asta. Atunci, ti i? Athanase î i întoarse privirea spre etajerele unde se îngr deau tratatele de gigantologie i e antioanele de schelete fosile. Imediat ce am v zut acest schelet micu , am tiut c ai avut dreptate… Am petrecut noaptea comparându-l cu desenele f cute de Bruno… Ce creatur extraordinar , nu? Asta r mâne de verificat… trânul savant se întoarse spre elevul s u. Vei încerca o reconstituire? Tocmai vin de-acolo. Voiam s verific unul sau dou lucruri. Dar mai pot a tepta…

Zénon schi un gest, vru s spun ceva ca s se scuze c a luat oasele f autorizarea lui. Dar Athanase îl opri cu o cl tinare din cap. Te invidiez… Vezi tu, eu cred c ceea ce m interesa era mai pu in faptul c nu am dreptate cât acela de a ti c îmi petrecusem via a studiind o himer … E ecul nu-i nimic… Ar cu un gest circular laboratorul. Dar golul acesta… neantul sta… toate aceste cuno tin e inutile… Îi d du micu ul schelet. Arat -li-l. Am… am s fac tot ce pot. Athanase se îndrept atunci spre fereastr , iar privirea i se pierdu în dep rtare, dincolo de acoperi urile de igl peste care soarele î i arunca primele reflexe sidefii. Acum, las -m . Zénon îi arunc o ultim privire i, luând cu el scheletul micu ei opârle, disp ru pe sc ri. Se întâlni cu René la rulot . Privind int spre cap tul de strad din fa a lor, îi zise doar atât: S mergem. Ce s-a întâmplat? Parc ai fi v zut o fantom . Cam a a ceva, da. René nu mai insist . E clar, savan ii tia sunt ni te indivizi curio i. Mai bine s nu încerci s -i în elegi. Trase de dou ori de h uri ca s -i atrag aten ia catârului c venise vremea s se pun în mi care. Rulota se îndep rt , în sfâr it, de Colegiul Regal.

Henri de Coursanges petrecuse o noapte execrabil . Lamentabilul e ec al tentativei de arestare a lui Zénon îl f cuse negru de sup rare i, în plus, îl obligase s se culce foarte târziu. De aceea a doua zi, când Donatelli sosi la el în cursul dimine ii, magistratul înc nu era pe deplin treaz, iar venirea inopinat a legatului tulbur ceea ce el considera a fi drept un ritual tihnit.

adar, nu-l întâmpin cu amabilitatea pe care o justifica totu i importan a persoanei sale. Din partea sa, Donatelli nu avea nici el poft s înceap ziua cu o ceart , dar trebuia s -l informeze despre spargerea care avusese loc. Dup ce afl , magistratul bomb ni ceva, î i frec ochii i zise: Cum adic , a disp rut complet? Nu mai este nimic. Nici m car un os. Am trecut în diminea a aceasta s v d din nou scheletul i nu mai era acolo. Doctorul Lavorel spune c nu tie nimic. Henri de Coursanges î i trecu o mân prin barb . Întotdeauna îi era greu s se concentreze înainte de a se rbieri. Exist suspec i? se mul umi el s întrebe. Donatelli se uit la magistrat. Poate ar fi trebuit s a tepte ca i fi dat cu pu in ap pe fa . Creierul nu p rea în stare s func ioneze cu iu eala necesar cerut de conversa ie. Mi se pare c lucrurile sunt clare, zise el. Acest Zénon de Mongaillac e cel care a furat scheletul. i de ce naiba ar fi f cut a a ceva? Mai bine nu m gândesc… A, dar iat -l pe episcopul nostru! Într-adev r, Van Melsen, care trebuise s str bat tot ora ul, intr i el în înc pere. Îmi pare r u c a trebuit s v deranjez atât de devreme, îl întâmpin cardinalul. Nu are nicio importan . Dorm foarte pu in. Se pare c s-a furat scheletul în noaptea asta, se crezu obligat magistratul s -l informeze. Sunt la curent. Sup tor. B nuielile noastre se îndreapt , normal, c tre Zénon de Mongaillac, ad ug Henri de Coursanges de parc ar fi fost rodul gândurilor sale intense. Bineîn eles. P cat c nu a i reu it s pune i asear mâna pe el. Am… N-am avut noroc. Dar arestarea lui nu este decât o chestiune de timp! îndoial …

Van Melsen se instal într-un fotoliu i începu s i trag rbia, semn c preg tise din timp ceea ce urma s spun . Evident, dac ar fi fost vorba de un simplu furt, chestiunea nu v-ar privi decât pe dumneavoastr , zise el c tre magistrat. Nu este cazul? Team mi-e c nu. Dac Zénon de Mongaillac î i propune s fac ceea ce cred eu, problema va avea o dimensiune teologic important …, zise aruncându-i cardinalului o privire acuzatoare. … pe care am fi putut-o evita dac am fi luat m suri mai radicale cât înc mai era posibil. Donatelli nu r spunse. Amândoi ghiciser care erau inten iile savantului, îns niciunul nu prev zuse acest furt. M îns rcinez personal, interveni solemn magistratul, iritat c îl ineau deoparte de secretele lor. i… ave i vreo idee de felul în care ve i proceda? Dup ce a aflat c dou zeci de oameni au r scolit tot hanul, m îndoiesc mai pune piciorul pe-acolo. Tonul folosit de episcop era, ca mai totdeauna, plin de sarcasm, iar magistratului nu-i pl cea deloc. Am s încep cu… Henri de Coursanges nu mai continu . Nu în elegea prea bine ce-i cu tot misterul acesta în privin a scheletului, i asta îi dea nepl cuta impresie c se afl pe dinafar . Dar cel pu in tia c în problema spargerii cel mai în m sur s fac ceva era el. Oare nu lui îi revenea rolul s men in ordinea în ora ? Orice ar fi, am s -l g sesc! declar el autoritar. Observ îns c nici Donatelli, absorbit de contemplarea str zilor din Montpellier, nici Van Melsen nu d dea nicio aten ie cuvintelor sale. Cele trei rulote reu ir s ias din Montpellier f probleme. Protec ia de care se bucura Molière din partea prin ului de Conti le permise s ias lini ti i pe por ile ora ului. Primele dou treimi din drumul ce ducea spre sat fur la fel de calme. Dar, odat ajun i la poalele mun ilor Cevennes, catârul de la rulota lui René î i manifest nemul umirea pentru c la vârsta lui înaintat era folosit pentru aceast dificil escalad ,

oprindu-se i sco ând ni te r gete care, ajutate de dealuri, probabil c se auzeau la dou zeci de leghe în jur. Cu to ii trebuiau s fie de acord c s rmanul animal avea de tras o greutate serioas i c drumul era într-o stare pe care ultimele ploi nu o menajaser . O pauz urmat de îndemnuri diverse al ror secret numai René îl tia reu i s conving animalul s porneasc din nou la drum, îns ritmul fusese rupt, iar traseul, întrerup la fiecare nou nivel, dur întreaga diminea . Ideea de a reconstitui scheletul opârlei uria e în bârlogul lui Agnès îi ap ruse lui Zénon ca un lucru evident. Ce alt loc ar fi fost mai nimerit pentru opera iune? Grota era suficient de mare ca s încap scheletul i se afla dup o cotitur a colinei, când-o greu de g sit. Putea lucra aici în deplin lini te f s se team c vine cineva care s -l împiedice. În plus, iar acesta nu era cel mai mic dintre avantajele locului, va fi lâng Agnès. Dac nu avusese precau ia s -i spun dinainte, era din cauz c nu avusese ocazia. De altfel era sigur c ea nu va avea nicio obiec ie. Ce motiv ar fi avut s -l refuze s -i foloseasc grota? Totu i, când ajunser în apropiere, o u oar îndoial i se strecur în suflet. Fiindc un eventual refuz din partea ei l-ar pune într-o situa ie extrem de stânjenitoare. A adar, coborând din rulot îi ceru lui Molière s stea în dosul tufi urilor aflate mai jos de grot , îi cu încrez tor cu ochiul lui René i se apropie singur de intrare. În fa a cavernei se deschidea un spa iu gol pe care îl travers întrebându-se cum va fi primit. Se opri la câ iva pa i de intrarea din coasta muntelui. Agnès? strig el. Sunt eu, Zénon. Dup un timp, Agnès î i f cu apari ia. Surprins s -l vad , ezit o clip ne tiind ce atitudine s ia. Îns temerile lui Zénon se risipir când tân ra îi veni în întâmpinare zâmbindu-i larg. Ce faci aici? întreb ea. Am venit s i fac o surpriz , zise el r spunzându-i tot cu un zâmbet. Dr gu din partea ta. E drept c pe-aici nu prea ai cum te distra.

Se privir , emo iona i i un pic tulbura i. Zénon f cu un pas spre ea i îi lu u or mâna. Visase la clipa aceasta de când se desp iser în Montpellier. Îl cuprinse o dorin irezistibil de a- i pune buzele peste ale ei. Se aplec u or înainte. Fa a lui Agnès se afla doar la câ iva centimetri de a lui. Parfumul rului ei îl îmb . Ierta i-m c intervin… Domni oar , sunt încântat s v cunosc! zise un individ din spatele lor care schi o reveren elegant . Agnès tres ri. Nu-l v zuse venind pe necunoscut. Îl întreb din priviri pe Zénon. Acesta, contrariat c nu avusese timp s -i vorbeasc de prezen a înso itorilor s i, se întoarse spre comediant. Agnès, i-l prezint pe Molière. Poate î i aduci aminte c lam v zut pe estrad la Montpellier. E un prieten. Atunci, fie binevenit! f cu Agnès zâmbind comediantului. Când acesta se înclin s -i s rute mâna, tân ra mai-mai s pufneasc în râs. Era prima dat când i se întâmpla a a ceva! Scuza i-m c v întrerup, se auzi un glas nou. Dar, dac mi-a i da o mân de ajutor… To i trei se întoarser spre arlatanul care venea spre ei inând în bra e o tibie enorm . Zénon anticip reac ia lui Agnès. Hmmm… Agnès, i-l prezint pe René Grouchot, târgove , spi er, negu tor de substan e exotice i de tot ce vrei. Tot un prieten, i el. Dep it pu in de evenimente, tân ra se mul umi s dea din cap. Încântat! zise René. Scuza i-m c nu v pot s ruta mâna, dar… Ce-i asta? întreb Agnès, v zând osul uria . Zénon nu avu timp s r spund . Oamenii din trupa lui Molière se apropiau la rândul lor, fiecare ducând oase. Agnès cu ochii mari i se întoarse spre Zénon sperând într-o explica ie. E… scheletul, bâigui el. Am s încerc s -l reconstitui. Agnès scoase un oftat resemnat. Pentru un loc f distrac ii, acum era unul plin de via !

Imediat dup plecarea lui Zénon, Athanase avu un sentiment de gol, de pustiire atât de dureros încât st tu aproape o or într-o stare de prostra ie. Dup cum îi spusese fostului s u elev, î i d duse seama c î i dedicase întreaga via unor lucr ri care se dovedeau absurde, fiindc acum avea certitudinea: scheletul descoperit în sat nu era al unui uria . i probabil nici cele pe care le descoperise de-a lungul carierei. Gigantologia, se convinsese, era doar o pist fals , un subtil e afodaj de teorii i argumente fabricate ce nu duceau la nimic. O fars , î i risipise toat via a urm rind creaturi ce nu existau decât în imagina ia oamenilor. Iar lucrul cel mai ironic dintre toate era c scheletul din Lansec apar inea, f îndoial , unei creaturi pe care orice om s tos la minte ar fi clasat-o al turi de licorni i alte animale fabuloase care populaser visurile savan ilor din Evul Mediu: un balaur. Ceea ce p rea rezonabil era fals; ceea ce p rea imposibil se dovedea a fi veridic. Vederea tuturor tratatelor sale de gigantologie, a antioanelor de oase de uria i colec ionate cu grij de-a lungul anilor, a ilustra iilor cu indivizi de talie mare, vederea tuturor acestora îi deveni brusc insuportabil . Ele reprezentau o întreag via sacrificat unei erori, o via pierdut pe vecie, con inut. Lu de pe etajere câteva crochiuri de uria i i, cu un gest hot rât, le rupse, ceea ce îi produse un straniu sentiment de u urare. Î i d duse seama c , dac voia s i continue via a, trebuia s distrug totul. Bruno îl întrerupse în timp ce f cea buc ele un dosar întreg consacrat gigantosteologiei. Maestre… Nu face i asta! s ri tân rul asistent repezinduse spre el. Athanase îl împinse. Las -m , Bruno… Dar… distruge i o munc de-o via întreag . Chiar mai mult decât atât, Bruno… Mult mai mult… i b trânul savant rupse furios un teanc de foi. Bruno îl privi trist, nevenindu-i s cread . Oricare ar fi fost motivul, nu puteai s reduci la zero o via întreag de munc . Nimic nu o putea justifica.

Se auzir ni te b i în u . Bucuros c vreun intrus putea întrerupe ac iunea distrug toare a maestrului s u, Bruno merse i deschise u a. Se trezi nas în nas cu episcopul Ulrich Van Melsen. Aerul sinistru al acestuia îl f cu pe tân r s i schimbe rerea. Cu atât mai mult cu cât îl încerca o stare de stânjeneal ca s -l vad cineva pe maestrul s u în starea aceea. Domnilor, salut vizitatorul înclinându-se. Bruno încerc s -l opreasc . Maestrul Lavorel nu se simte bine… Episcopul arunc o privire peste um rul tân rului i îl v zu pe b trânul savant cum î i rupea hârtiile. Nu avu nevoie s insiste. Îl pofti chiar Athanase însu i s intre. Sim i-v ca acas , Van Melsen… Dac vederea unui trân inutil nu v plictise te. Episcopul se mir i îi adres un zâmbet glacial asistentului care se d du deoparte ca s -l lase s se apropie de Athanase. Dispari ia scheletului trebuie s fi fost o grea lovitur pentru dumneavoastr , remarc Van Melsen mieros. Athanase nu avea nicio simpatie pentru acest om. Dar tia c mai devreme sau mai târziu urma s fie confruntat cu judecata celorlal i. De ce s nu înceap cu acest episcop? Se sim ea totu i cuprins de o asemenea sfâr eal de parc s-ar fi adresat unei n luci. Toate astea nu mai aveau aceea i importan în ochii lui. O… Nu erau decât o gr mad de oase, ti i. Important este ce anume deduci din ele… Iar adev rul atârn adeseori mult mai greu decât orice schelet. M pute i ajuta în vreun fel s -l reg sesc? Dac se afl în posesia lui Zénon de Mongaillac a a dup cum cred c gândi i, cu siguran va avea grij de el. Fi i lini tit. Dar eu credeam… Athanase se întoarse în sfâr it c tre interlocutorul s u. Episcopul acesta nu putea nicidecum s -i în eleag starea de spirit. Cum s -l fac s priceap c dispari ia scheletului nu mai era o dram ? i, în fond, de ce s-ar obosi s -i explice ceva acestui om m rginit?

Nu m prive te ce crede i dumneavoastr . Adev rul. Nimic altceva nu m intereseaz . Totul depinde dac vorbim despre acela i adev r, spunse în epat episcopul care începea s b nuiasc faptul c trânul savant abandonase ipoteza uria ului. Athanase se mul umi s ridice din umeri. S deduc c ti i unde se ascunde Zénon de Mongaillac? insist Van Melsen. Pute i deduce ce dori i, s rmane prieten… Atunci poate ar trebui s v amintesc c acest schelet nu apar ine. Protejându-l pe ho , deveni i complicele lui. Athanase îl privi fix. Van Melsen, nu îmi sunte i drag. Îmi displace persoana dumneavoastr nu pentru c sunte i un ignorant, ci pentru c sunte i cinic. C nu sunte i capabil s în elege i adev rata miz a acestui schelet nu m surprinde. Nu sunte i un savant. Dar c sunte i în stare de orice pentru a v atinge scopul demonstreaz o absen total de scrupule care îmi produce grea . Asta vede i? îi ripost episcopul încercând s i p streze calmul. Athanase Lavorel, cel care a ascuns cu bun tiin câteva vertebre pentru a încerca s dovedeasc adev rul ideilor sale, începe s dea lec ii de moral ! i se întoarse spre Bruno. Dar dumneata? Ai vreo idee despre locul unde poate sta ascuns Zénon de Mongaillac? Bruno neg din cap. Foarte bine. Am s m lipsesc de ajutorul dumneavoastr . Episcopul îi arunc o lung privire sever lui Athanase care i reluase ac iunile distrug toare, apoi se întoarse pe c lcâie i ie i. Acum las -m , îi zise b trânul asistentului s u f s ridice ochii. Am o treab de terminat… Bruno ie i la rândul s u, l sându-l pe Athanase singur cu fantomele sale de uria i. Zénon i prietenii s i terminaser de desc rcat osemintele. Sub privirea z cit a lui Agnès, transportaser enormul schelet în interiorul grotei. La lumina tor elor care alungau

întunericul din pe ter , oasele pietrificate sem nau cu o gr mad de stalactite c zute din tavan. Molière î i terse fruntea sc ldat de sudoare, se întinse i se s cad pe o stânc de lâng peretele grotei. Dac a fi tiut c este atât de obositor, m-a fi ab inut s mi ofer serviciile! morm i el încercând s i recapete suflul. Zénon veni s se a eze lâng el. Dar ai fi pierdut o memorabil ocazie de a- i bate joc de autorit i, îi r spunse noului s u prieten. Molière aprob în t cere, apoi întreb : De ce ri ti atât de mult pentru un schelet? Nu-i pentru schelet, ci întru ap rarea adev rului. Ap rarea adev rului nu cere atâtea sacrificii. Ce are adev rul atât de sacru în el? Zénon îl privi pe comediant, surprins de întrebare. Eu fabulez, explic Molière. Îmi dedic via a invent rii de minciuni. Lumea are nevoie de minciuni. Dar minciunile tale nu au ambi ia de a dezv lui adev rul? îi replic Zénon zâmbind. Comediantul nu g si nimic s i-o întoarc . Privirea lui tur interiorul grotei. Interesant habitat, zise el în clipa în care Agnès se îndrepta spre ei. Sobru, dar func ional. i o ascunz toare ideal ca s scapi de… Zénon îi arunc o privire care îl oblig s se întrerup . A vorbi de a a ceva în fa a ei nu era o idee bun . tia c mai devreme sau mai târziu va trebui s -i dezv luie detaliile problemei, dar momentul acela înc nu sosise. Mi-e o foame de lup! exclam el ca s distrag aten ia. Taman la anc, v-am preg tit qahoua anun atunci René aducând o crati din care ie eau aburi. Câteva înghi ituri din acest delicios nectar i ve i fi uitat cu to ii aceast noapte alb . Mai mult intrigat decât altceva, Molière se ridic pentru a se apropia de arlatan. Imediat, i se al tur i restul trupei. Pu in mai departe, Zénon i Agnès zâmbeau. Despre ce-i vorba? întreb fata. Despre un remediu deloc gustos pe baz de boabe pr jite, care ar avea virtu i stimulative.

Interesat de tot ce era legat de folosirea plantelor, Agnès hot rî s se al ture curajo ilor degust tori. Pe rând, ace tia b ur câteva gâturi din lichidul de culoare închis . i, tot pe rând, îl înghi ir cu aceea i strâmb tur . utura continua s r mân la fel de infect . Nu în eleg, se lament René. Am fiert-o totu i o or întreag . Am reala aceasta nu va disp rea nici dac a i fierbe-o i trei zile, îi atrase aten ia Agnès. Dup p rerea mea, a i face mai bine s o îndulci i cu ni te miere. arlatanul lu în considerare sfatul. Nu era chiar o prostie. Spre sfâr itul dup -amiezii, veni momentul desp irii. Zénon î i mai salut o dat tovar ii, grupa i pe lâng rulote. Pentru Molière i trupa sa era timpul s se întoarc la Montpellier, iar pentru René, s porneasc pe drumurile regatului. De teama consecin elor privind furtul scheletului, arlatanul se hot râse cu adev rat s plece din zona Languedoc. Se gândea s se îndrepte spre Lyon. Tradi ia gastronomic a acestui ora îi permitea, dup p rerea lui, s presupun c locuitorii s i ar fi îndemna i prin natura lucrurilor s -i aprecieze b utura, iar ideea c aceast qahoua a lui nu a avut succesul pe care începea s -l aib la Marsilia îl cam tracasa un pic. Tu chiar crezi într-adev r c po i face comer cu chestia asta? îl întreb Zénon de parc ar fi citit gândurile amicului u. Bineîn eles, fii lini tit. Dac nu, voi putea continua s vând tutun. Papii n-au decât s publice câte bule vor, asta nu-i va împiedica pe oameni s consume. Mai ales dac î i pui tot talentul ca s -i convingi de binefacerile lui! zise Molière. Te-am v zut la treab , René. Ai un dar indiscutabil: tii c suce ti min ile publicului. Atunci, dac nu se vinde qahoua, a putea oricând face parte din trupa ta, glumi târgove ul. N-ar fi o idee rea, îl asigur comediantul înainte de a se întoarce spre Zénon. În ceea ce te prive te, habar n-am ce vrei faci cu acest schelet, dar fii cu grij fa de autorit i.

Am s fiu prudent, îi promise savantul. i mul umesc pentru tot. Nu-i nevoie s -mi mul ume ti. Va fi întotdeauna o pl cere le dau peste nas gr sanilor i celor puternici! i strânser mâna. Adio, confrate! îi strig René Grouchot punându- i în mi care rulota. Catârul scoase un r get u or, ca un plânset. Mai mult odihn nu i-ar fi stricat. Totu i, porni la drum, motivat probabil de faptul c drumul de întoarcere era la vale. Adio, mechere! îi r spunse Zénon. i, în timp ce rulotele se îndep rtau pe drum, Agnès veni lâng Zénon i î i trecu mâna pe dup talia lui. René Grouchot nu se putu împiedica s nu se gândeasc : formau o pereche foarte frumoas . Când rulota disp ru dup o colin , Zénon i Agnès se întoarser în grot . Dinaintea lor se afla o gr mad imens de oase. Cu o simpl coast , Dumnezeu a creat femeia, zise savantul suflecându- i mânecile… Ia s vedem ce sunt eu în stare s fac cu toate astea!

