Gottfredson Teoria Circumscrierii Si Compromisului

 

Career Choice and Development. Contributors: Duane Brown - author. Publisher: Jossey-Bass. Place of Publication: San Francisco. Publication Year: 2002.

Teorii ale dezvoltării şi postmoderne Teoria circumscrierii, compromisului şi autocreării (Linda S. Gottfredson)

Iniţial teoria lui Gottfredson punea accent pe explicarea diferenţelor de gen şi de clasă în dezvoltarea carierei, acordând o atenţie specială obstacolelor pe care indivizii le întâlnesc. Principala întrebare ridicată a fost: de ce copiii par să recreeze inegalităţile sociale ale predecesorilor lor cu mult înainte de a se confrunta ei înşişi cu orice obstacole în calea împlinirii aspiraţiilor lor? În elaborarea teoriei atenţia s-a mutat de la diferenţele intergrup la diferenţele din interiorul grupului : de ce indivizi din aceleaşi circumstanţe tind să aibă aspiraţii şi succes diferit în realizarea sinelui pe care o preferă. Dacă alte teorii s-au centrat pe dezvol dezvoltarea tarea carierei la adult adult,, teoria teoria circum circumscrier scrierii ii urmăreşte să expli explice ce care este originea intereselor, abilităţilor şi a altor determinanţi ai alegerii carierei? Cum pot ajuta aceste cunoştinţe pe consilieri şi pe clienţi în procesul de circumscriere şi compromis? Toate teoriile psihologice ale carierei accentuează importanţa potrivirii între persoană şi slujbă. Această teorie se referă la procesul prin care oamenii îşi circumscriu şi compromit în mod nenecesar opţiunile  pentru carieră, adesea sacrificându-şi împlinirea sinelui unic intern în scopul de a satisface aşteptările  pentru prestigiul şi sextipul serviciului. Teoria urmăreşte să ajute oamenii să prevină şi să se opună unor constrângeri nejustificate în dezvoltarea timpurie a carierei şi prin urmare să obţină cele mai bune   pot potri rivi viri ri cu ce ceea ea ce sunt sunt.. În ps psih ihol ologi ogiaa cari carier erei ei se po porne rneşt ştee de la pre presu supo pozi ziţi ţiaa că oa oame meni niii au caracteristici înnăscute care îi disting de alţii şi îi ajută să fie ceea ce sunt. În acest sens se vorbeşte despre „încercarea de a te găsi pe tine însuţi” sau despre faptul că „viaţa este o călătorie spre autodescoperire”. Dar când şi de unde germinează acest sine care poate fi descoperit? Suntem doar   produse ale acţiunii celorlalţi, de la părinţi la politicieni, care ne modelează într-un fel sau altul? Sau suntem apăruţi în lume deja unici, cu înclinaţii definitorii care ne orientează mai curând către anumite scopuri decât către altele? Conceptele majore ale teoriei Conceptul de sine

se referă la propria imagine despre sine atât public, cât şi privat. Acesta are mai

multee eleme mult elemente ntemai precum aparenţa, abilităţile, abilită ţile,decât personalitatea, personali tatea, genul,pot valori valorile le şi în societate. Unele elemente sunt centrale în simţul sinelui altele. Oamenii să nu fielocul capabili să-şi articuleze conceptul de sine sau să-şi construiască percepţii corecte despre sine, dar acţionează asupra lor şi le  protejează aşa cum sunt. Conceptul de sine este obiectul cogniţiei (mine) dar, de asemenea, reflectă  persoana ca actor (Eu). Oameni Oame niii au de asem asemene eneaa ima numitee stere stereotipur otipurii ocupaţ ocupaţional ionale, e, inclu incluzând zând imagini gini despre despre ocupaţi ocupaţiii numit  personalităţile oamenilor din acele ocupaţii, munca pe care o fac, vieţile pe care le duc, recompensele şi condiţiile de muncă, adecvarea acelor munci la diferite tipuri de oameni şi nivelul prestigiului. Aceste imagini comune sunt organizate într-o hartă cognitivă comună a ocupaţiilor. Adolescenţii şi adulţii disting ocupaţiile după câteva dimensiuni majore: masculinitate-feminitate, nivelul prestigiului ocupaţional (dezirabilitatea generală) şi domeniul muncii. Aceste distincţii pot fi reprezentate într-o hartă bidimensională (incluzând genul şi nivelul prestigiului). Diferenţele în trestigiul ocupaţiilor  oglindesc oglin desc diferenţ diferenţee privind complexi complexitatea tatea intelectual intelectualăă a muncii (Gott (Gottfredso fredson, n, 1997). Ocupaţii Ocupaţiile le 1

 

oglindesc oglind esc şi tip tipuri urile le stabil stabilite ite de Hol Hollan landd (realis (realist,t, inv invest estiga igati tiv, v, artist artistic, ic, soc social ial,, ant antrepr repreno enoria rial,l, convenţional). Copiii au o abilitate deosebită de a construi hărţi sociale comune, demonstrând o „remarcabilă capacitatea de a percepe, de a-şi reaminti, de a acumula şi de a organiza informaţie socială concretă” (Cairns & Cairns, 1988, p. 198) . În prima parte a vieţii, hărţile lor sunt primitive, dar odată cu maturizarea cognitivă, ei ajung să perceapă harta ocupaţională a ordinii sociale la fel ca adulţii. Întreaga mapă este probabil comună tuturor grupurilor în ţările dezvoltate (for example, see Treiman, 1977, for  an international occupational prestige scale) când ordinea socială diferă, vor fi diferite şi percepţiile oamenilor asupra ei. Indivizii identifică ocupaţiile pe care le preferă cel mai mult prin evaluarea compatibilităţii diferitelor  ocupaţi ocup aţiii cu ima imagin ginile ile lor despre despre sin sine. e. Compat Compatibi ibilit litate ateaa îns înseam eamnă nă congruen congruenţă ţă sau pot potriv rivire ire între între  persoană şi mediu. Cu cât compatibilitatea percepută va fi mai mare, cu atât mai puternică va fi  preferinţa. Foarte rar indivizii pot descoperi compatibilitatea cu toate elementele sinelui. Ocupaţiile care intră în conflict cu elementele nucleu ale conceptului de sine vor fi cel mai puternic respinse. Teoria postulează că: (1) prezentările publice ale masculinităţii şi feminităţii vor fi cel mai bine   păstrate, (2) apărarea poziţiei sociale printre colegi va fi importantă, dar mai puţin, (3) asigurarea împlinirii preferinţelor pentru activitate şi nevoilor personalităţii prin ocupaţia profesională va fi cel mai puţin importantă. Ocupaţiile preferate ale cuiva nu sunt în mod necesar realiste sau disponibile. Pot apărea multe obstacole în calea practicării lor. Pentru aceasta indivizii trebuie să evalueze accesibilitatea ocupaţiilor  când aleg ce alternative vocaţionale să urmeze. vorbesc esc psihol psihologi ogiii voc vocaţi aţional onalee rep reprezi rezintă ntă prod produsul usul con conjug jugat at ale   Aspiraţiile Aspiraţiile ocupaţionale ocupaţionale de care vorb evaluărilor  compatibilităţii şi accesibilităţii .  Aspiraţiile sunt numite expectaţii sau aspiraţii realiste când acestea sunt temperate prin cunoaşterea obstacolelor şi oportunităţilor. Sunt numite aspiraţii idealiste când nu are loc modelarea anterioară.   Spaţiul social  se referă la aria alternativelor în harta cognitivă a ocupaţiilor pe care persoana le consideră acceptabile, deşi persoana poate să prefere mai mult pe unele decât pe altele. Această zonă de alternative acceptabile poate fi mai mare sau mai mică, dar reflectă viziunea personală a locului unde ea se potriveşte potriveşte cel m mai ai bine îînn societate. Circumscrierea aspiraţiilor în funcţie de percepţii (Gottfredson, 1981) pentru un băiat cu inteligenţă medie din clasa mijlocie.

2

 

O aspiraţie ocupaţională este doar o alternativă în cadrul acestui spaţiu, pe care individul o exprimă la un moment dat şi care se poate schimba repede pe măsură ce individul îşi adaptează percepţiile compatibilităţii şi acccesibilităţii. Aspiraţiile sunt doar indicatori schimbători şi supuşi erorilor ai centrului unei arii de posibile nişe ocupaţionale pe care individul doreşte să le ia în considerare. Teoria cere să se măsoare mai curând ariile decât simplele puncte ale preferinţei. Circum Cir cumscr scrier ierea ea este este procesu procesul pri prinn care ti tineri neriii îşi îng îngust usteaz ează ă ace acest st terito ter itoriu riu.alternative . Ei elimin elimină ă prog progres resiv iv alternativele inacceptabile în lscopul de a decupa un spaţiu social (zona lor de acceptabile) din întreaga ofertă a culturii. Alegerea unei ocupaţii speciale este doar sfârşitul unui lung proces de constrângere de care car e tinerii sunt mai mult sau mai puţin co conştienţi. nştienţi. Compromisul este proces Compromisul procesul ul prin care tinerii încep să abandoneze cele mai preferate alternati alternative ve pentru unele mai puţin compatibile pe care le percep mai accesibile. La un moment dat indivizii descoperă că sunt incapabili să implementeze alegerile cele mai preferate. Într-un sens ei trebuie să se opună  procesului de alegere şi să reconsidere alternativele mai puţin preferate, poate pe unele pe care mai devre devreme me le le-au -au co cons nsid idera eratt ca inac inacce cept ptabi abile le.. Co Comp mprom romis isul ul po poat atee av avea ea loc loc fie fie pri prinn an anti tici cipa parea rea obstac obs tacole olelor lor ext externe erne (compro (compromis misul ul antici anticipat pator), or), fie pri prinn întâln întâlnirea irea ace acesto storr bari bariere ere (comprom (compromisu isull experienţial). Procesul de circumscriere

Circumscrierea aspiraţiilor în prima parte a vieţii poate fi descrisă printr-o serie de principii care se manifestă în patru stadii de dezvoltare. Întregul proces este condiţionat de dezvoltarea cognitivă. Cunoaşterea limitelor procesării umane a informaţiilor este esenţială în înţelegerea dezvoltării carierei. O dată cu înaintarea în vârstă diferenţele individuale privind abilitatea cognitivă generală (inteligenţa) devinn sub devi subapre aprecia ciate. te. Dezvolt Dezvoltarea area asp aspira iraţii ţiilor lor ocu ocupaţ paţion ionale ale are loc pri prinn evaluare evaluareaa pot potriv riviri iriii din dintre tre imaginea sinelui şi reprezentarea asupra ocupaţiilor. Copilul are imagini primitive despre sine şi lumea din jurul său. Totuşi el începe să construiască concluzii despre tipul de muncă pe care ar putea să o facă şi tipul de muncă pe care n-ar putea să o facă. Aceste concluzii pot avea consecinţe pe termen lung deoarecee ele îl determ deoarec determină ină să se îndrepte către considerarea progresi progresivă vă a unor sectoare ocupaţio ocupaţionale nale de care sunt în mod vag conştienţi. Tinerii îşi circumscriu opţiunile înainte de a le înţelege deplin. Delimitarea conceptului de sine şi a spaţiului social (zona alternativelor acceptabile) are loc după următoarele cinci principii: 3

 

