Ilie Badescu, Sociologie Noologica

Ilie Bădescu, Sociologie noologică. Ordinea spirituală a societăţii. Strat şi substrat sufletesc, Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2007, p.603 Este o şansă să citeşti o carte căreia să-i rămâi dator. Se întâmplă dacă răspunde căutărilor lăuntrice, dorinţei de cunoaştere. Suntem trup şi suflet, trăitori şi gânditori, zi de zi experimentăm obiectiv şi subiectiv propria noastră viaţă. Pare puţin cam ştiinţific... de fapt e vorba doar de simţul comun. Cunoaşteţi pe cineva care nu-l are? Autorul prezintă perspectiva spirituală a sociologiei, modul teandric al comunicării socioumane. Ar fi minunat să avem puterea de a ne înţelege între noi doar privindu-ne, intuindu-ne. Ochii sunt oglinda sufletului, cu sufletul ai darul protovederii. “Omul bun dinlăuntrul nostru suferă înaintea dorinţei noastre concrete, se teme înaintea fricii, a spaimelor noastre, aleargă spre locul destinaţiilor noastre salvatoare cu mult înaintea îndreptării noastre într-acolo, iar, uneori, drumul acesta nici nu va fi măcar parcurs spre marea decepţie şi durere a sufletului nostru, ajuns acolo fără făptura noastră chiar dacă pentru o clipă, clipa crucială, aurorală a vieţii noastre, pe care n-am ştiut so primim, am lepădat-o şi astfel am ratat în chip tragic sorocul hărazit nouă” (p. 15). Asemeni unui fluviu, care-şi adună apele din alte ape alături de apa izvorului său, aşa curg rândurile cărţii. Mereu se adaugă ceva, la ceea ce cunoşti deja. Freamătul Umanităţii a fost şi este de când lumea, energie spirituală, sufletească şi trupească. Filosofi, preoţi, psihologi, sociologi s-au străduit să descrie, să înţeleagă această energie. Trebuie să recunoaştem darul, harul cu care ne-am născut. “Sufletul este energie divină pusă în om ca latenţă a vitalităţii sale, a tuturor evoluţiilor sale sufleteşti, ca totalitate morală şi Dumnezeiască” (p. 61). Latenţa aceasta este laitmotivul carţii. Ne convinge că Dumnezeu e în noi, fie că suntem buni sau răi. Pe ecuaţia noologică “se reazemă procesul trăirii sociale şi deopotrivă procesul categorializării/judecăţii sociale” (p. 112). E o ecuaţie care cuprinde binele divin şi reacţia la rău. Puterea răului este slăbiciunea noastră într-un concurs de împrejurări. Răul este variabil. Binele rămâne cum l-a lăsat Dumnezeu, generic, latent, este “regiune ontologică neerodată de răul istoriei sau al faptelor sociale negative” (p. 517). Societatea omenească are un fundament puternic în “eul matern şi primul învăţător al copilului” (p. 27). Copilul care nu-i dorit, nu este iubit, va deveni un om firav la suflet. E ca şi cum ai pune o sămânţă într-un loc fară lumină. “Copilul urcă deci această scară de “întâlniri”: întâi cu mama lui, înlăuntrul ego-ului matern, apoi cu ceilalţi semeni îndrăgiţi, în inimă, cu poporul său, în spiritul tradiţiilor, sărbătorilor, cu sfinţii din icoane, cu Dumnezeu în toate darurile, împreună cu cel mai înalt, cu darul împărtăşirii din Dumnezeire” (p. 30).

