Inovatii in Sfintele Taine

CUPRINS: CAPITOLUL 1 - Relatia dintre credinta Bisericii si cultul divin......................................2 a. Sensul adevarat al credintei crestine…………………………………………..……..2 b. Cultul divin ortodox, mijloc de zidire sufleteasca…………………..……………….9 c. Transmiterea invataturii de credinta prin intermediul predicilor , catehezelor si lecturilor biblice rostite in cadrul cultului…………………………………………………21 d. Cultul divin public ortodox, izvor al predicii si catehezei..………………………..31 CAPITOLUL 2 – Inovatia……………………………………………………….......……47 a. Definirea termenului………………………………………..…………………….47 b. Despre inovatii in general……………………………………………....…….…..47 c. Limitele inovatiei……………………………………………………………..…..50

CAPITOLUL 3 - Inovatie si innoire in slujire liturgica…………………………………54

CAPITOLUL 4 - Cauzele si efectele inovatiilor………………………….........................59

CAPITOLUL 5 - Inovatiile aparute in jurul Sfintelor Taine…………………………...64 d. A Sfantului Botez……………………………………………………………..…..67 e. A Sfintei Spovedanii………………………………………...……………………77 f. A Sfintei Euharistii………………………………………………………………..81 g. A Sfintei Cununii…………………………………………………………………89 h. A Sfantului Maslu………………………………………………………...………92

CAPITOLUL 6 - Inovatii la ierurgii…………………………...…………………………96 CAPITOLUL 7 – Implicatiile liturgice, canonico- disciplinare si pastorale ce decurg din aceste inovatii………………………………………………………………………...99

CAPITOLUL 8- Concluzii……………………………………………………………….107

Bibliografie……...……………………………………………………………………….109

1

CAPITOLUL 1

Relatia dintre credinta Bisericii si cultul divin

Sensul adevarat al credintei crestine In Epistola catre evrei Sfantul Apostol Pavel spune :” Credinta este incredintarea celor nadajduite, dovedirea lucrurilor celor nevazute. Prin ea cei din vechime au dat buna lor marturie. Prin credinta intelegem ca s-au intemeiat veacurile, prin cuvantul lui Dumnezeu, de s-au facut din nimic cele ce se vad. Prin credinta Abel a adus lui Dumnezeu mai buna jertfa decat Cain “( Evrei 1,4). Noutatea adusa de Evanghelie consta in fapul ca orice este cu putinta celui ce crede, caci credinta dezleaga inima spre incredere in Dumnezeu. Parasind prescriptiile si ritualurile care dadeau o asigurare exterioara, cel ce crede se incredinteaza liber lui Dumnezeu, lund atitudinea celui ce primeste. Iisus indeca in zi de sabat tocmai pentru a arata ca El si cel vindecat sunt eliberati de presriptii1. 1 Cultul divin “este o exteriorizare a credintei. Cuvantul cult este de origine Latina si deriva din forma de supin (cultum) a verbului colo-ere, care inseamna : a cultiva, a ingrji, a respecta, a adora. In antichitate, in domeniul religios, cultul (deos-colere) insemna cinstirea care se dadea zeitatilor adorate, adica atat teama si respectul fata de zei cat si ceremoniile religioase prin care acestia erau cinstiti sau adorati si prin care adoratorii credeau ca se pun in contact cu divinitatile respective”2. In crestinism, cultul inseamna in general orice forma sau act religios, menit sa puna pe om in legatura cu Dumnezeu, exprimand pe de o parte cinstirea sau respectul fata de Dumnezeu iar pe de alta, mijlocind sfintirea omului sau impartasirea harului dumnezeiesc. Intr-un cuvant comuniunea cu Dumnezeu, scopul suprem al religiei este insasi ratiunea de a fi a cultului. Dar pe langa acest scop principal, cultul urmareste instruirea si educarea credinciosilor in invatatura crestin - ortodoxa si promovarea vietii lor religios – morale si a virtutilor crestine. Aceasta functie didactico - pedagogica sau edificatoare este si ea esentiala, deoarece decurge din slujirea profetica a Mantuitorului nostru Iisus Hristos. “Caevreu dupa trup, Mantuitorul a practicat formele cultului iudaic din vremea Sa. Singur 1. 2.

Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Iisus Hristos, Ed. Enciclopedica Bucuresti, 1992, p. 70 Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Liturgica generala, p. 51

2

sau cu ucenicii El ia parte la mai toate actele cultului mozaic: tine sarbatorile si datinile religoase ale parintilor”3. Cultul este expresia liturgica a invataturii de credinta. El este o ”scoala vie” in care credinciosii insusesc adevarurile fundamentale ale invataturii de credinta ale Bisericii.“ A face cultul inteles din interior, a descoperi si a simti aceasta ( epifanie) descoperie a lui Dumnezeu, a lumii si a vietii pe care le cuprinde si le comunica cultul, corelarea acestei viziuni si a acestei forte cu propria noastra experienta si cu problemele noastre – acesta este adevaratul obiect al Teologiei liturgice “4. Privit dupa latura lui subiectiva (omeneasca), cultul este o insusire naturala sau o consecinta fireasca si necesara a sentimentului religios. El este dat sau cuprins in insasi notiunea sau conceptia de religie. Exista, adica in insasi fiinta omeneasca tendinta sau pornirea fireasca de a cinsti pe cei ce ne sunt superiori in varsta , cultura , putere, etc de a 2multumi celor care ne-au facut bine si carora le datoram recunostinta , deci cu atat mai mult indemnul launtric natural al nostru ne indeamna sa cinstim pe Dumnezeu, de a-I arata respectul pe care il nutrim fata de El, de a-L adora intr-un fel oarecare si de a ne pune in legatura cu El, de a-I cauta si solicita prezenta, ajutorul si harul sau la nevoie. Sentimentul religios il explicam sub forma constiintei despre atotputernicia si infinita superioritate si perfectiune a lui Dumnezeu in contrast cu micimea, imperfectiunea si slabiciunea noastra. Cultul este prin esenta lui ritual, din cult intern adica din forma incipienta de simpla idee sau simtire religioasa el devine extern adica vizibil. Sub aceasta forma el capata intotdeauna un caracter social, colectiv, pentru ca formele lui de exteriorizare sunt sau pot fi aceleasi pentru toti oamenii. Amintind de faptul ca orice forma de cult izvoraste din credinta putem spune ca Biserica este laboratorul in care se infaptuieste opera de mantuire si sfintire a vietii credinciosilor prin lucrarea Duhului Sfant “ Unde este Biserica acolo este Duhul Sfant ; unde este Duhul Sfant, acolo este Biserica si plinatatea harului. “ spune Sf. Irineu (Adv haereses, III 24). “Prin Duhul Sfant tot sufletul viaza si prin curatie se inalta…” glasuieste Biserica in cantarile ei, iar psalmistul David spune:” Duhul tau cel bun ma va povatui la pamantul dreptatii “ (Ps 142, 10). Pentru Iisus omul pacatos nu e pierdut. Dar vindecarea depinde de libertatea, acestuia, caci el e liber sa ramana in starea de dependenta fata de pacat sau sa iasa din ea.

3.

Idem, Originea, instituirea si dezvoltarea cultului crestin in Studii Teologice, seria a II-a, anul XV, martie-aprilie 1963, p.131 4. Alexandru Schmemann, Din apa si din Duh, trad in Rom, de Pr. Prof. Ion Buga, Ed. Simbol, Bucuresti, 1992, p. 10

3

De aceea, iertarea pacatelor este o actiune teandrica. E vorba de un transfer de energie si viata intre doua persoane, fara ca acestea sa-si schimbe firea: “Am simtit o putere care a iesit din Mine” (Luca 8, 46). Astfel, Iisus insisi, dupa vindecarea unei paralitic la izvorul Vitezda, au inteles ca Iisus se proclama Fiul lui Dumnezeu si Il acuza de bkasfemie, organizand condamnarea Sa (Ioan 5, 16). Precaut, Iisus interzice divulgarea minunilor Sale pentru a nu instiga la miscari populare cu carecter politic5.

3

Lucrarea Duhului Sfant se manifesta in primul rand in cultul Bisericii care defineste esenta vietii si a invataturii ei divine, pentru ca toate slujbele bisericesti sunt cai de patrundere a Divinului in sfera vietii umane6. Ele sunt respiratia vie a Bisericii, adica expresia fidela a evlaviei si a credintei si mediul haric de comuniune cu Hristos prin impartasirea din “izvorul nestricaciunii” care este viata Lui cea nemuritoare si dumnezeiasca. In acest sens spatiul liturgic reprezinta viata Bisericii iar aceasta este conceputa ca viata in Hristos si cu Hristos “Trupul lui Hristos primiti si din izvorul cel fara de moarte gustati”. Aceasta este frumusetea ortodoxiei revelata in cultul ei, este functia principala a cultului divin in viata Bisericii, aceea de a actualize si prelungi peste veacuri opera mantuitoare a lui Hristos. Misterul cultic devine misterul lui Hristos pe care Biserica il reprezinta si il reproduce in slujbele ei pentru a mijloci in cult tainic si real mantuirea omenilor realizata de Mantuitorul nostru Iisus Hristos pentru noi. Cultul divin in general si mai cu seama textele liturgice explica si fac accesibila invatatura de credinta pentru toate categoriile de participanti la oficierea serviciilor divine. Ele sunt alcatuite, de imnografii inspirati, la nivelul savantului, dar sip e intelesul necarturarului, in felul acesta ele corespund tuturor timpurilor si tuturor generatiilor. Pe de alta parte cultul divin este acela care apara adevarul de credinta.6 Bogatia si varietatea formelor de cult dezvaluie insasi adevarurile si frumusetea Ortodoxiei care este unitatea de viata, de credinta si de iubire cu Hristos si cu intreaga comunitate crestina.Omul credincios intelege ca prin cult Dumnezeu isi reinoieste in lume opera de sfintire si restaurare a omului implinita de Mantuitorul nostru Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Intrupat. Credinciosii intra in comuniune cu El isi insusesc voia Lui cea sfanta, comemoreaza si permanentizeaza in mod real viata si activitatea Sa rascumparatoare si se impartasesc din belsugul darurilor Sale dumnezeiesti si mantuitoare revarsate in Biserica prin lucrarea Duhului Sfant. Toate Slujbele divine sunt torente ale

5.

Pr. Prof. Dr. Ion Bria, op. cit., p. 71 . Arhim. Lect. Univ. Dr., Vasile Miron, Scrieri de teologie liturgica si pastoral - misionara, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucuresti 2002, p. 10 6

4

harului. Ele fac cat mai vie si mai roditoare prezenta lui Hristos si a lucrarii Sfantului Duh in circuitul vietii noastre umane pentru a o sfinti si transfigura7. Prin ciclurile slujbelor liturgice zilnice, saptamanale si anuale, Biserica sfinteste spatiul si umple timpul cu amintirea lui Hristos, innoind si rezidind duhovniceste intreaga faptura umana, caci acesta este in esenta scopul cultului divin public: sa-l integreze pe om in viata harica a Bisericii care este viata de comuniune cu Dumnezeu, de iubire de unitate si progres duhovnicesc spre dobandirea mantuirii si a vietii vesnice. In Biserica Ortodoxa orice credincios care se lasa petruns si calauzit de darul Duhului Sfant si vietuieste in lumina poruncilor lui Dumnezeu este virtuos, iar cel ce se desparte de duhul si practica faradelegea si pacatul este un pacatos 8.4Pacatosii nu sunt exclusi din sanul Bisericii, asa cum sustin unii de alta credinta ci ei reprezinta madularele bolnave ale acestui organism spiritual si tocmai pentru ei este intemeiata aceasta institutie divino-umana, caci spune Mantuitorul: “N-au trebuinta cei sanatosi de doctor ci cei bolnavi.Nu am venit sa-i chem pe cei drepti ci pe cei pacatosi la pocainta.” (Luca V 32, 33). Scopul instituirii acestui asezamant dumnezeiesc (Biserica) este mantuirea pacatosilor asa cum ni-l releva insasi cuvintele Sfintei Scripturi (Timotei II 4) si a rugaciunilor ce se rostesc in cadrul slujbelor noastre bisericesti: “Cel ce pentru mantuirea pacatosilor te-ai intrupat Dumnezeu fiind.Tu esti cel ce ai zis :de cate ori vei cadea scoalate si te vei mantui “9, caci “ intru faradelegi suntem zamisliti si intinati suntem toti inaintea Ta” (Randuiala curatiei femeii lehuze) fiindca “ nimeni nu este fara de pacat macar de a fi viata lui numai o zi” (Randuiala la a doua nunta). Dumnezeu stie ca “gandul omului este plecat spre cele rele din tineretele lui”, “iar de va intra la judecata cu robii sai , nimic nu se va afla curat de intinaciune…caci toata dreptatea noastra este inintea Lui ca o carpa lepadata”10. Toate rugaciunile si cantarile noastre liturgice trezesc in om constiinta pacatoseniei si imboldul launtric de a depasi aceasta stare apasatoare prin nevointa neintrerupta, insotita de rugaciune. “Rugaciunea credintei va mantui pe cel bolnav si Domnul il v-a ridica si de va fi facut pacate se vor ierta lui. Rugati-va unul pentru altul ca sa va vindecati caci mult poate rugaciunea , caci in Biserica care este trupul lui Hristos “(Efeseni V 23) , ”fiecare

7

. Ibidem, p. 10 . Arhim. Lect. Univ. Dr., Vasile Miron, op. cit., p. 11 9 . Molitfelnic ed. a V-a, Rugaciunea a II-a de la Sfantul Maslu, Bucuresti, 1992, p. 10 . Ibidem, Molitfelnic ed. a V-a, Rugaciunea a saptea din randuiala Sfantului Maslu, Bucuresti, 1992, p. 165 8

5

suntem unii altora madulare si daca un madular este cinstit, toate madularele se bucura impreuna ” (1 Corinteni XII 26) ,”Rugaciunea unora pentru altii este sangele Bisericii ”11 spunea marele teolog Homiacov. Fara rugaciunea tuturor membrilor comunitatii bisericesti unita in duhul evlaviei si al dragostei crestinesti insotite de o credinta staruitoare nu este cu putinta tamaduirea celui slabanogit si impovarat de pacate. De aceea si rugaciunile noastre liturgice imbraca forma pluralului:” Sa zicem toti din tot sufletul si din tot cugetul nostru sa zicem …”, ”Sa ne iubim unii pe altii…”, “Pe noi insine si unii pe altii…”, ”Domnule sa ne rugam…”, etc. Aceste rugaciuni cuprind o gama variata de cereri cum ar fi: izbavirea de boli, suferinte, necazuri, etc, izvorul tuturor acestor napaste fiind in fond tot pacatul. Din acest motiv Biserica se roaga mai intai pentru pacatosii din sanul Ei, vinovati de anumite pacate (usoare, grele si impotriva Duhului sfant). Singura conditie ce li se cere acestora este dorinta de indreptare si indeplinirea faptelor vrednice de pocainta, caci Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului ci intoarcerea lui “pe Dumnezeu Nu-l supara atat de mult faptul ca noi pacatuim, cat il supara lipsa noastra de intoarcere la pocainta”12 spune Sfantul Ioan Gura de Aur. Toata viata noastra este o lupta incordata cu pacatul, iar cel ce persista in stare de pacatosenie se expune singur pieirii si osandei celei vesnice, caci nimic necurat nu va fi admis in imparatia lui Dumnezeu si “pentru tot pacatul se chinuieste omul, chiar si pentru cel mai mic, iar chinul cel vesnic este dupa asemanarea pacatului”135spune Sfantul Simeon al Tesalonicului. Cu toate acestea nu este nici un pacat care sa biruiasca iubirea de oameni a lui Dumnezeu iar “pe cei ce fierbinte se pocaiesc cu mila indurarii ii curateste si ii lumineaza si cu lumina ii uneste, partas Dumnezeirii Sale facandu-I fara pizmuire“14. De aceea Biserica staruie in rugaciunile ei sa dobandeasca de la Dumnezeu mai intai mantuirea si iertarea pacatelor si dupa aceea celelalte necesitati zilnice. Indeplinirea anumitor trebuinte si nevoi materiale si trupesti este adeseori trecuta pe plan secundar in continutul rugaciunilor caci spune

Mantuitorul “ Cautati mai intai

imparatia lui Dumnezeu si dreptatea lui si acestea toate se vor adauga voua” (Matei VI,33).Iata un model tipic de rugaciune formulat in acest sens: ”Daruieste-le intoarcerea vamesului, lacrimile pacatoasei si marturisirea talharului, ca prin pocainta din toata

11

. Alexei Homiakov, Opere (in rus.), vol II, 1867, p. 20, apud Nicolae Arseniev, Biserica rasariteana, trad., de Mitr. Tit Simedrea, Bucuresti, 1930, p. 14 12 . Sf. Ion Gura de Aur, Cuvantul al 13-lea, pentru Pocainta in vol. “Putul si impoartirea de Grau”, Ed. Buna Vestire, Bacau, 1995, p. 26 13. Sfantul Simeon al Tesalonicului, Despre pocainta, cap. 263-264, trad. in rom. de Toma Teodorescu, Bucuresti, 1865, p. 172 14. Ceaslov, Rugaciunea a saptea din randuiala Sfintei Impartasanei, p. 296

6

inima lor intr-un gând si in pace facand poruncile Tale sa se invredniceasca si cerestii Tale imparatii”.156 De mare folos sufletesc in dobandirea ajutorului dumnezeiesc pentru noi si pentru aproapele nostru sunt solirile sfintilor, pe care ii rugam sa mijloceasca inaintea lui Dumnezeu pentru implinirea cererilor noastre de iertarea pacatelor si de mostenire a vietii vesnice“. Aceasta si cerem in rugaciunea noastra: desavarsirea voastra” (2 Cor. XIII, 19) spune Sfantul Apostol Pavel. Iata principalul motiv pentru care solicitam interventia sfintilor, invocandu-i in rugaciuni ca sa implore asupra noastra milostivirea si indurarea lui Dumnezeu. Datorita acestui fapt Biserica Ortodoxa ii cinsteste in mod deosebit pe sfinti ca pe niste “prieteni ai lui Dumnezeu” (Efeseni II 19).Ei s-au impus in cultul si traditia Bisericii prin recunostinta si evlavia pe care le-o datoreaza cei de pe pamant. Intre Biserica luptatoare de pe pamant si Biserica biruitoare cea a dreptilor din cer exista o neintrerupta legatura de iubire si daruire reciproca. Legatura iubirii se manifesta printr-un neincetat schimb de bunuri duhovnicesti, de rugaciuni de la cei vii pentru cei raposati, de mijlocire de la cei drepti pentru cei ce se nevoiesc aici in aceasta viata pamanteasca.Aceasta conlucrare si legatura duhovniceasca este numita in Ortodoxie “comuniunea sfintilor”, iar totalitatea actelor si formelor liturgice prin care Biserica ii cinsteste pe sfinti este numita cultul sfintilor. Este firesc sa avem mai multa indrazneala catre Dumnezeu,atunci cand rugaciunile noastre catre El sunt sustinute si ajutate de solirile sfintilor care au fost oameni ca si noi, insa pentru viata lor curata si neprihanita si pentru inalta lor traire duhovniceasca au fost rasplatiti de Dumnezeu cu darul facerii de minuni si cu mostenirea imparatiei ceresti. Astfel avem convingerea ca ei pot mijloci inaintea lui Dumnezeu pentru noi, ajutandu-ne cu rugaciunile lor fiindca sunt ”preaslaviti de Dumnezeu in ceruri”(Luca XX, 36), ca pe niste “casnici ai lui Dumnezeu”(Efesen II, 19). Cinstirea sfintilor nu umbreste nicidecum preaslavirea lui Dumnezeu, precum afirma unii crestini din alte confesiuni,caci insusi Mantuitorul a spus ca “le-a dat slava, primita de El de la Tatal din veci “(Ioan XVII, 22). In aceasta privinta cuvintele marelui teolog Homiacov sunt convingatoare. El spune: ”Noi stim ca daca cineva dintre noi cade, cade singur dar nimeni nu se mantuieste singur. Cel ce se mantuieste in Biserica se mantuieste in unire cu toate celelalte membre ale sale. Daca crezi esti in comuniunea credintei; daca iubesti esti in impartasirea iubirii; daca te rogi esti in comuniunea rugaciunii. De aceea nimeni nu se poate sprijini pe propria-i rugaciune; ci fiecare

15.

Molitfelnic, op.cit, p11

7

rugandu-se cere mijlocirea intregii Biserici, nu doar ca se indoieste de mijlocirea unicului Mijlocitor,Iisus Hristos ci cu convingerea ca toata Biserica e in nesfarsita rugaciune pentru membrele sale. Se roaga pentru noi toti ingerii si apostolii si martirii si patriarhii si mai presus de toti Maica Domnului nostru si aceasta unire este cu adevarat a Bisericiii”.16 7

Deci in Biserica, noi credinciosii in calitate de membrii spirituali ai ei nu ne simtim

parasiti sau izolati ci infratiti cu dreptmaritorii crestini de aici de pretutindeni: cu mosii si stramosii nostrii, cu ingerii si sfintii, cu Maica Domnului, cu tot sufletul crestinesc cel necajit si intristat si in primul rand cu Domnul nostru Iisus Hristos datatorul bunatatilor si izvorul mantuirii noastre. Credinta noastra crestin ortodoxa ne invata ca adevarata inchinare se face in Duh si Adevar. Amintim aici de convorbirea cu femeia smarineanca pe care a avut-o Mantuitorul in care traseaza doua conditii fundamentale ale rugaciunii si anume: curatenia inimii si adevarata credinta. Ambele virtuti sunt iseparabile, se intregesc, se sustin una pe alta si se completeaza reciproc. Prima care infatiseaza nevinovatia si sinceritatea reprezinta pamantul cel bun in care a fost aruncata samanta cuvantului lui Dumnezeu, iar a doua fructul semintei, adica faptele bune, caci “credinta fara fapte moarta este”(Iacov II,26). Faptele bune alcatuiesc podoaba cea mai de pret a sufletului omenesc .Ele sunt rolul trairii launtrice si oglinda inimii curate sincere si neprihanite despre care graieste psalmistul “ inima curata zideste intru mine Dumnezeule si Duh drept innoieste intru cel dintru ale mele”(Psalmul L,11). Iata cele doua aspecte ale aceleasi realitati: curateni inimii si sfintenia vietii; unitatea perfecta intre gand si cuvant; intre ceea ce simti si ceea ce faci; intre credinta si fapte bune; intre cult intern si cult extern. Cand aceste doua elemente se vor sincroniza in fiinţa umană se va produce acel echilibru sufletesc intre ratiune, vointa si simtire care imprima seninatate , liniste si pace launtrica a omului cu sine insusi, cu Dumnezeu si cu semenii. Numai atunci simti ca te rogi in voie si in liniste caci cum te vei ruga daca viata ta este in contrazicere cu rugaciunea ta sau “Ce folos ai tu, spune Sfantul Ioan Gura de Aur daca lumea intreaga se bucura de o pace profunda iar tu te lupti cu tine insuti?”.17 Cand rugaciunea izvoraste dintr-o inima curata, neprefacuta si iertatoare, plina de evlavie, de cainta si de iubire fata de Dumnezeu si de semeni, ea devine o jertfa bine primita oferita lui Dumnezeu si se inalta ca o tamae mirositoare inaintea tronului ceresc. Numai atunci putem 16.

Alexei Homiakov, op. cit., p. 124 . Sf. Ion Gura de Aur, Omilia a VII-a in comentariile sau explicarea epistolelor pastorale: I si II Timotei, Epistola catre Tit si cea catre Filimon, trad. in rom. de Arh. Theodosie Ploiesteanul, Bucresti, 1911, p. 6 17

8

spune ca aducem lui Dumnezeu o inchinare “in Duh si Adevar” (Ioan IV,24). Deci credinta presupune inchinare. Prin adevar intelegem viata cladita pe temelia dreptei invataturi a Sfintei Biserici,caci multi au ratacit astazi de la acest adevar si pretend ca se inchina lui Dumnezeu cu credinta. In realitate

ei nu sunt altceva decat niste dezertori de la turma cea

cuvantatoare a Bisericii lui Hristos , niste hulitori ai adevarului si batjocoritori de cele sfinte iar rugaciunea lor o forma trufasa de exprimare a dispretului si arogantei asemeni fariseilor fatarnici ,osanditi de Mantuitorul in Sfanta Evanghelie “dupa roadele lor ii ve-ti cunoaste”(Matei VII ,20). Spune Domnul nostru Iisus Hristos “oile Mele asculta glasul Meu” (Ioan X, 27), precizeaza Dumnezeiescul Invatator iar glasul Lui rasuna neincetat in Biserica Sa “stalpul si temelia adevarului” (I Tim.,III 15). Relatia stransa dintre invatatura de credinta si cultul divin este temeiul dar si condita in Biserica Ortodoxa.188 Credinta ortodoxa ne indeamna sa ascultam de acest glas dumnezeiesc al sfintei noastre Biserici, caci in afara ei nu exista mantuire. ”Cine nu are Biserica de mama, nu poate avea pe Dumnezeu de Tata”19, spune Sfantul Ciprian al Cartaginei.

Cultul divin ortodox, mijloc de zidire sufleteasca

Dupa cum stim cu totii menirea noastra de crestini adica de fii spirituali ai Bisericii, renascuti prin Botez la viata cea noua prin Hristos este aceea de a ne zidi sufleteste. A realiza aceasta dimensiune ontologica inseamna a inlatura din noi stricaciunea cea veche a rautatii si necuratiei, pentru a deveini “framantatura noua” (I Corinteni V 7), eliberata de patimi si capabila de “a ravni si a face pururea lucrul cel mai bun” , dupa cum lamurit ne invata marele povatuitor al neamlui, Sfantul Apostol Pavel (Gal.IV ,18). Aceasta lucrare duhovniceasca de reinnoire contua a finite noastre launtrice si de crestere a ei spre “starea barbatului desavarsit” (Efeseni IV,13) implica un process complex si totodata indelungat de infranare si nevointa, o lupta necurmata impotriva raului 18

Pr.Conf..Dr. Viorel Sava, op. cit, p 78 . Sf. Ciprian, Despre unitatea Bisericii ecumenice, trad. in rom. de Prof. Nicolae Chitescu, in col. “PSB”, vol IIIApologeti de limba Latina, Bucuresti, 1981, p. 438 19

9

si un efort statornic de practicare si de prindere a virtutii pentru a inalta firea umana deasupra patimilor si a placerilor de tot felul care intuneca sufletul20.9 Pentru desavarsirea propriei noastre finite Sfanta noastra Biserica, intocmai ca o mama care se ingrijeste de cresterea si educarea fiilor ei sufletesti ne pune la indemana o gama variata de remedii si practici spirituale prin care se incearca insanatosirea firii omenesti slabanogita de patimi si de neputintele sufletesi si trupesti. Dintre toate caile si mijloacele de reabilitare si imbunatatire spirituala, adica de luminare, de formare si de zidire sufleteasca cel mai important ramane desigur cultul divin. Prin cult intelegem “totalitatea formelor instituite de Hristos si de Biserica Lui prin care, prin mijlocirea organelor indreptatite ale Bisericii se realizeaza in om mantuirea adusa de Hristos si roadele ei, sfintirea omului si unirea lui cu Dumnezeu si se manifesta in exterior pietate interioara adica cinstirea si adorarea interna a lui Dumnezeu din partea comunitatilor, a membrilor lor , precum si a Bisericii intregi”21. Asadar pe langa faptul ca mijloceste revarsarea harului sfintitor asupra credinciosilor ,cultul divin ofera totodata acestor credinciosi un climat prielnic de inaltare sufleteasca pe treptele virtutilor prin bogatia, frumusetea, armonia si varietatea imnurilor , rugaciunilor si randuielilor liturgice care intra in componenta unitatilor de baza ale serviciilor divine. Fiecare imn religios exprima in continutul lui o bogatie intreaga de sentimente, idei si invataturi dogmatico-morale redate pe intelesul credinciosilor, pentru ca acestia cunoscand adevarul de credinta sa sporeasca in aprofundarea si trairea lor. Ceea ce ne uimeste cel mai mult este adancimea cugetarii si simtirii religioase pe care si-a intiparito autorul sfant in alcatuirea acestor compozitii celebre incat auzindu-le ne apare deodata in minte imaginea unui suflet marinimos, a unei trairi cucernice si a unei jertfelnicii fara preget pusa in slujba indeplinirii cuvantului evanghelic. Un alt factor determinant prin care cultul divin isi exercita functia sa educativ – pedagogica de modelare a sufletului este nota de mister (fastul, stralucirea si solemnitatea formelor sale externe) si multiplicitatea sensurilor simbolico-mitice prin care ni se dezvaluie inaintea ochilor (in mod intuitiv si figurat) evenimente , fapte si persoane din10istoria sfanta a mantuirii “ pentru a destepta astfel in suflet emotiile, sentimentele si gandurile corespunzatoare diferitelor episoade ale iconomiei divine”22 si a le face mereu

20

. Arhim. Lect. Univ. Dr. Vasile Miron, op. cit., p. 19 . Pr. Dr. Vasile Mitrofanovici, Prelegeri academice despre Liturghia Bisericii dreptcredincioase- rasaritene, prelucrate de Prof. Dr. Teodor Tarnavschi,Cernauti,1909, p.2-3 22 . Diac. Dr. Ene Braniste, Explicarea Sfintei Liturghii dupa Nicolae Cabasila, Bucuresti, 1943, p. 185 21

10

prezente in mijlocul nostrum. La aceste trasaturi esentiale am mai putea adauga expresivitatea ideilor, eleganta stilului, abundant expresiilor si versetelor scripturistice presarate in textile liturgice si mai presus de toate gandirea si invatatura inalta Sfintilor Parinti dublata de o pilduitoare traire duhovniceasca. Aceste comori nestemate ale culturii si spiritualitatii crestine zugravite atat de plastic si minunat sub pana inspirata a melozilor si imnografilor nostri au darul de a edifica, de a instrui, de a inalta sufleteste pe credinciosi pe calea mantuirii incat putem defini cultul ortodox“ ca fiind o drama a virtutii crestine pe drumul ei de izbanda si in momentele si episoadele centrale ale lucrarii ei morale si spirituale “2311. Cultul crestin ortodox este unic in intreaga crestinatate prin sublimitatea si varietatea lui: teologi, viata in Hristos, poezie, muzica, respiratie a sufletului si mijloc de educatie religios morala inspirator si generator de viata crestina. Spunem aceasta pentru ca in cadrul cultului divin, credinciosii nostri ortodocsi intretin o legatura mai vadita, mai vie si mai simtita cu Marele nostru Ziditor si Mantuitor , Domnul nostru Iisus Hristos ; in cadrul cultului iau cunostinta mai directa si mai lamurita de rostul nostru pe acest pamant, de starea sufleteasca si trupeasca in care ne aflam si de indatoririle pe care le avem fata de fiinta noastra intreaga. Cultul divin este acela care in primul rand mentine treaza constiinta noastra de crestin. El este izvorul de apa vie din care se adapa sufletele credinciosilor cu curgeri tainice; este sufletul si inima vietii crestine. Ortodoxia traieste prin cultul ei, de aceea a vorbi despre cultul divin inseamna a vorbi despre despre insasi istoria Bisericii noastre , despre credinta bimilenara a poporului roman. S-a spus adeseori despre cultul divin ca este “dogma in actiune” si pe buna dreptate, caci in care tratat sau manual de carte Catehetica au invatat crestinii sa creada si sa preamareasca dumnezeirea cea in trei ipostaze , decat in imnele si rugaciunile Bisericii, pline de miez dogmatic. Ele contin“ intreaga teologie turnata in forme speciale pentru viata sufleteasca a tuturor crestinilor”23. Nicaieri nu intalnim mai lapidar si mai concis expusa dogma despre egalitatea si deofiintimea persoanelor Sfintei Treimi ca in formula doxologica “ Marire Tatalui si Fiului si Sfantului Duh” sau ca in rugaciunea cunoscuta a Sfantului Ioanichie: “Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul ,acoperamantul meu este Duhul Sfant;Treime Sfanta slava Tie”(Ceaslov ed.1990, pag 187), ca sa nu mai vorbim de Troparele treimice (triadicalele) de la slujba miezonopticii din Duminici, Decanonul Sfintei Treimi (troiesnicul) pe cele opt 23

Dr, Grigore Cristescu, Cultul Crestin ca mijloc de solidaritate sociala, Craiova, 1924, p. 12 Arhim. Lect Univ. Dr. Vasile Miron, Scrieri de teologie Liturgica si pastoral misonara, E. I. B. M. O. B. O. R., Bucuresti, 2002, p. 21 24

11

glasuri de la aceasi sujba, de rugaciunea patrunzatoare a Sfantului Marcu Monahul “Intru tot puternica si de viata facatoare si incepatoare de lumina Preasfanta Treime” si de stihirile antifoanelor care marturisesc deopotriva ca “Tatal este fara de inceput, din Care 12 s-a nascut Fiul fara de ani si Duhul de un chip si de un scaun din Tatal impreuna a stralucit”25. 13 Toate aceste invataturi dogmatice formulate in mod sistematic si maiestrit in cuprinsul randuielilor noastre de slujba ne intaresc in Sfanta Treime si sporesc in noi duhul evlaviei si al fricii de Dumnezeu care este “inceputul intelepciunii” (Pilde I, 7). Inaltandune mintea pe calea rugaciunii catre lumina cea dumnezeiasca si vesnica a “Treimii celei mai presus de fire”, incepem sa intelegem pe cat ne sta in putinta tainele cele nepatrunse ale intelepciunii dumnezeiesti: mila, bunatatea, indelunga rabdare si nemsurata sa iubire de oameni revarsata cu prisosinta peste noi pentru ca astfel cunoscand atata izvor de binefacere si vazand imperfectiunea si nevrelnicia noastra sa ne aprindem de dorinta de a lucra cu cuget curat poruncile Sale cele mantuitoare asa cum ne invata textul rugaciunii.(“Intru tot puternica”…): “Ca din rautatea cea din noapte si intunecata, cu vederea luminii, prin pocainta sa ne schimbam si in lumina cu bunacuviinta sa umblam si curati fara de iubirea Ta de oameni aratandu-ne noi, nevrednicii sa Te laudam si sa Te slavim in veci”26. Aproape in fiecare rugaciune ,daca stam sa-I analizam in parte continutul 14

observamo impletire armonioasa intre ideile doctrinare si sentimentele de ardoare si de

pietate , ambele expuse intr-un mod cat mai concret ,mai plastic si mai simtual posibil incat principiul “lex credendi”si “lex orandi” devenit tot mai frecvent in cultul si viata Bisericii. Asa se explica faptul de ce credinciosii nostrii nu au simtit niciodata nevoia insusirii adevarurilor de credinta si a preceptelor morale din diferite catehisme sau manuale de Dogmatica si Morala. Ei au avut permanent la indemana acest tezaur de invataturi reflectat in formele, riturile si ceremoniile cultului. Aceste acte si forme de cult le-a oferit nu numai posibilitatea de a intui si patrunde cu ochii mintii adevarurile religioase, ci si de a trai, adica de a le simti cu toata caldura sentimentului si afectivitatii religioase printr-o participare cat mai activa la slujbele Bisericii. In felul acesta, cultul crestin a devenit un mijloc de intarire a convingerilor religioase, un mediu de formare a deprinderilor virtuoase si o cateheza vie pusa la

25

26

Octoihul mic, Stihia a III –a din grupa a treia a Antifoanelor, gl.VIII, p. 186 Ceaslov, ed. a V-a, 1992, pag. 48.

12

dispozitia credinciosilor. Din lecturile biblice, din sinaxarele si troparele sfintilor si din picture si iconografia bisericeasca, credinciosii nostri au invatat in cine si in ce sa creada, cum trebuie sa traiasca si pe cine sa urmeze. Cat de sugestiv si de convingator ne graiesc in acest sens, troparele sfintilor pe care le ascultam in repetate ori la slujbele Vecerniilor si ale Utreniilor: “Locuitor pustiului si inger in trup si de minuni facator te-ai aratat parintele nostru ( x ) cu postul, cu privegherea si cu rugaciunea, cerestile daruri luand, vindeci pe cei bolnavi si sufletele celor ce alearga la tine cu credinta…” sau “Indreptator credintei si chip blandetilor, invatator infranarii te-aratat pe tine, turmei tale adevarul lucrurilor. Pentru aceasta ai castigat cu smerenie cele inalte, cu saracia cele bogate. Parinte Ierarhe ( x ) roaga pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.” Exista in aceste doua portrete morale cele mai elocvente marturii de curata vietuire crestineasca, exemple desavarsite de virtute, de nevointa si de biruinta asupra pacatului , adevarate pilde de altruism moral crestin, demne de urmat pentru oricine ravneste sa urce pe culmile scarii paradisului. La fel de miscatoare si de indemnatoare la fapte bune sunt imnele si stihirile de umilinta care se canta si se rostesc in Sfantul si Marele Post al Pastilor: rugaciunea ”Doamne si Stapanul vietii mele”, a Sfantului Efrem Sirul, codacul “Suflete al meu”, Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul, troparul “Iata Mirele vine in miezul noptii”, svetilna “Camara Ta Mantuitorule” si slujba inaltatoare a Prohodului din Sfanta si Marea Vineri a Saptamanii Sfintelor Patimi. Privind cu emotie drama Rastignirii Fiului lui Dumnezeu zugravita de slujbele Deniilor, credinciosii simt in sufletul lor o adevarata zguduire, care ii ridica din preocuparile marunte, cucerindu-i pentru dragostea lui Hristos, Cel ce si-a dat viata Sa pret de rascumparare pentru noi27.15 16 Toate aceste cantari si rugaciuni ale Triodului strabatute de fior sfant, de cainta si de duhul evlaviei, fac sa vibreze cele mai adanci coarde ale sufletului, desteptandu-l din somnul cel greu al pacatului si inviorandu-l prin trezirea simtirilor de pocainta, fapt pentru care de altfel si canta Biserica in aceasta perioada: “Usile pocaintei deschide-mi mie, Datatorule de viata..”, “caci cu pacate grozave mi-am spurcat sufletul si cu lenevire viata mea toata o ama cheltuit”29. “Niciodata nu va izbuti o meditatie sau o cateheza sa sensibilizeze si sa angajeze sufletul credinciosului ca aceste duioase si mangaietoare cantari”29. Prin intermediul lor, 27

Arhim. Lect Univ. Dr. Vasile Miron, op. cit., p. 23 Catavasier, ed. a X-a , p. 43 29 Arhim. Lect Univ. Dr. Vasile Miron, op. cit., p. 23 28

13

ideile dogmatice si indemnurile morale dobandesc o mai mare putere de inraurire si de patrundere in suflet, decat atunci cand sunt expuse in chip discursiv sau teoretic ca intr-o 17

predica sau cateheza. Invesmantate in forma poetica a imnelor si invaluite in focul

evlaviei rugaciunilor, aceste adevaruri dogmatice si principii morale devin credinta noastra marturisita, cantata si transpusa in viata cea noua, adica duhovniceasca, luminata de har si intarita pe legatura dragostei fratesti. Numai lasandu-ne transformati de farmecul si frumusetea acestor pioase rugaciuni ne vom incununa ipotriva patimilor “curatindu-ne mai intai pe noi fratilor” (din Slava de la Utrenia Duminicii lasatului sec de branza) ca savarsind fara de prihana calatoria postului sa ne invrednicim a intampina cu cuviinta crestineasca negraita bucurie pe care ne-o binevesteste Praznicul Praznicilor prin cantarea: “Ziua Invierii si sa ne luminam cu praznuirea si unul pe altul sa ne imbratisam, sa zicem fratilor si celor ce ne urasc pe noi, sa iertam toate pentru Inviere”. Cat de miscatoare pentru noi, cat de generoasa, de umana, de ziditoare de om si de crestin este aceasta chemare pe care ne-o lanseaza minunata a Praznicului. Iata pentru ce Sfintii Parinti au accentuat deosebit de mult insemnatatea cantarii religioase in innobilarea sufletelor crestine si a constiintei crestine.”Nimic nu reuseste sa inalte intr-atat sufletul si oarecum sa-l ridice de la pamant, sa-l desfaca de legaturile trupului … ca o melodie vocala su ca o cantare inspirata, perfect alcatuita ritmic”30,18spune Sfantul Ioan Gura de Aur. “Cantarea potoleste pasiunile ce se nasc din carne, ea alunga gandurile rele ce ne-au fost sugerate de vrajmasii nevazuti, ea revarsa in suflet ca sa rodeasca si sa dea fructe bune”31.19 Cantarea bisericeasca este premergatoare sau, mai bine-zis, inainte-mergatoarea harului divin, tocmai prin faptul ca dezrobeste fiinta credinciosului din catusele patimilor si a faptelor rele. Ea ii procura credinciosului “haina de nunta”, cu care sa stea fata, in mod vrednic, la primirea harului sfintilor. Ea face sa incolteasca smerenia si aprinde dorul dupa Dumnezeu de care era insetat Psalmistul David cand graia: “Dintru adancuri am strigat catre Tine Doamne! Doamne, auzi glasul meu!” (Ps.CXXIX, 1). Ca si cantarea liturgica, psalmii reprezinta si ei la randul lor un mijloc important de formare launtrica a omului. Ei contin o comoara de simtire si cugetare biblica, fiind ca si rugaciunea cantata un auxiliar pretios in asimilarea si transmiterea invataturii crestine.

