Introducere in Medicina Vibrationala

Introducere în Medicina Vibraţională

Traian Trandafir

Mihaela Gheorghiu

Introducere în Medicina Vibraţională

Editura DAO PSI

Toate drepturile acestei lucrări aparțin EDITURII DAO PSI.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României TRANDAFIR, TRAIAN Introducere în medicina vibrațională / Traian Trandafir, Mihaela Gheorghiu. - Bucureș : Dao Psi, 2012 Bibliogr. Index ISBN 978-606-8180-06-9 I. Gheorghiu, Mihaela 615.8

Editura DAO PSI Librarie online: www.daopsi.ro Contact: offi[email protected], [email protected] Tel/fax: 021.330.57.66 Mobil: 0729.818.044 / 0722.631.411

În loc de introducere..... Ceea ce urmează este un joc intelectual care va încerca să vă prindă într-o fervoare provocatoare, cu treceri permanente de la concret la abstract, de la par cular la general, de la ș ință la religie, de la cer tudine la îndoială și aceasta cu un singur scop: acela de a vă neliniș . O neliniște intelectuală, ca sursă a îndoielii, a căutării, a trecerii de la necesitate la acțiune. Nu stăpânim adevăruri și răspunsuri defini ve. Sperăm însă că vom putea induce în fiecare dorința de căutare a unor valențe individuale, care vor fi mai importante poate decât orice ipoteză savantă. Veți deschide poarta unei al el de cunoașteri, veți întâlni alți pelerini cu care veți schimba idei. Poate veți dori mai mult, veți progresa pe drumul fără sfârșit al întrebărilor, veți cunoaște, vă veți cunoaște și veți găsi în interior o pace cosmică la care aspiră orice conș ință. Oare nu aceasta este suprema noastră datorie, ca „păstrători de ființă”, muritori și limitați, liberi și constrânși în propriul nostru cod gene c? Închideți ochii. E o zi de vară. Soarele abia a răsărit. Sunteți singuri, la marginea unui câmp de flori de munte, care se con nuă cu zarea, cu cerul. Nu există nici o potecă, dar puteți porni pe orice drum. Nu deschideți ochii, faceți planuri mentale. Aceasta este libertatea, sămânța de stele, fărâma de Divin, sădită în fiecare dintre noi. Libertatea, în ul mă instanță, rezidă în posibil. Dar câtă responsabilitate e aici, pe drumul dintre datoriile imediate și Judecata de Apoi! Drumul este alegere, este povara simbolicei Cruci, pe care numai El și-a asumat-o deplin până acum. Veți spune unii ”Dar poate noi nu suntem fii lui Dumnezeu”. Dezarmantă umilință! Dar dacă suntem? Imensă demnitate, reconfortantă însă! Autorii

Introducere în Medicina Vibrațională

INTRODUCERE ÎN CONCEPTUL CUANTIC La nivelul cel mai profund al materiei, lumea și relațiile sale sunt nesigure și impredic bile - o potenițalitate pură, cu infinite posibiltați. În acest univers subatomic, o en tate cuan că poate influența o altă en tate cuan că, ori de cate ori ele vin în contact, indiferent de distanța dintre ele, fără nici un schimb energe c, fără intervenția vreunei forțe. En tățile păstrează “memoria” acestei legături și atunci când sunt separate. Memoria aceasta este nonlocală. Această non-localitate este conceptul cel mai greu de acceptat, dar care stă la baza unității materiei, în care fiecare par culă elementară este parte a ansamblului indivizibil. La nivel cuan c, conș ința însăși devine parte ac vă a întregului, influențând și lăsându-se influențată: observatorul devine, as el, nu doar martor al trecerii din posibil în real, ci element ac v al colapsării energiei în materie. Observatorul și fenomenul observat devin o interrelație în care mpul, spațiul și viteza, ca valori ale mecanicii clasice, trebuie reconsiderate. Heisenberg elaborează principiul incer tudinii (nedeterminării), în care un câmp energe c fundamental interacționează cu fiecare par culă subatomică, par culă care nu rămâne niciodată în repaus complet. Această mișcare subatomică, cumulată la toate par culele din Univers, generează o energie inimaginabilă, care se menține chiar dacă materia se apropie de Zero Absolut. Ea a fost numită energia Punctului Zero și se suprapune noțiunii de vid fizic. Această energie este fundalul, oceanul energec, în care fiecare par culă se manifestă ca o individualitate energecă, ca o unduire reziduală; schimburile energe ce biunivoce determină poziția, impulsul si fluctuațiile inerente ale fiecărei par cule. Spațiul devine, as el, o en tate “plină” (plenum-ul aristotelic), în care Faraday introduce conceptul de “câmp”, ca matrice sau 7

Introducere în conceptul cuan c

mediu, ce conectează puncte din spațiu prin intermediul unor forțe cum ar fi gravitația sau electromagne smul. Un câmp as el conceput este o succesiune de unde, care se propagă și se intersectează similar cu legile descrise în armonia muzicală, având ca atribute esențiale lungimea de undă, frecvența și amplitudinea. Ele pot da naștere unor unde secundare armonice, prin interferență cu unde similare, decalate, ale aceluiași câmp sau ale altor câmpuri, cum ar fi cel electric sau magne c. Câmpul este, deci, o convenție, care încearcă să acopere interconexiunile între două sarcini aflate în spațiu și face posibilă detectarea sarcinii sau a efectelor sale. În conceptul cuan c, câmpurile sunt schimburi energe ce între par cule, ca urmare a unei redistribuiri dinamice a energiei. Fiecare par culă rămâne doar un nod energe c în câmpul fundamental – câmpul Punctului Zero. Acesta din urmă este o sumă a tuturor câmpurilor, a stărilor energe ce, a par culelor virtuale și reale, întrun amalgam coerent energe c (un “câmp de câmpuri”). Schimburile energe ce într-un câmp sunt mici. În câmpul electromagne c, de exemplu, ele nu depășesc jumătate din energia unui foton. Sumarea tuturor acestor câmpuri, calculată teore c de E. Laszlo, în 1995, a nge o valoare mai mare decât toată energia cuprinsă în materie, egală cu aproxima v 1040. Această imensă energie, “marea de lumină a Câmpului Zero” devine originea oricărei manifestări energe ce sau materiale, sursa evoluției lor în mp și spațiu, cons tuind substratul interconexiunii din Universul material. Hal Puthoff postulează că vidul produce accelerarea par culelor, iar accelerarea determină aglu narea lor în materie. Ca urmare: NU EXISTĂ DOUĂ ENTITĂȚI FIZICE DISTINCTE, UNA MATERIALĂ ȘI ALTA IMATERIALĂ. EXISTĂ DOAR ENERGIE.  ORICE OBIECT MATERIAL SE REDUCE LA MULTITUDINEA SARCINILOR LUI, CARE REACȚIONEAZĂ CU CÂMPUL IMENS ENERGETIC. MASA ESTE ENERGIE COLAPSATĂ ÎN MATERIE. 8

Introducere în Medicina Vibrațională

CAPITOLUL 1 MULȚIMEA CU UN SINGUR ELEMENT (MSE) Conceptul de mulțime cu un singur element aparține, mai degrabă, filozofiei decât matema cii, dar are cu aceasta din urmă o sinonimie de termeni. Pentru înțelegerea completă, este nevoie de analogii mul ple. Să luăm în discuție, de exemplu, trei par cule subatomice: electroni, protoni, neutroni. Fiecare are caracteris ci fizice bine determinate, care le deosebesc de celelalte, așa încât oricare rămâne o individualitate inconfundabilă. Aritme c vorbind, am putea însuma oricât de mulți electroni, dar ansamblul acesta nu induce nici o schimbare în caracterele fiecărui termen, în parte. Acest p de sume nu intră în discuția noastră. Dacă am amesteca, într-un fel oarecare, electroni, protoni și neutroni, nu am obținedecât o sumă heterogenă, cu unități eminamente diferite. Nici acest p de amestecuri nu face parte din conceptul nostru. Gruparea acestor par cule într-un atom de hidrogen, de exemplu, dă naștere la o unitate care nu este un amestec simplu, în care să se eviden eze, prin alăturare, proprietățile fiecărui component. Atomul de hidrogen devine o mulțime cu un singur element, în care cele trei componente au generat o unitate, cu proprietă spațio-temporale, fizico-chimice, energe ce și informaționale, care nu pot fi regăsite la nici una dintre componente. Cu toate acestea, un atom de hidrogen, este format doar din electroni, protoni și neutroni. Într-o asemenea mulțime, fiecare dintre cele trei componente este indisolubil legat de celelalte, ca o condiție obligatorie de existență a mulțimii. MSE nu poate exista în afara tuturor componentelor și a legăturilor dintre acestea. Mai accesibilă ințelegerii este o altă MSE, care poate forma succesiv mulțimi omogene diferite: carbon, funingine, grafit, diamant. Elementul comun tuturor acestor mulțimi este carbonul, 9

Mulțimea cu un singur element (MSE)

dispus în structuri spațiale, lineare, respec v paralelipipedice sau cubice. Deosebirile dintre grafit și diamant sunt evidente, dar amândouă nu sunt decât molecule formate din opt atomi de carbon, care diferă una față de cealaltă doar prin pul de organizare. Se impune ideea că între mulțimi poate exista o ierarhizare, în care o mulțime de ordin superior include mulțimea de ordin inferior, fiind, în același mp, aceleași și diferite esențial. În cadrul acestei interrelații, absența oricărei componente a MSE duce la distrugerea ei completă sau la trecerea într-o mulțime inferioară ierarhic (un diamant poate „arde” până la atomi simpli de carbon). Toate cristalele sunt MSE, ca forme spațiale geometrice ale atomilor care le compun. Ele sunt fixe și stabile și nu variază, în condiții de mediu rela v constante. Altele, cum ar fi clusterii, își schimbă forma și proprietățile, în raport cu temperatura și presiunea din mediul în care sunt expuși. Ele formează MSE dinamice. Includem aici și cele trei forme clasice de agregare a apei. Există și mulțimi cu un singur element în domeniul strict energe c. Un fascicul laser este o oscilație electromagne că, în care fotonii monocroma ci sunt simfazici. Deosebirile uriașe între lumina incoerenta a unui bec și un fascicul laser nu necesită nici un comentariu. Asemenea mulțimi sunt eminamente dinamice și aduc în discuție alți parametri, în care sunt incluși spațiul și mpul. MSE pot fi heterogene și complexe, rezultate din reorganizarea unor MSE de ordin inferior. Intră aici toate combinațiile chimice anorganice și organice, ca structuri fixe, în condiții stabile, dar care se pot schimba prin legături diverse, conform unor legi stricte; în urma acestor combinații, pot rezulta compuși cu proprietăți net diferite de cele ale elementelor pe care le conțin. Fiecare dintre ele aparține unei alte MSE. Exemple: NaCl, colesterolul, lipoproteinele, etc. Materia vie este o MSE hipercomplexă, în care intră alte mulțimi cu un singur element, care se află unele față de altele în aceeași intercondiționare cu cea existentă între atomii de carbon ai unui cristal de diamant. Sunt incluse aici apa, elementele din tabelul lui Mendeleev, compuși anorganici și organici, structurați în spațiu în forme complexe, primare, secundare, terțiare și cuaternare. Fiecare 10

Introducere în Medicina Vibrațională

dintre ele are proprietăți fizico-chimice inedite și funcții energe ce, care le transformă, de exemplu, în sisteme termodinamice deschise. Deplasări ionice, mișcări ale par culelor elementare, sarcini electrice sta ce și în mișcare generează câmpuri care stau la baza apariției schimburilor materiale și energo-informaționale între diferite MSE. Aceste schimburi sunt originea metabolismului, autoreproducerii și autoreglării. De la aceste uimitoare proprietăți, prezente la un organism unicelular, s-a ajuns la încrengături complexe de MSE, caracteris ce organismelor pluricelulare și, în final, la cea mai complexă structură vie, materia noema că. În această MSE, grupuri de celule organizate spațial și energo-informațional, stau la baza Ființei care este capabilă nu numai să gândească abstract, ci să se și autogândească, după modelul hegelian al id-ului, ego-ului și superego-ului. Se recunosc aici modele matema ce de organizare, în care relațiile dintre numere și combinări de figuri geometrice regulate se cons tuie în ansambluri, dupa regula poliedrelor din geometria sacră. Forma pe care o au aceste MSE nu este, deci, întâmplătoare. Ea este obligatorie, generată aprioric, după legi stricte, care guvernează ordinea, de la microcosmos la macrocosmos. Legea este arhitectul universului, ca bază a creației, existenței și devenirii, într-o dinamică guvernată și ea de Lege. Ne oprim puțin la MSE reprezentată de materia noema că. O asemenea structură nu este doar un sistem chimic, pe care l-am considerat mult mp ca rațiune ul mă a mișcării biologice. Cu toată complexitatea milioanelor de reacții chimice dintr-o celulă, a uimitorului sistem de intercondiționare enzima că, fizică, informațională sau de altă natură, chimismul celular rămâne doar un substrat material care nu poate explica singur Viul. Nici analiza termoenerge că modernă nu mai este sa sfăcătoare, deși toate fenomenele termodinamice sunt prezente întro MSE: entropie, negentropie, entalpie. Toate MSE biologice sunt sisteme termodinamice deschise, dar încă insuficiente pentru o explicație logică completă și coerentă, care să elucideze misterul viului. Descoperiri recente în domenii foarte diferite pun în discuție un nou aspect al cunoașterii MSE biologice. Acestea pot recepționa 11

Mulțimea cu un singur element (MSE)

radiații diverse, fiecare organ de simț fiind un receptor de unde electromagne ce, care decodifică un semnal din mediu, pe care îl transformă mai întâi în senzație, apoi în percepție. Dar organismul, ca MSE biologică, este „inconș ent sensibil” și la alte forme energece. Nu s m cum sunt și unde sunt percepute și ce efecte au câmpul gravitațional, câmpurile de spin sau radiația Hartman. Ș m însă că există posibilitatea ca structuri specializate din sistemul nervos central și nu numai, să poată rezona cu aceste câmpuri, asemenea unui potențiometru tehnic, devenind, la rândul lor, generatori de unde ordonate, de tipul fotonilor în simfază. Aceste unde generate în MSE biologice hipercomplexe sunt surse de câmpuri purtatoare de informații, care stau la baza reglării subsistemelor componente. O asemenea MSE devine o interfață în care se integrează toate informațiile din mulțimile subsidiare. În același mp, se realizează și integrarea în contextul energo-informațional al mediului, astfel încât MSE capată un „ ming” biologic, pe parcursul căruia se autoîntreține și se reproduce.

12

Introducere în Medicina Vibrațională

CAPITOLUL 2: “DE LA NUMĂR LA MULȚIME” Am fost obișnui prin educație să privim numerele ca mijloc de desemnare a unor obiecte numărabile. Desigur, această calitate există și asemenea numere au fost numite, încă din mpuri foarte vechi, “numere ordinare” și, mai târziu, “numere contabile”. Privit as el, fiecare număr, reprezentat prin cifră, este o abstrac zare și devine instrument de lucru pentru a caracteriza obiecte materiale, care cad sub incidența simțurilor, prin atribute ca: mărime, formă, greutate, culoare. Prin asemenea atribute, ele pot fi grupate în obiecte sau fenomene asemenea sau diferite și formează mulțimi omogene. O mulțime omogenă este formată din unitați în care fiecare membru al grupării este iden c cu oricare alt membru sau diferă foarte puțin, încât diferențele să fie neglijabile, raportat la ansamblu. Exemplu: un electron rămâne electron, chiar dacă spinul lui este diferit de sensul de rotație al altuia. O asemenea mulțime poate fi adiționată sau diminuată, fără ca esența fiecărui membru sa fie modificată. Fiecare membru se comportă aleatoriu, în raport cu ceilalți, caracterizând o mulțime dezordonată. Exemplu: oricâtă apă am adauga într-un recipient, ea nu reprezintă altceva decât coexistența, în același spațiu, a moleculelor de apă, care se comportă, fiecare, ca individualitate, animată de proprietățile rezultate din structura lor fizico-chimică și energe că. O asemenea mulțime este simplă, dacă ea cuprinde en tăți iden ce, cum ar fi atomi de hidrogen, carbon sau alte elemente din tabelul lui Mendeleev. Aceeași organizare se respectă și la nivel subatomic. Să ne imaginăm 8 atomi de carbon, ca mul me simplă, dezordonată, în care fiecare atom de carbon este iden c cu orice alt membru al mulțimii și rămâne ca atare oricât de multe încercări de amestecare am efectua. Aceiași 8 atomi de carbon, legați într-un lanț 13

De la număr la mulțime

de funingine, devin dintr-o data “un altceva”, o mulțime unitară, în care proprietățile mulțimii nu au nimic în comun cu proprietățile individuale ale fiecăruia dintre cei 8 atomi de carbon. Acestă mulțime este o en tate pe care o numim mulțime cu un singur element. Urmând același raționament, dispunerea spațială sub forma unui paralelipiped, a aceluiași număr de atomi de carbon, dă naștere unei alte mulțimi cu un singur element, grafitul, cu alte proprietăți specifice. Lucrurile sunt și mai clar evidențiate dacă aceiași 8 atomi de carbon sunt dispuși sub forma unui cub – caracteris ca diamnatului – altă mulțime cu un singur element. Iată o succesiune calita vă de mulțimi cu un singur element: atom de carbon, funingine, grafit, diamant. Aceste mulțimi ocupă diferite trepte de ordonare, grade diferite de ierarhizare, iar diamantul, ca element clasat superior, include toate mulțimile precedente, într-o relație univocă: orice diamant este carbon, dar nici un grafit nu este diamant. Extrapolând, mulțimile cu un singur element pot fi simple, cu un singur reprezentant (ex: siliciu, uraniu, etc.) sau succesiuni ale aceleiași mulțimi, în care cele de ordin superior le includ pe cele inferioare (carbon  funingine  grafit  diamant). Între mulțimile carbonului, singura diferență decelabilă prin simțuri este forma spațială. Duritatea, de exemplu, aparține, ca esență, diamantului și pare a fi strict legată de formă, neputând fi izolată de structura propriu-zisăa acestuia. Este forma-însăși generatoare de calități, de atribute decelabile prin simțuri sau aparate de măsură? Forma, ca generator de calități ale materiei, a fost, până acum, neglijată, umbrită, de alte proprietăți ale materiei, pe care ș ința le-a fixat în legi: masa, greutatea, densitatea, etc. Pentru mulțimile cu un singur element, forma este un atribut fundamental, care face posibilă trecerea de la o mulțime inferioară la una superioară. Să luăm un alt exemplu: într-un vas cu apă, moleculele se mișcă dezordonat, aleator, după legile browniene. Dacă încălzim apa și notăm ce can tate de căldură este necesară pentru creșterea temperaturii cu un grad, pe aproape tot intervalul dintre 0 si 100 14

Introducere în Medicina Vibrațională

grade Celsius, căldura absorbită este egală. Excepție fac intervalele 70-73 grade Celsius, în care se absoarbe o can tate dublă de căldură pentru fiecare grad. În aceste intervale, apa are proprietăți care o apropie mai mult de plasmă, privind conduc bilitatea, capacitatea de solvire, interreacția cu câmpurile electromagne ce, etc. Un studiu atent al moleculelor de apă aflate la această temperatură, arată o schimbare radicală: mișcarea dezordonată este înlocuită cu o mișcare sincronă, în care fiecare moleculă are același sens, ritm și amplitudine cu celelalte. O asemenea mulțime a devenit sinergică, fiecare unitate având o mișcare simfazică, ordonată. Exemplele date par a fi suficiente pentru a ne pune intrebarea: “Ceea ce numim ordine are o legitate sau mai multe, care stau ascunse în spatele lucrurilor, le alcătuiesc și le dinamizează într-un flux care străbate, nevăzut, microcosmosul și macrocosmosul ?” Pentru a răspunde, va trebui sa ne întoarcem din nou la trecut, când idei – concepte au fost formulate ca legități generale, care au rămas de actualitate, chiar dacă trebuie să le redescoperim, așa cum am făcut cu teoria cuacervatelor, a atomilor. Acestea au fost formulate în civilizațiile an ce, pe care le privim încă, nejus ficat, cu superioritate. As el, Platon (Epinomis)afirmă că “numărul reprezintă Cunoașterea – însăși” și că “totul este rânduit după număr”. Nu ne propunem să intrăm în Aritmologie, dar va trebui să dis ngem între cele trei concepte despre numere care au dominat An chitatea și Evul Mediu: 1. prima categorie, aflată pe treapta de jos, se ocupă de numerele concrete, reprezentate grafic sau prin simboluri, folositoare doar pentru calculul obiectelor numărabile. Nu vom discuta aceste numere. 2. aritme ca, în care numărul ș in fic (abstract) era interpretat după regulile silogis cii, ca mul tudine limitată (1+2+3+4=10) sau ca o combinație de unități. 3. aritmologia (ș ința numerelor mis ce, divine), în care numărul devine dragoste de cunoaștere (filosofie) și, totodată, metoda de lucru pusă în slujba înțelegerii adevăratei naturi a lumii 15

De la număr la mulțime

(macrocosmos și microcosmos), care definea omul. Numărul este o categorie filozofică abstractă și generalizatoare, desprinsă din planul vizibil, total independentă de acesta și care cuprinde legea care guverneaza în spatele lumii materiale vizibile. Numărul este, deci, eminamente spiritual și nu trebuie confundat cu cifrele, care sunt numai reprezentare grafică a numărului, ca Idee-Forța (Papus). Numerele divine și cele ș ințifice cons tuie “esența formei sau forma, prin excelență, atât în lumea ideilor pure, cât și în lumea percep bilă”. În lumea percep bilă, numai atributele care cad sub incidența simțurilor au caracter de realitate, concept care s-a păstrat până în zilele noastre. În acest sens, un atribut (a) este o simplă percepție a unei calități care caracterizează unicitatea obiectului și îl dis nge față de altul (b). Stabilirea unui raport între calitățile celor două atribute a/b este prima treaptă a judecății care stabilește și omogenitatea termenilor de comparat. Acest raport a/b poate fi comparat apoi cu un alt raport, b/c, stabilindu-se: echivalența lor, acordurile dintre ele (mediile aritme că, geometrică și armonică), analogia lor aritme că. Aceste operații echivalează cu esența sinte că a inteligenței, care pune de acord, leagă mai multe judecăți sau percepții elementare. As el, din proporția con nuă a/b=b/c se deduce și proporția secțiunii de aur, în care a+b/a = a/b = (√5+1 )/2 = 1.618 (M. Ghika) Nicomah a stabilit 10 proporții posibile, în care să se pastreze acest raport, iar ul ma proporție corespunde progresiei geometrice din șirul lui Fibonacci (1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21…). Fiecare număr din acest șir se obține ca sumă a celor două precedente. De asemenea, raportul dintre două as el de numere consecu ve nde asimpto c spre valoarea Numărului de Aur (phi): 2/1=2,0; 3/2=1.5; 5/3=1,667; 8/5=1,60; ….144/89=1,618; etc. O revelație legată de șirul fibonaccian se referă la cele 10 puri de cristale naturale, figuri geometrice regulate, inscrip bile într-o sferă, care corespund, ca raporturi între raza sferei și latura poligonului înscris, cu cele 10 proporții deduse din teorie. 16

Introducere în Medicina Vibrațională

În geometrie, sunt cinci forme solide regulate: cubul (hexaedrul regulat, care are șase fete pătrate), tetraedrul regulat (cu 4 fețe triunghiuri echilaterale), octoedrul (opt fețe triunghiuri echilaterale), dodecaedrul regulat (douăsprezece fețe pentagoane regulate) și icosaedrul regulat (douăzeci fețe triunghiuri echilaterale). După Platon («Timaeus»), cele cinci solide platonice sunt formele care stau la baza materiei. Sarea de bucătarie este cel mai cunoscut exemplu, în care natriul și clorul se unesc și formează un cub. Molecula de apă, formată din doi atomi de hidrogen și unul de oxigen, ia forma unui tetraedru. Atomii de fluor se așează în moleculă după un octaedru. Evenimentul epocal al an chității a fost descoperirea legăturii dintre numere, forme geometrice și natură. Înțelepții an ci atribuiau fiecărui corp platonic câte un element al naturii; as el tetraedrul era asociat focului, cubul pământului, octoedrul aerului, icosaedrul apei și dodecaedrul universului. La muzeul Ashmolean (Oxford) din Anglia se află cele cinci corpuri regulate, sculptate în piatră, ce datează cu 1000 de ani înainte de Platon. Arheologii au descoperit de curând modele ale corpurilor platonice care au o vechime de peste 200.000 de ani (deci cu mult înainte de perioada an că). 17

De la număr la mulțime

Cristalele naturale sunt solide platonice cu suprafețe plane, care se intersectează în anumite unghiuri și sunt ordonate geometric, la nivel microscopic. Ele se formează prin repe ție periodică a aceleiași unități structurale de bază.

Același mod de organizare poate fi ex ns asupra întregului univers. Platon a susținut că universul are limite finite și forma unui dodecaedru. Pitagora a fost primul care a asociat dodecaedrul cu energia vieții. Au trecut mii de ani și oamenii de ș intă moderni au demonstrat că matema ca pe care o cunoaștem este valabilă doar dacă universul este finit și de formă dodecaedrică. As el, din octombrie 2001, NASA a adunat probe cu Wilkinson Microwave Anisotropy Probe (WMAP) din radiația cosmică de fond, pentru a studia forma universului. Radiația cosmică de fond oferă oamenilor de ș intă posibilitatea să privească în trecut, până în faza embrionară a universului. Fluctuațiile acestei radiații pot, de asemenea, să spună multe despre natura fizică a spațiului. În februarie 2003, NASA a transmis primele date din aceste probe, iar în 18

Introducere în Medicina Vibrațională

octombrie 2003, o echipă de cosmologi și matema cieni francezi, au folosit aceste informații pentru a dezvolta un model matemac al formei universului. Concluziile rezultate din studiu confirmă afirmațiile lui Platon, dovedind că matema ca pe care o cunoaștem este valabilă dacă universul este finit și de formă dodecaedrică. Studiind raporturile armonice dintre vibrațiile rezultate prin divizarea unei corzi, Pitagora fixează legile armoniei muzicale. Ulterior, postulează că întregul univers urmează aceleași legi armonice (“Divinitatea geometrizează prin intermediul sunetului “). Şi fizica actuală susține că universul este organizat ca poligoane regulate, rezultate din nodurile de interferență ale undelor staționare. Acestea sunt formate în urma vibrației cu diferite frecvențe a eterului. Pentru apariția unui nod de interferență, raportul dintre frecvențe trebuie să respecte numărul de aur (1.618). Aceste poligoane sunt caracteris ce tuturor formelor de existență a materiei. Ele sunt fronturi de undă care interferă în spațiul tridimensional. Figurile de interferență rezultate sunt poliedre, ale caror vârfuri sunt inscrip bile într-o sferă. Punctele în care vibrațiile s-au anulat reciproc formează un nod fix. Aceste figuri geometrice, formate de diferite frecvențe de vibrație, păstrează aceleași rapoarte cu cele dintre notele muzicale. Materia este, de fapt, “muzică cristalizată”. Modalitățile de asociere a formelor geometrice, care respectă numărul de aur, asigură atât cons tuirea materiei anorganice, cât și creșterea organismelor pluricelulare (plante, animale și om). Pe baza acestui număr se poate stabili dreptunghiul de aur. Din expansiunea acestor dreptunghiuri se construiește spirala de aur.

19

De la număr la mulțime

Acest număr a fost cunoscut din cele mai vechi mpuri, mult înainte de Platon și Pitagora. El era prezent în canoanele cunoscute de toți marii arhitecți și ar ș ai an chității și perioadei clasice. El se regăsește, de asemenea, în proporțiile trupului uman și al multor animale, în modul de organizare a plantelor, în armonia spiralei ADN, a sistemului solar, în armoniile muzicale. Aristotel afirma că legitatea aparține întregii lumi vii, de la plante la om (“omul este un copac cu vârful în jos”). Ecuațiile care caracterizează matema c regulile de creșterea populației, cele după care funcționează bursa de valori, etc. sunt armonice ale numărului phi. Legea lui Bode spune că distanțele dintre planete corespund rațiilor muzicale, iar Kepler intuiește existența unei planete numai din studiul proporțiilor fibonacciene (planeta a fost confirmată în 1952 de astronomia modernă). Creșterea ființelor vii este asimetrică, din interiorul sistemului spre exterior, creștere care produce forme omote ce, iden ce cu ele însele, atât în plan, cât și în spațiu. Creșterea este generată de o pulsație geometrică, ca “urmă schema că a unei spirale logaritmice” (M. Ghika), care ar putea fi modelul analogic ideal al creșterii omote ce. Braun și Wiener descoperiseră încă din 1875 că în phyllotaxie (modul de dezvoltare și dispunere a ramurilor, frunzelor și semințelor) există o distanțare helicoidală constantă a ramurilor și frunzelor, care corespunde expunerii op me la lumina ver cală și care este expresia numărului – măsură 1.618. Aceeași dispoziție helicoidală o au celulele Schwann în jurul axonului. În urechea internă, cohleea urmează o spirală logaritmică, în care 3, 5 și 8 sunt diametrele cohleei în cele trei axe de coordonate. Capul, colul și zona trohanterică a femurului sunt, respec v, sferă, thor și cilindru, racordate, cu aceeași rază. Arborele bronșic și căile biliare intrahepa ce se segmentează după șirul cunoscut 1,1,2,3,5,8,….., după care urmează diviziunea dichotomică. Duratele pauzelor și bătăilor cardiace sunt 0.1, 0.3, 0.5 și 0.8 20

Introducere în Medicina Vibrațională

secunde. Numărul de respirații la naștere are o medie sta s că de 21/minut (cifră din șirul fibonaccian). Raportul dintre înalțimea totală și distanța de la pământ la ombilic este 8/5 sau 5/3. Raportul dintre lungimea feței și lungimea întregului corp este 1/10, raport care se pastrează și pentru mână (10 este mul plu de 5). Linia buzelor sau linia sprâncenelor, în raport cu lungimea totală a feței este 1.618. Falangele inelarului se găsesc unele în raport cu altele, ca trei termeni consecu vi ai șirului.

În tabelul lui Mendeleev, regăsim aceeași legitate, evidențiată prin dispoziția elementelor în grupe și a atomilor pe orbitali succesivi, care păstrează între ei aceleași proporții ca și cele dintre termenii șirului fibonaccian. Legitatea se regasește și în fenomene fizice mai sub le, eminamente energe ce. Lumina este cea mai rapidă mișcare posibilă în marea de eter, la o anumită densitate. Teoria Marii Unificări, a lui John Nordberg, arată că proprietățile mpului se potrivesc mult mai bine dacă le raportăm la viteza luminii, nu la mișcarea soarelui. Mișcarea rela vă a unei secunde, conform mpului nostru, pe ceas, este de 1440 de ori mai rapidă decât mișcarea soarelui pe cer (144 este termen al șirului fibonaccian). Timpul, așa cum noi îl măsu21

De la număr la mulțime

răm, funcție de viteza luminii, sau a secundei, sunt funcții de simple vibrații în mișcare, în acest caz armonici ale numărului 144. Ecuațiile unificate arată că întregul univers se manifestă prin matricea geometrică armonică a luminii. Considerând trei armonice principale, Cathie a stabilit o ecuație de bază, în care 1703 reprezintă armonica masei pământului, împreună cu atmosfera, 1439 este o altă armonică a vitezei luminii și 264 armonica recurentă a rețelei energe ce terestre. Rădăcina pătrată armonică a vitezei luminii la suprafața pământului este 2636. Stabilind diverse corelații matemace între aceste armonice, Cathie a reușit un lucru fundamental și anume exprimarea masei pământului în funcție de viteza luminii: m = c + √1/c Aceasta reprezintă, în valori armonice, prima parte a unei ecuații a câmpului unificat (B.L.Cathie, “Inves gații în paranormal”, Ed. Vidia, 2011, pag75). Manifestarea masei este ac vată atunci când la energia luminii pure se aplică armonica 264. Pe de altă parte, Einstein a crezut că valoarea masei din celebra ecuație E=mc2 ar putea fi, la un moment dat, eliminată și înlocuită cu o valoare care să exprime fizicul sub forma energiei pure. Cu alte cuvinte, înlocuind m, ar rezulta o ecuație a câmpului unificat, care ar exprima, în termeni matema ci, întreaga existență. Cathie a înlocuit m din formula lui Einstein cu c + √1/c . Rezultă E =(c + √1/c)c2 S-a obținut o ecuație armonică a câmpului unificat, exprimată în funcție de lumină, sau de unda electromagne că pură. Este cheia care explică faptul că tot ceea ce înseamnă lume văzută și nevăzută, solide, lichide, gaze, stele și chiar întunericul din spațiu sunt formate din unde de lumină, vizibile sau invizibile. TOATĂ CREAȚIA ESTE LUMINĂ. Argumente ș ințifice: - la om, perioada de gestație, dedusă teore c, este de 269,44 zile, iar valoarea medie, rezultată din clinică, este de 270 de 22

Introducere în Medicina Vibrațională

zile. Numărul sincronizează corpul uman cu valoarea armonică din ecuația unificată, adică 26944. - temperatura medie a corpului uman este de 37.10C. Valoarea calculată pentru temperatura op mă de funcționare este 37.1134. Reciproca armonică (1/371134) este 26944, adică armonica vitezei luminii. - numărul de puncte de acupunctură din literatura clasică, completat de evidențierea lor bioenerge ca recentă, este de 695, cifră care reprezintă reciproca armonică a vitezei luminii la suprafața pământului. - Buckminster Fuller a demonstrat că ADN-ul este format din spirale tetrahelicoidale, care se grupează în formațiuni funcționale de câte 5 tetraedre. 10 asemenea tetraedre formează un ciclu helicoidal, așezat în jurul unei axe transversale. Celor 5 tetraedre cu legătură triplă între ele le lipsesc 7020’, pentru a avea 3600. Acest decalaj a fost numit “unghiul de deblocare a nașterii” și stă la baza duplicării ADN și replicării ARN. Cum 7020’ = 26400 secunde de arc ce se distribuie la fiecare față a tetraedrului, reapare armonica 264, recurenta rețelei energe ce a pământului, asociată cu ADN, ca formă primară a materiei vii. Experimente efectuate cu microclusteri au pus în evidență relații directe între starea energe că și forma materiei. Microclusterii sunt “par cule” minuscule, în care atomii sunt vortexuri energe ce, ce se combină natural în solidele platonice, în funcție de vibrația lor. Electronii de valență se mișcă liber, ca niște “nori de energie eterică”, ce curg dinspre nucleu. Microclusterii acționează ca un singur atom, centrul devenind încărcat cu sarcină pozi vă, datorită curgerii energiei nega ve spre periferie, putand fi asimila unei MSE. Microclusterii au proprietățile similare cu ale unui fluid și ale unui solid în același mp. În fotografia de mai jos, clusterii de aur iau inițial formă de cub, apoi, la o altă vibrație, se transformă în icosaedru.

23

De la număr la mulțime

David Hudson a făcut câteva experimente surprinzătoare cu microclusterii. Prin încălzirea unui microcluster de Iridium, greutatea acestuia a crescut de 300 de ori. La 8500 C, materialul a dispărut pur și simplu din această realitate, la scăderea temperaturii, apărând din nou și recăpătându-și greutatea. Acest experiment demonstrează cum un obiect poate trece într-o altă dimensiune a realității, în funcție de starea lui vibrațională.

