lebada alba 161..pdf

mSSi

MARGARET WAY

LEBĂDA ALBĂ

EDITURA fllCRÎS

BUCUREŞTI

Coperta : ANDY

© 1981, Marearet Way A SEASQN FOR CHANGE In româneşte de : Andreea Drăghici Toate drepturile asupra acestei ediţii în limba română aparţin editurii ALCRIS.

Redactor : AURELIAN MICU ANDY Consilier editorial : TRAÎAN ÎANCU Lector : ANGELA VASILE

ISBN 973-580-111-6 Colecţia „EL şi EA"

lebada

5

alba

CAPITOLUL 1 Au apărut, desigur, din senin, fără a fi anunţaţi, iar domnul Fc.iion şi bătrâna doamnă Pettigrew, cu toate că rămăseseră cu gura căscată, le-au făcut imediat ioc, poftindu-i să se aşeze. Familia Medici avea urmaşi, gândi Samantha cu răutate, încercând să-şi înăbuşe curiozitatea. Familia Marti ne!li venise în Bramston abia de şase-şapte luni, dar se vedea că viaţa lor se schimbase în rău. Tatăl era un om de afaceri cu aer de magnat, iar fata o femeiuşcă ce-şi dădea aere de femeie fatală, dar care-şi iubea foarte mult tatăl. Nu arăta deloc ca un tată obişnuit, îşi zise Samantha plictisită, privindu-1 din profil, ei mai mult ca Lorenzo Magnificul. Lăsând la o parte faptul că a trăit în anii '3G şi că încă mai era atrăgător, arăta şi se mişca exact ca un bărbat independent Biata doamnă Pettigrew arăta foarte preocupată. — Bună seara, li se adresă el bătrânilor cu un zâmbet fermecător şi enigmatic, în timp ce-şi instala frumoasa fiică pe un scaun. Apoi se întoarse spre Samantha. plin de aroganţă. — Ah, doamna Harrington î Vocea şi accentul iui erau încântătoare, iar ochii lui negri trădau numai prietenie.

6

M ARGA RET WAV

— Domniile Martinelli, răspunse Samantha, parcă înfruntându-1. — Mă întreb dacă tatăl tău ar putea s-o consulte pe Antonia acuim, spuse eî încordat. Este foarte slăbită. — îmi pare rău. Pentru prima oară, Samantha nu mai putea fi prietenoasă. Antonia probabil petrecuse prea mult noaptea trecută sau ţinea o cură de slăbire, ori şi una şî alta. — Nu vă supăraţi, nu-i aşa ? Se întoarse Martinelli spre cei doi bătrâni, adresându-le un zâmbet. plin de farmec, care o făcu pe doamna Pettigrew să exclame : — Cred că nu sunteţi foarte grăbit, cu siguranţă ! •— Asta e, rosti şi domnul Fenton. Bătrânii au tot timpul din lume. — Grozav. îmi convine ! întotdeauna trebuie să câştige ! gândi Sa» maniha în timp ce se ridica de pe scaun. Intră în cabinet, închise uşa cu grijă şi se rezemă enervată de ea. — Câţi sunt, Sam ? o întrebă Luke Harrmgton ridicând u~ şi privirile de pe hârtiile lui. — Erau numai doi, dar a apărut şi familia Martinelli. — Suferă de ceva sau numai pentru im control ? — Antonia este foarte slăbită, spuse ea ridicând ochii spre tavan. — Atunci hai s-o consultăm, mormăi Luke ridicându-se de pe scaun. Spune-i să intre, Sam, este o fată drăguţă.

LEBĂDA ALBA

7

— Nu vrei să rămân şi eu ? întrebă Samantha In glumă, clar tatăl ei era prea preocupat ea s-o audă. Ajunsă In anticameră, îi zâmbi fetei bolnave sau plictisite, în timp ce o pofti înăuntru. Aceasta trecu încruntată pe lângă Samantha. Drăguţa de ea, gândi Samantha. — Ai o fată foarte frumoasă, îi spuse doamna Pettigrew lui Martinelli. El zâmbi aprobator, aşezându-se lângă bătrână. — Pot să vă conduc acasă, signora ? Bătrâna în vârstă ele optzeci de ani se purta ca o femeie tânără. — Cred că nu te deranjezi prea mult. De obicei eu o conduceam, gândi Samantha supărată, clar tăcu ca să n-o supere pe bătrână. — Haideţi, ştiţi că mergem în aceeaşi direcţie, insistă Martinelli. — Crezi că mă poţi duce şi pe mine ? întrebă domnul Fenton. Sunt obosit. — Din cauza căldurii, nu ? spuse Martinelli In timp ce-1 sprijinea pe bătrân. Vă conduc cu plăcere. Domnul Fenton deveni, contrar obiceiului său, foarte amabil. In următoarele cincisprezece minute, bătrânii făcură conversaţie cu „magnificul", acesta răspunzându-le binevoitor la întrebări, fără a clipi, dar Samantha observă că el nu răspundea niciodată cu adevărat. In tot acest timp, încercă să-şi facă de lucra, dar în realitate îi asculta fiecare cuvânt. încercă să se controleze, dar ne reuşi. Martinelli era prea atrăgător pentru a fi trecut cu vederea. Puteai

