Ionescu, N Adrian, Masajul

Colecţia Medicinalis a editurii ALL cuprinde: acologie - Valentin Stroescu - 1992, 1993, 1994 >mia omului - Voi. l Aparatul locomotor - Voi. II Splanhnologia -Papilian, ediţie îngrijită de Ion Albu - 1992, 1993 itologie medicală - Simona Rădutescu, Ernest Meyer- 1992, 1993 rtar pentru prescrierea medicamentelor - Valentin Stroescu, losefina ivei Constantinescu, Rodica Ciubotaru, Ion Fulga - 1992, 1993 ;ă medicală. Analize şi sinteze - Voi l, Voi. II, Voi. III - Simion 3-1993 >endiu de histologie - Ion Gherman - 1993 >endiu de parazitologie clinică - Ion Gherman - 1993 ui psihic şi bolile interne - loan Bradu lamandescu - 1993 3 de interes medical - loan V. Năstoiu - 1993 >mia topografică - Ion Albu - 1994 a medicinei - Radu Iftimovici - 1994 boli parazitare grave - trichineloza şi chistul hidatic - Ion nan -1994 astica medicală - A. M. lonescu - 1994 mul imun în patologia generală - D. Perefianu - 1995 isisteme, timpi optimi şi puncte extrameridian In acupunctura -jreanu, L. Tureanu - 1994 unctura în obstetrică şi ginecologie - V. Tureanu, L. Tureanu ia! de psihologie medicală - /. Bradu lamandescu - 1994 aendiu de virusologie - Alexandra Mihail - 1994 a de interes medical - /. Năstoiu - 1994 ia! de medicină internă pentru cadre medii - C. Borundel - 1994 amentele biofizicii medicale - Voi. l - Aurel Popescu - 1994 ţia de focar - reevaluare imunopatologică şi clinică - /. Urseanu, treanu - 1994 ptar clinic de pediatrie - S. Iling, S. Spranger - Jungjohann gsgesellschaft - Stuttgart, traducere din Ib. germană -1994 irea sugarului şi copilului - Benjamin Spock - Simon & Schuster jaducere din Ib. engleză -1994 de anatomie - K.-J. Moli, M. Moli- Jungjohann Verlagsgeşellschaft -gart, trad. din Ib. germană - 1994 >biologio şi imunologie - A. Schâffler, I. Altekruger - Jungjohann gsgesellschaft - Stuttgart, trad. din Ib. germană - 1994 iie farmaceutică Voi. l - Dănilă Gheorghe - 1994 camente moderne de sinteză - Gheorghe Dănilă - 1994 esii - noi perspective - Radu Vrasti - 1994 atea publică şi managementul sanitar - Dan Enăchescu, Mihai Gh. /-1994 enciclopedie de balneoclimatologie a României - Elena Ber/escu -

PROF. DR. DOC. ADRIAN N. IONESCU

!

J

MASAJUL PROCEDEE TEHNICE, METODE, EFECTE, APLICAŢII ÎN SPORT

t1

Editura ALL Bucur eşti

1994 - Editura ALL MASAJUL - PROCEDEE TEHNICE.METODE.EFECTE, APLICAŢII ÎN SPORT ADRIAN N. IONESCU ISBN 973-9156-55-X Toate drepturile rezervate Editurii ALL. ' Nici o parte din acest volum nu poate fi copiată fără permisiunea scrisă a Editurii ALL. Copyright © 1994 by B.I.C. ALL srî. AII rights reserved. The distributlon of this book outside România is prohibited without the written permission of B.I.C. ALL srl

Editura ALL

Bucureşti Calea Victoriei 120 «312.41.40, 650.44.20 Fax: 312.34.07

Redactor: Coperta: Tehnoredactar e computerizată:

Doina Ştiucă Mihalcea Carmen Fundi Anca Vasile BIC ALL srl

PRINTED IN ROMÂNIA

Scurtă prezentare a lucrării

Profesorul Dr. Adrian N. lonescu - om de ştiinţă şi pedagog de înaltă valoare - este considerat pe drept cuvânt "creatorul sistemului de cultură fizică medicală" în ţara noastră. Doctor în medicină, licenţiat în educaţie fizică şi psihologie, şi-a perfecţionat pregătirea de specialitate prin stagii clinice în ţări cu tradiţii în domeniul medicinei de recuperare. Astfel a efectuat cursuri de peifecţionare în Suedia (Stockholm - 1934), Franţa (Paris - 1935) şi Germania (Berlin şi Hamburg 1935 1936). Activitatea didactică a desfăşurat-o la Catedra de Gimnastică Medicală şi Masaj din Institutul de Educaţie Fizică, (astăzi Academia de Educaţie Fizică şi Sport) şi a însemnat, de fapt, întreaga perioadă dintre 1930 - (când a fost numit asistent la acest institut) - şi 1972 - (când a părăsit această lume) -fiind şef de lucrări, conferenţiar şi profesor doctor docent (1967). în lucrarea "După 35 de ani" Prof. Adrian lonescu îşi caracterizează singur această activitate: "Dat fiind locul fi răspunderile mele profesionale în Institut, am fost preocupat mai mult de problemele medicale ale culturii fizice şi m-am străduit să ctontribui la construirea unui sistem de Cultură Fizică Medicală şi a unei teorii a Medicinei Culturii Fizice, adaptate la particularităţile şi necesităţile patriei noastre". Paralel cu activitatea didactică se remarcă o bogată activitate de cercetare ştiinţifică concretizată în comunicări ştiinţifice şi referate susţinute la sesiuni ştiinţifice, consfătuiri, conferinţe şi congrese naţionale şi internaţionale. La acestea se adaugă lucrări publicate în revistele de profil şi la editurile de specialitate. Printre lucrările de specialitate se găseşte şi monografia "Masajul cu aplicaţii în sport". Masajul este definit ca un ansamblu de manevre manuale sau mecanice aplicate asupra ţesuturilor moi ale corpului omenesc în vederea obţinerii unor efecte morfologice şi fiziologice. Cunoscut şi practicat din cele mai îndepărtate timpuri, masajul a fost întotdeauna considerat unul din mijloacele simple, naturale, de îngrijire a sănătăţii de către persoanele tinere, adulte sau în vârstă. Explicarea clară a efectelor directe şi indirecte, imediate şi

, generale şi locale, fac ca această metodă să fie uşor de înţeles de :ei ce practică această tehnică. Tehnica masajului fiecărei regiuni masajului general sunt redate pe larg şi Insolite de o prezentare gra-au pentru a stimula unele din marile funcţiuni organice şi îndeosebi cir-i de întoarcere a sângelui din vene şi capilare, sau a limfei din vasele ice. in efectele sale fiziologice, masajul a devenit o metodă foarte bună de re a sportivilor. asajul şi automasajul pot fi aplicate în scop profilactic, pentru păstrarea rirea sănătăţii şi pentru creşterea rezistenţei organismului la oboseală, nbelc forme de masaj pot (i indicate în xcop terapeutic, în cadrul traiului complex al unor leziuni şi tulburări funcţionale, sau în scop de recu-; după boli şi accidente traumatice. Fluenţele masajului asupra organismului vor fi analizate mai pe larg, într-lin capitolele următoare.

SCURT ISTORIC AL MASAJULUI oria ne arată că masajul s-a practicat în toate timpurile şi s-a dezvoltat te popoarele cunoscute. Cu toate că această practică a căpătat foarte această denumire, originea sa se pierde în negura vremurilor', limba noastră cuvântul masaj a fost introdus prin intermediul literaturii ale franceze, care a dominat la noi în secolul trecut şi la începutul seco-nostru. In popor se mai păstrează, pe lângă tehnica tradiţională şi o le denumiri cu circulaţie regională. Aceste denumiri se referă la proce-dominante, fie la efectele pe care acestea le produc. Sunt răspândite în-DÎ fricţiunile, care reprezintă fie procedeele manuale simple, fie mai mnevre asociate cu unele preparate medicamentoase, care sunt întinse rafaţa pielii. pare că masajul a fost unul dintre primele şi cele mai simple mijloace Derite de oameni penttu alinarea suferinţelor. A pune cu blândeţe mâna

'ântul "masaj" esle introdus astăzi în mai toate limbile modeme, fiind considerat ca tehnic universal. Deşi în vorbirea curentă nu a fost folosit decât la începutul secolului :I a înlocuit pretutindeni denumirile anterioare. "ranţa, termenul "massage" apare pentru prima dată în lucrarea lui Lepage - "Cercetări asupra medicinei chineze", publicată în 1813, în Dictionaire des Sciences Mddicales. presupune că el ar deriva din cuvântul "masseiri", care în limba greacă veche însemna nta. Savary, un alt savant francez, credea că termenul derivă din cuvântul arab "mass", eamnă a apăsa (vezi "Lettres sur l'Egypte"). i autori îl derivă însă din cuvântul "maşeş" care în limba ebraică veche ar avea aceleaşi

pe locul dureros, a mângâia fruntea fierbinte a unui suferind, a încerca să îndepărtezi din corp cauzele răului, au fost la început gesturi spontane, care produceau subiectiv efecte binefăcătoare. Se atribuie masajului o origine magică, pentru că la unele popoare vechi manevrele erau însoţite de cuvinte sau gesturi rituale, de descântece sau formule neînţelese, iar la altele se practica de către reprezentanţii cultului religios. Nu avem date sigure despre primii oameni care au folosit masajul ca metodă terapeutică, dar ştim că practicarea lui a înregistrat epoci de mare răspândire la chinezi, indieni, egipteni şi la alte popoare vechi, care ajunseseră la înalte forme de cultură şi civilizaţie. La aceste popoare, masajul era asociat cu alte procedee empirice de tratament şi în special cu aplicaţii calde locale, ungeri cu diferite substanţe medicamentoase, mişcări pasive ale membrelor etc. Din istoria Egiptului antic, lungă de peste 50 de veacuri, s-au păstrat numeroase documente scrise pe papirusuri, inscripţii, picturi şi sculpturi, care aduc mărturie despre folosirea masajului în scop de tratament al unor răni sau boli ale corpului (fig. 1). Medicina tradiţională chineză are o foarte mare vechime. După unele documente se constată că masajul a fost practicat de chinezi cu peste trei mii de ani înaintea erei noastre. O castă de preoţi-medici îl folosea în scopul'activării circulaţiei sângelui şi a umorilor din corp, al stimulării sau liniştirii nervilor şi al vindecării unor tulburări şi boli cronice ale organismului. Masajul se practica la chinezi în legătură cu mişcările pasive şi active ale corpului. Procedeele de masaj erau simple şi se executau lent, dar stăruitor. în India antică, masajul a fost cunoscut şi practicat de către popor, în legătură cu unele procedee cu caracter igienic sau ritual. Vechii indieni îşi ungeau corpul cu uleiuri aromate şi se îmbăiau în apele fluviilor sau lacurilor socotite sacre. Masajul indian consta din neteziri, presiuni şi frământări ale părţilor moi ale coprului, începând cu faţa, continuând cu trunchiul şi încheind cu membrele. Pe membre, manevrele se executau în ritm rapid de la rădăcina lor spre extremităţi, ca şi cum s-ar fi scos răul din ele. Alte popoare vechi ale orientului, ca asirienii, babilonienii, mezii şi perşii, au folosit la rândul lor masajul ca tratament în special al războinicilor răniţi în lupte. La evrei, cărţile de cult recomandau credincioşilor o serie de reguli igienice şi unele indicaţii cu privire la practicarea masajului.

15

Re. l

fig.2

Primele aplicaţii ale masajului în legătură cu activitatea sportivă au apărut la greci şi romani, constituind o metodă importantă de îngrijire a atle{ilor. Pentru prima dată în istorie, grecii antici au folosit masajul ca mijloc de pregătire fizică a dii'eritelor categori de atleţi. Masajul era indicat atât înainte, cât şi după întreceri, cu scopul de a preveni şi combate oboseala musculară. Specialiştii în acest masaj se chemau "aliptes"; ei foloseau, pentru executarea cu mai mare uşurinţă a manevrelor, diferite uleiuri şi pulberi fine. Atleţii greci cunoşteau şi automasajul. Câteva desene şi sculpturi păstrate, din acea vreme, ne înfăţişează tineri goi ungându-se cu uleiuri pe corp sau acoperindu-se cu pulberi, care erau apoi îndepărtate cu ajutorul unui instrument de lemn, de os sau de metal, cu lamă dreaptă sau curba, numit "strigil" (fig- 2). Herodicos din Lentini (428 - 347 î.e.n.), a fost un gimnast şi medic celebru, socotit pe drept cuvânt părintele gimnasticii medicale şi al masajului. EI prescria bolnavilor săi anumite exerciţii fizice şi procedee de masaj, care contribuiau la întărirea corpului şi vindecarea bolilor. Hipocrat (460 - 377 î.e.n.), cel mai mare medic al antichităţii, a învăţat masajul şi gimnastica de la Herodicos. El a descris efectele şi indicaţiile acestor metode, dovedind o profundă înţelegere a influenţelor sale fiziologice. Masajul, spunea Hipocrat, poate întări o articulaţie slabă, sau poate mobiliza o articulaţie înţepenită; executat cu putere, masajul tonifică ţesuturile, excculnt cu modciajie le înmoaie. După cucerirea Greciei de către romani, cultura greacă sa răspâdit în întregul imperiu şi s-a dezvoltat cu succes mai ales la Roma. Medicii şi gim-naştii greci, duşi în captivitate sau atraşi de bogăţie şi glorie, vin la Roma şi aduc cu ei obiceiul de a practica gimnastica şi masajul. Gimnastica greacă nu a fost primită prea favorabil, pentru că romanii practicau mai mult exerciţiile războinice, în schimb masajul executat de sclavi devine în foarte scurt timp un obicei nelipsit din regimul de viaţă al romanilor bogaţi sau al conducătorilor statului. La Roma, ca şi în alte oraşe mari ale imperiului, masajul se aplica mai mult în terme sau băi publice, care căpătaseră o mare răspândire, fiind prevăzute cu instalaţii de un înalt nivel tehnic şi care deveniseră adevărate monumente arhitecturale. Se practica un masaj igienic de dimineaţă pentru înviorare şi altul seara pentru relaxare. Celsius, unul dintre cei mai mari medici romani, indica masajul în tratamentul afecţiunilor reumatice şi al sechelelor după rănirile din război. Galenus, medic de origine greacă (131 - 201), recomanda masajul înainte şi după exerciţiile corporale, El descrie principalele manevre de masaj: fric17