30

Sf. Gura de Aur, Comentariu la Psalmul XLI in P.G. 55, col.155 Diodor din Tars, Fragmente din Psalmi, in P.G. XXXIII, col.1588-1589

31

14

La inceput ei au intrat in serviciul cultului divin, ca imnuri si rugaciuni, cantate de corul si orchestra templului din Ierusalim, ca mai tarziu sa se generalizeze treptat in cultul crestin. In cultul Bisericii Ortodoxe, psalmii se bucura de un rol educativ-moral deosebit de insemnat, atat prin bogatia inspiratiei si a entimentelor care inalta inima spre ardoarea lui Dumnezeu, cat si prin clasicismul cugetarii care lumineaza ca niste faclii aprinse drumul ce duce la mantuire si fericire. Iata de pilda, un exemplu in acest sens: “Pasii mei indrepteaza-i dupa cuvantul Tau si sa nu ma stapaneasca nici o faradelege” (Psalmul 118,105). Unii psalmi cum ar fi cei de pocainta (6,31, 37,50,129) prezinta starea dramatica a omului nelegiuit, reveland contrastul izbitor dintre conditia omului indreptat si a celui pacatos, tocmai pentru a determina sufletul spre convertire. Sfarsitul psalmului este o izbucnire de bucurie izvorata din convingerea ca Domnul i-a ascultat rugaciunea si i-a implinit cererea, vindecandu-I sufletul de rana pacatului.”Auzit-a Domnul cererea mea, Domnul rugaciunea mea a primit.Sa se rusineze si sa se tulbure toti vrajmasii mei” (Psalmul VI, 9-10). Alaturi de rugaciune si cantare ca forme de cult un rol important in formarea noastra sufleteasca il au mijloacele de exprimare a sentimentelor religioase: cuvantul, gesturile, miscarile si actele simbolice. Ele reprezinta o adevata podoaba cu care se invesmanteaza ideea religioasa si prin care se da glas simtirii launtrice. Dintre acestea cel mai vechi mijloc de exprimare a atitudinii si sentimentelor religioase este cuvantul. Intrebuintarea lui in dumnezeiasca slujba dateaza inca de la inceputurile intemeierii Bisericii crestine dupa cum adevereste Scriptura: “Cuvantul lui Hristos sa locuiasca intru voi cu bogatie. Invatati-va si povatuiti-va intre voi, cu toata intelepciunea. Cantati in inimile voastre lui Dumnezeu, multumindu-I in psalmi, in laude si in cantari duhovnicesti” (Coloseni III, 16). Deci, cuvantul zamislit din pietate adanca imbracat in forma rugaciunii sau a cantarii reprezinta forta spirituala care mladia sufletul, cucerea inimile si lumina simturile. De aceea, toate actele cultului divin sunt insotite de citirea unor texte din Sfanta Scriptura (catisme,paremii, Apostol, Evanghelie) urmate de cantari si rugaciuni care imbinate la un loc alcatuiesc un material instructiv-religios deosebit de bogat, un izvor inepuizabil de cunoastere a invataturii dumnezeiesti, edificator pentru viata religios - morala a credinciosilor. Daca cuvantul este straiul de sarbatoare in care se imbraca gandurile si simtamintele noastre religioase spre a canta, a multumi si a lauda pe Dumnezeu in timpul 15

sfintelor slujbe, miscarile care insotesc cuvintele, fie rostite sau cantata reprezinta vointa nostra indreptata spre implinirea acestor invataturi si indemnuri exprimate prin cuvant. Iata de pilda, cand preotul sau diaconul rosteste cuvintele: “Domnului sa ne rugam”, toata obstea credinciosilor din biserica se inchina facand semnul Sfintei Crucu, iar cand la strana se canta: ”Veniti sa ne inchinam…” binecredinciosii crestini isi pleaca genunchii facand metanii si inchinaciuni, iar cand preotulsau diaconul indeamna poporul zicand: “Cu intelepciune drepti, sa ascultam Sf.Evanghelie”, toti credinciosii se prosterneaza –n genunchi si asculta cu evlavie si luare aminte cuvintele Domnului ca sa patrunda duhovniceste tainele iconomiei divine.20 Acelasi efect il au si actele simbolice prin care ni se inchipuie si se insemneaza o idée religioasa, un dar dumnezeiesc sau un eveniment din itoria sfanta, pentru ca misterul patimii, al mortii si al Invierii Mantuitorului sa fie zugravit intr-un mod cat mai intuitiv posibil, pentru ca astfel “cutremurati de maretia mantuirii noastre si patrunsi de marea indurare a lui Dumnezeu fata de noi, sa-I incredintam sufletele, sa-I daruim viata si sa ne inflacaram inimile cu focul iubirii Lui; si asa pregatiti sa ne apropiem cu credinta si cu dragoste de focul Sfintelor Taine”, pe care le primim la Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie. De fapt toate serviciile bisericesti si sfintele rugaciuni sunt niste trepte de inaltare spirituala catre piscul cel mai inalt al cultului divin: Sfanta Liturghie – inima vietii crestine. Prin structura randuielii ei (de acte, ceremonii, imne si rugaciuni liturgice), Sfanta Liturghie reprezinta forma cea mai desavarsita de actualizare si prelungire peste vremi si spatii a prezentei reale a Domnului nostru Iisus Hristos si a lucrarii Sale in lume. In “Sfanta Liturghie, Hristos este prezent lucrand si vorbind printre oameni ca adorator perfect al Tatalui Sau si ca sfintitor al neamului omenesc”32, iar cei ce participa 21

la ea traiesc din plin prezenta si unirea cu Hristos euharistic. Ei traiesc intreg misterul

intruparii, incepand de la nasterea din Betleem si pana la Inaltarea Sa la ceruri.Toate momentele semnificative din viata Mantuitorului se perinda prin acte simbolice, prin lecture si rugaciuni inaintea ochilor sufletesti ai credinciosilor, incat acestia raman profund impresionati de tot ce a invata si a infaptuit Domnul nostrum Iisus Hristos pentru noi si pentru a noastra mantuire. Ei vad si aud pe Mantuitorul umbland si vorbind in prezenta lor, ori de cate ori se rostesc Fericirile ,Sfanta Evanghelie ,cuvintele de instituire a Sfinte Euharistii sau se canta Tatal nostru. Ascultand Sfanta Liturghie crediciosii nostri se cutremura de minunile pe care le-a savarsit pe care El le-a savarsit pentru vindecarea firii

32

Nicolae Cabasila, Talcuirea dumnezeiestii Liturghii, Tradusa in romana de Diac.Dr.Ene Braniste, Bucuresti, 1999, p. 30

16

omenesti,sunt zguduiti de cumplita tragedie a patimilor, a rastignirii pe cruce si a mortii celei datatoare de viata a Mantuitorului, pentru ca in finalul slujbei sa guste din nemarginita bucurie a biruintei binelui asupra raului, a Luminii asupra intunericului si a vietii asupra mortii , bucuria Invierii lui Hristos ,chezasia propriei noastre invieri, caci daca prin Sfantul Botez “am fost altoiti de El prin asemanarea mortii Lui, atunci vom fi partasi si ai Invierii Lui” (Romani VI,5). Pentru acest lucru se si roaga de altfel preotul liturghisitor intr-una din rugaciunile finale ale slujbei, aratand scopul special al liturghiei: unirea cu Hristos prin imparatasirea cu Sfintele si Precuratele Sale Taine si petrecerea in comuniune cu El in viata viitoare:” O Pastele cele mari si Presfintite Hristoase.O intelepciunea si Cuvantul lui Dumnezeu si puterea .Da-ne noua mai cu adevarat sa ne impartasim cu Tine in ziua cea neinserata a Imparatiei Tale”.22 De aceea Sfanta Liturghie este socotita cea mai importanta slujba din intregul cult divin al Bisericii Ortodoxe, caci oferindu-ne spre hrana duhovniceasca Trupul si Sangele euharistic jertfit pentru viata si mantuirea lumii, ea “ aduce si poarta pe Hristos in inimile credinciosilor”33,23chiar daca nu se invrednicesc toti sa se impartaseasca cu Sfanta Euharistie. Ceilalti credinciosi, care nu se impartasesc cu Sfintele Taine participa totusi in Duh la impartasirea euharistica, caci ascultand cu credinta si cu evlavie sfanta slujba si luand aminte la tot ce se canta si se rosteste intransa ei “ afla hrana si desteptare tuturor simtamintelor

religioase:

multumirea,

iubirea,

cunostinta

vinovatiei

pentru

pacat,umlinta,cererea, iubirea aproapelui caci nu exista altceva mai de folos noua si mai iubit de Dumnezeu decat slujba aceasta pentru ca este lucrarea Mantuitorului,innoirea oamenilor si partasie a Lui cu noi”. In fiecare duminica, sarbatoare sau zi de rand in care se savarseste Sfanta Liturghie, Domnul nostru Iisus Hristos este prezent alaturi de noi in Biserica. “El vine aici spre a cauta oaia cea ratacita, pe fiul cel pierdut , pe femeia cea desfranata ,pe paraliticul cel neputiincios, pe orbul nenorocit, spre a descoperi toate sufletele chinuite, pe toti nenorocitii vietii ,pe toti aceia a caror fiinta e bantuita de necazuri, de dureri de suferinte, sau sunt coplesiti de poveri, de indoieli , de incertitudini, pentru ca apoi sa-i ajute ,sa-i tamaduiasca , sa-i povatuiasca ,sa-i mantuie. Credinciosii ortodocsi stiu toate aceste lucruri si de aceea vin cu placere la Biserica, vin cu incredere la acest lac al Vitezdei Testmentului Nou , despre care stiu ca este in stare sa tamaduiasca orice boala si orice

33

Episcop Vasile Coman, Scrieri de teologie liturgica si pastorala, Oradea, 1983, p. 135

17

neputinta sufleteasca si trupeasca , a tuturor celor care cred si doresc acest lucru. Crestinii ortodocsi vin la slujba Sfintei Liturghii spre a se intalni cu Domnul si Stapanul vietii lor, cu Iisus Hristos, Mantutorul sufletelor noastre”34 Ei simt acest contact cu Domnul si Stapanul tuturor inca din clipa in care au pasit pragul Bisericii si au lepadat toata grija cea lumeasca, apoi participand la acest oficiu divin cu adanca smerenie si cu buna cucernicie se aprind si mai mult de dorinta de a se uni si de a petrece impreuna cu El, fiind incredintati ca Domnul este de fata si asculta rugaciunea lor rostita cu osardie din prisosul inimii. Oricine poate constata faptic cata schimbare si innoire sufleteasca produce Sfanta Liturghie asupra celor care participa activ la ea cu intreaga simtire si ratiune luminata de credinta, cata pace si bucurie negraita se revarsa in suflet, cata liniste, usurare si seninatate launtrica se intrezareste pe chipul celor ce s-au adapat din “Ospatul Stapanului”. Ei se intorc la casele lor oarecum usurati, mangaiati si despovarati asemenea omului slobod descatusat din lanturile robiei. Dar nu numai Sfanta Liturghie ,ci si celelalte parti constitutive ale cultului divin ortodox (respectiv cele sapte Sfinte Laude) sunt tot atat de bogate in continut in sensuri, in frumuseti inegalabile si in puteri de revarsari ale darurilor lui Dumnezeu asupra fiilor bisericii.In special Sfintele Taine sunt vasele communicate prin care “din inaltimea cerurilor se coboara in viata credinciosilor darurile sfintitoare, care sunt pridvoare ce conduc in Imparatia lui Dumnezeu pe toti aceia care cu sete, cu credinta si cu deplina cucenicie si nadejde traiesc o viata nedespartita de aceste mijloace harice crestinesti”3524 O alta trasatura dominanta a slujbelor ortodoxe este realismul si universalismul lor. In cadrul acestor servicii religioase noi nu facem doar o simpla comemorare in forma artistica a principalelor evenimente din viata si activitatea Mantuitorului sau din istoria Bisericii pentru ( a destepta in sufletele credinciosilor sentimental pietatii) ci actualizarea intocmai a acestor fapte , reinnoirea lor pe pamant si implicarea noastra ca participanti la evenimentele sarbatorite. De aceea in cantarile liturgice se foloseste prezentul continuu “Fecioara astazi pe Cel mai presus de fiinta naste…”, “Astazi Hristos in Betleem se naste din Fecioara”, “Astazi s-a rastignit pe lemn Cel ce-a spanzurat pamantul pe ape…”.E timpul nou al transfigurarii si al nestricaciunii scaldat in lumina cea neinserata “zilei a opta”, ziua Invierii.25

34

Pr. Prof. Spiridon Candea, Cultul divin si pastoratia crestina, factor de promovare a vietii religioase in ortodoxie, in “BOR” (LXXX V), nr. 11-12, 1967, p. 1199 35 Pr. Prof. Spiridon Candea, Hristos si mantuirea sufleteasca a orasenilor, Sibiu, 1939, p. 154

18

In acest sens sarbatoarea crestina nu mai este o simpla amintire a unor fapte evanghelice sau aghiografice (din viata sfintilor) petrecute odata pentru totdeauna ci afirmarea realitatii acesto fapte. Cand adresam salutul crestinesc “Hristos a Inviat”, primim dintr-odata raspunsul “Adevarat a Inviat”. Nu este vorba despre amintirea unui eveniment intamplat acum doua mii de ani, ci mai mult, este vestirea unei interventii reale, actuale a lui Dumnezeu in lume in care El se manifesta prin Biserica Sa. Intotdeauna cand se sevarseste Slujba Pastelui, Invierea se produce in mod real . “E ziua Invierii, canta Biserica,caci din moartea la viata si de pe pamant la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, ce-I ce cantam cantare de biruinta”36. Biruinta lui Hristos aduce dupa sine biruinta acelora care credd in “El”. ”Praznuim omorarea mortii, sfaramarea iadului si incepatura altei vieti vesnice‟‟37. Deci Pastele nu este numai o aniversare ci ocazia de a lua parte la buruinta vesnica a lui Dumnezeu asupra puterilor intunericului. Tot asa se intampla si cu celelalte sarbatori. Ele nu devin simple prilejuri de bucurie sau de comerorare a unor evenimente biblice ci reproducerea in chip tainic a acestor evenimente care se pretrec aievea sb ochii nostri, asa cum ni le improspateaza Biserica prin slujbele ei. Mantuitorul nostrum Iisus Hristos, Cel ce “pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire” S-a intrupat, a fost rastignit, a inviat si S-a inaltat la ceruri de-a dreapta Tatalui, “retraieste impreuna cu noi sau actualizeaza pentru noi continu sirul acestor acte si stari, mereu la alt nivel spre tot mai adanca unire cu El”38.26 Prin cultul divin noi participam sacramental la viata lui Hristos, impartasindu-ne de Sfintenia lui, caci rugaciunea nu este a unui singur om sau a unui grup de oameni ci este rugaciunea lui Hristos Insusi catre Tatal lasata noua ca dar. Noi ne rugam lui Hristos, prin Duhul Sfant , iar El se roaga in noi caci suntem adunati in numele Lui (Romanii VIII, Gal. IV, 6). Pentru acest motiv si rugaciunea liturgica este conceputa in spirit comunitar, “caci toti impreuna formam un singur trup” (I Cor.X, 17) si toti ne impartasim din aceeasi paine euharistica si daca toti ne-am facut partasi mortii si invierii lui Hristos trebuie sa ne si rugam pentru toti , predandu-ne lui Hristos “pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam”. De aceea, toate ecteniile si rugaciunile din cadrul

36

Slijba Invierii ed. A III-a, Irmosul cantarii intai a Canonului Pastelui Ibidem, Stihia a treia a Cantarii a saptea a Canonului Pastelui 38 Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloaie, Drumul cu Hristos Mantuitorul prin Tainele si sarbatorile Bisericii Ortodoxe, in “Ortodoxia” (XXVIII), nr. 2, anul 1976, p. 413 37

19

randuielilor si slujbelor liturgice se rostesc la plural, pentru ca sunt adresate in numele tuturor si cuprind cereri pentru ajutorul si mantuirea intregii comunitati crestine, asa cum se roaga preotul la slujba Litiei: “Inca ne rugam pentru tot sufletul crestinesc necajit si intristat care are trebuinta de mila si ajutorul lui Dumnezeu…” sau “sa zicem toti din tot sufletul nostrum si din tot cugetul nostru sa zicem”39. Deci prin universul rugaciunii lui cat si prin bogatia si complexitatea sensurilor si ideilor lui dogmatice cultul divin dezvolta sentimental solidaritatii si comuniunii fratesti intre oameni, intarind convingerea ca membrii unei parohii, ai unei Biserici, formeaza o familie, un tot unitar ca membrele unui trup, la care daca un madular se imbolnaveste, tot trupul sufera si invers, daca madularele sunt sanatoase tot trupul este bucuros.27 Cand de pilda preotul se roaga pentru un bolnav sau pentru un alt credincios din cadrul parohiei aflat intr-o grea incercare, toti enoriasii parohiei prezenti in acel moment in biserica se roaga impreuna cu el. Deasemenea la o inmormantare sau la slujba parastasului toti ne rugam ca Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca pe cel ce a plecat dintre noi intru nadejdea Invierii si a mostenirii vietii celei vesnice. Si cat de crestineste ne compotam atunci cand inaltam o ruga fierbinte pentru un frate al nostru aflat in suferinta si zicem ”Doamne ajuta-l” sau “Dumnezeu sa-l ierte”pe cel adormit. Aceasta este prin urmare esenta cultului ortodox izvorat din credinta.El nu se savarseste cu exclusivitate pentru unul sau pentru altul, ci pentru mantuirea tuturor si pentru “buna intocmire a vazduhului si imbelsugarea roadelor pamantului”, adica pentru transfigurarea intregii fapturi asupra caruia s-a rasfrant greul blestem al pacatului. In concluzie putem spune ca intregul cult divin al Bisericii Ortodoxe cu structura lui deosebita, cu picture si cu icoane care alcatuiesc “biblia celor nestiutori de carte” cu stralucitele lui podoabe artistice de diferite nuante,cu preoti slujitori imbracati in vesminte stralucitoare , cu duioasele cantari si imne sfinte , cu miscari si gesture cu tainice intelesuri, cu rugaciuni inaltatoare, cu palpairi sfioase de lumina si glas mangaietor de clopot trezeste in sufletul nostru simtiri adanci de pocainta , de tihna si de incredere, de impacare si de bunatate ,incat oricine se adapa din acest izvor nu face altceva decat sa raspunda invitatiei Mantuitorului: ”Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi”(Matei XI,28).

39

Liturghier, p. 59

20

Dar pentru ca toata aceasta gama de elemente pe care cultul Bisericii Ortodoxe ne-o pune la indemana pentru a-si atinge scopul de zidire sufleteasca a credinciosilor sunt necesare trei conditii si anume: 1. O constiinta treaza, lucratoare se cere din partea preotului slujitor, fiindca el este prima persoana chemata sa indeplineasca cu convingere si simtire launtrica toate randuielile cultului divin. 2. Nu mai putina grija pricepere, constiinta si credinta se cere si din partea cantaretului bisericesc ,care trebuie sa fie concentrat la rostirea clara a textelor si la intonarea corecta a cantarilor , pentru a nu “schimonosi sfintele cantari,fara sa inteleaga nici el insusi ce zice ,nici cei ce aud” dupa cum observa pe buna dreptate Anton Pann in vremea sa , caci dupa cum tot el spune , cataretii isericesti nepriceputi “de multe ori hulesc, in loc sa laude pe Dumnezeu, din nebagare de seama sau din nestiinta” 3. Atentie sporita, concentrare adanca, lepadarea de gandurile rele si de grijile lumesti si altele asemenea se cer nu numai clericilor: episcopilor, preotilor si diaconilor ci si cantaretilor si tuturor credinciosilor participanti la cultul divin. Cand toate aceste elemente se intrepatrund, harul dumnezeiesc pe care-l mijloceste cultul se revarsa mai cu prisosinta asupra noastra si astfel dupa fiecare slujba ne simtim parca mai inaltati sufleteste, mai usurati si mai odihniti din punct de vedere moral si fizic, mai blanzi , mai buni, mai increzatori in rosturile noastre bune , mai iertatori, mai pasnici si mai inflacati de ravna de a munci si infaptui cat mai multe fapte bune spre slava lui Dumnezeu si zidirea vietii noastre sufletesti.

Transmiterea invataturii de credinta prin intermediul predicilor , catehezelor si lecturilor biblice rostite in cadrul cultului

Predica este mijlocul prin care se face cunoscut continuu credinciosilor descoperirile dumnezeiesti si Traditia Bisericii in tot decursul timpurilor si a generatiilor40.28Prima invatatura de credinta exprimata in actele liturgice crestine este dogma despre prezenta reala a Domnului Iisus Hristos, sub forma painii si a vinului prefacute in Trupul si Sangele Sau prin savarsirea Tainei Sfintei Euharistii.Insasi cuvintele

40

Drd. Gherorghe V. Burca, Predicxa Liturgica in “M. M. S.”, XLIX (1973), nr.1-2, p. 183

21

Mantuitorului care stau la baza instituirii acestei Sfinte Taine, ce reprezinta nucleul cultului divin public pentru intreaga crestinatate, constituie cea mai veche invatatura despre trupul teandric al Mantuitorului in Sfanta Euharistie. Intre cultul Bisericii Ortodoxe si propovaduirea invataturii crestine exista o legatura ontologica, o stransa interdependenta fiindca predica este integrata fiintial in organismul cultului si ea insasi devine element indispensabil al cultului divin. Cultul are menirea de a sustine si cultiva, credinta si viata religioasa iar aceasta se realizeaza si prin predica, predica avand ca scop si pregatirea pentru cult, pentru savarsirea si participarea la el cu demnitate, adica cu toata evlavia , convingerea si trairea launtrica. In primele veacuri crestine, invatamantul religios facea parte intrinseca din viata cultica a Bisericii. In zilele noastre atat predica cat si cultul isi au locul lor bine determinat in viata noastra religioasa ortodoxa. Propovaduirea nu inlocuieste cultul, nu-l poate anula ci ea este o parte organica a lui si rodul ei deplin se implineste mai ales in atmosfera cultului. Elementele latreutice si harismatice ale cultului il fac mijloc educativ propriu pentru catehizare, pentru ca spatiul liturgic stimuleaza afectivitatea religioasa, experimenteaza si insufleteste dogma. Toata rugaciunea este o inaltare a inimii catre Dumnezeu iar Sfanta Scriptura este talmacita si exprimata credinciosilor in cadrul cultului, prin intermediul imnelor si textelor liturgice care o fac cat mai inteleasa si accesibila. Chemarea la credinta constituie cel dintai aspect fundamental al predicii crestine41. Aici intra in actiune misterul persoanei, care urmeaza sa ia aminte la cuvantul rostit sau scris al celui care i se descopera, autodaruindu-se. Samanta cuvantului lui Dumnezeu rodeste prin puterea credintei si a rugaciunii. Rugaciunea exprima cat se poate de fidel si convingator, adevarul de credinta marturisit si trait de fiecare credincios in parte, “conditia esentiala a rugaciunii colective (a Bisericii) este aceea de a incorpora pe cat este posibil plenitudinea invataturii dumnezeiesti”42. Credinta are insa nevoie si de actul propovaduirii Sfintei Evanghelii pentru ca oamenii sa o asculte, sa se deschida spre primirea cuvantului lui Dumnezeu si sa recunoasca chemarea divina. De aceea predica nu poate fi izolata de Liturghie, pentru ca aceasta ii ofera mediul potrivit pentru realizarea sinaxei, cand toti cei adunati se impartasesc dintr-un singur potir 29

si din acelasi cuvant de invatatura.

41

Pr. Asist. Nicolae Dura, Cultul Bisericii Ortodoxe si propovaduirea invataturii crestine in “Mitropolia Ardealului”, XXX (1985), nr. 9-10, p. 593 42 Pr. Prof. Mihail Bulacu, Studiu introductiv in Catehetica ortodoxa, Oradea, 1928, p. 158 43. 44

Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu, Curs de liturgica generala, Bucuresti, 1930, p. 216 Lector Dr. Arhim. Vasile Miron, op. cit, p. 153

22

Pentru crestinul ortodox Sfanta Liturghie nu este o slujba ca oricare alta. Vesnica prezenta a lui Hristos cel rastignit si inviat se perpetueaza in timp si spatiu, odata cu alte evenimente si episoade din istoria mantuirii, incat intreaga slujba a Sfintei Liturghii constituie “ o adevarata scoala si izvor al vietii religios morale prin sugestiile si prin inspiratiile ce le proiecteaza in viata credinciosilor”43 insa aspectul latreutico sacramental nu exclude instruirea si educarea credinciosilor, deoarece rugaciunile vehiculeaza tocmai elementele de doctrina crestina si morala. ”Actiunea liturgica si rugaciunea liturgica au fara indoiala un substrat etic si promoveaza sentimentele morale, ca dorinta de dreptate, cainta si spiritul de sacrificiu”44 . De aceea pe masura desfasurarii randuielilor de cult nota de mister si religiozitate se accentueaza si ea, pentru a ne infatisa intuitive cele mai insemnate momente din viata si activitatea Mantuitorului si a trezi in sufletele credinciosilor ravna si dorinta de a-I imita modul de viata. Cultul divin ne prezinta intreaga istorie a Mantuirii iar prin actele, simbolurile si formele sale externe, ideile religioase abstracte devin usor accesibile pana si celor mai simpli credinciosi. Toate aceste elemente de cult au un pronuntat character instructiv pedagogic si educativ religios.

”Sfanta Liturghie este cel mai desavarsit

compendiu al tuturor adevarurilor religioase, al Sfintei Scripturi, al Scrierilor Sfintilor Parinti, al dogmelor,al moralei, al ascezei, al religiei in trup si sange ,in spirit si in viata”45, iar cele 60 de canoane de la Utreniile praznicelor imparatesti compuse de Sfantul Mihai Damaschin ,constituie dupa afirmatia unui teolog grec, ”o antologie ritmata a cuvantarilor panegirice ale Sfantului Grigorie Teologul si ale altora”. Evanghelia, Liturghia si predica formeaza un tot in traditia milenara a spritualitatii ortodoxe. Legatura lor indestructibila este sporita prin apostolul cuvantului care formeaza pe prima sau explica pe cea de a doua. De la simtirea si trairea intensive a elementului sacru, credinciosul trece pe un plan superior la intelegerea si constientizarea lui prin ascultarea cuvantului scripturistic si a predicii. Chiar cultul divin public prin intocmirea lui superba si armonioasa si executia lui artistica ”este o predica clasica si generala , insa predica propriu-zisa trebuie sa reprezinte o sinteza adaptata la actualitate, pentru a se transpune spre lamurire si in domeniul intelectual, ceea ce s-a infatisat prin formele cultului propriu-zis. Din acest punct de vedere am putea asemana predica cu ceea ce se cheama in pedagogie sistematizare si aplicare practica”46.30

45

Ibidem, p. 154 Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu, op. cit., p. 338-339 47 Drd Burca V Gherorghe, op. cit., p. 84 46

23

Deci invatatura crestina, expusa in cele doua tezaure ale Revelatiei divine (Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie) a patruns in slujbele si actele liturgice ale cultului divin prin intermediul carora se mentine nealterata si se transmite mereu propovaduindu-se odata cu savarsirea formelor cultului de catre slujitorii Bisericii. Astfel diferite practici liturgice ale Bisericii, cum ar fi : afundarea de trei ori in apa a celor ce se boteaza, ungerea diferitelor parti ale trupului la Taina Mirungerii, punerea cununiilor pe capul celor se cununa, semnul crucii facut la frunte, umeri si piept, toate aceste acte liturgice dovedesc ca au fost pastrate in Biserica prin predania Apostolilor 47. Prin urmare, in practicile cultului ortodox se pastreaza originala aproape intreaga invatatura a Revelatiei Divine. Cuvantul lui Dumnezeu rostit prin formele liturgice lumineaza si intareste credinta asa cum a spus Sfantul Apostol Pavel: “Credinta vine din ceea ce se aude iar ceea ce se aude vine prin cuvantul lui Hristos“ (Romani X, 17). Deci rostirea formulelor liturgice cu baza scripturistica este si o forma aperceptiva de predicare a cuvantului lui Dumnezeu in vederea pregatiri credinciosului pentru primirea prin Sfintele Taine, a unei comuniuni de viata harica, de unire cu Hristos. Prin actele cultului se face cunoscut mesajul divin al Mantuirii , dar nu ca ceva teoretic si abstract, ci ca ceva viu si plin de viata , data de Duhul Sfant. Datorita influentei Duhului Sfant, invatatura crestina este mentinuta mereu vie in actele cultului ortodox si facuta cunoscuta prin rostirea formulelor si textelor liturgice. In felul acesta sunt impartasite credinciosilor invataturi crestine despre tainele lui Hristos in deplinatatea lor. La fiecare taina tipicul prevede sa se citeasca macar doua fragmente din Evanghelie si din scrierile Apostolilor. De aceea valoarea pastorala a Sfintelor Taine in Biserica Ortodoxa consta in lucrarea de indrumare evanghelica pe care o prilejuiesc. O catehizare sumara la inceput sau o scurta cuvantare religioasa a preotului dupa oficierea slujbei divine pot intari si inviora credinta ascultatorilor. Atmosfera comunitara a Liturghiei si bolta de har a bisericii cu podoaba picturii si frumusetea duhovniceasca a imnelor si rugaciunilor inlesneste perceptia directa a celor propovaduite in legatura cu originea, scopul si importanta tainei sau obligatia morala care revine primitorilor in calitatea lor de beneficiari ai cultului. Momentul oficierii fiecarei Sfinte Taine ofera un minunat prilej pentru desfasurarea unei activitati intense de instruire si educatie credincioasa a credinciosilor, in special pentru apostolul Cuvantului. Astfel, in ritualul Sfantului Maslu sunt prevazute nu mai putin de sapte lecture din Evanghelie si tot atatea din Apostol si fiecare din aceste periscope cotin exemple ziditoare, pilde, sfaturi si indemnuri morale de blandete, milostenie, rabdare, 24

iertare, etc. In multe cazuri, chiar bolnavul citeste si mediteaza indelung asupra cartii lui Iov, sau a Psaltirei. Pe langa aceasta, credinciosii care au participat la slujba pot retine in pareneza (alocutiune) ocazionala a oficiantilor, anumite idei si invataturi dogmatice despre bunatatea si indurarea lui Dumnezeu si despre consolarea samariteana a celui aflat in suferinta sau despre necesitatea pocaintei. Prin textul Decalogului si acela al Fericilor, Taina Spovedaniei aminteste credinciosilor sinteza invataturii morale a revelatiei divine. Acelasi effect il au in cazul spovedaniri copiilor, istorioarele biblice. De aceea, cu ocazia acestui moment pastoral prilejuit de Sfanta Taina a Marturisirii, activitatea cateherica a preotului viaza si se implineste armonios cu cea dea la amvon. Credinciosul izolat beneficiaza de pilde evanghelice, de reveniri, de metode si sfaturi duhovnicesti care il echilibreaza si-l determina sa practice virtutea, cu atat mai direct cu cat aceste povete se impletesc cu predica si indrumarile generale date mai inainte. Dar, cultul ortodox ofera posibilitatea intalnirii preotului cu credinciosii nu numai in biserica, ci si pe la casele acestora, atunci cand se binecuvanteaza sau se sfintesc unele momente din viata noastra48. Formele cultului si randuielile specifice fiecaruia in parte sunt tot atatea mijloace de catehizare fiecare izvorasc viata crestina autentica. Inca din Biserica primara cultul a fost o adevarata scoala in care credinciosii simpli au invatat Sfanta Scriptura, adevarurile de credinta si normele unei vieti crestinesti. Desi in timp aceasta functie s-a concretizart in rostirea predicii sau a catehezii, ea nefiind un scop principal al cultului ci unul indirect. Liturghia nu poate fi privita in primul rand ca un rezumat al teologiei; ea reflecteaza intr-adevar credinta crestina si se refera la evenimente din istoria mantuirii si din viata spirituala a Bisercii, dar ea nu are ca scop direct exprimarea lor. Misiunea direscta a Liturgiei este sa inlesneasca exprimarea omagiului de adoratie, de laude si de multumire datorat de comunitatea crestina lui Dumneazeu.4931Cu prilejul vizitelor pastorale facute la casele credinciosilor (ajunuri, molifte) si mai cu seama cu ocazia ierurgiilor officiate in familiile si gospodariile acestora, rugaciunea sfinteste si invata totodata; viata credinciosului realizeaza acum un contact direct si viu cu invataturile Evangheliei sau cu talcurile ei redate de catre preot. Sfaturile marunte desprinse din intelepciunea de fiecare zi, pe care crestinul le primeste cu blandete si incredere, echivaleaza cu acea evanghelizare “fara timp“ la care indemna Apostolul odinioara (II Timotei, IV 2). De aceea mai ales pentru oamenii de buna credinta preotul este un

48

Lect. Univ. Dr. Arhim. Vasile Miron, Cultul divin public ortodox, mijloc de propovaduire a dreptei credinte in Theologos, p. 157 49 Pr. Prof. P. Vintilescu, Functiunea catehetica a Liturghie in ST, 1949, nr. 1-2, p. 17

25

propovaduitor al cuvantului si un obisnuit interpret al Sfintei Scripturi,slujirea liturgica, activitatea pastorala si misiunea didactico-predicatoriala se impletesc una cu alta, incat rugaciunea si cuvantul invataturii pe care preotul le rosteste stau in permanenta la dispozitia credinciosilor, fiind accesibile tuturor membrilor parohiei daca bineinteles sunt implinite cu spiritul de daruire si de jertfa al Mantuitorului. Cultul are in centrul sau jertfa lui Hristos a carui moarte a adus rascumpararea tuturor s de aceea el este o marturie a biruintei Domnului asupra mortii. Actualizand lucrarea mantuitoare a lui Dumnezeu, cultul marturiseste continuu si solemn ceea ce Domnul a facut pentru noi. Biserica crede si arata ca Domnul este prezent in mod efectiv cand preotii si credinciosii se aduna sa slujeasca tainele si sa propovaduiasca cuvantul Evangheliei. Ea este in El si El este in Ea in mod tainic. Cultul marturiseste in acelasi timp divinitatea si umanitatea Domnului, conditia Sa de slujitor ca si conditia Sa de Dumnezeu. Dar cultul canta si marirea lui Dumnezeu, exprimand intreitul oficiu al Domnului Hristos Mantuitorul. El este marturisit ca Imparat care ne conduce catre desavarsire, ca Profet care vorbeste si invata prin gura Bisericii si ca Arhiereu prin care ne sfintim. Vocea Sa este auzita nu ca ponind din amvonul destinat predicii, ci din inima Bisericii de langa Masa Sfanta care este semnul prezentei divine si suverane. Domnul este marturisit de asemenea in calitatea Sa de Preot sau de Sacrificator (Evrei VII, 2) care se ofera neincetat jertfa Tatalui pentru mantuirea noastra. Cultul propovaduieste prin formele sale liturgice, slava imparateasca a lui Hristos, triumful si prezenta Sa in Biserica. Prin imnele sale, Biserica face cunoscut ca Domnul imparateste si transforma continuu pe credinciosi prin invatatura si vesnicul Sau sacrificiu. Slujba bisericeasca este expresia credintei celei mai profunde, marturisirea colectiva si publica de credinta si de traire a dogmelor . Preot si credincios sunt impreuna angajati in trairea si pastrarea credintei. Preotul marturiseste un punct de credinta, iar credinciosii raspund favorabil cand credinta marturisita de preot este credinta autentica a Bisericii. Traita de toata Biserica, Liturghia uneste intr-o unitate de constiinta si de gandire pe toti credinciosii si astfel Ea devine nu numai un mediu sau climat al unitatii Bisericii prin unitatea Duhului, ci si un criteriu al realizarii, pastrarii si marturisirii ei. Comuniunea cultica si comunicarea cunantului lui Dumnezeu in Liturghie si in Tainele Bisericii este suprema marturisire in lume a lui Dumnezeu si a faptelor Sale mantuitoare. In ortodoxie cultul este credinta marturisita, simtita, cantata, transformata in rugaciune si intarita prin legatura de credinta cu Biserica intreaga.Aceasta traire se realizeaza mai ales in Liturghie ca un constitutive al vietii Bisericii. De aceea cultul ortodox este o scoala in care rugaciunile si inimile servesc in acelasi timp ca vehicule ale 26

harului si ale doctrinei crestine. Lecturile biblice marturisesc si credinta despre Mantuitorul, dar si actualizeaza istoria Mantuirii. Evanghelia si Apostolul dezvaluie revelatia pe care ne-a facut-o Insusi Dumnezeu, iar predica preotului slujitor o face si maiclara.Adeseori predica foloseste in continutul ei imne si pasaje din rugaciunile liturgice pentru marturisirea credintei si pentru inspiratia ei de moment,ea devine un imn liturgic. Insa, prin cultul Bisericii Ortodoxe se transmit nu numai invataturile de credinta ci si principiile moralei crestine.Crestinul invata din formele si randuielile cultului nu numai cum sa creada despre Dumnezeu si sa cunoasca invatatura crestina, ci si cum sa traiasca dupa voia Lui cea sfanta. Adevarurile de credinta si de morala invatate aici nu raman simple cunostinte teoretice, destinate doar a ne imbogati mintea, ci ele se transforma in fapte si in atitudini de viata. In acest sens, cea mai mare porunca evanghelica si virtute crestina, cea a dragostei si a bunei intelegeri intre oameni a fost si este propovaduita si prin formele cultului divin. Textele biblice, in care este formulata aceasta porunca , au fost incadrate in serviciul cultului sub forma lecturilor din randuiala slujbelor. De pilda, prima Evanghelie din cele douasprezece, care se citesc la Denia din joia Patimilor cuprinde si porunca iubirii, pe care Mantuitorul nostru Iisus Hristos a dat-o in cuvantarea testament adresata Sfintilor Sai Apostoli: ”Porunca noua va dau voua , sa va iubiti unul pe altul .Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti Ucenicii Mei, daca aveti dragoste unii fata de altii “(Ioan,XIII 34-35). Cultul divin ortodox este o propovaduire, o cateheza si de aceea, menirea preotului slujitor de a invata consta nu numai in predicarea doctrinei crestine ci si in explicarea simbolismului actelor de cult si a sensului adevarat al textelor liturgice50.32 Prin intermediul cultului, popoarele ortodoxe (ex. poporul rus) au cunoscut Sfanta Scriptura si dogma sau invatatura de credinta si scrierile Sfintilor Parinti, asa cum le-a prezentat Biserica .Putem spune ca este nevoie de o insistenta exhaustive in cuvant pentru a intari sufletele credinciosilor pe piatra credintei. Aici, rolul cel mai important il are cateheza. Prin cateheza se impartasesc credinciosilor notiunile esentiale si fundamentale ale dogmei si moralei crestine, pentru a sadi in sufletele lor convingeri religioase neindoielnice. Aceste cunostinte trebuie explicate cu intelesul si termenii stabiliti de Biserica si expuse numai in locasul Bisericii in cadrul programului liturgic de slujba. Aici cateheza biblica, dogmatica, morala sau cultica este asociata cu cantarea psaltica, cu citirea psalmilor, a Apostolului si a Evangheliei, a paremiilor, a Sinaxarului si a Cazaniei. Toate aceste elemente instruiesc si

