Jocul Ielelor Camil Petrescu

Comentariu: Camil Petrescu — Jocul ielelor a) Jocul ielelor este o dramă realistă, fiindcă tema, eroii, conflictul, subiectul sunt luate din viaţa socială. Gelu Ruscanu, eroul principal, este director la ziarulDreptatea socia/ăşi reprezintă categoria intelectualilor angajaţi în lupta socială. De aceea, în biroul redacţiei, are o lozincă de tip socialist:„Proletari din toate ţările, uniţivăf” pusă în circulaţie de „Inteniaţionala”siomstă, organizată de Marx, şi devenită slogan al celorlalte organizaţii cu caracter revoluţionar socialist. Sosirea unui delegat al Internaţionalei, care le cere să declanşeze revoluţia o dată cu războiul mondial, nu este o utopie, cum pare în piesă, ci o realitate devenită istorie. Momentul este semnificativ pentru declanşarea conflictului lui Gelu Ruscanu cu Şaru Sineşti, ministrul justiţiei. Gelu Ruscanu are o scrisoare a Măriei Şaru Sineşti, care-i povesteşte un episod din viaţa ei de familie, când Şaru Sineşti a ucis-o pe bătrâna Manitti, spre a-i lua caseta cu valori: bani, aur, devize. Bătrâna locuia în casa lor, fiindcă fusese o prietenă a familiei Măriei şi rămăsese singură. Ca să nu înstrăineze banii şi valorile, făcând o donaţie filantropică, aşa cum bătrâna avea de gând, Şaru Sineşti o omoară, sufocândo cu o pernă. îi ia hârtiile de valoare, aurul, banii şi cu această avere face carieră politică, ajunge ministru. De aceea Gelu Ruscanu îşi propune să arate cât de putredă este societatea burgheză, dacă pune un criminal ministru al justiţiei, şi să arate superioritatea mişcării socialiste. Gelu Ruscanu ne apare construit pe conceptul de dreptate absolută, abstractă, filosofică. De aici titlul piesei Jocul ielelor, adică jocul ideilor absolute. Este o metaforă de specific naţional, fiindcă ielele sunt zânele, care joacă un joc arhetipal, hora, în noaptea de Sânziene, sugerând deschiderea drumului spre cer la solstiţiul de vară. Dacă un flăcău vede zânele, îşi pierde minţile. Eroii lui Camil Petrescu trăiesc acest miraj al ideilor absolute, care-i duce la pierderea minţii. De aceea comportamentul lor este ciudat. Se poate face o relaţie cu romanul lui Mircea Eliade Noaptea de Sânziene. Şaru Sineşti îi propune lui Gelu Ruscanu, în schimbul scrisorii compromiţătoare, eliberarea lui Petre Boruga, un fruntaş al mişcării socialiste, care era arestat şi condamnat la mulţi ani de puşcărie, fiindcă lovise un procuror. Gelu Ruscanu este supus unui presing social. Praida, care susţine conceptul de dreptate de clasă, vede în această propunere un câştig pentru mişcare. Ea dovedeşte că mişcarea socialistă este puternică şi ar fi dat mai mult curaj membrilor ei. Pe de altă parte, la Gelu Ruscanu vine apoi soţia lui Petre Boruga, cerându-i să-i elibereze soţul, fiindcă nu poate să crească singură copiii. O mătuşa a lui Gelu Ruscanu vine şi-i povesteşte cum Şaru Sineşti i-a

salvat tatăl dintr-o situaţie disperată. Măria Şaru Sineşti vine şi-i spune să n-o compromită, fiindcă, dacă scrisoarea ar fi publicată, ei nu i-ar mai rămâne decât să se sinucidă. Pentru a-1 convinge, scoate un revolver. Gelu i-1 ia, dar prăbuşirea lăuntrică a conceptului de dreptate absolută îl face să-1 utilizeze, pentru a se sinucide. Fără a-şi realiza idealul său de dreptate absolută, el consideră că viaţa lui nu mai a”re sens, e ratată, e absurdă. b) Jocul ieleloreste o dramă expresionistă, o dramă de idei, care pune în discuţie problema intelectualului, a rolului său în revoluţia socială. De aceea tema, conflictul, eroii, subiectul sunt structurate pe conceptul de cunoaştere, sugerat prin metafora din titlul: Jocul ielelor,care este jocul ideilor. în acest sens, scriitorul utilizează sugestia ca în simbolism. în ziar se transmite, de la un corespondent de la Paris, o situaţie asemănătoare, ca să se dea valoare tipică actelor din piesă, dar şi pentru a se folosi laitmotivul în structura textului dramatic. Dna Caillaux, soţia ministrului justiţiei din Franţa, îl ucide pe Albert Calmette, directorul ziarului Le Figaro, care publică o scrisoare compromiţătoare. Se prefigurează astfel de la începutul piesei evenimentele, ce se vor derula în actele următoare, în biroul ziarului Dreptatea socială. La fel este vorba despre Saint-Just, care-1 trimite pe Danton la ghilotină, fiindcă aşa cerea conceptul de revoluţie absolută. în planul social este o dramă realistă, însă în planul intim este o dramă de idei. Una din cele mai semnificative scene este, în acest sens, cea a discuţiei dintre Gelu Ruscanu şi Praida, în care cei doi îşi expun conceptele de dreptate absolută şi de dreptate socială. Dreptatea e absolută, aparţine socialismului utopic, pe care Gelu Ruscanu îl reprezintă. Conceptul de dreptate absolută, de esenţă iluministă, este realizat prin separarea puterii legislative de puterea executivă. Separarea puterilor în stat este un principiu aplicat în legislaţia burgheză. Conceptul de dreptate socială, de clasă, a fost aplicat de statele comuniste, unde puterea în stat este unică. Aplicarea conceptului de dreptate de clasă a stat la baza asasinatelor în masă ale regimurilor comuniste în perioada de dictatură a proletariatului. Se pun astfel în discuţie două concepte, de fapt două structuri sociale diferite. Pentru a-şi exprima conceptul de dreptate în afara contextului social, Gelu Ruscanu vrea să publice scrisoarea, sacrificând-o pe Măria Şaru Sineşti, fiindcă pentru un luptător social cauza este mai presus de persoane. El nu pregetă să-şi jertfească iubita pentru cauză, aşa cum Meşterul Manole nu şovăie să-şi jertfească fiinţa iubită pentru idealul său. Toţi eroii par a-şi căuta destinul, drumul prin labirintul vieţii, care este văzut

