Investitiile Straine Directe Licenta

Facultatea de Economie şi Adminstrarea Afacerilor Universitatea ‘’Dunărea de Jos’’ Galaţi

INVESTIŢIILE STRĂINE DIRECTE

Îndrumător: Lect. Univ. Dr. Vîrlănuţă Florina

Student:Branişte Daniela Specializarea Finante Banci

2012

CUPRINS

..............................................................................1

Capitolul 1. Investiţiile străine directe.......................................................................2 1.1 Conceptul de investiţie străină directă ...................................................................2 1.2 Teorii economice privind ISD..................................................................................5 .................................................................................................................................... 5 1.3 Politicile de atragere a ISD...................................................................................10 1.4 Efectele investiţiilor străine directe.......................................................................12

Capitolul 2. Investiţii străine directe în România...................................................15 2.1 Atragerea investiţiilor străine directe în România ................................................15 2.2 Evoluţia investiţiilor străine directe în contextul integrări europene.....................18 2.3 Investiţiile străine directe şi criza economică........................................................23

Capitolul 1. Investiţiile străine directe 1.1 Conceptul de investiţie străină directă 2

Investiţiile internaţionale de capital se materializeaza sub două forme, şi anume investiţiile străine directe şi investiţiile de portofoliu. Ceea ce deosebeşte cele două forme de manifestare ale fluxurilor internaţionale de capital este modalitatea de exercitare a controlului asupra investiţiei de către investitor. 1 Există mai multe definiţii ale investiţiilor străine directe însa cea mai importantă, din punct de vedere practic, este definiţia aparţinând Fondului Monetar Internaţional, definiţie cuprinsă în ediţia a cincea a Manualului de Balanţă de Plăţi. “Investiţia străină directă este o categorie a investiţiilor internaţionale care reflectă scopul unei entităţi rezidente într-o ţară (investitorul direct) de a obţine un interes de durată într-o companie rezidentă într-o altă ţară (investiţia directă)”2 Această definiţie este utilizată de toate ţările membre FMI în momentul predării rapoartelor privind situaţia balanţei de plăţi. Şi Banca Naţională a României utilizează această definiţie în completarea datelor corespunzătoare acestui indicator în cadrul balanţei de plăţi. Conform manualului de plăţi a FMI, pentru a identifica o investiţie străină directă este utilizat ca criteriu principal, influenţa investitorului în administrarea investiţiei directe. Fluxurile de investiţii străine directe se compun din3: •

Acţiuni: acţiunile deţinute în sucursale, părţile sociale din capitalul filialelor şi asociatelor, precum şi alte contribuţii la capital, cum ar fi participarea cu utilaje din partea unui investitor direct;

•

Împrumuturi intra-firma (Alte investiţii directe de capital): Acestea se refera la fondurile împrumutate între investitorul direct şi sucursale, filiale şi asociate.

•

Profituri reinvestite: Profiturile reinvestite constau în venituri pe care le primeşte investitorul direct şi care nu au fost distribuite ca dividend de către filiale sau asociate, sau venituri pe care sucursala nu le-a remis investitorului direct. Investiţiile străine directe se măsoara din punct de vedere cantitativ prin intermediul a doi

indicatori: fluxurile de investiţii străine directe şi stocurile de investiţii străine directe. Prin fluxurile de investiţii directe (FDI flows) se înteleg sumele aferente investiţiilor realizate de investitori străini într-o perioada de timp. Fluxurile de investiţii pot fi de intrare – FDI inflows: ce 1

Florin Bonciu – Investiţiile străine directe şi noua ordine economică mondială Editura Universitară, Bucureşti, 2009, p.17 2 Balance of Payments Manual, Fifth edition, International Monetary Fund, Washington D.C.,1993. 3 Idem 1, p.18

3

investiţii s-au facut într-o ţară sau grup de ţări de firme sau investitori nerezidenţi, sau de ieşire – FDI outflows: ce investiţii au fost făcute de firme sau investitori rezidenţi într-o ţară sau grup de ţări. Stocul de investiţii străine directe (FDI stock) reprezintă valoarea participanţilor la capital şi a rezervelor aparţinând firmei investitoare, la care se adaugă valoarea datoriilor nete ale filialelor către firma investitoare. Se poate spune ca stocul de investiţii străine directe reprezintă suma investiţiilor străine directe efectuate de la un moment de referinţa până la data indicată.4

4

Florin Bonciu – Investiţiile străine directe şi noua ordine economică mondială Editura Universitară, Bucureşti, 2009, p.19-20

4

1.2 Teorii economice privind ISD Principalele teorii economice pot fi grupate în: teorii ale dezvoltării macroeconomice, teorii ale întreprinderii si teoria eclectică5.

Tabel 1.1 Principalele teorii economice Categorie

Teorie

Reprezentanţi

Teoria

valorificării Hymer(1960)

imperfecţiunilor Teorii ale dezvoltării macroeconomice

pieţei Teoria

ciclului

Kindleberger(1969) de viaţă

produsului Teoria concurenţei de oligopol

al Vernon(1966,1979) Caves(1971),Graham(1978) Kindleberger,

Teoria avantajului de monopol Teorii

ale Teoria internalizarii producţiei

Knickerbocker(1973) Hymer (1976) Buckley si Casson (1976)

întreprinderii

Rugman (1980)

-

Wiliamson (1985) John Dunning (1977)

Teoria eclectică

În anii ’50, în Statele Unite ale Americii, au început să se constituie diferite societăţi transnaţionale (STN) în sensul lor contemporan, societăţi, care dispuneau de reţele de producţie dezvoltate şi care cuprindeau întreaga lume. Ele recurgeau la instrumentul investirii pentru cucerirea pieţelor în creştere ale Americii Latine şi ale Europei de Vest. Foarte active, în acest sens, erau corporaţiile americane (Хеrох, IВМ, General Electric, Dupont, Ford, General Motors şi Соса-Со1а). De aceea, cercetătorii din Statele Unite şi din Europa Occidentală, dispunând de date empirice, necesare pentru studierea motivării şi conduitei STN în domeniul investiţiilor străine directe, au început să emită diferite teorii, ce explicau esenţa noţiunii de investiţii străine directe şi impactul acestora asupra ţării-recipient şi asupra ţării-donatoare. Deoarece ISD sunt strâns legate de activitatea 5

Viorela Beatrice Iacovoiu –“ Investiţii străine directe între teorie şi practică economică” , Editura ASE, Bucureşti, 2009 p.28

