Lucian Blaga - Trilogia Valorilor

TRILOGIA VALORILOR

LUCIAN BLAGA TRILOGIA VALORILOR

Redactor: Silviu Nicolae Coperta: Angela Rotaru Tehnoredactor: Manuela Măxineanu Corectori: Cristina Jelescu, Iuliana Glăvan DTP: Iuliana Constantinescu, Carmen Petrescu Tipărit la Tipo Lidana – Suceava © HUMANITAS, 1996, 2014 Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BLAGA, LUCIAN Trilogia valorilor: Ştiinţă şi creaţie, Gândire magică şi religie, Artă şi valoare / Lucian Blaga – Bucureşti: Humanitas, 2014 ISBN 978-973-50-4395-7 111.852 130.2 291.1 124.5 EDITURA HUMANITAS Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51 www.humanitas.ro Comenzi online: www.libhumanitas.ro Comenzi prin e-mail: [email protected] Comenzi telefonice: 0372 743 382; 0723 684 194

SCHIŢĂ BIOBIBLIOGRAFICĂ

Lucian Blaga s-a născut la Sebeş, pe 9 mai 1895. S-a stins din viaţă la Cluj, pe 6 mai 1961, şi, la dorinţa lui, a fost înmormântat în Lancrăm. Urmează şcoala primară germană la Sebeş (1902–1906), apoi Liceul „Andrei Şaguna“ (1906–1914) la Braşov. La bacalaureat prezintă „Teoria relativităţii“ (restrânsă) de Albert Einstein. Se înscrie la teologie, ca mulţi ardeleni, pentru a evita înrolarea în armata austro-ungară. În anii 1916–1920 studiază filozofia şi biologia la Viena, unde o cunoaşte pe viitoarea soţie, Cornelia Brediceanu, studentă la Medicină. În 1919 debutează cu Poemele luminii şi Pietre pentru templul meu (aforisme şi însemnări), primite deosebit de bine de criticii vremii. În 1920 susţine la Viena doctoratul cu teza „Kultur und Erkenntnis“. Se căsătoreşte şi se stabileşte la Cluj. Candidează pentru un post în învăţământ la Universitatea din Cluj, dar nu este acceptat. Colaborează cu articole şi eseuri la diferite reviste (Patria, Voinţa, Gândirea, Adevărul literar şi artistic, Universul literar, Cuvântul ş.a.). Publică piese de teatru, volume de poezii, volume de eseuri şi studii. În 1924 se stabileşte cu soţia la Lugoj, unde Cornelia îşi deschide, în casa părintească, un cabinet stomatologic. Este numit ataşat de presă la Varşovia (1926), la Praga şi apoi la Berna (1928–1932), Viena (1932–1936), Berna (1937). În 1930 începe elaborarea şi publicarea operei filozofice: Trilogia cunoaşterii: Eonul dogmatic, Cunoaşterea luciferică (dedicat lui Nicolae Titulescu), Cenzura transcendentă (1930–1934); Trilogia culturii: Orizont şi stil, Spaţiul mioritic, Geneza metaforei şi sensul culturii (1935–1937); Trilogia valorilor: Ştiinţă şi creaţie, Despre gândirea magică, Religie şi spirit, Artă şi valoare (1938–1942). În februarie 1938 este, pentru numai câteva săptămâni, ministru subsecretar de stat la Externe, apoi ministru plenipotenţiar la Lisabona. În anii petrecuţi în serviciul diplomatic continuă eforturile de a ajunge profesor universitar. În 1936–1937 este ales membru plin al Academiei Române. Discursul de recepţie este „Elogiul satului românesc“. În toamna anului 1938, la Cluj, ţine lecţia de deschidere a „Catedrei de filosofia culturii“ şi este numit profesor universitar. La începutul anului 1939 îi solicită regelui Carol II rechemarea din diplomaţie. În 1939 se stabileşte la Cluj ca profesor universitar. După Dictatul de la Viena (august 1940) se refugiază la Sibiu împreună cu Universitatea Regele Ferdinand I. În 1942–1943 înfiinţează şi conduce revista de filozofie Saeculum, la care colaborează Constantin Noica, Zevedei Barbu ş.a. Începând din 1942 publică, la Fundaţiile Regale, „ediţiile definitive“ ale operelor sale:

6

SCHIŢĂ BIOBIBLIOGRAFICĂ

Poezii şi cele trei Trilogii. Îşi tipăreşte ediţia definitivă a Operei dramatice la Editura Dacia Traiana din Sibiu. În 1946 se întoarce cu universitatea la Cluj. Este perioada în care încep atacurile împotriva lui (Lucreţiu Pătrăşcanu, Nestor Ignat ş.a.). În 1946 îşi dă demisia public din PNP (partid înfiinţat ca anexă a PCR), a cărui orientare nu o putea accepta. Între 1946 şi 1948 publică ultimele două cursuri litografiate, pe care le include în planul trilogiilor conform „Testamentului editorial“. În 1948 este exclus din viaţa publică, adică din Universitate şi Academie. Lucrările lui sunt eliminate din programele analitice, din biblioteci şi bibliografii. Numele lui poate fi citat numai ca exemplu ideologic negativ, „duşman de clasă“. Nu mai poate publica lucrări originale. Începând din 1951 traduce Faust de Goethe, versiune care apare în 1955. Între 1950 şi 1960 traduce din lirica universală şi selecţii din operele lui Lessing, care i se publică. Din 1948 până în 1951 lucrează la Institutul de Filozofie, şi, între 1951 şi 1959, la Filiala din Cluj a Bibliotecii Academiei. În 1959 se pensionează, o pensie de la Uniunea Scriitorilor, singurul for din care nu a fost eliminat. Între 1946 şi 1960 îşi încheie sistemul filozofic, scrie pentru sertar câteva cicluri de poezii, Hronicul şi cântecul vârstelor şi romanul Luntrea lui Caron (în două redactări), conferinţe şi aforisme. În 1956 este propus, în străinătate, pentru Premiul Nobel. Îşi definitivează pentru tipar aproape toate lucrările de sertar. În august 1959 redactează de mână un „Testament editorial“. În ce priveşte opera originală, moare ca autor interzis. La aproape doi ani după moarte îi apar primele antologii de poezie şi apoi, încet, alte lucrări. Romanul Luntrea lui Caron este publicat în prima ediţie la Editura Humanitas în 1990.

NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

Aceste studii ale lui Lucian Blaga au văzut pentru prima dată lumina tiparului în perioada 1939–1942, constituind la origine patru eseuri apărute independent: Ştiinţă şi creaţie a fost publicat la Sibiu în 1942, de Editura Dacia Traiană; Despre gândirea magică – la Bucureşti în 1941, de Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă; Religie şi spirit – la Sibiu în 1942, de Editura Dacia Traiană; Artă şi valoare, scris în 1937 şi alcătuind materia cursului de „Istoria culturii“ ţinut la Universitatea din Cluj în noiembrie 1938, a fost publicat la Bucureşti în 1939, de Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă. Ulterior, autorul revede textele, pe care le tipăreşte la Bucureşti în 1946 ca părţi ale unui volum unic, intitulat Trilogia valorilor (Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă). Cu acest prilej, stabileşte ordinea definitivă a lucrărilor şi decide ca eseurile Despre gândirea magică şi Religie şi spirit să formeze studiul Gândire magică şi religie. În 1987, Editura Minerva din Bucureşti publică din nou studiile, în volumul 10 al seriei de Opere îngrijite de Dorli Blaga. Ediţia de faţă reia într-un singur tom – cu mici modificări şi aduceri la zi – ediţia a patra a eseurilor, publicate în trei volume de Humanitas în anul 1996. Propunându-ne să oferim o versiune modernă a Trilogiei valorilor, care să uşureze accesul cititorului de astăzi la opera filozofică a lui Lucian Blaga, am sacrificat unele aspecte de interes filologic şi am operat anumite actualizări asupra ultimei ediţii revăzute de autor (cea din 1946, folosită de noi ca text de bază). Totalitatea grafiilor, precum şi majoritatea formelor lexicale şi flexionare considerate învechite în momentul de faţă au fost modificate conform normelor academice în vigoare. Astfel, substantive precum afirmaţiune, aspiraţiune, diformaţiune, dominaţiune, emanaţiune, inducţiune, mutaţiune, speculaţiune, sublimaţiune au fost înlocuite cu variantele actuale afirmaţie, aspiraţie, deformaţie, dominaţie, emanaţie, inducţie, mutaţie, speculaţie, sublimare; genitivele feminine epopeei, firei, ideei şi existenţii, inteligenţii, rezistenţii au devenit epopeii, firii, ideii, respectiv existenţei, inteligenţei, rezistenţei; formele verbale constituieşte, dezlănţuiască, disperează, intrigheze, precedează, raportă, sprijineşte, substituiască, transcendează s-au cules constituie, dezlănţuie, disperă, intrigă, precedă, raportează, sprijină, substituie, transcende; termenii egemonie, ibrid, ipertrofie, iperzel, ipnoză, ogaş apar ca hegemonie, hibrid, hipertrofie, hiperzel, hipnoză, hogaş; complementar,