netezirile, presiunile, stoarcerile şi flagelările, care sunt împărţite ensitate, în puternice, moderate şi uşoare, iar după durată, în lungi, scurte. asius, un alt medic de origine greacă, care îngrijea pe împăratul e intitula cu mândrie medic al gladiatorilor, într-o lucrare cu caracter edic, el a descris printre alte remedii şi metodele de tratament prin fizice şi masaj. Oribasius recomanda sportivilor să se maseze atât îl antrenamentului, cât şi al competiţiior. El spunea că dacă atletul pede la mişcări prea puternice sau prea iuţi, este în pericol să-şi sau să-şi rupă o parte din corp. Pentru a preveni aceste accidente, ie să-şi pregătească mai întâi corpul prin fricţiuni executate cu mo-De la el au rămas descrieri tehnice şi reguli de aplicare a masajului, it valabile şi astăzi. i împărţirea imperiului roman şi căderea imperiului de apus, cel de )ăstrează tradiţia îngrijirii corpului încă o perioadă lungă de timp, exerciţiile fizice şi nici masajul nu se mai bucură de succesul de mei. inga perioadă a evului mediu, îngrijirea corpului este desconsiderată, tica exerciţiilor fizice şi a masajului decad. Se pare totuşi că, în nasajul şi-a păstrat importanţa cuvenită şi s-a transmis prin tradiţie ;raţie în generaţie. mp ce Europa zăcea în întunericul instaurat de feudalism, lumea ara-îzvolta şi îşi întindea cuceririle în Asia, Africa de Nord şi Spania, d până în sudul Franţei. După ce a trecut furia războaielor şi a cuceirabii au încpeut să cultive cu deosebită râvnă ştiinţele şi artele, nare medic şi învăţat arab, Avicena (980 1037), a devenit celebru \ medievală prin lucrările sale filozofice şi medicale, în opera sa fun-ilă "Cartea legilor medicinei" a concentrat toate cunoştinţele medicale z vremuri. Aceste cunoştinţe erau formulate în fraze scurte şi concise •aţe sentinţe filozofice sau articole de lege. rima parte a acestei lucrări găsim o descriere exactă a masajului şi rilor sale cu hidroterapia şi dietetica. »oca Renaşterii se începe lupta împotriva obscurantismului şi a misticii Je a evului mediu, se reface legătura cu ştiinţele şi medicina antichi-5e acordă din nou atenţia cuvenită îngrijirii sănătăţii corpului prin ile culturii fizice. mai autentic reprezentant al ideii de cultură fizică din epoca Renaş-3 Hyeronimus Mercurialis (1530 - 1606), care în cartea sa "De arte tica", tipărită la Veneţia în 1569, descrie felul cum se practică masa-

jul în legătură cu exerciţiile fizice şi cu băile, arătând foloasele lui în diverse împrejurări ale vieţii. în epoca modernă, masajul se dezvoltă în cadrul medicinei, educaţiei fizice şi sportului. Tehnica lui se perfecţionează şi aplicaţiile sale se extind în* mai multe ţări europene ca Suedia, Franţa, Anglia, Germania şi Rusia, în aceste ţări masajul este folosit nu numai de către medici, ci şi de către gim-naşti. în Suedia, Pehr Henrik Ling (1776 - 1839) pune bazele ştiinţifice ale masajului şi gimnasticii moderne. Elevii lui au perfecţionat tehnica şi au înmulţit aplicaţiile masajului suedez, care s-a răspândit în toată lumea. Medicul suedez GustafZander (1835 - 1920) a construit mai multe serii de aparate pentru masajul mecanic, încadrate în aşa-numita "gimnastică medico-mccanică". Masajul suedez a căpătat numeroşi adepţi. Cei mai convinşi şi mai activi susţinători ai acestei metode au fost: în Franţa - Velpeau, Dagron, Stepfer etc.; în Anglia - Mennel, Cyriax\ în Olanda - Mezger, în Germania - von Mosengeil, Hoffdinger, Neumatm. în Rusia au transplantat masajul suedezii De Roon, Berling şi Pauli, în secolul al XlX-lea şi la începutul secolului nostru au fost publicate numeroase lucrări şi manuale de masaj şi au fost executate primele cercetări experimentale care urmăreau stabilirea ştiinţifică a efectelor şi precizarea indicaţiilor acestei metode pentru organismul sănătos şi bolnav. Masajul în sport a făcut mari progrese; se dovedeşte valoarea' lui pentru prevenirea şi tratamentul leziunilor şi tulburărilor accidentale, pentru combaterea oboselii acute sau cronice, pentru pregătirea organismului înainte de probele sportive şi, în sfârşit, pentru refacerea după aceste probe. Poporul român a cunoscut şi practicat masajul din trecutul său cel mai îndepărtat, în scopul întăririi sănătăţii, al creşterii rezistenţei organismului; pentru combaterea oboselii şi tratamentul unor boli, accidente sau deficienţe fizice. în satele şi oraşele noastre au existat şi mai există încă pe alocuri persoane care practică un masaj empiric, aşa cum a fost transmis prin tradiţie, asociat sau nu cu alte mifloace de îngrijire a suferinzilor. Sub influenţa progreselor tehnice şi a răspândirii cunoştinţelor medicale, aceste aplicaţii se îmbunătăţesc progresiv, sau sunt înlocuite cu masajul modern. Masajul medical a început să se dezvolte la noi începând din a doua jumătate a secolului trecut. Se pare că primii medici care au introdus masajul în clinici au fost ortopediştii, chirurgii, traumatologii şi reumatologii. Mai târziu a fost folosit şi de alţi specialişti, în timpul şi după cele două răz19

mdiale, masajul a fost folosit ca tratament ajutător în reeducare func: recuperarea răniţilor şi invalizilor de război. dintâi lucrări despre masaj publicate în Jura noastră au fost două octorat, prezentate la Facultatea de medicină din Bucureşti. i lucrare, a lui R.P. Manga, datează din 1885 şi poartă titlul de , istoricul, manipulaţiunile, acţiunea fiziologică şi tratamentul câtorva rin acest remediu". Lucrarea cuprinde, pe lângă descrierea tehnicii, :e date istorice şi unele observaţii asupra efectelor masajului aplicat entul reumatismului, al anchilozelor fibroase, al nevralagiilor şi al a lucrare, prezentată de N. Hălmagiu în 1889 are ca titlu "Masajul zarea ca tratament în unele fracturi". In istoricul expus de autor anunţe foarte interesante cu privire la epoca introducerii masajului a medicală din ţara noastră. 0 pauză destul de lungă, încep să apară din nou lucrări tratând isaj. In 1930, dr. E.T. Petrescu publică lucrarea "Noţiuni de gimnas;ală", în care găsim prezentate şi unele elemente de masaj suedez. 3 apare în limba română lucrarea medicului francez M. de Frumerie, practic şi teoretic general şi parţial - o carte pentru uzul personalului uliar", prelucrată de Theodora Athanasiu. nsilvania, masajul este răspândit mai ales în sanatorii şi staţiunile materice sub impulsul activităţii profesorului Marius Sturza. /arată şcoală românească de masaj începe să formeze la Institutul ie Fizică din Bucureşti, în cadrul catedrei de Gimnastică medicală, predat slii(lcn[ilor cu mullă convingere si măiestrie de către prole-'on Lascăr. Dr. Valentina Roşea, asistenta acestei catedre, întoc-330, pentru uzul studenţilor lucrarea "Elemente de masaj şi gimnas-alâ". ricin lonescu redactează în 1940 lucrarea "Masajul", sub formă de 1 studenţii Academiei Naţionale de Educaţie Fizică.

APLICAŢIILE MASAJULUI ÎN SPORT iţea sportivă constituie un vast domeniu de aplicare a masajului şi in valoare a efectelor sale fiziologice. nţa masajului pentru sportivi este cunoscută de mult şi este sufi-mintim dezvoltarea lui la vechii greci şi romani; dar niciodată nu mult preţuită de către conducătorii şi îndrumătorii sportului, de

către medici, antrenori şi organizatori, ca în vremurile noastre. Sportivii înşişi înţeleg rostul masajului ca factor ajutător al pregătiri lor temeinice, îl solicită şi, în lipsa unor tehnicieni specializaţi, se masează unii pe alţii sau recurg Ia automasaj. Rezultatele sportive şi îndeosebi marile performanţe sunt condiţinate nu numai de aptitudinile fizice înnăscute şi de dezvoltarea lor metodică prin antrenament, ci şi de asigurarea unor factori şi condiţii favorizante, care nu trebuie să lipsească din viaţa sportivilor. Printre acestea se numără şi masajul. Nu mai poate fi trecută cu vederea importanţa masajului în: jidapjajea^ OTgjuimmilujJajîforJ^ la soliei ţâri, sporirea capacităţii şi^potenţialităţii.organismului,_dezvoltarea calităţilor Iui fizice, for-mar_ej^pă^rareaij.'cpndjtidjizi_ce^§i_chiar a "formei sportive". Masajul, această formă simplă şi naturală de îngrijire a corpului, supus în întreceri la cele mai mari eforturi fizice şi încordări psihice, estejutiLatât în timpul_anţrenamentului, cât şi în legătură cu probele de performanţă şi competiţii, în perioadele de repaus şi de refacere'a potenţialului energici şi_ca jnijloc de jratamentjil ufior tulburări sau leziuni traumaţice_accidentafe. Ca factor igienic, masajuTtrebuie să fie cuprins în regimul de activitate zilnică al sportivilor. Efectele utile ale masajului se confirmă în practică, în toate cazurile în . care este indicat şi aplicat corect. Masajul nu se aplică IaJ;el în toate împrejurările. El este utilizat de cele mai multe ori ca f;i£ţp£_stimulaţor_al funcţiunilor motoare sau organice, ilar de foarte nuillc ori _cs(c nevoie dc_ac[iunea lui liniştitoare şi relaxiitoaie. Unele manevre ale masajului contribuieja prevenirea şi combaterea obose-Iii,jrjreQUJiLşUa refacerea rapidă a energiei organice şi psihice. ~™~~—— " Aplicaţiile masajului au fost dirijate şi folosite~până aclim în mod unilateral, insistându-se mai mult asupra influenţelor lui directe şi imediate şi negli-jându-se mecanismele care asigură efecte de durată. Tehnica şi metodele de aplicare a masajului în sport sunt strict determinate de caraciereleJeFortuiui depus în._fiecare_ramură_şi...chiar în fiecare_probă sportivă. Există deosebiri evidente între formele de masaj folosite în diferitele ramuri ale gimnasticii, jocurilor, sporturilor şi turismului; el se modifică în raport cu necesităţile de forţă, sau rezistenţă, viteză sau abilitate ale efortului-specific. Trebuie să ţinem seama de faptul că există o formă de bază a masajului sportiv, inasajul de antrenament, care se aplică regulat în perioada respectivă şi care se deosebeşte de masajul de întreţinere a condiţiei fizice, sarcină principală în perioada de repaus, sau de masajul de menţinere a formei sportive, stare specifică perioadei competiţionale. 21

. pregătire sau adaptare la_efarj. Intre_probele_sgordve_grele_care se repetă şi_ între diversele faze ale competiţiilor complexe, aplicăm un masaj de recondi-ţionare. După probele sportive de lungă durată sau de mare intensitate, se :ombaţe_ahQseala şi eventualele tulburări provocate de efort printr-un_..«i^cy de refacere, a capacităţii funcţionale. Printre îngrijirile zilnice personale, sportivii de performanţă trebuie să :irevadă un scurt masaj igienic, care se practică. dimineaţa_sau seara, asociat :u baia sau cudUşul. Acest scop igienic poate fi îndeplinit şi de automasaj. MasaJuLţempeuiic_ şi £ej^^cjipaj^tj}r_se_SQlic&Js^ imlicjijia jţn&ftoilui, în cadrul tratamentului complex al tulburărilor şi leziunilor accidentale şi în •eeducarea funcţională, după vindecarea clinică, pentru combaterea sechelelor. în practică, formele de masaj se adaptează cu multă atenţie la particula-ităţile şi necesităţile fiecărui sportiv, principiul individualizării fiind o egulă generală în aplicarea masajului. Tehnica şi metodele noastre de aplicare a masajului în sport sunt rezultatul mei lungi şi laborioase perioade de elaborare şi experimentare. A fost nevoie le mulţi ani pentru a ajunge la formulările teoretice actuale şi la definirea ustă a fiecărei forme de masaj aplicat în sport. Aceste forme s-au diferneţiat ntre ele şi se aplică respectând caracterele concrete ale sportivilor şi ale ctivităţilor lor. Primele indicaţii formulate de noi au fost precizate în articolele: "Masajul 1 sporturi" şi "Automasajul", publicate în revista sportul (nr. 9 - 10 şi 1 1 2 din anul 1919). în aceste articole apare pentru prima oară sistematizarea aţă de noi indicaţiilor masajului sportiv. Aceste indicaţii au fost împărţite ică de atunci în patru grupe mari: I. Masajul de antrenament; II. Masajul în :gătură cu probele sportive de performanţă sau cu întrecerile sportive; III. lasajul în perioadele de tranziţie sau de întreţinere; IV. Masajul profilactic terapeutic. în 1950 a apărut volumul "Masajul în sport", în Editura Cultură Fizică Sport. Cartea cuprindea în cele şase capitole ale sale noţiunile generale de lasaj şi automasaj, procedeele tehnice şi aplicarea lor pe regiunile şi segmen-le corpului, efectele şi indicaţiile masajului în activitatea sportivă, regulile etodice şi contraindicaţiile. Cunoştinţele teoretice şi tehnico-metodice de masaj au fost transmise stu:nţilor Institutului de Cultură Fizică din Bucureşti şi celor de la facultăţile s educaţie fizică din institutele pedagogice din .ţară, antrenorilor din diferite muri sportive şi medicilor specializaţi în Medicina culturii.fizice prin cursuri

iblicate în diverse edituri şi prin alte lucrări de specialitate (vezi biblioafia). .