Înainte de l sarea nop ii, Zénon termin de instalat o serie de tor e menite s lumineze locul. Pentru a face reconstituirea, alesese acea parte a cavernei care era cea mai îndep rtat de culoarul prin care se p trundea în untru, acolo unde bolta era mai înalt . Era un fel de ranforsare, separat de cavitatea principal printr-o ie itur stâncoas , un soi de sal anex , invizibil de la intrare. În afar de asta, câteva stalactite care atârnau de plafon puteau ajuta la fixarea e afodajului, fiindc , pentru a asambla toate aceste oase, Zénon nu avea vreun scripete fixat pe bolt care i-ar fi putut fi de ajutor la ridicarea osemintelor. Nici nu putea s conteze pe sprijinul vreunui asistent cum fusese cazul la Athanase. Agnès, de i robust , nu îi va fi de mare folos. Din fericire, cum era vorba de o opârl , scheletul nu trebuia s fie la fel de înalt ca pentru uria ul lui Athanase.

Iat ! zise el privind cum sunt instalate tor ele. Acum se vede mai bine! ezat la câ iva pa i de el, cu o vertebr enorm în mân , Agnès se uita pe rând când la gr mada de oase, când la scheletul micu ei opârle, f a ajunge s se conving c pot avea puncte comune. Reconstituindu- i uria ul s u, Athanase a comis numeroase gre eli, îi explic Zénon v zându-i privirea perplex . Ceea ce el a luat spre exemplu drept vertebre cervicale sunt în realitate oasele cozii. În cazul sta, ar fi vorba de o coad nesfâr it , aprecie Agnès remarcând num rul important de vertebre. E ti sigur c e vorba de o opârl ? Degeaba î i tot spusese fata c putea s aib încredere în judecata lui, îi venea greu s admit c scheletul acela era ceea ce pretindea el. Nu poate fi altceva, îi r spunse Zénon. O opârl lung de dou zeci de picioare! În schimb, ceea ce nu tiu este dac va înc pea în aceast grot . Agnès nu r spunse. Era ceva nes tos în reconstituirea acestei creaturi. O sim ea într-un fel nedeslu it. Problema este, continu savantul, c trebuie s o iau de la cap t comparând sistematic fiecare os cu cele ale modelului în miniatur . sând jos vertebra pe care o inea în mân , Agnès se îndep rt ca s -l lase s lucreze. Îl privi timp îndelungat cu un amestec de afec iune i nelini te, fascinat atât de concentrarea savantului, cât i de m rimea oaselor pe care le manipula. Din câte putuse în elege, el le tria i clasa în func ie de noua înf are pe care voia s o dea scheletului. Îi pl cea s -l vad al turi de ea. Dar, pe m sur ce timpul trecea, în elese c în privin a interesului manifestat de Zénon cu greu ar fi putut ea s rivalizeze cu scheletul. Seara se scurse ca el s -i fi adresat mai mult de câteva cuvinte. Pentru a se consola, î i zise c aceast concentrare extrem asupra muncii sale era consecin a unei lungi a tept ri i c pasiunea exclusiv pentru schelet va mai sc dea în curând. Mai devreme sau mai târziu, se va întoarce la ea ca s -i

rturiseasc acea afec iune de care îl tia plin i de care ea tepta s profite. Dar se înserase, iar Zénon continua s fie absorbit de scheletul s u. Agnès hot rî s se culce. Înainte de a se întinde pe salteaua s rac , se mai uit o dat la el. La lumina tor elor, aplecat asupra osemintelor, sem na cu un misterios alchimist. Un alchimist pe care ea îl g sea totu i în continuare minunat de frumos. Convins c va veni lâng ea, Agnès adormi, cu inima u oar , leg nat de zgomotul pe care îl f cea savantul mânuind oasele. În diminea a urm toare, se trezi singur . Focul se stinsese în cursul nop ii i acum domnea un frig umed care o f cu s tremure u or. Înf urându-se în cuvertur , se ridic , se îndrept spre fundul grotei i descoperi cu stupoare c Zénon se ocupa în continuare cu scheletul. Nu dormise. Se str dui s încerce s în eleag aceast pasiune uluitoare pentru ni te oase. F îndoial c scheletul era extraordinar, îns fervoarea cu care Zénon îl reconstituia o deruta. Totu i, zându-i chipul epuizat, în elese c i aceast patim era ceea ce îi pl cea la el. Preferând s nu-l întrerup , se întoarse s aprind focul i îi preg ti ceva de mâncare. Când i-o aduse, Zénon tocmai l sa deoparte scheletul ca s porneasc la ridicarea schel riei afodajului ce urma s -l sus in . Ei, ia te uit , te-ai trezit! f cu el auzind-o apropiindu-se. Un pic mai înainte, sublinie Agnès, amuzat i uimit c nu î i d duse seama. Da? Cred c trebuie s fi fost prea absorbit de munca mea ca s -mi mai dau seama… Ai dormit bine? Foarte. Ar trebui s faci i tu la fel. Pari epuizat. Nu acum, r spunse Zénon înghi ind mâncarea f a da vreo aten ie. Trebuie s înaintez… Nu- i imaginezi cât munc cere aceast reconstituire. Agnès se apropie de scândurile ce constituiau baza structurii i serveau la men inerea afodajului ce urma s fie f cut. La picioarele sale, oasele fosilizate clasate pe membre formau o ciudat siluet . De ce ii tu neap rat s -l reconstitui?

Pentru c acum tiu ce este i fiindc vreau s v d cu ochii mei. Dar mai ales pentru c vreau s -l ar t celorlal i. Zénon l mâncarea deoparte i se apropie de ea. În acea penumbr , era i mai frumoas . Îi lu fa a în mâini. Pentru prima oar în via a mea, am sentimentul c de in un adev r pe care toat lumea se înc âneaz s -l resping . Pentru prima dat , ap r adev rul împotriva ignoran ei. Pentru întâia oar , lupta mea este just . i… Zénon ezit . … îi d un sens vie ii mele. Agnès îl privi în ochi. Tocmai un asemenea lucru îi f cea s fie atât de asem tori. i ea avea sentimentul c î i petrecuse via a luptând împotriva ignoran ei altora. O ignoran care mersese pân acolo încât o obligase s p seasc satul. i, brusc, tiu c nu va mai tr i niciodat departe de ceilal i. A fugi de ei era o gre eal . De acum, se va bate s le demonstreze locuitorilor din Lansec c era o femeie ca toate celelalte i c lucrurile tiute de ea le puteau fi de ajutor. Se întoarse spre scheletul micu ei opârle care, a ezat în fa a focului, proiecta pe pere ii cavernei o uria umbr sinistr . Toate astea m cam înfrico eaz , zise ea. Scheletul acesta nu ar trebui s fie aici. Apar ine trecutului… Tot ce voi face este s -i redau forma originar , r spunse Zénon ca s o lini teasc . Sunt sigur c nici el nu ar avea nimic împotriv . Nu-mi place s te aud glumind cu a a ceva… Ai încredere în mine. Sunt convins c po i în elege c acum trebuie s merg pân la cap t. Toat chestiunea aceasta se va termina peste câteva zile, î i promit! În acela i timp, Lansecul primea vizita neobi nuit a episcopului Ulrich Van Melsen. V zându-i silueta pirpirie lare pe un m gar ce chiop ta, nimeni nu i-ar fi imaginat c omul acesta nutrea planuri atât de sumbre. C ci, fiind convins procurorul Henri de Coursanges era un incapabil, iar Donatelli, lipsit de fermitate, se hot râse s preia frâiele. Aici era vorba de supravie uirea Bisericii. G sirea lui Zénon de Mongaillac nu putea fi dificil . Savantul parizian cuno tea pu in lume la Montpellier i ca atare nu putea conta decât pe

un num r limitat de complici. Or, pentru a transporta i ascunde un schelet de talia aceea, cu siguran trebuia s fi primit ajutorul cuiva. Van Melsen îl scosese din start pe Athanase Lavorel de pe lista suspec ilor, convins c acesta, în pofida reticen elor sale în a-l ajuta s -l g seasc pe ho , continua s fie în rela ii proaste cu fostul s u elev. Ancheta îl dusese atunci la hanul unde tr sese savantul i unde patronul, în ciuda sup rii cauzate de stric ciunile suferite, se ar tase foarte cooperant. Episcopul afl repede c Zénon de Mongaillac se împrietenise cu un târgove de bâlci i c acesta avea o rulot . Nu fusese greu s deduc cine îl ajutase s subtilizeze scheletul, îns investiga ia lui Van Melsen ajunsese într-un impas aflând c acesta p sise regiunea. Nu-i mai mânea decât o singur pist : misterioasa tân de care îi vorbise Amedée i de care, dup spusele prelatului, savantul se înamorase. Ipoteza c acesta era cu ea mai explica i de ce savantul nu putea fi g sit în ora . În plus, ca s reconstituie scheletul, Zénon trebuia s aib nevoie de spa iu, lucru rar la Montpellier. În timp ce undeva pe dealuri… Episcopul se îndrept direct spre prezbiteriul lui Amedée. Dac preotul tia ceva, Van Melsen era sigur c poate g si un mijloc ca s -l fac s spun . Lucrul de care nu mai era atât de sigur era în ce m sur putea avea încredere în informa iile pe care le va ob ine. Era convins c Amedée o va proteja pe tân ra cu care se petrecuse un miracol. De aceea, atunci când întâlni un ran care trecea pe acolo, se gândi c acesta l-ar putea ajuta. Ei! Te rog! strig episcopul f cându-i semn. Omul se apropie, ghicind identitatea vizitatorului dup îmbr minte. Monseniore? Ai putea s -mi spui unde g sesc pe o tân cu numele de Agnès? ranul î i miji ochii de parc încerca s în eleag motivul acestei nevinovate întreb ri. Da’ la ce v trebuie s ti i? R spunde-mi la întrebare. Nu tiu nimic.

Van Melsen î i reprim iritarea. ranii tia erau, f discu ie, ni te oameni insuportabili. Poate c ascunde un criminal, zise el împ ciuitor. Omul p ru surprins. Îl privi pe episcop cu un amestec de neîncredere i de curiozitate. Agnès? S ascund pe cineva?… M-ar mira! Un savant. Zénon de Mongaillac. Poate îl cuno ti. Expresia de pe fa a ranului împietri. Brusc, i se p rea c îl str punge lama unei s bii. Ar fi trebuit s fii prost s nu- i dai seama c aceast informa ie îi cauza ranului o tulburare deosebit pe care oricine ar fi recunoscut-o ca fiind gelozie. Van Melsen se hot rî a adar s duc mai departe interogatoriul r sucind pu in cu itul în ran . Se pare c s-ar fi îndr gostit de el. În… îndr gostit de el? Cel pu in a a afirm p rintele Amedée… Pari surprins… i… Dragostea este un dar al Domnului, insist episcopul. Ar trebui s te bucuri. Omul î i c uta cuvintele. Începuse s tremure. Van Melsen i re inu un zâmbet. Sigur nu tii unde a putea-o g si? ranul bâlbâi ceva. Con tiin a sa oscila între dragostea pentru Agnès i dorin a de a-i face r u. Tr ie te… tr ie te într-o grot din câte se spune. Undeva printre dealuri… Într-o grot ? morm i ecleziastul zâmbind la ideea c era pe calea cea bun . i unde se g se te? Asta-i tot ce tiu. Ei hai, spune-mi unde este grota. Nu tiu! Nu tiu nimic de fata asta! Ba da. E o zgâtie de fat frumoas din câte mi s-a spus. Zénon sta are noroc… Unde-i grota? i, brusc, ranul d du frâu liber mâniei. Numai p rintele Amedée tie! O vr jitoare! Asta e! O scârn vie de vr jitoare! Van Melsen se a tepta la orice, dar la a a ceva, nu. Avu o tres rire de uimire, dar î i reveni imediat.

O vr jitoare? Ai grij ce spui! E vorba de o acuza ie foarte grav . Amedée ap ru în pragul prezbiteriului. Auzise ultimele replici schimbate de cei doi oameni i înaint spre ei mânios. Gilbert, e ti mai prost decât credeam, f cu el fulgerându-l pe ran cu privirea înainte de a se întoarce spre Van Melsen. Nu da i aten ie la ce spune. Tocmai la dumneata veneam, preciz episcopul reg sindu- i zâmbetul.

Atunci s mergem în prezbiteriu. Vom avea mai mult lini te. i pornir înspre biseric , l sându-l pe ran s i rumege furia. Agnès cu un alt b rbat. Atâta lucru re inuse din conversa ia cu episcopul. i asta îi întorcea sufletul pe dos. Trebuia s vad cu ochii lui. Dup ce închise u a prezbiteriului în urma lor, Amedée îl invit pe Van Melsen s ia loc. Acesta prefer s r mân în picioare i începu s -l întrebe, f cându-se c se uit la pere ii înc perii. Tot ce vreau s tiu este unde se afl ascunz toarea acestei Agnès, f cu el pe un ton nevinovat. Nu v pot spune, r spunse preotul. Ei, hai. tiu foarte bine c vrei s o protejezi. i asta te onoreaz . Dar te asigur c nu are de ce s -i fie team de mine. Amedée r mase mut. Interogatoriul acesta era cât se poate de nepl cut. Nu era clar ce c uta s ob in episcopul descoperind ascunz toarea lui Agnès. Nu am venit ca s fac vreun proces de vr jitorie. De altfel, tii foarte bine c aceste probleme in acum de o jurisdic ie laic . Chiar am s fac tot ce pot ca s nu ajung la urechile magistratului Henri de Coursanges. Dar trebuie s m aju i. Trebuie s merg la grota aceea. De ce? Am toate motivele s cred c acolo s-ar afla Zénon de Mongaillac.

adar, asta c uta! Amedée î i st pâni un zâmbet. Faptul c Zénon se ascunde în grota lui Agnès însemna c rela ia lor continua. Dar asta nu explica de ce episcopul voia s -l g seasc pe savant. Ce ave i cu el? Episcopul încet s se mai uite la pere i ca s i fixeze aten ia asupra preotului. Este principalul suspect într-un furt. Furt? tres ri Amedée. A a ceva nu corespunde cu p rerea pe care o am despre el. i totu i a a este. E b nuit c a luat scheletul sfintei tale Marta. Credeam c nu putea fi vorba de sfânta Marta. Nu are prea mare importan . Orice ar fi, acest Zénon l-a ascuns probabil în grota protejatei dumitale. Ce-ar vrea s fac ? Nu tiu. Probabil s -l distrug . Amedée scrut chipul impasibil al lui Van Melsen. Toate astea i se p reau oarecum absurde. s v ofensez, am sentimentul c îmi ascunde i ceva. Ceva cu privire la acest schelet… De data aceasta, episcopul fu acela care prefer s se sustrag privirii lui Amedée. Se îndrept spre fereastr i începu s priveasc afar . Biserica dumitale este într-o stare foarte jalnic … i apoi, construc ia aceasta nou … Un cost deloc neglijabil, presupun… Poate v-a putea ajuta. Amedée se uita la Van Melsen. Un acut sentiment de dezgust îl cuprinse. Oare omul acesta nu avea niciun dram de con tiin ? Faptul c ajunsese atât de sus în ierarhia Bisericii era un afront. Nu insista i. Bine, f cu episcopul cu brutalitate îndreptându-se spre . Dar s nu vii dup aceea la mine s -mi ceri ajutorul dac povestea cu vr jitoarea ajunge pân în Parlamentul de la Toulouse! De îndat ce episcopul ie i, Amedée închise ochii. Ca s ob in ce- i dorea, acest episcop era capabil de orice, inclusiv

pun în joc via a unei tinere nevinovate. Amedée era scârbit. Refuzând s -i dest inuie locul unde se afla grota, tia î i asum un risc. Îns dela iunea nu i se p ruse niciodat a fi o virtute. Iuda Iscarioteanul era o m rturie. Imediat ce Van Melsen disp ru în prezbiteriu înso it de rintele Amedée, Gilbert se repezi spre coline la grota lui Agnès. Cât timp nu va fi sigur c episcopul spunea adev rul, nu va mai avea lini te. Trebuia s vad cu ochii lui. Niciodat Agnès nu manifestase nici cel mai mic interes pentru b rba i. fusese chiar el respins, era ceva suportabil atâta vreme cât tr ia singur , departe de to i. Putea chiar s se iluzioneze c nu iubea pe nimeni. Dar, dac ea se ata a de un altul, asta însemna c el nu era demn de dragostea ei i c îl prefera pe savant. Iar asta era o tortur pentru care nu se preg tise. si f greutate drumul care ducea la grot . Când ajunse, soarele era la zenit, r spândindu- i c ldura catifelat peste garig . Era începutul dup -amiezii, or la care obi nuia s doarm un pic, dar în ziua aceea nu avea chef de somn. Înaintând cu grij printre tufi uri, se apropie de intrarea în grot i se strecur pe culoarul întunecat. Auzi ni te glasuri. Dou , mai exact. De ce nu ui i pentru câteva clipe toate astea? zicea unul dintre ele, vocea unei femei, pe care Gilbert o recunoscu a fi a lui Agnès. Mi-e destul s i v d ochii ca s uit c lumea exist , spunse o alt voce, de b rbat, pe care Gilbert nu îl recunoscu. Iart -m c te-am ignorat pentru scheletul acesta. Am s i iert totul, în afar de vina de a nu m iubi… Lini tea care urm nu îl lini ti pe ran. Înaint i mai mult ca s vad în untru, i ceea ce v zu îl izbi ca un pumnal în inim . La câ iva pa i mai încolo, un b rbat st tea fa în fa cu Agnès i îi mângâia p rul. Nimeni i nimic din lumea asta nu m-ar putea împiedica te iubesc… Se priveau în ochi cu o intensitate pe care Gilbert o consider grotesc i chiar un pic resping toare. Cum de putea Agnès s se lase p lit de inten iile acestui individ? I se p ru timpul încremene te dintr-odat . Nu se mai auzea decât

pocnetul blând al jarului. Atunci, sub privirea holbat a ranului, buzele lor se întâlnir într-un s rut ce parc nu se mai termina. Gilbert v zu ni te mâini, nu ale sale, mâinile savantului disp rând în pletele lui Agnès. O mai v zu i pe ea, cu ochii închi i, abandonându-se mângâierilor lui tot mai insistente. Oftaturile lor se preschimbar în curând în gâfâieli, iar când se l sar pe saltea, ranul sim i cum î i pierde min ile. Încerc s întoarc ochii, dar în zadar. Hainele celor doi iubi i c deau una câte una. V zu cum se ivesc p i de trup, zone netede pe care buzele lor le cercetau rând pe rând în zbateri pe care Gilbert le consider hidoase. Iar când v zu cum se reflect flac ra unei tor e pe rotunjimea frem toare a unui sân, sim i cum se na te în el o furie care îi lua min ile ca un torent nest vilit. Gilbert închise ochii. Nu mai putea suporta. Se sprijini câteva clipe de peretele cavernei, ca s i mai vin în fire, i tocmai se preg tea s plece când bra ul îi alunec pe stânc . O piatr se desprinse din perete i c zu rico ând. În grot , gâfâitul încet . Gilbert abia avu timp s ias i s se piteasc în spatele unui tufi . Agnès ie i imediat, îmbr cându-se gr bit . Arunc un ochi expert în jurul intr rii i v zu urmele pe mânt. E cineva pe-aici, îi zise lui Zénon care venise lâng ea. Nimeni în afar de Amedée nu cunoa te locul unde se afl grota. Iar urmele astea nu sunt ale sandalelor lui. Nu poate fi decât tâmpitul la de Gilbert… Din locul unde se afla nu a putut vedea scheletul, dar… Crezi c m poate denun a? Agnès îl privi mirat . S te denun e? Cui i pentru ce ar trebui s te denun e? Dându- i seama c îi sc pase porumbelul, Zénon î i feri ochii. Zénon? E ceva ce ai uitat cumva s -mi spui cu privire la schelet? L-am… l-am împrumutat i… Împrumutat? Autorit ile caut s -l recupereze, m rturisi, în sfâr it, Zénon.

Agnès se uit la el o clip . O f cea s se gândeasc la un copil prins când tocmai era gata s terpeleasc ni te ou de g in . Incapabil s se supere pe el, îl lu de mân i cl tin din cap. În cazul sta, ai face bine s termini cât mai repede. N-am încredere în Gilbert. Zénon o studie cu admira ie. Hot rât, femeia aceasta era plin de surprize. A avea nevoie de cuie i de ni te frânghii, îi explic el atunci. Dar team mi-e c nu voi putea merge la Montpellier riscul de a fi prins. Ai putea s-o faci tu? i asta, i orice-ai dori… Zénon f cu un pas spre ea i îi atinse u or obrazul cu vârful degetelor. Cu condi ia s nu-mi mai ascunzi ceva, ad ug ea zâmbind. Lu punga pe care i-o întindea i, ridicându-se pe vârful picioarelor, îl s rut pe obraz. M întorc pân disear , zise ea. Fii prudent! i, în timp ce ea se îndep rta pe vale, Zénon, fu cuprins dintr-odat de un val de fericire, îi strig : Ai grij de tine. Agnès îi f cu semn cu mâna i î i v zu de drum. Zénon se întoarse repede în cavern i porni la treab f a mai pierde nicio clip . Ascuns în spatele tufi ului, Gilbert v zuse toat scena. Nu- i mai puse nicio întrebare i porni grabnic pe urmele lui Agnès. De i respins de fat , nu pierduse niciodat speran a de a o cuceri. Iar acum tia c pentru asta trebuia s i distrug rivalul. Or, el auzise din gura episcopului c savantul era un criminal c utat. Informa ia nu ajunsese la urechea unui surd. Pentru a g si o ans de a o avea pe Agnès, era destul s -l dea pe Zénon de Mongaillac pe mâna autorit ilor. Dar, evident, mai trebuia ca Agnès s nu tie de unde venea informa ia care ar fi permis prinderea fugarului. Altfel ar fi fost i mai pornit împotriva lui. Ideal era chiar s apar ca un erou. Cel care va fi cut totul pentru a-l salva pe s rmanul înv at, spre exemplu. În acest caz, Agnès ar putea s -i fie recunosc toare, s -l stimeze i, de ce nu, s -l iubeasc .

