incercari tehnologice

Lucrarea nr. 2. ÎNCERCĂRI TEHNOLOGICE ALE TABLELOR ŞI SÂRMELOR Încercările tehnologice au rolul de a stabili proprietăţile tehnologice ale materialelor, adică capacitatea acestora de a se preta la diferite metode de prelucrare la cald sau la rece. Încercările tehnologice le putem clasifica în două grupe: I. Încercări tehnologice pentru determinarea proprietăţilor de prelucrare primară. II. Încercări tehnologice pentru determinarea proprietăţilor de prelucrare secundară. În prima grupă intră următoarele categorii de încercări: I.1. Încercări de turnabilitate – stabilesc caracteristicile de bază privind comportarea materialului la turnare: fluiditatea, contracţia, tendinţa de segregare, etc; I.2. Încercări de forjabilitate – stabilesc proprietăţile metalelor de a opune rezistenţă scăzută la deformare. În grupa a doua intră următoarele categorii de încercări: II.1. Încercări de sudabilitate – stabilesc capacitatea metalelor de a forma îmbinări sudate; II.2. Încercări de aşchiabilitate – determină capacitatea metalelor şi aliajelor metalice de a se prelucra prin aşchiere; II.3. Încercări de uzură – permit aprecierea durabilităţii stratului superficial în diverse condiţii de frecare; II.4. Încercări de deformabilitate – aprecierea proprietăţilor tehnologice care se face pe baza măsurătorilor şi a stării suprafeţelor în urma încercărilor. În continuare se expun încercările de deformabilitate folosite în cadrul laboratorului pentru verificarea caracteristicilor metalelor. Acestea sunt: - încercarea la îndoire; - încercarea de răsucire a sârmelor; - încercarea de ambutisare – după metoda Erichsen 2.1.

Încercarea de îndoire. Principii teoretice.

Se execută asupra aliajelor feroase şi neferoase pentru a verifica capacitatea metalelor de a lua diferite forme prin încovoiere şi comportarea lor în timpul solicitării. 2.1.1. Încercarea la îndoire simplă Constă în deformarea unei epruvete rectilinii cu grosimea mai mare de 4 mm prin îndoire lentă şi continuă în jurul unei piese, până la formarea unui unghi între faţa unei ramuri a epruvetei şi prelungirea celeilalte ramuri îndoite. 10

Încercarea se execută pe maşina universală de încercat. Se deosebesc trei tipuri de încercări: - îndoire liberă în dispozitiv cu role la diferite unghiuri sub 160o (fig. 2.1.); - îndoire în matriţă la anumite unghiuri (fig. 2.2.); - îndoire completă la 180o, la diferite distanţe între ferestrele interioare ale ramurilor deformate (fig. 2.3.).

Fig. 2.1. Schema îndoirii libere în diozitiv cu role:1 – role de sprijin, 2 – epruvetă, 3 – dorn de apăsare, l1 = D + 3 a; Dr – diametrul rolei de sprijin, D – diametrul poansonului

În timpul îndoirii epruvetele se vor deforma, fibrele din partea exterioară se alungesc, iar cele din partea interioară se scurtează. Epruvetele sunt standardizate, plate, rotunde sau poligonale. Lungimea se ia 5Q + 100 mm, dar nu mai mică de 200 mm. Modul de lucru: - Se măsoară epruveta trecând datele în tabelul 2.1.; Fig. 2.2. Schema îndoirii în matriţă: 1 – - Se aşează epruvetele pe rolele de matriţa, sprijin sau matriţă; 2 – epruvetă,3 – poanson, l1 = D + 3 a - Se apasă dornul în mod continuu fără şocuri asupra epruvetei până la un unghi sub 160o; - Pe epruvetele descărcate se măsoară unghiul diedru α;

11

Fig. 2.3. Schema îndoirii la 180o: 1 – bacuri, 2 – epruvetă, 3 - distanţier

- La îndoirea la 180o, după deformarea în dispozitiv, se continuă deformarea până la 180o când ramurilr ajung paralele, iar pentru reglarea distanţei între ramuri se folosesc cale de distanţare. Rezultatele se trec în tabelul 2.1. Tabelul 2.1. Nr. crt.

Materialul încercat

Dimensiunile iniţiale Condiţii de de ale epruvetei [mm] încercat a b d l0 D l1

Rezultate α

Z

Interpretarea rezultatelor - Se examinează starea suprafeţei. Unghiul de îndoire limită se consideră atins la apariţia primei fisuri de maximum 5 mm pe suprafaţa întinsă a epruvetei; - Se apreciază care din materiale se pretează la deformarea plastică prin îndoire şi se apreciază calitatea suprafeţei după aspect. 2.1.2. Încercarea la îndoire alternată. Principii teoretice. Încercarea constă în îndoirea repetată la 90o, în sensuri opuse, a unei epruvete fixate la un capăt, în jurul unor bacuri cu rază de racordare determinată. Se consideră îndoirea alternată îndoirea epruvetei la 90o şi readucerea ei la poziţia iniţială. Epruvetele folosite se prelucrează din table, benzi sau sârme. Dispozitivul de încercat este prezentat în fig. 2.4. Modul de lucru: - Epruvetele în stare iniţială trebuie să fie plane; - Se măsoară epruveta şi se trec datele în tabelul de rezultate (tab. 2.2.); - Se fixează cu un capăt între fălcile dispozitivului; 12

- Se execută îndoiri alternative până la ruperea epruvetei. Ultima îndoire nu se ia în considerare deoarece ea nu este completă; - Se păstrează viteza de îndoire constantă, iar aceasta nu trebuie să depăşească o îndoire pe secundă; Rezultatele se trec în tabelul 2.2. Fig. 2.4. Dispozitivul încercării de îndoire alternantă 1 – suport pentru bacuri; 2 – bacuri schimbabile, cu diverse raze de racordare; 3 – antrenor cu fante; 4 – epruvetă.

Interpretarea rezultatelor - Se va reprezenta grafic variaţia nr. de îndoiri f(Rbac) pentru fiecare material în parte; - Se vor trage concluziile asupra comportării materialului.. Tabelul 2.1 Nr crt

Materialul încercat

Dimensiunile iniţiale de epruvetei, [mm] d a b l0

ale Nr.de îndoiri ptr. următoarele raze ale bacurilor h R=2,5 R=5 R=7,5 R=10

2.2.

Încercarea la răsucire a sârmelor. Principii teoretice. Serveşte la evidenţierea comportării sârmelor de grosime minimă 0,3 mm la solicitarea de răsucire şi depistarea neomogenităţilor, defectelor interioare sau exterioare ale materialului. Încercarea constă în răsucirea unei epruvete în jurul axei sale până la rupere. Lungimea liberă a epruvetei este L0 = 100d pentru sârme cu 1≤d