Ultima lucrare de acest gen, "Masajul cu aplicaţii în sport", apărută în anul 1963 în Editura didactică şi pedagogică din Bucureşti, cuprindea două părţi: în prima parte erau prezentate bazele teoretice, tehnice şi metodice ale masajului; în partea a doua - aplicaţiile masajului în sport. "Automasajul", lucrare apărută în volum separat într-o primă ediţie publicată de Editura Uniunii de cultură Fizică în 1962, se adresa îndeosebi sportivilor care înţeleg mai bine această metodă şi o aplică în diverse împrejurări. Fiind cerută şi de alte persoane care doreau să cunoască şi să utilizeze această metodă, cartea s-a reeditat în 1966, cu unele modificări şi adăogiri. Autorul acestor lucrări s-a străduit continuu să îmbunătăţească tehnica şi metodele de masaj, să-i arate importanţa sa pentru îngrijirea corpului şi să-1 propage în masele largi de cetăţeni şi mai ales de sprortivi. Masajul se învaţă însă mai puţin din cărţi şi mai mult din practică, iar valoarea lui se apreciază, dacă este corect executat, simţindu-i efectele cu simţurile proprii. Rezultatele de durată nu se pot obţine decât după repetarea lui stăruitoare şi în raport cu necesităţile individuale. Masajul poate fi învăţat şi executat cu măiestrie şi cu rezultate satisfăcătoare, nu numai de către medici şi specialişti profesionişti, ci şi de către profesorii de cultură fizică medicală, antrenori sportivi şi nesportivi.

23

CAPITOLUL II

TEHNICA PROCEDEELOR DE MASAJ

• Numeroasele şi variatele mişcări care stau la baza procedeelor de masaj impresionează la prima vedere prin diversitatea şi complexitatea lor. Aceasta pentru că unii tehnicieni nu se mulţumesc să repete procedeele clasice, ci le combină sau le modifică, încercând să creeze altele noi. Aceste mişcări sunt greu de diferenţiat şi de urmărit la început, dar comparând elemente comune care se repetă, le putem identifica cu uşurinţă şi grupa în categorii distincte. Manevrele de masaj au căpătat denumiri sugestive, după felul mişcării executate sau după influenţele acestora asupra ţesuturilor. Multă vreme s-au menţinut la noi denumirile manevrelor de masaj în limba franceză, dar cu timpul, prin traduceri, adaptări şi înlocuiri de cuvinte, am ajuns să avem o terminologie românească. Ţinând seama de efectele lor asupra organismului, procedeele de masaj au fost de fa început împărţite în două grupe mari: procedee principale sau fundamentale şi procedee secundare, ajutătoare sau de întregire a celor principale.

A. PROCEDEELE PRINCIPALE DE MASAJ Se nuinesc_prjncjpale sau fundamentale procedeele care de regulă nu pot JjpsJ^in.aplicaţiile,mai importante ale masajului. La rândul lor, aceste pro-v cedee_auJ:ost.lrnpărţite_în..următoarele ..cinci grupe: 1) netezirea sau alunecările aplicate la suprafaţa corpului (efleurajul); ; 2) I r î c ţ i u n i l e ; ~ " ~ ~ ~~ :r~~ ~~ 3) frământatul sau stoarcerea ţesuturilor (petrişajiU

4) baterea_saujpjmilejuşrare^jj'itoice_aplicate pe regiunile cărnoase Capotarea sau tapotamentuJ); 5) vibraţiile:

1. NETEZIREA SAU ALUNECĂRILE UŞOARE Şl RITMICE

Primele procedee de masaj constau din neteziri sau alunecări uşoare şi ritnice aplicate cu mâinile pe suprafaţa corpului. Mişcările alunecate seamănă i mângâierea sau netezirea; în realitate ele sunt acţiuni de împinare sau tragere

a mâinilor pe suprafeţe mai mult sau mai puţin întinse ale pielii, cu o anumită apăsare, cu sens bine determinat şi cu un ritm variabil, după necesităţi. Tehnica acestor manevre este destul de simplă. NeJezkea_se__executJLc_u_ faţa palmarâ_sju_dgrsalâ a mâinilor, cu palmele sau cu degetele apropiate sau depărtate...între ele. Netezireji_se_poate executa cu o mână pe suprafeţe foarte mici, şi cu amândayă mâinijepe suprafeţe mai mari. Pe membre, alunecârile^e fac cu\ mâinile aşezate în cerc la "acelaşi nivel, dacă segrnenJuJ_£Sig_destul de JŢOS^ sau cu o mână deasupra celeilalte, dacă segmentul este maT subţire. MâîmTe execută mişcările simultan sau ajterriativ ("mâna după mână"). "Te suprafeţele toarte mici şi rotunjite, netezirea se face cu degetele, cuprinzând regiunea între degetul mare şi celelalte degete. Pe suprafeţele plane întinse, cum este spatele, netezirea se face cu palma întreagă şi la nevoie cu palma şi degetele întinse şi depărtare între ele. în ceea ce priveşte presiunea manevrelor, pentru a acţiona numai asupra pielii folosim alunecări uşoare şi superficiale. Pentru a influenţa ţesuturile subcutanate, aluneăcările se fac mai apăsat şi la nevoie cu o mână aplicată peste cealaltă. Pentru ţesuturile mai profunde folosim manevre mai puternice, executate cu rădăcina mâinilor, cu marginea cubitală a palmelor ("tăişul mâinii"), sau chiar cu pumnii închişi. Alunecările executate cu dosul mâinilor întinse, sau având degetele strânse în pumn, sunt mai pătrunzătoare decât cele executate cu faţa palmară a mâinilor şi degetelor. Cu nodozităţile articulare ale degetelor flexate, pumnul fiind închis, se execută alunecări pătrunzătoare ("în pieptene"), mai ales pe părţile cărnoase ale coprului. Acest procedeu este folosit mai des în automasaj. In manevrele lungi de netezire, pe măsură ce palmele alunecă, apăsarea creşte, astfel încât, cam la mijlocul distanţei parcurse, presiunea ajunge la maximum, pentru ca apoi să scadă din nou spre sfârşitul ei. Presiunea manevrei poate fi însă menţinută uniform pe toată întinderea porţiunii masate. Apăsarea, în manevrele de netezire, se adaptează la natura şi consistenţa ţesuturilor şi mai ales la necesităţi. Dacă vrem să influenţăm nervii şi vasele pielii, apăsarea este redusă; circulaţia sângelui prin vasele situate în straturile de ţesuturi subcutanate este activată prin presiuni de intensitate medie; circulaţia în ţesuturile profunde şi mai ales în muşchi este influenţată de manevre vigureoase. In vasele limfatice, circulaţia lichidelor este activată prin alunecări lente şi destul de apăsate. Pentru a nu stânjeni însă circulaţia în artere, care, după câte ştim, are un sens opus alunecărilor noastre, manevrele se execută sacadat. Aceasta înseamnă că, în timpul ce se execută alunecarea, presiunea se întrerupe ritmic şi la distanţe egale ("Manevra maşinii de cusut").

25

Netezirile, mai ales cele apăsate, pot fi însoţite de vibraţii. Vibraţiile întăresc foarte mult acţiunea relaxatoare a netezirii. Sensul netezirilor este determinat de circulaţia superifcială sau de întoarcere a sângelui în capilare şi vene, precum şi de scurgerea limfei în spaţiile }i vasele limfatice. Alunecările pe membre se îndreaptă de la extremităţi spre rădăcina lor.' Pe trunchi, netezirea urmează sensul circulaţiei de întoarcere spre inimă; pe gât şi • pe ceafă, manevrele se îndreaptă de la cap spre umeri şi omoplaţi. Viteza alunecărilor trebuie să depăşească cu puţin iuţeala scurgerii sângelui prin vene. Acest fenomen se poate observa aplicând netezirea cu presiunea ji viteza potrivită, pe faţa anterioară a antebraţului, la persoanele slabe şi cu venele superficiale largi şi evidente. Sub acţiunea acestor manevre, lichidul din'-, vase este împins în direcţia de scurgere şi la fiecare mişcare repetată se vede jnda de sânge urcând grăbită în sus şi venele golinduse complet de conţinut. A.ceastă acţiune este deosebit de demonstrativă pentru acţiunea mecanică a masajului asupra circulaţiei superficiale de întoarcere a sângelui prin vene. Ca întindere, alunecările se aplică de preferinţă scgmcntar, adică pe porţiuni anatomice bine delimitate ca, de exemplu, pe antebraţ şi braţ, pe gambă }i coapsă. Putem însă executa manevrele lungi şi foarte lungi, pe toată întinderea regiunii spatelui, de la regiunea fesieră până la regiunea cefei, sau pe toată întinderea membrelor superioare şi inferioare. Putem executa manevre ie lungime medie, pe segmentele membrelor, pe torace şi abdomen; scurtă ;i foarte scurtă, ca cele de pe articulaţii sau de pe degete. Alunecările lungi pierd din viteză şi presiune şi devin mai lente, în ;chimb cele scurte devin mai repezi şi se execută cu un ritm mai viu şi cu D presiune mai mare. Putem executa o manevră foarte scurtă şi foarte apăsată, atunci când tratăm induraţiile şi nodozităţile fibro-scleroase, sau când vrem să dezagregăm ;i să împrăştiem infiltratele din ţesuturile profunde. Ritmul manevrelor de netezite cu scop circulatoriu este deci determinat de impui de umplere şi golire a vaselor cu sânge sau limfă. Alunecările se execută în general în linie dreaptă, în lungul membrelor, al grupelor de muşchi sau al vaselor cu sânge, dar ele pot fi executate şi în sens lansversal, în cerc, şerpuit sau în zigzag, acolo unde configuraţia anatomică >au structura ţesuturilor determină sensul, forma şi întinderea manevrelor. Toate aceste manevre de netezire şi alunecare sunt grupate împreună sub mumele comun de "efleuraj" - termen tehnic întâlnit în toate manualele mai vechi de masaj2. .

2 Cuvântul "efleuraj" este de origine franceză şi înseamnă atingere uşoară, alunecare a mâinii pe suprafaţa pielii, mângâiere.

