Ionel Teodoreanu Basmul Toamnei

Basmul toamnei de Ionel Teodoreanu "Basmul toamnei" face parte dintr-un volum de tinereţe "Jucării pentru Lily" conţinând scrierile de debut ale autorului. Cu multă sensibilitate şi umor, cu un fin spirit de observaţie, Ionel Teodoreanu relatează întâmplări din universul naturii, acest "basm" al toamnei conturează o anumită atmosferă încărcată de lirism, miraculoasă, în care transformările din natură sunt surprinse cu ajutorul personificării, trădând încântarea şi uşoara tristeţe a autorului. Fiecare element din natură, plantă sau vieţuitoare dobândeşte însuşiri umane, trăieşte sentimente şi emoţii puternice, are reacţii diferite la apariţia toamnei. Este vorba de un univers magic, în care "personajele" întruchipează simbolic prefacerile din natură, pornind de la formulele şi atmosfera tipice basmului. "Basmul toamnei" are drept povestitor o frunză, ce relatează totul "cu glasul stins de sfială, cu obrajii dogorâţi", începând cu formula cunoscută "A fost odat'!." Şoapta încărcată de mister a frunzei stârneşte curiozitatea întregii naturi, a frunzelor, a gâzelor, a firelor de iarbă care "s-apleacă şi se roagă suspinând: «sssspune... ssspune...»" La început se prezintă întâmplări sugestive din lumea vegetală, a livezilor şi a viilor. Ivirea toamnei provoacă schimbări uimitoare cum ar fi coacerea fructelor, a bostanilor şi a nucilor. Viile îşi schimbă culoarea frunzelor în nuanţe "aprinse". Ele se apleacă în bătaia vântului ca şi când ar fi ameţite de dulceaţa boabelor de strugure: "se clatină de beţie, că doar sunt mici, şi o boabă de poamă e damigeană de must pentru o frunză." În continuare se înfăţişează schimbările trăite de păsări şi de micile vieţuitoare. Vara a plecat şi, ca în poveşti, a semănat "zboruri de păsări" ca să nu rătăcească drumul. Păsările au zburat, însă, şi "vara s-a rătăcit departe", nemaigăsind drumul de întoarcere decât o dată cu revenirea păsărilor călătoare. Micile vieţuitoare resimt tristeţea sfârşitului de vară. Greierii "prizăriţi" "doinesc tremurător bejania firavilor funigei" speriaţi de sosirea toamnei, cosaşii tulbură "ţiuitul tăcerii", lăcustele sprintene "se joacă de-a stelele căzătoare", iar broscoii imită croncănitul ciorilor. "Ţânţarii agăţaţi de frunzele roşii, le înţeapă", iar 'Impui toamnei tremură înfrigurat." Scriitorul se întoarce la lumea vegetală, cu o notă de umor autorul descrie castanul sălbatic, cam "nătâng de felul lui", care se bucură "că-i doldora de fructe", dar ruşinat de aspectul ţepos al acestora, le aruncă "mânios" la pământ. Floarea-soarelui "îngrijorată de ropotul căderilor", se-apleacă spre pământ să asculte. Basmul îşi continuă firul, dar întreaga natură pare să aţipească, trecând în lumea visului "frunzele pică de somn" în timp ce ploaia îşi întinde stăpânirea, "cerul picură" . Depănând firul basmului, ascultătorul cuprins de visare se trezeşte în alt anotimp, "cu capul în poala Iernii", care îşi spune la rândul ei povestea în timp ce îşi toarce 'fuiorul de fulgi" pentru că frunza a dispărut. Atmosfera încărcată de visare se încălzeşte deodată, căci basmul "de aur al Toamnei" este povestit de gura dogoritoare a vetrei în care s-a transformat lama. Personificarea devine mijlocul artistic de bază prin care acest univers al naturii se umanizează, căpătând trăsături miraculoase, alături de personificare, epitetele joacă un rol important în caracterizarea elementelor de natură sau a acţiunilor. Figurile de stil se împletesc realizând imagini vizuale, sonore şi dinamice de mare expresivitate, conturând tabloul toamnei în culori vii. Stilul metaforic şi profund liric al scriitorului rămâne inconfundabil pentru literatura română.