Jurnalistul Universal - Lucrare Licenta Jurnalism

UNIVERSITATEA „INSERT NAME HERE” BUCUREŞTI FACULTATEA DE JURNALISM

LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator ştiinţific _______

Absolvent ___________

Anul 20xx

UNIVERSITATEA „XXXXXXX” BUCUREŞTI FACULTATEA DE JURNALISM

Cuprins

Introducere ............................................................................................................................. 4 Capitolul 1 - Jurnalistul Total, personaj contemporan, trăsături și exemple ................. 5 1.1 Jurnalistul ................................................................................................

7

1.2 Un bun jurnalist...................................................................................... . Cea mai de preț armă la dispoziția jurnalistului – inteligența ........... Meticulozitate şi personalitate cu înclinație ușor obsesivă ………… Apetit pentru lectură și informație în general ……………………… Blogurile și feedurile RSS …………………………………………. Ascultați Podcasturi…………………………………………………

9 9 10 10 11 11

Capitolul 2 - Recompensele și riscurile meseriei. .............................................................. 15 2.1 Un maraton documentar .......................................................................... Un eveniment istoric în medicină, un maraton jurnalistic …………

15 15

2.2 Riscurile meseriei.................................................................................... Trei jurnaliști români răpiți în Irak – un caz cu final fericit………… Libia 2011 …………………………………………………………..

17 17 21

2.3 Cenzura poate lua forme creative ........................................................... Cenzorul și cenzura modernă ………………………………………

24 24

Capitolul 3 - „Word of mouth vs. World of link”. ............................................................ 26

Inovația pe repede înainte …………………………………………. Cunoștințe esențiale ……………………………………………….. Blogging-ul şi blogurile …………………………………………… Oportunități pe timp de criză ………………………………………

26 27 28 31

Concluzie ............................................................................................................................... 33

Introducere În condiţiile în care media din România trece printr-un proces accentuat de tabloidizare se simte nevoia unei resetări majore a modului în care este înțeleasă meseria de jurnalist. Sindromul nu este specific presei din România; mai mult, el a fost copiat după modele internaționale și are la bază criteriul financiar și, în anumite cazuri, pe cel politic. Este clar că nicio instituție de presă nu poate supraviețui fără venituri, iar acestea provin din două surse majore – vânzarea produsului media și publicitatea. Acestea sunt interdependente și se condiționează una pe alta. Banii investiți de publicitari se duc într-o măsură covârșitoare acolo unde ratingurile sunt mai mari. Așa se face că oameni de calitate ajung să producă materiale și emisiuni pe care nu le-ar trece într-un Curriculum Vitae. Subiectele de substanță trec ușor în plan secund pe lista de programe a televiziunilor iar materialele cu greutate se regăsesc mai rar în paginile ziarelor. Mai trist este că mesajul subiectelor serioase este adesea deformat și dirijat in interesul unui beneficiar, altul decât publicul consumator de media. Dincolo de condiționarea economică sau politică, există oameni de media care găsesc resurse sau canale alternative de comunicare unde își pot urma chemarea și pasiunea – scriitura de presă și urmărirea obiectivelor de bază ale unui bun jurnalist: precizie, onestitate și perseverență puse în slujba publicului cititor, ascultător sau telespectator. În paginile care urmează vom încerca să identificăm calitățile acelui profesionist care ar putea schimba modul în care percepem în acest moment mass-media. De bună seamă, un singur om nu poate muta munții din loc. Nu încercăm să identificăm un individ, ci mai degrabă un tipar care, o dată adoptat și răspândit, ar avea o șansă să deturneze trenul care este mass-media în momentul de față în România, să schimbe macazul şi gara către care e îndreaptă. Până la momentul unei schimbări vizibile la nivelul politicii editoriale a instituțiilor de presă, jurnaliști care au sesizat această tendință s-au adaptat noului climat și au găsit modalități alternative de comunicare ce reușesc să se sustragă elegant tendinței de abordare a materialelor ușoare și de multe ori fără substanță, omniprezente în media cotidiană.

4

Capitolul 1. Jurnalistul Total Personaj contemporan, trăsături și exemple „Un ideal nu este altceva decât concepția unei perfecțiuni care nu s -a întâlnit încă în experiență.” Immanuel Kant filosof german 1869-1948

Fiecare om își are metehnele lui. Fiecare tinde la un moment dat către un ideal profesional, un țel pe care și-l stabilește de mic copil și apoi îl uită fiind deturnat de conjuncturi, de prieteni sau pur și simplu de viață. Un jurnalist nu este cu nimic diferit. Am abordat tema „Jurnalistul Total”. Asta nu înseamnă că în paginile ce urmează va fi descris, urmărit și analizat în varii ipostaze modelul Superman-ului în scriitura de presă, indiferent de tipul de media. Lucrarea de față nu este nimic mai mult decât o încercare de a contura un personaj de ficțiune sau om în carne și oase care a stat acum două zile pe bancheta din față, în metroul de pe Magistrala 2 pe tronsonul către Pipera. Cu ce se deosebește Jurnalistul Total de orice alt om de presă care își face meseria cu demnitate, respectând codul deontologic și ghidându-se după regulile bunului simț? În primul rând livrează. Indiferent de obstacolele pe care le întâlnește, reușește să livreze articolul la timp și bine, spre deosebire de colegii lui care se vor scuza că reportofonul nu a mai avut baterie, motiv pentru care au prelucrat comunicatul de presă, l-au refrazat și remodelat pe ici pe acolo pentru a fi diferit de sursa inițială şi l-au remis către redacție spre a fi publicat. Lipsă de inventivitate, spirit de turmă și prea ușor, câteodată, ademenit de mireasma gustărilor de la conferința de presă. Cam acesta ar fi anti-modelul pentru Jurnalistul Total. Jurnalistul Total este tot timpul interesat să furnizeze cel mai bun material posibil. Este un aspect ce ţine de mândria lui profesională. Știe, și dacă nu știe, învață să se folosească de toate uneltele care îi sunt la îndemână; chiar dacă un coleg specialist expert în manipularea unui pupitru de regie este la datorie, cunoștințele sale îl ajută pună întrebările corecte folosind termeni clari, de specialitate, pentru a se face înțeles. Acest tip de cunoștințe ușurează comunicarea în echipă și scurtează timpul de înțelegere și răspuns în soluționarea problemelor. Jurnalistul de care vorbim are cel puțin o bună idee despre cum se folosește aparatura care îl înconjoară și care face posibil ca rezultatul muncii sale să ajungă la publicul țintă - fie acesta telespectator, ascultător de radio, cititor de ziar sau utilizator de Internet.

5

Tipul jurnalistului de care vorbim cunoaște, dacă lucrează în televiziune, mișcările de bază ale camerei de filmat - știe ce este acela un scharf1 (focalizare), cunoaşte, măcar în teorie, ce este un travelling2 sau un gros-plan3. Un reporter de teren, dincolo de evenimentele anunțate unde merge pregătit cu echipă, se poate întâlni neprogramat cu o situație care poate fi un foarte bun subiect de știre. În condițiile în care nu are o echipă de susținere (folosim în această situație ipotetică un reporter de televiziune), tehnologia actuală îi poate permite să realizeze un material de o calitate suficient de bună, care poate fi difuzat pe post. Aceste elemente țin de caracterul urgent al știrii și de gradul de perisabilitate ridicat al acesteia precum și de principiul old news is no news (șitrea veche nu mai este știre). Cu un telefon performant el poate filma în format High Definition (HD) și poate transmite, via Internet, materialul către redacție pentru procesare ulterioară și, având ca susținere video materialul proaspăt filmat, poate intra cu relatare în direct reușind să transmită știrea, fără asistență din partea unei echipe, cu mult înaintea concurenței. Un al doilea exemplu ar putea fi un corespondent aflat într-o zonă de conflict, unde condițiile de colectare și prelucrare a informațiilor sunt precare. În asemenea cazuri reporterul trebuie să fie omul-orchestră și trebuie suplinească operatorul de imagine, editorul de montaj, inginerul de sunet... Poate face acest lucru dacă are, în primul rând un bagaj suficient de cunoștințe multimedia - operare a unui dispozitiv de înregistrare audio-video (cameră video, telefon cu capacități de înregistrare), operare a unui computer portabil și a unor softuri, care de altfel se pot găsi gratis, cu care să realizeze o prelucrare elementară a materialului – montaj video, editare sunet; poate realiza un material de la A la Z pe care ulterior îl va transmite către redacție via Internet. Pentru un jurnalist care activează în mediul online cunoștințele din domeniile conexe activității lui principale devin deja un imperativ. În cele mai multe dintre cazuri toți pașii – de la colectarea informației brute până la apariția materialului finit pe website-ul care publică materialul – sunt realizați de unul și același om. Filmarea – de cele mai multe ori pentru mediul online nu este nevoie de o calitate excepțională din punct de vedere tehnic a filmului. Astfel că dispozitivele de filmat – camere video ultraportabile care înregistrează pe mediu de stocare digital sunt foarte utile şi uşor de manipulat. Fotografia - stăpânirea funcțiilor de bază a unui aparat foto nu mai este demult o cerință ieșită din comun. Înregistrarea audio se face cu aparate multifuncționale care degrevează utilizatorul de a purta asupra lui dispozitive separate pentru fiecare operațiune.

1 Scharf - „Scharf einstellung” = reglare precisă, punere la punct, focalizare. 2 Travelling – mișcare de aparat care urmăreşte un obiect în plan orizontal, vertical sau nonlinear. 3 Gros-plan (GP) - fața prezentată aproape în întregime, fără frunte sau fără bărbie, dar, în teorie, nu fără amândouă.

6

După ce și-a strâns materialul, un jurnalist care activează în mediul online poate trece direct, fără alte întârzieri, să livreze materialul publicului său. Cu minime cunoștințe poate tăia o fotografie brută, o poate reduce la dimensiuni pentru a răspunde cerințelor tehnice ale afişării pe paginile web, o poate încadra într-o pagină cu ajutorul unei platforme de bloguri (ex: Wordpress) sau a unui sistem CMS1.