Se opri în Lansec ca s împrumute un m gar i porni pe urmele lui Van Melsen. C rind cu o iu eal cu care animalul nu prea era obi nuit, Gilbert reu i s -l ajung pe episcop cu câteva leghe înainte de a intra în Montpellier. A ezându-se lâng el, ranul îi zâmbi tirb în speran a c ecleziastul î i va aminti de el. Cum nu p rea a fi cazul, iar Van Melsen continua -l ignore, Gilbert se hot rî s -l abordeze. Monseniore… Ce dore ti? zise Van Melsen f s se întoarc spre el. Poate v aminti i de mine. Ne-am întâlnit în Lansec, în fa a bisericii i… A, dumneata e ti cel care pretinde c Agnès este vr jitoare, dac in bine minte. Hmmm… Erau doar ni te vorbe acolo, morm i Gilbert. Episcopul se uit la el superior. Nu avea decât dispre pentru oameni ca acest ran, gata s i schimbe p rerea cu cea mai mic ocazie. Gilbert f cu o grimas i continu : Dac v ajut s -l g si i pe acest savant… Ve i uita ce am spus despre Agnès? Van Melsen continua s priveasc tot înainte ca i cum, dac i-ar fi întors privirea c tre ran, ar fi fost un p cat de moarte. Individul î i permitea chiar s negocieze cu el! În alte împrejur ri, cu siguran l-ar fi trimis la plimbare. Dar chestiunea era prea important . Dac ranul acesta ar putea într-adev r s -i dea posibilitatea s ajung la Zénon de Mongaillac, trebuia s -l asculte pân la cap t. Povestea asta cu vr jitoria nu m intereseaz deloc, f cu el fixându- i privirea pe zidul de incint al cet ii Montpellier care se ivise la o cotitur . Gilbert ezit o clip . Nimic nu-i d dea voie s cread c episcopul acesta era demn de încredere. Sugestia pe care urma i-o fac cerea o discre ie absolut . Pentru nimic în lume Agnès nu trebuia s tie c el se afla la originea acestui plan. Dar mai tia i c , dac voia s i ating scopul, nu se afla în pozi ia de a discuta cu acest ecleziast. Trebuia s ri te. Atunci, poate c vom ajunge la un aranjament. Ascuns în fundul pe terii sale, Zénon de Mongaillac nu nuia nicio clip ce se urzea în spatele lui. Mângâierile lui

Agnès îi redaser curajul i energia pentru a porni la reconstituirea scheletului. Îns reversul medaliei era c mintea îi era ocupat de-acum cu altceva decât cum s a eze oasele. Se pierdea anticipând deliciile pe care aceste prime atingeri îl sau s i le imagineze. Încerc s i revin . Dac el era convins c povestea lor abia începea, era tot atât de evident c ea mai putea a tepta câteva zile. Exact cât timp îi mai trebuia ca s reconstituie scheletul i s ob in , în fine, dovada c era într-adev r cel al unei opârle de talie mare. Abia atunci î i va putea tr i dragostea pentru Agnès f vreo opreli te. A adar, se puse pe treab . Cum identificase deja toate oasele, cu un exemplar de talie redus în fa a ochilor reconstituirea nu mai era decât o chestiune de r bdare. Era destul s urmeze modelul. Nu avea nimic de-a face cu laboriosul bricolaj empiric al lui Athanase. Numai c trebuia s poat face în a a fel încât oasele s stea împreun . A teptând cuiele i sforile absolut necesare pentru men inerea la un loc a scheletului, se hot rî s înceap prin fixarea grinzilor principale ale edificiului. De va c uta bine, va si cu siguran ceva cu care s le înt reasc . Descoperi repede ni te capete de funie care îi puteau fi de folos, î i mai du seama i c unele col uri ale cavernei erau mai umede decât altele i c solul se compunea dintr-o argil u or de mânuit i care, uscându-se, putea ranforsa articula iile scheletului destul de bine încât s reconstituie oasele lips ori le repare pe cele care fuseser sf râmate. Încurajat de aceste g selni e, încerc s pozi ioneze cele patru picioare ale creaturii. Partea aceasta a reconstituirii era de departe cea mai oar , fiindc nu necesita arm tur de sus inere a a cum urma s fie cazul atunci când vor trebui ridicate restul oaselor. Terminase de fixat labele i tibiile i se preg tea s continue cu femururile i cu bazinul opârlei când î i d du seama c pelvisul avea o form deosebit care f cea ca animalul s fie i mai aparte decât î i imaginase el. Deschizând u a, Amedée fu surprins s dea nas în nas cu Agnès. De mult nu te-am mai v zut cu un chip atât de fericit, zise el invitând-o s intre în prezbiteriu.

Nu la fel a zice de tine, îl tachin ea zâmbind. Îmi pari îngrijorat. Amedée prefer s nu r spund i o pofti s ad pe un scaun. Nu era foarte sigur c vrea s -i vorbeasc de vizita episcopului i de chestia cu furtul scheletului. Zâmbetul t u radios nu cumva se leag de Zénon de Mongaillac? se mul umi el s întrebe. Agnès l ochii în jos ca oricare fat într-o asemenea situa ie. Amedée se a ez lâng ea. Dar de ce nu e ti lâng el? M-a rugat s merg la Montpellier ca s cump r cuie i funii. Amedée g si c era un lucru foarte curios, dar nu c ut în eleag . O mângâie pe p r. Agnès l capul la pieptul lui. A vrea s m întorc s locuiesc în sat, opti ea. Preotul reu i s i în bu e un strig t de bucurie. De când spera el asta! i, st pânindu- i cât de cât exaltarea, îi m rturisi: Aldegonde i-a l sat mo tenire casa ei. Cred c ghicise c vei lua aceast hot râre. Presupun c întotdeauna s-a gândit c tu vei fi noua vindec toare din Lansec. Înseamn c ea avea un dar pe care eu nu-l am. Pentru mine viitorul este o tain de nep truns. O tain de nep truns, dar o tain pe care te gânde ti s o împ i cu Zénon? El tie mult mai multe decât mine despre medicin . Cu noi doi, s tatea locuitorilor din Lansec va fi invidiat de toat regiunea! Amedée izbucni în râs i o strânse Ia piept. Construind aceast nou capel , voiam ca Dumnezeu s ne ajute s sc m de lup, i iat c în loc de asta vom avea parte de s tate! Cu siguran c ile Domnului sunt de nep truns… Pu in mai târziu, cu p rul învolburat de briza u oar din acel început de dup -amiaz , Agnès mergea spre Montpellier, imaginându- i un viitor minunat…

Dar Agnès nu mai ajunse niciodat s -i aduc lui Zénon de Mongaillac funiile i cuiele. Imediat ce ajunse in Montpellier, denun at de Gilbert, fu interpelat de doi solda i care o conduser f menajamente i f explica ii la închisoarea ora ului. Cu mâinile legate, f s în eleag ce i se întâmpla, ea se l dus de b rba ii aceia pe str du ele pline de copii. Gilbert era mul umit de cum se derula planul s u. Dac permisese arestarea lui Agnès, o f cuse pentru a o ine departe de Lansec, timp în care se organiza prinderea lui Zénon de Mongaillac. În târgul pe care îl f cuse cu episcopul, tân ra urma s fie tratat cum trebuie în a teptarea eliber rii. adar, nu-i mai r mânea decât s i îndeplineasc partea sa din în elegere: s -i duc pe Van Melsen i pe oamenii lui pân la Zénon. Închisoarea din Montpellier se afla în citadela care domina partea de r rit a ora ului, o construc ie fortificat , ridicat dincolo de zidurile de ap rare. Sinistra-i reputa ie nu era egalat decât de aspectul ei. F alte ferestre decât acele deschideri înguste de ap rare ce se în iruiau ritmic în zid rie, construc ia era un bastion pe care cei care îl concepuser nu consideraser necesar s -l i înfrumuse eze. Un lung culoar întunecat ca i grota ei i sc rile alunecoase din cauza umezelii insalubre care se scurgea pe pere i o duser pe Agnès pân la temni e. Îngropate la câteva picioare sub mânt, acestea erau la fel de reci pe cât erau de lipsite de lumin . Mirosul acru de mucegai se amesteca în ele cu cel de urin . În adâncul p mântului, fu împins într-o celul dezgust toare unde se pr bu i pe p mânt. U a grea se închise în urma ei. Agnès strig de dou , trei ori la temniceri s -i spun cel pu in de ce se afla acolo. Dar î i d du repede seama nu va primi niciun r spuns de la oamenii aceia i începu s plâng gândindu-se la Zénon. Pentru moment, acesta era în plin activitate de reconstituire a scheletului unei opârle uria e. În clipa în care vru s pun bazinul la locul lui, î i d du seama c osul respectiv nu se asem na întru totul cu cel al micii opârle obi nuite. În afara faptului, notat de Bruno cu perspicacitate,

sem na mai mult cu cel al unei p ri decât cu al unei reptile, era în a a fel f cut încât nu-i permitea animalului s stea în patru labe ca i celelalte opârle. Zénon totu i refuzase accepte singura concluzie posibil la aceste observa ii considerând c estimase gre it obiectul. a c se puse din nou pe treab , încercând s reconstituie scheletul f a mai ine momentan seama de model pentru a se ocupa exclusiv de forma articula iilor. Dup ce a ez femurul inând cont de unghiul pe care îl impunea structura genunchiului, fix aceast prim lab cu ajutorul unei buc ele de lemn i o sfoar , încercând s fac la fel cu cealalt . Odat manevra realizat , se urc pe un soi de taburet ca s încerce s plaseze bazinul pe baza acelora i criterii. Îns pelvisul nu voia cu niciun chip s adopte o pozi ie înclinat i, în final, Zénon trebui s se resemneze i s accepte incredibila constatare: opârla uria st tea dreapt pe picioarele din spate! Când, ie ind din prezbiteriu ca s mearg la biseric , Amedée observ prezen a unui grup de solda i condus de Van Melsen, î i imagin c erau acolo ca s captureze lupul. A a c îl întâmpin cu mul umiri c venise în sfâr it s elibereze satul de aceast ap toare amenin are. M bucur c sunte i aici! f cu el, apropiindu-se de calul pe care edea Van Melsen. A prefera s sta i deoparte de toate astea, r spunse acesta sec. Amedée fu surprins de aceast ostilitate, dar o puse pe seama nervozit ii pe care o ghicea la episcop. Acesta nu înceta, într-adev r, s arunce priviri iritate c tre un tip înalt i cam aplecat care st tea coco at comic pe un cal mai mic decât el. Ceea ce nu tia preotul era faptul c pentru a ob ine solda ii Van Melsen trebuise s cear aprobarea magistratului Henri de Coursanges, care se gr bise s se ocupe personal de întreaga expedi ie cu scopul de a avea parte de beneficiile opera iunii. Atitudinea îl exasperase, evident, pe episcopul care nu mai înceta de-atunci s i rumege am ciunea, mergând pân la a spera în tain c tentativa de arestare se va solda cu un e ec.

Amedée era departe de a în elege toate astea i observa f -i în eleag pe acei solda i care se aflau acolo de parc teptau ca lupul s vin pân la ei. Privind mai atent, Amedée i d du seama c nu erau prea mul i. Dar… hmmm… Crede i c ve i reu i s captura i lupul cu atât de pu ini oameni? întreb el, brusc, b tut de un gând de îndoial . Abia ce formulase întrebarea c î i d du seama c nu se aflau acolo pentru lup. Veniser s -l prind pe Zénon de Mongaillac. Într-o clip , speran ele de a o vedea pe Agnès g sindu- i fericirea se spulberar . tia c episcopul nu va avea nicio mil fa de savant. Oricare i-ar fi fost crima (era destul de neîncrez tor fa de Van Melsen pentru a ti c ceea ce îi spusese chiar în diminea a aceea nu era, f îndoial , decât jum tate din adev r), Zénon de Mongaillac nu putea conta pe nicio indulgen din partea sa. V-a fi recunosc tor dac nu v-a i b ga, repet episcopul cu autoritate. Arestarea acestui criminal nu v prive te. Zénon de Mongaillac nu este un criminal. Atunci de ce se ascunde? Amedée intui înc ceva. Dac Van Melsen venise s -l prind pe savant, era pentru c tia unde se afla grota. Or, numai el i Agnès tiau unde se g se te. Unde… unde e Agnès? întreb el cu glas tremurat. Agnès? se pref cu episcopul c nu în elege. A, vorbi i de tân ra vr jitoare? E s toas , nu v fie team . Dar, a teptând ca aceast afacere s fie limpezit , va r mâne la ad post întruna din temni ele noastre. Uluit, preotul nu putu s reac ioneze la început. Agnès închis ! Numai gândul însu i îl r scolea. Cum a i putut? Van Melsen îl m sur cu o privire rece. Func ia mea îmi impune r spunderi pe care dumneata ai norocul s nu le cuno ti, r spunse el. Amedée nu plec ochii. tia c Agnès îl iubea pe Zénon i cu greu î i putea imagina c l-ar fi dat de bun voie pe Zénon pe

mâna acestui om. În elese atunci cu groaz c , într-un fel sau altul, episcopul reu ise s o fac s vorbeasc . rintele Amedée se sim i gata s comit primul act de violen din via a sa. Revenindu- i, îndrept un deget amenin tor. Dac i se întâmpl ceva acestei fete, v avertizez c … … ce? Lui Amedée, în clipa aceea, i-ar fi pl cut desigur s lase s vorbeasc mânia pe care o sim ea fierbând în el. Dar nu degeaba era om al Bisericii i, blestemându- i neputin a, îl fulger pe Van Melsen cu privirea înainte de a se întoarce în prezbiteriu spre a se ruga ca savantul s poat sc pa din ghearele acestui înfior tor episcop. Seara c dea peste platou când Gilbert se furi a aproape de grot . Înainte de a-l conduce aici pe Van Melsen, voia s fie sigur c savantul se mai g sea acolo. Ajuns în fa a intr rii, f cu câ iva pa i cu grij i se strecur pe culoarul strâmt. St tu câteva clipe ca s i se obi nuiasc ochii cu întunericul i arunc o privire în untru. Rev zu imediat salteaua unde îi surprinsese iubindu-se, dar nu descoperi nicio urm de Zénon. Totu i, f cliile ardeau, luminând întreaga cavitate. Gilbert se strâmb decep ionat, dar auzi imediat un zgomot ciudat provenind dintr-o parte a grotei care era mascat de o ie itur stâncoas . Cu infinite precau ii, se apropie de ea i o ocoli. Ceea ce v zu atunci îl împietri de groaz . Singur în celul , Agnès a tepta s vin cineva s -i spun motivul pentru care fusese arestat . tia c unii o acuzau de vr jitorie, dar nu reu ea s i imagineze pe vreunul care s o denun e autorit ilor. Î i aminti totu i de avertismentul pe care Amedée i-l d duse cu câteva s pt mâni în urm . Cu toate acestea, degeaba întorsese întrebarea pe toate ile, i se p ru absurd . Niciun locuitor din Lansec nu putea fi fost josnic. i nimeni s tos la minte nu putea crede cu sinceritate c ea era o vr jitoare. Stând jos pe p mânt, cu spatele sprijinit de zidul rece, începu s plâng . Temni a era de o murd rie dezgust toare. Urm rea cu privirea un obolan care î i permisese o

incursiune rapid , în speran a c va da peste vreun rest de mâncare, înainte de a disp rea, a a cum venise, printr-o gaur . Agnès se ghemui i mai tare i strânse în pumn cochilia oferit de Zénon. Nici m car Gilbert, care ar fi avut motive s o urasc , nu ar fi fost în stare de un asemenea lucru. El era îndr gostit de ea, i ea tia foarte bine asta. Or, nu condamni la arderea pe rug pe cineva pe care îl iube ti. Chiar dac aceast iubire se preschimbase încet în ostilitate. i apoi ranul era prea la pentru a a ceva. O asemenea decizie necesita un curaj pe care nu-l avea. Nu putea fi el. Agnès prefer s nu se mai gândeasc la asta i închise ochii. Prostia i r utatea oamenilor o dezolau. De i nu avea cum s tie, Agnès sim i c se l sa seara. Mai bine s încerce s doarm . Poate c gândurile îi vor fi mai limpezi în cursul dimine ii. i î i l con tiin a s se piard u or, în timp ce ni te amintiri ale mângâierilor pe care le schimbase cu Zénon i se buluceau în minte. Rev zu ochii lui care o priveau, î i aminti blânde ea mâinilor mângâindu-i trupul i rememor gustul gurii sale în timp ce buzele-i d deau s ruturi u oare de miere i lavand … a a tepta ca Zénon de Mongaillac s i dea seama de prezen a sa, Gilbert se întoarse i p si grota fugind cât îl ineau picioarele. Afar , întunericul c dea cu repeziciune. În curând, dealurile vor fi cuprinse de tenebre i nu-i va fi u or s seasc drumul înapoi. Începu s fug înspre sat, cu mintea tulbure, bântuit de viziunea uimitoare de care avusese parte în cavern . Nu voia s tie ce f cea acolo Zénon de Mongaillac. Era îns sigur c totul inea de o activitate malefic . Faptul c episcopul hot râse s -l aresteze nu-l uimea. Chestia pe care o întrez rise în penumbra grotei nu putea fi decât rodul unor activit i satanice, de magie neagr . Trebuia s fii idiot ca s nu în elegi chestia aia era un diavol. Alerg pe drum cât îl inur puterile t ind-o de-a dreptul prin tuf ri uri, zgâriindu-se în spinii cop ceilor, cl tinându-se pe pietrele invizibile în acel întuneric din ce în ce mai adânc. La cotitura unui ultim ocol, z ri în sfâr it clopotni a bisericii

din Lansec profilându-se în noaptea înstelat . Curând, îl va putea c uzi pe Van Melsen i pe solda ii lui spre a pune cap t activit ilor nefaste ale savantului. Va fi, în sfâr it, liber pentru a recuceri inima lui Agnès. Pentru a ajunge, în sfâr it, la trupul ei. Ca s tr iasc deliciile de care Zénon de Mongaillac îl lipsise pe nedrept. Nu peste mult timp, Agnès va fi a lui. Un zgomot ciudat ce venea din tufi urile din stânga îl f cu s tresar . Preocupat intens de savant, Gilbert uitase complet de prezen a fiarei. Brusc, î i d du seama c era singur pe dealuri i c se afla prea departe de sat ca s strige dup ajutor. i mai în elese c în întunecimea nop ii nu avea nicio ans s scape de lup. Începu s alerge cât îl ineau picioarele. Undeva, pe lâng el, lupul îl ajungea. Gilbert se opinti i mai mult, aproape sufocat, abia suflând, sacadat. Se uit la turla bisericii ca pentru a o atrage spre el. i d du seama c zgomotul din stânga încetase. Oare lupul obosise înaintea lui? Dar abia îi trecuse prin minte aceast speran , c z ri în fa doi ochi care îl intuiau din întuneric. Fiara îl întrecuse i îl a tepta pe drum la câ iva pa i mai încolo. Gilbert încet s mai fug . Lupul îi bara drumul spre Lansec. Refuzând s se resemneze s stea acolo neclintit, a teptând ca lupul s atace, se întoarse i o porni din nou la fug . tia foarte bine c nu va reu i niciodat s ajung la grot , dar î i amintea c undeva în garig , la câteva arunc turi de b , se afla un ad post pentru oi. i se ag de speran a c va ajunge acolo, ca un naufragiat pe pluta sa. Lupul fu mai iute. În câteva salturi, î i ajunse prada. Gilbert auzi clar mârâitul în spate. Scoase un urlet de groaz i sim i imediat dou labe enorme care îl trânteau la p mânt. F a în elege prea bine cum, se trezi întins pe spate. O clip , v zu stelele scânteind pe cer i brusc o umbr uria i le acoperi. Gilbert în elese atunci c lupul era tocmai cel pe care îl descrisese celorlal i s teni. Col ii lui enormi sclipeau în întuneric, iar când îi sim i p trunzând în gât, în elese c pierduse duelul i c nu va mai vedea niciodat ochii blânzi ai lui Agnès…

Alertat de strig te, trupa condus de Henri de Coursanges sosi la fa a locului în galop câteva clipe mai târziu. În ciuda întunericului, Van Melsen reu i s disting silueta unui b rbat întins pe p mânt. Un soldat desc lec . E ranul, f cu el întorcând cadavrul. Mort. Fir-ar! se mânie episcopul. Gilbert, era imposibil acum s g seasc pe tera lui Agnès. Lupul! strig deodat un soldat. To i î i întoarser privirea în direc ia ar tat . La câ iva pa i mai încolo, pe o ridic tur , st tea fiara. Prinde i-l! ordon Henri de Coursanges coco at pe calul u care, ca i ceilal i, începuse s i manifeste teama de pr tor, cabrându-se. ase oameni înarma i desc lecar i încercuir lb ticiunea. Cum nu aveau obiceiul s înfrunte un astfel de inamic, î i înc rcar muschetele. Îl vreau viu! preciz atunci episcopul. Magistratul îi arunc o privire crunt . Asta complica un pic lucrurile. Baioneta la arm ! ordon ofi erul care îi înso ea. Solda ii se supuser bodog nind. Noile lor modele de pu cu cremene erau desigur mai practice decât cele cu fitil, dar baioneta-dop, inventat de curând, nu era dintre cele mai comode. Aceasta se fixa chiar în eav , împiedicându-i s trag . Mai repede! insist ofi erul v zându-i cum se încurcau în pu ti. În sfâr it, înarma i, solda ii strânser cercul în jurul animalului, ezitând ce strategie s adopte. F plas sau frânghie ca s -l neutralizeze, vor trebui s -l prind cu mâinile goale. Ar tându- i col ii, lupul se întoarse spre asaltatori. Chiar din locul unde se afla, Van Melsen îi putea vedea ochii sclipind în întuneric. „Ce s lb ticiune frumoas ”, se gândi el. Dar cu siguran nu era demonul de care se zvonise. Dar i mai pu in o creatur care s aib vreo asem nare cu scheletul.

