George Vasii - In Cautarea Sensului

George Văsii

- IN CĂUTAREA SENSULUI -

1

Prefaţă “ Dacă nu devenim CANDELE APRINSE , degeaba trăim ! ŞI CANDELA din ce este formată ? Dintr-un vas – care este învelişul trupesc , din untdelemn -care traduc Părinţii a fi – citirea şi meditaţia ; iar flacăra este cea pe care însăşi Duhul Sfânt o aprinde !”- spunea Părintele George Văsii . Deasemenea, tot el- marele Isihast necunoscut- repeta obsesiv cuvintele Lui Hristos de la prima venire :”Eu sunt Focul ce s-a pogorât pe Pământ şi cât de mult doresc ca şi voi să ardeţi !” Să ardem pentru a lumina ! Căci scopul celei de-a doua veniri a Lui Iisus pe Pământ este de a ne aduce LUMINĂ: “Eu sunt Lumina lumii !” şi “Eu sunt Steaua cea luminoasă a dimineţii !“ Această stea este Venus, nu Iisus. Lumina , ca răsplată pentru cei care au parcurs treptele gândirii ( ale CUNOAŞTERII ) : Raţiunea - informare, studiu , cercetare ; Meditaţia – procesul de analiză a celor culese anterior ; Contemplaţia –sintetizarea şi sistematizarea datelor rezultate din procesul analitic . Acestea duc la Extazul vederii LUMINII Taborice – la IUBIRE , conform celebrei de acum afirmaţii : “Iubirea de Dumnezeu , pe măsura cunoaşterii Lui este !”(George Văsii , Motto la Nunţile necesare , Ed. Solteris 2002). Aşadar este necesară mai întâi aprinderea flacărei cunoaşterii , care să lumineze minţile noastre întunecate , alungând negura neştiinţei . Se lămureşte astfel şI simbolul ultimului element din componenţa candelei : Flacăra cu căldura şi lumina sa care semnifică - IUBIREA respectiv CUNOAŞTEREA de Dumnezeu. În acest scop a fost alcatuită această lucrare : pentru a veni în ajutorul celor angajaţi în parcurgerea treptelor mai sus amintite . Deoarece faza isihastă precede vederea Luminii Taborice , vom avea ocazia să aflăm –din prima parte a cărţii -În căutarea sensului – povestea vieţii unui mare trăitor isihast: Părintele George Văsii , membru activ al renumitei Organizaţii creştin-ortodoxă “ Rugul Aprins al Maicii Domnului “ de la Mănăstirea Antim din Bucureşti , cel mai iubit ucenic al Duhovnicului martir-Daniil de la Rarău, dar şi protectorul cunoscutei şi iubitei stareţe - Măicuţa Veronica de la Mănăstirea Vladimireşti, cu care a fost căsătorit formal, vreme de 16 ani, pentru a putea scrie împreună, în cea mai cruntă perioadă ateistă, o serie de cărţi , de un înalt nivel spiritual , dăruindu-ne astfel o adevărată FILOSOFIE CHRISTIANICĂ, transmisă direct de Divinitate . În partea a doua a cărţii s-au prezentat câteva aspecte legate de Organizaţia Isihastă Rugul Aprins al Maicii Domnului, şi rolul pe care domnul George Văsii l-a avut in cadrul acesteia. S-au prezentat o serie 2

de memorii reluate de domnul George Văsii dupa 1989, adresate forurilor superioare din conducerea BOR Partea a treia, intitulată sugestiv : “ Poet şi indrumător spiritual “ cuprinde o prezentare sumară a vastei opere a domnului George Văsii, mare parte şi cea mai importantă, nepublicată . S-a incercat a se prezenta, ce-i drept intr-o mică masură, imensul rol ce domnia sa l-a avut in indrumarea spirituală a celor pe care i-a întâlnit in aceasta viată. Pentru foarte mulţi din cei ce l-au întâlnit, conştientizarea măreţiei acestui OM, a avut loc mult prea târziu, când deja nu mai era printre noi, iar regretele sunt incomensurabile. Ultima parte cuprinde numai scrieri în variantă originală , nu am intervenit în nici un fel , sperând în inspiraţia cititorului de a descoperi mesajele pe care domnul George Văsii a dorit să le transmită . Altfel , ar fi fost multe lucruri de explicat şi lămurit , unele depăşind puterea noastră de a o face . Am încheiat totuşi cartea cu câteva mărturii ale unora dintre cei care l-au întâlnit pe drumul evoluţiei spirituale . Este de amintit aici şi gestul omagial pe care l-a întreprins o persoană ce l-a cunoscut pe domnul George Văsii, şi care a editat o carte – « Cele patru evanghelii » - autor Marco Cepito. Dorim însă a mai prezenta aici, un paradox care doar pe pământ se mai poate întâmpla . George Văsii a fost prietenul celor mai mari personalităţi religioase şi culturale ale vremii noastre . Iată câteva dintre ele : Părintele Cleopa , Andrei Scrima , Părintele Arsenie Papacioc, Prof.Virgil Cândea , Părintele Sofian şi Andrei Pleşu , Părintele Stăniloae ,Alexandru Paleologu , etc,etc. Toţi însă , l-au păstrat doar în inima lor şi nu au vorbit public despre el . Îi invităm pe această cale să-i abordeze opera şi cu toţii săl readucem în prim planul spiritualităţii româneşti . Noi suntem aceia care avem nevoie de această recunoaştere , pentru că Sfinţia sa , acolo Sus , oricum şi-a recâştigat locul pe care l-a meritat din Împărăţia Cerurilor .

3

I ÎN CĂUTAREA SENSULUI -autobiografică4

5

POVESTIRILE M-am născut într-un orăşel lângă malul mării. Părinţii mei au dorit să aibe un copil …N-a fost o întâmplare. Au dorit să aibe un copil, pentru că s-au luat din dragoste. A fost o dragoste adevărată între ei, dragoste care a pornit chiar din prima clipă când s-au văzut. Poate a fost o întâmplare, dar mă gândesc mai ales la mama, care, pe lângă că era frumoasă, avea şi un deosebit simţ de a deosebi oamenii, iar tata era un om deosebit, sincer, senin şi mai ales foarte prietenos. Iubea copii şi avea darul de a le câştiga atenţia şi simpatia. Ştia să le facă jucării, le desena tot felul de bazaconii, se făcea că înghite foarfece şi cuţite, că le scoate apoi întregi şi neatinse, scornea tot felul de poveşti şi întâmplări de rămâneau copiii pironiţi locului ascultând. Aşteptam cu nerăbdare seara, când venea tata de la lucru, pentru că după ce mânca, se aşeza ostenit pe pat şi continua povestea începută cu multe, multe seri înainte. Poveştile pe care mi le spunea tata nu aveau niciodată un sfârşit. Când începea să povestească mă întreba: ”Unde am rămas seara trecută? ”eu îi aduceam aminte iar el relua povestea şi o ducea mai departe şi eu ascultam, ascultam,aşteptând mereu deznodământul … Povestirile au fost pentru mine o adevărată hrană a copiliăriei, pentru că mă purtau într-o lume cu totul deosebită.. O lume care era pe placul meu, pe care o înţelegeam parcă …Tata, scornea tot felul de eroi care aveau tot felul de arme, care mai de care mai năstruşnice şi cu cele mai miraculoase însuşiri. Eroii se înfrăţeau în luptele lor cu apele, cu munţii şi cu stelele, animalele deveneau cuvântătore, iar dobitoacele de care se foloseau căpătau însuşiri de fiinţe vii. Mă culcam seara mereu cu gândul la cele ce ascultam şi adormeam într-un târziu cu convingerea că lumea de care tata îmi vorbea, era cea adevărată. CANDELA Şi mama îmi spunea poveşti dar nu erau aşa de interesante ca ale lui tata. Mama îmi povestea despre un copil sfânt pe nume Iisus, care se născuse cândva într-o iesle sărăcăcioasă, care avea Tată, dar care era în cer şi se numea Dumnezeu. Dumnezeu era un bătrân cu barbă albă care pedepsea pe copii răi şi îmi mai povestea de un sfânt pe nume Nicolaie- care mai avea şi chip de băţ sau nuia.Sfântul Nicolaie era bun că-mi aducea jucării, dar şi mai bun era Moş Crăciun care îmi aducea tot ce-mi doream. Când privesc spre cele mai depărtate amintiri ale copilăriei, chipul mamei este legat de nişte îndeletniciri pe care nu le puteam înţelege. Înţelegeam rostul gătitului, al spălatului, al scuturatului prin casă, înţelegeam spartul lemnelor şi al aprinderii focului, înţelegeam

6

oarecum de ce sapă grădina şi udă florile, de ce chema săraci în casă şi le punea să mănânce fără ştirea tatei … nu înţelegeam însă deloc de ce avea atâta grijă de acel obiect din dreapta icoanelor, căruia îi zice candelă şi de ce ţinea atât de mult ca acea candelă să fie mereu aprinsă. Nu înţelegeam de ce mă oprea duminica de la joacă şi mă ducea la Biserică unde trebuia să stau toată slujba şi pe deasupra să mai spun şi crezul în genunchi şi apoi să mă duc acolo unde era tata popa şi să-i sărut mâna. Slujba mă plictisea şi tot timpul mă frământam cu gândul la ceilalţi copii care în timpul acesta se jucau în voie. Nu înţelegeam de ce se duceau la biserică şi mai ales de ce trebuia să merg şi eu. Din toate cele ce auzeam şi vedeam acolo, nu era nimic, absolut nimic care să-mi stârnească interesul. Ba nu, era totuşi ceva: erau clopotele! CLOPOTELE Ascultam cum bat; îmi impuneau doar ele un respect inexplicabil. Sunau atât de frumos, mă impresionau atât de mult, încât oriunde mă aflam, orice făceam, lăsam totul ca să le ascult …Mai întâi se auzea un singur clopot cu sunet grav şi trist; apoi răsuna altul şi mai senin, mai cald, după care izbucnea un noian de sunete, o adevărată muzică ce se ridica din văzduhuri sau venea din văzduhuri să vestească ceva ce venea din înaltul turlelor şi se ridica spre albastrul Cerului. JUCĂRIILE Îmi plăcea teribil să mă joc. Tata îmi aducea tot felul de jucării care mai de care mai năstruşnice şi-mi amintesc cum toate aceste jucării stârneau în mine o extraordinară curiozitate de a şti cum sunt pe dinăuntru, să văd ce le face să se mişte. Mă jucam o zi două, apoi începeam să le desfac. Le scoteam capul şi apoi neânţelegând rostul acelor mecanisme, căutam să le desfac piesă cu piesă, sperând că voi găsi secretul mişcării lor.Tata se amuza grozav văzând ce mai rămâne din jucării, dar mama mă certa. Cei drept, eu le desfăceam cu gândul de a le reface, dar majoritatea erau cu neputinţă de refăcut. Am demontat în continuare, încurajat de indulgenţa lui tata, zeci şi poate chiar sute de jucării. Nu pot spune că am fost răsfăţat de părinţii mei. Nu! Făceam multe năzbâtii şi fără să vreau, îi supăram. Faptul că îi vedeam supăraţi pe mine, era cel mai grav lucru şi asta mă făcea să evit acele lucruri care îi făcea să ridice tonul. Poate dacă ar fi ştiut cât de mult sufeream când vedeam că ceva îi supără, poate că tata ar fi renunţat să mai ridice tonul, care pur şi simplu mă făcea să tremur. Nu am fost răsfăţat. Dimpotrivă! Primii ani ai copilăriei au fost umbriţi de

7

teama de ei. Nu le-am spus-o niciodată, pentru că mai târziu, când eram prin liceu, au renunţat la ridicarea tonului. Ce a fost însă important, a fost că am avut poveşti şi jucării. Mai ales jucăriile. Pentru că nimic nu este mai important - acum când mă gândesc la acei ani -decât faptul că m-au lăsat să-mi desfac jucăriile, că până la urmă şi mama se obişnuise şi venea de strângea cu foraşul în urma mea şuruburile, rotiţele şi celelalte piese care mai rămâneau din bietele motociclete, maşini şi tancuri şi câte altele. Desigur, secretul era faptul că tata avea un magazin în care avea şi un raion de jucării, astfel încât tentaţia pentru mine era mare, iar tata, în marea lui dragoste cu care mă înconjura, nu mă oprea niciodată să iau jucăria care mă atrăgea. Dar, pe măsură ce desfăceam, am constatat că mai toate au aceleaşi piese: şuruburi cu piuliţe, arcuri şi câteva rotiţe zimţate. Am făcut această constatare şi am renunţat să le mai desfac până la ultima piesă. Mă mulţumeam să le scot doar carapacea; învârteam cheia observând cum arcul se strânge, apoi îi dădeam drumul, şi vedeam că acelaşi arc începe să se desfacă odată cu învârtirea roţilor. Era simplu şi mai ales când am văzut că toate sunt la fel, am încetat să le mai desfac. Privirile mi s-au oprit atunci la aparatul de radio. Aparatul acesta, cutia aceea din care vorbeau atâţia oameni, din care porneau atâtea cântece, era un mare semn de întrebare şi timp îndelungat am făcut eforturi de stăpânire de sine ca să nu umblu la el să văd ce ascunde înăuntru, pentru că ceea ce era la vedere nu spunea nimic. Îmi dădeam seama în acelaşi timp, că aparatul acesta nu era chiar o jucărie ca toate celelalte, pentru că tata şi mama îl aveau ca ceva de preţ. Şi totuşi nu am rezistat curiozităţii şi m-am hotărât să încerc să văd ce ascunde … dar fără să fiu văzut de tata sau de mama. A fost pentru prima data când am vrut să fac ceva în ascuns fără ştirea nimănui. Nu mi-am pus întrebarea dacă e bine sau rău ce fac. Nu ştiam încă ce e aia “bine “şi ce e aia “rău “. 1. Eu eram curios. 2. Trebuia să-mi potolesc curiozitatea şi 3. Trebuia s-o fac fără să mă vadă ai mei, că m-ar fi oprit. Şi într-o zi când nu era nimeni acasă, am sucit aparatul cu spatele, i-am desfăcut cu uşurinţă capacul cu o şurubelniţă şi înaintea ochilor îmi apăru o puzderie de becuri, globuri şi globuleţe de tot felul şi câte alte ciudăţănii pe care nu le mai văzusem niciodată. N-am înţeles nimic şi mi-am făcut eu socoteala că nu are nici un rost să le desfac că sunt prea multe şi era limpede: era făcut de oameni, mari … nu era făcut de mine … Aşa m-am întors la jocurile mele. Trebuie să spun o treabă clară: Mama nu mă lăsa să mă joc cu băieţii, mai bine zis, prefera să mă joc cu fetele, pentru că băieţii -spunea ea -mă învăţau prostii şi rele, însă 8

fetele sunt mai cuminţi. Întâmplător chiar vis-a-vis de noi locuiau două familii care aveau fiecare câte o fată: Mioara şi Lula.

9

Copilul GIGEL împreună cu părinţii 10

GIGEL împreună cu una dintre verişoare MIOARA ŞI LULA Erau amândouă cam de aceiaşi vârstă dar mai mari ca mine cu câţiva ani. Eu le văzusem adesea cum se plimbau cu căruciorul cu păpuşi, dar nu le cunoşteam şi nu le salutam. Într-o zi însă, pentru că eu tot o pisam pe mama să mă lase şi pe mine să mă joc pe stradă cu ceilalţi copii, mama s-a dus la vecinele ei şi a aranjat să mă duc la ele în curte să ne jucăm. Zis şi făcut. A doua zi mi-am luat cele mai de soi jucării, un tanc ce scotea scântei pe care-l primisem de la nemţii care aveau un comandament în colţul străzii şi o motocicletă cu ataş de la tata, în care cel din ataş răpăia cu o mitralieră. M-am dus cu mama de mână la Lula şi Mioara. Ne-am prezentat, mamele s-au retras, iar noi trei am rămas. Au fost însă indiferente cu mine. Parcă nici nu eram lângă ele. Îşi tot întorceau păpuşele pe-o parte şi pe alta, le tot îmbrăcau şi dezbrăcau, preparaseră un biberon cu lapte ca să le hrănească, întrun cuvânt: nişte fleacuri. Când am văzut eu că ele nu au decât păpuşi, ursuleţi şi alte păpuşi şi păpuşele, m-am gândit să le fac o demonstraţie cu tancul, de adevărate jucării. Era un tanc impresionant de aproape 40 cm lungime, cu şenile groase de cauciuc, care scotea scântei prin ţeava tunului în timp ce mergea şi putea să urce şi peste o pernă dacă i-o puneai în cale. Lam învârtit cu cheia şi i-am dat drumul. La zgomotele şi scânteiele 11

tancului, eu o făceam pe avionul care venea în picaj spre tanc, bombardându-l cu pietre în timp ce tancul, fără să se sinchisească, trecea peste pietrele pe care le lansam, scoţând sunete care imitau avioanele. Dar spre surprinderea mea, atât Mioara cât şi Lula au privit o clipă tancul meu vijelios, au pufnit în râs şi şi-au continuat trebăluiala cu păpuşile. Nu am mai ştiut ce să cred, văzând atâta dezinteres pentru formidabilele mele jucării. Nu înţelegeam. Am plecat repede acasă. LUPTA CU BALAURUL A doua zi urma să vină ele la mine, dar întârziau să sosească. Am pus-o pe mama să le cheme şi în sfârşit au apărut. Eu le pregătisem o surpriză, ca să le arăt cât de matur sunt. Mă ţinusem scai de tata ca să-mi cumpere şi mie o diagonală cu pistol şi cămăşuţă verde, ca să fiu ca ăia pe care-i vedeam în fiecare duminică încolonaţi ca soldaţii şi umblau pe străzi cântând, dar tata nici n-a vrut să audă. Până la urmă a cedat, aşa că în cămaşa verde şi cu diagonală şi toc de pistol la cingătoare, am început să păşesc milităreşte spre ele, am răspicat salutul celor maturi pentru Legiune şi Căpitan ridicând mâna în sus, apoi, cât ai clipi din ochi am scos pistolul cu apă din toc şi fioros am apăsat pe trăgaci, convins că voi produce o impresie tare. Când colo, madonele mele mi-au pufnit în râs dispreţuitor, iar Lula întorcându-mi spatele, a început să miroasă florile din grădină. Contrariat, ţinând cu orice preţ să fiu admirat, am trecut la punctul doi al reprezentaţiei. M-am repezit la sabia ce o aveam pregătită, am prins-o de curea, am tras-o din teacă şi arătându-le un butoi vechi, le-am strigat: ”Vedeţi balaurul acela? Are şapte capete. Priviţi cum îl distrug! “… Şi scot un chiot, m-am repezit la butoi şi cu o înverşunare de care nici eu nu mă credeam în stare, am început să-l lovesc din toate părţile, îmi schimbam locul, când într-o parte când în alta, scoteam strigăte de luptă şi pe măsură ce loveam cu sabia, creştea în mine siguranţa că de data asta voi fi admirat. Gândul acesta m-a înfierbântat mai tare şi nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine, doar că în clipa aceea m-am simţit realmente eroul dintr-o poveste de-a lui tata, erou ce venise să înfrunte un balaur cu şapte capete pentru a elibera din captivitate fiicele împăratului. Spun, nici acum nu pot să îmi explic fenomenul ce s-a petrecut. Mi-aduc perfect aminte de gâturile lungi ale balaurului, de nările deschise din care ieşeau flăcări, de salturile pe care le făceam spre a mă feri de muşcăturile lui … a fost o luptă reală. Cel puţin eu am trăit-o ca pe o luptă adevărată, pentru că nu mai loveam butoiul …sabia mea se învârtea prin aer retezând pe rând câte un cap al balaurului. Uitasem şi de mâncare, uitasem de mine, uitasem că joc teatru, eram în culmea furiei … nici nu mai ştiu dacă am strigat sau nu… abia după ce am retezat cel de-al şaptelea cap, am strigat: ”Şi12

