George Vasii-Tainele Univerului Spiritual

TAINELE

UNIVERSULUI

SPIRITUAL

PROLOG: Lumina s-a revărsat mai întâi prin LEGI şi FENOMENE în întreaga natură, în întreg universul, dar ea, depăşeşte natura şi universul. Lumina s-a făcut cunoscută în filozofie, dar ea depăşeşte filozofiile toate, pentru că este mai presus de orice filozofie scrisă, pe care mintea omenească a încăput-o vreodată. Lumina s-a descoperit cu prisosinţă în ŞTIINŢE şi ARTE de-a lungul secolelor şi nu va înceta să se descopere atâta timp cât omul va exista pe pământ. Adevărul nu-l vor afla pământenii decât prin MEDIUMNITATE, prin oameni deosebiţi, dotaţi, misionari – “trimişii”-, care vor răspunde la întrebarea: de unde a venit omul, de ce a venit şi unde va merge? De abia atunci omenirea va cunoaşte rostul şi sensul existenţei sale şi va celebra: BIRUINŢA LUMINII PE PĂMÂNT. INTRODUCERE: Această carte se adresează mai întâi tuturor acelora care au înţeles că această viaţă are un rost, că întreaga noastră viaţă nu poate să nu aibă un rost şi un sens. Această carte, în primul rând se adresează celor ce au gândit şi au meditat la propria lor viaţă, la propriile lor întâmplări şi au înţeles sau cel puţin au întrezărit că toate cele pe care le trăim, atât bucuriile, cât mai ales suferinţele noastre, au o semnificaţie, uneori pline de rezonanţă cu seriase urmări, care au nevoie să fie înţelese întrepătrunse. De aceea această carte se adresează mai întâi celor ce au cunoscut bucuriile, cât şi suferinţele, acelora care au căutat un răspuns marilor întrebări. Nu avem pretenţia de a o numi o carte de filozofie, dar cei ce au înţeles adevărata menire a omului, vor găsi în aceste rânduri prilej de a-şi spori posibilitatea de pătrundere în misterele care însoţesc evenimentele şi întâmplările propriei noastre vieţi. Scriind această carte ne adresăm mai ales celor care au plâns şi au suferit în viaţa lor, celor care însetaţi de dreptate, adevăr şi frumos, au dus povara durerilor şi au suspinat. Ne adresăm celor ce au cunoscut şi au iubit lumina zilei, razele binefăcătoare ale Soarelui, dar mai ales celor ce au sângerat sub puterile nopţii, sub ghearele întunericului. Ne adresăm celor ce au ochii pătrunzători şi văd, celor ce au un auz fin şi aud, celor ce au puterea să distingă lumina de întuneric, minciuna de adevăr, curajul de laşitate. Ne adresăm celor ce au învăţat să rabde în tăcere, să sufere dar, mai ales celor ce nu au răbdat, ci s-au împotrivit, celor ce n-au tăcut, ci au strigat de pe acoperişurile caselor, înfruntând minciuna, laşitatea şi nedreptatea, celor ce s-au uitat pe ei şi, scoţând sabia cuvântului adevărului au adus cuvenita ripostă întunericului. Ne adresăm de aceea mai ales celor curajoşi, celor fermi, celor ce nu se clintesc în necazurile lor, celor ce au înţeles lupta şi jertfa pentru dreptate şi pentru adevăr. Ne adresăm în aceste rânduri şi celor senini şi împăcaţi cu conştiinţa lor, celor ce au avut înlăuntrul lor o cumpănă şi cu ea au învăţat să recunoască valorile şi să le deosebească. Adresăm aceste rânduri şi celor care, aplecaţi s-au cufundaţi în telescop, au făcut din cercetările lor un prilej de meditaţie despre o celulă, un protozoar, despre o oarecare planetă, ori stea. În concluzie ne adresăm multora, şi ca să-i cuprindem pe toţi aceia cărora ne adresăm vom preciza: Ne adresăm tuturor acelora care în “naştere” şi “moarte” au văzut două mistere, care au nevoie să fie descifrate şi înţelese, precum şi acelora, care de-a lungul vieţii lor au înţeles că Lumina şi Întunericul sunt două noţiuni distincte, două lumi diferite, care n-au nimic în comun. Pentru a parcurge această lucrare este necesar ca cititorul să fi reuşit să descopere măcar sensurile acestor două noţiuni, aceste lumi diametral opuse, care au generat milenii de-a rândul conflicte, suferinţe şi drame. Cei ce au cunoscut crucea, moartea şi transfigurarea, vor înţelege rostul acestei lucrări, iar visătorii vor avea prilejul să constate că adesea visurile sunt reflectarea

1

unor realităţi, ce nu pot fi decât rareori bănuite ca posibile. Nu se adresează această carte celor ce luptă pentru scaune înalte, vânzându-şi semenul, celor perfizi şi laşi, care se ploconesc celor ce stau pe scaunele înalte, pe scaune mai înalte decât ale lor, iar pe cei de sub ei îi asupresc şi-i exploatează. Fără de nici un folos va fi această carte celor care nimic bun pentru semenii lor nu au făcut, pentru aproapele lor, nici celor ce, alergând după înavuţire, au avut deviza: “mie mai întâi, apoi iar mie şi numai pentru mine”. Fără de nici un folos va fi această carte, celor care “pentru treizeci de arginţi” şi-au vândut conştiinţa, pentru cei orgolioşi şi plini de ei, care se cred atotştiutori, atotcunoscători. Nu ne adresăm în aceste rânduri nici făţarnicilor, nici impostorilor. Nu ne adresăm falşilor pastori, năimiţilor, lupilor! Nu ne adresăm deformaţilor, care ajunşi pe culmea infatuării şi a iubirii de sine ne nutresc credinţa nestrămutată că văd mai bine ca oricare alţii. Nimic şi de nici un folos nu vor fi aceste rânduri vânzătorilor de adevăr, traficanţilor de har, falşilor doctrinari, care cu clare intenţii duc în eroare pe semenii lor. Nu vor putea înţelege rostul şi sensul acestei lucrări nici cei ce nu pot distinge lumina de întuneric; cei ce au ochi, dar nu văd, cei care au urechi, dar nu aud! Nu vor avea ce face cu această carte şi nu le va fi de nici un folos. Căci această carte este dedicată celor ce-n iubire şi muncă au optat pentru bine, adevăr şi frumos, pentru LUMINĂ. CUVÂNT ÎNAINTE: Acordarea existenţei unui “Univers Spiritual” separat de Universul Material cu care suntem deja familiarizaţi, este o problemă complexă. Ea are meritul de a elucida sensul existenţei noastre, de a răspunde şi clarifica sub toate aspectele nenumăratele concepte pe care le-au formulat principalele religii, care au avut un rol hotărâtor în dezvoltarea gândirii umane: cele din Egipt, India şi Bizanţ. Fiecare religie în parte a avut concepţia ei specifică despre viaţă şi existenţă, dar ceea ce au avut în comun a fost nemurirea. Fiecare religie a avut, ca să spunem astfel, “reţetele” ei, modul ei specific de a expune, de a concepe Divinitatea în cele mai diferite chipuri şi acest “mod” de a concepe Divinitatea a avut un caracter de dogmă, care sub nici o formă nu putea fi contrazisă sau schimbată. Dar nu este mai puţin adevărat, că nici o religie nu a rămas un unic indestructibil, căci toate s-au schimbat în zeci şi chiar sute de alte “moduri”. DE CE? Tocmai pentru faptul că religiile nu puteau da răspunsuri clare, coerente, logice la toate întrebările care-l frământau pe om. Această situaţie s-a agravat mai ales în ultimele două secole, când, odată cu progresul ştiinţei s-a dezvoltat extrem de rapid gândirea ştiinţifică, iar logica şi-a câştigat bine-meritatul ei rol. Astfel s-a ajuns ca omul cu o gândire disciplinată să nu mai accepte mitul şi dogma adliteram. Omul cu o gândire disciplinată nu mai poate să-şi plece capul şi să se închine dogmei. El, prin disciplinarea gândirii sale şi-a cucerit dreptul de a întreba: DE CE? Şi trăieşte cu necesitatea de a i se explica totul. Omul cu o gândire disciplinată, cu o formaţie ştiinţifică priveşte “mitul” cu rezerve. El nu mai poate crede în mituri chiar dacă acestea sunt interesante şi au tâlcul lor. Miturile îşi au valoarea lor şi ele fac parte din tezaurul spiritual al umanităţii şi prin valoarea lor constituie argumentele majore ale valorii unei religii. Dar nu este mai puţin adevărat că aceste mituri şi-au pierdut valoarea lor milenară de a constitui un crez, şi-au pierdut puterea de a mai furniza certitudini. DE CE? Pentru că omul cu o gândire disciplinată nu poate ajunge la certitudini decât prin experienţă, prin cercetarea fenomenului şi explicarea lui în termeni logici. Să nu uităm că mai bine de un mileniu şi jumătate religia creştină a dominat nestingherită, că a produs valori culturale şi spirituale, că a constituit un izvor care a adăpat existenţa multor gânditori ai Evului Mediu, că a creat stiluri arhitecturale şi capodopere în sculptură şi pictură. Nu este mai puţin adevărat, însă, că în momentul în care gândirea ştiinţifică a început să apară, primii gânditori ai ei au fost victime ale religiei dogmatice. De la Giordano Bruno şi Galilei datează

2

divorţul dintre religie şi ştiinţă. Religia creştină a apărut după sec. IV, dogmele creştine au fost formulate după cca. 4 secole de la venirea lui Hristos. Nu negăm faptul că unele condiţii istorice au creat necesitatea unei anumite ordini în creştinism, nu negăm necesitatea acelor sinoade ecumenice care să stabilească o unitate de gândire, un consens unanim. Regretabil este faptul că s-au considerat cele patru evanghelii ca fiind tot ceea ce Hristos ar fi avut de spus. S-a considerat că “revelaţia” s-a încheiat, că mai mult decât este scris în evanghelii nu se poate spune şi, prin urmare, orice cercetare, orice căutare, elucidarea unor probleme noi sunt de prisos, ba mai mult, sunt interzise. S-a trecut peste faptul că însuşi Hristos a spus: “Încă multe am să vă spun, dar acum nu puteţi înţelege”. (Ioan XVI:12) Prin acest citat Hristos dovedeşte că era conştient de neputinţa oamenilor de a înţelege tainele existenţei şi faptul că oamenii nici nu dispuneau de noţiunile necesare pentru a li se putea explica toate problemele legate de existenţa sufletului. Nici nu erau suficient de evoluaţi pentru a-şi pune diverse probleme şi întrebări. Azi când omul gândeşte cu totul altfel decât cel de acum 2000 de ani, azi, este firesc ca omul să-şi pună probleme, să caute, să vrea un răspuns la întrebări. “V-am vorbit despre lucruri pământeşti şi nu a-ţi crezut, cum veţi crede de va vorbi despre lucruri cereşti?” (Ioan III:12) Spune Hristos pe drept vorbind căci, într-adevăr “lucrurile cereşti”, adică Universul Spiritual de care ne ocupăm noi în această lucrare, este o problemă complexă, care nu se putea explica acum 2000 de ani. De pildă conceptul reîncarnării când Hristos spune că Ioan Botezătorul este una şi aceiaşi persoană cu cel ce fusese cândva proorocul Ilie, adaugă “cel ce poate să înţeleagă să înţeleagă” şi încheie discuţia, pentru că era conştient că cei care erau în jurul lui nu puteau înţelege. Am spus mai înainte că omul cu formaţie ştiinţifică are nevoie de dovezi, de date clare, de explicaţii logice pe baza unor experienţe şi cercetări sistematice. Problema pe care noi o abordăm în această lucrare şi teoria pe care am formulat-o nu este o fantezie, se bazează pe nişte cercetări pe care le-am întreprins de peste patru ani cu sora mea Veronica (soţia mea). Ea are însuşirea de a fi un dispozitiv de contactare biocibernetică (interfaţă în tehnica calculatoarelor) de o excepţională calitate, cu care m-am căsătorit tocmai pentru a pute întreprinde nişte cercetări sistematice în deplină libertate şi siguranţă. Nu face obiectul lucrării noastre ce este “mediumnitatea”. Cei interesaţi pot găsi suficient material la diverşi autori. Vreau să precizez totuşi că Veronica dispunea totuşi de o mediumnitate complexă, vedea în culori, şi, mai ales, (ceva foarte rar) dispunea de un ecran perfect, fapt ce-i dădea posibilitatea să vadă entităţile astrale de la distanţă, adică entitatea nu era nevoită să vină la noi, ci era văzută de la distanţă, exact ca într-un ecran de televizor. Astfel, am putut dialoga cu 154 de entităţi astrale, iar dialogurile pe care le-am stenografiat în întregime, le-am putut transcrie şi alcătui o lucrare intitulată: “Cercetări în lumea nevăzută”, în două volume. Deci lucrarea de faţă: “Tainele Universului Spiritual”, are la bază cercetări, interviuri cu entităţi, plasate pe diverse trepte de evoluţie cu care am comunicat, am dialogat şi am primit răspunsuri la întrebări. Informaţiile obţinute prin cercetările sus amintite stau deci la baza prezentei lucrări. Dar materialul obţinut nu a fost suficient pentru a putea redacta lucrarea de faţă. În luna august 1976 (deci 9 ani după cercetările prin Veronica) am intrat în dialog cu o entitate Opalică: aceasta m-a iniţiat în sistemul logic pe care se bazează existenţa Universului Spiritual şi mi-a răspuns la toate întrebările, dezvăluindu-mi-se numeroase detalii referitoare la ordinea care domneşte în acest Univers Spiritual. Trebuie să mărturisesc că entitatea “H” (spiritul Opalic cu care am dialogat) mi-a prezentat Universul Spiritual din punct de vedere Opalic într-un limbaj, care nu se poate pune în cuvinte. Mia dezvăluit taine care nu se pot comunica prin cuvinte. De pildă, entitatea “H” mi-a prezentat incomunicabilul şi este de neconceput pentru mentalul pământean. De aceea, regret iubite cititor, că în capitolul “Opal” vă spun atât de puţin. Suntem noi în sec. XX dar suntem încă departe de a putea înţelege regimul de viaţă a unor lumi spirituale cu mult evoluate faţă de zona spiritelor pământene. Menţionez că, pentru siguranţă, am verificat

3

autenticitatea entităţii “H” prin Veronica. Şi ea a declarat că se numeşte Heruvicle, cât şi prin Ianoş, bunul meu prieten. Poate că cel mai important lucru ce ni l-a comunicat entitatea “H” a fost teoria aluetei, prin care se explică geneza şi evoluţia unui spirit. El, spirit divin, din lumea divină, din Opal, a declarat clar şi limpede că nu Dumnezeu este cel care a creat lumea văzută şi nevăzută, nu Dumnezeu a făcut pe om, nici lumea vegetală şi animală, nici Soarele, nici stelele. Totul şi toate sau născut şi au evoluat fiecare potrivit muncii şi efortului depus. Aceasta înseamnă că nu numai omul şi natura înconjurătoare au un început, ci şi Dumnezeu şi întreaga lume Opalică au avut un început. Dacă a existat şi există ceva veşnic şi e creat, acestea sunt LEGILE! Ele sunt cele ce conduc şi viaţa. Existenţa, ele sunt cele ce nu se pot crea şi nu se pot desfiinţa. Nu numai lumea divină este condusă de LEGI; întreg Universul Spiritual există şi dăinuie graţie LEGILOR. Iată, deci prăbuşindu-se o dogmă importantă: aceea a unui Dumnezeu creator a celor văzute şi nevăzute, din care religia creştină s-a adăpat secole de-a rândul. Aparent s-ar putea spune că prin aceasta se micşorează aureola divinităţii. În realitate, însă, realizăm un salt important în cunoaştere, căci nu-l mai facem pe Dumnezeu răspunzător de toate dramele prim care a trecut pământul şi ne trezeşte la conştiinţa răspunderii noastre faţă de noi, căci nu Dumnezeu este cel care răspunde de destinul nostru, ci noi şi numai noi suntem creatorii propriului destin, noi şi numai noi suntem răspunzători de acţiunile noastre, şi, dacă există prostie şi geniu, nu Dumnezeu este cel care le-a creat pe acestea. Acesta însă, nu trebuie înţeles că Dumnezeu ar fi absent total, din viaţa noastră. Aici sunt două noţiuni net distincte: planul biologic şi planul mental. Două planuri două universuri. Dumnezeu n-are amestec în planul biologic. Universul biologic există absolut independent de divinitate. Opalul, lumea divină, nu are nici un amestec în lumea biologică de pe pământ. Pământul sau oricare altă planetă cu tot ce există pe ea, are existenţa proprie, INDEPENDENŢA existând şi vieţuind în baza legilor universale. Divinitatea poate fi interceptată numai graţie MENTALULUI. În acest sens, divinitatea influenţează, stimulează, conduce creează. Divinitatea este o lume de entităţi mari, cele mai “bătrâne”, cele mai evoluate din întreg universul, care intervin în evoluţia altor lumi inferioare, spre a le ajuta şi stimula. În acest sens, se poate spune că tot ce s-a realizat pe pământ, religie, cultură şi ştiinţă, se datorează divinităţii, trimişilor ei. Cercetările noastre au demonstrat cu prisosinţă acest punct. Din cercetări reiese clar că, nu divinitatea răsplăteşte sau pedepseşte pe om pentru acţiunile lui, ci faptul că fiecare după moarte intră în universul spiritual la nivelul stadiului său evolutiv, fie că este vorba de o zonă de lumină, neutră, sau de întuneric. Dacă aşa stau lucrurile, înseamnă că divinitatea nu are nevoie în fond de temple, biserici şi cântări, laude şi osanale. Nu divinitatea are nevoie de acestea, ci noi, cei de pe pământ, carte cu toate că biologic suntem perfecţi, din punct de vedere “mental” suntem nişte ignoranţi, sau în cazul nostru este o harababură cumplită, neştiind nici ce este alfa, nici ce este omega. Revenind la exigenţele omului modern, cu o formaţiune strict ştiinţifică, s-ar ridica o problemă esenţială, ai ales dacă acest om este total străin de istoria religiilor, şi anume dacă există sau nu spiritul şi-n consecinţă dacă există sau nu veşnicia, nemurirea. Ca să fim sinceri, unor oameni, fie ei şi savanţi, care nu sunt convinşi de existenţa spiritului, nici nu se adresează această lucrare. Ne facem totuşi datoria şi indicăm spre consultarea lucrărilor şi experienţelor marelui fizician Sir Williams Crooks, ale prof. dr. Charles Richet precum şi ale dr. Raymond Moody, acestea fiind doar câteva din nenumăratele experienţe care s-au făcut şi care au fost conduse de oamenii de ştiinţă. Lucrarea de faţă prezintă o serie de noutăţi, concepte, şi fenomene de care nu s-a mai vorbit. Noi le-am prezentat la măsura posibilităţilor noastre de înţelegere şi exprimare. Departe de noi gândul că cele cuprinse aici sunt comunicări ultime şi definitive. Teoria, tainele universului spiritual vor rămâne probleme deschise şi altor cercetători, care ar putea descifra nenumăratele capitole, pe care noi nu le-am putut aborda fie din lipsa de date, fie din imposibilitatea de a le putea exprima. Prin această lucrare noi nu intenţionăm să creem o nouă religie sau o oarecare sectă. Intenţia noastră este de a aborda ştiinţific problema spiritului pentru a putea descifra ordinea care stă la baza universului spiritual.

4

CAPITOLUL I INTRODUCERE: Trebuie dintr-un început să stabilim o strictă demarcaţie între ceea ce este materie şi ceea ce este viaţa. Între materie şi între ceea ce noi numim viaţă există clare şi nete deosebiri, cu toate că şi materia îşi are viaţa sa specifică, mai bine zis şi materia îşi are modul ei de existenţă, specifică dacă ne gândim la atomi şi la activitatea nucleară. În această lucrare ne-am propus prezentarea universului spiritual, al lumii spirituale nevăzute aşa cum ne-a fost prezentată de-a lungul anilor de către diverse spirite superioare. Sarcina de a demonstra aceste comunicări este deosebit de dificilă atunci când ideile trebuie traduse şi interpretate, potrivit limbajului nostru ştiinţific actual, faţă de care am simţit nevoia introducerii unor termeni şi noţiuni noi sau refolosirea unor termeni existenţi, dar având alt înţeles. Pătrunderea în lumea spiritelor, în organizarea lor pe trepte diferite de energii şi lumini, contactul cu legile care guvernează această lume şi extraordinarele fenomene care au loc în această lume neînchipuit de vastă, lumea spiritelor, reîntorcându-te la nivelul lumii noastre materiale pare aproape cu neputinţă de descris în limbajul nostru pământesc, complexitatea neînchipuită vreodată de o minte pământeană sau dacă această lume şi-a închipuit-o cineva, a fost considerată un joc al închipuirii, al fanteziei şi imaginaţiei şi pământenii au dispreţuit şi denigrat acest joc al fanteziei care, fără să se fi descifrat sensul, a fost dispreţuit şi nu a fost luat în seamă. Personal ca arhitect, format într-o gândire matematică şi artistică, pironit de liniile certe ale geometriei şi perspectivei, dar eliberat în gând pentru a putea face loc fanteziei, atât de necesară actului creaţiei, ca arhitect zic, am fost obişnuit cu îmbinarea dintre formele rigide ale betonului şi muzica formelor şi spaţiilor pe care trebuia să le concretizez în proiectele mele. Mărturisesc cititorului că de la data când am luat cunoştinţă cu structura spaţială a universului spiritual (negativ), de la data când am luat cunoştinţă de cele nouă trepte de energie şi lumină a spiritelor evoluate, superioare şi cu celelalte înaintate şi mult avansate faţă de noi ... au trecut de atunci 12 ani, în care timp au început să se cristalizeze în mintea mea “coordonatele reale ale existenţei noastre pământene”. Realitatea coordonatelor şi configuraţia gândirii noastre pământene este ... tristă. Dispunem de sisteme de gândire rigide ca betonul, suntem departe, oh, atât de departe, de a putea înţelege ARMONIA luminilor de deasupra noastră, tocmai din cauza unei blestemate înapoieri în care stăm doborâţi, tocmai de stadiul inferior în care suntem din punct de vedere spiritual, din punct de vedere al felului în care CONCEPEM noi lumea ce ne înconjoară, lumea în care trăim cu sensurile ei, care sunt încă necunoscute. Da! În înapoierea noastră spirituală şi filozofică, în sistemele noastre rudimentare de gândire nu am reuşit să descifrăm SENSUL EXISTENŢEI, nu am reuşit să răspundem clar şi precis la marile întrebări ale filozofiei: de unde venim şi unde vom merge? De unde am venit ..., pentru ce am venit şi în fond ... către ce tindem şi încotro ne îndreptăm? ... CE ROST ... CE SENS ARE VIAŢA şi existenţa noastră? Pentru ce există în unii aspiraţii către frumos, către ceea ce este armonios, către ceea ce este perfect şi SACRU? De ce aceste aspiraţii, de ce aceste năzuinţe către “bine”, către “adevăr”, către “frumos”? Luând cunoştinţă de structura şi configuraţia lumii şi a universului spiritual negativ, nevăzut, am putut constata importanţa diferenţelor dintre diferitele stadii de spiritualitate şi filozofie care există între lumea spirituală avansată pe care am descoperit-o şi stadiul înapoiat la care se află pământul. DE CE aceasta? Din multe motive ... Mai întâi, înapoierea spirituală a pământului se datorează unor cauze obiective: pământul este singura planetă populată, care se află spaţial în zona periferică a marii zone a luminii spirituale. Este planeta cea mai decăzută spiritual şi datorită eterogenităţii spirituale care o populează, adică, populaţia pământului este foarte eterogenă, cuprinzând, atât spirite evoluate în număr destul de restrâns, cât mai ales o foarte largă gamă de caractere, mai mult sau mai puţin formate sau deformate, care tind adesea la cele mai neaşteptate “caricaturi” de perfidie, viclenie, egoism,

5

răutate. Dar cel mai supărător aspect al lumii actuale moderne este atrofierea celui de-al şaselea simţ, SIMŢUL SACRULUI, al perfecţiunii, al frumosului, într-o lume care goneşte după lux şi confort. Oricât ar fi însă de dramatică această situaţie în care se află pământul “criza” aceasta se va rezolva în timp; omul cu nesecatele lui valenţe va birui opacitatea sa spirituală şi prin intuiţie şi efort – sperăm – va reface şi va recupera handicapul care-l desparte de-o lume în care valorile şi ierarhia lor sunt respectate, de o lume a armoniei, a înţelegerii, a pătrunderilor filozofice. MATERIA POZITIVĂ Spuneam mai înainte de aceea delimitare strictă pe care trebuie să o facem între materie şi viaţă. Dintr-un început, este bine să stabilim o terminologie cât mai precisă. De aceea vom da termenul de “MATERIE STAGNANTĂ”. Prin materie stagnantă vom înţelege toate elementele din natură, cât ţi substanţele chimice anorganice, adică “materia elementară”, cu substanţele ei primare, care există în afară a ceea ce noi numim viaţă. Să ne închipuim pământul o planetă fără viaţă: fără microorganisme, fără regnul vegetal, fără regnul animal, fără oameni ... ar fi o planetă a morţii, a materiei moarte, lipsită de viaţă, în care s-ar produce lente ale scoarţei, mişcări tectonice, erupţii vulcanice, precum şi toate fenomenele meteorologice: vânturi, furtuni, ploi, ceţuri, ninsori, viscole, fulgere, trăznete, etc. Ar rămâne planeta mai departe în mişcarea ei de rotaţie şi de revoluţie, ar rămâne noaptea şi ziua, lumina şi întunericul, radiaţiile astrale, radiaţiile cosmice, etc. Toate fenomenele fizice: s-ar menţine legile atracţiei universale, marile câmpuri magnetice ale planetelor, astrelor, etc. Precizez şi repet: am zis “să ne închipuim” o astfel de planetă “moartă”, aşa cum a fost găsită Luna, satelitul nostru; o planetă “moartă”, fără viaţă. Această materie lipsită de viaţă nu o numim “moartă”, fără viaţă, ci “materie stagnantă”, deoarece o astfel de materie s-ar rezuma doar la elementele din tabelul lui Mendeleev, la minereuri şi substanţe minerale. Recunoaştem şi ştim cu toţii că materie moartă nu există, deoarece şi aceasta materie îşi are “existenţa” ei legată de activitatea atomilor, a nucleelor atomici. Ştim că intimitatea ei, materia îşi are şi ea o “viaţă” a ei, dar pe care noi nu o numim viaţă ci activitate nucleară. Deci, ceea ce vom numi “MATERIE STAGNANTĂ” o vom numi astfel conştienţi că această materie îşi are MODUL EI DE EXISTENŢĂ, graţie unor FENOMENE care constituie activitate intimă a atomilor, care “trăiesc” şi ei într-o continuă activitate nucleară specifică, proprie fiecărui nucleu în parte, potrivit nivelului său energetic. Dar ce este în fond materia? Cu toate că s-au dat multe răspunsuri şi s-au încurcat multe formulări, materia a fost şi va rămâne un mister pe care-l luăm ca atare. Cea mai valoroasă explicaţie a materiei a fost aceea că materia este o acumulare de energie. Iată de aici şi sensul evoluţiei care este: ACUMULAREA DE ENERGIE. La ora actuală, însă, materia nu mai acumulează energie, nu mai evoluează. Ea a stagnat a pierdut ne mai putând să urce treptele acumulării de energie, a ieşit din competiţie, a căzut, din drumul ascendent sau mai bine spus s-a oprit, a stagnat, cum am spus noi, încremenind în Legea Conservării şi a schimbărilor de energie. Aici vrem să dăm noi relieful cuvenit deosebirii dintre materia stagnantă şi materia fiinţelor vii. Vrem să scoatem în relief faptul că...în timp ce materia stagnantă are proprii doar Legile Conservării şi a schimburilor de energie, nefiindu-i proprie evoluţia ... materia vie, mai bine spus fiinţele fie ele pe orice treaptă, acumulează în ele nu numai legile conservării şi ale schimburilor de energie, ci şi legea evoluţiei, adică, doar viaţa are posibilităţi să evolueze, să se dezvolte de la simplu la complex. Materia stagnantă este o materie care cândva a fost intr-o stare mult mai activă, dar a căzut si a devenit materie “solidă”, “grea”, exercitând în exclusivitate puternice forţe între atomi. Forţele de coeziune sunt forţele rămase de la stadiul primar, “primitiv” care şi mai mult fixează această materie la un nivel scăzut, inferior, care a pierdut posibilitatea de a mai “evolua”. De aceea, concludem că “materia stagnantă” este o materie căzută, inferioară. De aceea pentru materia stagnantă ne vom folosi de denumirea MATERIE POZITIVĂ.

6

SPIRITUL Tot ceea ce noi numim viaţă, de la protozoare şi microorganisme, de la toate speciile de plante, de la toate speciile regnului animal, până la om inclusiv, toate trăiesc şi au viaţă datorită SPIRITULUI, datorită existenţei unui alt corp alcătuit dintr-o materie care este propriu zis ”EU”, propriu-zisa noastră “persoană” , rezultat al unei evoluţii milenare, indestructibilă, nemuritoare. “ Spiritul”, corpul spiritual, nu este un “abur”, o abstracţiune, ceva misterios, care să depăşească inteligenţa noastră. Corpul spiritual este o realitate vie, materie concretă, însă cu însuşiri şi caracteristici specifice. Este “material”, însă această materie se deosebeşte TOTAL din punct de vedere CALITATIV de Materia Pozitivă, STAGNANTĂ. Materia din care este alcătuit corpul spiritual este un tot organic, o idee, o esenţă sau ştiu eu ce “suflu” acorporal, suprainteligibil. El este realitatea fundamentală şi veşnică a vieţii, cauza ei primară şi finală. Spiritul explică miracolul evoluţiei fătului în uter, naşterea unui organism, complexitatea fantastică, uluitoare a unui organism Gestaţia este în fond pozitivarea unui corp spiritual, care deja care exista anterior naşterii. Contrazice aceasta ştiinţa? Nicidecum. Dimpotrivă, confirmă pe deplin legile fundamentale ale ei. În primul rând Legea Conservării, şi nu numai că o confirmă dar o extinde şi o ridică la rangul de lege supremă, dându-i amploare reală, legând-o în mod real, ferm şi indestructibil de stadiul evoluţiei, căci existenţa lui milenară se justifică printr-o logică de neclintit, evoluţia treptată a organismelor de la stadiul primar la forme din ce în ce mai complexe, de la simpla celulă la un organism. Este absurdă ideea că un organism ( femela) ar putea crea un alt organism, ca un fel de mecanism electronic, un bizar “creier” ar putea comanda graţie unui sistem informaţional ( codul genetic) un alt organism produs în chip miraculos graţie unui ADN sau ARN, etc. Departe de noi ideea de a nega importanţa codului genetic, sau a ADN sau ARN. Codul există, genele sunt o realitate, ne facem din acestea surse magice, generatoare de viaţă. Ele nu sunt decât primele “punţii” prin care un spirit îşi nu mai puţin complicatul proces de pozitivare, de întrupare. Dar un om nu este numai o fiinţă biologică. El nu este doar un organism, este şi un caracter, cu calităţi şi defecte produs mintal sau geniu. Personalitatea, caracterul, valenţele intelectuale şi spirituale, toate sunt proprii spiritului lui, îi aparţin şi ele apar treptat pe măsură ce copilul creşte, manifestându-se plenar când se maturizează. Este firesc, deci, din moment ce naşterea nu este geneza, nici încetarea din viaţă, să nu însemneze o “ dispariţie”. Fenomenul morţii este o aparenţă a lumii pozitive în care trăim. Spiritul îşi părăseşte locuinţa sa vremelnică, corpul pozitiv obosit, uzat, îmbătrânit. De ce ? Tocmai pentru că materia pozitivă este o materie inferioară care se degenerează în timp şi nu rezistă, nu poate “ţine pasul” intensei activităţii proprii materiei spirituale şi atunci spiritul ne mai simţindu-se în” apele lui”, împiedicat în activitate de cine ştie ce “defecţiune” organică, este nevoit să-şi salveze existenţa, şi, cu sau fără regrete, îşi părăseşte corpul pozitiv, revenind la universul spiritual din care a venit, reintrând în zona de care aparţine. Spiritul aşadar, este şi el material, o materie, însă superioară, indestructibilă, în veşnică evoluţie. Ceea ce vedem noi ca forme diferite de viaţă, animale sau vegetale, totul şi toate au la bază spiritul, existenţa, trăiesc datorită spiritului, care face posibilă naşterea şi moartea. Spiritul are drept cărămidă nu atomul ci celula, ce alcătuieşte o entitate, o formaţiune vie, complexă, cu un grad limitat de autonomie şi care este integrată în alcătuirea unui organ. Totalitatea organismelor formează un organism, fiecare organism formând o fiinţă vie. Materia din care este alcătuit spiritul o vom numi MATERIA NEGATIVĂ. Spiritul omului îl vom numi CORP NEGATIV sau CORP SPIRITUAL, iar trupul alcătuit din materie pozitivă îl vom numi Corp Pozitiv sau corp pământesc. Ei bine, după cum materiei pozitive, vizibile îi corespunde o materie negativă, tot aşa, universului pozitiv îi corespunde un UNIVERS SPIRITUAL, NEGATIV, INVIZIBIL. Noi cunoaştem universul nostru pozitiv, sistemul nostru planetar, precum şi alte formaţiuni

7

stelare şi astrale: cunoaştem existenţa galaxiei noastre în care se află şi alte sisteme planetare, alte forme de existenţă ale astrelor sub formă de nebuloase, asteroizi, stele gigantice... Cunoaştem legile care guvernează sistemul nostru planetar şi urmărim fenomenele care se petrec cu alte corpuri cereşti şi le descifrăm legile, care stau la baza lor. Dar nu numai atât. Noi cunoaştem, de asemenea, legile şi ordinea, care domneşte în sânul materiei pozitive şi-n acest sens, dispunem de un excepţional sistem periodic al elementelor lui Mendeleev, care ilustrează ordinea şi disciplina, care stau la baza materiei pozitive, ordine şi disciplină pe care le regăsim de fapt în tot, în întregul Univers Pozitiv. Se naşte întrebarea: Care este modul de existenţă al Universului Spiritual Negativ ? Are el ceva în comun cu Universul Pozitiv ? Răspunsul este afirmativ . Da! Universul Pozitiv are în comun cu Universul Negativ LEGILE, ceea ce constituie factorul esenţial, care face posibilă cunoaşterea şi acestui univers. Universul negativ este încadrat şi el în marele fenomen al Armoniei Universale, deoarece şi în Universul spiritual domneşte ordinea şi disciplina strictă şi absolută a Legilor. Spiritul constituie baza şi fundamentul vieţii cauza ei primară, finală şi eficientă. Dacă El nu ar fi existat “materia negativă“, cu întreaga ei capacitate de conservare, nu ar fi fost posibilă evoluţia şi uimitoarele acumulări de energii spirituale şi intelectuale pe car le deţine fiinţa, spiritul uman. De aceea, materia pozitivă există pentru că există materia negativă; firul de iarbă există pentru că există firul de iarbă negativ; nu ar existe trandafirul pozitiv dacă nu ar exista un spirit de trandafir negativ, dacă n-ar fi susţinut de un spirit de trandafir negativ mai departe. Tot ceea ce numim noi în jur viaţă, are ca bază ” spiritul “ pe toate treptele specifice vieţii. Spiritul nu apare şi nu dispare. Naşterea şi moartea nu există! Există “pozitivări“ şi ”întrupări“. Materia negativă, spiritul, prinde formă materială, IMPREGNÂNDU-SE cu MATERIA NEGATIVĂ, alcătuind împreună un tot armonic, un echilibru datorită unificării, colaborării dintre Pozitiv şi Negativ. Spiritul este o materie vie, veşnică, ce nu cunoaşte distrucţia, nici degradarea, nici dezintegrarea. Spiritul este aceea materie căreia îi corespunde nu numai Legea Conservării, CI ŞI LEGEA EVOLUŢIEI VEŞNICE, NU CUNOAŞTE STAGNARE NICI OPRIRE, CI O VEŞNIVĂ DEZVOLTARE ÎN TIMP ŞI SPAŢIU. LEGILE Prima lege care stă la baza existenţei materiei pozitive şi negative, deci şi a universului spiritual este LEGEA EMISIEI – ABSORBŢIEI. De la atom până la spiritul uman toată gama atomilor în univers cu toate fiinţele, trăiesc graţie fenomenului de emisie – absorbţie, care are valoare de lege primordială, fundamentală a existenţei. Potrivit acestui fenomen – lege, orice existenţă, orice fiinţă trăieşte, există şi se mişcă în continuă emisie şi absorbţie de energie. Acest fenomen de emisie absorbţie este cel ce face ca orice fenomen, orice atom, orice vietate, orice spirit să genereze un câmp magnetic, cu funcţia de a atrage sau de a respinge alte subiecte învecinate. Astfel, legat de Legea Emisiei – Absorbţiei, este Legea Atracţiei şi a Respingerii, aceasta producându-se datorită diferenţei de frecvenţe. În universul spiritual, materia negativă din care este alcătuit este în plină evoluţie, toate formele de viaţă fiind înscrise pe o curbă ascendentă în ceea ce priveşte ACUMULAREA DE ENERGIE! În cadrul acestei legi este locul să menţionăm că din punct de vedere biologic omul (ca şi celelalte vietăţi) s-a oprit în sensul că organismul uman este la capătul evoluţiei sale, graţie evoluţiei sale milenare prin care a ajuns un organism complex, echilibrat (a treia mână, putem afirma, nu mai are şanse să apară). Evoluţia biologică are o limită, un capăt, un final. Dacă a rămas ceva să evolueze, acesta este intelectul, MENTALUL, activitatea psiho-mentală. La acest capitol, omul are o evoluţie a sa deschisă pentru veşnicie, menirea lui fiind să ajungă un supraom, un zeu, parcurgând treptele mentalului de la mentalul inferior la cel superior, şi în sfârşit, la mentalul suprem – stadiu atins de lumea opalică (divină) precum şi de câteva din nivelele (treptele) superioare ale universului spiritual. Se naşte întrebarea: dacă din punct de vedere biologic evoluţia

8

atinge nişte limite, se opreşte mentalul din evoluţia sa, dacă va atinge treapta lui Dumnezeu, este oare posibil ca evoluţia însăşi la un moment dat să stagneze? Răspunsul este afirmativ. DA! La un moment dat după ani de progres şi evoluţie, după secole, milenii de încă de evoluţie aceasta se va opri. Când? Aici dăm un răspuns extrem de important: CÂND LEGEA KARMEI VA ÎNCETA SĂ MAI ACŢIONEZE. Ce este LEGEA KARMEI sau “karma”? Potrivit acestei legi omul este silit să ducă o dublă existenţă: când pe pământ, când în universul spiritual. Aşadar, când va dispare naşterea şi moartea, când omul va depăşi “normalitatea” de azi prin care este un rob încătuşat de satisfacţiile carnale şi materiale, când va trece la un alt mod de a fi, când va muri pentru plăcerile iluzorii şi va opta pentru strădania de a cultiva în el mentalul superior şi apoi va cuceri mentalul suprem, atunci când omul va epuiza cele trei trepte ale evoluţiei spirituale: PURIFICARE – ÎNOBILARE – TRANSFIGURARE, abia atunci va ieşi din ciclurile obligatorii de reîncarnare, va părăsi pământul şi va rămâne definitiv la nivelul său de care aparţine în universul spiritual. Pământul, sistemul nostru planetar este în declin. Este ştiut că oamenii de ştiinţă prevăd un sfârşit, o epuizare de energie a planetei noastre, ca şi a celorlalte, chiar o “stagnare” lentă a Soarelui. Universul spiritual (negativ), însă, cel alcătuit dintr-o substanţă superioară, activă veşnic, va exista pentru veşnicie. Singur, universul spiritual, alcătuit din materie negativă, este etern, nu se va stinge niciodată, intrând treptat în ODIHNA VEŞNICĂ. Până atunci, însă, până la acea bizară odihnă, va dăinui. LEGEA EFORTULUI Potrivit Legii Efortului, nu este posibilă evoluţia mentalului de la sine! Acest lucru este foarte important. Evoluţia mentalului, accesul la mentalul superior, necesită efort, strădanie asiduă. Spune undeva Hristos: “Împărăţia cerurilor este a acelora ce se străduiesc şi numai cei ce depun efort ajung s-o cucerească.” În alt loc spune: “Împărăţia cerurilor este înlăuntrul vostru.” Exprimare simplă şi concisă. Mentalul superior este în noi, noi trebuie să-l cultivăm prin efort, prin strădanie sistematică ajungem la el. Toate treptele de care pomeneam mai sus, purificarea, înnobilarea, şi mai ales transfigurarea, cer fiecare un efort intens. Lenea, comoditatea, barează evoluţia, căci a ajunge “zeu” înseamnă a te înscrie în: LEGEA ACUMULĂRII DE ENERGIE, prin muncă, efort şi veşnică activitate legată strâns în acest sens de prima lege a evoluţiei. Această lege a acumulării de energie, desăvârşita manifestare, atât în sistemele solare, cât şi la nivelul atomilor, la nivelul materiei pozitive, este perfect ilustrată de mai sus pomenitul sistem periodic al lui Mendeleev, una dintre cele mai geniale descoperiri ale oamenilor de ştiinţă. În acest sistem periodic al elementelor găsim fiecare atom cu nu număr specific de electroni, fiecare atom ocupând o căsuţă, care reprezintă TREAPTA DE ENERGIE a fiecăruia, stadiul energetic la care se află fiecare atom. Acest tablou a lui Mendeleev, am putea spune, fără să greşim cu nimic, este un tablou al Ierarhiilor acumulate. Perfect şi absolut valabilă formularea şi pentru universul spiritual, care şi el este o ierarhie a energiilor acumulate, care au ajuns să emane lumină. Este cazul aici să pomenim cititorului că în tradiţia ortodoxă a existat un sfânt părinte, care, fiind şi el iniţiat de o entitate superioară a scris o lucrare intitulată: “Ierarhia Cerească”. Acest luminat sfânt se numea Dionisie Pseudo Aeropagitul. Recomandăm cititorului această carte precum şi o altă lucrare intitulată: “Numele Divine”, întru-cât noi suntem în deplin acord cu ideile sale de bază şi îndeosebi cu ideea că diferenţierea treptelor (în cadrul ierarhiei) se face în funcţie de intensitatea energiei emanate de spirit, precum şi de fiecare grupare de spirite. Această diferenţiere

9

energetică provoacă dispunerea în spaţiu în zone diferite a diverselor lumi. Această ordine spaţială este rezultatul LEGII IERARHIZĂRII TREPTELOR DE ENERGIE ŞI LUMINĂ. Potrivit acestei LEGI, universul spiritual îl vom găsi judicios ordonat şi organizat în spaţiu, cu trepte dispuse pe verticală în formă de brad în vârful căreia domină CETATEA ENERGIEI ŞI A LUMINII SUPREME: OPALUL, lumea perfecţiunii divine, “dătătorul de sens” al întregului univers spiritual. Luminile universului spiritual sunt împărţite pe mai multe trepte de energie şi lumină, care se compun din trei zone distincte, toate aflându-se între cele două puncte cardinale ale universului spiritual: ZENITUL - polul armoniei, binelui şi al sublimului şi NADIRUL – polul disonanţelor, al răului, al infernului, al haosului. Legea ierarhizării în funcţie de stadiul atins, de energia acumulată, de lumina emanată, face ca universul spiritual să fie împărţit în trei zone, fiecare zonă având mai multe nivele intermediare, nivelele care alcătuiesc adevăratele lumi cu caracteristici proprii. Se naşte întrebarea: Care este cauza acestor numeroase nivele, ce a determinat această ierarhizare de energii şi lumini în universul spiritual? Răspunsul este clar: doi factori. Primul este vârsta, adică nivele superioare au apărut în universul spiritual înaintea nivelelor inferioare. Al doilea factor este EFORTUL. Cei mai luminoşi, încărcaţi de mai multă energie au fost harnici. Cei mai puţin luminoşi, cei mai palizi au fost mai leneşi, mai comozi. Deci ierarhizarea a fost cauzată, atât de vârstă, cât, mai ales, de râvna cu care un spirit a activat. Ierarhizarea - în esenţă – este cauzată de STADIUL MENTALULUI. Cei superiori sunt cei care au atins stadiul suprem al mentalului; cei inferiori îşi au locul la nivele inferioare. Vom reveni. Care este situaţia potrivit LEGII CONSERVĂRII, această ierarhie este veşnică, adică diferenţierile de lumină vor rămâne pentru eternitate, căci, urmare a legii evoluţiei, fiecare nivel evoluează, fiecare nivel este într-o continuă acumulare de energie şi lumină, astfel că diferenţierile dintre straturi vor rămâne veşnice, neputând fi niciodată anihilate. Deci universul spiritual se prezintă la ora actuală sub forma unui brad şi îşi va păstra forma aceasta în vecii vecilor. În sfârşit, cea de-a 10-a lege, şi ultima, se referă la modul de viaţă al celor ce au atins mentalul suprem, adică numai la nivelele superioare. Se numeşte LEGEA ECHILIBRULUI OSCILATORIU, potrivit căreia spiritele care au atins mentalul suprem, deci care au ajuns la capătul evoluţiei, au atins treapta care se mai numeşte NIRVANA şi care implică patru moduri de a fi. Cei ce au ajuns la capătul evoluţiei mentalului realizează ceva ce nu este cunoscut de pământeni, şi anume, odihna în patru moduri de a fi, ceea ce implică patru activităţi distincte, întrucât NIRVANA este echivalentă cu odihna veşnică, dar această odihnă veşnică este în fond maxima activitate, creaţie, extaz, contemplaţie, etc. Nu are sens să explicăm, pentru că şi aşa nu se înţelege. Numai cei ce ei înşişi au intrat în NIRVANA, numai ei pot înţelege această ultimă lege a echilibrului oscilatoriu. Recapitulăm legile: LEGEA EMISIEI-ABSORBŢIEI LEGEA ATRACŢIEI LEGEA RESPINGERII LEGEA EVOLUŢIEI LEGEA KARMEI LEGEA EFORTULUI LEGEA ACUMULĂRII DE ENERGIE LEGEA IERARHIZĂRII ÎN SPAŢIU LEGEA CONSERVĂRII LEGEA ECHILIBRULUI OSCILATORIU

10

SPIRITELE CULORI ŞI LUMINOZITATE Spiritele umane întrupate, încadrate în mijlocul întregii naturi nu se deosebesc între ele prea mult, deoarece nu se percepe nivelul materiei pozitive, culoarea şi luminozitatea fiecăruia, ceea ce constituie deosebiri esenţiale între ele ca spirite. Să explic: În întregul regn vegetal şi animal există o identitate perfectă între spiritul negativ şi spiritul pozitiv, întrupat, adică există o totală corespondenţă între formele şi culorile corpurilor din negativ şi cele ce sunt în pozitiv. Trandafirul roşu din pozitiv este tot roşu şi în negativ; calul negru la culoare în pozitiv, este tot negru la culoare şi în negativ, etc. La oameni însă, lucrurile stau cu totul şi cu totul altfel. Dacă noi în jurul nostru vedem oameni care nu se deosebesc între ei decât prin portul vestimentar, în negativ priviţi, spiritele apar cu totul altfel: fiecare având culorile sale spirituale specifice, fiecare cu specificitatea sa, cu luminozitatea distinctă, astfel că aproape nu vom găsi doi oameni la fel, care să aibă aceleaşi culori ale spiritelor lor, sau să aibă aceiaşi luminozitate spirituală. Aceste deosebiri dintre spiritele umane se datorează tocmai faptului că fiecare spirit este o uzină producătoare de energie şi fiecare “uzină” produce aceea energie specifică fiecăruia, potrivit nivelului spiritual al fiecăruia. Se naşte întrebarea: Care este factorul care generează culoarea şi care este cauza, care generează luminozitatea diferită a spiritelor? La această întrebare există un răspuns clar, precis: CULOAREA sau culorile sunt generate de CARACTERUL INDIVIDULUI, de trăsăturile sale de caracter, fiecare tip de om, fiecare “structură de caracter” având o corespondenţă precisă într-o coloraţie care corespunde cu exactitate matematică, cu fiecare trăsătură de caracter în parte. Astfel, orgolioşii vor avea culoarea lor, hoţii şi excrocii culoarea lor, ipocriţii şi făţarnicii culoarea lor şi aşa mai departe. LUMINOZITATEA CULORII, adică faptul că o culoare poate fi mai închisă sau mai deschisă, faptul că un gri, de pildă, poate fi mai întunecat la unii, iar la alţii să fie mai deschis, mai luminos, chiar împrăştiind în jurul lor o oarecare lumină, acesta se datorează INTESITĂŢII ACTIVITĂŢII fiecăruia în sensul culorii respective. Să luăm de pildă hoţia. Culoarea specifică hoţiei este maroul. O hoţie efectuată odată atrage după sine apariţia pe pieptul spiritului a unei pete maro, de o mărime variind de la o palmă sau un ban, în funcţie de gravitatea sau mai bine zis de amploarea acelei hoţii. Pata aceasta se extinde prin repetarea hoţiei, iar când ajunge la a cincea sau a şasea oară şi se transformă în obicei, pata maronie se extinde, acoperind tot pieptul spiritului. Dar şi hoţii se deosebesc între ei: unii sunt pungaşi, “hoţii de buzunare” sau simpli borfaşi, aceştia vor avea un maroniu semideschis. Hoţii la drumul mare vor avea un maro închis, iar la bandiţii şi gangsterii de profesie maroniul tinde spre negru. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu celelalte culori: roşu pentru crimă, sepia pentru făţărnicie şi ipocrizie, albastru pentru desfrâu, violet pentru perversitatea sexuală, verde pentru magia neagră şi galben pentru orgoliu. Majoritatea spiritelor inferioare (pentru că culorile sunt specifice caracterelor deformate), majoritatea acestor spirite, în general se prezintă cu mai multe culori (două sau trei), sau având culoarea dominantă şi câte o dungă sau alte pete, fiecare spirit ilustrând aspectul, structura sa de caracter (când culorile se închid în intensitate, ele tind spre negru, ceea ce exprimă răutatea, ceea ce tinde spre diabolism). Odată cu închiderea culorii creşte egoismul, creşte setea de înavuţire şi odată cu aceasta, setea de dominare. Spiritele de culoare închisă au cele mai mari şanse de a domina, de a conduce, dintr-o nesăbuită sete de mărire, de onoruri, de înavuţire, prin exploatarea, prin cele mai necinstite căi şi mijloace, uzând de cele mai perfide şi obraznice mijloace şi metode. Aceştia ajung dictatori feroci, care tind să oprime şi ajung să terorizeze dând cea mai gravă formă răului: setea de putere. Fiecare spirit activează. Creierul este factorul principal în privinţa specificului activităţii pe care fiecare dintre noi o avem. COLORAŢIA ŞI LUMINOZITATEA a unui spirit sunt tocmai rezultatul activităţii

11

specifice fiecăruia, axată pe specificul structurii de CARACTER pe care fiecare îl are. Culoarea gri închis şi semideschis reprezintă cinstea şi corectitudinea, dar fără orizont spiritual, adică spiritul care are culoarea gri închis sau semideschis nu are preocupări de ordin spiritual, nu-l interesează armonia, frumosul şi religia, este un spirit total lipsit de aşa numitul “cel de al VI-lea simţ”, simţul sacrului. De abia griul semideschis şi griul deschis este culoarea celor ceşi ajută semenii şi sunt sensibili la frumos. Luminozitatea griului, apariţia luminozităţii înseamnă deja mult pentru un spirit pământean, deoarece înseamnă începutul ferm de manifestare a unei activităţi interioare; este semnul care arată intrarea spiritului pe treapta meditaţiei şi a contemplaţiei, înseamnă manifestarea formelor de început ale simţului sacrului, frumosului şi armoniei. Chiar dacă spiritele respective nu sunt religioase, semnalmentul principal este Iubirea şi Ajutorarea Semenilor sub diverse şi multiple forme. Luminozitatea griului deschis ca culoare de fond dominantă, implică apariţia chiar al unui guler alb, faza de trecere spre alb. Trecerea spre alb se face lent şi implică mari şi multe eforturi. Albul are şi el multe nuanţe: alb de fildeş, alb mat, alb curat. Albul de fildeş este nuanţa care urmează imediat după culoarea gri, nuanţă obligatorie fără de care nu se poate atinge albul curat, care înseamnă PRIMA TREAPTĂ A CELOR DESĂVÂRŞIŢI. Abia albul curat reprezintă realizarea echilibrul spiritual definitiv, realizarea armoniei integrale a unui raport convenabil între raţiune şi spiritualitate. Albul reprezintă cea mai intensă formă de activitate pe de o parte, pe de altă parte cea mai armonioasă formă de caracter, corect spus însă, vom inversa şi vom spune, caracterul armonios se exprimă prin culoarea albă; intensitatea activităţii pe fondul culorii albe se exprimă la rândul ei prin: LUMINOZITATE. Şi albul curat la rândul lui, crescând activitatea în “uzina energetică” a spiritului, poate ajunge mai departe, până la luminozităţile de limită ale spiritelor divine, pe care mediumnitatea pământeană nici nu o poate percepe, deoarece lumina spiritelor opalice este orbitoare. Albul este culoarea celor ce au un dezvoltat simţ al sacrului, armoniei şi frumosului, este culoarea celor sensibili la sacru şi frumos. Albul este culoarea tuturor celor care în întreaga viaţă nu s-au îngrijit de ei ci au luptat pentru cauza binelui, adevărului, dreptăţii şi frumosului. Albul este culoarea celor care şi-au închinat viaţa slujirii unei cauze uitându-se pe ei. Albul este culoarea creatorilor de sunete, forme şi culori, care şi-au dedicat viaţa creaţiei şi realmente au creat. Albul este culoarea martirilor credinţei, ştiinţei, dreptăţii, adevărului şi artei, a tuturor naţiilor din toate timpurile. Albul este culoarea marilor anahoreţi şi însinguraţi, care, fără să se poată regăsi în semenii lor s-au retras, au optat pentru singurătate şi reculegere. Albul este, în sfârşit, culoarea contemplativilor, a celor ce au cunoscut extazul în faţa SFINŢENIEI, ARMONIEI LEGILOR ŞI FENOMENELOR, a celor însetaţi de EXTAZUL MUZICII. Conchidem aşadar: Culoarea este expresia caracterului; Luminozitatea este expresia intensităţii activităţii spirituale; Spiritul “Uzina Energetică Umană” are posibilitatea prin muncă şi efort să îmbunătăţească culoarea, să treacă spre gri. Din gri în alb, să urce spre luminozităţi din ce în ce mai mari; Albul reprezintă culoarea, activitatea cerebrală cu emisii de vibraţii de cea mai înaltă frecvenţă. Creaţia este cea mai înaltă activitate a dăruirii şi altruismului, de aceea centralele cerebrale emit radiaţii cu o înaltă frecvenţă şi cu diverse amplitudini care determină diverse luminozităţi. Cu cât activitatea este mai intensă, cu atât creşte amplitudinea radiaţiilor; cu cât amplitudinea creşte, cu atât luminozitatea este mai mare.