Lupul scotea acum mârâieli amenin toare. S rind dintr-un loc în altul, îl fixa pe rând cu privirea pe fiecare adversar ca i cum i-ar fi ales viitoarea victim . Unul dintre solda i sim i cum privirea acestuia se opre te asupra lui. Imediat, începu s tremure i ridic muscheta ca s l amenin e cu baioneta. Lupul îns ignor lama i s ri. Îl izbi pe soldat care c zu pe spate i ni în afara cercului format de atacatori. Nu-l l sa i s fug ! strig Henri de Coursanges. Dar, ca s trag , solda ii trebuiau mai întâi s scoat baioneta. Trage i odat ! izbucni magistratul. În repezeal , unul dintre oameni uit de baionet i trase. eava îi explod într-o jerb de scântei. Soldatul se pr bu i, nit la fa . Cum lupul fugea, ofi erul hot rî s se ocupe el însu i. Puse muscheta la ochi i inti silueta care se îndep rta. Profitând de faptul c luna ap rea între doi nori, trase. Detun tura r sun mult timp în lini tea nop ii. Dar glon ul î i rat inta. Pe to i dracii! se mânie magistratul. Ne-a sc pat! Van Melsen închise ochii. Era un dezastru. Al turi de cadavrul lui Gilbert, gemea acum soldatul r nit. Ajuns în vârful colinei, lupul se opri i arunc o privire în urm . Henri de Coursanges avu atunci straniul sentiment c le arunca o provocare. A doua zi diminea , episcopul Van Melsen era negru de furie. Nu numai c tentativele de capturare a lui Zénon de Mongaillac i a lupului se soldaser cu ni te e ecuri sun toare, dar nu putea nici m car s le pun pe seama incompeten ei magistratului. Pentru a agrava lucrurile, cel care se oferise s -i duc la grot fusese sfârtecat, iar asta complica situa ia în mod considerabil. Acum, va trebui s seasc locul prin alte mijloace. Foarte fericit, Zénon de Mongaillac probabil c nu b nuia înc nimic. Prin urmare, Van Melsen luase m sura de precau ie de a supraveghea prezbiteriul lui Amedée în cazul în care acestuia îi trecea prin minte s mearg la grota lui Agnès.

Totu i, exista riscul ca savantul s b nuiasc ceva v zând c Agnès nu mai vine. Trebuia a adar s ac ioneze rapid, înainte ca Zénon s duc scheletul în alt parte. Van Melsen mai avea doi a i în mânec . Pentru a ob ine informa ia dorit , îi mai avea pe Amedée i pe Agnès. Îns încercase f succes s fac presiuni asupra preotului i nu vedea cum l-ar putea constrânge s -l denun e pe savant. Nu-i mai r mânea decât s încerce s smulg de la tân ra femeie secretul locului unde se afla pe tera. Pentru asta, socoti c , decât s se foloseasc de toate mijloacele de care dispunea arsenalul inchizitorial, mai bine dea dovad de viclenie. Înc din zori, merse la închisoare i o eliber . Convins c se va duce la grot , d du ordin unui soldat s o urm reasc . Când se v zu în fa a por ii, stupefiat c i se d duse drumul, Agnès r mase lâng ziduri câteva momente îndelungate pentru a profita de primele raze de soare, ca pentru a se cur a de toat întunecimea jilav pe care o absorbise în temni . Când se s tur de lumin i c ldur , porni spre Montpellier. Cum nu tia de ce fusese arestat , nu ghicea nici pentru ce fusese eliberat . Presupunea c totul avea la baz o neîn elegere i spera, îns nu prea tare, c va ob ine o explica ie odat ajuns în Lansec. În pofida foamei care o rodea, încerca un profund sentiment de fericire. F îndoial c Zénon o a tepta în grot . Voia neap rat s ajung la el. Gr bind pasul, va ajunge spre sfâr itul dimine ii. Dar, cu toat ner bdarea, în loc s traverseze ora ul, se hot rî s -l ocoleasc . În mintea ei, Montpellierul se asocia deacum cu statul la închisoare. Singurul loc unde se sim ea în siguran era grota ei. Dup ce merse un timp pe lâng zidurile de incint , se opri lâng o fântân unde se putu r cori cu ap proasp . În timp ce se stropea pe fa , brusc avu sentimentul c este urm rit . Tr gând cu coada ochiului, remarc un individ, postat mai în urm , preocupat s strâng plante. I se p ru curioas alegerea acestora i b nui o clip c nu se pricepea deloc la ele.

Alungând din minte îndoiala, porni din nou la drum. Dar, ajuns la drumul de ar , nu se putu ab ine s nu arunce o privire discret înapoi i constat cu surprindere c b rbatul era tot în spatele ei. „De ce m urm re te?” se întreb ea reluându- i mersul. În elese atunci c autorit ile nu pe ea o c utau. Zénon rturisise c era c utat. Cum ea nu tia implica iile acestor ipoteze i consecin ele lor, nu în elegea de ce scheletul acela avea atâta importan . Dar era clar c savantul se temea s nu fie g sit. i, ca s -l aresteze pe Zénon, trebuiau s tie unde se ascunde. „Se folosesc de mine ca s ajung la el!” Intui asta în momentul în care ajungea la drumul ce ducea spre Lansec. Furioas c era manipulat astfel, în elese totu i c autorit ile tot nu tiau unde se ascundea savantul. Dar, dac lucrul acesta o lini ti un pic, î i mai d du seama c vor încerca, f nicio îndoial , s ob in informa ia f când presiuni asupra lui Amedée. Iar preotul, oricât de integru i de curajos ar fi fost, nu era la ad post de o stratagem pe care o foloseau cu ea. El nu avea acea neîncredere natural care o proteja pe ea de genul acesta de situa ie. Dac Zénon înc mai avea nevoie de câteva ore ca s i termine reconstituirea, ea în elese c trebuie dea de în eles c va c dea în capcan . Porni imediat pe o c rare care se afunda în garig , pref cându-se c se pierde. De altfel, nici nu fu prea greu, întrucât se pierdu efectiv, într-atât era maquis-ul de stufos. ci astfel prin tuf ri uri o bun parte a dimine ii, având grij ca urm ritorul s se in de ea, pân ce socoti c nu mai putea continua înc mult timp f s trezeasc b nuielile omului. Reg sind drumul, porni spre Lansec, f grab , gândindu-se unde îl putea duce pe cel care se inea la câ iva pa i în urm . În Lansec, Amedée primise consternat vestea mor ii lui Gilbert. ranul nu era un model de virtute, dar nici nu merita totu i o soart atât de cumplit . Fu îngropat chiar în aceea i zi în micul cimitir. Iar cei care asistar la ceremonie p strar o

lini te ap toare. Nu se gândeau decât la un singur lucru: cine va fi urm torul? Îns preotului i se mai luase o piatr de pe suflet. Faptul c Van Melsen i solda ii s i fuseser nevoi i s plece cu coada între picioare la Montpellier îi producea o oarecare satisfac ie. Cel pu in pentru o vreme, Zénon de Mongaillac era la ad post. Petrecuse o bun parte din noapte întrebându-se ce putea face ca s ob in eliberarea lui Agnès i în final ajunsese la concluzia c episcopul nu-l va asculta. Ca s nu stea cu bra ele încruci ate i s nu fac nimic, dup înmormântarea ranului, se hot rî s -i fac o vizit Eminen ei Sale Donatelli. Cei doi solda i îns rcina i s -l urm reasc îl înso ir tot drumul pân la Montpellier. Ajuns la episcopie, Amedée îi salut cu o mi care din cap i p trunse în od ile cardinalului. P rinte Amedée! exclam acesta din urm , întâmpinându-l. E o pl cere s v rev d! De i bucuria îmi este umbrit de drama petrecut cu o sear înainte. Van Melsen mia adus vestea. Tr im zile foarte negre, iar vizita mea, din p cate, nu este de curtoazie, Eminen . M aflu aici pentru a v împ rt i indignarea fa de modul în care este tratat una dintre enoria ele mele. Surprins de tonul de repro al preotului, Donatelli îl invit s ia loc. Despre ce este vorba? îl întreb el. Nu ti i? Deloc. Amedée se uit o clip la interlocutorul s u. Dac nu tia nimic din ceea ce i se întâmplase lui Agnès, asta însemna c Van Melsen îi ascunsese ceea ce f cuse. Avea de-a face cu o curioas disfunc ie în transmiterea informa iilor la nivel ierarhic. O fat pe numele ei Agnès a fost arestat sub perfida acuza ie de vr jitorie, rezum el. Vr jitorie? Cu povestea aceasta a scheletului i cu lupul care se plimb prin jurul satului, nu avem nicio nevoie de acest gen de complica ii! În realitate, este vorba despre un pretext grosolan.

Explica i-mi. Amedée se întreb cum s prezinte lucrurile f a avea aerul c îl acuz pe Van Melsen c îl lucreaz pe din dos. adar, îi spuse povestea l sând s se în eleag c nu era decât o mare neîn elegere, c fata fusese arestat din gre eal i c episcopul, l sându-se am git de m rturia unui amorezat respins, p rea c vrea s sugereze c ar da-o pe Agnès în schimbul lui Zénon de Mongaillac. Donatelli îl ascult cu aten ie. Ceea ce re inea din toate acestea era evident ceea ce Amedée încerca zadarnic s ascund : pe de o parte, c Van Melsen folosea metode nu prea recomandabile pentru a g si ascunz toarea savantului i, pe de alt parte, c acesta se ascundea undeva în împrejurimile satului. Am s v d ce pot face, îl asigur pe preot când acesta î i termin povestea. Cât din partea dumitale, dac ai încerca s -l convingi pe acest Zénon s înapoieze scheletul, ne-ai scuti de multe nepl ceri. Presupunând, desigur, c tii unde se afl … Cuvintele din urm fuseser înt rite de o privire mali ioas . A putea s m informez, r spunse preotul pe acela i ton. Cei doi oameni t cur o clip . Donatelli tia foarte bine c Amedée îl proteja pe Zénon, iar preotul tia c el tie. În fine, Amedée se ridic s plece. Tocmai pusese mâna pe clan când i aminti c mai avea un lucru de spus cardinalului. Apropo de asta… Nu cumva unul dintre enoria ii mei v-a adus nu de mult ceva? întreb el c utând cum s abordeze stânjenitoarea chestiune. Devenit brusc neîncrez tor, Donatelli ezit o clip . Ceva? f cu el. Un obiect. O piatr … Cardinalul f cu ochii mici. Ce tia preotul acesta de misterioasa stel ? Se prea poate… Nu ar trebui s v spun, dar… am aflat la o spovedanie c era vorba despre un fals. Un fals? exclam cardinalul a c rui figur se lumin subit.

Mi-a m rturisit-o chiar persoana care a f cut-o. Ea afirma scheletul era al unei creaturi diavole ti i suferea aparent ca nu cumva s fie luat în serios. B trâna copiase ni te frânturi de text pe o piatr plat pe care a ascuns-o în groapa funda iei. N-a fi surprins s aflu c tocmai aceste eforturi ca s confec ioneze un asemenea artefact s fi fost tocmai cauza decesului ei… Donatelli aprob în t cere. Iat cum se explicau numeroasele gre eli din text. O b trân ne colit gravase câteva cuvinte pe o piatr . La atât se reducea misterioasa stel . Era ceva mai degrab hazliu, i lui Donatelli aproape c îi venea s râd . M-am gândit c e mai bine s ti i, ad ug preotul ie ind. Acest document ar fi putut s v induc în eroare… Dup plecarea preotului din Lansec, Donatelli r mase nemi cat un oarecare timp. Pân atunci, aceast piatr gravat constituia o dovad real c scheletul nu era al unui uria . Van Melsen însu i fusese obligat s admit acest lucru. i asta îi sase o oarecare marj de manevr în gestionarea afacerii. Dar, dac episcopul afla c era vorba de o falsificare, în afar de faptul c îl f cea s treac drept un imbecil, asta i-ar da subalternului s u un argument în plus ca s -i cear i mai mult fermitate. Totu i, fie c stela era autentic sau nu, faptul nu schimba nimic în ochii lui: îndoiala cu privire la natura scheletului mânea. Donatelli î i d du atunci seama cu surprindere c în secret dorea s vad rezultatul reconstituirii lui Zénon. Nu ar fi trebuit, dar voia ca savantul s aib posibilitatea de a o termina înainte ca episcopul s dea de el. Ceea ce îl punea într-o situa ie mai degrab inconfortabil … * Agnès nu ajunsese prea departe. Abia pornise pe drumul dintre coline, c f cuse gre eala s se mai uite o dat înapoi ca verifice dac mai era urm rit . Soldatul care o escorta în elese imediat c fusese reperat i dus de nas. O arest deci înainte de prima costi i o aduse înapoi la Montpellier unde, conform instruc iunilor, Agnès fu condus în apartamentele episcopului Van Melsen.

Te-am subestimat, m rturisi episcopul de îndat ce maser singuri. Eram convins c ne vei duce la el. ezat pe un scaun, Agnès îl asculta cu greu. Î i repro a c fusese atât de proast . Din cauza impruden ei, nu numai c se reg sea într-o pozi ie delicat , dar mai punea în pericol i siguran a lui Zénon. În elege i-m , domni oar , f cu Van Melsen s turându-se repede de t cerea tinerei. Trebuie neap rat s tim unde se ascunde! Agnès p str o t cere înc ânat . Nu în elegea de ce acest episcop inea atât de mult s dea de Zénon. Totu i, chiar dac era speriat la gândul de a se reîntoarce în închisoare, sim ea nu trebuie s -i dezv luie nimic. Se str dui a adar s i fixeze aten ia asupra locului în care se afla. Era pentru prima dat c punea piciorul într-un asemenea edificiu i era stupefiat , dar i impresionat de dimensiunile înc perii i de luxul decorului. Ochii îi mergeau de la tapiseriile bogat lucrate care decorau unul dintre ziduri pân la biroul lucrat cu me te ug în spatele c ruia st tea episcopul. Chestiunea e grav , ai grij , insist acesta. Ascunderea unui ho te poate costa mult! Nu v spun nimic. V pierde i timpul. Se auzi o b taie în u , iar Donatelli intr f a mai a tepta invita ia. V rog, pofti i, îl întâmpin episcopul. Am aflat de arestarea acestei tinere persoane i doream s verific dac ave i un motiv valabil ca s o face i i dac este tratat cum trebuie. Van Melsen era iritat c acest cardinal î i etaleaz st rile suflete ti în fa a ei. Se ridic i îl trase pu in mai deoparte. Aceast tân persoan , a a cum spune i, este complicea lui Zénon de Mongaillac. Totul m face s cred c savantul se ascunde la ea, într-o grot situat undeva printre dealuri. Tot ce doresc este s o fac s spun unde e. Nu m îndoiesc de juste ea inten iilor dumneavoastr , Van Melsen, r spunse legatul notând c tonul folosit de episcop nu era lipsit de un sentiment de superioritate. i v tiu animat de o credin exemplar . Printre altele, b nuiesc ce anume

spera i s scoate i de la fata aceasta. Îns îmi cunoa te i scrupulele privind folosirea unor mijloace s zicem abuzive. Van Melsen le cuno tea, într-adev r. Iar aceste scrupule începeau s -l sâcâie cât se poate de serios. Ca de altfel i necontenita ironie a cardinalului. Se cânt rir din priviri câteva clipe. Refuz s vorbeasc , f cu episcopul, justificându-se. Donatelli î i re inu un zâmbet. „Curajoas fat ”, î i zise. Episcopul nu era prea aproape de g sirea lui Zénon, ceea ce îi producea un sentiment de satisfac ie de care nu reu ea s se simt vinovat. Se apropie de Agnès. Primul lucru pe care îl constat fu acela c era de o mare frumuse e. Iar asta nu îl încuraja s se foloseasc de brutalitate în ceea ce o prive te. Dar totu i trebuia s o în ele. Domni oar , eu sunt cardinalul Umberto Donatelli, trimisul Sfântului P rinte, mandatat de Vatican s identific acest schelet. S-ar p rea c acesta se afl în mâinile lui Zénon de Mongaillac… în elege i ce vreau s spun? Agnès nu reac ion . Degeaba adopta cardinalul acesta o atitudine mai civilizat decât episcopul, îi pricepea foarte bine inten iile. Totu i, nu p rea la fel de viclean ca episcopul… i ghici c subordonatul acestuia trebuie s fi considerat asta drept o sl biciune. Î i zise atunci c avea tot interesul s -l menajeze. În orice caz, avem toate motivele s credem asta, continu legatul. Or, dac tii unde se afl i refuzi s spui, te faci complice la nelegiuire, iar eu m voi vedea obligat s te dau pe mâna magistratului îns rcinat cu aceast problem … Nu dore ti asta, nu? O închisoare este un loc îngrozitor… Umed, rece, murdar… F a mai vorbi de ce anume i se d s nânci… Am avut deja pl cerea acestei experien e noaptea trecut . Sunt, dup cum vezi, absolut dezolat, continu Donatelli aplecându-se spre ea.Î i promit c nu se va mai repeta… Cu condi ia, desigur, s colaborezi cu noi. Van Melsen observa în t cere laborioasa lui tentativ . Dac legatul î i imagina c ea îi va r spunde în felul acesta, se în ela. Cel mult va ajunge s o conving de lips de hot râre.

Agnès plec ochii i declar : Nu pot s v spun nimic. De i convins c ar fi reu it s o fac s vorbeasc dac ar fi fost singur cu ea, Donatelli se ridic dând din cap i se întoarse lâng Van Melsen. Tân ra aceasta pare hot rât s tac , se pref cu el c se lamenteaz . Totu i, ti i ca i mine c trebuie s recuper m scheletul cât mai repede cu putin , Excelen . Iar ea este singura noastr pist . tiu, dar… A i prefera ca Zénon s le arate oamenilor scheletul unui balaur? Evident, Donatelli nu dorea deloc a a ceva. În schimb, personal… Atunci l sa i pe mine, f cu episcopul cu un zâmbet nevinovat. Voi ti s o conving. Cardinalul oft . Nu putea s se împotriveasc prea deschis acestui episcop, de team s nu-i b nuiasc duplicitatea. Chiar dac în ascuns dorea s -i dea un pic de timp lui Zénon, trebuia s lase impresia c era ner bd tor s reg seasc scheletul. Un num r de echilibristic delicat. Aceasta nu este o procedur inchizitorial , murmur el drept aprobare. Nu este vorba de a o supune la cazne. Fi i lini tit, îmi voi asuma întreaga r spundere a faptelor mele. Pute i avea con tiin a împ cat . Donatelli î i l privirea asupra tinerei captive. Era convins îi va ine piept lui Van Melsen. Totu i, a face un joc dublu a cum o f cea el acum nu îl amuza deloc. Chiar dac asta putea fi totu i izvorul unor mici satisfac ii. Ca, spre exemplu, i exercite autoritatea asupra acestui episcop. Van Melsen, zise el pe un ton mai ferm.Î i interzic s te atingi de vreun fir de p r de-al acestei domni oare. Imediat dup plecarea lui, Van Melsen înaint spre Agnès. Hot rât lucru: cardinalul sta nu era la în imea misiunii încredin ate. Toate aceste tergivers ri, toate ezit rile erau nedemne de cineva cu asemenea func ii. Dar, cu toate astea i

de i îi producea cea mai mare enervare, nu-i putea înc lca ordinul. Când relu interogatoriul, se str dui s adopte un ton ferm. M numesc Ulrich Van Melsen i sunt episcopul acestei dioceze. Tu nu m cuno ti, în schimb eu te cunosc bine… tiu, spre exemplu, c îl cuno ti pe acest Zénon de Mongaillac de pu in timp, dar c între ii cu el rela ii s zicem… mai mult decât amicale. Ca atare, în eleg refuzul t u de a-l denun a… Dar presupune o clip c acest… prieten nu este tocmai cel pe care îl crezi… Agnès îl privi cu uimire. Unde voia s ajung ? Presupune spre exemplu c , contrar celor ce gânde ti, afec iunea pe care el pare s o aib pentru dumneata nu este decât un mijloc de a- i ob ine ajutorul. Agnès refuz s în eleag . Nu te l sa orbit de sentimente. Gânde te-te. Reconstituirea scheletului este o treab grea, continu Van Melsen. i trebuie s po i lucra în lini te… Cine, dup p rerea dumitale, are cel mai mare interes ca s fii încarcerat ? Cine are nevoie de lini te? Cine ar fi putut s vrea s te tin deoparte? La ora aceasta, Zénon tie deja c ai fost arestat . i, dac te-ar fi iubit pe cât se pare c -l crezi, oare nu mi s-ar fi predat deja ca s te elibereze? Se uit la fat . Cuvintele erau pe cale s i fac drum spre con tiin a ei. Îns Agnès nu ced . Nu v cred. Prive te în sufletul t u, vezi ce î i spune con tiin a. Vei vedea c ceea ce afirm eu este mai pu in imposibil decât vrei s crezi… Zénon de Mongaillac n-ar face niciodat un asemenea lucru! Episcopul nu putu s i st pâneasc un rictus. Dragostea era un factor insuportabil de ira ional. Trebuia încercat altceva. Se pare c faptele ce i se repro eaz sunt cu mult mai grave decât furtul acesta banal al unui schelet. Ea îl privi din nou cu neîncredere. Prima lui încercare uase, dar nu avea s renun e a a u or.