5

societăţilor transnaţionale, aceste investiţii sunt studiate în cadrul teoriei societăţilor transnaţionale. Teoreticienii occidentali ai ISD s-au concentrat treptat în trei grupuri principale, unul cu originea în SUA (R.Vernon, M.Porter, Lindert, Coase), al doilea în Canada (Hymer, Gordon, Caevet, Saforian) şi al treilea în Anglia (Dunning, Cassun, Cantwell). Deşi anumite aspecte teoretice ce se referă direct sau indirect la ISD au fost elaborate încă de A.Smith şi D.Ricardo, K.Marx şi V.I.Lenin, cele mai multe teorii din acest domeniu au fost formulate abia în ultimele două-trei decenii. Scopul principal al tuturor teoriilor investiţiilor străine este determinarea motivărilor firmelor transnaţionale.6 Teoria valorificării imperfecţiunilor pieţei Imperfecţiunile pieţei sunt determinate de mai mulţi factori şi anume: a) diferenţele dintre pieţe, cauzate de intervenţia statului în economie (nivelul diferit al impozitelor şi taxelor vamale, reglementări antimonopol etc.); b) imperfecţiunile legate de eşecurile pieţei (posibilităţile efectuării economiilor de scară, bunurile publice etc.); c) rata profitului distincta pe diferite pieţe în virtutea costurilor diferite ale factorilor de producţie. Hymer a observat că teoriile iniţiale care privesc investiţiile străine directe şi susţin că fluxurile de ISD se datorează diferenţelor de profit ca şi în cazul investiţiilor de portofoliu, nu explică unele fenomene apărute în practica economică, ca de exemplu faptul că intrările şi ieşirile de fluxuri de ISD se realizează în aceeaşi ţară în acelaşi timp; companiile multinaţionale care investesc în străinătate au în continuoare o activitate susţinută sub ţara de origine; societăţile transnaţionale investesc, şi in acelaşi timp, se împrumută din străinatate.7 Constatând această contradicţie, Hymer subliniază diferenţa existentă între investiţiile străine directe şi cele de portofoliu, precum şi necesitatea includerii în orice teorie despre ISD a conceptului de control asupra activelor în care s-a realizat investiţia. El consideră că fluxurile de ISD se datorează imperfecţiunilor pieţei, a căror valorificare prin investiţii străine directe este preferată de societăţile transnaţionale altor forme, ca de exemplu exportul sau vânzarea licenţelor. Analizele lui Hymer se bazează pe două feluri de imperfecţiuni ale pieţei, care au fost studiate , ulterior, si de alţi teoreticieni, cum ar fi Calvet, Dunning si Rugman, şi anume: •

Imperfecţiuni structurale, caz în care investitorii urmăresc să controleze o întreprindere străină prin fuziune sau achiziţionare, pentru a aplica înţelegeri de cartel între ei;

6 7

Elena Moise – „ Investiţii străine directe”, Editura Victor, Bucureşti 2005, p.20-25 Mişu Negriţoiu - „Salt înainte” , Editura Expert, Bucureşti, 1996, p.56-59

6

•

Costul tranzacţiei si al imperfecţiunii informaţionale datorate distribuţiei inegale a “avantajelor” între întreprinderile existente sau cele potenţiale. 8 Teoria ciclului de viaţă al produsului Această teorie a fost susţinută si dezvoltată de Vernon(1966) şi demonstrează că localizarea

activităţii productive a unei întreprinderi multinaţionale evoluează pe parcursul ciclului de viaţă al produsului, fiind determinată astfel deplasarea companiilor transnaţionale de la export catre investiţii străine directe9. Teoria ciclului de viaţă al produsului porneşte de la ideea de inovare tehnologică, ca rezultat al unor stimulente şi presiuni furnizate şi respective, exercitate de către piaţă. Conform ipotezei, firmele dau dovadă de o adevărata miopie, nereuşind să vadă dincolo de oportunităţile şi ameninţările prezente pe piaţa din imediata lor apropiere, respectiv piaţa locală. Desigur că inovaţiile firmelor tind să reflecte caracteristicile pieţei locale, între altele, dotarea cu factori de producţie, nivelul şi structura cererii. Mai mult decât atât, piaţa locală constituie nu numai sursa, motivaţia inovării, ci chiar spaţiul economic preferat de firme pentru dezvoltarea produselor lor, în virtutea comunicării facile între specialişti si clienţii potenţiali.10 În opinia lui Vernon, ipoteza ciclului de viaţă al produsului rămane încă valabilă pentru întreprinderile mai mici, care nu pot alege cea mai buna ţară pentru investiţii.11 Teoria concurenţei de oligopol Teoria avantajului de oligopol a fost dezvoltată de Caves(1971), Graham(1978) si Kindleberger, şi susţine că marile întreprinderi investesc una în ţara celeilalte ca acţiune de autoapărare în faţa concurenţei oligopoliste. De asemenea teoria explică de ce întreprinderi europene investesc in S.U.A exact în aceleaşi sectoare industriale în care companii americane investesc în Europa. O teorie asemănătoare a fost lansată de F. Knickrbocker (1973), şi susţine că în ramurile oligopolice, după liderii pieţei, care investesc în străinătate, urmează concurenţii lor naţionali. În 45%

8

Iacovoiu, Viorela – „Investiţii străine directe între teorie şi practică economică” , Editura ASE, Bucureşti, 2009 p.29 Iustina Luţan – „Investiţii străine directe de capital in contextul aderării României la Uniunea Europeană”, Editura ASE Bucureşti 2006, p.6 10 Anda Mazilu – „Transnaţionalele şi competitivitatea” Editura Economică, Bucureşti 1999,p.45 11 Idem 8,p.36 9

7

din cazuri, această strategie „de urmare a liderului” s-a observat în decurs de trei ani din momentul investirii iniţiale12. În sectoarele cu o concurenţă ridicată: sectorul energetic, metalurgia; astfel de strategii investiţionale sunt mai rare, deoarece liderii vor alege în locul luptei concurenţiale, simpla divizare a pieţei, evitând astfel efecte de tipul diminuării generale a preţurilor ce ar duce la pierderi pentru toţi oligopoliştii. Conform acestei teorii investitorii străini îşi organizează activitatea în funcţie de existenţa unor avantaje, cum ar fi: posibilitatea efectuării economiilor de scară; mărimea costurilor; posibilitatea de diferenţiere a produselor sau serviciilor. Teoria avantajului de monopol Hymer a dezvoltat teoria avantajului de monopol pornind de la Teoria imperfecţiunilor pieţei. Noua teorie presupune că întreprinderile investitoare au unele avantaje de monopol care le permit sa amplaseze unităţi în străinătate, acestea fiind mult mai profitabile decât întreprinderile din ţară. Se disting două categorii în cadrul avantajelor de monopol ale unei întreprinderi multinaţionale: cunoştinţe superioare şi economia de scară. Este o diferenţă între investiţii străine pe orizontală şi investiţii străine pe verticală. În cazul investiţiilor străine pe orizontală întreprinderea investitoare amplasează în ţara gazda o filială care realizează acelaşi produs ca şi în ţara de origine însă, pe de altă parte, întreprinderea realizează şi o investiţie pe verticală atunci când stabileşte noi capacităţi de producţie pentru fabricarea produselor intermediare. Alţi cercetători cum ar fi David T. Teece, consideră că integrarea pe verticală prin investiţii străine nu poate fi utilizată ca un instrument de obţinere a unei rente de monopol şi în consecinţă, teoria lu Hymer nu poate explica acest tip de ISD. Acelaşi cercetător este de părere că nici ISD pe orizontală nu pot fi explicate în întregime prin această teorie13.

