John Rawls - O Teorie a Dreptatii Rezumat

O TEORIE A DREPTĂŢII John Rawls Material realizat de Carmen Greab “O teorie a dreptăţii” marchează un punct de cotitură în ceea ce priveşte gândirea filozofică a secolului al XX-lea. A devenit, în deceniile ce au urmat publicării sale, o lucrare de mare influenţă, fiind transformată rapid întrun punct de referinţă în filozofia politică. Contribuţiile aduse de John Rawls în lucrarea sa sunt numeroase. Teoria dreptăţii avansată de Rawls este marea sa contribuţie şi îl apropie de gândirea liberală americană şi de cea socialdemocrată în sensul său actual din Europa. Scopurile societăţii ca întreg, şi nu cele ale individului sunt cele pe care Rawls şi-a construit teoria. Lucrarea propune şi aduce argumente în favoarea unei teorii a dreptăţii care să explice sensul a ceea ce înţelegem prin sintagma “societate dreaptă”. Propune o teorie etică drept alternativă a utilitarismului pe care îl contestă în mai multe rânduri. Cartea este alcătuită din capitole, 9, şi subcapitole, 87, şi este structurată în 3 părţi majore – “Teoria”, “Instituţii”, “Finalităţi”.. Dreptatea socială Justiţia ca dreptate este primul subiect abordat de către Rawls în cartea sa şi oferă, în acest context o primă definiţie a justiţiei – este cea dintâi virtute a instituţiilor sociale şi a sistemelor de gândire. Într-o societate justă, libertăţile cetăţenilor egali sunt garantate, drepturile nu fac obiectul negocierilor politice sau al calculului interesului social. Concepţia despre dreptate dezvoltată de Rawls trebuie să stea la baza unei societăţi “bine ordonate”. Rawls caută să afle care sunt principiile dreptăţii sociale, acele principii ce repezintă criterii de evaluare a dreptăţii unei societăţi, nu a dreptăţii actelor particulare ale unor indivizi. Obiectul principiilor dreptăţii nu este altceva decât structura de bază a unei societăţi, felul în care principalele instituţii sociale se integrează într-o schemă de cooperare. Definiţia pe care Rawls o dă societăţii este cea conform căreia două sau mai multe persoane

stabilesc şi recunosc, prin intermediul relaţiilor lor, anumite reguli de conduită pe care le respectă. Această concepţie despre dreptate se întemeiază pe o anumită concepţi despre societate: societatea este o asociere de persoane care coo perează în vederea avantajului reciproc. Prin urmare, ea este caracterizată atât de conflict, cât şi de identitatea de interese. Prima situaţie, cea dezirabilă, este cea a identităţii intereselor, situaţie în care indivizii câştigă pe ansamblu mai mult decât ar câştiga în mod separat.. Cea de-a doua, care poate fi întâlnită frecvent, este cea a conflictului de interese. Astfel, pentru a se reglementa cea de-a doua situaţie şi penrru a se evita conflictele de orice natură, trebuie respectate anumite principii – principiile justiţiei sociale. Principalul subiect al justiţiei este reprezentat de structura de bază a societăţii. Din punctul de vedere al lui Rawls, o societate este ordonată în momentul în care sunt îndeplinite 2 condiţii: 1. toţi cunosc şi acceptă principiile justiţiei sociale; 2. instituţiile sociale de bază satsifac principiile şi sunt recunoscute pentru acest fapt. Justiţia socială poate fi privită ca reprezentând un standard în care strcturile de bază ale societăţii există deja. Justiţia este parte integrană a idealului social. Sensul justiţiei este cel promovat de Aristotel şi implică neafectarea proprietăţii altora în momentul în care tu îţi măreşti venitul, respectarea unei promisiuni, plătirea datoriilor, dovedirea respectului pentru toţi oamenii etc. Abordări ale teoriei dreptăţii Teoria dreptăţii este prezentată iniţial sub forma unei concepţii generale despre dreptate. Bunurile sociale primare, libertate, şanse, venit, avere şi bazele respectului de sine, sunt cele de care trebuie să beneficieze fiecare cetăţean în cât mai mare măsură. Acestea stau la baza împlinirii oricărui scop viitor. Corelează această percepţie cu poziţia iniţială a oamenilor. Această poziţie iniţială a egalităţii corespunde celei a stării naturale în cadrul teoriei tradiţionale a contractului social. Principiile justiţiei sunt alese în spatele uni văl al ignoranţei. Justiţia ca dreptate începe cu reglementarea şi