8

NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

distilare şi pluralele dependenţe, epoci au corectat complimentar, destilare, respectiv dependinţe, epoce, iar aderent, grai, peiorativ, viaţă au corectat adherent, graiu, pejorativ, vieaţă; cuvinte precum branchial, folklor, pantheon, phloem au fost transcrise prin branhial, folclor, panteon, floem; au fost unificate în favoarea variantelor actuale lexemele corupere, cuantă, ecuaţie, eterogenitate, excludere, extaz, omogenitate, perseverenţă, preponderent; infinitivele a da, a face, a rămâne au substituit a dădea, a făcea, a rămânea; s-a generalizat folosirea prefixului cvasi-, care alterna cu quasi- şi cuasi-. S-au păstrat însă, printre altele, substantivele chimician, paradox/paradoxie cu pluralele paradoxe/paradoxii, dubletul păsări/paseri corespunzând singularului pasăre/pasere, tablă cu înţeles de tabel(ă), adjective precum elenic sau etiop. Inadvertenţele de redactare şi de punctuaţie, precum şi erorile tipografice au fost îndreptate tacit, iar cuvintele sanscrite au fost transliterate potrivit normelor ştiinţifice acceptate. Prezentul volum include şi pasajele omise în ediţia publicată de Editura Minerva în 1987. EDITURA

ŞTIINŢĂ ŞI CREAŢIE

PRECIZĂRI

Întreprindem o cercetare prin care încercăm să anexăm filozofiei noastre un ţinut pe care, întru câtva, l-am ocolit până acum. Cercetarea va însemna în primul rând o verificare. În adevăr, preocupările noastre în legătură cu factorii de natură stilistică, ce modelează în aşa de mare măsură plăsmuirile prin care se legitimează spiritul omenesc, nu sunt de ieri, de alaltăieri. Dimpotrivă, în timpul din urmă ne-am robit acestor preocupări cu totală pasiune. Eficienţa reală a factorilor de natură stilistică ne-a sugerat o seamă de consideraţii în atâtea domenii. Deoarece această activitate a fost învinuită uneori de prezumţii, nu ne dăm înapoi de la explicaţii. N-am pretins niciodată că am fi iniţiat examenul stilistic în tărâmul artei, al mitului, al creaţiilor de cultură în general. O asemenea pretenţie ar fi fost cu totul deplasată. N-am dat niciodată dovezi că am simţi vreo deosebită plăcere de a ne împodobi cu penele altora. Cu o conştiinciozitate pe care o urăm şi altora, ne-am referit, de câte ori chiar şi numai o elementară onestitate cerea aceasta, la predecesorii care au luat în cercetare fenomenul. Ceea ce pretindem este însă altceva. Nu ştim ca fenomenul stilistic să fi constituit vreodată un prilej de mai amplă „teoretizare“. Fenomenul în chestiune n-ar fi putut însă să ia pentru noi o asemenea amploare teoretică, dacă nu i-am atribui o importanţă şi semnificaţii total ignorate până acum. Poziţia gravă, de cheie, poziţia plină de excepţionale consecinţe a fenomenului stilistic în cadrul existenţei umane şi chiar în „cosmos“ n-a fost bănuită ca atare de nici un alt gânditor. Exploatând elemente atât de expansive, teoria „stilului“ a luat în filozofia noastră un loc din ce în ce mai larg, vădind un sens din cele mai relevante. Teoria stilului am dezvoltat-o sistematic, permiţându-i ramificări nevisate până aici, şi asimilând teritorii ce nu aparţin numai psihologiei sau esteticii, sau unei anume filozofii descriptive a culturii, ci antropologiei, ontologiei şi metafizicii. Ca să se vadă proporţiile,