1.1 Jurnalistul Jurnalistul, conform Statutului Jurnalistului2 propus de către Convenția Organizațiilor de Media în anul 2002 nu este în mod imperativ și angajat al unei instituții de presă: „Jurnalistul este persoana care se ocupă în mod regulat de colectarea, fotografierea, înregistrarea, redactarea, editarea sau publicarea de informaţii referitoare la evenimente locale, naţionale, internaţionale sau alte probleme de interes public, cu scopul diseminării publice, câştigându-şi traiul în proporţie semnificativă din această activitate.” Deși definiția de mai sus este una cuprinzătoare din punct de vedere al încadrării jurnalistului în context profesional, ea nu își propune să epuizeze trăsăturile esențiale fără de care un student ce are condei, în momentul în care a ieșit de pe porțile facultății și a intrat într-o redacție nu ar fi mai mult decât un geamantan de cunoștințe și tehnici de redactare, colectare și structurare a informației, mutat de la o conferință de presă la alta. „Ori de câte ori găsiţi sute şi mii de oameni sănătoşi la minte care încearcă să iasă de undeva, în timp ce câţiva nebuni încearcă să intre, este sigur că aceştia din urmă sunt reporteri.” (H. R. Knickerbocker3) Abordarea lui H.R. Knickerbocker concentrează câteva dintre calităţile native necesare unui bun jurnalist - determinare, curiozitate, tenacitate şi nu numai. Aceste calităţi se întâlnesc şi reprezintă cel mai bine reporterii. După cum spune David Randall4, reporterii sunt eroii jurnalismului. Ei sunt primii care se aruncă în haosul prezentului - bat la ușile închise de multe ori asumând-și riscuri. Numai așa reușesc sa scoată la iveală începutul adevărurilor ascunse. Ei sunt se apropie cel mai mult de ceea ce s-ar putea numi prototipul Jurnalistului Total.

1 CMS = Sistem de gestionare a conținutului (Content Management System, din limba engleză) 2 Codul deontologic al jurnalistului - http://www.pressclub.ro/publicatii/cod.html (vizitat iunie 2011) 3 Hubert Renfro Knickerbocker (1898–1949) - scriitor și jurnalist american, corespondent în Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, câștigător al premiului Pulitzer în anul 1931. 4 Randall, David 2007 [1996] – Jurnalistul Universal [ediția a 3-a, Pluto Press, Londra]

7

De bună seamă, în momentul în care se coboară și se analizează fiecare individ în parte reporterii sunt și ei viciați. Ca grup au o reputație mai bună decât alții, însă nu puțini dintre ei se mulțumesc cu varianta oficială a unui subiect sau, mai rău, acceptă cu bună știință sau deformează adevărul pentru interese mai mult sau mai puțin obscure. Dincolo de aceste cazuri sunt reporteri, investigatori de meserie, care își dedică săptămâni, luni sau chiar ani din viaţă pentru a scoate la iveală adevăruri pe care alţii încearcă să le ascundă cu mari eforturi și, nu de puține ori, cu sume exorbitante de bani. Paige St. John, reporter de investigaţie la Sarasota Herald-Tribune, a câștigat premiul Pulitzer pentru jurnalism investigativ pe anul în 20111. Ea a dezvăluit politica şi interesele din spatele unei acțiuni a companiilor de asigurare din statul Florida, Statele Unite ale Americii. Acestea cer măriri considerabile ale cotelor de asigurare pentru casele aflate pe așa-numita Alee a Tornadelor. Deși nu au mai avut parte de evenimente dezastruoase de mai bine de cinci ani, companiile de asigurări, pe fondul declinului economic prezent şi în SUA, au solicitat autorităţilor aprobarea majorării cotelor de asigurare cu 15% într-o primă fază. „Industria asigurărilor a devenit din ce în ce mai speculativă în ultimele decenii”, mărturisea Paige, „e ca un castel de cărţi de joc, în care nu se ştie cu exactitate cine ce deţine în cazul vreunui dezastru natural.” Paige St. John a întâmpinat dificultăţi greu de imaginat (pentru democraţia americană) în demersul său de investigaţie. Companiile de asigurare-reasigurare i-au refuzat sistematic solicitările de interviu și înmânarea rapoartelor publice. Acestea au interzis totodată angajaţilor orice dialog cu presa. În urma analizelor sale privind piaţa asigurărilor, a fost creată o bază de date solidă a asigurătorilor demni de încredere. (heraldtribune.com2). Premiul câștigat a venit să răsplătească doi ani de eforturi în care Paige a investigat neregulile din sistemul de asigurări a proprietății din statul „bântuit” de uragane.

1 http://www.pulitzer.org/citation/2011-Investigative-Reporting (vizitat iunie 2011) 2 http://www.heraldtribune.com/article/20110613/ARTICLE/306139998?p=1&tc=pg (vizitat iunie 2011)

8

1.2 Un bun jurnalist În primul rând este nevoie de dorință de muncă, o calitate de bază general valabilă în orice domeniu de activitate. Muncă din greu

După cum spunea David Randall în cadrul unui interviu, mulți jurnaliști se vor mulțumi să ceară detalii - în cazul unei vedete, spre exemplu - asupra pregătirii profesionale, cât de mult a muncit să ajungă în vârful ierarhiei pe domeniul pe care vedeta s-a făcut remarcată, cât de des exersează și așa mai departe. În fapt modelul descris mai sus îl întâlnim zi de zi în interviurile difuzate pe posturile TV din țară sau din afara țării – există o explozie de știri și emisiuni mondene din același ciclu. În mod invariabil materialul va duce către aceeași concluzie, indiferent de personalitatea sau personajul intervievate - există totdeauna o legătură directă între eforturile și dedicația unui om pentru pasiunea sau profesia sa și succesul pe care l-a avut în acel domeniu. Nu avem de a face aici tocmai cu cea mai mare descoperire reportericească. Este o abordare sigură în care cel intervievat este mai mereu mulțumit de materialul rezultat, material care are însă valoare jurnalistică aproape de zero. Avem de-a face în cazul de față cu un reporter mediocru. Un reporter, poate chiar un Jurnalist Total, ar trebui să își dedice cel puțin o oră pe săptămână explorând materiale cu potențial în mediul online, să citească o carte cu o altă tematică decât ficțiune de duzină, să deprindă noi tehnici de investigare dintr-un tutorial. Autoeducarea neîntreruptă este necesară în acest domeniu unde, prin definiție, trebuie să ai contact permanent cu tot ce este nou. Contactul permanent cu noul se transformă într-un avantaj asupra concurenței în momentul în care stăpânirea unor tehnici și mijloace noi de informare te ajută să livrezi un material original, bine documentat, mai rapid și mai bine decât colegii de breaslă.

Cea mai de preț armă la dispoziția jurnalistului – inteligența

Nu există un jurnalist de primă mână care să nu demonstreze de fiecare dată un grad ridicat de inteligență, introspecție şi atenție asupra subiectului. Jurnalismul făcut cu bun simț nu ține atât de mult de tehnică ci mai degrabă de inteligență. Un jurnalist bun poate stabili valoarea unei informații și realizează că, în documentarea unui material nu va putea descoperi tot ce se poate afla pe acel 9

subiect. Niciodată nu ai informația în totalitate și trebuie să fii mereu conștient că nu ai dezvăluit adevărul în forma lui completă. Sunt necesare inteligența și bunul simț să recunoască un fapt comun: nimeni nu deține adevărul absolut și nici nu îl poate descoperi în totalitate. Este dator totuşi să facă o documentare cât mai bună și să lase cât mai puțin loc interpretărilor. Aici precizia este cuvântul de ordine.

Meticulozitate şi personalitate cu înclinație ușor obsesivă

În opinia lui Randall, un reporter excepțional are nevoie de un dram de comportament obsesiv care să dubleze instinctul și inteligența nativă, precum și pe cea cultivată - are nevoie de un tip de încăpățânare care nu i-ar sta bine unei ființe umane cu toate țiglele pe acoperiș, darămite unui soț/soții devreme acasă. Nu puțini sunt reporterii buni și foarte buni care primesc telefon în miez de noapte și pleacă, fără alte explicații, să își prindă subiectul. În momentul în care poate spune că a încheiat colectarea informaţiei brute, trece la structurarea şi așezarea ei pe hârtie într-o formă pe care clientul final, publicul țintă, să o înțeleagă ușor. La polul opus acestui model sunt oameni de presă cărora chiar dacă le arăți greșelile făcute cu negru pe alb, vor da din umeri ca și cum greșelile sunt lăsate de la Dumnezeu iar ei, oameni pregătiți într-ale scriiturii, nu au nici un control asupra lor. Reporterii de excepție trec mult dincolo de granița preciziei în relatare. „Aceștia manifestă o ușoară formă de nevroză când vine vorba de a înțelege toate detaliile corect; și nu este ușor să trăiești lângă așa un om. Nu le este lor ușor şi nici celor care le sunt aproape. Vor verifica de două ori, de trei ori - și de multe ori nu se opresc la trei verificări - sursele, își sună editorii indiferent de ora din zi sau din noapte pentru a efectua modificări minore care aduc un plus de acuratețe materialului și își vor proteja cu urme de paranoia până și ultima virgulă sau cea mai fină intonație din text.” (Randall 2007, pg. 233-234) Apetit pentru lectură și informație în general Un jurnalist trebuie să fie în permanență informat. Apetitul pentru lectură este declanșat de curiozitatea compulsivă, aceleași calități ce îl fac bun jurnalist îl împinge să afle mereu lucruri noi, indiferent de domeniu și nu neapărat relaționat cu domeniile de investigare în interes de serviciu. Volumul lecturilor de calitate, regăsite mai ales în cărți de referință în format tipărit, îi ajută să