Povestea aceasta cu scheletul nu ar fi nimic dac nu l-ar duce pe cel pe care îl consideri prietenul dumitale de-a dreptul spre ni te pozi ii eretice. În elegi ce înseamn asta? Zénon de Mongaillac risc s fie ars pe rug. De data aceasta, Agnès f cu ochii mari. Ajutându-m s -l prind, îi po i salva via a. Dac e arestat pân nu e prea târziu, tribunalul va da dovad de clemen în privin a lui. Agnès îns nu avea nicio încredere, iar dac Zénon inea atât de mult la reconstituirea lui, el trebuia s mearg pân la cap t. tia ce risc . Chestiunea este c po i chiar tu s fii acuzat de vr jitorie, continu Van Melsen. tii cât de grav este aceast acuza ie. Pentru moment, procurorul regelui nu este informat despre a ceva. De mine ine s o fac… Iar în cazul acesta nu pun mare pre pe pielea dumitale… tii ce li se face vr jitoarelor? tia. i numai la gândul acesta i tres ri. Episcopul fu încercat de o pl cere ascuns . Continu . Dar nu dore ti s sfâr ti pe rug în compania acestui om de care nu tii nimic, nu? Atunci, spune-mi unde se ascunde. Agnès închise ochii. Vorbele episcopului trezeau în ea o groaz imens . Se ab inu s nu plâng . Îns inima îi spunea c , indiferent care fusese comportamentul lui Zénon de Mongaillac, c o iubea sau nu, c merita sau nu afec iunea pe care ea o încerca fa de el, ea îl iubea. Era gata s i dea via a pentru el. Ridic , mândr , capul. În afar de Amedée, Zénon de Mongaillac este singurul om în care am încredere. Îl iubesc. N-am s v spun nimic! Van Melsen strânse pumnii. Femeia asta era insuportabil . Totu i, f s vrea, îl f cuse s ghiceasc un mijloc de a g si pe tera. Se îndrept spre u . Înainte de a ie i, o avertiz : Poate ai s i schimbi p rerea când vei ajunge la rug!

10 Trecuse mult din dup -amiaz când Van Melsen ajunse în Lansec. Dup ce încercase s afle de la Agnès unde se afla

grota, se hot râse s fac o nou încercare pe lâng preot. Fiindc acum tia cum s procedeze. Prima dat , comisese gre eala de a-i considera pe acesta i pe Agnès ca dou persoane indiferente una fa de alta. Îns trebuia s in cont de rela ia lor afectiv . Sentimentele umane constituiau întotdeauna piatra de încercare a unui interogatoriu reu it. Asta e uase cu Agnès, din lips de argumente eficace în fa a dragostei. Îns tân ra era c lcâiul lui Ahile pentru Arnedée. Era suficient s tii cum s folose ti acest punct slab. Amedée era efectiv pr bu it. Vr jitorie? Dac nu intervin eu. Dar… e absurd. Tribunalul va judeca dac da sau nu. Agnès… Micu a mea Agnès. Preotul începu s plâng . Episcopul acesta nu se d dea înapoi de la nimic. Iar Amedée ghicea unde voia s ajung . O pute i elibera într-adev r, îi propuse, Van Melsen dup un moment. Ceea ce îmi cere i s fac este nedemn! Responsabilit ile pe care trebuie s mi le asum îmi dau dreptul la a a ceva. Servindu-l în felul acesta, nu-l sluji i pe Dumnezeu! Iadul a teapt ! Dac sacrificiul meu poate sluji Biserica, m resemnez cu bucurie. Amedée t cu. Era inutil s discu i cu un asemenea om. Nu te puteai a tepta la nicio mil din partea lui. De ce d dea Van Melsen atâta importan acestui schelet? Nu tia. C era sau nu al unui sfânt, faptul nu justifica aceast nebunie. Preotul nu avusese timp s mearg la Zénon a a cum îi spusese lui Donatelli. Dar sperase totu i c savantul va în elege c Agnès fusese capturat i s se preda singur autorit ilor ca s o elibereze. Pentru un motiv pe care preotul nu i-l explica, Zénon nu o f cuse, iar dac nu se putea hot rî s i abandoneze lucrul în schimbul eliber rii femeii pe care o iubea, înseamn c nu merita dragostea lui Agnès.

Am s v conduc la grot , zise Amedée l sând ochii în jos. Zénon î i d du seama c Agnès nu se întorsese, dar, întrucât pierduse orice no iune a timpului, nu se nelini ti. În penumbra cavernei, tocmai era pe cale s i termine reconstituirea. Sl bit, murdar, cu hainele ifonate, cu ochii pierdu i i încerc na i, cu p rul zburlit i barba epoas , Zénon de Mongaillac nu mai avea nimic din gentilomul elegant. Tremura. De frig, dar i de oboseal i foame. De la plecarea lui Agnès, nu încetase o clip s lucreze la reconstituire i nu- i luase r gaz ca s doarm sau s m nânce. Ca s reziste, folosise qahoua pe care René Grouchot o l sase în grot . Iar dac efectele vitalizante ale b uturii îl men ineau treaz, îl aruncau i într-o ciudat stare de incitare. Întreaga lui aten ie, toate for ele erau concentrate pe reconstituire. Aceasta era practic terminat . Mai r mâneau de pus câteva vertebre înainte de a putea ridica acel craniu enorm. Cu nasul lipit de scheletul s u, Zénon nu d dea niciun pas înapoi. De când atacase cutia toracic i membrele superioare, nu aruncase niciun ochi la rezultatul de ansamblu. Era întratât de cufundat în punerea oaselor la locul lor, în studierea articula iilor care permiteau în elegerea unghiului de inser ie a osului urm tor încât uit s verifice cu ce anume sem na creatura. Starea de tensiune nervoas în care se afla îl împinse s i caute pipa. Nu mai avea de mult tutun, dar se gândea c faptul de a mesteca mu tiucul îi putea aduce o oarecare satisfac ie. Nu avu niciun rezultat. Din lipsa tutunului, m ri cantitatea de qahoua. Treptat, se obi nuia cu am reala ei. Dar nu cu foamea. Într-un moment de luciditate, vru s nânce. Scotoci prin cavern în c utarea unor provizii, dar nu d du decât peste ni te ierburi i r cini cu care f cu un fel de ciorb . Botanist sau nu, problema este c în ziua aceea înghi i m selari , numit i pa tele-cailor, o plant narcotic i otr vitoare. Efectul acestei licori, conjugate cu insomnia si absorb ia excesiv de cafea nu întârziar s se manifeste. Transpira iei îi urmar st ri de grea i nu dup mult timp mintea îi fu

cuprins de un soi de febr . Realitatea se deta a de el în fâ ii. Vederea i se tulbur , iar con tiin a se l treptat invadat de vise în care lumea se confunda cu acele tablouri ale unui pictor flamand al c rui nume îl uitase, populate de creaturi neverosimile. a trecur orele într-o stare de semicon tien . Zénon nu- i du nici m car seama c mai multe tor e care luminau cavitatea se stinseser . Acum, lucra într-o penumbr din ce în ce mai adânc . Întunericul invadase restul cavernei i, deta ându-se de aceast obscuritate t cut , scheletul lucea în reflexul fl rilor ca un gigantic i macabru feti primitiv. Agnès! bolborosi el auzind un zgomot la intrarea în cavern … Am nevoie de… Agnès… Dumnezeule, aproape c nu mai v d deloc… Agnès! Tor e! Se l sase întunericul. Pe cer, câ iva nori rari i sub iri t iau adâncul nop ii cu lungi benzi cenu ii care, alunecând prin fa a lunii noi, aruncau vegeta ia de pe dealuri în întuneric. În fruntea unui deta ament de solda i condu i de Amedée, procurorul regelui Henri de Coursanges, Eminen a Sa Donatelli i episcopul Ulrich Van Melsen ajunseser în apropierea grotei lui Agnès. Donatelli nu putuse întârzia mai mult aceast expedi ie. Dup ce încercase în zadar s tergiverseze, dup ce c utase mii de pretexte, se hot râse s -l urmeze pe Van Melsen. De când plecaser din Montpellier, nici episcopul i nici magistratul nu îndr zniser s scoat vreun cuvânt. Amândurora le st ruia în minte acel fiasco din ajun i nimeni nu dorea ca a a ceva s se mai repete. Dar nu era singurul motiv al t cerii lor. Van Melsen se temea foarte tare de ceea ce urma s descopere în pe ter . Sper c nu este prea târziu! f cu el desc lecând. Cardinalul nu-i r spunse. Ca s ajung pân acolo, fusese obligat s i schimbe confortabila calea cu un c lu i avea mari dificult i în a st pâni animalul. „Iar eu sper s nu fie prea devreme”, gândi el acceptând ajutorul a doi solda i ca s coboare. Când Henri de Coursanges le d du ordin oamenilor s se posteze la intrarea în pe ter , episcopul schimb o privire

scurt cu Donatelli. În ciuda divergen ei lor de vedere, se bucurau amândoi s -i vad pe solda i r mânând în afara grotei. Orice ar fi pe punctul de a descoperi în interior era preferabil ca num rul martorilor s fie cât mai mic posibil. S intr m, zise Henri de Coursanges dup ce dispozitivul fusese stabilit. Amedée îl re inu pe episcop de bra . Nu era cu sufletul împ cat. Ideea c a comis o asemenea dela iune îl cople ea. De aceea nu dori s p trund în grot , preferând s r mân la intrare cu solda ii. Nu v cer decât un singur lucru, insist el pe lâng Van Melsen. C Zénon de Mongaillac a comis sau nu vreun delict, merit s fie tratat cu dreptate. Episcopul îl privi de sus. Am râtul sta de preot nu avea nicio idee despre gravitatea faptelor. Dar era mai bine a a. Cu cât erau mai pu ini oameni la curent cu detaliile problemei, cu atât îi va fi mai u or s o în bu e la nevoie. Nu i se va face niciun r u, îl asigur Donatelli v zând c episcopul tace. Se preg teau s p trund în cavern când auzir sinistrul urlet al unui lup. R maser pe loc ciulind urechea. Nu e prea departe, estim Van Melsen. Cu pu in noroc, în seara aceasta vom avea un dublu succes, îi pl cu magistratului s prezic . S v aud Domnul! Donatelli încerca s i ascund groaza. Se îndrepta spre grot cu un pas nesigur. Fiecare lucru la timpul lui, f cu el. S ne ocup m mai întâi de acest savant. trunser în grot . Dup ce str tur culoarul strâmt, ajunser la zona locuit de Agnès. Era aproape întuneric. Dar la lumina tor elor pe care le ghiceau undeva mai departe, puteau distinge ce anume constituia modesta locuin a tinerei femei. Van Melsen rânji z rind salteaua a ezat într-o adâncitur a peretelui i instrumentele ciudate aflate prin diferite locuri. Era cât se poate de clar vizuina unei vr jitoare. i regret c îi

promisese în schimbul colabor rii sale pentru prinderea lui Zénon de Mongaillac c nu va da curs acestei afaceri. Dar aveau altceva de f cut decât s contemple ciudatul mod de via al lui Agnès i traversar f a mai z bovi aceast cavitate ca s se îndrepte direct spre locul de unde venea lumina. Când intrar în cavern , Zénon, coco at în vârful fragilei schel rii ca s termine de fixat craniul, tres ri. Agnès? i d du atunci seama c zgomotele ce proveneau din cavitatea principal nu erau provocate de pa ii unei femei singure i coborî repede de pe schel scrutând întunericul. Cine… cine sunte i? Domnule de Mongaillac, f cu Donatelli ocolind stâncile care înc îl mai desp eau de sala anex . Venim s v … Nu termin fraza. Când se obi nui cu întunericul, v zu scheletul. Van Melsen i Henri de Coursanges fur cuprin i de aceea i groaz ca i el. V zându-le fe ele însp imântate, Zénon se întoarse i el spre schelet pentru prima dat dup multe ore. i ceea ce v zu îi înghe sângele în vine. Luminat de lumina tremur toare a tor elor, în fa a ochilor i holba i se ridica silueta unei creaturi terifiante. O creatur pe care niciodat nu o v zuse vreo fiin uman . O creatur ascuns în co marurile oamenilor de la începutul timpurilor, smuls uit rii de un savant înc ânat. De la în imea celor cincisprezece picioare ale sale, în at pe labele sale puternice din spate, cu coada sa lung sprijinit de p mânt, creatura le ar ta un însp imânt tor maxilar plin de din i ascu i. Era un bot hidos. Cu mult mai aproape de ideea pe care i-o f ceau cu to ii despre o creatur demonic decât despre un uria . Era clar un balaur… Henri de Coursanges c zu în genunchi ca s se roage. Dumnezeule atotputernic… Fascinat, cu ochii ie i din orbite i gura uscat , cardinalul Donatelli f cu vreo câ iva pa i pentru a vedea balaurul mai de aproape. Realitatea acestei creaturi s rea în ochi. Pentru

cardinal, aceast reconstituire era cea bun , m turându-i din minte to i uria ii lui Athanase. Doar episcopul Van Melsen reu i s treac peste surpriz . Ar spre Zénon i murmur : Aresta i-l pe omul acesta! Înc sub efectul stuporii, lui Henri de Coursanges îi trebui ceva timp ca s reac ioneze. În final, î i întrerupse rug ciunea pentru a apuca neîndemânatic sabia i îl amenin pe savant. În acest timp, Donatelli înaintase ca s pip ie scheletul cu vârful degetelor. În mintea lui se d dea o lupt între fascina ia pe care o încerca fa de aceast creatur , dorin a de a o putea aduce la Vatican spre a o studia mai de aproape i certitudinea pe care o avea totu i c nu putea exista un balaur. O certitudine pe care creatura de dinaintea ochilor s i i-o zdruncina în mod periculos. Or, îndoiala pe care acest schelet o insinua în mintea lui avea puterea de a sl bi tr inicia dogmelor Bisericii. Trebuia neap rat s se evite r spândirea acesteia. Este… avem aici, cât se poate de evident, r ele sfântului Octave de Lansec, afirm el cu o voce tremurat f a-i privi pe ceilal i. Zénon, prea stupefiat ca s reac ioneze, nu protest . În spatele lui, Van Melsen i Henri de Coursanges aprobar în cere. Tocmai în acel moment privirea lui Donatelli o întâlni pe cea a creaturii. Orbitele sale insondabile erau ca dou h uri f fund, dou abisuri ce p reau s -l priveasc sfid toare de dincolo de milenii. i atunci tiu, într-un fulger orbitor i cu o convingere care îi t ia r suflarea, c , dac acest schelet nu era al unei fiin e umane, nici al unui animal, nici al unui balaur, mai r mânea doar o singur posibilitate… Ie ind din grot , niciunul dintre ei nu schimb vreo vorb cu Amedée. Preotul se uita la ei, a teptând explica ii, i în elese repede c nu va afla nimic din ceea ce se petrecuse în cavern . Henri de Coursanges d du ordin unui ofi er s lase doi oameni de straj în fa a pe terii i îl conduse pe Zénon spre un catâr. Înainte de a fi urcat în cârca animalului, i se legar mâinile.

Surprins s -l vad în starea aceea, preotul îl întreb pe magistrat din privire. Din lipsa unui r spuns, se apropie de prizonier. Se pare c nu te sim i bine, prietene, f cu el studiindu-i chipul buimac. i-e r u? Zénon nu r spunse. Atunci, Amedée se întoarse c tre Van Melsen. Acesta era preocupat s le dea dispozi ii solda ilor. Când îl z ri pe preot vorbind cu de inutul, se îndrept spre el. P streaz distan a fa de prizonier, zise el. Ce i-a i f cut? Nimic. A a l-am g sit. Van Melsen îl trase pe preot deoparte. Ascult -mi sfatul: stai departe de toate astea. Nu- i dai seama de toate consecin ele acestei chestiuni. Amedée prefer s nu rosteasc r spunsul care îi venise în minte. Ridic ochii spre savant i murmur : Sper s m ierta i cândva… i în aceea i clip se întreb dac Agnès îi va ierta tr darea. Henri de Coursanges înc lecase. Pe chipul lui se vedea satisfac ia de a- i fi împlinit misiunea. Se aplec spre Van Melsen. Mâine, am s trimit ni te oameni s recupereze scheletul. Prefer s r mân aici i s încep s -l demontez eu însumi, spunse episcopul. Cu cât va fi v zut de mai pu ine persoane, cu atât va fi mai bine. Spunând acestea, se întoarse spre Donatelli. Acesta, uluit, rea incapabil s ia vreo hot râre. Întoarce i-v la episcopie, îl sf tui el. i uita i ceea ce a i zut. Mâine, ve i avea de întocmit un raport privind descoperirea unui sfânt de existen a c ruia Biserica uitase. Cardinalul d du din cap i, ajutat de doi solda i, înc lec . Ofi erul verific dac prizonierul era legat cum trebuie i d du ordin de plecare. Van Melsen privi micu a trup disp rând la un cot al drumului i se frec la ochi. Noaptea avea s fie lung . Demontarea acestui schelet se putea dovedi o grea încercare. Mai ales de unul singur. Dar, pe de alt parte, nu se va pierde în precau iile pe care le aveau savan ii tia. Starea în care

osemintele vor ajunge la Montpellier nu mai avea mare importan de-acum. Se preg tea s se întoarc în cavern când sinistrul urlet al lupului r sun din nou în întuneric. L-au uitat pe sta! f cu unul dintre solda ii r ma i de paz . Pare foarte aproape, zise cel lalt… Într-adev r, fiara p rea a se g si la câ iva pa i. Cei doi oameni î i înc rcar muschetele. Nu se punea problema s se mai distreze cu baioneta acum. Urletul vine din spatele tufi urilor de colo, zise primul ar tând cu eava câteva m cini uri mai jos. Ca m sur de precau ie, episcopul veni s se a eze între ei ascultând cu aten ie. Lupul nu p rea s se deplaseze. În plus, în loc de mârâieli agresive, sunetele pe care le scotea sem nau mai degrab a gemete. Van Melsen î i zise c poate era o ans -l prind . Dac animalul era r nit sau p ise ceva, probabil vor putea s -l doboare. Haide i s vedem, suger el. Cei doi solda i schimbar o privire. Episcopul acesta î i pierduse capul. Am spus: haidem! Se supuser tremurând. Van Melsen porni în spatele lor i în palida lumin a stelelor se îndreptar to i trei spre tufi uri. Acolo, g sir animalul, atârnând ca un jambon de un m slin. A doua zi diminea a, vestea captur rii lupului fu primit cu strig te de bucurie. Ascun i în casele lor, locuitorii din Lansec ie ir unii dup al ii auzind uralele. i cu to ii îi înso ir cu strig te de „Ura” pân în pia a satului pe episcop i pe cei doi solda i viteji. Expus în fa a bisericii, s lb ticiunea fu imediat lapidat . Copiii o f ceau cu mare bucurie, împ ind pietre i be e oricui dorea s dea frâu mâniei. În curând, cadavrul lupului ajunse o gr mad inform i sângerând . Amedée avu o tres rire de oroare în fa a unei asemenea rev rs ri de ur , dar hot rî s -i lase în pace. Dup toate câte înduraser , enoria ii s i meritau s se descarce un pic.

Van Melsen, s rb torit ca un erou, petrecu a adar o diminea foarte pl cut primind mul umirile s tenilor. De i nu închisese un ochi toat noaptea, ocupat cum fusese cu demontarea scheletului, se al tur veseliei ranilor f a protesta. i, dup zecile de îmbr ri i tot atâtea felicit ri verbale, le ascult cererile i dolean ele, promi ându-le sprijin pentru construirea capelei. Un lucru îns îl sâcâia. i cel care puse degetul pe ran fu Amedée. V-am spus eu c Agnès este în stare s captureze aceast fiar , zise preotul cu acreal . Episcopul ascult afirma ia f s r spund . C tân ra a fost capabil de o asemenea minune era într-adev r un lucru stupefiant. De i, privind lucrurile de aproape, nu f cuse nimic altceva decât s pun capcana acolo unde trebuia. Dar cel mai uimitor era faptul c o f cuse f s fi recurs la vreo form de magie. tenilor îns nu le p sa, i restul zilei se scurse în petreceri. O s rb toare cu atât mai meritat cu cât venea dup atâtea pt mâni de anxietate. A adar, b ur i mâncar pe s turate, dansând pân târziu în noapte. Dac ar fi fost informat despre capturarea lupului, Donatelli nu i-ar fi dat, desigur, nicio aten ie. Mintea lui se desprindea cu greu de viziunea creaturii pe care o avusese dinaintea sa în grot . Ca i Van Melsen, nici el nu închisese ochii toat noaptea. R sucise de mii de ori problema în mintea sa pe toate ile, c utând cu disperare o explica ie, alta decât cea care i se impunea. Fiindc era convins c toate acestea aveau un sens. Era convins c suflarea balaurului începuse s le m nânce sufletele. Oare nu avusese parte fiecare dintre cei implica i de o tr dare? Chiar dac toate fuseser consecin a acelui sentiment minunat numit dragoste. Gilbert i Amedée tr daser din dragoste pentru Agnès, Van Melsen din dragoste pentru Biseric , Henri de Coursanges din iubire pentru putere, iar el… El, pentru el fusese mai ales din la itate. Aici, f îndoial , gre ise el cel mai mult. Fie ca acela care a aruncat primul piatra s fac bine s se scuze politicos i s mearg s

o adune de pe jos, glumea el de obicei în astfel de cazuri. Numai c , în diminea a aceasta, nu avea niciun chef de glum … Capelanul s u chiar se nelini ti de starea lui, constatând c nu mâncase nimic din ceea ce îi preg tise, i se gândi c fusese atins de vreo boal local . Dar când îl g si în genunchi, cu fa a spre cruce, murmurând ni te invoc ri ciudate, regret c nu era un astfel de caz. Eminen ? Este ceva ce nu merge? risc el o întrebare între dou rugi. Cardinalul î i întoarse spre el privirea întunecat i î i continu rug ciunile. Giancarlo prefer s -l lase în pace i ie i din camer în vârful picioarelor. Nu prea era în tem , dar i se ru c totul sem na foarte mult cu un ritual de exorcizare… În tot acest timp, Zénon r mase incon tient în celula sa. F repere temporale precise, nu tiu niciodat câte ore dormise dup arestare. Epuizat de cele trei zile de post i de munc îndârjit , ros pe din untru de efectele m selari ei, se pr bu ise imediat ce fusese aruncat în temni . Mai mult decât într-un somn, c zuse într-un fel de com . teptându-l s i recapete min ile, Van Melsen i Henri de Coursanges se întâlnir pentru a hot rî cum vor merge mai departe. Pentru a simplifica lucrurile i a pierde cât mai pu in timp, se hot râr s o judece întâi pe Agnès, apoi pe Zénon, într-o procedur de urgen . Episcopul le promisese într-adev r lui Gilbert i Amedée c tân ra putea s stea lini tit , dar nu era el omul care s se împiedice de genul acesta de meschin rie. Voia s -i elimine pe to i cei care putuser fi martori la reconstituire. i un proces rea s fie solu ia cea mai bun . De la ordonan a semnat la Villers-Cotterêts în 1539, procedura inchizitorial era totu i clar stabilit în jurisdic ia francez . C Henri de Coursanges î i lu asemenea libert i fa de ea era un lucru ce nu-i st tea în fire, iar dac o f cu, a fost sub amabila presiune a lui Van Melsen. Fiindc de acum, fiind cel ce capturase lupul, episcopul nu pregeta s se foloseasc de acest ascendent asupra magistratului.