ca un drum în cunoaştere, ca o continuă descoperire. Când Gelu Ruscanu îl vizitează pe Petre Boruga în închisoare sau când stă de vorbă cu agentul de la siguranţă, când vorbeşte cu Şaru Sineşti, cu mătuşa sa, cu Măria Şaru Sineşti, cu Praida, el are o continuă confruntare de idei. Scrima de idei se desfăşoară sub panoul de săbii din biroul lui Gelu Ruscanu, fiindcă tatăl 1-a învăţat de mic să dueleze, adică să fie un luptător pentru idealurile socialiste, de fapt masonice. Moartea lui Gelu Ruscanu este, de fapt, eşecul filosofiei, în sensul că limitele eroilor provin din adevărul, că fără credinţă în Dumnezeu ei nu pot să se autodepăşească. Moartea lor este un strigăt de ajutor, de neputinţă, un mesaj expresionist, un drum spre iad, acolo unde se duc ateii, sinucigaşii, masonii, sectanţii, sataniştii, toţi duşmanii lui Dumnezeu, toţi duşmanii ortodoxiei. c) Problema intelectualului la Camil Petrescu implică, în primul rând, o definiţie a termenului. Prin intelectual, Camil Petrescu înţelege un om care îşi pune probleme, adică un om care caută să-şi definească raportul său faţă de societate, de mediul în care trăieşte. Pe o treaptă de înţelegere mai înaltă, el ar trebui să fie cel care ştie să rezolve problemele, ca în panseul lui Shaw: „Cel care ştie face. cel care nu ştie învaţă pe alţii, cel care nici nu ştie, nici nu face, este pus să conducă”. în Bhagavad-Gita, el ar fi definit prin „Cel care are Cunoaşterea”, adică cel care cunoaşte drumul de integrare în Şinele Suprem. Dacă pentru Immanuel Kant filosoful, adică intelectualul, este cel ce gândeşte pe categorii, pentru gânditorii indieni el ar fi definit prin cel ce are cunoaşterea discriminativă. Pentru a avea o imagine mai bună a discuţiei, în continuare redăm un verset din Bhagavad-Gita: „Cunoaşterea este mai bună decât exerciţiul; concentrarea minţii întrece Cunoaşterea; renunţarea la fructul (faptelor) întrece concentrarea minţii, iar liniştea vine imediat după renunţare”. {Bhagavad-Gita, XII, 12) Ca filosof, Camil Petrescu ar fi trebuit să cunoască aceste versete, care l-ar fi ajutat să-şi depăşească limitele de înţelegere. Pentru continuarea argumentaţiei, trebuie să redăm alte câteva versete din Bhagavad-Gita: „Cel care nu se bucură, nu urăşte, nu se supără, nu doreşte, care renunţă la bine şi la rău, cel astfel dăruit, acela mi-e drag.” „Acelaşi cu duşmanii sau prietenii, ca şi la cinste şi dispreţ, la frig şi căldură, acelaşi la fericire şi durere, scăpat de înlănţuire.” „Nepăsător la insultă sau laudă, tăcut, mulţumit cu orice, fără casă, cu mintea neclintită, dăruit mie — aşa este omul drag (mie).” „Însă cei care adoră această Lege nemuritoare, aşa cum (ţi-)a fost spusă,

credincioşi, a vându-mă pe mine drept ultim scop, dăruiţi, aceia îmi sunt foarte dragi.” (Bhagavad-Gita. XII, 17-20) Limitele filosofiei îi fac pe eroii lui Camil Petrescu să se sinucidă. Cunoaşterea le dă un orgoliu absurd, fiindcă nu au Dumnezeu şi nu înţeleg că prin smerenie se ajunge la Adevăr. Ei îşi fac din propriul eu un idol, fiindcă nu au virtuţile creştine: smerenia, mila, curăţenia, cumpătarea, răbdarea, hărnicia, bunătatea, blândeţea, credinţa, nădejdea şi iubirea lui Dumnezeu. Orgoliul îi orbeşte, nu fac voia lui Dumnezeu, ci voia proprie. Sunt atei, adică sunt căzuţi pe treapta a douăsprezecea a păcatului, sau rătăciţi, ieşiţi de sub scutul Duhului Sfănt. De aceea se sinucid, fiindcă valoarea omului o dă credinţa, semnul apropierii de Dumnezeu, adică ortodoxia, care este unica şi adevărata credinţă, care izvorăşte din Duhul Bunei-Credinţe. Intelectualul adevărat este un adânc teolog, el ajunge un om de principii, nu acceptă compromisuri, nu este ateu, nu cade la secte, nu se leapădă de ortodoxie, deci de Domnul Iisus Hristos, aşa cum s-a lepădat în mod simbolic Sfântul apostol Petru, ca să arate cum se va lepăda de Domnul Iisus Hristos biserica creştină din Apus, generând haosul spiritual contemporan şi justificând apocalipsa.