10

absoarbă la nivel subconștient noi cuvinte, expresii și construcții lingvistice. Deasemenea, abilitatea de a realiza conexiuni logice și instinctive crește. Pe lângă apetitul pentru lectura de calitate este important ca jurnalistul să fie la curent cu cele mai noi tendințe, informații şi instrumente de informare disponibile pe piață. Cel mai dinamic mediu de informare în acest sens este medul online. Blogurile și feedurile RSS1 Chiar dacă citește cu regularitate bloguri de specialitate este bine să își mărească aria de informare. Nu trebuie să se limiteze la site-uri specializate pe jurnalism. În materie de bloguri ne vom referi numai la două resurse extrem de bogate în informație. Ele în realitate sunt infinit mai multe. Prima este Mashable.com - este unul dintre cele mai bine actualizate bloguri de știri din mediul online. Cine nu a auzit de Twitter sau dacă încă nu știi cum funcționează Facebook, atunci urmărirea frecventă a acestui blog poate rezolva problema. Acoperă majoritatea tendințelor în curentul Web 2.02, rețele sociale, instrumente utile și noi resurse de informare pe web. Un alt blog de ajutor poate fi ReadWriteWeb.com, un site similar Mashable.com, care poate oferi o perspectivă mai aprofundată asupra anumitor subiecte. De ce este bine să urmărească blogurile? Pentru că la un momentdat acestea pot oferi o privire și o înțelegere de ansamblu a dinamicii şi modificărilor pe care le suferă mass-media zi de zi. Dacă nu aţi început să folosiți feed-urile RSS este bine să începeți cât mai repede. Cel mai la îndemână pentru urmărirea feed-urilor RSS este Google Reader și sunt foarte multe alte instrumente care pot ajuta în acest sens. Ascultați Podcasturi3 În mod normal oricine ar fi putut spune până acum ceva vreme (doi – trei ani) că este o pierdere de timp să acorzi prea multă atenție acestei metode de transmitere a informației, devreme ce atunci podcasturile nu reprezentau mai mult decât înregistrări ale emisiunilor posturilor de radio pentru a le posta pe site-urile proprii în scopuri de arhivare. Mai nou, chiar dacă la noi nu este încă foarte răspândită moda, podcasturile au început sa se constituie într-o platformă de comunicare de sine stătătoare. Really Simple Syndication (RSS 2.0) - este o familie de formate de fluxuri web, specificate în XML și folosite pentru Web syndication. RSS este folosit (printre altele) pentru știri, weblog-uri și podcasting. (http://ro.wikipedia.org/wiki/RSS - vizitat iunie 2011) 2 Web 2.0 - Termen care desemnează o mulțime întreagă de aspecte interactive și colaborative ale Internetului, și aici în special ale World Wide Web, de natură foarte recentă - apărute prin anii 2004-2005. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Web_2.0 - vizitat iunie 2011) 3 Podcast - serii de fișiere media digitale (audio sau video), publicate periodic și adesea distribuite prin feed-urile RSS. Termenul a înlocuit Webcast în limbajul comun odată cu intrarea pe piață a dispozitivelor iPod și succesul ridicat al acestora; Ipod-ul a avut un rol foarte important în acceptarea și ulterior în succesul Podcastului. (http://en.wikipedia.org/wiki/Podcast (vizitat iunie 2011) 1

11

Dincolo de Podcasturile de radio care au fost create ca produse cu scop de arhivare, există Podcasteri independenți care au început să folosească aceste instrumente fie din pasiune fie din necesitate. În unele cazuri au început ca și o metodă alternativă de a genera venit și ulterior s-au transformat într-o afacere care a adus venituri dincolo de așteptări. Un exemplu este Coffe Break Spanish1 - învață să vorbești spaniolă în timpul pauzei de cafea. Un alt podcast realizat profesional este Scootercast2 - Scooter Internet Radio – cum se autointitulează. O dată pe săptămână, autorul vorbește despre scutere – acele vehicule cu două roți mai mici decât motocicletele dar mai mari decât mopedele3. Este interesant de observat modul de promovare și modul în care sunt trecute în arhivă podcasturile. Podcasting-ul nu se rezumă la a deține un microfon performant cu ajutorul căruia să îți înregistrezi ideile pe o temă dată. Poate la o primă vedere nu are foarte mare legătură cu scriitura de presă însă o minte deschisă și educată pe cele mai varii domenii este mai bună decât trei creiere școlite dar înguste. Cu siguranță rigiditatea și lipsa de deschidere la nou poate duce la un final nefericit din punct de vedere profesional chiar și în domeniul jurnalismului. Pentru jurnaliștii loviți de criză fără un salariu stabil din partea instituției de presă, inițierea unui podcast în conjuncție cu un blog profesional se poate dovedi a fi piatra de temelie a unei cariere de freelancer. În România nu sunt foarte mulți podcasteri însă există foști oameni de presă care din diferite motive – de natură corporatistă sau împinși de un spirit întreprinzător – s-au adaptat și au pornit pe cont propriu prin intermediul blogurilor. Chiar dacă nu sunt cele mai răsunătoare voci din presa românească, cu siguranţă sunt stridente şi luate în seamă: zoso.ro, având-ul ca fondator și autor pe Vali Petcu este unul dintre ele este unul dintre primele bloguri axate pe furnizarea de informaţii, comentarii şi pamflet din online-ul românesc. Lista poate continua cu oameni care au excelat în profesia de jurnalist și continuă să facă acest lucru pe sticlă sau în paginile ziarelor și care au simțit nevoia de a se exprima degrevat de politicile editoriale:

1 http://radiolingua.com/shows/spanish/coffee-break-spanish/ (vizitat iunie 2011) 2 http://sctrcst.com/ (vizitat iunie 2011) 3 Moped - tip de bicicletă echipată cu motor de putere mică, menit să asigure un mijloc de transport economic și sigur, cu cerințe minime de înmatriculare sau fără a fi necesară înmatricularea. Unele mopede sunt echipate suplimentar și cu pedale.

12

petreanu.ro - blogul lui Vlad Petreanu. „Despre blog: E unul pur personal. E plăcerea de a publica fără restricţii. Pentru un gazetar (deja) vechi, asta e o posibilitate fascinantă. Este, evident, vorba și despre interacţiunea cu cititorii textelor pe care le public aici. În media tradiţională, această relaţie este mai degrabă una instituţională – aici putem conversa direct. […] Sunt jurnalist din 1990. Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna şi fac asta (deja!) de peste 20 de ani - jurnalism, la ziare, la televiziuni, la radio, mai bine sau mai rău. M-a ferit Dumnezeu, dar şi educaţia de-acasă, să-mi ia celebritatea minţile. În televiziune, e o boală profesională comună. Ca jurnalist, prefer postura clasică, de observator, celei „moderne”, de vedetă. Sunt un demodat. În rest, unii spun despre mine că sunt un tip cu bun simţ (şi adaugă: „deci un inadaptat”). Uneori, când văd la ce ar trebui să mă adaptez, mă felicit pentru încăpăţânarea de a fi refuzat atâtea „oportunităţi” care au fluturat în jurul meu.” turcescu.ro – blogul lui Robert Turcescu „Pentru mine, libertatea se confundă cu puterea de a rosti întrebări şi cu satisfacţia de a obţine răspunsuri, iar jurnalistica este singura meserie în care mă simt cu adevărat liber. Daţi-mi un pix și o foaie de hârtie pe care să pot desena semne de întrebare şi sunt gata oricând să o iau de la capăt!” Puterea de adaptare și spiritul întreprinzător sunt două calități importante ale Jurnalistului Total. Peste acestea două se suprapune pasiunea pentru meserie, dorința de a învăța și refuzul constant, făcut cu obstinație de a apleca urechea la dictonul „lumea zice că este bine aşa”. Acesta poate conduce la dezvăluiri interesante și originale care, dublate de perseverență muncă de investigație poate duce la recunoașterea valorii muncii de investigație, se poate solda cu un reportaj de excepție care aduce cea mai mare recunoaștere din câte pot exista pentru un jurnalist – acel sentiment că ai făcut o treabă bună. În momentul în care eforturile sunt încununate cu un premiu, se trezește odată în plus sentimentul că ești pe calea cea bună:

13

bazavan.ro – blogul Cristinei Bazavan Într-un articol publicat pe blogul personal, C. Bazavan remarcă: „Pulitzer 2011 s-au anunțat Pulitzer-urile pentru 2011 (poate cele mai prestigioase premii, acordate numai jurnaliștilor de naționalitate americană) spre deosebire de anii trecuți, constat că nu știam nicio poveste dintre cele premiate; […] m-am uitat puțin pe lista premiilor și-am văzut povestea unui copil de 4 ani cu o maladie ciudată prezentată multimedia. iar asta mă face să vă spun o poveste reală. acum câteva zile cineva mi-a spus: pentru ce vă chinuiți să munciți mult pentru o poveste din revistă? nu o să câștigați Pulitzerul. răspunsul e simplu: pentru bucuria de a-ți face bine treaba, de a încerca să ai cel mai bun story posibil pe tema respectivă… pentru a fi cel mai bun în fața ta (nu neapărat a celorlalți) mă rog, nuanțe.“ (www.bazavan.ro1)

1

http://bazavan.ro/2011/04/pulitzer-2011/

14

Capitolul 2. Recompensele și riscurile meseriei „One în a billion: a boy’s life; a medical mystery. […]The doctor likes to imagine a time when the boy is healthy enough to watch a Brewers baseball game. When the years în the hospital, the surgeries, the feeding tubes are all a vague memory. He sees a summer day, and Nicholas Volker at the ballpark eating a hot dog.”1

Așa se încheie seria de reportaje care a câștigat Premiul Pulitzer pe anul 2011 la categoria Reportaj Explicativ – primul premiu Pulitzer pentru o publicație exclusiv online. Premiul a fost câștigat de echipa ziarului Milwuakee Journal Sentinel compusă din Mark Johnson, Kathleen Gallagher, Gary Porter, Lou Saldivar și Alison Sherwood pentru „urmărirea şi examinarea meticuloasă a unui efort medical fără precedent unde ingineria genetică a fost pusă în folosul unui băiat de 4 ani chinuit de o boală misterioasă – o poveste spusă în cuvinte, ilustrații grafice și alte imagini”2.

