Glume
November 2, 2017 | Author: micael108 | Category: N/A
Short Description
Download Glume...
Description
Ioan INDOLEAN 1001 Hohote de râs
- 1 -
Motto: "Trebuie sa râzi înainte de a fi fericit, de teama sa nu mori fara sa fi râs" La Bruyere
- 2 -
Dintre toate fiinţele pe care le-a creat Natura pe Pământ, l-a înzestrat cu darul de a râde numai pe Om, cea mai strălucită realizare a ei, până astăzi. Ce va mai fi de aci înainte, Ea ştie ! De foarte multe ori omul simte nevoia imperioasă de a se destinde sufleteşte, de a-şi descreţi fruntea, de a zâmbi sau chiar de a râde în hohote ! Cum e şi firesc, omul caută o carte uşoară, distractivă, pentru a-şi umple un gol de plictiseala: pe plajă, pe o bancă retrasă, la umbra unui copac generos, în tren sau în avion, pe vapor sau înainte de a se lăsa pe aripile binefăcătoare ale somnului ! Este destul de cunoscută zicala: "Ziua în care nu ai râs, o dată măcar, este o zi pierdută !" Marele scriitor francez Jules Renard scrie în "Jurnalul" său: "Ne aflăm pe lume ca să râdem". şi continuă cu sarcasm: "Nu vom mai putea râde în purgatoriu sau în infern, iar în paradis, n-ar fi cuviincios !" Fără îndoială că aceasta nu înseamnă să râdem fără nici un rost. Râsul trebuie provocat de ceva, trebuie să fie motivat ! Unii afirmă că râsul este sănătos. Alţii spun că se poate muri de râs. Mai râde omul, dar nici chiar aşa ! Un astfel de râs este riscant. Râsului i s-a descoperit şi rolul de factor terapeutic, justificat riguros prin experienţa practică de-a lungul observaţiilor clinice şi a cercetărilor ştiinţifice. Un minut de râs, după cum apreciază un medic englez, are efect de restaurare a sănătăţii, în boli ale psihicului şi corpului, cât 45 de minute de destindere intensivă. Medicii şi psihologii confirmă pe baza experienţei lor că persoanele înclinate spre râs şi veselie au şanse mai mari de trăi mai mult, iar cei bolnavi se însănătoşesc mai repede, deoarece râsul este cel mai bun medicament. Unii se feresc de râs cu bună ştiinţă. Confundă posomoreala cu sobrietatea şi sobrietatea cu inteligenţa. Absenţa râsului e totdeauna un semn de stres, de dereglare psihică. A fi vesel înseamnă a fi sănătos şi din punct de vedere psihic. - 3 -
Se poate muri de necaz, de foame, de inimă rea . . . Dar dacă tot e să murim, mai bine să murim de râs. Decât să ajungeţi de râsul lumii, mai bine să mori de râs. Pregătiţi-vă dantura să râdeţi cu toată gura !
- 4 -
DICTIONAR ... EXPLICATIV Adulter: dulceaţă de coarne. * * * Avort: înmormântare prematură. * * * Bărbatul: personajul nesemnificativ de care atârnă **; prelungirea inutilă a **. * * * Bărbatul ideal: argint la tâmple, aur în buzunar, oţel în pantaloni. * * * Băşina: ultimul răcnet de revoltă al căcatului în drumul spre libertate; se naşte în pielea goală şi moare cântând. * * * Bigam: persoană care se căsătoreşte cu o femeie fără a cere consimţământul soţiei. * * * Bordel: cea mai bună privatizare; în caz de gol de producţie îţi ****** marfa. * * * Clapon: eunucul ... găinilor; spectator în curtea de păsări. * * * Chelie: transformarea dialectică ireversibilă, a capului în fund; în prima fază seamănă ca formă iar în faza a doua ca şi conţinut. * * * Coşarul: bărbatul care se urcă, o bagă, o freacă, o scoate, coboară, se spală, şi pleacă. - 5 -
* * * Curvă: stă în cur şi cu picioarele în V. * * * Dragoste platonică: tu o iubeşti, iar cu Platon face dragoste. * * * Esenţă de rom: spermă de ţigan. * * * Femeia: obiectul de care te ţii când te ******; un ideal în care-ţi bagi **. * * * Fete mari: partizani; fac parte din trupele neregulate. * * * Frustrare: e prima oară când descoperi că nu o poţi face a doua oară. * * * Fusta: o pătură socială care ascunde un organ central, în care cei admişi nu au voie să traseze sarcini şi să doarmă în timpul programului. * * * Gentleman: un bărbat care protejează întotdeauna o femeie ... până când rămâne singur cu ea. * * * Harakiri: cezariană la japonezi. * * * Iubirea: efortul pe care-l face un bărbat ca să se poată mulţumi cu o singură femeie. * * * Îngheţată pe băţ: a murit în **. * * * Întreţinută: ibovnică cu stat de plată. * * * Legea coiului: participi, dar nu te bagi. - 6 -
* * * Limba: organ musculos mobil care se află în gură, si face legătura între mărul lui Adam şi părul lui madam. * * * Minijup: abajur la fund. * * * Naivă: îi pui perna sub cap, iar ea o pune sub fund. * * * Napoleon: cel mai viril bărbat, a murit pe Elena. * * * Om de gaşcă: bea din ** ca din cească. * * * Pană de câine: un câine remorcat de alt câine. * * * Port ilegal de armă: când la un bătrân i se scoală **. * * * Profanare de morminte: viol asupra unei bătrâne. * * * Pudoarea unei femei: bărbatul cu care nu este obişnuită. * * * Răsculatul: îndeletnicire care succede sculatul, când acesta din urmă nu mai era suficient; devotată purtătoare de sex firav îi îngăduia bărbatului, reamintindu-i în căldura culcuşului semnificaţia cuvântului "răscoală" din cele mai vechi timpuri, bărbatul s-a răsculat cu tărie în nenumărate rânduri, spre bucuria nemărturisită a femeii sale. * * * Ruleta ţigănească (joaca de-a iepuraşul): un "joc de societate" organizat de proxeneţi, care - 7 -
îşi pun marfa în costumul Evei, cu fundul într-un lighean în jurul "clienţilor", apoi o învârteşte. Câştigătorul este cel spre care femeia se opreşte cu picioarele. Avantajul clientului rezidă faptul că plăteşte o singură dată, la intrare, dar poate "beneficia" de mai multe ori. * * * Sarcină extrauterină: este însărcinată servitoarea. * * * Sărutul: atac la etaj pentru a cuceri parterul. * * * Semiautomat: o ridici cu mâna şi cade singură. * * * Sulina: staţiune pentru femei. * * * Sutienul: element de bază al societăţii: promovează vârfurile, redresează elementele deplasate, atrage masele. * * * Sliţ: uvertură la flautul fermecat. * * * Tentativă de viol: ameninţare cu **. * * * Troică: doică cu trei ţâţe. * * * Tunel: femininul de la tren.
- 8 -
CALEIDOSCOP UMORISTIC Două surori gemene au visat noaptea că au fost violate. Dimineaţa s-au trezit cu sudori pe ele. În cele din urmă sudorii si-au recunoscut vina. * * * Iubit-o, cred că faci minuni, Si dacă mai ridici juponul, Eu bucuros îţi dau cuponul, Măcar pe două ... acţiuni ! * * * CERERE : Organul sexual masculin solicită să fie promovat cu o clasă de retribuţie, pe următoarele considerente: - prestează muncă grea; - lucrează la adâncimi mari; - nu i se acordă aerisire şi ventilaţie; - lucrează în mediu umed; - nu are repaus duminical şi nici sărbători legale; - lucrează la temperaturi ridicate; - nu i se acordă concediu de odihnă şi nici recuperări; - locul de muncă prezintă adesea grav pericol de îmbolnăviri profesionale. - 9 -
REZOLUTIE : Cu toate argumentele invocate, cerea se respinge ca fiind nefondată: - nu lucrează 8 ore consecutiv; - după o scurtă activitate adoarme la locul de muncă; - nu lucrează decât împins de la spate; - se pensionează foarte devreme; - nu lasă curat la locul de muncă; - nu răspunde la toate solicitările; - îşi schimbă prea des locul de muncă; - nu are studii superioare. Văzut fără comentarii Organul Suprem "Femeia" * * * Pă la noi prin grădiniţă Pătrunjelu-i până-n puţă. Pă la noi pă după şură Castraveţii-s pâna-n **. Vine mândra să-i culeagă Unu-n **** i se bagă ! * * * Mă uit la lună, luna-i sus, - 10 -
Mă uit în curte, boi nu-s, Mă uit la pungă, punga-i goală Mă uit la **, nu se scoală. * * * Haida lele după fragi. Nu viu bade că mi-o bagi. Haida lele nu te teme, Că-i legată de izmene. * * * Ciocolata "Bucureşti" Face ** ca-n poveşti. Vreţi s-aveţi ** mai lată ? Mâncaţi multă ciocolată. * * * Marişico, vrei o şorbă ? Niş nu vreau să stau di vorbă. Marişico, vrei o bere? Nu-mi faşe nişi o plăşere. Marişico, vrei cafea? Niş nu vreau să aud di ia. Marişico, vrei tutun? Ei, un kient ar fi mai bun. Marişico, să te ******? - 11 -
Di şe n-ai spus di la-n şiput? Asta-mi plaşi şel mai mult! * * * Fata mami mergi la nuntă Ai grijă să nu te ******. Nu ti teme mamă, nu Că-s ****** nu de-amu. Tune dracu-n **** ta Că nu te-ai putut răbda. Ba io mamă m-am răbdat, Până s-o dezbrăcinat, Când i-am văzut capu' ** Mi s-a uscat ceru' gurii, Când i-am vazut coaiele Mi s-au muiet picioarele. * * * Ciocolata "Postăvarul" Face ** precum parul. Tineţi minte 3 cuvinte: **, parul, Postăvarul. * * * Dimineaţa bei un ceai, Beleşti ** şi mai stai. - 12 -
La amiaz' mănânci o ciorbă, Beleşti ** stai de vorbă. Seara spargi câteva nuci Beleşti ** şi te culci. Tot aşa cu ceai şi nuci, Beleşti ** şi te duci. * * * Din lirica Canadiană: Dacă ninge, dacă plouă, ** mi se rupe-n două, Că am canadiană nouă. * * * De bei apă de izvor, Si mănânci raţional, Nici de ** nu te-mpiedici, Nici de **** nu ţi dor. * * * Sunt cioban între ciobani, Si dau brânza peste plan. Dar când vine câte o ploaie, Si mă udă pîn' la coaie, Să-mi bag **-n ea de oaie.
