Locurile Sfinte - Fundatia Centrului Cultural Elen

‘t I

ý

ŕtŞ

‘1 1

e

FUNDAŢIA CENTRUL CULTURAL ELEN

Locurile SJînte

TRADUCERE: pr. Petru Sidoreac Tudor Eduard Florin

C FIJNDAŢIA CENTRUL CULTURAL ELEN Str. Regina Maria 1, Bucuresti Tel.: 0040747173268 e-mail: d.four1emadisgmai1.com

FUNDAŢIA CENTRUL CULTURAL ELEN

i:

I J

Ĺ

CUPRINS

7 .10

PREFAŢĂ CA P l TOt

14

ISTORICUL BISERICII IERUSALIMULUI 1. Perioada primară şi înflorirea Bisericii Ierusalimului (33 2. Perioada marilor încercări (638

—

—

614)

15

20

1099)

3. Controversele legate de Statutul Locurilor de Pelerinaj (1099 4. Reglementarea Statutului Locurilor de Pelerinaj

—

1634)

25 29

CAP1TOLLL ĺI

LOCURILE DE PELERINAJ DIN IERUSALIM

37

1.Biserica Învierii a) Constituirea conplexului arhitectonic b) Obiectivele Bisericii Învierii

37 37 40 40 42 42 43 48 48 52 52 52 52 53 53 54 54 54 55 55

1. INTRAREA 11. PIATRA UNGERII 111. LOCUL FEMEILOR LA RÂSTIGNIRE IV SFÂNTUL MORMÂNT V, BISERICA CENTRALĂ VI. GOLGOTA VII. PARACLISUL LUI ADAM VIII. PARACLISUL COROANEI DE SPINI IX. PARACLISULAFLĂRII SFINTEI CRUCI X. PARACLISUL ÎMPĂRŢIRII HAINELOR XI. PARACŁISUL SFÂNTULUI LONGHFN XII. PARACLISUL BUTUCILOR XIII. TEMNIŢA LUI IISUS XIV. PARACLISUL ROMANO

-

CATOLICILOR

XV PARACLISUL „NU TE ATINGE DE MINE XVI. MORMÂNTUL LUI IOSIF DIN ARIMATEEA

c) Sacristia

2. Pretoriul

59

3. Brumul Crucii

60

4.Sion

62

5. Ghetsimani

64

6. Muntele Măslinilor

66

7. Locul uciderii cu pietre a Întâiului Mucenic Ştefan

68

8. Scăldătoarea Vitezda

71

8

CUPRINS

CUPRINS

C APIT()LUL III

LOCURILE DE PELERINAJ DIN PALESTINA

APTO[UL

.73

\:

MONAHISMUL îN PALEST1NA

116

1. Cetăţenii pustiei

117 118 126 131

—

monahii din Palestina

1. Betania

73

2. Piatra Maicii Domnului

75

3. Obştea Cuviosului Teodosie

3. Betleem

2. Lavra Sfântului Sava

77

4. Mănăstirea Sfântului Gheorghe Hozevitul

a) Regiunea Betleemului

77

5. Mănăstirea Sfântului Eftimie

h) Peştera şi Bazilica Naşterii

77

6. Mănăstirea Cuviosului Gherasim

c) Satul păstorilđr

80 81

7. Mănăstirea din Muntele Carantaniei

d) MorrnântulRahilei 4. Ierihon

83

5. Râul lordan

85

6. Biserica Proorocului Elisei 7. Samaria

—

Sevastia

a) Regiunea Samariei b) Biserica Sfântului Ioan Botezătorul din Samaria c) Fântána lui Iacov

138 140 143

C.\PI i()LĹL V

MĂNĂSTIRILE DIN IERUSALIM

144

87

1. Mănăstirea Sfintei Cruci

88 88 89 89

2. Mănăstirea Catamona

145 147

3. AIte mănăstiri din Ierusalim

149

8. Hebron şi Mormintele Patriarhilor

90

9. Stejarul din Mamvri

91

10. Galileea

9

93

(.\PITQLLL VI

ORTODOXIA ROMÂNEASCĂ ŞI LOCURIŁE SFINTE

150

1. Legăturile multiple ale Ţărilor Române cu Locurile Sfinte

151 152 154

2. Prezenţa monahilor şi a credincioşilor români în Ţara Sfântă 3. Ąşezămintele româneşti la Locurile Sfinte

a) Lacul Tiberiadei

93

b) Magdala

96

C.\PITOLĹŁ VII

c) Şapte Izvoare

97

MĂNĂSTIREA SFINTEI ECATERINA

157

1. Introducere

157 158 162

d) Capernaum e) Betsaida

J)

Cana

g)Nazaret h) Muntele Tabor

98 102 102 105 108

11. Mormântul Sfântului Gheorghe din Lida

112

12. Mormântul Tavitei din Iope

114

2. Viaţa Sfintei Ecaterina Istoricul mănăstirii 4. Tradiţia duhovnicească şi religioasă a mănăstirii

168

5. Odoarele sfinte ale mănăstirii

170

EPILOG

175

‚l

1o

PREFAŢĂ

paţiu cu o înałtă rezonanţă în sufletul tuturor creştinilor, geo grafie ce păstrează urmele cele mai pline de semnificaţii pen tru istoria creştină a mântuirii, Locurile Sfmte sunt ca un izvor nesecat de la care îşi iau porţia de veşnicie toţi creştinii însetaţi de do rinţa aprofundată de cunoaştere a drumului sinuos al mântuirii, în spaţiu şi în suflete. Urmele lui Iisus Hristos şi ale Jertfei sale pentru repu nerea pe calea mântuirii a umanităţii păcătoase sunt un îndemn la pe lerinaj, în dublu sens, Pe de o parte, un pelerinaj terestru în care omul este chemat să refacă, prin vizitele la faţa locului, momentele esenţia le ale istoriei comune a creştinismului, Pe de altă parte, un pelerinaj interior, căci orice rememorare a unui detaliu din istoria creştină este o invitaţie la regândirea spirituală a vieţii omului în oglindajertfei mân tuitoare a lui Iisus Hristos. Această lucrare este o descriere detaliată a istoriei creştine, aşa cum se păstrează aceasta la Locurile Sfmte. Biserica Ierusalimului, al cărei prestigiu este fără de tăgadă, nu este numai un moment esenţial al Bi sericii creştine văzute, ci şi o păstrătoare a unor inepuizabile resurse de spiritualitate. De aceea, pentru ca cititorul şi pelerinul să înţeleagă cu claritate importanţa sa, este reracută detaliat istoria acestei Biseri ci, de la începuturi, prin perioadele de încercare şi până la stabilirea de comun acord a unor reglementări privind Locurile de Pelerinaj. De o importanţă ce certă se bucură în această lucrare toate locuri le de pelerinaj, iar în mod deosebit, Biserica Invierii. Descńsă în de taliu din punct de vedere arhitectonic, ea este nu numai centrul isto riei creştine, ci şi un martor de două milenii al unei istorii umane co mune, prin Învierea Domnului Iisus Hristos al cărui mormânt plasează biserica în centrul preocupărilor pelerinilor. Toate momentele adiacente acestui eveniment crucial pentru orice creştin îşi păstrează urmele prin diferite paraclisuri cum ar fi cel al Aflării Sfintei Cruci, al Impărţirii Hainelor sau prin mormântul lui Iosif din Arimateea.

S

Sunt descrise apoi toate locurile de pelerinaj din Palestina, de la cele din Betania, până la cele din Hebron, Galileea şi Iope. Printre acestea, de un renume senmificativ se bucură Bazilica Naşterii (dar şi Peşte ra), din Betleern, locul adorat de toţi creştinii ca fiind sfânt, căci aici Iisus Hristos a venit în lume după trup din Maica Domnului. AIte mănăstiri din Ierusalim, ca cea a Sfintei Cruci, printre altele, sunt mărtu rii ale pietăţii creştine încă de la începuturi, Aceasta mai ales că Lo curile Sfinte sunt un teritoriu de predilecţie în care monahismul s-a dezvoltat, mărturie în acest sens fiind vestita Mănăstire Sfânta Eca terina, În afară de prezenţa ortodoxiei greceşti care a purtat cu fide litate flacăra credinţei ortodoxe chiar şi în momentele de cumpănă, tre buie remarcate şi eforturile ortodoxiei româneşti de a fi prezentă în aceste locuri sfInte prin aşezăminte realizate cu strădaniile credincioşilor şi ale Bisericii Ortodoxe româneşti. Impregnate de sfinţenia evenimentelor pentru istoria întregii uma nităţi, mărturii deosebite ale mântuirii tuturor, mănăstirile şi monu mentele creştine de la Locurile Sfinte sunt o invitaţie, pentru orice creştin, la refacerea drumului spre mântuire, prin palpabila certitudi ne a Învierii Mântuitorului, moment central al istoriei noastre şi loc privilegiat de pelerinaj la Ierusalim şi în Ţara Sfantă. Invitaţia la cu noaşterea acestor locuri sfinte devine, ca atare, şi o invitaţie la cu noaşterea propriei noastre spiritualităţi care se naşte şi continuă să exi ste cu vigoare şi splendoare pe acele meleaguri sfinte şi binecuvân tate de Duninezeu.

Dimitrios Fourlemadis

Ierusalim generală.

—

vedere

14

l CAPITOLUL I

ISTORICUL BISERICÍI IERUSALIMUĹUI

1. Perioada primară şi înflorirea Bisericii Ierusalimului (33 614) —

ISTORICUL BISERICII IERUSALIMULUI

ntemeierea şi apariţia istorică a Bisericii Ierusalimului „Maica tuturor Biserici lor" se łeagă de înfiinţarea primei comu nităţi creştine din Ierusalim în epoca aposto lică. Principiile de bază a]e primei Biserici au fost stabilite de către ucenicii Jui Hristos şi au fost consfinţite de mulţimea rnucenicilor care şi-au dat viaţa pentru credinţa în Iisus. Primul episcop al Bisericii Ierusalimului, care, con form tradiţiei, a întocmit prima Sfântă Litur ghie a fost Iacov, fratele Domriului (62). Cucerirea oraşului de către Tit in anul 70 şi distrugerea lui de către oştirile romane au in fluenţat dramatic prima comunitate creştină, care şi-a căutat salvarea în Pella Decapolei, oraş locuit de greci, situat la est de râul Iordan. Creştinii au revenit aici în anul 135, când împăratul Adrian a construit pe ruinele Ieru salimului distrus oraşul roman Aelia Capito lina. Îi cei 65 de ani scurşi de la dărâmarea Ie rusalimului, creştinismul s-a răspândit pe tot cuprinsul Palestinei, ceea ce a dus la înte meierea de comunităţi şi episcopii în diferite oraşe precum Cezareea, Skitopol, Gaza, Bet leem, Neapoli, Pella, Gherasa ş.a. Cu timpul, conducerea bisericească a fost preluată de Cezareea, capitala administrativă a Eparhiei Palestinei. Episcopul Ierusalimului a fost subordonat episcopului Cezareii, care era şi mitropolit peste toate episcopiile din Pale stina. Încet, dar constant, Biserica Ierusalimu lui a început să devină din ce în ce mai mare, ajungând ca episcopul ei să aibă întâietate de onoare la sinoadele locale din Palestina, O per sonalitate marcantă a secołului III a fost epis copul Alexandru (213 35 1), care a înfiinţat o -

-

Complexul arhjtectonic al Bazilicii Învierii înlr—o gravură de epocă.

15

—

bibliotecă şi o şcoală unde preda şi marele fi losof şi istoric Origen, Evoluţia constantă a Bisericii Ierusalimului a fost întreruptă de pri goanele îrnpăraţilor romani Deciu (250), Dio cleţian (303) şi Maximin (308 313). Situaţia începe să se schimbe din secolul IV, odată cu urcarea pe tronul imperial al Con stantinopolului Noua Romă a lui Con stantin cel Mare. Constantin cel Mare (306 337) imediat după acordarea libertăţii reli gioase (Edictul de la Mediolan, 313) şi-a con centrat atenţia pe aflarea locului răstignirii, înmormântării şi învierii lui Iisus, In această perioadă, prestigiul Bisericii Ierusalimului a fost reclădit din temelii. Macarie, episcopul Ie rusalimului, a participat la Primul Sinod Ecu menic din Niceea (325). După aceasta, împăra tul Constantin cel Mare a trimis-o la Ierusalim pe mama sa, Sfânta Elena, pentru a descoperi mormântul şi Sfânta Cruce a lui Hristos. Într-adevăr, Sfânta Elena a mers la locul acoperit cu pământ în timpul primelor perse cuţii ale creştinilor ordonate de împăratul Adrian (117 138). Prin acoperirea colinei re spective, el interzicea accesul primilor creştini la locul jertfei lui Hristos. Acest lucru a dus, însă, la salvarea locului răstignirii şi îngropării Iui Hristos, care s-a păstrat intact. Desigur, deasupra Sfântului Mormânt a fost ridicată statuia lui Zeus, iar deasupra Golgotei statuia zeiţei Afrodita, Ajungând la acest loc, Sfânta Elena, mama împăratului, a dat poruncă să fie îndepărtat pământul adăugat, ceea ce a dus la descoperirea Golgotei şi a Sfântului Mormânt. După puţin timp s-a găsit şi Cinstita Cruce a lui Hristos, de care s-au încredinţat în mod mi —

—

—

—

—

16

ISTORICUL BISERICII IERUSALIMULUI

CAPITOLUL [

Planuł Bazilicii Învierii în tirnpul lui Constantin cel Mare.

Lavra Şfäntului Sava. Sfintele Uşi (168x76 c,n,) cu icoaneleAJlăiii şi Inălţă,ii Sfintei Cruci, ale SJinţilor constantin şi Elena, Átanasie cel Mare, Spiridon ş. a., 1608.

nunat, prin vindecarea unui bolnav, Un frag ment din Cruce a rămas în Ierusalim, în timp ce partea cea mai mare a fost trimisă în capi tală. În continuare, Constantin cel Mare s-a în grijit de construirea în locul respectiv a unei biserici impunătoare (335). mntreaga Palestină a fost declarată ofîcial Ţară Sfntă şi, pe lâiigă Biserica Învierii ridi cată deasupra mormântului lui Rristos, au fost construite şi alte biserici: cea de pe Muntele Măslinilor, bazilica de la Peştera Naşterii din Betleem, biserica de la mormântul Maicii Domnuiu.i din Ghetsimani, cea de la scăldătoa rea Siloam, din Mamvri Hebron, de la mor mântul lui Lazr din Betania, de la fantâna lui Iacob din Sichem, de la locul Buneivestiri din Nazaret, din Cana Galileii, din muntele Tabor etc. Sosirea lui Constantin cel Mare şi a Sfin tei Elena ĺa Locurile Sfinte a deschis drumul în recunoaşterea şi identificarea multor alta locuri care aveau tangenţă în vreun fel cu eve riimentele relatate în Sf.nta Scriptură, În cei 300 de ani de supremaţie creştină bizantină, în treaga ţară s-a umplut de biserici şi locuri de pelerinaj, în timp ce toate evenimentele menţionate în Sfhitele Evanghelii au fost puse în ręlaţie cu locaţii concrete. În paralel cu promovarea locurilor sfinte de pelerinaj a început să se dezvolte şi viaţa monahală. Sfntu1 Ilarion, care a ucenicit pe

lângă Sfantul Antonie în pustie, a întemeiat în anul 328 vestita Lavră a Sfântului Ilarion, con stituită din chilii răspândite prin deşert. În aceeaşi perioadă activează şi Sîantul Hariton, întemeietorul primei Lavre din Faran din anul 330. În anii următori s-au înfiinţat diferite or dine monahate, responsabile de starea locuri lor de pelerinaj. Dintre acestea, un loc aparte 1-a avut Frăţia Sfântului Mormânt, care şi-a asumat responsabiłitatea protejării, dar şi asi gurării cultului divin la Biserica Învierii. Perioada de înflorire a Bisericii Ierusali mului şi strădaniile susţinute ale episcopului Sfintei Cetăţi, Iuvenalie, au dus la ridicarea Episcopiei la rang de Patriarhie. Mai concret, participarea activă a episcopului Iuvenalie al Ierusalimului (422 458) la lucrările celui de-ał Treilea Sinod Ecumenic de la Efes (431) şi ale celui de-al Patrulea Sinod Ecumenic din Calcedon (451) şi contribuţia lui la condam narea monofizitismului au avut drept rezultat recunoaşterea primatului Episcopiei Ierusali mului şi ridicarea ei la rang de Patriarhie. De atunci, fiecare patriarh al Ierusalimului a fost recunoscut drept cea mai înaltă autoritate bi sericească a Sfintelor Locuri. Răspândirea creştinismului pe tot cuprinsul Pałestinei, con struirea multor biserici, sosirea aici a peleri nilor din toate colţurile lumii, dezvoltarea mo nahismului în pustie, susţinerea evidentă din

-

i

i

i

c

D

5

m

I 17

—

partea împăraţilor bizantini, înflorirea Ieru salimului, marginalizarea gradată a Cezareii au dus la declararea Bisericii Ierusalimului drept Patriarhie. Astfel, în perioada bizantină cu prinsă între secolele V şi VII, Patriarhia Ieru sałimului avea sub jurisdicţie cinci mitropolii, aproximativ 60 de episcopii şi multe mănăstiri. De asemenea, monahismul a cunoscut o dezvoltare deosebită după întemeierea marilor mănăstiri din pustie. Mai concret, în pustiul

18

CAPITOLUL I

ISTORICUL B1SERICII IERUSALIMUŁUI

Koutila a fost înfiinţată Mănăstirea de Jos a Sfäntului Teoctist, iar în pustiul Zif Mănăsti rea Aristovouliadei, operă a Srnntului Eftimie. Mai târziu, Sfântul Eftimie a ridicat Marea Lavră, în timp ce Sfântul Gherasim a con struit în 455 Lavra Cuviosului Gherasim pe malurile Iordanului, Nu după rnult timp, în 480, Sfântut Sava s-a retras la sud de Pârâul Cedrilor, în pustiul Iudeii, şi a înfiinţat celebra Marea Lavră a Sfântului Sava, centrul mona hal cel mai important de la Sfinte Locuri, unde însuşi Sfântul Ioan Gură de Aur avea să vieţuiască o vreme, La Piatra Maicii Domnu lui, unde Fecioara s-a odibnit în timpul călăto riei spre Betłeem, făcută înainte de Naşterea Domnului, cu ocazia recensământului din Pa lestina, Sfantul Teodosie a întemeiat marea sa mănăstire de obşte. Justinian, împăratul Bizanţului, a arătat un interes deosebit faţă de dezvoltarea creştinis mului în Palestina, Chiar dacă la început aces ta avusese o atitudine intransigentă faţă de creştinii care dăduseră dovadă de un comporta ment extremist distrugând Prima şi a Doua Palestină, după ce primeşte la Constantinopol vizita Sfantului Sava, încărcat de ani, a înţeles greutăţile monahilor şi ale credincioşilor de la Sfintele Locuri şi i-a scutit de taxe. Mai mult, împăratul bizantin a dat edicte speciale pentru susţinerea financiară a Patriarhiei. Prin purta rea de grijă a împăratułui Justinian, nenumărate biserici au fost construite sau renovate. În se colul VI, Patriarhia Ierusalimului cunoaşte una dintre cele mai liniştite şi rodnice perioade. Această epocă de înflorire nu putea dura prea mult... La începutul secolului VII, în tim pul Patriarhului Zaharia (609 632) şi a împăratului Fokas (602 610), perşii au ata cat şi cucerit eparhiile răsăritene ale Imperiu lui Bizantin. Lui Fokas i-a urmat la tronul Constantinopolului Heraclie (610 641). Au fost cucerite pe rând Damascul şi restul părţii răsăritene a Palestinei. Patriarhul Zaharia, cu toate că la început a acceptat cererea perşilor —

—

Din viaţa asceţilor din pustia Iudeii.

19

de a preda Sfânta Cetate, şi-a schimbat opinia astfel încât cotropitorii au pătruns în Sfânta Cetate şi s-au dedat la violenţe de nedescris. Biserica Învierii a ajuns ruine, bisericile au fost incendiate şi dărâmate, monahii şi creştinii trecuţi prin ascuţişul sabiei. Însuşi Patriarhul Zaharia a fost dus în robie în Persia. Tot Ieru salimul s-a transformat în scrum. În prada d război luată se sfla şi fragmentul din Sfănta Cruce păstrat până atunci la Patriarhie În faţa acestei situaţii dramatice, monahul Modest, stareţul Mănăstirii Cuviosului Teo dosie, a fost desemnat locţiitor de Patriarh al Ierusalimułui (632 634). Modest a reuşit să reconstruiască atât Biserica Învierii, cât şi multe alte biserici, În ceea ce priveşte Biserica Învierii, nu s-a respectat planul arhitectonic iniţial, din vremea când în Bizanţ se impusese stiłul bazilicii cu turlă. Constructorii însărci naţi cu reconstruirea bisericii n-au reuşit să re facă întreg ansamblul arhitectonic al bazilicii lui Constantin cel Mare. Au confecţionat aco perişuri separate pentru Sfântul Mormânt, Golgota şi locul aflării Sfintei Cruci. Intre timp, Impăratul Heraclie al Bizanţului a iniţiat o campanie militară împotriva perşilor. În anul 627 a repurtat o mare victorie împo triva lor şi 1-a obligat pe Siroe, urmaşul la tron al regelui Cosroe, decedat între timp, să ceară pace şi să elibereze pe cei robiţi, printre care se număra şi Patriarhul Zaharia al Ieru salimului. Patriarhul a revenit la reşedinţa sa. Crucea, însă, a rămas în posesia perşilor. Pen tru acest motiv, însuşi împăratul Heraclie a mers la Ierusalim, a luat cu propriule mîini Crucea returnată şi ajungând la Poarta de Aur a aşezat pe pământ coroana imperială şi s-a îndreptat în procesiune către Biserica Învierii recent reno vată. Acolo, pe Golgota, a oferit fragmentul din Sfänta Cruce Patriarhului Zaharia. În felul acesta s-a reinstalat pacea în Palestina, după ce au fost pedepsiţi exemplar toţi cei care s-au manifestat împotriva creştinilor, victimele fiind recompensate cu sume importante. —

20

ISTORICUL BISERICII IERUSALIMULUI

CAPITOLUL I

2. Perioada marilor încercări (638 ceastă înflorire trecătoare a Bisericii IerusalimUllll avea să pălească în cu rând. In scurt timp, pe pământul Pa lestinei şi în Ierusalim a apărut noua putere a acelor vremuri, arabii. Pe tronul Patriarhiei Ierusalimului urcase Sofronie (634 638), care a organizat o apărare dârză în timpul asal tului arabilor asui5ra oraşului din anul 637. În curând însă a înţeles că rezistenţa era sortită eşecului şi, după ce s-a convins de imposibi litatea sosirii întăririlor care ar fi putut să-i apere, a hotărât ca el însuşi, în calitate de re prezentant al împăratului bizantin, să predea Sfanta Cetate asediatorilor. La întâlnirea care a avut loc pe Muntele Măslinilor, din partea arabilor a participat califul Omar Hattap. Con venţia de predare a Ierusalimului a fost sem nată de cei doi în 638. De atunci Ierusalimul nu se va mai afla niciodată sub stăpânirea gre cilor, ci a străinilor. Ocupaţia arabă care a urmat (63 8 1099) a îngreunat şi mai mult situaţia. Califii arabi pe de o parte au restrâns activitatea patriarhului grec, iar pe de alta (cu ahtinam-ul califului Omar Hattap) 1-au recunoscut drept cea mai înaltă autoritate a Locurilor de Pelerinaj, şi conducătorul creştinilor din Palestina. Cu ah tinam-ul înmânat de califul Omar Hattap Pa triarhului Sofronie pe Muntele Măslinilor cu ocazia ceremoniei de predare a Sfintei Cetăţi, ca şi convenţie şipromisiune, se garanta sigu ranţa creştinilor şi a mănăstirilor, precum şi su punerea celorlalte naţiuni creştine faţă de Pa triarhul Ierusalimului. Ahtinam-ul, de unică valoare istorică şi naţională, menţionează: .Prezentul este scrisoarea mea, a lui Omarjîul lui Hattap şi afost dat respectabi lului şi cinstitului Patriarh al neamului impe rial, Sofronie, pe Muntele Măslinilor locul cel sfânt din Ierusalim, ca şi convenţie şipro misiune, şi prevede ca cetăţenii, preoţii,

A

—

J j

—

—

Reproducere a documentului (‘ahtinam—ului) cali— Jldui aiab Onar ibu al Hattap, cuceritorul Jerusal imului, oferit patriarhului grec Sofronie (638. Prin intermediul acestuia, calťjitl a conJirmat şi întărit dreptul de proprietate al creştinilor greci din Sfân ta Cetate şi de la Patriarhie asupra locurilor de închinare.

1099)

călugării şi călugăriţele oriunde ar dori să trăiască şi să meargă săJie în siguranţă fără aJi deranjaţi, graţie ascultării şi supunerii de care au dat dovadă, şi săJie în siguranţă ei şi bisericile lor şi mănăstirile lor şi toate cele lalte locuri de pelerinaj din interior (Ierusa lim) şi din afară săJie sub stăpânirea loi; aces teaJîind: Kotames (Biserica Învierii, cuvântul arab kiame însemnând înviere) şi biserica cea mare a Naşterii lui Iisus şipeştera din Betleem, care are trei uşi, la miazăzi, la nord şi la vest, şi săJie în siguranţă naţiile creştine care se aJlă acolo, adică gruzinii şi cei din Ábisinia şi cei care vor merge acolo pentru pelerinaj franci, copţi, sirieni, armeni, nestorieni, iaco biţi şi maroniţi, care trebuie să se supună Pa triarhului menţionat (se referă la Patriarhui grec al Ierusalimului, Sofronie) şi el săjîe în tâiul dintre toţi, pentru că aprimit bunăvoinţă de la cinsitul şi iubitul Profet trimis de Dom nul, Jiind onorat prin pecetea cinstitei lui mâini. Întrucât Profetul a poruncit să se bu cure de bunăvoinţă şi de protecţie, noi, cre dincioşi luiJiind, îi răsplătim pe ei în virtutea faptului că au primit răsplată de la el în În viitor, respectivul ahtinam avea să suşi... se dovedească cel mai important text în de mersurile diplomatice care s-au realizat pentru reglementarea Statutului Sfintelor Locuri. În această perioadă dificilă, responsabilita tea păzirii intacte a credinţei creştine a revenit Părinţilor din Palestina, în frunte cu Sfantul Ioan Damaschin, Patriarhul Ioan al Ierusali mului (706 735) a fost primul care a con darnnat ideile eretice ale iconomahilor. Pales tina era zguduită de conflictele interne dintre califatele arabe, care aveau drept consecinţă colaterală moartea multor creştini, spolierea odoarelor sacre de la Srantul Mormânt şi in cendierea bisericilor creştine. Transferarea ca pitalei califatului din Damasc Ia Bagdad a

.4.

j ;Ą \

—

.

*

“.

—

21

Sava au fost prădate şi arse de mai multe ori, călugării lor fiind trecuţi prin sabie. Pelerinii, care erau un factor de stabilitate economică şi de dezvoltare a Locurilor Sfinte, au încetat să le mai viziteze. Perioada cuprinsă între 800 şi 900 este o pe rioadă de acalmie, în timpul căreia însă nu se poate înraptui nimic. Patriarhia Ierusalimului, aflată sub ocupaţie, era în impas, ftră nici un ajutor financiar şi fără posibilitatea de a înfăptui nimic nou. Prin excepţie, este reabili tată turla Bisericii Învierii sub Patriarhul Toma (807 820). Din timp în timp, erau distruse unele biserici, în timp ce persecutarea creşti nilor lua uneori un caracter foarte violent. Secolele X şi XI nu aduc nici o schimbare în situaţia deja înstăpânită. Distrugerile şi per secuţiile continuă, Patriarhul Ioan al VI-lea (964 966) este ucis la Sfäntul Mormânt de mulţimea dezlănţuită formată din iudei şi arabi. Califii impun creştinilor tributuri din ce în ce mai mari, Aceste evenimente îl fac pe Papa Silvestru al II-lea să ajungă la ideea or ganizării Cruciadei de eliberare a Locurilor Sfinte. În timpul domniei Califului Al Hakim (996 1020), situaţia creştinilor s-a înrăutăţit şi mai mult. Califul arab a pornit în timpul Paşte —

—

.——

b

r' r'..7ţpc .

1 1

—

avut drept consecinţă accentuarea acţiunilor de subminare a religiei creştine şi materializarea celor mai necontrolate violenţe din partea ocu panţilor. Patriarhul Ilie al II-lea (770 797) a fost exilat în Persia în anul 785 şi astfel cre dincioşii şi-au pierdut conducătorul spiritual. Numărul creştinilor s-a micşorat gradual, iar monahismul aproape că a dispărut, în timp ce Lavra Sfântului Hariton şi cea a Sfântului —

—

22

I

CAPITOLUL I

ISTORICUL BISERICII IERUSALIMULUI

YFIOMNHMA 1. Curtea sudică 2. Mănăstirea lui Avraam 3. Paraclisul armenesc Sfäntul Iacov 4. Paraclisul copţilor Arhanghelul Mihail 5. Paraclisul Sfânta Maria / Egipteanca 6. Morrnântul Iui Fýpîde Aubigny 7. Sfânta Intrare 8. Paraclisul Sfinţii 40 de Mucenici 9. Paraclisul Mironosiţelor 10. Paraclisul grecesc Sfân tul Iacov I 1. Clopotniţa 12. Mormântul lui Godefioy de Bouillon şi al lui BaI duin de Flandra 13. Locul paznicilor musul rnani 14. Locul Coborâride pe Cruce 15. Magazia 16. Paraclisul lui Adam 17. Veşmântarul Srantului Mormânt 18. Paraclisul Coroanei de Spini 19. Scara înspre locul aflării Sfintei Cnici 20. Paraclisul Sfintei Elena 21. Masa Sîantului Grigorie al Armeniei 22. Altarul tâlharului pocăit 23. Locul aflării Sfintei Cru ci 24. Statuia Sfintei Elena 25. Paraclisul Împărţirii Hainelor 26. Paracljsul Sfäntului Longhin Sutaşul

27. Paraclisul Butucilor 28. Temniţa lui Iisus 29. Veşmântaruł romano catolicilor 30. Paraclisul Arătării Donwului după In viere 31. Stâlpul Flagelării 32. Paraclisul Sfintei Maria Magdalena 33. Mormintele lui Iosif din Arimateea şi Nicodim 34. Paraclisul Srantului Nicodim 35. Locul unde au stat Mironosiţele 36. Paraclisul armenesc 37. Rotorida 38. Mormântul lui Hristos 39. Paraclisul copţilor 40. Vestibulul Mormântu lui lui Hristos Frag mentul din Piatra Sfän tă 41. Oinphalos-ul (Centrul Lumii) 42. Biserica centrală 43. Tronul Patriarhului Ierusalimului 44. Altarul bisericii cen trale a 1 nvierii 45, 46. Scări spre Golgota 47. Sfânta Masă a Răstig nirii de pe Golgota 48. Masa romano-catoli cilor Stabat-Mater 49. Masa romano-catoli cilor în locul coborârii de pe Cruce a lui Hris tos 50. Paraclisul 1ianciscanilor —

I 23

lui din 1007 o cruntă persecuţie a Bisericii Ie rusalimului şi a conflscat averile mănăstirilor. În 1009, o mulţime de arabi violenţi a intrat în Biserica Învierii şi a prădat-o, provocându-i enorme stricăciuni, În mod cu toml neaşteptat, această situaţie dramatică s-a schimbat radical în anul 1017, când însuşi califul A1 Hakim a anulat toate edictele emise împotriva creştini Ior şi a acordat permisiunea de a fi reparate toate monumentele distruse. În 1027 a fost semnată o convenţie între succesorul lui A1 Hakim, A1 Zahir, şi împăratul bizantin, care oferea permisiunea de a fi renovată Biserica Invierii. Acest lucru s-a întâmplat graţie împăraului, dar şi creştinilor evlavioşi care mergeau în pelerinaj la Sfintele Locuri. Re staurarea bisericii s-a fmałizat în 1048, în tim pul Patriarhului Sofronie al I1-lea (1040 1059). Planul arhitectonic urmat a fost acela folosit de Modest după distrugerile pricinuite de perşi în secolul VII. —

Perioada Iui Constantin ceI Mare

c

s

Perioada Iui Constantin IX Monomalsul

(j Perioada cruciadelor

Planul cornplexului ai-hitectonic al Bisericii Învierii şi diferitele etape deforrnare a lui.

24

I

ISTORICUL BISERICJI IERUSALIMULUI

CAPITOLUL I

I 25

3. Controversele legate de Statutul Locurilor de Pelerinaj (1099 1634) —

osirea cruciaţilor în 1099 poate că a avut ca prim scop eliberarea Locurilor Sfinte de sub necredincioşi, însă, în esenţă, urmărea improprierea locurilor de pelerinaj şi subordonarea Patriarhiei Ierusalimului faţă de Papa de la Roma. După cucerirea Sfrntei Cetăţi, cruciaţii au ocupat locurile de pelerinaj şi au purces la numirea unui patriarh latin, în persoana lui Daivert. Călugării ortodocşi greci şi-au pierdut clrepturile aproape la toate obiec tivele de pelerinaj cu excepţia bisericii Aflării Sfintei Cruci, Pentru prima dată, în Ierusalim existau două autorităţi, patriarhul latin şi pa triarhul grec ortodox care, din motive de se curitate, îşi fixa reşedinţa fie la Constantino pol, fie în Cipru, exercitându-şi de acolo obligaţiile sale administrative. Clericii greci au continuat să rămână la Locurile Sfrnte, chiar dacă li se suprimase clreptul administrării obiectivelor de pelerinaj. Continuau să meargă şi să oficieze Sfanta Liturghie în Biserica În vierii, dar şi în Biserica Naşterii din Betłeem. Săvârşirea Sfmtelor Liturghii nu se racea pe baza unui program stabił şi în destule situaţii aveau loc incidente. În timpul cruciaţilor, Sfântul Mormânt a fost supus unor lucrări de înfřumuseţare, pen tru ca în jurul anului 1130 să fie încadrat alături de Golgota şi de Biserica Aflării Sfin tei Cruci într-o construcţie comună. În esenţă, nu s-a racut nici o modificare faţă de proiec tul iniţial din timpul lui Constantin cel Mare sau faţă de cel din secolul al VII-lea, din tim pul patriarhatului lui Modest. Pelerinii au în ceput uşor uşor să vină în pelerinaj la Locu rile Sfinte, ceea ce a dus la renovarea multor obiective şi la repararea treptată a altora. Odată cu akmgarea cruciaţilor din Ierusalim în anul 1187 de către mamelucul Saladin (1171 1193), Patriarhul ortodox Dosoftei I (1191)

S

—

Raclă din cristal care adăposteştefragmente din moaşte de sJinţi şi din Sfânta Cruce (sec. XII).

—

a revenit în scaunul patriarhal. Patriarhul latin s-a refugiat la Akra Ptolemaidei, aflată sub stăpânirea latinilor, unde a şi rămas până în 1250, an în care instituţia lui a dispărut odată cu expulzarea definitivă a cruciaţilor din Pa lestina, Cu toate acestea, latinii au urifiărit în mod repetat şi sistematic reluarea sub propria jurisdicţie a locurilor de pelerinaj, Ei au în cercat din nou să cucerească Ierusalimul în timpul Cruciadelor a III-a şi a IV-a, însă fără succes. Ultimul lor eşec a avut loc în timpul domniei regelui franc Ludovic, care a organi zat două operaţiuni militare în Răsărit. Re gele franc şi-a găsit sfarşitul tragic în Tinida, în momentul în care sarazinii au şters şi ultima urmă de cruciaţi din Palestina. Mamelucii re cunoşteau de acum drept unică autoritate ad ministrativă bisericească pe patriarhul grec, căruia i-au fost oferite toate drepturile asupra locurilor sfinte de pelerinaj. Anii care au urmat (secolele XIII XVIII) sunt caracterizaţi drept cei mai negri şi grei din istoria Patriarhiei Ierusalimului. Mamelucii simţeau o mare ură faţă de tot ce era creştin, astfel încât au prădat, au incendiat şi au dărâ mat multe biserici şi mănăstiri. În secolele menţionate, Patriarhia Ierusalimului a depus eforturi supraomeneşti pentru menţinerea sfin telor locuri de pelerinaj în subordonarea eL În secolul XIII, armenii şi-au întemeiat propria Patriarhie în Sfănta Cetate şi au început tenta tivele de preluare a obiectivelor destinate pe lerinajului, adică atât a Bisericii Învierii şi a Golgotei, cât şi a Peşterii şi Bisericii Naşterii din Betleem. În secolul XiV, au ajuns la Ierusalim primii călugări franciscani ce, în numele Bisericii Latine de Apus, şi-au prezentat propriile re vendicări, Aceştia au reuşit să pătrundă în Bi serica Foişorului din Ierusalim (este vorba —

26

I

CAPITOL[JŁ I

Decretul (hatti—seri/) sultanului Ábdul Metzit I acordat Patriarhiei, prin care era stabilit şi cons fnţit staius-quo-ul sau drepturile grecilor asupra locurilor de pelerinaj din Ierusalim şi Betlee,n. Anul 1268.

trarea complexului arhitectonic al Bisericii În vierii. Îrnpăraţii bizantini, cu toate că imperiul îşi trăia ultimii ani de existenţă, au arătat un in teres deosebit faţă de Locurile Sflnte, Ca ur mare a acestui fapt, Patriarhul Ierusalimului se adresa direct Constantinopolułui pentru a i se recunoaşte alegerea, dar şi pentru a solicita ajutor şi protecţie pentru Sfântul Mormânt. Cucerirea Constantinopolului de către turci în anul 1453 1-a determinat pe Patriarhul Ieru salimului Atanasie W (1452 1460) să meargă în Capitală, pentru a-i arăta lui Mahomed al 11lea Cuceritorul ahtinam-ul califułui Omar Hat tap, Aceste momente au fost de cea mai mare importanţă pentru Patriarhia Ortodoxă Greacă a Ierusalimului. Astfel, Mahomed a reînnoit în anul 1458 hotărârea califului arab. Istoricul text menţionează printre altele: „oricare dintre înalţii viziri, prelaţi sau demnitari sau slujitori de la Curtea mea regală sau pur şi simplu din neamul mahomedan va vrea fie pe degeaba, fie de dragul banilor să schimbe cele rânduite odinioară de Profet (se referă la Mahomed) şi de Omar Hattap şi de conducătorii din trecut să cadă sub mînia lui Alah şi a Profetului". Ordi nul lui Mahomed a consfinţit drepturile greci lor asupra locurilor de pelerinaj prin recu noaşterea decretului lui Omar Hattap.