50

Ibidem, op. cit., p. 159

27

edifice complet si temeinic pe credincios, adica ii lumineaza mintea prin sublimitate adancimea si frumusetea ideilor religios morale, tratate, ii incalzesc si delecteaza inima prin melodiile cantarilor psaltice frumos interpretate si ii intaresc vointa in lucrarea faptelor bune. Cateheza liturgica la randul ei isi propune sa trezeasca in sufletele credinciosilor setae de rugaciune si dorinta de cunoastere profunda si temeinica a sensurilor tainice si simbolice ale cultului pentru a-I face sa traiasca momentul sacru si ale intari convingerile religioase. La aceasta lucrare de zidire sufleteasca contribuie atat instructiunile date in cuprinsul catehezei, cat si cadrul liturgic in care este ea integrate: pictura bisericeasca, icoanele, lumanarile si candelele aprinse si in primul rand rugaciunile si lecturile biblice care o preced sau o urmeaza.Astfel mai inainte de toate este absolute ecesar sa cunoastem frumusetea si bogatia de sens si continutul dogmatic si moral al primei rugaciuni cu care incepem orice cult, fie el particular sau public. Aceasta rugaciune ne arata in primul rand cui ne inchinam si pe cine adoram. Cand rostim cu buzele “Imparate ceresc Mangaietorule, Duhul adevarului…” ne inaltam mintea catre o fiinta spirituala absoluta si anume catre Duhul “intelepciunii si al intelegerii” si Il rugam sa se salasluiasca intre noi ca sa ne lumineze mintea si sa ne invete a ne ruga, caci noi nu stim sa ne rugam cum trebuie ci “Insusi Duhul se roaga pentru noi cu suspine negraite” (Romani 8, 62). Un alt motiv pentru care cerem interventia Sfantului Duh este si izbavirea de sub robia pacatului, asa cum cerem in finalul rugaciunii: ”…si ne curateste pe noi de toata spurcaciunea”,pentru ca in fata lui Dumnezeu nu ne putem infatisa cu haina sufletului intinata de necuratia pacatelor. Din aceasta cauza, intreaga noastra viata trebuie sa fie o lupta necontenita pentru smulgerea raului din noi, lucru asupra caruia catehetul va trebui sa insiste cu precadere, mai ales, in incheierea catehezei, pentru a pune temela unei vieti spirituale superioare. Iar, pentru implinirea acestei dorinte ne rugam cu staruinta, ori de cate ori rostim Rugaciunea Domneasca si zicem: ”Vie imparatia Ta , faca-se voia Ta , precum in cer si pe pamant “ (Matei 6,10). Cerem ca viata noastra duhovniceasca sa sporeasca spre tot lucrul bun si folositor noua si semenilor nostri, insa pentru aceasta trebuie sa veghem necontenit ca sa nu se stinga flacara vie a credintei din noi, asa cum spunea Sfantul Apostol Pavel: “Duhul sa nu-l stingeti”. (I Tesaloniceni 5,19). Toate acestea la un loc au menirea de a-l pune pe om in contact nemijlocit cu Dumnezeu si de a pastra neintrerupta relatia de comuniune cu El. De altfel, toate slujbele si sarbatorile bisericesti ne fac sensibila prezenta tainica a Mantuitorului. De exemplu, Vecernia ne zugrvete epoca de dinainte de venirea Lui, adica perioada revelatiei nedepline 28

a Vechiului Testament, Utrenia evoca aparitia in lume a lui Hristos, lumina cea dumnezeiasc si vesnica, iar Sfanta Liturghie ne infatiseaza in chip real intreaga lucrare a intruparii, patimii, mortii, invierii si inaltarii Sale la ceruri. Slujba Vecerniei este mai mult o rugaciune de cerere prin care ne exprimam pocainta, rugand pe milostivul Dumnezeu sa ne ajute sa petrecem timpul vietii in pace si fara de prihana , asa cum reiese din textul rugaciunilor: “Doamne strigat-am…”, “Invredniceste-ne Doamne…”, “Acum slobozeste-ne…”,rugaciuni la care pot fi antrenati toti credinciosii. La sfarsitul slujbei, preotul catehet are datoria de a le explica intelesul acestor rugaciuni si cantari, pentru a face slujba cat mai atractiva si captivanta. Prin aceasta practica pedagogica crestina, Biserica sensibilizeaza sufletele fiilor ei, activeaza constiinta, inmoaie inimi, usureaza poveri launtrice, deschide sufletele spre dragoste, pace, armonie, mila, bunatate si spre tot ceea ce innobileaza fiinta noastra51.33 Cateheza se poate realize si in forma dialogica, cu conditia ca intrebarile adresate sa fie concise, lapidare si logice, pentru a capta atentia ascultatorilor. Intr-o societate secularizata ca cea de astazi, cateheza incearca sa schimbe radical viata sufleteasca a credinciosilor, pentru a o redresa din punct de vedere religiosmoral,pregatindu-i in felul acesta spre realizarea idealului supreme, mantuirea. Dar, pentru o intelegere si asimilare cat mi simpla a cunostintelor predate in cadrul lectiei, in primul rand catehetul trebuie sa se ofere pe sine insusi pilda de adevarata credinta, adica de credinta dreapta si nu fariseica si, in al doilea rand, poate face apel si la mijloacele intuitive, indreptandu-le credinciosilor privirea catre scenele iconografice din biserica. Acest principiu psihologic se poate aplica in toate serviciile liturgice ale anului bisericesc, in care preotul catehet gaseste de cuviinta sa catehizeze, insa, mai ales in saptamana Sfintelor Patimi, la slujbele Deniilor, unde drama suferintelor si a mortii Mantuitorului devin tot mai adanc traite inaintea ochilor credinciosilor, datorita frumusetii si puterii de sugestie a rugaciunilor, imnelor si procesiunilor care alcatuiesc ritualul acestor slujbe. De asemenea, acest principiu psihologic religios se poate aplica si la explicarea imnelor bisericesti specifice acestei perioade a Triodului, cantari ce au menirea de a indemna pe crestini la pocainta, insa cel mai important subiect al catehezei liturgice

51

Prof. Vasile Miron, Cateheza liturgica si mistagogica in parohie astazi, in “Ortodoxia”, XLVIII (1997), nr. 1-2, p. 97

29

ramane Sfanta Liturghie. Prin lucrarea Sfantului Duh, Sfanta Liturghie pastreaza vie in sufletele noastre pomenirea Domnului, dragostea si invatatura Lui cuprinse in Sfanta Evanghelie, in Jertfa si cuvintele Lui, din care ne hranim si prin care ne mantuim. In felul acesta, cateheza devine un camp vast si roditor de formare a deprinderilor religios-morale, un mijloc de reincrestinare a omului pustiit si launtric. Pentru refacerea starii sufletesti, preotul catehet va trebui sa-si indrepte haina cuvantului sau mai ales in catehezele mistagogice, unde va trata pe rand fiecare Sfanta si ierurgie, deoarece si acestea cuprind tot atatea invataturi edificatoare pentru viata crestina, ca si Sfanta Liturghie si cele sapte Laude52. In concluzie, scopul invtamantului catehetic, liturgic si mistagogic nu este numai acela de a aface cunoscuta credinciosilor semnificatia simbolico-mistica a randuielilor de cult, ci acela de a-l indrepta si renaste sufleteste pe credincios, pentru viata cea noua in Hristos, facandu-l totodata sa valorifice acest har prin credinta roditoare de fapte bune. De aceea, ea nu trebuie sa lipseasca niciodata din atentie si preocuparile pastoral-misionare si liturgice ale preotului ortodox. In ordine cronologica, in cadrul serviciilor divine, cateheza premerge predicii si este firesc sa fie asa din punct de vedere metodico-pedagogic, fiindca cateheza pregateste terenul spiritual pentru desfasurarea in bune conditii a ctivitatii predicatoriale. Cateheza are ca tinta principala luminarea mintii prin insusirea devarurilor religios-morale. Ea initiaza pe credincios in cunosterea elementara a invataturilor dogmatice, morale si cultice si desteapta in suflet credinta. “Credinta este ochiul care lumineaza intreaga constiinta si naste intelegerea” si “sufletul luminat prin credinta si-L reprezinta pe Dumnezeu, vede pe Dumnezeu atat cat omeneste este cu putinta”53.34 Predica, fara a ignora actiunea didactica de luminare a mintii cu invatatura credintei, are in vedere in vedere in primul rand miscarea inimii (delectarea spiritului) si determinarea vointei spre practicarea virtutilor crestine.”Crestinul desavarsit trebuie sa practice virtutea, ca de la aceasta sa se grabeasca spre prietenia cu Dumnezeu,implinind din dragoste poruncile”54. Deci si predica si cateheza sunt la fel de importante pentru redresarea si imbunatatirea vietii sufletesti a credinciosilor. Una indeamna spre cunostinta si intelegere,

52

Ibidem, p.102 Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza a V-a, trad. in rom. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru in col. Cateheze, Ed. I. B. M. B. O. R., Bucuresti 2003, p. 72 54 Sfantul Clement Alexandrinul, Stromata a IV-a, cap. 13, tad in ro. De Pr. Prof. Dr. Dumitru Fecioru, , Ed. I. B. M. B. O. R., Bucuresti, 1982, p. 276 53

30

iar cealalta spre lucrarea poruncilor divine si indeplinirea faptelor bune. “Esenta credinciosiei consta din doua lucruri: din invataturi drepte si din fapte bune. Nici invataturile nu-s bine primite de Dumnezeu fara fapte bune si nici faptele savarsite fara invataturi drepte nu-s primite de Dumnezeu”55. Asadar, prin predica si cateheza, crestinii sunt atrasi sa retraiasca Evanghelia ca o putere mantuitoare. Din acest motiv, cultul divin trebuie valorificat atat omiletic cat si catehetic pentru tezaurul sau de doctrina si pietate crestina. El reprezinta o adevarata scoala de invatatura crestin-ortodoxa, o bogata comoara de invataminte, la indemana si pe intelesul tuturor.

Cultul divin public ortox, izvor al predicii si catehezei

Propovaduirea invataturii crestine in cadrul cultului inseamna aducerea la cunostinta credinciosilor, care participa la serviciile divine, a intregii invataturi crestine necesara dobandirii mantuirii, deoarece prin cult se face simtita o vestire si o proclamare lucrarii mantuitoare a lui Dumnezeu, care este cuprinsa in fiecare act al cultului divin al Bisericii, incepand cu Botezul si sfarsind cu Sfanta Impartasanie56. In cuprinsul randuielii slujbelor bisericesti, invatatura de credinta este expusa sintetic, fie sub forma prescurtata a Crezului, fie sub forma cantarilor, a rugaciunilor si a formulelor liturgice. Toate simbolurile, actele si formele de cult si tot ceea ce se savarseste, se canta si se rosteste in timpul oficierii slujbelor ne indreapta gandul catre Domnul nostrum Iisus Hristos si prin ele Il vedem aratat pe El si intreaga Lui lucrare mantuitoare. Petrecerea impreuna cu Hristos, ascultarea de glasul Lui si unirea cu El se realizeaza atat prin participarea activa la slujbele cultului divin, cat si prin receptarea adevarurilo dogmatice si a regulilor de viata morala care se impartasesc tot in cadrul solemn al cultului prin propovaduirea cuvantului evanghelic.35 A propovadui cuvantul lui Dumnezeu, inseamna a nu scapa din vedere nici un prilej potrivit pentru a aduce pe credinciosi la cunoasterea invataturii dreptei credinte asa cum indeamna Sfantul Apostol Pavel pe Timotei:”Propovaduieste cuvantul, staruie cu timp si

55 56

Sf.Chiril al Ierusalimului, in trad. rom. op. cit., p. 50 Pr. Prof. Vasile Miron, op. cit., p. 165

31

fara timp, mustra, cearta, indeamna cu toata indelunga rabdare si invatatura” (II Timotei 4,2). Pe langa vestire, proclamare si propovaduire, cuvantul lui Dumnezeu este predicat de catre slujitorii bisericii in cadrul atmosferei religioase a cultului, potrivit cu importanta momentului liturgic respectiv. Deci, propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu reprezinta I esenta un act de cult, de raspandire a invataturii crestine in randurile credinciosilor pentru ca acestia, treptat sa ajunga la cunostinta slavei lui Dumnezeu, la unire si comuniune cu El, la mantuirea sufletului57.36 Cuvantul lui Dumnezeu, voia lui cea sfanta, viata intreaga a Mantuitorului, deci intreaga invatatura crestina, ni se transmite pe diferite cai si, mai ales prin predica si prin actele liturgice. Insa, idealul evanghelic pentru crestinism nu consta doar in asimilarea intelectuala a cuvantului predicat, ci si in experienta trairii lui, in traducerea lui in viata de zi cu zi a credinciosilor. Este vorba despre trairea noastra in Hristos si cu Hristos, adica innoirea si modelarea continua a propriei noastre fiinte sufletesti, pana lastarea barbatului desavarsit (Efeseni, IV,13), potrivit indemnului: “Fiti desavarsiti precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este” (Matei V,8). Aceasta actiune sinergica, care inglobeaza transpunerea in fapte a invataturii evanghelice si transformarea totala a vietii credinciosului dupa chipul lui Iisus Hristos este rodul operei de catehizare.A catehiza inseamna a instrui si a educa din punct de vedere religios. Denumirea, notiunii provine de la verbul grecesc κατηχεϊν care inseamna a rasuna de sus in jos, iar in cazul nostru, desemneaza ecoul de sus in jos la Logosului divin, Dumnezeu Cuvantul, in sufletele noastre, in viata noastra morala, in gandirea noastra, in trairea noastra religioasa spirituala, dupa exemplele divine58.37 Prin urmare, scopul principal l catehezei este acel de a face personala, intima si publica marturisirea de credinta solemna si obiectiva a Bisericii, pentru a realize principiul unanimitatii doctrinaire, sacramental si disciplinare. Prin aceast lucrare, Biserica intentioneaza sa formeze personalitati crestine, adica crestini mature, active si constienti, care prin Biserica, prin doctrina, prin Sfintele Taine siprin disciplina sa devina ei insisi “biserici ale Sfantului Duh” (I Corinteni,VI,19).

57 58

Drd. Burca V. Gheorghe, op. cit., p. 82 Pr. Prof. Mihai Bulacu, Principiile catehezei si personalitatea catehetului in Studii Teologice, I (1949), nr. 7-8, p. 536

32

In acest sens, se poate conchide ca atat predica cat si cateheza isi au izvorul in cultul divin ortodox si au ca scop principal transmiterea si insusirea invataturii crestine, urmata apoi de reflectarea adevarului religios in sfintenia vietii credinciosului si trairea vietii crestine in stransa dependenta de o simtire purificata de patimi si de pacate. In Ortodoxie, adevarul religios inainte de a fi exprimat in formule dogmatice si expuneri metodice se marturiseste prin imne, prin antifoane si doxologie, devenind el insusi imn, antifon, doxologie. Adevarul de credinta care a devenit astfel rugaciune doxological, pregateste sufletul credinciosului pentru intalnirea cu Dumnezeu. In Ortodoxie nu se poate intelege doctina in afara Liturghiei, caci doctrina si Liturghia se implica si se confirma reciproc, fiindca slujba intreaga contine multiple elemente dogmatico-morale si biblico-religioase edificatoare si indrumatoare pe calea virtutii. In cultul Bisericii Ortodoxe “slujba este de la sine atat de instuctiva incat o predica speciala nu este totdeauna indispensabila”59. Predica intregeste frumusetea slujbei sau mai bine zis este o incoronare a ei. Toate slujbele bisericesti reprezinta un nesecat izvor de inspiratie pentru predica crestina alaturi de Sfanta Scriptura, operele patristice, catehisme, manuale si tratete de teologie. Cartile de slujba sunt un deposit sacru de invatatura, bogat in idei dogmatice, morale, ascetico-mistice si latreutice, strabatute de fiorul evlaviei si de un cald unanism crestin. Ele sunt marturii vii ale Sfintei Scripturi si ale Sfintei Traditii iar pietatea si trairea liturgica a Bisericii, unul din izvoarele datatoare de viata a cunoasterii lui Dumnezeu.38 Insa nu numai rugaciunile si cantarile bisericesti constituie un material didactic si un izvor bogat al cunosterii cuvantului dumnezeiesc, ci si lecturile biblice: psalmi, paremii, Apostol, Evanghelie. Asa se prezinta cazul mai ales cu Psaltirea, in cuprinsul careia intalnim stihuri de lauda si preamarire adusa lui Dumnezeu, dar si invataturi pretioase pentru mangaierea sufletelor, pentru potolirea grijilor vietii, pentru implinirea bucuriilor si nadejdilor credinciosilor, ca si indemnuri la rabdare, bunatate si statornicie in credinta. Fiecare cuvant al cartii sfinte da putere sufleteasca, este intaritor si edificator al vietii religios-morale. ”Psalmul este cartea elementara de invatatura pentru cei ce intra in viata, crestere pentru cei ce inainteaza in varsta, intarire pentru cei mature.Psalmul este glas al Bisericii; psalmul inveseleste sarbatorile; psalmul creeaza tristetea cea dupa Dumnezeu; psalmul scoate lacrima si din inima de piatra; psalmul este lucrul ingerilor, vietuire cereasca, parfum duhovnicesc. In psalmi este cu putinta sa gasesti invatatura desavarsita

59

Serghei Bulgakov, Ortodoxia, trad. in rom. de Nicolae Grosu, Bucuresti, 1994, p. 135

33

despre Dumnezeu, prevestirea despre venirea in trup a lui Hristos, amenintarea cu judecata, nadejdea invierii, frica de pedeapsa, fagaduintele slavei, descoperirile tainelor; toate sunt stranse ca intr-o mare si obsteasca visterie in Cartea Psalmilor”60.39De aceea Psaltirea este nelipsita din casele credinciosilor si atat de utilizata in cultul divin public al Bisericii Ortodoxe. Din psalmi se face evident indemnul educativ – religios la “inima curata” si la “duh drept” adica la innoirea interiorului omenesc, la sfintirea credinciosilor pe toate planurile. Aceleasi invataturi dogmatice si indemnuri morale practice din care predicatorul crestin se poate inspira in alcatuirea predicilor si in orientarea credinciosilor pe calea implinirii voii lui Dumnezeu, le putem desprindebvsi din alte carti de ritual cum ar fi de pilda: Octoihul Mare, Triodul, Penticostarul si cele 12 Mineie. Ele impletesc in chip ideal invataturile religios morale care isi urmeaza cursul lor firesc in randuiala slujbei, ci, cuprinde in ea un inteles adanc, un alegorism bogat in idei instructive-educative. De-a dreptul cuceritor este expusa pedagogia mantuirii prin cuvintele: “Veniti sa ne inchinam Celui mai inainte de veci din Tatal nascut, lui Dumnezeu-Cuvantul, Cel intrupat din Fecioara Maria; ca, rastignire rabdand, ingroparii S-a dat, precum Insusi a voit; si inviind din morti, m-a mantuit pe mine,omul cel ratacit”61. Sau: “Trecut-am umbra Legii si darul a venit; ca precum rugul n-a ars fiind aprins, asa Fecioara ai nascut si Fecioara ai ramas.In locul stalpului celui de foc, a rasarit Soarele dreptatii, in locul lui Moise, Hristos, mantuirea sufletelor noastre”62. Iata adevaruri dogmatice exprimate pe intelesul tuturor credinciosilor. De fapt Octoihul Mare poate fi socotit un adevarat compendiu al creatiei poetico-dogmatice in care sunt expuse patetic apoape toate temele fundamentale ale dogmatice ortodoxe, nu in mod abstract, speculative sau intelectualist, ci stilizate, adica invesmantate in forma poetica si artistica, in care ideile adanci sunt transpuse direct prin metafore, alegorie, simbol, epitete si redate in versuri sub forma de strofe, pentru a face cat mai sugestiv continutul metaforic al acestor idei crestine, trezind sentimentului sublimului si emotia prezentei divinitatii transcendente sensibilizate maximal prin arta conceptului interpretat poetic si melodic. Iata cat de concis si expresiv este prezentat actul creatiei lumii in imnografia Octoihului: ”Toate le-ai adus la fiinta cu Cuvantul Tau si cu Duhul, pentru bunatatea Ta, Doamne; apoi m-ai facut pe mine, fiinta cuvantatoare, sa slavesc sfant numele Tau, Atotputernic”63.40 60

Sf.Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, trad. in rom. de Pr. D Fecioru in col. “P. S. B.”, vol. 17, Bucuresti, 1986, p. 184 Prima stihira de la Doamne strigat-am de la Vecernia Mare de sambata seara gl II, in Octoihul Mare, ed a VI-a, Bucuresti, 1975, p. 105 62 Dogmatica Nascatoarei de Dumnezeu de la Vecernia de sambata seara gl II, in Octoihul Mare, ed. cit., p. 106 63 Stihira intai de la Doamne strigat-am de la Vecernia de Duminica seara, gl.I, in Octoihul Mare, ed. cit., p. 129 61

34

Tema creatiei este zugravita de imnograful crestin in concordanta cu conceptul de gandire a Sfintilor Parinti, care intotdeauna au invatat ca Dumnezeu-Tatal a adus la existenta intreaga faptura “prin Fiul si prin Duhul Sfant”. “Cel ce pe toate le-ai adus dintru cele ce n-au fost cu Cuvantul zidindu-le, si savarsindu-le cu Duhul, Atottiitorule Stapane, intru dragostea Ta ma intareste”64. Aceasta invatatura dogmatica o gasim formulata si in cuprinsul rugaciunilor din randuiala Sfintelor Taine si ierurgii si chiar in continutul rugaciunii Anaforalei liturgice, exemplu: “Ca Tu de bunavoie toate aducandu-le dintru nefiinta intru fiinta, cu puterea Ta tii faptura si cu purtarea Ta de grija chivernisesti lumea…”65, “caci cu dreptate si cu chibzuire adevarata , ne-ai adus toate;ca zidind pe om , luand tarana din pamant, si, cu chipul Tau, Dumnezeule, cinstintu-l, l-ai pus in raiul desfatarii, fagaduindu-L intru paza poruncilor Tale, viata fara de moarte si mostenirea vesnicilor bunatati”66. Teologia intruparii Fiului lui Dumnezeu, care S-a facut om pentru ca sa-l ridice pe om la cinstea si demnitatea de fiu adevarat al lui Dumnezeu este dezbatuta si analizata pe larg in cantarile Octoihului si in special in Dogmaticile celor opt glasuri, exemplu:”Imparatul cerurilor, pentru iubirea de oameni, pe pamant s-a aratat si cu oamenii a petrecut; ca din Fecioara curata trup luand si dintr-insa iesind cu luarea firii omenesti: unul este Fiul, indoit in fire, dar nu in fete. Pentru aceasta, pe Acesta propovaduindu-l, desavarsit Dumnezeu si om desavarsit cu adevarat marturisim pe Hristos, Dumnezeul nostru. Pe Care roaga-l Maica nenuntita, sa se miluiasca sufletele noastre”67. Opera iconomiei divine si manifestarea prezentei vii s lucratoare a lui Dumnezeu in Biserica Sa, descris in vibrantele si minunatele poeme ale Octoihului, are implicatii si ecuri adanci in sufletul credinciosului, care, percepand mesajul cantarii imnografice si intuind cu mntea tainele intelepciunii si iubirii lui Dumnezeu raspunde doxologic, coplesit de sentimental sublimului si a maretiei divine, exemplu: “Ce vom da in schimb Domnului pentru toate cate ne-a dat noua? Ca pentru noi, Dumnezeu este intre oameni; pentru firea cea stricata , Cuvantul trup S-a facut si S-a salasluit intre noi;pentru cei nemultumitori Facatorul de bine; pentru cei robiti,slobozitorul; pentru cei ce sedeau in intuneric,soarele dreptatii; pe Cruce, Cel fara patima; in iad, Lumina; in noapte, Viata; invierea pentru cei cazuti. Catre Care sa strigam: Dumnezeului nostru, slava Tie”68.41 64

Stihira intai de la Cantarea a III-a a Canonului Utreniei de Miercuri, gl. III,in Octoihul Mare, ed. cit., p. 237 Rugaciunea e sfintire a apei din randuiala Tainei Sfantului Botez, in Molitfelnic, ed. a V-a, Bucuresti, 1992, p.32 66 Rugaciunea a doua a Anaforei liturgice din Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, in Liturghier, Bucuresti, 2000, p. 227228 67 Dogmatica Nascatoarei de Dumnezeu, de la Vecernia de sambata seara, gl. 8, in Octoihul Mare, ed. cit., p. 644-645 68 Stihira a patra de la Laudele Utreniei de Duminica,gl. 7, in Octoihul Mare, ed. cit., p. 574 65

35

Aceasta stihira cupride toata itoria Revelatiei divine si concentreaza in esenta ei intreaga hristologie si ecleziologie. Atributele divine sunt si ele un subiect important al imnografiei ortodoxe. In cantarile nostre bisericesti, Dumnezeu este numit Filantrop, adica iubitor de oameni, iar iubirea Lui ne atrage spre ultima treapta a comuniunii oastre cu El: ”Ziditorule, Care ai miluit toata faptura prin iubirea Ta de oameni si Cuvantule al lui Dumnezeu, Cel ce cu smerenia cea negraita a iridicat pacatul lumii ,ridica acum, ca un milostiv, si sarcina mea, si jugul meu cel prea greu il usureaza”69. Invierea Domnului, eveniment de dimensiune cosmica, este elogiata in toata splendoarea si maretia ei unica in cantarile Penticostarului si in stihirile Vecerniilor si Utreniilor duminicale a celor opt glasuri ale Octoihului.Hristos “a inviat din mormant ca un Dumnezeu intru slava, si lumea impreuna a inviat”, glasuieste textul codacului invierii (Octoihul Mare).Aceasta inseamna ca lumea cea cazuta prin pacat dobandeste o noua valoare superioara. Hristos cel inviat sadeste in faptura umana germenele nemuririi, o inalta la Sine, o patrunde de stralucirea slavei Sale, o face partasa mortii si invierii Sale si ii deschide perspectiva mostenirii vietii vesnice.Aceasta idée dogmatica referitoarea la cuprinderea noastra virtuala in actul soteriologic al jertfei si invierii lui Hristos este dezvoltata astfel de imnograful crestin: “Ieri m-am ingropat impreuna cu Tine, Hristoase; astazi ma scol impreuna cu Tine, inviind Tu; rastignitu-m-am ieri impreuna cu Tine, Insuti impreuna ma preamareste, Mantuitorule, intru imparatia Ta”70.Vestirea cutezatoare a invierii este inseparabil legata de mesajul Crucii si a mortii Mantuitorului,Care prin “moartea Sa cea de viata datatoare”, a surpat puterea mortii si a intrat biruitor in starea de slava.Realismul primar, optimist, mistic si in acelasi timp eshatologic apare aici in intreaga sa forta si semnificatie. Stralucirea vietii lui Hristos transfigurate prin inviere, lumineaza acum lumea si viata. Acest spirit, acest triumph, aceasta bucurie a biruintei binelui asupra raului si a vietii asupra mortii strabate ca un fir rosu intregul continut al imnelor religioase ale Octoihului si Penticostarului. “Celui ce a inviat din morti si a luminat toate, veniti sa ne inchinam; ca din tirania iadului ne-a slobozit pe noi, prin scularea Sa cea de a treia zi, viata daruindu-ne noua si mare mila”71. Aceasta bucurie triumfatoare exprimata elocvent in cantarile pascale ne dezvaluie si o experienta mistica si anume faptul ca in Persoana lui Hristos cel inviat, intreaga faptura umana simbolizata in protoparintele ei Adam este inca 69

Stihira a treia de la Doamne strigat-am, de la Vecernia de luni seara, gl. 1, in Octoihul Mare, ed. cit., p. 42 Stihira a treia a Cantarii a-III-a, de la Canonul Pastelui, in Penticostar,Bucuresti, 1999, p. 16 71 Stihira a doua de la Stihoavna Vecerniei de sambata seara, gl. 7, in Octoihul Mare, ed. cit., p. 559 70

36

de acum, potential inviata din morti si indumnezeita iar in veacul viitor se va impartasi deplin din plenitudinea vietii si fericirii vesnice care ne-a fost noua pregatita si oferita de Hristos prin invierea Sa.”Hristos, “Pastile cele noua si sfinte”, care “ne-a trecut din moarte la viata si de pe pamant la cer”, ne va da putinta “sa ne impartasim cu El, mai adevarat, in ziua cea neinserata a Imparatiei Sale”72. Acesta este mesajul pe care ni-l transmit cantarile invierii din noptea Sfintelor Pasti. Insa cel cedoreste sa devina partas vietii preamarite a lui Hristos trebuie sa se rastigneasca impreuna cu El, ”ca sa se nimiceasca trupul pacatului” (Romani VI, 6) sis a se realizeze pe sine in “omul cel nou”, in “faptura noua” dupa chipul si statura lui Hristos (Galateni VI, 15). Primul pas pe calea indreptarii morale si temelia cea mai profunda a renasterii sufletesti este sentimentul adanc al caintei. Perioada liturgica anterioara Sfintelor Pasti, numita a Triodului, care se intinde pe o durata de zece saptamani, are tocmai aceasta sfanta menire, de a crea climatul, conditiile si mijloacele spirituale pentru a predispune si a ajuta sufletul crestinesc sa indeplineasca o sincera si adevarata pocainta: “Usile pocaintei deschide-mi mie Datatorule de viata…”, “caci cu pacate grozave mi-am spurcat sufletul si cu lenevire mi-am cheltuit toata viata mea”, iar acum, “cugetand la multimea faptelor mele cele rele, eu ticalosul, ma cutremur de infricosata zi a judecatii; ci indraznind spre mila milostivirii Tale, ca David strig Tie: Miluieste-ma, Dumnezeule dupa mare mila Ta”73.42Aceste imne impreuna cu multe alte cantari si rugaciuni penitentiale pline de duiosie si de umilinta care rasuna in biserici mai ales in perioada Postului Mare infatiseaza starea dramatica a omului cazut, rascolesc sufletul si trezesc constiinta din amortirea pacatului, desteptand sentimentele de pocainta, dar si de mangaiere , incredere si nadejde in harul izbavirii si al iertarii pacatelor. Toate cantarile bisericesti din aceasta perioada dau expresie acestor trairi launtrice si puternice vibratii sufletesti. ”Suflete al meu, suflete al meu, scoala , pentru ce dormi? Sfarsitul se apropie si vrei sa te tulburi. Desteapta-te dar, ca sa se milostiveasca spre Tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindenea si toate le plineste”74. Insa cel mai expresiv, mai sublime si mai inaltator imn de pocainta care se citeste in acesta perioada a postului este Canonul Sfantului Andrei Criteanul. Cainta ca exercitiu spiritual, isi gaseste in acest canon cea mai inalta expresie. “Insumi idol m-am facut, spurcandu-mi cu poftele sufletul meu. Ci intru pocainta ma primeste si intru cunostinta ma cheama; ca sa nu ma fac castig, nici 72

Stihira intai din Cantarea I a Canonului Pastelui si stihira a treia a Cantarii a IX-a,a aceluiasi canon, in Penticostar,ed. cit., p.16 si 22 73 Triodul, Bucuresti, 2000, p.7 74 Codacul Suflete al meu al Canonului de pocainta al Sfantului Andrei Criteanul,in Triod, ed. cit., p. 133

37

mancare celui strain. Mantuitorule, Tu insuti Ma miluieste”75. Acest canon este o adevarata lectie educativ-pedagogica a umilintei, a smereniei si a pocaintei desavarsite, si este capabil sa lumineze si sa sensibilizeze orice suflet molesit de valtoarea patimilor. “Mintea s-a ranit, trupul s-a molesit, duhul boleste, cuvantul a slabit, viata s-a omorat, sfarsitul este langa usa. Pentru aceasta ticalosul meu suflet ce vei face, cand va veni Judecatorul sa cerceteze cele ale tale?”76. Toata cartea Tiodului este plina de indemnuri staruitoare la cercetarea constiintei, la tanguirea greselilor, la cainta sincera, la rugaciune fiebinte si la indreptarea vietii crestinesti. Si ordinea in care se succed pericopele evanghelice din duminicile Triodului inseamna o indrumare pedagogic-religioasa spre refacere spirituala prin cainta sincera si prin intoarcere la Dumnezeu. In prima Duminica care inaugureaza ciclul Triodului, numita a Vamesului si a Fariseului, Biserica ne invata prin textul pericopei evanghelice (Luca XVIII, 10-14) si prin glasuri de cantari duhovnicesti, ca daca vrem sa ajungem la Hristos, la bucuria invierii Lui si la slava cerului trebuie sa ne dezbracam de haina mandriei fariseice sis a ne imbracam in smerenia vamesului. ”Sa nu ne rugam ca fariseul fratilor, ca cel ce se inalta pe sine, se va smeri, ci sa ne smerim inaintea lui Dumnezeu ca vamesul, prin postire,strigand: Dumnezeule milostiveste-Tespre noi, pacatosii”77.43 In a doua Duminica, numita a Fiului Risipitor, Biserica ne pune in fata chipul ideal de pocainta concretizat in persoana fiului ratacit (Luca XV, 11-32) care in aceleasi conditii sufletesti, s-a smerit pe sine ca si vamesul, si caindu-se din adancul sufletului, a fost primit in bratele duiosului sau tata, care l-a integrat in sanul familiei, asa cum si Tatal cel ceresc va salaslui pe cei drepti in odihna Sa cea vesnica. Asemenea lui, si noi pacatosii strgam cu umilinta, implorand indurarea si negraita iubire de oameni a lui Dumnezeu: “Ca fiul cel desfranat am venit si eu, Indurate, care toata viata am cheltuit-o intru instrainare, risipitam bogatia, pe care mi-ai dat-o Parinte, primeste-ma pe mine cel ce ma pocaiesc, Dumnezeule si ma miluieste”78. In a treia Duminica a Infricosatei Judecati, Sfanta noastra Biserica ne incredintreaza ca faptele indreptarii noastre se vor descoperi inaintea intregului univers crestin in ziua cea

75

Stihira a saptea a Cantarii a IV-a a Canonului Sfantului Andrei Criteanu,de la Pavecernita cea Mare de joi seara din saptamana intai a Postului Mare, in Triod, ed. cit., p. 149 76 Stihira a doua a Cantarii a IX-a a Canonului Sfantului Andrei Criteanu,de la Pavecernita cea Mare de luni seara din saptamana intai a Postului Mare, in Triod, ed. cit., p. 135 77 Stihira intai de la Doamne strigat-am de la Vicernia de sambata seara dinaintea Duminicii Vamesului si Fariseului, in Triod, ed. cit., p. 5 78 Slava de la Litia Vecerniei de sambata seara, dinaintea Duminicii Fiului Risipitor, in Triod, ed. cit., p. 17

38

mare a Judecatii, cand vom primi pentru ele dreapta rasplatire: ”Atunci cartile se vor deschide si faptele se vor vadi, si cele ascunse ale intunericului se vor arata”79. In duminica a patra numita a Lasatului sec de branza, Biserica ne pregateste duhovniceste pentru inceputul Postului Sfintelor Pasti, explicandu-ne sensul si importanta postuluipentru viata crestina. ”Calatoria virtutilor s-a deschis. Cei ce voiti sa va nevoiti, intrati, incingandu-va cu nevointa cea buna a postului Ca cei ce se lupta dupa lege, dupa dreptate, se si incununeaza. Si luand toata intrarmarea Crucii, sa ne luptam impotriva vrajmasului, ca un zid nestricat tinand credinta, si ca o platosa rugaciunea, si ca un coif milostenia”80. Postul cel adevarat nu se rezuma numai la “parasirea mancarilor”, ci si la “instrainarea de toata patima cea pamanteasca, ca robind trupul, care tiraneste sta impotriva noastra, vrednici sa ne facem impartasirii Mielului, Fiului lui Dumnezeu, Celui ce S-a junghiat de buna voie pentru lume; si duhovniceste sa praznuim Invierea Mantuitorului cea din morti…”81. Postul, infranarea,curatia si podoaba virtutilor sunr marturia adevaratei credinte iar pentru triumful si biruinta ei in lupta impotriva prigonitorilor, a ereziilor si a inselaciunilor, Biserica a instituit o sarbatoare speciala in cinstea ei in prima Duminica a Postului numita a Ortodoxiei. In celelalte Duminici din perioada Postului Mare, Biserica cinsteste pe marturisitorii dreptei credinte care au ilustrat-o in pilda vietii lor curate si sfinte; pe cei ce au luat crucea lui Hristos si au urmat invataturii Lui (Marcu VIII, 34-38); care s-au aratat cinstite locasuri ale Duhului si stalpi ai Bisericii (Sf.Grigorie Palama) savarsind roade vrednice de pocainta (Sfantul Ioan Scararul si Sfanta Maria Egipteanca), lasandu-ne peste veacuri modele stralucite de nevointa ascetica. Acesti atleti ai credintei crestine “locuitori ai pustiului si ingeri in trup” si-au curatit simtirile de patimi ca sa Il putem vedea pe Hristos si astazi, identificat in persoana fratilor nostri suferinzi si oropsiti, pe care suntem datori sa-i slujim din iubire, ca “nu este imparatia lui Dumnezeu mancarea si bautura, ci dreptatea si ni nevointa cu sfintenie” iar “intr-insa nu vor intra bogatii, ci numai cei ce-si pun averile lor in mainile saracilor…, cei ce miluiesc in toate zilele, care se desfateaza in Domnul si in lumina Lui umbla”82.44 In ultima saptamana a Postului numita Saptamana Mare sau a Sfintelor Patimi, Biserica serbeaza si comemoreaza in acelasi timp, in serviciul divin al Deniilor, drama 79

Stihara a doua de la Laudele Utreniei Duminicii Infricosatoarei Judecati, in Triod, ed. cit., p. 50 Stihira a doua de lalaudele Utreniei Duminicii Lasatului sec de branza, in Triod, ed. cit., p. 108 81 Stihira intaia de la Stihoavna Vecerniei de Marti seara din saptamana intai a Postului Mare, in Triod, ed. cit., p. 144 80

82

Slava de la Laudele Utreniei Duminicii Mariei Egipteanca, in Triod, ed. cit., p. 472