1. creşte creşterea rea capacităţii capacităţii de ab abstract stractizare. izare. O dat datăă cu vârsta cop copilul ilul devi devine ne mai capab capabil il să perce perceapă apă şi să organizeze complex, să abstractizeze informaţia despre sine şi lumea sa. El progresează de la gândirea magică şi intuitivă la recunoaşterea unor elemente concrete ale lumii (diferenţele de gen în ves vesti timen mentaţ taţie, ie, uni unifor formel melee uno unorr prof profesi esii) i) şi apoi să înţele înţeleagă agă lucruri lucruri mai abs abstra tracte cte (trăsături (trăsă turi de persona personalita litate, te, valori). valori). Copii Copiiii progresează progresează difer diferit it sub aspect aspectul ul înţel înţelegerii egerii lumii din cauza diferenţelor de aptitudini intelectuale. În adolescenţa timpurie, unii tineri vor funcţiona mental ca nişte studenţi, iar alţii ca nişte elevi de clasa a IV-a. 2. dezv dezvolt oltarea area inter interact activă ivă a sin sinelu eluii şi aspir aspiraţi aţiilo ilor. r. Con Concep ceptul tul de sin sinee şi aspir aspiraţi aţiile ile vocaţ vocaţion ionale ale se dezvoltă în tandem, influenţându-se reciproc pe măsură că se dezvoltă şi una şi alta. Imaginea de sine reflectă efortul de implementare dar şi de ameliorare a conceptului de sine. Preferinţele ocupa ocu paţi ţion onal alee sunt sunt foart foartee st strâ râns ns lega legate te de conce concept ptul ul de sine sine pe pent ntru ru indi indivi vizi ziii su sunt nt fo foar arte te  preocupaţi de locul lor în viaţa socială, iar ocupaţiile sunt un reper major al prezentării sinelui în societate. 3. suprapu suprapunerea nerea dint dintre re difere diferenţiere nţiere şi integ integrare. rare. Copil Copilul ul percepe şi integrea integrează ză treptat informaţie informaţie din ce în ce mai complexă despre sine şi ocupaţii. Treptat, face distincţii din ce în ce mai complexe între indivizi (clasa socială, de exemplu), în timp ce încă încorporează în conceptul de sine elemente concrete (rolurile de gen). Invers, ei pot încă încorpora noţiuni despre statutul social în conceptul de sine când încep să înţeleagă distincţii mai abstracte, precum cele referitoare la temperament şi valori. Ei încep să conştientizeze noi idei înainte de a termina să acţioneze asupra primelor. 4. elimin eliminare areaa progresi progresivă vă a opţiun opţiunilo ilor. r. Pe măsură ce tin tineri eriii înc încorpo orporeaz reazăă ele element mentee mai abst abstract ractee (genul, clasa socială etc.) în imaginea de sine, conceptul de sine devine mai complex şi mai clar  conturat.t. În acela contura acelaşi şi timp ei decid să exclud excludăă o arie largă de opţiun opţiunii ocupaţional ocupaţionalee incom incompatibi patibile le (nu se potrivesc cu genul, sunt prea dificile, sau sunt de un nivel prea scăzut). Această îngustare a opţiunilor este ireversibilă, deoarece opţiunile respinse sunt rareori reconsiderate spontan. Oamenii reconsideră opţiunile pe care le-au exclus anterior ca inacceptabile ca potrivire de gen sau prestigiu numai când sunt în situaţia de a avea noi experienţe formative sau de a suporta schimbări consistente, notabile în mediul lor social. De exemplu, un profesor poate încuraja un copil din clasa de mijloc să ia în considerare o ocupaţie despre care acesta din urmă considera că-l depăşeşte. 5. a lua drept bu bunn şi a pierde di dinn vedere. Pro Procesul cesul con conjugat jugat al cconstru onstruirii irii si sinelui nelui şşii al circu circumscri mscrierii erii alegerilor vocaţionale este atât de fundamental, gradual şi luat drept bun, încât de obicei, oamenii nu pot să-l perceapă sau să-l descrie în mod spontan, în ciuda faptului că acesta are un efect continuu şi profund credinţelor lor.ceUn stimul  precum schimbarea şcolii asupra şi a colegilor pare şi în comportamentelor general necesar ceea a fost luatextern drept puternic, bun.

Stadiile circumscrierii

Dezvoltarea imaginilor de sine şi a aspiraţiilor ocupaţionale poate fi segmentată în patru stadii cu nivele din ce în ce mai mari de dezvoltare mentală generală şi integrare personală. Fiecare stadiul conduce către următorul îngustând spaţiul social potenţial potenţial din ansamblul posibil posibilităţi ităţilor lor exist existente ente în cultu cultură, ră, pe măsură ce tinerii încep să înţeleagă aspecte mai complexe despre sine şi ocupaţii. Fiecare nou pas în integrarea psihologică este şi un pas în crearea sinelui public, adică în integrarea sinelui în societate şi invers. Delimitarea ca vârstă poate varia destul de mult pentru că există variabilitate mare privind concordanţa între vârsta biologică şi vârsta mentală. 4

 

 Stadiul 1: orientarea către mărime şi putere  (3-5 ani). Progresând de la gândirea magică la cea

intuitivă, copiii preşcolari încep să achiziţioneze constanţa obiectului (ei ştiu că oamenii nu pot să-şi schimbe schim be genul schimbâ schimbându-şi ndu-şi aparenţa exterioa exterioară). ră). Ei încep să clasi clasifice fice oamenii în moduri modurile le cele mai simple ca mari, puternici sau mici, slabi. Încep să recunoască ocupaţiile ca roluri ale adulţilor, şi nu mai spun că atunci când cresc le-ar place să fie asemeni unor animale (iepuraşi), asemeni unor personaje fantastice (prinţese), sau obiecte fără viaţă (pietre). În acest stadiu, copiii nu au concepţii coerente şi stabile despre rolurile de gen sau conceptul abstract de bărbat sau femeie, dar pun bazele unor astfel de concepte percepând diferenţe concrete, observabile de gen (legate şi de înfăţişare şi de comportament),  preferă  prefe ră să se joace cu colegi de acela acelaşi şi gen, se orientea orientează ză către adulţi de acelaşi gen, preferă activităţ activităţii inclusiv profesionale specifice aceluiaşi gen. Principala achiziţie în acest stadiu este de a recunoaşte că există o lume a adulţilor şi că a avea o muncă profesională este o parte a acestei lumi.  Stadiul 2: orientarea către roluri de gen (6-8 ani). În această perioadă se progresează către gândirea în

termeni concreţi şi realizarea unor distincţii simple. Copiii gândesc dihotomic şi tind să ierarhizeze simplu orice, ca fiind bun sau rău. Ei au început să înţeleagă conceptul de roluri de gen, dar se focalizează pe aspectele cele mai vizibile ale acestora, precum activităţile observabile şi hainele. Fiind în mod particular rigizi şi moralişti, tratează adesea aderenţa la roluri de gen ca un imperativ moral. Aspiraţiile vocaţionale reflectă o preocupare de a face ceea ce este adecvat pentru propriul gen. Şi  băieţii şi fetele cred că propriul gen este superior. Predomină preferinţele ocupaţionale pentru activităţi specifice propriului gen, se conştientizează că adulţii au activităţi diferite în funcţie de gen şi se resping activ comportamentele specifice sexului opus. Copiii încep acum să construiască graniţele tipului de gen tolerabil. Nu manifestă preocupare pentru prestigiul ocupaţional şi manifestă doar o „preconştiinţă” a distincţiei dintre clasele sociale. Ei vorbesc despre statutul social, dar nu fac distincţia între bogat şi sărac, curat şi murdar, el şi altul, toate acestea fiind incluse într-o singură dihotomie, între bun şi rău. Fetele exprimă preferinţe sociale mai puţine, dar cu un statut mai înalt decât băieţii, dar aceasta este rezultatul observării unor aspecte vizibile ale ocupaţiilor specifice aceluiaşi sex: echipamentul (şofer de camion), activitate fizică (atlet), uniforme (poliţist, asistentă), sau contactul personal (profesor). În acest stadiu, copiii elimină o parte din ocupaţii posibile, pe cele care se potrivesc celuilalt gen. Ei pot conştientiza din ce în ce mai mult alte distincţii sociale, dar natura şi relevanţa acestor distincţii încă nu este clară pentru ei.  Stadi  St adiul ul 3: Orient Orientarea area către către valori valorizare zare socială socială  (9-13 ani). Acum tinerii devin foarte sensibili la

evaluarea nu socială, vine din partea sau a– statut societăţii în La general. se raportează doar laindiferent distincţia dacă masculin-feminin, ci şicolegilor la statut înalt scăzut. vârsta Acum de 9 ani, copiii devin judecători duri ai ocupaţiilor cu statut scăzut şi le elimină dintre preferinţele lor. Ei încep să recunoască simbolurile mai concrete ale claselor sociale (haine, civilizarea comportamentului, obiecte aduse în şcoală). La vârsta de 13 ani, majoritatea ierarhizează ocupaţiile după prestigiu la fel ca adulţii şi înţeleg legătura strânsă dintre venit, ocupaţie şi educaţie. A devenit clar pentru ei că există o ierarhie ocupaţională, care afectează modul în care trăiesc oamenii şi sunt priviţi de alţii. Ei şi adulţii import imp ortanţ anţii din vie vieţi ţile le lor şişi-au au format format perc percepţ epţiil iilee des despre pre niv nivelu elull de abili abilitat tatee (in (intel teligen igenţa) ţa) pri prinn comparaţie cu cel al colegilor şi în consecinţă, despre competitivitatea pentru ocupaţii mai dificile şi mai dezirabile. Adolescenţii au învăţat care ocupaţii ar fi respinse de familiile şi de comunităţile lor ca inacceptabil de scăzute ca poziţie socială. Ai încep să-şi stabilească pragul minim şi pragul maxim  pentru realizările lor. Pe măsură ocupaţionale ce încorporează despre cu clasa socială şi inteligenţăelemente în conceptul de sine, alternative careconsideraţii par inconsistente acele nou recunoscute ale sinelui. În resping special resping opţiunile care au un nivel de prestigiu inacceptabil de scăzut în grupul social de referinţă şi 5

