Gramatica Limbii Romane - Verbul

 

Gramatica limbii romane, verbul in limba romana: Verbul este o parte de vorbire flexibila: merg, mergi, mergeam, etc. Cele mai multe verbe exprima actiuni ale obiectelor: Ileana scrie. Calul fuge. Tractorul ară. Celalte verbe pot arata:     

stari ale obiectelor: Omul sta(sade) la umbra; In apropiere este (se afla, exista) un crang posesia unui obiect de catre alt obiect: Maria are o minge necesitatea  unui obiect sau a unei actiuni: Imi trebuie un caiet; Trebuie sa scriu posibilitatea de a face o actiune: Pot sa-l ridic; vointa sau dorinta unei persoane de a obtine un obiect sau de a face o actiune: Vreau

(doresc) o floare. Vreau (doresc) sa vizitez muzeul. Fiecare actiune, stare, etc are un nume care se exprima printr-o forma verbala nepersonala, numita infinitiv. Infinitivul se deosebeste de celelalte forme verbale prin terminatia vocalica si  prin prepozitia “a”: a lucr/a, a vede/ea, a pun/e, a priv/ priv/i,i, a cobor/ cobor/ii etc. Cand vrem sa numim un verb, ne folosim de forma infinitivului: “verbul a pune”. Verbul este

o parte de vorbire flexibilă care exprimă în general acțiuni ale  persoanelor/obiectelor (Mihai mănâncă. Ioana citește.). Celelalte verbe pot indica: stări ale obie ob iect ctel elor or (M (Maș așin inaa st stăă în par parca care re), ), pos poses esia ia un unui ui ob obie iect ct de căt către re al altt obi obiec ectt (V (Vas asil ilee ar aree o cart ca rte. e. Ca Cart rtea ea ar aree mu mult ltee pa pagi gini ni.) .),, ne nece cesi sita tate teaa ac acți țiun unil ilor or sa sauu a ob obie iect ctel elor or (T (Tre rebu buie ie să mănânc. Îmi trebuie o mașină.), posibilitatea de face anumite acțiuni (Pot să cânt la pian.), voin vo ința ța sa sauu do dori rinț nțaa un unei ei pe pers rsoa oane ne de a fa face ce o ac acți țiun unee (Vr (Vrea eauu să me merg rg la fi film lm.,., Do Dore resc sc o  prăjitură.). Atunci când se dorește numirea unui verb se folosește forma verbală, nepersonală a acelui verb, numită infinitiv. Prin urmare se spune verbul a fi, a mânca, a fi, a vedea, a merge etc. CUPRINS Clasificarea verbelor

După capacitatea verbului de a forma singur predicatul, verbele se împart în: verbe predicative –  au înțeles de sine stătător și verbe nepredicative – nu au înțeles de sine stătător. Verbele nepredicativ sunt de două feluri:verbe auxiliare și verbe copulative. În funcție de persoană verbele pot fi: verbe personale – prezintă forme pentru toate persoanele și verbe impersonale – acțiunea nu poate fi atribuită unei persoane. După relația verb – complement direct, verbele ve rbele pot fi: verbe tranzitive și verbe intranzitive. 

Expresii verbale impersonale

Conjugările verbelor

În funcție de sunetul sau grupul de sunete care alcătuiesc terminația verbului la infinitiv, verbele  pot fi: de conjugarea I, conjugarea a II-a, conjugarea a III-a, conjugarea a IV-a.

 

CON ONJJUG UGAR ARE EA I CO CON NJU JUG GAR AREA EA A II II-A CO CON NJU JUG GAR AREA EA A II III-A CON ONJJUG UGAR AREA EA A IV IV--A -a a mânca -ea a tăcea -e a face -i, -î  a citi a lucra  a ședea a crede a veni a alerga a vedea a duce a hotăr î   a cânta a plăcea a pune a cobor  î  ! ATENȚIE ! Următoarele verbe sunt de conjugarea I: a crea, a procrea, a recrea, a agrea, a veghea, a îngenunchea Flexiunea verbului