24

Introducere în Medicina Vibrațională

CAPITOLUL 3 GEOMETRIA SACRĂ ÎNTR-O ABORDARE MODERNĂ Dr. Iorgu-Dragoș Matei „Geometria” înseamnă „măsură a pământului”. În Egiptul an c, Nilul inunda în fiecare an pământul și distrugea ordinea și marcajele zonelor agricole. Acest ciclu anual de inundații simboliza pentru egipteni întoarcerea periodică la haosul primar reprezentat de apele primordiale. Când apele se retrăgeau, se trasau noi limite și marcaje datorită modificării suprafeței terenului. Acest fapt foarte important, numit ulterior geometrie, a fost văzut ca o restabilire a principiului ordinii și legității pe pământ. Platon considera geometria și numărul drept cărămizi esențiale, atribute ale unui limbaj ideal, filosofic. Dar numai în virtutea funcționării la un anumit „nivel” al realității, numărul și geometria pot deveni unelte pentru contemplare filozofică. Conform gândirii an ce greceș , geometria este studiul ordinii spațiului prin intermediul măsurii și relațiilor dintre Forme. Pentru Platon (în „Republica”), Realitatea consta din idei arhe pale, iar fenomenele pe care noi le percepem ca fiind reale sunt doar reflecții palide. „Idee” în limba greacă se poate traduce și ca “Formă”, iar aceste idei nu pot fi percepute prin simțuri, ci pot fi interpretate ca o cauză sau un mo v. Geometria a fost limbajul recomandat de către Platon drept cel mai clar model prin care se poate descrie acest tărâm metafizic. Matema cienii și filosofii din an chitatea greacă foloseau forme vizibile și vorbeau despre ele, le analizau, dar ele foloseau pentru stabilirea unor relații și raporturi importante în lumea înconjurătoare. De exemplu, cercetau pătratul și diagonala, dar nu de dragul imaginii pe care le reprezintă, ci pentru a găsi relațiile dintre acestea și macrocosmos. Ceea ce căutau ei era să arunce o privire asupra realităților pe care numai mintea le poate cuprinde. În lucrarea „Filosofia socială a vechilor greci”, Constantin Tsatsos arată că, în sensul filosofiei greceşti, forma este ceea ce „alcătuieşte, ordonează, armonizează, leagă, defineşte, este legea”. 25

Geometria sacră într-o abordare modernă

Iar legea nu este altceva decât ordine logica, necesară și universală, este Logos. “Numerele sunt sursa din care răsar formele și energia în lume. Ele sunt ac ve și dinamice până și în relațiile dintre ele, aproape umane în capacitatea de influențare reciprocă” (Teon din Smirna). Pentru Pitagora, Numărul și Forma, la nivel ideal, sunt unul și același lucru. Când Pitagora spune :”Totul este aranjat conform Numărului”, el nu se gândea la simpla proprietate de calcul, de enumerare, ci la faptul că ele posedă și o calitate sau mai multe. Așa se face că „doimea” , „treimea” , „pătrimea” nu sunt formate numai din 2 , 3 respec v 4 elemente, ci reprezintă ele însele unități sau întreguri, fiecare cu proprietăți specifice. „Doi”, de exemplu, este privit ca esența primară prin care se manifestă puterea dualității. R.A. Schwaller de Lubicz prezintă o analogie prin care se poate înțelege acest sens universal și arhe pal al Numărului. O sferă care se rotește ne prezintă idea unui ax. Ne gândim la acest ax ca la o linie imaginară ce trece prin sferă, iar existența ei este rezultatul subiec vismului nostru. Nu putem spune că axul există acolo, dacă noi nu ne gândim la el că există. Și totuși nu putem face nici un calcul referitor la viteza de rotație sau la înclinația sferei, fără a ține seama de acest ax. Numărul , în sens enumera v, corespunde măsurătorilor și calculelor efectuate pe suprafața sferei, în mp ce aspectul lui universal este mai strâns legat de principiul axului imaginar. În planul bidimensional, luăm un cerc şi un pătrat şi dăm valoarea 1 atât diametrului cât şi laturii. Calculând diagonala pătratului, va rezulta întotdeauna un număr iraţional „nemăsurabil” =1.4142....., denumit rădăcina pătrată a lui 2. Pentru cerc, circumferinţa va fi întotdeauna „nemăsurabilă” şi egală cu 3.14159=π. Principiul se păstrează și dacă inversăm relația : dăm di1 agonalei și circumferinței valoarea 1 iar latura pătratului va fi 2 și 1 raza cercului
. Cam în acest punct matema ca consacrată și geometria se despart, în sensul următor : matema c nu putem calcula exact diagonala pătratului și circumferința cercului. Putem aproxima aceste numere până la un număr convenabil de zecimale și să prelucrăm mai departe aceste numere, tratându-le ca oricare alt 26

Introducere în Medicina Vibrațională

număr, dar nu le putem reduce niciodată la o can tate. În geometrie, considerăm diagonala și circumferința aflându-se într-o relație formală (diagonala pentru latură ; circumferința pentru diametru); 1 1 sunt realități evidente ușor cognoscibile ( 2 și
). Aceste numere sunt considerate relații formale și sunt numite funcții. 2 este numărul funcțional pentru pătrat.
este numărul funcțional al cercului. Aceste funcții demonstează că Numărul este deasupra oricărei relații. Indiferent de valorile date laturii sau diametrului, relația rămâne neschimbată; în esentă, acest aspect funcțional al Numărului nefiind nici mic, nici mare, nici finit, nici infinit : este universal. Uitându-ne la primele patru numere, în această manieră, putem spune următoarele : UNU poate defini o can tate, de exemplu – un caiet. Totodată, reprezintă cu claritate principiul absolut al unității, și a fost adeseori folosit ca un simbol reprezentând pe Dumnezeu. Formal, este reprezentat printr-un punct sau un cerc. DOI este o can tate, dar simbolic reprezintă pricipiul Dualității, puterea de mul plicare. Formal este reprezentat prin două puncte prin care trece o linie. TREI este o can tate, dar este și principiul Trinității, al Dumnezeirii celei în trei Firi. Formal, este reprezentat prin trei puncte care delimitează un triunghi. Prin trei, se face o tranziție de la punct și linie (elemente abstracte) la ceva tangibil numit suprafață. PATRU reprezintă „primul-născut” al Naturii, este produsul procesului de procreație care este procesul de mul plicare:

2x2=4 Ca reprezentare grafică, este pătratul și reprezintă materializarea. Dacă Unitatea nemanifestă încă este reprezentată de cerc, Unitatea manifestată în plan material este pătratul, ce conține colțurile asociate celor 4 coordonate spațiale N,S,E,V. Dintre cele mai cunoscute elemente din geometria sacră, corpurile solide ale lui Pitagora, descrise foarte bine de către Platon, sunt poate cel mai des citate și discutate. Aceste corpuri sunt în număr de 5 : tetraedrul, cubul (hexaedrul), octaedrul, dodecaedrul și 27

Geometria sacră într-o abordare modernă

icosaedrul (hedra înseamnă față ) și reprezintă expresia volumetrică a triunghiului, pătratului și pentagonului. Sunt doar cinci, pentru că numai ele respectă simultan următoarele reguli: - Toate laturile egale - Toate unghiurile interne (unghiuri diedre) egale - Se înscriu perfect într-o sferă - Au fețele exterioare poligoane regulate - Toate vârfurile sunt înconjurate de același număr de fețe Se numesc „platonice”, pentru că despre acestea discută Platon în opera sa „Timeus sau Timaios”, scrisă pe la 350 î.Hr. În acest dialog, cu o bogată încărcătură filozofica specifica școlii pitagoreice, el descrie o cosmologie metaforică între geometria plană și cea solidă. Este precizat că există 5 elemente ce stau la baza univesului: pământ, apa, aer, foc şi eter, iar fiecăruia îi este asociat unul din aceste solide. Tradiţia a păstrat următoarele asocieri : Cubul – pământ Tetraedru – foc Octaedru – aer Icosaedru – apă Dodecaedru – eter, elementul folosit de Dumnezeu la crearea universului Euclid (300 î.Hr) și alți filosofi și matema cieni ai An chității au numit aceste corpuri geometrice atomii Universului. La fel cum astăzi noi credem că materia este organizată din atomi, ei credeau că lumea fizică este organizată în atomi formați din solide Platonice. Totodată, ei asociau materiei și un înțeles mis c, reprezentat de legătura descrisă mai sus. Similar modelului atomic actual, în care nucleul este înconjurat de un nor de electroni așezați pe diferite orbite, grecii credeau într-un model în care solidele perfecte se înscriu într-o sferă, care se înscrie într-un alt corp, care la rândul lui se înscrie într-o altă sferă, care la rândul ei se înscrie într-un alt corp, etc

28

Introducere în Medicina Vibrațională

Mai există o proprietate asociată acestor corpuri, numită stelare. Acest proces rezultă prin alungirea fețelor adiacente unei muchii, până când se intersectează. Se creează as el un nou set de poliedre regulate. Tetraedrul și cubul nu au un as el de corp asociat, octaedrul are unul singur, numit stella octangula (termen echivalent cu Mer-Ka-Bah); dodecaedrul are trei forme stelate, iar icosaedrul una singură. 1.Tetraedrul

:

Figura 1 Figura 2 Figura 3 Se numește tetraedru cazul par cular de piramidă în care baza este reprezentată de un triunghi. În figurile 1,2,3 este prezentat tetraedrul regulat în care fețele sunt triunghiuri echilaterale. Totodată, este poliedrul cu numărul cel mai mic de fețe, la fel cum și triunghiul este poligonul cu cel mai mic număr de laturi. Tetraedrul regulat este corpul în care toate vârfurile sunt echidistante între ele. Este singurul poliedru cu această proprietate, aplicabilă unui spațiu cu 3 dimensiuni. Tetraedrul regulat este solidul perfect format din : 6 muchii 4 colțuri 4 fețe Desfășurat în plan arată așa

Figura 4

Figura 5 29

Figura6

Geometria sacră într-o abordare modernă

Forma de tetraedru este adoptată de foarte multe cristale, cu precădere de grupul silicaților. Siliciul ocupă, împreună cu oxigenul, mai mult de o treime din totalul materialului solid al Pământului. Complexul cel mai des întâlnit este SiO4. În tetraedru, fiecare colț este ocupat de către un atom de O, iar în centrul geometric se află Si. O caracteris că importantă o reprezintă faptul că tetraedrul este solidul cu cea mai mare suprafață raportată la volum. Tetraedrul reprezintă structura de bază, de la care toate lucrurile materiale sunt alcătuite. Un exemplu îl reprezintă ADN-ul care are structura spațială de dublu-helix aranjată sub forma unor tetraedre etajate, ca în figurile alăturate:

Figura 7

Figura 8

Figura 9

Clasic, se cunoștea că tetraedrele sunt singurele solide care umplu un spațiu finit (o cu e) lăsând mai puțin loc liber decât ar lasă sferele care ar umple acel spațiu. „Tetraedrele sunt cele mai simple poliedre regulate, în mp ce cvasicristalele se situează printre cele mai complexe și interesante structuri găsite în natură” (Sharon Glotzer – Universitatea Michigan). La această universitate, s-au studiat tetraedrele din natura, folosind simularea computerizată. Rezultatele au arătat că în mpul „s vuirii”, tetraedrele se pot organiza spontan în cvasicristale, în momentul în care depășesc cu puțin jumătate din spațiul incintei imaginare u lizate. În experimentul computerizat, s-au luat în calcul numai legile termodinamicii și ale mecanicii sta s ce. Structurile apărute au fost de formă dodecagonală, inele și dipiramide pentagonale (o as el de structură conține 5 tetraedre aranjate sub forma unui disc). Dipiramida pentagonală deține cheia procesului general de s vuire.

30

Introducere în Medicina Vibrațională

Acest studiu a dovedit că este permisă mărirea gradului de ocupare de la 77% la 85%, saltul fiind atribuit cvasicristalelor organizate spontan în forme geometrice regulate. 2. Cubul (Hexaedrul regulat):

Figura 10

Figura 11

Figura 12

Este format din : 8 colțuri 12 muchii 6 fețe de forma unui pătrat Dacă an cii considerau pătratul ca forma ce reprezintă lumea materială, universul creat, ei au asociat cubului elementul pământ – stabilitatea, calmul, forța regenerării și a procreării. „Să conferim pământului figura cubică. Căci, dintre cele patru elemente, pământul este cel mai greu de mișcat și , dintre corpuri, cel mai ușor de modelat.“(Timaios) Cubul este corpul geometric cel mai des folosit în domeniul construcțiilor civile în societatea modernă. Astăzi se construiesc clădiri având la bază cubul sau paralelipipedul (derivat tot din cub prin dublarea acestuia). Până în prezent, au fost descrise șaptesisteme de cristalizare. Ele poartă următoarele denumiri: triclinică, monoclinică, rombică (cu simetrie joasă), trigonală, tetragonală, hexagonală (cu simetrie medie), și cubică (cu simetrie superioară). Sistemul cubic are cele trei axe de simetrie egale, perpendiculare între ele. Cele mai simple corpuri ce aparțin acestui sistem sunt cubul și octaedrul. În acest sistem, cristalizează următoarele substanțe : C (diamantul) , 31

Geometria sacră într-o abordare modernă

Cu, Ag, Au, Pb, Fe, NaCl, FeS (pirita), PbS(galena), ZnS (blenda). Prin cristalizarea cubică a dioxidului de zirconiu (ZrO2), se obține un cristal cu proprietăți asemănătoare dimantului (printre care duritatea și refracția), fiind adesea folosit ca și înlocuitor al acestuia în diverse domenii. O asociere deloc lipsită de importanță este situarea acestui corp ca simbol spiritual, în centrul a două mari religii monoteiste din lume : creș nismul și islamismul. Dacă în creș nism, găsim crucea (cubul aflat în desfășurare plană), în islam el este prezent ca atare în cubul de la Mecca, centrul religios al lumii arabe, existând chiar datoria fiecărui adept să meargă odată în viață în acest loc. 3. Octaedrul :

Figura 13

Figura 14

Figura 15

Este format din : 12 muchii 6 vârfuri 8 fețe triunghiulare echilaterale Forma predominantă adoptată de cristalele brute de diamant este cea de octaedru. Unind mijlocul laturilor unui tetraedru, se formează un octaedru care are latura egală cu jumătate din cea a tetraedrului din care provine. Octaedrul se poate construi dintr-un tetraedru, ale cărui laturi sunt marcate la jumătate. Unind aceste puncte între ele, se formează un octaedru cu latura egală cu jumătate din cea a tetraedrului din care provine. Volumul octaedrului as el format este de patru ori cel al unui tetraedru cu aceeși lungime a laturii. 32

Introducere în Medicina Vibrațională

Figura 16

Figura 17

Figura 18

Compuși ai unor metale tranziționale cu diferte structuri organice (amine) formează structuri octaedrice adesea numite complexe Werner. La originea fenomenului de fotoluminiscență al oxidului de indiu stau structurile octaedrice care apar în procesul de cristalizare prin metoda evaporării în faze (Mukesh Kumar1, V. N. Singh1, F. Singh2, K. V. Lakshmi3, B. R. Mehta1, and J. P. Singh1). Structuri octaedrice au fost descoperite prin microscopie electronică la interfața dintre un substrat siliconat și stratul de oxid depus la suprafața lui (Manabu; Akiya, Hideo; Ueki, Takemi; Tomita, Masato; Yamawaki, Masataka) Se poate sinte za o catenă de ADN, care, în prezența unor oligodeoxinucleo de sinte ce, se împăturește într-o structură de octaedru, printr-un simplu proces de denaturare-renaturare (William M. Shih1, Joel D. Quispe2 & Gerald F. Joyce1). Stella octangula, menționata mai sus, se formează prin stelarea unui octaedru regulat, precum și din 2 tetraedre întrepătrunse și ro te la un unghi de 900 . Numele a fost pus de Kepler în 1611, obiectul fiind cunoscut cu mult înainte. 4. Icosaedrul :

Figura 19

Figura 20

33

Figura 21

Geometria sacră într-o abordare modernă

Reprezintă corpul descris de Platon ca având :  30 de muchii  12 vârfuri  20 de fețe triunghiuri echilaterale (icosi= 20 în limba greacă) Icosaedrul este corpul după care, la nivel arhe pal, toată lumea vie este alcătuita pe baza simetriei pentagonului, adică a numărului 5. Microscopul electronic a arătat că virușii au capsula glicoproteică de forma unui icosaedru, format din 20 de subunități iden ce triunghiulare, amănunt ce reprezintă o modalitate foarte simplă de construcție, cu folosirea unei can tăți minime de energie (Stefano Cozzini, Marco Ronche ). În procesul de răcire rapidă a unor topituri de aliaje, s-au putut observa regiuni în care structurile icosaedrice erau dominante (Societatea Americană de Fizică) Desfășurat în plan, are forma unei flori cu 5 petale sau a unei spirale cu 5 brațe.

Figura 22 Clusterii de atomi, uniți prin legături van der Waals sau prin alte forțe slabe care depind numai de distanța dintre perechile de atomi, au o stabilitate neobișnuită când în acel cluster se găsește numărul exact de atomi care pot forma un icosaedru (serii de 13, 55 și 147 de atomi).

34

Introducere în Medicina Vibrațională

5.

Dodecaedrul :

Figura 23

Figura 24

Figura 25

Este alcătuit din : 30 de muchii 20 de vârfuri 12 fețe pentagonale Cele 12 fețe pentagonale erau asociate semnelor zodiacale, dodecaedrul fiind simbolul Universului. Deal el se leagă de o nouă teorie despre forma Universului, „Spațiul dodecaedric Poincaré”, susținută de o echipă de astronomi și astrofizicieni de la observatorul astronomic din Paris, condusă de J.-P. Luminet și care explică unele observații făcute asupra fondului cosmic de microunde (FCM). FCM reprezintă un fond arhaic de unde rămase de la momentul BigBangului și sunt observate la suprafața unei sfere de aprox 50 de bilioane de ani care reprezintă modelul universului actual. Mo-Mg-Zn este un cvasicristal de formă dodecaedrică, realizat prin metoda auto-generării într-un mediu saturat în Mg, și prin răcirea lentă a acestuia de la 7000 C la 4800 C. El face parte din familia unor cvasicristale rare pe Pământ, acestea fiind folosite în studiul momentelor magne ce localizate într-un mediu cvasi-periodic. După cercetările întreprinse de Karyn N. Johnson, Liang Tang, John E. Johnson şi L. Andrew Ball, genomul unor viruşi ARN cu structură icosaedrică joacă un rol important în organizarea structurii capsidei. În cazul nadovirusului Pariacoto (VPa), 35% din ARN monocatenar este ordonat după simetrie icosaedrică. Acest lucru se poate vedea la examenul cristalografic cu raze X de înaltă rezoluţie, ca un cadru dodecaedric format din 30 de regiuni duplex 35

Geometria sacră într-o abordare modernă

(24 nucleotide), care interacţionează puternic cu 60 de subunităţi proteice din capsulă. O proprietate foarte importantă a celor 5 solide perfecte o reprezintă principiul dualității, potrivit căruia un poliedru se poate construi din alt poliedru, existând as el cuplurile: cub-octaedru, icosaedru-dodecaedru. Centrul geometric al fiecărei fețe reprezintă un vârf pentru celălalt corp. Luăm ca exemplu perechea icosaedru-dodecaedru pentru evidențierea acestui proces dinamic.

Cuplul cub- octaedru : Tetraedrul este dual cu sine însuși.

Relații între Solidele Platonice : 1. 6 margini într-un tetraedru = 6 fețe într-un cub. 2. Există două posibilități, în care 4 din cele 8 colțuri ale cubului să corespundă cu cele 4 colțuri ale tetraedrului. 3. 4 fețe într-un tetraedru = 4 colțuri într-un tetraedru. Așa se explică și dualismul tetraedrului față de el însuși. 4. 6 margini într-un tetraedru = 6 colțuri într-un octaedru. Aceasta este o consecință a faptului că un octaedru poate fi înscris într-un tetraedru. 5. 6 fețe într-un cub = 6 colțuri într-un octaedru. În centrul fiecăreia din cele 6 fețe ale cubului, este unul din cele 6 colțuri ale 36

Introducere în Medicina Vibrațională

octaedrului. 6. 8 colțuri într-un cub = 8 fețe într-un octaedru. În centrul fiecăreia din cele 8 fețe ale octaedrului, este unul din cele 8 colțuri ale cubului. 7. 12 margini într-un cub = 12 margini într-un octaedru. Dacă cele 12 margini ale cubului și cele 12 margini ale octaedrului se intersectează, formează un unghi drept. 8. 12 margini într-un cub = 12 fețe într-un dodecaedru. Aceasta este o consecință a faptului că un cub poate fi înscris într-un dodecaedru. Fiecare latură a cubului va deveni o diagonală în una din fețele dodecaedrului. 9. 12 margini într-un octaedru sau 12 ale cubului = 12 colțuri ale icosaedrului, 12 margini într-un octaedru = 12 fețe într-un dodecaedru 12 fețe ale dodecaedrului = 12 colțuri ale icosaedrului 20 colțuri ale dodecaedrului = 20 fețe ale icosaedrului 30 margini ale dodecaedrului = 30 margini ale icosaedrului Poliedrele regulate în natură Fiecare corp platonic se gasește într-o formă sau alta în natură. Tetraedrul, cubul și octaedrul apar în structurile de cristalizare ale diferitelor minerale și minereuri (aur, pla nă, diamant, silicați, cuarț, etc) La începutul secolului 20, Ernst Haeckel a descris câteva specii de Radiolaria. Acestea sunt vietăți acva ce cu pseudopode și caracter de protozoare, având dimensiuni de 0,1-0,2mm. S-a descoperit că o parte din scheletele acestora au diverse forme de poligoane regulate. Exemple: Circoporus octahedrus, Circogonia icosahedra, Lithocubus geometricus and Circorrhegma dodecahedra; formele acestor animale sunt indicate de numele lor. Exteriorul proteic al celor mai multe virusuri are forma de poliedru regulat. O moleculă de carbon, cunoscută sub denumirea de Fule37

Geometria sacră într-o abordare modernă

ren (C60) este noua membră alotropă a familiei carbonului, alături de grafit, diamant și forme amorfe. A fost descoperită în anul 1985 de Richard Smalley, Robert Curl, James Heath, Sean O’Brien şi Harold Kroto de la Universitatea Rice (Texas, SUA). Fulerenul are forma unei sfere sau a unui cilindru, cu diverse aplicaţii în electronică şi diverse nanotehnologii. În natură a fost găsit în fumul de la lumânări, în descărcările electrice din atmosferă şi în praful stelar. Antony Garret Lisi, un renumit om de ș ință în domeniul fizicii teore ce, propune în lucrarea sa „Excep onally Simple Theory of Everything” o teorie care descrie, printe altele, și posibilitatea existenței mai multor par cule decât se cunosc în acest moment. Imaginile de mai jos arată locul precis pe care fiecare par culă îl ocupă în cadrul acestui model, fiecare culoare și formă ținând locul unei caracteris ci de genul moment de spin, forță tare, forță slabă, categorie (fermioni, bozon, gluon, quark).

O întrebare importantă și care apare în mintea multor persoane care se ocupă cu studiul geometriei sacre este : Cum vedem aceste corpuri în lumea înconjurătoare, în realitatea noastră de zi cu zi? Răspunsul poate fi oferit printr-un exemplu matema c. Dacă vrem să măsurăm ceva în jurul nostru, apelăm la niște senzori care 38

Introducere în Medicina Vibrațională

culeg date ce vor fi prelucrate analogic și digital, apoi interpretate de un so pe calculator. În analiza datelor respec ve, vom construi grafice pe care se găsesc curbe de interpretare a diverșilor parametri măsurați. Aplicăm apoi funcții matema ce și diverse operații de calcul matema c. Una din acestea se numește derivare, care, simplu spus, măsoară viteza variației datelor pe o curbă. Prin acest lucru, se îmbogățește informația extrasă din acele date. Universul creat pe baza celor 5 elemente, ne oferă permanent derivări ale caracteris cilor acestora, precum și combinații între ele. Ele pot fi eviden ate prin studierea obiectelor comune din preajma noastră cu acuratețe ș ințifică, cu precizie și îndemânare matema că, pentru descoperirea „cărămizilor” componente și a relațiilor dintre ele. Sunt procedee simple, folosite în Creație numai prin respectarea Legii. Ele conduc la imensa diversitate de forme și structuri, materiale și texturi, ce se regăsesc peste tot, în jurul nostru.

39

40

Introducere în Medicina Vibrațională

CAPITOLUL 4 CÂMPURILE DE TORSIUNE Pe parcursul ul melor trei sute de ani, ș ința a cunoscut două câmpuri universale cu acțiune pe distanță mare: câmpul gravitațional și câmpul electromagne c. Însemnătatea acestor câmpuri a fost cel mai bine studiată la nivelul câmpurilor electromagne ce. Electroenerge ca, transportul electric, comunicațiile radio, tehnica de calcul, navigația și multe altele sunt aplicații tehnice ale câmpurilor electromagne ce. De asemenea, în domeniul medical, foarte multe tehnologii u lizate în diagnos c și tratament necesită câmp electromagne c. În structura atomului, s-au identificat particule elementare: protoni, neutroni şi electroni. Protonii şi neutronii sunt alcătuiţi din câte trei subparticule, numite quarci. Quarcii pot fi “sus”, “jos”, “farmec”, “straniu”, “vârf” şi “bază”. Protonul este alcătuit din doi quarci “sus” şi unul “jos”, iar neutronul din doi quarci “jos”şi unul “sus”. O altă particulă elementară este neutrino, fără masă, dar cu energie joasă, medie sau înaltă. Electronul este o particulă încărcată negativ. Au fost descrise şi alte particule, identice cu electronul, dar cu mase mai mari: miuon, cu o masă de 200 de ori mai mare şi particula tau, mai grea decât miuonul. Fiecare par culă are un echivalent an -par culă, care formează an -materia. Între par cule se generează interreacții, care se grupează în patru forțe fundamentale: - gravitația, dată de masă; - electromagne smul, dependent de sarcina par culelor elementare; - forța tare, care leagă quarcii; - forța slabă, care dă tendința de descompunere radioac vă. Fotonii sunt cele mai mici par cule ale forței electromagne ce. Forțele tare și slabă sunt forțe nucleare, ale căror par cule sunt bosonii și gluonii. Pentru gravitație, s-a presupus existența gra41

Câmpurile de torsiune

vitonului, care nu a fost iden ficat încă. Cea mai slabă dintre aceste forțe este gravitația (de 1042 ori mai slabă decât forța electromagne că). Forța tare este de aproxima v 100 de ori mai puternică decât forța electromagne că și de 100.000 de ori mai puternică decât forța slabă. Echilibrul dintre aceste forțe este asigurat de repar ția egală a sarcinilor pozi ve și nega ve în atom. Fiecare par culă elementară este, de fapt, o coardă care vibrează cu o altă lungime de undă și o altă amplitudine (teoria stringurilor). La începutul secolului al XX-lea, savantul francez Eli Cartan a postulat existența în natură a unei a treia forme de câmp universal, cu acțiune pe distanță mare, câmpurile de torsiune. Acestea reprezintă niște câmpuri generate de momentul unghiular al unei mișcări de rotație (câmpuri bazate pe densitatea momentului angular al rotaţiei). Eli Cartan creează o analogie între torsiune şi translaţie, similar analogiei dintre curbură şi rotaţie. Până la descoperirea spinului, natura câmpurilor de torsiune era legată de rotația obiectelor masive, fiind tot o modalitate de manifestare a fizicii clasice. În cadrul unei as el de abordări, câmpurile de torsiune sunt văzute ca o manifestare a câmpului gravitațional pentru obiectele masive cu rotație. Mai târziu, o dată cu descoperirea spinului - analogul cuan c al momentului unghiular de rotație, s-a înțeles că, la nivel cuan c, aceste câmpuri de torsiune sunt generate de spin, spre deosebire de câmpul electromagne c, care este generat de sarcina și câmpul gravitațional care este generat de masă. De pe aceste poziții, câmpurile de torsiune reprezintă en tăți fizice independente, ca și câmpurile electromagne c și gravitațional.Recent, lucrări experimentale (Rapaport, 2007,2007: Khrenikov şi colab., 2007) au dovedit că mişcarea browniană produce câmpuri rotaţionale. Într-o lucrare recentă, Nodland şi Ralston au descoperit o rotaţie constantă a planului de polarizare a radiaţiei electromagne ce generată de galaxii îndepărtate (Antonio Dobado, 2008). Se consideră că acest efect apare datorită câmpului de torsiune, interpretat ca un câmp vectorial dinamic neobişnuit. La mijlocul anilor ‹70, cercetările teore ce privind câmpurile de torsiune au condus la apariția unui capitol special al fizicii te42

Introducere în Medicina Vibrațională

ore ce care a fost denumit prin Teoria lui Einstein - Cartan. Prac c, toți specialiștii care utilizează această teorie pornesc de la un punct de vedere inițial, că aceste câmpuri de torsiune reprezintă doar o manifestare specifică a câmpurilor gravitaționale.

Pe de altă parte, în termenii fizicii cuan ce, spinul este o proprietate intrinsecă a par culelor elementare care nu poate fi interpretată într-o manieră clasică, drept rotația vreunei anumite structuri în interiorul unei par cule. Să ne imaginăm electronul ca o „minge” ori un „nor” caracterizat de sarcină electrică, aflată în rotație în jurul unei axe imaginare. Această sarcină electrică dă naștere unui moment magne c. În urma experimentelor de împrăș ere de înaltă energie, s-a dovedit că limita superioară a diametrului sferei imaginare create prin rotația electronului este mai mică de 10-19 m. Limita superioară a vitezei de rotație este, de asemenea, stabilită, as el încât nici un punct nu poate să se deplaseze mai repede decât lumina. Chiar dacă am presupune că toată sarcina electrică este concentrată pe un inel subțire în jurul „ecuatorului”, momentul cine c ar fi mult prea mic pentru a explica spinul observat pe cale experimentală al electronului. Orice altă distribuție a sarcinii ar conduce la obținerea unei valori și mai mici. Așadar, noțiunea de spin, poate fi abordată atât în termenii fizicii clasice, cât și cuan c („The Charm of Strange Quarks - Mysteries and Revolu ons of Par cle Physics” de R.M. Barne , H. Mühry și H.R. Quinn, Springer, New York 2000). Totuşi, ecuaţiile de câmp ale lui Einstein din teoria generală a rela vităţii, care descriu undele gravitaţionale, sunt considerate a fi simetrice şi aplicabile doar materiei fără spin (prezenţa spinului 43

Câmpurile de torsiune

determină asimetria). PROPRIETĂȚILE CÂMPURILOR DE TORSIUNE 1. La nivelul materiei, există mai multe modalități de generare a câmpurilor de torsiune: - Rotația sau răsucirea spațiului generată prin mişcarea diverselor obiecte - Perturbarea de natură geometrică sau topologică a vidului fizic - Atașate inseparabil de orice câmp electromagne c - Autogenerare, din câmpul de torsiune primar. Potrivit teoriei vidului fizic (Sipov), “Nimicul“ Absolut genereazăcâmpuri de torsiune primare, din acestea ia naștere vidul fizic, care generează par culele elementare, putându-se stabili filiația: “Nimicul” absolut  câmp de torsiune primar  vid fizic  par cule elementare 2. Cuantele câmpului de torsiune sunt reprezentate de tordioni = neutrino de joasă energie (ordinul unităților de electronVolți, eV). 3. Atunci când câmpurile de torsiune sunt generate de către spinul clasic, acțiunea lor asupra diferitelor obiecte poate modifica doar starea de spin a obiectelor (starea spinilor nucleari sau atomici). 4. Spre deosebire de sursele de câmpuri electromagne ce și gravitaționale, care creează niște câmpuri cu simetrie centrală, câmpurile de torsiune creează o simetrie axială. Obiectul care se răsucește («spinează») creează în două conuri spațiale o polarizare care, într-una din direcții, corespunde câmpului de torsiune din stanga - SL, iar în cealaltă direcție câmpului de torsiune din dreapta - SR. În afară de aceasta, apare zona câmpului de torsiune sub forma unui disc perpendicular pe axa de rotație. În zonele indicate sub formă de conuri apare un câmp de torsiune axială (Ta), iar în disc un câmp de torsiune radială (Tr). Fiecare din aceste câmpuri de torsiune 44

Introducere în Medicina Vibrațională

poate fi de dreapta și de stânga. 5. Spre deosebire de sarcinile electrice, spinii clasici de același semn (SRSR sau SLSL) se atrag , iar cei de semne diferite (SRSL) - se resping.

6. Obiectul staționar care “spinează” creează un câmp de torsiune static. Dacă în obiectul care „spinează“ există o anumită neuniformitate (modificarea frecvenței unghiulare de rotație sau repar zarea neuniformă a masei față de axa de rotație), atunci un asemenea obiect dinamic care «spinează» creează o radiație de torsiune turbionară. 7. Câmpul sta c de torsiune are raza finală de acțiune g0, în

45

Câmpurile de torsiune

intervalul căreia intensitatea câmpului de torsiune rămâne aproape constantă. Radiația de torsiune turbionară nu este limitată de intervalul g0, iar intensitatea acesteia nu depinde de distanță. 8. Câmpurile de torsiune au potențialul electromagne c egal cu zero, ceea ce le conferă un caracter nonenerge c (nu transmit energie). În schimb, câmpurile de torsiune transmit informație cu o viteză infinită. 9. Mediul prin care se propagă radiațiile de torsiune îl reprezintă vidul fizic. Ce înțelegem prin vid fizic, folosind una dintre cele mai simple interpretări? Să ne imaginăm un volum limitat de spațiu, din care este îndepărtat aerul. Într-o interpretare tradițională, în acest volum nu mai există nimic, deci este un vid. Însa, în accepțiunea modernă, acesta reprezintă un vid tehnic, întrucât acest volum, într-un sens fizic strict, nu este gol. Să presupunem că noi am reușit să îndepărtam din acest volum toate par culele elementare și să îl ecranăm, în așa fel încât în el să nu patrundă par cule din exterior. Dar și în acest caz, din punctul de vedere al fizicii moderne, nu se poate afirma că volumul în discuție este gol. În acest volum de spațiu, în niște puncte arbitrare, pot să apară așa numitele perechi virtuale de electronipozitroni. Ca obiecte din substantă, perechile electrono-pozitronice nu pot să apară din nimic. Acestea pot fi generate numai de materie, chiar dacă noi nu reușim să le fixăm nemijlocit în volumul din care se nasc. Așadar, aceste perechi virtuale reprezintă o materie specifică ce nu se observă într-o stare obișnuită. Această materie specifică a primit denumirea de vid fizic. Vidul fizic trebuie înțeles ca un obiect cuan c complex și dinamic, care se manifestă prin fluctuații. El este inobservabil, în lipsa unei forme oarecare de perturbare, este simetric și invariabil. Din punctul de vedere al observatorului, vidul fizic este întotdeauna mai mic decât zero. Observatorul elaborează modele subiec ve pentru explicarea diverselor posibile modificări ale vidului fizic, dat fiind că acesta este o structură dinamică complexă, care se manifestă prin autofluctuații. În aceste concepte, se u lizează modelul Dirac al perechii electron-pozitron, ca structură a vidului fizic, în care cele două par cule formează un pachet de unde circulare. Vidul fizic este con46

Introducere în Medicina Vibrațională

siderat o stare, pentru descrierea căreia a fost necesară introducerea noțiunii de fiton, ca pachet circular de undă electron-poziton, inserați unul în altul, în care fiecare par culă are un spin cu sens opus celeilate, ceea ce asigură autocompensarea sarcinilor, a spinilor și a momentului magne c. Fitonul acoperă conceptul de câmp electronpozitron, care generează o energie a vidului fizic mai mare decât zero, din care iau naștere perechile materiale electron-pozitron, ca sursă a câmpurilor electromagne c sau gravitațional.

Figură: Reprezentarea schema că a fitonilor (Akomov, Shipov, ”Torsion fields and their experimental manifesta ons”, Journal of New Energy, vol2, nr.2, pg.70, 1996) În vidul fizic, fitonii sunt distribuiţi difuz, dar au tendinţa de a forma pachete ordonate liniar. Perturbarea acestei ordini poate fi dată de: - O sarcină q, care poate polariza vidul fizic, ceea ce dă naștere câmpului electromagne c; - O masă m, care poate produce o oscilație simetrică a fitonilor, în lungul axului central, ceea ce echivalează cu polarizarea longitudinală a spinului. Aceasta ar putea fi sursa câmpului gravitațional, manifestată prin unde, a căror viteza este cX109 (c este viteza luminii). Teoria nu este unanim acceptată de fizicieni. Oricum, există 47

Câmpurile de torsiune

dovezi pentru a situa domeniul de frecvență a gravitației între 1020 - 1040Hz. - Dacă perturbarea vidului fizic este dată de spinul clasic, se pot genera două situații: 1. Dacă sursa de perturbare are același spin cu fitonii, aceș a își vor păstra orientarea; 2. Fitonii cu spin de sens opus spinului perturbator își vor schimba sensul spinului. În acest caz, vidul fizic va suferi o polarizare transversă, care generează câmpul de spin, de dreapta sau de stânga. Câmpurile de torsiune au “memorie”’, prin polarizarea transversală a vidului fizic, care se păstrează și după deplasarea spre alte zone a sursei perturbatoare. Teoria vidului fizic (Șipov) oferă o descriere anali că a vidului fizic pe baza a trei ecuații de vid: ecuația lui A.Einstein, ecuația lui Heisenberg și ecuația lui Yung-Millis. Această teorie a permis înțelegerea, de pe poziții noi, a structurii universului, potrivit căreia Realitatea, a cărei parte suntem noi toți, se compune din șapte nivele ierarhice. I. Cel mai înalt nivel al ierarhiei realității este „Nimicul” Absolut și acesta reprezintă nivelul care nu are o descriere anali că riguroasă. Există argumente pentru a considera că acest nivel al realității conține informații care determină obliga vitatea de generare a următorului nivel al realității, care, la rândul său, determină proprietățile următorului nivel al realității, etc. Comportamentul se suprapune celui al mulțimilor cu un singur element, în care fiecare treaptă conține, în posibil, treapta următoare, care poate deveni sau nu realitate, într-o anumită buclă spațio-temporală. Extrapolând, putem spune că există o “predes nare” informațională. II. Nivelul următor al realității este câmpul de torsiune primar, structură eminamente informațională, ca și precedenta, din care ia naștere vidul fizic. Simplist, l-am putea asimila cu suma tuturor regulilor care stau ascunse în spatele manifestărilor viitoare. III. Vidul fizic, ca și câmpul de torsiune primar, este o matrice imuabilă din care ia naștere realitatea. Este bogat în câmpuri circulare turbionare. Ele nu transferă energie, dar orice perturbație aparută se propagă cu o viteză egală cu infinit și generează unde care se combină după modelul undelor laser, rezultând holograme (cărora le vom rezerva un capitol special). 48

Introducere în Medicina Vibrațională

IV. Vidul fizic are proprietatea de a genera perechi virtuale de par cule și an par cule concrete, după un determinism riguros, care exclude aleatoriul. Aceste par cule, născute din vidul fizic, formează următorul nivel al ierarhiei realită i, care este plasma (ca mulțime cu un singur element). V, VI, VII. Ansamblul de par cule, cum ar fi electronul, protonul și neutronul interacționează cu vidul fizic și se condiționează reciproc, cons tuindu-se în atomi concreți, cu respectarea aceluiași determinism. Aceș atomi, cât și moleculele formate ulterior, generate de diferite stări de fază energo-informațională, compun următoarele trei niveluri ale realiță i - gaze, lichide și corpuri solide. Einstein a declarat că, material, fizica nu este altceva decât un câmp de forțe concentrate. Ceea ce noi numim substanță fizică este, de fapt, o concentrare intangibilă de forme de undă. Diferite combinații și pare structurale ale undelor se unesc pentru a forma infinitatea de produse chimice și elemente, care, la rândul lor, interacționează între ele pentru a forma substanțele fizice. Diferite forme de undă ale materiei ne apar ca fiind solide, pentru că noi înșine suntem alcătuiți din forme de undă similare, care rezonează într-o gamă de frecvențe clar definite și care controlează procesele fizice din lumea noastră limitată. “Universul este o inteligență vie. Bătăile inimii sale răsună în centrul galaxiilor și murmură în nucleii atomilor. Cu undele sale spiralate, din propria esență, Universul creează din adâncurile sale infinite materia, care alcatuiește toate en tățile fizice, vii sau neîsuflețite” (Cathie, 2011). Câmpurile de torsiune, ca și vidul fizic, se comportă ca unde și produc fenomene de interferență, al caror rezultat este o hologramă, care se supune acelorași reguli ca și o hologramă op că. Acesta este cel de-al doilea factor fizic principal care explică caracterul informațional (și nu energe c) de a transmite semnale, cât și o viteză infinit de mare de transmitere a semnalelor. 12. Câmpurile de torsiune trec prin medii naturale fără a suferi pierderi, ca orice neutrino. 13. Se avansează ideea că, teore c, viteza undelor de torsiune este egală cu infinit. (Vitezele mai mari ca a luminii au fost observate experimental, pentru prima dată, de către N.Kozârev, iar 49

Câmpurile de torsiune

la nivel cuantic de către Zeilinger). Perturbațiile de spin (radiațiile de torsiune turbionară) se propagă în orice mediu, fără a putea fi ecranate. De aici, apare posibilitatea de a crea comunicații subacva ce și subterane, cât și legături prin alte medii naturale. Asemenea aplicații au fost deja realizate tehnic. 14. Toate corpurile din natura vie și din cea moartă se compun din atomi, dintre care majoritatea au spinii atomici sau nucleari clasici, care nu sunt nuli. Ținând cont că toate corpurile se află în câmpul magne c al Pământului, că sarcinile clasice în mișcare generează spin și momente magne ce ale atomilor și nucleelor, suntem îndreptățiți să avansăm ideea că, de aici, iau naștere procese succesive de interferență, din care rezultă radiația de torsiune turbionară. 15. Întrucât diferite corpuri au un ansamblu diferit de elemente chimice, un set diferit de compuși chimici cu stereochimie diferită (repar zare spațială diferită a acestor atomi și a compușilor chimici), atunci toate corpurile posedă câmpuri de torsiune strict individuale. În accepțiunea lui Cathie, “fizica reprezintă orice componentă a unei can tăți periodice, care este un mul plu întreg al frecvenței fundamentale de vibrație, care generează armonice într-o stare de ordine, concordanță, între lucruri sau în relația dintre diferitele părți ale aceluiași întreg. Armoniile fundamentale sunt forme de unde rezonante, care interferă și generează structuri fizice, în care este esențială mișcarea ondulatorie a luminii și armonicele geometrice pe care le generează”. Oricât de neobișnuite ar fi proprietățile câmpurilor de torsiune, ele nu numai că trebuie să fie acceptate, dar trebuie să ne ghidăm după ele în mod obligatoriu, întrucât aceste proprietăți reprezintă realitatea obiec vă care ne este dată de către natură și care, în plus, este confirmată și din punct de vedere experimental. Caracterul neobișnuit al proprietă lor și, implicit, al manifestării câmpurilor de torsiune se poate ilustra prin următorul exemplu: tuturor ni se pare că fizica cunoaște totul despre mecanică. Se vorbește mult, în special despre inerție, însă nu se explică ce este 50

Introducere în Medicina Vibrațională

inerția. Fizica clasică nu numai că nu cunoaște ce este inerția, dar nici nu poate explica dacă forțele inerției sunt interne sau externe, în raport cu corpurile în mișcare. Vine în ajutor teoria vidului fizic, în care este demonstrat faptul că inerția reprezintă manifestarea câmpurilor de torsiune în mecanică. Dacă pot fi comandate câmpurile de torsiune, atunci, implicit, pot fi dirijate și forțele inerției și, pe această bază, pot fi create propulsoarele universale care nu folosesc tracțiunea reac vă sau factorul de frecare. La ora actuală, există tehnologii funcționale, cu aplicații medicale și militare, care u lizează câmpuri de torsiune. Exemple: 1. O sursă de câmpuri de torsiune aplicată unei mase metalice fluide dintr-un furnal modifică structura cristalină a metalului, generând metale neobișnuite, cu structură amorfă, asemănătoare s clei. 2. În prezent, există comunicări la foarte mare distanţă, cu energii joase, care folosesc doar câmpuri de torsiune. 3. Prospecțiunile geologice folosesc fotografii aeriene la care se aplică filtre de torsiune specifice materialului căutat. Se obține o imagine clară a depozitului, dacă acesta există.

