Luarea Si Darea de Mita

 

LUCRARE DE LICENŢĂ TEMA: LUAREA ŞI DAREA DE MITĂ

CUPRINS CAPITOLUL I Secţiunea I : Consideraţii generale Secţiunea a -II- a : Particularităţile infracţiunilor de luare şi dare de mită  în tranziţia spre o economie economie de piaţă Secţiunea a -III- a : Luarea şi darea de mită – infracţiuni corelative – CAPITOLUL II Obiectul infracţiunilor de luare şi dare de mită Obiectul juridic - obiectul juridic generic •

  •

juridic nemijlocit special -- obiectul obiectul juridic Obiectul material

CAPITOLUL III Secţiunea I – Subiecţii infracţiunilor de luare şi dare de mită Subiecţii activi Subiecţii pasivi Secţiunea a -II- a : Participaţia Secţiunea a -III- a : Comparaţie cu propunerea legislativă privind • •

combaterea faptelor de corupţie

 

CAPITOLUL IV Secţiunea I : Conţinutul normativ al infracţiunilor de luare şi dare de mită - obiectul juridic generic - obiectul juridic special - obiectul juridic nemijlocit --

obiectul material situaţia premisă subiectul activ; participaţia subiectul pasiv; subiectul pasiv general subiectul pasiv special latura obiectivă elementul material urmarea imediată legătura de cauzalitate

Secţiunea a -II- a : Formele infracţiunilor de luare şi dare de mită -- perioada perioada internă externă - formele infracţiunii

a) act actee pprep repara arator toriiii b) tent tentat atiiva c) inf infrac racţiu ţiunea nea ccons onsuma umată tă d) unitat unitatea ea infrac infracţiona ţională lă şi plurali pluralitatea tatea de inf infracţi racţiuni uni CAPITOLUL V Secţiunea I : Regim sancţionator  Secţiunea adin sancţiunile -II-alte a : Comparaţia legislaţii penale sancţiunilor din codul penal românesc cu   CAPITOLUL VI Secţiunea I : Necesitatea completării cadrului legislativ pentru creşterea eficienţei în combaterea corupţiei Secţiunea a -II- a : Propuneri pentru un regim de sancţionare diversificat  în noul Cod penal - propuneri cu caracter legislativ - propuneri cu caracter economic - propuneri cu caracter politic - alte propuneri 2

 

CONCLUZII BIBLIOGRAFIE

3

 

4

 

CAPITOLUL I Secţiunea I: Consideraţii generale

Corupţia exista din antichitate ca unul dintre comportamentele cele mai grave şi, în acelaşi timp, cele mai răspândite ale funcţionarilor  publ pu blic ici.i. Însă Însă,, de de-a -a lu lung ngul ul se seco cole lelo lor, r, trad tradiţiţiiiile le,, co cond ndiţiţiiiile le isto istoririce ce şi geografice au modificat considerabil sensibilitatea opiniei publice în ceea ce priveşte perceperea şi evaluarea acestor comportamente, precum şi modul în care ele sunt tratate prin reglementările legale.  În anumite perioade istorice, oferirea şi primirea de foloase au fost chiar acceptate ca fiind ceva firesc, ţinând de o anume curtoazie.  În Grecia aantică, ntică, mita era atât de frecventă încât Platon ppropunea ropunea pedeapsa capitală pentru funcţionarii care primeau daruri pentru a-şi face datoria. Nu trebuie să primeşti daruri - spunea el nici pentru lucruri bune, nici pentru lucruri rele!1 Herodot, în cartea a IV-a a operei sale "Istoriile", povestind despre expediţia lui Darius, fiul lui Hystaspes, împotriva sciţilor, menţionează că Darius I a înfăptuit o serie de reforme care au avut ca urmare întărirea statului sclavagist persan, printre ele enumerându-se şi condamnarea la moarte prin crucificare a judecătorilor corupţi. Tot Herodot menţionează că regele persan Cambyses a poruncit să fie ucis un judecător vinovat de corupţie, iar cu pielea acestuia şi-a tapisat scaunul. 2 Spre Sp re de deose osebi bire re de ac aces estt re regi gim m sa sanc ncţiţion onat ator or foar foarte te as aspr pru, u, au existat şi perioade în antichitate când legea sancţiona simbolic aceste fapte. Astfel, în Roma antică, pe timpul când corupţia era în floare, s-a 1

G. Antoniu, Marin Popa, Şt. Daneş, "Codul penal pe înţelesul tuturor", Editura Politică, Buc., 1970, p.210 2 C. Daicoviciu, “Herodot şi pretinsul monoteism al geţilor în "Apulum”, II, p.90-94

5

 

permis magistraţilor să primească daruri, fără însă să depăşească o anumită sumă în cursul unui an. Se spunea chiar că pe un cetăţean bogat, oricât ar fi de vinovat, nu se va găsi nimeni să-l condamne.3 Mai târziu, Codul Napoleon introduce pentru prima dată sancţiuni foarte grave pentru corupţie, atât în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor  de serviciu, cât şi pentru efectuarea unor acte contrare atribuţiilor de serv se rvic iciu iu.. Ac Aces estt mo mode del,l, în însă să cu un unel elee dife difere renţ nţie ieri ri a fost fost ur urma matt de majoritatea codurilor penale europene. Corupţia poate fi privită atât ca fenomen social, expresie a unor  manifestări de descompunere morală, de degradare spirituală, cât şi ca fenomen juridic.  În vechiul v echiul drept penal romanesc, corupţia apare incriminată destul de târziu - în perioada domniil domniilor or fanariot fanariotee - şi atunci imperfect4, datorită influenţelor nefaste ale Fanarului. Domnitorul Alexandru Ipsilante a înfăptuit o reformă a justiţiei, a  întocmit un nou cod de legi legi (Pravilniceasca Condică)5. Prin modalitatea diferită de incriminare a infracţiunilor de corupţie prevăzute în Codul penal român din 1864 s-a marcat şi în plan legislativ trecerea României la o fază superioară de dezvoltare. Codul penal de la 1864 nu incrimina infracţiunea de dare de mită dar, în pra dar, practi ctica ca ins instan tanţel ţelor or ju judecă decător toreşt eşti,i, mi mitui tuitor torul ul era ped pedeps epsitit ca "agent provocator" la acţiunea de mituire. Pentru prima oară darea de mită a fost incriminată ca infracţiune de sine stătătoare în Codul penal din 1936, în art. 250, iar luarea de mită în art. 151; infracţiunile sunt si sittuate uate în Tititlu lull II IIII di dinn Parte arteaa sp spec ecia iallă "C "Cri rim me şi deli elicte cte co cont ntra ra admini adm inistr straţi aţiei ei pub public lice", e", cap cap.. II, "De "Delic licte te săvâ săvârşi rşite te de fun funcţi cţiona onariri sau 3

G. Antoniu, M. Popa, Şt. Daneş, op. Cit, p. 211 Vasile Dobrinoiu, "Corupţia în Dreptul penal român", Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1995, p. 92 5  Dicţionar Enciclopedic Român, vol. II D-J, Ed. Politică, Bucureşti, 1964, p. 855

4

6

 

particulari". Conţinutul acestor infracţiuni - deşi a suferit unele modificări6  - a fost păstrat, în mare parte, în Codul penal din 1969, intr-o formulă asemănătoare. Dispoziţiile Codului penal din 1936 cuprindeau anumite agravante legale, care nu au mai fost reţinute de actuala legislaţie penală. În legea penală din 1936 se prevedea, de exemplu, că mituitorul era apărat de pedeapsă chiar şi atunci când denunţa fapta autorităţilor după pornirea procesului penal, cu excepţia cazului când procesul penal era pornit chiar împotriva sa. Legea penală în vigoare nu a mai reţinut această disp dispoz oziţiţie ie so socot cotin indd că den denun unţu ţull du duce ce la ex exon oner erar area ea de ră răsp spun unde dere re penală numai când organele de urmărire penală nu au fost sesizate pe altă cale de săvârşirea infracţiunii. S-a considerat că, din moment ce organul de urmărire penală s-a sesizat în alt mod, contribuţia mituitorului ce denunţă ulterior este irelevantă, prin tardivitatea ei, pentru buna desfăşurare a procesului penal şi pentru înlăturarea răspunderii penale7. Ţinând cont că normele juridice au la baza norme sociale, putem spune că flagelul corupţiei este, în primul rând, un fenomen social  înainte de a fi un fenomen juridic, deoarece sistemul juridic al unei ţări este oglinda societăţii.  În legislaţia noastră, spre deosebire de cea a altor state (Italia, Franţa, Statele Unite ale Americii etc.), nu există vreun text care să incrim inc rimine ineze ze o inf infrac racţiu ţiune ne den denumi umită tă "corup "corupţie ţie", ", dar litera literatur turaa jur juridi idică că cuprinde în această noţiune, în sens larg, numeroase încălcări ale legii penale ce privesc sfera relaţiilor de serviciu.

6

Legea nr.3274 pentru modificarea Codului penal publicată în M. Of. nr. 222 din 24 sept. 1938, stabilea că la darea şi luarea de mită bani, darurile sau valoarea lor se iau în folosul fondului amenzilor, administrat de Ministerul Justiţiei. De asemenea, prin modificarea publicată în M. Of Of.. nr. 248/1943, au fost majorate pedepsele prevăzute de art. 251 pentru luarea de mită. 7

V. Dongoroz, Gh. penal Dărângă, S. Kahane, D. Lucinescu, A. Nemeş, M. Popovici, P. Sârbulescu, Sârbule V. Stoican "Noul Cod şi Codul penal anterior - prezentare comparativă", Editura Politică,scu, Bucureşti. 1968 p. 167

7

 

Intr-un sens restrâns, faptele de corupţie8 ce intră sub incidenţa legii penale sunt acelea prin care o persoană încearcă ori reuşeşte să determine un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor ca, în schimbul unor  foloase materiale sau altor avantaje necuvenite, să comită un act contrar  legii ori îndatoririlor sale de serviciu sau să favorizeze în orice mod pers pe rsoa oane nele le im impl plic icat ate; e; to tott fa fapt ptee de co coru rupţ pţie ie su sunt nt şi ac acte tele le ac acel elor  or  funcţionari care acceptă - în schimbul unor asemenea avantaje – să aibă o astfel de comportare în cadrul serviciului.  În literatura juridică de drept penal, în sfera noţiunii de corupţie,  înţeleasă în mod strict, sunt incluse doar patru infracţiuni din categoria infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Este vorba pe de o parte despre luarea de mită (art. 254) şi primirea de foloase necuvenite (art. 256), care sunt infracţiuni de serviciu, iar pe de altă parte, de darea de mită (art. 255) şi traficul de influenţă (art. 257), care sunt infracţiuni în legătură cu serviciul.  În lucrarea de faţă se vor avea în vedere infracţiunile de luare şi dare de mită.  Astfel, potrivit art. 254, constituie luare de mită fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respiing resp nge, e, în sc scop opul ul de a înd ndep epllini ni,, a nu înd ndep eplilini ni,, or orii a întâr ntârzi ziaa  îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale ddee serviciu sau în scopu scopull de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi. Fapta prevăzută în alin. 1, dacă a fost săvârşită de un funcţionar  cu atribuţii de control, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. 8

V. Dobrinoiu, op. cit., p. 8

8

 

Banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia se confiscă, iar dacă bunurile nu9 se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani .  În art. 256 se stipulează că, primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virt virtut utea ea func funcţiţiei ei sale sale şi la care care era era ob obliliga gatt în teme temeiu iull ac aces este teia ia,, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani (alin. 1 ). Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani lor în bani 10. Noţiunea de luare de mită, aşa cum este definita prin art. 254 C. pen., este mult asemănătoare cu cea din Codul penal anterior din 1936. Există totuşi şi unele deosebiri. O primă deosebire - dar numai de redactare - priveşte obiectul mitei care, spre deosebire de Codul penal anterior (care se referea la "bani, bunuri, valori, comisioane sau orice alt profit") este exprimat mai concis ("bani sau alte foloase"). O a doua deosebire constă în aceea că art. 254 din Codul penal actual nu mai prevede circumstanţele agravante existente în Codul anterior deoarece s-a considerat că limitele pedepsei, aşa cum au fost stabilite prin noul Cod, permit o justă ind ndiivi viddualizare a sancţiunii, oricare ar fi circum cir cumsta stanţe nţele le com comite iterii rii faptei faptei.. În sfâ sfârşi rşit,t, în ce pri priveş veşte te conf confisc iscare areaa obiectului mitei, art. 254, alin. 3 conţine o dispoziţie deosebită de cea prevăzută de Codul anterior, conform căreia dacă bunurile luate ca mită

9

Monitorul Oficial nr. 219 din 18 mai 2000, LLegea egea nr. 78 din 8 mai 2000 Idem

10

9

 

nu se găsesc în natură, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani bani11.  În cazul infracţiunilor de corupţie, dacă acestea au fost săvârşite în interesul unei organizaţii, asociaţii sau grupări criminale ori al unuia dintre membrii acesteia sau pentru a influenţa negocierile tranzacţiilor  comerciale internaţionale ori schimburile sau investiţiile internaţionale, maxi ma ximu mull pe pede deps psei ei pr prev evăz ăzut utee de le lege ge pe pent ntru ru ac aces este te infr infrac acţiţiun unii se majorează cu 5 ani.12 

11

V. Dongoroz, Gh. Dărângă, S. Kahane, D. Lucinescu, A. Nemeş, M. Popovici, P. Sâ Sârbulescu, rbulescu, V.

Stoican, "Noul cod penal şi codul penal anterior - prezentare comparativă". Edit. Politică. Buc.,1968, p. 166-167 12 Monitorul Oficial nr. 219/18.05.2000, Legea nr. 78 din 8 mai 2000

10

 

Secţiunea a II-a: Particularităţile infracţiunilor de luare şi dare de mită în tranziţia spre o economie de piaţă Infracţiunile denumite cu titlu generic, "infracţiuni de corupţie," fac parte din rândul faptelor de natură penală ce aduc atingere activităţii unor un or or orggan aniiza zaţiţiii de st stat at,, or orga gani niza zaţiţiii pu publ bliice sa sauu alto altorr ac actitivi vittăţi ăţi reglem reg lement entate ate de leg legee13 şi an anum umee di dinn prim primul ul cap capititol ol,, "Inf "Infra racţ cţiu iuni ni de serviciu sau în legătură cu serviciul". În cadrul acestei subdiviziuni au fost încriminate următoarele fapte: abuz în serviciu contra intereselor  persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, abuz în servic serv iciu iu co cont ntra ra in inte tere rese selo lorr obşt obşteş eştiti,, negli neglije jenţ nţaa în se serv rvic iciu iu,, pu purt rtar area ea abuzivă, divulgarea unor secrete privind interesele obşteşti, neglijenţă în păstrarea secretului de stat, refuzul înapoierii în ţară, luarea de mită, darea de mită, primirea de foloase necuvenite şi traficul de influenţă. Legea penală are ca scop ocrotirea bunului mers a organizaţiilor  publice, cât şi interesele persoanelor fizice. Orga Or gani niza zaţiţiililee de st stat at pr prec ecum um şi pe pers rsoa oane nele le pa part rtic icul ular aree su sunt nt interesate în mod egal pentru asigurarea cadrului optim legislativ şi organizatoric care să permită funcţionarilor sau altor salariaţi s alariaţi îndeplinirea exemplară a îndatoririlor de serviciu. Inte Intere rese sele le ge gene nera rale le al alee so soci ciet etăţ ăţiiii,, în ge gene nera rall şi ale ale fiec fiecăr ărei ei persoane fizice, în particular, impun măsuri de protecţie care să asigure exerciţiul funcţiunilor împotriva vendităţii unor funcţionari şi să stopeze tendinţa acestora de a obţine câştiguri ilicite 14, dar şi împotriva acelora 13

Codul penal al României, Titlul 6: "Infracţiuni care aduc atingerea unor activităţi de interes public

sau activităţi de lege. V.altor Dongoroz, S. reglementate Kahane, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roşca, "Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. 4, Partea specială", Editura Academiei Române, Bucureşti, 1972,p. 75. 14

11

 

care deşi nu au această calitate, sunt în legătură cu atribuţiunile de serviciu.  Aşa cum am menţionat şi în secţiunea anterioară, legea penală româ ro mână nă nu co consa nsacr crăă în ni nici ci un unaa di dinn disp dispoz oziţiţiiiile le sa sale le incr incrim imin inat atoar oaree termenul de "corupţie" ori "infracţiuni de corupţie" atunci când face refe re feriririri la in infr frac acţiţiun unililee menţ menţio iona nate te.. Te Term rmen enul ul ca atar ataree s-a s-a im impu puss în vorbirea curentă desemnând manifestările necinstite ale unor funcţionari de a obţine pe căi ilicite diverse sume de bani ori alte avantaje. Din nefericire în ultimul timp faptele de acest gen s-au înmulţit considerabil. În paralel cu drumul parcurs de România către un stat democratic şi o economie de piaţă, din decembrie 1989 până în prezent, s-a constatat şi o recrudescenţă a fenomenului infracţional de corupţie. De-a lungul timpului s-a constatat că fenomenul corupţiei creşte pr prop opor orţiţion onal al cu di dimi minu nuar area ea au auto torirită tăţiţiii stat statal alee şi cu sc scăd ăder erea ea pu pute teririii economice a ţării respective, fiind un fenomen specific perioadelor de tranziţie de trecere de la o treaptă la alta a societăţii. Deschiderea României către toate statele lumii (după decembrie 1989), trecerea la economie de piaţă, privatizarea unităţilor economice şi  încercarea de reorganizare pe baze democratice a întregii societăţii, nu au fost urmate întotdeauna de măsuri de ordin legislativ corespunzătoare. Vidu Vi dull legi legisl slat atiiv, în întâ târz rzie iere reaa ap apar ariţiţie ieii un unor or ac acte te no norm rmat ativ ivee în concor con cordanţ danţăă cu noi noile le rea realit lităţi ăţi eco econom nomice ice şi une uneori ori chi chiar ar con contr tradi adicţi cţiii apărute între dispoziţii normative au creat un teren favorabil pentru funcţionarii necinstiţi sau pentru persoanele dornice de câştiguri ilicite şi foarte rapide prin mijloace nelegale. Aceste dificultăţi au fost amplificate de tendinţa accentuată de nesupunere din partea agenţilor economici şi cetăţenilor faţă de legislaţia în vigoare15. 15

V. Dobrinoiu, op. cit., p. 48

12

 

 Însă aceste deficienţe de ordin legislativ au fost remediate prin introducerea în legislaţia în vigoare a Legii nr. 78 din 2 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie emisă de Parlamentul României şi publicată în Monitorul Oficial nr. 219 din 18 mai 2000.

Prevenirea şi combaterea fenomenului corupţiei este un proces dificil pentru că însăşi descoperirea faptelor de corupţie (luare şi dare de mită) este îngreunată de faptul că în astfel de cazuri neexistând, de regu re gulă lă,, pe pers rsoa oane ne vă vătă tăma mate te ca care re să se sesi size zeze ze orga organe nele le de urmă urmăririre re penală, probaţiunea trebuie efectuată de cele mai multe ori în realizarea flagrantului delict.

13

 

Secţiunea a III-a: Luarea şi darea de mită – infracţiuni corelative De obicei, lucrările clasice de drept penal clasifică mituirea 16 în mitu mi tuir iree ac actitivă vă (d (dar area ea de mi mită tă)) şi mi mitu tuir iree pa pasi sivă vă (lua (luare reaa de mi mită tă), ), menţionându-se că darea de mită, spre deosebire de luarea de mită, nu cons co nstititu tuie ie o infr infrac acţiţiun unee de se serv rvic iciu iu,, ci o infr infrac acţiţiun unee în legăt legătur urăă cu serviciul, caracterizându-se printr-o acţiune de corupere exercitată de un particular asupra unui funcţionar.  În ambele cazuri persoanele publice sau private primesc şi pretind (respectivv promi (respecti promit,t, oferă sau dau) dife diferite rite avantaje material materialee ori acceptă tacit sau expres, direct sau indirect promisiunea unor avantaje materiale sauu mo sa mora rale le pe pent ntru ru ne neîn înde depl plin inirirea ea sa sauu înde îndepl plin inirirea ea co cond ndiţiţio iona nată tă ori ori  întârzierea îndeplinirii obligaţiilor de serviciu ca urmare a exercitării unei influenţe17.  În cazul luării de mită, de regulă, se află faţă în faţă două acţiuni corelative, cărora pe plan psihic, le corespund două poziţii subiective conjugate între ele. Acţiunilor de "oferire" şi de "dare" de bani sau alte foloase, foloa se, de la darea de mită mită,, le corespunde corespunde la luarea de mită mită,, o acţiu acţiune ne de "primire", iar acţiunii de "promitere" a unei sume de bani ori a altui avantaj, de la corupţia activă, îi corespunde, în cazul corupţiei pasive, "acceptarea" sau "nerespingerea promisiunii". Pe de altă parte, sub aspect subiectiv, în timp de mituitorul tinde să-l determine pe cel mituit la o anume comportare în legătură cu îndatoririle serviciului său, acesta din 16

O. A. Stoica,C-tin "Drept penal, Specială", Ed. Didactică şi Pedagogică, Buc.şi1976, p. 245 G. Antoniu, Bulai, Gh.Partea Chivulescu, "Dicţionar juridic penal", Ed. Ştiinţifică Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 82 17

14

 

urmă, primind mita, acceptă în mod deliberat să aibă comportarea dorită de cel dintâi şi, prin aceasta, o situaţie de dependenţă faţă de corupător. Menţionăm că subiectul activ al infracţiunii de luare de mită este func fu ncţiţion onar arul ul ca care re pr prim imeş eşte te,, ac acce cept ptăă sa sauu nu re resp spin inge ge prom promis isiu iune nea, a, oferirea sau darea de bani sau alte foloase din partea subiectului activ al infracţiunii de dare de mită. Urma Ur mare reaa im imedi ediat atăă a vr vreu eune neia ia dint dintre re acţ acţiu iuni nile le sa sauu inac inacţiţiuni unile le enum en umer erat atee ma maii su suss cons constă tă în într tr-o -o at atin inge gere re ad adus usăă bu bunu nulu luii me mers rs al activităţii unei organizaţii de stat sau publice, însoţită uneori şi de o vătămare a interesului legal al vreunei persoane.  Această corelaţie dintre infracţiunile de luare şi, respectiv, dare de mită, se reflectă şi vis-a-vis de rezultatele activităţii de combaterea a acţiunilor de corupere, deoarece, dacă se reuşeşte o diminuare a sferei corupţiei active, se reduce implicit şi sfera corupţiei pasive. De asemenea, prin incriminarea infracţiunii de dare de mită, legea asigură funcţionarilor o protecţie eficientă împotriva actelor de corupţie la care ar putea fi expuşi, pretinzând în schimb funcţionarilor probitate în  îndeplinirea îndatoririlor îndatoririlor de serviciu. Din pun unct ct de vede vedere re teh ehni nic, c, în str struc uctu turra no norm rmei ei pe pena nalle de incriminare din art. 255 Cod penal, nu sunt prevăzute decât acţiunile ce realizeaz realiz eazăă ele elemen mentul tul materi material al al inf infrac racţiu ţiunii nii,, făc făcând ând trimit trimitere ere pen pentru tru dese de semn mnar area ea mo modu duririlo lorr în ca care re se po poat atee să săvâr vârşi şi fapt faptaa ("di ("dire rect ct sa sauu indirect") şi a scopurilor în vederea cărora are loc mituirea funcţionarului ("în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri"), la dispoziţiile art. 254 Cod penal. Corelaţia indisolubilă dintre cele două infracţiunii de corupţie se reflectă şi în limitele pedepsei prevăzută de lege, atât pentru corupţia activă, cât şi pentru corupţia pasivă. 15

 

Deşi darea de mită este, în esenţă, un act de participare la infracţiunea de luare de mită, iar Codul nostru penal a adoptat sistemul parificăr parif icăriiii pedeps pedepselor  elor 18, mititui uittorul orul nu es estte sa sanc ncţiţion onat at cu ac acee eeaş aşii pedeapsă ca funcţionarul mituit, deoarece acesta din urmă, traficând funcţia sa, prezintă o periculozitate socială sporită fală de mituitorul care a încercat să profite de nevoile celuilalt.19

18 19

Idem V. Dobrinoiu, op. cit., p. 116

16

 

CAPITOLUL II Obiectul infracţiunilor de luare şi dare de mită Obiectul juridic Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţii sociale cu privire la valorile fundamentale ocrotite prin normele de drept penal. Unii autori consideră că obiectul juridic generic (general) este constituit din relaţiile sociale cu privire la orânduirea socială şi de stat şi la ordinea de drept, deci din totalitatea relaţiilor sociale apărate prin norme de drept penal20 , în timp ce alţii consideră că acesta este format dint dintrr-un un "fas "fasci cicu cul" l" de re rela laţiţiii soci social alee refe referirito toar aree la o sing singur urăă val valoa oare re esenţială21. Spre deosebire de alte infracţiunii, care au numai un obiect juridic generic, sau numai un obiect juridic special, infracţiunile de luare şi dare de mită au acelaşi obiect juridic generic sau de grup, un obiect juridic special şi, de asemenea, un obiect juridic nemijlocit.

a) Obiectul juridic generic Referitor la obiectul juridic generic al luării de mită, într-o lucrare de referinţă a literaturii de specialitate, se arată că "acesta este constituit din din re rela laţiţiililee so soci cial alee ca care re fo form rmeaz eazăă ob obie iect ctul ul juri juridi dicc co comu munn al tutu tuturo ror  r  infr infrac acţiţiun unililor or ca care re ad aduc uc at atin inge gere re acti activi vită tăţiţiii or orga gani niza zaţiţiililor or de stat stat,,

20

V. Papadopol, în lucrarea colectivă "Principii de drept", Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1959, p. 539; G. Antoniu, "Raportul de cauzalitate în dreptul penal, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968, p. 73 21

colectivul, "Infracţiuni contra avutului Academiei, Bucureşti, 1963, p. V. 71;Dongoroz I. Oanceaşi"Drept penal. Partea generală", Edituraobştesc", didacticăEditura şi pedagogică, Bucureşti, 1971, p. 167

17

 

organizaţiilor obşteşti sau altor activităţi reglementate de lege" 22 , adică din relaţii sociale a căror existenţă, formare şi dezvoltare depind de apăr ap ărar area ea ac aces este teii va valo loriri soci social alee ca care re es este te "n "nor orma mala la de desf sfăş ăşur urar aree a activităţii organelor de stat şi obşteşti în orânduirea noastră"23 . Obie Ob iect ctul ul ju juriridi dicc ge gene neriricc al in infr frac acţiţiun unililor or de ca care re ne oc ocup upăm ăm îl constituie relaţiile sociale referitoare la activitatea organizaţiilor de stat şi organizaţiilor publice. b) Obiectul juridic special Literatura de specialitate evidenţiază în unanimitate funcţie de obiectul juridic special trebuie să se ţină cont atât de stabilirea gradului de pericol generic, cât şi la determinarea gradului de pericol social al fiecăreia din infracţiunile ce aparţin acestei subdiviziuni de grup24 . Infracţiunile puse în discuţie, fiind infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, subgrup de infracţiuni din grupul celor care aduc atin atinge gere re ac actitivi vită tăţiţiii orga organi niza zaţiţiililor or de st stat at şi pu publ blic ice, e, es este te ev evid iden entt că obiectul lor juridic special nu poate fi decât identic cu cel al tuturor  infracţiunilor din acest subgrup. Obiectul juridic special al ocrotirii penale, în cazul infracţiunilor de serviciu, îl constituie toate acele relaţii sociale care sunt legate de activitatea statului, a organelor sale, a instituţiilor şi regiilor autonome etc., şi se pot forma, desfăşura şi dezvolta, în mod normal, numai în condiţiile îndeplinirii îndatoririlor de serviciu de către funcţionari. Fără  îndeplinirea acestor atribuţii, funcţionarea organizaţiilor de stat şi publice nu ar fi posibilă, de aceea în cazul infracţiunilor de serviciu, accentul ocrotirii penale cade, în primul rând, pe relaţiile sociale condiţionate, sub 22

S. Kahane în lucrarea colectivă "Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Partea specială, Ed  Academiei, Bucureşti, 1972, p. 130 23

a le Codului penal român", vol IV, Editura Academiei, Buc. 1939 p. R. 8 M. Stănoiu în "Explicaţii teoretice ale 24 V. Dongoroz şi colectiv, op. cit., vol. I, p. 76.

18

 

aspectul formării, desfăşurării şi dezvoltării lor, de aducere la îndeplinire a sarcinilor de serviciu şi numai în al doilea rând, pe cale de consecinţă pe relaţiile sociale privitoare la activitatea acestor organizaţii. Obiectul juridic special constă, după unii autori, în relaţiile sociale a căror normală formare, desfăşurare şi dezvoltare nu ar fi posibilă fără a asigura exercitarea cu probitate de către funcţionari a atribuţiilor de serviciu încredinţate lor şi fără a combate faptele de penalitate prin care se aduce atingere bunului mers al autorităţilor sau instituţiilor publice ori al altor persoane juridice şi se lezează implicit interesele legale ale persoanelor particulare25. c) Obiectul juridic nemijlocit  În grupul infracţiunilor de serviciu, infracţiunile de luare şi dare de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă, alcătuiesc un subdespărţământ aparte, deşi existenţa lui nu este marcată, în cuprinsul codului, prin vreo secţiune sau vreo denumire specială. Ceea ce le caracterizează, diferenţiindu-le de celelalte infracţiuni de serviciu, este faptul că toate pun în pericol îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, de către funcţionari, lovind nemijlocit în cinstea, corectitudinea probitatea acestora, în legătură cu aexercitarea funcţiilor lor. după ce a efectuat un Funcţionarul care luat mita, ca şi cel care, act la care era obligat potrivit legii, a primit foloase necuvenite, dă dovadă de lipsă de probitate în exercitarea atribuţiilor sale, după cum persoane nelle particulare care dau mită ori trafi afică influenţ nţaa lor, discreditează persoana acestora, aruncă suspiciuni asupra activităţii lor, facc ca ei să ap fa apar arăă co coru rupt ptib ibilili,i, in inco core recţ cţi.i. Pr Prin in incr incrim imin inar area ea fapt faptel elor  or  menţ me nţio ionat natee se oc ocro rote teşt ştee dec deci,i, îm împot potririva va co coru rupţ pţie ieii şi su suspi spici ciun uniiii de 25

V.IV. Dongoroz vol. p. 131. şi colab. "Explicaţii teoretice ale Codului penal român", Ed Academiei, Bucureşti, 1972

19

 

corupţie, reputaţia funcţionarilor şi, implicit, îndeplinirea de către aceştia, a îndatoririlor de serviciu, căci daca ei nu ar fi cinstiţi şi corecţi, sau măcar dacă probitatea lor ar fi pusă sub semnul îndoielii, desfăşurarea corespunzătoare a serviciilor publice ar fi grav afectată. Deci, obiectul nemijlocit al infracţiunilor de luare şi dare de mită îl constituie relaţiile sociale legate, indiferent dacă este vorba de formarea, desfăşurarea ori dezvoltarea lor, de cinstea, corectitudinea şi probitatea funcţionarilor, ca o condiţie necesară a îndeplinirii îndatoririlor de serviciu şi a activităţii organizaţiilor de stat şi publice26.  În cazul luării de mită, relaţiilor sociale ce constituie obiectul juridic nemijlocit li se aduce atingere de către funcţionari, adică dinăuntrul orga or gani niza zaţiţiililor or de st stat at sa sauu pu publ blic ice, e, pe câ când nd în ca cazu zull dă dări riii de mi mită tă,, aceloraşi relaţii sociale li se aduce atingere din afară, de către orice persoane.

Obiectul material Literatura juridică este unanimă în a considera că prin obiect material al unei infracţiunii se înţelege "lucrul (bun, animal, persoană et etc. c.)) as asup upra ra că căru ruiia se în îndr drea eapt ptă, ă, în mo modd fire firesc sc sa sauu întâ întâmp mplă lăto tor, r, săvâ să vârş rşirirea ea fapt faptei ei pr prev evăz ăzut utăă de le legea gea pe pena nală lă,, op oper erân ândd fizi fizicc as asup upra ra 27

acestu aces tuia ia,, ex expu punâ nând nduu-ll un unui ui pe peririco coll sau sau vă vătă tămâ mând nduu-l" l" . Pr Prob oble lema ma existenţei sau inexistenţei unui obiect material la infracţiunile de luare şi dare de mită, este încă controversată. Potrivit unei opinii, obiectul material al mitei, forma activă şi pasivă,  îl constituie "banii sau alte foloase" date funcţionarului sau primite de el28. 26 27

O. A. Stoica "Drept penal. Partea specială", Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, I976, p 246. R. M. Stănoiu - op. cit, p. 8, V. Dongoroz, "Drept penal", Bucureşti, 1939, p.202-203; C. Bulai, "Drept

penal generală", vol. I,M.Casa de editură "Unele şi presăaspecte "Şansa", p. 145 O. A.român. StoicaPartea - op. cit, p. 247 - 249; C. Ardeleanu, aleBucureşti, infracţiunii1992, de luare de mită”  în formă continuată în R.R.D. nr. 12/1981, p. 41-45 28

20

 

Potrivit unei alte păreri însă, predominantă în literatura juridică, luarea şi darea de mită nu au, de regulă, obiect material 29. Într-adevăr, asupra sumelor de bani sau celorlalte foloase primite, oferite, pretinse etc., nu se îndreaptă în nici un fel acţiunile incriminate prin art. 254 - 257 Cod penal, în sensul că nu operează fizic asupra lor, nu le periclitează şi nu le vatămă, nici în existenţa, nici în integritatea sau structura lor. Pe de altă parte, este de observat că, în cazul infracţiunilor care au obiect material, punerea în pericol a relaţiilor sociale ocrotite prin incriminare aree loc, ar loc, de re regu gulă lă,, to tocm cmai ai pr prin in peri pericl clititar area ea,, în or oric icee mo mod, d, or orii pr prin in vătămarea obiectului material (în cazul avortului, de exemplu, atingerea relaţiilor sociale referitoare la viaţă se realizează prin uciderea victimei); ori la luarea sau darea de mită, dimpotrivă, atingerea obiectului juridic al infracţiunii nu este în nici un fel legată de vreo vătămare sau punere în pericol a sumelor de bani sau a celorlalte foloase primite, pretinse, date. oferite, promise etc. Conform art.118 lit. d, Cod penal, sumele de bani ori foloasele respective, (când constau în bunuri corporale), sunt "lucruri dobândite prin săvârşirea infracţiunii", sau "lucruri care au fost date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni" (conf. art.118, lit. c, Cod penal) fapt fapt pe pent ntru ru ca care re su sunt nt su supu puse se co conf nfis iscă cări rii,i, în situ situaţ aţiiiile le şi co cond ndiţiţiiiile le reglementate prin art. 254 alin. 2 şi art. 255 alin. 2, 2 , 3 şi 5 Cod penal.  Aşa cum am menţionat mai sus, unii autori consideră consideră că infracţiunii de luare de mită îi lipseşte obiectul material, cu excepţia cazului când funcţionarul a efectuat actul pentru care a luat mita, iar actul în cauză priveşte un obiect material. Într-o asemenea situaţie actul ce priveşte un obiect material va fi, în acelaşi timp, şi obiect material al infracţiunii. În mod identic, în cazul în care folosul necuvenit constă în prestarea unor  munci, obiectul asupra căruia se efectuează munca, devine şi obiect 29

S. Kahane - op. cit. pag. 130, 139, 147; Meta Grigorovici, "Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul", Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, 19 76, p. 89

21

 

material al infracţiunii şi poate servi ca probă în dovedirea existenţei infracţiunii, de exemplu, repararea unui imobil, zugrăvirea unei locuinţe.

22

 

CAPITOLUL III Secţiunea I - Subiecţii infracţiunilor de luare şi dare de mita Subiecţii activi Ca şi în cazul altor fapte prevăzute de legea penală, autor subiect activ - al infracţiunilor de luare şi dare de mită, este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta ilicită 30. Subiectul activ al infracţiunii de luare de mită este calificat (adică o persoană care are calitatea de 31

32

funcţionar public sau de funcţionar  ).  În conformitate cu prevederile legii penale, prin "funcţionar public" se înţelege orice persoană care exercită, permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau alte persoane juridice de interes public, persoane juridice care au ca obiect de activitate administrarea, folosirea sau exploatarea bunu bu nuririlo lorr pr prop opririet etat atee pu publ blic icăă or orii a ce celo lorr ca care re efec efectu tueaz eazăă se serv rvic iciiii de interes public, precum şi unei unităţi care produce, gestionează ori administrează bunuri de interes public. Din modul în care este redactat textul de lege care defineşte "funcţionarul public" observăm că acesta se circumscrie în totalitatea term te rmenu enulu luii de "p "pub ublilic" c"33, aşa cum a fost modificat prin Legea nr.140/1996.34 30

Cod penal al României, art. 24; Trib. Supr., Secţ. Pen., dec. nr. 69/1974 în R.R.D., nr. 6/1974,p. 63 Codul Penal al României, art. 147, alin. 1 32 33 Idem, art. 147, alin. 2 Ibidem, art. 145 34 Publicată în Monitorul Oficial nr. 289 din 14.11.1996 31

23

 

La rândul ei, noţiunea de "funcţionar public'' are o arie mai mare, incluzând atât pe "funcţionar public", cât şi "orice salariat care exercită o  însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele incluse în termenul "public" (art. 147 alin. 2, Cod penal) De subliniat că subiectul activ al infracţiunii de luare de mită tr treb ebui uiee să ai aibă bă ca calilita tate teaa de "f "fun uncţ cţio iona narr pu publ blic ic"" sa sau, u, du după pă ca caz, z, de "funcţionar" în momentul săvârşirii infracţiunii. Dobândirea ulterioară a acestei calităţi nu acordă făptuitorului calitatea procesuală de autor al infr infrac acţiţiuni uniii de lu luar aree de mită mită.. Per Per a co cont ntra raririo, o, pier pierde dere reaa ca calilită tăţiţiii de "funcţionar public" sau "funcţionar" după comiterea faptei, nu prezintă nici o relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunilor în discuţie35. Dinn ana Di analiliza za te text xtul ului ui de le lege ge,, ca care re de defifine neşt ştee "fun "funcţ cţio iona naru rul”l” sa sauu "funcţionarul public", corelat cu dispoziţiile ce incriminează infracţiunile de corupţie, rezultă că o persoană poate avea calitatea de funcţionar  numai dacă îndeplineşte o însărcinare în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau altei persoane juridice de interes public. De regulă, o astfel de calitate se dobândeşte în temeiul unui raport de muncă sau chiar şi în temeiul unui raport de serviciu. Deci De ci,, ac acor orda dare reaa cali calită tăţiţiii de "f "fun uncţ cţio iona nar" r",, în ge gene nera ral,l, or orii de "funcţionar public", în special, este condiţionată de existenţa unui raport de serviciu care rezultă dintr-un contract de muncă ori independent de un astf astfel el de co cont ntra ract ct,, în vi virt rtut utea ea exer exerci cită tăririii re real alee a atri atribu buţiţiililor or un unei ei funcţiii36. funcţi  Însărcinarea primită de "funcţionarul public" sau "funcţionarul" în cauză, poate fi permanentă sau temporară, durata acesteia neavând nici un fel de relevanţă pentru existenţa infracţiunii. Ceea ce interesează din punct de vedere penal este dovedirea faptului că persoana respectivă Aneta Grigorovici, "Infracţiuni Enciclopedică, Bucureşti, 1976 de serviciu sau în legătură cu serviciul”, Editura Ştiinţifică şi 36 Aneta Grigorovici, op. cit., p.11 35

24

 

s-a încadrat în colectivul instituţiei publice, autorităţii publice, instituţiei sau persoanei juridice de interes public. Alţi autori 37 consideră că la cond co ndiţiţia ia înca încadr drăr ăriiii în co cole lect ctiv ivul ul de mu munc ncăă al inst institituţ uţiiiilo lorr am amin intitite te se adaugă şi aceea că, persoana care exercită realmente atribuţiile unei funcţii, să se supună regulamentului de ordine interioară a instituţiei respective, regulament ce statuează atât organizarea, cât şi disciplina muncii. Cât priveşte durata însărcinării se poate vorbi de o însărcinare permanentă în cazul persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de munca pe durata nedeterminată 38. Aceste persoane pot exer ex erci cita ta ce cele le mai mai di dive vers rsee fu funcţ ncţiiii:: cont contab abilil,, nor norma mato tor, r, insp inspec ecto torr de personal, medic, ş.a.39. De foarte multe ori, însărcinarea dată unei persoane poate avea caracter temporar, aceasta prestând activitatea în baza unor contracte de mu munc ncăă înch închei eiat atee pe o pe peri rioa oadă dă stri strict ct de dete term rmin inat ată. ă. Es Este te ca cazu zull angajaţilor sezonieri, precum şi a celor care sunt încadraţi în posturile unor titulari care lipsesc temporar de la serviciu şi cărora unitatea este obligată să le păstreze postul. De asemenea, fac parte din această categorie pensionarii care, în decursul unui an calendaristic, prestează actitivi ac vita tate te în in inst stitituţ uţia ia re resp spec ectitivă. vă. În opin opinia ia no noast astră ră,, o însă însărc rcin inar aree temp tempor orar arăă au şi ca cadr drel elee di dida dact ctic icee ca care re de desf sfăş ăşoa oară ră ac actitivi vită tăţiţi de  învăţământ - fie în cumul, fie în plata cu ora - la alte a lte unităţi şcolare decât cele unde sunt titularizaţi. În mod similar în cazul celor care suplinesc titularii posturilor didactice.  Aşa cum rezultă din textul de lege, pentru stabilirea calităţii de "funcţ "fu ncţion ionar ar pub public lic"" sau "fu "funcţ ncţion ionar" ar" nu pre prezin zintă tă imp import ortanţ anţăă nic nicii titlul titlul  însărcinării şi nici modalităţile de investire în funcţie. Cu alte cuvinte, 37 38

39

ldem În condiţiile stipulate de art.70 din Codul muncii (N.A)

A se vedea în acest sens Trib. Supr., secţ. pen., dec.nr.5920/1970, nr.5850/1970, nr.3930/1970 şi nr.191/1971

25

 

pentru existenţa infracţiunii nu prezintă importanţă modalitatea cu care persoana în cauză a fost investită (alegere, numire, repartizare, concurs) şi nici felul instit instituţiei uţiei public publicee în care îşi desfăşoar desfăşoarăă activitatea activitatea.. (orga (organn al puterii de stat, al administraţiei de stat, al justiţiei). Totodată, din expresia folosită de legiuitor "cu orice titlu" rezultă faptul că este suficient ca subiectul activ al infracţiunii să exercite o însărcinare de serviciu la instituţiile menţionate. Expresia folosită de legiuitor indiferent "dacă şi cum a fost investit" trebuie înţeleasă în sensul că nu prezintă nici o relevanţă din punct de vedere juridic validitatea raportului de muncă în care este antrenat "funcţionarul public" şi "funcţionarul" în cauză. Cu alte cuvinte, nu este absolut necesar să existe un contract de muncă sau o numire în funcţie, fiind suficientă exercitarea în fapt a atribuţiilor specifice funcţiei funcţi ei res respec pectiv tive. e. Litera Literatur turaa de spec special ialita itate te apr apreci eciază ază că dec decisi isivă vă rămâne aprobarea dată de instituţia în cauză, acord manifestat expres sauu taci sa tacit,t, de că cătr tree co cond nduc ucer erea ea in inst stitituţ uţie ieii ab abililititat atee de lege lege să facă facă  încadrări. Trebuie reţinut şi faptul că funcţionarii nelegal investiţi - în sensul încadrării, fără respectarea criteriilor stabilite de lege (condiţii de vârstă, vârst ă, studii, stagiu) - răspu răspund nd în această calitate în perio perioada ada cât şi-au desfăşurat efectiv activitatea. Nu au îns nsăă ca callititat atea ea de fun uncţ cţio iona nari ri co collab abor oraatori tori ex exte tern rnii ai instituţiilor publice ori de interes public, studenţii şi elevii care efectuează stagiul de practică. Potrivit reglementărilor legale în domeniu, practica ef efec ectu tuat atăă de st stud uden enţiţi sa sauu el elev evii în aces aceste te inst institituţ uţiiii ar aree dr drep eptt sc scop op aprofundarea şi aplicarea cunoştinţelor teoretice acumulate la prelegeri, seminarii, lucrări practice şi aplicaţii, eventualele abateri disciplinare fiind aplicate în conformitate cu normele Ministerului Educaţiei Naţionale.  În sfârşit, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei române, mai pot fi autori ai infracţiunilor de corupţie şi alte categorii de persoane cum ar fi: pers pe rsoa oane ne ca care re îş îşii des desfă făşo şoar arăă ac actitivi vita tate teaa în inst institituţ uţiiiile le de să sănă năta tate te,, 26

 

unităţile economice de orice fel, unităţile de învăţământ şi cele asimilate ş.a. Spre deosebire deosebire de luar luarea ea de mită, subiectul activ al infra infracţiun cţiuniiii de dare da re de mi mită tă po poat atee fi or oric icee pe pers rsoa oană nă40 care îndep îndeplineş lineşte te condiţ condiţiile iile generale cerute de lege. Darea de mită poate fi comisă chiar şi de un funcţionar dar care în raport cu funcţia, serviciul pe care îl îndeplineşte funcţionarul mituit, este o persoană particulară.