reformarea instituţiilor. Apoi, având aceste premise, se poatte emite pretenţia emiterii unei constituţii şi a unor legi de funcţionare. Rawls insistă pe analizarea teoriei dreptăţii prin prisma a două principii ale dreptăţii. Primul dintre acestea guvernează bunurile primare legate de ideea de libertate, cel de-al doilea fiind alcătuit din două părţi – una guvernează bunurile primare, una şansele de a ocupa un loc în structura societăţii. Cele două principii justifică instituţiile şi finalităţile pe care le va analiza ulterior. Principiile sale pornesc de la presupoziţia că toţi membrii societăţii, indiferent de poziţia lor socială şi de atributele personale , sunt la fel de îndreptăţiţi să se bucure de beneficiile care rezultă din cooperarea socială deoarece în definirea societăţii toţi sunt trataţi ca fiind liberi şi cu şanse legale. O distribuţie egală a bunurilor nu este în mod necesar un dreaptă şi nu aceasta este ideea pe care insistă Rawls. Ideea de bază este aceea că distribuţia egală a bunurilor primare nu trebuie justificată. Ceea ce trebuie justificat este distribuţia inegală, în cazul în care se acceptă inegalităţile, ele trebuie justificate, trebuie dovedit faptul că ele sunt drepte. Acesta este şi scopul celor două principii pe care el le propune. Primul se referă la distribuţia libertăţii., iar cel de-al doilea se referă la distribuţia venitului şi şanselor de a ocupa o anumită poziţie într-o instituţie. Pe scurt, principiile enunţate de Rawls sunt: 1. Fiecare persoană are drepturi egale cu ceilalţi în ceea ce priveşte schema extensivă a libertăţilor de bază compatibile cu scheme de libertăţi similare ale celorlalţi. 2. Inegalităţile sociale şi economice trebuie aranjate astfel încât a) să fie în avantajul fiecăruia într-un mod rezonabil; b) să ofere tuturor deschidere către poziţii sociale diverse. Principiile dreptăţii sunt necesare pentru a determina felul în care acest câştig trebuie distribuit. De aceea, dreptatea se aplică structurii de bază a societăţii, felului în care principalele instituţii stabilesc drepturile şi datoriile fundamentale şi determină distribuirea avantajelor obţinute în urma cooperării sociale. Prioritatea principiilor

Sistemul gândit de Rawls comportă unele semne de întrebare. Ce se întâmplă în momentul în care un aranjament, o opţiune respectă unul dintre principii şi îl încalcă pe celălalt. Soluţia problemei a fost identificată prin oferirea unui sistem de ordonare între cele două principii. Rawls vede prioritatea libertăţii, a principiului numărul 1, asupra distribuţiei venitului şi şanselor de ocupare a unei poziţii sociale. Doar dacă cerinţele primului principiu sunt satisfăcute, putem să le respectăm şi pe cele ale celui de-al doilea principiu. Restrângerea libertăţii nu poate fi justificată decât dacă întăreşte întreg sistemul de libertăţi de care se bucură toţi membrii societăţii, iar o libertate mai mică decât o libertate egală este acceptată doar în cazul în care cei care se vor bucura de o mai mică libertate acceptă acest aşezământ. Prioritatea strictă a libertăţii în faţa bunăstării poate fi de neacceptat în societăţile care nu sunt dezvoltate din punct de vedere economic. O a doua regulă de prioritate indică prioritatea dreptăţii asupra eficienţei şi bunăstării, al doilea principiu trebuie satisfăcut înaintea maximizării sumei avantajelor. De asemenea, o altă prioritate este reprezentată de cea a egalităţii de şanse asupra diferenţei. O inegalitate de şanse este justificată doar în condiţiile în care sporeşte şansele celor mai dezavantajaţi. Pentru a îşi întemeia propria concepţie a dreptăţii, Rawls imaginează o procedură de justificare a celor două principii. Aceasta apropie destul de mult teoria lui Rawls de cea a contractualismului, este, în fapt o generalizare a teoriei contractualiste. Principiile dreptăţii, principiile care vor guverna structura de bază a societăţii trebuie să fie alese în starea de natură, “poziţia originară” cum o numeşte Rawls. Luând drept premise faptul că poziţia originară este caracteriizată de anumite trăsături ce trebuie acceptate şi faptul că principiile dreptăţii sunt adoptate în această poziţie originară, ajunge la concluzia că cele două principii sunt justificate ca fiind principiile dreptăţii. Trăsăturile poziţiei originare Poziţia originară este caracterizată de circumstanţele dreptăţii, constrângeri formale asupra conceptului de “corectitudine morală”, vălul ignoranţei, raţionalitatea părţilor şi motivaţia părţilor. Circumstanţele dreptăţii se referă la condiţiile în care cooperarea umană este necesară. Aceste