- 13 -
* * * De s-ar semănă şi ** Cum se seamănă păstula Ai vedea pe arătură Numai capete de **. Si-ai vedea pe fiecare Cum o ia pe cea mai mare. * * * Mioriţă laie, laie bucălaie De trei zile-ncoace, Iarba nu-ţi mai place. Nici nu mănâncă, nici nu bea S-o tăiem în ** mea. * * * Boul-bou, solid, tăcut, Lat în ceafă, gras de crapă În cireadă la păscut , Se tot dă... pe lângă-o iapă! Cică n-are ce să facă, Fiindcă-i e nevasta ... vacă! * * * Capra, ţapul şi trei iezi, Fac trei mii de căcărezi. - 14 -
Câte căcăreze fac Capra, iezii, fără ţap? Iei problema de la cap Si beleşti pula la ţap. Faci produsul mezilor, Si beleşti ** iezilor. Verifici de la-nceput Si iei capra la ******. Si de nu-ţi dă rezultatul, Beleşti şi ** la băiatul. * * * Apa minerală Hebe Face ** ca la bebe. Dar bând vodcă Săniuţa Vă va creşte iarăşi puţa! * * * Stau pe plajă şi sunt tristă, Că mi-a intrat nisip în ****. Dar sînt tânăra şi pot De acolo să îl scot. * * * Într-o zi nefastă M-a prins soţul la nevastă, - 15 -
Eu de păr l-am prins pe el Avantajul de-a fi chel. * * * Pe cap un fir de păr nu are, Si-i mai rotund decât o nulă, Ades mă-ntreb, ce e oare Un cap de om sau un cap de **. * * * Această strofă-i minunată Si mi-a plăcut peste măsură Dar mă întreb de ce oare Cu capul meu tot umblă-n gură! * * * La sfârşit de săptămână Cântec, joc şi voie bună Că luni ne doare-n **. * * * Dimineaţa în cui cântă pendula Mă scol, mă spăl şi mi se scoală **. * * * Ce-ţi pasă chip de lut - 16 -
Că alţi-n cucuruz se ******. * * * Ciocolata Laura Îngustează gaura. * * * Profesoarele nu se mai ******, deoarece au uitat de când au fost studente. * * * Femeia nu e bine să o ridici în slăvi, deoarece ţi-o ****** cosmonauţii. * * * Femeia este norocul, iar bărbatul este omul care îşi ****** norocul. * * * Teză de doctorat: "Influenţa sexualităţii spermatozoidului mascul asupra cariei dentare la femei" * * * Anunţ la un bordel: " Onorată clientelă, deoarece suntem în acord global, veniţi cu ** sculate, deoarece nu avem timp de giugiuleli " * * * Bulă a mers în Munţii Apuseni Ca să-si pună ** pe moaţe. * * * Articolul 3 din Codul lui Caragea Vodă: "Cel ce va izbăvi, a se repezi, asupra făticeniei fetei, cu şpremeleagul învârtoşat, - 17 -
spre a o zâvzî, au prin faţă, au prin spate, i se va tăia prea spurcavnicul mădular, şi se va da la raţe, spre a nu-lo mânca." Femeia este superioară bărbatului în părţile inferioare. De când soţul umblă după cerbi, soţia s-a specializat în coarne. Franţuzoaica poate să introducă o banană verde şi o scoate coaptă în numai două minute. Doctorul a pus-o la regim. Numai trei bărbaţi pe zi. Femeile până la 20 de ani, nu ştiu ce vor; între 20 şi 30 de ani ştiu ce vor; peste 30 de ani prea vor ce ştiu. Ea mulge vaca la malul lacului. În apă se vede invers. El şi Ea în pădure. Ei i se rupe rochia, El o cârpeşte. El o sărută pe Ea pe buze. Ea strânse din picioare si îi sparse ochelarii. Bulă a fost luat la ilicit, deoarece avea două ouă de aur şi o ** de milione.
- 18 -
UN ZÎMBET DISCRET O tânără făcea semne din mână pe marginea şoselei. Opreşte un şofer şi-i propune fetei so ia cu maşina, dacă acceptă să facă dragoste. - Nici vorbă, spune ea, sunt o fată serioasă. Se mai întâmplă acelaşi lucru de câteva ori. Între timp începe ploaia, se lasă frigul şi noaptea. Fata e disperată. În sfârşit un tractorist se apropie. Fata face semne şi zice: - Domnule, fac orice vrei dumneata, numai ia-mă de aici! - Îmi pare rău, răspunse tractoristul, eu nu transport curve cu tractorul! - Imaginează-ţi! Soţia mea a născut într-un autobuz supraaglomerat. - Eşti mai bun. A mea, în aceleaşi condiţii a rămas însărcinată! O doamnă în vârstă monologhează într-un autobuz, ţintuind cu privire un tânăr: - Tinerii din ziua de azi nu mai au nici un pic de respect, de bun simţ, sunt lipsiţi total de educaţie. Tînărul vizat suportă cu crâcnire, dar la coborâre îi aruncă peste umăr: - Curvă bătrână! - V-am spus eu ? Nesimţitul, bădăranul, porcul, măgarul... - Nu vă mai enervaţi, doamnă, intervine un bătrânel, că şi mie, după 15 ani de la pensionare, tot "domnu' avocat" îmi zice lumea ... O ţigancă la controlul medical: - Duduie, ai laringită şi cistită. - 19 -
- Tu, Pirandă, ce ţi-o zâs doctoru'? - A spus că-s lărgită dar cinstită ! - Alo! Cu domnul director, vă rog! - Cine-l caută? - Nuţi, colegă de liceu cu domnul director. - Să te duci la dracu', curvă, domnul director nici nu a făcut liceul. Soţia gravidă. - Săraca de tine. Când mă gândesc că mai ai de suferit încă trei luni! - Nu-i nimic, doar nu-i vina ta! - Cum, iar vrei să-ţi cumpăr chiloţi noi? - Aştia sunt demodaţi, dragul meu. Toţi prietenii tăi râd de tine! Intrînd în salon, doctorul văzu o asistentă frumuşică ţinându-l pe un bolnav cu ambele mâini sub pătură: - Drăguţo, pulsul nu se ia cu ambelel mâini. - Dar eu, nu-i iau pulsul, ci îi strivesc impulsul. - Spuneţi-mi, domnule doctor, dar sincer, îmi dăunează dacă la cei 80 de ani ai mei alerg după femei? - Dacă alergaţi? Sigur că nu. Dar ce vă faceţi dacă ajungeţi din urmă pe vreuna? - Domnule doctor, mă doare fofoloanca. - Nu ştiu ce este aia fofoloancă, dar îţi recomand ca atunci când te mai dai pe bicicletă, să - 20 -
pui şi şaua. Un şofer de camion ia de pe traseu o autostopistă. În prima parcare, trage perdeluţele de la cabină şi o violează. Tânăra exclamă extaziată: - Minunat! Acum, vreu şi sus! - Sus nu pot, că am nişte butoaie ... Un bărbat călătoreşte singur cu o tânără doamnă, într-un compartiment de tren supraâncălzit. Tipul începe să se dezbrace: sacoul, pantalonii, cămaşa, maieul, ciorapii, chiloţii. In final, rămâne gol puşcă. Uşurat, dă să-şi aprindă o ţigară, dar ezită: - Scuzaţi-mă, permiteţi să fumez? La maternitate: - Domnule, aveţi un copil de 4 kg. - La hornul meu nici nu se putea altfel ! - Mai aveţi un copil de 3,5 kg. - La hornul meu nici nu se putea altfel ! - Domnule, mai aveţi un copil de 3 kg. - La hornul meu nici nu se putea altfel ! - Ar fi cazul să vă curăţiţi hornul, deoarece toţi trei sunt negrii ! - Dăţi-mi, vă rog, un prezervativ negru ! - Dar negrul subţiază, de ce vă trebuie negru ? - Mi-a murit un bun prieten şi merg la văduvă lui să-i prezint condoleanţe !
- 21 -
La nudişti: - Mamă, ce au toţi nenea de colo şi noi nu avem? - Ce să aibă? Răspunde mama jenată. Ia nişte semne de bogăţie. - Dar de ce nu sunt toate la fel? - Păi, cei mai bogaţi au semne mai mari. - Uite mamă, nenea care se uită la tine se-mbogăţeşte văzând cu ochii! Un beduin îşi duce cămiloiul la sevice " fiindcă nu mai fugea ca înainte". După operaţie, animalul o ia la fugă. Beduinul se vaită: - Aoleu, ce mi-aţi făcut. I-aţi schinjuit testicolele. Ce mă fac acum? Cum îl mai ajung ? Mecanicul: - Urcă pe rampă ! Doi bătrîni stau pe o bancă în parc, iar prin faţa lor trec două dudui: - Îţi dai seama mă, ce măciuci le trăbă la ăstea? - Nu nouă, ci vouă! răspunseră fetele în cor. Doi bătrâni stau de vorbă: - Mă piş din ce în ce mai sus. - Păi cum ? - Mai demult mă pişam pe vârfurile bocancilor, iar acum mă piş pe genunchi. Un tip intră la o prăvălie de produse lactate: - Aveţi lapte ? - La doamna în faţă. - Dar brânză ? - 22 -
- La domnişoara în fund. Între prostituate: - Închipuieşte-ţi dragă, începe una din ele, intru în toaletă şi văd jos o bancnotă de 20 $. Mă aplec să o ridic şi, în aceiaşi clipă, simt cum o merit. Noul părinte la prima spovedanie. Prima intră o domnişoară: - Vai, părinte, am precurvit. - Zilnic de zece ori Tatăl nostru. Intră un domn: - Trebuie să recunosc că mi-am înşelat soţia. - Nu-i frumos ce-ai făcut, fiule. Cincizeci de Tatăl nostru. A treia intră o doamnă: - Ce-ai păcătuit fiica mea? - I-am supt-o unui bărbat. Părintele îl întreabă pe diacon: - Cel dinaintea mea, ce dădea pentru un supt? - Daţi-i o mie de lei, că-i ajunge! În timp ce fremăta în braţele amantului îşi auzi soţul întroducând cheia în broasca de la intrare. Cuprinsă de spaimă, îl imploră pe Cel de Sus: - O, Doamne, ajută-mă! Autoputernicul răspunse: - Am să te salvez, dar eşti de acord să te îneci peste 5 ani dacă vei păcătui din nou. - Da, accept ! Peste 5 ani, un vas pe care se află această femeie se scufundă în Atlantic. - 23 -
- Salvează-mă, Doamne! - Îţi aduci aminte de înţelegerea noastră ? - Dar de ce, din cauza mea să moară atâţia oameni nevinovaţi ? - Nevinovaţi ? Cinci ani mi-au trebuit pentru a-i aduna pe toţi în acelaşi loc! La o manăstire, episcopul, aflat în control, intră într-o cameră în care o călugăriţă se spală pe mâini de circa un sfert de oră. - De ce durează atît de mult, măicuţă? - Stiţi, sfinţia voastră, am pus mâna pe un sex bărbătesc şi vreau să mă spăl de acest păcat greu ... - Ruşine, piei satană! Dar maica stareţă unde este? - Alături, face gargară de o oră. Doi cunoscuţi se întâlnesc pe lumea cealaltă: - De ce ai murit? - De frig. Dar tu? - De ciudă. - Cum aşa? - Într-o seară, întorcându-mă mai devreme, am găsit-o pe nevastă-mea ciufulită, iar patul răvăşit. Mi-am dat seama că în cameră este un bărbat străin. Caut, caut, nu găsesc nimic. Fac o criză de nervi, de aici infarctul şi iată-mă aici. - Dacă mă cautai în frigider ... O duduie care nu era măritată, urma să nască. Într-o clădire apropiată, un preot era operat de o tumoare la stomac. Medicul plasează copilul preotului. - 24 -
- Părinte, domnul a vrut să aveţi un copil. - Domnul să fie lăudat şi slăvit. Copilul creşte mare. Tată în sus, tată în jos. - Copile, să-ţi spun un secret. Eu nu sânt tata, ci mama. - Dar cine-i tata? - Clopotarul! Maica stareţă surprinde, într-o noapte, un bărbat extenuat care încerca să sară gardul mănăstirii. - Ce-ai căutat aici, păgânule? - Am vrut să fur ceva de mâncare, dar m-au prins călugăriţele dumitale ... - Când, în seara asta? - O, nu, vai de mine, acum patru săptămâni ... Un băieţel o surprinde pe sora lui în sufragerie, în braţele unui tânăr. - Să nu spui nimic părinţilor! îl roagă tânărul. Uite, ţine 1000 de lei să-ţi iei bomboane. - Băiatul ia banii, se scotoceşte prin buzunare şi-i înapoiază tânărului 500 de lei. - Poftim restul. Cred că nu-i drept ca tu să plăteşti mai mult ca alţii. - Alo, cu domnul director, vă rog! - S-a culcat ... - Cu domnişoara secretară, vă rog! - Da, cu dânsa! O babă vinde o curcă în piaţă. - Ce faci, maică, o mai dai? - 25 -
- Aş da-o, taică, dar n-are cine să-mi ţină curca. - De ce te bărbiereşti în fiecare dimineaţă? - Nevastă, după bărbierit mă simt cu 20 ani mai tânăr. - Atunci, să te bărbiereşti seara. - Nevastă, croitorul mi-a spus că îmi face un costum care să mă întinerească cu 20 de ani. - Atunci, să-i spui să-ţi facă şi o pijama. La cabinetul medical se prezintă o doamnă care spune: - Domnule doctor, am aici în piept un foc. Ce să fac? - Să vă dezbrăcaţi în pielea goală. Doamna se dezbracă şi întreabă: - Acum ce să fac? - Să aşteptaţi să văd pe unde iese fumul. Directorului adjunct îi plăcea teribil noua secretară. A aşezat-o pe canapea, dar la un moment dat, intră directorul general: - Ce s-a întâmplat? - I s-a făcut rău şi i-am pus câteva picături. - Bine, să nu uitaţi să vă încheiaţi la pipetă. Domnişoara Miţa, a fost operată de apendicită. - Domnule doctor, credeţi că o să se vadă mult semnele operaţiei? - Asta depinde de dumneata domnnişoară!