ZONELE UNIVERSULUI SPIRITUAL

12

Conform legii a VIII-a a ierarhizării spiritelor în funcţie de ENERGIA şi LUMINOZITATEA fiecăruia, Universul Spiritual având forma unui con, este alcătuit din numeroase trepte de ENERGIE şi LUMINĂ, treptele fiind dispuse ierarhizat în spaţiu între cei doi poli “polul genital”, al luminii, al Opalului – Cetatea Divină – polul energiei, al iubirii şi gândirii divine, al frumosului şi muzicii, al fiinţelor perfecţiunii divine şi “polul nadiric” al întunericului, al energiilor negre, al haosului, al urii şi egoismului, polul raţiunii reci, luciferice. Între aceşti doi poli diametral opuşi se desfăşoară scara ierarhiei energiilor, luminilor şi culorilor, în care se disting trei zone importante: Zona Luminii Zona Neutră Zona Întunericului Nu putem discuta despre caracteristicile radiaţiilor ce le emitem fiecare spirit de pe fiecare treaptă, dacă nu vom avea un “punct de referinţă”. Nu vom putea vorbi despre undele şi vibraţiile emise de fiecare spirit, ale diferitelor trepte de energie, dacă nu vom avea un criteriu coordonator şi, îndeosebi, STADIUL EVOLUTIV al fiecărui spirit. Acest criteriu coordonator l-am primit şi noi de la entitatea H., astfel noi nu facem decât să reproducem SCARA EVOLUŢIEI SPIRITUALE ( schema nr. 1 ), care nu este altceva decât evoluţia mentalului, adică a intelectului, a gândirii, pe diferitele ei trepte de evoluţie. Menţionăm că această schemă este cunoscută de toate treptele superioare, precum şi în toate punctele locuite, astfel încât atragem atenţia cititorului că schema este o “ noutate” pentru cei care vor mai rămâne după aşa zisa “ judecată de apoi”, adică va fi însuşită de toţi gânditorii, care vor constitui o “ LUME NOUĂ “ , un unic sistem filosofic valabil. Când am vorbit despre legea evoluţiei, am spus că din punct de vedere biologic evoluţia are şi ea un capăt, un sfârşit şi că în continuare rămâne să evolueze intelectul, activitatea psihomentală. Schema prezentată explică tocmai cele trei stadii cele trei trepte de evoluţie ale mentalului. După cum se poate vedea din schemă mentalul are trei trepte : Treapta întâi este denumită de lumile evoluate MENTALUL INFERIOR, ea fiind treapta pământeanului “NORMAL“. ”Normalitatea” aceasta, însă nu este în stadiul inferior, căci pământenii într-un procent copleşitor gândesc pe orizontală şi foarte puţini meditează. Pământeni ”normali “raţionează e drept dar raţionamentele lor sunt legate strict de informaţiile primite de cele cinci simţuri. Ori, înlănţuirea gândirii de simţurile exterioare echivalează cu ceea ce indienii numeau “maya”, căci viaţa legată de simţuri are ca ideal plăcerea, adică satisfacţiile legate de bunurile materiale şi plăcerile trupeşti. Aceasta atrage după sine ceea ce indienii numeau “avida”, adică ignoranţa, obscurantismul, plafonarea minţii în zona din care nu poate avea acces la ESENŢE, adică în lumea valorilor SPIRITUALE. Accesul către zona superioară a mentalului nu se poate face decât prin contemplaţie. Dar şi contemplaţia, care pregăteşte faza extatică, nu se pregăteşte, nu se poate realiza decât prin meditaţie. Marea majoritate a celor ce au bacalaureatul sau chiar diplomă sunt “ignoranţi” din punct de vedere al esenţelor şi valorilor spirituale, dacă n-au o VIAŢĂ MEDITATIVĂ. A citi, studia, fără a medita la valori şi esenţe, echivalează cu a încremeni în ignoranţă. Evoluţia mentalului este “ETERNA EVOLUŢIE ÎN CUNOAŞTERE”. IERARHIA TREPTELOR DE ENERGIE este în fond ierarhia cunoaşterilor. Energia şi lumina treptelor superioare este rodul cunoaşterii. Dumnezeu însuşi, Părintele Luminilor, este vârful suprem al celor ce VĂD, al celor ce CUNOSC. Să revenim însă la schema noastră. Mentalul superior este deci marcat de treapta CONTEMPLAŢIEI. LEGE: Nu poate contempla decât cel ce a acumulat un material bogat prin informare, studiu, cercetare. Nu poate contempla decât cel ce a meditat continuu, paralel cu studiul şi cercetarea. Numai cel ce a meditat intens şi profund, numai cel a adâncit cele studiate şi cercetate poate urca la treptele contemplaţiei. LEGE: Aceste trepte sunt absolute, ele nu se pot sări, treptele trebuie urcate cu efort de gândire

13

continuă, neîntreruptă. Mentalul superior, adică contemplaţia şi îndeosebi meditaţia marchează un fenomen deosebit de important şi anume: recepţionarea radiaţilor divinităţii. De abia când mentalul s-a dedicat vieţii contemplative, este influenţat de marele câmp magnetic emis de lumea divină, de abia atunci centralele sale interioare se conectează la MARELE IZVOR de energie şi lumină, şi este stimulat pentru a intra în EXTAZ. Dumnezeu nu poate comunica cu ignoranţii, ignorantul este din punct de vedere spiritual, spiritul unui mort, inapt să recepţioneze radiaţiile divinităţii. Materia sa negativă este inferioară. El trebuie să-şi înnobileze sufletul prin meditaţie şi contemplaţie şi ,abia în contemplaţie, când însuşi spiritul său a început să emită lumină palidă, abia atunci el devine RECEPTIV şi poate absorbi radiaţiile divine, care-l ajută apoi să cunoască extazul. Accesul la mentalul superior nu este simplu, nu este uşor, el nu se face decât prin autojertfire, omul trebuie să “moară” pentru lumea materială şi să “renască” pentru valorile spirituale eterne pentru ARMONIE, FRUMUSEŢE şi SUBLIM. Extazul este pragul cel mai dificil. El cere concentrare, renunţare la sine, moartea pentru satisfacţiile materiale, şi o dorinţă aprigă de a arde, o voinţă de oţel. Mentalul superior nu poate fi cucerit decât printr-o viaţă de dăruire, de autojertfire, prin Yoga sau prin ISIHASM (varianta bizantină a tehnicilor yoghine). Extazul este o fază completă, prelungă. Pustnicii, anahoreţii, sihaştrii, cei ce se retrag din lume în pustiuri, în peşteri sau crăpături de stânci, sunt cei ce au cucerit treapta extatică. Extazul pentru ei este o sursă de energie, care le dă puterea de a birui trupul şi de putea trăi cu fructe şi rădăcini. Dar nu numai pentru ei, ci şi pentru compozitori, creatori de valori artistice, filozofii şi marii gânditori, cei ce creează, produc, alimentaţi de stările extatice pe care le trăiesc în singurătatea lor. Cea de-a treia treaptă, şi ultima, a mentalului, este treapta Mentalului Suprem, care este compus din trei facultăţi distincte: Luciditatea, Clarviziunea şi Ideogonia. Dacă trecerea de la mentalul inferior la cel superior se face numai prin efort, prin râvnă, sârguinţă şi printr-un mare consum de voinţă, trecerea către Mentalul Suprem, formarea facultăţilor Mentalului Suprem se face oarecum de la sine, adică, însăşi Legea Evoluţiei unui mental superior conduce către formarea celor trei facultăţi ale Mentalului Suprem: Luciditatea, Clarviziunea şi Ideogonia. Toate trei sunt rodul extazului activ, creator. Luciditatea este o fantastică transparenţă a minţii care înţelege singură, fără ca cineva să-i spună, care dezleagă enigmele, care descifrează tainele în sine, de la sine, fără ca nimeni să-i şoptească. Luciditatea este prelungirea intuiţiei care-i permite să sondeze adâncurile şi să perceapă înălţimile. Clarviziunea este luciditatea dinamică ce permite mentalului să înainteze în cunoaştere, amplificând şi generalizând procesul cunoaşterii, fiind apt să înţeleagă fenomenele universului în desfăşurarea lor. Dacă Luciditatea este o “vedere statică”, Clarviziunea este însuşi procesul dinamic al propriu – zisei cunoaşteri, ajunsă facultatea supremă de cunoaştere. În sfârşit Ideogonia este fructul, rodul suprem al mentalului, capacitatea de a naşte idei într-un univers cugetător suprem. Am expus succint treptele mentalului în scopul de a avea criteriul coordonator în expunerea celor trei zone ale universului spiritual. A – Zona Luminii B – Zona Neutră C – Zona Întunericului Trebuie reţinut în concluzie că ierarhia de energie, treptele de energie şi lumină ale Universului Spiritual se datoreză diverselor stadii ale mentalului pe care se află fiecare treaptă. Trebuie subliniat bine înţeles faptul că: Acumularea de energie şi emisia de lumină sunt rezultatul evoluţiei Mentalului. Trebuie ştiut deci, că în momentul când vom vorbi de spirite mari cu câmpuri MENSONICE şi LUMINICE mari, de 7, 10 şi 12 m, vom avea a face cu spirite care de milenii au atins treapta Mentalului Suprem, în timp ce sufletele pătate, căzute sau pribege au stagnat în zona Mentalului Inferior. Evoluţia Mentalului atrage după sine emiterea de către creier a unor vibraţii, a unor

14

unde a căror frecvenţă şi amplitudine cresc pe măsură ce Mentalul evoluează către Zonele Supreme. Tot evoluţia Mentalului determină raza de acţiune a celor două câmpuri magnetice ce apar în faza Mentalului Superior, câmpurile MENSONICE şi LUMINICE. Câmpul MENSONIC este rezultatul activităţii mentale, iar câmpul LUMINIC este expresia activităţii psiho-pasionale (afective, Iubirea). ZONA IUBIRII LUMINII Zona Luminii are nouă trepte de energie plus OPALUL, Cetatea Dumnezeirii, Lumea Fiinţelor Divine Opalice care domină cele nouă trepte de energie şi lumină. Cele nouă trepte sau straturi se împart la rândul lor în două zone: zona inferioară a straturilor, de la I la IV, şi zona superioară a straturilor de la V la IX. Straturile inferioare sunt formate din patru trepte. Aceste patru straturi aparţin în exclusivitate pământului. Ele sunt populate cu spirite care vin numai de pe pământ, pe când celelalte straturi, cele superioare de la V la IX, sunt straturile populate cu spirite care fac parte din planetele superioare: TARNIUM, TAITUN, ZEFIRIUS, etc., dar şi de spirite pământene care au evoluat, care au reuşit să treacă din stratul IV în V. În felul acesta, este de precizat că lumea echilibrului şi a armoniei desăvârşite este de la stratul V în sus, iar lumea nedesăvârşită este de la I la IV, este lumea ne-împlinită, lumea plină de imperfecţiune ce aparţine zonei pământene inferioare a straturilor de la I la IV. Acestea sunt straturile celor ce se află în lumea Mentalului Inferior. După stratul IV urmează o ruptură, un spaţiu apreciabil, o distanţă destul de mare, care desparte spiritele inferioare de cele superioare. Aşadar, însăşi dispunerea straturilor prin ruptura care există între IV şi V, marchează dificultatea intrării în zona Mentalului Contemplativ – Extatic, care începe cu stratul V, unde începe lumea desăvârşirilor. Deşi, dur, “desăvârşirea” este relativă şi gradată, crescând şi ea odată cu stratul. Forma în spaţiu a straturilor este de spirală asemenea unui drum în serpentine, care înconjoară un munte astfel că întreaga zonă a Luminii se înscrie într-un con care are în vârf o sferă în formă de pară, care este OPALUL - Cetatea Luminică, întruchiparea Perfecţiunii. Spirala celor nouă trepte de energie şi lumină este alcătuită dintr-un soi de substanţa superioară denumite Materiale Sofianice cu o puternică iradiaţie în spaţiu care întreţine o vegetaţie abundentă ce prezintă fenomene din cele mai neobişnuite. Dimensiunile acestei spirale sunt gigantice. Nimeni nu a putut să le măsoare vreodată, de aceea nici nu putem preciza dimensiunile ei. Împreună cu Galileo Galilei noi am încercat o măsurare a acestor straturi, dar datele obţinute sunt pur orientative. Spirala porneşte de la extremitatea superioară a zonei neutre –a rătăciţilor-şi începe cu stratul 1, cele nouă trepte, fiecare având luminozitatea şi energia specifică, lumina crescând pe măsură ce ne apropiem de OPAL- Cetatea Luminii a divinităţii - focarul principal de energie şi lumină a Universului Spiritual. Primele două straturi – 1 şi 2-din spirală sunt populate de spirite cu culori pestriţe. Este o zonă de spirite care au diverse abateri, dar care nu sunt grave. Culorile pe care le au sunt semi-deschise sau semi-închise şi nu există nici un spirit care să nu aibă culoare cenuşie pe gât sau chiar o parte din piept, care exprimă cinstea şi corectitudinea. Spiritele inferioare din straturile 1 şi 2, cu toate că au unele pete galbene, albăstrii, maroniu sau sepia sunt spirite care pot avea o raţiune foarte dezvoltată şi o logică de fier. Pot fi spirite întrupate cu diplomă şi titluri înalte oameni capabili şi activi pe orizontal, adică un mental activ în zona raţiunii dar păcătuiesc prin lipsa de meditaţie şi a unui orizont spiritual. Ei pot fi buni tehnicieni sau meseriaşi, oameni de afaceri, dar cu un orizont mental limitat. Sunt oameni extravertiţi care trăiesc aproape exclusiv prin cele cinci simţuri exterioare, dar nu au acces la sfera valorilor, sunt indiferenţi faţă de armonie, frumuseţe şi sublim. Sunt, însă, oameni corecţi, cinstiţi, care comit o serie de greşeli dar nu sunt căzuţi, adică ascensiunea lor este deschisă. Aceasta se materializează prin faptul că cei din I şi II au culoarea gri pe gât şi pe piept, ceea ce le conferă posibilitatea de a urca, de a evolua din punct de vedere spiritual şi mental. Dar, deşi sunt spirite care au o evoluţie deschisă, ele trăiesc în ignoranţă, sunt moarte din

15

punct de vedere spiritual din moment ce nu pot fi receptive la radiaţiile divine. Spiritele din I şi II sunt spirite oarbe supuse unei legi karmice foarte dură. Ele sunt prinse total în ciclurile de reîncarnare şi frecvenţa acestor încarnări este destul de mare, în sensul că, după ce mor, ele stau în straturi foarte puţin timp, apoi revin pe pământ, reîncarnându-se. Sunt spirite robite de plăceri şi satisfacţii materiale, atei în esenţă, chiar dacă pretind că “cred” în Dumnezeu, crezul lor este deformat, superficial, fără efect. Au însă calea evoluţiei deschisă. Pot evolua, pot ajunge cel mult până în stratul IV, dar cu efort, prin strădanie, prin dăruire şi prin jertfă pentru aproapele. Faptele bune sunt pentru sursa de progres, de îmbunătăţire a culorilor, pentru ca griul să se generalizeze prin abţinerea de la păcat, pentru ca în timp culorile să se estompeze şi apoi să dispară. Cei din straturile superioare numesc aceste straturi inferioare: “ STRATURILE CELOR CE PERMANENT AŞTEAPTĂ”. Într-adevăr, cei ce ajung în I sau în II, ajung imediat să fie conştienţi de lipsurile lor şi aşteaptă să revină pe pământ pentru a progresa. Posibilitatea urcării pe o treaptă superioară nu poate fi asigurată decât prin încă două, trei reîncarnări şi de aceea starea de I şi II este o stare de provizorat foarte scurtă, spiritele dorind să revină foarte repede pe pământ să se reîncarneze. Ele au pace, au odihnă, dar trăiesc din plin părerea de rău de a nu fi fost pe pământ mai altruişti, mai activi, regretă că s-au complăcut într-o viaţă mediocră, lipsită de orizont spiritual, religios şi filozofic. Dar şi revenirea pe pământ reprezintă pentru aceste spirite o mare dilemă deoarece pământul trăieşte o epocă din plin Luciferică în care predomină ateismul şi egoismul, o epocă de alergare după lux şi confort şi în care educaţia este lipsită de cunoaşterea realităţilor spirituale. De aceea, în straturile inferioare I şi II, se manifestă o vădită reţinere în ultimele secole de a mai reveni pe pământ, tocmai pentru că educaţia care se face aici este atee, pământul încă nu cunoaşte realitatea, nu ştie, şi din lipsă de simţ al sacrului neagă existenţa veşniciei şi a vieţii de după moarte. Spiritele din straturile I şi II n-au deloc luminozitate, raza de acţiune a aşa numitelor radiaţii luminice fiind 0. Au însă un foarte mic câmp magnetic “mensonic” care reprezintă raza de activitate cerebrală, ea fiind pentru spiritele din aceste straturi, între 0,05m şi 0,20m. În stratul I spiritele au câmpuri magnetice mensonice între 0,05 şi 0,10, iar cele din stratul II de 0.05 – 0,20, raza de acţiune magnetică. Acest câmp magnetic mensonic, după cum am mai spus, reprezintă câmpul magnetic al activităţii mentale, care are influenţă asupra persoanelor cu care intră în contact. Acest câmp magnetic mensonic, este cel care generează simpatia sau antipatia dintre două persoane care pentru prima dată se întâlnesc. Radiaţiile “luminice” exprimă luminozitatea, gradul evolutiv la care a ajuns un spirit. Spiritele din straturile I şi II n-au deloc luminozitate. Abia cele din stratul IV încep să aibă mici radiaţii luminice. Numărul spiritelor din stratul I conform datelor comunicate, este de peste 2 miliarde, iar cele din stratul II de peste 1,8 miliarde. Stratul III este un strat aparte, cu o funcţie specială, de excepţie, bine definită. Este stratul în care stau toţi misionarii straturilor superioare care au vrut să vină pe pământ să ajute la ridicarea lui, dar care din diverse motive nu şi-au putut îndeplini misiunea, murind prematur. După cum dovedesc volumele: “Cercetări în lumea nevăzută”, marile personalităţi creatoare de pe pământ sunt provenite din straturile superioare V-IX, care de bună voie au cerut să vină pe pământ pentru a impulsiona filozofia, ştiinţa, artele, religia. Mulţi, însă, din pricina atmosferei sau condiţiilor nefavorabile au murit prunci fiind sau în faza copilăriei din diverse accidente. Toţi aceştia, a fost hotărât de OPAL să sălăşluiască în stratul III, aşteptând condiţiile favorabile pentru reîncarnare. Toţi cei din stratul III aşteaptă “învierea” pământului, deoarece Opalul de mult a hotărât arderea definitivă a spiritelor luciferice, care stăpânesc pământul şi instaurarea unui climat favorabil care să asigure condiţii normale de evoluţie. Astfel, cei din stratul III, copii de la 12 la 14 ani aşteaptă intervenţia Opalului pentru a putea reveni pe pământ. Următorul strat este IV, stratul celor ce sunt mai curaţi, dar semi-activi. Spiritele ce sunt pe aceste trepte mai au câte unele culori, îndeosebi albastru sau galben dar de foarte slabă intensitate. Culoarea caracteristică acestui strat este cenuşiul deschis sau semi-deschis, ceea ce reprezintă nu numai cinstea şi corectitudinea ci şi un orizont spiritual deschis. Unele spirite au chiar începutul de albire, cu puncte albe sau chiar gâtul sau pieptul alburii de culoarea fildeşului.

16

Aceste spirite gândesc mai mult şi meditează, dar puţini ating stadiul contemplaţiei. Nu sunt nici ele desăvârşite şi de aceea aşteaptă momentul potrivit de a reveni pe pământ spre a urca încă o treaptă şi a ajunge în stratul V al “desăvârşiţilor”. Dacă cei din straturile I şi II cunosc liniştea şi odihna, cei din IV cunosc bucuria. Ei au satisfacţii mari şi beneficiază de o natură cu o vegetaţie minunată, care dă odihnă şi liniştirea gândurilor. Cei din IV beneficiază şi de unele coborâri ale unor spirite din V şi din VI, care le vorbesc şi le ţin conferinţe, etc. În IV se fac coruri, iar cei ce sunt compozitori pot să-şi confecţioneze anumite instrumente muzicale. Timpul şi-l petrec în întâlniri, discuţii şi plimbări în mijlocul vegetaţiei plină de încântare, care în acelaşi timp emană lumină. Ca şi cei din I şi II, cei din IV se hrănesc cu fructe pe care le au din abundenţă. Radiaţiile luminice ale celor din IV variază între 0,05 şi 0,20 m iar câmpurile magnetice mensonice între 0,10 şi 0,40 m. Stratul IV este populat de aproape 1 miliard de spirite. Legile fixării pe aceste trepte sunt foarte severe. Nici un spirit nu îşi poate părăsi stratul, nu poate trece pe o treaptă superioară. Numai în stratul IV există posibilitatea, pentru un foarte redus număr de spirite să fie chemate în V de prieteni sau cunoscuţi. Stau acolo pentru ca apoi să revină în stratul de unde au plecat. Trebuie precizat încă o dată faptul că aceste trei straturi: I, II şi IV aparţin în exclusivitate spiritelor pământene şi nici un spirit de pe altă planetă nu vine în aceste straturi. Când un om “moare”, spiritul său este ridicat până în faţa “Tronului de Lumină”, de unde este atras automat pe treapta pe care o merită, coboară la nivelul de energie şi lumină potrivit efortului pe care l-a depus în viaţă. În faţa “Tronului de Lumină” nu există nici milă nici iertare, fiecare coboară automat acolo unde meritele faptelor şi activităţii sale l-au dus. Nimeni nu e vinovat, nimeni n-are ce ierta, judecata şi sentinţa se fac într-o singură clipă, prin privirea Părintelui Ceresc. Dacă spiritul este azvârlit într-o zonă neutră a spiritelor rătăcitoare sau în zona întunericului, vina o poartă numai cel căzut, suferind consecinţele propriei sale vieţi. După stratul IV, spirala se întrerupe. Urmează un spaţiu liber, nepopulat, după care reîncepe treapta a V – a, încep straturile mentalului superior , treptele de “sfinţenie”, treptele “fericiţilor”. Abia acum din V începe adevărata categorie a celor curaţi, a celor albi, a celor ce au depus o intensă activitate, fie pe pământ, fie, mai ales, pe o altă planetă. Foarte puţine spirite pământene urcă în V sau în VI. Aceste două trepte sunt treptele marilor creatori de pe pământ, sunt treptele contemplaţiei şi extazului care au atins treapta mentalului superior. Treptele de energie şi lumină V şi VI sunt treptele celor activi care nu şi-au precupeţit eforturile, ducând o viaţă cumpătată, de o desăvârşită integritate morală şi al căror sens în viaţă a fost acela de a lăsa ceva în urma lor semenilor lor. Începând cu stratul V, spiritele sunt albe, culoarea care radiază în jur un câmp luminic, care pentru stratul V este de la 1 la 2 m, iar pentru stratul VI între 2 şi 4 m. În aceste straturi preocupările sunt axate pe muzică în primul rând, filozofie şi ştiinţă în al doilea rând. Există săli de concerte, unde se cântă muzică corală şi instrumentală. În acelaşi timp se fac numeroase comunicări filozofice şi ştiinţifice privind fenomenele care au loc în lumea spirituală. Pentru comunicări şi conferinţe iau cuvântul atât spirite din stratul respectiv, cât şi invitaţi din straturile superioare. Dar cea mai plăcută activitate pe care o poate avea un spirit în straturile fericiţilor este dialogul cu natura. Spunem “dialog” pentru că florile, de o imensă varietate, arbuştii şi tufele înflorite răspund celor ce vin în mijlocul . Florile se deschid, şi se înclină, copacii freamătă de simpatie la apropierea vreunui spirit al locului. Fenomenul care copleşeşte şi incită în cel mai mare grad este MUZICA SPAŢIILOR CARE SE AUDE LA RĂSTIMURI ATÂT ÎN STRATUL RESPECTIV CÂT ŞI MUZICA SPAŢIILOR care se aude din stratul imediat superior. Numeroase spirite au arătat că muzica aceasta a ”spaţiilor de lumină” este tot ce poate fi mai frumos. Este muzica pe care o provoacă Opalul iar ecourile răzbat până în stratul V, fiecare strat contribuind la amplificarea şi diversificarea melodiilor celeste. Producerea acestei muzici mi-a fost explicată în felul următor: deasupra straturilor la câţiva zeci de metri altitudine se găsesc nişte bolţi imense care sunt alcătuite din nişte materiale cristaline, transparente, numite substanţe sioneptice, formice şi cheranice, care sunt proiecţia energetică a activităţii de contemplaţie, extaz şi luciditate. Opalul, care şi el este acoperit de asemenea bolţii, în timp ce gândeşte la probleme importante, “ZENTA “opalică emite nişte curenţi magnetici, care inundă toate straturile de lumină, începând cu

17

stratul II şi terminând cu stratul V şi care face să intre în vibraţie bolţile sioneptice, formice şi keranice. Intrarea în vibraţie a acestor bolţi face să emită sunete şi acorduri muzicale de o rară şi nedescrisă frumuseţe( am pomenit mai sus de zenda opalică: vom explica asta când vom ajunge la Opal). Stratul V are aproximativ 720 milioane de locuitori, iar stratul VI de 325 milioane fără să intre spiritele de pe celelalte planete care sunt acolo în corp pozitiv. Treptele VII ţi VIII sunt treptele spiritelor alb- argintii şi argintiu luminos. Sunt trepte care au depăşit contemplaţia şi extazul si au atins luciditatea şi clar viziunea care fac ca spiritele să aibă acces direct la tainele existenţei, vieţii si universului, la legile şi fenomenele care guvernează tot şi toate. Aceste straturi sunt aproape în exclusivitate populate de spirite care au trăit pe celelalte planete superioare, spirite cu mari capacităţi creatoare, care trăiesc în mijlocul unei naturi cu o vegetaţie fantastică, miraculoasă, în mijlocul unei naturi care străluceşte în colorit şi parfum şi care adesea scoate sunete şi armonii muzicale. Este o lume de vis incredibilă. Din acest strat au coborât pe pământ Galilei, Nietsche, Emmanuel Kant, Hegel, Sf. Ioan Hrisostom, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi mitropoliţi Veniamin Costache şi Antim Ivireanu. Toţi aceştia au coborât din VIII şi s-au întors în VIII. Din VIII au mai coborât însă mult mai mulţi, dar din cauza condiţiilor nefavorabile n-au putut depune efortul necesar pentru a reveni de unde au plecat şi de aceea s-au întors în V sau VI. Aici este ilustrat cazul prorocului Moise care coborând din VIII , s-a reîntors abia în VI. Radiaţiile luminice ale unui spirit din stratul VII variază între 1,6 şi 2,2 iar câmpurile magnetice mensonice între 4 şi 6 m. În stratul VIII radiaţiile luminice variază între 2,6 şi 2,8 iar câmpurile magnetice mensonice între 6 şi 8 m. Populaţia stratului VII numără 125 milioane de spirite iar cea din VIII în jur de 85 milioane de spirite. Treapta IX este ultima treaptă a desăvârşirii spirituale: ea poartă numele de Oraşul de Aur. Este treapta maximă de evoluţie, limita superioară a tot a tot ceea ce înseamnă desăvârşire. Nici un pământean nu a ajuns să urce pe această ultima treaptă, dar cei care au coborât din Oraşul de Aur sau întors la locurile lor: Fecioara Maria, Buddha, Socrate, Ioan Botezătorul şi Zamolix. Viaţa în Oraşul de Aur nu poate fi descrisă nu poate fi cuprinsă în cuvinte. Acolo au loc concerte în săli gigantice, acolo au loc congrese şi conferinţe cu caracter filosofico-ştinţific, acolo natura întreagă cântă în lumini multicolore; florile şi arborii luminează, totul este plin de farmec şi de încântare. Stratul IX reprezintă culmea ”desăvârşirii “. “Perfecţiunea “este însă atinsă numai de spiritele opalice. Astfel cu stratul IX se închide spirala la partea superioară, Opalul fiind o lume închisă, izolată, inabordabilă. Ceea ce este subliniat pentru toate staturile este că în ele există veşnică lumină, veşnică şi neobosită activitate. Nu există noapte, spiritele nu dorm, sunt veşnic treze şi active. Este de menţionat acum un fapt deosebit de important: pentru zona luminoasă-ca şi pentru întreg universul spiritual-universul pozitiv este ca şi când nu ar exista. Universul pozitiv nu există pentru universul negativ, după cum pentru noi universul spiritual este ca şi cum nu ar exista. De aceea din toate straturile, inclusiv pentru OPAL, universul pozitiv, soarele, stelele, astrele, etc., nu se văd, nu există cerul, bolta cerească, în straturi este limpede, veşnic lumină cristalină, lumină emisă de radiaţiile Opalice precum şi de propria lumină. De asemenea, OPALUL – Cetatea de LUMINĂ a Divinităţii – nu este vizibilă pentru nici un strat. Doar cei din stratul IX, Oraşul de Aur văd Opalul sub forma unui disc uriaş, gigantic, din care ţâşnesc feerice lumini, de o coloraţie indescriptibilă. Cei din Oraşul de Aur ascultă la răstimpuri corurile Heruvimi şi Serafimi care cântă în timpul extazului Opalic. Frumuseţea muzicii din Oraşul de Aur nu se poate descrie în cuvinte. Fiecare locuinţă a unui spirit este aici de mărimea unui castel, cu arhitectura bogat ornamentată ce întrece închipuirea şi imaginaţia pământeană. Raza radiaţiilor Luminice din Oraşul de Aur variază între 2,6 şi 3,5 m, iar câmpul magnetic mensonic are o rază care variază de la 8 la 12 m. populaţia Oraşului de Aur numără peste 36 de milioane de spirite, cu puteri de la + 4 la +9, adică un spirit poate fi dedublat în 4 până la 9 părţi şi fiecare poate veni pe o planetă fiind un spirit superior. Pentru că vorbim despre Oraşul de Aur, de treapta a IX-a, revenim

18

la cea dea zecea lege a universului spiritual, Legea Echilibrului Oscilatoriu, care este proprie stadiului numit în vechime: NIRVANA. Oraşul de Aur în întregime este intrat definitiv în Nirvana. Nirvana este trăită şi de o parte din spiritele din stratul V, dar nu este generalizată ca în stratul IX. Pentru prima dată în istoria spiritualităţii pământene despre Nirvana a vorbit marele spirit din IX: Buddha, ca despre o stare absolută, finală a fericirii eterne în care trăiesc Zeii. Într-adevăr, stratul IX este stratul Zeilor, al spiritelor care prin muncă şi efort au cucerit mentalul suprem şi activând asiduu au realizat măreaţa Nirvana. Vom încerca să explicăm, pe cât este cu putinţă ce este Nirvana. Nirvana este o quadrivalenţă psiho-intelectuală, o tetrapotenţă psiho-mentală, patru moduri distincte de a activa, de a fi, pentru activităţi distincte care se succed conform Legii Echilibrului Oscilatoriu. Iată succint patru moduri de a fi: Acceptarea concretului – Respingerea abstractului În această fază spiritele duc o activitate concretă de execuţie a proiectelor elaborate în faza a treia. Este faza de activitate practică, activitate legată de natura înconjurătoare şi de comunicare cu straturile mai puţin evoluate. Este faza de conferinţe, concerte, discuţii, comunicări, într-un cuvânt, de activitate publică. 2. Acceptarea abstractului – Respingerea concretului În această fază, spiritele duc o viaţă de însingurare, fiecare se retrage în locuinţa sa trăind exclusiv în Mentalul Suprem. 3. Acceptarea simultană a concretului şi abstractului În această fază spiritele creează. Ies din Mentalul Suprem, coboară până la Mentalul Inferior, elaborând proiecte, studii, cercetări, compoziţii. Compozitorii compun, poeţii scriu poeme, oamenii de ştiinţă stau în laboratoare studiind fenomenele, pregătind comunicări. 4. Respingerea concretului simultan cu abstracţia Este faza de reverie, de beatitudine şi extaz, spiritele se încarcă atât de puternic energetic încât înving gravitatea locului şi plutesc în aer. Incredibil, dar adevărat (detalii asupra Nirvanei şi Samadhi vom da într-o lucrare pe care o avem în pregătire). Dăm mai departe tabloul recapitulativ al însuşirilor spiritelor pe diferitele straturi, datele fiind cumulate pentru a se citi mai bine comparativ, însuşirile acestor spirite în ceea ce priveşte luminozitatea (radiaţiile luminice), cât şi în ceea ce priveşte câmpul magnetic mental. Tabloul cuprinde şi “puterile”, adică posibilitatea de împărţire în mai multe spirite care să semene între ele. Un exemplu de împărţire în mai multe spirite este Mireacli din stratul VIII care a avut pe pământ trei părţi întrupate, fiecare alcătuind un spirit independent, de sine stătător. Tabloului i-am mai adăugat şi populaţiile straturilor. Se poate vedea din tablou că straturile de lumină I şi II n-au deloc radiaţii luminice, de asemenea, nici rătăcitorii din zona neutră şi nici cei din zona întunericului, care, după cum se observă, au câmpuri magnetice destul de mari. TABLOUL RECAPITULATIV (datele au caracter pur orientativ, ele fiind obţinute prin interpolarea lui V şi IX) Locul unde este fixat spiritul

Raza radiaţiei luminice a unui spirit

Raza de acţiune a câmpului magnetic mensonic

Puterea

Populaţia straturilor

Oraşul de Aur VIII de lumină VII de lumină VI de lumină V de lumină IV de lumină II de lumină I de lumină Rătăcitorii (zona neutră) I de întuneric II de întuneric

2,60 – 3,50 m 2,00 – 2,80 m 1,60 – 2,20 m 1,00 – 1,80 m 0,8 – 1,20 m 0,05 – 0,20 m 0,05 m 0m 0m 0m 0m

8 – 12 m 6–8m 4–6m 2–4m 1–2m 0,10 – 0,40 m 0,05 – 0,20 m 0,05 – 0,10 m 0,05 – 0,20 m 0,20 – 0,60 m 0,60 – 0,80 m

4–9 2-5 1–3 1–2 1 1 1 1 -

36 milioane 85 milioane 125 milioane 352 milioane 720 milioane aproape un miliard peste 1,8 miliarde peste 2 miliarde peste 3 miliarde aproape 1 miliard cca. 500 milioane

19

III de întuneric Cetatea Luciferică

0m 0m

0,80 – 1,50 m 2,50 – 6 m

-

peste. 300 milioane aproape 300 milioane

Mai înainte de a ocupa de Opal, este necesar să revenim asupra caracteristicii spiritelor din straturile superioare în scopul de a înţelege cauza care generează diferenţierea spiritelor, situarea lor în straturi diferite. Pentru aceasta, ne vom referi la prima schemă prezentată în această lucrare. Această schemă reprezintă în sine însăşi sensul şi esenţa evoluţiei unui spirit care, de-a lungul existenţei sale, îşi începe propriu-zisa evoluţie spirituală de la prima treaptă a gândirii care este raţiunea. Treptele următoare: Meditaţia, Contemplaţia şi Extazul alcătuiesc primul ciclu evolutiv care, odată împlinit, marchează accesul unui spirit în stratul V. Între spiritele din stratul V se pot distinge două tipuri cu structuri spirituale diferite: primul tip structural îl formează spiritele cu înclinaţie către religie şi artă, caracterizată prin dominarea STĂRII EXTATICE, spirite la care gândirea şi raţiunea sunt mai puţin dezvoltate, sunt spirite cu un grad mare de emotivitate şi sensibilitate afectivă, care dispun de o fantezie bogată şi aptă de creaţie artistică. cel de-al doilea tip structural, diferit de primul, îl formează spiritele înclinate spre ştiinţă şi filozofie, spre studii şi cercetare, caracterizate printr-o exigentă gândire analitică, printr-o mai profundă pătrundere a raţiunilor existente, spirite care, deşi cunosc extazul acesta joacă un rol secundar. Spiritele din prima categorie poartă pe piept ca simbol POTIRUL, în timp ce spiritele din categoria a doua au ca semn distinctiv TRIUNGHIUL, pe care-l poartă pe frunte. Spiritele din prima categorie (cele extatice) pot urca până în stratul VII cel mult. Structura lor specifică le face inapte de a depăşi stratul acesta. Aceste structuri sunt plafonate din cauza unei prea mari îngustimi a facultăţilor gândirii, care reduse fiind frânează evoluţia ulterioară a spiritului făcându-l inapt de a putea cunoaşte intrarea în cel de al doilea ciclu al stărilor mentale: luciditatea, clarviziunea şi ideogonia. Aşadar spiritele care realmente au drumul deschis către celelalte stări mentale superioare sunt spiritele cu o gândire şi raţiune dezvoltată, cu un profund simţ analitic care le fac apte de sinteze cuprinzătoare, putând urca pe cele mai înalte trepte ale CUNOAŞTERII … Din cercetările efectuate prim mediumnitate a rezultat că straturile V şi VI sunt dominate de spirite cu POTIR pe piept, adică spirite extatice, în timp ce spiritele din straturile VII şi VIII sunt spirite în care extaticul este depăşit, spiritele situându-se pe treptele superioare specifice cunoaşterii: luciditatea şi clarviziunea, având ca simbol TRIUNGHIUL, care indică prezenţa Mentalului Suprem. Spiritele din Oraşul de Aur sunt cele care cunosc prin excelenţă starea de clarviziune, unele spirite atingând chiar şi stadiul suprem al IDEOGONIEI, STADIU CARE LE FAC APTE SĂ COMUNICE CU FIINŢELE DIVINE DIN OPAL, fără însă să poată pătrunde acolo. Trebuie să precizăm cu claritate faptul că ascensiunea pe treptele straturilor exprimă în esenţă DIFERENŢIEREA STADIILOR DE CUNOAŞTERE ... Această diferenţiere în cunoaştere implică diferenţieri de limbaj şi bagaj diferit de noţiuni. De aceea, cu cât urcăm treptele ierarhiei staturilor, cu atât vom întâlni un bagaj din ce în ce nai bogat de noţiuni, pe care noi cei de pe pământ nu avem posibilitatea de a le înţelege. De aceea, însăşi această prezentare a noastră este în fond searbădă şi seacă, neavând putinţa de a reda realitatea concretă a opticii şi a gândirii specifice spiritelor din straturile superioare. Pe acest pământ, surghiuniţi în condiţiile unei materii aspre şi brute, limbajul nostru apare simplist, aspru şi colţuros şi brut, lipsit de muzicalitatea şi varietatea nuanţelor limbajului propriu straturilor superioare. Spiritele care au comunicat cu noi ne-au mărturisit că au avut nevoie de o perioadă de acomodare cu limbajul nostru pentru a putea prezenta sistematic cele ce noi prezentăm aici. La cele spuse mai sus, este de adăugat faptul că straturile sunt şi expresia TIMPULUI care s-a consumat pentru atingerea unei trepte. În acest sens, straturile superioare sunt, de fapt, cele mai “vechi” lumi, lumile cele mai înaintate în vârstă, astfel cu cât un strat este mai înalt, cu atât el conţine în sine un timp mai îndelungat de existenţă. Cea mai veche lume este, dealtfel, lumea Opalică, “Lumea Divină”, a fiinţelor cele mai evoluate care au atins ceea ce noi numim

20

PERFECŢIUNEA. Opalul este singura lume care formează un univers, absolut independent şi de sine stătător. Singura lume care a reuşit o spiritualitate totală. Toate celelalte lumi care s-au format ulterior n-au reuşit să ajungă din urmă exploziva evoluţie a fiinţelor Opalice. Oraşul de Aur este o lume desăvârşită, dar nu perfectă. Spiritele din Oraşul de Aur au cunoscut şi ele cândva ciclurile reîntrupărilor şi s-au stabilizat pentru veşnicie în fruntea luminilor ce s-au format în prezenţa şi sub influenţa Opalului. Precizări: Opalul este singura lume care a evoluat fără nici o influenţă din afară. Celelalte lumi însă s-au format şi au evoluat influenţate de Opal care a jucat un rol de DĂTĂTOR DE SENS. Nu direct, dar indirect Opalul a creat toate cele ce există în întregul univers spiritual, toate cele ce există şi fiinţează, urmând drumul deschis de fiinţele Opalice. Spiritele aparţinând zonei pământene sunt cele mai “tinere” făpturi din univers, cele mai puţin evoluate care pe lângă “tinereţea” lor au cunoscut drama “STAGNĂRII” care a atras apoi după sine modificări şi deformări structurale cauzate de nerespectarea ordinii şi disciplinei. Asupra acestora vom reveni. O ultimă problemă care a rămas de discutat este acea a sexualităţii. Este ştiut că accesul de la Mentalul Inferior la Extaz, la Mentalul Superior se face prin anihilarea temporară a sexualităţii. Spiritele extatice trăiesc ca şi când n-ar avea sex. Trecerea însă de la faza de beatitudine, de extaz pasiv la faza de extaz activ face ca sexualitatea să revină. Sexele se menţin pe toate treptele, inclusiv în Opal, astfel că sexualitatea nu dispare, ci persistă evoluată, însă şi ea către o modalitate superioară şi chiar supremă. După cum Mentalul poate fi inferior, superior şi suprem, tot aşa şi sexualitatea de la o modalitate inferioară evoluează către o modalitate de manifestare superioară şi chiar supremă. OPALUL Am ajuns, în sfârşit, la cea de-a X-a treaptă de energie şi lumină care este Opalul – Cetatea Fiinţelor Divine care sunt în număr de peste 1,7 milioane de spirite integrale cu înfăţişare umană, dar care mai cuprinde miliarde de alte fiinţe gânditoare, meditative, contemplative şi chiar extatice. Cele 1,7 milioane de fiinţe divine cunosc toate cele şapte stări mentale despre care am vorbit mai înainte, dar care excelează în extaz, luciditate, clarviziune şi ideogonie. Opalul este treapta unică absolută a “perfecţiunii”, este o lume închisă în sine în care nimeni nu poate pătrunde şi din care nimeni nu poate ieşi. Singurele fiinţe care au ieşit “parţial” sunt: ISUS CHRISTOS şi DENSI (Ioan Evanghelistul), care au avut misiuni cu totul şi cu totul excepţionale pentru salvarea pământului. Numai în Oraşul de Aur spiritele care conduc destinele planetelor şi cercetează în amănunt evenimentele de pe planete, dar nu pătrund niciodată în Opal. Opalul este o cetate ermetică închisă pentru vecie. Ni s-a comunicat că Opalul este şi mai în vârstă decât spiritele din Oraşul de Aur cu cca. 50 milioane de ani, de aceea ajungerea în Opal a spiritelor din Oraşul de Aur este imposibilă (şi cu atât mai mult a celor din celelalte straturi). Nici Opalul nu vede universul nostru, sistemul nostru planetar, precum şi celelalte stele şi astre, sunt ca şi cum n-ar fi. În schimb ştie şi cunoaşte în mare tot ceea ce se petrece pe pământ. În scopul cunoaşterii exacte a evenimentelor de pe planete există în Opal aşa numita PERTUŢIE DIVINĂ, care se traduce “vederea şi cunoaşterea divină”, un grup de 54 de spirite gigantice care alcătuiesc forul conducător al planetelor, inclusiv şi-n deosebi pentru pământ, care are o situaţie foarte critică din pricină că a fost invadat de spirite negre. Deasupra PERTUŢIEI DIVINE însă se află forul suprem conducător al Opalului şi al întregului univers care poartă numele de RAMA OPALICĂ. RAMA OPLALICĂ este ceea ce noi numim Dumnezeu! RAMA OPALICĂ este alcătuită din 33 fii ai Părintelui Luminilor, Tatăl Ceresc, Marele Guvernator sau, cum îşi mai spune, Marele Arhitect. Tatăl, din punct de vedere al radiaţiilor luminice şi al câmpului magnetic mensonic, este un adevărat “colos”. Nimeni şi niciodată n-a putut să-I măsoare razele de acţiune ale radiaţiilor

21

luminice sau ale câmpului magnetic. Acestea se cunosc însă pentru cei 33 de fii ai Părintelui Universului care au fiecare o rază de radiaţie luminică de 15 m, iar raza de acţiune a câmpului mensonic este de 24 m. Puterea celor 33 de fii este de +28 până la +35 şi este în continuă creştere. Atât Părintele Universului, Tatăl Ceresc, cât şi cei 33 de fii ai săi au o mediumnitate şi clarviziune fantastică. Pot cerceta orice loc din Opal, din straturile fericiţilor precum şi pe planete văd tot ceea ce se întâmplă. Toţi trăiesc în palate grandioase şi cu o arhitectură minunată. În centrul Opalului se află “Marele Palat al Tăcerii” unde locuieşte Tatăl Ceresc, Părintele Universului, Marele Creator. În spatele acestui palat se află “Marea Sală a Tăcerii” unde se adună Rama Divină, precum şi alte câteva mii de spirite gigantice, spre a discuta problemele legate de evoluţia lumilor. Cele mai ample probleme le-a ridicat mereu pământul cu antinomiile şi contradicţiile sale. Am pomenit de Pertuţia Divină, această pertuţie este forul răspunzător de problemele planetare, care cercetează cu de-amănuntul tot ce se petrece pe planete şi prezintă Ramei Divine rapoarte care propun soluţionări. Hotărârile definitive se iau numai de Părintele Universului. Acest for are în subordine câteva zeci de mii de spirite mari care colaborează la bunul mers al planetelor, care dirijează prin trimişi din alte straturi problemele îndeosebi cele de creaţie artistică şi progres ştiinţific. Opalul este cel mai activ loc din întregul univers, unde se cercetează problemele din punct de vedere ştiinţific, se creează muzică, se face artă plastică, arhitectură. Dar dominantă este muzica! Se compune şi se cântă foarte multă muzică simfonică şi corală. În Opal este o uimitoare efervescenţă creatoare şi sunt nenumărate săli de concerte, precum şi locuri de expunere în aer liber a lucrărilor modelatorilor (sculptorilor). De fapt nu se sculptează, se modelează în materiale foarte preţioase. După cum am spus, în afara celor 1,7 milioane de fiinţe divine cu chip uman, mai există miliarde de alte fiinţe meditativ contemplative, între care sunt Heruvimii şi Serafimii, care în timpul extazului divin părăsesc Opalul şi cântă pentru cei din Oraşul de Aur în coruri de o frumuseţe neînchipuită. Cei din Opal au şi scriitori şi arhive imense în care sunt consemnate toate tainele din Opal. Aceste scrieri sunt scrise în scopul ca peste milenii, când Oraşul de Aur va mai progresa, aceste scrieri să fie transmise celor din straturi spre a se documenta şi delecta. Deocamdată, însă, nimic nu se poate scoate din Opal, Opalul emite în spaţiu cele mai puternice şi cele mai variate radiaţii, radiaţiile Opalului sunt de trei feluri: RADIAŢIILE LUMINICE CÂMPURI MAGNETICE MENSONICE EFLUVII ZENITICE I. Radiaţiile Luminice sunt expresia imensei lumini ce o emană Opalul în spaţiu. Aceste radiaţii luminice sunt emise în mod constant şi sunt la rândul lor de trei feluri (vezi schema nr. 3): 1. RADIAŢIILE LUMINICE AGAPINICE – acestea sunt expresia celei mai înalte iubiri, IUBIREA OPALICĂ. Ele au cea mai mică rază de acţiune, cuprinzând doar Oraşul de Aur. Particulele acestei radiaţii dau “beatitudinea” de care se bucură cei din Oraşul de Aur, precum şi o mică parte din cei din stratul VIII. 2. RADIAŢIILE LUMINICE ERODONICE – sunt expresia DRAGOSTEI DIVINE care au o rază de acţiune mult mai mare, cuprinzând toate straturile până la V inclusiv şi, uneori, răzbătând până la IV. Particulele acestei emanaţii dau fericirea şi stimulează extazul celor ce beneficiază de ele, adică toţi cei din straturile de la V la IX. 3. RADIAŢIILE LUMINICE DENTIONICE – sunt expresia SIMPATIEI DIVINE, emanaţii cu cea mai mare rază de acţiune care include în ea absolut toate straturile şi planetele superioare, inclusiv pământul. Aceste radiaţii întreţin în orice fel de fiinţă gânditoare setea de lumină, frumos; întreţin şi stimulează activitatea spirituală a tuturor celor ce caută lumina, a celor ce cred şi vor să urce pe o treaptă superioară. II. Al doilea fel de radiaţii Opalice sunt cele care provoacă câmpurile magnetice mensonice. Aceste iradieri au caracter pulsativ, raza de acţiune variind în timp şi spaţiu, potrivit stărilor de activitate din Opal. Câmpurile Magnetice şi Mensonice sunt de trei feluri: 1. CÂMPURI MAGNETICE FANICE – sunt provocate de înalta gândire divină care