Teoria internalizarii producţiei

12

Viorela Beatrice Iacovoiu – “Investiţii străine directe între teorie şi practică economic”, Editura ASE, Bucureşti, 2009 p.33 13 Idem 12, p.32

8

Teoria internalizării producţiei a fost dezvoltată în a doua jumătate a anilor ’70 de către doi economişti de la Universitatea din Reding (Marea Britanie) – P. Buckley şi M.Casson (1976) şi cuprinde o analiză empirică a firmelor multinaţionale.14 Conform teoriei, intrarea în ţară a investiţiilor străine directe se află într-o dependenţă directă de nivelul dezvoltării ei economice. Adepţii acestei teorii susţin că companiile tind spre dislocarea investiţiilor lor directe pe pieţele cu un nivel mai scăzut al PIB-ului pe cap de locuitor, decât în ţara de origine a capitalului. Atitudinea unei ţări faţă de ISD este determinată de starea economiei ei, o ţară care necesita un volum mare de muncă şi cu tehnologii învechite devine aproape întotdeauna netoimportator al investiţiilor străine directe.15 Conform teoriei lui P.Buckley şi M.Casson, firmele mari pot să-şi extindă activitatea, excluzând concurenţii prin know-how-urile lor. Cei doi criticau teoriile anterioare pentru accentul mare pus pe funcţia de producţie şi ignorarea altor avantaje unice ( organizarea internaţională a activităţii, resursele de marketing şi de asigurare, dezvoltarea resurselor umane şi managementul financiar bine reglementat). Operatorii internaţionali obţin avantaj concurenţial nu în urma utilizării unui singur factor specific într-un anumit domeniu, ci în consecinţa internaţionalizării know-how-ului lor, în loc de a-l transmite altor organizaţii externe.16 În toate sectoarele industriale, care suportă cheltuieli mari pentru cercetare, iar organizarea producţiei necesită un volum mare de capital (industria chimică, construcţia de automobile) şi un număr mare de mărfuri intermediare sub formă de componente şi semifabricate (electronica de uz casnic, farmaceutica), are loc internaţionalizarea producţiei. Internalizarea activităţii economice a societăţilor transnaţionale este o necesitate de utilizare a avantajelor de proprietate şi a posibilităţilor acordate de imperfecţiunea pieţei. Prin internaţionalizarea producţiei, firmele urmăresc maximizarea profitului prin micşorarea cheltuielilor pentru producţie şi încheierea tranzacţiilor. Teoria eclectică a investiţiilor străine directe Teoria eclectică a investiţiilor străine directe aparţine profesorului englez J.Dunning. Această teorie este mai complexă şi mai integrală, cuprinzând şi combinând diferite teori.

14

Elena Moise – „Investiţii străine directe”, Editura Victor, Bucureşti 2005, p.29 Mişu Negriţoiu – „Salt înainte”, Editura Expert, Bucureşti, 1996, p.65-68 16 Idem 14, p.29 - 30 15

9

Teoria eclectică se bazează pe idea că prin comparaţie cu competitorii locali, companiile străine nu au informaţii la fel de bune despre mediul de afaceri local.17 În opinia lui J. Dunning, fluxurile de investiţii nu sunt determinate de o singura cauza ci de o combinaţie de motivaţii, şi anume18: •

Avantajele specifice ţării gazdă;

•

Avantajele specifice întreprinderii investitoare;

•

Capacitatea proprietarului întreprinderii investitoare de a internaliza aceste avantaje. De asemenea profesorul englez ajunge la concluzia ca există mai multe direcţii de provenienţă

a factorilor determinanţi ai avantajelor de proprietate: •

Obstacole în calea noilor concurenţi, ca de exemplu accesul pe piaţa de materii prime;

•

Investiţii anterioare în anumite active ale căror costuri se reflectă in calculele noilor întreprinderi, dar nu si ale sucursalelor întreprinderilor multinationale;

•

Caracterul multinaţional al întreprinderii, care plaseaza mai bine pe piaţă internaţională. Ideea esenţială a acestei teorii constă în explicarea distribuţiei producţiei internaţionale pe ţări.

Este nevoie atât de dotările specifice unei întreprinderi cât şi de condiţiile specifice unei ţări pentru dezvoltarea investiţiilor străine directe.

1.3 Politicile de atragere a ISD În sens general, prin politica economică vom întelege: O direcţie de acţiune definită, selectată din mai multe alternative, care urmăreşte în condiţiile date, să ghideze şi să determine decizii prezente şi viitoare; un plan, la nivel înalt, continuând obiective generale si proceduri acceptabile, aparţinând unui organism guvernamental. 19 Referitor la politicile de atragere a investiţiilor străine directe, simpla realizare a unui plan, oricât de complex, este o condiţie necesară dar nu şi suficientă pentru atragerea investiţiilor străine. Implementarea unor politici nu este posibilă fară existenţa unor premise economice, premise juridice si instituţionale. Toate aceste premise formează capacitatea de a atrage investiţii străine directe. Capacitatea de a atrage investiţii străine directe 17

Iustina Luţan – „Investiţii străine directe de capital în contextul aderării României la Uniunea Europeană”, Bucureşti, rt2006, p.7 18 Mişu Negriţoiu – „Salt înainte” Editura Expert, Bucureşti, 1996, p.68-71 19 Dicţionarul Merriam- Webster – Ediţia a 10-a

