September 12, 2017 | Author: Ciocazanu Elena Claudia | Category: N/A
Lilith Lilith este, după părerea mea, cel mai interesant și mai contrastant personaj mitologic. Demon, zeiță, supraom, vampir, vrăjitoare, ea este în mitologie prima femeie – iar în religii – primul nume ce s-a încercat a fi șters. Trecerea ei prin istorie o nominalizează fie ca și fatala Curvă a Babilonului, fie ca și Maria Magdalena… Din prima femeie Lilith devine mama demonilor. Lilith este regina din Saaba dar este și la originea vampirilor. Lilith este un demon de care comunități întregi se tem și se apară de mii de ani – până în ziua de azi, în timp ce alte comunități o cinstesc și o numesc protectoare. Lilith era considerată un demon ucigaș de nou-născuți și de femei lăuze, iar astăzi e considerată și onorată ca primul simbol al feminismului. În fine, legendele ebraice o menționează ca prima rebelă, înaintea lui Lucifer, prima care a îndrăznit să rostească Numele Lui, tocmai pentru a-I încălca porunca și a se opune creației, devenind apoi perechea diavolului, în schimb Kabbalah vorbește de aceeași demonică rebelă ca fiind pentru o perioadă… soția lui Dumnezeu!… Un personaj fascinant dar și terifinat, în orice caz purtător al unei teribile vibrații a neliniștii. Tocmai aceste contraste totale, această rebeliune veșnică te fac să te întrebi dacă e vorba de damnare justificată sau de o mare nedreptate a memoriei umane și divine. Simt, deci, nevoia unei explicații apropierii mele de Lilith. Sunt momente în viață pe care le numim majore. Sau de răscruce. Sau, pur și simplu, momente care îți schimbă viața. Un asemenea moment am trăit eu atunci când am cunoscut-o pe Lilith. Câțiva inițiați în tainele artelor secrete m-au întrebat de ce nu încerc să depășesc faza cunoșterii din cărți și să mă apropii pe căile artelor oculte – fiindcă vorbim de un personaj din această zonă. Adevărul este că poate singura experiență stranie, de care sunt sigur că s-a petrecut – și drept urmare am povestito în câteva rânduri – a fost legată de Lilith. Nu pot spune că m-a marcat – dar, în mod sigur, m-a încurajat. De aceea sunt sigur că această cale, prin memoria scrisă, este cea care îmi e potrivită, sau poate hărăzită. Am făcut această introducere pentru a-mi explica interesul din punct de vedere sentimental-senzorial – poate chiar transcendent – pentru Lilith. Dacă este să vorbim însă de argumente istorico-mitologice, ei bine, acestea sunt foarte multe. În primul rând am afirmat în repetate rânduri că Lilith este cel mai longeviv personaj mitologic. Întradevăr, paradigma temporală se întinde din anticul Sumer, de unde începe istoria recunoscută official, până în zilele noastre. Fie că vorbim de un demon malefic, fie că vorbim de o zeitate sau de un alt fel de divinitate ambivalentă, Lilith inspira teamă sau venerație unor comunități șI atunci șI acum. Nu există nici o altă divinitate, nominalizată și definită ca actant suprauman/supranatural în viața oamenilor care 1/95
să fi avut o perioadă de existență consemnată pe o asemenea durată de timp. Nici măcar Dumnezeu sau diavolul…
Mai mult, într-un studiu pe care-l pregătesc pentru publicare propun o ipoteză care trimite originea lui Lilith dincolo de Sumer – și s-ar putea constitui chiar într-o propunere pentru controversata origine a sumerienilor. În Sumer Lilith apare ca nume sub mai multe forme legate de cuvântul Lil – aceasta însemnând aer. Lilith este ar fi fost deci un spirit al aerului, spun unii cercetători, asociind această imagine cu cea currentă a demonului, un spirit neîntrupat. Dar, această definire personal o consider simplistă, sau chiar eronată întrucât nu ea în seamă celelalte nominalizări ale lui Lilith în legendele Sumerului – de această dată extreme de întrupate. Pe scurt, variantele sumeriene sunt – Lilitu – care desemna fie un demon al deșertului, al furtunii și al aerului, responsabil de maladiile ce se credea a fi transmise pe calea aerului, fie așa se putea numi o întragă clasă de ființe supranaturale, demoni sau spirite. Dar, cei ce propun varianta spiritelor neîntrupate omit faptul că singularul lui Lilitu, Lili sau Lil-la desemna o femeie la vârsta acuplării sau a măritișului. Forma Ardat Lili, sub care apare în transcrierile akkadiene desemnează o fecioară – ceea ce pentru sumerieni însemna femeie încă nemăritată, sau chiar văduvă cu nu mai mult de un copil. Ei bine, această Lilith este un succubus – o femeie demon, fie întrupată, fie având posibiliatea întrupării. O entitate care, prin frumusețe șI seducție tulbura bărbații, fie în vis, fie chiar în stare de veghe. Marea zeiță Inanna o folosea în acest scop pe Ardat Lili, iar legendele o numesc apropiata, slujitoarea fidelă a zeiței. O altă variantă, întărită și de aparițiile erotice ale Inannei, este că Lilith era, de fapt, un Alter ego al marii zeițe.
2/95
Dar cea mai interesantă este apariția din legendele lui Ghilgameș, mai bine zis în povestirea numită “Inanna și copacul Huluppu” . În această povestire plină de semnificații se spune că Inanna salvează Copacul Lumii – cel ce face legătura dintre subteran, pământ și cer – pentru ași face tronul din el, atunci când va ajunge la maturitate. După alte variante, ar avea semnificație Copacul Vieții, semnificația fiind evident transcendența umană sau divină. Ei bine, cea care strică socotelile marii zeițe este “demonul” sau entitatea nonumană Ki-sikil-lil-la-ke, traducerile propunând variant “Fecioara Lili(th) care a furat lumina” . Este de reținut această ciudată acuzație și să ne-o reamintim atunci când vom vorbi de astrologie. Aici apare și descrierea fizică pe care o vom întâlni pe placa de teracotă “Queen of the Night” (cunoscută până de curând ca “Relieful Burney”). Anume o femeie care avea aripi iar picioarele se terminau cu ghiare – ca ale păsării Anzu – asociată cu bufnița, pasăre care de altfel va însoți în multe mitologii apariția lui Lilith. Lilith, demonul care strica planurile marii zeițe, este alungată de mesianicul Ghilgameș – acesta redând divinității simbolul celor trei stări sau existențe. Lilith fuge în deșert, episode pe care îl regăsim șI în ulterioara istorie ebraică – Vechiul Testament.
În fine, cea mai înfiorătoare prezență mitică asociată cu Lilith este marele demon Lamashtu. Un demon feminin, vampir și canibal, care făcea multe rele oamenilor, printre altele fiind vinovat de moartea infantilă dar și a deceselor mamelor în perioada pre și post natală. Dealtfel, aceasta va fi și principalul motiv de teamă al comunităților evreiești de Lilith, teamă care s-a perpetuat până în zilele noastre. Alt aspect ciudat al lui Lamashtu, care din nou o apropie de Lilith, este independența ei față de marile divinități. Spre deosebire de ceilalți demoni, care acționau la porunca zeilor, Lamashtu făcea totul numai din proprie dorință. Fiică a zeului cerului, Anu, Lamashtu este asociată și cu lumea subpămâteană, iar reprezentările ei trimit nu numai la Lilith, dar și la alte divinități ulterioare (Hathor-Sekmeth, Hekate), ceea ce permite multe ipoteze de lucru. Remarcabil este și că avem 3/95
de-a face pentru prima dată cu o entitate subpământeană, din afara pantheonului principal, care este cauza unui mare număr de nenorociri și este într-un permanent conflict cu divinitatea. Practic, un prototip al diavolului pe care îl vor acredita evreii, urmașii sumerienilor – cel puțin într-ale religiei. Si, așa cum vom vedea, încă o asociere cu Lilith… Pe scurt, acestea sunt reprezentările sumeriene ale lui Lilith. Primele își au originile cu 6000 de ani în urmă, dar este posibil, așa cum spuneam la început, ca aceste cifre să fie depășite de o conexiune pe cât de interesantă – pe atât de posibilă și demonstrabilă. În episodul următor voi prezenta extraordinarul periplu al lui Lilith prin mitologia ebraică, acolo unde va parcurge fabulosul drum de la prima femeie, la soția diavolului Samael dar și a lui Yahve. Moartea unui popor, nașterea unei religii Sumerul, marele civilizator al lumii vechi, și-a făcut datoria socială și religios-spirituală – a oferit exemplul unui stat extrem de bine organizat, cu un regim de administrare dur, potrivit unei dezvoltări rapide. Pe plan spiritual, sumerienii lasă în urmă nu nu numai o scriere extreme de avansată dar și un sistem religios complex – cu divinități, cu supraoameni mesianici, cu demoni – un întreg edificiu spiritual, religios dar și mistic, ce avea să fie fundamentul aproape tuturor religiilor – până în zilele prezentului. Mai ales în zilele prezentului. Această transmitere a ideilor de acum cinci-șase mii de ani s-a făcut prin intermediul semiților, mai ales al triburilor evreiești. Istoria acestei moșteniri spirituale e cu atât mai ciudată cu cât sumerienii, a căror origine se limitează încă doar la supoziții, nu erau de neam semit. Ei ajung într-o Mesopotamie locuită de populații semite, se dezvoltă în câteva așezări urbane și, în cele din urmă, sunt asimilați de (băștinașii) semiți. Limba, ca și poporul sumerian, dispare din peisajul cotidian. Dar, foarte interesant, sămânța civilizatoare rămâne la nivelul religiei. Astfel, semiții preiau legendele sumeriene și folosesc mai departe sumeriana ca limbă sacerdotală, în care se desfășurau ritualurile – limba pe care o ascultau zeii. Evreii, cel mai spiritualizat dintre popoarele semite, sunt considerați de unii cercatători drept urmași de drept ai sumerienilor. Ei preiau câteva teme mari al Sumerului și le propun ca fundamente ale propriei revoluții religioase. Cosmogonia, Potopul și legenda lui Noe, salvatorul messianic, alungarea din Rai și multe alte teme mai mult sau mai puțin majore trec din mistica sumeriană în religia lui Israel. Dar poate cel mai interesant episod al acestei moșteniri este Păcatul originar. Este un fapt cunoscut că statul sumerian era unul extrem de autoritar, iar majoritatea cercetătorilor au căzut de accord că sumerienii au folosit religia pentru a întări această dominare a omului de rând de către sacerdoți dar și de către liderii laici. Ce spune legenda – de fapt, legea divină – că primii oameni au săvârșit un păcat capital neascultându-și Creatorul (creatorii), că au fost alungați din sălășul divinității și că de atunci omul trebuie să plătească pentru păcatul originar. Astfel, în credința de sorginte sumeriană, omul, de fapt pruncul (aparent) nevinovat se naște cu o datorie pe care trebuie să o plătească toata viața – și o va lăsa moștenire la rându-i, generație după generație! Femeia – marele vinovat Odată cu păcatul originar, evreii preiau și ideea principalei ființe vinovate pentru tot – femeia. O temă – și o teamă - care se va transmite peste milenii, până în zilele noastre. 4/95
Femeia misticii sumeriene este fie o divinitate schimbătoare, ambivalentă, ca Inanna, fie un demon care nu se supune nimănui și pune totul în pericol, precum Lamashtu, fie o ființă irezistibilă ca Lilith (Lilitu, Lil-La, Ardat Lili) – un seducător pericol pentru bărbați, o aducătoare de nenorociri pentru familii… Îngrozitoare viziune, nu? Ca bărbat, parcă te face să te trezești noaptea să te mai uiți odată pe cine ai alături! Și, totuș i, din acelaș i mănunchi sumerian va scăpa o istorisire care răstoarnă toate datele ș i pune sub semnul întrebării posibilitatea de a căuta adevărul în textele incomplete rămase din anticul Sumer. Menționez că este un studiu personal, pe care îl prezint în premieră și pentru care îmi asum întreaga responsabilitate. Este vorba de legenda primului om… al pământului. Adică a omului evoluat – sau creat – dintr-o specie inferioară, cvasi-animalică – nu creat din pământ de către zei. Omul Enkidu. O variantă parțial evoluționistă avant la lettre. Enkidu este căutat (selecționat) printre animalele sălbatice pentru a fi folosit împotriva semizeului Ghilgameș. Sau, după cum va fi urmarea în legendă, pentru a combina cele două forțe - umană și divină, într-o mare bătălie și căutare a adevărului. O prostituată cu totul specială În simplismul său (aparent), textul sumerian transmis nouă vorbește despre acest primitiv ca fiind o creatură cu totul aparte, dar care era acceptat de animalele sălbatice… în compania cărora stătea și cu care… se împerechea. Pentru a-l separa de animale dar și pentru a-l transforma se apelează la o… prostituată. Așa spune textul… Singura de acest gen, în acel peisaj legendaro-divin era Lilith – în variantele Lilitu sau Ardat Lili – demonul seducției aflat în slujba zeiței Inanna. Ei bine, “prostituata” îl seduce pe Enkidu, se împerechează cu el, fapt care are un dublu rezultat – în primul rând este secat de putere, ca în cazul atacului unui succubus, și în al doilea rând animalele nu mai vor să se apropie de el, ca și cum Enkidu nu s-ar fi atins (cuplat) cu cineva de același fel, ci de o altă natură – sau esență. Ceva ce animalele simțeau că nu este de același regn… Mai departe, acțiunea “prostituatei” devine și mai ciudată – ea îl transformă pe Enkidu dintr-o sălbăticiune humanoidă… în om. Transformarea este atât fizică – Enkidu era inițial un biped acoperit cu blană, dar “prostituata” îi rade această blană. Apoi îl îmbracă omenește și îl învață să se poarte. Culmea culmilor, același personaj feminin misterios îl introduce nu numai în societatea oamenilor și în cetate, dar îi explică și necesitatea apropierii de regele semizeu – Ghilgameș. Recapitulând, această apariție feminină întreprinde asupra omului primitiv (sau poate primordial) următoarele acțiuni: îl seduce, îl învață să facă sex, îi ia energia (puterea), îl transformă din animal în om (atât mental, comportamental cât și chiar fizic), îl educă, în final îl inițiază în tainele misiunii sale pe lângă messianicul Ghilgameș. Cam mult pentru o simplă prostituată, așa cum o expediază pe scurt scribul (sau poate translatorul) textului sumerian!… Curva sacră a Babilonului Cred că răspunsul îl găsim în textele referitoare la “mâna dreaptă a zeiței Inanna”, atât în forma Ardat Lili, cât și Lilitu, care “era trimisă de zeiță pentru a suci mințile bărbaților”. Scrierile ulterioare, caldeene, menționează chiar funcția de prostituată sacră pe lângă zeița Iștar (echivalenta babiloniană a Inannei) a demonului feminin Lilitu. Hierodulele, prostituatele sacre, îndeplineau într-adevăr mai multe roluri, între care și inițierea tinerilor – nu doar în jocurile dragostei, ci în adevărate ritualuri erotico5/95
mistice ale celei mai importante zeițe mesopotamiene. (Și, intr-o vreme, evreiești – dar asta e o altă istorie interesantă) Aceasta prostituată capabilă să seducă dar și să manipuleze, să inițieze dar și să înebunească a fost numită ulterior Curva Babilonului, cea care va veni călare pe Fiara apocaliptică. Ea este cea care de fapt stăpânește fiara și o dezlanțuie atunci când dorește. Fie că vorbim de fiara apocaliptică, de fiara-diavol sau, cum vom vedea, de întunericul divinității, dar mai ales de fiara din om, Curva Babilonului este temută pentru că are această putere de a dezlanțui fiara… Asta nu înseamnă că o va face, așa cum se tem religiile de sorginte sumeriană și filieră ebraică. De fapt, în ciuda revelațiilor transmise pe calea monoteismelor, hierodulele babiloniene aveau un rol pozitiv în moderna societate a cetății lui Iștar. Dar, rivalitatea constantă între triburile lui Israel și lumea caldeobabiloniană a dus la o demonizare a tot ceea ce se trăgea din marea cetate de pe Eufrat – de la Turnul Babel, la Curva Babilonului – răul vine de acolo!… Motto: “Moartea prin femeie, viața prin femeie” Sf. Augustin Cea mai fascinantă, dar și terifiantă parte a istoriei lui Lilith o găsim în sursele ebraice. Chiar una din variantele numelui Lilith se spune ca vine de la evreiescul Layla – noapte, pronunția veche fiind “Lâlaa”. Dată fiind însă vechimea personajului mitologic, îmi permit să cred că mai curând termenul evreiesc pentru noapte vine de la Lilith. Așa cum afirmam în primul episod, Lilith este un personaj a cărui existență s-a încercat a fi acunsă . De aceea ea apare cu numele în destul de puține lucrări. Scurte mențiuni apar în Manuscrisele de la Marea Moartă, în scrieirile lui Jeremiah Ben Eleazar, în Ghemara talmudică (comentarii ale Talmudului), în unele Midrash-uri (completări explicative ale unor pasaje din Talmud), în Alfabetul lui Ben Sira, în Zohar și în diverse texte ale kabbaliștilor dar și în folclorul evreiesc pe o perioadă ce se întinde din antichitatea captivității babiloniene și până în epoca modernă. Dar, pentru a merge pe urmele acestui personaj ascuns de istoria oficială voi intra pe tărâmul speculației mistice… acceptate. Mă refer la recunoscuta știință a Kabbalei. Ei bine, cu toate că sumerienii pot fi considerați inventatori ai scrierii (parțial) fonetice, învățătura adevărată, cea pentru castele sacerdotale, s-ar fi transmis pe cale orală. La fel se vorbește de originile Kabbalah; acestea ar depăși vârsta cunoașterii scrise și s-ar pierde undeva la izvoarele ideii Divinității de a crea umanitatea. De aceea atributul “revelată”, alăturat Kabbalei de Michael Laitman dar și de alți kabbaliști, tinde să reamintească studioșilor de misterul și sacralitatea celor transpuse în texte. Primul om și prima rebelă – Adam și Lilith Ei bine, într-unul din cele mai complexe texte (populare) evreiești, Alfabetul Ben Sira, considerat insa ca sursă serioasă de kabbaliști dar și de scrierile rabinice se vorbește de o cu totul altă istorie decât cea pe care o cunoaștem. În speța care ne interesează, este vorba de o discuție între regele Nabucodonosor și înțeleptul Ben Sira, acesta din urmă dezvăluie că la început au fost doi – Adam și Lilith. Sau Lilith și Adam – și asta nu numai din politețe. Într-una dintre variantele istorisirii, amândoi au fost creați din lut, în alta Adam a fost creat din lut curat, Lilith din lut impur, murdar. În fine, o a treia variantă propune o Lilith dinaintea lui Adam, creată la limita zilei precedente, odată cu îngerii și demonii. Ceea ce înseamnă că Lilith era un fel de demon, în orice caz o entitate non-umană. În fine, Kabbalah propune și 6/95
o Lilith – o creație spontană a abisului, a întunericului, a răului în momentul creării omului Adam,
pentru a echilibra balanța. (click pe imaginea alăturată pentru a vedea varianta video a povestirii realizată de History Chanell) Indiferent de variantă, relația celor doi merge foarte bine până în momentul în care Lilith își exprimă dorința de a avea și ea parte de poziția superioară în timpul sexului, mai bine zis a avea controlul “partidei”. Ceea ce lui Adam i se pare a fi ceva de neacceptat, în conformitate cu cele spuse, susține el, de Creator. Urmează o ceartă, iar Lilith face ceva incredibil – rostește numele de nerostit al Creatorului și… pleacă în zbor! Sigur că sunt cel puțin ciudate două aspecte – de unde știa Lilith numele sacru și, doi, cum a plecat în zbor dacă era om?! Cel puțin aceeași specie ca și Adam sau ca urmașii săi. Dar textele următoare ne vor lămuri că nu era la fel… De menționat că este singurul caz din mitologia, religia sau mistica ebraică în care cineva – om, demon sau înger – rostește numele Creatorului. Ideea este mult prea stranie pentru a fi o simplă invenție a rabinilor de la cumpăna erelor… Ca și cealată idee a primei rebeliuni împotriva Creatorului – culmea o revoltă a femeii! Într-o societate ultrapatriarhală, misogină chiar, greu de imaginat că niște învățați ai Torei ar fi scornit această poveste. Și mai ales urmarea… Înț elegeri cu îngerii, copii cu demonii Auzind de la Adam ce s-a întâmplat, Creatorul trimite trei îngeri să o aducă înapoi pe rebelă, cu mesajul “Dacă se vrea să se întoarcă, atunci ceea ce a fost făcut, rămâne bine făcut. Dacă nu, aduceți-o cu forța”… Cum? În urma unei asemenea revolte, a păcatului capital de folosire a Numelui, Lilith rămâne “bun făcut”? Gândiți-vă că povestirea vorbește de același Creator dur până la înfricoșare din Decalog… Sau poate duritatea nu este valabilă pentru alte ființe? Dar neobrăzarea rebelei nu se oprește aici – ea respinge categoric oferta Creatorului de a se întoarce în Eden pentru a continua opera de împerechere cu primul om. Mai mult, la alternativa amenințătoare expusă de îngeri (trimișii Creatorului) răspunde cu un argument de-a dreptul halucinant: “Lăsați-mă în pace, am fost creată pentru a omorî copii oamenilor!” Mai poate înțelege cineva că Lilith era om? Sau de ce era dorită ca pereche pentru primul om? Singurele explicații ar putea veni din zona Zecharia Sitchin – o combinație între specii – sau, mai ciudat, din zona intervenției îngerilor căzuți, a pregătirii unor întrupări… Alte teme, alte subiecte stranii!… Noi să o urmăm pe Lilith, al cărei traseu este oricum mai straniu decât orice închipuire. 7/95
În ciuda alternativei expusă de Creator “Dacă nu, aduceți-o cu forța!”, îngerii nu fac asta… În urma replicilor lui Lilith, între îngeri și ea survine o înțelegere – Lilith va continua să omoare copiii oamenilor, cu excepția celor care poartă la gât o amuletă cu numele celor trei îngeri, dar pentru fiecare copil ucis va pierde câte o sută dintre progeniturile ei. De menționat că aceste amulete se poartă din timpuri imemoriale – nu numai de către evrei, s-au găsit amulete persane cu aceste nume și înscrisuri contra lui Lilith – și până în zilele noastre. Așa cum spuneam în introducere, și astăzi în comunitățile evreiești tradiționaliste se poartă asemenea amulete. Mai mult, celebrul cântec de leagăn “Lullaby” provine din ebraicul “Lilith abi!”, în traducere “Lilith, pleacă!”. Dar despre ce “sute de progenituri” este vorba? Acum începe cariera întunecată a lui Lilith în viziunea ebraică. Ea se însoțește cu prințul demonilor, Samael, devenind mama unei întregi rase demonice. Lilith și cultul Shedim – Turnul Babel și smintirea lui Solomon A sosit momentul să amintim o variantă rabinică mai nouă a “Alfabetului lui Ben Sira”, în care se explică de ce îngerii nu au returnat-o cu forța către Adam – ea le mărturisește că nu mai este pură, că imediat după fuga din Rai s-a împreunat cu arhidemonul Samael… Și istoria crea ț iilor lui Lilith nu se oprește aici. Pe la jumătatea secolului trei al erei noastre, rabinul Jeremiah ben Eleazar spunea că, la o sută de ani după căderea din Rai, Adam s-a însoțit din nou cu Lilith, au trăit împreună încă o sută de ani, procreând o rasă de oameni-demoni, de fapt un fel de popor, de supuși ai străvechilor shedim – spiritele, vechile divinități protectoare ale akkadienilor și asirocaldeenilor. Tot aici, Jeremiah Ben Eleazar afirmă că ideea nefastă a Turnului Babel ar fi aparținut acestor idolatri ai shedim. Mai mult, cei peste care s-a prăbușit Turnul s-ar fi transformat în demonicele
spirite. Ei bine, aici s-ar putea ascunde misterul lui Lilith. Mulți rabini au asociat-o pe Lilith cultului Shedim. Și, într-adevăr, sunt mai multe legături: primo, în cultul shedim se spune că un copil era jertfit acestor spirite – de unde legătura cu răpitoarea sau ucigașa de copii; secundo – shedim sunt spirite înaripate, cu trup zoomorf, ceea ce corespunde cu descrierea lui Lilith. Terzo – Shedim sunt asociați cu șerpii, care simbolizează ceva străvechi, o divinitate străveche de-a locului. Lilith este în mitologia ebraică fie șarpele, fie partenera șarpelui, așa cum de altfel apare în foarte multe reprezentări… Să mai adaug și faptul că shedim erau în general divinități protectoare ale marelui inamic, Babilonul – și cred că motivele trimiterii lor de către evrei în zona ultranegativă sunt evidente. Mai mult, influența puternicelor state akkadiene asupra triburilor semite care vor forma poporul lui Israel i-au făcut pe 8/95
mulți să adopte cultul shedim – în paralel cu religia lui Moise – faptă damnat și de preoții – dar și de scrierile sfinte ale – evreilor. Tot legat de Lilith și cultul shedim mai adaug doar că într-un dramatic episod al povestirilor coranice (Targum, sec VII-VIII d.C.), Lilith îi apare regelui Solomon ca și frumoasa și bogata regină din Saaba și, printre altele, îl convinge pe acesta să ridice altare unor idoli… Alte opere: vampirii și șarpele Edenului De Lilith mai sunt legate alte două mistere ale ființelor supranaturale dar și umane – misterul biblic al copiilor lui Cain, acesta fiind explicat de mistica ebraică tot prin legătura primului ucigaș uman cu seducătoarea femeie demon. Al doilea mister este legat de apariția vampirilor; una dintre legendele originii acestora începe cu Lilith și Cain… Lilith este cea care l-ar fi învățat pe cel alungat puterea și secretul sângelui… După cum se vede, pentru moștenirea ebraică, Lilith, destinată de Creator pentru a fi la originea omenirii, își schimbă radical destinul devenind creatoarea speciilor supranaturale (considerate) periculoase și ostile omului. De fapt, chiar căderea omului este atribuită tot lui Lilith. Textele misticii ebraice spun că șarpele era, de fapt, Lilith. Iar după ce am văzut legătura cu demonii Shedim, înțelegem mai ușor această atribuire. De altfel, istoria apare și în arta renascentistă și chiar în protorenaștere. Frescele lui Meister Bertram din Minden, Michelangelo, Filippo Lippi, Hugo van der Goes, dantelăriile în piatră de la Notre Dame și multe alte lucrări de artă datează dinaintea popularizării în occident a lucrărilor misticii ebraice – fapt care s-a petrecut în secolele XVII – XVIII. Alte texte relatează o colaborare Lilith – Samael, în sensul că Lilith ar fi fost trupul șarpelui, iar Samael vocea înșelătorului. Făcând un nou recurs la memorie, să ne amintim de legătura lui Lilith cu copacul sacru și cu șarpele – este una dintre primele apariții a eroinei noastre încă din epoca sumeriană, istorie de care am vorbit în primul episod. Legătura cred că este evidentă. Inimaginabila seducț ie – Lilith, soț ia Creatorului Prin prisma Kabbalah, cuplul Lilith – Samael este maximul energiei negative. Este opusul perechii sfinte supreme Yahve – Shekinah (înțelepciunea, soția de drept a lui Yahve). Este și opusul creației supreme a lui Yahve, Adam și Eva. În reprezentările kabbalistitice, Lilith și Samael formează axa centrală,
9/95
tulpina copacului morții, Qalippah – sau Qliphoth, opusul copacului vieții Sephirot, Lilith aparând cu două nume ale sale – Lilith și Naamah (sau Nehemah), Lilith cea tânără, perechea lui Asmodeu, prințul demonilor. Dar cea mai teribilă aventură a lui Lilith o descrie Zoharul, “Cartea Splendorii”, culegere de texte pe care rabinul Moise de Leon o publică în secolul XIII, sursele acestei lucrări fundamentale a misticii ebraice putând duce chiar în jurul perioadei Christice. În celebra carte, Lilith și Samael pun la cale o mare lucrare contra lui Yahve iar rezultatul este cumplit: Lilith reușește să-l seducă seducă pe Creator și să-i devină soție, luând locul Înțelepciunii, perechea de drept a Celui de Sus. Textele spun că aceasta a fost cea mai întunecată perioadă din istoria lumii… Desigur, sunt multe de comentat în legătură cu această povestire, legendă, metaforă, în fine – ceva ce nu s-a mai pomenit și auzit în alt timp sau spațiu… Dar, după cum ați putut citi, tot ceea ce e legat de Lilith este de domeniul unicului, neînchipuitului… Voi expune doar o teorie acceptată asupra originii ideii de mai sus – ar fi vorba de supărarea evreilor pe Dumnezeu pentru că a permis a doua dărâmare a templului lui Solomon, în deceniul VIII al erei noastre… Traducerea ar fi cam așa: Dumenzeu și-a părăsit soția de drept – poporul ales – pentru că a fost sedus de Lilith – străinii care au ocupat Ierusalimul. Fie-mi iertată vorba, dar evreii, cei cărora le datorează o lume întregă credința într-un singur Dumnezeu, nu au fost totdeauna atât de respectuoși cu El… Lilith, prima concentrare a răului? O încheiere mai potrivită pentru călătoria lui Lilith prin memoria ebraică nu se putea decât cu acea singulară – dar atât de importantă menționare a sa în Vechiul Testament. Astfel, în Cartea lui Isaia 34.14 se spune “Fiarele din pustiu se vor întâlni acolo cu câinii sălbatici, şi ţapii păroşi se vor chema unii pe alţii. Acolo îşi va avea locuinţa năluca nopţii şi îşi va găsi un loc de odihnă.” În mai multe variante al Bibliei în loc de “năluca nopții” este tradus “Lilith”, asociere care se face de altfel și în dicționarele religioase – Lilith = năluca. În opinia mea, este pentru prima oară în Vechiul Testament când forțele sălbăticiei, ale răului, se concentrează. În jurul cui? Da, cred că se poate afirma că Lilith este pentru Vechiul Testament prima concentrare a răului…
10/95
Ca o dovadă a acestui raționament iată și textul din Zohar (în traducerea și adaptarea marelui istoric și etnograf Raphael Patai) care se referă la Lilith – și Isaia: “Atunci când Cel Sfânt, binecuvântat fie El, va aduce distrugerea imoralei Rome și o va transforma în ruine pentru eternitate, El o va trimite pe Lilith acolo și o va lăsa să sălășuiască acolo, pentru că e este ruinarea lumii. Și la aceasta se referă versul “Acolo îşi va avea locuin ț a Lilith şi îşi va găsi un loc de odihnă”” . După acest penultim episod despre Lilith, poate cel mai important, cred că îmi dați dreptate că este un personaj absolut singular, care merită toată atenția. Sigur, există probabil o mare doză de subiectivism în istoriile evreiești. Dar, oare nu tot o istorie transmisă evreilor și prin evrei este și Cartea noastră sfântă? Poporul ales nu a fost degeaba… ales! Lilith… Nu poți să nu te gândești la spusele sfântului Augustin: “Moartea prin femeie, viața prin femeie”. Și, personal, nu pot să nu-mi pun întrebări … Este Lilith un shedim, o divinitate ale cărei origini au fost, în timp, înaintea celor ale zeilor? A fost prima femeie – sau perechea nonumană a primului om? Lilith este prima concentrare a răului, înaintea diavolului? A fost sau… este Lilith o Shekinah întunecată? Sau este Lilith cheia de boltă a unei mari mistificări, a unei taine din uitarea colectivă, poate firava potecă spre ascunsa Cronică Akashă… Revin cu ultima parte a analizei uneia dintre cele mai frumoase legende din fabulosul teritoriu al confluențelor de culturi, religii și tradiții care este România. Mă refer la sărbătoarea și legenda Sânzienelor și a Drăgaicei. În cazul de față, după ce am analizat în două episoade anterioare Sânzienele a venit și rândul Drăgaicei. Din fericire, cred că plasarea înainte de acest episod a articolelor despre Lilith și despre Maria va face mai interesantă dar și mai clară expunerea despre Drăgaică. De fapt, vorbim de Sânziene sau despre Drăgaică? Doar în câteva mituri Sânzienelor li se spune Drăgaice, confundându-se cele două personaje mitice. Majoritatea miturilor fac o diferență și consideră Drăgaica drept un personaj singular printre zâne, un fel de conducătoare a Sânzienelor, aleasa zânelor, cea mai frumoasă dintre (i)ele. În opinia mea, Drăgaica este o individualitate… Slavii, purtătorii vechilor credinț e Mitul pare a fi de influență slavă întrucât răspândirea sa este doar în Regat. Mulți fac și apropierea etimologică – drăgaica – ar putea veni de la slavul daragoi – drag, scump, prețios – dar și de la un alt 11/95