 

stabilesc astfel tolerable-level boundary limitele nivelului tolerabil, mai jos de care ei nu vor merge în mod voluntar. De asemenea, ignoră opţiunile care par prea dificil de obţinut cu un efort rezonabil, sau cele care prezintă un risc de eşec prea mare. Şcolile au mare impact astăzi asupra percepţiei tinerilor  asupra dificultăţii profesiunilor, deoarece ele evidenţiază clar diferenţele ca nivel de inteligenţă între copii şi prin urmare planurile lor de a se ridica social printr-o educaţie superioară. Astfel de percepţii îl determină pe copil să-şi stabilească nu nivel tolerabil al efortului ( tolerableeffort boundary) peste care nu vor trece, decât dacă se schimbă concepţia sa despre propria inteligenţă şi competenţă. Profesorii, părinţii şi ceilalţi îi încurajează pe tinerii strălucitori să ţintească în educaţie şi profesie mai sus faţă de ceilalţi colegi din acelaşi mediu socioeconomic. La fel, tinerii din clasele sociale mai înalte (mai bogate, cu o mai bună educaţie) au expectaţii ocupaţionale mai înalte şi trebuie să dobândească un nivel ocupaţional minim mai înalte pentru a evita să fie consideraţi ca având eşec în propriul grup social. Atât apartenenţa la o clasă socială înaltă, cât şi faptul de a avea un nivel de inteligenţă înalt creşte aspiraţiile – în primul caz prin creşterea nivelului pragului ocupaţional minim acceptabil, iar în al doilea caz prin creşterea pragului superior care este posibil. În consecinţă, apartenenţa la o clasă socială „inferioară” şi un nivel de inteligenţă redus contribuie la scăderea aspiraţiilor, prin scăderea pragului acceptabilului şi posibilului. Aceste zone de alternative acceptabile pot varia ca mărime, locaţie, claritate între indivizi şi de-a lungul timpului. De exemplu, un copil cu un nivel de inteligenţă scăzut, dintr-o familie cu statut înalt este  posibil să perceapă mai puţine alternative acceptabile decât un copil cu o inteligenţă superioară, dintr-o familie cu statut scăzut. Plafonul superior şi inferior al aspiraţiilor sunt mult mai apropiate în primul caz decât în al doilea.  Nu toate alternativele acceptabile sunt la fel de preferate, există grade de preferinţă în cadrul acestei zone. O tânără poate prefera un job neutru ca gen, mediu ca nivel de prestigiu, dar ea poate găsi şi alte   posibilităţi oarecum atractive. Atractivitatea scade treptat pe măsura scăderii prestigiului, creşterii dificultăţii intelectuale şi creşterii stereotipurilor de gen. În primii zace ani, tinerii acceptă identităţi sociale largi. Deşi pot fi indecişi cu privire la profesia  preferată, ei şi-au dezvoltat concepţii ferme cu privire la locul lor în ordinea socială largă şi şi-au restrâns opţiunile vocaţionale în consecinţă. Adolescenţii îşi vor intensifica explorarea alternativelor  specifice dar numai în cadrul ariei restrânse pe care şi-au delimitat-o.  Stadiul 4: Orientarea către sinele unic, intern  (după 14 ani). Adolescenţii îşi acceptă mai mult sau mai

 puţin locul dorit în societate. Majoritatea sunt puternic preocupaţi de atractivitatea lor pentru sexul opus, ceea ce întăreşte aderenţa lor la stereotipurile de gen şi statut. Pentru mulţi, problema se leagă de cine sunt ei ca indivizi. Adoelscenţii trebuie să devină mai capabili să înţeleagă şi să integreze informaţie abstractă şi complexă. Orientarea spre scopuri definite predominant intern şi după concepte de sine fundamen fundamentate tate intern (de exempl exemplu, u, persona personalita litatea), tea), încep să const construiasc ruiascăă un simţ al sinelui mai  personal. Focalizarea pe asemănările externe cu ceilalţi devine modelată de o preocupare crescândă  pentru propriile atribute unice. Încercarea nereflectată de a „se potrivi” în grupul social adecvat devine o căutare mai nuanţată a unei serii de activităţi şi relaţii interpersonale mai compatibile cu persoana sa. Caracteristicile abstracte sunt mai puţin observabile direct, de aceea adolescenţii încearcă, adesea nesiguri şi cu teamă, să precizeze care sunt cu adevărat interesele, abilităţile, trăsăturile de personalitate şi valorile lor personale. De fapt multe dintre interese şi valori pot rămâne neformate. Indivizii pot căuta adesea experienţe în noi activităţi, în noi contexte nefamiliare, în scopul de a-şi diagnostica şi dezvolta punctele tari şi punctele slabe, ceea ce le place şi ceea ce nu le place şi atitudinea faţă de viaţă. Puţini ne cunoaştem limitele abilităţilor sau curajului până când nu le testăm. Mulţi trecem prin 6

 

schimbări majore de planuri până să ne croim câmpul actual al experienţei profesionale. Aceasta este o  perioadă în care se învaţă mai mult despre propriul profil, în special în măsura în care afectează sinele  public, adică reprezentarea publică despre ceea ce putem şi vrem să fim. Explorarea ocupaţională este limitată la zona alternativelor acceptabile circumscrise în stadiile mai timpurii. Aceasta se focalizează acum în special pe domeniile de muncă în interiorul acelui spaţiu care  pare cel mai congruent cu cel mai intern, unic sentiment al sinelui pe care individul îl proiectează şi doreşte să îl implementeze. Adolescenţii încep să contemple preferinţele ocupaţionale în planul unui cadru de viaţă mai larg – al obligaţiilor profesionale, precum şi al împlinirii personale – dacă îşi vor   putea întreţine bine viitoarea familie. În timp ce primel primelee trei stadii sunt orient orientate ate către respin respingerea gerea alternati alternativelor velor ianccepta iancceptabile, bile, acest stadiu este alocat identificării alegerilor acceptabile cele mai preferate şi cele mai accesibile. Gradele de  preferinţă se schimbă pe măsură ce tinerii află mai multe despre ei şi reflectează mai mult asupra  propriei personalităţi, a propriilor valori, a aptitudinilor lor speciale şi nevoilor familiale. Un tânăr   poate constata după ce s-a implicat într-o activitate voluntară că este mai atras de domeniul artistic decât de activitatea de funcţionar sau antreprenorială de care se credea atras anterior. Gradele de preferinţă se schimbă şi în funcţie de considerarea obstacolelor şi oportunităţilor probabile în implementarea diferitelor alegeri. S-ar putea ca tânărul să-şi reconsidere preferinţa pentru domeniul artistic după ce va afla despre competiţia mare pe un număr mic de posturi în acest domeniu. Stadiul 4 iniţiază procesul de compromis. Compromisul aspiraţiilor

Dacă circumscrierea este procesul respingerii alternativelor care par inacceptabile, compromisul este  procesul prin care se abandonează cele mai preferate alternative, este adaptarea aspiraţiilor pentru a se acomoda la realitatea externă. Comprom Comp romis isul ul an anti tici cipa pato torr are loc loc când când oame oameni niii înce începp să-ş să-şii mode modere reze ze sp spera eranţ nţel elee (eval (evaluă uări ri ale ale compatibilităţii) în funcţie de percepţiile realităţii (evaluări ale accesibilităţii). Treptat, aspiraţiile pe care le exprimă se vor îndepărta de ideal şi se vor orienta către expectanţe. Compromisul experienţial are loc când indivizii întâlnesc un obstacol în implementarea celor mai preferate alegeri (existenţa la nivel local a unei instituţiifamiliale). educaţionale potrivite, sau a locurilor de muncă, practicile de angajare discriminative, obligaţiile Nu toate combinaţiile sex-tip, prestigiu şi interes vocaţional sunt disponibile pe piaţa muncii. Mai multe locuri de muncă cu prestigiu înalt sunt predominant masculine decât feminine. Unele combinaţii nu există. De exemplu, muncă investigativă de nivel inferior. Aceste constrângeri constr ângeri externe constrân constrângg ipotetic ipotetic pe orice într-o oarecare măsură. Puţini sunt cei care au aleger alegerii nerestricţionate.  Percepţiile accesibilităţii 

Aspiraţiile vocaţionale sunt o funcţie a evaluărilor persoanelor a ceea ce este compatibil şi accesibil. Imaginea accesibilităţii unei profesii depinde de informaţia la care este expus individul şi de informaţia  pe care o caută el însuşi. Căutarea şi monitorizarea informaţiei cere timp şi efort. Acumularea de informaţie şi influenţa acesteia asupra imaginii accesibilităţii unei ocupaţii se supune la trei principii: 7

 

1. Atenţ Atenţia ia selectivă. selectivă. În mod norma normall oamenii ajung ajung la inform informaţii aţii des despre pre accesi accesibilit bilitatea atea ocupaţ ocupaţiilo iilor  r   pe care le consideră mai potrivite pentru ei şi pentru alternativele în interiorul spaţiului lor  social perceput. Cu cât este mai preferată o ocupaţie, cu atât este mai probabil ca persoana să ajungă la informaţie despre ea. 2. nevoia de a im impleme plementa nta ca impul impulss către acţ acţiune. iune. Oame Oamenii nii aju ajung ng la infor informaţi maţiee în princi principal pal când trebuie să înceapă să implementeze o aspiraţie ocupaţională. Cu cât este mai apropiat momentul implementării (se apropie absolvirea) sau momentul unui angajament mai serios (alegerea unui serviciu sau a unei facultăţi) cu atât devin mai realiste aspiraţiile idealiste. 3. căutare căutareaa uşoară şi în prox proximit imitate. ate. Oamen Oamenii ii caută act activ iv inform informaţie aţie şi orie orientare ntare în prin principal cipal de la surse conveniente şi de încredere. Părinţii, prietenii, profesorii, colegii şi alţii din reţeaua socială  joacă un rol cheie în modelarea percepţiilor noastre asupra accesibilităţii şi convenabilităţii (potr (po triv ivir irii ii). ). Econ Econom omia ia cău căută tării rii ti tind ndee astf astfel el să pr prom omove oveze ze stab stabil ilit itat atea ea ma maii cu curân rândd decât decât schimbarea spaţiului social al cuiva.

Grade de compromis

Compromisul poate varia de la minor la denaturarea aspiraţiei anterioare. Compromisul nu este dificil atunci când sunt implicate alternative puternic acceptabile. Compromisul implică echilibrarea sau negocierea unor valori şi interese, în scopul de a identifica cea mai bună opţiune, şi atunci el poate fi  privit mai mult ca o alegere decât ca un compromis. Gradele de compromis

Gradul de compromis, devierea de la ideal, variază în funcţie de trei dimensiuni ale compatibilităţii. Cu cât compromisul compromisul este mai mare, cu atât creşte preocuparea pentru el. Compromi Compromisul sul devine cu atât mai dificil şi mai puţin voluntar cu cât persoana epuizează alternativele acceptabile din cadrul spaţiului său social. El devine foarte frustrant când persoana trebuie să aleagă între alternative pe care le consideră inacceptabile, adică în afara spaţiului său social. Perspectiva de a alege un loc de muncă inacceptabil (compromis major) poate ameninţa profund conceptul de sine. 8

 

Principiile compromisului 1. Dezvoltarea priorităţilor condiţionale

Relativa importanţă a sex-tipului, prestigiului şi tipului de activitate profesională depinde de severitatea compromisului cerut. Ameninţările severe ale sex-tipului vor fi respinse înaintea ameninţărilor severe ale prestigiului sau intereselor, deoarece un sextip greşit este de obicei o ameninţare mai mare pentru conceptul de sine. Dacă compromisul este sever, protejează sex-tipul; dacă este moderat, sex-tipul este destul de bun, atunci favorizează prestigiul; dacă compromisul este minor, adică sex-tipul şi prestigiul sunt sunt dest destul ul de bun bune, e, sunt sunt favo favori riza zare re inte interes resel ele. e. Ace Acest stea ea su sunt nt pr pragu aguri ri su succ cces esiv ivee care care co condu nducc la următoarele predicţii despre priorităţile în compromis. Ele reflectă o inversare a priorităţilor ca salienţă,  pe măsură ce severitatea compromisului creşte şi sunt încălcate diferite nivele de acceptabilitate. •

•

•

•

Când indivizii au de-a face cu discrepanţe mici faţă de câmpul ideal al intereselor, prestigiului şi sextipului acordă cea mai mare prioritate intereselor  Când există discrepanţe moderate în spaţiul social, oamenii vor evita mai mult compromisul în  prestigiu. Ei vor fi preocupaţi în mică măsură sau deloc de sextip, excepţie făcând cazul în care acesta tinde către o limită inacceptabilă. Când sunt confruntaţi cu un compromis major, oamenii vor tinde să-şi sacrifice interesele înaintea sacrificării nivelului tolerabil al prestigiului sau sextipului. Interes Int eresele ele voc vocaţi aţional onale e repr reprezi ezintă ntă întotd întotdeau na o cazului preo preocup cupare are mod moderat erată, ă, ele sun suntt umbrit umb ritee de  preocupări pentru prestigiu sau sextip, cueauna excepţia când ambele sunt aproape optime.