8

M ARGA RET WAV

să-ţi închipui tot felul de lucruri despre el şi despre fata lui, dar în momentul în care îi priveai pe amândoi, ştiai că nu aveai cum greşi. Ciudat era faptul că se căsătorise foarte tânăr, dacă într-adevăr acest lucru se întâmplase. Nu vorbiseră niciunul despre o mamă sau o soţie. Totuşi, exista ceva care dădea de bănuit. Era prea îngrijit pentru un bărbat singur. Samantha privi în jur şi observă ochii negri, strălucitori, aţintiţi asupra ei. EI îi citea gândurile, era sigură de asta. Se înroşi şi tocmai eânc! spera ca ceva să-i distragă atenţia, se auzi murmur de voci şi tatăl său îşi făcu apariţia clin cabinet, urmat de capul castaniu aî Antoniei. — Ah, doctore ! Martinelli se ridică imediat în picioare. — Ce mai faceţi, domnule Martinelli ? îl întrebă Luke Harrington întinzându-i mâna zâmbind. — Sunt îngrijorat pentru fiica mea. Ochii lui negri nu se mai dezlipeau de pe faţa fetei. — Nu este nimic grav, îl asigură Luke. Nu mănâncă atât cât trebuie. Martinelli 11 privi uimit. — într-o casă clin care nu lipseşte nimic ? — Trebuie să ţin o cură de slăbire, Nico ! spuse Antonia piâegăcioasă, privindu-şi cu duioşie tatăl. Nu vreau să-mi stric croiala rochiilor. — Dumnezeule ! Habar nu aveam de asta 1 El lăsă să i se vadă dezaprobarea şi Samantha se gândi că n-ar vrea să aibă de-a face cu eî atunci când era nervos. — Toate tinerele fac asta, spuse Luke împăciuitor. l-am prescris Antoniei o dietă care o va

lebăda

alba

9

face să rămână suplă şi în acelaşi timp îi va asigura şi o nutriţie bună. —- Nu este uşor să-ţi păstrezi talia, asta cu excepţia ta, Nico, spuse Antonia cu o nuanţă de mândrie în voce. Eu nu sunt nici măcar înaltă. — Destul ! Expresia întunecată a feţei lui Martinelli nu prevestea nimic bun. Lăsaţi asta în seama mea, doctore. — Credeţi că aş mai putea s-o consult pe Antomia până la sfârşitul lunii ? întrebă doctorul cu blândeţe. — Desigur, încuviinţă Martinelli. Ar fi un lucru înţelept. — Te rog, Nico, nu voi mai face asta ! îl imploră Antonia cu voce tremurătoare. Era îngrozită şi speriată, iar Samantha îşi dădu seama că Martinelli era de neînduplecat. — Vă sunt foarte recunoscător, doctore, spuse el liniştit. Vă asigur că Antonia va urma instrucţiunile dumneavoastră. Sper, gândi Samantha îndoindn-se. Luke tăcu pentru câteva momente, apoi rosti cu voce plăcută : — Aţi dori să ne vizitaţi la Malabar în acest week-end, pentru a lua masa împreună ? Am fost atât de ocupat cu alergiile de primăvară, încât mi-ar prinde bine o mică pauză. Aş fi bucuros dacă aţi putea veni. —- Ce drăguţ din partea dumneavoastră, spuse Martinelli formal. De fapt, aveam de gând să vă facem noi această invitaţie, dar sunt foarte ocupat. — Poate aveţi puţin timp sâmbătă seara ? spuse Luke zâmbind. Vă aşteptăm după asfinţit.