Subiecţii pasivi Subiect pasiv general al infracţiunilor în discuţie este statul ale cărui interese, privind desfăşurarea activităţii organizaţiilor de stat şi publice, prestigiul acestor organizaţii şi îndeplinirea serviciului de către funcţionari sau alţi salariaţi în condiţii de probitate şi la adăpost de orice suspiciune, sunt grav lezate prin săvârşirea faptelor. Subiect pasiv special este, întotdeauna, organizaţia de stat sau publică, în al cărei serviciu se află funcţionarul incorect. Uneori poate fi însă subiect pasiv special şi o persoană fizică; de exemplu, persoana care a dat mită în situaţia în care a fost constrânsă la aceasta de către funcţionarul corupt.

40

° V. Dongoroz şi colectiv., op. cit, p. 75

27

 

Secţiunea a-II-a: Participaţia Infracţiunile de corupţie sunt susceptibile a fi săvârşite sub oricare din formele participaţiei penale: coautorat, instigare, complicitate. Referi Ref eritor tor la particip participaţi aţiaa pen penală ală,, în cazul inf infrac racţiu ţiunii nii de dar daree de mită, se impun unele precizări. Astfel, ţinând cont că în sistemul Codului pena pe nal,l, da dare reaa şi lu luar area ea de mită mită sun suntt do două uă infr infrac acţiţiuni uni co core rela latitive ve da dar  r  distincte, fiecare cu un subiect activ (autor) propriu, mituitorul trebuie socotit întotdeauna ca autor al infracţiunii de dare de mită şi nu ca instigator sau complice la infracţiunea corelativă de luare de mită, după cum funcţionarul mituit va fi considerat întotdeauna autor al infracţiunii de luare de mită şi nu instigator sau complice la darea de mită41. Calitatea de autor pentru cele două infracţiuni corelative exclud pentru persoana respectivă posibilitatea de a fi socotită, în acelaşi timp, şi participant, sub orice formă, la cealaltă infracţiune. Trebuie menţionat că, în cazul dării de mită, fapta poate fi comisă de către autor, nu numai direct, ci şi indirect, adică prin intermediar. Dare Da reaa de mi mită tă pr prin in in inte term rmed edia iarr co cons nstititu tuie ie infr infrac acţiţiun unee nu numa maii da dacă că promisiunea, oferta sau folosul, ajunge la funcţionar, nu şi atunci când acţiunea tipică (necunoscută funcţionarului) se opreşte la intermediar. În asemenea situaţii nu se poate reţine existenţa infracţiunii şi nici calitatea de co comp mplilice ce în pers persoa oana na in inte term rmed edia iaru rulu lui.i. În ipot ipotez ezaa în ca care re ch chia iar  r  intermediarul l-a determinat pe mituitor să comită fapta prin intermediul său, el va dobândi calitatea de instigator la darea de mită în care se absoarbe aceea de complice.  Aşa cum am menţionat mai sus, infracţiunile de corupţie sunt susceptibile de participaţie penală, în astfel de cazuri fiind vorba de o 41

V. Dobrinoiu, op. cit, p.45

28

 

pluralitate de subiecţi activi. De exemplu, în situaţia în care îndeplinirea unui un ui ac actt es este te da datt în sa sarrci cina na un unei ei co com misii sii, co com mplet plet de jud udec ecat ată, ă, infracţiunea va avea drept subiecţi activi - coautori - pe toţi membrii comisiei ori completului respectiv42. Instigatori sau complici pot fi orice persoane. În situaţia în care inst instig igat ator orul ul sa sauu co comp mplilice cele le are are ca calilita tate teaa de "fun "funcţ cţio iona narr pu publ blic ic"" sa sauu "funcţionar" aceasta va constitui o împrejurare agravantă.  În sensul precizat şi practica judiciară s-a pronunţat constant.  Astfel, s-a statuat că revizorul contabil care, la cererea gestionarului, nu  înregistrează plusul descoperit în gestiune spre a împărţi cu gestionarul bani ba niii ec echi hiva vale lenţ nţii pl plus usul ului ui,, este este co comp mplilice ce la de dela lapi pida dare re şi au auto torr la infracţiunea de luare de mită43. De asemenea, este complice acela care transmite folosul pretins de funcţionarul mituit 44. Fapta de a primi bani şi alte bunuri de la studenţii candidaţi la un examen, spre a le preda unui cadru didactic condamnat pentru luare de mită, constituie complicitate la luarea de mită şi nu dare de mită45.

42

V. Dongoroz şi colectiv, op. cit., P.76 43 44Trib. Supr., secţ, pen., dec. nr.1205/1985 Trib. Supr., secţ, pen, dec. nr.1435/1983 în R.R.D. nr.6/1984 45 Trib. Supr., secţ, pen., dec. nr.1485/1985

29

 

Secţiunea a – III – a: Comparaţie cu propunerea legislativă privind combaterea faptelor de corupţie  În practica judiciară s-a considerat că au calitatea de funcţionari, şi, deci pot fi subiecţi activi ai infracţiunii de luare de mită, printre alţii: contabilul şef al unei întreprinderi de transport, care a primit o sumă de bani spre a angaja o persoană ca taxator de autobuz (deşi contabilul nu semna actul de angajare, el îi examina pe candidaţi şi întocmea un referat cu privire la rezultatul examinării) 46; şeful biroului personal şi  învăţământ care a primit foloase materiale în scopul angajării unor  munc mu ncititor orii (d (deş eşii cel ca care re fă făce ceaa an angaj gajar area ea era era co cond nduc ucăt ător orul ul un unitităţ ăţiiii,, inculpatul avea atribuţia de serviciu de a recruta personal şi de a face propuneri de angajare)47; profesorul care, fiind membru al comisiei de baca ba cala laur urea eat, t, a pr prim imitit sume sume de ba bani ni pe pent ntru ru a as asig igur uraa re reuş uşititaa un unui ui candidat la acest examen48; gestionarul care a condiţionat vânzarea mărfurilor de primirea unei sume de bani49); medicul care a primit o sumă de bani în timpul îndeplinirii unui act privitor la funcţia sa, pentru al efectua cu deosebită grijă50; ofiţerul de poliţie care a pretins şi primit sume de bani, în scopul de a nu întocmi acte de cercetare în cazul unei infracţiuni de speculă51; lucrătorul unei staţii PECO care a primit sume de bani pentru a vinde cantităţi de petrol mai mari decât cele care puteau fi cumpărate52; co cont ntro rolo loru rull de bi bile lete te C. C.F. F.R. R.,, ca care re,, în timp timpul ul ex exer erci cită tăririii 46

Trib. Reg. Iaşi, dec. pen. nr. 928/1967, în R.R.D. nr.2/1968, p.16 Trib. Supr., secţ. pen., dec. nr. 3048/1971, în C.D., p.358 48 Trib Supr., Secţ. pen . dec. nr. 372/1975. în R R. D., nr. 2/1976. p.69 49 Trib. Supr., Col. Pen., dec. nr. 1250/1959, în L.P. nr.6/1960, p.74 50 Trib. Supr., secţ. pen., dec. nr. 191/1971, în C.D., p.357 51 52Trib. Supr., secţ. pen., dec. nr. 566/1973, în C.D., p.424 Trib. Municip. Bucureşti, secţ. I pen., dec. nr. 1014/1992, Culegere de practică judiciară penală pe anul 1992, Casa de editură şi presă "Şansa", Bucureşti, 1993, p.205 47

30

 

funcţiei, a primit sume de bani de la mai mulţi călători spre a nu încheia acte constatatoare ale contravenţiilor săvârşite53; şeful de echipă care, având atribuţii în legătură cu angajarea muncitorilor pe şantier a primit unele foloase materiale materiale în acest scop54; locţiitorul şefului de unitate la o cooperativă meşteşugărească, care a cerut şi primit, pentru sine, o sumă de ba bani ni,, sp spre re a rep epar araa un fr friigi gidder afla aflatt în term ermen de gar aran anţiţiee55; muncitorul de la atelierul de reparaţii al unei întreprinderi de transport,  însărcinat cu constatarea stării tehnice a autovehiculelor, cu înlocuirea sau repararea pieselor defecte, care pretinde foloase necuvenite pentru efectuarea unei lucrări ce intră în atribuţiile sale de serviciu 56; expertul care, primind de la o instanţă judecătorească însărcinarea de a efectua o expertiză în una din cauzele de competenţa acelei instanţe, primeşte un folos material de la una din părţi, pentru a întocmi raportul de expertiză în favoarea acesteia57.  În ceea ce îi priveşte pe medici (indiferent de locul unde îşi exercită profesia spital judeţean, dispensar de întreprindere, etc.), este de menţionat că, ulterior adoptării Hotărârii Guvernului nr. 220/1992, prin unele hotărâri judecătoreşti li s-a negat calitatea de funcţionar şi, implicit, de subiect activ al luării de mită58. Este un punct de vedere care, însă, nu s-a putut impune nici în practica judiciară 59, nici în literatura juridică60. S-a arătat, pe drept cuvânt, că, deşi potrivit art. l, pct.3 din Principiile de bază ba ză ale ale St Stat atut utul ului ui medi medicu culu luii di dinn Româ Români nia, a, ap apro roba batt prin prin Ho Hotă tărâ râre reaa Guve Gu vern rnam amen enta tală lă su suss me menţ nţio ionat nată, ă, "m "med edic icul ul prac practitici cian an,, prin prin na natu tura ra 53

Trib. Jud Timiş, sent. pen. nr. 264/1970, în RR.D. nr. 8/1970, p. 171 Trib. Supr., Col. pen. dec. nr. 823/1963 (nepublicată) 55 Trib. Municip. Bucureşti, Secţ. a II a pen., dec. nr. 862/1981 (nepublicată) 56 Trib. Municip. Bucureşti, Secţ. a II a pen., dec. nr. 170/1985, în R.R.D. nr.3/1986, p. 79 57 Trib. Municip. Bucureşti, Secţ. a II-a pen., dec. nr. 2481/1984, în R.R.D. nr.3/1986, p.78 58 Trib. Supr., Secţ. pen., dec. nr. 1647/1992, "Dreptul" nr. 4/1993, p. 63 59 Trib. Supr., în compunerea prevăzută în art.39 alin.2 şi 3 din Legea nr. 58/1968, dec. nr. 78/1993, "Dreptul" nr.7/1994, p. 98; Trib. Municip. Bucureşti, Secţ. a II a pen., dec. nr. 1291/1993, în Culegerea 54

60 de practică judiciară penală pe anul 1992, Casa de editură şi presă "Şansa", Bucureşti, 1993, p. 154

Gabriela Voicu, notă critică la dec. nr. 1647/1992

31

 

umanitară şi liberă a profesiei sale, nu este funcţionar public şi nici nu va putea fi asimilat funcţionarului public"; prevederile acestei Hotărâri nu pot modifica dispoziţiile art. 147 C.pen., conform cărora prin "funcţionar" se înţelege orice salariat care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent dacă şi cum a fost investit, o însărcinare în serviciul unui organ sau instituţii de stat, al unei întreprinderi sau organizaţii.  În practica judiciară s-a considerat, de asemenea, că persoanele afla aflate te în term termenu enull de în înce cerc rcar are, e, în ve vede dere reaa an angaj gajăr ăriiii def defin inititiv ive, e, au calitatea de funcţionari, în sensul legii penale, deoarece, în perioada respec res pectiv tivă, ă, ele înd îndepl epline inesc sc sar sarcin cinile ile de ser servic viciu iu ale fun funcţi cţiei ei în car caree urmează să fie angajate şi, cu toate că nu poate fi vorba de existenţa unui contract de muncă, se supun regulamentului de ordine interioară şi disciplinei muncii din unitatea respectivă61; tot astfel, s-a considerat că remizierii, care îşi desfăşoară activitatea în unele sectoare economice desfacere sau depozitare de mărfuri, prestări de servicii, etc. - în baza unor contracte de muncă încheiate pe o perioadă nedeterminată sau determinată şi sunt retribuiţi pe bază de tarife ori cote procentuale, sunt funcţionari în sensul art. 147 C. pen. 62; deoarece au obligaţia de a se supune programului programului de lucru şi de a respe respecta cta discipli disciplina na munci muncii,i, precum şi drepturile prevăzute pentru persoanele încadrate în muncă.  În practică s-a pus problema dacă o persoană neîncadrată cu contract de muncă, dar care se află în executarea unei pedepse cu obligare la muncă condiţionată poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită63. În nota semnată de Vasile Papadopol, se arată că potr po triv ivitit ar art. t. 86 8633 al alin in.. 5 C. pe pen. n.,, în re reda dact ctar area ea în vigo vigoar aree la da data ta soluţionării cauzei (în prezent art. 868 alin. 4 C. pen., în redactarea Legii 61

Trib. Reg. Dobrogea, dec. pen. Nr. 1398/1957, în L.P. nr. 2/1958, p. 21 Trib. Supr., Col. Pen., dec. nr. 1938/1957, în C.D. p. 412, Trib. Supr., Col. Pen, dec. nr. 1480/1957,  în 2/1958 , p. 81. 63 L.P. nr. 3/1958, p.60; Trib. Reg. Constanţa, dec. pen., nr. 122611957 în L.P. nr. 2/1958, Trib. Municip. Bucureşti, Secţ. a II a pen., dec. nr. 388/1992, în Culegerea de practică judiciară penală pe anul 1992. Casa de editură şi presă "Şansa", Bucureşti, 1993, p. 203. 62

32

 

nr. 104/1992), pedeapsa închisorii se execută prin muncă "în temeiul mandatului de executare a pedepsei". Din dispoziţia legală citată rezultă că la baza executării pedepsei la locul de muncă nu se află un raport  juridic de muncă, în sensul Codului muncii, ci raportul juridic penal şi pr proc oces esual ual pe pena nal.l. Pres Presta tare reaa mu munci nciii nu re repr prez ezin intă tă înde îndepl plin inirirea ea un unei ei obligaţii izvorând dintr-un contract de muncă - nici chiar atunci când munca este prestată în aceeaşi unitate - , ci executarea unei pedepse, aplicată printr-o hotărâre judecătorească. Dar, dacă raporturile dintre condamnat şi unitate îşi au sorgintea în infracţiunea săvârşită şi se stabilesc pe baza mandatului de executare a pedepsei, nu este mai puţin adevărat că în sfera acestor raporturi apar, ulterior, şi aspecte reglementate în mare măsură de dreptul muncii, căci condamnatul are, cu anumite limitări, toate îndatoririle şi drepturile ce revin la locul de muncă, persoanelor încadrate în muncă. Dacă faţă de organele judiciare condamnatul are ca subiect al raportului juridic penal şi procesual penal, faţă de unitatea în care execută pedeapsa el apare "şi ca om al muncii ce desfăşoară o activitate utilă societăţii, ca membru al unui colectiv de muncă"64. Cu alte cuvinte, întrucât pedeapsa se execută în condiţiile integrării condamnatului într-un colectiv de muncă - ceea ce implică existenţa unor drepturi şi obligaţii reciproce între el şi unitate - , raportul  juridic penal se interferează în faza executării, cu elemente ale dreptului muncii, care îi conferă, în această fază, o fizionomie specifică. Acestor  consideraţii generale care, singure, ar putea pune sub semnul îndoielii legalitatea deciziei, li se adaugă pe aceeaşi linie, altele mai pertinente. Potrivit art. 258 alin. 2 C. pen., dispoziţiile Capitolului I (Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul) din Titlul VI al Părţii speciale a Codu Co dullui pen enal al,, de deci ci in incl clus usiiv pre reve vede deri rille art. rt. 25 2544 C. pe pen. n.,, car aree incriminează luarea mită, "secuaplică şi altor salariaţi", nu numai V. Dorneanu, "Conexiuni ale de legislaţiei muncii legislaţia penală privind executarea pedepsei prin 64

muncă, fără privare de libertate, R.R.D., nr. 4/1981, p. 72

33

 

funcţionarilor, ori, conform art. 148 alin. 2 C. pen., în noţiunea de "alţi salariaţi" sunt incluse - prin asimilare - şi persoanele care îndeplinesc "o  însărcinare" în serviciul uneia dintre dintre organizaţiile prevăzute în art. 145 C. pen. Cum unităţile în care condamnaţii execută pedeapsa la locul de muncăă su munc sunt nt "o "org rgani aniza zaţiţii" i" în se sens nsul ul text textul ului ui su suss-me menţ nţio iona natt şi, şi, cu cum m exec ex ecut utar area ea pe pede deps psei ei în ca cadr drul ul ac aces esto torr un unitităţ ăţii ar are, e, ne neîn îndo doie ieln lnic ic,, cara ca ract cter erul ul un unei ei "î "îns nsăr ărci cină nări ri", ", în în înţe ţele lesu sull ar art. t. 14 1488 alin alin.. 2 C. pe pen. n.,, concluzia, că dispoziţiile art. 254 C. pen. sunt aplicabile condamnaţilor  care execută pedeapsa la locul de muncă, ni se pare firească. Ea este confirmată şi de modificările aduse în art. 258 C. pen., prin Legea nr. 65/1992 care include în mod expres, în sfera organizaţiilor ai căror "alţi salariaţi salar iaţi"" sunt susceptib susceptibili ili de a deveni subiecţ subiecţii ai infr infracţiu acţiunii nii de luare de mită, atât regiile autonome, cât şi societăţile comerciale, modificări care au fost menţi menţinut nutee şi în legea legea nr. 78 din 8 mai 2000. 2000. Sol Soluţi uţiaa contr contrară ară este, de altfel, respinsă de bunul simţ juridic. O problemă cu care practica judiciară nu a fost confruntată şi pe care literatura juridică încă nu a examinat-o, dar a cărei discutare se impune ca urmare a integrării învăţământului cu practica şi cercetarea ştiinţifică, este aceea dacă elevii şi studenţii practicanţi pot fi sau nu consideraţi consid eraţi funcţi funcţionari onari în sensul legii penale. Pentru a form formula ula o soluţ soluţie ie adecvată este necesar a exprima dacă, în perioada practicii, aceştia  îndeplinesc o "însărcinare de serviciu" unei organizaţii de stat aşa cum se prevede în art.147 alin.2 C. pen. Credem că - în principiu - elevii şi studenţii practicanţi pot fi asimilaţi cu "funcţionarii" în sensul Codului penal şi, pe cale de consecinţă, pot fi pasibili de răspundere penală pentru luare de mită. Această calitate depinde însă de la caz la caz, de atribuţiile concrete pe care le are, în timpul practicii, fiecare elev sau student, pentru că numai în raport cu acestea se poate aprecia dacă el 34

 

exercită sau nu o "însărcinare în serviciul" organizaţiei de stat în care efectuează practica. Potrivit art. 254 alin. 2 introdus prin Legea nr. 65/1992 subiect al acestei forme agravante este un funcţionar cu atribuţii de control. Textul sus-menţionat ridică problema de a şti ce se înţelege prin "funcţionar cu atribuţii de control". În literatura juridică s-a exprimat ideea că prin persoană cu atribuţii de control se înţelege persoana calificată astfel prin dispoziţiile legale în vigoare65. Calitatea de persoană cu atribuţii de control se determină în mod concret, pentru fiecare caz în parte, în funcţie de natura atribuţiilor de serviciu ale făptuitorului66. Au această calitate paznicii, gardienii publici, organele Gărzii financiare, funcţionarii din din Di Dire recţ cţia ia ge gene nera rală lă a co cont ntro rolu lulu luii fifina nanc ncia iarr de stat stat din din Mi Mini nist ster erul ul Finanţelor şi unităţi subordonate, precum şi orice alţi funcţionari care, confor con form m dis dispoz poziţi iţiilo ilorr legale legale,, au at atrib ribuţi uţiii de con contro troll67. În practică s-a reţinut, de pildă, infracţiunea de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. 2 în sa sarc rcin inaa un unei ei pers persoa oane ne ca care re în înde depl plin inin indd func funcţiţiaa de insp inspec ecto tor  r  comerc com ercial ial - înc încadr adrare areaa cu 1/2 normă şi având având atr atribu ibuţiţiaa de a efe efectu ctuaa controale în legătură cu respectarea legislaţiei în vigoare în materie de comerţ, a cerut şi a primit unele foloase materiale de la patronul unui magazin, pentru a nu lua măsuri de sancţionare contravenţională în urma constatării unor nereguli68. Menţionăm că anterior adoptării legii nr. 65/1992, prin Legea nr. 42/1 42 /199 991, 1, care care a mo modi dififica catt şi comp comple leta tatt Le Lege geaa nr nr.. 12 12/1 /199 9900 pr priv ivin indd protej pro tejare areaa popu populaţ laţiei iei îm împot potriv rivaa uno unorr act activi ivităţ tăţii com comerc ercial ialee ilicit ilicite, e, s-a prevăzut, în art.54, că infracţiunile de luare de mită, trafic de influenţă şi primire de foloase necuvenite comise de agenţii constatatori, organele 65

V. Dongoroz ş.a., op. cit, vol. IV, p. 206 A. Filipaş, Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, Editura Academiei, Bucureşti, 1985, p. 107 67 I. Dumitru, Funcţionarul cu atribuţii de control-subiect activ calificat al infracţiunii de luare de mită “Dreptul" nr. 8/1994, p. 61-62 68 C. Apel Bucureşti, Secţ. I pen , dec. nr. 206/A/1994 (nepublicată) 66

35

 

de urmărire penală sau de judecată a faptelor ce constituie contravenţii sau infracţiuni prevăzute de prezenta lege se pedepsesc în conformitate cu dispoziţiile art. 254, 256 şi 257 din Codul penal, minimul şi maximul pede pe deps psel elor or ma majo jorâ rându ndu-s -see cu cât câtee do doii an ani.i. În lite litera ratu tura ra juri juridi dică că s-a s-a exprimat opinia că dispoziţiile cu caracter agravat din art. 254 alin. 2 Cod penal se vor aplica ori de câte ori funcţionarul care pretinde, primeşte, acceptă sau nu respinge bani sau alte foloase are atribuţii de control, cu exce ex cepţ pţia ia ce celo lorr ch chem emaţ aţii să co cons nsta tate te co cont ntra rave venţ nţiiiile le şi infr infrac acţiţiun unililee prevăzute de Legea nr. 42/1991, pentru care se vor aplica prevederile art. 5 din Legea nr. 42/1991. Se argumentează că textul art. 254 alin. 2 Cod penal ar fi o normă cu caracter general, pe când cea din Legea nr. 42/1991 ar avea caracter special şi deci, derogatoriu. de rogatoriu.69 De asemenea, în practica judiciară au fost considerate, în mod consta con stant, nt, "fu "funcţ ncţion ionari arii", i", printr printree alţ alţii, ii, persoa persoanel nelee înc încadr adrate ate în mun muncă că (împ (împut uter erni nici ciţiţii,i, co cont ntabi abililii,i, et etc. c.)) la as asoc ocia iaţiţiililee de loca locata tariri,, ca care re su sunt nt organizaţii publice în sensul art.145 Cod penal70.  În virtutea reglementării, a fost considerat "alt salariat" şi condamnat pentru luare de mită şeful unui depozit de materiale de construcţie, din cadrul Uniunii judeţene a cooperativelor de consum, care a pretins o sumă de bani pentru a vinde mărfuri din depozit71. Controversele aprinse au generat, în practica judiciară, problema dacă avocatul poate fi considerat "funcţionar" în sensul art. 147 alin. 2 Cod penal şi deci, dacă poate po ate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită.  În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 51/1995 51 /1995 şi art. 2 din Statutul profesiei de avocat, libertatea şi independenţa profesiei de avocat sunt atribute exclusive ale persoanelor care exercită această 69

R. Lupaşcu, "Infracţiunile de luate de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă” `, "Dreptul" nr. 5-6/1994 şi "Pro lege" nr. 1/1994, p. 282 70 Trib. Supr., Secţ. Pen, dec. nr. 4087/1991, în C.D. p. 332 71 Trib. Supr. Secţ Pen. dec. nr. 56/32 (nepublicată)

36

 

profesie. Orice persoană are dreptul să-şi aleagă liber avocatul, contractul dintre avocat şi clientul său neputând fi stânjenit sau controlat direct sau indirect de nici un organ al statului. Atât avocatul cât şi clientul au dreptul să renunţe la contractul de asistenţă juridică în condiţiile prevăzute de statut (art. 4, 27 şi 30 din Legea nr. 51/1995). Pent Pe ntru ru ac actitivi vita tate teaa sa pr prof ofes esio iona nală lă,, avo avoca catu tull are are drep dreptu tull la un onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său (art. 27 din Legea nr. 5/1995). Potrivit prevederilor art. 254 şi 256 Cod penal raportat la art.147 şi 148 Cod penal, subiecţi activi ai infracţiunilor de luare de mită trebuie să aibă aibă ca calilita tate teaa de fu func ncţiţiona onariri sa sauu al alţiţi sal salar aria iaţiţi,, re resp spec ectitivv să ex exer erci cite te permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent dacă şi cum au fost investiţi, o însărcinare în serviciul unei organizaţii sau instituţii de stat, ori unei un ei într întrep eprirind nder erii sau sau or orga gani niza zaţiţiii econ econom omic icee de stat stat sa sauu un unei ei alte alte organizaţii din cele prevăzute de art.145 Cod penal. Dacă, înainte de 1990, au fost pronunţate sentinţe şi decizii prin care avocaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (Trib. Supr. - decizia nr. 15/1975; Trib. Municip. Bucureşti secţia militară - decizia nr. 30/1970), după anul 1990, practica în materie a suferit o modificare esenţială. Pentru a pronunţa sentinţa şi deciziile la care am făcut referire mai sus, instanţele au reţinut că inculpaţii, în calitatea lor de avocaţi, au pretins şi au primit de la cei ce i-au angajat, sume de bani, în afara onorariilor achitate la casieria colectivului. De asemenea, au încasat sume su me de ba bani ni dr drep eptt on onor orar ariiii,, pe ca care re nu le-a le-auu de depu puss la ca casi sier eria ia colectivului. Susţinerea inculpaţilor, privind faptul că în mod greşit s-a reţinut în sarcina lor săvârşirea infracţiunii de luare de mită, întrucât ei nu au 37

 

atribuţii de serviciu a căror îndeplinire să poată fi exercitată într-unul din modurile prevăzute de art. 254 Cod penal, au fost înlăturate de instanţe, stabilindu-se că săvârşirea infracţiunii de luare de mită s-a reţinut corect  în sarcina inculpaţilor, deoarece fapta avocatului de a pretinde sau a primi, în afara tarifului, sume de bani sau alte foloase materiale pentru  îndeplinirea serviciului de avocat, întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni. Prin decizia nr. 569/16.05.1990 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, s-a produs o schimbare radicală de practică în sensul că a fost considerată condamnarea de luare de mită ca fiind nelegală şi netemeinică, chiar dacă, din probele administrate în cauză, rezultă că avocatul a primit sume mai mari de bani decât onorariul cuvenit.  În ceea ce priveşte categoria profesională a avocaţilor, din examinarea actelor normative ce reglementează în prezent această actitivi ac vita tate te,, a st stru ruct ctur uriiii or orga gani niza zato toririce ce a ba baro roul ului ui,, so soci ciet etăţ ăţililor or civil civilee profesionale, cabinetelor individuale şi cabinetelor asociate, ca modalităţi de exercitare a profesiei de avocat, coroborată cu prevederile art.258 Cod penal, rezultă că aceştia au un statut juridic şi profesional autonom fără nici o subordonare ierarhică.  Asimilarea cu "alţi salariaţi" a avocatului ar fi forţată şi de natură să impi im piet etez ezee as asup upra ra ro rolu lulu luii ap apăr ărăr ăriiii.. Av Avoc ocat atul ul are are un stat statut ut juri juridi dicc şi profes pro fesion ional al pro propri priu, u, el sup supunân unândudu-se se num numai ai leg legii, ii, sta statut tutulu uluii şi eti eticii cii profesionale. De asemenea, potrivit aceloraşi dispoziţiuni legale din care am redat diverse taxe, justiţiabilul poate solicita să fie apărat de avocatul pe care şi-l doreşte, având posibilitatea de a renunţ în orice moment la serviciile acestuia, iar avocatul, la rândul lui, pentru motive temeinice, poate renunţa la pretarea serviciului avocaţial. 38

 

Consider însă, că altfel stau lucrurile cu persoanele ce îndeplinesc funcţii în cadrul organelor de conducere al baroului care sunt salarizaţi dinn fon di fondu duri rile le co com mun unee al alee ba barrou oullui (a (art rt.. 40 şi 41 din din Stat tatut), ut), ele ele  îndeplinind o însărcinare în serviciul acesteia, precum şi în cazul avocaţilor salarizaţi în interiorul profesiei, care sunt angajaţi în baza unui contract de muncă.  În situaţiile expuse, avocaţilor li se poate atribui calitatea de funcţionar, putând fi astfel, subiecţi activi ai infracţiunii de luare de mită. Prev Pr eved eder erililee art. art. 33 di dinn Le Lege geaa nr nr.. 51 51/1 /199 9955 po potr triivit vit că căro rora ra "în "în exer ex erci cita tare reaa prof profesi esiei ei,, avoca avocaţiţiii sunt sunt oc ocro rotitiţiţi de lege, lege, fără fără a pu pute teaa fi asimi asi milaţ laţii fun funcţi cţionar onarulu uluii publ public ic sau alt altui ui sal salari ariat" at",, sun suntt dis discut cutabi abile. le. În rappor ra ortt cu pr prev eved eder eriile pen enal ale, e, le co cons nsid ider er nor orm me, de pro rottec ecţiţiee profesională, dar fără a fi de natură să modifice sau să abroge dispoziţii penale. Nu es este te excl exclus usăă pa part rtic icip ipar area ea av avoc ocat atul ului ui ca su subi biec ectt ac actitivv la săvârşirea unor activităţi de corupţie, respectiv darea de mită, trafic de influenţă etc. De asemenea, nu este exclusă nici încadrarea juridică pentru comp co mplilici cita tate te la săv săvâr ârşi şire reaa in infr frac acţiţiuni uniii de luar luaree de mi mită tă,, atunc atuncii câ când nd avocatul este cel care intervine ca intermediar într-o activitate strânsă cu cea a autorului principal, participând atât la realizarea înţelegerii, cât şi la predarea efectivă a banilor sau altor foloase.

39

 

CAPITOLUL IV Secţiunea I - Conţinutul normativ al infracţiunilor de luare si dare de mită Infracţiunea de luare de mită are un obiect juridic generic, un obiect juridic special şi un obiect juridic nemijlocit. Obiectul juridic generic  sau de grup al infracţiunilor de luare şi dare de mită este constituit din relaţiile sociale care formează obiectul juridic comun tuturor infracţiunilor care aduc atingere activităţii organizaţiilor  72 publice sau private sau altor activităţi prevăzute de lege . Obiectul Obiec tul jurid juridic ic special  special  al acestor infracţiuni este constituit din acele relaţii sociale care se pot forma, desfăşura şi dezvolta, în mod normal, numai în condiţiile îndeplinirii îndatoririlor de serviciu de către funcţionari sau "alţi salariaţi".  În cadrul infracţiunilor de serviciu - implicit a infracţiunii de luare de mită - accentul ocrotirii penale cade, în primul rând, pe relaţiile sociale condiţionate de aducerea la îndeplinire a sarcinilor s arcinilor de serviciu şi, pe plan secu se cund ndar ar,, pe ca cale le de co cons nseci ecinţ nţă, ă, pe re rela laţiţiililee so soci cial alee priv privititoa oare re la activitatea organizaţiilor prevăzute în art. 145 Cod penal. Obiectul juridic nemijlocit  al infracţiunilor de luare şi dare de mită îl cons co nstititu tuie ie re rela laţiţiililee so soci cial alee re refe feririto toar aree la cinst cinstea ea,, co core rect ctititud udin inea ea şi probitatea funcţionarilor. Obiectul material . În literatura juridică de specialitate s-au purtat discuţii controversate referitoare la existenţa sau inexistenţa obiectului 72

S. Kahane - în Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. IV, partea specială, p. 130

40

 

material al infracţiunii de luare de mită. Unii autori susţin că obiectul material al infracţiunii de luare de mită  îl constituie "banii sau alte foloase" date funcţionarului sau primite de el73, în timp ce alţi autori susţin faptul că, în cazul infracţiunii de luare de mită, existenţa unui obiect material nu poate fi recunoscută nici în mod 74 excepţional . Trebuie menţionat că obiectul juridic material al unei infracţiuni este definit ca fiind "lucrul asupra căruia se îndreaptă în mod firesc sau  întâmplător săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, operând fizic asupra acestuia, expunându-I unui pericol sau vătămându-l75. "Banii sau alte foloase" nu constituie obiect material al infracţiunii de luare de mită, deoarece activitatea infracţională nu se răsfrânge, în mod fizic, asupra acestora; deci, nu trebuie confundat obiectul material cu obiectul mitei, acestea fiind două noţiuni diferite. Situaţia Situa ţia premisă premisă, ca parte componentă în structura celor două infr infrac acţiţiun uni,i, pr pres esup upun unee ex exis iste tenţ nţa, a, în pr prea eala labi bil,l, a un unui ui se serv rvic iciu iu ce func fu ncţiţion oneaz eazăă în ca cadr drul ul un unei ei or orga gani niza zaţiţiii de stat stat sa sauu pu publ blic ice, e, av avân ândd com co mpe pete tenţ nţaa de a ef efec ecttua ac acte te de na natu tura ra ce celo lorr ce oc ocaz aziion onea ează ză săvârşirea unor asemenea fapte, în cadrul căreia îşi exercită atribuţiile funcţionarul necinstit. Fără existenţa acestei situaţii premisă nu se poate concepe existenţa infracţiunilor de luare şi dare de mită.  Astfel, în practica judiciară, s-a reţinut că inculpatul, în calitate de şef al secţiei de d e administrare a fondului locativ al R.A.I. I.C.R.A.L. Galaţi, l-a indus în eroare pe martorul M. S., făcându-l să creadă că îi va putea rezolva, în cadrul îndatoririlor de serviciu, cererea prin care solicita  închirierea unei încăperi din blocul în care locuia, în vederea amenajării 73

S. Kahane - în "Infracţiuni contra avutului obştesc", Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Buc., 1963, p.130 74 V. Dobrinoiu - "Unele aspecte ale infracţiunilor de luare de mită în forma continuată" în RRD. nr. 12/1981, p. 45-49 75 C. Bulai – "Drept penal, Partea generală", vol. II, "Infracţiunea", Bucureşti, 1981, p. 75

41

 

unui spaţiu comercial. Directorul unităţii, la care era angajat inculpatul, a pus rezoluţia ca serviciul pe care inculpatul îl conducea să rezolve cere ce rere rea. a. În ac aces este te co cond ndiţiţiiii,, in incu culp lpat atul ul a av aviz izat at favo favora rabi bill ce cere rere reaa martorului, dar a refuzat să-i aducă la cunoştinţă petentului soluţia, până  în momentul în care acesta i-a înmânat o sumă de bani pe care i-o solicitase anterior. Fapta inculpatului va constitui infracţiunea de luare de mită mi tă.. Es Este te ad adev evăr ărat at că in incu culp lpat atul ul nu av avea ea ca atri atribu buţiţiii de se serv rvic iciu iu aprobarea închirierii spaţiilor comerciale din fondurile statului, ceea ce ar  fi de natură să califice fapta ca fiind o infracţiune de înşelăciune (art. 215 alin alin.. 1 Co Codd pen penal al). ). Ul Ulte teririor or,, în însă, să, prin prin re rezo zolu luţiţiaa dire direct ctor orul ului ui un unitităţ ăţiiii,, rezolvarea cererii de atribuire a spaţiului a fost dată în sarcina serviciului pe care îl conducea inculpatul, astfel încât, rezolvarea cererii a devenit o atri atribu buţiţiee de se serv rvic iciu iu.. Deci Deci si situ tuaţ aţia ia pr prem emis isăă cer cerut utăă pe pent ntru ru ex exis iste tenţ nţaa infracţiunilor de luare de mită, este es te îndeplinită76. De asemenea, s-a decis că fapta primarului unei comune de a pretinde unui localnic o sumă de bani, în scopul efectuării unor menţiuni favo favora rabi bile le ac aces estu tuia ia în re regi gist stru rull agri agrico col,l, co cons nstititu tuie ie inf infra racţ cţiu iune ne de  înşelăciune (art. 215 alin. alin. 1 Cod penal). Competenţa specială a secretarului consiliului local în ceea ce pr priv iveş eşte te com compl plet etar area ea şi menţ menţiu iuni nile le di dinn re regi gist stru rull ag agririco coll nu înlă înlătu tură ră competenţa generală ce revine primarului, în calitatea sa de şef al administraţiei publice şi deci, şi al secretarului consiliului local. Din prevederile art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 1 lit. a şi x şi art. 49 din Legea nr. 69/1991 rezultă că primarul este şeful administraţiei publice locale şi controlează activitatea angajaţilor serviciilor consiliului local, el având dreptul să dea dispoziţii şi să exercite controlul cu privire la modul în care secretarul consiliului local îşi îndeplineşte atribuţiile, atât cele ce-i 76

C.S.J., Secţ. pen., dec. nr. 473/1996

42

 

revin în temeiul legii, cât şi cele ce-i revin în baza altor acte normative sau cele care îi sunt încredinţate de consiliu şi de primar. În concluzie, primarul în calitatea sa de şef al administraţiei publice locale, are dreptul de a da dispoziţii secretarului consiliului şi de a-l controla în legătură cu anumite activităţi pe care le desfăşoară pentru îndeplinirea sarcinilor ce  îi revin cu privire la înscrierea, completarea, centralizarea şi modificarea datelor înscrise în registrul agricol77.

Subiectul activ. Participaţia  Autor al infracţiunii de luare de mită - subiect activ nemijlocit poate fi numai un funcţionar sau alt salariat. sa lariat.  Aşadar, subiectul activ nemijlocit este calificat, fără îndeplinirea acestei condiţii neputându-se vorbi de infracţiunea de luare de mită.  Astfel inculpatul, plutonier de poliţie, în timpul serviciului ca agent de ordine a oprit autoturismul condus de C.A., constatând că acesta nu are acte justificative pentru o bicicletă aflată în cabină, i-a cerut să-l urmeze la sediul poliţiei. Pe drum, inculpatul i-a cerut conducătorului auto să oprească la un bar şi i-a pretins suma de 100.000 lei pentru a-i permite să-şi continue drumul. Fapta va constitui infracţiune de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. 2 Cod penal deoarece, la data săvârşirii faptei, inculpatul era agent de ordine cu atribuţii de control, potrivit art.l6 din Legea nr. 26/1994 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române. În această calitate, subofiţerul avea obligaţia de a efectua controlul autovehiculelor  aflate în circulaţia rutieră când existau indicii privind săvârşirea unei infr infrac acţiţiuni uni,, st stab abililirirea ea şi sa sanc ncţiţion onar area ea co cont ntra rave venţ nţiiiilo lor, r, legi legititima mare reaa şi conducerea persoanelor suspecte la sediul poliţiei. 77

C.S.J., Secţ. pen., dec. nr. 605/1995. în R.R.D., nr. 1/1996. p. 145-146

43

 

 În speţă, subiectul activ având calitatea specială de subofiţer în exercitarea acestor atribuţii, pretinzând sume de bani pentru a-i permite lui C.A. să-şi continue drumul fără a mai fi condus la sediul poliţiei, a săvârşit infracţiunea de luare de mită78.  Această faptă poate fi săvârşită în participaţie, de mai mulţi mulţi autori având calitatea de funcţionari sau alţi salariaţi -, fiecare contribuind nemi ne mijljloc ocitit în mo modd si simu multltan an (c (când ând lu lucr creaz eazăă în co comi misi sie, e, col colec ectitivv sa sauu echipă) sau succesiv, la săvârşirea luării de mită. În afara autoratului sau coau co auto tora ratu tulu lui,i, pa part rtic icip ipaţ aţia ia pena penală lă poate poate fi şi su subb form formaa inst instig igăr ăriiii ori ori complicităţii. Este de remarcat însă faptul că pentru instigatori şi complici nu este necesară calitatea de funcţionar sau alt salariat. Altfel spus, infracţiunea de luare de mită este imputabilă complicilor şi instigatorilor, indiferent de calitatea acestora. Legat de acest aspect, literatura de specialitate79 a evidenţiat faptul că, în acest caz, nu se pune problema răsfrângerii circumstanţei personale de funcţionar - sau alt salariat asupraa celor asupr celorlalţi lalţi partici participanţi panţi,, ci este vorba de încadr încadrarea area contribuţ contribuţiei iei lor  la consumarea activităţii infracţionale în dispoziţia legală ce prevede fapt fa ptaa co comi misă să de sub subie iect ctul ul ne nemi mijljloc ocitit al luăr luăriiii de mi mită tă.. În co cont ntex extu tull menţionat, trebuie făcută precizarea că, în sistemul actual al legii penale române, mituitorul nu este considerat participant la infracţiunea de luare de mită, el fiind autor al infracţiunii de sine stătătoare, darea de mită. Spre deosebire de luarea de mită, în cazul dării de mită subiectul activ nemijlocit (autorul infracţiunii) este nedeterminat. Prin urmare, el poate fi orice persoană fizică, deci chiar un funcţionar ori alt salariat, care corupe pe un alt funcţionar sau alt salariat. De asemenea, fapta poate fi săvârşită de mai mulţi autori, dacă fiecare a contribuit nemijlocit  în mod simultan sau succesiv - la consumarea activităţii infracţionale. 78

79C.S.J., Secţ. pen., dec. nr. 3/1996, în Buletinul Jurisprudenţei/1996, Ed. Proema, Baia Mare, 1996

V. Dongoroz, op. cit., p. 131

44

 

Totodată, la săvârşirea acestei infracţiuni, pot exista şi alţi participanţi în calitate de instigatori sau complici.