I

ISTORICUL BISERICII IERUSAŁIMULIJI

Copie a decreiu lui lui Oínar Human cu traducere în limba twcă.

—

—

—

—

—

Meletie (1731 1737) şi Partenie (1737 1766). Latinii, bucurându-se de susţinerea principilor Europei de Apus, urmăreau să pună stăpânire pe Biserica Naşterii din Betleem. În 1604 a fost semnat un acord între Franţa şi Turcia potrivit căruia atât Biserica Naşterii cât şi Golgota treceau în mâinile latinilor. Pe de altă parte, armenii creau probleme în fiecare an cu ocazia coborârii Sfintei Lumini. Situaţia economică a Patriarhiei permitea în unele perioade cumpărarea şi îmblânzirea con ducătorilor otomani cu scopul de a se păstra cele cucerite în decurs de secole. În altele însă acest lucru nu era posibił, ceea ce ducea la lărgirea drepturilor latinilor asupra locurilor de pelerinaj. În sprijinul lor veneau conducerile apusene şi, în special, cea a Franţei. La polul opus, ţarul Rusiei a fost un aliat permanent al tuturor patriarhilor Ierusalimului. Uneori, multe hotărâri şi firmane contraíacute acordau drepturi latinilor asupra Bisericii Învierii şi a celei din Belteem (1740), în timp ce alte ori acestea erau discutate la masa tratativelor în tre Paris, Constantinopol şi Moscova. Efortul diplomatic al patriarhilor era într-adevăr ini maginabil. Conflictele violente dintre călugării aparţinând diferitelor confesiuni creştine erau foarte mari. —

41

4JU.a*sssfl. 4s.,.A-

—L"

-i4%,ţd4',J.,b

-‚‘‘‘

—

-

—

‘_—4._

1;

—

despre locul unde s-a petrecut Cina cea de Taină), În afară de latini, locurile de pelerinaj au fost asaltate şi de diferiţi monahi ai altor confesiuni, ca, de ex., iacobiţii şi armenii, care şi-au revendicat drepturi faţa de Biserica Învierii, de cea de la Betleem şi de la Ghetsi mani. Patriarhii Dorotei I (1376 1417), Teo fil II (1417 1424), Teofan (1424 1431) şi Ioachim (1431 1450) au reuşit ca în urma tratativelor să obţină firmane decrete care consfinţeau drepturile ortodocşilor, În aceste decrete se racea o prezentare amănunţită a clrepturilor grecilor în ceea ce privea Biserica Învierii, Sfânml Mormânt şi Golgota, precum şi dreptul exclusiv de a descuia şi încuia in

27

Cucerirea pământului Palestinei de către otomani şi căderea Ierusalimului în 1517 în timpuł succesorului lui Mahomed, sultanul Selim 1, au avut drept urmăre scăderea numărului de pelerini pentru cel puţin 50 de ani. Deci problema nu erau cuceritorii, cât confesiunile creştine minoritare, care îşi re vendicau dreptul de proprietate asupra locuri lor de pelerinaj. Sunt remarcabile strădaniile depuse pentru păstrarea acestor drepturi în pe rioada cuprinsă între anii 1517 şi 1766 de Pa triarhii: Gherman I (1537 1608), Sofronie IV (1579 1608), Teofan III (1608 1644), Pai sie (1645 1660), Nectarie (1660 1669), Do softei II (1669 1707), Hrisant (1707 1731), —

—

—

—

—

—

—

-

28

ISTORICUL BISERICII IERUSALIMULUI

CAPITOLUL I

29

4. Reglementarea Statutului Locurilor de Pelerinaj asemenea altercaţie între ortodocşi şi catolici petrecută în Duminica Florii lor a anului 1757 în Biserica Învierii a dat ocazia vizirului din Ierusalim să definiti veze problema obiectivelor sfinte de pelerinaj. În acel an, sultanul Osman III a emis un foarte important decret prin care stabilea cu exactitate care obiectiv aparţine grecilor şi care catolici lor. Acest decret era de o importaiiţă unică în trucât avea să constituie furidamentul care a dus la reglementarea Statutului Locurilor de Pele rinaj, Pe baza acestuia, a revenit grecilor tot ce fusese luat în mod samavolnic de catolici în 1768 din Biserica Învierii, din Ghetsimani şi din Biserica Naşterii din Betleem. Decretul a fost conflrmat şi de succesorul lui Osman, Mu stafa 111, în 1768, când patriarh al Sfintei Cetăţi era Efrem II (1766 1771). Războiul ruso-turc din 1768 a dat posibili tatea armenilor şi catolicilor să-şi susţină încă o dată revendicările vizavi de locurile de pele rinaj. Sultanul turc însă a susţinut vechiul de cret al sultanuiui Osman. Bineînţeles că acor dul de la Kuciuk Kainargi semnat în 1774 între ruşi şi turci după încheierea războiului ruso turc pe de o parte obliga pe turcii învinşi să pro tejeze în rnod constant credinţa creştină şi bi sericile, iar pe de alta recunoştea dreptul ruşilor de a avea sub protecţia lor pe creştinii ortodocşi din Răsărit, Semnarea acestui tratat 1-a bucurat nespus pe Patriarhul Ierusalimului, Sofronie V (1771 1775), deoarece astfel drepturile grecilor nu erau contestate, în timp ce o mare putere ca Rusia avea un cuvânt greu de spus în problemele care frământau Răsăritul. Încercările armenilor şi latinilor de a-şi în suşi locurile de pelerinaj au continuat şi în se colul XIX. Revendicările lor aveau legătură fie cu dreptul de renovare parţială a câte unui ło caş de pelerinaj, fie cu încercarea de însuşire totală prin mijloace diplomatice sau chiar vio

O

i

.3

!

11;

—

—

f Cele două intrări identice, cu arcade gotice, ale Bisericii Învierii din Ierusalini, Cea dinspre răsărit este închisă până în ziua de azi. A fost zidită în timpul lui Saladin. Đeasupra ei se aJla până în 1811 o icoană în mozaic a Maicii Domnului. În 1839, Roberts a zugrăvit ambele intrări.

lente. În 1807, arrnenii au incendiat Biserica Învierii cu scopul de a executa lucrările de re construcţie care urmau să aibă loc ulterior. În 1808, în timpul patriarhatului lui Antim (1788 1808), sultanul Mabmud II a emis două fir mane decret prin care recunoştea drepturile grecilor asupra locurilor de pelerinaj. Flotărâ rea sultanului a fost întărită de un nou decret în anul 1809, care recunoştea grecilor dreptul exclusiv de renovare a Bisericii Învierii in cendiate. Patriarhul Policarp (1808 1827) a ţinut piept cu tărie reacţiei catolicilor şi armenilor la decretul din 1809. Noile conflicte dintre creştini împiedicau repararea stricăciunilor pe care le suferise Biserica Învierii. Călugării greci, fermi apărători ai tradiţiei ortodoxe, se opuneau atacului violent al celorlalte confe siuni care urmăreau să acapareze chiar şi cel mai mic drept de a renova şi conserva Biserica Invierii, precum şi majoritatea centrelor de pe lerinaj din Ţara Sfântă. Biserica Învierii, reno vată de către monahii aghiotaJiţi (de la Agios ląfos = Sfntu1 Mormânt n. tr.), a fost suînţită cu un fast deosebit la 13 septembrie 1810. Revendicările catolicilor şi ale armenilor însă nu au încetat... În 111, armenii au reuşit să preia, prin mijloace legale, câteva spaţii din Biserica Învierii, din Biserica Ghetsimani şi din Biserica Naşterii de la Betleem. La rân dul lor, catolicii şi-au îngrădit locul aflării Sfintei Cruci, aşezând i ei propriul călugăr paznic al Sfântului Mormânt, Situaţia s-a schimbat în parte prin emiterea din partea sul tanului a unui decret în anul 1819, care stabi lea Statutul Baldachinului Sfantu1ui Mormânt. Tributul impus Patriarhiei Ierusalimułui de către turci după Revoluţia grecilor din 1821 era realmente covârşitor. Succesorul Patriar hului Policarp, Atanasie V (1827 1845), s-a străduit să îmbuneze Înalta Poartă, reuşind —

—

—

-

—

30

ISTORICUL BISERICII IERUSAŁIM(JLUI

CAPITOLUL I

Locul coborârii Domnului de pe Cruce.

emiterea, în 1832, a unui firman special din partea sultanului Mabmud II prin care erau ra diate datoriile Patriarhiei. Anul 1832 însă a fost un an de reorganizare a Palestinei. După 315 ani de ocupaţie oto mană, Palestina a fost cucerită de egipteni. Armenii şi catolicii au încercat să valorifice şi această nouă situaţie politică. În 1834 a avut loc un mare cutremur care a produs avarii ma jore multor construcţii, printre acestea nu mărându-se şi turla Bisericii Învierii, Biserica de pe Muntele Măslinilor şi Biserica Naşterii din Betleem. Cele două confesiuni s-au aflat faţă în faţă în noua strădanie a aghiotafîţilor de reabilitare a bisericilor. Armenii au reuşit să de

termine emiterea a trei decrete, de care au pro fitat renovând rară autorizaţie biserica de pe Muntele Măslinilor, şi conservând alte obiec tive de pelerinaj. În 1836, catołicii au convins autorităţile să le cedeze Sfntu1 Mormânt, Gol gota, Locul coborârii de pe Cruce şi locul aflării Sfintei Cruci, adică întreaga Biserică a Învierii în afară de biserica centrată, precum şi Biserica Naşterii din Betleem şi cea din Ghet simani. În faţa acestei situaţii tragice, Patriarhul Atanasie V a sołicitat ajutorul Rusiei. Ţarul Nicolae a intervenit şi a fost emis un nou de cret (1837) prin care se hotăra ca renovarea şi conservarea sfrntelor locuri de pelerinaj să fie

31

Golgota.

în responsabilitatea exclusivistă a călugărilor aghiotafiţi greci. În 1839 a fost demolată bi serica armenilor din Muntele Măslinilor. Con venţia de la Londra, din 1840, a redat Palestina Imperiului Otoman. În consecinţă, în 1841 a fost recunoscută din nou valabilitatea decre telor emise în trecut. Reacţiile şi încercările de expansiune ale ar menilor şi ale catolicilor n-au lipsit nici în de ceniul următor. Patriarhul Atanasie s-a împo trivit solicitărilor acestora de a prelua anumite lucrări de renovare sau de a fi distruse lu crările realizate deja de Frăţia Srantului Mor mânt. In plus, în zonă şi-a făcut apariţia pro testantismul (1840), ca un factor nou ce se

străduia să-şi lărgească sfera de infłuenţă. Ruşii, văzând acţiunile agresive ale catolicilor şi ale protestanţilor, au hotărât să trimită în Ie rusalim un reprezentant permanent. În 1843, a sosit şi s-a stabilit în Sfânta Cetate monahul rus Porfirie Uspenski, ca reprezentant şi purtător de cuvânt al Bisericii Ruse. În curând (1848), ruşii şi-au facut simţită prezenţa prin înfiinţarea de către Porfirie a Misiunii Orto doxiei Ruseşti, Cu toate acesta, patriarhatul łui Chiril II (1845 1872) reprezintă un moment de cotitură în istoria Patriarhiei Ierusalimułui întrucât în perioada respectivă a fost mnfiinţată Tipografia Patriarhală (1853) şi celebra Fa cultate de Teologie a Sfintei Cruci (1855). Tot —

32

l

ISTORICUL BISERICII IERUSALIMULUI

CAPITOLUL I

atunci s-a renunţat la obiceiul de a fi ales Pa triarhul Ierusalimului la Constantinopol. La rândul lor, francezii şi-au manifestat, în 1850, interesul vădit pentru revenirea la Sta mtul Locurilor de Pelerinaj din anii 1740, când catolicii ajunseseră stăpâni peste Biserica In vierii şi a Naşterii din Betleem. Franţa, cu sprijinul Papei şi al unor state europene occi dentale, încerca să revendice proprietatea asu pra majorităţii locurilor de pelerinaj din Pales tina. Rusia, vând alături pe Patriarhul Ecumenic, a dus o Iuptă diplomatică susţinută pentru a nu fi modificat Statutul deja stabilit care dădea drept de câştig ortodocşilor şi, mai exact, grecilor, Un factor hotărâtor în dialogul internaţional, de multe ori chiar agresiv şi fo losindu-se de ameninţări, a fost Ţarul Rusiei, Nicolae 1, care s-a luptat ca Înalta Poartă să res pecte drepturile ortodocşilor. Astfel, la sfârşitul lunii ianuarie a anului 1852, începea să se întrezărească rezolvarea acestei chestiuni. Diplomatul rus Ozerov a determinat Înalta Poartă să emită im hatti se rf în favoarea grecilor, prin care se stabilea ca proprietăţile comune sau particulare aparţinând grecilor, catolicilor şi armenilor să leJie recunoscute după cum s-a procedat şi în trecut. Reacţiile catolicilor şi în special ale francezilor au fost violente. Relaţiile diplo matice dintre Franţa şi Rusia atârnau de un fir de aţă. Pentru moment, catolicii aproape că au reuşit să pună stăpânire pe Biserica Naşterii şi pe Peştera din Betleem. În 1853, Ţarul Nico lae 1-a trimis pe prinţul Alexandru Mensikov la Inalta Poartă din Constantinopol pentru a limpezi lucrurile şi a determina emiterea unui nou decret care să lămurească şi să explice hatti—serJu1 din 1852. Conform acestui decret, fiecare confesiune trebuia să-şi păstreze în proprietate doar locu rile de pelerinaj deţinute, rară a mai prezenta atte pretenţii sau revendicări. În esenţă, stăpâni la Locurile Sfinte erau grecii. La destule obiec tive de pelerinaj, dreptul de proprietate era —

împărţit între greci, armeni şi catolici, mntâie tate având ortodocşii de origine greacă. Acest Statut a fost aprobat pe rând la Conferinţa de la Paris din 1856 şi la Conferinţa de la Berlin din 1878. Uniunea Naţiunilor, precum şi Or ganizaţia Naţiunilor Unite (1947 1950) au urmat aceeaşi linie, recunoscând drept docu mente centrale ahtinam-ul lui Omar Hattap, decretele lui Selim şi ale lui Soliman şi dife ritele firmane emise de Înalta Poartă din Con stantinopol în secolul XIX. Cu aceste ratificări s-a pus punct reven dicărilor catolicilor şi ale armenilor rară ca acest lucru să însemne şi renunţarea lor totală la ideea de reposedare a Iocurilor de pelerinaj. Încă şi astăzi se mai ridică uneori problema Statutułui Locurilor de Pelerinaj. Armenii con tinuă să revendice dreptul asupra SfIntei Lu mini, în timp ce absolut orice lucrare de reno vare sau reconstrucţie în interiorul Bisericii Învierii şi al Bisericii Naşterii din Betleem se realizează cu acordul tuturor ceĺor trei confe siuni. Frăţia Sfntu1ui Mormânt este un paznic veghetor al drepturilor Patriarhiei Grec-Orto doxe a Ierusalimului, străduindu-se să anihi leze orice încercare de modificare a acestora. Nu lipsesc situaţiile când societatea inter naţională este martoră a unor conflicte dintre călugării celor trei confesiuni. Este neîndoiel nic faptul că aceste imagini aduc atingere sfrnţeniei locului respectiv şi provoacă o im presie dureroasă întrucât nu exprimă deloc duhul creştinesc al dragostei. Deci călugării aghiotafiţi au obligaţia să depună toate efor turile pentru conservarea drepturilor orto docşilor, După cum s-a menţionat deja, în de cursul secolelor, au fost multe situaţiile când călugării ortodocşi şi-au scos piepml înainte şi s-au luptat cu celelalte confesiuni, opunându se mijloacelor necinstite de uzurpare a drep turitor asupra locurilor sfinte de pelerinaj. Aceştia sunt gata să apere Sfântul Mormânt al lui Hristos şi drepturile grecilor cu orice sa crificiu personal şi chiar cu preţul vieţii.

l 33

Harta Madivei.

Misiunea lor nu este uşoară, Se află pe un pământ frământat de o ură seculară care con tinuă şi acum să cultive dezbinarea. Frăţia Sfantu1ui Mormânt se află între ciocan şi ni covală, iar rołul ei nu este doar de natură reli gioasă, ci reprezintă şi o mărturie de ne tăgăduit a prezenţei greceşti la Sfintele Locuri din vremea lui Constantin cel Mare până azi. Poate că interesele jucate în zonă sunt muĺte şi contradictorii... Călugării aghiotafiţi greci, protectorii Sfntu1ui Mormânt şi ai tuturor lo curilor de pelerinaj, reprezintă ochiul neador

mit care apără şi conservă modul ortodox de slujire a voinţei divine, Cinstea acordată de Dumnezeu grecilor de a ocroti cel mai srant loc din lume, unde S-a răstignit, îngropat şi S-a arătat după Înviere Iisus Hristos, Fiul lui Duinnezeu, este deosebit de mare. Frăţia Sfn tului Mormânt, conştientizând rolul încredinţat de Dumnezeu, continuă până azi nu numai să slujească Sîantului Mormânt, ci şi să păzească drepturile şi vatorile grecilor, fără a da înapoi în faţa greutăţilor, a ofensivelor, dar şi a sa crificiilor personale.

‘

ĺ 1

‚ľ

47'.

41'

4

Ii *;

LOCURILE DE PELERINAJ DIN IERUSALIM

37

LOCURILE DE PELERINAJ DIN IERUSALIM

1. Biserica Învierii iserica Invierii numită şi Jertfelnicul, Invierea, Biserica Sfântului .A4ornzânt sau Biserica !vforrnântului Donznului este o construcţie măreaţă, care se numără printre cele mai importante monumente ale lumii creştine, Este vorba despre cea mai veche şi mai importantă biserică de mari di mensiuni graţie faptului că aici a fost răstignit, înmormântat şi a înviat Mântuitorul lumii. Bi serica a fost construită pe locul cel mai sfant din lume, unde s-a vărsat cinstitul sânge al lui Dunmezeu devenit Om pentru a salva omeni rea din legăturile păcatului. Una din principalele întrebări care se pun este dacă Biserica Invierii s-a ridicat pe locul unde a fost înmormântat Hristos. Primii creştini cunoşteau şi au păstrat în memorie locul răstignirii Fiului lui Dunmezeu. Urmând tradiţiei, în ciuda crâncenelor persecuţii la care au fost supuşi de către autorităţile romane, mergeau la acest loc srant pentru a se închina şi a-L slăvi pe Dumnezeu. Când, în 135, împăraml roman Adrian (117—138) a cucerit Ierusalimul care fusese distrus anterior de către Tit (79) a poruncit ca locul respectiv să fie acoperit cu pământ, iar deasupra să fie construit un altar în cinstea zeiţei Afrodita.

B

4

-

ľ

—

—‚

Biserica Învierii.

Este clar că scopul său era acela de a interzice accesul creştinilor şi mchinarea lor în acest loc. Acoperirea cu pământ a ajutat la protejarea şi conservarea atât a Mormântului lui Hristos, cât şi a locului Răstignirii, precum şi a Sfintei Cruci.

a) Constituirea complexului arhitectonic Fonna actuală a Bisericii Învierii consti tuie o sinteză arhitectonică bizară, ftră un plan arhitectonic unitar, S-a ajuns aici deoarece, secole de-a rândul, în timpul renovărilor au fost adăugate diferite elemente arhitectonice în timpul renovărilor sau la ordinul diferiţilor proprietari. Astfel, sunt oglindite diferitele etape istorice pe care le-a străbătut acest mo nument. Diferitele faze cunoscute de comple xuł arhitectonic al Bisericii Învierii au fost semnalate într-o măsură mai mare sau mai mică atunci când am prezentat istoricul de se cole al Patriarhiei Ierusalimului. Ar fi o lipsă nemenţionarea şi a altor elemente care au legătură cu diferitele etape pe care le-a tra versat complexul din punct de vedere arhitec

38

I

LOCURILE DE PELERINAJ DIN IERUSALIM

CAPITOLUL II

Ele sunt datorate nu numai diferitelor în cercări de împodobire, cât mai ales diverselor stricăciuni pe care le-a suferit biserica sub in fluenţa factorilor naturali, daŕ şi ca urmare a intervenţiei distructive a omului. Elementele arhitectonice diversificate care se întâlnesc la Biserica Invierii ne arată în grija cărei confesiuni creştine se afla aceasta în flecare perioadă. Astfel, găsim elemente atât din epoca clasică şi bizantină, reprezentând cu siguranţă opera ortodocşilor, cât şi gotice, ceea ce indică arhitectura epocii cruciaţilor. Istoria Bisericii Învierii începe în anu] 324. Atunci a sosit la Ierusalim Sfânta Elena, mama lui Constantin cel Mare, care, în scurt timp, a descoperit Mormântul şi Sfânta Cruce a lui Hristos. Mai apoi, prin grija lui Constantin cel Mare, a fost construit în locul respectiv o biserică impunătoare (335). După ce s-au făcut săpături pe colina unde fusese înmormântat Ii sus, a apărut în mijlocul unei platforme ro tunde Mormântul sub formă de bisericuţă ro tundă cu o curte deschisă îngrădită pe trei părţi de 12 coloane şi şase stâlpi. Conform mărtu riei Egeriei, în timpul pelerinajului ei la Ieru salim (381—384), SVantul Mormânt se afla deja adăpostit într-o construcţie rotundă numită mai târziu Rotonda sau Învierea. La est, acolo unde a fost găsită Sfânta Cruce a Domnului, a fost ridicată o bazilică măreaţă, cunoscutul Jertfelnic sau Biserica cea Mare sau Basilica lui Constantin. Arhitectul ei se numea Zeno vie. Pe coĺina Golgotei exista o biserică sepa rată, în timp ce între Rotonda şi Golgota s-a format o curte interioară. Conform mărturiei lui Eusebiu, întregul ansamblu ieşea în evi denţă prin arcadele, galeriile, intrările, curtea şi pridvoarele lui. Luxul bisericii era fără seamăn. Coloanele, mannura, pardoselile din mozaic, mozaicurile murale şi cupolele aurite constituiau o realizare remarcabilă. În timpul lui Justinian, la Bazilica Sfântului Mormânt nu s-au făcut rnodificări. În schimb, s-a îmbogăţit cu diferite odoare sťmte şi do

tornc.

Biserica Învierii. Sfântul Baldachin în mzUlocul Rotondei.

I 39

naţii. După 300 de ani, în 614, perşii au năvălit în Ierusalim, au demolat biserica, au luat Sfânta Cruce şi alte odoare sflnte, Printre ele se numărau şi unele de o importanţă deosebită cum ar fl ofrandele oferite de Constantin cel Mare, de Sfânta Elena, crucea cu diamante a împăratuhii Teodosie II şi celebrul potir din onix, care preînchipuia Sfântul Potir de la Cina cea de Taină, Pe lângă acestea, perşii au mai răpit şi celebra coroană a regelui Etiópiei, Elisvan, şi vestitele odoare din aur care, con form tradiţiei, se păstrau din timpul templului Iui Solomon. Lucrările de reconstruire a Bise ricii s-au desfăşurat în 626, fără să se atingă însă strălucirea de altădată. In 629, împăratul Heraclie a intrat triumfal în biserica renovată, ţinând în mâini Sfânta Cruce pe care a înfipt-o pe colina Golgotei. În perioada când Ierusalimul era stăpânit de arabi, Biserica Învierii a fost incendiată în 937 şi 966, fiind renovată din nou de Patriarhul Hristodul. Distrugerile s-au repetat în 1009 din porunca califului A1 Hakim, care a poruncit dărâmarea tuturor clădirilor din complexul ar hitectonic respectiv, Pacea dintre bizantiiii şi arabi a permis reabilitarea graduală a bisericii între 1024 şi 1048. A fost construit din temelii Baldachinul Sfantului Mormânt, in locul unde se afla cândva Bazilica lui Constantin a fost ri dicată o biserică de mai mici dimensiuni. În 1099, cruciaţii au continuat opera de re novare a bisericii. Au lucrat treptat la ridicarea unei construcţii mai mari cu acoperiş boltit, care acoperea Sfântul Mormânt, stânca Gol gotei şi locul aflării Sfintei Cruci. În 1 l 87, sultanul Saladin a făcut unele mo dificări în arhitectura bisericii, pentru ca, după 42 de ani, în 1229, cruciaţii să revină în Ieru salim şi să smulgă de la ortodocşi clrepml de a sluji aici. În 1244 însă regele Egiptului i-a ex pulzat pe cruciaţi şi a cedat biserica orto docşilor. Dreptul de proprietate asupra Bisericii În vierii se schimba permanent, odată cu trecerea

40

CAPITOLUL II

secolelor, datorită intervenţiei diferiţilor factori politici şi religioşi, dar şi cuceritorilor Ţării Sfinte. Stăpânirea otomanilor în Palestina a adus noi modificări. În 1517, Selim a des fiinţat hegemonia mamelucilor, a cucerit Pa lestina şi a recunoscut dreptul ortodocşilor de a avea biserica în proprietate. Cheile bisericii au fost date, conform prevederilor legale, 0ľtodocşilor. În 1520, Soliman a dat acest drept unor familii de musulmani, lucru care conti nuă să fie valabil până în zilele noastre. În 1545, la intervenţiile Patriarhului Gherman, a fost renovat Sfântul Baldachin, căruia i-a fost construită o mică turłă din plumb, Încă o re novare a turlei celei mari a Bisericii Învierii s-a făcut între anii 1719 1720. În 1808, s-a declaiişat un mare incendiu în paraclisul armenilor, ceea ce a dus la distruge rea unei mari părţi din biserică. Alte stricăciuni a fost provocate şi de cutremurul din 1834, precum şi de bombardamentul din timpul con flictelor armate din 1948, când a fost distrusă turla. În 1958, au început lucrările de conser vare şi consolidare a mornimentului cu acordul celor trei comunităţi confesionale: a grecilor, a catolicilor şi a armenilor. Renovarea turlei mari s-a făcut între 1978 şi 1985, în timp ce în anul 1995 aceasta a fost acoperită cu cupru.

LOCURILE DE PELERINAJ DIN IERUSALIM

•4

-

b) Obiectivele din Biserica Învierii 1. INTRAREA Credincioşii care merg să se închine la Sfântul Mormânt al lui Hristos intră în marele complex arhitectonic al Bisericii Învierii printr-o uşă cu înălţimea de cinci metri şi lăţimea de trei, Cele două canate ale ei sunt confecţionate din lemn de chiparos şi nuc. Alături, ĺa est de intrarea principală mai există o altă uşă care a fost zidită în 1187. Cele două intrări sunt încadrate de 11 coloane cu capite lurile în stil corintic, Înainte de a pătrunde, se observă la coloana din mijloc o fisură mare,

I

Biserica Învierii. Coloanajisurată în stânga Sjîntei hitrări.

care, conform tradiţiei, a apărut atunci când Murad 111, după ce a primit bani de la armeni le-a acordat dreptul de a oficia ceremonia de invocare a Sfintei Lumini, Sfânta Lumină însă nu a coborât nici la Sfantul Baldachin, nici în alt loc din interiorul bisericii. Dimpotrivă, a lo vit una dintre coloanele din marmură de ła in trare, care s-a fisurat, dând ortodocşilor posi bilitatea să ia Lumina de acolo. Intrarea se închide la ora 8.00 seara şi rămâne aşa pe tot parcursul nopţii. Cheile sunt păstrate de paznici musulmani, drept moştenit din generaţie în generaţie, De fiecare dată când o confesiune doreşte să deschidă uşa anunţă pe paznic, Deschiderea şi închiderea oficială a intrării se fac în mod obligatoriu în prezenţa unui paznic grec, în cadrul unei ce remonii speciale.

Biserica Învierii. Locul coborârii Domnului depe Cruce.

41

42

CAPITOLUL II

LOCURILE DE PELERINAJ DIN IERUSALIM

43

Biserica Învierii. Mozaic recent care îin podobeşte latura exte rioară aperetelui vestic al bisericii centrale. Sunt reprezentate: coborârea depe Cruce, Ungerea cu rnirodenii şi Punerea în ?normânt a lui Hristos.

11. PIATRA UNGERII Odată intraţi în biserică, credincioşii ob servă Piatra Ungerii, locul unde, conform re latării biblice, Iosif şi Nicodim au coborât de pe Cruce trupul Domnului şi 1-au uns cu mir. Forma ei actuală datează din 1810. Acest obiectiv reprezintă o piatră naturală acoperită de o marmură de culoare alb-roşie. Marrnura nu reprezintă atât un element decorativ, cât mai ales un mijloc de protecţie a acestui loc sfânt pe care credincioşii îl ating în mod frec vent cu diferite obiecte şi suveniruri. Conform tradiţiei, un fragment din piatra originală a fost trimis la Efes şi apoi la Con stantinopol unde împăratuł Manuil I Corrme nul 1-a aşezat alături de monumentul său fu nerar de la Mănăstirea Pantocrator. Drepturile asupra Pietrei Ungerii aparţin tuturor celor

trei confesiuni, ortodocşilor, catolicilor şi ar menilor. Acest lucru este confirmat şi de pre zenţa celor şase sfeşnice aflate de fiecare parte a ei, dar şi a celor şase candele care aparţin, câte două, comunităţilor respective. Pe pere tele din spatele Pietrei Ungerii, în anuĺ 1993, prin purtarea de grijă a Patriarhiei Grec-Orto doxe a fost realizat un mozaic cu scenele Co borârii de pe Cruce, Ungerii cu mirodenii şi Punerii în mormânt. 111, LOCUL FEMEILOR LA RĂSTIGNIRE Foarte aproape de Piatra Ungerii, spre vest, cum se merge spre sfântul Baldachin, există un alt baldachin din marmură care marchează lo cul de unde Ioan şi sfintele mironosiţe care o msoţeau pe Maica Domnului au urmărit Răstig nirea, Acest spaţiu aparţine armenilor.

IV. SFÂNTUL MORMÂNT Sfântul Baldachin de la Sfantul Mormânt se înalţă deasupra locului unde a fost înmor mântat Hristos. Este posibil ca mormântul iniţial să fi fost săpat în piatră, după cum sunt prototipurile iudaice din secolul 1. După ce a fost descoperit de Sfânta Elena, acest spaţiu a rămas liber, Forma pe care mormântul o are astăzi datează diii anul 110, lucru certificat de o inscripţie de pe faţada lui. După incendiul din 1808, care a distrus construcţia anterioară, monumentul a fost placat cu piatră roş-albuie. De jur împrejur se ridică coloane şi stâlpi în gropaţi, care dau naştere unor arcade. Faţada se află în partea estică, Vechea uşă a fost salvată de la incendiul din 1808 şi se păstrează la Muzeul Patriarhiei Ierusalimului. Uşa realizată recent are mânere de argint. De

ambele părţi ale intrării se află două sfeşnice impresionante cu inscripţia: „DARUL BIZAN TINILOR ORTODOCŞI OFERIT LUI HRIS TOS". Inscripţia arată faptul că monumentul aparţine greciłor, Tot de ambele părţi ale in trării se mai găsesc încă şase sfeşnice mai mari sau mai mici, care provin de la ortodocşi, catolici şi armeni. Deasupra intrării în mormânt există o scul ptură cu scena Învierii lui Hristos, în faţa ei ard 12 candele îngrijite de ortodocşi. Construcţia are o mică turlă din plumb. Pe faţadă, deasu pra sculpturii menţionate, se observă adăugiri făcute de catolici, ca de ex., icoana Invierii pic tată în ulei, Din iniţiativa armenilor a mai fost adăugată o icoană cu temă asemănătoare. In faţa lor ard candele îngrijite de toate cele trei confesiuni.

44

CAPITOLUL II

Sfântul Baldachin, Sistemul de susţinere exterioară,

LOCURILE DE PELERINAJ DIN IERUSALIM

Intrarea în SJäntulBaldachin.

45

LOCURILE DE PELERINAJ DIN [ERUSALIM

Piatra Sfântă în vestibulul Sfântului Mormânt.

Sfântul Baldachin. Jntrarea la Sfântul Mormânt.

Interiorul Sfântului Baldachin se împarte în două părţi, în vestibulul numit şi Piatra Siântă, sau Capela Îngerului şi în camera fu nerară sau srnü Mormânt. La mijlocul ves tibulului, pe un suport pălrat, se păstrează într o casetă specială un fřagment din piatra de la uşa mormântułui, pe care stătea îngerul când a vestit Apostolilor Învierea, De jur împreju rul třagmentului se află inscripţia: „tNGERUL DOMNULUI, COBORÂND DIN CER, A PRĂVĂLIT PIATRA DE LA UŞA MORMÂN TIJLUI". Accesul la Sfântul Mormânt se face printr o uşă joasă, cu o sculptură în stil baroc. In par

tea superioară a pilaştrilor sunt reprezentate fe meile mironosiţe şi îngerul, Pe o panglică cu pliuri este incizată inscripţia: „MIRONO SIŢELOR FEMFI, DE CE CĂUTAŢI PE CEL VIU ÎNTRE CEI MORTI? A ÎNVIAT DOMNUL". Sfântul Mormânt este format dintr-un spaţiu dreptunghiular, săpat în stâncă, şi este acoperit cu o placă din marmură. Peste mo numentul în sine sunt aşezate două plăci din marmură. Deasupra, se impune o sculptură cu Învierea, încadrată de patru îngeri. Eveni mentul unic al Învierii din morţi este omagiat prin patru inscripţii. Ortodocşii săvârşesc Sfänta Liturghie în Sfntu1 Baldachin zilnic.

Sfântul Mormânt.

47

48

CAPITOLUL II

Sfântul Mormânt este folosit ca Proscomidiar, în timp ce Piatra Sfäntă drept Sfântă Masă. Toate acestea aparţin în exclusivitate Frăţiei Sfântului Morrnânt. V, BISERICA CENTRALĂ Exact vizavi de Sfantul Baldachin al Sfân mlui Mormânt se află Biserica Învierii sau Catholiconul. Catholiconul se distinge prin interiorul lung şi îngust, de mari dimensiuni, acoperit de o turlă impunătoare cu înălţimea de 29 m., care este susţinută de coloane cu capi teluri în stil corintic. Absidele, cupolele şi turla constituie cele mai vechi elemente arhi tectonice ale Bisericii, în timp ce părţile late rale, absida Sfntu1ui Altar şi catapeteasma au legătură cu renovarea bisericii facută de ar hitectul Comninos Mitilineul în anul 1810. Arabii numesc Catholiconul „Nusul-tinia", adică centrul lumii, deoarece la intrare există

LOCURILE DE PELERINAJ DIN IERUSAŁIM

o sferă din marrnură, Oĺnphalos, sprijinită pe un piedestal special. Conform istoricului iudeu Iosif, Ierusalimul reprezinlă centrul lurnii. Pen tru ortodocşi, Biserica Învierii este centrul spi ritual al întregii lumi creştine. În Catholicon, catapeteasma din marmură creează o impresie deosebită. VI. GOLGOTA Inima pelerinilor însă se înfloară de emoţie când se apropie de Golgota, unde Hristos a fost răstignit pentru ca, prin sângele Său, să elibereze omenirea din legăturile păcatului. Accesul se face prin intermediul a patru scări dintre care prima se află în spatele Sfrntelor Uşi de la intrare, a doua vizavi de intrarea su dică a bisericii (într-o laterală), a treia în Sfan tul Altar şi a patra în partea sud-estică a com plexului arhitectonic. Conform unor izvoare, colina iniţială a Gol

Biserica Învierii. Catapeteasma bisericii centrale.

Biserica Învierii. Catholiconul ortodocşilor

49

50

CAPITOLUL II

LOCURILE DE PELERINAJ DIN IERUSALIM

gotei era încadrată în spaţiul estic al comple fost înfîptă Crucea lui Hristos. Locul respec xului lui Constantin cel Mare. Aici a fost m tiv este acoperit de un disc din argint, pe care ĺptă o cruce mare de aur, bătută în pietre sunt reprezentate cinci scene cu Patimile Durn preţioase, donaţie a împăratului Teodosie II nezeului Ce s-a racut Om, Dacă cineva ar pune (420). Un pelerin anonim confnmă faptul că în mâna în orificiu, ar putea atinge stânca origi anut 570 crucea încă se mai afla pe vârful co nară pe care a fost înălţată Sfânta Cruce. In linei. În timpul renovării locurilor de pełerinaj spatele Sfintei Mese se observă un crucifix de facută de Patriarhuł Modest, a fost construit mari dimensiuni, încadrat de Maica Domnului primul acoperiş deasupra Golgotei, care s-a şi de Sfantul Ioan. Paraclisul catolicilor este ridicat pe locul păstrat până în secolul XI. In timpul cru ciaţilor, a fost dechisă o intrare în partea su unde Sfäntul Trup al lui Hristos a fost ţintuit pe dică şi s-au facut două paraclise lunguieţe po Crucea Jertfei. Acest înfricoşător eveniment ziţionate paralel, cu bolta sub formă de cruce, este redat prin intermediul unui mozaic. În dintre care cel de la nord aparţine ortodocşilor, partea estică a Golgotei, între obiectivul orto dox şi cel catolic, se păstrează fisura provo iar ceI de la sud catolicilor. În paraclisul ortodox se impune Sfânta cată, conform tradiţiei, de cutremurul petrecut Masă, care se înalţă deasupra locului unde a în timpul Răstignirii.