10

M ARGA RET WAV

Sunt sigur că o să vă placă grădina noastră, nu~i aşa, Sam ? Luke îşi întoarse capul cărunt către fiica lui. Samantha se şi văzu arătându-i iui Martinelli frumoasa lor grădină. — Asta numai dacă vă plac grădinile, zâmbi ea, —• Cui nu-i plac ? spuse Martinelli uşor indiferent. Mă voi mai gândi. Samantha observă că Antonia era încă speriată, dar, cinstit vorbind, arăta ca un om bolnav; Oricum, asta nu conta, pentru că frumuseţea ei nu putea, fi atinsă de nici o suferinţă, era perfectă,4 Când terminară treaba în cabinet, Samantha îşi întrebă tatăl : — Chiar trebuia să-i inviţi ? — De ce nu ? tatăl ei o priVi prin ochelari. Sunt aici de mult timp. Samantha continuă calmă. — Sunt nişte oameni ciudaţi, nu crezi ? — Ba da, răspunse Luke întorcându-se spre hârtiile lui. Tânăra Antonia are o cădere nervoasă. — într-adevăr ? se miră Samantha. — Acesta este diagnosticul meu, spuse tatăl său încurcat. Fetele tinere, pur şi simplu nu realizează consecinţele faptelor lor. Dar domnul Martinelli pare a fi un bărbat autoritar. — Asta aşa este, încuviinţă Samantha plictisită. Oricum, mamei îi va face plăcere. Şi chiar aşa a fost. Charlotte Harrington primi vestea cu bucurie. — Trebuie să-ţi spun, Luke, că era şi timpul. Stau aici de câteva luni.

LEBĂDA

ALBA

11

— Îmi trebuie timp pentru a cunoaşte oamenii, ii răspunse el gânditor. In orice caz, totul este aranjat. — JBingo ! spuse Samantha. — Trebuie să-1 invit şi pe Eliot, îi spuse Charlotte încruntată fetei, căreia nu~i înţelesese niciodată aceste replici pline de umor, — Desigur^ zâmbi Samantha. Nu cred că este cazul să încarci prea mult meniul, Tata i~a recomandat Antoniei dietă. — Hai să mă ajuţi, ordonă Charîotte. Cred că putem face ceva şi pentru ea. — Sunt sigur de asta, draga mea. Luke veni lângă soţia sa şi o sărută tandru pe obraz. Iţi plac întotdeauna vizitele, nu-i aşa ? — Am nevoie de companie, Luke, răspunse Charîotte. Mai mult decât tine şi Samantha. Amândoi sunteţi la fel. Nu-şi va găsi niciodată un soţ dacă va continua aşa. Pe faţa lui Luke se citi nedumerirea, dar şi o uşoară urmă de veselie. — Ai auzit, Sam ? Ai fost trecută pe linia moartă. — Să ştii că n-am glumit, Luke, spuse Charîotte serioasă. Samantha are douăzeci şi patru de ani. Trebuia să fie deja măritată. Eliot este un băiat drăguţ, căruia îi este dragă, dar ea îi respinge mereu; — Căsătoria este un pas important, protestă Samantha. — Da, desigur, murmură Charîotte fericită. Se măritase cu Luke deoarece crezuse că este cel mai bun bărbat din lume şi mai credea asta, cu toate că nu fusese fericită» Cu inteligenţa şi buna

MAR GA RET WAY.

12

lui pregătire, Luke putea fi doctor într-un oraş mare, dar hotărâse să rămână într-un orăşel de provincie. — Cred că ai face mai bine să-ţi cumperi o rochie nouă, i se adresă mama ei cu o uşoară asprime în glas. Din câte am văzut, Antonia Martinelli este foarte elegantă. Dar Luke o încurajă cu un mic zâmbet şi cu o ridicare din umeri. — Nu fi îngrijorată, dragă, spuse îmbrăţişând-o pe fiica sa. Ai rochiile bunicii. Era frumoasă şi Ia optzeci de ani, — Iar aî începui, Luke ! se lamenta Charîotte. Refuzi să mă ajuţi. I~ai ţinut parte Samanthei încă de când era un bebeluş. în îoc să se facă frumoasă şi să iasă undeva, preferă să stea cu tine acasă. — Şi ce-i cu asta ? Samantha îşi privi tatăl cu ochii pinii de dragoste. îmi iubesc părinţii şi casa. De ce încerci întotdeauna să mă scoţi din casă, mamă ? — O fac spre binele tău, spuse Charîotte puţini amuzată. Până când te vei decide să-! iei pe Eliot de bărbat, va găsi pe altcineva, Samaotlia avusese o discuţie de genul acesta cu Eliot seara trecută. *

