Gitta Mallasz - Dialoguri Cu Ingerul

1

INTRODUCERE O introducere scurtă nu este inutilă pentru înţelegerea evenimentelor care vor urma. Aş vrea să insist asupra caracterului cu totul şi cu totul obişnuit al vieţii pe care o duceam eu şi cei trei prieteni ai mei până în ziua în care această iniţiere a început. Şi totuşi, acest stil de viaţă a fost pregătitor pentru ceea ce ne aştepta. Eram în 1923 - aveam 16 ani - când am întâlnit-o pe Hanna, în cadrul cursurilor Şcolii de Arte Decorative din Budapesta, eram vecine de bancă. încă de la început a fost foarte prietenoasă şi veselă cu mine. Fiind născută într-o familie de militari, crescută într-o educaţie spartană, mă simţeam cu totul deconcertată de felul tandru, natural de a fi al Hannei. în copilăria şi în adolescenţa mea se considera că manifestarea sentimentelor este un semn de slăbiciune; un simplu sărut de adio putea deveni îngrozitor de stânjenitor. Spre deosebire, tatăl Hannei era directorul unei şcoli gimnaziale şi ea crescuse în atmosfera mult mai destinsă a unei familii moderne de evrei şi nu avea reţineri în a manifesta ceea ce simţea. în ciuda acestor diferenţe de temperament şi de educaţie, am legat pe timpul acestor 3 ani de studii - o prietenie profundă. Cu toate acestea, după terminarea cursurilor, drumurile ni s-au despărţit şi în anii care au urmat, ne-am revăzut foarte rar. Hanna îşi continua studiile la Munchen, iar eu mă lansasem trup şi suflet în sport. Am devenit astfel, campioană la înot şi timp de 5 ani m-am lăsat îmbătată de idolatria pe care o manifestau compatrioţii mei unguri pentru eroii sportului. Din această perioadă datează întâlnirea cu Lili care practica pe atunci terapia corporală. Fiind foarte călduroasă şi dezinvoltă, îşi făcuse multe eleve şi am înţeles repede cum de cursurile ei erau supraîncărcate: ele nu constau doar dintr-o simplă relaxare, ci era o adevarată “resursare”, pătrunzând în structurile cele mai profunde. Pe parcursul acestei perioade am avut prea puţine veşti de la Hanna; ştiam totuşi că se măritase cu Joseph, un băiat pe care-l cunoştea încă din copilărie: foarte calm, de meserie - designer în domeniul prelucrării lemnului pentru mobilă. Simpla sa prezenţă, am avut ocazia să observ mai târziu, când locuiam împreună la Budapesta, avea darul de a-i linişti pe cei din jur. Până şi la hanul din sat, discuţiile politice cele mai aprinse se calmau cu desăvârşire când apărea Joseph; în câteva momente atmosfera devenea complet linişită datorită prezenţei sale tăcute. în cele din urmă, dezgustată şi sătulă de viaţa-mi cantonată în întregime la nivelul sportului, m-am decis să o caut pe Hanna. Ea îşi instalase împreună cu Joseph pe colina din Buda un atelier cu o vedere somptuoasă asupra Dunării. Cu multă înţelegere şi răbdare Hanna m-a ajutat să-mi reiau activităţile artistice abandonate la sfârşitul liceului. Deşi fusesem o elevă foarte bună, după această perioadă de competiţii sportive brutale, mă regăseam complet incapabilă de a desena şi simpla formă a unui corp uman. Fără ajutorul Hannei n-aş fi putut regăsi bucuria creaţiei. Curând împreună, toţi trei am reuşit să înjghebăm un atelier de grafică şi decor care a început să meargă foarte bine. între 1934-1935 antisemitismul începuse să apară în Ungaria. Iar eu eram singura care nefiind evreică şi datorită renumelui sportiv şi al numelui tatălui meu - ofiţer superior în armata ungară, reuşeam să obţin pentru atelier comenzi importante din partea statului (decorări ale unor obiective turistice în stilul specific unguresc sau publicităţi de tot felul). Din nefericire, eram obligată să disimulez de fiecare dată faptul că ceilalţi doi colegi ai mei erau evrei.