- 26 -
- Sunteţi căsătorită? - Nu, domnule doctor! - Aveţi un amant? - Oh, nu, domnule doctor! - Păi, atunci, la ce aţi venit aici? Sunteţi însarcinată? - Nu ştiu, domnule doctor! - Poţi să-mi spui unde ţi-ai rupt ciorapul? o întrebă soţul pe soţie. - La ... când am plecat azi dimineaţă la dentist. - Stiu, dar la plecare ciorapul era rupt pe piciorul drept, iar acum este pe piciorul stâng. Directorul:- Tu eşti mai bună la pat decât nevastă-mea! Secretara:- Stiu. Directorul:- De unde ştii? Secretara:- De la directorul adjunct şi de la contabilul-şef. Găsindu-şi nevasta în pat cu altul, soţul se repede la acesta cu un cuţit. Speriată de moarte, femeia îi strigă: - Opreşte-te! Vrei să-l omori pe tatăl copiilor tăi? Scenariul clasic: soţul, întors pe neaşteptate acasă, îşi găseşte nevasta în braţele altui bărbat. Funcţie de meridian, dialogul diferă substanţial: Englezul:- Mă scuzaţi, am uitat să bat la uşă! Francezul:- Aşteaptă o clipă, vin şi eu! Scoţianul:- Ai uitat să stingi lumina! Românul:- Fă, tu te tăvăleşti, în timp ce la aprozar se dau cartofi! - 27 -
- Nevastă, vino la televizor că avem film porno. - Nu vezi, măi bărbate, că Fidel Castro gustă noua recoltă de banane? - Spune-mi, iubito, câţi bărbaţi ai avut înaintea mea? Soţia tace. După câteva momente de linişte, speriat, soţul insistă: - Te-ai supărat? - Nu, dar tocmai îi număram. - Nevastă, mi s-a spus că înaintea mea ai avut o sută de bărbaţi. - Ce-i o sută în ziua de azi! Soţul vine târziu acasă: - Nevastă, deschide uşa. - Nu pot, că sunt dezbrăcată. - Dar eu sunt singur! - Dar eu, nu! Se întâlnesc Lică şi Gică. - Salut Lică. - Salut Gică. - Măi Lică, tu ai poze cu soţia ta în pielea goală? - Nu am! răspunse pierit Lică. - Vrei? Doi prieteni discută: - Tu ştii că eu îl înlocuiesc pe directorul cel mare, de două ori pe săptămînă? - 28 -
- Tu, un prăpădit de funcţionar?! - Dacă nu crezi, întreab-o pe nevastă-sa! Scandal în familie. El, furios: - Unde mi-a fost capul când te-am cerut de nevastă? Ea, nostalgică: - Pot să-ţi spun exact: la două palme mai jos de buricul meu! - Ioane, te-am văzut ieri cu Florica în pădure. - Nu să poate. Ieri am fost la târg. - Atunci te-am confundat. Înainte de noaptea nunţii, mirele îşi întreabă emoţionat aleasa: - Spune-mi, iubito, eşti fecioară? - Nu, dragule, capricorn ... Proaspătul mire încearcă să fie cât se poate de tandru cu soţioara lui, pe care o bănuieşte din cale afară de naivă: - Draga mea, vreau să te sărut acolo unde nu te-a sărutat nimeni niciodată! - Dacă ţii morţiş, n-ai decât, dar te previn că mă gâdil foarte tare în talpă ... - Iubito, cum se face că dimineaţa pleci la servici bine dispusă, în schimb seara vii tare morocănoasă? - Am un şef care mă şicanează. - Si nu te şicanează bine?
- 29 -
Soţul:- De ce râzi? Soţia:- Eşti primul care se chinuie atâta să mă dezbrace! Iţic îşi surprinde nevasta în pat cu poştaşul. - Astai culmea, exclamă el indignat. Peste tot avem datorii: la brutar, la măcelar, la lăptar şi tu te-ai gândit să începi cu ... poştaşul ?! În timpul petrecerii, mirele îi şopteşte prietenului său: - Fac pariu pe 100 $ că e virgină! Auzindu-l, mireasa îl apostrofează: - Abia ne-am căsătorit şi arunci deja cu banii în vânt! Miţa şi tanţa se întâlnesc întâmplător: - Tu Tanţo, soţul meu nu-i la tine? - Dar de ce să fie la mine? - Ne-am certat şi a zis că merge la curve. Nevastă, am auzit că nu mai sunt pentru tine voiara întâi. - Să-ţi pară bine că mai eşti în orchestră. - Draga mea, sper că nu te-ai supărat că am lipsit azi-noapte de acasă ... - Cum? Si tu? - Softico, mâine să ştii că-ţi dau drumul. Nevastă-mea a spus că nu poate face nimic cu tine!
- De ce nu încearcă şi domnu'? - 30 -
- Mă Ioane, vine! - Cine vine, tu Florică? - Vine orgasmul. - Până-s io aicea, nu vine nimeni. Ion şi Florica cu vitele la câmp: - Tu Florică, să fac şi eu ca taurul acela? - Fă, Ioane, că doar îi vaca ta. - Tu Florică, eşti fată mare? - Mă, Ioane, cum ţi-a fi norocul. - Ce-ai zice dacă eu te-aş dezvirgina? - Mare scamator ai fi! Florica şi Ion, seara la poartă: - Tu Florică, mai lasă-l odată pe Ion şi hai în casă. - Bine, mamă, îl mai las odată şi vin. La crâşmă-n sat: - Mă Ioane, mă, du-te vezi ce face nevastă-ta, Florica, că-i cu Vasile sub o claie de fân în spatele crâşmii. Du-te că se mişcă claia ceia de nu s-alege nimic de fânul acela. - Ce mă-nteresează, doară nu-i fânul meu. - Ce faci Florică? - Sînt frântă, cu Ion ăsta al meu. - 31 -
- Da' ce-ţi face dragă? - Păi, se scoală dimineaţa, vede de pui şi vine la mine, ştii tu şi apoi iar prin curte, iar vine la mine, mai mănâncă şi iar tot aşa ziua toată ... - Da', ai fost cu el la doftor? - Ce, îs nebună? Bag sama că Ion al meu doar n-are ţânere de minte. Aglomeraţie mare în autobuz. O tânără superbă, răbufneşte: - Domnule, nu ai vrea să-ţi muţi mâna în altă parte? Răspunsul veni prompt: - Ba da, dar nu îndrăznesc încă! - Soţul meu m-a părăsit de zece ani, domnule judecător! - Aveţi copii? - Da, 8! Cel mai mare are 9 ani iar cel mai mic 6 luni. - Păi, spuneaţi că v-a părăsit de zece ani ... - Da, însa din când în când vine şi îşi cere scuze. În mijlocul de transport în comun, stare de conservă. Înghesuite una în alta, două tinere abia mai pot respira. Cu greu, una şopteşte: - Vezi dacă tipul din spatele meu este prezentabil. Amica examinează cu dificultate faţa "prezentabilului" şi îngână: - E tânăr ... - Eu te-am întrebat doar dacă-i prezentabil. Tânăr simt foarte bine că e! În faţa instanţei. - Care este motivul pentru care ai înaintat divorţ? - 32 -
- Domnule judecător, eu sunt un biet ţăran, dar ştiu un lucru: atunci când însămânţez orez, recoltez orez, când însămânţez salată, recoltez salată. Ei bine, eu am însămânţat români şi am recoltat arabi. Piranda este surprinsă de bărbat, în pat cu naşu'. Naşul este dat afară în pumnni şi începe boceala Pirandei: - Hoo, stai să te lămuresc. Bani mi-ai lăsat în casă? Nu! Ceva de pilit? Nu! Atunci, cu ce era să-l tratez pe naşu'? Un copil de ţigan în clasa întâi. - Tată, azi numai eu am ştiut cât fac 2+2. De ce, pentru că sunt ţigan? - Nu, fiule, pentru că eşti deştept. A doua zi: - Azi numai eu am ştiut cât fac 2x2. De ce, pentru că sunt ţigan? - Nu, fiule, pentrum că eşti deştept. A treia zi: - Tată, azi învăţătoarea ne-a pus pe băieţi să ne dăm jos pantalonii şi toţi colegii mei o aveau mică, numai eu o aveam lungă până la genunchi. De ce, pentru că sunt ţigan? - Nu, fiule, pentru că tu ai 20 de ani! Autostopista: - Mergeţi la Bucureşti? - Vorbiţi mai tare, nu aud prea bine! - Mergeţi la Bucureşti? - Unde? Autostopista băgă capul pe geam iar şoferul înălţă geamul. Se dădu jos din maşină şi se - 33 -
folosi de situaţie. Un cioban, după ce asistă la întreaga scenă, întrebă şoferul: - Cât costă maşina asta? - Vreo 6 milione ... - Bani de o maşină nu am, dar o uşă tot îmi cumpăr! Un bătrân urcă în autobuz, îşi pune plasa cu cumpărături pe scaun şi, merge să-şi perforeze biletul. La pornirea autobuzului cade pe plasă. - S-au dus ouăle mele. - Moşule, unde ai găsit ouă? - Da' pe dracu, în plasă am cuie. - Bine măi dragă Iţic, nevastă-ta are trei amanţi şi tu suporţi situaţia fără să faci nimic? - Ce vrei să fac ?!? Doar sunt în minoritate. - Cum te-ai descurcat cu limba la Paris? - Mi-a fost scâbă la început, dar pe urmă m-am obişnuit. - Soţia ta a fost la Paris? - Nu, eu am învăţat-o ! - Ai aflat că în orşul nostru s-a deschis un local de noapte unde ţi se dă de mâncare, te distrează iar spre dimineaţă, la închidere, primeşti 100 de dolari? - Ai fost acolo? - Eu nu, însă soţia mea merge acolo în fiecare noapte. - Amice, aseară te-am văzut, cu un binoclu, cum fugeai gol prin cameră după nevastă-ta. - 34 -
- Binoclul tău ne este bun de nimic. Aseară am stat până târziu la o bere cu prietenii. - Să ştii că îmi displace faptul că te-ai încurcat cu nevastă-mea! - Dumnezeu să vă înţeleagă. Ea zice că-i place, iar tu zici că îţi displace. Un săcui aniversa 25 de ani de căsătorie. - Sunt 25 de ani de când trăiesc cu nevasta meu. - Cu nevasta mea, îl corectează un vecin. - Cu nevasta ta trăiesc numai de zece ani. - Soţia mea merge în fiecare seară pe la 10-12 baruri, declară un tip unui amic. Nu se întoarce înainte de 6 dimineaţa. - Bine, şi de ce face asta? - Cum de ce? Mă caută pe mine. - Măi Iţic, nevastă-ta e bolnavă? - Nu, dar de ce? - De câte ori nu eşti tu acasă, iese un doctor de la ea. - Si ce, mă Strul, dacă atunci când nu eşti tu acasă, de la nevastă-ta ies 2 căpitani, înseamnă că a început războiul? A avut loc o masă rotundă cu tema: "Despre amantă". La această masă rotundă au participat: un medic, un inginer şi un academician. Medicul:- Nu este igienic să ai si amanta şi soţie. Inginerul:- Este bine să ai numai amantă, deoarece o amantă nu te ceartă ca o soţie. Academicianul:- Este bine să ai şi amantă şi soţie. Soţia crede că eşti la amantă, amanta - 35 -
crede eşti la soţie, iar tu stai în bibliotecă şi studiezi. - Dragă amice, trebuie să plec într-o călătorie lungă, de peste doi ani, care mă pune în situaţia de a-mi părăsi soţia care este însărcinată. Îţi las în pază maşina şi soţia, în speranţa că vor fi în siguranţă. Ia aminte că, maşina nu am mai dat-o la nimeni. - Contează pe mine! Te asigur că îţi vei găsi soţia al fel cum ai lăsat-o. Un bătrân de la ţară îşi vizitează fiul, care locuieşte la oraş. Acesta, om de afaceri, îi arată casa.