— Asta nu se va întâmpla niciodată ! exclamase Eliot întinzând mâna peste masa din micul restaurant. Am vrut să ne căsătorim încă de când

LEBĂDA ALBA

13

aveam cinei ani, Şi mama ta este de acord. Când vei fixa data ? — Când va fi cazul. Ea răsese puţin, întrehându-se de ce era atât de neliniştită. Ea şi Eliot crescuseră împreună, fuseseră îa aceeaşi şcoală, avuseseră aceleaşi speranţe. — Eu şi mama ta am discutat acest subiect azi-dimineaţă, mărturisise Eliot. Ea crede că nu mai are nici un rost să pierdem timpul. Vreau să spun că acum am o situaţie şi un viitor promiţător, de când Miller & Harland ni-aii angajat îa firma lor. Vei fi o soţie perfectă pentru mine, întotdeauna calmă şi stăpână pe sine. într-adevăr „fata tatei". — Şi ce dacă, este foarte bine î Ii zâmbise şi ochii ei verzi îi dezvăîuiseră sentimentele puternice pe care le nutrea pentru tatăl eh — Ştii, întotdeauna mi-a părut rău pentru Charîotte, spusese el obiectiv. Tu şi tatăl tău sunteţi foarte apropiaţi. — Ce este rău în asta ? strâmbă ea din buze. — Vorbesc serios, dragă. Tu n-o apreciezi pe mama ta aşa cum trebuie. Este încă o femeie tânără şi pe deasupra frumoasă. Şi-a asumat răspunderea de a fi o Harrington şi stăpâna celei mai frumoase case din împrejurimi, clar eu cred că doreşte ca viaţa ei să fie altfel. — Ce bei acolo ? schimbase vorba Samantha, simţiiidu-se în dificultate. — Ah, da, murmurase Eliot. Nu vrei să discuţi despre asta şi eu nu vreau să te supăr. Dar ini se pare că mama ta nu este o femeie fericită şi că încearcă din răsputeri să ascundă acest lucru.

ia

MARGARET WAY

Samantha nu dormise toată noaptea gândindu-se dacă Eliot avea sau nu dreptate. In toţi aceşti ani, nu-i auzise niciodată pe părinţii ei certându-se. Tatăl ei era un om foarte civilizat, un om dăruit meseriei sale. Tot timpul era ocupat cu pacienţii Iui, cu cabinetul, cu "vizitele. Oare asta ar fi putut s~o facă pe mama ei nefericită ? Ea fusese mereu îngrijorată pentru că el nu se odihnea şi mi se relaxa mai mult, dar prin asta, Charîotte înţelegea a avea mereu prieteni prin preajmă, în timp ce el voia să-şi petreacă cele mai fericite clipe cu Samantha, lucrând în grădină. Cu siguranţă, Charîotte şi Luke nu se potriveau, dar aveau totuşi o căsnicie reuşită. *

*

Veni şi ziua de sâmbătă, iar Malabar nu arătase niciodată mai frumos. Samantha stătea pe peluză cu Lacy, căţeluşa labrador, culcată la picioarele ei. Uitându-se spre casă, se simţi mândră, . Harringtonii locuiau aici de peste o sută de ani. Malabar era o casă veche splendidă, în stil colonial, cu verande umbrite, cu coloane semeţe, sculptate chiar pe faţadă. Bunicul, ei văzuse asta în capitală şi imediat arhitectul a fost pus să le incluâ i în proiectul casei. Samantha îşi iubea foarte mult casa. Ea, tatăl ei şi bătrânul George, care lucrase dintotdeauna pentru ei, aranjaseră grădina atât de frumos încât era considerată a fi cea mai frumoasă grădină tropicală din nord. în acest octombrie târziu, superbe flori ornamentale formau o imagine încântă-

