go

1

Gobseck este un roman de Honoré de Balzac publicat în 1830. El face parte din Scènes de la vie privée (Scene din viața privată) din Comédie humaine (Comedie umană). Istoricul textului Apărut în formă de schiță în revista la Mode începând cu luna martie 1830 sub titlul: L’Usurier (Cămătarul), apoi în august 1830, în ziarul le Voleur (Hoțul), textul apare în același an în volum la Editura Mame-Delaunay, cu un nou titlu les Dangers de l’inconduite (Primejdiile purtării rele), care va deveni în 1835 Papa Gobseck, la Editurile Doamnei Charles-Béchet. Titlul final, Gobseck, apare în 1842, în ediția Furne de la Comédie humaine (a Comediei umane). Rezumat Scena începe în salonul Doamnei Madame de Grandlieu, într-o conversație cu un prieten de familie, avocatul consultant Maître Derville. Avocatul aude în timpul conversației doamnei Grandlieu cu fiica ei Camille că aceasta este îndrăgostită de tânărul Ernest Restaud, fiul doamnei Anastasie de Restaud, născută Goriot. Doamna Grandlieu dezaprobă această dragoste: mama lui Ernest este cheltuitoare, împotmolită într-o relație ilegitimă cu Maxime de Trailles pentru care ea-și risipește averea. Derville intervine în favoarea domnișoarei Camille: el demonstrează că Ernest și-a evaluat recent moștenirea familială. Această poveste, care este o cotitură în prăpastie a unui tip uman din lumea lui Balzac, evidențiază personajele : Jean-Esther van Gobseck, cămătarul, și Maître Derville, avocat în debutul carierei. Aceste două personaje care joacă un rol esențial în acest roman, reapar de-a lungul Comediei umane, fie sub formă de evocare : Gobseck, fie în persoană: Maître Derville, pe care îl regăsim în le Colonel Chabert (Colonelul Chabert), Splendeurs et misères des courtisanes (Splendorile și mizeriile de curtezane) și în multe alte volume ale Comediei umane. În cadrul personajelor Comedie umane ,el face parte din Oamenii în robă cinstiți. Comentariu Organizarea acestei lucrări este înșelătoare: în cazul în care linia de poveste este într-adevăr frumoasă inclusiv căsătoria lui Camille, Balzac se concentrează în principal pentru a descrie aidoma unui veritabil „vizionar pasionat" (Baudelaire, L’art poétique (Arta poetică) viața unui tip necunoscut: cea a cămătarului. Și ce cămătar! Pentru că, desigur, zugrăvind un astfel de personaj, Balzac critică avariția, așa cum se vede la sfârșitul romanului, cu o mulțime nenumărată (miriade) de produse alimentare îngrămădite încoace și încolo. Aici însă Balzac critică nu atât lăcomia, cât societatea în ansamblul ei. Suntem în timpul Restaurației franceze (prin anul 1829), când nobilii își reiau

2

locul lor, invidiat de toți. Din păcate, noblețea nu se dobândește atât de ușor. Cel puțin se crede, că mai presus de toate domnește banul, și cu el căsătoria de conveniență între nobilimea decăzută și burghezia bogată ; totul se cumpără în această lume. Balzac evidențiază anume această subordonare în fața banilor, montând-o (suntem în Comedia umană) pe vicontesa de Grandlieu, care invocă pretextul de prejudecăți aristocratice (Ernest este fiul unui om de rând nevrednic care ruinează familia sa) pentru a refuza căsătoria fiicei sale cu Ernest Restaud, în timp ce primează este, evident, că familia sa va fi lăsată fără para chioară! Portretul lui Gobseck „Acest om ciudat niciodată nu a vrut să vădă o singură persoană din cele patru generații de femei, unde se găseau părinții săi. El detesta moștenitorii săi și nu putea concepe că averea sa ar putea vreodată să fie deținuăe de către oricine altcineva decât el, chiar și după moartea sa. Mama lui l-a urcat de la vârsta de zece ani în calitate de elev marinar pentru posesiunile olandeze din Indiile de Est, unde a călătorit timp de douăzeci de ani. De asemenea, ridurile de pe fruntea sa gălbuie au pastrat secretele de evenimente oribile, terorile bruște, întâmplările neașteptate, piedicile romanești, bucuriile infinite: foamea suportată, dragostea călcată în picioare, averea compromisă, pierdută, regăsită, viața în pericol de mai multe ori, și salvată, probabil, de aceste determinări ale căror urgență rapidă scuză cruzimea. El a cunoscut M. de Lally, M. Kergarouët , M. d'Estaing, magistratul de Suffren, M. de Portenduère lordul Cornwallis, lordul Hastings, tatăl lui Tippo-Saeb și Tippo-Saeb el însuși. Acest Savoiard (locuitor din Savoia), care l-a servit pe MadhadjySindiah, regele orașului Delhy, și a contribuit atât de mult pentru a-i aduce la putere pe Marhattes, a făcut afaceri cu el. El a avut relații cu Victor Hughes și cu mulți corsari celebrideoarece el a șezut mult timp la Saint- Thomas. El a încercat totul pentru a face bani, el a încercat să descopere aur la acest trib de sălbatici și celebri în împrejurimile orașului Buenos-Ayres. În cele din urmă el nu a fost deloc străin la evenimentele Războiului de independență american. Dar când vorbea despre Indii sau despre America, ceea ce nu i se întâmplase nimănui, și doar oarte rar cu mine, părea că a fost o indiscreție, el părea să se pocăiască. Dacă umanitatea, dacă sociabilitatea constituie o religie, el ar putea fi considerat un ateu”.