2

Sufletul micului nostru grup continua să fie, fără discuţie, Hanna. Avea un dar remarcabil de a se concentra şi în a stabili dintr-o privire ceea ce era esenţial într-un proiect atât în planul conceperii cât şi al realizării lui. Deţinea arta de a rezolva problemele cele mai diverse cu ajutorul unui amestec minunat de bun simţ, intuiţie psihologică şi - cel mai mult simţul umorului. în acea perioadă Hanna avea deja câteva eleve şi ani mai târziu, una dintre aceste tinere artiste avea să-mi afirme despre ea: > în tot acest timp atelierul prospera. Cu toate acestea, aveam cu toţii sentimentul de a ne afla pe marginea prăpastiei: inconştienţa generală creştea cu fiecare zi şi marea de minciuni politice organizate avansa fără încetare. Dacă naziştii promiteau ceva, puteai să fii sigur că avea să se întâmple exact invers. Ne doream din ce în ce mai mult să găsim Adevărul - Adevărul nostru. Tot acest proiect a făcut că Hanna şi Joseph au închiriat o căsuţă micuţă, nu prea departe de Budapesta - în satul Budaliget, unde am hotărât să trăim o viaţă consacrată esenţialului. M-am alăturat deci lor, iar munca noastră cotidiană am redus-o la strictul necesar pentru a ne procura hrana de fiecare zi. Lili ne vizita pe vremea aceea în fiecare weekend. Acest tip de viaţă era fără îndoială mult mai favorabil unei mai mari reflectări interioare. Cu toate acestea, aveam sentimentul unui vid care se adâncea tot mai mult. Parcă aşteptam, fără să-mi pot explica în vreun fel această aşteptare, să se întâmple ceva, ceea ce în acelaşi timp mă perturba foarte mult. Deseori plecam să mă plimb ore în şir prin pădure pentru a căuta un pic de linişte, iar în timpul mesei mă surprindeam privind pe fereastră, parcă asteptând ceva, ceva ce ar trebui să survină şi să-mi schimbe viaţa. Seara obişnuiam să discutăm despre trăirile noastre şi încercam să găsim explicaţia problemelor pe care le simţeam. Hanna, cu intuiţia sa ne ajuta mult, dar cu toţii simţeam că suntem într-un impas. Ne întrebam de marile curente religioase ale umanităţii; Biblia, Baghavad Gita si Lao-Tseu se găseau în biblioteca noastră, dar nici unul dintre noi nu-şi practica religia. Ne simţeam răniţi de lumea aceasta în care părea să guverneze minciuna, brutalitatea abjectă şi în care aparent răul triumfa. Cu toate acestea, eram convinşi că sensul (misterul) existenţei noastre se află ascuns undeva şi că obstacolele în a-l descoperi se găseau chiar în noi. Ca să punem capăt discuţiilor interminabile şi să ajungem la ceva mai concret ne-am decis să punem fiecare dintre noi, pe hârtie problemele pe care le avem. Astfel nu mai puteam trişa, încercând în zadar să înfrumuseţăm realitatea. Câteva zile mai târziu, la ora cafelei, am citit cu voce tare cele ce scrisesem: Hanna a găsit că erau poveşti vechi, bune de adormit copiii. Era foarte adevărat, aveam şi eu însămi conştiinţa că ideile rămăseseră supeficiale. îi puneam Hannei întrebări la care putem foarte bine să găsesc şi singură răspunsul, dar era mult mai comod să-l aud de la ea.

3

PRIMA PARTE întrevederile de la Budaliget Aici încep notiţele luate pe parcursul acestor întrevederi, care s-au derulat timp de 17 luni, în fiecare vineri pe la ora 3.