I Biserica Învierii, Scara spre Golgota.

Locul în care afost înjîptă Crucea Răstignirii.

Biserica Invierii. Catholiconul ortodocşilor

51

52

I

LOCURILE DE PELERINAJ DIN IERUSALIM

CAPĽIOŁUL II

Locul aJlării Sjintei Cruci.

Paraclisul lui Ádam.

VII. PARACLISUL LUI ADAM Mai jos de secţiunea nordică a Golgotei, se află un mic obiectiv numit Paraclisul lui Adam. Conform tradiţiei, în acest loc au fost aşezate osemintele lui Adam, care au fost curăţate de păcatul strămoşesc cu sângele łui }Iristos, al Doilea Adam. VIII. PARACLISUL COROANEI DE SPINI La nord-est de Paraclisul łui Adam, se ob servă Sfânta Galerie formată din trei paraclise. Unul dintre acestea aparţine ortodocşilor. In absida lui se păstrează un &agment din coloana de granit care se afla iiiiţial în Pretoriu şi pe care s-a aşezat Hristos atunci când romanii L-au îm brăcat cu hlamida roşie şi I-au pus coroana de spini. Cołoana a fost adusă aici de creştini.

latărilor evanghelice, soldaţii romani au împărţit între ei hainele lui Hristos. In absida paraclisului sunt expuse icoane care înfăţişează evenimentul respectiv.

IX. PARACLISUL AFLĂRII SHNTEI CRUCI După paraclisul menţionat, credincioşii în tâlnesc o scară mare cu 29 de trepte, care duce la o bisericuţă pătrată închinată Sfintei Elena. Este vorba despre locul unde se aşeza Sfänta Elena şi supraveghea lucrările destinate aflării Sfintei Cruci. Acest loc se numeşte „Scaunul Sfmtei Elena" şi aparţine armenilor, De aici în cepe o a doua scară cu 13 trepte, care duce la locul unde au fost găsite crucea lui Hristos şi ale celor doi tâlhari. Drepml de proprietate pentru acest ĺoc de pelerinaj constituie un mo tiv de dispută între ortodocşi şi catolici. X. PARÄCLISUL ÎMPĂRŢIRJI HAINELOR Este vorba despre łocul unde, conform re

I 53

XI. PARACLISUL SFÂNTULUI LONGH1N În a treia absidă a Sfintei Galerii se află pa raclisul sutaşului Longhin, care îşi ridică mâna şi mărturiseşte: „Cu adevărat, Fiuł lui Dum nezeu a fost Acesta". Paraclisul aparţine orto docşilor.

Stâlpul Flagelării.

XII. PARACLISUL BUTUCILOR „Butuci" se numeşte płaca folosită la tortură, dotată cu două orificii. Înfiinţarea acestui pa raclis se datorează unei vechi tradiţii conform

54

LOCURILE DE PELERINAJ DIN IERUSALIM

CAPITOLUL II

XVI. MORMÂNTUL LUI IOSIF DIN ARJ MATEEA La vest de Srantul Baldachin şi în spatele paraclisului copţilor există un spaţiu întunecat, o peşteră joasă cu două morrninte săpate în piatră, destinate înrnormântării membrilor fa miliei lui Iosif din Arirnateea.

c) Sacristia Se numeşte aşa spaţiul in care sunt păstrate odoarele sfinte ale sfântului aşezărnant. Ase menea veşmântare au existat dintotdeauna în caclrul Patriarhiilor Bisericii de Răsărit şi în special al Patriarhiei Ierusalirnului, fiind folo site la păstrarea şi ocrotirea a malte veşminte sfinte, obiecte bisericeşti, codici aflaţi în ma nuscris, icoane portabile şi în general a tuturor odoarelor sfmte, Din acest motiv veşmântarele se numeau îniţial Depozite de Odoare şi se îm părţeau în Depozite de Odoare ale Veşmân -

tarelor şi Depozite de Odoare ale Diaconi

coanelor. La început, vasele sfinte şi veşmin tele lucrate în aur erau păstrate in Proscomidiar şi în Diaconicon, în cele două spaţii laterale ale Heptacamera" cu paraclisele: Ternniţa lui Hristos, Leşinul Maicii Dornnului şi al Butucilor Datează din epoca împăratului constantin Monornahul, sec.

căreia cei care î1 torturau pe Hristos, înainte de a-L răstigni, I-au imobilizat picioarele în butuci. Iniţial, placa se afla în spaţiul destinat Sinedriu lui, dar creştinii au transferat-o în acest paraclis după cucerirea Ierusalimului de către otomani. XIII. TEMNIŢA LUI HRISTOS În spatele Paraclisului Butucilor se află o mică încăpere unde Hristos a fost întemniţat înainte de răstignire, împreună cu cei doi tâl hari. O altă tradiţie menţionează faptul că în locul respectiv Maica Domnului a leşinat în momentul în care L-a văzut pe Fiul ei răstignit. XIV PARACLISUL CATOLICILOR Este locul unde, conform tradiţiei fran

ciscanilor, Hristos S-a arătat Maicii Domnului după Înviere, Se mai numeşte şi „Paraclisul Arătării". Locul mai este pus în legătură şi cu o altă tradiţie posterioară, conform căreia ime diat după aflarea celor trei cruci, Crucea lui Hristos a fost recunoscută după ce a fost aşezată peste un om mort care, astfel, a înviat.

55

Sfântului Altar. Simeon al Tesalonicului no tează că „la bisericile mari, în trecut, Prosco midiarul era destinat păstrării vaselor" (PG, 155, 348). Isidor Pelusiotul arată că „după săvarşirea Sfintei Liturghii, sfintele vase sunt duse la veşmântar, iar preoţii vin aici şi se dez bracă de veşrninte, aproape de Proscomidiar". Este cunoscut faptul că la Sfântul Mormant Primul veşmântar a fost construit de Sfânta Elena, care s-a ocupat de ocrotirea prirtíelor obiecte sfinte ale Bisericii din Sion într-un loc speciaL Conform informaţiilor din Mărturiile unui pelerin anonini acest spaţiu se afla în partea stângă a intrării: Basilicii lui Constantin. In Mărturiile pelerinei Egeria se menţio nează că odoarele sfinte păstrate acolo erau din aur curat şi bătute cu foarte multe pietre preţioase. Veşmântarul Sfântului Mormânt s a îmbogăţit progresiv, împăratul Constantin dăruind veşminte scumpe, iar Evdochia şi Teo dosie, o cruce din aur. Egeria menţionează că Constantin cel Mare a oferit “veşmântarului recent construit aI bisericii daruri bogate din aüriargint, bătute cii pietre preţioase". Cu si

I

XV. PARACLISUL „NU TE ATINGE DE MINE" La nord de Sfântul Baldachin se păstrează o placă din marmură unde, conform tradiţiei catolice, Hristos S-a arătat Mariei Magdalena imediat după Înviere şi i-a zis: „Nu te atinge de Mine". Paraclisul aparţine catolicilor. Engolpionul şi crucea pectorală a Patriarhului Chiril al II-lea al Ierusalimului (1858)

56

CAPITOLUL II

LOCURILE DE PELERINAJ DIN IERUSALIM

Sacos arhieresc cu emailuri (m/locul secolului XVIfl).

guranţă, în spaţiul respectiv se păstra şi veşmântul cusut în aur pe care „vestitul Con stantin, împăratul Ierusalimului 1-a dăruit ar hiereului acelui oraş pentru ca, îmbrăcat cu el, să oficieze Srantul Botez, acesta fiind cusut cu fir de aur". Conform surselor, împărăteasa Teodora a oferit Sfantuiui Mörmânto cruce realizată din perle, în timp ce Împăratul Justiniana partici pat la împodobirea Pattiárhieicu rnulte d6are sfinte din aur şi argint. Mai târiu, îrnpărąml Heraclie, dorind să redea vcrnäutaruiui strălu cirea de odinioară, care pă1isedupă ce obiec tele sfmte au fost spoliate de perşi, i-a înapoiat tot ce a putut recuceri, adăugând în acelaşi timp altele mai valoroase. Este firesc să ne imaginăm că evlavia atâtor

împăraţi, regi şi conducători ai Bizanţului, ai Ţărilor Române, ai Rusiei, chiar şi ai Africii a făcut ca veşmântarul Sfäntului Mormânt să fie dotat cu un tezaur unic, de înaltă artă şi de valoare inimaginabilă, Dacă am face-o, nu am fi departe de adevăr. Clipele grełe prin care a trecut Patriarhia Ierusalimului în decursul se colelor i-au deteminat pe patriarhi să vândă anunit obiecte sfinte din Veşmântar, Este ca racteristică situaţia .creată în 1439, în timpul stăpânirii mamelucilor, când Patriarhul Ioa cbim le-a oferit acestora 6500 de monede de aur veneţiene şi alte obiecte sfinte din veşmântar pentru a-i face să-şi schimbe hotărârea de a transforma biserica în moschee. Istoria a consemrtat multele ajutoare şi daruri pe care le-au făcut Sfäntului Mormânt ţarii Ioan,

57

în 1593, Boris Gudunov, în 1604, şi Teodor, în 1606. Ţarii Rusiei au oferit, în semn de evlavie, monede de aur, un potir cu pietre preţioase, o Evanghelie lucrată în acelaşi fel, ruble şi multe daruri de valoare unică. Frăţia Sfantului Mor mânt a depus eforturi considerabile pentru păzi rea acestor odoare. Călugării trebuiau să ocro tească nepreţuitele tezaure nu numai de năvălitori şi de profanatori, ci şi de credincioşii care doreau să ia chiar şi câte un mic fragment din odoarele sfinte drept binecuvantare. Patriarhul Nectarie în 1664 s-a îngrijit ca sfintele moaşte să fie aşezate în racle speciale, pentru a fi evitate secţionarea şi împrăştierea lor. În anul 1671, Patriarhul Dositei al Ierusali mului a împodobit Sfântul Mormânt cu multe veşminte sfinte şi vase de cult, In secolul XVIII, în veşmântarul Sfântului Mormânt au fost adăugate multe odoare sfinte de mare va loare, daruri ale părinţilor aghiotafiţi, ale dom nitorilor, dar şi ale credincioşilor pelerini. Această mare moştenire însă a fost distrusă de incendiul provocat de armeni in 1808. Din fe ricire, unele odoare sfinte importante care erau păstrate în veşmântar au scăpat de urgia Epitrahil din Veşmântarul Sfântului Mormânt. flăcărilor, rămânând mărturii ale cursului isto riei Patriarhiei Ierusalimului. are obligaţia de apăzi vasele, de a rândui cele În perioada 1819 1825, călugării aghiota fiţi au avut de suferit foarte mult din partea necesare în altai; de a se ocupa de cărţile cu musulmanilor, ceea ce a dus la pierderea tutu cântări şi de lucrurile bisericii, precum şi de ror vaselor de aur şi de argint de la Biserica In veşmintele arhiereşti şi ale pre o ţilor". Ran vierii şi de la mănăstiri. De atunci, veşmânta gul de schevofilax se bucură de o cinste deose rul Sfântului Mormânt se imbogăţeşte bită în cadrul Frăţiei Sfântului Mormânt şi, încontinuu cu daruri care sunt păstrate cu e după cum se menţionează, acest oficiu este vlavie alături de celelalte odoare sfinte şi care deţinut şi astăzi în diferite moduri la multe reprezintă o dovadă a marii credinţe a mulţimii mănăstiri, „mai cu seamă şi cu mai multă strălu pelerinilor care vin Ia Locurile Sfinte din fie cire în Sfänta Cetate a Ierusalimului, în Biserica care colţ al pământului. Învierii Domnului nostru, adică la Sfântul Mor Astăzi, în veşmântarul Sfäntului Mormânt mânt", Sporirea numărului odoarelor sfinte din sunt păstrate un număr mare de odoare sfmte veşmântarul Sfântului Mormânt şi conservarea cum ar fi veşminte cusute cu 1r de aur, accesorii lor este fructul strădaniilor îndelungate şi jert arhiereşti şi liturgice, icoane etc. Responsabili felnice ale tuturor patriarhilor plecaţi la Dom tatea de a păzi şi a întreţine ođoarele sfinte re nul, ale părinţilor schevofilacşi, dar şi ale în vine în exclusivitate părintelui schevofilax, care tregii Frăţii a Sfântului Mormânt. —

-

58

LOCURILE DE PELERINAJ DIN IERUSALIM

CAPITOLUL II

59

2. Pretoriul u toţii cunoaştem relatarea evanghelică despre judecarea Iui Hristos de către Ponţiu Pilat în Pretoriu (Matei 27, 1-31; Marcu 15, 1-15; Ioan 18, 28-40; 19, 1-16). Hotărârea de a fî răstignit Hristos a fost luată de pretorul roman la strigătele mulţimii de iudei, în curtea Pretoriului. Locul identificat cu vechiul Pretoriu este colţul nord-vestic al zidului care înconjoară moscheea lui Omar. Pe ruinele lui au fost construite trei mănăstiri: „Mănăstirea Fla gelării", care aparţine franciscariilor, mănăstirea de maici „Călugăriţełe Sionului" şi mănăstirea ortodoxă greacă numită »Pretoriul". La mănăstirea franciscanilor se păstrează pie

C

Interiorul bisericii ortodoxe greceşti a Pretoriului.

trele cu care era pavat pretoriul, La mănăstirea „Călugăriţele Sionului" se păstrează o arcadă cu o uşă triplă, cunoscută cu numele de „Iată Omul!" (Ioan 19, 4). Este vorba despre cele brele cuvinte ale lui Ponţiu Pilat când L-a pre zentat pe Durnnezeu-Ornul mulţimii de iudei furioşi şi manipulaţi, La mănăstirea ortocĺoxă greacă se întâlnesc câteva peşteri care au fost folosite ca temniţă provizorie pentru Hristos pe când era ţinut în pretoriu. în peştera simată exact sub ele se crede că se afla temniţa lui Ba raba, a celei de a doua persoane prezentate de Ponţiu Pilat mulţimii pentru a alege pe osân ditul la moarte prin răstignire.

Vedere din interiorul bisericii ortodoxe greceşti a Pretoriului.

60

LOCURILE DE PELERINAJ DIN IERIJSALIM

CAPITOLUL II

3. Calea Crucii rumul străbătut de Iisus Hristos ime diat după osândirea Lui de către Ponţiu Pilat şi mulţimea fanatică poartă numele de „Calea Martiriului sau a Crucii", iar în ĺimba latină Via Dolorosa. Acest drum unea Pretoriul cu Golgota, locul exe cuţiei situat în afara zidurilor Sfmtei Cetăţi. De fapt este vorba despŕe un traseu de un kilo metru marcat de 14 puncte unde S-a oprit Domnul în drumul Său spre Patima frnală. Primele două opriri s-au făcut în Pretoriu, următoarele şapte de-a lungul actualului „Drum al Crucii", iar ultimele cinci în spaţiul adăpostit astăzi de ansamblul arhitectonic al Bisericii Învierii. Opririle sunt următoarele:

D

1. Judecarea lui Hristos đe către Pilat. 2. Luarea de către Hristos a Crucii grele şi de mari dimensiuni. 3. Prima cădere a lui Hristos (această cădere nu este menţionată în Sfintele Evanghelii). 4. Intâlnirea lui Hristos cu Maica Domnului (întâlnirea nu este menţionată în Sfintele Evanghelii). 5. Crucea este dată lui Simon Cirineul, care se grăbeşte să-L ajute pe Domnul (Matei 27, 32; Marcu 15, 21; Luca 23, 26). 6. Veronica se apropie şi şterge faţa lui Hristos (evenimentul este menţionat numai de Părinţii Bisericii). 7. A doua cădere a lui Hristos (menţionată de tradiţia Evułui Mediu).

8. Hristos consolează pe fiicele îndoliate ale lerusalimului. 9. A treia cădere a lui Hristos (menţionată tot de tradiţia Evului Mediu). 10. Dezbrăcarea lui Hristos în vederea răstignirii. 11. Ţintuirea lui Hristos pe Cruce (Matei 27, 50; Marcu 15, 24; Luca 23, 33; Ioan 20, 17). 12. Hristos Îşi dă Duhuł (Matei 27, 50; Marcu 15, 37; Luca 23, 46; Ioan 19, 30). 13. Coborârea de pe Cruce şi Ungerea cu mi rodenii a cinstitului Trup al lui Hristos (Matei 27, 59; Marcu 15, 46; Luca 23, 3; Ioan 19,40). 14. Punerea Tmpului Doninului în mormânt (Matei 27, 59; Marcu 15, 46; Ioan 19, 41-42). Sunt mulţi aceia care se îndoiesc de autentici tatea Drumului Crucii străbătut.de Hristos pen tru a ajunge la Golgota, Este adevărat că planul civic al vechiului Ierusalim a suferit modificări

61

între secolele II şi V Aelia Capitolina, con struită după cum s-a menţionat, de către împăra tul roman Adrian este foarte posibil să fî inclus elemente arhitectonice noi, Cu toate acestea, traseul Via Dolorosa trebuie să Ii fost acesta pe care Tradiţia îl consemnează până astăzi.

J"ia Dolorosa.

Via Dolorosa.

J"ia Dolorosa, oprirea a IX-a.

62

LOCURILE DE PELERINAJ DIN IERUSALIM

CAPITOLUL II

4. Sion

í

creştine, cum ar fi Adormirea Maicii Domnu lui, înmormântarea lui Iacov, mda Domnului, renegarea lui Hristos de către Petru (Ioan 18, 25-27), înrnormântarea osemintelor marelui împărat al vechiului Israel, David. Colina Sion a căpătat, gradual, o mare valoare din punct de vedere al pelerinajului, astfel încât nenumăraţi credincioşi vin să se închine Ia „Foişorul" Cinei celei de Taină şi la locul unde Apostolii au fost lurninaţi prin coborârea Sfän tului Duh. Foişorul a fost mcadrat în bazilica cea

I 63

mare a Sfântului Sion, încă din secolul IV Această biserică a fost distrusă în anul 614 de perşii invadatori şi a fost reconstruită în timpul patriarhatului lui Modest (632 634). În 966, arabii au distrus biserica din nou, pentru ca după expulzarea cruciaţilor din Ierusalim spaţiul să fie transformat de musulmani în moschee. Astăzi, pe colina Sion se află biserica orto doxă a Adormirii Maicii Domnului, biserica Sfantu1ui Petru, în partea estică, şi biserica Foişorului Cinei celei de Taină. —

Biserica Sfântului Petru pe versantul estic al muntelui Sion. Biserica afost construită pe locul în care Ápostolul Petru s-a lepădat de Hristos.

onform Vechiului Testament, prin ter menul Sion se înţelegea muntele Er mon, munţii Iudeii, regatul lui Iuda, ţara poporului ales al lui Israel şi în special ca pitala acestuia, Ierusalim, de unde, după pro feţia Proorocului Miheea „va ieşi învăţătura şi Legea lui Dumnezeu". Desigur, actualul Sion creştin nu se identifică cu Sionul Vechiului Te stament. Pentru creştinii ortodocşi Noul Sion este Biserica Ierusalimului, Patriarhia. Profeţia proorocului Miheea din Vechiul Te stament s-a împlinit din moment ce noua

C

învăţătură a lui Hristos, adică Noul Testament al lui Dumnezeu, a fost expusă în Sion. Con form tradiţiei, în Sion a avut loc Cina cea de Taină şi întemeierea Sfintei Euharistii, cobo rârea Sfântului Duh peste Apostoli, judecata lui Hristos în faţa arhiereilor lui Israel, Aiina şi Caiafa, arătarea lui Hristos către Toma şi ce lorlalţi Apostoli după Înviere şi întemeierea primei comunităţi şi Biserici creştine. Mai tîrziu, în secolele V-VI, în Sion au fost identificate noi locuri legate de evenimente foarte importante pentru evoluţia credinţei

Foişorul unde a avut loc Cina cea de Taină şi Coborârea Sfântului Duh, pe muntele Sion.

64

LOCURIŁE DE PELERI'IAJ DIN IERUSALIM

CAPITOLUL II

5. Ghetsimani rădina Ghetsimani, unde Hristos S-a re tras pentru rugăciune înainte de a fi prins, era un loc acoperit de măslini, care este posibil să fi adăpostit şi un teasc pen tru confecţionarea uleiului de măsline. De fapt, în łimba ebraică, gat-semen înseamnă fa brică de ulei de măsline. Acolo Hristos, cu puţin timp înainte de a înčepe drumul spre partea fi nală a Patimilor Sale, a primit sărutarea trădării lui Iuda. În grădina Ghetsimani a fost arestat Dumnezeu-Omul de oştenii romani şi de

G

mulţimea oarbă a iudeilor. Această grădină se afla desigur în afara zi durilor vechiului Ierusalim, inai sus de pârâul Cedrilor. Pârâul respectiv este pus de tradiţia creştină în legătură cu Judecata viitoare şi a Doua Venire. De altfel, el mai este numit Va lea lui Iosafat, Acest nume provine de la cu vintele evreieşti Iahve-Safot care înseamnă Dumnezeu judecă (Ioil 3,2). Este deci simplu de înţeles că în înţelesul larg, regiunea are legătură cu sfrşitul lurnii şi cu judecata finală

pc care o va face Dumnezeu pe pământ Grădina Ghetsimani nu ne aminteşte doar cli pele unice de agonie şi rugăciune ale lui Hris tos (Ioan l 7, 1-26), ci şi de locul înmormâiitării Maicii Domnutui. Vechimea locului unde a fost înmorrnântată Maica Domnului se coboară la mijlocul secolului 1. Prima biserică ridicată aici datează din timpul împărntului Marchian (450 457) şi al episcopului Ierusalimu]ui Iuvena lie (422 458). Astăzi, în Ghetsimani se înalţă o biserică măreaţă numită „Biserica Agoniei". Pe fron tispiciul ei se impune minunatul mozaic realizat —

—

65

între 1910 şi l924cubanidonaţide l2popoare diferite. În interiorul bisericii sunt expuse ste mele ţărilor care au contribuit ta construirea şi finalizarea acesteia. În faţa Sfintei Mese din Altar se află piatra pe care, conform tradiţiei, a stat şi S-a rugat Hris tos cu puţin înainte de Patimă, Piatra are de jur împrejur o coroană de spini simbolică lucrată în fIer forjat. Mozaicul de deasupra Sfintei Mese reprezintă un înger care Îl îmbărbătează pe Fiul lui Dumnezeu, în timp ce mozaicurile din absidele laterale reprezintă scenele trădării şi prinderii lui Hristos.

Grădina trădării lui Hristos din Ghetsimani. Măslinii sunt din timpul lui Hristos.

Biserica Ágoniei sau Biserica Naţiunilor în Grădina Ghetsimani, În in teriorul ei se păstrează ruinele unei biserici paleocreştine construite pe locul ultimei rugăciuni a lui Hristos înainte de arestare.

66

CAPITOLUL II

LOCURILE DE PELER(NAJ DIN IERUSALIM

6. Muntele Măslinilor

rea lui Avraarnie, Mănăstirea Fłaviei, Mănăsti rea Sfântului Ioan Botezătorul, Mănăstirea lui Eufrasie şi a Urbichiei, Biserica Sfântului Marcu şi biserica ridicată de Sfnta Elena. Este vorba dc celebra bazilică de pe Muntele Măslinilor construită de împărăteasa-mamă pe locul unde Hristos a proorocit distrugerea Ie rusalimului şi venirea zilelor din urmă (Matei 24, 1-3; Marcu 13, 1-4; Luca 21, 5-7). Biserica a fost distrusă în 614 de perşi şi a fost recon struită în timpul Patriarhului Modest (632 634). În 1009 a fost distrusă din nou de arabul Hakim. În 1910 au fost descoperite ruinele bi sericii construite de Sfnta Elena. Astăzi, dea supra ruinelor bazilicii Sfintei Elena este con struită biserica „Tatăl nostru". Pe Muntele Măslinilor au fost adăugate şi ałte obiective: peştera unde li s-a predicat —

Apostolilor (Matei 24, 3-47), locul întâlriirii lui Hristos cu Apostolii după Înviere (Matei 28, 10), Mănăstirea armenească a Sĺnm1ui Pan telimon şi Mănăstirea Sfintei Maria renovată în timpul împăratului Justinian. Astăzi, pe versantul nordic al Muntelui Măslinilor (Mount Scopus) a fost construită Universitatea Ebraica din Ierusalim. Pe piscul mijlociu al muntelui a fost ridicat spitalul Au gusta Victoria, închinat soţiei împăratului gcr man Wilhelm 11, în timp ce pe piscul sudic au fost construite obiecţivele de pelerinaj creştine. Acestea sunt: biserica Înălţării lui Hristos cu piatra Înălţării la mijloc şi cu urma piciorului lui Hristos, biserica greacă din Galileea, mănăstirea rusească, amintita biserică „Tatăl nostru" şi biserica „Dominus flevit" (Domnul aplâns).

Biserica octogonală a Înălţării lui Hristos de pe Muntele Măslinilor.

upă cum este cunoscut, Sfânta Cetate a Ierusalimului este construită într-un loc muntos, tind înconjurată de coline mai j oase sau mai înalte. Cel mai înalt punct din jurul Ierusalimului este Muntele Măslini lor. În evreieşte se numeşte har-hazeitim iar în arabă tzambel-e-zitun. Ambele denumiri se referă la Muntele Măslinilor, Acest nume este menţionat în Vechiul Testament, mai exact în cartea proorocului Zaharia (14, 4). În Noul Testament este amintit în mai multe rânduri (Matei 24, Marcu 13, Luca 21 etc).

D

‚

Este sigur că din secolul W Muntele Măsli nilor a atras mulţime de credincioşi care au identificat acest loc cu evenimentele Noului Testament, mai ales cu Inălţarea Domnului. Este caracteristic faptul că în însemnările unui pelerin din secolul VI este menţionată pre zenţa pe munte a 24 de biserici. Printre ele se numără biserica Înălţării lui Hristos, Aposto leul cu moaştele ApostolUor, locul martiriułui Sfântului Inochentie, unde sunt adăpostite moaşte de-ale Sfantului Ioan Botezătorul, chi lia şi mormântul Cuvioasei Pelaghia, Mănăsti

67

Biserica grecească din Mica Galilee „

“.

68

CAPITOLUL ĺI

LOCURILE DE PELERINAJ DIN 1ERUSALIM

69

7. Locul uciderii cu pietre a Întâiului Mucenic Ştefan

1:

j. —

.

Vedere generală a satului Ghetsimani în Valea Cedrilor În prim plan, biserica Întâiului Mucenic Ştefan şi în spate biserica Mormântului Maicii Domnului. În centru, biserica Agon iei şi, în continuare, versantul vestic al Muntelui Măslinilor.

dentificarea locului uciderii cu pietre a În tâiului Mucenic Ştefan (Faptele Apostoli lor 7) este un lucru dificil deoarece sunt vehiculate două variante, Una susţine Valea lui Iosafat sau Pârâul Cedrilor, iar cealaltă un loc de lângă Ghetsimani, lângă poarta Damascu lui, una dintre porţile zidurilor Vechii Cetăţi a Ierusalimului. Este sigur că fapta abominabilă a uciderii cu pietre a Intâiului Mucenic Ştefan s-a petrecut în afara zidurilor vechiului Ierusalim, foarte probabil într-un loc anume destinat execuţiilor, ca şi în cazul Golgotei, Nu avem mărturii des

I

pre acest loc nici în Noul Testament, nici în alte scrieri istorice. Surse iudaice posterioare localizează spaţiul destinat execuţiilor prin uciderea cu pietre în partea nordică a oraşului Ierusalim, aproape de peştera Proorocului Ie remia, în stânga porţii Damascului. În spaţiul respectiv, la nord de poarta Da mascului, împărăteasa Evdochia a construit în 460 o biserică închinată Sfantułui Ştefan, în care au fost aşezate moaştele acestuia. Ruinele bisericii au fost descoperite în 1881 de nişte preoţi dominicani.

Întâiul Mucenic Ştefan (96, 8x63, 8 cm,). Tempera pe pânză, începutul secolului XIII. Mănăstirea Sfânta Ecaterina, Sinai.

70

l

LOCURILE DE PELERINAJ DIN IERUSALIM

CAPITOLUL II

71

8. Scăldătoarea Vitezda căldătoarea Vitezda se situează aproape de Poarta Leilor, în cartierul musulman al Ierusalimului. A fost construită în epoca Macabeilor pentru a deservi necesităţile Templului lui Zorobabeĺ (516 î.H.), al doilea templu al lui Israel (este vorba despre templul ridicat în locul Templului lui Solomon distrus de babilonieni în 587/6 î.H.), Se credea că apele ei aveau efect terapeutic, ceea ce deter mina pe mulţi bolnavi să meargă acolo pentru a se vindeca, După domnia împăratuĺui Adrian, spaţiul scăldătoarei s-a transformat în templu închinat zeilor Asclepios şi Serapis. La mijlocul secolului V, scăldătoarea a fost declarată loc de pelerinaj, construindu-se acolo o bazilică cu hrarnul Maicii Domnului, În pe rioada cruciadelor, pe ruinele vechii bazilici a fost construită o nouă biserică închinată Sfin tei Ana, Această biserică dăinuieşte până astăzi.

S

j

• t—

i'-.

Biserica SJintei Ána. Locul unde s-a născut Maica Domnului.

Ruinele Scăldătoarei Vitezda şi biserica SJîntei Ána, mama Maicii Domnului, construită de cruciaţi.

Scăldătoarea Vitezda. In plan îndepărtat, bi serica SjinteiAna cons truită de cruciaţi. In prim plan, ruinele bisericii bizantine cons truite deasupra scăldă toarei.

LÜUURILE DE PELERINJ DIN PALESTINA

j 73

LOCURILE DE PELERINAJ DIN PALESTINA

1. Betania umele de Betania este un derivat al numelui evreiesc dat satului Beit-Ania sau Bet Hananicz, care înseamnă Satul lui Anania. În limba arabă se numeşte Azarie, cu siguranţă de Ia cuvântul grecesc Lazareio. Sătucul denumit Betania este poziţionat geografic la patru km est de Ierusalim, lângă calea ce duce către Ierihon şi în partea supe rioară a Mării Moarte. Din textele evanghelice se vede clar că Hristos vizita des acest sat Fie pentru că se afla în clrumul spre Ierusałim, fie pentru că acolo locuiau prietenii lui, Lazăr, Marta şi Maria (Matei 21, 1-9; Luca 10, 2542). În Betania a fost găzduit în casa lui Simon Leprosul (Matei 26, 6-13) şi tot acolo a înviat pe Lazăr cu celebrul: „Vino afară!" (Ioan 11, 1-47). Locuitorii arabi ai satului Azarie acordă o atenţie deosebită locului unde a fost înrnor mântat Lazăr, loc în care s-a arătat slava dum nezeiască prin învierea prietenului decedat al lui Hristos, dar şi casei în care Iocuia acesta cu surorile lui, Marta şi Maria, În afară de lo cuinţă, tradiţia mai păstrează şi locul întâlnirii

N

lui Hristos cu surorile îndoliate. Desigur, cel mai important dintre aceste trei obiective este morrnântul lui Lazăr. Mormântul lui Lazăr este încadrat într-o moschee musulmană. Pelerinul ajunge la cripta respectivă după ce coboară 27 de trepte săpate în stâncă, În ea a fost depus, conform tradiţiei, Lazăr, bunul prieten aI Iui Hristos. în tre secolele IV şi VI, mormântul era încadrat într-un spaţiu închis. În partea estică s-a con struit o bazilică în trei nave. Întreaga con strucţie era acoperită de mozaicuri policolore, în timp ce curtea bazilicii era placată cu mar mură, Această primă biserică a supravieţuit catastrofelor provocate de perşi şi a rezistat până în secolul XII. Cruciaţii, respectând sfinţenia locului, l-au conservat şi, după ce au adăugat construcţii noi, au înfiinţat o rnănăstire. Este posibil ca aici să se fi retras primii pustnici veniţi din regiunea respectivă. După îndepărtarea lor, locut a rămas pustiu, astfel încât în secolul XVI a fost construită aici o moschee musulmană în interiorul căreia se află acum mormântul lui Lazăr.

Mor,nântul lui Lazăr cum se păstrează astăzi în incinta moscheii musulmane.

74

LOCURILE DE PELERINAJ DIN PALESTINA

CAPITOLUL 11I

75

2. Piatra Maicii Domnului relatările pelerinu lui creştin Teodosie, din jurul anułui 530, menţionează că la trei se km de oraşul Ierusalim se aJlă locui unde Doani na noastră Maria, Maica Domnului, în timpul că— lătoriei la Belteem a co borât depe asin, s-a aşe zatpe o piatră şi a binecuvântat-o. Tradiţia este cu siguranţă mai veche din moment ce acest lucru este relatat de încă un pelerin, cu acelaşi nume, in timpul Sinodului W Ecumenic din Calcedon, din 451. Teodosie a ajuns la Ierusalim venind din ţinutul său natal Mogarisson, Capadocia, şi s-a stabilit alături de monahul Longhin, nu departe de regiunea nu mită „Turnul lui David" din Ierusalim. Urbi chie, demnitar al împăratului Constantinopolu lui, a ponmcit ca piatra pe care s-a aşezat Maica Domnului în clrumul ei spre Betleem să §e dis locată, tăiată dreptunghiular şi transportată în capitală, Piatra însă a fost dusă până la Ierusa lim. Carul care o transporta nu a mai putut fi mişcat, ceea ce a făcut ca piatra să rămână la Mormîntul Domnului drept Sfăntă Masă. Acest transfer s-a făcut la mijlocul secolului V. Antonin Plakentias menţionează o altă va riantă despre locul unde se afla piatra Maicii Domnului. E1 spune că la mjlocul drumului ce duce spre Betleem am văzut cum izvorăşte apă dintr-o piatră, după părerea mea cu o putere de 6 xestii, Cu toţii beau din această apă pentru a-şi potoli setea, însă apa nici nu scade, nici nu creşte Este băută cu plăcere. Se spune că se întâmplă acest lucru deoarece Fericita Maria în timpul fugii spre Egzpt s-a urcat pe ea împreună cu Fiul său şi au băut apă, De atunci izvorul acesta curge înconti nuu. Acum este construită acolo o biserică. De

In

„

“.

Mănăstirea grecească ridicată pe locul casei lui Lazăr

acolo până la Betleein sunt trei inile. Biserica la care face referire An tonin Plakentias este bi serica Pietrei construită acum 120 de ani de Ike lia. Călugăruł Daniel, de origine rusă, menţio nează în jurul anului 1115 că întorcându-ne de la Ierusalim peste câmpuri, am ajuns după două verste la locul unde apopositAvraam şi l-a lăsat în urmă pe slujitorul lui cu asinul etc, De acolo mai este o milă până la locul unde Sfânta Maică a Domnului a văzut douăfeluri de oameni: unii care râdeau şi alţii care plângeau şi acolo s-a ridicat o mare biserică în cinstea SJintei Maici a lui Dumnezeu, Acum însă locul este distrus de păgâni. Este foarte posibil ca bazinul care poartă numele „Izvorul Înţelepţilor", „]zvorul celor Trei Regi", „Bazinul, Izvorul Stelei" şi se si tuează pe drumul înspre Betleem să fie acelaşi izvor care este amintit de Antonin când se re feră la Piatra Maicii Domnului. Este caracte ristic faptul că în înseninările de călătorie ale pelerinilor din secolul XľV se menţionează că în acest loc exista şi un arbore la umbra căruia s-a odiłinit Maica Donmului şi din acest mo tiv s-a numit „Arborele Mariei". Copacul a fost tăiat de un arab întrucât credincioşii care venean aici îi călcau proprietatea. Astăzi, în locul unde se află Izvorul Magi lor există un bazin obişnuit, fără apă, şi aproape de el o mulţime de pietre care provin de la prima biserică ridicată la Piatra Maicii Domnului. Patriarhia Ierusalimului a iniţiat un plan de săpături în zonă pentru a aduce la lumină cât mai multe elemente de la biserica iniţială construită în acest loc.

76

CAPITOLUL III

LOCURILE DE PELERINAJ DIN PALESTINA

77

3. Betleem a) Regiunea Betleein Betleemul este întâlnit pentru prima dată în Vechiul Testament sub numele de EJiata, care era dat unui anumit cătun(Facere 35, 19, Isaia 15, 59), dar şi întregii regiuni (Rut 4, 11; Mi heea 5, 1-2). Numele de Betleem înseanmă în ebraică „Casa pâinii", în timp ce cuvântul Efrata era folosit în titulatura tatălui lui David, supranumit şi efraimitul, din al cărui neam provine şi Hristos (1 Regi 17, 12). Neînsemnatul sătuc Betleem a devenit cu noscut prin naşterea lui Dumnezeu-Omul (Luca 2, 1-7). În primele secole creştine, Bet leemul era un sătuc neînseninat, din care cei mai mulţi iudei fuseseră alungaţi în timpul împăratului Adrian (117 138) ceea ce a facut ca acolo să mai rămână doar puţini locuitori păgâni şi cripto-creştini. În timpul lui Adrian, în peştera Naşterii Domnului a fost construit un altar închinat zeului Adonis cu scopul de a fi împiedicat accesul primilor creştini în acest loc, Este vădit că veridicitatea locului Naşte rii lui Hristos nu este confirmată numai de tradiţia orală, ci şi de ura manifestată de per secutori vizavi de nou-întemeiata credinţă creştină. —

b) Peştera şi Bazilica Naşterii

Vedere generală a oraşului Betleern.