51

52

Introducere în Medicina Vibrațională

CAPITOLUL 5 CÂMPURILE MORFOGENETICE Morfogeneza, modalitatea prin care ia naștere un organism dintr-o singură celulă, a fost înțeleasă de la început ca un fenomen complex, căruia i se fac încă adăugiri moderne, rămânând un domeniu de dispute ș ințifice între embriologi, fizicieni, biologi și filozofi. Inițial, s-a postulat existența unui câmp morfogene c, ca o condiție a spațiului, în care embrionul va fi obligat să evolueze și care reține memoria formei, pe care embrionul o va adopta. As el înțeles, câmpul morfogene c este o condiție venită din exterior, cu efecte locale și cu un oarecare scop final, concepte detaliate în teleologie Un grup de celule situat într-un anumit loc al embrionului va da naștere, de fiecare dată, la același organ, postulându-se că toate aceste celule se află într-un câmp organizator. Experiențe ulterioare au demonstrat că celulele, în sine,nu au o specificitate intrinsecă: transplantarea lor dintr-un câmp (cel al cozii, de exemplu) în altă zonă embrionară arată că aceleași celule pot genera un alt organ sau țesut, ceea ce exclude existența unui determinism strict intracelular. As el, transplantul celulelor din câmpul membrului superior în regiunea cozii duce la apariția unei cozi și nu a unei lăbuțe. Transplantarea simetrică a unei jumătă longitudinale din celulele mugurelui membrului superior duce la apariția unui membru întreg, indiferent de locul unde este transplantat. Adiționarea unui grup de celule, aparținând unui alt câmp, la câmpul membrului superior duce la respecializarea celulelor transplantate, cu formarea unei labuțe normale În concluzie, există un câmp director general, care cuprinde configurația finală a întregului organism, care obligă celulele din câmpurile secundare ale organelor să ocupe o anumită configurație în spațiu, într-o secvență strictă temporală.

53

Câmpurile morfogene ce

ISTORIC Încă din 1891 Hans Driesch postula: “există un biocâmp, generat de toate structurile vii, capabile să emită fotoni” (orice structură vie emite un biocâmp caracteris c). Gurwitsch (1941) afirmă că “prin emisia fotonilor, embrionul controlează diviziunile celulare și modul de asamblare a celulelor, pentru a se dispune într-o matrice spațială preformată”. El a numit emisia fotonilor radiație mitogenică, cu valoare informațională, care cons tuie matricea energe că pentru așezarea spaţială a celulelor rezultate din diviziune. Ulterior, Stern precizează că “toate câmpurile structurante embrionare sunt anterioare matricelor codificate de gene (pre-pattern); ele sunt generate de gene, ca epifenomene” (1954). În 1981, Sheldrake emite teoria câmpurilor morfice (morfogene ce). De profesie biolog, Sheldrake a fost uimit de anumite fenomene din lumea ființelor vii, care nu puteau fi explicate în nici un fel, pâna la el. Vom descrie aici două experimente celebre, care au dus la fundamentarea acestei teorii. 1. În 1920, profesorul McDougall, de la Harvard, testa inteligența șoarecilor. Pentru aceasta, a folosit un labirint, prin care șoarecii trebuiau să treacă pentru a găsi hrana și a notat mpul în care aceș a reușeau să ajungă la hrană. Spre uimirea lui, a constatat că, pe măsură ce apareau noi generații de șoricei, mpul mediu în care aceș a ajungeau la hrană devenea tot mai mic, as el încât generația a 20-a de șoareci ajungea la hrană, în medie, de zece ori mai repede decât prima generație. A fost ca și cum o învățătură a celor adulți se transmitea la copii. Lumea ș ințifică ș a că învățătura nu se poate transmite genec, decât, cel mult, anumite ins ncte. De aceea, rezultatele lui McDougall au fost tratate cu mult scep cism. Pentru a-l contrazice, o echipa de oameni de ș ință din Edimburgh a duplicat experimentul, folosind exact același labirint ca și McDougall. Rezultatele lor au fost și mai uluitoare: prima generație de șoareci a parcurs labirintul aproxima v în același mp ca generația 20 a lui McDougall, iar unii dintre șoricei au găsit drumul aproape imediat, mergând direct la țintă. În 54

Introducere în Medicina Vibrațională

acest caz, explicațiile gene ce puteau fi eliminate din start și, la fel, și alte explicații bazate pe urme de miros, feromoni, etc. Experiența șoriceilor de la Harvard a trecut oceanul, ajungând la cei din Anglia, fără să existe nici o explicație fizică pentru aceasta. 2. Din 1952, pe insula Koshima, o specie de maimuțe (Macaca Fuscata) a fost observată mai mulți ani. Urmărindu-le comportamentul alimentar, cercetătorii au început să ofere maimuțelor fructe dulci, aruncate în nisip. Maimuțelor le plăceau foarte mult fructele, dar erau nevoite să le mănânce acoperite cu nisip. La un moment dat, o femelă de 18 luni a descoperit că putea rezolva problema spălând fructele într-o apă din apropiere. Mama ei și colegii de joacă au învățat aceasta și și-au învățat și familiile cum să facă. Apoi, din ce în ce mai multe maimuțe au învățat cum să spele fructele în apă. Între 1952 și 1958, toate maimuțele nere din colonie au învățat spălatul fructelor. Doar unele dintre maimuțele adulte au aplicat și ele acest lucru, con nuând să mănânce fructele pline de nisip. Apoi, de la un anumit număr de maimuțe care își spălau fructele, fenomenul a luat brusc o amploare explozivă. Dacă dimineața doar o parte din maimuțe foloseau această cunoaștere, seara aproape toate maimuțele deja spălau fructele. De asemenea, alte colonii de maimuțe din alte insule, precum și maimuțe de pe con nent, au început aproape imediat să-si spele fructele. Nici în acest caz nu a putut fi gasită o explicație convențională. Analizând aceste cazuri, Rupert Sheldrake, a avansat ideea unor câmpuri morfice (sau formatoare, generatoare), care au rolul de a menține cunoașterea oricăror fenomene, nu doar din lumea vie, ci și din cea minerală sau chiar cuan că. De asemenea, Sheldrake introduce și termenul de câmp morfogene c, drept un sub p de câmp morfic, care exercită influențe și este influențat de structurile vii. El a postulat că aceste câmpuri înregistrează, într-un anumit fel, toate informațiile despre diverse evenimente, iar apoi exercită o influență formatoare asupra tuturor ființelor sau obiectelor similare cu cele care au generat evenimentele respec ve, as el încât noile evenimente să se încadreze oarecum în noul par comportamental. Ipoteza lui Sheldrake se dis nge prin originalitate: câmpuri55

Câmpurile morfogene ce

le nu sunt materiale, sunt non-locale, au scop în sine și prezintă un sistem de reglare din interior spre exterior. Ele dau naștere la forme noi, care generează propriile lor câmpuri, care se întăresc în mp, pe măsura replicării celulare. Câmpurile noi asigură “memoria formei” în care fiecare celulă este constrânsă să ocupe numai un loc şi numai într-un mp determinat. Câmpurile morfice sunt parele non-materiale care determină şi constrâng formele. Câmpurile morfice se dis ng prin anumite caracteris ci: 1. non-localitatea. Cum poate o acțiune locală să controleze ansamblul dezvoltării sau, cu alte cuvinte, cum ș e o celulă să-și aleagă locul și funcția într-un organism complex? Răspunsul pare a fi conținut în ADN, care generează un “metaplan”, o schiță globală non-locală, care cuprinde toate detaliile dezvoltării, în mp și în spațiu. Din acest proiect general, fiecare moleculă de ADN își alege “par tura” care îi este des nată. Este un concept holis c, în care ansamblul este format din părți corelate armonic și care comunică într-o dinamică permanentă. 2. câmpul este generatorul informației cuprinsă în planul general. Sheldrake:” pentru ca un câmp morfogene c să poată acționa, este necesar ca în organismul viu, încă de la nivel celular, să existe structuri receptoare ale informațiilor respec vului câmp morfic. Totodată, este necesar să existe alte structuri emițătoare, care, prin diverse acțiuni fizice, să influențeze structurarea diverselor câmpuri morfogene ce” (în succesiunea lor spaţio-temporală). Notă: Conform descoperirilor din fizica cuan că, și par culele elementare sunt supuse unor câmpuri morfice specifice și, as el, interacțiunea dintre materie și energie se desfașoară la orice scară din Creație. Sheldrake a avansat o teorie și mai surprinzătoare: ADN-ul uman nu este, în mod intrinsec, depozitarul informației structurante pentru o ființă, ci, mai curând, un fel de antenă de emisie-recepție pentru câmpul morfic înconjurător, care, de fapt, depozitează această informație. 56

Introducere în Medicina Vibrațională

Potrivit acestei teorii, informațiile structurate sunt înregistrate într-un câmp morfogene c global care acționează asupra tuturor proceselor biologice. ADN-ul devine as el un receptor local foarte complex pentru câmpurile morfogene ce globale, deținătoare de mult mai multă informație decât ar putea ADN-ul să stocheze. Pe de altă parte, ADN-ul este și un emițător care poate genera câmpuri, ca unităţi morfice specifice. Sheldrake emite astfel termenul de rezonanță morfică. Aceasta este mecanismul de feedback dintre câmp și formele corespondente din unitățile morfice. Cu cât este mai mare gradul de similaritate dintre acestea, cu atât mai perfectă este rezonanța între câmpul emis de ADN şi unităţile morfice, rezonanţă care conduce la persistența formelor din unitățile morfice. Procesul de rezonanță morfică generează câmpuri morfice stabile. De asemenea, explică autoorganizarea formelor organice simple în sisteme din ce în ce mai complexe. În concluzie, o ființă vie poate emite informații morfice, care să acționeze asupra celulelor proprii, asupra altor ființe sau asupra materiei, în general. Informaţiile morfice au putere structurantă. Şi procesul de gândire structurează un câmp morfic, care poate cons tui un par de dezvoltare pentru morfologia şi funcţionarea sistemului nervos. Teoria morfogene că explică modalitatea prin care comportamentele sau gândurile unui individ modelează «des nul» lui, prin câmpuri morfice specifice generate. De fapt, aceste comportamente fac să apară parele și căile comportamentale care au tendința de a fi permanen zate atât ca model de gândire, cât și ca realitate fizică (conservarea unor gene pe toată scara filogenetică sau a formelor). Pentru aceasta trebuie doar ca, în dezvoltarea sa, câmpul morfogene c să a ngă o intensitate specifică, un gen de «masă crică», pentru a-i permite să se manifeste concret în planul fizic. 3. Originea informației din câmpurile morfice ar putea fi cuan că Deși nu o spune explicit, teoria morfogene că lasă să se înțeleagă caracterul transcedental: câmpurile nu sunt materiale, dar pot influența materia, fiind un fel de “inteligență crea vă moștenită 57

Câmpurile morfogene ce

în spirit și în natură”. Teoriei lui Sheldrake i se aduce însă o cri că majoră: nu explică sursa câmpurilor morfice. De aceea, Goswami (2003) propune o completare a teoriei, prin existența unui corp vital, ca matrice generală a formelor vii, care generează informația vehiculată de câmpurile morfice. Conș ința poartă simultan câmpurile morfice și capacitatea lor de rezonanță, ca pare imateriale, care trebuie să aleagă forme posibile pentru corpul vital și cel material al unui organism. Prin aceasta, forma structurilor organice capătă semnificație intrinsecă, fiind expresia spaţio-temporală a “corpului vital” ca structură generatoare strict informaţională. Extrapolând rolul observatorului din mecanica cuan că, Goswami propune cons ința drept “componentă a corpului vital”, care funcționează probabilis c, după legile quntum-ului matema c din ecuațiile Schrodinger, în care esența este colapsarea posibilului în real (teoria potențialului transcedental). Rezultate experimentale ale cercetărilor din ul mii ani (Walker, Wolf, Stapp, Eccles) lasă să se înțeleagă, implicit sau explicit, că, în creierul uman, procesele fiziologice sunt echivalente cu cele u lizate de aparatele de măsurare cuan că. Emisia biofotonilor din țesuturi este o legatură posibilă între câmpul morfogene c și manifestarea concretă a acestuia, biofotonica devenind un mecanism de control, reglare și organizare, care ac vează la un nivel non-chimic (Bishop, 1998). Este o ipoteza plauzibilă, ținând seama că emisia de biofotoni este o radiație electromagne că însoțită întotdeauna de un câmp de torsiune, pur informațional, conținător de “date” despre starea funcționalâ a unui țesut. Noțiunea de bioelectromagne sm este insuficientă însă pentru a caracteriza “funcționalitatea non-materială” a unui organism. Termenul de biocâmp este mai potrivit, as el încât Savva (1998) consideră că orice organism viu este un sistem termodinamic deschis, cu un autocontrol ciberne c riguros, în care “biocâmpul este sistemul general de control al organismului, implicat în dezvoltarea lui ontogene că, bazat pe întreaga zestre gene că dispo58

Introducere în Medicina Vibrațională

nibilă, în oricare din fazele de dezvoltare. Acest biocâmp general se diferențiază în biocâmpuri secundare ale organelor, țesuturilor și celulelor.” Pentru explicarea modului de acțiune a biocâmpurilor, se postulează existența unui câmp fizic fundamental care interacționează cu toate câmpurile fizice cunoscute: electromagne c, gravitațional, de torsiune, dar și cu subsistemele genomice de control ale organismelor vii. Persoane cu abilități deosebite pot extrage din acest câmp fundamental valențe energe ce manifestate prin transferul non-local de informație, psihokinezie, vindecări psi sau interacțiunea cu obiecte materiale inerte sau aparate. Comunicarea biocâmpurilor cu câmpul fizic fundamental nu poate fi ecranată. Concluzii: 1. Câmpurile morfice sunt pur informaționale. Prin aceasta, ele pot fi înțelese ca forme de manifestare ale câmpurilor de torsiune. Transmiterea lor este nonenerge că. 2. Există un câmp morfic general, care conține planul întregului ce urmează să se manifeste. El conține forma care, la rândul ei, favorizează funcția. 3. Câmpurile morfice conțin informația transcedentală pentru organizarea oricărei forme materiale, organice sau anorganice. Nu pot exista alte forme decât cele cuprinse în câmpul morfic. Informaţia despre formă precede manifestare materială. 4. Câmpurile morfice specifice materiei vii au fost numite câmpuri morfogene ce. Ele conțin planul întregului organism. Dovada sta faptul că, în imagine Kirlian, o frunză taiată pe jumătate are aura completă. 5. Există și câmpuri morfogene ce secundare, generate de ac varea/inac varea unor gene, într-o secvență temporală controlată de câmpul morfogene c general 6. Toate câmpurile morfice se influențează reciproc și permanent printr-un fenomen de rezonanță. În plus, ele pot interfera cu alte puri de câmpuri care se manifestă concomitent. Din acest punct de vedere, şi câmpul morfogene c este “un câmp de câm59

Câmpurile morfogene ce

puri”. Figura de interferență este matricea în care celulele rezultate din diviziune sunt “obligate energe c” să se dispună spațial. 7. Orice structură nou-formată generează un câmp propriu, care schimbă câmpurile preexistente și creează un nou par morfogene c prin interferenţă şi rezonanţă, dar care este obligatoriu “acordat” câmpului morfic general, fiind doar o altă armonică a acestuia. 8. Grupuri de celule aparținând structurilor de reglare se diferențiază în surse generatoare de câmp morfic, iar altele în “antene receptoare”. Fiziologia, cu toate aspectele metabolismului, este abilitatea de a menţine vibraţia caracteris că organismului printr-un proces con nuu de rezonanţă. Interferenţa câmpurilor de emisie/ recepție este “melodia vieţii”.

60

Introducere în Medicina Vibrațională

CAPITOLUL 6 BIOFOTONICA Biofotonul este un foton de intensitate ultraslabă, emis de sistemele biologice vii. Termenul nu trebuie confundat cu bioluminescența, caracterizată printr-o intensitate mult mai mare de emisie, fiind specifică sistemelor biologice conținătoare de luciferin/luciferază. Biofotonii sunt emiși de toate celulele vii ale plantelor, animalelor sau omului. Ei nu sunt vizibili cu ochiul liber, dar pot fi detectați cu o tehnologie inventatâ de cercetătorii germani. Emisia electromagne că a biofotonilor se plasează în spectrul vizibil și ultraviolet, putând varia de la câțiva biofotoni la sute de biofotoni/cm2/ secundă. Descoperirea biofotonilor confirmă și întregește teoria potrivit căreia fiecare celulă vie transmite și recepționează energie prin intermediul undelor electromagne ce, ale căror frecvențe pot varia de la zona radio spre frecvențele de infraroșu, vizibil sau ultraviolet. Cele mai multe radiaţii aparţin spectrului vizibil (400-700nm). ISTORIC Emisia biofotonilor a fost descoperită în 1923 de Alexander Gurwitsch, care a comunicat prezența în țesuturile vii a unei emisii “ultraslabe” de fotoni, în zona frecvențelor de ultraviolet. El a numit această emisie “radiație mitogene că”, deoarece studiile sale experimentale l-au condus spre ideea că biofotonii s mulează diviziunea celulară. Deoarece reproducerea experimentelor a fost dificilă, iar s mularea diviziunii celulare s-a putut realiza doar cu radiații de intensitate mult mai mare decât a biofotonilor, ipoteza lui Gurwitsch a fost abandonată. Mai mult, în 1953, Irving Langmuir a denumit ideile lui Gurwitsch “s ință patologică”. Spre mijlocul secolului XX, teoria lui Gurwitsch a revenit în atenție, emisia biofotonilor fiind reconfirmată independent, de patru cercetători (fiica lui Gurwitsch, Ana, Colli, Quickenden și Inaba) În 1974, cercetătorul german Fritz-Albert Popp, de la Universitatea din Marburg, a demostrat că emisia biofotonilor ocupă un spectru larg de lungimi de undă (de la 200 la 800 nm). De aseme61

Biofotonica

nea, Popp a caracterizat această radiație ca fiind atât semi-periodică, cât și coerentă. Tot în 1974, dr. V.P. Kaznacheyev a afirmat, în urma a 12000 de experimente efectuate la Novosibirsk, că emisia biofotonilor stă la baza unui mod imediat de comunicare intercelulară. De asemenea, colec vul rus a demonstrat o rată mai mare de emisie a biofotonilor în celulele lezate, față de celulele normale. Deci, un țesut bolnav emite o lumină mai intensă, care a fost interpretată ca un “semnal de avarie”. Acest fapt vine în întâmpinarea teoriei lui Gurwitsch, as el încât emisia biofotonică din țesuturile lezate s mulează mitogeneza, în vederea restructurăriiţesutului lezat. TEHNOLOGII UTILIZATE ACTUAL PENTRU EVIDENȚIEREA BIOFOTONILOR 1. Tuburile de fotomul plicare (u lizate încă din 1950) 2. Cele mai “plas ce” imagini ale emisiei de biofotoni au fost surprinse în celulele angajate în apoptoză, în care s-a urmăritdinamica proteinelor, ADN, ARN și lipidelor. Studiul a fost efectuat în 2010, în SUA, la Universitatea din Bufallo (Prasad și Suny) și a combinat trei tehnici: un sistem non-linear de imagini op ce (CARS – Coherent an -Stokes Raman sca ering), TPEF (two-photon excited fluorescence), care are o mare capacitate de a penetra țesuturile și celulele vii și Fluorescence Recovery a er Photobleaching, pentru a măsura dinamica proteinelor. Aceasta tehnică a permis evidențierea simultană a biofotonilor (alb-strălucitor), proteinelor (roșu), ADN (albastru), ARN (verde) și lipidelor (gri).

62

Introducere în Medicina Vibrațională

Importanța descoperirii biofotonilor a fost confirmată de oameni de ș ință eminenți, cum ar fi Herbert Froelich și laureatul premiului Nobel Ilya Prigogine. Din 1992, există o rețea internațională de cercetare în domeniul câmpurilor biofotonice, cu laboratoare în mai mult de 10 țări și care este coordonată din Germania. ORIGINEA RADIAȚIEI MITOGENETICE (BIOFOTONILOR) Ideea existenței unei radiații generatoare de diviziune celulară a fost emisă de Gurwitsch încă din 1911, pe baza mai multor observații experimentale. El a demonstrat că există o relație de proporționalitate inversă între suprafața celulelor embrionare și frecvența lor de diviziune. De asemenea, celulele embrionare aflate în mitoză se dezvoltă spațial, respectând anumite direcții, strict predeterminate. De aici, ipoteza potrivit căreia mitoza se desfășoară pe baza unui principiu dual: celula intră în diviziune, sub acțiunea unui factor endogen, “factor de posibilitate”, dar este necesară și prezența unui factor exogen, “factor de execuție”, care acționează asupra aceleiași celule, determinând locul pe care trebuie să-l ocupeîn ansamblul organismului. Generarea fotonilor necesită succesiunea a două faze: “bombardamentul” energe c asupra unui electron, în urma căruia electronul trece într-o stare excitată, instabilă, urmată de revenirea la starea anterioară, cu eliberarea energiei acumulate, sub forma unui foton. Excitarea electronilor sulari se poate realiza în mul ple moduri. Structurile care au cel mai mare potențial de emisie a biofotonilor sunt moleculele mari, cu sisteme de electroni ușor polarizabile, deci și excitabile: flavine, indoli, porfirine, derivații carbonilici ai compușilor aroma ci, purinele și pirimidinele, triptofanul, acizii nucleici, compuși cu specificitate de specie prezenți în organismele bioluminescente (luciferine). CARACTERUL INFORMAȚIONAL AL BIOFOTONILOR Caracterul informațional al emisiei ultraslabe de fotoni a început să fie cercetat de către Popp, încă din 1970. El este cel care a introdus, în 1976, termenul de biofoton. Emisia unor fotoni izolați aparține tuturor sistemelor biologice, înțelese ca un quantum biologic. Acesta este un concept holis c care cuprinde ansamblul structurilor implicate în emisia de biofotoni și al efectelor rezultate din 63

Biofotonica

emisie, fiind echivalent unei mulțimi cu un singur element, de ordin superior cu caracter energe c. Spre deosebire de bioluminescență, care este un fenomen de intensitate mare și specific doar țesuturilor conținătoare de luciferin/luciferaza, emisia biofotonică este un proces con nuu, generalizat caracteris c organismelor vii. În mod obișnuit, orice țesut suferă un proces fiziologic de apoptoză a celulelor îmbătrânite sau lezate. Locul acestora va fi ocupat de celule nere, rezultate din diviziuni. Controlul acestor înlocuiri echivalente este asigurat de quntumul biologic, sistem energe c global, care controlează fiecare celulă. Pierderea acestui control generează modificări patologice ale dimensiunilor sulare ratei diviziunilor spațializării inclusiv transformări maligne ale acesteia. În concluzie, quantumul biologic este un sistem energe c global în care interacțiunile electromagne ce transportă mesajele necesare pentru toate funcțiile reglatorii (Popp, Chang, 1998) intracelulare și de ansamblu. Cu alte cuvinte, acest quantum este rezultanta unui câmp dual, în același mp electromagne c și de torsiune, deoarece orice câmp electromagne c (pur energe c) este însoțit întotdeauna de un câmp de torsiune (informațional). Emisia de biofotoni variază în funcție de pul celular: as el, fibroblaș i și alte celule mul potente au o emisie mai intensă. Pe de altă parte, celulele tumorale prezintă o creștere non-lineară a emisiei de biofotoni, cu valori din ce în ce mai mari, pe măsură ce tumora crește, asociat și cu modificări calita ve ale acestei emisii. Celulele normale prezintă o descreștere a emisiei de biofotoni, pe măsură ce numărul lor crește, ca un mecanism de control care se opune proliferării excesive. Fizica clasică nu poate explica descreșterea emisiei de biofotoni, pe măsura creșterii densității unui țesut normal. Singura explicație logică este prezența unei comunicări coerente, nu numai între celulele de vecinătate, ci între toate celulele aparținând aceleiași populații. Lipsa de integrare a celulelor rezultate din diviziune în quantumul local coerent al țesutului respec v, explică diviziunile aberante din tumori și sugerează concomitent imposibilitatea de corectare a quantum-ului general. În concluzie, controlul funcțiilor unor celule care aparțin aceluiași țesut se face prin câmpuri fotonice coerente (fotoni ordonați, comportându-se ca o mulțime cu un singur element simfazică). Experimental, s-a demonstrat că un țesut bombardat cu lu64

Introducere în Medicina Vibrațională

mină absoarbe lumina și are ulterior o reemisie de fotoni (lumină întârziată). Conform teoriei lui Dick, explicația este următoarea: emisia biofotonilor este permanentă. O parte din această emisie este sub-radiantă, fiind compusă din fascicule cu o coerență redusă, care vor fi absorbite de structurile moleculare de vecinătate. Chiar dacă undele fotonice au coerență redusă, ele interferă într-o manieră distruc vă. Altă parte a emisiei biofotonice este captată de structurile intracelulare ordonatoare de câmp, cum ar fi pigmenții intracelulari sau fragmentele cristalizabile ale proteinelor și ADN.Ele genereaza fascicule coerente de fotoni, care interferă construc v și dau flash-uri de lumină coerentă întârziată. Aceste emisii cons tuie super-radianța. Argumente experimentale în informațional al emisiei de biofotoni:

favoarea

caracterului

1. Galle (1991) a comunicat urmatorul experiment: într-un vas de cuarț, au fost plasate un număr de femele iden ce de Daphnia magna, urmărindu-se emisia de biofotoni, pe măsura mul plicării lor. S-a observat că emisia a fost minimă în condițiile în care s-a respectat densitatea naturală a insectelor în libertate. 2. Ulterior, Chang, Popp (1998) efectuează o nouă cercetare: într-o cameră cu două compar mente, iluminate separat, au fost introduse două loturi de licurici. Ele au fost conectate și deconectate succesiv la o sursa de lumină, printr-un întrerupător plasat între cele două zone de iluminare. Deschiderea și închiderea succesivă a acestui întrerupător conferă simultan lumină/întuneric celor două loturi. Deasupra fiecărui lot, a fost montată câte o cameră de înregistrare a emisiei de biofotoni. Fiecare lot emite fotoni coerenți atunci când înregistrează perturbarea externă (închiderea/deschiderea întrerupătorului). 3. Două culturi celulare separate comunică între ele modificările survenite în mediu. Comunicarea nu este perturbată dacă între ele se plasează un perete subțire de s clă de cuarț, dar este blocată de un film subțire metalic. Aceasta pledează pentru comunicarea op că. 4. Van Wijk (1997), Shen (2000): experimentele au fost efectuate pe două populații de neutrofile, separate, dar conectate op c. 65

Biofotonica

S mularea unui lot a indus creșterea proceselor oxida ve și la lotul nes mulat. În absența conexiunii op ce, acest fenomen nu mai are loc. 5. Popp: Există două molecule aproape iden ce: benzo(a) piren și benzo(e)piren. Prima absoarbe razele ultraviolete și le reemite, cu o frecvență complet diferită. Benzo(a)pirenul este puternic carcinogen. Benzo(e)pirenul nu modifică razele ultraviolete care îl străbat și nu este carcinogen. Concluzie - radiațiaop că în ultraviolet cu frecvențe insolite modifică esențial evoluția celulară. Toate substanțele carcinogene studiate reacționează la lungimea de undă de 380 nm din spectrul ultraviolet. Celule diferite, cu leziuni în nse (care cuprind peste 90% din componentele celulare, inclusiv ADN), induse de expunerea la radiații ultraviolete de intensitate mare, pot fi “reparate” dacă sunt expuse la radiații ultraviolete cu lungimea de undă de 380 nm, dar de intensitate mică. Lungimea de undă de 380 nm, de intensitate mare, blochează cumva efectul reparator generat de aceeași lungime de undă, de intensitate mică? 6. Popp: prin amestecul e dium-bromid cu ADN, se produce separarea celor două lanțuri an paralele. Despiralarea este direct proporțională cu concentrația de e dium-bromid. Prin numărarea fotonilor emiși în acest experiment, a rezultat că ADN intact emite mai puțini fotoni, iar despiralarea crește numărul de fotoni emiși, fotoni care fuseseră anterior stocați în molecula de ADN.ADN emite variate domenii de frecvență și fiecare are o altă funcție, prin care controlează organismul, de la fecundație, până la moarte. 7. Veljko Veljkovic: “organismul nu este un recipient în care molecule diferite sunt solvite în apă. Recunoașterea între diferite celule sau între enzime și substratul lor nu poate fi explicată mecanic, pentru că șansa lor sta s că de a se întâlni întâmplător este foarte mică, dacăținem seama că în fiecare celulă există 100.000 reacții biochimice/secundă.” Acest fapt poate fi posibil, pentru că fiecare moleculă emite un câmp electromagne c, care poate “simți” un alt câmp complementar. Aceste câmpuri sunt dinamice, se propagă la distanță și recunoșterea lor reciprocă se face prin rezonanță.

66

Introducere în Medicina Vibrațională

PARTICIPAREA BIOFOTONILOR IN MECANISMELE DE COMUNICARE INTERCELULARĂ Comunicarea intercelulară este posibilă numai cu unde de joasă intensitate, care controlează quantumul energe c minimal din interiorul celulelor. Câmpurile cu intensitate mare produc “zgomote” – radiații necoerente, care perturbă ac vitatea normală. Emisia de fotoni este legată de poziția pe care o ocupă organismul cercetat pe scară filogene că. Plantele și viețuitoarele unicelulare, sau cele rudimentare, emit aprox. 100 fotoni/cm2/sec, cu lungimi de undă de 200-800 nm și frecvența înaltă, în spectrul vizibil. Omul emite doar 10 fotoni/cm2/secundă, cu același spectru de frecvență. Emisia de fotoni de către corpul uman urmează bioritmurile biologice (714-32-80-270 zile) și pe cele cosmice (diurne, săptămânale, lunare, anuale). Comunicarea poate fi facută și la distanță (mișcările sincrone ale bancurilor de pește și stolurilor de păsări). Un argument în favoarea acestei afirmații este următorul experiment: se construiește un ecran, care are o fantă centrală, ce poate fi obturată alterna v cu un geam obișnuit sau cu unul de cuarț.De o parte și de alta a ecranului, se plasează câte un container de cuarț, care conțin, fiecare, câte o cultură de celule iden ce. Acestea sunt plasate într-o incintă ecranată față de mediul înconjurător. Comunicarea între cele două containere se face numai prin fanta centrală. Dacă sunt omorâte celulele dintr-un container (indiferent de mod), celulele din containerul pereche pot supraviețui, fără nici o leziune, dacă fereastra separatoare a fost acoperită de un geam obișnuit. Celulele mor însâ, dacă fanta a fost acoperită cu cuarț. Explicație: cele două culturi pot comunica între ele prin fereastra de cuarț, care lasă să treacă radiațiile ultraviolete și infraroșii. S cla este rela v opacă la aceste radiații și semnalul generat de moartea celulară nu poate trece la grupul de control. Deci comunicarea la distanță se face prin unde electromagne ce, a căror lungime de undă se situează în ultraviolet și în infraroșu. CONCLUZII: 1. Emisia de biofotoni este specifică tuturor organismelor vii 2. Ei generează câmpuri electromagne ce, cu caracter energec, însoțite de câmpuri de torsiune, cu caracter strict informațional. 67

Biofotonica

3. Radiația biofotonilor poate fi coerentă (supra-radiantă) sau necoerentă (sub-radiantă). 4.Radiațiile necoerente interferă distruc v și sunt absorbite de structurile celulare. 5.Radiațiile coerente sunt generate după ordonarea biofotonilor în pigmenții și structurile cristaline celulare (cristale lichide). Ele interferă construc v, se amplifică și devin purtătoare de informație, transmisă intracelular, intercelular și la distanță. De asemenea, interferă cu celelalte câmpuri. 6. Biofotonii supra-radianți au grad mare de ordine și se comportă ca laserele biologice cu intensitate foarte stabilă și care interferă cu mare ușurință. 7. Fiecare celulă este cuplată printr-un câmp coerent radiant la câmpul întregului organism (quantum macroscopic system). 8. Radiațiile coerente au un grad minim de incer tudine, în care se instalează o situație paradoxală, unde sunt prezente concomitent starea de undă și par culă, coerență și incoerență, localizare și non-localizare. 9. Emisia de biofotoni este ritmică și strâns legată de toate bioritmurile organismului, argument pentru supoziția că ea face parte din mecanismele esențiale de reglare. 10. Bishop (2003): fiecare organism viu este dublat de un câmp electromagne c foarte puțin intens, format din subsisteme care rezonează între ele, cuplate non-linear, prin relațiile lor fazice. Sistemul se autoreglează, comportându-se ca o antenă, care detectează s muli de intensități foarte mici și rezonează cu ei.

68

Introducere în Medicina Vibrațională

CAPITOLUL 7 FUNCȚIILE APEI ÎN SISTEMELE BIOLOGICE Structura apei În apă, fiecare atom de hidrogen se leagă de atomul de oxigen printr-o pereche de electroni, cons tuindu-se o legătură covalentă. As el, doar doi dintre cei șase electroni de pe învelișul extern al oxigenului sunt u lizați în această legătură, rămânând libere două perechi de electroni. Aceș a nd să se orienteze cât mai departe unul de celalalt, minimalizându-se respingerea dintre sarcinile nega ve. Acest aranjament generează o geometrie tetraedrică, în care unghiul dintre cele două perechi de electroni (respec v unghiul de legare H-O-H) este 104.5°. Cele două perechi de electroni ale oxigenului, neimplicate în legătura covalentă sunt poziționate aproape de atomul de oxigen, exercitând o puternică forță de respingere față de electronii implicați în legătura covalentă (fig.1).

Figura 1

Figura 2 Legătura de hidrogen

Molecula de apă este neutră electric, dar sarcinile pozi ve și nega ve nu sunt distribuite uniform. Sarcina nega vă este concentrată la nivelul atomului de oxigen, în mp ce atomii de hidrogen cons tuie polul pozi v. Se formează as el un dipol electric (fig.2). Între atomii de hidrogen ai unei molecule de apă și cel de oxigen al unei alte molecule se creează forțe de atracție electrosta 69

Funcțiile apei în sistemele biologice

că, cons tuindu-se legături de hidrogen. Acestea sunt mai lungi decât legăturile covalente din interiorul moleculei de apă și, de aceea, sunt mai slabe și nu pot rezista decât fracțiuni de secundă (fig.3).

Figura 3 Proprietățile apei Apa se deosebește de multe molecule cu dimensiuni similare prin proprietăți fizice speciale. 1. Apa este una dintre puținele substanțe cunoscute cu densitate mai mică în stare solidă decât în stare lichidă. La 40C, densitatea este maximă, pentru ca, prin răcire sub această temperatură, densitatea ei să scadă, iar prin înghețare să scadă brusc (fig.4).

Figura 4 Scăderea importantă a densității, pe măsura scăderii temperaturii, explică de ce gheața plutește pe apă și de ce se sparg țevile în care ea îngheață. Acest comportament este explicat prin formarea de agregate voluminoase prin legăturile de hidrogen. Peste 4°C, creșterea temperaturii generează vibrații din ce în ce mai puternice ale legăturilor O—H, care nd să îndepărteze moleculele de apă. 70

Introducere în Medicina Vibrațională

2. Alte proprietăți speciale ale apei sunt punctele înalte de fierbere și de topire. O moleculă de greutatea apei ar trebui sa fiarbă la aproxima v –90°C, as el încât ar trebui să existe în natură predominant sub formă gazoasă. Punctul foarte înalt de fierbere se explică tot prin prezența legăturilor de hidrogen. 3. Căldura specifică a apei este mult mai mare decât a oricărei substanțe lichide și solide, proprietate care conferă rolul de tamponare a variațiilor de temperatură tuturor sistemelor care conțin apă. 4. Conduc bilitatea termică mare a apei amplifică puterea de a evacua surplusul de caldură. 5. Căldura latentă de vaporizare a apei este mult mai mare decât a celorlalate lichide, proprietate care asigură termoliza (pierdere de caldură la temperaturi mai mari de 250C). 6. Constanta dielectrică a apei este foarte mare, generând o capacitate sporită a apei de a ioniza substanțele dizolvate în ea. 7. Conduc bilitatea electrică a apei pure este mică, pentru că legătura de hidrogen nu permite transferul protonilor cu viteză foarte mare. Acest comportament permite stocarea energiei electronilor și fotonilor la nivelul membranelor 8. Tensiunea superficială a apei Suprafața unei pelicule de apă este rezistentă la deformarea cauzată de obiectele cu greutate mică, datorită tensiunii sale superficiale. Aceasta se explică prin forțele de atracție exercitate de moleculele de apă, în toate direcțiile, prin intermediul legăturilor de hidrogen. Pentru moleculele din stratul extern, aceste forțe se exercită doar spre straturile profunde, fapt care generează rezistența superficială. Forma geometrică în care raportul suprafata/volum are cea mai mică valoare este sfera, mo v pentru care can tățile mici de lichide iau formă sferică (fig.5). Pe masură ce picăturile devin mai mari, ele nd să ia forma de lacrimă.

71

Funcțiile apei în sistemele biologice

Figura 5 P e de altă parte, proprietatea unică a apei de a forma clusteri duce la o scădere marcată a tensiunii superficiale, mărind tendința de împrăș ere și capacitatea de udare a suprafețelor solide. Apele cu proprietăți vindecătoare, din locurile sacre, au o tensiune superficială mica și proprietăți sporite de udare. Prin scăderea tensiunii superficiale, apa trece cu ușurință prin membranele celulare, cu transportul concomitent al nutrientelor și eliminarea toxinelor. Însăși trecerea apei prin membranele celulare induce un semnal electric (frecvența vibrațională), care influențează în mod direct funcțiile proteinelor membranare și intracelulare, astfel încât receptorii celulari (proteine transmembranare) devin așa de sensibili, încât pot decela prezența unei singure molecule de glucoză într-o diluție apoasă de 1:1.000.000 9. Atracția dintre moleculele de H2O, exercitată prin interacțiuni speciale de p dipol-dipol permise de legăturile de hidrogen, favorizează apariția cluster-ilor cu forma tetraedrică (solid platonic), în care fiecare moleculă de apă este poziționată în vârfurile tetraedrului. Această configurație este stabilă din punct de vedere energe c, dar datorită mișcării browniene, durata de viață a unui cluster este de ordinul picosecundelor. Structura microscopică a apei și cluster-ilor ei a fost studiată prin tehnici variate: absorbția în infraroșu, rezonanță magne că nucleară, simulări de imagine computerizate. La ora actuală, sunt cunoscute peste 20 de modele structurale, pe care apa le poate adopta, în funcție de mpul de viață și de volum (fig 6 si 7). 72

Introducere în Medicina Vibrațională

Figura 6

Figura 7

Modelele teore ce sugerează că la 0°C, un cluster conține, în medie, 90 de molecule de apă, pentru ca, pe măsură ce temperatura crește, numărul de molecule scade. As el, la 70° C, un cluster conține maximum 25 de molecule. Radiațiile electromagne ce în infraroșu stabilizează clusterii mp de câteva ore. În imaginile de mai jos, se observă aspectul tridimensional pe care îl adoptă apa lichidă și gheața. Există o deschidere mai mare a unghiurilor dintre moleculele gheții, asigurată de dispoziția legăturilor de hidrogen într-un model care respectă armonia unui cristal periodic și generează și o rezistență mai mare.