Fiind acum vorba de un proces ad-hoc pus la cale de procurorul regelui spre a expedia afacerea reducând martorii la strictul necesar, regulile aplicate în mod uzual în asemenea cazuri fur modificate. În locul celor paisprezece magistra i municipali obi nui i, juriul se va reduce de data aceasta doar la el însu i. Cât despre Van Melsen, el î i va oferi pl cerea de a ine locul acuzatorului. Dar, ca procesul s poat avea loc, mai era nevoie ca acuza ii fie în stare s compar în fa a tribunalului. Constatând c Zénon încerca cu greu s i revin , Van Melsen puse s fie chemat Athanase Lavorel. Ca doctor în medicin , fu îns rcinat -l consulte pe prizonier i s fac în scris o descriere precis a st rii sale de s tate. tre prânz, u a celulei se deschise, iar Athanase înaint spre Zénon culcat pe o saltea sub ire de paie. Z rindu-l, prizonierul încerc s se ridice. P rea c se smulge dintr-o mocirl vâscoas . Cei doi b rba i se privir câteva clipe în cere. Apoi, Zénon reu i s spun : Se ridica pe labele din spate, Athanase… Toate certurile lor erau uitate. Nu mai r mânea acum decât complicitatea dintre doi oameni, dintre doi înv i din care unul fusese elevul celuilalt. Vârstnicul se apropie de tân r. O, Athanase! Ar fi trebuit s fii acolo! A fost extraordinar! Peste cincisprezece picioare în ime… Singurul i unicul schelet de balaur existent pân acum… Un balaur… Cine i-ar fi imaginat c au existat efectiv? Într-adev r, a fi vrut s -l v d… Asta ar fi dat un sens e ecului meu. Dar câte întreb ri ridic existen a acestei creaturi?! Când anume a tr it? Viu, cu ce anume sem na? Cu ce se hr nea? De ce a disp rut? Sunt tot atâtea întreb ri la care nu vom avea niciodat r spuns. Poate c tiin a va ajunge s r spund într-o zi. Dar team mi-e c niciunul dintre noi nu va mai fi pe lumea aceasta… Jenat, Athanase t cu brusc. tia foarte bine c elevul s u risca s fie ars pe rug. Zénon sim i c îl las puterile. Se culc la loc.

Ceea ce am v zut în seara aceasta în grot … Nimic pe lume nu m va face s uit. Athanase îl privi cu afec iune. Câte lucruri ar fi putut face împreun dac destinul ar fi hot rât altfel! Câte cercet ri i descoperiri! i câte clipe ar fi putut petrece amândoi dup ce sar fi rezolvat stupidul lor diferend. Dar soarta nu a vrut a a, iar acum era prea târziu pentru a o lua de la cap t. Cum te sim i? îl întreb punându-i mâna pe frunte. Ca unul care nu a dormit trei zile. i apoi, cred c am b ut ceva… îmi amintesc vag c am f cut o fiertur ciudat . Abia termin ce avea de spus i îl cuprinse din nou fierbin eala. Athanase r mase al turi de el toat dup -amiaza ca elevul s u s i recapete luciditatea. i, v zându-l cum st tea a a, întins, în elese c îl considera oarecum ca pe un fiu al s u. Când veni seara, b trânul constat c febra mai sl bise i se ridic . Ie ind din celul , nu î i putu re ine o lacrim . tia c nu va avea curajul s mai revin … Într-un proces de vr jitorie, interogatoriul prealabil al martorilor avea drept scop strângerea de indicii i prezum ii care s confirme vinov ia – deja stabilit , întrucât ea era arestat – acuzatei. Dar, în cazul lui Agnès, asta se m rgini la câteva întreb ri puse p rintelui Amedée i la trei locuitori din Lansec, între care un copil de apte ani. Convocat la episcopie de c tre Van Melsen, preotul fu poftit ia loc pe un scaun inconfortabil. A teptând ca episcopul s termine de triat documentele de care avea nevoie, arunc o privire în jur. Înc perea în care se aflau sem na mai degrab cu chilia unei m stiri decât cu salonul unui demnitar al Bisericii. Austeritatea lui Van Melsen se întindea pân la decorul apartamentelor sale. Când episcopul fu, în sfâr it, gata, ridic ochii din dosare i îi zâmbi. Ierta i-m c v-am f cut s a tepta i. Amedée nu zise nimic. Nu era prea sigur i toate amabilit ile episcopului nu vor schimba întru nimic situa ia. Nu se datora doar faptului c era chemat ca s depun rturie împotriva lui Agnès, ci mai cu seam faptului c avea

sentimentul de a fi tratat mai degrab ca acuzat decât ca martor. Am doar câteva întreb ri s v pun, începu Van Melsen. Nu dureaz mult… În realitate, a durat toat diminea a. i, cu cât timpul se scurgea, cu atât preotul avea impresia c în jurul lui se strângea un la . Amedée f cu ceea ce putu pentru a o ap ra pe fat . La fiecare întrebare a episcopului, încerca s o prezinte într-o lumin favorabil , subliniindu-i amabilitatea i simplitatea, prezentând portretul unei copile nefericite, condamnat s tr iasc în condi ii neprielnice. Neprielnice este un eufemism, îl întrerupse Van Melsen. Grota aceea seam aproape izbitor cu bârlogul unui animal. Dumnezeu tie ce ritualuri sordide se practicau aici! Agnès nu face a a ceva. Nici m car ni te vr ji menite s … Agnès nu este vr jitoare! Van Melsen se ridic i începu s mearg prin camer . Îl întreb atunci dac tia cum folosea ierburile de leac pe care le aduna în mod regulat. Prins pe picior gre it, Amedée încerc s explice c f cea din ele ni te remedii i c pretinsele vr ji nu erau nimic altceva decât practicile normale ale vindec torilor. Aminti de îngrijirile pe care i le d duse lui Aldegonde. Întrucât bolnava a murit, îi replic Van Melsen, nu sunt sigur c avem dreptul s le numim îngrijiri. Dimpotriv , a înclina mai degrab s pun decesul pe seama unor descântece i a altor dr covenii ale acuzatei. ezat pe scaunul incomod, preotul transpira din greu. Dac era gata s fac orice pentru a o ajuta pe Agnès, era limpede c nu avea obi nuin a de a se afla într-o asemenea situa ie. Iar întreb rile pe care i le punea Van Melsen tot învârtindu-se în jurul lui, formulate cu pricepere, erau tot atâtea capcane. Se temea în orice clip s nu dea vreun detaliu care putea s -i dea episcopului ap la moar . Agnès nu este o vr jitoare, se mul umea Amedée s repete de fiecare dat când era în dificultate.

Van Melsen se s turase. Trecuse deja o or de când încerca zadarnic s -i smulg o m rturisire compromi toare. Ridic tonul pentru o ultim tentativ . Hai, Amedée! Totu i, te-am auzit eu spunând aici c tia limbajul naturii. Voiam s spun… Nu a pretins ea cumva c pe baza cuno tin elor sale magice poate fi în stare s captureze singur lupul acolo unde o trup de solda i de-ai regelui e uaser ? Da, dar… i nu a reu it? Ba da, dar totu i… Nu a aruncat ea, a a cum mi s-a adus la cuno tin , blesteme, vorbe grele i amenin ri atunci când a fost exhumat scheletul? Erau doar… Ce? Doar ni te simple anateme nevinovate? Femeia aceasta, i cuno ti lucrul acesta foarte bine, avea obiceiul de a huli. Spunea tot timpul cuvinte de ocar . Femeia aceasta a pactizat cu Diavolul, treze te-te! Dar cum preotul se mul umea doar s clatine din cap, Van Melsen se opri în fa a lui i se aplec , privindu-l în ochi. Amedée… Ai fi gata s juri c apar inea Preasfintei Biserici i c î i îndeplinea îndatoririle de credincioas cu devo iune? Amedée l ochii în jos. Cuno tea credin a relativ a lui Agnès. Î i aminti c ea credea în migrarea sufletelor, î i aduse aminte disputele nesfâr ite pe care le avea cu ea referitor la Scriptur i la cuvântul lui Hristos. Nu, Agnès nu era un model de pietate i de devo iune fa de Cruce. Dar, dac totu i nu se putea hot rî s o denun e, Amedée fu la fel de neputincios în al min i pe episcop. Agnès nu este o vr jitoare… Nu a fost arestat f motiv. Denun urile au fost foarte clare. Preotul se crisp . Gândul c unul dintre enoria ii s i mersese pân la dela iune îi sfâ ia inima.

Toate astea sunt la fel de mincinoase ca i stela lui Aldegonde! sfâr i el prin a- i da drumul. Brusc, Van Melsen încremeni. Mincinoase? Stela? I-am spus-o deja Eminen ei Sale! Stupefiat, episcopul t cu. Donatelli tia c piatra gravat nu era autentic ? Trimisul papei îi ascundea o informa ie atât de pre ioas ? Se îndrept . Povestea cu vr jitoria îi ie i imediat din minte. Î i mul umesc pentru m rturia depus , f cu el l sându-l pe s rmanul preot pr bu it în scaunul s u. Când Donatelli afl c procesul lui Agnès urma s înceap , fu cuprins de o brutal poft de a uita toate preceptele de nonviolen pe care se str duise s le aplice toat via a. S o judeci pe Agnès pentru o gre eal – dac este a a ceva – pe care o comisese Zénon i se p rea c ine de cea mai abject nelegiuire. Întotdeauna considerase c aceste procese de vr jitorie nu erau decât o fars . O fars sinistr dac te gânde ti la finalul cunoscut. Iar acest proces nu avea niciun motiv s fac excep ie de la regul . Ca fost prieten al lui Paulus Zacchias, medicul papei Inocen iu X i autor al Quaestio medico-legales, cuno tea foarte bine argumentele false i procedeele josnice folosite în timpul derul rii lor. Se duse s -l vad pe Van Melsen. Acesta îl primi într-un cabinet strâmt, mirosind a lemn i pergament, ce d dea c tre o strad comercial de unde proveneau zgomotele f cute de oameni, ca o aducere aminte asurzitoare a unei realit i de care se desprinsese. Când Van Melsen se a ez pe singurul scaun disponibil, Donatelli îi explic motivul venirii sale: îi aminti c tân ra fusese arestat doar în scopul de a se ajunge la Zénon. Oricare ne-ar fi fost motiva iile, r mâne faptul c este acuzat de vr jitorie, r spunse acesta. Dar ti i bine c e ridicol. tiu c probabil este ridicol. Asta ar trebui s fie suficient pentru a anula procesul.

Episcopul se ridic i se îndrept spre fereastr . Privi îndelung activitatea neîntrerupt a târgove ilor, dusul i venitul acestora, schimburile verbale i materiale. Iar când ru s tul de toate acestea, zise: De ce v interesa i într-atât de soarta acestei femei? Ce importan are dat fiind problema care ne preocup ? Dar… e nevinovat . Ce vre i mai mult? Nevinovat de vr jitorie, e posibil. De i asta r mâne de dovedit. Dar este ea nevinovat c a v zut ceea ce nu ar fi trebuit s vad ? Nu a v zut nimic. ti i la fel de bine ca i mine c a fost arestat a doua zi dup sosirea lui Zénon în grota ei. Nu a v zut scheletul reconstituit, dar a v zut desenele, micu a opârl . A vorbit cu Zénon, iar el probabil c i-a explicat ce anume f cea, i-a ar tat modelul. Eminen , nu sunte i atât de naiv încât s nu în elege i pericolul pe care îl reprezint . Ce vre i s fac cu toate astea? S spun oamenilor c Zénon voia s reconstituie un balaur? Crede i cu adev rat c ar da cineva crezare vorbelor unei nci? F a mai socoti c dup cele ce a tr it sunt pu ine anse ca s mai aib chef s ri te s apar în fa a unui tribunal inchizitorial! Pericolul exist . Iar eu nu sunt dispus s risc… Nu pot consim i… Ve i consim i ceea ce voi decide eu! i-o t ie episcopul cu o brutalitate care îl stupefie pe trimisul Sfântului Scaun. Acesta d du s bâlbâie un protest, îns Van Melsen continu imediat: Spune i-mi de stela de la Lansec! Ste…? Dar ce are asta de-a face cu… tia i c nu este autentic . De ce mi-a i ascuns asta? Tonul folosit era ferm i plin de o mânie st pânit . Donatelli îl fix cu privirea pe interlocutorul s u. Nu-i pl cea deloc felul în care acesta întorsese situa ia. i nu suporta s se afle în postura de acuzat. Eu… credeam c nu avea mare importan … Van Melsen f cu ochii mari.

Nu avea mare importan ? V da i seama c procedând în felul acesta a i ascuns o informa ie care schimba radical interpretarea pe care i-am dat-o scheletului? F aceast dovad , absolut nimic nu punea la îndoial certitudinea în privin a lui! Ar fi schimbat ceva? Ar fi schimbat determinarea dumneavoastr fa de Zénon! Ne-ar fi permis s -l arest m cât înc mai era timp! De acum, singurul mijloc r mas este procesul. i a prefera, dac nu ave i vreo obiec ie, s sta i deoparte… Interoga i la rândul lor, ranii se mul umir s spun vorbele care circulau pe seama lui Agnès. Femeia aceasta tr ia singur printre dealuri i, odat cu venirea nop ii, practica în secret ritualuri ciudate. Declarar c au auzit-o în nenum rate rânduri jurând, blestemând sau spunând vorbe blasfematoare. Pe deasupra, o simpatizase pe defuncta Aldegonde, care era suspectat de lucruri necurate. Printre altele, satul cunoscuse un an deosebit de greu: furtuni violente i perioade de secet se perindaser , fiara care cuse mai multe victime, bolile care se înmul iser , f a mai socoti accidentele de care avuseser parte s tenii. Pentru ei nu era nicio îndoial c toate acestea erau rezultatul farmecelor i blestemelor aruncate de o persoan r uvoitoare. Dar de când fusese arestat toate mergeau cu mult mai bine. Chiar i lupul fusese capturat! Copilul chiar î i permisese s adauge c o v zuse de mai multe ori zburând prin aer c lare pe o m tur i c toat lumea tia c ea se împreuna cu un broscoi. Henri de Coursanges nu avea nevoie de toate aceste detalii spre a se convinge. Î i permise chiar s schimbe câteva priviri ner bd toare cu episcopul când m rturiile deveneau cam prea fanteziste. Van Melsen verifica din când în când în Malleus Malejicarum dac un punct sau altul putea sau nu permite calificarea comportamentului lui Agnès drept satanic. Lucrare de referin în problemele de vr jitorie, Malleus, zis i Ciocanul Vr jitoarelor, constituia un veritabil îndrumar pentru orice procedur de acest tip. Tratatul oferea r spunsuri la

toate întreb rile pe care i le puteai pune, de la organizarea procesului pân la executarea condamnatului, trecând prin modul în care ac ionau vr jitoarele la nivelul organelor de reproducere ale b rbatului i ale femeii spre a procrea copii ai lui Satan, mijloacele de protejare a judec torilor fa de farmecele f cute de acestea sau mai ales a mijloacelor de a le identifica. Derulându-se aceast prim faz a procedurii conform tept rilor, se trecu de îndat la lucruri serioase i la aducerea acuzatei în fa a justi iei. inând cont de gravitatea faptelor ce i se repro aser , procurorul hot rî c trebuie judecat la urgen , adic un proces care s duc la pedepse, nu numai pecuniare, ci i corporale sau degradante, acestea putând merge pân la pedeapsa cu moartea. Situat la subsolul Intenden ei din Montpellier, tribunalul era la fel de întunecat i de rece ca i celula unde fusese încarcerat . În pofida zilelor petrecute în temni , Agnès intr în sala de judecat cu capul sus, trezindu-i lui Van Melsen o reac ie de surpriz re inut . Extraordinara frumuse e a acuzatei, î i zise el, era un semn evident al naturii sale malefice. O primi totu i cu un surâs. Constat cu pl cere cu nu ai suferit prea tare c ai fost închis . Dar, întrucât locuie ti într-o grot , b nuiesc c e ti obi nuit cu o oarecare lips de confort. Agnès îl fulger din privire f s r spund . Fu a ezat pe un taburet aflat în fa a judec torului, care îi l episcopului grija de a proceda la interogare. La început, îi citi procesele-verbale ale depozi iilor culese, redactate de Henri de Coursanges, el f când i oficiul de asesor. Pentru fiecare fapt rea evocat , acesta îi cerea imediat rturisirea. Tân ra femeie se ap cu atâta t rie cât prev zuse episcopul. Contest punct cu punct acuza iile, pretinzând c acele pretinse vr ji nu erau decât aiureala unor s teni, c nu avea niciun amestec în urgiile ce se ab tuser peste comunitate i c a re ine depozi ia unui copil de apte ani era o inep ie pe care prefera s nu o califice.

Episcopul jubila. Cu cât femeia se ap ra, cu atât îi era mai or lui s demonstreze c era instrumentul Satanei. Oare minciuna nu era dovada c unelte ti cu cel R u? Oricum, Agnès nu tia c singurul lucru ce se a tepta de la ea era rturisirea. Ceea ce nu f cu decât atunci când Van Melsen ajunse la raporturile sale cu Zénon. Prin urmare, admi i c ai între inut cu numitul Zénon de Mongaillac rela ii apropiate în afara leg turilor sacre ale toriei? Rela iile noastre au fost caste. i îl iubesc. În a a m sur încât l-ai f cut s vin în sinistrul t u bârlog… A venit de bun voie. În ce scop? Agnès ezit o clip . Chiar dac nu tia de ce reconstituirea lui Zénon cauza atâta stânjeneal , ghici c trebuie s -l apere. Ca s fac ni te treburi în nu tiu ce scop, min i ea. Ai asistat la acele treburi? Am venit la Montpellier imediat ce le-a început. Ce anume ai v zut exact? Agnès ezit . Ceea ce z rise nu sem na cu nimic ce ar fi putut descrie. El… asambla ni te oase. Van Melsen se uit la ea atent. Orice stânjeneal , ezitare, retractare sau reac ie excesiv putea fi interpretat ca o rturisire sau, cel pu in, recunoa terea culpabilit ii. Admi i deci c se deda la magie neagr ? Pentru c un ritual ce consta în manipularea membrelor unui cadavru nu poate fi decât a a ceva… Henri de Coursanges vru s -i aduc aminte c Athanase nu cea nimic altceva, dar, v zând c episcopul conducea interogatoriul cu succes, prefer s p streze remarca pentru el. Nu tiu ce voia s fac Zénon cu acest schelet, dar nu avea nimic malefic, r spunse Agnès. Atunci cum s ne explic m starea în care l-am g sit? i zicând acestea, îi ceru judec torului s citeasc depozi ia cut de doctorul în medicin Athanase Lavorel. Descrierea savantului vorbea de tremur turi, febr , delir, de

comportamente nes buite i alte simptome ce ineau de posedarea sa de c tre Satan. Agnès ascult totul cu o strângere de inim . În absen a ei, Zénon trebuie s fi b ut vreo substan rea. M car de-ar fi fost acolo ca s -l îngrijeasc … Brusc, fu scoas din reverie de vocea autoritar a lui Van Melsen: M rturise te c te-ai folosit de puteri diavole ti ca s -l farmeci pe acest savant! tun el. M rturise te- i p catele i jur renun i la Satana i c îmbr ezi din nou Adev rata Credin în mod sincer i vei fi absolvit de p cate! Îns Agnès nu îl asculta. Ea se gândea la Zénon imaginândui-l întins pe jos, singur în celula sa. Ce n-ar fi dat s -i fie al turi… Când, în seara acestei prime audieri, Donatelli merse s -i fac o vizit lui Agnès în temni a ei, nu tia în ce stare o va g si. Reu ise s afle de la Henri de Coursanges un rezumat al dezbaterilor i î i zicea, u urat, c tân ra p rea s fi sc pat cu bine. Atâta timp cât nu m rturisise nimic, nu putea s fie condamnat . tia îns c ceea ce era mai greu urma s vin . Avea s fie ras spre a i se c uta pe trup orice semn diabolic, cicatrice, pistrui, ce o desemna anume ca fiind vr jitoare. Dac prin minune ie ea din aceast umilitoare încercare, va veni cineva care o va în epa în diverse p i ale trupului în c utarea unor zone insensibile suspecte. i, dac tot nu se g sea nimic compromi tor, va fi supus torturii. i atunci nici toate talentele oratorice din lume nu vor putea schimba nimic… De aceea, când trimisul papei se afl fa în fa cu ea în penumbra rece a celulei, aproape c nu-i veni s cread : se tepta s o g seasc ab tut , în genunchi implorând îndurare, în timp ce ea nici m car nu l ochii în p mânt când el intr . St tea în mijlocul celulei, dreapt i mândr ca o zei antic . În ciuda condi iilor de deten ie, în pofida priva iunilor pe care le suferise, Agnès r mânea în continuare de o frumuse e uluitoare. Dac a i venit pentru m rturisire sau s -mi da i ultima împ rt anie, v pierde i timpul! afirm ea. Eu…

Brusc, Donatelli nu tiu ce s -i spun . Venise s o îmb rb teze, dar se p rea c ea avea mai pu in nevoie decât el. E ti o femeie extraordinar , bolborosi el, în final. Atunci chipul lui Agnès se schimb acoperindu-se de o dezn dejde nespus de mare. Nu, Eminen … Doar o femeie descump nit . Donatelli se apropie de ea. tia c se ap rase cu mult curaj. Faptul c i-a inut piept lui Van Melsen era destul pentru a-i trezi simpatia i admira ia. Am auzit spunându-se c la audiere te-ai ap rat cu pricepere. M-am mul umit s spun adev rul. Cardinalul f cu vreo doi pa i spre fundul temni ei. Se gândea la conversa ia pe care o avusese cu Van Melsen. Nu era suficient s spui adev rul. Team mi-e ca nu cumva un asemenea lucru s înt reasc acuza ia, îi spuse el. ti i bine c aceasta nu st în picioare. Am v zut lucruri i mai rele, crede-m . Dar b nuiesc c sprijinul lui Amedée te-a ajutat. Mi-a trezit mai ales dorin a de a-l revedea. Chiar i locuitorii din Lansec îmi lipsesc. i totu i nu se poate spune c m-au sprijinit mult! Donatelli îi trimise cel mai c lduros zâmbet. Pentru o tân care î i petrecuse via a stând deoparte de al ii, era clar un miracol, o mântuire. Nu merita acest proces absurd. Cum se simte Zénon? îl întreb ea dup ce t cur un moment. Î i revine încet. Atunci Agnès veni c tre el, îngenunchindu-i la picioare. Tulburat, Donatelli încremeni. Eminen , mi s-a spus c procesul lui va începe dup amiaz . Pute i face în a a fel încât s se poat ap ra? implor ea. Stânjenit de aceast manifestare de reveren nea teptat , Donatelli bâlbâi. Î i… promit s fac tot posibilul.

