Iarna Trandafirilor Albi

MARY ANN PHILLIPS

Iarna trandafirilor albi Traducerea [i adaptarea \n limba român` de IOANA PATRICHI

ALCRIS

Capitolul 1 Aeroportul din Londra p`rea cenu[iu [i destul de pr`p`dit fa]` de explozia de culoare [i vitalitate a celui din Kuala Lumpur; lipsit total de farmecul exotic al acestuia din urm`, era tot atât de rece [i de str`in cum i se p`ruse Malaiezia cu [ase ani \n urm`, se gândi Julie nefericit`, \nf`[urându-se mai strâns \n haina de zibelin` pe care o cump`rase la sfatul Barbarei, pentru c`l`toria spre cas`. {i totu[i, Londra nu mai era „acas`“. Acas` \nsemna locuin]a cu un etaj de pe ]`rmul M`rii Chinei de Sud. De[i prima dat` când o v`zuse crezuse c`-i va fi o tortur` s` locuiasc` acolo [i c` va ur\ tot ce ]inea de noua ei via]`, timpul [i afec]iunea o transformaser` \n singurul ei c`min adev`rat; pe m`sur` ce Londra intra \n cea]a unui trecut pe care, din fericire, \ncepea s`-l uite. Acum, \ns`, se \ntorcea \n Anglia [i trebuia s` accepte c` vila din Rhatoon nu mai era refugiul de alt`dat`. Nu

5

depindea decât de ea s` se adapteze cât mai repede noii situa]ii, astfel \ncât Emma s` nu sufere prea mult. – La revedere, Emma, spuse stewardesa care p`rea s-o simpatizeze \n mod deosebit, [i mul]umesc pentru ajutorul dat. Nu [tiu cum m-a[ fi descurcat f`r` tine. – Chiar am fost de ajutor? Mama spune c` mai mult am \ncurcat. – Dimpotriv`, cine-ar fi distribuit toate revistele dac` n-ai fi fost acolo? – V` mul]umesc pentru faptul c` i-a]i permis s-ajute; astfel, c`l`toria i s-a p`rut mai u[or de suportat. – Compania ei ne-a f`cut pl`cere, doamn` Pemberton. – Mul]umesc \nc` o dat`. Ia-]i r`mas-bun, draga mea, de la domni[oara Forrest. Stewardesa fusese foarte amabil` cu Emma, dar a[a erau majoritatea oamenilor fa]` de ea. Era un copil care atr`gea aten]ia oriunde mergea. N-avea o figur` tipic` de copil cu obrajii \mbujora]i – dimpotriv`, era palid` [i-avea p`rul negru foarte drept, dar, cu toate acestea, avea ceva deosebit, f`cându-se remarcat` imediat. La \nceput, acest fapt constituise un motiv de-\ngrijorare pentru Julie, dar apoi, pe m`sura trecerii timpului, \[i d`du seama c` este pur [i simplu aerul familiei [i nu o tr`s`tur` apar]inând \n exclusivitate tat`lui Emmei. {i-au recuperat bagajele, li s-au verificat pa[apoartele [i toat` lumea se ar`tase extrem de prietenoas` [i politicoas` cu tân`ra atr`g`toare ce c`l`torea \mpreun`

6

cu feti]a ei \n vârst` de cinci ani. Dincolo de un perete de sticl`, un grup de oameni a[teptau ner`bd`tori. Brusc, Juliei i se f`cu team`. Evit` chiar [i s` priveasc` \n acea direc]ie – ar fi vrut s` amâne momentul \ntâlnirii cu familia lui Michael. – Unde e bunica? O vezi, mam`? Abia atunci privi [i ea curioas` spre sala de a[teptare. – |nc` nu. – Dar ai spus c` vine s` ne a[tepte. Trebuie s` fie acolo, al`turi de ceilal]i oameni. – Cred c` da. Vino, vom merge s` vedem. Lucy Pemberton, mama lui Michael, spusese c` va veni s` le \ntâmpine la aeroport, dar nu te puteai baza niciodat` pe promisiunile ei, a[a c` Julie nu se mir` nev`zând-o. Dac` evenimentele din ultimele trei luni n-ar fi fost deja traumatice, creându-i un gol \n inim`, poate c-ar fi durut-o c` soacra ei nu vine s-o \ntâmpine dup` o absen]` de [ase ani. – Nu-i aici! anun]` Emma dezam`git`. De ce n-a venit, a[a cum a promis? – Nu te nec`ji. Poate c` e pe drum. N-ai idee ce aglomera]ie e aici [i cât de greu se circul`; o fi re]inut` \ntr-un blocaj de circula]ie, doar [tii ce-nseamn` asta. – Da, dar ar fi putut pleca din timp, nu crezi? – Nu [tiu, draga mea. Ce-ar fi s` intr`m \n restaurant [i s` bei o Coca? Pân` vine bunica; de fapt, a[ putea s`-i telefonez de acolo.

7

– {i dac` vine cât noi suntem \n`untru? – Dac` ne a[ez`m lâng` fereastr`, nu se poate s` n-o vedem. Deodat`, sim]i c`-[i pierde r`bdarea. Nu era mare lucru dac` Lucy venea la timp, doar \[i putea da seama cât de obosite erau dup` o astfel de c`l`torie. Dar dac` Lucy uitase? N-ar fi fost imposibil – putea fi dup`-amiaza ei de bridge sau de golf, sau cine [tie ce alt eveniment monden fa]` de care venirea lor ar fi trecut neobservat`. |n definitiv, n-o pl`cuse niciodat` pe Julie [i n-ascunsese niciodat` acest fapt. N-ar fi vrut pentru nimic \n lume ca unul din iubi]ii ei fii s-o ia de so]ie [i când acest lucru s-a \ntâmplat, Michael a u[urat mult situa]ia acceptând numirea \n Rhatoon. Sigur, acum era [i Emma. Cu trei ani \n urm`, când Michael o adusese \n Anglia, povestise c` mama lui f`cuse o pasiune pentru copil, dar poate lucrurile se schimbaser` acum. – Oricum, nu putem r`mâne aici. Vino, scumpa mea, [i mie mi-ar prinde bine un ceai. – Julie! Acea voce puternic` o f`cu s` tresar`; de[i \mpotriva voin]ei, trebuia s` se \ntoarc` spre b`rbatul care vorbise. Categoric, nu era un moment potrivit pentru o \ntâlnire cu Robert Pemberton, tocmai acum când era obosit`, nelini[tit` [i absurd de vulnerabil`, dup` to]i ace[ti ani. |nalt [i suplu, cu p`rul la fel de negru [i de drept ca al Emmei, ajungându-i pân` la gulerul costumului

8

scump din piele de c`prioar`, d`dea impresia de putere [i de o extraordinar` siguran]` de sine. Nu era un b`rbat frumos, tot a[a cum nu fusese nici fratele lui, dar avea un farmec \n fa]a c`ruia orice alt b`rbat, chiar cu tr`s`turi fizice mai frumoase, p`rea total [ters [i insipid. P`rea neschimbat – poate doar ochii erau mai afunda]i \n orbite. O privi cu un u[or aer de dispre] [i un zâmbet for]at. – Bun`, Robert. Ce mai faci? |i strânse mâna cu un gest rece [i deta[at. |ntotdeauna o f`cuse s` se simt` stânjenit` de privirea lui \ndr`znea]`, dar de data aceasta Julie se str`duia s` r`mân` calm` – nu mai era o feti[can`, ci o femeie v`duv` cu un copil de cinci ani. Nu trebuia s` se mai gândeasc` la ceea ce-a fost \n trecut. Trebuia s` tr`iasc` numai \n prezent [i s` se gândeasc` doar la viitor – la viitorul Emmei. – Bine, mul]umesc. Dar tu? – {i eu, r`spunse ea \ncercând s`-[i creeze o masc` de calm [i indiferen]` \n spatele c`reia s` se ascund` ca un ho] de justi]ie. Robert o privi gânditor câteva clipe, ca [i cum ar fi vrut s` aminteasc` de Michael, apoi renun]` [i se adres` feti]ei. – Bun`, Emma. |]i aminte[ti de mine? – Nu… Dar semeni pu]in cu tata, a[a c` presupun c` e[ti unchiul Robert.

9

– A[a e. Toat` r`ceala pe care-o ar`tase fa]` de Julie se topi \n zâmbetul larg adresat feti]ei. Cine ]i-a spus c` sem`n cu tat`l t`u? – Mama. – |n]eleg. {i merit un s`rut? – Bine, se \nvoi ea dup` o scurt` ezitare. Dar de ce-ai \ntârziat? {i unde e bunica? – Bunica n-a putut veni; nu se simte bine. Julie \l privea cum indica hamalului ce s` fac`, unde s` duc` bagajele… mereu cu acea \ncredere \n sine care venea din obi[nuin]a de a da ordine, cu arogan]a de a nu oferi nici un fel de explica]ii. – S` mergem. Sunt cu ma[ina. Putem discuta pe drum. – E totul \n regul`? \ntreb` Emma luând-o pe Julie de mân`. – Cred c` da, r`spunse Julie, zâmbind la gândul c` era imposibil ca Robert care mergea \n fa]a lor, s` nu le aud`. |n curând vom putea face o baie. Ar`]i obosit`. – E palpitant, totu[i, nu-i a[a? Suntem aici, \n Londra. Crezi c` bunica se va sim]i mai bine mâine? – Nu [tiu, r`spunse Julie, con[tient` de gestul de ezitare al lui Robert, ca [i cum ar fi vrut s` spun` ceva, apoi s-ar fi r`zgândit. Ma[ina lui Robert era un Aston Martin gri deschis, puternic` [i str`lucitoare ca \nsu[i posesorul ei – cu totul diferit` de Jaguarul tip E pe care-l avea cu [ase ani \n urm`, se gândi Julie.

10

– Ma[ina asta e super! exclam` Emma entuziasmat`, urcând \n spate [i trântindu-se pe perna moale a banchetei. – Da… Robert se a[ezase la volan [i coapsa lui era doar la câ]iva centimetri de a ei. Con[tientizarea acestei apropieri pe care cea mai mic` mi[care ar fi putut-o transforma \n atingere, \i trezi Juliei un val de amintiri pe care le crezuse uitate. Dar, se putea uita, de fapt? Poate c-ar fi fost mai bine spus c` mintea acoperea cu v`luri tot ce vroia s` uite [i, atât timp cât v`lurile nu erau \ndep`rtate, te puteai am`gi cu gândul acelei iluzorii uit`ri. – Sper c` mama ta nu are nimic grav, spuse ea mai mult pentru lini[tea Emmei. – O r`ceala, atâta tot. – Unde ne duci unchiule Robert? – Mergem \n ora[, Emma. Acolo locuiesc eu – am un apartament. E[ti curioas` s`-l vezi? – Unde e mama ta? \ntreb` Julie, \ntorcându-se repede spre el. – Nu e cazul s` te alarmezi, Julie. Ne a[teapt` acas`. – Nu m` alarmez. Ura totu[i starea de tensiune pe care i-o provoca \n mod inten]ionat. – Vrei s` spui c` bunica ne a[teapt` la tine acas`? – Exact; abia a[teapt` s` te vad`. Tonul cu care Robert \i vorbea Emmei era complet diferit fa]` de cel cu care i se adresa ei. Era normal, dup`

11

tot ce se \ntâmplase. Poate c`, totu[i, i-ar fi fost mai u[or de suportat un acces de furie din partea lui, decât aceast` polite]e formal`, atât de rece. – Mama ta locuie[te la tine? \ndr`zni ea \n cele din urm`; trebuia s` \ntrebe. – Nu, nu mai locuie[te \n Richmond, cum probabil [tii, dar are un apartament \n ora[. – |n]eleg. De fapt, altceva o interesa: dac` urma s` locuiasc` \mpreun` cu Lucy, a[a cum dedusese din scrisori, un apartament \n ora[ nu era chiar locul pe care l-ar fi ales pentru Emma. Dup` libertatea de care se bucurase dincolo, \i va fi foarte greu s` se adapteze noilor condi]ii. Nici Robert nu u[ura cu nimic situa]ia, l`sând-o s-a[tepte a[a, s` vad` ce se-ntâmpl` cu ele, f`r` s`-i dea nici un indiciu. {i \nc` nu pomenise nimic de Michael! Poate din cauza prezen]ei Emmei. Sau dintr-un alt motiv? Trebuia s`-[i dea seama c`, \n cele trei luni cât trecuser`, au fost nevoite amândou` s-accepte [i s` se-mpace \n cele din urm` cu acel crud adev`r. Totu[i, nu ea era cea care s-aduc` \n discu]ie acest subiect. – Voi putea vedea Palatul Buckingham de la fereastra camerei mele? – Draga mea, Londra nu e ca Rhatoon; sunt o mul]ime de cl`diri [i zgârie-nori. – {i-atunci, ce-am s` v`d de la fereastr`? Marea? – Nu, nu marea, probabil alte case.

12

– Nu mai dezam`gi copilul \nainte de a vedea unde va locui. De fapt, se adres` el de data aceasta Emmei, vei vedea Palatul de la fereastr`. – Adev`rat? Cât de sus e apartamentul? – Foarte sus – de fapt, la ultimul etaj al unui zgârienori. – Oh! {i cum se ajunge acolo? Se urc` pe o mul]ime de sc`ri \n spiral`, ca la pagode? – Sunt lifturi, interveni Julie. – Lifturi electrice: ape[i pe un buton [i ajungi la etajul dorit. Julie \[i d`du seama cât de aproape era Robert de a câ[tiga afec]iunea Emmei. N-ar fi vrut asta; poate c` era o dovad` de egoism din partea ei, dar nu accepta a[a ceva, cel pu]in nu acum. Nu acum, când Michael murise. De ce-a trebuit s` moar`? Universul lor p`rea atât de sigur [i de lini[tit [i acum totul se pr`bu[ise. – {i dac` se defecteaz`? Sau, dac` nu e electricitate? – Exist` sc`ri pentru situa]ii de urgen]`, dar n-a[ vrea s` fiu nevoit s` le folosesc. Cât despre picioru[ele tale, oricum s-ar toci \nainte de-a ajunge la ultimul etaj. Emma râse, iar Julie \ncerc` s` se concentreze asupra a ceea ce vedea pe fereastra ma[inii. Ora[ul se schimbase mult, iar \n privin]a autostr`zilor, se \ndoia c` va avea curajul s` se aventureze singur` cu ma[ina. De fapt… poate c` nici nu va avea posibilitatea s`-[i cumpere ma[in`. Michael l`sase toate ac]iunile sale familiei [i

13

micul venit care-i revenea dup` ce lucrase ca secretar` abia \i va ajunge pentru a se \ntre]ine; nu vroia s` se \ndatoreze fa]` de familia Pemberton. Când ajunser` \n centrul Londrei, \ncepu s` recunoasc` locurile: str`zi [i cl`diri se profilau \n jurul ei cu o familiaritate dureroas`. Trecând pe lâng` strada unde erau birourile Companiei de Construc]ii Pemberton, \[i aminti de prima ei zi de lucru acolo, ca dactilograf`. Apoi, promovase pân` când ajunsese secretara lui Vincent Harney prin care fusese prezentat` pre[edintelui companiei, Robert Pemberton. |[i sim]i din nou nervii \ncorda]i – situa]ia clasic`, se gândi ea cu am`r`ciune; cadrul romantic ideal… [i cât de catastrofal s-a terminat totul! Robert opri ma[ina \ntr-o pia]et` lini[tit` \n fa]a unui bloc imens, absolut impun`tor. Din spatele u[ilor turnante din sticl`, veni imediat portarul, recunoscând ma[ina lui Robert. – Bun` ziua, domnule. V` pot ajuta la bagaje? – Mul]umesc Norris, m` descurc. Cumnata mea [i feti]a ei vor sta la mine câteva zile, explic` el, observând privirea curioas` a acestuia. Tocmai s-au \ntors din Malaiezia. Ochii Juliei se m`rir` de surprindere la aflarea nea[teptat` a ve[tii. Vor sta cu Robert. Nu putea spune nimic de fa]` cu Norris, a[a c` se mul]umi s`-i arunce lui Robert o privire p`trunz`toare. Acesta p`ru total indiferent fa]` de reac]ia ei [i, luând valizele, le invit` \n`untru.

14

Julie o lu` pe Emma de mân` [i urc` treptele, indignat`. Ce-nseamn` povestea asta? De ce s` locuiasc` la el? |n scrisori, Lucy spusese c` vor sta la ea, c` [i a[a se sim]ea singur`, acum când Robert avea casa lui [i c` le va primi cu toat` inima. Sigur c` fusese oarecum sceptic`; dar nu-[i putea \nchipui c` soacra ei \[i schimbase chiar atât de radical atitudinea fa]` de ea. Dar chiar [i a[a fiind, nu se-ndoise de aranjamentul hot`rât. – De ce trebuie s` st`m la tine, Robert? \ntreb` ea totu[i \n lift. Am \n]eles din scrisorile mamei tale c` urma s` st`m la ea. – {i tu, acum, Julie! Hei, Emma, cum ]i se pare? – Dureaz` mult s-ajungem sus? – Nu, câteva secunde. Uit`-te la becul ro[u care se-aprinde \n spatele fiec`rei cifre. – Ah, da! Uite, mami, aproape am ajuns. Ce gol \n stomac simt! Imediat, liftul se opri [i p`[ir` \ntr-un hol cu mochet` groas`. Erau doar dou` u[i pe palier, dintre care una era categoric o u[` de serviciu: \nsemna c` apartamentul lui Robert era enorm. Când ajunser` \n fa]a apartamentului, u[a se deschise [i un b`rbat de vârst` mijlocie, cu p`r c`runt [i musta]` de culoarea ghimberului, \mbr`cat complet \n negru, \i \ntâmpin`. – El este Halbird, Julie; m` \nso]e[te pretutindeni, rezolv` orice, e un fel de factotum.

15

– Bun` ziua, Halbird. – Bun` ziua, doamn`. {i tu, domni[oar`… sper c-ai avut o c`l`torie pl`cut`, de[i a]i ajuns pe-o vreme \ngrozitoare. – |ngrozitoare! repet` Julie, ca un ecou. – De ce nu e [i musta]a c`runt`, ca p`rul? – Emma! strig` Julie \ngrozit`, \n timp ce Halbird [i Robert se amuzau copios. – Nu [tiu, domni[oar`. Poate c` \nghe]ul n-a ajuns pân` acolo… – Cum adic`? – Las` discu]ia pe alt`dat`. Acum, vino, te-a[teapt` bunica. Dar nu chiar atât de mult \ncât s` fi venit pân` la u[` m`car, se gândi Julie, apoi se mustr` pentru r`utatea ei. – Intr`, o invit` Robert cu r`ceal`. – Dup` tine, Robert, este casa ta. O privi dur, apoi, f`r` a spune un cuvânt, o lu` pe Emma de mân` [i intr` \n \nc`perea enorm` unde, pe o canapea joas` lâng` fereastr`, st`tea mama lui. |n timp ce soacra ei o \mbr`]i[a cu c`ldur` pe Emma, mirându-se cât de mult crescuse, Julie r`mase la mic` distan]` \n spatele acesteia, cu o u[oar` ezitare, sim]indu-se ridicol de vulnerabil`. |[i amintea clar când fusese prezentat` prima oar` lui Lucy Pemberton – de fapt când Robert o prezentase; [tiuse din prima clip` c` nici o fat` nu se va ridica vreodat` la \n`l]imea preten]iilor pe care Lucy Pemberton le avea pentru fiii ei.

16

}inând-o strâns la piept pe Emma, Lucy \ntinse o mân` spre Julie. – Julie, draga mea, te rog s` m` scuzi! Dar este atât de minunat s-o rev`d pe Emma [i… dup`… dup` tot ce s-a \ntâmplat… – {i eu m` bucur s` te rev`d, Lucy, spuse Julie s`rutând-o. Abia apoi \[i d`du seama c` Lucy nu spusese c` se bucur` s-o revad` pe ea, dar alung` imediat din minte astfel de gânduri [i se a[ez` pe canapea, lâng` soacra ei. – |mi cer scuze c` n-am venit la aeroport, dar am fost foarte r`cit` [i Robert a insistat s` r`mân acas`. – Foarte bine c-ai r`mas. Acum te sim]i mai bine? – Mult mai bine. Robert, dragul meu, vrei s`-l rogi pe Halbird s` ne aduc` un ceai? Ah, avem atât de multe s` ne spunem! exclam` ea brusc, \mbr`]i[ând-o pe Emma. Trebuie s` ne cunoa[tem bine, nu-i a[a, Emma? – Locuie[ti aici, bunico? \ntreb` Emma, fascinat` de luxul care o \nconjura. – Nu, draga mea, eu locuiesc \ntr-un apartament mult mai mic, \l vei vedea curând. Dar unchiul Robert prime[te oaspe]i aici, de aceea trebuie s` aib` la dispozi]ie un spa]iu mare. Julie sim]ea c`-[i pierde r`bdarea. Nimeni nu-i spunea ce se petrece. De ce veniser` aici? De ce nu st`teau la Lucy, cum fusese aranjat? De ce nu spunea Lucy nimic? Când aveau de gând s` vorbeasc` – s` vorbeasc` despre lucruri cu adev`rat importante?! De exemplu, despre moartea lui Michael!

17

Capitolul 2 Emma dormea, iar Julie se schimba pentru cin`. Dup` ceaiul preg`tit de Halbird, \nso]it de o mul]ime de sandvi[uri [i pr`jituri, Emmei i se f`cuse imediat somn [i mersese la culcare f`r` nici un protest. Camera Emmei [i a Juliei erau legate prin baia comun`; camera Emmei, mai mic`, avea covorul [i draperiile \n nuan]e de albastru, iar a Juliei avea covorul alb [i draperiile [i husele, violet. Julie se privi critic \n oglind` \n timp ce-[i peria p`rul. Se schimbase mult? Ar`ta mult \mb`trânit`? Oare lui Robert \i p`rea diferit`? Oft`. Ce mai conta p`rerea lui Robert? De[i nu se spusese nimic, [tia c` [ederea lor doar pentru câteva zile acolo era oarecum determinat` de ne\ncrederea lui Lucy. Nici ea nu inten]iona s` r`mân` \n apartamentul lui mai mult decât era absolut necesar, chiar dac` aceasta ar fi \nsemnat s`-[i ia un serviciu [i s`-[i g`seasc` o alt` locuin]`.

18

Se examin` [i mai atent \n oglind`. Avea cearc`ne – se cuno[tea c` nu doarme bine. Dar [i a[a n-avea nici o importan]`, pentru c` nim`nui aici nu-i p`sa cum arat`; Lucy o accepta numai pentru c` exista Emma, iar Robert…. Sim]i un fior de team`. Nu, nu se va mai gândi la trecut. Se va gândi doar la prezent. La naiba, cu restul! Se ridic` [i merse \n salon, atras` de aroma de cafea ce se sim]ea \n \nc`pere – acea \nc`pere imens` care reu[ea totu[i s` creeze o atmosfer` pl`cut`, cald` [i intim`. Tres`ri auzind u[a \nchizându-se [i, \ntorcându-[i privirea de la fereastr`, \l v`zu pe Robert. – Ce bei? \ntreb` el, preg`tindu-[i un whisky. – Gin cu ap` tonic`, te rog. Nu-mi spui de ce ne-ai adus aici? – Are importan]`? Te asigur c` nu din motive egoiste. – Ce s` \n]eleg? – Exact ceea ce spun. Mama nu v` poate g`zdui acum [i, \n calitate de v`duv` a lui Michael, e[ti binevenit` aici. – Nu pari prea entuziasmat. – Nu? |mi pare r`u. – Nu-]i pare r`u deloc, izbucni ea, ca apoi s` regrete imediat. Ceea ce nu \n]eleg este de ce mama ta s-a oferit s` ne cheme, pe mine [i pe Emma, s` locuim la ea, din moment ce nu inten]iona s` fac` acest lucru. – Ai fi venit dac-ai fi [tiut c` \]i ofer un c`min? – Sigur c` nu. – {i-atunci…

19

– Vrei s` spui c-am fost adus` \n[elându-mi-se buna credin]`? – Nu mai dramatiza, Julie. Trebuia s` fii adus` \napoi aici. Era singura modalitate. – De ce trebuia? Mama ta nu m-a vrut niciodat` cât… cât a tr`it Michael. De ce m-ar vrea acum, când Michael nu mai e? – Mama se-mbrac` pentru cin`. N-avem mult timp la dispozi]ie. A[ vrea s`-mi poveste[ti ce s-a \ntâmplat – \nainte ca ea s` vin`. – |n leg`tur` cu moartea lui Michael? – Fire[te. – De ce „fire[te“? Nu te-ai ar`tat prea interesat pân` acum. – Nu vreau s` pierd timpul certându-m` cu tine, Julie, spuse el, bomb`nind dup`. Spune-mi ce s-a \ntâmplat. Doar nu putem discuta asta fa]` de Emma, iar mama sufer` prea mult pentru a putea avea o discu]ie coerent` fa]` de ea. – {i eu nu suf`r, bine\n]eles; nu mi-a fost decât so]… Cu to]i mu[chii \ncorda]i, Robert \[i lu` un trabuc [i-l aprinse nervos, abia st`pânindu-[i o izbucnire violent`. – Ce vrei s`-]i spun, Julie? Vrei s-auzi tot felul de platitudini din partea mea? M`-ndoiesc. Am [ti imediat amândoi c` sunt lipsite de sinceritate. Dar, indiferent ce crezi, mi-am iubit fratele [i vreau s` [tiu cum a murit. Acum, vrei s`-mi poveste[ti?

20

Julie se-ntoarse cu spatele la el, nesuportând s`-l priveasc` \n timp ce vorbea despre acel subiect care era \nc` o ran` deschis` \n sufletul ei. – Ai citit buletinele medicale; n-ai venit s`-l vezi. – Nu. Acum regret amarnic. – Regre]i, \ntr-adev`r? Ei bine, nu [tiu ce altceva s`-]i spun… N-am [tiut de prima criz`, dac` te intereseaz`. Michael nu i-a permis medicului s` spun` nim`nui. Credeam c` e suprasolicitat, obosit. N-am b`nuit c` inima lui nu suporta acea c`ldur`. E-adev`rat, se-ngr`[ase, bea destul de mult, dar nu era nimic neobi[nuit \n asta. Cred c` nici el n-a luat-o prea \n serios. Dar, la a doua criz`, la atât de scurt timp dup` prima, n-a mai avut puterea de a rezista… Vocea i se frânse, cople[it` de durere. Michael fusese atât de tân`r, de bun; nu merita s` moar`. – |n]eleg, spuse Robert preg`tindu-[i \nc` un pahar cu whisky. A suferit mult \nainte s` moar`? – Nu. Medicamentele prescrise \l men]ineau \ntr-o stare de letargie. Câteodat`, nici pe mine nu m` cuno[tea. Totu[i, cred c` b`nuia c` nu mai exista nici o speran]`. – Ar fi trebuit s` m` chemi. {tiai c-a[ fi venit, dac-a[ fi [tiut… dac-a[ fi b`nuit… – Nu m-a l`sat s` chem pe nimeni; nu [tiu de ce, dar n-am putut trece peste voin]a lui. – A[ fi venit la \nmormântare, dar n-am fost \n ]ar` când a sosit telegrama [i acolo totul s-a f`cut mult mai rapid decât s-ar fi f`cut aici.

21

– Da. Termin` de b`ut ginul [i se dep`rt` cât mai mult de el. Mai vrei s` [tii ceva? – E[ti atât de indiferent`? – Indiferent`! Dumnezeule, crezi c` sunt indiferent`? – Nu e[ti? Nu v`d nici o lacrim` \n ochii aceia verzi atât de limpezi. – E oribil din partea ta s` spui a[a ceva. – De ce? M`-n[el? E[ti chiar v`duva neconsolat`? – Cum \ndr`zne[ti s`-mi vorbe[ti a[a? Nu eu am vrut s` vin aici! Nu eu am cerut s` fiu sub tutela puternicilor Pemberton! Nu vreau nimic de la nici unul din voi – cu atât mai pu]in de la tine! – Da, Julie, arat`-]i adev`ratul caracter, spuse el printre din]i, p`lind. Arat` ce tic`loas` egoist` e[ti! Julie f`cu un pas spre el, hot`rât` s`-l p`lmuiasc`, dar chiar \n acea clip` se deschise u[a [i intr` Lucy, \mbr`cat` cu o rochie lung` neagr` din dantel` [i purtând la gât un colier de perle. Nu ar`ta cei aproape [aizeci de ani pe care-i avea [i privind-o, Juliei \i veni greu s` cread` c` nu se sim]ise suficient de bine pentru a le a[tepta la aeroport. Oricum, n-avea rost s` se mai supere acum. |n câteva zile, maximum o s`pt`mân`, \[i va g`si o locuin]` [i atunci se va elibera definitiv de aceast` familie! – Bun`! |nc` mai e[ti aici, Robert? Credeam c` \ntâlnirea ta era la [apte [i jum`tate. E deja târziu.