Prestigiul depăşeşte interesul vocaţional ca preocupare majoră când compromisul este moderat, sextipul le depăşeşte pe amândouă când compromisul este sever. Cele mai centrale elemente ale conceptului de sine (pentru care sunt valorile absolute cele mai înalte ale preocupării) nu sunt în mod necesar cele mai vizibile în orice circumstanţă particulară. Salienţa şi centralitatea au fost adesea combinate în cercetarea compromisului. O ultimă predicţie asupra priorităţilor în compromis: Pragul sextipului este mai relaxat pentru femei decât pentru bărbaţi, deoarece cercetările arată că femeile sunt mai doritoare să îndeplinească roluri de gen masculine decât sunt bărbaţii dornici să îndeplinească roluri de gen feminine. (Femei îmbrăcate în haine masculine şi mai puţin bărbaţi îmbrăcaţi în haine feminine).  Principiul 2: Optarea pentru ceva suficient de bun

Indivizii caută o alege Indivizii alegere re bună, nu cea mai bună posibi posibill alegere. Indivizii sunt în general satis satisfăcuţ făcuţii de  prima şi în general cea mai puţin bună opţiune, pentru a evita procesul vag, nesigur de colectare, comparare a informaţiilor pentru a identifica cea mai bună soluţie posibilă.  Principiul 3: evitarea unei soluţii insuficient de bună

Dacă individul nu este satisfăcut de alegerile disponibile în spaţiul său social, va evita pe cât posibil angajarea în orice. Evitarea poate să ia mai multe forme, inclusiv căutarea mai multor alternative,  perseverarea într-o alegere care nu poate să reziste, reconsiderarea limitelor efortului tolerabil, sau pur  şi simplu, întârzierea deciziilor sau angajărilor (indecizia) cât de mult posibil.  Principiul 4: acomodarea la compromis

9

 

Indivizii se acomodează psihic chiar la un compromis major privitor la domeniul de activitate, se acomod aco modează ează mai greu greu la com comprom promisu isuril rilee pri privin vindd pres presti tigiu giull care ame amenin ninţă ţă poz poziţi iţiaa soc social ialăă şi se acomodează cel mai puţin la schimbările de sextip care subminează implementarea unei identităţi de gen acceptabile. Întreaga satisfacţie profesională depinde de gradul în care compromisul permite implementarea unui sine social dezirabil, indiferent dacă prin munca în sine sau dacă prin stilul de viaţă  pe care îl facilitează persoanei şi familiei. Aceste principii se aplică doar celor care sunt la început de viaţă profesională. După ce adulţii şi-au stabilit traiectoria în viaţă, şi-au definit sinele public şi s-au eliberat de majoritatea responsabilităţilor  familiale, ei pot reflecta asupra compromisurilor pe care trebuie să le facă. Eliberaţi de preocupările tinereţii, adulţii mai în vârstă care simt că şi-au sacrificat sinele privat pentru a-şi împlini datoriile ca sine public, pot să-şi schimbe traseul pentru a-şi urma adevărata chemare în viaţă. Extensii ale teoriei Teoria socializării „greşite” a diferenţelor individuale

Conforma acestei teorii, diferenţele dintre noi pot fi importante la naştere, dar suntem din ce în ce mai modelaţi şi remodelaţi de diferite medii la care suntem expuşi. Teoria susţine că un copil din medii suportive, avantajate va di mai încrezător în sine, mai inteligent, mai optimist, va avea achiziţii mai  bune, trind experienţe bune succesive pe care mediul i le oferă. Copilul expus continuu la artă, la cultura înaltă va dezvolta interese artistice, iar cel care va trăi într-un mediu antreprenorial va dezvolta interese antreprenoriale. Copilul care creşte într-un mediu sărac intelectual şi care îl neglijează va tinde să dezvolte trăsături nefavorabile trăind experienţe nefavorabile. FIGURE 4.5. Mistaken Versus Modern Views of Nature-Nurture

Forţele externe creează experienţele noastre şi acestea ne creează pe noi. Profilul atributelor unei  persoane apare din profilul influenţelor sociale care au construit persoana. În termenii proceselor de învăţare, teoria socializării sugerează că noi învăţăm pasiv să fim ceea ce am fost învăţaţi să fim. O  persoană devine inteligentă dacă i s-au oferit multe ocazii de a învăţa, abuzivă dacă a fost crescută în abuz, şi interesată de activităţi mecanice dacă a fost încurajată să se angajeze în ele. Aceasta înseamnă că ajunge ajungem m sălapreferăm dintre câmpuri câmpurile le ocupaţ ocupaţional descrise se de Holl Holland and deoarece suntem mai adesea expuşi acesta şiunul primim întăriri referitoare la ionale el. e descri 10

 

Cu cât trăim mai mult cu cât devenim mai mult produsele circumstanţelor noastre sociale. Cu cât circumstanţele sunt mai diferite, cu atât produsele vor fi mai diferite. Conform acestei teorii, diferenţele individuale sunt mai puţin moştenite genetic şi mai mult acumulate din influenţele mediului o dată cu vârsta. Cercetarea care contrazice teoria socializării

Deşi sociologii sociologii preferă teoria socia socializări lizăriii în expli explicarea carea difer diferenţelo enţelorr dintre oameni, cercetarea genet genetică ică comportamentală o contrazice. Punctul slab al teoriei stă în faptul că se bazează pe corelaţiile dintre rude fără să ia în considerare legăturile lor genetice. Nici u fel de concluzii nu pot fi construite referitoare la efectele mediului din corelaţiile dintre copii şi părinţii biologici sau vitregi cu care aceştia trăiesc deoarece aceste corelaţii reflectă un amestec neclar de influenţe genetice şi nongenetice asupra copilului. Cele două tipuri de influenţe pot fi separate numai studiind perechi sau membri ai familiei care reflectă diferite grade de legături de mediu sau genetice (gemeni identici crescuţi separat sau copii adoptaţi crescuţi împreună). Descoperirile cercetărilor genetice comportamentale: Moşten Moş tenire ireaa unor tră trăsăt sături uri foa foarte rte gene general rale. e. Dif Diferen erenţel ţelee ind indivi ividual dualee în toa toate te trăsăt trăsături urile le psi psihol hologi ogice ce general gene ralee (abilit (abilităţi ăţile le men mental talee şi diz dizabi abilit lităţi ăţile, le, trăsăt trăsături urile le de personal personalita itate te şi psi psihop hopato atolog logia) ia) şi transmisibile genetic cel puţin în mod moderat, adică ele au origine genetică de obicei între 40-70%. Ereditatea, Eredit atea, sau h2 este raportul dintre genotip şi fenotip fenotip pentru o trăsă trăsătură tură în populaţ populaţia ia studiată. Altfel spus este proporţia de variaţie a unei trăsături precum IQ (numitor) care poate fi raportată la variaţia genetică într-o populaţie (numărător). Ereditatea este o caracteristică a grupurilor în perioade de timp şi locuri specifice şi nu reflectă proporţia scorului unui IQ individual care este genetică al origine.  Ereditatea unor atitudini şi comportamente mai specifice cultural.

Diferenţele individuale în atitudini, credinţe şi comportamente mai canalizate cultural (inclusiv credinţe religioase, preferinţe politice, atitudini sociale, interese vocaţionale, competenţa auto-percepută) tind să fie oarecum moştenite, cu un grad de ereditate variind foarte mult (de la 0 la 60%). Moştenirea tradiţionalismului, a atitudinilor sexuale, a atitudinilor religioase a fost estimată la 50%, atitudinile despre taxe, probleme politice, militare sunt mai puţin moştenite (15-33%) (Plomin et al., 2001, p. 246). Diferenţele individuale în interesele vocaţionale sunt peste 40% moştenite (Betsworth et al., 1994), diferenţele de autopercepţie a competenţei sunt chiar în măsura mai mare moştenite – 50-60%  pentru aparenţa fizică şi competenţa şcolară (McGuire et al., 1994). Oamenii nu au în mod evident gene  pentru atitudini referitoare la taxe sau armată, dar faptul de a fi mai conservatori decât alţii referitor la as astf tfel el de ches chesti tiun unii poat poatee pro prove veni ni din din dife diferen renţe ţe ma maii fu funda ndame ment ntal alee în per perso sona nali lita tate te,, pre precu cum m tradiţionalismul.  Ereditatea rezultatelor vieţii  Diferenţele individuale în evenimentele de viaţă şi rezultatele ca adult tind şi ele să fie moştenite în mod mod moderat erat.. Nivelu Nivelull educaţ educaţiei iei (60-70% (60-70%), ), ocup ocupaţi aţiaa 50% 50%,, venitu venituril rilee 40-5 40-50%. 0%. Evenim Evenimente entele le mai controlabile control abile – conflictele conflictele cu copii copiiii sau o schim schimbare bare a stat statutulu utuluii finan financiar ciar tind să fie mai transmis transmisibile ibile decât evenimentele mai puţin controlabile (boală). Toate aceste evenimente sunt influenţate de trăsături ereditare, precum: inteligenţa, impulsivitatea, conştiinciozitatea etc..  Moştenirea mediilor personale

Tindem să credem că mediile sunt în afara noastră, ca factori externi, ca factori care ne impulsionează, dar ele sunt şi modelate într-un fel de înclinaţiile noastre. Aceasta se întâmplă mai ales în contextele interpersonale. Mediile în care suntem crescuţi sunt oarecum moştenite. Analizele comportamentale genetice geneti ce a scoruri scorurilor lor unor măsură măsurători tori standard pentru medii mediile le de creştere creştere timp timpurii urii (Home Observ Observation ation for the Measurement of Environment) arată că comportamentul părinţilor este modelat în parte de diferenţele dinsecopilăria lor. Scorul HOME este peste diferite. 40% moştenit. cu genotipuri diferite suntgenetice expuşi şi expun singuri la medii şi experienţe MediileOamenii pot fi diferite pentru diferite genotipuri deoarece părinţii transmit urmaşilor atât genele lor cât şi mediile lor, ceea ce este 11

 

numit corelaţia pasivă genă-mediu. Mai important este că diferenţele în mediile noastre personale sunt într-o oarecare măsură moştenite deoarece noi şi evocăm şi căutăm experienţe diferite în funcţie de înclinaţiil încli naţiilee noastre genetic genetice: e: corelaţi corelaţiaa reactivă sau evocati evocativă vă şi activă genă-mediu. genă-mediu. De exemplu exemplu,,   profes profesori oriii inf inform ormează ează ade adesea sea ele elevii vii scl sclipi ipitor torii des despre pre opor oportun tunită ităţi ţi edu educaţ caţion ionale ale spe specia ciale, le, şi ele elevii vii excepţionali caută adesea activ provocări intelectuale. Mediile proximale nu sunt doar impuse extern, ci şi auto-selectate şi auto-generate.  Posibilitatea diferenţierii în aceleaşi medii pe baza genotipului 

Unele genotipuri sunt facilitate altele sunt defavorizate în aceleaşi medii sau experienţe. Copiii adoptaţi ai căror părinţi sunt delincvenţi nu au un comportament în mai mare măsură decât alţi copii adoptaţi, excepţie făcând cazul când părinţii lor biologici au un comportament delincvent, adică au u risc genetic(Plomin et al., 2001). Aceasta este numită interacţiunea genă-mediu. O anumită facilitare vocaţională dă roade dacă se conjugă cu un fond genetic receptiv.  Accentuarea o dată cu vârsta a trăsăturilor generale ereditare. Gradul de moştenire a inteligenţei se ridică al 20% în prima copilărie, la 40 % în copilărie, 60% în adolescenţă, 40 % la maturitate. Diferenţele interumane privind inteligenţa reflectă din ce în ce mai mult o dată cu înaintare în vârstă substratul ereditar. Această tendinţă neaşteptată a trăsăturilor ereditare a determinat pe geneticienii comportamentalişti să construiască noi teorii ale dezvoltării copilului şi adultului care subliniază eforturile oamenilor pe tot parcursul vieţii de a găsi medii compatibile cu tendinţele lor ereditare şi care să le întărească. Importan Impor tanţa ţa mai mai curâ curând nd a in infl fluen uenţel ţelor or de medi mediu u speci specifi fice ce decât decât a celo celorr comu comune ne pentru pentru dezvoltarea trăsăturilor generale.