LESÂDA ALBA

15

toare. Arbuştii tropicali ornamentali, cu o multitudine de flori viu colorate, se amestecau cu straturile de lalele de culoarea focului, cu plantele căţărătoare luxuriante, cu tufişurile de liliac şi eu iarba frumos tunsă, cu orhideele albe şi galbene formând o adevărată junglă, cu peste o sută de specii de plante. îşi cultivase talentul pentru grădinărit încă de când era mică şi bunica Harrington o învăţase multe în acest domeniu. Totuşi, pe mama ei n~o atrăgea deloc grădinăritul, în schimb, îi făcea mare plăcere să arate grădina tuturor prietenilor, cu toate că habar n-ave a cum crescuseră acele plante. Totul era fascinant numai pentru Samantha şi tatăl ei, deoarece aşa cum spusese bunica Harrington, aveau „mâini de aur". Era dezbrăcată, gândindu-se ce rochie să îmbrace, în momentul când mama ei intră în dormitor. — Pot să spun că arăţi chiar încântător ! Samantha privi zâmbetul mamei sale. Cu toţi cei patruzeci de ani ai ei, Charîotte Harrington era încă o femeie foarte frumoasă, cu un păr negru, ondulat şi lung, cu ochii negri pătrunzători. Astăzi purta un taior din mătase galbenă, iar ochii li erau plini de nerăbdare. — O, grăbeşte-te, dragă. Pot sosi în orice moment. — Cu ce să mă îmbrac? Charîotte mormăi nervoasă : — Nu mi-a plăcut niciodată să-ţi spun cu ce să te îmbraci. Când erai mică şi voiam să te îmbrac cu o rochiţă frumoasă, tu alegeai pantalonii.

16

M ARGA RET WAV

Ai fost un copil atât de frumos, dar te purtai ca un băieţoi. — Nu te-am lăsat să-ţi faci nici o plăcere, nu-i aşa, mamă ? întrebă Samantha, Ar fi trebuit să fiu o păpuşă cu păr negru şi ochii de aceeaşi culoare. — Nu-ţi mai face griji acum, Charîotte se duse ia fereastră şi privi afară. Cum poţi oare să pierzi o asemenea zi cu fleacuri ? Aşa eşti tu şi asta-i tot, — Ei, şi ? încercă Samantha să se apere. Nu am aranjat eu toată grădina ? — Eliot trebuie să apară, spuse mama ei ignorând-o. Ai face bine să te îmbraci şi aş dori să-ţi desfaci părul din cocul acela de babă. Ar trebui să te coafezi. — Să mă coafez ?! exclamă Samantha. Am un păr atât de frumos ! — Nu arc nici un farmec. Charîotte ajunse în dreptul şifonierului din cedru roşu şi inspecta rochiile Samanthei, Nu există nici una pe care aş îmbrăca-o ! — Ce spui de cea albă ? Samantha traversă camera cu mişcări de felină pentru a ajunge în spatele mamei sale, —- Este atât de simplă ! Nimic atrăgător. Absolut nimic ! — Aşa sunt eu, dragă, simplă. Dar ai uitat să observi că are o linie şi o croială elegantă. — Bine, îmbrac-o, spuse mama ei pe neaşteptate. Uneori lipsa ta de interes faţă de propria persoană mă face să-mi pierd firea. Nu trebuie să mă simt jignită, îşi spuse Samantha după ce mama ei plecă. î-a fost probabil

LEBĂDA ALBA

17

foarte greu să aibă o fată care nu-i împărtăşea ideile* Dar să-şi coafeze părul, niciodată. Era lung şi ondulat, strălucind de sănătate, apărând-o de căldura tropicală. Samantha îmbrăcă rochia albă şi se duse în faţa oglinzii. Văzu o .femeie tânără, suplă şi înaltă, căreia tatăl îi spunea tandru : „lebăda albă". Mama ei nu folosea asemenea expresii. Ceea ce voia cu adevărat era ca fiica ei să-i fie o copie fidelă, o mică fiinţă care să nu ştie să facă altceva decât să meargă Ia cumpărături. în timp ce se plimba prin salon, sosi şi Eliot şi fericirea din ochii lui o făcu s-o doară inima. — Eşti adorabilă, dar atât de rece ! — îmi pare bine că ai observat, li zâmbi şi el veni s-o sărute pe obraz. — Mama ta pare încântată de vizita familiei Martinelli. — într-un fel, fac impresie plăcuta. — Poţi s-o mai spui o dată. Eliot întoarse capul să privească spre verandă. De fiecare dată când îi văd trebuie să-mi înfrâng uimirea şi curiozitatea. — Ah, aici erai, Eliot ? Luke Harrington ii se alătură, cu expresia lui serioasă şi bărbătească transformată de un zâmbet. — Ce mai faceţi, domnule ? întrebă Eliot strângându~i mân a. fi admira foarte mult pe tatăî Samanthei, ca de altfel toată lumea din oraş. Luke îl întrebă pe Eliot despre mama Iui, care era văduvă, şi în timp ce ei discutau, un Ferrari roşu îşi făcu apariţia pe alee. — Au sosit ! spuse Samantha, cu un entuziasm forţat.