10

În privinţa capacităţii de atragere a investiţiilor străine directe, un aspect important este reprezentat de asigurarea cel puţin a unui cadru minimal privind societăţile comerciale, concurenţa, falimentul, asigurările, sistemul bancar, impozitarea, sistemul contabil şi altele. Un alt aspect se referă la deschiderea economiei în faţa investitorii străini, ţările care au atras mai mulţi investitori străini au fost cele care au deschis complet economia, permiţând respectarea reglementărilor tehnice, de protecţie a mediului dar şi accesul investitorilor străini în toate domeniile de activitate. Importantă în atragerea capitalului străin este şi atitudinea populaţiei şi a partidelor politice faţă de investiţiile străine. Este evident faptul că în cazul unei atitudini ostile faţă de investitorii străini, atât la nivelul populaţiei cât si la nivelul unor partide politice, investitorii străini vor fi descurajaţi şi vor evita să acţioneze pe piaţa respectivă. Capacitatea de a atrage investiţii străine directe poate fi privită si din punctul de vedere al competitivităţii unei economii. Gabor Hunya prezintă o analiză în care competitivitatea economiilor naţionale poate fi considerată prin prisma capacităţii de a vinde, de a atrage activităţi şi investiţii, precum de a prezenta structuri economice flexibile, adaptabile evoluţiilor mediului economic intern şi internaţional.20 Clasificarea politicilor de atragere a investiţiilor străine directe Pentru atingerea unor obiective naţionale de politică economic, utilizarea investiţiilor străine directe se poate face sub o mare diversitate de forme. Politica economică a unui stat poate stabili priorităţi pe ramuri - domeniile în care se doreşte efectuarea de investiţii; pe regiuni – locul în care se doreşte efectuarea investiţiilor; pe probleme - problemele care trebuie rezolvate cu ajutorul investiţiei străine. Cu cât un guvern va stabilii mai precis astfel de obiective pentru fiecare perioadă, cu atât va putea mai bine să folosească diverse pârghii economice pentru a dirija investiţiile către obiectivele dorite.

Politicile privind investiţiile străine directe pot fi clasificate astfel21: 20

Florin Bonciu, “Investitii străine directe si noua ordine economica mondiala”, Ed. Universitară, 2009, p.97 Viorela Beatrice Iacovoiu – „Investiţii străine directe între teorie şi practică economică” Editura ASE, Bucureşti, 2009 p.63 21

11

•

Politici minimale ce prevăd doar posibilitatea unui investitor străin de a desfaşura activităţi economice într-o altă ţară;

•

Politici de promovare a investiţiilor străine directe care pun accentul pe marketingul unei ţări ca destinaţie a proiectelor de investiţie;

•

Politici de atragere a investiţiilor străine directe care, în plus faţă de activitatea de promovare, prevăd si o componentă de negociere activă, cu acordare de stimulente deseori substanţiale, în vederea determinării unui investitor sa îşi localizeze investiţia într-o ţără dată;

•

Politici de menţinere a investitorilor străini deja prezenţi în economie. Dată fiind mobilitatea capitalurilor internaţionale, menţinerea unui investitor străin nu este un fapt automat, care vine de la sine. Menţinerea unui investitor o perioadă cât mai lungă de timp într-o economie necesită măsuri active si personal specializate;

•

Politici mixte care includ în diferite proporţii variantele de mai sus.

1.4 Efectele investiţiilor străine directe Implicaţiile economice ale investiţiilor străine directe asupra economiilor emergente pot fi urmărite la nivel micro şi macroeconomic. Pe lângă efectele economice, ISD au atras după sine si o serie de implicaţii politice mai ales în contextul integrării ţărilor central şi est-europene în Uniunea Europeană. Investiţiile străine directe generează la nivel macroeconomic atât efecte pozitive, cât si negative, dintre cele pozitive menţionăm: 

Susţinerea creşterii economice, care se realizează diferenţiat în funcţie de tipul

investiţiei străine directe. În cazul unei investiţii de tip greenfield, creşterea economică se datorează creării unei noi capacităţi de producţie, locurilor de muncă suplimentare, apariţiei unui nou consumator şi plătitor de taxe. Însă în cazul participării la privatizare – investiţii de tip brownfield, efectele pozitive apar în situaţia eficientizării activităţii agentului economic şi creşterii competitivităţii acestuia, permiţând astfel supravieţuirea pe termen lung a întreprinderii privatizate. 

Stimularea investiţiilor interne, crescând astfel interesul producătorilor autohtoni în

sporirea eficienţei activităţii economice.

12



Sprijinirea restructurării şi privatizării, aspect deosebit de important mai ales în cazul

firmelor care necisită un volum mare de capital şi capacitatea de a reorganiza şi eficientiza activitatea economică. 

Susţinerea creşterii investiţiilor de capital. În cazul în care pieţele locale nu dispun de

resurse financiare pentru finanţarea unor proiecte importante, investiţiile străine pot acoperi acest deficit. Astfel, prin finanţarea deficitului de cont curent pot avea efecte pozitive asupra balanţei de plăţi externe. 

Generarea efectelor pozitive asupra balanţei comerciale în cazul în care investitorul

direct produce în primul rând pentru export. 

Susţinerea creşterii veniturilor la bugetul statului prin apariţia de noi contribuabili în

economia ţării gazdă. La nivel microeconomic efectele investiţiilor străine directe sunt mult mai concrete şi mai vizibile: accesul la tehnologii moderne, la management şi know- how. Analiza situaţiei din economiile de tranziţie din Europa Centrală şi de Est a arătat că modernizarea şi restructurarea au fost mult mai intense şi s-au realizat mult mai rapid în întreprinderile cu participare străină de capital. Nu lipsesc nici efectele negative care se manifestă, de obicei, pe termen scurt, apariţia lor fiind strâns legată de implementarea investiţiei şi/sau eficientizarea acesteia, ca de exemplu:  Creşterea importurilor, care se răsfrânge negativ asupra soldului balanţei comerciale, se datorează importului de maşini şi utilaje finanţat de investitorul străin, fără de care implementarea investiţiei nu ar fi posibilă.  Creşterea şomajului datorită restructurării întreprinderilor privatizate cu scopul eficientizării

rapide a activităţii. În acest caz, se poate înregistra o reducere a numărului lucrătorilor în întreprinderile privatizate.  Impact negativ asupra bugetului datorat, pe de o parte, facilităţilor fiscale acordate

investitorilor străini care duc la reducerea imediată a veniturilor bugetare, iar pe de altă parte, creşterea numărului şomerilor ca urmare a privatizării şi restructurării întreprinderilor de stat, care generează cheltuieli suplimentare la buget, întrucât forţa de muncă disponibilizată de sectoarele restructurate nu este imediat absorbită de activităţile aflate în dezvoltare. Cât despre factorul politic, s-a constatat în practica internaţională că intervine în domeniul investiţiilor străine directe cel puţin în următoarele momente 22: 22

Florin Bonciu – „Investiţii străine directe şi noua ordine economică mondială” Editura Universitară, Bucureşti, 2009, p.70

13

 În luarea deciziei de atragere a investiţiilor străine directe, ca măsură deliberată şi conştientă de

facilitare a creşterii şi dezvoltării economice;  În implicarea şi validarea la nivel guvernamental a proiectelor de investiţii majore;

 În cazul investiţiilor străine referitoare la privatizări importante; Aşadar, impactul ISD asupra economiei ţării gazdă este diferit de la o ţară la alta, în funcţie de condiţiile concrete existente la nivel economic, social şi politic şi de gradul de pătrundere a capitalului străin.