Figura 8

Figura 9

APA ÎN SISTEMELE BIOLOGICE Apa reprezintă, în medie, 2/3 din greutatea unui adult normal. De asemenea, aproxima v 2/3 din apa totală este intracelulară, restul fiind reprezentat de apa extracelulară, inters țială și intravasculară. 73

Funcțiile apei în sistemele biologice

Oricare ar fi sectorul sau compar mentul din oraganism în care există apă, ea interacționează puternic cu ionii, în jurul cărora se dispune sub forma unui strat intern sau primar de hidratare. As el, ionii pozi vi, de exemplu Na+, atrag oxigenul din apă. Experimente recente au demonstrat un grad înalt de legare covalentă între orbitalii d ai metalelor tranziționale și atomii de oxigen din apa aflată în stratul intern de hidratare. Structurile ordonate de apă din stratul intern exercită, prin legăturile de hidrogen, un efect de ordonare rela vă și asupra moleculelor de apă din vecinatate, cons tuindu-se stratul de hidratare extern (regiunea cibotac că). La periferia acesteia, apa se află în mișcare browniană (Fig. 10).

Figura 10 Apa poate intra în structuri complexe localizate, cu grad înalt de organizare. În imaginea de mai jos, moleculele de apă polimerizează liniar și șerpuiesc printre spațiile libere ale unor molecule de dimensiuni mai mari (2003, Inorg. Chem. 44(4) pp 816 - 818). Studii efectuate în 2006, la Universitatea Nebraska-Lincoln au descris formarea unor polimeri spațiali de apă, cu structură dublu helicoidală, de p ADN-like, în interiorul unor nanostructuri tubulare de carbon, supuse unor presiuni mari (fig.11). Același efect se obține și prin simpla trecere a apei printr-un tub capilar sau prin hidra de apa dulce

74

Introducere în Medicina Vibrațională

Figura 11 Apa intracelulară se dispune în proximitatea membranelor organitelor, fiind organizată foarte diferit de apa browniană. Numim această formă apă structurată și este dovedit rolul ei în organizarea formei și funcției biologice ale unor biopolimeri. Dispoziția geometrică a apei în aceste structuri este impusă de legăturile de hidrogen pe care le formează cu moleculele vecine: alte molecule de apă, alcooli, aminoacizi, proteine, acizi nucleici. Dispoziția moleculelor de apă prezentă, de exemplu, în spațiul dintre două molecule de hemoglobină dimerică (fig.12) demonstrează un grad înalt de ordonare prin intermediul legăturilor de hidrogen (linie punctată). Aceste legături stabilizează clusterul rezultat, care, la rândul sau, stabilizează forma geometrică a dimerului de hemoglobină. Figura 12 Ac vitatea biologică a proteinelor este strict dependentă atât de compoziția lor, cât și de modul în care moleculele lor sunt plicaturate. În procesul de foldare se formează legături de hidrogen atât cu apa, cât și între di75

Funcțiile apei în sistemele biologice

ferite părți ale moleculei proteice. Orice factor care generează ruperea acestor legături de hidrogen determină denaturarea proteinelor și pierderea funcțiilor biologice. „MEMORIA” APEI Deși dovezile experimentale susțin că apa nu poate menține structuri ordonate decât pe durate de ordinul picosecundelor (fig.13), există oameni de s ință de mare pres giu, care u lizează termenul de memorie a apei. Conceptul a fost introdus de imunologul francez Jaques Benveniste, în urma unui experiment devenit celebru și care, printre altele, explică și acțiunea terapeu că a diluțiilor homeopate. As el, la diluții înalte, la care nu mai există nici măcar o molecula din substanță originală, preparatul homeopat exercită o acțiune biologică extrem de puternică, explicabilă doar prin memorarea informației de către moleculele de apă. Experimentul efectuat de Benveniste și echipa sa la Ins tutul Național Francez pentru Sănatăte și Cercetare Medicală (INSERM) a constat în obținerea unor diluții așa de înalte ale unor soluții cu imunoglobuline E umane, încât s-a exclus posibilitatea existenței unei singure molecule de ancorp în soluție. Cu toate acestea, bazofilele umane au reacționat față de aceste diluții ca și cum ar fi fixat pe membrană mari can tăți de an corpi, declanșând degranularea specifică reacțiilor alergice. Efectul a fost obținut doar dacă diluția era agitată puternic în mpul reacției (sucusiune). La acel moment, Benveniste nu a avut nici o explicație teorecă pentru fenomen. Ulterior, s-a afirmat că orice sursă care generează un câmp de torsiune poate induce organizarea apei în solide platonice, secundar preluării de către aceasta a informației purtate de câmpul de torsiune. Aceasta informație poate fi transmisă mai departe, altui volum de apă, inclusiv celulară, daca aceasta apă are aceleași proprietăți cu sursa generatoare de câmp de torsiune (fenomen de rezonanță). Ce legătură există între moleculele de apă și acizii nucleici? Este dovedit că nu toată informația gene că din ADN este replicată în moleculele de ARNm. Unii biologi consideră chiar că ADNul nereplicat este inu l (“junk ADN”). Mulți gene cieni consideră 76

Introducere în Medicina Vibrațională

că acest ADN este un rest din trecutul nostru și că, în momentul în care nu a mai fost u l pentru supraviețuire, informația sa gene că a fost blocată pentru ci re. Alți cercetători consideră această parte de ADN o rezervă adapta vă, capabilă să genereze câmpuri fotonice, care să declanșeze o nouă etapă a evoluției. Pe de altă parte, acest ADN „dormant” este ac vat de fluxurile fotonice ordonate de cristalele biologice organizate în formele solidelor platonice. Inclusiv cristalele lichide de apă, cu forme hexagonale, cubice sau pentagonale, exercită efect ordonator asupra fluxurilor fotonice emise de la și spre ADN. S-a demonstrat că procesul de reparare a ADN se ac vează la frecvența de 528 Hz, frecvență la care clusterii de apă formează hexagoane regulate perfecte în jurul moleculei de ADN. Pe baza unor experimente riguroase, Fritz-Albert Popp a afirmat că transmiterea codului gene c de la ADN la ARN se realizează prin emisia de mini-impulsuri în ultraviolet, care folosesc moleculele de apă structurată geometric. Într-un alt experiment, Vladimir Poponin a observat modificarea formei inițiale a frontului de undă a doua fascicule laser (fotoni în simfază, coerenți, de intensitate slaba), cu frecvente diferite, care străbat o moleculă de ADN. Pa ern-ul fasciculelor laser înregistrat cu un spectrofotometru s-a păstrat nemodificat, pe o perioadă de câteva luni, după ce molecula de ADN a fost scoasă din calea laserelor (efectul ADN-ului “fantomă”). Efectul poate fi explicat în felul urmator: fasciculul laser este un câmp electromagne c care interferă cu câmpul electromagne c al ADN. Figura de interferență a celor două câmpuri electromagne ce perturbă secundar direcția de vibrație a fitonilor vidului fizic. Aceasta modificare este de lungă durată și cons tuie substratul „memoriei” câmpului electromagne c și a câmpului de torsiune însoțitor. Schimbarea unghiului dintre hidrogen și oxigen în punțile de hidrogen dintre moleculele de apă, eliberează o energie de 4-40kJ/ mol, care poate induce excitarea unor electroni și apoi revenirea acestora pe treapta anterioară excitării, concomitent cu eliberarea energiei primite sub forma unei cascade fotonice. Cheia acestei eliberări energe ce constă deci în ușurința de a rupe și a regenera punțile de hidrogen și unghiurile dintre ele, în urma interacțiunii 77

Funcțiile apei în sistemele biologice

apei cu alte molecule. Aranjamentul tetraedric ale unei molecule de apă dă posibilitatea grupării în aranjamente de câte 8 unități, formând milioane de tetraedre stelare stabile și cu energie mare (fig.14). Acestea sunt cristale lichide, care rețin și transportă lumina eliberată de punțile de hidrogen care și-au modificat unghiurile (“lumina lichidă”, purtătoare de informație). figura 14

Apa structurată hexagonal a fost iden ficată în jurul ADN din celulele sănătoase, în mp ce în celulele bolnave se dezorganizează. Roger Penrose sugerează că apa structurată este implicată și în procesele de conș ință și că organizarea moleculelor de apă ține de pasajul ei prin microtubulii și mitocondriilor neuronilor. Del Giudice și Preparata (1990) au izolat în apa pură un domeniu cuan c coerent (clusteri cu diametrul de 100 nm, în care moleculele de apă oscilează coerent). Acest domeniu poate deveni un generator de fluctuații electromagne ce stabile, care sunt însoțite de câmpuri de torsiune, a căror informație persistă pe o perioadă lungă de mp, chiar și după dispari a clusterului inițial. În acest fel, informația poate fi stocată în moleculele de apă, ca memorie. Interacțiunea moleculelor de apă cu alte molecule schimbă structura colec vă a apei, schimbare care, la rândul ei, poate determina apariția unor oscilații coerente specifice. Apa transportă oscilațiile coerente și poate să însămânțeze alte volume de apă, într-o diluție. Chiar dacă se filtrează apa, memoria rămâne. Asemenea oscilații ale moleculelor de apă intră în rezonanță cu ADN-ul de vibrație înaltă (“Junk” ADN).

78

Introducere în Medicina Vibrațională

Prin deducție logică, noi credem că se poate postula că un remediu homeopat induce într-un volum de apă un câmp informațional, care poate fi câmpul de torsiune al remediului. Moleculele de apă „memorează’’, într-o formă holografică, caracteris cile energece ale acestui câmp, în fiecare moleculă prezentă în acest volum. „Memoria apei” nu mai este, în acest fel, o organizare materială a moleculelor într-o structură spațială, ci o formă energo-informațională pură, care poate fi transmisă cu ușurință, prin sucusiune, volumelor de apă din diluțiile succesive. „Miracolul homeopa ei” rezidă tocmai în abilitatea apei de a amplifica acest câmp, odată cu diluțiile, făcându-l din ce în ce mai apt de rezonanță cu apa intracelulară, ceea ce este, în esență, efectul vibrațional cura v. Memoria apei este, deci „fantoma”energe că a câmpului de torsiune al remediului, pe care apa o poate conserva așa cum o poate face și ADN-ul în experimentul lui Poponin, deja descris. CONCLUZII: Apa este o structură informațională, în care moleculele au posibilitatea de a forma agregate (clusteri), a căror structură este un cod care conține informații despre toate interacțiunile la care a fost supus un anumit eșan on de apă. Informația conținută este dinamică, putând fi influențată de : - Temperatură și presiune, - Contactul cu materiale solubile sau insolubile - Influențe mecanice - Câmpuri vibraționale - Factori astro-, helio- și geofizici - Câmpuri structurante topologice (prisma, piramida, rețelele de difracție, matrice de fractali)

79

Funcțiile apei în sistemele biologice

- Câmpuri biologice emise de ființele vii. Agregatele rezultate capătă sau nu aspect microscopic de cristal periodic, în funcție de natura informației captate.

80

Introducere în Medicina Vibrațională

CAPITOLUL 8 HOLOGRAMA ÎN BIOLOGIE Holografia este o formă avansată a tehnicii fotografice, care presupune înregistrarea unei imagini tridimensionale pe un suport, cel mai frecvent, bidimensional. Aceeași metodă se poate aplica și la înregistrarea, redarea și prelucrarea datelor de altă natură decât cele vizuale. Istoric Holografia a fost descoperită în 1947 de fizicianul maghiar Dennis Gabor, specialist în domeniul microscopiei electronice. Pentru această realizare, Gabor a primit în 1971 Premiul Nobel pentru fizică. Invenția sa nu a putut însă fi aplicată pe scară largă decât după 1960, o dată cu inventarea laserului. Prima hologramă a unor obiecte tridimensionale a fost înregistrată în 1963 de fizicienii Emme Leith și Juris Upatnieks, în Statele Unite ale Americii și Yuri Denisyuk, în Uniunea Sovie că. Principiu Într-o fotografie clasică, fiecare punct al obiectului aflat în câmpul obiec vului se proiectează pe un punct de pe filmul fotografic, în raport cu luminozitatea lui și lungimea de undă reflectată (în fotografia color). Deci fiecare punct al imaginii fotografice poartă o informație despre intensitatea (eventual și culoarea) unui punct sau a unei mici zone din obiectul fotografiat. În holografie, fiecare punct al câmpului care se înregistrează se proiectează concomitent în toate punctele filmului, deci informația despre fiecare punct din obiect, este distribuită pe întreaga suprafață a hologramei. Imaginea obținută este foarte deosebită de o fotografie clasică: ea este, de fapt, o succesiune de cercuri concentrice întunecate și luminoase, care seamănă mai degrabă cu o hartă topometrică, în care punctele de aceeași înălțime ale reliefului sunt unite prin linii neîntrerupte. Contemplarea unei asemenea imagini cu ochiul liber nu oferă nici o informație despre câmpul fotografiat. Imaginile holografice se obțin cu fascicule monocromace proiectate asupra câmpului care trebuie “fotografiat”. Aceste fascicule se reflectă și sunt despărțite în două fascicule secundare, 81

Holograma în biologie

dintre care unul are de parcurs un drum mai lung pană la pelicula de înregistrare. Ambele fascicule (“direct și decalat”) cad pe același film. Diferența de drum de n-λ/2 (n este mul plu) dintre fascicule dă naștere la unde de interferență construc vă și distruc vă, materializate prin inele luminoase sau întunecate care realizează pe film figura de interferență. Reiluminarea filmului transparent cu un fascicul luminos idenc cu cel transmis inițial, redă pe un ecran imaginea câmpului fotografiat. Imaginea obținută este clară, detaliată și generează trei imagini iden ce în planurile de coordonate x, y și z. Pentru redarea imaginii, trebuie păstrate și unghiurile sub care a fost făcută înregistrarea. Modificarea unghiului distorsionează imaginea sau o face să dispară complet. Detalii: La înregistrarea unei holograme, fasciculul de lumină coerentă, provenit de la un laser, trece printr-un colimator unde este ex ns, apoi este împărțit în două cu ajutorul unui divizor de fascicul (fig.1). O parte cade pe placa holografică, după ce este reflectată de către o oglindă, iar cealaltă parte cade pe obiect și este reflectată de către acesta pe placa holografică. Prima parte a fasciculului, amin tă mai sus, poartă numele de fascicul de referință, iar cea de a doua parte se numește fascicul de la obiect. Fasciculul reflectat de obiect are o structură ondulatorie care depinde de modul în care obiectul a absorbit, reflectat sau refractat fasciculul laser incident, în raport cu forma lui spațială, structura, strălucirea, etc. Fig.1 Undele luminoase sosite de la obiect se suprapun pe placa fotografică cu undele luminoase din fasciculul de referință. Se for-

82

Introducere în Medicina Vibrațională

mează o structură complexă de interferență, care constă dintr-o mul tudine de franje de interferență, a căror formă și intensitate depind de amplitudinile și fazele celor două fascicule. Apoi, filmul se developează după tehnica convenționala și, as el, reprezintă ceea ce se numește o hologramă. Privită cu ochiul liber, nu se observă pe ea nimic asemănător cu obiectul (fig.2). Pentru ci re, holograma se reiluminează, însă numai cu fasciculul de referință. Fig.2

Orice fenomene ondulatorii pot crea modele de interferență, inclusiv lumina, undele radio sau undele electromagne ce emise de fiecare celulă, organ sau organism. Tridimensionalitatea nu este singura caracteris că a hologramelor. Dacă un film holografic conținând imaginea unui măr este tăiat în jumătate și apoi iluminat cu un laser, vom descoperi că fiecare jumătate de film reda imaginea întreagă a mărului. Chiar dacă bucățile de film sunt divizate iarăși și iarăși, mărul întreg poate fi reconstruit din fiecare porțiune a filmului, deși imaginea va deveni mai neclară, pe măsura ce porțiunea din film este mai mică. Se cunosc numeroase aplicații ale holografiei: interferometria holografică care se u lizează industrial pentru analiza tensiunilor mecanice, vibrațiilor și pentru detecția defectelor de structură, în microscopie, cinematografie și televiziune, la funcționarea mașinilor de calcul op ce. La ora actuală, este posibil să se calculeze modelul holografic 83

Holograma în biologie

al unui obiect doar pe baza op cii teore ce. Aceste modele holografice calculate teore c de computer, numite Computer Generated Holograms (CGH), presupun instalarea unui modulator electronic de lumină laser pe un computer, obținându-se o proiecție tridimensională a diferitelor obiecte. Această tehnică este u lizată și în cercetările din biologie și medicină. As el, în ul mii ani, a fost pusă la punct metoda de s mulare holografică neuronală. Mici spoturi luminoase, care creează imagini holografice strălucitoare, sunt proiectate pe secțiuni de țesut nervos, plasate într-un mediu de neurotransmițător inac v. Spoturile luminoase holografice ac vează neurotransmițătorul, care va fi captat în diferite puncte ale probei biologice. Aceste puncte sunt calculate computerizat, încât să corespundă chiar membranelor neuronale. Efectul constă în s mularea neuronilor și declanșarea unui s mul nervos. U lizând computere performante, capabile să programeze holograme cu forme diferite ale fasciculelor laser, au fost create mul ple modele de spoturi, care să poata s mula precis anumite zone din secțiunile de țesut nervos. Un mare avantaj al acestei tehnologii este și posibilitatea de a modula spoturile în cateva milisecunde, as el încât diferite zone ale aceluiași neuron pot fi s mulate simultan sau după un anumit model temporal. Modelul de funcționare a hologramei a fost însă mult ex ns în afara tehnologiilor, ajungându-se până la conferirea unei existențe holografice a întregului univers, dar și a unei funcționari a creierului care să respecte modelul holografic. David Bohm (specialist în fizică cuan că, Univ. din Londra) și Karl Pribram (neurofiziolog la Univ. Stanford) au ajuns, independent unul de celalalt la urmatoarea concluzie: “Lumea noastră și tot ce este cuprins în ea sunt imagini fantoma ce, proiecții ale unui nivel de realitate atât de departe de al nostru, încât este, pur și simplu, dincolo de spațiu și mp” Actual, modelul holografic este u lizat și pentru a explica telepa a, premoniția, diverse sen mente mis ce, psihokinezia (capacitatea minții de a face să se miște obiecte fizice, fără ca ele să fie a nse), capacitatea indivizilor care aud numai cu o ureche de a determina direcția din care vine un sunet, capacitatea noastră de a recunoaște fața unei persoane pe care nu am văzut-o de mulți ani, 84

Introducere în Medicina Vibrațională

chiar dacă acea persoană s-a schimbat considerabil în mp, etc. Deși sunt și mulți oameni de s ință care s-au pronunțat împotriva valabilității modelului holografic, personalități s ințifice de prim rang consideră acest model cheia de înțelegere a unor fenomene inexplicabile în alt mod. 1980 - dr. Kenneth Ring (fiziolog la Univ. din Connec cut, Președintele Asociației Internaționale de studii asupra pragului morții): “Moartea nu este nimic mai mult decât trecerea conș intei unei persoane de pe un nivel al hologramei realității pe altul”. 1982 – o echipă de cercetători, condusă de fizicianul Alain Aspect, de la Ins tutul de Op că teore că și aplicată din Paris, a demonstrat că rețeaua de par cule subatomice – chiar structura realității însăși – deține o proprietate holografică de necontestat. 1985 – dr. Stanislav Grof (Șeful cercetării psihiatrice de la Centrul de Cercetări Psihiatrice din Maryland, profesor de psihiatrie la Univ. John Hopkins): ”Numai un model holografic poate explica lucruri precum experiențele arhe pale, întâlnirile cu inconș entul colec v și alte fenomene neobișnuite experimentate în mpul stărilor de conș ență modificată”. 1987 – fizicianul Fred Alan Wolf: “ Modelul holografic explică visele lucide (visele neobișnuit de vii, în care subiectul realizează că este treaz). Acestea sunt, în realitate, vizite în realități paralele”. 1987 – Dr. David Peat, fizician la Queen’s University din Canada, a afirmat în cartea “Sincronismul: Puntea între materie și minte”: sincronicitățile (coincidențele care sunt atât de neobișnuite și atât de semnifica ve din punct de vedere psihologic, încât ele nu par să fie numai rezultatul hazardului) par să fie explicate prin modelul holografic. Peat crede că asemenea coincidențe sunt, de fapt, “defecte în structura/țesătura realității”. Procesele noastre de gândire sunt mult mai in m conectate cu lumea fizică decât s-a presupus până acum.

85

Holograma în biologie

APLICAȚII ALE MODELULUI HOLOGRAFIC ÎN BIOLOGIE CREIERUL CA HOLOGRAMĂ Cum și unde sunt stocate în creier informațiile acumulate? Mulți ani s-a considerat că fiecare amin re are o locație specifică undeva, în neuroni, sub forma unei engrame. Marele neurofiziolog Karl Lashley (Yerkes Laboratory of Primate Biology, Florida) a antrenat șoareci mp de 30 de ani, pentru diverse ac vități, inclusiv alergarea într-un labirint, după hrană. Apoi a îndepărtat chirurgical diferite porțiuni din creierul lor și i-a testat din nou, în scopul de a elimina zona de creier care conținea engrama capacității de a alerga prin labirint. Spre surprinderea lui, a descoperit că, indiferent ce porțiune din creier era îndepărtată, nu le putea anula amin rile. Adesea, capacitățile motorii ale șoarecilor erau afectate, dar, chiar și când porțiuni masive din creierele lor erau ex rpate, memoria le rămânea intactă. Experimente asemănătoare au condus la concluzia că și vederea este un fenomen holografic. Același neurofiziolog Lashley a demonstrat că centrii vizuali sunt surprinzător de rezistenți la excizia chirurgicală. Chiar și după înlăturarea a 90% din cortexul occipital, șoarecii au prezentat capacitatea de integrare complexă a s mulilor vizuali. Într-un alt experiment, Karl Pribram (Stanford) a excizat chirurgical 98% din nervul op c al unei pisici, fără a afecta major abilitatea acesteia de a realiza imagini vizuale complexe. Natura de “întreg în fiecare parte” a unei holograme explică lipsa afectării capacității de a efectua ac vități vizuale complexe, în condițiile îndepărtării unei mari porțiuni din cortexul vizual sau din nervul op c. Dacă la baza capacității creierului de a procesa imagini stă construcția unor holograme interne ale acestora, chiar și cea mai mică parte a hologramei cor cale ar putea reconstrui „întregul” recepționat prin ochi . Capacitatea extremă de a memora John von Neuman (fizician și matema cian maghiar) a calculat că, în cursul unei vieți de durată medie, creierul nostru stochează 2.8 X 10 20 bi de informație. 86

Introducere în Medicina Vibrațională

Hologramele au o capacitate fantas că de a stoca informație prin schimbarea unghiului sub care cele două fascicule laser a ng un film holografic; as el este posibilă înregistrarea mai multor imagini diferite, pe aceeași suprafață, doar prin schimbarea unghiului de incidență. Fiecare imagine imprimată as el poate fi regăsită simplu, prin iluminarea filmului cu o rază laser care are același unghi cu laserul original, prin care a fost creată. Cercetătorii au calculat că, prin folosirea acestei metode, un film de 2.3 cm2 poate stoca informația conținută în cinci Biblii. Capacitatea de a ne amin și de a uita Când un film holografic este iluminat cu un fascicul laser și înclinat înainte și înapoi, diferitele imagini conținute apar și dispar. S-a sugerat că și capacitatea de a ne amin un anumit lucru, este analogă cu iluminarea cu o rază laser, cu un unghi adecvat, pentru a reactualiza doar o anumită imagine din multele depozitate pe un film. Similar, când nu ne amin m ceva, aceasta ar putea echivala cu iluminarea unui film care conține imagini mul ple cu fascicule laser neadecvate sau care nu au unghiul corect pentru a selecta imaginea pe care o căutăm. Memoria asocia vă Poate fi descrisă prin alt p de tehnică de înregistrare holografică: lumina unui fascicul laser este proiectată pe doua obiecte simultan (un scaun și o pipă). Fasciculele reflectate de fiecare obiect sunt direcționate apoi să se intersecteze și modelul de interferență rezultat este captat pe un film holografic. Apoi, oricând este iluminat scaunul cu o rază laser cu unghi iden c cu prima și lumina reflectată de scaun este trecută pe același film, va apărea imaginea tridimensională a pipei și invers. Un proces similar ar putea fi responsabil pentru modul în care anumite obiecte sau situații evocă diferite amin ri. Abilitatea de a recunoaște lucrurile văzute anterior În 1970, Peter Van Heerden, descrie în „Nature” holografia de recunoaștere: o imagine holografică a unui obiect este înregistrată pe un film holografic, după ce raza laser este reflectată de un p special de oglindă (oglinda de focalizare). Dacă un al doilea obiect, similar, dar nu iden c cu primul, este iluminat cu același fascicul la87

Holograma în biologie

ser, iar fasciculul reflectat trece prin oglinda de focalizare și apoi este proiectat pe același film, un punct strălucitor de lumină va apărea pe filmul developat. Cu cât este mai strălucitor și mai bine conturat punctul luminos, cu atât mai mare este gradul de similaritate dintre primul și al doilea obiect. Dacă cele două obiecte nu au nici o similaritate, nu va apărea nici un punct luminos. Holografia de interferență Este o tehnică prin care un obiect este privit printr-un film holografic, care conține imaginea sa. În mp, fiecare trăsătură a obiectului, care s-a schimbat de când a fost înregistrată imaginea inițială, va reflecta imaginea în mod diferit. Un individ care privește filmul este instantaneu conș ent și de cum s-a schimbat obiectul și de cum a rămas același. Este o modalitate care ar putea explica cum recunoaștem fața unei persoane pe care nu am văzut-o de mulți ani. Tehnica este atât de sensibilă, încât poate fi detectată chiar urma lăsată de apăsarea unui deget pe un bloc de granit. Procedeul are aplicații prac ce în testarea materialelor. Memoria fotografică În 1972, Daniel Pollen și Michael Tractenbergau au explicat prin teoria holografică memoria fotografică (memoria eide că). Indivizii cu memorie fotografică petrec câteva momente scanând scena pe care vor să o memoreze. Când vor să vadă scena din nou, ei “proiectează” o imagine mentală a acesteia, fie cu ochii închiși, fie uitându-se fix la un perete alb sau la un ecran. Pollen, Tractenbergau: “asemenea indivizi au o memorie atât de vie, pentru că ei au acces cumva la regiuni foarte largi ale hologramelor din memoria lor. Invers, cei cu memorie fotografică mai puțin prodigioasă au acces doar la porțiuni mai mici din hologramele din memorie”. Transferul deprinderilor învățate Pribram afirma: “creierul convertește toate amin rile sale, inclusiv amin rile deprinderilor învățate, cum ar fi scrisul, într-un limbaj bazat pe figurile de interferență a undelor. Un asemenea creier ar fi mult mai flexibil și ar putea plimba informația stocată dintr-o parte în alta”. Atunci când creierul memorează o imagine, el o convertește într-un „limbaj ondulatoriu”, putând apoi să “rostogolească” această 88

Introducere în Medicina Vibrațională

hologramă internă și să o examineze din orice perspec vă vrea. Pentru creier figura de interferență devine accesibilă din oricare unghi ar fi actualizată. As el putem explica ușurința cu care executăm mișcări pe care nu le-am mai făcut niciodată sau cum reușim să recunoaștem o față (sau orice alt obiect sau scenă), indiferent de unghiul din care o vedem. Percepția realității exterioare Toți percepem că sen mentele și stările noastre sufleteș sunt realități interne, iar zgomotul străzii, al mării, tunetul, etc sunt realități externe. Nu se cunoaște însă cum creierele noastre „fac dis ncția” între acestea. Pribram sugerează că: “atunci când ne uităm la o persoană, imaginea persoanei este, în realitate, pe suprafața re nei. Totuși, noi percepem persoana ca fiind în lumea de afară”. Dacă acceptăm funcționarea holografică a creierului, putem găsi o explicație, deoarece hologramele sunt, prin excelență, imagini virtuale. Așa cum imaginea din oglindă este localizată, în realitate, în stratul de argint din spatele oglinzii, locația reală a hologramei este întotdeauna în emulsia fotografică de pe suprafața filmului pe care este înregistrată. Senzația „membrului fantomă” Georg von Bekesy (laureat al premiului Nobel) a plasat instrumente punc forme vibratoare pe unul dintre genunchii unor subiecți legați la ochi, apoi a variat caracteris cile vibrațiilor instrumentelor. Subiecții simțeau că o sursă punc formă de vibrații „sărea” de pe un genunchi pe celălalt. Uneori, aceș a simțeau sursa de vibrații chiar în spațiul dintre genunchii lor. Observația demonstrează faptul că oamenii pot avea percepții în zone din spațiu în care nu a fost s mulat nici un receptor. Aceste procese ar putea explica fenomenul “membrului fantomă” prin reactualizarea hologramei membrului, care este încă înregistrata printre modelele de interferență din creierele lor.

89

Holograma în biologie

Suportul experimental pentru funcționarea holografică a creierului a fost oferit de Paul Pietsch, biolog la Indiana University, care a u lizat ca subiecți salamandrele. În studii experimentale precedente, Pietsch a descoperit că putea îndepărta creierul unei salamandre, fără s-o omoare și, cu toate că aceasta rămânea într-o stare de toropeală atât mp cât îi lipsea creierul, comportamentul său revenea la normal de îndată ce creierul era pus la loc. Pietsch a schimbat apoi între ele emisfera dreaptă cu cea stangă, după care salamandra își revenea și-și relua modul normal de hrănire. La altă salamandră, creierul a fost întors cu susul în jos. După revenire, comportamentul de hrănire a salamandrei s-a desfășurat normal. Într-o serie de 700 de experimente, Pietsch a feliat, răsucit, amestecat, sustras și chiar a subțiat creierul, dar, întotdeauna, după ce a reamplasat ceea ce mai rămăsese din creier, comportamentul alimentar al salamandrei revenea la normal. Ce fenomen ondulatoriu folosește creierul nostru pentru a crea holograme interne? Punctul nostru de vedere propune o explicație originală, în acord cu experimentele citate anterior. În SNC, există schimburi ionice transmembranare (K+, Na+, Ca2+, Mg2+) sau deplasări pe suprafața membranelor, care, alături de transmiterea sinap că prin mediatori chimici, reprezintă semnalele chimice ale ac vității nervoase superioare. În cadrul „quantumului” chimic celular, toate deplasările și reacțiile chimice complexe sunt supuse unui control riguros. Din acest punct de vedere, într-un sistem chimic de reglare, esențiale sunt substratele donatoare sau acceptoare de electroni, care stau la baza proceselor de oxido-reducere. Toate aceste sisteme sunt soluții complexe, în care sarcinile electrice se deplasează permanent, dând naștere la zone încărcate diferit, care formează poli și generează potențial de repaus sau de acțiune. Orice deplasare a sarcinilor electrice creează concomitent câmpuri de însoțire, în care par culele ionizate se deplasează după polaritatea lor. Deplasarea aceasta se realizează “în valuri”, pe care 90

Introducere în Medicina Vibrațională

le numim câmpuri electrodinamice. Dar mișcarea par culelor încărcate electric modifică structura (distribuția) câmpului inițial. Această schimbare este permanentă și reprezintă un mecanism de autoreglare, care creează câmpuri în mișcare care pot interfera, dând naștere la pare energe ce în care sunt constrânse să coexiste apa, ionii și moleculele complexe ionizate sau polarizate. Se poate realiza analogia cu arborele circulator, care funcționează asemenea unei unde cu ritmicitate armonică, iden că cu cea muzicală. Ea este bazată pe proporțiile armonice între termenii succesivi ai șirului fibonaccian 1,3,5,8,..și care sugerează ritmul tuturor fluidelor din organism. Armonia schimburilor ionice ar putea fi completată de o analiză atentă a structurii cuaternare a proteinelor: grupările -NH2 se dispun numai într-un plan al moleculei, în mp ce grupările –COOH se așează în planul opus. Se generează o polarizare moleculară și un “câmp structurant”, care plicaturează moleculele, cu o viteză și exac tate care sfidează imaginația. Dacă adăugăm și faptul că aminoacizii sunt semiconductori, în care un capăt al lor acceptă electroni, iar celălalt furnizează electroni, fenomenul bioelectronic devine și mai complex, prin adăugarea câmpului de torsiune (spin), ca parte a biocâmpului purtătoare de informație structurantă. Prin acest labirint molecular, electronii pot circula la fel ca prin conductori, ducând la redistribuiri de sarcini și la schimbări ale sensului fluxului, care pot influența chiar forma proteinei. Fiecare din aceste stări generează fluxuri electromagne ce, care intră în legătură unele cu altele, prin rezonanță. Organismul, ca întreg, devine as el o sumă a câmpurilor individuale. Esența structurilor proteice este păstrată în ADN-ul fiecărei celule. El induce sinteza ARN, care edifică proteinele celulare, între aceste componente existând o comunicare permanentă. În această comunicare, ADN-ul are rolul fundamental. Există deci un câmp electronic celular, care poate rezona cu oricare din câmpurile celulare emise de ADN, dacă au mărimi fizice generatoare de interferențe. ADN-ul generează fronturi de undă care interferă, dând 91

Holograma în biologie

naștere la bioholograme. Toate aceste bioholograme sunt stocate și integrate în ADN-ul neuronal din sistemul nervos central. Acesta funcționeazăca un tot energe c (quantum), în care fiecare neuron păstrează în ac vitate 10% din ADN, compara v cu oricare altă celulă, în care numai 1% din ADN este ac v. Fiecare ansamblu nuclear din SNC, incluzând și cortexul cerebral, are o structură spațială strictă, în care sunt incluse și celulele gliale, cons tuind o mulțime cu un singur element. Nucleii substanței nervoase funcționează ca antene de recepție ale biocâmpurilor organelor, pe care le decodifică, le amplifică și generează apoi alte câmpuri efectoare. Între organe și sistemul nervos central, se stabilește as el o legătură biunivocă, prin rezonanță. Armonizarea acestor câmpuri este funcția principală a SNC și ea asigură supraviețuirea organismului, prin integrarea informațiilor interne și integrarea armonică a celor venite din exterior. Perturbarea acestor capacități determină apariția bolii. Nenumărate experimente comunicate de cercetători în diverse domenii au dovedit că în ac vitatea neuronală, sunt emise spectre diferite de vibrații, de la microunde, la radiații în spectrul vizibil sau, mai departe, spre unde radio de joasă frecvență, confirmând aspectul vibraţional al ac vităţii nervoase. CONCLUZII: 1. Orice undă poate interfera cu o alta, după modelul interferenței op ce din holografie. 2. Interferența se produce numai între undele decalate care se găsesc una față de alta în raport de n x λ/2. Din interferență rezultă figuri de interferență. 3. Câmpurile interferă, după aceeași regulă, dând naștere la „câmpuri de interferență” simple sau “câmpuri de câmpuri” complexe. 4. Organele de simț transformă diverse forme de energie din mediu în unde electromagne ce, modulate în frecvență. Deplasarea lor dă naștere la câmpuri însoțitoare. 5. Transmiterea acestor modulații prin căile aferente selectea92

Introducere în Medicina Vibrațională

ză și amplifică numai un anumit semnal al spectrului de frecvență (elimină “zgomotul” de fond). 6. SNC este o structură specializată în recepționarea și decodificarea acestor fronturi de undă (probabil în ariile primare) și câmpurilor complexe (probabil în ariile secundare, terțiare sau de asociație). 7. Pe baza acestor vibrații și a câmpurilor lor, sunt generate holograme noi, prin interferență cu matricea informațională holografică din ADN-ul structurilor reglatoare. Se generează as el holograme noi, care se transmit la distanță, devenind elemente de control pentru organele efectoare. 8. Hologramele nou create controlează ac vitatea fiecărei celule, organ și sistem, de la naștere până la moarte. Ele variază puțin, asigurând homeostazia, dar pot varia sub influența altor câmpuri cu care pot intra eventual în interferență. 9. Ca și la interferența luminii, figura de interferență a câmpurilor (pe care am numit-o interferogramă) este rezultanta interferenței construc ve sau distruc ve. Orice interferogramă este purtător de informație structurantă.