22

– Nu-i nici o grab`, mam`. – Nu sunt sigur` dac` Pamela ar fi de acord cu tine, dragul meu. Trebuie s` faci cuno[tin]` cu Pamela, Julie; Pamela Hillingdon – poate ai auzit de aceast` familie. Robert [i cu ea se vor c`s`tori \n prim`var`. – Da, \ntr-adev`r, dar nu [tiu dac` voi avea aceast` ocazie, având \n vedere c` frecvent`m cercuri diferite. – Nu-n]eleg ce vrei s` spui, Julie, spuse Robert indiferent, chiar pe punctul de a ie[i din camer`. – Sper c` nu vei face greut`]i, Julie. – Chiar, Julie, ce vrei s` spui? – E evident. Emma [i cu mine nu putem locui aici. |n câteva zile, inten]ionez s`-mi g`sesc ceva de lucru [i o locuin]`. – Cum? Lucy \[i duse mâna tremurând` la tâmpl` [i se pr`bu[i pe cel mai apropiat scaun. Cred c` nu vorbe[ti serios, Julie? – Seriozitatea ei nu prea are importan]` acum. Nu cunoa[te toate datele. – Ce anume? \ntreb` Julie, \mpreunându-[i mâinile, tem`toare. – Nu i-ai spus? – Ce trebuie s` mi se comunice? Exist` vreun motiv pentru care s` nu am voie s` fac ce doresc? Pentru c` dac` exist`, \l voi combate. – Julie, te rog, nu ne face dificult`]i. Nu vrem decât ceea ce e mai bine pentru… tine [i pentru Emma.

23

– Nu vreau s` te re]in, Robert. Spune ce este de spus [i pe urm` du-te la \ntâlnire. Dup` str`fulgerarea din privirea lui, Julie \[i d`du seama c`, dac` ar fi r`mas singuri, [i-ar fi spus lucruri pe care apoi cu siguran]` le-ar fi regretat, de[i era pu]in probabil ca Robert s` regrete vreodat` ceva. – Michael a l`sat un testament, \ncepu el \n cele din urm`. – {tiu; a l`sat familiei voastre toat` ac]iunile lui din cadrul companiei. Dar n-am nevoie de nimic. – Nu vorbi prostii! izbucni Robert iritat, turnându-[i din nou whisky \n pahar. – Nu ne putem p`stra calmul? interveni Lucy. – Foarte bine, voi \ncerca s` fiu cât mai succint. Michael [i-a l`sat ac]iunile din cadrul companiei \n p`strarea familiei noastre pân` când Emma va \mplini dou`zeci [i unu de ani. Pân` atunci, este sub tutela mea. – Nu se poate! – Ba da. {i te sf`tuiesc s` nu \ncerci nici o ac]iune juridic` de contestare. Julie se sprijini de sp`tarul scaunului, nu putea crede c` era adev`rat. De ce s` fi f`cut Michael un astfel de testament? F`r` s` [tie… f`r` s` [tie… – Dumnezeule, Robert, o s` le[ine, o auzi pe Lucy ca prin vis, apoi se sim]i a[ezat` pe un fotoliu, f`r` a avea puterea de a da la o parte bra]ele puternice ale lui Robert.

24

Imediat ce senza]ia de ame]eal` trecu pu]in [i deschise ochii, \l v`zu pe Robert \ntinzându-i un pahar \n care turnase un lichid de culoarea chihlimbarului. – Bea asta; te va face s` te sim]i mai bine. – Nimic nu m` poate face s` m` simt mai bine. Ia-l. – Nu te comporta proste[te, spuse Robert \mpingând paharul \n mâna ei, aproape for]ând-o s`-l ia ca s` nu se verse pe rochie. Julie r`mase privind \n gol, tremurând, incapabil` de a cuprinde cu mintea ceea ce tocmai auzise. – Du-te, Robert; m` descurc singur`, \l asigur` Lucy, de[i p`rea agitat` [i speriat`. – E[ti sigur`? – Da. Julie trebuie s`-n]eleag` \n ce postur` se afl`. |n calitate de v`duv` a lui Michael. – |nceteaz` de-a mai vorbi despre mine ca [i când nici nu m-a[ afla aici. – E[ti \n stare s` discu]i \n mod ra]ional [i s` fii rezonabil`? \ntreb` Robert, privind-o cu r`ceal`. – Cum pot s` fiu rezonabil`? Emma e copilul meu. – Dar mie-mi revine responsabilitatea pentru ea. – Oare ce l-a putut determina pe Michael s` fac` a[a ceva? se tângui Julie, cu inima frânt` de durere. – Nu te mai lamenta. Fiul meu [i-a dat seama c`, \n cazul \n care se-ntâmpl` ceva cu el, persoana cea mai \n m`sur` s`-i creasc` fiica este fratele lui. – Bine, dar eu sunt mama ei! – Da, dar f`r` noi, ce i-ai putea oferi? N-ai avut niciodat` nimic….

25

– Nu banii sunt totul… – N-am spus nimic despre bani. – Nu, dar la asta te-ai gândit, nu-i a[a? – Este vorba de alte calit`]i. – Adic`? – Pentru Dumnezeu! interveni Robert. |nceta]i cu aceast` discu]ie! Nu mai conteaz` motivul pentru care Michael a hot`rât a[a. Decizia e luat` [i trebuie s` g`sim calea cea mai potrivit` pentru a o duce la \ndeplinire. – Nu m` intereseaz` s` g`sesc nici o cale, strig` Julie trântind pe mas` paharul neatins [i ridicându-se, de[i \nc` nesigur` pe picioare. Presupun c` de-asta mi-ai scris, Lucy, s` vin, nu-i a[a? {tiai c` dac` mi-ai fi spus adev`rul, n-a[ fi fost de acord. – E-adev`rat c` mama ]i-a scris a[a pentru a-]i u[ura situa]ia, dar, indiferent dac`-]i place sau nu, exist` acest testament [i va fi respectat. – A[ putea s`-l contest. – Da, ai putea, dar cum fratele meu specific` faptul c` trebuie ca [i tu s` fii \ntre]inut`, nu cred c` vreun avocat va accepta acest caz. |n definitiv, ce ai de contestat? – Trebuie s` existe o ie[ire… Nu… nu se poate s` fiu for]at` s` locuiesc aici. – De acord. Tu po]i locui unde vrei, dar dac` dore[ti s` r`mâi cu Emma, atunci va trebui s` faci exact ceea ce vreau eu.

26

– Adic`? – S` r`mâi aici pân` e gata casa de la ]ar` pe care am cump`rat-o; apoi po]i locui cu Emma acolo [i cu o guvernant` tân`r` pe care am angajat-o deja pentru ea. – Vrei s` spui… c-ai cump`rat deja casa… ai angajat deja pe cineva… toate acestea f`r` s` m` consul]i? – Am f`cut-o \n numele testamentului lui Michael. – |n curând te c`s`tore[ti; cum vei putea avea grij` de Emma? – Pân` m` c`s`toresc, am de gând s`-mi petrec aproape fiecare weekend cu ea. Dup` aceea, nu m`-ndoiesc c` se va putea aranja astfel \ncât s` fim \mpreun` din când \n când la sfâr[it de s`pt`mân` [i \n vacan]`. Nu sunt absurd, Julie – nu-]i iau fiica. – |n m`sura \n care nu hot`r`[ti altfel! {i dac` aceast` logodnic` a ta – aceast` Pamela – nu e de acord? – Pamela [tie deja de aceast` responsabilitate a lui Robert. Julie, p`rerea mea e c` te por]i extrem de nerecunosc`tor, de parc` Robert ar inten]iona s-o r`peasc` pe Emma [i s`-]i interzic` orice leg`tur` cu ea; de fapt, consider c` d` dovad` de foarte mult` generozitate. Julie scutur` din cap neputincioas`, izbindu-se cu desperare de calmul [i deta[area lor, ca de un zid. Nu putea face nimic [i singurul r`spunz`tor pentru toate acestea era Michael. De ce f`cuse a[a ceva? Mai ales c` el era cel mai \n m`sur` s`-[i dea seama cât de \ngrozitor era pentru ea s`-i fie \ndatorat` cumva lui Robert.

27

|n t`cerea care se l`sase pentru câteva clipe, sunetul ascu]it al telefonului \i f`cu s` tresar`. Robert ezit` pu]in, apoi merse repede [i ridic` receptorul. – Da! Ah, bun`, Pamela. Da, [tiu. Te rog s` m` scuzi, a intervenit ceva. Au sosit, da. {tiu, [tiu… plec imediat. – Cina este gata, doamn`, anun]` Halbird care ap`ru purtând un sor] alb imens. – Mul]umesc, Halbird. Venim \n câteva minute. Cred c-ai \n]eles c` Robert ia cina \n ora[, se adres` ea \n [oapt` Juliei. Sper c` putem sta la mas` \n lini[te, f`r` alte izbucniri melodramatice. – Asta ai vrut, nu-i a[a? N-ai fost niciodat` de acord s` m` c`s`toresc cu Michael, iar acum e[ti hot`rât` s` controlezi [i via]a Emmei. – Tot a[a cum tu ai fost hot`rât` s` intri \n aceast` familie; nu l-ai putut avea pe Robert, a[a c` te-ai mul]umit cu Michael. Julie deschise gura indignat`, ca pentru a spune ceva, apoi, f`r` a rosti nici un cuvânt, deschise u[a [i ie[i din camer`. R`mase \n picioare \n mijlocul dormitorului ei, \ncercând s`-[i recapete st`pânirea de sine. Nu rezolva nimic dac` mai continua a[a. Avea nevoie de timp s` se gândeasc`, s` se adapteze noilor condi]ii… s` \ncerce s` salveze ceva din speran]ele ei de viitor; comportându-se proste[te, nu f`cea altceva decât s` distrug` orice [ans` ca ea [i Emma s` duc` o via]` normal`.

28

Avea palmele umede, fruntea transpirat`. I-ar fi fost imposibil s` stea la mas` [i s` m`nânce al`turi de Lucy Pemberton. Sub impulsul momentului, \[i desf`cu fermoarul rochiei, inten]ionând s` fac` un du[ pentru a se r`cori pu]in, când, f`r` s` mai bat` la u[`, intr` Robert. – Ce naiba faci? Halbird a[teapt` s` serveasc` masa, iar eu trebuie s` plec. – Nu deranjez programul nim`nui, dar oricum, n-a[ putea mânca nimic. – Pentru Dumnezeu, Julie, fii ra]ional`. |ncerc s` fiu cât se poate de r`bd`tor. {i-acum, te rog – nu-]i spun, nu-]i impun, ci pur [i simplu te rog s` mergi s` m`nânci \mpreun` cu mama [i s`-ncerci s` te compor]i ca [i cum nu s-ar fi \ntâmplat nimic. – Pesemne c` glume[ti. – Nu-n]elegi? Nu trebuia s` se-ntâmple a[a. Dac-ai fi fost preg`tit` s-accep]i… – Mila ta, Robert? Mul]umesc, n-a[ putea accepta niciodat` a[a ceva. – Atunci, pentru numele lui Dumnezeu, ce inten]ionezi s` faci? \ntreb` el exasperat, \naintând spre centrul camerei, dup` ce \mpinse u[a, ca apoi s-o deschid` din nou. Julie r`mase pe loc. Nu-i va \ng`dui s-o intimideze. – Nu [tiu \nc`. Poate c` va trebui s-accept planurile tale \n ceea ce-o prive[te pe Emma, dar eu… n-am de gând s` r`mân dependent` de tine.

29

– Ce vrei s` faci? – |mi voi g`si ceva de lucru. Dac-ai angajat o guvernant` pentru Emma, prezen]a mea nu va mai fi imperios necesar` m`car o parte din zi. Ce-ai vrea s` fac, Robert? – S` te compor]i a[a cum ar trebui s` se comporte v`duva lui Michael Pemberton – cu decen]a [i bun`-cuviin]a cuvenite. Ce-ai f`cut \n to]i ace[ti ani \n Malaiezia? Cum \]i umpleai timpul? – Era altceva. Aveam un c`min, un so]… o familie de care aveam grij`. Se-ntoarse \ntr-o parte, nemaisuportând privirea p`trunz`toare a ochilor lui cenu[ii. – |nc` mai ai o familie. Doamne, Julie, continu` el, cu voce r`gu[it`, privindu-i spatele dezgolit de rochia al c`rei fermoar \l desf`cuse, de ce e[ti atât de slab`? De când n-ai mai mâncat cum trebuie? Julie se-ntoarse brusc cu fa]a la el, dându-[i seama, stânjenit`, c` era deschis` la rochie. – Te rog, pleac` [i las`-m`. Sunt obosit`, a[ vrea s` m` culc. – Julie… Un zgomot \n spatele lor \l \ntrerupse [i Julie o v`zu pe soacra ei stând \n prag. – Robert! |nc` mai e[ti aici? Trebuia s` fii deja plecat. Am venit s` v`d ce… face Julie. Vocea i se pierdu, când \i observ` rochia desf`cut`. Dumnezeule, ce se-ntâmpl` aici?

30

– Nu se-ntâmpl` nimic. V` rog, pleca]i – amândoi. Nu mi-e foame; sunt foarte obosit`. Nu vreau decât s` fiu l`sat` \n pace. – Plec, spuse Robert ie[ind imediat din camer`, adresându-se mamei lui. Noapte bun`. – Noapte bun`, dragul meu. |n]eleg c` nu-mi ve]i ]ine companie la cin`, relu` ea, dup` ce Robert plec`. – Da. E prea mult s` cer s` fiu l`sat` \n pace? – Nu, sigur c` nu. Numai s` nu-]i \nchipui c` nu-n]eleg. – Ce vrei s` spui? – Trebuie s` mai [i explic? \ntreb` ea rece, privindu-i ostentativ ]inuta. S`-l prime[ti pe Robert a[a… – El a intrat, f`r` s` bat` la u[`. – M`-ndoiesc. |n nici un caz fiul meu n-ar intra neanun]at \n dormitorul unei femei tinere. – Pleac`… Te rog, pleac`. Lucy ezit` o clip`, apoi, \ncuviin]ând din cap, ie[i f`r` s` mai spun` nimic. Julie \nchise numaidecât u[a, rezemându-se de ea, abia reu[ind s` se mai ]in` pe picioarele tremurânde. Cum va putea suporta totul?

31

Capitolul 3 A doua zi diminea]`, Julie deschise ochii cu mare greutate, trezit` de Emma care s`ri \n patul ei. Brusc, cople[it` de amintirea evenimentelor din ziua precedent`, avu tendin]a s`-[i \ngroape din nou fa]a \n pern` [i s` r`mân` acolo, nemi[cat`, ca \n singurul loc de refugiu posibil. Apoi, v`zând chipul luminos al Emmei, [tiu c` nu poate s`-i strice pl`cerea. Emma era deja \mbr`cat` [i era clar c` existase cineva care o supraveghease, pentru c` pantalonii [i puloverul pe care le purta nu erau dintre cele care fuseser` despachetate cu o sear` \nainte. – E zece! De ce nu m-ai trezit mai devreme? – Bunica a spus c` e[ti obosit`, iar unchiul Robert c` te vei sim]i mai bine dup` un somn prelungit. – Asta \nseamn` c` ei s-au trezit… – Bunica nu s-a \mbr`cat \nc`. Am luat micul dejun cu ea, \n camera ei [i unchiul Robert a venit pu]in mai târziu [i a \ntrebat ce haine port de obicei.

32

– |n]eleg! {i te-ai sp`lat pe fa]` [i pe din]i? – Da! Mi-a ar`tat unchiul Robert unde g`sesc tot ce-mi trebuie. {i Halbird… – Domnul Halbird, scumpa mea. – Da, bine, domnul Halbird mi-a despachetat lucrurile [i le-a aranjat \n dulap. – Trebuia s` m` treze[ti. Acum unde sunt ceilal]i? – Bunica se-mbrac` [i unchiul Robert s-a dus s` preg`teasc` ma[ina. Plec`m. – Cine? – Unchiul Robert [i cu mine; mergem s` vedem casa cea nou`. – E[ti sigur` c` unchiul Robert a spus c` te ia [i pe tine? – Sigur c` da! A spus c`-mi arat` [i Palatul Buckingham. Julie intr` la du[, dezorientat`; tare mult [i-ar fi dorit s` aib` capacitatea Emmei de-a se adapta cu atât de mult` u[urin]` noilor condi]ii, de-a accepta lucrurile a[a cum sunt, f`r` a c`uta motive ascunse. – Când pleca]i? o \ntreb` ea ie[ind din baie, str`duindu-se ca vocea ei s` n-aib` nici o nuan]` posesiv`. – Cred c` nu peste mult timp – când e[ti gata, probabil. – Ce leg`tur` am eu? – Vii [i tu, nu-i a[a?

33

– A spus asta unchiul Robert? – P`i, mi-a spus s` vin s` te trezesc [i s` te-ntreb dac` vrei cafea. – {i? M-ai \ntrebat? – Am uitat. – Ei bine, da, vreau. Acum, fugi, vin [i eu dup` ce m`-mbrac. Emma fugi spre u[`, apoi se opri, ezitând. – |]i place aici, mami, nu-i a[a? Adic`… \]i place de unchiul Robert [i de bunica [i… de to]i? – Cum s` nu? Du-te, nu-]i mai face griji, totul e perfect. Abia dup` ce se \mbr`c`, Julie se gândi la-ntrebarea ciudat` a Emmei. Ce-o fi f`cut-o s` se-ndoiasc` de faptul c` totul era bine? Probabil atmosfera tensionat` din ma[in`, când s-au \ntors de la aeroport. |[i pusese o pereche de pantaloni strâm]i din catifea mov [i un pulover crem [i se-ndrept`, hot`rât`, spre living. Abia acum observ` holul cu tapet auriu pe care erau câteva picturi \n stil impresionist francez, covorul gros albastru cu auriu, m`su]a cu \ncrusta]ii aurii [i cele dou` scaune de lâng` ea. |[i adun` curajul [i deschise u[a: Emma [i bunica ei st`teau pe o canapea joas` lâng` fereastr`, cu o carte de pove[ti din care Lucy \i citea, \n timp ce Halbird [tergea praful de pe rafturile pe care se afla echipamentul electronic de \nalt` performan]`.

34

– Bun` diminea]a, doamn` Pemberton, o salut` acesta, oprindu-se din treab`. V-am preg`tit ceva \n sufragerie. – Nu trebuia s` te deranjezi. – Bunica \mi cite[te o poveste, spuse Emma v`zând-o. – Bun` diminea]a, Julie. Ai dormit bine? – Da, mul]umesc. Scuz`-m`, m` duc s`-mi beau cafeaua. Lucy se concentr` din nou asupra c`r]ii, apoi ridic` privirea [i i se adres` iar. – M` gândeam s` mergem la cump`r`turi dup`amiaz`. Copilul acesta e \ngrozitor de prost \mbr`cat pentru iarna de aici. – Majoritatea hainelor Emmei sunt \n cuferele care vin cu vaporul. – {tiu; au ajuns deja. – {i unde sunt? – La cealalt` cas`. Ce rost avea s` le aducem? Nu ve]i sta mult aici. – Bine, dar nici eu n-am suficiente haine la mine… nu m` descurc mai mult de câteva zile. – Po]i s`-]i cumperi [i tu. Oricum, m`-ndoiesc c` hainele tale de acolo \]i vor fi de mare folos aici. Nu-i vorba numai de clim`, care e cu totul alta, dar aici va trebui s` te \mbraci distins, elegant. {i, ca v`duv` a lui Michael…. \[i tampon` ochii.

35

Julie se-ntoarse. Nu mai suporta s` spun` nimic. Nici nu mai avea \ncredere \n ea c-ar mai putea vorbi f`r` a provoca un alt scandal. |n plus, Emma le privea \ngrijorat`, când pe una, când pe cealalt`, [i nu era nici locul, nici momentul potrivit pentru a discuta despre Michael. |l urm`, a[adar, pe Halbird \n sufragerie, o \nc`pere bine luminat` [i extrem de spa]ioas` unde, pe masa lung` lustruit`, o a[teptau cafea, chifle calde, dulcea]`, ou`. – Nu trebuia s` faci asta pentru mine, spuse ea emo]ionat` de gestul lui Halbird. |i f`cea bine s` [tie c` m`car el se bucura de venirea ei. De[i se afla \n aceea[i stare de spirit, \i era foame [i, dup` ce mânc` bine, constat` c` e mai preg`tit` s`-nfrunte lumea \n general [i pe Pembertoni \n special. Tocmai discuta cu Halbird despre schimb`rile pe care le observase \n Londra, când intr` Robert. – Ei bine, spuse el direct, \ntrerupându-i. E[ti gata? – Gata pentru ce? Robert arunc` o privire plin` de \n]eles spre Halbird care f`cu un semn discret din cap [i ie[i. – Nu te-a anun]at Emma? – A spus ceva… c` mergi cu ea s`-i ar`]i noua cas`. – Exact. Fire[te, cred c` [i tu vrei s`-]i vezi noul c`min.

36

– Ah, mul]umesc. Cât de \ndatoritor din partea ta! – Pentru Dumnezeu, Julie, nu mai putem continua a[a. Nu putem s` ne purt`m civilizat m`car \n fa]a Emmei? M-am s`turat de aceast` ceart` continu`. – {i eu! – {i atunci? – E u[or pentru tine, când totul este a[a cum vrei tu! – |nceteaz`, Julie! Ce vrei s` spui? Fac tot posibilul s` fiu tolerant. – Tolerant! Fa]` de ce trebuie s` fii tolerant? – Fa]` de tine! Crezi c`, dac-a[ fi avut de ales, a[ fi acceptat vreodat` aceast` situa]ie? – A[a a vrut mama ta. – Dar nu eu! Crede-m`, Julie, m-am rugat la Dumnezeu s` nu te mai v`d niciodat`! – Sunt convins`. – Ah, Julie. A[a n-ajungem nic`ieri. Ce-a fost \n trecut, a fost. Trebuie s` accept`m amândoi acest fapt. Iar Michael a hot`rât s` v` lase, pe tine [i pe Emma, \n grija mea – s` ne amintim cel pu]in asta. – Cum a[ putea uita? Robert f`cu un gest de neputin]`, apoi, apropiindu-se \[i puse o mân` pe um`rul ei, \n semn de compasiune fa]` de durerea pe care presupunea c-o simte. Julie, \ns`, se retrase, ca [i cum atingerea lui ar fi ars-o. Cu maxilarele \ncle[tate, se dep`rt` imediat de ea [i ie[i din camer`.

37

Julie r`mase acolo, tremurând. Solicitudinea lui fusese atât de nea[teptat`, \ncât efectul asupra ei, extrem de puternic, o cople[ise. |[i imaginase c` va sim]i o oarecare nostalgie rev`zându-l pe Robert, \n nici un caz acele emo]ii atât de intense la fiecare apropiere a lui… iar când o atinsese… da… reac]ia ei fusese aceea[i ca \ntotdeauna atunci, demult. |[i duse mâinile la obrajii fierbin]i. Era o nebunie – doar nu mai era o adolescent` u[or de impresionat, ci o femeie de dou`zeci [i [ase de ani care fusese c`s`torit` timp de aproape [ase ani. Cum a putut reac]iona atât de violent la un gest indiferent? Unde-i era st`pânirea de sine cu care se mândrise \ntotdeauna? Ce trebuie s` fi gândit el despre ea? Deodat`, u[a se deschise [i ap`ru Emma, pe chipul c`reia se a[ternu imediat \ngrijorarea, v`zând-o. – Ce s-a \ntâmplat, mami? Iar plângi pentru tati? – Nu plâng, scumpo… mi-a intrat ceva \n ochi. – Te-a[tept`m, vii? O urm` pe Emma \n salon, unde Robert discuta cu mama lui. – Nu-n]eleg de ce trebuie s` mearg` Julie. Am \n]eles c` te-ntâlne[ti cu antreprenorii. – Da, dar din moment ce Julie va locui acolo, nu-n]eleg de ce n-ar vedea locul. Vrei s` mergi, Julie. Julie ezit`. Sigur c` vroia s` mearg`, dar o diminea]` petrecut` \n compania lui Robert putea fi un adev`rat

38

dezastru pentru lini[tea ei; pe de alt` parte, o diminea]` \n compania lui Lucy ar fi putut fi chiar mai r`u. – Sigur c` vreau. Dac` m-a]i fi trezit mai devreme, nu v-a[ fi \ntârziat atât. – Bine. Pune-]i haina – e \ngrozitor de frig. – {i când v`-ntoarce]i? E aproape ora unsprezece. Ai spus c` vrei s` mergi la cump`r`turi. Julie r`mase uluit`; doar nu ea propusese s` mearg` la magazine. – Putem merge \n alt` zi, r`spunse ea totu[i, aruncând o privire jenat` spre Robert pentru a-i observa reac]ia, dup` care \l urm` \n ma[in` [i se urc` r`suflând u[urat`. Refuza s` se gândeasc` la ceea ce-i putea spune Lucy cu prima ocazie când se vor afla singure – nu se va mai l`sa intimidat`. |ncerc` s` adopte o atitudine deta[at`, dar nu era u[or când Robert era acolo, lâng` ea, atât de aproape [i totu[i atât de distant, de intangibil. Oare cum era femeia pe care mama lui p`rea s-o considere atât de potrivit` pentru el? Era frumoas`? De cât timp o cuno[tea? |ntr-un târziu \[i d`du seama c` Robert le duce \ntr-un rapid tur de ora[, pentru a-i ar`ta Emmei Palatul Buckingham, apoi Parlamentul. Când Robert acceler` din nou, \l privi \ntreb`toare, \ntrucât direc]ia \n care se-ndreptau \i deveni necunoscut`.

39

– Pot s`-ntreb unde mergem? – Sigur. Destina]ia e Thorpe Hulme. – Thorpe Hulme? N-am auzit de numele `sta. – Nu e un loc prea cunoscut – de fapt, e un sat. – Acolo… e casa? – Da. – {i ce te-a determinat s-alegi Thorpe Hulme? – Când m` voi c`s`tori, vom locui la Faruborough. P`rin]ii Pamelei locuiesc \n Orpington [i ea vrea s` fie aproape de ei, iar Thorpe Hulme este la aproximativ zece mile de Faruborough. A[adar, dup` ce Robert se va c`s`tori, va locui la doar zece mile dep`rtare de ea; ideea era insuportabil`. Brusc, tânji dup` pacea [i lini[tea vilei din Rhatoon. – A[ fi crezut c` un apartament ar fi fost mai potrivit pentru tine, spuse ea, con[tient` c` se cuvenea s` r`spund` ceva. Ar fi fost mai aproape de serviciu… sau nu mai ai o activitate atât de intens`? – Sigur c` lucrez \n continuare \n cadrul firmei – nu sunt genul de om c`rua-i place s` stea f`r` s` lucreze. Dar, normal, dup` ce m` voi c`s`tori, va trebui s`-mi limitez [ederile \n str`in`tate. – Ce schimbare! – Credeam c` ne-am \n]eles s` nu ne cert`m de fa]` cu Emma. – Nu m` cert, sus]inu ea, de[i \[i d`dea seama c`, de fapt, asta face. |n orice caz, o simpl` remarc` nu poate fi

40

numit` ceart` doar pentru c` nu-]i e pe plac! Regret` imediat c` mai deschisese o pr`pastie \ntre ei. De ce nu putea accepta situa]ia ca atare, f`r` s` se mai chinuie, gândindu-se la ceea ce-ar fi putut fi? De pe bancheta din spate, Emma o cuprinse cu bra]ele, \ntr-o \mbr`]i[are spontan`. Julie clipi, oprindu-[i lacrimile; ea alesese pe ce drum s` mearg` \n via]`. Ea hot`râse s` nu se umileasc` apelând la Robert atunci când avea cel mai mult nevoie de el. Cum putea acum s`-i repro[eze, fie chiar [i numai \n sinea ei, pentru ceva de care el nu [tiuse nimic? {i totu[i, era de vin`… P`r`sir` [oseaua principal` [i merser` de-a lungul unui drum [erpuitor pân` ajunser` la Thorpe Hulme. Chiar [i \n starea aceea de deprimare, Julie \[i d`du seama c` era un loc \ncânt`tor, cu mult` verdea]` [i un ele[teu spre care Emma ar`t` entuziasmat`. La extremitatea satului, intrar` pe o alee [i, trecând de ni[te por]i duble din fier forjat, ajunser` \n fa]a unei case ascunse par]ial de un gard viu. |n curte erau parcate câteva camionete – ale antreprenorilor veni]i pentru a face unele modific`ri. Casa atrase imediat aten]ia Juliei. Era o cas` \n stil georgian, dintre cele care costau probabil o avere; vopsit` \n alb [i \ncadrat` de pini, avea un farmec deosebit. – Ei bine, spuse Robert, oprind ma[ina. |n tonul vocii lui nu era nici repro[, nici entuziasm.