12

ŞTIINŢĂ ŞI CREAŢIE

adâncimea, spaţiile, de care teoria stilului s-a umplut în viziunea noastră, e suficient să amintim că am fost cei dintâi care ne-am căznit să acordăm factorilor stilistici şi o puternică semnificaţie într-un ultim angrenaj de natură metafizică, adică în extreme rânduieli în care omul pare fără ieşire captat şi cu supremă nobleţe cuprins – omul cu toate elanurile sale. În lucrarea de faţă atragem în sfera examenului influenţa pe care factorii stilistici o exercită asupra plăsmuirilor „teoretice“ ale ştiinţei, dar şi asupra altor momente şi structuri intime ale acesteia. Gândirea ştiinţifică, în iniţiativele, în pendulările, în ezitările, în revenirile şi în avansările la care a fost obligată în cursul timpurilor, şi-a construit desigur şi ea „valorile“ ei. Aceste valori se declară, dacă nu totdeauna, cel puţin cel mai adesea, numai în anume coordonate stilistice, în coordonate regional şi istoric condiţionate. Cum a fost văzută „lumea naturală“, cu faptele şi apariţiile ei crono-spaţiale? Ce „icoane“, ce „scheme“, ce „teorii“ şi-au făurit oamenii în cursul timpurilor despre lumea naturală? Iată unele întrebări cu care vom porni la drum şi cărora vom căuta să le dăm un răspuns. Mai apăsat apoi ne va reţine întrebarea: În ce măsură înrâurirea „factorilor stilistici“ asupra teoriilor, icoanelor, schemelor şi asupra orientării spiritului „observator“ poate fi motiv de meditaţie pentru o filozofie a ştiinţei? Vom încerca să ne familiarizăm cu aceste chestiuni, depăşindu-le fireşte prin concluzii de interes mai abstract şi strict filozofic. Materialul în preajma căruia vom desfăşura consideraţiile impuse de situaţie şi de problematica atacată, îl scoatem aşadar din istoria ştiinţelor, ceea ce nu înseamnă că avem de gând să ne revărsăm interesul în apele fără margini ale „istoriei“ ştiinţelor. Istoria ştiinţelor o constrângem la rolul de izvor; ea ne furnizează numai materialul care poate fi ilustrativ în măsura concludenţei sale. Prin frecventarea unor cămări de multe ori ignorate ale istoriei, ne promitem şansele de a spori într-un sens inedit înţelegerea faptului „ştiinţă“ şi a avatarelor sale. Punctul de vedere din care privim lucrurile va deschide noi posibilităţi de a aprofunda structura de totdeauna a ştiinţei. Ştiinţa, cu plăsmuirile ei, cu teoriile, cu icoanele, schemele, construcţiile ei, nu este un corp constituit, care ar îngădui o creştere inevitabilă şi de la sine înţeleasă, prin cumul lăsat exclusiv în grija zeilor tutelari ai timpului. Gândirea ştiinţifică este eminamente „proces“ cu frecvente iniţiative, care adesea sunt reluate de la capăt. Se constată în