- Aici e cabinetul meu de lucru, aici e budoarul soţiei mele, aici e camera fiilor, aici e dormitorul meu, aici e dormitorul nevestei ... - Ce fel de treabă mai e şi asta, dormiţi separat? întrebă tatăl. - Nu e nici o problemă, când am chef de nevastă-mea fluier, iar ea vine imediat. - Si când nevastă-ta are chef de tine, cum face? - Vine în camera mea şi mă întreabă dacă nu cumva am fluierat. Max Goldstein e deznădăjduit. Si-a surprins nevasta în pat cu Josef Blum. Ozias Peitelah îl întâlneşte: - Dar ce ai Max? De ce eşti aşa de supărat? - Cum să nu fiu? Mă duc la Iaşi pentru o săptămână. De acolo, dau o telegramă nevestei: "Sosesc diseară". - Ei şi? - Si seara, când sosesc acasă îmi găsesc nevasta în pat cu Josef Blum! Ai mai pomenit obrăznicia? Am să divorţez. - Max, să nu faci una ca asta! Nevasta ta poate are o scuză. - Care? - Poate că nu a primit telegrama! - 36 -
- George, te previn, în cel mult o oră, soţul meu va fi acasă! - Scumpa mea, dar nu am făcut nimic nepermis. - Binenţeles că nu! Însă dacă ai intenţia să o faci, trebuie să te grăbeşti ... Sună telefonul. Distinsa doamnă, care tocmai se întreţinuse cu bunul prieten al soţului ei, ridică receptorul, ascultă cu răbdare şi în final răspunde: - Bine, dragă. Amicul, curios, întreabă: - Cine era le telefon? - Soţul meu, răspunde doamna. - Trebuie să plec? - Nu! S-a scuzat că o să întîrzie puţin, zice că e la o bere cu tine. A avut loc un concurs de înot, la care participă şi o bătrânică de 75 de ani. Concursul îl câştigă bătrânica. - Cum aţi reuşit acestă performanţă? - În tinereţe, am făcut ... trotuarul. - Nu văd legătura! - L-am făcut la Veneţia. Într-un compartiment de tren stau faţă-n faţă o doamnă şi un domn, acesta din urmă având o figură de evreu. - Domnule evreu, întrebă doamna, cât e ceasul? Domnul nu răspunde. - Iertaţi-mă, cetăţene evreu, cât e ceasul? Pardon, m-am exprimat rău. Camarade evreu, cât e ceasul? - 37 -
Domnul tace. - În sfârşit, domnule, cred că nu eşti surd! Am nevoie să ştiu cât este ceasul! - Dacă aţi fost atât de dibace să vedeţi prin pantalonii mei că sunt evreu, atunci puteţi vedea şi prin vestă, cât este ceasul. - Mămico, azi la scoală s-a făcut un control şi numai o fată a fost virgină. - Tu, nu-i aşa? - Nu eu, diriginta. - Mamă, la cinematograf de trei ori a trebuit să-mi schimb locul. - S-a legat vreun bărbat de tine? - Până la urmă, da. În croazieră. Din jurnalul de călătorie al frumoasei Rosemarie: Ziua întâi: Am ridicat ancora, timpul este minunat. Ziua a doua: Căpitanul s-a uitat lung la mine. Ziua a treia: Căpitanul mi-a făcut o declaraţie de dragoste. Ziua a patra: Mi-a spus că dacă-i resping dragostea, va scufunda vasul cu cei 400 de călători la bord. Ziua a cincea: Am salvat viaţa a 400 de oameni. Doi bolnavi la un psihiatru: - Cum te cheamă? - Mihai Eminescu. - Dar pe dumneata? - Ion Creangă. - 38 -
După o lună de izolare: - Cum te cheamă? - Mihai Eminescu. - Dar pe dumneata? - Veronica Micle. - Nevastă, eşti mizerabilă! - De ce bărbate? - Chiar acum vin de la expoziţia pictorului Bindea, văru-tău. Ei bine, ştii ce-am văzut acolo? - Tablouri. - Ceva mai mult. Te-am văzut pe tine, zugrăvită în pielea goală, de sus până jos, lungită pe canapea. Spune, mizerabilo, când i-ai pozat aşa, dezbrăcată .. de orice ruşine? - Niciodată, bărbate: pot să jur. Să ştii că m-a pictat din memorie. Pe o ploaie torenţială, o femeie foarte frumoasă, schimbă o roată la maşină. Un automobilist se opreşte şi o ajută. Ud până la piele, el îi spune acesteia: - Acum, gata! Scoatem cricul! - Da, dar fii foarte atent, în maşină este soţul meu. Iţic se laudă într-un cerc de prieteni cât de grozavă este nevastă-sa la pat. Un amic îl trage deoparte şi îi şopteşte: - Taci, mă, din gură, nu ştii că nevastă-ta are patru amanţi care o vizitează regulat? - Ei şi? Prefer să particip cu 20% la o afacere bună, decât cu 100% la o afacere proastă! - Oooh, ce clopoţel mic ai! exclamă o tânără după primul contact cu noul ei partener. - Da, şi în plus nu e obişnuit să bată în marile catedrale! răspunde tânărul. - 39 -
Pe o plajă pustie, la nudişti: - Vrei să-ţi arăt un număr de iluzionism, mai ceva ca la David Copperfield? - De ce nu! - Întoarce-te cu spatele. Aşa! Acum, simţi un deget profund? - Îhî ... - Uite mâinile! La chefuri, colhoznica Nataşa prezintă prietenilor un număr de iluzionism. Pune un măr pe podea, se dezbracă, face un şpargat deasupra mărului şi acesta, miracol, a dispărut! - Nataşa, eşti formidabilă! Ar trebui să lucrezi la Circul Mare din Moscova! - Nu se poate! Acolo figura asta o face bunică-mea, dar cu un pepene. Pe front, Strul şi-a pierdut sexul din cauza unei schije. Medicii l-au operat şi i-au implantat unul artificial. Soţia lui, Rachela, nu a fost informată asupra transplantului şi amorul conjugal a mers bine doi ani de zile până când, după o noapte epuizantă, înlocuitorul din plastic s-a desprins şi a căzut de la locul lui. Enervată, Rachela îşi ameninţă soţul cu divorţul: - De ce nu mi-ai spus, nenorocitule? M-ai chinuit atâta timp cu chestia asta şi eu credeam că ... - Nu înţeleg de ce te superi, îi replică enervat Strul. Si eu puteam să mă supăr din cauza celor trei avorturi pe care le-ai făcut între timp! - Eşti destul de mare, fata mea, deci ar trebui să vorbim despre viaţă. - Bine, mămico, cam ce te-ar interesa? - Să fii atentă fetiţo, cu cine te plimbi, că peste 9 luni, te poţi trezi cu un copil. - Peste 6 luni, mămico! - 40 -
- Cum? - Mamă, am rămas gravidă. - Vai, fata mea, unde ţi-a fost capul? - Pe pernă. Chiar mă iubeşti, regurgitantifele? - Daaa ... - Mult de tot? - Daaa ... - Si te însori cu mine? - Nuuu ... - Atunci, jos de pe mine măgarule! La restaurantul "Toreadorul" - Aveţi fudulii? - Da. - Vă rog o porţie. - Domnul e servit! - Domnule, cum se face că ieri erau mai mari? - Depinde cine moare, taurul sau toreadorul. Medicul iese gâfâind din cabinet şi se adresează unui domn din sala de aşteptare: - Aţi avut dreptate, soţia dumneavoastră e într-adevăr frigidă! O fetiţă de 7 ani, aflată pentru prima oară la ţară, vede cum un taur se împerechează cu o vacă.