14

Capitolul 2. Investiţii străine directe în România

2.1 Atragerea investiţiilor străine directe în România România are serioase rămâneri în urmă faţă de statele din jur în ceea ce priveşte starea economică, în general, şi cu atât mai mult din punctul de vedere al investiţiilor străine directe atrase. Elaborarea strategiilor de atragere a investiţiilor străine este concepută selecţionând diferiţi factori de influenţă: facilităţi fiscale şi stimulente; dezvoltarea mediului de afaceri la nivel european şi mondial; stimulentele care au dovedit eficienţă mare în atragerea investiţiilor străine; aplicarea unei metode de perfecţionare continuă şi de promovare a investiţiilor străine. Această strategie presupune: eliminarea barierelor administrativ-birocratice care determină costuri suplimentare la înfiinţarea şi în timpul funcţionării întreprinderii; asigurarea unui cadru stabil de reglementare a mediului de afaceri; introducerea serviciilor on-line pentru a veni în întâmpinarea nevoilor întreprinderii, pentru facilitarea accesului firmei la informaţii publice legate de dezvoltarea afacerilor şi în relaţia cu administraţia publică; creşterea competitivităţii întreprinderilor din sectorul productiv şi servicii; orientare către cerinţele sectorului productiv, a domeniului cercetare-dezvoltare; promovarea instrumentelor financiare adresate întreprinderilor mici Stimulentele joacă un rol important în multe state, atât dezvoltate, cât şi în curs de dezvoltare. Într-o succintă definiţie, stimulentele investiţionale îmbracă forma oricărui avantaj economic comensurabil acordat unor anumite categorii de firme sau, în mod specific, unor firme cu scopul încurajării inducerii la nivelul acestora a unui anume comportament, dezirabil din perspectiva ţării gazdă.23 Stimulentele pot fi grupate în trei categorii: cele fiscale, financiare şi de altă natură. Din categoria stimulentele fiscale fac parte reducerile sau scutirile de la impozitare a cifrei de afaceri, a beneficiilor, a valorii adăugate, a taxării importurilor sau exporturilor, reducerea cotizaţiilor stabilite asupra forţei de muncă. Stimulentele financiare privesc cu prioritate subvenţiile directe, creditele preferenţiale (cu o rată a dobânzii mai mică decât cea practicată pe piaţă). Ultima categorie de stimulente cuprinde servicii subvenţionate furnizate de agenţiile de promovare a investiţiilor, avantaje în privinţa accesului la piaţă şi protejarea segmentului de piaţă deţinut prin accesul preferenţial sau 23

Anda Mazilu – „Transnaţionalele şi competitivitatea” Editura Economică, 1999, p.75

15

garantarea accesului la pieţele publice şi protejarea pieţei investitorului prin restricţionarea importului de produse concurente; acordarea de subvenţii pentru clădiri, terenuri, servicii de electricitate şi telecomunicaţii; existenţa unui regim privind schimburile valutare. Date empirice arată că acordarea de stimulente pentru atragerea de investiţii străine directe este în creştere pe plan mondial, cele mai răspândite fiind stimulentele fiscale şi cele financiare. Stimulentele fiscale sunte preferate de ţările în curs de dezvoltare în timp ce ţările dezvoltate oferă,în general stimulente financiare întrucât dispun de resurse necesare acordării unor stimulente directe.24 Existenţa unui cadru legislativ stabil şi transparent este esenţială pentru atragerea ISD în ţara respectivă. După 1989, posibilitatea efectuării de investiţii străine directe în România a fost reglementată prin adoptarea Decretului-Lege nr.96/1990 privind unele măsuri pentru atragerea investiţiei de capital străin în România. În conformitate cu prevederile acestui act normativ, devenea posibilă constituirea de societaţi comerciale cu participare străină de capital, atât prin asociere cu persoane juridice sau persoane fizice române, cât si prin participare 100% a capitalului străin.25 Stimulentele acordate de România privesc: Noile investiţii . Decizia guvernamentală numărul 1165/2007 cu privire la stimularea



creşterii economice prin intermediul investiţiilor străine stabileşte: investiţia iniţială de minimum 30 milioane Euro să creeze cel puţin 300 de locuri de muncă noi în toate sectoarele de activitate; alocarea de fonduri nerambursabile; Ordinul numărul 296/2007 stabileşte acordarea de stimulente în susţinerea investiţiilor în parcurile industriale: scutirea de taxe pe clădiri şi terenuri, posibilitatea de a modifica destinaţia unui teren din parcul industrial, scutirea de taxe la retragerea terenului din circuitul agricol pentru integrarea acestuia în parcul industrial.26 

Crearea de noi locuri de muncă. Legea numărul 76/2002 în legătură cu sistemul de

asigurări pentru şomeri şi stimularea angajării forţei de muncă stabileşte: - se oferă până la 50% cotă parte din cheltuielile de pregătire pentru până la 20% din personalul angajat; - stimularea angajatorilor se face prin: subvenţionarea slujbelor; oferirea creditelor în condiţii avantajoase pentru a crea noi slujbe; - oferirea de fonduri nerambursabile; 24

Viorela Beatrice Iacovoiu – „Investiţii străine directe între teorie şi practică economică” Editura ASE, Bucureşti, 2009 p.87 25 Florin Bonciu, “Investitii străine directe si noua ordine economica mondiala”, Ed. Universitară, 2009, p.136 26 Ordin nr. 296/2007 - din 18/09/2007 - privind aprobarea schemei de ajutor de stat regional acordat pentru investiţiile realizate în parcurile industriale

16

- excepţii la contribuţiile către bugetul de asigurări de şomaj; - reducerea de 2,5% pentru cota de contribuţie datorată de angajat către bugetul de asigurări al şomajului. Legea numărul 72/2007 privind stimularea angajării elevilor şi studenţilor priveşte stimularea financiară însumând 50% din salariul minim pe economie, garantat în plata pentru fiecare elev şi student. Durata acordării stimulentului financiar este de maxim 60 de zile calendaristice.27 