22

stimulează ideogonia, clarviziunea şi luciditatea celor din Oraşul de Aur. 2. CÂMPURI MAGNETICE MUSONICE – au o rază de acţiune care înglobează toate straturile superioare, toate treptele până la V uneori ajungând până la IV. Aceste câmpuri magnetice musonice stimulează activitatea de contemplaţie şi extazul tuturor celor ce cred în raza sa de acţiune, adică a straturilor V, VI, VII, VIII şi IX. 3. CÂMPURI MAGNETICE FRENICE – cuprind toate straturile fără excepţie şi planetele, inclusiv pământul. Aceste câmpuri magnetice frenice stimulează gândirea tuturor şi meditaţia. Ele sprijină prin excelenţă pe cei ce caută adevărul, pe cei ce caută răspuns la marile întrebări ale existenţei. Toate făpturile gânditoare activează în acest câmp de radiaţii divine numite CÂMPURI MAGNETICE MENSONICE. Se numesc magnetice deoarece ele manifestă o forţă de incitare la efort, pentru lumină, incită pe orice om gânditor la meditaţie şi contemplaţie. III. Cel de al treilea fel de radiaţii ale Opalului sunt EFLUVIILE ZENITICE. Pentru a înţelege efluviile zenitice este necesar să ştim mai întâi ce este ZENTA OPALICĂ. Opalul are o litosferă în formă de farfurie cu diametrul de 18 mii de km. Zenta Opalică înconjoară Opalul înglobându-l, alcătuind nişte cămăşi, nişte centuri cristaline. Zenta Opalică este alcătuită din cinci centuri, cinci zente suprapuse, fiecare zentă, fiecare centură fiind alcătuită la rândul ei din materii cristaline, din cristale având diverse structuri. Este necesar să precizăm că termenul de “Zentă” exprimă forma geometrică specifică pe care o au în spaţiu aceste centuri, forma care în Opal se numeşte ZENTĂ. Această zentă seamănă cu o pară ascuţită la vârf şi care se înscrie cu uşurinţă într-un triunghi isoscel. De aceea, triunghiul este ales ca formă ce reprezintă sfinţenia, de aici triunghiul de iconografie orientală în care Tatăl Ceresc este reprezentat având capul înconjurat de o aureolă în formă de triunghi; de aici triunghiul de pe fruntea marilor gânditori care se arată î lucrarea noastră “Cercetări în Lumea Nevăzută”. După cum am mai spus, zenta Opalică este compusă din cinci zente, cinci cămăşi suprapuse, ca foile de ceapă, cu un spaţiu între ele, care variază între 2 şi 5 km. Grosimea tuturor centurilor la un loc care alcătuiesc zenta Opalică este în total ce cca. 180 km. Iată alcătuirea celor cinci centuri ale Zentei Opalice: Centura substanţelor sionoptice de jasp, produs al milenarei contemplaţii divine; Centura substanţelor FORMICE de ametist, produs al milenarelor extazuri divine; Centura substanţelor KERANICE de rubin, produs al milenarei lucidităţi divine; Centura substanţelor TURINICE de safir, produs al clarviziunii divine; Centura substanţelor ARGOTIMICE de iacint, produs al ideogoniei divine. Trebuie menţionat că ultimele două centuri sunt muzicale, adică scot sunete şi acorduri muzicale la răstimpuri. Zenta radiază în spaţiu trimiţând către Soare efluvii de particule de o imensă energie, iar Soarele la rândul său, emite în spaţiu radiaţiile Solare care întreţin viaţa spirituală pe planete. ZONA NEUTRĂ Am vorbit până acum de zona luminoasă. Există şi o rază a întunericului, a spiritelor diabolice, care şi ele sunt organizate în trei straturi distincte care culminează cu CETATEA LUCIFERICĂ. Între aceste două zone, de lumină şi de întuneric, care sunt strict organizate există la mijloc, între ele, o zonă intermediară numită ZONA NEUTRĂ. Este o zonă întinsă, prin care trece şi Pământul în mişcarea sa de revoluţie. Spiritele care populează această zonă neutră sunt spirite pribege şi rătăcitoare. Este cea mai pestriţă zonă, cu spirite ce au culori diverse, în care predomină maroul şi mai ales amestecul de culori, care fac ca spiritele să fie mult mai murdare, cu intensităţi semi-închise. Sunt spirite care n-au nici o fixare, ele neavând acces nici în straturile de lumină şi nici în zonele de întuneric. Aceste spirite n-au nici un orizont spiritual, nici un ideal, nici o speranţă. În trup n-au lucrat decât pentru ei, într-un egoism total, fără să se intereseze de nimeni şi de nimic. Aici sunt purtate de valurile întâmplărilor când într-o parte, când în alta şi au cea mai scurtă perioadă de încarnare, adică sunt aripile ce se întrupează cel mai des, foarte puţine reuşind să-şi

23

depăşească starea şi să intre în zona luminoasă, cele mai multe căzând în zona întunericului. Numărul acestor spirite rătăcitoare se ridică la aproximativ 3 miliarde. ZONA ÎNTUNERICULUI Această zonă este foarte departe de pământ, dar mult mai aproape decât sunt treptele de lumină. Această zonă a întunericului este împărţită şi ea în trei trepte populate cu spirite, ce au culori închise. Sunt trei trepte de întuneric, care corespund gradat conform gravităţii actelor săvârşite pe Pământ. Din această zonă fac parte hoţii, excrocii, criminalii, desfrânaţii şi cei trufaşi, ipocriţii, făţarnicii, falşii doctrinari. Cu cât treapta este mai jos, cu atât chinurile sunt mai mari, spiritele suferind de pe urma mustrărilor de conştiinţă şi trăind în mijlocul unor vegetaţii rapace, care chinuie şi mai mult spiritele. Locul cel mai de jos este “CETATEA LUCIFERICĂ” a spiritelor negre, treapta diabolică, a spiritelor ce sunt “prinţi ai întunericului”. Ei nu se chinuiesc şi au libertate totală pentru reîntrupare, sunt spirite foarte inteligente, adevărate “genii ale întunericului”, întruchiparea trufiei şi egoismului. Aceste spirite duc cele mai aprige lupte pentru stăpânirea Pământului, pentru a domina. Centru luciferic emite în spaţiu un câmp magnetic numit GANDANIC. Acest câmp magnetic cuprinde atât treptele de întuneric cât şi zona neutră în care intră şi Pământul. Acesta incită la rău şi egoism şi manifestă o puternică atracţie spre întuneric. ÎNCARNĂRILE, MISIUNILE, KARMA. Zona cu cea mai mare frecvenţă de încarnări este zona neutră a pribegilor. Apoi urmează primele patru trepte din straturile luminoase, după care vin cele trei straturi de chin, din care, de asemenea, Pământul îşi recrutează multe spirite. Cu cât înaintăm pe treptele de lumină, numărul celor ce vin pe Pământ este din ce în ce mai mic. Pământul oferă o viaţă diferită pentru toate spiritele. Astfel: pentru cei ce vin din straturile de chin, Pământul este un adevărat rai, deoarece ei nu mai suferă chinurile pe care le provoacă straturile de întuneric. De asemenea, un bun climat oferă Pământul spiritelor pribege, rătăcitoare, care găsesc ceva de făcut şi viaţa Pământului îi atrage. Cu cât este mai superior un spirit, cu atât Pământul devine mai greu de suportat, cu cât Pământul oferă condiţiile unui adevărat infern. Pământul trece în rândul celor superiori o planetă blestemată, în care cei superiori pierd din energie mai mult, decât să crească. Din cercetările întreprinse de noi a rezultat faptul că Pământul, din grija Marelui Guvernator Divin, a beneficiat de foarte multe spirite mari din VIII şi IX, care au adus lumina. Toate vârfurile pământene în ştiinţă, filozofie, artă şi religie au fost misionari ai înaltelor straturi, trimişi pe Pământ să ajute la progresul lui. Din cele mai înalte trepte de lumină care au venit pe Pământ notăm pe ISUS CHRISTOS, care a fost fiinţa divină venită din Opal şi care s-a reîntors în Opal. Cu toate că a trăit puţin pe Pământ, ISUS a reuşit să revoluţioneze gândirea aducând cea mai înaltă învăţătură despre viaţă din toate timpurile. O a doua fiinţă cu mari influenţe în gândirea pământeană a fost BUDDHA SAKYAMUNI, care a revoluţionat gândirea în Extremul Orient. Din stratul VIII fac parte toate vârfurile gândirii filozofice şi ştiinţifice pământene: Platon, Socrate, Aristotel, Ioan Gură de Aur, Spinoza, Kant, Nietzche, Hegel, Copernic, Galileo, Newton, Leonardo da Vinci, Michelangelo … Mulţi sunt, de asemenea, cei coborâţi din VII care au contribuit la ridicarea culturii şi civilizaţiei pe Pământ. Cu cât treapta de lumină este mai înaltă, cu atât încarnarea este mai grea şi mai rară. Treptele superioare nu vin pe Pământ decât cu misiuni. Încarnarea este proprie mai mult straturilor de la IV în jos, care simt nevoia unei ridicări pe o treaptă superioară. Este de precizat faptul că viaţa unui om este strâns legată de culorile şi luminozitatea cu care intră în trup pământean.

24

Viaţa pe Pământ, caracterul unui om, depinde de culorile pe care le-a avut înainte de a se încarna. În acest sens, un spirit superior va deveni automat un om superior, iar un spirit inferior va fi un om inferior. Un spirit bun va fi un om bun, un spirit rău va fi un om rău. Aceasta este karma. KARMA, adică culorile şi luminozitatea îşi spun în trup cuvântul, ele fiind fondul spiritual care nu se schimbă în orice condiţii s-ar naşte acest spirit. Aşa după cum spiritele superioare, cele de la V în sus nu pot cădea, nu pot deveni rele, tot aşa un spirit venit din straturile de chin nu poate să devină bun. Există deci două categorii extreme: luminoşii şi întunecaţii care nu-şi pot schimba esenţa; se nasc luminoşi şi rămân luminoşi; se nasc cu spiritul alb şi tot alb pleacă din trup, după cum un spirit cu culori închise sau negre se nasc răi şi pleacă tot răi. De altfel majoritatea spiritelor pământene care se încarnează în cele mai dese cazuri nu sunt nici extrem de răi, nici buni, albi. Marea majoritate a celor ce iau trup pământesc sunt căldicei, cei cu culori pestriţe semi-închise sau semi-deschise. Aceştia sunt foarte mulţi influenţaţi de mediul în care se nasc, de societatea în mijlocul căreia se nasc, influenţaţi în mare parte de educaţia pe care o primesc din fragedă copilărie. Pentru că această categorie o formează majoritatea cea mare, influenţa educaţiei este covârşitoare, ea decizând ca un spirit să se orienteze spre lumină sau întuneric. Bineînţeles, în universul negativ salturi nu există, sărituri peste trepte nu se fac, oricum însă, un spirit rătăcitor din zona neutră poate ajunge în I sau II, cu condiţia unei vieţi foarte corecte, cinstite şi curate. Aceste evenimente sunt însă destul de rare, inerţia având un rol foarte important, spiritele tind să rămână ceea ce sunt, ceea ce au în esenţa lor, tind să rămână neschimbate. În orice caz, pentru cei cu caracter clar, neprecizat, o educaţie atentă poate influenţa oricând în bine orice spirit. Este aici de remarcat faptul că singurele spirite care se mai pot salva sunt cele ce au culoarea cenuşie măcar cât de puţin, acesta reprezentând un procent de cinste şi corectitudine care marchează condiţia absolută şi esenţială ca un spirit să se poată curăţi, să se poată ridica. În acest sens mănăstirile şi viaţa însingurată asigură cele mai bune condiţii ca un spirit să se salveze, şi mai mult, chiar să pătrundă în primele straturi de lumină. În general, viaţa de lipsuri, înfrânări şi abstinenţă este soluţia cea mai bună pentru refacerea spirituală. Karma este neiertătoare. Nimeni în universul negativ nu iartă, iar Dumnezeu fiind drept, este necruţător şi neîngăduitor cu păcatul, cu fărădelegea. Păcatul nu se iartă, se plăteşte, şi nu oricum. În general, păcatele mult mai uşor se fac, foarte uşor se comit păcatele, dar foarte greu se curăţă un spirit. Un păcat grav, cum ar fi crima şi hoţia, ajunge să se menţină câteva încarnări la rând, constituind premiza favorabilă de a se repeta. Odată păcatul repetat de două sau de trei ori, din pată ajunge să devină o bandă care înfăşoară pieptul şi astfel se transformă în obişnuinţă şi omul pierde semnificaţia gravităţii acelui păcat, conştiinţa nu-l mai acuză, simţul sacrului se atrofiază şi-n felul acesta, cade fără să mai aibă vreodată salvare. LEGEA KARMEI SPUNE: Lumina cheamă Lumină mai multă; Răul cheamă un Rău mai mare. Activitatea şi culorile dobândite în vieţile anterioare devin sensuri definitorii pentru viaţa care urmează. Drumul este oarecum prestabilit spre lumină, spre bine, spre cinste şi curăţenie, spre lene sau comoditate sau spre acţiuni rele cu urmări nefaste. Reîntruparea, viaţa în trup este extrem de importantă, cu urmări serioase pentru spirit. Rămânere pe loc nu există. Orice spirit urcă sau coboară, se înnobilează sau devine mai necurat, mai necinstit, mai rău. O karmă grea înseamnă păcate grele comise într-o viaţă anterioară, într-o totală orbire. Dacă spiritul este câtuşi de puţin cinstit cu sine şi are ceva fond bun, adică cenuşiu, vine, revine în trup hotărât să ispăşească. Ispăşirea există, curăţirea se face, dar aceasta cu multe şi nenumărate FAPTE BUNE. O karmă grea, o moştenire de păcate nefaste nu poate fi uşor ispăşită. Ea cere efort, credinţă, multă meditaţie şi multe lacrimi. Adesea, aceste spirite se roagă în starea de spirit pentru ispăşire şi atunci primesc din partea MARELUI GUVERNATOR să se nască cu o boală sau cu o defecţiune organică, pentru ca

25

prin această suferinţă provocată de boală să se poată curăţi, căci SUFERINŢA este PLATA PĂCATULUI, iar aici pe Pământ cine vrea să se curăţească trebuie să sufere, să rabde, să se înfrâneze, să practice o asceză severă atât a trupului cât şi a minţii. Păcatul cel mai greu este lenea minţii şi comoditatea. Aceasta constituie răul tuturor relelor. Lenea, comoditatea şi nepăsarea care n-au decât o influenţă dezastruoasă asupra luminozităţii spiritului. Din lene se naşte invidia, din invidie se naşte hoţia şi crima. Un păcat atrage după sine altul şi în felul acesta urmează căderea definitivă care nu mai poate avea scăpare. Câţi cei cu karma grea sunt conştienţi de gravitatea karmei lor şi optează pentru suferinţă şi îşi închină viaţa faptelor bune? CÂŢI? FOARTE PUŢINI! Extrem de puţini! O viaţă compromisă atrage alta mai rea, viaţa plină de răutate atrage alta mai plină de mai multă răutate. Pământul, însă datorită confuziei filozofice în care se scaldă, datorită eterogenităţii ideologiilor şi credinţelor, oferă pentru suflete condiţii precare de dezvoltare. Marea majoritate a misionarilor, a celor veniţi din Oraşul de Aur sau stratul VIII, n-au mai reuşit să revină în locul din care au plecat, coborând două sau trei trepte. Desigur, n-au coborât mai jos de stratul V, dar oricum au pierdut din energie şi lumină în loc să acumuleze. Aceste spirite tot au strălucit, numele rămânând înscrise cu litere de aur în istoria culturii şi civilizaţiei. Lor le datorează Pământul progresul şi înaintarea pe treptele descoperirilor şi cunoaşterii. Newton, Galilei, Copernic, Faraday, Edison, Mendeleev, Einstein şi mulţi alţii sunt toţi suflete coborâte din înaltele straturi ale lumii, din pronia divină, spre a face Pământul să înainteze cu paşi repezi în cunoaştere prin artă şi ştiinţă. ELEMENTELE DE GENEZĂ ÎN UNIVERSUL SISTEMELOR PLANETARE Astăzi, vineri 11 noiembrie 1977, am avut o îndelungată discuţie cu ISUS prin Veronica, referitor la existenţele din univers, la formarea lumilor şi a straturilor. Cu aceste precizări mi-au fost completate datele primite anterior, astfel încât problemele sau clarificat şi le pot prezenta clar şi concis. Prima lume care a apărut şi a evoluat în galaxia noastră e lumea care astăzi se numeşte Lumea Opalică, într-un cuvânt OPALUL. Opalul a avut o evoluţie cu totul aparte faţă de lumile care au apărut mai târziu deoarece Lumea Opalică s-a dezvoltat independent, fără nici o influenţă din afară, în timp ce celelalte lumi care au apărut mai târziu, au apărut şi au evoluat sub influenţa Opalului, influenţate de Opal. După ce Opalul s-a format cuprinzând în sine fiinţe cugetătoare de calitate deosebit de superioară, divină, sub influenţa radiaţiilor Opalice au început să apară fiinţe cugetătoare în patru sisteme planetare diferite, fiecare sistem planetar având bineînţeles un Soare. În felul acesta, universul evoluat are forma unei piramide cu baza pătrată, cele patru puncte fiind prezentate de cele patru sisteme planetare pe care au apărut fiinţe cugetătoare, precum şi vârful piramidei ocupat de cea mai evoluată lume, Lumea Opalică. În total, în cele patru sisteme planetare există 21 de planete locuite de fiinţe umane, situate pe diferite trepte de civilizaţie toate însă superioare Pământului. Desigur, apariţia şi dezvoltarea vieţii s-a făcut pe familii, fiecare familie aparţinând de câte o planetă care a evoluat din punct de vedere biologic până la nivelele necesare intrării în legătură cu Lumea Opalică. În momentul când prima lume s-a trezit la conştiinţa de sine, Opalul era deja format şi îşi exercita funcţia de îndrumător pe calea desăvârşirii spirituale, astfel încât prima lume trezită la “existenţa de sine” a luat cunoştinţă cu îndrumătorul ei spiritual, OPALUL. Este deci de reţinut că Opalul cu întreg cortegiul al straturilor formează o unitate certă şi independentă. Mai întâi, s-a format Opalul ca planetă în formă de farfurie, iar mai târziu au început să se formeze straturile în formă de spirală, ca urmare a mişcării de rotaţie pe care o avea Opalul. Opalul s-a prezentat aşadar la un moment dat ca o cometă cu coadă, această coadă luând în timp forma de spirală. În zonele superioare ale spiralei au apărut şi fiinţe umane, fiinţe care au continuat şi continuă şi astăzi să populeze straturile superioare (de la V în sus). Prezenţa fiinţelor umane planetare în straturi a devenit posibilă numai datorită evoluţiei spiritelor planetare şi anume a celor ce au atins starea de desăvârşire spirituală care le-a făcut apte

26

să poată intra în straturi. Opalul şi straturile formează “Împărăţia Luminii”, “Împărăţia Cerurilor” pentru cei ce trecuseră prin viaţa planetară pozitivă. Repetăm şi precizăm cititorului că în timp ce Opalul a evoluat singur, fără nici o intervenţie din afară, celelalte lumi, inclusiv Pământul au evoluat sub influenţa radiaţiilor Opalice, care au avut un rol stimulator, polarizator în evoluţia lor. În acest sens, însăşi evoluţia naturală a fost influenţată de Opal, fenomen ce trebuie remarcat şi reţinut, cu toate că evoluţia naturală este condusă de legile naturii. Pe măsură ce spiritele de pe planete au evoluat din punct de vedere spiritual ele au fost atrase, după lepădarea corpului pozitiv, în straturi. În sistemul nostru planetar sunt cinci planete locuite. Trei planete sunt mult mai evoluate decât Pământul: TARNIUM, TAITUN şi ZEFIRIUS, iar una este foarte înapoiată cu fiinţe cărora abia acum li se formează gândirea. Zona Pământeană este cea mai populată zonă din toate universurile şi este singura planetă pe care a apărut lenea, invidia, ura şi răutatea. De asemenea, Pământul este unica planetă la care au avut acces spiritele luciferice, spirite care iniţial au fost înfrăţite cu spiritele Opalice, dar care au căzut lent din cauza egoismului şi trufiei. Pământului îi este rezervat un destin aparte faţă de celelalte. Pentru normalizarea atmosferei spirituale pe Pământ în scopul asigurării unei evoluţii armonioase şi pe această planetă, Opalul va interveni prin intermediul unor radiaţii foarte puternice care vor desfiinţa toate categoriile de spirite cu culori închise şi negre. Această intervenţie Opalică, după cum am fost înştiinţaţi de nenumărate ori, este foarte aproape, ea urmând să marcheze începutul unei noi ere, armonioase, într-o atmosferă de deplină unitate şi înţelegere între oameni, care să aducă unitatea de concepţie a lumii şi existenţei. O ultimă întrebare pe care i-am pus-o lui ISUS a fost aceea de a ne preciza unde se află universul negativ, adică Opalul şi straturile. Ni sa răspuns că Opalul şi straturile sunt foarte aproape de sistemul nostru planetar, planeta Zefirius trecând în mişcarea ei de rotaţie aproape de Oraşul de Aur, implicit aproape de Opal. Zefirius rămâne planeta cea mai evoluată din toate punctele de vedere. Este menţionat faptul că cele trei planete locuite din sistemul nostru planetar: Tarnium, Taitun şi Zefirius nu sunt vizibile de pe Pământ, deoarece radiaţiile lor sunt prea puternice, frecvenţele lor înscriindu-se în benzile de unde de dincolo de ultraviolete. CONFLICTUL DINTRE OPAL – CETATEA LUMINII ŞI CETATEA LUCIFERICĂ Iniţial de apariţia planetelor, mai înainte a apărea universul pozitiv exista doar universul negativ, organizat în trei etape concentrice. Existau încă pe atunci deja formate fiinţele divine, zeii, în zona centrală a marii sfere, care este înconjurată de o altă sferă numită zona medie a fiinţelor evoluate, dar care nu erau divine şi în sfârşit, zona periferică a celor neevoluaţi. Pe atunci, Lucifer făcea parte din zona centrală a fiinţelor divine. Fiinţele divine obişnuiau să facă incursiuni în zona medie şi chiar periferică în scopul de a-i incita la muncă şi activitate. Lucifer împreună cu o parte din spiritele “divine” nu erau de acord să ajute pe cei neevoluaţi, ridicând pretenţii de a fi slujiţi de aceştia. Astfel, a luat naştere primul conflict între spiritele cu adevărat divine şi spiritele luciferice, care pretindeau cu trufie să fie slujiţi de cei mai mici, ca cei mai puţin evoluaţi. Căpetenia fiinţelor divine, Dumnezeu, a hotărât atunci scindarea, separarea în spaţiu a celor trufaşi de cei iubitori şi ascultători. Astfel sferele au încetat să mai fie concentrice şi miezul s-a scindat urcând fiecare în zone diametral opuse. În felul acesta, au luat naştere ZENITUL şi NADIRUL; în Zenit luând loc fiinţele divine şi formând Opalul, polul iubirii, ascultării şi slujirii, iar în Nadir fiinţele luciferice, formând Cetatea Luciferică, polul raţiunii reci al egoismului şi al trufiei. Apoi Opalul şi Cetatea Luciferică n-au mai comunicat un timp îndelungat, s-au format planetele între timp, straturile şi universul pozitiv, s-au cristalizat cele trei zone: Zona Luminii, Neutră şi a Întunericului. Pământul era pe atunci o planetă a armoniei şi înţelegerii, trăiau spirite neevoluate, dar

27

liniştite şi paşnice. În acest timp, Lucifer şi lumea sa se apropia din ce în ce mai mult de Soare, căldura devenea insuportabilă şi atmosfera îmbâcsită, în care abia se mai respira. Înfrânt de propriile sale condiţii pe care şi le crease singur, Lucifer apelează la Dumnezeu să-i vină în ajutor, să-i ajute să se refacă, să renască într-o lume nouă, să-l ajute să poată intra şi el în Zona Luminii. Dumnezeu, Marele Guvernator Divin, îi oferă lui Lucifer ca loc de penitenţă Pământul, să suporte nenumărate reîntrupări şi robia pământeană pentru a-şi ispăşi vinovăţia şi a scăpa de culoarea neagră pe care le aveau spiritele luciferice. Îi indică drept loc de ispăşire continentul ATLANTIDA, zona uscată pe atunci cuprinsă între coastele Americii de Nord de astăzi şi coasta de vest a Europei. Dumnezeu trimite misionari şi numeroşi iniţiaţi, marii preoţi pun spiritele întrupate (cele negre) la munci grele de construire a unor serii de piramide în trepte care consfinţeau pe pământ în forme Ierarhia Cerească ce era şi ea, în trepte, având în vârf Templul Soarelui, socotit “zeul” care aşteaptă învierea. Mai erau doi zei: zeul care distruge şi devorează şi zeul care clădeşte şi renaşte. Se instituie cultul autojertfirii, pe una din terasele piramidei, odată pe an, cel mai bun şi cela mai docil dintre cei liberi se autojertfea, cu sângele lui se ungea altarul Zeului Şarpe cu aripi de vultur. Şarpele Zburător simboliza robul care avea nevoie de aripile sufletului ca să se înalţe. În felul acesta, prin robie şi supunere, multe, foarte multe suflete negre s-au salvat, dar cea mai mare parte s-au răzvrătit şi s-au separat creând aşezări de sine stătătoare, în afara ascultării de marii iniţiaţi. Proorocii Atlantidei începuseră să prevadă apariţia ştiinţei în rândul celor negri şi interziceau preocupările cu ştiinţa, deoarece ştiinţa atrăgea după sine distrugerea. Sufletele inferioare şi negre au dat năvală pe Pământ, au înlăturat pe marii iniţiaţi de la conducere şi s-au făcut singuri stăpâni. Au început să accentueze cercetările ştiinţifice şi în scurt timp civilizaţia lua locul atmosferei patriarhale a vechilor iniţiaţi. Prigoana celor ce credeau în zei nu se sfârşea, astfel încât, popoare întregi au început să părăsească Atlantida şi să se refugieze în alte locuri. Astfel au fost populate teritoriul Mexicului de astăzi şi Egiptul, care păstrau rânduielile iniţiaţilor, iar Atlantida a devenit continentul luciferic, cucerit de ei, unde domnea un fel de feudalism – capitalism, se dezvoltau industrii şi oraşe, creştea vertiginos populaţia recrutată din Zona Rătăciţilor şi, mai ales, cea a întunericului. Domina religia luciferică, credeau în puterile negre şi celebrau biruinţa luciferică pe Pământ. Dumnezeu, însă, plin de mânie pentru această întorsătură, trimite pe Pământ trei spirite din Oraşul de Aur cu misiune specială. Cei trei se numeau: ZENOTECLES, MENHOTEP şi ORMOGHEN. Aceştia ajunşi la vârsta maturităţii, se prezentară în faţa conducerii luciferice a Atlantidei provocând-o la discuţii aprinse. Cei trei aduseseră la cunoştinţă că Dumnezeu este înşelat în bunele sale intenţii şi că dacă nu vor ceda conducerea iniţiaţilor albi, Dumnezeu îi va pedepsi. Luciferienii respinseseră această propunere zicând că Lucifer este tot atât de puternic ca şi Dumnezeu. Cei trei, Zenotecles, Menhotep şi Ormoghen au propus o probă de putere. Ei, toţi trei, se sacrificau singuri şi, dacă Lucifer are atâta putere, atunci să le redea viaţa, dacă Lucifer nu poate, atunci Dumnezeu le va reda viaţa. Conducerea luciferică acceptă propunerea. Cei trei, în piaţa publică îşi înfig pumnalele în inimă, dar Lucifer nu le poate reda viaţa. După două zile de stat în piaţa publică, Dumnezeu învie cele trei cadavre. În faţa acestei ultime probe capitale, conducerea luciferică reacţionează în mod neaşteptat: declară că Pământul este al lor şi că Dumnezeu nu are ce căuta pe această planetă, deoarece este planeta lor şi au dreptul de stăpânire asupra ei. Auzind această ripostă, Zenotecles, Menhotep şi Ormoghen cad în genunchi în mijlocul pieţei publice şi, ridicând mâinile către cer, invocă pe Dumnezeu şi cer distrugerea acestei lumi luciferice. În aceiaşi clipă, cerul se întunecă şi o ploaie de foc se coboară din cer nimicind pe toţi laolaltă, şi buni şi răi, apoi, după un şir de cutremure, continentul Atlantida se scufundă în apa oceanului. Astfel lua sfârşit prima împărăţie luciferică, împărăţie instaurată contrar voinţei divine. Rămaseră doar cei refugiaţi din Mexic şi Egipt, care continuară tradiţia patriarhală a marilor iniţiaţi, respectând pe marii preoţi trimişi ai cerului cu puteri mediumnice înalte. Ei continuară tradiţia construirii de piramide care preînchipuiau scara Ierarhiei Cereşti.

28

Prăbuşirea Atlantidei a avut loc în jurul anului 12.000 î.d.C. Lucifer ruşinat tăcu câteva milenii, pentru ca din nou să apeleze la mila lui Dumnezeu. Pentru a doua oară, Dumnezeu acceptă compromisul, indicând lui Lucifer două teritorii pentru a se întrupa: India şi Egiptul. Multe, peste 20 de milioane de spirite negre, se întrupează în India şi Egipt şi reuşesc să se curăţească. Acceptă robia, munca fizică grea, cele 20 de milioane de spirite negre şi de culoare închisă reuşesc să atingă primele trepte ale Zonei Luminii. Dar Lucifer se înrăieşte. Având drum liber spre Pământ, râvnind la vechea civilizaţie a Atlantidei, Lucifer nu ascultă indicaţia lui Dumnezeu de a se întrupa în India şi Egipt, şi împânzeşte Pământul în scopul de a crea mai multe împărăţii luciferice, deoarece spunea Lucifer, , Dumnezeu nu va putea prăbuşi întreg Pământul. Astfel, Lucifer declară făţiş ostilităţile deschise cu Cetatea Opalică. Pământul intră într-o fază dramatică de împărăţii care cuceresc pe altele spre a se impune. Începe pe Pământ era războaielor, a năvălirilor, a neînţelegerilor, era confuziilor. Împărăţia lui Lucifer se scindează. O parte ţine legământul cu Dumnezeu şi cere să fie ocrotită şi condusă spre izbăvire. Aceste spirite de culoare închisă se întrupează formând poporul Israelian cu care Dumnezeu face un legământ prin Avraam, că este poporul ales să fie adus la lumină. Poporul se dovedeşte însă încăpăţânat şi neascultător, în cele din urmă fiind invadat de spirite luciferiene. Dumnezeu hotărăşte atunci ultima probă de salvare a poporului evreu luciferic şi trimite din Opal pe Iisus, Fiul Său, să întoarcă la credinţă şi ascultare pe poporul său. Iisus se pozitivează în Egipt în oraşul Alexandria, ţinând legătura cu Iudeea. Treizeci de ani Iisus stă în Egipt, ca apoi să meargă între iudei spre a-i chema la ascultare faţă de învăţăturile divine revelate prin Iisus. În felul acesta, Dumnezeu îşi respectă angajamentul ca propriul său Fiu să propovăduiască învăţătura Lui în mijlocul poporului ales de Dumnezeu spre a fi salvat. Dar soarta lui Iisus a fost tragică, după cum se ştie. Spiritele luciferice L-au răstignit. Răstignirea lui Iisus a provocat o cruntă revoltă în Lumea Opalică, astfel încât Dumnezeu în mare efort Opalic, hotărăşte arderea definitivă a spiritelor cu culori închise şi negre. Dar Opalul nu era pregătit pentru o astfel de cruntă intervenţie şi, de aceea, de la Iisus încoace, Opalul a trăit pregătindu-se pentru definitiva şi totala intervenţie, care să desfiinţeze pentru totdeauna împărăţia luciferică. De data aceasta însă, nu va mai fi o distrugere fizică, pozitivă, ci o distrugere negativă, o ardere a spiritelor de culoare închisă şi neagră. Opalul a trimis de-a lungul secolelor aleşi misionari, care au clădit o cultură înfloritoare ce se aseamănă culturii de pe planetele superioare. Toată cultura, toţi filozofii, oamenii de artă şi marii descoperitori şi inventatori ai istoriei noastre sunt misionari trimişi din straturile superioare. Pe un Pământ nou curăţit de foc vor veni alţi noi înţelepţi şi luminători, care să conducă Pământul spre un nou destin mai limpede, mai luminos. Iată ce ne-a comunicat Tatăl Ceresc la începutul lunii august 1976: “Într-un fel, sunt puţin supărat pe pământeni că n-au fost mai disciplinaţi, mai sârguincioşi, mai activi, că nu s-au străduit să descifreze mai de mult legile şi fenomenele care-i înconjurau. Au aşteptat prea mult să li se dea de pomană ceea ce ei nu făceau. În loc să ia un exemplu de la cei ce i-am trimis şi să le urmeze sfatul şi îndemnul, au început să-i numească zei şi au inventat cererile de ajutor, tot felul de implorări şi invocări ca să-i salvăm din necazurile şi suferinţele pe care singuri ei şi le făceau. Religiile sunt creaţia pământenilor, nu a Mea. Nici unul din cei ce Eu i-am trimis nu i-a învăţat să Mi se închine sau Să-mi aducă laude. Ei, totuşi, şi-au creat un refugiu în slujirea formelor şi cuvintelor, al căror conţinut nu-l respectau. De aceea, toate religiile, fără nici o excepţie, au fost sursele denaturării adevărului revelat de Mine, prin cei ce Eu i-am trimis. Am rupt din Mine o parte şi am trimis-o pe Pământ să-i înveţe curajul, bărbăţia şi lupta. M-am aşteptat la mai mult din partea pământenilor dar Mau decepţionat … Aceştia au fost pământenii … Cei ce nu făceau parte din categoria celor răi au fost prea legaţi de împlinirile pozitive, prea au vrut să se sature cu cele pământene, trecătoare, în loc să fie însetaţi după cele veşnice şi nepieritoare… Am avut atâtea lumini printre ei … şi totuşi, nu le-au înţeles, n-au învăţat, n-au descifrat … . Dacă totuşi voi revărsa Iubirea Mea pe Pământ, voi face aceasta numai pentru frumuseţea care au împodobit până şi lăcaşul Meu. Datorită lor, voi face pentru Pământ ceea ce niciodată n-

29

am făcut cu nici o planetă şi niciodată nu voi mai face. Ei, martirii, merită pe deplin lumina ce au primit-o şi o vor mai primi cu prisosinţă. Dar, celor ce au iubit adevărul şi dreptatea într-atât încât nu s-au temut de nimeni şi de nimic, lor şi pentru ei voi interveni pentru a restabili echilibrul şi pe acest Pământ. … (pauză) Da! Am urât şi Eu ceva: laşitatea oamenilor, slugărnicia şi linguşirea, trufia netrebnicilor şi ignorarea pretinşilor învăţători. M-au dezgustat rugăciunile false şi M-au scârbit cei ce pretindeau că Mă slujesc … Nu pot trece şi pe aceştia cu vederea …nu pot … nu pot! Cei ce M-au înfruntat, cei ce au călcat legile şi le-au întors cu susul în jos, cei despuiaţi de caracter, cei ce au tâlhărit adevărul şi valorile, vor pieri … se vor şterge cu desăvârşire până şi urmele lor pe acest Pământ, căci răzbunarea Mea va fi necruţătoare. Voi trece multe cu vederea, greşelile, abaterile celor care din nepricepere sau din neştiinţă au greşit. Pe cei însă, care au lucrat contrar tuturor legilor, contrar oricăror reguli şi discipline elementare, pe cei care au stricat ordinea şi echilibrul nu-i voi cruţa de jăraticul ce va ţâşni din ochii şi din mâinile Mele… Voi închide ochii, îmi voi întoarce privirile şi voi zdrobi şi voi nimici aşa cum ei au zdrobit şi au nimicit ceea ce Eu cu trudă am sădit. Au ridicat cuţitul, au îndrăznit, au avut curajul să înfrunte raţiunea, gândul şi conştiinţa şi ridicând cuţitul, au ucis ceea ce ei nu aveau nici un drept să o facă. Totuşi au făcut … au făcut de nenumărate ori şi în repetate rânduri, cu toate că Eu m-am opus şi am strigat: NU FACEŢI ASTA! Ei au făcut totuşi mereu mai mult, din ce în ce mai mult, până când M-au determinat să I-au măsuri radicale, hotărâri nestrămutate, definitive. Un timp îmi întorsesem privirile de la acest Pământ … să nu mai văd, să nu mai aud … Acum am început încet, încet să-mi adun gândurile, puterile, energiile ce clocoteau deja în Mine şi-n toată lumea Mea. Voi privi mai întâi la cei ce aşteaptă semnalul Meu ca să-i încarc cu priviri nebănuite, apoi mă voi întoarce către cei vinovaţi şi în clipa în care privirile Mele se vor fixa asupra lor, se vor deschide zăgazurile mâniei Mele asupra lor, toată urgia pe care am acumulat-o de veacuri … Vor tremura munţii şi se vor tulbura oceanele, vor izbucni flăcări în spaţiile întunericului şi-l va mistui până la scrum, iar scrumul şi cenuşa le voi azvârli în găurile acestui univers, acolo unde nimeni nu poate pătrunde. Că vor fi lacrimi, că va fi jale, că va fi suferinţă în tot şi-n toate … nu am ce face! N-am altă cale. Legile se vor manifesta din plin provocând fenomene neînchipuite de vreo minte vreodată … De aceea pregătiţi-vă! Ceasul a sosit! Trâmbiţele au început să sune. Voi ce le auziţi, lucraţi, privegheaţi, aşteptaţi. Veţi primi ceea ce nu aţi putea primi dacă Eu nu aş face ca voi să puteţi. Vom fi alături într-un front al vieţii şi al morţii, într-un front al dreptăţii, al răzbunării şi al judecăţii. Cărţile toate se vor închide şi gândurile vor citi în cartea forţelor şi puterilor ce vor acţiona cu o precizie matematică. Totul este pregătit, totul este ordonat, în lumile văzduhului domneşte perfecta disciplină. Totul este studiat, totul analizat, fiecare la locul lui va împlini automat ceea ce i s-a trasat să împlinească. De acum veţi fi echilibraţi, da nu normali, aşa cum înţeleg cei din jurul vostru normalitatea. Sunteţi în mâinile Mele pentru că îmi aparţineţi şi până ce visul se va împlini, veţi trăi ceea ce nu aţi putut visa voi vreodată, căci împlinirea visului implică surprize şi factori neprevăzuţi de nimeni, pentru că nu au putut să-i prevadă. De acum ne vom întâlni mereu pentru că puteţi răsufla uşuraţi, drumul mult aşteptat a păşit în mâinile Mele. Frânele, de asemenea, tot în mâinile Mele sunt. De aceea, bucuraţi-vă şi voi că şi aşa naţi cunoscut bucuria pe drumul pe care eraţi angajaţi. Fiţi binecuvântaţi şi “la lucru”!

30

EPILOG LA PRIMUL CAPITOL Propriu - zis, eseul acesta are ca obiectiv central DESTINUL UMAN, dar nu putem aborda acest important concept decât subordonând DESTINUL UMAN universului real în care făptura cugetătoare trăieşte. Nu putem aborda problematica abordată de sensurile existenţei umane decât înscriind în contextul universului în care existăm, deci destinul, umanităţii se înscrie în MARELE DESTIN al întregului univers, dirijat de legi şi fenomene care, prin excelenţă, determină şi conduc destinele fiinţelor( gânditoare)- cugetătoare. De aceea, vom porni prin a înfăţişa STRUCTURA UNIVERSULUI, pentru ca apoi să localizăm analiza noastră asupra destinului planetei noastre căutând să o prezentăm sub toate aspectele. Este necesar ca de la bun început să aducem în discuţie un important concept cu care se defineşte universul în care trăim şi anume trebuie să ştim că în întregul univers domneşte ORDINEA şi ARMONIA, că toate fenomenele care le trăim sunt rezultatul acţiunii unor LEGII ABSOLUTE care acţionează disciplinat, LEGI NECREATE, dar care au existat totdeauna, determinând naşterea şi evoluţia lumilor pe diverse trepte, la diferite nivele, cu caracteristici proprii, specifice fiecăreia. Vom poposi aşadar în galaxia noastră şi vom dezvălui universul ascuns, nevăzut, universul în care domneşte ORDINEA şi ARMONIA, universul fiinţelor cugetătoare, universul lumilor care populează această galaxie, lume care evoluează liber şi nestingherit, fiecare lume având destinul ei propriu, specific condiţiilor în care au apărut şi s-au dezvoltat. Plecând din oceanul primordial de energii necreate, mai înainte de a se forma galaxia noastră în spaţiul nemărginit s-a format la un moment dat o mare cantitate de energii, care au evoluat progresiv în timp, ajungând să formeze prima şi cea mai activă lume de fiinţe, care a cunoscut, rând pe rând, toate fazele evolutive, până ce au devenit fiinţe perfect organizate, într-o lume disciplinată, extrem de activă, care nu s-a abătut de la legi, astfel încât au realizat o ARMONIE PERFECTĂ. Această LUME PEFECTĂ nu a cunoscut stagnarea, nici n-a comis erori în evoluţia ei, s-a dezvoltat prin muncă şi EFFORT ajungând să înfrângă toate dificultăţile inerente evoluţiei. Această primă lume apărută în oceanul primordial s-a format într-o zonă precisă şi strict delimitată în univers, care a marcat formarea polului ZENITAL de maximă concentrare energetică, cu un gigantic câmp magnetic. Această lume apărută în univers, a avut putem spune, cel mai fericit destin, datorat tocmai ritmului deosebit de activ, cu un progres realizat cu o deosebit de mare viteză care a determinat ca toate materiile ce o alcătuiau să atingă nivelele superioare de energie acumulate, astfel încât să putem afirma că această lume a fost singura care n-a cunoscut stagnarea nici CĂDEREA, iar ARMONIA să se instaureze la toate nivelurile fără abateri şi fără echivoc. Este vorba de LUMEA OPALICĂ, a fiinţelor care au atins perfecţiunea absolută, fără erori, fără stadii confuze, o lume care s-a impus în spaţiu cucerindu-l, cunoscându-l, şi dominând cu autoritate toate celelalte nivele inferioare, toate celelalte lumi care au apărut ulterior. Aşadar, LUMEA OPALICĂ care a fost prima lume care a apărut în univers, lume care a generat apariţia polului perfecţiunii, al energiei şi al luminii. Desigur, în această lume opalică a existat o ierarhie valorică, o sacrificare a energiilor şi a forţelor creatoare : o lume diversificată cu fiinţe şi personalităţii variate şi distincte, o lume variată sub toate aspectele complexe şi polivalente care s-a închis pentru vecie în perfecţiunea ei absolută şi a devenit o unicitate singulară şi distinctă, o lume ce nu mai poate fi depăşită, nici ajunsă din urmă. LUMEA OPALICĂ, este aşadar singura lume perfectă cu cel mai armonios destin, dar vrem să precizăm că însăşi această lume perfectă nu a fost lipsită de contradicţii şi a avut de luptat şi ea pentru IDEALUL ei, a cunoscut şi ea DILEMA, răscrucea, impasul şi s-a frământat în opţiunea ei pentru drumul care avea să-l urmeze. Vrem să ne referim aici la TRAGEDIA OPALICĂ, provocată de apariţia ideologiei LUCIFERICE, care prin gravitatea ei a făcut ca însăşi lumea opalică să fie

31

zguduită la un moment dat de mari evenimente cu adânci semnificaţii ce pecetluiesc şi definesc caracterul major a ceea ce înseamnă EVOLUŢIE! EVOLUŢIA, acest fundamental concept, este poate cea mai complexă noţiune filosofică, cu cele mai adânci semnificaţii şi cu cele mai ample caracteristici. Termenul de evoluţie este aparent simplu şi pare linear, firesc şi natural, dar el ascunde în sine cele mai serioase probleme, cu cele mai grave implicaţii. De ce? Pentru că evoluţia este poteca spinoasă şi abruptă care stă în faţa unei făpturi cugetătoare pusă neîncetat în faţa alternativei de a lupta pentru efort şi odihnă pentru ACTIVITATE sau STAGNARE. În mod cu totul intenţionat ne vom opri asupra destinului LUMII OPALICE şi vom analiza acest destin tocmai pentru a scoate în evidenţă asemănarea totală care există între destinul oricărui pământean şi destinul pe care l-a avut fiinţa opalică. Într-adevăr este necesar să precizăm că atingerea nivelului de FIINŢĂ DIVINĂ a necesitat o EVOLUŢIE îndelungată şi în această evoluţie, fiinţa cugetătoare care avea să ajungă să fie DIVINĂ, a ajuns să fie DIVINĂ PENTRU CĂ NECONTENIT A OPTAT PENTRU EFFORT ŞI ACTIVITATE, RENUNŢÂND LA ODIHNĂ! Care era în fond efortul care se cerea fiinţei OPALICE: să sprijine, să ajute, să slujească pe cei mai puţin evoluaţi. Sensul major al unei fiinţe este sprijinul şi slujirea celor ce au nevoie de ajutor spre a evolua spre o treaptă superioară! Aici s-a opus Lucifer. El, când s-a văzut la un nivel înalt de evoluţie s-a oprit şi a considerat că a evoluat destul, optând pentru odihnă, a cerut să fie slujit de cei mai puţin evoluaţi. Această opţiune a lui Lucifer a generat scindarea fiinţelor opalice în două lumi distincte, o lume condusă de PĂRINTELE LUMINILOR a optat în continuare pentru activitate şi efort, o altă lume a optat pentru odihnă şi stagnare. Ruptura aceasta a fost însoţită de o adevărată luptă ideologică, lumea opalică fiind pusă în faţa unei alternative definitive, a unei opţiuni totale care a atras după sine formarea lumii luciferice şi care, în timp, s-a depărtat de zona zenitală, creând un pol nou, nadiric, al comodităţii, al huzurului ţi al infatuării. Să reţinem că lumea luciferică, iniţial nu era o lume rea, nu cunoştea violenţa, nici minciuna, dar ea a degenerat în timp devenind o lume egoistă, mândră şi rece, lipsită de iubire şi spirit de jertfă, care pe măsură ce trecea timpul se transforma într-o lume deformată, a violenţei, vicleniei şi desfrâului. Am intrat destul d mult în subiectul nostru prezentând formarea celor două lui opuse-lumea opalică divină şi lumea diabolică a lui Lucifer. Să ne întoarcem acum la tema noastră iniţială în a prezenta STRUCTURA UNIVERSULUI. Aşadar în galaxia noastră avem două lumi situate la poluri diferite: lumea opalică şi lumea luciferică, două lumi de aceeaşi vârstă, cele mai evoluate lumi din univers, dar net distincte: una fiind lumea Luminilor, iubirii şi a armoniei, a efortului şi a jertfei pentru dreptate şi adevăr; cealaltă lume, a urii şi invidiei, o lume degenerată, deformată, a nedreptăţii şi a minciunii. Aceste două lumi sunt cele mai vechi lumi, primele lumi care au apărut în univers. Ulterior s-au format patru zone cu fiinţe cugetătoare care s-au dezvoltat într-atât încât la ora actuală există patru sisteme planetare distincte în care există lumi situate pe diferite trepte ale evoluţiei. În ordinea cronologică, primul sistem planetar cu planete locuite cu fiinţe cugetătoare se numeşte: HAIUM, LEHAŞII, MENZOM, FANTIS. În total există 61 de planete locuite de fiinţe umane. Planeta pământ face parte din cel de al doilea sistem planetar. Care este diferenţa dintre lumea opalică şi celelalte lumii apărute ulterior? În timp ce lumea Opalică a evoluat într-un ritm extrem de activ, necunoscând ciclurile de reîntrupare, toate celelalte lumi au evoluat mai lent, fapt ce a generat fenomenul de quasi-stagnare, atrăgând după sine această viaţă dublă, adică viaţa în corp spiritual şi viaţa în corp pozitiv, material. Astfel, fiecare sistem planetar alcătuit din Soare şi planete îşi are universul său spiritual propriu-zis, adică spirala de straturi negative în care locuiesc spiritele care nu sunt în corp pozitiv. Fiecare spirală are mai multe trepte, adică spiritele sunt ierarhizate gradat, fiecare la nivelul său de

32

energie, fiecare pe treapta sa de proprie evoluţie. Aşadar, trebuie să ştim că în universul nostru există patru ierarhii de spirite, patru spirale, fiecare spirală având Oraşul ei de Aur, cu spirite ajunse pe trepte înalte de desăvârşire. Să ne oprim aici la sistemul nostru planetar. În acest sistem sunt patru planete locuite de fiinţe cugetătoare: PĂMÂNTUL, TARNIUM, TAITUN, ZEFIRIUS. Dintre toate acestea, Pământul este cea mai înapoiată planetă, cu spiritualitatea ca mai decăzută. Pământul, cu spiritele lui proprii lui, este considerată cea mai contradictorie planetă, singura planetă invadată de viclenie, răutate, falsitate şi minciună din cauza unor mari abateri de la legi, săvârşite de spiritele din această zonă. Toate abaterile pe care le-au săvârşit pământenii s-au petrecut pe fondul cauzei principale a căderii: lenea şi comoditatea care au generat nestăpânita sete de bunuri materiale în dauna evoluţiei spirituale. La toate acestea se adaugă şi faptul că Pământul a fost invadat de spirite luciferice, care au cerut lumii Opalice ajutor spre a se salva. Părintele Luminilor a ales Pământul ca planetă de penitenţă a spiritelor luciferice. Astfel, cu cca. 18.000 de ani în urmă, Părintele Luminilor indică luciferienilor să se întrupeze în Atlantida, zonă situată în locul unde astăzi este Oceanul Atlantic. Acolo coboară în special primul trimis din Opal: LIGURDA HE SONTINEDORELLA, care pune bazele primei religii, primei spiritualităţi pe care au cunoscut-o pământenii (este vorba de cel care va fi mai târziu IOAN EVANGHELISTUL). Numele lui în Atlantida era XEROTEMUS OXOM FI. Medium strălucit şi mare vizionar, Xerotemus, după o îndelungată viaţă de singuratic îşi începe misiunea ca şef de trib, vrăjitor şi vraci. Reuşeşte să unifice peste 60 de triburi răzleţe şi găsindu-şi înlocuitor demn, se retrage pe piscul unui munte, înfruntând frigul şi foamea, cunoaşte extazul, luciditatea şi pătrunzând în zona clarviziunii şi a ideogoniei pune bazele primelor ritualuri pe o simbolică simplă, limpede, clară, precisă. Abia când era gata să revină între ai săi, ia cunoştinţă de drama luciferienilor cu culori închise, negre, care ceruseră ajutor Opalului să fie salvaţi şi ei. Salvarea era una: munca grea, supunerea şi jertfa. Dacă în Atlantida acţiunea Opalului de a-l salva pe Lucifer s-a soldat cu un total eşec, în Egipt un important număr de luciferieni s-au salvat. Aici se află tâlcul misteriosului Egipt, inexplicabilele sale minuni: piramidele şi giganticele temple din Karnak şi Luxor O altă zonă în care au activat luciferienii a fost cea a Babilonului. Aici Biblia atestă aşa numitul “Potop a lui Noe”, potop declanşat de Opal ca pedeapsă pentru că nu fuseseră respectate indicaţiile. În sfârşit, am ajuns la perioada biblică a poporului iudeu, popor de luciferieni, care, cu cca. 5.000 de ani înainte de Iisus au încheiat un “contract” cu Cetatea Opalului, în sensul că ei au primit titlul de “popor ales”, Opalul asigurându-I că dacă vor respecta pe emisarii săi, Opalul va face din ei “conducătorii Pământului”. Biblia consemnează acest contract care se încheie între Avraam şi “cei trei inferiori sub stejarul lui Mamvri”. Evoluţia poporului iudeu este cunoscută, aşa că nu mai insistăm. Acţiunea Opalului s-a soldat şi aici cu un total eşec dar, în loc de pedeapsă, Opalul întinde poporului iudeu o ultimă mână: trimite în mijlocul lor pe cel mai iubit Fiu al Părintelui Luminilor, pe Iisus şi acesta … La drama lui Iisus a asistat cu consternaţie Opalul. ISUS s-a reântors în lumea sa epuizat, trist, înfrânt. Atunci conducătorii Opalului s-au întrunit şi au luat o hotărâre supremă, definitivă, totală: să-l scoată pe Lucifer cu ai săi din zona de atracţie a Pământului ca să nu se mai poată reîntrupa niciodată. Concomitent cu această măsură, Opalul s-a hotărât să alunge şi pe pământenii decăzuţi, irecuperabili. Cum? Printr-o invazie! Toţi Zeii, toţi giganţii, toate categoriile de spirite Opalice vor participa la această acţiune. Când? CURÂND! Opalul la ora actuală este în plină pregătire. Totul este aranjat, tot planul de acţiune este respectat de toate nivelele, de toate straturile. Odată cu această invazie, Opalul s-a îngrijit să formeze pe Pământ o lume nouă.