Această situaţie s-a schimbat radical în se colul IV, mai exact în anul 326, când, după ce au descoperit Sfântul Mormânt şi Golgota şi au aflat Sfanta Cruce, împăratul Constantin şi Sfanta Elena au hotărât să identifice şi peştera Naşterii lui Hristos. Astfel, Betleemul a ajuns al doilea loc de pelerinaj din Ţara Srantă, după Biserica Învierii. Deasupra peşterii descoperite a fost con struită o biserică impunătoare, celebra Bazilică

a Naşterii, care a transformat spaţiul într-un loc de pelerinaj. În anul 333, un pelerin din Gala tia descrie „o bazilică ridicată din porunca lui Constantin", în timp ce părintele Istoriei Bi sericeşti, episcopul Eusebie de Cezareea, elogiază pe împărat pentru opera sa de la Bet leem. Bazilica se înalţă în partea estică a Betlee mului. Desigur, biserica a suferit multe modi ficări datorate atât intervenţiilor diferitelor confesiuni creştine care, în timp, au avut-o în proprietate, cât şi distrugeriłor provocate de atâţia invadatori ai Ţării Sfinte şi în special de arabi. Prima biserică ridicată deasupra peşterii era o construcţie octogonală, Partea superioară a peşterii era înconjurată de o galerie formată din opt părţi. Intrarea peşterii rămânea ascunsă. In partea vestică a construcţiei şi li pită de ea se desîaşura basilica în cinci nave cu dimensiunile 28,30 m / 29 m. Nava centrală avea un acoperiş în două ape. La capătul ei estic se afla Sfânta Masă. Uşile simetrice ale celorlalte trei laturi dădeau într-o curte des chisă, Aceasta era mărginită de o galerie. Peştera sfântă a Naşterii se află la subsoluł navei centrale a bisericii, Cea mai mare parte a peşterii este săpată în stânca naturală, în timp ce restul este zidit. Forma finală a peşte rii, aşa cum se păstrează astăzi, a fost dată în secolul XII. Revoluţia samarinenilor în 526 a provocat daune mari Bazilicii lui Constantin cel Mare. La mijlocul secolului VI, împăratui Justinian a renovat biserica după planul iniţial, cu ex cepţia laturii estice şi a celei vestice. Spaţiul Altaruĺui, la est, a căpătat o formă semicircu lară, iar la vest a fost adăugat un pridvor. Pe peretele vestic al pridvorului exista un mozaic cu scena Naşterii lui Hristos şi a închinării celor trei Magi. Această icoană a determinat pe

78

LOCURILE DE PELERINAJ DIN PALESTJNA

CAPITOLUL III

perşii invadatori să nu incendieze bazilica, astfel că au lăsat-o neatinsă. Bazilica Iui Justinian are hmgimea de 54 m şi lăţimea de 26 m. La vârful coloanelor care susţin arcele au fost plasate capiteluri de tip corintic, copii fidele ale primelor, din timpul împăratului Constantin cet Mare, În ciuda tu turor strădaniilor lui Justinian, noua baziłică, chiar dacă mai mare, nu atingea măreţia şi fřumuseţea celei dintâi, Se spune că însuşi împăratul a fost nemu1ţimit de rezultat şi a p0runcit ca.arhitectuĺ responsabil cu lucrările de reconstrucţie să fie pedepsit. Săpăturile făcute în bazilică în anul 1934 au dat la iveală mozaicuri de o artă excepţionałă, care aparţin primei perioade, constantiniene.

79

Iniţial, mozaicurile acopereau toţi pereţii in teriori ai bazilicii şi prezentau diferite teme din ciclul hristologic, ca Arborele lui Iesei, Minu nile şi Patimile lui Hristos, chipuri de prooroci şi de sfínţi, precum şi îngeri. Pe lungimea ce lor două laturi ale navei centrale, deasupra coloanelor, erau reprezentate, în partea nor dică, cele şapte Sinoade locale, iar în cea su dică, cele şapte Sinoade Ecumenice, în ordine cronologică. Cele mai impresionante mozaicuri sunt cele care împodobesc pardoseala bazilicii, O mare parte din mozaicuri s-au găsit în galeria care înconjura laturiłe octogonale ale peşterii Naşterii. Fragmentul cel mai bine păstrat are lăţimea de 3,80 m, şi se află în partea nordică. Interiorul Bazilicii Naşterii.

.

Interiorul Peşterii Naşterii, În dreapta şi în stânga, cele două scări spre peşteră. In centru, locul Naşterii şi în dreapta, locul Ieslei.

Locul Naşterii lui Hristos cu steaua de argint care simbolizează steaua luminoasă de la Naşterea lui Hristos.

80

ł

LOCURILE DE PELERINAJ DIN PALESTJNA

CAPITOLUL III

Scena centrală dreptunghiulară înfăţişează medalioane cu păsări aşezate pe ramuri în rod, dar şi fîguri geometrice.

.1

care urmăresc scoaterea la lumină a vestigiilor primei biserici zidite aici. Astăzi, la mică distanţă de peştera păstori lor se găseşte o biserică de mari dimensiuni. Distanţa la care a fost construită noua biserică se datorează respectului faţă de vestigiile ar heologice ale primei biserici.

c) Satul păstorflor

tt

Mozaic din pardoseala Bazilicii Naşterii construite de Şf Constantin cel Mare.

I 81

La est de Betleem, la o distanţă de un kilo metru de peştera Naşterii, se află saml păsto rilor care au venit şi s-au închinat Pruncului Sfänt (Luca 2, 8). Creştinii, încă de la înce putul secolului P1, au identificat acest Ioc cu „câmpul păstorilor" din Evanghelie. Peştera păstorilor era de mari dimensiuni. Pardoseala ei a fost acoperită cu mozaic. La mijlocul se colului V, spaţiul peşterii naturale a fost lărgit şi în interior a fost construit un paraclis cu un acoperiş deosebit. Deasupra peşterii a fost ri

d) Mormântul Rahilei

Peştera Păstorilor

j

dicat un paraclis de formă semicirculară în care se aflau două inscripţii în limba greacă. Paraclisul de deasupra peşterii nu putea acoperi necesităţile cultice ale pelerinilor, ast fel că în secolul VI a fost demolat, în locul lui ridicându-se o bazilică cu coloane din mar mură, capiteluri şi pardoseli din mozaic. Această bazilică nouă a dat o dimensiune spe cială locului de pelerinaj, 1-a făcut atât de cu noscut încât a început să joace un rol important în cadrul sĺujbelor de Crăciun. După cum arată sursele, în Ajunul Crăciunului clericii şi cre dincioşii se adunau în satul păstorilor şi mer geau în procesiune la bazilica de la peştera Naşterii din Betleem. În 614, perşii au distrus biserica din satul păstorilor, care a fost reconstruită în timpul pa triarhatului lui Modest, În anii următori, sub ocupaţie arabă, bazilica a fost transformată în mănăstire până la părăsirea ei totală, în seco lul X. Din acel moment, pelerinii s-au închinat la biserica situată în partea de jos a peşterii. În 1972, Patriarhia Ierusalimului a iniţiat săpături

Mormântul Rahilei este localizat în ve cinătatea Betleemului atât în cărţile Vechiului, cât şi în ale Noului Testament. Conform Bvangheliei (Matei 2, 17), Naşterea lui Hristos are legămră cu uciderea pruncilor de către Irod şi cu tânguirea Rahilei. Locul înmor mântării Rahilei a fost descoperit de creştini în secolul V şi a devenit obiectiv de pelerinaj. După invazia arabilor, acesta a intrat în stăpâ nirea lor şi a fost transformat în loc de închi are musulman, Astăzi se află în proprietatea comunităţii iudaice şi constituie loc de peleri naj.

Mormântul Rahilei.

82

CAPITOLUL III

LOCURILE DE PELERINAJ DIN PALESTINA

83

4. Ierihon erihonul este unul dintre oraşele cele mai vechi nu numai de la Locurile Sfinte, ci şi din lume. Este primul oraş cucerit de israeliţi după intrarea lor în Pământut Făgăduinţei. În 63 d. H., oştenii romani ai lui Vespasian şi ai lui Tit, pentru a cuceri Ierusalimul, au străbătut oraşul Ierihon, Ridicat într-un loc unde se încrucişau drumurile ce legau nordul de sud, apusul de răsărit, Ierihonul se număra printre oraşele străbătute de Hristos în drum spre Ierusalim.

I

Vestigii arheologice din Ierihon din vremea lui Hristos, Parte din palatul regelui Irod.

Evanghelia ne relatează că evenimentul în tâlnirii dintre Iisus şi Zaheu a avul loc în Ieri hon (Luca 19), ca şi întâlnirea cu orbul (Luca 18, 35-43). În secolul FV Ierihonul a fost ridi cat la grad de episcopie, pentru ca în secolelě V şi VI dă devină un important centru de pe lerinaj. Mult mai târziu, în perioada bizantină, au fost construite multe biserici şi au fost de clarate locuri de pelerinaj Fântâna lui Eiisei şi peştera Proorocului Ilie.

Vedere panoramică a oraşului Ierihon.

84

LOCURILE DE PELERINAJ DIN PALESTINA

CAPITOLUL III

85

5. Râul Iordan âul Iordan este cel mai irnportant şi cel mai mare râu din Ţara Sfântă. Iz vorăşte de Ia poalele muntelui Ermon, la graniţa de nord a Palestinei cu Libanul, străbate valea Hula şi se revarsă mai întâi în la cul Tiberiadei, Apoi îşi continuă traseul de aproximativ 250 de km până la Marea Moartă. Este vorba despre cel mai important râu al Ţării Sfmte, care dă viaţă aproape întregii ţări şi contribuie în mod determinant la dezvolta rea economiei bazate pe agricultură şi creşte rea animalelor. In evreieşte se numeşte Iarden. Ioan Botezătorul a anunţat venirea lui Me sia pe malul răsăritean al Iordanului, Pe acest mal, vizavi de oraşul Ierihon, a venit Iisus pentru a fi botezat de Ioan Botezătorul în apele Iordanului, Acest loc a fost identificat de creşti nii secolului 111, Astăzi în locul respectiv există o biserică destul de frumoasă şi mułţi creştini vin aici pentru a imita gestul lui Hristos. De menţionat că Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre, în special Origen şi Eusebiu, părintele Istoriei Bisericeşti, localizează botezul Dom nului lângă Betabara (trecătoare), Locul s-a numit astfel de la faptul că, potrivit surselor, poporul Israel a trecut pe aici la intrarea în Pământul Făgăduinţei, Este vorba despre locul unde Israel a trecut Iordanul în mod minunat, în drum spre Pământul Făgăduinţei, după 40 de ani de rătăciri prin pustiu, Imediat ce preoţii care ţineau chivotul Legământului, cu Tablele Legii, au călcat peste apele Iordanului, ele s-au dat în lături, creându-se astfel un loc de trecere pe unde tot poporul a intrat în pământul strămoşilor lui. Pe malurile Iordanului a venit leprosul Neeman „şi s-a cufundat de şapte ori în Iordan şi i s-a îimoit trupul ca trupul unui co pil mic şi s-a curăţit" (4 Regi, 5, 14). Alăturarea dintre locul botezului lui Hri stos şi evenimentul intrării israeliţilor în Pământul Făgăduinţei nu este întâmplătoare...

R

Râul Iordan. Locul unde, conform tradiţiei, a avut loc Botezul lui Iisus.

În acest mod se leagă Vechiul Testament de cel Nou, arătându-se în acelaşi timp că după cum trecerea evreilor avea drept scop cucerirea Pământului Făgăduinţei, tot aşa şi botezul este mijlocul de cucerire a ctemei Împărăţii, a Împărăţiei Cerurilor.

SJinţirea apei la râul Iordan în ziua Bobotezei.

86

LOCURILE DE PELERINAJ DIN PÂLESTINA

CAPITOLUL III

87

6. Biserica Proorocului Elisei a nord-vest de satul Riha există un izvor ta a devenit potabilă într-adevăr şi astfel a fost care este numit izvorul sau apa Prooro numită după numete Proorocului. Lângă izvor cului Elisei. Locuitorii arabi din zonă îl era şi locuinţa desfrânatei Rahab care Ie-a aju numesc Ain es Sultan. Acest izvor este cu tat pe iscoadele conducătorului evreilor, Iosua noscut din relatarea Sfintei Scripturi. Elisei i-a Navi, să cucerească oraşuł Ierihon la intrarea în curăţat apa după ce a aruncat în ea sare. Aceas Pământul Făgăduinţei (Iosua Navi 2, 1-22).

L

-

Ierihon. Mănăstirea ortodoxă greacă.

Izvoarele râului Iordan.

Ierihon. Sicornorul, în locul unde Hristos l-a întâlnit pe vameşul Zaheu.

88

l

LOCURILE DE PEŁERINAJ DIN PALESTINA

CAPITOLUL III

7. Samaria

—

c) Fântâna lui Iacov

Sevastia

4,

Regiunea Samariei este mărginită la sud de Iudeea şi la nord de Galileea.

a) Regiunea Samariei Istoria Samariei începe în anul 800 î. H., când oraşul a fost construit de regele Omvri al regatului de nord, Israel. în 722, acest regat a fost cucerit de asirieni şi locuitării săi s-au ri sipit în diaspora sau au fost exilaţi, De menţio nat că între regatul de nord şi cel de sud exista o ură adâncă, ce a dus la lipsa oricărui contact între locuitorii lor. Este caracteristic faptul că după reconstruirea celui de al doilea tempłu, al lui Zorobabel, în jurul anului 520 î. 1Ł, care înlocuia templul lui Solomon din Ierusalimul distrus în 586 î. H., samarinenii au contestat iniţiativa, susţinând că locuitorii Sfmtei Cetăţi încearcă să o izoleze de ceilalţi prin construi rea de ziduri, Această ură dintre locuitorii Samariei şi cei ai Iudeii, deci şi ai Ierusalimului,

a continuat să existe până în vremea lui Hristos (Ioan 4, 9). Vechea cetate a Samariei a fost distrusă din nou de Alexandru Macedon înjurul anului 332 î. H. Acesta a construit în locul ei un orăşel care a avut aceeaşi soartă: a fost distrus în timpul in vaziei regelui Ianeo Aşmoneul în anul 108 î. H., dar a fost rďacut în anul 63 î. H. de gene ralul roman Pompei. În anul 30 î. H., oraşul a fost cucerit de Irod, care 1-a denumit Sevastia în cinstea împăratului August. Irod, care a rămas în istorie şi datorită multelor construcţii realizate pe tot cuprinsul Palestinei, a împodo bit oraşul cu clădiri şi temple somptuoase. Se vastia a fost ridicată la gradul de episcopie în secolul IV Este cunoscut faptul că episcopul ei, Martin, a participat la Sinodul I Ecumenic din 325 şi a semnat hotărârile acestuia.

j 89

Fântâna lui Iacov este localizată în Sichem. Oraşul era construit între munţii Gheval (938 m înălţime) şi Garizin (868 m), Avea o poziţie strategică dată de faptul că altitudinea sa îl im punea în faţa întregii regiuni. Sichem a constituit un important centru po litic şi religios încă din vechime. Aici Avraam a facut prima sa oprire şi a zidit un jertfeinic „la stejarul Mamvri" (Facere 12, 6-7). Con form relatării biblice (Facere 33, 19) fntâna a fost cumpărată de însuşi Patriarhul Iacov de la fiii lui Hemor, întemeietorul Sichemului. &proape de fntâna lui Iacov a avut loc şi în tâ]nirea dintre Iisus şi femeia samarineancă, pe când Acesta Se îndrepta dinspre Galileea spre Ierusalim (Ioan 4, 4-30). Prima biserică creştină a fost construită la începutul secolului V şi adăpostea fntâna lui Iacov, Aceasta este zidită şi adâncimea ei ajunge la aproximativ 35 m, Prima biserică a fost distrusă de samarineni în timpul revoltei Vestigii de la biserica iniţială a Sfântului Ioan lor din 485. Justinian a reconstruit biserica Botezătorul, încorporate în moscheea musulmană. din temelii în secolul VJ, pentru ca în secolul XII cruciaţii să o înlocuiască cu o biserică de mari dimensiuni, După ce aceştia au părăsit b) Biserica Sfântului Ioan Bătezătorul Palestina, biserica a intrat în părăsire.

din Samaria Conform surselor, Biserica Sfäntului Ioan Botezătorul a fost construită în secolul V. O veche tradiţie creştină arată că ucenicii Sfan tului Ioan Botezătorul i-au transportat trupul fără cap de la locul execuţiei, temniţa Ma hera, pe malul estic al Mării Moarte, în Se vastia, unde l-au înmormântat. Biserica a fost ridicată pe mormântul Sfn mlui Ioan Botezătorul. Mai târziu, a fost re novată de cruciaţi. Apoi, biserica a fost dis trusă, astăzi păstrându-se doar ruinele ei. Peste mormântul Sfantului musulmanii au construit o moschee, Acesta se poate vedea în cripta par doselii din moschee.

Fântâna lui Iacov, Locul întâlnirii lui Hristos cu samarineanca. Fântâna este construită din piatră şi are adâncimea de 35 m.

90

LOCURILE DE PELERINAJ D1N PALESTINA

CAPITOLUL III

91

9. Stejarul din Mamvri

8. Hebron şi Mormintele Patriarhilor

proape de Hebron se află încă un loc de pelerinaj numit Mamvri sau Haram Ramat el-Halil. Aici locuia Avraam atunci când a găzduit pe cei trei Îngeri trimişi de Dumnezeu, înainte de distrugerea Sodo mei şi Gomorei (Facere 18, 1-8). Iniţial a con stituit loc de pelerinaj pentru evrei. Apoi, lo cul a fost transformat într-un centru idololatru.

A

Forma lui s-a schimbat radical după inter venţia regelui Irod, care a îngrădit spaţiul. Mai târziu, în secolul IV Sîanta Elena, după ce a demolat totul, a construit o bazilică şi a des coperit rantâna săpată de Avraam. Această bi serică a fost distrusă în timpul invaziei arabi lor, iar astăzi se mai păstrează doar câteva ruine.

I Mormintele PatriarhilorÁvraam, Isaac şi Iacov. Conform cărţii Facerea cap. 23, locul afost cumpărat de Avraam pentru înmormântarea sa ‚vi afamiliei lui, Clădirea actuală situată deasupra mormântului afost construită de regele Irod.

etatea Hebron are tangenţă cu multe evenimente relatate în Vechiul Testa ment şi mai ales cu mormintele Pa triarhilor (Facere 23, 17-20; 25, 8-10; 49, 2933). Astfel, este fresc să constituie un punct de referinţă şi un loc de pelerinaj pentru toate cele trei religii monoteiste creştinism, iu daism şi islam. Numele oraşului în arabă este Halil, Aici au fost înmormântaţi Patriarhii Avraam, Isaac şi Iacov, consideraţi persoane sfinte în toate cele trei religii. În secolul X î.H., David, regele vechiului Israel biblic, a proclamat Mormintele Patriar hilor loc de oficiere a cultului pentru seminţiile lui Israel. Mai târziu, după zece secole, regele Irod a îngrădit peştera Mormintelor cu un gard,

C

-

după modelul gardului care înconjura tempĺul iudaic, Acest mic zid se păstrează până astăzi. Odată cu libertatea acordată creştinismului, deasupra peşterii a fost ridicată o primă bise rică creştină. Înstăpânirea arabilor aici a determinat schimbări radicale, biserica a fost transfor mată în moschee cu elemente arhitectonice bizantine. Complexul de clădiri care există astăzi în locul numit Mormintele Patriarhilor este împărţit între musulmani şi evrei. Aceste două comunităţi rełigioase îl folosesc drept spaţiu łiturgic şi de pelerinaj, Este de la sine înţeles că şi creştinii pot vizita acest loc şi-şi pot exprima respectul cuvenit, însă într-un mod foarte discret.

Ruinele bazilicii pale ocreştine din Mamvri, unde Ávraam a găzduit trei îngeri. Prima bazilică a fost construită de Sfânta Elena în secolul IV

LOCURJLE DE PELERINAJ DIN PALESTINA

93

10. Galileea

Mănăstirea ortodoxă greacă din Tiberiada. În complexul monahal sunt incorporate părţi din fortăreaţa medievală a oraşului.

a) Laeul Tiberiadei Lacul sau Marea Iîberiadei, sau Marea Ga lileii, sau Lacul Ghenizaret, după cum mai este numit în Sfânta Evanghelie este unul dintre cele mai importante locuri din Ţara Sfântă, deoarece în această regiune Hristos Şi-a expus o mare parte din învăţătura Sa şi a fâcut multe minuni. Numele de Ghenizaret sau Ghenizar este un derivat al ebraicului Ghinosar, prin care este desemnată latura nord-vestică a lacului. În limba ebraică şi în Vechiul Testament lacul este denumit Iam Chineret sau Chinerot (Numeri 34, 11; Iosua 12, 3; 13, 27), adică Ma Marea Galileii sau Lacul Tiberiadei.

rea Chineret. Numele îşi are originea în cu vântul chinor care înseamnă vioară. Într adevăr, privită de sus marea pare a avea forma acestui instrument muzical, Cu toate acestea, denumirea aceasta a fost dată nu atât datorită formei lacului, cât datorită oraşului omonim Chineret din perioada biblică (Iosua 19, 35). Lacul a primit numele de „Lacul Tiberiadei" de la oraşul cu acelaşi nume construit de regele Ántipa în latura lui sud-vestică între Hamat (losua 19, 35; 21, 32) şi Racat (Iosua 19, 35) în cinstea împăratului roman Tiberiu. Lacul Ti beriadei se situează la 200 m sub nivelul Mării Mediterane.

94

Malul răsăritean al Lacului Ghenizaret estc asociat cu minunea vindecării unui demonizat. Minunea este descrisă de Evangheliştii Matei, Marcu şi Luca. Aceştia, chiar dacă au aceeaşi opinie despre locul săvârşirii ei, nu susţin aceeaşi denumire a regiunii. Evanghelistul Luca nu meşte zona ţinutul Gherghesenilor (Luca 8,2639), în timp ce Marcu şi Matei o numesc ţinu tul Gadarenilor (Marcu 5, 1-20; Matei 8, 28-34). Părinţii Bisericii consideră mai corectă de numirea de ţinutul Gherghesenilor. Origen menţionează că Gherasa este un oraş din Ara bia, în timp ce Gadara un oraş din Iudeea, si tuat la sud, diametral opus lacului Ghenizaret. Conform opiniei sale, numele de „Gherghe seni" provine de la oraşul Gherghesa construit lângă lacul Tiberiadei. Eusebie, părintele Isto riei Bisericeşti, menţionează oraşul Gherghesa din Tiberiada, În traducerea latină a Sfintei Scripturi, Vulgata, regiunea unde s-a facut minunea vindecării demonizatului se numeşte ţinutul Gherghesenilor.

Ţinutul Gherghesenilor sau al Gadarinenilor situatpe ţărmul răsări tean al Mării Galileii. Pe ţărm, locul oraşului Gherghesa. În centru, ruinele bazi liciipaleocreştine şi ale mănăstirii. Coloana din stânga in dică locul vindecării demonizatului.

LOCURILE DE PELERINAJ DIN PALESTINA

CAP1TOLUL III

Este cunoscut că încă din secolul III creşti nii au identificat locul săvârşirii minunii cu prăpastia în care s-au năpustit porcii imediat după intrarea în ei a deinonilor. Astfel, în jur nalele de călătorie ale primilor creştini, oraşul Gherghesa nu este menţionat deloc drept loc de pelerinaj. Doar ulterior se face referire la el, fară a se preciza unde exact a avut loc minu nea. Răspunsul la problerna identificării locului a fost dat de săpăturile arheologice, care au scos Ia iveală alături de satul Kursi o mare ba silică paleocreştină şi o mare mănăstire, care deţinea şi un spaţiu de cazare a pelerinilor. Pe versantul unei coline din apropiere au fost descoperite ruinele unei bisericuţe şi ale unei mici construcţii tetragonale, care încadra o stâncă. Locul în care a fost ridicată bazilica este conform descrierii din Sfänta Evanghelie. Este foarte posibil ca bazilica şi mănăstirea să fi fost construite în locul săvârşirii minunii vin

95

Ruinele baziliciipaleocreştine din Gherghesa. In perioada bizantină era una dintre cele mai mari biserici din Ţara Sfântă.

96

ŁOCURILE DE PELERINAJ DIN PALESTINA

CAPITOLUL I1I

Iuat denumirea de la Maria Magdalena (Marcu 27, 55-56; 15, 40-41; Luca 23, 43; Ioan 19, 25). Magdala este identificată cu satul Dal manuta menţionat de Evanghelistul Marcu (8, 10), În acest sat a mers Hristos după cea de a doua minune a mnmulţirii pâinilor şi peştilor. Sursele istorice din primele secole menţio nează Magdala sub denumirea de Tarihea. Într-adevăr, în timpul lui I{ristos, satul era ves tit pentru peştii săi conservaţi, de unde şi de numirea de Tarihea. Săpăturile arheologice realizate în zonă au scos la iveală ruinele unei b) Magdala vechi sinagogi şi ale unei mănăstiri bizantine. Mig pronunţă Monahul Epifanie, care a trecut pe aici în se se Magdala În limba ebraică dal, iar în arabă E1 Mazdal. În Noul Testament colul IX, a observat pe locul casei Mariei nu este menţionată, chiar dacă se pare că şi-a Magdalena o biserică.

decării demonizatului. Aşa, bisericuţa de pe versantul colinei apropiate ar marca locul exact unde a avut loc minunea. Bisericuţa de pe colină, bazilica şi mănăsti rea cu arhondaricul au fost distruse în secolul VIII probabil datorită unui cutremur. În ultimii ani, a reînviat interesul pentru regiunea res pectivă, care capătă din ce în ce mai mult ca racter de loc de pelerinaj.

97

c) Şapte Izvoare Denurnirea de Şapte Izvoare E1 Tabgha în limba arabă desemnează cele şapte izvoare existente acolo, cunoscute din vechime. Cu toate că această denumire nu apare în Sf&ita Scriptură, creştinii încă din secolul TV au iden tificat locul cu acela unde s-a tcut minunea înniulţirii celor cinci pâini şi doi peşti (Marcu 6, 34; Ioan, 6, 1-15). Jurnalele de călătorie din secolele V şi VI vorbesc despre Eptapigo ca despre un loc de pelerinaj. Cucerirea ţării de către arabi a provocat pus tiirea acestui loc, accesul pelerinilor creştini aici fiind imposibiL Interesul faţă de acest spaţiu al Ţării Sfinte s-a reaprins odată cu des coperirea în secolul XIX a pardoselii în mo zaic de la o veche bazilică creştină. Astfel, în 1923, au fost realizate săpături arheologice sistematice, care au adus la lumină întreaga ba zilică paleocreştină şi aproape toate elementele decorative lucrate în mozaic. —

—

-‚‘

‘.

:

Şapte Izvoare. Biserica din locul unde s-a petrecut minunea înmulţiriipâinilor

Magdala. Ruinele vechii aşezări Magdala, pe ţărmul vestic al Mării Tiberiadei.

Şapte Izvoare. Interiorul bazilicii pa leocreştine din secolul Ę astăzi renovată.

98

LOCURILE DE PELERINAJ DIN PALESTINA

CAPITOLUL III

99

ţ Muntele Fericirilorpe ţărmul vestic al Mării Galileii.

Pardoseala în mozaic dm absida altarului datorează faptului că vechiul oraş era con redă minunea înmulţirii celor cinci pâini şi struit la graniţa cu Gavlanitida. Numele kJir doi peşti. De asemenea, a fost găsită şi repre tehum" înseamnă sat de graniţă. Oraşul nu zentarea unui coş cu pâini şi doi peşti. în par este menţionat în Vechiul Testament întrucât a tea stângă a Sfintei Mese se găseşte inscripţia fost fondat în perioada elenistică, foarte posi în limba greacă: „pentru pomenirea şi odihna bil în secolul II î. R Hristos a ales Capernauniul şi lacul Tibeia O altă inscripţie greacă cuviosului părinte „Po dei ca loc unde să-Şi predice învăţătura. „Şi bazilicii invocă: sudică a în latura aflată meneşte, Doamne, pe Stavros de la Locurile părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Ca Sfinte". Elementele arhitectonice ale bazilicii pemaum, lângă mare..." (Matei 4, 13). Pe ma arată faptul că a fost construită în secolul V şi lurile acestui lac a cunoscut şi Şi-a ales Apos distrusă odată cu invazia perşilor din anul 614. tolii. în satele din apropierea Capernaumului În cursul recentelor săpături care s-au realizat şi din jurul lacului Iisus Hristos a fcut multe sub bazilică au fost descoperite ruinele unei bi minuni, ca: vindecarea tânărului demonizat serici anterioare, foarte posibil din secolul IV. (Marcu 1, 21-28), a slujitorului sutaşului (Ma tei 8, 5-6), a paraliticului (Marcu 2, 1-12) şi a soacrei Apostolului Petru (Marcu 1, 29-31). Acolo a vorbit despre Taina Sfintei Euharistii d) Capernaum (Ioan 6, 24-71) şi a rostit celebra Lui “Cuvân Unul dintre oraşele în care Hristos Şi-a tare de pe munte" (Matei 5-6-7). Creştinii au început să viziteze Muntele Fe desfaşurat cea mai mare parte a activităţii este Capernaumul. Denumirea de Capernaum se ricirilor sau Muntele Cuvântării încă din pe „

...“.

Biserica SJînţii 12 Ápostoli în cartierul grecesc al vechiului Capernaum. Afost construită în 1932 de Patriarhul Damian.

rioada bizantină, Nu se ştie locaţia cu exacti tate, chiar dacă s-au făcut cercetări arheolo gice. Pelerinii consideră că acest munte se află între Capernaum şi Magdala, aproape de Şapte Izvoare, Conform unor tradiţii mai vechi, Muntele Fericirilor sau al Cuvântării este to tuna cu prăpastia Arvel, însă acest lucru nu este dovedit arheologic.

Capernaum era un important centru econo mic al Palestinei datorită pescuitului şi cultu rilor de grâu care îi acopereau micile suprafeţe cultivabile, În perioada ocupaţiei romane, în oraş s-a constituit un punct vamal, ceea ce a dus ca printre locuitori să se numere demnitari bogaţi, vameşi şi ofiţeri de armată (Matei 8, 513;Marcu2, 13-14).

100

CAPITOLUL III

LOCURILE DE PELERINAJ DIN PLESTINA

101

Capernauinul şi Marea Galileii, Pe locul casei Sfântului Ápostol Petru afost construită o biserică creştină octogonală.

In ciuda unei consistente activităţi a lui I{ris tos în oraşul Capernaum, dar şi în regiunea în conjurătoare, acesta a rămas eminamente evreiesc până în secolul IV Este caracteristic faptul că săpăturile arheologice au dat la iveală o sinagogă din secolul IV, construită pe ruinele alteia mai vechi, poate chiar din timpul lui Hristos. Monahul Epifanie menţionează că 10cuitorii evrei de aici nu permiteau niciunui creştin să vină şi să locuiască în acest oraş. Cu toate acestea, se pare că din secolul II exista aici o comunitate de criptocreştini sau iudeocreştini. Această comunitate s-a stabilit aproape de locuinţa Apostolului Petru, trans formând-o în loc de pelerinaj. In secolele V şi VI, comunitatea creştină din Capernaum s-a dezvoltat şi în spaţiul unde exista locuinţa Apostolului Petru a fost construită o biserică creştină de formă octogonală. Jurnalele de călătorie ale creştinilor din această perioadă vorbesc şi despre o biserică cu hramul Sîan tului Apostol Ioan Teologul. După cucerirea Ţării Sfinte de către arabi, oraşul Capernaum a început să decadă. În se

colul XI a fost distrus de un cutremur putemic, ceea ce a făcut ca puţinii supravieţuitori să-1 părăsească. De atunci şi până în secolul XIX, întrucât nu exista nici o locuinţă cu caracter permanent, zona a fost stăpânită de pescarii se zonieri. Pelerinul vede astăzi ruinele vechii cetăţi, care se întind pe malul nord-vestic al Lacului Ghenizaret, ca o în-iplinire a cuvintelor lui I{ris tos: „Şi tu, Capemaume, nu ai fost înălţat, oare, până la cer? Până la iad vei fi coborât!" (Luca 10, 15). Pe teritoriul care aparţine Patriarhiei Grec Ortodoxe a Ierusalimului, Patriarhul Damian a construit în 1932 o biserică impunătoare, care a fost pictată în întregime în ultimii ani. După 1970, în regiune s-au desfăşurat multe săpături arheologice care au scos la lumină lo cuinţa Apostolului Petru, ruinele primei bise rici creştine octogonale, o veche sinagogă iu daică în care se află celebra scenă cu Chivotul Legii şi sfeşnicul cu şapte braţe, băi romane, locuinţe, drumuri şi curţi.

Vestigii arheologice din vechiul Capernaum.

Ruinele bisericii paleocreştine din secolul VÁfost construită peste ruinele locaşului cultic ridicat pe locul casei Apostolului Peźru, Este cel mai vechi locaş de cult din Ţara Sfântă.

102

LOCURILE DE PELERINAJ DIN PALESTINA

CAPITOLUL III

103

un cartier roman denm de luat în seamă. Pe lângă acest cartier trecea dnimul care unea vestul Palestinei cu Capernaumul şi cu Bet saida. Cartierul este menţionat de istoricul evreu Iosif Fłaviu din secołul 1, care îl numeşte Cana Galileii. În Cana actuală, Patriarhia Ortodoxă Greacă a Ierusalimului a construit o biserică închinată minunii transformării apei în vin. Este carac teristic faptul că aici sunt expuse vase din pia tră pentru ca pelerinul să localizeze mai uşor evenimentul minunat.

Cana Galileii. Vas de piatră expus în biserica ortodoxă greacă pentru a marca minunea Jăcută aici de Hristos. Imagine din Betsaida.

Biserica închinată minunii vindecării demonizatului.

de pelerinaj din Ţara Sfântă. Marele cutremur din secolul VIII a distrus oraşul în întregime, Betsaida este cunoscută din Noul Testa ceea ce a dus la pustiirea lui în anii ce au ur ment (Matei 11,21; Marcu 6,45; Luca 9, 10; mat. Cercetările arheologice localizează Bet 10, 13; Ioan 1, 44) întrucât a fost vizitată de saida din perioada scrierii Evangheliei în câm multe ori de Hristos în timpul activităţii Sale pia Epteha, pe ţărmul nordic al Lacului de propovăduire în regiunea Galileii. Aposto Ghenizaret. Prin urmare, colina arheologică lii Petru, Ándrei şi Filip erau originari din Bet numită E-tel, care se înalţă în regiune, pare a saida (Ioan 1, 44). Denumirea de Betsaida în ascunde ruinele oraşului în care a activat Fiul seamnă în limba ebraică „loc de pescuit" şi cu lui Dumnezeu. siguranţă are drept punct de referinţă peştele abundent care exista în regiune. Oraşul, la început lipsit de importanţă, a J) Cana fost fondat în perioada elenistică de pescarii Cana Galileii este cunoscută datorită primei stabiliţi aici. În timpul tetrarhului Filip, §ul lui Irod, la începutul secolului 1, satul a primit de minuni pe care a săvârşit-o Hristos, şi anume numirea de Iulia, în cinstea fiicei lui August. transformarea apei în vin de foarte bună cali Este cunoscut că în epoca romanică oraşul a tate (Ioan 2, 1-12), dar şi a vindecării fîului căpătat strălucire şi a devenit un centru im slujitorului regesc din Capernaum (Ioan 4,46portant de pe ţărmul nordic al Lacului Tibe 54). În timpul lui Hristos, sătucul Cana era aşezat probabil mai la nord de actualul oraş, riadei. Prima biserică creştină a oraşului a fost aproape de câmpia Batauf, În acest loc au fost construită în secolul VI, pentru ca în perioada destaşurate săpături arheologice care au dus la bizantină acesta să devină un important centru descoperirea vechii Hiret Cana, care cuprindea

e) Betsaida

Cana Galileii. Biserica catolicilor yi cea a ortodocşilor greci.

104

CAPITOLUL III

LOCURILE DE PELERINAJ DIN PALESTINA

i

Nazaret vedere generală. —

105

g) Nazaret Nazaretul are legătură cu Bunavestire a Maicii Domnului şi cu primii ani de după naşterea lui Hristos. În neînsemnaml Nazaret a adus Arhanghelul Gavriil mesajul Dumne zeieştii Întrupări. În Vechiul Testarnent nu există nici o referire la Nazaret. Singurele mărturii despre acest oraş provin din Evan ghelii şi de la Sfmţii Părinţi ai Bisericii. In perioada bizantină dintre secolele V şi VI, oraşul a cunoscut cea mai înfloritoare etapă a sa, în care au fost construite multe clădiri cu caracter public şi biserici creştine, diverse locuinţe, grânare şi un cimitir, Cu toate

-

I

ĺ

T

Ruinele bazilicii paleocreştine încorporate în actuala biserică a Bunevestirii.