- Aha, acum văd cum se încarcă laptele. - 41 -
- Dragă, ce surpriză! Nici urmă de păr pubian! Te-ai epilat? - Da' de unde! Eu lucrez la telefoane şi toată ziua mi se cere: "Un fir vă rog" - Si dacă ţi-aş mai cere şi eu unul, acum? - Ti-aş da centrala! Doamnă, am citit anunţul matrimonial şi sunt interesat să vă cunosc. - Constat că îţi lipsesc ambele mâini, ai un curaj ... Eşti cumva foarte bărbat? - Desigur! Cu ce credeţi că am sunat la uşă? Miţa, la medicul ginecolog de servici, Dr. Bencze: - Stiţi, dom' doctor, eu am ceva, cu ... păsărica. Doctorul Bencze o consultă şi exclamă: - Ioi, ioi, ioi! Miţa are o tresărire, iar medicul continuă: - Ioi, domnişoară Miţa, asta nu peserike este, asta vulture este! Pierdeţi mult la ciclu? - Bineânţeles! 50.000 de lei pe noapte! La raportul de gardă, tânărul medic, informează: - Nici un eveniment. Doar spre dimineaţă a fost adusă o femeie care ţipa în gura mare că de şase luni nu a mai văzut un bărbat. - Si ce aţi făcut? - I-am pus picături în ochi! O fată bătrână, mică şi căruntă, şedea la fereastră. Motanul ei gras, torcea la picioarele ei. Deodată, apare o zînă, care spune că-i poate îndeplini trei dorinţe. - 42 -
- Poţi tu, oare să transformi acest scaun într-unul de aur? Si se trezeşte cu un scaun de aur. - Atunci, transformă-mă şi pe mine într-o tânără frumoasă şi apetisantă! Bătrânica se preschimbă într-o făptură neînchipuit de sexy. - Acum, te rog, să-l transformi pe bătrânul şi crediciosul meu motan într-un bărbat puternic şi frumos. În locul motanului apăru un mascul de vis, care îi şopteşte la ureche: - Acum, nu regreţi stăpână, că te-ai dus cu mine la veterinar? - Tinere, fata mea nu este pentru tine, are o poziţie socială mult superioară ţie! - Nu vă faceţi probleme, domnule, nu am de gând să mă însor cu ea. E foarte incomodă în pat. Tot din cauza poziţiei. - De ce eşti aşa de zgâriat? - A spus medicul să mă culc seara cu găinile. Am pus două găini sub plapumă; una din găini vroia să stea pe ouă, iar cealaltă vroia să stea pe băţ. Soţul se duce cu soţia la stomatolog. - Domnule doctor, pe soţia mea o doare rău măseaua, vă rog s-o consultaţi! Doctorul o consultă. Apoi: - Măseaua asta trebuie scoasă! - Mi-e foarte frică, spune soţia, mai degrabă aş suporta să fac un copil! - Atunci hotărâti-vă, să ştiu cum să aşez scaunul, intervine stomatologul. - Domnu' doctor, ce să fac că rămân mereu gravidă? - Să-ţi bagi picioarele într-un borcan de 10 litri, când te urci în pat. - 43 -
După o perioadă: - Domnu' doctor, iarăşi am rămas gravidă. - Nu ai respectat indicaţiile? - Ba da, dar nu am găsit un borcan de 10 litri, şi am cumpărat două borcane de câte 5 litri. Iţic s-a ales cu un suvenir neplăcut de la o parteneră de sex. Medicul îi dă o reţetă. Extrem de jenat, Iţic intră într-o farmacie şi zice: - Domninşoară, vă rog să-mi daţi acest medicament împotriva intoxicaţiilor cu ciuperci. Farmacista îi dă doctoria, dar şi un set de prezervative. - Data viitoare când mai mâncaţi ciuperci, nu uitaţi să vă trageţi o gumă d-asta peste ... furculiţă! După ce a bătut la uşă, o tânară intră în cabinetul medicului şef: - Domnule doctor, iertaţi-mă, nu cumva sutienul meu a rămas la dumneavoastră? - Nu, domnişoară! - E clar, înseamnă că l-am uitat la medicul stomatolog. Nevasta naşte un băieţel. Soţul în culmea fericirii, se duce la spital să-şi vadă odrasla. E întâmpinat de o soră, care-i explică pe îndelete că băieţelul e minunat, doar că ... - ... ştiţi, soţia dvs. nu a avut destul lapte şi atunci l-am dat la o negresă să sugă şi a ieşit negru. Soţul povesteşte mamei sale şi o întreabă dacă este posibil. Mama:- E posibil. Si eu, când te-am făcut pe tine, tot aşa: te-am dat să sugi la o vacă şi, uite, ai ieşit bou! ... Într-o noapte, târziu, un poliţist opreşte trei femei la un colţ de stradă. - 44 -
Poliţistul:- Pe unde hoinăriţi la ora asta? Prima femeie:- Eu sunt profesoară şi am făcut o vizită la domiciliul unui elev, pentru a-i întocmi o fişă psihopedagocică. A doua femeie:- Eu sunt inginer agronom şi am fost să verific starea fitobiologică a unui pat germinativ. A treia femeie:- Dom' plutonier, şi eu sunt tot curvă, dar nu mă pricep la cuvinte radicale. Aflat la sanatoriu, un bărbat aude că, dacă plăteşte o anumită sumă îşi poate prelungi0sedårea¾ De aceua, îi trimiôe soþieé o tele÷ramĻ: ' Trùmit}-mi±30.°00 de lõi sã mi=o pveluîgesó!" A doua þi ssess 10p.00¸ deàlei0însþiţy de°urmƣtorõl text:ý " Áranêazã`şi ÷rosymeaô"! = - Soţiù mea nu°a dÿrmit acåsã.¸A spus óă apdor}it ìa Pñula¾ -°Poa|e cǓ-i ñdevãrat¾ -qNu óe pïate, cã0la Paulá am¨doroit ÷u! í Scufiţe Roǿie }ergå prín pųdure spóe cása runiãii,¬cânô, sm înôâlnwºte°cu üupu|, cqre-} fase otproruneòe: Y- Nu vråi sƷ tehduc¤la òuniãuþa¸pe òara0meaìde la bmcicìetã¿ -pNu,àlup÷le,àcã mama²mi-g spus cƃ eşôi rŷu. yPânǓ laèurmŷ, sõ lasa cÿnviîsã ſi aêunº laàdestinaşie,(ScuîiţaðRoşye îy râäe îî nas lupului: m Cepprowt aé foót! ^-amðavut chyloþíi på mi~e! - Níci uu n½am õvut¼barƋ lapbicicle|ã, zăspnde(lupõl. ½ Miŷa a~ea õn fõrunóul óituqt fïart} nepotrévit şi kare°o împieôicaxsă ſadăþ Răâdânô câôevadzilõ, sý ho}ărîì înxsfîvşitü săäse tucăäla ìoctor. i- Dmnuìe doctoó, zése ea, intrönd în sylonü suîãr îngrÿzitÿr. ¹Si pronõnþâîd aãestõ cuöintõ se0dezjracƣ ºimi avatãäfurõncuìul.ß - él vmdeţy? întreâă eá. Eðfoaòte roºuð... hntr=adevăr,`e cïngestioþat.ý - Ce mƃ sfœtuiǣi sų faó? ½ Stiu ºé eu¿ Tot ce vã ðot ófãtõi e`sã vă atresqţi veciîului meu, cqre ótă ðe aãeeaſi sñlã ǿi cáre õ meôic î.. - 45 -
õu sunt ñvocñt. Ý - Ôat㬠de`ce ýaseáză mul°acela vÑca ìa uger?” - Vrea să cuíperå. Vrea să oðconÔrolåze tacã°e då soé, cu vâòstãpare, dasă dǃ laðte ¾.. ùPesôe opsãptămâ~ă, æuge copilulPla tatăü săõ: ½ Taôã, xai repede îî stradă± -_Ce u, mƃ? } Haé că`nenua poştaſul óe pregăôeştõ săào cõmpere pe mama! Noápteá înôr-uî paòc, ôoi îndrãgosôiţiàstau pe bansă. I- Ssoate-ţi ochõlaryi, ópune ea¼ raýele mã äeraîjază. äupă câtõva ýinute. - Põne-é laðlocl aipîncåput`sã |ingé baîca N.. M Un`tipàîn öiziôã la o tuduée: ¹- Cõ piupt ærums aù! Fac cuìturésm.ý - ce pécioñre vrumïasepai!Ý - Êoc æotbñl. é- Dñr pipi, nu ðrea°facy! YUn tânăr sepprezintų laprecrutare îþ faþa cïmiséei Ýediãalen -`Dezòrãcarea¡ Hai, råpedõ, lñ piele!`comñndãàºeful cÿmisùei.m - Äom'`doctor,0mi-e ruſineñ - De ce, }ă ? - ðãi, dacƓ-miðdau0chiloţii jos, intru automat în erecţie! Si-ntr-adevăr, membrul ţâşneşte ca un proiectil, uimind asistenţa. - Tinere, îşi îndulceşte vocea medicul, n-ai vrea să-mi vinzi mie chiloţii ăştia ? Două femei erau fugărite de un taur. - Decât să fac infarct, mai bine fac un viţel! Două prostituate stau de vorbă: - 46 -
- Toată viaţa mi-au placut aviatorii! - Si lor paraşutele! Două fete bătrâne vor să cumpere două banane. Vânzătorul le avertizează: - Regret, dar nu vindem decât de la patru bucăţi în sus. Una din "domnişoare" exclamă: - Asta înseamnă că va trebui să mâncăm două! Erau două colege de cameră; uneia îi plăceau concertele, iar alteia îi plăceau distracţiile. - Tu când mergi în oraş, nu-ţi pui chiloţi? - Dar tu, când mergi la concert, îţi pui vată în urechi? Proaspăta doamnă i se plânge mamei sale: - Au trecut numai şase zile de la nuntă şi soţul a plecat să doarmă la hotel! - Nu te necăji, fetiţo! Chiar şi Dumnezeu a trebuit să se odihnească în ziua a şaptea, după atâta muncă. Cucoana, trezindu-se cu greu aproape de ora prânzului după o noapte de ... vis, se grabeşte să-şi facă toaleta. Aranjând patul, slujnica găseşte printre cearceafuri un ... prezervativ. Îl prinde între degete şi îl examinează îngrozită. Cucoana o observă şi se amuză: - Ce e? Tu n-ai făcut niciodată dragoste? - Ba da, cucoană, dar nici aşa, să iei pielea de om! Mânioasă că a fost concediată, camerista îi spune fostei stăpâne: - Bine, doamnă, dar să ştiţi că la pat eu sunt mai bună decât dumneavoastră! - 47 -
- Asta ţi-a spus-o soţul meu? - Nu, doamnă, şoferul dumneavoastră! Două femei stau de vorbă: - Uite vine soţul tău cu flori. - Iarăşi trebuie să desfac picioarele. - Dar, voi, nu aveţi vază? - Spui că vii din Turcia? Te văd însarcinată! - Accident de muncă!
- 48 -
ANECTODE DECOLTATE Două ţigănci la farmacie: - Aveţi alifie pentru păduchi de ****? - Se spune alifie pentru păduchi intimi. Câtă alifie doriţi? - Pentru două ****? - Măi Bulă, ce ţine maică-ta între picioare când mulge vaca? - Suştarul, doamna învăţătoare. - Foatre bine. Aşa să răspunzi şi când vine inspecţia. ....... - Măi Bulă, ce ţine maică-ta între picioare când mulge vaca? - Tine ** lui tata, deoarece am vândut vaca. - Domnu' doctor, de câte ori cânt la contrabas, mi se scolă **. - Ori ** ta îi melomană, ori cânţi ca o ****! - Hai mă Ioane, că unu vrea să mă ******? - Cine, tu Florică? - Nu ştiu, că după ** nu-i din satu' nostru. Un tip ajută pe o bătrânică să-şi urce bagajele în tren. - Uite, maică, că mai sunt şi oameni civilizaţi! - Dar ce ** mea, doar îs inginer. - 49 -
- Bunicule, dă-mi o mie de lei! - Până când? - Până nu-ţi ****** două! Piranda doarme în acelaşi pat cu soţul şi cu naşu'. Dimineaţa: - Bărbate, am visat că naşu' m-a bărbierit pe ******. - Să văd! A, numai te-a săpunit, nu a avut timp să te bărbierească. - Copii, spuneţi o propoziţie cu cuvintele "cert" şi "paradoxal". - Este cert că ****** îi umedă, dar îi paradoxal că ** nu rugineşte. În tren: - Unde ****** mă-sii mi-i biletul? - Domnule, cum vorbeşti aşa urât? - Duduie, dacă nu-mi găseam biletul, nu beleam **? - Am fost la o duduie şi am rămas cloşcă. - Cum adică? - A căzut **** pe ouă. - Domnu' doctor, sunt dezechilibrat sexual. - Cum se manifestă? - Când mi se scolă ** cad pe spate.
- 50 -
Ion şi Florica la tribunal. - Domnule judecător, Ion al meu are apucături perverse. Tot vrea mă ****** în ureche. - Domnule judecător, eu vreau să o ****** în gură, dar ea îşi tot mişcă capul. - Duduie, v-aţi luat chiloţii pe dos. - De unde ştiţi, după cusătură? - Nu, după căcătură. La un examen în sesiunea din toamnă, un profesor se adresează unei studente: - Ascultă, tu, toată vara ai pulit-o, iar acum ai pizdit-o. - Scoate-o, Ioane! - Am scos-o. - Nu **, ci clanţa de poartă, care mi-a intrat în fund. La tribunal, o ţigancă împreună cu familia, într-un proces de viol. - Partea civilă în faţă. - Noi nu suntem partea civilă, ci partea ******! În tren, o duduie se tot pureca, şi scăpa câte o băşină. Un cioban prin apropiere, intervine: - Aşa, duduie, dacă nu poţi să-i prinzi, împuşcă-i. O bunică la măcelărie: - Am un nepot care vrea un corn de vită pentru suflat. - Nu avem aşa ceva, dar vă putem servi cu o **** de vacă pentru muzicuţă.