39

cumplita a patimilor si a mortii Mantuitorului, pentru ca mai apoi, sinistrele accente ale chinurilor sfasietoare de pe Golgota sa se sfarseasca in sublima apoteoza a invierii. Evocarea si actualizarea acestui episode tragic din viata Mantuitorului are un sens revelator pentru noi, dezvaluindu-ne taina suferintei, ca mijloc de mantuire, de echilibru si stabilitate morala si de apropiere de Dumnezeu. ”Cel care a suferit pentru noi nu era un om ca toti oamenii, ci Dumnezeu intrupat, Care S-a nevoit in lupta rabdarii.Prin urmare, El care era Dumnezeu, a ingaduit s sufere mai intai aceasta de la oameni, pentru ca apoi noi oamenii sa nu ne rusinam cand suferim de la oameni pentru El unele ca acestea”83. De aceea, Sfanta noastra Biserica, prin randuielile si institutiile ei de cult, dar mai ales prin intocmirea minunata a anului bisericesc sau liturgic cu ciclul sarbatorilor, al posturilor si al asezamintelor ei crestinesti nu urmareste altceva decat sa faca simtita prezenta spirituala, nevazuta, dar reala siperpetua a Mantuitorului in mijlocul credinciosilor ei, pentru ca viata Sa, reinoita prin har in decursul anului bisericesc, sa devina pilda crestinului. In felul acesta, Biserica“ cauta sa incadreze in curentul inepuizabil al harului divin si sa sfiteasca, prin rugaciune continua, toate aceste subdiviziuni ale timpului; ziua cu diferitele ei impartiri (seara, dimineata, ceasurile etc), saptamana, luna, anul si viata noastra intreaga”84.45 Deci, un izvor pretios pentru predica si cateheza este insusi anul liturgic, cu duminicile si sarbatorile lui religioase in care se infatiseaza credinciosilor faptele mantuirii si adevarurile de seama ale descoperirii dumnezeiesti. “Cel mai plastic catehism este calendarul bisericesc, dupa cum Biblia merge cu firul istorisilor si invataturilor sale de la Geneza la Apocalipsa, de la cel dintai cuvant al Creatorului: “Sa fie lumina!”, pana la aparitia Noului Ierusalim ceresc, tot asemenea anul liturgic incepe prin asteptarea si pregatirea venirii lui Mesia, trece prin Gloria cereasca a Taborului si a Golgotei si se incheie cu implinirea definitive a operei de mantuire, o adevarata epopee eroica si didactica, fiindca desfasoara sub ochii nostri, odata cu intregul plan divin, toata gama si panorama adevarurilor inalte ale crestinismului nostru”85. Intr-adevar, “anul nostru religios, miscarea boltei ceresti, este determinat de Intrupare si este confirmat de o serie de sarbatori, sau zile memorabile, care amintesc evenimentele vietii Mantuitorului. Aceste sarbatori nu sunt numai amintiri (ceea ce ar fi o degenerare a vietii religioase), ci intr-o

83

Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza a XIII-a, in trad. rom. cit., p. 192, 199 Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Anul bisericesc (liturgic) si subdiviziunile lui, in “Glasul bisericii”, XXI (1962), nr. 11-12, p. 1087-1088 85 Marin C. Ionescu, op. cit., p. 165 84

40

oarecare masura ele sunt insesi evenimentele. Credinciosii asista la faptul implinit odinioara si-l retraiesc”86. Imnele care vestesc Nasterea Mantuitorului, cele de la Botezul Domnului, lecturile biblice din Saptamana Patimilor si slujbele inaltatoare din luminata zi a Invierii Domnului, se adreseaza credinciosului in intregul lui structural, ca sa-l ridice la idealul desavarsirii crestinesti (Matei V, 48). Toate aceste texte liturgice ofera predicatorului si catehetului crestin un veritabil si valoros material omiletico-catehetic, caci fiecare imn (antiphon, tropar, slava sau condac) reda in continutul lui o multitudine si vrietate de idei si invataturi dogmatico-morale, interesante si utile pentru instruirea religioasa si intarirea sufleteasca a credinciosilor. Unele dintre ele sunt adevarate ode panegirice, in care imnograful crestin exprima sentimentul de adorare fata de Dumnezeu, sentiment manifestat sub forma de rugaciune, de lauda, de multumire si de cerere. Altele contin adevarate definitii dogmatice in care este expusa sintetic invatatura despre dumnezeirea Fiului si unitatea fiintiala a Persoanelor Sfintei Treimi cum ar fi imnele: Unule Nascut, Lumina lina, Doxologia, Raspunsurile mari de la Sfanta Liturghie etc. Slujbele sfintilor din cele 12 Minee sunt de asemenea, un izvor inepuizabil pentru trezirea, dezvoltarea si intarirea credintei si a convingerii religioase a credinciosilor, fiindca viata sfintilor ne prezinta un inalt model de traire cu Hristos si in Hristos. Acatistele sfintilor si ale Maicii Domnului sunt creatii panegirice cu un adanc fond dogmatic, moral si cultural, cu o forma stilistica si artistica impunatoare87. Deci, materialul liturgic mijloceste intelegerea invataturii Bisericii pe seama tuturor credinciosilor. De un lirism coplesitor sunt si cantarile praznicale ale marilor sarbatori ale anului, cum ar fi de exemplu: catavasiile Craciunului (“Hristos se naste slaviti-L, Hristos din ceruri, intampinati-L…”, Canonul Pastilor (“Ziua Invierii sa ne luminam popoare, Pastile Domului, Pastile…”, sau Slava de la Laudele acestui praznic (“Ziua Invierii, si sa ne luminam cu praznuirea si unii pe altii sa ne imbratisam…”. In aceste ode sfinte, frumusetea si sublimitatea praznicului este ilustrata in cea mai poetica limba si in cel mai maret ton. “Modelarea noastra dupa chipul lui Hristos prin credinta adevarata in El sau prin credinta in Hristos cel adevarat si prin viata conforma cu acest chip adevarat al Lui, isi are baza pe de o parte in relatia propozitiilor de credinta cu persoana lui Hristos, pe de alta parte in puterea de modificare ce o exercita asemenea propozitii, cand sunt crezute ca repezentand persona lui Hristos, asuprea finite celui ce crede”88.46

86

Serghei Bulgakov, op. cit., p. 130 Lect. Univ. Dr. Arhim. Vasile Miron, op. cit., p.180 88 Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloaie, Scrieri teologice 1971, litografiat, din Ort. XXIII, nr 4, Bucuresti, p. 575 87

41

Predica tuturor veacurilor se hraneste si din continutul cultului, din cuprinsul rugaciunilor, imnelor si cantarilor liturgice, din toate formele si expresiile prin care se manifesta cultul. Ea isi trage seva atat din fondul cat si din forma artistica a elementelor de cult. Astazi, ca si intotdeauna de altfel, predica treuie sa se caracterizeze printr-u stil adecvat, spiritului liturgic din actele cultului, deoarece Dumnezeu este prezent in realitatea actelor liturgice. El este prezent in Sfanta Liturghie si in rugaciunea liturgica, iar noi comunicam cu El numai daca participam la ele si la predica liturgica, unde preotul slujitor ni-L face cunoscut mereu. Asadar, stilul predicii se refera la imbinarea intre duhul Scripturii si duhul credintei care inspira frumusetea predicii. In ceea ce priveste rostire predicii, important este ca predicatorul sa poata stabili o legatura stransa in ceea ce savarseste el la Sfanta Liturghie si ceea ce invata prin cuvant. In consecinta, scopul predicii liturgice este de a face cunoscit credinciosilor toate cele ce se petrec in fata lor si de a-I ajuta sa inteleaga mai bine sensul adanc al prezentei reale a lui Hristos in actele cultului divin. Ea are menirea de a-idetermina pe credinciosi nu numai sa inteleaga sfintenia locului unde se afla, ci si sa simta si sa traiasca profund frumusetea momentelor liturgice care se desfasoara in fata lor prin sfintele slujbe. Iar pentru implinirea scopului soteriologic, predica are darul de a dezvalui credinciosilor rostul si simbolismul randuielilor liturgice, pentru a-i convinge ca actele cultului sunt niste lucrari sfinte in care lucreaza Mantuitorul Hristos prin Duhul Sfant. Prin lucrarea Sfantului Duh, Sfanta Liturghie pastreaza vie in sufletele noastre pomenirea Domnului, dragostea si invatatura Lui cuprinse in Sfanta Evanghelie, in jertfa si cuvintele Lui, din care ne hranim si prin care ne mantuim.Toate rugaciunile si imnele care o compun, alcatuiesc adevarate catehisme care ne vorbesc despre Dumnezeu, despre viata si invatatura Domnului nostrum Iisus Hristos si despre principalele adevaruri de credinta crestina. Ele sunt redate cu ajutorul mijloacelor intuitive: acte si forme de cult, simboluri etc.Prin aceste elemente de cult ni se inchipuie si ni se dezvaluie inaintea ochilor anumite fapte mantuitoare, ni se comemoreaza si ne se actualizeaza evenimente din istoria sfanta a vietii si activitatii Mantuitorului, ni se sugereaza idei inalte si invataturi religios-morale desprinse din continutul Sfintelor Evanghelii. Astfel: 1.Binecuvantarea de inceput a Sfintei Liturghii: “Binecuvantata este imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh…” pe langa marturisirea concise si clara a credintei in Sfanta Treime, exprima faptul ca imparatia lui Dumnezeu este nu numai o realitate 42

viitoare, ci si realitate prezenta obiectiv aici in cadrul Sfintei Liturghii si in sufletele si viata noastra de crestini ca o stare de “dreptate, pace si bucurie in Duhul Sfant” (Romani XVI,17). 2.Deschiderea usilor imparatesti inchipuie deschiderea imparatiei lui Dumnezeu pentru neamul omenesc. 3.Ectenia mare este inceputul rugaciunii colective a Bisericii in care ne rugam sa se salasluiasca in sufletele si in viata noastra crestineasca darul sfant al pacii pe care l-a realizat Hristos pentru noi, pentru ca El este pacea noastra (Efeseni II,14) si numai in raporturi de pace cu noi cu noi insine, cu Dumnezeu si cu aproapele ne putem ruga pentru indeplinirea scopului primordial al vietii noastre: dobandirea mantuirii vesnice. 4.Iesirea preotului cu Sfanta Evanghelie semnifica inceputul activitatii publice a Mantuitorului in lume marcat de rostirea predicii de pe munte, eveniment ce inaugureaza misiune Sa profetica de propovaduire a cuvantului Evangheliei. De aceea, in acest moment se canta Fericirile, care, prin continutul lor, sintetizeaza intreaga invatatura evanghelica. 5.Formula liturgica “Intelepciune drepti” ne atrage atentia ca si-a facut aparitia in lume Mesia Hristos “Intelepciunea si Cuvantul Tatalui”, in care “locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii” (Coloseni II, 9) iar cantarea “Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos…” este expresia negraitei bucurii cu care sufletele dormice de mantuire L-au primit pe Mantuitorul la inceputul predicarii Sfintei Evanghelii. 6.Imnul Trisaghion (“Sfinte Dumnezeule…”) are o semnificatie trinitara. Cuvintele “Sfinte Dumnezeule” se refera la Dumnezeu- Tatal atottiitorul. “Sfinte tare” ne infatiseaza pe Hristos, “Care este puterea si intelepciunealui Dumnezeu” (I Cor. I, 24), caci El a zdobit capul sarpelui si a surpat puterea mortii. “Sfinte fara de moarte” se indreapta catre Duhul Sfant, Care da viata (Ioan VI,63), iar cuvintele “miluieste-ne pe noi” ne incredinteaza unitatea Sfintei Treimi , caci, desi “trei sunt care marturisesc in cer: Tatal, Fiul si Sfantul Duh, totusi acestia trei Una sunt” (I Ioan VI,7). 7.Citirea Apostolului ne evoca predica Sfintilor Apostoli insarcinati de Mantuitorul cu misiunea de a propovadui Evanghelia la toata faptura (Matei XXXVIII,19) iar citirea Sfintei Evanghelii de catre preot reprezinta chiar pe Mantuitorul predicand Evanghelia multimilor. 8.Iesirea in procesiune cu Cinstitele Daruri sau vohodul mare, simbolizeaza partea finala a lucrarii mantuitoare a Domnului si anume drumul strabatut de El din Betania la Ierusalim, unde avea sa fie osandit de moarte si rastignit.

43

9.Oprirea preotului, prtand in maini sfintele vase, in mijlocul bisericii, inchipuie pe Mantuitorul rastignit pe cruce, formulele de pomenire ne amintesc de rugaciunea talharului, iar painea si vinul nesfintite, aflate pe sfantul disc si in sfantul potir simbolizeaza pe Imparatul slavei Hristos, Care vine sa se aduca “jertfa fara de prihana” (Evrei IX,14), pentru mantuirea lumii. 10.Asezarea Cinstitelor Daruri pe Sfanta Masa (dupa intrarea preotului in altar) inseamna coborarea Domnului de pe Cruce si punerea Lui in mormant, Sfanta Masa inchipuind mormantul, acoperamintele sfintelor vase, mahrama si giulgiurile, iar tamaia, aromatele cu care a fost imbalsamat trupul Domnului. 11.Unirea particelelor Is, Ni si Ka cu Sfantul Sange prin introducerea lor in Sfantul Potir (in momentul chinonicului) simbolizeaza unirea trupului cu sufletul Mantuitorului la inviere , iar caldura inchipuie puterea ,datatoare de viata a Sfantului Duh care a insufletit trupul Domnului. 12.Aratarea Sfantului potir la rostirea cuvintelor: ”Cu frica lui Dumnezeu…”, pentru a-I invita pe credinciosi la impartasire, inchipuie aratarea Domnului pe Muntele Maslinilor dupa inviere iar binecuvantarea poporului cu cuvintele “Mantuieste Dumnezeule poporul Tau…” ne aminteste de binecuvantarea pe care a rostit-o Mantuitorul catre Sfintii Apostoli inainte de inaltarea Sa la cer. 13.Depunerea Sfintelor Daruri la proscomidiar inchipuie inaltarea Mantuitorului la cer iar ultima binecuvantare: ”Binecuvantarea Domnului sa fie cu voi cu toti…”cu care se incheie randuiala Sfintei Liturghii inchipuie pogorarea Sfantului Duh peste Apostoli, care acum, prin mijlocirea si binecuvantarea preotului se revarsa si asupra credinciosilor care au luat parte la sfanta slujba. Prin urmare, scopul final la Liturghie si al intregului cult divin public ortodox este acela de a constitui Biserica si de a o ajuta sa-si indeplineasca vocatia si menirea ei sacra de a-L propovadui pe Hristos si de a-L face prezent in lume.”Cultul crestin, prin natura, structura si continutul sau, este revelarea si realizarea de catre Biserica a propriei ei nature reale. Si aceasta natura este viata noua in Hristos – unirea cu Hristos, cu Dumnezeu Duhul Sfant, cunoasterea Adevarului, unitatii, iubirii, harului, pacii,mantuirii intr-un cuvant infaptuirea deplina a comuniunii cu Dumnezeu si cu semenii”89. 47 Deci, ca o concluzie generala, trebuie sa spunem ca viata crestinului authentic se hraneste din dogoarea si mireasma cultului divin al Bisericii.Ea imprumuta putere din

89

Alexander Schmemann, Introducere in teologia liturgica, trad. in rom. de Ierom. Vasile Barzu, Bucuresti, 2002, p. 71

44

lumina harului ceresc si isi trage seva din substanta rugaciunii si din Sfanta Liturghie, insa pentru ca aceasta functie catehetica sa se poata implini in adevaratul ei sens, este necesar ca preotul sa fie patruns pana in adancurile fiintei sale de spiritul liturgic al trairii Tainei infricosatoare a Sfintei Euharistii alaturi de Marele Arhiereu, Iisus Hristos. Desigur, ca in sensul acesta, se impune in mod imperios, ca preotul liturghisitor prin mijloacele pe care le are la dispozitie, sa insufle credinciosilor acest spirit liturgic: prin felul cum oficiaza Sfanta Liturghie, prin predica si cateheza, dar mai ales prin viata si trairea lui de zi cu zi, ca sa poata spune impreuna cu Apostolul: ”Fiti mie urmatori, precum si eu lui Hristos”(I Corinteni 4,16), sau “Ceea ce ati invatat si ati primit si ati auzit si vazut la mine, acestea sa le faceti”(Filipeni 4,9). “Nu este suficient sa ai rugaciunea, ci trebuie sa devii, sa fii rugaciune, rugaciune intrupata. Nu este suficient sa ai clipe de slavire a lui Dumnezeu, ci trebuie ca intreaga viata, orice act, orice gest, pana la surasul chipului omenesc sa devina cantec de lauda, ofranda, rugaciune. Sa dai nu ceea ce ai, ci ceea ce esti”90. 48 Cat privesc adevarurile dogmatice si morale transpuse in formele cultului, acestea trebuie explicate si aprofundate pe intelesul credinciosilor in cadrul lectiilor de catehea, deoarece aici, credinciosul angajat in starea de rugaciune si sensibilizat de emotia mistica si armonia placuta a cantarilor le asimileaza mai usor si mai adanc decat in catehisme. De aceea Sfintii Parinti au inclus in practica catehizarii doua elemente fundamentale in procesul educarii si formarii religios morale a caracterelor crestine, si anume rugaciunea si cantarea liturgica. Ca drept dovada, ne stau marturie in acest sens Catehezele Sfantului Chiril al Ierusalimului. Cantarea da textului o mare eficacitate si prin puterea ei de sugestie si impresionare contribuie foarte mult la edificarea si instruirea credinciosilor. In primele veacuri crestine, activitatea instructiv educative nu se oprea odata cu botezul, ci isi propunea sa-I conduca progresiv pe credinciosi catre primirea Sfintelor Taine si totodata urmarea si evolutia lor sufleteasca concretizata in implinirea virtutilor. Prin cateheza, Biserica ii indeamna pe credinciosi la despatimire, pentru a nu neutraliza efectele harului dumnezeiesc, determinandu-i “sa pastreze in inimile lor cuvintele si poruncile dumnezeiesti impreuna cu savarsirea lor”91. 49

90

Paul Evdochimov, Taina iubirii, trad. in rom. de Lector Univ. Dr. Vasile Raduca, Bucuresti, 1994, p. 81

91

Sf Clement Alexandrinul, Stromata a II-a,, in trad. rom. cit., p. 128

45

Cateheza mistagogica isi propune sa faca din crestinii zilelor noastre madulare ale Bisericii lui Hristos, deci urmareste o regenerare sufleteasca, astfel incat credinciosul sa fie apt pentru primirea Sfantului Duh. In concluzie, putem spune ca prin cultul divin, Biserica invata pe crestin nu numai cum sa creada despre Dumnezeu si sa cunoasca invatatura de credinta, cisicum sa traiasca dupa voia Lui cea sfanta.”Ortodocsii sunt buni crestini, cunosc dogmele si le aplica fiindca ii indrumeaza catre aceasta cultul lor, avand ca punct central si esentiallecturi biblice , cantari si acte liturgice care, in totalitate, cuprind intreaga invatatura a Bisericii Ortodoxe, expusa intr-o forma care castiga sufletele si le indrumeaza catre sfintire, pietate, dragoste si fapte bune”92. In felul acesta, cultul este un mijloc eficient de promovare a moralitatii si de propovaduire vie a invataturii crestine. “Dupa cum invatatura ortodoxa este singura si adevarata invatatura adevarata, tot astfel cultul ortodox este singurul cult care exprima in toata curatenia, invatatura Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos”93. Un cleric apusean impresionat de frumusetea si bogatia doctrinara a slujbelor ortodoxe, precum si de valoarea lor didactica, a reliefat faptul ca la noi catehizarea poporului se produce la serviciul liturgic si ca e mai eficace decat lectiile lor tinute pe bancile scolii.”Biserica Ortodoxa, spune el, a pastrat spiritul liturgic al Bisericii primare si continua sa traiasca prin aceasta si sa primeasca viata din acest izvor”94.50

92

Pr. Constantin Dron, Originea si formele cultului crestin, Bucuresti, 1937, p. 80 Ibidem, p. 81 94 Lect. Univ. Dr. Arhim. Vasile Miron, op. cit., p. 187 93

46

CAPITOLUL 2

INOVATIA

A) Definirea termenului inovatie

Termenul de inovatie a fost denumit clasic in doua moduri: ca un act de introducere a ceva nou, o noua idee, metoda sau mijloc, exploatarea cu success a noilor idei, schimbarea care creeaza o noua dimensiune de performanta, procesul de imbunatatire prin introducerea unui element nou. Acest termen este un important topic in economie, afaceri, tehnologie, sociologie si inginerie. Dictionarul explicativ al limbii romane prezinta termenul ca prin rezolvarea unei probleme de tehnica sau de organizare a muncii cu scopul imbunatatirii (productivitatii) muncii , perfectionarii tehnice sau rationalizarii solutiilor aplicate. Cuvantul innovator ne spune aceeasi sursa ca este o persoana care realizeaza o inovatie, care inoveaza ceva iar verbul a inova inseamna a face o schimbare, a introduce o noutate intr-un domeniu, intr-un sistem, a introduce, a adopta, a propaga o inovatie.95 51 52

B) Despre inovatie in general

Intotdeauna in istorie inovatiile au aparut in mod neasteptat. Daca ar fi sa amintim un singur exemplu, cel al sumerienilor, locuitorii Mesopotamiei antice observam faptul ca au fost remarcati prin multele inventii pe care ei le-au descoperit.Multi istorici ii acrediteaza cu inventarea rotii si rotii olarului. Sistemul de scriere cuneiforma a fost primul care ne-a transmis dovezi ale unor evenimente istorice. Ei au fost printre primii astronomi cunoscuti. Au venit cu conceptul de impartire a orei in saizeci de minute si a minutului in saizeci se secunde. Organizarea formatiunilor militare a fost inventata tot de ei, dar cea mai importanta contributie au avut-o sumerienii cand au initiat agricultura intensive in Mesopotamia Antica. Graul, orzul au fost cultivate pentru prima data la o scara mare, deasemenea si cresterea animalelor, ca ovinele si bovinele. Aceste inventii si inovatii pun 95

Dictionarul explicativ al limbii romane , ed. a II-a, Academia Romana , Institutul de lingvistica “Iorgu Iordan”,

Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1998 , p 493

47

civilizatia din Mesopotamia printre cele mai creative culture umane din preistorie si istorie.9653 Inovatia a fost studiata intr-o varietate de contexte fiind insa de cele mai multe ori inteleasa ca o introducere cu success a ceva nou si folositor, util. Trebuie facuta insa distinctia intre descoperire, inventie si inovatie. In decursul existentei sale, fiecare societate a produs sau a asimilat de la alte societati numeroase elemente noi: descoperiri, inventii, inovatii. Acceptiile date acestor termini sunt foarte diferite, neexistand un consens asupra semnificatiilor lor. Descoperirea este perceperea umana a unui nou aspect al realitatii care a existat deja, dar nu era cunoscut. Metaforic vorbind descoperirea este dezvaluirea, relevarea a ceva ce era ascuns, ignorat, acoperit. Au fost descoperite: circulatia sangelui, legea gravitatiei, alcatuirea sistemului solar, structura atomului, ADN-ul uman, etc. Descoperirile adauga elemente noi culturii, ele devin factori ai schimbarii sociale in momentul in care sunt utilizate in actiunea umana. Inventia este realizarea a ceva nou, adaugarea unor elemente noi la obiectele si cunostiintele preexistente. Numitorul comun al inventiei tehnice si al celei artistice este chiar faptul ca ele sunt inventii, deci creatii ale unor obiecte (concrete sau abstracte) care nau preexistat autorului lor.54 Inventia porneste de la descoperiri pe care le combina si le recombina in vederea atingerii unui scop, a implinirii unei intentii. Ceea ce apare nou in cazul inventiei este ideea de combinare si utilizare care nu exista inainte. In inventie se combina aspectele cognitive si cele pragmatice, noutatea constand in realizarea sub forma operationala (procedee, metode, paradigme) sau substantiala (obiecte, dispositive) a unei posibilitati instrumentale si functionale inedite. Inovatia este producerea a ceva nou care este acceptat, implementat si obiectivat in activitate, produse, relatii, organizare. Inovatia porneste de la descoperiri si inventii, dar presupune aplicarea acestora, valorificarea lor sociala in vederea rezolvarii unor nevoi si interese sociale. Inovatiile pot fi clasificate in inovatii materiale (televizorul, avionul, computerul) si inovatii sociale (alfabetul, constitutiile, partidele si diferite organizatii, etc). Unele inovatii au la baza descoperiri si inventii facute de indivizi remarcabili (becul electric, fonograful, telegraful, vaccinul, etc) sau de grupuri de indivizi special constituite (navele cosmice, computerul, bomba atomica, etc…), altele sunt rezultatul unor descoperiri si inventii difuze

96

Dictionar cronologic al stiintei si tehnicii universale, Ed. Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1979, pg 126

48

la care au contribui societati intregi (agricultura, cresterea animalelor, mestesugurile, arta, habitatul). Unele inovatii au ca fundament descoperiri si inventii facute intr-o anumita zona geografica si difuzate in alte societati, unde sufera procese de asimilare, perfectionare, transformare.9755 Altele apar datorita unor inventii si descoperiri facute independent unele de altele (roata, orasele, scrierea). Unele inovatii genereaza tipuri de produse, modele de actiune si forme de organizare sociala cu o durata foarte lunga sau permanentizate (agricultura, scrierea, tiparul, cresterea animalelor, habitatul); alteori durata de existenta a acestora este scurta, ele fiind abandonate sau substituite de alte inovatii, pe masura evolutiei schimbarilor tehnice si sociale (cetatile si fortificatiile au fost abandonate pe masura ce s-au dezvoltat artileria si aviatia; vasalitatea ca forma de organizarea a societatii feudale a fost eliminata de capitalism). In fiecare caz, inovatia este un process continuu care se bazeaza pe un lung sir de inventii si descoperiri precedente. Noutatea adusa de o inventie se poate referi la forma, la modul de utilizare sau la principiul de organizare. Inovatiile care sunt noi sub toate aceste aspecte sunt foarte rare. In functie de gradul de intentionalitate a schimbarii, inovatia spontana se distinge de cea planificata. Multe inovatii raspund provocarilor cu care se confrunta societatile umane, dar nu toate sunt raspunsuri la o necesitate urgenta. Unele dintre ele pot chiar sa existe in afara necesitatilor imediate si sa nu fie folosite mult timp, multe apar in mod neasteptat. Sociologia se intereseaza de identificarea si analiza factorilor sociali care faciliteaza sau blocheaza producerea sau difuzarea inovatiei. Ca o revansa in fata vartejurilor istoriei lumii, Romania este o tara cu un potential urias de inteligenta si creativitate. In dinamica vietii de zi cu zi, tot mai putini avem timpul si dipozitia necesara de a reflecta, la toti cei care prin contributia lor au adus un plus de confort si civilizatie vietii noastre. Prima inventie romaneasca, recunoscuta oficial in istorie (adica mai bine de un secol) a fost o sapa pentru agricultura brevetata in baza “primei legi romanesti asupra brevetelor de inventiune” promulgate de Regele Carol I, in anul 1906. De atunci spiritul inventiv al romanilor a inflorit, iar in prezent Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM) emite cateva sute de brevete pe an. Zeci de inventii romanesti sunt premiate cu diploma si medalii la Saloanele de inventica de la Bruxelles, Geneva, Paris sau Moscova. Cati din magnatii lumii stiu ca stiloul cu care isi semneaza contractele, ori avionul care zboara, ce a devenit un fel de a doua casa sunt rodul ideilor 97

Solomon Marcus, Inventie si descoperire, Ed.Cartea Romaneasca , Bucuresti 1989, p 7

49

unor creatori romani. Iata acum o scurta lista a inventatorilor care trebuie sa ne faca sa ne simtim mandri ca suntem romani: 1.Nicolae Constantin Paulescu, om de stiinta roman care a descoperit hormonal antidiabetic eliberat de pancreas numit mai tarziu insulina9856 2.Petrache Poenaru pedagog, inginer si matematician roman care a inventat topul rezervor pentru stilou in 1827. 3.Victor Babes bacteriolog si morfopatolog roman ,fondator al scolii romanesti de microbiologie.9957 4.Alexandru N.Ciurcu inventator roman care a experimentat prima ambarcatiune propulsata de un motor cu reactie. 5.Dragomir M.Hurmuzescu fizician si inventator roman a inventat dielectrina si electroscopul care-I poarta numele. 6.Aurel Vlaicu inginer roman ,inventator roman si pionier al aviatiei mondiale. 7. Dumitru Vasescu construieste automobilul cu motor cu aburi. 8.Emil Racovita a fost fondatorul biospeologiei.10058 9.Traian Vuia inventator roman, pionier si el al aviatiei mondiale 10.Ana Aslan ,medic roman specialist in gerontologie a evidentiat importanta procainei in ameliorarea tulburarilor distrofice legate de varsta aplicand-o pe scara larga in clinica sa de geriatrie sub numele de gerovital. 11. Anghel Saligny, (1854-1925) - A folosit in 1884, pentru prima data in lume, betonul armat in constructia silozurilor. A proiectat in 1888 si a condus constructia celui mai lung pod metalic peste Dunare din Europa de atunci, la Cernavoda (1890-1895). La lucrarile de amenajare a Portului Constanta a folosit multe solutii tehnice originale. Si in fine, George Constantinescu unul dintre cei mai importanti oameni de stiinta pe care Romania i-a dat de-a lungul vremii.10159 A fost primul care a folosit betonul armat in constructia cladirilor din Romania. Dintre acestea amintim: Palatul Patriarhiei, Hotelul Athenee Palace, Marea Moschee din Constanta, etc

C) Limitele inovatiei 98

Colectiv, Mic dictionar-personalitati ale stiintei, Ed. Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1977, p 230

99

Ibidem p 18 Ibidem p 248 101 Ibidem p 72 100

50

Daca in capitolul precedent vorbind despre inovatii in general, spuneam ca ele produc ceva nou care este acceptat, implementat in activitate, ei bine, cultul divin nu este un camp de experienta al fiecarui liturghisitor in parte caci acest fapt ar genera destramarea cultului, denaturarea doctrinei si sfaramarea unitatii religioase, fenomen observat cat se poate de evident in protestantism. De aceea, indeplinirea corecta a obligatiilor rituale prescrise de regulile tipiconale este o datorie fundamentala a oricarui slujitor bisericesc. Tipicul oficial al bisericii noastre, care este o forma adaptata a “Tipicului Sfantului Sava”(devenit indreptar pentru intreaga Ortodoxie), a stabilit reguli in general valabile pentru savarsirea tuturor slujbelor bisericesti, constituind ghidul normativ pentru toti slujitorii Bisericii noastre. Cu toate acestea, datorita crizei de timp in care traim, precum si datorita cerintelor si nevoilor locale ale credinciosilor sau specificului vietii religioase din anumite zone ale tarii, au aparut anumite particularitati cultice sau mai bine zis adaptari marunte sau diferente rituale specifice diferitelor regiuni sau eparhii din Patriarhia Romana. Problema “Inoirii” in Biserica este o preocupare mult mai veche decat ni se pare. Ea a aparut odata cu Biserica si cu viata crestina care au cerut ce a presupus de la inceput un proces de schimbare, de imbunatatire si de desavarsire a vietii. “Fiti deci desavarsiti precum si Tatal vostru Cel din ceruri desavarsit este”(Matei 5,48), a fost porunca divina care a stat mereu la baza progresului spiritual. Ea a cerut mereu crestinilor “sa lepede pe omul cel vechi stricat de poftele inselaciunii si sa se imbrace in cel nou care este zidit dupa chipul ziditorului sau “ asa cum frumos glasuieste o rugaciune din Randuiala Tainii Sfantului Botez, parafrazand cele spuse de Sfantul Apostol Pavel care invata si sfatuia pe efeseni: “sa va dezbracati de vietuirea voastra de mai inainte, de omul cel vechi, care va striga prin poftele amagitoare si sa va innoiti in duhul mintii voastre sis a va imbracati in omul cel nou, cel dupa Dumnezeu, zidit intru dreptate si sfintenia adevarului”(Efeseni 4,22-24). Fara aceasta innoire interioara a omului launtric, nu poate fi vorba de progress duhovnicesc si de desavarsire. De aceea, aceasta a fost preocuparea permanenta a Bisericii, pentru innoirea sufleteasca a fiilor sai duhovnicesti prin ferirea de pacat sau prin iertarea care se da in Taina Spovedaniei. Caci daca “haina luminoasa a Botezului se intuneca si logodirea neintinata si fara de prihana a Duhului, pentru care ne rugam in Ectenia de la inceputul Botezului, nu se pastreaza si nu se pazeste datorita ispitirii celui rau si pacatelor, atunci intervine cel de-al doilea Botez, cum numesc Sfintii Parinti Taina Pocaintei si ne aduce din nou la starea de curatenie sufleteasca, “iertandu-ne toata greseala cea de voie si

51

cea fara de voie si impacandu-ne si unindu-ne cu Sfanta Biserica in Iisus Hristos, Domnul nostru”. Libertatea pe care au adus-o evenimentele din decembrie 1989, a fost inteleasa gresit de unii slujitori sau membrii ai Bisericii si-au incercat sa o aplice, cu efecte daunatoare vietii bisericesti in mai multe domenii si negresit, si in cel al vietii liturgice102.60De aceea, bunul dobandit cu atatea eforturi si staruinte al uniformizarii liturgice, inceputa de vrednicul de pomenire, Patriarh Justinian Marina, a inceput sa fie tot mai de neluat in seama, ba chiar dispretuit de unii slujitori, fara sa mai vorbim de intelectualii nepracticanti ai vietii de cult care isi gasesc mereu un subiect de critica din slujba bisericeasca, fara a o cunoaste in randuiala, dar mai ales in istoria si simbolismul ei. Devine tot mai evidenta si ingrijoratoare usurinta cu care se face loc inovatiei liturgice si abaterilor de la slujirea corecta, in acord cu randuiala tipiconala stabilita de secole in Biserica Ortodoxa. Ignoranta in materie de pregatire liturgica si Tipic si mai mult lipsa de interes a tinerii generatii de slujitori pentru cunoasterea acestor “obligatii si competente profesionale” , daca le putem numi asa, lipsa de supraveghere atenta, sistematica si permanenta a factorilor de raspundere, faptul ca unii preoti se socotesc liberi sa savarseasca cultul cum cred ei sau sa-l adapteze la diverse cerinte si necesitati, pretinzandu-le noi si moderne, incercand prin aceasta adaptabilitate sau coborare la nevoile si cerintele credinciosilor, uneori interese meschine, pecuniare sau de afirmare desarta si fara merite , toate acestea la un loc au dus la aparitia practicilor numite improprii inovatii, pe care Biserica nu le recomanda. Biserica Ortodoxa nu a fost lipsita nici ea de acest gand al innoirii si al reformei, nu atat pentru problemele care ar fi existat in viata ei si care ar fi necesitat o rezolvare urgenta, si mai degraba pentru a nu fi mai prejos de celelalte confesiuni crestine in care fenomenul reformei, al innoirii si al adaptarii se produsese.10361 Asa s-a nascut ideea intrunirii unui sinod panortodox care sa rezolve problemele stringente din aceasta Biserica. Si in propunerile conferintelor presinodale care au dezbatut temele liturgice s-a ajuns la concluzia ca nu se poate intervene cu schimbari esentiale in cultul divin public ortodox Ceea ce este mai dureros in aceasta lipsa de uniformizare a cultului este faptul ca pe langa raul cel mare pe care il aduce unitatea de credinta, care este exprimata in unitatea cultului ea produce semne de intrebare si de sminteala in sufletele credinciosilor care nu

102

Pr. Prof. Nicolae D. Necula, Traditii si innoire in slujirea liturgica, vol II, Ed. Episcopiei Dunarii de Jos, Galati, 2001, p. 16 103 Pr. Prof. Dr. D.Necula, Traditie si inoire in slujirea liturgica, vol IV , Ed. Cuvantul vietii, Bucuresti 2010 , 27

52

stiu ce sa creada despre preotii ce creeaza asemenea situatii si atidutine sa adopte fata de Biserica, mergand uneori din aceasta cauza pana la a parasi Ortodoxia, trecand la o secta neo-protestanta care, cu tot haosul si improvizatia in savarsirea cultului, da senzatia unei oarecare ordini prin simplitatea si uniformizarea lui104.62A exista deosibiri fie prin omitere, fie prin adaugire, intr-o biserica si alta din acelasi oras in special in ceea ce priveste slujba Tainelor si ierurgiilor este de neadmis. Credinciosii participa si la o biserica si la alta, sesizand aceste diferente. Cand unul din preoti inclina spre inovatii si adaosuri neadecvate in cult, e posibil sa aiba mai multa popularitate decat ceilalti care merg pe linia stricta a randurilor bisericesti. De aceea este necesara uniformizarea cultului divin public ortodox si pastrarea acestei uniformitati liturgice, ca expresie a unitatii de credinta. De multe ori in activitatea noastra pastorala suntem intrebati de credinciosii nostri de ce la o biserica sau la alta aceeasi slujba se face altfel, de ce pomenirile de la ectenii sau de la iesirea cu Sfintele Daruri se fac altele in multe biserici, de ce uniipreoti stau in genunchi in timpul citirii acatistelor iar altii nu, de ce cununia la unele biserici este mai scurta decat la altele, de ce la unele Sfanta Liturghie dureaza pana la o ora mult mai tarzie iar la altele se termina mult mai devreme, de ce unii preoti citesc “Moliftele Sfantului Vasile cel Mare” iar altii nu, de ce unii le insotesc si de stropirea cu apa sfintita iar altii nu, de ce la unele biserici se face impartasirea tuturor credinciosilor fara spovedanie si sa primesca dezlegare personala mai inainte, mai ales la hramuri, de ce unii preoti cufunda copiii total in cristelnita iar altii ii stropesc sau le toarna apa pe cap, de ce la unele biserici sunt credinciosi care se impartasec la toate liturghiile, cand stim ca impartasania trebuie precedata de post si multe altele. Toate aceste intrebari cauta raspunsuri.