Mediu. Ordonanţa de urgenţă numărul 196/2005 din Fondul de mediu se aplică pentru:

prevenirea poluării, reducerea impactului asupra atmosferei, apa şi sol, reducerea nivelului de zgomot, folosirea de tehnologii ecologice, managementul deşeurilor (inclusiv deşeuri periculoase), protejarea resurselor de apă, plante care purifică apa pentru comunitatea locală, managementul malului mării, conservarea biodiversităţii, managementul zonelor naturale protejate, protecţia mediului, educarea populaţiei, reducerea efectului de seră, emisia de gaze; reconstrucţia ecologică şi un management durabil al pădurilor, împădurirea terenurilor depreciate în zone în care pădurea este rară; închiderea bazinelor pentru noroiul minier. Aceasta priveşte alocări financiare sau cofinanciare nerambursabile; susţinerea totală sau parţială a interesului implicat de împrumuturile bancare contractate, cofinanţarea proiectelor susţinute de UE şi/sau de alte fonduri internaţionale. 

Sectorul productiv. Decizia numărul 479/2008 a Ministerului Economiei şi Finanţelor

privind alocarea ajutorul de stat ca suport pentru consolidarea şi creşterea sectorului productiv român prin investiţii în marile întreprinderi se aplică pentru: industria extractivă, distribuţia apei, asanare, managementul deşeurilor, decontaminare, construcţii. Aceasta se referă la alocări financiare nerambursabile, plafonul maxim de ajutor fiind de 5 milioane de Euro şi are ca termen final data de 31.12.2013. Decizia numărul 477/2008 prin care se acordă ajutor de stat ca suport pentru consolidarea şi creşterea producţiei României prin investiţii ale întreprinderilor mici şi mijlocii se aplică pentru: industria extractivă, prelucrătoarere, pentru distribuţia apei, asanare, managementul deşeurilor, decontaminare. Aceasta priveşte locări financiare nerambursabile, plafonul maxim de ajutor fiind de 1,5 milioane Euro. Decizia guvernamentală numărul 1164/2007 pentru acordarea ajutorului de stat pentru dezvoltarea şi modernizarea întreprinderilor se aplică pentru: prelucrare, comerţ cu amănuntul, vânzare en gros, reparaţia de maşini, motociclete şi a bunurilor personale şi domestice, hoteluri şi restaurante; tranzacţii imobiliare; chirii şi servicii oferite în principal pentru întreprinderi; educaţie şi 27

Legea nr.72/26-03-2007 - Lege privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor

17

alte activităţi colective sociale şi personale. Decizia se referă la alocări financiare nerambursabile plafonul maxim de ajutor fiind de 200 de mii de Euro până în 2011. 

Consultanţă şi pregătire. Decizia numărul 478/2008 de acordare a ajutorul de stat ca

suport pentru consultanţă şi training oferit întreprinderilor mici şi mijlocii pentru a implementa şi realiza proiecte de investiţii se aplică pentru: industria extractivă, prelucrătoare, distribuţia apei, managementul deşeurilor, decontaminare, construcţii. Decizia se referă la alocări financiare nerambursabile, plafonul maxim de ajutor fiind de 150 de mii de Euro până la 31.12.2013. Decizia numărul 480/2008 de acordare a ajutorul de stat ca suport pentru creşterea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii prin servicii de consultanţă se aplică în toate domeniile de activitate şi priveşte alocări financiare nerambursabile, plafonul maxim de ajutor fiind de 10 mii de euro. 

Promovarea exportului. Decizia numărul 1609/2007 de acordare a ajutorul de stat

pentru a organiza misiuni economice şi activităţi de promovare peste hotare se aplică pentru promovarea exporturilor în toate domeniile de activitate. 

Turism. Decizia numărul 261/2008 pentru dezvoltare regională prin susţinerea

investiţiilor în turism în acord cu Programul Operaţional Regional 2007-2013 se aplică pentru investiţii în turism.

2.2 Evoluţia investiţiilor străine directe în contextul integrări europene Investiţia străină a constituit motorul esenţial al strategiei dezvoltării României, în care obiectivele propuse şi provocările au luat o cu totul altă dimensiune o dată cu perspectiva integrării în Uniunea Europeană. Integrarea europeană a constituit principalul obiectiv politic al tuturor partidelor aflate la guvernare, care a fost confirmat de încheierea negocierilor de aderare a României şi Bulgariei la UE cu ocazia summitului de la Bruxelles din 16-17 decembrie 2004. Odată cu încheierea negocierilor de aderare, România a intrat într-o nouă etapă, în care economia românească a trebuit să îşi reafirme potenţialul de participare activă pentru a atinge convergenţa economică cu Uniunea Europeană, în raport cu strategiile de dezvoltare adoptate de structurile decizionale ale acesteia.

18

Pregătirea României pentru aderarea la Uniunea Europeană şi atragerea de investiţii străine directe a permis o evoluţie economică pozitivă. Investiţiile au avut o creştere constantă mai ales în perioada de preaderare, în 2005 menţinându-se la un nivel ridicat de 6,6% din PIB. Prin aderarea la Uniunea Europeană, România şi-a sporit gradul de atractivitate ca ţară de destinaţie pentru investiţii străine directe, mai ales faţă de investitorii proveniţi din ţări membre U.E.. Tabel 2.1 Evoluţia investiţiilor străine directe Indicatori

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

12,81

-6,33

60.56

166,34

0,57

73,77

-19,96

30,97

-63.26

-23,73

1294

1212

1946

5183

5213

9059

7250

9496

3488

2596

Modificarea investiţiilor străine (%) Investiţii străine -MiiEuro -

Sursa: Prelucrare proprie după Arisinvest

Investiţiile străine directe în România au crescut progresiv astfel, dacă în 2001 investiţiile străine directe erau în valoare de doar 1294 mii euro, cifra a ajuns până în 2006 la 9059 mii euro. România a trecut la începutul anilor 2000 prin transformări de natură economică şi politică menite să stabilească economia liberă de piaţă, prin privatizarea întreprinderilor deţinute de stat şi prin deregularizarea economiei. Rezultatele nu au întârziat să apară: cererea internă a început să-şi revină, inflaţia a scăzut, încrederea în piaţa s-a îmbunătăţit, poziţia externă a fost în continuare consolidată.