41

Julie privi casa, incapabil` s`-[i adune gândurile. Deschise u[a ma[inii [i p`[i afar`, \n aerul \nghe]at. – Aici vom locui, mami? spuse Emma, venind lâng` ea [i ]op`ind de bucurie. E super, nu-i a[a? [i f`r` s` mai a[tepte un r`spuns, \ncepu din nou s` zburde. Privind figura enigmatic` a lui Robert, care venise lâng` ea, Julie schi]` un gest de resemnare. – Este frumoas`! Cum ai g`sit-o? – A ap`rut pe pia]` cam acum trei luni, adic` aproximativ când a murit Michael. Am cump`rat-o pentru c` mi-a pl`cut. – Dar nu pentru mine. – Ce importan]` are? Robert porni \ncet [i, ajungând-o pe Emma, deschise u[a [i intr` \n cas`. Julie \i urm`; \ncerca s` se familiarizeze cu gândul c` aceasta avea s` fie casa ei, probabil pentru toat` via]a. Nu… Când Emma va cre[te [i nu va mai locui aici, atunci va pleca [i ea. Va putea cump`ra un apartament, dac`-[i va permite. Ciudat c` nu s-a gândit niciodat` s` se rec`s`toreasc`. Robert [i Emma erau \n vestibul, iar Robert discuta cu doi b`rba]i \n salopete. Mirosea a vopsea [i a tapet proasp`t lipit, dar era cald [i pl`cut. – Aproape au terminat, o anun]` Robert. |nc` nu e mobilat, dar te po]i uita. – Da, a[ dori mult. Robert! – Da?

42

– Mul]umesc. – |mi mul]ume[ti? \ntreb` el ironic. – Am convenit s` nu ne mai cert`m. – Bine, scuz`-m`. Se pare c` nu suntem \n stare s` discut`m normal. – Se pare c` nu. Julie intr` \ntr-o \nc`pere cu pere]i albi, cu excep]ia celui din spatele c`minului, acoperit cu tapet din damasc albastru \nchis. Robert o urm`, l`sând-o pe Emma s` exploreze singur`. – Acesta e salonul t`u. Poate c` nu-]i place aceast` combina]ie de culori, dar n-a mai fost timp s` te-a[tept`m ca s` le-alegi chiar tu. Dac` vrei, po]i s` modifici ulterior. – Ai ales [i mobila? – Nu eu… Pamela. – A fost foarte amabil din partea ei, spuse Julie, \ncercând s` par` cât mai deta[at`. {tii cumva ce-a ales? – Strictul necesar. Pe parcurs, po]i alege tu tablourile, obiectele de decor, orice. – Da… {i ce-n]elegi prin „strictul necesar?“ – Covoare, o canapea, televizor… Cred c` va fi un covor gri cu albastru, la fel ca tapetul… Am impresia c-a ales o canapea din piele, dar nu sunt sigur. – Mul]umesc. Asta b`nuiesc c` e o alt` camer` de primire. – Tu vei hot`r\. |i ar`t` cum peretele desp`r]itor putea fi dat la o parte, m`rind spa]iul, \n cazul \n care existau invita]i.

43

Gr`dina din spatele casei era foarte mare, cu pomi fructiferi [i paji[ti. Julie se-ntoarse \n vestibul, privind \ntreb`toare spre celelalte u[i. – O camer` pentru micul dejun, o buc`t`rie mare, alte dependin]e, explic` Robert. Vrei s` urci la etaj, unde se-aud deja pa[ii Emmei? Tensiunea dintre ei era atât de mare, \ncât Julie sim]ea c`, dac` nu râde, va izbucni \n plâns. – E ceva nostim? \ntreb` el, observându-i col]urile buzelor u[or ridicate. – Nu, sigur c` nu. – Po]i urca singur` dac` vrei. – Scuz`-m`, Robert. Am nevoie de timp. Totul e… atât de diferit. – Crezi c` nu-mi dau seama? Julie se l`s` pentru o clip` prad` unei emo]ii pe care cu greu [i-o putea st`pâni, apoi f`r` s` mai spun` nimic, urc` repede sc`rile, de parc-ar fi-ncercat s` g`seasc` un refugiu.

44

Capitolul 4 Era aproape ora dou` când au plecat de acolo. Emma insistase s` vad` totul [i-i pusese zeci de \ntreb`ri lui Robert. Julie \i \nso]ise peste tot, \ns` cu un gust dulceamar, sim]indu-se o intrus`. |n una din camerele de sus, descoperiser` cuferele venite cu vaporul din Malaiezia [i Emma o rug` pe Julie s` le deschid`. – Dar [i-a[a n-avem unde s` a[ez`m lucrurile, se opuse Julie la \nceput. Poate ar trebui s` ducem totu[i câteva schimburi de haine \n apartament… Cât crezi c` vom mai sta la tine? – Mi s-a spus c` vor termina de lucrat aici \n aproximativ o s`pt`mân`; asta \nseamn` c` v` ve]i putea muta \n… s` spunem, zece zile. – Zece zile! repet` Julie, surprins`. Atunci, va trebui s` lu`m cu noi ni[te haine.

45

– Ai putea s`-]i cumperi ni[te haine noi. – Oare? Cum? – Mama are cont deschis la toate magazinele mari din ora[, a[a c` po]i cump`ra orice. – Nu, mul]umesc, spuse ea c`utând cheile cuf`rului \n geant`. – Trebuie s` [tii c` \n calitate de v`duv` a lui Michael, ai dreptul s` beneficiezi de tot ce ai nevoie. – Ca apoi mama ta s`-mi spun` c` depind de voi? – |ntr-o bun` zi, Julie… Robert morm`i ceva amenin]`tor, apoi se a[ez` din nou pe jos, lâng` cuf`r a[teptând cheia pentru a-l deschide. – |l descuie pe cel mai apropiat [i, \n timp ce Emma ]op`ia fericit`, la un pas de-a intra cu totul \n`untru, dac` n-ar fi oprit-o el, Julie trecu repede \n revist` con]inutul, cuprins` deodat` de-o nostalgie care-i adumbri chipul. – Nu… nu sunt aici hainele noastre… Sunt \n cel`lalt… Robert \nchise capacul [i, spre surprinderea ei, puse \n buzunar cheile. – Gata. Ajunge pentru ast`zi. – {i hainele noastre… – Mai târziu. – |mi trebuie totu[i ni[te lucruri. – Nu despachetezi acum. Hai s` mergem. E târziu [i mi-e foame.

46

Julie ezit` pu]in, apoi se conform`. De fapt, nici ea n-avea dispozi]ia necesar` de a umbla \n cufere, a[a c` \i aprecie tacit ini]iativa. – Vom mânca la „Taurul negru“, restaurantul din sat. Am \n]eles c` fac un gr`tar foarte bun. V` tenteaz`? – Dac` vrei tu… r`spunse Julie ridicând din umeri. Chipul lui Robert se-ntunec`, dar nu spuse nimic [i porni ma[ina. Având \n vedere num`rul ma[inilor parcate \n fa]a localului, acesta p`rea s` aib` clientela lui la ora prânzului. Dar, de[i sala nu era plin`, chelnerul p`ru destul de nepl`cut surprins de venirea lor. – |mi pare r`u, dar nu mai servim prânzul \ncepând de la ora dou` f`r` un sfert. – Am rezervat o mas`. M` numesc Pemberton. Era \ntr-adev`r surprinz`tor, se gândi Julie cu cinism, dup` aproximativ trei sferturi de or`, \n timp ce mânca o delicioas` crem` de c`p[uni cu fri[c`, s` vezi ce schimbare total` de atitudine putea produce acel nume. – }i-a pl`cut? \ntreb` Robert, surprinzându-i privirea asupra lor, \n timp ce el \i explica Emmei cum se cultiva c`p[unile \n diferite anotimpuri, \n func]ie de ]ar`. – A fost minunat. – Vrei cafea? – Nu. Cred c-ar trebui s` plec`m. E clar c` personalul a[teapt` s`-nchid`. – Voi avea grij` s` fie mul]umi]i. – Crezi c` po]i cump`ra orice cu bani?

47

– |n cazul t`u, a func]ionat. – Cum adic`? – Doar nu vrei s`-mi spui c` te-ai m`ritat cu Michael dac-ar fi fost un marinar f`r` nici un ban. – Nu [tiu ce vrei s` spui, repet` Julie \ngrozit`, aruncând o privire spre Emma care, din fericire, nu era atent` la conversa]ia lor, preocupat` fiind mai mult de paharul ei cu Coca Cola. – |nceteaz`, Julie. Nu te interesa Michael. Aveai o mul]ime de ocazii s` m` p`r`se[ti [i s` te c`s`tore[ti cu el dac-ai fi vrut, cu mult timp \nainte ca eu s` plec \n Venezuela. Nu! Pe mine m-ai vrut. Nu-ncerca s` negi! P`li deodat` [i se ridic` s`-l caute pe chelner pentru a-i pl`ti. Julie reu[i cu greu s`-[i pun` haina. Nu l-ar fi crezut \n stare de o astfel de cruzime [i-i era efectiv r`u. Pe drumul de \ntoarcere, t`cur` aproape tot timpul, pân` [i Emma fiind obosit` de agita]ia acelei zile [i mo]`ind. Când ajunser` acas` la Robert, Emma \[i reveni [i povesti bunicii ei tot ce se \ntâmplase, inclusiv despre cufere [i despre prânzul la „Taurul negru“. Robert disp`ru imediat [i Julie r`mase cu soacra [i fiica ei. Lucy asculta atent tot ce povestea Emma, ca [i cum ar fi pândit \n relatarea inocent` a copilului cine [tie ce fapte incriminatoare. Julie tocmai inten]iona s` se retrag` \n camera ei, ca s` se poat` gândi \n lini[te, dar observând-o, Lucy o chem` lâng` ea.

48

– Vino [i ia loc. Vreau s-aud ce p`rere ai despre cas`. – Este foarte frumoas`. Ai v`zut-o? – Sigur c` da. Pamela m-a dus acolo \ntr-o zi când mergeam \n vizit` la p`rin]ii ei. – Da… – {tii, ea a g`sit-o. De fapt, era a unor prieteni ai p`rin]ilor ei, care neputând suporta chiria de aici, s-au mutat \n str`in`tate [i casa a fost pus` \n vânzare. – Cine e Pamela? se interes` Emma. M`tu[a mea? – Va fi \n curând, scumpa mea, \i explic` Lucy zâmbind. Se va c`s`tori cu unchiul Robert. – Ah! E dr`gu]`? – Foarte dr`gu]`. O vei cunoa[te mâine. – Mâine? Adev`rat? De ce? – Vine \mpreun` cu p`rin]ii ei mâine sear` la cin`. Vor s` te cunoasc`, Julie. – Da? Sim]i c` se \neac`; ideea de-a face cuno[tin]` cu femeia cu care Robert avea s` se c`s`toreasc` n-o atr`gea prea mult. – Da. Ne-am gândit s` te l`s`m câteva zile s` te acomodezi \nainte de a te prezenta prietenilor no[tri; sâmb`t` seara mi se pare o zi destul de potrivit`, nu crezi? – Dac` spui tu… |i venea greu s` p`streze o aparen]` de amabilitate [i se dispre]uia pur [i simplu pentru c` sim]ea a[a De ce trebuia s` trag` imediat concluzia c` Lucy f`cea \n mod inten]ionat totul \mpotriva ei? Nu te-am \ntrebat cum te sim]i.

49

– Mult mai bine, mul]umesc. Spune-mi, draga mea, i se adres` ea Emmei, ai v`zut leag`nul din gr`dina noii case? – Nu, nu l-am v`zut. – M` surprinde. – N-am fost \n gr`din`. De ce, mami? – N-a fost timp, scumpo. – Prostii, pufni Lucy enervat`. A]i avut destul timp. – Cred c` nu ne-am gândit. – A]i stat destul acolo… – |mi pare r`u. – N-ai adus nimic aici? – Nu. Se-ntunec` devreme, \ncerc` Julie s` schimbe subiectul, ridicându-se. – |n curând vine iarna. }i se va p`rea foarte diferit fa]` de cum erai obi[nuit`. – Categoric. – Pot s` servesc ceaiul, doamn`? \ntreb` Halbird, care tocmai intrase. – Da… cred c` da. – Pentru mine, nu, spuse Julie. Voi face o baie. – Da, doamn`. – Unde e domnul Robert? – A plecat, doamn`. – A plecat?! Dar abia venise. – Da, doamn`. – A spus unde se duce? – Mi-a spus s` v` anun], dac` \ntreba]i, c` e la birou [i c` se-ntoarce repede.

50

– |n]eleg… – Bunico, am voie s` m` uit la televizor? – Da… de ce nu? Halbird, deschide televizorul, te rog. – Da, doamn`. – Ah, e super! exclam` Emma \ncântat`. „Super“ era deocamdat` cuvântul ei preferat. – Dori]i s` v-aduc o tav` cu ceai \n camera dumneavoastr`, doamn`? se adres` Halbird Juliei. – Nu vreau s` te deranjez. – Nu e nici un deranj, doamn`. – Dac` doamna Pemberton vrea s` bea ceai, \mi va ]ine companie aici. – Desigur, doamn`. Halbird se \nclin` politicos, arunc` spre Julie o privire plin` de regret [i p`r`si \nc`perea. – Sper, Julie, c` nu-]i vei face un obicei de-a m` pune \n situa]ii nepl`cute \n fa]a personalului de serviciu. – |mi pare r`u. – Oare?! Oricum, trebuie s` locuim \mpreun` – cel pu]in câteva zile – ]i-a[ fi recunosc`toare dac-ai \ncerca s` te compor]i mai pu]in agresiv. – Voi \ncerca. – Vei veni \n seara aceasta la cin`? – Desigur. – Foarte bine. Julie \n]elese c` trebuie s` p`r`seasc` \nc`perea. |nchise u[a \ncet, st`pânindu-se cât putu mai bine [i-abia când ajunse \n camera ei se trânti pe pat, l`sându-[i lacrimile s` curg` \n voie.

51

*** Julie nu-l mai v`zu pe Robert decât a doua zi dup`amiaz`. Nu ap`ruse la cin` cu o sear` \nainte [i Lucy \i explicase \ncântat` c` venise acas` de la birou doar ca s` se schimbe, dup` care plecase imediat cu Pamela la petrecerea dat` de ni[te prieteni. Emma mersese la culcare, ca de obicei, la ora [apte, a[a c` n-au fost decât ea [i Lucy la cin`. Fusese o mas` t`cut`, care nu-i f`cuse deloc pl`cere Juliei, iar apoi se uitaser` amândou` la televizor. – F`r`-ndoial` c`-]i va fi foarte greu s` te adaptezi stilului nostru de via]`, spuse Lucy, a[ezându-se mai comod \n fotoliu. |n definitiv, nu e[ti obi[nuit` cu a[a ceva. – Poftim? pretinse Julie a nu fi auzit, captat` de filmul pe care-l urm`rea, de[i auzise foarte bine. – Am spus c`-]i va fi greu s` te adaptezi stilului nostru de via]`; m`-ndoiesc c` via]a dintr-un ora[ din Malaiezia se poate compara cu via]a social` din Londra. – |ntr-adev`r, nu. – {i nici \nainte de-a pleca \mpreun` cu Michael n-ai avut ocazia s` tr`ie[ti \n mediul nostru. N-a[ fi crezut niciodat` c` Michael ar fi fost mul]umit s` tr`iasc` \ntr-un astfel de loc; via]a de aici \i f`cea pl`cere.

52

– Intrase \n marin` cu mult timp \nainte de a m` cunoa[te pe mine. – Da, a[a e. |ntotdeauna a avut o pasiune pentru vapoare [i b`rci – de când era copil. Dar, de aici, pân` la a accepta o misiune permanent` la a[a o dep`rtare. – A fost ideea lui. – {tiu, dar este foarte ciudat c-a urmat-o. Totu[i, a[a a fost mai u[or pentru tine. – Mai u[or? – Bine\n]eles. Adic`… Julie, tu nu [tiai nimic \n ceea ce prive[te via]a din \nalta societate… cum s` \ntre]ii oaspe]ii, cum s` organizezi petreceri… presupun c` n-ai alc`tuit niciodat` \n via]a ta un meniu, nu-i a[a? – Nu; nu s-au ocupat s` ne-nve]e a[a ceva la casa de copii. – S` nu-ncepem din nou s` ne cert`m. |ncerc doar s` discut serios cu tine. – Nu m` cert. Poate c` te va surprinde, dar Michael [i cu mine am fost ferici]i – foarte ferici]i! – Chiar a]i fost? – Da. Nu-i p`sa deloc de sezonul monden din Londra. A[a cum ai spus, era pasionat de b`rci. Aveam [i noi o ambarca]ie mic` [i ne petreceam majoritatea weekendurilor acolo: \notam, f`ceam plaj`, ne primeam prietenii… duceam o via]` minunat`. – Michael ar mai fi fost \nc` \n via]` dac` nu l-ai fi convins s` primeasc` acel post.

53

– Nu e adev`rat! protest` Julie, p`lind. – De unde [tii? tonul ei devenise acum f`]i[ ostil. Julie ezit`; nu vroia s` discute detaliile intime ale s`n`t`]ii lui Michael cu aceast` femeie, chiar dac` era mama lui. Totu[i, trebuia s`-i spun`. – Motivul pentru care a acceptat acel post a fost faptul c` doctorul \i spusese c` trebuie s` duc` o via]` mai pu]in activ`. – Cum? Nu te cred! – E adev`rat. Nici eu n-am [tiut decât… decât dup` a doua criz`. Atunci, doctorul a trebuit s` explice. Michael refuza s`-[i ia \n serios starea s`n`t`]ii. – Inventezi… Mi-ar fi spus… doar eram mama lui. – Nu l-ai cunoscut atât de bine ca mine. – Nu… doar timp de dou`zeci [i opt de ani, izbucni Lucy dispre]uitor, adic` de vreo patru ori mai mult decât cât ai fost tu \mpreun` cu el. – Da, [i totu[i nu l-ai cunoscut atât de bine ca mine. Crede-m`, spun adev`rul, nu \ncerc s` te r`nesc. – I-ai spus asta lui Robert? – Nu, n-am spus nim`nui. – Atunci, a[ dori nici s` nu-i spui. Se ridic` [i \ncepu s` se plimbe agitat` prin camer`. A[ vrea ca moartea lui Michael s` r`mân` \n continuare pentru toat` lumea o tragedie nea[teptat`, a[a cum se-ntâmpl` uneori.

54

– Chiar a[a a [i fost, o asigur` Julie, dându-[i seama c` Lucy n-ar fi suportat ca prietenii ei s` afle c` Michael i-a ascuns boala de care suferea timp de mai mult de [ase ani. – Pentru tine? Po]i s` afirmi asta cu toat` sinceritatea? – Sigur c` da. – Oricum, nici una din noi nu mai poate face nimic pentru a-l aduce \napoi. Mul]umesc lui Dumnezeu, \l am \nc` pe Robert – [i pe Emma, desigur. – {i când Robert se va c`s`tori? – Ce vrei s` spui? – Nimic. – Crezi c` Robert se va schimba? Nu, \n nici un caz! Robert nu e ca Michael. El n-ar face nimic care s` m` r`neasc`. Iar fata cu care se va c`s`tori \n]elege rela]ia noastr`. Pamela nu e egoist` – suntem prietene foarte bune. Julie oft` adânc. Ar fi fost multe de spus [i i-ar fi fost u[or s` comenteze asupra diferen]ei enorme \ntre prietene [i so]ii, dar t`cu [i merse spre bar. – |]i mai preg`tesc un pahar cu vin de Xeres? – Nu, mul]umesc. Se-ntoarse apoi spre ea, privind-o ostentativ \n timp ce-[i turna din nou gin cu ap` tonic`. E al treilea gin pe care-l bei, nu-i a[a? – Da. Te deranjeaz`? – Credeam c` e evident. – Robert \[i poate permite. – Nu despre bani e vorba. Doar nu vrei s` devii alcoolic`.

55

– Of, Doamne! |[i goli paharul [i se uit` la ceasul b`rb`tesc pe care-l purta la mân`. Este nou` [i jum`tate. Ai ceva \mpotriv` dac` merg s` m` culc? – Absolut nimic. Este evident c` avem foarte pu]ine \n comun. Julie ie[i cu pumnii \ncle[ta]i. Aparenta victorie a lui Lucy nu \nsemna c` r`zboiul se terminase. |n dup`-amiaza urm`toare, Lucy o lu` pe Emma \n parc. Era una din acele zile minunate pe care luna noiembrie le putea aduce, \n mod surprinz`tor. Emma o rugase pe Julie s` le \nso]easc`, dar aceasta refuzase, dându-[i seama c` Lucy vrea s` fie singur` cu feti]a; \n definitiv, era bunica ei. {i Robert era plecat [i-l sunase pe Halbird s` anun]e c` nu se-ntoarce la prânz. A[adar, Julie era singur` acas`. St`tea \n living, savurând senza]ia de libertate efemer`, când sun` soneria. – R`spund eu, doamn` Pemberton, spuse Halbird mergând imediat s` deschid`. Reveni dup` câteva minute cu bra]ele \nc`rcate cu pachete. Sunt pentru dumneavoastr`. Unde s` le duc? – Pentru mine? Dar n-am comandat nimic. E[ti sigur c` nu sunt pentru mama domnului Pemberton? – Nu, doamn`; scrie „Doamna Julie Pemberton“. – Bine, a[az`-le jos. M` voi uita ce con]in. – Dac` dori]i, pot s` le deschid eu. V`zând pe una din cutii numele uneia din cele mai mari case de mod` din Londra, Julie \[i d`du imediat seama ce era \n`untru.

56

– Mul]umesc, m` descurc singur`. Lucrurile astea… nu sunt pentru mine. – Dar curierul a spus c`… – Da, [tiu… dar nu sunt. Las`-le aici, Halbird. M` ocup eu. Julie r`mase singur` \n camer`, privind lung pachetele. A cui fusese ideea? A lui Robert? A Pamelei, cu care nici nu se cuno[tea \nc`? Indiferent cine avusese ini]iativa, n-avea decât s`-[i ia \napoi lucrurile. Nu vroia nimic de la Pembertoni. Era curioas` s` vad` ce aleseser` pentru ea, dar pe de alt` parte, era hot`rât` s` nu cedeze. Se a[ez` \ntr-un fotoliu [i relu` lectura ziarului pe care-o \ntrerupsese când se sunase la u[`, când auzi deodat` cum una din cutiile a[ezate neglijent pe canapea, alunec` [i c`zu pe covor. Se duse, agasat`, s-o ridice [i v`zu ie[ind, din capacul desf`cut, un material \n culori extrem de atr`g`toare, ]esut cu fir de argint. Ced` impulsului de moment [i scoase o rochie de interior care p`rea s` fie chiar m`sura ei, ceea ce o enerv` [i mai mult. O puse la loc [i-nchise capacul [i tocmai când se gândea dac` s` cedeze sau nu tenta]iei [i s` deschid` [i celelalte cutii, intr` Robert. – Unde sunt ceilal]i? \ntreb` el, surprins s-o g`seasc` singur` [i ignorând \n mod deliberat pachetele.

57

– Sunt \n parc. Cum Robert se a[ez` \ntr-un fotoliu [i-[i aprinse un trabuc, Julie nu mai putu suporta indiferen]a pe care acesta o afi[a. – De ce ai f`cut asta? – Ce-am f`cut? – |nceteaz`! }i-am spus, nu vreau nimic de la tine. – |mi pare r`u c` trebuie s` te dezam`gesc, dar nu eu am f`cut asta. – Atunci, cine? Doar nu mama ta! – De ce nu? – Nu… n-ar face a[a ceva. – |mi pare r`u c` te dezam`gesc din nou, dar ea e autoarea. Poate c` s-a gândit c` garderoba ta nu e… foarte potrivit`. – La naiba! Cum \ndr`zne[te s`-mi impun` ce s` port?! Ah, sigur… trebuia s`-mi dau seama: \n seara aceasta ave]i invita]i… |i era team` s` n-o fac de ru[ine? Eu, ruda s`rac`! – Calmeaz`-te, Julie. Nu te mai comporta ca un copil r`sf`]at! Dac` mama \]i cump`r` haine, po]i cel pu]in s` fii recunosc`toare. – De ce? De ce s` fiu recunosc`toare? N-am cerut nimic. – {tii ce? M` dezgu[ti! – Nici pe jum`tate din cât m` dezgu[ti tu! – E[ti hot`rât` s` \ngreunezi situa]ia, dup` cum v`d. – Dac` hainele mele nu sunt la \n`l]imea prietenilor vo[tri, atunci voi r`mâne la mine \n camer` \n seara asta.

58

– Vei face a[a cum spun eu. – De ce? Probabil c` mama ta [i-a imaginat cum m` voi sim]i; cred c` de-asta a [i f`cut ceea ce-a f`cut. – Nu vorbi prostii! {tii foarte bine c`, practic tot ce-ai purtat \n Malaiezia nu se potrive[te pentru clima de aici. Nu te-ai uitat \n nici o cutie? – Nu. Nici m`car n-am deschis capacul. Robert ezit` o clip`, apoi desf`cându-[i haina, se aplec` [i deschise cutia cea mai apropiat` din care scoase un pantalon din stof` verde \nchis. – Cred c` asta ]i se potrive[te foarte bine, spuse el examinându-l cu ochi critici, \ncercând s` se st`pâneasc`. – Nu-]i pas` cât m` umile[ti… – De ce mi-ar p`sa? Nici ]ie nu ]i-a p`sat când m-ai umilit. – Eu… eu te-am umilit?! Cum? – Cum crezi c` m-am sim]it când m-am \ntors [i am aflat c` te-ai c`s`torit cu Michael? – Prefer s` nu discut despre asta. – Cred [i eu! Ce-ai putea spune, \n definitiv? Faptele au vorbit \ndeajuns. Dar s` [tii c` mi-ai f`cut un bine – un mare bine: m-ai f`cut s`-mi dau seama cât de prost am fost. – Nu \n]elegi! – Ba da, \n]eleg perfect; \n definitiv jum`tate din atrac]ie era pentru bani, nu-i a[a? Dac` eu ]i-am sc`pat din plas`, cel`lalt cont bancar a fost la fel de bun.

59

Palma pe obrazul lui puse cap`t oric`rui alt comentariu. Speriat` ea \ns`[i de ceea ce f`cuse, Julie parc` a[tepta o r`zbunare din partea lui. Robert o privi p`trunz`tor câteva clipe, apoi ie[i imediat din camer`. Julie privi lung u[a \nchis`, cu ochii plini de lacrimi. Dumnezeule, se gândi ea, ce-am f`cut? Se-ntoarse spre teancul de cutii de pe canapea [i-abia rezist` tenta]iei absolut copil`re[ti de a le sfâ[ia, cu tot cu con]inut. Dar asta n-ar fi dovedit decât c` nu se maturizase deloc, a[a cum o acuza el. Inspirând adânc, \ncepu s` le strâng` [i, f`când dou` drumuri, le transport` \n camera ei. R`sturn` con]inutul lor pe pat, apoi a[ez` hainele \n [ifonierul care se \ntindea de-a lungul unui \ntreg perete. |nc` nu [tia de ce, dar un lucru era sigur: aceste haine \i vor putea permite s` se confrunte cu Lucy Pemberton pe teren propriu.

60

Capitolul 5 |n seara aceea, Julie se preg`ti \ndelung pentru cin`. Indiferent ce vor spune Pamela Hillingdon [i p`rin]ii ei despre ea, \n nici un caz nu vor avea motiv s-o critice pentru neglijen]` \n ]inut`. Alesese o rochie din catifea turcoaz cu garnitur` din blan` de nurc` – o rochie frumoas` care-i punea \n valoare talia. |[i ridicase p`rul, l`sând doar câteva [uvi]e m`t`soase argintii s`-i mângâie obrajii [i ceafa. {tia c` ar`ta bine, ceea ce-i da \ncredere \n ea, acum când avea atât de mult` nevoie. |nc` \nainte de a intra \n salon auzi voci; a[adar, oaspe]ii veniser` deja. Auzi [i vocea Emmei. Lucy insistase ca aceasta s` r`mân` s-o vad` pe logodnica lui Robert, iar Julie trebuise s` fie de acord, cu condi]ia ca feti]a s` fie trimis` imediat la culcare dup` ce se fac prezent`rile.

61

|[i adun` tot curajul de care era \n stare pentru a deschide u[a salonului. Conversa]ia \ncet` [i toate privirile se \ntoarser` spre ea. Cu un zâmbet fixat pe buze, Lucy veni spre ea [i, luând-o de bra], o conduse spre invita]i. – Julie, te a[teptam! Vino s` te prezint. Francis, Louise, v-o prezint pe nora mea, Julie. Julie, f` cuno[tin]` cu p`rin]ii Pamelei. {i ea este Pamela, desigur. Scumpa mea, ]i-o prezint pe Julie. Julie d`du mâna \n mod automat. P`rin]ii Pamelei erau mai tineri decât [i-i imaginase, probabil spre cincizeci de ani. Francis Hillingdon, un b`rbat atr`g`tor, cu o statur` robust` [i p`r negru care \ncepea s` \nc`run]easc`, o privea cu ochii lui alba[tri, f`r` s`-[i ascund` deloc admira]ia. Louise, tot atât de \nalt` cât so]ul ei, era bine legat` [i solid`. Cât despre Pamela, aceasta era cu totul altfel decât [i-o \nchipuise Julie; era o femeie atr`g`toare: cu p`rul castaniu, cu forme pline, aproape voluptuoase, \mbr`cat` cu o rochie de jerseu de culoarea ciclamei, mulat` pe corp, avea o siguran]` de sine, \n fa]a c`reia stropul de \ncredere a Juliei \ncepea s` se topeasc`! – Tocmai am f`cut cuno[tin]` cu fiica ta, Julie: o domni[oar` \ncânt`toare. – Domnul Hillingdon e de p`rere c` pijamaua [i halatul meu pot lansa un nou stil de rochie de sear`, spuse Emma. Dar, chiar trebuie s` merg la culcare?