acum ultimul cap! “Şi am reânceput salturile şi odată cu ultimul cap tăiat m-am prăbuşit epuizat, sfârşit de efortul pe care-l făcusem. Văzându-mă Mioara şi Lula, au alergat spre mine şi s-au aplecat să mă ridice. Se tot văicăreau de ce am făcut asta. Dar eu eram fericit; fericit că biruisem balaurul, fericit că eliberasem pe cele două fiice de împărat. Eram asudat şi gâfâiam, stând întins pe pământ cu ochii închişi, le simţeam pe amândouă: erau lângă mine şi eram fericit. Eram eroul lor care le scăpasem din captivitatea balaurului. Desigur că acum îmi vor mulţumi, nu vor şti să găsească cuvinte de mulţumire şi aşa cum eroul lua de soţie pe Zâna Florilor, aşadar, una din cele două va fi soţia mea.Da, o voi lua de soţie …o voi lua de soţie pe Mioara …fiindcă Lula mi-a întors spatele şi dacă stau să mă gândesc Lula nici nu mi-a zâmbit când am bombardat cu tancul ziua trecută, pe când Mioara mi-a şi zâmbit, a şi privit mai cu atenţie cum trecea tancul peste pietre. Mioara, deci e frumoasă întocmai ca Zâna Florilor sau ca Zâna Apelor …sau ca Zâna Zorilor …Cine-o fi în realitate Mioara? … Între timp mă liniştisem. Mioara! Viitoarea mea soţie! S-o văd!Să deschid ochii … încet … încet … zării crengile de cais înflorite …în dreapta era Mioara. Frumoasa Mioara! Deci basmele sunt adevărate! Iată că sunt adevărate …că tot ce a fost până acum nu a fost decât o pregătire pentru a intra în adevărata viaţă ….Tata spunea adevărul când povestea …numai eu credeam că sunt scorniri de-ale lui tata … M-am ridicat în fund. Mioara stătea îngenuncheată de-a dreapta,Lula stătea în picioare, în stânga. Mioara zâmbea, Lula privea dispreţuitoare.” Cine-o fi şi Lula asta? …A da! Ea este de fapt Baba Cloanţa prefăcută în fată! De ce? Oare de ce? !… Aha!Ca… s-o… otrăvească pe Mioara …Lula e poate muma balaurului …” -Doamnă, doamnă, îi e rău băiatului! Veniţi! o auzii pe Mioara strigând. Şi mama veni repede din casă, iar fetele îi povestiră lupta mea imaginară. A doua zi m-am dus eu la ele. Trebăluiau mereu cu păpuşile. De data asta n-am mai luat jucăriile mele. M-au luat în joaca lor, tratându-mă ca pe o păpuşă de-a lor. Aveu o sobiţă minusculă metalică, mă puneau să aprind focul, iar ele în nişte crăticioare de 5-6 cm pregăteau “mâncarea “şi mă puneau s-o mănânc. Mi-aduc şi acum aminte de fărâmele de zarzavaturi pe care trebuia să le mestec când aşezau masa şi-mi puneau să mănânc. Eu înghiţeam supus, fără să zic că nu-i bun. Nu voiam să le supăr şi mai ales pe Mioara de la care numi venea să-mi mai iau ochii. Faptul că-mi plăcea de Mioara , nu ar fi cine ştie ce. Ceea ce este însă foarte ciudat, este faptul că din fragedă copilărie am simţit o irezistibilă atracţie pentru sexul feminin. O adevărată patimă s-a aprins în mine faţă de fetiţa unui căpitan de maşină. O chema Carmen şi căutam să fac tot posibilul să stau în preajma ei, să pândesc momentul când nu era nimeni acasă să o dezbrac şi să-i văd 13

goliciunea. Nu o singură dată şi nu numai faţă de Carmen ci şi de alte fete cu care încercam tot felul de figuri , care mai de care mai pătimaşe. Nu aveam noţiunea răului, a păcatului s-au a greşelii, dar pe undeva ştiam că trebuie să mă ascund de privirile altora. E adevărat că mama cu timpul mă învăţase că “rău” înseamnă a nu asculta de părinţi, a nu-ţi face rugăciunea seara şi crucea înainte de masă. A greşi înseamnă şi a nu te duce la biserică duminica sau a mânca de dulce în posturi, precum şi a spune cuvinte ruşinoase. PRIMUL EXPERIMENT MISTIC Într-un timp, verii mă învăţau tot felul de cuvinte vulgare pe care eu le spuneam adesea, fără nici o reţinere. Părinţii m-au chelfănit de câteva ori şi într-o dimineaţă , de Sfântul Nicolaie, am văzut că Sfântul îmi adusese o nuia şi un ardei roşu pe care mama îl agăţă de perete, spunându-mi că dacă mai pronunţ cuvintele acelea urâte, ardeiul, vine singur din cui şi-mi freacă buzele ca să mă usture. Umblam mereu cu teamă pe lângă ardei. Aveam această teamă dar şi o îndoială că ardeiul va coborâ realmente din cui ca să-mi frece buzele. Obsedat de această prezenţă a ardeiului, într-una din zile m-am hotărât să fac o probă. Stând în dreptul uşii deschise, gata să fug la nevoie, am început să spun din cuvintele acelea ruşinoase cu glas tare, cu ochii pironiţi la ardei, să văd dacă pleacă din cui. După ce am pronunţat de câteva ori acele cuvinte, mai întâi încet, apoi din ce în ce mai tare şi văzând că ardeiul nu se mişcă din cuiul lui , m-am uşurat definitiv, a pierit din inima mea teama şi de atunci nu am mai crezut în povestirile mamei până pe la 7 ani când ne-am mutat în Bucureşti şi am fost dus la Biserica Patriarhiei unde în pridvor, pe peretele de apus era pictată o frescă ce arăta raiul şi iadul. În acel pridvor am luat eu cunoştinţă prima dată de existenţa după moarte a celor două locaşuri diametral opuse: Raiul şi Iadul. Da, diavolii aceia cu coadă şi coarne m-au făcut să mă-nfior, m-au făcut să încep să disting ceea ce trebuie şi ceea ce nu trebuie să fac ca să nu nimeresc în Iad.Trebuia să nu fur, să nu spun minciuni , să postesc şi să mă împărtăşesc, să sărut mâna lui taica popa şi mai ales cel mai important lucru era să merg duminica la Biserică ,nemâncat şi să iau anaforă şi dacă cumva fac vreo greşeală să o spun preotului la spovadă. La biserica unde mergeam regulat, tata se împrietenise cu un preot foarte cuvios, Părintele Pavelescu mă îndrăgise, astfel încât m-a întrebat dacă vreau să stau în Altar şi să-i ajut la slujbă. Am fost încântat să fac ceva, oricum era mult mai interesant decât plictiseala de a sta în biserică nemişcat ca să aud aceleaşi şi aceleaşi lucruri , fără să vorbesc de glasul dascălului care îmi displăcea la maxim.

14

În Altar , astfel am stat ani şi ani de zile , aprinzând cădelniţa, tăind prescurile pentru anaforă, făcând candelele, având grijă de lumânările de pe Sfânta Masă şi mergând prin mijlocul Bisericii cu lumânarea înaintea preotului care ieşea cu Evanghelia sau cu Sfintele Daruri. Chipul Părintelui Pavelescu mi-a rămas legat de acele momente când, în timpul Prefacerii stătea în genunchi şi adesea îi curgeau lacrimile în rugăciune, după cum chipul Părintelui Mihalcea mi-a rămas legat de numărarea banilor şi certurile lui cu dascălul şi celălalt preot. Primii ani de şcoală i-am făcut la Liceul German “Sfântul Andrei “.Nu prea-mi plăcea învăţătura. Preferam să mă joc decât să-mi fac lecţiile, iar părinţii mei erau foarte îngrijoraţi de dezinteresul meu faţă de carte. Nu-mi plăcea şcoala, în schimb, începusem să caut cu asiduitate cărţi de poveşti şi mai ales de aventuri. Numărul cărţilor citite se înmulţeau. Dăinuia pe vremea aceea “Aventurile submarinului Dox”, căutam cărţile lui Jules Verne , dar mai ales îmi plăceau cărţile lui Karl May pe care le aveam toate, atât Aventurile în Orient cât şi în Vest. Următorii ani mi-au rămas în amintire legaţi de Irinel, frumoasa Irinel şi delicata Gina, pe care ori de câte ori le prindeam , le sărutam cu nesaţ.În timp ce eram în mare dragoste cu Gina , am cunoscut un călugăr din Mănăstirea Antim din Bucureşti, pe nume Arsenie. Părinţii mei -de fapt - căutau un alt Arsenie, despre care se auzeau lucruri miraculoase: că ar avea vedenii, că ar cunoaşte păcatele oamenilor dintr-o singură privire şi era un orator care electriza auditoriul. Dar nu pe Arsenie Boca l-au întâlnit părinţii mei, ci pe Arsenie Papacioc, un călugăr cu barbă stufoasă şi lungă până la brâu, avea nişte ochi vioi şi nişte priviri pătrunzătoare. El a fost acela care m-a călăuzit cu sfaturile sale către o viaţă de abţineri şi de luptă cu faptele trupului, el a fost primul care mi-a vorbit de Pateric, o carte cu culegeri din vieţile vechilor pustnici din: Egipt, Iordania, Siria şi Grecia. Pe atunci o iubeam tare pe Gina şi toate ameninţările de care îmi vorbea Părintele Arsenie, nu erau capabile să mă despartă de fata aceea. Tot pe atunci, părinţii mei au ajutat pe o maică de la o mănăstire din Moldova, care era bolnavă de plămâni. Părinţii mei îi asigurau atât cheltuielile de întreţinere cât şi medicamentaţia timp de luni de zile. De la acea maică , am auzit prima poveste care m-a pus pe gânduri şi mi-a stârnit interesul. VLADIMIREŞTI Era vorba de Mănăstirea Tudor Vladimirescu -pe scurt Vladimireşti, care, povestea maica Marionila, fusese ridicată 15

începând de prin anii 1939-1940, totul pornind de la o copilă -miracol, ce văzuse cu ochii pe Dumnezeu şi pe alţi Sfinţi care-i dădură sarcina de a ridica o Mănăstire nouă,, din temelii , pentru şi numai pentru fecioare. Ne-a dat atunci şi o cărticică ce cuprindea Vedeniile Maicii Veronica, căci aşa o chema pe copila aceea care, în urma vedeniilor ridicase o Mănăstire cu două Biserici şi nu ştiu câte zeci de chilii şi alte acareturi. Curiozitatea îmi fu atât de mare, încât am ţinut neapărat să merg şi eu cu părinţii mei la această Mănăstire, care devenise o adevărată obsesie. Am plecat plin de daruri, între care mi-aduc aminte un covor persan, o icoana mare de aproape 2 m. înălţime, din argint ce reprezenta pe Sfântul Mina şi-n plus, o Cruce mare de aur, pe care voiau să le doneze chiar Maicii Veronica. Era în primăvara anului 1949 şi eu nu împlinisem încă 14 ani, când într-o seară întunecoasă şi ploioasă, am păşit în incinta Mănăstirii Vladimireşti. Ardeam de nerăbdare ca s-o văd pe aceea care cu ochii ei văzuse pe Dumnezeu în mijlocul unui lan de porumb; pe aceea care printr-un nemaipomenit spirit de iniţiativă reuşise ca din nimic , să ridice o Mănăstire cu peste 200 de maici şi surori, toate tinere în jurul vârstei de 20-25 ani. În seara aceea am auzit-o pentru prima oară pe Măicuţa -cum i se zice de toţi - şi nu pot uita puternica impresie ce mi-au provocat-o acel chip îngeresc plin de zâmbet, acei ochi calzi, parcă mereu scăldaţi în lacrimi. Toată lumea care venea acolo , avea un respect neţărmurit pentru dânsa, iar maicile şi surorile, pur şi simplu o venerau. Dacă până la acea dată aveam numeroase îndoieli asupra existenţei lui Dumnezeu, venirea mea la Vladimireşti a avut o mare însemnătate , pentru că văzusem cu ochii minunea îndeplinită, adică atât realizarea Mănăstirii într-u răstimp foarte scurt, cât şi cunoştinţa ce-am făcut-o cu această Maică Stareţă plină de duh şi mister, în ochii căreia se reflectaseră Dumnezeu şi atâţia Sfinţi, printre care cel mai des se arătase Ioan Evanghelistul. Nu pot uita dimineaţa aceea de sâmbătă, chiar în ajunul Învierii, când Maica Veronica ne-a primit la dânsa în stăreţie. Ştia deja de darurile aduse de părinţii mei, dar nu ştia de crucea de aur pe care ai mei voiau să i-o înmâneze personal. Ne-a primit plină de graţie şi bucurie. Avea un fel molipsitor de a râde, de a zâmbi, era un chip plin de farmec. Am dat cu toţii mâna, prezentându-ne, iar tata a scos crucea de aur şi i-a înmânat-o. Ei bine, a fost atât de impresionată, încât râdea şi plângeaa ca un copil. A îngenuncheat în faţa icoanelor, mulţumind, apoi a urmat ceva care a fost de-a dreptul extraordinar pentru mine. S-a ridicat din genunchi şi repezindu-se spre mine, m-a sărutat pe amândoi obrajii, de parcă eu i-aşi fi dat Crucea şi mi-a spus: - Tu eşti copilul nostru, COPILUL MAICII DOMNULUI. TU AL NOSTRU VEI FI!

16

Am fost atât de mişcat, atât de impresionat de cuvintele acestea, de gestul acesta, atât de măgulit, încât, din ochii mei au început să curgă şuvoiaie de lacrimi. Mi-am ascuns faţa între mâini şi-n sinea mea, în clipa aceea m-am hotărât să rup prietenia cu Gina, să urmez Teologia şi să mă călugăresc. Toate cele ce văzusem acolo şi mai presus de toate , chipul acela angelic al Măicuţii Veronica, deveniseră probe suficient de mari ca să mă conving asupra existenţei unui Dumnezeu adevărat, precum şi a necesităţii de a te jertfi total pentru Hristos. Un exemplu în acest sens mai era şi preotul Mănăstirii, Părintele Ioan, despre care se spunea că este “ALESUL LUI DUMNEZEU “chemat alături de “ALEASA CERULUI “: MAICA VERONICA. Maicile aveau un respect deosebit şi o iubeau într-atât pe stareţa lor , încât o răsfăţau ca pe o adevărată regină. Mi-a rămas întipărit în minte un cânt liturgic către Maica Domnului, pe care-l cântau maicile, un axion de praznic împărătesc care făcea să răsune întreg văzduhul: “Îngerul a strigat Celei Pline de dar, Bucură-Te şi iarăşi zic: Bucură-Te Căci Fiul Tău a Înviat din mormânt . Luminează-te,luminează-te NOULE IERUSALIME, Că slava Domnului peste Tine a răsărit, Saltă acum şi te bucură SIOANE, Iară Tu MIREASĂ Născătoare de Dumnezeu, Veseleşte-te întru Învierea Celui născut al Tău. ” Şi acum, când mă gândesc la Vladimireşti, locul acesta este legat în mintea mea de cuvintele “Luminează-te,luminează-Te NOULE IERUSALIME “, cuvinte pe care nu le puteam înţelege. Cum să se lumineze Ierusalimul? Cum să se bucure şi să salte Sionul? Nu înţelegeam. Ceea ce înţelegeam eu - era însă jertfa atâtor fete care se îmbrăcaseră în haine negre, care renunţaseră la viaţă şi la satisfacţiile ei, care renunţaseră la totul, spre a veni la acest loc al jertfelor. M-am întors la Bucureşti - radical schimbat. Am rupt relaţiile cu Gina, fără să-i mai dau alte explicaţii; am cumpărat Patericul şi am început să citesc cu ardoare Biblia, Noul şi Vechiul Testament, precum şi alte cărţi pe care le procurasem de la Mănăstirea Antim din Bucureşti. Aici la Antim , avea să devină locul meu cel mai preferat , în care aveam să progresez din punct de vedere spiritual. Regulat, sâmbăta şi duminica, veneam la Antim, cântând în corul călugărilor mănăstirii. Părintele Damian mă spovedea regulat şi-mi încuraja intenţia mea de a urma Teologia şi de a mă călugări. Începând cu vârsta aceea de la 14 ani, următorii 4 ani au fost anii fazei de 17

asceză cumplită. Zic , că trăiam într-o asceză cumplită pentru că aproape nu-mi permiteam să zâmbesc, atât eram de hotărât să urmez şi exemplele cu care luam cunoştinţă prin intermediul Patericului. Astfel, dormeam pe o planşetă de lemn şi nu în pat, ţineam posturile cu sfinţenie, aveam zilnic program de rugăciune, închinăciuni şi metanii, pe care îl făceam mereu chiar când eram obosit. Pe măsură ce treceau lunile, deveneam tot mai conştiincios, tot mai scrupulos cu propriile mele acte. Vacanţele le petreceam numai în mănăstiri; veneam întâi la Vladimireşti unde stăteam 3-4 săptămâni, după care mă duceam la Mănăstirea Slatina din apropierea Fălticeniului.

18

Măicuţa Stareţă VERONICA

19

GIGEL –copilul Maicii Domnului

20

MĂNĂSTIREA SLATINA La Slatina era stareţ arhimandritul Cleopa, o figură unică în felul ei, deoarece era de o cultură ecleziastică rară. Dispunea de o memorie extraordinară şi avea incontestabilul dar de a povesti, de a tălmăci scrierile Sfinţilor Părinţi ,cum nimeni nu ar fi putut-o face. Era foarte modest şi smerit. Locuia într-o chilie mică, avea un pat de scânduri, cojoc şi o masă cu un scaun. Asta era tot ce avea el în chilie. Acolo la Slatina, am mai cunoscut şi alţi călugări care realmente făceau din cele trei voturi călugăreşti: sărăcia, ascultarea şi fecioriaidealul vieţii lor. La Slatina, lunea, miercurea şi vinerea se mânca o dată pe zi, iar în celelalte zile de două ori. Slujbele erau conform celui mai riguros tipic, nelăsând ca să se scape o iotă din cele ce trebuia să cuprindă slujba. La mijlocul nopţii, după ora 24 , se făcea utrenia- care dura cam două ceasuri şi jumătate, iar dimineaţa de la ora şase la ora opt se oficia Sfânta Liturghie. Mergând regulat la Mănăstirea Antim , într-o zi ,pe data de 8 noiembrie- de ziua Sfinţilor Arangheli Mihail şi Gavriil, anul 1950,episcopul Antim care locuia acolo, m-a îmbrăcat în anagnost şi astfel în fiecare duminică devenisem un pilon în slujba arhierească. La scurt timp, Prea sfinţitul Teoctist m-a luat la biserica patriarhiei ca anagnost şi astfel am ajuns ca în fiecare duminică să mi se dea stiharul şi orarul pe care-l îcrucişam pe spate , după cum era rânduiala. Treceau anii, dar pe măsură ce treceau, în mintea mea apăreau din ce în ce mai multe întrebări, din ce în ce mai multe îndoieli pentru că , cu timpul îmi dădeam din ce în ce mai bine seama de superficialitatea şi lipsa de adâncime a atâtor preoţi şi călugări. Toate poate ar fi mers întrucâtva, dar eu care ajunsesem să citesc foarte multă literatură, poezia şi literatura franceză îmi întreţineau şi chiar îmi dezvoltau setea de viaţă şi cultură. Trăiam întro atmosferă eminamente religioasă dar nu putem să nu constat că , însăşi cei din mănăstiri trăiau pe dinafara înţelesurilor adânci şi ale semnificaţiilor textelor din Noul Testament şi din celelalte scrieri ecleziastice. Pe de altă parte, în mine descifram permanenţa setei de feminătate şi chipul drag al lui Gina, mă vizita adesea în visurile mele. Am parcurs, realizând perceptele ascezei , timp de patru ani, timp în care nu-mi permiteam nici să privesc la vreo persoană de sex feminin. Dar setea de feminătate birui şi într-o bună zi m-am dus la vechea mea iubire, la Gina declarându-i din nou dragostea mea, cerându-i iertare pentru îndelungata pauză în care am stat separaţi. Gina, care ţinea mult la mine, a preferat să uite tot amarul părăsirii şi veni alături de mine.