33

Sute, mii de spirite din zonele astrale superioare, la ora actuală, activează fiecare la locul lui în zone de influenţă, fiecare ţară cu trimişii săi. În acest plan grandios a lui Lucifer, paralel cu crearea pe Pământ a unei lumi noi, ROMÂNIA va juca un rol deosebit de important. ROMÂNIA va fi, ceea ce în multe rânduri s-a spus, centrul mondial de iradiere spirituală. Realitatea acestor informaţii va începe curând, treptat, să se confirme. Timpul, evenimentele vor confirma adevărul acestor rânduri … 1990, iulie 20, ora 4 (ora de vară), se confirmă din plin aceste rânduri şi mai ales prin alte evenimente de la cele particulare la cele mondiale. Din 1982 până în 2017 durează metarmofoza, apocalipsul, trecerea la un alt ciclu cosmic. Iisus se întoarce acolo unde fiecare entitate descoperă adjectivul divin de CHRIST, Credinţa. Astfel acum ştim bine cine sunt cei din Opal şi mai ales în ce constă divinitatea …

CAPITOLUL II Joi, 20 octombrie 1977. M-am gândit foarte mult la acest punct de plecare, la ceea ce este important şi mai presus de orice în lumea noastră care ne înconjoară şi de viaţa pe care o trăiam şi am găsit că nimic nu este mai surprinzător şi mai demn de reliefat decât ORDINEA care domneşte în tot şi în toate. M-am gândit să încep: cu cele inferioare sau cu cele superioare: cu armonia sau cu disonanţele? M-am gândit să încep cu sfinţenia … cu Dumnezeu, dar am zăbovit şi, gândindu-mă bine, am preferat să încep cu ceea ce este esenţial de conturat mai înainte de a aduce vorba de divinitate: ORDINEA. Nu se poate porni pentru a răspunde ce este divinitatea până nu am parcurs mai întâi toate TREPTELE care duc spre divinitate. Pentru mulţi, pentru foarte mulţi, Dumnezeu este punctul de pornire a tot şi toate. Pentru mine Dumnezeu este prea complex ca să poată constitui un punct de pornire. Pentru mulţi, pentru foarte mulţi, Dumnezeu poate fi cunoscut pornindu-se de la Credinţă, ca şi cum Credinţa ar putea constitui un început al cunoaşterii. Într-adevăr, pentru foarte mulţi Dumnezeu este ceva atât de simplu, încât este suficient să crezi ca să-l poţi cunoaşte. Eroare! Gravă şi incomensurabilă eroare! Secole de-a rândul s-a socotit că punctul de pornire al cunoaşterii de Dumnezeu este Credinţa, dar secole, tot ele au dovedit existenţa unei ORBIRI în credinţă. A existat o credinţă oarbă, meschină şi simplistă, care a fost izvorul unor regretabile denaturări ale adevărului divin. De ce? Pentru că realul punct de pornire a fost, nu Credinţa ci IGNORANŢA. Ignoranţa a plăsmuit un Dumnezeu absurd, cu atribute stranii, străine unei gândiri ordonate, disciplinate. De aceea, mai presus de toate am găsit ORDINEA şi DISCIPLINA care domneşte în tot şi în toate şi care pot constitui un punct de plecare realist şi lucid. Iată din nou două noţiuni importante fără de care nu se poate aborda problema divinităţii. Trebuie mai întâi de toate să fii realist şi, în aceeaşi măsură, lucid, pentru a putea aborda problemei existenţei unei lumi divine, pentru a putea fi APT să începi să cauţi, să începi să priveşti mai presus de condiţiile materiale, la ceva care depăşeşte cu mai mult o simplă Credinţă. A CREDE este ceva foarte aproape de a “ presupune” … Numai omul primitiv în contact cu forţele naturii “a presupus” … “a bănuit” şi apoi a început “să creadă” în forţe majore care depăşesc omenescul şi aceste

34

credinţe şi presupuneri l-au condus realmente la stadiul “plăsmuirii”. Omul primitiv şi neinstruit presupune, bănuieşte şi apoi începe să creadă orbeşte luând plăsmuirea lui ca ceva absolut, ajungând să considere credinţele lui infailibile. Al doilea punct paralel de pornire îl consider ignoranţa, care a născut bigotismul şi fanatismul sub toate formele. De aici rătăcirile, mulţimea de confesiuni, de secte de tot felul care au prisosit, în toate timpurile, pe tot globul. Ca să fim realişti şi lucizi nu putem pretinde acum în secolul XX celor dinaintea noastră să fi fost altfel. Dar, în aceeaşi măsură, trebuie recunoscut că dacă a apărut de-a lungul istoriei atâtea credinţe şi presupuneri referitoare la existenţa lui Dumnezeu, toate acestea au fost rezultatul unor remarcabile intuiţii, care, deşi n-au avut suficient material de informare, totuşi au intuit existenţa unei lumi divine, a unei lumi a armoniei şi luminii. Intuiţia este o formă superioară de manifestare a spiritului uman şi ei datorează mult atât gândirea teologică, cât şi cea filozofică. Istoria omeniri este istoria evoluţiei gândirii umane. Omenirea a progresat încet de-a lungul secolelor parcurgând pas cu pas, secol de secol, TREPTELE CUNOAŞTERII ! Mai mult ca oricând în istoria omenirii, astăzi când ştiinţele pozitive au progresat atât de mult, mai mult ca oricând orice om civilizat şi instruit care a trăit aceste cuceriri ştiinţifice, vede şişi dă seama că omenirea a început să păşească pe un tărâm noul al cunoaşterii: cunoaşterea ştiinţifică. Instrucţia ştiinţifică apărută în ultimul secol înseamnă GÂNDIRE SISTEMATICĂ, pentru că a gândi astăzi, a descifra tainele în laboratoare şi instituţii de cercetare înseamnă a poseda cel mai important instrument, gândirea ordonată, disciplinată, sistematică. Ştiinţa (trebuie să recunoaştem) ne-a introdus într-o lume nouă: lumea ordinii din univers, lumea ordinii din infinitatea materiei şi lumea legilor şi a fenomenelor, lume pe care omenirea nu a cunoscut-o milenii de-a rândul. Astăzi, putem recunoaşte şi afirma că totul, toate fenomenele sunt conduse de legi, că întreg universul pozitiv este construit din nenumărate fenomene şi că toate aceste fenomene sunt şi există datorită existenţei LEGILOR. ORDINEA ŞI LEGILE MAI PRESUS DE TOT ŞI TOATE ÎN UNIVERS. Această afirmaţie constituie esenţa de la care pornim să afirmăm că şi strădania de a descoperi lumile “divine”, în divinul din existenţa noastră există o ordine şi o disciplină strictă şi inalienabilă. ………………………………………………………………………………………………………… Întrerup propriile mele formulări, Veronica a intrat pe uşă şi îmi spune că a simţit prezenţa unui spirit care doreşte să-mi vorbească. Veronica îmi şopteşte că vine un spirit din Opal, necunoscut de noi. S-a aşezat pe fotoliu şi începu să vorbească: Vineri, 21 octombrie 1977, ora 13:00. Încetaţi să mai fiţi copii! E timpul să începeţi să gândiţi ca nişte fiinţe evoluate, e timpul să începeţi să gândiţi matur! Nu eu, nu noi am făcut toate câte sunt! Totul şi toate s-au născut fiecare din sine, înscriinduse pe linia ascendentă a evoluţiei. Nu noi am făcut ordinea, nici LEGILE care sunt începutul a toate; Ordinea şi Legile au existat, iar noi ce suntem în vârful piramidei tuturor existenţelor, afirmăm cu tărie: NU SUNTEM NOI CREATORII UNIVERSULUI ŞI NICI A LUMILOR CE AU VENIT DUPĂ NOI, FIECARE LUME ESTE REZULTATUL PROPRIEI STRĂDANII DE A ÎNVINGE INERŢIA ŞI COMODITATEA. Fiecare lume a muncit disciplinat, respectând Legile şi depunând eforturi, au ajuns asemenea nouă şi de aceea au evoluat într-o deplină colaborare cu noi şi fiecare dintre cei ce s-au apropiat de noi au ajuns zei asemenea nouă. MENIREA ORICĂREI FIINŢE UMANE ESTE SĂ AJUNGĂ UN ZEU, să ajungă fiecare acolo unde poate să ajungă prin muncă, prin efort, prin luptă. Pământul este singura planetă care ne-a solicitat cel mai mult pentru că este SINGURA PLANETĂ UNDE AU FOST CĂLCATE LEGILE ŞI NU A FOST RESPECTATĂ

35

ORDINEA ŞI DISCIPLINA. Pe Pământ s-au produs cele mai grave abateri de la ordine şi Legi şi aceasta nu pentru că a vrut-o cineva ci pentru că fiecare LUME ESTE LIBERĂ SĂ ACŢIONEZE ÎN CONFORMITATE CU PROPRIILE EI VEDERI. Suferinţa pe Pământ a fost rezultatul stadiului înapoiat al spiritelor ce aparţin zonei pământene, zona aceasta a apărut târziu în istoria evoluţiei lumilor şi a fost zona spiritelor comode şi inactive. De la lene, de la comoditate şi inactivitate a survenit tot ceea ce mai târziu a însemnat suferinţa şi mizeria. Leneşii sunt cei ce au inventat furtul … De aceea, să ştie Pământul şi Pământenii că destinul lor ei şi l-au creat, că soarta lor este rezultatul propriului lor stadiu evolutiv, a stagnării în care s-au complăcut milenii de-a rândul. Noi am ştiut dintr-un început că Pământul va avea cel mai greu destin, căci STAGNAREA ÎN CARE SE COMPLĂCUSERĂ PĂMÂNTENII ERA UNICĂ ÎN ÎNTREGUL UNIVERS SPIRITUAL. În iubirea noastră am fi vrut să ajutăm Pământul, dar nu am putut trimite ajutoare decât în perioade în care pământenii au ajuns să deosebească singuri binele de rău. Abia când cei de pe Pământ au început să gândească, abia atunci am putut să trimitem misionari care şi-au jertfit puterile lor, coborând, luând trup pe Pământ, ca să descifreze tainele existenţei. Misionarii au suferit însă, cel mai mult pe acest Pământ, pentru că au coborât în cel mai cumplit întuneric, întunericul neştiinţei. ………………………………………………………………………………………………………… Cel ce ne-a dictat până acum se retrage şi îmi cere să continui să scriu spiritului meu conducător din Opal, Heruvicle: ………………………………………………………………………………………………………… Voi continua eu ceea ce unul din înţelepţii noştri a început. Voi formula eu pentru că fac parte din cei ce au urmărit îndeaproape evoluţia Pământului şi îndeosebi am urmărit şi inspirat pe mulţi misionari în munca lor de creaţie pe această planetă. Pauză ………………………………………………………………………………………………….. Da! Noi cei din Opal am pornit să lucrăm pe Pământ pe fondul unui întuneric care pentru noi era … total. Nu era posibilă comunicarea prin mediumnitate, pentru motivul că încă nu aveam un limbaj comun, pământenii nu aveau încă noţiunile de bază prin care să se poată comunica realităţile existente în lumile evoluate. De aceea, primii misionari au fost lăsaţi să se descurce singuri în noianul de aberaţii din minţile celor de pe Pământ. Cei trimişi au fost la început din cei mai iscusiţi filozofi de pe planeta TAITUN care au adus pe Pământ unele lămuriri, învăţând ei primele scrieri şi notaţii care să rămână urmaşilor. Cea mai grea dificultate peste care au dat misionarii pe Pământ a fost ataşamentul excesiv al Pământenilor faţă de bunurile materiale, dorinţa de înavuţire în care excelau cei ce conduceau cu forţa pumnului şi a sabiei. Şi pentru că spiritele negre (luciferice) căpătau din ce în ce mai mult curaj, Opalul a sugerat ideea separării, a retragerii celor buni dintre cei răi, spre a putea realiza nuclee spirituale de iniţiere. “INIŢIEREA” a însemnat începutul cultului zeilor, cinstirea şi respectarea lor prin jertfe. Noţiunea de “jertfă” este o creaţie Opalică pentru că Pământenii se făceau vinovaţi de căderea prin stagnare, prin nerespectarea Legii, Efortului, prin renunţarea la activitate. Acesta a fost propriu-zis şi realul păcat originar: STAGNAREA, LENEA, INACTIVITATEA MINŢII ÎN SFERA VALORILOR SPIRITUALE, PREOCUPAREA EXCLUSIVĂ DE HRANĂ, ADĂPOST ŞI, MAI ALES, EXCESIVA ODIHNĂ ŞI INACTIVITATE. Ideea de jertfă atrăgea după sine cea mai valoroasă soluţie de ieşire din impas, cel mai eficace mod de a-i scoate pe oameni din stagnare: “RENUNŢAREA”. Renunţarea la bunurile materiale şi mulţumirea cu puţin, cu ceea ce este strict întreţinerii trupului, era condiţia fundamentală care dădea şansa pământeanului de a trăi în armonie cu cei din

36

jur, de a-şi ajuta semenii, de a nu mai râvni la ceea ce are altul. Cu toată drama Atlantidei, totuşi acolo au fost multe societăţi care, în totală retragere şi separare de cei care urmăreau înavuţirea şi huzurul, s-au realizat, s-au echilibrat şi au progresat din punct de vedere spiritual. Noi nu negăm necesitatea progresului material şi civilizaţia, dar civilizaţia Atlantidei s-a dezvoltat într-o atmosferă de totală negare valorilor spirituale, era ”lumea luciferică” deosebit de inteligentă dar care afirma doar viaţa materială, strict legată de necesităţile biologice, era o lume rece, a egoismului, a ilegalităţilor sociale şi a unei cruntei exploatări. Atlantida a însemnat pentru OPAL PRIMA INTERVENŢIE BRUTALĂ asupra celor ce nuşi respectaseră cuvântul. Lucifer ceruse salvarea forului conducător din Opal. Rama, din dorinţă de a-l ajuta pe Lucifer, i-a îngăduit întruparea pe Pământ, cu condiţia de a asculta de iniţiaţi! Dar Lucifer cu întreaga sa lume a dispreţuit iniţierea şi a refuzat sfatul la renunţare şi abuzând de bunătatea divină, s-a făcut pe sine domn şi stăpân al Pământului, exploatând şi terorizând pe cei buni şi harnici. Prin distrugerea Atlantidei, Opalul însuşi a cunoscut zbuciumul. O perioadă îndelungată noi toţi cei din Opal am renunţat să ne mai ocupăm de Pământ, ocupându-se îndeosebi de focarele spirituale ale existenţei cu tradiţie: Egipt şi India. Egiptul a dat rezultatele scontate: s-a creat o spiritualitate de extremă şi exclusivă preocupare, de renunţare la tot şi toate până la negarea însăşi a necesităţilor care au fost supuse şi disciplinate ,rezultatul a fost că prin ORDINEA ŞI ÎNFLĂCĂRAREA EGIPTENILOR MII DE PĂMÎNTENI S-AU ALBIT ŞI AU REUŞIT SĂ RECUPEREZE TIMPUL PIERDUT, cei mai evoluaţi au ajuns în rândul celor din straturile superioare, beneficiind de armonia care domneşte în lumea luminilor. Aceleaşi frumoase rezultate le-au adus şi India, în perioada de dinainte de venirea lui Buddha. Buddha, una din cele mai mari spirite din Oraşul de Aur, a cerut permisiunea şi binecuvântarea Părintelui Luminilor să coboare personal pe Pământ pentru a opri rătăcirile în care căzuseră cei ce populau pe atunci acea regiune. Se practica o asceza exagerata , se înmulţiseră tot felul de ritualuri zadarnice, dar erau prea bune intenţiile lor, astfel încât BUDDHA coboară. A coborât … a coborât prima mare lumină, care a adus lumină între acei oameni, cărora le-a arătat calea care duce către înnobilarea sufletului. BUDDHA a adus echilibru şi moderaţie în râvna spirituală a contemporanilor săi, care l-au înţeles şi l-au urmat. Mănăstirile şi pustiile după BUDDHA s-au umplut de oameni curaţi în care ardea setea de lumină. Setea lor a fost răsplătită din destul, căci mulţi dintre ei au reuşit ca într-o singură viaţă să devină albi, intrând în straturile superioare şi scăpând de revenirile pe Pământ. ………………………………………………………………………………………………………… Aici a intervenit propria mea gândire şi am îndrăznit să-l întrerup pe Heruvicle, punându-i o întrebare: - Înţeleg, prealuminatul meu călăuzitor că Pământenii au cunoscut epoci de spiritualitate foarte avansată, epoci care au reuşit să ridice şi să spiritualizeze mulţi pământeni. - Da! Între pământeni au fost mulţi care au răspuns primelor chemări, primilor misionari, primelor iniţiative de pornite din Opal şi din celelalte lumi evoluate. Primii au fost salvaţi cei ce au locuit în Atlantida, apoi au urmat cei din Egipt şi India. Aceasta a constituit prima fază a intervenţiei Opalice, faza de care au beneficiat toţi acei care s-au mulţumit cu puţin, cei care au primit şi s-au mulţumit trăind în sărăcie şi în condiţii primitive de viaţă, totul în armonie şi înţelegere deplină, departe de păcat … - Iată prima dată când pomeneşti cuvântul “păcat”. Înţeleg că această noţiune are o semnificaţie cu totul specială şi că această “stare de păcat” reprezintă o situaţie deosebită cu implicaţii mult mai grave. - Ai intuit foarte bine. Te văd că ai putea să continui singur expunând ceea ce înseamnă “starea de păcat”, prefer să-ţi comunic eu, pentru că şi tu vei avea surprize. Am spus că o mare parte din spiritele pământene au ascultat şi au urmat sfaturile şi

37

învăţăturile misionarilor trimişi, astfel încât au ajuns în straturile superioare. Aceştia constituiau o categorie de spirite curate care, deşi stagnaseră într-o oarecare măsură totuşi ele nu încălcaseră Legile Iubirii, nu făcuseră şi nu cunoscuseră … păcatul! Este o mare deosebire între greşeală şi păcat… Păcatul este starea de întuneric şi de confuzie în care intră mintea şi conştiinţa după ce un om a stăruit într-o greşeală repetând-o. Aceasta face ca pe corpul sufletului să apară culori murdare, ceea ce înseamnă deformarea gândirii şi a conştiinţei. Starea de păcat înseamnă abaterea de la Legile Armoniei şi ale Bunei Convieţuiri, sub toate formele sub care se poate petrece aceasta … - Dar dacă oamenii n-au ştiut, n-au cunoscut Legile, dacă nimeni nu le-a spus ce este păcatul, ce trebuie şi ce nu trebuie să facă … adică au ajuns în starea de păcat din neştiinţă, se poate considera aceasta ca o vină? - Iată că îmi ceri un răspuns care, într-adevăr, trebuie lămurit şi clarificat, cu toate că aveam intenţia să-l explic. Trebuie să ştiţi că ceea ce s-a numit pe Pământ “CONŞTIINŢĂ” este o facultate spirituală proprie celor care au cunoscut căderea, adică a celor care cândva au fost călcători într-un fel sau într-altul ai Legilor. Noţiunea de “conştiinţă”, facultatea de a deosebi ce este bine de ceea ce este rău, nu este proprie decât pământenilor, celor ce au oscilat între ceea ce este bine şi ceea ce este rău, facultatea spirituală proprie celor ce au trăit în confuzii şi rătăciri. (am vrut să pun o întrebare, dar a simţit că trebuie să tac şi doar să scriu…). - Da! Lumile care au evoluat normal şi nu s-au abătut de la Legi, n-au cunoscut răul, n-au cunoscut căderea nici opacitatea pe care o aduce păcatul. E greu de înţeles pentru voi care trăiţi întro lume de mari confuzii şi contradicţii ceea ce spun acum, dar ştiu că meditând veţi înţelege. Un suflet care nu a cunoscut păcatul, n-are conştiinţa a ceea ce este rău. Pentru un suflet superior “răul” nici nu există. El este liber cu desăvârşire în acţiunile sale şi lucrând liber în perfectă armonie şi-n perfectă concordanţă cu Legile, gândul său limpede şi clar îl călăuzeşte numai spre ceea ce este bine. Numai pe Pământ apare ceea ce voi numiţi “conştiinţa”, şi care, de fapt, este ceea ce noi numim “gândul primar” care, experimentând căderea, abaterea, vede cu mintea că nu este bine şi evită să mai vadă. Facultatea de a deosebi binele de rău este deci proprie pământenilor. Această “vedere a minţii” însă nu o dă cineva din afară. Fiecare suflet în drumul său evolutiv a ajuns singur să deosebească binele de rău. Legile le-a cunoscut fiecare din sine şi când un suflet comis o abatere de la Lege, “gândul primar”, adică conştiinţa din fiecare a strigat: Nu! Să nu mai faci aceasta! Dar mulţi au continuat să facă, au repetat păcatul nesocotind glasul lăuntric ce se opunea opţiunii sale. De aceea, cei care calcă Legile se fac vinovaţi tocmai pentru că în fiecare fiinţă cugetătoare “gândul primar” nu tace niciodată, acuzând greşeala şi păcatul. (! … pauză): S-a spus mai înainte că, în fapt, iniţial, omul ca fiinţă nu a avut un “creator”. Opalul a putut interveni însă în evoluţia pământenilor, în momentul în care pământenii au ajuns să se gândească şi să aibă un limbaj prin care să se poată formula învăţăturile şi sfaturile. În acest sens, se poate spune că întreaga gândire şi tot ce s-a creat pe Pământ, bun şi trainic, este rodul intervenţiei Opalice şi a celorlalte lumi superioare, care n-au încetat să ia trup pământesc spre a contribui la luminarea oamenilor. Dacă prima categorie a celor curaţi, dar neevoluaţi, a fost salvată prin misionarii din Atlantida, Egipt şi India, a rămas însă cea mai mare parte a sufletelor pământene, cei ce zăceau în “starea de păcat”. Starea de păcat este echivalentă cu starea de dezordine sufletească, lăuntrică, în care glasul conştiinţei a încetat să mai vorbească, omul căzut nu mai poate, nu mai este capabil să deosebească binele de rău, călcarea Legilor devenind un obicei, o inerţie, care aduce după sine prăvălirea în infern, în straturile de suferinţă şi de chin. Căderea, deci, a venit destul de târziu. Iniţial pe Pământ a fost linişte, pace şi bună înţelegere. Dar, în timp, leneşii au început să lovească şi să fure de la alţii ceea ce nu le aparţinea.

38

Răutatea şi suferinţa pe Pământ se amplifică însă prin prezenţa sufletelor negre luciferice dornice de a stăpâni şi de a îmbogăţi prin exploatarea celor umili şi nevoiaşi. După zdrobirea lui Lucifer în Atlantida, la un timp îndelungat după aceea, parte din sufletele luciferice cer Opalului cu insistenţă, iertare şi îngăduinţă. Opalul, conştient că drama se va amplifica, acordă totuşi şansa pentru refacere, promiţând trimiterea de misionari speciali ca să-I îndrume. Nu mai este necesar să insist deoarece este vorba de poporul iudeu, a cărui istorie a rămas scrisă, deşi pe alocuri a fost denaturată de preoţime. Poporul iudeu a beneficiat de multe revelaţii şi comunicări din partea sufletelor superioare. Ajunseseră în posesia multor adevăruri pe care însă nu le-au preţuit şi nu le-au respectat. Ba mai mult, căzuseră cu toţii în orbire datorită oştii conducătoare a preoţilor care era construită din suflete căzute şi negre ce trăiau în huzur, falsitate şi minciună. Ceea ce era însă mai grav era faptul că se considerau “poporul ales”, singurul popor iubit de Dumnezeu, care deţine adevărul absolut “LEGILE” pe care pretindeau că le respectă, dar în realitate trăiau într-o totală minciună şi denaturare a adevărului. Orgoliul şi făţărnicia lor extremă a determinat pe Părintele Luminilor să recurgă la o ultimă încercare de a salva pe luciferieni: trimiterea unui misionar chiar din Opal şi aflat printre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi la Rama Opalică. Chemării Părintelui Nostru i-a răspuns “UMILINŢA DIVINĂ”, ISUS CHRISTOS, care, de bună voie, a primit întruparea în infernalul Pământ. Pământenii nu vor putea înţelege niciodată ce cumplită dramă, ce grea suferinţă a fost pentru Iisus ruperea de cei dragi ai Săi şi acceptarea coborârii în cea mai întunecată lume, lumea dezordinii, a confuziei, a contradicţiilor şi a rătăcirilor. Numai noi cei din Opal, noi cei ce am fost tot timpul alături de El, numai noi am putut înţelege gustul amar pe care l-a simţit cel ce nu era înţeles. Egiptenii totuşi, au fost primitori. Au înţeles şi au asimilat învăţăturile sale. Evreii însă, au fost dintr-un început ostili şi duşmănoşi. De ce? Pentru că Iisus nu i-a cruţat. Văzând că tot ce le spunea, ei răstălmăceau, Iisus trece la lupta deschisă, mustrându-i public. Iisus nu a putut spune multe … oamenii nu erau capabili să înţeleagă Împărăţia Luminilor şi tainele ei şi, totuşi, învăţătura sa a adus lumină. Dar, mai mult ca învăţătura, a fost viaţa lui care a însemnat: “JERTFĂ PENTRU ADEVĂR”. Neprimirea lui Iisus de către spiritele luciferice, răstignirea cu care ei au răspuns Marii Iubiri Divine a provocat în Opal şi în celelalte lumi o nemaiîntâlnită revoltă. Toţi au cerut Părintelui Nostru distrugerea lumii luciferice, care ajunseseră să împânzească Pământul. Părintele Luminilor, retras în palatul său, alături de colaboratorii săi au făcut sfat prelungit şi au hotărât nimicirea prin ardere a întregii lumi luciferice. - pauză ISUS s-a reântors decepţionat, înfrânt. Întristarea şi mâhnirea sa L-au făcut incapabil de a reveni imediat în Opal. A zăbovit o perioadă îndelungată … (Heruvicle este abătut, impresionat, a întrerupt relatarea amintindu-şi de vremea aceea …) A zăbovit o perioadă mai îndelungată, rătăcind prin celelalte straturi şi, într-un târziu, la insistentele noastre chemări, ISUS revine, în sfârşit, în Opal, dar trist şi neîmpăcat. ………………………………………………………………………………………………………… Heruvicle s-a retras. Veronica simte apropierea însăşi a lui ISUS, care vrea să vorbească. - Vă vorbesc acum, Eu, Fiu al Luminii, ca să mărturisesc vouă dezamăgirea pe care mi-a provocat-o Pământul care nu m-a înţeles, nu m-a ascultat. Nu numai cei din vremea Mea ci şi cei ce au urmat după Mine, nu numai că nu au înţeles ei adevărul, dar, din cauza deformării lor au deformat şi adevărurile formulate de Mine. Este drept că nu am spus totul, dar am spus ceea ce este esenţial: JERTFA DE SINE, TOTUL PENTRU CEI DE LÂNGĂ TINE! TOTUL PENTRU ADEVĂR! O spun clar ca să ştie toţi: N-am vrut ca Învăţătura Mea să se transforme în religie! Am vrut ca prin jertfa de sine omul să devină mai realist şi văzând realitatea să opteze pentru jertfă! Atât şi nimic mai mult! De ce? Pentru că numai “fapte” omul ajunge la lumină. Numai prin faptele jertfelor sale de zi cu zi omul ajunge să descopere în sine izvorul de adevăr şi

39

lumină. EU nu am cerut să mi se aducă cântări de laudă, slujbe şi ofrande. N-am cerut să mi se ridice temple şi biserici pentru că am ştiut că odată cu acestea se vor ridica preoţii care, plini de orgoliu şi minciuni, vor pretinde că aduc har în numele Meu. Minciuni! Nimeni nu poate aduce altuia har sau lumină! Lumina nu vine din afară! Vine dinlăuntru, vine de la sine, după ce omul a ajuns să fie apt de jertfă şi să trăiască jertfit pe altarul dragostei şi iubirii de semeni. Din iubire am venit pe Pământ, din iubire am luptat cu întunericul, din minţile celor ce mă înconjurau, şi le-am arătat calea spre lumină, şi tot din iubire, din iubire pentru adevăr, am mustrat pe cei orgolioşi şi făţarnici spre a nu ascunde adevărul. Preoţii, zişi ai Mei, în loc să-Mi urmeze exemplul şi-au construit castele şi palate, s-au dedat la desfrâuri, petreceri şi huzur pe munca celor supuşi şi credincioşi, care, din naivitate, deşi vedeau, nu s-au revoltat. Revolta Mea … Mi-am manifestat-o prin Martin Luther, trimis special să pună accentul pe ce era esenţial în Învăţătura Mea: ACŢIUNEA REALISTĂ FAPTELE IUBIRII JERTFA PENTRU ADEVĂR Că am fost mistificat… Nu din vina Mea, ci din vina celor ce aşteptau lumina din afară. Ce înseamnă “salvator”? De ce am fost numit MÂNTUITOR? EU nu mântuiesc pe nimeni. Nici EU, nici fraţii Mei, nici Părintele Nostru! MÂNTUIREA, SALVAREA vine din sine, porneşte dinlăuntrul fiecăruia căci, repet, ceea ce am spus şi pe Pământ: ÎMPĂRĂŢIA LUMINII ESTE ÎNLĂUNTRUL FIECĂRUIA Aceeaşi eroare din legătura cu iertarea păcatelor. Mi s-a atribuit iertarea ca şi cum, la fel ca şi lumina, iertarea ar veni din afară. Nimeni nu poate şterge petele de pe suflet decât cel pătat, prin efort, prin străduinţă, prin faptele iubirii. Sunt multe în scrierile ce v-au rămas, care au fost greşit traduse şi interpretate şi care au denaturat cele spuse de Mine. pauză Am visat şi EU … Salvarea Mea pe Pământ a fost să visez un Pământ nou, o altă lume, o lume nouă. Întradevăr când am intrat în Ierusalim pe asin şi am fost primit cu ramuri de finic şi strigăte de bucurie, am trăit bucuria pe care speram să o am şi în viitor, când voi reveni pe Pământ. Nu voi reveni însă decât după ce pe Pământ se va instaura ordinea şi vor fi respectate cu sfinţenie LEGILE! Şi EU şi toţi fraţii Mei din Opal aşteptăm hotărârea Părintelui Nostru de a începe ultima intervenţie asupra Pământului: arderea celor cu culori închise şi a sufletelor negre care stăpânesc Pământul. Cu toată cultura şi civilizaţia la care a ajuns Pământul, din punct de vedere sufletesc s-a instaurat o cumplită secetă. Filozofii rătăcesc în noţiuni abstracte sau prea primitive, iar artiştii, poeţii şi muzicienii sunt lipsiţi de idei. În ultimul timp, sufletele superioare stau resemnate, nevrând să revină pe Pământ. De ce? Pentru că luciferienii conduc totul din umbră, mascat, acoperindu-şi tâlhăriile şi minciunile pe care opinia publică le crede. Nu vreau să intru în detalii, deşi noi cei din Opal cunoaştem toate ascunzişurile lumii luciferice, care crede că biruinţa este asigurată de bani şi de arme, dar aceasta înseamnă dezastru… Dezastru este, într-adevăr, aproape, pentru că niciodată pe Pământ n-a fost atâta dezordine şi nedreptate ca în acest secol al celor mai mari fărădelegi. De aceea nu va întârzia pedeapsa! Judecata vine! … se apropie şi nu va cunoaşte mila şi iertarea! Va fi mai întâi o purificare a atmosferei pământene care va arde emanaţiile negative ale ticăloşilor. Din Opal vor izvorî radiaţiile “DURAN” care vor arde tot ce e particulă, atom sau microorganism răufăcător. Vor fi purificate mai întâi văzduhurile, apele şi oceanele prin

40

“DURAN”, apoi vor ţâşni radiaţiile “TRITON”, care lent, vor începe să descompună minţile celor ticăloşi, să-i facă să mărturisească singuri, în mod public, fărădelegile lor … dar căinţa lor va fi zadarnică … Iertarea nu va exista pentru nimeni şi pentru nimic, căci mai presus de milă este DREPTATEA DIVINĂ! Apoi va veni potopul flăcărilor arzătoare ale “TRININULUI”, care, va mistui lent corpurile sufleteşti ale celor întunecaţi, coborând atât pe Pământ, cât şi în lumea luciferică, distrugând-o până la totala nimicire cu toate locaşurile ei. Va fi spaimă, va fi groază pe întregul Pământ, capetele toate se vor pleca şi fiecare îşi va recunoaşte partea sa de vină. Atunci multe cărţi se vor deschide, care au stat de veacuri închise şi adevărul celor ce au prorocit va ieşi singur la lumină. Într-o lume purificată vom putea relua conducerea prin cei ce îi vom trimite pe Pământ. Desigur, marea majoritate a celor ce vor rămâne pe Pământ vor primi comunicările noastre şi vor urma sfaturile care vor fi primite prin mediumnitate. Vom trimite mediumuri destul de multe, pentru ca fiecare ţară să aibă instrumentul necesar comunicărilor, astfel ca să poată exista o strânsă legătură între suflete şi cei de pe Pământ. Vor mai rămâne însă şi din cei ce vor prefera să rămână credincioşi religiilor tradiţionale. Nu-i vom împiedica, fiecare va rămâne liber să opteze pentru calea pe care o va considera proprie înţelegerii sale. Doresc însă ca Pământenii să-şi unifice eforturile pentru a realiza o unică concepţie despre viaţă şi existenţă. Arderea nu va cruţa pe mulţi cu pete pe spiritul lor, care vor crea probleme conducerilor. În orice caz, dorim ca orice abatere de la LEGI să fie aspru pedepsită. Păcatul, fărădelegea nu trebuie iertate. Nu trebuie iertate: MINCIUNA, CALOMNIA, INSULTA ŞI CU ATÂT MAI MULT, FURTUL SAU LOVIREA. Dorim ca fiecare ţară să fie condusă de iniţiaţi şi filozofi care vor fi trimişi de noi şi vor fi comunicaţi prin mediumuri. Heruvicle, călăuzitorul tău şi fratele nostru, are acum cuvântul, să continue el şi să vă spună ce are de spus. EU mă retrag acum dar ne vom întâlni din nou pe această cale … Într-adevăr, ISUS a încetat să îmi mai comunice. Heruvicle tace, astfel încât iau cuvenita pauză. Sunt obosit! După o noapte de somn, refăcut, m-am aşezat la masa de lucru. Simţeam pe Heruvicle. Ştiu că pentru mulţi cele spuse de noi vor constitui surprize şi cea mai mare este afirmaţia noastră este că nu Dumnezeu l-a făcut pe OM, nici lumile, nici Universurile. Dar tot atât de adevărat este că toate lumile s-au dezvoltat în baia de lumină a Opalului şi că tot ce s-a realizat pe toate planetele a fost sub dirijarea Opalului. Mai ales cultura de pe Pământ este rodul spiritelor superioare din straturi şi planete, care au creat totul pe Pământ călăuzind gândirea oamenilor. Astfel se poate spune că Dumnezeu a vrut dintr-un început să-l facă pe om după chipul şi asemănarea sa. Dacă Dumnezeu a plăsmuit pe om din punct de vedere biologic, Dumnezeu însă i-a dat omului “suflarea de viaţă spirituală”, prin acţiunea câmpurilor magnetice frenice care l-a incitat la gândire şi meditaţie de-a lungul evoluţiei sale milenare. Aşa după cum am arătat în această lucrare mai la început, spiritele din straturile I – IV au mai beneficiat de radiaţiile luminice sentionice, forma de acţiune elementară a dragostei divine pentru pământeni. Acţiunea aceasta a magneţilor, a forţelor de atracţie divină trebuie cunoscută de pământeni că tot Opalul a fost şi va rămâne pentru vecie izvorul de lumină şi adevăr al tuturor lumilor. - Iubite Heruvicle, iartă-mă că te întrerup … cine ne va dezlega nouă taina începuturilor, cum şi de ce la ce s-a pornit iniţial în evoluţia omului. Care a fost faza de început, faza elementară de la care au pornit fiinţele cugetătoare, de la ce s-a pornit şi care sunt fazele prin care s-a trecut? - Dezlegarea acestei probleme este mult prea complexă ca să poată fi asimilată în această fază a Pământului. Fazele evoluţiei se va reuşi să se comunice Pământului mai târziu când ştiinţa va

41

mai progresa şi va reuşi să descifreze mai clar fenomenele. Aşa încât şi tu şi alţii mulţumiţi-vă deocamdată cu ce vi se dă. De fapt eu ţi-am transmis punctul de pornire care este “Alueta” şi pe care ai abandonat-o, temându-te să nu fi considerat o minte prea fantezistă şi abstractă. Ei bine … în acest volum vei include şi teoria “Aluetei” şi poate …vom continua cu expunerea fazelor. Vom vedea! - pauză Ai vrut ca în acest capitol să expui sistematic fazele evoluţiei spirituale. - Da. Începusem prin a pune în evidenţă factorii fundamentali care determină evoluţia, adică ORDINEA şi LEGILE! Problema care se pune este ce se întâmplă în momentul în care un om a căzut din “ordine” în “dezordine”, atrăgând după sine, starea de păcat? - Starea de păcat exprimă “căderea”, căderea din ordinea normală care asigură evoluţia cu ascensiunea sa firească spre lumină. Drama “stării de păcat” este că pierde simţul sacrului şi al armoniei, drama este că în acel spirit se atrofiază cea mai importantă facultate spirituală, care este INTUIŢIA. Intuiţia este marele miracol al oricărei fiinţe cugetătoare, este semnalul care indică prezenţa “divinului” în om, pentru că intuiţia este izvorul de adevăr al luptei omului pentru cunoaştere. Prima sarcină a fiecărui pământean este: PURIFICAREA care înseamnă ieşirea omului din starea de păcat, părăsirea domeniului dezordinii care echivalează cu orbirea spirituală. Ieşirea din starea de păcat, implică un efort atât de a înceta a mai păcătui, cât, mai ales, efortul pentru ajutorarea aproapelui. Curăţirea spiritelor de pe spirit nu se poate realiza decât prin multe, foarte multe fapte bune. Un spirit cu pete nu poate cunoaşte starea intuitivă proprie doar celor curaţi. De aceea, cei ce sunt în starea de păcat trebuie neapărat să cunoască religia, să aibă un îndrumător spiritual, să recurgă la meditaţie şi reculegere, să aibă intense preocupări spirituale şi intelectuale. RECULEGEREA – INTROSPECŢIA – MEDITAŢIA Iată trinitatea sacră pe care o recomandăm tuturor celor ce vor să ajungă la cea de-a doua fază, FAZA DE ÎNNOBILARE SPIRITUALĂ PRIN INTUIŢIE. - pauză Tăcere! Simt că toţi au tăcut şi s-au retras. Nu-mi rămâne decât să-mi adun din nou gândurile şi să le aştern, conştient de influenţele sub care voi formula în continuare ieşirea din impasul spiritual al omului căzut în starea de păcat. ………………………………………………………………………………………………………… Fără îndoială că există un destin al pământenilor luaţi în ansamblu, dar adevărul este că fiecare om în parte îşi are destinul său, problemele sale de rezolvat, stadiul său specific şi propriu în care se află şi pe care trebuie să-l depăşească cu orice sacrificii. Regăsirea “stadiului” implică, cere sacrificii. Desigur, orice om se află prins în rezolvarea grijilor materiale, în rezolvarea existenţei sale ca “animal”, ca făptură biologică (trebuie să aibă un adăpost, trebuie să aibă ce mânca şi cu ce se îmbrăca, trebuie să-şi întreţină familia şi să-şi instruiască copiii). Este condiţia firească a unei vieţi normale pământene, de care orice om este legat şi pe care trebuie să o respecte. Dar, oricâte obligaţii materiale ar avea omul, nimic nu poate justifica neglijarea, preocuparea de a dezvolta facultăţile sale spirituale. De aceea în strădania de a obţine bunuri materiale trebuie să cunoască o măsură, un prag, o limită de la care cele materiale încep să devină de prisos. Ele nu fac decât să acapareze mintea şi s-o ţină înlănţuită în cercul, în lanţul vicios al necesităţilor oarbe şi inferioare. VIAŢA PE PĂMÂNT, SĂ NU UITĂM: ESTE UN PROVIZORAT! Restul vieţii noastre este limpede: să ajungem dincolo, într-unul din straturile superioare, să beneficiem de o lume a armoniilor, a luminii, a muzicii, a cunoaşterii, fără griji, fără alte probleme de ordin material. În acest sens, mă văd înclinat să dau dreptate budismului, care vorbea de ieşirea din “torent”,

42

scăparea de multitudinea reîntrupărilor. Există, cum spuneam, un destin al pământenilor, al marelui torent de oameni care, oricum, va duce spre progres şi va înnobila omenirea de-a lungul mileniilor ce vor urma. Destinul “torentului” este însă alcătuit dintr-o infinitate de destine, destinul pe care fiecare îl are în faţă şi este chemat să-l rezolve. În aceste rânduri doresc să mă adresez celor ce prin intuiţie îşi dau seama că destinul trebuie îndrumat, lucrat, controlat, dirijat spre un ţel superior şi apoi sublim: REALIZAREA ARMONIEI INTERIOARE, CARE SĂ FIE ÎN STARE SĂ INTERCEPTEZE CHEMĂRILE, ÎNALTELE CHEMĂRI DIVINE! Heruvicle a încheiat cuvântul său aducând în prim plan sacra trinitate a RECULEGERII – INTROSPECŢIEI – MEDITAŢIEI. Dar această sacră trinitate nu se poate realiza decât prin retragerea din torentul lumii, o retragere din griji, o renunţare relativă la bunurile şi plăcerile exterioare ale lumii materiale înconjurătoare. Da! Această retragere, această renunţare la lux, la distracţii şi altele este condiţia fundamentală care, realizată, poate asigura spiritului drum deschis, necesar evoluţiei sale. Este necesar ca pentru a ajunge la cea de-a treia fază, acea a TRANSFIGURĂRII, să fim mai întâi nişte profunzi cunoscători ai tuturor valorilor pe care le-au creat marii filozofi, marii creatori de artă şi cultură. Este necesar, cu alte cuvinte, faza prelungă a unei perioade îndelungate de STUDII şi CERCETARE a tuturor valorilor spirituale pe care le-a creat. Aceasta este însingurarea, care acei patru pereţi ai unei modeste camere, în care să tronăm ca împăraţii, mulţi, mulţi ani ai vieţii noastre. Am fost şi sunt un profund cunoscător al Bibliei, şi, mai ales, al cărţilor Noului Testament, dar în lupta mea de a cunoaşte divinitatea şi sensurile existenţei, n-am putut ajunge la o concepţie superioară a divinităţii fără a şti de Hegel, Nietsche, Bach, Wagner, Newton, Einstein. Am studiat şi eu trecând prin şcoli (medii şi superioare) şi am devenit arhitect, eu în fond fiind acaparat de teologie şi filozofie, îndeosebi de muzică, prin care pot spune că am ajuns la întrezărirea armoniei şi luminii. În evoluţia mea spirituală, cel mai important l-au avut meditaţia şi rugăciunea, care au însoţit şi însoţesc mereu strădaniile mele în ceea ce intuiţia îmi dictează să fac. Acestea le-am practicat fiind în mijlocul oamenilor, dar având totuşi orele mele de retragere în camera dinlăuntrul fiinţei mele. N-am restricţii. Sunt perfect şi total liber faţă de tot şi de toate, dar nu pot primi orice din jurul meu. Trăiesc într-o lume cu o cultură extrem de diluată şi săracă în idei. Într-adevăr, trăiam într-o epocă de secătuire spirituală şi de ce? Tocmai pentru că printre oameni persistă confuzia valorilor, lipsa de discernământ în promovarea culturii şi a valorilor spirituale, care joacă un rol cu totul secundar în lumea noastră contemporană. Un singur scop au conducerile statelor: producerea de cât mai multe bunuri materiale, ca şi cum acestea ar fi sensul existenţei noastre. Acesta este Pământul: o planetă a spiritelor inferioare care aleargă doar după cât mai multă şi mai bună mâncare, după lux, după confort şi după distracţii. Lucifer triumfă! Văd şi o simt în tot şi toate, dar domnia lui va fi crunt pedepsită şi adia atunci lumea va învia. Abia atunci va învia ISUS , Fiul lui Dumnezeu şi lumea va porni totul de la capăt, va lua totul de la capăt, va lua totul de la început, cu discernământ, ca în gândire şi cultură să nu mai dăinuiască rătăcirile, erorile şi confuziile. Dezastrul anunţat, care este foarte aproape, va avea menirea să împrospăteze atmosfera Pământului să aducă o cultură nouă, unică, valabilă pentru toţi pe întregul Pământ. De-abia după ce glasurile tuturor se vor uni într-un singur şi armonios cor, de-abia atunci va coborî ISUS triumfător pe Pământ, pe un Pământ înnoit şi sfinţit de cei ce vor cunoaşte o singură soluţie pentru viaţă: jertfa pentru binele celor de lângă tine. Numai când pe pământ se va respecta LEGEA IUBIRII PRIN MUNCĂ şi EFFORT, numai atunci vom spera la un destin în afara oricărei drame şi suferinţe. Este aproape ziua când ochii tuturor vor vedea că judecata de apoi nu este o simplă poveste, un mit, ci o realitate. Este aproape ziua când nu cel cu bani şi arme va vorbi şi va