Nazaret. Biserica catolică a Bunevestirii, cea mai mare din Palestina, afost construită în 1965. Íncorporează ruinele a două bazilici: prima, din epoca paleocreştină şi a doua, din perioada cruciadelor

106

CAPITOŁUL III

LOCURILE DE PELERINAJ DIN PALESTINA

107

acestea, majoritatea locuitorilor săi erau de oraş mulţi arabi musulmani, ceea ce a făcut ca origine evreiască, în timp ce comunitatea azi populaţia ui să fie formată din membrii ce creştină probabil că număra puţini membri. lor două religii monoteiste. Comunitatea creştinilor este formată din or În secolul XII însă, Nazaretul a ajuns sediu de catolici, copţi, maroniţi, protestanţi. In todocşi, episcopie. După plecarea cruciaţilor, locuitorii care oraş există trei locuri de pelerinaj. Biserica îmbrăţişaseră creştinismuł au fost ucişi de ara Bunevestirii, construită la Izvorul Maicii bii lui Saladin, iar puţinii supravieţuitori s-au Domnului, biserica catolică, ridicată pe ruinele refugiat în alte părţi pentru a se salva. Creşti casei „Sfintei Familii" şi biserica catolică con nii s-au întors în oraş după cucerirea lui de struită pe locul sinagogii vechiului Nazaret. către turci, în 1517 În anii care au urmat, lo Biserica ortodoxă a Buneivestiri a fost con calitatea a căpătat o identitate creştină întrucât struită în 1650. Fântâna inclusă în ea aparţine majoritatea locuitorilor credeau în Dumne secotului XII, în timp ce catapeteasma este zeul cel unic, Uşor uşor însă, s-au stabilit în de la începuturile secolului XVIII (1707), fIind

Nazaret. Locul depelerinaj al Bunevestirii în interiorul bisericiiArhanghelului Gavriil. Cripta Buneivestiri şi Izvorul datează din secolul X1I d. H.

I

Nazaret. Biserica ortodoxă greacă Arhanghelul Gavriil, cu Izvorul Bunevestirii. Afost construită în 1650.

Izvorul Bunevesźirii încadrat în biserica ortodoxă a Arhanghelului Gavriil.

108

I

LOCURILE DE PELERINAJ DIN PALESTINA

CAPITOLUL II1

dăruită de un evlavios cornerciant grec. Bise rica catolică este cel mai mare locaş de cult de pe teritoriul Palestinei şi a fost construită în 1965.

h) Muntele Tubor Muntele Tabor este situat aproximativ în centrul Palestinei, în partea nordică a câmpiei Esdralon şi la extremiatea sud-estică a Galileii de Jos. Muntele Tabor sau Itavirion, cum mai este numit în inscripţiile antice greceşti, ajucat un rol important în istoria ţării încă din vremea cuceririi Pământului Făgăduinţei (Iosua 19, 22). Cuvântul Tabor (îri ebraică Tabor, în arabă

E-tur) înseainnă înălţime, munte sau ochi. Forma rnuntelui este conică, provocând din totdeauna o impresie deosebită. Cu siguranţă, muntete era Ioc de închinare încă din perioada profeţilor Vechiului Testament (Osea 5, 1). Încă din primii ani ai creştinismului, mun tele Tabor a fost identificat cu muntete Schimbării la Faţă a Domnului (Matei 17, 18; Marcu 9, 2-8; Luca 9, 28-36). În secolul ľV a fost construită pe vârful lui prima biserică creştină. În secolul V, s-au mai adăugat două biserici, astfel încât în secolul VI, în vârful muntelui erau trei biserici, după numărul co libelor propuse de Apostolul Petru atunci când L-a însoţit pe Iisus pe munte, alături de Iacov şi Ioan („Şi răspunzând, Petru a zis łui Iisus:

I 109

Doarnne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, creştine şi pe ruinele lor a construit o cetate voi face aici trei colibe: Ţie ima, şi lui Moise fortificată. În 1263, inuntcle Tabor a fost aban una, şi lui llie una" Matei 17, 4). donat de creştini, care au revenit pe vârful lui Totodată, Taborul a fost declarat episcopie, în secoluł XI. atrăgând o mulţime de pelerini creştini. Este Astăzi, pe vârful muntelui vieţuiesc mo posibil ca în secotul VII să se fi adăugat încă nalii ortodocşi şi catolici. Pe latura sudică a o biserică în vârful muntelui. De altfel, juma vârfului se găseşte mănăstirea ortodoxă greacă lele de călătorie ale creştinilor din secolul IX închinată Schimbării la Faţă a Mântuitorului amintesc faptul că în vârf existau patru bise Iisus Hristos. Mănăstirea a fost construită în rici, un episcop şi 17 călugări. 1862 împreună cu paraclisul lui Melchisedec. În timpul cruciaţilor, în vârful muntelui Ta A fost renovată şi acum poate oferi adăpost bor s-au stabilit călugări benedictini. Conform puţinilor ei vizitatori. Pe latura nordică a vâr mărturiei pclerinului Foca, existau pe Tabor şi fului a fost construită o mănăstire catolică şi călugări greci. După îndepărtarea cmciaţilor arhondaricul fanciscani1or, precum şi o bazi din Ţara Sfântă, sultanul Damascului, Malik el lică impunătoare, Această biserică a fost ridi Adil, a distrus în 1212 toate construcţiile cată pe ruinele alteia mai vechi, bizantine. -

Iî:

ĂtjI.

Muntele Tabor

—

vedere generală.

:

110 I

LOCURILE DE PELERINAJ DIN PALESTINA

CAPITOLUL III

j 11.1

Muntele Tabo, Bazilica Schimbării la Faţă a Domnului. Muntele Tabo, Mănăsżirea grecească.

i Muntele Tabor. Peştera-criptă sub biserica grecească.

Muntele Tabor Bazilica Schimbării la Faţă a Domnului.

112

LOCURILE DE PELERINAJ DIN PALESTINA

CPITOLUL lII

Sfântul Gheorghe (35, 7x29 crn). Tempera pe pânză, începutul secolu lui XIII, Mănăstirea Sfânta Ecate rina Sinai.

11. Mormântul Sfântului Gheorghe din Lida onfonn unei tradiţii creştine, Sfäntul Gheorghe s-a născut în Diopoluł Pales tinei, în actuala Lida, Până acum câţiva ani exista opinia că Lida a fost con struită de seminţia lui Veniamin. Cercetări ar heologice recente au dovedit că primi locuitori ai oraşului erau egipteni. În limba ebraică este numit Lod, iar în arabă Lid. Numele de Diopol se datorează faptului că oraşul a fost închinat zeului Zeus, Cu acest nume apare şi pe mone dele din vremea lui Septimiu Sever şi a lui Caracala. În primele secole creştine, era numit şi Gheorgopol, în cinstea Sfântului Gheorghe. Dimitrie Nikanor a separat Lida de Samaria, introducând-o sub jurisdicţia Iudeii. După moartea lui Iuliu Cezar, antipatul roman Casius, care a condus Palestina într-un mod deosebit de dur, a vândut pe locuitorii Lidei ca sclavi. Nu după mult timp însă aceştia au fost eliberaţi şi, graţie decretului lui Antonius, s-au întors în oraşul lor. Noul Tesatament menţionează faptul că în Lida Apostolul Petru l-a vindecat pe pa raliticul Enea (Fapte 7, 32-35). Tradiţia spune că Sfäntul Gheorghe a fost soldat în armata ro mană din Asia Mică şi a fost martirizat pentru credinţa în Hristos în timpul persecuţiilor lui Diocleţian, la începutul secolului IV. Moaştele lui au fost transferate şi îngropate la Diopol. Lida primelor secole creştine a fost iniţial sediu de Episcopie, dar mai apoi a devenit sediu de Arhiepiscopie, Tot în Lida s-a ţinut în 415 Si nodul împotriva ereziei lui Pelagiu, care susţinea că omul se poate mântui doar cu fap tele sale, fără ajutorul Harului sfănt. Se spune că în secoluĺ V exista un mare cen tru de pelerinaj, o bazilică majestuoasă care adăpostea mormântul Sfântului Gheorghe. Nu există informaţii despre cine este ctitorul aces tei bazitici. Anumiţi sinaxarişti au înaintat ideea că această mare biserică este opera lui Constantin cel Mare. Alţii susţin că este ctito

C

ria lui Justinian. William, episcopul Tirului, afirmă că biserica a fost construită de Justi nian. Istoricut Procopiu însă, care a făcut o ri guroasă trecere în revistă a construcţiilor rea lizate de Justinian, nu include biserica din Lida printre construcţiile respective. Este demn de notat că în timpul invaziei re gelui pers Cosroe pe teritoriul Palestinei, bise rica a rămas neatinsă întrucât perşii şi-au mărgi nit acţiunea lor distrugătoare la Ierusalim şi la regiunea din apropiere, Odată cu venirea mu sulmanilor în secolul VIII, Suleiman, fiul cali fului Abtu el Malek a ras de pe faţa pămânm lui întreg oraşul, Cu toate acestea, nu s-au atins de biserica Sfänului Gheorghe deoarece şi mu sulmanii cred în acest sfnt, numindu-1 Hander, ceea ce în traducere înseamnă verde. Este ca racteristic faptul că şi în zilele noastre musul manii cinstesc pe Sfăntul Gheorghe şi deseori intră în bisericile creştine şi se încbină la icoana lui. în timpul califului Hakim, în 1010, s-a por nit o mare persecuţie împotriva creştinilor, care a dus la distrugerea bazilicii Sfântului Gheorghe din Lida, Conform unor mărturii, biserica a fost reconstruită de împăratul Constantin Mo nomahul, în timp ce altele îl menţionează pe domnitorul Ungariei, Ştefan, Există păreri con form cărora biserica a mai fost distrusă o dată de mahomedani şi că stricăciimile au fost repa rate de cruciaţi. Acest lucru nu este adevărat, din moment ce, după lupta de laAntiohia şi înstăpâ nirea cruciaţilor, aceştia au venit la mormântul Sfântului şi s-au încbinat în semn de respect faţă de cel care i-a ajutat să obţină o victorie atât de mare. Menţionarea distrugerii bisericii de către mahomedani aparţine episcopului Tirului, Will helm, deci este vădit eronată. Ioan Fokas a ajuns la Lida în 1185 şi a notat că mormântul Sfântului se află sub Sfânta Masă din biserica Sfâirtului Gheorghe. Episcopul la tin a scos plăcile pardoselii bisericii şi a găsit

113

grota în care a fost înmormântat Sfăntul Gheorghe. Conform tradiţiei, doi pelerini au încercat să ridice placa de pe mormânt, dar o flacără i-a cuprins imediat, pe unul lăsându-1 foarte grav rănit, iar pe al doilea arzându-1 atât de mult încât i-a provocat moartea. Lupta de la Hatin şi rezultatul ei favorabil pentru mahomedani a avut drept consecinţă cu cerirea Lidei şi a celorlalte oraşe şi regiuni din Ţara Sfântă de către Salahedin, care nu a cruţat biserica Sfäntului Gheorghe, ci a distrus-o în 1191. în acelaşi an, Richard Inimă de Leu a re venit în zonă şi a cucerit din nou oraşul. S-a în grijit imediat de repararea bisericii, Pacea sem nată cu Salahedin nu a ţinut mai mult de un secol, întrucât saracinii au îndepărtat pe cruciaţi şi fără să ţină cont de nimic au distrus încă o dată bazilica Sfântului Gheorghe. Biserica a rămas în ruine până în 1349, an în

care împăratul Imperiului Bizan tin, Ioan Cantacuzino, a trimis soli la sultanul Egiptului Nastra tin Hasan Ibn E1 Naser pentru a-l determina să fie de acord cu re novarea obiectivelor de pelerinaj din Ţara Sfântă. Sultanul egip tean a răspuns afirmativ şi astfel au început lucrările. În 1442 însă a început o nouă prigoană împo triva creştinilor din Palestina. Pe tronul Egiptului urcase sultanul Al Maleca Daher Zacmac. În timpul conflagraţiilor biserica a fost afectată din nou, iar partea ei vestică a fost transformată în moschee. Este caracteristic faptul că sultanul a poruncit dărâ marea totală inclusiv a paraclisului Sfântului Ioan Teologul şi a folosit pietrele provenite de la el pentru construirea podului Daher. Biserica Sfântului Gheorghe a fost recon struită în 1517, în timpul sultanului Selim. Bi serica însă avea să sufere şi alte stricăciuni. în legătură cu acest incident circulă două variante. Conform primeia, biserica a fost distrusă în se colul XIX foarte probabil de invadatorii ieni ceri. A doua variantă susţine că biserica Sfän tului Gheorghe a fost distrusă de cutremurul din 1837. În 1871, Patriarhul Ierusalimului, Chiril 11, a renovat biserica şi a rânduit ca pardoseala, dar şi mormântul Sfäntului, să fie realizate din plăci de marmură, Astăzi biserica este ocrotită de orice acţiune umană care să o afecteze şi se realizează diferite lucrări de întreţinere.

114

I

CAPITOLUL III

12. Mormântul Tavitei din Iope ână la mijlocul secolului XX Iope (Iafa, predicat, Aici însă Apostolul Petru a înviat în limba ebraică) era singurul port de la o pe Tavita. În Iope Apostolul a avut şi vede Locurile Sfînte. În decursul vremurilor, nia cu animale curate şi necurate, care 1-a de acesta a fost folosit de nenumăraţi pelerini ve terminat să primească în sânul primei Biserici niţi din toate părţile pământului, La intrarea în creştine şi pe idołolatri. Toţi pelerinii care ajungeau în Palestina port se află mănăstirea ortodoxă greacă, de fapt, primul centru de primire a pelerinilor veniţi în prin intermediul portului Iope erau întâmpinaţi Ţara Sfântă. Este vďrba despre Mănăstirea de stareţul Mănăstirii Sfinţilor Arhangheli, SfinţilorArhangheli. Mănăstirea, graţie poziţiei considerat cel mai important stareţ al Patriar sale în acest oraş şi port principal aĺ Palestinei, hiei Ierusalimului datorită mulţilor credincioşi oferea condiţii de cazare tuturor creclincioşilor pe care îi avea oraşul Iope, dar şi a însemna pelerini care veneau cu miile în fiecare an din tei misiuni încredinţate lui de a fi cel dintâi diferite ţări ortodoxe ca Grecia, Cipru, Serbia, care întâmpină pe pelerinii veniţi din toată lu mea cu evlavie şi cu credinţă să se închine la Bulgaria, România şi mai ales Rusia. Iope nu are legătură cu viaţa şi activitatea Locurile Sfrnte, După ce se odibiieau la mă lui Hristos, nefiind unul din oraşele în care a năstire, ĺa capătul unei călătorii îndelurigate,

p

LOCUR[LE DE PELERINAJ DiN PALESTINA

formau grupuri de pelerini şi plecau mnsoţiţi dc ghizi pentru îndeplinirea sfintei lor dorinţe. După fmalizarea pelerinajului la Sfintele Lo curi, treceau iar pe la mănăstire, pentru ca de aici să pomească pe drumul de întoarcere. Dincolo de găzduirea ortodocşilor din toată lumea, mănăstirea mai avea un rol important. Constituia centrul spiritual al marii comunităţi ortodoxe din Iope constituită din 35 000 de credincioşi, În mod inopinat însă, odată cu în fiinţarea statului Israel (1948) Sfanta Mănă stire a intrat în declin, Cea mai mare parte din comunitatea ortodoxă a fost nevoită, datorită războaielor care au urmat, să părăsească oraşul, în timp ce portui Iafa, după o activitate de trei milenii, a devenit inutil şi a fost închis datorită faptului că a fost înfiinţat un alt port, Haifa, şi un aeroport internaţional Ben Gurion în Teĺ Aviv. Mai mult, impozanta biserică a

I 115

Mănăstirii Sfinţilor Arhangheli, care era, con form multor mărturii, de o rară ńumuseţe, a luat foc din motive necunoscute şi a ars în în tregime în ajunul Crăciunului din anul 1961. După acest moment decisiv, mănăstirea a fost abandonată progresiv, clădirile sale fiind acuin într-o stare jalnică. În ea a mai rămas doar stareţul, care era şi paroh al bisericii Sfântului Gheorghe care de servea comunitatea ortodoxă din Iope. Mănăstirea a continuat să se afle în această si tuaţie până în anul 1994, când a fost iniţiată o nouă încercare de renovare care a avut drept rezultat reabilitarea şi punerea în funcţiune a bisericii într-un interval de şase luni de zile. Pelerinul ajuns la Iope poate vedea şi mănăstirea ortodoxă rusească a Sfântului Pe tru, precum şi Mormântul Tavitei, care în limba greacă este numită Dorkas.

Portul şi oraşul construit pe ruinele vechii Iope. Biserica Sfântului Petru.

Tel-Aviv văzut din vechea Iope.

116

I

MONAHISMUL ÎN PALESTINA

CAPITOLUL IV

1. Cetăţenii pustiei

CAPITOŁIJŁ IV

—

117

monahii din Palestina

MONAHISMUL ÎN PALEST1NA locurilor sfinte de peÎeri cel Mare şi mama sa, Sfanta Elena, pre cwn şi rapida răspândire a creştinismului au dus la apariţia idealuÎui monahal. Primii cetăţeni ai pustiei au fost Sfântul Ilarion şi Sfântul Hariton. Primul, în timpul şederii sale în Alexandria, 1-a cunoscut pe Srantul Antonie şi 1-a urmat în pustie. In 328, Srantul Ilarion a încercat să-i unească pe călugării care trăiau singuratici prin diferite peşteri din pustiu şi a fondat celebra Lavră a Sfântului Ilarion. Mo dul de vieţuire a monahilor nu era cel de obşte, însă reprezenta o cale foarte eficientă de trans mitere şi răspândire a creştinismului. în aceeaşi perioadă activează şi Sfântul Ha riton, care, după ce a sosit la Ierusalim venind din patria sa, Iconiu, a fost prins de tâlhari şi a fost dus în deşertul Faran. Acolo a fost eli berat într-un mod minunat şi s-a alăturat călugărilor care se nevoiau la râul Iordan. Puţin inai târziu, a revenit în deşertul Faran şi în 330 a fondat Prima Lavră în pustia Iudeii. Lavra a fost sfinţită de episcopul Macarie din Ierusalim. Călugării Lavrei Sfântului Hariton trăiau în chilii particulare, având însă ca părinte duhovnicesc pe stareţ. în continuare, Sfăntul Hariton s-a retras din Lavra şi a mers la Muntele Carantaniei, unde a întemeiat Lavra Nouă sau Lavra lui Duca. De acolo s-a retras în peştera Tecoa. Faima lui de duhovnic i-a atras pe mulţi asceţi, fiind astfel determinat să înfiinţeze a Treia Lavră sau Lavra lui Suca, numită şi Lavra Veche.

D

Pustiul Iudeii.

escoperirea

naj de către împăratul Constantin

Monahismul din Palestina a cunoscut o mare înflorire între secolele IV şi VI. Numărul mănăstirilor înfiinţate în această perioadă era realmente impresionant. Sursele bisericeşti menţionează mai mult de 200 de mănăstiri mari şi importante, Trebuie să menţionăm că este vorba despre mănăstiri de obşte sub formă de cetate, care nu ofereau protecţie nu numai călugăriłor, ci şi pelerinilor. In esenţă, toate mănăstirile Ţării Sfinte au fost înfiinţate în pe rioada de glorie a Imperiului Bizantin, au în florit în secolul VI, secolul de aur aI mona hismului din Palestina am putea spune, şi au fost prădate, distruse şi arse de perşi în anul 614. Această mare dezvoltare a monahismului se datorează în primul rând Sfínţilor Eftimie şi Teoctist, Cei doi monahi au mers în pustiul Cutila, aproape de Marea Moartă, şi au înte meiat aşa numita Mănăstire de Jos a Srantului Teoctist. În continuare, Sfântul Eftimie s-a re tras în partea de sud a Ţării Sfinte, în pustia Zif, unde a înfiinţat Mănăstirea Áristovuliadei. În anii următori, Sfântul Eftimie s-a întors în obştea lui Teoctist, pentru ca mai apoi să se re tragă într-o zonă mai îndepărtată, înfiinţând Lavra Sfântului Eftimie. La mijlocul secolului V, a venit la Ierusalim, pentru a se închina la Sfantul Mormânt, Sfân tul Gherasim, care, în 455, a înfiinţat pe ma lurile Iordanului Lavra Sfântului Gherasim. Nu după mult timp şi-au făcut simţită pre zenţa doi noi apărători ai Ortodoxiei, Sfäntul Sava cel Sfinţit şi Sfântul Teodosie Incepăto rul vieţii de obşte.

118

MONAHISMUL

CAPITOLUL V

2. Lavra Sfântului Sava entrul monahal cel mai important din sese înterneiată de Sfantul Vasile cel Mare. Ţara Sfântă este Lavra Sfantului Sava Acolo a învăţat Psaltirea şi a practicat asceza, cel Sfînţit (+533) din pustiul Iudeii, ascultarea şi smerenia. După ce a împlinit zece ani de asceză con situată între Betleem şi Marea Moartă, pe ma tinuă, a cerut dc la stareţul mănăstirii să-i per lul vestic aĺ Pârâului Ceclrilor. Sfantul Sava s-a născut în anul 439 în Mu mită să plece de acolo în Cetatea Sfântă a Ie talasc din Capadocia. Ocupaţia tatălui său (mi rusalimului, După ce a primit permisiunea, litar) i-a adus pe părirţii Sfantului în Alexan Sfäntul, în vârstă de 1 8 ani, a mers la Ierusalim dria, ceea ce a racut ca micuţul Sava să rămână şi a fost găzduit Ia Mănăstirea Sfäntului Pasa în grija unchiului său, Ermia. Difîcultăţite în rion (456-457). Cu toate insistenţele Arhiman tâmpinate în mediul familial de micul Sava şi dritului Elpidie de a rămâne în mănăstire, ace certurile dintre rudele sale l-au făcut să se re sta avea gândul nestrămutat de a merge în tragă la Mănăstirea Flavienilor, aproape de pustie aproape de Sfântul Eftimie şi de se satul său de naştere, care, conform tradiţiei, fu număra printre pustnici. Arhimandritul Elpidie

C

i-a dat binecuvântare şi astfel tânărul monah s a dus să-l caute pe Sfântul Eftimie. Acesta, chiar dacă a luat în consideraţie en tuziasmul monahului, l-a trimis la Mănăstirea lui Avva Teoctist, Aproape de noul său stareţ, Sfântul Sava, şi-a continuat viaţa ascetică în cadrându-se perfect în obşte, După plecarea la Domnul a lui Ava Teoctist şi a succesorului său, Marid, şi după 12 ani de ascultare conti nuă la mănăstire, Sfäntul Sava a cerut de la noul stareţ Longhin să-i permită să ducă o viaţă pustnicească. Cu acordul Sfântului Efb mie, Sfântul Sava s-a retras într-o peşteră si tuată la sud de mănăstire, în care rămânea de luni până vineri, pentru ca sâmbăta şi duminica să se întoarcă în obşte pentru a participa la sfintele slujbe, În timpul Postului Mare, Sfân

ÍN PALESTINA

tul Sava vieţuia alături de Sfântul Eftirnie şi de Dometian, ucenicul ultimuhii, în pustiul Ruva, între Pârâul Cedrilor şi Marea Moartă. La 20 ianuarie 473, Sfânml Eftimie a plecat la Domnuĺ. Atunci Sfäntul Sava, în vârstă de 35 de ani, s-a îndreptat spre est, spre pustiul Cutila. Acolo, prin intermediul monahului Anthos, s-a legat duhovniceşte de Sfântul Teo dosie şi a pustnicit în continuare în post şi rugăciune, După patru ani de şedere în mim tele Evdochiei a fost înştiinţat de un înger al Domnului să se mute într-o peşteră aflată în partea estică a Pârâului Cedrilor, Este vorba despre peştera din apropierea actualei mănăstiri, care are drept reper o cruce. După cinci ani, în zona unde s-a retras ma rele pustnic au început să vină diferiţi asceţi al

1 /

I

119

l Celebra Marea Lavră a Sfântului Sava.

120

MONAHISMUL ÎN PALESTINA

CAPITOLUL Iv

căror număr a urcat progresiv până Îa 70. Aceştia au constituit prima obşte a Lavrei

Srantului Sava constituită în 483. Rugăciunea Sfântului a fâcut să izvorască în mod minunat un izvor exact vizavi de peştera lui. Pe lângă aceasta, în locul respectiv, Sfântul Sava a văzut un stâlp de foc care se înălţa până la cer. Cer cetând locul unde a văzut lumina, a descope rito peşteră, care va şi deveni mai apoi centrul aşezământului, aici ridicându-se prima biserică a Lavrei. Patriarhul Sa1ust al Ierusalimului 1-a hirotonit preot şi a sfmţit biserica Lavrei în anul 491. Prima biserică a mănăstirii nu era suficient de mare pentru a acoperi cerinţele cultice ale călugărilor. Astfel, în 494, au început lucrările de construcţie a marii biserici închinate Mai cii Domnului, care a fost sfinţită la 1 iulie 501. După doi ani, în 503, Sfântul Sava a părăsit Lavra pentru a evita conflictul cu unii ucenici care s-au răsculat împotriva lui. A ple cat la Gadara şi la Nicopole, unde a înfiinţat două mănăstiri. Readucerea lui la Marea La vră ca stareţ a fost urmată de îndepărtarea răzvrătiţilor şi stabilirea lor la Lavra Nouă. Sfântul Sava i-a iertat totuşi şi i-a ajutat, rân duindu-le şi un stareţ în persoana lui Ioan. În anii care au unnat, Sfäntul Sava a mai în flinţat şi alte mănăstiri, ca Spileo, în 509, Ep tastomo şi Sholari, în 512, şi a lui Ieremia, în 531, În această perioadă îşi face apariţia ere zia monofizitismului. Împăratul Bizanţului, Anastasie (491-518) a îmbrăţişat monofizi tismul şi a primit ereziile lui Sever, Filoxen şi Sotirih. Episcopii care acceptau această erezie au început să devină din ce în ce mai mulţi. Atunci Patriarhul Ierusalimului, Ilie (494-516) l-a rugat pe Sf'ântul Sava să meargă la Con stantinopol pentru a-l convinge pe împărat să anuleze hotărârea de a-l exila pe patriarh. Într-adevăr, în 512, Sfäntul Sava s-a depla sat în Capitală şi a reuşit să deterniine anula rea pentru moment a ponmcii împăratului re feritoare Îa exilarea patriarhului Ierusalimului.

121

În anul următor însă s-a reluat problema exi lului şi atunci Sfântul a adunat pe toţi călugării din pustiu şi a anatematizat pe ambasadorii împăratului Anastasie în Ţara Sfäntă, La fel a procedat şi după trei ani, când l-a apărat pe noul patriarh al Ierusalimutui, Ioan III (516524). Această poziţie a Sfântului Sava a con tribuit în mod hotărâtor la păstrarea credinţei adevărate atât în cadrul Patriarhiei Ierusali mului, cât şi în întreaga Biserică Răsăriteană într-o perioadă în care monofizitismul fost im pus pentru un timp în Patriarhiile Constanti nopotului, Alexandriei şi Antiohiei. În 530, la vârsta de 90 de ani, Sfântul Sava merge iar în capitală cu scopul de a interme dia anularea măsurilor drastice impuse de Jus tinian Palestinei datorită revoltei samarine nilor din anul 529. Sfäntul a fost încă o dată la înălţimea aşteptărilor, apărând Ortodoxia. Mai exact, l-a determinat pe Justinian să condamne ereziile lui Arie, Nestorie şi Origen. Împăratul fusese atras în cursă şi era gata să facă conce

sii în favoarea lor. Profeţia Sfântului Sava şi binecuvântarea prevăzută împăratului dacă va purcede la condamnarea ereticilor s-au împli mtprin cucerirea de către generalii Belizarie şi Narsis a tuturor provinciilor vestice ale impe riului. Justinian a subvenţionat Mănăstirea Sfântului Sava şi a plătit pentru construirea ce lebrului Turn din cadrul zidurilor ei. Revenirea Sfântului Sava de la Constanti nopol a însemnat sfârşitul vieţii sale pămân teşti. A adormit întru Domnul Ia 5 decembrie 532. (Fotografie cu baldachinul de la mor mântul Sfântului Sava). În 547 sfmtele lui moaşte au fost aflate intacte şi nealterate şi au fost apoi transferate la Constantinopol. În 1204, cruciaţii au cucerit Constantinopolul şi au transferat moaştele Sfântului la Veneţia. în 1965, sfintele moaşte au fost returnate de către romano-catolici şi de atunci sunt păstrate într-o raclă specială în biserica Marii Lavre. Succesorii Sfantului Sava la conducerea mănăstirii au continuat să ţină la înălţime stin

Latura sud-estică a SJintei Lavre, unde se impune biserica centrală a mănăstirii.

dardul Ortodoxiei, Sub conducerea Sfntului Ioan Pustnicul, fost episcop de Köln (454 558), stareţii Ghelasie (537 546), Casian (547 548) şi Conon (548 568) au contraca rat toate ereziile, în special pe cele răspândite de membrii şcolii lui Origen. În 547 însă, mănăstirea avea un stareţ origenist, în persoana lui Gheorghe, Acţiunile lui Conon au contribuit la convocarea Sinodului V Ecumenic (553), care a condamnat rătăcirile lui Origen. lnvazia arabilor din 614 însă a avut urmări tragice pentru mănăstire, La 16 mai 614, perşii au ucis 44 de călugări, După această perioadă dificilă a urmat cea mai luminoasă epocă a Lavrei, cuprinsă între secolele VIIJ şi IX. Sfân tul imnograf Ioan Damaschin, Cosma Aghio politul, Ştefan Melodul, Mihail Singhelul, Teo —

—

—

—

dor şi Teofan „Scrişii", Sfântul Ştefan Taurna turgul, Sfântul Teodor Episcopul Edesei, Sfân tul Mucenic Mihail, Sflnţii Mucenici Vah şi Gheorghe din Betleem au înfiuimuseţat cu pre zenţa lor Marea Lavră a Sfântului Sava şi au constituit ceata aleasă a Bisericii Ierusalimului. Contribuţia pe care a avut-o Sfântul Ioan Darnaschin, teolog arhicunoscut, la apărarea sfmtelor icoane în timpul primei faze a icono mahiei (726-787), precum şi Sfinţii Mihail Singhelul, Teofan şi Teodor „Scrişii" în cea de a doua (814-843) dovedesc cât de consistentă era spiritualitatea la Lavra Sfântului Sava. Ul timii trei mărturisitori au fost invitaţi de Teo dor Studitul la Constantinopol pentru a-şi ex pune corecta lor învăţătură teologică. În paralel, călugării Lavrei scriu şi copiază

122

CAP1TOLUL Iv

cărţi, operă de o importanţă spirituală unică. Monahii Avraam şi Patrichie traduc „Asceti cele" Sfantului Isaac Sirul din limba siriană în greacă. Între secolele IX şi XIII, Tipicul litur gic al Lavrei este aplicat în mănăstirile din toată Ortodoxia. Cântările scrise de sfinţii şi irnnografii Savaiţi sunt cântate de sute de mo nahi din diferite centre monahale. În 808, La vra sub înctrumarea stareţului ei, Ioan, reacţio riează prompt la adaosul Filioque, care tocmai fusese pus în circu1aţie de călugării benedictini în muntele Măslinilor. Absenţa unui patriarh grec la Patriarhia Ie rusałimului în timpul cruciaţilor a dat ocazia stareţului Lavrei să joace rolul de apărător al Ortodoxiei. Cu timpul, mănăstirea a primit noi daruń de la împărăteasa Melisanthi (1131 1162), în timp ce împăratul Manuil Comnenul (1143-1180) a suportat în 1169 întreaga reno vare a picturilor bisericii Maicii Domnului (Fotografie cu biserica Lavrei Sfantului Sava). Victoria mamelucilor lui Saladin repurtată împotriva cruciaţilor (1187) a adus multe greutăţi şi călugărilor Lavrei Sfäntului Sava. În acest timp modul de viaţă a fost schimbat, tre cându-se de la ceI lavriotic la cel obştesc. În paralel, se ridică un zid în jurul mănăstirii cu rol de apărare. La mijlocul secolului XFV împăratul Ioan Cantacuzino (1347-1354) aîn noit biserica mänăstirii, În aceeaşi perioadă se extinde la toate centrele monahale ortodoxe Tipicul „neo-savait", care a fost adoptat de Sfântul Munte Athos şi de Serbia, Bulgaria, Peninsula Balcanică şi Rusia. După impunerea lui în faţa Tipicurilor Mănăstirii Studion şi al Mănăstirii Everghetida în secolele XIII şi XIV şi după totala recunoaştere în secolul XVI, acesta ajunge să fie Tipicul liturgic al întregii Biserici Ortodoxe. -

Celebra Marea Lavră a Sfântului Sava în pustia Iudeii.

124

CAPITOLUL IV

MONAHISMUL ÎN PALESTINA

Interiorul bisericii Sfântul Nicolae construită de Teoctist.

Pătrunderea turcilor în Palesttna şi cucerirea ei are drept consecinţă uciderea călugărilor din Lavra Sfântului Sava. În încăperile mănăstirii s-au stabilit mulţi locuitori din sa tele arabe din jur. Între 1533 şi 1735 au fost editate mai mult de 30 de firmane care fie protejau drepturile călugărilor rămaşi, fie le dădeau dreptul să renoveze şi să repare mănăstirea, În această perioadă (secolul XVI) s-au stabilit la Lavra Sfântului Sava mulţi călugări sârbi, care au menţinut Lavra în funcţiune în condiţiile în care călugării greci erau foarte puţini. Călugării din Serbia au con tinuat să existe în mănăstire până la începutul secolului XVII, când au părăsit-o întrucât nu aveau posibilitatea de a plăti datoriile rezultate

în urma lucrăriłor de restaurare. Intervenţiile în favoarea Lavrei Iacute de Patriarhii Ierusalimului Teofan III (16081644), Nectarie (1660-1669) şi Dositei II (1669-1707) nu numai că au salvat-o de pre tendenţii armeni şi catolici, dar au şi consoli dat-o prin venirea unor noi călugări şi prin reałizarea unor importante lucrări de restaurare şi mărire a bisericilor, a chiliilor şi a cisteme lor de apă. (Fotografie cu biserica Sfântului Nicolae din Lavra Srantului Sava). Imaginea pe care o are pełerinul venit la La vra Sfäntului Sava este cea de după devasta torul cutremur din 13 mai 1834 şi mai exact după ce Stareţul Ioasaf din Creta (1845-1874) a reconstruit şi Iărgit clădirile Marii Lavre.

IT

125

Yj

: Racla cu moaştele Sfântului Sava.

Cea mai mare realizare a acestei excepţionale personalităţi a monahismului din pustia Pale stinei este atragerea în Lavra Sfântului Sava a mai mult de 80 de noi călugări însetaţi să cu noască viaţa monahală aspră şi să ucenicească pe lângă o mare figură ascetică. Un moment crucial din istoria Lavrei Sîan tului Sava este înapoierea moaştelor acestui

sfnt din partea romano-catolicilor întâmplată în anul 1965. Acest eveniment a fost de o im portanţă covârşitoare nu numai pentru Frăţia Sfântului Mormânt, ci şi pentru ortodocşii de pretutindeni. Menţionăm că intrarea femeilor în Mănăstirea Sfântului Sava este interzisă, acestea putând admira complexul monahal unicat al Lavrei doar de la distanţă.

126

MONAHISMUL

CAPITOLUL IV

ÎN PALESTINA

I 127

3. Mănăstirea Cuviosului Teodosie a est de Betleem, de-a ĺungul drumului principal ce ducea în pustia Iudeii şi la Marea Moartă este construită Mănăsti rea Cuviosuĺui Teodosie. Aceasta a fost ridi cată pe ruinele mănăstirii construite de înte meietorul vieţii de obşte, Sfantul Teodosie. Fondarea ei este datată în secolul V d. H. şi mai exact în anul 46. Cuviosul Teodosie s-a născut în 424 în sa tul Magariso, aproape de Comana Capado ciei, din părinţi evlavioşi, care se numeau Proeresie şi Evloghia. Teodosie a fost supra numit ulterior „cel Mare" datorită activităţii şi operei sale. În anul 451, la vârsta de 27 de ani, îşi părăseşte casa pentru a vizita Sfintele Lo curi, Trecând prin Antiohia, 1-a întâlnit pe cu noscutul Simeon Stâlpnicul. Teodosie a rămas surprins când a auzit pe Simeon cum îi preves teşte viitoarea lui evoluţie duhovnicească. După ce s-a închinat la locurile de pelerinaj din Ierusalim, a rămas la Turnul lui David, pe lângă Srantul Longhin, originar tot din Capa docia. Teodosie, întrucât dorea să trăiască în asceză, s-a mutat la aşa numita „Vechea Pia tră" a Maicii Domnului, unde exista o biserică închinată acesteia, După ce a rămas acolo o scurtă perioadă de timp, s-a îndreptat spre adâncul pustiei, pentru a trăi în retragere totală. O tradiţie transmisă oral spunea că în peştera din apropiere au rămas peste noapte cei trei magi care „luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor" (Matei 2, 12). In acest loc, Teodosie a for mat o mică obşte, care s-a dezvoltat repede da torită faimei sfinţeniei lui. După mărirea obştii, a purces la întemeierea mănăstirii, ale cărei temelii au fost puse între auiii 465-475. După fondarea mănăstirii începe activitatea marelui Părinte atât pe tărâm mo nahal, cât şi misionar, luptând împotriva ere ziilor nestorianismului şi monofozitismului.