21

Această reântâlnire cu Gina a avut o serioasă implicaţie în ceea ce priveşte studiile superioare pe care voiam să le urmez. Nu mă atrăgea teologia. Nu ştiu de ce aveam repulsia acumulării de date teologice reci şi apoi din cauza pasiunii mele pentru sexul feminin mă făcea să mă consider inapt pentru a sluji în viitor altarului. Astfel, mam hotărât să urmez arhitectura. Părăsirea ideii de a urma teologia s-a petrecut şi din cauza numeroaselor conflicte la care asistam între oamenii bisericii, dar cele mai neplăcute erau cele intervenite între Vladimireşti şi mănăstirea Slatina. La Vladimireşti, Părintele Ioan adusese o inovaţie faţă de tradiţia bisericii ortodoxe şi anume, el propovăduia necesitatea desei” împărtăşiri” ca un mijloc unic şi eficace de iertare a păcatelor şi de împăcare cu Dumnezeu ,precum şi faptul că practica” spovedania” colectivă. Cei de la Slatina, în frunte cu arhimandritul Cleopa ,susţineau că ceea ce face Părintele Ioan, contravine indicaţiilor sfinţilor părinţi ai bisericii, care vedeau în împărtăşanie un stimul în mântuire şi nicidecum iertarea automată a păcatului. Prea cuviosul Cleopa , a semnat la un moment dat un articol în revista teologică , în care combătea “minunismul “de la Vladimireşti ,precum şi faptul că era o mănăstire numai de fecioare. Asistând la acest duel, desigur am optat pentru cei de la Slatina , care prin conservatorismul lor , aveau garanţia Pidalionului - adică acea culegere de norme şi îndreptare care se referă la penalizarea păcatelor cu metanii şi cu reţinerea de la Sfintele Taine. Odată hotărât să urmez arhitectura şi nu teologia, aşa cum promisesem Maicii Veronica, m-am dus cu trenul la Vladimireşti , ca să-i spun despre schimbarea ce intervenise. Mi-aduc aminte cum am intrat în biroul Maicii Veronica şi cum i-am spus de hotărârea de a urma arhitectura. Cum a auzit, s-a ridicat de pe scaun zicând: “Foarte bine, vei fi arhitectul catedralei pe care vrem s-o construim mai târziu ….Dar ştii ce? Eu nu pot să te văd căsătorit şi cu copii lângă tine! Aşa că tu tot al nostru rămâi. ”Era întruchiparea bucuriei şi curăţeniei acest chip al Maicii Veronica, îi datoram întoarcerea mea către biserică, dar faptul că vedeam în mine atâta sete de feminătate şi multă sexualitate, această realitate care caracteriza viaţa mea , nu mă mai vedeam vrednic de a urma teologia şi decât să mă fac preot căsătorit, mai bine altă facultate. GINA

ŞI

PUICA

Astfel am intrat la arhitectură în anul 1953.Iubeam pe Gina , cu aceiaşi ardoare în aceşti ani ai adolescenţei, tot atât de intens ca în copilărie. Dar pe măsură ce trecea timpul, dragostea către Gina se împuţina. Nu-mi plăcea superficialitatea ei. Nu avea nici un interes ,decât pentru modă şi podoabe. Era departe de a mă putea înţelege şi

22

cu prilejul unui ceai dansant ,am observat într-o oglindă, cum un alt tânăr o sărutase şi când a venit la mine după acel dans, nu mi-a spus nimic. Această lipsă de sinceritate,acest stil de cochetărie monden şi lipsit de seriozitate , m-a făcut să mă ridic şi să plec când dansul era în toi. M-am despărţit de Gina şi în curând aveam să mă îndrăgostesc de Puica, o fată foarte deşteaptă , care zâmbea tot timpul. Eu eram în anul I de facultate , iar ea era în penultimul an de liceu. Venea la audiţiile mele din facultate unde eu organizam săptămânal audiţii de muzică simfonică. Eu alergam după discuri, eu făceam afişul pentru anunţarea programului şi tot eu făceam prezentările. Îmi plăcea să vorbesc liber , având doar o foaie de hârtie în mână , unde-mi schiţam ideile şi unde treceam datele. Puica venea mereu la audiţii; avea un loc al ei în amfiteatru şi prezenţa ei îmi dădea aripi şi mă inspira. Puica era o făptură ciudată. Mă preţuia ,dar vedeam cu tristeţe că nu mă iubea. Era mereu absentă, îngândurată … A fost pentru mine un adevărat mister. STUDENT LA ARHITECTURĂ În facultate, am beneficiat de o atmosferă favorabilă, prielnică, o adevărată eliberare de atmosfera încărcată, viciată , din liceu , unde trăisem atmosfera stalinistă de lozinci peste lozinci, gazete de perete cu articole ce trebuiau schimbate săptămânal, cu şedinţe peste şedinţe şi cu nesfârşite convocări la tot felul de manifestaţii stupide ,cărora nu le găseam nici rostul, nici sensul. Poate din cauza aceasta la limba rusă aveam cele mai mici note. În facultatea de arhitectură însă, am respirat uşurat. Am scăpat de lozinci, am scăpat de gazete de perete, de manifestaţii, am scăpat şi de şedinţele săptămânale din liceu … Ca utemist, participam o singură dată pe an la adunarea generală de alegeri ,pe când alegeam secretarul şi comitetul U.T.M. Am fost un student sârguincios şi conştiincios , dar fără rezultate prea strălucite. Eram cei drept , printre studenţii cotaţi ca dotaţi. Eu însă, nu mă consideram prea dotat şi mă decepţionau mereu propriile mele lucrări. Dacă aveam un oarecare talent, apoi acesta era pentru aquarelă care îmi dădea mari satisfacţii, lucrările mele fiind adesea afişate la panorurile cu cele mai reuşite schiţe. Dar pasiunea mea răsărită încă din timpul liceului pentru fizică , aveam să o continui şi în timpul facultăţii. Am ocolit facultatea de fizică din cauza prea multor cifre şi calcule care mă împiedicau să fac din fizică ceea ce eu voiam să fac , adică fizica pentru mine era un mijloc prin care căutam să-mi explic fenomenele vii, fenomenele vieţii, fenomenele psihice. Îm plăcea îndeosebi fizica moleculară şi fizica atomică , iar

23

tabloul lui Mendeleev era pentru mine oglinda, cheia care explica diferenţele şi asemănările dintre oameni. PRIMUL PRIETEN În acel timp mi-am găsit primul prieten. Este vorba de un călugăr de la Mănăstirea Antim, pe nume: Andrei Scrima. Era mai mare ca mine cu 7 ani, dar de o cultură deosebit de vastă. Omul acesta era într-adevăr o enciclopedie. Dar nu era tipul şoarecelui de bibliotecă …Era omul care căuta esenţele, semnificaţiile; era omul care scormonea simbolurile şi metaforele. Marea mea surpriză a fost felul în care el înţelegea pe Hristos. Fratele Andrei vedea în Hristos “izvorul cel dătător de viaţă “, “apa cea vie “, “buciumul viţei de vie “. Pentru fratele Andrei, Hristos avusese trei momente de o deosebită semnificaţie în timpul vieţii Sale: Primul, era cel petrecut la NUNTA din Cana Galileii - unde preschimbase APA în VIN; Al doilea, era cel de la Cina cea de Taină- unde preschimbase VINUL în SÎNGE; Şi cel de-al treilea era “TRANSFIGURAREA “-momentul Schimbării la Faţă pe MUNTELE Taborului - unde Iisus se urcase numai cu trei dintre ucenicii săi: cu Ioan, cu Petru şi cu Iacob. În acest al treilea moment vedea fratele Andrei simbolul evoluţiei spirituale umane, deoarece, Hristos alesese MUNTELEceea ce implica URCUŞUL, adică efortul personal de creştere duhovnicească ; se deducea atingerea unei ÎNĂLŢIMI la care se petrecea TRANSFIGURAREA, ceea ce însemna unirea spiritului MIREASĂ - cu MIRELE adică HRISTOS- ceea ce însemna vrednicia de a intra în comuniune cu Hristosul MISTIC, în fond: identificarea omului cu filosofia christianică, care însemna stadiul în care harul se pogora peste făptura umană, transfigurând-o. Transfigurarea omului însemna de fapt pentru fratele Andrei, depăşirea formelor, pătrunderea sensului simbolurilor, descifrarea tainelor metaforelor. Prietenia cu fratele Andrei, a însemnat pentru mine o adevărată revelaţie a multitudinei de hieroglife cu care opera biserica , cu tradiţiile ei. El m-a învăţat să “transced “de la forma metaforei, de la conturul exterior al simbolului, la miezul lui, la înţelesul lui, la ceea ce el în fond se referă. Pentru fratele Andrei ,“întunericul “ însemna slujirea exterioară a carapacei, a crustei. Închinarea la formele exterioare, fără acces la conţinut, se aseamănă orbului care nu poate decât să pipăie şi nu poate să “ vadă “. Pentru fratele Andrei ,orbirea însemna stadiul primar al omului ,care, înfundat în materie, copleşit de griji, dorinţi şi patimi era incapabil “să se joace “ ,adică să pătrundă în mirifica lume a ideilor. De la el am prins şi eu acest “joc “pasionant cu metaforele şi m-a făcut să înţeleg valoarea efortului de 24

a trece de la viaţa exterioară - fizică- la cea lăuntrică,interioară, la cea meta-fizică! Îi datorez mult fratelui Andrei , acestui prieten căruia nimic din ceea ce este omenesc nu-i era străin. Îi datorez mai întâi încrederea pe care o avea în mine, fiindcă, în timp ce erau de faţă alţi călugări sau ieromonahi păstra convenienţele şi respecta rigorile seriozităţii. Era sobru, serios, reţinut, tăcut. Când era însă singur cu mine, devenea un copil şugubăţ, zâmbea, râdea cu hohote, glumea, spunea câte în lună şi stele, dar tot ce spunea era cu un înţeles pe care mie niciodată nu mi-l ascundea. Nu l-am văzut niciodată rugându-se. Intuiam că era totuşi un om de rugăciune interioară, dar se ascundea. În schimb, nu-i pot uita faţa senină, baia de lumină în care se scălda, când aproape de fiecare dată când îl vizitam se oprea la un moment dat, se oprea şi începea să recite poezia: ”Joc secund “ a lui Ion Barbu (profesorul de matematică ) pe care-l venera pur şi simplu. Făcea la un moment dat o pauză, tăcea plecându-şi capul în jos, apoi îşi ridica privirile în sus şi începea să recite: “Din ceas, dedus , adâncul acestei calme creste, “ “Intrată prin oglindă în mântuit azur, “ “Tăind pe înecarea cirezilor agreste, “ “În ropotele apei un JOC secund MAI PUR! ” “Nadir latent! Poetul ridică însumarea “ “De harfe răsfirate, ce-n JOC invers le pierzi “ “Şi CÎNTEC istoveşte: ascuns, cum numai marea ” “Meduzele când plimbă sub clopotele-i verzi. ” Nu auzisem de Ion Barbu. El mi-a vorbit prima oară despre acest matematician (profesor universitar ), filozof şi poet. El mi-a vorbit de Saint Exupery şi Reiner Maria Rilke. Tot de la el am aflat şi de valoarea lucrărilor lui Dostoievski şi de anvergura dramelor lui Shakespeare. De la el am înţeles semnificaţia lui Dimitri, Ivan şi Alioşa, prin el am înţeles drama lui Othello şi a Regelui Lear. Avea o singură cameră de 3/ 4 cu o lumină difuză, venind de la o simplă lustră din tavan. Pe un perete avea uşa şi un şifoner simplu, pe peretele opus- fereastra, pe peretele de la răsărit avea icoana “Schimbării la Faţă “ şi o icoană a Maicii Domnului, iar pe peretele de apus o copie după o pictură de Rubleev , care reprezenta un înger înveşmântat în alb , ce odihnindu-se pe o sferă, contempla mormântul gol al Domnului Iisus Hristos după Înviere. Avea o bibliotecă nu prea mare, dar cu tot felul de cărţi , din cele mai variate domenii. Nu lipseau de acolo filosofii antici ai Greciei, metafizica lui Aristotel, 25

Ospăţul lui Platon, metafizica lui Kant şi fenomenologia spiritului a lui Haegel, alături de Filocalia, scrierile lui Damaschin, Ierarhia Cerească a lui Dionsie Areopagitul şi câte altele. Ce era mai surprinzător era faptul că studia cu asiduitate matematicile superioare , având un valoros partener de discuţii în Anton Dumitriu. Avea şi cărţi de biochimie şi medicină , pentru că am uitat să spun că, iniţial, el fusese student la medicină şi nu am putut să aflu de la el prea multe, dar cert e că la un moment dat, prin anul 3 sau 4, a trăit un moment revelator atât de intens încât a renunţat la facultate şi a venit în chip de simplu frate la mănăstirea Antim. Între timp ,luase licenţa -parcă - în teologie şi acum funcţiona ca bibliotecar al bibliotecii patriarhale. Era unul din oamenii de încredere ai patriarhului Justinian, dar a rămas un mister până şi acum pentru mine, de ce amâna călugărirea, de ce refuza hirotonisirea!? Toţi preoţii şi călugării de la Antim aveau o cantină unde mâncau. Fratele Andrei însă, nu era abonat. Mânca te mir ce! Mi-aduc aminte cum într- o seară, fiind în Postul Paştelui ,i se făcuse foame. A căutat în dulap; n-a găsit nimic. Atunci şi-a luat rasa şi s-a dus la blândul părinte Damian- prescurarul şi i-a cerut două prescuri şi puţin oţet. Parcă-l văd şi acum cum rupea din prescură, întingea în oţet şi mânca extaziat , de parcă cine ştie ce bunătăţuri ar fi mâncat. Îi plăceau enorm ediţiile bibliofile şi avea o colecţie întreagă de reproduceri de artă. Îi plăcea muzica simfonică şi culmea mă punea să-i cânt şlagărele la modă! Dintre toate cel mai mult îi plăceau: ”Constantinopole “, “Giambolaia “şi “Mambo baion “.Îl amuza teribil felul cum imitam eu maracasurile şi castagnetele, tobele şi tamburinele şi mă ruga mereu să caut discul cu câteva şlagăre de genul ăsta, ca să le asculte şi el, dar erau de negăsit.Eu le ascultam doar la radio , la posturile străine. Într-o sâmbătă seara, când la Antim se oficia slujba privegherii şi eu veneam la biserică ,văd că la fereastra fratelui Andrei era lumină. Am urcat scările şi am intrat. Imediat s-a ridicat de pe scaun şi mi-a şoptit conspirativ că pusese mâna pe o bandă de magnetofon care avea şi “Constantinopole” şi “Giambolaia “ şi câte altele. Banda ca şi magnetofonul erau la palat şi mi-a propus să mergem s-o ascultăm după terminarea slujbei. Am mers aşadar la biserică,am cântat în corul de călugări ca de obicei, după care împreună am luat-o spre dealul patriarhiei ,care era foarte aproape. Biblioteca fiind în palat, fratele Andrei avea o mulţime de chei care deschideau drum liber spre bibliotecă. Umblam în vârful pantofilor ca să nu fim auziţi şi întradevăr ,ajunşi în bibliotecă , dădu imediat drumul la magnetofon. Am ascultat entuziasmaţi câteva piese de muzică uşoară de bună calitate, după care temându-se totuşi să nu fim descoperiţi de careva , am ieşit şi ne-am dus fiecare acasă.

26

Trebuie să mărturisesc faptul că, la ora aceea nu am putut înţelege această libertate, astfel încât unui călugăr care optase pentru renunţarea la viaţa pământească, să-i fie permis să facă atâtea eschibiţii, ca să asculte … muzică uşoară, şlagărele care erau la modă! Asta era culmea! Nu am înţeles de ce îşi permirtea atâtea libertăţi. Odată m-a rugat să-i cumpăr o periuţă de dinţi. I-am cumpărat-o şi i-am adus-o. Era o peruţă de plexiglass albastru, marca “Gibs“ şi ambalată cochet într-o cutiuţă de plastic transparent. Când a văzut-o, a sărit în sus de bucurie. A luat-o în mână a învârtit-o pe toate părţile, aducându-i cele mai superlative laude, de parcă ţinea în mână cel puţin un diamant. Acesta era fratele Andrei, dar eu nu-i puteam înţelege chiar toate ale lui. Eram obişnuit cu sărăcia de la Slatina, cu perceptele rigide ale arhimandritului Cleopa , care o critica pe Maica Veronica pentru că purta ciorapi de naylon şi pantofi cu tocul înalt. Eram de fapt în spiritul tuturor părinţilor Patericului care excelau în renunţarea la toate satisfacţiile lumii acesteia, la renunţarea chiar a ceea ce era frumos şi aparţinea omului. De la fratele Andrei , am învăţat însă că toate cuceririle ştiinţei şi artei pot fi asimilate, pot fi cunoscute şi iubite, deoarece ele fac parte din acea categorie de valori pe care o reprezintă tot ceea ce se numeşte descoperire şi operă de creaţie. De la fratele Andrei am învăţat nu numai poezia lui Ion Barbu ci şi lumea valorică a creaţiei lui Brâncuşi. Exista încă de pe atunci un cerc de oameni deosebiţi, printre care profesorul Mironescu, doctorul V.Voiculescu, doctorul Dabija, arhitectul Joja, părintele Benedict şi …. când şi când apărea în mijlocul nostru un părinte pe nume Daniil.