62

– Categoric. – Ce bei, Julie? \ntreb` Robert cu o voce rece [i deta[at`. – Gin [i ap` tonic`, te rog. – Cum te acomodezi cu via]a \n Anglia? se sim]i datoare Pamela s` spun` ceva. – Cred c` ]i se pare foarte frig aici, spuse Louise Hillingdon. Ai stat \n Malaiezia, nu-i a[a? – Da. |ntr-adev`r e frig, dar, cum \n cas` este cald, nu m` deranjeaz` prea mult. – Cum \]i place noua cas`? \ntreb` Francis, oferindu-i o ]igar`. A apar]inut unor prieteni de-ai no[tri. – Da, mi s-a spus. E foarte frumoas`. Robert m-a dus ieri s-o v`d. – Când se va putea muta Julie, dragul meu? \l \ntreb` Pamela pe Robert. – Mai dureaz` pu]in mai mult de-o s`pt`mân`. Decoratorii aproape au terminat. – |]i plac decora]iunile? – Foarte mult. Am \n]eles c` asta e contribu]ia ta. – A fost amuzant: un fel de practic` pentru mine [i Rob când vom avea casa noastr`. – De ce st`m \n picioare? interveni Lucy. S` lu`m loc. Robert \i oferi un scaun viitoarei sale soacre. Pamela se a[ez` pe canapea, iar Julie pe un fotoliu. Spre surprinderea ei, Francis se a[ez` pe un scaun lâng` ea, l`sând-o pe Lucy s` stea pe canapea lâng` Louise. Conversa]ia deveni general` [i continu` [i \n timpul cinei.

63

De[i \ntr-o stare de \ncordare, Julie \ncepu \ncet\ncet, s` se amuze de povestirile lui Francis; peripe]iile acestuia din recenta vizit` \n Africa Central` aduser` un zâmbet chiar [i pe figura \ncruntat` a lui Robert. Dup` cin`, când li se servir` cafelele, Julie r`mase din nou \n compania lui Francis, cum Louise [i Lucy, \n calitatea lor de viitoare soacre, aveau o mul]ime de lucruri de discutat. Din fericire, Francis \i pl`cea Juliei enorm: era atât de prietenos, de nesofisticat, \ncât se sim]i complet relaxat`. Discutar` \mpreun` despre diferite c`r]i [i el o puse la curent cu actualitatea cultural` a Londrei. Când familia Hillingdon plec`, Juliei i se p`rea c`-l cuno[tea pe Francis de un an de zile [i-i era recunosc`toare de a-i fi f`cut acea sear` nu numai u[or de suportat, ci [i pl`cut`. – Nu-i a[a c` sunt o familie \ncânt`toare? \ntreb` Lucy, v`dit satisf`cut` de cum decursese vizita. – Nu prea am discutat decât cu Francis. – Francis? Sper c` nu i te-ai adresat a[a! – De ce nu? – Draga mea, nu e admis a[a ceva! {tii cine este? – Nu m` intereseaz` \n mod deosebit. – Ar trebui s` te intereseze; este [eful Corpora]iei Hillingdon, iar tat`l s`u este sir Arnold Hillington. La moartea acestuia, tat`l Pamelei \i va mo[teni titlul.

64

– Mare lucru! – Trebuia s`-mi dau seama c` aceast` informa]ie nu \nseamn` prea mult pentru tine. Oricum, nu conteaz`. M`-ndoiesc c` vei mai avea ocazia de a te \ntâlni cu ei. {i dup` ce te vei muta la Thorpe Hulme… – Da, [tiu… nu v` voi mai \ncurca… – Nu [tiam c` fumezi, remarc` Lucy, schimbând subiectul [i golind scrumiera plin`. – Nici nu fumez – a fost un gest formal. Acum pot s` merg s` m` culc? – De ce nu? – Nu [tiam dac` am sau nu permisiunea. Deodat`, intr` Robert care \i condusese pe Hillingdoni la ma[in`. – Ei bine? o \ntreb` el pe un ton rece. V`d c` te-ai r`zgândit. Julie \n]elese imediat aluzia la hainele ei, dar nu r`spunse. – Despre ce e vorba? \ntreb` Lucy, nel`murit`. – Nimic! N-are importan]`! Bei ceva? – Da, te rog, r`spunse Julie inten]ionat, de[i \ntrebarea nu-i fusese adresat` ei. – Bei prea mult! nu se mai putu ab]ine Lucy. – Dar nu \n prezen]a musafirilor. Nu te-am dezam`git \n seara aceasta, nu-i a[a? – |nceta]i! interveni Robert, terminându-[i scotchul dintr-o singur` \nghi]itur`.

65

– Cu cât mai repede eu [i cu Julie vom fi mai departe una de cealalt`, cu atât mai bine. – Nimeni nu te re]ine de a merge \n camera ta. Julie clipi uimit`; nu era stilul lui Robert s`-i r`spund` mamei lui pe un ton atât de agresiv. – Cum?! {i s` te las singur cu ea? – De ce nu? Doar nu-]i \nchipui c` are vreo importan]`. – Sigur c` are; \n plus, nici Pamelei nu i-ar pl`cea s` v` las singuri. – De ce nu? – Nu fi obtuz, Robert. – Nu sunt deloc obtuz, mam`. Dac` te gânde[ti la ceea ce cred eu, nu cred c`, dac-a[ vrea s` m` culc cu Julie, prezen]a ta \n apartament ar schimba lucrurile. – Robert! – Acesta e adev`rul, mam`! Prezen]a ta aici ca supraveghetoare nu e deloc necesar`. Julie a fost so]ia fratelui meu, a[adar \i voi asigura mijloacele de existen]`. Acum, propun s` mergem to]i la culcare. Sunt obosit. – Ai prezentat situa]ia atât de delicat! spuse Julie sarcastic. Trebuie s` adaug c` numai tu hot`r`[ti dac`-mi asiguri sau nu mie existen]a. Trânti paharul gol pe o mas` [i p`r`si \nc`perea cu o alur` regal`. ***

66

Urm`toarele zile trecur` f`r` alte incidente. Lucy [i Julie \ncercar` s` se evite cât mai mult posibil, iar Robert nu-[i mai f`cu apari]ia decât rareori. |n alte condi]ii, Julie l-ar fi rugat pe Robert s-o duc` la sediul Companiei Pemberton, pentru a-[i revedea fostul [ef, pe Vincent Harney, dar atitudinea lui ostil` – o f`cu s` renun]e la o astfel de ini]iativ`. Trecuse aproape o s`pt`mân` de la venirea Juliei \n Anglia, când, \ntr-o diminea]` când se-ntâmpla s` fie singur` acas`, telefon` Francis Hillingdon. – Julie? – Da. Domnul… Hillingdon? – Francis. Dac`-mi spui „domnul Hillingdon“ am impresia c` m` consideri b`trân. – |n nici un caz, nu asta mi-a fost inten]ia. – Sunt convins. E[ti bine? – Da, mul]umesc. Cu cine doreai s` vorbe[ti? \ntreb` ea, v`zându-l pe Halbird \n dreptul u[ii. Robert e la birou [i soacra mea e cu Emma la Gr`dina Zoologic`. – Cu tine vroiam s` vorbesc, Julie. – Cu mine? repet` ea mai mult pentru Halbird care f`cu un semn cu capul [i se retrase. – Exact. Vroiam s` te invit s` lu`m prânzul \mpreun` azi, dac` e[ti liber`. – Prânzul?... \ncerca s`-[i adune gândurile [i s` nu mai repete cuvintele \n mod ridicol! Bine, dar… de ce? – Trebuie s` am un motiv? Nu po]i accepta, pur [i simplu, c` vreau s` iau prânzul cu tine?

67

– Nu [tiu ce s` spun… – De ce? Chiar tu ai spus c` Robert e la birou [i Lucy cu Emma sunt la Gr`dina Zoologic`. A[adar, ce te opre[te? Numai dac` nu cumva aveai o alt` \ntâlnire stabilit` \nainte, caz \n care, cu tot regretul, m` v`d nevoit s` renun]. – M-ai luat prin surprindere, asta e tot. – Ei bine? Julie \[i mu[c` buza, prad` unor sentimente contradictorii. O atr`gea ideea de-a lua masa \n compania lui: era un b`rbat amuzant [i interesant al`turi de care n-avea nici o \ndoial` c` se va sim]i bine. Dar, trebuia s` ia \n considera]ie [i alte aspecte, de exemplu, ce va gândi Robert [i ce insinu`ri pline de r`utate ar putea face Lucy. Tocmai restric]iile pe care soacra ei i le impunea o \ndemnar` la actul de nesupunere de neiertat. – De acord, se hot`r\ ea. Mi-ar face mare pl`cere. Unde ne \ntâlnim? – Te iau de-acas`. E bine la ora dou`sprezece? – Da. Cobor eu. – Perfect. Julie \nchise telefonul, destul de agitat`. Acum, nu mai putea schimba nimic; nu [tia unde-l poate g`si pe Francis [i oricum, \ntr-o or` acesta va fi la intrarea blocului. Sim]ea o oarecare palpita]ie. |l anun]` pe Halbird c` m`nânc` \n ora[, f`r` \ns` s`-i spun` \n compania cui,

68

de[i poate c-ar fi trebuit s-o fac`. Dar nu vroia ca Robert s` se \nfurie \n mod inutil. De altfel, era foarte posibil s` se \ntoarc` \nainte de venirea celorlal]i. Abia atunci \[i d`du seama c`, anticipând furia lui Robert, recuno[tea c` face un lucru incorect. Dar de ce s`-l considere astfel? |n definitiv, nu era nimic grav \n a lua prânzul cu un b`rbat. Alese pantalonii [i jacheta din stof` verde, culoare care-i scotea [i mai mult \n eviden]` blondul aproape alb al p`rului l`sat liber, f`când-o s` par` extrem de tân`r`. Francis o a[tepta deja, rezemat de capota ma[inii, sub privirea atent` a lui Norris, portarul. – Sunt sigur c` m-a catalogat drept un conspirator, coment` Francis, urcând \n ma[in`. – |[i ia \ndatoririle foarte \n serios. Francis o privi \ndelung, apoi, când Julie p`ru stânjenit`, porni motorul. – Ar`]i foarte bine. M`-ntrebam dac` nu cumva vei regreta hot`rârea luat`. – Ar fi trebuit? – Din punctul meu de vedere, nu. – Atunci e foarte bine. Unde mergem? – M-am gândit la „Fazanul violet“. Ai auzit de el? – Nu, dar nu e de mirare; \n definitiv, sunt [ase ani de când nu m-a invitat cineva la un local \n Anglia. – Atunci, m` consider onorat. Vom s`rb`tori cu [ampanie.

69

Julie râse. Francis o f`cea imediat s` se simt` bine. „Fazanul violet“ \[i merita reputa]ia pe deplin: mâncarea a fost delicioas`, [ampania, ame]itoare [i \ntreaga atmosfer` atât de pl`cut`, \ncât Julie regret` când, \n cele din urm`, trebuia s` se-ntoarc` acas`. – Julie, vei mai ie[i \mpreun` cu mine? – Vrei? – Sigur c` da. – Nu [tiu dac` e bine. – De ce? Doar ]i-a f`cut pl`cere, nu-i a[a? – Da, dar nu despre asta e vorba. – Nu \n]eleg. – Ba \n]elegi foarte bine, Francis. Când m-ai invitat azi [i te-am \ntrebat de ce, ai spus c` nu trebuie s` existe un motiv. Acum \ns`, trebuie s` existe. – Motivul meu este clar: \mi face pl`cere compania ta. – {i so]ia ta? – Louise? Ce-i cu ea? – {tie c-am fost \mpreun` azi? – De ce s` [tie? N-are nici o leg`tur` cu ea. – Ba da. Dac` afl` f`r` ca tu s`-i fi spus, ce va crede? – Sincer, nu-mi pas`. – De ce? Ajunseser` deja \n fa]a blocului [i Francis opri ma[ina \nainte de a r`spunde. – Trebuie s`-]i explic? \ntreb` el blând, \ntorcându-se spre ea, cu bra]ul \ntins pe sp`tarul scaunului ei. Rela]ia noastr` a \ncetat de mul]i ani. Nu ne-am desp`r]it [i

70

p`str`m aparen]ele unui cuplu fericit când suntem \n societate, de dragul Pamelei [i al p`rin]ilor mei. Dar, asta e totul. – |n]eleg… Julie inspir` adânc. Sigur, acest lucru schimba total situa]ia. Dac-ar fi [tiut \nainte de-a accepta invita]ia… – Nu-i a[a c` acum regre]i c-ai venit? Crezi c`… la naiba, trebuie s` fiu prudent \n ceea ce spun… \]i \nchipui c` urm`resc mai mult decât o rela]ie de prietenie! Julie ro[i [i Francis se-ntoarse brusc. – Ai v`zut?! Am dreptate: asta \]i \nchipui. – {i, de fapt, asta urm`re[ti? – Ce anume? – Mai mult decât o prietenie? – A[ fi un prost [i-un mincinos s` spun c` nu, r`spunse Francis scurt, dup` care oft`. |n nici un caz, \ns`, nu te-a[ for]a s` faci ceva ce nu vrei. Nu pot s` neg c`-mi placi, m` simt atras de tine; dar dac` nu vrei decât prietenia mea, atunci sunt gata s` ofer o astfel de rela]ie. – Of, Francis! – Iat`-ne deodat` prad` unor emo]ii foarte puternice. N-o s` ne descurc`m a[a. Acum trebuie s` plec. Aveam o \ntâlnire… s` v`d cât e ceasul… acum o jum`tate de or`. – Acum o jum`tate de or`! Trebuie s` plec imediat. Julie deschise repede portiera [i Francis cobor\ [i el.

71

– Mul]umesc c-ai venit. – Eu \]i mul]umesc; a fost minunat. – M` bucur. Se-ntoarse, inten]ionând s` plece, dar ea \l re]inu. – Nu… nu m` mai invi]i? – Ai veni? – Ca prieten`, da. – Bine, spuse el luându-i mâna \n mâinile sale. Atunci, te sun \n câteva zile. – Te rog. La revedere, Francis. – La revedere, Julie. |n lift, Julie se gândi la motivele ce-o determinaser` s` procedeze a[a. Era atât de mult` triste]e \n ochii lui Francis, de[i aparent \i povestise totul; [i nici nu \ncercase s` se prefac`, pretinzând c` vrea o rela]ie platonic`. De fapt, aceasta o determinase s` se hot`rasc`, de[i [tia bine c` rela]ia lor nu va putea fi niciodat` de alt` natur`, decât platonic`. Aceasta, [i faptul c` [tia cât de u[or po]i fi interpretat gre[it.

72

Capitolul 6 Când Julie intr` \n apartament auzi vocea unei femei [i pentru o clip`, se gândi cu groaz` c` e Lucy [i c` va trebui s` dea o explica]ie. Spre surprinderea ei, o femeie str`in` st`tea pe canapea, iar \n picioare, lâng` fereastr`, era Robert. – Bun` ziua, Julie, o salut` el rece. M` bucur c-ai venit, \n sfâr[it. Domni[oara Lawson [i cu mine te-a[tept`m de aproape o or`. – Da? V` rog s` m` scuza]i, dar de ce m` a[tepta]i? se str`dui ea s` r`mân` calm`, dându-[i seama c` acele câteva cuvinte rostite de Robert nu erau decât vârful aisbergului mâniei lui. – Domni[oara Lawson este guvernanta pe care am angajat-o pentru Emma. |]i aminte[ti, am discutat cu tine despre acest lucru. Julie \ncerc` s`-[i concentreze aten]ia asupra tinerei care st`tea atât de relaxat` pe canapea. Nu era o femeie

73

frumoas`, dar \mbr`c`mintea [i fardul inteligent alese o f`ceau s` par` atr`g`toare. O evalua pe Julie din priviri, aproape cu impertinen]`. – |mi pare r`u c` nu am fost aici s` v` primesc, domni[oar` Lawson, spuse Julie \naintând spre ea [i \ntinzându-i mâna. Sunt Julie Pemberton, mama Emmei. Domni[oara Lawson hot`r\ c` e timpul s` arate oarecare entuziasm [i se ridic` \n picioare. Era mai \nalt` decât Julie, fapt ce p`ru s`-i fac` pl`cere. – Bun` ziua, doamn` Pemberton. M` bucur s` v` cunosc. Spune]i-mi, unde e Emma? – Nu s-au \ntors? \ntreb` Julie inutil, ridicându-[i privirea spre Robert. Mama ta a luat-o pe Emma la Gr`dina Zoologic`. – Nu e necesar ca domni[oara Lawson s-o cunoasc` ast`zi pe Emma. Am ]inut \ns` ca tu s` te-ntâlne[ti cu domni[oara Lawson ca s` auzi ce-]i recomand` \n privin]a instruirii Emmei. – N-am [tiut c-am hot`rât ceva definitiv \n leg`tur` cu instruirea Emmei, remarc` Julie pe un ton ce se vroia non[alant. – Cum s` nu! Totul e aranjat. Domni[oara Lawson se va muta \mpreun` cu voi la Thorpe Hulme la sfâr[itul s`pt`mânii acesteia. Nu v`d nici un fel de impediment. – Nu sunt deloc convins` c` Emma are nevoie de o guvernant`. Sunt sigur` c` [coala din sat este foarte bun` pentru a urma acolo primele clase. Apoi, când va fi mai mare…

74

– Cred c` eu sunt \n m`sur` s` hot`r`sc acest lucru, Julie. – Cred c-ar trebui s` mai discut`m. – Nu mai e nimic de discutat. – Nu sunt de acord. Sunt convins` c` domni[oara Lawson este o guvernant` excep]ional`, dar a[ prefera ca Emma s` fie \n mijlocul celorlal]i copii. – N-are rost s` discut`m \n contradictoriu, Julie. A[a cum am spus, am adus-o aici pe domni[oara Lawson ca s` v` cunoa[te]i. – Pot s` v` ofer un ceai? – Mul]umesc, accept` domni[oara Lawson cu r`ceal`. Julie ie[i repede din camer`, dar \n holul dintre buc`t`rie [i living, Robert o ajunse din urm` [i o opri, prinzând-o de \ncheietura mâinii. – Stai pu]in! [uier` el amenin]`tor. Unde naiba ai fost pân` acum? |]i dai seama c` e trecut de trei [i jum`tate? – Nu e[ti paznicul meu, Robert. – Nici nu pretind c-a[ fi. Te-am \ntrebat unde ai fost. – Am mâncat \n ora[. – La naiba, [tiu asta. Vreau s` aflu \n compania cui. Sper c` nu vrei s`-]i rup mâna. – N-ai \ndr`zni. – Nu m` pune la \ncercare! – Brut` ce e[ti! Dac` vrei \ntr-adev`r s` [tii, afl` c-am fost cu Francis. – Francis? Care Francis? – Francis Hillingdon.

75

– Tat`l Pamelei? – Exact. D`-mi drumul! – Cum naiba ai fost s` iei prânzul cu el? Abia dac`-l cuno[ti. – Uite, acum \l cunosc mai bine. – Cum de-ai ajuns s` faci asta? – M-a invitat. Ce te prive[te pe tine? Nu-i nici un r`u \n asta. M-a sunat de diminea]` [i m-a invitat la prânz. Asta e tot. – Nu [tiam c` Francis se preteaz` la a[a ceva. – Ce vrei s` insinuezi? }i-am spus c-a fost o \ntâlnire nevinovat`. – Sunt convins… A[ putea s`-]i frâng mâna ca pe un b`] de chibrit; sau mai degrab`, ar trebui s`-]i frâng gâtul. – |nceteaz`, Robert. Pierdem timp. Probabil c` domni[oara Lawson se-ntreab` ce-i cu ceaiul ei. – Pu]in \mi pas` de ceaiul domni[oarei Lawson. – Mie, da. |ncercând s` se smulg` din strânsoarea lui, Julie \[i d`du seama c` i se desf`cuser` doi nasturi de la jachet` [i \ncerc` jenat`, s-apropie locurile dep`rtate. – Mai ai ceva pe dedesubt? \ntreb` el insolent, cu voce r`gu[it`. – Robert, te rog… F`r` s` ]in` seama de rug`min]ile ei, o trase [i mai aproape de el, r`sucindu-i mâna [i imobilizându-i-o la spatele lui, astfel \ncât trupurile lor erau lipite unul de cel`lalt.

76

– {i-acum ce-ai s` faci? o \ntreb` [optit, privind-o cu ochii pe jum`tate \nchi[i. Cu fiecare zbatere a ei, strânsoarea lui devenea [i mai puternic`. – Te rog, Robert. Vocea \i era mai slab` acum, de parc`, f`r` voia ei, sim]urile \i erau invadate de puternica lui senzualitate. Cu mâna care-i r`m`sese liber`, Robert o prinse de ceaf`, dându-i capul pe spate, astfel \ncât o obliga s`-l priveasc` \n ochi. – Spune-mi, Julie, cum a fost s` fii so]ia lui Michael? Cum ai putut s`-l la[i s` te-ating`? Cum ai putut s` stai \n bra]ele lui, s` faci dragoste cu el, [tiind c` nu-l iube[ti? Julie \ncerc` s`-[i mi[te capul, dar fa]a \i era lipit` de pieptul lui, \ncât abia putea s` mai respire. D`du drumul jachetei pe care [i-o ]inuse strâns` [i vru s`-l \mping` cu mâna, dar degetele ei z`bovir` pu]in pe c`ma[a din m`tase [i, instinctiv, se strecur` \ntre nasturi, atingându-i pielea. – Dumnezeule, gemu el, apoi, aplecându-[i capul, \[i lipi buzele de ale ei \ntr-un s`rut brutal, pasional [i totu[i dispre]uitor la \nceput, ca apoi s` devin` din ce \n ce mai intim [i mai plin de nesa]. Când \n sfâr[it \i d`du drumul, Julie se cl`tin`, parc` incapabil` de a se orienta, iar el r`mase palid, cu o expresie mai amenin]`toare ca oricând. – Egoisto! Nu te-ai schimbat deloc. Nu-]i pas` pe cine r`ne[ti.

77

Julie \[i \nchise jacheta cu degetele tremurânde, clipa de sl`biciune fiind repede \nlocuit` de un val de furie. – Nu eu ]i-am cerut s` m` atingi, se ap`r` ea, con[tient` c` acum, el avea un motiv \n plus s-o condamne. – N-ai cerut, dar nici n-ai obiectat, nu-i a[a? – Nu te voi contrazice, Robert. Ce rost ar avea? Oricum nu m-ai crede [i, \n plus, ai fost \ntotdeauna expert \n a face dragoste. M`-ntreb, cum ]i-ai dobândit experien]a? Robert strânse din din]i [i un mu[chi \i tres`ri pe obraz. R`mase s-o priveasc` timp de câteva clipe, apoi, f`r` s` mai spun` un cuvânt, trecu pe lâng` ea [i disp`ru \n camera lui, l`sând-o tremurând. Julie intr` \n buc`t`rie [i, afi[ând un calm pe care era departe de a-l sim]i, \l rug` pe Halbird s` le prepare ceaiul, dup` care se mobiliz` s` mearg` din nou \n salon, unde domni[oara Lawson a[tepta deja de suficient mult timp. Pentru o frac]iune de secund`, avu dorin]a nebuneasc` de-a merge \n camera lui Robert, apoi redeveni ra]ional`. Era clar c` \nc` \l mai tulbura din punct de vedere fizic, dar asta nu \nsemna dragoste; pe când la ea… – M` scuza]i pentru \ntârziere. Am comandat ceaiul. N-a]i vrea s`-mi vorbi]i pu]in despre dumneavoastr`, \ntre timp? – S` \n]eleg c` voi fi guvernanta Emmei? o \ntreb` tân`ra, privind-o cu o ostilitate care Juliei i se p`ru de ne\n]eles.

78

– S` spunem c`, pentru moment, accept situa]ia de statu-quo. – Dar, de fapt domnul Pemberton este angajatorul meu. – Indirect, da. Uite, domni[oar` Lawson: se presupune c` vom locui \mpreun`; cred c` e bine s`-ncerc`m s` ne cunoa[tem mai bine. Care v` e numele de botez? Doar n-o s` v` spun tot timpul domni[oara Lawson. – Sandra. Dar \n fa]a Emmei, prefer acest apelativ formal. Familiaritatea d`uneaz` disciplinei. – Nu cred c` vei cere prea mult` disciplin` din partea unui copil de cinci ani, Sandra, spuse Julie str`duindu-se s`-[i p`streze zâmbetul pe buze. |n plus, Emma nu e genul acela de copil. – Ce gen, doamn` Pemberton? – Genul de copil care s` trebuiasc` admonestat mereu. Emma este mai degrab` retras` [i d` dovad` de mult autocontrol. Nu mi-o imaginez punând mari probleme. – Sunte]i mama ei, doamn` Pemberton. Nu pute]i \n]elege problemele cu care se confrunt` uneori un profesor. – |mi \nchipui c` depinde mult de profesor. Halbird le \ntrerupse conversa]ia, ap`rând cu m`su]a rulant` \nc`rcat` cu ceainicul, ce[ti, farfurioare [i câteva platouri cu sandvi[uri. Julie nu se atinse de nimic, \n

79

timp ce Sandra Lawson se \nfrupt` din plin. Tocmai \[i turnase a treia oar` ceai, când reap`ru Robert, calm, de parc` nimic nu s-ar fi \ntâmplat. Sandra Lawson p`ru \ncântat` s`-l revad` [i-i zâmbi cu mult` c`ldur`, iar el, la rândul lui, p`ru s` se detensioneze privind spre ea. Când, \ns`, se adres` Juliei, tonul lui redeveni extrem de t`ios. – Ei bine? A]i stabilit? – Am vreun cuvânt de spus? – Julie! Doar tonul \i tr`da nervozitatea dincolo de aparen]a acelui calm. – Foarte bine. Aranja]i a[a cum dori]i. Se pare c` prezen]a mea aici nu mai e necesar`, spuse Julie ridicându-se de pe canapea [i vrând s` plece. Probabil ar fi vrut s` mai spun` ceva, dar se r`zgândi auzind u[a deschizându-se. Emma d`du buzna \n`untru, brunet`, adorabil` – dar se opri brusc la vederea Sandrei Lawson, privind \ntreb`tor spre mama ei. – Bun`, scumpa mea, spuse Julie, \mbr`]i[ând-o. Ai petrecut bine? – A fost super, mami! |n entuziasmul ei, Emma ]op`i spre Robert, luându-i mâna \ntre palmele ei mici. Am v`zut absolut totul, unchiule Robert [i bunica mi-a cump`rat \nghe]at` [i Coca Cola [i o mul]ime de dulciuri. Am v`zut [i ponei [i [tii ce-a spus bunica? A spus c` s-ar putea s` am [i eu unul când ne mut`m la ]ar`. E adev`rat? |mi vei cump`ra unul, unchiule Robert?

80

– Emma! \ncerc` Julie, stingherit`, s-o tempereze. – Nu acum, Emma, nu acum! se auzi vocea oarecum iritat` a lui Lucy care tocmai intra. Apoi, cum o v`zu pe Sandra, tonul ei deveni imediat binevoitor [i plin de amabilitate. Sandra, draga mea! N-am [tiut c` vii ast`zi, altfel n-a[ fi plecat. – Nici domni[oara Lawson n-a [tiut. Am sunat-o abia \n aceast` diminea]`, explic` Robert, ajutând-o pe Emma s`-[i scoat` hanoracul. Domni[oara Lawson va fi guvernanta ta, se adres` el Emmei. {tii ce este aceea o guvernant`? – Este o d`dac`? – Nu; guvernanta este o profesoar` – \]i pred` lec]ii. – La [coal`? – Nu, nu la [coal`. Robert se a[ez` pe covor lâng` ea, astfel \ncât s` fie la acela[i nivel amândoi. Domni[oara Lawson va locui cu tine [i cu mama ta la Troupe Hulme. – Dar… mami a spus c`, dup` ce voi veni \n Anglia, voi putea merge la o [coal` bun`. – M`mica ta s-a \n[elat, replic` Robert, ridicându-se brusc. – Bine, dar de ce? Emma n-avea de gând s` renun]e prea u[or. Stai din nou aici, lâng` mine, unchiule Robert, \l rug` ea, tr`gându-l de hain`. – Ei, acum ce mai e? \ntreb` Robert, a[ezându-se din nou pe covor [i l`sând-o s`-i vâre degetele \n urechi. – De ce nu pot s` merg la [coal`? – Nu mai pune \ntreb`ri stupide, Emma, interveni Lucy. Unchiul Robert [tie mai bine.