Subiecţii pasivi Subiectul pasiv general  al infracţiunilor de luare şi dare de mită

este statul, ale cărui interese (privind desfăşurarea activităţi organizaţiilor  de stat şi publice) sunt grav lezate prin săvârşirea acestor fapte. Subiectul pasiv special este organul de stat sau unitatea în al cărui serviciu se află funcţionarul incorect; în mod excepţional poate fi subiect pasiv special şi o persoană fizică, de exemplu persoana care a dat mita,  în situaţia când a fost constrânsă la aceasta de către funcţionarul funcţionarul corupt.  Acest subiect pasiv special este însă un subiect secundar sau adiacent, deoarece subiectul principal rămâne, şi în acest caz, organizaţia de stat sau publică în care lucrează funcţionarul funcţionarul80. Latura obiectivă a infracţiunilor de luare şi dare de mită cuprinde un ele elemen mentt mat materi erial, al, adi adică că o acţ acţiun iune-i e-inac nacţiu ţiune ne tip tipică ică;; unel unelee con condiţ diţiiii concom con comite itente nte car caree par partic ticula ulariz rizeaz eazăă acţ acţiun iuneaea-ina inacţi cţiune uneaa ce con consti stitui tuiee elementul material; un rezultat al faptei şi un raport de cauzalitate. Elementul material  al infracţiunii de luare de mită poate realizat fie printr-o acţiune comisivă - pretinderea, primirea, acceptarea de bani ori alte foloase -, fie printr-o acţiune omisivă, constând în nerespingerea promisiunilor unor astfel de foloase, acţiunile făptuitorului - indiferent de fo forrma de rea ealiliza zarre - avâ vând nd dr drep eptt sc scop op,, du după pă ca caz, z, înd ndep eplilini nirrea ea,, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, ori în vederea săvârşirii unui act contrar acestor îndatoriri. Sub aspectul elementului material trebuie reţinut că în situaţia în care func fu ncţiţion onar arul ul (o (oriri al altt sala salaririat at)) ac acce cept ptăă prom promis isiu iuni nile le făcu făcute te sa sauu nu le 80

V. Dobrinoiu, op. cit., p. 76

45

 

respinge, dar denunţă imediat celor în drept promisiunile ce i s-au făcut, o atare stare de fapt duce la inexistenţa infracţiunii. De asemenea, pentru existenţa elementului material nu prezintă nici o relevanţă dacă pr pret etin inder derea ea ba bani nilo lorr sa sauu al alto torr fo folo loase ase ori ori înţe înţele lege gere reaa în legă legătu tură ră cu primirea acestora a fost sau nu urmată de executare şi nici dacă acestea au fost primite direct ori printr-un intermediar. Elementul material al infracţiunii poate consta, alternativ, fie din efectuarea unui act licit - atunci când este vorba de îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale făptuitorului -, fie din efectuarea unor  acte ilicite, respectiv neîndeplinirea sau întârzierea în îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau un act contrar acestor îndatoriri.  A pretinde înseamnă a cere insistent un lucru, a impune ca o necesitate81. Pretinderea se poate realiza prin cuvinte, gesturi, scrisori, etc. Literatura juridică consideră că în general se poate vorbi de pretindere numa nu maii atun atunci ci cân cândd de dest stin inat atar arul ul ia cu cuno noşt ştin inţă ţă de con conţiţinu nutu tull ce cere reririi,i, deoarece anterior acestui moment, ne aflăm în prezenţa unei acţiuni care încă nu s-a exteriorizat în raport cu o altă persoană. Pentru a exista pretindere - indiferent dacă cererea s-a formulat în scris sau faţă de o persoană prezentă - este necesar ca cel solicitat să fi  înţeles conţinutul cererii cererii82.  A primi este o altă modalitate sub care se poate prezenta elementul material al luării de mită şi înseamnă a lua în posesiune un obiect care ţi-a fost înmânat, dăruit, trimis83 ori faptul de a încasa o sumă de bani.

81

Dicţionarul limbii române moderne, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1968

82 V. Dobrinoiu. op. cit. p. 70 83

Dicţionarul limbii române moderne, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1968

46

 

Dacă luarea de mită a fost săvârşită pentru ca subiectul activ să  îndeplinească un act contrar îndatoririlor sale de serviciu care constituie faptă penală, dar satisface cererea mituitorului, va fi reţinut concursul de infracţiuni.  Astfel, faptele contabilului şef de la S.C. "Braiconf" S.A. Brăila, care în perioada iunie-septembrie 1993 a dispus livrarea în contul unei asociaţii familiale suma de 12.800.000 lei pentru procurarea de bunuri necesa nec esare re uni unităţ tăţilo ilorr subord subordona onate, te, făr fărăă doc docume umente nte leg legale ale,, pri primi mind nd în schimb suma de 520.000 lei, constituie infracţiune de delapidare în concurs cu infracţiunea de luare de mită84. Inculpatul, conductor de tren, a primit de la diverşi călători prinşi fără legitimaţie de călătorie diferite sume de bani pentru a nu le întocmi proces-verbal de contravenţie. Fapta inculpatului constituie infracţiune de luare de mită, prevăzută  în art. 254 Cod penal şi nu va fi reţinută în concurs ca infracţiunea de abuz în serviciu contrar intereselor publice, pentru că infracţiunile de abuz au un caracter subsidiar, în sensul că ea va fi reţinută numai dacă fapt faptaa nu po poat atee fi înc ncad adra rată tă în al alte te disp dispoz oziţiţiiii lega legale le re refe feri rito toar aree la infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul. În speţa în discuţie, fapta conductorului de tren poate fi încadrată în dispoziţiile art. 254 Cod penal, se va reţine această infracţiune şi nu concurs de infracţiuni85. Constituie infracţiune de luare de mită, în concurs cu infracţiunea de furt calificat (art. 208, 209, alin.1, lit. a Cod penal), p enal), fapta paznicului de la o societate comercială care a convenit cu alte persoane, ca în schimbul unei sume de bani, să le permită să sustragă bunuri din depozitul pe care îl avea sub pază86. 84

Judecătoria Brăila, sent. pen., nr. 962/1993

85 Trib. Jud. Dolj., dec. nr. 370/1987, în R.R.D., nr. 7/1990, p. 37 86

C. S. J., Secţ. pen., dec. nr. 532/1995, în RR.D, nr. 3/1996, p. 311-312

47

 

 Acţiunea de primire trebuie să fie voluntară şi spontană. Orice primire implică o acceptare care poate interveni, fie chiar în momentul primir pri mirii, ii, fie ant anteri erior; or; spon spontan taneit eitate ateaa presup presupune une o con concom comite itenţă nţă între între acceptare şi primire, fără existenţa vreunui interval de timp între acestea.  Acceptarea şi primirea nu se pot produce decât în acelaşi timp, deoa de oarrec ecee ex exis isttenţ enţa un unei ei ac acce cept ptăr ării ant anter erio iorr pr priimirii irii pr pres esup upun unee consum con sumare areaa inf infrac racţiu ţiunii nii în mom moment entul ul acce acceptă ptării rii.. În acea această stă sit situaţ uaţie, ie, primirea este spontană87.  Acceptarea - înseamnă a consimţi, a admite, a aproba, a fi de acord cu promisiunea respectivă88.  Acceptarea promisiunii poate fi expresă sau tacită; în cazul accept acc eptări ăriii tac tacite ite ea nu rez rezult ultăă din ner neresp esping ingere ereaa pro promis misiun iunii, ii, ci din anumite manifestări care indică certitudinea acceptării. A nu respinge prom pr omiisi siun unea ea - îns nsea eam mnă a nu ref efuz uza, a, a ad adm mite, ite, a ac acce cept pta, a, a nu  îndepărta de la sine; a nu da la o parte89, a nu-şi manifesta dezacordul faţă de promisiunea mituitorului. Nere Ne resp spin inge gere reaa pr prom omis isiu iuni niii îns nsea eamn mnăă lips lipsaa or oric icăr ărei ei ripo ripost stee corespunzătoare a subiectului la oferta de mituire care i se propune. Prin "foloase care nu i se cuvin" se înţelege orice folos material care ar constitui o îmbogăţire fără just temei, adică o sporire a avutului sau o diminuare a pasivului făptuitorului, pe calea ilicită a exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor sale de serviciu. Pretinderea, primirea, acceptarea de promisiuni sau nerespingerea acestora, trebuie să aibă loc înainte ca subiectul activ să-şi fi îndeplinit atribuţiile de serviciu, deoarece, dacă au loc după îndeplinirea acestora, fapta constituie , conform dispoziţiilor art. 256 Cod penal, "primire de foloase necuvenite". V. Dobrinoiu, op. cit., p. 128 Dicţionarul limbii române moderne. Editura Academiei Române, Bucureşti, 1968 89 Dicţionarul limbii române moderne, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1968 87 88

48

 

Pe de altă parte, acţiunea sau inacţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii este condiţionată de următoarele cerinţe esenţiale: a) pretinder ereea, primirea, accepta ptarea sau nerespin pingerea promisiunii, trebuie să aibă ca obiect banii ori alte foloase. Prin "b Prin "ban ani" i" se în înţe ţele lege ge at atât ât mo mone nedel delee me meta talilice ce sa sauu de hâ hârt rtie ie româneşti ori străine, cât şi titlurile de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuarea plăţilor - emise de o instituţie bancară ori de alte instituţii de credit competente, precum şi orice alte titluri sau valori asemănătoare90. Prin Prin anal analog ogie ie cu di disp spoz oziţiţiiiile le lega legale le ce incr incrim imin ineaz eazăă fabricarea banilor sau altor valori, şi în cazul luării de mită, elementul material este îndeplinit dacă există o monedă de orice fel ori un titlu de credit sau de plată care poate face, public, proba valorii pecuniare pe care o exprimă91. Noţiţiun No unea ea de "a "altltee fo folo loase ase"" de dese semn mneaz eazăă oric oricee fel fel de ava avant ntaj ajee patrimoniale, forma sub care se prezintă fiind lipsită de relevanţă. b) banii şi celelalte foloase pretinse, primite sau promise să fie necuvenite.  Altfel spus, acestea trebuie să aibă caracter de plată sau răsplată  în vederea efectuării, neefectuării, întârzierii îndeplinirii unui act precis determinat, adică să reprezinte un contra-echivalent al conduitei lipsite de probitate a funcţionarului - sau a altui salariat corupt. c) acţiunea sau inacţiunea ce constituie elementul material al luării de mită trebuie să se situeze în timp, anterior îndeplinirii, neîndeplinirii,  întârzierii în îndeplinirea actului determinat privitor la îndatoririle de serviciu ori contrar acestor îndatoriri.  În caz contrar, nu există infracţiune de luare de mită, ci, even eventual, tual, cea de primire de foloase necuvenite92. Codul penal al României, art. 282 V. Dongoroz ş.a., op. cit., p. 376 92 Codul Penal al României. art. 256 90 91

49

 

d) actul - pentru a cărei îndeplinire, neîndeplinire etc., se pretinde, se primeşte, se acceptă sau nu se respinge promisiunea unor foloase, să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului, adică să fifiee un act pr priv ivititor or la în înda dato toririririle le sale de se serv rvic iciu iu sau un act co cont ntra rar  r  acestor îndatoriri. Prin "îndatoriri de serviciu" se înţelege tot ceea ce cade în sarcina unui subiect potrivit normelor ce reglementează serviciul efectiv ori sunt inerente naturii acelui serviciu93. Infr Infrac acţiţiun unea ea de lu luar aree de mită mită se să săvâ vârş rşeş eşte te în legă legătu tură ră cu  îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu. Exemplu, consilierul unei primării din Slatina, judeţul Olt, care a pretins sume de bani în valoare totală de 300.000 lei de la mai mulţi cetăţeni, pentru a facilita punerea în posesie a suprafeţelor de teren ce li se cuveneau, în mod legal, de drept94. Prin "act contrar îndatoririlor de serviciu", în accepţiunea art. 254 Cod penal, se înţelege un act care - ca şi actul juridic privitor la  îndatoririle de serviciu - intră în competenţa normală a funcţionarului, făcând parte din sfera îndatoririlor sale de serviciu specifice ori generale.  Astfel că, Tribunalul judeţean Dolj, prin Decizia nr. 370/1987 a judecat fapta conductorului de tren care a primit sume de bani pentru a nu-şi  îndeplini îndatorirea de serviciu de a încheia procese-verbale de contravenţie persoanelor care, călătorind fără legitimaţie de călătorie, nu plătes plă tescc pe loc tax taxele ele tar tarifa ifare re şi sup suprat rataxe axele, le, reţ reţinâ inându ndu-i-i-se se ace acestu stuia ia infracţiunea de luare de mită95.  Având în vedere toate acestea, putem deduce caracteristicil caracteristicilee actului privitor la îndatoririle de serviciu şi anume: 93 94

S. Kahane op. cit. p. 104 Judecătoria Slatina, Sent. pen. Nr. 680/1993

95 T. Simbrian, H. Diaconescu - în nota în R. R. D. nr. 2/1988, p. 61; Dec. pen. Nr.370/1987 a Trib.

Jud. Dolj

50

 

- actul trebuie să fie legi gittim, adică să se înscri crie în sfera competenţei funcţionarului respectiv; - actul trebuie să fie determinat în esenţa sa specifică, deoarece indi indivi vidu dual alititat atea ea lu luii es este te un mi mijljloc oc de dife difere renţ nţie iere re a mi mitu tuiririiii de alte alte infracţiuni sau de abateri disciplinare; - actul trebuie să fie numai virtual, adică să existe posibilitatea realizării lui efective, nefiind nevoie ca, pentru existenţa infracţiunii, să fie  îndeplinită.  Actul contrar îndatoririlor de serviciu trebuie să îndeplinească acel ac elea eaşi şi ca cara ract cter eris istitici ci ca şi ce cell pr priv ivititor or la înda îndato toririririle le de se serv rvic iciu iu.. Elementul material al infracţiunii de dare de mită se concretizează în acţiunea de corupere (de dare de mită) care se poate realiza prin mai multe modalităţi normative, respectiv promisiunea, oferirea ori darea de bani sau alte foloase în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii  îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle îndatoririle de serviciu ale funcţionarului, ori  în vederea săvârşirii unui act contrar acestor îndatoriri. îndatoriri. Aşadar elementul material al dării de mită poate avea ca obiectiv fie efectuarea unui act licit, fie efectuarea unor acte ilicite. Prin "promisiune" se înţelege obligaţia pe care o persoană şi-o ia faţă de un funcţionar de a-i remite în viitor o sumă de bani sau alte foloase dacă va acţiona sau nu va acţiona în sensul dorit de aceea persoană. Prin "oferire" se înţelege a prezenta, a arăta, a etala ori a înfăţişa bani sau alte foloase funcţionarului pe care acesta urmează să le primească pentru îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea actului ce intră în atribuţiile sale de serviciu. "Darea" de bani sau alte foloase constă în acţiunea făptuitorului de a înmâna celui mituit aceste valori. 51

 

Este ner Este nerel elev evan antă tă îm împr prej ejur urar area ea că mi mitu tuirirea ea nu a re reuş uşitit,, ad adic icăă funcţionarul nu a fost determinat să ia mita deoarece infracţiunea se consumă odată cu acţiunea de predare, înmânare a avantajului material. Pent Pe ntru ru exis existe tenţ nţaa in infr frac acţiţiun uniiii de dare dare de mi mită tă es este te su sufifici cien entă tă activitatea de transmitere a banilor, valorilor sau a altor foloase, fără a fi necesară şi îndeplinirea actului pentru care s-a dat mita. Pentru întregirea laturii obiective legea penală cere îndeplinirea următoarelor cerinţe esenţiale: - prima cerinţă esenţială constă în aceea că promisiunea, oferirea sau darea să aibă ca obiect banii sau alte foloase. În lipsa darurilor nu poate să existe infracţiunea, deoarece legea penală nu pedepseşte demersurile, rugăminţile, insistenţele sau recomandările, chiar dacă ele ar avea drept rezultat determinarea funcţionarului să facă un act nedrept şi să încalce îndatoririle funcţiei sale96 - banii sau celelalte foloase - promise, oferite sau date - să fie necuvenite, adică să constituie plata sau răsplata în vederea efectuării unui act determinat, arătat în mod explicit. Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca acţiunea făptuitorului, promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase – să fie făcută cu un scop bine determinat, respectiv pentru îndeplinirea, neîndeplinirea sau întârzierea de către funcţionarul vizat a unui anumit act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori, după caz, pentru efectuarea unui anumit act, contrar îndatoririlor de serviciu ale funcţionarului sau salariatului în cauză; - promiterea, oferirea sau darea de bani ori foloase trebuie să fie anterioară îndeplinirii, întârzierii sau efectuării actului contrar îndatoririlor  de se serv rvic iciu iu al alee fu func ncţiţiona onaru rulu luii re resp spec ectitiv. v. Le Lega gatt de ace aceas astă tă ce ceririnţ nţăă esen es enţiţial alăă - co cond ndiţiţie ie si sine ne qu quaa no nonn pe pent ntru ru ex exis iste tenţ nţaa infr infrac acţiţiun uniiii,, atât atât 96

V. Dobrinoiu, op. cit., p. 218-219

52

 

practica judiciară cât şi literatura de specialitate s-au pronunţat în sensul că este irelevant dacă promisiunea sau oferirea de bani ori alte foloase au fost sau nu urmate de acceptarea din partea funcţionarului 97. De asem as emen enea ea,, nu pr prez ezin inttă ni nici ci un fe fell de re rele leva vanţ nţăă juri juridi dică că fap aptu tull că promisiunea de bani ori alte foloase a fost sau nu urmată de executare sauu dac sa dacăă ss-aa re real aliz izat at sc scop opul ul ur urmă măriritt prin prin cor corup uper erea ea funcţ funcţio iona naru rulu lui;i; infracţiunea subzistă dacă s-a făcut dovada că mituitorul a promis, a oferit ori a dat bani sau s au alte foloase în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii ori  întârzierii îndeplinirii unui act (de asemenea determinat), contrar   îndatoririlor de serviciu ale funcţionarului ori salariatului. Urmarea imediată. În cazul luării de mită urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale privitoarea la normala activitate a organelor, instituţiilor publice, a altor unităţi prevăzute în art.145 Cod penal sau a oricărei persoane juridice. Această urmare rezultă, implicit, din acţiunea incriminată, deoarece legea nu condiţionează existenţa infracţiunii de producerea unui rezultat.  În situaţia dării de mită, urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol concretizarea în crearea posibilităţii unei îndepliniri incorecte sau a unei neîndepliniri a îndatoririlor de serviciu de către funcţionar. De asemenea, există şi pericolul stânjenirii desfăşurării în bune condiţii a activităţii unui organ de stat, instituţii publice ori a oricărei persoane juridice. Ca şi în cazul luării de mită această urmare rezultă din  însăşi săvârşirea acţiunii incriminate deoarece legea nu condiţionează existenţa infracţiunii de producere: unui rezultat determinat. Legătura de cauzalitate. Întrucât legea nu condiţionează existenţa celor două infracţiuni de producerea unui rezultat concret, determinat şi legătura de cauzalitate dintre acţiunea sau inacţiunea care constituie 97

V. Dongoroz ş.a., op. cit., p. 141

53

 

elementul material şi urmarea imediată, rezultă din însăşi materialitatea activităţii desfăşurate de făptuitor şi nu necesită o probaţiune aparte.

54

 

Secţiunea a – II – a: Formele infracţiunilor de luare şi dare de mită Infracţiunea este o activitate umană, o faptă a omului. Asemănător  or oric icăr ărei ei ac actitivi vită tăţiţi conş conştitien ente te,, acti activi vita tate teaa infr infrac acţiţion onal alăă pres presup upun unee o desf de sfăş ăşur urar aree în titimp mp,, o de dezv zvol olta tare re prog progre resi sivă vă,, pâ până nă la prod produc ucer erea ea urmărilor periculoase. Orice infracţiune intenţionată este precedată întotdeauna de o perioadă de formare a laturii subiective, în care se naşte gândul de a săvârşi fapta şi se ia hotărârea de a o comite. Formarea atitudinii psihice ce privire la faptă şi urmări se petrece exclusiv în conştiinţa făptuitorului şi re repr prez ezin intă tă pr prim imaa et etap apăă de denu numi mită tă,, în ge gene nera ral,l, pe peri rioa oada da inte intern rnăă (intel (in telect ectual uală). ă). Act Activi ivitat tatea ea inf infrac racţio ţional nalăă pro propri priu-z u-zisă isă est estee cee ceeaa ce se numeşt num eştee per perioa ioada da ext extern ernăă a săv săvârş ârşiri iriii inf infrac racţiu ţiunii nii,, per perioa ioadă dă în car caree aceasta parcurge aşa-numitul "iter criminis" (drumul infracţiunii). Pe acest parcurs pot fi identificate mai multe faze - cu semnificaţii  juridice proprii - care reprezintă stadii distincte, de apropiere progresivă de mo mome ment ul fifina nal, ac ela aatul ca care toat to ate e e,elem elemen ente tele le eaco conţ nţin inut utul uifi infr infrac acţi ţiuni unii, i,ntul incl inclus usiv ivl, rezu reacel zult ltat ul,î,n fifiin inddre,, re real aliz izat ate, infr infrac acţi ţiun unea po poat ate eului consumată. Perioada internă Procesul de formare a laturii subiective, care are Ioc în perioada internă, nu constituie o fază de desfăşurare a infracţiunii. În cadrul perioadei interne se pot distinge trei momente: - conceperea infracţiunii - în care subiectul determinat de un mobil oarecare, voieşte să realizeze un anumit scop, concepe mijloacele de

55  

 înfăptuire a scopului, deci în mintea lui s-a născut ideea de a săvârşi infracţiunea. - deli deliber berar area ea - su subi biec ectu tull cump cumpăn ăneş eşte te ap aptititu tudi dini ni de a du duce ce la realizare scopul urmărit, riscuri ce ar putea decurge din săvârşirea infr infrac acţiţiun uniiii şi, şi, în ge gene nera ral,l, asup asupra ra tu tutu turo rorr mo motitive velo lorr de na natu tură ră să să-l -l determine a trece la acţiune ori nu. - hotărârea - după ce a chibzuit cu privire la oportunitatea săvârşirii faptei, subiectul se decide. O dată luată hotărârea de săvârşirea infracţiunii, latura subiectivă a infracţiunilor de luare şi dare de mită, se consideră realizată (cu excepţia cazurilor în care subiectul şi-a modificat hotărârea) şi rămâne neschimbată până la terminarea acţiunii incriminate. Perioada internă este specifică numai infracţiunilor intenţionate şi se desfăşoară exclusiv  în mintea subiectului. Nu este exclus ca subiectul, după luarea hotărârii, să treacă prin "faza oratorică" (să o comunice oral altor persoane) fără al altt sc scop op de decâ câtt acel acelaa de aa-şi şi ma mani nife fest staa gâ gând ndul ul.. Dr Drep eptu tull pe pena nall nu sancţionează ceea ce gândeşte omul ci ceea ce el face efectiv. Perioada externă După luarea hotărârii infracţionale se intră în perioada externă (a  înfăptuirii infracţiunii), infracţiunii), începe procesul desfăşurat în timp, de înfăptuire şi din punct de vedere obiectiv. În acest moment activitatea subiectului devine potenţial aptă să producă rezultatul socialmente periculos. Dacă acest rezultat se va produce, latura obiectivă a infracţiunii va fi în  întregime realizată şi, cum latura subiectivă există deja, conţinutul infracţiunii va fi complet realizat, ceea ce înseamnă că ne găsim în faţa "formei tipice" a infracţiunii (infracţiune consumată). Formele infracţiunii Sunt acele modalităţi pe care le poate îmbrăca o infracţiune intenţionată,  în raport cu stadiul până la care a fost dusă ori oprită activitatea infracţională în funcţie de fazele de desfăşurare ale acesteia. Fiecărei

56  

faze de desfăşurare îi corespunde o formă infracţională distinctă: acte preparatorii, tentativa, consumarea, epuizarea. a) Acte preparatorii  În literatura juridică sunt denumite acte preparatorii toate actele pr prin in ca care re se preg pregăt ăteş eşte te săvâ săvârş rşirirea ea ac acţiţiun uniiii ce co cons nstititu tuie ie elem elemen entu tull mate ma teririal al al infr infracţ acţiu iuni nii.i. Cara Caract cter eris istiticc aces acesto torr ac acte te es este te fapt faptul ul că ele ele intervin înainte de executare şi că vizează să asigure buna desfăşurare a acesteia, prin crearea condiţiilor şi apropierea mijloacelor necesare  înfăptuirii infracţionale. infracţionale. Pentru ca o activitate oarecare să fie considerată act preparatoriu la săv săvârş ârşire ireaa une uneii inf infrac racţiu ţiuni ni ea tr trebu ebuie ie să înd îndepl epline ineasc ascăă cum cumula ulatitivv următoarele condiţii: - să fie efectuată în vederea pregătirii unei infracţiuni; - să aibă o existenţă obiectivă, fiind de natură să creeze condiţii favorabile executării acţiunii incriminate; - activitatea efectuată să nu facă parte din elementul material al infracţiunii proiectate sau să nu constituie un început de executare a acesteia; - să fie săvârşită cu intenţie directă (intenţie calificată prin scop); - să fie fie să săvâ vârş rşiită de că căttre îns nsăş ăşii pe pers rsooan anaa ca carre va co com mite ite infracţiunea. Dacă este comis de o altă persoană avem de-a face cu un act de participaţie.  Actele de pregătire creează ele însele o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite de legea penală şi ca atare, în vederea prevenirii acestei stări periculoase, trebuie să se procedeze la incriminarea şi sancţionarea lor. Infracţiunea de dare de mită. este o infracţiune de acţiune (comisivă) şi instantanee. Codul nostru penal a optat pentru teza neincrimi neinc riminării nării actel actelor or pregă pregătito titoare. are. Este certă peri periculozi culozitate tateaa acest acestor  or 

57  

acte, deoarece ele îndeamnă efectiv făptuitorul la comiterea infracţiunii propriu-zise. La infracţiunea de luare de mită se constată că una dintre cele trei moda mo dalilită tăţiţi ce re real aliz izeaz eazăă el elem emen entu tull mate materirial al al ac aces este teia ia,, re resp spect ectiv iv promisiunea de bani ori de alte foloase, reprezintă un act de pregătire al dării efective de mită, incriminat însă autonom ca infracţiune consumată.  În cazul luării de mită se observă că, dacă se ţine seama de esenţa activităţilor incriminate prin cele patru modalităţi de realizare a elem elemen entu tulu luii ma mate teririal al,, do două uă,, re resp spect ectiv iv ac acce cept ptar area ea şi ne nere resp spin inge gere reaa promisiunii, sunt în esenţa lor acte pregătitoare ale primirii efective de mită, pe care legiuitorul le-a incriminat autonom, situându-le pe acelaşi plan, sub rapor raportul tul sem semnific nificaţiei aţiei lo lorr penale, cu lua luarea rea de mită pro propriupriuzisă98. b) Tentativa  În evoluţia progresivă a procesului infracţional, tentativa se  încadrează între faza actelor de pregătire şi faza consumării reprezentând acel segment al activităţii infracţionale care corespunde sens se nsul ului ui ge gener neric ic de "î "înc ncer erca care re ne nere reuş uşitită" ă" a să săvâ vârş rşiririiii infr infrac acţiţiun uniiii,, deoa de oare rece ce ar aree ca pu punc nctt de pl plec ecar aree înce începu putu tull ex exec ecut utăr ăriiii infr infracţ acţiu iuni niii (tre (treap apta ta infer nferiioară oară a ten enta tattive veii), pu punc ncttul său ter erm minus inus fiind iind fie fie  întreruperea executării, fie reproducerea rezultatului ilicit (treapta superioară a tentativei). Codul penal al României prevede regula incriminării şi pedepsirii limitative a tentativei, conform căreia aceasta cade sub incidenţa legii penale şi nu atrage aplicarea unei pedepse decât în situaţia când legea prevede în mod expres aceasta99.  În cazul luării de mită legea nu conţine o dispoziţie de sancţionare 99S. Kahane, op. cit, p. 135 98

Codul penal al României, art. 21

58  

a ten tentat tative ivei,i, cee ceeaa ce nu îns înseam eamnă nă că pri primir mirea ea de mit mităă car care, e, sin singur gurăă (dintre cele patru fapte incriminate prin art. 254 C. pen), reprezintă o luare de mită propriu-zisă - nu ar fi susceptibilă de un început de executare şi că acesta nu ar reprezenta un pericol social, accentuat care să justifice intervenirea răspunderii penale. În realitate, pretinderea de bani sau alte foloase, în scopul arătat de text constituie în esenţa sa, un act de executare, deci de tentativă, al luării propriu zise de mită 100 pe care tocmai datorită pericolului său social sporit legiuitorul l-a asimilat cu prim pr imir irea ea ef efec ectitivă vă de mi mită tă,, at atât ât sub sub as aspe pect ctul ul incr incrim imin inăr ăriiii,, câ câtt şi al sanc sa ncţiţion onăr ăriiii pr prin in de dero roga gare re de la re regu gula la dive divers rsifific icăr ăriiii pe pede deps psel elor  or  consacrată în art. 21 Cod penal.  În cazul dării de mită legea nu sancţionează tentativa, ceea ce nu  înseamnă că darea de mită n-ar fi susceptibilă de un început de executare, nici că actele de executare n-ar prezenta gradul de pericol social necesar pentru ca răspunderea penală să intervină. Conform art. 20 alin. 1 "tentativa constă în punerea în executare a hotărârii hotăr ârii de a săvârş săvârşiiii infracţiu infracţiunea, nea, executare care a fost întrer întreruptă uptă sau nu şi-a produs efectul". Deci De ci an ansa samb mblu lull ac acte telo lorr de ex exec ecut utar aree efec efectu tuat atee în mo mome ment ntul ul terminării actelor pregătitoare, pe de o parte, şi momentul producerii rezultatului, pe de altă parte, fiind o formă atipică a infracţiunii pe care subiectul subiec tul şi-a propus să o săvâr săvârşească. şească. Ea se pedepseşte confor conform m art. 21 alin.1, "numai când legea prevede expres aceasta". Art. 144. Cod penal regl reglement ementează ează săvâr săvârşirea şirea unei infr infracţiu acţiuni ni "săvâr "săvârşirea şirea orică oricăreia reia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora ca autor, inst instig igat ator or sa sauu co comp mplilice ce". ". Te Tent ntat atiiva va,, fifiin indd o for ormă mă de să săvâ vârş rşir iree a infracţiunii intenţionate, se caracterizează prin două condiţii preexistente: 100

V. Dongoroz, "Drept penal", Bucureşti, 1939, p.293

59  

- obiectul social juridic - care nu este atins în existenţa sa, pericolul social al tentativei fiind mai redus decât al faptei consumate; - subiectul activ - este persoana fizică, care a luat hotărârea de a comite infracţiunea şi care a început executarea elementului material specifific spec ic ace acest stei eiaa ori ori l-l-aa ef efec ectu tuat at în într întreg egim ime, e, fără fără să se prod produc ucăă consecinţele prevăzute de norma de incriminare. Existenţa pericolului soci so cial al,, în ca cazu zull te tent ntat ativ ivei ei,, rezu rezultltăă din din îm împr prej ejur urar area ea că ac acte tele le de executare întreprinse în vederea săvârşirii infracţiunii (chiar întrerupte ori rămase fără rezultat) sunt săvârşite cu voinţă şi cu conştiinţa produceri rezultatului socialmente periculos specific infracţiunii. c) Infracţiunea consumată  În desfăşurarea acţiunii, iter criminis atinge ultima etapă externă odată cu producerea rezultatului. În momentul consumării infracţiunii, se realizează finalizarea deplină a hotărârii iniţiale şi atingerea scopului ur urmă măriritt de făpt făptui uito torr pr prin in desf desfăş ăşur urar area ea într întregi egiii ac acţiţiun unii infr infrac acţiţiona onale le.. Infracţiunea de dare de mită, ca şi infracţiunea de luare de mită, este o infr infrac acţiţiune une cu co consu nsuma mare re an antitici cipa pată tă,, tent tentat ativ ivaa fiin fiindd as asim imililat atăă fapt faptei ei consumate. Oferirea şi promisiunea de bani ori alte foloase reprezintă un act de pregătire al dării efective de mită, incriminat însă autonom ca infracţiune consumată. Toate instituţiile reglementate în Codul penal - parte generală leg egat atee de no noţiţiuunea nea de infr frac acţţiu iunne, au în ve vede derre, în prim rimul rân ândd infracţiunea consumată (adică forma perfectă a infracţiunii. Momentul consum con sumări ăriii inf infrac racţiu ţiunii nii coi coinci ncide de cu rea realiz lizare areaa conţ conţinu inutul tului ui int integr egral al al infracţiunii în sensul că: laturii subiective, formată anterior, îi corespunde acum o latură obiectivă completă sub aspectul tuturor componentelor  sale sa le (e (ele leme ment nt ma mate teririal al,, ur urma mare re im imed edia iată tă şi ra rapo port rt de ca cauz uzal alititat ate) e) infracţiunea, faptă consumată. fiind singura formă tipică a infracţiunii.

60  

Referitor la consumarea infracţiunii de luare de mită, în literatura  juridică s-au exprimat exprimat două concepţii opuse.  Într-o primă concepţie, împărtăşită de autorii care consideră că la baza infracţiunii se află o convenţie ilicită de trafic de funcţie, se susţine că infracţiunea de luare de mită se consumă în momentul realizării  înţelegerii101.  Alţi autori leagă momentul consumării infracţiunii nu de încheierea unei pretinse convenţii ilicite între mituit şi mituitor ci de momentul realizării oricăreia dintre cele patru acţiuni-inacţiuni incriminate alternativ prin art. 254 Cod penal102.  Într-adevăr, în Codul nostru penal spre deosebire de alte legislaţii, pretinderea de mită, acceptarea ori nerespingerea promisiunii de mită (deşi în esenţă nu sunt decât acte pregătitoare sau de executare a primirii de mită) sunt asimilate cu luarea de mită, putând constitui, fiecare în parte, o infracţiune consumată de luare de mită. Astfel că, infrac inf racţiu ţiunea nea se con consum sumăă pri prinn execut executare areaa ori oricăr căreia eia din dintre tre cel celee pat patru ru acţiuni-inacţiuni prevăzute alternativ în norma de incriminare, neţinânduse seama nici de persoana care a avut iniţiativa, nici dacă s-a încheiat sau nu o convenţie ilicită de trafic de funcţie, nici dacă funcţionarul va executa sau nu ulterior actul la care s-a obligat.  În raport cu cele arătate mai sus, rezultă că, consumarea infracţiunii de luare de mită nu trebuie legată de realizarea beneficiului. Legea nu impune ca mituitorul să fi înmânat funcţionarului suma de bani sau folosul necuvenit promis, ci este de ajuns să existe o cerere sau o promisiune în acest sens, acceptată sau nerespinsă de funcţionar,  în vederea realizării pretenţiilor mituitorului; nu interesează nici dacă 101

R. Garraud, op. cit, p. 397, E. Garcon, op. cit., p. 423, citaţi de V. Dobrinoiu în "Corupţia în dreptul penal 102 român", Buc., 1995, p. 154 S. Kahane op. cit. p. 135, O. Loghin, T. Toader, op. cit., p. 343

61  

promisiunea este condiţionată de atingerea scopului urmărit de mituitor, nici dacă cererea sau promisiunea a fost îndeplinită, nici momentul când, eventual, îndeplinirea ei a avut loc. De re reţiţinut nut fa fapt ptul ul că exi exist sten enţa ţa infr infrac acţiţiun uniiii nu es este te afec afecta tată tă de  împrejurări ca, ulterior săvârşirii oricăreia din acţiunile-inacţiunile incriminate, funcţionarul a pierdut calitatea care îi oferea posibilitatea să satisfacă cererile mituitorului.  În acest sens, putem exemplifica fapta directorului comercial care, pe tim impu pull oc ocup upăări riii ac aces este teii funcţ uncţiii, a prim rimit de la o pe pers rsoa oană nă din din subordinea sa suma de 150.000 lei pentru a fi menţinut pe post. S-a reţinut infracţiunea de luare de mită chiar dacă, la scurt timp de la primirea banilor, respectivul director a fost destituit din funcţie, neputând satisface acţiunea pentru care a primit mita103.  Având în vedere că luarea de mită se consumă în momentul pr pret etin inder deriiii sa sauu pr prim imiririiii fo folo loas asel elor or ori ori al acc accep eptă tăririii sa sauu ne nere resp spin inge geririii promisiunii de mită, restituirea folosului primit, eliberarea mituitorului de promisiunea făcută ori refuzul ulterior de a mai primi banii sau celelalte foloase promise sunt irelevante din punct de vedere penal şi nu înlătură aplicarea art. 254 Cod penal indiferent dacă făptuitorul ar acţiona în acest mod din teamă, căinţă etc. Conf Co nfor orm m ar art. t. 25 2555 C. pen. pen.,, "o "ofe feri rire reaa de ba bani ni or orii alte alte folo foloas ase" e" reprezintă, în esenţa sa, tocmai începutul de executare a acţiunii de dare de mită, deci o tentativă de mită. Darea de mită este o infracţiune momentană ce se consumă în momentul în care mituitorul promite, oferă sau dă funcţionarului public bani ori alte foloase, în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii unui act referitor la îndatoririle sale de serviciu, moment în care se 103

Judecătoria Câmpina - Sent. pen. nr. 328/1993

62  

produce şi urmarea periculoasă a faptei sale. Subb as Su aspe pect ctul ul co cons nsum umăr ăriiii in infr frac acţiţiun uniiii de dar daree de mi mită tă,, nu are are relevanţă juridică: - nici existenţa sau inexistenţa unei convenţii ilicite, între mituitor şi mituit; - nici dacă. iniţiativa a aparţinut mituitorului sau celui mituit; - nici acceptarea sau neacceptarea ofertei ori promisiunii; - nici îndeplinirea sau neîndeplinirea de către funcţionarul public a actului de serviciu ce i s-a cerut. Este o formă atipică de infracţiune mai gravă decât cea tipică, deoarece acumulările cantitative conduc la salturi calitative, antrenând şi o răspundere penală mai grea pentru această formă de infracţiune.

d) Unitatea infracţională şi pluralitatea de infracţiuni Unititat Un atea ea de in infr frac acţiţiun unii de dese semn mneaz eazăă ac actitivi vita tate teaa infr infrac acţiţion onal alăă formată dintr-o singură acţiune ori inacţiune ce decurge din natura faptei sau din voinţa legiuitorului săvârşită de o persoană şi care se identifică conţinutul unei singure infracţiuni. Unitatea naturală de infracţiune este defini def inită tă ca for formă mă de uni unitat tatee inf infrac racţio ţional nalăă det determ ermina inată tă de uni unicit citate ateaa acţiunii sau inacţiunii, de unicitatea rezultatului ca şi de unicitatea formei de vinovăţie cu care este săvârşită infracţiunea: - simplă - caracterizată sub raport obiectiv printr-o singură acţiune sau inacţiune, printr-un singur rezultat, iar subiectiv printr-o formă de vinovăţie; - continuă - caracterizată prin prelungirea, în chip natural, a acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al laturii, obiective, după consumare până la intervenţia unor forţe contrare; - deviată - caracterizată prin aceea că făptuitorul, prin activitatea sa, lezează o altă a ltă valoare socială ori fapta este îndreptată împotriva altei

63  

persoane persoa ne dec decât ât cel celei ei viz vizate ate ini iniţia ţiall (f (fie ie dat datori orită tă gre greşit şitei ei man manipu ipulăr lării a faptelor sale, fie datorită erorii cu privire la persoana vizată).  În opinia unor autori104 se susţine că, datorită legăturii naturale care uneşte acţiunea sau inacţiunea (chiar la intervale de timp diferite) a două sau mai multor fapte, prin care se concretizează două sau mai multe din conţinuturile alternative ale infracţiunii de luare de mită, se dă naştere unei unităţi naturale de infracţiune, incompatibilă cu infracţiunea continuată. După opinia altor autori105 se susţine ideea că, infracţiunea de luare de mită, "capătă caracterul de infracţiune continuată atunci când banii sau alte foloase sunt emise în rate succesive". Poate exista infracţiune continuată şi atunci când, acţionând în realizarea aceleiaşi rezoluţii, subiectul cere sau primeşte în mod repetat, de la aceeaşi persoană (fără să existe o înţelegere prealabilă), diferite sume de bani ori alte foloase pentru îndeplinirea unor acte de serviciu. Fapt Fa ptaa pa pazn znic icul ului ui ca care re a so solilici cita tatt de la dife diferi riţiţi incu inculp lpaţ aţii ca în schimbul unor avantaje materiale să le permită să sustragă din depozitul unităţii tablă de cupru, în schimbul unei sume de bani ce urma să fie primită de la fiecare în parte, constituie infracţiune de luare de mită, dar  nu îmbracă forma infracţiunii continuate. Chiar dacă mituitorii au achitat suma de bani la dife diferite rite interval intervalee de timp timp,, avanta avantajele jele materia materiale le prom promise ise nu sunt de natură a transforma infracţiunea de luare de mită (deja consumată), din infracţiune momentană în infracţiune continuată106. Caracterul Carac terul conti continuat nuat al infr infracţiu acţiunii nii de luare de mită este dat nu de foloasele pretinse sau primite fracţionat, ci de pretinderea acestora în titimp mp,, de deoar oarec ecee in infr frac acţiţiun unea ea cont contin inua uată tă es este te o infr infrac acţiţiun unee să săvâ vârş rşitităă 104

V. Dobrinoiu, op. cit., p. 103 105 106S. Kahane, op. cit., p. 135 Dorin Ciuncan - “Infracţiunea de luare de mită în forma forma continuată” în Dreptul nr. 4-5/1991, p. 70

64  

fracţionat, în timp. Pentru Pen tru exi existe stenţa nţa une uneii inf infrac racţiu ţiuni ni continu continuate ate est estee nece necesar sar,, sub aspect subiectiv, ca făptuitorul să-şi fi reprezentat, în momentul luării hotărârii, activitatea infracţională desfăşurată ulterior, în ansamblul ei. Nu va putea exista infracţiune de luare de mită, ci un concurs de infracţiuni, atunci când mituitorul plănuieşte să săvârşească fapte penale ori de câte ori va putea. În această situaţie rez ezooluţi uţia nu este determinată. Practica judiciară a demonstrat că infracţiunea de luare de mită se poate comite în concurs cu alte infracţiuni, atunci când actul contrar   îndatoririlor de serviciu îndeplinit de subiect constituie, prin el însuşi, infracţiune.  Astfel, în practică, s-a decis că faptele unui contabil de a nu  înregistra plusurile constatate în gestiunea unui inculpat şi de a împărţi ulterior cu el banii echivalenţi plusului în gestiune (toate acestea în baza unei înţelegeri prealabile), constituie complicitate la delapidare şi, în concurs real, infracţiunea de luare de mită107. Fapta unui medic de a elibera certificat de concediu medical unei persoane fără să o fi examinat, în schimbul unor foloase materiale, constituie, pe lângă infracţiunea de luare de mită, şi infracţiunea de fals intelectual108. Infr Infrac acţiţiune uneaa de dare dare de mi mită tă po poat atee îm îmbr brăc ăcaa form formaa infr infrac acţiţiun uniiii continuate atunci când toate cerinţele prevăzute în art.4, alin.2 C. penal sunt îndeplinite. Pluralitatea persoanelor mituite nu exclude, de principiu, forma continuată de săvârşire, atâta vreme cât la baza. tuturor acţiunilor de 107

Trib. Supr., secţ. pen., Dec. nr. 1205/1985, în "C.D.", p. 315 108 Trib. mun. Buc, secţ. a-II-a pen, Dec. nr. 129/1993, "Culegere de practică judiciară pe anul 1993", Casa de editură şi presă "Şansa", Bucureşti, 1994, p. 154

65  

mituire s-a aflat o rezoluţie unică. În asemenea situaţii este necesar să se ve verirififice, ce, cu to toat atăă at atenţ enţia ia,, dacă dacă nu cu cumv mvaa ex exis iste tenţ nţaa ma maii mu multltor  or  persoane mituite implică reînnoirea, în fiecare caz în parte, a hotărârii de a da mită, ceea ce ar face inaplicabile prevederile art. 41 alin. 2 Cod penal.  În practica judiciară s-a considerat că o persoană care, transportând cu autocisterna mari cantităţi de vin, sustrage o parte din vin (parte pe care o înloc înlocuieşt uieştee cu apă) prin acte repetate repetate,, săvâr săvârşite şite pe baza unei rezoluţii unice are de la început reprezentarea că va trebui să dea mită persoanelor însărcinate să preia vinul (la beneficiar) după luarea de către ei a probelor pentru analiză.  În aceste condiţii, făptuitorul este este conştient că, de câte ori va preda vinul (diluat de el cu apă) va trebui să dea mită pivnicerilor şi, ca atare, darea repetată de mită are caracterul unei infracţiuni continuate109.  Între cele trei activităţi incriminate ca dare de mită (promisiunea, oferirea şi darea de bani ori alte foloase) există o legătură naturală, în sensul că: săvârşirea celei din urmă este urmarea firească a primelor  două do uă.. To Tocm cmai ai aceas această tă le legă gătu tură ră,, în ca care re,, da dare reaa ba bani nilo lorr re repr prez ezin intă tă fifina nalilita tate teaa pr prom omis isiu iuni nii,i, fa face ce ca ac acţiţiuni unile le su subs bsec ecve vent ntee să co cons nstititu tuie ie,,  împreună cu cea care le precede, o "unitate naturală" de infracţiune, incompatibilă cu infracţiunea continuată dar cu toate consecinţele care decurg din această caracterizare juridică în ceea ce priveşte: curgerea term te rmenu enulu luii de pres prescr crip ipţiţie, e, in inci ciden denţa ţa ac acte telo lorr de am amni nist stie ie şi graţ graţie iere re,, aplicarea legii mai favorabile. determinarea locului săvârşirii infracţiunii. Practica instanţei supreme a demonstrat că: fapta unei persoane care a oferit o sumă de bani unui paznic, pentru ca aceasta să-i permită să sustragă păsări pe care le avea în pază şi de a participa împreună la sustragere, constituie pentru aceasta, furt calificat şi dare de mită în 109