substantiv slav – vrag, vraga – drac, diavol, atribuit atât în sens pozitiv – când e vorba de o persoană frumoasă, iute la minte, sprintenă etc. – dar și în sensul originii necreștine, vrăjite, păgâne, demonice, drăcești… Un alt argument este apropierea și influența pe care a avut-o cultura greacă asupra slavilor – fie că vorbim de ideile creștine, fie de obiceiurile și superstițiile populare. Slavii, sosiți dintr-o zonă puternic dominată de șamanism și vrăjitorie, din zona inuită, nord siberiană și scitică au dat peste un Imperiu Bizantin scindat religios între biserica oficială, cea creștină, și vechile credințe în divinitățile grecești și ale anticelor state elenistice, aflate încă în memoria populară, practicate în ascuns în ultimele secole ale pimului mileniu creștin. Mă refer mai ales la vrăjitorie, întotdeauna o ocupație apropiată de cei săraci, și divinația din atât de multele și părăsitele locuri de adorație a vechilor zei… Dacă Dumnezeul creștin și noii sfinți erau sprijinul spiritual pentru marile lucrări ale vieții, divinitățile interzise erau mai potrivite pentru dorințe personale – de frumusețe, de protecție, de belșug propriu, de dragoste, de noroc – dar și pentru pedepsirea dușmanilor sau a rivalilor… Moartea, sau epidemiile, sau calamitățile – toate aceste rele, nu a au fost înțelese întotdeauna ca venind din partea unui Dumnezeu al iubirii, ci din partea unor entități supraumane, poate divine, dar în orice caz răzbunătoare sau răuvoitoare, care trebuiau îmbunate. Cum? Prin practici interzise – magie, divinație și adorație, jertfe… Interzicerea a fost însă doar temporară, fiindcă pragmatismul imperiului a înțeles repede că anumite culte vechi trebuiau preluate și transformate în “obiceiuri” creștine – altele tolerate ca folclor… chipurile fără conotații religioase – mergând în direcția neutră, nevinovată a belșugului agricol. Și, totuși, de Drăgaică, ielele ies în luminișurile pădurii și dansează. Se spune că nefericitul care le vede rămâne mut sau înnebunește. De Drăgaică, în noaptea cea scurtă, femeile dau frâu liber pasiunii, dansului nebunesc, unui anume comportament haotic. Tot această sărbătoare “agrară” aduce nenorocire celui care nu respectă ritualul; astfel, cel care muncește de Drăgaică moare trăznit sau înecat. În pericol de înec sunt și cei care se îmbăiază în râuri sau lacuri… Bunica mea, de origine sârbă, spunea că în ziua de Drăgaică apa strigă “Om” – și întotdeauna ziua se sfârșea cu o victimă… Despre ce “sărbătoare agricolă” se poate vorbi?! Zeiț a nopț ii, a magiei, a binelui ș i… răzbunării Așa cum am spus într-un episod anterior marele Dimitrie Cantemir o apropie de Ceres –Demetra. Romulus Vulcănescu vorbește de o uitată origine dacică… În realitate am văzut în episodul trecut că e vorba de o manifestare nocturnă, având în centru luna, practic o celebrare și o invocare a unei divinități nocturne. Tot acolo am văzut și asemănările între Sânziene, ca Iele sau Zâne, și Lilith, seducătoarea și periculoasa entitate divină, prima și permanenta nesupusa femeie – demon -divinitate. De asemenea, sunt de netăgăduit obiceiurile care apropie Sânzienele – și mai ales Drăgaica – de divina Hekate. Dansul nebunesc, specific Empuselor, fiicele zeiței, ceremoniile de la răscruci – răscrucea fiind domeniul specific lui Hekate – asocierea cu Diana (Artemis) și Ceres (Demetra), cele două fiind considerate ca părți ale unei triade a ciclului Naturii sau Vieții alături de Hekate – sau chiar alter-ego-uri ale complexei divinități, Hekate Trivia sau Trimorphos. Aceste hore de la răscruci – dansuri învârtite într12/95
un ritm și un stil “nebunesc” se pare că sunt un obicei încă de pe vremea tracilor, primii cunoscuți ca adoratori ai zeiței Hekate. Apropierea între Sânziene și magie este evidentă, se spune că atunci vrăjile se fac cel mai bine, iar cei mai iscusiți practicanți ai artelor magice realizează cele mai de seamă lucrări. Din nou Diana și mai ales Hekate reprezintă divinitatea tutelară a acestei arte. O artă răspândită nu numai în zona slavă, dar și pe tărâmurile geților, a căror divinitate feminină principală era Bendis – Diana, considerată una dintre înfățișările lui Hekate… Caracterul răzbunător al Sânzienelor (și îndeosebi al Drăgaicei) este iarăși caracteristic atât Empuselor, fiicelei zeiței, dar mai ales lui Hekate, răzbunarea fiind unul dintre cele trei simboluri ale ei – alături de tainecele mistere ale întunericului și de ritualurile inițiatice a căror stăpână este. Răzbunarea și spiritul justițiar constituie dealtfel aspectul cel mai temut al Drăgaicei. Dacă alte aspecte periculoase sunt sau nu reliefate în diferitele zone ale țării, faptul că Drăgaica se răzbună dacă nu-i respecți sărbătoarea și dacă ai jurat strâmb e peste tot recunoscut. În fine, am atras atenția asupra unei sărbători romane care se suprapunea peste data actuală a Sânzienelor – este vorba de Fors Fortuna și era celebrată o divinitate a norocului neașteptat, o șansă a celor pierduți… Adică o altă calitate principală a zeiței întunecate – aceea de a ajuta pe cei aflați în cumpănă fără speranță, și de a călăuzi sufletele pierdute în lumea de aici sau în cea de dincolo. Drăgaica – de fapt… zeiț a Hekate printre noi Am comparat câteva obiceiuri de Drăgaică cu ceea ce se știe despre misterioasa divinitate traco-elenă… Să vedem acum și câteva elemente de celebrare, de fapt de cult care susțin teoria Hekate. De Drăgaică se spune că se deschid porțile lumii de dincolo iar morții din neam se întorc printre rude. În misteriile antice, Hekate este cea care închide ciclul reînvierii, alături de moarte și viața de după… Un moment nelipsit al sarbatorii este umblatul cu făclia – reprezintă atât mișcarea soarelui pe boltă, dar să ne gândim și la faptul că Hekate este cea care poartă veșnic torța, aducând lumina în haos, speranță în disperare, adevărul din întuneric… În ciuda confuziei, Drăgaica nu poate fi echivalată cu Sânzienele, sau cu zânele. Aproape întotdeauna ea este în fruntea zânelor, e cea mai frumoasă dintre ele. În timpul deplasării alaiului prin sate, Sânzienele o înconjoară pe Drăgaică, cântă și o numesc stăpâna lor. Dacă pe celelalte zâne le poți controla cunoscându-le unul dintre multele nume – asemeni demonilor din legendele solomonice sau enochiene – în schimb Dragaica are un singur nume și nu poate fi controlată. Aveam de-a face deci cu o ființă superioară zânelor, o zeiță. În unele zone, cinstirea Drăgaicei este și mai mare. Oamenii o omagiază ca Stăpâna Zânelor, Împărăteasa, Stăpâna holdelor. Și, cel mai important, fata care a întruchipat-o pe zei ț ă trebuie să se păstreze curată, să nu se mărite timp de trei ani. Ca și zeiță, Drăgaica are puterea de a vindeca – astfel, de ziua ei, această vindecă bolnavii care o onoreză, mai ales copii. În multe zone se poartă “Steagul Drăgaicei” o prăjină cu o cruce în vârf, de care se leagă flori de sânziene și ornamente – mărgele, brățări, panglici – iar Sânzienele așază hainuțe de copii pe care mamele acestora vor ca Drăgaica să-i vindece sau să-i ocrotească. Nesocotirea Drăgaicei, duce exact la contrariu: oamenii se îmbolnăvesc, holdele și lucrările de peste an sunt distruse, copii sunt în pericol… 13/95
Finalul episoadelor folclorice l-am rezervat episodului aparent sinistru al Drăgaicei ca… personificare a Morții. Dansul Drăgaicei se face de multe ori cu o coasă în mână, însoțitoarele ei au deasemenea coase și între ele are loc un duel cu coasele. Reputatul etnolog Ion Ghinoiu comenta: “De aici până la reprezentarea morții cu coasa în spate cu care seceră neîncetat viețile omenești este numai un pas. Moartea cu coasa este simbolul introducerii omului în marele ritm al naturii: omul este o sămânță care germinează, crește, se înmultește și moare.” Așa cum spuneam, în misteriile antice, Hekate este cea care închide, care completează ciclul reînvierii, alături de moarte și viața de după… Știu că pare ciudat, poate cea mai misterioasă, în același temută și rebelă zei ț ă a antichită ț ii are un cult și o reprezentare în creștina noastră țară? Cred că am adus destle argumente comparative, voi mai spune că era, de fapt, ceva firesc. Hekate a fost mai întâi adorată de strămoșii noștri, tracii, apoi a avut sanctuarele și cultul principal în zona de spiritualitate care a influențat cel mai mult zona Balcanilor, Grecia, a fost venerată în Imperiul roman și, nu în ultimul rând, a patronat tot ansamblul de credințe, superstiții, misticism și vrăjitorie care au compus atât perioada evului mediu întunecat în care s-a format poporul român, dar s-a format și creștinismul în forma sa actuală. Spania, în loc de concluzie… Așa cum spuneam, Hekate este venerată actualmente ca marea zeiță a New Age, a religiei Wiccan, a neopagânismului. O zonă religioasă care a rezistat și care revine, oferind omenirii un recurs la memorie. Care, dacă e să judecăm la rece… dar asta e o altă temă… În orice caz, între timp au avut loc incidentele din Spania – cred că e o rușine pentru întreaga creștinătate atitudinea pe care oamenii “Majestății sale Catolice” o au față de capul Bisericii Catolice. Și din păcate nu e doar o rușine, ci lipsa de atitudine a celorlate biserici, poate chiar bucuria pe care o simt față de palma încasată de Papă, e un semn al unei mari înfrângeri. Poate chiar o trompetă care sună retragerea… Dacă nu cumva ea suna de mult iar noi nu o auzeam… unoașterea lui Lilith seamănă cu privitul în abis – fascinație, pericol, taine ascunse, o pierdere a noțiunilor trecut și viitor. După ce am văzut o evoluție contradictorie, din timpurile imemoriale ale Sumerului și până în prezentul spiritualității poporului ales, am putea, pe bună dreptate, să ne întrebăm – de ce atâta interes pentru un personaj malefic? Ei bine, tocmai despre acest interes ciudat, misterios, vom vorbi în cele ce urmează. Lilith reprezintă pentru spiritualitatea universală o amenințare dar și un fruct oprit. Poate fi înțeleasă ca un egregor al sufletelor întunecate – sau al părții întunecate, periculoase, din fiecare suflet. Ca un îndemn la nesupunere, la a încerca exact contrariul a ceea ce e convențional. Dar, pentru culturile antice și medievale a fost pericolul care provine… dintr-o alternativă necontrolabilă. Ciudata variantă egipteană Poate cea mai ciudată ipoteză, asupra căreia voi reveni la un capitol dedicat răzvrătiților divini, este aceea că Seth, zeul întunecat și rebel, devenit din pereche și călăuzitor al soarelui, simbol al răului, ar fi… femeie. Unii cercetători fac o apel la unul din înțelesurile cuvântului în egipteana faraonică – și anume… Doamnă, Stăpână! Deși pare ciudat, totuși personal iau în seamă această idee întrucât se leagă de o altă teorie pe care am susținut-o pe site, aceea a haosului feminin (generator). Chiar dacă susțin în principal teoria feminului întunecat reprezentat prin Hathor-Shekhmet, sau femininul întunecat benefic, Nephtys, ideea divinității întunecate periculoase reprezentată de Seth, “Stăpâna” este de luat în seamă. Vă voi invita să discutăm mai pe larg acest subiect după ce voi publica materialul despre care vorbeam mai sus, dar și cel despre Asherah, perechea ascunsă a… monoteismului evreu. 14/95
Am făcut această paranteză pentru că această propunere vine împreună cu cea a asocierii “acestei” Seth cu Lilith. Oricum, complexa teogonie egipteană redefinește și repoziționează divinitățile după un algoritm misterios, cel puțin pentru mine. Făcând paralela cu contemporana Lilith sumeriană și akkadiano-chaldeeană (alter ego-ul Innanei sau a lui Iștar, ori zeița chaldeana Belili) poate fi ușor asociată cu Hathor-Sekhmet sau cu Hathor-Nephtys. Multele Lilith… elene
Lilith trăiește în marea cultură greacă, ulterior în cea elenistică și în cea romană prin înfățișări seducătoare și letale – sirenele, lamiile, empusele, furiile, eriniile, femeile păsări – strix. Sau prin puterea damnării divine – Meduza. Sau a creatoarei de monștri – Echidna. Sau a divinității misterelor întunecate și magiei – Hekate, Persefona…
Unele reprezentări ale sirenelor sunt de altfel identice cu imaginea sumeriană și ebraică a lui Lilith – au aripi, ghiare de pasăre în loc de picioare. Aceste ființe fie seduc și omoară bărbații, fie sug sângele oamenilor, fie fură sau ucid copii – deasemenea caracteristic pentru demonul mesopotamian. În plus, multe dintre aceste ființe au darul (pre)viziunii, calitate a demonilor sau a celor posedați, conform demonologiei ebraice și, ulterior, iudeo-creștine. Totuși, grecii și urmașii lor spirituali, mult mai puțin misogini decât evreii și sumerienii, relevă un aspect patetic al istoriei Lamiilor. Anume că la origine ar fi existat o relație neprincipială între divinitatea supremă, Zeus, și Lilith-Lamia. Mânioasă pe această aventură, perechea lui Zeus, Hera, îi omoară eroinei noastre copiii și, într-una din variantele legendi, o condamnă la o viață infertilă. Înnebunită, Lilith-Lamia se răzbună de atunci pe toate mamele… ucigându-le copiii. Tot în urma transformării ei vindicative, ea devine acel succubus care atrage și omoară bărbații și, mai mult, crează o întregă rasă de demoni și vampiri. Dar poate cea mai celebră întrupare a lui Lilith este cea care a și dus la cel mai celebru război din istorie – Elena din Troia, motivul discordiei dintre ahei și troieni, cauza războiului homeric. Asocierea este utilizată mai ales în folclorul evreu, dar ideea este agreată de cei care studiază fenomenul Lilith.
15/95
Imixtiune demonică în arborele genealogic al românilor?
În fine, o istorie povestită de Herodot o apropie pentru prima dată pe Lilith de… români. Iată acest fragment al scrierii ”Părintelui istoriei” repovestit de marele Nicolae Densușianu:
”Aici (zona de confluență traco – scitică a Niprului n.D.D.), locuia într-o peșteră nimfa Echidna (Vipera, Șerpoaica), care avea o natură mixtă. De la brâu în sus era femeie, iar de la brâu în jos șerpoaică, și ea domnea peste Scythia întreagă. Hercule, văzând-o, a rămas uimit, apoi a întrebat-o dacă nu cumva i-a văzut iepele sale rătăcite. Ea îi răspunse că iepele sunt la dânsa și i le va restitui, dacă mai întâi se vor culca amândoi. Hercule petrecu apoi mai mult timp la Echidna și avu cu dânsa trei fii, pe Agathyros, pe Gelonos și pe Scythes. (…) Cei trei fii ai lui Hercule și ai Echidnei au fost, dupa tradiția ce ne-o comunică Herodot, întemeietorii dinastiilor regale, a agathyrsilor (din Transilvania de astăzi), a gelonilor (din părțile Podoliei) și a scythilor din nordul Mării Negre.” Agatârșii la care fac referire Herodot și Densușianu se numără printre cei mai misterioși strămoși ai noștri, un subiect demn de abordat – desigur, fără exagerările pe care le-am auzit în ultima vreme. Echidna este, așa cum spuneam, una dintre cele mai spectaculoase întrupări ale lui Lilith, o prezență puternică în mitologia greacă, supranumită ”Mama tuturor monștrilor”. Dintre aceștia cei mai cunoscuți sunt – Himera, Hidra sau Leul din Nemeea. (Ei bine, ca o glumă, cu o atare ascendență și asemenea rude iată motivul pentru care la noi se gândește atât de monstruos…) În afara acestei legende, mitologia greacă spune că era fiica titanei Pământului, Gaia, și a zeului abisului Tartarus, locuia într-o peșteră unde atrăgea bărbații cu chipul ei extrem de frumos, de seducător… pentru ca apoi să-i ucidă sau să-i devoreze.
Lilith în islam – de la regină la… Sfânta Doamnă
16/95
Începuturile islamismului scot la iveală legende cu ramificații clare către religia mamă – iudaismul. Dar, spre deosebire de duritatea principiilor religiei poporului ales, islamismul permite referiri de la îngăduitoare până la elogioase despre personalități ale altor credințe. Iisus, Maria, arhanghelul Gabriel, regele Solomon, David – sunt cinstiți de islamici. La fel legendele și povestirile coranice sunt o sursă interesantă și nemarcată de excese religios-șovine. Din ele aflăm de identificarea lui Lilith cu Regina din Saaba – și asta în mai multe episoade. Într-unul când ea testează inteligența regelui înțelepciunii În orice caz, în toate variantele Solomon este sedus de regină și convins să se despartă de calea cea dreaptă, ridicând altare “idolilor reginei”, finalul diferind în câteva variante. Interesante sunt două variante –una când regele pune o podea de oglindă pentru a vedea dacă regina este Lilith – și vede pe sub veșmântul lung al acesteia picioarele de pasăre. A doua se referă la seducerea lui Somon și la faptul că Lilith pleacă luând cu ea sămânța regelui ales de Dumnezeu să-i ridice templul. Astfel Lilith îl va face și ea pe Solomon să-i ridice un templu – un copil.
O altă povestire, de sorginte probabil elenistică, “Testamentul lui Solomon”, vorbește de întâlnirea lui Solomon cu demonul Obizuth, unul dintre numele demonice ce care este apelată Lilith. În fine, în folclorul arab apare o entitate demonică și seducătoare, asemănătoare Lamiei sau sirenelor, care este identificată cu Lilith – Karina. Karina este interpretată și ca perechea negativă a fiecărui om – unii comentatori ai Koran-ului spun că până și Mohamed sau Iisus au avut propria Karina. Trecând în zona comentariilor islamice și a sectelor, Lilith este prezentă ca și pereche a diavolului Iblis sau Șaitan și este mama spiritelor, demonilor – djinn – personaje ambivalente ca inten ț ii, periculoase și imprevizibile, care sunt sarea și piperul poveștilor lumii islamice. O sursă interesantă, dar singulară, este eruditul francez Moise Schwab, autor a numeroase scrieri istorice și documentare despre evrei și cultura lor. Ei bine acesta spune că arabii (în special maghrebienii) îi acordă lui Lilith titlul de Lalla – adică “Sfânta Doamnă”. Personal informația mi se pare ciudată, și o pun pe seama inamiciției istorice între cele două popoare semite.
Seducătorul demon din Asia 17/95
O altă zonă învecinată semiților, Persia, remarcabilă din punct de vedere religios, cunoștea, înainte chiar de apariția mahomedanismului, despre existența demonului Lilith. Cunoștea… și se ferea prin amulete magice. Aceste obiecte inscripționate încep să apară pe teritoriul pers încă din secolul șase al erei christice și existența lor va fi documentată până la finele Evului mediu. Unele dintre amulete sunt de fapt niște boluri cu inscripții magice – menite să o prindă pe seducătoarea și ucigașa făptură atunci când se va apropia… Din păcate nu au fost găsite mențiuni asupra reușitei acestei metode… Extremul Orient, China și Japonia, au o tradiție deosebită în privința relațiilor oameni – demoni. Entitățile supranaturale se manifestă pasional, aș spune într-un mod unic – precum aceste culturi inimitabile. Pentru ei entitatea este fie o seducătoare dar este numită și “Cea care fură în timpul nopții”. Lilith, ca entitate divin-demonică asociată cu astrul nopții, este interpretată de specialiștii în cultura chineză ca fiind Shing Moo, divinitate selenară dar și o zeiță primordială a naturii. Japonia are în primul act al creației două personaje – Izanagi, masculinul, și Izanami, femininul divin. Precum egipteana Hathor, ea, zeița sau demonul primordial feminin, este cea care pune omenirea în fața spectrului distrugerii. Japonia are însă o istorie care începe cu o populație albă, venită cu multe mii de ani înainte sub conducerea unei femei vrăjitoare – șaman. Istoria mitică a insulei soarelui-răsare este povestea unei lupte permanente dar și a unei conviețuiri între oameni și demoni; bătălii, posedări, vrăji dar și idile de proporții epice au loc în spiritualitatea acestui arhipelag fabulos. Deschid capitolul creațiilor artistice occidentale în care o regăsim pe Lilith cu marele poem Beowulf. Cercetătorii susțin că Lilith este nenumita mamă a monstrului Grendel, demonul seducător “vechi de când lumea” care a dus în păcat generații de regi și nobili, creând monștri, Grendel fiind unul dintre aceștia. Poemul a fost scris în insulele britanice ale primelor secole medievale, la granița culturilor nordice, germanice, celte și creștino-iudaice. Seducătoarea este descrisă doar ca un demon al apei, apropiindu-se deci de sirene sau lamii. Mai mult, în poem se spune că Grendel este urmașul lui Cain, alături de o mulțime de făpturi demonice – goblini, uriași, monștri. Ceea ce ne trimite la legenda lui Cain care, după abominabila faptă, a fost preluat de Lilith și învățat despre puterea sângelui. La fel s-a întâmplat cu șirul de regi pe care mama lui Grendel i-a sedus și cu care a procreat o rasă “blestemată de Dumnezeu ca și tatăl lor, Cain, pe veci opunându-se lucrărilor Lui”…
18/95
Șarpele Evului Mediu și recunoașterea de către Papă
Lilith apare în primele sculpturi și picturi încă din perioada protorenașterii în fresce și sculpturi referitoare la momentul ispitirii. Ea este seducătoarea, cea care o îndeamnă pe Eva la păcat. În toate operele renascentiste este preluată tema rabinică și ulterior Kabbalistică, de care am vorbit în episodul trecut, a lui Lilith ca șarpele Edenului. Femeie șarpe este pentru Hyeronimus Bosch sau pentru marele Tițian… Totuși, în unele fresce, cum ar fi cele a lui Meister Bertram din Minden sau a lui Hugo van der Goes, trupul ei este reptilian, nu de șarpe.
În unele opere, cum ar fi altorelieful de la Notre Dame, senzualitatea ispititoarei este incomparabilă (cu a Evei), acest detaliu sugerând și mai bine povestea lui Lilith. Să nu uităm că uimitoarele catedrale gotice sunt adevărate mesaje în piatră – criptate în sculpturi și reliefuri extraordinare, transmise peste veacuri de acei mari inițiați care au fost cavalerii templieri.
Vorbind de mesaje, perioada Renașterii a readus la lumină înțelepciunea și valorile interzise sau uitate ale antichității. Totuși, mi se pare ciudată apariția lui Lilith și a poveștii seducerii primului cuplu pe bolta Sixtină, operă a marelui geniu al artelor plastice, Michelangelo. Spun că mi se pare ciudat, fiindcă, notta bene, pictura a fost comandată și supravegheată 19/95
îndeaproape de papa Alexandru al IV-lea Borgia. Deci, pun fireasca întrebare – dacă istoria lui Lilith era recunoscută chiar de papalitate, cum de nu apar mențiuni despre ea în scrierile bisericii creștine?
Lilith, fermecătoarea rebelă a romantismului
Epoca romantică aparține, prin excelență, rebelilor, frumoșilor rebeli gata să schimbe, într-un efort eroic, tot ce însemna prezent static și corupt, concepții conservatoare și dogme de orice fel… Ori, cine putea fi un model mai potrivit pentru aceste idei decât Lilith?
Goethe o introduce în marea sa operă Faust, atât ca primă soție a lui Adam, dar și ca vrăjitoare. Chiar diavolul, Mefisto îl invită pe Faust să fie atent și precaut cu frumusețea și farmecul lui Lilith… Reflecția “frumoasei vrăjitoare” este, de altfel, plină de semnificații: “Încă din zilele Edenului merele au fost pofta bărbatului. Ce încântată sunt când mă gândesc, domnule, că mere cresc și în grădina mea…” Spiritul tăios, caustic al geniului de la Weimar nu este împărtășit de un alt geniu al epocii, poetul englez John Keats. În poemul său Lamia, Keats aduce în balanță istoria tragică a seducătoarei – practic motivația dramatică a devenirii acestui demon frumos…. Același dramatism al transformării malefice sau demonice îl regăsim în celălalt poem dedicat fatalei seducătoare – “La belle Dame sans merci”. Un personaj ce avea să facă epocă în literatura și filmografia vampirică, o apopiere deosebită de sufletul lui Lilith. În opinia mea, atât John Keats, cât și următorul geniu de care vom vorbi au avut parte și de viziuni ale fabulosului personaj – spun asta atât din cauza senzației de înțelegere intimă, sensibilă, dar și din punct de vedere al unor descoperiri ulterioare vieții și creației acestora.
Apologia modernului Dante 20/95
Poate cea mai impotantă manifestare artistică în legătură cu Lilith îi aparține artistului englez Dante Gabriel Rossetti. După două evenimente tragice – nașterea unui copil mort și sinuciderea soției – artistul “prerafaelit” este pătruns de spiritul lui Lilith. Pentru aproape trei decenii el își expune revelația în două tablouri superbe, amândouă numindu-se “Lady Lilith”, îi dedică un sonet, intitulat inițial chiar “Lilith” pentru ca apoi să-i schimbe numele în “Frumusețea trupului”. De fapt, Dante Gabriel Rossetti este primul care propune în literatură, de fapt în marea cultură, o Lilith modernă, diferită de personajul folclorului ebraic. Apoi tablourile unor personaje feminine asociate cu Lilith, nu numai că le-a pictat folosind același model Fanny Cornforth, dar și împrumută esența portretelor lui Lilith. Pandora, Elena din Troia, Lucrezia Borgia, “The Merciless Lady” și multe altele. Vorbeam de Lilith modernă, așa cum a simțit-o marele artist în poemul “Lilith”: “Tânără, pe când pământul e bătrân, Iscusit rafinată, Atrage pe oameni în strălucirea mrejelor țesute, Și pune stăpânire pe inima și trupul și via ț a lor – Roza și macul îi sunt florile; Căci, Lilith, unde-i acel ce n-ar fi momit De-arome și săruturi dulci?” Dar și mai interesantă este descrierea dintr-un alt poem dedicat lui Lilith, “Eden Bower”: “Era Lilith, soția lui Adam, Nici un strop din sângele său nu era omenesc, Dar era făcută cea mai dulce și senzuală femeie să fie…” 21/95
Frumuseț ea diavolului
Viziunea lui Rossetti despre Lilith este preluată de alți artistiști al epocii victoriene. Probabil și sub impactul admirației pentru puternica regină a epocii, marele poet englez Robert Browning supralicitează fondul sentimental al relației cu Adam, descriind o Lilith care îi mărturisește Evei iubirea veșnică pentru întâiul om. O Lilith care își pierde demonismul inițial o dată cu primul sărut al omului Adam. Merită menționat aici un tablou absolut superb, cel realizat de John Collier în 1892. Tabloul îl putem apologetic – Lilith este o zeiță a frumuseții și a erotismului. De fapt, cred că simbioza Lilith – Șarpe este asociată în imaginarul colectiv cu această pictură. Istoria acestui tablou este legată chiar de poemul citat anterior și este inspirat de scenele pline de senzualitate din Eden Bower: “Lilith șopti în ureche șarpelui La tine voi veni atunci cand totul va fi terminat Eram un șarpe atunci când tu erai iubitul meu Eram cel mai frumos șarpe din Eden…” Închei acest capitol cu o manifestare contemporană dedicată interpretărilor și compozițiilor feminine – dar și spiritului femeii moderne, ce și-a ales-o pe Lilith ca simbol. Este vorba de festivalul anual Lilith Fair, inițiativa excelentei cântărețe de muzică pop și celtă Sarah MacLachlan. În decursul timpului la festival – au participat voci mari ale scenei internaționale – Sheryl Crow, Suzanne Vega, The Bangles, Queen Latifah, Sinead O’Connor – și multe alte nume sonore. 22/95
Zeiț a ocultismului modern sau… o ascunsă veneraț ie veche de când lumea?
Un personaj cu valențe inimaginabile așa cum este întunecata seducătoare rebelă era firesc să atragă atenția unor mari ocultiști. Helena Blavatsky construiește în jurul lui Lilith o întregă teorie a apariției omului, a actului creației dar și a blestemului divin. Dar, spune Helena Blavatsky, femeia a apărut din dorința, din nevoia și pofta lui Adam creat din materie – și Lilith are tot ce există mai bun în acest sens.”
Aleister Crowley, acest inițiat al magiei sexuale și al căilor întunecate, o introduce în ritualuri și își botează prima fată cu numele mai multor divinități întunecate, printre care și Lilith. Ca o notă tragică, fetița a murit la numai doi ani… Un alt mare inițiat, Robert Ambelain, a avut o adevărată revelație descoperind-o pe Lilith. Deși a scris doar o singură lucrare despre ea – din cele peste 50 pe care le-a publicat – un apropiat al său îmi mărturisea că Lilith a fost pasiunea, chiar obsesia sa de o viață. Dar, mi-a spus personajul respectiv, tot ce a aflat din cercetările sale misterioase, Ambelain a ținut doar pentru el… Lilith este extrem de importantă pentru Luciferianism. Pentru acest curent ea perechea lui Lucifer. Este asociată miticei figuri Babalon – echivalenta Curvei Babilonului. Împreună cu Lucifer ea formează un cuplu androgin, Baphomet, dumnezeul vrăjitoarelor. Michael Ford, important teoretician al curentului, imaginează o trinitate, formată din Samael, Lilith și Cain. În cartea sa “The Book of Cain” explică, prin gura lui Cain, că originea acestuia ar fi fost de fapt Lilith care, în momentul tentației, i-a introdus esența dragonului, a lui Samael. Tot pentru luciferieni Lilith este și zeița vrăjitoarelor, este una și aceeași cu Hekate.
23/95
În fine, pentru religia Wiccan este o divinitate principală, fiind asociată cu sacra și legendara vrăjitoare Aradia sau, cum spunea Doreen Valiente, “mama” vrăjitoriei moderne, Lilith este zeița supremă a Craft-ului, darul vrăjitoriei. În alte teorii wiccan Lilith este întruparea Marii Zeițe, împărțind această calitate cu alte zeițe – de fapt aspecte ale Marii Zeițe – Inanna, Iștar, Așerah, Kali… De fapt, spune aceeași teorie, Lilith ar fi fost o divinitate bună, dar regimul religios patriarhal ar fi demonizat-o. Interesantă este și aserțiunea lui Gerald Gardner – unul dintre cei mai influenți wiccani dar și un important arheolog și antropolog; el scrie că, în intimitatea cultului vrăjitoarelor, a existat dintotdeauna, din timpuri imemoriale, într-o continuitate istorică, o venerare a lui Lilith. În locuri tainice preotesele cultului, vrăjitoarele, au adus rugile lor și au venerat-o pe zeița Lilith…
Lilith, o remarcabilă împământenire… românească
Fabulosul spațiu mitic al românilor nu putea fi exclus din acest periplu mondial al lui Lilith. În episodul trecut am vorbit de acei strămoși misterioși, agatârșii, și de istorioara lui Herodot despre originea mitică a acestora din messianicul Hercule și demonica Echidna, considerată una din cele mai impresionante întrupări ale lui Lilith. 24/95
În folclorul românesc o mai intuim pe Lilith în alte câteva ipostaze. Primul grup ar fi al “marile drăcoaice”, cum le numește Romulus Vulcănescu, Mamarca, Avestița și Samca. Toate reprezintă de fapt ipostaze ale aceluiași personaj, perechea diavolului.