93

94

Introducere în Medicina Vibrațională

CAPITOLUL 9 INTERFEROGRAMA ÎN SISTEMELE DE INTEGRARE PSIHO-NEURO-ENDOCRINE Pilitura de fier, supusă unui câmp magne c, ia o anumită formă spațială, dependentă de atributele fizice ale câmpului magnec. Supusă unor câmpuri magne ce mul ple, provenite de la “n” magneți, figura este diferită, fiind o rezultantă a combinării câmpurilor individuale. Dacă aceste câmpuri sunt în con nuă mișcare, figura geometrică se va schimba permanent, dar va păstra o anumită ordine, constantă, care nu variază dacă numărul și sensul de mișcare a câmpurilor generatoare este același. Numim această constantă interferogramă. Ea este rezultanta “intricării” unor câmpuri magne ce individuale, care generează o structura energe că nouă. Prin suprapunerea în mp și spațiu a diverselor interferograme și în raport cu intensitatea câmpului, a lungimii de undă (și nu numai), una dintre ele poate deveni dominantă și funcționează ca “undă purtătoare”. Cealaltă devine “undă purtată” și formează, împreună, un tren de unde asemănător cu cel produs de undele radio. O asemenea combinație de câmpuri formează o structură energecă, având comportamentul unei holograme, asemănătoare celei op ce. Universul este generator de energie. Energia este ondulatorie și se propagă sub formă de unde, care generează, la rândul lor, câmpuri. Par culele materiale au tendința de a forma grămezi ordonate, simetrice, care stau la baza formării cristalelor. Aproape toate obiectele materiale sunt formate din microcristale. Microcristalele au caracteris ci vectoriale, forma lor generând forțe electrosta ce ordonate, din care iau naștere câmpuri sincrone. Orice cristal periodic este “ordonator de câmp” propriu sau recepționat, cum ar fi, de exemplu, ordonarea unui flux fotonic. După traversarea cristalului, fotonii devin simfazici. 95

Interferograma în sistemele de integrare Psiho-Neuro-Endocrine

Materia vie are aceeași capacitate de a forma structuri care se comportă asemenea unor cristale, având un centru, ax, grad și plan de simetrie, din care se formează cel pu n 32 de sisteme cristaline. Unele dintre aceste structuri sunt sisteme complexe, heterogene și au în compoziție apa, ca element structural. Fiecare celulă este formată din elemente încărcate electric și polarizate, începând cu apa structurală și terminând cu proteinele complexe. Cum aceste sarcini sunt în con nuă mișcare, ele generează câmpuri electromagne ce. În celulă, proteinele și ADN sunt sisteme disipa ve deschise, care, în anumite condiții, pierd energie sub formă de fotoni. Majoritatea proteinelor au câte două segmente, separabile prin mijloace tehnice: Fab și Fc. În mp ce Fab este o sursă con nuă de fotoni emiși dezordonat, Fc se comportă ca un cristal, în care fotonii recep onați sunt ordonați în fascicule omogene, sincrone, iar unii sunt polarizați într-o manieră asemănătoare cu laserele tehnologice. Energia acestor fotoni crește exponențial față de cea a fluxului fotonic dezordonat. Fenomenul a fost demonstrat pentru ADN, ARN, imunoglobuline, etc. Fritz-Popp a demonstrat că fotonii sunt absorbiți și apoi radiați de celule. Stocarea fotonilor este direct proporțională cu starea de sănătate a celulei. Radiația emisă de celulă este coerentă. Înainte de moarte, celulele își amplifică radiația de fotoni de mii de ori, dar fotonii emiși sunt incoerenți. Fotonii coerenți emiși sunt parte a câmpului electromagne c al celulei și al organismului, în întregime. Pa ern-ul electromagne c stă la baza tuturor funcțiilor celulare. Putem dis nge etapele de acțiune a câmpurilor electromagne ce asupra celulei: a. Membranele celulare recepționează câmpul și-l convertesc în frecvențe electromagne ce specifice, prin vibrația straturilor membranare. Membrana celulară este un cristal lichid care funcționează ca un semiconductor cu “gate-control”, în care canalele ionice o transformă într-un echivalent al unui cip siliconic. La organismele unicelulare, s-a dovedit că membrana celulară, ca structură bilaminară, controlează expresia genică prin proteinele integrale membranare (PIM), care pot fi receptoare sau efectoare. PIM receptoare 96

Introducere în Medicina Vibrațională

recunosc diverse molecule, dar și forme energe ce, cum ar fi modulațiile în frecvență electromagne ce. PIM efectoare pot fi enzime, hormoni, mediatori chimici sau proteine din citoschelet. b. Ligarea materială a receptorilor inițiază un semnal care recrutează molecule deja existente în citoplasmă, care ac vează genele legate de funcțiile de bază ale celulei. Pe de altă parte, semnalele energe ce recepționate sunt inedite și nu au lanțuri de transducție și gene efectoare. În acest caz, semnalul extern va fi interpretat direct de “memoria” din ADN, care va genera un fragment genic nou sau ac varea unei gene inac ve. Aceste gene “noi” pot genera PIM receptoare sau efectoare, care stau la baza adaptării la condițiile schimbate de mediu. Mediul extern poate controla deci expresia genică. Exemplu: hrănirea unei larve de albină lucrătoare cu alimente diferite cons tuie o informație care modifică geno pul albinei, care va deveni matcă. La baza acestor transformări adapta ve stau mutațiile. c. În reacțiile biochimice, există deplasări ionice, modificări ale dispoziției moleculelor organice și apei, care stau la originea formării unor interferograme complexe de câmpuri electromagne ce. Acestea sunt baza funcțiilor celulare, a coerenței lor și controlului reciproc. În acest context, metabolismul și homeostazia sunt rezultatul interferenței cămpurilor electromagne ce. d. În drumul lor în celule, câmpurile electromagne ce suferă permenent ordonări prin trecerea prin cristalele biologice celulare: membrana, care se comportă ca un cristal lichid, sodiul (cristal linear unidimensional), proteine, etc. e. Moleculele de ADN rezonează cu aceste câmpuri, funcționând ca antene de recepție. Informațiile codate în câmpurile electromagne ce și de torsiune sunt transmise bazelor de nucleo de prin rezonanță și creează matricea pentru formarea ARN mesager. f. Ribozomii preiau instrucțiunile de sinteză și transcriu proteine. Informațiile “ascunse” în interferogramă vor controla can tatea, calitatea și migrarea proteinelor spre “des nul” lor, în complexul energe c general. g. Modificări ale interferogramei generate de alte energii ex97

Interferograma în sistemele de integrare Psiho-Neuro-Endocrine

terioare sau interioare, incluzând aici și stările psihice, pot modifica pa ern-ul figurii de interferență, ceea ce cons tuie, în esență, diferența dintre sănătate și boală. Câmpul celular biologic este asemănător, dar nu iden c, cu cel electromagne c, dar poate intra în rezonanță cu acesta, dacă lungimile lor de undă se găsesc în raport de n x λ/2. Celulele dintrun țesut au capacitatea de a emite câmpuri biologice discrete, cu aceleași caracteris ci fizice. Ele intră în rezonanță cu mare usurință, as el încât un țesut sau un organ integru funcțional, este caracterizat prin sincronicitatea câmpurilor lui celulare. Acestea pot intra în rezonanță și cu orice alt câmp interior sau exterior, dacă mărimile lor fizice sunt compa bile. Aceste câmpuri sunt maleabile, deoarece la menținerea și edificarea lor par cipă majoritar moleculele dipol ale apei. Limitele de variabilitate nu sunt însă foarte largi. Moleculele de apă cons tuie elementul esențial în edificarea și maleabilitatea biocâmpului celular. Aceste molecule de apă sunt structurale, iar alterarea lor, în orice fel, duce la moartea sistemului celular, ca mulțime “cu un singur element”, din teoria mulțimilor. Sub influența biocâmpurilor, moleculele de apă pot forma structuri spațiale, care sunt pare ale biocâmpului formator. Apa poate modula “engrame” ale oricărui câmp din univers, așa cum pilitura de fier “modulează caracterele câmpului magne c”. Cristalele de apă izolate și fotografiate nu lasă nici un dubiu în acest sens. O asemenea structură ordonată a apei se comportă ca un cristal lichid, conținător de informație și vehicul de informație. Informația conținută într-un cristal de apă va putea fi “ci tă” de orice structură care posedă capacitatea de a recrea câmpul holografic generator inițial. Decodificarea este un proces de rezonanță, iar rezonatorul poate fi plasat la distanța de codificator, probând transmisibilitatea la distanță a câmpului biologic. Capacitatea de generare a biocâmpurilor este generală, dar unele celule, cum ar fi neuronii, posedă o “înaltă specializare” în acest sens. Unele dintre aceste câmpuri funcționează în zone de frecvență joasă, între 4 și 12 Hz. Câmpurile cu frecvențe peste 150.000 Hz sunt doar intuite și deloc caracterizate ca semnificație 98

Introducere în Medicina Vibrațională

fiziologică. Capacitatea de a genera aceste câmpuri este superioară în toate celulele derivate din tubul neural, inclusiv în celulele endocrine. Studii recente din diverse domenii ale biologiei au relevat existența unor energii membranare și intracelulare cu valori extrem de mari, comparabile cu cele existente într-un fulger. Raul Kopelman de la Universitatea din Michigan a introdus nanosfere polimerice cu coloranți sensibili la curentul electric în culturi de celule nervoase canceroase. În acest mod, au fost înregistrate câmpuri electrice de 15 mii Volți/metru. Până la aceste măsurători, nu se ș a de existența unor câmpuri electrice intracelulare, iar valoarea lor depășește orice așteptare. Aceste câmpuri se transmit direct centrilor rezonatori din SNC și cons tuie substratul informațiilor interocep ve. Schimbul informațional permanent între holograma generată de ADN și hologramele periferice sunt substratul menținerii homeostaziei, printrun process con nuu de remodelare a câmpurilor interferogramei. Sistemul nervos central are neuronii organizați în subsisteme complexe specializate, deși fiecare subsistem este parte indisolubilă a întregului. Nu există neuroni sau părți componente ale creierului care să nu fie u lizate. Fiecare neuron este o sursă de energie, care se însumează și este u lizată de segmentul solicitat de context. Zonele de înaltă specializare sunt organizate în “piramide” interconectate. Unele sunt senzi ve, altele sunt motorii și altele “integratorii”. Ansamblul acestor piramide formează unitățile de decodificare, de decizie și cons tuie substratul gândirii logice, abstracte și induc ve. Energia furnizată de ansamblul neuronilor este dirijată pe circuite, printr-un sistem de sinapse s mulatorii sau inhibitorii. În rezonanța câmpurilor compa bile, un rol determinant revine arborizației tridimensionale a dendritelor fiecărui neuron din nucleul specializat. Prin simpla schimbare a unghiului de incidență a câmpului, se pot stoca 2.8X1020 bi /mm3. Capacitatea intelectuală a unui individ depinde de numărul și abilitatea piramidelor de a prelua informații care ajung la creier sub forma holografică. Percepția și memoria recentă sunt abilități ale SNC de a forma holograme, în permanență, prin recombinarea 99

Interferograma în sistemele de integrare Psiho-Neuro-Endocrine

câmpurilor biologice. Memoria de lungă durată este abilitatea de a conserva aceste holograme și de a le reedita ori de câte ori este nevoie. Homeostazia este înscrisă gene c, ca hologramă, în toate ariile de decizie ale SNC, soma ce sau vegeta ve. Din acest punct de vedere, orice stare de boală este o hologramă diferită, în afara limitelor admisibile ale hologramei normale. O hologramă anormală nde să fie corectată de structurile de coordonare neuro-endocrină. Incapacitatea de corectare, indiferent de cauză (centrală sau periferică), duce la apariția semnelor clinice ale bolii. Semnalele aferente și eferente au pe traiectul lor stații intermediare, care funcționează ca rezonatori. Semnalul primar interferă cu semnale primite de la rezonatori, rezultanta fiind o modulație în frecvență, de pul unei salve de impulsuri. Semnalele aferente sunt captate de celule specializate, capabile să recepționeze energia emisă din Univers și să o transforme într-un câmp ordonat propagat. Fiecare simț recepționează un anumit fel de câmp din mediul înconjurător. Pentru câmpurile care nu au traductori, un organism este incapabil de detecție. Numărul organelor de simț este diferit după specie și este suma formelor energe ce pe care aceasta le poate detecta din mediu. Organele de simț au devenit, în evoluție, structuri complexe, cu receptori codificatori de semnal, generatori de câmp biologic, sisteme de transmitere a câmpului, care funcționează ca rezonatori și decodificatori de semnal, localizați în SNC. Decodificatorul este format prin apoziția mai multor unități elementare, organizate după aceleași reguli, ca un cristal în sistemul hexagonal. În acest sistem, fiecare neuron ocupă un nod al rețelei cristaline, integrat într-o mulțime heterogenă cu un singur element, care cuprinde apa, electroliții, substanțele organice și ADN neuronal. Un decodificator intră în rezonanță cu hologramele generate de fiecare organ, sistem sau țesut, în parte. Biocâmpurile generate de un țesut sau organ sunt mărimi vectoriale și sunt rezultanta combinării biocâmpurilor generate de fiecare celulă, în parte. Un asemenea biocâmp are caracteris cile holografice, fiecare punct al frontului de undă conținând întreaga informație a câmpului din care face parte. Holograma op că este 100

Introducere în Medicina Vibrațională

modelul prin care se poate exemplifica formarea, transmiterea și repar ția tridimensională a informației conținute în figura de interferență. Decodorul cor cal uman, format din suma unităților calculatoare (10 dm2) recepționează, ordonează și sincronizează diferite holograme și generează interferograme într-o con nuă schimbare, ca o melodie diferită, bazată pe aceleași note și linie melodică. Interferogramele sunt abstrac zări ale proprietăților lumii reale, numai dacă organismul are receptori specializați. Pentru toate celelalte proprietăți ale universului, individul este “orb”. Lumea virtuală a interferogramelor este singura modalitate de funcționare a encefalului: cortexul percepe un obiect concret temporo-spațial, generează o interferogramă, care este o categorie abstractă și esențializantă. Fiecare interferogramă se fixează în structurile neuronale și devine memorie. În 1mm3 de țesut nervos se pot stoca milioane de imagini/informații, ca într-un film holografic. Comparația permanentă între hologramele venite de la simțuri și abstrac zările interferogramelor stocate este baza proceselor de gândire concretă logică, deduc vă și induc vă. Orice interferogramă este plas că, în sensul că oricare parte a hologramei poate genera întreaga interferograma. Acest proces stă la baza memoriei de recunoaștere. Orice interferograma este apreciată și prin raportul de ustensilitate sau adversabilitate pentru organism și este strict subiec vă. Acest raport este conver t într-un proces biochimic de secreție a endorfinelor sau substanței P. Procesul stă la baza afec vității. Decodificarea semnificației unei interferograme este non-locală și presupune implicarea ambelor emisfere, deși emisfera dreaptă stochează interferogramele care stau la baza ac vității automate, iar cea stângă decodifică și conferă semnificație interferogramelor noi. Dimensiunea socială a omului determină componentele abstracte, morale, poli ce, este ce și dau umanității etalonul cons inței, cu dubla ei valoare de libertate și constrângere. Limbajul, consecința vieții în societate, devine semnificant se101

Interferograma în sistemele de integrare Psiho-Neuro-Endocrine

cundar al lumii reale și poate actualiza o interferogramă, dar este și indispensabil pentru gândirea induc vă. Descifrarea unei interferograme adusă în actualitate din memorie înseamnă trecerea ei în conș ent. Posibilitatea propagării la distanță a câmpurilor generatoare de interferograme explică existența comunicărilor de p nonverbal (telepa e, hipnoză), dar și influențele câmpurilor externe (gravitație, radio, lumină), percepute de unele specii, dar obscure pentru om.

102

Introducere în Medicina Vibrațională

CAPITOLUL 10 INTERFEROGRAMA EMBRIONARĂ Formarea gameților Maturarea gonadelor ține de un proces complex, informațional și neuro-endocrin, în care intervin mecanisme de control incluse în genom. Dis ngem aici „ ming-ul” celulelor epifizare, în care „celulele de lumină” sunt programate gene c, pentru o perioadă limitată de supraviețuire, după care intră în apoptoză. Și această programare este o funcție variabilă, legată de can tatea de lumină primită din mediu: cu cât un organism primește mai multa lumină, cu atât celulele epifizei vor degenera mai rapid. As el, fe țele de la poli au menarha mai târziu cu câțiva ani, față de cele care trăiesc la ecuator. Aceste celule epifizare secretă un factor an gonadotrop (melatonina) care, prin ventriculul al III lea, inhibă, în toată perioada prepubertară, secreția gonadotropilor hipofizari. Apariția pubertății devine, as el, dependentă de dispariția celulelor de lumină și parte a unui calendar de lungă durată, care însumează can tatea de lumină recepționată de ochi în perioada prepubertară. Este, deci, un bioritm cu evoluție sinusoidală, de pul unei unde electromagne ce. Dispariția an gonadotropilor permite ac varea genelor de secreție a gonadotrofinelor hipofizare, sub acțiunea cărora gonadele devin producătoare de hormoni sexuali, responsabili de apariția caracterelor sexuale primare și secundare. O dată cu prima ovulație, câmpul electromagne c rezultant al femeii se schimbă evident, chiar dacă am lua în considerare numai creșterea temperaturii bazale a corpului la 37.50C, temperatură la care toate procesele biochimice din organism se ac vează și se amplifică. Modificările electrochimice generează, după cum am văzut în capitolele precedente, câmpuri de interferență. Expulzia ovulului în cavitatea peritoneală este concomitentă cu apariția sau amplificarea altor câmpuri electromagne ce locale, generate de funcția ovariană, de uter și de prezența hormonilor sexuali.

103

Interferograma embrionară

Fecundația Gameții sunt celule care au numai un sfert din can tatea de ADN a unei celule normale, rezultat al diviziunii reducționale, în care celula inițială se divide de două ori succesiv, fără interfază. Lanțul ADN al gameților conține însă toate genele unei celule normale, reduse la o singură catenă. Această catenă nu are un câmp energe c suficient pentra a-și sinte za lanțul omolog. REGULĂ: PENTRU A GENERA O DIVIZIUNE, ESTE OBLIGATORIE PREZENȚA UNEI MASE CRITICE MINIME DE ADN. Fiecare gamet are un câmp de torsiune, care poate ghida câmpul celuilalt gamet. Câmpurile, fiind de același sens, se atrag (vezi Campurile de torsiune) și favorizează fecundația. Ovulația, migrarea ovulului sunt fenomene de câmp complexe, în care intervin și câmpurile generate de sistemul nervos și de aparatul genital ale mamei. Modificări semnifica ve în emisia electromagne că a mamei au fost înregistrate în perioadele de ovulae, gestație și naștere. Între zigot și organismul mamei se stabilesc legături informaționale, înaintea nidației; ele se accentuează după nidație și sunt prezente în afara oricăror mijloace de comunicare umorală sau nervoasă. As el, puncția sinusului Trolard la șoarece, pentru a putea recolta sânge care părăsește hipofiza, a demonstrat apariția hormonilor de sarcină la numai câteva minute după implantarea oului în uter. În ovulul fecundat, masa totală a ADN-ului se dublează, prin adăugarea materialului gene c al spermatozoidului. Se întregește as el funcțional o croma dă, ceea ce cons tuie semnalul pentru procesul de diviziune. În diviziune, prima etapă este polarizarea celulei-ou, cu formarea celor celor doi poli, între care se în nd fusurile de diviziune, pe care vor migra cromozomii. Celula-ou poate fi asimilată, în acest moment, unui câmp bipolar. Este cea mai pregnantă dovadă materială a existenței câmpurilor intracelulare. Diviziunea celulară REGULĂ: ADN-UL ÎNCEPE REPLICAREA DE ÎNDATĂ CE ARE O MASĂ CRITICĂ SUFICIENTĂ PENTRU A GENERA UN CÂMP MORFOGENETIC, CÂMP CARE ESTE O ARMONICĂ A CÂMPULUI MORFIC 104

Introducere în Medicina Vibrațională

GENERAL, CU CARE VA REZONA ÎN PERMANENȚĂ. Procesul de mulplicare a ADN-ului nu este linear: rata de creștere este mai mare la început, scade treptat și se oprește când a nge concentrația opmă, suficientă pentru a iniția o nouă diviziune. Experimental, s-a confirmat, prin măsurarea fluxului fotonic emis că, la începutul duplicării, fluxul fotonic este mare și scade aproape la zero în interfază. După fecundare, zigotul începe imediat diviziunile și, încă de la prima diviziune, iau naștere două celule diferite: - o celulă stem, care păstrează toate caracterele celulei-mamă. Ea va putea înlocui, la nevoie, o eventuală celula fiică, care ratează procesul de integrare în ansamblu. Ea va asigura păstrarea speciei, prin conservarea genomului. - o celulă fiică, ale cărei gene se vor ac va sau inhiba în concordanță cu informațiile conținute în genom, dar și cu alte informații vehiculate de câmpurile de interferență. Prin ea se asigură adaptarea la mediu. REGULĂ: O PARTE DIN CELULELE REZULTATE DIN DIVIZIUNE APARȚIN DEJA-EXISTENTULUI (CA MEMORIE GENETICĂ) ȘI O ALTĂ PARTE SE ÎNCADREAZĂ ÎN EVOLUȚIA UNUI PRESUPUS POSIBIL. Fiecare diviziune crește numărul celulelor în proporție geometrică sau în proporție aritme că, în care recunoaștem legea armonicilor universale din trigonul lui Francesco Georgi 1 Celule stem

2 4 8

3 celule fiice 6 9 12 18 27

ADN-ul fiecărei celule va genera un câmp care se va însuma câmpurilor de vecinătate, rezultanta fiind o creștere a intensității câmpului, pe măsura sporirii numărului de celule blas ce. Creșterea nu este liniară, ci exponențială. Ce fel de vibrație generează ADN-ul? Pentru răspuns, este u lă o analogie: să presupunem că am construit un instrument de coarde imens, care poate emite 50 de octave, cu lungimi de undă cuprinse între 0.000000001 mm și 105

Interferograma embrionară

0.000005 mm și cu frecvențe variabile. La un capăt s-ar situa undele herziene, urmate de un interval neexplorat, apoi razele infraroșii, spectrul vizibil, razele ultraviolet, urmate de un alt segment neexplorat. La celălalt capăt, se află razele X. Adăugam la această scală și caracteris cile de frecvență care, numai în spectrul luminos, pot a nge 500 trilioane cicli/sec. Tot mai multe voci din literatură sugerează că biocâmpurile emise de ADN-ul nostru s-ar putea situa tocmai în domeniile necaracterizate fizic, dar și în domenii mai accesibile: nota re a viorii atrage țânțarii, nota sol din octava feminină produce dragoste, iar în comerț, sunt uzuale generatoarele de frecvență care alungă insecte sau rozătoare: comunicarea prin unde nu mai este un postulat; ea a devenit aplicabilă în tehnologie. În primele stadii embrionare se respectă armonia pentagonală, care generează dispunerea par culelor materiale în celula și a celulelor în spațiu. Pentada, unirea primului număr par cu primul impar, devine simbolul fecundității, euritmia lumii vii, unitatea cea mai completă pentru morfologie și pentru legile de creștere a organismelor vii.

Apa, moleculele polarizate organice și anorganice și celulele nd să formeze grămezi, în mod spontan. Fiecare asemenea grupare generează un câmp care interferă cu celelalte câmpuri, analog cu modificarea figurii de interferență rezultată din adăugarea succesivă a mai multor magneți. Pe toată perioada dezvoltării embrionare, s-au pus în evidență câmpuri electrice care ghidează amplasarea celulară și efectele de membrană celulare. Potențiale electrice mici au fost evidențiate în mpul gastrulației și nerulației (100μA/cm2). Aceste câmpuri au avut un comportament ondulator, generându-se și anulându-se 106

Introducere în Medicina Vibrațională

în toată perioada dezvoltării SNC. În 2005, McCaig a detectat de-a lungul întregului perete al tubului neural și un gradient electric puternic (deplasările ionice au fost implicate în controlul diferențierii celulare). La ora actuală, este foarte clar că embrionii vertebratelor au gradiente electrice puternice, mai ales în zonele unde se produc evenimente majore de dezvoltare, legate de mișcările celulare și de diviziune. Interferograma embrionară La embrionul de 1 mm, toate celulele sunt grupate în 3 foițe embrionare: endoderm, mezoderm și ectoderm. În fiecare strat, celule sunt mul potente, cu o rată mare de diviziune și cu o mare parte a genelor în ac vitate. Emisia lor fotonică este mare, sugerând o ac vitate electromagne că importantă, materializată prin câmpuri locale de slabă intensitate. Aceste câmpuri interferă cu câmpuri morfice de spin și generează figuri de interferență (interferograme), care sunt matricea câmpurilor morfogene ce. În ectoderm, pe linia mediană, apar două grupări celulare, ca rezultat al unei rate sporite de diviziune indusă de câmpurile de interferență. Unul dintre ele va deveni extremitatea cefalică a embrionului, iar celalalt extremitatea caudală. Cele două noduri celulare generează două câmpuri propagate, care se vor afla unul față de celălalt ca polii magne ci. La început, tendința de creștere embrionară este lineară, cu unități care se adaugă una la capătul celeilalte, amin nd de structura viermilor anelizi. Această dispoziție metamerică se va păstra și la adult (coaste, nervi spinali). Concomitent, cei doi poli se îndepărtează unul față de altul și generează un câmp electromagne c simetric, cu doi poli, o axă de simetrie mediană și linii de forță interpolare și radiare (meridiane și paralele). Polul cefalic va deveni dominant și cons tuie zona în care intră vectorul meridianelor câmpului, iar polul opus devine locul prin care liniile de forță părăsesc câmpul. Celulele care se află pe linia mediană vor avea cea mai mică rată de diviziune, deoarece valoarea câmpului este mică (teore c zero), deoarece jumătățile simetrice se anulează reciproc. Pe laturile acestei zone, liniile de forță meridiane generează 107

Interferograma embrionară

energia necesară și cons tuie matricea pe care se vor așeza celulele primordiale, rezultate din diviziunile succesive. Din aceste celule, vor lua naștere, pe rând, crestele neurale și ganglionare, așezate de o parte și de alta a liniei mediane, care apare acum ca un șant (șantul neural central). Această structură este primul substrat morfofuncțional de autocontrol embrionar, din care vor lua naștere sistemul nervos și sistemul endocrin. Șantul neural se va închide progresiv, cranio-caudal și va da naștere tubului neural, care circumscrie canalul neural. Acesta va deveni noua axă de simetrie a embrionului. Extremitatea cefalică a tubului se dezvoltă dominant și generează mai întâi o veziculă, apoi trei și, în final, cinci, respectând numărul măsură din șirul fibonaccian (1,2, 3,5,…). Primele trei vezicule sunt situate și vor rămâne până la sfârșit, pe axa longitudinală. Ul ma veziculă se divide în plan perpendicular și va da naștere la două vezicule, dreaptă și stangă, care formează cu primele trei un aranjament spațial în T. Ul mele două vezicule vor avea o mare rată de creștere, generând tot mai multe celule, care vor deveni neuroni. Implicit, aceș a vor genera câmpuri morfogenece, care vor controla apariția și dezvoltarea mugurilor faciali. Dezvoltarea masivului facial este concomitentă cu procesul de creștere laterală a celulelor din jurul tubului neural și cu proce108

Introducere în Medicina Vibrațională

sul de curbare embrionară, care se soldează cu formarea arcurilor branhiale, tubului intes nal primi v, extremității cefalice și mugurilor membrelor. Toate aceste evenimente schimbă esențial numărul câmpurilor care interferă, intensitatea acestora și dispoziția spațială a zonelor de interferență. Cele două vezicule telencefalice vor genera fiecare câte un câmp propriu, cu un pol anterior și altul posterior, dictate atât de masa emisferei, cât și de curbura cefalică. Aceste două câmpuri se anulează reciproc pe o axă mediană antero-posterioară. În această zonă de minim, nu se vor stabili neuroni și va lua naștere fisura interemisferică, iar în interior apar ventriculii cerebrali I și II. Câmpul polului frontal al ambelor emisfere va determina, la zona de intersecție cu cel opus, un vortex frontal, iar la polul occipital, un vortex occipital. Aceste vortexuri vor da câmpuri de interferență directoare pentru dispunerea axonilor în corpul calos și a altor formațiuni interemisferice. Câmpurile ovoidale ale celor două emisfere generează planuri de forțe, dispuse după meridiane antero-posterioare și circulare, perpendiculare pe planul precedent. Acestea din urmă au tendința de a se grupa ecuatorial, devenind mai intense în zona centrala și devin comune ambelor emisfere. Aceste zone dense cons tuie caroiajul energe c din care se vor dezvolta nucleii bazali și câmpurile generate de ei. Trunchiul cerebral, rezultanta celor trei vezicule distale, își pastrează, pentru început, câmpul în regiunea mediană, ca o connuare a părții distale a tubului neural, aceea care va da naștere măduvei spinării. Interferența acestui câmp cu cele două câmpuri emisferice creează o “zonă de ruptură” a câmpurilor, cu modificarea dispoziției lor, prin combinație simplă vectorială. Apare un plan de intersecție, rezultat al combinării vectorilor, cu o înclinare de aproxima v 45 grade între vezicula mezencefalică și cea metencefalică. Acest plan va schimba direcția vectorului, care devine perpendicular pe axa trunchiului. În acest plan, vor evolua neuronii din care se vor dezvol109

Interferograma embrionară

ta puntea și cerebelul. Apariția punții și cerebelului creează progresiv un nou câmp, care hibridizează cu câmpul emisferelor, generând o zonă de interferență comună cerebro-cerebeloasă, într-un mod iden c cu hibridizarea orbitalilor electronilor puși în comun. Această zonă comună, de forma cifrei 8, aparține ambelor câmpuri, în care se vor dispune axonii neuronilor din pedunculul cerebelos superior, cons tuind prima cale ascendentă încrucișată. Din aceleași rațiuni, fasciculele descendente rubro-spinale se vor încrucișa și ele. Un alt plan de hibridizare ia naștere la limita dintre vezicula mielencefalică (viitorul bulb) și viitoarea măduvă spinală. Liniile de forță directoare ale acestuia vor dirija așezarea axonilor ascendenți și descendenți, în așa fel încât să formeze decusația motorie și decusația senzi vă bulbară. Interferența câmpurilor dă naștere la noduri și ventre prezente în fiecare metamer, apărând zone de maxim și minim energe c, care cons tuie pare în care se dispun neuronii locali și stau la baza direcționării prelungirilor lor axonice în căi directe și încrucișate. Când fătul a nge gradul maxim de integrare a tuturor interferogramelor părților componente, cu interferograma biocâmpului generator, fără a mai avea nevoie de interferograma maternă, se va produce nașterea. Momentul expulziei este rezultatul intercomunicării câmpurilor feto-materne. Dezvoltarea post-natala Prin naștere, fătul schimbă mediul în care s-a dezvoltat cu un mediu ambiant diferit (radiaţii, curenţi ionizanţi, lumina solară). Funcţiile dobândite intrauterin vor trebui să se adapteze la acest mediu diferit. Energe c, nou-născutul are un câmp cu doi poli si o axă de simetrie fixă, care urmează coloana vertebrală. De-o parte si de alta, câmpurile se întrepătrund după meridiane şi paralele dispuse simetric, care corespund meridianelor de acupunctură. Câmpul nu este magne c şi poate fi inegal repar zat. Între fiinţele vii, există un grad de comunicare care nu este 110

Introducere în Medicina Vibrațională

conş ent percep bil. Abilitatea de a interfera cu alte câmpuri, cu care este compa bil, confera organismului caracteris cile unui receptor care funcţionează ca antenă pentru alte câmpuri, cosmice sau locale. Ele ar putea fi transmise după modelul undelor purtate şi purtătoare din fizică. Realitatea înconjurătoare este percepută prin cele cinci organe de simţ, sisteme de transductori performante, cu redundanţă mică, care transformă energii din mediu în oscilaţii electromagne-

ce. Acestea se transmit sub formă codificată, de trenuri de unde, prin căile nervoase, spre sistemul nervos central. Centrii cor cali elaborează interferograme noi, care capătă semnificaţie prin repe ţie şi se stochează în memorie. Există forme de energie care rămân în afara percepţiei umane, dar pot fi decodificate de alte fiinţe: rep lele detectează radiaţia infrarosie, rechinii câmpuri electromagne ce, liliecii ultrasunetele. Sugerăm ca posibilă recepţia acestor puri de informaţie în sisteme 111

Interferograma embrionară

cu redundanţă mare, rămânând la stadiul de senzaţie.

112

Introducere în Medicina Vibrațională

CAPITOLUL 11 ALTE ARGUMENTE… În ultimii douăzeci de ani, s-au conturat din ce în ce mai clar caracteristicile esențiale ale funcționării sistemelor biologice: 1. Organismele vii sunt sisteme termodinamice deschise, cu tendință permanentă de a pierde energie. Pe de altă parte, ierarhizarea ciclurilor energe ce este as el coordonată, încât entropia să fie minimă și randamentul să se apropie de 100%. 2. Într-un asemenea sistem, energia produsă în fiecare sector aparține unui quantum energe c. În interiorul acestuia, există o comunicare non-locală, în care cea mai mică perturbare este transmisă și amplificată în întregul sistem. Această suprasensibilitate la semnale slabe este considerată de dr. Mae-Wan Ho a fi baza tuturor formelor de medicină energe că. Argumente experimentale: - Neurofiziologii au demonstrat prezența unor câmpuri electrice sincrone pentru zone cerebrale aflate la distanță considerabilă unele de altele; - Energia produsă într-o celulă este transportată non-disipav, de molecule specializate, de la locul de producere la locul de u lizare. Transportul antrenează toate componentele moleculare celulare (Ho, 1996). - Celula posedă o rețea microtrabeculară foarte complexă, prin care metaboliții, mesagerii chimici și apa sunt “canalizați” spre sisteme mul enzima ce care funcționeaza cuplat. Această rețea poate fi asimilată unei “structuri solide”, care este influențată permanent de semnale mecanice și electrochimice. În ceea ce privește controlul și coordonarea sistemului nervos în răspunsul față de diferiți s muli, modelele funcționale tradiționale nu pot da explicații coerente. As el, nu pot fi argumentate viteza mare a coordonării ochi-mână, sincronicitatea oscilațiilor cerebrale, reacțiile motorii de apărare și detectarea potențialelor locale cu o 113

Alte argumente...

jumătate de secundă înainte ca semnalele senzoriale să ajungă la creier. Ul mii ani au adus dovezi că, în interiorul organismelor vii, dar și între ele există sisteme de comunicare interspecifice care nu se adresează organelor de simț sau receptorilor tradiționali. Ele par a fi legate de câmpuri diverse, generate în interiorul și exteriorul organismelor, care stabilesc relații complexe cu toate structurile celulare, de la membrană până la ADN-ul nuclear. Una dintre modalitățile de generare a câmpurilor celulare este emisia de biofotoni, căreia i-a fost conferit un capitol special. Această emisie variază de la câțiva fotoni până la sute de fotoni/ cm2/secundă și se în nde de la ultraviolet la infraroșu. Câmpurile biofotonice se caracterizează deci printr-o emisie largă a spectrului, ceea ce sugerează surse mul ple (molecule excitate). Energia fotonică este stocată difuz, în interiorul sistemului care o produce. Acest comportament persistă și când sistemul este s mulat cu lumină monocroma că, el reemițând fotoni după o anumită perioadă de mp (luminescență întârziată). Evoluția luminescenței întârziate se înscrie într-o funcție hiperbolică. Totalitatea fotonilor coerenți și interconectați, care aparțin întregului organism, formează “zgomotul” informațional al sistemului. Peste acesta, se poate suprapune oricând un semnal coerent fotonic, care interferă cu fotonii cu aceeași lungime de undă din “zgomot”, rezultând o amplificare a semnalului și o diminuare, până la anihilare a “zgomotului”. În acest fel, se produce atât op mizarea raportului semnal-zgomot, cât și păstrarea unei valori minime a entropiei în sistem (Popp și colab, 1998). Pentru înțelegere, vom apela la o analogie: să considerăm emisia coerentă fotonică cu lungimi de undă cuprinse în întregul spectru vizibil. Aceș fotoni cons tuie “zgomotul”. Dacă peste această emisie, se suprapune un semnal ultraslab corespunzător culorii verde, acest semnal va intra în rezonanță construc vă numai cu fotonii cu lungime de undă similară din “zgomot”, amplificându-se intensitatea semnalului și anulându-se toate celelalte lungimi de undă ale “zgomotului” (interferența distruc vă). Organismul folosește același model funcțional și pentru regla114

Introducere în Medicina Vibrațională

jul molecular al glandelor endocrine. În fluidele organismului sunt prezente în permanență can tăți mici din toți hormonii, secretați de celulele paracrine. Acest quantum hormonal poate fi asimilat cu “zgomotul” sistemului. Secreția pancrea că de insulină, de exemplu, chiar în can tăți mici, se suprapune nivelului bazal din “zgomot” și declanșează efectele metabolice cunoscute, la concentrații mult mai mici decât ar fi necesare în absența “zgomotului”. Efectele secreției pancrea ce de insulină sunt amplificate, în mp ce celelalte secreții hormonale rămân fără consecințe fiziologice. Am prezentat, în capitolul de biofotonică, modul în care electronii excitați, instabili, se reîntorc în starea stabilă prin emisia de biofotoni cu o energie egală cu cea care a produs excitarea electronilor. Pe de altă parte, majoritatea reacțiilor biochimice se realizează atunci când un foton este “împrumutat” de la câmpul electromagne c înconjurător, pentru “excitarea” complexului enzimă-substrat, fiind apoi înapoiat mediului, pentru a fi disponibil în următoarea reacție (Cilento, Popp, 1999). Într-o celulă, se desfășoară, în medie, 100.000 de reacții biochimice pe secundă, o reacție durând aprox. 10-9 secunde, interval în care fasciculul electromagne c biofotonic traversează o distanță de 10 cm (de 10.000 de ori diametrul unei celule) (Popp, 1999). De fapt, există un câmp electromagne c general, non-local, care interferă cu fasciculele biofotonice, generându-se modele de interferență ale lungimilor de undă care variază între nanometri și metri. Aceste modele de interferență ale undelor coerente sunt modalitatea de stocare a energiei metabolice, obținută din reacții cu randament maximal. Cu alte cuvinte, există un quantum energe c al organismului, care interferă, pe principiu holografic, cu manifestările energe ce locale, într-un “tot energe c” coerent. Această stare de coerență asigură, pe de o parte, funcționarea independentă a părților componente ale sistemului, iar pe de altă parte, funcționarea sinergică, prin capacitatea de comunicare instantanee între ele. În acest mod, energia introdusă în sistem, la un moment dat și cu o anumită frecvență, poate fi “cuplată” instantaneu și cu alte benzi de frecvență, specifice funcționării componentelor (Lian Sidorov, 2003). Modelele complexe de interferență electromagne că a organismului au figuri cu atât mai clare, cu cât este mai înaltă coerența 115

Alte argumente...

fasciculelor biofotonice. Sursa principală de biofotoni coerenți este molecula de ADN, dovadă fiind faptul că eritrocitele și trombocitele, elemente anucleate, nu emit fotoni. Emisia de biofotoni exercită numeroase roluri biologice, așa cum s-a descris deja în capitolul de Biofotonică: - Oferă substratul energe c și informațional pentru desfășurarea reacțiilor biochimice, ac vând enzimele; - Induc fenomenele de fototaxie, fotomorfogeneză și fototropism; - Reglează expresia genică și diviziunea celulară. Există dovezi indubitabile despre existența unei corelații între intensitatea emisiei de biofotoni și conformațiile ADN din mpul meiozei (creșterea emisiei de biofotoni a fost dovedită în mpul germinării semințelor, în perioada diviziunii celulare la ouăle de broască, precum și la toate țesuturile embrionare). Popp și colab. au demonstrat prezența unei creșteri exponențiale a ratei de emisie a biofotonilor în țesuturile tumorale, compara v cu cele sănătoase, la care emisia se înscrie într-o funcție hiperbolică. Întotdeauna, emisia celulelor canceroase este necoerentă, fapt care a permis avansarea ipotezei că tocmai această pierdere a coerenței, secundară prezenței unor stări excitate ale ADN, induce transformarea malignă. Este cunoscut din biologie faptul că reglarea diviziunilor celulelor se face în funcție de rata morții acestora, existând, normal, un echilibru strict între cele două procese. Se cunoaște, de asemenea, că în fiecare secundă, în corpul uman mor 107 celule. Ținând cont că diametrul unei celule este de aprox. 10-3 cm, unui fascicul biofotonic cu lungimi de undă între infraroșu și ultraviolet, îi trebuie aprox. 10-12 secunde pentru a traversa această distanță. Pe de altă parte, mesajul este transmis întregului corp, distanța devenind aprox. 1 metru, ceea ce necesită 10-7 secunde, corespunzând transmiterii informației cu o viteză apropiată undelor radio. Aceste deducții logice au fost premisa adaugării undelor radio, ca modalitate de comunicare în organsm. Confirmarea a venit ulterior, din celebrul experiment Gariaev, desfășurat la începutul anilor ’90 și care a pus la punct o nouă modalitate teore că și expe116

Introducere în Medicina Vibrațională

rimentală de studiu al codării și expresiei materialului gene c. Mai mult, într-o lucrare de pionierat din 2001, Gariaev și colab. pun sub semnul întrebării modelul triplet al codului gene c, propunând în locul acestuia un model dual materie/undă. Potrivit acestui model, ADN-ul în stare polarizată emite fascicule biofotonice, care “înregistrează” non-local informația genică, devenită as el o figură de interferență (hologramă) între lumină și undele radio. Această figură de interferență creează fundalul necesar pe care este înregistrată toată informația gene că. Dzang Kangeng a demonstrat experimental transmiterea ondulatorie a informației gene ce, inclusiv modificarea aspectelor gene ce ereditare ale unui individ. El a u lizat oglinzi paralele, așezate la mică distanță, care au fost intersectate de un fascicul laser (lumină monocroma că coerentă). Fasciculul laser polarizat a fost divizat în unde coerente și a fost trecut repetat peste ADN (donor op c ac v de biofotoni coerenți). S-au obținut mul ple figuri de interferență, atât între fasciculele laser și biofotonii emiși de ADN, cât și între fasciculele divizate, provenind din aceeași sursă. Aceasta a fost modalitatea de localizare a câmpului fotonic al ADN și de înregistrare a informației gene ce. Mai mult, Gariaev și echipa sa au efectuat experimente cu spectroscopie PLRW (polariza onlaser-radio-wave), în care au u lizat unde electromagne ce mixte (luminoase și radio), “reparând” ADN-ul unor semințe alterate de explozia de la Cernobîl (1987). Rezultatele acestor experimente i-au permis lui Gariaev postularea un nou mod de funcționare a genomului uman: - genomul este un text gene c format din litere, cuvinte, propoziții și fraze; - fiecare cromozom funcționează ca o antenă de emisie-recepție pentru textul gene c. Cromozomul codifică și decodifică holografic textul gene c; - ca unitate funcțională, cromozomul este un captator de holograme dinamice, formate din radiații ultraslabe de fascicule laser, unde radio sau câmpuri solitonice electro-acus ce. El “citește” și “scrie” informațiile textului genic; - frecvențele de distribuție a “literelor” din text au caracter fractal. Gruparea nucleo delor prefigurează holografic biostructu117

Alte argumente...

rile; - funcționarea cromozomilor este rezultatul intercondiționării dintre “memoria holografică” și “non-localitatea” quantum-ului gene c. Non-localitatea este legată direct de abilitatea cromozomilor de a emite fascicule laser (care antrenează deplasarea altor fotoni) și benzi înguste de unde radio, cu polarizarea vectorilor. Această polarizare conține și vehiculează informația, asigurând comunicarea dintre fotoni și banda îngustă de unde radio, fiind și canalul principal de informație a ADN-ului. - ansamblul laser – unde radio generează o polarizare a lungimilor de undă, care este stocată în memoria biocomputerului cerebral. Spectrele dinamice sunt exprimate în figuri fractalice; - figurile fractalice sunt stocate cu ajutorul “oglinzilor laser” , caracterizate ca atractori hao ci cu o dinamică fractală complexă (Miller, 2003). O oglindă laser înregistrează caracteris cile spațiotemporale ale obiectelor, în dinamica lor, prin modifcarea vectorilor de polarizare a undelor laser și radio provenite de la obiecte; - informațiile intracelulare sunt ci te și codificate de gene și transmise non-local, prin radiația cromozomială, spre biocomputerul central. Integrarea informației se face prin rezonanță și depinde de: lungimea de undă, frecvență și polarizare (unghiul de răsucire a planului de polarizare); - “memoria”genelor, a centrilor cor cali și a ADN-ului, în totalitatea lui, este de p holografic, non-locală, asocia vă și uniform distribuită, rezultată din interferența a cel puțin două radiații electromagne ce. Distribuția este de p fractal. Importanța extraordinară a experimentului Gariaev constă deci în dovedirea emisiei asociate a luminii și undelor radio, care interferă non-local, pe principiul holografic și creează figuri de interferență care vor fi u lizate ca plan (câmpuri de calibrare) pentru organizare spațio-temporală a unui sistem biologic. Această informație holografică este “ci tă” constant și simultan de miliarde de celule, fiind responsabilă de răspunsul rapid și convergent al unui organism. Modelul propus de Gariaev sugerează și că ac varea oncogenelor este dependentă de procesele holografice din genom. 118

Introducere în Medicina Vibrațională

ADN-ul este deci un proiector holografic cu anumite caracateris ci: a. Toate moleculele de ADN ale corpului sunt interconectate permanent; b. ADN-ul din fiecare celulă controlează atât sinteza, cât și acvitatea ARN; între cele două puri de molecule există o comunicare permanentă; c.Toate lanțurile enzima ce, proteinele funcționale și canalele ionice se află sub controlul ADN si ARN; d. ADN-ul emite unde electromagne ce și unde radio, care interferă și generează bioholograme. Figurile de interferență ale acestor câmpuri cons tuie matricea energo-informațională pentru toate moleculele din organism, cărora le determină așezarea temporo-spațiala în ansamblul corpului material; e. Proiecțiile bioholografice ale diverselor molecule de ADN sunt integrate în SNC, care conferă o coerență pentru toate emisiile locale și le integrează într-o nouă și unică hologramă, care aparține întregului organism; f. ADN-ul din fiecare celulă are numai o parte mică din gene ac ve (1%), adică acele gene care asigură funcția celulei. Neuronii sunt singurele celule cu 10% din ADN ac v, sugerând implicarea acestuia în mecanismele de integrare complexă. Pornind de la acest fapt, A. Miller și I. Miller propun un nou mod de organizare a encefalului: - Encefalul, în întregime, poate fi asimilat cu o imensă celulă mul nucleată, în care fiecare neuron ar putea fi un nucleu; - Structura spațială a encefalului este dată de un schelet spațial, format din celule gliale. Acestea au un rol mecanic, dar și mul ple funcții electrosta ce, electrodinamice și de schimburi materiale, implicate în generarea fluctuațiilor de câmp electromagne c. În ansamblul lor, pot fi asimilate cu organitele citoplasma ce; - Atât neuronii, cât și celulele gliale pot avea, mai mult sau mai puțin, un comportament independent; 119

Alte argumente...