1

Avem un destin mai greu, mai uşor, după cum ne este dat. Dacă recunoşti valoarea vieţii, nu cred că nu-ţi vezi vocaţia personală, talentul tău. “Sufletul are puterea să reducă răul din lume atunci şi dacă se manifestă sub forma inspiraţiei unui stil de viaţă frumos şi drept, a unei configuraţii stilistice a vieţii cotidiene, care să poată exercita asupra celor din jur o putere de seducţie sau o inhibiţie a impulsurilor spre rău” (p. 144). Stima de sine este semnul recunoaşterii acestor daruri pe care le-am primit de la Dumnezeu. Le-am cunoscut prin “sinele” şi “minele” nostru. Frica este primul semnal că nu ne mai recunoaştem, de aici decurge slăbiciunea, depersonalizarea, slugărnicia – nu ne-am născut cu ele. “Întunericul cheamă întunericul, lumina cheamă lumina” (p. 125). Reprezentarea axiologică a vieţii, în plan vertical şi orizontal, configurează aspiraţia individuală. Prezentul este axa care separă timpul trecut de cel viitor. Funcţie de ce valori atribui prezentului, obţii succesiunea evenimentelor într-o relaţie de cauză – efect, ireversibilă. Clipa în care decidem încotro s-o luăm este răspântia şi crucea vieţii fiecăruia. Ceea ce decidem pentru viitor este determinat de trecutul nostru, de experienţa trăitoare individuală, de educabilitatea socială la care ne-am conformat. De aici vine poziţionarea noastră într-o zonă cu potenţial negativ sau pozitiv. Oscilaţiile sufleteşti determină un maxim sau minim, aici sunt pragurile vieţii. “O femeie care priveşte o floare, dialogheză cu ea, adică s-a deschis către ea cu toată fiinţa ei lăuntrică, despre care până atunci nu aflase nimic. Nu cunoscuse înlăuntrul ei această stare sufletească numită convenţional, sensibilitate estetică, ori pur şi simplu sensibilitate, care este şi uimire şi bucurie şi fericire sau încântare, adică trecere în cântec, incantaţie. Numim această stare deschisă spre celălalt, în cazul nostru spre o simplă floare, trăire sau experiere a întregului în relaţie cu partea” (p. 401). În faţa unei asemenea imagini în cuvinte, te apleci. Iată, e minunea din gândul sociologului român, cu spirit fin. Sociologia noologică ne îndreaptă către diafanul feminităţii, către acea parte caldă, dulce, pe care o caută copilul din fiecare om . Sociologul american Erving Goffman, în cartea sa “Viaţa cotidiană ca un spectacol”, scrie: “Simone de Beauvoir, în cartea ei despre femei, ne arată acest adevăr: Şi, cu toată prudenţa ei, se întâmplă accidente: o picătură de vin îi cade pe rochie, o ţigară aprinsă îi arde ţesătura; atunci creatura de lux şi de sărbătoare care surâde cu orgoliu în salon dispare: femeia îşi ia chipul dur, serios al gospodinei; descoperi brusc că toaleta sa nu era o jerbă, un foc de artificii, o splendoare gratuită şi perisabilă destinată să ilumineze cu generozitate un moment: ea reprezintă o bogăţie, un capital, o investiţie care a costat-o sacrificii”1. Ce de griji … Vai, sărmana!

1

Erving Goffman , « Viaţa cotidiană ca un spectacol », Editura Comunicare.ro, Bucuresti, 2007, p. 263-264