43

porunci, ci cel iniţiat, cel înţelept. Este aproape ziua când filosofi şi înţelepţii vor lua în mâinile lor destinele omenirii şi le vor conduce cu iscusinţă. Atunci va fi un Pământ nou şi un cer nou. Tainele ascunse de veacuri se vor dezvălui şi omul va cunoaşte cu claritate treptele pe care trebuie să urce. Atunci vor înflori toate în armonie deplină, căci ORDINEA şi LEGILE VOR TRIUMFFA PE ACEST PĂMÂNT .care zace în Ignoranţă şi Întuneric. Marţi 22 oct. 1977, ora14,33 Citeam împreună cu Veronica în birou. La un moment dat, ia îmi spune că însuşi Domnul nostru vrea să vorbească. Am pus în grabă mâna pe stilou şi am aşteptat cuvântul : -,, Vi s-a spus, aţi fost îndemnaţi să nu mai fiţi copii…Să fiţi maturi! De aceea, încep prin a vă chema la maturitate şi, deşi sunteţi copii, mă voi adresa vouă ca unor fiinţe mature care aţi studiat şi aţi cercetat natura şi legile ei. Mă adresez vouă: celor ce ştiţi să gândiţi, vouă celor ce aţi descifrat ordinea şi legile care domnesc în natură şi, odată cu aceasta, v-aţi eliberat de ideile preconcepute, devenind realişti şi lucizi. De aceea doresc şi Eu să mă exprim liber, lăsând de-o parte tot ce a fost până acum .Consider că vorbesc unor oameni noi, mă adresez prezentului şi, mai ales viitorului, lăsând de o parte trecutul. Ce a fost nu vreau să mai repet. Ceea ce a fost… nu că a fost rău…dar trecutul a însemnat întuneric, mizerie şi suferinţă şi aceasta vrem să înceteze pentru totdeauna! Din tot trecutul vreau să rămână o singură noţiune! Tot trecutul vreau să însemne pentru voi toţi cei noi o singura idee: JERTFA Şi când zic Jertfa, nu vreau să vă gândiţi numai la Mine, ci la toţi care s-au jertfit pentru dreptate, pentru adevăr, pentru bine şi pentru frumos. Tot ceea ce Pământul a realizat nepieritor şi tainic, a fost rezultatul jertfei de sine, rezultatul celei mai de preţ ofrande aduse pe altarul a tot ce este frumos şi sublim. Eu nu am venit acum 2000 de ani să aduc ceva nou!… N-am adus nimic nou…am venit doar să consfinţesc ceea ce alţii spuseseră înaintea Mea şi anume că.: Ieşirea din impasul Întunericului nu poate o aduce decât jertfa de sine pentru semeni, jertfa în lupta pentru dreptate şi adevăr! Aceasta a fost definiţia Mea şi ideea cu care am vrut să fie pecetluite naţiunile şi popoarele Acum 2000 de ani am chemat pe toţi la jertfă. N-am putut spune multe într-o lume care plutea în neştiinţă şi ignoranţă. Acum a venit vremea să vorbesc deschis despre toate! Aşa după cum acum 2000 de ani v-am chemat la jertfă, aşa vin acum şi vă chem la ORDINE şi DISCIPLINĂ, la STUDIU, la RÂVNĂ, la EFORT, la SÂRGUINŢĂ. Când am vorbit pe pământ am vorbit în pilde şi parabole pentru că mă adresam unor minţii neevoluate, primitive. Vă mărturisesc vouă, copii şi prietenii Mei că Mă bucur pentru ca mă pot exprima direct, sincer şi deschis şi de aceea formulările mele vor fi clare, fără ambiguitate, fără echivoc… Am spus că vă chem la ceva nou, la ceva care n-am vorbit pe Pământ: la ordine şi disciplină în tot şi în toate. Nu vă chem la împlinirea celor zece porunci! Faza împliniri poruncilor este acum depăşită. Cine nu le-a împlinit la timp va regreta şi va plânge dar regretul şi lacrimile vor fi zadarnice. Judecata a fost rostită, sentinţa a fost pronunţată! Cine nu a împlinit poruncile, cine nu a respectat jertfa, nu va apuca timpurile noi, noul pământ! Focul va arde şi va mistui şi va curăţi Pământul de cei fără lege, care au pus numai piedici şi stavile în calea evoluţiei. Vă chem la ORDINE şi vă zic: Aceasta este “ALFA “ Lumii Noi, Căci “OMEGA” înseamnă: ARMONIA, FRUMUSEŢEA, SUBLIMUL. Oricât aşi vrea …trecutul nu poate fi abandonat şi nu poate fi abandonat pentru că el nu a fost numai suferinţă, ci o fertilă creaţie. Tot ce va rămâne trainic pentru viitor v-a fi creaţie

44

realizată atât în filozofie, cât şi în arte şi în ştiinţă mai ales. Spun mai ales ştiinţa pentru că ştiinţa este cea care a învăţat pe pământeni ordinea şi disciplina Legilor care constituie temelia pe care sa construit universul negativ cât şi cel pozitiv. Vă veţi întreba poate de ce nu am numit religia printre creaţiile mari ale pământenilor. N-am pomenit despre religie, pentru că este singura care mi-a dat cele mai mari bătăi de cap din cauza întunericului şi ignoranţei care au domnit ani de-a rândul pe acest Pământ. Într-o lume nouă toate vor fi noi, toate vor trebui să se primenească, să se înnoiască şi filozofia şi arta dar şi ştiinţa, dar, după cum cea mai pură este ştiinţa, căci în ea nu are ce căuta minciuna ; cea mai vinovată este religia căci, din păcate conţine cele mai mari rătăciri. Cea mai pură creaţie pământeană a fost şi va rămâne ştiinţa, unde nu poate pătrunde ipocrizia, făţărnicia şi minciuna. În artă au mai fost impostori, la fel şi în filozofie. Mulţi s-au crezut filozofi nefiind în realitate decât nişte rătăciţi. Religiile au fost însă sursa celor mai triste denaturări ale adevărului şi, de aceea aş vrea ca acest coşmar al Pământului să înceteze cât mai repede. De aceea vă vorbesc acum pentru că şi EU sunt conştient de haosul în gândire pe care lau cultivat toate religiile fără excepţie. Nu mă refer la iniţiatorii religiilor ci la religiile care s-au format ulterior. Fiecare iniţiator a avut lucruri clare de spus şi s-au exprimat clar … şi totuşi nu au fost înţeleşi decât de prea puţini. De ce? Pentru că în gândire domnea haosul şi dezordinea provocată de păcat! Păcatul a fost cauza căderii în dezordine, iar dezordinea în gândire a adus rătăcirea şi confuzia ideilor. Ori, cu nişte minţi confuze, dezordonate, nu se poate lucra. Prima problemă pe care religiile n-au putut-o dezlega a fost problema “creaţiei”. Cea de-a doua problemă a fost “suferinţa”. De unde provine suferinţa pe Pământ, cine a făcut-o? Din prima parte a prezentării din această lucrare, v-aţi dat seama că zona spiritelor pământene a fost zona cea mai de jos din întregul univers spiritual. Drama acestor spirite a fost însă amplificată de stagnare, cu alte cuvinte de lene şi comoditate. Aceasta a fost prima cauză a suferinţelor ce au urmat. Cea dea doua cauză a suferinţelor a fost provocată pe Pământ datorită spiritelor cu culori închise, care au fost sursele tuturor nelegiuirilor pe întregul Pământ. Dar cine se face vinovat de toate acestea? Marele Creator? Marele Arhitect? El este constructorul lumilor şi treptelor? Dacă EL ar fi constructorul a toate, atunci s-ar putea spune că EL este vinovatul! Dar nu este EL! Pentru că nu el a făcut lumile aşezate pe atâtea trepte. Nu trebuie făcut vinovat Dumnezeu de faptul că Pământul a ocupat locul cel mai de jos între planete şi straturi. Nu Dumnezeu a vrut stagnarea, nici lenea, nici minciuna. Toate lumile au evoluat fiecare libere şi liber cei superiori au votat pentru o ordine, necunoscând stagnarea, lenea şi minciuna şi, de aceea, au rămas în marea familie a Împărăţiei Luminilor, care trăieşte pe trepte ordonate în armonie, frumos, sublim. Pământul a fost numit de Marele Guvernator PLANETA CĂZUTĂ … COPILUL RĂTĂCIT. De ce? Tocmai că numai pe Pământ pe fondul lenei, comodităţii şi minciunii au apărut invidia, ura, răutatea. Nicăieri în univers nu există, nu a existat invidie, răutate, pentru că numai pe Pământ s-a instaurat dezordinea, atât în cele pozitive, cât şi în cele spirituale. De aceea v-am chemat la ORDINE şi odată cu aceasta vă chem mai departe la râvnă, efort şi sârguinţă pentru a se putea alunga dezordinea definitiv de pe acest Pământ al nepriceperii şi ignoranţei! V-am chemat la ordine pentru că numai o minte cu gânduri ordonate poate primi mesajele noastre care vă cheamă nu vă poruncesc: VENIŢI LA ORDINEA ŞI DISCIPLINA FUNDAMENTALĂ A LEGILOR, singurele care conduc spre ARMONIE, FRUMOS ŞI SUBLIM. Pentru oamenii superiori, între raţiune şi credinţă nu a existat niciodată nici o separaţie. Lumea vizibilă şi invizibilă au constituit pentru ei o unitate certă, indestructibilă. În prezentarea Mea vreau în mod intenţionat să abrog credinţa, da, de această virtute milenară vreau să fac abstracţie în cele ce urmează. De ce? Pentru că prea mult s-a făcut uz de credinţă în toate religiile şi prea multe aberaţii au izvorât dintr-o simplă credinţă care s-a considerat a fi totul. Toate religiile au cerut de la credincioşi supunere şi ascultare, plecând de la imperativul credinţei. Iată EU nu vă mai chem la credinţă, ci la cunoaştere şi studiu sistematic. Plec de la studiu şi pun baza pe studiu, studiul organizat şi disciplinat, studiul ordinii Legilor din natură.

45

PLEC, DECI NU DE LA CREDINŢĂ, CI DE LA ŞTIINŢĂ! Dumnezeu nu are nevoie de credincioşi, ci de oameni armonioşi, iar armonia nu se poate realiza decât printr-o profundă cunoaştere a Legilor tuturor fenomenelor care se petrec în lumea înconjurătoare. Dumnezeu nu are nevoie de oameni credincioşi, ci de spirite armonios dezvoltate, iar la armonie nu se poate ajunge decât printr-un mare efort de studiu în domeniul cunoaşterii. Mai întâi de toate, omul curat sufleteşte trebuie să studieze natura cu toate legile şi fenomenele ei. Omul nou vrem să plece nu de la credinţă, ci de la ştiinţă! El trebuie mai întâi să înţeleagă bine: ORDINEA VĂZUTĂ … Pentru aceasta, trebuie studiată astronomia, fizica, medicina, biologia, punându-se accentul pe fizico-matematici, şi îndeosebi pe fenomenele proprii atomilor. Din punct de vedere al ordinii în cunoaştere ştiinţa este pe primul loc, condiţia fundamentală care creează premizele cultivării unei gândiri ordonate, disciplinate. Al doilea nivel care trebuie abordat este cel al artei şi, când spun artă, mă gândesc la cele două aspecte ale artei ilustrate de muzică şi arhitectură. De la nivelul legilor naturii pozitive anunţate de ştiinţe se poate trece la cel de-al doilea nivel de legi, legile armoniei formelor, sunetelor şi culorilor. De la ştiinţă la artă! Nu invers! Apoi de la artă se pot aborda religiile. De abia după ce a fost ordonată gândirea în cunoaşterea legilor, de abia atunci omul nou poate să înceapă să pătrundă în tainele şi ascunzişurile fenomenelor de ordin spiritual pe care le ilustrează religiile evoluate … Iată deci trei trepte de armonie: ARMONIA LEGILOR DIN NATURA FIZICĂ; ARMONIA FORMELOR ,SUNETELOR ŞI CULORILOR; ARMONIA FENOMENELOR SPIRITUALE. Armonia formelor spirituale se naşte în focul meditaţiei şi contemplaţiei lumii armoniei, legilor cu care vin în contact, în studiul de zi cu zi, asociată cu viaţa de dăruire pentru semeni, precum şi cu viaţa de retragere. Viaţa de retragere este condiţia trecerii de la meditaţie asupra ordinii şi armoniei legilor, la contemplarea lor, contemplaţia fiind primul important fenomen spiritual. Este important pentru că ea, contemplaţia, dezvoltă deosebit de mult INTUIŢIA atât de necesară celui mai important fenomen spiritual: CREAŢIA. Contemplaţia, apoi extazul, acestea reprezintă fundalul oricărui creator din oricare domeniu al ştiinţei, al artei, al filozofiei. Accesul la armonie şi frumuseţea legilor, formelor, sunetelor şi culorilor sădeşte în om premizele devenirii unui creator. Acesta este sensul pe care Marele Creator îl dă creaţiei, ca fiecare să devină un creator în lumea lui, în universul lui spiritual. Abia atunci spiritul va cunoaşte registrul sublim al contactului cu creatorul său. Iată, însă că, în aparenţă, mă contrazic. Am afirmat că nu Dumnezeu este creatorul omului, pentru ca acum să-L numesc pe Dumnezeu Marele Creator. DA! Dumnezeu nu este creatorul planului biologic! Biologicul este independent şi autonom. Dumnezeu este însă creatorul universului spiritual, al lumii ideilor. În acest sens, Dumnezeu este creator pentru că EL este marele izvor de idei care inspiră şi adapă pe toţi creatorii. Iată semnalul real al interceptării radiaţiilor Opalice: “Inspiraţia”. Inspiraţia este modul real al interceptării radiaţiilor Opalice, este modul real de comunicare cu lumea superioară. Este semnul că “Divinul” a început să se contureze în acel spirit. Un spirit inspirat reprezintă fiinţa care este încadrată în simfonia lumilor spirituale. Spiritul “inspirat” este spiritul pământean care poate beneficia de radiaţiile Opalice sentionice. De radiaţiile erosonice beneficiază numai cei evoluaţi, cei activi care după ce au realizat echilibrul perfect, au început să se ridice pe treptele: ARMONIEI, FRUMUSEŢII, SUBLIMULUI. Unde este Sublimul? Pe treptele înalte ale Intuiţiei şi Inspiraţiei. Acesta este idealul lumii noi. O lume nouă este alcătuită din creatori, creatori mici şi mari, fiecare mic creator putând să ajungă un mare creator, depunând mai mult efort în mai multe vieţi… Nici un spirit curat nu este plafonat de nimeni şi de nimic. Plafonarea o aduce numai îngustarea şi limitarea studiului. Dacă este realizată ordinea interioară, studiul este acela care

46

dezvoltă, descoperă şi deschide orizonturi noi! De aceea îndemnul Meu în finalul acestei prezentări este la: STUDIU! S-a spus în religii că sensul omului este în Dumnezeire şi nu s-a greşit. Chemarea Mea, ultima, revine ca la început spre ORDINE, atât de necesară unei evoluţii normale. În strădania pentru îndumnezeire, omul trebuie să aspire către culmea pe care el o poate atinge: “ARMONIA, FRUMUSEŢEA ŞI SUBLIMUL.” Astăzi este miercuri, 26 octombrie 1977. ………………………………………………………………………………………………………… După terminarea slujbei la Catedrala Patriarhiei, Veronica îmi spune să mergem imediat acasă, deoarece s-a anunţat “cineva” care vrea să vorbească. Ajunşi acasă, m-am aşezat la masa de lucru, iar Veronica pe fotoliul ei. Închizând ochii, după cca. două minute îmi spune că a apărut Domnul Nostru în obişnuita-I lumină. “ Sunt tot EU cel de ieri! Sunt cel ce am venit pe Pământ din iubire pentru cei rătăciţi. Am început şi EU pe Pământ prin a studia. Am studiat din priviri, am înţeles prin intuiţie vârsta spirituală, stadiul spiritual pe care se aflau cei ce mă înconjurau. Am tăcut ani de zile, cu toate că aş fi avut multe de spus. Tăceam însă privind. Studiam lumea, cea căzută, lumea încâlcelilor şi a rătăciţilor. Majoritatea nu erau răi. Egiptenii erau curaţi dar “trăiau o religie” şi noţiunea aceasta era pentru Mine nouă, pentru că pe nici una dintre celelalte planete nu existaseră religii. Esenţa noastră este realismul şi luciditatea. Dar în realismul şi în sublimul Opalic nu se poate pătrunde nici cu gândul dintr-o lume dezordonată ca cea de pe Pământ. Am venit pe Pământ nutrind dorinţa de a Mă putea exprima, dar pentru a mă putea exprima era necesar ca EU însumi să încep să înţeleg, în mod realist, cauza dezordinii. Cunoşteam dezordinea doar teoretic, de sus din lumea Mea, dar “practic” nu o cunoşteam. Îmi era străină. Îmi era străină invidia, ura şi nu ştiam ce este răutatea. Eram misionar şi eram primul îndrumător care coboară din însăşi Cetatea Luminii, divinul Opal şi trebuia să aduc lumină din lumină, lumină în întuneric. Iniţial nu am ştiut nici EU cu ce să încep, nu ştiam nici EU ce drum să indic pentru a fi urmat. Am avut nevoie de multă, multă reculegere, de multă meditaţie pentru a putea descifra EU însumi calea spre adevăr şi lumină. Mă aflam într-o lume primitivă care deţinea un foarte redus număr de noţiuni. Singura cale pentru Mine de a fi înţeles era de a Mă exprima în limbajul existent, cunoscut, nu de a crea noţiuni noi. Abia acum Mă pot exprima mai clar. Pe atunci limbajul uman, pământean era foarte sărac, iar minţile foarte greoaie la înţelegere. Meditând, spre a putea ieşi din impasul neputinţei de comunicare, mi-a venit ideea folosirii PILDELOR şi PARABOLELOR. Când singur şi de bună voie am ales să fiu EU acela care să cobor pe Pământ, mi-a spus Tatăl, Părintele Universului: “ Să nu ne chemi şi pe noi lângă Tine căci noi nu putem veni. Vom fi alături de Tine şi totuşi te vei simţi singur.” Aşa a şi fost. Nu o dată …de mai multe ori am vrut să abandonez Pământul, să părăsesc misiunea Mea, să mă întorc în lumea din care venisem. De câte ori ceream acest lucru, Tatăl tăcea. Oh, aceste tăceri ale Tatălui… pauză, tăcere Am suferit mult printre voi, pentru că nu eram înţeles. Marea majoritate nu înţelegeau … puţini înţelegeau şi mult mai puţini erau cei ce urmau sfaturile Mele. Pentru aceasta nu am urât … dar am fost decepţionat, pentru că cei mai mulţi erau atât de întunecaţi încât îmi provocau dezgust şi silă de a mai rămâne pe Pământ. De aceea nu am scris şi nu am vrut să scriu nimic, pentru că ştiam că vor fi deformate, falsificate şi greşit înţelese… pauză, tăcere – EU nu am vrut nici temple, nici preoţi! O spun fără ocol şi repet ca să fie TOTUL CLAR ÎNŢELES: NU AM VRUT NICI TEMPLE, NICI PREOŢI! Acestea aparţineau trecutului şi EU doream ceva nou: APOSTOLI CARE SĂ-MI URMEZE JERTFA! Doream templul şi preoţia lăuntrică: Preotul să fie Mintea, iar inima Altarul. Nu vroiam sacrificiile inutile ale iudaismului, ci

47

sacrificiul viu al fiecăruia pe altarul adevărului şi al iubirii. Nu am vrut biserici din cărămizi şi pietre, ci lacrimile iubirii şi ale extazului. În măsura în care bisericile şi preoţii au cultivat iubirea, jertfa şi extazul, în aceeaşi măsură jertfele lor au fost primite şi au reuşit să intre în Împărăţia Luminii. AM SPUS CĂ NU AM VRUT RELIGIE DAR, RECUNOSC, RELIGIA A FOST NECESARĂ! Aceasta dovedeşte prezenţa în straturile superioare a atâtor părinţi şi preoţi ai bisericilor şi templelor. Sunt prea multe “isme” pe Pământ: Creştinism, Buddhism, Brahmanism, Islamism, Cofucianism, Sintoism, şi câte alte fracţiuni şi secte derivate. A fost firesc ca într-o lume de minţi dezordonate care nu a avut un sistem de a gândi să apară fracţiunile şi sectele. Desigur că ele vor mai persista încă multă vreme. Atâta timp cât fracţioniştii şi sectanţii nu vor avea sisteme de studiu. Numai un studiu multidirecţional va face să înceteze lupta între nenumăratele doctrine şi dogme. Multitudinea doctrinelor şi dogmelor n-are ce căuta într-o lume nouă şi nu va fi lumea nouă decât când toţi vor intra într-o ordine cunoscând lumile Împărăţiei Luminii, pecetluită în: ARMONIE, FRUMUSEŢE ŞI SUBLIM Preoţii au avut nu numai altarele bisericilor, ci şi altarele artelor, ştiinţelor şi filozofiilor. A fi preot înseamnă a fi slujitorul adevărului. A fi preot înseamnă a sluji pe altarul gândirii, creaţiei. Nu toţi cei numiţi preoţi sunt preoţi. Preoţii cu adevărat sunt intuiţioniştii, inspiraţii, creatorii. Cel ce realmente slujeşte un altar, acest altar este “altarul adevărului” ce duce în Împărăţia ARMONIEI, FRUMOSULUI, SUBLIMULUI. Cine doreşte preoţia în biserică şi templu, să fie pe mai departe preot, dar să slujească conţinutului, nu formelor. Să luptăm pentru a face din credincioşi biserici şi temple vii, care să cunoască drumul ce duce spre înnobilare şi îndumnezeire. Ca să închei acest capitol, reafirm deschis şi clar: RELIGIA APARŢINE COPIILOR! Copii au nevoie de formă ca să crească. Omenirea, cultura şi civilizaţia a apărut şi ele odată cu religiile, numai că în timp ce cultura, filozofia, ştiinţele şi artele au progresat, RELIGIILE AU RĂMAS ÎNCREMENITE ÎN FORME. De aceea mă adresez în cuvântul Meu şi celor ce odihnesc la adăpostul religiilor. Depăşiţi formele şi dogmele! Spargeţi cojile! Înlăturaţi, şi mai ales, deschideţi şi citiţi cărţile ştiinţei, spre a deveni şi voi realişti! Nu speraţi în miracolul credinţei, ci-n miracolul studiului necontenit, căci de nu veţi studia temeinic, veţi rămâne copii, iar copii nu înţeleg limbajul celor maturi. Maturi au fost: Hrisostom, Newton, Galilei, Michelangelo, Leonardo da Vinci, Beethoven, Kant, Hegel şi încă mulţi alţii. Aşa încât, pe voi, cei religioşi vă îndemn la studierea tuturor “preoţilor” celor INSPIRAŢI, ca şi voi cei zăboviţi în marea castă a credinţei, să păşiţi alături de cei ce au ajuns pe treptele creaţiei. Voi cei ce sunteţi curaţi, fiţi liberi! Numai cel ce este liber de păcat poate gândi liber, iar un liber gânditor este acela ce stă jertfit pe altarul adevărului, arzând în inima lui focul Sacrului. Ardeţi şi voi cu toţii în iubire şi cunoaştere! Fiţi făclii, fiţi stele pe cerul Împărăţiei Luminii, Împărăţia FRUMUSEŢII, ARMONIEI ŞI SUBLIMULUI … 31 octombrie 1977, ora 11:30. Citeam la masa de lucru din cartea lui Elie de Cyran: Dieu et Science şi Veronica mă asculta. În timp ce eu citeam, o afirmaţie a autorului potrivit căreia problemele religiei nu pot fi discutate cu autoritate decât de cei ce au credinţă. Veronica îmi spune: Stai! Să ia sfârşit! Nu de la credinţă de porneşte, ci de la certitudine! ………………………………………………………………………………………………………… Am întrerupt cititul şi am pus cartea deoparte. Veronica îmi spune că a apărut un spirit cu lumina asemănătoare cu a lui ISUS, tot din Opal, unul din cei 33: - “Sunt din RAMĂ, fac parte din colaboratorii apropiaţi ai Părintelui Luminilor. Numele meu în lumea Opalică este SLONUNTA şi am venit la voi pentru că am recepţionat afirmaţia că numai cei ce au “credinţă” au autoritatea de a discuta despre religie. Intervin pentru a face unele modificări: Nu mai avem nevoie de aberaţiile celor ce cred! Dorim să se pornească ordonat, şi de

48

aceea mai întâi studiaţi. Plecaţi de la studiu, căci studiul şi informarea unilaterală conduce automat la intuirea armoniei şi a ierarhiei universale. V-aţi învăţat să rostiţi “Crezul”, în biserică dar din primele cuvinte rostiţi aberaţii. Dumnezeu nu este ATOTCREATOR. Nu el a făcut stelele, florile şi gazele, nici pietrele de calcar, nici marmura şi nici granitul. Nu Dumnezeu a inventat naşterea şi moartea, nu EL a făcut mările şi nici cerul, nici oceanele. Dacă EL ar fi fost creatorul a toate câte sunt, înseamnă că tot EL făcut şi pe Lucifer, tot EL a făcut mizeria, păcatul şi suferinţa. Citiţi clar! Există două nivele care se disting net între ele. Primul nivel: cel al naturii. Cel de-al doilea nivel: cel al lumii gândurilor, intuiţilor şi ideilor. Natura îşi are rolul şi importanţa ei care trebuie cercetată, cunoscută şi bine înţeleasă. Ceea ce este deasupra “planului – zis NATURAL” este “planul spiritual divin” care priveşte dezvoltarea facultăţii cugetătoare care, fapt, şi ea este ceva natural dar …supramaterial. Gândirea nu mai este materie în înţelesul brutal al cuvântului, ci este un atribut al unei materii ajunse la un înalt mod de organizare, o materie cu funcţiuni superioare care nu mai poate fi cercetată în laboratoare cu tot felul de aparate. Vreţi să cunoaşteţi pe Dumnezeu? Vreţi să cunoaşteţi lumea şi viaţa voastră? Copilării! Sunteţi şi veţi rămâne nişte copii faţă de noi cei c suntem distanţaţi de voi cu miliarde şi miliarde de ani. Noi suntem însă realmente stăpânii Universului Spiritual, cei mai mari creatori din toate universurile, mai presus de toate treptele, căci noi suntem “vârful ierarhiei gândirii”. Gândirea noi o stăpânim şi prin gândirea noastră am ajuns şi să conducem întregul edificiu al gândirii universale. Lumea în care suntem şi existăm este lumea celor mai evoluate fiinţe din întregul univers şi nici o minte din toate straturile de la I şi până la IX nu poate pătrunde în lumea noastră. Dacă un spirit mare din IX nu poate pătrunde la noi, cum îndrăzniţi voi cei mai neputincioşi şi cele mai sărmane fiinţe cuvântătoare din univers să credeţi că veţi putea înţelege existenţa noastră? Noi suntem infinitul, oceanul cel fără de margini, cerul cel veşnic însorit. Noi suntem Energia cea mai de presus de toate energiile care prin puterile noastre de pătrundere sondăm lumile, planetele şi universurile. Pe cei ce erau mai avansaţi ca voi i-aţi numit “sfinţi” şi aţi spus că au cunoscut pe Dumnezeu! Închipuire! Pe Dumnezeu nici noi nu-l putem cuprinde, cu toate că locuieşte realmente cu noi şi se sfătuieşte cu noi, sfinţişorii voştri degeaba i-aţi numit “sfinţi”. “Sfânt” în universuri este unul singur: Părintele! …Dumnezeu, Tatăl, Marele Guvernator, Marele Arhitect, Marele Constructor, Marele Creator! Mai Marele a tot şi a toate! El este Marele Guvernator …nu al naturii, ci al lumii gândurilor şi ideilor. Totul în universul spiritual porneşte din EL. EL este centrul, EL este focarul, din EL ţâşnesc ideile creatoare. Dacă sunteţi cu ceva cultură, dacă aţi ajuns şi voi să stabiliţi în Marea Carte a Creaţiei Sale, nu fiţi orgolioşi pruncilor! Dacă aţi reuşit ceva … aţi reuşit să deschideţi cărţile elementare ale cunoaşterii, dar sunteţi prea jos şi prea departe de noi, ca înţelegerea voastră să ne poată atinge! George, a încercat ceva, ceva, în primul capitol …dar este atât de puţin, atât de sărac materialul, încât să n-aveţi impresia că ştiţi de acum totul. El nu aparţine zonei pământene şi totuşi nici el nu s-a putut ridica la înţelegerea FENOMENELOR SPIRITUALE. Iată acum George scrie şi eu îi formulez, dar îl simt incapabil să înţeleagă UNIVERSUL FENOMENELOR SPIRITUALE. Nici el nu înţelege cum se face legătura între noi şi el. I se formulează …iar el scrie automat, mecanic fără ca măcar să poată gândi la cele ce scrie şi nici să reţină ideile nu poate. Acesta este un fenomen superior totuşi, cum puţini, prea puţini au putut trăi. Noi mai avem câteva astfel de mediumuri scriitoriceşti, dar în viitor vom avea din ce în ce mai mulţi. Gândirea pământeană, filozofiile, ştiinţele, religiile, artele sunt rezultatul, sunt opera noastră şi pentru că tot ceea ce s-a făcut s-a făcut prin noi, vrem a şi această planetă căzută să o aducem pe linia ascendentă a unei evoluţii normale, fireşti, naturale. Vreţi raiul dincolo? Faceţi mai întâi totul ca raiul să se instaureze pe Pământ! Nu puteţi intra în stratul V uşor. Aveţi nevoie de muncă câteva milenii ca treptat, pe rând, unul câte unul, să

49

ajungeţi în lumea celor NORMALI. Sunteţi nişte fiinţe anormale. Voi pământenii sunteţi nişte caricaturi, nişte monştrii, pe care noi, de aici de unde suntem, nu vă putem înţelege. Nu putem pricepe rătăcirile voastre în care vă zbateţi de milenii. ISUS este fratele nostru apropiat, face şi el parte din “Rama Divină” şi a fost singurul din Ramă care a coborât pe Pământ tocmai ca prin EL şi noi să putem înţelege mai bine deformările pământenilor. Mare lucru nu am înţeles cum de s-au petrecut toate, dar l-am înţeles pe EL, pe acela care a demonstrat tuturor ce înseamnă să fi “normal” pe Pământ. A fi normal pe Pământ înseamnă să lupţi, să accepţi crucea sub toate formele ei! Dar câţi pe Pământ au ales Crucea? Pământenii? Nu! Rari şi prea puţini au fost pământenii care au ales suferinţa de bună voie. Cei arşi pe rug, cei ce au ajuns pe eşafod pentru dreptate şi adevăr au fost dintre aceia care coborâseră din straturile superioare …Pământul n-are merite pentru a justifica iubirea noastră. Că vom interveni pentru pământeni, o vom face din iubire, din nemăsurata noastră iubire pentru cei buni şi curaţi, pentru cei ce nu s-au aliat cu nedreptatea şi minciunea! Vinovaţii cu pete închise, cei negri, vor fi arşi, mistuiţi, desfiinţaţi de durantitorul şi tirinul nostru acumulate prin revolta noastră faţă de stăpânirea luciferică. Luciferienii, cei orbi, cei reci, anchilozaţii, caricaturile şi monştrii vor dispare pentru totdeauna din universul nostru. În bunătatea noastră, de două ori am aprobat lui Lucifer venirea pe Pământ şi i-am indicat căile de salvare. Nu merita, dar am făcut-o totuşi din Iubire. Lucifer şi întreaga sa împărăţie va primi ceea ce i se cuvine, Focul Mistuitor … Voi, cei ce veţi rămâne … începeţi o viaţă nouă! Porniţi totul altfel de cum aţi învăţat. În biserici, în temple să intre numai cei vrednici: maturii, bătrânii, învăţaţii, creatorii. Nu-i mai învăţaţi pe copii tot felul de comedii religioase, de care ei, micuţii, habar n-au! Lăsaţi-i să crească în voie arătându-le doar ceea ce este bine şi ce nu este bine să facă! Lăsaţi urâtul obicei de a-l amesteca pe Tatăl Nostru în toate nimicurile voastre. Dumnezeu este ceva SFÂNT, ABSOLUT SFÂNT, INFINITA ÎNTRUCHIPARE A PERFECŢIUNII, A SUBLIMULUI. EL este SUBLIMUL NOSTRU …Numai noi cei din preajma Lui ÎL putem contempla şi rămâne extaziaţi în faţa perfecţiunii, în faţa măreţiei, în faţa forţei, în faţa energiei şi luminii LUI. Ce puteţi voi pricepe despre Tatăl Nostru? Nimic! Absolut nimic! Nici noi nu avem cuvinte şi noi cei din preajma LUI suntem realmente uluiţi de măreţia LUI, de nobleţea, de farmecul LUI, de inexprimabila sa înţelepciune şi bogăţie de idei, REALUL IZVOR DE LUMINĂ AL UNIVERSULUI. Reculegeţi-vă! Revizuiţi-vă limbajul şi noţiunile! Evitaţi să pronunţaţi numele LUI cu orice ocazie. Numele lui să fie pentru voi ceva “sfânt” ce nu trebuie atins, ci adorat! În faţa sublimului trebuie să taci şi să-ţi pleci capul. Dacă îndrăzneşti să priveşti, dacă ochii tăi lăuntrici, dacă ochiul minţii tale primeşte o rază de lumină …taci şi ascultă muzica ce o vei auzi şi descoperi şi vei înţelege TĂCEREA! Ştiţi voi ce înseamnă “noaptea simţurilor”? …Ei bine, abia în noaptea celor cinci simţuri va învia sufletul vostru şi se vor dezvolta acele organe de percepţie extrasenzorială care vă vor face în stare să recepţionaţi “fărâmele razelor divine” …Dar nu “credinţele” inventate de voi vă vor face apţi de perceperea radiaţiilor Opalice, ci maturizarea fiinţelor voastre spirituale, maturizare înfăptuită pe treptele ordonate ale universului cugetător. Dezvoltaţi gândirea prin studiu şi înnobilaţi-vă spiritul prin jertfa iubirii! Studiaţi dar nu vă limitaţi la studiu! Învăţaţi, mai presus de orice să VISAŢI! Visaţi în armonia muzicii, sorbiţi acordurile universului sonor, căci muzica modelează, hrăneşte şi înnobilează spirtul. Nu există gândire înaltă şi spiritualitate elevată în afara muzicii. Muzica, pentru noi cei din Opal, este totul! Iubim muzica mai presus de filozofie şi ştiinţă. Suntem nişte pătimaşi ai acordurilor ce le emit radiaţiile zenitice, suntem fermecaţi de coralele fraţilor noştri care trăiesc într-o permanentă muzică. La noi toate cântă! Şi spaţiile, şi florile, şi îngerii, şi heruvimii, şi serafimii. Toţi şi toate trăiesc în cânt şi pentru cânt… Cântaţi şi voi cu toţii laolaltă şi atunci ne vom putea înţelege mai bine. Cântaţi şi voi în muzica ideilor şi atunci ne veţi putea bănui, veţi putea întrezări, veţi începe a înţelege SUBLIMUL LUMII NOASTRE. Pentru ca voi să ajungeţi la sfaturile noastre, pentru ca voi să ajungeţi să recepţionaţi

50

mesajele şi iradierile noastre, trebuie să plecaţi DE LA CERTITUDINE! Înnobilaţi-vă, spiritualizaţi-vă gândirea şi simţurile! Trăiţi în armonii, parfum, petale şi rouă şi intraţi în luminoasa noapte a celor cinci simţuri şi vă veţi transfigura fiinţa în vibraţiile ce pornesc din nou şi din lumina straturilor superioare. Uniţi-vă cu toţii într-un gând, în aceleaşi aspiraţii, cu aceleaşi intenţii! Adunaţi-vă gândurile, concentraţi-vă în meditaţii, optaţi pentru visare şi extaz! Nu vă opriţi la ştiinţele pozitive! Ele nu vă pot da totul! Raţiunea fără intuiţie este oarbă, dar nici nu speraţi să intuiţi ceva din lumea noastră, dacă nu aţi pus în ordine raţiunile, gândurile. Totul porneşte de la o raţiune limpede, de la o gândire realistă şi lucidă. Aţi fost destule secole înguşti la minte, limitându-vă preocupările la un singur sector. NU! A te ocupa de un singur aspect al culturii, înseamnă a fi o fiinţă mărginită. Aţi fost destule secole mărginiţi în crezurile rătăcite. De vreţi să credeţi în ceva, credeţi atunci că există armonia în tot şi în toate, şi că nu veţi putea evolua de nu veţi cunoaşte totul. De aceea, studiaţi, cercetaţi natura cu legile ei şi cultivaţi-vă spiritul în contemplarea poeziei şi muzicii. Raţionaţi lucid şi lăsaţi-vă purtaţi de aripile visurilor sugerate de intuiţie. După ce aţi visat, reveniţi la concret! Fiţi realişti, fiţi lucizi un timp, apoi lăsaţi-vă din nou purtaţi de visare. Căutaţi mai presus de toate esenţa vieţii, substanţa existenţei unei fiinţe superioare care nu se poate regăsi decât în infinitatea beţiei a tot ceea ce poate fi: FRUMOS, ARMONIE, SUBLIM. ………………………………………………………………………………………………………… În timpul mesei de prânz, Veronica a simţit prezenţa lui Heruvicle. Am gustat ceva în grabă şi m-am aşezat la masa de lucru: - Într-unul din miturile vechi (începe Heruvicle) se spune că Adam şi Eva au călcat porunca muşcând din măr, crezând în cele ce le şoptise şarpele că vor ajunge şi ei Dumnezeu! Aşadar, au vrut să ajungă Dumnezeu nu prin efort ci prin miracol. Iată una dintre marile voastre rătăciri! Credinţa în miracole! Aşteptaţi miracole din partea cerului? Ei bine, nu prin miracole veţi ajunge fiinţe superioare, ci prin efort, prin râvnă, prin muncă, prin sârguinţă! Noi nu putem da nimănui decât sfaturi! V-am trimis şi vom trimite spirite luminoase, înţelepţi şi savanţi din straturile superioare ca să vă înveţe, să vă îndrume, voi însă să-i ascultaţi, să vă străduiţi să-i înţelegeţi, să le urmaţi viaţa şi exemplul. Oamenii religiilor au inventat noţiunea de “har divin” şi au zis că acest har se coboară peste om la comanda preotului! Ca invenţie nu acuzăm această idee, dar trebuie s-o spunem clar: NU ESTE REALĂ! Noi, în lumea noastră nu avem această noţiune de “har divin”, dar acceptăm pentru pământeni. Să fie clar pentru toţi: “ harul divin” nu poate ierta păcatele, nu poate şterge petele. “Harul divin” nu se coboară la comanda cuiva peste oricine. Încetaţi cu mistificările gratuite şi puerile. Preferăm ca în loc de “ har divin “ să introduceţi noţiunea de “ radiaţii opalice “, pe care deja o cunoaşteţi din primul capitol al acestui volum. Nu exageraţi în ceea ce priveşte iubirea divină. Ea este mare dar este mărginită, încadrată de legea atracţiei. Nu poate cineva primi radiaţiile opalice până ce nu a ajuns activ, alb curat. Abia cei ce au atins nivelul simţului 0 se împărtăşesc cu RADIAŢIILE OPALICE EROSONICE, EXPRESIA DRAGOSTEI DIVINE. Toţi sunteţi chemaţi la lumină, dar vă veţi împărtăşi cu ea când veţi atinge VREDNICIA. Să nu vă închipuiţi ca Adam şi Eva că ar exista ceva miracole care să vă înnobileze, care să vă lumineze, care să vă albească spiritul. Treptele eforturilor nu pot fi cumpărate, nici nu pot fi desfiinţate printr-un miracol. Treptele trebuie urcate cu conştiinciozitate, cu atenţie, concentrându-vă râvna şi efortul. “ Miracolul“ există, dar el începe odată cu realizarea desăvârşirii, adică cu înnobilarea spirituală. PURUFICARE+ ÎNOBILARE = TRANSFIGURARE! Acestea sunt cele trei mari trepte ale evoluţiei ce vă stau în faţă. Purificarea este reintegrarea fiinţei umane în “ ordinea naturală firească “ a unei făpturi, prin ieşirea din impasul “ stării de păcat “. Purificarea nu înseamnă simpla abandonare a abaterilor de la legile convieţuirii dintre oameni, mai ales, o purificare a gândurilor, înlăturarea orgoliilor, invidiei, dispreţului şi celorlalte meschinării care degradează sufletul.

51

ÎNNOBILAREA se realizează atât prin cunoaştere, prin studii şi cercetări, cât şi printr-o înaltă ţinută morală. Iubirea şi slujirea oamenilor capătă atunci importanţă fără de care înnobilarea nu se poate realiza. Înnobilarea este rezultatul iubirii faţă de tot şi de toate, care pregăteşte “focul” lăuntric, setea de contemplaţie, tendinţa spiritului către extaz. “EXTAZUL” ESTE SEMNALUL ÎNCEPUTULUI TRANSFIGURĂRII. “Transfigurarea” aduce consfinţirea înnobilării spirituale. Transfigurarea fiinţei umane nu este numai o stare …ea este un fenomen care face posibilă producerea “miracolului”: interceptarea radiaţiilor opalice, care nu se realizează decât printr-o atentă autocizelare ce trebuie lucrată zi de zi, ceas de ceas, minut de minut. Noi cei din opal vă iubim atât de mult încât am vrea să vă aducem alături de noi, să trăiţi şi voi armonia perfecţiunii noastre. Dar mai presus de iubirea şi de voinţa noastră, există legile care pun “ordine” în univers. Legea ierarhizării spiritelor în funcţie de luminozitate şi de energia lor nu poate face nici o excepţie. Diferenţa de energie şi lumină dintre noi şi voi este atât de mare, încât voi niciodată nu o veţi putea recupera. Sunteţi sortiţi să rămâneţi jos, în zona inferioară, încă multe, multe secole până ce încet, încet veţi progresa, veţi evolua, acumulând şi voi lumină astfel să puteţi pătrunde pe rând, unul câte unul, în zona straturilor superioare. Pământul are o karmă grea. În faţa lui stă un urcuş dificil, care cere multe şi intense eforturi. Ce departe sunteţi de adevăr! Câtă anarhie domneşte în rândurile intelectualilor voştri! Încă sunteţi în întuneric, încă rătăciţi pe poteci pierdute, încă nu aţi ajuns să învăţaţi adevăratul drum ce duce spre înnobilare, spre transfigurare, spre lumină! Cea mai mare lipsă a voastră este lipsa intuiţiei: şi nu intuiţi că sunteţi firi comode, leneşi, care mocniţi sub cenuşă fără să întrebaţi de unde aţi venit, ce trebuie făcut, de ce aţi venit şi apoi unde veţi merge?…Zăceţi în ignoranţă totală! Ca nişte morţi! Întregul Pământ este un cimitir de morminte. Tot pământul tace. Am vrea să discutăm cu voi, să stăm de vorbă, să vă comunicăm din tainele universului nostru. Pământul însă doarme! Zace în somnul nepăsării şi al lâncezelii, prinşi în ghearele unor visuri meschine şi vulgare. Doar pe ici pe colo, când şi când, se mai trezeşte câte unul şi atunci noi îl chemăm. El ne răspunde şi atunci ne aruncăm cu toţii asupra lui, care mai de care vrând să comunice prin el pământenilor câteva idei, câteva vorbe. Păcat că voi aţi ajuns aşa de jos! Eraţi cândva ceva mai sus…dar în loc să vă ridicaţi, aţi coborât!…Până când veţi coborî? Până când? Până când? Heruvicle a tăcut, apoi s-a retras. Parcă a căzut într-o mare decepţie pe care mi-a transmis-o şi mie. Na-m chef de nimic… Sunt într-o dispoziţie cum nu se poate mai proastă, cu speranţele zdrobite, cu aripile frânte…Nu ard cum ard de obicei, abia mai pâlpâie în mine speranţa că într-o zi totul va începe să fie altfel. Dar nu” ziua aceea” va schimba totul ci EVENIMENTUL ACELA care va zdrobi dominaţia întunericului şi va da pământului şansele de a încerca REFACEREA…RECUPERAREA TIMPULUI PIERDUT. 2 noiembrie 1977,ora 5.30. M-am sculat de dimineaţa şi Veronica a simţit că ISUS doreşte să se exprime. Am alergat imediat la masa de lucru: -,, V-am chemat la “STUDIU” şi la cercetare, la cunoaşterea armoniei ce domneşte în lumea formelor, sunetelor şi culorilor, V-am chemat mai întâi la toate acestea, pentru că numai o minte cultivată, disciplinată de legi şi instruită în acordurile sunetelor şi culorilor poate să pătrundă în lumea tainelor ce le ascunde RELIGIA! Învăţaţi ordinea şi disciplina gândirii, treceţi cunoscând totul şi toate şi apoi pătrundeţi în tainele pe care vi le oferă UNIVERSUL IDEILOR DIN RELIGIE! Nu lăsaţi copii să pătrundă în religie. Nu vor putea înţelege, nu vor putea descifra, căci RELIGIA TREBUIE BINE DESCIFRATĂ. Realişti şi lucizi, documentaţi şi maturi în gândire, apropiaţi-vă de religie şi pătrundeţi-i sensul, intuiţi-i semnificaţiile, DEPĂŞIŢI LIMBAJUL ŞI PĂTRUNDEŢI LA MIEZ! În limbajul Meu am folosit SIMBOLUL şi METAFORA, am vorbit în PILDE şi PARABOLE, luând în viaţă diverse întâmplări drept obiect care conţineau felurite

52

FENOMENE SPIRITUALE, folosind în limbajul Meu numeroase noţiuni cu valoare esenţială de SIMBOL. La cina premergătoare prinderii Mele, am ridicat cupa zicând: “BEŢI DINTR-ACEASTA TOŢI. ACESTA ESTE SÂNGELE MEU, CARE SE VARSĂ PENTRU VOI, PENTRU CURĂŢIREA VOASTRĂ!” “Sângele Meu” era învăţătura Mea! “Sângele Meu” erau ideile Mele! “Sângele Meu” reprezintă concepţia Mea despre lume şi viaţă … Sângele înseamnă pentru trup viaţa. Învăţătura, ideile, înseamnă pentru spirit LUMINA! Aşa după cum sângele dă trupului viaţa, aşa şi o concepţie superioară conferă minţii limpezime şi o călăuzeşte spre viaţa spiritului. Marea majoritate a celor cărora le vorbeam erau morţi! Nu aveau viaţă! Aveau nevoie de un sânge care să le dea viaţa spiritului, aveau nevoie de o concepţie care să le lumineze poteca, drumul, calea … EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL ŞI VIAŢA! Aşa am spus pe atunci. Acum revin şi spun: ORDINEA ŞI LEGILE SUNT calea ce duce spre LUMINĂ şi dacă am spus ceea ce am spus a fost fiindcă mă confundam EU însumi cu ORDINEA şi LEGILE FIRII … Voi ce sunteţi supuşii bisericilor, voi, marii preoţi, episcopi şi ierarhi, renunţaţi la excomunicări, anateme şi blesteme. Voi ce sunteţi mari “pontifex”, nu legaţi de dogme absurde adevărul. Adevărul nu poate fi circumscris, nici legat de un par, cu lanţuri de vorbe, vorbe, rătăciri şi erezii. ADEVĂRUL NU STĂ ÎN CUVINTE! Adevărul nu poate fi supus de dogme! Dogmele încătuşează adevărul care ţâşneşte dintr-o minte aprinsă de “focul” dragostei divine! Căutaţi adevărul în voi, căci în voi sălăşluieşte acea părticică divină care să poată aduce lumina! Templu este inima, preotul este cugetul, minte, gândurile şi ideile. Fiţi voi BISERICI VII. O, mai marii preoţimii, străluciţi voi în adevăr şi dreptate şi apoi să admiteţi să vă numiţi voi înşivă îndrumători şi povăţuitori ai celor ce au nevoie de îndrumări şi sfaturi! Fiţi Temple ale Luminii! Fiţi candele aprinse care să ardeţi în FOCUL IUBIRII DIVINE! Am spus pe Pământ parabola MIRELUI care, în miez de noapte, primeşte la sine doar “fecioarele” care s-au îngrijit de “focul candelei” lor. Consider această parabolă ca cea mai vie ilustrare a raporturilor dintre OM şi ÎMPĂRĂŢIA LUMINII. În Împărăţia Luminii, a armoniei şi sublimului nu pătrund decât cei ce “ard în iubire”! Dumnezeu nu este un dictator care stă pe un tron de unde loveşte pe cei păcătoşi sau mângâie şi răsplăteşte pe cei virtuoşi. Cei netrebnici stau în întuneric şi suferinţă. Cei cu “candelele aprinse” ajung în straturile superioare unde cunosc adevărata viaţă din împărăţia armoniei, frumuseţii şi sublimului. Cei ce “ard” …cunosc “focul” contemplaţiei şi extazului! Cei activi, cei albi se împărtăşesc de bucuriile cunoaşterii. “Păcat” înseamnă “întuneric”; întuneric înseamnă prăbuşirea pe treptele cele mai de jos, acolo unde domneşte anarhia, dezordinea şi necunoaşterea. Nu zăboviţi, nu pregetaţi, nu fiţi leneşi! Aţi zăbovit destul. Şi aşa aţi pierdut mult timp. Treziţi-vă, sculaţi-vă! Aprindeţi candela inimii voastre ca să puteţi intra în împărăţia ARMONIEI, FRUMUSEŢII, SUBLIMULUI! Duminica, 6 noiembrie 1977 Ora 9:00 Citeam din Hegel la masa mea de lucru, când am ajuns la pasajul care spunea că "religia l-a coborât pe Dumnezeu la nivelul unei abstracţiuni goale, lipsită de conţinut...", Veronica îmi spune: "însuşi TATAL ne va vorbi..., văd doar o lumină orbitoare". (urmează câteva pagini de text xerografiat din care nu se înţelege mare lucru, să încercăm să descifrăm totuşi). Intru-cât...fi... din s-au petrecut multe,... anumite fenomene, dar noi cei din Opal în

53

realizarea perfecţiunii am trăit cele mai extraordinare evenimente pe care nici o minte din afara sferei noastre nu putea să le înţeleagă. Realmente noi cei din Opal trăim o lume a miracolelor, o lume în care toate visurile se împlinesc. Noi, cei din Opal, suntem cele mai visătoare fiinţe din întregul univers şi visurile noastre devin realitate. Astfel am visat noi şi pentru Pământ ca această planetă să realizeze şi ea armonia, integrarea Pământului în armonia universală! Ca un împlinitor al Legilor şi un realizator al tuturor viselor, respect însă concretul, fenomenele. Fenomenele sunt pentru mine cartea preferată din care citesc şi înţelegând i-au măsuri. Astfel am citit fenomenul stagnării, rezultat al legilor ce domnesc pe Pământ. Ca oricare planetă şi Pământul era liber, liber să meargă pe calea proprie zonei inferioare a universului. Zona Pământului era cea mai tânără zonă din universul spiritual. Fiind cea mai tânără, este şi cea mai puţin evoluată. Fiind mai puţin evoluată, am fost nevoit să aştept un timp îndelungat până să pot trimite misionari care să cheme oamenii la ordine, disciplină, la muncă, sârguinţă şi efort. V-am ajutat înainte să strigaţi voi la Mine: "Tată ajută-ne!" V-am ajutat din timpurile când, voi, primitori fiind, trimeteam mediumuri care veneau şi auzeau spiritele luminoase şi astfel voi a-ţi luat spiritele trimise de Mine drept dumnezei; i-aţi numit zei, v-aţi închinat lor, iar EU v-am sugerat "sacrificiul" ca o formă prin care să vă puteţi ridica. Eu nu sunt un dictator, un tiran care să răsplătesc şi să pedepsesc. Fiecare din sine culege răsplată sau pedeapsă. Dar, după cum rodul efortului este lumina, rodul lenei este întunericul. Întunericul atrage ignoranţa, ignoranţa căderea, păcatul, aşadar nu EU sunt cauza stagnării voastră. NU EU SUNT VINOVAT PENTRU CĂ NU EU AM FACUT “MAREA PIRAMIDĂ A EXISTENŢELOR”. Toate existenţele, au apărut şi evoluat singure, fiecare la măsura spaţiului în care s-au născut, au crescut şi au evoluat. Când o lume a evoluat într-atât cât să putem să ne înţelegem, atunci am dus acea lume încât să cunoască ordinea şi disciplina spirituală şi fiecare lume captată de Mine a ascultat sfatul meu şi, sub influenţa radiaţiilor opalice, s-a încadrat în disciplină, ajungând să facă parte din “Familia Mea”. (trei rânduri indescifrabile) Nu mă împiedic în nimic în gândirea Mea şi gândul Meu poate cunoaşte totul, pătrunzând până în cele mai îndepărtate spaţii ale universului. De la distanţe incomensurabile văd totul şi înţeleg totul, reprezentarea Mea fiind precisă şi exactă în tot ce vad, deoarece pot vedea cu exactitate şi nu pot comite greşeli. Am însă şi EU îndoielile Mele şi când spun îndoieli Mă refer la cei ce au pierdut ritmul evoluţiei, cazând în întuneric din cauza stagnării. Constatând stagnarea în univers, am avut îndoieli asupra posibilităţilor de refacere şi revenire a celor căzuţi, pentru că pierderea ritmului în accelerarea acumulării de energie atrage consecinţe ce pot avea urmări grave asupra următoarelor trepte evolutive. Pământul a fost planeta stagnărilor în care s-au complăcut miliarde de spirite. Din stagnare au căzut călcând legile iubirii mele... Eu nu am vrut aceasta! Eu nu am impus spaţiilor inferioare să stagneze în lene şi comoditate, iar de aici să ajungă la loviri, furturi, minciună şi crime. NU EU am vrut aceasta! DEASUPRA MEA ÎNSĂ, MAI PRESUS DE MINE, SUNT LEGILE! LEGILE GUVERNEAZĂ FII MEI, COPIII MEI! LEGILE CONSTITUIE REALUL FUNDAMENT AL EXISTENŢEI, FUNDAMENT PE CARE SE BAZEAZĂ GÂNDIREA MEA ŞI PRIN CARE IZVORĂSC DIN MINE IDEILE! Ideile toate din Mine pornesc, din Mine ţâşnesc cu claritate şi precizie şi-n mijlocul colaboratorilor Mei dau sugestii şi la sugestiile Mele ei înţeleg şi preiau ideile izvorâte din mine. Sunt izvor de gândire, stăpânesc universul gândurilor şi al ideilor, dar EU nu pot face nimic împotriva legilor. ACEASTA ESTE ÎNSĂŞI ESENŢA MEA: cel mai perfect împlinitor al LEGILOR. ACEASTA ESTE DEFINIŢIA MEA SIMPLĂ ŞI CONCISĂ! Perfecţiunea, numai noi cei din cetatea Opalică am realizat-o, şi dacă am atins perfecţiunea, aceasta pentru că am muncit în ordine, disciplinat, respectând Legile. EU, noi nu suntem în absolut, decât în măsura în care noi am realizat absolutul în perfecţiune, tocmai pentru că noi am înmănunchiat în cea mai perfectă armonie toate Legile, într-o perfectă unitate de gândire, voinţă şi faptă. De aceea acţiunile noastre sunt dirijate de legi şi prin legi. NU EU, CI LEGILE CONDUC UNIVERSUL!