Episcopul mi-a spus c risc s fie ars pe rug. A a e? Team mi-e c da. Reconstituind scheletul unui balaur, s-a cut vinovat de erezie. Un balaur! „Iat deci la ce se reducea tot acest mister din jurul scheletului”, se gândi tân ra. To i oamenii ace tia care se luau în serios, care se jucau cu via a tuturor f s le pese nu erau în fond decât ni te copii mari. Dac urm rile nu ar fi fost atât de tragice, f îndoial c ar fi izbucnit în râs. Îns era în joc via a ei. Ca i cea a lui Zénon. Iar dac în elegea c soarta îi era pecetluit , mai spera înc s -l salveze pe savant. Îi întoarse spatele cardinalului i se îndep rt câ iva pa i, silueta topindu-i-se în umbr . Nu se întoarse când i se adres cardinalului: i dac Zénon era sub farmecele unei vr jitoare? Nu… nu în eleg… Dac recunosc c sunt vr jitoare i m rturisesc c m-am folosit de puterile mele malefice pentru a-l obliga s fac ceea ce a f cut, are vreo ans s scape de moarte? Nu tiu. Da, desigur… Donatelli r mase câteva clipe privind-o, nevenindu-i s cread . Fata asta era con tient de implica iile celor spuse? Dar asta te va condamna la o moarte sigur . Agnès continua s stea cu spatele, cu privirea a intit pe zidul care o desp ea de via a exterioar . Capul i se aplec pu in când ad ug : Aduce i-mi o m rturisire scris i o voi semna. a se i f cu. Agnès nu se l înduio at de niciun argument al cardinalului. Luase hot rârea i nimic i nimeni nu putea s o fac s i schimbe p rerea. A a c procesul ei sfâr i înc de a doua zi. Van Melsen p ru chiar s încerce o oarecare frustrare. Admi ându- i vinov ia, Agnès sc pa de tortur , dar se condamna singur la rug. Faptul c era dispus s i sacrifice via a pentru a o salva pe cea a savantului fu pentru Donatelli o adev rat revela ie. Dac sacrificiul este m sura îns i a iubirii, acesta i-a revelat puterea sentimentelor care îi unea pe Agnès i Zénon. Dar el se întreba cum va reac iona Zénon.

Imediat ce fu informat despre trezirea acestuia, Donatelli merse în celula savantului. U a grea se deschise cu un scâr âit îngrozitor, iar cardinalul se apropie de prizonier. Acesta nu rea surprins s -l vad . Eminen . Fiule, am venit s încerc s te înt resc. Formula, odat pronun at , i se p ru stupid i inadecvat . Team mi-e c nimeni nu are aceast putere, r spunse Zénon. Cel pu in sunt fericit c te v d în stare s vorbe ti. Când te-am g sit în grot , mi-ai p rut a fi într-o stare foarte proast . A i venit s -mi cerceta i s tatea? Am venit s i vorbesc despre Agnès. Zénon t cu un timp înainte de a-l întreba: P rintele Amedée mi-a spus c este inut prizonier . De ce este acuzat ? Donatelli î i reprim o grimas . Era limpede c nimeni nu se învrednicise s -l informeze c procesul avusese deja loc. De vr jitorie. Vr jitorie? E absurd! Nu i dac se consider c ea este cauza r cirilor tale. Zénon nu era un imbecil i ghici imediat c Donatelli nu spuse asta f vreun motiv. Explica i-mi. Agnès s-a declarat vinovat de vr jitorie. Ea crede c , recunoscând c a fost cauza activit ilor dumitale eretice, vei sc pa de rug. Chipul savantului se albi. C se datora atitudinii lui Agnès, curajului ei sau a faptului c în elegea brusc cât de mult îl iubea, asta era ca i cum scheletul balaurului ar fi început s mearg : era uluit. Nu o pute i l sa s fac un asemenea lucru! reu i el s articuleze. E… e prea târziu… Procesul a avut loc, iar sentin a dat … îmi pare r u. i dac eu revin asupra afirma iilor mele, dac renun s mai spun c acest schelet este al unui balaur. Dac , asemenea lui Galilei, reneg tot ce cred, se va schimba ceva?

Ai sc pa de rug. Dar nu po i renega ceea ce ai f cut. Chiar dac renun i la ipotezele tale absurde, nu po i reveni asupra faptului c ai reconstituit aceast creatur . Singurul mijloc pentru a spera s salvezi aceast fat ar fi, dimpotriv , s i asumi întreaga responsabilitate a faptelor tale. Dac ne ajut Dumnezeu, poate c voi reu i s fac s fie judecat din nou. Chiar dac declar c este vorba într-adev r despre sfântul Octave de Lansec? Nu în elegi. Ea nu este acuzat c a fost la baza p rerilor tale, ci c te-ar fi împins la ac iune. Abjurarea nu o salveaz . Ceea ce afirmi este un lucru eretic. A reconstitui un balaur, a reda existen unei creaturi pe care Domnul s-a str duit s o suprime, acesta este rezultatul unei influen e satanice. Atunci dumneavoastr admite i c a a i este. Un balaur… Nu am spus asta. Dumneata, dumneata e ti cel care crezi este un balaur. i pentru asta vei fi judecat. În ceea ce m prive te, pentru mine este sfântul Octave de Lansec. Cum se în elege con tiin a dumneavoastr cu aceast minciun ? Ceea ce îmi pune la încercare con tiin a nu are, din cate, nicio importan . Dar l-a i v zut! L-a i i atins! Cel Viclean se pricepe s ne în ele. Ceea ce am v zut cu to ii în grot nu era o iluzie… O ti i la fel de bine ca i mine… Tot ceea ce am v zut este scheletul sfântului Octave. V min i singur. Fiindc avea i în fa a dumneavoastr exact adev rul! Adev rul care v frige ochii… într-o zi, mi se va da dreptate. Donatelli oft . Oricum, Zénon îi era simpatic. De n-ar fi avut mâinile i mintea legate prin jur mântul f cut fa de Biseric , poate c ar fi reac ionat diferit. Paradoxal, îl invidia. Chiar confruntat cu rugul, Zénon de Mongaillac î i p stra libertatea cuvântului. Cardinalul l ochii în jos. Mi-e team c odat cu dumneata va disp rea toat aceast poveste. Biserica nu poate risca s vad aceast afacere spândindu-se sau reînnoindu-se. Scheletul va fi distrus. Îmi pare r u…

Procesul lui Zénon se desf ur tot cu u ile închise. Fu dus în sala de audiere la pu in timp dup r ritul soarelui, cu trupul îndurerat i mintea tulbure. Fiind vorba de o procedur ce inea de autoritatea Bisericii, Van Melsen amenajase sala într-o arip a episcopiei. A a c , pentru a ajunge acolo, a fost nevoie s se traverseze întreg ora ul. Pr bu it într-o c ru , îmbr cat în c ma a alb a penitentului, cu mâinile legate ca un criminal de rând, savantul privea cum îi defileaz prin fa a ochilor ora ul copil riei sale f a se gândi vreo clip c poate era ultima dat când vedea acele str du e pline de via . Ajun i la episcopie, Zénon fu aproape târât pân în sala tribunalului unde se l s cad pe scaunul preg tit pentru proces. În sfâr it, fu dezlegat, iar Van Melsen î i f cu apari ia. Episcopul se îndrept spre o mic estrad a ezat în fa a unei ferestre prin care se putea z ri esplanada catedralei, puse pe mas voluminosul dosar pe care îl adusese cu el i lu loc în fa a pârâtului. Nu ridic ochii spre acesta decât atunci când consider c personal este gata. Van Melsen începu prin citirea actului de acuzare. Chiar dac reu ea cu greu s priceap ce i se întâmpla, Zénon se str dui s se concentreze. I se repro a c ap rase p reri ce contraveneau Sfintei Scripturi, lucru care îl f cea vinovat de erezie. Pentru c a continuat s le sus in deschis în pofida avertismentelor repetate de Eminen a Sa Umberto Donatelli, trimis al Sfântului P rinte, era acuzat de apostazie. În fine, pentru faptul c frecventase o tân convins de vr jitorie i între inuse cu ea leg turi vinovate, mai era suspectat i de satanism. Drept pentru care, conchise Van Melsen, cerem cu toat ria ca Zénon de Mongaillac, aici de fa , s i renege opiniile contrare adev rului din Scripturi. Îi cerem s jure c a crezut întotdeauna, c acum crede i, prin gra ia lui Dumnezeu, va continua s cread în viitor ceea ce sfânta Biseric roman , catolic i apostolic consider a fi adev r, predic i înva . Când Zénon fu somat s dea explica ii, el se opuse desigur versiunii oficiale conform c reia era vorba de sfântul Octave de Lansec, acuzându- i adversarii c mint i nu vor s vad ,

repetând c acest schelet era al unei opârle uria e, adic al unui balaur. Dar Van Melsen vedea, dup felul în care î i c uta cuvintele, mintea savantului înc nu îi era limpede. Zénon era foarte departe de vivacitatea de spirit i de elocven a la care episcopul fusese martor în diversele dueluri verbale care îl opuseser lui Athanase. De parc nu în elegea ce anume se petrece. Problema era c , înc ânându-se în afirma iile sale, dea sub inciden a primelor dou acuza ii. Veni i momentul în care se f cu referire la Agnès. Zénon, gândind c astfel îi salveaz via a, refuz s -i atribuie cea mai mic implicare în ac iunile sale. La fel cum se pune pe seama lui Satan cauza R ului, eliberând-o pe Agnès de orice responsabilitate în privin a reconstituirii, admitea c el însu i se afl la originea acestui act diavolesc, asumându- i toate consecin ele. Drept urmare, se re inu i acuza ia de satanism. La fel de repede cum începuse, procesul se apropia de final. Vrând probabil s -i acorde o ultim ans , Van Melsen îl privi re inut i îi ceru, pentru ultima dat , s îngenuncheze.

11 Zénon de Mongaillac, cu inim sincer i cu credin nepref cut , abjuri, blestemi i dete ti erorile i ereziile de mai sus i în general orice gre eal i sect contrar sfintei Biserici. Juri s nu men ii, s aperi i s predai, fie oral, fie în scris, aceast fals doctrin ? În fine, juri ca pe viitor s nu mai spui nimic nici s afirmi, prin vorb sau scrieri care s permit a trezi printre semenii dumitale b nuieli, iar dac i se va întâmpla s întâlne ti un eretic sau prezumat a fi astfel, s -l denun i Sfântului Oficiu, inchizitorului sau superiorului din locul de reziden ? Zénon t cu îndelung. Ce avea atât de sacru acest adev r, încât s i dea via a pentru el? Când Molière îi pusese o întrebare asem toare, nu tiuse s -i r spund . Acum, confruntat cu acest tribunal i cu riscul de a fi trimis pe rug, se sim ea la fel de pierdut. Galilei înaintea lui abjurase i î i salvase via a. Al ii, ca Giordano Bruno, refuzaser s se supun i pieriser . Iar el? În ce tab era?

Închise ochii. Dac ar fi crezut în Dumnezeu, desigur c i-ar fi cerut ajutorul. Dar nu era cazul, iar singurul ajutor pe care îl putea spera îi venea din con tiin a sa tulbure. Ceva din str fundul sufletului, o for pe care nu o putea identifica îi dicta s tr iasc . Niciun adev r nu merit s i se dea la schimb existen a. Dar a abjura însemna i a o condamna pe Agnès. Ridicând ochii spre Van Melsen, r spunse: C voi fi sau nu condamnat, aceast opârl va r mâne ve nic o opârl … Când fu adus în celul , dup darea verdictului, Zénon mase îndelung gânditor. Curios, anun ul apropiatei sale execu ii nu îl speria. tia c pe rug nu se murea din cauza arsurilor, ci din asfixia provocat de fum. i, oricum, aceast moarte i se p rea atât de absurd , atât de lipsit de sens, încât era incapabil s o conceap . De când v zuse balaurul, orice altceva î i pierduse importan a. De altfel, era inutil s rezi ti în fa a Naturii. Smulgând scheletul din m runtaiele P mântului, oamenii îi dezl uiser furia. Ei treziser mânia elementelor. Nu puteai face nimic altceva decât s te resemnezi. Din momentul în care se înc ânase s înfrunte voin a P mântului, tot ceea ce f cuse se întorsese împotriva lui. Se voise a fi cinic i se dovedise f cut din sentimente. Dorise s aduc lumin , dar descoperise întunericul. Iubise o femeie, dar aceast dragoste îi era interzis . Omul nu era nimic. Ideea de a muri totu i nu avea nimic înveselitor. Mai ales pe rug. Dar Zénon regreta mai ales c nu câ tigase nimic. Nici car nemurirea sau gloria. Nimeni, era convins, nu va afla ce cuse el. Nimeni nu va ti c Zénon de Mongaillac descoperise scheletul unei opârle uria e. Contrar celor ce î i imaginase, nu putea spune nici m car dac viitorul îi va da dreptate. Singura sa u urare era c Athanase Lavorel, maestrul s u, tia c cuse o descoperire extraordinar . Aceasta îi era singura victorie. Dar o victorie tare m runt i insuficient pentru a-i justifica moartea. Moartea nu-i aducea nimic. i totu i se resemnase s urce pe rug. Dac aceast moarte nu modifica întru nimic viziunea pe care ceilal i o aveau

despre el, avea în schimb certitudinea c ea îi schimba propria viziune fa de sine. Murind pentru a ap ra o afirma ie pe care el o considera just , avea un sentiment tulbure c devine mare, se supune unei forme de noble e de spirit, unor reguli morale plasate mult deasupra celor ale lui Donatelli, Van Melsen sau Henri de Coursanges. Chiar dac nimeni altcineva nu va ti, el intra direct în istoria martirilor luptei adev rului împotriva ignoran ei… i mai cu seam : sacrificându- i via a, o salva pe cea a lui Agnès. Cel pu in a a era convins. Iar aceast convingere îi era de-ajuns pentru a-l reconforta. Agnès se putea întoarce în Lansec unde î i va continua via a ca mai înainte. Poate c se va hot rî s i împart existen a cu cea a s tenilor i îi va face s beneficieze de darurile ei de vindec toare. Zénon zâmbi la ideea c întâlnirea cu ea va fi avut cel pu in acest efect pozitiv. Îi reveni în memorie imaginea tinerei str tând dealurile în utare de plante medicinale. Dac Zénon a plâns îndelung în acea noapte, nu a fost din cauza apropiatei sale execu ii, ci pentru c tia c nu o va mai ine niciodat în bra e pe Agnès. Agnès fusese transferat într-o temni la fel de urât situat la etajele superioare ale închisorii. Contrar celor de la subsol, aceasta era prev zut cu o fereastr strâmt , a ezat prea sus ca s o ajung prizonierul, îns care îi permitea ca pe timpul zilei s vad soarele. Despre soare totu i nu va mai fi vorba niciodat pentru ea. Noaptea c zuse i, înainte ca primele raze ale zorilor s str pung întunericul, urma s fie executat . Printre barele micu ei deschideri, Agnès privea pentru ultima oar stelele în ându-se pe cerul nocturn. Lâng ea, p rintele Amedée plângea. Îi mul umesc Cerului c l-am ferit pe Zénon, f cu ea. Mi sa promis c va fi eliberat peste câteva zile. Amedée o lu de mân . Nu tia cum s o înt reasc . i nu sea curajul s -i fac m rturisirea c savantul urma s fie executat odat cu ea. Murmur : Câteodat , chiar i rug ciunile sunt neputincioase în fa a barbariei oamenilor… Schimbar un zâmbet trist. Agnès îl s rut pe frunte.

R suflarea balaurului nu arde sufletele, Amedée… La anun ul dublului verdict, pe Donatelli îl apuc grea a. Respingea cu toat fiin a acest sfâr it tragic. i totu i nu se putea hot rî s i se împotriveasc lui Van Melsen. Cu dou zeci de ani în urm , luase pozi ie în favoarea lui Galilei. La procesul care avusese loc în 1633, se raliase taberei ap torilor savantului i comb tuse aripa cea mai ortodox a Sfântului Oficiu. Avusese curajul s i aleag tab ra. Iar asta era cât pe ce s -l coste viitorul. Azi, se sim ea incapabil s ri te înc o dat . Dup atâ ia ani de eforturi, nu voia s i compromit speran ele de a-i succede lui Inocen iu al X-lea. Dori i s v aduc masa în cabinet? îl întreb Giancarlo strecurându- i capul prin deschiz tura u ii. râmat în fotoliul s u, Donatelli r mase mut. Eminen ? Îngrijorat, capelanul î i lu libertatea de a se apropia de legat. Acesta nici m car nu ridic ochii. P rea adâncit într-un fel de somn. Dori i s trimit dup un medic? se nelini ti Giancarlo. i, cum nu primea niciun r spuns, se îndrept spre u ca s strige dup ajutor. Mul umesc, Giancarlo, nu este nevoie, îl opri cardinalul cu un glas domol i r gu it. Sunte i sigur? Nu-mi p re i a fi… Mi-e bine! Capelanul închise u a la loc i reveni la el. Climatul din regiunile acestea, e clar, nu îi prie te Eminen ei Sale. Dac v pot fi de vreun ajutor… Giancarlo, de cât timp e ti în serviciul meu? Surprins de întrebare acesta se opri. P i, hmmm… S cam fie vreo zece ani… i, în decursul acestor ani, de câte ori m-ai v zut renun ând la convingerile mele pentru a-mi proteja cariera? „Întrebare delicat ”, se gândi Giancarlo. Pentru o asemenea estimare ar fi fost nevoie de colaborarea unui contabil foarte priceput. Totu i, î i zise c e mai bine s fie nuan at în spunsul s u.

P i… Vi se întâmpl uneori s mai suporta i i nepl ceri, se eschiv el… Spui cumva c am devenit servil sau îng duitor? De data aceasta, Giancarlo voia s protesteze, s jure c a a ceva era o infamie, dar î i schimb gândul. În elese c în clipa aceea Donatelli nu avea nicio nevoie de mângâieri. Cardinalul i întoarse privirea spre el. i în acea privire obosit , capelanul putu s citeasc un lucru pe care nu-l descifrase înainte: îndoiala. Sunte i un om drept i bun, Eminen , afirm el. Donatelli îi mul umi cu un zâmbet trist i se ridic din scaun cu greu. Atunci, trebuie s -l ajut pe Galilei, oft el îndreptându-se spre u . Giancarlo îl privi ie ind. „Galilei? se întreb el. Ce treab avea acela în cazul de fa ?” Ascultând doar de con tiin a sa, Donatelli merse la episcop pentru a pleda cauza condamna ilor. Când p trunse brutal în cabinetul acestuia, Van Melsen, îngenunchiat în fa a imensei cruci ce împodobea unul din ziduri, se ruga. Eminen ? f cu acesta întrerupându-se. A i putea cel pu in… Rug ciunile mai pot a tepta! zise legatul cu glas puternic. Vin s cer cu t rie s anula i aceste verdicte absurde. Van Melsen avu o grimas de surpriz . Se ridic încet, încercând s i controleze iritarea. Sentin ele au fost date, Eminen , îi explic el calm. Eu nu tiu cum stau lucrurile în ara dumneavoastr , dar aici nu se revine asupra unei decizii judec tore ti. Procesele acestea au fost ni te mascarade grosolane. Nu o face i pe iste ul cu mine. Au fost procese echitabile. Iar, pe deasupra, unul dintre ele a fost condus de un tribunal civil. Nu ave i niciun drept în privin a lui! Cardinalul se ab inu s -i aminteasc faptul c un tribunal în care juriul era constituit dintr-un singur judec tor nu putea câtu i de pu in s fie considerat un tribunal, fie el civil sau nu,

i prefer s i aduc argumentele privind con inutul proceselor în cauz . Am vorbit deja despre cazul Agnès. În privin a afirma iilor lui Zénon de Mongaillac, degeaba v displac, ele nu-i justific execu ia! Faptul c nu a i asistat la proces nu v d dreptul s -l reface i. Dac savantul acesta a fost condamnat, este pentru c opiniile sale au fost judecate ca fiind potrivnice Scripturii. ti i totu i la fel de bine ca mine c sunt poate adev rate! Sunt eretice. Iar adev rul nu poate fi eretic... Atunci poate c noi avem o concep ie gre it despre erezie? Van Melsen îl cânt ri din priviri. Team mi-e c nu v în eleg, Eminen … Donatelli se str dui s se calmeze. Pentru a-l convinge pe episcopul acesta, cea mai bun procedur nu este agresarea. Schimb tonul. Ce crede i c am v zut în grot ? A i spus-o chiar dumneavoastr : sfântul Octave de Lansec. Înceta i de a v mai în ela. Ceea ce aveam în fa a noastr nu era scheletul unei fiin e umane. Nu era nici al unui animal, nici m car al unui balaur… Cu o încetineal calculat , Van Melsen merse s se a eze în spatele biroului. Odat instalat, ridic privirea spre interlocutor. Chiar dac nu sunt decât un simplu episcop, ar fi o mare gre eal s m subestima i, Eminen . tiu foarte bine unde vre i s ajunge i… i Donatelli în elese imediat c Van Melsen ajunsese la aceea i concluzie cu el. Se str dui s -i înfrunte privirea pentru a afirma cu gravitate: Atunci înseamn c ti i c scheletul acesta nu poate fi decât al Satanei… Dar episcopul avu atunci o reac ie la care cardinalul nu se tepta: zâmbi. Nu v credeam atât de naiv, Eminen , zise el amuzat.