Trib Supr., Secţ. Pen. dec. nr. 3082/1986, C.D., p. 283

66  

concurs, iar pentru paznic, furt calificat şi luare de mită, de asemenea, în concurs110. Mituitorul nu poate fi exonerat de răspunderea penală ce-i incumbă pentru instigare, prin încadrarea faptei numai ca dare de mită, conform art. 255 Cod penal. Conform art. 33 Cod penal, există concurs de infracţiuni: a) când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi ac eeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din d in ele; b) când o acţiune sau inacţiune, săvârşită de aceeaşi persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs,  întruneşte elementele mai multor infracţiuni. Există "eroare de fapt" (art. 51) şi nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, când făptuitorul, în momentul săvârşirii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei. Nu constituie o circumstanţă agravantă împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârşirii infracţiunii. În schimb, conform ar art.t. 75 Co Codd pe pena nal,l, ur urmă măto toar arel elee îm împr prej ejur urăr ării co cons nstititu tuie ie circ circum umst stan anţe ţe agravante: - săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună; - săvârşirea infracţiunii prin metode ori mijloace care reprezintă pericol public; - săvârşirea faptei din motive josnice; - săvârşirea infracţiunii în stare de beţie anume provocată în vederea comiterii faptei; - săvârşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de o calamitate

110

Trib Supr., Secţ. Pen. dec. nr. 804/1984, C.D., p. 291

67  

CAPITOLUL V

Secţiunea I - Regim sancţionator 

Potrivit art. 254 alin.1 Cod penal, luarea de mită, în variantă simplă, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani, iar în variantă agravantă (art. 254 alin. 2 C. pen.) pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani. Conform Legii nr. 12/1990, modificată prin Legea nr. 42/1991, în cazul caz ul săv săvârş ârşiri iriii fap faptei tei de căt către re fun funcţi cţiona onariri îm împut putern ernici iciţiţi să con consta state te infracţiuni sau contravenţii sancţionate de acest act normativ ori să le instrumenteze, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 14 ani, întrucât art. 5 din legea amintită prevede că, în aceste cazuri, minimul şi maximul prevăzut de art. 254 alin. 1, se majorează cu doi ani. Potrivit art. 254 alin. 3 Cod penal, banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. Cân ândd se con onst stat atăă ex exiist sten enţa ţa uno norr cir circu cum mstan stanţe ţe aten atenua uant nte, e, pedepsele de mai sus se reduc sub minimul special (dar nu mai jos de trei luni, în conformitate cu dispoziţiile art. 76 alin. 1 lit. c din Cod penal),  întrucât minimul special al pedepsei este de 3 ani. Dacă se constată existenţa unor circumstanţe agravante, conform art. 78 Cod penal, se poate aplica o pedeapsă până la maximul ei special, iar dacă maximul

68  

special este neîndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani111.  Art. 254 Cod penal prevede pe lângă pedeapsa principală a  închisorii şi pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi; drepturile al căror exerciţiu poate fi interzis sunt arătate în art. 64 Cod penal, iar durata interzicerii poate fi stabilită - aşa cum prevede art. 53 lit. a, Cod penal - de la 1 la 10 ani.  În cazul luării de mită aplicarea pedepsei complimentare este obligatorie; aceasta înseamnă că instanţa nu este obligată să mai verifice în fiecare caz în parte, dacă faţă de natura şi gravitatea faptei, de împrejurările cauzei şi persoana infractorului, pronunţarea ei este sau nu ne necces esar ară. ă. Dar ar,, deş eşii ob obllig igat atoori rie, e, pe peddea eaps psaa co com mpli plimen enta tară ră a inte interz rzic icer eriiii un unor or drep dreptu turiri nu poat poatee fi apli aplica cată tă de decât cât dac dacăă pe pede deap apsa sa principală este închisoarea de cel puţin 2 ani, aşa cum se prevede în art. 65 alin.1 şi 3 Cod penal. Printre drepturile al căror exerciţiu poate fi interzis, art. 64 Cod penal prevede la lit. c dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul la săvârşirea infracţiunii. Pedeapsa accesorie. Potrivit art. 71 Cod penal condamnarea la pedeap ped eapsa sa cu înc închis hisoar oarea ea atr atrage age de dre drept pt - ca ped pedeaps eapsăă acc accesor esorie ie interzicerea tuturor drepturilor arătate în art. 64 C. pen., din momentul în care hotărârea hotărârea de condam condamnare nare a rămas defini definitivă tivă şi până la termi terminarea narea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. Cum printre drepturile prevăzute în art. 64 C. pen. figurează la lit. c şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, 111 Codul penal şi Codul de procedură penală cu modificările aduse prin Legea nr. 140/1996 şi Legea

nr. 141/1996

69  

rezultă că, în caz de condamnare pentru luare de mită, făptuitorului îi este interzis, pe perioada sus-menţionată, dreptul de a exercita o funcţie de natura celei pe care a traficat-o. Această constatare este valabilă şi pentru cazul în care pedeapsa se execută la locul de muncă, deoarece potrivit art. 71 alin. 3 Cod penal, în asemenea situaţie numai interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d şi e - nu şi a celui de la lit. c - este lăsată la aprecierea instanţei. Confiscare Confi scarea a specială. specială. Potrivit art. 254 alin. 3 C. penal, banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului echivalentului lor în bani. Temeiul juridic al confi confiscări scăriii îl consti constituie tuie textul art. 118 lit. c, C. penal (astfel: lucrurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni sau pentru pe ntru a răsplăti pe infractor).  Asupra naturii juridice a confiscării, în cazul luării de mită s-au purtat discuţii, părerile fiind împărţite. Unii autori112, au considerat confiscarea în mituire ca pedeapsă complimen compl imentară; tară; alţi alţiii113 ca o pedeapsă accesorie, care şi-ar produce efectele de plin drept din momentul aplicării pedepsei principale, fără ca instanţa competentă să fie obligată să o prevadă în dispozitivul hotărârii. Literatura juridică şi practica judiciară mai recentă sunt unanime în a considera confiscarea prevăzută de art. 254 C. pen. că nu este o pedeapsă ci o măsură de siguranţă (confiscarea specială). Legiuitorul a trebuit să o prevadă expres, în textul consacrat luării de mită, deşi existau dispoziţiile art. 118 C. pen. pe de o parte, pentru a-i sublinia caracterul obligatoriu, iar pe de altă parte, pentru a reglementa situaţia neprevăzută în art. 118 C. pen. - în care banii ori celelalte foloase care

112

I. Tanoviceanu, V. Dongoroz, "Tratat de drept şi procedură penală;", vol. III, ediţia a II-a, p. 238 I. Munteanu, "Corupţia funcţionarilor publici în dreptul penal român", citat de V. Dobrinoiu

113

70  

au făcut obiectul mitei nu se mai găsesc114.  În legătură cu confiscarea specială prevăzută de art. 254 C. pen.  în teorie şi practică practică s-au ridicat mai m multe ulte probleme, printr printree care: 1. De ce art. 254 alin. 1 C. pen. foloseşte pentru a desemna obiectul mitei expresia "bani sau alte foloase'; iar art. 254 alin. 3 C. pen. utilizează utili zează pentr pentruu a indic indicaa obiectul confis confiscări căriii expresi expresiaa "bani valori sau orice alte bunuri "? Explicaţia este următoarea: obiectul mitei, constând în bani sau alte foloase poate fi şi de natură nepatrimonială; ori art. 254 alin. 3 care instituie obligaţia confiscării bunurilor ce au făcut obiectul luării de mită nu putea să vizeze avantajele nepatrimoniale sau neevaluabile în bani (situaţie în care se va putea însă dispune, când ar fi cazul, restabilirea situaţiei anterioare, conf. art.170 C. proc. pen.)115. 2. .Operează confiscarea şi asupra bunurilor imobile? Codul nostru penal, care vorbeşte de confiscarea banilor, valorilor  sauu ori sa rică căro rorr al alto torr bu bunu nurri ca carre au făc ăcut ut ob obiiec ectu tull luăr luăriii de mită, tă,  îndreptăţeşte opinia că nu numai bunurile mobile, ci şi cele imobile pot fi supuse confiscării speciale. 3. Ce se întâmplă dacă banii sau bunurile supuse confiscării provin din sustrageri din avutul public, pentru care mituitorul a fost trimis în  judecată, alături de autorul autorul luării de mit mită? ă?  În acest caz, suma sau bunurile nu se confiscă, ci trebuie restituite unităţii păgubite. 4. În cazurile în care infracţiunea de luare de mită a fost comisă în participaţie, obligaţia de a plăti echivalentul în bani al bunurilor sau valorilor primite ca mită, atunci când ele nu se mai găsesc, este solidară sau nu? 114

V. Dobrinoiu,” Corupţia în dreptul penal român “, Bucureşti, 1995, p. 167 S. Kahane, op. cit. p. 136

115

71  

 În această situaţie este necesar ca instanţa să stabilească pentru fiecare participant ce anume bunuri sau valori i-au revenit şi să-l oblige, sepa se para rat,t, la pl plat ataa ec echi hiva vale lent ntul ului ui în ba bani ni al ac acest estor ora, a, bine bineîn înţe ţele les, s, în măsura în care ele nu se mai găsesc şi deci nu se mai pot confisca în natură. 5. În cazul în care obiectul mitei I-a constituit o sumă de bani, pe care autorul a folosit-o pentru cumpărarea unui bun, acest bun care a luat Iocul sumei primite ca mită, va fi confiscat în baza art. 254 alin. 3 C. pen.?  În literatura juridică este dominantă ideea că lucrurile care au luat locul altor lucruri iniţial dobândite prin infracţiune trebuie confiscate ele  însele ca "lucruri dobândite prin infracţiune", deoarece "banii sau lucrurile substituite sunt tot atât de fără drept şi ilicit deţinute ca şi lucrurile sau banii cărora li s-au substituit"116. Infracţiunea de dare de mită este sancţionată cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi se poate aplica de instanţa de judecată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi se apreciază a fi necesară.  În cazul dării de mită, confiscarea specială operează atunci când infracţiunea se comite prin oferire şi prin dare de bani sau alte foloase, nu însă în varianta săvârşirii faptei prin promisiunea unor asemenea foloase. Dacă mita a fost primită, oferită sau dată, ca urmare a constrângerii, nu se va proceda la aplicarea măsurii de siguranţă, a confiscării speciale, ci în baza art. 255 alin. 5 c. pen., bunurile care au făcut obiectul dării de mită, vor fi restituite persoanei care le-a dat.

116 V. Dongoroz, "Explicaţii teoretice ale Codului

1970, p. 322

penal român", vol. II, Ed. Academiei, Bucureşti,

72  

Potrivit art. 255 alin. 3 C. pen., mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune. Pentru a opera această cauză de nepedepsire este necesar să se constate întrunirea a trei condiţii. O primă condiţie este ca mituitorul să denunţe fapta. Aceasta nu presup pre supune une nea neapăr părat at int introd roduce ucerea rea unui denu denunţ nţ pro propri priu-z u-zis, is, în for forme me prescrise de lege. Fapta se consideră denunţată, de pildă, şi în cazul în care mituitorul, fiind urmărit pentru o altă infracţiune, face o declaraţie prin care aduce la cunoştinţa organului de urmărire penală, fapta sa de dare de mită, precum şi fapta funcţionarului care a primit mita şi, în urma acestui denunţ, se pornesc cercetările. Nu constituie însă o denunţare,  în sensul art. 255 C. penal, recunoaşterea făcută de făptuitor în faţa organului de urmărire penală care a constatat săvârşirea infracţiunii de dare de mită.  A doua condiţie este ca denunţarea să fie făcută unei autorităţi. În lipsa unei precizări a legii, denunţarea poate fi făcută şi unei autorităţi necompetente a efectua urmărirea penală în această materie întrucât, în acest caz, autoritatea care a primit denunţul va sesiza de îndată organul de urmărire competent.  A treia condiţie este ca denunţarea să fie făcută mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la fapta de mituire.  În cazul în care mituitorul denunţă fapta autorităţii, în termenul stabilit de lege, se va pronunţa soluţia încetării urmăririi, în baza art. 11, pct.1, lit. c, C. pr. pen, combinat cu art. 255 alin. 3 C. pen, iar în faza  judecăţii, încetarea procesului procesului penal, potrivit art. 11, pct. 2, lilit.t. b, Cod proc. penal , combinat cu art. 255, alin. 3, C. penal.

73  

Secţiunea a II a: Comparaţia sancţiunilor din codul penal românesc cu sancţiunile din alte legislaţii penale.

Codul penal spaniol incriminează faptele de corupţie pasivă în cap. IX,, in IX intititu tula latt "Des "Despr pree mi mitu tuirire" e" di dinn tititltlul ul VI VIII "Inf "Infra racţ cţiu iuni ni să săvâ vârş rşititee de funcţionarii publici în exercitarea atribuţiilor de serviciu". Potrivit art. 385, infracţiunea de luare de mită săvârşită pentru a îndeplini un act relativ la serrvi se vici ciu, u, ac actt ca carre co cons nstititu tuiie o in inffrac acţţiune iune,, va fi san ancţ cţio iona nată tă cu  închisoarea de la 6 luni şi o zi la 6 ani şi amendă în valoarea darului până la de trei ori valoarea acestuia. Potrivit art. 387, atunci când darul solicitat, primit sau promis are ca obiect neîndeplinirea unui act pe care funcţionarul era obligat să-l  îndeplinească în exerciţiul funcţiei, pedeapsa va fi închisoarea de la o lună şi o zi la 6 luni şi amendă de la valoarea darului până la de trei ori valoarea acestuia.  Aşa cum se observă, legea penală spaniolă face, de asemenea, deosebire între favorurile primite de funcţionarul public pentru a îndeplini un act ilicit de cele primite pentru a efectua un act licit. Specific legii spaniole este însă deosebirea pe care o face între luarea de mită săvârşită de funcţionar pentru a îndeplini un act privitor la funcţia sa şi luarea de mită comisă pentru a nu îndeplinii un act privitor la funcţia sa, sancţionând mai puţin sever această din urmă activitate117. Regimul sancţionator al legii spaniole este mai puţin aspru decât cel al legii române. În România, fenomenul infracţional de corupţie a 117 "' Codigo Penal y legislation complementaria, decimoseptimana edition,

de 1992, Editorial Civitas, S.A, Espana, Madrid, 1992

actualizada a septembre

74  

scăpat de sub control, fapt pentru care a fost necesară modificarea regi re gimu mulu luii sa sanc ncţiţion onat ator or (p (pri rinn Le Lege geaa nr nr.. 14 140/ 0/19 1996 96)) pr prin in înăs înăspr prir irea ea acestuia. Darea de mită este incriminată tot în cap. IX, la art. 391, potrivit acestui articol, comite această infracţiune acela care prin daruri, cadouri, oferte sau promisiuni corupe sau încearcă să corupă pe funcţionarul public ca să accepte pretenţiile sale; el va fi pedepsit cu aceeaşi pedeapsă ca şi funcţionarul. Potrivit art. 392, când coruperea are loc, spre a interveni într-o cauză penală în favoarea inculpatului, de către soţ/soţie sau de către frate/soră, se va aplica mituitorului numai o amendă echivalentă. cu valoarea darului fără a fi mai mică de 100.000 pesetas.  Art. 393 prevede că, în toate cazurile, darurile vor fi confiscate. Legea spaniolă incriminează în acelaşi text, atât fapta consumată cât şi tentativa la corupţia activă. Legea română nu se referă la tentativă, deoarece darea de mită, ca şi luare - de mită, sunt concepute ca infracţiuni cu consumare anticipată118. De asemenea, legea spaniolă prevede o cauză de atenuare a pede pe deps psei ei ne necu cunos noscu cută tă de le lege geaa ro româ mână nă şi an anum umee câ când nd co coru rupe pere reaa funcţionarului are loc pentru a uşura situaţia penală a unei rude. Codul penal german incriminează în capitolul 29 "Infracţiuni de serv se rvic iciu iu"" ca in inffra racţ cţiu iune ne de lu luar aree de mi mită tă fapt faptaa fun uncţ cţio iona naru rulu luii sa sauu angajatului special pentru serviciul public care pretinde, lasă să i se promită sau acceptă un folos, ca recompensă, nu numai pentru că va  îndeplini un act care intră în atribuţiile sale de serviciu şi prin aceasta îşi va încă încălc lcaa ob obliliga gaţiţiililee de se serv rvic iciu iu,, da darr şi pe pent ntru ru că a înde îndepl plin initit un asemenea act, pedeapsa este privaţiunea de libertate de la 6 luni până 118

V. Dobrinoiu, op. cit., p. 251

75  

la 10 ani, iar în cazurile mai uşoare privaţiunea de libertate până la 3 ani sau amendă. De asemenea, se pedepseşte mai grav în situaţia de mai suss jude su judecă căto toru rull sa sauu ar arbi bitr trul ul da dacă că a înde îndepl plin initit un ac actt ca care re intr intrăă în atribuţiile sale judiciare şi prin aceasta şi-a încălcat îndatoririle judiciare. Se poate observa că legea germană incriminează ca luare de mită atât fapta funcţionarului care primeşte foloase înaintea îndeplinirii unui act relativ la funcţia sa, cât şi fapta de a primi asemenea foloase după ce a îndeplinit un act relativ la funcţia sa, prevăzând aceleaşi limite de pedeapsă pentru ambele ipoteze menţionate. Legea penală română le incriminează distinct. Codul Cod ul pen penal al model model americ american an incrim incrimine inează ază în capi capital talul ul int intitu itulat lat "Infracţiuni contra administraţiei publice faptele de mituire şi influenţă corupătoare (art. 240). De remarcat că luarea de mită şi darea de mită "bririber "b bery" y" su sunt nt in incr crim imin inat atee pr prin intr tr-o -o un unic icăă disp dispoz oziţiţie ie lega legală lă.. As Astftfel el,, o persoană este vinovată de mituire, infracţiune de gradul 3, dacă oferă, transmite sau este de acord să transmită prin altul, ori pretinde, acceptă sau este de acord să accepte prin altul orice beneficiu bănesc, răsplată, recompensă, pentru decizia, opinia, recomandarea, votul dat în favoarea unei persoane sau pentru exercitarea într-un fel sau altul a libertăţii de decizie ca funcţionar public, ca reprezentant oficial de partid sau ca alegător. De asemenea, în art. 240 - 3 este incriminată fapta funcţionarului care solicită, acceptă sau este de acord să primească orice beneficiu băne bă nesc sc ca re reco comp mpen ensă să (r (răs ăspl plat ată) ă) pe pent ntru ru că a da datt o de deci cizi zie, e, şi-a şi-a exprimat expri mat o opini opinie, e, a făcut o recomandare recomandare sau a dat un aviz favor favorabil abil ori şi-a exercitat dreptul de decizie în favoarea unei persoane, ori pentru că şi-a încălcat obligaţiile de serviciu. De observat că legea penală americană ca şi legea română incr incrim imin inea ează ză ca o fa fapt ptăă au auto tonom nomăă ofer oferirirea ea,, ac acor orda dare reaa de folo foloas asee

76  

funcţionarului după ce şi-a îndeplinit un act privitor la funcţia sa şi fără vreo înţelegere prealabilă. Spre deosebire însă de legea romană, legea penală americană incriminează nu numai primirea de către un funcţionar  a unor foloase dar şi solicitarea de către funcţionar a unor favoruri după ce a îndeplinit un act privitor la funcţia sa. De asemenea, legea penală americană incriminează primirea de foloase post factum şi atunci când se referă la acte de încălcare a îndatoririlor de serviciu, pe când legea română are în vedere numai actele la care c are funcţionarul era obligat. Codul penal bulgar adoptat în anul 1968 şi modificat prin Legea pent pe ntru ru mod odiififica carrea şi co com mpl plet etar area ea co codu dullui pe pena nall din din anu null 19 1975 75 incriminează "mita" în art. 301-307 din capitolul "Infracţiuni împotriva activităţii organelor de stat şi ale organizaţiilor obşteşti". Potrivit Potri vit art. 301, infr infracţiun acţiunea ea de luare de mită constă în prim primirea irea de către un funcţionar - a unui dar sau a oricărui alt folos material, în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea unei îndatoriri de serviciu. Este de observat că, în Codul penal bulgar, acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii nu trebuie să preceadă efectuarea actului de serviciu; primirea efectivă a darului sau folosului reprezintă, în aceste condiţii, o remuneraţie nu numai pentru ceea ce se va săvârşi, ci şi pentru ceea ce s-a săvârşit, spre deosebire de legea penală română care incriminează distinct fapta în această din urmă ipoteză ca fiind infracţiunea de primire de foloase necuvenite.

77  

CAPITOLUL VI Secţiunea I - Necesitatea completă completării rii cadrului legislativ pentru creşterea eficienţei în combaterea corupţiei.

Oricât de democratică şi bine organizată ar fi o societate, dacă nu ar dispune de cadre competente, devotate şi corecte, nu ar fi posibilă buna funcţionare a aparatului de stat şi a tuturor funcţiilor sociale. Funcţionarii reprezintă sistemul nervos al oricărui organism social, ei sunt chemaţi să asigu asigure re funcţ funcţionar ionarea ea irep ireproşabi roşabilă lă a organ organismul ismului ui social pe baza principiilor care caracterizează statul de drept. Pentru a asigura buna desfăşurare a activităţilor de interes public, precum şi pentru a se preveni şi combate faptele antisociale grave susc su scept eptib ibililee să st stân ânje jene neas ască că,, să îm împi pied edic icee sa sauu să ad aduc ucăă atin atinge gere re aceste ace steii act activi ivităţ tăţi,i, este este nece necesar sarăă int interv ervenţ enţia ia leg legiiii pen penale ale.. Se im impune pune sancţionarea severă a acelor funcţionari care au o comportare incorectă făcând din funcţia lor o sursă de venituri în detrimentul societăţii. Deoarece corupţia, în perioada pe care o parcurgem, cunoaşte o accentuare fără precedent şi la toate nivelurile, legiuitorul a fost obligat să in inte terv rvin inăă pr prin in sp spor oririrea ea pe pede deps psel elor or,, cât şi prin prin prev preved eder erea ea un unor  or  variante agravante în funcţie de calitatea făptuitorului. Tot pentru stăvilirea fenomenului corupţiei, în România a luat fiinţă o serie de organisme cu scopul de a stabili sfera de manifestare a aces ac estu tuii fen enom omen en,, de a lilim mititaa ex extitind ndeere reaa şi de a ac acţţion iona pe pent ntru ru combaterea acestuia. Aceste organisme se prezintă sub forma unor  comi co misi siii la nivel nivelul ul Pa Parlrlam amen entu tulu luii Ro Româ mâni niei ei pe pent ntru ru inve invest stig igar area ea un unor  or 

78  

abuzuri sau cazuri de corupţie, semnalate în anumite domenii ale vieţii sociale. Au fost înfiinţate anumite structuri permanente care acţionează  în cadrul diferitelor autorităţi publice. Astfel, a fost înfiinţată Direcţia de supraveghere şi control vamal care funcţionează în cadrul Ministerului de Finanţe şi Brigada pentru combaterea co mbaterea crimei organizate şi corupţiei în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei. De menţionat că, pe baza prevederilor Constituţiei, a fost înfiinţată Curtea de Conturi cu importante atri atribu buţiţiii în do dome meni niul ul veri verififică căririii modu modulu luii în ca care re se ad admi mini nist stre reaz azăă şi gestionează averea publică sau de interes public. Limitele pedepsei aplicate în cazul art. 254 C. penal au fost modi mo dififica cate te pr prin in Le Lege geaa nr. nr. 14 140/ 0/19 1996 96;; astf astfel el,, în art. art. 25 2544 (îna (înain inte te de modificare prin prezenta lege) fapta se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani, pe când în actualul conţinut legal al art. 254 C. penal, fapta se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 12 ani în varianta tip. Pentru creşterea eficienţei în combaterea corupţiei recomandabil ar fi mărirea minimului special al acestei infracţiuni, nu numai a maximului special al infracţiunii. Pe viitor, legiuitorul ar trebui să facă o diferenţiere privind regimul sancţionator în funcţie de calitatea subiectului activ, de urmările faptei, de calitatea actului.  Astfel, pedeapsa trebuie să fie mai aspră în cazul faptei de luare de mită săvârşită de un judecător sau de o altă persoană cu atribuţii  judiciare, cât şi în cazul dării de mită când este comisă pentru coruperea unui judecător sau arbitru.

79  

Secţiunea a II a - Propuneri pentru un regim de sancţionare diversificat în noul Cod Penal Opinia publică din România consideră că adoptarea unor soluţii efic eficie ient ntee de co comb mbat ater eree şi pr preve eveni nire re a ac acest estui ui feno fenome menn treb trebui uiee să conducă atât la, înlăturarea cauzelor şi condiţiilor care generează acte de corupţie în diferite sectoare, cât şi la diversificarea sistemului de sancţiuni şi pedepse aplicate indivizilor cu comportamente coruptive119.  În urma unui sondaj, s-a solicitat populaţiei investigate să-şi expună opiniile cu privire a ceea ce consideră ea fundamental pentru combaterea şi prevenirea fenomenului de corupţie, rezultând în acest sens patru categorii principale de propuneri120.  A) Propuneri cu caracter caracter legislativ Majoritatea subiecţilor au optat pentru îmbunătăţirea legislaţiei, a mod odul ului ui ei de apl aplic icaare, re, câ câtt şi pe pent ntru ru îmbu bună nătă tăţţirea irea sist sistem emul ului ui sancţionator.  În primul caz, măsurile măsurile specifice ar fi: - legi mai aspre decât cele existente; - legi mai adecvate decât cele existente; - aplicarea mai fermă şi corectă a legilor   În al doilea caz: - aplicarea unor pedepse mai aspre; - privarea de libertate; - sporirea cuantumului amenzilor  - pedeapsa capitală; - confiscarea averii; 119 120

Dan Banciu, Sorin M. Rădulescu, "Corupţia şi crima organizată în România”, Buc., 1994, p. 153 Idem, p. 157

80  

- suspendarea din funcţii publice121.

B) Propunerile cu caracter economic se extind pe o gamă largă, de la sugerarea unei soluţii care vizează optimizarea procesului până la cele care au ca scop controlul sever instituit asupra căilor ilicite de dobândire a unor resurse fără muncă. Majoritatea acestor propuneri se referă la necesitatea accelerării procesului de reformă şi de privatizare apreciate ca, desfăşurându-se în mod inadecvat şi întârziind nepermis de mult, situaţii de natură a facilita ambiguităţile de care profită mai ales cei corupţi.  Atât adoptarea legislaţiei economice economice mai severe, mai adecvate, cât şi intensificarea Gărzii financiare, se înscriu în tendinţa de apreciere a corupţiei ca un efect al absenţei măsurilor punitive.  În acest context, nefastul fenomen este privit mai puţin ca un act infracţional, cât ca o consecinţă şi chiar cauză a erorilor distorsiunilor şi ambi am bigu guiităţi tăţilo lorr un unei ei tr tran anzi ziţiţiii ec echi hivo vocce ca care re ep epui uize zeaz azăă res esur urse sele le economice şi financiare instituţionalizând criza în plan economic. Corupţia există, par să sugereze opiniile subiecţilor, pentru că există şomaj, pentru că oamenii nu mai muncesc cum trebuie, pentru că econ ec onom omia ia nu ma maii fu func ncţiţion onea ează ză cu cum m treb trebui uie, e, pe pent ntru ru că legi legisl slaţ aţia ia economică este inadecvată pentru 122 că apărătorii legalităţii economice nu-şi fac datoria aşa cum ar şitrebui . C) Propunerile cu caracter politic în principal se referă la: I Schimbări cu caracter politic - măsurile specifice, în acest caz, ar  fi: - guvern de coaliţie; - schimbarea (remanierea) guvernului; - venirea opoziţiei la putere; 121

Ibidem, p. 158 Ibidem, p.162

122

81  

- alegeri anticipate; - schimbarea preşedintelui; - reinstaurarea monarhiei.

II Funcţionarea mai adecvată a instituţiilor politice şi de stat. În această situaţie, măsurile specifice ar fi: - de demi mite tere reaa di dinn fu func ncţiţiee a de demn mnititar arililor or co coru rupţ pţii me merg rgân ândd pâ până nă la excluderea din viaţa politică; - moralitatea mai mare a guvernanţilor şi oamenilor politici - depolitizarea funcţiilor publice şi administrative; - comisii în toate instituţiile statului şi la nivel naţional; - o platformă politică mai adecvată situaţiei ţării; - reducerea numărului de partide politice; - re resp spec ecta tare reaa prom promis isiu iuni nilo lorr fă făcu cute te de par partitidu dull de gu guve vern rnăm ământ ânt şi preşedinte în campania electorală , - mai multă fermitate, control şi competenţă din partea guvernului şi preşedintelui ţării; - demiterea foştilor demnitari comunişti din viaţa politică; - delimitarea puterilor în stat , - activitatea mai eficientă a Parlamentului123 D) Alte propuneri. În afara măsurilor menţionate, o parte mai mică din populaţia investigată (3,9%) a propus un număr de soluţii pentru pr prev even enirirea ea şi comb combat ater erea ea fe feno nome menu nulu luii de co coru rupţ pţie ie,, ca care re nu pot fi clas clasifific icat atee în ca cate tego goririililee pr prec eced eden ente te.. Di Dint ntre re ele, ele, pot fi me menţ nţio iona nate te următoarele: - atitudini mai severe din partea opiniei publice; - dez dezvăl văluir uirea ea pub public licăă a tut tuturo urorr act actelo elorr de cor corupţ upţie ie pri prinn int interm ermedi ediul ul radioului şi televiziunii; 123

Ibidem, p. 163

82  

-  judecarea publică a celor corupţi; corupţi; - schimbarea mentalităţii oamenilor printr-o educaţie mai adecvată; - educaţia în spiritul valorilor religioase; - programe de educaţie speciale în sprijinul tinerilor şi adulţilor, - educaţia în spiritul deplinei personalităţi - eliminarea birocraţiei din viaţa publică; - implicarea sindicatelor în lupta contra corupţiei124

Toate aceste măsuri sunt menite să asigure o eficienţă mai mare  în prevenirea corupţiei, printr-o activitate de şcolarizare educativă şi formativă corespunzătoare. Urmând exemplele altor ţări care se confruntă cu acest fenomen antisocial, organismeIe de prevenire din ţara noastră trebuie să-şi fixeze programele de luptă împotriva corupţiei pe o bază ştiinţifică, în funcţie de exigenţele sociale şi imperativele economice şi politice, elaborând şi experimentând multiple soluţii întemeiate pe cercetarea etiologică şi practică a acestui fenomen. De asemenea, ar fi necesar un act normativ, al căror norme să oblige toate structurile vieţii economice, politice şi sociale, ca activitatea lor să fie transparentă, aşa cu este, spre exemplu Legea nr. 93-122 din Franţa. Se impun unee o reglementare prin care să se extindă sfera infr infrac acţiţiuni unilo lorr de co coru rupţ pţie ie şi la fa fapt ptel elee an antitisoc socia iale le să săvâ vârş rşititee în alte alte sectoare sectoa re de acti activitat vitate, e, cum ar fi: acord acordarea area unor credi credite te de către unităţi din sistemul financiar-bancar cu încălcarea Iegii, obţinerea şi folosirea unor informaţii ce nu sunt date publicităţii, asocierea în organizarea unor  societăţi, fundaţii sau firme economice fictive.

124

Ibidem, p. 164

83  

 În sfârşit, s-ar impune o reglementare mai severă privind sanc sa ncţiţion onar area ea un unor or in infr frac acţiţiun unii ca care re se află află în legă legătu tură ră dire direct ctăă cu fenomenul corupţiei, cum sunt: tăinuirea, favorizarea, falsul şi uzul de fals, contrabanda cu bunuri şi alte valori, asocierea în scopul săvârşirii unor fapte antisociale.

84  

CONCLUZII  În cuprinsul prezentei lucrări am tratat succint noţiunea de corupţie, conţinutul, formele şi întinderea ei în plan social, analizând, în principal, luarea de mită, infracţiunea cel mai des întâlnită şi cu un spectru larg de consecinţe asupra relaţiilor sociale (corelată şi relativ interdependentă cu darea de mită). De altfel, luarea şi darea de mită sunt şi cel mai reglementate atât în legea penală şi procesual-penal română, cât şi în sistemele de drept comparat. Formel For mele, e, met metodel odele, e, sanc sancţiu ţiunil nile, e, com compet petenţ enţele ele şi pro proced cedura ura de urmărire urmăr ire şi judec judecată ată ale infr infracţiu acţiunilor nilor de luare şi dare de mită mită,, cunosc o dezv de zvol olta tare re pr prio ioririta tară ră în ju juririspr sprud uden enţă ţă şi ch chia iarr în dife diferirite tele le re reun uniu iuni ni naţion naţ ionale ale şi int intern ernaţi aţiona onale le cu car caract acter er jur juridi idicc (se (semi minar narii, ii, ses sesiun iunii de comu co muni nică căriri,, sc schi himb mbur urii de ex expe peririenţ enţă) ă),, tocm tocmai ai dat dator oritităă frec frecven venţe ţeii şi periculozităţii acestor infracţiuni. Din analiza acestor infracţiuni se desprind următoarele concluzii: deşi sunt numeroase şi de o mare varietate, au fost incluse într-un titlu unic, deoarece ele reprezintă o trăsătură esenţială comună, constând în aceea că, prin săvârşirea lor, se aduce atingerea unor relaţii de aceeaşi natură, relaţii privesc activitatea de serviciu sau în legătură cu serviciul.  Activităţile de interes public, ca şi celelalte activităţi reglementate de lege, se realizează prin intermediul funcţionarilor publici. Faptele de  încălcare care pot prejudicia grav activitatea de serviciu, ca şi interesele legale ale persoanelor, precum şi faptele săvârşite de particulari în legătură cu atri legătură atribuţii buţiile le de servi serviciu ciu ale celor dintâi dintâi,, pot aduce şi ele grave prejudicii activităţii de serviciu.

85  

 Aceste infracţiuni au ca obiect juridic relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a atribuţiilor de serviciu. Prin incriminarea faptelor  incluse în această categorie de infracţiuni, în unele cazuri, s-a urmărit, în subsidiar, şi apărarea altor relaţii sociale care pot fi vătămate prin săvârşirea lor. De ex exem empl plu: u: pr priin in incr criimina narrea abu buzu zullui în se serrvici viciuu co cont ntrra intereselor publice s-a urmărit, în afară de asigurarea bunei desfăşurări a activităţii de serviciu, şi ocrotirea patrimoniului. De regulă, aceste infr infrac acţiţiuni uni su sunt nt lilips psititee de un obiec obiectt ma mate teririal al.. To Totu tuşi şi,, câ când nd ac acţiţiune uneaa inc ncrrim imiina nată tă es este te ex exer erci cita tată tă di dirrec ectt as asup upra ra un unui ui bun un,, ex exiistă stă şi un asemenea obiect. Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, sunt infracţiuni cu subiect calificat, existenţa lor fiind condiţionată de calitatea specială a făptuitorului, care trebuie să fie un funcţionar public.  În ceea ce priveşte coautorul, pentru existenţa acestuia, în cazul infracţiunilor care au ca subiect numai un funcţionar public sau alt func funcţiţion onar ar,, es este te ne nece cesa sarr ca fă făpt ptui uito toru rull ca care re să săvâ vârş rşeş eştte ac acte tele le de executare să aibă calitatea specială cerută de legea autorului. Part Pa rtic icip ipan antu tull ca care re să săvâ vârş rşeş eşte te ac acte te de ex exec ecut utar are, e, da darr nu ar aree calilita ca tate teaa de fu funcţ ncţio iona narr pu publ blic ic sa sauu alt alt func funcţiţion onar ar,, ră răsp spund undee pe pent ntru ru complilici comp cita tate te co conc ncom omititen entă tă în re resp spec ectitiva va infr infrac acţiţiun une. e. Inst Instig igat ator or sa sauu complice poate fi orice persoană. Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul se realizează, sub aspectul elementului material, de cele mai multe ori, printr-o acţiune. De aceea, în cazul acestor infracţiuni, trebuie stabilită întotdeauna sfera atribuţiilor de serviciu ale celui învinuit de săvârşirea faptei, pe baza ba za ac acte telo lorr no norm rmat ativ ivee ca care re regl reglem emen ente teaz azăă ac actitivi vita tate teaa se serv rvic iciu iulu luii respectiv. În cazul celorlalte infracţiuni (aici mă refer la cele în legătură cu serviciul) acţiunea sau inacţiunea este distinctă de activitatea proprie

86  

serviciului, dar o influenţează pe aceasta într-un fel oarecare. Caracterizată ca un fenomen social grav, corupţia cunoaşte în toată lumea o amploare deosebită, extinzându-se în cele mai diferite medii ale societăţii, la cele mai înalte nivele de organizare şi conducere, cu ramificaţii extrem de variate, care depăşesc graniţele naţionale; se creează creea ză uneori adevărat adevăratee reţel reţelee (mafi (mafiote) ote) conduse de infr infractor actorii versaţ versaţi,i, care în multe cazuri au funcţii mari în structurile economico-sociale şi sunt consideraţi persoane onorabile. Corupţia se intercondiţionează, de regulă, cu o diversitate de alte infracţiuni: economice, financiar-bancare, vamale, falsuri, înşelăciuni, sechestrare de persoane, şantaje etc. Fenomenul corupţiei s-a dezvoltat tot mai mult şi mai diversificat în timp, în ciuda reglementărilor şi a altor măsuri de eradicare, de stopare sau măcar de micşorare a lui, devansând vizibil legislaţia penală. Situaţia este generală în toate statele, dar mai pregnantă în ţările aflate  în curs de tranziţie. În aceste ţări legislaţ legislaţia ia este încă, în mare parte, în formare sau consolidare, este insuficient de fermă în raport cu periculozitatea faptelor săvârşite, unde unele reglementări sunt uneori neclare şi unde, pe lângă toate acestea, se manifestă şi un anumit dispreţ faţă de lege şi organele chemate s-o aplice. Nici România nu face excepţie de la o astfel de situaţie, ba mai mult, cauzele arătate se manifestă mai pregnant, adăugându-se şi altele: nivelul de trai scăzut, ratele mari ale şomajului, ale inflaţiei, precaritatea asistenţei socio-medicale etc.