- Encefalul generează câmpuri, ale căror spectre sunt cuprinse de la domeniul vizibil până la partea inițială a domeniului radio. Aceste câmpuri rezonează cu ADN-ul din fiecare celulă. ADN-ul, la rândul lui, genereazâ alte figuri de interferență, după rezonanță, care sunt transmise înapoi, spre encefal. Această comunicare bilaterală, prin câmpuri de intereferențâ, a fost numitâ bioholografie și stă la baza inițierii, menținerii și controlului oricărei funcții celulare. Pentru Sidorov, creierul funcționează prin combinarea codificării informației atât în sistem digital, cât și analog. Aferențele senzoriale sunt transmise rapid și codificate digital, în mp ce codificarea analogă este dată de fondul potențialelor locale de joasă frecvență. Informația este transformată într-o modulație în frecvență. În capitolul “Funcțiile apei în sistemele biologice”, a fost prezentată proprietatea de ordonare a fotonilor pe care o au cristalele lichide din clusterii de apă, precum și capacitatea de stocare a energiei prin formarea legăturilor de hidrogen din aceș clusteri. Mai mult, lipidele membranare, proteinele intracelulare și musculare, colagenul și alte macromolecule din țesutul conjunc v și, mai ales, ADN-ul sunt cristale lichide (Ho, 1996). Ele sunt considerate a fi în mezofază (stare intermediară a materiei, între solide și lichide), dovedind un înalt grad de organizare structurală, la fel ca și cristalele din lumea anorganică. Aspectul a fost dovedit experimental în 1993 de Ho și Lawrence, u lizând microscopia în lumină polarizată, tehnică prin care structurile microscopice au aspect “înghețat”, cristalin. Aspectul se explică prin diferența mare între frecvența de vibrație coerentă a luminii polarizate și frecvența de vibrație coerentă a moleculelor celulelor analizate. Coerența de vibrație „se ex nde” de la moleculele intracelulare spre citoplasmă, matricea extracelulară și apoi în întregul organism. Prin modificări conformaționale (tranziții de fază), cristalele lichide ale organismului transmit diferite informații, prin transformarea unei forme de energie în alta (de exemplu, modificările de presiune, temperatură, lumină sunt transformate în curenți electrici: piezoelectrici, piroelectrici și fotoelectrici). Mai mult, trecerea acestor curenți prin cristale le “sensibilizează”, facilitând trecerea ulterioară a acelorași puri de curenți (Sidorov, 2003). 120

Introducere în Medicina Vibrațională

Dr. Ho atribuie matricei de cristale lichide a organismului proprietatea de a transmite instantaneu, în întregul organism, curenții de injurie și toate fenomenele de câmp apărute strict localizat. Această matrice funcționează “și ca un mediu holografic care înregistrează figurile de interferență rezultate între evenimentele locale și câmpurile generale ale organismului” (Ho, 2002). Organismul, în întregul lui, poate fi considerat o unitate, în care SNC recepționează și retransmite oscilații prin intermediul acestui „tot unitar” cristalin al corpului. Becker numește acest ansamblu quantum holografic, în care interferă informațiile interne și externe. Poate cea mai importantă dintre informațiile externe este radiația Schumann, un complex de unde staționare ritmice, între pământ și ionosferă, care se propagă aproape instantaneu (non-localitate). În 1957, Schumann calculează frecvența de rezonanță a cavității pământ – ionosferă, în care intervin cel puțin doi oscilatori, cu frecvență de rezonanță iden că (ionosfera și pământul). Rezonanța generează în această cavitate unde cu frecvență extrem de joasă (extreme low frequencies, ELF). Frecvențele curente care circulă în acest câmp izoelectric sunt 7.8, 14, 20, 26, 33, 39 și 45 Hz. La această radiație se mai adaugă câmpul magne c al pământului și alte câmpuri electromagne ce cosmice, care, împreună, formează învelișul electromagne c al pământului. Pentru Ma Pikanen, fizician finlandez, influențele factorilor fizici de pul radiației Schumann (RS), câmpurilor electrice sau electromagne ce, interplanetare, interstelare sau locale, sunt atât de evidente, încât a simțit nevoia de a iniția un nou capitol în fizică, geometrodinamica topologică, al cărei obiect de studiu este acțiunea acestor forme energe ce asupra viului. Împreună cu Lian Sidorov, emite încă din 2003, câteva concepte care deschid o nouă perspecvă în biologie, viul fiind considerat o formă par culară de vibrație. ADN-ul uman a evoluat în câmpul electromagne c general al pământului, a păstrat această rezonanță a sistemului solar în dublul său helix și o redă aceluiași sistem, prin unde rezonante generate de SNC. Așa se explică similitudinea dintre frecvențele radiației Schumann și radiațiile encefalului, înregistrate prin EEG. As el, frecvenței de 7.8 Hz din radiația Schumann îi corespund 121

Alte argumente...

undele α cerebrale, frecvenței de 14 Hz undele β joase, frecvenței de 20 Hz undele β mijlocii, pentru 26 Hz undele β înalte, pentru 33 Hz undele γ joase, iar pentru 39, respec v 45 Hz, undele γ mijlocii și înalte. Toate ființele vii au ca mecanism extrasenzorial de percepție structuri diverse, p radar, al căror substrat este RS. Această frecvență nespecifică este absorbită și reradiată de toate obiectele materiale, dând naștere la figuri de interferență, rezultate din radiația Schumann propriu-zisă și re-radianța specifică fiecărui obiect. Aceste figuri pot fi modificate prin modulări, după modelul transformărilor Fourrier, fiind purtătoare de informație. Structuri specializate din encefal captează aceste pa ern-uri, le decodifică și le pot trece în planul conș enței. Encefalul emite, la rândul sau, alte frecvențe modulate, spre radiația Schumann, fiind retransmise spre alte ținte aflate la distanță. Creierul poate fi, deci, asimilat cu o interfață senzorială p radar. Radiațiile electromagne ce (EM), care conțin undele luminoase, radioundele, microundele, câmpul magne c terestru și alte puri de câmpuri, cons tuie împreună “zgomotul” electromagne c de fond. Pe acest fundal, se realizează toate comunicările intercelulare care asigură supraviețuirea organismelor și homeostazia. Nucleii cerebrali și circuitele lor sunt conectați la acest câmp dinamic, cunoscut în fizică drept “topologically quan zed dipolar magne c field” (TCDMF). Sistemul nervos central (SNC) este privit ca organ de simț care execută ac vități “quantum computa on-like”, într-o sferă electromagne că de anvergura diametrului terestru. În această sferă, SNC transmite unde EM cu frecvențe specifice, care poartă aproape instantaneu informații care caracterizează fenomenele de p psi (vindecare la distanță, telekinezie, hipnoză). În această transmisie, undele EM sunt generate simultan atât de emitent, cât și de organismul țintă. Transmisia se face fără pierderi. CONCLUZII 1. Toate sistemele biologice sunt organizate conform informațiilor cuprinse în câmpuri electrodinamice. Aceste câmpuri interferă și determină structurile celulare și funcțiile lor. Figurile de interfe122

Introducere în Medicina Vibrațională

rență pot fi modificate prin schimbarea frecvenței sau amplitudinii undelor care provin din mediul intern sau din exteriorul organismului. 2. Undele SNC sunt strâns legate de frecvența Schumann. Toate ac vitățile nervoase ale encefalului sunt legate de interrelația dintre cele două frecvențe. Pentru ac vitățile p psi, s-a dovedit că encefalul emite unde cu frecvențe de 7.8 - 8Hz, sincronizate în fază și frecvență cu micropulsațiile radiației Schumann. 3. Radiația Schumann poate fi detectată și decodată direct de structurile cristaline celulare, care se comportă ca niște cristale lichide. După trecerea undei prin cristalele lichide, se emite un fascicul EM de mare coerență. Și ADN-ul este un cristal lichid, care este un cod complex, mul dimensional, cu parametri locali (codonii), generali (secvențele spațio-temporale), biochimici (nucleo dele) și energe ci (holograma electromagne că) Toate structurile sunt dinamice și se presupun cu necesitate. 4. Toate funcțiile celulare sunt influențate de câmpuri externe. De exemplu, tulburările solare și geomagne ce produc modificări fiziologice, cu alterarea bioritmurilor. Starea de sănătate a cosmonauților este dependentă de prezența în navetă a unor generatoare de câmp de 10 Hz, apropiată de frecvența dominantă a radiației Schumann (7.8 Hz). Există zone geopatogene, în care câmpul geomagne c alterat poate induce halucinații sau crize comițiale generate din lobul temporal. În experimente efectuate într-un câmp geomagne c diminuat, a crescut capacitatea indivizilor de percepție și de transmitere telepa că și telekine că. Dacă intensitatea câmpului geomagne c crește, se suprimă secreția epifizară de melatonină și scade capacitatea lobului temporal de a genera convulsii. 5. Sincronizarea undelor cerebrale cu radiația Schumann generează unde EM coerente, care pot fi transmise la distanță, organismele vii fiind antene de emisie-recepție p radar.

123

124

Introducere în Medicina Vibrațională

CAPITOLUL 12 PRINCIPII ȘI TEHNICI DE MEDICINĂ VIBRAȚIONALĂ Medicina vibrațională: ș ința veche și nouă, în același mp, sinteză a celor mai eficiente tehnici străvechi de vindecare, combinată cu ul mele descoperiri ș ințifice despre natura duală (energe că și materială) a atomilor și moleculelor care ne compun. Spre deosebire de medicina alopată, care înțelege organismul uman ca o mașinărie sofisticată, animată numai de reacții electro-chimice, medicina vibrațională privește organismul ca pe un tot unitar, ca un complex integrat material și energe c, care asigură atât vehiculul pentru conș ința umană, cât și o gazdă temporară pentru manifestarea creatoare a spiritului uman. În termenii medicinei vibraționale, boala nu este cauzată doar de germeni, toxine și agresiuni fizice, ci și de disfuncționalitatea cronică a matricei emoțional-energe ce și de căile nesănătoase de relaționare cu noi înșine și cu cei din jur. Spre deosebire de medicina clasică, a medicamentelor și chirurgiei, medicina vibrațională u lizează forme energe ce diferite, de p electro-magne c sau sub la bioenergie, încercând să vindece simultan corpul, mintea și spiritul. Încă din prima jumătate a secolului XX, Einstein a ajuns la concluzia că materia și energia sunt interconver bile și interschimbabile, fiind, de fapt, două forme diferite ale aceluiași lucru. Experimentele efectuate pe par cule subatomice au dovedit, în final, că materia este, în esență, o formă de “energie înghețată”, cele două forme de existență, materia și energia, fiind indisolubil legate. Ele pot fi înțelese ca în analogia deja prezentată dintre diamant, ca formă materială și duritatea lui, ca manifestare energe că. Desigur, organismul uman funcționeaza și ca un model mecanic newtonian: inima este o pompă, rinichiul este un filtru, mușchii și ar culațiile formează sisteme de pârghii. Medicina vibrațională adaugă la acest model mecanic un anumit grad de inteligență înnăscută, care ne conferă abilitatea să procesăm diverse puri de informații. Cele mai multe informații pe care le primește un organ sunt sub formă de mesaje chimice, care ajută la reglarea funcțiilor 125

Principii și tehnici de medicină vibrațională

fiecărui organ în parte, în context cu nevoile corpului, în întregime. Celulele și organele comunică între ele si prin mesaje non-chimice, care au fost detaliate în cursurile precedente (câmpuri electromagne ce, torsionale, morfice, morfogene ce). În ul mii ani, s ința a descoperit că celulele vii au structuri membranare și elemente intracitoplasma ce care le conferă posibilitatea de funcționare ca circuite integrate delicate, foarte asemănătoare cu cele din computere. Ele stau la baza bioelectronicii, o nouă ș ință, care încearcă să explice un p aparte de comunicare electronică intra- și intercelulară. Se avansează ipoteza existenței unor semnale bioelectronice, care controlează diviziunea celulară, independente de semnalele gene ce sau chimice. 1. HOMEOPATIA Ca principiu de tratament, a fost postulată de medicul german Samuel Hahnemann, pornind de la observația că substanțe diferite, organice și anorganice, introduse în doze mari într-un organism sănătos, produc simptome asemănătoare cu cele prezente în stările de boală. Prima suges e a fost furnizată de observația că inges a cojii arborelui de chinină produce un simptom asemănător cu malaria. Administrarea aceleiași substanțe poate vindeca infecția cu Plasmodium. De aici, ipoteza potrivit căreia bolile ar putea fi vindecate prin administrarea de substanțe care produc simptome iden ce cu stările de boală. După o muncă asiduă, a alcătuit o listă riguroasă, cu semnele produse de diferite substanțe, administrate în doze mari. Ulterior, a încercat efectele cura ve ale aceleiași substanțe, în doze foarte mici, administrate pacienților care prezentau aceeași simptomatologie clinică, conform principiului că “similarul poate vindeca similarul”. Să luăm un exemplu care explică principiul metodei: într-un guturai, apar iritații oculare și nazale, cu secreții apoase. Semne asemănătoare sunt produse și de expunerea unui organism sănătos la substanțele vola le din ceapă. Ceapa poate deveni un mijloc de tratament pentru catar, fiind numită remediu primar specific. Din remediul primar, se prepară nctura-mamă concentra126

Introducere în Medicina Vibrațională

tă, din care se fac diluții apoase succesive 1/10, 1/100, 1/1000, etc. După fiecare diluție, sunt necesare sucusiuni viguroase, prin care potențialul cura v al diluției crește progresiv, ajungându-se la următorul paradox: cu cât diluția este mai mare, cu atât remediul este mai ac v în combaterea simptomelor și a bolii. Remediile primare, în doze mari, au efecte mul ple, cura ve și secundare (toxice). Prin diluții succesive, efectele toxice dispar și se păstrează numai efectul lor cura v. Arta și ș ința medicului homeopat constau tocmai în alegerea, din lista de remedii primare, a aceluia care se suprapune cât mai exact simptomatologiei pacientului. Inițial, homeopa a folosea un singur remediu pentru tratarea unei boli. În prezent, se folosesc combinații de remedii. Care este mecanismul de acțiune a remediului homeopat? Alopa a folosește medicamente care se fixează pe receptori celulari și induc ac varea sau blocarea lor, prin care controlează funcțiile celulare. Răspunsul la un asemenea medicament este linear. De aici, rezultă obliga vitatea stabilirii unei doze op me, care să aibă un efect cura v maxim și efecte secundare toxice minime. Dozele prea mici nu au eficiență, iar dozele mari sunt toxice. Homeopa a acționează în doze infinitezimale și nu folosește aceleași căi receptoriale de ac vare celulară. Remediile ac vează sau inac vează sistemele de control energe c celular, care se adresează întregului corp, printr-un mecanism de rezonanță între câmpul remediului și câmpul celulei bolnave. În urma acestei rezonanțe, se reface matricea energe că celulară normală, așa cum am detaliat în cursurile precedente (rezonanța construc vă). Remediile homeopate devin as el ordonatori de câmp, care transferă energia lor vibrațională mai întâi ncturii-mamă și apoi apei, în procesele de sucusiune și potențializare. Considerând starea de boală o deviație de la standardul universal de vibrație, caracteris c celulelor sănătoase, remediul homeopa c rezonează cu câmpurile energe ce celulare și le readuc în limitele matricei vibraționale, caracteris ce stării de sănătate. Se impune acceptarea unei modalități de comunicare inter- și intracelulară, prin câmpuri de vibrație, care pot rezona cu 127

Principii și tehnici de medicină vibrațională

vibrațiile remediilor homeopate. Acest p de comunicare cu matrice specifice materiei vii are caracter universal, este rapid și se presupune că precede, în ontogeneză, reglarea prin codurile fizice (receptoriale), reprezentate de hormoni și neurotransmițători. Argumente experimentale: 1. Expunerea unei fracturi la un câmp electromagne c, cu o frecvență strict specifică, accelerează spectaculos vindecarea fracturii, prin s mularea osteoblastelor și mineralizarea matricei organice. Frecvențele inadecvate duc la fenomene antagoniste, cu distrugerea osului și imposibilitatea vindecării fracturii. Concluzie: unele unde electromagne ce cons tuie coduri de reglare a ac vității celulare. Ele acționează pe alte căi decât cele mediate receptorial, dar au aceleași efecte cu mesajele chimice sau cu semnalele hormonale. Între diversele puri de comunicare există un sinergism funcțional. 2. Tagametul blochează chimic receptorii histaminici și impiedică secreția excesivă de acid clorhidric în stomac. Asemenea receptori au și bazofilele. În vitro, bazofilele izolate de la persoane alergice nu se mai degranulează la contactul cu an genul specific, dacă au fost tratate în prealabil cu Tagamet. Degranularea bazofilelor netratate se produce cu aceeași intensitate, in vitro și la contactul cu diluții homeopa ce înalte de an gen. 3. Pe culturi de bazofile, provenite de la persoane alergice, s-au adăugat diluții foarte înalte de Tagamet. Chiar la aceste concentrații infinitezimale, se produce blocarea receptorilor membranari ai bazofilelor, cu stoparea eliberării histaminei. Concluzie: există o memorie a câmpurilor remediilor homeopate, care se păstrează și la diluțiile foarte înalte. Diluțiile foarte înalte acționează asupra celulelor energo-informațional (prin câmpuri), fiind sinergice în acțiune cu s mularea receptorilor. 2. ACUPUNCTURA Poate nici unul dintre miracolele culturii chineze nu a fost mai controversat decât această metodă de tratament, a cărei prac că are o vechime ce depășește 5000 de ani. Puțin cunoscută și deloc 128

Introducere în Medicina Vibrațională

prac cată în Europa și America înainte de 1800, metoda a stârnit controverse și respingeri din partea medicinii ves ce, cu o os litate pe care nu au mai cunoscut-o alte proceduri. Chiar și în prezent, când este o prac că obișnuită în mai toate țările lumii, ea rămâne, în esență, un mister din multe puncte de vedere, generând mai multe întrebări fără răspuns decât explicații coerente, admisibile de către ș ința occidentală. Ș m că există puncte de acupunctură, meridiane energe ce sau căi preferențiale de transmitere, care leagă organe diferite, situate la distanță și, aparent, fără nici o legătură unul cu altul. Ș m că inserția acelor în zonele specifice vindecă, ameliorează dureri, anesteziază, modifică stări psihice, înlătură psihoze și fobii, tonifică și cresc puterea de adaptare a organismului. CUM SE PRODUC TOATE ACESTE EFECTE? CUM AU FOST DESCOPERITE ȘI TOPOGRAFIATE CU ATÂTA ACURATEȚE MINUSCULELE ZONE TEGUMENTARE, CAPABILE SĂ INDUCĂ VINDECARE PRIN SIMPLA INSERȚIE A UNUI AC ? CINE ȘI CU CE MIJLOACE TEHNICE A FĂCUT ACESTE OBSERVAȚII, LE-A PERFECȚIONAT ȘI LE-A IMPUS, PÂNĂ CÂND AU AJUNS PRACTICI UZUALE, CU LARGĂ RĂSPÂNDIRE? CE SUBSTRAT CULTURAL PROFUND A GENERAT ASEMENEA CONCEPTE FILOZOFICE ȘI PRACTICE ÎN ACEASTĂ PERIOADA TIMPURIE DE EVOLUȚIE A OMENIRII? CE SE ASCUNDE CU ADEVARAT ÎN SPATELE ACELUI MISTERIOS CH’I, CARE PORNEȘTE DIN PUNCTELE DE ACUPUNCTURĂ ȘI HRĂNEȘTE CU ENERGIE TOATE ORGANELE? Aproape toate aceste întrebări au rămas fără răspuns. Cercetări occidentale laborioase și minuțioase, desfășurate în ul mii 200 de ani, au dat numai răspunsuri nega ve. NU, acupunctura nu este un fenomen placebo, întrucât animalele, care nu au putere de autosuges e, pot fi sedate, anesteziate și vindecate, ca și oamenii.

129

Principii și tehnici de medicină vibrațională

NU, nu este un mecanism de “gate-control”, prin care se blochează transmiterea nervoasă prin căile ascendente ale sensibilității nocicep ve, pentru că efectul analge c nu este singurul aspect terapeu c spectaculos, pe care îl poate demonstra acupunctura. NU s mulează doar eliberarea de endorfine, serotonină sau alți mediatori în circuitele cor cale, care să producă analgezie. Prin acupunctură, pot fi vindecate, deopotriva, boli cronice infecțioase sau parazitare, ca malaria. Ce ș m cu cer tudine? Că există puncte de acupunctură, aceleași cu cele localizate cu precizie pe hărțile vechilor acupuncturiș chinezi. Că asemenea puncte se mai află pe zone care reproduc un homunculus în regiunile auriculară, palmară și plantară. Că în toate aceste puncte există o scădere marcată a rezistenței electrice tegumentare, dovedită indubitabil prin tehnologii moderne. Că s mularea acestor puncte cu ace tradiționale dă naștere la curenți slabi de leziune, cu efect de recrutare a celulelor vecine în procesul de reparare sulară, dar nu aceasta este modalitatea prin care acționează acupunctura. Experiențe repetate cu lasere non-trauma ce, de joasă putere, focalizate pe punctele de acupunctură au indus același efect cura v ca și aplicarea tradițională a acelor. Ș m că există canale de legatură între diferitele puncte aflate pe același meridian clasic, asa cum a demonstrat dr. Claude Daras, prin injectarea cu technețiu marcat în punctele de acupunctură. Semnifica v este faptul că injectarea technețiului în afara punctelor caracteris ce produce o difuziune circulară, nespecifică. Aceste puncte și meridianele pe care sunt așezate funcționează corelat, s mulări ale unui punct fiind urmate de schimbări decelabile în transmiterea inefabilului CH’I pe tot traiectul meridianului. Dr. Zang-Hee-Cho, u lizând un MRI funcțional, a dovedit că s mularea unui meridian produce modificări în ac vitatea unor zone cor cale strict specifice, corespunzătoare topografiei intuite de chinezi, legată de același meridian. 130

Introducere în Medicina Vibrațională

Exemplu: meridianul vezicii urinare începe pe fața externă a piciorului, urcă pe fața laterală și apoi pe cea posterioară a membrului inferior, are un traiect ascendent, pe toată lungimea coloanei, înconjură postero-anterior scalpul și se termină în regiunea ochiului ipsilateral. S mularea părții inferioare a piciorului prin acupunctură ac vează zona cor calăa ochiului. Ac varea nu se mai produce, dacă sunt s mulate alte zone situate, în afara meridianelor.

Dr Ralph Alan Dale a iden ficat 18 zone diferite care sunt reprezentări holografice ale întregului organism, care pot fi u lizate pentru microacupunctură. IPOTEZE 1. Între diversele organe ale corpului există căi energe ce de comunicare, încă neprecizate, ca morfologie și funcție. Aceste căi nu conduc electricitate, hormoni sau substanțe chimice. Ar putea fi însă trasee speciale de condensare a liniilor de forță a biocâmpurilor, materializate în chakre. Fluxul energe c circulant ar putea fi misteriosul CHI. 2. Există un dimorfism funcțional al punctelor de acupunctură, unele fiind s mulatoare, iar altele inhibitorii. Ele acționează ca stații de releu energe c, în lungul unui meridian, integrând funcțiile organelor cu energia chakrelor. Echilibrul dintre ele caracterizează 131

Principii și tehnici de medicină vibrațională

starea de sănătate a organelor afiliate aceluiași meridian. Perturbarea energe că într-un organ produce disfuncționalitatea întregului meridian. Arta acupuncturistului este abilitatea de iden ficare a punctelor de ac vare și inhibiție, de s mulare judicioasă a lor, până la echilibrarea energe că a meridianului. 3. Indiferent de modul de s mulare a punctelor, mecanic, cu ace, electric, cu laser sau electronic, efectul produs este similar, fiind variabilă numai intensitatea răspunsului clinic al pacientului. 4. Integrate în teoria biocâmpurilor, informațiile empirice și cele moderne despre acupunctură sugerează existența unor generatori de câmp proprii organismului, posibil localizați în chakre, a unor relee de amplificare (posibil punctele de acupunctură), a ordonatorilor de câmp (hormoni, cristale lichide, ADN), a unor rezonatori și decodificatori de informație (centrii cor cali). Interferența câmpurilor generate de toate aceste componente, dar și interferența lor cu alte câmpuri (câmpuri electromagne ce, de torsiune, morfice, etc) generează figuri de interferență, modulabile prin acupunctură. 5. Fiecărui meridian îi corespunde o figură de interferență caracteris că (interferogramă), iar decodorul central cor cal rezonează cu aceasta. Acupunctura sugerează că organele cuplate pe același meridian au o interferogramă comună. 132

Introducere în Medicina Vibrațională

Concluzie: Există mai multe modalități de schimb informațional cu mediul, pe care abia începem să le descoperim, mult mai multe decât prin intermediul celor cinci simțuri, pe care le acceptăm clasic. 3. ANALIZA TELEMETRICĂ NON-LINEARĂ (NLS) METATRON Aparatul Metatron, creație a academicianului Svyatoslav Pavlovich Nesterov, de la Ins tutul de Psihofizică Aplicată din Omsk, interceptează unele caracteris ci ale biocâmpurilor, cum ar fi cele electro-magne ce. Apoi, informația recepționată este comparată cu datele stocate în memorie și sugerează similitudini cu câmpuri modificate în anumite stări de boală. De fapt, echipamentul realizează analiza spectrală a câmpului magne c al oricărei structuri biologice. Principiul fundamental în dezvoltarea echipamentului: organismul uman are un par electromagne c energe c și unul informațional (torsional) asociat, care sunt capabile să interfere cu s muli electromagne ci externi. Un țesut sau o celulă emite frecvențe caracteris ce individului testat. Ulterior, sistemul stabilește gradul de asemănare spectrală cu un țesut/celulă standard, sănătos sau modificat patologic specific. Echipamentul Metatron are și capacitatea de a genera câmpuri corectoare, care acționează ca pa ern-uri asemănătoare cu cele ancestrale, incluse în codul gene c al individului. Aceste câmpuri corectoare pot acționa: asupra centrilor nervoși superiori și glandelor endocrine, asupra rezonatorilor, asupra celulelor, țesuturilor și organelor. As el, “tratamentul” aplicat poate corecta comportamentul electromagne c al țesutului tratat, deci poate readuce reacțiile biochimice la un nivel corespunzător unui țesut normal.

133

Principii și tehnici de medicină vibrațională

O altă oportunitate oferită de analiza non-lineară prin Metatron este testarea eficienței medicamentelor, precum și prepararea unor remedii. De fapt, sistemul caută sau prepară remediul cu caracteris cile spectrale cele mai apropiate de procesul patologic. As el, în imaginile anatomice de mai sus, fiecare punct colorat reprezintă parametri de undă măsurați pe fiecare segment anatomic subsidiar. Ei sunt apoi comparați cu diverse standarde normale și patologice, pe care echipamentul le posedă. Rezultatul este furnizarea unor informații exacte despre nivelul de entropie al fragmentului sular sau celulei inves gate. Prin echipamentul Metatron, pot fi deci evidențiate atât procesele patologice, ca rezultat al modificarilor homeostaziei, cât și tenta vele de reglare ale organismului. Această reglare presupune o componentă nervoasă (rapidă și hipermetrică), o componentă endocrină (lentă și precisă), precum și răspunsuri imune, înnăscute sau dobândite, adecvate. Atât boala, cât și mecanismele de reglare se bazează pe comunicarea intercelulară, realizată la nivel biochimic, și vibrațional (prin rezonanță). 1. Mecanismele de reglare nervoasă a perturbărilor homeostaziei pot fi declanșate și s mulate de NLS, fie prin s mularea directă a SNC, în zonele sugerate de anamneză, fie prin s mulare cardiovasculară, respiratorie, renală, etc. Rezultatele sunt imediate și cu potențial de amplificare în mp, locale și generale. Exemple: s mularea recuperării post AVC, tratarea leziunilor coloanei vertebrale cu stress medular, tratarea cu deosebit succes a leziunilor demielinizante în stadiile inițiale ale sclerozei mul ple, recuperarea după secționarea nervilor periferici, tratarea nevrozelor și a depresiilor, îmbunătățirea comportamentului în au sm, susținerea organelor vitale, posibilitatea de intervenție în perturbările ADN. 2. Reglarea endocrină poate fi s mulată și amplificată în următoarele patologii: diabet zaharat de p I și II, roidite autoimune, ovarul polichis c, adenoame hipofizare și de cor cosuprarenală, insuficiențe endocrine mul ple. 3. S mularea sau inhibarea, după caz, a răspunsurilor imune înnăscute (reacții inflamatorii diseminate sau localizate) și/sau 134

Introducere în Medicina Vibrațională

adapta ve (imunitate/autoimunitate umorală sau celulară). 4. Depistarea agenților e ologici (virusuri, bacterii, paraziți, toxine) principali și de însoțire în mul ple patologii. 5. Depistarea perturbărilor metabolice și tratarea lor 6. Depistarea leziunilor precanceroase și maligne 7. Posibilitatea de evidențiere și tratare a perturbărilor la nivel de celulă și molecule. 8. Recomandarea de remedii alopate, homeopate, fitoterapeu ce sau nutriție strict acordate spectral cu patologia pacientului 9. Depistarea alergenilor 10. Posibilitatea de aproximare a numeroase constante biochimice umorale 11. Posibilitatea de preparare a unor remedii “informa zate” Avantajele terapiei prin Metatron: deoarece comunicarea între centrii de comandă, sistemul endocrin și țesuturile efectorii este un fenomen de rezonanță, s mularea oricăruia dintre etajele implicate induce o reacție “de val”, prin care poate fi corectat întregul. Aceasta este o perspec vă seducătoare pentru evoluția terapeu cii, prin non-invazivitate, reacții adverse minime sau absente, costuri reduse. 4. TERAPIA FLORALĂ BACH Florile reprezintă, pentru unii oameni de ș ință, materializarea, “ci rea” informației conținute în anumite câmpuri morfice din univers. Terapia cu remedii florale se bazează pe descoperirile medicului și filozofului englez Edward Bach (1886-1936). Confruntat cu experiențe personale nefericite, dr. Bach, o persoană cu sensibilitate deosebită, considerat un “senzi v”, trecea, într-o dimineață, prin fața unei grădini cu flori. În dreptul uneia dintre flori, a simțit o emoție deosebită, care s-a repetat mai multe dimineți la rând. Cum floarea era plină de rouă, s-a aplecat să o miroasă și a pus pe limbă o picătură de apă adunată pe petale. Spre surprinderea lui, starea 135

Principii și tehnici de medicină vibrațională

afec vă nega vă în care se afla a dispărut instantaneu. De aici, s-a conturat ideea că florile ar putea avea efecte terapeu ce, mai ales asupra unor dezechilibre psiho-emoționale și/sau spirituale, produse în planul energe c, care generează ulterior toate bolile. Aceste dezechilibre dau naștere unor sen mente nega ve: culpabilitate, autodistrugere, dispreț de sine, absența perspec velor, neîncrederea în viitor. După o muncă asiduă de iden ficare și catalogare, a alcătuit o listă cu 38 de flori, care s-au dovedit experimental ca având efect terapeu c asupra 38 de stări psihice nega ve. Studiul dr. Bach este cu atât mai important, cu cât aceste stări afec ve nega ve se regăsesc la toate popoarele globului, deci aparțin conș inței umane colec ve. Aceste stări cu efect distruc v energe c sunt considerate de anumiți psihologi corespondente sub le ale virusurilor, bacteriilor, paraziților, care, prin blocarea accesului intui v la sinele superior, slăbesc sistemul imunitar. PREPARAREA Florile proaspete au fost puse în apă de izvor și recipientele au fost expuse apoi la soarele dimineții, pentru câteva ore. A preparat as el 38 de esențe florale, cu proprietăți terapeu ce. Prin încercări clinice, a stabilit afecțiunile corespondente acțiunii fiecărei esențe. Efecte similare pot fi obținute și prin fierberea plantei, urmată de filtrare, iar soluția obținută se stabilizează cu alcool sau oțet de mere. Un asemenea preparat a fost numit nctura-mamă, ca și la homeopa e. Dr. Bach a constatat și că nu toate florile au efecte cura ve. IPOTEZĂ: Florile sunt purtătoarele unei informații de p holografic care poate interfera cu holograma unui anumit organ sau cu centrii de comandă corespunzători cor cali. Radiația ultravioletă din lumina soarelui de dimineață este un fascicul de fotoni simfazici, care imprimă apei holograma florală, o amplifică și generează un câmp morfic compa bil cu cel al organismului uman. Se administrează de 3 ori pe zi câte 4 picături sublingual sau comprese umede aplicate pe anumite zone tegumentare, care co136

Introducere în Medicina Vibrațională

respund unui anumit organ. Bach a intuit că boala apare după o distorsiune în câmpul energe c, care afectează psihicul în întregime. Esențele florale reechilibrează stările afec ve, reducând șansa apariției bolii.“ Energia eliberată de esențele florale este de natură sub lă, dar nu este de p electromagne c și conține o forță vitală specifică fiecărei plante, dar concentrată mai ales în flori. Terapia florală alimentează personalitatea cu frecvența-lipsă specifică”. Florile emit frecvențe diferite, unele dintre ele sunt de ordin superior și au calități cura ve care depind de frecvența și lungimea de undă a câmpului emis. “Ele întăresc legătura dintre personalitatea conș entă și calitățile vibratorii ale sufletului. Pot, de asemenea, să creeze o aliniere între organe și structura energe că complexă a corpului: chakre, meridiane.”. Recent, s-au descoperit și alte esențe, care provin de pe diferite con nente si care acționează într-o manieră similară cu remediile dr. Bach. În paralel, s-au iden ficat și esențe florale care acționeaza nu în câmpul vibrațional, ci pe receptori celulari. Medicul german Dietmar Kramer aplică remediile Bach pe piele, în diverse afecțiuni dureroase. Pentru iden ficarea locului de plasare a remediului, a u lizat imagini Kirlian, pe care le-a comparat înainte și după aplicarea remediului. S-a obținut as el și aprecierea obiec vă a efectului. El a alcătuit și o hartă de aplicare a celor 38 de remedii pe piele, care include și punctele de acupunctură. A diversificat modalitatea de u lizare a remediilor, folosind creme, comprese sau băi și a constatat că durerea dispare mai rapid decât la administrarea orala a remediului. Harta detaliată determină punctul op m de aplicare pentru fiecare remediu floral, deoarece fiecare remediu poate avea mai multe localizări cu același efect. Zonele pot fi preac vate mecanic, înainte de aplicarea remediului, pentru creșterea efectului analgec. Remediile nu reduc numai durerea, ci rebalansează și tulburările psiho-emoționale însoțitoare, terapia florală putând fi considerată o metodă de psihoterapie. Dr. Kramer a aprofundat studiul remediilor, stabilind că unele 137