54

......................................................................................................…………………………………….. Voi pământenii a-ţi fost cei mai îndărătnici, cei mai neascultători şi cei mai iubitori de lucruri materiale, v-aţi făcut surzi la chemările Mele, prin misionarii Mei, şi astăzi, după atâtea sacrificii pe pământul vostru, aţi rămas să visaţi la mâncare, haine şi... Sunteţi cele mai deformate spirite din întregul univers. Aţi ajuns să conduceţi prin bani şi arme! Voi aţi creat lumea banilor, a biciului şi a armelor! Din nesecata voastră sete de odihnă şi huzur aţi făcut ceea ce nici o alta planetă nu a făcut. Până când credeţi voi că vă veţi face de cap? Până când credeţi că voi răbda netrebniciile voastre, fiinţe schimonosite? VOI TRIMITE CELE MAI APRIGE RADIAŢII DIN CATE AM PUTUT AVEA VREODATĂ SI VOI PUNE CAPAT FARĂDELEGILOR VOASTRE! Fac aceasta nu pentru voi, pământeni laşi şi leneşi, ci tot pentru ai Mei fii pe care, venind în mijlocul vostru, i-aţi sugrumat. Sângele martirilor strigă, iar EU îl aud. Pururi îl aud şi nu voi întârzia ca să-l răzbun. VA FI ZIUA RĂZBUNĂRII MELE, ZIUA MÂNIEI, ZIUA JUDECĂŢII MELE, CARE NU VA ŞTI SĂ CRUŢE PĂCATUL ŞI FĂRĂDELEGEA. Nu voi ţine seama de nici un strigat de îndurare sau iertare, căci în ziua aceea voi uita de milă şi voi fi asemeni unui monstru, care va lovi fără regret, fără cruţare! Ajunge răbdării Mele, ajunge îngăduinţei Mele! Am răbdat destul, am aşteptat prea mult... dar nu atât de mult, căci totul trebuie să se coacă! V-am trimis oameni de ştiinţă, fără număr, care să vă conducă la cunoaşterea ordinii şi legilor din natura. Voi însă, în loc să înaintaţi mai mult în cunoaştere aţi inventat bombe, tot felul de arme, care mai de care mai distrugătoare. NU VA VOI CRUTA! Aşa cum voi aţi furat de la alţii, EU vă voi lua totul... tot ce aveţi! Aşa cum voi aţi ucis fără milă, aşa vă voi distruge EU în urgia Mea! De-ajuns! Nu vă mai spun acum! Aşteptaţi până se vor împlini toate!... - Doamne. Adevărurile Tale au stat ascunse omenirii de veacuri. De ce aceste lacăte? De ce aceste porţi închise cunoaşterii umane? Părintele Luminilor: - Fiule, EU n-am închis niciodată drumul către mine. Oamenii au fost întotdeauna liberi să mă cunoască, dar pentru a putea fi EU cunoscut implică studiul, cercetarea şi multă, multă experienţă. EU sunt... în întregul univers sunt cel mai vârstnic şi cel mai înţelept. Sunt o fiinţă simplă ca ESENŢA, dar în manifestarea ei, fiinţa Mea este de o complexitate uluitoare, fantastică. Nimeni nu mă poate cuprinde, nimeni nu mă poate circumscrie, nimeni nu mă poate defini. EU sunt în afara definiţiilor. Cine are impresia că mă poate cuprinde în scheme sau formule se înşeală. EU sunt abisul, infinitul, spaţiul ce exista mai presus de timp. EU sunt o prăpastie fără fund, un pisc de neatins, un ocean nemărginit, un izvor nesecat, o lumină neaprinsă, un întuneric de nepătruns. Dar ce rost are să vorbim despre Mine... EU sunt “X”-ul din necunoscut, Marele Cârmaci, Marele Arhitect, Marele Constructor, Izvorul ideilor, lumilor, apelor, înălţimilor, adâncimilor. Marea Enigmă, Marele Labirint, Marea Bufniţă, Leul cu cap de femeie, ochi de şarpe, urechi de asin, colţi de leopard, limbă de balaur, copită de taur, aripi de vultur etc. Dar ce rost ar avea să vorbim despre mine, cel ce sunt numit Zeul Zeilor, Împăratul Împăraţilor, Regele Regilor... nu-mi plac definiţiile acestea! O singura definiţie iubesc EU şi aş dori ca toţi pământenii care vor rămâne în viaţă să o ştie: EU SUNT SERVITORUL SERVITORILOR, Cel ce mă dăruiesc celor ce se dăruiesc, cel ce mă jertfesc celor ce se jertfesc, cel ce luminează pe cei ce dau lumina. Eu, de la Mine, din proprie iniţiativă, nu pot da nimic. Trebuie să fiu solicitat: sunt solicitat... răspund. Nu sunt solicitat, tac... îmi vad de treburile Mele. EU NU POT DA CELUI CE NU ARE! Să fim bine înţeleşi şi limpezi în exprimare. Termenul de Dumnezeu "milostiv" e fals! EU

55

NU SUNT MILOS! NU CUNOSC CE ESTE MILA! SUNT DREPT! Judec drept şi dau fiecăruia după MERITUL său, după râvna şi strădania sa. Dacă cineva este sârguincios, căuta, cercetează, lucrează, este activ… luminează! Dând lumina, atrage prin puterile sale magnetice, lumina. A primit lumina pentru ca el însuşi a luminat. Asta nu înseamnă însă că i-am dat EU lumina, că EU l-am văzut, că i-am ascultat urgia. Acela a ascultat de diferite alte cercuri inferioare de lumină. Candela atrage candela, sfeşnicul sfeşnice, candelabrele se înţeleg între ele. Nu poate intra o candelă în mijlocul sfeşnicelor şi nici un sfeşnic în cercul candelabrelor. Împărăţia Luminii are o structură de legi severe care nu permit celor inferiori să intre în rândul celor superiori. Candela la un vânt mai tare se stinge, sfeşnicul…, nici el nu poate prea mult, candelabrul rămâne însă aprins chiar pe viscole şi uragane. EU sunt Marele Candelabru ce luminează peste toate treptele de Lumină. EU sunt focul nestins care încălzeşte toate inimile. EU sunt Creierul cel Neadormit care trezeşte idei în toate minţile, cel din care se adapă şoimii şi vulturii. EU sunt Marea Bufniţă care stă în Copacul Cunoaşterii şi de acolo, de pe creanga mea din vârf vad Totul, Înţeleg Totul, Cunosc Totul. Cunoscând, îmi vin idei, venindu-mi idei, dau sugestii fiilor mei, colaboratorilor mei direcţi. Ei, la rândul lor, gândesc, le vin şi lor alte idei, dau şi ei la rândul lor sugestii altora, şi tot aşa până la cercurile active care pun în practica ideile şi sugestiile noastre. Voi pe Pământ aţi încercat toate schemele. E o harababură cum nicăieri nu mai există. Pământul vostru Mi-a dat cele mai mari bătăi de cap ca să-l aduc la ORDINE ŞI DISCIPLINĂ. Acum sunt liniştit. Am rezolvat totul. Intervenţia noastră asupra Pământului a şi început. Din 1970 întregul Opal, de la mic la mare, are sarcini precise de îndeplinit. Fiecare ştie ce are de făcut, toţi sunt la posturi. Voi pregătiţi-vă. Veţi vedea ce n-aţi văzut, veţi auzi ce n-aţi auzit vreodată. Cataclismul este gata să se declanşeze. Dezastrele sunt gata să se coboare. Călăreţii apocaliptici sunt în armuri şi zale, cu coifuri, lănci, săbii şi pumnale. Nu cunoaştem mila, nu cruţăm pe nimeni! Cine a greşit… îşi merită pedeapsa! A păcătuit, merită să fie ucis, alungat în focul veşnic! Problema lui Lucifer este rezolvată. Am făcut totul spre al salva. Nu a vrut?… să suporte consecinţele! Destul ca mi-am sacrificat pe cel mai iubit Fiu al Meu, pe ISUS CHRISTOS - IZMOR, cel mai înţelept, cel mai activ dintre Fii Mei. Nu L-au ascultat. I-au cerut absurdul şi ISUS a preferat Crucea, decât să le dea aur. Lucifer a vrut aur… are aur! A vrut bani şi are bani! A vrut putere pe Pământ? Iată-l că are! A vrut să conducă lumea… A condus-o destul! M-AM SĂTURAT! Sângele martirilor mei cere RAZBUNAREA, ŞI-I VOI RĂZBUNA, JUR! Răzbunarea mea va fi cumplită! Voi aţi crezut ca voi desfiinţa iadul. Aţi crezut la un moment dat că iadul nu există. Aţi crezut că există ardere totală, că le voi dezintegra substanţa negativă… Ei bine: NU pot arde, nu pot nimici corpurile spirituale, astrale. Luciferienii vor rămâne pe veci vii, dar nu se vor mai putea reîntrupa nicăieri pe nici o planetă. Colorile închise vor rămâne, de asemenea, pe veci în iad, iar pe rătăcitori îi voi expedia pe o alta planetă primitivă ca să-şi ispăşească lenea şi comoditatea în care s-au complăcut. Acum aştept cu nerăbdare ziua MĂCELULUI. Acţiunea primă o au martirii. Le-am dat întâietatea să se răzbune. Apoi voi urma EU cu întregul Opal……. facă singur dreptate. Acest drept şi EU îl respect. Fiecare ţară va plăti. Fiecare popor va avea de suferit, inclusiv ţara voastră, care oricum este cea mai curată dintre toate, locul unde mi-am odihnit privirile şi mi-am delectat auzul. IUBESC ROMÂNIA PENTRU MERITELE EI ISTORICE, PENTRU MARTIRII EI, PENTRU ARTIŞTII EI. Dar şi voi veţi trece prin foc! Şi peste voi va cădea potopul de ploaie fierbinte, şi peste voi va sufla crivăţul şi veţi cunoaşte îngheţul. În mânia mea dezlănţuită nu voi mai privi la nimeni. Automat, fiecare îşi va primi pedeapsa şi să nu vă mire că cel mai aspru ii voi judeca pe preoţi şi pe

56

cei din Roma şi pe cei din Constantinopol şi pe cei din Cairo şi pe cei din Tokio. Cea mai mare scârbă mi-au provocat-o fariseii, demagogii, falşii doctrinari, mincinoşii sau traficanţii de har. Nu-i voi cruţa! Voi provoca procese publice şi voi face ca singuri să-şi mărturisească murdăriile. Vă dau ORDIN să menţineţi puşcăriile şi munca forţată pentru toţi mincinoşii şi, mai ales, pentru bestiile care violează femeile. Aceştia vreau să fie spânzuraţi în pieţele publice. AM ZIS! Voi retrăgeaţi-vă la Rarău. Rarăul va fi locul Meu de odihnă. Mă voi odihni în voi şi voi în MINE. Proiectul ce l-ai făcut îmi place şi-l aprob. Ai grija de miresele mele, ai grijă de Rug, de Maxim şi de Ioan Gură De Aur. Nu-l uita pe Nietsche, pe Bach şi pe Brâncuşi. Pe altă dată!… TAINELE UNIVERSULUI SPIRITUAL VOL. II CAPITOLUL III În acest capitol ne propunem să facem o paralelă intre cele prezentate de noi până acum şi dogmatica bisericii creştine pe de o parte şi textele evanghelice, pe de altă parte. Mai întâi vom aborda problema unicităţii lui Dumnezeu, cum îl numeşte biserica creştină, “Părintele Luminilor”, “Marele Guvernator”, “Marele Arhitect”, etc., cum este denumit în lumea spiritelor. Unicitatea lui Dumnezeu este clară şi indiscutabilă. Şi din cercetările noastre se confirmă unicitatea lui Dumnezeu, colos de energie şi lumină, cu câmpul luminos şi magnetic mensonic de necuprins. Dogmatica creştină - atât ortodoxă, cât şi catolică - a adoptat în sec. IV ideea "SFINTEI TREIMI", a unui Dumnezeu în trei ipostaze: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Oricum am privi-o, a crede ca “unul” este în “trei” pare un paradox. Şi totuşi, ideea treimică este reală. Din cele expuse de noi în primul capitol rezultă ca în Opal există: 1. Un Părinte al Luminilor unic şi de necuprins; 2. Un cerc de colaboratori, în număr de 33, care alcătuiesc elita Fiilor Luminilor, din care face parte şi ISUS; acest cerc formează o unitate certă şi distinctă. 3. Atât Părintele Luminilor, cât şi cercul Său de colaboratori emit în spaţiu radiaţii luminice şi mensonice, ceea ce ar constitui acel Duh Sfânt de care pomeneşte biserica. Aşadar, în esenţă, în general biserica a intuit corect. Trecem acum la dogma Fiului. Toate cele susţinute de dogmatica creştină în legătură cu misiunea lui ISUS sunt valabile şi corecte. O singură explicaţie este necesară şi trebuie precizată: ISUS nu s-a născut “din” sau “în” trupul unei femei sau fecioare. El s-a POZITIVAT, adică s-a materializat treptat în secret, în casa distinsei Georgia (denumită mai târziu Fecioara Maria), fără să fie văzut şi fără să fie ştiut de nimeni. Acest fapt nu schimbă deloc fondul dogmatic şi nici Fecioara Maria nu pierde ceea ce i se cuvine. De fapt toţi teologii consideră “naşterea” drept o taină de nepătruns de mintea omenească, astfel încât explicaţia noastră cu pozitivarea lămureşte aşa-zisa “taină”. În continuare din cercetările întreprinse de noi rezultă autenticitatea tuturor minunilor lui ISUS în materie de vindecări, precum şi învierea lui Lazăr, ca şi propria sa înviere din morţi. O singură minune este contestată: înmulţirea pâinilor şi a celor doi peştii în pustie. Aceasta reprezintă o prezentare mai curând simbolică, deoarece cuvântarea lui ISUS a fost atât de densă, încât cei adunaţi în jurul SAU să-l asculte nu au mai simţit foamea, atât de interesantă era predica lui ISUS. Adăugăm şi precizăm că minunile de limită ale Lui, adică cele mai extraordinare au fost: mergerea pe apă şi învierea lui Lazăr. Le vom lua pe rând.

57

Vindecările: fenomenul vindecărilor este surprinzător, dar are o explicaţie foarte precisă. Mai întâi s-a remarcat ceva foarte important: ISUS nu a vindecat “în masa”, nu a vindecat un grup întreg, ci câte unul ici şi colo. De ce? Pentru că fenomenul vindecării este expresia unei puternice iradieri, a unei scurgeri de energie pe care o poate realiza numai un spirit cu puternice radiaţii luminice şi mensonice. Dar, ca radiaţiile să poată pătrunde pe cineva, trebuie ca şi acel cineva să fie de calitate spirituală superioară. Raritatea vindecărilor se explică astfel tocmai prin raritatea celor ce, bolnavi fiind să aibă un fond spiritual bun ceea ce atrăgea existenţa “credinţei”. Cel mai clar indiciu al energiei care se scurge de la cel puternic încărcat cu energie către cel în suferinţa este ilustrat în Evanghelia după Marcu (V. 30) când… ISUS a simţit o putere ce “ieşise” dintr-Însul, când o femeie s-a atins cu credinţă de marginea veşmintelor Lui. Învierea lui Lazăr este, fără îndoială, una dintre cele mai surprinzătoare, cu atât mai mult cu cât acesta era mort de patru zile. De ce tocmai Lazăr? Din cercetările noastre a rezultat că ISUS îl iubea pe Lazăr mult şi acest fapt este explicabil pentru că Lazăr era din stratul VIII, care avea să mai revină în trup, sub numele de “Sf. Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu”. Iubirea pentru Lazăr, luminozitatea spiritului său, iau dat posibilitatea lui ISUS să poată să-l învie. Mai explicabil ne pare însă învierea fiicei lui Iair. Cine este acest Iair, Evanghelia de la Marcu ne spune ca era unul din mai marii sinagogii (Marcu V. 22). Într-adevăr din cercetările noastre, rezultă că Iair era un cărturar, un învăţat al vremii, dar spre deosebire de ceilalţi cărturari iudei, era şi el un suflet ales, care nu numai că credea în ISUS, dar până la urmă l-a şi urmat, făcând parte din cei “70 de Apostoli”, care au continuat să propovăduiască învăţătura creştină după moartea ISUS. Fiica lui în vârstă de 12 ani se numea Usiara şi era venită din stratul VII, fiind alb luminoasă. Când Iair cărturarul a venit la ISUS, chemându-l să-i vindece fetiţa, căci încă nu era moartă, Iair îi spune lui ISUS: “Vino de-ţi pune mâna pe ea”… (Marcu V. 23) de unde se poate constata procedeul cunoscut al lui ISUS de “punere a mâinii”, prin care se scurgea energia către cel bolnav. Adăugăm ca Usiara, fiica lui Iair, s-a reîntrupat câteva secole mai târziu, fiind martirizată sub numele de Sfânta Fevronia. Cea de a treia înviere o face ISUS pentru o văduvă din localitatea Nain (Luca VII. 2-15) care avea un singur sprijin, pe fiul ei Bunfti, care murise răpus de o boală grea. Bunfti nu era un spirit superior, dar nici rău. Era din stratul IV şi învierea sa de câtre ISUS a fost făcută realmente din milă divină pentru mama sa, o femeie cinstită şi aşezată, care “merita”. O dovedeşte însăşi argumentarea bătrânilor iudei, care venind la ISUS au căutat să-l convingă să vindece sluga unui sutaş: “Sutaşul este vrednic să-i faci aceasta, căci iubeşte poporul”(Luca 37). Dacă vindecările şi învierile dau dovada intenselor energii de care dispunea ISUS, umblarea pe mare constituie o performanţă prin puterea ce a avut-o de a înfrânge gravitaţia terestra. Ni s-a explicat şi noua acest fenomen (al umblării pe mare), ca fiind rezultatul altui fenomen, care a precedat umblarea pe mare şi anume faptul că ISUS ieşise mai înainte cu spiritul şi intrase până în Opal. Evanghelia de la Matei (XIV. 23) confirmă aceasta, căci ISUS, după ce vorbise mulţimii… sa suit pe munte să se roage deosebit şi făcându-se seara ERA SINGUR ACOLO. Ni s-a explicat ca întorcându-se din Opal a devenit atât de spiritualizat încât greutatea Sa a scăzut substanţial şi a putut merge pe mare. Sus corpul pozitiv a fost influenţat, a suferit transformări inexplicabile ştiinţific, dar prin radiaţiile negative mensonice, masa nucleilor din atomi este influenţată astfel încât se modifică ceea ce în fizică se numeşte “masa gravitică” a atomilor. Ceea ce depăşeşte orice înţelegere este, fără îndoială, fenomenul cu potolirea furtunii de pe mare (Matei VIII. 23-27). La această întrebare a noastră, Heruvicle din Opal - spiritul 1 la care noi apelăm pentru lămurirea problemelor mai complicate ne-a dat următoarea explicaţie: puteri cosmice au numai cei 33 de colaboratori ai Părintelui Luminilor. ISUS fiind unul dintre cei 33, avea şi EL influenţă asupra fenomenelor naturii, fiind unul din factorii care determinau manifestarea efluviilor ZENTICE, efluvii care au posibilitatea să restabilească echilibrul fenomenelor meteorologice. Cum se explică aceasta? Aşa cum între oameni, vietăţi şi plante există spirite inferioare, rele, rapace, aşa şi natură, în atmosferă, există formaţiuni micro şi macromoleculare NEGATIVE de factura inferioară, turbulenţe şi rele, care la răstimpuri se răzvrătesc, provocând furtuni, uragane etc. ISUS, în momentul în care a fost trezit de Apostolii care erau îngroziţi, a poruncit EFLUVIILOR ZENTICE să intervină pentru liniştirea acelor formaţiuni turbulente negative. Evanghelia spune că

58

ISUS “…sculându-se a certat vântul şi marea…”), făcându-se după aceea “linişte mare”(MateiVIII.26.). Că a “certat”, era desigur impresia ucenicului care a scris, dar realitatea este că ISUS poruncise efluviilor zenitice să aducă echilibrul. Fenomenul care a întrecut pe toate celelalte a fost fără îndoială cel din clipa morţii lui ISUS “… catapeteasma bisericii s-a rupt…pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat…” (MateiXXVII.52). Heruvicle ne-a spus că nu ne poate explica fenomenul, pentru că nu dispunem de noţiunile necesare şi este greu de presupus că ştiinţa pământeană va putea vreodată explica cum s-au petrecut acestea. În orice caz, precizează Heruvicle, fenomenele care au însoţit moartea lui ISUS au fost rezultatul, efectul pe plan cosmic a revoltei OPALULUI, reacţia Părintelui Luminilor şi a celor din Ramă, revoltă care a provocat dezechilibrul în însăşi efluviile zenitice, fapt care s-a reflectat prin dezechilibrul terestru. Să revenim însă la problema noastră, aceea a paralelei cu dogmele bisericii. Ne vom opri acum asupra ATRIBUTELOR lui Dumnezeu, formulată în “crezul”, rod al Sfinţilor Părinţi din sec. V al e.n. În crez se spune…TATĂL A TOTŢIITORUL, FĂCĂTORUL cerului şi al pământului etc. Ne vom opri la primul atribut: ATOTŢIITORUL, adică cel ce ţine, cel ce le întreţine pe toate. Expresia este corectă şi perfect valabilă. Dumnezeu, prin radiaţiile Sale luminice, câmpurile magnetice mensonice, efluviile zenitice, stimulează…întreţine viaţa mental - spirituală a tuturor lumilor şi a sistemelor planetare, prin efluviile zenitice menţinând şi întreţinând echilibrul cosmic adevărat şi real. Atributul însă, de “FĂCĂTOR” al cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute, nu mai este, chiar aşa. Din cuvintele lui Heruvicle, Slonunta, ISUS şi al Tatălui, cuprinse în capitolul II, rezulta clar că Dumnezeu nu este factorul, făuritorul planului biologic, nu El a născut materia pozitivă sau negativă. Nu a făcut nici viaţa, nici existenţa. Dumnezeu este numai CREATORUL UNIVERSULUI CUGETĂTOR, AL LUMILOR IDEILOR ŞI AL ESENŢELOR, para şi supra raţional: Dumnezeu şi cei 33 de colaboratorii de pe toate planetele, Dumnezeu fiind numit în lumea Opalică Marele Arhitect a ceea ce în univers a însemnat gândire, religie, cultură, ştiinţă. Aşadar, atributul de “factor” nu este real nu se verifică. Este exclus un Dumnezeu care pe unii să-i facă extrem de reduşi intelectual, iar pe alţii să-i facă genii. Ideea unui Dumnezeu “făcător” al omului nu are şi nici nu poate avea un temei logic. Este exclus un Dumnezeu care să plămădească oameni lipsiţi de orice talent şi primitivi în gândire, este exclus un Dumnezeu care să creeze oameni insensibili la frumos şi sublim, unii incapabili de a urma o şcoală medie, iar pe alţii să-i facă artişti, creatori, savanţi, genii. Realitatea trebuie privită cu luciditatea corespunzătoare secolului care s-a orientat şi a descifrat multe din tainele existenţei noastre, pătrunzând legile şi fenomenele care guvernează lumea. Dacă am admite ideea unui Dumnezeu “făcător a toate”, ne-am întreba pe drept cuvânt la ce au servit unii microbi şi paraziţi, limbricii şi teniile, viespile şi muştele, şoarecii şi şobolanii, lupii şi şacalii, bestiile şi monştrii umani? Un Dumnezeu este conceput de noi ca întruchiparea absolutului şi a perfecţiunii. Cum poate însă o fiinţa perfectă să comită asemenea imperfecţiuni, asemenea aberaţii? Că a făcut Soarele şi Luna… frumos şi lăudabil lucru; că a făcut Luceafărul şi stelele… e minunat şi încântător. CA IDEE ÎNSĂ! Dar galaxiile, quasarii, stelele gigant şi nebuloasele? Dar SPAŢIUL? Cine a făcut spaţiul? Oare spaţiul îl poate face cineva? Poate cineva, poate o minte limpede crede că spaţiul poate fi creat? De prisos să mai insistam! Revenim totuşi la ideea reală a unui Dumnezeu CREATOR de variate sisteme de gândire, de variate civilizaţii şi culturi în toate cele patru sisteme planetare în care se află peste 21 de planete locuite. De altfel, ISUS niciodată nu a numit pe Dumnezeu făcătorul… La numit Tatăl, Părinte şi atât! În nici o Evanghelie nu se spune că Dumnezeu a făcut cerul, pământul etc. Doar în Biblie, în Cartea I a Facerii se spune aceasta, dar formularea Bibliei se adresa oamenilor de acum 7000 de ani… şi oricum, gândirea oamenilor a mai avansat. Miturile rămân mituri… Ele conţin numai un sâmbure de adevăr, dar ele nu pot exprima

59

adevărul, cuvânt de cuvânt, ultimul cuvânt. Mai mult decât atât: în ”Apocalipsul” Sf. Evanghelist Ioan se spune clar: “EU sunt alfa şi omega, începutul şi sfârşitul, zice Domnul Atotţiitorul” (Apoc. I. 8); într-un alt capitol se spune: “Sfânt, sfânt este Domnul Atotţiitorul…” (Apoc. I. 8), care este, care a fost, care va veni! Iată deci doua citate în care Dumnezeu este definit numai ca ATOTŢIITORUL, ceea ce vine să confirme susţinerea noastră. Trecem acum la un alt atribut conferit de data aceasta lui ISUS, acela de MÂNTUITOR, SALVATOR, IZBĂVITOR, pe care i L-a atribuit biserica şi Sf. Părinţi, încă din primele sec. ale creştinismului. Cerem permisiunea cititorului de a-i reaminti cele ce ISUS ne-a comunicat în cuprinsul cap. Al II-lea al acestei lucrări, în care EL respinge aceste atribute. Redau integral paragraful: “Că am fost mistificat… nu din vina Mea ci din vina celor ce aşteptau să li se dea lumina din afara. Ce înseamnă salvator? De ce am fost numit Mântuitor? EU nu mântuiesc pe nimeni! Nici EU, nici fraţii Mei, nici Părintele nostru! Mântuirea, Salvarea vine din sine, porneşte din lăuntrul fiecăruia, căci, repet ceea ce am spus şi pe Pământ: “Împărăţia Luminii este înlăuntrul fiecăruia”. Formularea este de o calitate şi de o logică de neclintit. Într-adevăr atributul de “Mântuitor” dă înţelesul unei salvări care vine din afară, pe când citatul potrivit căruia “Împărăţia Cerurilor este înlăuntrul vostru”, dă un înţeles mult mai complex, potrivit căruia spiritului uman îi este deschis drumul spre curăţire, înnobilare, transfigurare, aceasta realizându-se în funcţie de râvnă, de efortul şi strădania fiecăruia. Daca mai adăugăm la aceasta că însuşi ISUS a spus că “Împărăţia cerurilor este a celor ce se silesc” înseamnă ca realmente purificarea, înnobilarea şi transfigurarea vin din lăuntrul nostru, gratie eforturilor fiecăruia în parte. Din însăşi cercetările noastre a rezultat clar ca albirea şi luminozitatea sunt rezultatul strădaniilor fiecăruia, ca fiecare strat reflecta MERITUL fiecăruia de a fi activat, ca însăşi legea care domina întregul univers, este LEGEA MUNCII ŞI EFORTULUI. Întregul univers spiritual izvorăşte din muncă, din activitate. Câmpurile magnetice mensonice sunt rezultatul unei gândiri active; radiaţiile luminice exprimă iubirea activă, toate valorile sunt rezultatul muncii, al strădaniilor, al eforturilor. Putem aplica o logica simplă şi clară: dacă petele şi culorile închise de pe spiritele inferioare sunt rezultatul propriilor lor FAPTE SI ACŢIUNI este de la sine înţeles că şi albul şi luminozitatea spiritelor evoluate, superioare, tot rodul FAPTELOR ŞI AL STRĂDANIILOR sunt. Astfel, respingerea atributului de Mântuitor este pe deplin justificată şi dă proba unei exemplare onestităţi, refuză un atribut ce nu-i aparţine. Şi totuşi, noi ÎL privim ca pe un SALVATOR, căci prin învăţătura SA ne-a arătat drumul, calea care duce spre înnobilare şi transfigurare, ne-a dăruit cheile cu care să deschidem nenumărate porţi ce ne conduc spre desăvârşita cunoaştere. Am fi nişte veritabili ingraţi dacă n-am arăta Luminatorului nostru recunoştinţa noastră, pentru ca ne-a deschis ochii cei cugetători şi ne-a luminat simţurile noastre interioare spre ne face apţi să ne întâlnim în chip mistic cu EL, pe poteca cea îngustă a rugăciunii celei arzătoare a inimii înaripate de blândul Sau glas care necontenit ne cheamă: “VENIŢI LA MINE CEI OSTENIŢI ŞI ÎMPOVĂRAŢI ŞI EU VĂ VOI ODIHNI”. Voi aborda acum cea mai importantă problemă, pe care o considerăm capitală pentru orice om angajat pe drumul purificării: PROBLEMA IERTĂRII. Trebuie să recunoaştem de la bun început că numeroase texte Evanghelice vin parcă să contrazică ceea ce vom afirma acum şi anume faptul că: NU EXISTĂ IERTARE. În toate cercetările noastre care s-au desfăşurat între anii 1964-1978, deci în 14 ani, nu am întâlnit aceasta noţiune de iertare. IERTARE ÎN UNIVERSUL SPIRITUAL NU EXISTĂ! Este ştiut că religia creştină, atât la ortodocşi, cât şi la catolici, are ca unul din principalii săi suporţi posibilitatea curăţirii sufletului prin iertarea păcatelor, pe care o poate realiza preotul printro simplă formulă rituală, în baza unui prerogativ acoperit de un text bine cunoscut. Să ne oprim asupra textului despre care se spune că ar sta la baza “harului”, al puterii pe care o primeşte preotul

60

de a “ierta” păcatele după spovedanie (mărturisirea libera a păcatelor). Textul spune astfel: “…şi acestea zicând ISUS a suflat şi a zis: Luaţi, Duh Sfânt: cărora veţi (ierta), (dezlega) păcatele se vor (ierta), (dezlega) şi cărora le veţi (ţine), (lega)…(ţinute), (legate) vor fi” (Ioan X. 22). Am pus special între paranteze cele doua traduceri diferite care s-au făcut, unele traduceri folosind termenul de “iertare”, altele de “dezlegare”. Facem o paranteză pentru a prezenta rezultatul cercetărilor noastre. Din toate cele prezentate de noi a rezultat că fiecare “abatere”, fiecare “păcat” îşi are culoarea lui specifică. Astfel: crimei îi corespunde culoarea roşie; hoţiei –maro; falsităţii şi minciunii –sepia; desfrâului –albastrul; perversiunilor sexuale –violet; magiei negre - verde; toate acestea agravându-se tind să devină în timp negre. Conform cercetărilor noastre, spuneam, că nu există posibilitatea ca cineva din afară să aibă puterea de a şterge vreo pată de pe spirit. Petele nu se pot şterge la comandă, nici la o oarecare formulă, fie ea cât de pompoasă. Dacă s-ar fi putut face aceasta, atunci însuşi Dumnezeu ar fi spălat pe toţi de toate păcatele şi s-ar fi rezolvat toate dramele dintre oameni, provocate de cei cu culori închise. Daca ar fi putut Dumnezeu face aceasta, ar fi rezolvat-o cu siguranţa, scutind omenirea de o istorie plină de tragedii şi drame. Ori pata, păcatul, ele sunt acelea care au creat tragicul DESTIN al acestui Pământ, destin pentru rezolvarea căruia a fost necesară coborârea pe Pământ a unei fiinţe divine, tocmai pentru a găsi calea care să rezolve starea de păcat, tocmai pentru a da soluţie omenirii de a depăşi PETELE sursele răutăţii, urii şi nedreptăţii. Petele nu se pot IERTA de nimeni. Este cea mai dificila problemă care stă nu numai în fata unui om, ci în fata întregii istorii a umanităţii. Petele nu se pot ierta, dar se pot “curăţi”. Omul poate scăpa de ele în timp, prin abţinerea de la acel păcat şi nu numai atât, ci şi printr-o compensare de fapte bune şi efort meditativ. Mai mult, petele de culoare închisă NU SE MAI POT ŞTERGE. Doar petele semideschise mai pot spera să obţină curăţirea şi aceasta intr-un interval de 5-20 ani, în funcţie de judecata de apoi, acea judecată finală a tuturor acţiunilor, a tuturor spiritelor. Se naşte întrebarea: de ce ISUS a venit la acea vreme şi la ce judecată va fi mai târziu? De ce această pauză? De ce această distanţă în timp? Răspunsul, este cât se poate de limpede, atât de logic: PENTRU CA CEI CU PETE SĂ AIBĂ TIMP SĂ SE CUREŢE. Să fim lucizi: nu s-au lăsat doar câteva secole pentru acest lucru, ci milenii, tocmai pentru că a se putea curaţi petele nu este suficienta o singură viaţă, ci mai multe, mai ales în cazurile de o gravitate deosebită. ISUS nu a practicat niciodată iertarea în masă, căci legea efortului ar fi fost contrazisă, iar ISUS prin esenţă respectă Legea potrivit căreia fiecare răspunde de propriile sale acţiuni. Ţinând seama de acestea şi revenind la textul nostru citat mai sus, cel ce a tradus acel cuvânt vechi prin “iertare” a comis o gravă eroare de fond, o adevărată rătăcire. Putem afirma că: A CREDE ÎN IERTARE ESTE CEA MAI CRUNTĂ EREZIE care ar fi trebuit dintr-un început scoasă în relief. A crede în iertare este expresia unei concepţii greşite despre ceea ce este esenţial în existenţa noastră: EFORTUL. Credinţa în iertare este opiumul leneşilor spirituali, a celor care speră să se “mântuiască”, să fie primiţi în “rai” din milă, din marea milostivire a lui Dumnezeu, care se “îndură”, îi “iartă” de potlogării şi-i primeşte în Împărăţia Cerurilor pe cei ce fac cruci şi aprind lumânări în biserici. A crede în iertare este expresia celei mai grave stări spirituale; LENEA MINŢII, lipsa MEDITAŢIEI, lipsa untdelemnului CANDELEI DUHULUI. Revenind la textul nostru, dat mai sus, expresia de a dezlega poate fi expresia unui fenomen care s-ar putea produce în anumite condiţii. Aceste condiţii implică existenţa unui preot, puternice radiaţii luminice şi mensonice, precum şi a unui credincios plin de râvnă dornic realmente de a pune stavilă păcatului. În cazul în care un astfel de preot realizează o apropiere de cel dornic de curăţire, preotul, prin puterea câmpului sau magnetic şi luminic, poate produce un câmp inductor, care să genereze un fior sacru în cel dornic de curăţire, fior care să-l determine să se “dezlege” de starea de păcat, să pună stavila păcatului, să iasă din cercul vicios al abaterii. Într-adevăr, un astfel de preot

61

poate să “dezlege”. În acest sens există DEZLEGAREA. Intră astfel în discuţie: pe de o parte PUTEREA câmpului luminic şi mensonic al preotului, care reprezintă câmpul inductor, de pe alta parte capacitatea celui în stare de păcat de a recepţiona, de a fi sensibil la “câmpul inductor” al preotului. Zadarnic există un preot plin de putere magnetică inductoare, dacă omul este leneş şi insensibil la puterea preotului. El nu se va putea ridica, nu se va putea curăţi, chiar dacă culoarea păcatului nu este gravă; dacă nu avem de a face cu o “lene” statornicită atunci el este sensibil la puterea mensonico-luminică a preotului, se naşte în el un “curent indus” şi în felul acesta dezlegarea primită poate constitui o primă treaptă în dificilul urcuş care implicit urmează dezlegării. Cel mai eficace mod de curăţire este schimbarea opticii, modificarea concepţiei asupra vieţii şi faptelor, a distincţiei dintre ceea ce este bine şi ceea ce este rău în acţiuni. Dezlegarea, care implică, necesită, schimbarea opticii. Această schimbare necesită reculegerea, introspecţia, întoarcerea omului către sine. Acesta este însă un fenomen, un proces ce reaccelerează urcuşul, pentru că A TE CURAŢI înseamnă A ÎNCEPE URCUŞUL, urcuşul atrage noţiunea de timp… Curăţirea? DA! Dar în timp şi nu în gol, ci plin de RÂVNĂ, STRĂDANII şi EFORTURI, prin lupta cu sine, cu pornirile, cu intenţiile, cu gândurile… Fără să considerăm am epuizat tot ceea ce s-ar fi putut spune despre inexistenţa iertării, ne vom referi totuşi în continuare la cele spuse de ISUS la "Cina cea de taină". Precizăm că la împărţirea pâinii nici unul dintre apostoli, nici unul dintre evanghelişti nu spune că prin pâine s-ar ierta păcatele (Matei XXIV. 26; Marcu XIV. 22; Luca 22. XIX; Ioan nu vorbeşte despre cina). Vom înfăţişa însă toate textele din cele trei sinoptici, care se referă la “sânge”: Matei XXIV. 27-28 “Beţi din acesta toţi, Acesta Este Sângele Meu, al Aşezământului celui Nou, care pentru mulţi se varsă pentru iertarea (în alte traduceri, spre ) păcatelor”; Luca XXII. 20: “Acest pahar este Legea Cea Nouă întru sângele Meu care se varsă pentru voi”, (nici aici nu se pomeneşte de ); Marcu XIV. 24: “Acesta este sângele Meu, al Aşezământului celui Nou care pentru mulţi se varsă” (reţineţi că nu se spune nimic de iertare); Ioan nu pomeneşte nimic despre “Cina cea de taină”. Din cele prezentate mai sus rezultă că doar Matei pomeneşte de iertare, curăţire, ceea ce este cu totul altceva, deoarece sângele are semnificaţia CONCEPŢIEI (filosofiei), care poate curaţi MINTEA şi implicit, petele de pe spirit. Este momentul să precizăm că prin expresia “Sângele Aşezământului Celui Nou” se exprimă concludent dezideratul lui ISUS de a instaura o lume noua, pe o concepţie filozofică noua. Aşa cum sângele în timp dă viaţă celulelor şi organelor, tot aşa concepţia Christianică este menită să aducă ordinea în om şi în întreaga societate omenească TRUPUL DOMNULUI. Considerăm dilema lămurită. Ar fi de prisos să mai întrebăm cititorul cum ar putea un preot să-l ierte dintr-o data pe un bandit, care toata viata lui a prădat şi a furat. Pentru cei ce se gândesc la “tâlharul din dreapta”, precizăm că am cercetat şi acest caz şi acel zis tâlhar (din dreapta lui ISUS) nu era un tâlhar obişnuit, ci un fel de “haiduc”, care făcea dreptate în felul lui, ajutând săracii. Numele lui era Cadimen, avea culoare gri deschis şi a ajuns în stratul VI. Menţionăm că tâlharul din stânga era realmente un tâlhar, un criminal şi un hoţ de drumul mare, cu pete roşii, maro şi jumătate negru. Biserica creştină, dogmatica, nu a putut descifra ce este în fond păcatul, cine tine “contabilitatea” acestor păcate, unde “se scriu” ele, cum deosebeşte Dumnezeu un păcătos de unul curat, pe unul bun de altul care este mai bun ş.a.m.d. Lucrarea noastră are darul de a lămuri aceasta. Spiritul însuşi exprimă starea de păcat petele, curăţenia prin gri şi nobleţea prin alb şi celelalte intensităţi de luminozitate ale spiritului. În cele de mai jos vom expune diferite texte extrase, care să ateste, să demonstreze, autenticitatea datelor noastre referitoare la pete, culori şi luminozităţi. “Iată vin, zice EL… ferice de cel ce priveghează şi-şi păstrează HAINA SA NEPATATĂ, ca să nu umble gol şi să nu se vadă ruşinea lui” (Apoc. XIV. XV.). “Dar cei din Sardea… puţine nume care nu şi-au întinat hainele lor şi vor umbla cu Mine în haine ALBE şi de unde au venit?…

62

- Aceştia sunt cei care au venit din necazul cel mare. Ei şi-au spălat HAINELE lor şi şi-au ALBIT VEŞMINTELE lor cu SÂNGELE MIELULUI” (Apoc. VII, XIII - XIV.). Din acest citat reiese acurateţea expresiei că: … şi-au spălat hainele lor, deci prin efort, prin SÂNGELE (CONCEPŢIA, GÂNDIREA) MIELULUI şi-au ALBIT VEŞMINTELE… nu spune că cineva i-ar fi iertat. Şi în sfârşit, un text referitor la luminozitate: “… iar cei şapte îngeri erau îmbrăcaţi în HAINE CURATE SI LUMINOASE” (Apoc. XV. VI.). O altă noţiune la care ne vom opri acum este aceea de HAR DIVIN, la modul în care un om se poate împărtăşi din acest har. Dogmatica vorbeşte de şapte moduri de împărtăşire cu har, acestea referindu-se la cele şapte taine: 1 - Botezul; 2 - Ungerea cu sfântul mir; 3 - Spovedania; 4 - Sf. Împărtăşanie; 5 - Sf. Maslu; 6 - Căsătoria; 7 - Preoţia. Noi ne-am propus să privim lucrurile cu realism şi luciditate. Trebuie să spunem clar că nu contestăm, nu putem contesta autenticitatea acestor sfinte taine şi că este departe de noi gândul de a nega valoarea RITUALURILOR; însă biserica a legat aceste taine de nişte ritualuri EXTERIOARE, care nu totdeauna au dat rezultatul dorit. Este suficient să ne gândim la taina cununiei, care deşi se oficiază, divorţurile nu se pot înlătura. Toţi copii sunt botezaţi, dar prea puţin rămân ataşaţi de biserică. Sf. maslu se obişnuieşte să se facă la mulţi bolnavi, dar sunt prea rare cazurile când dau realmente rezultat. Toţi preoţii –se spune că au HAR, dar… prea puţini sunt cei ce dovedesc aceasta. Vom spune aşadar ca CELE ŞAPTE TAINE SUNT ŞI POT SĂ DEVINĂ REALE, dar aceasta este în funcţie de CREDINŢA celui ce participă la TAINĂ. Aşadar, valoarea lor este relativă. Abordând problema cu limbajul nostru, vom putea preciza că EFICACITATEA unei sfinte taine este în strânsă dependenţă atât de nivelul spiritual absolut al preotului oficiant, de luminozitatea spiritului său, pe de o parte, cât şi de nivelul spiritual al credinciosului pe de altă parte. Pentru că sfintele taine să nu aibă doar VALOARE SIMBOLICĂ este necesar ca preotul să fie realmente un spirit luminos, iar credinciosul să nu aibă culori grave, închise. În legătură cu aceasta vom expune rezultatele cercetărilor noastre privind slujba unei sfinte liturghii. În nenumărate rânduri şi la biserici diferite, Veronica a observat cum de pildă, la o biserică în care slujeau cinci preoţi, în timpul epiclezei (moment de vârf al Sf., Liturghii, prefacerea pâinii şi vinului în trup şi sânge) din fiecare preot ţâşnea o bandă luminoasă subţire, unul din ei având această bandă mai groasă şi alb strălucitoare, în timp ce la altă biserică, în timpul aceleiaşi faze, preotul era învăluit intr-un torent de rază, în care nici el nu se mai vedea. Am prezentat doua cazuri limită, ca bază de meditaţie. Să părăsim domeniul dogmaticii şi să poposim în acela al misticii, la acea strădanie lăuntrică pentru meditaţie, contemplaţie şi rugăciune, de care s-a ocupat un număr de Sfinţi Părinţi ai Bisericii de Răsărit, între care Maxim Mărturisitorul, Isie Sinaitul, Evaghie Ponticul, Nichita Stitat, Simeon Noul Teolog şi mulţi, mulţi alţii. Sunt aşa numiţii părinţi isihaşti, numele venind de la ISIHIA, care în greacă înseamnă linişte. Ce este Isihasmul? Vorbeşte despre treptele reale care conduc sufletul spre curăţirea de patimi, spre celelalte trepte superioare, care fac sufletul apt să cunoască LUMEA DIVINĂ. Firul călăuzitor în isihasm este deopotrivă meditaţia şi rugăciunea, prin care mintea se poate curaţi şi lumina, împărtăşindu-se cu HARUL DIVIN. Aceasta constituie realmente un aspect pozitiv, şi real şi din punctul nostru de vedere, orice spirit care este curat se poate împărtăşi, poate absorbi radiaţiile opalice SENTIONICE, iar spiritele care s-au albit şi cresc în luminozitate se pot împărtăşi cu radiaţiile opalice EROSONICE. Acelaşi lucru este valabil şi pentru câmpurile magnetice FRENICE şi MUSONICE. Daca Sf. Părinţi isihaşti descifrează în evoluţia spirituală trei trepte: CURĂŢIREA, CONTEMPLAŢIA şi EXTAZUL, aceasta corespunde întru-totul celor comunicate noua: PURIFICAREA, ÎNNOBILAREA, TRANSFIGURAREA. Reafirm şi în aceste rânduri cele spuse de ISUS: Împărăţia Cerurilor este înlăuntrul omului. Omul este chemat spre a deveni zeu, pentru că menirea lui nu este să fie om ci supraom. Supra-omul despre care noi vorbim nu este o idee abstracta, ci ceva concret şi posibil. Omul este