87  

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ G. Antoniu, Marin Popa, Şt. Daneş, “Codul penal pe înţelesul tuturor”, Editura Politică, Bucureşti, 1970 G. Antoniu, Şt. Daneş, Marin Popa, “Codul penal pe înţelesul tuturor”, Ed. Societăţii Tempus, România - Bucureşti 1995 Vasile Dobrinoiu, "Corupţia în Dreptul penal român", Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1995 Dicţionar Enciclopedic Român, vol. II D-J, Ed. Politică, Bucureşti, 1964 Monitorul Oficial nr.222 din 24 sept.1938 Monitorul Oficial nr.248/1943 V. Dongoroz, Gh. Dărângă, S. Kahane, D. Lucinescu, A. Nemeş, M. Popovici, P. Sârbulescu, V. Stoican "Noul Cod penal şi Codul penal anterior - prezentare comparativă", Editura Politică, Bucureşti. 1968 Codul penal şi Codul de procedură penală cu modificările aduse prin Legea 140/1996 şi legea 141/1996 Monitorul Oficial nr. 219/18.05.2000, Legea nr. 78 din 8 mai 2000 Codul penal al României V. Dongoroz, S. Kahane, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roşca, "Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol.4, Partea specială", Editura Academiei Române, Bucureşti, 1972 O. A. Stoica, "Drept penal, Partea Specială", Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti1976 G. Antoniu, C-tin Bulai, Gh. Chivulescu, "Dicţionar juridic penal", Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976 S. Kahane, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. IV, Ed.  Academiei, Bucureşti 1972 V. Papadopol, lucrarea colectivă "Principii de drept", Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1959 G. Antoniu, "Raportul de cauzalitate în dreptul penal, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968 V. Dongoroz şi colectivul, co lectivul, "Infracţiuni contra avutului obştesc", Editura  Academiei, Bucureşti, 1963 1963 I. Oancea "Drept penal. Partea generală", Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1971 V. Dongoroz şi colab. "Explicaţii teoretice ale Codului penal român", Ed  Academiei, Bucureşti, 1972 1972 O. A. Stoica "Drept penal. Partea specială", Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, I976 R. Bulai, M. Stănoiu Cit.român. p. 8, V.Partea Dongoroz, "Dreptvol.I, penal", Bucureşti, 1939 C. "Drept- op. penal generală", Casa de editură şi presă "Şansa", Bucureşti, 1992

88  

O. A. Stoica, M. C. Ardeleanu, "Unele aspecte ale infracţiunii de luare de mită” în formă continuată în R.R.D. nr.12/1981 Cod penal al României,art.24; Trib. Supr., Secţ. Pen., dec. nr.69/1974 în R.R.D.,nr.6/1974 Monitorul Oficial nr.289 din 14.11.1996  Aneta Grigorovici, "Infracţiuni "Infracţiuni de serviciu sau îînn legătură cu serviciul”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976 Tribunalul Suprem Tribunalul Regional Iaşi Tribunalul Municipiului Tribunalul Jud Timiş Gabriela Voicu, notă critică la dec. nr. 1647/1992 Tribunalul Regional Dobrogea Tribunalul Regional Constanţa V. Dorneanu, "Conexiuni ale legislaţiei muncii cu legislaţia penală privind executarea pedepsei prin prin muncă, fără pprivare rivare de liber libertate, tate, R.R.D., nr.4/1981  A. Filipaş, Infracţiuni Infracţi înfăptuiriii justiţiei, Edit Editura ura Academiei, Bucureşti, 1985 uni contra înfăptuiri I. Dumitru, Funcţionarul cu atribuţii de control-subiect activ calificat al infracţiunii de luare de mită “Dreptul" nr.8/1994 Curtea de Apel Bucureşti, Secţ. I pen , dec. nr. 206/A/1994 (nepublicată) R. Lupaşcu, "Infracţiunile de luate de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă” , "Dreptul" nr.5-6/1994 şi "Pro lege" nr.l/1994 S. Kahane "Infracţiuni contra avutului obştesc", Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,1963 V. Dobrinoiu - "Unele aspecte ale infracţiunilor de luare de mită în forma continuată" în RRD. nr.l2/1981 C. Bulai "Drept penal, Partea generală", vol. II, "Infracţiunea", Bucureşti, 1981 Dicţionarul limbii române moderne, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1968 Judecătoria Brăila, sent. pen., nr.962/1993 Tribunalul Judeţean Dolj., dec. nr. 370/1987, în R.R.D., nr.7/1990 Codul penal al României Judecătoria Slatina, Sent. pen. Nr.680/1993 T. Simbrian, H. Diaconescu - în nota în R.R.D. nr. 2/1988,p.61; Dec. sen. nr.370/1987 a Tribunalului Judeţean Dolj R. Garraud, op. cit, p.397, E. Garcon, op. cit., p.423, citaţi de V. Dobrinoiu în în "Corupţia în dreptul penal român", Bucureşti,1995 Judecătoria Câmpina - Sent.pen. nr.328/1993 Dorin Ciuncan - “Infracţiunea de luare luare de mită în form formaa continuată” în Dreptul nr.4-5/1991

89  

Codul penal şi Codul de procedură penală cu modificările aduse prin Legea nr.140/1996 şi Legea nr.141/1996 I. Tanoviceanu, V. Dongoroz, "Tratat de drept şi procedură penală;", vol. III, ediţia a II-a I. Munteanu, "Corupţia funcţionarilor publici în dreptul penal pena l român", citat de V. Dobrinoiu Codigo Penal y legislation complementaria, decimoseptimana edition, actualizada a septembre de 1992, Editorial Civitas, S.A, Espana, Madrid, 1992 Dan Banciu, Sorin M. Rădulescu, "Corupţia şi crima organizată în România”, Bucureşti, 1994

MINISTERUL DE INTERNE ACADEMIA DE POLIŢIE “ALEXANDRU IOAN CUZA”

LUCRARE DE LICENŢĂ

 Îndrumător ştiinţific Profesor Universitar Doctor  BOROI ALEXANDRU

90  

Absolvent: Cucoş Leonard

BUCUREŞTI

2001

91  

CUPRINS CAPITOLUL I Secţiunea Ia:-IIConsideraţii generaleinfracţiunilor de luare şi dare de mită a : Particularităţile  în tranziţia spre o economie economie de piaţă Secţiunea a -III- a : Luarea şi darea de mită – infracţiuni corelative – CAPITOLUL II Obiectul infracţiunilor de luare şi dare de mită Obiectul juridic - obiectul juridic generic - obiectul juridic special - obiectul juridic nemijlocit   Obiectul material •

•

CAPITOLUL III Secţiunea I – Subiecţii infracţiunilor de luare şi dare de mită Subiecţii activi Subiecţii pasivi Secţiunea a -II- a : Participaţia Secţiunea a -III- a : Comparaţie cu propunerea legislativă privind combaterea faptelor de corupţie • •

CAPITOLUL IV Secţiunea I : Conţinutul normativ al infracţiunilor de luare şi dare de mită - obiectul juridic generic - obiectul juridic special - obiectul juridic nemijlocit - obiectul material - situaţia premisă - subiectul activ; participaţia - subiectul pasiv; subiectul pasiv general - subiectul pasiv special - latura obiectivă - elementul material - urmarea imediată - legătura de cauzalitate

92  

Secţiunea a -II- a : Formele infracţiunilor de luare şi dare de mită - perioada internă - perioada externă - formele infracţiunii e) act actee pprep repara arator toriiii g) f) tinf infrac enracţiu tatţiunea ivanea con consum sumată ată h) unitat unitatea ea infrac infracţiona ţională lă şi plurali pluralitatea tatea de inf infracţi racţiuni uni CAPITOLUL V Secţiunea I : Regim sancţionator  Secţiunea a -II- a : Comparaţia sancţiunilor din codul penal românesc cu sancţiunile din alte legislaţii penale   CAPITOLUL VI SecţiuneaînI :combaterea Necesitateacorupţiei completării cadrului legislativ pentru creşterea eficienţei Secţiunea a -II- a : Propuneri pentru un regim de sancţionare diversificat  în noul Cod penal - propuneri cu caracter legislativ - propuneri cu caracter economic - propuneri cu caracter politic - alte propuneri CONCLUZII BIBLIOGRAFIE

93  

94  

CAPITOLUL I Secţiunea I: Consideraţii generale Corupţia exista din antichitate ca unul dintre comportamentele cele mai grave şi, în acelaşi timp, cele mai răspândite ale funcţionarilor  publ pu blic ici.i. Însă Însă,, de de-a -a lu lung ngul ul se seco cole lelo lor, r, trad tradiţiţiiiile le,, co cond ndiţiţiiiile le isto istoririce ce şi geografice au modificat considerabil sensibilitatea opiniei publice în ceea ce priveşte perceperea şi evaluarea acestor comportamente, precum şi modul în care ele sunt tratate prin reglementările legale.  În anumite perioade istorice, oferirea şi primirea de foloase au fost chiar acceptate ca fiind ceva firesc, ţinând de o anume curtoazie.  În Grecia aantică, ntică, mita era atât de frecventă încât Platon ppropunea ropunea pedeapsa capitală pentru funcţionarii care primeau daruri pentru a-şi face datoria. Nu trebuie să primeşti daruri - spunea el nici pentru lucruri bune, nici pentru lucruri rele!125 Herodot, în cartea a IV-a a operei sale "Istoriile", povestind despre expediţia lui Darius, fiul lui Hystaspes, împotriva sciţilor, menţionează că Darius I a înfăptuit o serie de reforme care au avut ca urmare întărirea statului sclavagist persan, printre ele enumerându-se şi condamnarea la moarte prin crucificare a judecătorilor corupţi. Tot Herodot menţionează că regele persan Cambyses a poruncit să fie ucis un judecător vinovat de corupţie, iar cu pielea acestuia şi-a tapisat scaunul. 126 Spre Sp re de deose osebi bire re de ac aces estt re regi gim m sa sanc ncţiţion onat ator or foar foarte te as aspr pru, u, au existat şi perioade în antichitate când legea sancţiona simbolic aceste fapte. Astfel, în Roma antică, pe timpul când corupţia era în floare, s-a 125

G. Antoniu, Marin Popa, Şt. Daneş, "Codul penal pe înţelesul tuturor", Editura Politică, Buc., 1970, p.210 126 C. Daicoviciu, “Herodot şi pretinsul monoteism al geţilor în "Apulum”, II, p.90-94

95  

permis magistraţilor să primească daruri, fără însă să depăşească o anumită sumă în cursul unui an. Se spunea chiar că pe un cetăţean bogat, oricât ar fi de vinovat, nu se va găsi nimeni să-l condamne.127 Mai târziu, Codul Napoleon introduce pentru prima dată sancţiuni foarte grave pentru corupţie, atât în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor  de serviciu, cât şi pentru efectuarea unor acte contrare atribuţiilor de serv se rvic iciu iu.. Ac Aces estt mo mode del,l, în însă să cu un unel elee dife difere renţ nţie ieri ri a fost fost ur urma matt de majoritatea codurilor penale europene. Corupţia poate fi privită atât ca fenomen social, expresie a unor  manifestări de descompunere morală, de degradare spirituală, cât şi ca fenomen juridic.  În vechiul v echiul drept penal romanesc, corupţia apare incriminată destul de târziu - în perioada domniilor fanariote - şi atunci imperfect128, datorită influenţelor nefaste ale Fanarului. Domnitorul Alexandru Ipsilante a înfăptuit o reformă a justiţiei, a  întocmit un nou cod de legi legi (Pravilniceasca Condică)129. Prin modalitatea diferită de incriminare a infracţiunilor de corupţie prevăzute în Codul penal român din 1864 s-a marcat şi în plan legislativ trecerea României la o fază superioară de dezvoltare. Codul penal de la 1864 nu incrimina infracţiunea de dare de mită dar, în pra dar, practi ctica ca ins instan tanţel ţelor or ju judecă decător toreşt eşti,i, mi mitui tuitor torul ul era ped pedeps epsitit ca "agent provocator" la acţiunea de mituire. Pentru prima oară darea de mită a fost incriminată ca infracţiune de sine stătătoare în Codul penal din 1936, în art. 250, iar luarea de mită în art. 151; infracţiunile sunt si sittuate uate în Tititlu lull II IIII di dinn Parte arteaa sp spec ecia iallă "C "Cri rim me şi deli elicte cte co cont ntra ra admini adm inistr straţi aţiei ei pub public lice", e", cap cap.. II, "De "Delic licte te săvâ săvârşi rşite te de fun funcţi cţiona onariri sau 127 G. Antoniu, M. Popa, Şt. Daneş, op. op . Cit, p. 211 128

Vasile Dobrinoiu, "Corupţia în Dreptul penal român", Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1995, p. 92 Bucure şti, 1964, p. 855  Dicţionar Enciclopedic Român, vol. II D-J, Ed. Politică, Bucureşti,

129

96  

partic part icul ular ari" i".. Co Conţ nţin inut utul ul ac aces esto torr in infr frac acţiţiun unii - de deşi şi a su sufe feri ritt un unel elee modificări130 - a fost păstrat, în mare parte, în Codul penal din 1969, intro formulă asemănătoare. Dispoziţiile Codului penal din 1936 cuprindeau anumite agravante legale, care nu au mai fost reţinute de actuala legislaţie penală. În legea penală din 1936 se prevedea, de exemplu, că mituitorul era apărat de pedeapsă chiar şi atunci când denunţa fapta autorităţilor după pornirea procesului penal, cu excepţia cazului când procesul penal era pornit chiar împotriva sa. Legea penală în vigoare nu a mai reţinut această disp dispoz oziţiţie ie so socot cotin indd că den denun unţu ţull du duce ce la ex exon oner erar area ea de ră răsp spun unde dere re penală numai când organele de urmărire penală nu au fost sesizate pe altă cale de săvârşirea infracţiunii. S-a considerat că, din moment ce organul de urmărire penală s-a sesizat în alt mod, contribuţia mituitorului ce denunţă ulterior este irelevantă, prin tardivitatea ei, pentru buna desf de sfăş ăşur urar aree a pr proc oces esul ului ui pena penall şi pe pent ntru ru înlă înlătu tura rare reaa ră răsp spun unde deri riii penale131. Ţinând cont că normele juridice au la baza norme sociale, putem spune că flagelul corupţiei este, în primul rând, un fenomen social  înainte de a fi un fenomen juridic, deoarece sistemul juridic al unei ţări este oglinda societăţii.  În legislaţia noastră, spre deosebire de cea a altor state (Italia, Franţa, Statele Unite ale Americii etc.), nu există vreun text care să incrim inc rimine ineze ze o inf infrac racţiu ţiune ne den denumi umită tă "corup "corupţie ţie", ", dar litera literatur turaa jur juridi idică că cuprinde în această noţiune, în sens larg, numeroase încălcări ale legii penale ce privesc sfera relaţiilor de serviciu. 130

Legea nr.3274 pentru modificarea Codului penal publicată în M. Of. nr. 222 din 24 sept. 1938, stabilea că la darea şi luarea de mită bani, darurile sau valoarea lor se iau în folosul fondului amenzilor, administrat de Ministerul Justiţiei. De asemenea, prin modificarea publicată în M. Of Of.. nr.

248/1943, au fostGh. majorate pedepsele prevăzute de art. 251 pentru luarea de mită. V. Dongoroz, Dărângă, S. Kahane, Kahane , D. Lucinescu, A. Nemeş, M. Popovici, P. Sârbulescu, Sârbu lescu, V. Stoican "Noul Cod penal şi Codul penal anterior - prezentare comparativă", Editura Politică, Bucureşti. 1968 p. 167 131

97  

Intr-un sens restrâns, faptele de corupţie132 ce intră sub incidenţa legii penale sunt acelea prin care o persoană încearcă ori reuşeşte să determine un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor ca, în schimbul unor  foloase materiale sau altor avantaje necuvenite, să comită un act contrar  legii ori îndatoririlor sale de serviciu sau să favorizeze în orice mod pers pe rsoa oane nele le im impl plic icat ate; e; to tott fa fapt ptee de co coru rupţ pţie ie su sunt nt şi ac acte tele le ac acel elor  or  funcţionari care acceptă - în schimbul unor asemenea avantaje – să aibă o astfel de comportare în cadrul serviciului.  În literatura juridică de drept penal, în sfera noţiunii de corupţie,  înţeleasă în mod strict, sunt incluse doar patru infracţiuni din categoria infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Este vorba pe de o parte despre luarea de mită (art. 254) şi primirea de foloase necuvenite (art. 256), care sunt infracţiuni de serviciu, iar pe de altă parte, de darea de mită (art. 255) şi traficul de influenţă (art. 257), care sunt infracţiuni în legătură cu serviciul.  În lucrarea de faţă se vor avea în vedere infracţiunile de luare şi dare de mită.  Astfel, potrivit art. 254, constituie luare de mită fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o resp re spiing nge, e, în sc scop opul ul de a înd ndep epllini ni,, a nu înd ndep eplilini ni,, or orii a întâr ntârzi ziaa  îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale ddee serviciu sau în scopu scopull de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi. Fapta prevăzută în alin. 1, dacă a fost săvârşită de un funcţionar  cu atribuţii de control, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. 132

V. Dobrinoiu, op. cit., p. 8

98  

Banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani133.  În art. 256 se stipulează că, primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virt virtut utea ea func funcţiţiei ei sale sale şi la care care era era ob obliliga gatt în teme temeiu iull ac aces este teia ia,, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani (alin. 1 ). Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani lor în bani 134. Noţiunea de luare de mită, aşa cum este definita prin art. 254 C. pen., este mult asemănătoare cu cea din Codul penal anterior din 1936. Există totuşi şi unele deosebiri. O primă deosebire - dar numai de redactare - priveşte obiectul mitei care, spre deosebire de Codul penal anterior (care se referea la "bani, bunuri, valori, comisioane sau orice alt profit") este exprimat mai concis ("bani sau alte foloase"). O a doua deosebire constă în aceea că art. 254 din Codul penal actual nu mai prevede circumstanţele agravante existente în Codul anterior deoarece s-a considerat că limitele pedepsei, aşa cum au fost stabilite prin noul Cod, permit o justă ind ndiivi viddualizare a sancţiunii, oricare ar fi circum cir cumsta stanţe nţele le com comite iterii rii faptei faptei.. În sfâ sfârşi rşit,t, în ce pri priveş veşte te conf confisc iscare areaa obiectului mitei, art. 254, alin. 3 conţine o dispoziţie deosebită de cea prevăzută de Codul anterior, conform căreia dacă bunurile luate ca mită

133 134

Monitorul Oficial nr. 219 din 18 mai 2000, Legea nr. 78 din 8 mai 2000 2000 Idem

99  

nu se găsesc în natură, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani bani135.  În cazul infracţiunilor de corupţie, dacă acestea au fost săvârşite în interesul unei organizaţii, asociaţii sau grupări criminale ori al unuia dintre membrii acesteia sau pentru a influenţa negocierile tranzacţiilor  comerciale internaţionale ori schimburile sau investiţiile internaţionale, maxi ma ximu mull pe pede deps psei ei pr prev evăz ăzut utee de le lege ge pe pent ntru ru ac aces este te infr infrac acţiţiun unii se majorează cu 5 ani.136 

135

V. Dongoroz, Gh.penal Dărângă, S. Kahane, Kahane , D. Lucinescu, A. Nemeş, M. Popovici, P. Sârbulescu, SârbuBuc.,1968, lescu, V. Stoican, "Noul cod şi codul penal anterior - prezentare comparativă". Edit. Politică. p. 166-167 136 Monitorul Oficial nr. 219/18.05.2000, Legea nr. 78 din 8 mai 2000

100  

Secţiunea a II-a: Particularităţile infracţiunilor de luare şi dare de mită în tranziţia spre o economie de piaţă Infracţiunile denumite cu titlu generic, "infracţiuni de corupţie," fac parte din rândul faptelor de natură penală ce aduc atingere activităţii unor un or or orggan aniiza zaţiţiii de st stat at,, or orga gani niza zaţiţiii pu publ bliice sa sauu alto altorr ac actitivi vittăţi ăţi reglem reg lement entate ate de leg legee137 şi an anum umee di dinn prim primul ul ca capi pito tol,l, "Inf "Infra racţ cţiu iuni ni de serviciu sau în legătură cu serviciul". În cadrul acestei subdiviziuni au fost încriminate următoarele fapte: abuz în serviciu contra intereselor  persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, abuz în serv se rvic iciu iu co cont ntra ra in inte tere rese selo lorr obşt obşteş eştiti,, negli neglije jenţ nţaa în se serv rvic iciu iu,, pu purt rtar area ea abuzivă, divulgarea unor secrete privind interesele obşteşti, neglijenţă în păstrarea secretului de stat, refuzul înapoierii în ţară, luarea de mită, darea de mită, primirea de foloase necuvenite şi traficul de influenţă. Legea penală are ca scop ocrotirea bunului mers a organizaţiilor  publice, cât şi interesele persoanelor fizice. Orga Or gani niza zaţiţiililee de st stat at pr prec ecum um şi pe pers rsoa oane nele le pa part rtic icul ular aree su sunt nt interesate în mod egal pentru asigurarea cadrului optim legislativ şi organizatoric care să permită funcţionarilor sau altor salariaţi s alariaţi îndeplinirea exemplară a îndatoririlor de serviciu. Inte Intere rese sele le ge gene nera rale le al alee so soci ciet etăţ ăţiiii,, în ge gene nera rall şi ale ale fiec fiecăr ărei ei persoane fizice, în particular, impun măsuri de protecţie care să asigure exerciţiul funcţiunilor împotriva vendităţii unor funcţionari şi să stopeze tendinţa tendi nţa acestora de a obţine obţine câşti câştiguri guri ilicite138, dar şi împotriva acelora 137

penal al României, Titlul "Infracţiuni care aduc atingerea unor activităţi de interes public sauCodul altor activităţi reglementate de6:lege. V. Dongoroz, S. Kahane, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roşca, "Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. 4, Partea specială", Editura Academiei Române, Bucureşti, 1972,p. 75. 138

101  

care deşi nu au această calitate, sunt în legătură cu atribuţiunile de serviciu.  Aşa cum am menţionat şi în secţiunea anterioară, legea penală româ ro mână nă nu co consa nsacr crăă în ni nici ci un unaa di dinn disp dispoz oziţiţiiiile le sa sale le incr incrim imin inat atoar oaree termenul de "corupţie" ori "infracţiuni de corupţie" atunci când face refe re feriririri la in infr frac acţiţiun unililee menţ menţio iona nate te.. Te Term rmen enul ul ca atar ataree s-a s-a im impu puss în vorbirea curentă desemnând manifestările necinstite ale unor funcţionari de a obţine pe căi ilicite diverse sume de bani ori alte avantaje. Din nefericire în ultimul timp faptele de acest gen s-au înmulţit considerabil. În paralel cu drumul parcurs de România către un stat democratic şi o economie de piaţă, din decembrie 1989 până în prezent, s-a constatat şi o recrudescenţă a fenomenului infracţional de corupţie. De-a lungul timpului s-a constatat că fenomenul corupţiei creşte pr prop opor orţiţion onal al cu di dimi minu nuar area ea au auto torirită tăţiţiii stat statal alee şi cu sc scăd ăder erea ea pu pute teririii economice a ţării respective, fiind un fenomen specific perioadelor de tranziţie de trecere de la o treaptă la alta a societăţii. Deschiderea României către toate statele lumii (după decembrie 1989), trecerea la economie de piaţă, privatizarea unităţilor economice şi  încercarea de reorganizare pe baze democratice a întregii societăţii, nu au fost urmate întotdeauna de măsuri de ordin legislativ corespunzătoare. Vidu Vi dull legi legisl slat atiiv, în întâ târz rzie iere reaa ap apar ariţiţie ieii un unor or ac acte te no norm rmat ativ ivee în concor con cordanţ danţăă cu noi noile le rea realit lităţi ăţi eco econom nomice ice şi une uneori ori chi chiar ar con contr tradi adicţi cţiii apărute între dispoziţii normative au creat un teren favorabil pentru funcţionarii necinstiţi sau pentru persoanele dornice de câştiguri ilicite şi foarte rapide prin mijloace nelegale. Aceste dificultăţi au fost amplificate de tendinţa accentuată de nesupunere din partea agenţilor economici şi cetăţenilor faţă de legislaţia în vigoare139. 139

V. Dobrinoiu, op. cit., p. 48

102  

 Însă aceste deficienţe de ordin legislativ au fost remediate prin introducerea în legislaţia în vigoare a Legii nr. 78 din 2 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie emisă de Parlamentul României şi publicată în Monitorul Oficial nr. 219 din 18 mai 2000. Prevenirea şi combaterea fenomenului corupţiei este un proces dificil pentru că însăşi descoperirea faptelor de corupţie (luare şi dare de mită) este îngreunată de faptul că în astfel de cazuri neexistând, de regu re gulă lă,, pe pers rsoa oane ne vă vătă tăma mate te ca care re să se sesi size zeze ze orga organe nele le de urmă urmăririre re penală, probaţiunea trebuie efectuată de cele mai multe ori în realizarea flagrantului delict.

103  

Secţiunea a III-a: Luarea şi darea de mită – infracţiuni corelative De obicei, lucrările clasice de drept penal clasifică mituirea140 în mitu mi tuir iree ac actitivă vă (d (dar area ea de mi mită tă)) şi mi mitu tuir iree pa pasi sivă vă (lua (luare reaa de mi mită tă), ), menţionându-se că darea de mită, spre deosebire de luarea de mită, nu cons co nstititu tuie ie o infr infrac acţiţiun unee de se serv rvic iciu iu,, ci o infr infrac acţiţiun unee în legăt legătur urăă cu serviciul, caracterizându-se printr-o acţiune de corupere exercitată de un particular asupra unui funcţionar.  În ambele cazuri persoanele publice sau private primesc şi pretind (respectivv promi (respecti promit,t, oferă sau dau) dife diferite rite avantaje material materialee ori acceptă tacit sau expres, direct sau indirect promisiunea unor avantaje materiale sauu mo sa mora rale le pe pent ntru ru ne neîn înde depl plin inirirea ea sa sauu înde îndepl plin inirirea ea co cond ndiţiţio iona nată tă ori ori  întârzierea îndeplinirii obligaţiilor de serviciu ca urmare a exercitării unei influenţe141.  În cazul luării de mită, de regulă, se află faţă în faţă două acţiuni corelative, cărora pe plan psihic, le corespund două poziţii subiective conjugate între ele. Acţiunilor de "oferire" şi de "dare" de bani sau alte foloase, foloa se, de la darea de mită mită,, le corespunde corespunde la luarea de mită mită,, o acţiu acţiune ne de "primire", iar acţiunii de "promitere" a unei sume de bani ori a altui avantaj, de la corupţia activă, îi corespunde, în cazul corupţiei pasive, "acceptarea" sau "nerespingerea promisiunii". Pe de altă parte, sub aspect subiectiv, în timp de mituitorul tinde să-l determine pe cel mituit la o anume comportare în legătură cu îndatoririle serviciului său, acesta din 140

O. A. Stoica, "Drept penal, Partea Specială", Ed. Didactică şi Pedagogică, Buc. 1976, p. 245 G. Antoniu, C-tin Bulai, Gh. Chivulescu, "Dicţionar " Dicţionar juridic penal", Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 82 141

104  

urmă, primind mita, acceptă în mod deliberat să aibă comportarea dorită de cel dintâi şi, prin aceasta, o situaţie de dependenţă faţă de corupător. Menţionăm că subiectul activ al infracţiunii de luare de mită este func fu ncţiţion onar arul ul ca care re pr prim imeş eşte te,, ac acce cept ptăă sa sauu nu re resp spin inge ge prom promis isiu iune nea, a, oferirea sau darea de bani sau alte foloase din partea subiectului activ al infracţiunii de dare de mită. Urma Ur mare reaa im imedi ediat atăă a vr vreu eune neia ia dint dintre re acţ acţiu iuni nile le sa sauu inac inacţiţiuni unile le enum en umer erat atee ma maii su suss cons constă tă în într tr-o -o at atin inge gere re ad adus usăă bu bunu nulu luii me mers rs al activităţii unei organizaţii de stat sau publice, însoţită uneori şi de o vătămare a interesului legal al vreunei persoane.  Această corelaţie dintre infracţiunile de luare şi, respectiv, dare de mită, se reflectă şi vis-a-vis de rezultatele activităţii de combaterea a acţiunilor de corupere, deoarece, dacă se reuşeşte o diminuare a sferei corupţiei active, se reduce implicit şi sfera corupţiei pasive. De asemenea, prin incriminarea infracţiunii de dare de mită, legea asigură funcţionarilor o protecţie eficientă împotriva actelor de corupţie la care ar putea fi expuşi, pretinzând în schimb funcţionarilor probitate în  îndeplinirea îndatoririlor îndatoririlor de serviciu. Din pun unct ct de vede vedere re teh ehni nic, c, în str struc uctu turra no norm rmei ei pe pena nalle de incriminare din art. 255 Cod penal, nu sunt prevăzute decât acţiunile ce realiz rea lizeaz eazăă ele elemen mentul tul materi material al al inf infrac racţiu ţiunii nii,, făc făcând ând trimit trimitere ere pen pentru tru dese de semn mnar area ea mo modu duririlo lorr în ca care re se po poat atee să săvâr vârşi şi fapt faptaa ("di ("dire rect ct sa sauu indirect") şi a scopurilor în vederea cărora are loc mituirea funcţionarului ("în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri"), la dispoziţiile art. 254 Cod penal. Corelaţia indisolubilă dintre cele două infracţiunii de corupţie se reflectă şi în limitele pedepsei prevăzută de lege, atât pentru corupţia activă, cât şi pentru corupţia pasivă.

105  

Deşi darea de mită este, în esenţă, un act de participare la infracţiunea de luare de mită, iar Codul nostru penal a adoptat sistemul parificăr parif icăriiii pedep pedepselor  selor 142, mititui uittor orul ul nu este ste san ancţ cţio iona natt cu ac acee eeaş aşii pedeapsă ca funcţionarul mituit, deoarece acesta din urmă, traficând funcţia sa, prezintă o periculozitate socială sporită fală de mituitorul care a încercat să profite de nevoile celuilalt.143

142 143

Idem V. Dobrinoiu, op. cit., p. 116

106  

CAPITOLUL II Obiectul infracţiunilor de luare şi dare de mită Obiectul juridic Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţii sociale cu privire la valorile fundamentale ocrotite prin normele de drept penal. Unii autori consideră că obiectul juridic generic (general) este constituit din relaţiile sociale cu privire la orânduirea socială şi de stat şi la ordinea de drept, deci din totalitatea relaţiilor sociale apărate prin norme de drept penal144 , în timp ce alţii consideră că acesta este format dint dintrr-un un "fas "fasci cicu cul" l" de re rela laţiţiii soci social alee refe referirito toar aree la o sing singur urăă val valoa oare re esenţială145. Spre deosebire de alte infracţiunii, care au numai un obiect juridic generic, sau numai un obiect juridic special, infracţiunile de luare şi dare de mită au acelaşi obiect juridic generic sau de grup, un obiect juridic special şi, de asemenea, un obiect juridic nemijlocit. a) Obiectul juridic generic Referitor la obiectul juridic generic al luării de mită, într-o lucrare de referinţă a literaturii de specialitate, se arată că "acesta este constituit din din re rela laţiţiililee so soci cial alee ca care re fo form rmeaz eazăă ob obie iect ctul ul juri juridi dicc co comu munn al tutu tuturo ror  r  infr infrac acţiţiun unililor or ca care re ad aduc uc at atin inge gere re acti activi vită tăţiţiii or orga gani niza zaţiţiililor or de stat stat,,

144

V. Papadopol, în lucrarea colectivă "Principii de drept", Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1959, p. 539;

G. V. Antoniu, "Raportul de cauzalitate în dreptul Editura Ştiinţifică, 1968, p. 73 1963, Dongoroz şi colectivul, "Infracţiuni contra penal, avutului obştesc", EdituraBucureşti, Academiei, Bucureşti, p. 71; I. Oancea "Drept penal. Partea generală", Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1971, p. 167

145

107  

organizaţiilor obşteşti sau altor activităţi reglementate de lege" 146 , adică din relaţii sociale a căror existenţă, formare şi dezvoltare depind de apăr ap ărar area ea ac aces este teii va valo loriri soci social alee ca care re es este te "n "nor orma mala la de desf sfăş ăşur urar aree a activităţii organelor de stat şi obşteşti în orânduirea noastră"147 . Obiect Obie ctul ul ju juriridi dicc ge gene neriricc al in infr frac acţiţiun unililor or de ca care re ne oc ocup upăm ăm îl constituie relaţiile sociale referitoare la activitatea organizaţiilor de stat şi organizaţiilor publice. b) Obiectul juridic special Literatura de specialitate evidenţiază în unanimitate funcţie de obiectul juridic special trebuie să se ţină cont atât de stabilirea gradului de pericol generic, cât şi la determinarea gradului de pericol148social al fiecăreia din infracţiunile ce aparţin acestei subdiviziuni de grup . Infracţiunile puse în discuţie, fiind infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, subgrup de infracţiuni din grupul celor care aduc atin atinge gere re ac actitivi vită tăţiţiii orga organi niza zaţiţiililor or de st stat at şi pu publ blic ice, e, es este te ev evid iden entt că obiectul lor juridic special nu poate fi decât identic cu cel al tuturor  infracţiunilor din acest subgrup. Obiectul juridic special al ocrotirii penale, în cazul infracţiunilor de serviciu, îl constituie toate acele relaţii sociale care sunt legate de activitatea statului, a organelor sale, a instituţiilor şi regiilor autonome etc., şi se pot forma, desfăşura şi dezvolta, în mod normal, numai în condiţiile îndeplinirii îndatoririlor de serviciu de către funcţionari. Fără  îndeplinirea acestor atribuţii, funcţionarea organizaţiilor de stat şi publice nu ar fi posibilă, de aceea în cazul infracţiunilor de serviciu, accentul ocrotirii penale cade, în primul rând, pe relaţiile sociale condiţionate, sub 146

S. Kahane în lucrarea colectivă "Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Partea specială, Ed

 Academiei, Bucureşti, 1972, p.teoretice 130 147 R. M. Stănoiu în "Explicaţii ale Codului penal român", vol IV, Editura Academiei, Buc. 1939 p. 8 148 V. Dongoroz şi colectiv, op. cit., vol. I, p. 76.

108  

aspectul formării, desfăşurării şi dezvoltării lor, de aducere la îndeplinire a sarcinilor de serviciu şi numai în al doilea rând, pe cale de consecinţă pe relaţiile sociale privitoare la activitatea acestor organizaţii. Obiectul juridic special constă, după unii autori, în relaţiile sociale a căror normală formare, desfăşurare şi dezvoltare nu ar fi posibilă fără a asigura exercitarea cu probitate de către funcţionari a atribuţiilor de serviciu încredinţate lor şi fără a combate faptele de penalitate prin care se aduce atingere bunului mers al autorităţilor sau instituţiilor publice ori al altor persoane juridice şi se lezează implicit interesele legale ale persoanelor particulare149. c) Obiectul juridic nemijlocit  În grupul infracţiunilor de serviciu, infracţiunile de luare şi dare de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă, alcătuiesc un subdespărţământ aparte, deşi existenţa lui nu este marcată, în cuprinsul codului, prin vreo secţiune sau vreo denumire specială. Ceea ce le caracterizează, diferenţiindu-le de celelalte infracţiuni de serviciu, este faptul că toate pun în pericol îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, de către funcţionari, lovind nemijlocit în cinstea, corectitudinea probitatea acestora, în legătură cu exercitarea funcţiilor lor. Funcţionarul care a luat mita, ca şi cel care, după ce a efectuat un act la care era obligat potrivit legii, a primit foloase necuvenite, dă dovadă de lipsă de probitate în exercitarea atribuţiilor sale, după cum persoane nelle particulare care dau mită ori trafi afică influenţ nţaa lor, discreditează persoana acestora, aruncă suspiciuni asupra activităţii lor, facc ca ei să ap fa apar arăă co coru rupt ptib ibilili,i, in inco core recţ cţi.i. Pr Prin in incr incrim imin inar area ea fapt faptel elor  or  menţ me nţio ionat natee se oc ocro rote teşt ştee dec deci,i, îm împot potririva va co coru rupţ pţie ieii şi su suspi spici ciun uniiii de 149

V. Dongoroz şi colab. "Explicaţii teoretice ale Codului penal român", Ed Academiei, Bucureşti, 1972 vol. IV. p. 131.

109  

corupţie, reputaţia funcţionarilor şi, implicit, îndeplinirea de către aceştia, a îndatoririlor de serviciu, căci daca ei nu ar fi cinstiţi şi corecţi, sau măcar dacă probitatea lor ar fi pusă sub semnul îndoielii, desfăşurarea corespunzătoare a serviciilor publice ar fi grav afectată. Deci, obiectul nemijlocit al infracţiunilor de luare şi dare de mită îl constituie relaţiile sociale legate, indiferent dacă este vorba de formarea, desfăşurarea ori dezvoltarea lor, de cinstea, corectitudinea şi probitatea funcţionarilor, ca o condiţie necesară a îndeplinirii îndatoririlor de serviciu şi a activităţii organizaţiilor de stat şi publice150.  În cazul luării de mită, relaţiilor sociale ce constituie obiectul juridic nemijlocit li se aduce atingere de către funcţionari, adică dinăuntrul orga or gani niza zaţiţiililor or de st stat at sa sauu pu publ blic ice, e, pe câ când nd în ca cazu zull dă dări riii de mi mită tă,, aceloraşi relaţii sociale li se aduce atingere din afară, de către orice persoane.

Obiectul material Literatura juridică este unanimă în a considera că prin obiect material al unei infracţiunii se înţelege "lucrul (bun, animal, persoană et etc. c.)) as asup upra ra că căru ruiia se în îndr drea eapt ptă, ă, în mo modd fire firesc sc sa sauu întâ întâmp mplă lăto tor, r, săvâ să vârş rşirirea ea fapt faptei ei pr prev evăz ăzut utăă de le legea gea pe pena nală lă,, op oper erân ândd fizi fizicc as asup upra ra acestu aces tuia ia,, ex expu punâ nându ndu-l-l un unui ui pe peririco coll sa sauu vă vătă tămâ mând nduu-l" l"151. Pr Prob oble lema ma existenţei sau inexistenţei unui obiect material la infracţiunile de luare şi dare de mită, este încă controversată. Potrivit unei opinii, obiectul material al mitei, forma activă şi pasivă,  îl constituie "banii sau alte foloase" date funcţionarului sau primite de el152. 150

O. A. Stoica "Drept penal. Partea specială", Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, I976, p 246. 151 R. M. Stănoiu - op. cit, p. 8, V. Dongoroz, "Drept penal", Bucureşti, 1939, p.202-203; C. Bulai, "Drept 145 penal român. Partea generală", vol. I, Casa de editură şi presă "Şansa", Bucureşti, 1992, p. 152 O. A. Stoica - op. cit, p. 247 - 249; M. C. Ardeleanu, "Unele aspecte ale infracţiunii de luare de mită” în formă continuată în R.R.D. nr. 12/1981, p. 41-45

110  

Potrivit unei alte păreri însă, predominantă în literatura juridică, luarea şi darea de mită nu au, de regulă, obiect material153. Într-adevăr, asupra sumelor de bani sau celorlalte foloase primite, oferite, pretinse etc., nu se îndreaptă în nici un fel acţiunile incriminate prin art. 254 - 257 Cod penal, în sensul că nu operează fizic asupra lor, nu le periclitează şi nu le vatămă, nici în existenţa, nici în integritatea sau structura lor. Pe de altă parte, este de observat că, în cazul infracţiunilor care au obiect material, punerea în pericol a relaţiilor sociale ocrotite prin incriminare aree loc, ar loc, de re regu gulă lă,, to tocm cmai ai pr prin in peri pericl clititar area ea,, în or oric icee mo mod, d, or orii pr prin in vătămarea obiectului material (în cazul avortului, de exemplu, atingerea relaţiilor sociale referitoare la viaţă se realizează prin uciderea victimei); ori la luarea sau darea de mită, dimpotrivă, atingerea obiectului juridic al infracţiunii nu este în nici un fel legată de vreo vătămare sau punere în pericol a sumelor de bani sau a celorlalte foloase primite, pretinse, date. oferite, promise etc. Conform art.118 lit. d, Cod penal, sumele de bani ori foloasele respective, (când constau în bunuri corporale), sunt "lucruri dobândite prin săvârşirea infracţiunii", sau "lucruri care au fost date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni" (conf. art.118, lit. c, Cod penal) fapt fapt pe pent ntru ru ca care re su sunt nt su supu puse se co conf nfis iscă cări rii,i, în situ situaţ aţiiiile le şi co cond ndiţiţiiiile le reglementate prin art. 254 alin. 2 şi art. 255 alin. 2, 2 , 3 şi 5 Cod penal.  Aşa cum am menţionat mai sus, unii autori consideră consideră că infracţiunii de luare de mită îi lipseşte obiectul material, cu excepţia cazului când funcţionarul a efectuat actul pentru care a luat mita, iar actul în cauză priveşte un obiect material. Într-o asemenea situaţie actul ce priveşte un obiect material va fi, în acelaşi timp, şi obiect material al infracţiunii. În mod identic, în cazul în care folosul necuvenit constă în prestarea unor  munci, obiectul asupra căruia se efectuează munca, devine şi obiect 153

S. Kahane - op. cit. pag. 130, 139, 147; Meta Grigorovici, "Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul", Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, 19 76, p. 89

111  

material al infracţiunii şi poate servi ca probă în dovedirea existenţei infracţiunii, de exemplu, repararea unui imobil, zugrăvirea unei locuinţe.

112  

CAPITOLUL III Secţiunea I - Subiecţii infracţiunilor de luare şi dare de mita Subiecţii activi Ca şi în cazul altor fapte prevăzute de legea penală, autor subiect activ - al infracţiunilor de luare şi dare de mită, este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta ilicită154. Subiectul activ al infracţiunii de luare de mită este calificat (adică o persoană care are calitatea de funcţionar public155 sau de funcţionar 156).  În conformitate cu prevederile legii penale, prin "funcţionar public" se înţelege orice persoană care exercită, permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau alte persoane juridice de interes public, persoane juridice care au ca obiect de activitate administrarea, folosirea sau exploatarea bunu bu nuririlo lorr pr prop opririet etat atee pu publ blic icăă or orii a ce celo lorr ca care re efec efectu tueaz eazăă se serv rvic iciiii de interes public, precum şi unei unităţi care produce, gestionează ori administrează bunuri de interes public. Din modul în care este redactat textul de lege care defineşte "funcţionarul public" observăm că acesta se circumscrie în totalitatea term te rmenu enulu luii de "p "pub ublilic" c"157, aşa cum a fost modificat prin Legea nr.140/1996.158 154

Cod penal al României, art. 24; Trib. Supr., Secţ. Pen., dec. nr. 69/1974 în R.R.D., nr. 6/1974,p. 63 155 156 Codul Penal al României, art. 147, alin. 1 Idem, art. 147, alin. 2 157 Ibidem, art. 145 158 Publicată în Monitorul Oficial nr. 289 din 14.11.1996

113  

La rândul ei, noţiunea de "funcţionar public'' are o arie mai mare, incluzând atât pe "funcţionar public", cât şi "orice salariat care exercită o  însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele incluse în termenul "public" (art. 147 alin. 2, Cod penal) De subliniat că subiectul activ al infracţiunii de luare de mită tr treb ebui uiee să ai aibă bă ca calilita tate teaa de "f "fun uncţ cţio iona narr pu publ blic ic"" sa sau, u, du după pă ca caz, z, de "funcţionar" în momentul săvârşirii infracţiunii. Dobândirea ulterioară a acestei calităţi nu acordă făptuitorului calitatea procesuală de autor al infr infrac acţiţiuni uniii de lu luar aree de mită mită.. Per Per a co cont ntra raririo, o, pier pierde dere reaa ca calilită tăţiţiii de "funcţionar public" sau "funcţionar" după comiterea faptei, nu prezintă nici o relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunilor în discuţie159. Dinn ana Di analiliza za te text xtul ului ui de le lege ge,, ca care re de defifine neşt ştee "fun "funcţ cţio iona naru rul”l” sa sauu "funcţionarul public", corelat cu dispoziţiile ce incriminează infracţiunile de corupţie, rezultă că o persoană poate avea calitatea de funcţionar  numai dacă îndeplineşte o însărcinare în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau altei persoane juridice de interes public. De regulă, o astfel de calitate se dobândeşte în temeiul unui raport de muncă sau chiar şi în temeiul unui raport de serviciu. Deci De ci,, ac acor orda dare reaa cali calită tăţiţiii de "f "fun uncţ cţio iona nar" r",, în ge gene nera ral,l, or orii de "funcţionar public", în special, este condiţionată de existenţa unui raport de serviciu care rezultă dintr-un contract de muncă ori independent de un astf astfel el de co cont ntra ract ct,, în vi virt rtut utea ea exer exerci cită tăririii re real alee a atri atribu buţiţiililor or un unei ei funcţiii160. funcţi  Însărcinarea primită de "funcţionarul public" sau "funcţionarul" în cauză, poate fi permanentă sau temporară, durata acesteia neavând nici un fel de relevanţă pentru existenţa infracţiunii. Ceea ce interesează din punct de vedere penal este dovedirea faptului că persoana respectivă 159

Aneta Grigorovici, "Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976 160 Aneta Grigorovici, op. cit., p.11

114  

s-a încadrat în colectivul instituţiei publice, autorităţii publice, instituţiei sau persoanei juridice de interes public. Alţi autori161 consideră că la cond co ndiţiţia ia înca încadr drăr ăriiii în co cole lect ctiv ivul ul de mu munc ncăă al inst institituţ uţiiiilo lorr am amin intitite te se adaugă şi aceea că, persoana care exercită realmente atribuţiile unei funcţii, să se supună regulamentului de ordine interioară a instituţiei respective, regulament ce statuează atât organizarea, cât şi disciplina muncii. Cât priveşte durata însărcinării se poate vorbi de o însărcinare permanentă în cazul persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de munca pe durata nedeterminată162. Aceste persoane pot exercita cele mai diverse funcţii: contabil, normator, inspector de personal, medic, ş.a.163. De foarte multe ori, însărcinarea dată unei persoane poate avea caracter temporar, aceasta prestând activitatea în baza unor contracte de mu munc ncăă înch închei eiat atee pe o pe peri rioa oadă dă stri strict ct de dete term rmin inat ată. ă. Es Este te ca cazu zull angajaţilor sezonieri, precum şi a celor care sunt încadraţi în posturile unor titulari care lipsesc temporar de la serviciu şi cărora unitatea este obligată să le păstreze postul. De asemenea, fac parte din această categorie pensionarii care, în decursul unui an calendaristic, prestează actitivi ac vita tate te în in inst stitituţ uţia ia re resp spec ectitivă. vă. În opin opinia ia no noast astră ră,, o însă însărc rcin inar aree temp tempor orar arăă au şi ca cadr drel elee di dida dact ctic icee ca care re de desf sfăş ăşoa oară ră ac actitivi vită tăţiţi de  învăţământ - fie în cumul, fie în plata cu ora - la alte a lte unităţi şcolare decât cele unde sunt titularizaţi. În mod similar în cazul celor care suplinesc titularii posturilor didactice.  Aşa cum rezultă din textul de lege, pentru stabilirea calităţii de "funcţ "fu ncţion ionar ar pub public lic"" sau "fu "funcţ ncţion ionar" ar" nu pre prezin zintă tă imp import ortanţ anţăă nic nicii titlul titlul  însărcinării şi nici modalităţile de investire în funcţie. Cu alte cuvinte, 161 162

ldem

163În condiţiile stipulate de art.70 din Codul muncii (N.A)

A se vedea în acest sens Trib. Supr., secţ. pen., dec.nr.5920/1970, nr.5850/1970, nr.3930/1970 şi nr.191/1971

115  

pentru existenţa infracţiunii nu prezintă importanţă modalitatea cu care persoana în cauză a fost investită (alegere, numire, repartizare, concurs) şi nici felul instit instituţiei uţiei public publicee în care îşi desfăşoar desfăşoarăă activitatea activitatea.. (orga (organn al puterii de stat, al administraţiei de stat, al justiţiei). Totodată, din expresia folosită de legiuitor "cu orice titlu" rezultă faptul că este suficient ca subiectul activ al infracţiunii să exercite o însărcinare de serviciu la instituţiile menţionate. Expresia folosită de legiuitor indiferent "dacă şi cum a fost investit" trebuie înţeleasă în sensul că nu prezintă nici o relevanţă din punct de vedere juridic validitatea raportului de muncă în care este antrenat "funcţionarul public" şi "funcţionarul" în cauză. Cu alte cuvinte, nu este absolut necesar să existe un contract de muncă sau o numire în funcţie, fiind suficientă exercitarea în fapt a atribuţiilor specifice funcţi fun cţiei ei res respec pectiv tive. e. Litera Literatur turaa de spec special ialita itate te apr apreci eciază ază că dec decisi isivă vă rămâne aprobarea dată de instituţia în cauză, acord manifestat expres sauu taci sa tacit,t, de că cătr tree co cond nduc ucer erea ea in inst stitituţ uţie ieii ab abililititat atee de lege lege să facă facă  încadrări. Trebuie reţinut şi faptul că funcţionarii nelegal investiţi - în sensul încadrării, fără respectarea criteriilor stabilite de lege (condiţii de vârstă, vârst ă, studii, stagiu) - răspu răspund nd în această calitate în perio perioada ada cât şi-au desfăşurat efectiv activitatea. Nu au îns nsăă ca callititat atea ea de fun uncţ cţio iona nari ri co collab abor oraatori tori ex exte tern rnii ai instituţiilor publice ori de interes public, studenţii şi elevii care efectuează stagiul de practică. Potrivit reglementărilor legale în domeniu, practica ef efec ectu tuat atăă de st stud uden enţiţi sa sauu el elev evii în aces aceste te inst institituţ uţiiii ar aree dr drep eptt sc scop op aprofundarea şi aplicarea cunoştinţelor teoretice acumulate la prelegeri, seminarii, lucrări practice şi aplicaţii, eventualele abateri disciplinare fiind aplicate în conformitate cu normele Ministerului Educaţiei Naţionale.  În sfârşit, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei române, mai pot fi autori ai infracţiunilor de corupţie şi alte categorii de persoane cum ar fi: pers pe rsoa oane ne ca care re îş îşii des desfă făşo şoar arăă ac actitivi vita tate teaa în inst institituţ uţiiiile le de să sănă năta tate te,,

116  

unităţile economice de orice fel, unităţile de învăţământ şi cele asimilate ş.a. Spre deosebire deosebire de luar luarea ea de mită, subiectul activ al infra infracţiun cţiuniiii de dare da re de mi mită tă po poat atee fi oric oricee pers persoa oană nă164 care îndep îndeplineş lineşte te condi condiţiil ţiilee generale cerute de lege. Darea de mită poate fi comisă chiar şi de un funcţionar dar care în raport cu funcţia, serviciul pe care îl îndeplineşte funcţionarul mituit, este o persoană particulară.