16

MABGARET WAY

— Unde este mama ta ? întrebă Luke grăbindu-se spre intrarea principală unde i se alătură soţiei sale. Mai târziu Samantha îşi aminti de expresia feţei îui Eliot atunci când îi fusese prezentată Antonia. Toată faţa i se luminase, era mirat şi sedus, dar Antonia rămăsese nepăsătoare, obişnuită de mică să fie admirată. Spre surprinderea • ei, tatăl său şi Nico Martinelli s-au înţeles de minune, au admirat împreună enormele ghivece de teracotă în care creşteau arbuştii ornamentali, fiecare dintre ele sculptat în stil italian sau spaniol. ™ îmi imaginez, doctore, că v-a plăcut foarte mult botanica. Splendidul lui cap bmnet se întoarse puţin pentru a admira încântătorul peisaj. —• Am avut un profesor meticulos, mama mea, îi zâmbi Luke. Era englezoaică, ştii, şi ca tânără soţie încă sub influenţa educaţiei engleze şi franceze pe care o primea despre grădini, îţi poţi imagina cât de ciudate i s-au părut aceste extraordinare plante exotice. — Sunt sigur că nu i-a luat mult timp ca să Ie cunoască, spuse Martinelli, plăcut impresionat*' In razele soarelui, părul îi căpăta reflexe strălucitoare, iar corpul îi semăna cu o sculptură perfectă. Era un bărbat surprinzător de frumos. încremenită, Samantha stătea într-un colţ, simţind o teamă iraţională faţă de acest bărbat. Fireşte, făcu un efort foarte mare să n-o ia Ia fugă. Mama şi tatăl ei' deveniseră zâmbitori în momentul In care începuseră să vorbească despre trecut şi despre faptul că grădinile Maiabar-uîui fusese"vă mândria bunicilor Harrington.

LEBĂDA ALBA

19

— Uneori vi se pare că o regăsiţi aici ? întrebă Nico Martinelli prins în discuţie. — Oh, da ! spuse Luke gânditor. Am fost foarte devotat mamei mele. Era o femeie minunată; Samantha îi moşteneşte caracterul şi frumuseţea, şi, de asemenea, marea dragoste pentru grădini. Acum, ochii cei negri studiau figura Samanthei, tulburând-o într-un fel care nu-i plăcea deloc. De fapt, ar fi vrut să închidă ochii. In toată viaţa ei nu fusese înspăimântată de o fiinţă umană, nu-i fusese niciodată frică. Dar de ce îi era acum frică ? In răcoarea binecuvântată a verandei, trecură Ia băuturi. Charîotte chicotea veselă, arătând cât j de multă plăcere îi făcea compania musafirilor ei; j Şi asta nu din cauza Antoniei, gândi Samantha; : Ea stătea pe un scaun, plictisită, arătând foarte bine în admirabila ei rochie lungă, dar după părerea Samanthei, prea sofisticată. Doi bărbaţi stăteau lângă tatăl ei. Unul minunat, curajos, iar celălalt mai mult teatral şi modern. încântată de idee, Samantha se gândi, cu repeziciune ce fel de femeie l-ar putea iubi pe Martinelli. Avea o înfăţişare liniştită şi rafinată, era inteligent şi extrem de senzual. Puteai citi asta în ochii lui şi pe expresia feţei. — Ai vrea să vii la petrecerea mea ? o întrebă Antonia cu voce uscată. •—- Poftim ? întrebă Samantha întorcâiidu-şi capul blond. Mă gândeam îa ceva. Mi-ar face plăcere să vin. — Trebuie să îmbraci ceva extraordinar^ îl zâmbi Antonia languros. îmi este "grccr"sa ceva elegant când nimeni nu poartă aşa ceva*

