Jeffery Deaver [Lincoln Rhymes] 3 - Scaunul Gol [v.2.0]

- SCAUNUL GOL -

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României DEAVER, JEFFERY Scaunul gol / Jeffery Deaver; trad.: Raul Cojocaru, Bucureşti RAO International Publishing Company, 2008 ISBN 978-973-103-630-4 I. Cojocaru, Raul (trad.) 821.133.1-31=135.1 RAO International Publishing Company Grupul Editorial RAO Str. Turda nr. 117-119, Bucureşti, ROMÂNIA JEFFERY DEAVER The Empty Chair © 2000 by Jeffery Deaver Toate drepturile rezervate Traducere din limba engleză RAUL COJOCARU © RAO International Publishing Company, 2007 pentru versiunea în limba română

mai 2008

ISBN 978-973-103-630-4

2

- JEFFERY DEAVER -

JEFFERY DEAVER

SCAUNUL GOL Lincoln Rhyme 3 Titlul original: The Empty Chair, 2000 Traducere din limba engleză de Raul Cojocaru

3

- SCAUNUL GOL -

Cuprins I LA NORD DE PAQUO 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 II CĂPRIOARA ALBĂ 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 III VREMEA CONFRUNTĂRII 23 24 25 26 4

- JEFFERY DEAVER -

27 28 29 30 31 32 33 IV CUIBUL DE VIESPI 34 35 36 37 38 39 40 41 V ORAŞUL FĂRĂ COPII 42 43 44 45 46 Nota autorului

5

- SCAUNUL GOL -

Pentru Deborah Schneider. Un agent cum nu se poate mai şi o prietenă pe măsură.

Din creier şi numai din creier, ne vin toate plăcerile, bucuriile, râsetele şi vorbele de duh, la fel ca amărăciunea, durerea, suferinţa şi lacrimile< Creierul este de asemenea lăcaşul nebuniei şi al delirului, al groazei şi al temerilor care ne cuprind zi şi noapte< HIPPOCRATE

6

- JEFFERY DEAVER -

7

- SCAUNUL GOL -

8

- JEFFERY DEAVER -

9

- SCAUNUL GOL -

I LA NORD DE PAQUO

10

- JEFFERY DEAVER -

1 Ea venise aici să aştearnă flori la locul unde murise băiatul şi fusese răpită fata. Ea venise aici pentru că era o fată greoaie, fără mulţi prieteni, cu faţa plină de urme de vărsat de vânt. Ea venise aici pentru că era aşteptată să vină. Ea venise aici pentru că aşa voia. Cu mersul ei nătâng şi transpirată toată, Lydia Johansson se îndrepta înspre acostamentul de pământ al Route 112, unde îşi parcase maşina Honda Accord, apoi păşi cu atenţie la vale, înspre malul noroios unde canalul Blackwater întâlnea apele tulburi ale râului Paquenoke. Venise aici pentru că aşa crezuse ea că trebuia să facă. Venise aici cu toate că îi era frică. De-abia răsărise soarele, dar acest august fusese cel mai călduros din ultimii ani, în Carolina de Nord, şi Lydia transpira în uniforma ei albă de soră medicală, pe când se îndrepta spre luminişul de pe malul râului înconjurat de sălcii, arbori tupelo şi alţi copaci de mlaştină cu frunze late. Găsi repede locul pe care îl căuta; cordonul galben pus de poliţie era uşor de observat prin pâclă. Zgomotele dimineţii: raţe sălbatice, un animal căutând mâncare prin tufişurile dese din jur, vântul fierbinte suflând prin stufăriş. „Doamne, ce frică îmi e”, gândi ea. Îi treceau prin minte imagini cu cele mai oribile scene din romanele de Stephen King şi Dean Koontz pe care le citea noaptea târziu, în compania unui castron de Ben&Jerry’s1. Mai multe zgomote în iarbă. Ezită şi se uită în jur. Apoi îşi continuă drumul. 1