26

Principalul şi cel mai important efect al netezirii este desigur activarea circulaţiei sângelui în capilarele şi venele superficiale şi accelerarea limfei în spaţiile intercelulare sau pe căile limfatice. Acest efect de stimulare a circulaţiei rezultă în primul rând din acţiunea mecanică directă a manevrelor de alunecare, care presează şi împing lichidele în sensul scurgerii lor normale sau care umplu şi golesc succesv şi într-un ritm mai accelerat vasele masate. Manevrele de netezire influenţează însă circulaţia?sângelui şi a limfei mai ales pe cale reflexă. Alunecările acţionează asupra* terminaţiilor receptoare ale nervilor periferici, determinând modificări importante ale reacţiilor vasomotoare-umorale şi nervoase, care reglează de fapt circulaţia în întregul organism. în acest fel efectele circulatorii ale masajului sunt mai persistente, păs-trându-se chiar după ce acţiunea mecanică de alunecare şi presiune a manevrelor de netezire a încetat. Această vasodilataţie locală deduratâ este cunoscută sub numele de Netezirea influenţează direct şi alţi nervi periferici, senzitivi, motori şi trofici. Alunecările lungi şi uşoare executate lent şi ritmic, sau însoţite de vibraţii, pot să liniştească iritabilitatea nervoasă, să scadă durerile şi contractura . musculară pe regiunea sau segmentul masat. Pe aceste efecte calmante se bazează acţiunea şi indicaţiile netezirii, ca manevră pregătitoare în masaj. Aplicând netezirea înaintea altor manevre mai puternice, obţinem o adaptare mai bună a organismului la manevrele care urmează, masajul fiind astfel mai bine tolerat şi mai eficace. O dată cu reducerea sensibilităţii se produce şi o scădere a încordării psihice, pe care o simţim uneori la începutul şedinţelor de masaj, la persoanele emotive, la cei neobişnuiţi şi mai ales la copiii fricoşi sau speriaţi. Aceste efecte se răsfrâng îndeosebi asupra funcţiunilor pielii şi ţesuturilor subtegumentare, netezirea fiind socotită ca o manevră specifică de suprafaţă. Stimulând circulaţia şi funcţiunile nervilor trofici, se activează schimburile nutritive şi sunt favorizate funcţiunile multiple ale pielii şi ţesuturilor superficiale. Manevrele mai viguroase şi mai insistente, executate adaptând cât mai bine mâinile pe relieful fiecărui segment sau regiune şi apăsând în profunzimea spaţiilor dintre muşchi, acolo unde se găsesc vasele colectoare de sânge şi limfă, precum şi trunchiurile nervoase, influenţează circulaţiea din adâncime şi favorizează funcţiunile ţesuturilor şi organelor locale, în muşchi ajunge o mare cantitate de sânge oxigenat şi încărcat cu substanţe energetice şi se îndepărtează mai repede şi mai complet reziduurile toxice; se combate astfel oboseală şi se refac proprietăţile funcţionale ale ţesuturilor. Alunecările lente, ritmice şi profunde acţionează asupra musculaturii în sens relaxator. . 27

Manevrele de alunecare scurte şi vii, executate cu energie, excită nervii ;i stimulează întregul organism. Sportivii folosesc alunecările în masajul de încălzire sau pregătitor pentru probele de concurs şi relaxator după aceste probe, în scopul combaterii aboselii locale. t

'

\

\\

V| VX_ 2. FRICŢIUNILE ^ta—^-/

După netezire, fricţiunile sunt procedeele cele mai vechi şi mai des folosite

Dacă netezirea este o manevră cu acţiune specifică asupra pielii şi ţesuturilor suprficiale. fricţiunea se adjesşaTft înden^hi ţesuturilor mai profunde" 'de sub piele. Acestj)rocedeu_constă^dinapăsarea pielii şi a ţesuiuiiloi_moi subciitanaţe_ pe ţesuturileprofunde sau pe un pTăndur osos, precum şi din deplasarea lor în sens circular sau l_ini_ar,_atât cât le permite elasticitateajioprie. Această mobilizare .-ajesuţurilor nutrebuie să depăşească niciodată Urnita normală, " e ţesuturile fine si puţin Nu trebuie să înţelegem niciodată prin fricţiune o acţiune de frecare a pielii şi nici nu trebuie să folosim cuvântul respectiv, pentru că în masaj nu avem voie să frecăm pielea sau alte ţesuturi. Cuvântul "frecţie" este de două ori greşit - o dată prin alterarea limbii şi a doua oară prin folosirea acţiunii brutale de frecare propriu-zisă. I^rjpţiunea se execiUăjC-r^rţiunimici cu fatajvlrnară.-a degetelor sau cu vârfurile lor. Pe^porţiuni foarte^ rnjci se_ aplică vârfurile celor trei degete mii-locn (indicator, mijlociu şiinelar]. Pe porţiuni mai mari se aplică palma întreaga7rnargrnile~şi rădăcina mâinii, sau pumrrd închis^ Pe regiunile foarte rnarj_ se Tucr6ază~cu aTnbeTejjajLmgj^ geporţiunile mai sensibile fricjjonărrucii pfirten cărnnnsă^ajgalrnci la_bază degetului mare (muşchijjejîâri) saujJeJaj2aziLxlf'£ptllll|i nlic (muşchii hipotenari). Pe regiunile mai cărnoase şi mai puţin sensibile fricţionăm cu fâţalîorsală a mâinilor sau cu nodozităţile degetelor, pumnul fiind închis. Pe suprafeţele reduse ale corpului, fricţiunea se execută cu o singură mână, iar pe cele întinse, cu ambele mâini. Când lucrăm cu două mâini, fricţiunea se execută simultan şi simetric, orientând mişcările fie în sens concentric, fie excentric. Pentru evitarea oboselii, vom alterna mâinile, relaxând mâna care stă în repaus. După intensitatea presiunii,. fricţiunea poate fi superficială, medie sau profunda, După forţa de pătrundere pe care vrem să o dăm manevrelor, degetele sau mâinile se aplică pe piele sub un unghi variind între 30° şi 70° - 80°. 28

Se execută mişcări circulare într-un sens şi apoi în sensul opus. Mâinile-efectuează întotdeauna aceleaşi mişcări, mai ales când se masează părţi simetrice ale corpului. Pe regiunile sărace în ţesuturi moi şi mai puţin suple, ca în jurul articula ţiilor, în lungul ligamentelor şi tendoanelor, al spaţiilor interosoase şi inter-» musculare, se execută o fricţiune liniară, constând din mişcări scurte şi rit mice ("de du-te vino"). , Cutele de piele şi ţesutrile se fricţionează prin manevra "în cleşte", fiind cuprinse şi comprimate între degetul mare şi celelalte degete, sau între marginile cubitale ale palemlor. .Pe spate, în lungul coloanei vertebrale, se poate aplica în ritm viu o fricţiune-ondulată sau în zigzag, mai ales în sens descendent, adică de la ceafă spre regiunea fesieră. Dacă dispunem de un bun simţ de adaptare, fricţiunea se poate aplica pe oriceregiune a corpuluL_modificându-se după întinderea, grosimea şi consisj^ Jgntii tesuturilor.ţDupă un număr oarecare de mişcări executate pe loc, mâna se deplasează încet în vecinătatea imediată a locului masat şi continuă să prelucreze metodic întreaga regiune sau întregul segment. Nu sunt permise mişcări "pe sărite" sau din loc în loc, întrucât nu pot lega între ele manevrele şi efectele fricţiunii. Presiunea în fricţiune variază de la un moment la altul şi se poate mări sau micşora după necesităţi în orice moment. O astfel de manevră nu poate deveni excesivă şi nu vătăma pielea sau ţesuturile masate. Când dorim să acţionăm mai puternic şi asupra ţesuturilor mai profunde, accentuăm presiunea manevrei, micşorând înclinarea degetelor şi a mâinii ."faţă de planul regiunii, sau aplicând a doua mână peste cea care lucrează. Presiunea şi amplitudinea mişcărilor de fricţiune vor fi la început reduse, iar durata lor va fi mai scurtă. Pe măsura necesităţilor putem accentua apăsarea şi întinderea manevrelor. Este prudent să potrivim intensitatea manevrelor după sensibilitatea pielii şi a ţesuturilor masate. Regiunile sensibile vor fi masate mai cu blândeţe, cele mai puţin sensibile, cu mai multă vigoare. Regiunile trunchiului se fricţionează de preferinţă-în poziţia culcatr pe membre fricţiunea se execută mai bine dacă sprijinim segmentul pe care vrem să-1 masăm pe un plan rezistent, la o înălţime potrivită. Pentru executarea fricţiunii nu este nevoie să folsim mijloace care să» mărească alunecarea mâinilor, în unele cazuri, fricţiunea se foloseşte totuşi pentru a favoriza pătrunderea prin piele a unor substanţe medicamentoase indicate de către medici. Efectele fricţiunii po^ijexplicate în parte prin acUujieajnecanieă_a_iiiQneJ vrei, dar se produc de fapt mai mult j?e_cale'reflexă, în mod mecanic mobili-^ zăm ţesuturile moLlDăiindujIe^^upleţea-sau^ P

29

reflexJLoJbtinem o_ activare a_cirgulaţiei locale^ stimularea schimburilor nutri-tive, încălzirea şi uneori înroşirea pieliu Executat^ lent şi ^prelungriricţiunea scade sensibilitatea locală, reduce contractura şi diminuează încordarea nervoasă generală. căjjle scurte dar jyiguroase stiinulează sistemul nervos periferic şi centrai JMcţiimea este„foMe_des_recomandată î ce_sau operatorii, pgntn^jtimularea proceselor de_yjridpcare, prin regenerarea^ ţesuturilor lezaţgjijmn activarea nutriţie localejiPrin manevre puternice dezagregăm formaţiile fibroase şi grăsoase din ţesuturi, dislocăm infiltratele şi depozitele patologice, desprindem şi îndepărtăm produsele post inflamatorii şi reziduurile seroase sau hemoragice, desfacem aderenţele cicatriceale şi favorizăm dezvoltarea unor ţesuturi moi, normale. în sport, fricţiunea este indicată ca manevră stimulantă sau calmantă, înainte de probe sau după terminarea lor. Este folosită, de asemenea, în tratamentul sechelelor traumatice după contuzii, entorse, întinderi şi rupturi de muşchi, fascii, tendoane şi ligamente, după revărsări sau infiltrate seroase _ ori hemoragice în articulaţii şi în ţesuturile periarticulare. Fricţiunea este foarte apreciată pentru efectele sale multiple şi constituie deseori singura manevră folosită în masaj. 3. FRĂMÂNTATUL

. ,.

Atreiajrupă de procedee principale de masaj o constituie diferitele forme^ constau din_p]rŢnderea^ub_Jfonnă~de cută a ^ muşchilor şi altor ţesuturi profunde, ridicarea Joxjitât cât le permitgjdasticj^ ţajgajgrpprie şi stoarcerea prin_cpmprimare între^eggţe^LEalmă sau prinjre^ -, siune pe planul profundL Frământatul se poateexecuta cu_o mână sau_gu_' ambele mâini, prin miş-câri ondulatoriL ritmice şi legate între ele. Tehnica acestorjŢTajTe_vrs_yailaz3L d^îpă regiunea sau se^mgnţyiJraM-§i-djJpâlsc^uJjJinnăj^ Pgjggiunile întinse şi plate ca,_dg exemplu, pe spate şi pe piepţ,_seefecj^ dăcina mâinii' a unei cutejte ţesuturi, careeste apoi stoarsă prin_ducerea. tele la execu^ajiţ^iJşij^alej^z^enia^apul pe pieptul acestuia (fig. 107). Pentru^-, rnasaTuTcr^tetului capului, cel masat îşi sprijină bărbia pe palrngji coatele pp

107

f

B 1

o. "3 'ca1 S

ou

3< gj

s

t 1 ^

60

Ixa ' oo :=J 0

g C . £31

««la

xu

i ) I | « ! G 1 3 C 4 » | 6

^ ' g i g q

l ^

c^

^

' ! " 3 '53.|,«J IU

3

i f i1 * l ? s

' ';'3.

s M

E

în fine pentru masajul părţii laterale sau al unei jumătăţi a capului, se prijină capul cu o mână sau pe pieptul executantului; se mai poate masa re-iunea şi din poziţia culcat pe o latură. Când capul este sprijinit cu o mână, 3 lucrează cu mâna cealaltă; când se sprijină pe pieptul executantului sau e o pernă, se lucrează cu ambele mâini. ^la^jiiLc^p_ului_constă .din neteziiL-fricţiuni. loviri_ujoare_si_jUniice, ibraţii. , Netezirea se execută cu o mână sau cu ..ambele mâini, alunecândjin regiu r ea frunţii, fie peste creştet spje_^e^f2^-Ge-^g_pjrjileJaţgrale. Palmele se_ pIîcTpe frunte cu degetele în sTîsTuşorJndpjlej^^ nui piepteheTlfete^ffTrecinJfnr^ rnai..jnare_BM^-_ în~^u^afa^a_£a^ului_srcoboară uşor spre ceafă. Alunecările^ejFacJejU_gând_ e execută cu ambele mâmi_deodată, ceva mai repede când mâinile alunecă Iternatiy^upă netezirea părţii mediane, alunecărîIe^e~îacTIăterai "sTmereu reşteljîprepăi^ieniăt^^ la o senză^IeŢeTmi§tejrrelaxare_. ^ricjiujiejijîej^e^u^ dnd capul. Degetele uşor îndoite şi depărtate între ele ca pentru netezire se pfica pe^partea păroasă. Prin mişcări lente şi circulare, se deplasează pielea ie straturile profunde, atât cât permite elasticitatea proprie şi a ţesuturilor de de-lesubt. PresjwiejijiejDlanu]^^

irată este şi mai eficace. Pe_ regiunile sensibile, apăsarea scade sau manevra e întrerupe. j^regiunea capului_se^plicMoarte-rar-per,cutatul sau tocatul, care sej^g-iitâ^dugl~o~tehnicâ speciala. Percutaţi^ se face cu vârfurilg degeţglor^jnâna Izândlent, rar şi elastic; mişcarea se execjjţ4JJILJM^£!ll!£tiâ-£lH^ . Atâtja percutare_cjk şjjiutocat, _ _ _ a_atjnfi capul, degetele alunecă ugor maj departe^ prelungind manevra sub Lovirile se repetă Vibraţiile însoţesc manevrele de netezire sau de fricţiune, sau se aplică ingure pe puncte sau porţiuni mici şi sensibile ale pielii. Când se execută cu i mână, mâna pereche sprijină bine capul. Vibraţiile mecanice se aplică oarte rar pe cap şi atunci se execută prin intermediul unor dispozitive conecţionate din material moale şi elastic, sau prin intermediul mâinii executauului, care reglează astfel presiunea manevrei. \ Prin masajul capului urmărim pe de o parte să influenţăm funcţiunile lielii şi ale ţesuturilor dintre piele şi craniu, iar pe de altă parte, să influ;nţăm organele din cavitatea craniană. 'f

|s j| |: S 'l

ţ ^

MO

.