104

Idem, op.cit, vol II p. 17

53

CAPITOLUL 3

Inovatie si innoire in slujirea liturgica

Intre problemele de mare actualitate care au framantat si mai preocupa inca pe teologii ortodocsi este si aceea a innoirii cultului sau a adaptarii lui la cerintele lumii contemporane. Problema nu este noua dar ea este abordata adeseori de catre neteologi si anume de catre cei dornici sa vada o innoire evidenta a Bisericii Ortodoxe si in acest domeniu, ca si in alte sectoare ale vietii ei105.63 S-a afirmat si se mai spune si astazi de catre unii teologi si mai ales de catre unii credinciosi care frecventeaza locasurile de cult si participa la slujbele divine, ca in general cultul ortodox este prea lung si obositor si ca el trebuie scurtat sau adaptat la conditiile de viata ale credinciosilor, pentru care timpul este foarte pretios. Aceasta obiectie este ridicata si prin comparatie cu cultul celorlalte confesiuni crestine, catolica si protestanta, in care slujbele divine sunt mult mai scurte si mai dese. Comparatia se face mai ales cu misa sau liturghia romano-catolica, scurta si savarsita de mai multe ori pe zi la ea putand participa prin rotatie diferite categorii de credinciosi grupati pe varste (ex: liturghia pentru copii, liturghia pentru varstnici, liturghia pentru adulti). In parohia in care pastoresc credinciosii de aproape douazeci de ani, le-am explicat mereu acestora ca este de ajuns si folositor daca participa macar la Sfanta Liturghie saptamanal. Deci nu si-ar petrece timpul in Biserica mai mult e o ora si jumatate. Mentionez ca in sona limitrofa Romanului sunt foarte multe parohii de confesiune romanocatolica (ex: Tamaseni, Adjudeni, Saboani si chiar Pildesti care face parte din comuna Cordun). Satul Cordun in care pastoresc este atractiv pentru romano-catolici fiind aproape de orasul Roman (in ultimii zece ani peste treizeci de familii de confesiune romanocatolica si-au cumparat teren sau casa in satul Cordun). Unii dintre ei chiar frecventeaza Biserica noastra si ne deschid portile atunci cand mergem in parohie cu sfintirea caselor de Boboteaza. In privinta adaptarii sau innoirii cultului divin in Biserica Ortodoxa au existat preocupari chiar de la prima Conferinta panortodoxa de la Rhodos , din 1961 cand pe listele de teme ce aveau sa constituie ordine de zi a unui Sinod al intregii Ortodoxii figurau 105

Pr. Prof. Dr D. Necula., op. cit., vol I, p. 15

54

si problemele legate de cultul divin si anume: uniformizarea randuielilor tipiconale sau de cult, participarea mai larga a elementului laic sau a credinciosilor mireni la viata cultica a Bisericii, studeierea mijloacelor pentru sprijinirea si innoirea vietii liturgice in Ortodoxie si a artei traditionale ortodoxe si altele. Cand insa, la Conferinta presinodala de la Chambesi (Elvetia 1976) s-a stabilit lista definitiva pentru agenda de lucru a viitorului Sfant si Mare Sinod al Ortodoxiei intre cele zece teme definitive ce aveau sa fie discutate si aprobate de acest mare for al Ortodoxiei, problemele legate de cult nu mai figurau106. Cu toate acestea ele au continuat sa preocupe bisericile ortodoxe care au luat in discutie acomodarea sau revizuirea cultului divin, ori reformarea lui, pentru a corespunde cerintelor lumii contemporane. Aceasta se referea mai ales la scurtarea unora dintre slujbele cultului divin public ortodox. In aceasta privinta au existat si continua sa existe doua directii sau tendinte: una conservatoare care considera ca intregul cult divin trebuie sa ramana asa cum s-a format si definitivat el in decursul secolelor, consfintita in randuielile tipiconale si una reformatoare care sustine o radicala revizuire, readaptare sau scurtare a cultului divin. Pana astazi insa Biserica Ortodoxa nu s-a pronuntat asupra acestei probleme si nu a luat nici o hotarare referitoare la ea. Cu toate acestea problema innoirii cultului preocupa pe teologi si forurile bisericesti internationale. Asa de exemplu sunt demne de luat in seama dezbaterile si temele studiate de catre Subunitatea pentru Reinnoire si Viata Comunitara din cadrul Consiliului Egumenic al Bisericilor. Aceasta subunitatea a organizat chiar in Bucuresti intre 21-27 octombrie 1991 un seminar pentru innoirea cultului. Tinand cont de faptul ca , in Biserica Ortodoxa, cultul divin este inima vietii religioase si mijlocul de exprimare a spiritualitatii si reinnoirii vietii pastorale in parohie, ca dintotdeauna cultul divin a constituit cadrul cel mai propriu pentru desfasurarea operei filantropice si de asistenta sociala, ca si de faptul ca astazi Bisericile Ortodoxe se confrunta cu probleme si necesitati spiritual noi, acest seminar si-a propus sa cerceteze situatiile concrete din viata Bisericii Ortodoxe, pentru a gasi cai de rezolvare a lor. Principalele aspecte discutate la acest seminar s-au referit la: cultul si sensul misiunii si unitatii, cultul si nevoile sau crizele spirituale specifice vremii noastre, reinnoirea in diferite ocazii neprevazute de cartile de cult etc. temele si propunerile avansate constituie preocupari permanente ale teologilor ortodocsi pentru a face din cultul divin, calea cea mai potrivita de traire si transmitere a spiritualitatii ortodoxe, aceasta pentru faptul ca in viata pastorala si misionar ortodoxa, cultul divin joaca un rol tot mai important. 64

106

Ibidem, p. 16

55

O parohie adevarata si spiritualitatea ortodoxa nu se pot concepe fara viata cultica. Cultul este izvorul din care se hraneste viata parohiei si mediul cel mai nimerit pentru o adevarata activitate pastorala. In ultima vreme se vorbeste tot mai des de caracterul misionar-pastoral al cultului si mai ales al Sfintei Liturghii, care nu trebuie sa se termine odata cu slujba in sine ci sa iradieze dincolo de spatiul sacru al locasului de cult, in viata extraliturgica sau extrabisericeasca. De aceea se poate stabili si vorbi astazi de o legatura tot mai stransa dintre nevoile si crizele spirituale ale vremii noastre, ca probleme ale parohiei si cultul divin public. Cat priveste problema acomodarii cultului la cerintele lumii contemporane, trebuie sa spunem ca in Biserica Ortodoxa Romana nu au aparut stari de criza107.65Este un lucru binecunoscut ca atat credinciosii cat si slujitorii Bisericii noastresunt foarte atasati e cultul divin si de formele lui. Orice inovatie sau innoire nepotrivita nu poate decat sa umbreasca frumusetea cultului. Exista la poporul roman datorita religiozitatii sale innascute, o dragoste de biserica si de slujbe. Pe langa scopul religios de satisfacere a unei nevoi sufletesti, cultul divin, slujba din biserica, a avut rolul de a pastra unitatea sufleteasca a romanilor si credinta cea adevarata. Cultul divin a fost pavaza impotriva uneltirilor si incercarilor de dezbinare a credintei si a neamului. Asa se explica de ce marea majoritate a celor care cad prada prozelitismului sectar sunt cei care au rupt sau nu au pastrat niciodata legatura cu viata cultica a bisericii noastre. Daca ne referim la deceniile de communism totalitar putem spune despre cultul divin ca a avut de suferit dar in acelasi timp tot cultul divin a constituit unul din mijloacele principale, daca nu cel mai important pentru pastrarea credintei stramosesti si pentru a-i tine pe credinciosi legati de Biserica. De aceea clericii si mai ales credinciosii adevarati, traitori si pastratori ai cestui tezaur al Ortodoxiei nu s-au plans si nu se plang niciodata de lungimea slujbelor, ci ei participa la ele cu toata dragostea si caldura sufleteasca. Intr-o discutie pe care am avut-o anii trecuti ,cu preotul paroh Farcas de la Biserica Sf.Tereza din Roman, de confesiune romano-catolica, acesta imi relata faptul ca are in parohie credinciosi care regreta faptul ca la Biserica lor slujba este prea scurta. De altfel, in toata istoria lor, credinciosii romani au gasit in locasul de cult si in slujbele divine savarsite aici adapost si mangaiere, pastrand o data cu credinta si unitatea nationala. La aceasta au contribuit forte mult si savarsirea cultului in limba vorbita a poporului si circulatia cartilor bisericesti, incepand din secolele XVII-XVIII, in graiul viu al neamului nostru.

107

Ibidem, p. 17

56

Cu toate acestea, se poate vorbi si in Biserica noastra de necesitatea unei innoiri liturgice, nu in sensul de reforma sau structurare si scurtare a cultului, ci de o incercare de a raspunde unor nevoi sau chiar crize spirituale, provocate de influentele secularizante ale timpului nostru, de educatia ateista si de prozelitismul sectar desfasurat cu persistenta in ultimul timp. Intre problemele carora ar trebui sa le raspunda cultul nostru ortodox am putea mentiona: 1.Reinviorarea vietii liturgice, care sa satisfaca nevoia de apropiere de Dumnezeu. Cultul divin trebuie sa fie mediul in care credinciosii sa-L gaseasca si sa-L simta pe Dumnezeu. De aceea, slujbele divine trebuie savarsite cu toata responsabilitatea si trairea interioara, pentru a crea punti de legatura intre oameni si Dumnezeu. O slujba savarsita dupa rnduiala, cu participare interioara, de catre slujitori de calitate, nu va fi niciodata lunga si plictisitoare, pe cand una savarsita fara adeziune sufleteasca si de forma, devine practic imposibil de urmarit108.66 2.Intensificarea catehezei mistagogice, adica de explicare si interpretare a cultului divin, scotandu-se in evidenta sensurile si simbolismulteologic si doctrinar al cultului. O slujba pe care nu o intelegi ramane ceva inchis si cu neputinta de gustat si de trait. In aceasta privinta trebuie sa marturisim ca, din lipsa de catehizare, credinciosii – mi ales tinerii – nu sunt initiate in cunoasterea tezaurului doctrinar pe care il cuprinde cultul. Nu introducerea in biserica a instrumentelor muzicale, a filmului religios sau unor cantari de influenta protestanta sau sectara, straine de duhul autentic ortodox, sunt cailepentru a atrage tineretul la biserica, ci o intense si sustinuta lucrare de educatie si instruire religioasa. Biserica Ortodoxa nu are nevoie de asemene mijloace, cand ea are o muzica atat de calda si de apropiata sufletului omenesc, creand cea mai propice atmosfera de rugaciune. Biserica trebuie sa ramana mediu de inaltare sufleteasca, de meditatie si rugaciune si sa nu fie transformata in discoteca sau loc de distractie. In viata unui tanar, aceste doua realitati trebuie sa ramana mereu distincte. Sacrul si profanul nu se confunda. 3.Reactivarea practicii impartasirii dese, cu pregatirea necesara si cu spovedania si dezlegarea de pacate.Sfanta Liturghie, care trebuie sa ramana centrul cultului divin, are drept scop principal impartasirea credinciosilor; fara ea, Liturghia nu-si atinge acest scop. 4.Nevoia de a face din cult cadrul de manifestare a operei de caritate si de asistenta sociala.

108

Pr. Prof. Dr. D Necula, op. cit., p. 19

57

La aceste cateva probleme sesizate ca necesitati ale Bisericii noastre, in care ar trebui sa opereze innoirea liturgica, se adauga si credinta , care trebuie intarita. Cei ce se plang de lungimea slujbelor nu sunt bunii nostri credinciosi, ci cei lipsiti de acest suport interior, oameni goliti sufleteste, care vad in cult numai forme pe care nu le inteleg. Cand cineva s-a plans de lungimea slujbelor, i s-a raspuns: “Nu slujba este lunga, ci credinta ta este scurta!” Iata de ce Biserica Ortodoxa nu s-a gandit niciodata sa mutileze acest tezaur de credinta care este cultul divin si care este una din caracteristicile esentiale ale vietii si spiritualitatii ortodoxe. Fara el, Ortodoxia nu poate sa se defineasca si sa vieze.

58

CAPITOLUL 4

Cauzele si efectele inovatiilor

Printre cauzele care au determinat aparitia diferentelor in savarsirea cultului, putem aminti: influentele straine confesionale, lipsa de uniformitate si de diortosire a cartilor de cult, nerespectarea sau ignorarea voita a randuielilor tipiconale, interpretarea gresita a principiului liturgic “cum va vrea cel mai mare” urmate de rolul nefast al inovatiilor si al implicatiilor liturgice ce decurg din aplicarea acestora . In articolul “Inovatiile in cult-singularizarea liturgica” scris de Pf.Conf.Dr. Viorel Sava, tiparut in Analele stiintifice ale Universitatii “Al.I.Cuza din Iasi”, autorul descrie cateva din cauzele aparitiei inovatiilor in cult: -slabirea simtului liturgic si a constiintei liturgice a preotului din cauza obisnuintei cu cele sfinte si a imputinarii preocuparilor duhovnicesti, ceea ce conduce la rutina si plafonare duhovniceasca; -interpretarea abuziva a principiului “cum va vrea cel mai mare”; -avantajele materiale ; -teama de a nu intra in conflict cu enoriasii, teama care uneori mascheaza comoditatea si lipsa vointei de a indrepta ceea ce nu este corect; -placerea de a fi mai popular decat celalalt sau de a fi considerat mai mult decat ceilalti; -formarea duhovniceasca si teologica superficiala, insuficienta, dublata de imputinarea fricii de Dumnezeu si a responsabilitatii fata de poporul incredintat spre pastorire ; -lipsa catehezei si explicatiei liturgice si a predicii argumentate liturgic; -necunoasterea sensurilor profunde ale actelor sfinte pe care le savarsim; -evlavia indoielnica a unor credinciosi ; -bigotismul si superstitiile ; -tendinta de rationalizare si modernizarea rugaciunii oficiale a Bisericii;10967

109

Pr.Conf.,Dr.Viorel Sava, op.cit , p81-82

59

In ce priveste influientele straine confesionale putem vorbi de o aparitie a inovatiilor in special in Bisericile Ortodoxe invecinate cu parohii de alte confesiuni dar si in parohiile in care convietuiesc mai multe confesiuni. Problema respectarii postului si a tinerii lui nelinisteste pe multi crestini care se inrudesc cu crestini de alte confesiuni. Stim ca in Biserica romano-catolica dupa Conciliul II Vatican, Postul ca si alte randuieli si slujbe bisericesti a fost relativizat foarte mult. Unii dintre crestinii nostri intrand in contact direct cu membrii acestor confesiuni incearca sa-i imita pe acestia. Pe de alta parte am intalnit si varstnici de confesiune romano-catolica care imi marturiseau ca inainte de 1965 in bisericile lor se postea ca la ortodocsi, deci iata ca si la ei apar unele neintelegeri in privinta respectarii postului mai ales la cei mai rigoresti. Un alt exemplu il constituie tinerea cu strictete a zilelor de joi de dupa Inviere pana la Inaltare. Toate eforturile noastre de convingere a credinciosilor nostri de a nu da insemnatate acestor zile in afara de Inaltarea Domnului care cade in zi de joi nu au dat mare rod. Cei mai multi dintre ei ajung sa respecte mai mult aceste zile de joi neinsemnate decat duminica, care este Ziua Domnului. Putem aminti in treacat si faptul ca unii amestecati prin legaturi de rudenie cu cei de alte confesiuni prefera sa tina Pastele de doua ori, nerespectand traditia si randuiala Bisericii noastre si pretinzand ca nu gresesc cu nimic daca tin de doua ori aceeasi sarbatoare. Nu poti minimaliza importanta unei asemenea sarbatori, pe care noi crestinii ortodocsi o numim a fi cea mai mare din timpul anului. In ceea ce priveste casatoriile mixte, nu putem fi de acord cu savarsirea tainei casatoriei intre un crestin ortodox si unul de alta confesiune dupa ce aceasta mai intai s-a facut intr-o Biserica neortodoxa. Cel putin, in parohia Cordun, unde avem multe probleme de acest gen mergem pe sfatuirea tinerilor cu regula nescrisa “sotia sa-si urmeze sotul”. Pe de alta parte, am avut si cazuri izolate e drept in care cu toata hotararea sotia nu a vrut sa-si paraseasca credinta ortodoxa convingandu-l pe sot sa o urmeze. Tactica noastra pastorala a trebuit sa lucreze si sa ajute spiritual pe cel care a trecut la Biserica noastra. In ultima vreme s-a pus mare accent pe diortosirea cartilor de cult in Biserica Ortodoxa, insa nu numai acestea au fost diortosite ci si intreaga Sfanta Scriptura (versiunea revizuita, redactata si comentata de Bartolomei Valeriu Anania sprijinit pe numeroase alte osteneli) – Editura Inst. Biblic si de Misiune al Bisericii Ortoxe Romane, Bucuresti, 1993 precum si diortosirea Cartilor Sfintilor Parinti in mai multe editii. Aceste editii au fost imbunatatite si adaptate la un nivel academic deosebit. In ceea ce priveste cartile de cult diortosite, in acestea se subliniaza interzicerea expresa a inovatiilor liturgice, despre care sa scris mult si cu multa competenta de catre dascalii de teologie liturgica. Dorim sa aratam 60

in continuare faptul ca uniformizarea liturgica este de mare actualitate in Biserica noastra si trebuie tratata cu multa seriozitate de catre slujitorii ei. Uniformitatea liturgica este deja un bun dobandit astfel incat nu este nevoie de o noua uniformizare ci doar de pastrarea si respectarea ei. Ar fi o mare greseala sa distrugem ceea ce generatii intregi s-au straduit sa zideasca. In ultima instanta uniformizarea liturgica este o problema de constiinta preoteasca si de responsabilitate fata de biserica din care facem parte si pe care o slujim. Uniformizarea si uniformitatea liturgica sunt expresia unitatii de credinta si nu gresim daca spunem ca ele reprezinta sau cultiva si unitatea de limba si de neam. Cultul divin public nu este altceva decat invatatura de credinta expusa sub forma de rugaciune, cantare si gesture liturgice. Cultul fiecarei religii sau confesiuni poarta pecetea sau este expresia proprie a invataturii de credinta care l-a inspirit iar uniformitatea liturgica se refera tocmai la riturile, formulele si caracterele specifice confesionale ale cultului. Improvitatiile personale ale liturghisitorilor, inovatiile, omiterile sau adaosurile sunt de neingaduit, ele slabesc si distrug acest tot omogen si unitar care este cultul si in acelasi timp sunt insasi fiinta religiilor sau a confesiunii respective. In ceea ce priveste principiul “cum va vrea cel mai mare” amintim ca una din marile probleme care preocupa Biserica Ortodoxa in vremea noastra este si aceea a adaptarii cultului la nevoile pastoratiei contemporane. Incepand cu prima Conferinta Panortodoxa de la Rhodos (1961) si pana la Seminarul Ortodox privind innoirea in cult, desfasurat in luna octombrie 1991 la Bucuresti problemele ledate de cult au fost prezentate in preocuparile Bisericilor Ortodoxe care au luat in discutie mai ales acomodarea sau revizirea cultului ori reforma lui pentru a corespunde cerintelor lumii contemporane. S-a discutat si se are in vedere mai ales scurtarea unora dintre slujbele serviciului divin public ortodox. In aceasta privinta sunt cunoscute cele doua tendinte: una conservatoare si alta reformatoare, care insa nu au dus pana astazi la o hotarare a Bisericii Ortodoxe privitoare la reforma cultului110.68 Referitor la lungimea slujbelor cultului ortodox trebuie precizat inca de la inceput ca in structura serviciilor divine exista forme esentiale care nu pot fi schimbate, sub nici un motiv si forme neesentiale sau secundare ale cultului care pot fi supuse unor adaptari. Intalnim uneori in cartile de cult formule si expresii greoaie ce nu par sa aiba aplicabilitate la cerintele intelectuale a lumii de astazi. Tot in legatura cu aceasta mai adaugam si faptul ca intre randuiala serviciilor noastre bisinopolericesti savarsite in manastire si cea de la 110

Pr. Prof. Dr. D.Necula, op. cit., p. 20

61

parohii exista o evidenta deosebire. Stim ca in manastiri, sfintele slujbe se desfasoara dupa Tipicul cel mare sau al Sfantului Sava, savarsindu-se dupa toata intinderea lor, fara nici un fel de modificare sau reducere, pe cand in bisericile de parohie serviciile divine se desfasoara dupa tipicul constantinopolitan, alcatuit pe la jumatatea secolului al XIX-lea de catre protopsaltul Constantin de la Catedrala patriarhala din Constantinopol tradus in limba romana la Bucuresti in anul 1852 de catre Anton Pann si Pr. I.Calarasanu. Acest tipic prezinta randuiala slujbelor cu prescurtarile care pot fi operate in raport cu cele din manastire111. El a devenit tipicul oficial al Bisericii noastre inlocuind Tipicul cel mare ramas

numai

in

practica

manastirilor.

Una

din

caracteristicile

noului

tipic

constantinopolitan a fost si aceea ca a formulat si consfintit o regula respectata partial si inainte de aceasta data la bisericile de manastiri sau catedrale si anume ca, in unele situatii deosebite, slujba poate fi savarsita sau adaptata “dupa cum va vrea cel mai mare”. Prin aceasta se ingaduiau official unele abateri de la regulile de tipic, care presupuneau scurtari sau lungiri ale serviciilor divine dupa situatiile date, de timp sau de loc. Toti cei care au raspunderea savarsirii cultului sau conduc un sobor de slujitori: protosul la o biserica de parohie cu mai multi slujitori, staretul sau egumenul in manastiri, episcopul eparhiot la catedrala sau in lipsa lui marele eclesiarh fac parte din categoria “cei mai mari”, care pot interveni in scurtarea sau prelungirea slujbelor. In cazul slujbelor cu doua sarbatori care se suprapun, una cu data fixa si cealalta cu data mobila, acestea nu pot fi puse in intregime, urmand ca adaptarea si hotararea numarului de lecture, imne si rugaciuni sa le hotarasca cel mai mare. In baza acestui principiu se fac asadar unele prescurtari si omisiuni in serviciul liturgic al bisericilor din parohii si uneori chiar si la unele manastiri, unde datorita numarului mic de vietuitori si necesitatilor vietii de toate zilele, calugarii nu mai dispun de timpul necesar savarsirii dupa toata regula a sfintelor slujbe.69 La abaterile privind nerespectarea sau ignorarea voita a randuielilor tipiconale, intalnim slujitori care cu o oarecare delasare sau indiferenta nu respecta regulile tipiconale amintite mai sus. Exemplu: la imbracarea vesmintelor liturgice nu toti procedeaza dupa recomandarile din liturghier, la taina spovedaniei intalnim preoti slujitori care spovedesc numai cu epitrahirul. Personal, am intalnit un caz, in care un preot, la iesirea cu Sfintele Taine la momentul “cu frica de Dumnezeu , cu credinta si cu dragoste va apropiati” a iesit in fata credinciosilor, binecuvantand cu potirul gol, motivand ca a consumat Sfintele Taine,

111

Ibidem, p. 21

62

imediat dupa momentul impartasirii pentru ca oricum in acea zi nu avea crestini de impartasit. A nu respecta randuielile de cult pe care si canoanele le prevad si cer respectarea lor, inseamna a lucra impotriva Bisericii tale. Efectele ce decurg din aceste inovatii slabesc si distrug cultul crestin. Ce ar mai ramane din Ortodoxie daca i-am denatura acest tezaur atat de important care este cultul si l-am lasa la imaginatia sau improvizatia fiecaruia si ce ar mai pastra identitatea noastra ortodoxa. De aceea, uniformitatea cultului despre care am amintit este o datorie esentiala astazi, cand Biserica este atacata din atatea parti: confesiuni, secte, atei, indiferenti religiosi care dupa Nae Ionescu sunt mai periculosi decat ateii, pentru a apara specificul sau identitatea ortodoxa. Astfel bine se zice ca nu trebuie sa iesim ca slujitori ai bisericii din tipic. Stim ca numai ereticii si schismaticii se impotrivesc randuielilor liturgice stabilite si consimtite de traditie si autoritatea bisericeasca. Un alt efect al inovatiilor este faptul ca uneori apar cu intentia sau fapta de a rupe unitatea cultului si implicit pe cea de credinta. Un ultim efect al inovatiilor este faptul ca insisi credinciosii le recunosc, discuta despre ele, uneori le aproba, alteori nu, in functie de dispozitia si de nevoia spirituala a fiecaruia. Uneori chiar bigotismul si misticismul bolnavicios al unor crestini i-a ajutat pe preoti sa recurga la crearea unor inovatii in cult. Faptul ca cei din alte confesiuni le observa si discuta pe seama folosirii lor (exemplu: deschiderea cartii la unele slujbe) ne obliga sa fim foarte prudenti, seriosi si atenti in misiunea ce ne-a fost incredintata.

63

CAPITOLUL 5

Inovatiile aparute in jurul Sfintelor Taine

Biserica Ortodoxa socoteste ca Mantuirea nu se finalizeaza in moartea lui Hristos pe cruce, ca echivalent juridic al jignirii ce a adus omenirea lui Dumnezeu, ci in unirea lui Hristos cel rastignit si inviat cu oamenii ce cred in El, pentru ca si ei sa poata muri pacatului si invia. Cuvantul “Taina” are corespondent in grecescul mistirion sau in latinescul sacramentum care inseamna lucru nevazut, ascuns, misterios sau tainic. In limba romana acest cuvant provine prin filiera slavona de la tainstvo si inseamna lucrare tainica, slujba bisericeasca savarsita de episcop sau preot prin care ni se transmite in chip nevazut, dar prin forme, acte sau semne vazute sau exterioare, harul dumnezeiesc necesar mantuirii noastre. Tainele se savarsesc la momentele cele mai importante ale vietii noastre, cand prezenta si lucrarea harului Duhului Sfant este absolut necesara112. 70 In Biserica Ortodoxa si in cea Romano Catolica ca si in Bisericile vechi, orientale, tainele sunt in numar de sapte, dupa cele sapte daruri ale Duhului Sfant. In ordinea savarsirii lor in viata credinciosilor, aceste lucrari sfinte si sfintitoare sunt: Botezul, Ungerea cu Sfantul Mir sau Mirungerea (cunoscuta in Bisericile Catolica si Protestanta cu denumirea de Confirmare), Pocainta, Spovedania sau Marturisirea , Impartasania sau Sfanta Euharistie, Nunta sau Casatoria, Preotia sau Hirotonirea si Maslul sau Ungerea cu ulei sfintit113. Spre deosebire de alte slujbe ale cultului divin ortodox, care au caracter public Sfintele Taine au caracter particular, adica ele se oficiaza sau se administreaza persoanelor in mod individual, desi la savarsirea lor poate asista sau lua parte orisicine. Asadar, ele se savarsesc in Biserica de regula in prezenta credinciosilor, pastrand in felul acesta un caracter ecleziastic sau comunitar. Efectul lor se rasfrange nu numai asupra primitorului, ci si asupra obstii crestine rugatoare sau participante la ceremonia sfanta. Cu toate ca Sfintele Taine se savarsesc de regula in biserica, pentru a participa la ele intreaga

112 113

Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula, Biserica si cult pe intelesul tuturor, Ed. Europartner, Bucuresti, p. 123 Ibidem, p. 124

64

sau o buna parte a obstii crestine , exista si cazuri de exceptie cand acestea se savarsesc si in casele credinciosilor. Astfel amintim, ca in casele particulare putem savarsi in caz de necesitate Taina Sfantului Botez, Taina Spovedaniei pentru bolnavii aflati pe patul de suferinta, urmata de impartasirea lor, Taina Cununiei si cel mai des Taina Sfantului Maslu. Amintesc aici ca Taina Cununiei cel putin in parohia Cordun am savarsit-o in casele particulare persoanelor varstnice ,casatorite civil, cu familie, nepoti etc. care din pricina incapatanarii unuia dintre soti sau pentru motivul ca au lucrat in structurile serviciului comunist inainte de 1989 au ramas necununate religios, pe multi dintre acestia i-am depistat ca fiind necununati in urma Tainei Spovedaniei. Uneori demersul nostru a intampinat greutati din pricina impietririi inimii unuia dintre soti, in special al barbatilor. Se stie ca femeile sunt mai predispuse spre Taina Pocaintei, dar in activitatea noastra am cules si roade. Personal am administrat aceasta taina la cel putin cinci, sase familii in primii zece ani de preotie. Deasemeni si prin spovedanie, unora dintre copiii care provin din familii cu parinti necununati, chiar din alte parohii, am reusit sa-i castigam pe acestia, pentru Biserica si sa-i aducem in randuiala crestineasca. Consider ca nu am gresit ca le-am administrat Taina Cununiei pentru ca ani de-a randul explicandu-le, au refuzat sa mearga la preotul din parohie sa ceara acest lucru. Astfel copiii invitandu-si parintii la casele lor si gasindu-le nasi potriviti i-au pus in fata faptului implinit. O singura intrebare le-am pus acestor persoane, care zeci de ani au trait fara binecuvantarea unirii si a legaturii lor: Ce au simtit dupa primirea Tainei? O mare eliberare, mi-au raspuns. Iata cat de mare este harul Duhului Sfant! Deasemeni, Taina Sfantului Maslu am administrat-o persoanelor aflate pe patul de suferinta care prin intermediul familiei mi-au facut acesta invitatie. Sfintele Taine nu sunt legate de termene, date sau soroace fixe din timpul anului bisericesc, ci se administreaza la solicitarile credinciosilor. Unele dintre acestea nu se pot savarsi in anumite perioade ale anului bisericesc, cum ar fi de exemplu in timpul postului, Taina Casatoriei deoarece sunt lucrari sfintitoare fundamentale pentru viata credinciosilor. Spre deosebire de oficiul divin zilnic (Laudele bisericesti) care satisface in primul rand functia latreutica a cultului Bisericii, in slujba Sfintelor Taine sta pe primul plan si se implineste mai ales functiunea harismatica sau sfintitoare a cultului ortodox; ele sunt mijloace de transmitere sau de comunicare individuala a harului divin si de sfintire prin excelenta a vietii credinciosilor in Biserica, fiind deci mijloace de mantuire114.71

114

Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Liturgica speciala, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucuresti, 1980, p. 354

65

Preotul este organul vazut prin care Hristos cel din Biserica lucreaza in chip nevazut in taine, sau acorda harul celor carora li se administreaza acestea, Hristos devenind nevazut prin Inaltare se foloseste pentru lucrarea Sa asupra celor ce vor sa se uneasca cu El si sa creasca in El intrand si dezvoltandu-se spiritual in Biserica si de un organ personal vazut. Nevoia unor mijloace materiale sau a unor gesture vazute, implica si nevoia unei persoane vazute prin care Hristos sa lucreze in mod nevazut asupra celor ce doresc sa se uneasca cu El si sa creasca in El. Lucrarea cea mai eficienta este de la persoana la persoana, Hristos ca persoana lucreaza in modul cel mai eficient asupra persoanelor umane, tot prin persoane umane. Numai o persoana umana poate savarsi acte expressive, adica intentionate, deosebite de miscarile neintentionate ale naturii si poate rosti cuvinte care lamuresc intelesul celor ce se savarsesc si intentia urmarita de Hristos prin taine. Gesturile preotului care ating pe cel ce primeste taina sau carora le raspunde acesta prin gesturile lui primitoare, fac ca taina sa aiba o eficacitate mai adanca in fiinta primitorului tainei. Eficacitatea aceasta e proprie si cuvintelor spuse de savarsitorul tainelor si auzite de primitor sunt rostite ca raspuns si ca angajare de catre acesta. Dar gesturile ating toata fiinta primitorului, nu patrund numai prin auzul lui, in afara de aceia, cuvintele sunt multe si se pot repeta de multe ori fara sa poata crea o situatie speciala de o deosebita solemnitate si prin aceasta e greu ca unul din ele sa castige pentru primitor insemnatatea decisiva si unica pe care o are un gest sau un complex de gesturi care nu se repeta si care ating mai direct, insusi sufletul primitorului. Ca atare Taina e un eveniment decisiv si unic in viata omului care vine la credinta si care continua sa creada. Gesturile sacramentale ale preotilor si episcopilor savarsite in numele Bisericii, cu autoritatea ei, deci cu autoritatea lui Hristos lucrator in ea, implinesc in mod real lucrarea intentionata, pentru ca Hristos insusi o implineste nevazut si Biserica insasi o implineste vazut prin aceste gesturi. Preotul infatiseaza in fata credinciosilor imputernicirea lui Hristos si a Bisericii, in calitatea lui de reprezentant al lor, intr-un mod corespunzator raportului intre Hristos si Biserica: a lui Hristos Care l-a desemnat ca organ vazut prin ale carui gesture si declaratii, El insusi savarseste Taina in chip nevazut, al Bisericii, intrucat El face in numele Bisericii invocarea Duhului Sfant, in urma careia duhul lui Hristos coboara cu lucrarea Lui prin materiile, gesturile, rugaciunile si declaratiile preotului in cel ce primeste Taina. Aceasta dubla si totusi indisolubila calitate reprezentativa a preotului sau a episcopului, o vadeste chiar hirotonia lor. Caci ea e savarsita in mod vazut de un episcop, sau in cazul episcopului de mai multi episcopi, dar in mod nevazut Hristos insusi hirotoneste, adica transmite unei 66

persoane calitatea de arhiereu sau de preot savarsitor vazut al Tainelor, sau o imputerniceste cu harul sau pentru slujba de organ vazut al Sau in savarsirea Tainelor. Dar episcopul sau episcopii hirotonisitori invoca totdeauna in Taina Hirotoniei, Duhul Sfant in numele Bisericii, chiar insasi comunitatea Bisericii insoteste pe episcop sau pe episcopi in rugaciunile ce le inalta la savarsirea hirotoniei si pe episcop si preot la savarsirea celorlalte taine. Invatatura Bisericii, validitatea Tainelor savarsite de un preot sau episcop nu depinde de vrednicia lor, se bazeaza pe faptul ca rugaciunea si invocarea Duhului facute de ei este rugaciunea si invocarea Bisericii, iar gesturile lor sacramentale si declaratia lor despre harul care se coboara sunt insotite de credinta Bisericii ca Hristos insusi lucreaza prin ele in mod nevazut si ca Hristos insusi Isi implineste de fiecare data fagaduinta data la instituirea tainelor, ca la savarsirea lor va cobora in cei ce le primesc. Desigur e de dorit ca preotul sau episcopul sa manifeste si o vrednicie personala in slujirea lor preoteasca sau arhiereasca. Dar daca aceasta invrednicire lipseste, absenta ei este suplinita de credinta si vrednicia Bisericii. In rezumat, elementele constitutive ale Tainelor sunt: mijlocele materiale prin care Hristos insusi isi comunica harul mantuitor prin mana preotului, prin rugaciunea si declaratia constatatoare a lui si prin marturisirea credintei si angajarea credinciosului (la Botez o face nasul pentru primitor). Taina se produce prin actul preotului insotit de declaratia constatatoare a lucrarii lui Hristos; ea se savarseste si prin atingerea mainii preotului in mod direct sau printr-o materie de trupul primitorului, pe baza marturisirii credintei lui si insotita de declaratia constatatoare a preotului, care ea insasi e o marturisire a credintei in ceea ce se savarseste. Taina e un tot care uneste pe primitor – prin mana preotului sau prin material folosita de el si prin declratia constatatoare a lui cu Hristos si prin aceasta cu Biserica, dupa prealabila marturisire de credinta a primitorului si rugaciunea preotului. Uneori primitorul tainei e pus in contact cu mana preotului printr-o materie, alteori fara materie, dar contactul personal in credinta a primitorului tainei cu preotul ca savarsitor al ei e necesar pentru savarsirea tainei.

a) Inovatiile aparute in jurul Tainei Sfantului Botez

Botezul este taina initierii crestine, poarta de intrare in crestinism sau taina fundamentala si indispensabila pentru mantuire,prin care omul renaste pentru viata 67

spirituala, adica devine membru al Bisericii lui Hristos, dobandind iertarea de pacatul stramosesc (la prunci), precum si de toate celelalte pacate personale, facute pana la Botez (la adulti)115.72 Taina Sfantului Botez este prima din cele sapte Sfinte Taine, respectate si practicate in Biserica Ortodoxa. Ea se administreaza de regula unita cu Taina Mirungerii si cu cea a Sfintei Impartasanii, alcatuind impreuna ceea ce numim in teologie Tainele incorporarii in Biserica Crestina. Adunate la un loc sunt numite de Biserica, Tainele de initiere, nu in sensul de a introduce pe cineva in mistere sau secrete ale unei religii, adica practice mai putin accesibile marii mase a credinciosilor, ci in acela de intrare, inceput si practicare a vietii crestine. Prin ruperea de contextual pascal, Taina Botezului isi pierde intelesul fundamental pentru viata credinciosului.116 Prin Taina Sfantului Botez, cel care o primeste devine membru al Bisericii lui Hristos. Primitorii Botezului sunt toti cei care nu au fost botezati, indifferent daca se nasc in familii crestine sau de alte religii. Taina Botezului confera celui care o primeste calitatea de crestin, acesta fiind intarit spre cresterea duhovniceasca prin Taina Mirungerii sau a Confirmarii, cum este cunoscuta aceasta taina in Bisericile Catolice si Protestante. La acestea doua se adauga, cea de a treia taina cea a Sfintei Impartasanii, care pecetluieste unirea desavarsita cu Hristos, prin primirea Sfantului Sau Trup si a Sfantului Sau Sange. De aceea, crestinii mai sunt numiti si hristovori adica purtatori de Hristos. In practica Bisericii Ortodoxe aceste Sfinte Taine s-au administrat dintotdeauna si se administreaza toate in acelasi timp, fara a se amana Mirungerea sau Confirmarea si Impafrtasirea sau Cumenecarea la o varsta mai mare, intre 7 - 14 cum se intampla in Biserica Catolica. Efectul cel mai important al Tainei Sfantului Botez este stergerea pacatului stramosesc, cat si a pacatelor personale savarsile pana la Botez, astfel incat putem spune ca el nu se mai poate repeta, deci este unic caci nu mai are ce sterge. Pacatul stramosesc iertat nu se mai repeta, iar cele personale savarsite dupa Botez se iarta sau se sterg nu printr-un nou Botez ci prin Taina Sfintei Spovedanii sau a Marturisirii. De aceea, pocainta sau marturisirea sau mai numit si “al doilea botez”. Prin efectul sau asa cum se spune mai ales in teologia apuseana, Botezul are sau confera un caracter indelebil, adica de nesters, de aceea el nu se mai repeta decat in anumite situatii si mai ales daca el nu a fost savarsit corect, nerespectandu-se una din 115 116

Ibidem, p. 355 Pr. Alexandru Schmemann, Din apa si din duh, trad. de Pr. Prof. Ioan Buga, Ed. Simbol, Bucuresti, 1992, p. 5

68

conditiile cele mai importante si anume, savarsirea lui in numele Sfintei Treimi. Divergenta care se manifesta astaza intre duhul traditiei autentice a Bisericii si constiinta noastra dogmatica si canonica este rodul unei “pseudomorfoze scolastice”, a teologiei ortodoxe in care s-a injectat otrava unui spirit legalist strain Sfintilor Parinti.117 Orice Botez savarsit in numele Sfintei Treimi este socotit ca un Botez valabil. In aceasta situatie, daca un credincios apartinand Bisericii Romano-Catolice, Luterane sau Calvine ori altor culte neoprotestante in care se savarseste Botezul in numele Sfintei Treimi, vrea sa treaca la Biserica Ortodoxa, acestuia nu i se mai repeta Botezul el fiind considerat crestin, ci i se administreaza doar Mirungerea, in urma catehizarii si a marturisirii de credinta facuta in scris si declarata public de catre cel care vine la credinta ortodoxa. Daca un credincios din Biserica Unitariana, care nu crede in Sfanta Treime, un musulman sau un evreu ,budist sau hindus doreste sa treaca la crestinism, acestuia I se administreaza mai intai Botezul, apoi Mirungerea si Impartasania118.73In cazul administrarii Botezului, celor din ultima categorie acesta ar trebui sa se faca tot prin afundare, asa cum se administreaza correct Botezul in Biserica Ortodoxa. In aceste situatii, se pot intrebuinta vase mai mari, (ex :butoaie, cazi) in care cel care se boteaza este cuundat pana la gat, afundandui-se capul de trei ori in apa, in momentul Botezului. La multe Botezuri se foloseste turnarea sau stropirea, ceea ce nu este corect si nu este specific Ortodoxiei, deci iata o prima inovatie pe care preotii ar trebui sa o evite. Botezul ortodox se face prin intreita afundare in numele Sfintei Treimi si simbolizeaza moartea si ingroparea cu Hristos, ca de altfel si Invierea impreuna cu El. In legatura cu Botezul si repetarea lui mai exista o inovatie sau mai bine zis o practica si o credinta gresita, destul de frecventa intr-o situatie speciala. Este vorba de copiii epileptici despre care se crede ca nu au fost botezati corect si mai ales, ca nu li s-au citit toate rugaciunile de exorcizare, prin care se inlatura puterea si lucrarea diavolului. Nefiind indepartata corect, printr-o slujba superficiala sau incompleta a exorcismelor puterea diavolului ar ramane in cel botezat si ar produce epilepsia, de aceea exista unii parinti sau nasi care cer preotului sa repete Botezul copilului bolnav de epilepsie, ori noi stim ca din punct de vedere medical aceasta boala apare la copii din alte cauze. O asemenea practica de re-botezare este incorecta si nu o putem accepta119. Citirea exorcismelor la Botez isi are rolul ei si cunosc cazuri in care unii preoti ar renunta oricand la ele deoarece par depasite, invechite, anacronice, textul lor nefiind placut auzului. Din

117 118

Ibidem. P. 8 Pr. Prof.Dr. D. Necula, Traditie si innire in slujirea liturgica, vol I, Ed. Episcopiei Dunarii de Jos, Galati, 1996, p. 152

69

punctul meu de vedere ar fi o greseala, pentru ca in istorie, in decursul timpului intelepciunea si inspiratia Sfintilor Parinti ce au alcatuit textele de exorcizare nu poate fi pusa la indoiala. Cerinta si pretentia de a re-boteza un copil cu orice forma de boala grava nu se justifica in nici un fel. Am auzit de un caz socant, petrecut la o biserica ortodoxa din Iasi, unde in momentul inceperii Tainei Sfantului Botez, imediat dupa binecuvantarea data de preot a aparut o persoana “evlavioasa” care la rugat pe preot sa opreasca botezul , sustinand ca dumneaei ar fi botezat copilul acasa , fara stirea parintilor si fara ca pruncul ce urma sa fie botezat sa prezinte vreun semn de boala, sustinand ca oricine are dreptul sa boteze . Biserica Ortodoxa sustine lucrul acesta dar numai in cazuri grave in care copilul este in pericol de moarte, Botezul nesuferind amanare. Persoana respectiva

amesteca lucrurile si voia sa iasa in evidenta , amesteca

extrema cu obisnuitul . Preotul a fost supus unei mari incercari, cerand imediat sprijinul unor colegi din imprejurimi. Intrebarea era: “Il mai botez sau nu?” Copilul nu se incadra la categoria “botez de necesitate”, fapt pentru care s-a decis savarsirea normala a Tainei Sfantului Botez. S-a ajuns la un consens prin faptul ca ea a fost indemnata sa devina nas al copilului, ceea ce-si dorea de fapt. A vrut sa atraga atentia parintilor ca ea poate chiar sa devina savarsitoare a tainei. Biserica nu accepta astfel de lucruri facute pe furis fara incuviintarea parintilor copilului. Femeia suferise o trauma in tinerete, neputand sa aiba copii, ea botezase primul copil al familiei respective si nu accepta sub nici o forma ca al doilea copil sa aiba alti nasi. 74 Daca citirea exorcismelor pentru copiii epileptici mai poate fi ingaduita ca forma a rugaciunii celui rau, recunoscandu-se de specialisti ca nu este numai o boala neurologica, o boala orgnica, deci si o boala sufleteasca, in nici un caz botezul nu trebuie repetat. Repetarea Botezului savarsit valabil nu este altceva decat un sacrilegiu. Tot sacrilegiu este repetarea Botezului celor care trec de la Biserica Ortodoxa la stilisti , adica la cei care tin calendarul vechi iulian neindreptat sau cei care trec eventual la Biserica Romano-Catolica, Greco-Catolica sau la diverse

secte. A repeta Botezul Crestin inseamna ignoranta

teologica totala, rea vointa si dispret pentru lucrarile Harului Duhului Sfant. Mometul savarsirii Tainei Sfantului Botez este marcant in viata oricarui om. Dupa nasterea trupeasca din parinti, nasterea duhovniceasca sau renasterea la viata cea noua in Hristos, lepadarea omului cel vechi al pacatului, este plina de incarcatura emotionala si harica si de

119

Ibidem, p. 153

70

semnificatie soteriologica. Cunoscand aceasta semnificatie majora a momentului Botezului, credinciosii ii acorda importanta care i se cuvine, cautand sa faca din el o zi de sarbatoare, careia I se mai poate asemana doar casatoria, care este si ea tot un fel de renastere pentru viata de familie si de societate. De aceea, ziua botezului unui prunc si cu atat mai mult a unui om matur este una dintre cele mai frumoase din viata, ramanand adanc inscrisa in cronica unei familii. Din dorinta de a marca importanta unei asemenea zile a aparut o practica straina de duhul comunitar al Bisericii si anume aceea de a boteza copiii separat. Practic aceasta se intalneste mai ales in cazul in care la o Biserica sunt programati mai multi copii. E vorba aici, bineinteles de parohiile urbane cu o densitate mai mare de credinciosi. In aceasta situatie sunt unii parinti sau nasi care anuntand pe preot de programarea datei pentru savarsirea unui Botez precizeaza in mod expres ca pruncul sa fie botezat singur, in cazul in care la aceeasi ora au mai fost programati si alti copii la Botez120.75In aceasta situatie, preotul este nevoit sa savarseasca taina Botezului, fiecaruia in parte, citind de fiecare data slujba Botezului in intregime si sfintind pentru fiecare in parte, apa pentru Botez. Asemenea practica nu isi gaseste nici o justificare in prectica Bisericii Ortodoxe. Unii cred ca daca in aceeasi apa a Botezului sunt cufundati mai multi copii deodata, doar primul ar fi cel care primeste Botezul deplin iar pentru ceilalti, apa sfintita pentru Botez nu ar mai avea aceleasi efecte, de aici credinta si expresia populara care circula pe seama unor persoane ce sunt mai agitate si comit anumite fapte rele, uneori maui putin cugetatte ca nu sunt botezate in toata apa. Conceptia aceasta este total lipsita de temei, pentru ca puterea sfintitoare a apei ramane aceeasi pentru toate persoanele care s-ar cufunda in ea. Apa ramane sfintita si dupa savarsirea Botezului, intrucat dup ace s-au cufundat copiii in ea, pentru destinatia ei speciala de a fi folosita numet la Botez ,ea se varsa dupa intrebuintare intr-un loc special ferit de intinare numit umivalnita care de cele mai multe ori la parohiile de tara consta dintr-un fel de fantana ingusta cu tuburi de cimemt care nu e sapata pana la apa. In acest loc se varsa apa folosita la Botez. Singura regula care se respecta in cazul botezarii mai multor prunci in aceeasi apa sfintita, daca sunt de botezat baieti si fete mai intai se boteaza baietii. Toti insa primesc aceeasi putere sfintitoare a apei si pentru toti Taina Botezului este la fel de valabila. In al doilea rand cei care doresc ca Botezul sa fie savarsit separat invoca drept motiv grija pentru evitarea unei eventuale contaminari cu o boala de piele sau cu o alte boala pe care ar aveao unul din copiii ce urmeaza sa fie cufundati in aceeasin apa.