Avestița, supranumită “Aripa satanei” este asociată cu Lilith chiar în monografia lui Siegmund Hurwitz. Sursa autorului elvețian este opera rabinului Moses Gaster, important filolog și folclorist român și evreu, unul dintre marii cercătători ai folclorului românesc dar și a tradițiilor evreiești. În legătură cu Avestița. el reproduce un text moldovenesc de la sfârșitul secolului XVIII: “… pe mine mă che(a)mă Avestița aripa sătani(i), aripa împăratului nostru voivodul Velzăvul; și acum am auzit de o fecio(a)ră anume Maria, fata lui Io(a)chim și Anii, cum că vra să nască prunc, pre Is(us) H(ri)s(tos) nazarine(a)nul, și mă duc cu ale mele meșteșuguri dievolești, ca să o sminte(s)c și să omor pruncul ei, după cum am smintit și pe alte femei pănă astăzi și smintesc. (…) Eu, cînd întru în casăle ominilor mă fac în multe chipuri di năluciri; mă fac: ogar, găină, muscă, epuri(i), paijăn, mîță, și în to(a)te chipurile ci au duh di sîință și am 19 numi(i). Cu numele mele acele fac tot feliul di răutăți; iar u(n)di să vor afla numele mele scris(e), eu colo la ace(a) casă nu mă pot apropea cale di șapte mile di loc; și numele mele sînt aceste: cel dintîi, Avestița; 2. Brana; 3.Zîlina; 4. Iscara; 5. Piha (cf. Pîca); 6. Isprava; 7. Liba; 8. Muha; 9. Hae; 10. Glubina; 11. Nicarda; 12. Tea; 13. Hulubai; 14. Tehaia; 15. Nevederia; 16. Teiana; 17. Ghesna; 18. Rota; 19. Zîlîsamca …” (text prelucrat de realizatorul radio Alex Turcu). Avem de-a face cu o interpretare în stil enochian, o adaptare a demonologiei ebraice la personajele folclorului nostru creștin. Samca – o altă imagine a perechii diavolului, este conform dictionarului explicativ, “o ființă imaginară rea, care vatămă sau omoară oamenii”. O descriere sugestivă o avem de la folcloristul Marcel Olinescu: “Samca este un duh feminin îngrozitor la vedere, cu părul rar și lung până la pământ, ochii săi roșii ca focul îi joacă în cap ca niște felinare bătute de vânt, nu stau locului o clipă, se sucesc și se strambă întruna, iar din gură bolborosește neîncetat cuvinte neințelese. Se travestește însă sub diverse înfățișări spre a se apropia de casele oamenilor, arătându-se femeilor însărcinate și pruncilor atât ziua cât și noaptea, în diferite chipuri: ca pisică, câine, capră, porc, gaină, cioară, broască, lacustă, muscă, păianjen, umbră și diferite năluciri”. În fine, Mamarca, Momanda sau Mamornița, are tot un “rol” de duh rău, venind noaptea la ferestre să ia copiii. Alte două făpturi sunt asociate cu Lilith – Muma Pădurii și Fata Pădurii. În primul caz, avem de-a face cu un duh al pădurii, un fel de zână-demon, reprezentată în două feluri… diametral opuse. Bătrână și urâtă, cu “ghiare rășchirate ca niște seceri, dinții cât teslele, ochii cât stelele” (R. Vulcănescu), ea umblă 25/95
noaptea, intră în casele oamenilor și îi omoară. Muma pădurii poate lua însă și înfățișarea de femeie tânără și frumoasă care, evident, sucește mințile bărbăților și îi omoară dar, ciudat, ocrotește copiii care se rătăcesc în pădure.
Fata Pădurii este asemănătoare, ba chiar unii o confundă cu Muma Pădurii. Victor Kernbach o definește astfel: “Un geniu rău al pădurilor, o divinitate malefică, nefastă din mitologia românească. Uneori apare ca femeie tânără, alteori foarte bărână, cu părul lung până la pământ, bocind neîncetat prin păduri; se poate autometamorfoza la dorință. Întotdeauna când se plimbă stârnește vuiteul codrului, iar adesea râde ea însăși în hohote sinistre sau plânge hohotitor, alteori doar chiuie sau croncăne. Umblă la marginea pădurilor, momind pe drumeții rătăciți.” Există însă și alte păreri, printre care o voi cita pe aceea a distinsului cercetător și profesor Constantin Eretescu, care o consideră pe Fata Pădurii un… Zburător feminin. ” Fata Pădurii nu este însă întotdeauna, ni se spune, un personaj blestemat, respingător și periculos; faptul ca ea poate să ia diverse înfățișări, adesea pe aceea a logodnicei sau a soției celui agresat pentru a-i înfrânge circumspecția, pentru a-l înșela, duce, în câteva cazuri, la o reprezentare pozitivă, masca se lipește de față și Fata Pădurii devine o zeitate binevoitoare, plăcută și plină de amenitate (amabilitate, n.D.D.). Proteismul personajului sprijină, se pare, și asimilarea cu situația altei divinități volatile și răzbunatoare, cu aceea a Zburătorului: Fata Pădurii devine un fel de Zburător feminin, care atrage și înșală pe tinerii neexperimentați sau prea încrezători și se răzbună pe cei care îi sunt necredincioși, după ce i-a corupt.” Zburătorul este în mitologia daco-română un incubus, seducătorul masculin, spre deosebire de succubus, seducătorul feminin, a cărui model și origine este nimeni alta decât Lilith. Dar, din motive care îmi scapă, Eretescu nu face mai departe alte conexiuni…
26/95
Un alt personaj al legendelor românești, Dragaica este, așa după cum am spus într-un articol recent, o reprezentare a unei divinități a întunericului, o conducătoare, o aleasă a ielelelor, în fine o entitate supranaturală care favorizează vrăjitoria. Așa cum spuneam, iată și un obicei românesc ce reproduce legenda primei femei, mai ales partea însoțirii ei cu demonii. Spuneam, în finalul episodului trecut, că în legenda românească a Sânzienelor apare și legenda zoharică a primei femei – Lilith. Iată legenda, relatată de cunoscutul etnolog Ion Ghinoiu, coordonatorul Atlasului Etnografic Român: „In satele unde apar în alaiul nupțial mascați, feciorii își pun coifurile pe cap, își înfășoară pulpele picioarelor cu carâmbi, se încing cu curele din scoarță de cireș, se ung pe față cu grăsime și își dau cu cenușă, își caută câte o nuia lungă și cu câteva frunze în vârf, să șuiere puternic sau să imite răgetul taurului când o rotesc în aer deasupra capului. Unul dintre feciori, numit “Curva”, se îmbracă cu haine femeiești iar un baiat de 10-12 ani, numit “Pădure”, se îmbracă în frunze și crenguțe de stejar și fag. După priveghiul nocturn din pădure și mascarea lor, feciorii devin personaje sacre în anturajul zeului, îl apără și participă alături de el la fecundarea mediului înconjurător. În satele unde apar mascați, alaiul are următoare ordine: Pădurea care merge înainte, Dracii care înconjoară Curva, taraful lăutarilor și, în fine, Boul Înstruțat încadrat de feciori uneori înarmați cu puști din lemn, sau din perechi, fete și feciori. (…) Pe melodiile sprintene de joc ale lăutarilor, Dracii țopăie, sar, se apropie cu gesturi grotești de oameni, se strâmbă la ei și îi amenință. Curva își joacă rolul fără reținere, este îmbrățișată și sărutată de Draci, se culcă cu ei pe pământ imitând actul sexual și orgiile din cortegiile dionisiace…”
27/95
Cred că după ce ați citit episodul al treilea din Lilith, dedicat parcursului ebraic al primei femei, ați recunoscut scena în care eroina serialului, părăsindu-l pe primul om, s-a însoțit cu arhidemonul Samael, dând naștere rasei demonilor. Lilith, „Curva”, seducătoarea, împreună cu demonii, „dracii” încearcă să-i atragă pe oameni în ispită… Scena este inclusă într-un melanj mistic, cuprinzând elemente ale misteriilor dionisiace dar și al cultului lui Mithra. Concluzia este că obiceiul datează din secolele doi –trei ale primului mileniu creștin, când cultul lui Mithra era la apogeu în imperiul roman, la fel cultul dionisiac în zona greaca – si tot atunci unii cercetători estimează primele surse al Alfabetului Ben Sira în care apare legenda lui Lilith. Iată cum o legendă românească poate ajuta la o mai bună apreciere a traseului textelor uneia dintre marile lucrări spirituale ale lumii, Kabbalah. Multele apariții în folclorul românesc ale lui Lilith au diverse explicații – de fapt am fost înconjurați de culturi și credințe care au avut-o pe Lilith în prim-plan sau în forme remarcabile. Tracii și agatârșii, strămoșii noștri sunt legați atât prin acea istorie a lui Herodot de Lilith – Echidna; grecii, printre primii noștri învățători, au avut, așa cum spuneam în articol, multe reprezentări ale lui Lilith. Slavii au venit cu folclorul lor și cu figurile medievale ale seducătoarei. În fine, evreii, o minoritate activă și influentă pe plan spiritual au adus folclorul lor excepțional și, odată cu acesta, eroii dar și… temerile lor majore, Lilith fiind la loc de cinste. Era firesc ca din această sinteză, să o regăsim pe fascinanta și periculoasa noastră eroină… pe plaiurile Luceafărului. Astrologia lui Lilith și misterele sorții
În fine, închei această serie despre Lilith cu un capitol “la modă” – Lilith în astrologie. Așa cum am declarat anterior, această știință nu a făcut parte din dosarul gros al preocupărilor mele. Vă mărturisesc că inclusiv ceea ce văd zilnic, de mai bine de 20 de ani la televiziuni sau în media scrisă, mă dezgustă – cu o singură excepție, excepționalul orientalist și astrolog care este doamna Urania. Aceasta este de altfel și părerea unor astrologi și ocultiști adevărați - pe care nu-i vedeți la spectacole penibile de televiziune. În viitoarea mea lucrare despre Lilith voi introduce și un material cred eu important și cât mai aproape de adevăr cu privire la ei însemnătatea astrologică. 28/95
Revenind la articolul de față, mi se pare interesant cum a ajuns Lilith, consacrată de antichitate și evul mediu ca demon, să facă parte din ansamblul zeităților care au ca avatar astonomic și astrologic planetele sistemului solar? Primii care o introduc în calculele astrologice sunt chaldeeni. Ei considerau că există două luni ale Pământului iar strălucitele lor studii astrologice le luau în calcul. Dar dată fiind însă damnarea toatală a divinităților babiloniene de către evrei și de religiile monoteiste emergente, Lilith iese din conul de interes al astrologilor… până epoca contemporană. Întrucât Lilith apare în astrologia modernă târziu, o explicație s-ar putea găsi în teoriile Helenei Blavatsky despre soarele negru al ocultiștilor – un corp ceresc spiritual conceptualizat de fondatoarea teozofiei. La fel ca Soarele negru, Lucifer, echivalentul său feminin, Luna neagră, Lilith este un corp spiritual. Un punct al dezlănțuirii, am putea spune. Dar al unei dezlănțuiri palpabile, nu numai teoretice, de fapt o intervenție pe care o resimțim oricare dintre noi. Cel puțin aceasta este părerea astrologilor moderni… iar eu subscriu la ea. În esență, intersecția cu semnul lui Lilith este o șansă. O șansă de a atinge un maxim, fie bun – fie rău, sau un moment de cumpănă în care poți alege calea cea mai favorabilă – dar și calea dezastrului. În fapt, este exact șansa pe care Lilith a oferit-o Evei și lui Adam, odată cu “mărul”. “Puteți fi egalii lui Dumenzeu” – da, dar riscau și căderea. Ceea ce s-a și întâmplat… Dar, oare căderea să se fi datorat acceptării mărului sau pentru că, de fapt, Adam și Eva au ales calea minciunii, încercând stupid să ascundă de omniscientul Creator ceea ce făcuseră? Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi ales calea adevărului – iar Adam s-ar fi dovedit o ființă responsabilă? Cred că semnul lui Lilith este o șansă pentru cei pregătiți. Nu pentru cine caută reușita sau experiențe extraordinare fără a avea o minimă decență de a se pregăti cum se cuvine pentru întâlnirea cu cea mai de nestăpânit entitate a mitistoriei.
Luni negre sau întunecate, asteroizi și stele… damnate 29/95
Să trecem în revistă prezența lui Lilith în studiile astronomilor și astrologilor în decursul istoriei.
Prima identificare pe care o voi prezenta aparține tot anticilor evrei care îi atribuie ca avatar îndepărtata stea binară Algol, numită pe atunci de astronomii arabi Ra’s al Ghoul – capul demonului – iar de evrei Rosh Ha Satan – Capul Diavolului sau Lilith – iar astăzi “Capul Meduzei” din constelația Perseu. Ocultiștii și astrologii au considerat-o dintotdeauna cea mai vrăjmașă stea, cel mai nefast obiect ceresc, asociată cu războaie, cataclisme, epidemii. Observabilă cu ochiul liber datorită strălucirii sale intense, Algol mai prezintă o particularitate care intrigă– eclipsele sale binare, datorită cărora își schimbă culoarea odată la 69 de ore (vezi foto dreapta). O a doua identificare a lui Lilith, și singura luată în calcul de “astrologii TV” este Luna neagră. Ideea datează din 1937 și aparține astrologului francez Dom Neroman. Luna neagră este de fapt un punct matematic datorat curioasei traiectorii eliptice a Lunii. Spun curioasă fiindcă o elipsă se desfășoară în jurul a două focare – în cazul Lunii unul fiind Terra, celălalt… lipsind. Acesta focar lipsă este punctul matematic considerat Luna neagră – Lilith (vezi foto stânga).
Sigur, astrofizicienii propun o variantă științifică a deformării eliptice a orbitei prin atracția exercitată de Soare în partea apogeului traiectoriei. Dar, chiar și la aceată teorie există obiecții tot științifice, așa încât Luna – și tot ceea ce e legat de ea – continuă să ascundă multe mistere… Ca influență zodiacală, datorită faptului că Luna neagră este focarul cel mai îndepărtat al traiectoriei eliptice a Lunii – astrul nopții trece prin dreptul lui Lilith pe la apogeu, punctul extrem al traiectoriei – ei bine, aceasta indică și un extrem al simțirilor, al comportamentului și al judecății. Lilith poate exacerba creația, dar poate duce apogeu și tendințele excentrice ale fiecăruia – un naționalist devine un extremist, dialogul devine ceartă, iubirea devine gelozie… 30/95
A treia Lilith astronomică este mi se pare și cea mai intersantă. Este vorba de Luna Întunecată, este un corp ceresc, un fel de nor format din materie sau antimaterie stelară întunecată, atât de densă încât atrage și lumina. Sau “fură” lumina – ceea ce ne aduce aminte de ciudata denumire sumeriană a lui Lilith – Ki-Si-Kil-Lil-La-Ke – “Fecioara Lil(ith) care a furat lumina”. Poate misterioșii sumerieni, posesorii unor cunoștințe astronomice incredibile, cunoșteau acest corp ceresc? Cert este că în epoca modernă mai mulți astronomi au pretins că ar fi descoperit – sau văzut – Luna Întunecată. Primul dintre aceștia a fost astronomul francez Frederic Petit, nimeni altul decât directorul obsrvatorului din Toulouse. În 1846 anunță descoperirea celui de-al doilea satelit al Pamântului. Interesat de această descoperire, vizionarul scriitor Jules Verne scrie despre acest obiect ceresc, în 1865, în romanul său “De la Pământ la Lună”. În scrierile autorului american Louis Daton, United States Weather Bureau ar fi confirmat, în 1879, existența fizică a norului întunecat. În 1898, omul de știință german Georg Waltemath anunță descoperirea unei a doua luni a Pământului într-un sistem de mici obiecte care gravitează în jurul Terrei. Interesant este faptul că Walthemath afirmă că s-ar fi bazat pe observații astronomice datând încă din 1618… După o perioadă de discreditare a ideii – datorată faptului că societatea științifică a timpului nu a putut observa norul întunecat – urmează redescoperirea de către o celebritate a astronomiei și astrologiei începutului de secol XX, englezul Walter Gornold, cunoscut în lumea științelor astrale ca Sepharial. În 1918, acesta botează pentru prima dată norul întunecat cu numele Lilith, afirmă că este același obiect cu cel văzut de predecesorul său german și expune ideea că Luna întunecată nu este observabilă decât atunci când trece prin dreptul soarelui. Acest corp ceresc ar avea o dimensiune de patru ori mai mică decât a Lunii, ar fi la o distanță triplă de Terra și ar orbita Pământul într-o periodă de 119 zile, deci circa zece zile pentru fiecare semn zodiacal. Conform studiilor astroloagei Delphine Jay, specializată în influența lui Lilith, acțiunea Lunii Întunecate vizează favorabil sopurile înalte ale vieții – în acest caz acțiunea lui Lilith ar fi de exacerbare a trăirilor, a simțurilor artistice, a creativității; dar, dacă este folosită într-un sens egoist, egocentrist, influența Lunii Întunecate poate fi extrem de periculoasă. 31/95
În fine încă o apariție celestă a primit numele rebelei divine Lilith – este vorba de un asteroid descoperit în 1927 și care orbitează în jurul Soarelui cu o revoluție de circa patru ani. În cataloagele astronomilor el figurează cu numărul 1181. Una figurile proeminente ale astrologiei mondiale, Kelley Hunter, spune că acest asteroid reprezintă de fapt aspectele incrimanante, periculoase ale naturii feminine. O femeie cu ascendentul în acest asteroid ar fi o persoană care nu s-ar conforma nicicând regulilor societății, consideră Kelley Hunter. Simbolul clasic al acestui asteroid este o mână stilizată, având o triplă semnificație – atenționare, salut sau binecuvântare. Mai menționez că în studiile serioase ale astrologilor se iau în calcul toate aspectele lui Lilith – ca asteroid, Lună întunecată și Lună neagră – mai puțin acela al stelei Algol.
Ca de final, vieț ile de lângă noi
Aici se încheie seria articolelor despre Lilith. Așa cum cred că v-ați dat seama, este vorba de un personaj extrordinar, despre care se pot scrie atât de multe… bazate totuși pe atât de puține. Am spus “puține”? Prin comparație cu religia noastră, oare dacă nu ar fi existat scrierile sfinte, scrise totuși la ceva timp după trecerea lui Iisus pe pământ, și modificate și răsmodificate la comanda interesată și pragmatică a unui sistem care nu avea legătură cu creștinismul – mă refer la Imperiul roman – ei bine, în absența acestor scrieri, ce am fi avut despre religia noastră? Și, totuși, nu avem nevoie de probe… Tot prin comparație, despre Lilith există scrieirile cele mai vechi, există basoreliefuri și scene sculptate născute odată cu pimii pași ai omului pe calea spiritului… 32/95
Dar nu e vorba, de fapt, de probe și comparații. Discutăm de un fenomen, mitologia, care nu poate fi cunoscut decât cu un tratament echitabil – în comparație cu religia. Dacă nu fac parte din religie, personajele sunt povești sau, cel mult, legende. Dacă fac parte din religie – sunt purul adevăr. Chiar și numai ca legendă, Lilith este cel mai vechi personaj… Dar poate fi un atare supraviețuitor – doar o legendă? Mărturisirea mea este că Lilith a existat și există. Vampirul este poate cea mai fascinantă figură a Supranaturalului. Periculos și distins, frumos și pasional până la extrem, sadic sau gata de sacrificiu, seducător și criminal fără remușcări – acestea sunt fațetele vampirului ca produs al imaginației sau inspirației scriitorilor, artiștilor plastici, poeților sau cineaștilor. Dar entitățile vampirice sunt amintite încă din primele mituri ale omenirii iar istoria lor, mai mult sau mai puțin recunoscută, o urmărește pe cea a umanității. Vampiri nu au fost numai plăsmuiri ale artiștilor. Apar în mitologie, în curente mistice, în religii. Sunt spirite, demoni sau chiar zei… De cateva mii de ani s-au strâns și multe mărturii ale prezenței lor în viața oamenilor. Cu alte cuvinte, ne aflăm în fața unui fenomen ce se manifestă de mii de ani în fața unei omeniri care fie îl respinge ca plăsmuire, fie se simte îngozită, fie nu reușește să înțeleagă… Intenția mea este să vă invit la o călătorie pintre credințe, mărturii și ipoteze despre vampiri, încercând să mă mențin, așa cum am spus încă de la începutul acestei lucrări, în zona surselor cât mai credibile.
Vampirii… zei Încep cu idee acceptării a acestor ființe ca și ființe superioare. În primul rând ca zei. Puterea acestora era temută și venerată. În unele cazuri, divinitatea, chiar în forma cea mai distrugătoare, mai ucigașă, este considerată fie ca un aducător al pedepsei juste, fie ca un balans cumplit dar care asigură echilibul universal. Iată câteva idei despre vampirii divini de-a lungul timpului și istoriei, într-o selecție fără pretenția de exhaustivitate.
Prima divinitate vampirică este, în opinia mea, sumeriana Inanna, în forma ei asociată cu Lilith. După întoarcerea ei din captivitatea întunericului, a surorii sale întunecate Ereshkigal, 33/95
Inanna revine renăscută, mai puternică, dar atitudinea ei devine câteodată asemănătoare cu a lui Lilith – o seducătoare, un fel de succubus – dar și dură, puternică, războinică, meritându-și completarea calității de zeiță a dragostei și a războiului. În zona feniciană și în Canaan apare Aisha Qandisha, zeiță vampir, conducătoare a jinn-ilor de tip succubus. Este asociată ca și Lilith cu zeița iubirii, de această dată fiind vorba de zeița caananită Qadesha, divinitate a sexualității. Cea mai importantă și longevivă zeiță vampirică este indiana Kali. Aspectul său vampiric nu se manifestă împotriva oamenilor ci mai ales împotriva demonilor, căroră, în marile bătălii, le suge sângele.
Kali este o divinitate complexă, caracterul său periculos nefiind obligatoriu malefic; ea său ucide și oameni, și demoni ori zei – aceste atrocități reprezentând însă un vector al echilibrului universal. Chiar dacă nu atacă oamenii ca un vampir, zeiței îi place sângele omenesc… Kali este probabil zeița întunecată cu cei mai mulți adoratori, multe dintre culte practicând sacrificii umane sângeroase în onoarea zeiței. Britanicii, ocupanți ai Indiei, menționează cifre impresionante, asupra cărora nu numai eu am dubii, mai ales pentru secolul XIX – circa 30.000 de oameni jertfiți anual! Aztecii au avut o mistică bazată pe obiceiuri sangvinare. Sacrificii umane, divinități dornice de sânge. Coatlicue – era o zeiță vampirică aztecă, însoțitoare a zeiței haosului, Tlalteuctli. Era îmbrăcată cu o fustă din șerpi vii, iar la gât avea un colier făcut din inimi omenești și un craniu.
34/95
Tezcatlipoca, “Oglinda fumegândă”, zeitate importantă a panteonului aztec, este un vampir ce domnește asupra domeniului material. Este și un mare vrăjitor, își poate schimba înfățișarea, poate intra în mintea oamenilor pentru a le afla gândurile… Apare în fața oamenilor la răscruci și îi provoacă la rele… Dacă omul rezistă, zeul îl recompensează. Anual, în timpul celei de-a cincea luni a calendarului aztec, cel mai frumos tânăr al comunității interpretează rolul zeului ajuns pe pământ, săvârșește un ritual magic, iar în final este sacrificat în templul lui Tezcatlipoca… scoțându-i-se inima din piept în timp ce încă mai bate…
Demonii vampiri – una dintre cele mai vechi forme ale Supranaturalului
De multe ori ipotezele contestă calitatea demonică a vampirilor. Și pe bună dreptate cred, fiindcă demonul are fie originea în altă lume, poate în altă dimensiune, spre deosebire de vampir; demonul este de obicei un căutător de suflete, din nou spre deosebire de tradiția vampirică; în fine, demonul are caracter cvasi-divin, sau este în siajul unei divinități, ceea ce nu se întâmplă cu vampirii. Dar, mitologia aduce în prim plan demoni cu caracter vampiric. Practic, demonii, ființe prezente în spiritualitatea colectivă înaintea zeilor, au întâietate și în privința istoriei vampirilor.
Astfel, prima formă vampirică este Lilith, în variantele sumeriene Dimme, Lamashtu – ca demon puternic, distrugător – sau ca Ardat Lili, Li-La, Lilu – un demon complex, primul succubus. Dar, despre acest subiect am scris pe larg în capitolul destinat lui Lilith. 35/95
În lucrarea “The Vampire Encyclopedia”, autorii propun tot Mesopotamia, de data aceasta Asiria și Chaldeea (Babilonul), ca unul dintre posibilele locuri de origine a (legendei) vampirilor. Aici apar formele de tip demonic ekimmu și utukku. Cele mai întâlnite sunt însă variantele demonului vampir sau succubus Lillith care apar în întreaga Lume veche. Astfel o întâlnim pe Gello, o variantă greacă a lui Lilith, un demon vampiric ce atacă în special copiii. Apare menționată în scrierile poetei Sapho dar și în scrierile homerice. Legenda spune că a fost o fecioară din Lesbos, care a trecut pe lumea cealaltă și a revenit ca demon vampir înaripat. Pentru a o învinge trebuie să o faci să-ți spună cele 12 nume sau, în altă variantă, să chemi în ajutor cei trei îngeri care apar și în legenda zoharică – Senoy, Sansenoy și Semnageloff – sau în formula bizantină creștină, sfinții Sines, Sinisius și Sinodorus. Larva sau Lemuria este o altă variantă a lui Lilith, de data aceasta romană. Atacau noaptea, cauzau vise erotice și sugeau sângele sau energia vitală. La Roma se celebra Festinul Lemuriei, pe 9, 11 și 13 Mai, vestale virgine oferind ofrande – culmea, nu de sânge – demonilor pentru a lăsa în pace familiile ce aduceau ofrande. Banshee este una dintre cele mai cunoscute entități supranaturale din lumea celtică, asemănătoare întrucâtva cu rusalcele noastre sau cu Drăgaica. Sunt zâne sau spirite care trăiesc pe lângă apă, au aspect de femeie foarte frumoasă, atrag bărbații tineri pentru a-i înrobi și ale lua esența vieții. O alt particularitate o reprezintă faptul că pot fi folosite în blesteme și sunt trimise împotriva dușmanilor – pe care nu se lasă până nu îl ucid, sugându-i sângele. Tot din lumea celtică vine Baobhan-sith (se citește Baa-van sit), mai precis în spectaculoasa Scoție, care se înfățișază oamenlor sub forma unei fete frumoase îmbrăcată în verde. Ultima mențiune o regăsim în secolul trecut și aparține lui Katharine Briggs, importantă cerecetătoare a folclorului din insulele britanice dar și aautoare a unei Enciclopedii a zânelor. Aswang, vampirul din Filipine, este ziua o femeie foarte frumoasă iar noaptea e adusă în casa victimei de păsările nopții. Alți vampiri demonici au legătură cu răzbunarea… În lumea veche europeană, zeița Hekate este stăpâna răzbunării dar și a magiei – ea folosește amândouă aceste aspecte pentru a da naștere unora dintre cele mai temute spirite vampirice – frumoasele Empuse. O idee asemănătoare o regăsim la Aoroi (se citește Ou-roi), un fenomen straniu al unei făpturi eterice vampirice întâlinită atât la greci cât și la celții irlandezi. La celți este un fel de zână răzbunătoare, iar la greci este o fantomă, deasemenea născută din dorința răzbunării. Spiritele vampirice din India, Bhuta apar în urma unei morți violente. În general sunt spirite răzbunătoare, pentru a le îndepărta fiind necesare sacrificii sau ritualuri de împăcare, atât unele cât și celelalte desfășurându-se în temple speciale numite Bhutastan. Bushyasta este unul dintre cei mai vechi vampiri energetici, prezent în folclorul persan din perioada zoroastriană. Lumea arabă este bântuită de multe entități vampirice. Dintre acestea Ghoul-ul este probabil cel mai cunoscut și are probabil o proveniență mult mai veche. Apare de multe ori sub forma unui copil și se teme de zgomotele puternice. 36/95
Altă entitate este Algul un tip de vampir din lumea arabă sau un jinn (demon) care suge sânge. El are o variantă ebraică, Aluga, dar și o formulă feminină, Amine, un algul feminin întâlnit în 1001 de Nopți. Revenind în Europa, chiar în țara noastră găsim Zburătorul, un incubus autohton, venind probabil din tradiția dacă a solomonarilor, bâtuie femeile dar mai ales se răzbună pe femeile ce l-au refuzat în timpul vieții… Alp este un spirit vampiric din legendele germane care apărea sub formă de bărbat, dar chiar și de animal de casă. Despre multele forme ale lui Alp, dar și despe prezența sa în folclorul teutonico-german vorbește Jacob Grimm în lucrarea sa de căpătâi “Mitologia Teutonică”. Vorbind de formele în care se înfățișază vampirii, acestea sunt extrem de variate. Astfel, în multe culturi, vampirii au înfățișare doar parțial umană. In China, există kuang-shi, care sunt acopriți cu o blană… verzuie. Africanul adze apare ca un gnom cocoșat. În Malayesia, Bajang iau forma dihorilor. Desigur, în literatură, vampirismul îl regăsim la chiar și la plante, insecte – dar și la obiecte: case, mașini, mobilier… Asanbosam – vampir din Ghana, locuiește în mijlocul pădurii și are colții din fier…
Începuturile studiului vampirilor
Dacă la începuturi nu s-a pus problema dacă vampirii există sau nu, fiind acceptați ca atare, ca și o voință a firii sau a divinității, în timp, omenirea, mergând pe un filon al raționalului, a început să caute explicații naturale ale existenței acestei ființe supranaturale. Așa cum am văzut, inițial vampirismul este apanajul demonilor, spiritelor și chiar al unor zei; faptele acestora nu sunt consemnate, în sensul menționării unor incidente, sau a unor mărturii. Dar, în perioada clasicismului grec abordarea se schimbă, se pune problema unei forma de existență care interferează cu bine organizata societate greacă – iar aceasta reacționează. Încep să fie consemnate cazuri ale atacurilor vampirice, dar se caută și explicații și remedii. Astfel, aflăm de povestea lui Apollonius din Tyana, filosof din primul secol al erei noastre, a cărui fiică a fost salvată de la moarte sigură cauzată de o Empusa, spirit feminin vampiric, fiică a zeiței Hekate. Această istorie a fost scrisă de Philostratus Atenianul, în secolul III, și peste secole, îl va inspira pe marele romantic John Keats să scrie poemul “Lamia”. În secolul doi după Hristos, filosoful Lucius Apuleius, autorul celebrei descrieri a moravurilor vremii, “Măgarul de aur”, scrie mai multe povestiri despre vampiri. Unul din marii intelectuali ai primului secol, Pliniu cel Bătrân, scrie și despre făpturile răului.Autor a numeroase lucrări de istorie, cosmologie, botanică și mai ales al unei extrardinare lucrări de științe ale naturii, Pliniu face o afirmație ce ulterior va fi folosită de luptăttorii contra ființelor vampirice. Anume că “făpturile răului de tem de lemnul de frasin”. Pare oarecum lipsit de importanță, dar peste ani, frasinul va fi considerat esența magică din care se trebuie făcute țepușele contra vampirilor. Ca o paranteză, eruditul latin s-ar putea să se fi inspirat din mitologia germanică sau nordică, în care copacul lumii, Ygdrasil, era un frasin. Chiar actuala denumire din engleză, ash, provine probabil din nordicul asha – care înseamnă, în limba veche a Nordului, om. 37/95
Creștinismul și fenomenul vampirizării
Trecerea de la organizata antichitate greco-romană la era creștină s-a făcut prin purgatoriul secolelor întunecate ale evului mediu timpuriu și ale nesfârșitelor incursiuni ale popoarelor migratoare. O epocă marcată de incertitudini religioase, de fenomene mistice, de molime și moarte… Vampirismul trece dincolo de legendă și devine o explicație a nenorocirilor abătute asupra oamenilor… Din această cauză, era creștină preia experiența antică dar adaugă o nouă și mare întrebare – cum se produce vampirizarea? Conform legendelor apărute în zorii mileniului doi, vampirul poate fi un rezultat al destinului, nașterea copilului ce va deveni vampir fiind legată de anumite date sau sărbători, de poziții speciale ale lunii, de eclipse – sau de ciudățenii din familie cum ar fi nașterea ca al șaptelea fiu al celui de-al șaptelea fiu – sau cauze din cauza părinților: copilul a fost conceput în timpul unei sărbători, mama nu a mâncat suficientă sare în timpul sarcinii, sau s-a uitat la un vampir în aceeași perioadă a gravidității. În fine, copilul – viitor vampir poate fi victima unui blestem aruncat asupra părinților… Dar adesea transformarea poate fi și efectul unor fapte ale respectivului – sau ale celor din jur: înțărcarea prea devreme, suicid, practicarea vrăjitoriei, o viață păcătoasă sau chiar consumarea cărnii unei oi… ucisă de lup! Cele mai importante par a fi însă incidentele din timpul decesului… sau de după! Anume: moartea în urma mușcăturii unui vampir sau chiar o moarte violentă, ori nerăzbunată – sau chiar trecerea unei pisici peste trupul mortului, o înmormântare nefirească… Ieșirea din primul mileniu este o perioadă în care religia era ceva confuz și în același timp marcat de fanatism, aflată pe granița dintre un fel de creștinism și mistică păgână… Apare ideea sfârșitului lumii la anul 1000, se conturează conceptul de antichrist, iar acuzațiile de închinare la diavol devin o acuzație curentă. În această idee Messa neagră vine ca o altă legendă de creare a vampirilor, un așa-zis ritual satanic, invers Messei creștine, urmând un model carnal, de desacralizare a misterelor creștine – și este descrisă ca un principal procedeu de regenerare a vampirilor.
Intermezzo: strania denumire a vampirului, un posibil indiciu al misterului?