PRECIZĂRI

13

istorie fără îndoială şi o acumulare de observaţii strict empirice, permanent valabile pe acest plan de cunoaştere, şi menite să devină un patrimoniu inalterabil al spiritului uman. Dar va fi lesne de relevat că multe dintre aceste simple pretinse observaţii nu se păstrează ca atare, ci numai într-o formă mai complexă care le solidarizează cu anume „interpretări“. E însă lucru ştiut că interpretările se fac în chip fatal în perspective „teoretice“. Dacă însă nenumăratele observaţii care se acumulează în corpul ştiinţei, ca un pretins material pur şi disponibil, sunt aşa de des îmbibate în fapt de „teorie“, se va vedea că acelaşi simplu material de observaţie este în realitate adesea contaminat şi de unele orientări „stilistice“ mai mult sau mai puţin vremelnice de-ale spiritului omenesc. Noi europenii, de când un Leonardo da Vinci, un Galilei şi Newton au pus temeiurile ştiinţelor, de când filozofi ca Descartes, Leibniz, Locke sau Immanuel Kant s-au străduit în fel şi chip să legitimeze posibilitatea ştiinţei, am trăit mult timp în credinţa că ştiinţele europene ar fi un for perenic, pus la adăpost de vicisitudini, un pol intangibil şi supraistoric. Au trebuit să vină zguduiri profunde, cum sunt cele produse de unele teorii, precum a relativităţii, a cuantelor sau a mecanicii ondulatorii, ca să ni se comunice luciditatea necesară cu privire la instabilitatea ştiinţei. Pe de altă parte, filozofia culturii ne-a făcut să înţelegem relativitatea ca un mediu care viciază statornicia ştiinţei, tocmai în laturile cele mai măreţe ale acesteia. Operând delimitări necesare în corpul ştiinţei şi aducând precizări de ordin epistemologic, încă prea puţin luate în seamă, ne luăm sarcina să relevăm şi mai mult decât s-a făcut, că ştiinţa europeană este condiţionată, ca şi gândirea ştiinţifică la alte popoare, de coordonate stilistice, de coordonate susceptibile de o formulare mai mult sau mai puţin conceptuală. Ni se pare în orice caz o eroare să se creadă că, dacă spiritul grec, de pildă, a ajuns la alte concepţii despre lumea naturală cu fenomenele ei, acestea s-ar datora exclusiv numai unei mai nedesăvârşite tehnici de cercetare, unei experienţe mai limitate, unor observaţii mai reduse. Nu, împrejurarea la care ne referim se explică neapărat şi prin atari condiţii care îi pun pe greci în inferioritate, dar aspectele de ansamblu ale gândirii ştiinţifice la greci se datorează în primul rând faptului că spiritul grec crea în alte coordonate stilistice decât cel european. Am dori să prevenim o răstălmăcire a celor urmărite din partea noastră. Coordonatele stilistice pe care le vom pune în lumină la

14

ŞTIINŢĂ ŞI CREAŢIE

diverse popoare, din arhaic până astăzi, n-am vrea să fie înţelese ca expresii sumare ale unor nebuloase înclinări psihologice, ci ca nişte adevărate funcţii modelatoare şi de putere „categorială“, aparţinând spiritului inconştient. Preocupările noastre nu se leagă de problematica psihologiei popoarelor, ci se îndreaptă spre o doctrină posibilă a „spiritului“, pe care-l înzestrăm cu garnituri eterogene de funcţii categoriale. O asemenea doctrină, odată deplin lămurită în intenţiile ei, ar permite poate să fie numită „noologie abisală“ (noos = spirit, abisal = inconştient).

CICLUL SAROS ŞI SPIRITUL BABILONIAN Aproape orice istorie a ştiinţelor ţine să amintească, cel puţin în partea introductivă, de unele cuceriri ştiinţifice ce se datorează străvechilor babilonieni. Informaţiile ce ni se dau despre ştiinţa babiloniană sunt însă de obicei cam sumar prezentate, parcă mai mult spre a satisface curiozitatea de un moment a cititorilor, decât pentru a le reţine sau a le aprinde în adevăr atenţia. Ni se dă astfel prilejul să aflăm de pildă că în veacul al VIII-lea î.Hr., caldeenii din Babilon au descoperit aşa-numitul „ciclu Saros“, o cheie pentru determinarea periodicităţii eclipselor solare şi lunare. Se ia act de această cucerire ca de o etapă istorică mai mult sau mai puţin importantă şi se trece mai departe. Sau ni se dă prilejul să admirăm imaginea, ca de basm, ce şi-o făuriseră babilonienii despre alcătuirea lumii. Se ia act şi de această fază şi se întoarce foaia. Nu s-a încercat încă legarea puţinelor fragmente într-un tot, şi mai ales nimeni n-a avut ambiţia să caute o lămurire a cuceririlor ştiinţifice babiloniene în lumina unor structuri spirituale specifice, care, chiar pe temeiul notiţelor trunchiate ce ni s-au transmis, s-ar putea atribui babilonienilor. Ne luăm sarcina unui astfel de examen în capitolul de faţă al studiului ce-l întreprindem. Cultura babiloniană se dezvoltă în mileniile IV, III şi II î.Hr., şi arată sub raport strict spiritual un profil de o impresionantă consecvenţă şi statornicie până în secolul al VII-lea î.Hr., când imperiul este ocupat de perşi. Din cultura babiloniană ni s-au transmis câteva date despre felul cum era concepută lumea. Avem în orice caz, cu privire la concepţia babiloniană despre lume, câteva esenţiale puncte de reper, mai precise decât cu privire la cosmologiile din celelalte culturi arhaice. Cultura egipteană, despre care de asemenea deţinem varii informaţii, îşi apără încă secretele cu îndârjire, iar cultura chineză, care este şi ea arhaică, apare învăluită încă, tocmai în mileniile III şi II, într-o prea ceţoasă atmosferă mitologică. Cultura babiloniană