27

Părintele Daniil la Rarău

28

Doctorul Vasile Voiculescu şi Fratele Andrei Scrima

29

PRIMUL PĂRINTE Părintele Daniil avea cel mai interesant mod de a întreţine relaţiile cu prietenii săi. Avea cea mai deosebită şi cea mai puternică personalitate. Dispunea de o structură psihică de o forţă nemaiîntâlnită, înarmat cu o cultură vastă, beneficiind de un înalt spirit selectiv. Avea un stil aparte de a înţelege menirea creştinului.După el, creştinul trebuie să ştie să fie în viaţă şi leu şi vultur şi bou şi înger. Omul trebuia să însumeze în fiinţa lui: sfinţenia şi curăţenia îngerului, supunerea şi răbdarea boului, înălţimea de gîndire a vulturului şi puterea de combativitate a leului. Într-adevăr, dacă era ceva care să-l caracterizeze pe Părintele Daniil, atunci acest “ceva” era combativitatea. Îi plăceau discuţiile în contradictoriu,îi plăcea să apere “principiile “de fond ale creştinismului şi nu se putea stăpâni în predici să nu combată marxismul. Mai direct, mai pe ocolite, cu ironii mai fine sau mai caustice , acuza ideologia conducerii de stat în predicile sale. Ne-am împrietenit cu ocazia unei petreceri , când mi-a aruncat în faţă cele mai dispreţuitoare cuvinte pe care le auzisem până atunci. Avea un cerc restrâns de prieteni, cu care realiza un fructuos schimb de date şi idei. Părintele Daniil ne-a propus o “retragere spirituală “de 10 zile , la schitul Rarău , unde era stareţ. Eram în anul II de facultate, terminasem examenele şi după ce s-a consumat luna de armată, eu cu Nae şi cu Milucă prietenii şi colegii mei cei mai apropiaţi, ne-am întâlnit la mănăstirea Slatina, care avea hramul “Schimbării la faţă “.Împreună , am pornit-o pe jos, peste munte, spre schitul Rarău. A fost un drum pe care nu-l voi uita niciodată, în mijlocului unei naturi de un pitoresc specific zonelor noastre de munte. Am avut o mulţime de peripeţii, îndeosebi în ultima parte a drumului ,când se întunecase dea binelea şi a trebuit să parcurgem o pădure cu copacii doborâţi de furtună. Era în septembrie 1955: 3 septembrie 1955. Câteva luni mai înainte, avusese loc arestarea Maicii Veronica, a Părintelui Ioan şi a unui grup de maici, în urma unui conflict intervenit între teoriile inovatoare ale Părintelui Ioan şi dogmele apărate de forurile suspuse ale bisericii. Nimeni nu ştia precis cauzele acestei arestări, dar evenimentul acesta m-a afectat profund. Nu-mi puteam explica această dramă a unei comunităţi ce strălucise în curăţie şi dragoste, comunitate legată de nişte revelaţii cu totul excepţionale. Părintele Daniil însă avea să-mi dea o explicaţie asupra acestei probleme. Ajunşi la schitul Rarău, începând chiar în ziua următoare , am intrat în programul de “retragere spirituală “organizat şi condus de Părintele Daniil. Eram eu, Nae, Milucă şi Şerbanfiul profesorului

30

Mironescu- student la litere , la care s-a adăugat după câteva zile şi Tanţu Ghindoc un student la medicină. Ne sculam dimineaţa la ora 5,00 şi asistam la acatist şi Liturghie, după care urma predica la care participau şi ceilalţi vieţuitori ai schitului,urma masa pe la ora 1000, după care intram în stăreţie unde Părintele Daniil ne vorbea după un program de-al dânsului bine stabilit. Pe la ora 1500 aveam o oră de destindere, urma vecernia la ora 16,00 între 1600-1900 din nou întâlnire, în sufrageria de la stăreţie, care continua ideile întrerupte mai înainte; la ora 19 00 -masa de seară şi la ora 2000-2100 culcarea. Noaptea, la ora 2400sunau clopotele de utreniecare ţinea până la ora 200, după care predica şi apoi din nou somn atât cât mai rămânea până la 500 dimineaţa- când toca din nou pentru acatist şi slujbă. Timp de 10 zile Părintele Daniil şi-a dezvoltat ideile. Cele spuse de dânsul , s-ar putea comprima în simbolul ce-l oferea evoluţia viermelui de mătase ,care se închide în găoacea lui şi acolo, ferit de lume, într-o stare de introspecţie şi reculegere totală îşi făureşte aripi şi este apt de zbor. Ideia era de fapt susţinută de “urcuşul “pe Tabor , unde are loc “transfigurarea “, schimbarea care face ca omul să beneficieze de lumina harică ,prin care vede lumea cu alţi ochi, cu altă înţelegere. Părintele Daniil concepea zborul, ca stadiul final către care este chemat omul spre a putea beneficia de harul divin, sursa zborului spiritual. Dar pentru a ajunge acolo, trebuia atinsă “VREDNICIA “ adică, era necesar ca zborul să fie precedat de o intrare într-o lume închisă, de reculegere, de studiu, de experiment spiritual şi cunoaştere, fază ce trebuia să se desfăşoare sub conducerea unui părinte duhovnicesc care să cunoască treptele acestui urcuş. Ideea VREDNICIEI avea o foarte mare însemnătate pentru Părintele Daniil. Este ideia pe care o ilustrează condacul al VII-lea din “Acatistul la Rugul Aprins “scris de Părintele Daniil, care, în legătură cu NUNTA Marelui MIRE , clarifica noţiunea de VREDNCIE: “Fiindcă la nunta marelui Mire “ “e cerută o grijă de întreagă neprihănire !“ “Nu este îngăduită necurăţia ochilor şi a hainelor. “ “Nimeni dar dintre cei ce sunt “neânvăţaţii “” “tainelor de unele ca acestea să nu se atingă! ” “Cine va lăsa porcii cu mărgăritare să se hrănească “ “şi din vasele sfinte câinii să lingă? ” Mărgăritarele de care pomeneşte Părintele Daniil în acatist , nu sunt altceva, decât învăţătura de taină a rugăciunii. Calea spre zbor este rezolvată printr-o “ştiinţă de taină “ a Rugăciunii inimii în care Părintele Daniil vedea singura cale de atingere a acelei “VREDNICII” de unire cu Hristosul -Mire. Maica Domnului, simbolizată de “Rugul Aprins “, pe care Părintele Daniil l-a ales ca simbol al rugăciunii necontenite, este chipul mistic al celui ce , asemeni Maicii Domnului, devine vrednic de a-L primi pe Hristos în inimă şi gând. Maica 31

Domnului care a avut în pântece pe pruncul Iisus, a fost asemeni rugului aprins, căci foc arzător având întrânsa, ardea, dar nu se mistuia. Maica Domnului era simbolul eternului feminin, al cheii care singură poate să deschidă drumul către comuniunea cu Hristos. Aceasta nu se putea realiza decât printr-o singură rugăciune, care repetată necontenit, avea darul să înnobileze întreaga fiinţă. Timp de 10 zile , predicile şi sfaturile erau orientate şi pledau pentru însuşirea “tehnicii” de a te ruga. Era vorba în primul rând de existenţa unei atmosfere liniştite (isihia - din greceşte, înseamnă linişte ), era vorba de o anumită poziţie odihnitoare, pe un scăunel, care să-l aducă pe om în poziţia de fetus (cea de-a doua naştereîn duh ), era vorba de un anumit loc deasupra inimii unde trebuia adus gândul şi în sfârşit, rostirea rugăciunii inimii, acea chemare tradiţională a Sfinţilor Părinţi isihaşti “Isuse Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă! ” Repetarea necontenită a acestei rugăciuni , avea darul să spargă împietrirea inimii şi să o aducă să se poată împărtăşi de “lumina taborică “după cum atât de perfect o ilustrează icosul al -IV- lea din acelaşi Acatist al Rugului Aprins: “Da,firea apei e moale; a pietrei nespus de vârtoasă. ” “Dar ulciorul de deasupra de piatră, cu prelingerea lui din atârnare, ” “din picurul boabei de apă, găureşte piatra cea tare! “ după care începea apelul către Sfânta Fecioară şi MIREASĂ: “Fecioară şi Tu aşadar, “ “stăruieşte cu a Ta milostivire “ “peste aspra noastră împietrire “ “Şi biruindu-ne cu picul de har, “ “să-Ţi cântăm un imn de slăvire “ De fapt ideia de bază a acestul Acatist, care este dedicat MIRESEI şi FECIOAREI MARIA , consfinţeşte faptul că drumul către har, către lumină, către putere, trece prin “eternul feminin “,întruchipat de persoana Maicii Domnului. “Prea blândă, bună, Prea Sfântă Fecioară “ “CHEIA Domnului Iisus “, “Dezleagă-ne blestemul ce ne-nconjoară “ “deschide-ne “calea de sus” ! (din Icosul I) sau chiar în prima cântare - Condacul I:

32

“Spre Tine Mireasă , noi alergăm, “ arşi, mistuiţi de dor “. “Ia-ne şi pe noi părtaşi ai sfântului munte Tabor “ “Şi fă-Te şi nouă ,“ “Umbră şi rouă ,“ “Tu, adumbrirea de dar ,“ “Să-şi afle şi firea noastră înnoirea,” “din zămislirea de har “ Acatistul - pot spune este o CAPODOPERĂ a concepţiei mistice despre puterea miraculoasă a rugăciunii. Acatistul este în acelaşi timp un impresionant Imn adus atât de necesarului “etern, sublim feminin “. Acatistul este compus pe 8 icoase , cu tematică de filosofie mistică, completat alternativ de 8 condace , fiecare conţinând câte o idee dată ca bază de meditaţie şi gândire. Acatistul se termina cu cântarea a noua ceea ce constituia o excepţie faţă de celelalte acatiste ale bisericii, care aveau 12 cântări. Părintele Daniil lăsase de-oparte cifra 12 şi se oprise la cifra “9” care avea pentru dânsul semnificaţia veşnicei înălţări spre cer. Până la cifra “6 “era efortul şi munca (6 zile de creaţie ), “7” era ziua odihnei şi “8” ziua Învierii. Fiecare icos conţine o cavalcadă extatică de laude care constituie tot ce a putut crea biserica mai frumos , în scopul preaslăvirii aportului feminin, pe drumul transfigurării: “Bucură-te Vâslă uriaşă întru suişul cel ales .“ “Bucură-te a Cerului sorbire cu subţiatic înţeles. “ “Bucură-te Susur de tăcere cu lunecări de apă vie. “ “Bucură-te Roadă crescută din Filocalie. “ “Bucură-te măiestrită aflare a tâlcului de-nchinăciune .“ “Bucură-te MIREASĂ, urzitoare de nesfârşită rugăciune “… Pasajul de mai sus nu este unic! Întregul acatist abundă într-o mulţime de asemănări, comparaţii şi metafore, care toate la un loc ,, converg către această zeiţă Venus ,plină de miracol al misticei isihaste. Destinderea pe care o aduce această veneraţie a chipului feminin, această sublimă contemplaţie a tot ceea ce poate fi mai frumos pe pământ: ”Eternul feminin “, îl ilustrează cu prisosinţă suita de “Bucură-Te... “din icosul al V-lea: “Bucură-te dulce înflăcărare şi agerimea alesului! ” “Bucură-te Osia cerului şi luceafărul înţelesului! ” “Bucură-te spargerea gândurilor şi a zadarnicului stup! ” “Bucură-te Oglinda cea nevăzută de dincolo de trup! ” “Bucură-te Cămara cea din lăuntru a sufletului meu! ” 33

“Bucură-te “Bucură-te “Bucură-te “Bucură-te “Bucură-te “Bucură-te “Bucură-te

Palat minunat al pomenirii Lui Dumnezeu! ” Alăută a inimii sub arcuşul de gând! ” Cântec de cinci strune într-una cântând! ” Muzică negrăită a celei de-a doua naşteri! ” Sărbătoare tăcută a desăvârşitei cunoaşteri! Logodna cu numele cel de înţelepciune! ” Mireasă, urzitoare de nesfârşită rugăciune! ”

Au fost aceste zece zile , adevărate ospeţe de limpezire şi descifrare a multor înţelesuri. Ne mira această atenţie, această dăruire a Părintelui Daniil pentru noi. Am aflat însă şi pentru ce. Pentru un vis de-al lui. Visa un schit, o incintă de chilii, cu o arhitectură unitară din lemn, acolo pe vârf de munte, pe Muntele Rarăului … Visa un schit cu oameni deosebiţi, pregătiţi din toate punctele de vedere, cunoscători de cultură, artă, ştiinţă şi teologie. Vedea în noi cei ce venisem la el, viitori componenţi ai soborului pe care ar fi vrut să-l conducă. Ne spunea: “Nu trebuie să fim mulţi. Puţini dar de calitate. Doisprezece dacă am fi uniţi în cuget şi faptă am răsturna o ţară întreagă, chiar toată lumea! ” Penultima zi a şederii noastre acolo , a fost un post negru, total. Ne-a spovedit pe fiecare în parte, iar a doua zi pe 14 Septembrie de ziua Sfintei Cruci- a făcut sfânta Liturghie şi ne-a împărtăşit. Făcusem până atunci o foame cumplită. Îmi chiorăiau maţele şi abia aşteptam sfârşitul slujbei ca să mergem la masă la trapeză, căci, se mânca într-o sală comună. Am mâncat atunci atât de mult, încât nu mai puteam sta drept în picioare- ci trebuia să stau aplecat de îndopat ce eram. Mâncasem mai întâi o ciorbă de opintici cu zer şi smântână; salată de cartofi fierţi cu feliuţe de ceapă; ciulama de hribi cu mămăligă; urdă de oaie amestecată cu smeură şi ca desert fagure de miere, pe care l-am mâncat cu ceară cu tot, de flămând ce eram. Până la acea vreme îl studiasem pe Sfântul Maxim Mărturisitorul -Filocalia nr. 2 - cel mai profund gânditor al misticii ortodoxe. Am continuat cu volumul IV din Filocalie în care cel mai mult m-am putut identifica cu scrierile Sfântului Isihie Sinaitul. Am făcut rost între timp de “Sbornicul “primul volum, cu scrierile Sfântului Teofan Zăvorâtul. Cea mai mare încântare însă pentru mine era Sfântul Nichita Stitah - ucenicul Sfântului Simeon Noul Teolog. Sfatul Părintelui Daniil era de a fi în mijlocul lumii ,asemeni melcului care-şi poartă casa în spinare, adică şi noi să fim asemeni lui, învăţând să ne făurim casa propriului nostru suflet o cochilie în care să ne retragem şi să urzim cu insistenţă şi răbdare chemarea Numelui de lumină al Domnului Nostru Iisus Hristos. MOARTE

ŞI TRANSFIGURARE

34

Aşa am şi făcut. M-am întors în Bucureşti cu o optică schimbată total. Aveam acum a mă feri de oameni, de a evada din preocupările minore zilnice şi de a rosti neâncetat, în orice răgaz, chemarea Numelui de Lumină: Rugăciunea Isihastă. Treaba cu facultatea mergea strună. Rugăciunea nu numai că era un reconfortant miracol, dar mi-aducea garanţia unui mare randament , la elaborarea proiectelor de arhitectură, dar şi speranţa apropierii de evenimentul transfigurării care s-a şi produs pe 2 februarie 1956. (Intrarea în Biserică a lui Iisus ) Eram în timpul slujbei şi rosteam Rugăciunea Inimii, pentru ca la un moment dat să trăiesc un fel de iluminare, o stare de om de pe care cad nişte lanţuri, o eliberare de grija de păcat. Aveam certitudinea primirii harului dătător de putere. Am avut atuncea certitudinea intrării în rândurile celor primiţi să fie copiii Lui Iisus, certitudinea unei desăvârşite împliniri în care ce era mai important se realizase, scăpasem de teama că voi mai păcătui într-un fel oarecare. A fost acea perioadă, răstimpul celei mai fericite perioade din viaţa mea de până atunci, perioadă în care tot ce făceam reuşeam. Atracţia către sexul feminin , care îmi dăduse cel mai mult de furcă ,dispăruse. Eram în anul IV de facultate şi toate lucările pe care le făceam erau cotate cu cele mai bune aprecieri.Anul IV, de fapt a fost şi singurul an în care am fost între cei trei premianţi ai anului meu. Dar, nu am pomenit până acum de nemulţumirile mele. Eram nemulţumit totuşi de faptul că în această stare de zisă “transfigurare “ în care eram, starea aceasta o câştigasem prin renunţarea la fizică, la chimie, la muzică, la iubire … Mi se părea că pe undeva e o greşeală această retragere din toate şi ascunderea în propria mea cochilie, înseamnă un fel de negare a valorilor ştiinţifice şi ale culturii pe de o parte; pe de altă parte mă întrebam ce făceam eu în fond pentru semenii mei? Nimic! Mă extaziam în propria mea rugăciune , fără să mă mai intereseze rezultatele creatoare ale efortului umanităţii spre cunoaştere şi activitate creatoare. Mă simţeam în fond ca un copac care avea menirea să rodească , dar de fapt nu rodeam nimic. Până când şi lipsa mea de participare la bucuriile şi durerile celor din jurul meu, mă conducea lent dar sigur către un tragic deznodământ: REVOLTA!

REVOLTA Da! M-am revoltat!

35

Revolta s-a declanşat într-o zi pe care nu o voi uita niciodată. Era într-o duminică, după ce plecasem de la Antim, către casă. Eram tulburat de atâtea nedreptăţi pe care le vedeam în jur. Mergeam pe strada Justiţiei , către staţia de unde aveam să iau tramvaiul. Mi-am amintit la un moment dat , că undeva într-una din închisori, zace azvârlită Măicuţa Veronica, Stareţa Vladimireştiului. Chipul acela îngeresc, zăcea undeva după gratii , în disperare şi frică şi m-am revoltat împotriva acestui Dumnezeu “ocrotitor “care nu simte şi nu vede! M-am revoltat împotriva lui Dumnezeu care lasă oamenii buni pradă fiarelor! M-am revoltat împotriva filocaliilor, împotriva tuturor practicilor mistice care nu aveau deloc puterea să-i schimbe pe cei din jur. Care sunt în fond criteriile de selecţie a celor aleşi? Criteriul trierii numai a celor ce se roagă, nu putea fi real. Trebuie să existe un alt Dumnezeu care să-i aprecieze pe cei ce fac ceva pentru semenii lor şi nu pe acei ce doar se roagă şi altceva nu fac nimic! Revolta, a însemnat pentru mine o cădere cumplită, pentru că, nu mai aveam în “ce “şi în “cine “să mai cred. Între timp părinţii mei, vânduseră casa din Bucureşti şi mobila şi se retrăseseră fiecare în câte o mănăstire: tata la Mănăstirea Slatina, iar mama la Văratec. Eu mă mutasem într-o cămăruţă, la o armeancă. Era primăvara anului 1958, când am cunoscut pe o nepoată a gazdei mele, cu numele de Ema. De la prima vedere ne-am simpatizat reciproc. În scurt timp dragostea lui Ema s-a transformat într-o adevărată pasiune pentru mine. Era măritată şi avea şi un copil. Era mai mică cu 2 ani ca mine şi în faţa acestei intense iubiri, m-am simţit fericit, salvat. Faptul însă că era măritată, îmi provoca mereu reţineri. Întâlnirile noastre secrete în cămăruţa în care stăteam eu, deveniseră oaze de lungi sărutări şI calde îmbrăţişări. De pat însă mă feream.