2.1 Un maraton documentar După cum spun autorii, seria de reportaje a început în Ianuarie 2010, cu două luni înainte ca acest caz să devină public, printr-o vizită la Spitalul de copii din Wisconsin, în urma unui pont anonim. Medicii din Colegiul medical din Wisconsin inițiaseră analiza ADN-ului lui Nicholas Volker, un băiat de patru ani pentru care nu s-a putut pune un diagnostic clar. Reporterii Mark Johnson și Kathleen Gallagher au primit permisiunea din partea părinţilor micuţului Nicholas precum și din partea spitalului să urmărească și să relateze întreg procesul investigativ și modul în care doctorii au folosit informațiile obținute pentru a stabili un diagnostic. Reporterii au intervievat peste 60 de persoane, inclusiv membrii ai familiei Volker, doctorii și asistentele care l-au tratat pe Nicholas experții care au făcut analiza ADN și experți în studiul genomului uman. Reporterii au mers împreună cu Nicholas la întâlnirile programate cu doctorii și au urmărit îndeaproape procedurile care s-au făcut în cadrul Colegiului de medicină din Wisconsin pe probele prelevate de la pacient. O sursă importantă de informații a fost jurnalul online pe care părinții lui Nicholas îl actualizau de trei ani de zile, deschis când fiul lor a împlinit un an de la naștere – peste 500 de 1 Jounal Sentinel (www.jsonline.com) Trad.: „Doctorului îi place să-și imagineze o vreme când sănătatea băiatului va fi destul de bună să meargă la un meci de fotbal al echipei Brewers. O vreme când anii petrecuți în spital, când intervențiile chirurgicale și hrana primită prin tub nu vor fi altceva decât amintiri îndepărtate. Își închipuie o zi de vară, și pe Nicholas Volker în parc, bucurându-se de un hot dog” (http://www.jsonline.com/features/health/112249759.html - vizitat iunie 2011) 2 The 2011 Pulitzer Prize Winners - Explanatory Reporting (http://www.pulitzer.org/citation/2011-Explanatory-Reporting - (vizitat iunie 2011)

15

pagini de amintiri și impresii. Parcurgerea literaturii de specialitate a fost un pas extrem de importantă, necesară pentru o mai bună înțelegere a cazului. Multe dintre scenele descrise în materialul final publicat au fost experiențe la prima mână la care reporterii au asistat. Alte scene au avut loc înainte de 2010 au fost reconstituite în urma numeroaselor interviuri cu cei care au fost implicați în încercarea de a salva viața lui Nicholas.

Un eveniment istoric în medicină, un maraton jurnalistic Acoperirea cazului lui Nicholas este un model clasic al traseului de la informația brută la un material de substanță. Totul pleacă de la un pont și se continuă în momentul în care instinctele unui jurnalist intră în acțiune. În rest este vorba de tenacitate, răbdare, muncă și păstrarea echilibrului în relatare. Seria de reportaje a fost însoțită de fotografii, materiale grafice și numeroase clipuri video și s-au concentrat pe Nicholas Volker. Băiatul de patru ani avea nu una ci două boli de natură genetică care forțau sistemul imunitar să îi atace tractul intestinal. Proiectul medical a fost unul foarte complex și a durat un an întreg. Secvențarea1 exonului2 acestui băiat a condus la stabilirea unui diagnostic: mutația unei gene care cauzează sindromul XLP3, care este corelată cu sistemul imunitar uman. Identificarea acestui diagnostic a permis echipei medicale să efectueze un transplant de măduvă osoasă care a salvat viața pacientului. Eric Topol, cardiolog specializat în genetică și genomică, anticipează că în curând vom uita de termenii idiopatic4 și criptogenic5 în medicină. Deși în relatările ulterioare autorii precizează că modul în care a fost relatat procesul de trasare a hărții ADN poate da speranțe false unor noi pacienți ce vor beneficia de această procedură, este aproape imposibil să clarifici termeni și proceduri complexe de specialitate publicului larg fără acest risc. Descoperirile științifice și modul în care sunt acestea acoperite în media nu vor fi fidele niciodată în raport de 1:1. Asta nu înseamnă că faptele sunt denaturate ci, mai degrabă, trebuie să înțelegem ca relatările și analiza exacte își au locul în altă parte, și anume în lucrările de specialitate. Rolul Jurnalistului este să scrie cu bună credință și cât mai bine documentat, nu să se substituie experților.

secvențare (a genomului) - Determinarea precisă a ordinii fiecărui nudeotid din moleculele de ADN care alcătuiesc genele organismului. (sursă: dictio.ro/medical/) 2 exon, s. m. / exon, s. m. / exon. Parte a unei gene, segment de ADN, care poarta informația codului genetic pentru sinteza proteinelor (sursă: dictio.ro/medical/) 3 sindromul XLP: boală imuno-deficitară primară, determinată de un defect genetic X-linkat. Se caracterizează printr-o proliferare necontrolată a limfocitelor B ca răspuns la infecția cu virusul Epstein-Barr. cunoscută şi ca boala Duncan sau sindromul XLP. 4 idiopatic - Denumire generică dată fenomenelor normale sau patologice de cauza necunoscută. 5 criptogenic - Se spune despre o boală a cărei cauza este necunoscută 1

16

Seria reporterilor de la Sentinel demonstrează o altă calitate a jurnalistului total – poate cea mai importantă dintre ele – trebuie să faci tot ce îţi stă în puteri din punct de vedere profesional pentru a putea fi mândru de munca ta. Un alt aspect care se poate deduce este faptul că, nici medicii și nici familia nu s-au simțit agasați în vreun fel de echipa de la Sentinel care a avut tactul, răbdarea și bunul simț necesare de multe ori pentru orice om de presă. Invazia intimității, de care foarte mulți se plâng când sunt subiect de presă, a fost făcută în acest caz cu acordul subiecților.

2.2 Riscurile meseriei Trei jurnaliști români răpiți în Irak – un caz cu final fericit Din păcate jurnaliștii trimiși pe fronturile de război sunt adesea ținte ale facțiunilor aflate în conflict. Nu este un fapt neobișnuit. Chiar dacă nu au plecat ca reporteri de război, Marie-Jeanne Ion, Sorin Mişcoci (ambii la Prima TV) şi Ovidiu Ohanesian (de la „România liberă”), cei trei jurnaliști români răpiți în primăvara lui 2005, au devenit un caz mult mediatizat în presa internă. Este normal pentru omul obișnuit să fie șocat de ideea unei răpiri în condițiile în care, în mod teoretic, cei trei erau protejați de legile internaționale. Mai puțin cunoscut este că pe teatrul de război aceste reguli și granițe devin foarte tulburi. De când există oameni care încearcă să dezvăluie adevăruri pe care state sau persoane aflate în conflict încearcă să le țină secrete, este prezent și pericolul. Un bun jurnalist trebuie să se teamă și să își ia măsuri de siguranță. Cu toate acestea frica nu trebuie să îl paralizeze. „La doi ani şi jumătate de la răpirea din Irak, jurnalistul Ovidiu Ohanesian a publicat o carte despre cele 51 de zile de captivitate. Petrecut pe 28 martie 2005, evenimentul în care au fost implicaţi trei jurnalişti români are o grămadă de semne de întrebare, dosarul fiind secretizat pe 50 de ani.” Ziarul Adevărul a publicat un interviu1 acordat de Ovidiu Ohanesian după ce acesta a publicat o carte despre experienţa pe care a avut-o timp de 55 de zile, dintre care 51 în captivitate:

Cum a început totul „Răpirea a început în biroul prietenului meu, avocatul Antonie Popescu. (…) Ideea călătoriei la Bagdad a fost lansată într-o zi obişnuită, în toiul discuţiilor pe tema ţărilor învecinate, Moldova, Ucraina, Transnistria, după un ţârâit de telefon mobil. 1

http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Secretele-rapirii-Irak_0_26397893.html (vizualizat iunie 2011)

17

Era Daniela Amoran, secretara directorului Petre Mihai Băcanu. Tam-nisam, fata m-a întrebat dacă sunt interesat să discut cu Ion Bocioacă despre o posibilă deplasare în Irak”, îşi aduce aminte Ohanesian. A urmat contactul cu omul de legătură, călăuza Mohammad Munaf. „Am stabilit prima întâlnire cu Munaf la o cafea, undeva în centrul oraşului. (....) Irakianul m-a chemat, în cele din urmă, la sediul grupului de firme Manhattan. Cu Munaf Mohammad am mai discutat câteva lucruri referitoare la securitatea deplasării noastre, urmând ca arabul să angajeze bodyguarzi și chiar o maşină blindată”. La Bagdad La a doua întâlnire cu Munaf, îi cunoaşte şi pe colegii de la Prima TV. „Am tras concluzia că este mai sigur să mergem către Bagdad cu avionul. Ruta cu maşina din Iordania până în capitala Irakului era prea periculoasă”. Ajunşi la destinaţie, hotelul în care urmau să stea nu era o locaţie prea primitoare. „Ansamblul hotelier semăna cu o unitate militară, burduşită cu ziarişti străini și soldaţi, securizat din toate unghiurile. Accesul din şosea se făcea pe o străduţă îngustă, blocată cu o poartă ghintuită cu ţepi lungi şi ascuţiţi din oţel. La intrare stăteau de pază irakieni înarmaţi cu kalaşnikovuri”. A fost primul contact al jurnaliştilor cu Bagdadul. Viaţa la hotel „Au ales apartamentul 203. Interiorul părea decupat dintr-o vedere trimisă de pe litoral din anii ’80. (…) Marie Jeanne a ocupat imediat dormitorul matrimonial cu pat dublu, în cel mic ne-am înghesuit noi, băieţii”, povesteşte Ohanesian. „La hotelul Flowers Land, plictiseală mare. Singura atracţie: televizorul de un metru diagonală, cu sute de programe din toată lumea. Imagini cu atentate și victime din Irak în fiecare zi”. Ohanesian și Mişcoci au avut parte de aventuri încă din prima zi. “… am urcat cu Mişcoci pe terasa hotelului să filmăm elicopterele americane în patrulare deasupra Bagdadului. Personalul hotelului ne-a înmuiat avântul. „Să nu mai faceţi aşa ceva, că vă puneţi viaţa în pericol. Militarii americani ar putea crede că avem lansatoare de rachete pe umăr şi ar putea să ne ciuruiască. Personalul hotelului era majoritar masculin. Femeia, o raritate. Când veneau să spele pe jos sau să facă curăţenie, arăboaicele erau însoţite de bărbaţi”, a remarcat Ohanesian. „Şi simpla vizitare a Bagdadului reprezenta un pericol.” Lume multă în centrul capitalei irakiene. Ziua arată ca un bazar uriaş. (…) „De abia pridideam să iau câteva cadre cu aparatul digital. Nici aşa nu era bine. Nu ştii peste ce nebun dai şi te ia drept ţintă pentru că l-ai fotografiat. La Bagdad, toată lumea are pistol în maşină”. 18