81

Robert se ridic`, luând-o \n acela[i timp pe Emma \n bra]e, iar aceasta \l lu` imediat de gât, cu un ciudat spirit de posesiune. Privindu-i \mpreun`, Julie se-ntreb` dac` Emma \l considera un echivalent al lui Michael, sau dac` era vorba despre ceva mai mult. Categoric, Robert era foarte r`bd`tor [i copilul reac]iona ca atare. – N-o mai ]ine \n bra]e, Robert! Doar nu e un bebelu[, spuse Lucy enervat`; dar Robert n-o lu` \n seam`, continuând s`-i vorbeasc` Emmei. – V` rog s` m` scuza]i, dar a[ vrea s` m` retrag, \ncepu Julie care nu mai suporta s` priveasc` acea scen`. – A]i reu[it s` v` cunoa[te]i cât de cât, tu [i Sandra? o \ntreb` Lucy. – Pu]in. – Sandra este o veche prieten` a Pamelei. Au fost colege de [coal`, dar Sandra a hot`rât s`-mbr`]i[eze aceast` carier`. Vei vedea cât de eficient` este, sunt convins`. – {i eu. Julie strânse pumnii, \n`bu[indu-[i revolta. Ar fi trebuit s`-[i dea seama c`-n atitudinea acelei individe era ceva mai mult decât o simpl` antipatie. Fusese plasat` \n casa ei pe post de supraveghetor permanent, un fel de gardian de \nchisoare. |i venea s` urle. Ce-[i \nchipuiau despre ea? La ce se a[teptau din partea ei? – Vino, draga mea, se adres` ea Emmei care era \nc` \n bra]e la Robert. Trebuie s` te speli \nainte de ceai.

82

Emma se ag`]` [i mai strâns de gâtul lui Robert, a[a cum fac copiii când perspectiva nu prea \i atrage. Julie nu mai suport` scena [i p`r`si salonul \nainte ca starea emotiv` \n care se afla s` devin` prea evident`. *** Era foarte probabil ca Robert s` nu-i fi spus nimic lui Lucy \n leg`tur` cu invita]ia la prânz din partea lui Francis [i Julie devenea din ce \n ce mai convins` de acest fapt: \n primul rând, Lucy n-ar fi l`sat ca \ntâmplarea s` treac` f`r` un comentariu acid din partea ei, iar \n al doilea rând, Robert n-ar fi riscat o ruptur` \n rela]ia dintre mama lui [i tat`l Pamelei. Mai târziu \n aceea[i sear`, Julie lu` cina doar cu soacra ei. Robert plecase s-o conduc` pe Sandra Lawson acas`, dup` care mergea direct la Orpington, la Pamela. Emma se culcase deja. Julie era cam \ngrijorat` \n privin]a ei: mâncase foarte pu]in [i se plângea de-o mare durere de cap. B`nuia c` plimbarea cu bunica ei fusese cam prea lung` [i obositoare pentru copil, dar sigur c` nu putea comenta nimic \n aceast` privin]`. Erau \n salon [i priveau la televizor, când Emma \ncepu s` tu[easc`, s` se \nece, apoi s` plâng` tare. Julie s`ri de pe scaun [i alerg` spre camera feti]ei, urmat` \ndeaproape de soacra ei. Când deschise u[a, scena din

83

fa]a ochilor s`i o f`cu s` se opreasc`, sco]ând doar o exclama]ie de neputin]`: Emmei \i fusese r`u [i vomase violent, f`când o mizerie \ngrozitoare \n pat, iar acum, palid` [i cu ochii plini de lacrimi, privea speriat` la ceea ce se-ntâmplase, ap`sându-[i cu mâna buzele care \nc` \i tremurau. – Vai, Emma! – Feti]` rea ce e[ti! exclam` Lucy, \ncre]indu-[i nasul, dezgustat`. De ce nu te-ai dus la baie? Emma izbucni din nou \n lacrimi. – Asta e tot ce po]i s` spui? Indignat`, Julie nu-[i mai st`pâni furia. Nu-]i dai seama cât de speriat` e? – Dac-a sim]it c`-i e r`u, trebuia s` fi mers la baie. Uit`-te la covor, la a[ternut…. Totul e distrus! – Nu fi ridicol`! Se vor cur`]a. |n plus, e numai vina ta; ai \ndopat-o toat` ziua cu \nghe]at`, dulciuri, sucuri. – N-am [tiut c` se va \ntâmpla a[a ceva. Dac-ar fi fost educat` s` se st`pâneasc`… – Ce se-ntâmpl` aici? Vocea lui Robert le f`cu s` tresar` pe amândou`. Julie se-ntoarse, preg`tit` s`-l \nfrunte [i pe el, dar se dovedi a nu fi necesar. Trecând pe lâng` ea, intr` s` vad` el \nsu[i ce se \ntâmplase. – Vai, Emma, spuse el cu voce blând`, \naintând spre ea. Ce-a fost aici? Cineva a vomat \n patul t`u. Cine s` fi fost? Ursule]ul? Sau p`pu[a aceea neastâmp`rat` care st` pe sc`unel? A[a murdar` [i lipicioas` cum era, Emma veni repede spre el, \nconjurându-i picioarele cu bra]ele. – Ursule]ul, spuse ea printre suspine. A mâncat prea multe dulciuri ast`zi.

84

– Adev`rat? \ntreb` Robert, mângâind-o pe p`r. – Robert, pentru Dumnezeu, \nceteaz`! Nu vezi c`-]i murd`re[te pantalonii? coment` Lucy. – Roag`-l pe Halbird s` vin` cu ni[te g`le]i cu ap` cald`, dezinfectant [i cârpe curate, i se adres` el, neluându-i \n seam` remarca [i continuând s-o mângâie pe Emma. Apoi, desprinzându-i bra]ele din jurul picioarelor lui, o privi zâmbindu-i [treng`re[te. Haide! S` mergem s` ne cur`]`m. Julie \i urm` \n baie, unde Robert d`du drumul la ap` cald`, turn` s`ruri parfumate, o vâr\ pe Emma \n cad` [i, \ngenuchind el \nsu[i al`turi, \ncepu s-o spele f`r` s`-i pese c` se ud`. – S`-ncep s` cur`], domnule? \ntreb` Halbird, ap`rând \n u[a b`ii. – Te rog, Halbird, r`spunse Robert cu un zâmbet [i o expresie relaxat`, a[a cum Julie nu mai v`zuse pe chipul lui. Te ajut [i eu dup` ce termin aici. – Te ajut eu, Halbird, spuse Julie, ridicându-[i deja mânecile. – Nu, nu; eu \l ajut. Emma, mami o s` te [tearg` [i eu am s` trec iar pe la tine \nainte s` adormi. – Poate dormi cu mine. – Nu, va dormi \n patul meu \n noaptea aceasta, pân` i se cur`]` [i i se aerise[te camera. Eu pot dormi pe canapea, \n living. – Nu po]i face asta, Robert. Nu e nevoie. – Ce propui? S` dorm \n patul t`u? Nu m` pune la-ncercare, Julie, pentru c` s-ar putea s-o fac [i nu va fi bine pentru nici unul din noi.

85

Capitolul 7 Julie se mut` la Thorpe Hulme la sfâr[itul s`pt`mânii. Doamna Hudson, menajera, fusese deja instalat` acolo. Julie n-ar fi dorit-o, tot a[a cum nu dorise nici guvernanta pentru Emma, dar era nevoit` s-o accepte; cel pu]in, menajera avea s`-i fie de folos \n cazul \n care va hot`r\ s`-[i caute un serviciu. Din fericire, doamna Hudson nu era deloc tipul de persoan` la care se a[teptase, dup` experien]a cu Sandra Lawson; era o v`duv` de vârst` mijlocie care, de la \nceput, o trat` pe Julie mai mult ca pe o fiic`, decât ca pe angajatoarea ei. Ar fi trebuit ca Robert s` le duc` la noua locuin]`, dar, cum cu o sear` \nainte fusese anun]at \n leg`tur` cu o [edin]` la care dorea s` participe [i cum se-ntâmpla s` fie [i Pamela acolo, se oferi ea s` le duc` pe Julie [i pe Emma cu ma[ina, iar Julie trebui s-accepte. Doamna Hudson le-ntâmpin` cu c`ldur`.

86

– Am preg`tit o cafea, doamn` Pemberton; am dus-o deja \n salon. Dac` micu]a vrea s` vin` cu mine \n buc`t`rie, o a[teapt` ni[te gogo[i grozave. – Super! exclam` Emma, cu ochii m`ri]i de pl`cere. – Bine, dar fii atent`, Emma, s` nu exagerezi. – Voi avea eu grij` s` p`streze m`sura, promise doamna Hudson [i Julie avu deplin` \ncredere c` a[a va face, pentru c` era exact persoana pe care-ar fi ales-o s`-i fie bunic` Emmei. Pamela se purta de parc` ea era gazda. |ntr-adev`r, covoarele [i mobila pe care le alesese d`deau casei un aer foarte primitor, creând o atmosfer` cald`. Tot ea servi [i cafeaua, dar Julie \[i impuse s` nu se enerveze, din moment ce, de-acum \ncolo, indiferent ce f`ceau sau spuneau ceilal]i, ea [i Emma aveau casa lor. – Cred c` te vei sim]i foarte bine aici. – Da, este o cas` \ncânt`toare. – |ntr-adev`r. La \nceput, a[ fi vrut ca Robert s-o cumpere pentru noi, dar a spus c` ar fi prea mic`. – Da, sigur. – Dup` ce ne vom c`s`tori, vom avea foarte des invita]i [i ne va trebui o cas` mare. Cât timp Robert a fost singur, nu [i-a pus asemenea probleme, dar acum… Pamela o studie \ndelung pe Julie, f`când-o s` se simt` oarecum stânjenit`, apoi continu`. Cândva ai fost logodit` cu Robert, nu-i a[a? – Da, a[a e, recunoscu Julie, punând cu mâna tremurând` cea[ca pe farfurioar`.

87

– {tii, Robert mi-a spus. Julie \nghi]i cu greutate; ideea de-a fi comentat` de Robert cu logodnica lui o deranja. Se-ntreba ce urm`rea Pamela deschizând acest subiect. – Dar te-ai c`s`torit cu fratele lui, continu` Pamela. – Da, cu Michael. – Robert a spus c` v-a]i desp`r]it \nainte de plecarea lui \ntr-o misiune \n Venezuela. – Da. – Te-ar deranja s`-mi spui de ce? – Ce importan]` mai are? – A[ vrea s` [tiu. – De ce nu-l \ntrebi pe Robert? – L-am \ntrebat; mi-a spus c`… tu ai pus cap`t acelei leg`turi. Acesta e adev`rul? – Da… – De ce? Julie oft`, ne[tiind cum s` r`spund`. Deodat`, \i veni ideea. – Bine, dar e evident; m-am \ndr`gostit de Michael. – Ah, sigur. Cum de nu m-am gândit la asta? Doar te-ai c`s`torit cu Michael \nainte ca Robert s` se \ntoarc` din misiune, nu-i a[a? – Da… Robert a fost plecat [ase luni. – Presupun c`-n alte condi]ii ai fi plecat cu el. – Ai o ]igar`, te rog? Pamela scoase din po[et` un pachet [i-[i aprinser` amândou` câte o ]igar`.

88

– Sper c` nu te-ai sup`rat c` te-am \ntrebat, dar [tii… e greu de discutat astfel de lucruri cu Robert. – Nu, de ce s` m` sup`r… Se ridic` [i merse la fereastr`. Crezi c` vom avea o iarn` grea? Nici nu-mi amintesc cum e când ninge. Pamela se ridic` [i ea [i veni lâng` Julie, punându-i mâna prietene[te pe um`r. – Condolean]e pentru moartea so]ului t`u. |mi pare foarte r`u c` n-am avut ocazia s`-l cunosc. – Mul]umesc. – {i-acum, trebuie s` plec. Sunt a[teptat` acas` la dejun. Avem câ]iva invita]i. Dup` ce te aranjezi aici, trebuie s` vii s` ne faci o vizit`; sunt sigur` c` mamei [i tat`lui meu le va face mare pl`cere. Ce schimbare! Julie r`mase uluit`. Era clar c`, atât timp cât nu-i st`teai \n cale, Pamela putea fi la fel de fermec`toare ca [i tat`l ei. Ce \ngrozitor de complicat` devenise brusc via]a! Ce naiba se-ntâmpla cu ea, se gândi Julie, de prefera ostilitatea Pamelei \n locul prieteniei ei? *** Urm`toarea s`pt`mân` n-au fost decât ele trei la Thorpe Hulme: Julie, Emma [i doamna Hudson. Sandra Lawson urma s` vin` dup` aceste câteva zile de r`gaz \n care erau l`sate s` se acomodeze.

89

Emma era \ncântat` de gr`din` [i de livad`, [i mai ales de leag`nul care-o atr`gea ca un magnet. Robert era \nc` \n Statele Unite, de unde urma s` se \ntoarc` abia peste o s`pt`mân`. Desigur, Julie n-avea cum s` ia leg`tur` direct cu el, dar Lucy telefona aproape \n fiecare zi [i o ]inea la curent. Pamela a mai venit de câteva ori \n vizit`, probabil ca s` se asigure c` n-avea de ce s` se team` din partea Juliei [i discuta cu aceasta planurile ei de viitor al`turi de Robert, \ncât era greu de spus dac` era vorba de prietenie, sau de mali]iozitatea de a-[i afi[a fericirea \ntr-un moment \n care Julie era \ntr-o situa]ie atât de trist`. Joi, telefon` Francis. – Bun`, Julie. Credeai c` te-am uitat? – Nu, ci doar c` te-ai r`zgândit. – |n nici un caz. Ei, te-ai obi[nuit cu via]a la ]ar`? – |mi place. Ne adapt`m bine. Emma ador` libertatea de-aici. – Sunt convins. Cred c`-n Malaiezia nu prea s-a bucurat de-a[a ceva. – Nu prea; era tot timpul \n compania unei d`dace. Spune-mi, ce mai faci? – M` zbat… Principalul motiv pentru care nu te-am sunat este c-am fost plecat \n Sco]ia, m-am \ntors abia asear`. – {i Robert e plecat. – Da, [tiu. Nu se vorbe[te nimic altceva la noi. – A[a e; uitasem de Pamela.

90

– M`-ndoiesc; e aproape imposibil. – M` bucur c-ai sunat. – Adev`rat? De ce? – Nu [tiu. M` simt cam ab`tut`, asta e tot. Poate [i pentru faptul c` [tiu c` duminic` urmeaz` s` vin` guvernanta. – Guvernanta? Adic` Sandra Lawson? – Da. O cuno[ti? – Cum s` nu! Ea [i Pam au fost colege de [coal`. – A[a e, uitasem. – Ce e-n neregul`? Te intimideaz`? – N-o voi l`sa. – Sun` cam amenin]`tor. Uite ce e, scumpa mea, nu te-am sunat ca s` vorbim o jum`tate de or` la telefon. Vreau s` te v`d. Spune-mi când. – Nu [tiu. E [i Emma… – Ad-o [i pe Emma. Uite, ce-ar fi s` m` invi]i azi la prânz? – Da, am putea face asta… spuse Julie \ncet, anticipând reac]ia lui Robert când va afla, \n mod inevitabil, de la Emma. – Tonul t`u nu sun` deloc \ncurajator. – Scuz`-m`, Francis. Sigur c` po]i veni. |]i voi preg`ti chiar specialitatea mea. – Sun` interesant. Despre ce e vorba? – Vei vedea. E deja ora unsprezece. Unde e[ti? – Acas`. – Acas`?!

91

– |n biroul meu. Nu ne aude nimeni. – Sun` atât de conspirativ. – Da? |mi pare r`u. Bine, le spun acum Pamelei [i Louisei unde merg [i, f`r` \ndoial` vor veni [i ele.. – Ah, Francis! – Vrei s` vin` [i ele? – Sigur c` nu! Vroia s`-l revad` pe Francis, dar singur; avea nevoie s` discute cu el, \i f`cea atât de bine. – Atunci, când s` vin? – Vino imediat. Abia avu timp s` se \mbrace \ntr-o rochie scurt` din jerseu ro[u [i s` se pieptene, când ma[ina se opri \n fa]a casei. – A venit unchiul Francis! anun]` Emma, entuziasmat`. – Da, scumpa mea. Trebuise s`-i spun` doamnei Hudson c` va fi un oaspete la mas`. |mbr`cat sport, Francis p`rea mult mai tân`r, iar Julie \l privi cu mult` c`ldur`. – Bun`, scumpo! se adres` el Emmei, mângâind-o sub b`rbie [i f`când-o s` râd`. Julie, dac` m` mai prive[ti a[a, \ncep s` regret c` sunt un b`iat atât de bun. – Intr`, te rog. Familiaritatea lui n-o deranja deloc; Francis era altfel decât to]i b`rba]ii pe care-i cunoscuse pân` atunci. Cred c` deja cuno[ti casa. – Da, o cunosc. N-arat` r`u deloc… având \n vedere c` fiica mea a ales decora]iunile!

92

Julie râse [i merse spre bar, unde-i preg`ti un whisky. – Unde e m`tu[a Pamela? \ntreb` Emma, cu obi[nuita ei lips` de diploma]ie. – Acas`. – N-a vrut s` vin` cu tine? – Sunt convins c-ar fi vrut, dar n-am \ntrebat-o. M-am gândit a[a: ea a fost de multe ori s-o vad` pe Emma f`r` mine, a[a c`, de ce s-o invit acum s` vin` [i ea? – Ai venit \ntr-adev`r s` m` vezi? – Pe tine [i pe mami. |n definitiv, ar fi nepoliticos s` spun c-am venit s` te v`d doar pe tine, nu-i a[a? Dar, noi doi [tim bine… Emma hohoti de râs. – De ce n-a]i avut mai mul]i copii, Francis? Abia dup` ce puse \ntrebarea, Julie \[i d`du seama c` avea un caracter mult prea personal. – A[a a fost s` fie, r`spunse el, f`r` s` par` deloc deranjat de \ntrebare. Prânzul se desf`[ur` \ntr-o atmosfer` vesel` [i, dup` desert – o delicioas` pr`jitur` cu c`p[uni, piesa de rezisten]` a Juliei – Emma insist` s`-i arate lui Francis leag`nul din gr`din`. Când Julie \i privi pe fereastra buc`t`riei, se alergau \n jurul pavilionului de var`. – E un b`rbat foarte simpatic. Are mult` r`bdare, spuse doamna Hudson care nu-l mai v`zuse pe Francis \nainte [i arunc` o privire ciudat` spre Julie. – Da. {tii c` este tat`l domni[oarei Hillingdon, nu-i a[a?

93

– Mi-am dat seama. – B`nuiesc c`-]i dai seama, de asemenea, c` n-ar trebui s` se afle aici. – De ce? – P`i… e evident; e c`s`torit. – Dar \ntre voi doi nu e nimic. – Cum po]i s` spui asta? Doar nu cuno[ti situa]ia. – {tiu destul ca s`-mi dau seama când un b`rbat [i o femeie fac dragoste unul cu cel`lalt. Domnul Hillingdon r`mâne [i la cin`? – Nu…! Nu cred. – Pari [ocat`; cred c` n-ar fi trebuit s` spun nimic. – M` bucur c-ai f`cut-o… nu pot discuta cu altcineva. – Nu-]i fie team`; [tiu când s` tac. – Doamne, sun` \ngrozitor. Of, doamn` Hudson, ai dreptate; este un om cumsecade [i simpatic. Când Francis [i Emma intrar` din nou \n cas`, doamna Hudson tocmai preg`tea ceaiul. – M-ai epuizat; se plânse Francis Emmei. – Stai pu]in [i apoi ne juc`m de-a [coala. – Cred c` glume[ti! Nu sunt obi[nuit s`-mi petrec dup`-amiaza alergând prin gr`din`. – |]i va face bine, spuse Emma cu sim] practic, repetând la rândul ei replica pe care al]ii i-o tot adresau ei. – Da, m` bucur c` gânde[ti a[a, dar acum mi-ar prinde bine un ceai, Julie.

94

– Bine\n]eles. R`mâi la cin`? – Nu mi-a[ dori nimic altceva mai mult, dar trebuie s` merg cu Louise la ni[te amici – joi e zi de bridge. – Sigur, \n]eleg. – Ah, Julie, e suficient un cuvânt de-al t`u [i r`mân, spuse el luându-i mâna, v`zând-o pe Emma absorbit` de programul de la televizor. – Vrei zah`r? \ntreb` Julie retr`gându-[i mâna. – Da, te rog. Las`-m` s` te invit la cin`, \ntr-o sear` s`pt`mâna aceasta… \nainte s` apar` zmeul. Julie \n]elese c` se referea la Sandra Lawson. Ce-ai zice de sâmb`t` seara? Sunt sigur c` doamna Hudson va avea grij` de Emma. – Da… sun` minunat. – |]i promit c` a[a va fi. – Bine, o s-o rog \nainte s` pleci. – Crede-m`, zilele pur [i simplu \mi vor p`rea nesfâr[ite pân` atunci. Dup` plecarea lui Francis, Julie se sim]i \ngrozitor de vinovat`. Cum o culc` pe Emma, se duse direct \n buc`t`rie [i nu \n salon, ca de obicei. – Dori]i ceva, doamn` Pemberton? – Doar s` st`m de vorb`, r`spunse Julie oftând, \ncepând s` [tearg` vasele pe care menajera tocmai le sp`la. – Nu trebuie s` face]i asta. Discut`m despre ce dori]i, dar [terg eu vasele.

95

– |mi face pl`cere s` te ajut. M`… plictisesc singur`. – Emma a adormit? – Da, a fost o zi obositoare pentru ea. – {i pentru domnul Hillingdon, cu siguran]`. Ar trebui s` aib` [i el câ]iva copii ca Emma. – A avut-o pe Pamela. – Da… – Nu-]i place de ea? comise Julie p`catul de neiertat de a-[i comenta oaspe]ii cu personalul de serviciu. – Ei bine, s` spunem c` nu fac o pasiune pentru ea… Dar, f`r` \ndoial`, gre[esc, pentru c` se pare c` domnul Robert o place foarte mult. – |l cuno[ti pe Robert? – Cum s` nu! Am lucrat pentru mama lui, acum mul]i ani. El [i Michael aveau câ]iva ani[ori. – Adev`rat?! Hai, poveste[te-mi. – Despre Michael, doamn`? – Despre amândoi. – Erau ni[te [trengari. Nu era decât un an diferen]` \ntre ei [i amândoi puneau la cale cele mai mari n`zdr`v`nii. – Cred c` [i dumneata erai foarte tân`r`. – Da, [aptesprezece sau optsprezece ani. – Dumnezeule, ce mic` e lumea! – Când domnul Robert a cump`rat aceast` cas`, a venit direct la mine ca s` m` angajeze menajer`.

96

– I-ai mai v`zut \n ultima vreme? – Dup` ce m-am c`s`torit, ei veneau la noi din când \n când. {i când Brian al meu a murit, au fost foarte buni cu mine. |ntotdeauna au fost b`ie]i buni. – {tii c-am fost logodit` cu Robert, cândva? – Da, [tiu, primisem chiar o invita]ie la nunt`. – Ah… – Nu mi-a[ fi imaginat niciodat` c` totul se va termina a[a, cu plecarea domnului Robert \n Venezuela [i ce-a urmat. – A fost hot`rârea lui. – Ce anume? Plecarea \n Venezuela? – Da; [i contramandarea c`s`toriei. – Dar, am \n]eles c-a fost nevoit s` plece; a fost un accident, parc` – unul din oamenii lui a fost omorât acolo. – Da… lucra la construc]ia de pe valea râului Guaba. – A[a e, [i domnul Robert a trebuit s` mearg` s`-l \nlocuiasc`. – Nu era neap`rat. – Nu [tiu, doamn`, dar cred c-ar fi fost riscant s` trimit` pe altcineva, mai ales c` el cuno[tea proiectul cel mai bine. – Oricum, asta s-a \ntâmplat demult. – Da… [i nu se poate s`-l fi iubit, pentru c` v-a]i c`s`torit cu domnul Michael [i a]i plecat \nainte ca domnul Robert s` se \ntoarc`.

97

– Robert a plecat exact cu o s`pt`mân` \nainte de nunt`, rosti Julie cu buzele aproape ]epene, \ndreptându-se spre u[`. So]ul t`u ar fi f`cut a[a ceva? – E greu de r`spuns la aceast` \ntrebare, doamn`. Adic`… v-a]i certat din cauza acestei c`l`torii? – N-am spus a[a ceva. Doamna Hudson era mult prea intuitiv`. – Dumneavoastr` [ti]i cel mai bine. Dar, a[a cum am mai spus, nu v-a]i fi putut c`s`tori cu domnul Michael dac` n-a]i fi avut anumite \ndoieli \n privin]a domnului Robert. – E adev`rat. Ei, s` nu mai discut`m despre asta. E[ti liber` pentru ast`zi. – Mul]umesc, doamn` Pemberton. Probabil c` voi face o scurt` vizit` doamnei Fielding \n sat. – Foarte bine. Brusc, ideea de-a petrece seara singur` \n fa]a televizorului \i displ`cu [i, la ora nou`, Julie era deja \n pat, f`r` s` plâng`, dar extrem de deprimat`. *** Sandra Lawson veni f`r` s` anun]e sâmb`t` diminea]a. – Sper c` n-ave]i nimic \mpotriv`, doamn` Pemberton. Propriet`reasa dorea s` \nchirieze

98

apartamentul meu \ncepând de ast`zi [i m-am gândit c`, decât s` cheltuiesc banii petrecându-mi noaptea la hotel, mai bine vin aici; \n definitiv, o zi \n plus sau \n minus nu mai conteaz`, nu-i a[a? – Eu… doamn` Hudson? – Camera e preg`tit`, doamn`. Din partea mea nu e nici o problem`. – Dumneata trebuie s` fii doamna Hudson. Domni[oara Hillingdon mi-a vorbit despre dumneata. – Da, domni[oar`. – Da, nu mai conteaz`… spuse Julie, fr`mântându-[i mâinile. Doamn` Hudson, condu-o, te rog, pe domni[oara Lawson \n camera dumneaei [i, apoi fii bun` [i f`-mi o cafea. – Desigur, doamn` Pemberton. Doamna Hudson o invit` pe Sandra s-o urmeze, f`r` \ns` a o ajuta la bagaje, a[a c` aceasta din urm` [i le duse singur`, v`dit nemul]umit`. Nu era deloc un \nceput de bun augur. Julie r`mase \n salon, privind \n gol pe fereastr` [i gândindu-se la problemele pe care venirea Sandrei le crea. Cum putea s` plece [i s-o lase singur` chiar \n prima sear` a venirii ei? {i dac` pleca, era foarte posibil ca Sandra s` considere c` ea este mai \n m`sur` s-o culce pe Emma decât menajera, ceea ce micu]ei i-ar fi displ`cut total. Lucrurile luaser` o \ntors`tur` nepl`cut` [i n-avea pe nimeni cu care s` se consulte.

99

– Mami, cine era \n acel taxi? \ntreb` Emma, venind din gr`din`. – Domni[oara Lawson, scumpa mea. – Dar ai spus c` vine mâine. – A[a trebuia, dar a intervenit ceva. – {i voi \ncepe lec]iile de ast`zi? – Nu, scumpa mea; cred c` abia peste câteva zile. Acum, du-te [i pune-]i papucii. Nu vezi ce pantofi murdari ai? Ne[tiind ce s` fac`, Julie telefon` acas` la Robert, unde Halbird o inform` c` doamna Pemberton nu era acas` [i l`s` s` se \n]eleag` faptul c` Robert nu se \ntorsese din State. Lu` cartea de telefon [i c`ut` num`rul de telefon al familiei Hillingdon. Cum s`-ndr`zneasc` s`-i telefoneze lui Francis? Dar dac` r`spundea Louise sau Pamela? Apoi, \i veni ideea s`-i telefoneze la birou. – Domnul Hillingdon are o conferin]`. Dori]i s` l`sa]i un mesaj? – Dac` se poate s`-l \ntreba]i când pot s` revin. – A[tepta]i o clip`, v` rog. – Pe cine suni? \ntreb` Emma, intrând din nou. – N-are importan]`. – Pe bunica? – Nu. Taci. – Julie, tu e[ti? – Francis! Doamne, ce complicat este s` iau leg`tura cu tine….

100

– Sunt \ntr-o conferin]`. – {tiu. Scuz`-m` c` te-am deranjat. – Nu vorbi prostii. Ce s-a \ntâmplat? – {tii, e cam greu s` discut acum, \ncepu Julie privind-o pe Emma. Problema este c` domni[oara Lawson a venit de ast`zi. – {i ce dac`? – Bine, dar e evident. – Te referi la \ntâlnirea de disear`. – Da. Ah, Francis, ce s` fac? – Vei lua cina cu mine, ce altceva s` faci? – Cum? Dar te cunoa[te! – {i ce-i cu asta? – Francis, te rog! – Uite, Julie, ]i-am mai explicat – nu-mi pas` cine afl` de rela]ia noastr`; nu-mi pas` decât de tine. Dac` preferi \ns` s` renun]`m la ea din cauza acestei femei… atunci e altceva… – Nu, Francis! – Dac` vrei, \i voi sugera Pamelei s` vin` la tine \n aceast` dup`-amiaz`. Când o va vedea pe Sandra, categoric o va invita la noi, mai ales c` Robert e plecat. Cum ]i se pare planul? – Minunat! Nu mai pot vorbi acum, puse ea cap`t convorbirii, observând-o pe Sandra intrând \n camer`. – Te-n]eleg. Of, ce \ncurc`tur`! Julie râse, apoi \nchise telefonul.