36

PETRE VĂSII devenit călugărul MINA (tatăl arhitectului George Văsii)

37

COBORÎREA ÎN INFERN Terminasem tocmai anul V de studii şi am plecat într-o grupă de 5 studenţi la mănăstirea Moldoviţa- unde trebuia să facem releveul picturii exterioare a bisericii. Era şi prietenul meu Nae, în grupa aceasta. Eu cu el, ne-am apucat de detalii de pictură, iar ceilalţi trei cu desenul scenelor. Mi-am ales să detaliez în aquarelă , o frescă ce înfăţişa pe Iisus Hristos coborând în infern. Pictam de două zile la această scenă. Era ziua de 13 iunie 1958.Începea să apună soarele şi eu lucram de zor pe o schelă de lemn ca să fiu mai aproape de frescă. La un moment dat , şeful şantierului mă strigă să vin în biroul lui. Acolo,, trei cetăţeni ,mi-au cerut actele şi mi-au spus să-i urmez. M-au băgat într-o dubă şi m-au dus la Miliţia din Câmpul Lung. De acolo m-au dus la Securitatea din Suceava, unde am pus prima oară pe ochi ,ochelarii prin care nu se vedea. M-au adus apoi în Bucureşti, la Securitatea din strada Uranus. Aceasta a însemnat arestarea.Nu-mi închipuiam pentru ce aş fi putut fi arestat. Credeam că-i o confuzie dar în celulă fiind am auzit tuşitul Părintelui Benedict Ghiuş. Au început anchetele, înterogatoriul: ce prieteni am, de când îi cunosc, unde am fost cu ei, ce discuţii duşmănoase am purtat, ce activitate contrarevoluţionară am desfăşurat. Ancheta a durat 4 luni , timp în care s-a constatat prin forţa pumnilor şi a înjurărurilor că ,comisesem “crimă de uneltire împotriva ordinei sociale “.Am fost judecat şi condamnat la data de 8 noiembrie 1958, la opt ani muncă silnică, şase ani interdicţie civică şi confiscarea averii personale. Am fost în acelaşi lot 16 persoane, în frunte cu Părintele Daniil, singurul care nu a vrut să declare nimic, care nu a vrut să vorbească nici în anchetă, nici la proces. Alături de mine, mai erau cei cu care fusesem în câteva rânduri la Rarău: Nae Rădulescu, Şerban Mironescu, Emil Mihăilescu şi Pistol Dan, care îl văzuse o singură dată pe Părintele Daniil şi i se spovedise. În lot mai erau: Părintele Stăniloaie, Dr.Vasile Voiculescu (poetul ), Dr.G.Dabija, Prof.Codin Mironescu şi părinţii de la Antim: Sofian, Felix, precum şi Arsenie de la Slatina, Roman Braga de la Mitopolia Iaşului şi Ieromonahul Adrian Făgeţeanu de la Rarău. Am fost socotiţi organizaţie contrarevoluţionară sub denumirea de: ”Rugul Aprins “. Părintele Daniil a fost condamnat sub acuzaţia de intensă activitate împotriva clasei muncitoare şi a primit cea mai grea condamnare : 25 de ani muncă silnică. ANCHETA

38

Perioada de anchetă a însemnat pentru mine , primul contact cu oamenii -fiare. Anchetatorii, mă forţau cu bătaia ,să semnez declaraţii scrise şi ticluite de ei, astfel încât să reiasă să sunt vinovat. Singura acuzaţie care mi se putea aduce era aceea că ascultam posturile de radio străine, că Şerban venind la mine acasă , obişnuia să prindă “Europa Liberă “. De discutat şi comentat cele spuse la radio , nici nu putea fi vorba. Nu mă interesa politica. Anchetatorii însă, m-au forţat să semnez. Mi-am zis: Aşa vrea Dumnezeu , ca să fac puşcărie! Aici a fost greşeala mea. Fiind sub influienţa unei concepţii deformate, nu m-am mai luptat cu fiarele. M-am supus lor şi am acceptat să semnez lucruri care nu erau adevărate.M-am trezit la realitate, adică la ideea necesităţii luptei , deabea după ce se terminase ancheta. M-am hotărât însă să dau la iveală , la proces , procedeele sălbatice ale anchetatorilor -fiare. Aşteptam aşadar procesul, cu dorinţa de a dezvălui plenului de judecată , modul cum sa desfăşurat ancheta. Mai înainte însă de a începe procesul, am fost chemat în biroul de anchetă. Mă aştepta locotenent major Cenuşă. Luând loc pe scaunul din colţul camerei, Cenuşă a început să mă ancheteze în legătură cu alţi şase colegi de-ai mei din facultate , cerându-mi pur şi simpul să spun despre ei lucruri neadevărate. Am avut prima oară satisfacţia de a refuza pe anchetator cu fermitate, să fac pur şi simplu o mârşăvie. Văzând că nu se poate înţelege cu mine, Cenuşă s-a apucat să scrie o declaraţie pe aproape cinci pagini. După ce a scris , mi-a dat declaraţia ,forţându-mă să o semnez. I-am cerut să mă lase s-o citesc, fiindcă altfel nu o semnez. A cedat şi m-a lăsat s-o citesc. Când am citit declaraţia, m-am îngrozit! Nu înţelegeam ce fel de om este acesta, dacă s-ar mai putea numi om acest Cenuşă, care mai amesteca încă şase colegi şi colege în treburile “Rugului aprins “. Citind-o, mă hotărâsem ca să nu semnez-orice mi s-ar fi întâmplat. Iam dat anchetatorului declaraţia ,zicându-i că semnez prima pagină în care nu era nimic acuzator; restul nu pot semna pentru că nu este adevărat. Văzând că nu semnez, l-a apucat turbarea. A început să mă înjure birjăreşte, să mă facă fanatic, bandit, tâlhar, lepădătură, scursură a societăţii … Şi-a înfipt mâinile în părul meu şi a început să mă izbească cu capul de perete şi să mă lovească cu picioarele. Eram însă cu conştiinţa împăcată , că mă trezisem măcar în al unsprezecelea ceas , să nu le mai semnez declaraţiile lor false şi tendenţioase. După ce a obosit bătându-mă, mi-a dat asigurări că o să înfunde cu mine puşcăria aşa încât “să mi se scurgă creerii “, că societatea nu are nevoie de oameni “a morali “cum eram eu. A urmat apoi după câteva zile procesul. In proces ,am dezvăluit completului de judecată, toate procedeele anchetatorului şi forţarea de a semna declaraţii false. La ultimul cuvânt ,am atătat că eu nu am desfăşurat nici-un fel de activitate politică, am arătat faptul că 39

apropierea de Părintele Daniil s-a datorat unui respect pe care îl aveam faţă de dânsul, am replicat faptul că eu am căutat altceva decât înţelegerea concepţiei despre lume, că eu sunt un creştin, un credincios care cred în Dumnezeu şi altceva nimic, că practic nu există probe că aş fi avut o activitate “contra revoluţionară “. Totuşi ,am fost condamnat pentru “crimă de uneltire împotriva ordinei sociale “conform articolului 209 punctul “2 “Cod Penal alineatul “b” cu agravantă. Părintele Daniil a fost singurul care a refuzat să vorbească, în rest fiecare din cei şaisprezece care eram în boxă, am spus câte ceva. Mi se pare că nici doctorul V. Voiculescu nu a vorbit; nu prea miaduc bine aminte. Ţin însă bine minte , că a avut cea mai bună apărare. L-au apărat trei avocaţi. Zadarnic însă: a fost condamnat şi el la 5 ani. După proces, la câteva zile ne-au transferat la închisoarea Jilava. JILAVA Am nimerit în celulă cu părintele Stăniloaie Dumitru şi cu prietenul meu Pistol Dan student la medicină. Din punct de vedere spiritual, după revolta aceea, revenisem la soluţia rugăciunii.Reluasem rugăciunea Isihastă şi prezenţa Părintelui Stăniloaie avea oarecum să mă reconforteze , deoarece dânsul tradusese Filocalia, care, ieşise de sub tipar chiar sub grija dânsului. Cu părintele Stăniloaie , petreceam ore în şir de discuţii pe marginea ideilor Sfântului Maxim Mărturisitorul şi alte probleme patristice , în care părintele Stăniloaie era poate cel mai competent. Suferea însă gândindu-se la familia dânsului , rămasă fără sprijin :“nu ştiu, nu înţeleg de ce Dumnezeu a adus această nenorocire peste familia mea. Înţeleg că eu sunt păcătos, dar, ce vină are soţia mea, fiica mea? ” se întreba părintele Stăniloaie fără să poată găsi un răspuns. Închisoarea Jilava în care eram, era un fort comunist sub pământ ,din secolul trecut, cu ziduri groase de 2 m , cu camere de 5/5 metri boltite; cu o uşă metalică şi o fereastră mare cu gratii groase din fier. Închisoarea avea două aripi: în dreapta erau ţinuţi legionarii , iar în stânga “ceriştii “adică C.R. (contrarevoluţionarii );eram două categorii distincte deoarece, legionarii aveu condamnări peste 15 ani, pe când C.R-iştii aveau condamnări până în 15 ani. În celulă nu aveam canalizare. Pentru necesităţi, foloseam un butoi denumit “tun “,iar apa o căram din curtea închisorii într-un butoi de tablă. În Jilava am ajuns pe 8 noiembrie 1958 şi am stat în celulă cu părintele Stăniloaie cu care m-am mai relaxat în discuţii despre sfinţii părinţi şi îndeosebi despre Maxim Mărturisitorul. Era într-o stare sufletească tragică până şi el; marele mistic Stăniloaie nu înţelegea de ce Dumnezeu îngăduise arestarea lui, de ce să facă 40

familia lui să sufere. În 24 Decembrie , eu şi cu Pistol am fost mutaţi în altă celulă unde era şi Nae Rădulescu , bunul meu prieten din copilărie. În celulă, nu aveam voie să stăm întinşi în pat. Trebuia ori să ne plimbăm, ori să stăm la marginea patului. Nu aveam voie să coasem, nu aveam dreptul la creioane şi hârtie şi nu ni se dădea nimic de citit. Nu aveam dreptul nici să scriem acasă, aşa că ai mei nu ştiau nimic despre mine, mai ales că procesul s-a ţinut în secret , fără public. După ce am sosit noi în Jilava, la două săptămâni după aceea, mâncarea începu să fie din ce în ce mai slabă. Insuficienţa hranei făcea să se profileze un spectru nou necunoscut de mine: foamea. Când am ajuns în celulă cu Nae Rădulescu , raţia de mămăligă ajunsese cât un pachet de ţigări (nici ţigări nu se dădeau ) iar pâinea de 100 gr ajunsese de 75 gr şi numai de trei ori pe săptămână. Dimineaţa primeam un fel de ceai de culoare neagră , la prinz şi seara “mâncarea “devenise: câte o ciorbă, zemuri de fasole, cartofi, arpacaş sau o varză. Într-o celulă încăpeau în jur de 20-21 persoane , fiecare în câte un pat metalic. Paturile erau suprapuse pe trei niveluri astfel încât nu mai rămânea din celulă decât un spaţiu îngust de circulaţie la mijloc; lateral: stânga şi dreapta, fiind paturile. În celulă stăteam cu oameni de diverse profesii şi cu diverse pregătiri. Era un amestec de ţărani care refuzaseră colectivizarea, muncitori simpli cu diverse condamnări şi intelectuali. Existau mai multe categorii de deţinuţi cerişti. Prima categorie şi cea mai numeroasă era a “vorbăreţilor “, cei ce vorbiseră prea mult împotriva regimului. A doua era a “banchiştilor “adică cei ce spuseseră bancuri politice; a treia categorie erau “epistolarii “adică cei ce trimeteau scrisori lui Dej sau comitetului central , în care criticau politica de stat şi în sfârşit a patra categorie era a “radiofoniştilor “cei ce ascultau posturile străine de radio. Mai erau şi diverse organizaţii politice care aveau condamnări în general peste 15 ani. Conceptul juridic despre “organizaţie contra revoluţionară “implica nu numai existenţa unei organizaţii care să aibe o denumire şi un program. Era suficient să fie implicate trei persoane în proces pentru a se considera organizaţie. Dacă erau numai doi se considera “agitaţie “iar dacă apărea al treilea se considera organizaţie şi primeau condamnări de la 15 ani în sus. Toţi care veneau acolo erau fiecare în parte victimele unui denunţ. Fiecare avea o “laudă “,un “turnător “- cum se numeau aceştia - care depusese mărturie scrisă către securitate. Şi-n grupul nostru denumit “Rugul Aprins “au fost două lepre care ne-au turnat. Unul era Iliescu Dan , un fost coleg al meu de facultate , care fusese exmatriculat din cauza a două repetenţii la matematică şi un avocat pe nume Raul Rădulescu. Amândoi pătrunseseră printr-o falsă

41

prietenie în grupul nostru şi mai ales Dan Iliescu , care mersese întruna din veri cu noi la Schitul Rarău. E momentul să deschid o paranteză şi să spun că pentru mine “răul “nu existase până la arestare. Nu avusesem de-a face cu “oameni răi “şi nici nu credeam în existenţa lor.Nu credeam că există oameni care în mod premeditat fac rău altora, nu credeam că există turnători şi lepre în stare să facă orice pentru a câştiga nişte bani; o stea în plus pe umăr sau ştiu eu ce alte favoruri. Nu înţelegeam cum de este cu putinţă aşa ceva şi-n consecinţă nici nu credeam că există. Arestarea însă a însemnat contactul meu cu astfel de oameni -fiare. Primul contact a fost cu anchetatorul Cenuşă, care era de o răutate feroce. Mă înjura, mă umilea, mă lovea, căuta ca din orice spuneam să găsească un capăt de acuzare , dând oricărei fraze deale mele o interpretare care să conducă spre profilarea unui delict. Poziţia mea faţă de Cenuşă era de răbdare, îngăduinţă, de iertare, gândindu-mă că Cel răstignit se rugase pentru vrăşmaşii săi pentru că nu erau conştienţi că fac răul şi ziceam şi eu: ”Iartă-le lor Doamne că nu ştiu ce fac! “Totuşi după cum am spus mai înainte de-a lungul anchetei am ajuns la concluzia că realitatea este alta, că Cenuşă nu urmărea stabilirea adevărului, ci, căuta ca să interpreteze totul spre a dovedi şefilor săi că a descoperit un “duşman al poporului “- cum spunea Cenuşă despre mine. Descoperind că între mine şi el era un conflict pe plan moral şi filosofic, am ajuns într-un târziu la concluzia că: cu răul trebuie să te lupţi; că trebuie să te angajezi într-o luptă spre a-l împiedica să facă răul pe care voia să-l facă cu orice chip. Al doilea contact cu “oamenii răi “s-a deschis odată cu aducerea mea în Jilava. În fiecare celulă aproape, existau “turnători “- lepre , viermi care cereau să fie scoşi la “raport “, adică să spună conducerii închisorii că în celulă se discută diverse probleme, că există hârtie şi creion, că se scrie pe săpun sau pe tocul de cauciuc scos de la borcane, etc. Orice turnătorie avea ca rezultat scoaterea din celulă şi închiderea la “neagra “sau la “izolator “unde regimul era şi mai sever: nu aveau pat, se dormea pe scânduri, se mânca odată la două zile şi nu mai aveai dreptul la “aer “-adică plimbarea de o oră de care beneficiam conform regulamenului. Astfel de oameni nu puteam să-i iubesc aşa cum spunea undeva în Scriptură că trebuie să iubim pe vrăjmaşii noştrii şi să facem bine celor ce ne urăsc pe noi. Era un percept pur şi simplu absurd şi în contradicţie cu comportarea lui Hristos faţă de fariseii şi falşii cărturari. Hristos nu a discutat cu aceştia prieteneşte şi nu a dovedit cu nimic prin comportarea sa că fariseii ar fi de iertat. Dimpotrivă, Hristos le spunea : “Vai vouă , că sunteţi ca nişte morminte văruite pe dinafară şi înăuntru pline de stricăciune “.Hristos i-a numit pe fariseii “pui de năpârci “şi “fii ai diavolului “subliniind că nu are nimic comun cu ei. În felul acesta “iartă-le lor Doamne că nu ştiu ce fac “apare ca ceva 42

străin de spiritul polemic şi combativ de care a dat dovadă Iisus Hristos în scurtul răstimp cât a stat între oameni. Stând astfel lucrurile, pot spune că intrarea mea în puşcărie n-a fost să fie “cu picioarele pe pământ “,să înţeleg că furul nu vine să ocrotească turma- ci s-o piardă; nu vine pe uşa din faţă - ci vine pe uşa din spate, ca să “sape “şi să fure! Reflectând deci lucid asupra prototipului nostru ideal: Hristos, am ajuns să descopăr necesitatea categorisirii oamenilor, în scopul de a mă feri de lepre şi de pui de viperă, adică de a fi înţelept ca şarpele care în faţa unui pericol îşi ascunde capul spre a-l feri de loviturile de moarte. Cu aceste gânduri, reflectând în sinea mea mai adânc asupra realităţii, a început pentru mine procesul de înţelegere al conflictului dintre bine şi rău , dintre lumină şi întuneric. Cu aceste gânduri a început pentru mine cunoaşterea unei realităţi cu profunde semnificaţii, realitate de care nu aveam habar până în clipa în care am fost arestat. Cu aceste gânduri am început să mă consider realist sau mai bine zis începutul drumului spre o nouă cunoaştere a realităţii metafizice, a lumii fizice, reale şi nu închipuite. Gardienii -“caralii” cum li se spuneau- erau şi ei de mai multe categorii. Fiecare schimb era altfel; unii îngăduitori, alţii răi la culmea până la ferocitate , fiindcă urlau la noi, ne aplicau diverse pedepse, ne ameninţau cu “neagra “(izolaţia în carceră cu regim sever ). Unii gardieni ne zâmbeau, alţii aveau figuri schimonosite , cu priviri pline de ură. Aceştia din urmă foloseau o comparaţie în care hoţii erau mai puţin vinovaţi, fiindcă au furat doar merele, în schimb noi “politicii “eram tâlhari şi bandiţi pentru că pasămi-te noi am vrut să smulgem copacul din rădăcină Teoria aceasta a gardienilor m-a ajutat şi m-a condus realmente la necesitatea smulgerii acestui copac al răului cu rădăcinile adânc înfipte în pământ. Fără să vreau, închisoarea a făcut din mine un politician şi m-a ajutat să înţeleg întru târziu de ce părintele Daniil vorbind despre existenţa năpârcilor spunea că aceste năpârci trebuiesc strivite, că această plagă socială trebuie combătută, izolată, extirpată. Răul în societate îl vedeam ca pe un cancer cronic cu rădăcinile ajunse până în cele mai neaşteptate zone ale organismului social. Astfel, Jilava cu zidurile ei goase şi reci, cu tinetele şi turnătorii ei, m-a făcut să-mi schimb optica să privesc adică şi în jurul meu şi să înţeleg drama, tragedia destinului acestei lumi, adevăratul ei “CHIP “ care era în fond în conflict cu adevăratul “CHIP “ al lui Dumnezeu. A fost perioada mea de tragică revelaţie, de tristă constatare că: tragedia mea nu era în fond decât o reflectare a marii tragedii a umanităţii … M-am văzut mai mic ca oricând, dar în acest tipar al existenţei mele puteam citi acum marea dramă a istoriei: lupta dintre asupritori şi asupriţi, clasele suprapuse ajunse să dicteze asupra 43

claselor “inferioare “în scopul câştigării din putere spre a acumula cât mai multe bunuri materiale. D I L E M A:Visul sau realitatea? Am privit înapoi la căutările mele de înnobilare sufletească şi m-am văzut asemeni unei gâze nepricepute , care era interesată numai de probelemele ei şi nu era în stare să vadă realitatea, cruda realitate a lumii. M-am gândit la fratele Andrei Scrima şi l-am văzut ca pe un copil visător , care habar nu avea de realitatea aspră şi dureroasă a conflictului … M-am gândit la arhimandritul Cleopa şi l-am văzut ca pe un prunc nepriceput, care nu avea habar de existenţa viperelor … M-am gândit apoi la părintele Daniil- la cel ce vedea necesitatea extirpării năpârcilor şi l-am găsit singurul realist dintre toţi visătorii din biserici şi altare. M-am gândit la părintele Daniil şi am înţeles spiritul lui polemic şi combativ de care dăduse dovadă, mi-am amintit de forţa lui spirituală, de puternica lui personalitate rezultată din tainica înţelegere a “Apocalisului “lui Ioan Evanghelistul. Pentru mine învăţătura lui Hristos începea acum nu cu fericirile, ci cu: “Vai vouă fariseilor făţarnici care legaţi sarcini grele pe spatele oamenilor iar voi nici cu degetul nu le clintiţi!” “Vai vouă fariseilor făţarnici care iubiţi locul de frunte la întruniri şi ospeţe, scaunele cele mai de sus din sinagogi! ” “Vai vouă fariseilor făţarnici că iubiţi închinarea de la oameni şi să vi se zică “învăţătorule!”, vouă propovăduitori orbi! “ “Vai vouă fariseilor făţarnici , că luaţi banul văduvei şi pâinea de la masa săracului! ” (Matei,cap.23) M-am întors apoi cu gândul la Vladimireşti , la acel stup de albine visătoare, care cântau “Luminează-te, luminează-te Noule Ierusalime , că slava Domnului peste tine a răsărit “; ,m-am întors cu gândul la arestarea şi desfiinţarea lor, provocată desigur de lepre şi turnători care au interpretat în rău splendida joacă a unor fete care visau un “Nou Ierusalim “, o lume a păcii şi înţelegerii. Am înţeles atunci “scara lui Ioan Climax “,fresca de pe peretele de nord al bisericii Suceviţa, scena judecăţii de apoi din capela Sixtină şi de pe peretele de vest de la Voroneţ şi am văzut conturându-se un nou conflict între visători şi realişti.