circumstanţe se împart în două categorii – circumstanţe obiective şi circumstanţe subiective. Constrângerile formale asupra conceptului de “corectitudine morală” sunt reprezentate de condiţiile ce trebuie îndeplinite de principiile prezentate părţilor în poziţia originară. Aceste constrângeri sunt: condiţia generalităţii (formulate în termeni generali), condiţia universalităţii (să fie aplicabile tuturor), condiţia publicităţii (principiile sunt percepţia publică a dreptăţii), condiţia ordonării (ordonarea pretenţiilor aflate în conflict), condiţia finalităţii (principiile sunt instanţa supremă la care se raportează populaţia). Vălul ignoranţei are rolul de a anula efectul contingentelor naturale şi sociale, de a asigura că alegerea principiilor pentru structura de bază nu este influenţată de aceste consideraţii irelevante din punct de vedere moral. Părţile din poziţia originară nu îşi cunosc locul în societate, harurile naturale, concepţia despre bine, trăsăturile psihologice particulare sau trăsăturile societăţii. Aceasta este situaţia exhitabilă între indivizi care generează acordul echitabil asupra principiilor enunţate. Raţionalitatea indivizilor justifică alegerea bunurilor primare în situaţia originară; oamenii încearcă urmărirea cât mai eficientă a propriilor interese, dar nu conştientizează atributele lor primare. Motivaţia părţilor – indivizii nu sunt interesaţi decât de propriul interes, ignorând interesul celorlalţi. Dacă alegerea se face după anumite reguli, atunci regula identificată de Rawls este maximum minimorum, alegerea se face în funcţie de rezultatele cele mai proaste pe care respectivele variante le pot avea, urmând a fi aleasă acea variantă a carei rezultat negativ este mai bun. Este o alegere opusă teooriei jocurilor în care principiul de bază este cel minimax, în funcţie de cea mai bună soluţie pentru ambele părţi. Cel care raţionează conform principiului propus de Rawls doreşte să evite cel mai rău rezultat decât să îl obţină pe cel mai bun. Urmarea regulii maximin în situaţia originară, duce implicit la alegerea principiilor pe care el le anunţa. Însă, dacă luăm în calcul trăsăturile caracteristice poziţiei originare Teoria etică Unul din scopurile pricipale ale lucrării este să ofere argumente împotriva utilitarismului, în special în forma sa clasică. Evidenţiind aspectele negative ale utilitarismului, posibilitatea ca interesele particulare ale unor indivizi să fie sacrificate binelui agregat al colectivităţii, Rawls propune un alt

model de luare în calcul a indivizilor în cadrul colectivităţii. Aceasta revine la a arăta că, în poziţia originară, părţile vor respinge principiul clasic al utilitarismului, fiind explicate temeiurile penntru această respingere. Marele merit al utilitarismului clasic este acela că recunoaşte prioritatea relativă a principiilor dreptăţii şi a drepturilor derivate din acestea. Întrebarea care apare în acest context este dacă dezavantajele suferite de câţiva sunt depăşite de o sumă mai mare a avantajelor de care beneficiază mai mulţi sau dacă dreptatea impune un grad egal de libertate pentru toţi şi permite doar acele inegalităţi economice şi sociale care sunt în interesul personal.Principiul utilitarismului este justificat printr-un apel la ideea observatorului ideal, imparţial şi raţional: acesta este principiul pe care l-ar alege un observator ideal, perfect simpatetic, care ar lua în considerare suma netă de plăcere simţită de fiecare dintre cei afectaţi de un anume sistem social. Această metodă de justificare, arată Rawls, este relevantă pentru un principiu de alegere raţională la nivelul unui singur individ, dar nu şi pentru principiul de alegere raţională la nivelul societăţii. A o folosi la acest nivel înseamnă a ignora diferenţa dintre persoane. Imparţialitatea observatorului ideal este, de fapt, impersonalitate. Pentru utilitarism nu este importantă modalitatea în care satisfacţiua este distribuită între indivizi. Dat fiind că părţile din situaţia originară sunt reciproc dezinteresate, nu sunt deloc interesate de atingerea intereselor celorlalţi, ele nu au nici un motiv să aleagă principiul utilitarist clasic care, din această perspectivă, ar fi ales în situaţia originară, de persoane perfect altruiste. Ele vor prefera cele două principii celui clasic al utilitarismului. Cele două concepte ale eticii sunt binele şi corectitudinea, conceptul de moralitate derivând din cele două. Structura unei teorii etice este determinată, prin urmare, de conexiunile realizate între cele două concepte. Dacă sunt luate în calcul teoriile teleologice, binele este definit independent de corectitudine, iar corectitudinea este definită drept conceptul care maximizează binele. Doctrinele teleologice diferă în funcţie de modalitatea în care este specificată concepţia binelui. Dacă binele este definit ca plăcere, avem de a face cu hedonism, dacă este definit ca fericire, avem eudamonism etc.