Viaţa la Bagdad În perioada în care s-au perindat pe drumuri, conduşi de călăuzele arabe, jurnaliştii au început să aibă mici probleme de sănătate. Remediabile, fără internări sau intervenţii majore. Marie Jeanne a rămas înţepenită de spate într-o dimineaţă. „Sora lui Munaf, Miriam, medic psihiatru, a preluat-o pe Marie Jeanne şi a dus-o într-o încăpere pentru consultaţie. (…) Marie Jeanne a revenit mai relaxată. O injecţie cu Voltaren îi luase durerea cu mâna”, şi-a mai amintit Ohanesian. Răpirea şi captivitatea În dimineaţa răpirii, pe 28 martie, echipa de la Prima TV era la filmări în zona verde. Ohanesian a rămas la hotel. „M-a trezit instalatorul irakian, care venise să repare racordul spart în baie. La plecare, omul nu a primit ciubucul la care se aştepta. M-a fulgerat cu privirea, imagine ce avea să mă urmărească la beci vreme îndelungată. Până să mă dumiresc cum a fost răpirea, eram convins că instalatorul frustrat ne vânduse teroriştilor”. În aceeaşi zi, au fost acasă la fostul ministru al sănătăţii, Abdul Selam. Ohanesian îşi aduce aminte că Munaf era puţin agitat. „Munaf a oprit la un magazin pe marginea drumului. Ne-a făcut semn să nu ieşim din maşină. (…) După ce a coborât, a cumpărat îngheţată, apă și ţigări şi, sprijinit de uşa maşinii, a vorbit cu cineva la telefonul mobil”. Sechestrarea „Nu ştiu dacă am apucat să parcurgem mai mult de un kilometru pe autostrada întunecoasă, când, ce să vezi? Un automobil mare, alb, probabil marca Oldsmobile, ne-a tăiat calea. Maşina, setată cu farurile pe faza mare, a scos un sunet de sirenă, asemănător cu cele de poliţie, proptindu-se de-a curmezişul, la nici doi metri în faţa noastră. Munaf a dat să spună ceva. A bolborosit ceva neinteligibil, moment în care din maşina agresorilor au coborât doi oameni înarmaţi cu pistoale-mitraliere”, îşi aduce aminte Ohanesian. „Cel mai violent dintre ei avea să fie unul numit «poliţistul», pe numele real Abu Ahmed. Arabul aducea puţin la faţă cu regretatul actor Colea Răutu, ne ameninţa cu un ditamai kalaşnikovul.(…) „Ohanesian și Mişcoci au încercat să evadeze. „Am deschis portbagajul de două ori, încercând să sar din maşină. (…) La mică distanţă în spatele nostru, în plină viteză şi cu fază lungă, o altă maşină a răpitorilor”, mai spune el.

19

Prima temniţă „Camera în care ne-au închis era spaţioasă. (…) Pe jos ne aşteptau câteva saltele subţiri. Din când în când, irakienii băgau capul pe uşă și se zgâiau la noi ca la maimuţe. Prima locaţie, în care am stat vreo patru zile, se afla în apropierea Bagdadului sau în suburbie. (…) Am beneficiat de mâncare din belşug, duşuri cu apă caldă, ţigări, apă minerală”, povesteşte jurnalistul despre prima locaţie în care au fost duşi după răpire. Prima filmare Primul film cu cei trei şi însoţitorul lor a fost făcut în această casă, cu echipamentul de filmare al lui Mişcoci. Cei doi gardieni care îi flancau aveau să fie „poliţistul”, cel care i-a băgat în portbagaj, și un alt arab care îi păzea, numit „grădinarul”. Filmarea a fost generată de evenimente care se petrecuseră în România. „În mass-media din România apăruse zvonul că răpitorii au cerut, în schimbul eliberării, patru milioane de dolari drept răscumpărare. Au intrat nervoşi peste noi şi, ca răspuns la provocarea din presă, s-a făcut o primă casetă”, arată Ohanesian în cartea sa. A doua temniţă „Beciul a fost un adevărat coşmar. La momentul sosirii noastre, erau şapte persoane depozitate sub pământ. Americanul Roy Hallums, filipinezul Robert Tarangoy, franţuzoaica Florence Aubenas, traducătorul ei, un pilot irakian, împreună cu fiul său și un individ misterios pe care l-am poreclit «Spionul»“, îşi aminteşte Ohanesian despre transferul în locaţia de unde au fost eliberaţi. Într-una din zile, puteau muri în urma unui incendiu. „În timp ce dormeam, cablurile electrice prost izolate au luat foc. (…) Marie Jeanne şi Florence au avut prezenţă de spirit, au smuls buretele care etanşa intrarea şi au strigat după ajutor”. Eliberarea „O echipă de arabi ne-a pregătit pentru plecare. Ne-au spălat, ne-au bărbierit, ne-au făcut poze. Numai jurnaliştii români. «O să căpătaţi legitimaţii cu altă identitate», am fost anunţaţi“. Jurnaliştii au fost transferaţi de arabi unei echipe de eliberatori români. „Am fost scoşi pe rând din maşină, cu ochii închişi și privirea în pământ. «Români? Români?», am întrebat, bătând aerul cu mâinile. «Da, fiţi fără grijă. Sunteţi acasă», a spus cineva(...)”, şi-a reamintit jurnalistul despre momentul în care s-a făcut transferul ostaticilor. A urmat apoi drumul spre România. Jurnaliştii nu au plecat spre ţară chiar în ziua eliberării, pentru că americanii nu au garantat securitatea zborului pe întuneric.

20

Acesta nu este un caz unic, nici măcar unul izolat. Ca angajat al unei instituții de presă, aflat în deplasare într-o zonă instabilă militar trebuie să te împaci cu existența riscului permanent. Un jurnalist care se deplasează într-o zonă tensionată este informat atât în țară cât și la sosirea pe teren de riscurile la care se expune.

Libia 2011 Un caz mai recent este cel a doi reporteri ajunși în Libia pentru a relata pe marginea situației create la începutul lunii martie, 2011. Într-un material1 publicat de Reuters este prezentată pe scurt situația: Un reporter de la The Guardian și un coleg brazilian care au dispărut în Libia în această săptămână au fost arestaţi şi închişi de către forţele guvernamentale, se arată într-un comunicat remis joi de Reporteri fără Frontiere. Reporterul de naționalitate irakiană al ziarului The Guardian, Ghaith Abdul-Ahad, și Andrei Netto de la ziarul brazilian Estado, au fost ţinuţi într-o locaţie care nu a fost divulgată, a declarat organizaţia, care a citat un editor al ziarului Estado. „Tot ce știm este că este sănătos şi că ambasadorul brazilian în Libia este la faţa locului pentru a negocia eliberarea sa”, a declarat Luciana Constantino reprezentant al ziarului Netto. Organizația Reporteri fără Frontiere a declarat că alţi doi jurnalişti au fost arestaţi pe 6 martie, în zona de Zawiyah, oraş rebel, unde a avut loc un atac al forţelor loiale liderului libian Muammar Gaddafi. Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, a condamnat detenţia și posibila torturare a unei echipe de ştiri BBC. Acesta a anunţat că reporterii au fost reţinuţi miercuri de forţele de securitate libiene şi bătuţi, după ce au fost arestaţi la un punct de control în timp ce se îndreptau către oraşul Zawiyah. Jurnalistul corespondent de război este o specie aparte. Poate părea o atitudine condescendentă, însă este vorba în realitate de apreciere pentru cei care au curajul și dramul de comportament obsesiv, trăsături de caracter necesare unui jurnalist care este dispus să îşi dea viaţa pentru a se asigura că publicul este informat cu acurateţe despre realitatea în care trăim zi de zi, oricât de crudă ar fi aceasta. Pentru orice tip de jurnalist, dincolo de constrângerile externe sau interioare, obiectivitatea trebuie să primeze.