:

-

După tehnica folosită, masajul capului poate căpăta efecte calmante sau liniştitoare, sau stimulante şi înviorătoare. Activând circulaţia din piele şi stimulând schimburile nutritive, acest masaj întreţine funcţiunile locale. Efectele profunde se produc pe cale reflexă. Prin mecanisme derivative şi descongestionante se reglează circulaţia în cavitatea craniană şi se îmbunătăţesc funcţiunile vegetative din creier. Pe această cale se produce o stare de liniştire a sistemului nervos central, se reduce starea de încordare şi se favorizează somnul. Eficacitatea acestor rezultate este mai mare la persoanele obosite, sensibile, agitate. Masajul c,ipiiţni Rsfft indicat în tratarrjenţuj_unor dureri cu caracter _ gic_sau_rnijgrgjios, al Datărilor congestive şireumatice._ Masajul fefei_esţe_p formă specială de masaj, practicată de câţre_specia-lişti în scop cosmetic sau terapeutic. *"~ îri ăl:el[lfîăslîr^TCt"scscro~scn^_de,.acUjLUiLll)ajL"glgi _derivate din procedeele clasice de netezire (fig. 110 şi 111), fricţiune, frământat, fti, pensâri e te., -adaptate la Jk^ acestei regiuni şnăTnecesitâţi. aceste manevre exercită o ac|iun6-Cjr£illatQrie şi trofică, tonică şi stimulatoare asupra pielii şi ţesuturilor subcutanate.

Fig. 110

Masajul cosmetic se aplică îndeosebila_femei,^pentru_p_ăsţrareg^sănfttă-ţii şfjpT6speţimi| pielii, pentru corectărelTunordef^ aspectului estetic, atunclcând este nevoie^Masajui terapeutic^are ca scop pre-_____ venirea^ şLtLatarea modificaţilor inestetice şi de tonus ale ţesuturilor (cute, ridjjri), .dar mai ales ajmii£lQjLunor_boli dejjMS-SJ .accidente care interesează

piejea_£eţei (cicatrice, aderenţe, pareze etc)^/

^^"7"^

/ / 'i

Masajul cosmetic se aplică asociat cu unele preparate chimice sub formă e pudre, unguente, soluţii, loţiuni, care conţin esenţe, tincturi, săpunuri şi Iţe substanţe aromate sau colorante, cu proprietăţi fiziologice şi terapeutice. în sport, masajul feţei poate deveni util mai ales în box sau alte ramuri portive în care este posibil să se producă accidente traumatice ale feţei xmtuzii, plăgi, hematoame, fracturi etc). 2. MASAJUL GÂTULUI

Pentru executarea raţională a masajului gâtului, este nevoie să delimităm ;le două regiuni ale sale, cea anterioară şi cea posterioară, care se deose-2sc între ele prin formă, structură şi funcţiuni. Regiunea anterioară se ca-icterizează printr-o mare complexitate anatomică şi funcţională, fiind stră-Itută de conducte organice importante, ca traheea şi esofagul, de vase mari ; sânge, ca arterele carotide şi venele jugulare, de canale linfatice şi nume->ase trunchiuri nervoase. Regiunea este sediul unor complexe formaţiuni gan-lionare şi glandulare, ganglionii limfatici cervicali, tiroida şi paratiroidele. luşchii anteriori ai gâtului sunt lungi şi subţiri, având o acţiune mai mult de •ientare a mişcărilor decât statică sau de forţă, în regiunea posterioară a itului găsim coloana vertebrală cervicală şi musculară respectivă, dispusă mai multe straturi, care are un apreciabil rol static şi dinamic. a) Masajul regiunii anterioare a gâtului. Masajul regiunii anterioare a gâ-lui este indicat destul de rar, de teama de a nu face rău, acţionând fără scernământ asupra ţesuturilor şi organelor locale. Atunci când totuşi se aplică, masajul acestei regiuni se execută după o hnică mult simplificată, constând din netezire, fricţiune, frământatul muş-lilor şi vibraţii.

Poziţia celui masat este culcat pe spate, cu capul ridicat sau şezând rezemat, cu capul în uşoară extensie, pentru a ridica bărbia şi a pune în eviden{ă întreaga regiune. Executantul stă sau sade la dreapta celui pe care îl masează. Netezirea părţii anterioare şi a părţii laterale se face prin alunecări uşoare, pornind de sus în jos, de la bărbie şi mastoidă spre stern şi clavicule. Manevrele se execută pornind cu marginea cubitală a mâinilor şi cu rădăcina palmelor şi se termină cu marginea lor radială şi cu vârfurile degetelor. Se poate lucra simetric, adică pe ambele părţi ale gâtului, sau mai întâi pe o parte şi apoi pe partea opusă, înclinând sau răsucind capul după nevoie (fig. 112). Fricţiunea se execută minuţios, dar cu multă precauţie, evitând glanda tiroidă. Frământatul se aplică numai pe muşchi, sub formă de cută în lungul sternocleidomastoidienilor şi al marginii libere a trapezilor (fig. 113).

Fig. 112

Vibraţiile au un rol principal în acest masaj, executându-se prin presiuni uşoare, neteziri sau fricţiuni. Netezirea de încheiere se execută lung, lent şi liniştitor. Masajul regiunii anterioare a gâtului influenţează direct elementele anatomice locale şi indirect organele feţei şi capului. Acest masaj poate fi indicat cu scopul descongestionării regiunii şi relaxării musculaturii, al activării circulaţiei şi stimulării funcţionale a organelor locale. Prin masaj se tratează cicatricele inestetice ce se formează după arsuri, ' traumatisme şi chiar intervenţii chirurgicale.

Acest masaj poate fi asociat cu mobilizarea metodică a gâtului, care se ice activ, pasiv sau cu rezistenţă. b) Masajul regiunii posterioare a gâtului. Masajul regiunii posterioare a âtului.sau masajul cefei se execută fie din poziţia culcat cu faţa în jos, cu apul uşor flexat şi cu fruntea rezemată pe dosul mâinilor, sau cu capul spri-nit pe un sul moale, fie din poziţia şezând pe un scaun scund, cu fruntea prijinită înainte pe un plan potrivit de înalt (fig. 108),'ori pe genunchii exe-utantului (fig. 109). Pe bancheta joasă de masaj, poziţia cea mai favorabilă ste călare şezând, cu trunchiul uşor înclinat şi cu capul sprijinit pe planul ang a banchetei, ridicat în sus până aproape de verticală (fig. 106). Manevrele folosite pentru masajul cefei sunt netezirea şi fricţiunile, fră-nântatul, percutatul şi tocatul. Netezirea constă din alunecări executate cu o mână sau cu două mâini, >ornind de sus, de deasupra inserţiilor muşchilor cefei pe osul occipital, de > parte şi de alta a liniei mediane şi coborând în jos până la baza gâtului, în-re omoplaţi şi spre umeri. Pentru ca manevrele de alunecare să fie cât mai ungi, se încep cu rădăcinile mâinilor şi se termină cu vârful degetelor, care >e măsură ce coboară, se depărtează între ele. Pentru netezirea părţilor la-erale ale gâtului se aşază palmele cu marginea cubitală sub urechi şi alune-;ă în jos până peste umeri, terminând cu marginea lor radială. Alunecările ;unt la început lungi şi simultane, apoi se fac alternativ şi sub forma scurtă, lumai de sus în jos. Fricţiunea se aplică pe toată întinderea cefei, adaptând cât mai bine miş-:ările la forma regiunii, în partea de sus, la nivelul inserţiei muşchilor pe )sul occipital, se execută mişcări liniare şi circulare cu vârfurile degetelor fîg. 114). în partea mijlocie a cefei şi în partea sa inferioară, între omoplaţi >i pe umeri, fricţiunile se execută cu mişcări ample, cu podul palmelor şi ră-lăcina mâinilor.

îs M:

Fig. 114

l *>'

Fig. 115

Frământatul se aplică mai ales pe părţile laterale şi inferioare ale cefei, unde musculatura este mai voluminoasă, în formă de cută prinsă între degetele mari şi celelalte degete; mâinile se deplasează frământând în sus şi în jos, lucrând simetric sau alternativ. O altă variantă de frământat în cută se execută cu o mână sau cu ambele mâini, aplicate perpendicular pe axa lungă a gâtului şi cuprinzând ceafa între degetele mari şi celelalte degete. Mâinile se deplasează în lungul cefei printr-o mişcare ondulatorie (fig. 115). Frământatul se poate combina cu fricţiunea, mai ales în partea de jos şi laterală a cefei (fig. 116).

Percutatul se combină la rândul său cu tocatul, în partea de sus a cefei, îrcuţiile executate cu vârful degetelor cad de o parte şi de alta a liniei medi-ic, pi in loviri foarte fine şi rare. Pe măsură ce mâinile coboară, percutatul ; transformă în tocat, care se execută în mod obişnuit cu partea ungueală degetelor între omoplaţi şi cu partea palmară peste umeri. Vibraţiile se execută prin presiuni cu vârful degetelor aplicate pe inserţiile ccipitale ale muşchilor şi prin neteziri şi fricţiuni vibrate executate cu degete şi palmele, pe mijlocul şi partea inferioară a cefei. Masajul cefei se în-heie întotdeauna prin manevre lungi şi lente de netezire calmantă. Acest masaj provoacă o activare a circulaţiei locale, venoase şi limfatice, t o descongestionare reflexă a circulaţiei din craniu. Prin acţiunea locală in-luenţăm circulaţia din muşchii cefei, care prin volumul şi aşezarea lor în traturi, precum şi prin lucrul static şi dinamic pe care îl prestează, sunt pre-ispuşi la staze circulatorii şi la oboseală. Din această cauză, masajul cefei ste folosit aproape întotdeaua ca act final al masajului general; el nu lipseşte lin masajul sportivilor. Masajul cefei este indicat în tratamentul nevralgiilor suboccipitale, al dure-ilor de cap şi de ceafă, al contracturilor musculare, al oboselii nervoase, al lipertensiunii arteriale, al limitării mobilităţii gâtului (în spondilozele cervi-:ale). Prin masaj şi gimnastică se tratează depunerile locale de grăsime. 3. MASAJUL CONŢINUTULUI TORACIC

Pentru a influenţa organele din cavitatea toracică şi anume, organele centra-e ale aparatului cariovascular (cordul şi vasele mari) şi ale aparatului respirator plămânii, pleurele şi căile respiratorii), este nevoie să modificăm procedeele blosite în masajul peretelui toracic şi să le adaptăm la noile necesităţi. în vederea acţionării asupra funcţiunii circulatorii, se aplică o formă specială de masaj al regiunii precordiale3. Poziţia cea mai bună pentru executarea acestui masaj este culcat pe spate, ;u capul şi trunchiul uşor ridicate, rezemate pe un plan oblic; membrele supe rioare şi inferioare sunt uşor îndoite. j^ Executantul stă sau sade în dreapta celui masat. ^

3 Regiunea precordială se delimitează pe faţa anterioară a hemitoracelui stâng, printr-o linie verticală laterosternală stânga, care porneşte din spaţiul al doilea intercostal stâng şi se termină la nivelul apendicelui xifoidian; printr-o linie curbă, care pleacă din acelaşi punct cu prima şi ajunge la nivelul coastei a şasea, la 8 centrimetri lateral de apendicele xifoid; în sfârşit, dintr-o linie orizontală, care închide în jos această suprafaţă.

Masajul regiunii precordiale se poate face în scop calmant sau relaxator, care reuşeşte să reducă ritmul cardiac, şi în scop excitant sau accelerator, care reuşeşte să crească ritmul cardiac. Pentru o obţine efecte liniştitoare, se aplică netezirea, fricţiunea, tocatul, bătătoritul cu palma şi presiunile vibrate. Masajul se începe prin alunecări uşoare şi lente, care pornesc din regiunea de la vârful sternului (epigastrică), urcă în sus pe faţa anterioară a sternului şi, arcuindu-se uşor pe partea costală stângă, se termină spre vârful cordului. Netezirea se face cu palma dreaptă, cu degetele întinse, care, condusă din cot şi umăr, alunecă pe piele, apăsând uniform cu greutatea proprie şi fără a schiţa vreo altă mişcare activă. Uneori această mişcare se face foarte superficial, abia atingând pielea. în acelaşi fel se aplică şi fricţiunea, care mişcă lent, uşor şi uniform, pie lea şi ţesuturile moi subcutane de deasupra sternului şi a coastelor din această regiune. ••• Urmează un tocat lent şi rar, executat cu degetele depărtate mult între ele, care cad ritmic, lovind suprafaţa uşor şi elastic şi continuând după lovitură să alunece lin pe piele, în locul acestui tocat se poate aplica un bătătorit cu palma strânsă în căuş sau ventuză, care cade scurt şi elastic pe aceeaşi regiune. Vibraţiile se fac apăsând uşor pe stern şi coaste şi deplasând palma din aproape în aproape, în sens circular. Important este că aceste manevre să se execute cu calm, în ritm uniform şi cu frecvenţă rară. Pentru stimularea contracţiilor cardiace sunt indicate procedee mai energice de netezire, fricţiune, tocat şi bătătorit. ' Netezirea se efectuează prin mişcări scurte şi vii, urmate sau combinate cu fric|iuni circulare, executate energic. Tocatul se execută rapid, dar inflna şi degetele cad elastic şi uneori tangenţial pe regiune; bătătoritul se face cu pumnul deschis sau închis, căzând în ritmul de 70 - 80 de bătăi pe minut. Masajul precordial influenţează funcţiunea cardiacă prin intermediul sistemului nervos. Forma calmantă tinde să scadă şi să regleze ritmul contracţiilor cardiace; forma excitantă accelerează ritmul încetinit şi ridică tensiunea arterială coborâtă, Prima formă se aplică în stările excitative, însoţite de tahicardie, palpitaţii, nelinişte; a doua formă este indicată în caz de brahicardie şi scădere a tensiunii arteriale. Aceste forme nu se aplică decât de către specialişti, cu avizul medicului. în vederea influenţării funcţiunii respiratorii, vom căuta să> acţionăm asupra plămânilor şi căilor respiratorii, prin intermediul masajului aplicat pe întrega suprafaţă a toracelui. Vom proceda la un masaj al spatelui, al părţilor laterale şi apoi al părţii anterioare a toracelui, folosind procedee mai pătrunzătoare. Masajul se aplică în legătură cu mişcările de respiraţie.