Subiecţii pasivi Subiect pasiv general al infracţiunilor în discuţie este statul ale cărui interese, privind desfăşurarea activităţii organizaţiilor de stat şi publice, prestigiul acestor organizaţii şi îndeplinirea serviciului de către funcţionari sau alţi salariaţi în condiţii de probitate şi la adăpost de orice suspiciune, sunt grav lezate prin săvârşirea faptelor. Subiect pasiv special este, întotdeauna, organizaţia de stat sau publică, în al cărei serviciu se află funcţionarul incorect. Uneori poate fi însă subiect pasiv special şi o persoană fizică; de exemplu, persoana care a dat mită în situaţia în care a fost constrânsă la aceasta de către funcţionarul corupt.

164

V. Dongoroz şi colectiv., op. cit, p. 75

117  

Secţiunea a-II-a: Participaţia Infracţiunile de corupţie sunt susceptibile a fi săvârşite sub oricare din formele participaţiei penale: coautorat, instigare, complicitate. Referi Ref eritor tor la particip participaţi aţiaa pen penală ală,, în cazul inf infrac racţiu ţiunii nii de dar daree de mită, se impun unele precizări. Astfel, ţinând cont că în sistemul Codului pena pe nal,l, da dare reaa şi lu luar area ea de mită mită sun suntt do două uă infr infrac acţiţiuni uni co core rela latitive ve da dar  r  distincte, fiecare cu un subiect activ (autor) propriu, mituitorul trebuie socotit întotdeauna ca autor al infracţiunii de dare de mită şi nu ca instigator sau complice la infracţiunea corelativă de luare de mită, după cum funcţionarul mituit va fi considerat întotdeauna autor al infracţiunii de luare de mită şi nu instigator sau complice la darea de mită165. Calitatea de autor pentru cele două infracţiuni corelative exclud pentru persoana respectivă posibilitatea de a fi socotită, în acelaşi timp, şi participant, sub orice formă, la cealaltă infracţiune. Trebuie menţionat că, în cazul dării de mită, fapta poate fi comisă de către autor, nu numai direct, ci şi indirect, adică prin intermediar. Dare Da reaa de mi mită tă pr prin in in inte term rmed edia iarr co cons nstititu tuie ie infr infrac acţiţiun unee nu numa maii da dacă că promisiunea, oferta sau folosul, ajunge la funcţionar, nu şi atunci când acţiunea tipică (necunoscută funcţionarului) se opreşte la intermediar. În asemenea situaţii nu se poate reţine existenţa infracţiunii şi nici calitatea de co comp mplilice ce în pers persoa oana na in inte term rmed edia iaru rulu lui.i. În ipot ipotez ezaa în ca care re ch chia iar  r  intermediarul l-a determinat pe mituitor să comită fapta prin intermediul său, el va dobândi calitatea de instigator la darea de mită în care se absoarbe aceea de complice.  Aşa cum am menţionat mai sus, infracţiunile de corupţie sunt susceptibile de participaţie penală, în astfel de cazuri fiind vorba de o 165

V. Dobrinoiu, op. cit, p.45

118  

pluralitate de subiecţi activi. De exemplu, în situaţia în care îndeplinirea unui un ui ac actt es este te da datt în sa sarrci cina na un unei ei co com misii sii, co com mplet plet de jud udec ecat ată, ă, infracţiunea va avea drept subiecţi activi - coautori - pe toţi membrii comisiei ori completului respectiv166. Instigatori sau complici pot fi orice persoane. În situaţia în care inst instig igat ator orul ul sa sauu co comp mplilice cele le are are ca calilita tate teaa de "fun "funcţ cţio iona narr pu publ blic ic"" sa sauu "funcţionar" aceasta va constitui o împrejurare agravantă.  În sensul precizat şi practica judiciară s-a pronunţat constant.  Astfel, s-a statuat că revizorul contabil care, la cererea gestionarului, nu  înregistrează plusul descoperit în gestiune spre a împărţi cu gestionarul bani ba niii ec echi hiva vale lenţ nţii pl plus usul ului ui,, este este co comp mplilice ce la de dela lapi pida dare re şi au auto torr la infracţiunea de luare de mită167. De asemenea, este complice acela care transmite folosul pretins de funcţionarul mituit168. Fapta de a primi bani şi alte bunuri de la studenţii candidaţi la un examen, spre a le preda unui cadru didactic condamnat pentru luare de mită, constituie complicitate la luarea de mită şi nu dare de mită169.

V. Dongoroz şi colectiv, op. cit., P.76 Trib. Supr., secţ, pen., dec. nr.1205/1985 168 Trib. Supr., secţ, pen, dec. nr.1435/1983 în R.R.D. nr.6/1984 166 167

169

Trib. Supr., secţ, pen., dec. nr.1485/1985

119  

Secţiunea a – III – a: Comparaţie cu propunerea legislativă privind combaterea faptelor de corupţie  În practica judiciară s-a considerat că au calitatea de funcţionari, şi, deci pot fi subiecţi activi ai infracţiunii de luare de mită, printre alţii: contabilul şef al unei întreprinderi de transport, care a primit o sumă de bani spre a angaja o persoană ca taxator de autobuz (deşi contabilul nu semna actul de angajare, el îi examina pe candidaţi şi întocmea un referat cu privire la rezultatul examinării) 170; şeful biroului personal şi  învăţământ care a primit foloase materiale în scopul angajării unor  munc mu ncititor orii (d (deş eşii cel ca care re fă făce ceaa an angaj gajar area ea era era co cond nduc ucăt ător orul ul un unitităţ ăţiiii,, inculpatul avea atribuţia de serviciu de a recruta personal şi de a face propuneri de angajare)171; profesorul care, fiind membru al comisiei de baca ba cala laur urea eat, t, a pr prim imitit sume sume de ba bani ni pe pent ntru ru a as asig igur uraa re reuş uşititaa un unui ui candidat la acest examen172; gestionarul care a condiţionat vânzarea mărfurilor de primirea unei sume de bani173); medicul care a primit o sumă de bani în timpul îndeplinirii unui act privitor la funcţia sa, pentru al efectua cu deosebită grijă174; ofiţerul de poliţie care a pretins şi primit sume de bani, în scopul de a nu întocmi acte de cercetare în cazul unei infracţiuni de speculă175; lucrătorul unei staţii PECO care a primit sume de bani pentru a vinde cantităţi de petrol mai mari decât cele care puteau put eau fi cum cumpăr părate ate176; controlorul de bilete C.F.R., care, în timpul 170

Trib. Reg. Iaşi, dec. pen. nr. 928/1967, în R.R.D. nr.2/1968, p.16 Trib. Supr., secţ. pen., dec. nr. 3048/1971, în C.D., p.358 172 Trib Supr., Secţ. pen . dec. nr. 372/1975. în R R. D., nr. 2/1976. p.69 173 Trib. Supr., Col. Pen., dec. nr. 1250/1959, în L.P. nr.6/1960, p.74 174 175 Trib. Supr., secţ. pen., dec. nr. 191/1971, în C.D., p.357 Trib. Supr., secţ. pen., dec. nr. 566/1973, în C.D., p.424 176 Trib. Municip. Bucureşti, secţ. I pen., dec. nr. 1014/1992, Culegere de practică judiciară penală pe 171

anul 1992, Casa de editură şi presă Şansa , Bucureşti, 1993, p.205

120  

exercitării funcţiei, a primit sume de bani de la mai mulţi călători spre a nu încheia acte constatatoare ale contravenţiilor săvârşite 177; şeful de echipă care, având atribuţii în legătură cu angajarea muncitorilor pe şantier a primit unele foloase materiale în acest scop178; locţiitorul şefului de unitate la o cooperativă meşteşugărească, care a cerut şi primit, pentru sine, o sumă de bani, spre a repara un frigider aflat în termen de garanţie179; muncitorul de la atelierul de reparaţii al unei întreprinderi de transport, însărcinat cu constatarea stării tehnice a autovehiculelor, cu  înlocuirea sau repararea pieselor defecte, care pretinde foloase necuvenite pentru efectuarea unei lucrări ce intră în atribuţiile sale de serviciu180; expe expert rtul ul ca care re,, pr prim imin indd de la o inst instan anţă ţă jude judecă căto tore reas ască că  însărcinarea de a efectua o expertiză în una din cauzele de competenţa acelei instanţe, primeşte un folos material de la una din părţi, pentru a  întocmi raportul de expertiză expertiză în favoarea acesteia181.  În ceea ce îi priveşte pe medici (indiferent de locul unde îşi exercită profesia spital judeţean, dispensar de întreprindere, etc.), este de menţionat că, ulterior adoptării Hotărârii Guvernului nr. 220/1992, prin unele hotărâri judecătoreşti li s-a negat calitatea de funcţionar şi, implicit, de subiect activ al luării de mită182. Este un punct de vedere care, însă, 183

nu ss-aa184pu putu tutt im impu pune ne ni nici ci în pr prac actitica ca judi judici ciar arăă , nici nici în lite litera ratu tura ra  juridică . S-a arătat, pe drept cuvânt, că, deşi potrivit art. l, pct.3 din Principiile de bază ale Statutului medicului din România, aprobat prin Hotărâ Hot ărârea rea Guv Guvern ername amenta ntală lă sus men menţio ţionat nată, ă, "me "medic dicul ul pra practi cticia cian, n, pri prinn 177

Trib. Jud Timiş, sent. pen. nr. 264/1970, în RR.D. nr. 8/1970, p. 171 Trib. Supr., Col. pen. dec. nr. 823/1963 (nepublicată) 179 Trib. Municip. Bucureşti, Secţ. a II a pen., dec. nr. 862/1981 (nepublicată) 180 Trib. Municip. Bucureşti, Secţ. a II a pen., dec. nr. 170/1985, în R.R.D. nr.3/1986, p. 79 181 Trib. Municip. Bucureşti, Secţ. a II-a pen., dec. nr. 2481/1984, în R.R.D. nr.3/1986, p.78 182 Trib. Supr., Secţ. pen., dec. nr. 1647/1992, "Dreptul" nr. 4/1993, p. 63 183 Trib. Supr., în compunerea prevăzută în art.39 alin.2 şi 3 din Legea nr. 58/1968, dec. nr. 78/1993, 178

"Dreptul" nr.7/1994, 98; Trib. Municip. Secţ. a şi II apresă pen.,"Şansa", dec. nr. 1291/1993, în Culegerea de practică judiciară p. penală pe anul 1992,Bucureşti, Casa de editură Bucureşti, 1993, p. 154 184 Gabriela Voicu, notă critică la dec. nr. 1647/1992

121  

natura umanitară şi liberă a profesiei sale, nu este funcţionar public şi nici nu va putea fi asimilat funcţionarului public"; prevederile acestei Hotărâri nu pot modifica dispoziţiile art. 147 C.pen., conform cărora prin "func "funcţiţion onar ar"" se în înţe ţele lege ge oric oricee sa sala laririat at ca care re ex exer erci cită tă pe perm rman anen entt sa sauu temp tempor orar ar,, cu or oric icee tititltlu, u, in indi dife fere rent nt da dacă că şi cu cum m a fost fost inve invest stitit,, o  însărcinare în serviciul unui organ sau instituţii de stat, al unei  întreprinderi sau organizaţii. organizaţii.  În practica judiciară s-a considerat, de asemenea, că persoanele afla aflate te în term termenu enull de în înce cerc rcar are, e, în ve vede dere reaa an angaj gajăr ăriiii def defin inititiv ive, e, au calitatea de funcţionari, în sensul legii penale, deoarece, în perioada respec res pectiv tivă, ă, ele înd îndepl epline inesc sc sar sarcin cinile ile de ser servic viciu iu ale fun funcţi cţiei ei în car caree urmează să fie angajate şi, cu toate că nu poate fi vorba de existenţa unui contract de muncă, se supun regulamentului de ordine interioară şi disciplinei muncii din unitatea respectivă185; tot astfel, s-a considerat că remizierii, care îşi desfăşoară activitatea în unele sectoare economice desfacere sau depozitare de mărfuri, prestări de servicii, etc. - în baza unor contracte de muncă încheiate pe o perioadă nedeterminată sau determinată şi sunt retribuiţi pe bază de tarife ori cote procentuale, sunt funcţionari în sensul art. 147 C. pen. 186; deoarece au obligaţia de a se supune programului programului de lucru şi de a respe respecta cta discipli disciplina na munci muncii,i, precum şi drepturile prevăzute pentru persoanele încadrate în muncă.  În practică s-a pus problema dacă o persoană neîncadrată cu contract de muncă, dar care se află în executarea unei pedepse cu obligare la muncă condiţionată poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită187. În nota semnată de Vasile Papadopol, se arată că potr po triv ivitit ar art. t. 86 8633 al alin in.. 5 C. pe pen. n.,, în re reda dact ctar area ea în vigo vigoar aree la da data ta 185

Trib. Reg. Dobrogea, dec. pen. Nr. 1398/1957, în L.P. nr. 2/1958, p. 21 Trib. Supr., Col. Pen., dec. nr. 1938/1957, în C.D. p. 412, Trib. Supr., Col. Pen, dec. nr. 1480/1957,  în L.P. nr. 3/1958, p.60; Trib. Reg. Constanţa, dec. pen., nr. 122611957 în L.P. nr. 2/1958, 2/1958 , p. 81. 187 Trib. Municip. Bucureşti, Secţ. a II a pen., dec. nr. 388/1992, în Culegerea de practică judiciară 186

penală pe anul 1992. Casa de editură şi presă Şansa , Bucureşti, 1993, p. 203.

122  

soluţionării cauzei (în prezent art. 868 alin. 4 C. pen., în redactarea Legii nr. 104/1992), pedeapsa închisorii se execută prin muncă "în temeiul mandatului de executare a pedepsei". Din dispoziţia legală citată rezultă că la baza executării pedepsei la locul de muncă nu se află un raport  juridic de muncă, în sensul Codului muncii, ci raportul juridic penal şi pr proc oces esual ual pe pena nal.l. Pres Presta tare reaa mu munci nciii nu re repr prez ezin intă tă înde îndepl plin inirirea ea un unei ei obligaţii izvorând dintr-un contract de muncă - nici chiar atunci când munca este prestată în aceeaşi unitate - , ci executarea unei pedepse, aplicată printr-o hotărâre judecătorească. Dar, dacă raporturile dintre condamnat şi unitate îşi au sorgintea în infracţiunea săvârşită şi se stabilesc pe baza mandatului de executare a pedepsei, nu este mai puţin adevărat că în sfera acestor raporturi apar, ulterior, şi aspecte reglementate în mare măsură de dreptul muncii, căci condamnatul are, cu anumite limitări, toate îndatoririle şi drepturile ce revin la locul de muncă, persoanelor încadrate în muncă. Dacă faţă de organele judiciare condamnatul are ca subiect al raportului juridic penal şi procesual penal, faţă de unitatea în care execută pedeapsa el apare "şi ca om al muncii ce desfăşoară o activitate utilă societăţii, ca membru al unui colectiv de muncă"188. Cu alte cuvinte, întrucât pedeapsa se execută în condiţiile integrării condamnatului într-un colectiv de muncă - ceea ce implică existenţa unor drepturi şi obligaţii reciproce între el şi unitate - , raportul  juridic penal se interferează în faza executării, cu elemente ale dreptului muncii, care îi conferă, în această fază, o fizionomie specifică. Acestor  consideraţii generale care, singure, ar putea pune sub semnul îndoielii legalitatea deciziei, li se adaugă pe aceeaşi linie, altele mai pertinente. Potrivit art. 258 alin. 2 C. pen., dispoziţiile Capitolului I (Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul) din Titlul VI al Părţii speciale a Codu Co dullui pen enal al,, de deci ci in incl clus usiiv pre reve vede deri rille art. rt. 25 2544 C. pe pen. n.,, car aree 188

V. Dorneanu, "Conexiuni ale legislaţiei muncii cu legislaţia penală privind executarea pedepsei prin

muncă, fără privare de libertate, R.R.D., nr. 4/1981, p. 72

123  

incriminează luarea de mită, "se aplică şi altor salariaţi", nu numai funcţionarilor, ori, conform art. 148 alin. 2 C. pen., în noţiunea de "alţi salariaţi" sunt incluse - prin asimilare - şi persoanele care îndeplinesc "o  însărcinare" în serviciul uneia dintre dintre organizaţiile prevăzute în art. 145 C. pen. Cum unităţile în care condamnaţii execută pedeapsa la locul de munc mu ncăă su sunt nt "o "org rgani aniza zaţiţii" i" în se sens nsul ul text textul ului ui su suss-me menţ nţio iona natt şi, şi, cu cum m exec ex ecut utar area ea pe pede deps psei ei în ca cadr drul ul ac aces esto torr un unitităţ ăţii ar are, e, ne neîn îndo doie ieln lnic ic,, cara ca ract cter erul ul un unei ei "î "îns nsăr ărci cină nări ri", ", în în înţe ţele lesu sull ar art. t. 14 1488 alin alin.. 2 C. pe pen. n.,, concluzia, că dispoziţiile art. 254 C. pen. sunt aplicabile condamnaţilor  care execută pedeapsa la locul de muncă, ni se pare firească. Ea este confirmată şi de modificările aduse în art. 258 C. pen., prin Legea nr. 65/1992 care include în mod expres, în sfera organizaţiilor ai căror "alţi salariaţi salar iaţi"" sunt susceptib susceptibili ili de a deveni subiecţ subiecţii ai infr infracţiu acţiunii nii de luare de mită, atât regiile autonome, cât şi societăţile comerciale, modificări care au fost menţi menţinut nutee şi în legea legea nr. 78 din 8 mai 2000. 2000. Sol Soluţi uţiaa contr contrară ară este, de altfel, respinsă de bunul simţ juridic. O problemă cu care practica judiciară nu a fost confruntată şi pe care literatura juridică încă nu a examinat-o, dar a cărei discutare se impune ca urmare a integrării învăţământului cu practica şi cercetarea ştiinţifică, este aceea dacă elevii şi studenţii practicanţi pot fi sau nu consideraţi consid eraţi funcţi funcţionari onari în sensul legii penale. Pentru a form formula ula o soluţ soluţie ie adecvată este necesar a exprima dacă, în perioada practicii, aceştia  îndeplinesc o "însărcinare de serviciu" unei organizaţii de stat aşa cum se prevede în art.147 alin.2 C. pen. Credem că - în principiu - elevii şi studenţii practicanţi pot fi asimilaţi cu "funcţionarii" în sensul Codului penal şi, pe cale de consecinţă, pot fi pasibili de răspundere penală pentru luare de mită. Această calitate depinde însă de la caz la caz, de atribuţiile concrete pe care le are, în timpul practicii, fiecare elev sau student, pentru că numai în raport cu acestea se poate aprecia dacă el

124  

exercită sau nu o "însărcinare în serviciul" organizaţiei de stat în care efectuează practica. Potrivit art. 254 alin. 2 introdus prin Legea nr. 65/1992 subiect al acestei forme agravante este un funcţionar cu atribuţii de control. Textul sus-menţionat ridică problema de a şti ce se înţelege prin "funcţionar cu atribuţii de control". În literatura juridică s-a exprimat ideea că prin persoană cu atribuţii de control se înţelege persoana calificată astfel prin dispoziţiile legale în vigoare189. Calitatea de persoană cu atribuţii de control se determină în mod concret, pentru fiecare caz în parte, în funcţie de natura atribuţiilor de serviciu ale făptuitorului190. Au această calitate paznicii, gardienii publici, organele Gărzii financiare, funcţionarii din din Di Dire recţ cţia ia ge gene nera rală lă a co cont ntro rolu lulu luii fifina nanc ncia iarr de stat stat din din Mi Mini nist ster erul ul Finanţelor şi unităţi subordonate, precum şi orice alţi funcţionari care, conform dispoziţiilor legale, au atribuţii de control191. În practică s-a reţinut, de pildă, infracţiunea de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. 2 în sa sarc rcin inaa un unei ei pers persoa oane ne ca care re în înde depl plin inin indd func funcţiţiaa de insp inspec ecto tor  r  comerc com ercial ial - înc încadr adrare areaa cu 1/2 normă şi având având atr atribu ibuţiţiaa de a efe efectu ctuaa controale în legătură cu respectarea legislaţiei în vigoare în materie de comerţ, a cerut şi a primit unele foloase materiale de la patronul unui magazin, pentru a nu lua măsuri de sancţionare contravenţională în 192 urma constatării unor nereguli . Menţionăm că anterior adoptării legii nr. 65/1992, prin Legea nr. 42/1 42 /199 991, 1, care care a mo modi dififica catt şi comp comple leta tatt Le Lege geaa nr nr.. 12 12/1 /199 9900 pr priv ivin indd protej pro tejare areaa popu populaţ laţiei iei îm împot potriv rivaa uno unorr act activi ivităţ tăţii com comerc ercial ialee ilicit ilicite, e, s-a prevăzut, în art.54, că infracţiunile de luare de mită, trafic de influenţă şi primire de foloase necuvenite comise de agenţii constatatori, organele 189

V. Dongoroz ş.a., op. cit, vol. IV, p. 206 190 A. Filipaş, Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, Editura Academiei, Bucureşti, 1985, p. 107 191 I. Dumitru, Funcţionarul cu atribuţii de control-subiect activ calificat al infracţiunii de luare de mită “Dreptul" nr. 8/1994, p. 61-62

192

C. Apel Bucureşti, Secţ. I pen , dec. nr. 206/A/1994 (nepublicată)

125  

de urmărire penală sau de judecată a faptelor ce constituie contravenţii sau infracţiuni prevăzute de prezenta lege se pedepsesc în conformitate cu dispoziţiile art. 254, 256 şi 257 din Codul penal, minimul şi maximul pede pe deps psel elor or ma majo jorâ rându ndu-s -see cu cât câtee do doii an ani.i. În lite litera ratu tura ra juri juridi dică că s-a s-a exprimat opinia că dispoziţiile cu caracter agravat din art. 254 alin. 2 Cod penal se vor aplica ori de câte ori funcţionarul care pretinde, primeşte, acceptă sau nu respinge bani sau alte foloase are atribuţii de control, cu exce ex cepţ pţia ia ce celo lorr ch chem emaţ aţii să co cons nsta tate te co cont ntra rave venţ nţiiiile le şi infr infrac acţiţiun unililee prevăzute de Legea nr. 42/1991, pentru care se vor aplica prevederile art. 5 din Legea nr. 42/1991. Se argumentează că textul art. 254 alin. 2 Cod penal ar fi o normă cu caracter general, pe când cea din Legea nr. 42/1991 ar avea caracter special şi deci, derogatoriu. de rogatoriu.193 De asemenea, în practica judiciară au fost considerate, în mod consta con stant, nt, "fu "funcţ ncţion ionari arii", i", printr printree alţ alţii, ii, persoa persoanel nelee înc încadr adrate ate în mun muncă că (împ (împut uter erni nici ciţiţii,i, co cont ntabi abililii,i, et etc. c.)) la as asoc ocia iaţiţiililee de loca locata tariri,, ca care re su sunt nt organizaţii publice în sensul art.145 Cod penal194.  În virtutea reglementării, a fost considerat "alt salariat" şi condamnat pentru luare de mită şeful unui depozit de materiale de construcţie, din cadrul Uniunii judeţene a cooperativelor de consum, care 195

a pretins o sumă de bani pentru a vinde mărfuri din depozit . Controversele aprinse au generat, în practica judiciară, problema dacă avocatul poate fi considerat "funcţionar" în sensul art. 147 alin. 2 Cod penal şi deci, dacă poate po ate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită.  În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 51/1995 51 /1995 şi art. 2 din Statutul profesiei de avocat, libertatea şi independenţa profesiei de avocat sunt atribute exclusive ale persoanelor care exercită această 193 R. Lupaşcu, "Infracţiunile de luate de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă” `, "Dreptul" nr. 5-6/1994 şi "Pro lege" nr. 1/1994, p. 282 194 Trib. Supr., Secţ. Pen, dec. nr. 4087/1991, în C.D. p. 332

195

Trib. Supr. Secţ Pen. dec. nr. 56/32 (nepublicată)

126  

profesie. Orice persoană are dreptul să-şi aleagă liber avocatul, contractul dintre avocat şi clientul său neputând fi stânjenit sau controlat direct sau indirect de nici un organ al statului. Atât avocatul cât şi clientul au dreptul să renunţe la contractul de asistenţă juridică în condiţiile prevăzute de statut (art. 4, 27 şi 30 din Legea nr. 51/1995). Pent Pe ntru ru ac actitivi vita tate teaa sa pr prof ofes esio iona nală lă,, avo avoca catu tull are are drep dreptu tull la un onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său (art. 27 din Legea nr. 5/1995). Potrivit prevederilor art. 254 şi 256 Cod penal raportat la art.147 şi 148 Cod penal, subiecţi activi ai infracţiunilor de luare de mită trebuie să aibă aibă ca calilita tate teaa de fu func ncţiţiona onariri sa sauu al alţiţi sal salar aria iaţiţi,, re resp spec ectitivv să ex exer erci cite te permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent dacă şi cum au fost investiţi, o însărcinare în serviciul unei organizaţii sau instituţii de stat, ori unei un ei într întrep eprirind nder erii sau sau or orga gani niza zaţiţiii econ econom omic icee de stat stat sa sauu un unei ei alte alte organizaţii din cele prevăzute de art.145 Cod penal. Dacă, înainte de 1990, au fost pronunţate sentinţe şi decizii prin care avocaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (Trib. Supr. - decizia nr. 15/1975; Trib. Municip. Bucureşti secţia militară - decizia nr. 30/1970), după anul 1990, practica în materie a suferit o modificare esenţială. Pentru a pronunţa sentinţa şi deciziile la care am făcut referire mai sus, instanţele au reţinut că inculpaţii, în calitatea lor de avocaţi, au pretins şi au primit de la cei ce i-au angajat, sume de bani, în afara onorariilor achitate la casieria colectivului. De asemenea, au încasat sume su me de ba bani ni dr drep eptt on onor orar ariiii,, pe ca care re nu le-a le-auu de depu puss la ca casi sier eria ia colectivului. Susţinerea inculpaţilor, privind faptul că în mod greşit s-a reţinut în

sarcina lor săvârşirea infracţiunii de luare de mită, întrucât ei nu au 127  

atribuţii de serviciu a căror îndeplinire să poată fi exercitată într-unul din modurile prevăzute de art. 254 Cod penal, au fost înlăturate de instanţe, stabilindu-se că săvârşirea infracţiunii de luare de mită s-a reţinut corect  în sarcina inculpaţilor, deoarece fapta avocatului de a pretinde sau a primi, în afara tarifului, sume de bani sau alte foloase materiale pentru  îndeplinirea serviciului de avocat, întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni. Prin decizia nr. 569/16.05.1990 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, s-a produs o schimbare radicală de practică în sensul că a fost considerată condamnarea de luare de mită ca fiind nelegală şi netemeinică, chiar dacă, din probele administrate în cauză, rezultă că avocatul a primit sume mai mari de bani decât onorariul cuvenit.  În ceea ce priveşte categoria profesională a avocaţilor, din examinarea actelor normative ce reglementează în prezent această actitivi ac vita tate te,, a st stru ruct ctur uriiii or orga gani niza zato toririce ce a ba baro roul ului ui,, so soci ciet etăţ ăţililor or civil civilee profesionale, cabinetelor individuale şi cabinetelor asociate, ca modalităţi de exercitare a profesiei de avocat, coroborată cu prevederile art.258 Cod penal, rezultă că aceştia au un statut juridic şi profesional autonom fără nici o subordonare ierarhică.  Asimilarea cu "alţi salariaţi" a avocatului ar fi forţată şi de natură să impi im piet etez ezee as asup upra ra ro rolu lulu luii ap apăr ărăr ăriiii.. Av Avoc ocat atul ul are are un stat statut ut juri juridi dicc şi profes pro fesion ional al pro propri priu, u, el sup supunân unândudu-se se num numai ai leg legii, ii, sta statut tutulu uluii şi eti eticii cii profesionale. De asemenea, potrivit aceloraşi dispoziţiuni legale din care am redat diverse taxe, justiţiabilul poate solicita să fie apărat de avocatul pe care şi-l doreşte, având posibilitatea de a renunţ în orice moment la serviciile acestuia, iar avocatul, la rândul lui, pentru motive temeinice,

poate renunţa la pretarea serviciului avocaţial. 128  

Consider însă, că altfel stau lucrurile cu persoanele ce îndeplinesc funcţii în cadrul organelor de conducere al baroului care sunt salarizaţi dinn fon di fondu duri rile le co com mun unee al alee ba barrou oullui (a (art rt.. 40 şi 41 din din Stat tatut), ut), ele ele  îndeplinind o însărcinare în serviciul acesteia, precum şi în cazul avocaţilor salarizaţi în interiorul profesiei, care sunt angajaţi în baza unui contract de muncă.  În situaţiile expuse, avocaţilor li se poate atribui calitatea de funcţionar, putând fi astfel, subiecţi activi ai infracţiunii de luare de mită. Prev Pr eved eder erililee art. art. 33 di dinn Le Lege geaa nr nr.. 51 51/1 /199 9955 po potr triivit vit că căro rora ra "în "în exer ex erci cita tare reaa prof profesi esiei ei,, avoca avocaţiţiii sunt sunt oc ocro rotitiţiţi de lege, lege, fără fără a pu pute teaa fi asimi asi milaţ laţii fun funcţi cţionar onarulu uluii publ public ic sau alt altui ui sal salari ariat" at",, sun suntt dis discut cutabi abile. le. În rappor ra ortt cu pr prev eved eder eriile pen enal ale, e, le co cons nsid ider er nor orm me, de pro rottec ecţiţiee profesională, dar fără a fi de natură să modifice sau să abroge dispoziţii penale. Nu es este te excl exclus usăă pa part rtic icip ipar area ea av avoc ocat atul ului ui ca su subi biec ectt ac actitivv la săvârşirea unor activităţi de corupţie, respectiv darea de mită, trafic de influenţă etc. De asemenea, nu este exclusă nici încadrarea juridică pentru comp co mplilici cita tate te la săv săvâr ârşi şire reaa in infr frac acţiţiuni uniii de luar luaree de mi mită tă,, atunc atuncii câ când nd avocatul este cel care intervine ca intermediar într-o activitate strânsă cu cea a autorului principal, participând atât la realizarea înţelegerii, cât şi la predarea efectivă a banilor sau altor foloase.

129  

CAPITOLUL IV Secţiunea I - Conţinutul normativ al infracţiunilor de luare si dare de mită Infracţiunea de luare de mită are un obiect juridic generic, un obiect juridic special şi un obiect juridic nemijlocit. Obiectul juridic generic  sau de grup al infracţiunilor de luare şi dare de mită este constituit din relaţiile sociale care formează obiectul juridic comun tuturor infracţiunilor care aduc atingere activităţii organizaţiilor  publice sau private sau altor activităţi prevăzute de lege196. Obiectul Obiec tul jurid juridic ic special  special  al acestor infracţiuni este constituit din acele relaţii sociale care se pot forma, desfăşura şi dezvolta, în mod normal, numai în condiţiile îndeplinirii îndatoririlor de serviciu de către funcţionari sau "alţi salariaţi".  În cadrul infracţiunilor de serviciu - implicit a infracţiunii de luare de mită - accentul ocrotirii penale cade, în primul rând, pe relaţiile sociale condiţionate de aducerea la îndeplinire a sarcinilor s arcinilor de serviciu şi, pe plan secu se cund ndar ar,, pe ca cale le de co cons nseci ecinţ nţă, ă, pe re rela laţiţiililee so soci cial alee priv privititoa oare re la activitatea organizaţiilor prevăzute în art. 145 Cod penal. Obiectul juridic nemijlocit  al infracţiunilor de luare şi dare de mită îl cons co nstititu tuie ie re rela laţiţiililee so soci cial alee re refe feririto toar aree la cinst cinstea ea,, co core rect ctititud udin inea ea şi probitatea funcţionarilor. Obiectul material . În literatura juridică de specialitate s-au purtat discuţii controversate referitoare la existenţa sau inexistenţa obiectului

196

S. Kahane - în Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. IV, partea specială, p. 130

130  

material al infracţiunii de luare de mită. Unii autori susţin că obiectul material al infracţiunii de luare de mită  îl constituie "banii sau alte foloase" date funcţionarului sau primite de el197, în timp ce alţi autori susţin faptul că, în cazul infracţiunii de luare de mită, existenţa unui obiect material nu poate fi recunoscută nici în mod excepţional198. Trebuie menţionat că obiectul juridic material al unei infracţiuni este definit ca fiind "lucrul asupra căruia se îndreaptă în mod firesc sau  întâmplător săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, operând fizic asupra acestuia, expunându-I unui pericol sau vătămându-l199. "Banii sau alte foloase" nu constituie obiect material al infracţiunii de mită, acestora; deoarece deci, activitatea infracţională nu obiectul se răsfrânge, în modluare fizic,deasupra nu trebuie confundat material cu obiectul mitei, acestea fiind două noţiuni diferite. Situaţia Situa ţia premisă premisă, ca parte componentă în structura celor două infr infrac acţiţiun uni,i, pr pres esup upun unee ex exis iste tenţ nţa, a, în pr prea eala labi bil,l, a un unui ui se serv rvic iciu iu ce func fu ncţiţion oneaz eazăă în ca cadr drul ul un unei ei or orga gani niza zaţiţiii de stat stat sa sauu pu publ blic ice, e, av avân ândd com co mpe pete tenţ nţaa de a ef efec ecttua ac acte te de na natu tura ra ce celo lorr ce oc ocaz aziion onea ează ză săvârşirea unor asemenea fapte, în cadrul căreia îşi exercită atribuţiile funcţionarul necinstit. Fără existenţa acestei situaţii premisă nu se poate concepe existenţa infracţiunilor de luare şi dare de mită.  Astfel, în practica judiciară, s-a reţinut că inculpatul, în calitate de şef al secţiei de d e administrare a fondului locativ al R.A.I. I.C.R.A.L. Galaţi, l-a indus în eroare pe martorul M. S., făcându-l să creadă că îi va putea rezolva, în cadrul îndatoririlor de serviciu, cererea prin care solicita  închirierea unei încăperi din blocul în care locuia, în vederea amenajării 197

S. Kahane - în "Infracţiuni contra avutului obştesc", Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Buc., 1963, p.130 198 V. Dobrinoiu - "Unele aspecte ale infracţiunilor de luare de mită în forma continuată" în RRD. nr. 12/1981, p. 45-49

199

C. Bulai – "Drept penal, Partea generală", vol. II, "Infracţiunea", Bucureşti, 1981, p. 75

131  

unui spaţiu comercial. Directorul unităţii, la care era angajat inculpatul, a pus rezoluţia ca serviciul pe care inculpatul îl conducea să rezolve cere ce rere rea. a. În ac aces este te co cond ndiţiţiiii,, in incu culp lpat atul ul a av aviz izat at favo favora rabi bill ce cere rere reaa martorului, dar a refuzat să-i aducă la cunoştinţă petentului soluţia, până  în momentul în care acesta i-a înmânat o sumă de bani pe care i-o solicitase anterior. Fapta inculpatului va constitui infracţiunea de luare de mită mi tă.. Es Este te ad adev evăr ărat at că in incu culp lpat atul ul nu av avea ea ca atri atribu buţiţiii de se serv rvic iciu iu aprobarea închirierii spaţiilor comerciale din fondurile statului, ceea ce ar  fi de natură să califice fapta ca fiind o infracţiune de înşelăciune (art. 215 alin alin.. 1 Co Codd pen penal al). ). Ul Ulte teririor or,, în însă, să, prin prin re rezo zolu luţiţiaa dire direct ctor orul ului ui un unitităţ ăţiiii,, rezolvarea cererii de atribuire a spaţiului a fost dată în sarcina serviciului pe care conducea inculpatul, astfel rezolvarea oa atri atribu buţiţiee îl de se serv rvic iciu iu. . Deci Deci si situ tuaţ aţia ia încât, pr prem emis isă ă cer cerut utăă cererii pe pent ntru rua devenit ex exis iste tenţ nţa infracţiunilor de luare de mită, este es te îndeplinită200. De asemenea, s-a decis că fapta primarului unei comune de a pretinde unui localnic o sumă de bani, în scopul efectuării unor menţiuni favo favora rabi bile le ac aces estu tuia ia în re regi gist stru rull agri agrico col,l, co cons nstititu tuie ie inf infra racţ cţiu iune ne de  înşelăciune (art. 215 alin. alin. 1 Cod penal). Competenţa specială a secretarului consiliului local în ceea ce pr priv iveş eşte te com compl plet etar area ea şi menţ menţiu iuni nile le di dinn re regi gist stru rull ag agririco coll nu înlă înlătu tură ră competenţa generală ce revine primarului, în calitatea sa de şef al administraţiei publice şi deci, şi al secretarului consiliului local. Din prevederile art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 1 lit. a şi x şi art. 49 din Legea nr. 69/1991 rezultă că primarul este şeful administraţiei publice locale şi controlează activitatea angajaţilor serviciilor consiliului local, el având dreptul să dea dispoziţii şi să exercite controlul cu privire la modul în care secretarul consiliului local îşi îndeplineşte atribuţiile, atât cele ce-i 200

C.S.J., Secţ. pen., dec. nr. 473/1996

132  

revin în temeiul legii, cât şi cele ce-i revin în baza altor acte normative sau cele care îi sunt încredinţate de consiliu şi de primar. În concluzie, primarul în calitatea sa de şef al administraţiei publice locale, are dreptul de a da dispoziţii secretarului consiliului şi de a-l controla în legătură cu anumite activităţi pe care le desfăşoară pentru îndeplinirea sarcinilor ce  îi revin cu privire la înscrierea, completarea, centralizarea şi modificarea datelor înscrise în registrul agricol201.

Subiectul activ. Participaţia  Autor al infracţiunii de luare de mită - subiect activ nemijlocit poate fi numai un funcţionar sau alt salariat. sa lariat.  Aşadar, subiectul activ nemijlocit este calificat, fără îndeplinirea acestei condiţii neputându-se vorbi de infracţiunea de luare de mită.  Astfel inculpatul, plutonier de poliţie, în timpul serviciului ca agent de ordine a oprit autoturismul condus de C.A., constatând că acesta nu are acte justificative pentru o bicicletă aflată în cabină, i-a cerut să-l urmeze la sediul poliţiei. Pe drum, inculpatul i-a cerut conducătorului auto să oprească la un bar şi i-a pretins suma de 100.000 lei pentru a-i permite să-şi continue drumul. Fapta va constitui infracţiune de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. 2 Cod penal deoarece, la data săvârşirii faptei, inculpatul era agent de ordine cu atribuţii de control, potrivit art.l6 din Legea nr. 26/1994 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române. În această calitate, subofiţerul avea obligaţia de a efectua controlul autovehiculelor  aflate în circulaţia rutieră când existau indicii privind săvârşirea unei infr infrac acţiţiuni uni,, st stab abililirirea ea şi sa sanc ncţiţion onar area ea co cont ntra rave venţ nţiiiilo lor, r, legi legititima mare reaa şi conducerea persoanelor suspecte la sediul poliţiei. 201

C.S.J., Secţ. pen., dec. nr. 605/1995. în R.R.D., nr. 1/1996. p. 145-146

133  

 În speţă, subiectul activ având calitatea specială de subofiţer în exercitarea acestor atribuţii, pretinzând sume de bani pentru a-i permite lui C.A. să-şi continue drumul fără a mai fi condus la sediul poliţiei, a săvârşit infracţiunea de luare de mită202.  Această faptă poate fi săvârşită în participaţie, de mai mulţi mulţi autori având calitatea de funcţionari sau alţi salariaţi -, fiecare contribuind nemi ne mijljloc ocitit în mo modd si simu multltan an (c (când ând lu lucr creaz eazăă în co comi misi sie, e, col colec ectitivv sa sauu echipă) sau succesiv, la săvârşirea luării de mită. În afara autoratului sau coau co auto tora ratu tulu lui,i, pa part rtic icip ipaţ aţia ia pena penală lă poate poate fi şi su subb form formaa inst instig igăr ăriiii ori ori complicităţii. Este de remarcat însă faptul că pentru instigatori şi complici nu este necesară calitatea de funcţionar sau alt salariat. Altfel spus, infracţiunea luare deacestora. mită este Legat imputabilă complicilor şi instigatorilor, indiferent dedecalitatea de acest aspect, literatura de specialitate203 a evidenţiat faptul că, în acest caz, nu se pune problema răsfrângerii circumstanţei personale de funcţionar - sau alt salariat asupraa celor asupr celorlalţi lalţi partici participanţi panţi,, ci este vorba de încadr încadrarea area contribuţ contribuţiei iei lor  la consumarea activităţii infracţionale în dispoziţia legală ce prevede fapt fa ptaa co comi misă să de sub subie iect ctul ul ne nemi mijljloc ocitit al luăr luăriiii de mi mită tă.. În co cont ntex extu tull menţionat, trebuie făcută precizarea că, în sistemul actual al legii penale române, mituitorul nu este considerat participant la infracţiunea de luare de mită, el fiind autor al infracţiunii de sine stătătoare, darea de mită. Spre deosebire de luarea de mită, în cazul dării de mită subiectul activ nemijlocit (autorul infracţiunii) este nedeterminat. Prin urmare, el poate fi orice persoană fizică, deci chiar un funcţionar ori alt salariat, care corupe pe un alt funcţionar sau alt salariat. De asemenea, fapta poate fi săvârşită de mai mulţi autori, dacă fiecare a contribuit nemijlocit  în mod simultan sau succesiv - la consumarea activităţii infracţionale. 202

C.S.J., Secţ. pen., dec. nr. 3/1996, în Buletinul Jurisprudenţei/1996, Ed. Proema, Baia Mare, 1996 V. Dongoroz, op. cit., p. 131

203

134  

Totodată, la săvârşirea acestei infracţiuni, pot exista şi alţi participanţi în calitate de instigatori sau complici.