1

http://uk.reuters.com/article/2011/03/10/uk-libya-britain-reporter-idUKTRE7292US20110310 (vizualizat iunie 2011)

21

Obiectivitatea jurnalistică se referă la calitatea unui produs jurnalistic; după cum spune Michael Kunzik1, este folosită pentru a desemna o normă jurnalistică, care pretinde anumite modalităţi comportamentale. Comportamentul, atitudinea și demersurile jurnalistului, indiferent de situaţie, trebuie puse, imediat după siguranţa personală, în slujba meseriei de reporter indiferent de natura subiectului. Nu puţini sunt acei reporteri care împing la extrem limitele siguranţei personale, după cum reiese şi din materialele anterioare pentru primi o nouă misiune. În cazuri extreme sunt jurnalişti care îşi riscă în mod conştient onoarea sau chiar viaţa pentru a face rost de informaţiile necesare. Aici deja se face un pas dincolo de limitele normalului şi trecem în sfera pasiunii pentru meserie, împletită cu porniri mai puţin sănătoase. Sunt cunoscute cazuri în care reporteri au ascuns faţă de redactorii şefi agresiuni sexuale în timpul serviciului pentru a nu risca pierderea acreditării sau o relatare care le-ar fi sporit renumele. Deşi ne place să credem că astfel de probleme nu sunt altceva decât exagerări sau excepţii, ele ţin de realitatea cotidiană pentru femeile reporter care vor să demonstreze că sunt capabile, cel puţin la fel de capabile ca bărbaţii. Un astfel de caz este ilustrat într-un material amplu2 scris de Judith Matloff3 pentru Columbia Journalism Review, reluat de site-ul Alternet.org. „Din ce în ce mai multe femei ajung să fie trimise ca reporteri în zone de conflict. Ele se confruntă cu aceleaşi obstacole ca şi reporterii de sex masculin şi chiar mai rău de atât. În lumea macho a jurnalismului de peste mări, cele care se confruntă cu abuzuri sexuale aleg de multe ori să treacă totul sub tăcere. Femeile au ajuns în topul reporterilor externi de război. Au birourile în locuri dintre cele mai periculoase, la fel de periculoase ca şi cele pe care le aleg bărbaţii. Dar există un aspect în care acestea diferă de băieți - hărţuirea sexuală și violul. Reporterii de sex feminin sunt ținte predilecte în locurile fără de lege, acolo unde armele sunt ceva comun iar pedeapsa pentru vinovați este mult prea rară. Cu toate acestea, impulsul de a face parte din clubul macho, este atât de puternic încât femeile de multe ori nu raportează șefilor ce pățesc la datorie. Mâinile slinoase și dibace ale agresorilor și propunerile indecente sunt acceptate cu stoicism şi resemnare ca parte a activităţii jurnalistice, în special în locurile în care femeile din occident sunt privite ca fiinţe inferioare. Zonele de război, în special, par să invite avansuri nedorite, şi, 1 Kunczik, Michael, Zipfel, Astrid (1998 [1997]) Introducere în ştiinţa publicisticii şi a comunicării, p 97, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară 2 Articol complet - „Female War Reporters Hide Sexual Abuse To Continue Getting Assignments” de Judith Matloff, Columbia Journalism Review - http://www.alternet.org/module/printversion/52626 (vizitat iunie 2011) 3 Judith Matloff , scriitoare ce locuiește în New York, este profesor la Școala de Jurnalism de pe lângă Universitatea Columbia. A lucrat pentru Reuters între anii 1983 şi 1994.

22

uneori chiar paznicii sau șoferii desemnați să le ajute pot fi autorii avansurilor sexuale. Sursele spun că, dacă vrei să îţi faci treaba ca femeie şi să îţi păstrezi locul de muncă trebuie să accepţi aceste avansuri în schimbul serviciilor de pază, ghid sau șofer. De cele mai multe ori sunt beți. Dar jurnaliştii de sex feminin tind să strângă din dinți şi să-și păstreze cumpătul, continuându-și lucrul, cu excepţia cazurilor în care totul scapă de sub control. (sinteză a articolului „Female War Reporters Hide Sexual Abuse To Continue Getting Assignments” de Judith Matloff) Din cauza secretului ce înconjoară agresiunile sexuale îndreptate împotriva reporteriţelor, este greu să judeci frecvenţa acestora. Cu toate acestea, sunt cunoscute cel puţin 12 astfel de atacuri, spune autoarea, inclusiv unul suferit de un bărbat. Opt dintre cazuri implică actul sexual forţat, mai ales în zonele de luptă. Printre autori s-au numărat angajaţii unui hotel, personal de sprijin, colegi şi oameni care sunt plătiţi pentru a garanta siguranţa - poliţişti şi agenţi de pază. Toate victimele au ţinut să îşi păstreze anonimatul. Pentru multe femei, ieşirea în public cu aceste orori, spun ele, le pot provoca neplăceri mult mai mari decât actul în sine. În cuvintele unui corespondent american, care s-a trezit în apartamentul din Bagdad, numai pentru a găsi garda de securitate desemnată să o apere, cu capul aşezat în poala ei - „Nu vreau ca informația să devină publică pentru că oamenii se vor uita la mine și îşi vor spune - Hmmm. Tipul ăsta a forţat-o să facă sex cu el. Nu vreau să fiu considerată vulnerabilă.” Singura încercare de a cuantifica această problemă a fost un sondaj printre reporterii de război de sex feminin publicat în anul 2005 de către Institutul Internaţional pentru Siguranţa Ştirilor, cu sediul la Bruxelles. Dintre cele 29 de respondente care au luat parte, mai mult de jumătate au raportat hărţuirea sexuală la locul de muncă. Două au declarat că au fost abuzate sexual; dar, chiar și atunci când abuzul este viol, puţine dintre acestea vor spune cuiva, nici chiar prietenilor. Ruşinea atât de profundă, iar frica de a fi retrasă dintr-o misiune, mai ales într-o perioadă de criză cu bugete în scădere, este atât de puternică încât nimeni nu vrea ca termenul "Viol" să răsune într-o redacţie. Rodney Pinder, director al institutului, a fost şocat de modul în care unele reporteriţe senioare pe care le-a abordat după studiul din 2005 au fost reticente în a se opune vădit violului. „Răspunsul pe care l-am primit cel mai frecvent a fost că femeile nu au vrut să fie considerate drept "cazuri speciale", de teamă că acest lucru va afecta egalitatea profesională între sexe și, mai rău, le-ar împiedica să obțină misiunile pe care și le doresc", spune Pinder. Jurnalistul Total este pregătit, dornic tot timpul să afle adevărul, educat în tehnici de redactare, colectare a informației, familiarizat cu tehnica și tehnologia. Cu toate acestea, pe lângă abilităţile dobândite în şcoală, fiecare dintre noi trebuie să ne dăm seama unde este granița între 23

ceea ce se poate numi profesie sau pasiune și momentul în care pasiunea devine autodestructivă și începe să pună vieți în pericol – a jurnalistului sau pe a celor din jurul lui.

2.3 Cenzura poate lua forme creative Oricât de pregătit ai fi ca jurnalist, uneori forţele cu care „te lupţi” sunt mai puternice decât tine. Cunoscută ca o democraţie stabilă ce respectă dreptul cetăţeanului la informare, SUA nu a avut nicio problemă în a cenzura, este adevărat într-o formă mascată, reporterii detaşaţi pe lângă corpurile de armată ce au luptat în 2007 în Iraq şi Afganistan.

Cenzorul și cenzura modernă Într-un articol publicat în Washington Post, Ann Scott Tyson ilustrează nivelul de cenzură, modalitatea aleasă de obstrucționare a accesului presei la informație pe fronturile de luptă. Armata pregăteşte profiluri ale reporterilor ce vizitează zonele de război „Corpul Armatei SUA detaşată în Irak, Afganistan şi în alte părţi evaluează în mod regulat conţinutul şi orientarea reporterilor în mod individual, pentru a se putea pregăti înaintea acțiunilor de teren sau a interviurilor luate de reporterii detașați pe lângă unitățile militare. Oficialii negat faptul că analiza este luată în considerare la excluderea jurnaliştilor de la integrarea în unităţile militare ale SUA în zonele de luptă sau pentru a le interzice dreptul de a intervieva personalul militar. În anul 2009 au existat controverse aprinse asupra modului în care reporterii au reflectat operațiunile efectuate de armata SUA în Afganistan. Grupul Rendon, însărcinat cu analiza materialelor publicate pe marginea războiului, a contestat faptul că rapoartele sale de analiză au la bază caracterul pozitiv, negativ sau neutru al relatărilor reporterilor. Implicarea Rendon în elaborarea de analize a impactului materialelor scrise de reporteri pentru armată a fost pentru prima oară dezvăluit de ziarul Stars Stripes, care a declarat că analiza a fost folosită pentru filtrarea reporterilor care nu făceau relatări pozitive. Într-o declarație, compania Rendon spune că analiza sa „nu a fost gândită ca un temei pentru acceptarea sau respingerea anumitor jurnaliști" şi nici nu poate fi vorba de elaborarea unui „clasament al reporterilor." [...] Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Bryan Whitman a declarat că eforturile depuse de compania Rendon în Afganistan nu au fost folosite pentru a exclude reporteri de la integrarea în taberele armatei şi că singurul standard pe care Pentagonul foloseşte pentru a măsura o ştire este acurateţea. 24

Whitman a recunoscut că strângerea de baze de date cu informaţii despre reporteri este o practică comună. „Toată lumea face o analiză a mass-media, în scopul pregătirii purtătorilor de cuvânt pentru interviuri", a spus el. Ofiţerii însărcinaţi cu Relaţiile Publice care au lucrat în ultimii ani cu reporterii din Irak, la Guantanamo Bay, Cuba, şi în alte părţi au declarat că au pregătit personal folosindu-se de date obţinute din asemenea analize. Lt. Col. Jose Garcia, lider de echipă al cursului de calificare în Relaţii Publice din cadrul Şcolii de Informaţii în domeniul Apărării de la Fort Meade, a declarat că în timp ce lucra ca funcţionar în relații publice în Irak a adunat în mod regulat informaţii cu privire la materialele redactate de reporteri", posibilele lor întrebări şi asupra unghiului de abordare pe care îl va adopta în cadrul interviurilor cu membri din unitatea sa. Garcia a declarat că a adunat informaţii de pe Internet, analizând articolele publicate de reporteri sau biografia și chiar prin intermediul unor întrebări directe adresate comandamentelor militare. Aceste informaţii au fost utilizate doar pentru a anticipa întrebările şi, eventual, a dezvolta o răspunsuri naturale în cadrul interviurilor cu jurnalistul. „N-am oprit pe nimeni să răspundă la întrebări", a spus el. „Mi-am încurajat superiorul să vorbească cu toată lumea." Totuşi, în anumite cazuri ofiţerii au clasificat individual reporteri după criteriul beneficiilor pe care relatările acestora le aduc misiunilor militare. Într-o unitate în Irak, fiecare vizită a unui reporter a fost precedată de un document clasificat prin care lui sau ei i se atribuia un carton colorat - cu roşu pentru negativ, chihlimbar pentru neutru şi verde pentru pozitiv. O altă unitate a pregătit o hartă cu aceleaşi coduri de culoare pentru articolele scrise de reporteri ataşaţi unităţii militare. „Dacă ştiam că un reporter are înclinaţia de a scrie articole negative, obişnuiam să ne pregătim pentru un interviu în care să îi putem face faţă", a declarat un ofiţer, care a servit în Guantanamo în 2007. Practicile de obstrucţionare a jurnaliştilor au devenit un lucru comun probabil din momentul în care a fost pusă prima întrebare cu scopul de a obţine un răspuns pentru un articol ce urmează a fi publicat.