44

M-am întrebat atunci: ce e mai bine? Să visezi ca Beethoven şi Dvorak o lume nouă , sau să fii realist ca Wagner? A fost o dilemă tulburătoare! Am ales Visul. Realitatea era prea dureroasă ca s-o pot trăi fără serioase repercursiuni filosofice, implicaţii care mă încurcau mai mult decât să mă lămurească şi de aceea am optat din nou pentru simbolica melcului. Mi-am readus în inimă ruga necontenită- isihastă, m-am retras în mine şi am început să cânt: ”Luminează-te, luminează-te noule Ierusalime “. Am readus Noul Testament la înfăţişarea lui de vis şi am început cu începutul: “Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este împărăţia cerurilor! ” “Fericiţi cei blânzi , că aceia vor moşteni pământul! ” “Fericiţi cei curaţi, cu inima că aceea vor vedea pe Dumnezeu! ” “Fericiţi făcătorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema! ” “Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate, că aceia se vor sătura! ” “Fericiţi veţi fi când vă vor izgoni şi vă vor prigoni pentru dreptate şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră! ” Eram consolat cu privire la asigurarea “fericirii “mele, dar nu prea îmi convenea că plata va fi în ceruri şi nu pe pământ. Oare Dumnezeu nu ar avea ambiţia să instaureze şi pe pământ o nouă ordine socială? De ce oare această părăsire divină a propriei creaţii? De ce atâta zbucium, de ce atâta ură între oameni, de ce frică, de ce pocăinţă, de ce biserici, de ce euharistia e o “taină “, de ce soteriologia se întinde pe milenii, de ce un Ierusalim vechi ce trebuie dărâmat şi nu de la început un Ierusalim preferat aşa după cum este şi Creatorul? Aş fi vrut să visez , dar nu puteam din cauza foamei care devenise o obsesie! Aş fi vrut, dar nu puteam din cauza conflictelor din celulă între deţinuţi! Aş fi vrut să visez , dar nu puteam din cauza ameninţărilor şi urletelor gardienilor, urlete care mă făceau să tremur … Am încercat să visez , să readuc în inima şi gândurile mele convingerile de mai înainte, dar foamea, frigul, frica mă împiedicau. Ceea ce am trăit în “Reduitul “din Jilava era ca un vânt sinistru prevestitor al unui înfiorător viscol devastator. VIFORUL

45

După zece luni de stat în Jilava, pe data de 14 august 1959 am fost strigat de pe o listă, alături de alte sute de deţinuţi şi transportaţi cu trenul, apoi cu bacul şi debarcaţi undeva într-un ostrov în Balta Brăilei, în colonia de muncă cu numele de Stoieneşti. Ne-am instalat circa 1.200 deţinuţi în două barăci lungi de aproape 70 m cu paturi pe trei rânduri, fără tavan, de se vedeau lanţurile de pe şarpantă şi cartonul desfăcut din care era făcută învelitoarea. Era cald, era mizerie, începuse munca la digul de pământ ce trebuia ridicat spre a apăra terenul agricol de revărsările Dunării. Ne sculam la 5 dimineaţa, primeam 35 gr. de pâine şi o “cafea “ cu puţină marmeladă şi o porneam cu toţi cei 1.200 deţinuţi spre locul de muncă, un drum de strigăte şi hăituieli: ”ia-o pe cinci “şi “ţine aproape bandit! “. Săpam în gropi la 50 m de dig, încărcam pământul în roabe cu lopata, apoi duceam roaba cu pământ pe dig şi ne-ntorceam cu roaba la groapă spre a o încărca, mereu în strigătele gardienilor. Foamea era prima mare pacoste ,iar brigadierii (şefii deţinuţi care aveau sarcina de a îndemna la lucru ) beneficiau de porţii duble de mâncare , lucru care stârnise concurenţă în rândul deţinuţilor şi pentru că erau mulţi pretendenţi la postul de brigadier, aceştia au început şi ei să urle şi să strige la noi ceilalţi spre a dovedi gardienilor ataşamentul pentru cauza digului şi competenţa pentru a fi brigadier. La prânz veneau butoaiele de mâncare , în căruţe trase de cai o bucată de mămăligă şi două zemuri ,iar seara când ne întorceam la colonie , mai pimeam o bucată de mămăligă , cu încă o zeamă. Ne culcam majoritatea doi inşi într-un pat. Înainte de culcare , ni se băgau în baracă două butoaie mari pentru necesităţile din timpul nopţii. Aceste butoaie aveau un miros îngrozitor pe care îl suportam cu toţii , deoarece regulamentul prevedea încuierea barăcilor în timpul nopţii şi deci imposibilitatea de a folosi closetul din curte, căci nu exista canalizare.. Toţi credeam că suntem în pragul eliberării , că va veni un decret de amnistie cât de curând. Lunile însă treceau implacabil fără ca să apară nimic la orizont. Bătăile celor care nu-şi făceau norma , nu conteneau. Fricii şi foamei i s-a adăugat şi frigul iernii ce se apropia cu paşi repezi. La începutul lui Octombrie, eu şi cu Nae am fot categorisiţi inapţi şi trimişi într-un saivan la circa 300 m de colonia de muncă. Eram sfârşit, slăbit, ca şi pietenul meu. La saivane însă mizeria era şi mai mare, astfel încât neputând suporta, am cerut să intrăm în nişte brigăzi noi care se formau pentru săparea de canale de desecare. Şi-acolo acelaşi spectru al foamei şi frigului. Beneficiam însă de un locotenet major care conducea lucrările şi care era mai omenos. Nu l-am auzit niciodată strigând la noi, nici înjurându-ne cum o făceau cei de la Stoieneşti. Când mi-aduc aminte de perioada de două luni şi ceva de la saivane, mi-a rămas întipărită în minte o scenă greu de a putea fi sugerată. După ce ni se dădea masa, în butoaie mai rămânea ceva 46

mâncare şi-atunci fără să mai ţină seama de nimeni şi nimic deţinuţii se aruncau cu gamele unii peste alţii ca să ia ce mai rămânea în butoaie. În faţa acestei scene, gardienii se adunau râzând, amuzându-se … Terminându-se descăierările , a venit o nouă triere a deţinuţilor. Toţi treceau prin faţa a doi medici care fără nici un consult, dintr-o singură privire treceau pe unii în tabăra inapţilor iar pe cei ce li se păreau mai vânjoşi, mai sănătoşi îi reţinea mai departe pentru digurile de la Stoieneşti. Am trecut şi eu prin faţa lor şi m-au considerat apt de muncă , cu toate că eu abia puteam merge. Aşa am rămas pentru iarnă la Stoieneşti şi am trăit durerea despărţirii de Nae care fusese triat ca inapt. A urmat cea mai cumplită perioadă de înfometare, spaimă şi frig. Dormeam în ultimul pat de sus , cu un ţăran. Ploaia curgea în pat în patru locuri. Patul, păturile, erau ude. Mărşăluiam spre locurile de lucru prin nişte noroaie groaznice, pământul se lipea de casma, de lopată totul era potrivnic nouă, până şi natura se aliase cu cei ce ne chinuiau. În sufletul meu se aşternuse un întuneric total. Nu mă mai puteam ruga, pierise din mintea mea totul. Devenisem un animal înebunit de foame, spaimă şi frig. Mi-aduc aminte de ziua de 25 decembrie 1959- ziua de Crăciun. Ploua.Regulamentul prevedea că pe ploaie să nu fim scoşi deoarece nu putea fi asigurată paza în bune condiţiuni. Totuşi am fost scoşi din colonie şi duşi la lucru din ordinul comandantului coloniei. Lucram la nişte şanţuri de descărcare. Pământul se lipea de casma şi de lopată încât nu se putea face mai nimica. Văzând situaţia asta gardienii veniţi cu noi care nu le convenea nici lor faptul că pe ploaie fuseseră şi ei scoşi la lucru, ne dădură pace. Toţi stăteam zgribuliţi în ploaie. Intrasem sub o salcie bătrână şi noduroasă cu scopul de a fi mai la adăpost dar degeaba …Ploaia pătrunsese de mult prin mantaua subţire şi prin pufoaică. Simţeam cum pe ceafă se strecuta un şuvoi subţire de apă.. Înnămolit în noroi, cu privirile pierdute, dintr-o dată am văzut imaginea pieţii Sfântul Gheorghe din Bucureşti şi un furnicar de oameni care alergau încoace şi-ncolo după treburi şi cumpărături pentru Crăciun. Imaginea unei alte lumi decât acea mizerie în care eram noi. O altă lume care nu se sinchisea de mizeria în care trăiam noi, o lume uitată şi părăsită … Aceasta era ideia: o lume uitată, părăsită. Uitaţi de ceilalţi oameni, uitaţi şi părăsiţi de Dumnezeu. Am simţit atunci un gol, în mine şi un viscol ucigător în gândurile mele. Am refuzat din clipa aceea să mai cred în ceva. Am refuzat din clipa aceea să mai accept existenţa ideii de Dumnezeu. Era prea mare suferinţa, foamea, frigul, mizeria pentru ca Dumnezeu - dacă ar fi existat să nu fi intervenit, să schimbe ceva, să-şi ocrotească fii căzuţi.

47

Într-o totală deznădejde, într-un total întuneric al prăpastiei în care zăceam , mi-am zis: “toate sunt scorneli şi poveşti pentru naivii de noi. “Nu putea exista Dumnezeu atât de surd şi orb în faţa suferinţelor noastre. Dacă ar fi existat ar fi intervenit, ar fi făcut ceva ca lumea să arate altfel decât cum arată. Totul e absurd. Ordinea e în fond - o tragică dezordine, armonie şi iubire. Sunt idei absolute în realitate, conflictul dintre contrarii este dominat şi stăpânit de cei cu brâu. Cel mai deştept, cel mai înţelept, este cel înarmat cu tunuri şi rachete. Ei stăpânesc o lume părăsită, rătăcită, în căutări sterile fără răspuns. Jalnica realitate! Cruntă decepţie! Acest viscol, acest vifor de gânduri îmi pustiise gândurile şi simţirile. Am rămas inert, amorf mult, mult timp, în care nu am mai crezut în nimeni şi în nimic. Cea mai nimerită atitudine ar fi fost să încerc o intrare în cordonul de pază spre a fi împuşcat. Am gândit-o de nenumărate ori, dar n-am făcut-o.Nu ştiu de ce! Ar fi fost logic s-o fac, dar n-am făcut-o! Nu ştiu de ce! Starea aceasta a durat doi ani de zile: din decembrie 1959 până în decembrie 1961.Între timp fusesem transferaţi la colonia Salcia, o colonie tot de deţinuţi politici , la 5 km. de Stoieneşti.. MITEL Muncisem în acest timp, peste puterile mele, ca să pot beneficia şi eu de scrisoare acasă şi pachet. Cei ce făceau norma la lucru ,beneficiau de o carte poştală în care puteam cere ţigări şi alimente. Visam eliberarea ,să-mi pot face un cămin şi să trăiesc liniştit ca un animal domestic. Nu mă mai interesau nici fariseii, nici fericirile, nici armonia, nici contradicţiile, nici realitatea, nici visul. M-am tezit însă la un moment dat visând.Eram intrat în spitalul din Salcia pentru afecţiune cardiacă. O endocardită reumatismală care îmi dădea o stare de febră ce îngrjora pe medicul curant recrutat tot dintre deţinuţi, cu numele de Mircea Iacobescu. În spital fiind, m-am împrietenit cu un tânăr pe nume Manea Dumitrescu ,căruia îi spuneam Mitel. Avea T.B.C pulmonar, dar mergea spre bine. În scurt timp am deveit foarte apropiaţi şi petreceam ore în şir povestindu-i despre Filocalie, despre Pateric, despre Andrei Scrima şi Părintele Daniil, despre “Acatistul Rugului Aprins “şi despre Vladimireşti. Povestindu-i toate, am retrăit eu însumi toate valorile pe care le trăisem cu ani în urmă în cadrul “Rugului Aprins “.I-am mărturisit şi noua mea viziune a unui Hristos viguros, combativ care a luptat deschis, făţiş cu fariseii, dar care în acelaşi timp visase şi el un Nou Ierusalim, o împărăţie a ordinei, a armoniei şi luminii. Mitel mă asculta cu atenţie, îmi cerea lămuriri cu privire la rugăciunea isihastă şi ajunsese la concluzia că dimesiunea noastră verticală, Z’edul coordonatelor noastre pământene , nu putea fi realizată decât prin rugăciune, dar mai ales prin FAPTE de lumină, rugăciunea fără FAPTE fiind inutilă, inoperantă. Însuşindu-şi tehnica rugăciunii, în foarte scurt timp Mitel 48

mi-a mărturisit autenticitatea luminii, bucuriei ce o ai făcând această rugăciune şi într-una din zile, comparativ, a început să-şi dezvăluie taina vieţii lui. Mitel gândea ca un politician alb.A fi creştin, înseamnă teoretic a face politică. A fi axat pe o ideologie creştină înseamnă deja a intra în colflict cu ideologia marxistă; cu concepţia materialistă despre istorie şi societate. În acest sens , creştinismul este prima esenţă la antipodul teoriei marxiste, a dominaţiei materiei asupra spiritului, ceea ce în esenţă reprezintă concepţia Antihristului din Apocalipsul lui Ioan Evanghelistul. Cei ce şi-au însuşit primii această concepţie, au fost sovieticii şi prin îngâmfarea noastră , în cel de-al doilea război mondial, s-a produs şi invazia antihristă asupra ţării noastre; fiara din Apocalips erau sovieticii,care ne-au impus regimul lor terorist creat de Stalin, această satană a secolului XX , care îşi impunea ideologia prin teroare, forţă şi dictat, silind pe oameni să gândească la fel, să vadă salvarea în bunurile materiale, făcând din politica de stat, o politică eminamente antihristă. Mitel găsise cheia rezolvării acestei probleme: lupta; mobilizarea la luptă a Germaniei, Japoniei şi S.U.A într-u front de luptă militară armată care să strivească pe antihrist -Uniunea Sovietică. Dar ca să fie mobilizate la luptă aceste ţări, trebuie ca cineva să demaşte mârşăvia politicii sovietice, iar acel cineva putea fi el. Noi amândoi, care asemenea unor trâmbiţe să demascăm satanismul sovietic. M-am simţit ataşat de această viziune, fiind de acord cu el că balaurul apocaliptic, fiara antihristă nu era alticineva decât Uniunea Sovietică, ruptă din lumea liberă prin hotarul cortinei de fier. Am trecut la elaborarea unui plan de acţiune pe care să-l realizăm după eliberarea noastră din închisoare.El având numai 5 ani condamnare, avea să mă aştepte până ce urma să ies şi eu din închisoare. Împreună vom trece graniţa clandestin- la Tito, de acolo în Italia şi apoi în Germania Federală unde vom lua legătura cu cei de la postul Europa Liberă şi vom începe acţiunea de demascare a fiarei apocaliptice. Zile în şir, săptămâni de-a rândul ,am analizat variante de trecere a frontierei pe la sârbi, felul cum avea să vorbim la radio, prin gazete, ca să deschidem ochii apusului asupra pericolului fiarei apocaliptice de la răsărit. Paralel cu prietenia dintre mine şi Mitel, m-am apropiat de medicul meu curant, Iacob Mircea, care m-a învăţat să fac injecţii, să fac analiza sângelui, numărătoarea globulelor, formula leucocitară, analiza urinei, şi câte altele. Ajungând să lucrez singur toate analizele din spital. Aveam şi eu satisfacţia că fac ceva pentru cei din jurul meu. Mitel între timp se înzdrăvenise şi părăsise spitalul, fiind trimis la colonia Grădina prin luna mai 1961. În timp ce noi eram în spital ,se produsese o schimbare. Deţinuţii C.R. din Salcia au fost trimişi o parte la colonia Stânca, o parte la colonia Grădina , iar la Salcia veniră 49