Principii și tehnici de medicină vibrațională

dintre ele sunt mai eficiente în afecțiunile cauzate de agenți externi, iar altele în cele generate de cauze interne. Oricare dintre ele exercită efecte regenera ve pe celule și țesuturi. Exemple de remedii florale Bach: verbina, turița mare, plopul tremurător, fagul, corcodușul, mugurii de castan, iarba neagră, caprifoi, crăciunica, măslin, muștar, etc. Indicații terapeu ce: cele 38 de remedii au fost repar zate în 7 grupe terapeu ce. Grupa 1: pentru stările de frică de orice natură: trandafirul de stâncă, crețișoara, corcodușul, plopul tremurător, castanul roșu. Grupa 2: pentru lipsa de încredere în forțele proprii: cerato, porumbar, gențiană, orzul sălba c, carpen, grozama. Grupa 3: pentru neadaptați și delăsători: clema ta, caprifoi, măces, măslin, castanul alb, muștarul. Grupa 4: pentru solitari: vioreaua de baltă, iarba neagră, slăbănog. Grupa 5: pentru hipersensibili: turița mare, țintaura, nuc, crăciunica. Grupa 6: pentru disperare și depresie: pinul, ulmul, castanul dulce, salcia, steaua din Betleem, mărul păduret. Grupa 7: pentru cei care manifestă grijă excesivă față de bunăstarea altora: cicoarea, vița de vie, verbina, fagul. 5. TERAPIA CU MAGNEȚI În afara câmpurilor discutate în capitolele precedente, în organismul uman iau naștere câmpuri magne ce pure. Acestea au fost înregistrate în jurul creierului și al inimii (magneto-encefalograma, magneto-electrocardiograma). Câmpul electromagne c al ADN-ului a fost pus în evidență încă din 1930, de George Lakhovski, care a considerat ADN-ul un oscilator electromagne c. Recent, fizicienii ucrainieni au măsurat acest câmp și i-au determinat frecvența cuprinsă între 52 și 78 GHz. 138

Introducere în Medicina Vibrațională

Intensitatea emisiei ADN-ului este 1/1mld dintr-un Wa . Ei au demonstrat că fiecare ființă umană are o frecvență de emisie op mă unică a ADN de 63,57737 GHz. Câmpul biomagne c al ADN-ului oscilează de 70 miliarde de ori/secundă, cifră surprinzătoare, care corespunde ordinului de frecvență a spectrului magne c solar. De asemenea, în cea mai mare parte a mpului, celulele umane oscilează și rezonează cu semnalul de fond al pământului de 7.8 cicli/secundă și corespunde zonei mijlocii a undelor cerebrale alfa-teta, specifice stării de conș ență. Înregistrarea câmpurilor ADN-ului demonstrează că diviziunea celulară este concomitent un fenomen energe c și altul biochimic. Se confirmă as el ipoteza lui Gurwitch din 1923, potrivit căreia radiația mitogenică este o emisie în domeniul ultraviolet, combinată cu un câmp biomagne c de înaltă frecvență și cons tuie substratul conceptului de câmp morfogene c. Toate câmpurile enumerate: morfogene ce, electromagne ce, de torsiune, magne ce sunt asemănătoare, dar nu iden ce. Suma câmpurilor biologice combinate vectorial, după modelul sugerat de interferogramă, cons tuie substratul sistemului energe c mul dimensional al omului, care stă la baza conceptelor de aură, corp energe c, corp spiritual, chakre, intuite teore c și folosite cu succes, de multe ori, în prac ca medicală. Câmpurile vibraționale care dau naștere interferogramelor sunt non-fizice (eminamente energe ce), în mp ce biocâmpurile celulare pot fi legate de par cule materiale (ioni, electroni, molecule polarizate). Ambele puri de câmpuri contribuie la generarea ac vității nervoase superioare și la supraviețuirea, creșterea și diviziunea celulară. Ele pot fi influențate de alte energii sub le, care, aplicate corect, au proprietăți vindecătoare. Dr. William Tiller introduce termenul de entropie nega vă, care caracterizează energiile sub le (entropia este gradul de ordine dintr-un sistem termodinamic deschis). Într-un sistem obișnuit, entropia nde să crească. Entropia nega vă a energiilor sub le este abilitatea acestora de a crește gradul de ordine și de stabilitate a sistemului. 139

Exemplu: o moleculă de tripsină, al carei situs ac v a fost alterat prin ultraviolete, își pierde funcțiile enzima ce. Supusă unui câmp negentropic (energia emisă de mâinile unui vindecător), tripsina își reia funcțiile enzima ce. Este posibil ca, în acest mod, interferograma moleculei de tripsină să fie refăcută de informația purtată și memorată de câmpurile sub le dintr-un pa ern ancestral. Analog, interferograma obținută prin compunerea unui biocâmp afectat cu un câmp indus de un magnet cu o anumită putere, poate determina corecția biocâmpului patologic. Experimente efectuate de Davis și Rowls au demonstrat că jumătatea dreaptă a corpului este electropozi vă, iar cea stângă electronega vă, la fel ca și partea ventrală (pozi vă) și cea dorsală (nega vă). Această polaritate corporală poate fi alterată de câmpuri electromagne ce externe, câmpuri geopatogene, iar redresarea se poate realiza prin aplicarea unor magneți puternici între cele două tălpi, care determină linii de forță cu efecte ordonatoare de câmp. De asemenea, terapia cu magneți are efecte an algice, de reechilibrare cardiovasculară, de descreștere a acidității sulare, de creștere a nivelului endorfinelor, de remineralizare osoasă, de inducere a somnului profund. TIPURI DE CÂMPURI MAGNETICE ȘI EFECTELE LOR ENERGETICE 1. Feromagne smul: câmpul asociat magneților permanenți, evidențiabil prin dispoziția piliturii de fier. Efect: poate vindeca anumite perturbări prin dispoziția polului N sau S, în funcție de situație, pe locurile afectate. 2. Electromagne smul: câmpul magne c produs de vibrația electronilor care generează curentul electric. Efecte: nega ve sau pozi ve, dependente de frecvență. Poate modifica bioritmurile creierului și inimii. 3. Biomagne smul: câmpuri magne ce slabe, rezultate din mișcarea ionilor sau moleculelor încărcate electric, în interiorul celulelor. Efecte: ADNul uman oscilează în GHz, având un efect biomagne c. Modificări în câmpul magne c al creierului și inimii pot fi folosite pentru diagnos cul unor afecțiuni. 140

Introducere în Medicina Vibrațională

4. Magne smul animal: curenți magne ci foarte slabi, legați de câmpurile de torsiune (prana, ch’i). Efecte: este acea formă de energie care deosebește materia vie de cea organică. 5. Magne smul sub l: manifestarea locală a câmpurilor de torsiune în organismele vii, deosebită de câmpurile magne ce prin faptul că polii de același sens se atrag. Efecte: purtător de informație. 6. Paramagne smul: proprietatea unor corpuri de a se magne za slab și temporar, prin introducerea lor într-un câmp magne c. Efecte: poate crește efectul câmpului geomagne c asupra dezvoltării plantelor. 7. Diamagne smul: proprietatea unui corp de a avea o magne zare de sens contrar intensității câmpului magne c care i se aplică. Efecte biologice necunoscute. 8. Geomagne smul: câmpul magne c generat de pământ. Oscilează cu frecvența Schumann (7.8 Hz/sec). Descoperirile ș ințifice din ul ma decadă a secolului XX au demonstrat că centrul pământului este un uriaș cristal de fier, puțin mai mic, dar mai dens decât Luna. Acest cristal de fier este un magnet gigant care se rotește spre est mai repede decât pământul în ansamblu. Cercetările seismologilor au dovedit că mișcarea miezului de fier este de 100.000 ori mai rapidă decât mișcările plăcilor tectonice. Ea înconjoară pământul la fiecare 400 de ani. S-a demonstrat, de asemenea, că mișcările tectonice ale pămantului sunt orientate mai mult pe direcția nord-sud, decât pe direcția est-vest, ceea ce a ridicat ipoteza potrivit căreia cristalul de fier este anizotrop, cu o dispoziție a atomilor în rețea asemănătoare unei secțiuni printr-un trunchi de copac. Efectele câmpului geomagne c sunt resimțite de toate formele de viață, care sunt dependente de energia geomagne că, pentru păstrarea stării lor de sănătate. Clădirile de oțel și beton, care atenuează această energie, induc sindromul deficienței câmpului magne c. Abateri de la frecvența standard se asociază cu apariția zonelor geopatogene, care induc stări de stress sau boală. 9. Magne smul solar: câmpurile generate de ac vitatea sola141

Principii și tehnici de medicină vibrațională

ră (magne c și de torsiune), situate în zona frecvenței GHz. Efecte: interferă cu câmpul geomagne c și este indispensabil oricărei forme de viață. ANALOGIE “SURPRINZĂTOARE”: AND-ul ESTE ACORDAT FRECVENȚEI DE VIBRAȚIE SOLARĂ DE ORDINUL GHZ, LA FEL CA ȘI OSCILAȚIILE MIEZULUI CRISTALIN AL PĂMÂNTULUI. CELULA, ÎN ANSAMBLU, ESTE ACORDATĂ LA FRECVENȚA DE OSCILAȚIE A PĂMÂNTULUI (7.8 HZ/SEC) 10. Magne smul cosmic: energie sub lă, emanată de galaxii. Efecte: interferă cu celelalte forme de energie, pe care le poate influența. RESTRICȚII ÎN UTILIZAREA MAGNETOTERAPIEI 1. Trebuie evitată folosirea magneților puternici (peste 1000 Gauss) pe cap, abdomenul femeilor gravide sau pe toracele persoanelor cu pace-makers cardiaci. 2. Nu se folosesc magneți pe o perioadă mai lungă de 24 de ore. Expunerea con nuă la câmpuri magne ce puternice perturbă biocâmpurile și ritmurile biologice. Expunerea op mă este până la 8-10 ore. 3. Nu se aplică magneți după masă. 4. Atenție la plasarea polului S pe craniu sau pe zonele inflamatorii. Se pot declanșa crize comițiale. 5. U lizarea magneților în durerile recurente abdominale este contraindicată, deoarece pot fi mascate boli grave.

142

Introducere în Medicina Vibrațională

CAPITOLUL 13 FITOTERAPIE Biolog Gabriela Vlăsceanu Terapiile cu energii sub le, de multe ori nefiind înțelese ca mecanism de acțiune, sunt considerate “ezoterice”. Totuși, multe din aceste metode cura ve se prac că de mii de ani în toate culturile lumii, fiind folosite în cadrul ritualurilor religioase și pentru vindecarea bolilor. Un concept de bază comun îl cons tuie acela că “florile, culorile, sunetele și parfumurile sunt forme de energie”. Ele transmit influențe pozi ve oamenilor, le pot induce liniște interioară, echilibru sufletesc și armonie. Având la bază experiența generațiilor anterioare, în secolul XX au luat naștere noi forme de terapie, care combină cunoș nțele ș ințifice actuale cu tezaurul de experiențe tradiționale. Nu doar în ezoterism se ș a că omul și tot ceea ce îl înconjoară cons tuie mai mult decât partea vizibilă. Einstein încearcă o descriere a nivelului sub l as el: “ Ceea ce se oferă simțurilor noastre drept materie este în realitate o înaltă concentrație de energii pe cel mai mic spațiu”. Mai târziu această idee a fost exprimată de Max Planck: „ Într-adevăr, materia nu există, de fapt totul este cons tuit din radiație”. Dacă omul este format ,,numai” din energie, atunci corpul, spiritul și sufletul nu mai pot fi privite si tratate separat, ci ca unul asociat celuilalt și interdependente între ele. Terapiile sub le îl tratează pe om ca pe o ființă energe că, al cărui corp fizic nu este altceva decât cea mai densă formă de energie. As el, bolile și simptomele psihice se anunță la nivel energe c cu mult înainte de a ajunge la o manifestare fizică. Boala nu mai reprezintă inamicul, ci este expresia unui dezechilibru. Formele tradiționale ale terapiei sub le, prac cate în culturile vechi, exercită prin câmpul energe c o influență asupra corpului. Ideea fundamentală comună tuturor este evidentă: dacă centrele energe ce ale corpului sunt dezechilibrate, atunci se pot produce blocaje și acestea, la rândul lor, conduc la apariția bolilor. Nu con143

Fitoterapie

tează dacă dezechilibrul a fost declanșat de fenomene psihice sau fizice. De asemenea, îmbolnăvirile se pot manifesta atât pe plan fizic, cât și psihic. Vindecarea se realizează prin localizarea dezechilibrului și prin completarea potențialului energe c pierdut. Acest lucru se efectuează prin agenți intermediari bogați în energie, cum sunt vibrațiile culorilor, texturilor, ale sunetelor și parfumurilor sau prin accesarea și trimiterea energiilor. Nu întâmplător aceste terapii sunt deseori combinate, pentru a se amplifica reciproc. [1] Într-un mod ar ficial, se consideră că terapiile naturale sunt de categorie secundară, în comparație cu medicația tradițională. Medicul care raționează as el ignoră conceptele terapeu ce cele mai elementare ale întregii cunoașteri academice. Poate nu ș e faptul că 60% dintre medicamentele pe care le prescrie zilnic sunt copiate sau sinte zate după produse care există deja în natură. În mod eronat, se ia în considerare existența unei ș inte oficiale, în afara căreia se învață u lizarea proprietăților terapeu ce ale plantelor medicinale, precum și descoperirea virtuților lor cura ve. În realitate, doar foarte recent ș ința “oficială” a asimilat rapid cunoș nțele acumulate în mii de ani de terapie empirică și a adunat laude nu foarte meritate, doar pentru că a creat un conținut și rigurozitate ș ințifică ,,descoperirii” unei cunoașteri milenare. Nu tot ce poate fi cunoscut pe cale experimentală reprezintă unica și adevărata cheie pentru descifrarea fenomenelor: viață, sănătate și boală. Este extrem de dificilă înțelegerea deplină a sensului unui simptom sau boli, atunci când baza cunoașterii medicale nu este susținută de o concepție energe că a vieții. Oricare act terapeu c desprins de această concepție devine inevitabil palia v sau supresiv. Tot ceea ce există în sistemul nostru solar, chiar în intregul univers, se bazează pe patru mari suporturi: energia - materia - Ɵmpul – informaţia (semnalul informațional) În medicină, informația este reprezentată de simptom, care nu este numai ,,semnul” unei manifestări sau al unei alterări organice sau funcționale apreciabile obiec v sau subiec v, dar semnifică și informația (semnalul) unui mod par cular de expresie a energi144

Introducere în Medicina Vibrațională

ei în cadrul acelui sistem. Cu alte cuvinte, simptomul, sindromul și boala reprezintă expresia funcțională și structurală a centrilor sau focarelor de auto-reglare și auto-organizare a energiei vitale. Fiecare reprezintă tenta ve ale sistemului ordonat (viața) aflat într-o perturbare momentană prin care acesta încearcă, prin creșterea stării de “ordine” să depășească o fază de “haos”. Când “haosul” (biochimic, celular etc) se reconvertește în ordine, apare vindecarea, iar când nu se întâmplă acest lucru, sistemul pierde energie și dezorganizarea se ex nde la nivelul subsistemelor, cu apariția patologiei cronice. Purificarea energe că este un mod natural de detoxifiere și autovindecare a organismului. Par culele pot fi atrase și direcționate oriunde, inclusiv asupra corpului nostru. Aceste par cule vor interacționa cu CESO-urile (câmpurile energe ce sub le) organelor și ale corpului în întregime, refăcându-le potenţialul energetic, în funcție de necesități. Procedura de purificare și încărcare cu energie (un flux de energie numit “râul vieții”) se realizează în etape: prima, energizarea şi ridicarea frecvenţei de vibraţie a învelişurilor corpului, apoi etapa de îndepărtare a energiilor reziduale; catalizează în mod natural procesul de purificare şi autovindecare a organismului la toate nivelele (fizic, energetic, psiho-mental şi spiritual). Radionica susține că fiecare persoană dispune de o forță vitală sau câmp energe c care, atunci când este tulburat, produce manifestări şi simptome de boală în corpul fizic. Tratamentele radionice încearcă să alinieze, să regleze câmpul energe c personal, acţiune cunoscută ca „normalizare”. Radionica a fost promovată în mpurile noastre de dr.Albert Abrams (1863-1924) și s-a dezvoltat datorită unor prac cieni renumiți precum dr. Ruth Drown (USA), Sir George de la Warr, David Tansley și Malcom Rae (Anglia).

Biocâmp vizualizat prin fotografiere Kirlian.

145

Brăţară dacică din aur

Fitoterapie

Una dintre afirmațiile fundamentale ale lui Abrams este că tot ceea ce există într-o formă sau alta are o „ semnătură vibrațională unică”. Aceste semnături sunt reprezentate în radionică printr-o serie de coduri numerice, așa numitele „rate” radionice. Dr. Albert Abrams consideră că dispozi vele metalice în formă de spirale dublu-concentrice influențează sistemul nervos central. Purtate ca brățări, pot avea un efect calmant, echilibrând sistemul nervos, inducând o stare de armonie. Cele de aur lucrează cu cea mai pură și nobilă energie, cea a Soarelui, căruia îi și este consacrat aurul. Încă de pe vremea masageților (mileniul II î.e.n..) se purtau bijuterii spiralate din aur, la mâini și la picioare, acestea având efect benefic asupra organismului. În orice făptură vie, fiecare parte componentă este, în același mp, întregul și se manifestă ca atare (somatotopie energe că), iar întregul se regăsește la nivelul fiecărei părți componente. De aceea, simptomul reprezintă nu numai semnalul specific ce indică modificări, ci include și informații despre toate sistemele individuale, exprimate în semnale despre echilibrul energiei vitale. Numai înțelegerea fenomenelor prin interpretarea energe că și “intra-administrarea» unui alt semnal analogic capabil să modifice ordinea funcțională a sistemului asigură refacerea echilibrului și a sănătății. Acestui mod de percepere a vieții sub diversele sale manifestări se conformează acele medicini denumite “alterna ve”, “integra ve”, “energe ce” etc. Acestea, ghidate de o cunoaștere revocatoare a legilor naturale, intenționează restabilirea echilibrului dinamic existent la baza structurilor vii. Nici biologia vegetală nu a scăpat acestei diatribe dialec ce. Viața este un ciclul evolu v de transformări ale substanțelor telurice, ale căror legi complexe sunt aplicate tuturor fiintelor, fiind o parabolă eternă de forțe aflate într-o ac vitate permanentă, de destrucție și reparație, având la bază “cărămizi” de compuși albuminici. Jocul afinității elementelor materiei vii și a organizării unor părți minime ale materiei se datorează nu numai mișcării atomice, ci și manifestărilor energe ce, funcție de gradul și rotația undelor sale. Energia apare din transformarea mișcării și, as el, materia devine din impoderabilă palpabilă, cu o greutate definită; deci, greutatea 146

Introducere în Medicina Vibrațională

reprezintă prima manifestare a energiei și transformarea mișcării de rotației a atomilor a dat naștere unor afinități atomice, moleculare, gravitației maselor mai mici sau mai mari și căldurii. Putem compara plantele cu niște turbine, care absorb can tăți enorme de apă și săruri, fără a face zgomot sau fără eforturi aparente. Ele au capacitatea de transformare a energiei fotonice prin intermediul clorofilei, la rândul său similară, din punct de vedere al structurii moleculare, cu hem-ul din hemoglobina umană. Vegetalele captează energia fotonică și calorică prin intermediul părților verzi și sub influența radiațiilor solare, o înmagazinează și o transformă în energie de tensiune, fabricând pe baza elementelor intens oxigenate și eliminate de animale, compuși săraci în oxigen și bogați în energie chimică, sub formă potențială. Animalele pot as el, prin ingurgitarea plantelor, să repună în acțiune procesul de oxidare. Așadar, între plante și animale are loc o circulație con nuă de materie și un schimb permanent de energie. Plantele reprezinta as el sursa proteică universală și exclusivă, veriga de origine pentru transformarea oxigenului, indispensabil vieții. Datorită lui au apărut toate impulsurile biologice care au permis evoluția regnului animal pe planeta noastră, determinând perpetuarea speciei. Plantele medicinale au fost întotdeauna studiate în scopuri terapeu ce, căutându-se în ele unul sau mai multe principii ac ve considerate mai importante, u lizând principiul ac v izolat, fragmentând și distrugând unitatea biologică reprezentată de planta în întregime, care în totalitatea sa “vitală” internă și în dinamica sa definește un “fitocomplex”. Remediile și substanțele naturale posedă acea coerență in mă și analogică ce le permite să “ dialogheze” cu alte sisteme ce posedă aceeași ordine, același substrat molecular, care vorbesc același limbaj universal al materiei vii, prin intermediul acelorași mesaje ale ordinii naturale.[3](vezi Anexa 1) Important este a percepe paralelismului existent între evoluția pădurii, a plantelor în general și evoluția materiei proteice la specia umană. Mugurele sau extractul fitoterapic embrionar, acționea147

Fitoterapie

ză biologic asupra țesutului re culo-his ocitar, prin impact specific asupra complexului pro dic animal. Această acțiune, studiată experimental cu ajutorul electroforezei, determină la animale și la om o ameliorare a raportului albumine-globuline. În caz contrar, planta nu este considerată a avea o acțiune terapeu că asupra respec vului organism uman sau animal. (vezi Anexa 2) Proprietățile lor farmacodinamice le permit să reechilibreze sistemele energe ce cu care interacționează, legătura fiind mediată prin intermediul unor receptori specifici și mecanisme de contact capabile să blocheze etape metabolice, să ac veze enzime blocate, să elibereze catene respiratorii mitocondriale asfixiate prin daune iatrogene. În acest context biologic, fitoterapia, cea mai veche dintre terapiile “bio ce”, își găsește spațiul de aplicație terapeu că, aducând o contribuție analogică și logică pentru vindecarea bolii, respectând omul, considerat expresia maximă a materiei vii. Fiecare făptură vie, indiferent cât este de mică sau mare, fie plantă sau animal, uni sau pluricelulară, face parte din marele sistem fluctuant al materiei vii, care devine energie pentru a redeveni materie, apoi din nou energie, în conformitate cu legile entropiei și cele ale termodinamicii. Pentru a reveni la lumea vegetală, amin m faptul că numeroase medicamente u lizate în tratamentul afecțiunilor cardio-vasculare, în lupta contra cancerului și în anestezie provin din marea farmacie a naturii. Trebuie ca fitoterapia să reintre demn în rândul terapiei medicale, într-o manieră ș ințifică și experimentală, în speranța ca medicul să reușească mai ușor să înlocuiască medicamentele de sinteză cu remedii naturale. Este indispensabil ca medicul să se convingă, dincolo de orice dubii, de validitatea terapeu că a plantelor medicinale. [2] Fiecare plantă vibrează într-o anumită frecvență, corespunzătoare structurilor sale celulare. Oscilațiile acestor celule intră în rezonanță cu corpul uman. Acest fapt este u lizat în fitoterapie, încercându-se să se acționeze cu preparate din plante (de preferință obținute din planta proaspătă și aflată în perioada de germinație, când informa ția gene că este maximă la nivel de meristeme, de țesuturi embrionare) asupra organelor și psihicului. Plantele pot 148

Introducere în Medicina Vibrațională

dezintegra vibrațiile nega ve sau pot acționa s mulator asupra rezistenței specifice a organismului, refăcând echilibrul acestuia. ( vezi Anexa 3) Proprietățile binefăcătoare ale plantelor sunt cunoscute de secole. Oamenii au depins întotdeauna de plante. Termenul “plantă medicinală” se referă la acele plante folosite în scopuri terapeu ce. Proprietățile terapeu ce ale plantelor nu s-au schimbat de-a lungul secolelor; multe din proprietățile plantelor medicinale nu sunt neapărat bazate pe cercetări medicale recente ci, mai degrabă, pe observații făcute de specialiș de-a lungul secolelor. În China, fitoterapia este una dintre cele mai cunoscute metode de tratament tradițional. De asemenea, se bucură de acceptabilitate și popularitate și în țările din vest din ce în ce mai mult, cu cât tot mai mulți oameni încearcă să-și înțeleagă propriul corp și mintea și prin aceasta, să își asume responsabilitatea pentru propria sănătate și stare de bine. Oamenii caută o medicina sigură, eficientă. Deși plantele medicinale sunt mai blânde decât medicamentele obținute prin metode sinte ce și au mai puține efecte secundare, ele nu sunt mereu complet sigure. Unele devin chiar periculoase luate necorespunzător sau mp îndelungat. Majoritatea problemelor apar în situații de abuz; folosite adecvat sunt sigure, cu un efect blând și eficiente. Plantele medicinale ar trebui tratate ca și celelalte medicamente, de aceea este important să se dozeze corespunzător. (vezi Anexa 4) Prepararea remediilor pe bază de plante medicinale variază, uneori fiind făcute într-o concentrație inconsistentă, de aceea trebuie să existe un control strict al dozajului sau al purității, deci al siguranței în folosire. Pentru a fi sigur în momentul în care vrei să cumperi un produs natural trebuie căutat pe e chetă dacă produsul este cer ficat printr-un sistem de calitate, pentru a avea cer tudinea că produsul are în compoziție doza necesară de fitocomplex și as el, se evită fie un supradozaj fie o lipsă a eficacității terapeu ce. Este foarte important ca în momentul în care vrei să urmezi un tratament cu plante medicinale să te adresezi unui specialist precum: fitoterapeut, homeopat, medic osteopat sau specialist în medicina orientală. 149

Fitoterapie

De la plantele medicinale, funcție de specie și de momentul recoltării (calendaris c, dar și corelat cu ciclul circadian și fazele lunii) se pot folosi frunzele, scoarța, fructele, rădăcinile, semințele, amenții, seva sau florile, însă în arsenalul terapeu c se găsesc frecvent sub formă de tablete, capsule, ncturi, pudră, extracte, creme, loțiuni, unguente sau uleiuri.

Deși este posibilă în prezent sinteza a numeroase medicamente în laborator, plantele con nuă să rămână şi astăzi un rezervor important şi de neînlocuit de substanţe active, Natura reprezentând cel mai mare laborator capabil să sintetizeze principii active fără nici un cost. Substanţele hormonale şi steroizii existenţi în plante au structura asemănătoare cu a celor existente la om: progesteronul, de exemplu, este precursorul hormonilor masculini şi feminini şi posedă o structură corelată cu cea a colesterolului şi a cortizolului. Dacă ne gândim că pentru vindecarea unor afecțiuni complexe se recurge astăzi la proceduri terapeu ce complicate, vedem avantajul remediilor vegetale simple, care au demonstrat că au proprietăți terapeu ce capabile să soluționeze procese patologice grave, precum cancerul. În portocale, lămâi, bergamot, lavandă și alte plante, de exemplu, este conținută limonina, substanță capabilă de prevenirea și reducerea cancerului mamar (experimente pe șoareci). Persoane care se hrănesc în mod obișnuit cu vegetale bogate în limonină prezintă în organism metaboliți capabili să blocheze celulele carcinogene studiate în laborator. Dar dacă acestea sunt descoperiri de ,,ul mă oră” în fitoterapie, alte plante extrem de eficace au fost date uitării. Remedii cunoscute și u lizate cu succes în trecut pentru vindecarea unor boli grave au fost, pe nedrept, uitate în zilele noastre. Acesta este un exemplu trist despre modul cum cunoașterea proprietăților cura ve ale unei plante poate să fie în mod ,,straniu” dată uitării, ca și când nu mai există nimeni interesat de cercetarea 150

Introducere în Medicina Vibrațională

și producerea de remedii prea “simple”, ce nu răspund exigențelor precise ale marke ngului economic. Hotarele dintre farmacia naturală și cea de sinteză sunt adesea neclare. Nu există câmp de specialități medicale care să nu fie îndatorat mamei Natura. Chiar și chirurgia datorează multe lumii vegetale: u lizarea deriva lor de curara a permis operații desfășurate în condiții mult superioare de anestezie. Recent, clorura de D-tubocurarină a început să se u lizeze drept miorelaxant în chirurgia pe cord deschis. Alt exemplu este u lizarea plantei ipeca, pentru vindecarea dizenteriilor ameobiene. Empirismul care a caracterizat mp de secole fitoterapia a fost înlocuit de cunoașterea proprietăților terapeu ce ale principiilor ac ve, prin evaluare experimentală și ac vitate clinică. Chimia și farmacologia plantelor medicinale a cunoscut un nou mare impuls, iar rezultate riguroase și cercetări ș ințifice minuțioase au stat la originea, în ul mii ani, a unui nou mod de gândire despre cercetarea fitoterapeu că. Rezultate notabile s-au obținut la prepararea de hormoni sexuali, cor cosuprarenalieni și a vitaminei D, pornind de la principii ac ve din fam. Dioscoriaceae și Apocinaceae și din saponozide din Sisal. Se consideră că dintre cele 600.000 specii vegetale existente pe planeta noastră au fost studiate specific numai 5%, din punct de vedere chimic și farmacologic, de aceea nu putem să nu ținem cont de potențialul terapeu c pe careNatura îl mai are de oferit. As el, Gemoterapia, una dintre bioterapiile recent apărute, alături de enzimologie, este exemplul elocvent al unui mod revoluționar de a concepe fitoterapia. U lizarea de țesuturi meristema ce vegetale a deschis un câmp nou și fascinant de cercetare, prin exploatarea potețialului embrionar al plantelor, ș ut fiind că în germeni și țesuturile vii în creștere se găsesc elemente și principii ac ve în concentrație mult mai ac vă decât în plantele adulte. Multe principii ac ve dispar sau rămân numai în urme la planta adultă.

151

Fitoterapie

Bibliografie 1. Janicke C., Grunwald J., “ Vindecarea alterna vă. Sfaturi competente din teorie și prac că”, Ed. Vesna Virant, ISBN 978-97388820-0-3, pag. 232, 236-237, Bucureș , 2008 2. Pitera F., “ Compendiu de Gemoterapie clinica”, Funda ția Creș nă de Homeopa e “Smile”, ISBN: 973-0-03231-9, pag. 7, 8, 16, 17, 25-28, 34-40, Constanța, 2005 3. www.sufletulnaturii.ro, “ Lumea plantelor”

152

Introducere în Medicina Vibrațională

Anexa 1 Natura posedă un sistem perfecționat de transmitere și receptare de informații (plantele vorbesc între ele, au sen mente și trăiri afec ve, râd de bucurie și plâng de durere, asemenea oamenilor). As el, în anul 1975 biologul Marioara Godeanu, efectuând o sesiune de experimente care priveau testele de toxicitate efectuate asupra plantelor, a observat că plantele-martor, care se aflau la o oarecare distanță de plantele supuse experimentului, mureau în număr mai mare decât cele care erau otrăvite efec v (planta-martor, cea care asista la „execuția” suratei ei, primea un semnal de la „condamnata la moarte” și suferea la fel de mult ca si ea, ba poate chiar mai mult). Au fost reluate experimentele în condiții speciale, fără factori perturbatori, folosindu-se și metoda de captare a imaginii în infraroșu. Pe imaginea în infraroșu apare un halou care se intensifică înainte de momentul începerii agresiunii. Foarte important este faptul că și plantei-martor, aflată la distanță sau separată prin polis ren, i se întâmplă același lucru, ca și cum și ea ar fi agresată. Haloul, aura energe că respec vă, apare în zonele periproximale (dincolo de marginea frunzei). S-au reluat experimentele la diferite temperaturi, în camere special clima zate, pentru a nu se modifica parametrii și s-a dovedit că, într-adevăr, aceste plante își transmit între ele mesaje. Literatura de specialitate confirmă că atunci când un “dăunător” intră într-o pădure (tăietorii de lemne, incendiile, insectele dăunătoare), pădurea este deja informată de apariția sa. În condițiile tehnologiilor moderne, aceste afirmații pot fi dovedite, prin conectarea senzorilor la un computer… “strigătele” pădurii se văd pe ecran. Un electronist român a realizat un aparat de transformare a semnalelor din domeniul ultra-acus c în domeniul obișnuit de frecvență, apoi au fost perfectate metode grafice de înregistrare pe potențiometre și de captare în infraroșu. Când au fost descifrate, “traduse” semnalele respec ve, s-au dovedit a fi semnale diverse, mergând chiar până la cele psihice, de natură sen mentală, deci psi153

hoempa e. O modificare energe că tradusă acus c arată cum plantele țipă, plâng, se bucură, chiar reacționează la s muli ca: agresiune, audiții muzicale*, stări de emoție, patologie umană. * Exemplificăm experimentul realizat la Periș, unde Elena Cernei, cunoscută interpretă de operă, avea un nuc imens, foarte bătrân. Punând senzorii pe frunzele lui, putea fi prinsă emisiunea de muzică a lui Iosif Sava, vocea lui foarte clară. Deci, nucul nu numai că primea informația și o retransmitea, dar avea și capacitatea de a selecta frecvența pe care primea semnalul. În a doua etapă, s-a urmărit dacă și propriile noastre organisme interacționeaza cu plantele, dacă aceste fenomene sunt valabile pentru toate structurile vii. As el, au con nuat experimentele începute cu doamna Elena Cernei, privind influența empa că a gândului asupra plantelor. A cântat arii preferate din Carmen sau Trubadurul, ceea ce a impresionat tare plantele (acul cromografului înregistra un semnal puternic al plantelor la auzul vocii; imaginați-vă că vedeți în IR cum „înflorește” aura, că vedeți fluidul strălucitor ce apare în jurul plantei). Apoi, d-na Cernei a cântat aceleași arii de operă, dar în gând. Semnalele obținute erau similare. Plantele citeau gândurile! Tot doamna Marioara Godeanu amintește că la realizarea filmului „Sensibilitatea plantelor”, la cântecul Mariei Tanase, “Cine iubește și lasă” (interzis de regia muzicală, fiind considerat mis c), plantele au reacționau cu o sensibilitate acută, mai ales la incantația „Cine iubește și lasă / Dumnezeu să-i dea pedeapsă”. În 1987, cercetătoare a primit premiul revistei „Flacăra” pentru „atestarea fenomenului de comunicare la plante”, deși în acea perioadă era interzisă popularizarea teoriei transmiterii de la distanță a informației - așadar hipnoza, telepa a, biostructura. Concluzia e clară: plantele comunică printr-un sistem energo-informațional, își transmit informațiile prin emisie și captare de energie. Așadar, ar trebui să începem prin a fi mai buni cu toate ființele din jurul nostru, chiar dacă nu vorbesc același limbaj cu noi. [3]

154

Introducere în Medicina Vibrațională

Anexa 2 Există un paralelism între evoluția pădurii, a plantelor în general și evoluția materiei proteice la specia umană. Înțelegerea semnificației unei plante presupune înțelegerea și penetrarea misterelor vieții. Arborele este expresia vie a fluxului materiei organice, a aspirației pământului către cer, conexiunea dintre pământ (maximum de Yin) și cer (maximum de Yang)… as el, cosmosul devine vizibil. Simbol al omului, acesta reprezintă cele trei nivele, al existenței, realității și unității întregii conș ențe. Principiu absolut al energiei, arborele se manifestă, precum cerul, pământul și omul, simbol perfect al vieții subterane și cosmice, sinte zând relația existentă între tot ceea ce este în același mp dublu, opus și … complementar. Arborele este prima mare formă de viață terestră, expresie a înțelepciunii materiei și realității Unicității din Mul plicitate; as el, el mediază universalitatea prin arhe pul său, fiind martor al legăturii profunde primordiale existente între om și plante. Timp de secole, proprietățile terapeu ce ale plantelor au fost descoperite de om prin observarea comportamentului animalelor. Remediile vegetale erau prescrise ca urmare a cunoașterii exclusiv empirice a eficacității lor; alteori alegerea era dictată de un substrat simbolic, cons tuind un ritual magic. În alte momente, alegerea remediilor era sugerată de analogia morfologică dintre plantă și organul ce trebuia vindecat. Omul se baza în această situație pe un proces analogic cu privire la forma frunzelor, a rădăcinilor și la culoarea fructelor, comparându-le cu culoarea organelor și viscerelor corpului omenesc. Aceste similitudini curioase între organe și plantele corespunzătoare au fost definite ca ,,similitudinea magică a semnăturii” . Această teorie a ,,semnăturii” din Evul Mediu a fost dezvoltată de medicul napolitan Gian Batrista Porta în interesanta sa carte ,,Phytognomonica”, publicată la Napoli în 1588, în ,,Magia naturală”. În cartea sa Porta evidențiază existența unui paralelism direct între plante, lumea animală și cea umană. Oricine poate observa analogia de formă între o rodie deschisă și o gură cu dinți, între un con de pin sau rădăcina de Cardamine pratensis și forma dinților, mo ve mai mult decât suficiente pentru a încerca aceste plante în terapia 155

afecțiunilor dentare, oculare.

Plante pentru dinţi (Porta, 1591)

Plante pentru ochi (Porta, 1591)

Marele Hohenheim Bombastus, mai cunoscut sub numele de Paracelsus, a afirmat că fiecare plantă poartă în sine sau în anumite părți componente o virtute terapeu că. As el, Hypericum perforatum (iarba Sfântului Giovanni), având frunzele perforate, poate avea proprietăți cicatrizante pentru răni; mai mult, florile sale care putrezind devin roșii sângerii, ar putea fi u lizate pentru cicatrizarea rapidă a rănilor hemoragice. În conformitatecu această doctrină se credea că Orchis Mario (untul vacii), plantă ce deține doi bulbi asemănători tes culelor ar putea să determine redobândirea virilit ății masculine, că planta Curcuma fiind galbenă poate vindeca icterul, că Scrofularia nodosa şi Ranunculus ficaria, având rădăcini noduroase, pot fi ulilizate pentru vindecarea “nodozităţilor hemoroidale”. Întrucât Rubia Ɵnctoria conține un pigment roșu, a fost u lizată ca un remediu emenagog, care determină reapariția ciclului menstrual și pentru că determină o colorație roșia că a osaturii animalelor care o pasc, a fost u lizată și ca remediu pentru afecțiuni osoase. Din același considerent Eufrasia, ale cărei flori au culoarea și forma irisului, a devenit un prețios remediu o almologic. Și astăzi, în tradiția populară se consideră că: 1. Vâscul ocrotește de fulger și trăsnet casa în care este așezat. 2. Ceapa tăiată în două sau în patru atrag nega vitatea din casă. 156

Introducere în Medicina Vibrațională

3. Gălbenelele, sub formă de florile proaspete, măresc energia pozi vă din încăpere. 4. Busuiocul protejează de gânduri rele şi energii negative. 5. Chimenul dulce (anason) pe lâng ă casă, atrage energia pozi vă.

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

Protejează casa: ienupărul (1), leurda (2), santalul (3), salcia (4), stejarul (5)

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

Renașterea a permis apariția ripostelor ș ințifice la cunoș nțele bazate până atunci exclusiv pe empirism. Înflorirea universităţilor, a grădinilor botanice, a noilor descoperiri geografice şi a progresului continuu în domeniul botanicii, chimiei şi tehnologiei au permis în secolele ulterioare o verificare experimentală majoră, cu stabilirea unor reguli şi metode riguroase de clasificare, recoltare, utilizare şi conservare a plantelor medicinale, luând naştere astfel fitoterapia modernă.