120

Ibidem, p. 154

71

In acest scop unii cer sa se faca o dezinfectare a cristelnitei, inainte de a se turna in ea apa pentru sfintit. Este de datoria paraclisierului sa intretina cat mai curata critelnita in intreg ansamblul ei atat la interior cat si la exterior. Grija exagerata a parintilor si nasilor pentru copii de a nu contacta o boala, fie ea si de piele este oarecum justificata dar in cazul Botezului ea devine exagerata si simptomatica, ca si in cazul impartasirii credinciosilor cu aceeasi lingurita fara ca aceasta sa ne contamineze cu diferite boli, la fel la savarsirea Botezului nu se poate pune problema unei infectari sau imbolnaviri. Daca noi credem ca pa sfintita nu mai este o apa obisnuitaci una care opereaza renasterea spirituala si stergerea pacatului atunci nu ne mai temem de contaminare. Daca o privim si o socotim ca o simpla apa, fara nici o putere atuncu ne indoim si de efectul ei asupra celui ce se boteaza si ne temem si de contaminare, in concluzie reiese ca practica botezarii separate a copiilor nu este justificata. Dar cea mai grava inovatie pe care am intalnit-o la Taina Sfantului Botez este practica botezarii copiilor avortati. Este o problema foarte delicate de practica liturgica, dar mai ales de natura teologica. Stim ca Sfintele Taine sunt lucrari sinte si sfintitoare savarsite de episcopi si preoti pentru mijlocirea harului Duhului Sfant necesara mantuirii, se administreaza numai persoanelor vii pentru ca acestea sa-si poata exprima adeziunea sau consimtamantul la lucrarea respective. La savarsirea unor asemenea slujbe, efectul lor depinde si de vointa prrimitorului. Ele nu sunt lucrari mecanice care sa opereze tranformarea sau schimbarea primitorului, numai prin ele insele ci presupun sau angareaza si vointa Lui. Chiar daca in cazul Botezului, savarsit mai ales pruncilor, aceasta dorinta estew exprimata dec nasi care marturisesc credinta in numele celor care se boteaza, Taina Sfantului Botez nu se poate administra copiilor nascuti morti si cu atat mai mult celor care aub fost avortati fara voie pe cale naturala si mai grav celor avortati cu voie prin mijloacele medicale specifice. A admite sau a incuraja o asemenea practica ar insemna o incalcare grava a unui principiu dogmatic si o inovatie liturgica dintre cele mai condamnabile (dupa mine cea mai grava), care nu-si poate gasi in nici un fel justificarea. Biserica este foarte categorica si nu permite nici macar oficierea slujbei inmormantarii copiilor morti nebotezati, cu atat mai mult ea nu permite oficierea Tainei Botezului copiilor avortati sau lepadati. Botezul copiilor avortati, savarsit de unii preoti in ziua Sfantului Ioan este una dintre cele mai oribile si mai condamnabile inovatii liturgice egala in gravitate cu sacrilegiul sau batjocorirea celor sfinte: Pentru ca Sfintele Taine se administreaza numai persoanelor care sunt in viata, fiindca numai acestea au nevoie de harul pe care-l mijlocesc 72

aceste lucrari sfinte121.76Din pacate, si in parohia in care imi desfasor activitatea, au slujit inaintea mea preoti care foloseau asemenea practici. Colegul meu care este si parohul Bisericii din Cordun, din 1984 nu a acceptat sub nici o forma aceasta practica. Botezul era savarsit la Cimitir in ziua de Sfantul Ioan, pe 7 ianuarie si in ratacirea lor, enoriasii care cereau acest lucru, puneau celor “botezati” numele de Ioan si Ioana. Si acum mai gasesc in pomelnice siruri intregi de aceste nume care dupa unii merita sa fie pomeniti deoarece sunt botezati. A administra Botezul unor asemenea persoane inseamna o desconsiderarea sau o bataie de joc fata de Taina Sfantului Botez, atat de importanta in viata credinciosilor122.77O asemenea lucrare ar insemna o taina savarsita fara prezenta obiectului sau primitorului. Ar insemna o formula magica rostita de la distanta si fara efect. De asemenea, persoana respective nu s-ar putea impartasi direct si deplin de efectul tainic, deoarece aceasta se savarseste intotdeauna, dupa traditia ortodoxa, impreuna cu Mirungerea si cu Sfanta Impartasanie care alcatuiesc, asa numitele, Taine de initiere crestina, adica Tainele de intrare in Crestinism sau Tainele incorporarii in Hristos . In situatiile in care credinciosii solicita o asemenea slujba, necunoscand gravitatea savarsirii ei, slujitorii trebuie sa refuse categoric si sa si explice de ce nu se poate sarvarsi, iar daca obiceiul este indatinat prin traditie in parohia sau zona respective el trebuie inlaturat cu desavarsire iar daca scopul lui este material, de castig, este cu atat mai mult de condamnat. Un slujitor care savarseste o asemenea ceremonie este fur de cele sfinte. Obiceiul este cu atat mai demn de condamnat daca botezul respective se face si copiilor avortati cu buna stiinta sau voie. In aceste cazuri s-ar asemana cu sfintirea unei crime. Cat priveste randuiala dupa care se face o asemnea slujba, este de inteles ca el nu poate fi decat o simpla improvizatie si care in nici un caz nu poate fi socotit ca un botez. Aceata “randuiala” nu este mentionata sub nici o forma in nici o carte de cult sau de teologie si constituie o grava abatere si o inovatie nedorita. Daca ar fi fost necesar, iar Biserica ar fi considerat o asemenea practica indreptatita si corecta, ar fi prevazut-o ca pe un ritual sau ca pe o exceptie de la regula Botezului ori asa ceva nu intalnim nicaieri. Se intelege ca pe langa pregatirea celor necesare pentru o slujba de Botez, ritualul principal nu poate consta decat in stropirea unui mormant acoperit cu o panza alba cu Aghiazma Mare de la Boboteaza si cu rostirea formulei Botezului, dandu-se in general celor care au fost “botezati” in acest fel, asa cum amintim mai sus numele de Ion

121

Arhim. Lect. Dr. Vasile Miron, Unitatea liturgica in Ortodoxie si specifitati cultice locale in “Ortodoxia”, anul LVI, nr. 3-4, iulie- decembrei, 2005, p. 123 122

Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, op. cit., p. 158

73

si Ioana. Pana si in punerea numelui este o greseala liturgica deoarece un nou-nascut primeste numele la opt zile, cu o molifta speciala care se numele “La insemnarea numelui pruncului” deci, inainte de Botez, cand preotul il insemneaza pe prunc la gura si la funte, la gura si la piept, binecuvantand-ul. Ori atunci cand botezi un mormant, nu mai poate fi vorba de asa ceva. Ceea ce prevede Molitfelnicul sau Aghiazmatarul in legatura cu copiii nebotezati, este doar pedeapsa grea pentru parintii din a caror neglijenta se intampla sa moara cu trupul nebotezat, fie ca s-a nascut, fie ca a fost lepadat sau avortat. Cat priveste un ritual al botezarii lor sau al inmormantarii acestora, cartile de cult nu pomenesc nimic. Ne intrebam de unde provine aceasta practica a botezului copiilor avortati ca si cea a inmormantarii si pomenirii la soroacele indatinate de Biserica pentru pomenirea mortilor, a copiilor morti nebotezati.123

78

Credem ca din grija fireasca pentru mantuirea sufletelor lor sau pentru intrarea in imparatia lui Dumnezeu. Gandul si grija pentru cei morti sunt, fara indoiala, lucruri de luat in seama si vrednice de lauda. Sunt datorii crestinesti care tebuie cultivate si respectate. Dar pentru indeplinirea acestui scop, nu este ingaduit sa dispretuim invataturile si practicile bisericesti corecte si traditionale inventand tot felul de randuieli neconforme cu doctrina si practica Bisericii. Pe langa aceasta, se scapa din vedere sau se neglijeazaun lucru foarte important si anume: grija pentru indreptare, pocainta si iertare a celor care au savarsit pacatul avortului. Nu starea a celor copii avortati trebuie sa ne preocupe in chip special sau a celor ingropati fara slujba , ci starea celor care au facut ca din neglijenta sau cu buna stiinta sa se intample asa ceva. Care va fi starea sufletelor copiilor avortati cu voie sau fara de voie, sau ale celor nascuti mortis au morti nebotezati o stie numai Dumnezeu caci oricum intra planul Iconomiei divine si a dragostei nemarginite a dragostei lui Dumnezeu fata de oameni. Nu se poate ca acesti prunci nevinovati sa fie randuiti de Dumnezeu la locuri de osanda, El fiind cel care iubeste copiii si mai ales pe copiii nevinovati. Mai gasim inca in pomelnice o cerere pe care o socotesc nepotrivita sugerata uneori chiar de catre clerici, aceia pentru “scoaterea la lumina a pruncilor avortati”. Nu credem ca sufletele acelor copii avortati ajung in intuneric, si mai degraba ale mamelor care i-au ucis si avortat daca nu dau dovada de cainta si indreptare asa cum recomanda Biserica. De aceia ar trebui sa se roage pentru ele si nu pentru acei copilasi nevinovati. Sufletele unor asemenea mame trebuie aduse la lumina si aceasta prin pocainta multa si continua si mai ales prin fapte ale milei trupesti si sufletesti. Sunt femei care privesc cu 123

Ibidem, p. 159

74

multa usurinta avortul, uneori ca pe un lucru obisnuit si considera ca simpla citire e Moliftei la lepadarea pruncului este suficienta pentru a fi iertata de toata gravitatea savarsirii unei astfel de fapte. Fara indoiala, ca Molifta este necesara iar cea care o solicita doreste un lucru bun, insa ea este numai o simpla rugaciune prin care se ingaduie mamei sa intre in Biserica. Ceea ce urmeaza este neaparat pocainta sau Spovedania, cu canonisirea sau parerea de rau care trebuie sa-l insoteasca pe cel care a gresit toata viata. Desigur ca un pacat marturisit cu parere de rau si cu angajamentul de a nu-l mai face se iarta pin spovedanie, dar parerea de rau pentru savarsirea unei crime (avortul este o crima) sau mai multora trebuie sa ne insoteasca toata viata. In aceasta privinta treubuie mentionat faptul ca si avortul savarsit fara de voie este socotit sau pedepsit tot ca pe o crima , ca pacat al uciderii. Nu este potrivita practica de a prezenta pe un timp indelungat noua lumanari si noua prescuri la Sfantul Altar pentru pomenirea la Proscomidie cu scopul de a se ierta pacatul avortului124.79La Proscomidie este suficienta sa prezentam o prescura si o lumanare impreuna cu pomelnicul , iar daca vrem ca dragostea noastra si dorinta de indreptare sa prisoseasca , sa ne concretizam in fapte bune : botezarea pruncilor parasiti , imbracarea si hranirea copiilor sarmani si fara ajutor , ingrijirea pentru buan lor educatie , infierea unor asemenea copii ai nimanui pe nu-i iubeste nimeni , vizitarea si ajutorarea copiilor din orfelinate , legane de copii , scoli incluzine ca si orice fapte de milostenie savarsite fata de cei in nevoi cu intentia de a fi o usurare de pacatele savarsite . Acestea si altele asemenea trebuie sa fie faptele pe care sa le savarsim pentru copiii avortati sau lepadati cu voie sau fara voie, iar nu botezarea unui mormant cu cheltuieli care ar putea sa acopere nevoile materiale si spirituale ale atator copii care asteapta ajutorul nostrum. In concluzie, practica botezarii copiilor avortati cu voie sau fara de voie si morti nebotezati este o inovatie liturgica neingaduita de Biserica si care nu trebuie practicata sau incurajata in nici un fel. Daca prin botez devenim membri ai bisericii lui Hristos , repetand in noi moartea si invierea Sa, ne facem purtatori de Hristos sau hristofori, imbracandu-ne in El, ne intarim spre cresterea duhovniceasca prin ungerea cu Sfantul Mir . Mirungerea este Taina prin care se impartasesc noilor botezati puterea si darurile Sfantului Duh, necesare pentru cresterea, sporirea si intarirea credinciosilor in viata cea noua, intru Hristos125. Spre deosebire de romano-catolici la care de prin secolul al XIII-lea ungerea cu Sfantul Mir se administreaza separat fata de Botez, dupa varsta de 7-12 ani, in Biserica Ortodoxa, aceasta Sfanta Taina se administreaza imediat dupa Botez. Randuiala ortodoxa a Mirungerii nu constrituie o 124

Ibidem, p. 160

75

slujba aparte, de sine statatoare, ci e impreunata cu cea a Botezului. Avand in vedere marturiile scripturistice si patristice, putem spune ca este corecta si indreptatita practica Bisericii Ortodoxe si a Bisericilor Vechi Orientale de a administra Taina Mirungerii imediar dupa Botez. Taina Mirungerii sau Ungerii cu Sfantul si Marele Mir, este inteleasa sau conceputa de invatatura Bisericii, ca taina prin care se impartasesc noilor botezati puterea si darurile Sfantului Duh, necesare pentru cresterea, sporirea si intarirea credinciosilor in viata cea noua in Hristos. Ea nu inseamna o completare sau o desavarsire a Botezului, care are rolul sau precis de a ierta pacatul stramosesc cu care ne nastem, si pe cele personale savarsite pana la acea data.80Constitutiile apostolice vorbesc de evocarea Duhului Sfant pentru Mir la fiecare nou botezat pentru ca sa fie lucrator in cel botezat si sa invieze si sa traiasca impreuna cu el : “daca nu se indeplineste asupra fiecaruia dintre cei botezati o astfel de evocare, atunci cel ce se boteaza se cufunda numai in apa ca iudeii si leapada numai necuratia trupului”. In canonul 48 al Sinodului local de la Laodiceea, se vorbeste despre savarsirea imediata a mirungerii dupa baia Botezului: “se cuvine ca cei ce se lumineaza dupa Botez sa se unga cu hrisma cereasca si sa fie partasi imparatiei lui Hristos”. Aceeasi practica o intalnim si in Apus, in primele veacuri crestine. Sfantul Ambrozie al Milanului spune clar ca Ungerea cu Sfantul Mir pe crestetul capului se facea imediat dupa iesirea din apa botezului. Savarsirea imediata a Mirungerii dupa Botez o mentioneaza acelasi sfant parinte apusean si in alta lucrare unde se spune ca dupa ridicarea din apa Botezului si ascultarea pericopei spalarii picioarelor, “urmeaza pecetea duhovniceasca, care ati ascultat ca se citeste si astazi, pentru ca ceea ce se face dupa Botez se face cu desavarsire, atunci cand la invocarea preotului se revarsa Duhul Sfant, Duhul intelepciunii si al intelegerii, Duhul sfatului si al puterii, Duhul cunoasterii si al evlaviei, Duhul temerii de Cel sfant, cu cele sapte virtuti ale Duhului”. Fericitul Augustin vorbeste de aceeasi practica care arata: “el insusi (Duhul Sfant) este invocat peste cei botezati ca sa le dea Dumnezeu potrivit cuvintelor proorocului, duhul intelepciunii si al intelegerii. Din marturiile prezentate pana aici, reiese clar ca Mirungerea desi este o Taine deosebita de cea a Botezului, in vechime nu s-a savarsit niciodata separat fata de Botez, ci totdeauna indata dupa el, in stransa legatura cu el, adica in cadrul aceleiasi ceremonii religioase. Din punct de vedere liturgic, Mirungerea nu constituia nici o slujba bisericeasca sa un serviciu religios independent de cel al Botezului, ci a facut parte din insusi randuiala

125

Pr. Prof. Ene Braniste, op. cit., p. 355

76

Botezului. In concluzie credem ca practica respectata in Biserica Ortodoxa si bisericile vechi orientale de a savarsi Mirungerea imediat dupa Botez este corecta si adevarata si in acelasi timp comforma cu traditia. Prin savarsirea ei imediat dupa Botez, urmata de Taina Impartasaniei, se mentine Unitatea Tainelor de initiere. Personal, nu am gasit nici o inovatie liturgica in ce priveste savarsirea acestei Sfinte Taine.

b) Inovatiile aparute in jurul Tainei Sfintei Spovedanii

Spovedania sau marturisirea pacatelor in fata preotului constituie partea principala a Tainei pocaintei, Taina prin care credinciosul dobandeste iertare pacatelor savarsite dupa Botez si impacare cu Dumnezeu si cu Biserica126.81Spovedania a mai fost numita si “al doilea Botez” si este taina curatirii de pacatele personale si a refacerii legaturii spirituale cu Biserica, intrerupta sau slabita temporar prin pacat. Locul apei curatitoare a Botezului il tin aici lacrimile pocaintei pentru pacatele savarsite. Taina Sintei Spovedanii joaca un rol central in spiritualitatea ortodoxa. Este Taina prin care se restabileste legatura crestinului cu Dumnezeu, intrerupta prin pacat. Viata crestinului nu se poate concepe fata spovedanie, daca avem in vedereca toti pacatuim, comform celor spuse de Sfantul Apostol si evanghelist Ioan: “Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi. Daca marturisim pacatele noastre, El este credincios ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea”(I Ioan, 9-10). In activitatea pastoral misionara a preotului, Taina Spovedaniei este una dintre lucrarile cele mai importante, cele mai practicate si solicitate de catre credinciosi si cu efectele cele mai benefice pentru progresul spiritual al pastoritilor. De aceea putem spune ca Sfanta Spovedanie nu este numai o lucrare liturgica sau una din cele Sapte Sfinte Taine ale Bisericii, ci mai ales este un mijloc si o cale de pastoratie individuala prin care preotul duhovnic poate sa modeleze si sa transfome sufletul penitentului. Aceasta Taina a fost instituita de Mantuitorul nostru Iisus Hristos dupa invierea Sa din morti. Textul pe care se intemeiaza acest adevar il gasim in Evanghelia dupa Ioan: “Si zicand acestea, a suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfant; carora le veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute” (Ioan XX,22-23). Acest fapt nu s-a intamplat fara un precedent si el a fost anuntat mai intai de Maintuitorul(Matei 18-18), anunt care avea menirea de a pregati pe apostoli pentru primirea acestui mare dar 127. 126 127

82

In

Ibidem, p. 382 Pr. Viorel Sava, Taina marturisirii in riturile liturgice actuale, Ed. Trinitas, Iasi, 1999, p. 23

77

limbajul teologic, cat si in cel curent al credinciosilor, taina aceasta apare sub mai multe denumiri, fiecare dintre ele punand in lumina unul sau altul din aspectele specifice ei. O prima denumire este „Taina pocaintei‟ sau „Pocainta‟, denumire care accentuiaza parerea de rau declansata de constientizarea starii de pacatosenie128. In cadrul liturghiei Sfantului Vasile cel Mare, inainte de sfintirea Darurilor, preotul se roaga zicand: “Pentru aceasta Stapane preasfinte si noi pacatosii si nevrednicii robii Tai, care ne-am invrednicit a sluji sfantului Tau jertfelnic, nu pentru dreptatile noastre, ca n-am facut ceva vrednic pe pamant, ci pentru mila Ta si induratile Tale pe care le-ai varsat cu prisosinta peste noi, indraznind ne apropiem de Sfantul Tau jetfelnic…”. Perioada Triodului are un pronuntat caracter penitential, de pocainta, scos in evidenta de Canonul Sfantului Andrei Criteanul, dar nu numai aceasta perioada este potrivita pentru pocainta ci si celelalte posturi de peste an si oricand crestinul simte nevoia. Acelasi inteles il comporta si denumirea de Spovedanie sau Taina Spovedaniei, denumire de origine slava, care are la baza verbul „ispovediti‟129. O alta denumire este aceea de „Marturisire‟ sau „Taina Marturisirii‟, denumire ce are un continut mai larg datorita faptului ca ea vizeaza expunerea pacatelor in fata duhovnicului, tradarea ascunzisurilor constiintei, ca urmare a constientizarii starii de pacatosenie, a dorintei de indreptare si de reinoire a comuniunii de iubire cu Dumnezeu. Actiunea duhovnicului de influientare personala asupra penitentului nu face parte integral din aceasta Taina, dar constituie pentru preot o obligatie pastorala. De aceeatrebuie sa disociem intre Taina Spovedaniei propriu zisa, care consta in marturisirea pacatelor si iertarea lor de catre Dumnezeu, prin duhovnic, pe de o parte, si lucrarea de indrumare sau sfatuire de lucrare duhovniceasca pe de alta parte. Validitatea Tainei, nu este absolut conditionata de aceasta sfatuire duhovniceasca dar, “rolul preotului nu va fi complet daca se va margini numai la primirea marturisirii si la dezlegarea penitentelor de pacate”. In acest sens, Sf.Scriptura prezinta preotul sub doua aspecte: 1.) de administrator al Tainelor dumnezeiesti (I.Cor. 4,1; Tit 1,7) si 2.) de impreuna lucrator al Lui Dumnezeu (I.Cor. 3,9; II.Cor.6,1). Ca administrator al Tainelor, “preotul este un organ prin care Dumnezeu impartaseste credinciosilor sai harul Sau specific fiecarei Taine. In Rolul sau de om de ajutor sau de colaborator al Lui Dumnezeu, preotul aduce contributia sa personala de

128 129

Ibidem, p. 24 Ibidem, p. 25

78

inraurire a oamenilor, pe temeiul invataturii Evangheliei”130. Oricum rolul sau de admnistrator al Tainelor Lui Dumnezeu este fundamental, deci mult mai important decat cel de colaborator al Lui Dumnezeu, contributia omului fiind cu totul neinsemnata fata de lucrarea Lui Dumnezeu. In Taina Marturisirii insa, “rolul preotului de pastor sau de conducator spiritual iese la iveala intr-o masura covarsitoare. In nicio alta Taina, exercitarea unei actiuni de inraurire personala din partea lui nu este atat de necesara. Explicatia de gaseste, de altfel, in insasi natura momentelor si conditiilor privitoare la aceasta Taina. Deoarece cu ocazia Sfintei Marturisiri, sufletul celui ce se pocaieste este adanc rascolit si framantat nu numai de o datorie religioasa ci si de o profunda trebuinta psihologica d regenerare, el este mai dispus si mai primitor pentru imdrumari decat in orice alta imprejurare; pe de alta parte, analiza sufleteasca, atat prin examenul de constiinta al penitentului si prin propria-i marturisire, cat si scrutarea constiintei lui de catre duhovnic, dau un prilej unic pentru cea mai adanca patrundere in psihologia penitentului”131.83De altfel, si rolul credinciosului este si trebuie sa fie mai insemnat decat in celelalte lucrari sfintitoare. Deoarece Botezul nu se repeta, cea “care continua apa Botezului este Taina Pocaintei”, a Spovedaniei sau Marturisirii. Taina Pocaintei reprezinta “mare noutate adusa de crestinism” pe care Biserica a practicat-o din timpurile apostolice pana in zilele noastre. Insasi Spovedania nu trebuie conditionata de perioada unuia din cele patru posture ale anului bisericesc ci poate fi savarsita ori de cate ori constiinta se simte incarcata de fapte rele, de care trebuie sa ne debarasam. Niciodata nu trebuie sa ne socotim ca suntem fara de pacat, caci asa cum spuneau cei vechi, a gresi este omeneste, dar a persista sau a ramane in pacat este diabolic. Orice fapta rea, cat de mica ar fi repetata inseamna o acumulare de pacate care devin daunatoare. S-a mai creat obiceiul ca la Spovedanie sa mearga mai ales cei in varsta, care se si impartasesc, ceea ce este complet gresit. Nu trebuie sa asteptam sa imbatranim ca sa ne spovedim, ci trebuie sa ne obisnuim din tinerete cu spovedania. Crestinul inca din tinerete trebuie sa-si gaseasca un duhovnic care dupa parerea mea este la fel de important ca si medicul de familie, si poate si mai mult. Duhovnicul este dator la orice ora sa raspunda cerintelor ucenicilor.

In continuare, voi prezenta cateva inovatii legate de Taina

Spovedaniei:

130 131

Pr. Prof. Petre Vintilescu, Spovedania si duhovnicia, Ed. Episcopiei Ortodoxe Alba Iulia, 1995, p. 26 Ibidem, p. 28

79

1. Aparitia unor ghiduri pentru marturisirea pacatelor, care circula sub forma de brosuri (fara editura) in care apar si intrebari mai putin decente, exagerate, absurde si mai degraba incitatoare la savarsirea pacatului, trezind curiozitati in special pentru cei tineri. Ele sunt izvorate dintr-o conceptie mai putin corecta despreviata si modul de a trai al credinciosilor obisnuiti, care se deosebesc de vietuitorii din manastiri. De aceea se si recomanda ca spovedania credinciosilor din parohii sa se faca mai ales la duhovnicii din parohii. Cat priveste spovedania dupa pravila, socotim ca ea nu mai poate fi aplicata decat in cazuri rare si nici atunci, nu mai putem pune toate intrebarile din molitfelnic. 2. Spovedania adevarata nu este aceea in care ascultam liste intregi de pacate pe care unii credinciosi cred ca le-au savarsit sau in care punem tot felul de intrebari la modul savarsirii pacatului, ci cea facuta cu cainta si cu parere de rau. O alta inovatie ar fi cea legata de marturisirea publica, care e drept s-a savarsit in Biserica primara in care oamenii erau cu adevarat curati sufleteste, sfinti, dar care in timpurile noastre nu mai este potrivita. Am auzit de un caz, undeva in Dobrogea unde la Biserica la care a ajuns intamplator un credincios din parohia Cordun, ce se afla la munca in acea zona, vrand sa se spovedeasca, s-a intamplat ca preotul i-a asezat pe toti in genunchi (vreo cincizeci de persoane), indemnandu-I sa spuna in cor Tatal nostru, iar apoi tot in cor, fiecare sa-si marturiseasca pacatele. Respectivul credincios a mers si s-a impartasit impreuna cu ceilalti si totusi a ramas cu o grea povara. El traia necununat de vreo douazeci de ani si ar fi dorit sa discute personal cu preotul, dar nu i s-a permis acest lucru din lipsa de timp. La fel si la Cordun, acum treizeci de ani preotul care slujea atunci si care mai este in viata marturisea pe crestini in grup, invocandu-le marea iubire a lui Dumnezeu fata de oameni. Cel mai grav este faptul ca spovedea foarte multi credinciosi in Vinerea Mare, zi aliturgica ori in aceeasi zi, in fiecare an cateva sute de credinciosi se spovedeau si primeau Sfanta Impartasanie. Cand am venit in parohie, acum optsprezece ani, o batranica luand in deradere acest lucru, cumva ironic mi-a zis : sa-i vedeti Parinte pe cei din familiile (a enumerat cateva nume) cum vin la spovedit si impartasit in Vinerea Mare , in sir indian. Am incercat sa o linistesc, spunandu-i ca fiecare credincios si cu atat mai mult o familie are dreptul sa se spovedeasca. Pe respective persoana o deranja faptul ca aceste siruri, cu aceste familii intrau doar o singura data pe an in biserica, in Vinerea Mare (dupa post negru) in care se spovedeau si se impartaseau. Femeia avea dreptate pentru ca i-am urmarit si intr-adevar doar in acea zi intrau in Biserica pentru se spovedi si impartasi. Ei priveau Spovedania si Impartasania ca pe o viza pusa pe un act, ca pe o factura platita anual si nu ca pe o eliberare de pacate dupa care sa primeasca dezlegarea de 80

la duhovnic. Colegul meu care a slujit la randul sau ,timp de 7 ani cu preotul care facea asemenea greseli, nu a putut face mare lucru de unul singur, pentru ca ori de cate ori incerca sa-si impuna corect punctul de vedere al Bisericii nu era ascultat. Credinciosilor li se parea ca respectivul preot este mult mai ingaduitor in privinta pacatului, fara sa mai dea vreun fel de sfatuire duhovniceasca iar de canon nici nu mai amintea. Cunosc aceste lucruri pentru ca inainte cu sapte ani de a veni in aceasta parohie am slujit Biserica aceasta in functia de cantaret bisericesc, timp de un an. Separase Biserica in doua tabere, doua turme care isi schimbau preferintele pentru preot dupa bunul lor plac. Nu era deloc recomandata si prezentata ascultarea de Biserica. Cand din 1994 am fost numit preot la parohia Cordun, eu cred si sunt convins ca am facut o echipa buna cu preotul paroh Constantin Tiron, rezultatele neintarziind sa apara. In privinta spovedaniei de care vorbeam, cel putin in postul mare i-am obisnuit impreuna pe credinciosi sa se spovedeasca de la inceputul postului pana la Dumnica Floriilor explicandu-le prin cateheze si predici despre marea insemnatate bisericeasca a saptamanii ce urmeaza, numita Mare in care crestinii sa retraiasca alaturi de Hristos, momentele cele mai importante din istoria mantuirii. Asta nu inseamna ca am refuzat cazuri extreme care au aparut in Saptamana Mare, spovedirea studentilor, elevilor, militarilor, bolnavilor, etc. Am renuntat la castigul material care era dobandit in Vinerea Mare in detrimental castigului spiritual, acela al aplicarii corecte a invataturii de credinta. O alta greseala pe care am intalnit-o si care mi-a fost descrisa de rude apropiate o voi reda aici: undeva intr-o comuna din judetul Iasi, preotul spovedeste in timpul postului pe unde apuca cu epitrahirul in Biserica, dupa Biserica daca acolo l-a gasit, dupa copaci la umbra, unde era gasit, acolo spovedea. Eu cred ca persoanele sanatoase, care se pot deplasa la Biserica trebuie spovedite dupa toata randuiala; preotul imbracat cu epitrahil si felon, da binecuvantarea, rosteste rugaciunile incepatoare , Psalmul 50 , rugaciunile de dezlegare ii citeste marturisirea “Iata fiule, Hristos sta nevazut…”, spovedeste pe credincios, ii prezinta modul de indreptare daca acesta arata credinta sincera, dupa care rugaciunea “Stapane Doamne, Dumnezeule…”, urmeaza ectenia intreita dupa care se incheie cu rugaciunea “Cuvine-se cu adevarat…”. Incheind Taina Marturisirii credem ca rostirea rugaciunii de dezlegare nu inseamna un sfarsit ci tocmai ea anunta pentru credinciosul care s-a marturisit, inceputul unei noi vieti.

c)Inovatiile aparute in jurul Tainei Sfintei Euharistii 81

Sfanta Liturghie este o adevarata scoala a invataturii crestine, un bogat si nepretuit tezaur de doctrina si o cateheza vie la indemanasi pe intelesul tuturor132. Participarea credinciosilor la viata harica transmisa prin Sfintele taine incepe cu Botezul si culmineaza cu Sfanta Euharistie sau Impartasirea prin care se realizeaza unirea noastra deplina cu Hristos cel intrupat133.84Impartasirea reprezinta deci culmea cea mai inalta sau termenul final al urcusului nostru bisericesc. Aceasta taina este savarsita sau oficiata numai de slujitorii sfintiti adica arhereii si preotii. Diaconii nu impartasesc pe credinciosi si cu atat mai putin laicii sau mirenii. Diaconii pot impartasi numai in cazul in care cineva este pe moarte si nu este de fata un preot. In privinta persoanelor indreptatite sa primeasca Sfanta Impartasanie, acestea trebuie sa fie numai cei pregatiti, care nu au impedimente ce sa-I opreasca de la aceasta, cum ar fi: cei ce au blestem de la episcop, cei ce traiesc in desfranare, cei ce sunt necununati, cei ce practica perversiuni sexuale, fermecatorii, vrajitorii, ghicitorii, hoti de lucruri sfinte, ucigasii, femeile care avorteaza si altele. Toate aceste categorii de pacatosi presupun o perioada lunga de pocainta si indreptare, dupa care duhovnicul da permisiunea de a primi Sfanta Impartasanie. In cadrul Sfintei Liturghii se pot constata urmatoarele inovatii (adaptari) sau dezvoltari locale si anume: 1.Obiceiul sporadic al unor preoti slujitori de a da binecuvantarea mare nu numai cu Sfanta Evanghelie ci si cu Sfanta Cruce, gest care nu impieteaza cu nimic actul liturgic in sine, deoarece Sfanta Liturghie reproduce in mod sacramental roadele Crucii si ale Invierii, insa, intrucat acest fapt este sugerat in chip symbolic prin insemnarea crucisa cu Sfanta Evanghelie deasupra Sfantului Antimis, consideram ca intrebuintarea Sfintei Cruci in acest moment nu este necesara. 2.Exista la unele manastiri (Cernica, Horaita, Sihastria) obiceiul de a se canta in intregime, dupa notatia psaltica, psalmii antifonici (102,145), asa cum se proceda odinioara in Biserica veche134.85Nici aceasta practica nu lezeaza unitatea ritului liturgic, ci dimpotriva infrumuseteaza patrimonial sacru al cultului, insa in nici un caz nu o putem impune bisericilor de parohie.