= Vineri 25 iunie 1943 = Prima întâlnire cu Gitta în faţa atitudinii mele superficiale, Hanna simte urcând în ea o presiune şi o indignare care nu mai erau ale ei. Apoi, deplin conştientă, cu ochii mari deschişi are o viziune: o forţă necunoscută smulge hârtia din mâinile mele şi rupând-o în bucăţi, o aruncă pe jos în semn de dezaprobare pentru această încercare rămasă mult sub capacităţile mele. Hanna e gata să spună ceva, dar se opreşte brusc cu sentimentul că nu mai este ea cea care va vorbi. îi rămân doar câteva secunde pentru a mă avertiza: "Atenţie ! Nu mai sunt eu cea care vorbesc", pentru ca apoi să aud aceste cuvinte: - Ai să încetezi cu acest obicei de a pune întrebări inutile ! Atenţie ! în curând ţi se va cere socoteală pentru aceasta ! Este vocea Hannei, dar sunt absolut sigură că nu sunt cuvintele ei (cel care vorbeşte - se serveşte de vocea ei ca de un fel de instrument cu totul conştient. Am sentimentul că parcă aş cunoaşte de undeva pe autorul acestor cuvinte severe şi nu sunt cu adevărat surprinsă; am mai degrabă impresia că ceva absolut natural care trebuia să aibă loc, se produce în fine. O lumină strălucitoare mă scaldă în interior, dar nu-i deloc vesel. Dimpotrivă, cu ajutorul ei întrevăd într-un mod nemilos diferenţa între ceea ce sunt şi ceea ce-mi imaginez eu despre mine. în acelaşi timp, întrevăd ceea ce aş fi putut scrie despre mine dacă aş fi fost cu adevărat sinceră şi exigentă; mă simt întrutotul bulversată - mi-e ruşine. în faţa acestei ruşini atât de sincere, Hanna simte cum scade în interiorul ei indignarea celui care vorbeşte. - Acum este bine. Căinţa este în acelaşi timp iertare. Linişte. Trebuie să te schimbi radical. Fii independentă. Eşti prea mult şi prea puţin. G. Nu înţeleg. - Puţină independenţă, prea multă materie. Simt că este o aluzie la modul meu de a gândi atât de puţin autonom. într-un sol dur nu se poate planta sămânţa. Vei fi modelată printr-o căutare fără odihnă. Ceea ce era bun până-n prezent - va fi rău. Ceea ce era rău - va fi bun. Urmează un moment de linişte prelungit întrerupt de o întrebare: Mă cunoşti ?

4

Mă simt adânc mişcată de aceste cuvinte. Ştiu cu o certitudine inexplicabilă că-l cunosc, că el este Maestrul meu interior, dar n-am nici o idee, nici o amintire precisă. în ciuda tuturor eforturilor, nu reuşesc să-mi precizez gândurile. Mă cunoşti ? Această repetare mă pătrunde şi mai adânc: ştiu că sunt pe punctul de a-mi aminti şi încerc din toate răsputerile să-mi amintesc. în van: şi de data asta rămân incapabilă să-mi amintesc. Hanna simte că cel care vorbeşte prin ea, priveşte eforturile mele disperate cu tandreţe. Eşti păgână, dar este bine aşa. înţeleg că acest cuvânt "păgână " se referă la rădăcinile mele. Vei fi botezată cu Apa Vieţii. Vei primi un nume nou. Acest nume există, dar nu-l pot revela. Pregăteşte-te pentru aceasta. Poţi să pui o întrebare. Mi-ar fi imposibil. Sunt prea prinsă în a realiza ceea ce tocmai mi se întâmplă. "Cea care vorbeşte" este obosită. Dăruiţi-i forţă ! Ne vom întâlni din nou. Imediat după această întâlnire, eu şi Hanna am notat cuvintele auzite. Este uşor căci fiecare cuvânt s-a gravat adânc în noi. Hanna mi-a descris astfel trăirea sa: "Pe tot parcursul întâlnirii conştiinţa mea parcă s-a lărgit. Vedeam camera şi tot ceea ce se petrecea în tine cu o precizie uimitoare. în acelaşi timp eram pe deplin conştientă de prezenţa musafirului nostru, ale cărui "emoţii" erau cu totul diferite de ale noastre, dar nu le pot numi acum decât în termeni foarte aproximativi de "indignare", "dragoste", "tandreţe". Era foarte dificil să găsesc cuvintele juste pentru a traduce ceea ce mi se spunea. Cu toate acestea şi eu eram prezentă în întregime.. Vedeam cu surprindere, minunare cum se formau cuvintele în mine". O singură întrebare mi-a rămas pe buze: "Această promisiune pentru o nouă întâlnire, la ce moment se referă ?" Hanna răspunde: "Poate peste 7 zile". Seara, le povestim lui Joseph şi lui Lili ceea ce se întâmplase. Joseph - care în tinereţe fusese materialist - nu vede în aceasta decât nişte poveşti de-ale femeilor şi decide să nu se amestece. Dimpotrivă, Lili doreşte cu ardoare să fie prezentă cu ocazia următoarei întâlniri şi se angajează să fie ea cea care ia note.