25

Capitolul 3. „Word of mouth vs. World of link” …sau drumul de la comunicarea pe cale orală la comunicarea pe calea linkurilor web.

În fotbal împărţirea jucătorilor pe teren se face în funcţie de posturi, de specializări. Fiecare are postul lui, bine definit, cu un rol precis în economia echipei. O dată la un număr de ani se naște un jucător care poate să activeze cu succes pe linia de mijloc dar poate la fel de bine să joace faza ofensivă sau defensivă. Un jucător care poate să țină linia din fața portarului pentru ca apoi să aibă o explozie extraordinară pe contraatac. Mai mult de atât, astfel de jucători sunt în stare să gândească faza strategic și să transforme cea mai mică oportunitate într-o ocazie mare pe care o punctează cu gol. Sunt jucători care rămân în joc chiar dacă nu mai au aceeași rezistență fizică. De-a lungul carierei au fost atenți, au observat antrenorul, au citit cărți de specialitate, au urmat cursuri de pregătire suplimentară și au îmbrățișat noile tehnici și tehnologii de antrenament. Inovația pe repede înainte Așa este și în meseria de jurnalist, o profesie de o dinamică, amețitoare, care este de la bun început dependentă de noile invenții și inovații pentru a-și face auzită vocea mai repede, mai clar și pe o scară cât mai largă. Începând cu inventarea tiparului în anul 1440 de către germanul Johannes Gutenberg, continuând cu radioul lui Guglielmo Marconi, apoi televiziunea și în cele din urmă Internetul, jurnalismul a fost printre profesiile care s-au arătat cele mai deschise la adoptarea noilor tehnologii și a noilor filosofii în comunicare. Fiecare dintre revoluțiile menționate mai sus au adus fie un plus de viteză, fie un plus acoperire și penetrare a informației, fie pe amândouă. Odată cu dezvoltarea Internetului accentul este pus pe cititor. Personalizarea informației în funcție de așteptările acestuia, de pregătirea lui profesională, de așteptările sociale sau orientarea religioasă. Există un număr foarte mare de caracteristici de care trebuie să ții cont atunci când scrii pentru mediul online. Mediul online este unul neiertător în care la fiecare minut apar mii de site-uri și tot la fel de multe sunt uitate în aceeași unitate de timp.

26

Dinamica și capacitatea de adresare direct la țintă sunt uluitoare. În condițiile în care utilizatorul de Internet este conștient de posibilitățile puse la dispoziție de acest mediu, nu mai iartă exprimarea generică, adresarea către mulțimi. Vrea să i se comunice la nivel personal sau își va căuta informația în altă parte. Are de unde alege. Pentru a face față în noua ordine a diseminării instantanee și personalizate a informației, Jurnalistul Total și orice student ieșit de pe băncile școlii, pe lângă abilitățile dobândite de la profesori, din cărți și amplificate de curiozitatea nativă, trebuie să fie familiarizat cu lumea comunicării în mediul online. Acum vorbim de Internet nu ca simplu mediu de colectare sau documentare a informației, nici de magistrală de transmisie a știrilor către redacție ci de mediu de sine stătător, cu cerințe specifice și public la fel de educat sau de multe ori mai educat decât publicul media tradiționale. Cunoștințe esențiale În noua conjunctură, pe lângă ce te învață în școală, ca jurnalist este bine să deprinzi, să te obișnuiești cu mediul și să înveți să îl folosești în interesul tău profesional: -

pune bazele unui blog1. Dincolo de subiectele pe care le abordezi în cadrul instituției de presă unde ești angajat, scrie și despre subiectul, sau subiectele de care ești pasionat. Poți să scrii într-un spațiu pe care îl stăpânești, unde tu faci politica editorială și unde înveți să îți convingi și să îți crești cititorii. Nimic altceva nu te va ajuta la fel de repede sau la fel de bine să înveți despre puterea unui publisher în relația cu cititorii săi.

-

gândește-te și începe să studiezi un potențial mediu de afaceri, piața și aspectul antreprenorial, asociat cu știrea și jurnalismul în contextul erei digitale

-

acomodează-te și învață să stăpânești socializarea pe Internet și în afara lui (social networking2) în interes profesional – fie pentru a obține o slujbă mai bună fie pentru a-ți crea o bază de surse pentru reportaje și jurnalism în general. Eventualii angajatori deja au inclus aceste aspecte în criteriile de selecție și angajare.

Revenind la analogia cu fotbalistul polivalent, sunt cinci abilități tehnice de bază pe care viitorii jurnaliști ar trebui să le stăpânească pentru a-și mări șansele de succes. Aceste abilități aduc candidatul mai aproape de o carieră în jurnalism: 1. Să aibă și să poată întreţine un blog – demonstrează capacitatea de a forma, de a păstra și crește o audiență, un public 2. Social networking – trebuie să colaboreze cu oameni și să relaționeze din punct de vedere profesional 3. Audio – trebuie să știe să înregistreze și să editeze sunet blog (cuvânt provenit de la expresia engleză web log = jurnal pe Internet) este o publicație web ce conține articole periodice sau/și cu actualizare neîntreruptă care au de obicei un caracter personal 2 În ultimii ani printr-o rețea socială se înțelege deseori și o rețea (informațională) de utilizatori Internet, bazată pe anumite situri web la care utilizatorii se pot înscrie și interacționa cu alți utilizatori, deja înscriși; membrii unei rețele sociale sunt legați între ei în mod informal, fără obligații, dar de obicei contribuie activ la colectarea și răspândirea informațiilor pe întregul glob prin intermediul web-ului. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Re%C8%9Bea_social%C4%83) 1

27

4. Video – trebuie să știe să filmeze și să editeze o știre simplă 5. Fotografia – trebuie să știe să facă fotografii bune și să construiască prezentări Tot ce am enumerat mai sus sunt numai abilităţi tehnice necesare jurnalistului total în era digitală. Ele nu pot suplini capacitatea de a face un reportaj bun, de a scrie materiale convingătoare. Toate acestea nu înlocuiesc pasiunea, puterea de judecată, valorile şi caracterul unui individ – însuşiri care au făcut mereu diferenţa între un jurnalist de vocaţie şi un simplu angajat într-o instituţie de presă. Blogging-ul şi blogurile De ani buni se poate vorbi despre scrisul pe blog – blogging – un fenomen care a erupt cu puterea unui vulcan. Sunt sute de bloguri care apar pe glob în fiecare minut iar ritmul de creștere nu dă niciun semn că numărul acestora ar scădea prea curând. Se poate spune că avem de a face cu o „invazie pacifistă” a unui tip discurs mediatic ale cărei principale atribute sunt viteza, varietatea stilurilor și nota personală a autorului. Pe 2 aprilie 2009, în cadrul celei de-a treia ediţii a Conferinţei Naţionale a Presei din România, Mario Garcia, expert internaţional recunoscut în concept de presă, a ţinut o prezentare despre noile tendinţe în media - „Inovaţia media. Managing media crisis1”. El a acordat o atenţie sporită blogurilor în prezentarea sa care este acoperită în detaliu de apropo.ro: „Blogurile au început să schimbe felul în care este practicat jurnalismul, transformând lumea în care trăim”, consideră Garcia , “expertul nr.1 în concepte de presă” la ora actuală, venit în Romania ca invitat special al Conferinței Naționale a Presei, desfășurată în 2 aprilie pe tema „Managing Media Crisis”. Garcia, care s-a implicat de-a lungul carierei sale de relansarea a peste 450 de ziare, reviste şi website-uri din întreaga lume, printre care The Wall Street Journal, The Miami Herald, Die Zeit, The Philadelphia Inquirer, este şi autorul unui blog cu 25.000 de vizitatori unici pe zi. Un blog este chintesenţa simplităţii. Nu-ţi trebuie competenţe informatice de niciun fel pentru a-ţi face unul, orice „analfabet informatic” e în stare s-o facă. De toate aspectele complicate se ocupă programe special concepute în cadrul platformei Blogger.com […]. Absolut gratuite, aceste programe au evoluat oarecum de-a lungul vremii dar tot în spiritul originar al ideii că oricine trebuie să-şi poată crea propriul blog în doar câteva minute.[…] 1

http://www.mediainstitute.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=126%3Ainovatia-in-media2009&catid=14%3Aeventsfuture&Itemid=12 (vizitat iunie 2011)