legionarii. În felul acesta am putut să-i văd pe cei din lotul meu, căci majoritatea au fost condamnaţi legionari.Astfel i-am văzut pe Roman Braga , pe Şerban Mironescu şi pe părintele Benedict Ghiuş cu care aş fi putut sta mai mult de vorbă în spital, căci fusese şi el în acelaşi spital cu mine. Mi s-a făcut şi mie ieşirea din spital prin iunie 1961 şi ajungând în Salcia , am avut neplăcerea că se spunea despre mine că aş fi un turnător de înaltă clasă .Am suferit mult văzându-mă ocolit de mulţi amici de-ai mei, care mai direct, mai indirect îşi manifestau dispreţul. Noroc cu Mitel şi cu încă doi profesori de-ai mei de la şcoala germană care au stat alături de mine, demonstrând prin aceasta netemeinicia celor ce se vânturau despre mine. În colonia Grădina am refuzat să mai lucrez. Mi-a adus treaba asta multe necazuri, dar până la urmă am biruit. Aveam însă nostalgia linişii de la spitalul unde nu vedeam gardieni cu săptămânile, plus că aveam prietenia doctorului Iacobescu. Între timp Mitel fusese strigat de pe o listă şi eliberat înainte de termen. Rămas fără Mitel, m-am hotărât să simulez o intensă durere la coloana vertebrală, uzând de o mică deformare a spirelor care se putea simţi la pipăit. Simulând perfect durerea medicul deţinut al coloniei m-a internat la infirmerie şi a făcut raport de trimitere la Salcia, ceea ce s-a şi întâmplat pe la începutul lui decembrie 1961.Ajuns în Salcia am aflat că Iacobescu fusese şi el eliberat. Astfel încât am devenit pacientul doctorului chirurg Trifan. IANOŞ Atmosfera din spitalul de la Salcia era deosebit de liniştită, prielnică reflexiilor, meditaţiei. Alcătuisem nestânjenit un cor.Cântam fără să ne pese de nimeni. Atmosfera din puşcărie se schimbase mult în bine. Ordinul era venit de sus, puseseră la respect pe gardienii care nu mai înjurau, nu mai băteau, mâncarea devenise suficientă, scăpasem de foame, de frică, în spital era cald. Tocmai atunci se auzi că un nou lot de legionari a veninit în colonia Salcia şi chiar a doua zi ne-am pomenit că vine chiar în camera unde stăteam eu, un bărbat cam la 50 de ani şi se prezintă: Hegheduş Ianoş; era de statură mijlocie, cu ochii cenuşiu deschis, avea trăsături care trădau fermitate şi bărbăţie, dar şi o inimă bună, o fire blândă, prietenoasă. L-am tratat cu nişte ţigări, fiindcă tocmai primisesem pachet printr-o aprobare specială, ca să cer medicamente. Odată cu medicamentele, tata îmi trimise ţigări şi ceva alimente Am intrat amândoi în vorbă după ce ascultase nu prea încântat corul nostru. Din vorbă în vorbă am ajuns să îi spun părerea mea depre Hristos care paralel şi succesiv, era şi un mare realist şi un mare visător, astfel încât şi noi trebuie să îmbinăm realismul cu visarea. Ianoş însă nu accepta pe Hristos ca visător, ci exlusiv ca un 50

mare realist care era în acest sens şi un mare vizionar. Observasem că la cântecele noastre religioase Ianoş ieşea din cameră. L-am întrebat de ce face aceasta. Mi-a răspuns atunci începând cu povestea Fiului lui Dumnezeu care fusese trimis pe Pământ să cheme la adevăr pe oameni şi să le dea lumină din lumină. Dar oamenii nu au putut să-L înţeleagă. Venise pe Pământ să spună oamenilor că secretul luminii este munca, efortul de a face multe fapte bune. Nu a venit să instaureze o nouă religie. Nici gând. Dar nu a fost înţeles şi în loc ca oamenii să-şi însuşească religia muncii, filosofia efortului, a dăruirii, a cunoaşterii, oamenii au făcut din El un idol şi-au început să creadă că Iisus trebuie idolatrizat au început să i se închine au început să îi cânte cântări de laudă şi osanale. Hristos plecase de pe Pământ înfrânt, întristat de neputinţa de a face ceva pentru cei buni, şi-a luat cu Sine corpul material tocmai pentru ca oamenii să nu aibă prilejul să se închine la costumul Lui material. Ianoş părea un duşman al religiei creştine, un duşman ciudat care totuşi vorbea despre Hristos ca despre o persoană reală, dădea nişte detalii şi intrerpretări despre care nu mai auzisem. Faptul că Hristos nu venise să instaureze o nouă religie era perfect adevărat. De fapt, tot ceea ce numim noi astăzi creştinism, ne gândim la instituirea bisericii ca instituţie, având o ideologie care aparent se bazează pe învăţătura lui Hristos. În realitate, singurul lucru care Hristos a vrut să se facă după plecarea Lui a fost Cina cea de Taină, adică strângerea la un loc secret a celor ce se consideră urmaşii Lui şi a ucenicilor Lui, reeditarea adică a acelei împărtăşiri simbolice cu pâine şi vin, respectiv trupul şi sângele ( trupul fiind “faptele “,iar sângele învăţătura Sa, ideologia christianică, concepţia despre om, lume şi Dumnezeu ). Noianul de slujbe posturi şi rugăciuni, dogmatica, soterilogia şi Liturghia toate sunt creaţia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii de Răsărit. Dogmele şi ele nu au fost turnate în tipare rigide de către Hristos, ci de oamenii Bisericii, la multe secole după Hristos, slujbele prelungi cu lumânări şi cădelniţe, multitudinea de cuvinte în rugăciuni pe care le prezintă şi astăzi religia sunt pe drept cuvânt în contradicţie cu un îndemn de-al Lui Hristos care spune: ” Iară voi când vă rugaţi nu spuneţi multe cuvinte ca fariseii, care cred că în mulţimea vorbelor eşti bine plăcut lui Dumnezeu, ci rugăciunea voastră să fie aşa: ” Tatăl nostru Carele eşti în Ceruri … “etc. De asemenea în alt loc spune: “Nu cel ce zice Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia Mea, ci acela ce face voia Lui Dumnezeu şi împlineşte învăţărura despre fapte. “Într-adevăr, religia creştină a impus oamenilor participarea la o serie de ritualuri, astfel încât “creştini “se numesc numai cei ce merg la Biserică şi iau parte la 51

ritualurile ei, ca şi cum ceilalţi care nu participă la ritualuri nu ar avea nimic comun cu Hristos. Hristos -în fond - nu a condiţionat intrarea în Împărăţia Luminii cu necesitatea participării la un “ cult “ anume; dimpotrivă , Hristos prin acele cuvinte că “numai cei ce fac voia Lui Dumnezeu vor moşteni Împărţia Cerurilor “adică cei blânzi, cei curaţi cu inima, cei ce fac pace, cei ce sunt însetaţi de adevăr şi dreptate, prin aceasta Hristos a legiferat universalitatea învăţăturii Sale valabilă pentru toate popoarele. În felul aceasta nu are importanţă faptul că eşti budhist, confucianist sau mahomedan, important este -deci -să faci faptele iubirii aproapelui. Aceasta este ideia pur christianică şi de aceea iam dat dreptate lui Ianoş. Hristos nu a poruncit să se facă slujbe ore în şir, nu a poruncuit să se ţină posturi, nici să se cânte imnuri şi osanale, nici să se facă metanii, nici să se aducă colivi şi colaci. Toate a acestea sunt obiceiuri preluate sau apărute de-a lungul secolelor care a satisfăcut ideea de “mister “ridicată la rang de dogmă în religia creştină. În felul acesta drept vorbind setea de cult de ritual a oamenilor este izvorâtă mai curând din neânţelegera caracterului universal al învăţăturii lui Hristos. Este adevărat că Hristos nu dă suficiente lămuriri asupra multor noţiuni care aparent sunt elementare, dar nu este nici mai puţin adevărat că Hristos a spus că ar avea multe de explicat dar că oamenii la ora aceea nu puteau înţelege, nu aveau suficiente noţiuni ca să poată înainta în cunoaştere. “Acum Vam vorbit în pilde şi parabole dar, va veni vremea când vă voi vorbi deschis despre Tatăl “ “Încă multe am să vă spun dar acum nu puteţi înţelege “sau: ”Iată V-am vorbit despre cele pământeşti şi nu maţi înţeles; cum veţi putea oare să înţelegeţi cele cereşti! ” Continuând cu lămuriri asupra relativităţii, autenticităţii textelor Ianoş afirmă că Hristos, Fiul Luminii nici nu a fost evreu ci egiptean, venind în mijlocul în inima celor mai detractaţi fariseii tocmai spre a le vădi făţărnicia lor de orbi şi falşi păstori. ”Eu sunt Păstorul cel bun! Păstorul cel bun sufletul său şi-L pune pentru oile sale! ” Faptul că Hristos ar fi egiptean ar umple oarecum golul de 30 de ani despre care evangheliile nu spun nimic altceva decât de ducerea la 12 ani în templu şi discuţia cu cărturarii. Ceea ce m-a contrariat însă a fost faprul că Ianoş contesta existenţa reală a unei evreice pe nume Maria care să fi fost mama lui Iisus. Nu ştiu cum dar mi s-a părut că negând existenţa Fecioarei Maria negi însăşi existenţa Lui Iisus şi atunci revoltat i-am spus: “Ianoş, tu vrei să-l dărâmi pe Hristos şi negi atunci şi venirea miraculoasă a lui Iisus? ””Eu nu neg miracolul şi nici pe Iisus Fiul lui Isis -Lumina nu vreau să neg, dimpotrivă EU ÎL CUNOSC pe “Ismor “Fiul zeiţei Isis, Fiul Luminii şi 52

vreau să-L ridic pe o treaptă mult mai înaltă decât l-au ridicat oamenii bisericii, vreau să-i redau adevăratul său chip de luptător, de filosof, ca cel mai mare spirit întrupat pe pământ. Izmor nu a stat în pântecele nici unei femei! El s-a pozitivat a luat trup pământesc în chip miraculos în sânul unei familii înstărite de egipteni, în mare secret încât toţi cei din jur au luat cunoştinţă de acest miracol fără să se discute prea mult. Povestea cu peşterea şi ieslea este o completare imaginară, o poveste care circula dincolo de graniţele Egiptului pe care au inventat-o iudeii spre a dovedi că Iisus a fost de-al lor, însă realitatea este că Izmor, fiul lui Isis, fiul zeiţei Luminii, nu a avut nimic comun cu iudeii însă în misiunea sa pe pământ era inclusă şi demascarea celor ce se considerau “poporul ales “în realitate fiind un popor blestemat şi care prin răstignirea lui Izmor şi-au înzecit blestemul, aceşti diavoli cu chipuri de om, care au crucificat cea mai mare Lumină din câte au venit pe pământ! În timp ce vorbea Ianoş, un coleg de cameră mă anunţă că un legionar vrea să mă vadă. Am ieşit şi nu mică mi-a fost bucuria când dincolo de sârma ghimpată care separa spitalul de restul coloniei, lam recunoscut pe Părintele Felix care era din lotul meu. Între altele mi-a comunicat că Părintele Daniil murise la Aiud. Bolnav fiind de ulcer perforat a murit cu câtva timp mai înainte în spitalul din închisoarea Aiud. Vestea morţii Părintelui Daniil a fost o adevărată lovitură pentru mine. Împleticindu-mă m-am întors în cameră şi întinzându-mă pe pat cu faţa în pernă, am început să plâng cu sughiţuri. Omul pe care îl iubisem, pe care îl preţuisem cel mai mult dispăruse pentru totdeauna. Plângeam în hohote iar colegii rămăseseră consternaţi ne ştiind despre ce e vorba. Atunci, Ianoş, s-a apropiat, s-a aşezat pe pat lângă mine şi cu glas blând mi-a spus: ”Nu a murit; trăieşte; e viu în cealaltă lume; a scăpat de această mizerabilă viaţă în corp material. A scăpat de dureri şi chinuri şi-acum se bucură cu confraţii săi! Ridică-te! Vreau să-l caut! ” M-am ridicat în capul oaselor şi l-am privit mirat. Nu ştiam ce vrea să facă. A închis ochii şi a murmurat: ”În numele lui Izmor Fiul Luminii să vie Daniil! ”Mi-am dat seama că era “medium “şi că are puterea să cheme spiritele celor de dincolo. “a apărut un tânăr matur, cu ochii căprui, vioi şi degajat …” A început apoi să-i descrie trăsăturile şi îmbrăcămintea după care spiritul celui chemat ne-a adresat salutul său. Apoi a început să vorbească prin Ianoş.I-am recunoscut limbajul, i-am recunoscut inflexiunile vocii Părintelui Daniil, i-am recunoscut figurile de stil, intonaţiile, pauzele ce le făcea în predicile sale într-un cuvânt m-a convins că într- adevăr Ianoş avea în faţa ochilor realmente pe Părintele Daniil. După această întâmplare, Ianoş îmi povesti cu multe detalii zbuciumatul său destin. Între altele mi-a povestit cum în timpul tinereţii participând la o şedinţă de spiritism în Ungaria, mediumul care căzuse în transă i-a spus că şi el este medium şi să înceapă şi el 53

să se concentreze că va reuşi să vadă şi el spiritele. A reuşit întradevăr în scurt timp să ia legătura singur cu spiritele astfel încât a putut direct, conştiient fiind să asculte de la câteva spirite mari să ia cunoştinţă cu o filosofie de o mare adâncime care era dispus să mi-o prezinte şi mie. Astfel au urmat zile de-a rândul în care Ianoş a început cu începuturile, pornind de la particulele elementare de materie triplu negativă , până la formarea “aluetelor “-un fel de atomi fluizi care în timp s-au asociat, formând nişte minuscule microorganisme la nivel de materie negativă ( un fel de anti materie ) care a evoluat în timp , ajungând fiinţe cu numele de discuri. Atunci s-a produs în evoluţia spiritelor prima intervenţie a Divinităţii care a hotărât desfacerea discurilor în femelă şi mascul, în scopul accelerării activităţii discurilor. Evoluând în continuare ,o mare parte din discuri şi-au încetinit activitatea din cauza unui efort insuficient depus- un fel de mişcare, un fel de încetinire a activităţii, care a condus la căderea pe pământpe Terra ,care era o planetă a suferinţelor. A urmat apoi pozitivizarea, materializarea cu multe şi uriaşe sacrificii şi suferinţi, astfel încât a apărut căderea periodică pe pământ a acelor fiinţe, adică ciclul întrupărilor, reâncarnărilor periodice , dictată de “n “factori, ciclu în care trăim şi acum … În timpul zilei îmi vorbea despre evoluţia vieţii, iar seara chemam câte un spirit să ne vorbească. Mi-aduc aminte şi nu voi uita niciodată de interesantele povestiri ale lui Arconomus ,Marele Pontif al preoţilor din Egipt de pe vremea materializării lui Hristos, de Tarmium şi Aranto Sinto şi mai ales de Palos , când Ianoş a intrat în transă totală ,de a vorbit cu o repeziciune fantastică în limba maghiară şi n-am înţeles nimic. Dar cele mai minunate seri au fost primele trei seri de Crăciun ale anului 1961 - când a venit la noi preotul Egiptean cu numele de Calemnis. Calemnis nu a făcut decât să povestească amintirile sale, de pe vremea când era tânăr preot , iar Iisus era copil. Cum mai întâi a auzit de la alţi preoţi care făceau parte din Tainicul Sobor al lui Arconomus -Marele Pontif despre miracolul “copilului minune “şi-apoi el însuşi de departe asista la jocurile acestui minunat copil. Trebuie să mărturisesc , că am ascultat în acele seri cele mai splendide povestiri, destăinuiri făcute de blândul şi modestul Calemnis, de o autenticitate şi de un realism copleşitor. Nu pot uita povestirile lui Calemnis , dar ce e mai trist e că nu pot nici eu să le transcriu. Doar o bandă de magnetofn ar putea reda fidel conţinutul filosofic, o bandă care să înregistreze nu numai firul povestirii dar mai ales pauzele, tremurarea vocii, emoţionată de ineditul trăirilor. Cei din jur se obişnuiseră să ne vadă - pe mine şi pe Ianoş mereu împreună şi nu ne mai dădeau atenţie: Ianoş îi învăţase să se joace cu spiritele prin intermediul cartonului alfabetic. Se lua un carton şi se aşezau în cerc toate literele alfabetului. În centru cercului 54

rămas gol era un “da “şi un “nu “. Jocul acesta de-a discuţia cu spiritele , se făcea cu două persoane care puneau amândouă degetul arătător pe un nasture mai mare sau pe un căpăcel de flacon de medicamente. Ceilalţi asistau. Acest procedeu dădea posibilitatea spiritului să plimbe nasturele sau căpăcelul de la o literă la alta până se forma cuvântul, propoziţiunea sau fraza care însemna răspunsul spiritului. Se puteau pune întrebări mai simple prin care spiritul răspundea prin da sau nu. Mi-aduc aminte cum un macedonean (nu-i mai reţin numele ) a afirmat că nu va crede în realitatea acestui joc decât dacă spiritele îi vor transmite prin alţii care stăteau cu degetele pe nasture, secretul vieţii lui. În clipa aceea , nasturele a plimbat degetele altor doi colegi pe literele IULIA , la care macedoneanul a albit de emoţia ce i-o provocase acest nume. Am aflat după aceea că el fiind căsătorit, avea un copil nelegitim datorită unei iubiri adiacente care îi adusese pe lume o fetiţă cu numele Iulia, de care atât soţia lui cât şi nimeni altcineva nu ştia. SIU KARTA “argintiul “ Ianoş , în afară de faptul că vedea spiritele încă din tinereţe, în închisoare fiind şi-a dat seama la un moment dat, că poate recepta imaginea oricărei persoane aflată la distanţă, putea să iasă parţial din corp şi să parcurgă distanţe mari; să cerceteze diferite locuri sau diferite persoane cu existenţă pământeană. Ianoş s-a arătat dispus să se verifice pe sine, lucrând cu mine sau mai bine zis, lucrând eu cu el, deoarece în timpul transei parţiale , stătea ca într-o priză, astfel încât nu putea să şi vadă şi să şi pună concomitent întrebări. Era cu conştiinţa absentă, astfel încât trebuia ca cineva apropiat de el să cheme şi să vorbească folosindu-se de el, ca de un telefon , prin care spiritele auzeau şi vorbeau în acelaşi timp. Aceasta este aşa numita MEDIUMITATE .Făcând câteva probe edificatoare , m-am gândit să se desprindă şi s-o găsească pe Maica Veronica ,căci eram curios să ştiu dacă mai era în închisoare sau fusese eliberată. Plecă imediat şi o găsi pe Veronica într-un oraş pe malul unei ape, într-o casă lungă, stând într-o cameră, tristă, abătută. Ianoş văzând-o mi-a spus că E SPIRIT ALB, evoluat şi că va face parte în viitor din grupul nostru. Dar ce m-a impresionat a fost faptul că a văzut dintr-o dată că Veronica va fi mediumul cu care voi lucra eu şi pentru a se realiza această apropiere va fi necesar să ne căsătorim, cu toate că între mine şi Veronica era o diferenţă de vârstă de aproape 15 ani. Ianoş îmi ceru lămuriri cu privire la vedeniile şi activitatea ei. Iam povestit atunci lui Ianoş cu lux de amănunte toate fazele de ridicare a mănăstirii ,precum şi de vedeniile ei, între care în cele mai 55

importante, văzuse un bătrân pe care celelalte maici îl considerau însuşi Tatăl Ceresc sau pe Hristos. Imediat, Ianoş a sesizat că e vorba de o deghizare a unui alt spirit care a avut misiunea să o conducă pe Veronica, un fel de ghid , care nu a putut spune cine e în realitate, deoarece concepţia îngustă a celor din jur ,i-ar fi adus necazuri. Acesta a şi fost răspunsul lui Siu Karta , în clipa când noi am chemat pe cel ce se arătase lui Veronica. Siu Karta era într-adevăr un mare spirit, care trăise în India prima dată, apoi în Africa, fără să poată realiza mare lucru. În ce o priveşte pe Veronica,Siu Karta a mărturisit că era vorba de o LUCRARE , o sarcină pe care el o primise de la Marele Tron de Lumină ,spre a scoate în relief personalitatea acestei Veronica. Întradevăr ,Siu Karta ne-a spus că a trebuit să se deghizeze în bătrân, să se prezinte ca Sfântul Ioan, Simeon şi Pantelimon -ca să nu şocheze pe cei din jur ,cu atât mai mult cu cât Biserica Ortodoxă considera “spiritismul”ca o colaborare cu satana. Siu Karta a spus apoi că de când m-a văzut prima oară la Vladimireşti, a ştiut că vom ajunge să ne cunoaştem şi a aşteptat mult până în clipa când de faţă fiind şi Ianoş ,să-şi poată dezvălui secretul ascuns ani şi ani de zile. Siu Karta confirmă cu gravitate că atât eu cât mai ales Ianoş , vom juca un anumit rol în evoluţia spirituală a ţării noastre, care în curând va începe să cunoască preludiul evenimentelor apocaliptice. Au urmat aproape două săptămâni de cercetare a altor persoane dintre cei din lot cu mine , spre a le descifra stadiul spiritual şi culorile bazale,deoarece sub influienţa unor radiaţii astrale, spiritele arătau culorile spirituale care reprezentau stadiul şi esenţa spiritului respectiv. Siu Karta venea regulat, seară de seară, îmbărbătândune,spunând că în curând vom fi eliberaţi şi vom primi puteri noi , de la Izvorul tuturor Luminilor ,spre a ne pregăti în faţa marilor evenimente ce se apropie şi care vor însemna realizarea noastră pe toate planurile. Pământul se apropie cu paşi repezi de pragul unei noi etape a gândirii, etapa descoperirii lui Dumnezeu de către toţi- spuneau Arconomos, Calemnis, Aranto Sinto şi alţii, care ne vizitau în camera aceea de spital,fără ca cineva să afle ceva de la noi. Se pregătea întregul Cer, toată Lumea Luminilor ca pe Pământ să se intervină spre a se restabili ordinea ierarhică a valorilor, lumea să nu mai fie stăpânită de bancheri şi magnaţi , ci de oameni deosebiţi care să imprime un suflu înnoitor pentru toate religiile, ştiinţele şi artele, pentru ca în orice trup să curgă “sângele legii celei noi “-o nouă filosofie , noi ştiinţe şi arte, să se dezvolte în sprijinul creerii unui om luminat, care să ştie cu claritate că lumea spiritelor este o lume materială, reală, o lume alcătuită dintr-o substanţă materială superioară materiei vizibile. O nouă filosofie , proprie unei lumi noi în care “noi vor fi toate 56