Din perioada de început a celui de-al doilea mileniu creștin provine probabil și termenul actual – vampir. În opinia mea el vine din vechea scandinavă prin cuvânul “Opir”. Înțelesul termenului este ciudat, pentru că înseamnă un sculptor al runelor – celebrele litere magice nordice. Un inițiat în cioplirea runelor. Sau un membru al unei comuniăți inițiatice ce deținea secretul magiei runelor. Iar misterul acestei posibile ipostaze a vampirului este adâncit de prima mențiune scrisă a transliterației slave – “Upir”, folosit în zona slavilor răsăriteni încă din secolul XI. Ei bine, în notele scrise la o Carte a psalmilor scrisă în 1047 la Novgorod apare sintagma “Upir’ Likhyi” - adică Upir păcătos. Aceasta ce mă duce cu gândul la condamnarea de către preotul autor al manuscrisului de la Novgorod a unor practici a respectivilor inițiați sau, mă rog, practicanți sau chiar membri ai grupului de “Upiri”. 38/95
Încă o ciudățenie este că nordicii utilizau încă din primul mileniu christic un ritual ciudat, anume transformarea omului în Berserker, un fel de super-soldat, un om-fiară cu înfățișare îngrozitoare, cu putere supraomenească, asupra căruia nu aveau efect armele… Există presupunerea că acest ritual, interzis din secolul XI, este la originea unei alte ființe supranaturale – vârcolacul. De menționat că ritualuri de transformare a omului pracicate de nordici sunt menționate în cronici bizantine ca făcând parte din arsenalul mistic al trupelor varege de la curtea constantinopoliană. Iar varegii sunt una din rădăcinile rușilor de astăzi, ei pătrunzând, la granița primelor milenii, chiar în zona Novgorodului. Vampirologia occidentală atribuie francezilor originea termenului “Vampir” – și este adevărat că el este folosit pentru întâia dată în Franța, dar abia în secolul XVII. Etimologic însă nu se justifică din punct de vedere al unei rădăcini franceze. În scrierile engleze, termenul pătrunde abia un secol mai târziu.
Bogatul tablou al vampirilor medievali
Imaginea vampirului istorisită de susele medievale este extrem de diversă. De la strigoii românilor, la rusalce, de la Strega italienilor la vrăjoarele vampir și “cotoroanțele” ce bântuiau întreaga Europă, din Anglia până în Balcani. Voi reda câteva dintre cele mai ciudate figuri – arhetipale, să le spunem – ale vampirilor. Copii lui Iuda – legenda preluată de scriitorii contemporani conform căreia vampirii s-ar trage din Iuda Iscarioteanul provine, se pare din Bulgaria și Serbia. În Bulgaria vampirii numiți “Copii lui Iuda” sunt considerați a fi cea mai periculoasă specie; se spune că au părul roșu-aprins, cum l-ar fi avut și Iuda. Mușcătura lor mortală e ca un sărut, iar în urmă lasă o cicatrice cu forma numărului 30 roman – XXX – semninificând, evident, arginții pentru care a fost trădat Iisus. Personajul principal din celebra serie de filme “Bloodrayne” este o frumoasă Damphir. Aceasta nu este o invenție a scenaristului seriei respective, ci o specie de vampiri din legendele balcanice. Damphirul este rezultatul împerecherii între o femeie și un vampir. Nu moștenește multe dintre calitățile extraordinare ale vampirului, este un spirit rătăcitor iar legenda spune că este un inamic natural al vampirilor. În “Encyclopedia o Vampire Mythology” se vorbește de un damphir ce trăia în anii ’50 ai secolului trecut în provincia iugoslavă (pe atunci) Kosovo. Nosferatu – personaj central al filmografiei și literaturii vampirice, ar fi orginar din zona central-est europeană. Unii cercetători fac o apropiere între acest nume și cuvintele românești “Necuratul” și “Nesuferitul”. Există și o apropiere etimologică greacă, “Nosophoros”, însemnând purtător al bolii, al molimei. Apariția acestui vampir poate avea multe cauze, în special datorate unei morți violente, origini ilegitime etc. Poate fi bărbat sau femeie, are și putere de incubus sau de succubus. Are și puteri magice, dezvoltându-și abilitățile de vrăjitor. Aniukha (se citește Oniuka) – la populația Buryat și la mongoli, este spiritul unui șaman a cărui pregătire pentru îngropare nu s-a făcut cum trebuie. Extraordinara putere a șamanului se poate transforma după moarte în acest spirit vampiric malvolent care se hrănește în special cu sângele copiilor. Aceeși situație se întâmplă în credințele Vodun, unde spiritul unui vrăjitor – Bokor – mort se transformă în entitatea vampirică Baka.
39/95
Două legende stranii ale vampirismului
Lăsând la o parte așa-zisul mit Dracula, vampirismul are în bibliotecă legende absolut ciudate, aflate la granița dintre credibil și fantastic, mister și adevăruri ocultate. Fără a umple paginile cu istorii, vă prezint câteva aspecte misterioase a două asemenea cazuri – cel al întâiului vampir occidental și povestea, mult mai cunoscută, a contesei Bathory. Legenda lui Abhartach (se citește Ah-bart-tig) este considerată cea mai veche relatare despre un vampir din vestul Europei. Abhartach a fost un șef și vrăjitor celt din Irlanda secolelor V – VI ale erei noastre. Mitul spune că era o ființă diformă, un fel de pitic cocoșat, iar moartea lui a fost violentă, prin cădere de la înălțime în timp ce își spiona soția pe care o bănuia că l-ar înșela. A doua zi după înmormântare, el se întoarce și cere locuitorilor o jertfă de sânge. În fine, după o perioadă celții hotărăsc să omoare vampirul și trimit un asasin. Acesta reușește dar, stupoare, vampirul revine a doua zi… Aceste tentative continuă, dar cu același rezultat – vampirul revenea de fiece dată. Ei bine, happy end-ul îl aduce un druid, care execută un ritual de capturare al vampirului – pentru că acesta nu putea fi omorât, ci doar ținut captiv pe vecie printr-un procedeu complicat. Interesante și ciudate sunt două aspecte – odată ce legenda spune că Abhartach este primul vampir occidental cunoscut, de unde știa druidul ritualul respectiv? Este evident că, ordinul din care făcea parte respectivul druid moștenise un ritual străvechi de luptă contra unei asemenea făpturi. În al doilea rând, normal era ca oamenii să trateze cu teamă și repect un revenit din morți, ca pe un fel de divinitate – ori ei au trecut repede la o măsură cam ciudată – tentative repetate de ucidere. Ceea ce deasemenea presupune o anumită obișnuință cu entități de genul acesta.
Erzsebeth (Elisabeta) Bathory, figură extrem de interesantă a istoriei vampirismului de la finele Evului Mediu, are o istorie extrem de controversată care propune un mare număr de victime. În acest sens, cifrele variază de la câteva zeci, la peste 600! În plus, contesa practică ritualuri sângeroase – în primul rând băile de sânge. Apoi în legendă apare un misterios personaj, “Omul în gri”, care ar fi fost adevăratul vampir care ar fi inițiat-o pe contesă în ritualurile sangvinare. Medicina modernă și psihologia au dezvoltat teoria sindromului Hematomaniei, obsesia consumului de sânge, care survine în general după o perioadă de mare instabilitate psihică. Pentru cei ce cunosc tragica istorie a căsniciei tinerei contese, precum și hărțuiala permanentă la care a fost supusă de familiile nobiliare rivale - mai ales familia Thurzo, un conflict binecunoscut al epocii – ei bine asemenea circumstanțe pot fi justificative. Evident, a crede că această femeie a omorât sute sau chiar zeci de fete din zonă este absurd. Cu toată puterea sa și a familiei, după doar câteva dispariții sau omoruri s-ar fi răsculat populația!… Iar ipoteza “îmbăierii” este cu atât mai absurdă – pentru o baie i-ar fi trebuit cel puțin 10-15 fete, iar operațiunea trebuia făcută de un număr mare de fideli… Cât putea rezista secretul? Cel mult câteva zile, ori se vorbește de ani… Însă o altă ipoteză mi se pare interesantă, și se leagă atât de misteriosul “Om în gri” dar mai ales de un ritual practicat într-o zonă îndepărtată – Coreea. Ei bine, aici se practica un ritual al însănătișirii prin care se bea sângele unor apropiați – cât mai legați sentimental de cel ce practica ritualul – de vampir, să-i spunem. De menționat că nu era vorba de omorârea donatorului… Este ca posibil ca “Omul în gri”, un ocultist sau ezoterist după aparență, să o fi inițiat pe contesă într-un asemenea ritual pentru a o scăpa de afecțiunile fizice sau psihice de care suferea. La rândul său, Erzsebeth, o femeie frumoasă, nobilă, cu 40/95
o poveste emoționantă, să fi fascinat imaginația tinerelor țărănci sau târgovețe din zonă, să și le fi apropiat sentimental și să le fi făcut să accepte “donații” periodice de sânge. De asemenea, este posibil ca ritualul să fi produs în timp și accidente, victime – și de aici scandalul…
Cazuri documentate, personalități preocupate și credibilitatea vampirismului
Deși unora li se pare o chestiune de luat în râs sau cel mult o temă a filmului de ficțiune și groază, vampirul – și vampirismul au suscitat atenția unor personalități ale vremii, în special în ideea unor relatări sau a unor studii serioase. Vă prezint în cele ce urmează o selecție de asemenea exemple dar și mai multe cazuri ce pot fi considerate bine documentate. Mai bine zis, probe prin care poate fi susținută realitatea acestui… fenomen.
În secolul XII, vampirul din castelul Alnwick a terorizat zona respectivă din Northumberland, Anglia, și a fost menționat în cronica scrisă în aceeași perioadă de William de Newburgh. William de Newburgh a fost una dintre cele mai respectate figuri clericale ale perioadei lui Richard Inimă de Leu și a lui Ioan, fiind totodată considerat drept părintele criticismului istoric, în special datorită atitudinii curajoase față de regele Ioan. Istoriile sale sunt considerate mult mai adevărate decât ale istoricilor contemporani, având întotdeauna la bază surse verificabile. Una din marile pasiuni ale lui William de Newburgh a fost lumea ocultă, el lăsând mai multe lucrări de gen. Vampirii reprezintă un capitol interesant al studiilor sale, în afară de vampirul susmenționat el vorbind de mai multe cazuri din secolul XII. Astfel, aflăm de vampirul din Berwick – care în timpul vieții fusese un om bogat și rău la suflet, iar imediat după ce murise începuse să bântuie orășelul din nordul Angliei. Locuitorii i-au exhumat corpul și l-au tăiat în bucăți. Tot William de Newburgh relatează, citând surse mânăstirești, cazul vampirului de la abația Melrose. Acesta a fost în timpul vieții capelan la respectiva abație, iar după moarte a bântuit localitățile învecinate. Aparițiile sale erau sub forma unui spectru înfricoșator… Lorenul Dom Calmet – teolog și filosof benedictin (1672-1757), a studiat fenomenele supranaturale cu detașarea unui intelectual. Deși a pornit de la o atitudine sceptică a realizat mai multe lucrari – pline de argumente și probe care demonstrează cel puțin existența unor chestiuni inexplicabile. În 1746 el scrie cea mai importantă lucrare de gen “Traité sur les apparitions des esprits et sur les Vampires ». Una din concluziile sale este… interesantă. El crede că «vampirii sunt opera lui Dumnezeu, dar trebuie să păstrăm tăcerea asupra acestui subiect, din moment ce nu a dorit să ni-l reveleze… »
Vampirul din Begrad, autorul a numeroase omoruri, începând cu anul 1732, dar și a numeroși… vampiri! Istoria sa a fost popularizată de doctorul Herbert Mayo, o somitate a fiziologiei britanice, profesor la King’s College și la Colegiul Regal al Chirurgilor. Doctorul Mayo povestește în lucrarea sa “Despre adevărurile cuprinse în sperstițiile populare” despre modul în care arătau acești vampiri și cum au fost eliminați: pielea era proaspătă și roșiatică, unghiile erau lungi și încovoiate, gura era murdară de sângele victimei”. Uciderea vampirilor s-a făcut după modelul clasic, cu țăruși de lemn, iar ulterior corpurile au fost arse. 41/95
Arnold Paole – caz celebru din secolul XVIII, documetat de o sursă credibilă, medicul militar Johann Fluckinger. Paole a fost soldat sârb sau albanez din localitatea Medvedja din sud-estul Serbiei. Probabil numele său era Pavle, și era arnăut – mercenar – în armata austriacă, deci din “arnăutul Pavle”, scriitorul austriac a transcris Arnold Paole. Pavle a staționat cu regimentul său într-o zonă la granița otomană, o arie bântuită de vampiri, iar într-o noapte ar fi avut senzația că a fost atacat de un vampir. Speriat, a încercat un leac – a mâncat pământ dintr-un presupus mormânt vampiric și s-a mânjit cu sânge de vampir. Dar leacul nu are efect, iar peste puțin timp, în 1727 se întoarce acasă slăbit și deprimat, incapabil să-și reia viața normală. El se destăinuie fetei cu care trebuia să se căsătorească, Mina, precum personajul lui Bram Stoker, și îi povestește despre vampir și despre convingerea lui că e bletemat și va muri curând. Într-adevar, el moare peste puțin timp în urma unei căzături. La doar câteva săptămâni, localnicii îngroziți spun că a reapărut în oraș, că i-a bântuit noaptea iar ei se simt extrem de slăbiți. După câteva zile patru oameni mor… Martorii spuneau că Pavle putea trece prin pereți sau ferestre zăbrelite… Deshumarea cadavrului produce surpriză – pielea era sănătoasă, unghiile la fel, iar hainele sale erau pline de sânge. Trupul vampirului a fost străpuns și ars. Totuși, blestemul nu a fost îndepărtat definitiv, peste alți câțiva ani fenomenul vampiric revenind în zonă. Cazul vampirilor din Noua Anglie. În secolele XVIII – XIX , a existat o adevărată epidemie de deshumări, mutilări de trupuri, arderi, străpungeri… O explicație a fost că multe din acele cadavre aparținuseră unor persoane care muriseră de tuberculoză, boală care, conform unor superstiții și credințe, face ca trupul să se hrănească după moarte din trupurile celor rămași în viață, mai ales rude apropiate. Cazul a fost relatat în multe articole ale epocii și reluat și cercetat de Michael E. Bell, important arheolog, antropolog și folclorist american. Bell a studiat câteva zeci de relatări descoperind doar un singur caz fictiv! Matematicianul francez Adolphe d’Assier, membru al prestigioasei Academii de Știin ț e din Bordeaux, publică în 1887 lucrarea “Umanitatatea postumă” . Aici el propune o teorie interesantă, anume existența corpului astral ca o explicație a atacurilor vampirice. D’Assier presupune că în timp ce trupul vampirului rămâne în coșciug, corpul astral se hrănește cu cei vii. Această lucrare, ca și altele ce tratează conceptul de “corp astral” sau “plan astral” vor sta la baza explicațiilor despre fantome, spirite și alte entități supranaturale, dar și a multor teorii ale New Age din această zonă a cunoașterii. Helena Blavatsky povestește, în “Isis Unveiled”, un episod foarte interesant despre un vampir dintr-o gubernie rusească, o poveste legată de un fost guvernator al respectivei gubernii ce revine din mormânt pentru a se răzbuna pe tânăra-i văduvă… Ei bine, apar elemente ciudate, vampirul venea zilnic pentru a o maltrata pe tânăra femeie, făcea să adoarmă toate gărzile puse pentru a o apăra – este vorba deci și de hipnoză în masă. Intervențiile preoților nu au efect, doar un ritual special dublat de curajul omenesc reușesc să pună capăt terorii. După cum se știe H.P. Blavatsky a fost o persoană extrem de cultivată, scrierile ei s-au bazat pe argumente, iar în acest caz ea susține că sursele acestei istorisiri sunt extrem de credibile. Cazul Mercy Brown, petrecut la finele secolului XIX, în Exeter, Rhode Island, este interesant fiind considerat cel mai serios documentat caz de exhumare a unui presupus vampir. Totul începe în 1888, când familia Brown este lovită de boli și decese. Prima moare mama, Mary, în urma unei tuberculoze galopante. Apoi una dintre fete, Mary Olive, moare peste doi ani de aceeași maladie, apoi în anul următor fratele, Edwin, cade la pat acuzând o slăbiciune generală și în fine, în 1891 Mercy prezintă aceleași simptome. Dar, mai mult, în afara slăbiciunii generale, Mercy mai are două ciudățenii – nu mai mănâncă iar dimineața se trezește cu gura murdară de sânge. Mercy moare la aproape un an după ce a încetat să mănânce. Singurul rămas în viață, tatăl, George Brown se temea pentru acum pentru propria viață și încerca să dezlege misterul acestui blestem. Vampirismul este una dintre variantele considerate ca fiind cele mai probabile; pe 17 martie 1892 George, în fruntea unui grup de localnici, dezgroapă cadavrele soției și răposaților săi copii. S-a constatat că toate corpurile erau putrezite – mai puțin cel al 42/95
lui Mercy. Corpul a fost ciopârțit, iar inima i-a fost arsă. Ciudat este și că în inimă și în ficatul lui Mercy s-ar fi găsit sânge proaspăt… Cotidianul Brooklyn Daily Eagle scrie în 1892 un caz în care este implicat… președintele american Andrew Johnson, cel care a urmat la Casa Albă după asasinarea lui Abraham Lincoln. Astfel, în 1867, o corabie americană recuperează un matelot abandonat pe o barcă de pescuit. Ulterior, în timpul călătoriei (către Boston), căpitanul corăbiei își dă seama că doi marinari lipsesc. Căutându-i, vede o scenă de coșmar – bărbatul necunoscut sugea sângele unuia dintre cei doi, în timp ce corpul celuilalt zăcea fără viață alături. Vampirul, a cărui origine s-a bănuit a fi portugheză iar autoritățile i-au dat numele James Brown, a fost condamnat la moarte. Aflat în al treilea an al mandatului său, președintele Johnson îi comută însă pedeapsa în închisoare pe viață. 25 de ani mai târziu, în anul apariției articolului de care din ziarul susmenționat, vampirul este transferat în National Asylum din Washington D.C.
Vampiri în secolul vitezei
Montague Summers a fost o figură remarcabilă a culturii și ocultismului britanic din prima jumătate a secolului XX. Beneficiind de o însemnată avere și având la bază serioase studii teologice – Oxford, Trinity College – scrie mai întâi câteva lucrări de religie și hagiografie, pentru ca ulterior să se dedice marii lui pasiuni – ocultismul. Este primul care traduce în engleză Malleus Maleficarum, și scrie, în 1927, The History of Witchcraft and Demonology , în același an apare și “The Geography of Witchcraft” iar un an mai târziu începe o serie de studii despre vampiri. Prima lucrare este “The Vampire: Kith and Kin” (rude și cunoștințe), iar următoarea, cea mai importantă din punctul meu de vedere, este o culegere de date și mărturii despre vampirii europeni – “The Vampire in Europe” (1929). Până la sfârșitul misterioasei sale vieți (1948), Summers va mai scrie lucrări importante despre vrăjitorie și magie neagră, despre vârcolaci dar și un studiu despre fenomenele fizice și misticism. Din ”The Vampire in Europe” aflăm despre câteva cazuri interesante de vampiri. Primul este cel al vampirului din Breslau, un sinucigaș care a terorizat timp de aproape un an (între 1591 și 1592) zona repectivă. Vampirul apărea ca o fantomă, probabil ca un corp astral, atât ziua cât și noaptea, agresând oamenii și luându-le energia. Oamenii au deshumat cadavrul vampirului, care părea complet neputrezit după aproape un an de la deces, l-au lăsat sub cerul liber dar păzit – cu toate acestea atacurile au continuat. Apoi s-a încercat o altă metodă – l-au îngropat sub o spânzurătoare. Efectul a fost însă contrar așteptărilor, în sensul că atacurile s-au înmulțit și au devenit mai violente. În fine, localnicii au luat măsura extremă, au deshumat pentru a doua oară cadavrul, l-au tăiat în bucăți și l-au ars. Atcurile au încetat… Ciudat este că peste puțin timp, servitoarea vampirului avea să moară și… să se întoarcă să bântuie localitatea! De data aceasta localnicii au luat imediat măsura arderii trupului iar scăpând repede de atacuri. Și mai interesantă este relatarea lui Montague Summers despre cazul vicontelui de Morieve, unul dintre nobilii care au supraviețuit Revoluției Franceze și Terorii. A început să se răzbune chiar în timpul vieții pe cei ce se manifestaseră contra nobilimii. A fost prins și decapitat dar… la scurt timp după moarte au îceput să moară copii din zonă, toți prezentând urme de mușcături pe gât. Aceste omoruri – sau înregistrat chiar și nouă într-o săptămână! – au continuat timp de 72 de ani până când, unuia dintre urmașii vampirului i-a fost recunoscut titlul nobiliar de viconte. Interesat să se termine cu crimele vampirului, tânărul de Morieve a trecut la deshumarea cadavrului; martorii la eveniment spun că trupul acestuia nu prezenta urme de descompunere! Pielea era moale, roșiatică – dar cel mai ciudat a fost că vampirul avea sânge în inimă și în piept. Uciderea s-a făcut străpungânu-i-se inima cu o țepușă din 43/95
tulpină de… păducel. Ironia face ca fructele plantei respective să fie foarte bune pentru tratarea bolilor de inimă, din această cauză păducelul fiind numit în folclorul nostru și “Planta inimii”. Se mai spune că tufa de păducel a fost cea care a luat foc atunci când Dumnezeu i-a vorbit lui Moise. Revenin la cazul vicontelui, martorii au povestit îngroziți că vampirul a urlat de durere și a sângerat abundent iar rămășițele sale au fost arse. Din acea zi, nu s-au mai înregistrat omoruri…
John George Haigh – supranumit vampirul cu baia de acid, Haigh a trăit în prima jumătate a secolului XX. Încă din copilărie, la vârsta de șase ani, avea plăceri vampirice – se rănea singur pentru a-și bea sângele. A omorât cel puțin nouă oameni ale căror trupuri le-a topit ulterior în acid. Înainte însă le-a băut sângele… Avea în permanență vise și viziuni, era tulburat de imagini sinistre… A fost prins și spânzurat în 1949. Aleister Crowley (1875 – 1947) – personalitate marcantă a ocultismului, poet, scriitor, conducător al mai multor ordine inițiatice și unul dintre cei mai puternici magicieni moderni. A fost numit “cel mai rău om din lume”, definiție cu care de altfel se mândrea. Ulterior a fost supranumit “Bestia” sau “Antichristul”… A cercetat și a scris mult despre vampirismul psihic dar a experimentat și practici și ritualuri străvechi ale vampirismului sang. Ca vampir psihic și-a pus în practică puterile în câteva “războaie” contra foștilor săi parteneri din “Golden Dawn”, incidente menționate de cronicile ocultiștilor din acea perioadă. Samuel Liddell Mathers a fost un alt mare ocultist, fondator al organizației “Golden Dawn”, unul dintre cei mai importanți cercetători ai vampirismului psihic și rival al lui Crowley în celebrele bătălii ale vampirilor psihici. Supă decesul său, survenit în 1918, văduva sa îl va acuza pe Crowley că i-a ucis soțul prin atacuri vampirice.
Intermezzo: Vampirism creat de… Luciferianism
Michael W. Ford este fondatorul unuia dintre cele mai influente grupări din luciferianismul modern, “Ordinul Phosphorus”, autorul “Bibliei adversarului” și al multor tratate de vrăjitorie și magie luciferică. El studiază și scrie despre posibilitatea de a crea vampiri bazându-se pe strania vrajitorie luciferiană. Viziunea luciferiană asupra vampirismului o expune în “The Vampire gate” de unde îmi permit să citez: “Vampirismul este o cale a prădătorului spiritual – totuși nu este una absolută. Luciferienii, ca prădători sau magicieni vampiri sunt capabili să mențină relații îndelungate – nu ne atacăm între noi – nu rănim oamenii și nu acționăm împotriva legilor. Luciferienii se bucură de viață – și vrem să amplificăm această senzație (prin vampirism n.D.D.).Vampirismul este un concept care începe în subconștient. Este o putere care înfometează, nu ține seama de reguli sau legi spirituale… se referă la haosul inițial care consumă totul…” În concepția lui Michel W. Ford vampirismul este actul consumării Chi-ului sau Anghuya (forța vieții în Avesta și în concepția zoroastriană) într-o formă ritualică. Forța vieții sau energiei poate fi găsită în 44/95
orice, vrăjitorul care practică vampirismul va căuta să le consume pentru a-și crește puterea; practicanții vampirismului își crează propriul Chi, dar folosesc și Chi absorbit de la alte surse. Ochiul este simbolul practicii vampirice și luciferiene – simbolul prădătorului spiritual. Vampirismul, explică Ford, se bazează pe vechi texte egiptene dar și pe teoriile darwiniste ale selecției naturale.
Chiar și medicii fac presupuneri…
De când tema vapirul a atras atenția oamenilor de știință s-au emis și multe ipoteze privind două posibile aspecte: primul, dezvoltarea ca o specie separată, la un moment dat al evoluției sau călătoriei umane; al doilea ar fi o modificare – poate chiar o degenerare – a structurii intime a corpului uman. Desigur, ambele țin practic de domeniul evoluționismului – mai puțin al creaționismului deci, implicit, al Supranaturalului. În plus, explicațiile se referă doar la vampirii sang, nu la cei energetici sau psihici. Ipoteza separării în preistoria umanității se referă fie la o selecție bazată pe modelul de hrană – trecerea la un mod eminamente carnivor, probabil urmată de canibalism sau doar de consumul esenței vitale, sângele, a dușmanilor învinși în luptă; sau o altă variantă provenită dintr-o chestiune ocolită de istorici dar promovată de tot mulți antropologi – canibalismul originar. Pe scurt, lipsa hranei/proteinelor animale în timpul marilor glaciațiuni a creat necesitatea canibalismului. În extrodinara sa lucrare despre canibalism, apărută și în română, Manuel Moros Pena consideră canibalismul ca prinipala cale ce a dus la evoluția speciei umane. Ca o continuare a acestei teorii, este posibil ca, în timp ce majoritatea oamenilor să fi respins această formă de hrană – sau să fi renunțat după ce condițiile climatice au permis – grupuri umane să fi continuat să se hrănească cu carne de om. Ori, așa cum se presupune că acest canibalism a dus la evoluție, ar fi de acceptat că o continuare a practicii să fi condus la o altă evoluție… Teoria poate explica multe din aspectele legendei – atacurile asupra oamenilor, totodată faptul că vampirii se ascundeau în peșteri, în locuri întunecoase (sau în lucuri tabu de tip morminte, tumuli funerari) în timpul zilei – ei fiind probabil căutați pentru a fi lichidați de comunitățile umane atacate. Apoi, un asemenea prădător își dezvoltă calități superioare omului comun, să spunem agricultorului – este mai rapid, atacurile sunt puternice și conduse cu o determinare care sporea aceste calități – precum atacul unei fiare de pradă. În fine, consumul exclusiv de sânge – celebra foame a vampirului din legende – poate fi și el fi explicat prin calitățile unice, energetice, ale sângelui uman fată de cel animal. Cu alte cuvinte, sângele uman ar fi fost doar un… supliment alimentar pentru vampir, care altfel se hrănea cu carne animală. Trecând la teoriile degenerative, se propune ca variantă un retrovirus – un tip de virus caracterizat prin (revers)transcrierea genomului ARN viral (vampiric) în ADN. Cheia intervenției și transformării ADNului de către virus este o enzimă virală – transcriptza inversă. O altă componentă a declanșării modificării ADN sunt Prionii – definiți ca agenți infecțioși nonconvenționali de natură proteică, lipsiți de orice tip de acid nucleic – o sursă a unor boli neurodegenerative, cea mai cunoscută fiind encefalopatia spongiformă – boala vacii nebune. Un studiu recent, realizat de o echipă de cercetători de la universitățile din Munchen și Heidelberg a definit extrem de sugestiv acțiunea comună a prionilor și retrovirușilor – „An unholy Aliance”. 45/95
Care este originea HVV – Human Vamipiric Virus – cum a fost numit convențional retrovirusul vampiric? Datorită răspândirii extrem de redusă, a faptului că nu este specifică decât puținorn specii de animale – o variantă demnă de luat în calcul este aducerea ei pe cale extraterestră – probabil printr-un meteorit… În fine, cea mai agreată variantă medicală este Porfiria – o boală extrem de rară, un fel de anemie caracterizată printr-o disfuncție la crearea celulelor Hem – componentă importantă a hemoglobinei, practic partea neproteică a hemoglobinei. Practic, în locul hemului, la nivelul țesuturilor se formează acumulări ale unor substanțe intermediare din sinteza hemului, numite porfirine. De menționat că este o boală ereditară, teoretic nu se dobândeștepe parcursul vieții… Persoanele afectate de porfirie au câteva simptome apropiate de legendele vampirilor – sunt palide, le deranjează lumina soarelui, pot suferi de afecțiuni grave ale pielii în cazul expunerii la soare, au tulburări de psihice. În plus, în cazurile acute, apare o colorare a danturii în roșu și se produc mari pierderi de sânge – nu prin hemoragii ci prin distrugerea unei mari cantități de hemoglobină. De unde, probabil, și legendara nevoie a hrănirii… Desigur, totul poate fi numit speculație de către sceptici… mai puțin teoriile medicale. Ele sunt rezultatul științei moderne, iar a le nega te trimite din zona scepticului în cea a subdezvoltatului intelectual. Important mi se pare că știința nu doar admite dar poate și demonstra modificare genetică în sensul legendei vampirului. Sau este o probă în plus că nimic nu e imposibil… atunci când vine vorba de Supranatural.
Epilog – Armăsarul negru
În folclorul slav, poate izvorul cel mai puternic în domeniul vampirismului, se spune că pentru găsirea mormintelor în care se ascund vampiri este folosit… un armăsar negru. Lăsat liber în cimitir, un asemenea exemplar perfect, fără nici o pată, va ocoli exact mornintele vampirilor. Poate că dacă am vrea cu adevărat să studiem Supranaturalul, dar mai ales fascinantul capitol al vampirilor, ar trebuie să procedăm la fel – să eliminăm orice pată a scepticismului absurd, a luării în derâdere a scrierilor vechi și tradițiilor, dar și a multor adăugiri fără legătură cu știința sau cu adevărata tradiție… Armăsarul fără pată… Adevăr sau fabulație, vampirul rămâne oricum… o fascinație! Iar dacă este să exprim o părere proprie, subiectivă, ei bine, în fața avalanșei de mituri antice, de cronici medievale sau de istorii moderne, de preocupări ale unor oameni de mare seriozitate și chiar de argumente ale științei – nu pot să cred că nu poate ieși atâta fum fără să fie foc. Ori, poate, undeva, cândva… vampirii_Dvampirii_Cvampirii_Bvampirii_A Posted in Pastilele Supranaturalului | 91 Comments
91 Responses to Vampirii – fascinaţia Supranaturalului: dovezi şi cunoaştere versus mistere trecute şi actuale
46/95
1.
vaatenen 3 octombrie 2011 at 10:06 Vaatenen De mult pe acest Pamint cind Zeii, Ingerii, si oamenii nici nu-si facusera simtita prezenta au existat fiinte pe care eu le consider deosebite. Vampiri si vampirism sint atribute ale omului si nu numai. Fiinte cu o statura inalta, parul lung si negru(intodeauna impletit), tenul alb, ochii negri, chip prelung, canini ascutiti atit pe maxilarul superior cit si pe cel inferior, ungii lungi si subtiri de culoare neagra. Purtau vesminte elegante. Fiintele feminine se distingeau de cele masculine prin finetea si eleganta miscarilor. Se hraneau cu fructe si nu cu singe. Aceste fiinte au parasit de demult timp Pamintul. Mintea si imaginatia omului, dorinta de a se hrani, devora, din altii este rezultatul oglindirii caracterelor lumilor subterane, este pacatul din oameni. Dorinta omului de a umple ceea ce este gol. Dar cine sa opreasca desfriul omului?. Oamenii au dat singele lor dar si pe a altor oameni, prin ritualuri macabre, au hranit cu fluidele lor mizerii venite din lumile subterane. Poate o sa para exagerat si SF-ist dar Taverna Diavolului a existat atit in acest plan lumesc cit si in lumile subterane. Unii dintre voi stiu, dar altii ati intuit ca in aceste Taverne se serveau fluidele corpului uman dar si anumite organe. Acest episod macabru mai este si a fost o batjocura la adresa CREATIEI, si sigur isi va gasi sfirsitul. Vaatenen
o
mirel 9 mai 2012 at 15:15 .Legenda Vampirilor isi are originea in Romania,Transilvania,si nu are nici o legatura cu zeii rai ai diferitelor mitologii,cel putin ca si aspect exterior ,a imaginii pe care o avem azi despre Vampiri.Ca orice legenda,ea a luat nastere dintr-o constienta clarvazatoare ce scapa intelegerii noastre,iar forma exterioara oferita oamenilor este a unui adevar de ordin superior,spiritual,oferit sub forma de imagini limbajului nostru materialist.Ca mai toate legendele,fiind imbracate intr-un val materialist,substratul adevart s-a pierdut,si acum traiesc in constienta populara drept povesti fantastice.Detalierea acestui subiect aici,nu cred ca-si are rostul,si am sa incerc sa schitez in linii mari cum ar trebui priviti acesti Vampiri.Legenda porneste din Transilvania,de la o familie de nobili,iar cine nu stie,in trecut familiile regale,nobile,erau familii de Initiati,initiere ce se transmitea de obicei pe cale ereditara.Deci primul asa zis Vampir,era un initiat(acum nu stiu daca stiti ce inseamna un initiat),se spune ca acesta era nemuritor:adica detinea secretul tineretii vesnice,sau al nemuririi,sau fantana tineretii sau arborele vietii din Biblie,;se mai spune ca acesta nu umbla decat noaptea:asta inseamna ca traia intr-o stare de constienta inaccesibila oamenilor obisnuiti;asecta se hranea doar cu sangele oamenilor:stim din literatura de specialitate ca sangele este expresia fizica a spiritului omului,adica acest vampir se hranea doar cu hrana spirituala;se spune ca atunci cand intra intr-un contact intim cu un om,cand al musca,cand sangele se unea,adica avea un contact de la spirit la spirit ,omul devenea si el vampir,adica acel om devenea initiat.Astea sunt cateva aspecte 47/95
in linii mari,iar daca nu stiati legendele sunt adevaruri imbracate in imagini si oferite sub forma unor povestiri,iar povestile despre oameni care traiesc sute de ani,gen St Germain,sunt realitati ,de fapt realitatea este ca ei mor ca toti oamenii,dar fiind initiati de un grad foarte inalt,cand se reincarneaza,la un timp relativ scurt ei isi pastreaza trasaturile corpului fizic.Luati cele scrise de mine ca o ipoteza si lasa-ti-le sa actioneze asupra sufletului vostru.Numai bine.