Dezvoltarea este modelată de influe Dezvoltarea influenţe nţe de mediu specif specifice ice şi comune comune.. Influenţele Influenţele comune rezultă din experienţe experi enţe pe care membrii familiei le trăie trăiesc sc în comun. Influen Influenţele ţele specific specificee sunt cele care afectează un membru al familiei şi nu pe ceilalţi. Cercetările au arătat că mediile comune nu determină similaritate între cei care au o zestre genetică diferită nici ca abilitate mentală (inteligenţă) (cu excepţia temporară a copilăriei) nici în personalitate. Acest fapt este ilustrat de rudele de sânge care nu mai sunt asemănătoare fenotipic în adolescenţă mai mult decât poate prezice asemănarea genetică (aproximativ 50%). Acelaşi lucru poate fi demonstrat cu fraţii adoptaţi care în adolescenţă nu sunt mai asemănători decât nişte străini. În timp ce adoptaţii îşi pierd o dată cu vârsta similaritatea timpurie cu rudele adoptive în privinţa IQ, ei devin mai asemănători cu rudele de sânge pe care nu le-au întâlnit niciodată. Surprinzător, chiar mediile pe care nu le împărtăşesc sunt cele care afectează permanent abilităţile lor  mentale generale şi trăsăturile de personalitate. Geneticienii comportamentali au ajuns la concluzia că influenţele mediului operează larg într-un mod diferit, făcând copilul să crească în aceeaşi familie diferită o alta (Plomin 2001). Cercetările încă nu audeprinderi evidenţiatşi care sunt acei factori specifici, dar unii de sugerează că sunt ş.a. aleatorii şi incontrolabili. Multe comportamente specifice pot fi efecte ale unor medii comune. Aceasta se poate întâmpla şi cu interesele vocaţionale.  Natura poligenică a atributelor moştenite complexe

Geneticienii comportam Geneticienii comportamentali entalişti şti cred că cu excepţ excepţia ia dizabi dizabilităţ lităţilor ilor provocate sigur de o singură singură genă, diferenţele individuale privind trăsăturile şi comportamentale complexe apar din acţiunea cumulativă a mai mul multor tor gene. gene. Ară Arătân tândd dej dejaa că multe multe trăsăt trăsături uri com comple plexe xe sun suntt în mod substa substanţi nţial al moş moşten tenite ite,, cercetătorii caută genele implicate. Teoria socializării este falsă; noi nu suntem doar bucăţi de lut pe care ceilalţi le modelează; noi suntem agenţi activi ai propriei noastre construcţii. Noi ajutăm la crearea propriilor noastre medii şi experienţe  – şi deci la crearea propriul propriului ui nostru sine – în funcţie de tendinţele noastr noastree geneti genetice. ce. În măsura în care cele mai centrale, stabile trăsături sunt modelate permanent de forţe nongenetice, acestea nu sunt asumate de geneticienii comportamentalişti. Ele nu sunt medii pe care le experimentăm în comun cu familia, ci medii care ne afectează pe fiecare dintre noi la un moment dat. Atât genele cât şi mediile 12

 

contribuie la unicitatea noastră. Fenotipul tinde către genotip o dată cu vârsta. Indivizii îşi caută şi îşi creează mediile care evidenţiază şi întăresc înclinaţiile genetice. Teoria modernă a parteneriatului între natură şi educaţie (TPNE) privind diferenţele individuale

TPNE respinge efecte şi mediile de creştere sunt cauzele lor. Aceasta susţine că atât indivizii cât şi mediile sunt creaţii reciproce şi apar simultan dintr-un flux al experienţei individuale. Versiunea „genele determină experienţa” (Bouchard, Lykken, Tellegen, & McGue, 1996) a TPNE subliniază cum individualitatea genetică a oamenilor le modelează experienţele. Indivizii distincţi genetic evocă şi creează medii diferite pentru ei. Versiunea „căutarea nişei” (Scarr, 1997; Scarr & McCartney, 1983) a teoriei TPNE accentuează ramificaţiile cumulative pe parcursul vieţii, a încercărilor permanente de a avea experienţe care se potrivesc mai bine cu individualitatea genetică a persoanei, adică se caută o nişă ecologică congruentă sau un loc în lume. TPNE susţine că oamenii se auto-dirijează şi se auto-creează de la naştere, dar că numai prin experienţă luăm forma unor fiinţe distincte din punct de vedere psihologic. Aceasta porneşte de la teoria socializării recunoscând că mediile sunt atât cauze cât şi efecte – că oamenii modelează mediile care îi modelează pe ei. Mediile noastre sunt de obicei ceilalţi oameni; noi îi atenţionăm şi îi activăm constant, îi acceptăm şi îi respingem pe aceşti alţii pe care îi întâlnim mereu. Versiunile învăţării sociale a teoriei socializării subliniază pe bună dreptate că comportamentul este modelat de istoria întăririlor noastre, dar eşuează atunci când presupun că aceiaşi stimuli induc acelaşi grad de confort şi disconfort, prin urmare, aceleaşi răspunsuri la fiecare dintre noi. Perspectiva biosocială a diferenţelor individuale sugerează unele principii care pot ajuta la explicarea dezvol dez voltări tăriii şi im imple plement mentării ării unor unor trăsăt trăsături uri şi com compor portam tament entee ocu ocupaţ paţion ionale ale releva relevante nte,, inc inclus lusiv iv circumscrie circum scrierea rea şi comprom compromisul isul.. Difere Diferenţele nţele individual individualee privind privind însuşiril însuşirilee releva relevante nte pentru carier carierăă variază în privinţa apropierii lor de substratul genetic şi în modul în care experienţa le cristalizează în tendinţe măsurabile şi stabile de a se comporta în moduri anume. Distincţia gradelor de fixare genetică evidenţiază care dintre variatele dimensiuni ale diferenţei individuale pot reflecta comportamente orientate cultural care pot fi modelate într-o oarecare măsură de părinţi, şcoală, factori economici, care sunt aspecte profunde, naturale ale personalităţii pe care putem să le redirecţionăm social, dar nu putem să le „refabricăm”. Perspectiva biosocială ne ajută să explicăm ce căi culturale urmăm sau evităm în viaţă şi în ce măsură căile noastre deviază de la cele urmate de semenii noştri sociali. Principiile Princi piile individuale dezvoltării dezvoltăriiîn dezvoltarea trăsăturilor trăsăturilortrăsăturilor: TPNE TPN E sug sugerea erează ză următo următoarel arelee cin cinci ci pri princi ncipii pii ref referi eritoa toare re la diferenţele 1. Indivi Individual dualita itatea tea geneti genetică că – izvor izvor al experi experienţ enţei  ei . Indi Indiviz vizii ii sun suntt aut auto-ac o-acti tivat vatori, ori, îşi gene generea rează, ză,

selectează select ează şi eval evaluea uează ză experie experienţe nţe aut auto-di o-dirij rijate. ate. Încl Înclina inaţii ţiile le gen geneti etice ce cu car caree ne naş naştem tem,, inc inclus lusiv iv temperamentul sunt precursori ai personalităţii generale şi abilităţilor care se vor forma curând (Funder, 2001; Lykken, Bouchard, McGue, & Tellegen, 1993). Aceste tendinţe acţionează ca arie internă care ne duc către sau ne îndepărtează de posibile forme de experienţă pe care le putem întâlni sau crea (riscsiguranţă, oameni-lucruri). Tindem către ceea ce rezonează cu înclinaţiile noastre înnăscute şi ne îndepărtăm îndepă rtăm de ceea ce nu se potri potriveşte veşte cu acestea. Emiţân Emiţândd un flux constant de feedback predominant predominant   precon preconşti ştient ent,, ace aceast astăă arie arie col colore orează ază exp experi erienţe enţele le noa noastr stree trecut trecutee şi inf influe luenţe nţează ază ale alegeri gerile le noa noastr stree viitoare. Genotipurile noastre ne ajută să modelăm mediile atât percepute, cât şi reale în care ne dezvoltăm. Cu alte cuvinte, natura activează şi modelează educaţia. FIGURE 4.6. Crystallization and Expression of Individual Differences with Experience 13

 

2. Experienţele umane disponibile universal funcţionează ca un consolidator al trăsăturilor generale (independente de cultură)

Cursul micilor experienţe din viaţa cotidiană oferă mii de ocazii de evaluare şi formare care, prin revelarea şi întărirea înclinaţiilor genetice, catalizează şi consolidează cele mai generale şi de bază dintre trăsăturile noastre în copilărie (inteligenţa, personalitatea). În acest mod, educaţia (experienţa) începe să construiască nucleul sinelui din materia brută pe care ne-o oferă natura. În privinţa abilităţilor  mentale, analizele factoriale au evidenţiat o structură ierarhică în care pot fi grupate toate abilităţile în conformitate cu gradul lor de generalitate. Doar o singură abilitate mentală, a fost găsită ca fiind de nivelul cel mai general, factorul inteligenţei generale, numit g. Acesta este ingredientul nucleu al altor  8-12 abilităţi de pe nivelul inferior următor de generalitate: abilităţi largi precum abilitatea verbală, abili abi litat tatea ea spaţia spaţială. lă. Ace Aceste steaa sunt sunt compone componente ntele le maj majore ore ale unor abi abilit lităţi ăţi şi mai spe specif cifice ice prec precum um cunoştinţe lexicale, scanarea spaţială, careînsunt utile încinci domenii şi mai înguste de activitate. Cu privire la personalitate, analiza factorială relevă general, dimensiuni independente ale personalităţii (extraversiune, agreabilitate, conştiinciozitate, nevrotism sau stabilitate emoţională şi deschiderea la experienţă) - „big five”. Cele mai generale dimensiuni ale personalităţii şi abilităţii sunt independente de cultu cultură, ră, deoarec deoarecee toate culturile culturile oferă sufic suficiente iente experienţ experienţee tipi tipice ce (cu oameni, obiecte, rezolvări de  probleme) pentru a cristaliza diferenţele genetice relevante în distincţii stabile, observabile, organizate între noi (for example, Lykken et al., 1993). 3. Activitatea canalizată cultural ca şi consolidator al combinaţiilor de trăsături specifice.