Din poziţia culcat pe spate - rezemat, cel masat inspiră şi expiră activ, irofund şi ritmic, dar fără efort. Executantul, stând în dreapta lui, pătrunde cu ambele mâini sub torace, u degetele îndreptate spre coloana vertebrală. Spre sfârşitul inspiraţiei ridică )racele asociind manevra cu uşoare trepidaţii, în timpul expiraţiei, toracele ;vine la poziţia iniţială, iar palmele alunecă încet spre partea anterioară şi iferioară a coastelor, iar la sfârşitul expiraţiei, precum şi în pauza care ur-lează, exercită uşoare presiuni, însoţite de vibraţii sau trepidaţii. Masajul toracelui este folosit în general cu scop stimulator pentru îmbună-iţirea schimburilor gazoase, pentru activarea circulaţiei funcţionale şi degaja-:a căilor respiratorii. Este indicat deci în tratamentul insuficenţelor respirato-i şi al urmărilor unor boli ale plămânilor şi pleurelor. 4. MASAJUL CONŢINUTULUI ABDOMINAL

Masajul prin care urmărim să influenţăm funcţiunea organelor din cavi-tea abdominală se deosebeşte de masajul peretelui abdominal prin modifi-iri şi tehnica manevrelor şi prin câteva indicaţii metodice speciale. Pentru Lecutarea lui în bune condiţii se recomandă aceeaşi poziţie relaxatoare, de ilcat-rezemat, cu membrele inferioare îndoite şi cu tălpile sprijinite. Putem masa întregul abdomen, sau ne putem concentra asupra principale-r organe intra abdominale: stomac, colon, ficat, veziculă biliară. Masajul abdomenului întreg se începe executând manevrele de netezire şi cţiune la fel ca în masajul peretelui abdominal. Aceste manevre introductive iresc relaxarea muşchilor şi scad sensibilitatea exagerată a peretelui, pretind regiunea pentru manevrele ulterioare, care vor fi mai pătrunzătoare. Frământatul întregului conţinut abdominal se realizează printr-o manevră iplă de presiune şi alunecare transversală, executată dintr-o parte într-alta, palmele aplicate pe părţile posterioare şi laterale ale abdomenului, între aste şi crestele iliace. Apăsând uniform asupra conţinutului abdominal, pal-;le alunecă înainte, se încrucişează pe linia mediană şi continuă să alunespre partea opusă. Această manevră se repetă schimbând de fiecare dată relul la care se aplică palmele, pentru a influenţa întregul conţinut al cavii abdominale. Percutatul şi tocatul se execută la fel ca pentru peretele abdominal, dar ur-nd traiectul colonului, adică în cerc de la dreapta spre stânga. Vibraţiile se :cută manual, cu presiune moderată pe zona epigastrică, subcostală dreaptă tânga, sau suprapubiană. Masajul stomacului se efectuează localizând manevrele de masaj pe zona gastrică supraombilicală şi subcostali Executăm alunecări îndreptate în

lungul marii şi micii curburi a stomacului, căruia căutăm să-i imprimăm o mişcare de ridicare. Urmează fricţiuni destul de apăsate executate cu o mână sau cu mâinile suprapuse. Vibraţiile se fac prin presiuni, mai ales în timpul expiraţiei. Masajul intestinului subţire constă dintr-o presiune circulară care se execută pornind cu rădăcina mâinii aplicată deasupra simflzei pubiene, continuând cu marginea radială a palmei şi apoi cea cubitală, în jurul ombilicului. Masajul colonului se execută segmentar, începând cu porţiunea ascendentă, continuând cu cea transversală şi terminând cu cea descendentă. Manevra principală a masajului pe colon este netezirea, executată apăsat, mână după mână, sau mână peste mână, alunecând şi presând în sensul evacuării conţinutului, de la nivelul cecului în sus spre unghiul hepatic, iar din acest punct, transversal sau în ansă spre unghiul splenic şi apoi în sens descendent, spre fosa ilia-că stângă, până la nivelul simflzei pubiene. Fricliunea se execută ca şi netezirea, cu palmele aplicate oblic pe peretele abdominal, parcurgând acelaşi drum, prin mişcări scurte, circulare, liniare sau în zig-zag. Se poate aplica pe colon şi un tocat uşor, executat cu vârful degetelor şi urmând acelaşi traseu. Masajul ficatului si al veziculei biliare se începe printr-o netezire uşoară a regiunii subcostale drepte, constând din alunecări alternative pornind de la linia mediană spre spate, pe sub şi deasupra coastelor. Pe aceeaşi regiune se aplică fricţiuni cu podul palmei şi cu marginea cubitală a mâinii. Cele mai utile manevre pentru ficat, veziculă ^şi căile biliare par să fie vibraţiile şi presiunile vibrate executate mai ales în timpul inspiraţiei profunde. Masajul zonei renale constă din neteziri insistente aplicate pe regiunea lombară şi pe flancuri, urmate de fricţiuni apăsate, executate cu rădăcina şi marginea cubitală a mâinii şi din presiuni vibrate aplicate pe aceeaşi regiune. Masajul zonei suprapubiene (pentru vezica urinară) constă din presiuni vibrate, înainte şi după aceste vibraţii sunt indicate alunecări lente în lugul şanţurilor iliace, executate de sus în jos. Toate aceste aplicaţii ale masajului abdominal profund se fac după indicaţiile medicului specialist şi sub controlul său permanent. Masajul abdominal ajută în mod mecanic funcţiunile normale de evacuare pe căile intestinale, biliare sau urinare. Influenţele reflexe ale acestui masaj sunt însă cu mult mai complexe. Pe calea activării circulaţiei funcţionale a organelor masate sunt stimulate secreţiile, absorbţia şi excreţia, evacuarea reziduurilor şi tonificarea musculaturii netede a organelor intraabdominale.

CAPITOLUL V

A/l/ AUTOMASAJUL

Automasajul este o aplicare a procedeelor obişnuite de masaj pe propriul stru corp. Faţă de masajul comun, automasajul prezintă o serie de avantaje iezavanţaje. Avantajele sunt numeroase şi convingătoare. Automasajul poate fi practi-oriunde, oricând şi de către oricine, indiferent de sex şi vârstă; pot fi osite atât manevrele fundamentale, cât şi cele ajutătoare de masaj. Executa-de către noi înşine, aceste manevre pot fi adaptate, în orice împrejurare, particularităţile şi necesităţile individuale, pot fi dozate şi gradate cu uşu-ţă după propria noastră sensibilitate şi putere. Folosind în scop igienic, automasajul poate deveni pentru noi toţi o metode păstrare şi îmbunătăţire a sănătăţii, de angrenare în muncă şi de nbatere a oboselii; el poate înlocui la nevoie masajul terap^ttic executat de re specialist. Sportivii sunt cei care cunosc mai bine efectele masajului şi practică auto-sajul cu mai multă încredere. în privinţa dezavantajelor, reţinem faptul important că nu putem executa mod egal toate manevrele de masaj şi că automasajul cere din partea noasun oarecare efort fizic şi o încordare a atenţiei. Este necesar să cunoaşi, înainte de a practica automasajul, tehnica, metodele şi efectele, indicaţiile :ontraindicaţiile masajului general. 1. CONSIDERAŢII TEHNICE Şl METODICE

Pentru a executa automasajul cu o cheltuială cât mai mică de energie, făîncordări musculare inutile şi fără a stânjeni respiraţia şi circulaţia igelui, trebuie să alegem poziţiile corpului cele mai favorabile, care să ă accesibile regiunile pe care dorim să le masăm şi să permită executa. manevrelor celor mai importante. Aceste poziţii trebuie să asigure stabilisa corpului şi relaxarea muşchilor care nu lucrează. [:

Sunt recomandate toate poziţiile cu cea mai mare suprafaţă de sprijin, care derivă din poziţiile, fundamentale din culcat şi şezând. Cei sănătoşi pot executa foarte bine automasajul şi din poziţia stând, mărindu-şi stabilitatea corpului prin depărtarea picioarelor sau prin sprijinirea unui picior pe un scaun care se aşază în faţă. Automasajul poate fi general, în măsura în care reuşim să acţionăm asupra unei cât mai întinse suprafeţe a corpului nostru. Ne dăm seama însă de la început că nu putem prelucra în mod egal toate părţile corpului; unele rămân nemasate, iar pe altele nu le putem masa decât în parte; pe unele nu putem aplica toate procedeele iar pe altele le aplicăm mai anevoios. Nu putem folosi peste tot şi în mod egal amândouă mâinile. Dorind totuşi să aplicăm masajul pe o cât mai întinsă suprafaţă a corpului pentru a ne apropia de forma masajului general obişnuit, întâmpinăm o serioasă problemă metodică, şi anume: care este ordinea cea mai raţională în care trebuie să se succeadă regiunile şi segmentele pe care le vom masa în cadrul acestui masaj extins? Părerile autorilor experimentaţi sunt în această privinţă destul de împărţite. Unii susţin ideea de a executa masajul extins prelucrând regiunile şi segmentele în ordinea pe care o respectă specialiştii în masajul general obişnuit, adică începând cu spatele şi regiunea posterioară a membrelor inferioare, continuând cu faţa anterioară a aceloraşi membre, trecând apoi la trunchi, unde se masează separat abdomenul şi toracele şi încheind cu membrele superioare, în automasaj, această succesiune nu se dovedeşte a fi tot aşa de bună ca în masajul general executat de către o altă persoană, pentru că nu este de loc practic să revenim de două ori asupra acelo raşi regiuni pe care le putem prelucra o singură dată. Alţii propun să începem automasajul cu una dintre regiunile trunchiului, cu spatele, toracele sau abdomenul, ca fiind mai întinse şi mai asemănătoare ca structură şi apoi să continuăm cu membrele inferioare sau cele superioare. Până la urmă sunt posibile şi folositoare toate procedeele prin care regiu nile şi segmentele corpului sunt masate într-o anumită ordine, în vederea unui scop bine definit. După experienţa noastră, este practic să începem automasajul cu membrele inferioare, pe care le vom prelucra de la extremităţi spre rădăcini, fie pe segmente, fie pe toată întinderea lor. Vom continua apoi cu trunchiul, masând atât cât se poate regiunea spatelui, peretele abdominal şi pe cel toracic, încheiem majsaul prin prelucrarea membrelor superioare, lucrând pe segmente sau pe toată lungimea fiecăruia dintre ele. La nevoie completăm această prelucrare extinsă cu atuomasajul cefei. Automasajul parţial, destinat regiunilor şi segmentelor bine definite anatomic, şi automasajul local, limitat la o porţiune redusă de piele sau ţesuturi,

îxecută din poziţiile cele mai favorabile şi cu, jjnanevrele cele mai bine ptate. Putem creşte sau reduce intensitatea, durata şi ritmul de executare anevrelor după senzaţiile pe care le avem lucrând; fiecare dintre noi poate i dea seama de doza utilă, după efectele pe care le resimte. ' |" In general se recomandă să lucrăm fără grabă şi încordare, cu calm şi '• ieţe în mişcări. Putem spori intensitatea procedeelor fără a mări efortul j ;cular, folosind greutatea corpului sau a membrelor superioare în sensul n citaţiei. . ... ^ Pentru a întregi acţiunea automasajului asupra organismului nostru, vom j ;uta o serie de mişcări active simple, din articulaţiile vecine cu regiunea ji ;ată. Aceste mişcări pot fi socotite ca adevărate procedee de masaj al a ;ulaţiilor şi ţesuturilor periarticulare. ••• 'j La încheierea şedinţei de masaj şi uneori chiar în timpul executării lui, se < >mandă să intercalăm câteva mişcări de respiraţie şi de relaxare, pentru j îinbate tendinţa de blocare a toracelui, de slânjenire a circulaţiei şi de |: >rdare a muşchilor, fenomene care se observă mai ales la începători. ' | Persoanele în vârstă sunt sfătuite să evite sforţările prea mari, lucrul în j| iţii incomode (mai ales cu capul în jos) şi durata prea lungă a automasajului. f j'. Atunci când este posibil, vom asocia automasajul igienic cu băile de aer fj imină, de soare şi de apă, care contribuie Ia călirea corpului. |f 2. AUTOMASAJUL MEMBRELOR INFERIOARE

f!