2

Am vrut n-am vrut, am recitit povestea “Ivan Turbincă” a lui Ion Creangă ! Am ales două fragmente din ea, care mi s-au părut potrivite atenţiei acordată sociologului Francis Fukuyama, autorul studiului “Sfârşitul istoriei?” - publicat în anul 1989: “- Paşol na turbinca, ciorti! Atunci diavolii odată încep a se cărăbăni unul peste altul în turbincă, de parcă-i aducea vântul. Şi după ce intră ei cu toţii înlăuntru, Ivan începe a-i ghigosi muscăleşte. După aceea leagă turbinca strâns la gură, o pune sub cap, mai trântindu-le prin turbincă nişte ghionturi ruseşti, cole, cum ştia el, de da inima din draci”. Au scapat după o chelfăneală zdravănă. I-a luat Ivan rând pe rând… Sfârşitul Istoriei?! “Şi aşa, văzând Ivan că nu mai moare, zise în sine: “Oare nu cumva de-acum mi-oi da cu paru-n cap de răul Vidmei? Ba, zău, nici nu gândesc. Deie-şi ea, dacă vrea!” Şi cică atunci unde nu s-a apucat şi el, în ciuda Morţii, de tras la mahorcă şi de chilit la ţuică şi holercă, de parc-o mistuia focul. - Guleai peste guleai, Ivane; căci altfel înnebuneşti de urât, zicea el. Dă, ce era să facă bietul om, când Moartea-i chioară şi nu-l vede?... Şi aşa a trăit Ivan cel fără de moarte veacuri nenumărate, şi poate că şi acum a mai fi trăind, dacă n-a fi murit.” Interacţiunile dintre popoare determină un eveniment geopolitic, “umbra” lui fiind “evenimentul noologic (spiritual)” (p. 320). Ţărmul românesc al Mării Negre a devenit un prag în configuraţia geopolitică, un alt prag de aceeaşi natură este la frontiera turcească. “Evenimentul este locul (...) de intensificare a interacţiunilor” (p. 318), “pragurile statistice reflectă pragurile de jos sau de sus ale vieţii sociale” (p. 318), “Evenimentele sunt praguri ale biografiei individuale şi sociale (...) solicită mobilizare a resurselor”(p. 317). Petrolul reprezintă circuitul sanguin al economiei globale şi polarizează rapid interese. «Oil is the most profitable product, nothing else brings more money» (Petrolul este cea mai profitabilă marfă, nimic nu aduce bani mai mulţi). Irakul are un zăcământ încă neconsumat, necunoscut, neexploatat. Orientul Mijlociu este teatrul unui conflict militar pe durată nedeterminată. Ce-are România cu asta? Poate cine ştie, dacă Papa Ioan Paul al II-lea a văzut în ţara noastră “grădina Maicii Domnului” (p. 321), o exista şansa să devină un spaţiu dens, “gazda unui mare dialog al civilizaţiilor” (p. 321)! Definim “spiritul de corp sau corporaţia (…), ca fiind comunitatea celor care se disting prin virtuţi morale şi exemplaritate” (p. 351), “Nucleul lor este exemplum virtutis” (p. 351). Elitele autentice - harismatice - au vocaţie, putere creatoare, “spirit îndrumător - vestitor” (p. 353) şi ţin la neamul lor. Elita “întâmplătoare” (p. 322) sau “canaliile de stradă” (p. 353) pustiesc orice popor. La ei totul este de vânzare, formează păgâni consumerişti în două straturi: bogaţi cu conturi grase şi 3

