Libera Circulatie a Marfurilor

UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU

PROIECT PENTRU EXAMEN SISTEMUL NORMATIV ŞI JURISPRUDENTA COMUNITARA LIBERA CIRCULATIE A MARFURILOR

PROF. UNIV. DR. MARIN VOICU

2

CUPRINS

1. Aspecte generale 2. Notiunea de taxe cu efect echivalent taxelor vamale 2.1.Impunerile interne discriminatorii ( art.90) 2.2.Remunerarea serviciilor 2.3.Taxele de interes general nediscriminatorii 3. Interzicerea restrictiilor cantitative si a masurilor cu efect echivalent 4. Determinarea masurilor cu efect echivalent restrictiilor cantitative ( art.28 si 29) 4.1.O masura luata de o autoritate a unui stat membru sau comunitar 4.2.O masura susceptibila sa reprezinte un obstacol in calea comertului intre statele membre 5. Comertul intre statele membre 6. Masurile aplicabile fara distinctie importurilor 7. Clauze de salvgardare 8. Monopolurile de stat comerciale 9. Regula ratiunii. Exceptia prevazuta la art. 30 CE

3

1. Aspecte generale Regulile esenţiale privind această libertate sunt prevăzute la art. 23-24 CE din Tratat, fiind dezvoltate, în dispoziţiile următoare -art. 25-31 CE. Libera circulaţie a mărfurilor presupune realizarea unei uniuni vamale care să privească toate categoriile de mărfuri şi să implice interzicerea între statele membre a taxelor vamale asupra importurilor şi exporturilor ori a altor taxe având efect echivalent, adoptarea unui tarif vamal comun în relaţiile cu ţările terţe şi eliminarea restricţiilor cantitative sau a măsurilor cu efect echivalent între statele membre. Instituirea uniunii vamale între statele membre permite condiţii egale de concurenţă între participanţii la circuitul comercial şi productiv, făcând posibilă stimularea producţiei şi a varietăţii sortimentale a mărfurilor, impunerea pe piaţă a celor mai competitive produse, ţinându-se seama şi de costul lor de producţie, concentrarea şi specializarea producţiei şi a întreprinderilor, ca şi implantarea acestora în zonele cele mai indicate economic şi productiv. Pe durata celor 10 ani ai perioadei de tranziţie, România şi Comunitatea vor stabili, gradual, o zonă de liber schimb, bazată pe obligaţii reciproce şi echilibrate, în concordanţă cu prevederile Acordului european, precum şi cu cele ale Acordului general pentru tarife şi comerţ (G.A.T.T.). Pentru fiecare produs, taxa vamală de bază la care se vor aplica reducerile succesive, prevăzute de Acord, a fost aplicată "erga oimics", din ziua care a precedat intrarea în vigoare a Acordului. In cazul unui monopol cu caracter comercial care implică reglementări menite să promoveze desfacerea sau valorificarea produselor agricole, trebuie să se asigure garanţii echivalente pentru nivelul de ocupare a forţei de muncă şi pentru nivelul de trai al producătorilor interesaţi.

2. Noţiunea de taxe cu efect echivalent taxelor vamale „ Constituie taxă cu efect echivalent taxelor vamale acea taxă percepută de către o instituţie independentă guvernată de legea publică şi,al cărei scop este subvenţionarea presei" -decizia din 18.06,1975,1.G.A.V c. Italia nr. 94/94 (Rec. p. 69). Uniunea vamală mai presupune, într-un al doilea sens,adoptarea unui tarif vamal comun în relaţiile cu ţările terţe, care este, aşadar, impus la graniţele comunitare. Orice marfă care urmează să intre pe teritoriul comunitar va fi supusă acestui tarif, indiferent de ţara de intrare. Tariful vamal comun nu se aplică de o autoritate comunitară distinctă, de sine stătătoare, ci de către autorităţile naţionale ale statelor pe teritoriul cărora intră mărfurile, acţionând, deci, în numele Comunităţilor atunci când ele fac încadrările sau clasificările tarifare respective. Potrivit art. 28 CE, taxele din Tariful vamal comun sunt stabilite de Consiliu, care statuează cu majoritate calificată, la ' propunerea Comisiei. Având în vedre că un produs, odată intrat pe teritoriul comunitar, va dobândi, din punct de vedere al impunerii de taxe, regimul unui bun ca şi cum ar fi fost fabricat într-unui dintre statele membre, fiind, deci, în.liberă circulaţie, principiul nediscriminării va fi aplicabil.

4

Taxa pe valoare adăugată pe care un stat membru o impune asupra importurilor de produse dintr-un alt stat membru, efectuate de o persoană fizică, dacă nici o astfel de taxă nu este impusă asupra aprovizionării cu produse similare efectuate de către o persoană fizică în cadrul teritoriului statului membru de import, nu constituie o taxă având efect echivalent unei taxe vamale -în înţelesul art. 12 (25) şi art. 13 par. 2 (abrogat prin Tratatul de la Amsterdam). Dar, ea trebuie considerată ca o parte a sistemului general de impunere internă de taxe şi compatibilitatea ei cu dreptul comunitar trebuie să fie privită în contextul art. 95 (90). 2.1. Impunerile interne discriminatorii (art. 901) Orice stat membru are dreptul să aplice impozite preferenţiale ca urmare a unor condiţii care să fie îndeplinite atât de produsele fabricate pe plan intern cât si de cele din import. Produsele din import care îndeplinesc aceste condiţiitrebuie, prin urmare, să beneficieze de acest regim de impozitare preferenţială. - Decizia din 7 mai 1981 şi decizia din 26 aprilie 1983. Acest articol se referă, în principal, la impunerile interne, cum este cazul dreptului de acciză. Numai că, distincţia între impunerile interne şi taxele cu efect echivalent dreptului de vamă, nu este întotdeauna uşor de realizat. Aceste impuneri interne pot avea acelaşi efect ca un drept de vamă. O impunere internă se distinge a priori de un drept de vamă, deoarece ea poartă, în principiu, asupra produselor importate şi asupra celor naţionale. O taxă poate fi echivalentă unui drept de vamă dacă face discriminare între produsele importate. Cotizaţiile obligatorii - atât pentru produsele naţionale, cât şi pentru cele importate - adoptate de anumite state pentru diverse fonduri, a căror activitate este aceea de a orienta ajutoarele de stat, au făcut loc jurisprudenţei. Dacă se dovedeşte că veniturile provenite din cotizaţii sunt atribuite numai produselor naţionale şi dacă această atribuire compensează integral creşterea cotizaţiilor care grevează aceste produse, nu vom avea o "taxă cu efect echivalent". Dimpotrivă, dacă atribuirile de fonduri efectuate nu compensează decât o parte din creşterea cotizaţiilor suportate de produsele naţionale, vom avea o impunere discriminatorie şi va fi aplicabil art. 90. 2.2. Remunerarea serviciilor Perceperile sau cotizaţiile la intrarea pe teritoriul unui stal membrii nu suni neapărat contrare art. 25 2. Este cazul situaţiei în care perceperea nu este obligatorie şi remunerează un serviciu obiectiv apreciabil şi prevăzut facultativ de către autorităţile unui stat membru sau de delegaţiile acestor autorităţi. 2.3. Taxele de interes general nediscriminatorii Perceperile efectuate în interes general, care nu au ca singur scop trecerea unei frontiere a spaţiului european şi care nu favorizează direct, indirect sau potenţial produsele naţionale nu vor fi vizate de aceste articole. Caracterul discriminatoriu lipseşte de fapt. 1 2

V.n.: art. 95 V.n.: art. 12

5

3. Interzicerea restrictiilor cantitative şi a masurilor cu efect echivalent Art. 281TCE prevede faptul că "Restricţiile cantitative la import, precum şi toate măsurile cu efect echivalent sunt interzise între statele membre, fără a se încălca dispoziţiile ce urmează"2 . Art. 293 TCE consacră aceeaşi interdicţie referitoare la restricţiile la export. Art. 11, 12 şi 13 ale Acordului privind SEE sunt redactate în termeni aproape identici. Stabilirea Pieţei Comune nu putea fi realizată numai pe baza dezvoltărilor jurisprudcnţiale ale articolelor mai sus menţionate. în temeiul art. 94 şi 95 4 , după AUE, a fost adoptat un anumit număr de Directive pentru favorizarea liberei circulaţii a mărfurilor. Subiectele tratate de legiuitorul comunitar relevă existenţa unor domenii în care măsurile naţionale cu efect echivalent restricţiilor cantitative îşi pot face simţite efectele. Astfel, putem menţiona, în primul rând, Directivele generale care vizează toate produsele. Dintre acestea, amintim: directiva cu privire la armonizarea dispoziţiilor legislative şi administrative ale statelor membre în domeniul responsabilităţii pentru produsele defectuoase5 , cea referitoare la securitatea generală a produselor6 sau cea cu p liv ir e la armonizarea legislaţiei în materia publicităţii înşelătoare7 . Aceste Directive generale sunt continuate de Directive orizontale care privesc grupuri tic produse, adesea eterogene, dar, uneori, de aceeaşi categorie. Există, de asemenea, un număr mare de Directive verticale pentru fiecare produs. Armonizarea legislaţiilor s-a făcut simţită, în special, prin directivele întemeiate pe principiul recunoaşterii reciproce sau al echivalenţei măsurilor ori controalelor în vigoare în statele membre. Această nouă abordare este una dintre consecinţele celebrei hotărâri Ccissis ele Dijon8, în care CJCE a lansat formula celebră conform căreia "produsele fabricate şi comercializate legal în alte state membre" trebuie a priori să poată circula în spaţiul comunitar şi, deci, trebuie acceptate de toate statele membre. Ca urmare. Comisia a elaborat o Carte albă cu privire la realizarea Pieţei Comune prezentată la Consiliul European de ,1a Milano, la 14 iunie 1985, care traduce grija de a limita armonizarea la situaţiile în care este indispensabilă, pentru a dezvolta în cât mai multe sectoare posibile recunoaşterea sau acceptarea reciprocă. Conform noii abordări a fost adoptat un mare număr de directive, printre care directivele privind materialele de construcţie, securitatea jucăriilor sau securitatea generală a produselor. 1

V.n.: art. 30. V.n.: art. 30 V.n.: art. 36, care permite restricţii pentru anumite scopuri limitativ enumerate: moralitate publică, ordine publică, patrimoniu naţional, proprietate industrială şi comercială. 3 V.n.: art. 34 4 V.n. art. 100A şi 100B. 5 Directiva Consiliului 85/374/CEE, din 25 iulie 1985, cu privire la armonizarea dispoziţiilor legale, de reglementare şi administrative a l e statelor membre în domeniul responsabilităţii pentru produsele defectuoase. 6 Directiva Consiliului 92/59/CEE , din 29 iunie 1992, privind siguranţa generală a produselor. 7 Directiva Consiliului 84/450/CEE, din 10 septembrie 1984, privind armonizarea dispoziţiilor legale, de reglementare şi administrative din statele membre referitoare la publicitatea înşelătoare. 8 CJCE, din 20.02.1979, Rewe / Bimdesmonopolvenvallung fiir HrannlweinXCassis de Dijon), C-120/78. 2

6

In concluzie, în sensul art. 30 (28) şi următoarele, termenul "masuri" (cu efect echivalent) înseamnă legi, regulamente, prevederi administrative, practici administrative şi toate instrumentele epianând de la o autoritate publică, inclusiv recomandări.. Practicile administrative înseamnă, aşa cum este prevăzut, în Directiva nr. 70/50 a Comisiei, orice standard sau procedură folosită în mod obişnuit de o autoritate publică, iar "recomandări" semnifică orice instrument care emană de la o autoritate publică şi care, deşi nu obligă legal pe cei cărora li se adresează, îi determină să aibă o anumită conduită. Intre cele mai importante prevederi, acţiuni sau practici administrative pot fi menţionate 1: - restrictiile asupra productie şi investitiilor daca vor conduce la o reducere a posibilitatilor de export; - stabilirea de preţuri maxime sau minime, chiar temporar; - legislaţia privind originea sau denumirea mărfurilor ori compoziţia ambalajelor; - masuri nationale privind cumpararea -verificări şi inspecţii duble; - practici administrative dezavantajând importul şi (sau) exportul; - legislaţia privind anumite mărfuri: margarina, produsele alcoolice; - practicile privind invenţiile, mărcile, indicaţiile de provenienţă sau denumirea de origine; - legislaţia naţională agricolă şi privind pescuitul şi legislaţia mediului afecând unele mărfuri.

1

! A se vedea P.J. Kapteyn, P. ver. Laren van Themaat, op. cit., pag. 383-387; J. Megret ş.a., op. cit., pag. 104. 7

4. Determinarea măsurilor cu efect echivalent restricţiilor cantitative (art. 28 şi 291) Nici art. 28, care se referă la restricţiile la import, şi nici art. 29, cu privire la restricţiile la export, nu conţin definiţia măsurilor interzise de dreptul comunitar. Astfel, a revenit jurisprudenţei rolul de a preciza noţiunea de MEERC2. In acest sens, hotărârea Dassonville3 a consacrat o constantă jurispnulenţială reluată permanent de CJCE, potrivit căreia "orice reglementare comercială a statelor membre, susceptibilă de a împiedica direct sau indirect, în realitate sau potenţial, comerţul intracomunitar, este considerată ca fiind o măsură cu efect echivalent restricţiilor cantitative". Din această definiţie pot fi deduse 2 caracteristici principale ale măsurii cu efect echivalent, şi anume: trebuie să fie vorba despre o măsură restrictivă luată de o autoritate şi măsura restrictivă trebuie să fie susceptibilă de a afecta comerţul intracomunitar. 4.1. O măsură luată de o autoritate a unui stat membru sau comunitară Formula din hotărârea Dassonville, ca şi interpretarea art. 28, vizează, evident, reglementările restrictive, oricare ar fi gradul autorităţii care a luat-o. Noţiunea de măsuri cu efect echivalent a fost extinsă dincolo de ceea ce înseamnă măsuri restrictive de jure. Simplele practici administrative constante şi repetate au fost considerate contrare dispoziţiilor cuprinse în Tratat4 , fiind acţiuni ale persoanelor străine legate de administraţia publică, dar susţinute sau tolerate de aceasta. La fel, deciziile judiciare pronunţate de tribunale naţionale ar putea să fie considerate ca măsuri interzise 5 . Acţiunile autorităţilor pot fi şi ele măsuri ce sunt interzise 6. Art. 28 şi 29 din Tratat interzic sancţionarea simplelor conduite ale întreprinderilor, chiar dacă ele duc la compartimentarea Pieţei Comune. Aceste conduite sunt înscrise în art. 81 şi următoarele din Tratatul de la Roma. Distincţia este, uneori, dificil de realizat; putem lua exemplul unei întreprinderi care solicită unei jurisdicţii naţionale să dea efect direct unei convenţii contrare dispoziţiilor imperative ale Tratatului, cu privire la libera circulaţie a mărfurilor: în acest caz, art. 28 poate fi invocat în justiţie pentru a nu da efect unei convenţii care prevede interdicţia de a exporta7.

1

V.n.:art. 30şi34TCE. Măsuri cu efect echivalent restricţiilor cantitative. 3 CJCE, hotărârea din 11.07.1974, Dassonville, C-8/74. 4 CJCE, hotărârea din 09.05.1985, Commission /France, C-21/84. 5 CJCE, hotărârea din 02.03.1982, BV Diensten Croep/Beele, C-6/81. 6 CJCE, hotărârea din 22.01.1981, Dansk Supermarked, C-58/80. 7 Legislaţiile sau reglementările naţionale pot fi obstacole contrare art. 30, chiar dacă rezultă din legea aplicabilă ca urmare a unei norme conflictualc şi chiar dacă această normă este cea a Convenţiei de la Roma din 19 iunie 1980. 2

8

4.2. O măsură susceptibilă să reprezinte un obstacol în calea comerţului înti statele membre Comerţul inlracoinunilar al mărfurilor priveşle importurile sau exporturile de produse fabricate sau comercializate într-un stat membru. Toate măsurile naţionale care afectează fluxul mărfurilor nu sunt a priori considerate a fi măsuri cu efect echivalent restricţiilor cantitative. O măsură nu este prohibitivă decât în condiţiile în care are o natură particulară, şi anume aceea de a fi echivalentă unei "restricţii cantitative". Chiar dacă această natură este expresă, MEERC este ilicită numai în măsura în care nu afectează comerţul intracomunitar decât indirect sau potenţial, ceea ce nu se întâmplă în cazul discriminărilor în sens contrar.

5. Comerţul între statele membre Dispoziţiile Tratatului în ceea ce priveşte libera circulaţie a mărfurilor vizează înlăturarea oricărui obstacol în cadrul (decompartimentarea) Pieţei Comune. Raţiunile protecţioniste ale anumitor activităţi explică faptul că statele membre caută să restrângă anumite exporturi1. Trebuie evidenţiat că ceea ce împiedică sau stânjeneşte circulaţia mărfurilor nu sunt întotdeauna măsurile cu efect echivalent restricţiilor cantitative. Pentru stabilirea faptului dacă o măsură are efect echivalent restricţiilor cantitative trebuie să se cerceteze, în primul rând, echivalenţa cu restricţiile cantitative. Hotărârea Dassonville nu precizează în mod clar natura obstacolelor de înlăturat 2.

1 Pentru interdicţia de a exporta vin de Rioja în vrac pentru a-i proteja pe cei care îmbuteliază vin în Spania. 2 Speţa arc ca obiect un certificai de origine (Whisky) foarte greu de ob(inut pentru produsele importate. Discriminarea era evidentă, iar condamnarea discriminărilor nu a ridicat niciodată vreo problemă.

9

In schimb, condamnarea măsurilor aplicabile fără distincţie a fost recunoscută mai târziu, printr-o allă celebră hotărâre, Cussis de Dijon1 , din 20 februarie 1979. Măsurile naţionale, care nu au nici un efect asupra schimburilor şi care nu privesc decât circulaţia internă a mărfurilor de origine naţională, nu sunt susceptibile de a permite aplicarea dreptului comunitar. Avem în vedere aici discriminările inverse. Trebuie reţinut faptul că discriminările sunt, în principiu, echivalente restricţiilor cantitalive. Discriminarea legată de mărfuri în liberă practică sau originare din alte stale membre este, evident, contrară art. 28 şi următoarele din Tratat, ca şi art. III din GATT. Astfel, se poate observa că discriminările au fost întotdeauna condamnate. Acest lucru este valabil, însă, pentru măsurile care favorizează numai produsele naţionale sau care supun produsele importate sau importul lor unor condiţii care nu sunt cerute pentru produsele naţionale. Există situaţii în care discriminarea este deghizată. Aceasla poale li descoperită în cazul legislaţiilor care nu sunt decât aparent aplicabile în mod nediferenţiat produselor naţionale şi celor importate. Astfel, reglementările diverse pot conduce la diferenţe în detrimentul produselor importate, în ciuda generalităţii lor aparente 2 . Aceleaşi soluţii sunt valabile şi pentru restricţiile la export. Discriminările pot fi legitimate, sub condiţia să nu fie arbitrare, pentru unul din motivele limitativ enumerate de art. 303.

' Ca speţă, este vorba despre refuzul administraţiei germane de a comercializa pe teritoriul german alcoolul "Cassis de Dijon"; speţa nu arc în vedere refuzul de a importa alcoolul amintit. Motivul era insuficienţa gradelor tăriei alcoolului. Argumentele avansate de guvernul german sunt în număr de două. Primul constă în afirmarea faptului că o asemenea măsură avea consecinţe asupra sănătăţii publice, împiedicând proliferarea băuturilor slub alcoolizate la care consumatorii s-ar obişnui mai uşor. Al doilea argument spunea că au prioritate imperativele protecţiei consumatorilor şi loialităţii tranzacţiilor comerciale, prin standardizarea produselor alcoolice, care împiedica concurenţa excesivă prin preţurile băuturilor slabe, deoarece alcoolul este componenta cea mai oneroasă a acestor băuturi. Curtea de justiţie a recunoscut, iniţial, faptul că reglementarea şi comercializarea băuturilor alcoolice aparţin statelor membre, ca şi în prezent, şi că obstacolele în calea liberei circulaţii a mărfurilor care rezultă din diferenţele dintre legislaţiile naţionale trebuie acceptate dacă sunt necesare pentru satisfacerea unor exigenţe imperative. Ulterior, Curtea a recunoscut că imperativele expuse de guvernul german erau susceptibile să împiedice o măsură naţională restrictivă de a fi calificată ca fiind "o măsură cu efect echivalent", în sensul art. 28, dar că, în speţă, măsurile luate de autorităţile germane nu urmăreau un interes general. CJCE a afirmat că există o încălcare a art. 28, deoarece era restrâns Iară nici un obiectiv legitim importul de băuturi produse şi comercializate legal în alte state membre. 2 De exemplu, regimul francez pentru preţurile carburantului, CJCE, hotărârea din 29.01.1985, Cullet /Leclcrc, C-231/83. 3 Este vorba despre interdicţii sau restricţii la import sau export justificate pe raţiuni de moralitate publică, de ordine publică, securitate publică, protejare a sănătăţii şi vieţii persoanelor şi animalelor sau de conservare a vegetaţiei, de protejare a patrimoniului artistic sau arheologic naţional sau de protejare a proprietăţii industriale şi comerciale

10

6. Măsurile aplicabile fără distincţie importurilor Formula „măsuri aplicabile fără distincţie" se referă la normele interne discriminatorii interzis» prin ari. 28 şi 29 TCli care, deşi nu lac distincţie între produsele importate şi cele autohtone, pot, totuşi, să restricţioneze comerţul 1. Dacă o măsură aplicabilă fără distincţie este necesară pentru a proteja unele condiţii obligatorii, aceasta nu este considerată contrară dispoziţiilor art. 28 TCE. Cu toate acestea, dacă o măsură distinct aplicabilă contravine în mod normal art. 28, ca poate fi justificată prin art. 30 TCE. Jurisprudenţa CJCE, însă, realizează, în hotărârea Cassis de Dijon, o distincţie între măsurile distinct aplicabile şi măsurile aplicate fără distincţie, atâta timp cât condiţiile obligatorii cuprinse în această hotărâre sunt mai cuprinzătoare decât dispoziţiile ari. 30 şi, spre deosebire de ari. 30, lista cuprinsă în hotărâre nu arc un caracter exhaustiv. Curtea a extins condiţiile obligatorii şi la protecţia mediului, ca şi la interesele legitime ale politicii economice sociale 2 şi la realizarea operelor cinematografice3 . Obstacolele tehnice, rezultate din reglementările industriale sau din cele pentru definirea specificaţiilor produselor nu au fost luate în considerare de Tratat. Totuşi, destul de repede, efectele lor restrictive asupra schimburilor i-au făcut pe redactorii Tratatului să le ia în considerare în acelaşi mod ca reglementările aşa-numite comerciale potrivit Programului general prezentat de Comisie la 28 mai 1969. Acest program a fost prelungit prin Cartea albă cu privire la Piaţa internă prezentată în iunie 1985. In raport cu diversitatea măsurilor şi a raţiunii lor de a fi, art. 28 putea fi interpretat în 2 moduri diferite. Prima interpretare era aceea de a îl aplica numai în caz de discriminare, ceea ce lăsa statelor membre cea mai mare libertate - sau cea mai mare competenţă - pentru adoptarea reglementărilor care, sub cele mai variate pretexte, împiedicau accesul pe teritoriul lor al mărfurilor produse sau comercializate în alte state membre. A doua interpretare consta în a considera că era contrară Tratatului orice măsură naţională care putea limita schimburile la nivel inferior celui susceptibil de a fi atins în absenţa sa; competenţa statelor membre era foarte restrânsă d i n această perspectivă. Directiva 70/50 a Comisiei, adoptată în data de 22.12.1969, a avut ca temei art. 33 din Tratat (abrogat). Efectele sale au încetat la expirarea perioadei de tranziţii. Directiva păstrează, totuşi, interesul de a interpreta dispoziţiile cu privire la libera circulaţie a mărfurilor.

1 2

Este vorba despre obstacolele la comerţ. CJCE, hotărârea din 11.07.1985, Cinâthebeque SA / Fâderalion des Cinemas Francaise, C-61/84. 3 CJCE, hotărârea din 23.11.1989, Torfuen Borough Comicii /li & Q PLC, C-145/88.

11

Din această directivă, rezultă că statele membre păstrează o competenţă de principiu pentru adoptarea, în limitele teritoriului lor, a unor "reglementări comerciale". Reglementările comerciale pot fi diferite. Acest lucru este normal şi inevitabil (cu excepţia cazului în care a avut loc o armonizare legislativă) 1. Divergenţele pot afecta schimburile şi pol complica importurile sau exporturile. Situaţia trebuie să fie acceptată de operatorii economici 2". Dar, reglementările comerciale naţionale pot, în anumite cazuri, "să producă efecte restrictive care depăşesc cadrul efectelor proprii acestor reglementări", fapt care se poate întâmpla atunci când "importurile devin fie imposibile, fie mai dificile sau oneroase", "fără ca acest lucru să fie necesar pentru a atinge un obiectiv ce rămâne în cadrul opţiunii lăsate de Tratat statelor membre de a adopta reglementări comerciale3" . Libertatea statelor membre nu mai este totală din momentul în care adoptă dispoziţii al căror efect propriu nu mai este acela de a reglementa comerţul pe teritoriul lor, ci şi de a face operaţiunile de import sau de export, în fapt sau în drept, mai dificile sau mai oneroase decât operaţiunile de comerţ interne. Libertatea statelor este, astfel, limitată de dispoziţiile şi obiectivele Tratatului. O reglementare care face importurile sau exporturile mai dificile sau oneroase nu este, totuşi, condamnabilă numai pentru acest motiv. Ea poate răspunde unui obiectiv legitim luat în considerare de dreptul comunitar. Rolul de a stabili acest lucru aparţine instanţelor, după consultarea CJCE. Va trebui, însă, ca măsura în cauză să răspundă obiectivului legitim, respectând în acelaşi timp principiul proporţionalităţii, adică antrenând cele mai mici obstacole în calea schimburilor cu putinţă. Jurisprudenţa CJCE a recunoscut fundamentarea Comisiei exprimată în Directiva nr. 70/50. Art. 28 conţine el însuşi un principiu de interzicere şi limita sa. Hotărârea Cassis de Dijon4 a oficializat, astfel, examinarea în cadrul art. 28 5. Această hotărâre reprezintă punctul de plecare al unei importante jurisprudenţe, întotdeauna actuală în ceea ce priveşte reglementările comerciale care privesc mărfurile şi care trebuie respectate pentru a accede pe pieţele naţionale. Aceste reglementări se pot constitui în măsuri cu efect echivalent restricţiilor cantitative. în schimb, Iară îndoială, este în grija Curţii de Justiţie înlăturarea a cât mai multor obstacole de pe piaţa europeană. Un timp, Curtea a considerat ca putând li MEERC măsurile naţionale care interziceau anumite practici sau modalităţi de comercializare 6.

1

A se vedea, de exemplu, Directiva Consiliului 76/768/CEE din 27 iulie 1976 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la produsele cosmetice. 2 A se vedea, de exemplu, Directiva Comisiei 70/50/CEE, din 22 decembrie 1969, în temeiul art. 33 alin. (7) privind eliminarea măsurilor cu efect echivalent cu cel al restricţiilor cantitative la import care nu sunt acoperite de alte dispoziţii adoptate în temeiul Tratatul CEE. 3 A se vedea, de exemplu, CJCE, hotărârea din 20.02.1979, Rewe / Bundesmonopolverwaltung fur Branntwein, C-120/78. 4 Idem. 5 M. Mattera, "Piaţa unică europeană", Jupiter, cd. a 2-a, pag. 256. 6 A se vedea pentru vânzarea prin corespondenţă: CJCE, hotărârea din 16.05.1989, Buet e.a. /Ministere public, C-382/87.

12

Argumentul prezentat era cel potrivit căruia aceste reglementări reduceau cererea internă şi, în consecinţă, fluxul de import. Se ajungea, astfel, la a supune dreptului comunitar măsurile care nu vizau mărfurile în sine, ci modalităţile de comercializare pe teritoriul unui stat membru sau altul, fără a exista diferenţe de tratament între produsele naţionale şi cele importate. Hotărârea Cassis de Dijon a avut un ecou considerabil. Principiile sale au fost reafirmate cu fidelitate de o jurisprudenţa abundentă ale cărei puncte esenţiale le vom sintetiza în continuare. Perspectiva statelor membre nu este numai una naţională. Buna funcţionare a Pieţei Comune cerc ca fiecare stat membru să ţină cont şi de cerinţele legitime ale altor state membre1 . Din momentul în care unele măsuri unilaterale ale statelor introduc obstacole în calea liberei circulaţii a mărfurilor, ele sunt susceptibile să intre în sfera de aplicare a art. 28. Formula folosită de CJCE a permis afirmarea "noii abordări". în acest sens, statele membre nu pot să interzică vânzarea pe teritoriul lor a produselor provenind din alte state membre numai pentru motivul că sunt fabricate după proceduri sau tehnici diferite decât cele existente pe teritoriul lor. în schimb, pot căuta să realizeze, pe teritoriul lor, obiective legitime (protecţia consumatorilor, loialitatea tranzacţiilor etc). Statele sunt chiar libere, în principiu2, să fixeze nivelul protecţiei de obţinut pe teritoriul lor. Trebuie, de asemenea, să respecte principiul încrederii reciproce între statele membre. Totodată, trebuie să recunoască ca echivalente tehnicile, normele, controalele, dispoziţiile în vigoare în alte state membre, dacă acestea asigură acelaşi nivel de protecţie a interesului general în cauză 3. Astfel, se poate constata faptul că, aici, sunt corelate 2 principii, şi anume: cel al proporţionalităţii şi acela al recunoaşterii reciproce. Această "nouă abordare" caracterizează, în cele din urmă, legislaţia comunitară şi explică apariţia unui număr mare de directive. Din momentul în care o reglementare naţională are în vedere condiţii le de producţie sau prezentarea pentru comercializare a unei mărfi în a l t stat membru al Comunităţii Europene, putem fi în prezenţa unei măsuri cu efect echivalent restricţiilor cantitative, contrară art. 28. Atunci când un stat, profitând de libertatea care îi aparţine în absenţa armonizării, vizează conţinutul lato sensu al unui produs şi supune comercializarea pe teritoriul său unor condiţii diferite de cele care există în statul de origine, CJCE susţine că asemenea reglementări trebuie să fie

1 A se vedea comunicarea interpretativă a Comisiei din 2 octombrie 1980 asupra consecinţelor Hotărârii Cassis de Dijon, JOCE, C.256, 3 octombrie 1980. 2 Cu excepţia situaţiei când fixează un nivel ncrczonabil, nejustificat ştiinţifice; trebuie sâ existe o anumită proporţionalilalc 3 CJCE, hotărârea din 27.06.1996, Procedare penale contre Brandsma, C-293/94.

13

de

rezultatele

diferenţiate în funcţie de statul membru de destinaţie şi, astfel, pot fi crescute costurile produselor exportate. Obstacolul în calea accesului pe pieţe este relevat de acest lucru, fără a putea vorbi despre o discriminare propnu-zisă în cadrul măsurii naţionale în cauză. Pur şi simplu, legislaţia naţională nu permite un acces fără obstacole pe piaţă, chiar dacă este aplicabilă fără distincţie1. Astfel, au făcut obiectul jurisprudenţei interdicţiile anumitor forme de ambalaj 2 , cerinţe cu privire la etichetare, în special cele de natură lingvistică, cu privire la securitate, cerinţe legate de obligaţia de control tehnic şi chimic de laborator sau de certificare în singurul stat de destinaţie 3. Au fost luate în considerare, în aceeaşi manieră, cerinţele preţului minim în ţara de destinaţie, indiferent de preţul de vânzare în ţara de origine4 . In perspectiva eliminării tuturor obstacolelor pe Piaţa Comună, apoi pe Piaţa internă, împiedicarea schimburilor poate proveni din alte măsuri decât cele care restrâng circulaţia mărfurilor legal produse şi fabricate în alte state. Restricţia legată de piaţa de desfacere a unei anumite categorii de produse pe teritoriul unui stat membru poate limita cererea pe acest teritoriu şi fluxul importurilor. Fără a opera distincţii, legislaţia în cauză va menţine importurile globale la un nivel inferior celui care ar fi atins în absenţa sa. Această constatare, însă, este valabilă pentru mărfurile de origine naţională care sunt şi ele private de piele de desfacere. Restricţia fluxurilor a fost luată în considerare de Curtea de Justiţie. S-a apreciat că măsurile naţionale aplicabile fără distincţie, care obligă operatorii să renunţe la anumite procedee de vânzare, pot avea un efect restrictiv asupra schimburilor şi pot excede efectelor normale ale unei reglementări comerciale. 5 Această analiză a fost 4urmată de vânzările prin corespondenţă , de deschiderea magazinelor de duminică sau de monopolurile farmaceutice7. Curtea recunoştea, astfel, că asemenea măsuri pot afecta comerţul înlre slalele membre, cu cxcepjia cazului în care ele sunt legitimate de motive ce ţin de interesul general. De foarte multe ori, de fapt, justificarea unei legislaţii naţionale prin invocarea interesului general permite să se ajungă la concluzia rezonabilă că nu există nici un obstacol în calea comerţului intracomunilar sau nici un protecţionism. Trebuie realizată o distincţie între conţinutul şi prezentarea unui produs şi modalităţile de vânzare, distincţie care se realizează pe baza "posibilităţii" unei măsuri de a crea obstacole în calea comerţului intracomunitar. Măsurile aplicabile diferit produselor naţionale şi celor importate sunt a priori discriminatorii şi ilicite. Dificultatea există numai în cazul măsurilor aplicabile prin operarea unei distincţii între categoriile de produse în cauză. Astfel, trebuie distins între aceste măsuri. Cele care vizează produsele în sine (etichetare, prezentare, compoziţie, denumire etc.) sau actul importului sunt măsuri cu efect echivalent, apriori contrare art. 28, cu excepţia situaţiei în care trebuie protejat un interes naţional.

1

CJCE, hotărârea din 26.06.1997, Vereinigte Familiupress Zeitimgsverlags- itnd verlriebs GmbH/Bauer Verlag, C-368/95. 2 Pachete de margarina, CJCE, hotărârea din 10.11.1982, Kau/De Smedi, C-261/81.. 3 CJCE, hotărârea din 11.05.1989, Procedare penale contre Wurmscr e.a., C-25/88 (pentru poansonarca metalelor preţioase). 4 Pentru băuturi, CJCE, hotărârea din 24.01.1978, Van Tiggele C-82/77. 5 6 7

CJCE, hotărârea din 16.05.1989, Duet e.a. /Ministere public, C-382/87. CJCE, hotărârea din 23.11.1989, Torfaen liorough Comicii/li & Q PLC, C-145/88. CJCE, hotărârea din 21.03.1991, Procedare penale contre Delattre, C-369/88.

14

Se poate prezuma faptul că aceste măsuri afectează mai mult prin natura lor mărfurile importate, deoarece ele împiedică produsele legal fabricate şi comercializate în alte state membre să intre pe teritoriul statului destinatar al importului1. în schimb, măsurile privind modalităţile de vânzare în interiorul statului care importă nu pot fi prezumate a fi mai defavorabile pentru produsele importate faţă de cele naţionale. Trebuie ca, de fiecare dată, să se cerceteze dacă există scopul sau rezultatul obstrucţionării suplimentare a produselor importate în raport cu cele naţionale. In hotararea Keck2, Curtea a dat o explicatie pentru acest reviriment, şi anume: "Dat fiind faptul că operatorii economici invocă din ce în ce mai mult art. 303 al Tratatului pentru a contesta toate tipurile de reglementări care au ca efect limitarea libertăţii lor comerciale, chiar dacă nu vi/.ca/.â produsele ce provin din alte state membre". La momentul respectiv, existau anumite schimbări care justificau o asemenea hotărâre. însă, există şi o altă explicaţie, mai satisfăcătoare, şi anume aceea de a apropia jurisprudenţa în materie de liberă circulaţie a mărfurilor de cea care s-a dezvoltat în materie de liberă circulaţie a persoanelor sau a serviciilor, care nu priveşte, în definitiv, decât legislaţiile care sunt de natură să incomodeze schimburile comunitare 4. Se revine, astfel, la ideea simplă potrivit căreia în absenţa armonizării, diferenţele dintre legislaţiile naţionale trebuie acceptate şi că numai măsurile care aduc atingere accesului pe pieţele naţionale pot fi contestate, Exercitarea comerţului pe teritoriul statelor este, în principiu, în competenţa lor şi nu a dreptului comunitar. Hotărârea Keck şi Mitlumard a fost urmată de o jurisprudenţă bogată care consideră că "modalităţile de vânzare" nu constituie, în principiu, MEERC, cu excepţia situaţiei în care afectează, în fapt sau în drept, produsele naţionale în alt mod decât pe cele impoilate. Acest gen de măsuri naţionale nu intră sub incidenţa art. 28 a priori, deoarece nu este vorba despre reglementarea schimburilor de mărfuri între statele membre. 5 Distincţia este, uneori, subtilă între măsurile ce vizează mărfurile şi care împiedică schimburile intracomunitare şi cele care nu edictează decât modalităţi de vânzare. Din momentul în care măsura naţională aduce atingere compoziţiei sau prezentării produsului, ea nu mai constituie o modalitate de vânzare şi devine a priori o MEERC6.

1

Hotărârea Cassis de Dijon. La 24 noiembrie 1993 a fost dată o hotărâre în cazul Keck fi Mithouard cu privire la legislaţia franceză în materie de vânzare în pierdere. Curtea precizează, iniţial, faptul că, dacă o asemenea legislaţie este susceptibilă de a restrânge volumul de vânzări şi, în consecinţă, volumul de vânzări provenind din alte stalc membre, în măsura în care privează operatorii de o metodă de promovare a vânzărilor, trebuie, totuşi, să se pună problema dacă această eventualitate este suficientă pentru calificarea legislaţiei în cauză ca fiind MEERC. 3 Devenit articolul 28 4 V. Mattcra, „De la hotărârea DassonviUe la Keck: claritatea obscură a unei jurispnidenţe bogate în principii novatoare si în contradicţii", Revista Piaţa unică, 1994, citat de Gavalda şi Parlcani 5 Sunt modalităţi de vânzare: regulile privind publicitatea (de exemplu, interdicţia totală a unui tip de publicitate TV) - CJCE, hotărârea din 09.07.1997, Konsumcntombudsmanncn 2

/DeAgostini el TV-Shop, C-34/95. 6

De exemplu: interdicţia unei menţiuni caic ocupă mai mult de 10% din volumul ambalajului, CJCE, hotărârea din 06.07.1995, Verein gegen Unwesen in Ilandel tind Gewerbe Koln /Mar, C-470/93.

15

O restricţie şi un obstacol în calea liberei circulaţii a mărfurilor nu sunt prin ele însele ilicite. Dacă se ajunge la concluzia că sunt justificate de un interes general, nu pot fi calificate ca fiind MEERC. Este vorba despre lipsa unui caracter ilicit fundamental. Acest raţionament a fost iniţiat în hotărârea Cassis de Dijon. Statele membre nu sunt întotdeauna libere să determine ele însele care sunt situaţiile de protecţie a unor interese generale care pot fi admise în dreptul comunitar. .Jurisprudcnţa este în această privinţă destul de flexibilă. Trebuie ca măsurile în cauză să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele 6 condiţii: - domeniul respectiv trebuie să nu 11 făcut obiectul unei armonizări; - măsura trebuie sâ apere mi interes general; - nu trebuie să fie discriminatorie; - trebuie să fie în mod obiectiv necesară; - Irebuie să fie proporţională; - trebuie să ţină cont de ceea ce se cere în statul de origine al mărfii. Interesul general. Armonizarea exhaustivă exclude, în principiu, faptul ca o măsură naţională divergentă să poată fi considerată ca răspunzând unui interes general în sensul dreptului comunitar1. Sectoarele armonizate sunt puţine ca număr. Astfel, numeroase motive de interes public, în sensul dreptului comunitar, pot justifica diferite măsuri naţionale. Nu există o listă, deşi fostele aii. 129 şi 130 cnumără câteva situaţii2 . Art. 303 enunţă şi el câteva dintre acestea, care pot face ca respectivele măsuri să nu fie considerate discriminatorii. Jurisprudenţa comunitară a identificat un număr mare de asemenea prevederi şi este posibil să identifice şi în continuare. Au fost, de asemenea, considerate situaţii de protecţie a unui interes general, susceptibile să evite calificarea măsurilor naţionale în cauză ca fiind MEERC: loialitatea tranzacţiilor comerciale, protecţia consumatorului sau securitatea acestuia, pluralismul presei, eficacitatea controalelor fiscale, obligaţia declaraţiilor cu scop statistic, protecţia mediului, stabilizarea finanţelor publice, reglementarea deschiderii magazinelor de duminică din perspectiva unei politici sociale, reglementarea orarului de fabricare, protecţia unei limbi sau alte motive pur politice sau strategice. Referirea precisă, operată de Tratatul de la Roma, la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului autorizează considerarea faptului că protecţia libertăţilor edictate de această Convenţie este per .se un motiv ce ţine de apărarea unui interes general. Bineînţeles, compararea unei măsuri naţionale cu o cerinţă legată de un interes general nu este necesară atunci când măsura nu edictea/.ă o modalitate de vânzare care nu împiedică accesul pe o piaţă naţională, deoarece în acest caz nu are loc aplicarea art. 30. Obiectivul general al realizării Pieţei Comune interzice să se considere că faptul de a priva consumatorul de produse legal produse şi comercializate în alte state membre cu scopul de a respecta obiceiurile acestuia poate fi un motiv legat de interesul general în sensul dreptului comunitar.

1

CJCE, hotărârea din 25.07.1991, Sdger/Dennemeycr, C-76/90. Protecţia consumatorilor, a mediului. 3 V.n.: art. 36.

2

16

Măsurile naţionale trebuie, bineînţeles, să fie în mod obiectiv necesare pentru satisfacerea unui interes general în cauză. Măsurile i n u t i l e sau neîntemeiate ştiinţific ar putea fi contestate 1. Măsura naţională trebuie să fie, de asemenea, coerentă. Nu este necesar ca măsura naţională să asigure, în anumite situaţii, protecţia interesului general invocat şi ca, în alte cazuri, să nu ţină cont de acesta. Interesul general este, prin natura sa, indivizibil şi trebuie protejat de fiecare dată când este ameninţat. Dacă măsura naţională nu asigură întotdeauna protecţia interesului general înseamnă că, în realitate, statul în cauză consideră că nu există un interes general2. Art. 28 impune şi respectarea principiilor proporţionalităţii şi recunoaşterii reciproce. Statele trebuie să aleagă o măsură care este cel mai puţin restrictivă asupra schimburilor. Astfel, spre exemplu, Curtea a subliniat de mai multe ori faptul că protecţia şi informarea consumatorului pot fi asigurate în mod suficient printr-un etichetaj informativ mai degrabă, decât prin interzicerea importurilor care au, în plus, ca rezultat cristalizarea unor obişnuinţe şi preferinţe. Acest lucru nu semnifică faptul că statele membre sunt obligate să asigure în acelaşi mod şi cu aceleaşi norme satisfacerea interesului general invocat. Ele sunt libere a priori să definească nivelul de protecţie de dorit pe teritoriul lor. Această cerinţă nu presupune respectarea principiului proporţionalităţii. Putem lua exemplul normelor de securitate: Franţa estima că este necesar să protejeze utilizatorii împotriva propriei lor greşeli, în timp ce Germania se mulţumea cu norme mai puţin severe cu referire la formarea profesională. Curtea de Justiţie a validat cele două demersuri. Abia după aceasta poate fi aplicat principiul proporţionalităţii. Această libertate relativă şi proporţională a statelor membre trebuie corelată cu cerinţele principiului- recunoaşterii reciproce. Cerinţele naţionale trebuie, în mod imperativ, să ia în considerare măsurile edictate în statele de origine ale mărfii şi care concură la satisfacerea aceluiaşi interes general3. Afectarea comerţului nu a avtit nevoie de a fi perceptibilă sau verificată din punct de vedere slalislic. Afectarea poale li pur şi simplu indirectă sau potenţială. Afectarea potenţială nu este una aleatorie sau indirectă 4 . Acest criteriu permite realizarea unei diferenţieri, într-o manieră destul de flexibilă, a conţinutul noţiunii de MEERC. O absenţă completă a circulaţiei intracomunitarc a mărfurilor în cauză nu împiedică afectarea potenţială a comerţului intracomunitar. 5

1

CJCE, hotărârea din 28.04.1998, Decker/Caisse de maladie des employes prives, C120/95. 2 De exemplu: legislaţia germană care interzicea importul de medicamente pe calc poştală cu scopul de a lupta împotriva automedicaţici, dar care tolera importurile pe calc terestră, CJCE, hotărârea din 07.03.1989, Scliumuclier/1huiplzollaml Frankfun am MainOst, C-215/87. 3 CJCE, 15 sept.1994, lloutwipper; importatorul trebuie să dovedească existenţa regulilor şi a controalelor în statul de origine pentru a putea li total sau par|ial dispensat de controalele din statul în care marfa este pusă în vânzare 4 CJCE, hotărârea din 29.11.1993, Procedures penales contre Keck el Mithouard, C267/91. 5 CJCE, 14.07.1998, Smcmor el Segaud / Commission, C-3 17/97.

17

Dacă nu există o regulă minimă în materie de liberă circulaţie a mărfurilor, efectul restrictiv invocat de cel ce contestă măsura naţională nu trebuie să fie aleatorie, indirectă sau ipotetică. 1 . In principiu, dreptul comunitar nu se ocupă de situaţiile pur interne. Acest lucru pare cu atât mai justificat în urma jurisprudenţei legate de hotărârea Keck et Mithoitard care decelează singurele măsuri susceptibile de a afecta schimburile intracomunitare. Dar acest lucru nu semnifică faptul că reglementările comerciale în aparenţă interne (care nu vizează, de exemplu, decât produsele naţionale) nu pot fi obstacole în calea accesului pe piaţă a produselor importate. Acesta poate fi cazul unei reglementări care prezintă în mod favorabil produsele naţionale2. In ciuda jurisprudenţei Keck, controlul reglementărilor interne nu este abandonat3. Total diferită este, însă, chestiunea "discriminărilor inverse" în cazul cărora produsele naţionale sunt cele defavorizate de către legiuitorul naţional în raport cu produsele importate. Acest lucru poale apărea atunci când o legislaţie a fost declarată contrară art. 30 în ceea ce priveşte produsele importate, dar rămâne în vigoare pentru produsele naţionale. Dreptul comunitar nu vizează acest gen de discriminare. Ari. 30 nu se referă decât la obstacolele în calea comerţului intracomunitar şi principiul general al nediscriminării nu permite, în materie de liberă circulaţie a mărfurilor, acceptarea situaţiilor în care produsele importate să fie tratate mai favorabil decât produsele naţionale. Această chestiune iese din domeniul dreptului comunitar.

1 CJCE, hotărârea din 30.11.1995, Essu Espanola / Comunidad Autonoma de Canarias, C-134/94. 2 CJCE, hotărârea din 07.05.1997, Procedures pniulcs contre Pislre e.a., C-321/94. 3 Simon ct Lagondct, „Libera circula/ie a mărfurilor ţi .situaţii pur interne, cronica

unei morţi anunţate". Europe, i u l i e 1997, pag. 7

18

7. Clauze de salvgardare Prin Actul Unic European a fost introdus în Tratatul CE un nou text - art. 100 A (95) par. 4 prin care, la motivele justificate din 'art.'36 (30) care permite restricţii sau prohibiţii la import, export sau mărfuri în tranzit, se adaugă alte două motive. Astfel, dacă după o măsură de armonizare luată de Consiliu sau Comisie acţionând cu majoritate calificată, un stat membru consideră că este necesar să menţină prevederile naţionale pe motive de nevoi majore avute în vedere la art. 30 ori privind protecţia mediului înconjurător ori a mediului de lucru, va notifica aceste prevederi Comisiei. Noua dispoziţie este considerată ca o clauză generală de salvgardare, care poate fi invocată în situaţii deosebite, extreme, care impun un regim derogatoriu provizoriu. De altfel, art. 95 par. 10 dispune că măsurile de armonizare avute în vedere mai sus vor 'include, în situaţii specifice, o clauză de salvgardare autorizând statele membre, pentru unul sau mai multe dintre motivele neeconomice enunţate la art. 30, să ia măsuri provizorii supuse unei proceduri de control comunitar. Art. 296 CE prevede alte două clauze de salvgardare care pot să afecteze libera circulaţie a mărfurilor. Astfel, nici un stat membru nu va fi obligat să furnizeze informaţii a căror'dezvăluire ar fi contrară intereselor esenţiale ale securităţii sale. Este, evident, vorba de secrete de stat, mai ales de natură economică. De asemenea, oricare stat membru poate să ia astfel de măsuri pe care el le consideră necesare pentru protejarea acestor interese care sunt în legătură cu producţia ori comerţul cu arme, muniţii şi material de război, dar aceste măsuri nu trebuie să afecteze condiţiile de concurenţă pe piaţa comună privind produsele care nu sunt destinate expres scopurilor militare. . Funcţionarea pieţii comune ar putea fi afectată prin măsuri ale unui stat membru care pot fi luate în cazul unor serioase tulburări interne afectând legea şi ordinea, în caz de război, tensiune internaţională serioasă constituind o ameninţare de război ori în scopul îndeplinirii obligaţiilor pe care el le-a acceptat pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. în sfârşit, o clauză de salvgardare, poate fi aplicabilă şi atunci când survine o criză neaşteptată în balanţa de plăţi a unui stat membru. Măsurile luate în acest scop, conform art. 120 sunt cu titlu conservatoriu şi nu trebuie să fie excesiv de prohibitive sau de restrictive pentru remedierea dificultăţilor neaşteptate care s-au manifestat.

8.. Monopolurile de stat comerciale Restricţii şi discriminări afectând libera circulaţie a mărfurilor pot surveni şi ca urmare a activităţii monopolurilor cu caracter comercial. Monopolurile de stat pot să fie numai cu caracter comercial sau mixte - de producţie şi comerciale. Prin reglementările naţionale drepturile de monopol pot fi acordate unei întreprinderi de stat sau unei instituţii de stat care va supraveghea ori determina sau influenţa apreciabil comerţul dintre statele membre ori unei întreprinderi private pe calea concesionării unor activităţi importante, precum producerea şi desfăcea alcoolului şi tutunului (monopoluri delegate).

Art. 37 par. 1 CE (în formularea şi cu numerotarea dinaintea Tratatului de la Amsterdam - în prezent art. 31 par. 1) a impus statelor membre obligaţia de a adapta aceste monopoluri astfel încât să se garanteze că, atunci când perioada de tranziţie a luat sfârşit, nici o discriminare privind condiţiile potrivit cărora mărfurile sunt dobândite şi 19

desfăcute nu va exista între naţionalii statelor membre. Obligaţia astfel prevăzută s-a conturat ca o obligaţie de a face, denumită şi "activă". Statele membre se vor abţine, conform art. 31 par. 2, de a introduce orice nouă măsură care este contrară principiului stabilit la par. 1 sau care restrânge domeniul de aplicare al articolelor care privesc interzicerea taxelor vamale şi restricţiile cantitative între statele membre. Această obligaţie este de a nu face, denumită şi "pasivă". Dacă monopolurile în cauză s-au transformat în întreprinderi publice, fără a deţine drepturi comerciale exclusive, va fi aplicabil art. 86, care dispune, la par. 1, că în cazul întreprinderilor publice şi al întreprinderilor cărora statele le acordă drepturi exclusive sau speciale, statele membre nu vor adopta, nici nu vor menţine în vigoare vreo măsură contrară regulilor stabilite prin Tratat.

9. Regula raţiunii. Excepţia prevăzută la art. 30 CE Prin introducerea unei reguli de raţiune (care mai este denimută şi "cerinţa obligatorie") s-a încercat atenuarea efectului principiului de bază stabilit în practică prin care măsurile susceptibile să împiedice, direct sau indirect, real sau potenţial, comerţul internaţional sunt considerate măsuri având un efect echivalent. Dar s-a accentuat că aceste reguli trebuie să fie proporţionale cu scopul avut în vedere, aşa încât dacă un stat membru poate să opteze între diferite măsurie spre a realiza acelaşi obiectiv, el trebuie să aleagă mijloacele care restrâng cel mai puţin libera circulaţie a mărfurilor în Comunitate. Prin Regulamentul nr. 3052/95 din 13 decembrie 1995 al Parlamentului şi Consiliul, s-a stabilit o procedură de informare privind măsurile naţionale ce derogă de la principiul liberei circulaţii a mărfurilor în interiorul Comunităţii, fiind în cauză sectoarele nearmonizate. Sub incidenţa acestor proceduri se află cazurile în care un stat membru impune obstacole, pentru neconformitate cu propria sa reglementare naţională, la libera circulaţie sau la punerea pe piaţă a mărfurilor fabricate sau comercializate într-un alt stat membru. Regula raţiunii nu poate fi, totuşi, asemănată cu condiţiile negative prevăzute la art. 81 CE privind concurenţa, întrucât art. 28 şi 29 nu cuprind posibilităţi de exceptare aşa cum poate fi acordatăconform art. 81. Aşadar, regula raţiunii, ca şi celelalte prevederi derogatorii de la principiul de bază, pot fi acceptate, evident, numai în lipsa unor reguli comune privind producţia şi desfacerea mărfurilor, astfel că, în caz contrar, va reveni statelor membre datoria de ia reglementa toate problemele privind acea producţie şi acea desfacere a mărfurilor. O excepţie importantă de la principiul de bază menţionat este prevăzută la art. 30, în sensul că "prevederile art. 28 şi 29 nu vor împiedica prohibiţii asupra importurilor, exporturilor sau mărfurilor în tranzit justificate pe motive de moralitate publică, ordine publică sau securitate publică; protecţia sănătăţii şi vieţii oamenilor, animalelor şi plantelor; protecţia tezaurelor naţionale posedând valoare arheologică, istorică sau artistică; ori protecţia proprietăţii comerciale şi industriale. In cazul proprietăţii industriale şi comerciale, excepţiile sau derogările sunt admise. Restricţiile sau prohibiţiile astfel justificate nu se vor putea constituie numai dacă ele sunt justificate în scopul salvgardării dreptului care constituie obiectul specific al acestei proprietăţi ele însele, potrivit art. 30, teza a doua, în mijloacele de discriminare arbitrara sau restrictii disimulate in comertul dintre statele membre. Se impune, prin urmare, observarea unei cerinte de nediscriminare arbitrara ori a principiului bunei credinte atunci cand asemenea restrictii sau prohibitii vor fi impuse. 20

Derogarea de la interdicţia măsurilor restrictive este justificată de raţiuni în mod special imperioase. Derogarea poate exista chiar în prezenţa unei discriminări între produsele naţionale şi cele importate, deşi jurisprudenţa art. 28 referitoare la interesul general are în vedere numai măsurile aplicabile fără distincţie între categoriile de produse. Numai făcând o referire implicită la principiile necesităţii, proporţionalităţii şi recunoaşterii reciproce, art. 30 precizează că măsurile naţionale "nu trebuie să constituie nici un mijloc de discriminare arbitrară, nici o restricţie deghizată, în comerţul între statele membre". Jurisprudenţa Curţii a luat în considerare, la un moment dat, ansamblul motivelor legate de interesul general descoperite în jurisprudenţa privind art. 28 şi cele enumerate la art. 30. Toate măsurile trebuie apriori să respecte două criterii, şi anume: absenţa armonizării exhaustive; necesitatea, proporţionalitatea, recunoaşterea reciprocă, cu excepţia discriminării. Art. 30 acordă un loc important protecţiei sănătăţii, mediului şi securităţii publice. Or, statele membre sunt garantul acestora. Daunele grave sau ireversibile trebuie să fie, în principiu, prevenite la sursă, în statul de origine. Numai că nu este întotdeauna posibil. Principiul precauţiei poate fi invocat şi de statul de destinaţie a mărfii. Acest principiu poate fi invocat în caz de risc neidentificat, dar serios şi grav, în caz de incertitudine şi urgenţă. El poate justifica măsuri discriminatorii şi imediate. Măsurile trebuie să respecte criteriile generale ale dreptului comunitar: risc serios şi grav, necesitatea, proporţionalitatea şi recunoaşterea reciprocă. Principiul poate fi aplicai chiar în prezenţa armonizării comunitare, atunci când soluţia contrară prevalează pentru aplicarea art. 28. Acest fapt nu este întotdeauna posibil în cadrul precis al art. 95 1 , care prevede că, în cazul armonizării, şi numai pentru motivele enumerate în art. 30, statele pot menţine dispoziţiile ce derogă de la armonizarea comunitară sau pol adopta uncie noi2. Uneori, armonizarea comunitară însăşi prevede această posibilitate şi cadrul în care statele pot să pună în aplicare măsurile lor naţionale de precauţie". Invocarea art. 30 este condiţională de evidenţierea Linei măsuri cu efect echivalent - la nevoie discriminatorie. Excepţiile precizate de art. 30 trebuie însă interpretate în mod restrictiv. Măsurile naţionale trebuie să fie în mod obiectiv justificate de un interes general invocat şi, mai ales, să respecte principiul proporlionalilăţii. Aceasta semnifică faptul că, dacă statele membre rămân libere, în lipsa armonizării, să fixeze nivelul la care ele înţeleg să asigure satisfacerea intereselor generale enunţate în art. 36, devenit 30, trebuie, în considerarea acestui nivel de protecţie, să aleagă măsura cea mai puţin restrictivă pentru schimburi şi să respecte principiul recunoaşterii reciproce. Derogarea permisă de art. 30 nu poate autoriza discriminări "arbitrare". Acest lucru răspunde cerinţei ca măsurile cu efect echivalent să fie obiectiv justificate de un interes general invocat sau consecinţelor obligaţiei de recunoaştere reciprocă (de exemplu, în controalele la intrarea mărfurilor pe teritoriul unui stat membru). Interzicerile perfect discriminatorii, care împiedică comerţul produselor importate lăsând să subziste un comerţ licit intern pentru aceeaşi categorie de mărfuri, ar fi, astfel, arbitrare. Invocarea motivelor enunţate de art. 30 poate justifica interdicţii totale la import şi de comercializare pe teritoriul unui stat .

1 2

V.n.: art. 104A, par. 4, 5. Adoptarea de noi măsuri cslc limitată la cazuri de dovezi şliin|ificc şi la probleme specifice statului

21

BIBLIOGRAFIE 1.

Fuerea A. , “ Dreptul comunitar al afacerilor “ , Editia a II-a , Editura Universul

Juridic, Bucuresti , 2006 2.

Fuerea A. , “ Institutiile Uniunii Europene” , Editura Universul Juridic ,

Bucuresti, 2003 3.

Voicu M. , “Drept comunitar, Teorie si jurisprudenta” , Editura Ponto , Bucuresti

2002 4.

Voicu M. , “ Jurisprudenta comunitara” , Editura Lumina Lex , Bucuresti , 2005

5.

Voicu M. , “ Politicile comunitare in Constitutia Uniunii Europene” , Editura

Lumina Lex , Bucuresti , 2005

22