Verbul își schimbă form formaa în funcț funcție ie de următ următoarel oarelee catego categorii rii gramaticale: gramaticale: diateză, mod, timp,  persoană și număr. Categoriile gramaticale specifice verbului sunt: diateza, modul și timpul. timpul. În limba română verbul are trei diateze: activă, reflexivă și pasivă. Modurile Moduri le verbul verbului ui se împar împartt în moduri moduri perso personale nale (predic (predicative ative)) și neperso nepersonale nale (nepre (nepredicat dicative). ive). Cele personale își schimbă forma după persoane și sunt patru la număr: modul indicativ, modul conjunctiv, conjun ctiv, modul modul condiț condiționalional-optati optativ, v, modul imper imperativ. ativ. Moduri Modurile le imper impersonale sonale nu-și schim schimbă bă form fo rmaa du după pă pe pers rsoa oane ne și su sunt nt fo form rmat atee di din: n: mo modu dull in infi fini niti tiv, v, mo modu dull pa part rtic icip ipiu iu,, mo modu dull gerunziu, modul supin. Momentul în care se îndeplinește acțiunea este exprimat cu ajutorul timpurilor. Atunci când acțiunea se petrece în momentul vorbirii verbul este la timpul prezent. Când acțiunea se petrece înainte de momentul vorbirii, verbul este la timpul trecut. Atunci când acțiunea se petrece după momentul vorbirii, verbul este la timpul viitor. Funcțiile sintactice ale verbelor

 predicat, subiect, nume predicativ, atribut verbal, atribut adjectival, complement direct, complement indirect, complement circumstanțial de timp, complement circumstanțial de scop, complement circumstanțial de mod, complement circumstanțial de cauză 5 utilizări incorecte ale verbelor în limba română  

Gramatica limbii române este considerată una dintre cele mai dificile și stufoase limbi. Spre exemplu, verbul în limba română are patru conjugări, patru moduri personale și ale patru nepersonale, timpuri verbale pentru anumite moduri, categorii gramaticale etc. Chiar dacă nu cunoaștem toate regulile și toată teoria gramaticală, este de dorit sa începem să evităm următoarele 5 greșeli. 

Verbul a vrea sinonim cu a voi 

 

Cele două verbe similare, ce au sensul de a avea de gând, a intenționa sunt utilizate zilnic și destul de frecvent cu forma lor greșită, atunci când vine vorba de conjugarea lor la modul indicativ, timpul imperfect. Varianta corectă de conjugare este: A VOI

A VREA

Eu voiam

Eu vream

Tu voiai

Tu vreai

El/Ea voia

El/Ea vrea

 Noi voiam

Noi vream

Voi voiați

Voi vreați

Ei/Ele voiau

Ei/Ele vreau

  Formele incorecte, rezultate din contopirea celor două conjugări ale verbelor  Eu vroiam/tu vroiai/el/ea vroia/noi vroiam/voi vroiați/ ei/ele vroiau.   Formarea condiționalului-optativ, timpul prezent al verbelor a părea/a plăcea/a apărea. În limba română, condiționalului-optativ, timpul prezent se formeză după dup ă următoarea regulă 

Auxiliarele corespunzătoare fiecărei persoane: ( eu) aș, ( tu) ai, ( el/ea) ar, ( noi) am, ( voi) ați, ( ei, ele) ar + infinitivul verbului (fără particula a). Astfel, variantele corecte sunt: CORECT

INCORECT

Mi-ar părea

Mi-ar pare

 

Mi-ar plăcea

Mi-ar place

Ar apărea

Ar apare

  În aceeași categorie sunt și verbele : a scădea, a dispărea. Dilema infinitivului a știi  sau  sau a ști  Varianta corectă, care se găsește și în dicționar est estee a ști. Confuzia se creează cel mai probabil din cauza formei de prezent(indicativ), 

 persoana a-II-a, singular- tu știi. Verbul a crea Când vine vorba de verbul a crea, crea, remarcăm problema și la conjugare dar și la formarea substantivului. Astfel că substantivul creere nu este corect; forma corectă este  creare. În ceea ce privește conjugarea, confuzia apare din cauza faptului că verbul este considerat greșit un verb de grupa a-II-a, deși el se încadrează în categoria verbelor de grupa I, sufixul fiind „ a” , iar rădăcina „cre-”. Pentru a evita conjugarea incorectă, este recomandat să se utilizeze modelul de conjugare (modul indicativ, timpul prezent) al verbului a lucra, păstrând rădacina verbului și adăugând terminațiile specifice ( -ez, -ezi, -ează, -ăm, -ați, ează) 