101

– E totul \n regul`? se adres` ea apoi Sandrei. – Da, mul]umesc. Ah, bun`, Emma! Trebuie s` ne cunoa[tem mai bine! – Da… r`spunse Emma foarte pu]in convins`. Ve]i locui aici? – Da. Mai târziu, am s` te rog s`-mi ar`]i \nc`perea \n care vom face lec]iile. A preg`tit mami o camer` \n acest scop? – {tii… nu toate camerele sunt mobilate. Aici, la parter, sunt \n stare de folosire, iar la etaj, doar trei dormitoare. Deocamdat` va trebui s` v` mul]umi]i fie cu aceast` camer`, fie cu sufrageria. – Va trebui s` aleg sufrageria – nu putem lucra undeva unde nu exist` o mas`. – Sper ca s`pt`mâna viitoare s` merg \n ora[ [i s-aleg accesoriile necesare. Poate c` nu va fi chiar atât de greu s` lucra]i \n sufragerie [i, \n plus, Emma are nevoie de pu]in timp pentru a se obi[nui cu ideea. Poate v` pute]i concentra asupra unor lucruri mai practice pân` când am timp s` m` organizez. – Bine, dar sunte]i aici de-o s`pt`mân`. – Da… Ah, doamn` Hudson ai adus cafeaua, ce bine! Pune-o te rog aici. – Da, doamn`. Emma, vrei s` vii s` m-aju]i s` facem o pr`jitur`? – Sigur; am voie? – Emma [i cu mine tocmai \ncepeam s` facem cuno[tin]` mai bine, doamn` Hudson, interveni Sandra categoric, oprind-o pe Emma care se ridicase.

102

– Cred c` Emma va avea timp din bel[ug s` te cunoasc`, Sandra. Hai, du-te, scumpa mea. – Cum pot avea autoritate fa]` de acest copil dac` \mi contramanda]i ordinele? \ntreb` Sandra t`ios dup` ce Emma ie[i din camer` \mpreun` cu menajera. – Faptul c` i-am permis Emmei s-o ajute pe doamna Hudson nu \nseamn` c`-]i contramandez ordinele, explic` Julie \mp`ciuitor, refuzând s` se enerveze. Abia ai venit aici, Sandra. Nu face presiuni asupra Emmei. Conversa]ia lor ajunsese \ntr-un punct mort. Sandra se sim]ea \n continuare jignit` [i nedrept`]it`, iar Julie privea \ngrozit` perspectiva de a-[i petrece ani de-a rândul \n aceast` companie. A[a cum Francis promisese, Pamela veni dup`-amiaz` [i se ar`t` \ncântat` la vederea Sandrei. Julie le l`s` \mpreun`, mergând \n buc`t`rie la doamna Hudson. – Cum r`mâne cu programul din seara asta, doamn`? Mai merge]i? – Da. Am… am vorbit cu Francis la telefon de diminea]`. A fost ideea lui s-o trimit` pe Pamela aici; ea [i cu Sandra sunt prietene vechi, a[a c` era aproape sigur c` Pamela o va invita acas` la ea. – Ce mi[care bine gândit`! se amuz` copios doamna Hudson. – Da, dar oricum, nu mi-ar fi pl`cut s-o las pe Emma \n grija ei chiar din prima sear`… ca s` nu mai vorbim de alte posibile interpret`ri.

103

– Da, doamn`. Dar dac` nu v` place de ea, de ce o accepta]i? – Se pare c-a fost ideea lui Robert, n-am avut de ales. El este tutorele Emmei. – Nici nu se putea cineva mai bun. – Cum adic`? – Adic` este o persoan` foarte potrivit` pentru a se \ngriji de un copil. – Dar eu sunt mama ei! – {tiu, dar \n cre[terea unui copil este nevoie [i de un b`rbat. – |n]eleg… – Ce credea]i c-am vrut s` spun, doamn` Pemberton? – Nu [tiu. Merg s` fac o baie; dac` ai nevoie de mine, [tii unde m` g`se[ti. Spre u[urarea Juliei, Pamela o invit`, \ntr-adev`r, pe Sandra la cin`, dar nu se opri aici. – De ce nu vii [i tu, Julie? Tata pleac` \n ora[, a[a c` nu vom fi decât noi patru. – A sunat o veche prieten` \n aceast` diminea]` [i a promis c` trece pe aici disear`, a[a c` nu cred c` e bine s` plec. – Nu, cred c` nu… O veche prieten`, ai spus? – Am lucrat \mpreun`. – La Compania Pemberton? – Da. – O cunosc? – Nu cred – a plecat cu mult timp \nainte… Valerie Smith…

104

– Nu, numele nu-mi spune nimic. Sandra, cred c-ar trebui s` plec`m. – Da. Sigur nu v` deranjeaz`, doamn` Pemberton? – Sigur c` nu. |n sfâr[it plecar`, [i Julie se \ntoarse \n salon, lipsit` de energie. Emma veni imediat [i i se urc` \n bra]e. – Mi-ar pl`cea mult ca domni[oara Lawson s` nu locuiasc` la noi. }ie nu, mami? – E doar guvernanta ta, Emma. Nimic nu se va schimba din cauza ei. – Va trebui s` fac lec]ii. – Asta ar fi trebuit s` faci oricum [i dac` ai fi fost la [coal`. Dar, dup` ce se termin` lec]iile, totul va fi din nou la fel; \]i promit. Emma adormise deja când Julie \ncepu s` se preg`teasc` s` plece. Nu-i spusese nimic despre \ntâlnirea ei, \n principal pentru a evita \ntreb`rile, dar o rugase pe doamna Hudson s`-i spun` unde e plecat`, dac` \n caz s-ar fi trezit [i s-ar fi speriat. Julie \[i puse o rochie simpl` crem de lân`, cu mâneci lungi [i rotund` \n jurul gâtului, care \i punea \n eviden]` [i mai mult talia sub]ire. Francis sosi imediat dup` ora [apte [i-o admir` pentru cum arat`. – De altfel, \ntotdeauna ar`]i bine. Merser` la un restaurant cunoscut [i Julie p`ru jenat` când mai multe persoane care venir` s` discute pu]in cu Francis, o privir` cu interes nedisimulat.

105

– Lini[te[te-te! M` faci s` m` simt extrem de bine. Credeam c`, la vârsta mea, nici nu mai e posibil. – Nu e[ti deloc b`trân! – Am patruzeci [i opt de ani, iar tu? Dou`zeci [i cinci? Dou`zeci [i [ase? Suficient de b`trân pentru a-]i fi tat`! – Vârsta e relativ`. Nici nu e[ti b`trân [i nici nu te por]i ca un b`trân. Sunt momente când eu \ns`mi m` simt atât de b`trân`… aproape senil`. – Dup` cum spuneam, e[ti foarte potrivit` pentru mine. Mai târziu dansar`. Muzica era lent` [i languroas`, iar Julie se sim]ea foarte relaxat` \n bra]ele lui. |[i d`dea seama c` sim]ea afec]iune pentru el. Nu era \ndr`gostit`, dar rela]ia lor avea ceva deosebit [i bun. O conduse acas` aproape la miezul nop]ii, dar nu-l invit` \n`untru – u[or ame]it` cum era, ar fi riscat s`-l \ncurajeze, iar mai târziu, cu siguran]` ar fi regretat. Lumina era aprins` \n salon [i Julie \[i \nchipui c` doamna Hudson se uita la televizor. Intr` \ncet s` n-o sperie, dar se opri, uimit`, v`zându-l pe Robert \ntins pe canapea, dormind adânc.

106

Capitolul 8 Julie \i privi lung fa]a, relaxat` [i oarecum vulnerabil` \n somn. Era clar c` nu dormise de mult timp [i p`rea epuizat. |[i aruncase neglijent haina pe sp`tarul unui fotoliu [i pantofii pe covora[ul din fa]a c`minului, iar pe m`su]a joas` de lâng` canapea, erau cutia cu trabucuri, o cea[c` [i cafetiera, ceea ce dovedea c` doamna Hudson \i preg`tise o cafea \nainte de a se duce la culcare. Dar ce f`cea acolo? De ce venise? Când se \ntorsese din Statele Unite? |n nici un caz \n acea dup`amiaz`, pentru c` Pamela ar fi [tiut. P`rea foarte tân`r [i Julie sim]ea nevoia s`-l ating`. {tia \ns` c`, imediat, \n privirea lui ar ap`rea acea expresie cinic` devastatoare. Ca [i cum ar fi sim]it c` este examinat, Robert deschise ochii [i clipi confuz, ca [i cum \[i d`dea seama destul de greu unde se afla.

107

– Julie! f`cu un efort s` se ridice \ntr-un cot, apoi c`zu din nou pe pern`. Dumnezeule, capul meu! |ngrijorat`, Julie se a[ez` pe marginea canapelei [i-i puse mâna pe fruntea fierbinte. Robert \i lu` imediat mâna, o duse pe obraz, apoi \[i ap`s` buzele \n palma ei, f`când-o s` tremure. – Robert! protest` ea, \ncercând s` se retrag`, dar \n aceea[i secund` bra]ele lui puternice o traser` spre el [i, imobilizând-o, Robert \ncepu s-o s`rute cu o pasiune c`reia \i era greu s` reziste. – Vreau s` fac dragoste cu tine, [opti el, \ngropându-[i fa]a \n p`rul ei. Asta e; m` \nnebune[ti, [tii? Julie era foarte tentat` s` cedeze, indiferent de consecin]e. Dar gândul la Emma [i la ceea ce \nsemnase ultima dat` – acel abandon total \n mrejele pasiunii a fost suficient pentru a o face s` redevin` ra]ional` [i st`pân` pe sine. Se smulse din \mbr`]i[area lui [i reu[i s` se ridice, – Ce s-a \ntâmplat? Am venit prea târziu? A fost Francis la \n`l]imea a[tept`rilor tale? – Cum \ndr`zne[ti s` insinuezi a[a ceva? Enervat`, arunc` \n el cu o pern`, apoi cu o carte. – Ce altceva pot s` cred? \ntreb` Robert, ridicându-se cu greu, nesigur pe sine din cauza durerii cumplite de cap. De ce naiba ai ie[it din nou cu el? De ce-mi faci asta? – }ie? Ce-]i fac? – Dumnezeule, Julie, gândul c` e[ti cu un alt b`rbat… |l iube[ti?

108

– Sigur c` nu. – Tot a[a cum nu l-ai iubit nici pe Michael. Ah, Julie, dac` tu [i Michael n-a]i fi fost deja pleca]i \n Malaiezia când m-am \ntors din Venezuela, v-a[ fi omorât pe amândoi. Ah, n-ai ceva \mpotriva durerii de cap? M` doare \ngrozitor. Julie ezit` pu]in, apoi \i aduse cutia cu aspirine, pe care o v`zuse \n buc`t`rie la doamna Hudson [i un pahar cu ap`. – De cât timp n-ai mai dormit? M` refer la un somn adev`rat, nu o a]ipire pe canapea. – Nu [tiu… de dou`, poate trei zile… – De ce? Ai fi putut s`-]i aranjezi programul… – Ce rost are s` m`-ntind pe pat, ca apoi s` m` zvârcolesc ore \n [ir f`r` s` pot dormi? – Prostii! E[ti extenuat. – |mi pare r`u c` sunt o pacoste pentru tine, spuse el, \ntinzându-se din nou pe perne, dup` ce \nghi]i cu o strâmb`tur` trei aspirine. – Nu e[ti o pacoste. De ce ai venit aici, Robert? – Vroiam s` te v`d. Halbird a spus c-ai telefonat de diminea]` ca s` vorbe[ti cu mama; m-am gândit c` trebuie s` se fi \ntâmplat ceva din moment ce ai sunat-o. – Ah, da… – Era ceva important? – Nu… vroiam s` discut cu ea despre… despre Sandra Lawson. Cred c` [tii c` e aici. Robert \ncuviin]` din cap. Presupun c` [i ea [tie c` am fost \n ora[ cu Francis.

109

– Nu, nu [tie. Am ajuns pe la nou` [i jum`tate [i am avut destul timp s` discut cu doamna Hudson \nainte ca Sandra s` se \ntoarc`. – {i Pamela? – Ce-i cu Pamela? – Nu te-a v`zut când a adus-o pe Sandra aici? – Nu. – Dar i se va p`rea ciudat c-ai venit aici. – Probabil. |n orice caz, e suficient de inteligent` pentru a nu protesta. – {i ce-a spus Sandra când te-a v`zut? – „Bun`“. – Of, Robert, nu vrei s` vorbe[ti serios. – Pur [i simplu nu vreau s` discut acum despre Sandra, spuse el luându-i mâna [i jucându-se, absent, cu degetele ei. – Unde i-ai spus Sandrei c` sunt? – Eu nu i-am spus nimic. Doamna Hudson i-a explicat c` e[ti pu]in plecat`, dar cred c` era atât de uimit` s` m` vad` aici, \ncât nu se mai putea gândi la altceva. – |mi \nchipui. – Vrei s` plec? – Nu po]i conduce ma[ina \n starea \n care te afli. Va trebui s` dormi aici \n noaptea asta. – Unde? |n patul t`u? – Da, \n patul meu, spuse Julie scurt, tr`gându-[i mâna. Ajungi pân` sus?

110

– Nu sunt invalid. Julie \l privi cum se ridic`, obosit, apoi ie[i din camer` [i urc` \n dormitor. Tocmai \[i luase c`ma[a de noapte de sub pern` când ap`ru [i el \n pragul u[ii. – {tii unde e baia. Mai ai nevoie de ceva? – De tine. Vino aici. – Nu acum, se feri ea, \ndreptându-se spre u[`. Culc`-te. Robert \ncepu deja s`-[i descheie c`ma[a f`r` nici o re]inere [i Julie se gr`bi s` ias`. Intr` \n camera Emmei, se dezbr`c` [i se strecur` \n pat lâng` aceasta. *** {i Emma [i Julie se trezir` târziu a doua zi diminea]`. – De ce dormi cu mine? – Te deranjeaz`? – Nu, dar de ce? – Pentru c-am l`sat pe cineva s` doarm` \n patul meu. – Pe cine? – Pe unchiul Robert, r`spunse Julie intrând \n baie. Când se \ntoarse dup` câteva minute, Emma disp`ruse deja; era evident unde. |[i puse repede halatul, sperând s-ajung` la timp, \nainte ca Emma s`-l trezeasc` pe Robert.

111

|l g`si pe acesta dormind profund, având pe fa]` o expresie de total` relaxare [i mul]umire. Ie[i repede, amintindu-[i scena din noaptea trecut` [i merse \n buc`t`rie unde doamna Hudson, \n compania Emmei, preg`tea nemul]umit` o tav` cu micul dejun. – Ce s-a \ntâmplat? – Domni[oara Lawson a ap`rut aici acum o jum`tate de or`, vrând s` [tie de ce nu e gata micul dejun [i cerând s` i se preg`teasc` o mas` consistent`. – |n]eleg… Emma, ai intrat \n camer` la unchiul Robert? – Da, dar dormea [i m-am strecurat afar`. L-am trezit? – Din fericire, nu. – Domnul Robert a dormit aici? \ntreb` doamna Hudson uimit`. – Da… era extenuat; când am venit acas`, l-am g`sit dormind. – Se pare c` s-a \ntors din New York pe la [apte [i jum`tate [i, dup` ce-a trecut pe acas`, a venit aici. – Cred c-ai fost surprins`. – Da, doamn`. Dar mi-a f`cut pl`cere s` fiu \n compania lui. {i dup` ce domni[oara Lawson s-a dus la culcare, a spus c` r`mâne s` v` a[tepte. V-a]i…. sup`rat c` m-am culcat [i eu? – |n nici un caz! – Merg s` duc tava cu micul dejun domni[oarei Lawson.

112

– I-o duc eu; tot trebuie s` urc la mine \n camer` s` m` \mbrac. Sandra Lawson scria ni[te scrisori la m`su]a de toalet`. – Mul]umesc, dar ar fi putut s-o aduc` doamna Hudson, spuse ea foarte surprins`. – Nu face parte din obliga]ia doamnei Hudson [i eu oricum urcam la mine \n camer`. – Mul]umesc, doamn` Pemberton. Ah, apropo, [tia]i c` domnul Pemberton urma s` vin` aici târziu asear`? – Robert? Nu, nu [tiam. – Nu i-am auzit ma[ina. |nc` mai era când v-a]i \ntors acas`? – Da. De fapt, nici n-a plecat. A dormit aici, anun]` Julie laconic [i ie[i din camer`, l`sând-o s` \n]eleag` ce vrea. *** Sandra se dusese s` fac` o plimbare prin sat [i Emma se juca \n gr`dina \nghe]at`, când Robert ap`ru \n cele din urm`. Julie era \n buc`t`rie [i o ajuta pe doamna Hudson s` preg`teasc` legumele pentru prânz. Era aproape ora dou`sprezece – era clar c` Robert se odihnise bine, pentru c` de pe fa]a lui disp`ruse acea

113

expresie chinuit` de oboseal`. Ceea ce ap`ruse nou fa]` de seara trecut`, luând-o pe Julie prin surprindere, era expresia ostil` din privirea lui. – E prea târziu s` te rog s`-mi faci o cafea? – Sigur c` nu, r`spunse imediat doamna Hudson, c`reia \i fusese de fapt adresat` \ntrebarea. Ar`ta]i mult mai odihnit. – M` [i simt mult mai odihnit. Apoi, trebui s-o priveasc` pe Julie. Bun` diminea]a, Julie. – Bun` diminea]a. Robert ie[i imediat din buc`t`rie [i doamna Hudson \i preg`ti rapid pe o tav` cafeaua [i câteva pr`jituri tocmai scoase din cuptor. – |i duce]i dumneavoastr` tava sau eu? – Ar`t groaznic, \ncepu Julie, uitându-se la bluza ei cu urme de f`in` [i la pantalonii din doc peste care \[i pusese un [or]. – Merge]i dumneavoastr`. Robert era \n salon: st`tea \n picioare la fereastr` [i p`rea inabordabil. – Mul]umesc. Plec imediat dup` ce-mi beau cafeaua. – Vrei s` te servesc eu? – Dac` vrei. Cred c` trebuie s`-mi cer scuze pentru deranj. – Ce deranj? {tii c` eu ]i-am propus s` r`mâi. Ai dormit bine?

114

– Doar [tii c` da. Unde ai dormit tu? – Cu Emma. – Da… Trebuie s` plec acum, spuse el terminând de b`ut cafeaua. |mi cer \nc` o dat` scuze. – Bine, dar nu ai de ce! – Unchiule Robert! strig` Emma intrând \n camer` [i alergând spre el s`-l \mbr`]i[eze. Doar n-ai de gând s` pleci! – M` tem c` trebuie. – De ce? Mami, de ce? Trebuie s` plece? – Cred c` da, scumpa mea. – Voi veni din nou s` te v`d, nu peste mult timp. – Ah, unchiule Robert, te rog. Am intrat de diminea]` la tine \n dormitor, dar mami nu m-a l`sat s` te trezesc. {i-acum, pleci! – Sunt sigur c` acum, fiindc` e [i domni[oara Lawson aici… – Nu-mi mai vorbi de ea! Nu-mi place! Emma t`cu, strângându-[i buzele [i-abia atunci observar` to]i c` Sandra st`tea t`cut` \n prag, privindu-i. – Bun` diminea]a, domni[oar` Lawson, spuse Robert politicos. – Bun` diminea]a, domnule Pemberton. Tocmai m-am plimbat pu]in, s` cunosc \mprejurimile. E frig, dar mi-a pl`cut. {i tu, Emma ce-ai f`cut? – Nimic, r`spunse Emma \ntr-un stil care n-o caracteriza deloc, apoi ridic` din nou privirea spre Robert, cu ochii str`lucindu-i de lacrimi. Te rog, unchiule Robert nu pleca!

115

– R`mâi dac` vrei, spuse Julie, v`zându-l c` ezit`. – Da, r`mâi, interveni Sandra \n mod nea[teptat. De fapt, m-am gândit c` vei r`mâne a[a c`, acum, cât am fost plecat`, i-am telefonat Pamelei [i am invitat-o aici. – Ce-ai f`cut? gemu Julie. – Lini[te[te-te Julie, spuse Robert calm. I-a]i spus Pamelei c` sunt aici? – Nu; m-am gândit c` va fi o surpriz` pentru ea. – |mi imaginez c` v-a]i gândit ce efect va avea gestul dumneavoastr`, domni[oar` Lawson, continu` Robert pe acela[i ton degajat, cu un zâmbet ciudat pe buze. – Pamela e prietena mea. Am f`cut ceea ce am crezut c` e cel mai bine. – Cel mai bine pentru cine? Pentru Pamela? Sau pentru dumneavoastr`? – Ce vre]i s` spune]i? – Nu gândi]i deloc, domni[oar` Lawson. Chiar v` imagina]i c`, dac` Pamela vine [i m` g`se[te aici, rela]ia dintre noi se va schimba? – Sigur c` da. – |n nici un caz, domni[oar` Lawson. Pamela nu este tipul de persoan` pe care vi-l imagina]i; \[i dore[te aceast` c`s`torie cu mine pentru c` sunt foarte corespunz`tor din punct de vedere social [i financiar. Faptul c` m` mai abat din când \n când de la calea cea dreapt` nu-nseamn` pentru ea decât o vag` nepl`cere. Telefonându-i [i chemând-o aici, nu realiza]i nimic altceva decât c-o umili]i. Crede]i c` v` va mul]umi?

116

– Cum pute]i recunoa[te a[a ceva cu o asemenea non[alan]`?! – Nu recunosc nimic [i nici n-am nimic de m`rturisit. Nici eu, nici doamna Pemberton. – Ce se-ntâmpl`, unchiule Robert? – Nimic, scumpa mea. Du-te [i \mbrac`-te cu hainele de cas` [i \n cinci minute \ncepem o partid` de „Piticot“. – Sigur! Emma ie[i ]op`ind vesel`, iar Robert se-ntoarse din nou spre guvernant`. – Ei bine?! – Acum e prea târziu; am telefonat deja. – Pamela nu trebuie s` [tie când am venit. M` a[teapt` abia \n seara aceasta. Voi spune c-am ajuns doar cu pu]in timp \n urm` [i m-am oprit aici \nainte de-a merge la ea. Voi folosi aparatul de ras electric din ma[in`, ad`ug` el, trecându-[i mâna peste barba crescut`. – |mi cere]i s` v` fiu complice la aceast` uneltire? strig` Sandra \ngrozit`. – Deloc. Nu vi se cere decât s` n-o pune]i pe Pamela \ntr-o situa]ie jenant`. – Da, din moment ce nu-i pas` unde… dormi]i… atunci [i-a[a nu conteaz`… – Dar dumneata ai sunat-o, domni[oar` Lawson. Ai pus tot acest plan \n mi[care ca s-o aduci [i s` m` g`seasc` aici. Crezi c`-i va fi u[or s` te ierte?

117

– E[ti mâr[av! – Doar practic. Ei bine, ce hot`râre iei? – Foarte bine, nu voi spune nimic, dar nu voi uita asta. – Nici eu, r`spunse Robert dur, apoi ie[i din salon, pentru a merge la Emma. Julie se a[ez` pe bra]ul unui fotoliu. Fusese mult prea mult pentru ea; se sim]ea sl`bit` [i-ar fi dorit s` plece to]i [i s-o lase singur` cu Emma – s` le lase \n pace pe amândou`. |i f`cuse r`u ostilitatea lui Robert, \n special dup` clipa de tandre]e din noaptea trecut`. – Presupun c` asta e numai \n avantajul t`u! izbucni Sandra, privind-o cu dispre]. – Ce anume? – Toat` aceast` intrig`! Pretinsa \ntoarcere din Statele Unite \n aceast` diminea]`! Nu-l intereseaz` c` Pamela ar putea fi pus` \ntr-o situa]ie jenant`, sau c` eu a[ putea pierde prietenia ei. Nu-l intereseaz` decât s` te protejeze pe tine! S`-]i apere reputa]ia! M`-ntreb de ce. Nu crezi c` se teme ca nu cumva s` pui din nou gheara pe el, numai c` de data asta s-ar putea s` nu mai scape?!

118

Capitolul 9 Pe parcursul s`pt`mânii, lucrurile intraser` oarecum \n normal, dup` tensiunea de duminic`. Doar Emma p`rea c` nu-[i d` seama de acea atmosfer` \nc`rcat` [i poate Pamela, care acceptase explica]ia lui Robert f`r` nici un comentariu. Juliei \i fusese \ngrozitor de greu s` se poarte firesc. Dup` prânz, Sandra propuse s` mearg` to]i la plimbare prin sat, dar, cum Robert refuz`, se retraser` \n salon. Mai târziu, când Julie se duse la buc`t`rie s` bea cafeaua al`turi de doamna Hudson, v`zându-i pe fereastr` pe Emma [i pe Robert jucându-se \n gr`din`, \[i d`du seama c` Pamela [i Sandra r`m`seser` singure. – Emma are nevoie de un tat`; nu-i nici o \ndoial` \n aceast` privin]`, spuse doamna Hudson deodat`, urm`rind [i ea pe fereastr` jocul celor doi.

119

– Cred c`-i simte lipsa lui Michael. – Poate c` da, \ncuviin]` doamna Hudson, f`r` \ns` s` par` deloc convins`. Dup` pu]in timp, Pamela [i Robert plecar`, fiecare \n ma[ina lui, la Orpington. Sandra \i conduse [i r`mase \n prag, f`cându-le semn cu mâna, dar Julie r`mase departe, ferit` de privirile lor, gândindu-se cum va reac]iona Robert fa]` de Francis. *** Emma \ncepu lec]iile cu Sandra, dar progresele nu erau satisf`c`toare. Din feti]a bun`, vesel` [i cuminte care fusese \ntotdeauna, Emma deveni un copil agitat [i plâng`cios – un mic tiran care-[i atrase dojeni chiar [i din partea Juliei. – Nu \n]eleg, se plânse Julie doamnei Hudson. Spunea c` abia a[teapt` s` mearg` la [coal`. – Lec]iile cu o guvernant` sunt altceva decât mersul la [coal`. Feti]a nu are prieteni, nu cunoa[te al]i copii [i se simte singur`. |n plus, e con[tient` c` atâta timp cât domni[oara Lawson va fi aici, situa]ia ei nu se va schimba. – Robert nu va accepta niciodat` alt` alternativ`. – Dar doamna Pemberton? – Nu va fi niciodat` de acord cu nimic. |n plus, Sandra e prieten` cu ei.

120

– Ce ve]i face? – Nu [tiu; sincer nu [tiu. – Dar domnul Hillingdon? N-ar putea dumnealui discuta cu domnul Robert? Poate c` l-ar asculta. – M`-ndoiesc. – Atunci, nu [tiu ce altceva a]i putea face. |n orice caz, ceva trebuie f`cut, pentru c` feti]a plânge \n fiecare sear`. – {tiu. Sandra se plânge tot timpul c` Emma e obraznic` \n timpul lec]iilor; sunt convins` c-ar plesni-o cu mare pl`cere. – Sentimentul e reciproc, remarc` doamna Hudson sec. – A[a cred [i eu. Bine, voi \ncerca s`-l sun pe Francis. |ntr-adev`r, Julie \i telefon` la serviciu [i, ca de obicei, Francis era \ncântat s-o aud`. – Când ne mai vedem? – Francis, de fapt te-am sunat pentru c` am nevoie de ajutorul t`u. – Ajutor? |n ce fel? – A[ dori s` discu]i cu Robert – s`-l rogi s` se mai gândeasc` \n privin]a educa]iei Emmei. Micu]a vrea s` mearg` la [coal` [i pur [i simplu e recalcitrant` fa]` de lec]iile cu Sandra, care, trebuie s` recunosc, este extrem de r`bd`toare. – |n]eleg… N-ai vrea s` vin s` discut [i eu cu Emma? – M` tem c` n-ar da nici un rezultat. Sigur, va fi \ncântat` s` te vad`, numai c`, dup` ce vei pleca…

121

– Da, da, \n]eleg… Dar trebuie s`-]i spun c` eu [i Robert nu prea suntem \n cele mai bune rela]ii. Când a venit la noi, duminica trecut`, a f`cut ni[te remarce destul de dure la adresa mea când eram doar noi doi [i beam ceva \nainte de cin`. – De ce? – Nu-]i \nchipui? |n leg`tur` cu tine. Mi-a spus s` te las \n pace, c` purtarea mea i se pare dezgust`toare [i c` \n nici un caz n-are de gând s` te lase s`-]i distrugi via]a… M` rog, lucruri de genul `sta… – Ah, Francis, \mi pare \ngrozitor de r`u, spuse Julie \ngrozit` pur [i simplu. – Ei, atunci m-am enervat [i eu, dar apoi mi-am dat seama c` nu-]i vrea decât binele. Pare s`-[i ia responsabilitatea fa]` de voi dou` foarte \n serios. Nici nu [tiu cum va putea rezista c`s`toria lui cu Pamela \n fa]a unui astfel de angajament. – Cum adic`? – {tii, dac` nu l-a[ cunoa[te, a[ spune c` simte fa]` de tine mai mult decât o obliga]ie moral`. Dar asta e ridicol, nu-i a[a? |n definitiv, el a contramandat c`s`toria voastr`, nu-i a[a? – Da… spuse Julie mu[cându-[i buza [i tremurând. Dar… vrei totu[i s` discu]i cu el? – Dac` asta dore[ti… r`spunse Francis dup` o scurt` ezitare. – Da. – Bine. Vine mâine la prânz; voi \ncerca s` discut cu el.