16

ŞTIINŢĂ ŞI CREAŢIE

s-a dezvoltat în văile fluviilor Eufrat şi Tigru. Ea este un „dar al apei“ purtate de destinul geografic prin nisipuri, cum cultura egipteană se leagă de Nil, iar cea chineză de fluviile Hoanghe şi Yangtze. Prin sistematice, insistente canalizări, presupunând o remarcabilă artă inginerească, o parte a deşertului sirian fusese făcut atât de fertil între Eufrat şi Tigru, încât memoria ancestrală leagă până astăzi de aceste ţinuturi amintirea unui rai pierdut. Fertilizarea a făcut cu putinţă o paralelă înflorire a unei mari culturi, care a influenţat enorm toate culturile din Asia anterioară şi direct sau indirect cultura greacă, care apare vreo două-trei mii de ani mai târziu. Atâtea gânduri şi bunuri spirituale babiloniene sunt de altfel asimilate şi de culturile europene ulterioare. Cel mai adesea, nu ne dăm seama în ce măsură educaţia copiilor noştri se face încă în atmosfera unor mituri de factură babiloniană. În adevăr, unul din meritele cele mai mari ale Vechiului Testament pentru istoria omenirii este de a fi salvat pentru timpurile de mai târziu o parte din patrimoniul spiritual al culturii arhaice babiloniene. De altfel, faptul că popoarele europene socotesc astăzi cu 360o când e vorba de cerc, sau cu calendarul de douăsprezece luni, cu săptămâni de şapte zile, mai departe faptul că comerţul a luat forma mai evoluată a unui schimb între marfă şi ban metalic, şi multe altele, se datorează geniului babilonian. Istoria babiloniană, mai ales politică, pe urmă mitologia şi poezia ca şi artele plastice, ne sunt destul de bine cunoscute, mulţumită descoperirilor arheologice din ultimele decenii, şi mai ales de când întâmplarea norocoasă a îngăduit să se scoată la lumină marea bibliotecă din Ninive a lui Sardanapal. E necesară amintirea unor atari împrejurări, ca să nu se creadă cumva că, încercând să facem o sinteză a spiritului babilonian, ne-am deda unui incontrolabil desfrâu al imaginaţiei, neavând la îndemână datele concrete pe care să ne întemeiem. Elementul etnic de bază al culturii babiloniene îl alcătuieşte un popor misterios, încă insuficient situat din punct de vedere antropologic: sumerienii. Atât doar se ştie cu toată certitudinea despre sumeri: că ei nu erau semiţi, dar se pare că nici arieni. Fizionomia lor ne este cunoscută graţie reliefurilor plastice scoase din cele mai vechi straturi arheologice ale ţinuturilor. Sumerii aveau o înfăţişare aşa de aparte, că lesne le deosebeai figura de a oricăror alte seminţii. Sumerii aveau un nas mare, drept, foarte lung, ascuţit, de o proeminenţă ca la nişte măşti. Nu-i cu totul exclus ca ei să fi fost reprezentanţii de ultimă strălucire ai unui tip antropologic