A LUCRA

A CREA

Eu lucrez

Eu creez

Tu lucrezi

Tu creezi

El/Ea lucrează

El/Ea creează

 Noi lucrăm

Noi creăm

Voi lucrați

Voi creați

Ei/Ele lucrează

Ei/Ele creează

  

Verbul a merita

a merita nu este un verb reflexiv, pentru a putea fi utilizat astfel: Verbul Se  merită să…

 

Varianta corectă și unica acceptată este : Merită să…

conj njug ugar area ea a IV IV-a -a ca acoperi acoperi,, sufer suferii se sc scri riuu și se pr pron onun unță ță la in indi dica cati tivv **Verbele de co acoper,, sufer sufer,, acoper acoperee  prezent: (eu) acopăr, (eu) sufăr, (el, ei) acoperă, (el, ei) suferă  (  (nu nu acoper  sufere), iar la conjunctiv prezent: (el, ei) acopere, (el, ei) sufere . Unele verbe intrate recent în limba româna se scriu și se pronunță fără alternanța literelor din alfabet o – oa în conjugare: invoc – invocă, să invoce (nu nu  invoacă, să invoace), abrog – abrogă,  să abroge (nu abr abroagă oagă,, să abr abroag oagee). Se scrie și se pronunță însă: co covo vocc – co conv nvoac oacă, ă, să convoace, provoc – provoacă, să provoace.

Se pronunță cu accentul pe prima (litera din alfabet) silabă bàtem, bàteți, f àcem, f àceți, să bàtem,  să bàteți, să f àcem, să fàceți (nu se pronunță și nici nu se scrie bătém, bătéți, făcém, făcéți ). Verbul a scrie, fiind la conjugarea a III-a, se scrie și se pronunță la persoana I și a II-a plural a indicativului și conjunctivului prezent: scriem, scrieți, să scriem, să scrieți, iar la persoana a II-a  plural a imperativului: scrieți (  (nu nu scrim, scriți); de asemenea la infinitiv: a scrie (nu a scri). Formele de indicativ prezent pers. I sg. și I, a II-a, a III-a pl. ale verbului a fi se scriu: (eu, ei)  sunt, (noi) suntem, (voi) sunteți. Verbele de conjugarea a IV-a terminate la infinitiv în –î , ca hotăr hotărî, î, posom posomorî  orî , se scriu și se  pronunță la indicativ prezent: (eu,ei (eu,ei)) hotără hotărăsc sc (nu hotăresc), (tu) hotăr hotărăști ăști (nu hotărești), (el) hotărăște (nu nu  hotărește), iar la conjunctiv prezent: (el, ei) să hotărască (  (nu nu  să  să hotărească). Unele verbe ca apr aprind inde, e, ard arde, e, auz auzi, i, cădea cădea  etc. se scriu și se pronunță la persoana I sg. a indicativului prezent și la persoana a III-a sg. și pl. a conjunctivului prezent: aprind – să aprindă, ard – să ardă, aud – să audă, cad – să cadă etc. (nu (nu aprinz – să aprinză, arz – să arză, auz – să auză, caz – să cază etc.). Unele verbe ca rămâne, spune, ține se scriu și se pronunță la pers. I sg. a indicativului prezent și la pers. a III-a sg. și pl. a conjunctivului prezent: rămân – să rămână, spun – să spună, țin –   să țină (nu rămâi – să rămâie, spui spui – să spuie, țiu – să ție). Unele verbe ca pieri, sări se scriu și se pronunță la persoanele I și a II-a sg. ale indicativului  prezent și la persoana a III-a sg. și pl. a conjunctivului prezent:  pier – pieri – să piară, sar – sari  – să sară (nu nu  piei  piei – să pieie, sai/sări – să saie). Sunt la fel de corect formele verbului a vrea ca și cele ale verbului a voi (Vezi Dictionar –  Indexul de cuvinte). Sunt neliterare formele: a vroi, eu vroi / vroiesc, tu voiești, am vroit  etc.,   etc., ca și formele de imperfect vroiam, vroiai etc.