2.
Echinox 3 octombrie 2011 at 14:30 Astept cu nerabdare..stiu multe despre vampirism si prinvid vampirii in general …
3.
Dita Ciprian 5 octombrie 2011 at 15:34 Vampirul modern. In prezent, vampirismul este mult mai des intalnit decat in trecut. A devenit o abilitate pe care o avem toti (pe care omul normal o foloseste atunci cand are nevoie de ceva anume, de care nu poate face rost singur, fie acesta un obiect, un sentiment sau un fel de energie). Se poate intampla oricui, in momente de stres sau oboseala, gelozie, admiratie, etc., efectele fiind simtite de ceilalti ca un deochi (cel mai des intalnit), fluctuatii ale tensiunii sangelui sau pur si simplu dureri de cap. De asemenea, unii oameni pot avea unele handicapuri ale aurei sau ale corpului energetic (acestia fiind numiti vampiri energetici). Principala trasatura a acestora este legatura slaba dintre corpul fizic si cel energetic, sau spirit (numita si coarda argintie). Legatura slabita dintre acestea ii pot face individului probleme pe plan fizic (acestia fiind de obicei mici, slabi, palizi, cu diverse probleme de sanatatem sensibili la unele lucruri ca diverse mancaruri sau lumina soarelui, fiind fotofobi sau arzandu-se mult mai repede ca altii in lumina puternica a soarelui), pe plan mental (sunt mai senzitivi cand vine vorba de emotii, daca sunt dezechilibrati pot ajunge la dependente, personalitate impartita, depresie) si pe plan ezoteric (corpul fizic nu poate produce singur energia de care are nevoie pentru a se sustine si pentru a sustine corpul energetic, ajungand la unele probleme de sanatate fizica sau mentala, anemii, chiar si depresii). Faptul ca nu poate face energia de care are nevoie il face pe respectiv sa fie vampir energetic propriu-zis, structura corpului energetic fiind putin schimbata pentru a se adapta la modul de “hranire” cu energie. De obicei absoarbe energia reziduala a celor din jur (se poate intampla cu sa fara controlul acestuia… in multe cazuri se poate ca persoana sa nu fie trezita, adica sa nu fie constienta de ceea ce este), dar sunt multe cazuri in care vampirul are nevoie de o energie pe care nu o gaseste in aer, sau de o forma mai pura a energiei respective, apeland la celelalte persoane. Vampirul energetic este omnivor si oportunist, dar peste toate, este pradator. Daca sunt nelamuriri sau intrebari, ma gasiti pe mail (
[email protected] ) sau puteti sa scrieti un reply si voi raspunde Ciprian. Dragos Dumitriu: Foarte interesanta interventia ta, voi aborda curand si tema vampirismului energetic. Nu sunt atat de sigur ca “acum vampirismul e mai des intalnit decat in trecut”, mai 48/95
ales ca notiunea de trecut este extrem de vaga. Am studiat personal cateva cazuri si, in opinia mea, este f greu sa teoretizezi fenomenul. Dar sunt persoane – si organizatii sau institutii care se ocupa de fenomen. Din pacate, asemenea chestiuni speciale nu au fost utilizate in scopuri benefice omenirii, iar scenaristii filmelor de gen… nu cred ca exagereaza. Daca te pasioneaza subiectul vampirismului energetic, site-ul este deschis publicarii unor articole de la colaboratori. Multumesc.
Neo
o
11 noiembrie 2011 at 2:28 Interesant , am ajuns sa citesc despre vampirism din cauza metabolismului meu . Anemie, sensibil de mic la lumina soarelui intr-o anumita masura , insomnie (ziua o dorm) ,pretentii foarte mari la mancare ,ranile nu dureaza mult,carnea se regenereaza putin mai rapid ,sistemul imunitar f. puternic ..dar cel mai interesant este puterea de convingere pe care o am asupra celor din jur . Obtin mereu ce-mi doresc ..o pot numi “nebunie temporara ” ? Imi poate da cineva cateva sfaturi? Psihologul imi spune ca sunt perfect sanatos ,doctorii la fel …iar la varsta care o am arat de 19 ani . Astept un raspuns ,va multumesc cu stima
Deea
16 martie 2012 at 18:27 emm si crezi ca esti vampir?:) NU ma intelegeti gresit nu vreau sa fiu sceptica sau ceva dar …cum puteti sa vorbiti despre ceva ce nu exista nu aveti dovezi google nu e o sursa….si eu pot sa caut diferite informatii si sa scriu un articol ..cum de sunteti asa siguri ca exista? NU vreau sa jignesc pe nimeni!
Dita Ciprian 5 aprilie 2012 at 18:41 Fara suparare, da` e mai greu de inteles. e ca si cum ai incerca sa explici intuitia. Pe de o parte e doar o “aglomerare” de coincidente, pe de alta parte stii ca ai avut inspiratia sa faci sa sa zici ceva si apoi ai vazut ca ai facut bine ce ai facut… Vampirismul energetic (cel putin) nu e usor de explicat, dar nici imposibil. Vampirii energetici exista, sunt feluri in care poti sa iti dai seama care e si care nu. Desigur, poti sa zici ca respectivu` e doar putin ciudat…in esenta asta si e ca nu gasesti peste tot pe cineva cu trasaturile respective. Dar ca sa iti raspund la intrebare.. cum suntem asa siguri ca exista? E simplu, pur si simplu stim. E la fel ca in cazu` intuitiei: poate sa fie ceva sau poate sa nu fie, dar noi simtim ca este ceva adevarat. Si daca tu nu crezi ca exista asa ceva, poti spune ca pentru tine nu exista, 49/95
pentru ca realitatea difera de la om la om. Dar daca eu cred (nu, de fapt, daca eu stiu sau simt) ca ceva anume exista, pentru mine acel lucru este adevarat… chestia cu exista sau nu exista e relativa, difera de la un om la altu`.
Bianca.
2 ianuarie 2013 at 19:09 Ti-am citit comentariul si am ramas surprinsa ….Iti voi da id-ul meu si prin acest fapt spre sa intelegi ca este important sa vorbim privat .. Multumesc! Id-ul meu :rockbybyemo.
4.
vaatenen 6 octombrie 2011 at 2:42 Vaatenen A fost demonstrata legatura puternica a omului cu regnul animal. Prin hranire omul intra in amortire, fluidele energetice nu mai curg, toata atentia organismului fiind captata de mincarea ingerata. Marea majoritate a oamenilor consuma cadavre si fluidele lor. Cum putem trata acest acest aspect?. Vampirism sau necrofagi, nu cumva nu este vorba decit de tualetarea unui inteles?. Daca maninci un cadavru se poate spune ca esti un necrofag, daca maninci dintr-o fiinta care misca putem afirma ca este vorba de vampirism. In cel de al doilea caz se poate spune ca vampirul se hraneste cu timpul existential al fiintei, absoarbe din timpul existential al fiintei. In primul caz necrofagul absoarbe din timpul celui ce asteapta in locul Tacerii. Imaginativa ce s-ar intimpla daca omul nu va avea ce sa mai manince. S-a dus toata evolutia omului, sa vezi oameni ce se intorc la regnul animal. Imi pun intrebarile: sa fi gresit constructorul cind a proiectat corpurile omenesti?; chiar sa nu fi stiut ca oamenii pot ajunge la astfel de evolutie existentiala?; daca a fost de acord cu astfel de manifestari cu ce scop a facut-o, etc.?. Sa revin la ideea initiala si anume: omul nu este decit un animal cu constiinta?. Oare constructorul nu stia ca omul serveste la case intunecate?. Sau pur si simplu, omul a fost costruit dupa cum a fost si constructorul?. Mai bine invitam constructorul sa raspunda, este mai intelept asa?. Da…, am incercat si eu o gluma. Ceea ce se intimpla nu arata decit un experiment uitat de un constructor ce are atit de mult spatiu la dispozitie. Daca constructorul ar fi avut numai un cub limitat ca spatiu la dispozitie, ar mai da voie la astfel de manifestari?. Evident ca este un exercitiu de imaginatie, dar adevarul este: cu ceea ce te hranesti te va devora sau…. Vaatenen
5.
goldix 6 octombrie 2011 at 3:11 50/95
Frumos articol.
6.
carin 6 octombrie 2011 at 14:24 Ati comprimat atat de multa hrana spirituala pt noi toti pe acest site… Multumesc, domnule Dumitriu! Cu vampirismul energetic ne-am confruntat toti. Cu certitudine exista spirite de joasa vibratie care, constient sau nu, devitalizeaza. Totul este energie, cum ai putea destabiliza mai usor decat “furand” energia altuia/altora… Trebuie sa existe o bresa prin care individul sa poata fi vampirizat energetic, nu se poate intra asa usor pe canalul energetic al unui individ. Faptele rele imbolnavesc sufletul (se distanteaza Duhul Sfant), apoi se poate ataca usor..se imbolnaveste si corpul fizic. Din punctul meu de vedere, marele nostru privilegiu este faptul ca Tatal Creator nu este doar infinit iubitor si drept, dar si vesnic milostiv. Cand trebuie sa fim drepti nu prea mai putem lasa loc de milostenie, trebuie sa avem detasarea chirurgului.. Domnul este milostiv, El poate fi drept si milostiv (legea compensatiei). Prin rugaciune si meditatie ne creste vibratia, prin constientizarea greselilor si regret sincer putem trece in alt registru. Apoi, frica este o bresa prin care intra tot ce poate plasmui imaginatia mai rau si nu numai… temandu-te de un om ii dai puteri nebanuite impotriva ta. Te poate vampiriza atat de usor… si asta din cauza lipsei de credinta in iubirea Divina, din lipsa de comuniune cu Divinitatea. Ti-e frica de parca ai fi de capul tau prin Univers, “lucrurile mele nu se ciocnesc intre ele”… Cand esti in gratia Divina, cand nutresti iubire spirituala, cand crezi nu poti fi atacat energetic. Dragos Dumitriu: Intr-un raspuns anterior ii spuneam lui Ciprian Dita ca am studiat cateva cazuri de acest gen. Interesant este ca sunt persoane dornice sa se ofere, sa se daruiasca unei cauze, sa ajute – chiar gata de sacrificiu… Caracteristica pasionala este cumva asemanatoare vampirismului istoric, cel sang, din acest pdv. Voi da mai multe detalii in articolul respectiv.
o
Dita Ciprian 5 aprilie 2012 at 18:57 Ai dreptate, cea mai buna aparare e sa crezi (de fapt sa stii) ca nu te poate atinge nimeni. Fie ca esti sub protectia unuia mult superior sau pur si simplu puternic tu insuti, ce te apara este, in esenta, increderea si vointa proprie. Trecand peste asta, spuneai ca Tatal Creator este atat iubitor cat si milostiv. Este adevarat, DAR trebuie sa tinem cont si de balanta. In lume trebuie sa fie un echilibru intre bine si rau, intre alb si negru, de aceea suntem iubiti toti. Fie care isi face treaba, fie ca este bun sau rau. Si mai sunt cazuri in care o entitate este de natura neagra, dar nu este de partea raului (mai rari asta, intr-adevar ). De la personajele astea avem toti multe de invatat: in primu` rand este auto-controlul si ce putere poate sa aiba vointa (vorbesc din experienta cand spun ca un vampir energetic care incearca sa invete sa nu se mai hraneasca din nucleul altora, din partea de care au cel mai mult nevoie altii poate fi comparat cu orice om care arunca o friptura prin noroi inainte sa o manance). Pe langa disciplina pe care ar trebui sa o aiba toata lumea, astia te pot invata tot ce stiu, tot ce afla, cum sa te feresti sau sa ripostezi cand te intalnesti cu diverse entitati de acelasi fel… chiar si ce pot sa faca, daca esti in stare sa folosesti “tehnicile” pe care le poti invata de la astia. In esenta, acestia sunt necesari pentru a echilibra balanta, pentru ca peste tot vezi egoism 51/95
si rautate, peste tot poti sa vezi ceva care face rau, peste tot vezi entitati bune care fac rau (cel mai des fara sa isi dea seama)… e normal sa apara si “ciudatii care ii invata pe oameni sa nu se fereasca de foc, dar sa il foloseasca”. Sper ca am facut ceva constructiv cu acest comment
7.
Echinox 6 octombrie 2011 at 15:14 Asteptam de cateva zile acest articol si se pare ca l-am asteptat cu folos:).Foarte interesant!
8.
indio 6 octombrie 2011 at 17:47 m-am intalnit si eu cu astfel de fiinte @dita ciprian: parca stiam ca despre corpul energetic ca el sustine corpul fizic si nu invers; lipsa de energie din corp fiind generata de slaba legatura cu corpul energetic @vaatenen: unii nutritionisti spun ca forma caninilor arata de unde corpul unui om asimileaza proteinele, adica cei cu caninii ascutiti din carne, ceilalti din vegetale- fiecare dupa puteri
o
vaatenen 6 octombrie 2011 at 18:19 Vaatenen Vin si adaug. Pe pamint nimeni, dar absolut nimeni nu are putere. Ma refer la oameni. Citiva dintre oameni au calitati date prin nastere. Deci, putem vorbi de lini de singe, descendenti, calitati si functii. Caninii arata scopul cu care au fost construiti oamenii. Da, exista o strinsa legatura intre hrana si craniu. “corpul energetic ca el sustine corpul fizic si nu invers”. Este vorba de ceea ce anima o structura info-energetica, anima si animus, sufletul dat prin nastere. Vaatenen
o
Dita Ciprian 5 aprilie 2012 at 19:10 E destul de complicat… sincer sa fiu am ajuns sa cred ca e o simbioza intre corpuri, cel energetic sustinandu-l pe cel fizic si invers. Legatura intre corpurile astea e destul de puternica (in sensul ca nu o poti taia, am incercat destule chestii si nu am ajuns nicaieri… 52/95
daca e cineva care sa poata face asta, ar fii cea mai puternica entitate). Ideea e ca oricat de bine s-ar intelege corpu` fizic cu cel energetic, daca legatura dintre ele nu e sanatoasa, o sa ai probleme pe ambele planuri: corpul fizic o sa fie mai slabit si o sa fie mai greu de intretinut (nu intru in detalii), iar corpu` energetic o sa aiba oscilatii mari de vibratie, in sensul ca o sa inceapa sa iti scada usor vibratia, sa fie mai joasa (asta il ajuta sa se intareasca si sa fie mai puternic… felu` lui de a supravietui, ca nu mai e atat de puternic si stabil din cauza legaturii slabe cu corpul fizic si trebuie sa invete sa “lupte”), partea buna e ca o sa creasca intensitatea vibratiei. Legat de ce ai spus despre canini, nu sunt nutritionist (chiar sunt paralel cu subiectu` deocamdata), da` am observat si eu asta. Pe toti pe care ii stiu cu canini mai mari sau mai ascutiti, ii stiu sa manance mai multa carne decat ceilalti. Chiar si eu…mare fan al carnii Nu spun ca mananc doar carne, o salata e oricand binevenita.. dar nu simt ca mananc daca nu intra si putina carne p`acolo Sincer sa fiu, nu m-am gandit pana acum la chestia asta. Multumesc ca m-ai facut atent
9.
goldix 6 octombrie 2011 at 23:47 Despre “strigoii” nostrii locali nu ati spus nimic. Eu personal m-am “lovit” de ei (ca personaj de povesti) in zona olteniei. Am inteles ca ar fi totusi cunoscuti ca strigoi si prin alte zone ale tarii. Diferenta intre strigoi si vampiri este doar cea de hranire. Strigoii se hranesc “doar” energetic si sunt spectre energetice. Metoda de identificare si “ucidere” este aceeasi cu cea descrisa aici, inclusiv cea cu calul. Namaste Dragos Dumitriu: Este foarte adevarat – dar daca observati, nu am scris aproape nimic din folclorul nostru. Am reluat doar cateva teme din articolele trecute. Despre traditia romaneasca am prevazut un articol separat.
o
vaatenen 7 octombrie 2011 at 11:35 Vaatenen Da-mi voie sa adaug. Eu le cosider larve venite din lumile subterane. Se hranesc cu fluidele, “pacatului”. Ca sa poata accesa o dimensiune umana trebuie sa gaseasca poarta de vebratie, aspect rezonator, iar cimpurile corpului uman permitacesat aspect. Multa atentie cu astfel de larve: pot lua forma amintirilor tale; pot modifica trairile tale; pot arunca ceva din tine in cele mai mizerabile “hrube”. Iti spun toate acestea ca drept informatii care ar putea sa te faca sa intelegi cum eu vad lucrurile, nu ca tu nu ai sti. Vaatenen
53/95
Echinox
o
7 octombrie 2011 at 15:34 Dupa parerea mea strigoii nu exista ..dar vampirii exista unii fiind de la natura dupa cum cred eu..Pana si eu am o abilitate de vampir..cateodata simt mirosul sangelui..
10.
george 7 octombrie 2011 at 2:46 pt.vaatenen:nimeni nu are putere sa ce…?
vaatenen
o
7 octombrie 2011 at 11:25 Vaatenen Nimeni nu are puterea sa depaseasca ceea ce ii este dat prin linia de singe. Vei plati pentru pacatele venite pe linia de simge de la stramosi dar vei avea si acele benificii Karmice. Daca Tu ai puterea sa strabati o cale care nu ti-a fost data prin linia de singe o sa-ti dai seama, o sa intelegi semnificatia mesajului meu. Ai capacitatea sa vezi dincolo de ce ai primit. Ai stiinta clara a evenimentelor ce urmeaza sa le parcurgi. Lipsa de putere vine si prin faptul ca orice om este un continuator al liniei stramosilor lui si nu un initiator. Ai puterea sa depasesti ceea ce ti-au ursit cei din neamul tau?. Cit priveste aspectul “de a deveni un adept al eugeniei” eu iti spun: Ironia este buna daca o si gusta cineva, dar nu uita ironic vei fi numai la adresa ta. Natura acestui Blog este ca fiecare sa vina cu idei indraznete privind o lume a Supranaturalului, sau cel putin asa am inteles Eu. Vaatenen
Sanda 7 octombrie 2011 at 18:34 Scri foarte des despre ceea ce ne este dat prin linia sangelui si despre faptul ca nu ne putem sustrage acestui drum trasat.A fost una din nelamuririle mele in legatura cu Dumnezeu.As dori sa gasesc preotul dispus sa ma lamureasca d.pdv.religios.Eu cred ca Dumnezeu,pe care nu-l putem noi cuprinde nu poate pedepsi pe cineva pt. pacatele comise de altul sau de altii.Eu nu cred in pacatele stramosilor care cad pe urmasi pana la a nu stiu cata generatie.Pot crede in necazurile pe care ni le pot provoca unele obiceiuri,atitudini pe care le copiem de la parinti sau bunici si astfel se perpetuiaza “apucaturile” si nu se transmite fara vina o pedeapsa pt. ceva ce nai facut. 54/95
Dita Ciprian 5 aprilie 2012 at 19:23 Nu vreau sa jignesc, da` e oarecum bullshit ce ai scris acolo. Desigur, pe de o parte ai dreptate, da` nu e o regula care sa se aplice 100%. Imi cunosc toate rudele de sange de la strabunici pana la mine si eu sunt singuru` care are o forma de deschidere pentru chestiile astea. In afara de mine nu mai este nimeni pe care sa cunosc, care sa fie macar interesat de orice e legat de supranatural sau paranormal sau ezoteric. Si da, am interogat pe toti, si inainte de strabunici au fost toti oameni simplii… nu i-as jigni daca as zice ca`st tarani ) Pentru cazu` meu se poate gasi o explicatie: la fel ca mai sus, toti au avut ochii albastrii sau verzi si eu ii am pur caprui, asta fiind o trasatura proprie.. eu fiind inrudit cu ei doar prin sange si nimic mai mult, mostenindu-i atat pe ei cat si pe mine din alta viata (sau venind cu trasaturile astea in existenta, daca nu crezi in reincarnare)… Pe langa asta, vampirismul energetic curge prin sange si nu sare mai mult de 2 generatii. Daca vreunu` din copiii mei nu o sa il aiba, si nici copiii lor, urmatoarea generatie o sa aiba cel putin un vampir. Si, dupa cum am spus, de cel putin 4 generatii, in familia mea nu a fost nimeni cu orice legatura cu ezotericu` sau paranormalu` sau whatever…cu atat mai putin cu vampirismu` energetic. In esenta, ce vroiam eu sa spun era sa nu mai vorbesti despre asta ca si cum ar fii 100% adevarat ce spui, pentru ca nu e ori corect, ori gresit… sunt ambele, e si corect si gresit in acelasi timp.
11.
george 7 octombrie 2011 at 2:50 ma faci sa devin un adept al eugeniei..”Deci, putem vorbi de lini de singe, descendenti, calitati si functii.”
12.
george 7 octombrie 2011 at 13:08 draga Vaatenen,nu a fost vorba de nici o ironie,mai ales la adresa celor spuse de tine.Dupa cum am mai spus ,este foarte interesant si in unele cazuri si important ceea ce spui tu.Legat de acele “pacate” venite pe linie de singe,cred ca este mai potrivit sa le definim ca “goluri” sau ca aspecte nerezolvate ce inevitabil se transmit pe linie de sange,pr, cultura,istorie si timp.Stramosii nostri au facut si ei ce au putut conform acelor vremuri si sa nu uitam ca au facut foarte multe.Domnul Dragos Dumitriu,Oreste Scarlat Teodorescu si multi alti invatati ai acestor vremuri sunt mai in masura decat mine sa dea exemple.Este prea mult sa vb despre linii de sange,calitati si functii.Noi romanii si popoarele modeste din punct de vedere economic avem un mare avantaj:la ora actuala politicile mondiale nu se indreapta intr-o directie constructiva.Acest aspect va face ca o parte din natiunile “subdezvoltate” sa redevina ce au fost candva-salvatoarele omenirii-in 55/95
cativa anisori nu evolutia va mai fi scopul comun al comunitatilor intercontinentale ci SALVAREA OMENIRII(omenirea a mai trecut pr.asta).Imagineazati putin cam cum va ramane cu liniile de sange cand natura va declansa selectii functie de cu totul alte criterii?Sa fim seriosi,cred ca manifestarea naturii,caracterul planetei,si legile fizice ce definesc acest univers al materiilor ar trebui sa ne faca sa intelegem ca de discriminare,etichetare sau raportare la linii de sange nu mai e loc probabil de cateva zeci de mii de ani sau milenii.E o putere care era sa nimiceasca totul,asa cum a venit asa va si pleca-REPEDE-..Chiar as propune o tema:Apocalipsa,istorie,mitologie,spiritualitate- Sa fie oare REVELATIA COLECTIVA un aspect ce nu poate exista decat in prezenta evenimentelor extreme neplacute omenirii? (cataclisme,genocid si degradarea conditiei umane)multumesc mult si sa stii ca interventiile tale sunt f. importante.
o
vaatenen 7 octombrie 2011 at 14:39 Vaatenen “ma faci sa devin un adept al eugeniei” Daca nu am inteles ce ai vrut sa spui este si prin faptul ca exprimarea nu releva clar ceva. Da, intr-un fel sint in acord cu ceea ce ai scris, numai ca salvarea omenirii tine mai degraba de dorinta cuiva de a deveni martir. Nu se refera la persoana Ta. Vrei sa salvezi neamul, stramosii sau intreaga omenire?. Eu propun ca Pamintul sa faca ce stie El si daca sint fiinte care vor ocupa Pamintul in detrimentul omenirii, atunci asa sa se implineasca. Sint forte de neinteles care pot trece cu usurinta peste ceea ce au stabilit oamenii si zeii pentru oameni. Sint forte ce nu au stiinta de bine si rau, de moralitatea omului. Eu, m-am cam lamurit ce vor oamenii, luat la modul general. Consider ca este creativ ca cei ce au anumite cautari prin care sa inalte stramosii sa o faca repede, caci timp este atit cit poate sa mai priveasca omul atit in fata cit si in spate. Vaatenen
13.
djmihai 7 octombrie 2011 at 14:31 Nu stiu cit ce corect si coerent este ce spun eu, insa cred intr-o oarecare masura, ca putem schimba ceea ce purtam inca de la nastere ca mostenire dinspre partea parintilor,bunicilor etc… Ar fii o mare eroare sa ducem mai departe, sa persistam in greseli, mai ales ca vedem fiecare cam unde semanam cu cei pe care-i mostenim…luam ceea ce e bun si remediem ceea ce nu ne convine.altfel acceptam un destin implacabil si nu e deloc in regula…in acelasi timp poate avem si o mostenire a sufletului ! de mii sau sute de mii de ani, de care nu ne amintim nimic! asa ca e posibil sa purtam in noi mosteniri din doua directii diferite, insa nu e cazul sa ne speriem prea tare.fiecare stie in sinea lui de unde pleaca problemele.
56/95
14.
djmihai 7 octombrie 2011 at 14:35 La o intrebare a mea legata de exact subiectul comentariilor de mai sus, mosteniri , vieti anterioare etc…o doamna maestru REiki mi-a raspuns ” pina sa vbim de vietile trecute, mai important e sa ne axam pe viata prezenta !”
15.
djmihai 7 octombrie 2011 at 14:42 Da, de acord ce spune Vaatenen legat de “larvele” ce se hranesc cu fluide si pot accesa subconstientul nostru.N-am citit inca articolul despre vampiri, insa cred ca e un subiect f bun de luat in seama,,,ce sau cine anume ne influenteaza din celelalte dimensiuni !
16.
djmihai 7 octombrie 2011 at 15:32 Ca sa nu mai vorbim despre karma generata de gindurile si actiunile noastre..in anul 2011 inca mai vad la tv sau prin ziare f f multi ce cauta persoane cu capacitati extrasenz. care sa le citeasca viitorul, eventual si prezentul, sa le spuna numerele la LOTO,sa le dea solutia ptr viata ! mi se pare grav, sincer.un caz elocvent mi s-a parut Madalina Manole ce a cezut cu atita tarie ca e blestemata, a cautat vraci, familia semne la tot pasul si s-a ajuns la o tragedie !
17.
indio 7 octombrie 2011 at 16:35 p-asta cu nimeni nu are putere…nu o cred; cred ca sunt destui care reusesc sa transceada nivelurile si deci sa creasca in putere; drept e ca si multi care dobandesc putere parasesc aceasta lume…dar mai sunt si cate unii care continua aici; daca-ti “platesti” pacatele, nu te cureti, nu esti deschis puterii?
o
vaatenen 7 octombrie 2011 at 22:30 Vaatenen Da-mi voie sa adaug. In aspectul dual al lucrurilor unde apare credinta apre si indoiala. Nu imi este foarte clar ce vrei sa transmiti!?. Ca sa intelegi mai bine ce am vrut sa transmit te intreb: Ce duci cu 57/95
tine; de ce acum si nu in alt moment; Turnul Babel iti spune ceva si daca da, ce anume; de ce este nevoie ca omul sa-si transmita genele mai sdeparte, etc.?. Vaatenen
18.
Sanda 7 octombrie 2011 at 18:25 Subiectul este destul de spaimos dar sunt sigura ca au existat in realitate si sunt sigura ca exista si azi.Cred ca exista si azi printre cei care au ca singura preocupare sa fie cat mai “speciali” si printre cei care poate ca sunt sortiti sa fie asa.Filmele cu vampiri sunt singurele filme pe care nu le pot urmari.Consumarea sangelui este o practica veche de cand vanatorul preistoric a dorit sa-si transfere puterea si intelepciunea unor animale puternice cu care se lupta.Canibalismul a fost si el raspandit si sa ne fereasca Dumnezeu sa vedem pana unde poate cobori fiinta umana atunci cand ii este amenintata existenta.Dr.P.Adamo,cel care a definitivat studiile referitoare la grupele sanguine spune ca in perioada preistorica au existat anumite conditii in care specia umana a fost aproape de disparitie,asa de putini indivizi supravietuisera.Apreciez amploarea informatiei din articol desi nu-mi place subiectul. Dragos Dumitriu: Iar eu apreciez ca intotdeauna stilul dvs doct, concis si sincer – cu un plus datorita unui anume farmec literar evident. Ma intreb daca nu cumva sunteti autoarea unor carti – mai ales a uneia despre Vladut, aparuta prin anii ’80? Lasand la o parte scarbosenia unor detalii, personajul vampirului din multe filme este cateodata atat de puternic incat parca scapa de sub controlul creatorului – al scenaristului. Dar, asa cum spunea Einstein, citat de Codrin in prelegerea sa din timpul conferintei, tot ceea ce ne imaginam aici se intampla undeva, candva, in multivers. Pacatul acestor filme e de multe ori tratarea putin cam infentila a subiectelor. Dar, ganditi-va, ce inseamna intalnirea supraputerilor cu pasiunea extrema si sacrificiul, a vietii si a mortii concomitente – intr-o nemurire pe care o renegi sau chiar o blestemi… E un personaj greu de asezat in tipare. Am sute de filme cu vampiri, e greu de spus ca merita vreunul cu adevarat vazut. Poate “True Blood”, un serial HBO excelent, care reflecta oarecum ceea ce spuneam mai sus. Si “Vampire Diaries” e un serial bunicel, dar mai pentru pusti… Iar daca vreti sa va infiorati cu adevarat – si cu adevaruri! – cititi “Istoria canibalismului” a lui Manuel Moros Pena. Trecutul (devenirii) omenirii este mult mai horror decat toate filmele cu vampiri…
19.
cautatorul 7 octombrie 2011 at 19:43 Din cate stiu se folosea un armasar alb. Daca acesta refuza sa treaca peste un mormant era semn clar ca acolo isi avea salasul un moroi. Interesant articolul. Diferite boli necunoscute in perioada medievala dar si modul in care se comporta cadavrele in descompunere au dus la nasterea unuia dintre cele mai populare mituri moderne. 58/95
20.
djmihai 7 octombrie 2011 at 21:15 Ptr Vaatenen…sper sa nu se intimple asa ceva ” fiinte care vor ocupa Pamintul in locul omenirii ” cu toate ca ma intreb cati dintre oameni mai sunt..umani?!?! In ignoranta ce pluteste la tot pasul si in lipsa informatiilor si cunoasterii e posibil sa se intimple si asta. Stiu doar din ceea ce am citit, dar se pare ca exista si fiinte ce nu au constiinta, fara partea spirituala..si care-si pot face de cap cu sufletu’ omului.Omul e undeva la mijloc, intre SUS si JOS…asta a fost si unul din motivele ptr care am cercetat Aparitiile indelung contestate..ptr ca acolo se spune cite ceva,chiar destul de mult. Dragos Dumitriu: Dar daca asta – ocuparea – s-a si intamplat deja? Si daca a fost, de fapt, un eveniment fericit? Iti aduci aminte, Mihai, de ideea trezirii “demonului” in artisti – de care vorbeam in articolul despre demoni? Eminescu nu vede in venirea Luceafarului (caderea – “alunecarea pe-o raza”) ceva rau… dimpotriva. Anticipez acum un material despre un subiect mai “periculos” pe aceasta tema…
vaatenen
o
8 octombrie 2011 at 14:38 Vaatenen Da, este un mod de a percepe si reactiona. Te intreb, crezi ca omul a fost intrebat daca ii place sau nu ce urmeaza sa se intimple cu el?. Sint sigur ca Nu. In unele cazuri apare acceptiunea motivata de dogma. Dar mai sint sigur ca i s-a dat sa aleaga. Te rog sa adaugi la tema: Dogma si Universul Supranatural. Vaatene Vaatene
21.
goldix 8 octombrie 2011 at 2:58 Lilu, Lilla, nu era echivalentul unui vampir? Dragos Dumitriu: Ba da, exista multe denumiri transmise in timp pe linia sumerochaldeeana. Iar demonii lor au si caracteristici vampirice.
22.
george 59/95
8 octombrie 2011 at 11:59 pt. vaateenen:22.30-”In aspectul dual al lucrurilor unde apare credinta apare si indoiala. “,esti sigur?Daca “indoiala” este un sentiment superior al gandirii ce cuprinde si trece dincolo de dualitate,daca este un efect al “incapacitatii” de a alege intre adevarat sau fals,ca rezultat al constientizarii necunoasterii..?Chiar,vaateneen cum faci diferenta dintre credinta si indoiala? (macar asa filozofic vorbind..).”de ce este nevoie ca omul sa-si transmita genele mai sdeparte?”.Chiar nu stim raspunsul la intrebarea aceasta?Ce chestie,cand vine vorba de mosteniri omul imediat isi da seama de adevar mai ales de ceea ce i se cuvine.Cand vine vorba de responsabilitati sau de tendinta de a semana cu stramosii tai,se rupe firul.Hmmm sa fie oare lumea asta plina de “pleshcari” sau de manipulatori?
vaatenen
o
8 octombrie 2011 at 14:26 Vaatenen Sint intodeauna sigur numai la adresa mea. Cit priveste alte aspecte ale intelegerilor poate fi discutabil. Te poti indoi atunci cind nu ai o siguranta a ta, cind ceea ce afirmi la adresa ta este primit la pachet fara sa fi intrebat(zestrea genetica), cind iei ceea ce primesti, desfaci si iti place dar nu sti catre ce te duce, caci nu tu ai facut pachetul si nici nu ai idee despre natura continutului. Citeste ce am scris mai jos si adauga ceea ce consideri. Vaatenen
23.
vaatenen 8 octombrie 2011 at 14:12 Vaatenen Va propun spre discutii si comentarii Tema: Dogma si Universul Supranatural Cu toate ca pare o lauda la adresa D-lui Dragos Dumitriu la interventia pe care a avut-o, o are si o va avea in cadrul Codul lui Oreste si anume Pastila lui Dragos Dumitriu, nu este vazut-a de mine asa. Interventia D-lui Dragos Dumitriu vine ca o completare, o lamurire pe cit este posibil a rolului avut de carturarii dea lungul unor vremuri. Placut surprins am fost si de discutiile, comentarile directe care s-au facut pe tematica propusa, dar si pe tematica aleatorie propusa de participanti referitor la Universul Supranatural. Eu consider ca fiecare participant direct sau indirect isi va forma o intelegere mai clara asupra cautarilor pe care le are. Cum vede fiecare Dogma, ce intelegere are fiecare asupra Dogmei?. Acelasi sens al intrebarilor privitor la Universul Supranaturalului?. Cum vede fiecare dintre participanti interactiunea dintre Dogma si Universul Supranaturalului. Cum vedeti interactiunea dintre Dogma si Lumina ca un “dat”?. Prin “ce” se face simtita Lumina?. 60/95
Prin ce se face simtita prezenta Lumilor Subterane?. Cum Eu am deschis aceasta tema voi aseza citeva afirmatii. Lumina isi face simtita prezenta prin Semne. Nu, Nu, Nu este vorba de Lumina cunoasterii ci de Lumina Divina. Lumea Subterana isi face simtita prezenta prin Peceti. Se pot pune intrebarile: Cum au interactionat ele dea lungul vremurilor; a existat o intelegere; daca da, intre cine; care a fost formatul intelegerilor; sub ce forma se manifesta si astazi acele intelegeri?. Multi dintre voi veti gindi: presupuneri!?. Altii vor intelege ca este o versiune ce poate avea valoare de adevar. Dar…, sa vedem mai departe. Discutiile care au avut loc intre Purtatorii Luminii si Lumea Subterana nu se refereau la oameni asa cum multi dintre voi vor crede sau au crezut ci la spatiul si timpul ocupat de oameni. De ce credeti ca s-au dus atitea razboaie intre oameni? Pentru ca o intelegere sa fie respectata trebuia sa se gaseasca o forma de implinire, vorbesc despre Contractele pe care le poarta fiecare om. Printre stipulari una poate fi scoasa in evidenta: la sfirsitul contractului cel ce este dat Luminii sa fie eliberat si exonerat de orice pacat infaptuit de catre stramosi pina la cel din ultimul nascut pe linia de singe; cei ce sint dati Lumilor Subterane vor reveni acestor lumi indiferent de ceea ce poarta cu ei. Observati ce semne fac si ce peceti ridica conducatorii acestei lumi. Se poate trage o concluzie ca lupta este permanent in om, o lupta dusa intre peceti si semnele Lumini. Una o poate motiva pe cealalta. Cind apare o scadenta, cind un potential este cumulat, cind prin cumul semnele si pecetile sint vizibile atunci se manifesta cel ce “Treiera”. Sub decizia lui se treiera oamenii, regi, imparati, dogi si flamuri. Nu exista om ce cade in aceasta lupta care sa nu aiba un stapin. Evident ca cuvintele pot fi cosmetizate dar intelesul este acelasi. Lumea aceasta este tributara lumilor Subterane. De ce?. Care ar fi cea mai uzitata pecete folosita de om?. Este simplu, Banul. Cu toate ca pe una dintre bancnotele cele mai folosite scrie, In God we Trust, este mai mult ca evident ca nu apartine Purtatorilor Luminii. Eu spun ca este vorba de Demiurgul acestei Lumi. Deci, intelegerea a fost facuta si “sigilata” in prezenta Demiurgilor Lumilor Subpamintene si Purtatorii Luminii. De ce oamenii au vrut un alt Stapin. Este simplu. Oamenii au vrut ceva palpabil care sa le confere o certitudine. Certitudinea trebuia sa aiba un chip pe care sa-l vada. Si lau vazut. Existenta oamenilor, Lumina Cunoasterii este data fiecaruia dupa pecetile pe care le poarta. Dar ce s-a intimplat?. Sigiliile au fost rupte, Luminariile au fost asezate, contractele au cazut si odata cu ele intelegerile. Purtatorii Luminii Divine au asteptat in zadar ca cei ce erau dati Luminii Divine sa urce la “Ceruri”. Eu va spun ca nu a urcat nimeni. Nu pentru ca o afirm eu, asa stau lucrurile. Nu intrebati omul de adevar intrebati Purtatorii Luminii Divine. Toti cei ce intreaba trebuie sa aiba proria metoda si propria confirmare. Cum recunoaste un om o pecete?. Prin ochi vin si afirm eu, este o metoda palpabila, nu este asa?. In mentalul colectiv se afirma: Ochii sint oglinda sufletului. Se poate trage concluzia ca un suflet pecetluit recunoaste si serveste sub pecete, pentru ca este pecetluit?. Se poate pune intrebarea daca structura info-energetica a oamenilor, suportul, poate sustine Lumina Divina?. Raspunsul va las sa-l dati singur. Este un raspuns personal al fiecaruia cu El. Dogam este promisiunea, speranta de care oamenii se pot agata ca rezultat al luptei ce are loc in fiecare om. Cine este Bestia?. Se pot spune atit de multe despre Bestie. Ati auzit poate de Bestiarul Zodiilor. Se mai spune ca omul se naste singur si pleaca singur. Se stie ca formarea oului, formarea fatului nu este cunoscuta de om in aspectul subtil. Se cunos aspecte care tin de formare ca reactii ce au loc in organizmul uman. Dar, omul oare, s-a nascut pe el ca sa stie clar ce intelegere are asupra lui sau este reeducat astfel ca la fiecare nastere cei ce vin pe o linie de singe au o alta intelegere 61/95
decit cea pe care o au prin singe. Cine controleaza nasterile in aceasta lume?. Eu afirm: Lumea Subterana prin peceti. Scrie undeva pe om sau in om ca este de Sorginte Divina?. Se vede cu ochii ca este de Sorginte Divina?. Modul prin care cineva i se atribuie o Sorginte Divina ar trebui sa fie Purtatorii Luminii Divine. Din cite stiu eu Ei sint Nemuritori. Da…, s-au gasit unii sa spuna ca sint unsi sau ca sint avatari. Va las pe voi sa aveti o parere. Ceea ce nu se vede, nu este palpabil, nu este pe pamint, este sigur in afara pamintului, dar ideologic este in lume. Sa vorbesc putin si de Universul Supranaturalui, pe voi cititorii va las sa spuneti mai multe despre aceast Univers al visarii. Ce credeti, la intelegerea dintre Lumea Subterana si Purtatorii Luminii Divine a fost prezent si acest Univers al Supranaturalului?. Eu zic ca, Nu. Parerea mea este ca s-au folosit de acest Univers al Supranaturalului, Cum?. In razboiele dintr oameni nu se putea da vina pa Purtatorii Luminii dar nici pe Lumea Subterana. De ce initial a existat o tatonare dar si o acceptare a Luminii de catre purtatorii pecetilor. Cind au fost puse pecetile?. Se spune: sa nu te bagi niciodata intre discutiile, certurile dintre doi oameni, cine stie ce au de impartit?. Doi lupi pot fi intaritati sa se lupte intre ei, dar daca altcineva se baga intre ei si mai ales daca nu este lup si este ciine, atunci cei doi lupi vor sari pe ciine. Toata furia lor data de natura lor(lupta pentru teritoriu si supravietuire), dar fiind asmutiti din afara lor furia se va revarsa asupra ciinelui. Purtatorii pecetilor vor arunaca vina pe Universul Supranatural, Acelasi lucru vor face si Purtatorii Lumini. Este clar ca fiecare vrea cite ceva de la acest Univers, dar numai de la ei nu. Vom incerca sa vedem natura omului si a celor ce pecetluiesc. Hemingwei afirma in unele din scrierile lui ca starea lui mentala era atit de buna si de linistitoare ca inebunea, simtea ca o lua razna. Ce se poate intelege, omul suspendat in el, lipsit de orice legatura cu exteriorul nu-si gaseste sensul?. Oare are nevoie in permanet nevoie de un oponent prin care sa-si manifeste sensul existential?. Are el nevoie de un stapin palpabil?. Da are nevoie de toate acestea dar si de multe altele. Va las pe voi sa adaugati. Oamenii care fac afirmatia neputintei lor, care se agata, fura sint acei oameni care nu mai au nici peceti, sint liniile de singe care nu intereseaza pe nimeni. Va las pe voi sa intelegeti ce se va intimpla cu ei. Foarte rar sint cazurile cind un om isi recunoaste greseala atunci cind este a lui. Dar marea majoritate atribuie vina sau meritul dupa cum au fost pecetluiti: Asa a vrut D-zeu; Sia bagat Dracul coada. Observati ca al treilea trebuie sa plateasca. Mai in toate cazurile oamenii sint victime?. De ce?. Daca ii intrebati pe ei fiti atenti sa pice pe voi Magareata. Natura omului este sa se agate de altii(ex.Scara lui Iacob)si sa plateasca altii pacatul lor. Cei ce viseaza cu adevarat in Eu-l lor sint parte a Supranaturalului. Putin sint cei ce pot sa exprime aceasta natura deosebita fara sa fie judecati si damnati. Daca nu esti Botezat in nici o religie se spune ca esti ateu, nu te ridici nici la ceruri si nu esti primit nici in lumile subterane. Se mai face afirmatia ca esti al nimanui, deci nu poti fi judecat si nu poti plati pentru pacatele altora ceea ce nu este chiar asa. De regula cei ce au vise din Lumile Supranaturalului si fac greseala sa fie exprimate public sint repede catalogati ca fiind nebuni. In fine, D-l Dragos Dumitriu este printre putinii temerari, Carturar al acestui Univers al Supranaturalului atit de vast dar aproape delec “trait”. Fericiti sint cei ce Viseaza, dar mai fericiti sint cei ce isi implinesc Visele. Vaatene
24.
goldix 8 octombrie 2011 at 14:42 62/95
george…..mai facut sa rad -(la propiu). Vorbiti…tu si vaatenen…de pe NIVELE diferite. Nu intelege gresit. Momentan nu pot venii cu argumente pro vaatenen ,insa, datorita lui am inceput sa fac niste corelatii intre informatiile primite si studiate in timp. Inclusiv o reanalizare a cunostiintelor. Are o alta “pozitie”, un alt unghi de a vedea. Se cam schimba perspectivele. George ati dau un sfat….nu te limita la cuvintele si modul de exprimare folosit de vaatenen. Treci de ele si vei realiza , sau nu….ca am dreptate. AAAAAAAA … si studiaza putin problema in sensul celor afirmate de vaatenen.
25.
djmihai 8 octombrie 2011 at 15:07 Exista o “confirmare” sa zic asa, legat de comentariul extins al lui Vaatenen si in ceea ce am ce am cercetat eu legat de Aparitiile Maicii Domnului in ultimu’ an, si-am plictisit pe unii, pe mine sigur nu..se spune intr-un text de la medjugorje ca “doar un nr. foarte mic de oameni(suflete) urca direct la Cer” restul se da de inteles ca plutesc in deriva in ceea ce poate se numeste Purgatoriu sau altfel..iar majoritatea isi au locul in Infern..poate echivalent cu Lumile Subteranenu stiu exact la ce se refera Vaatenen, cred ca termenul e mai vast decit pare la 1-a vedere..la fel si Oreste in conferinta ce am vizionat-o de-abia azi spunea ca ar trebui folosit termenul de Lumile Celelalte si nu “lumea cealalta”..perfect de acord! chiar si o virgula pusa gresit poate da cu totul alt inteles unei fraze, sa nu mai vbim de interpretarile gresite din textele religioase.
26.
george 9 octombrie 2011 at 11:59 pt.vaateneen:aberezi! Dragos Dumitriu: Goldix are dreptate (in raspunsul anterior). Vaatenen are o abordare speciala – si are tot dreptul la ea, ca de altfel fiecare dintre noi… Rugamintea mea este sa intelegem ca nimeni nu detine adevarul absolut – deci, pera contrario, nimeni nu abereaza atunci cand isi expune propria teorie – pe care si-o asuma! Da, daca pui vorbele in gura cuiva care nu le-a rostit niciodata, da, atunci cred ca putem vorbi (si) de aberatie. Vezi cazul interpretarilor absurde ale cuvintelor lui Iisus sau Mahomed…
o
vaatenen 9 octombrie 2011 at 14:42 Vaatenen George sti sa argumentezi se vede din limbaj. Ma mira ca gasesti un sens al intelegerii pe care o ai asupra Ta. Fi mai concret, daca ai o alta idee afirm-o. Lipsa ta de argumente suna mai degraba a frustrare, o lipsa de intelegerii asupra ta. Nu esti in acord cu ceea am propus spre discutii si comentari nu este 63/95
o problema. Intelept este sa depasesti etapa si sa ai o viziune clara a ta asupra propriilor opinii exprimindu-le. Inteleg ca intelepciunea ta este mai presus de aberatiile percepute de tine sau din contra ceea ce am scris te face sa te temi de un posibil adevar. Daca ai si tu o viziune de ce nu o exprimi?. Ai…!?!?!?. Iti este teama de ridicol, esti in imposibilitatea de a exprima intr-un mod placut o idee, sau pur si simplu ai limite si nu sti pe cine sa faci vinovat pentru lipsa ta de exprimare clara. Inteleg blocajul tau la o astfel de tema, este atit de evident. Cit de simplu este sa arunci cu cuvinte si reiese ca asta iti este natura mentala. In cazul in care nu vei avea a atitudine potrivita iti spun ca nu voi mai raspunde la exercitiu lipsit de consistenta pe care se vede sti sa-l etalezi. Vaatenen
27.
indio 11 octombrie 2011 at 19:41 vaatenen, cam confuzezi oamenii; ar fi bine sa facem o distinctie intre omul ca entitate si ceea ce credem noi despre om ca rezultat al sistemului dual cu care opereaza mintea umana; cam amesteci aceste 2 lucruri si rezulta din multele tale afirmatii ca omul e…victima
vaatenen
o
11 octombrie 2011 at 20:52 Vaatenen Fi mai clar pentru ca eu sa pot sa argumentez. Eu nu cred decit in mine. Termenul de entitate este foarte larg exprimat si foarte putin inteles. Nu, omul nu este victima, el se crede o victima si Da, este un scop?. Structura mentala a omului nu este asa complexa, dar este o structura complicata. Indio cunosti structura info-energetica a omului?. Ai incercat sa restabilesti echilibrul energetic al unui om. Cunosti efectele clare ale pacatului unei linii de singe asupra structurii info-energetice. Sti ce tragi daca intervi in stuctura info-energetica a altui om?. Afirmatia urmatoare imi aprtine intru totul si nu vreau sa o comentez pentru nici un motiv: Daca o sa reusesti sa depasesti o bariera in intelegerea Ta asupra structurii info-energetice, sa nu mai fi supus Karmei, atunci vine partea mai grea, cunoasterea de sine si zborul. Vaatenen
28.
george 12 octombrie 2011 at 0:41 pt vaateneen:”fluxuri divine sau indiferenta angelica?” Intr-una din zile pe cand faceam curat prin curte,organul de pe umeri a despicat o idee.Facusem 64/95
atat de curat in curte incat mi-am zis in acel moment,ca ce bine venita ar fi fost o ploaie care sa improspateze aerul si gandurile mele.Am zis ca daca ar exista Dumnezeu nu vad dc.nu mi-ar asculta dorinta si sa inceapa sa ploua.Cum ma invarteam eu acolo prin curte la vreo 3-4 minute a si inceput sa ploua!!Atunci am realizat ca intr-o gradina curata ploua cu dragoste si ca acolo sus cineva ne iubeste foarte mult. http://forum.cronicasupranaturalului.ro/viewtopic.php?f=8&t=12&start=10
29.
vaatenen 12 octombrie 2011 at 11:51 Vaatene Daca un eveniment care are legatura cu Pamintul il asociezi cu implinirea Ta, sa fi implinit asa cum ti-ai dat. Daca o revarsare de iubire din partea cuiva de sus o resimti, atunci sa fi iubit asa cum primesti. Vrei si o parere mai directa, Da. Ai multumit si Pamintului?. Din ceea ce scri nu reiese ca ai multumit. Sti ce se spune prin lume: pina la D-zeu te maninca sfintii. Pai cum sa-l gasesti Sus undeva cind Tu esti si rezultatul sfintilor parinti. De ce nu le multumesti lor?. Crezi ca D-zeu te aude, daca da… ?. Iti place cum arata Pamintul acum?. Plin de morminte, de o industrie benefica omului, plin de deseuri si reziduri de orice fel, tocmit prin cine stie ce cabinete, vindut la oboare, etc. ?. Sa fie oare aceasta revarsarea de iubire si intelegere pe care o are D-zeu asupra Pamintului?. De ce crezi ca omul este atit de favorizat si Pamintul pe care tu il maturi si astepti o ploie, pamint tocmit caci altfel nu ai fi stat pe el, este lasat in voia omuli, este atit de damnat. Sau este mai degraba nevoia omului de aumple un gol?. Daca simti iubirea cuiva , atunci nu ai nevoie de dovezi, si asta este un adevar ce nu-l voi discuta sub nici un motiv. Vaatenen
30.
indio 12 octombrie 2011 at 11:57 1.cunosc raspunsul la multe din intrebarile tale, dar nu la toate. (metoda ta de a raspunde cu mai multe intrebari nu e folositoare in continuarea unui dialog.) 2.ceea ce rezulta din multele tale referiri la pacatele care tin omul in loc, nu arata modul de a iesi din ele ci doar ii face pe cei mai slabi sa renunte, sa-si mai aduca inca un argument in sprijinul slabiciunii lor. 3. ref la ultima ta necomentabila afirmatie pot spun ca iar sunt amestecate:odata ce ai inteles un anumit nivel, nu inseamna ca ai si scapat de karma… 4. pace 5
o
vaatenen 65/95
12 octombrie 2011 at 19:15 Vaatenen V1.Raspunsul este in functie de intrebare. Cel ce participa la discutii are un mentalmatrice. Intrebarile puse trebuie sa puna in evidenta tiparul mental. Intrebarile sint simple ceea ce complica lucrurile este, nu a existat un raspuns de la bun inceput… . Eu nu fac intrecere, cine stie mai mult cistiga. La rindul meu imi reasez intelegerea pe criterii pe care le adaug. V1 V2. Intreaba-i pe cei slabi de ce sint slabi?. Vrei sa inteleg ca Te afli printre cei slabi?. Cine te catalogheaza asa inseamna ca are si un raspuns in aceste sens. Sa detalieze, sa motiveze, sa sti si tu de ce o face. Daca citiva ginditori, nuclee ce duc in spate Dharme, nu au putut sa ridice pacatul colectiv, ce pot spune in acest caz?. Sa fie raspunsul: fiecare popor isi merita conducatorii, fiecare conducator isi merita poporul?. V2 V3. Nu stiu sa te fi delegat sa vorbesti in locul meu!?. Ai stiinta mea si eu nu stiu?. Sau Stramosii Tai te-au impovarat cu o moarte sigura, de genul: nimeni nu se naste nemuritor, toti sint datori cu o moarte. Sint sigur ca stramosii tai nu ma cunosteau, cel putin eu nu am stiinta de asa ceva. Deci… V3 V4. Pace sa fie asa cum ai stiut sa cistigi razboaie, dar numai cu tine insuti. Numai o Victorie poate aduce o Pace. V4 V5.Polemica apare cind fiecare crede ca are mai multa dreptate decit celalalt. Eu spun ca fiecare are dreptate in ceea ce il priveste, restul fiind discutabil. V5 Vaatenen
31.
djmihai 12 octombrie 2011 at 21:04 Ptr Domnul D.Dumitriu : astept cu interes acel material “despre un subiect mult mai periculos” precum si concluzia mai demult promisa ” ca in obscuritatea timpului se poate ascunde ceva absolut halucinant”. Asa cum v-am spus o mare parte din timpul meu e ocupata de unele probl. personale , insa cind am ragaz arunc o privire si un comentariu aici pe blog…nici pin acum n-am citit integral materialul despre vampiri..
32.
djmihai 12 octombrie 2011 at 21:55 Sunt bine-venite aceste articole’document despre trecutul intunecat , mizerabil al omenirii ptr ca exista riscul in actuala societate sa se creada ca au existat dintotdeauna locuinte luxoase, strazi curate, oameni ingrijiti, doar partea frumoasa a vietii..insa ma tem ca pina n urma cu vreo 200 de ani de fapt s-a trait intr-o mizerie atit casnica, cit si sociala greu de inchipuit.Ginditi-va ce s-ar 66/95
intimpla daca s-ar taia brusc curentul electric si apa curenta la cei 6 miliarde jumate’ de locuitori. doar vreo saptamina ! sa nu zic mai mult…ne-am intoarce in urma cu 300 de ani si ne-am duce la culcare “odata cu gainile” cum se zice..comment-ul meu nu e doar in legatura cu articolul de mai sus, ma refeream in general, la faptul ca mai trebuiesc reliefate si aspecte mai putin cunoscute de “generatia hi-tech”…multi nu stiu de Ceausescu si epoca de aur, cred ca Romania a avut mereu conditiile actuale democratice.
33.
indio 13 octombrie 2011 at 14:40 vrei sa detaliezi ce ai vrut sa zici cu aceasta afirmatie? la prime vedere pare ……. dar nu vreau sa faca presupuneri
34.
indio 13 octombrie 2011 at 14:41 hula mama! vaatenen te crezi nemuritor?
vaatenen
o
13 octombrie 2011 at 18:32 Vaatenen Daca vrei sa mai comunicam intr-un fel iti sugerez sa ai o atitudine corespunzatoare. Nu vi cu nimic decit cu concluzi. Ce pot sa-ti spun la astfel de afirmatii???. Cei ce “tradeaza” viata, neavind decit ideea ca ceea ce le este dat, “asta este”, au un loc al lor din care o sa guste amarul. deci Indio drum… , cale batuta, locul tau este printre cei ca tine. Vaatenen
Razvan 24 aprilie 2012 at 16:23 Am gustat din stropii de “lumina” cu care ai umezit intelegerea unora si gustul e unul cunoscut mie. Intrebai mai devreme daca e inteles sacrificiul si responsabilitatea interventiei in experienta unei alte entitati…tu stii care e? Si daca stii, care e scopul interventiei tale? Curand, foarte curand, se vor muta cu jocurile lor acolo une se va juca acelasi joc, pentru ca aici incepe unul nou, unul in care jocurile neterminate nu au loc. Dar, draga Vaatenen, daca te lasi jucat de experientele celor pe care doresti sa ii ajuti, ce ai sa faci cand ei vor pleca? te vei 67/95
duce dupa ei sau iti vei aminti rolul tau si vei participa la noul experiment, uitand de vechile peceti, lasand noul sa fie pur si neintinat?
35.
djmihai 13 octombrie 2011 at 15:47 http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=4641&lang=RO despre Babajii se spune ca a venit din a9a dimensiune si poate mai este inca printre noi. Se pare ca nemuritorii nu-s chiar povesti, in cartile rare prezentate de Codrin se dau si alte exemple.
36.
indio 13 octombrie 2011 at 19:43 e asa greu sa raspunzi la o singura (doua- nu stiu de ce citatul nu a aparut) intrebare? am vazut ca la pus intrebari te pricepi. cand e vorba de raspunsuri si de lamurit lucruri vad ca te eschivezi. pana te hotarasti sa raspunzi, mai pune un “i” pe ici pe colo- uneori ajuta la forma daca nu si la continut.
37.
indio 13 octombrie 2011 at 19:49 pare un site interesant ce vrea sa faca putina lumina in acest domeniu, si asa obscur, si mi se pare ca nu are rost sa mai sporim si noi confuzia. cred ca cei care au studiat/experimentat cat de cat au datoria sa lamureasca lucrurile nu sa arunce un noian de afirmatii insuficient explicate. fiecare da ce poate si din mai multe pareri fiecare poate intelege macar o particica din descrierea adevarului.
38.
andreea 17 octombrie 2011 at 17:02 poate veni oricine la conferinta din data de 22 octombrie?pot veni fara invitatie? Da!
39.
alina 17 octombrie 2011 at 19:29 Participarea la conferinta de sambata,22oct.2011, presupune si o taxa de intrare? Sunt interesata oricum sa rezerv 2 locuri. 68/95
40.
Corina 17 octombrie 2011 at 20:51 INTERESANT! Toate aceste date ! Cred ca ti-a fost greu sa le gasesti si sa le pui intr-o anumita ordine! Am citit tot . Am ramas fara cuvinte! Sunt lucruri pe care nu le stiam dar acum le stiu sunt atat e multe lucruri nici nu stiu de unde sa incep! Iti multumesc pentru munca depusa in acest continut! Adevarul este un lucru pe care prea putini isi fac curajul sa il vada ! Si totusi intrun viitor n indepartat sper ca aomeni vor acepta acest lucru! Anume Faptul ca exista mai mult decat se vede. Si ca tot ceea ce a fost scris in trecut nu sunt doar povesti.
41.
djmihai 31 decembrie 2011 at 17:13 La sfirsitul anului se acorda diverse premii , distinctii..ma refer la cele serioase..nu la diverse “zmeure” …propun discutiile de pe acest site la Premiul Nobel ptr Spiritualitate !
42.
rarws 4 ianuarie 2012 at 18:17 Care sunt primele semne ale unui vampir? Daca un vampir te musca te vei face vampir? Daca un coleg de scoala imi este prieten si este vampir.Ce sa fac? Atat am vrut sa stiu.
o
ditaciprian 9 octombrie 2012 at 14:40 Primele semne… sa vedem… De obicei astia sunt mai retrasi. Mai mult de atat nu pot sa spun, pentru ca difera de la un individ la altu`. Poti, in schimb, sa te uiti la semnele de pe corp. Tind sa fie slabi (sau sa slabeasca brusc atunci cand incep sa fie constienti de vampirismu` lor), tind sa aiba diverse probleme cu lumina sau sensibilitati la soare (nu foarte des, banuiesc… se poate sa fie mai palizi si sa evite soarele pentru ca se ard in loc sa se bronzeze, sau sa aiba ochii mai sensibili la lumina). Astia mai tind sa aiba unele “sensibilitati” la diverse mancaruri sau ingrediente (cel mai sigur la chestii picante sau acide). Majoritatea tind sa fie fani ai carnii, ceea ce e normal (adica cine nu e? ), da` astia trag mai bine proteinele si energiile de care au nevoie din carne. Ocazionala cura, facuta cu fructe si legume (cu sau fara carne, oricum, sa fie putina) nu face rau, e chiar binevenita. Nu toti oamenii au asta, da` toti vampirii o au (e un semn al vampirizarii energetice si majoritatea vampirizeaza, mai ales in ultima 69/95
vreme), ochii au un cerc subtire de alta culoare pe marginea exterioara a irisului ochiului. Ideea e ca nu prea ai dupa ce sa iti dai seama SIGUR de chestia asta. Corpu` fizic e tot uman, doar ca tinde sa aiba unele trasaturi din cauza unor probleme, sa zicem, pe plan energetic. Singuru` care o sa poata spune clar daca e sau nu vampir energetic, e el. Daca te musca, nu te faci vampir. Nu ai cum sa te transformi in vampir. Poti, in schimb, sa vampirizezi si tu. Poti sa furi energie la fel cum poate si un vampir, singura diferenta fiind ca numai un vampir poate sa digere toate gunoaiele care vin odata cu energia luata, altora nu le-ar prinde prea bine. Daca ai un coleg/prieten sau orice altceva care e vampir, nu faci nimic. E un om normal, numa` ca are 2-3 chestii in plus, de care oricum nu trebuie sa iti faci griji, ca nu te afecteaza cu nimic.
43.
rares 4 ianuarie 2012 at 18:20 Care sunt semnele unuui vampir? Daca un coleg de scoale e vampir.Ce sa fac? Daca un vampir ma musca devin si eu vampir?
44.
shiii 12 martie 2012 at 16:43 Salutarile mele.Multumesc pentru informatii.Sa fiu sincer omul e infinitatea prosteasca in mai toate povestile.Despre vampiri s a discutat mult si sincer nu-mi mai arde sa ascult toti copiii toti adulti infantili,sa zic asa.Vampirii exista ,dar ,dupa parerea mea, ei sunt muritori se hranesc cu sange,dar nu se apuca sa omoare lumea pe strada:)) si da ei se hranesc si cu vin(curat,de multe ori si l prepara singuri).Traiesc mai mult ca noi,asta e sigur si au viteza mai mare ca a noastra,au auzul dezvoltat la fel si mirosul.Traiesc in clanuri si dupa parerea mea pot crea vampiri la randul lor,dar nu pot procrea ,nu pot da nastere unui copil:D.Pot fi omorati deoarece dupa cate stim creierul le functioneaza,chiar foarte bine.Oamenilor ce vreau sa zic ,e ca exista multe forme de viata si nu numai pe pamant,dar se ascund de noi,deoarece n-ar avea nimic de castigat daca s ar arata,ba din contra,ar avea de suferit,poate ca ,rasa lor ar disparea daca s ar face vazuti si cunoscuti.Pai hai sa ne gandim la priamide.Ce e cu ele? Omul sigur nu le-a construit si asta reiese din argumentele date de arheologi.Spun ca s au folosit vita de vie (sincer?asa au zis?sunt varza,cum naibii sa muti tone de piatra cu coarda de vie?),au spus ca s-au folosit busteni mari(sincer le-ar fi trebuit vreo 10 000 de busteni,dar oare nu au observat toti ca acolo e desert?) si multe alte tampenii: ca era locul faraonului,cand acesta murea,ca faraonii au construit piramidele(sincer nu a fost gasita nici o mumie,nici macar una,in nici o piramida ,iar la intrarea in ea au trebuit sa denamiteze,deoarece nu exista una) si zic asta cu dinamitarea deoarece tot arheologii au zis ca acolo au fost hoti de morminte:)) ( pey ce au facut au furat comorile faraonului,au furat oasele acestuia,ma ntreb ce faceau cu ele? si alteceva,cum au intrat?daca astia ca sa intre au dinamitat o parte a piramidei?au intrat prin zidul acesteia ?) ca sa nu mai zicem ca ,intr adevar s au gasit un fel de cosciuge ,sa le zic asa dar aveau ca un capac ermetic de piatra de 40 de tone,cum faceau hotii?.Piramidele sunt acolo de peste 10 000 de ani si o piramida are la 70/95
baza 13 acrii iar din satelit fotografiat varful acesteia e deplasat cu 6mm,va dati seama ce precizie?extraordinar.La fel si cu Neil ,primul ajuns pe luna.Care ,dupa parerea mea a gasit o forma de viata deoarece nu mi pot explica de ce in zilele noastre,nu se mai duc pe luna?pey ala a fost si acum cu o asa tehnologie?nu se mai duce nimeni?acolo cu siguranta a fost un pact ,ceva de genu,parerea mea.Adica tu,ca om,faci un telefon dupa care automat vrei sa progresezi si faci ipod ul nu?…Sunt multe altele dar va las pe voi sa va dati cu parerea si sa analizati mai bine ce va inconjoara:-hbafta si succes
o
ditaciprian 9 octombrie 2012 at 14:28 Nu vreau sa supar lumea p`aici, da` m-as bucura daca nu ai jigni pe toti pentru ca ai tu ceva in cap si nu vrei sa accepti ce au spus altii. 1. Evolutia… nu o sa mai vezi pe strada vampiri care alearga si beau sange pentru ca nu mai au nevoie. Desigur, ii ajuta, da` nu au nevoie pentru supravietuire. Vampirul uman e vampir energetic, nu mai are nevoie de toata prajitura pentru niste lapte, poate sa scoata laptele din prajitura direct. 2. Piramidele… imi pare rau sa te anunt, da` s-au tot gasit mumii prin ele. Pe langa asta, sa stii ca vita aia, crezi sau nu, e foarte rezistenta. Daca era sa fie destepti oamenii de atunci, asta foloseau, ca e mai rezistenta ca sfoara pe care puteau sa o faca. Pe langa asta, stai tu linistit, ca au pus astia capacu` de cateva tone la sarcofag ca sa nu poata toti idiotii sa fure ce au bagat inauntru pe langa cadavru, nu e ca sa tina ceva blocat inauntru. 3. Luna… daca nu are atmosfera, nu poate sa traiasca ceva p`acolo. Nu prea sunt chestii care pot trai fara aer…si care traiesc, nu pot trai fara protectie impotriva radiatilor (care te-ar omora in, probabil, maxim cateva zile). Trecand peste asta, la temperatura de acolo, tu chiar crezi ca ar mai misca ceva? Ca sa poata trai ceva acolo, eventual pe suprafata, chiar crezi ca are vreo legatura cu orice forma de viata pe care am intalnit-o noi vreodata? Ar trebui sa nu contina apa in forma lichida (deja nu s-a gasit asa ceva), sa aiba “pielea” atat de rezistenta la frig si radiatii si la fluctuatii imense de temperatura, da` sa poata sa se si miste, nu sa fie pur si simplu o stanca sau ceva asemanator…si sa mai fie si viata inteligenta? Mai repede gaseau viermi, da` la conditiile de acolo n-ai nicio sansa. Io` zic ca n-au mai fost acolo pentru ca nu are rost. E o bila mare de pamant, pietre si praf, fara viata sau posibilitatea de a gazdui viata. Pe langa asta, e destul de aproape pentru a fi studiata cu un telescop destul de puternic. Inca ceva, nu prea scot astia oameni asa departe de orbita planetei pentru ca radiatiile alea se simt si prin toti peretii pe care poti sa ii faci la racheta. Daca ai fost pe luna, ai stat 5 minute si apoi ai plecat de acolo (5 minute state afara, pe planeta), ai o sansa FOARTE mare sa te intorci cu un cancer de toata frumusetea.
o
Corina 17 noiembrie 2012 at 20:46 Sunt impresionata de tot ceea ce ai scris. De parerea ta asupra acestui subiect. Nu credeam sa mai vad oameni cu capul pe umeri si o minte proprie care sa nu fie influientata de altceva. Apreciez parerea ta si felul in care gandesti. 71/95
Dragos Dumitriu
17 noiembrie 2012 at 21:12 Multumesc, Corina, tratez subiectele – temele Supranturalului cat se poate de serios. Cred ca merita cel putin atat… Voi reveni cat de curand cu site-ul si TV on line.
45.
Ameth 15 martie 2012 at 17:08 O simpla privire aruncata variatelor mitologii arata tendintele vampirice ale multora dintre zeii ” creati ” de om .Putem gasi acestea in legendele si mitologiile grecilor si romanilor , Europa , Asia si in unele parti din Africa . Gasim un intreg grup de zeitati in lamaismul tibetan Vajra , care beau sange pentru a obtine control asupra vietii si a mortii. Cea mai veche descriere a unui vampir apare pe un vas preistoric asirian .Insusi lordul Byron a fost un prototip ideal ptr toti vampirii…Aristrocrat prin nastere , puternic si seductiv ,libertinul cinic si erudit al Vechiului Regim traia in el .El a anticipat in multe privinte barbatul decadent si narcisic al sfarsitului de secol . Goethe , Baudelaire si Le Fanu (Carmilla 1872) toti au scris despre vampiri . Totusi imi vin in minte doi autori Ernst Jones si Otto Fenichel . In cartea sa Ernst Jones dedica un intreg capitol in descrierea vampirului : ” spirit nocturn care il prinde pe cel adormit intr-o imbratisare care il va seca de vitalitatea sa …” Triburile nomade si negustorii au raspandit diferite legende despre vampiri in intreaga Asie , europa si Orientul Mijlociu. Cu timpul aceste povesti se combinau creand alte si …alte mituri despre vampiri .
46.
Mirel 9 mai 2012 at 12:05 Vreau sa las si eu o ipoteza interesanta asupra naturii Vampirilor.Legenda Vampirilor isi are originea in Romania,Transilvania,si nu are nici o legatura cu zeii rai ai diferitelor mitologii,cel putin ca si aspect exterior ,a imaginii pe care o avem azi despre Vampiri.Ca orice legenda,ea a luat nastere dintr-o constienta clarvazatoare ce scapa intelegerii noastre,iar forma exterioara oferita oamenilor este a unui adevar de ordin superior,spiritual,oferit sub forma de imagini limbajului nostru materialist.Ca mai toate legendele,fiind imbracate intr-un val materialist,substratul adevart s-a pierdut,si acum traiesc in constienta populara drept povesti fantastice.Detalierea acestui subiect aici,nu cred ca-si are rostul,si am sa incerc sa schitez in linii mari cum ar trebui priviti acesti Vampiri.Legenda porneste din Transilvania,de la o familie de nobili,iar cine nu stie,in trecut familiile regale,nobile,erau familii de Initiati,initiere ce se transmitea de obicei pe cale ereditara.Deci primul asa zis Vampir,era un initiat(acum nu stiu daca stiti ce inseamna un initiat),se spune ca acesta era nemuritor:adica detinea secretul tineretii vesnice,sau al nemuririi,sau fantana tineretii sau arborele vietii din Biblie,;se mai spune ca acesta nu umbla decat noaptea:asta inseamna ca traia intr-o stare de constienta inaccesibila oamenilor obisnuiti;asecta se hranea doar cu sangele oamenilor:stim din literatura de specialitate ca sangele 72/95
este expresia fizica a spiritului omului,adica acest vampir se hranea doar cu hrana spirituala;se spune ca atunci cand intra intr-un contact intim cu un om,cand al musca,cand sangele se unea,adica avea un contact de la spirit la spirit ,omul devenea si el vampir,adica acel om devenea initiat.Astea sunt cateva aspecte in linii mari,iar daca nu stiati legendele sunt adevaruri imbracate in imagini si oferite sub forma unor povestiri,iar povestile despre oameni care traiesc sute de ani,gen St Germain,sunt realitati ,de fapt realitatea este ca ei mor ca toti oamenii,dar fiind initiati de un grad foarte inalt,cand se reincarneaza,la un timp relativ scurt ei isi pastreaza trasaturile corpului fizic.Luati cele scrise de mine ca o ipoteza si lasa-ti-le sa actioneze asupra sufletului vostru.Numai bine.
47.
iulia fan tokio0 hotell 9 mai 2012 at 20:30 io cand eram mika aveam ochii foarte negriii si intensii si cand se uita cineva fix in ei mult deja incepeau sa se simta prost adik sa ii doara capul si eu imi doream sa ma lase in pace sau sa cada ceva ca sa nu se mai uita la mine si asa se intampla ! inseamna ceva??/ mama imi spunea ca sa nu fiu o ciudata ca ma uit prea fix
48.
iulia fan tokio0 hotell 9 mai 2012 at 20:30 io cand eram mika aveam ochii foarte negriii si intensii si cand se uita cineva fix in ei mult deja incepeau sa se simta prost adik sa ii doara capul si eu imi doream sa ma lase in pace sau sa cada ceva ca sa nu se mai uita la mine si asa se intampla ! inseamna ceva?mama imi spunea ca sa nu fiu o ciudata ca ma uit prea fix
49.
Alina 24 iulie 2012 at 10:33 Mă simnt ciudat visez numai vampiri si ii iubesc oare voi deveni unul sperca da aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa si apropo mă dor dinti
Lore
o
27 decembrie 2012 at 5:35 ))))) ti-o fii crecand dintii definitivi ,dandu`i la o parte pe cei de laptishor
50.
Gina 1 august 2012 at 12:16 73/95
)
Eu as vrea sa fiu vampir mi se pare tare eu iubesk mult vampii (vampires)
51.
Koryna 1 august 2012 at 12:21 Am visat noapea trecuta ca am muskat un om si de dimineatza cand mam trezit eram rosie la gura oare oi fi muskat prin somn chiar as fi un vampir pt ca vreau sa fiu mult unu
52.
Teodor Ardelean 17 octombrie 2012 at 17:09 10 ) STRUCTURA SPIRIT ÎNDEMNURI ŞI MOTIVAŢII 1.Procesul îndemnurilor şi motivaţiilor Studiind atitudinile omului faţă de lumea înconjurătoare constatăm: – Acelaşi individ ia decizii nobile ,şi imediat ce le pune în aplicare ,le schimbă cu atitudini sau acţiuni josnice. – Plânge sau suspină de durere pentru nenorocirile căzute pe capul unuia şi întocmeşte planuri să distrugă pe altul. – Imită mai uşor informaţiile de natură negativă decat informaţiile de natură pozitivă. Realitatea celor de mai sus conduc la concluzia: În corpul omului se află două duhuri distincte de componentele sufletului.Aceste duhuri,pozitiv şi negativ, formulează îndemnuri cu motivaţiile de rigoare prin care sufletul este îndemnat să săvârşească acţiuni conform obiectului final al celor două duhuri :păstrarea creaţiei şi salvarea subiectului , de Duhul lui Dumnezeu şi nimicirea creaţiei, distrugerea subiectului ,de duhul luciferic .Fenomenele generate de aceste duhuri sau structuri conştiente acţionând în corpul fizic al omului le numim structură spirit pozitiv şi structură spirit negativ (sau Duhul lui Dumnezeu şi Duhul lui Lucifer). Prezentăm trei fotografii de pe piesa arheologică cu duhul luciferic în corpul omului : Î Fig. 15 .Spiritul negativ în corpul uman Fig. 16. Spiritul negativ în corpul uman: Fig.17 Spiritul negtiv în corpul uman . Sediul central se află la nivelul creierului. Piesa arheologică „Spiritul în corpul uman” prezintă spiritul conştient negativ, duhul lui Lucifer, cuibărit în interiorul corpului fizic al omului, extins peste suprafata cutiei craniene unde este prezentat ca o „femeie” care prin fraudă a pus stăpânire pe casă. Acum, considerându-se proprietar, priveşte cu ură la cei care vor să o scoată de pe locul acaparat prin minciună şi fărădelege. Examinaţi imaginea din adâncul cutiei craniene Se aseamănă cu femeia care priveşte chiorâş, cu ură , tot ce vede la nivelul creierului omenesc. Isus Cristos în Matei 12/43-45 numeşte această structură duh necurat. Îl prezintă tot în corpul omului, unde posedă un loc precis determinat, ca fiind „casa lui”. Alungat din această casă, pleacă după ajutoare şi revine însoţit de spirite şi mai 74/95
rele decât era el însăşi. Sfântul Simeon Metafrastul în Rugăciunea a treia pronunţată în bisericile creştine ortodoxe cu ocazia spovedaniei credincioşilor spune: „Îngroapă-mi sfaturile mele cele viclene prin gânduri bune şi risipeşte duhurile cele viclene” În Rugăciunea a patra spune„Căci ce rău n-am săvârşit?Ce păcat n-am făcut? Ce rău nu mi-am închipuit în sufletul meu? Că iată şi cu faptele am făcut desfrânare şi prea desfrânare, mândrie, trufie, batjocură, hulă, vorbe, înferbântare la râs, beţie, lăcomie a pântecului, mâncare fără măsură, răutate, pizmă, iubire de argint, iubire de avuţie,cămătărie, iubire de mine însumi, iubire de mărire, hrăpire, nedreptate, agonisirea de ruşine, invidie, grăire de rău, fărădelege, toate simţurile şi toate mădularele mi le-am întinat şi le-am stricat şi de nici o treabă le-am făcut, AJUNGÂND CU TOTUL SĂLAŞUL DIAVOLULUI. Şi ştiu, Doamne, că fărădelegile mele au COVÂRŞIT CAPUL MEU” .Acest duh formulează idei şi imagini batjocoritoare la adresa lui Dumnezeu, înjurături, blesteme imagini din cele mai necurate cu un singur scop: despărţirea omului de Dumnezeu. Biblia în Genesa cap. 6 vers. 3 spune „Atunci Domnul a zis: Duhul Meu nu va rămâne” (vezi în subsol )sau: nu se va lupta, sau nu va stăpâni) „pururi în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă”. (Bible in Rumanian). De asemenea vezi „The Holy Bible (New International Version-Zondervan, Bible Publishers) care conţine aceiaşi informaţie: „My spirit will not contend with, or My spirit will not remain in man forever, for he is mortal. – Spiritul meu nu va lupta cu, sau Duhul Meu nu va rămâne pentru totdeauna în om, căci el este muritor. Cu privire la aceste duhuri din om, nimeni nu poate aduce dovezi contrare celor de pe piesa arheologică, din Evanghelia după Matei, din Genesa şi din realitatea constatabilă în indivizii speciei umane. In lipsa traducerii textului de pe piesa arheologică şi în lipsa altor documente care se referă la aceste duhuri , nu putem arăta împrejurările în care au ajuns în corpul uman Nu putem relata pe bază de documente starea şi locul lor, în perioada de timp când subiectul este împlicat în realizarea productiei , iar structura conştientă psihică ,sufletul , este angajat în aceste activităţi. În aceste momente,unde se află aceste duhuri ? Au plecat din corpul individului ori se află tot în acest corp ? Opinia noastră : duhurile se află permanent în corpul omului cât timp omul continuă să trăiască.La moarte ele pleacă la sursa de la care au venit.Cât timp se află în om ,ele intervin în orice moment în activitatea acestuia . Piesa arheologică , prezentând cutia craniană ca sediul duhului necurat, transmite informaţii ştiinţifice asupra împrejurărilor în care acest duh reuşeşte să cunoască gândirea subiectului,imaginile care se oglindesc pe ecranul energetic al creierului şi toate mişcările din corpul omului pentru ca, în final , să formuleze propuneri pentru a manevra individul după propriile interese. Astfel, din poziţia ocupată pe scoarţa craniană, duhul necurat, spiritul negativ conştient ,vede absolut toate informaţiile de pe ecranul creierului. Imediat ce apar ,el formulează îndemnuri însoţite de motivaţii către structra spirit conştient, sau sufletul omului. Obiectivul urmărit în îndemnurile sale vizează contestarea lui Dumnezeu, distrugerea creaţiei, nimicirea omului. Structura pozitivă, Duhul lui Dumnezeu, în faţa imaginilor de pe ecranul creierului, solicită infomaţii de la memorie şi subconştient şi,după ce cunoaşte fiinţa sau obiectul de pe ecran ,formulează îndemnuri de apărare a subiectului în cadrul legilor urmărind salvarea de la distrugere chiar a vrămaşului său. Decizia acţiunilor ce vor fi întreprinse şi cum vor fi executate aparţin sufletului, structurii spirit conştient a individului om. În timpul producţiei şi a oricărei acţiuni ce întreprinde şi realizează omul,cele două duhuri sunt prezente ca entităţi conştiente.Permanent formulează aceleaşi tip de îndemnuri către structura conştientă, iar aceasta permanent alege. Cât timp spiritul conştient este implicat în rugăciune sau în realizarea productiei, activitatea duhului negativ este blocată. 75/95
Constatăm: Între organele corpului spirit şi organele corpului fizic nu există relaţii de natura descinderii ca tipuri de substanţă una din alta, sau transformarea acestor substanţe una în alta. Raportul constă în faptul că ambele au fost create de acelaşi Spirit creator numit Dumnezeu,Iehova,Allah,Ra.. cu posibilităţii ca spiritul constructor să-şi autoclădească din materia fizică un corp identic cu el însuşi şi, în acest mod ,spiritul omului în totalitate, să participe la afirmare în lumea materiei fizice. Similar dorinţele, emoţiile, cugetările, ideile nu se formulează de corpul fizic, de creier sau alt organ construit din materia fizică, ci de corpul psihic al omului, sau a altor entităţi din Univers care posedă corp spirit conştient. Piesa arheologică” Spiritul negativ în corpul uman” confirmând informaţiile lui Isus Cristos din Matei capitolul 12 vers. 43,44, se prezintă ca dovadă materială ştiinţifică a originii ideilor negative si a deciziilor luate de om. Piesa demonstrează că îndemnul spiritului negativ adresat lui Eva cu privire la mâncarea din pomul oprit, cu motivaţiile de rigoare, se repetă identic până în ziua de astăzi. Deciziile negative sunt luate de suflet (structura spirit conştient a omului) prin îndemnurile entităţii negative. Răspuderea pentru aceste decizii şi urmările sale revine în întregime acestei Structuri psihice numită SUFLET, pentru că putea să se opună îndemnurilor dar nu s-a opus, ci a trecut la înfăptuirea lor. 2.Tulburarea căilor senzoriale Căile senzoriale şi căile sensibilităţii din om, prin care se transmit informaţii către structura conştientă despre starea organelor interne ale subiectului şi mediul în care se află, ori se va afla mergând pe un anumit drum, pot suferi tulburări de mărimi variabile. Dintre cauzele acestor tulburări menţionăm: – poluarea componentelor din cutia spirit a memoriei şi a subconştientului cu înregistrarea informaţiilor neadevărate; – consumul alimentelor, aerului şi apei poluate din care se clădesc celulele corpului fizic; – consumul drogurilor sau altor alimente neadecvate construirii celulelor; – afectarea funcţionării celulelor sau a unor organe de microbi, bacterii, viruşi; – afectarea funcţionării sistemului senzorial şi a sensibilităţii de temperatură; – ruperea unor fire senzoriale sau ale sensibilităţii prin efortul muscular la care a fost supus corpul fizic; – dereglarea sistemului senzorial sau a sensibilităţii prin supunerea lui la eforturi care depaşesc capacitatea de funcţionare (menţinerea sub tensiune, fără odihnă timp superior celui normal). În situţii similare celor de mai sus pe ecranul creierului apar imagini deformate care nu corespund celor din interiorul corpului sau din lumea exterioară. Structura spirit pozitiv care formulează propuneri şi motivaţii caută şi nu află informaţiile adecvate imaginilor care trebuie clarificate. Structura spirit negativă vine dintr-odată cu propunerile: trebuie distrusă. Prezintă motive corespunzătoare: Aşa a procedat cutare şi cutare; dacă imaginea se referă la un om care a făcut subiectul să suferă, i se propune să-i răspundă cu aceiaşi măsură; dacă imaginea se referă la bunuri care, însuşite, ar scăpa subiectul de lipsuri propune însuşirea bunurilor şi eventual uciderea proprietarului etc. Dereglarea senzorială sau a sensibilităţii cu deciziile absurde luate de catre structura conştientă – suflet pot îmbrăca aspectul iluziilor, trăirii subiectului în imaginea care-i apare pe ecranul creierului, afectarea voinţei, acromatopsia, creştere exagerată a unor extremităţi a corpului, sau convingerea subiectului de aceste anomalii fără să existe în realitate, dispariţia senzaţiei de sete prin strangularea nervilor şi sensibilităţii organului somatic şi mecanismele structurii spirtuale responsabilă de funcţionarea organismului, tulburări de memorie cu imposibilitatea subiectului să îşi amintească evenimente şi fapte săvârşite… NOTĂ: Fenomenele psihice de natura bolilor constatate de medicină, sunt dovezi a existenţei reale a celor două corpuri: corp fizic şi corp spirit, iar corpul spirit alcătuit din mai multe segmente. 76/95
3.Imperfecţiunea creaţiei: idee falsă Oamenii prin structura spirit a îndemnurilor pozitive şi a sufletului în decursul mileniilor au constatat în activitatea indvizilor speciei umane acţiuni contradictorii cu consecinţe extrem de grave. Constatarea a speriat spiritele conştiente negative care se simţeau răspunzătoare de această situaţie. Ca atare, au lansat ideia: cauza relelor din lume se află în imperfecţiunea creaţiei. Această imperfecţiune trebuie şi poate fi reparată de om. Omul poate descoperi locul imperfecţiunii şi înlătura greşelile săvârşite cu ocazia clădirii sale. Alţi oameni au venit cu răspunsul: Imperfecţiunea face parte din condiţia umană. Adevărul este camuflat. Se caută vina în actele lui Dumnezeu!. Din dovezile prezentate de noi rezultă că toate relele, toate faptele contrare creaţiei, comportării contrar principiilor Bibliei se regăsesc în răzvrătirea lui Lucifer împotriva lui Dumnezeu şi, în cazul omului, în pătrunderea unei câtimi, entitate conştientă din duhul său în om. Această entitate generează toate fărădelegile, toate necunoştinţele, toate acţiunile negative aşa cum spune Sfântul Simeon Metafrastru în rugăciunile sale (vezi mai sus). Apostolul Pavel în Epistola către Romani la cap. 7 vers. 14,15,17-20 după ce constată acapararea unei câtimi de materie fizică din corpul omului de către duhul negativ se întreabă? „Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” Răspunsul este dat la capitolul 8 versetul 19-23. Salvatorul este Isus Cristos!Omul dotat cu mecanisme psihice şi fizice are posibilitate să se impună îndemnurilor formulate de entitatea spirit negativ care s-a introdus în corpul fizic. Omul are datoria să acţioneze contra îndemnurilor negative, să se autosugestioneze, să solicite ajutorul lui Isus Cristos pentru ca duhul negativ să nu acţioneze asupra sa, să fie salvat de îndemnurile acestuia. EXISTĂ OAMENI care au realizat acest obiectiv, care s-au opus îndemnuilor nefaste ,AU ALUNGAT DUHUL LUCIFERIC din corpul lor. Au reuşit să trăiască o viaţă apropiată de viaţa model. Aceste succese echivalează cu schimbarea realmente a comporatamentului uman. Schimbarea devine şi mai posibilă cunoscând modul de formare a îndemnurilor josnice şi lupta fără cruţare împotruiva acestei nenorociri căzută peste omenire. În atingerea acestui obiectiv se simte necesitatea declanşării unei acţiuni generalizate de combatere a fenomenelor negative din viaţa oamenilor. (Acţiunea individuală are efect inferior acţiunii colective.) 4.Poluarea sufletului. Toate informaţiile de natură negativă apărute pe ecranul creierului sunt vehiculate cu timpul în structura subconştientului Structura conştientă negativă se foloseşte de aceste imagini în cele mai neaşteptate momente ale gândirii sau acţiunii omului. Ele sunt model de comportament şi sursă de motivaţii. Să luăm două exemple: În şcoală, liceu, universitate, se transmit elevului şi mai târziu studentului informaţii din fizică, chimie, biologie, astronomie, centrate pe opinia care domină societatea omenească. Lumea a aparut prin evoluţie plecand de la o particulă elementară de proporţii uriaşe. Particula s-a divizat de la sine şi transformat în electroni, şi protoni după care s-au format tipurile de atomi existenţi în zilele noastre.Teoria conţine o serie de omisiuni şi inexactităţi. În esenţă ea susţine şi demonstrează inexistenţa lui Dumnezeu şi a creaţiei. Informaţiile cu aceeaşi temă ÎN 20 DE ANII DE STUDII ŞCOLARE se imprimă tot mai adânc în mecanismele memoriei şi subconştientului. În această situaţie subiectul va respinge orice teorie, descoperire sau idee ce înfăţişează alt mod de apariţie a Universului Sub îndemnurile duhului luciferic va eticheta pe cel care atacă această cunoaştere cu cele mai absurde etichete,refuzand să stea de vorbă cu numitul. Această atitudine arogantă şi „conservatore” îşi are sorigintea în imaginile şi informţiile stocate în subconştient şi, din nou, în acţiunea entităţii negative de la nivelul creierului omenesc. Procesul decurge în esenţă astfel: În faţa informaţiilor rezultate dintr-un film sau din discuţiile cu un om în care se vorbeşte despre existenţa lui Dumnezeu sau a creaţiei, pe ecranul creierului celui care ascultă apar, la cererea duhului negativ informaţiile pe această temă înregistrate în memorie şi în subconştient. Cele 77/95
două genuri de informaţii antagoniste, una auzită în prezent , alta auzită în trecut, înregistrată în subconştient şi memorie apar pe ecranul creierului. Sunt văzute de către structurile îndemnurilor şi de structura conştientă. Duhul necurat vine imediat cu concluzia şi propunerea: ceea ce aude sau i se înfăţişează în prezent sunt minciuni,nu corespund adevărului , fiind opuse cunoştinţelor extrem de solide înregistrate în memorie şi subconştient Motivaţiile duhului luciferic merg mai departe şi atacă pe interlocutor .Acesta a fost catalogat de alţii ca incult ,seamănă minciuni ,urmăreşte scopuri oculte între care distrugerea subiectului şi a credinţei sale.Duhul luciferc propune: închide discuţia . Ocoloeşte întâlnirile cu acest individ. Structura spirit pozitiv a îndemnurilor şi motivaţiilor ,Duhul lui Dumnezeu ,va cere timp de studiu,de examinare a informaţiilor auzite.În final,aflând adevărul în noutăţile auzite va propune sufletului să accepte noutatea, motivând propunerea prin descoperirea lacunelor existente in informaţiile stocate în memorie şi în subconştient .Va recunoaşte că ani de zile a trăit în minciuni ,întemeindu-şi convingrea pe realităţi false .În consecinţă , propune structurii spirit conştient (sufletului) să accepte noile informaţii şi să respingă ca false imaginile din memorie şi subconştient . Din comparaţia celor două informaţii ,motivaţii şi propuneri sufletul urmează să decidă. Decizia în cazul celor mai mulţi subiecţi este în favoarea propunerii structurii negative care motivează propuneile pe date cunoscute, înregistrate în subconştient. Puţini oameni, în virtutea capacităţii de distingere a adevărului de minciună şi a clarităţii de expunere a adevărului de interlocutor , la care se adaugă construcţia sufletului lor, vor lua o poziţie în favoarea adevărului auzit prima dată. Poluarea sufletului se desfăşoară în toată viaţa individului. Procesul este cel descris mai sus. Cazurile de poluare proprii civilizaţiei cu consecinţe extrem de grave ,s-a ivit odată cu apariţia cărţilor, a filmului şi a televiziunii. Aceste mijloace de culturalizare a maselor , transmiţând informaţii amănunţite cu privire la săvârşirea crimelor sau a faptelor imorale, devin sursă de cunoaştere şi imitaţie. IMAGINILE VĂZUTE SAU DESCRISE ÎN CĂRŢI se înregistrează pe ecranul creierului şi de aici se trec în memorie apoi în subconştient. Omul, în circumstanţe cu totul deosebite decât procesul crimei VĂZUT LA FILM ORI CITIT ÎN CĂRŢI, este îndemnat fulgerător de duhul luciferic să procedeze la fel. Într-un moment de ceartă sau gelozie, scoate cuţitul şi-l împlântă în corpul victimei, ori se sinucide procedând similar cazului înregistrat în subconştientul său.Exemple ? Masa media prezintă frecvente cazuri identice cu cele relatate mai sus. Tehnica ducerii în eroare sau manipulare a oamenilor prin modificarea frazelor şi scoaterea adevărului din informaţiile transmise, descrierea completă a procedeului aplicat în ocolirea legii, procedura de înşelarea a partenerului, modul de pătrundere în casa victimii, modul în care prin schingiuire criminalul a dobândit informaţii despre locul bijuteriilor, prezentarea drept model a omului care a dobândit bunuri materiale şi succes în carieră pe căi necinstite (corupţie, furt, înşelăciune şi minciună), scăparea de sancţiunea legii prin cumpărarea cu bani a expertului, a anchetatorului, a judecătorului, a relaţiilor cu oameni influenţi, prezentarea splendorii bunurilor şi vieţii destrăbălată a oamenilor care au adunat averi pe căi necinstite se înregistrează în memorie şi în subconştientul omului corect, care nu a săvârşit astfel de fapte. În circumstanţe adecvate , structura spirit negativ le scoate pe ecranul creerului şi îndeamnă structura conştientă să le aplice.(Este procesul imitaţiei din activitatea omenilor ) Numărul indivizilor care se abat de la respectarea legii, de la morală şi de la ruşine creşte alarmant ,cuprinzând oameni din toate straturile societăţii. Urmările la nivel global de oraş, judeţ, ţară sunt dezastruoase. Spiritul negativ răstoarnă regulile de comportament care milenii la rând şi au demonstrat valoarea şi necesitatea ca cinste, cuvânt, încredere, relaţii întemeiate pe bunul simţ şi onoare înlocuindu-le cu relaţii scoase din traista fărădelegilor.
78/95
11 ) TEMPERAMENTE 1.Grupe de temperamente Experimente pe foarte mulţi oameni cu privire la viteza, intesitatea şi durata răspunsului la stimuli a condus la împărţirea oamenilor în patru grupe fundamentale de temperamente: coleric, sanguin, flegmtic si melancolic. Răspunsul vine de la structura psihică conştientă,adică de la suflet. (dovadă conştiinţa implicată în răspuns.) Experimentele demonstreaza că structurile conştiente care decid asupra comportării individului sunt de clase diferite. (Din cuvintele lui Isus Cristos „cei săraci cu duhul” noi reţinem că Isus se referea la structura psihică conştientă, la suflet). Deci, suntem de acord că sufletul în esenţă diferă de la individ la individ. Denumirea dată de oameni grupelor de temperament coleric, sanguin, flegmatic şi melancolic ca expimând înrudirea dintre spirit şi materia fizică este eronată. Spiritul este construit în alt mod şi din altă substanţă decât materia fizică. -Nu există înrudire între spiritul conştient şi materia inconştientă; – Nu există asemănare între comportamentul conştient al spiritului şi interacţiunea câmpurilor de forţă din jurul atomilor când se leagă pentru formarea moleculelor. -Nu există nici o dovadă că particulele elementare ale materiei fizice s-au transformat în particule de spirit. Teoriile care susţin acest proces,contrar mitologiilor, informaţiilor de pe piesele arheologice, Bibliei şi fenomenelor reale din natură ,fac dovadă a necunoaşterii creaţiei, a necunoaşterii materii, a necunoaşterii elementelor din care s-a construit Universul,a necunoaşterii clădirii corpului indivizilor vii, a rapoartului dintre materie şi spirit. Autorii acestor lucrări ne cer să acceptăm teoriile lor fără să ne prezinte dovezi controlabile a ceea ce afirmă, fără să facă măcar dovadă a cunoaşterii fenomenelor de natura particulelor elementare lumina, căldura,gravitaţia, forţa, mişcarea, viteza, energia şi alte lucruri care trebuie cunoscute în profunzime, şi experimentate când se lansează în explicarea materiei, a creaţiei Universului, a omului, a vieţii ,când se prezintă opinii care susţin inexistenţa creaţiei şi inexistenţa lui Dumnezeu. Autorul teoriei care consideră că spiritele sunt construite din apă, foc, aer, şi pământ fie că nu a cunoscut ce sunt aceste „structuri” şi cum au apărut în univers, fie că nu cunoaşte ce sunt realmente spiritele. Comparaţia temperamentelor cu apa, pământul, focul şi aerul în loc de elucidare a originii tempeamentelor produce o confuzie.Sufletul implicat în răspuns nu este apă,pământ,foc sau aer. Explicarea vitezei de răspuns la stimuli similar cu mişcarea apei,pâmântuliui.aerului şi focului nu înseamnă cu spiritul este clădit din structuri care se afirmă şi se numesc apă.aer şi foc. 2. În consecinţă,reţinem ca realitate ,în masa oamenilor existenţa răspunsurilor cu viteze diferite la acelaşi stimul . Răpunsul mai repede sau mai încet al corpului la stimuli ar putea fi cauzat de: a. Structuri deosebite în construcţia nervilor prin clădirea diferită a celulelor de corpul spirit constructor al corpului fizic.;(excluznd din calcul construirea celulelor din materia poluată ) b. Structuri deosebite al particulelor psihice din componentele spiritului implicat în răspuns la stimuli; În ambele cazuri există patru grupe fundamentale de temperament determinate de patru grupe fundamentale de structuri spirit constructor al corpului fizic al oamenilor . Denumirea tipurilor de temperamente nu are importanţă.Important este faptul că studiul la nivel ştiinţific al construcţei corpului uman regăseşte patru tipuri de răspunsuri diferite la acelaşi stimul dovedind sau recunoscând existenţa celor două corpuri: corpul fizic şi corpul spirit constructor al corpului fizic. Fenomen similar existenţei celor patru tipuri fundamentale de temperamente aflăm în construcţia globulelor roşii şi serul sanguin uman care se deosebesc de la om la om. Transfuzia sângelui se efectuează cu succes numai în ipoteza că sângele ambelor persoane conţine aceleaşi substanţe. În aceste cazuri există patru grupe de sânge (0, A, B, AB). 79/95
Realitatea celulelor sângelui ,clădite de celule corespondente din corpul spirit constructor al corpului fizic ,conduce la recunoaşterea existenţei celor patru tipuri de corpuri spirit constructor a celor patru tipuri de celule din structura sângelui uman. 3. Concluzii: a. Spiritul este „ceva” deosebit de nimic şi deosebit de materia fizică; b. Raportat la materia fizică este imaterial; c. Este creat de Dumnezeu; d. Din spirit sunt alcatuite corpurile conştiente, sufletul şi toate segmentele sufletului descrise în lucrările publicate; e. Spiritele conştiente dispun de forţe diferite superioare oamenilor; (Vezi scufundarea Atlantidei,scufundarea zonei de apus din Munţii Zărandului şi picturile dinArgentina.) f. Există patru tipuri fundamentale de spirit care răspund diferit la stimuli, după cum există patru tipuri de celule a structurii spirit constructor al celululor, globule roşii şi serul sângelui uman. Aceste constatări ale medicinei sunt dovezi ale existenţei celor două corpuri ale omului: corp fizic şi corp spirit. Sunt dovezi la nivelul tratamentelor medicale ale diferitelor boli că corpul fizic este construit de corpul spirit constructor al corpului fizic, după propriul model. 12.INEGALITATEA COMPETENŢEI DE CONDUCERE (Trgedia speciei umane ) Autorii pieselor arheologice, ai picturilor de la Cueva de las Manos, ai hărţii Dacia Antică transmit prin picturile realizate aceeaşi idee constatată prin cercetarile ştiinţifice efectuate de subsemnatul : A existat şi există fiinţe invizibile, conştiente care fac parte din două lumi antagoniste. Acestea transmit similar în creierul omului idei şi imagini prin care caută să-l atragă în tabăra lor. În acest mod,comportamentul omului este canalizat de fiinţe similare sau poate identice celor din picturile de pe piesele arheologice de la Zărand, de la Cueva de las Manos, desenele de pe harta Dacia Antică şi informaţiile din Biblie. Ele au existat şi există în paralel cu lumea noastră. Omul are libertatea şi posibilitatea să se opună ideilor negative şi să accepte ideile pozitive (sau invers, să respingă îndemnurile pozitive şi să accepte pe cele negative). Din activitatea individului, se cunoaşte de ce a fost ,este şi va fi în stare să realizeze Unii oameni formulează şi acceptă mai uşor şi permanent ideile negative.Astfel,oamenii nu sunt egali în raţionamente şi fapte. Aceia care acceptă de două, trei ori ideile negative vor accepta şi produce toată viaţa acte în esenţă similare. Aceştia sunt adevărată calamitate pentru masa colectivului în care trăiesc. Influenţa spiritelor negative asupra oamenilor este atât de puternică încât pentru unii parcă ar spune: „Acesta este al meu şi va realiza permanent ideile mele”. Sistemul cunoaşterii omului este bine stabilit de noi şi publicat în volumul „Cunoaşterea Omului Corp Fizic şi Corp Psihic. Ed. Concordia Arad 1993. L.am verificat în istorie şi în zilele noastre pe mii de oameni ,asociaţi în afaceri, conducători ai diferitelor formaţiuni , în producţie, în activităţi sociale, politice, culturale, educaţie, cercetare, parteneri în dragoste. şi membri de familie Este clar: Oamenii nu sunt egali şi nu pot realiza în mod egal activităţile în care sunt antrenaţi ori intenţionează să se încadreze. Susţinerea unora, de fapt a celor care nu pot realiza ceeace alţii realizează, că toţi suntem egali, sau că nu există posibilităţi pentru cunoaşterea omului este idee falsă (. Ideea a fost vânturată şi susţinută de toţi incapabilii istoriei şi din toate timpurile ca efect al cauzei: transmiterea ideii de către spiritele negative pentru a lovi în organizarea societăţii omeneşti ). Sistemul cunoaşterii omului ,elaborat de noi,nu a fost pus în aplicare. Necunoaşterea omului a condus la situaţia dezastruoasă a economiei, a moralei, la incorectitudinea deciziilor luate de conducători, la aplicarea incorectă a legilor, la dezvoltarea corupţiei, a înşelăciunii, a furturilor, a jafului, a minciunii,a sinuciderii şi chiar a crimei.Oameni aproape de pragul 80/95
„nebuniei” se prezintă ca genii, capabili să conducă comunităţi de oameni,Unii dotaţi cu vocabular şi tehnică în formulara frazelor,renunţă la profesia lor,unde nu au realizat nimic,rămânând la nivelul mediocritatii.În schimb critică,insultă ,împroaşcă cu noroi pe cei care, cinstit şi prin muncă ,au realizat ceea ce unii ca dânşiii nu pot nici să viseze.Aceştia,incapabili să realizeze cinstit ,prin ei înşişi, absolut nimic,nici în organizarea muncii,nici în descoperiri ştiinţifice ,nici în activitatea profesională , prezintă planuri absurde pentru clădirea fericirii pe pământ ,pentru explicaţii a fenomenelor naturii pe care nu le pot citi .Ajungând în conducerea maselor le duce la dezastru .Neexistând o metodă de cunoaştere a omului capabil să conducă pe alţii,pentru că incapabilii se opun introducerii la scară naţională a unei metode de cunoaştere ,nu au fost rare cazurile când un post de conducere,la nivelul central al statului , s-a ocupat de individul care s-a afirmat în afaceri necurate de furt şi corupţie , recomandat şi sprijint de foştii colaboratori în săvârşirea ilegalităţii l . Un indivit corect,competent să conducă o formaţiune de lucru,birou serviu,direcţie,minister,înconjurat cu aceşti colaboratori va ceda sau se va retrage ,recunoscanduse incapabil să -şi pună planurile în aplicare . Ce-i de făcut ?Adoptarea metodei de cunoaştere a omului publicată de subsemnatul în volumul „Cunoaşterea omului.Corp fizic şi corp psihic. Ed. Concordia SRL Arad 1993 13 ) REÂNCARNAREA SUFLETULUI IDEE FALSĂ După unele filozofii spiritele se reâncarnează trecând dintr-o formă inferioară într-o formă superioră de existenţă. În timpul reâncarnării spiritele îşi ispăşesc faptele săvârşite în vieţile trecute. Biblia şi piesele arheologice nu vorbesc de reîncarnare,de ispăşirea păcatelor prin reâncarnare. Dimpotrivă, Biblia arată că după moarte omul răspunde şi este sancţionat pentru faptele săvârşite cât timp a trăit pe pământ. Susţinătorii teoriei prezintă două cazuri care ar fi existat pe Terra. Acestea cazuri sunt: Ioan Botezatorul care ar fi trăit în persoana profetului Ilie şi Buda din religia indiană. În ambele exemple nu este vorba de reîncărnarea unui suflet care, trăind pe pământ, pentru faptele duşmănoase lui Dumnezeu, a fost trimis aici pentru pedeapsă. Ioan Botezătorul a fost trimis pentru a pregăti calea venirii în lume a lui Isus Cristos. Buda,conform credinţei indienilor, pentru îndreptarea legii. Un fenomen deosebit s-a constatat la copii. Unii vorbesc despre lucruri şi locuri despre care nu sa auzit. (Verificate, s-a stabilit existenţa lor cu sute de ani în urmă.) Unii copii au efectuat calcule algebrice, au cântat la pian arii din opere despre care nu s-a discutat în familie. Cei din jurul lor, ori care îi cunosc, conchid : Aceştia au mai trăit pe Terra. Acum s-au reâncarnat pentru a ispăşi păcatele comise. Constatarea multor cazuri asemănătoare, după susţinătorii teoriei reâncărnării ,ar fi dovezi suficinte pentru a admite reîncărnarea ca realitate. În ce mă priveşte, nu pot accepta reîncărnarea ca pedeapsă pentru ispăşirea păcatelor. Motive: a. Ioan Botezatorul şi Buda, dacă sunt într-adevăr cazuri de reîncârnare, fenomemul este extem de rar,aplicabil pentru misiuni importante. (Aceştia au venit cu misiuni speciale şi nu pentru a fi pedepsiţi.) b. Biblia nu vorbeşte despre reâncarnare, ci despre pedeapsa celui păcătos în alt mod decât prin reîncarnare. c. Copiii ,care descriu realităţi existente cu sute de ani în urmă, sau realizează actiuni care nu se produc în cadrul copilăriei şi fără a fi învăţate, nu sunt dovezi ale reîncărnării!. Imaginile, amintirile, calculele în cazul copiilor se fac pe baza ideilor şi imaginilor apărute pe ecranul creierului, trimise de către Centrul ideilor pozitive sau negative din Univers. Aceste ideicunoştiinţe sunt similare ideilor şi imaginilor care în toată viaţa omului apar pe ecranul creierului. S-a constatat că „genii” în copilărie, la maturitate s-au încadrat în rândul muritorilor, fără să mai repete fenomenele excepţionale din copilărie. Această realitate demonstrează că ideile din copilărie au provenit din spaţiu, de la un anumit centru din cosmos. . d Subsemnatul am descris în Autobiogrfie ideile şi imaginile care mă frământau şi cum mă frământă din copilărie pînă astăzi.( Vezi :volumul Marea Profeţie pag.165-170 )Am relatat procesul venirii şi 81/95
recepţiei pentru a demonstra modul în care idei ieşite din comun apar pe ecranul imaginilor unui om, regăsite în realitate, că acestea nu sunt de natura reîncarnării ci a transmiterii din spaţiu şi a recepţionării de individul copil, om matur şi chiar om care a trecut în vârsta a treia. Acest mod de transmitere şi recepţie demonstrează că oamenii vin în lume cu anumite misiuni. (De altfel fiecare individ al speciei umane îşi are misiunea sa.) e.. Recunoaşterea de medicină a realităţii temperamentelor şi a grupelor de sânge uman sunt dovezi a imposibilităţii reîncarnării spiritelor, a trecerii lor prin speciile regnului vegetal şi a regnului animal. În ipoteza reîncarnării, a trecerii dintr-o specie în altă specie şi chiar în cadrul speciei om, spiritul constructor al corpului fizic ar trebui să se autoschimbe permanent pentru a construi corpul fizic al broaştei, al leului, al şarpelui, al omului, al îngerului, când trece dintr-o stare în altă stare. În lume ,nimeni nu a putut prezenta dovezi certe despre reâncarnare. Dacă ar fi adevărată reâncarnrea şi perfecţionarea prin evoluţie, prin reîncarnare , omul ar ajunge la nivelul cel mai înalt al spiritelor,la nivelul lui Dumnezeu. Întrucât nimeni nu poate prezenta dovezi reale ale reîncărnării suntem nevoiţi să le admitem ca imaginaţii şi dorinţe ale omului pentru a scăpa de sancţiuni pentru faptele săvârşeşte , despre care este conştient că ar trebui sancţionate. f. Existenţa celor două corpuri, corp spirit şi corp fizic-materie ,cu raporturile dintre ele şi cauza relelor în lume ,rezultă din dovezile prezentate de noi la „Partea V a Spirite şi materie „ Academocoan Teodor Ardelean Arad România.
53.
denysuta ysa 2 noiembrie 2012 at 9:02 daca chiar vreti sa deveniti vampiri cautati pe google biserica satanista si veti putea deveni vampirii
o
Lore 27 decembrie 2012 at 5:37 ) nu va batetzi joc de site
54.
iustinian 5 noiembrie 2012 at 19:49 ati mentionat mai sus..ca true blod e un film excelent..de asemenea si Vampires Diares care tot dvs.ati mentionat ca e ptr.pusti….nu e treaba mea..am 18 ani si da sunt un pusti..dar ma ingrijoreaza faptul ca dvs.chiar aprobati intr-o oarecare masura existenta unor astfel de fapturi supranaturale….facand o paranteza si eu…daca as avea timp si investite serioasa as incerca sa gasesc astfel de creaturi..nu doar sa le dovedesc existenta.
o
Dragos Dumitriu 82/95
6 noiembrie 2012 at 1:36 Da, Andrei, VD e un film mai mult pt tineri, are multe momente cand e chiar pt pusti, dar e excelent jucat, bine scris si realizat… un serial din care nu am pierdut niciun episod. Existenta vampirilor?… Gasirea unora?… Candva voi incepe o emisiune tv in care voi prezenta si cazuri pe care (deja) le-am intalnit.
55.
iustinian 6 noiembrie 2012 at 17:35 Pai sincer sa fiu abia astept…Chiar as vrea sa aud povestile unor oameni care au avut tangente cu astfel de creaturi….dar nu imi fac prea mari sperante ca povestile lor sa fie adevarate…Nu pun la contestatie aceste fapte…dar pur si simplu nu as putea crede decat daca ar fi niste dovezi clare.desi cred ca astfel de creaturi existau cu mult timp in urma…tot in aceeasi masura cred,ca au fost vanate si ucise de anumiti oameni….
56.
djmihai 25 noiembrie 2012 at 9:46 din pacate situl dvs mi-e anuntat mereu ca virusat si mi ataca computerul..nu inteleg ce se intimpla..verificati protectia lui !
57.
CristinA 27 noiembrie 2012 at 2:15 Unde poti intilni in vampir?
Lore
o
27 decembrie 2012 at 5:38 Cu siguranta nu pe site-uri despre vampiri
58.
))
alex 1 decembrie 2012 at 18:14 eu sunt unul dintre cei care au cunoscut pe cineva vapir.am dovezi am tot ce vreti am poze cu un prieten in care el nu a aparut si ,si fotograful sa mirat dc nu a aparut si el, a crezut ca defapt sa stricat aparatul.sa nu credeti ca aberez,chiar asa e:)) 83/95
59.
pixie roz 4 decembrie 2012 at 18:29 felicitari pt site(doar ce l-am descoperit) .Felicitari si pt subiectele interesante si foarte frumos dezbatute de catre dvs.Imi pare rau ca nu mai sunteti la emisiunea cu Oreste pt. ca aveati niste pastile foarte foarte interesante.Poate o sa faceti dvs alta emisiune, cine stie. .Va doresc mult spor si multa inspiratie in continuare pt a putea impartasi si cu noi aceste subiecte minunate.
60.
rucsandraM 6 decembrie 2012 at 23:58 Am observat ca in articol vampirii sang si vampirii energetici sunt prezentati ca fiind doua specii diferite sau, cel putin, cu doua tipuri de hrana diferite ceea ce ma face sa cred ca cei care l-au redactat in egala masura cu cei care l-au comentat cred ca in aceste cazuri trupul este diviziat de spirit. Din punctul meu de vedere “spiritul”este doar inteligenta cognitiva si cu siguranta nu exista fiinta superioara care sa poata exista fara spirit(alfel nu ar mai fi superioara). Cred ca cele doua specii sunt una si aceiasi numai ca in functie de puterea noastra de intelegere o caracterizam intr-un mod sau in altul.Cu siguranta daca un vampir energetic a gasit o posibilitate net superioara speciei umane(asa cum o cunoastem noi) de a se hrani d.p.v energetic a gasit si solutia superioara de a se hrani mai usor d.p.v biologic pentru ca pana la urma indiferent natura fiintei, umana sau supranaturala, din tot ce ne relateaza istoria se poate observa instincul de supravietuire. Si daca aceste fiinte sunt doar o greseala a naturii, daca in ceea ce priveste umanul sunt doar fiinte cu atributul pur biologic de a folosi , sa zicem, peste 10% din capacitatea creierului? Cu siguranta compozitia umana ar arata mai “fresh “la varsta de 60 de ani daca nu ar fi solicitata in tot acest timp sa sintetizeze toti nutrientii si oxigenul necesar supravieturii si i-ar primi gata sintetizati( de un alt organism evident).Si cum tesutul lichid purtator al ä celor necesare”este chiar sangele de ce ar fi asa de greu sa intelegem setea… este de fapt aceiasi senzatie resimtita zilnic care vine din instinctul de supravietuire. Cat despre partea energetica informatiile nu ar putea fi la fel de clare asta pentru ca frica de necunoastere este cea care ne facem sa credem ca fiintele despre care se relateaza sunt supranaturale. Se pare ca e greu pentru unii sa inteleaga ca simbioza chiar exista.
61.
pitika 24 ianuarie 2013 at 20:07 Buna! sunt pitika, am 20 de ani si locuiesc in londra.pana akmnu amfost asa pasionata de spiritisme pana nu le-am si simtit. simt ca amprezenta unui vampir langa mine, ii simt instinctele si as dori o comfirmare. e greu sa dovedesc asta deoarece isi controleaza destul de bine comportamentul. exista acel atuu intre mine si ei tare as vrea sa stiu de ce ii simt doar eu si nu si cei din jurul meu. o sa va mai scriu:*:**:
Lasă un răspuns 84/95
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate Nume * Email * Pagină web Comentariu
Articole
Buna Vestire: sensuri şi înţelesuri tainice ale Revelaţiei Divine Pare ciudat ce afirm, dar acesta este sentimentul care mă încearcă atunci când scriu despre conferinţa din martie – anume că mi se pare cea mai frumoasă temă… Şi, culmea coincidenţei – sau poate… soarta – vom aborda cel mai clar act al divinităţii chiar de ziua Revelaţiei creştine, Buna Vestire. Credinţa mea este că [...] 17 martie 2012 read more
Genocid pe farfurie 85/95
Asa-i ca mereu v-ati intrebat de ce sunt americanii niste grasani? Ei bine, omul modern este supus unor modificari fara precedent, in fata carora organismul nu se poate adapta. Modificarile alimentare din ultimii 70 de ani au fost intr-atat de radicale, incat efectele asupra organismului uman s-au resimtit peste doar o singura generatie. Constatam in [...] 3 martie 2012 read more
Inocenţa înţelepciunii de Andra DUMITRIU ♥ “Bunăvoinţa altruistă şi iubirea, ele sunt cele care cer ca noi să trăim pentru altul pȃnă la ultima noastră suflare şi pȃnă la cea din urmă expiraţie a respiraţiei noastre, pȃnă la ultima picătură de sȃnge şi pȃnă la ultima globulă a acestei ultime picături, pȃnă la ultima sistolă şi pȃnă [...] 28 februarie 2012 read more
Comentarii • • • • • • • • •
•
pitika în Vampirii – fascinaţia Supranaturalului: dovezi şi cunoaştere versus mistere trecute şi actuale edyy în Lilith, prima femeie, mama demonilor (II) Sacra Curvă a Babilonului Alin în Diogene – nepieritoarea lecţie a spiritului liber Bianca. în Vampirii – fascinaţia Supranaturalului: dovezi şi cunoaştere versus mistere trecute şi actuale Lore în Vampirii – fascinaţia Supranaturalului: dovezi şi cunoaştere versus mistere trecute şi actuale Lore în Vampirii – fascinaţia Supranaturalului: dovezi şi cunoaştere versus mistere trecute şi actuale Lore în Vampirii – fascinaţia Supranaturalului: dovezi şi cunoaştere versus mistere trecute şi actuale yooo în Lilith, prima femeie, mama demonilor (II) Sacra Curvă a Babilonului Legatura dintre Masonerie si religiile iudaice (Crestinism, Iudaism si Islamism)! Religiile iudaice sint strans legate de masonerie desi multi mincinosi pretind ca iudeo-crestinismul se opune masoneriei. Este o minciuna! Biblia, Tora, Coranul si Zenda Ves în Masonerie şi creştinism – incompatibilitate sau dublă ipocrizie? rucsandraM în Vampirii – fascinaţia Supranaturalului: dovezi şi cunoaştere versus mistere trecute şi actuale
Descopera . Ro •
Celulele „zombi” au fost create în laborator şi sunt mai eficiente decât cele vii 22 februarie 2013 Se pare că zombi din cărţile sau filmele ştiinţifico-fantastice au concurenţă. Oamenii de ştiinţă au creat aşa-numitele celule „zombi”, replici perfecte ale celulelor mamaliene, dar care, în ciuda faptului că nu sunt vii, au capacitatea... […]
•
Cum reacţionează ciorile când sunt nedreptaţite? 22 februarie 2013 Oamenii, primatele şi câinii reacţionează negativ atunci când alţii, care au realizat aceeaşi sarcină ca ei, primesc o recompensă mai bună decât. Acum, un nou studiu a scos la iveală faptul că şi ciorile şi corbii se opun nedreptăţii.... […] 86/95
Iată cât de „infect” este telefonul tău! (FOTO) 22 februarie 2013
•
O echipă de studenţi care studiază biologia moleculară au creat o serie de „imagini artistice” cu tema microbii de pe telefoanele mobile. […]
Trafic Pages Pages|Hits |Unique • • • •
Last 24 hours: 506 Last 7 days: 3.410 Last 30 days: 12.561 Online now: 5
Traffic Counter
Legenda lui Lilith [ Naluca Noptii]
In Biblie: Cuvântul lilith apare o singură dată: Isaia 34:14 Fiarele din pustie se vor întîlni acolo cu cînii sălbatici, şi ţapii păroşi se vor chema unii pe alţii. Acolo îşi va avea locuinţa năluca nopţii, şi îşi va găsi un loc de odihnă. Judit Blair (2009) dovedeşte că, în ebraică aceasta înseamnă un tip de bufnita. Conform legendei Cabala, Dumnezeu ar fi creat pe Adam şi pe Lilith din ţărână (“Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut dupa chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut” – Genesa 1:27). Se observă ca Eva ar fi venit dupa plecarea lui Lilith, aceasta fiind creata din coasta lui Adam (“Şi omul a zis: ” – Genesa 2:23). Se intelege foarte usor din Geneză că înainte de Eva a fost Lilith. Deoarece Eva este prezenţa substanţială a femeii in Rai, Lilith trebuia să fie îndepărtată din cadru înainte de sosirea acesteia. Lilith nu apare in Biblie; poate datorită prejudiciului adus de către autorii patriarhi care au modificat scrierile de-a lungul timpului. Lilith şi Adam se iubeau foarte mult, dar când făceau dragoste, Lilith nu dorea să stea pe jos, cerând egalitate între sexe, intrând în conflict cu Adam. În urma conflictului, Lilith pleacă; o altă versiune spune că pronunţând în mod nepermis numele lui Dumnezeu YHWH (cu pronunţie azi nesigură), este izgonită din Eden. Îl ia pe Şarpe (Diavolul) ca soţ,
87/95
răzbunându-se mai târziu pe Adam, făcându-l să ia fructul interzis.
Lilith fiind izgonita pentru aceasta nesupunere ea s-ar fi retras intr-o padure ,un loc blestemat.In Isaia, 34, 14 putem citi urmatoarele cuvinte " Fiarele din pustie se vor intalni acolo cu cainii salbatici ,si tapii parosi se vor chema unii pe altii.Acolo isi va avea locuinta naluca noptii,si isi va gasi loc de odihna" ~Transformata in vampir,Lilith le suge sangele gravidelor~ Aceasta naluca a noptii nu este nimeni altcineva decat Lilith care va atrage catre dansa totii demonii si toate intruchiparile pacatului..Izgonita din gratia Domnului ,ramasa fara sot sau posibilitatea de a avea copii ,Lilith devine vampir,ademenind barbatii cu frumusetea ei asemenea unui Sccubus, culcandu-se cu ei ,sugand sangele femeilor gravide ,provocand moartea copiilor sau chiar uciderea de
88/95
bebelusi.Placerea ei de a ucide s-ar fi transformat intr-o nevoie.
~Din Chan si Lilith au rasarit vampirii si demonii~ Urmatorul pasaj se refera la un sarpe acesta poate fi insusi Samuel sau chiar o alta denumre data lui Lilith: " Acolo isi va face cuibul sarpele de noapte ,isi va pune ouale ,le va cloci,si isi va strange puii la umbra lui ,acolo se vor strange toti ulii : fiecare la tovarasul lui" Putem interpreta acest pasaj in diverse moduri ,daca consideram ca in el este vorba de Lilith atunci o a doua ipoteza se adevereste.Conform unor legende pierdute in negura vremurilor { Alfabetul lui Ben-Sira} Chain,fiul lui Adam ar fi intalnit-o pe Lilith la Marea Rosie ,uniunea lor intru sange dand nastere unui sir nesfarsit de vampiri si demoni. ~Lilith se gaseste in padurea dinaintea iadului"
Locul acesta blestemat ,padurea aceasta ,este gasita si in operele lui Dante " Divina Comedia" in volumul " Infernul".Pentru a ajunge la portile infernului ,Dante si-a imaginat trecerea printr-o padure sinistra in care pacatele cautau sa-l ademeneasca sub forma unor animale.Pate fi aceasta o viziune asupra acestui loc in care se gaseste si Lilith ,din care porneste originea vampirilor?
89/95
Lilith=Lamie ,femeia care seducea tinerii si le sugea sangele. Aceasta este explicatia Biblica [daca o putem numi asa] a " nasterii" vampirilor si a aparitiei lui Lilith ,dar in mitologie ,mai ales in credinta grecilor antici ,Lilith are o alta origine.Cei care cunosc mitologia antica sunt familiari cu termenul de Lamie.Ele sunt genii feminine care ii ispiteau pe barbati cu infatisarea lor frumoasa ,pentru a le suge sangele. Legenda spune ca Lamie a fost o regina a Libiei ,care l-a sedus pe Zeus ; furioasa Hera a transformat-o in spectru si ia ucis copii.Drept razbunare,Lamia rapea copii nenascuti din pantecul matern .In " Vulgata" ,numele ei este tradus prin Lilith.In demonologie ,e un vampir nocturn ,un fel de Sccubus apropiat de strigoi.Lamiile apar in capodopera lui Goethe " Faust" alaturi de alte creaturi ale intunericului ,ele fiind inrudite cu Mefisto numele purtat de Satan in aceasta opera. ~Alte legende cu Lilith~ O altă variantă ar fi că Dumnezeu i-a creat pe Adam şi pe Lilith ca fraţi gemeni. Lilith a cerut să fie egală cu Adam, însă încercările sale au eşuat, ea părăsindu-l în final pe Adam. În mitologia musulmană se spune că după ce l-a părăsit pe Adam, Lilith s-a împerecheat cu Satan . Altă versiune o prezintă pe Lilith că fiind prima soţie a lui Adam, înainte de Eva. Adam s-a căsătorit cu ea pentru că obosisese să se acupleze cu animalele. El a încercat să o determine pe Lilith să stea sub el în timpul actului sexual, însă aceasta a refuzat, nesatisfacandu-i nevoia de dominaţie. L-a blestemat pe Adam şi l-a părăsit, îndreptându-se către casa ei de lângă Marea Roşie. Adam s-a plâns lui Dumnezeu, care a trimis trei îngeri, pe Sanvi, Sansanvi şi Semangelaf, pentru a o aduce pe Lilith înapoi în Eden, însă aceasta i-a sfidat pe cei trei îngeri, blestemandui. Cât timp a petrecut la Marea Roşie, Lilith devenise amanta demonilor, făcând câte 100 de copii în fiecare zi. Cei trei îngeri spuneau că Dumnezeu îi va lua toţi aceşti copii dacă nu se va reîntoarce la Adam.Din nou Lilith a refuzat, fiind pedepsită ca atare. Acesta a fost momentul în care Dumnezeu i-a dăruit-o lui Adam pe Eva, cea cuminte şi supusă, exact opusul lui Lilith. Se mai spune că atracţia malefică lui Lilith faţă de copiii nou-născuţi vine de la faptul că propriii săi copii făcuţi cu demonii au fost luaţi de către Dumnezeu în urma refuzului său de a se reîntoarce la Adam. Cei trei îngeri trimişi au forţat-o pe Lilith să jure că ori de câte ori va întâlni numele sau chipurile lor pe amulete, va renunţa la a face rău celor care le poartă. 90/95
Se fac speculaţii pe seama faptului că s-ar putea să existe o legătură între Lillith şi Lenith, o divinitate a etruscilor, ce nu avea chip şi aştepta la poarta Lumii de Dincolo împreună cu Hecate şi Persephona, pentru a primi sufletele celor morţi. Lilith a mai fost asemănată cu figuri mitologice şi legendare cum ar fi Regina din Sheba sau Elena din Troia. De asemenea, în Europa medievală, Lilith a fost descrisă că soţie, amantă sau bunică lui Satan. Până în secolul optsprezece , în multe culturi ale lumii era comună practica folosirii amuletelor împotriva lui Lilith. Aceste amulete se aşezau deseori în cele patru colţuri ale camerei în care dormeau nou-născuţii şi aveau menirea să- i apere pe aceştia şi pe mamele lor. Uneori se trasa un cerc magic în jurul patului nou-născutului, cerc pe care se scriau numele a trei îngeri însoţite de cuvintele : ” Alungată să fie Lilith ” sau ” Fereşte acest copil de tot răul. Dacă un copil râdea în somn, era semn că Lilith se afla în preajmă. Se credea că un bobârnac uşor pe nasul copilului făcea ca Lillith să dispară. Lilith este un demon feminin al nopţii, prinţesă a Iadului, care se presupune că zbura în căutarea pruncilor pentru a-i răpi sau strangula. În mitologia evreilor, se spune că Lillith a fost prima soţie a lui Adam. Sursa 1 Sursa 2
Publicat de RooBsTeeN la 06:59 Trimiteţi prin e-mail Postaţi pe blog!Distribuiţi pe TwitterDistribuiţi pe Facebook Etichete: Your Nightmare Reacţii: Niciun comentariu: Trimiteţi un comentariu Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire
Postări populare
•
"Cum sa devii vampir" Tot ce trebuie sa stii despre VAMPIRI Lumea e plina de o uimitoare diversitate de bautori de sange.Consemnati pentru prima data in epoca babilioniana , vampirii au strabatut in l...
91/95
•
Afrodita , zeita greaca a dragostei, dorintei si frmusetii Aphrodite , zeita a dragostei , dorintei, frumusetii , fertilitatii, a marii si vegetatiei , isi are originea , conform lui Hesiod , in cas... •
Dovezi istorice privind existenta vampirilor.
Desi unii uritori ignora dovezile privind taramul supranatural si stramba din nas la nobilele traditii vampirice,mortii vii au lasat in curs... •
Bloody Mary,fecioara cea sangeroasa.
Adesea confundata cu numele celebrei bauturi alcoolice pe baza de votca ,suc de tomate si condimente ,Bloody Mary ,despre care legendele... •
Cum sa devi vampir in 5 pasi !! ?
Paslu 1: Aprindeti lumanarile Pasul 2: Amestecati intr- un castron sangele,apa si par !! Pasul 3: spuneti incantatia: "Magic, ...
•
Legenda “Soarele si Luna” “Se zice că Soarele ar fi fost frate cu Luna. Când a venit Soarele la etatea de î nsurat,s-a dat jos din cer ca să- ş i caute ş i el o ne...
•
Legenda lui Lilith [ Naluca Noptii] In Biblie: Cuvântul lilith apare o singură dată: Isaia 34:14 Fiarele din pustie se vor întîlni acolo cu cînii sălbatici, şi ţapii păroşi... •
Cum sa-ti alegi numele de vampir
Multor vampiri le place sa-si schimbe numele o data ce s-au transformat ,pentru a marca inceputulnoii lor vieti.Deseori, noile nume sunt ale... 92/95
"Cum sa te transformi. Toate modalitatile nebune , ticaloase si simtite de a deveni VAMPIR " •
Deci trebuie sa te transformi.Asa cum exista nenumarate tipuri de vampiri,in mod similar sunt disponibile multe modalitati de a deveni unul.... •
"Cum Sa Devii Vampir " de Amy Gray Lasa In Urma Taramul Muritorilor
Capitol in care bunul cititor va fi indrumat spre o sublima trezire Iata-te deci in pragul unei transformari,gata sa primesti Imbratisarea...
ID de contact
[email protected]
Blog Archive •
► 2012 (18)
•
▼ 2011 (117) o ► decembrie (2) o ► noiembrie (3) o ► octombrie (6) o ► septembrie (5) o ► august (24) o ► iulie (30) o ► iunie (4) o ► mai (3) o ► aprilie (6) o ▼ martie (34) Flora , zeita romana a florilor si primaverii Diana , zeita vanatorii , naturii , fertilitatii s... Kali , zeita hindusa a mortii Afrodita , zeita greaca a dragostei, dorintei si f... 15 evenimente pe care nu le poti pierde in aceasta... gorgone Legenda culorilor lumii Legenda Dochiei din Ceahlau Legenda Crinului LEGENDA GHIOCELULUI Legenda Martisorului Cum a murit Mozart Trei Legende Blestemul "Baietelului in lacrimi" - tabloul care ... Robert - papusa Diavolului care i-a speriat pe tot... Legenda “Soarele si Luna” Contesa demon - mit si adevar Fantoma de la miezul noptii Povestea noptii de Halloween Batrana vrajitoare Podul Bebelusului Bloody Mary,fecioara cea sangeroasa. 93/95
Legende urbane care au creat panica LEGENDA SANZIENELOR Semnificatia semnelor din nastere – Superstitii si... Oglinda in legende , credinte , superstitii si mag... Fata Zapezii Paralizia in somn & Incubusii si sucubusii Domnişoarele Lilith şi Godiva… Legenda lui Lilith [ Naluca Noptii] Vizionare online Legenda Atlantidei – Frăția secre... puterile cavalerului fara cap Cum a ajuns sa joace carti cu diavolul lordul cel ... Olandezul Zburator Legenda Marelui Lup Alb
Etichete • • • • •
Concursuri (2) Despre Mine (12) Korean Soundtrack (5) Teste (2) Your Nightmare (117)
Lilith
94/95
Followers My Blog Traffic... Subscribe To Postări Comentarii
Bloody Saya. Un produs Blogger.
95/95