= Vineri 2 iulie 1943 = întâlnirea a 2-a cu Gitta Am avut o săptămână grea. Faptul că nu ştiu dacă musafirul nostru va veni sau nu - mă stânjeneşte. în plus, viziunea nemiloasă pe care am avut-o asupra mea e greu de suportat. Este vineri, ora 3 şi aştept cu Hanna ca promisiunea acestei întâlniri să se realizeze; este dureroasă conştiinţa faptului că n-am făcut nici un progres în cursul acestei săptămâni. Dintr-o dată cuvintele următoare întrerup liniştea: Ce-ai realizat această saptămână ? Ai progresat ?

5

Mă gândesc la săptămâna mea şi-mi vine să intru sub pământ. Cu toate acestea am sentimentul că m-am schimbat un pic şi răspund cu ezitare: G. Da. - Provizoriu sau definitiv ? Mă simt atât de nedemnă că izbucnesc în plâns. Nu-ţi plânge de milă. Ţi-e frică de mine ? G. Nu. - Şi eu servesc. Aceste cuvinte mă liniştesc şi mă umplu de încredere: şi el serveşte ca mine! Într-un fel mi se aseamană. Întreabă ! Cu ocazia zilei mele de naştere Hanna mi-a desenat un portret cu mine în vârful unui munte, ţinând în mâini un glob de cristal ale cărui suprafeţe reflectau un curcubeu de culori. Acest simbol mă preocupa şi aş vrea ca Maestrul meu să-mi vorbească despre el: G. Cum aş putea nu numai să o cunosc, dar să-mi fie viaţa această sferă de Lumină ? - Sfera de Lumină se află la mine. EU COBOR ÎN TINE. TU URCI ÎN MINE. G. Cum este aceasta posibil ? - Dacă crezi, această credinţă te face să creşti. Simt în acest cuvânt "credinţă" o forţă de viaţă care n-are nimic de a face cu adeziunea mea la un simplu crez religios. La împlinirea vremii aceasta va fi. Vei putea tu să suporţi această sferă ? Răspund cu prea multă uşurinţă, fără să fi înţeles cu adevărat întrebarea. G. Da. -Eşti demnă de ea. Eşti destul de pură pentru aceasta. Încep să pierd din siguranţă. G. Tu eşti cel care ştie. Hanna simte cum cel care vorbeşte prin ea mă priveşte ca un copil zăpăcit care nu ştie ce spune. - Sfera este mai grea decât globul terestru... dar copilul se joacă cu ea, pentru că sunt construiţi din aceeaşi materie: LUMINĂ. Cuvântul "copil" este folosit într-un sens care-mi scapă cu desăvârşire. Nu înţeleg nimic din aceste cuvinte şi întreb prosteşte: G. Te poţi juca cu această sferă ? Răspunsul cade asupra mea ca un trăznet: - Prea mare ! Hanna vede cum ego-ul meu este prea mare şi dominator. Dar eu tot nu înţeleg şi întreb: G. De ce trebuie să mă debarasez ? Hanna percepe indignarea declanşată de lipsa mea de înţelegere. Ar fi trebuit un gest puternic de purificare, dar Hanna nu găseşte decât forţa de a rosti cuvintele: - Trebuie să renaşti. Ceea ce este mare - se prăbuşeşte. Ceea ce este dur - se fărămiţează.

6

Gestul de forţă arzătoare pe care Hanna fusese incapabilă să-l facă - ar fi declanşat în mine acest proces de şi de ; aşa cum mi-a declarat ea mai târziu. După o lungă tăcere, Maestrul mă reconfortează: - TU NU EŞTI NICIODATĂ SINGURĂ. Eşti prea aproape ! Mă întreb dacă densitatea mea îi este insuportabilă sau dacă forţa radiaţiei lui este atât de puternică încât n-aş putea-o suporta. G. Am visat ceva dar nu înţeleg semnificaţia visului. - Tu eşti o etapă Eu sunt o etapă şi EL este calea. Simţim în vocea sa o veneraţie profundă atunci când pronunţă cuvântul >. Avea să-mi spună mai târziu cuvinte pe care n-a mai reuşit să mi le transmită: . Simt că este o aluzie la modul cum mă crispez când îmi dirijez toată voinţa spre un scop.