Firmă producătoare de îngheţată (n.tr.). 11

- SCAUNUL GOL -

— Hei, zise o voce de bărbat. Foarte aproape. Lydia tresări şi se întoarse, aproape scăpând florile. — Jesse, m-ai speriat. — Scuze. Jesse Corn stătea în spatele unei sălcii plângătoare aproape de luminişul împrejmuit de cordoanele poliţiei. Lydia observă că ochii lor erau aţintiţi asupra aceluiaşi lucru: conturul de un alb strident al locului unde fusese găsit cadavrul băiatului. Fiind asistentă, recunoscu imediat ca sânge închegat pata întunecată care înconjura locul unde zăcuse capul lui Billy. — Deci, acolo s-a întâmplat, şopti ea. — Da. Aşa e. Jesse îşi şterse fruntea şi îşi aranjă smocul de păr blond răvăşit. Uniforma sa – costumul bej al Departamentului Şerifului din districtul Paquenoke – era şifonată şi prăfuită. Pete întunecate de transpiraţie i se iveau la subsuoară. Avea treizeci de ani şi un chip drăgălaş de băieţandru. — De cât timp eşti aici? întrebă ea. — Nu ştiu. Probabil de pe la 5. — Am mai văzut o maşină, spuse ea. Sus în drum. E Jim? — Nu. Ed Schaeffer. E de cealaltă parte a râului. Jesse aruncă o privire spre flori. Sunt drăguţe. După o clipă, Lydia se uită la margaretele pe care le ţinea în mână. — Doi patruzeci şi nouă. De la Food Lion2. Le-am luat noaptea trecută. Ştiam că nimic nu o să fie deschis aşa devreme. Bine, la Dell’s e, dar ei nu vând flori. Se întrebă de ce bătea câmpii. Se uită în jur din nou. Ştii cumva unde e Mary Beth? Jesse dădu din cap că nu. 2

Lanţ de magazine din S.U.A. (n.tr.). 12

- JEFFERY DEAVER -

— N-am nici cea mai mică idee. — Presupun că nici despre el. — Nici despre el. Jesse se uită la ceas. Apoi privi cu interes apa întunecată, trestiile îngrămădite, iarba înşelătoare şi pontonul putrezit. Lydiei nu îi plăcea faptul că un ajutor de şerif care avea un pistol atât de mare părea la fel de nesigur ca şi ea. Jesse începu să urce pe dealul înverzit, înspre autostradă. Se opri şi se uită iarăşi la flori. — Numai doi nouăzeci şi nouă? — Patruzeci şi nouă. Food Lion. — Pomană curată, spuse tânărul poliţist aruncând un ochi înspre întinderea deasă de verdeaţă. Se întoarse către deal. Voi fi lângă maşina de poliţie. Lydia Johansson păşi mai aproape de locul crimei. Se gândi la Isus, la îngeri şi se rugă preţ de câteva minute. Se rugă pentru sufletul lui Billy Stail, care fusese eliberat din corpul însângerat chiar în acest loc ieri-dimineaţă. Se rugă ca durerea care pusese stăpânire pe Tanner’s Corner să se risipească în curând. Se rugă şi pentru ea. Alte zgomote în stufăriş. Trosnituri, foşnituri. Se mai luminase, dar soarele nu reuşea totuşi să pătrundă în Blackwater Landing. Râul era adânc aici şi era înconjurat de sălcii negre şi încâlcite, şi de trunchiuri groase de cedri şi chiparoşi, unii vii, alţii nu, şi toţi sufocaţi de muşchi şi viţă sălbatică. Spre nord-est, nu departe, se întindea Great Dismal Swamp3 şi Lydia Johansson, ca orice cercetaşă din districtul Paquenoke, cunoştea legendele legate de acel loc; Domniţa Lacului, Mecanicul Fără Cap< Dar nu acele fantasme o îngrijorau. Blackwater Landing avea propria fantomă – băiatul care o răpise pe Mary Beth McConnell.