28

Psihologii explică în parte amploarea luată de fenomenul blogurilor prin criza de identitate a omului modern; […] el își caută confirmarea propriei existențe în pagina electronică și-și mai alină „suferinţa” contemplând manifestarea digitală a propriilor elucubraţii, pagina de blog. Dar blogul nu este numai o proiecţie a propriei individualităţi, ci şi o evaluare a impactului pe care aceasta o are asupra celorlalți, prin intermediul comentariilor făcute de cititori. Creaţia are o valenţă dublă: confirmă existenţa autorului şi dă o nouă semnificaţie lumii în care acesta trăieşte. Lumea este mai bogată pentru ca bloggerul există, era intolerabil pentru el că înainte oamenii n-aveau habar de existenta sa (sau, cum spune Garcia, „bloggerilor le place să vorbească despre ei, au timp s-o facă şi cred că toată lumea este interesată să citească ceea ce scriu ei”. În cele din urmă, şi în acest domeniu operează tot un soi de „selecţie naturală”: dacă scrii inepţii vei fi ignorat, dat uitării, dacă spui lucruri interesante ai putea să fii citit zilnic şi de ce nu, chiar citat de ceilalţi. În universul blogurilor, sunt accesate asiduu doar cele de succes, iar succesul se construieşte prin calitatea conţinutului şi prin interesul pe care bloggerul reuşeşte să-l suscite. Motivaţiile bloggerilor sunt cel mai adesea dezinteresate; în primă fază, toți sunt împinşi de nevoia de a povesti lucruri despre ei şi viața lor. Dincolo de câștigul material cu care puţini se pot lăuda, blogurile pot deveni în anumite cazuri o adevărată „vitrina” sau „rampa de lansare”. Pornind de la experienţa de bloggeri unii ajung să publice cărți, alții devin jurnalişti şi scriu editoriale. Uneori însă, traseul este parcurs în sens invers: experimente mai complexe, „creaturi” hibride între site personal şi revistă online apar şi ele în “blogosfera” cu miile, uneori chiar realizate de profesioniști ai informației, fie ele semnate ori anonime. În Statele Unite, bloggerii de succes ajung să deţină influenţă şi în viața reală, un detaliu important, care aduce şi mai multă vizibilitate jurnalului online. […] Vorbind despre impactul blogurilor asupra media şi asupra societății în general, într-o prezentare susținută la Centrul Cultural American din București, „spin-doctorul” Garcia nu a rezistat să nu menționeze blogurile de campanie ale lui Barack Obama („mulți cred că succesul lui s-a datorat şi felului în care a știut să se folosească de Internet”).

29

[…] „Spre deosebire de cititorii tradiționali de ziare, bloggerii sunt foarte interactivi. Jurnalismul devine tot mai mult o conversație permanenta în care jurnaliștii nu mai dețin controlul mesajului, el este preluat de bloggeri, aprofundat şi întors pe toate feţele. Unii jurnaliști nu sunt însa pregătiți deocamdată să facă față unui feed-back instantaneu”, mai crede el. De altfel, potrivit specialiștilor în media de la Harvard (Nieman Reports), „venerabila profesie a jurnalismului se găsește intr-un moment al istoriei deosebit, în care, pentru prima oara, hegemonia ei ca deținător al știrilor este amenințată nu doar de noua tehnologie şi de competitori, ci şi de însuși publicul căruia i se adresează. Publicul este acum un participant activ, important la crearea şi răspândirea știrilor şi a informației, cu sau fără ajutorul mass-media tradiționale.” Nimeni nu se așteaptă la obiectivitate pe un blog, aici opiniile personale sunt apreciate. Oamenii trebuie să reușească să te cunoască prin intermediul blogului tău. Conceptul “The Daily Me”: toți scriem despre ceea ce simțim, în ce credem, ce ne place şi ce nu ne place. în acest sens, blogul este ca un fel de prima pagina zilnică a gândurilor şi ideilor fiecăruia pe parcursul unei zile. Cel puțin blogul meu asta este. Un blog este un One man show.Poți povesti (aproape) tot ce ți se întâmplă. Totul pleacă de la poveste: creează o structură în cadrul căreia sa-ți spui poveștile. Trebuie sa-ti ademenești cititorii vizual: Logo-ul, arhitectura, culoarea, alternanta fonturilor, textul bolduit, toate detaliile vizuale contează. Fii succint. Furnizează știri şi informații. Publica interviuri (genul “The one minute interview”) cu una sau cel mult trei întrebări: nimeni n-ar trebui să fie pus în situația de a răspunde la 10 întrebări. Daca ai zece întrebări, scrie o carte. Surprinde-ti cititorii. Nu-ti planifica subiectele abordate, nu ești autor de enciclopedie. Viața de zi cu zi poate fi o sursă inepuizabilă de subiecte; ajunge să o observi.”

30

Blogging-ul poate deveni o meserie şi poate aduce un venit stabil în condiţiile în care tratezi prezența și imaginea ta online serios și responsabil. De asemenea, poate fi o bună școală unde să dezvolți scrisul și spiritul antreprenorial.

Oportunități pe timp de criză Dincolo de blogurile cu caracter personal, blogurile, ca platformă de comunicare pentru jurnaliști, reprezintă o opțiune care nu poate fi ignorată din punct de vedere antreprenorial și mai ales din punct al libertății de exprimare. Există în momentul de față o mare agitație asupra condițiilor economice și a concedierilor sau restructurărilor ce au avut loc în instituțiile de presă. Este o perioadă grea care a avut ca efect, la nivel internațional mai mult decât la noi, o schimbare în ponderea puterii pe care o au publicațiile de trust în raport cu publicații online individuale, sau care aparțin unor grupuri mici de profesioniști ce au pus blogul în slujba pasiunii lor - scrisul. Este o perioadă prielnică pentru oamenii talentați și pasionați de jurnalism. Internetul pune la dispoziție instrumentele ca un jurnalist să își creeze un brand personal în contextul media și să folosească acest spațiu pentru promovarea ideilor personale în rândul mii sau chiar milioane de cititori. Avantajele dezvoltării de conținut jurnalistic propriu sunt multe și demne de luat în seamă: -

drepturile de autor nu sunt cedate nimănui, aparțin 100% autorului

-

autorul menține controlul editorial și are libertatea de a trata orice subiect i se pare interesant

-

încasează toate veniturile din publicitate generate de munca proprie

-

toate eforturile sunt îndreptate către crearea unui brand personal și a proprietății intelectuale.

-

libertate totală asupra orarului de lucru

-

ești liber să lucrezi pentru cine vrei și când ți se pare potrivit

-

poți crea un grup de urmăritori loiali care îți pot promova munca.

Și la sfârșit, dar nu în cele din urmă, poți avea parte de independență financiară; în tot acest timp ești propriul tău șef, un vis pe care îl au foarte mulți dintre noi. Trebuie precizat ca aici facem referire la jurnaliştii care au ales să fie independenţi şi mai puţin la blogurile de autor subsumate unei publicaţii sau unei instituţii de presă. Acestea, chiar dacă au acea notă personală, de cele mai multe ori intră în sfera de influenţă editorială a publicaţiei principale. Asta nu înseamnă că ideile exprimate acolo sunt mai puţin originale sau valoroase ci numai că nu se poate vorbi de independenţa totală a direcţiei editoriale.

31

Un astfel de caz este paginademedia.ro1, un proiect inițiat anul 2008 de Petrișor Obae. Acesta, după ce a urmat un traseu prin redacțiile mari ale presei românești a pornit pe cont propriu proiectul care întrunește toate criteriile unui blog de presă scris de profesioniști. Este vorba de un proiect ce a început şi a reuşit să se menţină independent o bună bucată de vreme.

1

http://www.paginademedia.ro/about/

32

Concluzie

Înainte de a începe documentarea pentru această lucrare eram convins că firul ei logic va conduce către concluzia că Jurnalistul Total este o himeră. Nu mi se păreau suficiente cunoştinţele tehnice ale unui jurnalist, conexe ariei lui de activitate pentru a putea primi medalia pe care să stea scris „TOTAL”. Ideea de a demonstra că Jurnalistul Total nu este altceva decât un deziderat, o amăgire ce poate fi vândută copiilor de gimnaziu s-a diluat cu fiecare pagină. La 6 ani după ce am ales alt traseu profesional decât cel pentru care am fost pregătit de o mână de îndrumători capabili, care au încercat să modeleze o masă amorfă de copii scăpați de pe băncile liceului, copii ce aveau înverșunarea necesară dar nu aveau idee ce să facă cu ea... eram convins că profesionalismul total în jurnalism este o ștachetă prea înaltă. Mulți dintre foștii mei colegi s-au remarcat în repetate rânduri în domeniile unde au ajuns să activeze. Deși îi cunoșteam activitatea virulentă în lumea online, nu m-aș fi gândit că unul dintre foștii colegi de la Ziaristică, Hyperion, promoția 1998-2002 ar putea fi menționat într-o lucrare de natura celei de față. M-am înșelat. Deși mă feresc să pun eu eticheta „total” îmi dau seama că oameni cu un profesionalism desăvârşit o merită, măcar în momentele cheie în care au ieşit deasupra prin simplul fapt că şi-au urmat pasiunea, şi-au păstrat curiozitatea şi nu au încetat nicio clipă să înveţe. În continuare este greu să identifici un Jurnalist Total însă de vină este premisa de la care se pornește. Nu există Un Jurnalist Total. Sunt mulți oameni dedicați meseriei lor, care caută adevărul şi încearcă pescuitul ideilor şi adevărurilor limpezi, rezultate din documentare, în apele unei societăți deja tulburi, de la noi sau din restul lumii. Ca și grup ei ar putea reprezenta o forță în totalitatea lor dar în momentul de faţă acţionează disparat şi, drept urmare, premisa forţei lor rămâne valabilă doar la nivel ideatic. Jurnalistul Total poate fi orice reporter într-un moment de sinceritate cu sine însuși și de încruntare împotriva nepăsării generale - pentru un moment… Jurnalist Total. Jurnalist Total este întotdeauna cel care poate spune la sfârșitul unei zile de lucru, în momentul în care ancheta sau știrea i-a fost publicată, că este mândru de el şi de ceea ce face. Atunci are suflul mai ușor și își recunoaște vreme de numai o secundă că şi-a găsit chemarea. Mâine este o nouă zi, o va lua de la capăt.

33

34