Instituţiile Există o secvenţialitate de patru paşi în care principiile sunt aplicate instituţiilor pentru a se ajunge la finalităţi. Cel dintâi principiu, cel al libertăţii, este primul standard la care se raportează convenţiile constituţionale. Libertăţile fundamentale ale persoanei, libertatea de conştiinţe şi gândire trebuie să fie protejate. Cel de-al doilea pas este reprezentat de nivelul legislativului. Politicile sociale şi economice sunt menite să maximizeze aşteptările pe termen lung ale celor mai puţini avantajaţi. Prioritatea celui dintâi principiu asupra celui de-al doilea este reflectat în prioritatea convenţiei constituţionale asupra stadiului legislativ. Ultimul nivel este cel al aplicării regulilor de către judecători şi administratori în cazuri particulare şi respectarea legilor de către cetăţeni. Astfel, analizează concepte precum domnia legii, prioritatea libertăţilor, limitarea libertăţilor, În analizarea libertăţii Rawls reduce destul de mult câmpul semantic al cuvântului, referindu-se strict doar la câteva aspecte – libertatea de expresie, libertatea de conştiinţă, libertatea de mişcare, particparea politică. Rawls recunoaşte faptul că valoarea unor astfel de libertăţi diferă de la o persoană la alta în funcţie de resursele materiale pe care respectiva persoană le posedă. Prin urmare, doreşte o distribuţie egală doar a libertăţii, nu şi a valorii pe care aceasta o presupune. Deşi am menţionat anterior câteva aspecte prezentate de Rawls în cadrul discuţiilor despre instituţii mai sunt câteva precizăţri de făcut. Pentru a îşi ilustra conceptele cât mai bine, Rawls îşi aplică modelul şi principiile dezvoltate în cadrul unui sistem economic. Ipotezele şi conceptele cu care operează sunt împrumutate din economie, utilizând şi teoria jocurilor. Justiţia între generaţii Pentru a exista o echitate între generaţii

în ceea ce priveşte

rebistribuţia, fiecare generaţie trebuie să accepte un principiu de economisire şi redistribuţie care să asigure faptul că fiecare generaţie îşi îndeplineşte datoriile şi îşi primeşte compensaţiile. La fel cum iteresele indivizilor nu pot fi ierarhizate la fel nici interesele diferitelor generaţii nu pot fi ierarhizate, interesele nici unei generaţii nu pot avea o valoare mai mare decât interesele unei alte generţii.

Preferinţa temporală Principiul preferinţei temporale spune stipulează faptul că un viitor mai generos poate să nu fie preferat unui prezent mai puţin generos din cauza distanţei temporare. Rawls susţine că acest principiu nu poate fi aplica deoarece acest principiu legitimeazăcrearea unor nedreptăţi între generaţii, astfel generaţia din prezent poate să dezavantajeze generaţiile viitoare sau trecute. Astfel principiul preferinţei temporarte nu este un criteriuvalid de luare a deciziilor într-o societate bine structurată. Valoarea morală Valoarea morală nu este un criteriu de luare a deciziilor într-o societate bine structurată decât într-un mod indirect. Modul de redistribuţie este reglmentat de principiul justiţiei astfel valoarea morală a unui om este cuprinsă în principiul sus numit şi joacă un rol indirect în procesul de redistriduţie. Principiul perfecţiunii Nietzsche a afirmat că o societate trebuie să susţină acele persoane care dau dovadă de calităţii extraordinare, prin distribuirea bunurilor sociale într-o proporţie mai mare către aceste persoane. Pe această bază a fost construit principiul perfecţiunii care afirmă că redistribuţia bunurilor trebuie să privilegieze indivizii care posedă caracteristici extraordinare. Rawls afirmă că acest principiu nu poate fi un criteriu valid de a reglementa redistriduţia deoarece prin intermediul acestui principiu se pot justifica şituaţii precum cea din Grecia antică în care existenţa aclavilor era justificată de nevoile clasei de persoane cu atribute extraordinare precum filosofii sauconducătorii politici. Singura variantă a principiului perfecţiunii care poate fi aplicată este cea care este menită să susţină cultura şi doar dacă aceszt fapt este acceptat de cetăţeni, astfel persoanele implicate în activităţi culturale pot să beneficieze de pe urma redistribuirii datorită faptului că realizează activităţi culturale dar doar într-o manieră limitată din punct de vedere cantitativ şi doar cu acordul cetăţenilor.