săraci cu datorii. Sf. Augustin spunea “În mine erai Doamne şi eu eram în afara mea şi nu te-am cunoscut” (p. 26 şi 101). Omul e creat “după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” (p. 23). Ateul ştie că există Dumnezeu, dar neagă că ştie, nu crede. E o decizie a lui proprie. Pozitivismul întăreşte individualismul, materialismul - ego-ul. Ceea ce susţine sinele este tocmai acea stare “noosică” (p. 536), eu şi un alt eu. Relaţiile sociale concrete, faţă în faţă, sunt “fondate pe relaţia nostratică pură” (p. 545). Deci, acolo unde se leagă o astfel de relaţie trebuie să fie ceva lăsat de Dumnezeu: respect, sinceritate, bunătate, talent, vocaţie, excelenţă, genialitate, milă, sacrificiu, onestitate. Nu poate exista nimic temeinic în afara acestui cadru. Când ai în faţa ta un om, el vede şi ce este în spatele tău. Totdeauna vom avea un sentiment de securitate mult mai mare prin simpla prezenţă a celuilalt lângă noi. De fapt, pe asta s-au întocmit relaţiile sociale. Comuniunea primordială este taina sfântă a cununiei. Prin biserică se săvârşesc taine dumnezeieşti. “Când tainele lumii şi-au pierdut caracterul transcendental cu toate că şi-au conservat caracterul secret, apare “sacralitatea deplasată”, se accentuează latura conspiratorială a interacţiunilor obişnuite şi (….) lasă loc unei presimţiri angoase a distribuirii în lume a secretelor.” (p. 513) “Omul credincios (…) e îngânat de închipuirile omului conspiratorial, care crede în puterea atotprezentă şi ascunsă a reţelelor” ( p.513). Copilul când rămâne singur, duce dorul mamei lui, plânge, o cheamă. Puii oricărei fiinţe fac la fel. Le este teamă. “Graţie experienţei nostratice, experienţa mea este comună cu a celuilalt, iar cunoaşterile mele sunt şi ele comune şi reciproc verificabile” (p. 547). Totul se desfăşoară “într-o comunitate spaţială şi temporală neîntreruptă” (p. 547). Subiectul cărţii este profund şi vast. Fluviul se varsă în ocean. Măiestria autorului de a spune lucrurilor pe nume aduce alături de admiraţie, “trăirea marelui exemplu, trăirea modelului, adică acel stoc de cunoştinţe pe care le-a sistematizat nu eul logic, ci proto-eul trăitor, sau, mai simplu spus, inima… Cel pus la inimă nu va fi uitat uşor, n-are trecere în timp, se fixează în simţirea şi în gândurile noastre cu memoria cea netrecătoare, se manifestă adică, asincron” (p. 345). Simplu cititor fiind nu am îndrăznit să rezum, cu de la mine putere, munca de cincisprezece ani a unui om. Aşa încât, se cuvine să citez ceea ce a scris însuşi autorul în partea de introducere a lucrării: “În faza de şantier a «Noologie» s-a înfiripat gândul unui sistem de sociologie noologică, născut din curajul de a rezidi edificiul sociologiei pe o fundaţie spirituală pavând astfel drumul spre eliberarea ştiinţei societăţii din domnia prelungită a naturalismului metodologic”( p.12). Lucrarea este structurată în cinci părţi: “Cartea I este dedicată elaborării şi promovării conceptului de sine maximal sau vertical, hotărâtor pentru saltul de la paradigma naturalistă (materialistă) la cea spiritualistă în sociologie” (p.15). “Cartea a II-a şi a III-a, dedicate noţiunilor care să fundamenteze sistemul teoretic: latenţe sufleteşti, cadre noologice, învăţături, spaţii dense. Aceste patru concepte reprezintă categoriile - pivot ale 4

sistemului de sociologie noologică.”(p.16). “ În Cartea a IV-a am iniţiat propriile noastre analize asupra sistemului societăţii (...). Noţiuni ca cea de comunitate, grup social, relaţie socială, familie, structură genealogică, elite etc., sunt regândite în lumina noologie sociale” (p. 16). “În Cartea a V-a am procedat la unele examinări ale sociologiei noologice în dialog cu mari paradigme ale sociologiei americane: sociologia fenomenologică a lui A. Schütz şi sociologia dramaturgică a lui E. Goffman” (p. 16). Lucrarea în întregul ei reprezintă un îndemn, citez autorul: “O încercare de a renova sociologia într-o asemenea direcţie este deja urgentă şi dincolo de neputinţele mele, am îndrăznit să ies eu însumi într-o atare întâmpinare, cu tot riscul unei asemenea teribile îndrăzneli” (p.16). “Dumnezeu va pune puteri şi îndrăzneală în fapta altor confraţi căci, neîndoielnic, proiectul acesta va triumfa peste vreme, graţie celor săvârşite cu vreme şi fară de vreme, de către cei chemaţi să-l împlinească” (p. 16). Când ai terminat de citit şi ultima pagină, rămâi puţin pe gânduri, de parcă mai doreai o vorbă. Şi, mai bine te întorci la prima pagină. Reciteşti începutul. Vezi cum s-a deschis o poartă … ai înaintea ochilor cartea unei alte înţelegeri. Autor: Angela Mateescu

5