63

chemat să se depăşească pe sine şi problemele sale strict individuale şi egoiste, ca să devină un om superior, detaşat de meschinăriile oamenilor care n-au nici un orizont. Orizontul trebuie lărgit, omul trebuie să facă sacrificii zi de zi, pentru a se depăşi pe sine şi a deveni un om care să aducă ceva semenilor. Supraomul este acela care nu mai trăieşte pentru sine, ci pentru semenii săi; Supraomul este cel ce s-a înnobilat sufleteşte, trăind în iubire şi prin această iubire el înţelege să-şi concentreze toate forţele pentru slujirea semenilor, să devină - aşa cum spunea ISUS - fiecare un “creator”, în ramura sa de activitate. Prima sarcina este însă PURIFICAREA! Aceasta reprezintă şi prima etapa, fără de care nu este posibilă înnobilarea, BAZA PIRAMIDEI. Purificarea este o problemă fundamentală de care depinde ulterioara evoluţie a spiritului uman. Marea majoritate a oamenilor au spirite pestriţe având diferite coloraţii, ce reprezintă diverse defecţiuni de caracter. Chiar culoarea cenuşie, care reprezintă cinstea şi corectitudinea nu înseamnă încă realizarea purificării. Purificarea desăvârşită este numai rezultatul iubirii şi al slujirii oamenilor, depăşirea cercului strâmt şi egoist al preocupărilor legate doar de propăşirea propriei familii şi persoane, adică cenuşiul deschis. Depăşirea acestui egoism este însă betonul cel mai greu de distrus şi majoritatea pământenilor trăiesc în cercul strâmt şi opac al unui egoism care înseamnă pentru spirit întuneric: incapacitatea de a intra în legătură cu lumile divine. Depăşirea egoismului, depăşirea lui este faza cea mai grea, fază care cere cele mai multe reîntrupări. În această fază stagnează de milenii miliarde de spirite, atât cele de pe pământ, cât şi cele din straturile I şi II, care suferă de acelaşi egoism, deşi mult mai atenuat; totuşi reprezintă cumpăna care înclină cel mai mult spre stagnare. STAGNAREA ÎN EGOISM, iată piatra de poticnire, iată bariera necruţătoare, care, ca o stavilă, opreşte spiritele să înainteze să acumuleze lumina. Fără de ieşirea din impasul stagnării în egoism nimeni să nu spere că va putea pătrunde în IV. Dar şi în IV, ca şi în celelalte straturi, există diverse gradaţii şi trepte. Nu trebuie să ne închipuim stratul respectiv fiind perfect omogen, cu spirite de aceiaşi valoare. Stratul IV prin excelenţă, reprezintă o foarte mare diversitate de spirite cu culori de la gri semi-deschis până la gri deschis, ori cu puncte albe, sau spirite alburii, de culoarea untului, dar care n-au ajuns totuşi să pătrundă în V. de asemenea, pătrunderea în V nu trebuie înţeleasă ca o terminare a evoluţiei. Spiritul uman simte mereu nevoia de a se înnobila, setea de lumină este covârşitoare. Dacă spiritul este totalmente opac şi trăieşte în întuneric atâta timp cât trăieşte în cercul strâmt al egoismului, odată depăşit cercul egoismului, când spiritul pătrunde în sfera luminilor, începe să fie apt să primească radiaţiile EROSONICE. De acum începe miracolul şi miracolul cel mai mare în urcuşul, în ascensiunea spiritului, este întâlnirea cu radiaţiile erosonice. De acum începe adevărata stare de intrare în armonie cu natura şi legile şi odată împărtăşite radiaţiile erosonice, apare în el starea de lumină, cea mai nobilă sete care consfinţeşte intrarea spiritului în marea familie a celor desăvârşiţi. Dar să fim clar înţeleşi: desăvârşirea este şi ea o scară, o scară fără de sfârşit. Această sete de lumină nu încetează niciodată, ba mai mult, ea creşte necontenit. De aceea, cei ce trăiesc în această sete de lumină sunt cei din V şi VI. În aceste straturi, cu toate că spiritele trăiesc într-o atmosferă de fericire şi extaz, ele doresc în continuare să sporească în lumină şi, dornice de activitate, se întorc pe planeta lor de baştină şi i-au trup. Din V încep să se întâlnească spirite şi de pe alte planete. După cum am mai spus, straturile I - IV se soldează cu un spor, cu un avans de energie şi lumină, dar trecerea la o treaptă superioară este acum mult mai dificilă, mult mai pretenţioasă, astfel că practic rareori un spirit reuşeşte să mai urce o treaptă, rareori un spirit ajunge să aibă astfel realizări încât să obţină meritul trecerii pe o treaptă superioară. Potenţial însă, orice spirit este deschis evoluţiei, el putând urca pe treptele luminii, iar acest urcuş este proporţional cu efortul depus, nimic în afara efortului, în afara activităţii. EVOLUŢIA SPIRITULUI, iată o noţiune fundamentală, de care depinde realitatea umană, noţiune care în dogmatică nu apare sub nici o formă. Este o noţiune care, deşi are o argumentare logică şi este evidentă, doar părinţii filocalici isihaşti au atins-o vorbind de “treptele urcuşului duhovnicesc”. În acest sens, lucrarea noastră are meritul de a dezlega şi descifra cele ce a vrut să spună ISUS, când a zis:

64

ÎN CASA TATĂLUI MEU MULTE LACAŞURI SUNT. (Ioan IV. 2). Aceste lăcaşuri realmente există. Ele sunt în număr de noua şi am vorbit despre ele la timpul potrivit. Drumul ce duce spre înaltele lăcaşuri este deschis EFORTULUI, căci ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR este a celor ce se silesc (Matei XVII. 24). Revenind la Harul Divin, trebuie să precizăm că în evoluţia spirituală există doua faze în ce priveşte modul cum lucrează Harul Divin – RADIAŢIILE LUMINICE. Dacă pentru începători (cei de la baza piramidei) se cere un plus de efort, HARUL fiind pasiv, pentru cei avansaţi HARUL devine activ, luând –ca să spunem aşa - el iniţiativa, mobilizând. În acest sens, pentru faza activă a omului, când harul este pasiv, Sf. Maxim Mărturisitorul descoperă la om capacitatea sa de a se mişca prin sine (Filocalie vol. II, pag. 128: L) în timp ce pentru faza a doua el rămâne pasiv, iar harul activ, căci nu poate străbate minte omenească atâta cale încât să ajungă la perceperea vreunei iluminări dumnezeieşti, dacă nu o atinge Dumnezeu şi nu o iluminează EL cu razele dumnezeieşti (Filocalie vol. II pag. 133: 31). În materie de sensibilitate la razele EROSONICE (Har Divin de cat. II) părinţii filocalitici au excelat, ei realizându-se pe trepte înalte (VI, VII) iar unii chiar pe stratul VIII, după cum o dovedesc “Cercetări În Lumea Nevăzută”. Vom lua acum în discuţie un fenomen despre care nici dogmatică nici Sf. Părinţi nu spun nimic: REÎNTRUPAREA. Se naşte întrebarea de ce atâta tăcere? Tocmai “reîntruparea”, care asigură perpetuarea vieţii, care susţine şi face posibilă evoluţia spiritului, care dă posibilitatea spiritului să refacă, să urce, să se înnobileze, să se transfigureze?… Dar ISUS? ISUS nu a spus nimic despre aceasta? Ne vom opri în cele ce urmează la învăţătura lui ISUS, la scrierile ce ne-au rămas din Noul Testament, care se referă, sau preconizează fenomenul întrupării. Dovada fundamentală a preexistenţei spiritului o constituie însăşi întruparea lui ISUS, dovadă clară că orice spirit a preexistat naşterii. Se pune întrebarea: de ce ISUS nu a vorbit limpede despre reîntrupări? Răspunsul, este limpede: oamenii nu puteau înţelege reîntruparea. Dovada ne-o dă chiar discuţia pe care a avut-o ISUS cu unul din cărturari, Nicodim, care era contrariat de ideea revenirii unui spirit în trup: “- Oare cum se poate să intre a doua oara în pântecele mamei sale şi să se nască iarăşi?” (Ioan III. 4). ISUS se referea chiar la fenomenul reîntrupării în doua rânduri: prima dată (Matei XI. 14) când vorbeşte apostolilor despre persoana lui Ioan Botezătorul şi spune: “- Si dacă puteţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel care va mai reveni”,… iar ISUS, dându-şi seama că nu este înţeles, adaugă: “ Cine poate înţelege, să înţeleagă!”. A doua referire clară asupra reîntrupării o oferă Evanghelia de la Ioan, XXI, XXII, XXIII. Aici ISUS se referă la destinul special de misionar permanent pe pământ, pe care îl avea Ioan Evanghelistul. ISUS răspunde apostolului Petru: “- Dacă EU voi vrea ca acesta (adică Ioan), să rămână pe pământ până ce voi reveni EU, ce ai tu? Tu urmează-ţi calea”. Tot aici să adăugăm faptul că în cercetările noastre rezultă că Ioan Evanghelistul are pe pământ la ora actuală cea mai importantă misiune. Fiind spirit de provenienţă Opalică, Ioan are însărcinarea de a fi pe pământ trimisul care să instaureze noua filozofie: CHRISTIANISMUL, CARE SĂ FIE FILOSOFIA lumii noi, ce urmează să apară ca urmare a intervenţiei opalice pe pământ. Să trecem acum la unele pilde ale lui ISUS, a căror explicaţie a rămas în suspensie, ele neputând fi înţelese decât prin prisma preexistentă spiritului. Prima pildă la care ne vom referi este aceea a talanţilor (Matei XXV. 14-30). În această pildă se vorbeşte despre un împărat care, plecând într-o tară îndepărtată, cheamă la sine pe slugile sale şi le dă pe rând: primului 5 talanţi, celui de al doilea 2, iar celui de al treilea un singur talant. Pilda ne dă în continuare faptul că în timp ce cei cu 5 şi 2 talanţi au muncit şi au dublat avutul lor, cel cu un singur talant l-a îngropat în pământ şi n-a produs nimic. Din aceasta pildă ne interesează numai faptul că oamenii se nasc cu însuşiri şi talente diferite, unii mai talentaţi, mai dotaţi, alţii mai reduşi. Pilda spune că aceşti talanţi au fost daţi după puterea fiecăruia, de unde rezultă că spiritele se nasc cu puteri diferite. O altă pildă care se referă la diversitatea spiritelor pământene, la faptul că unii sunt receptivi la învăţăturile lui ISUS, iar alţii le resping, este ilustrată de pilda semănătorului (Marcu IV, 3-20), în

65

care oamenii apar cu facultăţi receptive diferite: unii sunt ca drumurile bătătorite, de care nu se prinde nimic, alţii sunt ca solurile pietroase şi nisipoase, care de asemenea nu prind niciodată o planta, alţii sunt ca pământurile invadate de buruieni şi ciulini, chiar dacă prind sămânţa, planta este înăbuşita şi în sfârşit, alţii sunt ca pământurile roditoare pe care plantele se dezvoltă, cresc, dar şi ele aduc rod diferit: unii 30, alţii 60, iar alţii 100 (Matei IV, 20). ISUS nu dă nici o explicaţie acestei stări de lucruri, nu o comentează, nu o clarifică, însă noi astăzi o înţelegem prin prisma Karmei, a trecutului fiecărui spirit ce se naşte, aducând cu sine facultăţile sale specifice de înţelegere, precum şi puterea diferită de aduce rod, rodul fiind energie, lumină. Dar, poate cea mai clara referire la fenomenul reîntrupării o găsim în Apocalipsul lui Ioan. Un înger spune lui Ioan “- Trebuie ca tu să proroceşti iarăşi pentru popoare şi seminţii şi limbi şi regi” (Apoc. X, 11), de unde rezultă că Ioan avea misiunea să continue reîntrupările pe Pământ aşa cum îi spusese şi ISUS lui Petru când acesta întrebase despre Ioan: “Doamne, dar cu acesta ce este?”. Ce înseamnă însă întruparea? Ce înseamnă pentru un spirit să i-a trup? Fără nici o deosebire de strat, întruparea înseamnă TRISTEŢE… O stare de somn, de toropeală, care pe măsură ce spiritul intra în corp pământean, îşi pierde conştiinţa de sine şi suferă un somn de moarte! Da, dacă moartea propriu-zisă, dacă desprinderea de corpul pozitiv înseamnă realmente o eliberare, naşterea este mai curând o moarte. Spiritul începe să intre în fetus, când acesta a ajuns la aproximativ patru luni. Începând cu a patra lună, magnetul mamei, câmpul magnetic mensonic exercită o teribilă atracţie magnetică, iar din spiritul care urmează să se întrupeze porneşte o banda negativa subţire, care, încet, încet, pătrunde în fetus. Pe măsură ce fetusul creşte, spiritul negativ se micşorează ca dimensiuni şi proporţii. Naşterea înseamnă pentru spirit o oarecare înviorare, dar somnul devine din ce în ce mai profund, pe măsură ce copilul creşte şi se dezvoltă. Întruparea totală a spiritului în noul născut se face abia la vârsta de 12-14 ani, când spiritul iniţial intră total în copil, acesta intrând într-o perioadă de dezvoltare rapidă care culminează cu pubertatea. Întruparea înseamnă aşadar o rupere totală de lumea din care spiritul este venit. Substanţa negativă îşi spune de timpuriu cuvântul. Copilul, de mic, dă dovada superiorităţii sau inferiorităţii sale, aptitudinile sale majore nu întârzie să se evidenţieze, cu condiţia ca să existe condiţii prielnice de manifestare. Dacă întruparea este ca o moarte pentru spirit, moartea este ca o adevărată naştere, ca o adevărată trezire, după un îndelungat somn. Moartea în sine nu înseamnă nimic, moartea nici nu există deoarece spiritul nu moare, el continuă să trăiască. Trecerea în stare de spirit este realmente o eliberare, părăsirea trupului fizic fiind o uşurare, ca şi cum s-ar lepăda o greutate care apasă asupra corpului. Prima impresie puternică care izbeşte spiritul este când părăseşte trupul, este trezirea la realitatea valorii sale spirituale. Spiritul ieşit din corpul pozitiv poate să constate abia atunci adevărata sa valoare: culorile şi luminozitatea. Ieşirea din trup a spiritului durează totuşi câteva zile; cu cât este mai inferior un spirit, cu atât substanţa negativă părăseşte mai greu corpul pozitiv. Cu cât mai mizerabilă i-a fost viata cu atât mai mult se zbuciumă, părându-i rău că a părăsit viaţa pământeană. Pentru un spirit curat, superior, moartea este realmente o bucurie, mintea sa primind o mai mare capacitate de cuprindere şi înţelegere. Inferior, mediocru sau superior, orice spirit, după ce s-a desprins total de corpul pozitiv, este atras automat printr-un consens al Opalului , până în zona superioară a luminii, până în faţa Tronului Ceresc. Spiritele nu pătrund în Opal, dar, ajunse în apropierea Opalului, văd splendoarea divinităţii în toata măreţia ei şi o dată cu aceasta, în aceeaşi clipa, prin forţa legilor, ele sunt atrase fiecare la treapta ce-i corespunde din punct de vedere al energiei şi iluminării acumulate. Cam aceasta ar însemna, în puţine cuvinte, întruparea şi moartea. Să trecem acum la problema straturilor. Trebuie să menţionam ca dogmatica nu s-a ocupat cu specificul vieţii de dincolo, nici nu s-a referit la problemele legate de continuarea vieţii spiritului după moarte. În schimb, doi Sfinţi Părinţi, Ioan Hrisostom şi Dionisie-Aeropagitul au scris fiecare

66

despre cetele sfinţilor, care sunt în număr de noua. Astfel, Sf. Ioan Hrisostom în Liturghia sa arată că pe SF. Disc se găsesc: Sf. Agmet (trupul lui ISUS sub forma de pătrat); un Triunghi mare al Sfintei Fecioare Maria, precum şi 9 triunghiuri mai mici, reprezentând cele 9 cete de sfinţi. De asemenea, Sf. Dionisie Pseudo-Aeropagitul prezintă în lucrarea sa “Ierarhia Cerească” trei triade a câte trei grupuri fiecare, după cum urmează: I II III 1-Începătorii 4- Puteri 7- Tronuri 2-Arhanghelii 5- Stăpânii 8- Serafimi 3- Îngeri 6- Domnii 9- Heruvimi. În “Ierarhia Cerească” întâlnim, ca şi la Maxim Mărturisitorul , ideea “vieţii în continuă mişcare”, în continuă activitate. Dionisie arată în lucrarea sa deosebirile de receptivitate la LUMINA DIVINĂ a celor 9 cete. Astfel, Heruvimii şi Serafimii sunt cei mai apropiaţi de Tronul Ceresc, şi sorb din plin aceasta lumină, iar restul, fiecare după treapta pe care se află. Aceasta confirmă cele prezentate de noi referitor la radiaţiile opalice la care se disting trei tipuri de raze de acţiune, atât pentru radiaţiile luminice (sentice, erosonice şi agapinice), cât şi pentru câmpurile magnetice (frenice, musonice şi mensonice). Să abordăm acum problema PARUSIEI – a celei de a doua veniri a lui ISUS. Asupra acestei probleme vorbeşte cu claritate cap. XIV şi Ev. după Matei şi, mai ales, Apoc. Ev. Ioan care dă detalii cu privire la pedepsele ce vor veni asupra pământului, odată cu aşa numita “Judecată de Apoi”. Diferitele izvoare patristice interpretează “învierea” cea de apoi drept învierea tuturor morţilor din toate timpurile, înviere în trup şi o viaţă veşnică în trup veşnic, pe un pământ veşnic. Această interpretare nu este nici reală nici posibilă. Din cele comunicate nouă, pornind de la relatarea lui ISUS unde se vorbeşte despre efectul radiaţiilor DURAN, TRITON şi TIRIN ce vor fi trimise pentru ardere a tot ce este spirit rău şi căzut, în scopul asigurării unei vieţi ulterioare paşnice, a unei dezvoltări spirituale pe întreg Pământul. Judecata va însemna un fel de triere, de cernere, din care vor rămâne numai cei apţi de urcuş. In acest sens “zona întunericului” cu toţi cei ce aparţin ei vor fi nimiciţi, arşi, mistuiţi de radiaţiile opalice, iar cei ce nu sunt nici buni nici răi –cei din zona neutră - vor fi expulzaţi pe o altă planetă inferioară, pentru a nu stânjeni, pentru a nu împiedica desfăşurarea activităţii celor buni, a celor ce merită să moşteneasca Pământul, cu toate bunătăţile lui. Nu este vorba despre o “înviere” decât în înţelesul figurat al cuvântului. Va învia filozofia CHRISTIANICA, bazată pe studiu şi cercetare, o filozofie nouă, aptă să răspundă la toate întrebările, să rezolve toate problemele, filozofia AŞEZĂMÂNTULUI CELUI NOU AL LUI ISUS. Viaţa îşi va continua ciclurile ei normale de reîntrupare, pană ce toţi pământenii vor reuşi să depăşească stratul IV şi să intre în lumea celor desăvârşiţi, de la V în sus. Pământul, ca orice planetă pozitivă are o viaţă limitată în timp, nu poate fi veşnic. Va dispune însă de suficient timp pentru a da posibilitatea fiecăruia de a se realiza multilateral, de a se înnobila şi transfigura, de a se desăvârşi, astfel că fiecare om să poată ajunge UN MIC ZEU. INCHEIERE LA PARTEA I În dezvoltarea gândirii filozofice au apărut de-a lungul secolelor gânditori care au încercat să descifreze tainele existenţei umane. Cele prezentate în aceasta lucrare sunt, fără îndoială, noi şi inedite, dar ideea Evoluţiei Spiritului către desăvârşire este proprie şi brahmanismului, buddhismului, jainismului. Deosebirea constă în faptul că aceste religii n-au vorbit niciodată de importanţa culorilor şi luminozităţii spiritului, nici de existenţa unui adevărat univers spiritual, în care spiritele îşi continuă

67

viaţa lor, păstrându-şi înfăţişarea şi trasaturile lor de caracter. Atât în doctrina Brahmană-hindusă, cât şi în cea Buddhistă, se găseşte noţiunea de “SAMSARA”, care exprimă peregrinarea spiritelor prin diverse şi multiple întrupări, care nu excludeau şi intrarea în trup animal. Dimpotrivă, noi afirmăm că spiritele umane numai în corpuri omeneşti se pot întrupa şi niciodată în animale. Ceea ce este de reţinut este faptul că şi noi suntem în deplin acord cu doctrinele Brahmană şi Budhistă care vorbesc despre necesitatea ieşirii, scăpării din ciclurile de reîntrupare. Şi noi afirmăm că idealul este de a scăpa de venirea pe Pământ şi de a rămâne veşnic în bucuria şi lumina pe care le oferă straturile de la V în sus. Trebuie să precizăm însă că această părăsire a zonei pământene, această scăpare de reîntrupări nu trebuie să constituie un scop şi un ideal în sine. De aceea, apelam la realismul şi luciditatea omului instruit, care să înţeleagă că sensul existenţei sale este: PURIFICAREA INNOBILAREA TRANSFIGURAREA.

PRANA sau NECTARUL LUMINIC -FENOMENUL SIONEPTIC AL RUGĂCIUNIIVom vorbi acum de unul dintre cele mai minunate fenomene ce au loc în Universul Spiritual: fenomenul SIONEPTIC. Este –putem spune - din punct de vedere spiritual, un important eveniment pe care-l poate trăi un spirit din zona de lumină –sau de pe una din celelalte planete - şi anume este vorba de împărtăşirea de care pot beneficia spiritele superioare cu “PRANA” sau nectarul luminic. PRANA este alcătuita din ALUETE ultra-rafinate, ultra-distilate, proprii atmosferei straturilor superioare, de la V în sus. Cum se produce fenomenul sioneptic şi în ce condiţii? Acesta este fenomenul pe care-l pot trăi numai marii rugători. Cazul cel mai frecvent este al marilor rugători care au atins treapta a III-a a rugăciunii, rugăciunea inimii şi a lacrimilor, rugăciunea de duh, cea mai înalta treaptă care cunoaşte extazul mistic. Cum se întâmplă? Un rugător, când ajunge ca mintea şi inima să-i vibreze în muzica unei rugăciuni înalte, depăşindu-se pe sine, cât şi lumea, mediul înconjurător, ajunge ca rugăciunea lui să-i fie “ascultată” în sensul că depăşeşte stratul IV şi ajunge în V, primul strat de lumina autentică. În V, rugăciunea sa se proiectează în centurile SIFOKETUARICE şi DE ACOLO, RUGĂCIUNEA, CARE ESTE CA O RAZĂ, SE AMPLIFICĂ REÎNTORCÂNDU-SE la rugător, dându-i o energie de 4-5 ori mai mare. Această reîntoarcere antrenează cu sine ALUETE ultra-rafinate şi ultra-distilate, din V, aluete care nu sunt altceva decât particule supra încărcate energetic, care alcătuiesc atmosfera straturilor de la V în sus. Astfel, cel ce practica o rugăciune înaltă ajunge să respire atmosfera stratului V. Acest fenomen nu are asemănare cu lumea fenomenelor fizice şi nici nu poate fi prea bine explicat. Noua ni s-a prezentat acest fenomen, aşa că îl prezentăm ca atare: mintea, în rugăciune, face ca acel câmp mensonic, despre care s-a mai vorbit, să crească de 3-4 ori. În acest câmp mensonic amplificat, extins, mintea începe să emită radiaţii în spaţiu, în formă de cercuri concentrice. Din aceste cercuri ţâşneşte apoi o bandă de lumină, o rază de lumină, ca un fir de borangic, care porneşte spre stratul V. Ajunge acolo, se reflectă de bolţile SIFOKETUARICE şi, antrenând aluete, adică atmosfera din stratul V, “PRANA” îl aduce, îl întoarce la rugător hrănindu-l, adăpându-l.

68

Trebuie să fie clar: numai la rugăciunile intense, de mare vibraţie interioară, se produce acest fenomen. Daca rugăciunea este de valoarea celei de a doua trepte, adică rugăciunea mintii, vibraţiile ajung numai până la stratul III sau IV, care n-au putere de reflexie, ceea ce face ca ele să nu se poată întoarce de unde au plecat. Chiar dacă se întorc, ele sunt atât de slabe ca intensitate, nu hrănesc, aşa cum se întâmpla cu cele ce ajung până în stratul V. Stratul V, cu atmosfera sa înaltă, alcătuieşte PRANA sau nectarul divin, cu care se împărtăşesc toţi locuitorii acelui strat. Dar această PRANĂ există şi-n straturile superioare lui V şi mai ales în Opal. Practica isihastă a Sf. Părinţi filocalitici vorbeşte numai despre înălţimea şi deosebit de bogatele bucurii spirituale pe care le poate aduce rugăciunea lui ISUS. Despre această rugăciune vorbeşte ca nimeni altul Sf. Theofan Zavoritul, în lucrarea sa: ZBORNICUL. Această rugăciune se aseamănă întru totul cu ceea ce este la cei din India OM MANI PADME HUM, adică “Salut nestemată din floarea de lotus”. Asemenea rugăciunii lui ISUS şi rugăciunea indiană are rolul de a-l despătimi pe om, de a-l înstrăina de patimile trupeşti şi de a-l dedica în întregime şi pentru totdeauna lumii spirituale. Cui se datorează fenomenul sioneptic? Se datorează atmosferei din stratul V, SPAŢIUL ALUETIC QUINTIC. Dar, nu numai stratul V, ci toate straturile şi bolţile lor sifoketuarice, atmosferele lor specifice. Astfel, stratul VI conţine aluete sextine, VII conţine spaţiul aluetic septanic, VIII octanic, IX nonic, iar în Opal, atmosfera Opalică, existentă în ZENTA SIFOKETUARICĂ se numeşte şi spaţiul aluetic decadic. Desigur, de spaţiile aluetice din straturile superioare nu pot beneficia oamenii de rând. Pentru împărtăşirea cu spaţiul aluetic sextinic, de pilda, trebuie ca spiritul să fi venit cel puţin din V. În general, spiritele înalte care vin pe Pământ, ajungând prin efort la vârsta unei spiritualităţi mature, pot să se împărtăşească în momentele de concentrare cu aluete energetice din stratul din care au venit. Dar trebuie precizat că şi pentru spiritele înalte coborâte pe Pământ, alimentarea cu prană se face foarte rar, doar în momentele de înălţare spirituală când concentrarea, fiind deosebit de accentuată, raza care porneşte din câmpul mensonic amplificat, să ajungă în spaţiile aluetice ale straturilor superioare, reîntorcându-se amplificate la persoana în stare de concentrare mentală. În rândurile de mai sus am pus accentul pe faptul că dintre pământeni, cei ce aparţin straturilor din zona inferioară a luminii (I-IV), găsesc în rugăciune una dintre căile cele mai uşoare de “albire”, pentru a putea pătrunde în V. Într-adevăr, rugăciunea interioară este aceea care asigură accesul rapid către straturile superioare. Dar mai există ceva la fel de important şi valoros, care face posibil accesul către stratul V, şi anume viaţa de dăruire închinată semenilor. Un medic, de pildă, dacă duce o viaţă modestă, depăşindu-se pe sine, jertfindu-se bolnavilor săi, închinând viaţa celor pe care îi tratează, va respira prana straturilor superioare, încă de pe pământ, va trăi în trup pozitiv ca în rai. DRAGOSTEA DE SEMENI este aceea care deschide şi face posibilă producerea fenomenului sioneptic. Dragostea, deci dragostea de oameni, de cei săraci, de cei suferinzi, jertfa pentru cei lipsiţi şi oropsiţi, iată drumul, iată “poteca cea îngustă” pe care se poate urca pe una din treptele superioare. Anahoreţii, sihastrii, însinguraţii, firile meditative, contemplativii, cei ce se retrag, cei ce se ascund de tot şi toate dintr-o covârşitoare sete de LUMINĂ, ei sunt cei ce au poteca asigurată, ei sunt cei ce cunosc cel mai bine fenomenul despre care am vorbit mai sus. Aşadar, toţi ce vor, toţi cei ce aspiră să guste, să trăiască fenomenul sioneptic, trebuie să fie însinguraţi asemenea unor sihastri care, chiar dacă sunt siliţi de împrejurări să trăiască în mijlocul oamenilor, retrăgându-se în camera cea mai dinlăuntru a sufletului lor, să oficieze acolo liturghia lăuntrică a împărtăşirii cu nectar, acea inefabilă lumină care, alimentând mintea, o face şi pe ea să lumineze pentru a putea păşi pe treptele CUNOAŞTERII!. ÎNSINGURAREA poate şi trebuie să fie însuşită de toţi cei ce aspiră la o viaţă înaltă, fie că este vorba de slujirea semenilor, fie de cercetarea ştiinţifică, fie –mai ales - de CREAŢIE

69

FENOMENUL ARGOTINIC AL CREAŢIEI (funcţie a Nirvanei). Începem această expunere cu reluarea unei scheme menţionate într-unul din capitolele precedente. Reluăm această schemă tocmai pentru a da o explicaţie cât mai precisă fenomenului sioneptic, cât mai ales, pentru a defini mai exact domeniul de manifestare al fenomenului ARGOTINIC. Orientându-ne după schema care exprimă treptele pe care poate urca mintea în strădania ei de înnobilare, vom încerca să delimităm etapele despre care am vorbit, reluându-le după cum urmează: I. Prima etapă este PURIFICAREA, ea se realizează pe primele trei trepte ale piramidei: 1.Raţiunea; 2.Meditaţia; 3.Contemplaţia, aceasta din urmă fiind şi prima treaptă a celei de a doua etape. II.A DOUA ETAPĂ ESTE înnobilarea. Ea porneşte încă de la contemplaţie, cuprinzând apoi cele trei trepte ale extazului: În faţa Armoniei; În faţa Frumuseţii; În faţa Sublimului; În sfârşit, a treia etapă TRANSFIGURAREA, care cunoaşte la rândul ei cele trei etape proprii sferei: Luciditatea; Clarviziunea; Ideogonia, aceasta constituind “omega” propriu-zis al evoluţiei. Fenomenul sioneptic propriu celor ce se roagă arzând, aparţine cu precădere treptelor celei dea doua etape, adică ÎNNOBILAREA. Rugăciunea inimii este în esenţă EXTAZUL celui ce vede, celui ce priveşte de departe Sfera –lumina miezurilor şi a esenţelor. Această vedere lăuntrică aduce liniştea (isihia), aduce bucuria, este asemenea unui zbor în care mintea luminată de lumina ce izvorăşte din “sferă” luminează întreaga fiinţă, conducând mintea spre noi trepte de înţelegere, spre negrăita cunoaştere… Extazul nu înseamnă însă “pătrunderea în SFERĂ”, în cercul “arzător” al lucidităţii, al clarviziunii al ideogoniei. Extazul este doar o etapă premergătoare sferei, etapă care înnobilează mintea pregătind-o să pătrundă în sfera cercurilor arzătoare… Fenomenul sineoneptic este propriu stărilor extazice, în timp ce fenomenul argotinic este propriu celor ce au ajuns în sferă, intrând în dansul fantastic al clarviziunii şi ideogoniei, cercul arzător al minţii ce atinge culmile incandescenţei spirituale. Pătrunderea mentală în sferă este – putem spune - un fel de vârtej revelator, fulgerătoare pătrundere în miezuri şi esenţe. Fenomenul acesta depăşeşte liniştea şi plutirea proprii stării extazice: fenomenul acesta este un fel de răpire într-un ciclon furtunos, care te proiectează într-o lume noua de idei, sunete, culori şi concepte, care nu se pot circumscrie, depăşind prin esenţa lor raţionalul şi logicul obişnuit. Aceasta este TRANSFIGURAREA, în care mintea a pătruns prin propria sa lumină, ajungând nu numai să “vadă” şi să “audă”, ci să i-a contact direct, nemijlocit, cu un nou univers, limpede precum cristalul, întins cât un ocean nemărginit. Dacă extazul este înviere, ca un vis… pătrunderea în sferă este o TREZIRE DINTR-UN SOMN, ÎNTR-O NOUĂ VIAŢĂ… Pătrunderea în sferă este ca o înviere, ca o trecere de la moarte la viaţă în noul univers al lucidităţii, al clarviziunii şi al ideogoniei. Dacă extazul este un fel de moarte pentru lumea din afară şi stare proprie neînchipuită, de vis, intrarea în sfera înseamnă depăşirea visului, căci mintea se trezeşte din acel vis, reintră în sine, pentru a purcede, pentru a înainta în noul univers ce i se deschide. Daca extazul este o stare de vis într-o mare de aur, intrarea în sfera este ca o trezire la realitatea unui univers cu sclipiri de diamant. Acesta este fenomenul “argotinic”: o maximă vibraţie, un fulger ce porneşte din minte, tinde către straturile înalte, de la VIII în sus, în spaţiul aluetic septanic, octanic şi nonic, “prana” cea mai

70

înalta, NECTARUL LUMINIC CEL MAI SUBTIL, cel mai preţios, care adapă spiritul cu generozitate. Acest fenomen îl cunosc doar creatorii, adevăraţii creatori. Ei, desigur, nu pot rămâne continuu în sferă, prinşi în acel loc arzător… Urca până acolo, rămân câteva clipe… apoi coboară… INSPIRAŢI… Se ridică pe o scara ce se reazămă pe o creangă înaltă, ca să culeagă fructele cele mai din vârf… apoi coboară… Se coboară până în adâncul oceanului cugetător, culeg o scoică în care se va găsi o “perlă” despre care, privind-o în linişte şi singurătate, să poată vorbi despre frumuseţile ei şi semenilor… Acesta este fenomenul argotinic. El este propriu creatorilor însinguraţi, anahoreţilor şi sihastrilor, care în mijlocul unui ocean de întuneric, văd steaua cea luminoasă a dimineţii, pentru ca din nou întorşi în întuneric să vorbească despre lumină… Cei ce au urcat odată în sferă, coborând nu mai pot să tacă. Ei vor să spună şi altora despre miracolul din afară, ei vor să vorbească şi altora despre acea lume, despre acea “înviere”, despre acea trezire a minţii ce vede, a ochiului ce pătrunde şi cunoaşte… Fenomenul argotinic este tocmai perceperea sclipirilor de diamant, gustarea fructelor din vârful pomului vieţii, uimirea în faţa acelei perle descoperite în adânc, înţelegerea acelei stele luminoase a dimineţii. Fenomenul argotinic precede creaţia, el este însuşi izvorul, sursa de inspiraţie a Creatorului, roua care-l trezeşte, ploaia care-l adapă, torentul care-l îmbată şi-l transfigurează. Actul de creaţie este dureros… este durerea celui rănit de perfecţiunea sferei… usturimea arsurii din cercul arzător care se vrea exprimat. Actul de creaţie este o zvârcolire, un chin, chinul celui ce şi-a întâlnit iubita şi a apoi a fost azvârlit parcă, respins, aruncat în întunericul cel mai din afară… Este un clocot al unui vulcan ce ar vrea să-şi arunce lava înspre înălţimi… Este ca un tumult de valuri, care vor să sfarme stâncile abrupte ce le despart de ţărmul mult dorit… Este asemănător groazei în faţa morţii, durerii celei ce naşte, tânguirii celui ce a pierdut ceva de preţ şi ar vrea să regăsească. Nu este posibilă rămânerea în “sferă”! Nu poţi rezista continuu fierbinţelii acelui cerc “arzător”… Trebuie să cobori, să te resemnezi, să revii în piramidă şi nu oriunde, ci la însăşi baza piramidei, pentru ca să începi din nou reconstruirea ei dintr-un alt material, mai nobil, mai preţios. Aceasta este opera de artă. O piramidă dintr-un material preţios, îndreptată către un nou pisc din care să se poată privi: SFERA, PERFECŢIUNEA, LUMINA O operă de artă este un rod, o piramidă din vârful căreia poţi culege un fruct ce se vrea asemenea celui gustat mai înainte. Este rodirea unei piramide în vârful căreia veţi găsi o fărâmă din perla ce se vrea asemănătoare celei găsite în adâncuri. Este rodirea unei piramide în vârful căreia poţi găsi un grăunte de diamant, ce vrea să amintească de feeria sclipitoare a acelei lumi… Este o lavă, care prin incandescenţa la care a fost zămislită să vorbească de focul din adânc… Este ca o stâncă biruită ce lasă valurile să pătrundă pe acel târam de toţi râvnit: TĂRÂMUL VISULUI, AL DIAMANTULUI ŞI AL FOCULUI… RELAŢIA CÂMP MAGNETIC MENSONIC – CÂMP LUMINIC Întrucât am vorbit despre fenomenele Sioneptic şi Argotic, am găsit de cuviinţă să revenim asupra relaţiei ce există între câmpul magnetic mensonic şi câmpul luminic. Din tabelul înfăţişat mai sus se poate constata interdependenţa razelor de acţiune a acestor doua forme de câmpuri – magnetic şi luminic - câmpuri pe care le emit spiritele îndeosebi cele superioare. Din tabel se poate constata că până la o rază de 0,8 m de câmp mensonic (partea superioară a tabelului) nu-i corespunde nici un câmp de radiaţii luminice. De ce? Câmpul magnetic mensonic exprimă în fond capacitatea şi intensitatea gândului, fiind un rezultat al efortului mental, legat în fond de procesul de curăţire. Aceasta înseamnă că numai spiritele care au depăşit egoismul şi viaţa pentru sine cresc în radiaţii mensonice. Când curăţirea este totală, când egoismul este depăşit, spiritul devine alb, adică este apt pentru V, creşte şi iubirea de semeni şi odată cu acesta, procesul de gândire se dinamizează. Aşadar există o strânsă relaţie între: CÂMPUL MAGNETIC MENSONIC şi RADIAŢIILE LUMINICE

71

GÂNDIREA IUBIREA Deci, câmpul magnetic mensonic reflectă capacitatea intelectuală şi intensitatea gândirii, iar câmpul de radiaţii luminice reflectă iubirea, capacitatea de jertfire pentru semeni. Luminozitatea are aşadar rolul unei gândiri elevate, gândire care are ca filon roşu de foc IUBIREA. Pe de altă parte, se naşte întrebarea dacă există vreo posibilitate de creştere a radiaţiilor luminice. Răspunsul este afirmativ. Acest răspuns aduce în prim plan toate aceste noţiuni de care este capabil omul, închinându-se semenilor, dedicându-se celor din jurul lui. Dar numai atât! Studiul şi cercetarea, împletite cu meditaţia şi contemplarea, determină câmpul magnetic mensonic să se dezvolte. Activitatea permanentă a câmpului mensonic prin lecturi, studii şi meditaţii determină în timp creşterea acţiunii câmpului magnetic mensonic şi creează premizele transfigurării, adică a apariţiei radiaţiilor luminice, care anunţă începutul procesului de albire. Radiaţiile luminice sunt proprii spiritelor care au depăşit ataşamentul pentru propriile interese, posedând capacitatea de introspecţie, de concentrare, ceea ce îi face apţi să se ridice pe treptele contemplaţiei şi extazului, făcându-l apt de a trai fenomenul sioneptic, împărtăşirea cu PRANĂ – nectarul luminic al straturilor superioare. Primirea pranei aduce o iluminare a minţii, gândurile se transfigurează, cugetul devine transparent, mai lucid, intuiţia creşte, devenind astfel apt să înţeleagă mai bine tainele divinităţii. În acest fel, starea extazică vine să confirme starea de primire a pranei, sufletul se umple de o bucurie de negrăit, trăind o adevărată sărbătoare a bucuriei, cum spune Sf. Isihie Sinaitul. În timpul acestei primiri a pranei mintea începe să vadă lumina să proprie, “Împărăţia Cerurilor este în propriul EU”. Mintea luminează ea însăşi, împărtăşindu-se cu lumina straturilor înalte, dobândind lumina gratie propriei lumini izvorâte din meditaţii şi contemplări active, tinzând astfel să crească însăşi raza radiaţiilor luminice. Gândirea fără iubire este moartă. Este doar câmpul magnetic mensonic pe care-l au –şi încă destul de mare - şi spiritele căzute, mai ales cele luciferiene, al căror câmp magnetic mensonic concurează cu acela al spiritelor din VIII şi IX. Deci, gândirea este crucială. Ea poate coborî şi ridica un spirit. O gândire egoistă întunecă spiritul; gândirea iubitoare de semeni îl înalţă şi-l luminează, aducându-i luminozitatea atât de necesară ascensiunii pe înaltele trepte. Gândirea asociată cu iubirea, filonul ei de aur, asigură spiritului mult dorita LUMINOZITATE. PARTEA A DOUA TEORIA ALUETEI RELAŢIA: IDEEE-MATERIE Alueta nu este altceva decât un atom nevăzut, nepozitivat, care constituie materialul de bază al materiei negative precum şi al spaţiului, considerat ştiinţific ca un vid, adică lipsit de atmosferă. Aşadar, spaţiul este vid din punct de vedere fizic, experimental, dar teoretic el nu poate fi “gol”. Aluetele sunt deci atomii sub înfăţişarea –să zicem - a unor raze ultra-nobile, care constituie spaţiul interplanetar şi interstelar. Ce este în fond alueta? Este cărămida fundamentală a vieţii, a existentei, în analogie cu ceea ce noi numim atom, forma elementară de baza a materiei. Despre aluete ne-a vorbit prima data Heruvicle în august 1977, dar nu am înţeles suficient de clar. Tot în aceiaşi perioadă ne-a dat explicaţii generale asupra eluviilor zentice, dar tot nu am înţeles. Tot atunci ne-a vorbit despre interdependenţa cuplului univers pozitiv – univers negativ, dar nici aceasta nu am înţeles-o bine. La începutul lunii februarie 1978, Heruvicle a reluat teoria aluetei precum şi problema genezei şi am reuşit în sfârşit, să înţelegem şi să putem aborda în scris cele ce am aflat, toate aceste date constituind baza de pornire pentru înţelegerea evoluţiei materiilor, formarii făpturilor biologice, precum şi a fiinţelor cugetătoare. Punctul de plecare este alueta. De înţelegerea ei depinde înţelegerea etapelor evoluţiei materiei şi a formarii diferitelor stadii de organizare a acestei materii.

72

Deocamdată lăsăm deoparte atomul pozitiv, care nu este decât “un caz particular” –o stare precară a atomului negativ: ALUETA. Deci, ce este alueta? ESTE FORMA ELEMENTARĂ DE EXISTENŢĂ A MATERIEI NEGATIVE. Aceasta este o primă formulare, brută. Vom aborda acum caracterul abstract al prezentării noastre şi vom spune: ALUETA ESTE ESENŢA. ALUETA ESTE ESENŢĂ a vieţii, a existenţei. ALUETA ESTE ESENŢĂ compusă din doua principii. PRINCIPIILE sunt constituite din idei ce se oglindesc reciproc. Vom prezenta acum o schema care să includă noţiunile folosite mai sus, cu explicaţiile necesare:

Principiul

Principiul şi

TAMA ATAM Ideea I: ACTIV PASIV II: EMIŢATOR ABSORBANT Deci alueta este o esenţă bazată pe doua principii: TAMA şi ATAM, acestea incluzând doua idei: de activitate şi emisie şi, respectiv, de pasivitate şi absorbţie. Aceasta ar fi definiţia de fond a tuturor aluetelor, valabile pentru toate stadiile energetice. Care sunt caracteristicile schemei de mai sus? UNICITATEA ESENŢEI – aceasta este prima abstractizare, majoră, deoarece formularea pe care noi am putut-o da ar fi fost: unicitatea în dualitate sau dintr-o formulare vulgarizată: armonia contrariilor. Noi, însă insistăm în caracterizarea schemei de mai sus prin expresia: UNICITATEA ESENŢEI ÎN DUALITATEA PRINCIPIILOR, căci UNICITATEA ESENŢEI ESTE POSIBILĂ TOCMAI DATORITĂ existenţei a doua principii: TAMA şi ATAM, unite între ele într-un tot indisolubil. Unicitatea esenţei este dualistă şi ea implică o strânsă interdependenţă simultană a celor doua principii, TAMA şi ATAM, care se manifestă la modul fenomenal printr-un dublu FENOMEN DE ENISIE ŞI ABSORBŢIE, acesta implicând existenţa unui CÂMP DE INFRAESENŢE. În acest sens, esenţa are ca mod de existenţă pe plan fenomenal, concret, existenţa câmpului de infraesenţe, ce constituie în acelaşi timp tocmai modul de manifestare fenomenală a aluetei. O alta caracteristică a unicităţii esenţei, adică a aluetei, este existenţa sa perpetuă, veşnică. Alueta este însuşi MIRACOLUL EXISTENŢEI. Ea n-are început, n-are sfârşit, nimeni n-o poate crea şi nimic n-o poate distruge. De aceea, definim alueta drept: MOD ELEMENTAR DE EXISTENŢĂ. (Precizam că este vorba de aluetă şi nu de atom, care nu este decât un caz particular al universalei ALUETE). Să revenim la schema de mai sus, în care am pornit de la o abstractizare. Este vorba despre noţiunea de ESENŢĂ, care la rândul ei este compusă din alte două abstracţiuni: principiile ACTIV şi PASIV. Până acum suntem în planul abstract, nimic concret. De acum însă, pătrundem în planul concret. Planul concret este marcat de intervenţia dublului fenomen de EMISIE şi ABSORBŢIE. Urmărind concretul, fenomenul de emisie şi absorbţie, suntem de fapt în plină definiţie a ENERGIEI, a cărei existenţă se datorează tocmai acestui fenomen. Ţinând seama de acestea, să legăm abstractul de concret prin următoarea formula: Formula nr. - I ACTIV EMISIE ESENŢĂ ENERGIE PASIV ABSORBŢIE

73

Ţinând seama de această formulă, abia acum putem consideră definiţia completă a aluetei: ALUETA este MODUL DE EXISTENŢĂ A ENERGIEI, alueta fiind modul elementar de existenţă a energiei, fiind ENERGIE, ne gândim la MATERIE… gândindu-ne la MATERIE putem realiza echivalenţa: EXISTENŢĂ=ENERGIE- EXISTENŢĂ Prin această ultimă concluzie am ajuns să demonstrăm cele afirmate în cap. I al acestei lucrări, când afirmăm că spiritul –corpul negativ - este materie negativă, pe care am definit-o drept: O UZINĂ PRODUCĂTOARE DE ENERGIE Aceasta este alueta: MATERIE – ENERGIE – ESENŢĂ… aceasta însăşi bază a ceea ce se numeşte EXISTENŢĂ. Definiţia aluetei o mai putem însă formula drept un NUCLEU ESENŢIAL MATERIAL ENERGETIC care are ca atribut, ca însuşire fundamentală, necontenita ACTIVITATE, veşnic în mişcare. Fiind în activitate, fiind în mişcare, aceasta trebuie să aibă un: SENS. Sensul însă nu este unic liniar, el este tridirecţional în spaţiu şi nesfârşit în timp. Să vedem acum care sunt cele trei dimensiuni ale sensului. ASCENDENT SENS STABIL DESCENDENT Urmărind firul logic, am ajuns la cele trei ipostaze pe care le poate avea materia negativă, în conformitate cu cele trei direcţii posibile. Să sintetizam: (esenţă) ALUETĂ=MATERIE (energie)

sens ASCENDENT =ACUMULARE de energie sens STABIL =ECHIBRU energetic sens DESCENDENT =PIERDERE de energie.