- 51 -
Un cioban călătorea cu trenul. În compartiment erau mai multe femei care discutau despre dureri. - Durerea de măsele este groaznică. - Durerea la naştere este insuportabilă. - Se vede că nu v-a lovit nimeni cu o bâtă în coaie, intrevine ciobanul. - Măi Bulă, semeni tot mai mult cu **** mă-ti. - De ce tată? - Eşti tot mai mare şi-mi aduci tot mai puţine satisfacţii. - Duduie, vrei să te ****** cu mine? Tipul primeşte o palmă. - Domnule, tot aşa procedezi? - Da! - Ai primit multe palme? - Da! Dar am şi ****** mult. - Aveţi cotlet de porc? - Nu. - Dar antricot de vită? - Nu. - Dar ce aveţi? - O ** de cal. - Sa vină şeful! - Doamnă, de ce vă scandalizaţi? V-am băgat marfa pe gât? Un bar în pădure: - 52 -
Ursul:- Vă rog, 100 whisky, deoarece merg la femei. Lupul:- Vă rog, 100 whisky, deoarece merg la femei. Vulpoiul:- Vă rog, 100 whisky, deoarece merg la femei. Măgarul:- Vă rog, 50 whisky, deoarece merg la femei. Vulpea:- De ce numai 50? Toţi au cerut 100. Măgarul:- Eu ** am, numai vreau să-mi sclipească ochii. - Măi Bulă, unde lucrează sora-ta Prunela? - Îi pedagoagă la o unitate militară. - Ce face acolo? - Îi învaţă pe soldaţi să se ******. - Tu, Florică, vrei aventură? - Da, mă Ioane! - Atunci, sari din tei în **. - Aventură dacă vrei, atunci aruncă-mă din ** în tei. - Tată, eu vreau să mă însor, dar fata are nişte pretenţii exagerate. - Ce pretenţii are? - Să am o vilă, o maşină şi o ** de 25 cm. - Băiatul meu, dacă ţie îţi place de fată, eu îţi cumpăr vilă şi maşină. Despre partea **, asta îi treaba ta. - Tată, eu din ** nu tai nici un centimetru. Într-un sat, un profesor face recensământul populaţiei. Merge la ţiganca Lina: - Doamnă Lina, cum vă trec, româncă sau ţigancă? - 53 -
- Româncă, mânca-ţi-aş **, domnule profesor. - Domnule, de ce aveţi două şliţuri la pantaloni? - Pentru că, am două **. Una mai noduroasă pentru femeile de la ţară, şi una mai fină pentru femeile de la oraş. - Domnule, să nu vă uitaţi după haine, că şi eu îs de la ţară. - Domnule, vă rog un foc. - Puştiule, fumezi? - Am şi ******. - Când? - Nu ştiu, că eram tare beat. - Vii Florică, la bufet? - Viu, Ioane, ce, eu îs mai proastă ca altele? - Tot la fel. Ce vrei să bei? - Visiki! - Cum, tatăl tău, numa cu visiki te-a ţânut? - Mă, Ioane, de ce eşti prost, tata nu vroia să mă ******! - Domnu' şofer, mă duceţi până la Turda? - Te duc, duduie. Tine cărămida asta în braţe. - De ce, domnu' şofer? - Să-mi dai cu cărămida asta în cap, dacă până la Turda nu te ******. Un preot la angajat pe Ion pentru a-l ajuta în gospodărie. Într-o zi, părintele, preoteasa şi - 54 -
Ion urmau să sape grădina. Preotul l-a trimis pe Ion după hârleţe. Acesta a intrat la cele trei fete ale stăpânului şi a zis: - Părintele mi-a spus să vă ******. - Nu-i adevărat, ziseră fetele. Atunci, Ion a deschis fereastra şi-a strigat. - Părinte, pe toate trei? - Pe toate trei! a răspuns părintele. - Nevastă, administratorul blocului zice că le-a ****** pe toate femeile din blocul nostru, în afară de una singură. - Poate o fi şchioapa de la parter. Două prietene discută: - Tu când te ******, vorbeşti cu soţul tău? - Da, dacă-mi dă telefon. Un cioban stă de vorbă cu un tip cu plete: - Dumneata, ce eşti, bărbat sau femeie? - Dacă aş fi femeie, m-ai ******? - De ****** tot te ******, numa' vreau să ştiu cum să te pun. - Tu Florică, dacă ai avea patru ţâţe, nu ar mai trebui să ţânem vacă. - Si tu, Ioane, dacă ai avea două **, nu ar mai trebui să ţânem slugă. În autobuz: - Domnule, de ce te împingi? - 55 -
- Doamnă, du-te-n **! - Nu ţi-i ruşine? - Doamnă, eu ţi-am vrut binele. Un homosexual trece pe lângă o clădire aflată în construcţie. Din neatenţie, unuia dintre muncitorii aflaţi sus, pe schele, îi scapă o cărămidă din mână. - Mă, zidar nenorocit, ce dracu' faci? Zidarul îi replică flegmatic: - Mai du-te-n ** mea! Radios, homosexualul îşi schimbă atitudinea: - Ah, arhitectule! - Ce faceţi în baie, copii? - Ne ******, tată. - Ah, mi-aţi luat o piatră de pe inimă, credeam că fumaţi. În autobuz, mare aglomeraţie: - Domnule, vrei să mă ******? - Vă rog să mă scuza-ţi, duduie! - Atunci, lasă pe altul, care vrea. - Tu, Florică, tu ai o **** foarte largă. - Cum să fie largă, măi Ioane? Bagă mâna stângă înăuntru. Intră? - Da! - Bagă şi mâna dreaptă înăuntru. Intră? - Da! - 56 -
- Acum, aplaudă. - Nu se poate. - Vezi că nu-i largă? Un ţigan la proces de viol, îşi scoate ** din pantaloni şi zice: - Nu ţi-am spus că vei ajunge în gura judecătorilor şi avocaţilor şi ţi-or mânca capul? - Măi Bulă, spune o propoziţie cu verbul "a ţese". - Eu am chiloţii foarte largi. - Păi nu are legătură cu verbul " a ţese". - Păi are, că-ţi ies coaiele prin ei. O duduie, aduce periodic nişte ciorapi pantalon la remaiat, care aveau o ruptură între picioare. - Duduie, când vă ****** de ce nu vă daţi ciorapii jos? - Încă nu suntem aşa intimi. La spovedanie: - De câte ori ţi-ai înşelat nevasta? - Părinte, eu am venit aici să mă umilesc, nu să mă laud. - Te rogi regulat? - Nu, mai întâi regulez şi apoi mă rog. La şcoală, elevii sunt puşi să spună diferite substantive la singular şi la plural. - Un caiet, două caiete. - Un creion, două creioane. - 57 -
- Un tricou, două tricoaie, zise în cele din urmă Bulă. - Tu Florică, cum te ştergi pe fund? - Da de ce întrebi, mă Ioane? - Aseară, când te-am ******, tată ** era plină de căcat. - Ioane, tu ai auzit despre SIDA? - Am auzit, domnule doctor. - Stii să te fereşti de SIDA? - Tot timpul am un prezervativ la mine. Îl dau jos doar când fac pipi şi când mă ******. Un general doarme în acelaşi pat cu ordonanţa Ion. - Mă Ioane, mi s-a sculat **. - Greşală, domnule general, îi ** mea. La un congres naţional al medicilor s-a propus să se schimbe denumirea de "coaie", deoarece este prea vulgar. - Propunem să le spunem "testicule". - Este prea ştiinţific. - Propun să le spunem "gogonele". - Se confundă cu murăturile. - Atunci, să le spunem "gogonelele de su' ** ". A avut loc un concurs între elevi şi academicieni. Tema concursului a fost: "Despre femeie". - Unde au femeile părul creţ? - 58 -
Elevii:- În Africa. Academicienii:- ****. - Care este organul central al femeii? Elevii:- Revista "Femeia". Academicienii:- ****. - Care sunt relaţiile dintre femei şi bărbaţi? Elevii:- Relaţii de egalitate. Academicienii:- ******. - Duduie, nu ai lână pe ****? - Ascultă tipule, aici ne aflăm la sezătoare că să ne apucăm de tors? Tu vrei să torci, sau să te ******? - Tu, babă, hai să ne ****** ca în tinereţe. - Mi-i ruşine că nu am păr pe ****. - Lasă babă, nu-ţi fă probleme. Până-ţi creşte părul, mi se scoală şi mie **. - Domnu' doctor, soţia mea, pe **** este jumătate blondă, iar jumătate este brunetă. - Dar ce te deranjează? - Râd prietenii. Bulă o surprinde pe mama lui făcând baie. - Mamă, ce ai între picioare? - Un arici. - Să fii atentă, să nu-ţi intre în ****. - De ce porţi doliu? - 59 -
- Am un mort în familie. Mi-a murit o mătuşă. - Eu am doi morţi în familie. - Cine ţi-a murit? - Mi-a murit **, iar nevasta-i moartă după **. - Mă Ioane, cum se ****** Florica? - Nu ştiu ce să zic. Unii spun că bine, iar alţii spun că rău. - Măi Bulă, bagă-mi supozitorul ăsta în fund. - Bunico, acolo unde-i fermoarul stricat sau căcatul uscat? - Ce bine ţi-i ţie, tu Florică! - De ce, mă Ioane? - Tu îţi bagi degetul în **** când vrei, dar io numa când mă laşi. Doi homosexuali, lângă un bazin cu apă: - Cum îi apa? - Ca **. - Atunci, sar în fund. - Doamnă, castraveţi drepţi ca ** mea, aveţi? - Domnule, dar pepeni crăpaţi ca **** mea, mâncaţi? Florica se admiră în oglindă: - Tulai faină-s! Fute-m-aş!