20

M ARGA RET WAV

— Invitaţia este valabilă şi pentru mine ? întrebă Eliot mişcându-şi scaunul în aşa fel încât să poată vedea mai bine faţa micuţă a Antoniei. — Oh, desigur, spuse Martinelli zâmbind puţin ironic. Dar fii atent, fiica mea ţine foarte mult la îmbrăcăminte, — Şi o poartă elegant, spuse Charîotte admirativ, zâmbind languros, exact cum făcea Antonia. — Uneori mă gândesc că trebuie să-mi deschid un salon particular, se confesă Antonia. Un salon care să realizeze numai rochii fascinante. Am un simţ deosebit pentru culoare şi croială, ceea ce se numeşte ochi de specialist, Samantha nu se putu abţine să nu-i arunce o privire lui Nico, care-i adresă un zâmbet, — Piaţa este deschisă, spuse Charîotte încurajatoare, Sunt oameni bogaţi în nord şi sunt sigură că vei avea succes datorită talentului, şi personalităţii tale. — Ai auzit, Nico ! exclamă Antonia triumfătoare. Doamna Harrington este de acord cu mine. — Nu ai deloc experienţă, scumpo. Se aplecă pe neaşteptate s-o mângâie pe Lacy, care stătea la picioarele Samanthei. îţi trebuie nm\t ca să ajungi de fa entuziasm la o afacere serioasă de succes. — Dar nu şi fiicei dumneavoastră, spuse Eliot care se părea că este de partea Antoniei. — Antonia n-a moştenit spiritul meu de afacerist, ii spuse Martinelli tânărului. Sunt însă sigur că-şi va găsi clienţi buni pentru rochiile sale. Femeilor le place să se îmbrace elegant, nu ? —5 Nu şi Samanthei, spuse Charîotte insinuant, făcând-o pe fiica ei să se simtă prost.

LEBĂDA ALBA

21

— Probabil că ou vrea să-şi bată prea mult capul, zise Martinelli, aruncând o privire rapidă spre chipul delicat al Samanthei. — Sunt de acord, spuse Luke liniştit, puţin supărat că soţia sa îi ironizase fiica în public. înainte să se întunece, vreţi să vizitaţi grădina ? — Mi-ar face plăcere, spuse Martinelli ridicându-se imediat şi ajungând lângă scaunul Samanthei. Cred, domnişoară Harrington, că-I vei ajuta pe tatăl tău să ne-o arate, nu-i aşa ? — Spuneţi-mi Samantha, vă rog, zise ea întrebând u-se de ce spusese acest lucru când de fapt nu dorea "deloc ca el să-i spună pe nume. — Samantha, repetă el, încurcat din cauza accentului străin. Majoritatea timpului rămăseseră împreună în timp ce mergeau prin grădina frumoasă şi îngrijită. Luke era în elementul său, prezentându-le fiecare plantă exotică, fiecare floare. Datorită plantelor obişnuite, grădina avea un aspect specific englezesc, dar existau multe plante exotice care ou erau întâlnite în Anglia. Exista şi o tentă italienească, datorită fântânilor şi statuilor, iar Nico Martinelli începu să vorbească exact ca un cunoscător despre grădinile europene, multe dintre ele fiind surse de inspiraţie ale doctorului în călătoriile sale. Antonia şi Eliot mergeau clin ce în ce mai încet şi asta din cauza pantofilor ei de piele cu toc înalt. Ajunşi în salonul de ceai din grădina japoneză, făcură o pauză. Eliot era cam plictisit iar Charîotte, căreia această plimbare nu-i făcuse deloc

22

M ARGA RET WAV

plăcere, se scuză spunându-le că trebuia să aibă grijă de masă. -— Vin cu tine, draga mea, zise Luke împingând-o de Ia spate. Samantha poate prelua roiul nostru. Se pricepe foarte bine ia asta. — Aşadar, Samantha, zise Nico Martinelli privind capul ei blond, să mergem mai departe. Atmosfera intimă a grădinii începu să-i cuprindă pe toţi. Păreau a fi pierduţi într-un fermecător paradis tropical. —• Apa este un element important pentru îngrijirea grădinii, nu-i aşa ? i se adresă el, pe acelaşi ion. Stăteau lângă lacul cu suprafaţa de un verde închis, acoperit cu plante acvatice şi de minunaţi nuferi tropicali albi, galbeni, roz şi de splendizi lotuşi albaştri. Samantha încercă să-şi amintească dacă vreodată în viaţă se mai simţise atât de prost. Mirosul plăcut al nuferilor ajunse până la ei şi ea, grăbmdu-se s-o ia înainte, alunecă puţin pe nisip. —- Permite-mi, spuse el în timp ce o prinse repede de braţ. Ea fu ruşinată şi supărată pe sine însăşi, clar era salvată de la cădere. — Nu mă plac.:, Samantha, nu-i aşa ? o întrebă în timp ce o cerceta grav cu ochii lui negri strălucitori — Iartă-mă, m-am purtat îngrozitor, îi răspunse ea impunându-şi să se Întoarcă pentru a-1 privi. — Din contră, ai fost încântătoare. De ce nu-mi spui ce ai găsii la mine atât de înspăimântător încât să te facă să-ţi fie atât de teamă ?