Am ajuns, în sfârşit, la o schemă care poate sta la baza definiţiei celor două forme de materie negativă şi pozitivă, despre care am vorbit încă din primul capitol şi pe care o vom relua, ţinând seama de schema prezentata mai sus; astfel: MATERIA NEGATIVĂ ESTE CARACTERIZATĂ PRINTR-O DOMINANTĂ ACTIVĂ, aceasta însemnând dominanta EMIŢĂTOARE, cu sens ascendent evolutiv, materie care este în stare continuă de ACUMULARE DE ENERGIE, tinzând către noi scheme superioare de organizare, materie indestructibilă, veşnică. MATERIA POZITIVĂ ESTE CARACTERIZATĂ PRINTR-O DOMINANTĂ PASIVĂ, stagnarea, aceasta însemnând un descendent, mărginită la structuri simple, elementare, materie amorţită care a pierdut capacitatea de auto-organizare, având o soartă critică în sensul că tinde spre PIERDEREA DE ENERGIE printr-un lent proces de dezagregare. Cu aceste noţiuni clarificate, să încercam să formulăm specificul celor două universuri: cel spiritual – negativ şi cel material – pozitiv. Universul spiritual – negativ este un univers caracterizat prin: ORDINE, el este alcătuit din straturi, o spirală simplă în formă de con, expresia treptelor de energie, care reflectă cu stricteţe, stadiile diferite de lumină, adică de ENERGIA ACUMULATĂ, rezultat al unei evoluţii disciplinate, în care LEGILE au constituit axul călăuzitor. Universul material – pozitiv, însă, este un univers caracterizat prin: HAOS – un spaţiu infinit în care materia pozitivă se prezintă sub o infinitate de forme, care mai de care mai bizare (vezi astro-fizica), un univers haotic, care prezintă cele mai neaşteptate şi paradoxale moduri de manifestare, noian de fenomene haotice, abisale, rezultat al lipsei de disciplină în care LEGILE acţionează haotic, neputând realiza nici cele mai elementare forme de viaţă. Iată-ne ajunşi la o formulare realistă, clară, concisă a celor doua universuri, care, credem, vor reuşi să dea cititorului o orientare clara în descrierea ideilor şi legilor proprii celor doua universuri. Am vorbit despre universul negativ al ORDINEI şi de universul pozitiv al HAOSULUI, al

74

dezordini. Dar sistemul nostru planetar? Oare nu este el ordonat? Oare nu domnesc în el legile, disciplina rotaţiei planetelor? DA! Sistemul nostru planetar este expresia tocmai a unei stări de mijloc, de ECHILIBRU RELATIV, expresie –am putea spune - al unui al treilea univers în care: POZITIVUL – relativ ORDONAT se îmbina cu NEGATIVUL – absoluta ordine. Iată capcana pietrei filozofale. SPIRITUL –absolut ordonat trăieşte într-o lume relativ ordonată. O lume a spiritelor este nevoită –prin forţa impecabilă a destinului - să trăiască intr-un univers material STAGNANT, într-o ORDINE RELATIVĂ surdă, de confuzie şi eroare. Iată deci, sursa contradicţiilor din concepţiile noastre, iată universul quasi –mort, stagnant, în care trăim, suntem influenţaţi în gândirea noastră să-l consideram ca SINGURUL REAL. Viaţa în CORP POZITIV este plină de contradicţii, pare fără rost, fără sens, pândită de misterioasa moarte care pentru mulţi a devenit un “crez” absolut. Trăim într-un univers care şi-a pierdut sensul ascendent, a stagnat şi iată-l în starea în care nu mai acumulează energie ci … o pierde. De aceea sensul, sensul nu trebuie să-l căutăm în materia pozitivă ci în materia negativă, în spiritul nostru, în esenţa noastră, în noi înşine, căci numai noi vom putea descifra adevăratul sens al existenţei, al vieţii; sensul ascendent –veşnic - al unor noi stadii superioare de ACUMULARE DE ENERGIE, care să ne conducă spre noi forme de cunoaştere, spre LUMINĂ. Mai există însă ceva de adăugat la specificul celor doua universuri, al celor doua universuri, al celor doua materii. Vom reveni pentru aceasta la formula nr. I, s-o prezentăm din nou: ACTIV – EMISIE ESENŢĂ – ENERGIE MATERIE PASIV – ABSORBŢIE “formula” de mai sus are însuşirea de a contribui la precizarea definiţiei celor două materii şi anume: MATERIA NEGATIVĂ – este o esenţa cu o dominantă ACTIVĂ, în care rolul dominant îl are EMISIA, în timp ce: MATERIA POZITIVĂ – este o esenţă cu o dominantă PASIVĂ, în care rolul dominant îl are ABSORBŢIA (evidenţiată prin forţele de coeziune intraatomice). Iată-ne ajunşi la o explicaţie a luminozităţii, câmpurilor luminice proprii spiritelor superioare. Ele EMIT lumina, deoarece esenţa lor este DĂRUIREA, dăruirea fiind expresia IUBIRII, iubirea fiind LUMINA. Logica se leagă perfect pe plan fenomenal, definiţiile noastre se confirmă cu exactitate, căci dăruirea este expresia concretă a esenţei care este iubirea, iar rodul iubirii se manifestă realmente prin CÂMP LUMINIC! Dăruirea este caracteristica dominantă a spiritelor curate, a spiritelor ce radiază în jurul lor un câmp luminos, ascuns privirilor noastre pozitive, dar pe care un medium de calitate o poate cu uşurinţa constata. Dăruirea este expresia celui mai nobil STIL DE VIAŢĂ EXTERIOARĂ, rod al unei esenţe interioare nobile şi luminoase denumită de noi iubire. IUBIREA ca esenţă este rădăcina vieţii, sensul de foc interior ascendent major al existenţei, IUBIREA este materia absolută de foc interior ascendent major al existenţei, IUBIREA este materia abstractă din care sunt alcătuite tot ce este spirit curat, superior. IUBIREA nu este însă doar “rădăcină” şi “sens”. Ea este realmente: CEA MAI PURĂ ESENŢĂ! Orice izvor dintr-un munte îşi are o origine bine definită: provine din infiltraţiile apei care este filtrată de diverse filtre naturale. ALUETA este pentru noi molecula de apă absolută care nu mai poate să fie împărţită în alte componente. Noi toţi ştim că molecula de apă are componenţi de bază, elementele de hidrogen şi oxigen, care nu mai pot fi divizate. Alueta noastră nu mai poate fi divizată. Ea este cărămida marelui edificiu al materiei negative. Ceva inferior aluetei nu există. Nu este părerea NOASTRĂ, ci însăşi teoria spiritelor superioare afirmă aceasta, şi prin

75

aceasta şi noi avem convingerea că dreptatea este de partea LOR. Teoria aluetei are menirea de a rezolva problema începutului. Teoria Opalică porneşte de la ideea că: EX NIHILO NIHIL, din nimic nu rezultă nimic. Prin aceasta se afirmă că noţiunea de NIMIC este singura noţiune ce nu spune …nimic. Nimic nu există! Începutul deci nu poate porni de la nimic. Totdeauna a existat ceva şi anume sunt concretizate trei noţiuni indisolubil şi perfect sudate: ALUETA, ENERGIA, SPŢIUL. Aceste trei noţiuni au avut, au şi vor avea în veci o existenţă certă şi de neclintit. Deci: “UN ÎNCEPUT ABSOLUT NU EXISTĂ”. Alueta a existat întotdeauna şi odată cu ea şi energia ca mod de manifestare. Când Ioan Evanghelistul spune că la ÎNCEPUT ESTE CUVÂNTUL, începutul la care se referea el este un început RELATIV şi proporţional cu stadiul energetic al Aluetei. El se referă la începutul gândirii. Alueta “trăieşte” printr-o continuă respiraţie, emite şi absoarbe Infra-Aluetei. “Viaţa” Aluetei nu are un început pentru că simultaneitatea emisiei şi absorbţiei exclude posibilitatea unui început absolut. Deci: UN ÎNCEPUT ABSOLUT NU A EXISTAT. Ioan Evanghelistul, când vorbeşte despre un ÎNCEPUT, acesta se referă la EXISTENŢĂ! El se referă la începutul existenţei umane ca făptură gânditoare. Deci, Ioan Evanghelistul marchează prima treaptă când “fiinţa, vietatea” situată în planul biologic a început să GÂNDEASCĂ, a apărut, cu alte cuvinte, conştiinţa de sine: COGITO ERGO SUM, gândesc deci exist. Noi nu ne punem deocamdată în faţă problema apariţiei GÂNDIRII, care este condiţia fundamentală a existenţei, ci punem în discuţie: ADEVĂRUL FUNDAMENTAL AL “VIEŢII”, care este FENOMENUL EMISIEI – ABSORBŢIEI. Acest fenomen a existat întotdeauna şi a fost legat de însăşi existenţa aluetei. Limbajul nostru nu este concret, se cere corectat, dar nu avem cum. DE CE? Pentru că noţiunea de existenţă este prea generală, prea globală şi nu are nuanţele necesare care să exprime cu exactitate realitatea. Vom desface firul în trei. Este necesar să sacrificăm noţiunea de “existenţă” pe trei nivele şi vom spune: I. ALUETA – există la treapta I de existenţă. II. FIINŢA (biologică) există la treapta II de existenţă. III. FĂPTURA (spirituală)(omul) există la treapta a III-a de existenţă. Deci există trei trepte diferite de existenţă, trei stadii, trei “ere” pe linia ascendentei evoluţii. Ceva care să existe înainte de “stadiul” aluetic nici pentru Opal nu există. Stadiul aluetic este punctul de la care pleacă gânditorii din Opal când pun problema începutului. “Stadiul aluetic”, spunea Heruvicle, este supranumit în Opal: STADIUL NEFIINŢEI, adică stadiul, “era” în care nu apăruse “fiinţa” cu viaţa ei afectivă, a premers vieţii cugetătoare. Noţiunea cheie care trebuie scoasă în relief, spunea Heruvicle, este noţiunea de “VIAŢĂ”. Este o noţiune limpede, cristalină, transparentă care caracterizează TOT CE EXISTĂ, TOTUL DESPRE VIAŢĂ. TOTUL ESTE VIAŢĂ, MOARTE NU EXISTĂ, după cum nu este posibilă DESFIINŢAREA VIEŢII. Acest adevăr porneşte de la existenţa (viaţa) însăşi a ALUETEI, a cărei viaţă nu poate fi desfiinţată de nimeni. ALUETA este stadiul elementar al vieţii! ALUETA trăieşte, este vie! Viaţa se manifestă printr-un FENOMEN necreat, care a existat, există şi va exista în veci: FENOMENUL DE EMISIE – ABSORBŢIE. Deci, când Ioan Evanghelistul spune că la început a fost cuvântul, el se referea la era a III-a, adică cea a gândirii, făcând aluzie la GÂNDUL PRIMORDIAL, care a generat cuvântul “EU”, adică a marcat era conştiinţei de sine, primul gând de lumină care a transformat FIINŢA în FĂPTURĂ, pentru că “EUL” a fost generatorul FAZEI CREATOARE ACTIVE care a început să creeze conştient de propriul “EU”, de propria existenţă. Cuvântul “EU” a fost rostit pentru prima oară în spaţiul infinit de care însuşi PĂRINTELE LUMINILOR, care avea să devină Marele Arhitect al Lumii Gândurilor, izvorul de idei creatoare pentru întregul univers, ne-a spus Heruvicle, călăuzitorul nostru din Opal. Deci, dacă Ioan Evanghelistul considera începutul a fi în CUVÂNT – GÂNDIRE, NOI ne

76

exprimăm totalul acord dar cu precizarea că este vorba de cea de-a treia eră, acea a făpturilor care au început să gândească. Era a doua este era FIINŢELOR, adică era care începe din STADIUL ALUETIC. De aceea, ne apropiem să abordăm mai înainte de toate “TEORIA ALUETEI”, tocmai pentru a aduce lumină asupra relativului ÎNCEPUT. Revenind la expresia lui Ioan Evanghelistul, apariţia gândirii marchează linia ascendentă a unei evoluţii, care a generat dorinţa de a face ceva. Aceasta s-a transformat în voinţă, care prin EFORT, a generat FAPTA. Deci Ioan punctează începutul unui şir de valori: IDEE – GÂND; DORINŢĂ – VOINŢĂ; EFORT – FAPTĂ. Ioan pune accentul pe GÂNDIRE, iar ISUS pe FAPTĂ. Două extreme în care originea se află în GÂNDIRE iar FAPTA are valoarea finală de ROD AL GÂNDIRII. Ideile sunt în echilibru perfect, dar trebuie să punem accentul pe valoarea fundamentală a GÂNDIRII, căci este izvorul care animă, care zămisleşte, care creează seria de valori: IDEE – GÂND – DORINŢĂ – VOINŢĂ – EFFORT – FAPTĂ. Aceste şase valori alcătuiesc hexagonul generator al tuturor acţiunilor pe care le poate întreprinde fiinţa cugetătoare! În simbolistica cifrelor “6” este cea care exprimă FOCUL – focul sacru al cugetului mereu activ. ISUS a spus: “FOC AM VENIT SĂ ADUC PE PĂMÂNT”, iar focul este exprimat de hexagonul sacru al celor şase valori: IDEE – GÂND – DORINŢĂ – VOINŢĂ – EFFORT – FAPTĂ. În însuşirea acestor şase trepte, IDEEA – GÂNDUL urmează o unitate incipientă şi definitorie. Făptura umană nu o definim ca “făptură afectivă”, ci spunem că omul este o FIINŢĂ CUGETĂTOARE. S-a statornicit deci în conştiinţa noastră că valoarea cea mai mare pentru o făptură este latura ei cugetătoare: GÂNDIREA este instrumentul cel mai practic, cel mai preţios, zborul tuturor acţiunilor noastre. ERA FINŢEI a fost era dezvoltării afectului. ERA FĂPTURII a marcat era dezvoltării intelectului: ERA GÂNDIRII. Că făptuim, că acţionăm, că creem, sunt nişte simple accidente, simple abateri de la viaţa noastră propriu-zisă, care au loc în: LUMEA GÂNDURILOR. Totul în jur este relativ şi subreal, diluat şi lipsit de consistenţă pentru că: TOTUL ESTE GÂNDIRE. GENEZA ŞI EVOLUŢIA UNIVERSULUI SPIRITUAL Să revenim la teoria ALUETEI. Sfătuim cititorul să revadă paginile referitoare la ALUETĂ, pentru că cele ce vor urma vor continua să dezvolte ideile legate de caracteristicile “aluetei”, în direcţia descifrării evoluţiei sale, urmându-i STADIILE ENERGETICE exprimate prin CÂMPURILE DE INFRA-ESENŢE. Spuneam că ALUETELE sunt caracterizate prin câmpuri de infra-esenţe. Acest câmp are însuşirea de a ATRAGE şi de a RESPINGE şi concomitent de a ABSORBI şi de a EMITE INFRAESENŢE. CE SUNT ACESTE INFRA-ESENŢE? Aşa după cum arată denumirea, este vorba tot de nişte ESENŢE, adică tot de nişte ALUETE, dar de dimensiuni foarte mici, adică la stadii energetice reduse. Deci am putea spune că infra-esenţele sunt de fapt MOCRO-ALUETE. În acest sens, am putea să ne exprimăm astfel: MACRO-ALUETELE absorb şi emit MICRO-ALUETE. (Atragem atenţia cititorului pregătit ştiinţific că în prezentarea făcută de Heruvicle, el respinge noţiunea din fizică de “particulă elementară”, considerată drept “fragment” nuclear, vrând să spună prin aceasta că aşa numitele “particule elementare” sunt tot nişte atomi, infinit mai mici, deoarece în realitate “starea subatomică” nu există, denumirea de “particulă elementară” fiind echivalentă tot cu o stare atomică pe care am putea-o denumi “stare infra-atomică”). După cum se poate remarca, alueta are o gamă infinită de dimensiuni, acestea reflectând diferite mărimi energetice: o micro-aluetă exprimă un nivel scăzut de energie, etc. Să încercăm acum o ierarhizare a acestor aluete în funcţie de dimensiunile lor, respectiv în

77

funcţie de nivelul lor energetic: Schema nr. 9 Nivel superior

EXTRA macro-aluete SUPER macro-aluete ULTRA macro-aluete

Nivel mediu

EXTRA aluete SUPER aluete ULTRA aluete

Nivel inferior

EXTRA micro-aluete SUPER micro-aluete ULTRA micro-aluete

Uzând de aceste denumiri, ne vom putea exprima astfel: Extra macro-alueta are un câmp format din extra micro-aluete; Super macro-alueta are un câmp format din super micro-aluete; Ultra macro-alueta are un câmp format din ultra micro-aluete. Desigur, cititorul nostru este conştient că şi NOI că avem de a face cu un limbaj convenţional. Din necesităţi explicite am apelat la prefixele “ultra”, “super”, şi “extra” pentru a crea distanţele necesare ideii noastre prin care dorim să exprimăm diferitele STADII ENERGETICE, pe care le poate lua alueta în evoluţia ei ascendentă, în sensul ACUMULĂRII DE ENERGIE. (vezi schema nr.7) Dacă ar fi să apelăm, la o similitudine (stângace, desigur), aceasta ar fi claviatura quasiinfinită a unei orgi cu mai multe registre ca clopotele sunetelor cu înaltă frecvenţă. Desigur, asemănarea aceasta este mai mult o metaforă, mai mult un “mit” decât o realitate, dar ea exprimă totuşi “ceva” din ierarhia energiilor pe care dorim să le conturăm. Aşadar, ceea ce fizica numeşte “particule elementare” sunt de fapt tot atomi, dar cu dimensiuni cu mult mai mici decât “atomul” în cauză. Spunea Heruvicle: “Însăşi ceea ce voi numiţi electroni, sunt de fapt tot nişte atomi, dar cu o masă mult mai mică decât atomul care emite.” Heruvicle a precizat apoi: “Alueta nu are subdiviziuni, nu există ceea ce voi numiţi “particule elementare”! Totul, tot ceea ce constituie univers material pozitiv, întregul “vid” este alcătuit din aluete. Referitor la concepţia noastră despre “atomi”, Heruvicle a criticat modelul nucleului în jurul căruia ar gravita un număr exact de electroni. Este o copilărie cine crede că electronii se lasă număraţi ca boabele de orez! ELECTRONII nu gravitează în jurul nucleului ci formează un câmp în jurul acestuia, câmp care exprimă necontenita absorbţie şi emisie de aluete a nucleului, căci electronii sunt de fapt nişte infra-esenţe, adică nişte micro-aluete pe care nucleul “pozitivat” le absoarbe şi le emite asemenea unui plămân care inspiră şi expiră necontenit. Atomul vostru, precizează Heruvicle, este un fel de macro-aluetă obosită, oboseala însemnând stagnare, stagnarea exprimând nivelul inferior al ierarhiilor aluetelor: POZITIVAREA. Astfel, tot ceea ce în univers există ca materie vizibilă, nu sunt altceva decât diferite forme de stagnare, cu alte cuvinte, stări precare ale unor aluete degenerate în care domină mai mult sau mai puţin fenomenul absorbţiei care se manifestă prin intensificarea forţelor de coeziune, sursa formării materiilor zise “solide”… Materia vizibilă deci, precum şi diferitele forme ale materiilor din univers care sunt vizibile, sunt stadii de decădere ale aluetelor din zona “MICRO”, în timp ce “viaţa” s-a născut din zona “MACRO” a aluetelor, adică cin nivelul superior exprimat de noi în schema nr. 9. În strădania noastră de a descifra geneza, vom porni de la nivelul superior al schemei nr. 9

78

care cuprinde macro-aluete, ultra, super şi extra-energetice, caracterizate printr-un intens fenomen de emisie – absorbţie. Considerând că acest nivel superior alcătuieşte “o lume” caracterizată printr-o maximă intensitate de activitate, tradusă prin amplitudini mari şi frecvenţe înalte, în virtutea teoriei probabilităţilor au început la un moment dat să apară asocieri de macro-aluete pe aceiaşi treaptă, realizând DUETE. De pildă: două aluete macro, ultra energetice au realizat un “duet” de macroaluete ultra energetice. Acest “duet”, formând un quartet, astfel încât la o progresie aritmetică numerică i-a corespuns o progresie geometrică energetică. Două quartete au format un “octet” de aluete ultra energetice până la 24 de macro-aluete ultra-energetice. Acest stadiu de 24 de macro-aluete ultra-energetice a însemnat conturarea în spaţiu a unei SFERE perfect echilibrată din punct de vedere geometric, respectiv energetic, amplitudinile şi frecvenţa exprimând corespunzător înalta efervescenţă a fenomenului de emisie – absorbţie. A urmat o perioadă de “liniştire”, de stabilitate energetică. Pe acest fond de “linişte”, SFERA alcătuită dintr-un sistem închis a creat condiţiile necesare formării, în chiar centrul sferei, a unui ORGANICUL sensibil dar puternic, realizat din incidenţa undelor emise de cele 24 de macro-aluete ce alcătuiau, ca să zicem aşa, CRUSTA SFEREI. Acest organicul interior, devenit sensibil la radiaţiile crustei, această sensibilitate s-a diversificat, cunoscând stările de extremă “simpatie” faţă de alte sfere inferioare din punct de vedere energetic. Dar, după cum “simpatia” determină sfera să se apropie de alte sfere asemănătoare, tot astfel “antipatia” îi imprimă o mişcare de distanţare faţă de sferele cu nivel energetic inferior. Să ne oprim. Folosim, este adevărat, un limbaj ştiinţific, dar totuşi el rămâne convenţional, schematic, simplificant. Ţinând seama de acestea, traducem geneza acelui organicul interior drept evenimentul care a marcat realizarea primului stadiu genetic: STADIUL AFECTIV. Deci geneza noastră porneşte de la AFECT, de la stările primare ale acestui afect având ca extremă de nivel superior “simpatia”, la mijloc “indiferenţa, liniştea”, iar ca extremă inferioară “antipatia”. Aceste “stări afective” se traduceau însă prin frecvenţe diferite care aveau CULORI DIFERITE. Astfel, frecvenţa înaltă a “simpatiei” determină câmpul magnetic să aibă o coloraţie ALBASTRĂ, starea de mijloc de “interferenţă” avea o culoare GALBENĂ, în timp ce starea de “antipatie” determină o frecvenţă joasă, cu o coloraţie ROŞIE. În altă ordine de idei, “simpatia” – albastră genera un câmp magnetic cu o frecvenţă de ATRACŢIE, iar câmpul magnetic al stării de “antipatie” – roşie generează un câmp magnetic în funcţie de RESPINGERE. Acesta însemnând că stadiul AFECTIV AL SFEREI de 24 de macro-aluete extra-energetice era caracterizat printr-un câmp magnetic BIVALENT, adică era apt de atracţii sau respingeri, ca rezultat al ORGANICULULUI ce începea să “trăiască” în sine, în interior, prin stări de simpatie, indiferenţă sau antipatie. Interpretând în continuare fenomenul, vom spune că apariţia organicului în centrul sferei a marcat geneza unei noi “esenţe” (interioare), apărată, ascunsă de crusta (exterioară) a sferei, un organ interior sensibil şi o crustă exterioară aspră – rigidă. Crusta era cea care primea informaţiile, transmiţându-le sensibilului organ interior, care prelua informaţia transmisă, o prelucra şi apoi reacţiona spontan. Trecând timpul, întrucât dominau stările de “antipatie” din cauza prea multor sfere inferioare energetice, organul interior uzând din ce în ce mai mult de câmpul magnetic cu funcţie de “respingere”, a determinat crusta, însăşi sfera să se deplaseze în spaţiu cu viteze din ce în ce mai mari în căutarea unei zone de sfere superioare din punct de vedere energetic, astfel încât, în virtutea aceleiaşi legi a probabilităţii, sfera noastră a reuşit să ajungă într-o zonă cu densitate mai mare de sfere cu nivel energetic superior. În această zonă, sfera şi-a micşorat viteza, a devenit din ce în ce mai puţin agitată în spaţiu, până când, întâlnind o altă sferă la acelaşi nivel superior energetic, s-a oprit, pentru ca apoi să se apropie din ce în ce mai mult, şi dezvoltând un câmp de atracţie din ce în ce mai mare, să se “lipească” pur şi simplu de vecina ei într-atât de mult, încât să se realizeze o UNITATE DUALISTĂ. Această nouă unitate era o nouă formă, asemenea unui Sferoid alcătuit din două sfere

79

care, turtindu-se în timp, au generat în final o nouă sferă, deci o UNITATE alcătuită din două emisfere simetrice, echidistante, strâns unite, fiecare emisferă păstrându-şi individualitatea şi pentru că erau perfect identice au format o singură FIINŢĂ. FIINŢA nou creată era alcătuită din două “cruste” exterioare ce formau o unitate ce culegea informaţii din două direcţii diferite, transmiţându-le în interior celor două ORGANICULE AFECTIVE, care, la rândul lor, şi ele “simţeau” la unison, trăiau adică simultan aceleaşi stări “afective”. În momentul în care sudura s-a realizat perfect, în clipa în care câmpurile magnetice au ajuns să se identifice, în trăirea aceluiaşi sentiment de reciprocă “simpatie”, organiculele afective au început să vibreze din cauza însumării amplitudinilor, astfel că în această vibraţie comună, organiculele afective au cunoscut o stare afectivă nouă: BUCURIA CONTOPIRII, determinându-le să emită din proprie iniţiativă o undă nouă transfigurată, de o frecvenţă mai înaltă, care s-a manifestat printr-o nouă formă de exprimare a vibraţiei interioare, prin emisia pentru prima oară a unui SUNET. Sunetul acesta a marcat geneza limbajului interior muzical, inaugurând gama de mai târziu a sunetelor, printr-un prim sunet înalt, expresia BUCURIEI, rezultat al identificării izvorâtă din transfigurarea celei mai înalte vibraţii magnetice într-o expresie nouă, sonoră, ca o încununare a CONTOPIRII ÎNTR-O UNITATE a două esenţe identice, simetrice şi echivalente. Acest prim sunet izvora dintr-o vibraţie interioară nouă a organiculelor care au devenit acum ORGANE emiţătoare de sunet. Sunetul însă nu a încetat, el a persistat nuanţându-se într-o GAMĂ de SUNETE înalte care exprimă bucuria interioară a contopirii. Crustele însă nu au rămas insensibile, vibraţia noilor organe le-a determinat şi pe ele să intre în vibraţie. Sunetele, continuând să fie emise diversificat de către organele interioare, crustele şi-au dublat funcţiunea existenţei lor, adică au devenit receptive la nuanţările sonore ale organelor interioare, începând să asculte propria lor muzică interioară. Spaţiul în acest timp se popula cu noi SFEROIZI, rezultat al contopirii altor SFERE, astfel că în zonele înalte ale sferelor macro-energetice unite, contopite, a început să se facă linişte. Viteze scăzând, sferele, rând pe rând, s-au oprit realizând noi contopiri, contopirile generând noi organe interioare muzicale. Organele interioare cântau CÂNTUL CONTOPIRII, iar crustele se “specializau” ascultând acest prim cântec. Dar crustele, din ce în ce mai “încântate” de propria lor muzică interioară, au simţit necesitatea de a crea un organ al lor, adică al crustelor, prin care să-şi exprime, să-şi descarce vibraţiile necontenite datorate muzicii interioare. Astfel, de comun acord, crustele au ales pe una din componentele lor să se transforme într-un organ vibrator, asemenea unor corzi sensibile la vibraţii, care să emită sunete exterioare. Această selecţie s-a realizat bineînţeles, într-un timp îndelungat, dar în cele din urmă a apărut în mijlocul sferei pe linia mediană a celor două sfere un “orificiu” ca o pâlnie, dotat cu corzi vibratoare care, încet, încet, au început să emită în afară sunete noi, ceva mai aspre decât sunetele interioare, dar în orice caz aceste sunete emise această primitivă GURĂ deveneau încet capabile să redea cât mai fidel sunetele pe care le emiteau ORGANELE INTERIOARE. Astfel a apărut orificiul “bucal” cu funcţia de a emite din lumea interioară. Dar pentru ca, toate sferele din zona superioară a macro-sferelor ajunseseră să emită astfel de sunete, crustele au creat două orificii în dreptul semi-sferelor cu funcţia de a recepţiona sunetele celorlalte macro-sfere hiper-energetice. După formarea acestor două orificii cu funcţie auditivă, s-a putut asculta în spaţiu primul corp celest. Satisfacţia simţurilor era atât de mare încât însuşi efectul interior se complăcea în a asculta sunetele recepţionate de cruste. Corul celest al celor superiori, era alcătuit din “voci” care-şi exprimau BUCURIA regăsirii lor pe acelaşi nivel energetic. Cele două orificii auditive (urechi primare) au evoluat dând posibilitatea repetării vecinilor care emiteau aceleaşi sunete, care “cântau” adică în aceiaşi ton. Spaţiul la acea vreme se ierarhizase el însuşi. La Zenit erau macro-sferele, hiper-sferele energetice, care cântau cu frecvenţe înalte, iar la Nadir erau micro-sferele care şi ele, la rândul lor, ajunseseră să cânte, dar la frecvenţe mai joase. Din punct de vedere cromatic, macro-sferele

80

superioare emiteau câmpuri magnetice violacee, iar micro-aluetele din zona inferioară emiteau pe frecvenţe roşiatice. Întreg acest spaţiu forma o unitate, o lume a sferelor evoluate. Posibilitatea sferelor de a percepe sunetele confraţilor a determinat o încetinire a vitezei de deplasare a sferelor, acestea oprindu-se ca să “asculte” sunetele emise de sferele vecine până când s-a produs o adevărată oprire, dominând nemişcarea, plutirea. Satisfacţia simţurilor era extrem de mare. Crustele, la rândul lor căpătară funcţia de integrare a sunetelor şi la un moment dat stelele au simţit nevoia să se concentreze în spaţiu spre a forma unităţi compacte de sfere muzicale. Această tendinţă de apropiere între sfere a determinat formarea la nivelul crustelor a unor aripioare, crustele demonstrau ingeniozitate, devenind adevărate CREIERE generatoare de funcţiuni şi organe noi, conferindu-le funcţia de ORGAN EXECUTORIU la propunerile ce veneau din interior, de la organul afectiv. Creşterea capacităţii de selecţie a crustelor s-a manifestat apoi prin crearea unor organe sensibile la culori. Astfel, crusta a generat două orificii cu funcţiunea de a culege vibraţiile colorate ale sferelor vecine pentru ca selecţia vecinilor să fie cât mai judicioasă. Odată cu apariţia acestor “ochi” primitivi, sferele, graţie aripioarelor se puteau mişca în voie într-o lume de sfere asemănătoare, care au început să se alcătuiască în “stoluri” zburătoare ce se roteau în cercuri concentrice. Se deschisese prin aceasta marea eră a mişcării de rotaţie în care sferele nu mai conteneau să-şi dezvolte analizorul: organele vizuale şi auditive care constituiau sursa de informaţie pentru organul interior afectiv, care să dezvolte la rândul său, cu o repeziciune fantastică, fiecare analizor căpătând în interior organul său propriu de integrare şi răspuns. Era perioada când lumea sferelor evolua în muzica sunetelor şi a culorilor, lucrând, mişcându-se şi în această mişcare realizând amplificarea receptivităţii şi diversificarea răspunsurilor. Sferele înotau … zburau mai bine zis, în oceanul primordial al aluetelor stabile care constituiau “hrana” sferelor. Există încă de pe atunci o “respiraţie cutanată”, dar organele interne afective simţeau nevoia de “aer”, de aluete, şi atunci orificiul care emitea sunete s-a adâncit, interiorul începând să absoarbă şi să elimine aluete care în mişcarea lor provocau o înviorare a câmpului magnetic. Astfel, a apărut în interiorul celor două emisfere, de fiecare parte, câte un organ minuscul, un fel de mic “plămân” care începea să traducă în viaţă necesitatea interiorului de a se “hrăni” cu aluete, aluete care în mişcarea lor provocau o înviorare magnetică substanţială. Am ajuns la faza când sferele să poată realmente primi denumirea de FIINŢE MUZICALE care auzeau, vedeau şi respirau continuu şi mai ales necontenit cântau, cântul lor acoperind o gamă întreagă de sunete. Astfel, trebuie să precizăm, cele trei zone: superioară, medie, şi inferioară, au alcătuit o lume certă, strict delimitată în spaţiu care cunoştea un “sus” – zenitul – zona superioară şi un “jos” – nadirul – zona inferioară. La extremitatea zonei inferioare însă se producea un fenomen aparte: sferele mici de 8 – 14 şi 24 de aluete încremenite în aceste stadii se diversificau formând un adevărat disc preţios multicolor, asemenea unui platou, asemenea unei farfurii uşor adâncită în care obişnuiau să poposească mai ales micro-aluetele din zona inferioară. Platoul acesta “preţios” prezenta un fel de refugiu al sferelor care simţind nevoia de odihnă, se lăsau atrase în jos de către “preţiosul” platou, acesta devenind în scurt timp zona de odihnă a tuturor FIINŢELOR, inclusiv a celor din zona superioară. “Platoul Preţios” însă era şi el viu, căci în mişcarea lui de rotaţie şi de înşurubare formase în partea de jos un fel de coadă în spirală care, pe măsură ce cobora, cercurile spiralei deveneau din ce mai mari, până se pierdeau într-o zonă de întuneric nedefinit. Viaţa continua însă pe preţiosul platou, căpătând o amploare din ce în ce mai mare. Fiinţele coborând pe platou din ce în ce mai des, datorită forţei de atracţie pe care o dezvoltau aluetele preţioase ce alcătuiau platoul, fiinţele, dintr-o necesitate de stabilitate pe platou, au generat două “picioruşe” pe care le foloseau ori de câte ori coborau să se odihnească din zbor. În acest timp, spirala se strângea din ce în ce mai mult, datorită activităţii magnetice a macro-aluetelor ce o conţineau, ajungând într-un timp destul de îndelungat să se alipească de “preţiosul platou”, dându-i acestuia stabilitate şi consistenţă. Acest fapt a făcut ca forţa de atracţie a

81

“preţiosului platou” să crească, determinând fiinţele să rămână pe platou şi-n felul acesta cele două picioruşe au devenit din ce în ce mai solicitate, fapt care a generat dezvoltarea considerabilă. Trebuie să ne oprim şi să precizăm că suntem deja în plina dezvoltare a lumii Opalice, când toate fiinţele din cele trei zone: superioară, medie şi inferioară s-au acomodat împreună, formând o lume de fiinţe care trăiau pe un platou alcătuit din “materii negative” preţioase şi vii la nivelul lor, de “cristale aluetice”, adică formaţiuni de aluete care s-au oprit la fazele 8 – 16 – 24 fără să se transforme în fiinţe. Aceste aluete s-au “cristalizat” printr-un fenomen de pozitivare relativă, alcătuind însă un material superior, activ la nivelul său dar care să nu fie confundat cu materia moartă pozitivă. Vrem să precizăm prin aceasta că discul în formă de farfurie al “preţiosului platou” pe care trăiau fiinţele Opalice era totuşi departe de a se pozitiva. Nu s-a pozitivat, ci s-a cristalizat, formând ceea ce noi am numit în primul capitol MATERIILE SOFIANICE. Aceste materii sofianice prezintă şi acum caracteristica de a fi macro-aluete, ca “materie negativă” superioară care alcătuieşte la ora actuală solul Cetăţii Opalice, materii cu însuşiri cristaline superioare care emit în spaţiu lumini multicolore. Să revenim acum la evoluţia Opalului şi să semnalăm un fenomen care merită privit cu toată atenţia. Despre ce este vorba? Odată fiinţele alcătuite într-o lume ce trăia pe un “fel de planetă” (preţiosul platou sofianic) care duceau o viaţă complexă, o viaţă în nişte fiinţe care ajunseseră să înţeleagă perfect graţie unui limbaj muzical, “fenomenul genezei” continuă în însăşi spaţiul delimitat strict şi, concret de prima centură zentică Opalică. Adică şi în zona Opalică formată continua procesul de ierarhizare a aluetelor în zone de Macro şi Micro-aluete. Aceste macro şi micro-aluete aveau particularitatea că se dezvoltau şi evoluau în marea sferă magnetică a fiinţelor Opalice şi în marele câmp gravitaţional al “preţiosului platou”. Astfel, de la un timp, au început să apară noi sfere de 24 de aluete care s-au asociat două câte două formând noi unităţi alcătuite din semisfere, care tindeau către formarea acelui organ interior afectiv, sfera cu o coloraţie bogată şi care formau, putem spune, un al doilea ciclu evolutiv de fiinţe, ce abia se “năşteau”. Deci, după o prelungă perioadă de formare a lumii Opalice alcătuite din fiinţe muzicale care auzeau, vedeau, emiteau sunete, zburau şi mergeau, respirau şi se înţelegeau printr-un limbaj muzical, în acest timp asistăm la desfăşurarea unui ciclu genetic care avea loc în atmosfera Opalului, care genera o nouă lume ce urma acelaşi fir evolutiv, identic cu cel descris de NOI. Lumea fiinţelor “de rangul întâi” – să le spunem – îşi continuă evoluţia prin dezvoltarea concomitentă a laturii gânditoare a “crustelor”, precum şi a laturii afective a acelui organ interior care cântă necontenit determinând fiinţele evoluate să cânte în coruri din ce în ce mai complexe. În acest timp, fiinţele ce se năşteau prin formarea celui de al doilea ciclu au ajuns şi ele cu timpul să cânte “în înaltul cerului”. Ele au format o “lume zburătoare” care şi-a dezvoltat mai mult aripile, preferând să zăbovească mai mult în înălţimi, ele devenind cu timpul asemenea celor dinaintea lor, dar pe o treaptă evolutivă inferioară fiinţelor din primul ciclu, care deveneau din ce în ce mai mult fiinţe cugetătoare. Trebuie să subliniem un fapt. Este momentul să aducem în prim plan o caracteristică a lumii Opalice, faptul că fiinţele Opalice erau fără sex, nu cunoşteau sexul, viaţa nu cunoştea moartea, fiinţele activau continuu fără somn, fără naşteri, fără moarte, acestea nefiind cunoscute Opalului, nici în ziua de azi. Revenind la lumea Opalică, care, după cum am văzut, a făcut posibilă apariţia unui nou ciclu evolutiv din care au rezultat fiinţe muzicale, trebuie să vorbim despre formarea celui de al treilea ciclu evolutiv, rezultat al asocierii unui alt tip de aluete. Acest nou tip de aluete făceau parte chiar din “aerul” pe care-l respirau fiinţele cugetătoare, din însăşi sunetele muzicale emise de aceste fiinţe cugetătoare. Ce s-a întâmplat? Aluetele care rezultau din sunetele emise de fiinţele cugetătoare au început să realizeze asocierea de 2 – 4 – 8 până la 16 şi chiar 32 de aluete. Aceste formaţiuni de 32 aluete s-au oprit, continuând să se dezvolte în ritm rapid, ajungând în timp să formeze primele soiuri de planete care s-au diversificat în funcţie de structura lor. Astfel la limita inferioară de 16 aluete au luat naştere o infinitate de specii de flori la limita de 24 au luat naştere tufanele de arbuşti, iar la limita de 32 de aluete au luat naştere pomii fructiferi.

82

Este necesar să subliniem faptul că aceste vietăţi-plante s-au format dând naştere la un “fel de flori”, căci nu avem pe pământ ceva mai apropiat acestei forme de viaţă decât aşa numitele “flori”. În Opal aşa numitele flori se numesc “INEHNII”, care sunt adevărate explozii de forme si flori, de o gingăşie şi o coloraţie de nici visul nu poate zămisli. INEHIILE din Opal au ajuns astăzi la o varietate de miresme de o tărie neântâlnită. Ele nu au rădăcini, stau pur şi simplu grupuri-grupuri în aer formând adevărate grădini suspendate care stau mai mult în jurul zonelor locuite de către fiinţele opalice, dar formează şi adevărate coloniiunele prinse chiar în solul opalic. Tot astfel putem vorbi şi despre arbuşti şi despre pomii fructiferi care cu timpul, au devenit sursă de “hrană “ al fiinţelor din primul ciclu, al fiinţelor cugetătoare. Fiinţele cugetătoare rezultate din primul ciclu genetic al Opalului au format prima populaţie care astăzi numără circa 1,7 milioane de spirite gigantice, despre care am vorbit în primul capitol şi care are drept conducător pe colosul “Părinte al Luminilor” secondat de Rama Opalică alcătuită din 33 de spirite gigantice. Al doilea ciclu după cum am văzut a dat naştere unor fiinţe contemplative care zboară cântând. Numărul lor s-a ridicat la câteva sute de milioane. Cel de-al treilea ciclu a creat fiinţe extatice care s-au dezvoltat pe solul opalic sofionic devenind mari maeştri cântăreţi din diferite instrumente muzicale pe care le confecţionau singuri. Primul ciclu de “fiinţe cugetătoare” evolua la nivelul platoului preţios şi se specializau în diferite ştiinţe şi arte. Acestea erau cele 1,7 mil. de fiinţe de bază opalice, care împleteau meşteşugul cu arta, gândirea cu filozofia. Au devenit în timp spirite gigantice complexe plurivalente, apte în acelaşi timp de creaţie plastică sau muzicală. Să vedem cum s-a născut şi cum a evoluat Marele Guvernator, Părintele Luminilor. Părintele Luminilor a fost la început prima sferă care pentru prime dată a emis unda sonoră, a fost apoi primul care “a dat tonul” în spaţiu, ceilalţi reluând sunetul emis de EL. A fost primul care a reuşit să audă primul care a văzut din cei mulţi, primul care a zburat la cea mai mare înălţime, primul care a coborât pe” platoul preţios”, primul care a învăţat să înţeleagă “ limbajul sunetelor”, primul care s-a acoperit şi a început să cugete, PRIMUL GÂNDITOR, primul care a cunoscut contemplaţia şi extazul, primul care a emis idei atingând stadiul Ideogoniei şi… primul a rămas şi astăzi dintre toţi, primul pentru vecie: “ neajunsul”, “necuprinsul”, PĂRINTE al LUMINILOR. EL a fost primul care şi-a ales cercul ce prieteni intimi, de apropiaţi colaboratori care au format RAMA OPALICĂ de mai târziu apoi, după naşterea celor patru sisteme planetare, cu cele patru lumi, şi-a ales alţi 52 de colaboratori care au format PERTUŢIA DIVINĂ- menită să dirijeze destinele celor patru universuri, celor patru lumi din cele patru sisteme planetare diferite. Cam acestea a avut să ne comunice Heruvicle în legătură cu geneza şi evoluţia Opalului. În rest ne-a explicat doar apariţia sexelor în celelalte lumi, în celelalte universuri, unde au apărut mai târziu fiinţele cugetătoare. Cum şi când a fost provocată apariţia sexelor? În geneză toate lumile au urmat “în mare” aceleaşi trepte evolutive pe care le-a cunoscut OPALUL, cu deosebire că fiinţele, când au ajuns la etapa formării organelor vizuale, au cunoscut toate, fără excepţie, STAGNAREA. În primul univers, de pildă, pe nume HAIUM, fiinţele când au ajuns să vadă, s-au complăcut în feeria culorilor şi a cânturilor suferind un fel de micşorare a ritmului evolutiv care a atras atenţia OPALULUI. Trebuie să ne închipuim ce uluitoare vechime are OPALUL dacă putea să vadă de la mare distanţă evoluţia din sistemul HAIUM, care a însemnat prima lume apărută după OPAL. OPALUL era încă de pe atunci desăvârşit, perfect înscris în ZENTA OPALICĂ, zenta care prin cămăşile ei Sifoketuarice putea să vadă la distanţe imense, graţie giganticelor efluvii zentice emise din Opal. Aşadar Opalul a observat stagnarea fiinţelor vizual-auditive. Analizând situaţia, PĂRINTELE LUMINILOR a avut ideea de a rupe în două acele fiinţe(din sistemul Haium ), una să fie dominantă activă, gânditoare, văzătoare-masculinul, alta să fie dominantă pasivă-afectivă, auditivul, femininul. În felul acesta era provocată mişcarea, deplasarea mai rapidă a discurilor masculine în căutarea discurilor feminine. S-a provocat înfăptuirea unui “joc armonios” atractiv în care discul exterior(masculin)să caute să fie pe placul discului interior (feminin). “Invenţia “acestui “joc” sublim a dat rezultate. În lumea sistemului Haium au fost trimise razele TITANICE de coloraţie violetă care au provocat fulgerător scindarea

83

unei fiinţe “asexuate” în două fiinţe “sexuate”. Sexele, bineînţeles nu apăruseră ca organe separate şi distincte din punct de vedere “anatomic”. Era o scindare a esenţei unice în două esenţe care, în căutarea echilibrului, doreau să se contopească, doreau să fie o singură esenţă şi acest dor, această căutare avea să fie emblema întregii evoluţii ulterioare, tot ce a urmat fiind bazat pe căutarea “frumuseţii feminine “şi respectiv a “forţei masculine”, două entităţi care se doreau reciproc şi continuu spre a se completa reciproc. Femininul emitea sunete înalte, melodioase de înaltă frecvenţă. Femininul vroia să vadă faţa celui iubit, iar masculinul dorea să audă “glasul” celei iubite. Femininul avea să se ocupe cu formele şi cugetele lumii în care trăia. Femininul avea să aibă o dominantă iubitoare, afectivă, iar masculinul o dominantă gânditoare, raţională: caldul şi recele încrucişat, violetul şi albastrul armonizat cu roşul şi verdele. Dar să urmărim ce s-a petrecut în continuare. În universul HAIUM, în zona superioară s-a format si acolo un “platou preţios”, un fel de “ORAŞ de AUR” unde trăiau cei superiori, acest platou preţios se continua în “jos în spaţii ca o SPIRLĂ formată din cercuri în care trăiau celelalte categorii de spirite, ierarhizate pe trepte diferite de energie, luminozitate. Dar, spre deosebire de OPAL, unde cercurile spiralei s-au strâns ca un arc formând platou unic OPALIC, spirala din universul HAIUM a rămas în continuare spirală din cauza spiritelor ce evoluau foarte, foarte încet. Din pricina evoluţiei foarte lente, spiritele au ajuns să “cadă” pe planetele pozitive la nivelul cărora evoluaseră Trebuie să menţionăm că fiecărui “platou preţios” situat în Zenit îi corespunde în Nadir un Soare în jurul căruia se roteau planetele, fiecare planetă corespunzând din punct de vedere calitativ substanţei spirituale negative ale spiritelor în cauză. Să dăm exemplul cu sistemul nostru planetar: Oraşul de Aur corespunde din punct de vedere calitativ planetei Zefirius, straturile VIII şi VII corespund planetei Taitun, straturile VI si V corespund planetei TARNIUM; iar straturile IV,III,I corespund planetei Pământ. Ei bine, prin formarea preţiosului platou care a devenit ORAŞUL de AUR, Zenitul a determinat în zona opusă(Nadir) formarea Soarelui şi a tuturor planetelor al căror material era din ce în ce mai nobil pe măsură ce se apropiau de Oraşul de Aur. Asta înseamnă că Soarele care reprezenta Nadirul, este alcătuit din cele mai inferioare elemente, în timp că pe măsură ce ne depărtăm de Soare materiile din care sunt alcătuite planetele sunt din ce în ce mai superioare, mai active, mai nobile. În acest sens planeta ZEFIRIUS este cea mai nobilă planetă, nu numai din punct de vedere spiritual dar şi al materiilor pozitive din care este alcătuită planeta. Dovada clară este că ZEFIRIUS nu se vede, radiaţiile ei fiind dincolo de ultraviolet, deci invizibile de pe pământ. Să revenim însă la evoluţia specifică sistemelor planetare. Spuneam că din cauza stagnării fiinţele din spirala negativă a universului HAIUM, au început să cadă pe planetele cărora le aparţineau din punct de vedere calitativ. “Căderea” pe planetele pozitive a început de jos în sus. Astfel în sistemul nostru planetar, primele care au căzut au fost spiritele din stratul I-II, venind pe planeta Pământ. Precizăm că sistemul nostru planetar este denumit de OPAL LEHAŞTI, şi a urmat din punct de vedre al Genezei după HAIUM, la o distanţă în timp de 4 mil. de ani. Să urmărim deci firul evoluţiei în sistemul nostru planetar: Aşadar, mai întâi fiinţele au trăit pe spirală în straturile negative într-o armonie perfectă, necunoscând sexul; A urmat apoi faza de stagnare, care a determinat OPALUL să despartă fiinţele în două provocând apariţia sexelor din punct de vedere al esenţei; A urmat apoi evoluţia lent, până ce spiritele au început din nou să stagneze, fapt ce a determinat “căderea” din straturi pe Pământ. Pe Pământ spiritele au avut de înfruntat duritatea materiei pozitive, ele au început să se pozitiveze treptat, formând odată cu acestea şi organele sexuale care, evoluând şi ele au ajuns să asigure perpetuarea speciei, realizându-se într-un târziu naşterea şi moartea corpului pozitiv. Spiritele însă, când “au căzut” pe planetă nu “au căzut” singure. Ele au adus cu ele fauna, flora, animalele şi plantele ce constituiau cicluri de evoluţie apărute ulterior, aşa cum am văzut şi în

84

lumea OPALICĂ, în timp ce ciclurile secunde şi terţe zămisleau în OPAL, fiinţe zburătoare, fiinţe muzicale, fiinţe feeric colorate şi adânc mirositoare. Zona Pământului a creat ciclul de făpturi mâncăcioase, rapace şi crude, care corespundeau culorilor spirituale pe care le aveau spiritele umane. Dacă în OPAL, flora şi fauna era axată pe sunete, forme , culori şi miresme, pământul datorită eterogenităţi spiritelor, a adus deopotrivă lupi, şacali, plante rapace carnivore, dar şi căprioare, porumbei, ciocârlii, pante aromate, flori. Iată deci, că viaţa pe Pământ în corp fizic este un rezultat al blestematei stagnări. Lenea şi comoditatea au fost şi vor rămâne pentru totdeauna sursa tuturor nenorocirilor şi tragediilor. În Biblie se spune că Adam si Eva au fost blestemaţi de Dumnezeu să muncească din greu, să muncească şi să moară. Este un fel de a spune că Dumnezeu I-a blestemat! Realitatea este însă că oamenii singuri şi-au atras blestemul prin lenea şi comoditatea în care s-au complăcut. Apariţia sexelor este urmarea primei stagnări; “căderea “din straturi este rezultatul celei de-a doua stagnări, existenţa rătăcitorilor şi a straturilor de întuneric este rezultatul celei de-a treia stagnări: refuzul omului care nu vrea să-şi câştige existenţa cinstit. Necinstea a năsut minciuna, minciuna a născut hoţia, iar hoţia a născocit ridicarea bâtei şi chiar a sabiei. Trist corolar!!! Pământul este scena celor mai contradictorii stiluri de viaţă: există vietăţii cinstite, calde, harnice şi frumos mirositoare dar există şi vietăţi rapace, leneşe, trufaşe şi chiar active în rău, minciună, furt şi crimă Cine va rezolva veşnicul conflict între aceste două lumi : Zenitală şi Nadirică? Tot OPALUL! Tot EL va interveni dar nu cu forţa brutală pozitivă ca în Atlantida, ci cu apriga forţă negativă a radiaţiilor DURAN, TRITON, TIRIN CARE VOR MISTUI COLORAŢIILE SPIRITUALE ÎNTUNECATE ŞI NEGRE. Dar, să lăsăm în seama OPALULUI şi să revenim la ultimele date furnizate de Heruvicle care spunea în ultimul său cuvânt că, aşa după cum OPALUL este polul Zenital al universului negativ, tot aşa Soarele exprimă nadirul aflat în universul pozitiv. De asemenea spunea Heruvicle , el a avut legături cu spiritele doar în sistemul LEHAŞTI, adică a avut mereu legături cu spirite din sistemul nostru planetar, necunoscând celelalte sisteme planetare, dar mi-a spus că şi Opalul, care reprezintă absolutul Zenital, însuşi Opalul are în Nadir un Soare , care se numeşte O-NEHS şi care a generat cele patru sisteme planetare: HAIUM, LEHAŞTI, precum şi sistemele MENZH şi FANTIS. Toate aceste patru sisteme planetare îşi au Soarele lor, planetele lor. Dar nu numai atât: fiecare sistem planetar îşi are propriile straturi, propriile universuri negative, fiecare cu straturile lui, fiecare având în vârf un Oraş de Aur. Toate aceste sisteme planetare (patru) se rotesc lent în jurul Soarelui Nadiric ONEHS. Opalul însuşi are o uşoară mişcare de rotaţie care se înşurubează lent în spaţiu. Asemenea şi celelalte spirale negative au o mişcare de rotaţie şi de înşurubare, dar “privite” la un loc cele patru spirale şi Opalul aparent stau pe loc, în timp ce O-NEHS are o mişcare de revoluţie uriaşă antrenând cu sine şi cele patru universuri: HAIUM, LEHASTI, MENZOH şi FANTIS. L-am întrebat pe Heruvicle dacă Opalul este conducătorul celorlalte patru spirale negative, ale celor patru sisteme planetare, şi mi-a spus: “NU conducătorii conduc, ci LEGILE ordonează şi desăvârşesc totul. Marele Guvernator Suprem – EL ÎNSUŞI – ascultă de LEGI, este supus LEGILOR şi în acelaşi timp este într-o perfectă armonie cu ELE, identificându-se cu ELE”.

CUVÂNT DE ÎNCHEIERE În încheierea acestei lucrări, NOI autorii dorim să facem o sinceră mărturisire. Mărturisirea

85

noastră se referă la nivelul la care au fost prezentate toate cele ce această lucrare cuprinde. Dacă “nivelul” îl considerăm mediocru, exprimările, limbajul nostru abia că este satisfăcător. Nu am reuşit să redăm decât prea puţine din câte n-i s-au spus. Multe, NOI înşine, nu le-am înţeles. Altele le-am înţeles doar parţial şi ne-am ferit să le prezentăm. Ne-am propus să descoperim TAINELE, dar acestea, în cea mai mare parte, tot ascunse rămân. Am încheiat această lucrare cu un profund sentiment de regret pentru neputinţa de a prezenta frumuseţea, sublimul din straturile superioare. Toate acestea ce mărturisesc neputinţa sunt legate atât de modestul nostru nivel spiritual, cât şi de lipsa de iniţiere în cele mai adânci taine legate de fenomenologia universului spiritual. La toate acestea s-a adăugat intenţia de a păstra pe o anumită linie de “normalitate”, de a evita prezentările din domeniul “fantasticului” tocmai pentru a nu fi învinuiţi că aceasta ar fi rodul fanteziei noastre. Am abordat o prezentare accesibilă, evitând pe cât posibil crearea de noţiuni noi. Sperăm ca pe viitor alţii mai evoluaţi, mai dotaţi, mai bine pregătiţi decât NOI să poată desluşi cu mai multă claritate detaliile axului pe care NOI am încercat să-l conturăm. Dacă totuşi încercăm un sentiment de mulţumire, aceasta este pentru că am reuşit să desluşim în mare ideile, legile, fenomenele fundamentale cu caracter determinat. Rămâne altora sarcina şi rolul de a dezvolta ceea ce NOI am început. Cele ceea ce NOI am definit nu le considerăm DOGME. Oricine are dreptul să le contrazică şi chiar să le nege. În acest caz, desigur este necesar să aducă ceva în loc. Suntem dispuşi să fim combătuţi. Argumentele logice şi raţionale vor avea menirea să ne ajute la reconsiderarea acestor afirmaţii care par insuficient fundamentate. Sarcina aceasta rămâne valabilă şi deschisă şi altor cercetători, care să confirme, să combată sau să infirme autenticitatea celor aflate de NOI. Mediumnitatea este o fereastră deschisă, dar, în acelaşi timp, este o uşă închisă care se lasă greu întredeschisă. NOI am reuşit să o întredeschidem. Pământ, România, Bucureşti, 1 august 1990, M.

Lucrări ale aceluiaşi autor: Ligurda; Sensul celor trei munţi; Cercetări în Lumea Nevăzută – Vol. I, II, III;

86

Nunţile Necesare; Din Tainele Universului Spiritual; Mărturii ale Marelui Ahitect (din închisorile comuniste); Nunta Absolută. (Majoritatea lucrărilor se pot găsi la http://www.geocities.com/ligurdahesontineovella/).

87