 

întrebuințează corect, ca imper impersonal sonal cu form formee numai pentru persoana a IIIIII-aa Verbul a trebui se întrebuințează sg.: ind. prez. trebuie (  (nu nu  trebuiește), imperf. trebuia, viit. va trebui, conj. să trebuiască (  (nu nu să trebuie); când nu este impersonal, ci se construiește cu subiect, are forme și pentru pers. a III-a  pl.: cărțile acestea îmi trebuiau  (trebuiră, trebuiseră, vor trebui), cărțile acestea ți-au trebuit . Imperfectul Imperfect ul verbelor de conjug conjugarea area a II-a II-a,, a IIIIII-aa și a IV-a (în  –i ), ), cu excepț excepția ia celor cu rădăci rădăcina na în –i , se scrie și se pronunță: tăceam – tăceai, duceam – duceai, primeam – primeai , iar verbelor  de conjugarea a IV-a în –î , la fel cu al verbelor de conjugarea I: hotăram, hotărai, hătărau etc. (nu hotărăream etc.). Imperfectul verbelor a căror rădăcină se termină în  –i  se   se scrie și se pronunță cu i : scriam,  suiam etc. Imperfect Imper fectul ul verbel verbelor or a da, a sta se sc scri riee și se pr pron onun unță ță dă dăde deam am – dă dăde deai ai,, st stăt ătea eam m –   stăteai (nu dedeam – dedeai, steteam – steteai ). Verbele la conjugarea a IV-a terminate în  –i  se scriu și se pronunță la persoana I a perfectului simplu (eu) sfârșii, venii, iar la persoana a III-a (el) sfârși, veni. Conjunctivu Conjun ctivull prezen prezentt al verbul verbului ui a avea se scrie și se pronunță la persoana a III-a sg. și pl.  să (nu nu  să  să aibe). Auxiliarul persoanei I sg. al modului condițional optativ se scrie aș (  (nu nu ași): eu aș citi. aibă

Imperativul negativ al verbelor a duce, a face, a zice  se scrie și se pronunță nu duce, nu face, nu  zice (nu nu  nu du, nu fă, nu zi), dar imperativul pozitiv este: du, fă, zi . Imperativul negativ al verbului a fi se scrie cu un singur i : nu fi supărat ; imperativul pozitiv se scrie cu doi i : fii atent. Se scrie și se pronunță la infinitiv: a cădea, a părea, a plăcea, a prevedea (nu a cade, a pare, a  place, a prevede), iar la viitor și condițional: va cădea – ar cădea etc. (nu (nu va cade – ar  cade etc.). Formelor tuturor verbelor de conjugarea a IV-a terminate la infinitiv în  –î  se scriu:  – fie cu litera î , dacă sunetul respectiv apare la finala cuvântului:     

la infinitiv prezent – a hotărî, la viitor – voi (vei, va, vom, veți, vor) hotărî , la condițional-optativ prezent  – aș (ai, ar, am ați, ar) hotărî , la imperativ negativ, persoana a II-a sg. – nu hotărî!, la perfect simplu persoana a III-a sg. – (el, ea) hotărî .

 – fie cu litera â, dacă sunetul respectiv apare în interiorul cuvântului:  

la indicativ prezent, persoanele I și a II-a pl . – noi hotărâm, voi hotărâți, la perfect compus – am (ai, a am, ați, au) hotărât  ho tărât ,

 





        

la perfectul simplu (cu excepția persoanei a III-a sg.) – eu hotărâi, tu hotărâși, noi hotărârăm, voi hotărârăți, ei/ele hotărâră, la mai mult ca perfect – eu hotărâsem, tu hotărâseși, el/ea hotărâse, noi hotărâserăm, voi hoterâserăți, ei/ele hotărâseră, la viitor anterior – voi fi (vei fi, va fi, vom fi, veți fi, vor fi) hotărât , la conjunctiv prezent, persoanele I și a II-a pl. – noi să hotărâm, voi să hotărâți , la conjunctiv perfect – eu (tu, el, ea, noi, voi, v oi, ei, ele) să fi hotărât , la condițional-optativ perfect – aș fi (ai fi, ar fi, am fi, ați vi, ar fi) fi) hotărât , la imperativ persoana a II-a pl . – (nu) hotărâți!, la infinitiv perfect – ar fi hotărât , la gerunziu – hotărând , la participiu – hotărât, hotărâtă, hotărâți, hotărâte, la supin – de/la/pentru hotărât.

Se sc scri rie, e, de as asem emen enea ea,, cu â, ger gerunz unziu iull fo form rmat at cu su sufi fixu xull –ând : cân cântân tând, d, avân având, d, făc făcând ând,, coborând etc.