Lucian Blaga Ars Poetica

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea în flori, în ochi, pe buze ori morminte. Lumina altora sugrumă vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric, dar eu, eu cu lumina mea sporesc a lumii taină şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna nu micşorează, ci tremurătoare măreşte şi mai tare taina nopţii, aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare cu largi fiori de sfânt mister şi tot ce-i neînţeles se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari sub ochii meicăci eu iubesc şi flori şi ochi şi buze şi morminte. Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga deschide volumul de debut din 1919 Poemele luminii si se constinuie intr-o inedita arta poetica. Incepand cu scriitorul latin Horatiu, ars poetica inseamna mai ales mestesug si indemanare in imbinarea cuvintelor. Blaga modifica substantial conceputul, vazandu-l ca o modalitate fundamentala de situare a eului liric in univers. Notiunea cheie in poemul Eu nu strives corola de minuni a lumii este “misterul”. De-a lungul timpului, ganditorii nu s-au marginit doar sa constate ca “misterul” exista, ci s-au straduit sa-l elucideze. Blaga, in schimb, are o alta pozitie: “Misterul pentru noi e supreme unghi de vedere”. In conceptia lui Blaga exista o dualitate a cunoasterii; una pe care o numeste “paradisiacal” si alta definita ca “luciferica”. Cunoasterea paradisiaca este una de tip logic, rational, care elucideaza “misterul”, dar in felul acesta il reduce. Cunoasterea luciferica, de tip poetic, intuitiv, este opusa celei paradisice. Obiectul cunoasterii luciferice este un “mister” care nu trebuie descifrat, ci dimpotriva marit, adancit.

Discursul liric astrofic, constituit din 20 de versuri, ia forma unui monolog confesiv; prezenta pronumelui personal de persoana I “eu” in primul vers, care devine si titlul poemului, este expresia manifestarii orgolioase a eului liric, a subiectivitatii. Titlul poemului se constituie dintr-o afirmatie ce prezinta verbul la forma negativa “nu strives”, sugerand o posibila atitudine si definind un mod de raportare constient la corolla de minuni a lumii, rezultand o atitudine de protectie. Corola devine symbol al perfectiunii, la desavarsiri si al unitatii depline, iar metafora “corola de minuni a lumii” se constituie intr-o definire lirica a lumii, a universului, vazut sub semnul perfectiunii, al desavarsirii ca totalitate a misterelor din existent. Lumea se infatiseaza ca un adevarat miracol fata de care eul liric manifesta o atitudine de protejare. Poemul este construit pe baza unor opozitii : eu-altii, lumina mea-lumina altora. Lumina, in lirica lui Blaga, e o metafora simbol al vietii, iubirii si cunoasterii; astfel intre acesti 3 termeni se pune semnul egalitatii. Opozitia dintre eul liric si ceilalti sugereaza ca daca eul liric nu striveste, nu ucide, sporeste, imbogateste, iubeste (“eu nu strivesc”, “nu ucid”, “sporesc”, “imbogatesc”, “iubesc”) atunci ceilalti strivesc, ucid, nu sporesc, nu imbogatesc, nu iubesc. Pe de alta parte, daca “lumina altora sugruma”, prin opozitie, rezulta ca lumina eului liric nu sugruma. Altii distrug minunile lumii violentand perfectiunea si unitatea universului ca miracol. Atitudinea lor e agresiva, indiferenta. Modul de raportare a celorlalti la mistere este pe cale rationala. Ei distrug misterele, diminuandu-le numeric, in antiteza cu eul liric care protejeaza si potenteaza tainele lumii. Atitudinea eului liric e motivate, justificata, de faptul el iubeste, ceea ce inseamna ca el se raporteaza afectiv la restul lumii. De altfel, discursul liric ar putea fi redus la primul vers si la ultimele doua, care reprezinta, de fapt, o propozitie suboradonata cauzala “caci eu iubesc”. Iubirea, in viziunea lui Blaga, are semnificatie gnoseologicam, de cunoastere. Termenii enumeratiei “in flori, in ochi, pe buze ori morminte” desemneaza variatele ipostaze sub care se infatiseaza minunile lumii. Floarea reprezinta simbol al frumusetii, gingasiei, fragilitatii, vremelniciei; ochii sunt simbol al cunoasterii, ei fiind considerate oglinda sufletului. Buzele trimit la cuvant, la comunicare, dar si la sarut. Mormintele sugereaza taina tainelor – moartea. Fiecare termen al enumeratiei apartine unui regn diferit: florile apartin regnului vegetal, ochii si buzele regnului animal, iar mormintele celui mineral. Rezulta de aici faptul ca aceasta “corola de minuni” cuprinde in egala masura diferitele regnuri si infatisari a tot ceea ce viaza. Rezulta ca in tot si in toate ce exista in Univers se manifesta misterele lumii. Versul “nu ucid cu mintea tainele” sugereaza faptul ca eul liric refuza cunoasterea pe cale rationala, optand, firesc, pentru cunoasterea intuitive, adica cea de tip luciferic. “Calea” este metafora simbol al demersului existential, al vietii. Termenii enumeratiei “in flori, in ochi, pe buze ori morminte” sunt in raport de coordonare, rezulta ca se insista asupra fiecarui termen al enumerarii, subliniind ipostaza diferita a tainelor. Expresia “si flori si ochi si buze si morminte” sugereaza insistenta stilistica asupra ideii de intreg, de unitate, indifferent de varietatea manifestarii tainelor.

In versurile “Dar eu./ Eu cu lumina mea…” se remarca prezenta consunctiei coordonatoare adversativa “dar”, care sustine stilistic si semantic antiteza. Aceste versuri prezinta si o repetitive imediata a pronumelui personal de persoana I singular “eu”, marca gramaticala a subiectivitatii lirice. Aceasta are rol de insistent asupra atitudinii singulare a eului liric prin raportare la pluralitate. “Lumina” eului liric se sugereaza printr-o comparative dezvoltata. “Lumina” sa este asemuita cu lumina selenara, palida, care mentine misterul, spre deosebire de lumina altora care e nimicitoare, puternica, solara (“şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micşorează, ci tremurătoare/ măreşte şi mai tare taina nopţii” ). Versurile “şi tot ce-i neînţeles/ se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari/ sub ochii mei” sugereaza ca eul liri amplifica, potenteaza tainele, misterul, adancindu-l. “Tot”, pronume nehotarat, puncteaza consecventa unei atitudini care il defineste si singuralizeaza pe eul liric. In sens larg “corolla de minuni” defineste metaforic lumea ca un miracol; in sens restrains, corolla semnifica idea ca si cuvantul este un miracol. In consecinta, poemul “Eu nu strivesc corolla de minuni a lumii” de Lucian Blaga de constituie intr-o inedita arta poetica deoarece prezinta viziunea eului liric asupra cuvantului vazut ca miracol.