Principiul echităţii Principiul echităţii afirmă că nici o persoană nu trebuie să beneficieze de pe urma eforturilor colective fără a contribuii şi el cu o justă cotă. Principiul fidelităţii

Promisiunile făcut în condiţii de bună credinţă trebuie respectate . Condiţiile de bună credinţă sunt îndeplinite atunci când persoanele implicate deactul promisiunii consideră îndeplinirea ca fiind rezonabilă. Principiul fidelităţii este o regulă morală ce derivă din principiul echităţii faţă de o simplă convenţie în cazul prezumpţiei că promisiunile trebuie îndeplinite. Datoriile naturale Cea mai importantă datorie naturală a fiecărui cetăţean este de a susţine instituţii juste, această datorie are două componente: -

spununerea îndeplinirea datoriilor faţă de instituţii juste atunci cănd acestea există

-

contribuirea la stabilirea unor aranjamente şi instituţii juste atnci când ele nu există

Binele ca şi raţionalitate Stabilirea faptului dacă un obiect simplu este bun. John Rawls formulează trei postulate prin care se poate determina daca un obiect simlu este bun. 1. A este un bun X dacă şi numai dacă A are atributele unui X într-o cantitate mai mare decât le are X mediu, în condiţiile unor aşteptări rezonabile de la un X având în vedere pentru ce a fost creat X 2. A este un bun X pentru K dacă şi numai dacă A are calităţile pe care K se aşteaptă, într-un mod rezonabil, să le aibă un X, având vedere circumstanţele, abilităţile şi planul de viaţă a lui K 3. idem cu postulatul 2 + planul de viaţă al lui K trebuie să fie rezonabil în raport cu aşteptările faţă de A Stabilirea faptului dacă un plan de viaţă este bun. Un plan de viaţă bun este: - unul din planuirile consistente cu principiul alegerii raţionale, când se consideră toate aspectele relevante;

- acel plan dintre cele delimitate mai sus care ar fi ales dacă persoana care face alegerea ar de ţine o raţionalitate deliberativăcompletă sau ideală. Diferenţe între bine şi dreptate Binele este obţinut în urma principiului alegerii raţionale, acest principiu nu este unul care să fie obţinut în urma unei agregări a dorinţelor diferitelor persoane. În antiteză se află dreptatea care este reglementată de principiul dreptăţii care rezultă în urma agregării convingerilor şi preferinţelor indivizilor aflaţi în spatele vălului ignoranţei. O altă deosebire între cele două concepte se referă la faptul că este dezirabilă o înţelegere cât mai variată a termenului bine pentru că astfel interesele oamenilor nu se vor suprapune în mod excesiv iar competiţia pentru acelaţi bun nu va fi una exagerată. Asupra conceptului de dreptate nu este dezirabilă o diversitate prea mare deoarece astfel vor exista neînţelegeri mari asupra ce însemnă o societate dreaptă, neînţelegeri ce vor determina un eşec în ceea ce priveşte realizarea unei societăţii bine structurate. Factori ce pot destabiliza o societate bine structurată Egoismul, în momerntul în care egoismul prevalează în cadrul unui individ şi nu datoriile şi principiile există posibilitatea ca acest individ să se transforme intr-un trişor (Freerider) care să beneficieze de pe urma eforturilor colective fără a realiza partea sa de contribuţie. Dacă numărul persoanelor care vor prefera egoismul în faţă principiilor şi datoriilor există riscul ca societatea bine structurată să se prăbuşească din cauza părea multor trişori. Hedonismul, este acea concepţie care stipulează prioritatea placerii individuale asupra îndeplinirii datoriilor şi respectării principiilor. Dacă hedonismul prevalează este clar că o societate ce se bazează pe îndeplinirea

datoriilor

supravieţuiească.

şi

respectarea

principiilor

nu

are

cum

să