19

Figura 2.1 Evoluţia investiţiilor străine directe atrase de Romania 2000-2010 (flux net de ISD miliarde euro)

Sursa: Arisinvest

ISD-urile au început să crească din anul 2000 de la 1,2 miliarde ajungând la un maxim de 9,3 miliarde în anul 2008, iar în anul 2010 au scăzut la 2.6 miliarde euro. În anul 2004 ISD-urile au crescut datorită aderării Romaniei la NATO, crescând astfel nivelul de încredere al investitorilor asupra ţării. Au crescut investiţiile în domenii precum cel prelucrator, comerţ şi domeniul serviciilor. În anul 2005 a fost adoptată cota unică de impozitare, fapt ce a atras investiţiile străine directe, observându-se o creştere semnificativă în anul 2006. Această creştere s-a datorat şi privatizării celei mai mari bănci din Romania: BCR, statul obţinând pentru 37% din acţiuni, 2.2 mld Euro. În perioada 2005- 2008, datorită intensificării procesului de privatizare, investiţiile străine directe au crescut, înregistrând nivele fără precedent. Apropierea de momentul aderării la Uniunea Europeană a dus la creşterea încrederii investitorilor străini şi la o intensificare a creşterii economice care a condus la o şi mai mare atractivitate pentru investitorii străini. Participaţiile nete ale investitorilor străini direcţi la capitalul social al întreprinderilor din România a început să creasă ajungând la valoarea de 4873 milioane euro (51,3% din fluxul net de 20

ISD) faţă de 2220 mil euro în anul 2007. Însă cei cinci ani de creştere susţinută a investiţiilor străine directe au luat sfârşit odată cu anul 2008. Cauzele scăderii fluxurilor ISD sunt:  Creşterea primelor de risc, în contextul perspectivelor nefavorabile privind creşterea economică;  Concentrarea ISD în sectoare puternic afectate de criza economică – tranzacţii imobiliare, industria auto, metalurgie;  Tendinţa de majorare puternică a costurilor cu forţa de muncă până în 2008.

Figura 2.2 Structura soldului ISD la 31 decembrie 2009 Repartizare pe principalele activităţi economice

Sursa: Banca Naţională a României – prelucrare proprie

În România, contribuţia investiţiilor străine la creşterea economică, îndeosebi ale multinaţionalelor, s-a evidenţiat pe cele trei segmente principale: balanţa de plăţi, ocuparea forţei de muncă şi creşterea economică. „Importanţa investiţiilor în economie decurge şi din conţinutul concret al efortului investiţional. Investiţia presupune mobilizarea şi punerea în circulaţie a unor importante resurse productive într-o structură foarte diferită ca natură şi volum, precum capital, tehnici şi tehnologii de 21

vârf, competenţe organizatorice şi manageriale.”28 În cazul ţărilor cu economii în dezvoltare sau în tranziţie, aceste resurse nu pot fi asigurate din economia internă, şi de aceea, aceste state îşi elaboreaza politici de atragere a unor investitori externi capabili să asigure o cât mai bună structură a investiţiilor. În acest sens se observă o creştere a ponderii companiilor cu participare extranaţională la crearea valorii adaugate în cadrul economiilor naţionale, precum şi o creştere a numărului de locuri de muncă, a resurselor financiare interne. Rolul lor preponderent pozitiv din perspectiva economică face ca prezenţa lor să fie preponderent benefică pentru majoritatea populaţiei ţărilor gazdă.

Figura 2.3 Clasamentul primelor zece ţări după participarea la capitalul subscris la societăţile comerciale din România –Sold existent la 31 ian 2010

Sursa: Oficiul Naţional al Registrului Comerţului

Exemple de societăţii comerciale care au investit în România: Florin Bonciu şi Marin Dinu – “Politica şi instrumente de atragere a investiţiilor strdine directe”, Ed. Albatros, Bucuresti, 2001 28

22

 Olanda: ING Bank ,ABN Amro, Shell, Unilever, Damen Shipyards • Nr. firme: 2.021 • Domenii de interes: imobiliare, metalurgie, comerţ cu bijuterii, export-import

 Austria: BCR, Erste,Petrom, OMV, Raiffeisen Bank, Brau Union • Nr. firme: 3.300 • Domenii de interes: industria lemnului, alimentară, construcţii, infrastructura, auto, protecţie a

mediului  Germania : Printre cei mai importanţi investitori germani direcţi în sectorul industrial din

România se număra producătorii de componente auto Draxlmaier, INA Schaeffler, ThyssenKrupp, Leoni Wiring Systems, Continental. Cei mai mulţi au preferat însă locaţiile din vestul ţării, motivaţia principală fiind apropierea de graniţa cu UE.

2.3 Investiţiile străine directe şi criza economică Perioada şi evoluţia unei crize nu poate fi prevăzută cu exactitate dându-se un termen tranşant, ci unul nuanţat cu probabilitate determinată de momentul afirmaţiei, de amplitudinea crizei, de resursele ce pot fi alocate şi mai ales de capacitatea managerială a decidenţilor economici. Mass-media românească ne oferă zilnic informaţii, adesea contradictorii, despre cauzele, măsurile, stadiul şi durata crizei, informaţii care oferă politicienilor şansa de a îşi prezenta de pe poziţii partinice, păreri şi soluţii contrare, generate nu numai de interese, ci şi de lipsa de cunoştinţe. Din analiza FMI privind criza din România rezultă că ţara noastră a suferit în 2009 din cauza a două dezechilibre. Unul este balanţa comercială (import – export). Era necesar ca, începând cu anul 2005, să se ia toate măsurile necesare pentru stoparea oricărui deficit extern şi să organizeze reluarea producţiei agrare şi industriale autohtone. Numai aşa ar fi putut fi evitată în România criza economică în care a intrat economia naţională în anul 2009. După cele întâmplate, suportul financiar internaţional a devenit necesar atât din punct de vedere preventiv, dar şi pentru a furniza, la nevoie, valuta pentru finanţarea datoriei externe. Al doilea dezechilibru este reprezentat de deficitul bugetar, care a crescut semnificativ în ultimii ani. În locul existenţei unui surplus de venituri în raport cu cheltuielile, România a înregistrat permanent numai deficite. Dacă acestea ar fi fost utilizate pentru investiţii în capacităţi de producţie, 23