Subiecţii pasivi Subiectul pasiv general  al infracţiunilor de luare şi dare de mită

este statul, ale cărui interese (privind desfăşurarea activităţi organizaţiilor  de stat şi publice) sunt grav lezate prin săvârşirea acestor fapte. Subiectul pasiv special este organul de stat sau unitatea în al cărui serviciu se află funcţionarul incorect; în mod excepţional poate fi subiect pasiv special şi o persoană fizică, de exemplu persoana care a dat mita,  în situaţia când a fost constrânsă la aceasta de către funcţionarul funcţionarul corupt.  Acest subiect pasiv special este însă un subiect secundar sau adiacent, deoarece subiectul principal rămâne, şi în acest caz, organizaţia de stat sau publică în care lucrează funcţionarul funcţionarul204. Latura obiectivă a infracţiunilor de luare şi dare de mită cuprinde un ele elemen mentt mat materi erial, al, adi adică că o acţ acţiun iune-i e-inac nacţiu ţiune ne tip tipică ică;; unel unelee con condiţ diţiiii concom con comite itente nte car caree par partic ticula ulariz rizeaz eazăă acţ acţiun iuneaea-ina inacţi cţiune uneaa ce con consti stitui tuiee elementul material; un rezultat al faptei şi un raport de cauzalitate. Elementul material  al infracţiunii de luare de mită poate realizat fie printr-o acţiune comisivă - pretinderea, primirea, acceptarea de bani ori alte foloase -, fie printr-o acţiune omisivă, constând în nerespingerea promisiunilor unor astfel de foloase, acţiunile făptuitorului - indiferent de fo forrma de rea ealiliza zarre - avâ vând nd dr drep eptt sc scop op,, du după pă ca caz, z, înd ndep eplilini nirrea ea,, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, ori în vederea săvârşirii unui act contrar acestor îndatoriri. Sub aspectul elementului material trebuie reţinut că în situaţia în care func fu ncţiţion onar arul ul (o (oriri al altt sala salaririat at)) ac acce cept ptăă prom promis isiu iuni nile le făcu făcute te sa sauu nu le

204

V. Dobrinoiu, op. cit., p. 76

135  

respinge, dar denunţă imediat celor în drept promisiunile ce i s-au făcut, o atare stare de fapt duce la inexistenţa infracţiunii. De asemenea, pentru existenţa elementului material nu prezintă nici o relevanţă dacă pr pret etin inder derea ea ba bani nilo lorr sa sauu al alto torr fo folo loase ase ori ori înţe înţele lege gere reaa în legă legătu tură ră cu primirea acestora a fost sau nu urmată de executare şi nici dacă acestea au fost primite direct ori printr-un intermediar. Elementul material al infracţiunii poate consta, alternativ, fie din efectuarea unui act licit - atunci când este vorba de îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale făptuitorului -, fie din efectuarea unor  acte ilicite, respectiv neîndeplinirea sau întârzierea în îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau un act contrar acestor îndatoriri.  A pretinde înseamnă a cere insistent un lucru, a impune ca o necesitate205. Pretinderea se poate realiza prin cuvinte, gesturi, scrisori, etc. Literatura juridică consideră că în general se poate vorbi de pretindere numa nu maii atun atunci ci cân cândd de dest stin inat atar arul ul ia cu cuno noşt ştin inţă ţă de con conţiţinu nutu tull ce cere reririi,i, deoarece anterior acestui moment, ne aflăm în prezenţa unei acţiuni care încă nu s-a exteriorizat în raport cu o altă persoană. Pentru a exista pretindere - indiferent dacă cererea s-a formulat în scris sau faţă de o persoană prezentă - este necesar ca cel solicitat să fi  înţeles conţinutul cererii cererii206.  A primi este o altă modalitate sub care se poate prezenta elementul material al luării de mită şi înseamnă a lua în posesiune un obiect care ţi-a fost înmânat, dăruit, trimis 207 ori faptul de a încasa o sumă de bani.

205

206Dicţionarul limbii române moderne, Editura Academiei Române, Bucureşti,

V. Dobrinoiu. op. cit. p. 70

1968

207

Dicţionarul limbii române moderne, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1968

136  

Dacă luarea de mită a fost săvârşită pentru ca subiectul activ să  îndeplinească un act contrar îndatoririlor sale de serviciu care constituie faptă penală, dar satisface cererea mituitorului, va fi reţinut concursul de infracţiuni.  Astfel, faptele contabilului şef de la S.C. "Braiconf" S.A. Brăila, care în perioada iunie-septembrie 1993 a dispus livrarea în contul unei asociaţii familiale suma de 12.800.000 lei pentru procurarea de bunuri necesa nec esare re uni unităţ tăţilo ilorr subord subordona onate, te, făr fărăă doc docume umente nte leg legale ale,, pri primi mind nd în schimb suma de 520.000 lei, constituie infracţiune de delapidare în concurs cu infracţiunea de luare de mită208. Inculpatul, conductor de tren, a primit de la diverşi călători prinşi fără legitimaţie de călătorie diferite sume de bani pentru a nu le întocmi proces-verbal de contravenţie. Fapta inculpatului constituie infracţiune de luare de mită, prevăzută  în art. 254 Cod penal şi nu va fi reţinută în concurs ca infracţiunea de abuz în serviciu contrar intereselor publice, pentru că infracţiunile de abuz au un caracter subsidiar, în sensul că ea va fi reţinută numai dacă fapt faptaa nu po poat atee fi înc ncad adra rată tă în al alte te disp dispoz oziţiţiiii lega legale le re refe feri rito toar aree la infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul. În speţa în discuţie, fapta conductorului de tren poate fi încadrată în dispoziţiile art. 254 Cod penal, se va reţine această infracţiune şi nu concurs de infracţiuni209. Constituie infracţiune de luare de mită, în concurs cu infracţiunea de furt calificat (art. 208, 209, alin.1, lit. a Cod penal), p enal), fapta paznicului de la o societate comercială care a convenit cu alte persoane, ca în schimbul unei sume de bani, să le permită să sustragă bunuri din depozitul pe care îl avea sub pază210. 208

209Judecătoria Brăila, sent. pen., nr. 962/1993

Trib. Jud. Dolj., dec. nr. 370/1987, în R.R.D., nr. 7/1990, p. 37

210

C. S. J., Secţ. pen., dec. nr. 532/1995, în RR.D, nr. 3/1996, p. 311-312

137  

 Acţiunea de primire trebuie să fie voluntară şi spontană. Orice primire implică o acceptare care poate interveni, fie chiar în momentul primir pri mirii, ii, fie ant anteri erior; or; spon spontan taneit eitate ateaa presup presupune une o con concom comite itenţă nţă între între acceptare şi primire, fără existenţa vreunui interval de timp între acestea.  Acceptarea şi primirea nu se pot produce decât în acelaşi timp, deoa de oarrec ecee ex exis isttenţ enţa un unei ei ac acce cept ptăr ării ant anter erio iorr pr priimirii irii pr pres esup upun unee consum con sumare areaa inf infrac racţiu ţiunii nii în mom moment entul ul acce acceptă ptării rii.. În acea această stă sit situaţ uaţie, ie, primirea este spontană211.  Acceptarea - înseamnă a consimţi, a admite, a aproba, a fi de acord cu promisiunea respectivă212.  Acceptarea promisiunii poate fi expresă sau tacită; în cazul acceptări accept ăriii tac tacite ite ea nu rez rezult ultăă din ner neresp esping ingere ereaa pro promis misiun iunii, ii, ci din anumite manifestări care indică certitudinea acceptării. A nu respinge prom pr omiisi siun unea ea - îns nsea eam mnă a nu ref efuz uza, a, a ad adm mite, ite, a ac acce cept pta, a, a nu  îndepărta de la sine; a nu da la o parte213, a nu-şi manifesta dezacordul faţă de promisiunea mituitorului. Nere Ne resp spin inge gere reaa pr prom omis isiu iuni niii îns nsea eamn mnăă lips lipsaa or oric icăr ărei ei ripo ripost stee corespunzătoare a subiectului la oferta de mituire care i se propune. Prin "foloase care nu i se cuvin" se înţelege orice folos material care ar constitui o îmbogăţire fără just temei, adică o sporire a avutului sau o diminuare a pasivului făptuitorului, pe calea ilicită a exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor sale de serviciu. Pretinderea, primirea, acceptarea de promisiuni sau nerespingerea acestora, trebuie să aibă loc înainte ca subiectul activ să-şi fi îndeplinit atribuţiile de serviciu, deoarece, dacă au loc după îndeplinirea acestora, fapta constituie , conform dispoziţiilor art. 256 Cod penal, "primire de foloase necuvenite". 211 212

V. Dobrinoiu, op. cit., p. 128

213

Dicţionarul limbii române moderne. Editura Academiei Române, Bucureşti, 1968 Dicţionarul limbii române moderne, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1968

138  

Pe de altă parte, acţiunea sau inacţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii este condiţionată de următoarele cerinţe esenţiale: a) pretinder ereea, primirea, accepta ptarea sau nerespin pingerea promisiunii, trebuie să aibă ca obiect banii ori alte foloase. Prin Pr in "b "ban ani" i" se în înţe ţele lege ge at atât ât mo mone nedel delee me meta talilice ce sa sauu de hâ hârt rtie ie româneşti ori străine, cât şi titlurile de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuarea plăţilor - emise de o instituţie bancară ori de alte instituţii de credit competente, precum şi orice alte titluri sau valori asemănătoare214. Prin analogie cu dispoziţiile legale ce incriminează fabricarea banilor sau altor valori, şi în cazul luării de mită, elementul material este îndeplinit dacă există o monedă de orice fel ori un titlu de credit sau de plată care poate face, public, proba valorii pecuniare pe care o exprimă215. Noţiţiun No unea ea de "a "altltee fo folo loase ase"" de dese semn mneaz eazăă oric oricee fel fel de ava avant ntaj ajee patrimoniale, forma sub care se prezintă fiind lipsită de relevanţă. b) banii şi celelalte foloase pretinse, primite sau promise să fie necuvenite.  Altfel spus, acestea trebuie să aibă caracter de plată sau răsplată  în vederea efectuării, neefectuării, întârzierii îndeplinirii unui act precis determinat, adică să reprezinte un contra-echivalent al conduitei lipsite de probitate a funcţionarului - sau a altui salariat corupt. c) acţiunea sau inacţiunea ce constituie elementul material al luării de mită trebuie să se situeze în timp, anterior îndeplinirii, neîndeplinirii,  întârzierii în îndeplinirea actului determinat privitor la îndatoririle de serviciu ori contrar acestor îndatoriri.  În caz contrar, nu există infracţiune de luare de mită, ci, even eventual, tual, cea de primire de foloase necuvenite216. 214 215

Codul penal al României, art. 282

216

V. Dongoroz ş.a., op. cit., p. 376 Codul Penal al României. art. 256

139  

d) actul - pentru a cărei îndeplinire, neîndeplinire etc., se pretinde, se primeşte, se acceptă sau nu se respinge promisiunea unor foloase, să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului, adică să fifiee un act pr priv ivititor or la în înda dato toririririle le sale de se serv rvic iciu iu sau un act co cont ntra rar  r  acestor îndatoriri. Prin "îndatoriri de serviciu" se înţelege tot ceea ce cade în sarcina unui subiect potrivit normelor ce reglementează serviciul efectiv ori sunt inerente naturii acelui serviciu217. Infr Infrac acţiţiun unea ea de lu luar aree de mită mită se să săvâ vârş rşeş eşte te în legă legătu tură ră cu  îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu. Exemplu, consilierul unei primării din Slatina, judeţul Olt, care a pretins sume de bani în valoare totală de 300.000 lei de la mai mulţi cetăţeni, pentru a facilita punerea în posesie a suprafeţelor de teren ce li se cuveneau, în mod legal, de drept218. Prin "act contrar îndatoririlor de serviciu", în accepţiunea art. 254 Cod penal, se înţelege un act care - ca şi actul juridic privitor la  îndatoririle de serviciu - intră în competenţa normală a funcţionarului, făcând parte din sfera îndatoririlor sale de serviciu specifice ori generale.  Astfel că, Tribunalul judeţean Dolj, prin Decizia nr. 370/1987 a judecat fapta conductorului de tren care a primit sume de bani pentru a nu-şi  îndeplini îndatorirea de serviciu de a încheia procese-verbale de contravenţie persoanelor care, călătorind fără legitimaţie de călătorie, nu plătes plă tescc pe loc tax taxele ele tar tarifa ifare re şi sup suprat rataxe axele, le, reţ reţinâ inându ndu-i-i-se se ace acestu stuia ia infracţiunea de luare de mită219.  Având în vedere toate acestea, putem deduce caracteristicil caracteristicilee actului privitor la îndatoririle de serviciu şi anume: 217 218

S. Kahane op. cit. p. 104

219Judecătoria Slatina, Sent. pen. Nr. 680/1993

T. Simbrian, H. Diaconescu - în nota în R. R. D. nr. 2/1988, p. 61; Dec. pen. Nr.370/1987 a Trib.

Jud. Dolj

140  

- actul trebuie să fie legi gittim, adică să se înscri crie în sfera competenţei funcţionarului respectiv; - actul trebuie să fie determinat în esenţa sa specifică, deoarece indi indivi vidu dual alititat atea ea lu luii es este te un mi mijljloc oc de dife difere renţ nţie iere re a mi mitu tuiririiii de alte alte infracţiuni sau de abateri disciplinare; - actul trebuie să fie numai virtual, adică să existe posibilitatea realizării lui efective, nefiind nevoie ca, pentru existenţa infracţiunii, să fie  îndeplinită.  Actul contrar îndatoririlor de serviciu trebuie să îndeplinească acel ac elea eaşi şi ca cara ract cter eris istitici ci ca şi ce cell pr priv ivititor or la înda îndato toririririle le de se serv rvic iciu iu.. Elementul material al infracţiunii de dare de mită se concretizează în acţiunea de corupere (de dare de mită) care se poate realiza prin mai multe modalităţi normative, respectiv promisiunea, oferirea ori darea de bani sau alte foloase în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii  îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle îndatoririle de serviciu ale funcţionarului, ori  în vederea săvârşirii unui act contrar acestor îndatoriri. îndatoriri. Aşadar elementul material al dării de mită poate avea ca obiectiv fie efectuarea unui act licit, fie efectuarea unor acte ilicite. Prin "promisiune" se înţelege obligaţia pe care o persoană şi-o ia faţă de un funcţionar de a-i remite în viitor o sumă de bani sau alte foloase dacă va acţiona sau nu va acţiona în sensul dorit de aceea persoană. Prin "oferire" se înţelege a prezenta, a arăta, a etala ori a înfăţişa bani sau alte foloase funcţionarului pe care acesta urmează să le primească pentru îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea actului ce intră în atribuţiile sale de serviciu. "Darea" de bani sau alte foloase constă în acţiunea făptuitorului de a înmâna celui mituit aceste valori.

141  

Este ner Este nerel elev evan antă tă îm împr prej ejur urar area ea că mi mitu tuirirea ea nu a re reuş uşitit,, ad adic icăă funcţionarul nu a fost determinat să ia mita deoarece infracţiunea se consumă odată cu acţiunea de predare, înmânare a avantajului material. Pent Pe ntru ru exis existe tenţ nţaa in infr frac acţiţiun uniiii de dare dare de mi mită tă es este te su sufifici cien entă tă activitatea de transmitere a banilor, valorilor sau a altor foloase, fără a fi necesară şi îndeplinirea actului pentru care s-a dat mita. Pentru întregirea laturii obiective legea penală cere îndeplinirea următoarelor cerinţe esenţiale: - prima cerinţă esenţială constă în aceea că promisiunea, oferirea sau darea să aibă ca obiect banii sau alte foloase. În lipsa darurilor nu poate să existe infracţiunea, deoarece legea penală nu pedepseşte demersurile, rugăminţile, insistenţele sau recomandările, chiar dacă ele ar avea drept rezultat determinarea funcţionarului să facă un act nedrept şi să încalce îndatoririle funcţiei sale220 - banii sau celelalte foloase - promise, oferite sau date - să fie necuvenite, adică să constituie plata sau răsplata în vederea efectuării unui act determinat, arătat în mod explicit. Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca acţiunea făptuitorului, promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase – să fie făcută cu un scop bine determinat, respectiv pentru îndeplinirea, neîndeplinirea sau întârzierea de către funcţionarul vizat a unui anumit act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori, după caz, pentru efectuarea unui anumit act, contrar îndatoririlor de serviciu ale funcţionarului sau salariatului în cauză; - promiterea, oferirea sau darea de bani ori foloase trebuie să fie anterioară îndeplinirii, întârzierii sau efectuării actului contrar îndatoririlor  de se serv rvic iciu iu al alee fu func ncţiţiona onaru rulu luii re resp spec ectitiv. v. Le Lega gatt de ace aceas astă tă ce ceririnţ nţăă esen es enţiţial alăă - co cond ndiţiţie ie si sine ne qu quaa no nonn pe pent ntru ru ex exis iste tenţ nţaa infr infrac acţiţiun uniiii,, atât atât 220

V. Dobrinoiu, op. cit., p. 218-219

142  

practica judiciară cât şi literatura de specialitate s-au pronunţat în sensul că este irelevant dacă promisiunea sau oferirea de bani ori alte foloase au fost sau nu urmate de acceptarea din partea funcţionarului 221. De asem as emen enea ea,, nu pr prez ezin inttă ni nici ci un fe fell de re rele leva vanţ nţăă juri juridi dică că fap aptu tull că promisiunea de bani ori alte foloase a fost sau nu urmată de executare sauu dac sa dacăă ss-aa re real aliz izat at sc scop opul ul ur urmă măriritt prin prin cor corup uper erea ea funcţ funcţio iona naru rulu lui;i; infracţiunea subzistă dacă s-a făcut dovada că mituitorul a promis, a oferit ori a dat bani sau s au alte foloase în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii ori  întârzierii îndeplinirii unui act (de asemenea determinat), contrar   îndatoririlor de serviciu ale funcţionarului ori salariatului. Urmarea imediată. În cazul luării de mită urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale privitoarea la normala activitate a organelor, instituţiilor publice, a altor unităţi prevăzute în art.145 Cod penal sau a oricărei persoane juridice. Această urmare rezultă, implicit, din acţiunea incriminată, deoarece legea nu condiţionează existenţa infracţiunii de producerea unui rezultat.  În situaţia dării de mită, urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol concretizarea în crearea posibilităţii unei îndepliniri incorecte sau a unei neîndepliniri a îndatoririlor de serviciu de către funcţionar. De asemenea, există şi pericolul stânjenirii desfăşurării în bune condiţii a activităţii unui organ de stat, instituţii publice ori a oricărei persoane juridice. Ca şi în cazul luării de mită această urmare rezultă din  însăşi săvârşirea acţiunii incriminate deoarece legea nu condiţionează existenţa infracţiunii de producere: unui rezultat determinat. Legătura de cauzalitate. Întrucât legea nu condiţionează existenţa celor două infracţiuni de producerea unui rezultat concret, determinat şi legătura de cauzalitate dintre acţiunea sau inacţiunea care constituie 221

V. Dongoroz ş.a., op. cit., p. 141

143  

elementul material şi urmarea imediată, rezultă din însăşi materialitatea activităţii desfăşurate de făptuitor şi nu necesită o probaţiune aparte.

144  

Secţiunea a – II – a: Formele infracţiunilor de luare şi dare de mită Infracţiunea este o activitate umană, o faptă a omului. Asemănător  or oric icăr ărei ei ac actitivi vită tăţiţi conş conştitien ente te,, acti activi vita tate teaa infr infrac acţiţion onal alăă pres presup upun unee o desf de sfăş ăşur urar aree în titimp mp,, o de dezv zvol olta tare re prog progre resi sivă vă,, pâ până nă la prod produc ucer erea ea urmărilor periculoase. Orice infracţiune intenţionată este precedată întotdeauna de o perioadă de formare a laturii subiective, în care se naşte gândul de a săvârşi fapta şi se ia hotărârea de a o comite. Formarea atitudinii psihice ce privire la faptă şi urmări se petrece exclusiv în conştiinţa făptuitorului şi re repr prez ezin intă tă pr prim imaa et etap apăă de denu numi mită tă,, în ge gene nera ral,l, pe peri rioa oada da inte intern rnăă (intel (in telect ectual uală). ă). Act Activi ivitat tatea ea inf infrac racţio ţional nalăă pro propri priu-z u-zisă isă est estee cee ceeaa ce se numeşt num eştee per perioa ioada da ext extern ernăă a săv săvârş ârşiri iriii inf infrac racţiu ţiunii nii,, per perioa ioadă dă în car caree aceasta parcurge aşa-numitul "iter criminis" (drumul infracţiunii). Pe acest parcurs pot fi identificate mai multe faze - cu semnificaţii  juridice proprii - care reprezintă stadii distincte, de apropiere progresivă de mo mome ment ntul ul fifina nal,l, acel acelaa în ca care re,, toat toatee elem elemen ente tele le co conţ nţin inut utul ului ui infr infrac acţiţiuni unii,i, incl inclus usiv iv rezu rezultltat atul ul,, fifiin indd re real aliz izat ate, e, infr infrac acţiţiun unea ea po poat atee fi consumată. Perioada internă Procesul de formare a laturii subiective, care are Ioc în perioada internă, nu constituie o fază de desfăşurare a infracţiunii. În cadrul perioadei interne se pot distinge trei momente: - conceperea infracţiunii - în care subiectul determinat de un mobil oarecare, voieşte să realizeze un anumit scop, concepe mijloacele de

145  

 înfăptuire a scopului, deci în mintea lui s-a născut ideea de a săvârşi infracţiunea. - deli deliber berar area ea - su subi biec ectu tull cump cumpăn ăneş eşte te ap aptititu tudi dini ni de a du duce ce la realizare scopul urmărit, riscuri ce ar putea decurge din săvârşirea infr infrac acţiţiun uniiii şi, şi, în ge gene nera ral,l, asup asupra ra tu tutu turo rorr mo motitive velo lorr de na natu tură ră să să-l -l determine a trece la acţiune ori nu. - hotărârea - după ce a chibzuit cu privire la oportunitatea săvârşirii faptei, subiectul se decide. O dată luată hotărârea de săvârşirea infracţiunii, latura subiectivă a infracţiunilor de luare şi dare de mită, se consideră realizată (cu excepţia cazurilor în care subiectul şi-a modificat hotărârea) şi rămâne neschimbată până la terminarea acţiunii incriminate. Perioada internă este specifică numai infracţiunilor intenţionate şi se desfăşoară exclusiv  în mintea subiectului. Nu este exclus ca subiectul, după luarea hotărârii, să treacă prin "faza oratorică" (să o comunice oral altor persoane) fără al altt sc scop op de decâ câtt acel acelaa de aa-şi şi ma mani nife fest staa gâ gând ndul ul.. Dr Drep eptu tull pe pena nall nu sancţionează ceea ce gândeşte omul ci ceea ce el face efectiv. Perioada externă După luarea hotărârii infracţionale se intră în perioada externă (a  înfăptuirii infracţiunii), infracţiunii), începe procesul desfăşurat în timp, de înfăptuire şi din punct de vedere obiectiv. În acest moment activitatea subiectului devine potenţial aptă să producă rezultatul socialmente periculos. Dacă acest rezultat se va produce, latura obiectivă a infracţiunii va fi în  întregime realizată şi, cum latura subiectivă există deja, conţinutul infracţiunii va fi complet realizat, ceea ce înseamnă că ne găsim în faţa "formei tipice" a infracţiunii (infracţiune consumată). Formele infracţiunii Sunt acele modalităţi pe care le poate îmbrăca o infracţiune intenţionată,  în raport cu stadiul până la care a fost dusă ori oprită activitatea

infracţională în funcţie de fazele de desfăşurare ale acesteia. Fiecărei 146  

faze de desfăşurare îi corespunde o formă infracţională distinctă: acte preparatorii, tentativa, consumarea, epuizarea. a) Acte preparatorii  În literatura juridică sunt denumite acte preparatorii toate actele pr prin in ca care re se preg pregăt ăteş eşte te săvâ săvârş rşirirea ea ac acţiţiun uniiii ce co cons nstititu tuie ie elem elemen entu tull mate ma teririal al al infr infracţ acţiu iuni nii.i. Cara Caract cter eris istiticc aces acesto torr ac acte te es este te fapt faptul ul că ele ele intervin înainte de executare şi că vizează să asigure buna desfăşurare a acesteia, prin crearea condiţiilor şi apropierea mijloacelor necesare  înfăptuirii infracţionale. infracţionale. Pentru ca o activitate oarecare să fie considerată act preparatoriu la săv săvârş ârşire ireaa une uneii inf infrac racţiu ţiuni ni ea tr trebu ebuie ie să înd îndepl epline ineasc ascăă cum cumula ulatitivv următoarele condiţii: - să fie efectuată în vederea pregătirii unei infracţiuni; - să aibă o existenţă obiectivă, fiind de natură să creeze condiţii favorabile executării acţiunii incriminate; - activitatea efectuată să nu facă parte din elementul material al infracţiunii proiectate sau să nu constituie un început de executare a acesteia; - să fie săvârşită cu intenţie directă (intenţie calificată prin scop); - să fie fie să săvâ vârş rşiită de că căttre îns nsăş ăşii pe pers rsooan anaa ca carre va co com mite ite infracţiunea. Dacă este comis de o altă persoană avem de-a face cu un act de participaţie.  Actele de pregătire creează ele însele o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite de legea penală şi ca atare, în vederea prevenirii acestei stări periculoase, trebuie să se procedeze la incriminarea şi sancţionarea lor. Infracţiunea de dare de mită. este o infracţiune de acţiune (comisivă) şi instantanee. Codul nostru penal a optat pentru teza neincrimi neinc riminării nării actel actelor or pregă pregătito titoare. are. Este certă peri periculozi culozitate tateaa acest acestor  or 

147  

acte, deoarece ele îndeamnă efectiv făptuitorul la comiterea infracţiunii propriu-zise. La infracţiunea de luare de mită se constată că una dintre cele trei moda mo dalilită tăţiţi ce re real aliz izeaz eazăă el elem emen entu tull mate materirial al al ac aces este teia ia,, re resp spect ectiv iv promisiunea de bani ori de alte foloase, reprezintă un act de pregătire al dării efective de mită, incriminat însă autonom ca infracţiune consumată.  În cazul luării de mită se observă că, dacă se ţine seama de esenţa activităţilor incriminate prin cele patru modalităţi de realizare a elem elemen entu tulu luii ma mate teririal al,, do două uă,, re resp spect ectiv iv ac acce cept ptar area ea şi ne nere resp spin inge gere reaa promisiunii, sunt în esenţa lor acte pregătitoare ale primirii efective de mită, pe care legiuitorul le-a incriminat autonom, situându-le pe acelaşi plan,222sub rapor raportul tul sem semnific nificaţiei aţiei lo lorr penale, cu lua luarea rea de mită pro propriupriuzisă . b) Tentativa  În evoluţia progresivă a procesului infracţional, tentativa se  încadrează între faza actelor de pregătire şi faza consumării reprezentând acel segment al activităţii infracţionale care corespunde sens se nsul ului ui ge gener neric ic de "î "înc ncer erca care re ne nere reuş uşitită" ă" a să săvâ vârş rşiririiii infr infrac acţiţiun uniiii,, deoa de oare rece ce ar aree ca pu punc nctt de pl plec ecar aree înce începu putu tull ex exec ecut utăr ăriiii infr infracţ acţiu iuni niii (tre (treap apta ta infer nferiioară oară a ten enta tattive veii), pu punc ncttul său ter erm minus inus fiind iind fie fie  întreruperea executării, fie reproducerea rezultatului ilicit (treapta superioară a tentativei). Codul penal al României prevede regula incriminării şi pedepsirii limitative a tentativei, conform căreia aceasta cade sub incidenţa legii penale şi nu atrage aplicarea unei pedepse decât în situaţia când legea prevede în mod expres aceasta223.  În cazul luării de mită legea nu conţine o dispoziţie de sancţionare 222

S. Kahane, op. cit, p. 135

223

Codul penal al României, art. 21

148  

a ten tentat tative ivei,i, cee ceeaa ce nu îns înseam eamnă nă că pri primir mirea ea de mit mităă car care, e, sin singur gurăă (dintre cele patru fapte incriminate prin art. 254 C. pen), reprezintă o luare de mită propriu-zisă - nu ar fi susceptibilă de un început de executare şi că acesta nu ar reprezenta un pericol social, accentuat care să justifice intervenirea răspunderii penale. În realitate, pretinderea de bani sau alte foloase, în scopul arătat de text constituie în esenţa sa, un act de executare, deci de tentativă, al luării propriu zise de mită 224 pe care tocmai datorită pericolului său social sporit legiuitorul l-a asimilat cu prim pr imir irea ea ef efec ectitivă vă de mi mită tă,, at atât ât sub sub as aspe pect ctul ul incr incrim imin inăr ăriiii,, câ câtt şi al sanc sa ncţiţion onăr ăriiii pr prin in de dero roga gare re de la re regu gula la dive divers rsifific icăr ăriiii pe pede deps psel elor  or  consacrată în art. 21 Cod penal.  În cazul dării de mită legea nu sancţionează tentativa, ceea ce nu  înseamnă că darea de mită n-ar fi susceptibilă de un început de executare, nici că actele de executare n-ar prezenta gradul de pericol social necesar pentru ca răspunderea penală să intervină. Conform art. 20 alin. 1 "tentativa constă în punerea în executare a hotărârii hotăr ârii de a săvârş săvârşiiii infracţiu infracţiunea, nea, executare care a fost întrer întreruptă uptă sau nu şi-a produs efectul". Deci De ci an ansa samb mblu lull ac acte telo lorr de ex exec ecut utar aree efec efectu tuat atee în mo mome ment ntul ul terminării actelor pregătitoare, pe de o parte, şi momentul producerii rezultatului, pe de altă parte, fiind o formă atipică a infracţiunii pe care subiectul subiec tul şi-a propus să o săvâr săvârşească. şească. Ea se pedepseşte confor conform m art. 21 alin.1, "numai când legea prevede expres aceasta". Art. 144. Cod penal regl reglement ementează ează săvâr săvârşirea şirea unei infr infracţiu acţiuni ni "săvâr "săvârşirea şirea orică oricăreia reia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora ca autor, inst instig igat ator or sa sauu co comp mplilice ce". ". Te Tent ntat atiiva va,, fifiin indd o for ormă mă de să săvâ vârş rşir iree a infracţiunii intenţionate, se caracterizează prin două condiţii preexistente:

224

V. Dongoroz, "Drept penal", Bucureşti, 1939, p.293

149  

- obiectul social juridic - care nu este atins în existenţa sa, pericolul social al tentativei fiind mai redus decât al faptei consumate; - subiectul activ - este persoana fizică, care a luat hotărârea de a comite infracţiunea şi care a început executarea elementului material spec sp ecifific ic ace acest stei eiaa ori ori l-l-aa ef efec ectu tuat at în într întreg egim ime, e, fără fără să se prod produc ucăă consecinţele prevăzute de norma de incriminare. Existenţa pericolului soci so cial al,, în ca cazu zull te tent ntat ativ ivei ei,, rezu rezultltăă din din îm împr prej ejur urar area ea că ac acte tele le de executare întreprinse în vederea săvârşirii infracţiunii (chiar întrerupte ori rămase fără rezultat) sunt săvârşite cu voinţă şi cu conştiinţa produceri rezultatului socialmente periculos specific infracţiunii. c) Infracţiunea consumată  În desfăşurarea acţiunii, iter criminis atinge ultima etapă externă odată cu producerea rezultatului. În momentul consumării infracţiunii, se realizează finalizarea deplină a hotărârii iniţiale şi atingerea scopului ur urmă măriritt de făpt făptui uito torr pr prin in desf desfăş ăşur urar area ea într întregi egiii ac acţiţiun unii infr infrac acţiţiona onale le.. Infracţiunea de dare de mită, ca şi infracţiunea de luare de mită, este o infr infrac acţiţiune une cu co consu nsuma mare re an antitici cipa pată tă,, tent tentat ativ ivaa fiin fiindd as asim imililat atăă fapt faptei ei consumate. Oferirea şi promisiunea de bani ori alte foloase reprezintă un act de pregătire al dării efective de mită, incriminat însă autonom ca infracţiune consumată. Toate instituţiile reglementate în Codul penal - parte generală leg egat atee de no noţiţiuunea nea de infr frac acţţiu iunne, au în ve vede derre, în prim rimul rân ândd infracţiunea consumată (adică forma perfectă a infracţiunii. Momentul consum con sumări ăriii inf infrac racţiu ţiunii nii coi coinci ncide de cu rea realiz lizare areaa conţ conţinu inutul tului ui int integr egral al al infracţiunii în sensul că: laturii subiective, formată anterior, îi corespunde acum o latură obiectivă completă sub aspectul tuturor componentelor  sale sa le (e (ele leme ment nt ma mate teririal al,, ur urma mare re im imed edia iată tă şi ra rapo port rt de ca cauz uzal alititat ate) e) infracţiunea, faptă consumată. fiind singura formă tipică a infracţiunii.

150  

Referitor la consumarea infracţiunii de luare de mită, în literatura  juridică s-au exprimat exprimat două concepţii opuse.  Într-o primă concepţie, împărtăşită de autorii care consideră că la baza infracţiunii se află o convenţie ilicită de trafic de funcţie, se susţine că infracţiunea de luare de mită se consumă în momentul realizării  înţelegerii225.  Alţi autori leagă momentul consumării infracţiunii nu de încheierea unei pretinse convenţii ilicite între mituit şi mituitor ci de momentul realizării oricăreia dintre cele patru acţiuni-inacţiuni incriminate alternativ prin art. 254 Cod penal226.  Într-adevăr, în Codul nostru penal spre deosebire de alte legislaţii, pretinderea de mită, acceptarea ori nerespingerea promisiunii de mită (deşi în esenţă nu sunt decât acte pregătitoare sau de executare a primirii de mită) sunt asimilate cu luarea de mită, putând constitui, fiecare în parte, o infracţiune consumată de luare de mită. Astfel că, infrac inf racţiu ţiunea nea se con consum sumăă pri prinn execut executare areaa ori oricăr căreia eia din dintre tre cel celee pat patru ru acţiuni-inacţiuni prevăzute alternativ în norma de incriminare, neţinânduse seama nici de persoana care a avut iniţiativa, nici dacă s-a încheiat sau nu o convenţie ilicită de trafic de funcţie, nici dacă funcţionarul va executa sau nu ulterior actul la care s-a obligat.  În raport cu cele arătate mai sus, rezultă că, consumarea infracţiunii de luare de mită nu trebuie legată de realizarea beneficiului. Legea nu impune ca mituitorul să fi înmânat funcţionarului suma de bani sau folosul necuvenit promis, ci este de ajuns să existe o cerere sau o promisiune în acest sens, acceptată sau nerespinsă de funcţionar,  în vederea realizării pretenţiilor mituitorului; nu interesează nici dacă R. Garraud, op. cit, p. 397, E. Garcon, op. cit., p. 423, citaţi de V. Dobrinoiu în "Corupţia în dreptul penal român", Buc., 1995, p. 154

225

226

S. Kahane op. cit. p. 135, O. Loghin, T. Toader, op. cit., p. 343

151  

promisiunea este condiţionată de atingerea scopului urmărit de mituitor, nici dacă cererea sau promisiunea a fost îndeplinită, nici momentul când, eventual, îndeplinirea ei a avut loc. De re reţiţinut nut fa fapt ptul ul că exi exist sten enţa ţa infr infrac acţiţiun uniiii nu es este te afec afecta tată tă de  împrejurări ca, ulterior săvârşirii oricăreia din acţiunile-inacţiunile incriminate, funcţionarul a pierdut calitatea care îi oferea posibilitatea să satisfacă cererile mituitorului.  În acest sens, putem exemplifica fapta directorului comercial care, pe tim impu pull oc ocup upăări riii ac aces este teii funcţ uncţiii, a prim rimit de la o pe pers rsoa oană nă din din subordinea sa suma de 150.000 lei pentru a fi menţinut pe post. S-a reţinut infracţiunea de luare de mită chiar dacă, la scurt timp de la primirea banilor, respectivul director a fost 227 destituit din funcţie, neputând satisface acţiunea pentru care a primit mita .  Având în vedere că luarea de mită se consumă în momentul pr pret etin inder deriiii sa sauu pr prim imiririiii fo folo loas asel elor or ori ori al acc accep eptă tăririii sa sauu ne nere resp spin inge geririii promisiunii de mită, restituirea folosului primit, eliberarea mituitorului de promisiunea făcută ori refuzul ulterior de a mai primi banii sau celelalte foloase promise sunt irelevante din punct de vedere penal şi nu înlătură aplicarea art. 254 Cod penal indiferent dacă făptuitorul ar acţiona în acest mod din teamă, căinţă etc. Conf Co nfor orm m ar art. t. 25 2555 C. pen. pen.,, "o "ofe feri rire reaa de ba bani ni or orii alte alte folo foloas ase" e" reprezintă, în esenţa sa, tocmai începutul de executare a acţiunii de dare de mită, deci o tentativă de mită. Darea de mită este o infracţiune momentană ce se consumă în momentul în care mituitorul promite, oferă sau dă funcţionarului public bani ori alte foloase, în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii unui act referitor la îndatoririle sale de serviciu, moment în care se

227

Judecătoria Câmpina - Sent. pen. nr. 328/1993

152  

produce şi urmarea periculoasă a faptei sale. Subb as Su aspe pect ctul ul co cons nsum umăr ăriiii in infr frac acţiţiun uniiii de dar daree de mi mită tă,, nu are are relevanţă juridică: - nici existenţa sau inexistenţa unei convenţii ilicite, între mituitor şi mituit; - nici dacă. iniţiativa a aparţinut mituitorului sau celui mituit; - nici acceptarea sau neacceptarea ofertei ori promisiunii; - nici îndeplinirea sau neîndeplinirea de către funcţionarul public a actului de serviciu ce i s-a cerut. Este o formă atipică de infracţiune mai gravă decât cea tipică, deoarece acumulările cantitative conduc la salturi calitative, antrenând şi o răspundere penală mai grea pentru această formă de infracţiune. d) Unitatea infracţională şi pluralitatea de infracţiuni Unititat Un atea ea de in infr frac acţiţiun unii de dese semn mneaz eazăă ac actitivi vita tate teaa infr infrac acţiţion onal alăă formată dintr-o singură acţiune ori inacţiune ce decurge din natura faptei sau din voinţa legiuitorului săvârşită de o persoană şi care se identifică conţinutul unei singure infracţiuni. Unitatea naturală de infracţiune este defini def inită tă ca for formă mă de uni unitat tatee inf infrac racţio ţional nalăă det determ ermina inată tă de uni unicit citate ateaa acţiunii sau inacţiunii, de unicitatea rezultatului ca şi de unicitatea formei de vinovăţie cu care este săvârşită infracţiunea: - simplă - caracterizată sub raport obiectiv printr-o singură acţiune sau inacţiune, printr-un singur rezultat, iar subiectiv printr-o formă de vinovăţie; - continuă - caracterizată prin prelungirea, în chip natural, a acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al laturii, obiective, după consumare până la intervenţia unor forţe contrare; - deviată - caracterizată prin aceea că făptuitorul, prin activitatea sa, lezează o altă a ltă valoare socială ori fapta este îndreptată împotriva altei

153  

persoane persoa ne dec decât ât cel celei ei viz vizate ate ini iniţia ţiall (f (fie ie dat datori orită tă gre greşit şitei ei man manipu ipulăr lării a faptelor sale, fie datorită erorii cu privire la persoana vizată).  În opinia unor autori228 se susţine că, datorită legăturii naturale care uneşte acţiunea sau inacţiunea (chiar la intervale de timp diferite) a două sau mai multor fapte, prin care se concretizează două sau mai multe din conţinuturile alternative ale infracţiunii de luare de mită, se dă naştere unei unităţi naturale de infracţiune, incompatibilă cu infracţiunea continuată. După opinia altor autori229 se susţine ideea că, infracţiunea de luare de mită, "capătă caracterul de infracţiune continuată atunci când banii sau alte foloase sunt emise în rate succesive". Poate exista infracţiune continuată şi atunci când, acţionând în realizarea aceleiaşi rezoluţii, subiectul cere sau primeşte în mod repetat, de la aceeaşi persoană (fără să existe o înţelegere prealabilă), diferite sume de bani ori alte foloase pentru îndeplinirea unor acte de serviciu. Fapt Fa ptaa pa pazn znic icul ului ui ca care re a so solilici cita tatt de la dife diferi riţiţi incu inculp lpaţ aţii ca în schimbul unor avantaje materiale să le permită să sustragă din depozitul unităţii tablă de cupru, în schimbul unei sume de bani ce urma să fie primită de la fiecare în parte, constituie infracţiune de luare de mită, dar  nu îmbracă forma infracţiunii continuate. Chiar dacă mituitorii au achitat suma de bani la dife diferite rite interval intervalee de timp timp,, avanta avantajele jele materia materiale le prom promise ise nu sunt de natură a transforma infracţiunea de luare de mită (deja consumată), din infracţiune momentană în infracţiune continuată230. Caracterul Carac terul conti continuat nuat al infr infracţiu acţiunii nii de luare de mită este dat nu de foloasele pretinse sau primite fracţionat, ci de pretinderea acestora în titimp mp,, de deoar oarec ecee in infr frac acţiţiun unea ea cont contin inua uată tă es este te o infr infrac acţiţiun unee să săvâ vârş rşitităă 228 229

V. Dobrinoiu, op. cit., p. 103 S. Kahane, op. cit., p. 135

230

Dorin Ciuncan - “Infracţiunea de luare de mită în forma forma continuată” în Dreptul nr. 4-5/1991, p. 70

154  

fracţionat, în timp. Pentru Pen tru exi existe stenţa nţa une uneii inf infrac racţiu ţiuni ni continu continuate ate est estee nece necesar sar,, sub aspect subiectiv, ca făptuitorul să-şi fi reprezentat, în momentul luării hotărârii, activitatea infracţională desfăşurată ulterior, în ansamblul ei. Nu va putea exista infracţiune de luare de mită, ci un concurs de infracţiuni, atunci când mituitorul plănuieşte să săvârşească fapte penale ori de câte ori va putea. În această situaţie rez ezooluţi uţia nu este determinată. Practica judiciară a demonstrat că infracţiunea de luare de mită se poate comite în concurs cu alte infracţiuni, atunci când actul contrar   îndatoririlor de serviciu îndeplinit de subiect constituie, prin el însuşi, infracţiune.  Astfel, în practică, s-a decis că faptele unui contabil de a nu  înregistra plusurile constatate în gestiunea unui inculpat şi de a împărţi ulterior cu el banii echivalenţi plusului în gestiune (toate acestea în baza unei înţelegeri prealabile), constituie complicitate la delapidare şi, în concurs real, infracţiunea de luare de mită231. Fapta unui medic de a elibera certificat de concediu medical unei persoane fără să o fi examinat, în schimbul unor foloase materiale, constituie, pe lângă infracţiunea de luare de mită, şi infracţiunea de fals intelectual232. Infr Infrac acţiţiune uneaa de dare dare de mi mită tă po poat atee îm îmbr brăc ăcaa form formaa infr infrac acţiţiun uniiii continuate atunci când toate cerinţele prevăzute în art.4, alin.2 C. penal sunt îndeplinite. Pluralitatea persoanelor mituite nu exclude, de principiu, forma continuată de săvârşire, atâta vreme cât la baza. tuturor acţiunilor de 232Trib. Supr., secţ. pen., Dec. nr. 1205/1985, în "C.D.", p. 315

231

Trib. mun. Buc, secţ. a-II-a pen, Dec. nr. 129/1993, "Culegere de practică judiciară pe anul 1993",

Trib. mun. Buc, secţ. a II a pen, Dec. nr. 129/1993, Culegere de practică judiciară pe anul 1993 , Casa de editură şi presă "Şansa", Bucureşti, 1994, p. 154

155  

mituire s-a aflat o rezoluţie unică. În asemenea situaţii este necesar să se ve verirififice, ce, cu to toat atăă at atenţ enţia ia,, dacă dacă nu cu cumv mvaa ex exis iste tenţ nţaa ma maii mu multltor  or  persoane mituite implică reînnoirea, în fiecare caz în parte, a hotărârii de a da mită, ceea ce ar face inaplicabile prevederile art. 41 alin. 2 Cod penal.  În practica judiciară s-a considerat că o persoană care, transportând cu autocisterna mari cantităţi de vin, sustrage o parte din vin (parte pe care o înloc înlocuieşt uieştee cu apă) prin acte repetate repetate,, săvâr săvârşite şite pe baza unei rezoluţii unice are de la început reprezentarea că va trebui să dea mită persoanelor însărcinate să preia vinul (la beneficiar) după luarea de către ei a probelor pentru analiză.  În aceste condiţii, făptuitorul este este conştient că, de câte ori va preda vinul (diluat de el cu apă) va trebui să dea mită pivnicerilor şi, ca atare, darea repetată de mită are caracterul unei infracţiuni continuate233.  Între cele trei activităţi incriminate ca dare de mită (promisiunea, oferirea şi darea de bani ori alte foloase) există o legătură naturală, în sensul că: săvârşirea celei din urmă este urmarea firească a primelor  două do uă.. To Tocm cmai ai aceas această tă le legă gătu tură ră,, în ca care re,, da dare reaa ba bani nilo lorr re repr prez ezin intă tă fifina nalilita tate teaa pr prom omis isiu iuni nii,i, fa face ce ca ac acţiţiuni unile le su subs bsec ecve vent ntee să co cons nstititu tuie ie,,  împreună cu cea care le precede, o "unitate naturală" de infracţiune, incompatibilă cu infracţiunea continuată dar cu toate consecinţele care decurg din această caracterizare juridică în ceea ce priveşte: curgerea term te rmenu enulu luii de pres prescr crip ipţiţie, e, in inci ciden denţa ţa ac acte telo lorr de am amni nist stie ie şi graţ graţie iere re,, aplicarea legii mai favorabile. determinarea locului săvârşirii infracţiunii. Practica instanţei supreme a demonstrat că: fapta unei persoane care a oferit o sumă de bani unui paznic, pentru ca aceasta să-i permită să sustragă păsări pe care le avea în pază şi de a participa împreună la sustragere, constituie pentru aceasta, furt calificat şi dare de mită în