L

În aceste strădanii avea alături pe Sfntu1 Sava cel Sfinţit şi pe Sfantul Eftimie cel Mare, bu curându-se de aceeaşi cinste nu numai din par tea Bisericii Ierusaĺimului şi a mănăstirilor din Palestina, ci şi a întregii Biserici Ortodoxe. În ce priveşte organizarea intemă a mănăsti rii, Teodosie nu a luat ca model mănăstirile deja existente din Palestina, Aceasta în special datorită faptului că mănăstirea sa se afla pe înălţime, iar nu într-un loc jos şi stâncos. Din mănăstire se poate vedea Betleemul, Ierusali mul cu muntele Măslinilor, Iordanul, Marea Moartă şi muntele Carantaniei, Monahii din obştea sa au reuşit să îmbine obligaţiile co mune din mănăstire cu o continuă asceză per sonală, Acest mod de viaţă a contribuit pe de o parte la creşterea numărului de călugări în obşte, iar pe de alta la atragerea de donaţii ve nite din partea unor credincioşi bogaţi, pri mul dintre aceştia fiind un oarecare Acachie. Donaţiile erau destinate construirii de spaţii de cazare pentru pelerini şi chilii pentru monahi. În felul acesta, încet încet în jurul mănăsti rii s-a format un întreg oraş. Treptat, monahii au ajuns la numărul de 700. Nu erau doar greci, ci şi besi (de neam tracic), armeni etc., ceea ce a dus la nevoia de a se construi în imensa mănăstire patru bise rici, În ele se făceau slujbele separat pentru călugării de diferite etnii, iar în continuare mergeau cu toţii în biserica centrală unde se săvârşea Sfânta Liturghie în limba greacă. În acest oraş monahal toate erau coordonate de dragostea părintească, de bunătatea şi înţele gerea întâistătătorului obştii, Avva Teodosie. Învăţătura pe care o oferea monahilor era o ex presie permanentă a dragostei, iar răspunsul, acţiunile şi faptele monahilor erau tocmai un fřuct al acestei iubiri, La mănăstire exista o şcoală pentru călugări, Unii dintre absolvenţi ajungeau stareţi la alte mănăstiri sau episcopi —

Vedere generală a Mănăstirii Cuviosului Teodosie. Mănăstirea actuală afost ridicată pe ruinele celei anterioare.

în slujba Bisericii. Sfänml Teodosie funda menta viaţa monahilor nu numai pe asceza care duce la desăvârşirea morală, ci şi pe muncă, La intrarea în mănăstire scria: „Ni meni să nu lenevească!", În mănăstire existau şi „ateliere pentru toate meseriile", unde mo nahii reparau sau confecţionau lucruri care apoi puteau fi vândute pentru susţinerea fman ciară a mănăstirii, Mai existau cămine pentru cazare, azile de săraci, azile de bătrâni şi spi tale, Toate acestea ofereau mănăstirii aerul unui oraş sacru, ai cărui locuitori duceau o viaţă sfantă, imitând exemplul lui Hristos. Chiar dacă Sfäntul Teodosie nu a fost înte meietorul vieţii de obşte din Palestina, el a fost totuşi cel mai puternic susţinător şi adept al

vieţii monahale de calitate, care îmbină educaţia cu asceza, dragostea pentru muncă cu hărnicia. Aici, Avva Teodosie imită pe marii săi compa trioţi din Capadocia, pe Sfântul Vasile cel Mare şi pe Grigorie Teologul, care au demonstrat că în viaţa monahală teoria şi practica se pot îm bina în mod armonios. Conform Sfântului Teo dosie cel Mare, ţelul călugărului este acela de a şi îndeplini sarcinile impuse de calitatea sa de monah, dar şi acela de a se îngriji de propria su pravieţuire, Atunci când situaţia o impune, mo nahul este dator să se pună în slujba semenilor săi, care au nevoie de ajutorul lui. Mănăstirea lui Avva Teodosie a fost carac terizată drept „cea mai bună" dintre toate mănăstirile Palestinei, Conţinea tot ce avea mai

128

MONAHISMUL

CAPITOLUL IV

nobil şi mai înalt monahismul primar. Teodosie a adormit întru Domnul la vârsta de 105 ani, la 11 ianuarie 529, în timpul împăratului Justinian şi a fost îmnormântat în cripta peşterii Magilor. Biserica îi face pomenirea Ia 11 ianuarie. În peştera unde a fost înmormântat există şi mormânrnl mamei lui, Evloghia, al Sfmtei So fia, mama Sf.ntu1ui Sava cel Sfrnţit, al mamei Sfinţilor Doctori fră de Argint Cozma şi Da mian, al Sfintei Teodata, al Sfântului Ioan Moshu, al Sfintei Maria, mama Sfrnţilor Ar cadie şi Ioan, soţia lui Xenofont. În pardo seala peşterii există mormintele a 35 de sfmţi. În biserica mare se află mormântul Sfmtei Eu frosina, care a venit de la Mănăstirea Mântui torului din Rusia cu fratele ei, David, şi a ple cat la Domnul la 23 mai 1783. În ultimile sale zile de viaţă, Teodosie îi povăţuia pe monahi necontenit, După cum spune biograful său, Teodor, Episcopul Pietrei (Arabia), Sfântul Teodosie cel „împodobit cu multă înţelepciune" studia întotdeauna opere importante din care extrăgea delicioasa hrană duhovnicească. Desăvârşirea şi strălucirea lui duhovnicească sunt caracterizate de biogra ful menţionat astfel: Cine altcineva şi-a omo rît asţfel mădularele cele pământeşti, desJâ narea, necurăţia, patimile, dorinţa cea rea? Cine nu se minunează de multa luipriveghere, de neîncetata lui psalmodie, de bogatele şipli nele de durere lacrimi, de rugăciunea lui cu rată vi continuă, de statul în picioare de toată noaptea, defrânghiile cu care se încingeapen tru a nu ador,ni şi pentru a-şi chinui mUlocul... Cine nu vede ascuţimea şi integritatea gândi rii lui, care se înălţa în timpul rugăciuniipre cum aripile unui porumbel, fapt arătat din orice lucru, inclusiv din înj2iţişarea lui, şi îl ajuta să găsească aproape de Domnul mult do rita lui linişte, lepădând orice dorinţă ome nească, şi ştiind că ceea ce este considerat aicifrumos este defapt întuneric în comparaţie cu lumina sfântă, după cum s-a întâmplat cu Moise în norul luminos, viaţajiind mai puter „

nică decât tot ce-i trecător? Cine a mai dat do vadă de atâta tărie în purţfîcarea trupului în cât puţin de nu-i neglja totalfuncţiile jiziolo gice? Nu dădea trupului său hrana pe care acesta o dorea, ci doar atât cât să nu se des facă legătura dintre trup şi suJlet mai înainte de a hotărî acest lucru Creatorul lor..." Pe seama Sfäntului Teodosie sunt puse multe minuni. Printre altele, se menţionează şi următoarea: Odată, au venit la mănăstire şase şapte călugări tineri. Teodosie le-a poruncit să sape un mormânt, După ce l-au terminat, acesta i-a întrebat cine acceptă să-l inaugureze. Unui dintre ei, pe nume Vasile, a primit să fie intre primul în el, zicând: „Binecuvintează-mă, părinte, pentru ca eu să intru primul în mor mânť'. Într-adevăr, acel fericit Vasile „aşezându-se în el, cu pace a adormit întru Domnul". De atunci, timp de 40 de zile, Avva Teodosie îl vedea şi îl auzea cum se roagă şi psalmodiază alături de el, în timp ce un aĺt călugăr îl auzea cum cântă fără însă să-1 şi vadă. Este fIresc ca din acest izvor de spiritualitate să iasă atâtea figuri importante de monahi, sfinţi simpli, dar totodată înţelepţi, care au avut un rol deosebit nu numai în cadrul Pa triarhiei Ierusalimului, ci şi al întregii Orto doxii, Printre ei se numără viitorii patriarhi de Ierusalim Sofronie şi Modest, precum şi Ioan Moshu. După Teodosie, la stăreţie a urmat So fronie, care a continuat cu aceleaşi rezultate opera lui Teodosie cel Mare. A condus mănăstirea timp de 14 ani şi două luni şi a adormit întru Domnul la 21 martie 546, în timpul împăratului Justinian. Succesorul lui a fost Ruf, apoi Stratighie, despre care monahii spuneau că avea trei virtuţi: „postea mult, pri veghea mult şi muncea mult". Lui Stratighie i-a urmat Gheorghe din Capadocia, iar acestuia, în jurul anului 600, cunoscutul Modest. Invazia perşilor din 614 a însemnat o pie dică în dezvoltarea, dar şi în conservarea celor realizate cu greutate. Sofronie şi Modest l-au avut contemporan pe Ioan Moshu, ci.moscutul

ÎN PALESTINA

129

Cripta-obiectiv de pelerinaj de la Mănăstirea Cuviosului Teodosie, situată în locul unde au poposit cei trei magi înainte de a se întoarce în ţara lor În timpul Cuviosului Teodosie, spaţiul afostfolosit drept biserică, ulterior drept cimitir al mănăstirii.

autor al Limonarului, adormit întru Domnul la Roma, şi ale cărui oseminte au fost transferate mai apoi în peştera Magilor. Toţi aceşti bărbaţi duhovniceşti au fost cti tori şi piloni de bază ai mănăstirii lui Avva Teodosie, După trecerea lor, strălucirea mănăstirii a început să pălească, pentru ca, până la începuturile secolului XVI, să decadă şi să fie desfiinţată, victimă a distrugerii pro vocate de curgerea timpului, dar şi a invazii lor beduinilor şi ale arabilor. Între anii 1250 şi 1500, mărturiile istorice relative la mănăstire sunt confuze. În următo rii 400 de ani de totală părăsire, mănăstirea a fost folosită de musulmanii din tribul ]bin Abed drept grajd şi stână. Mănăstirea a fost salvată în 1881 când cinstea de care se bucura din partea Frăţiei Sfäntului Mormânt a provo cat atenţia lui Fotios Alexandridis, directorul

Facultăţii de Teologie a Sfintei Cruci. Acesta, în luna august a acelui an, a cumpărat peştera Magilor de la un musulman numit Iusef Ibin Latip, împreună cu ruinele vechii mănăstiri. La 11 ianuarie 1896, în ziua pomenirii Sfäntului Teodosie, Patriarhul Gherasim al Ierusalimu lui a pus piatra de temelie a noii mănăstiri. Menţionăm că mănăstirea actuală nu s-a ridi cat exact pe locul vecbilor ruine, întrucât, con form unor dovezi, prima mănăstire acoperea o suprafaţă mult mai mare. Patriarhia Ortodoxă Greacă a Ierusalimului, fără a renunţa la moştenirea seculară şi acor dând cuvenita cinste lui Avva Teodosie, a pur ces în 1958 la lucrări de restaurare şi înnoire. Astăzi, mănăstirea lui Avva Teodosie funcţio nează prin purtarea de grijă a unui călugăr grec, care străjuieşte de unul singur una dintre „Termopilele" Ortodoxiei.

MONAHISMUL

ÎN PALESTINA

131

4. Mănăstirea Sfântului Gheorghe Hozevitul na dintre cele mai vechi mănăstiri din Ţara Sfântă, fondată în perioada exis tenţei marilor centre monahale în fiinţate de Sfntu1 Sava şi de Avva Teodosie, este şi Mănăstirea Srantului Gheorghe Hoze vitul. Mănăstirea a fost construită în pustiul Iudeii, lângă pârâul E1-Kilt, pe calea ce uneşte Ierihonul cu Ierusalimul. Locul unde a fost construită Mănăstirea Sfântului Gheorghe Hozevitul era considerat sfnt. Conform unei vechi tradiţii bazate pe Evanghelia apocrifă a lui Iacov, locul respec tiv este asociat cu persoana Maicii Domnului. Mai exact, părinţii ei, Ioachim şi Ana, atunci când au dus jerta la templul lui Solomon au fost respinşi întrucât nu aveau copii. Sfnta Ana s-a închis în casă şi s-a rugat lui Dumne zeu să-i dăruiască un copil pe care să-1 afiero sească templułui. Ioachim a mers în pustie, a postit 40 de zile şi 40 de nopţi în peşteră, zi când: „Nu voi bea nimic până când mă va cerceta Domnuł Dumnezeul meu, iar mânca rea şi băutura mea vor fi rugăciunea", în timp ce se ruga, i s-a arătat un înger care 1-a înştiinţat despre naşterea Maicii Domnului. Conform tradiţiei, este vorba despre aceeaşi peşteră unde, aşa cum arată şi Sf.nta Scriptură, s-a ascuns Proorocul Ilie atunci când era urmărit de necredinciosul rege al vechiului Israel, Ahab, şi de soţia lui, Izabela, care, abătându-se de la credinţa în Dumnezeu, au in trodus în regatul lor cultul a doi zei canaaniţi, Baal şi Astarte. Proorocul a rămas acolo „sin gur, singurel" hrănindu-se dimineaţa şi seara cu pâinea şi cu carnea aduse de un corb şi bând apă din pârâul Cherit. Astăzi, în partea nordică a peşterii există o icoană de mari di mensiuni a Proorocuiui Ilie hrănit de corbi (3 Regi 17, 13).

U

Prima mănăstire a fost fondată în acest loc în secolul V de cinci călugări sirieni: Pron, Ilie, Gheneos, Hainan şi Zenon. Iniţial era o clădire mică şi neînsenmată, cu o bisericuţă închinată Intâiului Mucenic Ştefan, şi cu câteva chilii pentru monahii din obşte şi pentru pelerini. In a doua parte a secolului V, această mănăstioară a fost transformată de Srantul Ioan Hozevitul într-o lavră mănăstire de obşte. La sfârşitul secolului VI, în timpul stăreţiei Sfântului Gheorghe Hozevitul, mănăstirea traversează o perioadă de înflo rire, în această perioadă numără mai mult de 2000 de călugări. Sfntu1 Gheorghe Hozevitul s-a născut într-un sat din Cipru, din părinţi foarte evlavioşi şi înstăriţi. Multele bunuri dăruite de Dumne zeu nu i-a împiedicat să trăiască într-o ascul tare totałă de voia Sa. Şi-au crescut pe cei doi copii ai lor, Heraclid şi Gheorghe, în spiritul îndemnurilor hu Hristos. Evlavioşii părinţi s-au preocupat ca din fragedă vârstă să picure în sufletele celor doi copii respectul faţă de sfnt numele lui Dumnezeu, dar şi totala ascultare faţă de voia Lui. Eforturiłe lor nu au fost în za dar, ei primind bogate binecuvântări de la Părintele cel iubitor de oameni. Heraclid, care era mai mare, când a ajuns la vârsta maturităţii, luând binecuvântare de la părinţii săi, a plecat să viziteze locurile unde S-a născut, a crescut şi a trăit Hristos. Sufletul nobil şi înclinat spre cele religioase al tânăru lui a fost atât sensibilizat atunci când, ajuns în Ţara Sfântă, a vizitat Golgota şi Sfntu1 Mor mânt al lui Hristos, încât a luat hotărârea de a rămâne în acele locuri pentru tot restul vieţii. Aşa s-a şi întâmplat. Tânărul credincios şi iu bitor de Dumnezeu, după ce a străbătut mai multe locuri, a coborât şi la Iordan. A păşit în

Pustia Iudeii şi Mănăstirea Sfântul Gheorghe din Hozeva.

-

132

CAPITOLUL ]V

MONAHJSMUL îN PALESTINA

cântat pe locul unde, conform tradiţiei, profe tul pustiului L-a botezat pe Domnul, iar de acolo a înaintat spre Lavra Calamona, unde a şi rămas, ducând lupta cea bună a virtuţii. Fra tele său, Gheorghe, încă minor, a rămas aproape de părinţii săi, deosebindu-se de toţi copiii de o vârstă cu el prin felul lui de a fi cu minte şi smerit. În anii dificili ai adolescenţei, peste copil s-a abătut o mare încercare. Ambii părinţi s-au îmbolnăvit şi au miirit la scurt timp unul după celălatt. Un unchi de-al său l-a luat în în grijire împreună cu toate lucrurile şi moşte nirea sa cu gândul ca atunci când acesta va creşte să-l însoare cu iubita sa fiică. Intrucât Gheorghe nu agrea viaţa profană, dorind să ducă un alt stil de viaţă, superior, adică viaţa îngerească, într-o bună zi a părăsit casa şi s-a îndreptat spre un alt unchi de-al lui, care era stareţ la o mănăstire. Când primul unchi a a flat ce s-a întâmplat, a mers la mănăstire pen tru a-1 lua pe Gheorghe şi a-1 duce înapoi în sat, În această încercare a sa, nu a avut nici o reţinere să se certe inclusiv cu fratele său călugăr. Acesta, însă, i-a răspuns cu calm şi cu bĺândeţe: „Fratele meu, eu nu l-am adus pe acest tânăr aici, şi nici nu-l alung. Să hotărască singur ce doreşte. Este matur... “.

Când tânărul a aflat despre disputa unchilor lui, a părăsit pe ascuns mănăstirea şi insula Ci pru şi s-a îndreptat spre Cetatea Sfântă a Ieru salimului, Odată ajuns acolo, s-a închinat la sfmtele locuri de pelerinaj şi apoi a coborât spre Iordan. Laptele curat al credinţei cu care a fost hrănit de părinţii lui încă din fragedă vârstă îl determină să-şi caute fratele. Sufletul său doreşte viaţa îngerească. Pericolul păca tului, pe care îl vedea peste tot în jurul său, îi aduceau în urechi ecoul vocii îngerilor care i-au zis lui Lot: „Mântuieşte-ţi sufletul!" (Fa cerea 19, 17). Deşertăciunea celor trecătoare ale lumii acestei i-a zguduit existenţa. Condus de chemarea Domnului „Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia cru

cea şi să-mi urmeze Mie", a înaintat şi s-a în dreptat spre Lavra Kalamona unde aflase că vieţuieşte fratele său. Lavra Kalamona se afla lângă Iordan, aproape de actuala rnănăstire a lui Avva Ghe rasim. Când 1-a întâlnit, s-a aruncat fără nici o ezitare la picioarele lui şi i-a descoperit dorinţa şi hotărârea sa de a rămâne alături de el. Acesta, în ciuda faptului că s-a bucurat să-şi vadă fratele, s-a temut să-l ţină lângă el şi 1-a trimis la prietenul său, stareţul Mănăstirii Maicii Domnului Hozeva. Stareţul şi-a dat seama de la prima privire de zelul sfânt al tânărului Gheorghe şi l-a con dus cu frică de Dumnezeu pe treptele vieţii ascetice. Adânca smerenie a tânărului, ascul tarea şi dispoziţia de a face orice ascultare la mănăstire 1-au determinat pe stareţ ca, în scurt timp, să-l călugărească pe tânăr şi să-l încre dinţeze unui părinte îmbunătăţit, ca ajutor la ascultarea de grădinar. Fiind mânat permanent de entuziasm, tânărul monah îşi duce viaţa zilnică în post, privegheri şi rugăciuni îndelungate. Zelul său înf[ăcărat îl face să depună eforturi mari pen tru o viaţă din ce în ce mai virtuoasă. Din păcate, părintele lui duhovnicesc, în ciuda multelor virtuţi pe care le avea, nu-ĺ ajuta aproape deloc în nobila lui încercare, Era om aspru şi îI certa pentru orice până îl aducea Ia descurajare. Într-o zi, acesta l-a trimis pe ucenicul său la râu să aducă apă. Întrucât apa se întindea pe o suprafaţă mică, papura şi mărăcinii de la mal erau de nestrăbătut iar el era îmbrăcat în ves timentaţia călugărească, nu a reuşit să pătrundă pe acolo cu vasul pentru apă şi s-a întors fără nici un rezultat. Părintele său, când l-a văzut fară apă s-a supărat şi i-a spus să-şi scoată reverenda, să se îmbrace numai cu rasa de deasupra. A ascultat şi s-a dus din nou ĺa apă, fără să se opună. Deoarece a întârziat, iar între timp sunase clopotul pentru masă, bătrâ nul a ascuns reverenda şi s-a dus să mănânce.

Mănăstirea Sfântul Gheorghe din Hozeva.

133

134

I

MONAHISMUL

CAPITOLUL IV

După ce s-a întors, tânărul negăsindu-şi re verenda, dar nici pe bătrân, s-a dus la mănăstire fără ea şi a bătut la poartă. Când mo nahul care a venit să-i deschidă 1-a văzut îm brăcat aşa, 1-a întrebat ce i s-a întâmplat. După ce a ascultat explicaţiile tânărului, i-a adus o reverendă, cu care a intrat în mănăstire. In clipa în care trecea prin faţa mormintelor ce Ior cinci Sfrnţi Părinţi, bătrânul i-a dat o palmă fară milă şi l-a întrebat cu o mânie nejustifi cată: De ce ai întôrziat? În acea clipă, mâna bătrânului s-a uscat, nemaiputând fl mişcată. Avva, speriat de pedeapsa care 1-a ajuns, căzu la picioarele tânărului ucenic şi îl rugă Zi cându-i: Copilul nieu, iartă-mă şi nu mă da în vileag. Am greşit, Am greşitfoarte mułt, Să nu mă spui la nimeni, ci roagă pe Dumnezeu să mă ierte şi să mă facă sănătos. Tânărul mo nah, părându-i rău de ceea ce i s-a întâmplat bătrânului, i-a zis cu smerenie şi cu durere: Du-te, părinte, la mormintele Sjinţilor Părinţi, jă metanie şi aceia te vor vindeca. Bătrânul însă insista: Copilul meu, ţie ţi-am greşit, Tu să rogipe Dumnezeu să Se milostivească de mine şi să mă ierte. Atunci tânărul, după ce l-a luat de mână pe bătrân, l-a condus la morminte şi după ce au facut o metanie adâncă s-au rugat iar minunea nu a întârziat să se petreacă. Mâna a revenit la starea ei iniţială, dar şi sufletul bătrânului s-a îrimuiat. Mânia a dispărut iar inima i-a fost cu prinsă de blândeţe şi îngăduinţă. Chiar dacă tânărul a părăsit imediat locul minunii, aceasta s-a făcut cunoscută întregii obşti, Din acea clipă, toţi călugării au început să-I trateze cu un respect deosebit şi să vor bească despre acest fapt minunat. El, de frică să nu fie prins în mrej ele mânclriei, a părăsit mănăstirea într-o seară şi s-a îndreptat spre La vra unde se afla fratele său. Acolo, şi-a împo dobit viaţa duhovnicească cu multă înfrânare, slăbindu-şi trupul cu post şi cu asceză severă, pentru ca să rămână neatins de atacurile vrăjmaşului, În mintea lui nu intra nici un

ÍN PALESTINA

I 135

gând egoist, Avea întotdeauna voia Dornnului înaintea sa, ca pe un far ce-i lumina drumul. Trăia ca un om ceresc şi ca un înger pămân tesc, Viaţa lui devenise o viaţă „plină de har şi de adevăr" (Ioan 1, 14). Izvor nesecat de vin decări. Vindecări ce provoacă într-adevăr ui mire. Printre minunile Sfântului se numără şi aceasta. Intr-o zi, un ţăran din Ierihon, cuno scut şi prieten al celor doi pustnici, a venit la Lavra cu o desagă plină cu diferite seminţe din care cultiva el şi a bătut la uşa chiliei acestora. Gheorghe a deschis uşa şi l-a invitat să intre. Oaspetele, de cum a intrat, a făcut o în chinăciune şi, după ce a lăsat desaga cu daruri, i-a rugat fierbinte pe părinţi să binecuvinteze seminţele, Aceştia au observat cu mare stu poare că sub ele se afla cadavrul unui copil. Era pruncul decedat al ţăranului, adus acum la părinţi cu dulcea speranţă că aceştia îl vor pu tea învia şi i-l vor reda viu. Avva Heraclid, după ce l-a văzut, a zis cu spaimă şi cutremur fratelui său: Du-te şi-l cheamă pe omul acela să vină şi să-şi. ia desaga cu lucrurile aduse. Spune-i că ne bagă în mare ispită. Şi a strigat: Doamne, miluieşte-nepe noi, păcătoşii! Avva

Gheorghe, care pe atunci era cam de 40 de ani, a făcut metanie în faţa fratelui său şi i-a spus respectuos: Părinte, nu te nelinişti, ci vino să rugăm cu credinţă pe Prea Milostivul Dum nezeu săfacă o minune, Şi dacă mila Sa ne va auzi şi va învia copilul, prea sfânt numele Lui săJîe slăvit în veci, Dacă însă bunătatea lui Dumnezeu nu va binevoi, din motive ştiute doar de El, să se facă minunea, iarăşi îl vom chema pe tată şi-i vom explicafaptul că şi noi suntem oameni păcătoşi şi nu avem atâta în drăznire încât să facem lucrul pe care şi el, dar şi noi îl dorim atât de mult. La aceste cuvinte ale lui Gheorghe, Avva Heraclid s-a lăsat convins, După ce ambii părinţi au îngenuncheat, au început să se roage cu lacrimi în ochi şi cu inima sfărâmată... Nu a trecut mult timp până să se facă minunea.

Mănăstjrea Sfântui Gheorghe din Hozeva. Interiorul bisericii cu hramul „Maica Domnului Hozevitisa

“.

136

MONAHISMUL ÎN PALESTINA

CAP[TOLUL Iv

Dumnezeu cel iubitor de oarneni, Care aude întotdeauna rugăciunile fiilor Săi făcute cu credinţă, a auzit şi cererea credincioşilor părinţi Copilul mort a deschis ochii la im mo ment dat şi a început să plângă uşor. Evlavioşii asceţi, cu sufletul invadat de recunoştinţă, au deschis uşa şi l-au chemat înăuntru pe tatăl co pilului şi i-au spus: Frate, dragostea lui Du,n nezeu, după credinţa pe care ai avut-o în El, îţi dăruieşte înapoi copilul viu. Ia-l şi siăveşte L pe Dumnezeu din Čot suJletul tău, dar să nu spui la nimeni ce s-a întâmplat, Tatăl cel e vlavios şi-a luat copilul în braţe cu lacrimi de bucurie şi a ieşit slăvind pe iubitorul de oa meni Dumnezeu din adâncul sufletului. Aple cat, lăsând pe asceţi să-şi continue nevoinţa monahală. După moartea lui Avva Heraclid, frate după trup, dar şi împreună nevoitor al lui Avva Gheorghe, acesta din urmă a părăsit Lavra şi s-a întors la mănăstirea din Hozeva de unde plecase. Viaţa smeritului avva continuă şi aici ca şi la Lavra. Şi aici, postul aspru şi prive gherea îndelungată şi rugăciunea flerbinte con stituie preocupările lui zilnice, După cum ne informează cuviosul Antonie, biograful său, postul la care şi-a supus trupul a ajuns la apo geu, Dar şi-a întrecut convieţuitorii şi în stu diu, şi în rugăciune. Putea, fără nici o exage rare, să zică despre sine: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine" (Galatem 2, 20). Cei care îl vedeau se minunau. Diavolii se temeau de el pentru lepădarea de sine şi pentru răbda rea sa. Atunci când perşii au ajuns la Damasc, Sfäntul, care în timpul zilei stătea afară din chilie şi se incălzea la soare datorită faptului că slăbise foarte mult din cauza postului, a avut o vedenie şi a prevăzut distrugerea ţării. Păca tele oamenilor care locuiau pe atunci în părţile Siriei şi ale Palestinei întrecuseră orice măsură. Când perşii au înaintat şi au încercuit Sfânta Cetate a Ierusalimului, monahii din obşte şi mulţi din cei care vieţuiau în chilii se

parate au fugit în Arabia sau şi-au găsit adăpost în mai multe peşteri, precum şi în Kalarnona. La insistcnţa părinţilor, li s-a alăturat şi bătrâ nul Gheorghe. Perşii l-au găsit şi l-au luat rob, împreună cu alţi părinţi, Pe mulţi i-au trecut prin sabie. Printre ei, şi pe Avva Ştefan Sirul, un părinte de aproxirnativ l 00 de ani, cu o viaţă sfăntă. Văzându-l pe Sfântul Gheorghe atât de slăbit şi de evlavios, l-au eliberat şi, dându-i o desagă cu pâine şi un vas cu apă, i-au zis: Mergi unde vrei, bătrâne, ca să te salvezi. Sfântul a cobo rât noaptea la Iordan şi s-a ascuns acolo până ce perşii au plecat spre Damasc cu tot cu robii pe care i-au luat din Ierusalim. Luaseră cu ei şi pe Zaharia, episcopul Ierusalimului, şi &ag mentul din Sfânta Cruce. Sfântul Gheorghe Hozevitul, după ce o vreme s-a deplasat din loc în loc, s-a întors la mănăstirea din Hozeva, unde a rămas până la moartea sa, În această perioadă, Cuviosul, în ciuda vârstei înaintate, a desfăşurat o mare activitate misionară. Ieşea ziînic din chilie, predica şi întărea pe monahi şi pe numeroşii pelerini veniţi acolo, Ii învăţa mereu pe cei lalţi, făcând şi multe minuni. A fost până în ziua adormirii sale un izvor nesecat de minuni. Într-o dimineaţă, Sfântul Gheorghe Hoze vitul şi-a lăsat sufletul să zboare în pace către Domnul, pe Care L-a iubit din tot sufletul şi pentru a Cărui slavă a trăit. Pomenirea lui va rămâne în veci, iar exemplul său viu va inspira generaţii întregi de oameni, inclusiv din Insula Sfinţilor, din Cipru. Mormântul Sfântului Gheorghe Hozevitul se află în vechiul paraclis din mănăstirea sa, din secolul VI. Mănăstirea lui Avva Gheorghe Hozevitul este o construcţie complexă trietaj ată. În ea sunt cuprinse peştera Proorocului Ilie, chilii, spaţii pentru cazare, spaţii auxiliare, curţi, sub soluri etc. Biserica-peşteră a Proorocului flie este situată la etajul al treilea, Pe pereţi şi pe cupolă sunt pictate unele simboluri creştine şi sute de inscripţii care arată numele şi locul de

137

Mănăstirea Sfântul Gheorghe din Hozeva. Peştera-biserică a Proorocului Ilie.

origine al călugărilor înmormântaţi aici, în lo cul unde cândva a existat cândva un vechi ci mitir. Biserica centrală are hramul Naşterea Mai cii Domnului, „Panaghia Hozevitisa", Stilul ei arhitectonic este de bazilică cu o navă şi turlă. În partea nordică a pardoselii există mozaicuri din perioada bizantină, care reprezintă şi vul turul bicefal. Pardoseala datează din secolul xII. Aşa cum s-a întâmplat şi cu celelalte locuri de pelerinaj din Ţara Sfântă, perioada de în florire a Lavrei Hozevei a fost întreruptă odată

cu venirea perşilor. Mănăstirea a suferit stricăciurii majore, călugării au fost ucişi, iar cei care au reuşit să se salveze de sabie s-au răspândit peste tot. Sfântul Gheorghe a încer cat în zadar să o reconstruiască şi să o reîn noiască. Mănăstirea a supravieţuit chiar şi cu o obşte mică până în secolul XII, amintind câte ceva din gloriosul ei trecut îndepărtat, În acest secol, mănăstirea a fost reparată de împăratul Bizanţului, Manuel Comnenul, În secolul următor a fost părăsită şi lăsată în paragină. În 1878, monahul grec Calinic a renovat-o şi i-a dat forma pe care o are şi astăzi.

138

CAPITOLUL IV

MONAHISMUL ÎN PALESTINA

pentru a fi protejate, au fost consolidate şi re

5. Mănăstirca Sfântului Eftimie

L

a aproximativ 17 km est de lerusalim, în josul drumului ce duce de Îa Ierusa Iim Ia Ierihon, în pustiu, au fost desco

perite ruinele Mănăstirii Sfântului Eftimie ceÎ Mare. Sranml Eftimie era originar din Melitini din Armenia Mică, S-a născut în 377 d. H. şi în 406, la vârsta de 29 de ani, s-a stabilit timp de cinci ani la Locurile Sfinte, în peştera din Faran. În 411, căutând linişte desăvârşită, a plecat împreună cu un împreună-nevoitor, Teoctist, într-un alt Îoc pustiu, în peşterile pâ râuÎui Wadi Mukellik. Faima despre Srantul Eftimie se răspândeşte cu repeziciune, astfel încât vin să-1 vadă mulţi monahi, localnici din sateÎe din jur şi beduini arabi. Sfântul sfătuieşte pe bolnavi şi-i vindecă. Printre cei vindecaţi se numără şi fiul căpeteniei arabe

Aspevet, care fůsese paralitic. După acest eveniment, Aspevet împreună cu întregul Îui trib s-au botezat şi au devenit creştini. La mijlocirea Sfântului, eÎ a fost hi rotonit episcop de către Patriarhul Ierusali mului. Este cunoscut drept episcopul Petru de Paremvolon şi a fost primul episcop arab care i-a reprezentat pe arabii nomazi din regiune Îa Sinodul III Ecumenic din 431. Mânat de re cunoştinţă, Aspevet-Petru construieşte în re giunea Khan el Ahmar clădirile cele mai im portante din Lavra Sfantului Eftimie. Aceasta a ajuns Îa mare înflorire În timpul Sinodului de Îa Calcedon din 451, când datorită prezenţei Îuminoase a Srantului Eftimie devine cetatea Ortodoxiei din Palestina. Srantul Eftimie a plecat la Domnul în 473, Îa vârsta de 97 de ani, după ce a transformat Lavra în mănăstire de obşte, Într-un răstimp de şapte ani de Îa moartea sa, Lavra a devenit o

mănăstire modernă, cu zid împrejmuitor, care proteja o biserică de mari dimensiuni, cu ci mitir, trapeză comună, bucătărie, multe chilii,

grajduri, un turn, imense rezervoare de apă şi alte spaţii auxiliare, Lucrările s-au reaÎizat cu binecuvântarea Patriarhului Ierusalimului şi sub supravegherea diaconului Fidias. Mănăsti rea a căzut victimă invaziilor barbare ale perşilor din 614, ale arabilor din 637, 659 şi 747, a califului Hakim din 1009 şi, în srarşit, a sultanului mameluc cerchez Baibars al Ma lek az-Zahir între 1260-1270. În secolele care au urmat, mănăstirea este Îocuită când de călugări, când de triburi arabe care stăpâneau regiunea din când în când. Identificarea localităţii Khan el Ahmar cu mănăstirea este susţinută de descrierea pe care i-o face Chiril Schithopoliml, biograful Sran tului, precum şi de săpăturile arheologice rea lizate în zonă. Săpături printre ruinele mănăsti 1930, sub rii s-au făcut şi între 1928 conducerea lui Derwas J. Chitty din partea Şcolii Britanice de Arheologie din Ierusalim. Atunci au fost curăţate o parte din biserica centrală şi din cimitir. Între anii 1976—1979 au fost realizate noi săpături sub conducerea Dr. Ioaunis Meimaris, reprezentantul Serviciului de Arheologie din Israel, Au fost descoperite şi cercetate, pe Îângă spaţiile bisericii centrale şi cimitirul menţionate anterior, încă şase morminte din cavoul central, un al doilea cavou, la vest de cel central, un alt cavou mai mic boltit Îa nord de proscomidiarul bisericii centraÎe, o Sfantă Masă din perioada mai recentă a mănăstirii şi spaţiile de dincoace de zidul împrejmuitor, aproape de intrarea principală a mănăstirii. A fost curăţat la suprafaţă un tum situat la vest de biserica centrală, deasupra liniei zidului vestic, —

staurate mai multe ziduri Îa clădirile cele mai importante, Au fost descoperite destule obiecte de interes arheologic, ttagmente din picturi murale datând din diferite perioade, rame din ghips pentru geamuri de sticlă, un geain de sticlă intact şi multe cioburi, S-au găsit şi cio buri provenite de la vase de bucătărie, opaiţe

etc. Săpăturile efectuate în Lavră între anii 1928-1930 şi 1976-1979 au scos la Îumină spaţiul în care se află chilia Srantului, pardo seaÎa primei bisericuţe, un rezervor de apă şi

o magazie pentru grâu, poate şi primul mor mânt al Stantului. Dintre construcţiile mănăsti rii de obşte ridicate pe Îocul vechii Lavre au fost identiňcate: cimitinl, pereţii principali ai bisericii, două morminte boltite situate mai jos şi Îa nord de proscomidiar, turnul mănăsti

rii, camera paznicului, destul de multe chiÎii şi baza celei mai mari părţi din zidul împrej muitor, Din perioade ulterioare s-au descope rit ruinele paraclisului din cimitir, părţi din biserica centrală, rezervoare imense de apă în

incinta mănăstirii sau în afara ei, o trapeză, o mare parte din zidul nord-vestic cu poarta ex terioară, multe ziduri despărţitoare sau cu rol de consolidare, trepte, coridoare şi bolţile unui complex întortocheat care nu va putea fi iden tificat din punct de vedere al stilului arhitec tonic şi nici datat cronologic decât după ce va fi curăţat complet.

curţile din nordul şi sudul ciniitirului şi un

spaţiu exterior în partea sud-estică a bisericii centrale. De asemenea, după ce au fost desco perite pardoselile din mozaic şi marmură aÎe bisericii centrale şi au fost acoperite cu nisip

Sfântul Eftiinie.