132

Asist. Diac. Ene Braniste, Particparea la Liturghie si metode pentru realizare ei in ST, nr, 7-8, seria a II-a, Sseptembrie- octombrie, 1949, Bucuresti, p. 591 133 Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, op. cit., p. 392 134 Arhim. Lect. Dr. Vasile Miron, op. cit., p. 112 135 Ibidem, p. 113

82

3.La majoritatea bisericilor de mir la antifonul al III-lea se canta Fericirile asa cum prevede randuiala tipiconala, iar la unele, in loc de Fericiri, se canta Aparatoare Doamna.Aceasta practica este o inovatie, deoarece, in mod correct trebuie sa se cante Stihurile Fericirilor care ne amintesc de continutul Predicii de pe munte a Mantuitorului (Matei V, VI,VII), fiindca in prima ei parte, Sfanta Liturghie innoieste in fata ochilor nostril sufletesti activitatea didactica sau invatatoreasca a Domnului nostrum Iisus Hristos. Exceptie de la aceasta regula fac zilele praznicelor imparatesti in cinstea Mantuitorului cand avem antifoane speciale iar in loc de Fericiri se canta troparul praznicului de trei ori. 4.Omiterea ecteniei catehumenilor ingaduita la unele catedrale cu acordul chiriarhului locului este o practica ce nu desfiinteaza structura randuielii Sfintei Liturghii, tinand cont de faptul ca aceasta ectenie a fost introdusa cu precadere pentru catehumenii din primele veacuri crestine care erau initiati si instruiti pentru primirea Tainei Sfantului Botez 135. Acesta ectenie trebuie mentinuta in randuiala Liturghiei, in primul rand, pentru faptul ca ea reprezinta un document care certifica si atesta existenta institutiei catehumenatului ce a avut un rol prioritar in viata Bisericii si in al doilea rand, pentru faptul ca in contextul lumii de astazi exista o cifra numerica impresionanta de oameni neincrestinati pentru care suntem datori sa ne rugam ca Bunul Dumnezeu “sa-i uneasca prin Botez cu Sfanta Sa soborniceasca si apostoleasca Biserica”. De asemenea, mai exista inca si astazi la noi in tara oameni tributari ideologiei materialist-dialectice inoculate in mintile multora de politica retrodrada si anticrestina a vechiului regim de intunecare sprirituala in care am trait cu totii timp de 45 de ani, oameni atei convinsi, liberi cugetatori sau total indiferenti fata de problemele religioase. Invatatura Sfintei nostre Biserici ne indeamna si pentru aceasta ca Dumnezeu sa-I lumineze. ”sa-i invete cuvantul adevarului, sa le descopere Evanghelia dreptatii” si sa-I aduca la unitatea credintei. Insusi cuvantul Sfintei Scripturi ne porunceste zicand: ”Rugati-va unul pentru altul, ca sa va vindecati” (Iacob V, 16). Sfantul Apostul Pavel le spune in mod deschis si categoric corintenilor: “Aceasta si cerem in rugaciunea noastra: desavarsirea noastra” (II Cor.XIII, 9), de unde reiese ca faptul de a ne ruga unii pentru altii este un imperativ categoric si o datorie morala de capetenie a fiecarui crestin. 5.La bisericile de manastire, dupa vohodul mic cu Sfanta Evanghelie se canta troparul si condacul hramului si al zilei. La bisericile de enorie s-a renuntat de mult la aceasta regula din economie de timp. 6.La unele biserici de enorie persista practica gresita a unor preoti de a citi cu voce tare pomelnicele celor adormiti la Sfanta Liturghie in cadrul ecteniei mortilor ce se rosteste indata dupa ectenia intreita. Aceasta practica este inadmisibila, asa cum fara rost este si 83

obiceiul unor preoti de a citi nominal pomelnicele de vii in cadrul pomelnicelor ce se rostesc la Vohodul Mare, in momentul iesirii cu Cinstitele Daruri. Pomenirea generala a celor vii si a celor morti se face in cadrul savarsirii Sfintei Proscomidii, dupa citirea in parte a rugaciunilor colective pentru vii si pentru morti, cand se scot miride pentru ambele categorii de credinciosi inscrisi de pomelice: vii sau adormiti. Prezenta pe sfantul disc a miridelor de vii simorti, alaturi de particelele celor noua cete ceresti, simbolizeaza solidaritatea Bisericii din cer cu a celei de pe pamant. Aceasta solidaritate si unire se infaptuieste, in primul rand, cu Hristos simbolizat prin Agnet, iar pentru fiecare persoana pomenita in sirul de pomelnice, fie de vii, fie de morti, preotul care proscomideste scoate cu sfanta copie cate o particica din prescura a patra (pentru vii) sau a cincea (pentru morti), pentru a-I invrednici de darurile si binefacerile jertfei euharistice pe toti cei pomeniti si reprezentati in particelele scoase pe sfantul disc. Cand preotul toarna aceste miride in sfantul potir dupa momentul sfintirii Darurilor (la chinonic) zice: “Spala Doamne pacatele robilor Tai ce s-au pomenit aici cu Cinstit Sangele Tau”. ”Scotand o particica din paine pentru o persoana pomenita pe nume, o reprezentam in mod special pe aceasta si o apropiem de Hristos”13686pentru a o invrednici sa dobandeasca binefacerile si darurile Sale mantuitoare. Obiectul si scopul acestor rugaciuni de pomenire este in primul rand “iertarea pacatelor si mostenirea imparatiei cerurilor” care reprezinta roadele mortii si invierii Domnului, ce ni se impartasesc prin Botez si prin celelalte Sfinte Taine137. Un scop secundar al acestor rugaciuni ca si al jertfei euharistice de altfel, este si implorarea bunurilor vremelnice (liniste, ajutor in viata si izbavire de necazuri si de primejdii), caci aceste beneficii sunt in stransa conexiune cu bunurile si scopurile spirituale sau duhovnicesti. Daca prin citirea numelor vii si de morti a celor consemnati in pomelnice si scoaterea nominala a miridelor pentru pomenirea si ajutorul lor se dobandeste tot folosul sufletesc de trebuinta, ce rost ar mai avea citirea din nou a acestor pomelnice in randuiala Sfintei Liturghii, in auzul credinciosilor? Credinciosii trebuie catehizati si initiati in tainele cultului pentru a cunoaste insemnatatea si efectul rugaciunii liturgice si in acelasi timp, obisnuiti sa prezinte pomelnicele la sfantul altar inainte de inceperea Sfintei Liturghii pentru a oferi preotului slujitor posibilitatea de a le citi pe fiecare in parte si a scoate miridele cuvenite.

136 137

Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloaie, Spiritualitate si comuniune in Liturghia ortodoxa, Craiova, 1986, p. 127 Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu, Liturghierul explicat, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1998, p. 131

84

7. Deoarece la unele biserici unii credinciosi vin mai tarziu la slujba si inmaneaza pomelnice dupa inceperea Sfintei Liturghii, preotul este nevoit in asemenea situatii sa amane acoperirea Cinstitelor Daruri la momentul Heruvicului, pentru a avea ragaz sa citeasca toate pomelnicele de vii si de morti si sa scoata particele pentru fiecare nume pomenit, iar dupa acoperire sa continue cadirea mica. Pomelnicele primite dupa Vohodul Mare vor fi citite la rugaciunea dipticelor din timpul cantarii Axionului sau eventual pastrate pentru viitoarea Liturghie. 8. Tot in momentul intonarii imnului Heruvimic s-a incetatenit obiceiul inaltarii mainilor de catre preoti liturghisitori atunci cand rostesc intreit, textul liturgic al acestui imn. Acest uz generalizat aproape integral in cuprinsul Patriarhiei Romane nu este mentionat in nici un manual de Tipic si nici in cartile de slujba. Ultima editie a Liturghierului romanesc chiar specifica faptul ca se rosteste de trei ori in taina continutul cantarii Heruvimice insotit de cate o inchinare, insa “fara sa ridice mainile”138.87Ridicarea mainilor nu si-ar avea rostul in acest caz, caci este un gest de invocare corespunzator momentului epiclezei, insa, daca totusi se practica dintr-un sentiment de evlavie, acest act liturgic nu constituie o abatere grava de la regula tipizata in asa fel incat sa fie condamnat cu vehementa si inlaturat. Ridicarea mainilor este un gest de rugaciune, care completeaza taina. “Acest gest este ca o desavarsire a tainei nedespartita de ea si care inalta ofranda sus, la Dumnezeu… Aceasta ridicare a mainilor nu este prescrisa nicaieri, dar ea este inradacinata in practica slujbei bisericesti, ca fiind indisolubil legata de aducerea jertfei si se poate zice, ca ea intruchipeaza in sine rugaciunea”. O alta divergenta liturgica ce tine atat de forma cultica exterioara, cat si de continut sau fond este cea legata de formula de binecuvantare a anafurei, adica a particelelor de paine rezultate din taierea celor cinci prescuri care au fost intrebuintate la Proscomidie, precum si a altor prescuri oferite de credinciosi la sfantul altar odata cu aducerea pomelnicelor de vii si de morti. Dupa cum se stie, in ultimele editii ale Liturghierului a fost introdusa o formula noua de binecuvantare a anafurei, deosebita de cea adecvata, care nu exprima concret simbolismul si semnificatia anafurei. Preotii din generatia tanara care folosesc noile Liturghiere romanesti incepand cu editia anului 1987, s-au obisnuit cu aceasta formula (“Binecuvantata este anafura sfintilor Tai, Doamne, totdeauna si pururea...”), iar cei mai varstnici rostesc in continuare vechea formula intrata de mult in uzul liturgic, care este 138

Liturghier, Ed. Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 2012, p. 160

85

mult mai corecta, mai completa si mai sugestiva, intrucat cuprinde termenul consacrat de invocare a lucrarii dumnezesti si exprima clar sensul si rolul anafurei, adica acela de a fi “antidoron”, adica in loc de dar. 9.In noua editie a Liturghierului romanesc tiparit in anul 2012, imbunatatit si diortosit cu acrivie de specialisti, apare in formularul liturgic vechea formula: “Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumezeu, binecuvanteaza doamne painea aceasta, anafura sfintilor Tai”139. Speram ca de acum incolo, aceasta formula liturgica sa devina oficiala si sa se insuseasca de catre toti ierarhi si preotii liturghisitori. Anafura inchipuie si Maica Domnului, care dupa inaltarea Fiului ei la cer a ramas in continuare pe pamant in mijlocul comunitatii din Ierusalim. De aceea, anafura se sfinteste in timpul cantarii Axionului, imn inchinat in cinstea ei.88 Bineinteles, ca nimeni nu-si imagineaza vreodata ca anafura este un inlocuitor sau echivalent al Sfintei Impartasanii, ci pur si simplu, painea binecuvantata care se das pre consumare credinciosilor dupa oficierea Sfintei Liturghii, in semn de mangaiere si de incredintare ca Dumnezeu nu si-a indepartat mila si indurarea de la ei, chiar daca nu s-au straduit sa primeasca cu vrednicie Sfintele Taine, ce reprezinta “foc care arde pe cei nevrednici”140. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel ne atrage atentia in mod riguros, zicand: “Sa se cerceteze omul pe sine si asa sa manance din paine si sa bea din pahar, caci cel ce mananca si bea cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea nesocotind trupul Domnului” (I Cor. XI, 28-29). Sfintii Parinti fac deosebiri referitoare in operele lor la necesitatea pregatirii sufletesti in vederea primirii Sfintei Impartasanii cu vrednicie, cu cuget curat si cuviinta crestineasca. “Indrazneala nu este de a te apropia cu Sfintele Taine de multe ori in cursul anului, ci de a te apropia cu nevrednicie, macar odata in timpul anului”, spune un mare parinte al Bisericii. “Cand te apropii de hrana aceasta simtitoare iti speli gura, iar cand voiesti sa te apropii de hrana cea duhovnioceasca nu-ti speli sufletul, ci te apropii plin de necuratie?”. Interzicerea celor nevrednici de a se cumineca cu Sfintele Taine si acordarea in loc anafurei s-a generalizat in practica liturgica incepand din veacul de aur al erei crestine (sec. IV), cand Biserica era implicate in formularea doctrinei si in statornicirea ordinei moralei si a disciplinei.

139 140

Ibidem, p. 178 Ibidem, p. 365

86

10. O alta practica liturgica ce nu se respecta in unanimitate de catre sfintii slujitori este cea legata de ritulul impartasirii credinciosilor. Potrivit instructiunilor liturgice prevazute in liturghier si consemnate de Tipic, credinciosii se impartasesc din particelele NI si KA, caci dupa ruperea Sfantului Agnet in cele patru parti si dispunerea lor crucisa pe sfantul disc, particica IS din latura de sus se introduce in sfantul potir pentru a semnifica unitatea nedespartita a Trupului si a Sangelui euharistic (fiindca purtand pe ea initiala IS, adica numele pe care L-a primit Mantuitorul, aceasta particica reprezinta firea Sa umana) iar particica din latura de jos sfantului disc,care poarta initiala HR este destinata pentru impartasirea preotului liturghisitor (sau a sfintilor slujitori daca coliturghisesc mai multi), pentru ca numele Hristos inseamna Unsul lui Dumnezeu Tatal, Mesia, pe Care liturghisitorul Il reprezinta si Il inchipuie in anumite momente ale Sfintei Liturghii, prin actiunile liturgice savarsite, ce simbolizeaza si comemoreaza anumite evenimente si aspecte din viata si activitatea Sa. De la particica de sus IS la cea de jos HR se descrie linia verticala a crucii care inchipuie triumful si biruinta castigate de Mantuitorul pentru noi prin jertfa Sa mare, iar de la particica NI la KA se inscriei linia orizontala a crucii care inchipuie luptele, nevointele si ispitele pe care le incearca oamenii in viata aceasta pamanteasca pentru a dobandi cununa mantuirii si rasplata cereasca pentru izbanda impotriva pacatelor si a patimilor. De aceea, este si firesc ca aceste doua particele sa fie rezervate pentru impartasirea credinciosilor. Aceste doua particele mai inchipuie si bratele crucii si mainile intinse ale Domnului rastignit cu care cheama sau atrage la El lumea, unind astfel in El insusi pe unii cu altii, cele de sus cu cele de jos (Efes. II, 16). Sfantul Atanasie cel Mare ne prezinta foarte sugestiv si graitor aceasta analogie: “Daca moartea Domului era o rascumparare pentru toti si daca prin moartea Lui disparea zidul cel din mijloc al despartirii si avea loc chemarea neamurilor, cum ne-ar fi putut chema El decat fiind cucificat? Iar chemarea se face cu mainile intinse. Cineva nu moare cu mainile intrinse decat pe cruce. Cu mainile intinse in semn de chemare. Se cuvenea deci ca Domnul sa moara pe Cruce intinzandu-si mainile, pentru ca printr-una sa atraga pe vechiul popor al lui Israel, iar prin cealalta pe pagani, reunindu-i pe unii cu alti in El insusi”141.89 Intemeiata pe motivatia acestei semnificatii dogmatico-simbolice, Biserica a randuit ca din particelele NI si KA sa se impartaseasca numai credinciosii laici. Cand 141

Arhim. Lect. Dr. Vasile Miron, Unitatea liturgica in ortodoxie si specifitati cultice locale in Ort., anul LVI, nr. 3-4, iulie- decembreie, 2005, p. 117

87

preotul are de impartasit credinciosi, el este dator sa sfarame pe sfantul disc cu sfanta copie, aceste particele, in farame mici, astfel incat, acestea sa corespunda cu numarul credinciosilor pe care ii are de impartasit. Dupa aceasta retoarna in sfantul potir zicand: “Invierea lui Hristos…”, si luand sfantul potir impreuna cu lingurita si procovatul, iese pe selee in fata usii imparatesti si invita pe credinciosi la impartasire, zicand: “Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati”. Povatuirile din Liturghier mentioneaza clar ca “particica Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si celelalte, care mai sunt pe sfantul disc pentru cele noua cete, precum si pentru vii si morti, se lasa pe sfantul disc, pana ce se vor cumineca toti credinciosii, ca nu cumva, amestecandu-se cu partile din Sfantul Trup, sa se intample a impartasi dintr-insele pe cineva, din nebagare de seama”. In practica, foarte multi preoti obisnuesc sa toarne in sfantul potir absolut toate particelele de pe sfantul disc, in situatia cand au credinciosii de impartasit, ceea ce inseamna o greseala enorma, fiindca este imposibil si aproape inevitabil ca in clipa cand se ia cu lingurita o mica particica din NI si KA sa nu se ia si cateva miride de vii sau de morti sau o particica din cele consecrate in cinstea celor noua cete ceresti, fapt care este inadmisibil din punct de vedere canonic si liturgic. Tipicele si manualele noastre de Liturgica precizeaza clar ca particica Maicii Domnului, particelele celor noua cete ceresti si miridele de vii si de morti “se toarna in sfantul potir numai dupa impartasirea credinciosilor”142.90 Dupa ce preotul a impartasit ultimul credincios si a rostit ecvonisul: “Mantuieste Dumnezeule poporul Tau…”, insemnand crucis cu sfantul potir spre credinciosi, la strana se canta imnul “Am vazut lumina cea adevarata…”, timp in care preotul intra in sfantul altar, aseaza sfantul potir pe Sfanta Masa si toarna intr-insul particelele si miridele de pe sfantul disc si pentru a avea ragaz sa indeplineasca aceasta lucrare, este bine, ca in continuare, la strana sa se citeasca Rugaciunile de multumire pentru primirea Sfintei Impartasanii si apoi sa se continue mai departe randuiala Sfintei Liturghii cu aratarea sfintelor vase si ducerea lor la proscomidiar, care semnifica ultima aratare a Domnului, dupa Invierea si Inaltarea Sa la cer. Intreaga sa randuiala a Sfintei Liturghii “celebreaza in toata splendoarea, misterul operei mantuirii savarsita de Domnul nostru Iisus Hristos”. Ea este o comoara de invataminte si o adevarata scoala a virtutilor si desavarsirii crestine iar din punct de vedere latreutic si harismatic aceasta slujba le covarseste in important ape toate celelalte, pentru ca in cadrul ei, mijlocitorul nostru la Dumnezeu Tatal este Insusi Fiul Sau, Domnul nostrum Iisus Hristos, Care mijloceste rugaciunile, cererile si dorintele 142

Ibidem, p. 118

88

noastre. Rugandu-Se pentru implinirea lor, iar ofranda noastra de jertfa este Insusi Trupul si Sangele Sau, “care a curatit, fara nici o plata, faradelegile lumii”. Asa cum afirma si un mare talcuitor al cultului “nu este alceva mai de folos noua si mai iubit de Dumnezeu ca jertfa aceasta, pentru ca este lucrarea Mantuitorului si innoirea oamenilor si partasie a Lui cu noi… Deci, mai presus decat toata rugaciunea si lauda, se cade a ne ingriji de lucrarea aceasta a Liturghiei caci pentru ea este toata rugaciunea si de cele mai multe ori in zilele vietii noastre pe ea s-o savarsim”. Pentru insemnatatea si folosul ei duhovnicesc, orice crestin este indatorat, potrivit poruncilor si invataturilor Sfintei noastre Biserici, sa participle cat mai des la Sfanta Liturghie, iar preotii sa o oficieze nu numai in duminici sau la praznice, ci si in cursul zilelor de rand, cand cade cate un sfant cu polieleu, un sfant cu Doxologie Mare sau in sambetele mortilor. Un ierarh din trecutul Bisericii noastre Stramosesti indemna pe “preoti sa nu slujeasca rar, ci sa vietuiasca intru nevinovatie ca in fiecare zi fie vrednic a se apropia de altar, pentru ca prin savarsirea Sfintei Liturghii se revarsa binefacerile duhovnicesti ale Hristos asupra Bisericii, iar preotul se lecuieste pe sine de neputinte si de pacate zilnice”143.

c)Inovatiile aparute in jurul Tainei Sfintei Cununii

Cununia, sau slujba nuntii este serviciul divin prin care Biserica binecuvanteaza si constfinteste casatoria, adica legatura dintre barbat si femeie, radicand-o la rangul de Taina, in scopul desavarsirii personale si a cresterii copiilor144. In Biserica primara se facea o distinctie clara intre logodna sau angajamentul care se facea de catre cei doi tinerisi casatoria propriu-zisa145.91Tinerii primesc prin rugaciunea preotului harul divin care sfinteste legatura lor. Familia este cea mai veche institutie sociala fiind intemeiata de Dumnezeu in rai prin cuvintele: “Nu este bine sa fie omul singur pe pamant, sa-i facem ajutor potrivit pentru el” (Facere 2-1). Aceasta legatura dinter barbat si femeie este mai intai oficializata prin ceea ce numim in general casatorie civila in fata autoritatilor legale, care creeaza efecte juridice. In Noul Testament, participand la nunta din Cana Galileii, Mantuitorul a sfintit aceasta legatura naturala, radicand-o din ordinea naturala in ordinea 143

Mitropolit Athanasie Mironescu, Sfaturi catre preoti, Bucuresti, 1909, p. 36-37 Pr. Dr. Ene Braniste, op. cit., p. 403 145 Pr. Asist. Drd. Viorel Sava, Taina nuntii - aspecte liturgice duhovnicesti si pastoral misionare, in “Teologie si viata”, anul IV (LXX), nr 11-12, p. 44 144

89

harica. Harul Sfintei Cununii este necesar pentru a transforma dragostea fireasca dintre soti, intr-o dragoste spirituala, superioara. Savarsitorul Tainei este episcopul sau preotul, prin care Hristos sfinteste in mod real legatura liber consimtita a sotilor. Biserica romanocatolica se deosebeste aici esential de cea ortodoxa, prin faptul ca ea considera ca savarsitori ai Tainei pe sotii insisi, preotul fiind numai un martor. Aceasta conceptie este sustinuta de toate cultele protestante. Ea este condamnabila pentru ca ataca in mod esential izvorul divin al harului Cununiei. Nu trebuie sa uitam ca toate Tainele de savarsesc de catre Preotia sacramentala, pentru ca numai preotii sunt „iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu‟. Primitorii sunt o femeie si un barbat, necasatoriti si neaflati in rudenie apropiata. Randuielile vechi bisericesti interzic ieromonarhilor, adica preotilor calugari, sa oficieze aceasta slujba fiindca acestia depunand votul castitatii, nu pot sa participle la dansul ritual cand se inconjoara masa si se canta „Isaiia dantuieste‟ si nici la petrecerea legata intotdeauna de nunta. Nici arhiereul nu participa la acest dans ritual, ci se retrage in scaunul arhieresc in timp ce are loc acesta. Astazi, rigurozitatea acestor randuieli nu se mai respecta cu strictete, existand cazuri cand si ieromonarhii savarsesc cununii. Daca la Botez preotul nu isi poate boteza propriul copil, decat in cazuri de exceptie, in ce priveste nunta preotul poate sa savarseasca cununia propriilor copii daca nu este alt preot. De regula se cauta al doilea preot si chiar mai multi. Cununia se oficiaza dupa incheierea casatoriei civile. La intrarea in Biserica, tinerii miri prezinta preotului actul de casatorie civila, iar dupa savarsirea Tainei, primesc certificatul de casatorie, care este un act doveditor al lipsei de impedimente la casatorie. Cei care se cununa trebuie sa fie de aceeasi credinta sau confesiune. Casatoriile mixte incheiate intre crestini de confesiune ortodoxa cu cei de alte confesiuni, cum ar fi catolica sau protestanta, nu sunt ingaduite dupa canoane. Biserica Ortodoxa totusi tolereaza aceste casatorii, pentru a nu lasa fara binecuvantarea sa pe cei doi soti. De aceea le administeza slujba Cununiei, cu conditia ca sotul ortodox sa isi pastreze credinta, sa isi boteze sis a isi creasc copii in aceasta credinta. Conform randuielili canonice sunt si astazi oprite, savarsindu-se numai cu dezlegarea sau dispensa epicopului. Daca cei de alte religii necrestine doresc sa se casatoreasca cu ortodoxi pentru oficierea tainii cununiei e nevoie ca ei sa treaca mai intai la Ortodoxie. Dupa randuiala crestin ortodoxa cununia nu se oficiaza niciodata intre persoane de acelasi sex, dupa cum nu se admite nici casatoria acestora, deoarece prin asemenea legaturi nu s-ar indeplini scopul principal al casatoriei, adica nasterea de prunci si perpetuarea neamului romanesc, iar daca aceste casatorii s-ar oficializa s-ar incuraza pacate foarte grave care sunt impotriva firii. Casatoria sau cununia sunt evenimente unice in famile. Familia este primasi ce a mai mica 90

celula a organismului socialsi o biserica in mic in marea comunitate a Bisericii. De aici interesul de o potriva, pentru familie din partea Statuluisi din partea Bisericii146.92Slujba cununiei trebuie savarsita in zi de sarbatoare, in zi de duminica. Sunt insa perioade si zile in timpul anului bisericesc cand aceasta slujba nu se poate savarsi. Calendarul crestin ortodox prezinta intunchenat pe scurt aceste perioade in care nu se fac nunti, si anume posturile de peste an, marile praznice imparatesti si alte sarbatori importante cum ar fi taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul (29 august), Inaltarea Sf Cruci (14 septembrie) si altele. Cu aprobarea epicopului se pot face derogari de la aceasta regula cand se da o dispensa tinerilor pentru savarsirea cununiei. La oficierea Sfintei Taine Cununii nu s-au semnalat abateri grave de la regula tipiconala si de la pactica liturgica traditionala a Bisericii Ortodoxe. Izolat am intalnit cazuri in care preotii cu buna stiinta au modificat continutul unor texte (de exemplu in loc de cedrii Libanului, rostesc dupa schimbarea rugaciunii brazii carpatilor), iar unii renunta la a doua rugaciune de la inceputul Tainei Cununiei. Exista, mai ales in Moldova frumosul obicei crestinesc ca mirii sa isi aleaga un sfant ca patron si ocotitor al caminului familial si cu prilejul cununiei religioase, preotul slujitor ii intreba pe miri pe care sfant din randul sfintilor mari, cu polieleu, sarbatoriti in cursul anului, ar prefera sa-l aiba ca patron si calauzitor al vietilor si dupa incheierea slujbei cununii, cand mirii impreuna cu nasii trec in ordine si saruta Sfanta Evanghelie, Sfanta Cruce si icoanele de la baza catapeteasmei, in loc de “Cuvine-se cu adevarat “ se canta truparul acelui sfant. Tot in legatura cu slujba Cununiei exista obiceiul destul de raspandit, dar nu generalizat, ca sotii sa-si serbeze intr-un cadru festiv si religios, asa zisa nunta de argint, nunta de aur sau nunta de diamant, adica aniversarea a 25 de ani, 50 de ani, respectiv 75 de ani de la incheierea casatoriei147.93Cu acest prilej, preotul invitat la casa respectivilor soti, savarseste “Randuiala slujbei de multumire pentru toata facerea de bine primita de la Dumnezeu”, care este tiparita in Molitfelnicele noi imediat dupa randuiala slujbei de la a doua nunta sau slujba intitulata “Multumire pentru castigarea cererii si pentru facerea de bine a lui Dumnezeu” ce se gaseste in Liturghier. Fie ca alege primul gen de slujba, fie ca recurge la al doilea, din Liturghier, care este mai scurta, preotul trebuie sa adapteze continutul slujbei la acest moment festiv, pentru a marca evenimentul sarbatorit. Cu aceasta ocazie se binecuvanteaza inelele (de argint, de aur sau platina) si se pun in degetele inelare ale sotilor, rostindu-se formula “Se 146 147

Pr. Dr. Constantin Naclad, Educatia religioasa in cadrul slujirii preotesti, Ed. Trinitas, Iasi, 2007, p. 148 Arhim. Lect. Drd. Vasile Miron, op. cit., p. 128

91

binecuvanteaza robul lui Dumnezeu (X), cu roaba lui Dumnezeu (Y)…”, se poate citi rugaciunea de la logodna, se face otpustul de la randuiala Cununiei si se adauga eventual Polihroniu. Familia credtina este un sanctuar, caminul sfant al tuturor virtutilor crestine. Sfantul Ioan Gura de Aur o numeste, spre deosebire de Biserica Mare, “biserica mica”. Daca Biserica este mireasa lui Hristos, fiecare familie, intrucat face parte din Biserica, poate fi socotita si ea mireasa a lui Hristos, care, ca Mire Ceresc al ei, o uneste cu Sine, o umple de viata divina, o incadreaza in organismul cel mare al Bisericii, o lumineaza, o intareste si o sfinteste. Prezenta lui Hristos face din familie un organism in care pulseaza vesnicia.148

d) Inovatii aparute in jurul Tainei Sfantului Maslu

Este Taina in care, prin rugaciunea preotilor si ungerea cu untdelemn sfintit, se impartaseste credinciosilor harul vindecarii trupesti sau sufletesti si al iertarii de pacate. In Sfintele Evanghelii nu avem un text care sa explice in mod clar instituirea Tainei de catre Mantuitorul. Se poate lua in calcul textul de la Marcu 6,12, in care se spune: “Si iesind au propovaduit tuturor sa se pocaiasca. Si scotea afara demoni multi si ungeau cu untdelemn pe multi bolnavi si ii faceau sanatosi”. Ungerea cu untdelemn se practica si in Vechiul Testament ca mijloc sfintitor, la sfintirea jertfelor, a obiectelor de cult si a persoanelor. De altfel, ungerea cu untdelemn ca ritual haric este comuna marilor religii si probabil tuturor religiilor de masa.94 Nu exista nici o indoiala asupra faptului ca atunci cand randuiala sfantului maslu era alcatuita la inceput (in perioada primara) dintr-una sau doua rugaciuni, se savarsea de un singur preot sau dupa imprejurari de mai multi ca si toate celelalte Taine. De-a lungul timpului s-a impus obiceiul sa se savarseasca de mai multi preoti149. Insa textul clasic hotarator, care atesta irevocabil caracterul si practicarea ca Taina a Sf. Maslu, de la inceput in Biserica apostolica se afla in epistola Sfantului Iacob, in care se spune: “Este cineva bolnav intre voi? Sa cheme preotii Bisericii sis a se roage pentru dansul, ungandul cu untdelemn in numele Domnului. Si rugaciunea credintei va mantuii pe

148 149

Pr.Prof. Dr. Nicolae Mladin, Familia crestina, in Biserica si problemele vremii. Ed. Dacia Traiana, Sibiu, 1947, p. 113 Ioannis Foundoulis, Dialoguri liturgice, trad. de Pr. Victor Manolache, vol. III, Ed. Bizantina, Bucuresti, 2009, p. 32

92

cel bolnav si-l va ridica pe el Domnul si de va fi facut pacate, se vor ierta lui”150.95Materia este untdelemnul, sfintit de preoti la inceputul slujbei printr-o rugaciune rostita de sapte ori. Formula este rugaciunea: Parinte Sfinte, doctoral sufletelor si al trupurilor… tamaduieste pe robul tau acesta…” rostita in timpul celor sapte ungeri. Savarsitorii sunt preotii Bisericii, minim doi si aceasta nu numai pe baza textului de la Iacob 5, 15, ci si pentru ca Sfantul Maslu este prin excelenta Taina comunicarii prin comuniubea iubitoare a credinciosilor. Primitorii sunt orice crestini, suferinzi trupeste sau sufleteste, atat in particular cat si de obste, pentru care se savarseste Maslul se obste. Efectele sunt: vindecarea de boala sufleteasca, insotita sau nu de vindecarea trupeasca si iertarea de pacate, care insa nu o suplineste pe cea din Taina Sfintei Spovedanii. Si la Taina Sfantului Maslu intalnim practice si inovatii individuale, unele neconforme cu traditia liturgica si regula tipiconala, iar altele izvorate dintr-un exces de evlavie sau pietism exagerat. Cele mai multe dintre ele le intalnim frecvent la Taina Sfantului Maslu. In timpul oficierii acestei Tainii, unii credinciosi intind in fata preotilor haine, prosoape si lenjerie de corp (ale membrilor absenti ai familiilor lor), pentru a fi unse cu untdelemn sfintit si preotii slujitori admit si chiar incurajeaza asemenea obicei susceptibil de pericolul alunecarii panta unui empirism magic sau a minimalizarii Tainei prin coborarea acesteia la nivelul ierurgiilor sau a confundarii ei cu cele mai obisnuite slujbe: molifte, dezlegari, binecuvantari, sfestanii etc. Sfintele Taine se administreaza numai persoanelor prezente la oficierea lor si care beneficiaza de roadele si efectele Tainelor si nu prin substituiri cu alte persoane umane sau obiecte neinsufletite, pentru a nu se ajunge la parodierea lucrurilor de cult. “Taina se savarseste la intalnirea a doua subiecte umane deschise prin credinta Duhului Sfant lucrator in ambianta Bisericii”151.96Savarsirea Maslului pe haine, pe motiv ca persoana (omul, in unitatea sa psiho-somatica) nu poate sau nu doreste sa vina la biserica, nu este compatibila cu demnitatea si functionalitatea Tainei, care trebuie sa-si pastreze importanta si caracterul ei sacramental, ca Taina de exceptie in viata credinciosilor. Biserica a dispus ca in conditii normale aceasta Sfanta Taina sa se oficieze intr-un cadru solemn cu prezenta a sapte preoti si numai in mod cu totul exceptional, cand nu poate fi gasit un al doilea preot se admite, ca un pogoramant, sa se savarseasca de catre un singur preot.

149

Ioannis Foundoulis, Dialoguri liturgice, trad. de Pr. Victor Manolache, vol. III, Ed. Bizantina, Bucuresti, 2009, p. 32 Pr. Conf. Dr. George Remete, Dogmatica Ortodoxa, Ed. Reintregirea Alba Iulia, 2000, p. 333 151 Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloaie, Teologia dogmatica ortodoxa, Vol III, Bucuresti, 1997, p. 8 150

93

Tot legat de Taina Sfantului Maslu este si practica deschiderii si citirii Sfintei Evanghelii, inainte de otpustul slujbei, dupa cea de-a saptea rugaciune si ungere a bolnavului cu untdelemn sfintit. Potrivit randuielii prescrise in Molitfelnic sau Aghiazmatar, dupa citirea celor sapte grupuri de texte liturgice (Apostol, Evanghelie, Ectenie intreita prescurtata, rugaciune pentru bolnav si ungerea acestuia insotita de citirea rugaciunii de tamaduire: “Parintele Sfinte, doctorul sufletelor si al trupurilor, care cuprinde formula Tainei) preotulprotos “ia Sfanta Evanghelie, o da bolnavului sa o sarute si sa o deschida”, dupa care o aseaza cu fata in jos peste capul bolnavului, si punand deasupra ei Molitfelnicul, citeste din el a opta rugaciune: “Imparate Sfinte, indurate si mult-Milostive…”152. Deschiderea Sfintei Evanghelii se poate face si de catre preot, aici parerile fiind impartite, existand preoti care deschid doar ei insisi Sfanta Evanghelie, nepermitand bolnavilor sa o deschida. Insa ceea ce este si mai grav si condamnabil in acelasi timp este faptul ca foarte multi preoti citesc pericopa evanghelica de pe pagina in care s-a deschis Evanghelia, acest lucru generand cultivarea si raspandirea a tot de superstitii, caci unii interpreteaza cum vor in functie de continutul pericopei evanghelice si de culoarea vignetelor si chenarelor observate. Astfel se nasc in randurile credinciosilor tot felul de interpretari si preziceri eronate referitoare la soarta lor care poate fi favorabila sau nefavorabila in raport cu explicatia puerila si nefundamentata care si-o insusesc. Pentru a nu compromite doctrina si slujirea liturgica ortodoxa, banalizand Taina in asa masura, incat cei mai putini intiati sa identifice, din ignoranta, ritul liturgic cu magia sau ghicitoria, este bine si de folos sa se dezradacineze asemenea obiceiuri paganesti, neconforme cu spiritul traditiei si invataturii Sfintei noastre Biserici.97 Aceasta inovatie extraliturgica extinsa si practicata in afara programului de slujba (din propria initiative sau la solicitarile credinciosilor) de catre preotii lipsiti de convingeri religioase temeinice, care incearca sa transforme slujirea sfanta a preotiei intrun mijloc de castig urat, trebuie combatuta cu vehementa pentru a nu denature fiinta si caracterul cultului divin public ortodox, care nu are nimic comun cu practicile oculte si superstitioase. Preotul este savarsitor si interpret al cultului in calitatea sa de slujitor al Bisericii lui Hristos si “Iconom al Tainelor Lui” (I Cor. IV 1), trebuie sa se fereasca de innoiri, schimbari si inventii personale, sa le stapaneasca la vreme, sa le evite pe cat ii sta in putinta

152

Molitfelnic, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucuresti, 2006, p. 166

94

si sa ramana fidel dreptarului sfant al Ortodoxiei. Nu trebuie speculate credulitatea si naivitatea credinciosilor in scopuri lucrative si meschine, ci trebuie intensificata activitatea catehetica, explicand acestora tainele si misterele cultului, indepartandu-i de practicile anormale si lamurindu-le adevarurile fundamentale ale credintei noastre crestine, pentru a face din ei “madulare cinstite ale Bisericii lui Hristos” si participanti active si constienti la riturile si serviciile noastre liturgice.

95

CAPITOLUL 6

Inovatii la ierurgii Ierurgiile bisericesti au drept scop “sfintirea creatiei si reorientria ei catre Cel ce a zidit-o”

153

sunt prilejuri deosebit de frecvente pentru o catehizare sustinuta a

credinciosilor. In ansamblul general al realitatii create, prin ierurgii Biserica are inca un mijloc prin care poate instui pe credincios oferindu-I momentele mai inseminate din viata sa suportul haric si dogmatic pentru integrarea lui in Imparatia lui Dumnezeu154. Si in ritul sfintelor ierurgii exista cateva practici locale si regionale dezvoltate sub impulsul cerintelor si nevoilor religioase ale credinciosilor din anumite zone ale tarii cu un specific de viata spirituala deosebit. Dintre aceste practici amintim: savarsirea slujbei Agheasmei Mari la malul apei, potrivit obiceiului traditional al locului si aruncarea crucii de gheata in apa, stropirea crucis cu vin sau cu ageasma a trupului mortului si a sicriului asa cum se practica in unele locuri in nordul Moldovei si in Ardeal, pentru a aminti imbalsamarea mortilor de odinioara155,98si intrebuintarea pomului impodobit cu fructe si a colacului in loc de coliva la slujba inmormantarii, obicei raspandit in Ardeal si Bucovina, pentru ca painea si coliva sunt simboluri ale trupui si sufletului celui raposat, iar pomul infrumusetat cu roade ne aminteste de pomul cunostintei binelui si a raului, din care, gustand protoparintii nostri, au facut posibila patrunderea mortii in imperiul vietii umane. Acest pom mai inchipuie si indestularea celui adormit de fericirea vietii vesnice, dupa cum dulciurile si incredientele care intra in compozitia colivei reprezinta in mod simbolic dulceata vietii de veci pe care nadajduim ca a dobandit-o mortul. Tot legat de ritul inmormantarii, mai exista si practica de a se citi mai multe Evanghelii la slujba stalpilor si obiceiul sporadic, incetatenit astazi in multe parti ale Bisericii noastre, de a se dezgropa osemintele mortilor la sapte ani dupa trecerea la cele vesnice, cand I se oficiaza slujba panahidei sau a parastasului. Gustarea membrilor familiei si a rudelor din paharul cu vin si din coliva de grau, obicei indatinat in multe zone ale tarii, inchipuie comunitatea noastra vesnica cu cel raposat. Tot legat de contextul ierurgiilor mai sunt si situatii si imprejurari cand credinciosii solicita binecuvantarea unor obiecte de uz obstesc, cum ar fi de pilda sfintirea 153

Pr. Drd. Vasile Gordon, Rolul catehetic –misionar al ierurgiilor in ST, seria a II-a, anul, XXXVIII, nr. 5, Bucuresti, 1986, p. 116 154 Pr. Dr. Constantin Naclad, op. cit., p. 159 155 Arhim. Lect. Vasile Miron, op. cit., p. 129

96

autoturismelor pentru a fi ferite de primejdii pe parcursul calatoriilor156. In Molitfelnic nu se gasesc rugaciuni si randuieli consacrate pentru asemenea situatii si, in astfel de cazuri, preotii oficianti sunt nevoiti sa improvizeze sau sa adapteze ad-hoc pe cele existente care se potrivesc starii de fapt in care sunt nevoiti sa-i deserveasca pe credinciosi. In astfel de momente, este bine ca preotul sa citeasca din Molitfelnic rugaciunea binecuvantarii corabiei si rugaciunea speciala pentru cei ce calatoresc precedate de inceputul obisnuit (binecuvantarea mica, rugaciunile incepatoare si troparul sfantului din ziua respectiva), iar dupa citirea acestor doua rugaciuni sa rosteasca din Liturghier ectenia intreita pentru cei ce calatoresc. Tot la acest capitol in Liturghier, se mai afla si ectenia mare pentru cei ce calatoresc, pe care o poate rosti indata dupa inceputul obisnuit, urmand ca ectenia intreita sa o rosteasca dupa a doua rugaciune randuita sa se citeasca pentru ocrotirea si apararea calatorilor. Acest serviciu religios se incheie in mod normal cu otpustul mic, care, in partea lui introductiva, ar putea incepe cu formula: “Cel ce cu Luca si cu Cleopa impreuna a calatorit si intoarcerea lor pasnica o a facut, Hristos, Adevaratul Dumnezeul nostru…”. Dupa otpust urmeaza actul propriu zis al sfintirii care se savarseste prin stropirea autoturismului de trei ori cu aghiasma si rostirea formulei sacramentale tipica: “Se sfinteste masina aceasta cu harul Prea Sfantului Duh, prin stropirea cu aceasta apa sfintita, in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh”. Aceste compilatii, adaptari si prelucrari trebuie sa respecte spiritul adevaratei traditii liturgice a Bisericii Ortodoxe.99 Diferentele de cult mentionate in aceasta lucrare nu sunt atat de mari incat sa desfigureze unitatea ritului liturgic comun. Ele nu denatureaza uniformitatea si fizionomia cultului divin ortodox si nici manifestarile vietii religioase adevarate ale credinciosilor, cu exceptia practicilor rituale superstitioase si magice care trebuie eliminate cu desavarsire atat din cult cat si din viata de toate zilele, pentru ca ele reprezinta o primejdie reala atat pentru caracterul si unitatea cultului cat si pentru fiinta insasi a Ortodoxiei. In sanul Bisericii noastre Ortodoxe Romane, ca si in aria si spatiul larg al Ortodoxiei rasaritene, unitatea liturgica este aproape perfecta. Minusculele forme externe si amanuntele secundare, nesemnificative si neesentiale ale cultului, care variaza si predomina in anumite locuri, nu afecteaza unitatea si autenticitatea credintei ortodoxe si caracterul divin si unitar al cultului. Acestemici diferente nu au constituit inovatii daunatoare, ci fenomene legate mai mult de evolutia fireasca si normala a cultului si 156

Ibidem, p. 130

97

impuse de nevoia de adaptare a acestui cult la conditiile de timp, de loc si de imprejurari. Unele au aparut si din necesitatea stringenta de a raspunde la solicitarile credinciosilor, care, in anumite situatii cer preotului sa li se citeasca acatiste, dezlegari si alte rugaciuni folositoare cum ar fi: Moliftele cele Mari ale Sfantului Vasile cel Mare si ale Sfantului Ioan Gura de Aur, rugaciunile de alungare ale duhurilor necurate si chiar exorcismele de la Botez. Pagubitoare si daunatoare pentru fiinta si omogenitatea formelor si randuielilor de cult sunt inovatiile, devierile de la regula tipiconala. Acestea nu pot sa aduca ceva nou, mai bun sau superior fata de acest inepuizabil tezaur de doctrina, pietate si simtire crestina, experimentat, verificat si consfintit de intreaga Biserica, ci dimpotriva, contribuie la dezmembrarea si desfigurarea lui. Identitatea perfecta a actelor si formelor de cult este expresia fidela a unitatii de credinta, a vietii de comuniune si a simtirii religioase care leaga de fiii duhovnicesti ai aceleiasi Biserici. Aceasta uniformitate liturgica nu se prezinta in mod absolut aceeasi la nivelul tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale, decat in linii generale si esentiale. Speram ca viitor sinod panortodox sa reglementeze aceasta problema capitala, adaptand reguli fixe si uniforme si alcatuind formule si randuieli de rugaciune identice pentru toate Bisericile Ortodoxe surori, pentru a se pastra nestingherita unitatea si comuniunea spirituala de cult si de credinta intre toate popoarele ortodoxe, ca toti “cu o gura si cu o inima sa slavim preacinstitul si de mare cuviinta numele Sfinti Treimi, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor”.