Culturile organizează activitatea umană oferind forme tipice de activitate care sunt dirijate către scopuri culturale specifice, precum producerea unor bunuri sau servicii particulare, sau promovarea credinţei în actori, activităţi sau idealuri indiferent dacă sunt economice, sociale, religioase sau politice. Această organizare culturală nu este arbitrară. Fiecare cultură reprezintă un mod oarecum distinct de organizare a activităţilor membrilor ei în raport cu mediul uman şi nonuman. Activităţile umane care nu sunt dirijate spre scopuri mobilizează şi întăresc un amestec de personalitate şi abilitate. Pentru a fi eficienţi, oamenii (profesori, mecanici, părinţi) au nevoie de o combinaţie de abilitate mentală, personalitate, competenţă fizică. Reamintirea unor combinaţii specifice de trăsături orientate spre scopuri facilitează dezvoltarea sau cel puţin recunoaşterea unor diferenţe individuale derivate multifaţetate care sunt definite în primul rând prin obiectele şi scopurile culturale care au fost căutate sau refuzate. Aceste combinaţii de trăsături orientate către scopuri includ interesele vocaţionale (interesele pentru activitatea ştiinţifică), atitudinile sociale (opoziţia faţă de pedeapsa cu moartea), scopuri şi expectaţii (aspiraţia către un venit înalt) şi forme de experti expertiză ză (deprin (deprinderi deri de redact redactare). are). Aceste trăsături specifi specificc cultu culturale rale corelează cu variate dimensiuni ale personalităţii şi/sau abilităţii, dar par să constituie un domeniu  psihologic diferit decât personalitatea sau abilitatea (Ackerman & Heggestad, 1997; see also Holland, 1997, for correlations between personality dimensions and Holland scales). Trăsăturile legate de scopuri specifice cuprind interese vocaţionale dependente cultural, ele sunt combinaţii pe care o cultură le cere de obicei pentru scopuri specifice. Interesele pentru mecanică nu vor apărea într-o societate în care nu există maşini. 14

 

Psihologi Psihol ogiaa voca vocaţi ţional onalăă s-a cen centra tratt pe flu fluxul xul şi interac interacţiu ţiunea nea dintre dintre din dintre tre ace aceste ste trăsăt trăsături uri orientate spre scopuri, pe procesul prin care tinerii învaţă treptat mai mult despre ei înşişi în relaţie cu lumea lor (interese, atitudini, valori, concept de sine) şi se orientează mai curând către anumite credinţe mai curând decât către altel altelee (spera (speranţe, nţe, frici, aspiraţii aspiraţii,, aştept aşteptări). ări). Această focalizar focalizarea ea teoret teoretică ică este de înţeles deoarece aceste combinaţii de trăsături orientate către scop reflectă cele mai conştiente eforturi ale tinerilor de a se lansa în rolurile de adult. Psihologii carierei au depus eforturi de a dezvolta inventare pentru a evalua interesele, aspiraţiile, auto-eficienţa şi alte trăsături orientate către scop, dar  au acordat mai puţină atenţie trăsăturilor mai generale ale abilităţii şi personalităţii în ciuda faptului că erau deja disponibile numeroase instrumente pentru măsurarea lor. 4. Trăsăturile Trăsăturile specifice specifice orientat orientatee către scop ca punţi punţi înt între re trăsăturile trăsăturile generale generale şi nişele nişele sociale sociale

Diferite trăsături orientate spre scop apar când oamenii urmăresc scopuri specifice (distracţie, statut, stare de bine) în moduri cultural stabilite (sporturi, loc de muncă). Complexul trăsăturilor orientate spre scop reprezintă puntea care leagă trăsăturile foarte generale de nişe sociale particulare, punţi prin care genele şi cultura fac tranzacţii în interiorul nostru şi astfel ne orientează comportamentul într-o cultură   particulară. Deoarece suntem în mod inerent fiinţe sociale, dezvoltarea noastră implică intrarea în societate şi a societăţii în noi prin aceste punţi (prin asumarea rolurilor sociale care ne modelează activităţile, deprinderile şi percepţiile de sine, în timp ce simultan ne integrează în cultură) Cultura nu creează cele mai fundamentale diferenţe dintre noi (personalitate, fizic, inteligenţă), dar ace aceast astaa cons constrâ trânge nge şi fac facili ilitea tează ză expr exprima imarea rea lor. lor. Face aceast aceastaa împ împache achetân tândd aceste aceste dif difere erenţe nţe independente generale în profile sau seturi de trăsături utile – instrumente culturale distincte. Analizele genetice comportamentale multivariate pot evidenţieze tipologia intereselor vocaţionale a lui Holland ca fiind o astfel de colecţie de complexe de trăsături în Occidentul postindustrial. De exemplu, int interes eresele ele soc social ialee pot avea rădă rădăcin cinii în uşu uşurin rinţa ţa verb verbală ală şi agr agreabi eabilit litate ate,, pri printr ntree altele altele.. Int Interes eresele ele investigative pot avea rădăcini genetice în deschiderea spre experienţă, moderat într-o inteligenţă generală înaltă şi poate în abilitatea spaţială. Complexele de trăsături specifice orientate spre scop pot fi mai susceptibile de influenţe familiale comune decât trăsăturile generale. În timp ce nici o trăsătură generală nu a fost găsită ca fiind permanent afectată de influenţele de mediu comune, despre unele dintre trăsăturile specifice s-a demonstrat aceasta. Aproximativ 10% din diferenţele privind toate temele ocupaţionale generale şi scalele intereselor de bază din Inventarul intereselor dominante (Strong Interest Inventory) par să provină din efectele mediilor comune (Betsworth et al., 1994). 5. Ni Nişa şa de dezvo dezvolt ltare are ca o culm culmin inare are a unui unui proce process diri dirija jatt gene geneti ticc şi const constrân rânss cult cultura urall de dezvoltare a trăsăturilor 

Diferitele noastre nişe sociale şi rezultate de la vârsta adultă – inclusiv carierele – pot fi conceptualizate ca par parte te a pro proce cesu sulu luiGeneticienii i de dez dezvo volt ltar aree a tr trăs ăsăt ături urilo lorr deoa de oarec receeadesea ele ele su sunt nt de asem asemen enea mo model delat atee de genotipurile noastre. comportamentalişti descriu evenimentele şieacircumstanţele  personale din vieţile noastre ca fenotipuri extinse, adică factori externi nouă dar care de fapt se înrădăcinează parţial în genele noastre. Noi ştim că aceşti factori aparent externi au o componentă genetică deoarece multe rezultate generale ale vieţii sunt în mod moderat transmisibile genetic. În plus, analizele anali zele genetice genetice mult multivaria ivariate te arată că compon componentel entelee lor transmisi transmisibile bile genetic se suprapun parţia parţiall cu trăsăturile generale ale personalităţii şi inteligenţei. De exemplu, între 50-60% din diferenţele în   ppri rivi vinţ nţaa educa educaţi ţiei ei,, ocu ocupa paţi ţiei ei şi nive nivelu lulu luii veni venitu tulu luii au acel acelea eaşi şi or orig igin inii ge gene neti tice ce ca inte inteli lige genţ nţaa (Lichtenstein & Pedersen, 1997; Rowe, Vesterdal, & Rodgers, 1998) poate pentru că inteligenţa fenotipică are puternice efecte asupra realizării în carieră. Genetica rezultatelor se suprapune parţial cu alte trăsături care încă nu au fost evaluate. Deoarece mediile nu transmit genele noastre, ci corelează cu genotipurile noastre deoarece noi selectăm aceste medii, le creăm şi acţionăm asupra lor. O diferenţă importantă dintre dezvoltarea nişelor de viaţă şi a trăsăturilor generale precum inteligenţa este aceea că trăsăturile generale se dezvoltă relativ independent de variaţia culturală. Opus, diferenţele individuale privind rolurile, activităţile, nişele de viaţă – fenotipurile noastre extinse – sunt în medie mai puţin transmisibile ereditar deoarece culturile canalizează şi constrâng utilizarea chiar şi a 15

 

celor mai moştenite trăsături. Culturile limitează acţiunile noastre la lumea din jurul nostru. În funcţie de epoca culturală şi de scopurile urmărite, aria genetică poate avea mai puţină influenţă şi forţele culturale mai mare influenţă asupra activităţilor pe care le desfăşurăm şi asupra nişelor pe care le ocupăm de fapt. Diferen Diferenţele ţele individu individuale ale ca nivel de educaţ educaţie, ie, ocupaţie şi venit pot fi atribu atribuite ite în parte influenţelor comune din familie (roughly 10 to 25 percent; Lichtenstein & Pedersen, 1997; Rowe et al., 1998). Aceasta este valabilă mai mult pentru generaţiile trecute. Moştenirea diferitelor rezultate ale vieţii poate varia mult în orice epocă istorică în funcţie de rolurile şi activităţile pe care o cultură le  penalizează sau le recompensează. Variaţia privind rezultatele vieţii depinde mai mult de inclinaţiile genetice în culturile unde indivizii sunt liberi să-şi aleagă munca şi stilul de viaţă pe care îl preferă, decât în locuri unde indivizii în principal nu au de ales. Nişa de dezvoltare este dezvoltarea dirijată genetic, dar constrânsă cultural a celor mai globale roluri sociale, activităţi şi achiziţii de viaţă ale noastre, printre care ocupaţia – poate cea mai importantă achiziţie astăzi. Acesta este rocesul prin care noi ajutăm crearea şi ocuparea locului nostru în societate. Principiile nişei de dezvoltare

Procesul anterior de dezvoltare a celor cinci trăsături sugerează felul cum oamenii devin fiinţe sociale şi psihologice unice, în parte prin crearea şi căutarea în societate a unor nişe valorizate cultural şi compatibile genetic. De ce unii oameni au mai mult succes decât alţii în acest proces? Deşi nu potem cunoaşte genotipul cuiva observându-i fenotipul, oamenii par să difere în funcţie de gradul de potrivire  pe care îl dobândesc între ei şi mediu. Acesta se datorează factorilor interni sau externi sau amândurora. TPNE sugerează următoarele cinci principii ale nişei de dezvoltare pentru explicarea motivelor pentru care unii indivizi au mai multe şanse decât alţii de a atinge nişe de viaţă congruente. 1. Cultura Cultura este o selecţie selecţie finită finită din din toate toate nişele nişele de viaţă viaţă posibil posibilee

Abilitatea de a exprima, şi implementa propriile interese, abilităţi şi alte trăsături – de a crea o nişă de viaţă în conformitate cu acestea depinde de disponibilitatea unor canale culturale pentru exprimarea lor. Rolurile şi activităţile culturale sunt materiale brute pe care indivizii diferiţi genetic le au pentru construirea nişelor lor sociale preferate. Trebuie să fim sine public pentru a fi noi înşine în societatea umană, dar trebuie să lucrăm în lista posibilă pe care cultura noastră o oferă şi o permite. Societăţile tradiţionale şi cele moderne, societăţile agrare şi cele postindustriale oferă game de opţiuni foarte diferite între ele. Societăţile oferă posibilităţi numeroase de a trăi şi de a fi, dar ele sunt totuşi limitate,  procustiene. 2. Cursul vieţii este o călătorie nesigură, gradată de la nişa naşterii la nişa de adult 

În societăţile democratice se consideră că originile sociale ale oamenilor n-ar trebui să le determine destinele. aceste Circumstanţele care ne naştem totuşi cu nişa noastră din În familiile  biologice, prime nişeînsunt corelate într-oconstituie oarecare măsură genotipurile loroficiu. în virtutea faptului că primesc atât gene, cât şi mediu de creştere de la părinţii lor (corelaţie pasivă genă-mediu). Deşi această circumstanţă este probabil să construiască într-o oarecare măsură potrivirea persoană mediu încă de la naştere, această potrivire este departe de a fi confortabilă. Noi suntem distincţi genetic de  părinţii noştri, deoarece noi avem gene în mod egal de la ambii părinţi. Dacă am rezona perfect cu nişa în care ne naştem, nu ne-am îndepărta niciodată de aceasta. Nici indivizii nu sunt neutri faţă de mediu, nici mediul faţă de indivizi, ci se redirecţionează, se modifică reciproc într-o oarecare măsură. Sarcina de dezvoltare este de a trece de la o nişă în care ne-am născut – cu posibilităţile şi aşteptările ei  particulare – către o nişă de viaţă care rezonează mai bine cu sinele său interior. Această sarcină nu este foarte clară. Poate însemna faptul de a se scoate din vechile circumstanţe, precum şi faptul de a crea sau alege unele noi. Destinaţia – o nişă potrivită genetic – poate să nu fie niciodată clară. Succesul acestei călătorii sinuoase, nereflectate, treptate depinde atât de factorii interni, cât şi externi. Aceştia afectează numărul şi tipul de oportunităţi pe care le avem, le recunoaştem şi le utilizăm din întreaga ofertă culturală (Lykken et al., 1993). 16