LEBĂDA ALBA

23

' Nimic ! exclamă ea foarte şocată, în timp ca privea atentă, cum nu privise niciodată, nuferii de pe Iac. — Am văzut teamă în ochii tăi de cel puţin douăzeci de ori. — Atunci, nu mă mai studia atâta, spuse ea, parcă negând faptul că-i era aşa de teamă, — N-am întâlnit încă bărbatul care să nu a« precieze o fată frumoasă. — Nu sunt eu aceea, desigur, spuse ea, arimcându~i o privire rapidă. — Oare nu-ţi dai seama cât de frumoasă eşti? o întrebă el privind-o cu ochii lui negri, mai mult neîncrezător decât admirativ. Eşti ceea ce aş numi o „blondă de Botticelli". Sunt sigur că Nicolsoa ţi-a spus aşa. El este pretendentul tău, nu-i aşa ? *— De unde ştii ? întrebă ea, în timp ce ochii ei verzi, strălucitori şi limpezi deveniră închişi ca jadul. — Lumea vorbeşte ! zise ei concis. Sper că nu te superi că mă interesează persoana ta. — Eliot şi cu mine suntem prieteni de când eram copii. — Deci, nu-1 iubeşti ? — Pe naiba ! exclamă ea râzând. Oare nu trebuia să vorbim despre flori ? — Dar tu eşti tot o floare, spuse el, aruncându-i o privire lungă. Semeni cu aceşti nuferi albi şi gingaşi. Te-am tulburat, aiu-i aşa ? — Cred că asta se întâmplă numai din cauză că n-am mai cunoscut pe nimeni care să semene cu tine.

24

M ARGA RET WAV

Avea douăzeci şi patru de ani dar eî o făcea să se simtă vulnerabilă şi timidă de parcă avea treisprezece. — Dar nordul este plin de italieni, zise el uimit. — In general nu sunt aşa..., începu ea, oscilând în gând între maiestuoşi, aristocraţi, europeni. Eî râse scurt. — N-are importanţă. Am o mulţime de angajaţi, compatrioţi de-ai mei, care muncesc pentru mine. — Ai gânduri mari, domnule Martinelli, spuse ea desprinzândii-se de sub privirea lui fixă. — Ah, da, şi asta este o ţară mare, din acest motiv am şi venit aici... — Nu-ţi pare rău că ţi-ai părăsit ţara ? în» trebă Samantha pe neaşteptate, ştiind că se aventurează pe un drum periculos. — Cred că da, răspunse el tăios. Dar cred că fac faţă situaţiei. Se întunecase şi grădina începea să devină din ce în ce mai sălbatică. — Ne întoarcem ? întrebă ea amintindu-şi eu greu că el era un străin şi devenise mult prea familiar. — Eşti încă un copil. Pentru o clipă, crezu că o va atinge şi îşi întoarse capul. Crengile subţiri ale unui arbust tropical înmiresmat i se prinseră în păr şi cu cât încerca să-şi îndrepte capul, cu atât părul ei lung se încurca mai tare, desfăeându-se din agrafă şi căzându-i pe gât şi umeri.

LEBĂDA ALBA

25

— Nu te mişea, îi ordonă eî aparent calm. Eşti încă agăţată de el. Era conştientă că se înroşea din ce în ce mai rău, dar stătea nemişcată. Uimitor era faptul câ şi ei era îa fel de încordat în timp ce stăteau atât de apropiaţi, iar degetele lui îi umblau prin păr. — Vezi, spuse privind în jos spre faţa ei, te-am eliberat. Magie neagră, desigur. Avea aerul unui magician. — Cred că trebuie să ne întoarcem. — Desigur. Era evident că observase disperarea ei. Nu te atinge de păr. — Oh, trebuie ! exclamă ea tremurând. — Cred că îţi este frică de propria frumuseţe, zise el înconjurându-i umerii. — Nu este aşa, răspunse dorind să fie oriunde altundeva, numai alături de eî nu. — Atunci de ce faci totul ca să pari o fetiţă mică şi dulce ? — Probabil că este mai bine aşa.