122

– Mul]umesc, Francis. Mul]umesc mult. – Nu-mi mul]umi \nc`; n-am realizat nimic. Doamna Hudson p`ru \ncântat` când Julie \i spuse c`-i telefonase lui Francis. – Domnul Hillingdon este foarte conving`tor. – Da, dar Robert i-a repro[at c` m-a invitat la cin` sâmb`ta trecut`, a[a c` rela]iile dintre ei sunt cam \ncordate. – Adev`rat? Ia te uit`… – Ce vrei s` spui? – Nu e treaba mea… – Of, dac` Robert ar fi de acord ca Emma s` mearg` la [coal`… Ar veni \n contact cu copii de vârsta ei… – {i guvernanta ar pleca! – Da, [i asta. Nu \n]eleg ce e cu Emma; a fost \ntotdeauna un copil atât de bun. – Cred c` s-a f`cut prea mult caz \n jurul ei. {i-apoi, gândi]i-v` c` nu i-a fost u[or s` se adapteze noilor condi]ii. – Crezi c` e prea r`sf`]at`? – Nu, dimpotriv`! Dar au fost prea multe persoane noi \n jurul ei – bunica, domnul Robert, domnul Hillingdon. – Se bucur` enorm când vine Robert. – Cred c`, pentru ea, domnul Robert \nseamn` siguran]`, stabilitate… dar nu numai; e ceva mai mult de-atât. Pare foarte ata[at` de el. Vorbe[te \ntotdeauna despre el. Sigur, vorbe[te [i despre domnul Hillingdon, dar domnul Robert e preferatul ei.

123

– |n]eleg… [opti Julie, luptând \mpotriva lacrimilor ce-i sclipeau \n ochi. – A[a e [i normal, doamn` Pemberton, nu-i a[a? – De ce? – Pentru c` e fratele domnului Michael [i seam`n` cu el, de ce altceva? – Nu [tiu… – Ar fi trebuit s` v` c`s`tori]i cu domnul Robert, doamn`. Atunci, el ar fi fost tat`l Emmei. – N-a fost s` fie a[a, spuse Julie privind-o lung. – Nu, pentru c` n-a]i vrut s` v` c`s`tori]i cu el \nainte s` plece \n Venezuela, nu-i a[a? – Cine ]i-a spus? – Domnul Robert, când a venit aici. Am discutat despre perioada aceea când pleca \n misiuni de lucru. – Da… {i ce altceva a mai spus? – Mai nimic. Doar c` v-a sup`rat plecarea lui. – Fire[te. – A]i fi putut pleca \n calitate de so]ie, \mpreun` cu el. – {tiu. Dar ne-am certat… – Pentru c-a vrut s` plece doar cu o s`pt`mân` \nainte de nunt`. – Da; acum \mi dau seama c-a fost o prostie, dar la momentul acela mi s-a p`rut important. Aveam numai nou`sprezece ani. – {i dup` aceea? – Ce importan]` mai are s` discut`m despre ce-a fost? – Câteodat` \]i face bine s` discu]i, [i am impresia c` n-a]i prea vorbit despre acest subiect.

124

– N-am vorbit decât cu Michael. }i-a spus Robert ce s-a \ntâmplat \n seara \n care ne-am desp`r]it? – E cam greu de imaginat c` domnul Robert m-ar face confidenta necazurilor sale. Povesti]i-mi cum l-a]i cunoscut. – Lucram la compania lor. De fapt, [eful meu ne-a f`cut cuno[tin]`. Auzisem de Robert, desigur. Toat` lumea [tia de el. – {i? – N-am vrut s` am de-a face cu el. Nu eram… ca s` folosesc o expresie \nvechit`, tipul acela de fat`… – |n]eleg, \n]eleg. {i? – Robert era foarte insistent. G`sea tot felul de pretexte pentru a veni la biroul domnului Harvey, unde lucram; se oferea s` m` conduc` acas` cu ma[ina, m` invita la mas`… Celelalte fete m` avertizau \n privin]a lui, dar nu era necesar, pentru c` [tiam [i eu cum era! Nu era obi[nuit s` fie refuzat. Prima dat`, n-a \ncercat nimic. Am crezut c` la asta se rezumase totul, dar n-a fost a[a. M-a cerut \n c`s`torie. Nu-mi venea s` cred. M-am gândit c` e doar o tactic` pentru a m` determina s` fac dragoste cu el, dar m-am \n[elat. – {i ce s-a-ntâmplat apoi? – Ceea ce se-ntâmpl` \n mod obi[nuit. M-a dus s` m` prezinte mamei lui care locuia atunci \n Richmond, a[a cum [tii. Ea nu m-a pl`cut niciodat`, dar cred c` s-a resemnat, v`zând c` Robert era foarte hot`rât. S-au f`cut preg`tirile pentru nunt`. Eu am fost crescut` la o cas` de

125

copii, pentru c` p`rin]ii mei au murit \ntr-un accident de ma[in`, a[a c` doamna Pemberton s-a ocupat de absolut totul. Apoi, a intervenit problema din Venezuela. – {i totul s-a terminat? – Da. Julie nu mai vroia s` vorbeasc`, pentru c` amintirile erau prea dureroase. Cu intui]ia ei, doamna Hudson \[i d`du seama [i schimb` subiectul. Mai târziu, \n seara aceea, gândindu-se la discu]ia avut`, Julie deveni con[tient` de faptul c`, \n ciuda a tot ce se \ntâmplase, va regreta \ntotdeauna trecutul. |[i reaminti ce se \ntâmplase \n seara aceea \n care Robert \i spusese c` trebuie s` plece \n Venezuela. Numai c` nu-i spusese de la \nceput. Se \ntâlniser` \n ora[, ca de obicei [i merser` la unul din restaurantele lor preferate. Robert fusese cam t`cut [i trist, dar, \n entuziasmul ei la gândul nun]ii care trebuia s` fie peste o s`pt`mân`, nu d`duse importan]` acestui am`nunt. |n cele din urm`, \[i d`du seama c` e ceva \n neregul` [i-o cuprinse teama. Robert propuse s` mearg` \n Richmond, acas` la mama lui [i-abia atunci Julie se gândi c`, \n ciuda tuturor preg`tirilor f`cute, Robert ar putea contramanda totul. Tot drumul \ncerc` s` g`seasc` un motiv pentru temerile ei, dar, cum nu existase nici cel mai mic incident \ntre ei, ajunsese la concluzia c` acestea erau nefondate. – Mama e plecat` \n weekend, explicase Robert, oprind ma[ina \n fa]a casei unde luminile erau stinse.

126

– De ce m-ai adus aici, Robert? – Vino. Simt nevoia s` beau ceva. Intraser` \n salon [i ea r`m`sese \n picioare, \n spatele canapelei. – Scoate-]i haina [i ia loc. – De ce m-ai adus aici? – Nu fi atât de speriat`, Julie. Am venit s` discut cu tine undeva unde [tiam c` nu vom fi deranja]i. Hai, vino [i a[az`-te aici. Am ni[te ve[ti proaste. – Ve[ti proaste! Sper c` nu i s-a \ntâmplat nimic lui Michael. |n acel moment, Michael era \n str`in`tate pe vasul s`u, de aceea se temuse s` nu fi fost r`nit sau chiar omorât \n cine [tie ce accident. – Nu, Michael e bine. E vorba de Moran; a fost ucis ieri \n Venezuela. – Moran? Dennis Moran? Dennis Moran era consultant pe probleme de construc]ii [i lucra la Compania Pemberton. |l \ntâlnise o dat` sau de dou` ori la birou, dar nu-l cuno[tea aproape deloc [i nici m`car nu [tiuse c` lucra atunci \n Venezuela. – Exact. Lucra la proiectul de pe valea râului Guaba. Ai auzit de lucrarea asta? – Vag… Nu e proiectul pe care ini]ial tu l-ai \nceput? – Ba da. – Fire[te, \mi pare foarte r`u. |ntotdeauna este foarte trist s-auzi de moartea cuiva. Dar, nu v`d cum…

127

– Cum ne afecteaz` lucrul acesta? Asta ai vrut s` spui? – Da. Sau, poate nu e vorba numai de atât? – M` tem c` nu. Lucr`rile sunt deja \ntârziate. |n curând vor \ncepe ploile [i barajul trebuie s` fie gata pân` atunci. – {i? – Nu-mi u[urezi deloc situa]ia, Julie. – Ce vrei s` spun? Nu \n]eleg cum ne poate afecta moartea acelui om. – Nu \n]elegi sau nu vrei s` \n]elegi? Doar e clar: trebuie s` merg acolo [i s` supraveghez lucrarea pân` la terminare. – Trebuie s` mergi \n Venezuela? – Da. – Dar de ce tu? – Pentru c`, a[a cum ai spus chiar tu, eu am fost ini]iatorul proiectului. Moran \l preluase de la mine. – Dar chiar [i a[a, trebuie s` mai fie [i al]i ingineri… {i ce-nseamn` asta? De fapt, ce-ncerci s`-mi spui? Când va trebui s` pleci? – |n… dou`, poate trei zile. – Bine, dar nu se poate! Robert, ai uitat! – Cum a[ putea uita?! Dar de-asta te-am adus aici [i-ncerc s` discut cu tine. Vreau s`-n]elegi \n ce situa]ie m` aflu! – |n ce situa]ie te afli tu. Dar eu? Nu po]i face asta. Nu se poate duce altcineva? De ce trebuie s` fii tu acela?

128

– Lini[te[te-te, Julie! |ncearc` s` fii ra]ional`. Crezi c` eu vreau s` merg \n Venezuela? – Nu [tiu ce vrei. Nici nu mai pot gândi clar, acum. – Sigur c` [tii ce vreau; vreau s` r`mân aici, lâng` tine, s` m` c`s`toresc cu tine. Te doresc de-atâta timp! Ce crezi c` simt? – Nu mai cred nimic! Continu`! Care este pretextul pentru care trebuie s` pleci? – La naiba, nu e un pretext! Uite, voi \ncerca s`-]i explic mai clar. Eu am pus bazele acestui proiect – eu l-am conceput. Când totul p`rea c` merge bine, Moran l-a preluat. |n mod inexplicabil, s-a produs o explozie [i Moran a fost ucis. Cum a[ putea trimite pe altcineva s` investigheze, [tiind c` e responsabilitatea mea? – Bine, Robert, dar nu e un moment obi[nuit. Totul e aranjat pentru s`pt`mâna viitoare. Nu putem contramanda. – Nici nu vreau s` contramand`m. Nu-]i cer decât s` accep]i o amânare. – O amânare! {i ce crezi c` va gândi toat` lumea? – Ce vrei s` spui? – Nu-]i dai seama? Pentru to]i, plecarea ta tocmai \n acest moment va \nsemna c`, de fapt, ne-am desp`r]it [i c` amânarea nu este decât preludiul rupturii definitive. – Nu mai vorbi prostii! Amânarea va fi de o lun`, cel mult dou`. – Dou` luni! Las` pe altcineva s` mearg`. – Nu pot, Julie, ]i-am explicat. Dac` nu m` crezi, ce altceva pot s` spun?

129

– Cum s` te cred? Mama ta [tie? – Da. – |mi \nchipui ce mult s-a bucurat. |n definitiv, mai are astfel la dispozi]ie câteva s`pt`mâni \n plus pentru a te convinge c` faci cea mai mare gre[eal` din via]a ta c`s`torindu-te cu mine. – Julie! O cuprinse de umeri, \ncercând s-o \ntoarc` spre el, dar ea se feri. – Nu m` atinge! – E[ti ridicol`! Te por]i de parc-a[ \ncerca s` m` eschivez de la c`s`torie. – Nu asta faci? – Nu! Negase cu furie [i convingere, dar Julie era mult prea sup`rat` pentru a mai gândi coerent. – Vreau s` merg acas`. – Julie, nu po]i pleca a[a. N-am terminat de discutat. Trebuie s` anun]`m amânarea. – Vreau s` merg acas`. Po]i s` anun]i ce vrei. Oricum, mama ta aranjase totul. – Nu pot s` te las s` pleci a[a, Julie, fii ra]ional`! Te iubesc. Nu mai \nseamn` nimic pentru tine acest lucru? – Se pare c` nu. – Ce vrei s` spui? – Dac` m-ai iubi, n-ai putea s`-mi faci a[a ceva – nu numai mie, ci nou`. Te rog, Robert, trimite pe altcineva. Pe Peters, poate; sau… sau pe Lionel Grant.

130

– Nu, r`m`sese el de ne\nduplecat. Julie, trebuie s` plec. Accept` faptul acesta. – Niciodat`! Intrase \n stare emotiv` [i, de[i [tia c` va regreta amarnic o astfel de hot`râre pripit`, pentru moment nu putuse s` se gândeasc` la nimic altceva, decât c` sâmb`t`, adic` peste câteva zile, n-avea s` mai p`[easc` spre altarul bisericii St.Margaret, \mbr`cat` cu superba rochie de dantel` pe care mama lui Robert i-o comandase, ]inând \n mân` buchetul de trandafiri albi, [i nici s` mai plece \n luna de miere \n Caraibe. Era o copil`rie din partea ei, dar comparativ cu Robert, nu era pe-atunci decât un copil. – Julie, nu-mi po]i face asta! Dumnezeule, am nevoie de tine! – M`-ndoiesc. Vreau s` merg acas`. M` conduci tu sau merg la gar` s` iau trenul? – |nc` nu pleci. A[a cum am mai spus, mai avem de stabilit unele lucruri. – Pe mine nu m` mai intereseaz`. |[i lu` repede haina [i se-mbr`c`, dar \n acel moment Robert nu-[i mai putu st`pâni furia. O prinse de bra]e [i-i lipi trupul de-al lui, iar s`rutul lui brutal [i nea[teptat \i sl`bi rezisten]a. – Spune-mi [i-acum c` nu vrei s` te c`s`tore[ti cu mine. Julie \l privi lung. Ar fi recunoscut cu toat` fiin]a ei c-avea dreptate, c` l-ar fi a[teptat oricât de mult ar fi fost

131

nevoie, dar dispre]ul din tonul [i din privirea lui o f`cu s` r`mân` ne\nduplecat` pe aceea[i pozi]ie. – Nu, nu vreau s` m` c`s`toresc cu tine. Te ur`sc! Cu privirea \ntunecat`, Robert o s`rut` din nou, mai brutal, mai posesiv. De[i tentat` s` cedeze, Julie \ncepu s` se zbat`, \ncercând s` se smulg` din strânsoarea lui. Dar, cauza era pierdut`. Nu numai c` era mai puternic decât ea, dar era expert \n a ob]ine \ntotdeauna ceea ce vroia de la o femeie. Pân` atunci, nu-[i folosise niciodat` puterea de seduc]ie asupra ei; respectându-i inocen]a, era preg`tit s-a[tepte pân` la c`s`torie. Acum \ns`, \[i pierduse controlul, iar ea, f`r` s` mai opun` rezisten]`, se scufund` tot mai adânc \n infinitul acelor senza]ii neb`nuite. Amintirea acelor clipe o nelini[ti acum. |ncepu s`-[i dea seama c` fusese de vin` \n aceea[i m`sur` ca Robert pentru tot ce se \ntâmplase. Atunci, \ns`, \l \nvinuise numai pe el [i nu-i acceptase scuzele. Se comportase ira]ional, fugind desperat` de-acolo. |n cele câteva zile care-i r`m`seser` pân` la plecare, Robert nu reu[i s` mai repare situa]ia. Lucy Pemberton \ns`[i venise la Julie, \ngrijorat` de efectul pe care atitudinea acesteia \l avea asupra fiului ei, dar totul fusese zadarnic. |n cele din urm`, venise Robert acas` la ea. Julie \[i d`duse demisia, a[a c` se a[teptase la vizita lui. Atitudinea lui distant` o descurajase de la \nceput; \i

132

propusese s` se c`s`toreasc` imediat la un oficiu de stare civil` ca, \n scurt timp, s`-l poat` urma [i ea \n Venezuela. Pentru Julie, propunerea lui fusese lovitura de gra]ie: o considerase ca pe un gest reparatoriu pentru cele \ntâmplate \n seara aceea, convins` fiind c` doar remu[carea \l f`cea s-o cear` \n c`s`torie. Altfel, de ce nu-i propusese acest lucru chiar \n seara când discutase cu ea? Se certaser`, iar ea \[i d`du seama c` \nc`p`]ânarea ei distrusese totul. Crezuse c` povestea se terminase. Citise \n ziar despre plecarea lui Robert \n Venezuela [i despre amânarea cas`toriei lui; [tia c` aparen]ele fuseser` p`strate, pentru ca Lucy Pemberton s` fie cru]at` de comentariile din pres` [i era convins` c` nu-l va mai vedea niciodat` pe Robert sau familia lui. Dup` plecarea lui Robert \[i g`sise un alt post de secretar` [i \ncercase s`-[i anestezieze durerea desp`r]irii epuizându-se \n timpul zilei, astfel \ncât seara, când se-ntorcea acas`, adormea imediat, uitând de toate. Pe m`sur` ce timpul trecea, trebui s-accepte crudul adev`r; nu mai putea pune ceea ce se petrecea, nici pe seama unei deregl`ri de metabolism, nici pe seama unei c`deri nervoase. Trebui s-admit` c` era \ns`rcinat`. Fire[te, intrase \n panic`. Era singur` [i se-ngrozea la gândul c` va trebui s` apeleze la o institu]ie de ajutor social [i s` expun` \n fa]a unor str`ini povestea ei intim`.

133

Se gândi s`-l anun]e pe Robert, sperând c` va fi de acord s-o ajute cumva, sau s` ia copilul, convins` fiind c` ea nici nu va vrea s` mai aud`. A[adar, \i scrisese lui Lucy Pemberton, rugând-o s`-i dea adresa din Venezuela a lui Robert. Nu primi nici un r`spuns de la Lucy, dar dup` câteva zile o vizit` Michael, care tocmai venise acas` \n concediu. |i spusese c` mama lui nu se sim]ea bine, de aceea venise el s`-i aduc` adresa. Abia mai târziu aflase Julie c` Lucy \i interzisese lui Robert s` mai ia leg`tura cu ea. Michael se purtase foarte frumos cu ea, \ncercând tot timpul s-o fac` s` se relaxeze. |i scrise imediat lui Robert, \ntrebându-l doar dac` poate veni \n Anglia; vroia s`-i vad` figura când avea s`-i spun` vestea [i, \n plus, nu putea scrie a[a ceva \ntr-o scrisoare pe care cine [tie cine ar fi deschis-o \ntâmpl`tor. Robert \i r`spunsese c` \i este imposibil s` vin` [i c` va trebui s` mai r`mân` \nc` acolo cel pu]in trei luni. Era pur [i simplu desperat`. |n aceast` stare, cu ochii plini de lacrimi, o g`sise Michael Pemberton venind la ea pe nea[teptate. |ncerc` s-o calmeze [i, \ncet-\ncet, \ncurajat` cu blânde]e, Julie \i povesti totul. Michael o sf`tui s`-i spun` fratelui lui adev`rul, convins c`, dac` acesta ar fi b`nuit ceva, n-ar fi reac]ionat a[a. Julie refuz` categoric, sus]inând c`, dac-ar afla, Robert s-ar \ntoarce la ea din obliga]ie, nu pentru c-ar fi iubit-o.

134

De[i \mpotriva voin]ei lui, Michael \i promisese s` nu-i spun` nimic lui Robert. Continu` s-o viziteze din ce \n ce mai des, ceea ce n-o deranja deloc, pentru c` reu[ea s`-i mai distrag` aten]ia de la nenorocirea ei. Când, \n cele din urm`, o ceru \n c`s`torie, Julie r`mase uluit`. Nu [i-ar fi \nchipuit niciodat` a[a ceva; \ncepuse s` ]in` la el, dar pentru ea nu era decât fratele lui Robert, de parc` nici n-ar fi avut propria sa identitate. Michael se ar`t` foarte hot`rât [i-[i sus]inu insistent cauza. |i explicase c` i se oferise un post \n Rhatoon, pe coasta de est a Malaieziei, dar c` ezita pentru c` era singurul nec`s`torit \ntr-un grup de famili[ti; c`, astfel, nimeni nu va [ti c` nu e copilul lui; c` misiunea va dura mult [i c`, atunci când se vor \ntoarce \n Anglia, Robert va fi probabil c`s`torit iar ea va uita de acea \ntâmplare. Propunerea lui era foarte tentant` [i-i oferea o ocazie minunat` de a-[i rezolva situa]ia f`r` ca Robert s` b`nuiasc` vreodat` ceva. Se c`s`toriser` dup` câteva zile, la un oficiu de stare civil`, \n prezen]a a doi prieteni de-ai lui Michael. Lucy Pemberton pretextase c` nu se simte bine, dar \n realitate refuzase s` asiste la ceremonie, ne\n]elegând cum putea face Michael prostia de a se c`s`tori cu o femeie de categoria Juliei [i convins` fiind c`, prin \ntreaga sa comportare, aceasta dovedise c` vroia cu orice pre] s` intre \n familia lor. Plecaser` la Rhatoon dup` aproximativ o lun` de la c`s`torie [i acolo, pentru toat` lumea, mariajul lor era

135

cât se poate de firesc. Julie n`scu \n prim`var` [i nimeni nu p`rea mai \ncântat decât Michael de fiica lor. Abia când Emma \mplini trei luni rela]ia lor ca so] [i so]ie se consum`, iar Julie \i era atât de recunosc`toare pentru generozitatea [i \n]elegerea lui, \ncât reac]ion` cu mult` tandre]e [i chiar dac` nu mai tr`ia extazul pe care-l cunoscuse al`turi de Robert, punea acest fapt pe seama diferen]ei de temperament dintre ei. Acum, dup` to]i ace[ti ani, Julie se analiza. Poate c` f`cuse o gre[eal` \ngrozitoare crezând c` Robert d`duse mai mult` importan]` muncii lui decât ei; poate c`, \ntradev`r, nu avusese de ales atunci când plecase \n Venezuela. Cert este c`, \n toat` perioada petrecut` la Rhatoon, convingerea ei c` sentimentele pentru Robert se stinseser` nu era decât o simpl` am`gire. Nu reu[ise de fapt decât s` le \mping` undeva departe, \ntr-un adânc de am`r`ciune, pentru ca moartea tragic` a lui Michael s-o arunce din nou \n vârtejul emo]iilor puternice pe care simpla prezen]` a lui Robert i le declan[a.

136

Capitolul 10 |n diminea]a urm`toare, Sandra intr` \n buc`t`rie furioas`. – Va trebui f`cut ceva cu acest copil. Tocmai mi-a r`sturnat o sticlu]` cu cerneal` peste manual. – Vai, \mi pare foarte r`u, se scuz` Julie. Voi discuta cu ea imediat. – Nu mai e necesar. Am pedepsit-o eu. – Da, \n]eleg… {i… sub ce form` ai pedepsit-o? – Am t`iat leag`nul. – Cum? Julie alerg` \ngrozit` la fereastr` [i v`zu frânghiile retezate atârnând triste, ca o prevestire sumbr` \n lumina cenu[ie. – Era singura modalitate. A]i fi preferat s`-i trag câteva palme? – Nu… dar leag`nul era modul ei preferat de a-[i petrece timpul.

137

– Tocmai de aceea am [i f`cut-o. N-ar fi avut nici un rost s-o privez de ceva ce n-o intereseaz`. Pe fa]a doamnei Hudson se citea clar dezaprobarea, dar Julie \ncerca s` fie obiectiv`. |n definitiv, dac` Emma r`sturnase c`limara cu cerneal`, atunci merita s` fie pedeosit`. Dar chiar [i a[a.. – Unde e acum? \ntreb` ea, str`duindu-se s` par` calm`. – Presupun c` \n camera ei. I-am dat liber. A[ vrea s`-mi iau o cafea \n camera mea; am de scris câteva scrisori [i prefer s`-mi fac coresponden]a decât s`-mi pierd timpul \ncercând s` educ un copil care refuz` categoric s` fie educat. Julie se st`pâni [i o servi ea \ns`[i pe Sandra. – Cât` r`utate! izbucni doamna Hudson indignat`, dup` ce Sandra plec`. – Probabil a considerat c` fapta ei e \ndrept`]it`. |n definitiv, n-a fost cuminte. – Cred, mai degrab`, c` nu suport` c` leag`nul acela aducea micu]ei atât de mult` bucurie. Sper ca domnul Hillingdon s`-l conving` pe domnul Robert c` decizia lui nu e bun`. – Nu sunt prea optimist`. Doar \l cuno[ti destul de bine pe Robert ca s`-]i dai seama c` nimeni nu-l poate convinge s` fac` altfel decât cum vrea el. Mai bine merg s` v`d ce face Emma. Feti]a st`tea \n pat, \n camera ei, privind \n gol bosumflat`.

138

– Ei, ce s-a \ntâmplat? |n]eleg c` n-ai fost prea cuminte. – Mi-a t`iat leag`nul. – Da, dar [i tu i-ai v`rsat cerneala pe carte. – Nu-i adev`rat! {tiam c-a[a va spune, dar a fost un accident. – Da? – Da. S-a ciocnit de bra]ul meu [i… sticlu]a s-a r`sturnat. – Dar ce c`uta sticla cu cerneal` lâng` bra]ul t`u? – Lucram la mas` [i mi-a spus s` vin lâng` ea s` v`d ce face, a[a c` m-am dus [i atunci… [i atunci… – Sticla s-a r`sturnat. – Da. – |n]eleg. Dar avea toate motivele s` cread` c-ai f`cut-o inten]ionat; adic`… dup` cum te-ai purtat \n ultima vreme… – Da, dar acum a fost altfel. – Cum altfel? – Am fost cuminte. Am venit lâng` ea, a[a cum mi-a spus [i apoi s-a lovit de bra]ul meu [i cerneala s-a v`rsat pe carte. A fost foarte furioas` pe mine; a spus c` sunt un monstru. A[a sunt, mami? – Sigur c` nu, draga mea. Domni[oara Lawson a spus asta pentru c` s-a enervat. Juliei \i displ`cea tot mai mult \ntreaga situa]ie. Poate c` Emma exagera, dar categoric, Sandra nu uitase ce spusese aceasta despre ea. Perspectiva era destul de

139

sumbr`, pentru c` nu se a[tepta ca Francis s`-l poat` face pe Robert s` se r`zgândeasc`. |ncerc` s` schimbe subiectul [i s-o fac` pe Emma s` uite. – Ce-ar fi s` mergem mâine \n ora[ [i s`-]i cump`r ni[te haine noi pentru iarn`? – Vei putea s` repari leag`nul, mami? – Cred c` da. – Ast`zi? \ntreb` ea, luminându-se imediat la fa]`. – Nu, nu ast`zi, scumpa mea. – Dar când? – Nu [tiu. |n câteva zile, poate. Ce spui, nu te tenteaz` ideea de-a merge \n ora[? – Crezi c` unchiul Robert va putea s`-l repare? Eu cred c` da, \[i continu` ea singurul gând ce-o preocupa. – Dac` trece pe aici. Acum, du-te [i spal`-te pe mâini [i pe fa]`. |n curând va fi ora prânzului. Dup`-amiaz`, Sandra ie[i s` se plimbe [i toat` lumea respir` u[urat`. Julie r`mase pu]in \n salon, apoi merse s-o caute pe Emma. Dar, camera acesteia era goal`. Pentru o clip`, Julie se temu ca Emma s` nu fi intrat \n camera Sandrei punând la cale cine [tie ce r`zbunare, dar n-o g`si nici acolo. Cobor\, sigur` c-o va g`si \n compania doamnei Hudson, dar n-o g`si nici acolo. – Poate e \n gr`din`, suger` doamna Hudson. – Da, nu m-am gândit la asta. – Merg [i eu cu dumneavoastr`. De[i abia trecuse de trei [i jum`tate, \ncepea s` se \ntunece [i era \ngrozitor de frig.