98

CAPITOLUL 7

Implicatiile liturgice, canonico- disciplinare si pastorale ce decurg din aceste inovatii

Cultul ortodox, prin frumusetea, bogatia, varietatea si adevarul ce le cuprinde, reprezinta “un mijloc vechi de pastoratie, dar cu putere si insemnatate si pentru zilele noastre ca si pentru toate veacurile viitoare”157.100Vocatia pastoral-misionara a cultului ortodox a fost un element de prima marime in convertirea popoarelor la crestinism si in apropierea si mai intensa de Dumnezeu a crestinilor deja existenti, generatii nesfarsite fiind atrase si conduse spre imparatia cerurilor tocmai datorita fascinatiei acestui cult. Amintim doar faptul ca poporul rus s-a increstinat in 988, in urma participarii reprezentantilor sai la slujbele din biserica Sfanta Sofia din Constantinopool cand acestia nu mai stiau daca se afla pe pamant sau in ceruri. Si in zilele noastre valoarea cultului crestin este recunoscuta chiar si de personalitati fara traire religioasa cum ar fi cazul imoralului dramaturg francez contemporan Jean Genet care a afirmat ca slujbele religioase “de doua mii de ani… nu inceteaza a ne emotiona profund”. In felul acesta, cultul divin este “este cel mai bun si cel mai potrivit mijloc de pastoratie colectiva”, umpland intreg timpul vietii crestinului pe care Biserica il insoteste de la leagan si pana la mormant si chiar dincolo, in vesnicie. In plan teologico-liturgic, trunchierea randuielilor liturgice afecteaza integritatea invataturii de credinta care se exprima prin intermediul cultului si in mod inevitabil se sjunge la pierderea identitatii.158101102 Pentru ca Sf. Liturghie reprezinta temelia si totodata centrul si miezul intregului cult ortodox este normal ca ea sa constituie si centrul vietii pastorale in sensul ca aici se primeste hrana spirituala cea mai consistenta prin ascultarea cuvantului lui Dumnezeu si talmacirea lui prin predica si cantare, prin rugaciune pentru intreaga Biserica si intrega lume si, mai ales, prin impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului. In felul acesta Sf. Liturghie intensifica legatura credinciosilor cu Dumnezeu, legatura vie care a inceput prin Botez, si a crestinilor intre ei, reliefandu-se faptul ca misiunea preotului pastor de suflete este in primul rand aceea de a crea si cultiva relatia de comuniune oameni-Dumnezeu si

157

Pr. Dr. Sanica T. Palade, Taina Sfintei Spovedanii, mijloc de pastoratie individuala, Ed. Sf. Mina, 2000, p. 19

158

Pr.Conf..Dr.Viorel Sava, op.cit p 83

99

oameni-oameni. Savarsirea Sf. Liturghii ca adunare a credinciosilor de toate varstele, nivelurile culturale, starile sociale etc., constituie cel mai puternic mijloc de consolidare pastorala a parohiei, fiind totodata termometrul vietii spirituale. Evidentierea dimensiunii comunitare, eclesiologice, nu este lipsita de importanta. Astfel, Trupul lui Hristos inseamna deodata comunitatea Bisericii si elementele euharistice. In Liturghia Sf. Vasile ne rugam: “Pomeneste, Doamne, sfanta Ta soborniceasca si apostoleasca Biserica de la o margine pana la cealalta a lumii” si dorim sa dispara orice separatie: “Adu-Ti aminte, Dumnezeule… de cei ce ne iubesc si de cei ce ne urasc pe noi”. Comuniunea liturgica se arata si din pluralul rugaciunilor si al ecteniilor in care subiectul este “noi”. Cererile din cadrul slujbei exprima trebuinte valabile pentru toti si in acelasi timp pentru fiecare. Pentru faptul ca Sf. Liturghie este slujba la care credinciosii sunt prezenti cel mai des si in numarul cel mai mare, iar raspunsurile liturgice sunt scurte, ei pot fi antrenati sa participe activ si prin cantarea in comun. In felul acesta credinciosii, se simt mai legati de altar, traiesc mai intens elementele cultului, sunt mai receptivi la primirea invataturii de credinta, devenind imuni fata de ratacirile sectare. Sf. Liturghie ne arata pe de o parte ca punctul culminant al spiritualitatii crestine, iar pe de alta parte ca rasplata prin care se incununeaza persoanele ce se nevoiesc prin ea. Astfel, cea mai de seama slujba ortodoxa este un mijloc pastoral in care se realizeaza cea mai inalta forma de viata duhovniceasca prin impartasirea cu Sf. Trup si Sange al lui Hristos, dar totodata si un scop al pastoratiei, caci toata lucrarea pastorala desfasurata de preot cu ocazia celorlalte Sf. Taine si ierurgii, ca de altfel, in general, nu tinde spre altceva decat spre acelasi inalt si sublim scop: aducerea credinciosilor sai la sf. Altar. Astfel, “din punct de vedere pastoral, nu este lucru indiferent daca crestinii vin sau nu vin la slujba din biserica, daca ei cunosc sau nu fondul si forma rugaciunilor liturgice, daca ei stiu sau nu stiu sa cante si sa se roage in timpul Sf. Liturghii”. De aceea, un obiectiv pastoral important il reprezinta intensificarea participarii la Sf. Liturghie. Fiecare credincios va trebui sa simta ca este de neinlocuit la oficierea Sf. Liturghii si ca nu poate fi crestin deplin daca nu participa la slujbele Bisericii. In acest sens, chiar din perioada imediat urmatoare Sfintilor Apostoli, Sf. Ignatie Teoforul arata crestinilor din Efes: “Cel ce nu vine la adunare (la slujbele de la biserica) […] este un ingamfat si singur s-a despartit (de Biserica)”. “Pastoratia colectiva nu se face insa in Bisericile Ortodoxe numai la Liturghie, ci si in cadrul celorlalte slujbe dumnezeiesti. Sf. Taine si ierurgiile ortodoxe cuprind tot atat de bogate invataturi crestine, tot atat de frumoase, tot atat de impresionante, tot atat de 100

edificatoare ca si Liturghia si au aceeasi putere nebanuita de revarsare a Harului dumnezeiesc asupra credinciosilor”. Datorita faptului ca Sf. Taine si ierurgii sunt legate de momentele importante din viata familiala si sociala a omului, fie de bucurie (nastere, casatorie, mutarea intr-o noua locuinta etc.), fie de tristete (boala, moarte), cand sensibilitatea umana este mult sporita in raurirea pastorului de a atrage si indruma sufletele spre imparatia lui Dumnezeu devine mai favorabila, dar si mai necesara. Preotii, diaconii si cantaretii bisericesti au drepturile si indatoririle prevazute de sfintele canoane, comform Statutului pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane. 159103 In cartea intitulata “Preotul in Biserica in lume, acasa” Inalt Preasfintitul Antonie Plamadeala spunea: “Preotul e inima parohiei. Daca o parohie se imbolnaveste de inima, e motiv de alarma. Daca in toate parohiile treburile ar merge bine, dar in cateva am avea probleme, nu putem face media sa spunem ca in eparhie treburile merg binisor. Fiecare parohie e o individualitate aparte. Activitatea preotilor trebuie sa fie in fiecare parohie buna. Daca intr-o parohie activitatea preotului e foarte buna si in cea vecina foarte rea nu media dintre ele conteaza, ci faptul ca intr-una situatie e foarte rea. Ba chiar comparatia cu cea buna o face si mai rea”160.104 De aceea respectand indrumarile canonice amintim faptul ca preotii au indatorirea de a catehiza si a predica.161105(Can.58 al Sfintilor Apostoli, Can.19 al Sinodului Trulan). In comentariul facut de prof.Dr. Ioan N.Floca la aceste canoane, gasim urmatoarele indemnuri “dupa porunca Mantuitorului, episcopii si preotii sunt datori ca in vederea lucrarii de mantuire a credinciosilor, sa instruiasca pe acestia ca si pe clericii inferiori in cele ale credintei; adica sa-i invete adevarurile de credinta si sa-i lamureasca in nelamuririle pe care le-ar avea cu privire la ele. In acest scop ei trebuie sa predice si sa catehizeze dupa nevoile si imprejurarile sau conditiile in care isi pot desfasura activitatea lor preoteasca.162 In nici un caz nu se poate renunta la urmarea poruncii data de Mantuitorul tuturor slujitorilor Bisericii: “Mergand invatati toate neamurile…”(Matei 28,19). Astfel, prin savarsirea cu ravna si evlavie ca si prin unele lamuriri necesare, Sf. Taine devin prilejuri de pastoratie. Printr-o catehizare sumara anterioara Tainei sau printr-o

159

Statutul pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane, Patriarhia Romana, Ed. IBM al BOR,

Bucuresti 2008, p 41 160 162

Antonie Plamadeala, Preotul in Biserica, in lumea, acasa, Sibiu, 1996, p. 6 Prof.Dr. Ioan N.Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe Romnane, note si comentarii, Sibiu 1981, p 36

101

cuvantare religioasa posterioara acesteia, preotul va explica originea, scopul, elemntele vazute precum si lucrarea nevazuta, dar reala a Tainei respective din

care deriva si

importanta ei. La Botez, atentia preotului se va indrepta asupra nasului, staruind asupra calitatii sale de parinte sufletesc al pruncului nascut in Hristos si asupra obligatiilor si raspunderilor ce-I revin din aceasta calitate in legatura cu indrumarea crestineasca a fiului sau. Aceste lucruri trebuie accentuate mai ales azi, cand institutia nasiei, atat la Taina Botezului dar si la cea a Cununiei si-a pierdut mult din semnificatia originara. Cei mai multi nasi nu mai sesizeaza substratul adanc religios al rolului pe care trebuie sa-l indeplineasca, de garanti in fata lui Hristos pentru finii lor. In Taina Cununiei lucrarea pastorala se va indrepta in primul rand catre miri, care datorita importantei momentului pe care il traiesc, sunt susceptibili de a fi invatati si indrumati163. Foarte indicat ar fi ca, inainte de ziua cununiei mirii sa spovedeasca si sa se impartaseasca. Daca aceste lucruri nu au loc, se impune cel putin sa avem cu ei o serioasa discutie duhovniceasca despre frumusetea, importanta si raspunderea casatoriei – totul pe un ton cald si parintesc – din care tinerii sa observe bucuria pentru unirea lor ca si grija ce il preocupa pe pastor pentru fericirea lor vremelnica, dar si vesnica. In felul acesta, in timpulo Tainei Cununiei, mirii nu vor mai vedea in preot un simplu oficiant al ritualului, ci un rugator sincer pentru convetuirea lor crestineasca pentru tot timpul vietii. “In alocutiunea ce o va adresa tinerilor casatoriti si in fata participantilor la cununie, le va atrage atentia asupra sfinteniei actului incheiat, precum si asupra datoriilor familiale si sociale ce urmeaza din alianta lor incheiata pe baza credintei si iubirii ce i-a condus pana la altar. Ii va indemna apoi sa duca cu ei din sf. biserica pe Mantuitorul Hristos si sa-I faca Acestuia loc stabil in inima si in casa lor”. La sfarsitul slujbei sau la rugaciunea de opt zile, le poate fi inmanat tinirilor alaturi de certificatul de cununie religioasa o icoana (de preferinta cu sfantul ce si l-au ales ocrotitor), Sf. Scriptura sau alta carte de zidire sufleteasca ori, eventual, caseta audio cu slujba cununiei lor. Exista parohii unde, in cea dea opta zi dupa cununie, mirii sunt invitati sa ia masa impreuna cu familia preotului. Taina Cununiei poate deveni astfel un fericit prilej in care preotul sa apropie si mai mult noua familie de mireasa lui Hristos, Biserica.106 In ce priveste Sf. Maslu, in Biserica Ortodoxa se savarseste atat pentru “vindecarea de boli trupesti cat si pentru iertarea pacatelor”. De aceea, aceasta Sf. Taina se

163

Pr. Dr. Sanica T. Palade, op. cit., p. 23

102

savarseste in biserica atat pentru cei bolnavi cat si pentru cei sanatosi – maslu de obste, sau numai pentru cei bolnavi, la casele acestora. “Prezenta mai multor preoti in casa sau in jurul bolnavului, ca atmosfera de religiozitate care se creeaza in timpul slujbei, predispune sufletele la rugaciune si meditatie. Textul cantarilor religioase si caracterul melodiilor sunt intru totul adecvate realitatii sufletesti si trupesti ale credinciosilor. Continutul celor sapte lecturi din Epistolele Sf. Apostoli, continutul celor sapte Evanghelii si continutul fiecarei rugaciuni pe care preotii o citesc dupa fiecare Evanghelie sunt de asa natura, incat ele vadesc la tot pasul, pe de o parte, puterea si milostivirea lui Dumnezeu, iar pe de alta parte, puterea credintei si efectul rugaciunilor si al slujbelor dumnezeiesti facute cu inima curata […]. Savarsirea slujbei Sf. Maslu este totodata un prilej sigur care intareste credinta, sporeste nadejdea, mangaie si inalta sufleteste nu numai pe cei bolnavi dar si pe cei sanatosi”. Bolnavul va fi lamurit ca boala reprezinta o manifestare a providentei divine si nu lipsa ei, un prilej de progres duhovnicesc in care sunt puse la incercare rabdarea si credinta, cum a fost cazul dreptului Iov. In felul acesta boala are “rostul unei pedagogii divine superioare, de a feri pe om de nenorociri mai mari sau de a-l face sa mediteze asupra vietii traite”. Valorificand si scotand in evidenta splendoarea formelor noastre de cult prin felul de a sluji al preotilor, prin convingere, prin evlavia, credinta si patrunderea pe care trebuie sa o punem in slujire ii invatam pe credintiosi sa ile inteleaga, sa le doreasca sis a le iubeasca asa cum iubesc comoara cea mai de pret pe care o au164.107Canonul 102 al Sinodului Trulan arata importanta maiestriei duhovnicului. 165Cuprinsul canonului este de cea mai mare importanta pentru indrumarea duhovnicilor care sunt povatuiti sa procedeze cu intelepciune fata de pacatosi si cu o maiestrie asemanatoare aceleia pe care o folosesc medicii in tratarea bolnavilor. Puterea de a lega si dezlega angajeaza la cea mai grea raspundere pe carmuitorii sufletelor credinciosilor, folosindu-se in cazul carmuirii acestora de lucruri mult mai delicate si mai importante in acelasi timp decat sunt cele ce cad sub ingrijirea medicilor. Pentru a releva importanta pe care o are maiestria duhovnicilor putem spune cu dreptate ca pretutindeni, credinciosii sunt asa precum sunt si duhovnicii lor. Si Sfantul Vasile cel Mare s-a ocupat in canoanele sale (Can.84-85) de descrierea maiestriei duhovnicului, recomandand indrumari folositoare pentru duhovnici cu privire la modul cum sa procedeze cu pacatosii, cum sa se straduiasca in chipuri felurite pentru indreaptarea si mantuirea acelora, stand ferm si categoric pe temeiul prevederilor sfintelor canoane.166108

164

Pr. Dr. Constantin Naclad, op. cit., p. 160 Pr.Ioan N.Floca, op.cit, p152 166 .Ibidem, , p 361-362 165

103

Ierurgiile pot fi si ele bune prilejuri de pastoratie. Mai mult chiar, pentru ca sunt in majoritate repetabile si sunt mai numeroase decat Sf. Taine, ierurgiile ofera mai multe prilejuri de pastoratie decat acestea. Fiecare ierurgie savarsita de preot reprezinta un moment prielnic in care el poate sa faca pastoratie pentru enoriasii sai, oferind posibilitatea ca preotul sa cunoasca viata de fiecare zi a credinciosilor, sa arate calea pe care trebuie sa mearga un bun crestin, sa sustina moralul ridicat acolo unde oamenii sunt in necazuri sau sa stavileasca faptele nepotrivite cu numele de crestin. Dintre ierurgii “cea mai cunoscuta si mai des intrebuintata este sfintirea apei cu aghiazma mica”. Savarsirea deasa a Agheazmei mici sau a Sfestaniei deriva din faptul ca ea se poate face fie singura, fie ca o slujba care precede unele rugaciuni din viata casnica sau sociala a credinciosilor (la inceputul si la terminarea casei si fantanii, la sfintirea bisericii si a cimitirului etc.). Preotul, fiind chemat in casele credinciosilor pentru savarsirea Aghiazmei mici sau a altor slujbe, trebuie sa se straduiasca a le face intr-o atmosfera de inalta sfintenie si atunci va zidi prin fiecare cuvant rostit din rugaciunile sale. Linistea sufleteasca a preotului, evlavia si trairea duhovniceasca se transmit si credinciosilor creandu-se o atmosfera de rugaciune si meditare165. Se va cauta sa fie prezenti toti membrii familiei care sa se roage impreuna cu preotul caci implinirea cererilor care se fac depinde si de credinta si de rugaciunile celor pentru care se slujeste. Pentru ca la unele Sf. Taine si ierurgii participa uneori si crestinii care in mod obisnuit nu frecventeaza biserica, se impune a se folosi aceste prilejuri pentru a arata frumusetea adevarurilor mantuitoare si pentru acestia si a-i face madulare mai active ale Trupului lui Hristos.166 In plan pastoral misionar, inovatiile sunt cauze care duc la dezbinarea preotilor si credinciosilor; tot ele creaza strari de deruta in randul credinciosilor si in randul preotilor tineri, fara experienta pastoral-misionara; ceea ce este si mai grav, oferind surogate credinciosilor incredintati spre pastorire, nu facem facem altceva decat sa-i pregatim pentru a fi racolati de secte; in cele din urma toate acestea perpetueaza superficialitatea duhovniceasca, necunoasterea si ignoranta, stari de lucru straine vietii in Hristos.167109 Realitatile care ne confrunta in slujirea noastra liturgica, noul context in care ne desfasuram activitatea si in care se simte tot mai mult o tendinta de izolare a Bisericii, intro societate in care generatia in varsta se ascunde in spatele lui “asa ne-am obisnuit” si in

165

Pr.Lect. Ion Mihaltan, Metode si mijloace pastorale pentru intarirea credinciosilor in dreapta credinta in “Mitropolia Banatului”, XXXIII(1983), nr.9-10, p 598 166 Pr.Dr.Sanica T.Palade, op.cit, p 25 167 Pr.Conf.Dr.Viorel Sava, op.cit, p 83

104

are generatia tanara are altceva de facut si datorita faptului ca I se ofera acest altceva de catre presa, televiziune, mediu inconjurator, cu o insistenta violenta, toate acestea si altele asemenea ne determina sa gasim raspunsuri adecvate. Astfel, consideram ca slujitorul sfintit trebuie sa-si improspateze permanent simtul liturgic. El slujeste intr-un spatiu asa de sfant incat a fost asemanat cu imparatia cerului sau cu raiul cel de demult in care Dumnezeu isi purta pasii in racoarea serii. Prin actul hirotoniei, preotul devine ucenicul iubit. Pe pieptul lui Hristos el isi reazima neajunsurile, putintele si necazurile, dar si implinirile, bucuriile si nadejdiile. Acest statut privilegiat este o sansa in plus pentru mantuire, dar si o responsabilitate in plus fata de darul primit.168 110 Iata de ce socotim necesar sa spunem ca reformele structurale si radicale nu sunt necesare in Biserica si orice forma de innoire nu se face sub presiunea presiunea oamenilor si a timpului, ci numai atunci cand ele sunt cu adevarat necesare. Nu facem reforme de dragul lor si nu ne innoim in Biserica numai pentru a fi in pas cu vremea. Innoirea, schimbarea sau adaptarea Bisericii nu inseamna in nici un caz renuntarea la invatatura si practica vietii religioase, sau schimbarea ori inlocuirea lor cu altele169. Am auzit si ineptia unei persoane care propunea, pe un post de televiziune, schimbarea sau renuntarea la parabolele Mantuitorului pe motiv ca ar fi vechi si numai corespund timpului in care traim. Nastrusnica propunere nu merita nici un fel de comentariu, ci doar intrebarea daca persoana respectiva o fi citit vreodata aceste parabole sau Scriptura, sau daca stie ca numai despre Iisus s-a putut spune: “Niciodata nu a vorbit un om ca Omul acesta”(Ioan 7,46) , adica nimeni n-a vorbit cu atata putere sufleteasca, caci vorbea “ca unul care avea putere” (Luca 4,32; Matei 7,29), facand sa-I cuprinda pe toti frica (Matei 9,8; Marcu 10,24,32; Luca 5,26). Nu era o frica oarecare, ci o frica sfanta, un “mystrrium tremendum” cum o numeasc exegetii si filosofii, un tremur sfanta, tainic, misterios ca in prezenta unui fapt extraordinar, nepamantesc170. Si aceasta pentru ca era Fiul luii Dumnezeu. Aggiornamento, innoira sau transformarea ori adaptarea nu inseamna in nici un caz ca Biserica si slujitorii ei sa se lase impresionati si condusi de gandirea gresita si stramba a lumii pacatoase, ci dimpotriva, incercarea de a indrepta aceasta ganduire, de a face ca lumea sa se intorca la Dumnezeu si la gandirea sanatoasa a Evangheliei171. Adaptarea si innoirea nu inseamna cochetarua cu pacatul, cu faradelegea si in cele din urma acceptarea lor. Adaptarea Bisericii la problemele societatii bolnave din punct de 168

Ibidem, p84 Pr.Prof.Dr. Nicolae D.Necula Traditie si innoire in slujirea liturgica, vol4 , Ed.Cuvantul Vietii Bucuresti, 2010, p29 170 Antonie Plamadeal, Cuvinte la zile mari, Sibiu 1989, p 22 171 Pr.Prof.Dr.Nicolae D.Necula, op.cit , p 30 169

105

vedere moral, nu inseamna sa accepti pacatul desfraului, indiferent de ce forma ar lua: adulter, concubinaj, homosexualitate, prostitutie, lesbianism, perversiuni sexuale, atata vreme cat acest pacat este ferm condamnat de Scriptura si de Biserica. Toate aceste forme ale pacatului desfranarii nu pot fi acceptate de Biserica niciodata ca niste drepturi ale omului, iar daca o Biserica sau un ierarh al ei ar accepta casatoria intre persoane de acelasi sex, acea Biserica inceteaza de mai fi numit Biserica, infirmand revelatia dumnezeiasca, iar clerul s-ar rupe de comuniunea cu Biserica, acceptand sau legalizand asemenea lucruri. Adaptarea nu inseamna ca Biserica sa devine si ea pacatoasa, ci sa ridice pe pacatosi la normalitate si sfintenie. Nu Biserica se adapteaza la lume, ci lumea trebuie adusa si intoarsa catre Biserica, lucru care nu este usor. Cat priveste predica si cateheza, aceastea ar trebui mult mai bine elaborate. Astazi, mai mult ca oricand, este nevoie de o predica buna si eficienta. Explicarea pericopelor evanghelice, explicarea cultului divin si prezentarea vietii sfintilor trebuie sa figureze in planul de catehizare al fiecarui slujitor, iar calitatea cuvantarilor bisericesti trebuie mereu imbunatatita. Sa nu fie vorbiri intamplatoare, ocazionale , improvizare, ci bine gandite, pregatite, documentate si frumos prezentate.172111

172

Ibidem, p 31

106

CAPITOLUL 8

Concluzii

In aceasta lucrarea am analizat cateva din inovatiile ce au aparut de-a lungul timpului in Biserica, insa cu predilectie lucrarea s-a axat pe observarea atenta a “inovatiilor contemporane”, daca putem spune asa si nejunsurile duhovnicesti ce decurg din ele. De obicei in practica liturgica obervam faptul ca preotul este chemat sa administreze Taina Sfantului Maslu sau sa savarseasca Taina Spovedaniei celor care au un minim de sentiment religios sau care au un sentiment religios redus, si care in ultima instanta este influentat de alte persoane (impulsionarea din partea rudelor pentru cel bolnav sau obiceiul locului pentru cei care se spovedesc rar). Nu pot fi lasati in indiferenta cei pentru care nu a existat niciodata un prilej de intoarcere la Hristos. Este o parte importanta a strategiei pastorale dar si a pedagogiei preotului. Intr-o lume atat de straina de mesajul Bisericii, preotul trebuie sa arate crestinilor frumusetea credintei ortodoxe. Personal consider ca in cultul nostru crestin ortodox nu trebuie sa facem altceva decat sa-l pastram nealterat, sa-i aratam frumusetea, sa evitam inovatiile care de cele mai multe ori nu sunt altceva decat incalcari ale canoanelor, abateri, greseli, devieri pe care Biserica nu le aproba. Preotul nu poate savarsi lucrarile sfinte pentru care a fost investit intr-o parohie dupa bunul lui plac, caci in acest context au aparut cele mai multe inovatii, ci in concordanta cu invatatura, cu randuielile si cu canoanele Bisericii pe care trebuie sa le cunoasca, sa le inteleaga si sa le stapaneasca. De cele mai multe ori inovatiile depasesc granita normalului pe care Biserica l-a exprimat, l-a experimentat si ni l-a predat noua fara pata. Nu este greu sa slujesti “dupa carte”, caci asa i se cere unui preot sa o faca. Trebuie doar sa vrei. Iar daca nu vrei instantele superioare sa intervina sa-si spuna cuvantul. In concluzie cred ca uniformizarea liturgica ar fi solutia ce ar rezolva orice deviere de la normalitate pentru ca de foarte multe ori abaterile preotilor (in privinta inovatiilor in cult) sunt cunoscute de conducerea bisericeasca, insa nu se ia nici o masura, ba chiar acesti preoti inzestrati cu “mai mult har”, cum se spune in popor sunt lasati in pace, neglijandu-se faptul ca merg pe alaturi in ce priveste diciplina bisericeasca. Cultul divin nu poate fi un camp de experienta al fiecarui liturghisitor in parte, caci acest fapt ar genera destramarea cultului, denaturarea doctrinei si sfaramarea unitatii 107

religioase, fenomen observat cat se poate de evident in protestantism. De aceea indeplinirea corecta a obligatiilor rituale prescrise de regulile tipiconale este o datorie fundamentala a oricarui slujitor bisericesc. Unitatea religioasa a crestinilor ortodocsi se mentine prin unitatea formelor de cult. Aceasta unitate si uniformitate a cultului este impusa de caracterul colectiv al acestui cult, care face necesara prin natura lucrurilor, folosirea acelorasi forme de inchinare si slavirea a lui Dumnezeu de catre toti credinciosii Bisericii Ortodoxe.

108

BIBLIOGRAFIE

Scrieri biblice 1. Biblia sau Sfanta Scriptura, Editura Institutului Biblic de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1997 2. Noul Testament, versiune revizuita, redactata si comentata de Bartolomeu Valeriu Anania, Bucuresti, 1993

Scrieri patristice 3. Ioan Gura de Aur Sfantul, Tratatul despre preotie, trad. de Pr. D. Fecioru, E. I. B. M. O. B. O. R., Bucuresti, 1987

Carti de cult

4. Catavasier, Ed. Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxe Romane, ed. a X-a, Bucuresti, 1970 5. Ceaslov, Ed. Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxe Romane, editia a V-a, Bucuresti, 1992 6. Liturghier, Ed. Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2012 7. Molitfelnic, Ed. Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2006 8. Octoihul mic, Ed. Episcopiei Ortodoxe Alba Iulia, 1998 9. Sfanta si Dumnezeiasca Evanghelie, Bucuresti, 1996 10. Slujba Invierii, Ed. Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2000 11. Triod, Ed. Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxe Romane, editia a VIII-a, Bucuresti, 1986

109

Dictionare,Colectii 12. Dictionar de cunostiinte religioase, Editura Andeiana, Pr.Prof. Ene Braniste, Prof. Ecaterina Braniste, Sibiu, 2010 13. Dictionarul explicativ al limbii romane , ed. a II-a, Academia Romana , Institutul de lingvistica “Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1998 14. Dictionar cronologic al stiintei si tehnicii universale, Ed. Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1979 15. Colectiv, Mic dictionar-personalitati ale stiintei, Ed. Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1977 16. Statutul pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane, Patriarhia Romana, Ed. IBM al BOR, Bucuresti 2008

Lucrari si studii 17. Antonie, Mitropolit al Surojului, Viata, boala, moartea, trad. de monahia Anastasia Igirosanu – Slatina – Nera, Ed. Sfantul Siluan, 2010 18. Bobrinskoy, Boris, Impartasirea Sfantului Duh, trad. de Mariuca si Adrian Alexandrescu, Ed. I. B. M. O. al B. O. R. ,Bucuresti, 1999 19. Braniste, Pr. Prof. Dr., Ene, Liturgica speciala, Ed. I. B. M. O. al B. O. R., Bucuresti, 1980 20. Bulgakov, Serghei, in Ortodoxia, trad. in rom. de Nicolae Grosu, Bucuresti, 1994 21. Idem, Originea, instituirea si dezvoltarea cultului crestin in Studii Teologice, nr. 34, martie- aprilie, 1963 22. Idem, Participarea la liturghie, Ed. Romania crestina, Bucuresti, 1999 23. Bria, Pr. Prof. Dr., Ioan, Dictionar de teologie ortodoxa, Ed. I. B. M. O. al B.O. R, Bucuresti, 1981 24. Idem, Iisus Hristos, Colectia orizonturi spirituale, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1992 25. Bulacu, Pr. Prof., Mihail, Studiu introductiv in Catehetica ortodoxa, teza de doctorat, Oradea, 1928 26. Burca, Drd. Gheorghe, Predica liturgica in M. M. S., XL IX, 1973, nr. 1-2 27. Idem, Liturgica generala, Ed. I. B. M. al O. B. O. R., Bucuresti, 1985

110

28. Idem, Participarea la Liturghie, Ed. Clasici ai teologiei romaneasti, Bucuresti, 1999 29. Candea, Pr. Prof., Spiridon, Cultul divin si pastoratia crestina, factor de promovare a vietii religioase in ortodoxie, in “BOR” (LXXX V), nr. 11-12, 1967 30. Idem, Hristos si mantuirea sufleteasca a orasenilor, Sibiu, 1939 31. Coman Vasile, Ep. Oradiei, Scrieri de teologie liturgica si pastorala, Ed. Episcopiei Ortodoxe a Oradie, 1983 32. Cabasila Nicolae, Talcuirea dumnezeestii liturghii, Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Explicarea Sfintei liturghii dupa Nicolae Cabasila, Ed. I. B. M. O. al B. O. R., Bucuresti, 1997 33. Dragulin, Pr. Gheorghe, Propovaduirea cuvantului si cultul in Biserica Ortodoxa in Studii Teologice XX VII (1975), nr. 3-4 34. Dron, Pr., Constantin, Originea si formele cultului crestin, Bucuresti, 1937 35. Dura, Pr. Asist., Cultul Bisericii Ortodoxe si propovaduirea invataturii crestine in Mitopolia Ardealului, XXX, 1985, nr. 9-10 36. Eliade, Mircea, Tratat de istorie a religiilor, trad. de Mariana Noica, Ed. Humanitas, Bucuresri, 1992 37. Floca, Arhid. Prof. Dr., Ioan, Canoanele Bisericii Ortodoxe, Note si comentarii, 1991 38. Foundoulis, Pr. Dr., Ioanis, Dialoguri Liturgice, Raspunsuri la probleme liturgice, vol. III, trad. de Pr. Victor Manolache, Ed. Bizantina, Bucuresti, 2009 39. Galeriu, Pr. Prof. Dr., Constantin, Jertfa si rascumparare, teza de doctorat, Ed. Harisma, Bucuresti, 1991 40. Gordon, Pr. Drd., Vasile, Rolul catehetic- misionar al ierurgiilor, in St. seria a IIa, an XXXVIII, nr. 5, Bucuresti, 1996 41. Homiakov, Alexei, Opere (in rus.), vol II, 1867, p. 20, apud Nicolae Arseniev, Biserica rasariteana, trad., de Mitr. Tit Simedrea, Bucuresti, 1930 42. Marcus, Solomon, Inventie si descoperire, Ed. Cartea Romanesca, Bucuresti 1989 43. Metallinos, Pr. Prof. Dr., Gheoghios D., Parohia, Hristos in mijlocul nostru, trad. de Pr. Prof. Ioan I. Ica, Ed. Deisis, Sibiu, 2004 44. Mladin, Prof. Dr., Nicolae, Familia crestina in biserica si problemele vremii, Ed. Dacia traiana, Sibiu, 1947

111

45. Mihaltan, Pr.Lect. Ion, Metode si mijloace pastorale pentru intarirea credinciosilor in dreapta credinta in “Mitropolia Banatului”, XXXIII(1983), nr.910 46. Miron, Arhim. Conf. Univ. Dr., Vasile, Insemnatatea si explicare Sfintei si Dumnezeiestii Liturghii, in Theologos, Ed. Ep. Romanului, iulie- decembrie, 2006 47. Idem, Cateheza liturgica si mistagogica in parohie astazi, in “Ortodoxia”, XLVIII (1997), nr. 1-2 48. Idem, Scopul harismatic sau sfintitor al cultului divin public ortodox, in Theologos, Ed. Ep. Romanului, ian-iunie, 2007 49. Idem, Unitatea liturgica in Ortodoxie si specifitati cultice locale in Ortodoxie, anul LVI, nr 3-4, iulie- decembrie 2005 50. Idem, Cultul divin public ortodox in Theologos, Ed. Ep. Romanului, ian- iunie, 2006 51. Idem, Scrieri de teologie liturgica si pastoral misionara, Ed. I. B. M. O. al B. O. R., Bucuresti 2002 52. Idem, Semnificatia si importanta religios morala, a cultului divin public ortodox, teza de doctorat, Ed. I. B. M. O al B. O. R., Bucuresti, 2003 53. Mironescu, Mitropolit, Athanasie, Sfaturi catre preoti, Bucuresti, 1909 54. Naclad, Pr. Dr., Constantin, Educatia religioasa in cadrul slujirii preotesti, Ed. Trinitas, Iasi, 2007 55. Necula, Pr. Prof. Dr., Nicolae D., Biserica si cult pe intelesul tuturor,Editura Europartner, Bucuresti, 1996 56. Idem, Traditie si innoire in slujirea liturgica, vol. I, Editura Episcopiei Dunarii de Jos, Galati, 1996 57. Idem. Traditie si innoire in slujirea liturgica, vol. II, Editura Episcopiei Dunarii de Jos, Galati 2001 58. Idem. Traditie si innoire in slujirea liturgica, vol. III, Ed. IBM al BOR, Bucuresti 2004 59. Idem. Traditie si innoire in slujirea liturgica, vol.IV, Ed. Cuvantul vietii, Bucuresti 2010 60. Palade, Pr. Dr., Sanica T., Taina Sfintei Spovedanii, mijloc de pastoratie individuala, teza de doctorat, Ed. Sf. Mina Iasi, 2002 61. Papadaki, Arhim., Vasilios, Relatiile din afara casatoriei in teologia ortodoxa, trad. Lazarescu Ovidiu, Ed. Carte ortodoxa, Galati, 2011 112

62. Plamadeala, Dr., Antonie, Mitopolitul Ardealului, Traditie si libertate in spiritualitatea ordotoxa, Sibiu, 1983 63. Idem, Cuvinte la zile mari, Sibiu 1989 64. Idem, Preotul in Biserica in lume, acasa, Sibiu, 1996 65. Remete, Pr. Conf. Dr., George, Dogmatica ortodoxa, Ed. Reintregirea Alba Iulia, 2000 66. Popescu, Prof. ,Teodor M., Predica – o marturie a preotului, GB nr. 11-12, Bucuresti, 1954 67. Sava, Pr.Viorel, Taina marturisirii in riturile liturgice actuale, teza de doctorat, Editura Trinitas, Iasi, 1999 68. Idem, Taina nuntii- aspecte liturgice, duhovnicesti si pastoral misionare in “Teologie si viata”, IV-LXX (1994), nr. 11-12 69. Idem, Inovatiile in cult-singularizare liturgica in Analele stiintifice ale Universitatii “Al.I.Cuza” Iasi, Teologie 1999/2000, tom5, p75-84 70. Schmemann, Alexandru, Din apa si din Duh, trad in rom. de Pr. Prof. Ioan Buga, Ed. Simbol, Bucuresti, 1992 71. Idem, Liturhie si viata, trad de Pr. Dr, Viorel Sava, Iasi, 2001 72. Staniloaie, Pr. Prof. Dr., Dumitru, Teologia Dogmatica Ortodoxa, Ed. I. B. M. O. al B. O. R., Bucuresti, 1997 73. Idem, Spiritualitare si comuniune in liturghia ortodoxa, Ed. Mitropoliei Oltenie, Craiova, 1986 74. Idem, Drumul cu Hristos Mantuitorul prin Tainele si sarbatorile Bisericii Ortodoxe, in “Ortodoxia” (XXVIII), nr. 2, 1976 75. Vintilescu, Pr. Prof. Dr., Petre, Curs de liturgica generala, Bucuresti, 1929- 1930 76. Idem, Spovedania si duhovnicia, Ed. Ortodoxa Romana, Alba Iulia, 1995 77. Idem, Mister liturgic, tipo. “curierul judiciar”, Bucuresti, 1929

113

114