= Vineri 9 iulie 1943 = întâlnirea a 3-a cu Lili Lili şi-ar dori şi ea să pună întrebări. Se aşează în faţa Hannei, care încearcă să se odihnească, iar eu mă instalez în locul ei ca să continui să iau notiţe. - Iată-mă. Tu m-ai chemat, Eu te-am chemat. Intonaţia vocii s-a modificat cu totul. Nu mai are acele accente dure şi câteodată înfricoşătoare ale Maestrului meu. Acum este caldă. - Poţi să pui întrebări. L. Când am să mă deschid înspre în sus ? - Încă te mai minţi. Minciuna este frică. Dar tu nu ai motive să-ţi fie frică. L. Ce trebuie să fac mai întâi ? - Cunoşti acest semn ? Iată: L. Mi-ai putea explica menirea mea ? - Numele tău este: . nu poate să-i fie frică. Îţi dau o veste bună: Îmi eşti foarte dragă. Vrei să mă revezi ? L. Da. - Atunci n-o să mă revezi ! Doreşti să mă revezi ? L. Da. - Atunci n-o să mă revezi !

7

În lumina întâlnirii anterioare înţeleg cu claritate, de data aceasta, că nici dorinţa, nici vrerea nu ne apropie de Maeştrii nostri, Dimpotrivă... Dar Lili nu înţelege şi bâlbâindu-se: L. Aş vrea numai să te pot întâlni mai bine. - DACĂ MISIUNEA O CERE ATUNCI MĂ VEI REVEDEA. Eu slujesc. L. Şi mie mi-ar place să slujesc. Atingându-i fruntea: - Aici este prea mult... Corpul tău este cel al ultimului născut. Lili era cel mai mic copil dintr-o familie numeroasă. Sufletul tău este cel al unui prim născut. Linişte. Îmi iau la revedere de la voi. Sunt atât de fericită că astfel şi Lili şi-a întâlnit Maestrul. Prezenţa sa caldă, iradiantă m-a destins şi pe mine. Toată săptămâna n-am încetat să mă tot gândesc la această şi care par atât de importante.

= Vineri 16 iulie 1943 = întâlnirea a 4-a cu Gitta Astăzi este vineri. Viaţa mi s-a schimbat în întregime. Întrevăd unele posibilităţi pe care nici nu le-aş fi visat vreodată şi încerc să cântăresc toată această noutate caremi este dăruită. Mă pregătesc cu bucurie pentru întâlnirea de astăzi. Însă, imediat după prânz mă simt cuprinsă de panică: "şi dacă Maestrul meu n-o să vină ? Dacă n-o să mai vină niciodată ?" Încerc cu disperare să alung acest gând, dar el revine tot mai presant cu frica să nu mă prăbuşesc din nou în existenţa goală, dinaintea acestor întâlniri. Apoi dintr-o dată înţeleg că trebuie să mă detaşez de acest lucru care este pentru mine acum - ce am mai preţios pe lume: venirea sa. Este o necesitate absolută, ştiu aceasta, face parte din misiunea mea. A mă detaşa din interior este sentimentul cel mai dificil pe care l-am trăit până acum. Este ca şi cum mi-aş amputa viaţa din corp. La ora 3 Hanna mă cheamă. Simt prezenţa Maestrului meu dar el rămâne tăcut; la un moment dat încep să mă îngrijorez dacă această linişte se va mai întrerupe sau nu. Din adâncul inimii mă relaxez şi-mi spun: . Exact în acel moment văd - ochii-mi sunt deschişi - un foc care arde în faţa mea şi al cărui fum se ridică drept spre cer. Se aud cuvintele: - A venit momentul: acum poţi să întrebi. G. Care este calea mea ? - Fii foarte atentă ! DE O PARTE - IUBIREA. DE CEALALTĂ PARTE - LUMINA. TU EŞTI ŢINUTĂ ÎNTRE AMÂNDOUĂ. ACEASTA ESTE CALEA TA. Sunt o sută de morţi între cele două. Iubirea este purtătoarea Luminii. IUBIREA NU ESTE NIMIC FĂRĂ LUMINĂ. LUMINA NU ESTE NIMIC FĂRĂ IUBIRE.

8

Înţelegi aceasta ? Înţeleg dar mi se pare atât de greu să fac să moară micul meu ego de 100 de ori, încât cobor ochii descurajată. Priveşte-mă ! Faţa binecunoscută a Hannei, care în mod obişnuit nu-i nici frumoasă, nici urâtă, îşi schimbă expresia, căpătând o demnitate aproape înfricoşătoare. La un capăt - sunt eu. Gest de sus în jos. La celălalt capăt - este el. Între cele două capete - eşti tu. G. Cine este ? - Micul tău . În gândul meu reflectez: