Lectii psihologie BAC 2014

Memoria si uitarea Uitarea este un fenomen normal, necesar in anumite limite. Formele uitarii: totala, partiala, lapsusul.

De ce uitam?

Stresul, oboseala, imbolnavirea creierului, absenta intelegerii (memorarea mecanica), atitudinea pasiva fata de material (doar citirea), materiale nestructurate (neorganizate logic), absenta scopului si a motivatiei, ambianta nefavorabila, subinvatarea (numar mai mic de repetitii decat este necesar), suprainvatarea (numar mai mare de repetari decat este necesar). Intervalul prea mare dintre invatarea initiala si repetarile ulterioare.  Nerecunoasterea si nerespectarea factorilor factorilor si legilor legilor memoriei.

Optimizarea memoriei

Erori: dezinteres, indiferenta. Gandire negativa, absenta intelegerii unor informatii. Oboseala, amanarea pregatirii (criza de timp). Pauze insuficiente. Metode de a retine si reactualiza mai multa informatie: stabilirea unor scopuri clare, precise; consolidarea motivatiei si atitudinea pozitiva fata de material. A gasi ceva util in fiecare material. Atitudinea activa fata de material,  prelucrarea materialului materialului si nu doar doar citirea acestuia acestuia (fragmentari, scoaterea ideilor principale, scheme, rezumate). Apelul la diferite materiale, la diferiti mediatori care usureaza retinerea, stocarea si reactualizarea reactualizarea informatiei (planse, atlase, dictionare, machete, colaje). Memorarea logica si nu mecanica. Implicarea a cat mai multor procese cognitive. Cercetarile au aratat ca retinem 10 % din ceea ce citim, 20 % din ce auzim, 30 % din ce vedem, 50 % din ce vedem si auzim in acelasi timp.

Legile generale ale senzatiilor Legile generale ale senzatiilor 1.

Legea intensitatii (legea pragurilor) –  pragurilor) –  pragul  pragul absolut minim = intensitatea cea mai mica dintr-un stimul care poate determina o senzatie specifica. Intre intensitatea stimulului si nivelul sensibilitatii senzoriale exista un

raport invers proportional. -

Pragul absolut maxim = reprezinta cantitatea cea mai mare dintr-un stimul care mai poate determina inca o senzatie specifica.

-

Pragul diferential = cantitatea dintr-un stimul care adaugata la stimularea initiala determina o noua senzatie. senzatia tactila 3,3 gr –  100 gr vaz auz

2. 3.

4. 5.

6.

Legea contrasului senzorial = scoaterea in evidenta a doi stimuli cu caracteristici opuse: simultan, succesive. Legea adaptarii –  se refera la modificarea sensibilitatii datorita actiunii repetate prelungite a stimulului. Un stimul slab care actioneaza repetat prelungit determina cresterea sensibilitatii. Daca un stimul puternic actioneaza repetat prelungit scade sensibilitatea. Legea sensibilizarii –  cresterea sensibilitatii datorita interactiunii cu alti analizatori. Legea sinesteziei –  producerea de efecte de catre un analizator asupra altui analizator pentru a-l face pe acesta din urma sa fie stimulat. Legea semnificatiei –  ceea ce are importanta pentru noi este sesizat mai repede si mai usor.

Perceptia –  reprezinta un proces senzorial complex prin care se semnalizeaza in imagini primare si complexe totalitatea insusirilor obiectelor si fenomenelor in conditiile actiunii acestora asupra analizatorilor.

Caracteristici ale imaginii perceptive: -

Redau insusiri concrete/intuitive ale obiectelor. Este o imagine primara (legatura directa cu obiectele). Imagine obiectuala (intotdeauna este imaginea unui anumit obiect). Imaginea este complexa (sunt insusiri principale, secundare –  de detaliu si elemente de camp perceptiv).

Diferentele individuale si calitatile memoriei Diferentele –  la diferite niveluri ale memoriei- un fel de specializare, accentuarea anumitor forme, modalitati de desfasurare a memoriei. Diferente la nivelul proceselor memoriei. Exemplu: unii intiparesc mai repede/usor, altii mai greu. Diferente la nivelul organelor de simt: memorie vizuala, memorie auditiva, memorie olfactiva, memorie gustativa. Diferente dupa continutul activitatilor psihice. Memorie: afectiva (trairile afective), verbala (logica), imaginativa, motorie. Diferente dupa volumul cunostintelor si modul de a opera cu acestea. Memorie: declarativa, procedurala, episodica, semantica. Calitatile memoriei sau insusirile acesteia: a. Volumul memoriei –  cantitatea de informatii pe care o putem retine si reactualiza.  b.

Rapiditatea intiparirii.

c.

Trainicia pastrarii.

d. Mobilitatea (supletea) memoriei –  capacitatea de a asimila noi informatii, de a le reorganiza pe cele pastrate si de a le uita pe cele inutile. e. Acuratetea sau fidelitatea reactualizarii –  corectitudinea cu care reactualizam. f. Promptitudinea reactualizarii –  rapiditatea cu care reactualizam informatia.

Manifestarile particulare ale psihicului A.

Procesele psihice care au continut reflectoriu-informational: a. Procese cognitive (gnosis = cunoastere) Senzoriale (senzatiile, perceptia si reprezentarea) Superioare (logica): memoria, gandirea, imaginatia.  b. Procese afective: emotiile sentimentele, pasiunile . c. Procesul volitiv sau vointa. B. Activitatea psihica: jocul, invatarea, munca, creatia. C. Insusirile psihice: trasaturi de personalitate (temperamentul, caracterul, aptitudinile, inteligenta, creativitatea). Exemple de insusiri: lent, calm, impulsiv, agresiv, bunatatea (altruismul), sinceritatea. D. Conditiile de desfasurare a vietii psihice: Atentia, motivatia. Procese: cognitive; reglatorii (atentia, vointa). Ipostazele si nivelurile psihicului: a.

Psihicul constient Cu „stiinta” = constiinta –  zona luminoasa a psihicului. -

Procesare cu scop; Procesare anticipativa; Procesare planificata; Procesare transformativa.

 b.

Subconstientul –  se afla stocul de informatii; deprinderile. Reprezinta ansamblul informatiilor stocate, a datelor care candva au fost consecinte si care in prezent se desfasoara fara control constient. c. Inconstientul: zona primara, bazala.

Observatia si spiritul de observatie Observatia este: intentionata; orientata catre un anumit scop; mijlocita de cunostinte; organizata si sistematizata; condusa constient si voluntar. Spiritul de observatie - reprezinta aptitudinea de a sesiza cu rapiditate si precizie aspecte mai ascunse dar importante pentru scopurile stabilite. Iluziile perceptive –  reprezinta o percepere deformata a realitatii. Se datoreaza in special elementelor de camp perceptiv (absentei reperelor determina aceasta iluzie). Exista iluzii optico-geometrice, tactilo-chinestezice, de miscare, optico-chinestezice (de greutate).

Procese cognitive senzoriale-senzatiile Definire si caracterizare Definitie: reprezinta procese psihice elementare prin care se semnalizeaza separat in imagini simple si primare insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor in conditiile stimularii de catre acestea a analizatorului.

Senzatiile se produc rareori de sine statator fiind integrate de regula in  procesul complex numit perceptie. Senzatiile pure sunt obtinute in conditii de laborator. Se caracterizeaza prin:

a. Calitatea –  diferentierea senzatiilor (senzatii vizuale, auditive, olfactive, gustative, cutanate etc.)  b.

Intensitate –  depinde de intensitatea stimulului si de starea persoanei.

c. Durata –  dureaza atat timp cat exista stimulare. Perioada de latenta si efectul postactiune. d.

Tonalitatea afectiva –  este insotita de trairi afective: placere, neplacere.

e. Senzatiile au valoare informationala. Primim informatii despre realitatea interioara si exterioara.

Senzatii: extraceptive; proprioceptive; interoceptive.

Analizatorul: este un ansamblu morfofunctional care face posibila  producerea senzatiilor. Este alcatuit din: A. Receptor –  transforma energia stimulilor externi in impulsuri nervoase.

B. calea de conducere –  aferentia directa –  transmiterea informatiei sub forma de influx nervos la scoarta cerebrala. C. veriga centrala –  zone specializate –  aici se decodifica influxul si se  produce faptul psihic (imagine specifica). D. conexiunea inversa –  aferentia inversa –  comenzi de la scoarta cerebrala catre receptori.

Legile perceptiei 1. Legea integralitatii perceptiei - obiectul este reflectat, redat ca un intreg, un tot unitar.

2. Legea structuralitatii –  imagine organizata ierarhic; trasaturile principale, in baza carora identificam obiectul, sunt situate in prim plan. 3. Legea selectivitatii perceptive –  itotdeauna exista un obiect al perceptiei si elementele campului perceptiv. 4. Legea constantei perceptive –  exista o constanta a marimii, a formei, a culorilor (in anumite limite). 5. Legea proiectivitatii –  imaginea se formeaza la nivelul scoartei cerebrale dar este proiectata la nivelul sursei care a generat-o.

Psihicul si ipostazele sale DEF: psihicul reprezinta o forma de reactie la solicitarile mediului cu scopul adaptarii la acesta.

La om, psihicul cuprinde constiinta, nivel superior de manifestare. Caracteristicile psihicului uman: a.

Este expresie a vietii de relatie.

 b. Ce legatura exista intre psihic si creier, alte procese biologice. Desi activitatea psihica are ca suport creierul, procesele fizio-chimice, dar nu se confunda cu acesta. Creierul este un mijloc (instrument) pentru desfasurarea vietii psihice. c. Creierul este o constructie subiectiva mintala care se exteriorizeaza in comportament. Apartine unui subiect cu propriile trasaturi de  personalitate. Nu este o copie fidela a realitatii. Omul transforma, reorganizeaza, transpune obiectivul in subiectiv, selecteaza, aproximeaza in functie de particularitatile personalitatii.

d. Psihicul este determinat si conditionat social-istoric. Depinde de particularitatile de cultura-civilizatie.

Psihologia ca stiinta Psyche = suflet (psihic) Logos = stiinta Wilhem Wundt infiinteaza primul laborator de psihologie experimentala. Se cerceteaza psihicul cu anumite metode. Specificul obiectului (domeniului) psihologiei: a fost gandit foarte diferit ->definitii diferite ale psihologiei. In functie de cum s-a inteles obiectul (domeniul) psihologiei s-au conturat mai multe orientari: a.  b.

Viata psihica interioara – introspectionism: psihanaliza. Comportamentul:- reactiile externe, vizibile (masurabile). - behaviorismul c. Conduita: ansamblul manifestarilor psihice interne subiective si a celor externe vizibile si relatia dintre ele, psihologia conduitei. d.

Omul concret –  sinele individual: psihologia umanista.

Personalitatea Conceptul de personalitate

Individ – individualitate. Persoana – personalitate. Definirea personalitatii: personalitatea este organizarea dinamica in cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau caracteristic. Personalitatea este un macro-sistem al invariatilor informationali si operationali ce se exprima constant in conduita si sunt definitorii sau caracteristici pentru subiect.

Caracteristicile personalitatii: caracterul sistemic; personalitatea alcatuita din elemente corelate intre ele. Durabilitatea, stabilitatea, persistenta in timp. Trasaturile de personalitate raman relativ stabile indiferent de diferitele imprejurari conjunctive. Esentialitatea = este data de existenta unor trasaturi esentiale, definitorii, pentru personalitate (pentru modul de a fi). Structuralitatea si dinamismul, este organizata ierarhic cu trasaturi principale si secundare. In timp anumite aspecte ale personalitatii se mai pot modifica si in functie de cerintele mediului. Unicitatea – nu exista doua persoane identice din punct de vedere al personalitatii.

Latura personalitatii o

o

o

o

Temperamentul: latura dinamico-energica. Aptitudinile: latura instrumental-operationala. Caracterul: latura rational-valorica. Inteligenta: latura rezolutiv-productiva.

o

Creativitatea: latura transformational-constructiva.

Tipuri de personalitate

a. Personalitatea imatura –  simplitatea structurilor componente, slaba corelatie intre structurile componente, functionalitate ineficienta, instabilitate, inconsecventa, adaptare dificila la mediu (mai ales la situatiile noi).  b. Personalitatea matura: complexitatea structurilor componente si corelatia logica dintre ele, functionalitate eficienta, stabilitate, consecventa, adaptare usoara la mediu. c. Personalitate accentuata: trasaturi iesite din comun care ies in evidenta, adaptare dificila la mediu. Posibilitatea de a cadea in patologic mult mai repde decat la celelate personalitati. d. Personalitatea anormala/destructurata –  existenta unor probleme.

Reprezentarea Reprezentarea este un proces cognitiv senzorial de semnalizare in forma de imagini unitare dar schematice a insusirilor caracteristice ale obiectelor si fenomenelor in absenta actiunii directe a acestora asupra analizatorilor. Reprezentarea nu este posibila fara o perceptie anterioara. Sunt evidentiate in reprezentare, schematic aspectele ei esentiale pentru identificarea obiectului. A nu se confunda cu memoria; are la baza cele percepute si apoi stocate in memorie. Schematizarea imaginii in reprezentare este foarte valoroasa deoarece face trecerea de la individual la general, fiind astfel o baza pentru formarea conceptelor (notiunilor).

In reprezentare un rol important il au pe langa memorie, limbajul si gandirea. Imaginea in reprezentare este: panoramica (sunt redate simultan caracteristicle obiectului). Imaginea este figurativa (reda tot caracteristici concrete ale obiectelor). Reprezentarea face trecerea de la procesele pur senzoriale la cele intelectual logice.

Rezolvarea de probleme O bresa ori lacuna in procesul de cunoastere reprezinta o problema, iar pentru a depasirea acestei probleme repertoriul de raspunsuri (solutii) al subiectului este insuficient. Orice problema presupune 3 elemente: starea initiala (datele de la care se porneste; ceea ce se stie deja); starea finala (finalitatea sau rezultatul); operatiile, mijloacele, strategiile utilizate pentru a ajunge de la starea initiala la starea finala. Modalitati de rezolavare: probleme – slab definite (elementele problemei sunt vagi); bine definite (elementele problemei sunt bine definite).

Strategii de rezolvare

a. Strategia algoritmica: se realizeaza operatii intr-o anumita succesiune; exista reguli ce trebuiesc respectate obligatoriu; solutia este unica; se folosesc la problemele bine definite;gandirea este de tip reproductiv.

b. Strategia euristica –  procedee de lucru flexibile; se preteaza la  probleme slab definite; pot exista mai multe solutii; metoda principala se numeste incercare –  eroare –  incercare; gandirea este reproductiva si creativa si se combina cu imaginatia; conduc la invetii, descoperiri.

Temperamentul Latura dinamico-energica si expresiva a personalitatii. Se exprima prin modul cum reactionam in diferite situatii prin dinamismul, activismul conduitei prin vorbire, miscari, rapiditatea cu care lucram. Temperamentul este innascut, nu se schimba radical. Unele trasaturi  pot fi compensate, controlate; exista totusi control constient in manifestarile temperamentale. Temperamentul evolueaza, se maturizeaza spre sfarsitul adolescentei, se mentine constant la maturitate, iar la batranete multe trasaturi se aplatizeaza. Temperamentele nu pot fi evaluate ca bune sau rele, putem vorbi de trasaturi avantajoase si dezavantajoase.

Tipologii temperamentale 1. Tipologia lui Hypocrate si Galenius 4 tipuri temperamentale: - Coleric - Sangvinic - Flegmatic - Melancolic

2. Tipologia lui Pavlov Temperamentul determinat de activitatea nervoasa superioara; procesele nervoase, excitatia si inhibitia. - Forta: tipul puternic/slab. - Mobilitatea: tipul mobil/ inert. - Echilibrul: tipul echilibrat/ neechilibrat. 4 tipuri de activitate nervoasa superioara: - Tipul puternic neechilibrat excitabil (temperamanetul coleric). - Tipul puternic echilibrat mobil (temperamentul sangvinic). - Tipul puternic echilibrat inert (temperamentul flegmatic). - Tipul slab , astenic (temperamantul melancolic).

3. Tipologia lui Jung Orientarea predominanta catre lumea exterioara sau catre sine. Tipul extravertit: sangvinic, coleric. Tipul introvertit: flegmatic, melancolic.

4. Tipologia lui Eysenck Gradul de nevrozism (stabilitate/instabilitate emotionala). Tipul stabil (sangvinic, flegmatic); instabil (coleric, melancolic).

Gandirea Gandirea este un proces cognitiv superior. Reflectie - obiectul reflectiei; intentii, scopuri, aprecierea (evaluarea). Gandirea se deosebeste de perceptie prin doua aspecte: o

o

Gandirea se desfasoara si in absenta obiectelor; nu este necesara o relatie de tipul „aici si acum” ca in perceptie. Gandirea se desfasoara asupra tuturor dimensiunilor timpului: trecut, prezent si viitor (se analizeaza fapte, evenimente trecute) se fac previziuni asupra viitorului.

Gandirea opereaza asupra esentialului pe cand in perceptie se semnalizeaza insusirile concrete ale obiectelor (forma, marime, culoare). DEF: 1. gandirea reprezinta procesul cognitiv superior, uzand de notiuni, rationamente, judecati, operatii cognitive, cu ajutorul carora realizeaza o  profunda procesare a realitatii. 2. Psihologii cognitivisti definesc gandirea ca o organizare si manipulare a informatiilor si cunostintelor stocate in memorie in vederea intelegerii unei situatii si a crearii de noi informatii. Se realizeaza o complexa procesare a informatiei ascendent si descendent.

Procesare

Ascendenta

Descendenta

· Este dirijata de datele observatiei, de experientele individului, inclusiv cele  perceptive, de imaginile mintale acumulate in timp.

· Este dirijata de legi, reguli, norme, principii. · Este un demers de tip deductiv: din anumite legi se deduc atribute ale unor fenomene, categorii de obiecte.

· Este un demers de tip inductiv, de la fapte si date Este o evolutie a gandirii, concrete spre generalizari tot mai · realizata prin invatare, instructie cuprinzatoare. scolara, educatie. · Este modul natural de · Are un caracter imperativ, evolutie a gandirii umane. se impune gandirii noastre si · Este o cunoastere bazata deriva din nivelul cunoasterii  pe informatiile obtinute prin umane la un moment dat.  procesele senzorial-perceptive si  prin reprezentari.

Imaginatia DEF: imaginatia este procesul cognitiv complex de elaborare a unor noi idei, imagini, proiecte pe baza combinarii si transformarii elementelor experientelor acumulate. Imaginatia interactioneaza cu toate procesele psihice dar mai ales cu memoria, gandirea si limbajul. Memoria si imaginatia Memoria ofera materialul, informatiile pe care imaginatia le  prelucreaza si conserva rezultatele imaginatiei.

Memoria este cu atat mai eficienta cu cat este mai fidela realitatii. Imaginatia este cu atat mai valoroasa cu cat rezultatele sale sunt mai noi, mai deosebite de realitatea existenta. Gandirea si imaginatia Si gandirea si imaginatia au ca obiect si posibilul viitor dar  predictiile gandirii sunt fundamentate logic, pe cand ale imaginatiei se realizeaza prin procedee specifice si mai putin logic. Imaginatia este puternic sustinuta de afectivitate si motivatie. Tensiunea afectiva puternica favorizeaza procesul imaginativ. Emotiile/sentimentele au rol de energizare si dinamizare a procesului imaginativ. Motivele intretin o receptivitate crescuta pentru anumite elemente ale realului, permit aducerea acestora in prim plan, evidentierea lor dupa alte criterii decat ale gandirii. Exemple de motive si atitudini care favorizeaza procesul imaginativ: curiozitate, interes pentru nou, incredere in fortele proprii, trebuinta de autorealizare. Produsele imaginatiei au diferite grade de noutate si originalitate; de la simple transformari pana la produse in totalitate noi si originale.

Formele imaginatiei 1.

Forme involuntare

a. Visul din timpul somnului –  reprezinta o inlantuire de imagini, trairi afective; acestea se deruleaza uneori haotic, alteori scenic, subiectul este spectator. Unele sunt legate de dorinta si asteptarile noastre care nu se pot realiza in starea de veghe.

In vis se produc combinari, transformari ale informatiei. Visul are caracter simbolic = pot fi descifrate. Este posibila gasirea unor solutii pe baza imaginilor din timpul visului.  b. Reveria –  visarea cu ochii deschisi ce se produce de regula in starile de relaxare si in functie de dorintele si asteptarile persoanei. De regula sensul de derulare a imaginilor este unul fantezist. Persoana este pasiva dar poate intervenii cu o usoara dirijare intr-un sens dorit. Reprezinta un fel de indeplinire fictiva a dorintelor si asteptarilor.

2.

Forme voluntare

Imaginatia reproductiva; imaginatia creatoare; visul de perspectiva.

Vointa Def: vointa este o autoreglare a conduitei. Este o autoreglare constienta deoarece in urma deliberarilor alegem in cunostinta de cauza varianta de actiune. Psihologul Jean Piaget considera ca dam dovada de dorinta in doua situatii: cand exista un conflict intre doua tendinte; cand exista un conflict intre doua tendinte inegale ca forta, una supunandu-se celeilalte. Vointa reprezinta mecanismul psihic superior de autoreglare a conduitei prin mijloace verbale de mobilizare a efortului voluntar in vederea depasirii obstacolelor aflate in calea atingerii scopului constient stabilite. Efortul voluntar are doua tendinte de manifestare: a) de initiere sustinere si finalizare a ceva; b) de diminuare, de stopare, amanare a ceva (

renuntarea la o activitate daca se dovedeste ca e imposibil de realizat, diminuarea sau stoparea unei trairi afective). Nu toate actele noastre sunt voluntare. Astfel exista:

1. Acte reflexe (reflexe innascute si dobandite , de prinderile de a fi efectuate fara control constient). 2. Acte voluntare. Prin care se caracterizeaza activitatea voluntara. Presupune un scop constient stabilit , este precedata de un plan mintal, presupune intentia si decizia de a efectua activitatea, presupune invingerea obstacolelor aflate in calea atingerii scopurilor. Este sustinuta de motivatie si afectivitate, asigura autoreglarea.

Insusirile vointei:

- Puterea vointei: expresia efortului fizic si psihic investit; presupune hotarare, tarie de caracter, fermitate in atingerea scopului. - Independenta: capacitatea de a lua decizii prin chibzuinta proprie. Opusul –  sugestivitatea. A nu se confunda independenta cu lipsa de receptivitate fata de ideile, sugestiile altor persoane. Falsa independenta (negativismul) = a spune „nu” atat atunci cand trebuie cat si atunci cand nu trebuie. Refuza ideile altora chiar daca acestea se dovedesc a fi bune, valoroase. Activ = persoana se manifesta vehement. Pasiv = persoana este linistita dar tot nu face ceea ce este rugat. Independenta implica evaluari autonome si decizii proprii in cunostiinta de cauza. - Perseverenta, presupune rabdare, tenacitate si minutiozitate.

Capacitatea de a atinge scopurile, de a finaliza activitati, chiar si atunci cand apar dificultati suplimentare. Opusul = delasare. Incapatanare = aspect negativ al vointei. A dori sa faci, sa obti ceva, chiar si atunci cand conditiile arata ca nu se  poate sau atunci cand este indesirabil. - Curajul = asumarea lucida a riscurilor. - Calmul- capacitatea de autocontrol mai ales in situatii de incertitudine; a sti sa alegi varianta cea mai eficienta de actiune.

Motivatia Motivatia reprezinta ansamblul de stimuli interni care determina comportamentul. Ansamblul starilor de necesitate al organismului care orienteaza si dirijeaza comportamentul pe directia satisfacerii lor. Starea de necesitate se manifesta in organism ca un dezechilibru  biologic nou psihologic. Exemplu: absenta comunicarii –  dezechilibru de ordin psihic-social. Diminuarea substantelor nutritive –  foame –  dezechilibru biologic.

Functiile motivatiei 1. Functia de activare difuza si de semnalizare a unui dezechilibru biologic sau psihic. 2.

Functia de declansare a activitatii.

3. Functia de directionare, orientarea atentiei catre scop; fara aceasta motivatie ar fi haotica.

4.

Functia de sustinere a actiunii si de energizare.

Tipuri de motivatie

Trebuintele (nevoile) reprezinta structura motivationala de baza. Exemple de trebuinte: nevoia socializarii; nevoia sprijinului; nevoia de hranire; nevoia somnului; nevoia indeplinirii visului. Clasificare

a. Trebuintele primare (innascute) = asigura integritatea fizica: - Organice (somn, mancare etc.) - Functionale (miscare, manevrare etc.)

 b. Trebuinte secundare (dobandite): - Materiale (nevoia de locuinta, confort, instrumente etc.) - Sociale (de comunicare, integrare, colaborare) - Spirituale ( de a cunoaste, estetice, etice, de implinire a personalitatii). o

o

o

o

o

o

Psihologul american Maslow = piramida trebuintelor. Trebuinte de autorealizare. Trebuinte estetice. Trebuinte de cunostere. Trebuinte de afiliere. Trebuinte de securitate.

Motivele = reactualizarii si transpunerii in plan subiectiv a starilor de necesitate. Reprezinta mobilul care declanseaza comportamentul.

Exista si motive inconstiente.

Interesele = orientari selective, relativ stabile si active catre anumite activitati, persoane, obiecte. Au o structura mai complexa si mai organizata decat motivele. Includ aspecte cognitive afective si volitive (cunostinte si abilitati, trairi afective –  de  placere si satisfactie), perseverenta. Convingeri morale, culturale, idei, valori. Idealurile = proiectii existentiale.

STRUCTURI MOTIVATIONALE

1. Motivatie: pozitiva- determinata de stimuli premiali (lauda, incurajare); negativa –  determinata de stimuli aversivi (cearta, pedeapsa). 2. Motivatie: intrinseca –  cearta, pedeapsa, sursa motivationala se afla in interiorioritatea subiectului –  solidara cu activitatea desfasurata; extrinseca –  determinata din exterior, impusa sau sugerata. 3. Motivatie: cognitiva –  actioneaza din launtrul proceselor cognitive (dorinta de a sti). Exemplu: memoria, gandirea, imaginatia; afectiva –  actioneaza din nevoia de afectiune, dragoste, pentru a pastra afectiunea  primita, pentru a nu dezamagi pesoanele iubite.

Memoria Procesele si formele memoriei 1. Memorarea (fixarea) informatiei, experientei.

Memorarea neintentionata care este spontana, fara efort voluntar, constient. Memorarea intentionata care este cu intentie cu efort voluntar. Se impune mai ales in cazul materialelor grele, dificile, complexe. Stabilirea scopului; organizarea, sistematizarea materialului. Memorarea mecanica –  fara intelegerea celor memorate, este formala, are  productivitate scazuta (numarul mare de repetari, timp mai mare). Sunt situatii cand memoram mecanic datorita faptului ca exista si materiale care in sine izolat nu au o semnificatie. Informatiile se uita repede si mult.

Memorarea logica cu intelegerea celor memorate se caracterizeaza prin autentitcitate (adica se retin si formule verbale si continuturile logice). Se mai caracterizeaza prin economicitate, adica numar de repetari mai mic, durata mai mica, efort mai mic si prin productivitate (se retine mult si cu acuratete).

2.Pastrarea / depozitarea informatiei: proces dinamic si activ (in timpul pastrarii informatia se transforma, se fac legaturi asocieri cu alte informatii alaturate, materialul memorat poate fi diminuat sau amplificat).

Pastrarea de foarte scurta durata (secunde) senzoriala; pastrarea de scurta durata (8-10 minute) –  de lucru; de foarte lunga durata –  semantica, centrata pe esential.

3. Reactualizarea informatiei –  involuntar sau voluntar.

a.

Recunoasterea in prezenta obiectului stimulului.

 b.

Reproducerea in absenta obiectului, a stimularii.

Atentia Def: atentia este orientarea, selectivitatea si concretizarea constiintei noastre asupra unor stimuli aflati in afara noastra sau in interiorul nostru. A fi atent inseamna a fi orientat catre ceva anume. A fi atent inseamna a fi atras de ceva anume. A fi atent inseamna a ignora cat mai mult din tot ceea ce exista si se intampla in jurul a ceva anume de care ne ocupam. A fi atent inseamna a fi concentrat asupra a ceva anume. Insusirile atentiei si educarea lor:

a. Volumul atentiei –  numarul de elemente asupra carora ne putem concentra simultan atentia. Conteaza experienta si exercitiul.  b. Concentrarea –  intensitatea care este data si de rezistenta la factorii  perturbatori. c. Stabilitatea –  capacitatea de concentrare un timp mai indelugat (conteaza varsta). d. Mobilitatea –  capacitatea de a realiza concomitent doua sau mai multe sarcini (de a ne concentra simultan la doi sau mai multi stimuli). Conditionata de complexitatea sarcinii si de prezenta unor operatii automatizate. Distragerea atentiei este opusul concentrarii si stabilitatii, incapacitatea de a face fata factorilor perturbatori.

Afectivitatea Afectivitatea reprezinta un ansamblu de procese psihice care reflecta relatiile dintre subiect si obiect sub forma de trairi, uneori atitudinale.

Clasificarea trairilor afective:

Criterii de clasificare: intensitatea, durata, complexitatea, gradul de constientizare si control voluntar, gradul de modelare socio-culturala. 1. Procesele primare sunt trairi primare cu durata si intensitate variabile, sunt mult apropiate instinctelor si tind sa scape controlului constient. a. Tonul afectiv al proceselor cognitive –  care se refera la reactiile emotionale ce insotesc orice act de cunoastere.  b. Procesele de provenienta organica (starea de sanatate) - sunt cauzate de buna stare a organelor interne. c. Afectele –  procese afective simple, primitive, foarte intense si violente, de scurta durata: groaza, mania, frica, plansul zgomotos, rasul in hohote. Se afla foarte aproape de instincte.

Proprietatile trairilor afective

a.

Intensitatea

Forta, taria cu care se manifesta. Tipul: hiperactiv, echilibrat emotiv, hipoemotiv.  b. negativ.

Polaritatea –  tendinta de a gravita catre polul pozitiv fie catre polul

c. Expresivitatea –  capacitatea trairilor afective de a se exterioriza. Expresiile afective coreleaza conduite emotional-expresive, mimica,  pantomimica.  Nu intotdeauna intre trairea reala si conduita emotional-expresiva exista concordanta. Conduitele, expresiile afective se conventionalizeaza si se standardizeaza in functie de specificul fiecarei culturi, traditii (semne afectogene). d. Mobilitatea proceselor afective= trecerea de la un tip de traire la alt tip (emotii-sentimente), trecerea de la un pol la altul (dragoste-ura) si trecerea de la o etapa la alta, trecerea de la faza de cristalizare la faza de destramare. A nu se confunda mobilitatea justificata de fluctuatiile afective (treceri, schimbari fara motiv). e.

Persistenta, mentinerea trairii si dupa ce a disparut stimulul afectiv.