situaţia economică a României ar fi fost bună. Dar deficitele au fost utilizate, în principal, tot pentru consum sau investiţii în clădiri şi recondiţionări. În 2009, deficitul trebuia utilizat numai şi numai în investiţii şi pentru sprijinirea producţiei autohtone. Analiştii FMI şi ai UE consideră că politicile economice ale României trebuie să prevadă simultan următoarele : ● Să reducă gradual inflaţia spre ţinta stabilită; ● Reducerea deficitului de cont curent spre un nivel de echilibru în concordanţă cu nivelul său de dezvoltare şi cu abilitatea de a atrage finanţare externă, echivalentă cu aproximativ 10% din PIB. ● Să reducă creşterea cererii interne şi în special consumul. ● Menţinerea unui echilibru al ratei de schimb care să protejeze economia de la a importa inflaţie şi menţine competitivitatea externă a României. ● Reducerea deficitului bugetar la maxim 3% din PIB la finalul ciclului macroeconomic şi la 1% din PIB în momentul de vârf al ciclului. ● Reducerea creşterii salariilor la un nivel şi punerea în concordanţă cu creşterea productivităţii. Previziunile economice pentru perioada 2011-2013 în România au la bază ipoteza că mediul de afaceri va rămâne stabil, iar creşterea economică a principalilor parteneri comerciali ai României nu va urma un curs accentuat descendent. Suportul pentru înregistrarea unui uşor ritm de creştere economică îl va reprezenta, în principal, cererea internă, iar în cadrul acesteia cererea pentru investiţii, bazată atât pe ipoteza unor fluxuri importante de investiţii străine cât mai ales pe absorbţia fondurilor comunitare. O premisă decisivă pentru dezvoltarea economică accelerată o reprezintă valorificarea potenţialului intern de creştere şi îmbunătăţirea în consecinţă a contribuţiei producţiei naţionale la satisfacerea cererii agregate.29 În perioada postcriză, ca şi celelalte ţări, România are nevoie de investiţii în toate sectoarele economice pentru relansarea creşterii economice. Consiliului Investitorilor Străini susţine că cele 110 companii reprezentate în acest organism au investit în România 30 de miliarde de euro şi au subliniat că există o reţinere de la a derula noi investiţii. Markus Wirth, membru al Consiliului Director al Consiliului Investitorilor Străini, a subliniat că dacă se vor pune în aplicare proiectele aprobate şi anunţate de MTI şi vor mai fi atrase fonduri suplimentare, România ar deveni mai atrăgătoare pentru investitorii străini.

29

http://www.cnp.ro/user/repository/7f68a351df298f4f7798.pdf

24

Proporţia fluxurilor de ISD la nivel global deţinută de economiile în curs de dezvoltare şi de tranziţie crescuse în 2008 la 43%, însă criza a schimbat peisajul ISD. Acestă schimbare se datorează în mare parte declinului intrărilor de capital în ţările dezvoltate, care în 2008 s-au comprimat cu 29% comparativ cu nivelul din anul 2007. În acest context Federaţia Rusă a rămas cel mai mare receptor de investiţii, urmată de economiile de tranziţie din Sud-Estul Europei şi alte state din Comunitatea Statelor Independente, care au raportat de asemenea un nou record, cu influxuri atingând 114 miliarde dolari SUA. Însă în 2009 fluxurile de ISD către toate regiunile au suferit scăderi majore, conform UNCTAD. Criza financiară mondială a dus la scaderea investiţiilor străine directe şi în România şi potrivit estimărilor oficiale, acestea au scăzut la 3,4 miliarde euro in 2009 faţă de 9 miliarde de euro investite în 2008. În 2010 investiţiile străine au ajuns la valoarea de 2,6 miliarde de euro.

Figura 2.4 Evoluţia ISD 2006 – 2010 (milioane euro)

Sursa: Prelucrare proprie după Arisinvest

Investiţiile străine directe au fost în 2010 de 2,596 miliarde de euro, în scădere cu 25,6% faţă de 2009 când se ridicau la 3,48 miliarde euro. Potrivit BNR, investiţiile străine au finanţat deficitul de cont curent în proporţie de 50,3%. În 2010, ISD-urile au fost în cea mai mare parte participaţii la capital – 2,04 miliarde euro. Alte 556 milioane euro au venit sub formă de credite intra-grup oferite firmelor rezidente. 25

Pentru perioada următoare se preconizează că, în condiţiile păstrării competitivităţii fiscale actuale, să se menţină ritmul investiţiilor private în economie, cu toate că efectele crizei economice vor fi destul de mari. Pe termen scurt se apreciază că impactul negativ al crizei economice şi financiare mondiale asupra fluxului global de investiţii străine directe va rămâne dominant, contribuind la scăderea în continuare a acestuia. Totuşi, anumiţi factori ar putea contribui la revigorarea fluxurilor investiţionale internaţionale. Aceşti factori includ: oportunităţi investiţionale date de reducerea preţului activelor şi restructurării industriale, existenţa unor resurse financiare în economiile emergente şi ţările exportatoare de petrol, expansiunea rapidă a noilor activităţi cum ar fi resursele neconvenţionale de energie. În acest context, perspectivele pe termen mediu legate de evoluţia fluxului de investiţii străine directe atrase la nivel mondial sunt greu de apreciat.30 În ceea ce priveşte orizontul anului 2011, conform experţilor UNCTAD, determinanţii investiţiilor străine directe vor avea la baza criteriile legate de dimensiunea pieţei ţării gazdă, identificării de resurse (în special forţa de muncă calificată, materii prime şi surse de finanţare), stabilitatea climatului investiţional din ţara vizată pentru investiţii şi eficienţa acţiunilor guvernamentale. Investiţiile vor creşte, alimentate de finanţări interne şi externe, ca şi de oportunităţile create de finanţarea UE. Formarea brută de capital fix va creşte cu o rată anuală estimată la 11,1%. În aceste condiţii, rata investiţiilor va creşte de la 23,9% din PIB în 2006 la 31,5% în 2013.31 România va rămâne o destinaţie atractivă şi profitabilă pentru investiţii străine directe, decizia partenerilor străini fiind influenţată de evoluţiile macroeconomice din economia reală precum şi calculele de eficienţă economică. Pe termen scurt datorită crizei financiare internaţionale ritmul de creştere a investiţiilor străine directe atrase de România va fi moderat, însă începând cu acest an România va recepta fluxuri semnificativ mărite de investiţii străine directe. În prezent, investitorii doresc şi sunt nevoiţi să realizeze mai mult decât oricând investiţii eficiente. România deţine un avantaj strategic semnificativ în această privinţă prin costul scăzut al forţei de muncă comparativ cu celelalate ţări ale UE.

30 31

http://www.arisinvest.ro/files/arisprofile/rapoarteanuale/ARIS%20annual%20report%202008.pdf http://www.cnp.ro/user/repository/7f68a351df298f4f7798.pdf

.

26

27