3

Marea Mlaştină Mohorâtă. 13

- SCAUNUL GOL -

Lydia îşi deschise poşeta şi îşi aprinse o ţigară cu mâinile tremurânde. Se simţi un pic mai liniştită. Se plimbă de-a lungul malului şi se opri când dădu de o porţiune de teren acoperită de papură şi ierburi înalte, care se încovoiau sub briza arzătoare. Din vârful dealului auzi un motor pornind. Doar Jesse nu pleca, nu? Lydia se uită alarmată într-acolo. Dar văzu că maşina nu se mişcase. „Probabil dă drumul la aerul condiţionat”, se gândi ea. Când privi înapoi către apă, observă că iarba, papura şi plantele sălbatice încă se încovoiau, se unduiau şi se mişcau foşnind. Ca şi cum cineva ar fi acolo, apropiindu-se de cordonul galben, târându-se. Dar nu, nu, sigur nu era aşa. „E doar vântul”, îşi spuse. Apoi aşeză reverenţios florile într-o scorbură din trunchiul negru şi noduros al unei sălcii, nu departe de urma fantomatică a corpului răşchirat, împroşcat cu sânge întunecat ca şi apa râului. Începu să se roage din nou. Pe partea cealaltă a râului, ajutorul de şerif Ed Schaeffer stătea rezemat de un stejar şi nu băgă în seamă musculiţele care roiau pe lângă braţele sale. Se ghemui şi se uită cu atenţie după orice indiciu care ar fi dus la băiat. Trebui să se rezeme de o creangă; era ameţit de oboseală. Ca majoritatea colegilor din Departamentul Şerifului districtual, era treaz de aproape douăzeci şi patru de ore, căutându-i pe Mary Beth McConnell şi pe băiatul care o răpise. Dar în vreme ce, unul câte unul, ceilalţi plecaseră acasă să facă un duş, să mănânce şi să tragă un pui de somn, Ed rămase la datorie. Era cel mai în vârstă ajutor de şerif dintre toţi şi cel mai masiv (cincizeci şi unu de ani şi 120 de kilograme de masă inutilă), dar oboseala, foamea şi durerea din încheieturi nu îl împiedecau să continue s-o caute pe fată. Ajutorul de şerif examină pământul din nou şi apăsă butonul de transmisie al radioului. 14

- JEFFERY DEAVER -

— Jesse, eu sunt. Eşti acolo? — Spune. — Am găsit urme de paşi, şopti el. Sunt proaspete. De o oră maximum. — Crezi că e el? — Cine altcineva? La ora asta pe malul ăsta al Paquo-ului? — Ai dreptate, aşa pare, spuse Jesse Corn. Nu am crezut-o din prima, dar asta ai nimerit-o perfect. Era teoria lui Ed cum că băiatul avea să revină aici. Nu din cauza clişeului – întoarcerea la locul crimei – ci pentru că Blackwater Landing fusese întotdeauna locul lui de pândă şi, orice probleme ar fi avut de-a lungul anilor, tot aici se întorcea. Ed se uită în jur, teama punând stăpânire pe el în locul epuizării şi al disconfortului, în timp ce privea încâlceala nemărginită de frunze şi de crengi care îl înconjura. „Isuse, se gândi ajutorul de şerif, băiatul este aici pe undeva.” Apoi transmise prin staţia de radio: — Urmele par să meargă înspre tine, dar nu sunt sigur. A mers mai mult pe frunze. Fii cu ochii în patru. O să mă uit să văd de unde a venit. Cu genunchii scârţâind, Ed se ridică în picioare şi, pe cât de silenţios putea un om masiv ca el, urmări paşii băiatului în direcţia de unde veneau – mult în pădure, departe de râu. Urmări paşii băiatului vreo treizeci de metri şi observă că duceau către un adăpost de vânătoare – o baracă cenuşie, destul de mare încât să încapă în ea trei sau patru vânători. Fantele pentru arme erau întunecate şi locul părea abandonat. „Bun, se gândi el. Bun