233

Trib Supr., Secţ. Pen. dec. nr. 3082/1986, C.D., p. 283

156  

concurs, iar pentru paznic, furt calificat şi luare de mită, de asemenea, în concurs234. Mituitorul nu poate fi exonerat de răspunderea penală ce-i incumbă pentru instigare, prin încadrarea faptei numai ca dare de mită, conform art. 255 Cod penal. Conform art. 33 Cod penal, există concurs de infracţiuni: a) când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi ac eeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din d in ele; b) când o acţiune sau inacţiune, săvârşită de aceeaşi persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs,  întruneşte elementele mai multor infracţiuni. Există "eroare de fapt" (art. 51) şi nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, când făptuitorul, în momentul săvârşirii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei. Nu constituie o circumstanţă agravantă împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârşirii infracţiunii. În schimb, conform ar art.t. 75 Co Codd pe pena nal,l, ur urmă măto toar arel elee îm împr prej ejur urăr ării co cons nstititu tuie ie circ circum umst stan anţe ţe agravante: - săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună; - săvârşirea infracţiunii prin metode ori mijloace care reprezintă pericol public; - săvârşirea faptei din motive josnice; - săvârşirea infracţiunii în stare de beţie anume provocată în vederea comiterii faptei; - săvârşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de o calamitate

234

Trib Supr., Secţ. Pen. dec. nr. 804/1984, C.D., p. 291

157  

CAPITOLUL V

Secţiunea I - Regim sancţionator 

Potrivit art. 254 alin.1 Cod penal, luarea de mită, în variantă simplă, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani, iar în variantă agravantă (art. 254 alin. 2 C. pen.) pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani. Conform Legii nr. 12/1990, modificată prin Legea nr. 42/1991, în cazul caz ul săv săvârş ârşiri iriii fap faptei tei de căt către re fun funcţi cţiona onariri îm împut putern ernici iciţiţi să con consta state te infracţiuni sau contravenţii sancţionate de acest act normativ ori să le instrumenteze, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 14 ani, întrucât art. 5 din legea amintită prevede că, în aceste cazuri, minimul şi maximul prevăzut de art. 254 alin. 1, se majorează cu doi ani. Potrivit art. 254 alin. 3 Cod penal, banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. Cân ândd se con onst stat atăă ex exiist sten enţa ţa uno norr cir circu cum mstan stanţe ţe aten atenua uant nte, e, pedepsele de mai sus se reduc sub minimul special (dar nu mai jos de trei luni, în conformitate cu dispoziţiile art. 76 alin. 1 lit. c din Cod penal),  întrucât minimul special al pedepsei este de 3 ani. Dacă se constată existenţa unor circumstanţe agravante, conform art. 78 Cod penal, se

poate aplica o pedeapsă până la maximul ei special, iar dacă maximul 158  

special este neîndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani235.  Art. 254 Cod penal prevede pe lângă pedeapsa principală a  închisorii şi pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi; drepturile al căror exerciţiu poate fi interzis sunt arătate în art. 64 Cod penal, iar durata interzicerii poate fi stabilită - aşa cum prevede art. 53 lit. a, Cod penal - de la 1 la 10 ani.  În cazul luării de mită aplicarea pedepsei complimentare este obligatorie; aceasta înseamnă că instanţa nu este obligată să mai verifice în fiecare caz în parte, dacă faţă de natura şi gravitatea faptei, de împrejurările cauzei şi persoana infractorului, pronunţarea ei este sau nu ne necces esar ară. ă. Dar ar,, deş eşii ob obllig igat atoori rie, e, pe peddea eaps psaa co com mpli plimen enta tară ră a inte interz rzic icer eriiii un unor or drep dreptu turiri nu poat poatee fi apli aplica cată tă de decât cât dac dacăă pe pede deap apsa sa principală este închisoarea de cel puţin 2 ani, aşa cum se prevede în art. 65 alin.1 şi 3 Cod penal. Printre drepturile al căror exerciţiu poate fi interzis, art. 64 Cod penal prevede la lit. c dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul la săvârşirea infracţiunii. Pedeapsa accesorie. Potrivit art. 71 Cod penal condamnarea la pedeapsa pedeap sa cu înc închis hisoar oarea ea atr atrage age de dre drept pt - ca ped pedeaps eapsăă acc accesor esorie ie interzicerea tuturor drepturilor arătate în art. 64 C. pen., din momentul în care hotărârea hotărârea de condam condamnare nare a rămas defini definitivă tivă şi până la termi terminarea narea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. Cum printre drepturile prevăzute în art. 64 C. pen. figurează la lit. c şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, 235

Codul penal şi Codul de procedură penală cu modificările aduse prin Legea nr. 140/1996 şi Legea nr. 141/1996

159  

rezultă că, în caz de condamnare pentru luare de mită, făptuitorului îi este interzis, pe perioada sus-menţionată, dreptul de a exercita o funcţie de natura celei pe care a traficat-o. Această constatare este valabilă şi pentru cazul în care pedeapsa se execută la locul de muncă, deoarece potrivit art. 71 alin. 3 Cod penal, în asemenea situaţie numai interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d şi e - nu şi a celui de la lit. c - este lăsată la aprecierea instanţei. Confiscare Confi scarea a specială. specială. Potrivit art. 254 alin. 3 C. penal, banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului echivalentului lor în bani. Temeiul juridic al confi confiscări scăriii îl consti constituie tuie textul art. 118 lit. c, C. penal (astfel: lucrurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni sau pentru pe ntru a răsplăti pe infractor).  Asupra naturii juridice a confiscării, în cazul luării de mită s-au purtat discuţii, părerile fiind împărţite. Unii autori236, au considerat confiscarea în mituire ca pedeapsă complimen compl imentară; tară; alţi alţiii237 ca o pedeapsă accesorie, care şi-ar produce efectele de plin drept din momentul aplicării pedepsei principale, fără ca instanţa competentă să fie obligată să o prevadă în dispozitivul hotărârii. Literatura juridică şi practica judiciară mai recentă sunt unanime în a considera confiscarea prevăzută de art. 254 C. pen. că nu este o pedeapsă ci o măsură de siguranţă (confiscarea specială). Legiuitorul a trebuit să o prevadă expres, în textul consacrat luării de mită, deşi existau dispoziţiile art. 118 C. pen. pe de o parte, pentru a-i sublinia caracterul obligatoriu, iar pe de altă parte, pentru a reglementa situaţia neprevăzută în art. 118 C. pen. - în care banii ori celelalte foloase care 236

I. Tanoviceanu, V. Dongoroz, "Tratat de drept şi procedură penală;", vol. III, ediţia a II-a, p. 238

237

I. Munteanu, "Corupţia funcţionarilor publici în dreptul penal român", citat de V. Dobrinoiu

160  

au făcut obiectul mitei nu se mai găsesc238.  În legătură cu confiscarea specială prevăzută de art. 254 C. pen.  în teorie şi practică practică s-au ridicat mai m multe ulte probleme, printr printree care: 1. De ce art. 254 alin. 1 C. pen. foloseşte pentru a desemna obiectul mitei expresia "bani sau alte foloase'; iar art. 254 alin. 3 C. pen. utilizează utili zează pentr pentruu a indic indicaa obiectul confis confiscări căriii expresi expresiaa "bani valori sau orice alte bunuri "? Explicaţia este următoarea: obiectul mitei, constând în bani sau alte foloase poate fi şi de natură nepatrimonială; ori art. 254 alin. 3 care instituie obligaţia confiscării bunurilor ce au făcut obiectul luării de mită nu putea să vizeze avantajele nepatrimoniale sau neevaluabile în bani (situaţie în care se va putea însă dispune, când ar fi cazul, restabilirea 239 situaţiei anterioare, conf. art.170 C. proc. pen.) . 2. .Operează confiscarea şi asupra bunurilor imobile? Codul nostru penal, care vorbeşte de confiscarea banilor, valorilor  sauu ori sa rică căro rorr al alto torr bu bunu nurri ca carre au făc ăcut ut ob obiiec ectu tull luăr luăriii de mită, tă,  îndreptăţeşte opinia că nu numai bunurile mobile, ci şi cele imobile pot fi supuse confiscării speciale. 3. Ce se întâmplă dacă banii sau bunurile supuse confiscării provin din sustrageri din avutul public, pentru care mituitorul a fost trimis în  judecată, alături de autorul autorul luării de mit mită? ă?  În acest caz, suma sau bunurile nu se confiscă, ci trebuie restituite unităţii păgubite. 4. În cazurile în care infracţiunea de luare de mită a fost comisă în participaţie, obligaţia de a plăti echivalentul în bani al bunurilor sau valorilor primite ca mită, atunci când ele nu se mai găsesc, este solidară sau nu? 238

V. Dobrinoiu,” Corupţia în dreptul penal român “, Bucureşti, 1995, p. 167

239

S. Kahane, op. cit. p. 136

161  

 În această situaţie este necesar ca instanţa să stabilească pentru fiecare participant ce anume bunuri sau valori i-au revenit şi să-l oblige, sepa se para rat,t, la pl plat ataa ec echi hiva vale lent ntul ului ui în ba bani ni al ac acest estor ora, a, bine bineîn înţe ţele les, s, în măsura în care ele nu se mai găsesc şi deci nu se mai pot confisca în natură. 5. În cazul în care obiectul mitei I-a constituit o sumă de bani, pe care autorul a folosit-o pentru cumpărarea unui bun, acest bun care a luat Iocul sumei primite ca mită, va fi confiscat în baza art. 254 alin. 3 C. pen.?  În literatura juridică este dominantă ideea că lucrurile care au luat locul altor lucruri iniţial dobândite prin infracţiune trebuie confiscate ele  însele ca "lucruri dobândite prin infracţiune", deoarece "banii sau lucrurile substituite sunt tot atât de fără drept şi ilicit deţinute ca şi lucrurile sau banii cărora li s-au substituit"240. Infracţiunea de dare de mită este sancţionată cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi se poate aplica de instanţa de judecată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi se apreciază a fi necesară.  În cazul dării de mită, confiscarea specială operează atunci când infracţiunea se comite prin oferire şi prin dare de bani sau alte foloase, nu însă în varianta săvârşirii faptei prin promisiunea unor asemenea foloase. Dacă mita a fost primită, oferită sau dată, ca urmare a constrângerii, nu se va proceda la aplicarea măsurii de siguranţă, a confiscării speciale, ci în baza art. 255 alin. 5 c. pen., bunurile care au făcut obiectul dării de mită, vor fi restituite persoanei care le-a dat. 240

V. Dongoroz, Explicaţii teoretice ale Codului penal român , vol. II, Ed. Academiei, Bucureşti, 1970, p. 322

162  

Potrivit art. 255 alin. 3 C. pen., mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune. Pentru a opera această cauză de nepedepsire este necesar să se constate întrunirea a trei condiţii. O primă condiţie este ca mituitorul să denunţe fapta. Aceasta nu presup pre supune une nea neapăr părat at int introd roduce ucerea rea unui denu denunţ nţ pro propri priu-z u-zis, is, în for forme me prescrise de lege. Fapta se consideră denunţată, de pildă, şi în cazul în care mituitorul, fiind urmărit pentru o altă infracţiune, face o declaraţie prin care aduce la cunoştinţa organului de urmărire penală, fapta sa de dare de mită, precum şi fapta funcţionarului care a primit mita şi, în urma acestui denunţ, se pornesc cercetările. Nu constituie însă o denunţare,  în sensul art. 255 C. penal, recunoaşterea făcută de făptuitor în faţa organului de urmărire penală care a constatat săvârşirea infracţiunii de dare de mită.  A doua condiţie este ca denunţarea să fie făcută unei autorităţi. În lipsa unei precizări a legii, denunţarea poate fi făcută şi unei autorităţi necompetente a efectua urmărirea penală în această materie întrucât, în acest caz, autoritatea care a primit denunţul va sesiza de îndată organul de urmărire competent.  A treia condiţie este ca denunţarea să fie făcută mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la fapta de mituire.  În cazul în care mituitorul denunţă fapta autorităţii, în termenul stabilit de lege, se va pronunţa soluţia încetării urmăririi, în baza art. 11, pct.1, lit. c, C. pr. pen, combinat cu art. 255 alin. 3 C. pen, iar în faza  judecăţii, încetarea procesului procesului penal, potrivit art. 11, pct. 2, lilit.t. b, Cod proc. penal , combinat cu art. 255, alin. 3, C. penal.

163  

Secţiunea a II a: Comparaţia sancţiunilor din codul penal românesc cu sancţiunile din alte legislaţii penale.

Codul penal spaniol incriminează faptele de corupţie pasivă în cap. IX,, in IX intititu tula latt "Des "Despr pree mi mitu tuirire" e" di dinn tititltlul ul VI VIII "Inf "Infra racţ cţiu iuni ni să săvâ vârş rşititee de funcţionarii publici în exercitarea atribuţiilor de serviciu". Potrivit art. 385, infracţiunea de luare de mită săvârşită pentru a îndeplini un act relativ la serrvi se vici ciu, u, ac actt ca carre co cons nstititu tuiie o in inffrac acţţiune iune,, va fi san ancţ cţio iona nată tă cu  închisoarea de la 6 luni şi o zi la 6 ani şi amendă în valoarea darului până la de trei ori valoarea acestuia. Potrivit art. 387, atunci când darul solicitat, primit sau promis are ca obiect neîndeplinirea unui act pe care funcţionarul era obligat să-l  îndeplinească în exerciţiul funcţiei, pedeapsa va fi închisoarea de la o lună şi o zi la 6 luni şi amendă de la valoarea darului până la de trei ori valoarea acestuia.  Aşa cum se observă, legea penală spaniolă face, de asemenea, deosebire între favorurile primite de funcţionarul public pentru a îndeplini un act ilicit de cele primite pentru a efectua un act licit. Specific legii spaniole este însă deosebirea pe care o face între luarea de mită săvârşită de funcţionar pentru a îndeplini un act privitor la funcţia sa şi luarea de mită comisă pentru a nu îndeplinii un act privitor la funcţia sa, sancţionând mai puţin sever această din urmă activitate241. Regimul sancţionator al legii spaniole este mai puţin aspru decât cel al legii române. În România, fenomenul infracţional de corupţie a 241

"' Codigo Penal y legislation complementaria, decimoseptimana edition, actualizada a septembre de 1992, Editorial Civitas, S.A, Espana, Madrid, 1992

164  

scăpat de sub control, fapt pentru care a fost necesară modificarea regi re gimu mulu luii sa sanc ncţiţion onat ator or (p (pri rinn Le Lege geaa nr nr.. 14 140/ 0/19 1996 96)) pr prin in înăs înăspr prir irea ea acestuia. Darea de mită este incriminată tot în cap. IX, la art. 391, potrivit acestui articol, comite această infracţiune acela care prin daruri, cadouri, oferte sau promisiuni corupe sau încearcă să corupă pe funcţionarul public ca să accepte pretenţiile sale; el va fi pedepsit cu aceeaşi pedeapsă ca şi funcţionarul. Potrivit art. 392, când coruperea are loc, spre a interveni într-o cauză penală în favoarea inculpatului, de către soţ/soţie sau de către frate/soră, se va aplica mituitorului numai o amendă echivalentă. cu valoarea darului fără a fi mai mică de 100.000 pesetas.  Art. 393 prevede că, în toate cazurile, darurile vor fi confiscate. Legea spaniolă incriminează în acelaşi text, atât fapta consumată cât şi tentativa la corupţia activă. Legea română nu se referă la tentativă, deoarece darea de mită, ca şi luare - de mită, sunt concepute ca infracţiuni cu consumare anticipată242. De asemenea, legea spaniolă prevede o cauză de atenuare a pede pe deps psei ei ne necu cunos noscu cută tă de le lege geaa ro româ mână nă şi an anum umee câ când nd co coru rupe pere reaa funcţionarului are loc pentru a uşura situaţia penală a unei rude. Codul penal german incriminează în capitolul 29 "Infracţiuni de serv se rvic iciu iu"" ca in inffra racţ cţiu iune ne de lu luar aree de mi mită tă fapt faptaa fun uncţ cţio iona naru rulu luii sa sauu angajatului special pentru serviciul public care pretinde, lasă să i se promită sau acceptă un folos, ca recompensă, nu numai pentru că va  îndeplini un act care intră în atribuţiile sale de serviciu şi prin aceasta îşi va încă încălc lcaa ob obliliga gaţiţiililee de se serv rvic iciu iu,, da darr şi pe pent ntru ru că a înde îndepl plin initit un asemenea act, pedeapsa este privaţiunea de libertate de la 6 luni până

242

V. Dobrinoiu, op. cit., p. 251

165  

la 10 ani, iar în cazurile mai uşoare privaţiunea de libertate până la 3 ani sau amendă. De asemenea, se pedepseşte mai grav în situaţia de mai suss jude su judecă căto toru rull sa sauu ar arbi bitr trul ul da dacă că a înde îndepl plin initit un ac actt ca care re intr intrăă în atribuţiile sale judiciare şi prin aceasta şi-a încălcat îndatoririle judiciare. Se poate observa că legea germană incriminează ca luare de mită atât fapta funcţionarului care primeşte foloase înaintea îndeplinirii unui act relativ la funcţia sa, cât şi fapta de a primi asemenea foloase după ce a îndeplinit un act relativ la funcţia sa, prevăzând aceleaşi limite de pedeapsă pentru ambele ipoteze menţionate. Legea penală română le incriminează distinct. Codul Cod ul pen penal al model model americ american an incrim incrimine inează ază în capi capital talul ul int intitu itulat lat "Infracţiuni contra administraţiei publice faptele de mituire şi influenţă corupătoare (art. 240). De remarcat că luarea de mită şi darea de mită "bririber "b bery" y" su sunt nt in incr crim imin inat atee pr prin intr tr-o -o un unic icăă disp dispoz oziţiţie ie lega legală lă.. As Astftfel el,, o persoană este vinovată de mituire, infracţiune de gradul 3, dacă oferă, transmite sau este de acord să transmită prin altul, ori pretinde, acceptă sau este de acord să accepte prin altul orice beneficiu bănesc, răsplată, recompensă, pentru decizia, opinia, recomandarea, votul dat în favoarea unei persoane sau pentru exercitarea într-un fel sau altul a libertăţii de decizie ca funcţionar public, ca reprezentant oficial de partid sau ca alegător. De asemenea, în art. 240 - 3 este incriminată fapta funcţionarului care solicită, acceptă sau este de acord să primească orice beneficiu băne bă nesc sc ca re reco comp mpen ensă să (r (răs ăspl plat ată) ă) pe pent ntru ru că a da datt o de deci cizi zie, e, şi-a şi-a exprimat expri mat o opini opinie, e, a făcut o recomandare recomandare sau a dat un aviz favor favorabil abil ori şi-a exercitat dreptul de decizie în favoarea unei persoane, ori pentru că şi-a încălcat obligaţiile de serviciu. De observat că legea penală americană ca şi legea română

De observat că legea penală americană ca şi legea română incr incrim imin inea ează ză ca o fa fapt ptăă au auto tonom nomăă ofer oferirirea ea,, ac acor orda dare reaa de folo foloas asee 166  

funcţionarului după ce şi-a îndeplinit un act privitor la funcţia sa şi fără vreo înţelegere prealabilă. Spre deosebire însă de legea romană, legea penală americană incriminează nu numai primirea de către un funcţionar  a unor foloase dar şi solicitarea de către funcţionar a unor favoruri după ce a îndeplinit un act privitor la funcţia sa. De asemenea, legea penală americană incriminează primirea de foloase post factum şi atunci când se referă la acte de încălcare a îndatoririlor de serviciu, pe când legea română are în vedere numai actele la care c are funcţionarul era obligat. Codul penal bulgar adoptat în anul 1968 şi modificat prin Legea pent pe ntru ru mod odiififica carrea şi co com mpl plet etar area ea co codu dullui pe pena nall din din anu null 19 1975 75 incriminează "mita" în art. 301-307 din capitolul "Infracţiuni împotriva activităţii organelor de stat şi ale organizaţiilor obşteşti". Potrivit Potri vit art. 301, infr infracţiun acţiunea ea de luare de mită constă în prim primirea irea de către un funcţionar - a unui dar sau a oricărui alt folos material, în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea unei îndatoriri de serviciu. Este de observat că, în Codul penal bulgar, acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii nu trebuie să preceadă efectuarea actului de serviciu; primirea efectivă a darului sau folosului reprezintă, în aceste condiţii, o remuneraţie nu numai pentru ceea ce se va săvârşi, ci şi pentru ceea ce s-a săvârşit, spre deosebire de legea penală română care incriminează distinct fapta în această din urmă ipoteză ca fiind infracţiunea de primire de foloase necuvenite.

167  

CAPITOLUL VI Secţiunea I - Necesitatea completă completării rii cadrului legislativ pentru creşterea eficienţei în combaterea corupţiei.

Oricât de democratică şi bine organizată ar fi o societate, dacă nu ar dispune de cadre competente, devotate şi corecte, nu ar fi posibilă buna funcţionare a aparatului de stat şi a tuturor funcţiilor sociale. Funcţionarii reprezintă sistemul nervos al oricărui organism social, ei sunt chemaţi să asigu asigure re funcţ funcţionar ionarea ea irep ireproşabi roşabilă lă a organ organismul ismului ui social pe baza principiilor care caracterizează statul de drept. Pentru a asigura buna desfăşurare a activităţilor de interes public, precum şi pentru a se preveni şi combate faptele antisociale grave susc su scept eptib ibililee să st stân ânje jene neas ască că,, să îm împi pied edic icee sa sauu să ad aduc ucăă atin atinge gere re aceste ace steii act activi ivităţ tăţi,i, este este nece necesar sarăă int interv ervenţ enţia ia leg legiiii pen penale ale.. Se im impune pune sancţionarea severă a acelor funcţionari care au o comportare incorectă făcând din funcţia lor o sursă de venituri în detrimentul societăţii. Deoarece corupţia, în perioada pe care o parcurgem, cunoaşte o accentuare fără precedent şi la toate nivelurile, legiuitorul a fost obligat să in inte terv rvin inăă pr prin in sp spor oririrea ea pe pede deps psel elor or,, cât şi prin prin prev preved eder erea ea un unor  or  variante agravante în funcţie de calitatea făptuitorului. Tot pentru stăvilirea fenomenului corupţiei, în România a luat fiinţă o serie de organisme cu scopul de a stabili sfera de manifestare a aces ac estu tuii fen enom omen en,, de a lilim mititaa ex extitind ndeere reaa şi de a ac acţţion iona pe pent ntru ru combaterea acestuia. Aceste organisme se prezintă sub forma unor 

comi co misi siii la nivel nivelul ul Pa Parlrlam amen entu tulu luii Ro Româ mâni niei ei pe pent ntru ru inve invest stig igar area ea un unor  or  168  

abuzuri sau cazuri de corupţie, semnalate în anumite domenii ale vieţii sociale. Au fost înfiinţate anumite structuri permanente care acţionează  în cadrul diferitelor autorităţi publice. Astfel, a fost înfiinţată Direcţia de supraveghere şi control vamal care funcţionează în cadrul Ministerului de Finanţe şi Brigada pentru combaterea co mbaterea crimei organizate şi corupţiei în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei. De menţionat că, pe baza prevederilor Constituţiei, a fost înfiinţată Curtea de Conturi cu importante atri atribu buţiţiii în do dome meni niul ul veri verififică căririii modu modulu luii în ca care re se ad admi mini nist stre reaz azăă şi gestionează averea publică sau de interes public. Limitele pedepsei aplicate în cazul art. 254 C. penal au fost modi mo dififica cate te pr prin in Le Lege geaa nr. nr. 14 140/ 0/19 1996 96;; astf astfel el,, în art. art. 25 2544 (îna (înain inte te de modificare prin prezenta lege) fapta se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani, pe când în actualul conţinut legal al art. 254 C. penal, fapta se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 12 ani în varianta tip. Pentru creşterea eficienţei în combaterea corupţiei recomandabil ar fi mărirea minimului special al acestei infracţiuni, nu numai a maximului special al infracţiunii. Pe viitor, legiuitorul ar trebui să facă o diferenţiere privind regimul sancţionator în funcţie de calitatea subiectului activ, de urmările faptei, de calitatea actului.  Astfel, pedeapsa trebuie să fie mai aspră în cazul faptei de luare de mită săvârşită de un judecător sau de o altă persoană cu atribuţii  judiciare, cât şi în cazul dării de mită când este comisă pentru coruperea unui judecător sau arbitru.

169  

Secţiunea a II a - Propuneri pentru un regim de sancţionare diversificat în noul Cod Penal Opinia publică din România consideră că adoptarea unor soluţii efic eficie ient ntee de co comb mbat ater eree şi pr preve eveni nire re a ac acest estui ui feno fenome menn treb trebui uiee să conducă atât la, înlăturarea cauzelor şi condiţiilor care generează acte de corupţie în diferite sectoare, cât şi la diversificarea sistemului de sancţiuni şi pedepse aplicate indivizilor cu comportamente coruptive243.  În urma unui sondaj, s-a solicitat populaţiei investigate să-şi expună opiniile cu privire a ceea ce consideră ea fundamental pentru combaterea şi prevenirea fenomenului de244corupţie, rezultând în acest sens patru categorii principale de propuneri .  A) Propuneri cu caracter caracter legislativ Majoritatea subiecţilor au optat pentru îmbunătăţirea legislaţiei, a mod odul ului ui ei de apl aplic icaare, re, câ câtt şi pe pent ntru ru îmbu bună nătă tăţţirea irea sist sistem emul ului ui sancţionator.  În primul caz, măsurile măsurile specifice ar fi: - legi mai aspre decât cele existente; - legi mai adecvate decât cele existente; - aplicarea mai fermă şi corectă a legilor 

-

 În al doilea caz: aplicarea unor pedepse mai aspre; privarea de libertate; sporirea cuantumului amenzilor  pedeapsa capitală; confiscarea averii;

243 244

Dan Banciu, Sorin M. Rădulescu, "Corupţia şi crima organizată în România”, Buc., 1994, p. 153 Idem, p. 157

170  

- suspendarea din funcţii publice245.

B) Propunerile cu caracter economic se extind pe o gamă largă, de la sugerarea unei soluţii care vizează optimizarea procesului până la cele care au ca scop controlul sever instituit asupra căilor ilicite de dobândire a unor resurse fără muncă. Majoritatea acestor propuneri se referă la necesitatea accelerării procesului de reformă şi de privatizare apreciate ca, desfăşurându-se în mod inadecvat şi întârziind nepermis de mult, situaţii de natură a facilita ambiguităţile de care profită mai ales cei corupţi.  Atât adoptarea legislaţiei economice economice mai severe, mai adecvate, cât şi intensificarea Gărzii financiare, se înscriu în tendinţa de apreciere a corupţiei ca un efect al absenţei măsurilor punitive.  În acest context, nefastul fenomen este privit mai puţin ca un act infracţional, cât ca o consecinţă şi chiar cauză a erorilor distorsiunilor şi ambi am bigu guiităţi tăţilo lorr un unei ei tr tran anzi ziţiţiii ec echi hivo vocce ca care re ep epui uize zeaz azăă res esur urse sele le economice şi financiare instituţionalizând criza în plan economic. Corupţia există, par să sugereze opiniile subiecţilor, pentru că există şomaj, pentru că oamenii nu mai muncesc cum trebuie, pentru că econ ec onom omia ia nu ma maii fu func ncţiţion onea ează ză cu cum m treb trebui uie, e, pe pent ntru ru că legi legisl slaţ aţia ia economică este inadecvată şi pentru că apărătorii legalităţii economice nu-şi fac datoria aşa cum ar trebui 246. C) Propunerile cu caracter politic în principal se referă la: I Schimbări cu caracter politic - măsurile specifice, în acest caz, ar  fi: - guvern de coaliţie; - schimbarea (remanierea) guvernului; -

venirea opoziţiei Ibidem, p. 158 246 Ibidem, p.162

245

la putere;

171  

- alegeri anticipate; - schimbarea preşedintelui; - reinstaurarea monarhiei.

II Funcţionarea mai adecvată a instituţiilor politice şi de stat. În această situaţie, măsurile specifice ar fi: - de demi mite tere reaa di dinn fu func ncţiţiee a de demn mnititar arililor or co coru rupţ pţii me merg rgân ândd pâ până nă la excluderea din viaţa politică; - moralitatea mai mare a guvernanţilor şi oamenilor politici - depolitizarea funcţiilor publice şi administrative; - comisii în toate instituţiile statului şi la nivel naţional; - o platformă politică mai adecvată situaţiei ţării; - reducerea numărului de partide politice; - re resp spec ecta tare reaa prom promis isiu iuni nilo lorr fă făcu cute te de par partitidu dull de gu guve vern rnăm ământ ânt şi

-

-

preşedinte în campania electorală , mai multă fermitate, control şi competenţă din partea guvernului şi preşedintelui ţării; demiterea foştilor demnitari comunişti din viaţa politică; delimitarea puterilor în stat , activitatea mai eficientă a Parlamentului247

D) Alte propuneri. În afara măsurilor menţionate, o parte mai mică din populaţia investigată (3,9%) a propus un număr de soluţii pentru pr prev even enirirea ea şi comb combat ater erea ea fe feno nome menu nulu luii de co coru rupţ pţie ie,, ca care re nu pot fi clas clasifific icat atee în ca cate tego goririililee pr prec eced eden ente te.. Di Dint ntre re ele, ele, pot fi me menţ nţio iona nate te următoarele: - atitudini mai severe din partea opiniei publice; - dez dezvăl văluir uirea ea pub public licăă a tut tuturo urorr act actelo elorr de cor corupţ upţie ie pri prinn int interm ermedi ediul ul

radioului şi televiziunii; 247

Ibidem, p. 163

172  

-  judecarea publică a celor corupţi; corupţi; - schimbarea mentalităţii oamenilor printr-o educaţie mai adecvată; - educaţia în spiritul valorilor religioase; - programe de educaţie speciale în sprijinul tinerilor şi adulţilor, - educaţia în spiritul deplinei personalităţi - eliminarea birocraţiei din viaţa publică; - implicarea sindicatelor în lupta contra corupţiei248

Toate aceste măsuri sunt menite să asigure o eficienţă mai mare  în prevenirea corupţiei, printr-o activitate de şcolarizare educativă şi formativă corespunzătoare. Urmând exemplele altor ţări care se confruntă cu acest fenomen antisocial, organismeIe de prevenire din ţara noastră trebuie să-şi fixeze programele de luptă împotriva corupţiei pe o bază ştiinţifică, în funcţie de exigenţele sociale şi imperativele economice şi politice, elaborând şi experimentând multiple soluţii întemeiate pe cercetarea etiologică şi practică a acestui fenomen. De asemenea, ar fi necesar un act normativ, al căror norme să oblige toate structurile vieţii economice, politice şi sociale, ca activitatea lor să fie transparentă, aşa cu este, spre exemplu Legea nr. 93-122 din Franţa. Se impun unee o reglementare prin care să se extindă sfera infr infrac acţiţiuni unilo lorr de co coru rupţ pţie ie şi la fa fapt ptel elee an antitisoc socia iale le să săvâ vârş rşititee în alte alte sectoare sectoa re de acti activitat vitate, e, cum ar fi: acord acordarea area unor credi credite te de către unităţi din sistemul financiar-bancar cu încălcarea Iegii, obţinerea şi folosirea unor informaţii ce nu sunt date publicităţii, asocierea în organizarea unor  societăţi, fundaţii sau firme economice fictive.

248

Ibidem, p. 164

173  

 În sfârşit, s-ar impune o reglementare mai severă privind sanc sa ncţiţion onar area ea un unor or in infr frac acţiţiun unii ca care re se află află în legă legătu tură ră dire direct ctăă cu fenomenul corupţiei, cum sunt: tăinuirea, favorizarea, falsul şi uzul de fals, contrabanda cu bunuri şi alte valori, asocierea în scopul săvârşirii unor fapte antisociale.

174  

CONCLUZII  În cuprinsul prezentei lucrări am tratat succint noţiunea de corupţie, conţinutul, formele şi întinderea ei în plan social, analizând, în principal, luarea de mită, infracţiunea cel mai des întâlnită şi cu un spectru larg de consecinţe asupra relaţiilor sociale (corelată şi relativ interdependentă cu darea de mită). De altfel, luarea şi darea de mită sunt şi cel mai reglementate atât în legea penală şi procesual-penal română, cât şi în sistemele de drept comparat. Formel For mele, e, met metodel odele, e, sanc sancţiu ţiunil nile, e, com compet petenţ enţele ele şi pro proced cedura ura de urmărire urmăr ire şi judec judecată ată ale infr infracţiu acţiunilor nilor de luare şi dare de mită mită,, cunosc o dezv de zvol olta tare re pr prio ioririta tară ră în ju juririspr sprud uden enţă ţă şi ch chia iarr în dife diferirite tele le re reun uniu iuni ni naţion naţ ionale ale şi int intern ernaţi aţiona onale le cu car caract acter er jur juridi idicc (se (semi minar narii, ii, ses sesiun iunii de comu co muni nică căriri,, sc schi himb mbur urii de ex expe peririenţ enţă) ă),, tocm tocmai ai dat dator oritităă frec frecven venţe ţeii şi periculozităţii acestor infracţiuni. Din analiza acestor infracţiuni se desprind următoarele concluzii: deşi sunt numeroase şi de o mare varietate, au fost incluse într-un titlu unic, deoarece ele reprezintă o trăsătură esenţială comună, constând în aceea că, prin săvârşirea lor, se aduce atingerea unor relaţii de aceeaşi natură, relaţii privesc activitatea de serviciu sau în legătură cu serviciul.  Activităţile de interes public, ca şi celelalte activităţi reglementate de lege, se realizează prin intermediul funcţionarilor publici. Faptele de  încălcare care pot prejudicia grav activitatea de serviciu, ca şi interesele legale ale persoanelor, precum şi faptele săvârşite de particulari în

legătură cu atri legătură atribuţii buţiile le de servi serviciu ciu ale celor dintâi dintâi,, pot aduce şi ele grave prejudicii activităţii de serviciu. 175  

 Aceste infracţiuni au ca obiect juridic relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a atribuţiilor de serviciu. Prin incriminarea faptelor  incluse în această categorie de infracţiuni, în unele cazuri, s-a urmărit, în subsidiar, şi apărarea altor relaţii sociale care pot fi vătămate prin săvârşirea lor. De ex exem empl plu: u: pr priin in incr criimina narrea abu buzu zullui în se serrvici viciuu co cont ntrra intereselor publice s-a urmărit, în afară de asigurarea bunei desfăşurări a activităţii de serviciu, şi ocrotirea patrimoniului. De regulă, aceste infr infrac acţiţiuni uni su sunt nt lilips psititee de un obiec obiectt ma mate teririal al.. To Totu tuşi şi,, câ când nd ac acţiţiune uneaa inc ncrrim imiina nată tă es este te ex exer erci cita tată tă di dirrec ectt as asup upra ra un unui ui bun un,, ex exiistă stă şi un asemenea obiect. Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, sunt infracţiuni cu subiect calificat, existenţa lor fiind condiţionată de calitatea specială a făptuitorului, care trebuie să fie un funcţionar public.  În ceea ce priveşte coautorul, pentru existenţa acestuia, în cazul infracţiunilor care au ca subiect numai un funcţionar public sau alt func funcţiţion onar ar,, es este te ne nece cesa sarr ca fă făpt ptui uito toru rull ca care re să săvâ vârş rşeş eştte ac acte tele le de executare să aibă calitatea specială cerută de legea autorului. Part Pa rtic icip ipan antu tull ca care re să săvâ vârş rşeş eşte te ac acte te de ex exec ecut utar are, e, da darr nu ar aree calita cali tate teaa de fu funcţ ncţio iona narr pu publ blic ic sa sauu alt alt func funcţiţion onar ar,, ră răsp spund undee pe pent ntru ru comp co mplilici cita tate te co conc ncom omititen entă tă în re resp spec ectitiva va infr infrac acţiţiun une. e. Inst Instig igat ator or sa sauu complice poate fi orice persoană. Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul se realizează, sub aspectul elementului material, de cele mai multe ori, printr-o acţiune. De aceea, în cazul acestor infracţiuni, trebuie stabilită întotdeauna sfera atribuţiilor de serviciu ale celui învinuit de săvârşirea faptei, pe baza ba za ac acte telo lorr no norm rmat ativ ivee ca care re regl reglem emen ente teaz azăă ac actitivi vita tate teaa se serv rvic iciu iulu luii

respectiv. În cazul celorlalte infracţiuni (aici mă refer la cele în legătură cu serviciul) acţiunea sau inacţiunea este distinctă de activitatea proprie 176  

serviciului, dar o influenţează pe aceasta într-un fel oarecare. Caracterizată ca un fenomen social grav, corupţia cunoaşte în toată lumea o amploare deosebită, extinzându-se în cele mai diferite medii ale societăţii, la cele mai înalte nivele de organizare şi conducere, cu ramificaţii extrem de variate, care depăşesc graniţele naţionale; se creează creea ză uneori adevărat adevăratee reţel reţelee (mafi (mafiote) ote) conduse de infr infractor actorii versaţ versaţi,i, care în multe cazuri au funcţii mari în structurile economico-sociale şi sunt consideraţi persoane onorabile. Corupţia se intercondiţionează, de regulă, cu o diversitate de alte infracţiuni: economice, financiar-bancare, vamale, falsuri, înşelăciuni, sechestrare de persoane, şantaje etc. Fenomenul corupţiei s-a dezvoltat tot mai mult şi mai diversificat în timp, în ciuda reglementărilor şi a altor măsuri de eradicare, de stopare sau măcar de micşorare a lui, devansând vizibil legislaţia penală. Situaţia este generală în toate statele, dar mai pregnantă în ţările aflate  în curs de tranziţie. În aceste ţări legislaţ legislaţia ia este încă, în mare parte, în formare sau consolidare, este insuficient de fermă în raport cu periculozitatea faptelor săvârşite, unde unele reglementări sunt uneori neclare şi unde, pe lângă toate acestea, se manifestă şi un anumit dispreţ faţă de lege şi organele chemate s-o aplice. Nici România nu face excepţie de la o astfel de situaţie, ba mai mult, cauzele arătate se manifestă mai pregnant, adăugându-se şi altele: nivelul de trai scăzut, ratele mari ale şomajului, ale inflaţiei, precaritatea asistenţei socio-medicale etc.

177  

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ G. Antoniu, Marin Popa, Şt. Daneş, “Codul penal pe înţelesul tuturor”, Editura Politică, Bucureşti, 1970 G. Antoniu, Şt. Daneş, Marin Popa, “Codul penal pe înţelesul tuturor”, Ed. Societăţii Tempus, România - Bucureşti 1995 Vasile Dobrinoiu, "Corupţia în Dreptul penal român", Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1995 Dicţionar Enciclopedic Român, vol. II D-J, Ed. Politică, Bucureşti, 1964 Monitorul Oficial nr.222 din 24 sept.1938 Monitorul Oficial nr.248/1943 V. Dongoroz, Gh. Dărângă, S. Kahane, D. Lucinescu, A. Nemeş, M. Popovici, P. Sârbulescu, V. Stoican "Noul Cod penal şi Codul penal anterior - prezentare comparativă", Editura Politică, Bucureşti. 1968 Codul penal şi Codul de procedură penală cu modificările aduse prin Legea 140/1996 şi legea 141/1996 Legea nr. 78 din 8 mai 2000 Monitorul Oficial nr. 219/18.05.2000, Codul penal al României V. Dongoroz, S. Kahane, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roşca, "Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol.4, Partea specială", Editura Academiei Române, Bucureşti, 1972 O. A. Stoica, "Drept penal, Partea Specială", Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti1976 G. Antoniu, C-tin Bulai, Gh. Chivulescu, "Dicţionar juridic penal", Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976 S. Kahane, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. IV, Ed.  Academiei, Bucureşti 1972 V. Papadopol, Bucureşti, 1959lucrarea colectivă "Principii de drept", Editura Ştiinţifică, G. Antoniu, "Raportul de cauzalitate în dreptul penal, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968 V. Dongoroz şi colectivul, co lectivul, "Infracţiuni contra avutului obştesc", Editura  Academiei, Bucureşti, 1963 1963 I. Oancea "Drept penal. Partea generală", Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1971 V. Dongoroz şi colab. "Explicaţii teoretice ale Codului penal român", Ed  Academiei, Bucureşti, 1972 1972 O. A. Stoica "Drept penal. Partea specială", Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, I976

R. M. Stănoiu - op. Cit. p. 8, V. Dongoroz, Drept penal , Bucureşti, 1939 C. Bulai, "Drept penal român. Partea generală", vol.I, Casa de editură şi presă "Şansa", Bucureşti, 1992 178  

O. A. Stoica, M. C. Ardeleanu, "Unele aspecte ale infracţiunii de luare de mită” în formă continuată în R.R.D. nr.12/1981 Cod penal al României,art.24; Trib. Supr., Secţ. Pen., dec. nr.69/1974 în R.R.D.,nr.6/1974 Monitorul Oficial nr.289 din 14.11.1996  Aneta "Infracţiuni de serviciu sau 1976 îînn legătură cu serviciul”, EdituraGrigorovici, Ştiinţifică şi"Infracţiuni Enciclopedică, Bucureşti, Tribunalul Suprem Tribunalul Regional Iaşi Tribunalul Municipiului Tribunalul Jud Timiş Gabriela Voicu, notă critică la dec. nr. 1647/1992 Tribunalul Regional Dobrogea Tribunalul Regional Constanţa V. Dorneanu, "Conexiuni ale legislaţiei muncii cu legislaţia penală privind executarea pedepsei prin prin muncă, fără pprivare rivare de liber libertate, tate, R.R.D., nr.4/1981  A. Filipaş, Infracţiuni Infracţiuni contra înfăptuiri înfăptuiriii justiţiei, Edit Editura ura Academiei, Bucureşti, 1985 I. Dumitru, Funcţionarul cu atribuţii de control-subiect activ calificat al infracţiunii de luare de mită “Dreptul" nr.8/1994 Curtea de Apel Bucureşti, Secţ. I pen , dec. nr. 206/A/1994 (nepublicată) R. Lupaşcu, "Infracţiunile de luate de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă” , "Dreptul" nr.5-6/1994 şi "Pro lege" nr.l/1994 S. Kahane "Infracţiuni contra avutului obştesc", Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,1963 V. Dobrinoiu - "Unele aspecte ale infracţiunilor de luare de mită în forma continuată" în RRD. nr.l2/1981 C. Bulai "Drept penal, Partea generală", vol. II, "Infracţiunea", Bucureşti, 1981 Dicţionarul limbii române moderne, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1968 Judecătoria Brăila, sent. pen., nr.962/1993 Tribunalul Judeţean Dolj., dec. nr. 370/1987, în R.R.D., nr.7/1990 Codul penal al României Judecătoria Slatina, Sent. pen. Nr.680/1993 T. Simbrian, H. Diaconescu - în nota în R.R.D. nr. 2/1988,p.61; Dec. sen. nr.370/1987 a Tribunalului Judeţean Dolj R. Garraud, op. cit, p.397, E. Garcon, op. cit., p.423, citaţi de V. Dobrinoiu în în "Corupţia în dreptul penal român", Bucureşti,1995

Judecătoria Câmpina - Sent.pen. nr.328/1993 Dorin Ciuncan - “Infracţiunea de luare luare de mită în form formaa continuată” în Dreptul nr.4-5/1991 179  

Codul penal şi Codul de procedură penală cu modificările aduse prin Legea nr.140/1996 şi Legea nr.141/1996 I. Tanoviceanu, V. Dongoroz, "Tratat de drept şi procedură penală;", vol. III, ediţia a II-a I. Munteanu, "Corupţia funcţionarilor publici în dreptul penal pena l român", citat de V. Dobrinoiu Codigo Penal y legislation complementaria, decimoseptimana edition, actualizada a septembre de 1992, Editorial Civitas, S.A, Espana, Madrid, 1992 Dan Banciu, Sorin M. Rădulescu, "Corupţia şi crima organizată în România”, Bucureşti, 1994