CICLUL SAROS ŞI SPIRITUL BABILONIAN

17

dispărut. Există o mare probabilitate că geniului acestui popor i se datorează temeiurile şi liniile de orientare ale culturii babiloniene în perioada ei decisivă de germinare, şi mai ales creaţiile mari şi foarte hotărâtoare de natură mitologică. Fireşte că la înjghebarea susţinută a culturii şi pe urmă a vieţii de stat babiloniene, au colaborat apoi şi o serie de popoare, mai ales semite: acazii, amoriţii, babilonienii propriu-zişi, hitiţii (o populaţie iarăşi cam incertă din punct de vedere antropologic), asirienii, semiţi şi ei, şi caldeenii de mai târziu, care ar putea să fie rămăşiţe sumere. Toate aceste populaţii i-au înfrânt prin realismul şi activismul lor pe sumerii mai visători, ceea ce n-a împiedicat ca popoarele care s-au aşezat în Mesopotamia să adopte degrabă cultura locală. De notat că limba sumeră s-a păstrat şi după ce populaţiile ce se amestecau între şi în preajma celor două fluvii, ca într-o căldare a vrăjilor, nu o mai vorbeau. Limba sumeră s-a păstrat ca limbă rituală, patrimoniu magic, intangibil, transmis fără de a fi înţeles prin mii de ani. Pentru a ilustra perseverenţa unor anume forme de cultură, e simptomatic că aceleaşi imnuri religioase care se rosteau pe vremea sumerilor se găseau fidel repetate şi mii de ani mai târziu pe timpul seleucizilor, adică al regilor care au luat moştenirea lui Alexandru cel Mare (secolul al III-lea î.Hr.). Sub beneficiu informativ adăugăm că scrisul babilonian, adică sumer, a fost la început simbolic, obiectele fiind designate prin semne schematice. Aceiaşi sumeri au trecut însă şi la scrierea cuneiformă, la designarea grafică prin îmbinarea oarecum arhitectonică a unor semne în formă de cuie. Spre a ne pregăti însă intrarea în secretele culturii sumero-babiloniene, e neapărat indicat să ne ocupăm puţin de mitologie. Mitologia sumero-babiloniană cunoaşte o mulţime de zei, când mai generali, când mai locali. Se cunosc până acum vreo trei mii de nume de zei. Panteonul era deci foarte populat. Mitologia sumero-babiloniană, care are de altfel un pronunţat caracter astral, angajează fiinţele despre care ne vorbeşte în fel şi fel de relaţii şi tensiuni, în mari prietenii şi grave adversităţi, şi mai ales în lupte pentru dominaţie, pentru dominaţia cerului şi a pământului. Un zeu oarecare, favorizat de propria sa forţă ca şi de noroc, poate la un moment dat să-şi impună stăpânirea asupra celorlalţi. În panteonul cercetat de patimi şi tulburat de vrăjmăşii, se petrec aşadar, câteodată, adevărate lovituri de stat. Zeul, care devine stăpân dărâmător al unei lumi, e considerat şi ca salvator, căci el reclădeşte lumea de la început, ca să domine apoi timp de un

18

ŞTIINŢĂ ŞI CREAŢIE

„an cosmic“, socotit egal cu multe, multe mii de ani pământeşti. Una din sarcinile şi unul din drepturile Domnului zeilor este de a stabili în fiecare an obişnuit soarta tuturor celorlalţi zei şi a tuturor fiinţelor. El e Domnul tablelor sorţii. Mitologia dobândeşte cu aceasta un prea evident caracter ciclic-astral. Cel mai cunoscut exemplu de uzurpare şi apoi de dominaţie divină este acela al zeului Marduk, din cetatea Babilonului. Evenimentul s-ar fi petrecut pe la anul 2000 î.Hr. şi coincide cu isprăvile pământeşti ale regelui şi marelui legiuitor Hammurapi, care a întemeiat o nouă dinastie regală impunând între cele două fluvii primatul cetăţii Babilon. Sumero-babilonienii aveau un deosebit simţ pentru colosal, pentru formele şi dimensiunile gigantice. Desigur că lumea mitologică sumerobabiloniană nu este infinită, ea implică totuşi un spaţiu gigantic. Între culturile arhaice, fără îndoială că această cultură sumero-babiloniană are perspectivele orizontice cele mai largi, nu numai în spaţiu, ci şi în timp. Că dimensiunile „orizontice“ ale spiritului sumero-babilonian sunt excepţionale reiese dintr-o simplă comparaţie cu cultura greacă sau cu ceea ce ştim despre cultura israelită. Interesant pentru felul de a gândi şi de a vedea în dimensiuni mari al sumero-babilonienilor este ceea ce ei cred despre istoria de dinainte de potop. Sumerii nu îşi încep istoria ca grecii, cu câteva sute de ani în urmă, sau ca evreii, cu facerea lumii, care ar fi avut loc cu câteva mii de ani în urmă. Ei îşi încep istoria, nici mai mult nici mai puţin, decât cu 450 000 de ani în urmă. Atât ar fi durat istoria sumeră înainte de potop, iar după potop ar mai fi dominat încă treisprezece dinastii, vreo 32 000 de ani. E cel puţin ciudată o asemenea hipertrofie a perspectivelor în trecut la un popor, care, printre cele dintâi, face pasul din preistorie în istorie. Foarte curioasă mentalitate trebuie să fi avut aceşti oameni de forţă primară, care simţeau în urma lor un trecut de sute de mii de ani de pretinsă istorie. Gigantomania este o trăsătură proprie mitologiei sumero-babiloniene. Numai la inzi mai întâlnim ceva analog, dar abia două-trei mii de ani mai târziu, căci cele mai vechi informaţii ce le deţinem cu privire la viaţa indică sunt de pe la anul 1000 î.Hr. (Rig Veda). (O remarcă în paranteză. Mult timp s-a crezut că inzii, venind din nord-vest în valea Indului şi în ţinuturile pe care le ocupă până astăzi, n-ar fi găsit acolo decât o populaţie de culoare întunecată, într-o stare de cultură primară, pe dravizi. De câtva timp se ştie însă că pe Ind se afla şi o cultură monumentală a unei populaţii necunoscute, încă din mileniul al III-lea î.Hr.