 

3. Libertatea Libertatea personală personală ca factor factor extern extern major major care guvernează guvernează seria seria de experienţe experienţe care ne sunt  disponibile în fapt 

Indiferent de mărimea şi conţinutul ofertei de roluri de viaţă, activităţi, nişe sociale a unei culturi, nu toţi indivizii au acces egal la ele. Toate culturile tind să îndrepte tipuri diferite de oameni pe căi diferite. Vârsta este unul dintre factori. Cu cât înaintăm în vârstă avem mai multă libertate de a ne selecta experienţele din panoplia culturală, nu doar pe cele pe care ni le oferă nişa socială la naştere. Accesul la această ofertă diferă în funcţie de nişa în care ne naştem. Nu toate locurile de muncă sau toate stilurile de viaţă sunt vizibile sau disponibile din locul în care ne naştem. Cu cât suntem mai liberi de a explora întreaga gamă de activităţi şi roluri posibile, indiferent de statutul în care ne naştem (religie, clasă, gen ş.a.), cu atât mai largă va fi gama de experienţe formative pe care vom tinde să le avem. Cu cât mai variate vor fi experienţele noastre, cu atât vom fi mai capabili să ne recunoaştem şi să ne consolidăm interesele individuale, valorile, atitudinile şi capabilităţile (adică trăsăturile specifice orientate spre scop) şi prin urmare să identificăm mai multe activităţi şi nişe sociale potrivite genetic. FIGURE 4.7. Influences on Child's Menu of Possible Developmental Experiences

Libertatea are însă şi costuri, nu doar beneficii. Libertatea permite oamenilor şi să se ridice dar şi să coboare în mizerie şi suferinţă. Aceeaşi libertate pe care unii o trăiesc ca eliberare din constrângerea socială, alţii o experimentează ca haos. 4. Temperamentul Temperamentul sau sau personalitatea personalitatea ca factori factori interni interni majori majori care controlează controlează experienţ experienţele ele ce ne sunt disponibile.

Oamenii exploatează diferit oferta culturală disponibilă. Pe măsura înaintării în vârstă copilul are din ce în ce mai multă libertate de a explora orizontul activităţilor posibile şi grupurilor de referinţă, de a explora şi experimenta lucruri nefamiliare, şi de a descoperi ce îi poate activa sau poate rezona cu înclinaţiile sale genetice. Mişcarea către o nişă mai compatibilă înseamnă părăsirea nişei în care s-a născut. Respingerea elementelor cheie ale vieţii sale până în acel punct (activităţi, ritmuri zilnice, moduri de a gândi, prieteni) poate fi dificilă, indiferent de beneficiile obţinute în schimb. Aceasta poate fi şi mai dificilă cu cât nişa în care s-a născut a fost mai puţin potrivită cu înclinaţiile genetice şi 17

 

 persoana s-a străduit  persoana străduit mult să se adapteze la ea, presându-s presându-se, e, denaturându denaturându-se -se pentru a se potrivi. Unele temperamente facilitează mai mult decât altele schimbarea nişei, procesul de dezvoltare a sinelui. Indivizii care sunt mai activi, mai imaginativi, mai încrezători în ei, mai deschişi la experienţă tind să aleagă mai multe dintre posibilele experienţe pe care cultura le oferă. Indivizii care sunt cronic pasivi,  pesimişti sau fricoşi sau care din alte motive au mai puţin gustul de a explora, de a experimenta şi de a devia de la cărări cărările le bătătorit bătătorite, e, vor alege mai puţine din ceea ce viaţa le oferă şi din ceea ce ei ar putea să fie. Ei vor învăţa mai puţine despre ei înşişi, îşi vor recunoaşte mai puţine talente, se vor aventura mai puţin departe de nişele în care s-au născut către unele care să fie mai adecvate. Eşuând să-şi exploateze mediile, ei rămân subdezvoltaţi şi riscă în mod nenecesar circumscrierea şi compromisul. 5. Dezvoltarea Dezvoltarea ca proces din din ce în ce mai conştient conştient,, centrat pe persoană persoană şi dirija dirijatt geneti genetic. c.

Cu cât este mai larg meniul de posibilităţi de viaţă disponibile, cu atât avem mai mari şanse de a descoperi şi practica ceea ce ne oferă satisfacţii – de a ne descoperi pe noi înşine. Ce căi deschid aceste  posibilităţi pentru noi şi ce căi închid. Aceste posibilităţi evoluează o dată cu vârsta dar în ce direcţie şi de ce? În ce măsură orientăm conştient această evoluţie şi în ce măsură ne lăsăm purtaţi de ea? La naştere, copilul nu are control asupra influenţelor sociale care se exercită asupra sa. Mulţi oameni se nasc în nişe mai puţin optime, date fiind diferenţele sociale şi legile transmiterii genetice. O dată cu vârsta, oamenii îşi creează nişe din ce în ce mai personalizate prin procese de corelare şi interacţiune gene-mediu. Copilul timid şi reticent evocă şi selectează practici, jucării diferite faţă de colegii sau fraţii săi impulsivi (corelaţii evocative şi active gene-mediu). Unii copii sunt mai receptivi decât alţii la anumite incitări incitări şi orientări orientări şi astfel sunt mai uşor de condus în noi direcţii bune sau rele (interacţiunea gene-mediu). În aceste condiţii chiar şi fraţii vitregi din aceeaşi familie ajung să trăiească în lumi din ce în ce mai diferite (Dunn & Plomin, 1990). Traiectoriile în viaţă devin din ce în ce mai mult dirijate de gene şi centrate pe persoană când oamenii sunt liberi să fie ei înşişi, găsesc tipurile de oameni cu care ei sunt cel mai compatibili şi îşi caută propriile locuri în viaţă. Începând Înce pând de la naşter naşteree ind indivi ividuar duarea ea aut auto-di o-dirij rijată ată proc procede edează ază în mar maree part partee inc inconş onştie tient. nt. Genotipurile noastre operează mai mult ca o şoaptă decât ca un strigăt, mai mult ca o atenţionare decât ca o îmbrâncitură şi mesajele lor sunt greu de distins de alte influenţe asupra comportamentului nostru. Înclinaţiile genetice pot oferi în general doar semnale direcţionale slabe, şi rareori le distingem din miriadele de acţiuni din viaţa cotidiană. Indiferent cât de slabe pot părea la un moment dat, acele semnale sunt cea mai constantă şi consistentă forţă de dirijare a comportamentului nostru şi devine sesizabilă prin modelele pe care le creează. Aceste modele ne fac treptat aria noastră internă disponibilă conştientizării. interacţiunile noastresecu lumea în este esenţa sinelui dar  aceasta Perceperea este greu deordinii obţinut.înAdolescenţii şi tinerii grupează scopul de conştientizării a se descoperi pe ei înşişi, la sinele lor unic intern. Culti Cultivând vând autocunoaşterea autocunoaşterea indivi indivizii zii se pot conduce mai bine în viaţă şi vor fi mai puţin dirijaţi de alţii. Relaţia ariei interne cu circumscrierea şi compromisul

Circumscrierea şi compromisul sunt procese prin care se îngustează alegerile în viaţă şi se aleg anumite căi în viaţă mai curând decât altele. Această îngustare progresivă reflectă constrângerile impuse nouă dar şi modurile în care am identificat şi utilizat oportunităţile disponibile pentru noi. Circumscrierea şi compromisul reprezintă procesele de auto-definire şi de auto-creare. FIGURE 4.8.Summary of Biosocial Basis of Circumscription and Compromise

18

 

Percepţiile oamenilor despre ei înşişi (conceptul de sine) şi contextul social mai larg (harta cognitivă) se dezvoltă pe perioada copilăriei şi adolescenţei. Cele cinci principii ale dezvoltării trăsăturilor ne ajută să descriem realitatea empirică a individului – sinele unic din care apar auto-percepţiile cu care trebuie să se construiască potrivirea sine – mediu. Oamenii acţionează asupra auto-percepţiilor, corecte sau nu, pentru a se poziţiona în lumea socială. Când percepţiile sunt incorecte, potrivirea poate fi împied împ iedica icată. tă. Teoria Teoria des descri criee mod modul ul cum ti tineri neriii com compară pară per percepţ cepţiil iilee anu anumit mitor or aspect aspectee ale sin sinelu eluii (abilitatea academică) cu percepţiile unor aspecte ale lumii ocupaţionale (cerinţele intelectuale ale muncii) în scopul de a identifica aria de nişe ocupaţionale care pot fi potrivite pentru ei (spaţiul social sau zona alter alternative nativelor lor acceptabile). acceptabile). Vizualizar Vizualizarea ea acestei acestei zone este parte a unui proces mai larg din ce în ce mai conştient de deplasare din nişa în care s-a născut către o alta mai potrivită, a adultului. Diferenţele la nivel individual

Zona alternativelor acceptabile este submneniul nişelor de viaţă pe care indivizii le consideră că se  potrivesc pentru ei. Acest submeniu reflectă nişa în care s-a născut, amestecul de credinţă, aşteptări, activităţi, roluri şi oportunităţi caracteristice mediului apropiat în care persoana s-a născut. Pe perioada  primelor trei stadii ale ciscumscrierii, persoana îşi însuşeşte cele mai apropiate  programe culturale, pe măsură ce îşi dezvoltă puterea de procesare a informaţiei – rolurile adulţilor, rolurile, de gen, ierarhia socială. socia lă. Inerţia şi econom economia ia de efort îi menţine pe indiv indivizi izi îi menţi menţine ne pe indivizi orientaţi orientaţi către grupul major de referinţă, referinţă, cel în care s-au născut până când o forţă oarecar oarecaree îi orient orientează ează într-o nouă direcţie direcţie.. La început indivizii indivizii nu sunt apţi să depună efort şi să-şi asum asumee riscul de a se aventu aventura ra prea departe departe de nişa în care s-au născut atât timp cât aceasta este considerată „destul de bună”. Apoi, oamenii tind să spicuiască informaţie despre opţiunile lor din mediul proxim, de la oamenii care populează nişa în care s-au născut, ceea ce îi predispune la adaptări minore mia curând decât la schimbări majore. În felul acesta, nişele adulţilor tind să se asemene nişelor în care s-au născut; copiii recreează societatea   predec predeceso esoril rilor or şi inegal inegalită ităţil ţilee soc social iale. e. O întreba întrebare re mai pert pertine inentă ntă poa poate te fi de ce unii unii oameni oameni se aventurează mai departe de nişa în care s-au născut? Dacă stabilitatea este norma, ce anume poate explica Probabilitatea mobilitatea? mişcării depinde de potrivirea cu nişa în care s-a născut, de gradul de satisfacţie oferit de circumstanţele în care s-a născut. Când potrivirea devine inconfortabilă, oamenii întrevăd  posibilitatea de a căuta un mediu mai potrivit. Schimbarea devine mai dramatică atunci când indivizii întâlnesc ceva nou (model, activitate) cu care rezonează puternic sau când se comportă în moduri care evocă protestul faţă de membrii nişei (ilegal, duplicitar, infam). Chiar când recunosc nepotrivirea, indivizii au capacităţi şi dorinţe diferite de a schimba nişa. Acestea sunt influenţate de trăsături de personalitate şi de factori externi, precum gradul de libertate. Lipsa Lip sa de autocun autocunoaş oaşter teree acţ acţion ionează ează ase asemen menea ea bari barierel erelor or soc social iale; e; lim limitâ itându ndu-se -se opţ opţiun iunile ile în mod nejustificat circumscrierea şi compromisul devin neoptime. Diferenţele de grup