Membrele inferioare pot fi masate pe segmente sau pe toată lungimea lor, ; :m masa pe rând întâi membrul inferior din dreapta, apoi pe cel din stanj sau invers. Când ne grăbim, putem masa membrele inferioare deodată, and simultan şi simetric, cu o mână pe un segment şi cu cealaltă pe seg-tul pereche. vlasajul membrului inferior se începe cu piciorul propriu-zis (laba picioru-după care masăm gamba, genunchiul, coapsa şi şoldul, 'iciorul se masează de regulă din poziţia şezând pe o banchetă, scaun :d fără spătar, sau chiar pe podea. Acest segment se mai poate masa şi poziţia stând cu talpa pe un plan mai ridicat, un scaun sau alt obiect de,, ime potrivită. nceperri să masăm regiunea dorsală a piciorului. Această parte se ma- ă mai bine din poziţia şezând, cu genunchiul îndoit la piept şi cu talpa inită pe toată întinderea, sau numai pe călcâi; celălalt membru inferior întins şi puţin depărtat (lig. 117). Pentru a putea cuprinde mai bine dege-şi marginile laterale ale picioarelor, sprijinim călcâiul ceva mai sus, pe ui sau pe o pernă tare. Talpa este masată sprijinind piciorul pe genun- I opus şi fixându-1 cu mâna de aceeaşi parte (fig. 118).

!

. Fig. 117

Fig. 118 •

Fig. 119

Pe picior se aplică manevrele simple de netezire şi de fricţiune, apoi rulatul,şi scuturatul piciorului anterior (fig. 119). Frământatul şi baterea nu sunt indicate, pentru că sub piele nu găsim decât foarte puţine ţesuturi moi. 123

Alunecările scurte şi uşoare se aplică pe degete, pe dosul şi marginile piciorului anterior, în jurul maleolelor, al călcâiului şi tendonului ahilian. Manevra se execută cu degetele sau cu palmele. Pe talpă se aplică alunecări ie la degete spre călcâi, executate viguros cu pamnul închis, sau cu rădă-:ina şi marginea laterală a palmei. Masăm cu mâna stângă piciorul drept şi invers, cu mâna dreaptă, piciorul stâng. Fricţiunea se execută cu degetele şi podul palmei pe regiunea dorsală a piciorului şi cu pumnul pe talpă. Manevra se poate executa cu ambele mâini sau numai cu o mână, de obicei cu dreapta. Fricţionăm în sens liniar spaţiile interosoase şi tendoanele; în sens circular sau în spirală se fricţionează ţesuturile din jurul maleolelor şi călcâielor. După fricţiune, apucăm degetele piciorului pe rând între primele trei degete ale mâinii, le întindem şi le mişcăm în toate sensurile; le scuturăm apoi pe toate o dată, cu mâna aplicată deasupra lor. Rulăm sau scuturăm între palme piciorul anterior sprijinit cu călcâiul pe sol sau pe genunchiul opus. La nevoie, glezna se masează deosebit, prin alunecări scurte, rotunjite şi prin fricţiuni circulare, aplicate în jurul maelolelor şi pe gâtul piciorului. încheiem masajul piciorului prin neteziri uşoare, aplicate pe toată întinderea lui. După masajul ambelor picioare se pot executa mişcări active simultane sau alternative, din poziţiile: culcat, şezând sau stând ("joc de glezne"). Gamba se masează în continuare, după ce am masat piciorul respectiv, folosind în general aceleaşi poziţii de lucru. Vom masa mai întâi partea anterioară a gambei, trecând uşor şi repede peste faţa sa antero-internă şi peste creasta tibiei, unde pielea este aplicată direct pe os şi unde nu găsim decât foarte puţine ţesuturi subcutanate. Vom insista în schimb asupra părţii antero-externe, unde se află un important grup de muşchi subţiri şi lungi (fig. 120). După aceasta, prelucrăm temeinic partea posterioară a gambei, unde găsim muşchi voluminişi şi cu rol important în staţiune şi în mers. Vom aplica manevre lungi şi uşoare de netezire pe faţa anterioară a gambei şi fricţiuni mai insistente cu vârfurile degetelor pe partea sa externă. Pe partea posterioară executăm alunecări lungi, medii şi scurte, cu palmele şi cu dosul mâinilor. Pe această parte se pot executa manevre de frământat, fricţiuni, bateri, rulat şi pensări. Pentru a aplica mai bine manevrele pe partea externă a gambei, înclinăm puţin genunchiul înăuntru; pentru partea posterioară înclinăm genunchiul mai mult în afară, sau ridicăm gamba până la poziţia orizontală sprijinind călcâiul pe un plan mai ridicat.

124

Kg. 120

Pentru netezirea părţii anterioare a gambei, palmele alunecă una după alta, de la nivelul maleolelor până peste genunchi, cu detegele uşor îndoite peste creasta tibiei. Pe partea externă şi posterioară întărim alunecările prin procedeul "în pieptene", executat cu nodozităfile articulare ale regiunii dorsale a degetelor (fig. 121).

fig. 121

125

Fig. 122

Fricţiunea se execută pe faţa externă a gambei, cu degetele mâinii de aceeaşi parte, iar pe partea posterioară cu degetele, palmele, sau pumnul închis al ambelor mâini (fig. 122). Frământatul constă din presiuni şi stoarceri ale muşchilor laterali şi posteriori, prinşi între podul palmelor şi degetele sprijinite pe creasta tibiei (fig. 123). i f-,

Vig. 123

126

i» i- k

Putem'aplica tocatul, plescăitul şi bătătoritul Cu degetele şi palmele pe partea externă a gambei, cu mâna de aceeaşi parte. "' ' Pe partea posterioară, aceste manevre se aplică cu ambele mâini, care lovesc alternativ sau simultan pe toată întinderea, gamba fiind ridicată în poziţia orizontală. Pe muşchii posteriori aj gambei se pot aplica bateri cu partea dorsală a degetelor şi mâinilor. Din poziţia cu piciorul sprijinit pe călcâi, putem aplica mai bine manevrele de batere, împingând masa musculară cu mâna dinafară spre înăuntru şi lovind dinăuntru cu cealaltă mână (fig. 124).

Rulatul se execută cu palmele aplicate pe partea posterioară a gambei, presând alternativ pe masa musculară şi deplasând pe nesimţite mâinile în sens ascendent şi descendent., Tot pe partea posterioară a gambei putem aplica pensările cu una sau cu ambele mâini (fig. 125). :. O atenţie deosebită vom acorda la nevoie masajului tendonului ahilian, asupra căruia acţionăm prin alunecări şi fricţiuni insistente, aplicate în lungul tendonului sau transversal, din poziţia şezând cu picorul sprijinit pe genunchiul opus. Netezirea liniştitoare de încheiere se aplică pe toate feţele gambei. Automasajul genunchiului se poate executa pe partea sa anterioară din poziţia şezând, cu membrele inferioare întinse şi uşor depărtate între ele. Părţile Jaterale se masează cu genunchiul uşor flexat şi înclinat înăuntru, pentru partea externă, sau în afară, pentru partea internă (fig. 126 - 127). Partea posterioară a genunchiului se masează din poziţia culcat pe o latură, sau

stând cu membrul inferior dus înainte şi sprijinit cu cîlcâiul pe un plan ridicat şi cu trunchiul mult aplecat înainte.

Fig. 125

Fig. 126

Pe articulaţia,genunchiului se aplică manevre scurte de netezire în sens ascendent sau lateral şi fricţiuni uşoare, circulare sau liniare, executate cu degetele sau cu palmele.

109

Fig. 127

Masăm cu deosebită atenţie tendonul rotulian şi părţile laterale ale rotu-lei, unde se formează, mai ales la femei, acumulări de ţesut grăsos, în urma traumatismelor şi a altor suferinţe ale genunchiului. După masajul genunchiului, putem executa câteva mişcări de îndoire şi întindere, din poziţia în care am lucrat, sau câteva genuflexiuni din poziţia stând. Coapsa se masează pe faţa sa anterioară şi pe feţele laterale, din poziţia şezând.-Pentru masajul părţii posterioare folosim poziţia stând cu picioarele unor depărtate, sau cu genunchiul îndoit şi cu talpa sprijinită de un scăunel aşezat în faţa noastră. Părţile externă şi posterioară se pot masa şi din poziţia culcat pe o latură, dar atunci nu putem folosi decât mâna de aceeaşi parte (fig. 135). Putem aplica pe coapsă toate procedeele obişnuite de masaj. Alunecările se execută aplicând palmele cu degetele strânse în cerc în jurul coapsei şi urcând simultan sau alternativ, de la genunchi spre şold. Manevrele vor fi la început lungi şi lente, apoi scurte şi vii, păstrând mereu acelaşi sens ascendent. Aceste alunecări pot fi executate mai apăsat şi mai lent prin aplicarea unei mâini peste cealaltă; ele devin şi mai pătrunzătoare dacă se execută cu partea dorsală a "mâinilor şi cu nodozităţile articulare ale degetelor, pumnul fiind închis (fig. 128 - 129). Alunecările sacadate se execută cu ambele mâini şi cu degetele întinse, cuprinzând întreaga masă musculară şi presând ritmic, de jos în siis. 129

Fig. 128

fv

r-. IV

Fig. 129

Fricţiunea se execută viguros cu palma întreagă, cu tăişul şi rădăcina mâinii, sau cu pumnul închis, adaptând presiunea şi amplitudinea mişcărilor la grosimea şi elasticitatea ţesuturilor (fig. 130). Frământatul circular, şerpuit sau cută, se execută prin manevre puternice, ondulatorii, ritmice, pentru întărirea cărora vom folosi şi greutatea trunchiului, transmisă la mâini prin braţele întinse (fig. 131).

130

Fig. 130

Fig. 131

Manevrele de fricţiune şi frământat pot fi combinate între ele, pentru a economisi timpul şi energia. Tocatul, plescăitul şi bătătoritul cu degetele, cu palmele şi cu pumnii deschişi, pot fi executate pe rând sau combinate pentru a se adapta mai bine Ia forma şi grosimea ţesuturilor (fig. 132). Nu vom aplica aceste manevre pe faţa internă a coapsei, unde se află un pachet vascular şi nervos, sensibil la lovituri.

131

Fig. 132

Fig. 133

Fig. 134

Cernutul şi rulatul se execută într-un ritm viu, prin mişcări de urcare şi coborâre în lungul coapsei (fig. 133). încheiem masajul coapsei prin neteziri ascendente, lungi şi liniştitoare (fig. 134).

Kg. 135

Masajul şoldului şi al regiunii fesiere se execută de preferinţă din poziţia stând cu picioarele depărtate, sau din culcat pe o latură (fig. 135). Din poziţia stând putem masa simetric cele două şolduri, lucrând cu amândouă mâinile simultan sau alternativ. Poziţia culcat pe o latură este mai puţin favorabilă, pentru că nu permite decât masajul unei singure părţi - cea de deasupra - şi nu poate fi executat decât cu o singură mână, cea de aceeaşi parte. Pentru masajul acestor regiuni folosim manevrele obişnuite de netezire, frământat, batere şi scuturare. Netezirea se face cu palmele şi degetele întinse sau cu pumnul închis, alunecând de jos în sus, în ritm moderat, dar destul de apăsat (fig. 136),

Fig. 136

133

Fricţiunea se execută cu rădăcina mâinii, cu tăişul palmei şi cu pumnul închis, presând în sensul circular asupra maselor de ţesuturi. Frământatul se aplică mai ales pe muşchii fesieri, care se apucă şi se presează ca într-un cleşte. Frământatul şi fricţiunea pot fi combinate. Tocatul, plescăitul şi bătătoritul se execută puternic, cu ambele mâini lucrând simetric. Când şoldurile sunt voluminoasă, folosim bătătoritul cu pumnul închis, care cade cu faţa palmară sau dorsală (fig. 137). Bătătoritul cu pumnul se poate aplica şi din poziţia culcat pe o latură, care asigură o mai mare relaxare a musculaturii locale (fig. 138).

Fig. 138

Scuturatul este o manevră foarte utilă, care se execută cu uşurinţă din aceeaşi poziţie de stând cu picioarele depărtate. Palmele se aplică simetric pe cele două părţi, cu vârful degetelor îndreptate în jos; se cuprind în palme ambele reliefuri fesiere, care se scutură prin mişcări vii, executate simetric, de jos în sus. Netezirea de încheiere se execută din aceeaşi poziţie. Lucrăm simultan sau alternativ, însoţind manevrele simultane de uşoare extensii ale spatelui, iar pe cele alternative de scurte legănări laterale ale trunchiului. Automasajul membrelor inferioare se mai poate executa pe toată lungimea unuia sau ambelor membre, lucrând simetric, cu o mână pe un segment şi cu alta pe segmentul pereche. Acest fel de masaj se desfăşoară de preferinţă de poziţia stând, cu picioarele puţin depărtate între ele. Manevrele pornesc de la laba piciorului şi ajung până peste şold, irccfmd continuu peste gambă, genunchi şi coapsă. Căutăm să aplicăm în special

procedeele care se adaptează mai bine la forma şi relieful diferit al segmentelor şi lăsăm la o parte pe cele ce nu se potrivesc, ori sunt mai puţin importante. Masajul picioarelor propriu-zis se va face separat. Acest masaj necesită o participare activă a trunchiului, care se apleacă mult înainte, se înclină şi se răsuceşte lateral, pentru a mări presiunea şi amploarea mişcărilor. Putem încheia automasajul membrelor inferioare prin câteva exerciţii active de pendulare, în sens anteroposterior şi lateral, executate din articulaţia şoldurilor. 3. AUTOMASAJUL TRUNCHIULUI Automasajul trunchiului se execută pe regiuni, începând cu spatele, continuând cu peretele abdominal şi terminând cu peretele toracic. Automasajul spatelui are o mare importanţă fiziologică, dar se execută destul de greu cu mâinile proprii. Porţiunea lombară a acestei întinse regiuni fiind mai musculoasă şi mai accesibilă, vom aplica asupra ei majoritatea manevrelor de masaj. Poziţia cea mai favorabilă pentru executarea automasajului pe spate este cea de stând cu picioarele depărtate. Netezirea se aplică pe spate cu toată palma şi cu degetele întinse, mâinile fiind aşezate simetric, de o parte şi de alta a coloanei vertebrale. Manevrele încep de jos din regiunea fesieră şi sacrală şi urcă spre omoplaţi, arcuindu-se înainte peste părţile laterale ale trunchiului (fig. 139). O dată cu mişcarea ascendentă a mâinilor se produce şi o redresare sau arcuire înapoi a spatelui, precum şi o ridicare a omoplaţilor. Manevrele pot fi executate şi alternativ, prilejuind o mişcare de îndoire uşoară a trunchiului în Fig. 139 sens lateral. Pentru a putea ajunge în părţile cele mai de sus ale spatelui, putem executa alunecările cu dosul mâinilor sau cu partea lor radială. Urmează o fricţiune energică şi insistentă, executată cu palmele, mai ales pe regiunea sacroIombală, pe flancuri şi sub omoplaţi. Pe regiunile superioare ale spatelui ajungem să fricţionăm cu vârfurile degetelor, trecând mâna peste umărul de aceeaşi parte sau de partea opusă.