157

158

Introducere în Medicina Vibrațională

Anexa 3 Un studiu NASA vorbește despre câteva plante în ghiveci care nu trebuie să lipsească din locuința nimănui, putând fi o adevărată “armă” împotriva poluării: 1. Iedera este de departe cea mai recomandată plantă când vine vorba de poluare. Se spune că ea poate absorbi 90% din benzen, un solvent care se găsește frecvent în vopsea, cerneală, materiale plas ce, cauciuc, detergenți și fum de țigară. 2. Cactusul absoarbe gazele nocive și generează oxigen pur. De aceea se recomandă să-l pui lângă televizor, fiindcă absoarbe undele electromagne ce. Față de celelalte plante, cactușii produc oxigen noaptea și elimină monoxid de carbon ziua, așa că și dormitorul e un loc bun pentru ei. * 3. Anthuriumul elimină amoniacul care se adună în încăperi, mai ales în bucătării. 4. Dracena acționează împotriva compușilor organici vola li (acetonă, etanol, benzen) eliminați de diferite spume folosite la fabricarea mobilei și de picturi. 5. Crassula (arborele de jad) se spune că adună energiile nega ve din camere. Dacă ș i că eș o persoană agitată, nervoasă sau eș supărat, pune o Crassula în cameră și sigur te vei liniș . * 6. Crizantemele sunt bune într-o cameră unde tocmai ai vopsit ceva, fiindcă absorb vaporii. 7. Palmierul Doamnei se potrivește de minune în bucătărie, fiindcă absoarbe amoniacul prezent în produsele de curățat vasele. 8. Filodendronul degajă o can tate mare de vapori de apă și umidifică as el camerele cu aer uscat. E bine ca planta să fie ținută în încăperile în care se află sobe. 9. Voalul miresei (Chlorophytum) absoarbe în 24 ore până la 95% din monoxidul de carbon prezent în fumul de țigară. Nu este o plantă pretențioasă. 10. Ficusul. Deși este cunoscut faptul că plantele purifică aerul, puțini dintre noi ș u însă că ficusul are proprietatea de a elimina 159

formaldehida „ascunsă” în tapet, mobilă sau zugrăveală.

(1)

(6)

(2)*

(7)

(3)

(4)

(5) *

(8)

(9)

(10)

160

Introducere în Medicina Vibrațională

Anexa 4 Unele plante toxice sunt decora ve, cul vate în jurul caselor, în apartamente și în sere. Exemple:

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

1. Tuia (Thuja orientalis), numit și “arborele vieții”, conține un ulei eteric și produce intoxicații în general mortale. 2. Stejarul (Quercus robur). Consumarea lăstarilor neri, a mugurilor și frunzelor provoacă tulburări diges ve și renale (boala lemnului). Majoritatea intoxicațiilor se produc cu ghindă. 3. Castanul porcesc (Aesculus hippocastanum) este unul din cei mai cunoscuți arbori ornamentali. Semințele, mai ales în stare proaspătă, sunt capabile să intoxice atât animalele cât și omul, vic me făcând mai ales în rândul copiilor. 4. Iedera (Hedera helix) are toxice unele părți. În concentrație mare produce tulburări gastrice și febră. 5. Laur (Prunus laurocerasus) are toxice frunzele și sâmburii. Intoxicațiile produc dureri de burtă și senzații de vomă. E interesant că unele plantele toxice sunt plante alimentare sau furajere, iar altele medicinale.

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

1. Macul (Papaver somniferum) conține opium din care se extrag morfina, codeina, papaverina. La om, opiumul în doze mici determină, la început, o surescitare, apoi somn profund, presărat cu vise. 2. Sunătoarea (Hypericum perforatum) e frecvent întâlnită în fânețe, tufișuri. Acțiunea substanței principale (hipericină) se exte161

riorizează la nivelul pielii depigmentate printr-un proces inflamator 3. Cartoful (Solanum tuberosum). Tuberculii ținuți la soare, încolțiți, rău conservați în pivnițe umede, își măresc can tatea de solamină care este toxică. Toxicitatea vrejilor uscați se micșorează, dar nu dispare. 4. Socul (Sambucus spp.) are toxice frunzele, vlăstarii și scoarța. Intoxicațiile produc vomitări. 5. Rubarba (Rheum rhabarbarum) are frunze toxice. Intoxicația produce crampe, tulburări renale. În limba română sinonimul cuvântului “toxic” este cuvântul “otravă” care derivă din verbul slavon “otravi ” și înseamnă “a amărî”, “a produce mâhnire”. Există plante care nu se “suportă” unele pe altele (nu acceptă să stea în aceeași vază sau se luptă să cucerească un areal ocupat accidental în comun). Din punct de vedere chimic, aceste fenomene se bazează pe eliminarea și asimilarea unor substanțe. Ipoteza noastră este aceea că există și un fenomen de respingere datorat emisiilor de energii antagoniste. Cele mai cunoscute „an pa i“ între plante: 1. Narcisele

2.

și Liliacul

Trandafirii

nu suportă

nu se înțeleg cu

162

Lalele.

Garoafele

Introducere în Medicina Vibrațională

3.

4. Măslinul

și

Vița-de-vie

respinge

Nucul

nu suportă

Varza

Stejarul

Cele mai cunoscute „simpa i“ între plante: 1. Mesteacănul

2. Ridichea

e bucuros să îi țină companie

Pinului

se înțelege bine cu

Hreanul

163

164

Introducere în Medicina Vibrațională

Anexa 5 GEMODERIVATE Hofigal la monodoză – Index clinic [2] Nr

Denumire botanica Denumire comuna Partea utilizata

Recomandari clinice

Posologie

Demineralizari, anemie, decalcifieri, carii, rahitism, osteoporoza, consolidarea fracturilor, inflamatii ale plexurilor limfatice, rinofaringite recidivante ale copiilor

1 doza a 1.0 ml, de 1-3 ori / zi

1

ABIES PECTINATA Brad alb (muguri)

2

ACER CAMPESTRE Artar, jugastru (muguri)

Arterioscleroza, litiaza biliara, colestaza, colecistite, dislipidemie, herpes zoster, nevralgie intercostala, hiperglicemie, tulburari metabolice

1 doza a 1.5 ml, 1 data / zi

AESCULUS HIPPOCASTANUM Castan salbatic (muguri)

Drenor al vaselor limfatice ale membrelor inferioare, tulburari ale circulatiei limfatice si venoase, edeme limfatice, varice, ulcere varicoase

1 doza a 1.5 ml, de 1-3 ori / zi

ALNUS GLUTINOSA Arin negru (muguri)

Scleroza cerebrala, tulburari circulatorii cerebrale si de memorie, stari inflamatorii ale mucoaselor, flebite paraflebite, urticarie, hemocranie

1 doza a 1.5 ml, de 2-3 ori / zi

BETULA PUBESCENS Mesteacan pufos (muguri)

Decalcifiere, artroze, demineralizare, rinofaringite recidivante, rahitism, osteoporoza

1 doza a 1.5 ml, de 1-2 ori / zi

BETULA VERRUCOSA Mesteacan alb (muguri)

Drenor general, antiinflamator, reumatism, dismetabolism, osteoartroze, carente minerale, decalcifiere, carii, mastopatie, astenie a convalescentilor

1 doza a 1.5 ml, de 2-3 ori / zi

3

4

5

6

165

7

8

9

10

11

12

13

BUXUS SEMPERVIRENS Buxus (mladite)

Antiinflamator, antifibrinohialinozic, aderente post-inflamatorii, artrite, icter, colangite

1 doza a 1.5 ml, de 2-3 ori / zi

CARPIUS BETULUS Carpen alb (muguri)

Bronsite acute si cronice, sinuzite, traheite, rinite, trombocitopenie, antihemoragic

1 doza a 1.5 ml, de 2-3 ori / zi

CORNUS SANGUINEA Sanger (muguri)

Antiagregant trombocitar, tendinta ischemica, arterita, scleroza coronariana, hipertiroidism, reglare tiroidiana

1 doza a 1.5 ml, 1 data / zi

CORYLUS AVELLANA Alun (muguri)

Insuficienta hepatica, hepatopatie cronica, scleroza hepatica si bronho-pulmonara, emfizem, anemie

1 doza a 1.5 ml, de 2-3 ori / zi

Insuficienta cardiaca usoara, aritmie, extasistole, tahicardie, tulburari coronariene: angine si precodialgii, hipertensiune, anxietate si insomnie, cord senil, tulburari de hipertiroidie, urmari ale infarctelor

1 doza a 1.5 ml, 1 data / zi, se ajunge la de 2-3 ori / zi

FAGUS SYLVATICA Fag (muguri)

Nefrite, nefroangioscleroza, hipo-gama-globulinemie, drenor renal, obezitate, dismetabolism, alergie fibroscleroza pulmonara, litiaza renala

1 doza a 1.5 ml, de 1-2 ori / zi

FRAXINUS EXCELSIOR Frasin (muguri)

Diuretic, guta, hipercolesterolemie, hiperuricemie, drenor biliar si renal, colelitiaza, diskinezie biliara

1 doza a 1.5 ml, de 1-2 ori / zi

CRATAEGUS OXYACANTHA Paducel (mladite)

166

Introducere în Medicina Vibrațională

14

15

16

17

HORDEUM VULGARE Orz (radicele)

JUGLANS REGIA Nuc (muguri)

Antioxidant şi imunomodulator, drenor hepato-biliar, dischinezie biliară, atonie gastrică,intestinală, insuficienţă hepatică, steatoză hepatică, tonic cardiac, inflamatii ale căilor urinare

Antiinfectios, imunostimulator, acnee pustuloasa, dermatoze infectate, impetigo si micoze, ulcere varicoase, hiperglicemie, dizenterie, insuficienta pancreatica

1 doza a 1.5 ml, de 2-3 ori / zi

1 doza a 2.0 ml, de 2 ori / zi

J U N I P E R U S COMMUNIS Ienupar (mladite)

Ciroza hepatica, icter, drenor hepatobiliar, ciroza alcoolica, diuretic depurativ, insuficienta hepatica conclamata, nefroza lipoidica, nefrolitiaza calcica si oxalica, cistite recidivante, insuficienta renala

LIGUSTRUM VULGARE Lemn cainesc (mladite)

Artritism, limfedem, celulita, stomatita, afte, bronsita cronica, diaree, ateroscleroza dislipidemica

1 doza a 1.5 ml, de 1-4 ori / zi

1 doza a 1.5 ml, de 2-3 ori / zi

18

MORUS NIGRA Dud negru (muguri)

Diabet zaharat, insuficienta pancreatica

1 doza a 1.5 ml, de 2-3 ori / zi

19

PINUS MONTANA Pin montan (muguri)

Artroze, artroze vertebrale, reumatism degenerativ, consolidarea fracturilor, osteoporoza

1 doza a 1.5 ml, de 3 ori / zi

20

POPULUS NIGRA Plop negru (muguri)

Insuficienta arteriala a membrelor inferioare (claudicatie intermitenta), arterita, poliartrita, traheo-bronsita, furuncul antracoid, infectii ale caii urinare

1 doza a 1.5 ml, de 3 ori / zi

167

PRUNUS SPINOSA Porumbar (muguri)

Anorexie, debilitatea psiho-fizica, convalescenta, intarzieri ae cresterii, deficit imunitar, staza metabolica

1 doza a 1.5 ml, de 1-3 ori / zi

QUERCUS PEDUNCULATA Stejar (muguri)

Stimulator poliendocrin, astenie, hiposuprarenalism, hipotensiune, rahitism, senescenta precoce

1 doza a 1.5 ml, de 1-2 ori / zi

23

RIBES NIGRUM Coacaz negru (muguri)

Alergie, astm alergic, oculo-rinita alergica, artroze, artrite, anti-inflamator general, urticarie, sindroame febrile gripale, hiposuprarenalism, mononucleoza

1 doza a 2.0 ml, de 2-3 ori / zi

24

ROSA CANINA Maces (mladite)

Astm alergic, cefalee vasomotorie, hemicranie, rino-faringite, amigdalite, rinite si otite recidivante ale copiilor, imunostimulator, herpes, eczema, artroze, sinovita

1 doza a 1.5 ml, de 1-2 ori / zi

ROSMARINUS OFFICINALIS Rozmarin (mladite)

Colecistite cronice, diskinezie biliara, insuficienta hepatica incipienta, tulburari de menorie si de circulatie periferica

1 doza a 1.5 ml, de 1-2 ori / zi

RUBUS FRUCTICOSUS Mur (mladite)

Artroze senile, osteoporoza dureroasa, reumatism degenerativ cronic, hipertensiune, hiperglicemie, fibrom

1 doza a 1.5 ml, de 2-3 ori / zi

Hiperfoliculinism, dismenoree, tulburari premenstruale (tensiune mamara, dismenoree). Inflamatii ale organelor genitale feminine, metrite, ovar polichistic, mastopatie, dispareunie

1 doza a 1.5 ml, de 2-3 ori / zi

21

22

25

26

27

RUBUS IDAEUS Zmeur (mladite)

168

Introducere în Medicina Vibrațională

28

SALIX ALBA Salcie alba (amenti)

Amenoree, dismenoree, eretism sexual, hipoestrogenie, sterilitate, isterie, nimfomanie, priapism, anxietate

1 doza a 1.5 ml, de 3 ori / zi

29

SALIX ALBA Salcie alba (muguri)

Insomnie, nevroze, isterie, anxietate, eretism genital, anemie

1 doza a 1.5 ml, de 1-3 ori / zi

30

SALIX ALBA Salcie alba (scoarta de trunchi)

31

SECALE CEREALE Secara (radicele)

Artroza generalizata si a micilor articulatii, reumatism articular, poliartrita, nevralgii reumatice, fibromialgie, hiperhidroza, hiperpirexie

Hepatopatii acute si cronice, hepatite virale, icter, psoriazis

1 doza a 1.5 ml, 1 data / zi

1 doza a 1.5 ml, de 2-3 ori / zi

SYRINGA VULGARIS Liliac (muguri)

Angina pectorala, insuficienta coronariana, coronaro-dilatator, miocardioangioscleroza

1 doza a 1.5 ml, de 2-3 ori / zi

TAMARIX RAMOSISSIMA Catina rosie (mladite)

Anemie, trombocitopenie, splenomegalie, limfocitoze, leucopenie, mononucleoza, stimulator hematopoetic

1 doza a 1.5 ml, de 2-3 ori / zi

34

THUYA ORIENTALIS Tuia, Arborele vietii (mladite)

Epistaxis, hematemeza, melena, hematurie, hemoragie uterina functionala, bronsita cronica, alopecie, calvitie, veruci

1 doza a 1.0 ml, de 1-3 ori / zi

35

THUYA ORIENTALIS Tuia, Arborele vietii (seminte)

Insomnie, neurastenie, palpitatii, intepaturi

1 doza a 1.0 ml , de 1-3 ori / zi

32

33

169

TILIA TOMENTOSA Tei argintiu (muguri)

Tulburari cardiace de stres, insomnie, nevroze, hipertensiune, colita spastica, sedativ, antispastic

1 doza a 1.5 ml, de 2-3 ori / zi

ULMUS CAMPESTRIS Ulm de campie (muguri)

Acnee juvenila, eczeme si dermatoze umede

1 doza a 1.5 ml, 1 data / zi

VACCINIUM MYRTILLUS Afin negru (mladite)

Enterite, colibaciloze intestinale si vezicale, cistite, disbioze intestinale, retinopatie, hemeralopie, nictalopie, diminuarea acuitatii vizuale

1 doza a 1.5 ml, de 2-3 ori / zi

39

VITIS VINIFERA Vita de vie (muguri)

Artrite ale micilor articulatii, artrite deformante, artroze, leucocitoze, limfocitoza, angine recidivante, sindroame hiper-gama, neoformatii cutanate, deficienta imunitara

1 doza a 1.5 ml, de 2-3 ori / zi

40

ZEA MAYS Porumb (radicele)

Insuficienta coronariana, sindrom postinfarct, miocardio-angioscleroza

1 doza a 1.5 ml, de 3-4 ori / zi

36

37

38

170

Introducere în Medicina Vibrațională

BIBLIOGRAFIE 1. Akimov A.E.; Shipov G.I., Loginov A.V., Lomonosov M.N., Pugach A.F. (1996). “Torsion fields of Earth and Universe”. Earth and Universe 6: 9–17. 2. Alberts B, et al. (2002). Organogenesis and the Pa erning of Appendages. in: Molecular Biology of the Cell (4th ed.). Garland. ISBN 0-8153-3218-1. 3. Anonymous [John Maddox] (1988). “When to believe the unbelievable”. Nature 333 (6176): 787 4. Aus n, J. (2000) Zen and the Brain. MIT Press. Cambridge, MA (2000) 5. Bagrov, V. G.; Bukhbinder, I. L.; Shapiro, I. L. Possible experimental manifesta ons of the torsion field Soviet Physics Journal, Volume 35, Issue 3, pp.208-213 6. Ball P. (8 August 2007). “Here lies one whose name is writ in water”. Nature. doi:10.1038/news070806-6 7. Beal, J.B. Biosystems Liquid Crystals and Poten al Effects of Natural and Ar ficial Electromagne c fields (EMFs). 8. Becker, R. (1990) Cross Currents: The Perils of Electropollu on, the Promise of Electromedicine. Tarcher/Putnam, New York, NY (1990) 9. Becker, R. and Selden G. (1985) The Body Electric: Electromagne sm and the Founda on of Life. Morrow, New York, NY 1985 10. Bekenstein J.D., Informa on in the Holographic Universe, Scien c American (2003) 11. Bekenstein J.D., Of Gravity, Black Holes and Informa on, Di Renzo, editore 12. Bekenstein J.D., Universal upper bound on the entropy-to-energy ra o for bounded systems, Phys. Rev. D 23, No.2 p.287-298 (1981) 13. Belgiorno F.et al., Hawking Radia on from Ultrashort Laser Pulse Filaments, Phys. Rev. Le . 105 (2010) 14. Beloussov, LV (1997). “Life of Alexander G. Gurwitsch and his relevant contribu on to the theory of morphogene c fields”. Interna onal Journal of Developmental Biology 41 (6): 771–779., with comment by SF Gilbert and JM Op z. 15. Benford, M.S. “Spin Doctors”: A New Paradigm Theorizing the Mechanism of Bioenergy Healing. Journal of Theore cs, Vol. 1 (2) June-July 1999. 16. Benor, D. (2001) Spiritual Healing: Scien fic Valida on of a Healing Revolu on. Vision Publica ons, Southfield MI 2001 17. Benor, D. (2002) Spiritual Healing: Scien fic Valida on of a Healing Revolu on. Professional Supplement. Vision Publica ons, Southfield MI 2002 18. Benveniste J.; Aissa, J., Guillonnet. “The molecular signal is not func onal in the absence of “informed water””. Medical Hypotheses 54 (A163 (abstr). 19. Benveniste J.; Thomas Y, Schiff M, Belkadi L, Jurgens P, Kahhak L (2000). “Ac va on of human neutrophils by electronically transmi ed phorbol-myristate acetate”. FASEB Journal 13 (1): 33–39. 20. Bindel E, „Mis ca Numerelor”, Ed. Herald, 2008, ISBN 978-973-111-053-0 21. Bolker, JA (2000). “Modularity in Development and Why It Ma ers to Evo-Devo”. American Zoologist 40 (5): 770–776. DOI:10.1668/00031569(2000)040[0770:MIDAWI]2.0.CO;2.

171

22. Brian Josephson, Molecule memories, New Scien st le ers, 1 November 1997 23. Cathie B.L., „Inves ga i in paranormal: reteaua energe ca a pamantului”, Ed. Vidia, 2011, ISBN 978-6060-92724-4-2 24. Chang J.J. and Popp F.A. (1998) Biological Organiza on: A possible mechanism based on the coherence of “biophotons” In Biophotons (Chang & al. eds.) Kluwer 1998 25. Chen K. and He B. (2002) Preliminary Studies of the Effect of Qigong Therapy on Cancer. JNLRMI Vol 1, Nr. 1 January 2002. 26. Chen,W., Kokubo H., Nakamura H., Tanaka M., Haraguchi S., Zhang T., Kokado T., Yamamoto M., Kawano K and Soma T (2001) Skin temperature chages of receiver›s hand in remote ac on experiment. Journal of ISLIS 19(1) March 2001 27. Chien C.H., Tsuei J.J., Lee S.C., Huang Y.C., Wei Y.H. (1991) Effect of Emi ed Bioenergy on Biochemical Func ons of Cells. Am J Chin Med 1991, 19(3-4): 285-92 28. Chwirot B.W.-a Luminescence as a Source of Informa on on a State of a Living System. Interna onal Ins tute of Biophysics. 29. Chwirot, B.W. -b Ultraweak Luminescence as a source of informa on in biological systems. Interna onal Ins tute of Biophysics 30. Chwirot, B.W. Do We Always Need to Know Molecular Origin of Light Emi edby Living Systems? In Biophotons (Chang & al. eds.) Kluwer 1998 31. Cohen, K. (1996) The way of Qigong. Interview by Russell E. DiCarlo, excerpted from thebook “Towards a New World View: Conversa ons at the Leading Edge with Russell E. DiCarlo”, Epic Publishing, 1996 32. Cowan ML, Bruner BD, Huse N, et al. (2005). “Ultrafast memory loss and energy redistribu on in the hydrogen bond network of liquid H2O”. Nature 434 (7030): 199–202. 33. Danielsson U., Entropic dark energy and sourced Friedmann equa ons, arhiv:1003.0668 (2010) 34. Dayenas E; F. Beauvais, J. Amara , M. Oberbaum, B. Robinzon, A. Miadonna, A. Tedeschit, B. Pomeranz, P. Fortner, P. Belon, J. Sainte-Laudy, B. Poitevin and J. Benveniste (30 June 1988). “Human basophil degranula on triggered by very dilute an serum against IgE” . Nature 333 (6176): 816–818. 35. de Rober s, EM; Morita, EA; Cho, KWY (1991). “Gradient fields and homeobox genes”. Development 112 (3): 669–678. PMID 1682124. 36. Don N.S., McDonough B.E., Warren C.A. Signal Processing Analysis of Forced Choice ESP Data: Evidence for Psi as a Wave of Correla on. 37. Dong P. and Raffill T.E. (1997) China’s Superpsychics. Marlowe & Co. New York, NY 1997 38. Easson D.A., P.H.Frampton, G.F.Smoot, Entropic Accelera ng Universe, arhiv:1002.4278 (2010) 39. Emoto M., „Forma Iubirii”, Ed. Adevar Divin, 2009, ISBN 978-973-885925-8 40. Emoto M., „Viata secreta a apei”, Ed. Adevar Divin, ISBN 973-87595-4-4 41. Emoto M.,”Adevarata putere a apei”, Ed. Adevar Divin, 2008, ISBN 978973-88591-0-4

172

Introducere în Medicina Vibrațională

42. Fontaine J., „Medic de trei corpuri”, Ed. Lotus, 1999, ISBN 973-9095-08-9 43. Fontaine J., „Medicina Chakrelor”, Ed. Lotus, 1999, ISBN 973-9095-21-6 44. Fontaine J., „Medicina corpului energe c”, Ed. Lotus, 1994, ISBN 9739095-11-9 45. Francis Beauvais, Memory of water and blinding Homeopathy, 97(1):4142, January 2008. 46. G.t’Hoo , Dimensional Reduc on in Quantum Gravity, arhiv:grqc/9310026 (1993). 47. Gao, Q.(1998) Bigu and Weight Loss: Qi as a Food Source. 2nd World Congress on Qigong. San Francisco 1998 48. Gariaev PP, Chudin VI, Komissarov GG, Berezin AA, Vasiliev AA. (1991) Holographic Associa ve Memory of Biological Systems. SPIE Vol. 1621 Op cal Memory and Neural Networks 49. Gariaev, PP, Ter shny, GG and Leonova, KA (2001) Why are we s ll not able to successfully treat cancer and HIV? 50. Germine, M. (1998) Experimental Evidence for Collapse of the Wavefuncon in the Whole Human Brain. 51. Ghyka M., “Le nombre d’or. Rites et rythmes pythagoriciens dans le développement de la civilisa on occidentale. Tome 1 - Les Rythmes. Tome 2 - Les Rites”, Gallimard 1931. 52. Ghyka M., „Esthé que des Propor ons dans la nature et dans les arts”, Paris, Gallimard, 1927. 53. Gilbert SF (2003). Developmental biology (7th ed.). Sunderland, Mass: Sinauer Associates. pp. 65–6. ISBN 0-87893-258-5. 54. Green EG, Parks PA, Guyer PM, Fahrion SL, Coyne L. Anomalous Electrosta c Phenomena in Excep onal Subjects. ISSSEEM Journal 2 (3) 1991 55. Greene B., „Universul elegant”, Ed. Humanitas, 2011, ISBN 978-973-503195-4 56. Guenon R., „ Simboluri ale S intei sacre”, Ed. Humanitas, 1997, ISBN 97328-0749-0 57. Hawking S., Black hole explosions?, Nature 248, p.30.31 (1974) 58. Ho, M.-W. (1993) The Rainbow and the Worm: the Physics of Organisms. World Scien fic Publishing Co., Singapore 1993 59. Ho, M.-W. (1996) The Biology of Free Will. Journal of Consciousness Studies 3, 231-244, 1996 60. Ho, M.-W. (1997) Quantum Coherence and Conscious Experience. Kybernetes 26, 265-276, 1997 61. Ho, M.-W. (1998) Organism and Psyche in a Par cipatory Universe. The Evolu onary Outrider: The Impact of the Human Agent on Evolu on, Essays in Honour of Ervin Laszlo (D. Loye, ed.) pp.49-65, Praeger, 1998 62. Ho, M.-W. (1999) Coherent Energy, Liquid Crystallinity and Acupuncture. Presented to the Bri sh Acupuncture Society, 2 October 1999 63. Ho, M.-W., Popp, F.-A. (1989) Gaia and the Evolu on of Coherence. Presented at the 3rd Camelford Conference on the Implica ons of the Gaia Thesis: Symbiosis, Coopera vity and Coherence. November 1989

173

64. Houck, J. Researching Remote Viewing and Psychokinesis. 65. Huang G, Shen X. and Zhou Z (1988). Experimental Study of Fas ng with Qigong Exercises. 1st World Conf Acad Exch Med Qigong; Beijing, China 1988 66. Hyland, G.J. (1998) Quantum Coherence and the Understanding of Life. In Biophotons, J.J. Chang & al. (eds.) Kluwer Academic Publishers, Netherlands 1998 67. Jacobson T., Thermodynamics of Space me: The Einstein Equa on of State, arhiv:gr-qc/9504004v2 (1995). 68. Jaynes E.T., Informa on Theory and Sta s cal Mechanics, Phys. Rev.106:620 (1957). 69. Kawano, K. (1998-1) Characteriza on of the EEG in Qigong and Hypnosis. Journal of ISLIS 16(2) September 1998 70. Kawano, K. (1998-2) EEG changes with progression of Qigong prac ce. Journal of ISLIS 16(1) March 1998 71. Kawano, K., Shi, J.M. and Duan, L.Y. (1996) The frequency change in alpha waves and the appearance of theta waves during qigong and medita on. Journal of ISLIS 14(1) September 1996 72. Kawano, K., Yamada, T., Hirasawa, M., Kokubo, H. and Yamamoto, M (1999) Physiological changes during Qigong training. Journal of ISLIS 17(1) March 1999 73. Kawano, K., Yamamoto, M., Kokubo, H., Hirasawa, M., Sakaida, H. (1998) Annual changes in EEG on Qigong trainees. Journal of ISLIS 16(2) September 1998 74. Kido M and Sato T. (2001) Measurements of Biophysical and Mental Effects due to Remote Qi Healing. ISLIS Journal Vol. 19 Nr. 1, March 2001 75. Koelman J., It from bit - how to get rid of Dark Energy, (extensive blog ar cle) (2010) 76. Kokubo, H., Yamamoto, M., Hirasawa, M., Kawano, K., Kokado, T., Taniguchi, J. and Fukuda, N. (2000) Analysis of electrodermal ac vity (EDA) in a remote percep on task using electromagne c shield cage. Journal of ISLIS 18(1) March 2000 77. Kra makher Y.”Two experiments with rota ng magne c field”. Eur. J. Phys. 22: 477–482 (2001) 78. Krippner S. and George L. (1986) Psi States as Related to Altered States of Consciousness. In Handbook of States of Consciousness (Wolman B.B. & Ullman M. eds.) Van Nostrand Reinhold Co. New York, NY 1986 79. LaBerge, S. (1990) Lucid Dreaming: Psychophysiological Studies of Consciousness during REM Sleep. In Bootzen, R.R., Kihlstrom, J.F. & Schacter, D.L.(Eds.) Sleep and Cogni on. Washington, DC. American Psychological Associa on 80. Li, S, Meng, G, Sun, MY, Cui, Y, Yan, S and Yan X An experimental study on ultra-long distance (2,000 km) effects of the external Qi of Qigong on the molecular structure of ma er. Nature Journal (Chinese) Vol 11, 1988 81. Lian Sidorov , 2003, „Control systems, transduc on arrays and psi healing: an experimental basis for human poten al science 82. Lin, Z. and Chen, K. Brief analysis of the exploratory studies of external qi in China: an analy c review. Working manuscript, 2001

174

Introducere în Medicina Vibrațională

83. Machi, Y., Liu, C., Tohei, K., Ishizaki, T., Hamaoka, T. and Kodato, S. (2001) The physiological study of Ki in Ki Aikido. Journal of ISLIS 19(1) March 2001 84. Maldacena J.M., Large N Limit of Superconformal Field Theories and Supergravity, Adv.Theor.Math.Phys.2. p.231-252 (1998) 85. McGee, C and Chow, EPY Qigong: miracle healing from China. Medipress, Coeur d’Alene, ID 1994 86. McMoneagle, Joseph (1997). Mind Trek: exploring consciousness, me and space through remote viewing. Hampton Roads Publishing, Charlo esville, VA 1997 87. McMoneagle, Joseph (2000). Remote Viewing Secrets: A Handbook. Hampton Roads Publishing, Charlo esville, VA 2000 88. McTaggart L., „ Experimentul inten e”, Ed. Adevar Divin, 2009, ISBN 978606-8080-17-8 89. McTaggart L., „Campul”, Ed. Adevar Divin, 2009, ISBN 978-606-8080-01-7 90. Melle; Rubio.; Fulle “Structure and dynamics of magnetorheological fluids in rota ng magne c fields”. Phys. Rev. E 61: 4111–4117(2000) 91. Merriam-Webster, Vigin llion, (2011) 92. Mielnik, Bogdan “An electron trapped in a rota ng magne c field”. Journal of Mathema cal Physics 30 (2): 537–549 (1989) 93. Munkhammar J.D., Den holograska gravita onen, Allt om vetenskap 5 (2010). (Popular swedish ar cle on holographic gravity theories and Verlinde’s approach) 94. Nakamura, H., Kokubo, H., Parkhomtchouk, D., Chen, W., Tanaka, M., Zhang, T., Kokado, T., Yamamoto, M. and Fukuda, N. (2000) Biophoton and temperature changes of human hand during Qigong. Journal of ISLIS 18(2) September 2000 95. Narby J., „Le serpent cosmique: l’ADN et les origines du savoir”, Ed. Georg Geneve, 1995, ISBN 2-8257-0495-4 96. Oschman, J.L. The Electromagne c Environment: Implica ons for Bodywork. Part I: Environmental Energies. Journal of Bodywork and Movement Therapies 4 (1) 56-67 January 2000 97. Padmanabhan T., Gravita onal Entropy Of Sta c Space-Times And Microscopic Density Of States, Class. Quant. Grav. 21:4485-4494, arhiv:grqc/0308070 (2004). 98. Papus, „Kabbala – tradi a secreta a occidentului”, Ed. Herald, 2007, ISBN 978-973-7970-93-0 99. Papus, „S inta Numerelor”, Ed. Herald, 2011, ISBN 978-973-111-253-0 100. Pitkanen, M. (2002a) TGD-inspired Theory of Consciousness and Biosystems as Macroscopic Quantum Systems. JNLRMI Vol. 1, Nr. 1 January 2002 101. Pitkanen, M. (2002b) TGD-inspired Theory of Consciousness. JNLRMI Vol. 1, Nr. 1 January 2002 102. Pitkanen, M. (2002c) Biosystems as Macroscopic Quantum Systems. JNLRMI Vol. 1, Nr. 1 January 2002 103. Pitkanen, M.-d TGD-inspired theory of consciousness with applica ons to biosystems. 104. Popp F.A. and Yan Y. Delayed Luminescence of Biological Systems in Terms of Coherent States. Interna onal Ins tute of Biophysics.

175

105. Popp F.A., Chang J.J. (1998) The Physical Background and the Informa onal Character of Biophoton Emission. In Biophotons, J.J. Chang & al. (eds.) Kluwer Academic Publishers, Netherlands 1998 106. Popp F.A., Chang J.J. Photon Sucking and the Basis of Biological Organiza on. Interna onal Ins tute of Biophysics. 107. Popp, F.A. (1986) On the Coherence of Ultraweak Photon Emission from Living Tissues. From “Disequilibrium and Self-Organisa on”. C.W. Kilmister (ed.) 1986 Reidel 108. Popp, F.A.(1999) About the Coherence of Biophotons. Published in: Macroscopic Quantum Coherence, Proceedings of an Interna onal Conference on the Boston University, edited by Boston University and MIT, World Scien fic 1999. 109. Popp, FA - a Some Features of Biophotons and their Interpreta on in Terms of Coherent States. Interna onal Ins tute of Biophysics. 110. Radin, DI (1991) Beyond Belief: Exploring Interac ons among Mind, Body and Environment. ISSSEEM Journal Vol 2 Nr. 3 1991 111. Rao, Nannapaneni N. Elements of engineering electromagne cs (4th ed.). Pren ce Hall. ISBN 0-13-948746-8 (1994) 112. Reif F, Fundamentals of Sta s cal and Thermal Physics, McGraw-Hill (1965). 113. Renger G. (1998) Photophysical Reac ons in Cells. In Biophotons (Chang & al. eds) Kluwer Academic Publishers, Netherlands 1998 114. Rivlin R. and Gravelle K. (1984) Deciphering the Senses: the Expanding World of Human Percep on. Simon and Schuster, New York, NY 1984 115. Rubik, B. (1993) Natural Light from Organisms Noe c Sciences Review #26 Summer 1993 116. Sancier, K. An -Aging Benefits of Qigong. Journal of ISLIS 14 (1) 1996. 117. Savva, S. Alterna ve Biophysics: Inves ng in the Study of the Biofield. MISAHA Issue 24-27, February 2000 118. Shannon C.E., The Mathemacital Theory of Communica on, Univ. Illinois Press (1949). 119. Sidorov, L. (2001) On the Possible Mechanism of Intent in Paranormal Phenomena. Journal of Theore cs, July 2001 JNLRMI 1 (1) January 2002 120. Sidorov, L. (2002) The Imprin ng and Transmission of MentallyDirected Bioinforma on. JNLRMI 1(1) January 2002 121. Staicov N., „Universul viu – primele acorduri ale jocului cu margele de s cla”, Ed. Herald, 2009, ISBN 978-973-111-097-4 122. Stewart Ian, „Numerele Naturii”, Ed. Humanitas, 2006, ISBN 978-97350-2620-2 123. Susskind L, The World as a Hologram, arhiv:hep-th/9409089 (1994). 124. Swann, I (1999) Awareness and Percep on vs. Status of Individual Reali es. 125. Swann, I. (1996) Remote Viewing and Signal-to-Noise Ra o. 126. Swann, I. (1996) Sensory Transducers. 127. Swann, I. (1997) Toward Ac va ng the Superpowers of the Human Biomind: Informa on, Informa on Theory and Informa on Transfer.

176

Introducere în Medicina Vibrațională

128. Swann, I. (1997) Toward Ac va ng the Superpowers of the Human Biomind: The Nature of Percep on. 129. Swann, I. (1997) Trending Away from the Parapsychology Paradigm toward a New Paradigm of Superpower Performance. 130. Swann,I.(1996) Mental Informa on Processing Grids and Meaning Transducers. 131. Talbot M., „Universul holografic”, Ed. Cartea Daath, 2004 132. Tanaka, M., Nakamura, H., Kokubo, H., Chen, W., Zhang, T., Soma, T. and Yamamoto, M (2001) Measurements of hand temperature and physiology during Qi-emission imaging. Journal of ISLIS, 19(1) March 2001 133. Terasawa, K., Karasaki, K. and Watanabe, H. (1997) The physiological changes in human bodies affected by power without direct touch. Journal of ISLIS, 15(2) September 1997 134. Terenzini, C. “Those in Bigu State Don’t Do Hungry”, Centre Daily Times. 135. Thalmann, Julia K. Evolu on of Coronal Magne c Fields. uni-edi on. ISBN 978-3-942171-41-0 (2010) 136. Tribus M., E.C. McIrvine, Energy and informa on, Scien c American, 223, p.178-184 (1971). 137. Verlinde E.,On The Origin of The Laws of Newton, arhiv:1001.0785 (2010). 138. Vilenskaya L., May E.C. Anomalous Mental Phenomena Research in Russia and the Former Soviet Union: A Follow-Up. Subtle Energies, Vol. 4 Nr. 3, pp. 231 139. Weinberg S., „Visul unei teorii finale”, Ed. Humanitas, 2008, ISBN 978973-50-2248-8 140. Wheeler J.A., Informa on, physics, quantum: The search for links, in W. Zurek (ed.) Complexity, Entropy and the Physics of Informa on, Addison-Wesley (1990). 141. Williams, J. (2001) Discussions on Remote Viewing. HRVG Newsle er 142. Yamamoto, M., Hirasawa, M., Kawano, K., Kokubo, H., Kokado, T., Hirata, T., Yasuda, N., Furukawa, A. and Fukuda, N. (1996-b) An experiment on remote ac on against man in sensory -shielding condi on (part II). Journal of ISLIS 14(2) September 1996 143. Yamamoto, M., Hirasawa, M., Kawano, Yasuda, N. and Furukawa, A. (1996-a) An experiment on remote ac on against man in sensory -shielding condi on. Journal of ISLIS 14(1) March 1996 144. Yan X., Lu Z. (1988) Measurement of the Effects of External Qi on the Polariza on Plane of a Linearly Polarized Laser Beam. Nature Journal (Chinese). Vol. 11, pp 563-566, 1988 145. Yan X., Zheng C., Zhou G., Lu Z. (1988) Observa on of the Effect of External Qi of Qigong on the Ultraviolet Absorp on of Nuclei Acids. Nature Journal (Chinese). Vol. 11, pp 647-649, 1988 146. Zhang, T., Hirasawa, M., Yamamoto, M. and Kawano, K (2000) REM sleep-like response hypothesis on the neurophysiological changes due to sustained a en on in Qigong. Journal of ISLIS 18(1) March 2000

177

147. Zhang, T., Yamamoto, M., Hirasawa, M., Kokado, T., Kokubo, H. Kawano, K. and Kasuga, T. (1999) Analysis of the EEG alpha wave change in qigong state from the viewpoint of a en on theory. Journal of ISLIS 17(2) September 1999

178

Introducere în Medicina Vibrațională

CUPRINS În loc de introducere........................................ Introducere în conceptul cuan c.....................

pag. 5 pag. 7

Capitolul 1. Mulțimea cu un singur element ............................ pag. 9 Capitolul 2 „De la număr la mulțime”...................................... pag. 13 Capitolul 3 Geometria sacră într-o abordare modernă ........... pag . 25 Dr. Iorgu-Dragoș Matei Capitolul 4 Câmpurile de torsiune ........................................... pag. 41 Capitolul 5 Câmpurile morfogene ce ..................................... pag. 53 Capitolul 6 Biofotonica ............................................................ pag. 62 Capitolul 7 Funcțiile apei în sistemele biologice ...................... pag 69 Capitolul 8 Holograma în biologie ............................................ pag. 81 Capitolul 9 Interferograma în sistemele de integrare psiho-neuro-endocrină ......................................... pag. 95 Capitolul 10 Interferograma embrionară .................................. pag. 103

179

Capitolul 11 Alte argumente ..................................................... pag. 113 Capitolul 12 Principii și tehnici de medicină vibrațională ......... pag. 125 Capitolul 13 Fitoterapie ............................................................ pag. 143 Biolog Gabriela Vlăsceanu Anexa 1 ................................................................ pag. 153 Anexa 2 ................................................................ pag. 155 Anexa 3 ................................................................ pag. 159 Anexa 4 ................................................................ pag. 161 Anexa 5 ................................................................ pag. 165 Bibliografie ........................................................... pag. 171

180