Diferenţele între grupuri în privinţa trăsăturilor şi comportamentelor legate de carieră au origini atât genetice cât şiexistă nongenetice. Între genuri asemănări suficiente în privinţa abilităţilor şi intereselor, dar şi unele diferenţe fundamentale. Unele societăţi tradiţionale pot suprima diferenţele individuale între bărbaţi şi femei, în 19

 

timp ce altele pot să întărească aderenţa la normele culturale care exagerează diferenţele naturale între sexe. Rolurile de gen stabilite cultural îi constrâng pe mulţi indiferent dacă bărbaţi sau femei. Unele societăţi moderne încearcă să renunţe la diferenţele de gen în comportament, prin urmare întărind o asemănare nenaturală care poate de asemenea constrânge pe unii la fel de dureros. Consilierea carierei într-o abordare a parteneriatului natură educaţie

Iniţial, teoria Iniţial, teoria circum circumscrieri scrieriii şi a compromisul compromisului ui îşi orienta atenţi atenţiaa asupra problemel problemelor or subapr subapreciate eciate în dezvoltarea carierei. Îngustarea nejustificată şi nedorită a opţiunilor pentru carieră înainte de a explora  posibilităţile în adolescenţă. În adolescenţă mulţi indivizi operează doar cu rămăşiţe ale posibilităţilor  de ale alegere gere voca vocaţio ţional nală. ă. Consil Consilier ierea ea din perspect perspectiva iva teo teorie rieii circum circumscr scrier ierii ii şi com comprom promisu isului lui se focalizează pe opţiunile de carieră pe care tinerii le resping ca şi pe opţiunile pe care ei spun că le   prefer preferă. ă. Sco Scopul pul este este de a pre preciz cizaa dac dacăă ind indivi ivizii zii au elimin eliminat at opţ opţiun iunii în sta stadii diile le ant anteri erioar oare, e, mod nereflectat şi de a expune bazele pentru respingerea lor (sextip ş.a.). a doua problemă de care se  preocupă teoria este că mulţi tineri fac compromisuri în mod nenecesar, adică renunţă la cele mai  preferate alegeri în mod nejustificat, neavând suficientă informaţie (disponibilitatea locurilor de muncă, formării, lipsa de deprinderi necesare etc.) fie ignorând acea realitate, fie nefăcându-i faţă eficient. În consiliere este importantă încurajarea realismului constructiv, adică realismul nu doar cu privire la constrângerile alegerii (cerinţele şi disponibilitatea locurilor de muncă), cât şi asupra modurilor de extindere a alegerii (acţiuni care pot fi întreprinse pentru a deveni mai competitiv pentru ocuparea unui loc de muncă). Aceste strategii sunt aplicate într-o succesiune de cinci paşi diagnostici pentru a determina dacă indivizii şi-au îngustat în mod nejustificat şi şi-au compromis opţiunile. Paşii sunt (Gottfredson, 1986b, 1996): 1. dacă perso persoana ana este capabil capabilăă să numeas numească că una sau mai m multe ulte alt alternati ernative ve ocupaţi ocupaţionale. onale. 2. dacă int interesel ereselee şi abilităţi abilităţile le perso persoanei anei su sunt nt adecv adecvate ate ocup ocupaţiei aţiei aalese. lese. 3. dacă pers persoana oana este este satisfăcut satisfăcutăă de alte alternati rnativele vele pe car caree le-a id identif entificat. icat. 4. dacă per persoana soana şi-a şi-a res restrâns trâns în mod nejus nejustifi tificat cat alt alternati ernativele. vele. 5. dac dacăă perso persoan anaa este este con conşt ştie ient ntăă de oport oportuni unită tăţi ţi şi real realis istă tă cu privi privire re la ob obst stac acol olel elee pen pentr truu implementarea ocupaţiei alese. Examinarea alternativelor ocupaţionale care sunt în interiorul sau în exteriorul zonei individuale a alternativelor acceptabile este realizabilă cu ajutorul hărţii alternativelor ocupaţionale (Occupational Aptitude Patterns Map (Gottfredson, 1986a). Din TPNE se pot prelua instrumente suplimentare pentru  prevenirea sau diminuarea circumscrierii şi compromisului nejustificat. 1. Noi nu putem putem schimb schimbaa trăsăt trăsături urile le gene general ralee ale ind indivi ivizil zilor, or, precum precum cel celee de pers persona onalit litate ate sau inteligenţă. Modificarea mediilor nu va avea un efect de durată asupra acestor tendinţe foarte generale. Deşi nu putem crea sau şterge trăsături generale relevante pentru carieră, putem antrena şi modela exprimarea lor, tratându-le adecvat. Deşi nu  putem eradica trăsături nefavorabile precum impulsivitatea, agresivitatea, timiditatea, inteligenţa slabă,  putem să le diminuăm, să le canalizăm constructiv sau chiar să le ascundem, pe măsură ce antrenăm, evidenţiem, eviden ţiem, capit capitalizăm alizăm unele atrib atribute ute mai favorab favorabile ile precum (sociabilit (sociabilitatea, atea, conşt conştiinci iinciozitat ozitatea). ea). Familiarizarea cu norme specifice de comportament (cum să-ţi stăpâneşti impulsivitatea sau timiditatea în contexte sociale specifice) poate fi integrată sau eradicată. Putem reacţiona înţelept cultivând ce avem mai bun în noi şi suprimând ce avem mai rău.  De aceea trebuie lucrat cu aceste trăsături şi nu împotriva lor.

2. Spre deosebire de trăsăt trăsăturile urile generale, trăsătur trăsăturile ile specifice orientat orientatee spre scop sunt mai dependente de contexte şi, prin urmare, mai modelabile prin intervenţie. Ele pot fi activate şi consolitate prin 20

 

expunereaa la expe expunere experie rienţe nţe şi med medii ii spe specif cifice ice.. Transfo Transforma rmarea rea med medii iilor lor poat poatee cat catali aliza za mod modifi ificare careaa trăsăturilor specifice, modelate cultural  Prin urmare, trebuie să-i ajutăm pe oameni să se implice o gamă cât mai largă de experienţe astfel  încât să descopere şi să-şi dezvolte cât mai bine interesele şi valorile vocaţionale. Este dificil de

stabilit dacă persoana şi-a circumscris în mod greşit zona alternativelor acceptabile până când interesele şi aptitudinile sale nu sunt testate. Experienţa nu este niciodată suficientă în descoperirea intereselor şi deprinderilor specifice. Pentru ca un interes să apară, atât natura, cât şi educaţia trebuie să fie prezente în suficientă măsură. 3. Oamenii îşi modelează mediile în care trăiesc şi vieţile pe care le duc mai mult decât îşi imaginează. Aceasta nu înseamnă că indivizii sunt responsabili de tot ceea ce li se întâmplă bun sau rău, ci doar  faptul că îşi pot ameliora într-o măsură considerabilă circumstanţele în care trăiesc. Moi ne modelăm alegând de cine şi cu ce ne înconjurăm, sau pe cine sau ce evităm, ce activităţi alegem, sau refuzăm. Trebuie să ajutăm persoanele să înţeleagă care oameni, activităţi, medii le fac bine şi care le fac rău, în funcţie de măsura în care acestea îi ajută sau îi împiedică să devină ceea ce vor să devină . Adesea

este mai uşor să modifici modul în care te comporţi prin modificarea stimulilor externi la care reacţionezi decât să încerci să-ţi modifici înclinaţiile genetice. Fiecare are numeroase oportunităţi de a se modela pe sine şi viaţa sa schimbând în mediul său lucruri chiar minore, poate mai ales pe acestea. Consilierii pot facilita dezvoltarea personală a clienţilor nu doar tratându-i pe aceştia, ci determinându-i să-şi modifice propriile medii. Conştientizarea sinelui presupune conştientizarea sinelui în context. 4. Nu putem cunoaşte diferenţele între genotipurile oamenilor decât dacă aceste genotipuri îi determină  pe indivizi să răspundă diferit la aceiaşi stimuli. Prin urmare trebuie să apelăm la sistemul încercare şi eroare pentru a determina ce schimbări de mediu şi experienţă sunt cele mai eficiente pentru un individ. Unii oamenii sunt mai puţin dispuşi sau capabili să accepte intervenţia, indiferent de cât de eficientă ar   putea fi, iar aceasta îi subminează eficienţa prin înţelegere şi aplicare greşită. Trebuie să fim atenţi şi respectuoşi faţă de răspunsurile răspunsurile indivizilor la aceleaşi experienţe, inclusiv cele de consiliere consiliere. Pregătirea pentru a trăi şi a explora, abilitatea de a obţine şi integra informaţie relevantă,

 precum şi alte puncte tari şi puncte slabe în dezvoltarea vocaţională sunt condiţionate genetic. Prin urmare, consilierii trebuie să se aştepte ca tinerii să difere considerabil atât în privinţa tipului, precum şi a cantităţii de suport de care au nevoie pentru a rezolva aceeaşi problemă vocaţională (anxietate, indecizie, lipsă de informaţie, presiunile familiei ş.a.). consilierea eficientă este asemenea unei nişe  potrivite, în sensul că ambele cer să modelăm experienţe şi medii pentru a rezona constructiv cu individualitatea genetică. 5. Noi putem cunoaşte doar fenotipurile oamenilor, adică rezultate observabile şi mereu schimbătoare ale parteneriatului natură-educaţie din fiecare individ. Deşi trebuie să respectăm forţa genotipului  putem coopera cu acesta doar indirect, prin fenotip – emisarul ataşat, reprezentând şi natura şi educaţia.  Prin urmare trebuie să căutăm mereu surse ale intereselor, atitudinilor şi abilităţilor vocaţionale ale individului . Nu trebuie să facem presupuneri nici despre maleabilitatea sau lipsa de maleabilitate a

 persoanei, nici despre sursele acestora. Trebuie să căutăm modele ale felului în care indivizii caută, evită şi experimentează diferite medii, pe care le putem experimenta şi teoretiza. Nu vom putea niciodată să distingem clar ceea ce este genetic de ceea ce este cultural în comportamentul vocaţional al cuiva. Doar individul în cauză are acces direct la semnalele vocii interioare, numai el poate decide în ce direcţie îl dirijează aceasta. Consilierii pot doar să faciliteze această conştientizare. Îi pot ajuta pe clienţi să distingă între influenţele interne şi cele externe care acţionează asupra lor, să înţeleagă cum inte intera racţ cţio ione neaz azăă aces aceste te infl influe uenţ nţee (inf (influ luen enţe ţele le inte intern rnee se ex exte tern rnal aliz izea ează ză,, iar iar cele cele ex exte tern rnee se internalizează), să înţeleagă felul cum temperamentul poate afecta abilitatea noastră de a ne dezvolta şi utiliza autocunoaşterea. 21

 

Trebuie să nu facem presupuneri despre sursele diferenţelor de grup privind interesele, abilităţile şi componente genetice şi nongenetic nongenetice, e, astfel încât diferenţe diferenţele le integrup nu ne pot atitudinile . Toate au şi componente

orienta asupra diferenţelor dintre indivizi sau asupra modului cum un individ ar trebui să fie consiliat.

22