139

140

I

CAPITOLUL IV

MONAHISMUL

ÎN PALESTINA

I 141

6. Mănăstirea lui Avva Gherasim fântul Gherasim s-a născut în Mira Li chiei în timpul împăratului Bizanţului Zenon (376-391). Părinţii lui erau creştini evlavioşi cu o stare materială bună. Marea lor avere însă nu i-a împiedicat să aibă principii morale foarte serioase, L-au educat conform învăţăturilor nemuritoare ale Biseri cii Ortodoxe. Cu câť creştea, cu atât se îm bogăţea în nenumărate virtuţi, Încă de când era prunc, a fost afierosit de părinţi lui Dumnezeu şi a crescut într-o mănăstire de obşte de la o vârstă agedă. Credinţa lui nezdruncinată şi dorinţa arzătoare de a deveni călugăr 1-au de terminat să părăsească traiul în lume, După ce a împărţit averea sa la săraci, s-a dedicat li niştitei vieţi monahale. La început, a vieţuit ca monah într-o mănăstire de obşte. Cu timpul, a căpătat ex perienţă în ale vieţii mănăstireşti şi a progre sat în practicarea virtuţilor. Cu binecuvântarea stareţului său, a părăsit obştea şi s-a retras în singurătatea locurilor inaccesibile şi pustii ale Lichiei, Ştia că postul, privegherea şi rugăciu nea, alături de celelalte virtuţi pe care le prac tica în mod constant, erau treptele care îl du ceau spre Împărăţia cea veşnică. Dormea foarte puţin, doar cât să se menţină în viaţă. Despre somn, el zicea: Cine vrea să trăiască mult trebuie să doarmă puţin, Somnul mult face trupul neputincios şi bolnăvicios. J'îaţa este constituită în special din partea timpului în care suntem treji, Patul este unfel de sicriu, pentru că ne împiedică de la acţiune, adică de la viaţă. Sfantul dorea de mic copil să viziteze Lo curile Sfinte. În 415, ajunge la Ierusalim şi se închină la Sfântul Mormânt şi la celelalte obiective de pelerinaj, Imediat după aceea pleacă în pustia de Ia Marea Moartă, pentru a trăi în singurătate. A auzit despre Sfântul Ef timie care pustnicea în pustia Ruva din apro

S

piere şi a mers să vieţuiască alături de el. Înar mat cu armele neînfrânte ale virtuţii şi întărit de Harul Sfant, îi învinge pe demoni şi îi pune pe fugă, Vocea lui atrage ca un rnagnet pe mulţi monahi şi pustnici din diferite părţi care doreau să-1 aibă drept povăţuitor în lupta pen tru mântuirea sufletului. Cuviosul, văzând atâţia pustuici lângă el, a hotărât să întemeieze o mănăstire de obşte la o distanţă de aproxi mativ o milă de râul Iordan. Sfântul Gherasim a plecat la Domnul la adânci bătrâneţi, în 475 d.H. Sfântul Gherasim ajunsese la o aşa înălţime duhovnicească încât şi fiarele sălbatice îl res pectau, îl ascultau şi îl slujeau. Marele har primit de la Dumnezeu se poate vedea şi din întâmplarea cu leul, Sfântul este înfâţişat întotdeauna cu un leu, Acest leu sălbatic a trăit aproape de Cuviosul Gherasim şi l-a slu jit într-un mod minunat toată viaţa lui. tntr-o bună zi, pe când Sfântul mergea pe malul râului Iordaii, a întâlnit un leu. Imediat ce l-a zărit, fiara a început să scoată un scân cet rugător şi să-şi ridice cu greu piciorul în care îi intrase o bucată de trestie ascuţită, şi care se umflase, se infectase şi nu mai putea fî pus pe pământ din cauza durerii, Văzând sta rea în care se afla leul, bătrânului i s-a racut milă, S-a apropiat de el, s-a aşezat pe o piatră, a luat piciorul leului, 1-a examinat cu atenţie şi i-a curaţat rana. Apoi, a bandajat-o cu o pânză, după care l-a slobozit pe leu, Acesta însă nu s-a îndepărtat După ce s-a vindecat, a rămas lângă Sfânt fără a-l mai părăsi vreodată, a de venit blând ca im miel şi îl urma peste tot ca un ucenic adevărat Dar şi după moartea Sfäntu lui l-a urmat pe acesta într-un mod minunat, dându-şi suflarea deasupra mormântului din cauza marii dureri provocate de despărţire. Dumnezeu a dăruit Sfântului Gherasim multe harisme, Vorbea cu animalele sălbatice

Mănăstirea Cuviosului Gherasim din pustia Iudeii.

şi le dădea nume, iar ele îl ascultau, trăia cu un minim de brană, rezista în faţa durerilor şi a arşiţei, era calm şi nu se supăra, avea o mare răbdare, făcea multă asceză şi ĺucra mult, pri veghea şi se ruga neîncetat, Putea citi gându rile celorlalţi, ştia de mai înainte ce se va în tâmpla, fără a fl de faţă. Astfel, a văzut cu ochii sufletului mutarea la Domnul a Sfantului Ef timie, a cărui mănăstire era situată la o distanţă

de câţiva kilometri de cea a Sfäntului Ghera sim. Prin urmare, a mers împreună cu uceni cul său, Sfântul Chiriac, la locul unde se afla moaştele acelui mare sfänt, l-au îmnormântat şi apoi s-au întors la mănăstirea lor, Cea mai mare harismă însă era aceea a facerii de mi nuni. Sfântul a făcut minuni atât în timpul vieţii, cât şi după moarte.

142

MONAHISMUL

CAPITOLUL Iv

ÎN PALESTINA

143

7. Mănăstirea din Muntele Carantaniei ănăstirea este construită la vest de Ierihon, pe muntele Carantaniei, pe versantul abrupt numit „Gebel Ku rudul", Este formată dintr-o biserică centrală cu hramul Buneivestirii, un paraclis, o peşteră naturală, un un coridor lung cu camere pe am bele părţi, Acest munte este plin de peşteri în care pustniceau cândva foarte mulţi asceţi. Una dintre aceste peşteri care se află în partea vestică a muntelui are intrarea diferită de a ce lorlalte, Se spune că acolo a avut loc ispitirea Domnului.

M

Interiorul mănăstirii din Muntele Carantaniei.

Conform tradiţiei, în această peşteră a postit Iisus Hristos timp de 40 de zile, fiind apoi ispitit de diavol (Matei 4, 1 11; Luca 4, l 13; Marcu 1, 12-13). De la acest eveniment pro vine şi numele mănăstirii. La poalele munte lui se află ruinele unei mici cetăţi numite Doc, construită de Ptolemeu, ginerele lui Simon Macabeul. În 340, Sf.ntul Hariton a fondat pe acest munte mănăstirea pe care a numit-o La vra Doca, după numele vârfului acestuia. Mănăstirea a fost distrusă de perşi şi a fost re construită în secolul XII.

Mănăstirea din Muntele Carantaniei. Jos, oraşul Ierihon.

-

-

144

MĂNĂSTJRILE DIN IERUSALIM

I CAPITOLUL V

I 145

1. Mănăstirea Sfintei Cruci

CAPITOI.. UL V

MĂNĂSTIRILE DIN IERUSALIM

n partea vestică a Ierusalimului, în afara zi nezeu i-a primit pocăinţa. Astăzi, la mănăstire durilor şi într-o minunată vale acoperită de este arătat locul de sub Sfănta Masă unde Lot păduri, se află vestita Mănăstire a Sfmtei a sădit împreună cele trei mlădiţe de cedru, de Cruci. Pe clopotniţa ei, puţin mai jos de Kne brad şi de chiparos. Când regele Solomon a set, sediul Parlamentului israelian, flutură stea văzut acest copac ciudat a poruncit să-1 taie guł alb-albastru (drapelul Greciei n. tr.). pentru a-1 folosi la construirea templului. Tra Conform tradiţiei, în acest loc a fost sădit co diţia spune că nu a putut fi folosit la nimic pacul din care s-a confecţionat crucea lui Iisus. deoarece se modifica permanent, când micşo Să urmărim însă întregul istoric. rându-se, când mărindu-se. Astfel, a fost numit Lot, nepotul de frate al lui Avraam, după lemnul blestemului şi a rămas nefolosit mult distrugerea Sodomei, s-a refugiat într-o peşteră timp. Acest lemn a fost utilizat mai târziu când, împreună cu cele două fiice ale sale. Acolo, din porunca arhiereului Caiafa, a fost con acestea 1-au îmbătat şi au „dormit cu el" (Fa fecţionată Crucea lui Iisus. Astfel, din lemnul cerea 19, 35). Conform unei tradiţii siriene, blestemului a devenit lemnul binecuvântării... Lot şi-a mărturisit păcatul lui Avraam şi 1-a ru Mănăstirea Sfintei Cruci din Ierusalim a gat să facă rugăciuni către Dumnezeu ca să fie fost construită în perioada bizantină. În spaţiul iertat. E1 însuşi continua să-L implore pe Dum diaconiconului bisericii a fost descoperit acum nezeu pentru acest lucru. mulţi ani o pardoseală din mozaic datat din se Într-o zi, lui Lot i s-a arătat un înger şi i-a colul VI d. H. Perşii au distrus mănăstirea în dat trei mlădiţe din trei copaci diferiţi, cedru, 614, dar a fost reconstruită curând. La înce brad şi chiparos, cu porunca de a-i sădi şi uda putul celui de-al doilea mileniu şi mai exact în zilnic cu apă adusă de la Iordan, I-a spus că 1007, monarhul egiptean Hakim a distrus ma dacă vor înflori înseamnă că Dumnezeu i-a joritatea mănăstirilor din Ţara Sf.ntă, inclusiv primit pocăinţa, In caz contrar, va fi condamnt pe cea a Sfmtei Cruci. Mănăstirea a fost reno pentru totdeauna. Plin de bucurie, Lot a facut vată de monahul ivirean Prohor, care a şi fon tot ce i-a zis îngerul, Pe când se întorcea însă dat o obşte formată din ivireni. In timpul ma de la Iordan, diavolul cel urâtor de bine, pe melucilor, mănăstirea a fost cel mai important care îl supăra pocăinţa lui Lot, deghizat într-un şi mai vestit centru monastic ivirean de la Lo om sărac, i-a cerut să bea. Mai încolo a întâl curile Sfinte. nit şi pe al doilea şi pe al treilea, până s-a con Mănăstirea a primit multe daruri şi ajutoare sumat toată apa. Acest lucru s-a întâmplat de de la domnitorii Iviriei, ceea ce a facut ca bi mai multe ori şi pe Lot a început să-1 apuce serica centrală să fie împodobită cu picturi de disperarea la gândul că ramurile se puteau o rară ĺřumuseţe. Obştea mănăstirii era for mată din 100 de călugări, dintre care unii usca. Atunci, îngerul Domnului s-a arătat a doua aveau o educaţie aleasă sau erau scriitori. Tot oară şi i-a spus că ramurile s-au prins şi se dez aici a trăit şi poetul naţional al Iviriei, Sota Ru voltă chiar şi fară apă. Astfel a înţeles că Dum staveli.

I

1\ţ

—

—

Interiorul bisericii centrale a Mănăstirii SJîntei Cruci. Biserica şi mozaiculpardoselii datează din 1040 i H.

146

I

CAPITOLUL V

MĂNĂSTIRILE DIN IERUSALIM

Monahii iviriţi au părăsit mănăstirea Sfm tei Cruci în secolul XVIII din cauza difi cultăţilor economice cu care s-au confruntat. Astfel, ea a trecut din nou sub jurisdicţia Pa triarhiei Ierusalimului. În 857, Patriarhul Chi ril a fondat celebra Facultate dc Teologie a Sfintei Cruci, care a funcţionat neîntrerupt până în 1905. Mănăstirea a fost renovată în ul timele decenii şi astăzi se impune în toată re giunea Ierusalimului Nou.

I 147

2. Mănăstirea Catamona a sud-vest de oraşul Ierusalim există găsea casa şi grădina familiei Drepmlui Si munţi şi dealuri care trasează linia văii meon care L-a întâmpinat pe Domnul, au re Giganţilor sau a IJriaşilor, Aceasta în parat biserica aflată în incinta ei, cu bramul cepe de la baza muntelui în care a fost con acestuia. struită Mănăstirea Proorocului Ilie şi se încheie Se pare că datorită deselor incursiuni ale la nord, în trecătoarea Yon. Între valea arabilor această mănăstire a fost distrusă cu Uriaşilor şi valea Crucii sau vad-il-pasa, se timpul, la fel ca şi celelalte mănăstiri. Pelerinul înalţă un munte lunguieţ care se întinde de la Tovlen, în Jurnalul lui de călătorie relatează sud spre nord. Mai exact, începe din valea următoarele: „În 1483 şi 1519 se putea vedea A1miet şi se termină la nord, unde este şcoala un turn mare şi înalt de 20 de metri, distrus Latinilor, adică până la morile lui Ibrahim parţial, cu multe spaţii întunecatepărăsite În Paşa, La baza acestui munte exista cândva anul 1542 însă el a văzut că turnul este mai bine Mănăstirea Sfäntului Vavila. îngrijit decât construcţiile din jur. Pe munte se formează două piscuri lun In 1527, regii ivireni David şi Leon s-au guieţe, cu versanţii abrupţi şi neregulaţi, care aliat cu sultanul Soliman împotriva sultanilor din loc în loc se transformă în zone cultivabile. Egiptului şi i-au învins, Apreciind acţiunea lor, Acest munte are în partea de nord valea Ennom, sultanul Constantinopolului a oferit ivirenilor situată la mică altitudine, unde se păstrează multe drepturi şi le-a dat voie să repare până astăzi scăldătoarea menţionată de Proo mănăstirile care fuseseră distruse şi erau gata rocul Ieremia, iar la nord valea Giganţilor care, să se dărârne, Cu acest prilej, regii ivireni au în atunci când se cultivă în întregime, oferă pele noit multe mănăstiri, printre aceste numărându rinului o privelişte impresionantă. se, după cât se pare, şi Mănăstirea Catamona. O tradiţie foarte veche a localnicilor de pe Pelerinul Tovlen menţionează că în anul colinele Sionului arată că pe colina care se află 1583 exista un turn înalt şi vechi, dar că în în partea de sud a muntelui exista casa Drep 1620 se vedea doar o construcţie sub formă de tului Simeon. In grădina casei se aflau mor turn, distrusă de trecerea timpului şi poate de mintele familiei, obicei întâlnit la iudei şi la invaziile arabilor. Această clădire avea mai alte popoare antice ca, de exemplu, la egipteni, mult de zece camere în care locuiau călugări palestinieni şi sirieni. ivireni, Se pare că în acea perioadă mănăstirea În anul 1177, regele Iviriei, Vahtag Garga suferise anumite distrugeri. Regii Iviriei au slan, după ce a facut alianţă cu sultanul Egip reparat iar mănăstirea, pentru că Tovlen zice în tului împotriva cruciaţilor, a invadat Mănăsti Jurnalul lui că în anul 1646 se putea vedea un rea Sfintei Cruci şi alte mănăstiri, pe care, turn înalt de formă tetragonală construit dîn pentru a le întreţine şi păzi, le-a oferit ca spaţii piatră albă, în care existau câteva încăperi de locuit mai multor ivireni. mici nelocuite unde minoreţii (latinii) oficiau Este foarte posibil ca ivirenii, profitând de uneori Liturghia. trecerea pe care o aveau la turci, să fi reuşit să Din anul 1666 mănăstirea a rămas pustie, cu construiască pe vechile ruine ale Catamonei un o mulţime de ruine, păstrând doar numele de turn înalt şi rezistent, precum şi clădiri noi Catamona şi tradiţia că acolo se afla casa şi pentru monahii ivireni. De asemenea, ţinând grădina Dreptului Simeon. Conform Vechiului cont de vechea tradiţie care spunea că acolo se Testament, Dreptul Simeon aflând de venirea

L

“.

Icoană de Ia Mănăstirea SJintei cruci. Lot udă ar borele Crucii. Detaliu arhitectonic de la Mănăstirea SJintei Cruci.

Ę:

148

I CAPITOLUL V

lui Mesia, L-a rugat pe Dunmezeu să-I în vrednicească să-L vadă şi el înaintc de a rnuri. Rugăciunea lui a fost ascultată. El a fost cel care a întâmpinat pe Maica Domnului şi pe Pruncul Srnnt la templu, zicând: „Acum slo bozeşte pe robul Tău, Stăpâne..." (Luca 2, 2532). Prima mănăstire şi prima biserică de pe colina Catamona au fost construite în secolul XI1 de către monahii ivireni. Tovlen amin teşte că în 1738 exista un turn vechi înconju rat de ruine, care adăpostea o inscripţie în limba ivireană (georgiană n. tr.). Acest turn a dăinuit până în 1859. În acel an, monahul Avraam din Madit a cumpărat cu l0.000 de groşi ruinele şi aproape întreaga suprafaţă a Mănăstirii Catamona. A început să sape printre ruine şi să cultive zona din jur cu viţă de vie şi măslini, In timpul săpăturilor, au ieşit la iveală ruinele turnului şi sub ele s-au găsit pietre de la construcţia iniţială, cu dimensiunile cuprinse între 60 şi 120 cm, precum şi un rezervor subteran. A fost descoperită, de asemenea, o coloană secţionată pe lungime, cu o inscripţie în limba ivireană, Odată cu cultivarea terenurilor din zonă s-au descoperit în partea nordică nu nu mai ruinele unor clădiri, ci şi fragmente de mo zaic, rezervoare subterane, bucăţi de marmură lucrată într-un stil elegant, iar la vest de hirnul ridicat ulterior un mic paraclis cu pardoseală mozaicată şi alte lucruri. După aceasta, monahul Avraam, un înfocat iubitor de frumos, a ridicat din temelii încă un Wrn tetragonal cu înălţimea de 9 m., lungimea de 17, 50 m. şi lăţimea de 9 m. Mai tîrziu a construit o bucătărie şi magazii, precum şi alte patru chilii. Treptat, a sădit peste 600 de măslini, diferiţi pomi fřuctiferi, o vie întinsă, o grădină de zarzavat şi a separat suprafeţe mari de pământ pentru cultivarea cerealelor. în 1879, Avraam a cercetat curtea vechiului turn cu mai multă atenţie pentru a afla mormântul Sfäntului. Astfel a descoperit mai multe mor minte săpate în piatră. —

MĂNĂSTIRILE DIN IERLJSALIM

Biserica Sfântului este în interiorul vechiu lui turn şi se împarte în două părţi unite între ele printr-O galerie, În partea nord-estică a acestui spaţiu, într-o absidă bottită formată în perete se află proscomidiarul, iar la nord-vest se găsesc mormintele Sfäntului, cu un frumos bałdachin sculptat, care se sprijină de o placă din marmură albă de cea mai bună calitate. Placa este susţinută de patru coloane, fiecare cu înălţimea de 80 cm. Sub placă se află rnor mintele protejate cu gratii de fier. De-a lungul mncăperii atârnă cinci candele, iar la est există un iconosctas sculptat, cu o uşă care face legătura dintre paraclis şi Sfântul Al tar, În partea sudică există un rezervor subteran, de la care tumul a primit numele de Agheazma Maicii Domnului. Iconostasul susţine trei icoane dintre care una îl înraţişează pe Dreptul Simeon care zice: „Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu", a doua îl reprezintă pe acelaşi Sfant Primitor de Duninezu cum îşi aruncă inelul în râu, iar a treia arată cum el găseşte inelul în pântecele unui peşte. Biserica centrală are lungimea de 11, 5 m. şi lăţimea de 4,22 m. Pardoseala bisericii este din marmură alb-roşie, în timp ce paraclisul este placat cu piatră. Această mănăstioară a fost scoasă din starea de îndelungata părăsire şi pusă la despoziţia credincioşilor pelerini de către harnicul şi iubitorul de frumos monah Avraam, care a lucrat pentru ea din răsputeri timp de 21 de ani, El nu numai că a scos la iveală turnul vechi, ascuns printre ruine, ci i-a şi refcut părţile distruse, construind noi clădiri. După ce şi-a încheiat lucrarea, a predat cheile Patriarhului Ierusalimului, P.F. Ierotei, pentru a intra în proprietatea Frăţiei Sfântului Mormânt, înscriind-o printre sfintele locuri de pelerinaj, Este considerată o bijuterie a Tro nului Apostolului Iacov, ruda Domnului, şi a Frăţiei arnintite, precum şi motiv de bucurie pentru Madit, patria monahului Avraam, care a răsărit un asemenea vlăstar în grădina Bi sericii Ierusalimului.

I 149

Mănăstirea Dreptului Simeon sau Catamona.

3. Alte mănăstiri din Ierusalim ănăstirea Avraam, Mănăstirea Sf. Haralambie, Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul, Mănăstirea Sf. Ar hangheli, Mănăstirea Sf. Nicolae, Mănăstirea Sf. Teodori, Mănăstirea Sf. Gheorghe Evreiască, Mănăstirea Sf. Gheorghe Spital, Mănăstirea Sf. Vasile, Mănăstirea Sf. Ecate

M

rina, Mănăstirea Sf. Spiridon, Mănăstirea Sf. Nicodim, Mănăstirea Pretoriului, Mănăstirea Sf. Ana, Mănăstirea Sf. Onufřie, Mănăstirea Sf. Ştefan, Mănăstirea Sf. Pantelimon, Mănăstirea Înălţării Domnului, Mănăstirea Sf. Modest, Mănăstirea Maicii Domnului Mari, Mănăstirea Maicii Domnului Seidanaia.

150 j

ORTODOXIA ROMÂNEASCĂ ŞI LOCURILE SFINTE

CAPITOLUL VI

151

1. Legăturile multiple ale Ţărilor Române cu Locurile Sfinte

CAP'TOŁUL VI

ORTODOXIA ROMÂNEASCĂ ŞI LOCURILE SF1NTE

ncă din primele secole creştine, locuitorii de ła nord de Dunăre s-au arătat a fi ataşaţi de Locurile Sfinte. În primul rând, este evident că legătura era putemică de vreme ce Sfntu1 Andrei din Betsaida Galileii este con siderat Apostolul românilor. Pe de o parte, ca toţi ceilalţi creştini, ei mergeau în pelerinaj la locurile cinstite de toţi, iar pe de alta, unii dintre ei se stabileau ca sihaştri în anumite mănăstiri sau chiar în fiinţau asemenea locaşuri. „Vlahii nord dunăreni", strămutaţi în jurul faimoasei Mănăstiri Sfanta Ecaterina, sunt primii dintre strămoşii meleagurilor carpatice, recunoscuţi a fI participat la viaţa creştină din Ţara Sfntă. Din secolul al XV-lea sunt consemnate da nii şi închinări de mănăstiri în Ţăriłe Române, üe din partea marilor boieri, fIe din partea unor domnitori ortodocşi, luminaţi şi cu stare, în favoarea unor locaşuri de rugăciune şi de vieţuire creştină de la Locurile Sfinte. Acest sprijin a facilitat păstrarea neştiribită a cre dinţei ortodoxe în Ţara Sfăntă, chiar şi după ce aceasta a fost cucerită de musulrnani. Din re giunile istorice Muntenia şi Valahia ajutoarele pentru diverse locaşuri de cult de la Locurile Sfinte au fost diverse, nu numai politice, sau fl nanciare, ci şi concrete, în produse. tn cadrul acelor ‚Frăţii Aghiotafitice", con sacrate sprijinirii Sfntu1ui Mormânt, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, s-au strâns de mai multe ori produse diverse în acest scop. Tot în această vreme două mănăstiri vestite, Pro bota şi Gruia, sunt închinate Ierusalimului, ca

I

Aseză,nântul Rornânesc din Ierusalim.

şi câteva moşii, număr care se va mări în timp; închinarea acestora va deveni un lucru firesc pentru domnii şi boierii din Ţările Române. Neagoe Basarab, Vasile Lupu, Leon Tomşa şi Constantin Movilă sunt doar câţiva dintre bi nefacătorii liiminaţi pentru Locurile Sfinte, ameninţate de luptele fratricide cu catolicii, ca şi de opresiunea musulmană. Domnitorul Şer ban Cantacuzino, dar şi alţi boieri bogaţi şi lu minaţi, îi sprijină prin danii pe doi patriarhi greci ai Ierusalimului ce au avut variate legături cu Ţările Române, pe Dositei şi pe Hrisant Notaras. Domnitorul mijloceşte la Înalta Poartă, graţie prestigiului avut, în favoarea reclădirii Bisericii Sfntu1ui Mormânt. Tot pentru diferite mănăstiri de la Locurile Sfinte erau încbinate şi Evanghelii, Tetraevangheliare sau Psaltiri, frumos meşteşugite în atelierele dîn mănăstirile Ţărilor Române. Cel puţin un exemplar al Bibliei lui Şerban Cantacuzino (vestita Biblie de la Bucureşti din 1688) ajunge la Locurile Sfinte, ceea ce demonstrează e xistenţa unor schimburi culturale certe intre creştinii din spaţiul nord-dunărean şi locaşurile din Ţara Sfăntă, păstrătoare ale credînţei orto doxe contra vicisitudinilor vremii. Numeroase pot fi enumerările tipurilor de ajutoare de care au beneficiat locaşurile sfinte din locurile unde a văzut luniina zilei după trup, Iisus Hristos, Cert este că timp de cinci se cole Ţările Române, deşi slăbite de diverse lupte, au sprijinit cultural, financiar şi politic menţinerea neştirbită a ortodoxiei în Ierusalim şi în toată Ţara Srantă.

152

ORTODOXIA ROMÂNEASCĂ ŞI LOCURILE SFINTE

CAPITOLUL VI

2. Prezenţa monahilor şi a credincioşilor români în Ţara Sfântă ste Sigur faptul că încă din cele mai vechi timpuri łocuitori din spaţiul nord duiiărean au fost în pelerinaj la Locurile Sfinte, situaţie care este prezentă şi astăzi. Mai mult, se cunosc şi numele unor călugări trăitori în diverse mănăstiri din Ţara Sfântă care proveneau din Ţările Române. Sfântul Ioan Casian (cca.360-435) este con siderat primul vieţuitor de marcă venit de pe meleagurile româneşti, deoarece era din Scy thia Minor (Dobrogea), care a trăit mai întâi într-o mănăstire din zona Betleemului. După cinci ani petrecuţi aici, el se retrage în pustia Egiptului, iar mai apoi ajunge la Marsilia, după ce trecuse prin Constantinopol şi Roma. Până în Evul Mediu târziu nu mai există menţionări semnificative ale contactelor lo cuitorilor din Ţările Române cu Locurile Sfmte, desigur cu excepţia acelor „vlahi nord dunăreni" strămutaţi pe lângă Mănăstirea Sfantul Sava. Arhimandritul Irinarh Rosetti (1771 1859) este unul dintre vestiţii trăitori români în Ţara Sfäntă, Din familie de boieri moldoveni, acest duhovnic întemeiază mănăstirea Horaita cu şaptezeci de călugări, după care, în 1843 se re trage la Ierusalim, După ce petrece câţiva ani în Nazaret, ajunge şi se stabileşte pe Muntele Tabor, Aici trăieşte ca pustnic timp de şai sprezece ani, încercând să construiască şi o mănăstire cu hramul Schimbării la Faţă, dar nu reuşeşte să o tennine până la plecarea sa la cele veşnice în 1859. El are meritul de a fi pus temelia la renaşterea vieţii monastice pe Mun tele Tabor, un loc din Ţara Sfântă cu o rezo nanţă deosebită. Arhimandritul Nectarie Banul (18181900), ucenic al Cuviosului Irinarh, îl însoţeşte pe acesta în Ţara Sfântă. Este fâcut arhiman

E

-

drit de patriarhul grec Chiril al lerusalimului în 1862, petrecându-şi aproape tot resml vieţii pe Muntele Tabor, Aici termină biserica înce pută de duhovnicul său, iar puţin timp înainte de moartea sa scrie „Viaţa Arhimandritului Irinarh Rosetti". Trece la eele veşnice la Mănăstirea Sfântul Sava unde se retrăsese în ultimii ani ai vieţii. Monahul Ştefan Sihastru, originar din Do brogea, a mers în pelerinaj la Morrnântul Domnului în 1920, iar următorii douăzeci de ani îi va petrece la Mănăstirea Sfântul Sava. Tot la aceeaşi mănăstire s-a retras şi ieromo nahul Ignatie Rădulescu, ce a vieţuit aici din 1925 până ta 1940. Ieromonahul Damian Stog a fost trimis ca egumen la schitut „Sfântul Ioan Botezătorul" de pe malului Iordanului în anul l 970, În ace laşi an trece la cele veşnice ca martir şi este în gropat în oraşul Ierihon la biserica închinată vameşului Zaheu. Schimonahiile Acachia Maior şi Vera Preotu au trăit şi ele Ia Locurile Sfmte. Prima a vieţuit la schitul românesc de pe malului Iordanului, în anii 1940, iar la sfârşitul vieţii s-a retras la mănăstirea Elion de pe Muntele Măslinilor. Schimonahia Vera, venită din Basarabia, s-a stabilit în satul Ain Karim, locul de naştere al Sfäntului Ioan Botezătorul, într-o mănăstire rusească de călugăriţe unde a vieţuit timp de şaizeci de ani. La sfârşitul vieţii, ea s-a retras la Mănăstirea Elion unde a trecut la cele veşnic e la venerabila vârstă de 112 ani (în 1988). o figură deosebită a monahismului româ nesc ce îşi petrece o parte din viaţă la Locurile Sfinte a fost Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ-Hozevitul, Născut în l 913 într-o fami lie de ţărani, a fost călugărit la Mănăstirea

Neamţu în 1933. În 1936 a plecat în Ţara Sfântă unde s-a închinat la Locurile Sfinte de la lerusalim, de la Betleem şi din Hebron. S-a retras apoi şi a trăit ca sihastru timp de doi ani într-o peşteră din deşertul de lângă Iordan. A devenit trăitor al faimoasei Mănăstiri Sfântul Sava, alături de alţi cinci călugări români. În anul 1947 a fost numit egumen al schitului românesc cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul de lângă Iordan şi a fost hirotonit, la rugămin tea patriarhului Nicodim, chiar de patriarhul Ierusalimului chiar în Biserica Sfântului Mor mânt, S-a retras din această demnitate de la Iordan în 1952 şi a trăit până la trecerea sa la cele veşnice în 1960 în apropierea Mănăstirii Sf.Gheorghe Hozeviml de lângă pârâul Cherit. Peştera în care a schinmicit Cuviosul Ioan se afla la o distanţă de vreo trei kilometri de mănăstire şi fusese un loc de pustnicie privi legiat şi pentru alţi monahi de-a lungul seco lelor, Trecut la cele veşnice la vârsta de 43 de ani, a fost îngropat în peştera „mormintelor", la locul pe care el însuşi şi-l pregătise. După douăzeci de ani, după obicei, când au vrut să-i mute rămăşiţele pământeşti în osuarul de la mănăstire, vieţuitorii de la Sf.Gheorghe Ho zevitul au găsit trupul Cuviosului Ioan nevătămat şi răspândind bună mireasmă. Tru pul său a fost aşezat în biserica mănăstirii şi i s-au făcut patmzeci de liturghii, după hotărâ rea Patriarhiei Ortodoxe Greceşti a Ierusali mului. O raclă scumpă a fost comandată, iar trupul Cuviosului Ioan se află în biserica mănăstirii, la loc de cinste, alături de moaştele

153

celor doi mari fondatori ai acestei vestite lavre, Sfântul Gheorghe Hozevitul şi Sfântul Ioan Hozevitul. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 20-21 iunie 1992, luând aminte de cinstirea vieţii desăvârşite a Cuviosului Ioan, a hotărât canonizarea a cestuia sub numele de Sfântul Cuvios Ioan de la Neamţ-Hozevitul; el este prăznuitla data de 5 august, iar numele său figurează în sinaxar şi în calendar. Legăturile Mănăstirii Sfântul Sava de lângă Betleem cu Ţările Român sunt multiple. Ace stui locaş de vieţuire ortodoxă de la Locurile Sfinte i-au fost închinate câteva metoace, din tre care printre cele ma importante este mănăstirea Sfântul Sava de la Iaşi, În afară de Cuviosul Nectarie şi de Cuviosul Ioan, la această mănăstire au mai fost şi alţi călugări români, printre care ieromonahul Ignatie Rădulescu sau Ştefan Sihastrul şi Veniamin Trifu. În afară de aceşti vrednici vieţuitori români la Locurile Sfmte, există mărturii şi despre mulţi alţi monahi ce îşi petreceau o parte din viaţă în mănăstiri din Ţara Sfântă, La fel de importante, în afară de aceste legături spe ciale, fie prin vieţuitori ortodocşi, fie prin aju toare acordate de domnii şi de boierii români mănăstirilor de la Locurile Sfmte, sunt şi mul tele pelerinaje pe care credincioşii obişnuiţi, în trecut ca şi acum, le-au făcut, semn al legătu rii lor profunde cu meleagurile vieţuirii tru peşti a lui Iisus Hristos.

154

I

ORTODOXIA ROMÂNEASCĂ ŞI LOCURILE SFINTE

CAPITOLUL VI

3. Aşezămintele româneşti la Locurile Sfinte eşi legăturile românilor cu Locurile Sfinte datează de secole, fiind sigure şi multiple, Biserica Ortodoxă Ro mână nu a avut decât în secolul al XX-lea lo curi speciale, pentru reprezentarea sa în Ţara Sfântă sau pentru primirea pelerinilor. Trei aşezăminte sunt consacrate ca fiind ortodoxe româneşti: Aşezămârtu1 de la Ierusalim care este şi Reprezentanţa Patriarhiei Ortodoxe Române la Sfintele Locuri, Aşezământul de la Ierihon şi Aşezământuł de la Iordan. Fiecare dintre acestea are importanţa şi semnificaţiile sale specifice, cu rezonanţe în istoria mona hismului şi a ortodoxiei româneşti. Aşezat foarte aproape de vechea cetate a Ie rusalimului, Aşezământul Românesc de la Ie rusalim este reprezentanţa oficială a Bisericii Ortodoxe Române la Sfintele Locuri, atât la Biserica Sfantului Mormânt cât şi la celelalte locaşuri şi instituţii religioase din Ţara Sfântă. Deşi legăturile cu meleagurile sfinte erau se culare, abia la începutul secolului al XX-lea Biserica Ortodoxă Română, în relaţii foarte bune cu Patriarhia Greacă a Ierusalimului, reuşeşte, prin iniţiativa învăţatului Teodor Bu rada ce închiriază o casă la Ierusalim (1906), să aibă un paraclis (în 1908). În 1927, în vi zită fřăţească la Ierusalim, patriarhul Miron Cristea a hotărât ridicarea a două aşezăminte bisericeşti, unul la Ierusalim şi unul pe malul Iordanului. Lucrările au fost realizate din 1935 până în 1938, când au fost întrerupte din cauza războiului, Abia în 1963 Biserica Or todoxă Română recuperează aşezământul şi îşi trimite un reprezentant oficial la Locurile Sfinte. Lucrările au fost finalizate abia în 1975, iar biserica şi căminul Aşezământului românesc au fost sfinţite de însuşi patriarhul Justinian; acesta a încheiat şi mi nou Acord cu oficialităţile, privind Reglementarea şi Funcţionarea Aşezămintelor Româneşti din

D

Patriarhia Ierusalimului şi a toată Palestina. A fost amânată, din cauze diferite, deschiderea schitului de la Iordan. Aşezat în nord-vestul cetăţii vechi a Ieru salimului, în cartierul Mea Shearim, pe strada Shivtei Israel nr. 46, Aşezământul Rornânesc este asemenea unei cetăţi, având biserica în interior, iar căminul şi clopotniţa fiind alipite în părţile laterale. Construcţia este pe trei ni vele. Clopotinţa şi semnul Sfintei Cruci tro nează, Biserica este ridicată după stilul arhi tectonic al basilicilor bizantine, pictura este în frescă şi umează modelul picturii biserici lor din Norduĺ Moldovei. Frescele reprezintă obişnuitele scene biblice, dar şi figuri de sflnţi români, îmbrăcaţi în straie populare, pentru a se sublinia apartenenţa bisericii la credinţa ortodoxă şi la spiritualitatea româneşti. Cata peteasma urmează stilul brâncovenesc, mo bilierul este sculptat în manieră tradiţională, iar scoarţele amintesc de meşteşugul artistic al poporului român, acestea fiind realizate în mănăstirile din ţară. Naosul are reprezentări de sfmţi români, dar şi o deosebită icoană a Maicii Domnului cu Pruncul care desfăşoară peste harta României mari steagul tricolor. Biblioteca ca şi alte dependinţe sunt împodo bite cu picturi reprezentând diverse momente şi figuri tutelare ale creştinsmului românesc. În curtea interioară există camere de primire pentru pelerini, S-a realizat şi proiectul de ex tindere a Aşezământului, mai ales în privinţa camerelor de oaspeţi, proiect iniţiat de Supe riorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusa liin, Ierihon şi Iordan, numit în 1994, Preas finţitul Episcop Vicar Patriarhal, Ieronim Creţu Sinaitul, Există şi o obşte cu 7-8 mo nahi, fiecare având o încărcinare specială, în afară de viaţa de rugăciune şi slujire. Aşezământul Românesc de la Ierihon se află aproape de centrul oraşului Ierihon, pe lo

I 155

cul obţinut de un credincios român în secolul inici, aşa încât în 1927 Patriarhia Română a al XX-lea, la care s-a mai adăugat o suprafaţă decis să cumpere un teren pe malul răului de 3000 de metri. Aşezământul a fost mărit Iordan, în vecinătatea locului unde boteza din 1999 cu purtarea de grijă şi munca ace Sfântul Ioan Botezătorul. Zidirea schitului a luiaşi Superior al Bisericii Ortodoxe Române, durat doi ani, între 1935 şi 1936. Biserica cu episcopul vicar patriarhal, Ieronim Creţu Si hramul „Sfântul Ioan Botezătorul" a fost re naitul, Biserica cu bramul „Naşterea Donmu pede terminată, aşa că în 1936 aşezarea era lui şi Toţi Sfinţii Români" este în stil arhitec deja funcţională. Aşezarea se află într-o arie în tonic bizantin, în formă de cruce, frescele care mai sunt şi alte mănăstiri creştine reprezentând scene biblice, dar şi chipuri de (greacă, etiopiană, siro-iacobită). Printre sfinţi români. Dintre aceştia, un loc aparte îl iluştrii săi egumeni a fost şi Sfäntul Ioan Ia ocupă Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. Pe turla cob de laNeamţ-Hozevitul (1947-1953); el a sa este un glob pe care se află o cruce. Bise organizat comunitatea monahală, astfel încât rica are în jur paraclisul cu hramul „Toţi perioada este una de înflorire pentru schit. Sfinţii din Palestina", clopotniţa, casa de pe Mai apoi, din cauza conflictelor din zonă, lerini şi egumenia. Acest aşezământ este un mai ales după moartea martirică a egumenu loc de popas pentru toţi pelerinii care vin la lui Damian Stogu (1969), scbitul a rămas de râul Iordan. finitiv închis. Aşezarea românească de Ia Iordan are o Aceste Aşezăminte româneşti de la Ierusa istorie zbuciumată. Aşezată între Ierusalim şi hm, Ierihon şi Iordan arată în mod concret Ierihon, aceasta se află într-o zonă deşertică, ataşamentul ortodoxiei româneşti faţă de Lo cu o îndelungată tradiţie de sihăstrie, dată curile Sfmte, care de secole, au o rezonanţă fiind încărcătura simbolică a locurilor. De-a deosebită în inimile creştinilor ortodocşi de pe lungul timpului, aici au trăit numeroşi pust plaiurile carpato-danubiano-pontice.