Surprins, Donatelli fu pentru o clip destabilizat. Cum de putea aceasta s ia totul cu atâta lejeritate? Revenindu- i, f cu un pas spre el. Mi se pare c aceast constatare este totu i cea mai acceptabil , cea mai pu in compromi toare. A afirma c este un balaur înseamn a pune în discu ie monoteismul Bisericii, înseamn a sus ine c Satan poate da via . O concluzie mult mai periculoas decât aceea de a recunoa te în secret c aveam în fa a noastr pe prin ul întunericului în persoan … Ei hai, Donatelli: Satan nu poate avea schelet. Nu-i o creatur f cut din carne i oase. E vorba de un înger dec zut, un duh pur. Degeaba a fost reprezentat ici i colo cu o înf are ciudat , nicicând îns nu a fost sub forma unei opârle înalt de dou zeci de picioare! Agasat de atitudinea lui condescendent , Donatelli se întoarse spre crucea a ezat pe mijlocul zidului. Iisus p rea c îi trimite o privire de compasiune. Ui i un detaliu, Van Melsen. Încarnarea lui Satan poart un nume în Scriptur : Antihrist. În Apocalips , este recunoscut chiar sub forma de marele balaur! Dar venirea sa anun sfâr itul vremurilor când va fi învins de Hristos în toat slava sa. Or, dac noi i-am descoperit scheletul, asta ar însemna c Satana a murit i c împ ia lui Dumnezeu s-a împlinit. Ceea ce, trebuie s conveni i, nu este cazul. Dac Satana a murit deja, toate astea nu ar mai avea sens… Donatelli se sim i constrâns s aprobe. De pe crucea sa, Iisus nu-i d dea niciun ajutor. Lucrurile nu sunt, poate, atât de simple, r spunse el. În fond, ce tim despre Satan? Dac st m i ne gândim, foarte pu ine lucruri. I se cunoa te identitatea, tim cum se manifest , îi cunoa tem puterea, dar, în afar de asta… Nu avem nicio evanghelie care s -i relateze via a. Niciun cronicar nu s-a aplecat asupra cazului s u. O, tiu c aceste lucr ri exist : autorii eretici umplu biblioteci întregi. Textele apocrife sunt cu duiumul. Dar câte dintre ele sunt serioase? Câte din aceste i con in altceva decât pove ti folclorice, bârfe sau baliverne întru speriatul oamenilor? Crede i-m , în ceea ce îl prive te

Satan, scrierile demne de acest nume sunt înc i mai rare decât scheletele de dou zeci de picioare! i, în final, existen a celui mai m runt dintre sfin ii no tri este mai bine cunoscut decât a lui. Satan este pretutindeni, încearc s ne influen eze toate faptele, se afl la originea tuturor relelor, tuturor gândurilor noastre abjecte, a viciilor i ac iunilor noastre proaste, este în spatele tuturor ispitelor i totu i, ca s zicem a, este un necunoscut… Van Melsen î i p stra zâmbetul, care îi disp ru abia când spunse: Nu, Eminen , v în ela i. Satan nu este un necunoscut. i spus-o chiar dumneavoastr : este cel ce se afl aici, mereu, ca s ne ispiteasc . Iar dac nu-i a a, atunci asupra cui am mai putea arunca vina pentru r ul pe care îl facem? Credincio ii, asigur, au nevoie de el tot atât pe cât au nevoie de cuvântul mântuitor al lui Iisus. Dar Satan nu este r spunz tor de p catele noastre decât în m sura în care se afl la baza p catului originar. Nu st în spatele fiec rui act d un tor pe care îl comitem. Între ceea ce afirm sfântul Toma din Aquino i ceea ce gânde te credinciosul de rând, exist , vai, o pr pastie. Aceste subtilit i teologice le scap majorit ii muritorilor. Tocmai de aceea Biserica are nevoie de Satan. Cum altfel am putea s ne convingem credincio ii s se ab in de la a p tui? F fric , oare cum s motivezi adeziunea? Se întrerupse câteva clipe înainte de a conchide: Satan nu a murit, Eminen . Este înc unul dintre iretlicurile lui pentru a ne pune la încercare credin a. Donatelli t cea. Ame itoarea dilem ce-i fusese prezentat nu avea solu ie. Dac acest schelet era al unui demon, atunci Satan avea puterea de a d rui via i asta însemna sfâr itul monoteismului. Dac era însu i Satan, înseamn c Scriptura nu avea nici cap, nici coad . El credea c îl poate folosi pe Satan pentru a-l constrânge pe Van Melsen s revin asupra verdictelor, or, argumentul i se întorcea acum împotriv . Închise ochii. Noaptea adânc ce domnea peste Montpellier i se insinu pân în adâncul sufletului. Galilei urma s se încline înc o dat .

Când în sfâr it ridic ochii spre episcop, Donatelli observ c privirea acestuia avea o sclipire hot rât i nelini titoare. A- i admite înfrângerea era greu; statul fa în fa cu acest om se transforma într-o adev rat tortur . A i reu it s m convinge i asupra unui punct, Van Melsen, murmur el. C Satan a murit sau nu, vom fi blestema i pe vecie… Atâta timp cât sacrificiul nostru serve te o cauz mai mare, Domnul ne va ierta. Donatelli cl tin din cap. M car dac ar putea avea certitudinea… Singurul lucru cert, Eminen , este c , indiferent de identitatea scheletului, nimeni, niciodat , nu trebuie s afle ceea ce s-a întâmplat aici… Dup care Van Melsen începu s claseze ni te documente. Donatelli îl privi aiurit. Oare nu exista nimic ce l-ar putea s -l fac pe acest individ s se îndoiasc ? Altceva, Eminen ? A adar, asta nu schimb nimic în ochii dumneavoastr ? Van Melsen se sprijini o clip pe sp tarul scaunului. Pe legea mea… Asta confirm tot ceea ce gândeam înc de la început. Orice urm din aceast afacere trebuie tears . Relicvele sfântului Octave de Lansec au fost descoperite, dar din nefericire au fost imediat pierdute. Acum, v rog s m scuza i, am de organizat dou execu ii. Dup care se adânci în lecturarea unui document care, evident, nu-l interesa câtu i de pu in. Curtea închisorii din Montpellier era înconjurat de ziduri înalte i întunecoase. Pu ini au fost spectatorii autoriza i s asiste la execu ia lui Agnès i a lui Zénon de Mongaillac în acea noapte de var a anului de gra ie una mie ase sute cincizeci i patru. Ca trimis al Sfântului Scaun, Donatelli st tea pe un fel de estrad , între episcopul Ulrich Van Melsen i judec torul Henri de Coursanges. Ace tia din urm gr biser execu ia. De când Parlamentul din Paris instituise în 1624 apelul cu drept deplin spre a încerca s frâneze excesele comise în cazul unor asemenea

procese, în principiu ace tia trebuiau s îi aduc la cuno tin toate procedurile ce duceau la vreo pedeaps corporal oarecare. Îns , socotind c aceast problem este mult prea grav , se deciseser s încalce aceast obliga ie. Parlamentul din Paris va fi, de data aceasta, prevenit dup . Pu in mai în spatele demnitarilor, Amedée i Athanase, cu inima strâns , se uitau la cele dou ruguri ridicate lâng zidurile ce p reau c strivesc curtea. Printre vreascurile îngr dite în jurul unor stâlpi solizi de stejar, a a cum odat cu vr jitoarele se ardeau i toate obiectele personale considerate malefice, ajutoarele celui care ridicase rugurile puseser i oasele scheletului. Toat treaba aceasta se termin într-un chip foarte dureros, zise magistratul f a se întoarce spre prela i. Ceea ce a fost important a fost salvat, îi replic Van Melsen. Donatelli se uit la cei doi oameni. Oare î i d deau seama ce cuser ? M car de a i spune adev rul, ad ug el. La baza zidului se deschise o u i cei doi condamna i, lega i la ochi, fur condu i încet pân la rug. Niciunul dintre ei nu p rea deosebit de agitat. Iar acest calm aparent îi derut pe spectatorii obi nui i cu execu iile. Donatelli îns cuno tea motivele acestui calm. La cererea sa nici Zénon, nici Agnès nu fuseser avertiza i c sacrificiul lor era inutil, a a c fiecare înainta spre rug încrez tor c î i dea via a pentru a o salva pe a celuilalt. Dac li se legaser ochii, era pentru ca s nu vad c fuseser în ela i. Dup ce fur lega i spate în spate ca s nu se vad , desp i unul de cel lalt de un teanc de vreascuri, li se scoase leg tura de la ochi. Zénon i Agnès aruncar atunci o privire în jurul lor. Cea a lui Zénon o întâlni pe a lui Athanase pitit în spatele oficialilor, dar o c ut în zadar pe Agnès printre spectatori. Nu tia dac s se bucure sau nu. Ideea c ea ar fi suferit asistând la execu ia sa era de nesuportat. Dar pe de alt parte ar fi dat totul pentru a o mai privi pentru ultima oar .

Ne tiind c Zénon se afla chiar în spatele ei, Agnès gândi Ia fel despre savant. G si, în sfâr it privirea p rintelui Amedée i ut în ea cu disperare o lumin de îmb rb tare. Singur tatea lor reciproc , la câ iva pa i de moarte, îl tulbur pe cardinal. Se gândi la Iisus, intuit pe cruce strigând: „Tat , pentru ce m-ai p sit?” Fiindc tia c ace ti doi condamna i, r ci i în imensitatea universului, împ rt eau acela i sentiment. De ce fuseser p si i? Dumnezeu s -i aib în paz ! murmur el. La un semn al lui Henri de Coursanges, c ul d du foc vreascurilor. În mijlocul fl rilor care se întindeau cu repeziciune, sco ând un fum gros, Zénon i Agnès ridicar ochii spre cerul stropit cu stele. Se gândeau probabil la mângâierile pe care i le-au dat, la privirea celuilalt, la zâmbetul lui. Se gândeau poate la via a pe care ar fi putut-o duce împreun . i în eleser f îndoial c dragostea lor va supravie ui mor ii. Atunci Zénon spuse, abia optit: Agnès. Iar Agnès închise ochii ca s spun : Zénon. Donatelli privi cum se ridica în cer fumul gros în spatele ruia vor arde în curând trupurile lui Agnès i Zénon de Mongaillac. Cu pu in noroc, ace tia vor fi p sit deja aceast lume odat cu primele valuri de fum care le va fi invadat pl mânii. Nimeni nu trebuie s tie vreodat ce s-a petrecut aici. Primele buc i de lemn începur s cad . În curând, totul nu va mai fi decât o gr mad de cenu i de amintiri. Dar amintiri greu de alungat din memoria lor. De lucrul acesta erau convin i cu to ii. Brusc, cu un deget tremur tor, Henri de Coursanges ar înspre rug. Privi i! Prela ii nu avur nevoie de magistrat ca s vad ce li se ar ta. În pofida fumului, prin jarul incandescent trimi ând luciri ro iatice în întuneric, puteau vedea limpede oasele albe

ale scheletului. P rintele Amedée, îngrozit, î i f cu grabnic cruce. Dumnezeule atotputernic! murmur Van Melsen. Dovad c era clar vorba de o creatur diavoleasc , oasele nu ardeau. Cu ochii ie i din orbite, episcopul vru s verifice de mai de aproape. Coborî iute de pe estrad i se apropie de rug, ferindu-se cu o mân de c ldura ce venea dinspre el. „Imbecilul! î i zise Donatelli… Nu tie c acest schelet fosil este complet pietrificat?” Schi un gest c tre c u, cerându-i -l împiedice pe episcop s se apropie de foc, dar acesta nu mai avu timp. Van Melsen scoase brusc un ip t însp imânt tor. Parc mi cat de o voin divin , craniul enorm se rostogoli brusc de pe rug, luând cu el o avalan de jar. O clip mai târziu, Van Melsen z cea pe jos, cuprins de fl ri, zvârcolindu-se ca s scape de foc i sco ând urlete ascu ite. Spectatorii se repezir c tre el ca s -l ajute. C ul îl trase de umeri ca s -l îndep rteze de rug, în timp ce Henri de Coursanges î i scotea hlamida ca s sting fl rile ce ardeau roba episcopului.

EPILOG Donatteli t cu. Prietenul s u Silvio Rampallo se uita la el în cere. Sau poate c se ruga – greu de spus –, fiindc buzele-i reau s murmure cuvinte neauzite. Se f cuse lumin deasupra Vaticanului. În curând, Sfântul Colegiu se va reuni din nou, f când s r sune locul de voci gu ite i de fo nete purpurii. Donatelli oft . În fine, camerlingul p ru s ias din amor eal i zise: Toat treaba asta este o tragedie îngrozitoare, Umberto… Satana lucreaz , iat ce v d eu. Te în eli c a murit. E i p rerea mea. Indiferent cum privesc problema, m reg sesc mereu fa în fa cu acela i lucru evident: Satana s-a jucat cu noi ca s se bucure i mai bine v zându-ne cum ne zbatem în contradic iile i sl biciunile noastre. În final, care dintre noi a fost cel mai vinovat în aceast teribil afacere? Nu tiu. Cel mult pot spune c nimeni nu a fost inocent. C ci, atunci când nes buin a oamenilor se dezl uie, când furia celui Viclean se r spânde te, nimeni nu este la ad post. Ea se întinde ca focul în brus i arde con tiin ele f mil … Iar Domnul nu iart a a ceva, atunci când bra ul i se abate asupra noastr … Dac a fi nevinovat, poate c m-a putea preface c am uitat. Dar nici asta nu pot. Cum vrei tu s fiu ales pap ? Cel pu in tu e ti con tient de gre elile tale. Un altul poate nu ar avea acest discern mânt. i prefer s am un pap lucid decât unul orb. Dar un suveran pontif trebuie s aib sufletul netulburat. Trebuie s aib ideile clare, judecata sigur . i nici pe departe nu este cazul meu. Nu pot, Silvio. Nu pot. Camerlingul aprob f vreun cuvânt. În elegea hot rârea prietenului s u. Mi-e greu totu i s -mi imaginez c ai l sat s se produc o asemenea tragedie. S la i s piar doi nevinova i f s faci nimic? Nu î i st în fire… Ce voiai s fac? oft Donatelli. S profit de fum i de confuzia iscat de accidentul lui Van Melsen ca s m arunc cu

pre ul vie ii în fl ri, s -i eliberez pe cei doi porumbei i s -i duc discret pe o u ascuns aflat în spatele rugului? Da, îndoial c se putea face; focul înc nu ajunsese la cei doi condamna i. i, dac a fi avut sprinteneala de la dou zeci de ani, poate c mi-ar fi trecut prin minte… Dar, dat fiind corpolen a mea, nu a fi putut face altceva decât s închid ochii sperând c o va face altcineva… Cineva discret i agil… ca Giancarlo, spre exemplu… Silvio se uit la prietenul s u. Ar fi jurat c v zuse pe chipul lui un zâmbet imperceptibil… îns Donatelli deja continua: Dup execu ie, am r mas la Montpellier mai multe pt mâni. Lucr rile de la noua biseric din Lansec au putut fi reluate. Se vor termina peste câ iva ani. Mic i modest , a a cum hot râse p rintele Amedée. Cât despre el, m îndoiesc c i va reveni vreodat dup aceast teribil încercare. Agnès nu va veni s locuiasc în sat a a cum visase el. Locuitorii vor trebui s se lipseasc de cuno tin ele în materie de plante medicinale ale tinerei. Dar oare nu aceasta este dreapta lor pedepsire? Van Melsen a sc pat din accident cu fa a desfigurat . Pl gile urâte provocate de arsuri se cicatrizeaz cu greu. Dar, la fel ca i Henri de Coursanges, a fost promovat. Cum li se va obi nui con tiin a cu toate astea, nu tiu. Dar, dac exist o justi ie divin , ceea ce, în pofida a orice, m înc ânez s cred, vor avea parte în zilele ce vor veni de momente grele. Ceea ce se va petrece cu Athanase Lavorel e mai greu de imaginat. Pe moment, s-a întors în laboratorul s u unde î i continu neobosit cercet rile cu ajutorul asistentului. Dac a abandonat definitiv teoriile sale gigantologice, nu cred se va îndep rta de studierea fosilelor. Va fi probabil autorul a unul sau dou tratate în aceast chestiune, dar s nu ne facem iluzii: nu va consemna pentru genera iile viitoare versiunea sa privind aceast problem … Donatelli oft . În ceea ce m prive te, în pofida ostilit ii lui Van Melsen care voia s îngroape aceast afacere, sim eam obliga ia s fac un raport cât mai detaliat posibil privind aceste evenimente, chit c ajungea s fie clasat în arhivele secrete ale Sfântului Scaun. Am consemnat a adar toate m rturiile pe care le-am

putut aduna, am notat cele mai m runte amintiri ale mele, am scris cele mai anodine reflec ii pe care le-am avut. Dar cum s i explic prin cuvinte, Silvio? Nu am putut. Nu am putut da tuturor acestor elemente disparate o coeren acceptabil . De îndat ce credeam c d dusem peste adev r, acesta disp rea. De parc o for obscur i malefic m orbea i m împiedica dezleg semnele. Atunci, Silvio, tot acest raport voluminos pe care îl elaborasem cu atâta r bdare, odat ajuns aici, l-am aruncat într-un final pe foc. La fel ca buletinele de vot pe care Severino le distruge dup fiecare scrutin, am pref cut în scrum ultimele urme ale acestei pove ti. Nu mai r mâne decât aceast fabulare pe care i-am relatat-o. ie, dac te sim i în putere, î i revine s -i p trunzi sensul adânc… Eu nu m simt capabil de a a ceva. Cu pu in timp înainte de prânz, un nor de fum alb se ridic peste acoperi urile Vaticanului. „Habemus Papam!” Fabio Chigi era urma ul lui Inocen iu al X-lea sub numele de Alexandru al Vll-lea. În acela i moment, într-un sat pierdut în Ardeche, dugheana ambulant a unui târgove se deschidea în pia . Pe estrad , sub un soare care arunca asupra lui blândele-i raze binef toare, un individ pirpiriu î i drese glasul înainte de a se adresa mul imii adunate în fa a lui. Ajutat de gesturi i de mimic , invit publicul s guste din ciudata sa b utur . Apropia i-v , apropia i-v gentilomi i gentile domni oare! Veni i s gusta i aroma nout ii, b utura cu care se delecteaz lumea din Turcia pân în Vene ia i care acum e la mod în societatea bun din Marsilia! Un nectar f cut din boabe de cahuet, un elixir ce vine de pe malurile misterioase ale Levantului, o b utur rafinat , delicat , fin a c rei origine se afl în negura vremurilor… Veni i s gusta i deliciile produse de qahoua, utura prin ilor din preafericita Arabie… Câ iva gur -casc amuza i se apropiar . arlatanul turn în câteva ce ti i le întinse curajo ilor voluntari. Nu-i chiar a a de rea, zise un medic constatând c gustul acesteia se îmbina destul de pl cut cu cel al pipei pe care o fuma.

tiam eu c punând un pic de miere vom ajunge la ceva, îi spunse tân ra care îl înso ea. Omul o privi sceptic. Prea dulce, qahoua pierdea dup rerea lui acea am real care îi d dea tot farmecul. Dar era, evident, o chestiune de gust. i s înceap o dezbatere pe acest subiect sau un altul era ultimul lucru pe care i-l dorea. A a c tân ra ridic din umeri, îi adres un zâmbet i începu s se joace din nou cu micu a cochilie…

CUPRINS

PARTEA ÎNTÂI .......................................................................................................... 5 1 .......................................................................................................................... 5 2 ........................................................................................................................ 12 3 ........................................................................................................................ 27 4 ........................................................................................................................ 42 5 ........................................................................................................................ 51 6 ........................................................................................................................ 64 7 ........................................................................................................................ 71 8 ........................................................................................................................ 86 PARTEA A DOUA ................................................................................................... 95 1 ........................................................................................................................ 95 2 ........................................................................................................................ 99 3 ...................................................................................................................... 109 4 ...................................................................................................................... 119 5 ...................................................................................................................... 126 6 ...................................................................................................................... 135 7 ...................................................................................................................... 140 8 ...................................................................................................................... 147

9 ...................................................................................................................... 154 10 .................................................................................................................... 158 11 .................................................................................................................... 168 12 .................................................................................................................... 176 13 .................................................................................................................... 181 14 .................................................................................................................... 188 15 .................................................................................................................... 196 PARTEA A TREIA .................................................................................................. 205 1 ...................................................................................................................... 205 2 ...................................................................................................................... 208 3 ...................................................................................................................... 213 4 ...................................................................................................................... 226 5 ...................................................................................................................... 240 6 ...................................................................................................................... 247 7 ...................................................................................................................... 257 8 ...................................................................................................................... 263 9 ...................................................................................................................... 271 10 .................................................................................................................... 288 11 .................................................................................................................... 314 EPILOG ................................................................................................................ 326