140

– Emma! Emma, scumpo, unde e[ti? – Tot n-a ap`rut? \ntreb` doamna Hudson, ajungând-o din urm`. – Nu. Stai… nu cumva… Dumnezeule! Nu-i acolo? Alerg` desperat` pe paji[te, unde frângiile rupte ale leag`nului se mi[cau \ncet \n aerul \nghe]at. Sub ele, Emma z`cea \ntr-o balt` de sânge ce \nc` mai curgea din rana de la cap. – Emma! Emma! ]ip` Julie hohotind de plâns, \ngenuchind lâng` copil, v`zând-o ca prin vis pe doamna Hudson aplecându-se [i luând pulsul feti]ei. A… a murit? – Nu, reu[i menajera s` \ngâne, dar a pierdut mult sânge. Merge]i [i chema]i repede ambulan]a. Julie alerg` spre cas` [i, ajuns` \n`untru telefon` s` cheme salvarea. Formase deja de dou` ori num`rul gre[it, când zgomotul unui motor de ma[in` o f`cu s` priveasc` pe fereastr`. Când \l z`ri pe Robert coborând, se repezi spre el, deschizând larg u[a. – Ce este? Pentru Dumnezeu, Julie, ce s-a \ntâmplat? \ntreb` el imediat, o singur` privire spre figura ei fiindu-i de ajuns ca s`-[i dea seama c` e vorba despre ceva extrem de grav. Când Julie reu[i cu greu s`-i explice cât de cât coerent, Robert merse chiar el [i examin` rana Emmei. – Cum s-a \ntâmplat a[a ceva? – B`nuiesc c` s-a urcat \n copac [i-a c`zut de pe creanga aceea, r`spunse doamna Hudson.

141

– Du-te, te rog [i adu o p`tur` \n care s-o \nf`[ur`m. O voi duce la spital chiar eu. Primind [i \ncuviin]area Juliei, doamna Hudson porni imediat. Julie se pr`bu[i din nou \n genunchi lâng` Emma, \ncercând s`-i \nc`lzeasc` una din mâinile care-i atârnau inerte. Sufocat` de lacrimi, era ea \ns`[i \n stare de [oc. – Lini[te[te-te, spuse Robert blând, ridicând-o [i punându-i pe umeri haina lui. A[a nu o aju]i cu nimic [i-]i faci r`u. Vrei s` vii la spital cu mine? – Sigur c` da. Oare… e bine s` fie mi[cat`? – Nu cred c` are vreo fractur` [i trebuie luat` din frigul [i umezeala de aici. – Crezi c`… se va face bine? – Sigur, sigur c` se va face bine, o asigur` el, de[i nervii \i erau \ncorda]i la maximum. Imediat ce doamna Hudson veni cu p`tura, Robert o \nf`[ur` pe Emma [i pornir` spre spital. Tot drumul fusese un co[mar pentru Julie care, ]inând-o pe Emma \n bra]e, \i tampona tot timpul rana. La spital, doctorii luar` feti]a imediat \n primire [i, dup` pu]in timp, \n pragul s`lii de a[teptare ap`ru o asistent` care ar`ta cam agitat`. – Doamn` Pemberton, sunte]i rugat` s` veni]i. Cu pa[i nesiguri, Julie intr` \n sala de consulta]ii unde Emma z`cea \nc` \n stare de incon[tien]`. – Ce s-a \ntâmplat? \ntreb` ea, privind când spre Emma, când spre doctor.

142

– Calma]i-v`, doamn` Pemberton. Nu este o situa]ie pe care s` nu o putem rezolva. Emma \[i va reveni, dar are nevoie de o transfuzie. Din p`cate, \ns`, grupa ei sangvin` este destul de rar` – AB negativ – a[a c` va trebui s` cerem de la un spital mai mare. – Robert are aceast` grup`! spuse Julie \nainte de a-[i da seama foarte bine ce face. – Robert? – Da… domnul Pemberton… cumnatul meu. – |ntr-adev`r? {i crede]i c` va accepta s` doneze? – Nu [tiu… poate… Regreta oarecum ce spusese, dar via]a Emmei era mai important` decât situa]ia jenant` creat`. – Roag`-l pe domnul Pemberton s` vin`, se adres` doctorul asistentei. Julie se apropie [i mai mult de targ`, privind \ndurerat` obrajii ca de cear` ai Emmei [i p`rul ei plin de sânge; era sigur` c` inten]ionase s` \ncerce s` repare singur` leag`nul. – Ah, domnule Pemberton! Tocmai i-am spus doamnei c` Emma are nevoie de o transfuzie, dar c`, având o grup` sangvin` foarte rar`, trebuie s` cerem sânge de la un alt spital. – |n]eleg… {i a]i cerut deja s` vi se aduc`? – Inten]ionam s` fac acest lucru, când doamna Pemberton mi-a spus c` [i dumneavoastr` ave]i aceea[i grup`.

143

Robert r`mase surprins; privi repede spre Julie, apoi spre copil, \ncercând s` dea un sens informa]iei primite. – Vre]i s` spune]i c` i-a[ putea dona eu sânge? – Da, domnule Pemberton. Dac` sunte]i de acord. – Sigur c` sunt de acord. S`-ncepem imediat. Julie \ncepu s` se clatine, abia reu[ind s` se prind` de sp`tarul unui scaun pentru a nu c`dea. – Aici nu pute]i face nimic, i se adres` asistenta conducând-o din nou \n sala de a[teptare. Veni]i cu mine. Doar nu vre]i s` fi]i incon[tient` când Emma \[i va reveni. I se p`ru c` trecuser` ore \n [ir pân` când aceea[i asistent` veni s-o anun]e c` feti]a era acum \n stare de con[tien]` [i s-o conduc` la salonul unde fusese dus`. |n ciuda bandajului care-i \nconjura capul, accentuându-i paloarea fe]ei, Emma ar`ta mult mai bine. – Mami… m` doare capul. – {tiu, scumpa mea. Ai c`zut, dar acum nu mai e[ti \n pericol. Te afli la spital [i toat` lumea s-a purtat frumos cu tine. – {tiu, mi-a spus unchiul Robert. |n \ngrijorarea ei, Julie nici nu-[i d`duse seama c` \n salon erau, de asemenea, doctorul [i asistenta, dar nu [i Robert. – Domnul Pemberton a ie[it cu pu]in timp \nainte de-a veni dumneavoastr`; s-a gândit c` prefera]i s` fi]i singur` cu Emma.

144

– Da… Scumpa mea, \n afar` de faptul c` te doare capul, cum te sim]i? – Cred c` bine, m` doare bra]ul [i m-am t`iat la picior. – Câteva r`ni u[oare, explic` asistenta venind lâng` Julie. Nimic \ngrozitor. Dac` rana de la cap se vindec` a[a cum ne a[tept`m, \n câteva zile poate merge acas`. – Câteva zile! Nu vreau s` r`mân singur` aici. – Nici nu vei r`mâne, draga mea. Pot r`mâne [i eu cu ea? – Eu [tiu… poate \n noaptea aceasta. Da, cred c` s-ar putea. M` duc s` fac preg`tirile necesare. – Ei, domni[oar`, spuse doctorul venind lâng` patul Emmei, sper c` de-acum \ncolo nu te vei mai urca \n copaci. – Am c`zut din copac? – Da, dar discut`m mai târziu despre asta. – Acum, e timpul s` mai dormi pu]in. S` nu ai nici o grij`; când te vei trezi, mami va fi lâng` tine, o lini[ti medicul, dup` care ie[i din salon \mpreun` cu Julie. – Unde e domnul Pemberton? – Cred c` e din nou \n sala de a[teptare. Deoarece r`mâne]i aici, ar fi bine s` discuta]i cu dumnealui. – Da… sigur, ezit` ea, de[i \[i d`dea seama c` era inevitabil. Julie intr` \n sala de a[teptare, iar Robert se ridic` imediat v`zând-o.

145

– I-au dat un sedativ, a[a c` va dormi. Medicul a spus c` pot r`mâne aici la noapte. Oare ai putea s` ne aduci de acas` câteva lucruri? Doamna Hudson le va preg`ti. – Sigur c` da. – Nu-i a[a c` deja e mult mai bine? – Incomparabil. – Datorit` ]ie, n-a trebuit s-a[tepte ca s` i se poat` face transfuzia. |]i sunt recunoasc`toare. – M` bucur c-am putut s-o ajut. Totu[i… a[ vrea s` te \ntreb ceva. Cum ai [tiut c` am aceea[i grup` sangvin` ca Emma? – Mi-a spus Michael. – Da, \n]eleg… Pentru numele lui Dumnezeu, Julie, de ce are Emma aceea[i grup` sanguin` ca mine [i nu ca Michael? E o grup` rar`! – De unde s` [tiu? Se-ntâmpl`… – Chiar se-ntâmpl`? O prinse de umeri, for]ând-o s`-l priveasc` \n ochi. Julie, vreau s` [tiu adev`rul. Emma este copilul meu?

146

Capitolul 11 Julie \l privi lung. Se temuse de aceast` clip` \nc` de când d`duse medicului, involuntar informa]ia despre grupa sangvin`, dar tot nu era preg`tit` s`-i fac` fa]`. – Nu cred c-ai dreptul s` pui o astfel de \ntrebare. – Dreptul? Sigur c-am tot dreptul. Trebuie s` [tiu dac` Emma e fiica mea. – Cum po]i pretinde a[a ceva, când ai plecat \n Venezuela f`r` s` te mai gânde[ti o clip` la mine! – Nu e adev`rat! protest` el, strângând-o de umeri cu putere. M-am gândit la tine \n fiecare clip`, dar tu te-ai c`s`torit cu Michael – n-ai mai a[teptat s` m` \ntorc, f`cându-m` s` te dispre]uiesc! Când am venit din Venezuela, te rog s` m` crezi c-a[ fi preferat s` nu te mai g`sesc \n via]`! – }i-am scris… te-am rugat s` te \ntorci. }i-am spus c` vroiam s` discut cu tine.

147

– F`r` s`-mi spui despre ce e vorba! |mi cereai pur [i simplu s` vin. Cum a[ fi putut r`spunde altfel? Doar nu se schimbase nimic. Am fost obligat s` merg la Guaba, s` g`sesc cauza exploziei. La ce altceva m` puteam a[tepta din partea ta decât la noi \nvinuiri sau la un ultimatum? Ah, Julie, n-ai s` [tii niciodat` ce-am sim]it \n seara aceea când ai plecat; n-ai s` [tii niciodat` ce durere cumplit` am sim]it când am venit acas` la tine [i mi-ai respins cererea \n c`s`torie! Te doream [i te iubeam atât de mult, \ncât nu [tiu cum de nu mi-am pierdut min]ile. – Este atât de mult de atunci… – Pentru mine, parc` s-ar fi \ntâmplat ieri. Nici nu-]i po]i imagina cât m-a chinuit gândul c`, dac` nu mi-a[ fi pierdut atunci controlul, dac` n-a[ fi fost atât de nes`buit, ai fi \n]eles exact ce \nsemna cererea mea \n c`s`torie: dorin]a de a te p`stra lâng` mine cu orice pre]. – Cum pot s` te cred? – Jur c` este purul adev`r. – Poate fi foarte bine o capcan` pe care mi-o \ntinzi pentru a m` determina s` m`rturisesc cine e tat`l Emmei, ca apoi s`-mi iei orice drept asupra ei. – Julie, gânde[te-te; Michael mi-a l`sat-o deja pe Emma \n grij`; deja am putere de decizie asupra ei. De ce-a f`cut Michael a[a ceva? – Nu [tiu; pur [i simplu nu [tiu. – Ba [tii, Julie. Cine ar fi fost mai \ndrept`]it decât mine? Ah, spune-mi, Julie! Spune-mi c`-i a[a!

148

– Foarte bine, Robert, strig` ea, privindu-l \nsp`imântat`; Emma e copilul t`u, dar nu vei putea dovedi niciodat` acest lucru! – A[adar, e adev`rat, vorbi Robert ca pentru sine, \nm`rmurit. Dumnezeule! {i… de ce-a[ vrea s-o dovedesc? – |nceteaz` cu jocul `sta. {tiu bine ce-nseamn` asta pentru tine. M` dispre]uiai [i \nainte, dar \mi dau seama cât trebuie s` m` dispre]uie[ti acum… Presupun c` nu m` considerai persoana potrivit` pentru a avea grij` de fiica ta. Robert schi]` o mi[care spre ea, apoi, r`zgândindu-se, p`r`si imediat \nc`perea, l`sând-o \ntr-o dezolare total`. *** Târziu \n aceea[i sear`, un sanitar aduse Juliei lucrurile pe care Robert i le transportase, a[a cum fusese rugat, iar a doua zi diminea]` doamna Hudson veni s-o vad` pe Emma, reu[ind s-o remonteze cu firea ei tonic`. – Nu [tiu \ns` ce s-a \ntâmplat cu dumneavoastr`, se adres` ea Juliei. Ar`ta]i \ngrozitor. – N-am dormit bine. – Dar nu-i numai asta. Doar nu crede]i c` m` pute]i p`c`li; sunte]i foarte \ngrijorat`… nu numai din cauza Emmei. Cât despre domnul Robert… Era extrem de sup`rat când a venit asear`. Chiar mi-a fost mil` de domni[oara Lawson.

149

– Domni[oara Lawson? – Da, da, Sandra Lawson; a plecat de la noi \n aceast` diminea]`. – Cum? Bine, dar de ce? – Din mai multe motive, cred. |n primul rând, \ns`, pentru c` Emma va merge la [coala din sat. – E-adev`rat? Mami, e-adev`rat? \ntreb` Emma entuziasmat`, de[i pân` atunci p`rea preocupat` de juc`riile aduse de doamna Hudson. – Dac` doamna Hudson spune a[a… Dar cum s-a \ntâmplat? – N-am vorbit cu domnul Robert, dar i-am auzit pe ei doi discutând \n salon [i mai târziu, domni[oara Lawson mi-a relatat \n câteva cuvinte… De[i cred totu[i c-a preferat s` ]in` mare parte a discu]iei lor sub t`cere. – N-a spus nimic de domnul Hillingdon? – Personal, nu l-am auzit. V-am spus c` era extrem de nervos. – Ei, cel pu]in am realizat ceva. – A[a cred [i eu. De fapt, sunt convins` c` individa aceasta nu i-a pl`cut niciodat` domnului Robert. |n plus, nici nu era indicat` s-aib` grij` de un copil sensibil. – Când voi putea s`-ncep [coala? – Calmeaz`-te, Emma, dac` nu vrei s` te doar` capul din nou. Probabil dup` Cr`ciun… – Super! Super! – Asta nu-nseamn` c` se va face \ntotdeauna cum vrei tu. De data aceasta, unchiul Robert… Nu mai putu

150

continua, prad` unei v`dite emo]ii [i doamna Hudson distrase aten]ia copilului pân` când \[i rec`p`t` st`pânirea de sine. Mai târziu, avur` un oaspete nea[teptat: Lucy Pemberton. – Scumpa mea, ce ]i-au f`cut? – Emma se simte mult mai bine, r`spunse Julie \n locul feti]ei care, din seara \n care \i fusese r`u \n apartamentul lui Robert, avea o oarecare re]inere fa]` de bunica ei. – Uite ce ]i-am adus pentru c-ai fost o feti]` atât de curajoas`. A[ vrea s` [tiu, continu` Lucy \ntorcându-se spre Julie, de ce nu mi s-a spus nimic asear`? – Am crezut c` Robert…. – Robert mi-a telefonat abia de diminea]`. Fire[te, era normal s` m-anun]i tu. – Te rog s` m` scuzi, dar n-a[ fi vrut s`-]i faci griji \n mod inutil. – Inutil? Julie, sunt bunica ei [i am dreptul s` [tiu când i se \ntâmpl` ceva grav. – |ntr-adev`r, Emma a c`zut r`u; a avut o ran` la cap [i câteva zgârieturi, dar acum a trecut. – A trecut? Doar [tii bine c` nu se fac transfuzii decât \n cazuri grave. {i ce s-ar fi \ntâmplat dac` n-ar fi avut sângele necesar! A[adar, Robert \i spusese despre transfuzie, dar exista [ansa s` nu-i fi spus c` el fusese donatorul. – Vreau ca Emma s` fie transferat` la o clinic` particular`. E de neconceput s` mai r`mân` aici.

151

– Te rog, nu vreau s` fie mutat` de aici. E aproape de Thorpe Hulme [i sper, de altfel, ca disear` s` poat` veni acas`. – Am s` discut cu Robert! N-o pot l`sa pe nepoata mea \ntr-un astfel de mediu deprimant. – Cum dore[ti, nu te pot opri. – Oare? Robert mi-a spus c-a hot`rât s-o concedieze pe domni[oara Lawson. {tii cumva de ce? – Emma va merge la [coala din sat. – O [coal` de sat! exclam` ea dezgustat`. S-a ajuns prea departe. Nu-l \n]eleg pe Robert. Asta este, categoric, opera ta. – Este bine ca Emma s` vin` \n contact cu al]i copii, \]i dai seama! – Of, Julie, \mi dau seama de multe lucruri… Te-a[ ruga \ns` s` nu-l mai faci pe Robert s` sufere de data aceasta. – Eu? S`-l fac pe Robert s` sufere? – Sunt o b`trân` naiv`, spuse Lucy, regretând acel moment de sl`biciune de care d`duse dovad`. M-a[teapt` Halbird – trebuie s` plec. La revedere. Spre sear`, Julie se-ntoarse acas`, \n Thorpe Hulme. Deodat`, o vaz` enorm` de trandafiri albi \i atrase aten]ia. – De unde sunt? o \ntreb` ea pe doamna Hudson. – Au sosit \n aceast` dup`-amiaz`. Sunt frumo[i, nu-i a[a? – Dar de la cine sunt? – Nu era nici o carte de vizit`. M-am gândit c` poate [ti]i…

152

– Nu, nu [tiu. Robert a dat vreun semn de via]` azi? – Nu, doamn`. – Poate c-a telefonat la spital. – Crede]i c` el a trimis trandafirii? – Nu, \n nici un caz. Eram doar curioas` dac-ai vorbit cu el azi. – Aha… Cum se simte Emma? – Acum dormea. Voi merge din nou la spital de diminea]`. – P`re]i obosit`, doamn`. De ce nu merge]i s` v` culca]i? – Nu, nu \nc`… Ai cumva idee unde s-a dus domni[oara Lawson? – Cred c` s-a \ntors la Londra; este posibil ca, mai \ntâi, s` fi trecut pe la domni[oara Hillingdon. S` v` preg`tesc ceva? Dac` mai continua]i a[a, o s` v`-mboln`vi]i [i dumneavoastr`. – Mul]umesc, doamn` Hudson. Nu vreau nimic. Zgomotul unei ma[ini oprite brusc \n fa]a casei o f`cu s` tresar`. – Nu sunt acas` pentru nimeni, spuse Julie [i-nchise cu grij` u[a salonului \n timp ce doamna Hudson merse s` deschid`. Se auzir` imediat pa[i [i Robert intr` \n salon f`r` s` mai a[tepte. Julie se duse cât mai departe de el, \n fa]a c`minului, a[teptând ca el s` deschid` discu]ia. – Dac` ai venit s-o vezi pe Emma, trebuie s`-]i spun c` \nc` n-am adus-o, \ncepu ea cu pruden]`, v`zându-l c` tace \n continuare.

153

– {tiu. Am fost la spital; speram s` te g`sesc acolo, ca s` te aduc acas`. Cum ai venit? Te-a adus Hillingdon? – Francis? Nu, de ce? – Spunea c` merge la spital s-o vad` pe Emma. Oricum, nu conteaz`. – Atunci, \nseamn` c` [tii c` Emma se simte mult mai bine. – Da, m-au l`sat s-o v`d. Dormea, dar respira lini[tit [i nu mai era atât de palid`. – Bine… – La naiba, nu m`-ntrebi de ce-am venit? – Poftim, te-ntreb… De ce ai venit? – Am venit s` te v`d, Julie, spuse el simplu, cu o figur` pe care i se citeau oboseala [i \ncordarea. – Da? De ce? Nu [tiu ce ne-am mai putea spune unul celuilalt. Poate doar ca s`-mi spui când s` m` a[tept la o confruntare cu mama ta când va afla c` Emma e fiica ta, de fapt. – Julie! |nceteaz` de a mai vorbi a[a. Nimeni nu va afla de la mine a[a ceva. – Cum s` te cred? – Pesemne c`-]i \nchipui c` sunt o brut`, dac` te a[tep]i s` fac public faptul c` fratele meu a hot`rât s` se considere tat`l copilului meu. Emma va r`mâne pentru toat` lumea fiica lui Michael; este minimum ce pot face pentru un om pe care l-am iubit [i l-am admirat. – Atunci…. De ce-ai ]inut atât de mult s` afli? De ce m-ai determinat s`-]i spun?

154

– Pentru c` sunt suficient de egoist ca s` vreau s` fiu sigur c` nu te-ai c`s`torit cu Michael pentru c` te-ai \ndr`gostit de el. – Michael a fost foarte bun cu mine, \ncepu Julie tremurând. Nu [tiu ce-a[ fi f`cut f`r` el. – De ce nu mi-ai spus mie? Julie, la mine trebuia s` vii, nu la Michael. – Cum puteam face asta? Nu erai aici, [i apoi cum era s`-]i spun, ca s` vii [i s` te c`s`tore[ti cu mine doar pentru c` eram \ns`rcinat`? Ce minunat ar fi fost… – Nu-n]elegi… Cât m-a[ fi bucurat s-aud aceste cuvinte de la tine… – De ce spui asta? Ui]i cum mi-ai r`spuns la scrisoare? – {tiu, [tiu… Eram sup`rat; \ncearc` s` m`-n]elegi… N-ai vrut s` ascul]i nimic din ce ]i-am spus; te-am implorat s` te c`s`tore[ti cu mine [i m-ai refuzat; n-ai vrut s` \n]elegi responsabilitatea mea \n cadrul proiectului de la Guaba. Cum puteam ghici despre ce era vorba \n scrisoarea aceea? Am rupt-o; nici n-am vrut s` r`spund. Apoi, m-am r`zgândit. – De ce? – Nu [tiu… Cred c` undeva, \n adâncul sufletului, refuzam s-accept c` totul se terminase \ntre noi; mai speram s` relu`m totul la \ntoarcerea mea din Venezuela. – |n nici un caz nu asta l`sa s` se-n]eleag` scrisoarea ta. – {tiu. |n]eleg c` te-am determinat s` cau]i ajutor \n alt` parte, dar, chiar trebuia s` te m`ri]i cu propriul meu frate?

155

– N-a fost deloc u[or s` iau aceast` hot`râre, crede-m`, dar eram singur` [i Michael a fost unica fiin]` care a dovedit \n]elegere [i bun`tate fa]` de mine. M-a rugat s`-]i scriu [i s`-]i spun adev`rul. {tia c`-]i vei asuma r`spunderea, dar nu te-am vrut \n astfel de condi]ii. Julie \ncerc` s` se-ndep`rteze de el, \ngrozit` la gândul c` nu-[i mai putea ascunde sentimentele, dar Robert o ajunse din urm` [i, prinzând-o ferm [i posesiv, o trase spre el. – Dumnezeule, Julie, nu m` alunga din nou! gemu el. – Chiar dac` e[ti tat`l Emmei, e[ti logodit cu Pamela Hillingdon [i n-ai nici un drept s` m` for]ezi s` facem dragoste, protest` ea, rezistând cu greu pl`cerii \nnebunitoare de a-l sim]i aproape. – Ba, am toate drepturile din lume. Te iubesc, Julie. N-am \ncetat nici o clip` s` te iubesc, chiar atunci când te-am urât [i, crede-m`, te-am urât din tot sufletul când am aflat c` te-ai c`s`torit cu Michael. {i tu m` iube[ti, nu \ncerca s` negi. – Nu neg acest lucru dar… nu voi fi niciodat`…. amanta ta! – Asta ]i-ai \nchipuit? – Ce altceva? Doar e[ti logodit cu Pamela. – La naiba cu Pamela! N-o iubesc [i nici n-am iubit-o vreodat`. De altfel, i-am [i spus asta de diminea]`. – I-ai spus asta? – Sigur c` da. Doar nu credeai c`, din clipa \n care am aflat c`… [i tu m-ai iubit \n tot acest timp, a[ mai fi putut suporta s`-mi \mpart via]a cu o alt` femeie. Ah, Julie,

156

dac-ai [ti cât m-a chinuit amintirea acelor… Buzele lui le c`utar` lacom pe ale ei, \n timp ce se redescopereau dup` agonia acelor ani de desp`r]ire. Trebuie s` te c`s`tore[ti cu mine, Julie! Promite-mi… altfel nu [tiu de ce-s \n stare! – Ah, Robert! M` c`s`toresc cu tine \n clipa \n care hotor`[ti dar, mai \ntâi, trebuie s`-mi cer [i eu iertare. Am f`cut o prostie acum [ase ani; [i eu am fost vinovat` \n egal` m`sur`. Apoi, când am fost \ns`rcinat`… am vrut copilul, \n]elegi? Vroiam copilul t`u. – Nu-mi vorbi a[a tocmai acum… Te doresc \ngrozitor, dar sunt hot`rât s` nu fac dragoste cu tine decât dup` c`s`torie… – {i… e adev`rat ce-ai spus \n leg`tur` cu Emma? – Categoric. Nu vom [ti adev`rul decât noi doi. – Dar mama ta? – I-am spus c` \ntre mine [i Pamela s-a terminat totul. Dac` a ghicit adev`rul, nu va spune niciodat` nimic – de asta po]i fi sigur`. Acum, spune-mi ceva: dac`… dac` n-a[ fi b`nuit eu, mi-ai fi spus vreodat`? – Ca s`-]i \nchipui c` \ncerc s` te despart de Pamela? – La naiba, doar ]i-ai dat seama dup` cele \ntâmplate sâmb`ta trecut` c` sentimentele mele fa]` de Pamela nu \nsemnau nimic fa]` de ceea ce sim]eam pentru tine. Din fericire, Sandra a t`iat leag`nul; e \ngrozitor c` spun acest lucru, dar dac` nu s-ar fi \ntâmplat accidentul Emmei, am fi continuat jocul acela prostesc luni de zile. – Te-ai fi c`s`torit cu Pamela \n prim`var`? – Crezi? Din clipa \n care ai coborât din avion, din clipa \n care am aflat c` Michael e mort, am [tiut c`, mai devreme sau mai târziu, \]i voi spune ce simt.

157

– Atunci când am ie[it cu Francis… ai fost atât de sup`rat… – Eram gelos! {i, dac-ai fi avut mai mult` \ncredere \n mine, ai fi \n]eles exact ce \nseamn` furia aceea egoist`. – Ah, Robert… Dar cum ai aflat de leag`n? – Doamna Hudson mi-a spus. – Ce noroc am avut c-ai venit atunci! Dar, chiar… de ce venise[i? – Veneam de la familia Hillingdon. Dup` prânz, Francis \ncercase s` m` conving` cât de fericit` ar fi fost Emma dac-ar fi mers la [coala din sat. – Eu… l-am rugat s` discute cu tine… – {tiu. M-am \nfuriat, mai ales c`, dup` cele \ntâmplate s`pt`mâna trecut`, m` gândeam s` propun asta chiar eu. – Adev`rat? Ah, dragul meu, m` bucur atât de mult… – Era clar c` Emma nu putea avea o reac]ie pozitiv` fa]` de o femeie ca Sandra Lawson. |n plus, \mi displ`cea faptul c` fusese adus` pe post de observator al purt`rii mele. Spune-mi, când te c`s`tore[ti cu mine? Trebuie neap`rat s` ne gr`bim. – Trandafirii albi! exclam` ea, \n]elegând deodat`. Tu mi i-ai trimis! – Cine altcineva? – Dup` cele \ntâmplate ieri sear` la spital, nu mi-a[ fi putut \nchipui niciodat` c`-mi vei trimite flori. – N-a[ fi vrut s` te las acolo, dar trebuia s` discut mai \ntâi cu Pamela \nainte de a veni la tine; trebuia s`-mi recap`t libertatea.

158

– Crezi c`… Michael a l`sat-o pe Emma \n grija ta \n speran]a unui deznod`mânt? – Posibil… foarte posibil… {tia c`, f`r` un motiv \ntemeiat, n-ai fi luat niciodat` leg`tura cu mine [i vroia s` fie sigur c` vei avea \ntotdeauna tot ce-]i trebuie. – Dar n-avea cum s` [tie c` tu… sau c` eu… – Oare? Probabil c` [i-a dat seama, venind atunci \n Anglia, când Emma n-avea decât doi sau trei ani, c` m` interesa via]a voastr` acolo mai mult decât ar fi fost normal. – Ah, Robert, sunt o femeie norocoas`. R`maser` câteva clipe t`cu]i, unul \n bra]ele celuilalt, apoi Robert o \ndep`rt` u[or. – Dac` nu plec chiar acum, voi face un lucru necugetat. Julie, te ador, dar trebuie s` fiu ra]ional. Acum, [tiind c` te vei c`s`tori cu mine, pot s` a[tept. – Bine. Când mai vii? – Mâine diminea]`, ca s` mergem la spital s`-i spunem [i Emmei. Crezi c` se va sup`ra? – {tii bine c` te ador`. – {i \ntr-o zi, când va fi suficient de mare s` \n]eleag`, \i vom spune adev`rul, [opti Robert s`rutând-o. Sigur c` va \n]elege… doar este fiica ta.

Sfâr[it

159