Aşezământul Romnesc din Ierihon.

MĂNĂSTIREA SFINTEI ECATERINA

157

MĂNĂSTIREA SFINTEI ECATER1NA

1. Introducere uvântul Sinai este considerat ca prove nind din cuvântul se mit „Sen", care înseamnă dinte, datorită formei vârfu rilor muntoase ale Sinaiuĺui de Sud. Conform altora, se leagă de numele „Sin", zeiţa Lunii respectată de localnici în perioada preistorică. Pe Sinai au fost adoraţi mulţi zei, printre care şi Elion (Zeul Suprem), care avea ca preot în Madian pe Ithor. Diodor de Sicilia vorbeşte despre legătura dintre cultul zeului Baal şi numele muntelui „Serbal", din regiunea Faran. Peninsula Sinai este un pod triunghiular din granit de 24.000 de mile 2 situată între două continente, Africa şi Asia. înconjurată de Ma rea Mediterană, Marea Roşie şi Golful Akamba, constituie cel mai scurt punct de legătură dintre Europa, India şi Orientul In depărtat. Deţinând un loc strategic între Orient

C

şi Occident, Nord şi Sud, a fost încă din anticbitate inter secţia strategică dintre mai multe popoare şi civilizaţii şi în special locul ales de Dum nezeu în care să ofere omeni ńi Decalogul. în ciuda marii distanţe faţă de Ierusalim, în această pe ninsulă se găseşte un loc de pelerinaj dintre cele mai cu noscute. La poalele muntelui Sinai, poporul lui Israel a racut cea mai importantă oprire din timpul peregrinajului de 40 de ani prin pustie, după eliberarea din robia Egiptului. În vârful lui, numit şi „Vâr ful Sfânt", a avut loc una dintre cele mai cu noscute şi strălucite Teofanii din istorie. Dum nezeu S-a arătat Proorocului Moise şi i-a înmânat Legea Stktă sau Decaĺogul. Un loc de referinţă pentru muntele respectiv este şi Mănăstirea SfIntei Mare Muceniţe Ecaterina, cu biblioteca unică şi cu excepţionala ei expo ziţie de icoane.

Panoramă a Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Valea Wadi ad-Dayr

158

MĂNĂSTIREA SFINTEI ECATERINA

CAPITOLUL VII

159

2. Viaţa Sfintei Ecaterina fânta Ecaterina, sau Ecaterina din Ale xandria, cunoscută drept Marea Muce niţă Ecaterina, a fost o mare gânditoare a secolului IV d. R Conforrn izvoarelor, a trăit în timpul lui Maximian, împăratul Egiptului, marele pri gonitor al creştinilor, Avea origine nobilă, fiind fiică a aristocratului Constans. A primit o edu caţie aleasă. Cunoştea limba latină şi literatura greacă. A studiat filosofia şi retorica, arătând un interes deosebit faţă de multe limbi vorbite în vremea sa. De la vârstă fiagedă a fost atrasă de învăţătura creştină, pe care a studiat-o, şi după ce a devenit creştină a dat dovadă de o mare evlavie şi devotament faţă de Dumnezeu. Aşa s-a creat şi opinia că a primit „inelul lo godnei spirituale" din partea lui Hristos prin intermediul Maicii Domnului sau chiar de la El Însuşi. Dincolo de înţelepciunea şi virtuţile ei, Eca terina se distingea şi prin üumuseţe, Se spune că la vârsta de 1 8 ani 1-a vizitat pe împăratul ro man, posibil pe Maximian 11, şi a încercat să-1 convingă că prigoanele îndreptate împotriva creştinilor reprezintă o greşeală. Conform tra diţiei şi sinaxarelor Sfintei Ecaterina, atunci când împăratul Maximian a aflat ceea ce se zvonea despre ideile şi modul ei de viaţă, a nu mit 50 sau, după alţii, 150 de retori vestiţi (numărul arată forţa retorică a Sfmtei) care să o convingă de lipsa de fundament şi eroarea ideilor sale. Rezultatul însă a fost tocmai invers. Ecaterina, cu un limbaj şi argumente ele

S

gante a luminat ca şi cu razele soarelui pe Ji losoJiipăgâni (din TToparul Sfintei) şi a reuşit

să-i câştige de partea sa, fâcându-i ca în cele din urmă să devină creştini. Când împăratul a aflat de aceasta s-a mâniat atât de tare încât a poruncit să fie aruncaţi în foc în piaţa cetăţii, iar Ecaterina să fie chinuită până ce îşi va da duhul.

La prima întenmiţare, tânăra Sfntă a răbdat presiunile şi chinurile cu curajul şi cu răbda rea izvorâte din puterea profundei ei credinţe. Când, în continuare, Augusta Faustina a aflat motivul condamnării Sfintei, s-a minunat de tăria ei şi a cerut să o viziteze. A coborât în temniţă în prezenţa a 200 de oşteni conduşi de Porfirion sau Porfirie. Acolo, ascultând cu vintele Sfintei au crezut cu toţii în credinţa cea nouă. Atunci împăratul a poruncit decapitarea Faustinei şi a însoţitorilor ei şi executarea Sfintei. Instrumentul letal era „roata torturii", care avea cuie de jur împrejur şi era acţionată cu ajutorul unor fiânghii şi scripeţi apropiindu-se lent de trupul celui legat şi provocându-i zgâ râieturi sau chiar şi dezmembrarea. Tradiţia spune că atunci când cuiele de la roată se apro piau de trupul Sfintei se rupeau unul după al tul, O altă tradiţie spune că, înainte de a se atinge de trupul Sfintei, roata respectivă „s-a sfârâmat în şase bucăţi". Astfel a fost luată hotărârea de a i se tăia capul, moment când cei prezenţi au putut vedea cum din el curge lapte în loc de sânge. în continuare, tradiţia menţionează că trupul feciorelnic al Sfintei a fost dus „pe aripi de în geri" pe muntele Sinai din peninsula omo nimă, unde a rămas neîngropat până în seco lul VI, când nişte pustnici din zonă, în urma unei descoperiri, au aflat despre el şi, cobo rându-l de pe munte, l-au aşezat într-o raclă din marmură. A fost înştiinţat imediat împăra tul Justinian, care, între 548-565, a construit Mănăstirea Sfintei Ecaterina din Sinai, cu bi serica centrală având hramul Schimbarea la Faţă a Domnuli. Ziua muceniciei Sfintei Ecaterina este prăznuită la 24 noiembrie, iar a găsirii moaşte lor la 25 noiembrie, Bisericile de origine slavă acordă mai multă importanţă zilei în care a fost

Sfânta Ecaterina cu scene din timpul martiriului ei (753x51,4 cm). Tempera pe lemn, începutul secolului XIII.

160 j

CAPITOLUL VI1

MĂNĂSTIREA SFINTEI ECATERINA

martirizată. Toţi ceilalţi creştini ortodocşi, la tecţia ei. În sfârşit, conform tradiţiei, nu niimai recomandarea monahilor de la Sinai, au con că a rămas fecioară, stăpânindu-şi patirnile, nu centrat cele două sărbători într-una singură şi doar s-a dovedit mai puternică decât călăii au fixat data de 25 noiembrie ca zi de pome care îşi pierdeau răbdarea chinuindu-o, ci a bi nire, odată cu odovania (încheierea n. tr.) ruit şi pe tărâm academic, închizând gurile sărbătorii Intrării Maicii Domnului în bise celorlalţi înţelepţi. În Franţa, Facultatea de Filosofie din Paris, rică, Această situaţie prezintă mari dificultăţi din punct de vedere liturgic, de aceea se şi face din respect pentru Sîanta, a declarat-o protec trimitere specială la Tipicul Bisericii. Obiceiul toare a filosofíei, Această caracteristică a Sfin de a serba pe Sfânta ĺa 25 noiembrie a fost ur tei, făcută cunoscută imediat, a fost preluată de multe ţări din Occident, Cele mai importante mat şi de romano-caŤołicii din Apus. Enciclopedia catolică (ediţia din 1908) des sărbători în cinstea Sfintei erau cele de la Pa crie impor[anţa cultului Sfintei astfel: Este ris, În ziua sărbătorii Sfmntei, tinere necăsăto numărată, alături de Sfânta Margareta şi de rite în vârstă de 25 de ani mergeau voioase în Sfânta Varvara, printre cei 14 sJnţi conside oraş, cu părul acoperit de o basma albă dante lată, De aici a şi provenit expresia franţuzească raţi aJi cei mai mari ocrotitori sjînţi din cer A fost omagiată neîncetat de predicatori şi de „elle a la coiffure de Sainte Catherine" („are poeţi, Este un fapt cunoscut că Jacque-Beni tunsoarea SfIntei Ecaterina"), care de fapt re gne Bossuet i-a închinat unul dintre cele mai prezintă o expresie idiomatică folosită pentru frumoase inme, iar Adam de Saint Victor a „fete bătrâne", corespondentul expresiei gre scris în cinstea ei celebrul poem „Vox Sonora ceşti „a intrat la sertar". În Grecia, municipiul Pieriei se numea iniţial Ecaterini, după nu nostri chori" etc. Sărbătoarea ei era ţinută cu mult fast în mele Sfmtei. Astăzi, oraşul se numeşte Kate multe locuri, Era zi generală de odibnă, iar la rini şi o are drept protectoare pe Sfânta Eca slujbe participau foarte mulţi credincioşi. În terina, Opera acesteia a fost studiată de teologi, destule episcopii din Franţa, sărbătoarea ei era apologeţi, predicatori şi fllosofi, Înainte de a considerată Zi Sfântă până la începutul seco începe studiul, redactarea unui text sau pre lului XVII, serbându-se cu atâta strălucire în dica, mulţi cercetători se rugau Sfintei să-i lu cât ceremonia era mai măreaţă decât a unor mineze şi să le îndrume mîna. Acest ataşament Apostoli. Nenumărate paraclise o aveau drept faţă de Sfânta Ecaterina, care în Europa a ocrotitoare, iar statuia ei se afla aproape in căpătat dimensiuni uriaşe după epoca crucia toate bisericile, reprezentând-o conform ico delor, a oferit un surplus de strălucire Franţei nografiei Evului Mediu cu o roată dinţată, la începutul secolului XV când, conform mul adică cu instrumentul ei de tortură, În timp ce, tor mărturii, Sfânta s-a arătat Ioanei din Lo datorită unor minuni din viaţa lui, Sfântul Ni rena, devenindu-i astfel sfătuitoare, alături de colae era considerat ocrotitorul tinerilor şi al Sfânta Margareta. În 1969, Biserica Romano-Catolică a eli studenţilor, Sfânta Ecaterina a devenit ocroti toarea tinerelor fete şi a studentelor. Întrucât niinat sărbătoarea ei din calendarul publicat de era caracterizată drept cea mai sfantă şi mai Congregaţia responsabilă cu Cultul Divin şi înţeleaptă dintre fecioarele lui I{ristos, era un Disciplina Sacramentelor, pe baza lipsei do lucru firesc să fie ocrotitoarea preferată a fe vezilor care să ateste existenţa ei. In 2002 sărbătoarea Sfintei a fost introdusă din nou în cioarelor şi a tinerelor din toată lumea. Roata dinţată a devenit simbolul Sfintei şi calendarul Bisericii Romano-Catolice. de aceea inclusiv mecanicii s-au pus sub pro

I 161

-

„

“.

Mănăstirea Sinaipictatăpe spatele tronului arhieresc în nava centrală a bisericii. Operă a pictorului Zoannis Kornaris, tempera, secolulXVIII.

162

I CAPITOLUL V1I

MĂNĂSTIREA SF1NTEI ECATERINA

I 163

3. Istoricul mănăstirii

Unghiul nord-estic al ziduriior mănăstirii cu turnul circular adăugat de Napoleon.

monahi s-au stabilit la Sinai în se colul m. Ii secolul IV, numărul pustni cilor retraşi la Sinai a crescut covârşitor prui de mult. Asceţi din tot Orientul Apropiat ve neau în pustiul acestei peninsule cu scopul de a duce o viaţă mai retrasă. Pentru a fi mai aproape de Dumnezeu şi a călca pe pământui unde S-a arătat E1, aceştia s-au apropiat treptat de „Vârful Sfnt", de locul unde a strălucit Ru gul care ardea şi nu se mistuia văzut de Moise. Înjurnalul de călătorie al Pelerinei Egeria (385388) se face o descriere amănunţită a peleri najului făcut Ia „Vârful Sfânt' unde exista o mare biserică şi mai mulţi preoţi şi călugări. În perioada de timp scursă după vizita Ege riei, zeci de mii de pelerini au parcurs acelaşi traseu difîcil, sub arşiţa soarelui pustiului, pen

tru a ajunge la locul unde Dumnezeu S-a des coperit Iui Moise şi omenirii întregi. Momen tul cronologic care a schimbat radical viaţa anahoreţilor din pustie este secolul VI, când prezenţa activă a monahilor sinaiţi la Sinodul local din Constantinopol din 536, care a con damnat monofizitismul, a atras atenţia împăra tului bizantin Justinian (527-565). Acesta a construit atunci la poalele muntelui Sinai Mănăstirea Sfintei Ecaterina, ridicând la ce rerea sinaiţilor o biserică impunătoare, încon jurată de un zid puternic care să o protejeze de incursiunile agarinenilor. Biserica este o bazilică în trei nave. Di mensiunile ei ajung la 40 m. lungime şi 19, 20 m. lăţime, In aceste dimensiuni sunt cuprinse şi paraclisele din spatele bisericii, mai exact

Clădiri în partea sud-vestică a curţii mănăstirii cu turla paraclisului Sfântului Iacov.

164

I

CAPITOLUL VII

MĂNĂSTIREA SFINTEI ECATERINA

4

Uşa confecţionată de Justinian şi deschiderea navei centrale a bisericii mănăstirii.

paraclisul Rugului Sfânt, al Sfântułui Iacov şi al SfinţUor Părinţi Sinaiţi. Biserica propriu zisă are la interior lungimea de 25 m. şi lăţimea de 12 m. Vechiut acoperiş din lenin al bisericii a fost acoperit cu un tavan orizontal din acelaşi material, confecţionat în secolul XVIII, în timput Arhiepiscopubii Chirił 11. Pe reţii laterali au o serie de opt ferestre în două canate şi alta de şapte ferestre cu unghiuri drepte. Sfântul Altar este situat mai sus decât niveluĺ restului bisericii de care este separat prin catapeteasmă, Partea inferioară a catape tesmei este din marmură, în timp ce partea su perioară este din lemn sculptat. A fost con fecţionată în 1612, în timpul Arhiepiscopului Lavrentie, în metocul sinait din Creta. Sfmtełe Uşi din biserica centrală, sculptate în lemn de cedru din Liban, datează în prima lor formă din secolul VI. Uşile de la intrare au fost confecţionate de cruciaţi în secolul XIJ. În inscripţiile păstrate este menţionat numele lui Justinian şi al Teodorei. Zidurile şi biserica au fost construite probabil în 577, după moartea împărătesei. Reiese de asemenea că arhitectul cetăţii şi al bisericii a fost Ştefan Ailisteanul din Aila, actualul Eilat. Informaţii preţioase despre elementele ar hitectonice ale mănăstirii ne sunt date de lu crarea „Locurile de pelerinaj din Sinai", com pusă din 1 O manuscrise, Acestea sunt păstrate cu multă grijă în „Grădina Maicii Domnului", la Muntele Atos, şi sunt răspândite în biblio tecile următoarelor şase mănăstiri de aici: trei la Mănăstirea Iviron, două la Marea Lavră, două la Mănăstirea Cutlumuş şi câte unul la Mănăstirile Dionisiu, Xiropotamu şi Dochia riu. Manuscrisele au format mic şi sunt datate din secolele XVI şi XVL[. Sunt considerate co dici cu conţinut diversificat. În marea lor majoritate, textele de mai sus îşi concentrează atenţia asupra descrierii geo grafîce a muntelui Sinai şi a distanţei lui faţă de Ierusalim, Se mai menţionează Teofania de la „Rugui Sfant" care ardea, dar nu se mi

165

stuia, al cărei martor a fost Moise. În conti nuare, sunt descrise în mod amănunţit Mănăstirea Sinai, începând cu biserica acope rită cu plumb, susţinută de 12 coloane şi con tinuând cu Sf.ntu1 Altar, unde există celebrul mozaic al Schimbării la Faţă a Domnului. Apoi este menţionată catapeteasma cu cele câteva icoane păstrate: a) Iisus Hristos Mare Arhiereu, b) Maica Domnului, c)Moise, d) Sfnta Ecaterina, Cea de a doua parte a lucrării se termină cu descrierea raclei din marmură. Situată în partea dreaptă a Sfntu1ui Altar, ea adăposteşte moaştele Sĺntei Ecaterina din care izvorăsc mir şi bună mireasmă. Se mai amintesc trei candele de pe Sfnta Masă, aşezate la locul „Rugului Sfkt". Ur mează menţionarea icoanei făcătoare de rninuni a Maicii Domnului, care a vorbit odată unui călugăr. De asemenea, se mai vorbeşte despre biserica de lângă „Rugu Sfnť', cu bramul Sfn tului Iacov Persul, precum şi despre fntâna Proorocului Moise, situată în afara bisericii. Bi serica are în componenţa ei şase paraclise. Urmează descńerea „Vârfului Sfänt" al Si naiului, la care se poate ajunge urcând mai multe trepte din piatră, De menţionat că „Vâr ful Sfänt" are înălţimea de 2240 m, şi se află la o distanţă de două ore de mers pe jos faţă de mănăstire. Pentru a urca aici, se pot urma două variante. Drumul cel mai scurt, mai abrupt şi mai difîcil are 3750 de trepte din piatră, care au fost realizate de călugări. Drumul ocolitor este mai puţin abrupt. A fost construit în secoluĺ XIX de regele secund al Egiptului, Aba Paşa 1. Sunt enumerate, la rând, şi următoarele bi serici: a celor 40 de Mucenici, a Sf. Apostoli, a Sf. Doctori fră de Arginţi, a Proorocului Da vid, precum şi piatra łui Moise şi peştera Sfän tului Ioan Scărarul. De asemenea, este descńsă pustia Raitului, aflată la o distanţă „de două zile" de Sinai. Sunt descrise Apele sărate cu cele 12 izvoare ale lor, precum şi alte obiec tive, Mai sunt menţionate o mănăstire de pe munte şi metocul sinaitic al Sf. Gheorghe.

166

I

MĂNĂSTIREA SFINTEI ECATERINA

CAPIÎOLUL VII

În afara relatărilor importante, în anumite manuscrise sunt descrise câteva regiuni, oraşe şi cetăţi din Egipt, în timp ce în altele sunt rnenţionate oraşele Ierusalim, Gaza, Lida şi Iope. In alte manuscrise sunt relatate minuni fcute pe Sinai. În bibliotecile mănăstirilor de la Muntele Athos amintite mai sus, dar şi în al tele neamintite, din aceeaşi „Grădină a Maicii Doninului", sunt păstrate foarte multe manu scrise referitoare la muntele Sinai, care însă nu oferă descrieri ale acstuia. În secolele VII şi VIII, Mănăstirea Sinai s-a confruntat cu pericole mari şi a trecut prin clipe dificile datorită ocupaţiei arabe, Se arată că atunci când sultanul Selim I a cucerit Egiptul şi Sinaiul în 1517, a văzut ahtina,n-ul lui Maho med, 1-a luat cu sine şi a lăsat o copie părnţilor sinaiţi. Pentru aceştia, secolul XI înseamnă în ceputul unei noi epoci. Transferarea moaştelor Sfntei Ecaterina în Franţa face să crească inte resul creştinilor europeni pentru siguranţa, in dependenţa monahilor şi protejarea mănăstirii. În perioada stăpânirii francilor, cruciaţii au fondat un ordin special numit Ordinul Sinaiţilor, care avea drept scop protejarea şi susţinerea materială a mănăstirii. Papii au protejat dreptu rile mănăstirii prin diferite decrete date în de cursul timpului. Mai exact, Papa Honoriu 111, in 1217, Grigorie I (1271-1276), Benedict XII, in 1338, Inochentie XVI, in 1360 ş.a. Dogii Ve neţiei stabileau prin documente ofîciale care să fie poziţia ducilor Cretei faţă de metoacele si naite care trebuiau să fie scutite de impozite şi protejau interesele Mănăstirii Sinai. În anii care au urmat, mănăstirea a intrat în stăpânirea mamelucilor şi, din 1517, odată cu expansiunile sultanului Selim 1, în stăpânirea otomanilor, În ciuda faptului că Sinaiul era sub ocupaţie musulmană, legătura Mănăstirii Sfmtei Ecaterina cu Constantinopolul era una constantă. Împăraţii Emanuil Comnenul şi Mi hail Paleologul, dar şi patriarhii Constantino polului au arătat un interes vădit faţă de re zolvarea problemelor cu care se confrunta -

-

mănăstirea. De altfel, desele contacte dintre Si nai şi Curtea Irnperială prin intermediut unor personalităţi marcante ca Sfäntul Gheorghe Arselas, Sfântul Ioan Sinaitul, autorul Scării, şi Grigorie Sinaitul arată podul spiritua] care unea cele două centre ale Ortodoxiei. Sultanii turci Selim I şi Soliman Magniflcul au fcut favoruri care au ajutat ca mănăstirea, scutită de impozite, să capete o mare putere economică. În 1798, când Napoleon a cucerit Egiptul, la rugămintea călugărilor sinaiţi, a luat mănăstirea şi regiunea înconjurătoare sub protecţia sa. Astfel, a emis „Actul de Asigu rare" care a confirmat şi consolidat autonomia Mănăstirii Sinai şi a regiunii respective. Mănăstirea Sfintei Ecaterina a ajuns să fie foarte cunoscută în Europa în urma răspândi rii faimei Sfintei Ecaterina, dar şi a cultului acesteia. Un rol important l-ajucat Simeon Metafrastul care, în secolul X, scriind despre martiriul Sn tei Ecaterina, a contribuit într-un mod hotărâtor la răspândirea culmlui ei. In Occident, persona litatea, martiriul şi legătura ei cu Sinaiul au în ceput să devină mai cunoscute atunci când Si meon a transferat moaştele ei la Rouen şi la Trčves, în Franţa, Nici o altă sfântă nu era atât de iubită în Occident ca Sfânta Ecaterina. Pictori celebri, ca Fra Angelico, Corregio, Rubens, Murillo, au imortalizat scene eroice sau dramatice din timpul luptelor duse de ea pentru apărarea credinţei, precum şi din timpul martiriului ei, Dar şi în Răsărit s-a răspândit imaginea bazilicii ei asociate cu obiectele pe care le folosea Sfnta Ecaterina în timpul stu diului, ca: pana de scris, sfera, cărţile şi in strumentul martiriului, roata. La cele de mai sus, pictorii bizantini adaugă munţii Sinai şi Horeb. În 1231 a fost confecţionată o raclă din marmură, în care au fost adăpostite moaştele Sfintei. În 1688, vechea raclă din marmură a fost înlocuită cu una din argint, donaţie din partea ţarilor Rusiei, însă moaştele ei au con tinuat să fie adăpostite în vechea raclă.

Nava centrală a bisericii mănăstirii.

I 167

168

CAPITOLUL VII

MĂNĂSTIREA SFINTEI ECATERINA

169

4. Tradiţia duhovnicească şi religioasă a mănăstirii fänta Mănăstire Sinai se bucură de un prestigiu unic întrucât, în mod cu totul minunat, rugăciunea şi asceza părinţilor sinaiţi nu au fost întrerupte niciodată, din pri mele secole până astăzi. S-a zis, de altfel, că ea constituie într-un fel „unul dintre cei doi ochi ai creştinismului, anąlog celui reprezentat de Sfintele Locuri". Tradiţia sinaită nu caracterizează doar un spaţiu în care s-au dedicat rugăciunii şi asce zei părinţii sinaiţi, Nu reprezintă un chivot doar pentru lumea creştină, ci şi un loc deose bit de respectabil inclusiv pentru membrii ce ĺorĺalte două mari religii, iudaismul şi maho medanismul, Această tradiţie se sprijină pe structura moştenirii creştine universale greco romane şi grec-ortodoxe, conform căreia omul caută unirea neamestecată şi nedespărţită cu Dumnezeu Cel în Treime, fâră ca persoana umană să se piardă în E1. In paralel, asceza sistematică şi rugăciunea nu au în vedere doar desăvârşirea personală, ci şi ajutorarea tuturor oameniłor, indiferent de origine. Fundamentul tradiţiei sinaite este cul tivarea libertăţii personale, a ethosului şi a dragostei, fâră interese sau ipocrizie faţă de ceilalţi oameni, care sunt trataţi fâră discrimi nare pe bază de gen sau naţionalitate, ci ca şi creaţii după chipul şi asemănarea lui Dumne zeu Insuşi, Care a vorbit în acest loc pustiu şi Căruia monahii mănăstirii I s-au dedicat pe viaţă, trup şi suflet, de secole. Filoxenia sinaită face ca locurile de peleri naj să fie accesibile tuturor celor care merg la mănăstire ca pelerini smeriţi, pentru a primi

S

ajutor şi sprijin duhovnicesc. Totodată, pe lângă strălucirea vieţii şi a lucrării lor, părinţii sinaiţi oferă ajutor nu doar creştinilor, ci şi 10calnicilor musulmani din peninsula sinaită, ecoul duhovnicesc răspândindu-se în toată zona Orientului Mijlociu, Printre cei mai im portanţi sfmţi ai creştinătăţii se numără şi sfmţi sinaiţi. Sfântul Ioan, scriind Scara, o carte apre ciată în întreaga lume creştină, a descris cu cla ritate toţi paşii urcuşului duhovnicesc al omu lui. Sfäntul Simeon Pentaglosul (vorbitorul a cinci limbi n. tr.) a răspândit în Occident cul tul Sfintei Ecaterina, fiind recunoscut şi el sfânt în spaţiul respectiv, înainte de schisma dintre Răsărit şi Apus din 1054. Sfantul Gri gorie Sinaitul a propovăduit practica rugăciu nii la lumea slavă, în timp ce Sfinţii Nil şi A nastasie, prin cărţile scrise, au dat multe mărturii despre asceza creştină în ansamblul ei. De secole, ca şi astăzi, de altfel, oameni simpli, dar şi mari demnitari merg la Sinai pentru a primi ajutor, încuraj aţi de prezenţa ne întreruptă de 17 secole a acestei tradiţii spiri tuale şi culturale reprezentate de Sfânta Mănăstire Sinai şi de cultul Sfintei Ecaterina. Beduinii din regiune consideră mănăstirea drept un mare sprijin oferit în mod neîntrerupt. De asemenea, mănăstirea face parte dintre monumentele de importanţă culturală univer sală ale UNESCO, fiind un loc de întâlnire a credincioşilor creştini de diferite naţionalităţi, dar şi a celor care aparţin de cultul mozaic şi de islam. —

Schimbarea la Faţă a Domnului, detaliu. Mozaic din absida Sfântului Altar al bisericii centrale, mjlocul secolului V[

170

l

CAPITOLUL VII

MĂNĂSTIREA SFINTEI ECATERINA

l 171

5. Odoarele sfinte ale mănăstirii stăzi, Mănăstirea Sfintei Ecaterina din Sinai conservă cu mare atenţie apro ximativ 2000 de icoane de o valoare spirituală, istorică şi artistică inestimabilă. Cele mai vechi provin din perioada de dinain tea luptei împotriva sflntelor icoane şi sunt lucrate în encaustică. Din perioada cuprinsă în tre secolele IX şi XI e păstrează puţine exem plare. Apoi numărul icoanelor creşte treptat în mod impresionant, pentru a ajunge la apogeu în secolele XII, XIII şi XV Creşterea număru lui icoanelor se datorează interesului perma nent sporit al pelerinilor faţă de Mănăstirea Sfänta Ecaterina din Sinai. Această colecţie unică însă nu este singura mărturie vie a evlaviei pelerinilor care vizi tează mănăstirea. In sacristia ei sunt păstrate tot felul de veşminte brodate în aur, epitafe, mitre, cârje arhiereşti, cruci de binecuvântare, Sfinte Vase, Evanghelii, racle pentru moaşte etc, de o valoare inestimabilă. Acestui tezaur i se adaugă biblioteca-unicat a mănăstirii, care, întrucât adăposteşte în jur de 4500 de manu scrise, se numără printre cele mai mari din lume. Primul manuscris este datat din secolul IV d. H., iar cele mai recente aparţin secolelor XVIII şi XIX. Manuscrisele greceşti din mănăstire sunt într-un număr mai mare de 3000, cele arăbeşti ajung la 266, cele geor giene la 86. Pe lângă acestea, mai există unele în limba slavă (80), latină, armeană, poloneză, etiopiană şi coptă. Aceste manuscrise contu rează importantul profîl spiritual al Mănăstirii Sfintei Ecaterina din Sinai. Ceł mai de seamă monument al literaturii antice creştine îl reprezintă însă Codicele Si naitic, care conţine Vechiul şi Noul Testament, precum şi operele Părinţilor Apostolici. Este

A

datat din secolul IV, find, foarte probabil, unul din cele 50 de cărţi comandate de Constantin cel Mare, pe care Eusebiu al Cezareii trebuia să le pună la dispoziţia bisericilor din Con stantinopol. Astăzi, la mănăstire este păstrată doar o parte din Codice, cea mai mare parte fiind sustrasă în două reprize de K. Tischen dorf: mai întâi, în 1844, a sustras 43 de foi, pentru ca mai târziu, în 1859, înşelând pe călugării mănăstirii, să ia încă o parte, pe care a dăruit-o ţarului Rusiei, Alexandru 11. Codi cele nu a fost redat niciodată mănăstirii. Astăzi se găseşte la Biblioteca Britanică din Lonclra, după ce, în 1935, a fost vândut Marii Britanii de către Rusia, Mănăstirea continuă să solicite returnarea Codicelui. De o importanţă şi valoare asemănătoare sunt şi Evanghelia Teodosiană din secolul X sau XI, manuscrisul lui Cozma Indicoplev stul, din secolul XII, două manuscrise din cu noscuta lucrare a Sfantului Ioan Scărarul, ce lebrul Codice Sirian, cu cea mai veche traducere a Evangheliei în limba arabă (seco lul V d. H.) şi alte câteva manuscrise impor tante în limba slavă, descoperite reĺativ re cent, mai exact în 1975. Ultimele sunt scrise în alfabetul conceput de Chiril şi Metodiu, în creştinătorii slavilor, în secolul IX, Este vorba despre Molitfeinicul Sinait Slav din secolul X, Psaltiri, Mineie şi alte cărţi liturgice, care au stat la baza dezvoltării credinţei ortodoxe a sla vilor. Deosebit de valoroase sunt şi o serie de do cumente imperiale, brisobule, sigilii patriar hale, scrisori, cataloage care descoperă istori cul mănăstirii în decursul secolelor şi locul important pe care ea 1-a jucat în conştiinţa creştinilor. Hristos Pantocrator (84x45,5 cm). Icoană lucrată în encaustică, prima jumătate a secolului VI.

Jll

]Xlfll03

‘(o[ ‘đ'EZt ap3Jpo2 ‘wa çjxo) .ia aťi

v.rn'

(AI !flÎfllOs lnaolí.w

ci

d

‘yg)

‚WV€vÇX)

“

L

d—,o

.7fl.r3)-r3.Qa'(

?Qr

id.ý

t12 Ş-

rťo

—

V)upJ's

J

(-•j4 4 d .(

íl

Y)c(

jzr-irś

Tr-.Io t.ľ'4' N L) (1(1 I l LÁ) ţ'I l )Vdl.l. 11 l)('(

1.4111 Il l ):) ( l l-(d() ‘ ()( J 1. () II (1) IV $l-NI-l -)nl l I l I I ţsN. 1111. ľ -J A-' D I I'y ( )‘f l l N.lllc)qy'yNVfV.I (fl.f.J-Vl 1 l ( )I 1111(1. ľ N Ll(IV'l)y'ť ‘ţv i (4 (11

VIV

‘-.4.11)1 )V lL 1 ( I ‘N ‘ l 1),k() l i(lţ'4Y'g'I JJYVVľy.IV.4 ) I.4-IjIof4II,JlJflf 1.41)1 ľ L i lI (i ( 10.1 (.4 I . ‚4'-l-)I' (140)10 •Il.I 4 . ( II:IILI.,'(VJ J 1.) )flţ I ( I ( I (((.1 Y f Nllo1(J ) I L) “1 ‘Lu NI1 Il IJ I I I )V l

(

l

)

1I -10-' I l

(‘$I'(

VV'1- )(ľăIl

l-4'JVV'ť f 0.) l I 1.4) r'1)14I()IJl Il (f ľ l f INol'l II.v ‚41 11). .I )I.llll •(aJVl(( ((lj'lll(. .I.I( ) -l I LJ.).'I"( ‘(‘ť l VI I lV ‘-1 I-l l J() I).V •N.)() IL)'I I.- “11'4 I 1—1-1 h(.)D ‘ľ-.4l.( 1) f.l ). 3 --1 l ľ -l-l..'.4'4'lNDl 40.1.1 I(U j j )l.fD4'4í'. V -I-) 1

I'ť

l)Il 1. I''á'-4'NIN ľ' J I_) I -L'.l' 11)1111)1 1 ł() l0II 4) l--l'y Y'(N\()I) { 1-41 IÁOL I ( ‘4)l(VV'ľ (‘11 ‘I"ś'ą'4(((l) I .111 )I'4V'-VV .4z)ILID IJD I J lV l V"l o () L (.VII.)II I0yJ. )lJOf í ()ľ l () 1 ĹLO 111)1 I (ľ IN l lJi ť.lVI.ilv.J II L0NY ‘ONH.-k:sť-, ‘(IL)()- VI.I)\ţf )() .1_) (4 )J h11.)I l f

L

ţio

ţo.LaOLOť°

4Xľ

‘.4

IN

I f l l f

‘

“ę

c

‘

4'

‘Ilq; çolsuapv.wa

(mw ;Lu ‘żfl3 N ‘111.) Ç ‘ČX9g) I

ç M

?

Z

mnIr?1 ĺ\ 0.2.

‚i

Z..Çď)1Q jW.

“1 (_( •ll .4 V\ /V.D1U l ): -llllr•l"4>f IÇV'Jf )Il lJ IlY(flI J DV J )) .11 I •) N t"lII" ‘ )L D )() l l ( I V ‘1 ‘(.) J.Z))-II.I ľf l'á-(I..( .11 N l l V J f l )..L L l-JVfVI ))flI (I..III)I.lJlD ‘1 )J ‘4I'INfV"Jl(f) lVI .) f 3.1) ľJ.L ľI•(L il..1l:'ťlV (f V tl'ť (.40 f II1 L' J -)‘V), I 1.) ‘IJ DIV'Il 1)! J 1) ‘D3rlV1Jç(y) ‚l,-Iry) I I I l.4 l J I I I I i IV ?. I"< ‘1 l'ť)l( l ( I I V0) >1 l I' ‘ I4'(Yl ‘ V V4'IV 11)1 lN,Hl.V\(I ( IflII (IIJ(4'4 y'IN )lLf3 .411 D l l lJ f 1(111 DV ).)( I .4111 I 1' l 1.' (I ( I ‘(“1 ( (-1 J •l t' )I jťlJ((IILJ j'4\f.j i i Yvy v lI f ‘.) DN.4) l'-IV LD ‘f\ VV4l fOIJ.4 II l ) )(4l l D"(N (1) 31).) l"( f I I I.4VdV l L J IILÍ D)(1) l J ľ “l •). ) I l ( I ) lj ( 1.) (11 1(I ( I'I I VIV ‘IIDIVsll'(l. (1) I 4"ť) l l l I I X.L).l f lI L ( I \ N t'())l.)lJ. J.l' ‘1 3. 111 I 10. L tlł (1 L I l I ( .l If:f l • l I l.)'q DV ‘Ą I 1-IJ'I N f I'Ł () ‘J If l IJ(l)'4 V\ ‘ t ((1 ) IN l I )(l1 I D_J.'Ę)(_ 1)11

- -‘1 4 r d

( 1.) I I ( )y ‘y r l()J i Iy'DJ ()fJ 1-1111 l ().) ( fl ) 1 (“4 .(V 1 I()( ľŁ(Z)( (J, .I.ijIJDIIt)IIl((I(fr)

l 1.1)1 I J (r))(yf( J.( I ‘<

‘S°

vo

(1QZj r

‘(‘11 ltl(11) f l 1.4 ( f l “1 l f 1(1 l ( l ‘(‘1 l 11( ľ J “(1 I f l ll I - I I1.llIJ ())) f(JVÇLkl( (

.:-‘-

-

—9\ć L

NJ..L 4-1

-:

j 1 ţ

; żi

ELI

I VNflI1Vj I3JNĹ.4iS VIijSyMyN

I LI

IIi\ IfllO.LIdVJ

175

EPILOG

ie ca descrierea fîecărui loc să ne ducă la o mai bună înţelegere nu numai a spaţiului unde s-a desraşurat un anumit eveniment din Biblie, cât mai aĺes a conţinutului învăţăturii lui Hristos. Poate că epoca noastră, a imaginii şi a informaţiei, consideră necesară învăţarea bazată pe experiment, Să încercăm să nu rămânem doar la aceasta, ci să o valorificăm ca pe un mijloc de întoarcere la studiul Sfintei Scripturi, pentru o mai profundă înţelegere a mesajului mân tuitor al lui Hristos.

F