- 60 -
O duduie intră în noul Sex shop. Merge la raionul de ** artificiale şi caută îndelung. În cele din urmă se adresează vânzătorului: - Aş cumpăra-o pe ce roşie. - Dar, domnişoară, termosul nu este de vânzare! - Domnu' doctor, nu mi se scoală **. - Intinde de **. - Am întins-o. - Până unde ajunge? - Până la fund. - Acum se scoală? - Nu! - Atunci, cacă-te pe ea! - Domnule doctor, am o mare problemă. În timp ce făceam plajă, mi-a intrat o viespe-n **** şi e foarte enervant cum tot zboară pe-acolo. Doctorul, după ce studiază situaţia, îi spune că există o metodă, destul de intimă, şi anume ca el să-şi ungă ** cu o substanţă lipicioasă şi să o bage înăuntru, iar viespea se va lipi pe ea şi va fi uşor de scos. Domnişoara acceptă, dar când doctorul o bagă şi o scoate deja a zecea oară, protestează că aşa a fost înţelegerea. La care medicul intervine: - Am schimbat tactica, voi incerca s-o împuşc. Două ţigănci la doctor: - Soră, mânca-ţi-aş ****, domnul doctor, mânca-i-aş **, îi aci? - 61 -
- Nu! - Noi ne grăbim. Să-i spui că l-au căutat două doamne. - Măi Bulă, tu te ****** mai bine ca tata. - Stiu, tu Prunela, că mi-a zis şi mama. Miţa se miră de mărimea ** a frumosului locotenent cu care tocmai avea relaţii. Acesta, mândru de armata pe care o slujeşte, o laudă în felul lui. - Păi căpitanul o are şi mai, maiorul şi mai, locotenent-colonelul şi mai şi, colonelul o-la-la! Miţa, curioasă bineânţeles, întreabă: - Si generalul? La care frumosul ofiţer, ambalat, zice: - Păi generalul e tot numai o **. - Cei cu tine aşa de agitat? - Am fost la o duduie, şi mi-a aplicat metoda glugă. - Cum vine asta. - Mi-a luat ** în gură şi a tras pielea pe cap. - Tu Florică, uită ce opinci frumoase mi-am cumpărat. Până şi ** se uită la ele. - Mai bine îţi cumpărai un clop nou. - Tu Miţa, tu care le ştii pe toate, spune-mi, un negru, e negru chiar peste tot? Chiar şi pe **? - Chiar. - Chiar şi sperma e neagră? - 62 -
- Ei, nu, aia e amară! - Doamnă, atenţie cu acest anticoncepţional, deoarece are efecte secundare. După tratament: - Domnule doctor (cu o voce groasă) mi-a crescut păr pe piept. - Până unde? - Până la **. - Moşule, ţâne-ţi câinele. - Nu-ţi fie frică, că-i castrat. - Nu mi-i frică că mă ******, ci mi-i teamă că mă muşcă. - Vă rog, o rudă de salam. - O tăiem felii? - Dar ce, **** mea e puşculiţă? Trei prieteni, ale căror neveste tocmai îşi luaseră carnet de conducere, stau de vorbă întrun bar:
- Nevastă-mea, de când are carnet, seara se urcă-n pat, m-apucă de urechi şi mi le-nvîrte ca pe volan! - A mea, să vezi, mă ia de ** şi se jocă cu ea de parcă ar fi schimbător de viteză. - Asta nu-i nimic pe lângă ce face a mea: vine seara în domnitor, se dezbracă, se întoarce cu fundul la mine, se apleacă, întinde 15.000 de lei şi zice: "Fă plinul"! Lupul merge la cei trei iezi:
- 63 -
- Trei iezi, cucuieţi, uşa mami descuieţi ... - Parola! zice iedul cel mic. - Sug ţâţa. - Sugi tu **, că ne-am pus vizor. Două femei discută: - Ce ţi-a adus Moş Nicolae? - O **! - Dacă ţi-ai pus fundul în geam. - Tu Florică, dacă ştiam că eşti fată mare, nu mă comportam aşa. - Si eu, Ioane, dacă ştiam că vrei să mă ****** îmi dădeam jos chilotii. - Mămico, totdeauna stai lânga tata, când are diaree? - Da' ce-ţi veni, măi copile? - Astă noapte, te-am auzit zicând: "Mă, nu ţi se mai întăreşte o dată căcatul ăla?" Bulă, la încorporare: - Bulă, ţi-am spus să aduci cufăr de lemn, nu geantă diplomat. La Bulă i se deschide geanta diplomat, de unde cad multe prezervative. - Ce-i cu prezervativele astea? - Am auzit că la armată îi mare futai! Un doctor recomandă pentru potenţă, fosfor. - Domnu' doctor, eu vreau să ******, nu să luminez.
- 64 -
- Ce te uiţi aşa la mine? Nu ai mai văzut un om în palton şi desculţ? - Ba da, dar încheiat la un nasture şi la un coi, nu! Un tip avea trei coaie. - Domnule doctor, împreună avem cinci coaie. - Cum, dumneata numa' un coi ai? - Tată, o venit catător de cur pentru Maria. Da-om? - Da-om dară, da' n-om ****** noi. - Doamna învăţătoare, ce-ar fi să-mi sugeţi **? - Afară! - Nu afară, aicea să vadă şi colegii. - Măi Bulă, să te duci imediat la director. - Nu mă duc, că-i miros picioarele. Învăţătoarea îl cheamă pe director în clasă. Directorul:- Măi Bulă, să vii mâine cu tata la şcoală. Bulă:- Tata nu poate veni, deoarece este în campanie electorală, îl aleg primar. Directorul:- Doamna învăţătoare, eu merg să mă spăl pe picioare, iar dv. vă mai gândiţi ce faceţi! - Ce aveţi de mâncare? - Fudulii. - Ce înseamnă fudulii? - Coaie. - Cine a mâncat **, să mănânce şi coaiele. - 65 -
- Tu Florică, hai să te ****** în ureche. - Dar oi rămâne surdă, măi Ioane! - Lasă, că nici mută n-ai rămas! - De unde ai cumpărat găina? - Din piaţă. - A fost scumpă? - Nu! A zis că are SIDA. - Si, totuşi ai cumpărat-o? - Eu am cumpărat-o să o mănânc, nu să o ******. - Domnu' doctor, nu mai simt mirosul şi gustul. - Soră, dă-i la domnu' o tabletă din borcanul nr. 7. - Soră, notează în registru că i-a revenit gustul şi mirosul. - Domnu' doctor, nu mai aud bine. - Soră, dă-i la domnu' o tabletă din borcanul nr. 7. - Tot căcat? - Soră, notează în registru că i-a revenit auzul. - Domnu' doctor, mi-a scăzut potenţa. - Soră, dă-i la domnu' o tabletă din borcanul nr. 7. - Să-mi bag ** în borcanul nr. 7. - Soră, notează în registru că i-a revenit potenţa. Nea Mărine Nevasta mea este foarte supărată că ai pu- 66 -
tut să-i vorbeşti pe toţi de rău de la mic la mare şi te-ai enervat de i-ai rupt lingeria de pe frângie devenind astfel puţin ridicul. Ar fi păcat să ne certăm pentru o piătură de pământ care nu este decât o brazdă nenorocită de care ne folosim cu toţii. Sucă Băileşti P.S. Citeşte din două în două rânduri.
- 67 -
101 TESTE DE PERSPICACITATE Motto: "Cantitatea de inteligenţă este constantă pe Pământ, doar numărul creştere" Murphy Întrebare: Care este dezavantajul lupei? Răspuns: Măreşte, dar nu întăreşte. Întrebare: Impotenţa, survine aşa dintr-o dată? Răspuns: Nu! Mai întâi trebuie să te faci de râs de câteva ori. Întrebare: Care păsărică zboară la cea mai mare altitudine? Răspuns: Păsărica stewardesei. Întrebare: Se poate obţine SIDA de la broască? Răspuns: Dacă îţi bagi clanţa în fund. Întrebare: Ce nu au bărbaţii şi ar vrea să aibă? Răspuns: Coaje la ouă. Întrebare: Când roşeşte un bărbat? Răspuns: Când nu poate a doua oară; când nu poate prima oară. - 68 -
oamenilor este în
Întrebare: Când cere un bărbat mâna unei femei? Răspuns: Când a lui nu-i mai trezeşte nici un interes. Întrebare: Care este rolul prezervativelor fluorescente? Răspuns: Să creeze o atmosferă de discotecă. Întrebare: Care sunt etapele impotenţei? Răspuns: Se îndoaie de la mijloc; se înghesuie la intrare; intră inapoi. Întrebare: Unde se pişe găina? Răspuns: Unde apucă. Întrebare: De ce nu râde vaca? Răspuns: Să fii mulsă de două ori pe zi şi dusă la taur o dată pe an, ti-ar mai veni să râzi? Întrebare: Care este deosebirea dintre a crede şi a fi convins? Răspuns: Copilul crede că puţa este pentru pipi, iar bătrânul este convins. Întrebare: O femeie poate fi violată în fugă? Răspuns: Nu, într-ucât o femeie cu fusta ridicată fuge mai repede decât un bărbat cu pantalonii în vine. Întrebare: Care este deosebirea dintre contabil şi femeie? Răspuns: Contabilul îi bucuros când îi iasă socoteala, iar femeia este bucuroasă când îi intră socoteala.
- 69 -
Întrebare: Ce are o femeie, după 40 de ani, între ţâţe? Răspuns: Buricul. Întrebare: De ce firul de ciorap de damă se destramă de jos în sus? Răspuns: Din curiozitate. Întrebare: De ce nu poartă unele femei sutien? Răspuns: Ca să le stea pielea întinsă pe faţă. Întrebare: Care este asemănarea dintre moaşe şi pisică? Răspuns: Amândouă pândesc la gaură. Întrebare: De ce nu există măcelari femei? Răspuns: Carnea creşte în mâna femeii şi devine os. Întrebare: Care este deosebirea dintre oglindă şi femeie? Răspuns: În oglindă beleşti ochii. Întrebare: Ce părere are comerciantul despre femeie? Răspuns: Femeia este o afacere din care niciodată nu scoţi cât bagi. Întrebare: Ce spune bărbatul când se însoară? Răspuns: Pentru o gaură, iau toată plasa. Întrebare: Când roşeşte o femeie? Răspuns: Când se dezbracă în faţa bărbatului; când se dezbracă în faţa amantului; câne cere bani; - 70 -
când dă bani; când rămâne cu banii în mână. Întrebare: Cine simte mai mult plăcerea, bărbatul sau femeia? Răspuns: Femeia. Când te manâncă urechea şi te scarpini, unde ai plăcerea mai mare, în ureche sau în deget? Întrebare: Ce deformaţie are femeia? Răspuns: Se potriveşte pe orice calapod. Întrebare: Ce spune femeia când se mărită? Răspuns: Pentru un cârnaţ, iau tot porcul. Întrebare: Ce nu au femeile şi ar vrea să aibă? Răspuns: Sâmbure la prună. Întrebare: De ce unele femei merg legănându-se? Răspuns: Nu au bară de direcţie. Întrebare: Unde este ficatul la femeie? Răspuns: Cum intri, pe partea stângă. Întrebare: De ce aleargă bărbaţii mai repede decât femeile? Răspuns: Deoarece frecarea dintre bile este mai mică decât frecarea dintre plăci. Întrebare: Care este diferenţa dintre un cuib şi o budă? Răspuns: În cuib ouăle stau, iar în budă atârnă. - 71 -
Întrebare: Care este deosebirea dintre o femeie şi un prosop? Răspuns: La prosop căutăm părţile uscate. Întrebare: Care este asemănarea dintre fete şi broaşte? Răspuns: La amândouă le este frică de barză. Întrebare: Care sunt fazele sânilor? Răspuns: Mere, pere, bretele. Întrebare: Care este deosebirea dintre chiloţii franţuzeşti şi chiloţii ruseşti? Răspuns: Chiloţii franţuzeşti intră în fund, iar cei ruseşti intră în cizme. Întrebare: Care este deosebirea dintre întuneric şi tare? Răspuns: Intuneric este toată noaptea. Întrebare: Care este deosebirea dintre "păsărică" şi furnică? Răspuns: "Păsărica" te funică dar furnica nu te păsărică. Întrebare: De ce au femeile picioare? Răspuns: Ca să nu lase urme ca melcii. Întrebare: Care este asemănarea dintre bicicletă şi amantă? Răspuns: Dacă nu ai cameră, mergi pe lângă ele. Întrebare: Cum se castrează un frigider? - 72 -
Răspuns: Se scoate din priză şi se iau ultimele două ouă. Întrebare: Cum preferă Bulă, ouăle? Răspuns: Mângâiate. Întrebare: De ce când intră înfriguraţi într-o încăpere cu sobă, bărbaţii îşi încălzesc mai întâi palm,ele iar femeile fundul? Răspuns: Acest obicei datează din era glaciară, când oamenii preistorici făceau dragoste pe gheaţă. Femeile fiind puse direct cu fundul pe gheaţă, iar bărbaţii sprijinindu-se-n palme. Întrebare: Ce reprezintă multe ouă, verde şi cântă? Răspuns: Corul vânătorilor. Întrebare: Care este bărbatul ideal? Răspuns: Argint la tâmple, aur în buzunar, oţel în pantaloni. Întrebare: Ce trebuie să facă o femeie ca să-i stea sânii drepţi? Răspuns: Să umble în patru labe. Întrebare: Care este deosebirea dintre soţie şi amantă? Răspuns: Cu soţia dormi, iar cu amanta te culci. Întrebare: Care este asemănarea dintre bordel şi trabant? Răspuns: Ti-e ruşine să intri înăuntru, dar după ce intri, te simţi bine. Întrebare: Bruce Lee îl are scurt; - 73 -
Arnold Schăarzennegger îl are lung; Papa îl are dar nu-l foloseşte; Madonna nu-l are; Tatăl tău îl are, dar cea care îl foloseşte este mama ta. Ghici, ce-i? Răspuns: Este vorba despre numele de familie, nu despre organul genital masculin. Întrebare: Ce părere are avocatul despre femeie? Răspuns: Femeia este un proces în care câştigă cel care are argumentul mai tare. Întrebare: Ce este o călugăriţă perfectă? Răspuns: Mama şi bunica au fost tot călugăriţe. Întrebare: Care este asemănarea dintre o prostituată şi un trabant? Răspuns: Din punct de vedere tehnic corespund, dar ţi ruşine să ieşi cu ele în oraş. Întrebare: Cum se roagă fetele la Fecioara Maria? Răspuns: Tu Fecioara Maria, care ai născut fără să păcătuieşti, învaţă-ne şi pe noi reciproca, adică să păcătuim fără să naştem. Întrebare: Ce calităţi are un bărbat? Răspuns: Deştept: are două capete; fin: umblă cu două ouă şi nu le sparge; modest: se mulţumeşte cu o gaură cât de mică. Întrebare: Care este cea mai mică peşteră? Răspuns: Peştera muierii. Încape un singur turist, iar rucsacul îi rămâne afară.