135

Frământatul se aplică mai bine pe marginea anterioară a muşchiului marele dorsal. Manevra se execută cu mâna de partea opusă, care trecând peste piept, apucă o cută de ţesuturi pe care o prelucrează prin strângere şi stoarcere între degete şi palmă. Putem aplica pe aceeaşi regiune un plescăit cu palmele, un bătătorit cu pumnii sau cu dosul mâinilor, pornind din regiunea sacrală şi urcflnd pană în dreptul coastelor. Automasajul spatelui se încheie prin câteva manevre de netezire şi prin mişcări ample de respiraţie. Masajul peretelui abdominal constă din manevre care interesează pielea, ţesuturile subcutanate şi stratul musculo-aponevrotic. Acest masaj se execută de preferinţă din poziţiile şezând rezemat şi cul-cat.rezemat (fig. 140).

Fig. 140

Netezirea se începe cu palmele aplicate simetric pe părţile laterale ale abdomenului, cu rădăcina mâinilor dusă cât mai înapoi şi cu vârfurile degetelor îndreptate înainte, în regiunea subombilicală, palmele alunecă înainte şi în jos, spre simfiza pubiană. în regiunea supraombilicală, alunecările au un sens ascendent, până ajung la coaste.după care se arcuiesc în afară şi înapoi, în sensul spaţiilor intercostale. Fricţiunea se execută cu degetele şi palmele întinse cu rădăcina mâinilor sau cu tăişul lor. Pielea şi ţesuturile subcutanate ale peretelui abdominal, fiind moi şi suple, permit manevre ample şi fricţiune. Prin mişcări mai reduse ca amploare, dar mai apăsate, acţionăm asupra ţesuturilor grase subcutanate, care se acumulează în această regiune, mai ales la femei. Fricţionarea muşchilor este necesară îndeosebi la inserţia lor pe coaste (fig. 141).

136

tl

Fig. 141

Muşchii abdominali nu pot fi frământaţi, neputând fi prinşi în cută, din cauza reflexului de apărare. Putem în schimb să frământăm între degete sau între palme cutele de piele şi de ţesuturi grase. Peretele abdominal tolerează manevre uşoare de tocat, percutat sau de plescăit cu degetele, urmate de alunecări scurte, care le dă aspectul unor mişcări tangenţiale. în anumite situaţii, sunt utile şi presiuni vibrate, aplicate pe toată supra-' faţa, sau numai pe porţiunile corespunzătoare anumitor organe: stomac, ficat, colon, vezica urinară. După câteva neteziri liniştitoare, putem trece la masajul toracelui. Masajul toracelui se execută din aceleaşi poziţii ca şi masajul abdominal. Aplicăm maevrele obişnuite, lucrând fie cu amândouă mâinile - fiecare mână aplicată pe partea sa, fie cu o singură mână pe aceeaşi parte, sau trecând peste piept, pe partea opusă. Netezirea se începe de la mijlocul sternului, îndreptându-se în sus şi late ral, în sensul spaţiilor intercostale. Manevrele simultane de alunecare laterală pot fi însoţite de mişcări de extensie a trunchiului şi de respiraţie (fig. 142). Fricţiunile se pot efectua cu degetele şi palmele, presând în sens circular sau liniar pielea şi ţesuturile superficiale pe planul dur profund. Frământăm cu fiecare mână ţesuturile moi de partea opusă. Ne ocupăm îndeosebi de muşchii pectorali, ale căror margini infero-externe pot fi prinse în formă de cută şi presate între degete şi podoul palmei (fig. 143). Putem executa percutatul şi tocatul, plescăitul şi bătătoritul, lucrând simetric, cu fiecare mână pe partea respectivă, sau lucrând cu o singură mână pe partea opusă a toracelui.

Fig. 142

Fig. 143

Manevrele de fricţiune, frământat şi batere nu se vor aplica pe glandele mamare şi nici pe regiunea precordială. Netezirea de încheiere se însoţeşte sau este urmată de mişcări ample de respiraţie. în practică, mai ales atunci când nu dispunem de prea mult timp, vom căuta să aplicăm automasajul pe trunchiul întreg, fără a mai limita manevrele la regiunile anatomice. Mişcările vor deveni mai ample şi vor trece de pe partea posterioară pe cea anterioară, a trunchiului, păstrând sensul circulaţiei de întoarcere a sângelui şi limfei în cazul neteziirii, ţinând seama de grosimea ţesuturilor în cazul fricţiunii şi frământatului şi de sensibilitatea locală în cazul manevrelor de bătaie.

4. AUTOMASAJ UL MEMBRELOR SUPERIOARE Membrele superioare, ca şi cele inferioare, pot fi masate pe segmente, sau pe toată întinderea lor. Spre deosebire însă de membrele inferioare, cele superioare nu pot fi masat decât pe rând - cu mâna dreaptă masăm membrul superior stâng, iar cu mâna stângă pe cel drept, începem de regulă cu masajul mâinii, după care urmează masajul antebraţului, braţului şi umărului. Mâna propriu-zisă se masează amănunţit, prelucrându-se pe rând fiecare deget, dosul mâinii şi palma. Cea mai bună poziţie de lucru este din şezând cu mâna ţinută vertical sau întinsă orizontal, pe o masă sau pe genunchiul propriu. *

Vom folosi manevrele obişnuite de masaj, adaptate la caracterele anatomice ale acestui segment. Masăm mai întâi fiecare deget, aplicându-1 pe un plan, rezistent sau men-finându-1 în poziţie verticală. Netezirea se face cu degetele mâinii opuse alunecând în lung şi transversal pe fiecare deget. Pentru degete, fricţiunea este manevra de bază şi se execută cu vârfurile celor trei degete mijlocii, aplicate pe ambele părţi ale lor, în sensul circular sau liniar. în loc de frământat folosim strângeri ale părţii cărnoase de pe faţa lor palmară, executate între degetul mare şi indicator. Apucând de vârf fiecare deget, executăm mişcări în toate sensurile, sub o uşoară tracţiune; urmează scuturarea întregului deget. O atenţie deosebită trebuie să acordăm degetului mare şi muşchilor de la rădăcina lui (tenari). Putem masa ultimele patru degete împreună prin neteziri, fricţiuni şi tracţiuni. Netezirea se face pe dosul degetelor, în lung şi transversal, printr-o mişcare executata cu pulpa degetelor mâinii care masează. Fricţiunea se face cu aceleaşi degete şi constă din uşoare presiuni şi deplasări ale pielii, în sens circular şi liniar. Aceste manevre se execută bine, dacă degetele masate sunt sprijinite pe un plan orizontal rezistent. Aceleaşi manevre se repetă pe faţa palmară, mâna fiind sprijinită pe dosul ei. Pentru a face tracţiuni şi mişcări ale acestor patru degete luate împreună, aplicăm degetele celeilalte mâini peste vârfurile lor, apucându-le între degetul mare şi restul degetelor, trăgându-le în sensul lungimii şi scuturându-le în sensul flexiei şi extensiei. După masaj putem întinde şi îndoi toate degetele o dată, cu o uşoară depărtare în extensie şi apropiere în flexie. Mâna se masează pe partea sa dorsală, aplicând netezirea cu degetele şi palma mâinii opuse, care alunecă începând de la degete, peste pumn, până pe antebraţ. Fricţiunea se execută mai ales cu vârful degetelor, care mişcă pielea şi ţesuturile moi şi elastice subcutanate, pe planul osos profund, în lungul spaţiilor interosoase, fricţiunea capătă un sens liniar. Pe o mână cu degetele întinse putem aplica întreaga palmă a mâinii opuse şi executa fricţiunea pe toată partea dorsală şi palmară, în loc de frământat executăm un fel de rulatscuturat al mâinii, care este sprijinită pe marginea sa cubitală. Mâna care acţionează, aplicată transversal peste cea pe care o masăm o mişcă în sens de rotare în jurul axei, sale longitudinale. ' Pe palmă aplicăm neteziri puternice, executate cu partea dorsală şi cu no-dozităţile articulare ale degetelor mâinii opuse, care sunt strânse în pumn. Alunecările încep de pe faţa palmară a degetelor şi continuă până peste rădăcina 139

mâinii. Fricţiunea se face cu vârful degetelor sau cu nodozităţile articulare ale acestora; apăsam cu mai multă vigoare pe părţile cărnoase ale palmei. Cele două grupe de muşchi ai palmei (tenari şi hiptenari) se frământă în cleştele format între degetul mare şi falanga medie a indicatorului flexat. Scuturatul mâi,-nii şi degetelor se poate executa prin mişcări relaxate din pumn şi cot. Mâna atârnă liber în jos şi se agită în toate sensurile, prin mişcări vii. Netezirea de încheiere se aplică atât pe faţa palmară, cât şi pe, cea dorsală a degetelor şi mâinii, de preferinţă din poziţia cu antebraţul la verticală (fig. 144).

Fig. 144

Fig. 145

140

Fig. 146

Antebraţul se masează din aceleaşi poziţii de sprijin, orizontal sau vertical, ca şi mâna, întorcându-1 pe o parte sau pe alta. Folosim manevrele cunoscute de netezire şi fricţiune, frământat şi rulat, executate cu degetele şi palma mâini opuse. Se poate aplica şi o uşoară batere sub formă de tocat sau plescăit cu palma şi cu degetele (fig. 145 - 146). Pentru rulat folosim planul orizontal, care ne permite să ducem antebraţul, cu mâna opusă, în pronaţie şi supinaţie. Netezirea de închiere se va face în poziţia cu antebraţul vertical, pentru a cuprinde întreaga suprafaţă a segmentului. Braţul se masează din poziţia şezând, cu trunchiul uşor înclinat înaintezi răsucit spre partea pe care dorim să o masăm. Mâna sau antebraţul se sprijină pe o masă sau pe genunchiul propriu. Se mai poate masa şi din poziţia stând, cu membrul superior'atârnând liber în jos şi înainte, puţin depărtat de trunchi. Trunchiul se înclină uşor înainte, pentru a permite depărtarea braţului şi masare lui pe toate părţile. Pentru automasajul braţului folosim toate manevrele cunoscute, executate cu o singură mână, cea de pe partea opusă. Netezirea începe de pe antebraţ şi urcă până peste umăr, prin alunecări lungi, medii şi scurte, executate continuu sau sacadat. Fricţiunea se aplică cu degetele şi palmele, cu tăişul şi rădăcina mâinii se prelucrează toate ţesuturile moi, dar mai ales muşchii flexori .şi extensori: Frământatul se execută presând şi storcând aceiaşi muşchi în cleştele format între degete şi palmă. Fricţiunea şi frământatul se pot combina între ele (fig. 147). Tocatul, plescăitul cu degetele şi bătătoritul cu palma se pot aplica numai pe feţele anterioară şi externă a braţului. Pensările, cernutul şi rulatul se execută după tehnica obişnuită, dar numai cu o mână. Netezirea de încheiere se asociază cu scuturatul întregului membru care se execută aed v din umăr. Umărul se masează din aceleaşi poziţii ca şi braţul; se folosesc aceleaşi manevre, ce vor fi executate cu mâna de partea opusă. Netezirea se face în sens ascendent, conturând dinainte înapoi şi de jos în sus relieful muşchiului deltoidian şi îndreptându-se în faţă spre claviculă şi în spate spre omoplat (fig. 148 - 149). Prin fricţiune acţionăm asupra ţesuturilor moi subcutanate, iar prin frământat asupra muşchilor. Aceste manevre por fi combinate. Tocatul, plescăitul, şi baterea cu pumnul se aplică numai atunci când umărul este destul de musculos. Netezirea de închiere se poate limita la umăr, sau extinde pe toată lungimea braţului. Automasajul membrului superior în întregime se poate executa într-un timp mai scurt, renunţând la masajul mâinii şi la manevrele mai puţin potrivite pentru această regiune. Poziţia de lucru este în acest caz stând în picioare, cu braţul puţin depăr-• tat de trunchi, care, la rândul său, se înclină uşor înainte şi în afară. Uneori 141

este bine să fixăm întreg membru superior în poziţia dorită, prin apliparea palmei pe un sprijin fix, pe o masă sau speteaza unui scaun.

Fig. 148

Fig. 147

Fig. 149

Manevrele de netezire, fricţiune şi frământat s