CUPRINS

Schiţă biobibliografică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Notă asupra ediţiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

5 7

ŞTIINŢĂ ŞI CREAŢIE

Precizări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ciclul Saros şi spiritul babilonian . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Variaţiuni pe tema atomistă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . O altă temă la antici şi moderni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Modele de gândire ştiinţifică greacă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ideea sferei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Matematism calitativ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Volume şi plinuri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Rezistenţe faţă de ideea de infinit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Rezistenţe faţă de ideea de devenire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ştiinţa la Platon . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ştiinţa la Aristotel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Spiritul ştiinţific la arabi. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Spiritul ştiinţific indic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Marea anticipaţie europeană. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Principiul perseverenţei şi implicatele sale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Învoltul barocului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Categorii romantice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Fizica senzaţiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Constructivism . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Funcţia călăuzitoare a categoriilor abisale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ajustarea stilistică a ideilor şi observaţiilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Despre câmpul stilistic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Câteva probleme de teoria cunoaşterii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Concepte categoriale – subiective sau obiective? . . . . . . . . . . . . . . . . . . Concepte categoriale – generale sau nu? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Două tipuri de cunoaştere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

11 15 26 32 34 34 37 39 44 47 52 60 65 71 74 80 88 92 95 98 105 109 115 121 121 126 131

Note anexe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

143

496

CUPRINS

GÂNDIRE MAGICĂ ŞI RELIGIE I. DESPRE GÂNDIREA MAGICĂ

Mit şi magie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Puncte de vedere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Grupul I. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Grupul II . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Grupul III . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Grupul IV . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Coordonatele spiritului creator . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mitul faţă de coordonate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Magicul faţă de coordonate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Sarea oricărei culturi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Sarcina magică. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Funcţia cognitivă a ideii magice. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Experienţă şi superstiţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Autonomia magicului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Finalitatea subiectivă a ideii magice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Alte funcţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Polivalenţa ideii magicului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

149 157 157 167 177 184 188 197 206 212 222 225 228 237 241 245 248

II. RELIGIE ŞI SPIRIT

Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De la Indra la Nirvāna. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dao . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Sănătatea cosmică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Măsură şi extaz . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Minunea generalizată. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Lumina necreată. Naşterea Logosului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stare mistică şi credinţă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Credinţa-cutremur . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Religiozitatea-fior . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Definiţia religiei. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Sacrul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Certitudine şi supraconştiinţă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

251 253 281 300 305 314 324 333 341 349 355 368 374

ARTĂ ŞI VALOARE

Cadrul teoretic. Amfibismul conştiinţei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Despre artă în general . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Satisfacţia estetică datorită artei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Autonomia artei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Legea nontransponibilităţii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Estetica intropatiei şi a trăirii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

383 400 411 421 432 445

CUPRINS

497

Valori polare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Valori vicariante. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Categoriile abisale ca factori canalizatori. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Valori terţiare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Arte şi genuri. Omul universal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Valori accesorii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cristal, organism, cosmoid. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Etnicul, arta şi mitologia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Metafizica valorilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

451 454 460 464 471 477 479 482 488