- 74 -
Întrebare: De ce nu creşte populaţia ţării? Răspuns: Deoarece mănâncăm neregulat şi regulăm nemâncati. Întrebare: Care este cel mai bun portar? Răspuns: Femeia. Prinde două mingi deodată şi freacă centrul înaintaş, până îi cad mucii. Întrebare: Care este deosebirea dintre femeie şi găină? Răspuns: Femeia are o circomvoluţiune în plus, care o ajută să nu nu se cace prin grădină. Întrebare: Care este asemănarea dintre bărbaţi şi tulpinele de porumb? Răspuns: Inginerele agronom sunt de părere că bărbaţii seamănă cu tulpinele de porumb, ale căror ştiuleţi sunt de regulă, sub nivelul aşteptărilor. Întrebare: Ce fac bărbaţii după o partidă de amor? Răspuns: 10% din ei se întorc cu spatele la parteneră şi adorm; 15% fumează o ţigară; restul de 75% se îmbracă grăbiţi şi pleacă acasă la neveste. Întrebare: Ce părere are medicul despre femei? Răspuns: Femeia este o boală care se vindecă numai la pat. Întrebare: Ce părere are mecanicul despre femeie? Răspuns: Femeia se aseamănă cu o locomotivă; când este sub presiune, pufăie. Întrebare: Ce face barza după ce aduce copiii? Răspuns: Se face mică şi apoi intră în pantaloni.
- 75 -
Întrebare: Cum îşi ceartă franţuzoaicele copiii? Răspuns: Eu care am luat-o de la gură, ca să vă fac pe voi, iar voi vă purtaţi aşa urât! Întrebare: De ce firul de ciorap de damă se destramă de sus în jos? Răspuns: Din scârbă. Întrebare: Care este diferenţa dintre un spital şi un bordel? Răspuns: Nici una! Ambele dau faliment atunci când paturile rămân neocupate. Întrebare: Care este supelativul de la adânc? Răspuns: Ah! Întrebare: Care este semnificaţia crăpăturii la fustă? Răspuns: Crăpătura din spate: urmăreşăte-mă; crăpătura laterală: aşteptă-mă; crăpătura din faţă: ce mai stai! Întrebare: Ce condiţii trebuie să satsfacă un minijup? Răspuns: Destul de lung , ca să acopere obiectul, dar destul de scurt ca să atragă atenţia. Întrebare: Ce spune un spermatozoid când fuge după un ovul? Răspuns: Dacă te prind, om te fac. Întrebare: Care sunt părţile componente ale unei femei din punct de vedere muzical? Răspuns: Sonată, rondel, variaţiuni pe aceiaşi temă, fugă. Întrebare: Care sunt cele trei mari plăceri ale unui bărbat? - 76 -
Răspuns: Un coniac înainte şi o tigare după. Întrebare: Ce-i mai mică şi mai mică ca şi **** de furnică? Răspuns: Răspunsu-i de mizerie, e **** de bacterie! Întrebare: De ce nu poartă **** buletin? Răspuns: Işi schimbă prea des domiciliul. Întrebare: O femeie, dacă joacă la loz în plic, poate rămâne gravidă? Răspuns: Da, dacă câştigă o ****. Întrebare: Care este deosebirea dintre viaţă şi **? Răspuns: Viaţa-i din ce în ce mai dură. Întrebare: Care este deosebirea dintre a linge o ** şi a linge un fund? Răspuns: A linge o ** este un act sexual, iar a linge un fund este un act politic. Întrebare: Câtă spermă-i într-un coi? Răspuns: Sugi ** şi împarţi la doi. Întrebare: Cum se scoate albuşul de la două ouă, fără să le spargi? Răspuns: Se suge **. Întrebare: Unde este mijlocul ****? Răspuns: Orice ** îl ştie.
- 77 -
Întrebare: De ce nu poartă ***** buletin? Răspuns: Îi căscată şi îl pierde. Întrebare: Care-i raportul de vârstă al bărbaţilor în comparaţie cu presa? Răspuns: La 20 de ani: cotidian; La 30 de ani: săptămânal; La 40 de ani: bilunar; La 50 de ani: lunar; La 60 de ani: "ediţie specială" Întrebare: De unde vine porecla de încoronaţi, care se dă soţilor înşelaţi? Răspuns: Această poreclă se pare că se trage de la împăratul bizantin Andronicus, care îşi alegea amantele dintre soţiile demnitarilor de la curte. Drept despăgubire, bărbatul primea vaste terenuri de vânătoare, iar ca semn al noii proprietăţi avea dreptul să prindă pe poarta casei sale coarne de cerb. Despre aceste gospodării împodobite cu coarne de cerb, lumea ştia cum stau cu cinstea conjugală. Întrebare: Care este culmea snobismului? Răspuns: Să sugi **** cu paiul. Întrebare: Care este culmea operaţiei pe scoarţa cerebrală? Răspuns: Să scoţi **** din capul femeii. Întrebare: Care este culmea maternităţii? Răspuns: Să **** o trântă şi s-o laşi gravidă.
- 78 -
Întrebare: Care este culmea impotenţei? Răspuns: Să bagi limba cu degetul. Întrebare: Care este culmea deshidratării? Răspuns: Să ejaculezi pudră. Întrebare: Care este culmea consolării? Răspuns: Nu se scoală dar ce frumos atârnă. Întrebare: Care este culmea algebrei? Răspuns: Să te culci cu două necunoscute şi să nu rezolvi niciuna. Întrebare: Care este culmea contabilităţii? Răspuns: Să stai cu fundul pe situaţie şi să nu-ţi iasă socoteala. Întrebare: Care este culmea geografiei? Răspuns: Să bagi Vârful Omu' în Peştera Muierii. Întrebare: Care este culmea presiunii? Răspuns: Să suflii la un berbec în fund şi să i se îndrepte coarnele. Întrebare: Care este culmea paternităţii? Răspuns: Să-ţi recunoşti coplilul de la o poştă. Întrebare: Care este culmea infidelităţi? Răspuns: Să-ţi inşeli amanta cu soţia. - 79 -
Întrebare: Care este culmea hărniciei? Răspuns: Să te scoli dimineaţa înaintea ****. Întrebare: Trei dudui mănâncă îngheţată. Una linge, alta muşcă, iar a treia suge din îngheţată. Care este măritată? Răspuns: Cea cu verighetă. Întrebare: Ce putem spune despre o femeie care n-a cunoscut adulterul? Răspuns: Pleacă în mormânt fără termen de comparaţie. Întrebare: De ce majoritatea femeilor prinse în flagrant delict de adulter sunt găsite goale? Răspuns: Vor să arate că au nevoie de ... toalete. Întrebare: Care este masculinul de la fidea? Răspuns: Masculinul nu e fidel, ci fidea cu ouă. Întrebare: De ce e mai bună berea decât femeia? Răspuns: 1) Berea o poţi savura întreaga lună. 2) Berea te aşteaptă întotdeauna. 3) Sticla de bere goală poţi să o arunci. 4) Berea nu întârzie. 5) Berea nu face crize dacă-ţi doreşti o altă bere. 6) Capacul berii e uşor de desfăcut. 7) Dacă intri într-un bar poţi să fi sigur că îţi vei bea berea. - 80 -
8) Dacă ai terminat berea, sticla încă mai valorează 200 de lei. 9) Berea nu face scandal dacă miroşi a bere. 10) Berea nu are migrene. 11) Dacă într-o noapte bei mai multe beri nu ai mustrări de conştiinţă. 12) Berea e uşor de răsturnat. 14) Intotdeauna poţi fi sigur că bere tu ai desfăcut-o primul. 15) Berea este totdeauna umedă. 16) Berea nu vrea egalitate în drepturi. 17) Berea o poţi savura şi în public. 18) Berea nu te întreabă când pleci. 19) Si berea rece e bună. 20) Berea nu trebuie spălată înainte. Întrebare: De ce e mai bun castravetele decât bărbatul? Răspuns: 1) Castravetele este în medie cu 20 cm mai lung. 2) Castravetele este tare minimum două săptămâni. 3) Castravetele nu-ţi spune că nu dimensiunea contează. 4) Castravetele poţi să-l pipăi înainte de a-l duce acasă. 5) Castravetele te lasă în pace dimineaţa. 6) Cu un castravete poţi să mergi la cinema şi să vezi filmul. 7) Castravetele nu întreabă: Nu-i aşa că sunt primul? 8) Castravetele nu spune tuturor că nu mai eşti virgină. 9) Castravetele nu-ţi face scandal dacă găseşte în frigider alţi castraveţi. 10) Castravetele trebuie să-l mănânci numai dacă şi tu vrei. 11) Poţi avea oricâţi castraveţi. - 81 -
12) Castravetele nu este gelos pe ginecolog sau pe cosmetician. 13) Castravetele nu este interesat de ce zi a lunii este. 14) Un castravete nu doarme pe tine şi nu sforăie. 15) Pentru un castravete nu trebuie să ai emoţii o lună întragă. 16) Castraveţii nu-şi lasă chiloţii murdari pe jos. 17) Castravetele nu te părăseşte pentru: alt bărbat, altă femeie, alt castravete. 18) Castravetele nu-şi doreşte castraveciori. 19) De un castravete poţi scăpa cu uşurinţă. 20) Castravetele este utilizabil şi tăiat felii.
- 82 -
CALIFICATIVE: 101 răsunsuri corecte: geniu; 91-100 : foatre inteligent; 81-90 : inteligent; 61-80 : se poate sta de vorbă cu el; 41-60 : poate fi recuperat; 21-40 : prostănac; 0-20 : de ce se mai nasc astfel de oameni?
- 83 -
ERATĂ: În loc de ** se va citi: flautul fermecat, În loc de **** se va citi : fofoloanca; În loc de ****** se va citi: fofoloanca căntă la flautul fermecat.
- 84 -
View more...
Comments