“.Atunci, cei ce vor scăpa de vor cunoaşte adevărata personalitate a Fiului Luminii , care va destăinui lumii întregi tot rostul venirii sale în corp material vizibil. Toţi cei care veneau la noi, toate spiritele vorbeau despre apropiata “Judecată de apoi “în care tot pomul care nu a făcut roade se va tăia şi se va arunca în foc. Toţi vorbeau de apropierea secerişului, când grâul se va pune în hambare, iar “neghina “se va aduna şi se va arunca în foc. Va fi un adevărat dans al morţii, al pârjolului pentru că toate spiritele rele şi murdare vor fi electrocutate mortal , de însuşi Părintele Ceresc care, va răzbuna tot sângele martirilor care au murit pentru dreptate şi adevăr de-a lungul istoriei. Va fi o adevărată operă de ardere, de distrugere a tot ceea ce înseamnă rău, după care va începe opera de fondare a unei noi lumi, a unei noi orânduiri sociale bazată pe dreptate, fundamentată pe adevăr, bine şi frumos. Ianoş visa totuşi şi eu am păşit alături de el, de visul lui, căci preconiza ridicarea unui Oraş de Aur pe pământ- capitala Naţiunilor Unite: Noul Ierusalim. Visând ,ne şi gândeam cum vom compune oraşul din punct de vedere urbanistic.În centru:Palatul sfatului, celor 24 de bătrâni, al apostolilor şi al evangheliştilor. În acest palat, zi şi noapte cei ce au mediumitate vor primi necontenit vizitele tuturor spiritelor care vor să comunice cu cei în trup de pe pământ. Palatul Luminilor va fi în centru şi în chip de raze vor pleca bulevarde largi şi grandioase cu o arhitectură aleasă. În acest oraş al luminilor, fiecare naţiune (cele ce vor rezista pârjolului ) va avea ambasada ei într-un cerc concentric. Tot în acest oraş, toate religiile vor avea câte o biserică sau templu, seria de biserici şi temple constituind chiar primul inel concentric care să înconjoare Palatul Luminilor. Visam împreună cu Ianoş şi vedeam alături de mine pe Veronica şi eram beat de fericire că voi avea lângă mine pe cea mai aleasă femeie din câte cunoscusem. Aveam să mă căsătoresc cu cel mai elevat medium din câte se ştia. Ardeam de nerăbdare să ies din închisoare şi să merg la Veronica şi să o cer de soţie. Era o adevărată nebunie ce gândeam eu, dar Ianoş îmi explicase că sexulalitatea este una din condiţiile majore spre realizarea echilibrului , deoarece actul sexual este cel mai divin fenomen din câte sunt pe pământ, actul sexual fiind asemeni unei stele a Nordului , care ascute şi înnobilează toate facultăţile mintale şi psihice ale omului.Nu întâmplător tradiţia creştină a păstrat ca simbol al unirii între oameni (mireasa) şi Dumnezeu (Mirele ) - noţiunea de NUNTĂ, care implică taina împreunării, taina contopirii mirelui cu mireasa cea aleasă în cămara nunţiii. Dar cea mai originală concepţie a lui Ianoş era cea legată de existenţa spiritului. Spiritul este deci material. Alcătuit tot dintr-o materie , dar mult superioară: materia invizibilă, materia denumită 57

negativă , care face să fie susţinută şi face să fie posibilă viaţa în corpul pozitiv la nivelul materiei , în care trăim noi acum. Spre deosebire însă de materia pozitivă, materia negativă- spiritul are însuşiri deosebite, de la persoană la persoană, în funcţie de caracter şi de stadiul de evoluţie al fiecăruia. În acest fel deosebirile de caracter se reflectă la spirite în culorile sale de bază. Astfel,oamenii cinstiţi, echilibraţi au culoarea gri - un gri mai mult sau mai puţin închis sau deschis. Către alb , trec cei ce sunt mai activi, cei cu idei şi în general creatorii de artă, cercetătorii în ştiinţe şi marii luptători pentru dreptate socială şi adevăr. Albul când este generalizat , începe să lumineze; poate fi un alb mat, un alb luminos, alb scânteietor şi alb strălucitor, ultimele ne fiind proprii pământului. Adică pe pământ au fost câţiva albi luminoşI, dar ei nu aparţineau de sfera pământească ,ci erau veniţi din înalte caturi al Împărăţiei Luminii. Dar, dacă cei cinstiţi şi harnici au culori de diferite nuanţe de gri, cei necinstiţi au nuanţe de maron; orgolioşii, dictatorii, tind spre galben închis; desfrânaţii au proprie culoarea albastru, iar criminalii roşu. Foarte multe spirite sunt însă murdare: un amalgam de culori, ca unii ce se pretează la orice spre a-şi însuşi bunuri ce nu le aparţin, cu procedee necinstite. Cele mai dramatice stări sunt spiritele negre , care implică existenţa unor structuri diabolice, care îmbină banditismul rafinat cu crima indirectă;infatuarea cea mai oribilă asociată cu minciuna şi viclenia. Previziunile apocaliptice privitor la uriaşa intervenţie divină se vor materializa prin fenomenul “marelui pârjol “care va nimici toate spiritele inferioare, adică pe toţi cei ce nu au culoarea gri şi alb. Va fi un adevărat masacru al celor murdari, al celor răi care asemeni unor pomi care nu dau rod, vor fi smulşi din rădăcini şi daţi spre mistuire focului. Aceasta va fi ceea ce noi numim judecata din urma, răzbunarea sângelui sfinţilor curs de-a lungul istoriei, precum şi pedepsirea prin ardere a spiritelor murdare şi negre care au condus la dramatica istorie a acestui pământ. Când Hristos a spus fariseilor: “voi sunteţi din lumea aceasta, eu însă sunt din altă lume “a dat de înţeles atât provenienţa Sa înaltă , cât şi deosebirea dintre cele două lumi: Llumea luminilor şi lumea întunericului. Faptul că Hristos nu a chemat la înţelegere pe farisei, nu i-a chemat la pocăinţă şi îndreptare, demonstra faptul că Hristos cunoştea esenţele negre care nu mai pot fi recuperate. Neghina nu poate deveni grâu şi nici grâul neghină. Între aceste două lumi există o prăpastie peste care nu se poate trece. În răstimpul cât am stat cu Ianoş la spital, într-una din nopţi am trăit un fenomen neobişnuit: în timp ce dormeam , la un moment dat m-am trezit cu o conştiinţă dublă. Corpul pozitiv rămăsese culcat în pat ,iar spiritul a ieşit din corp, s-a desprins şi în faţa mea am văzut spiritul lui Ianoş într-o lumină scânteietoare. Privindu-l extaziat , am reintrat în corpul meu pozitiv şi m-am trezit. Am înţeles atunci că 58

Ianoş este un spirit mare, deosebit de evoluat, Ianoş având el însuşi conştiinţa aceasta. Am stat împreună cu Ianoş la spital aproape 2 luni de zile , până în februarie - când împreună am plecat din spital în colonia de muncă Grădina , care era la câţiva km de Salcia. La Grădina am făcut parte din brigada de inapţi.Cu toate că mă simţeam forte bine cu sănătatea, am refuzat să mai lucrez , rezistând la toate presiunile gardienilor şi chiar a comandantului cu care am avut numeroase conflicte din cauza unor abuzuri pe care le făcea cu deţinuţii. Astfel ,am ajuns să fiu mutat disciplinar la Gherla.

GHERLA Intrarea în Gherla a însemnat un adevărat salt calitativ: exista canalizare, closet în camere şi chiuvete, calorifer, curăţenie, fără noroaie, cu ziare în camere, iar la câtva timp după aceea au început să ne aducă şi filme de două ori pe lună. Trecuseră anii de teroare şi veniseră vremi mai bune. La scurt timp după venirea mea în Gherla ,într-o noapte, s-a repetat fenomenul din spital: m-am desprins cu spiritul de trup. În prima noapte am făcut un ocol prin cameră , ca un fel de zbor; a doua noapte m-am plimbat prin întreaga puşcărie, până la pichetul de control, pentru ca în a treia noapte să mă ridic spre înălţimi, dar nu miam mai adus aminte unde am fost. Tot în Gherla am avut un fel de vis - real: m-am trezit faţă în faţă cu Iisus Hristos. Era de o frumuseţe fascinantă. I-am privit extaziat faţa plină de lumină şi am observat cum în jurul corpului său ,spaţiul era plin de lumina pe care o emana. În timp ce-l priveam , s-a născut în mine dorinţa de a-L vedea strălucind aşa cum îl văzuseră cei trei apostoli pe Muntele Taborului. Îmi ţinea mâinile în mâinile Sale şi înţelegând dorinţa mea a spus: “Bine, dacă vrei tu! …” şi-n clipa aceea i s-a luminat din ce în ce faţa şi a ajuns asemenea Soarelui - cu o gigantică aureolă. M-am trezit plângând de bucurie. Nu am ştiut de fusese vis sau realitate. Totul fusese firesc, inedit, extraordinar. Nu pot uita expresia aceea plină de farmec, de o frumuseţe divină mai presus de orice icoană; nu pot uita trăsăturile acelea - în care bărbăţia se îmbina armonios cu feminătatea. A fost visul acesta ca o arvună , ca o confirmare că drumul pe care mergeam era cel adevărat , că ultimele aflări şi cercetări alături de Ianoş se înscriau pe linia ascendentă a căutărilor unui mare răspuns. “Zeii “reveniseră în conştiinţa mea şi visul acesta în care văzusem splendoarea chipului lui Hristos, îmi dădu curajul şi încrederea necesară pentru a crede cu toată fiinţa , că Veronica într59

adevăr va fi soţia mea. M-am întâlnit cu Milucă într-o celulă în care ne strânsesem cei ce voiau să muncească. Nu am putut face faţă efortului fizic , din pricina stării de exaltare în care mă aflam. În schimb, am avut bucuria să mă destăinuiesc lui Milucă - un suflet de o bunătate şi de o puritate sufletească rară. Lui i-am povestit despte toate experienţele şi cercetările făcute de mine alături de Ianoş, de marele pârjol, de marele seceriş, despre Oraşul de Aur - Noul Ierusalim ; lui i-am spus despre nebunia căsătorii mele cu Veronica. I-am povestit tot ataşamentul faţă de această fiinţă încă din copilărie şi de toate discuţiile mele cu Veronica ,în care aceasta obişnuia să-mi spună “toiagul bătrâneţilor mele “. Milucă ,mă urmărea privindumă cu ochii mari şi nu ştia ce să mai creadă. Şi mie mi se păreau poveşti ,dar aveau prea multe date reale; toate plecau de la date reale, experimentate, trăite, gândite; de la întâmplări concrete care se legau, care aveau o structură logică, raţională , cu toate că multe păreau absurde sau de domeniul fantasticului. În perioada cât am stat la Gherla , au abundat visele premonitoare. Am visat eliberarea, am visat întâlnirea cu Veronica, nenumărate scene care mai târziu aveau să se realizeze cu o nesperată precizie. Povesteam toate bazaconiile mele celor din jurul meu, celor apropiaţi le spuneam cu precizie despre iminenta noastră punere în libertate ,deoarece visele mi se îndeplineau cu o precizie uluitoare. Mi-aduc aminte de pildă , cum visam mereu percheziţiile. Era foarte important , deoarece puteam să-mi ascund pungile de plastic, pe care scriam poezii, pe un strat de săpun prăfuit cu praf de var - luat de pe pereţi. Începusem să fac poezii, poeme ,cu o tematică inspirată din problemele mele personale. Nu am păstrat din cele peste 40 de poezii şi poeme decât Poemul iubirii (prima parte ) şi Psalmii morţii temporare pe care-i scrisesem la “carceră “-pedepsit fiind pentru că participasem la bătaia unui “turnător “care ne făcuse pe toţi reacţionari şi duşmani ai regimului. Dăduse dovadă de culmea obrăzniciei şi ne insultase de parcă el nu era la cot cu noi ci, ştiu eu ce om de valoare ,iar noi nişte lepădături. Eram vreo 70 de deţinuţi într-o cameră mare de 20/ 8 m şi toţi au fost revoltaţi de insultele şi ameninţările acelui individ … Le dădeam tuturor asigurări că eliberarea putea veni de la o zi la alta. Eram prin decembrie 1963.Profesorului Hilart, unul din colegii mei de cameră, mai apropiat fiind de mine ,îi dam asigurări mereu de iminenta noastră eliberare. Sătul la un moment dat de prevestirile mele bune - în care nu credea , mi-a spus să-mi precizez previziunile, adică până în ce lună vom fi eliberaţi şi dacă nu se realizează , să încetez să-i mai spun de visele mele care îmi prevesteau eliberarea. Am ales luna februarie 1964 ca limită până la care vom fi eliberaţi. ELIBERAREA

60

N-a fost însă în februarie; a fost în schimb în aprilie 1964, adică cu două luni mai târziu. Plecarea,eliberarea, o trăisem cu mult timp înainte. În ziua aceea de 18 aprilie 1964, nu a fost decât o simplă schimbare de decor, dar şi nerăbdarea întâlnirii cu Veronica , care însemna verificarea perviziunilor lui Ianoş şi a viselor mele care trebuiau să se împlinească. L-am găsit cu greu pe tata în Bucureşti.Bucuria revederii a fost de nedescris. Bietul tata râdea şi plângea deodată. L-am luat încet cu vorba despre Veronica ca să-l obişnuiesc. Până la urmă i-am spus despre intenţia mea de a o lua în căsătorie. S-a uitat la mine ca la un “sărit de pe fix “. Eu însă nu concepeam să fiu contrazis. Întâi am fost s-o văd pe mama la Văratec, pentru că spre deosebire de tata care fusese scos din Mănăstirea Slatina în 1959, lui mama i se aprobase să rămână călugăriţă. Am găsit-o în mare suferinţă , în neânţelegere din partrtea celor ce o înconjurau, astfel încât am determinat-o să vină în Bucureşti , aducându-i la cunoştinţă apropiatele evenimente ce urmau să se petreacă în urma celor discutate cu spiritele ,împreună cu Ianoş.Pe Veronica nu am găsit-o la Galaţi, era plecată la băi la Herculane şi am vorbit cu dânsa la telefon exprimându-mi dragostea şi nerăbdarea de a o vedea. Ne-am întâlnit în Gara de Nord- în Bucureşti, ea venind de la Herculane. Bucuria revederii a fost mare, nespus de mare. I-am spus, i-am mărturisit dragostea mea, mi-a răspuns spunându-mi cât de mult ţinea la mine , dar era rezervată referitor la căsătorie: prezenţa celorlalte maici- cele peste 300 de fete , să le lase ,ar fi însemnat un fel de trădare şi o călcare a voturilor călugăreşti. I-am vorbit despre Ianoş, despre faptul că cercetasem pe cei ce veniseră la dânsa să o pună să facă mănăstire, despre faptul că acel bătrân care venise în miriştea cu porumb , nu era altcineva decât un mare spirit cu numele de Siu Karta- cu care vorbisem în puşcărie, alături de Ianoş.Sa arătat interesată să-l cunoască , adică să facem o chemare şi să stam de vorbă cu el ,imediat ce aveam să avem condiţii prielnice. Iam vorbit de iminenta apropiere a marilor evenimente - prin care aveam să cunoaştem intervenţia cerului în mersul evenimentelor pământene, că şi noi alături de Ianoş ,aveam să avem o oarecare importanţă în descoperirea adevăratei Evanghelii a Lui Hristos, depăşirea religiei ca formă de cult şi accesul la filosofia christianică, cu caracter ştiinţific. Toate acestea, Veronica le primea cu rezerve şi mă mira faptul că nu împărtăşea acelaşi entuziasm cu mine. De fapt, împărtăşea bucuria şi încrederea în venirea acestor evenimente, dar nu le vedea prea aproape, adică simţea că aşteptarea avea să se mai prelungească. Eu însă, credeam orbeşte în apropierea declanşării evenimentelor mult aşteptate. Important rămăsese faptul că Veronica îmi primise dragostea şi credea în existenţa spiritului - implicit în reântrupare. Şi poate şi mai important era faptul că Veronica primise explicaţia apariţiilor ei, prin persoana 61

lui Siu Karta şi nu ţinuse morţiş la autenticitatea personajelor care îi apăruse în timpul cât era la mănăstire , adică era de acord şi înţelegea necesitatea substituirilor lui Siu Karta- în bătrân, Ioan Evanghelistul, Simion Stâlpnicul şi alţii. Veronica era tocmai în perioada când voia să se mute de la Galaţi la Poiana Ţapului. Fapt care s-a şi petrecut în luna iunie 1964.Eu nu înţelegeam această mutare la Poiana Ţapului, deoarece eu mă aşteptam ca ea să primească să se căsătorească cu mine şi deci să vină la Bucureşti. Statul la Poiana Ţapului însă avea să dureze numai câteva luni adică până în noiembrie ale aceluiaşi an. În acest răstimp însă, am făcut paşi mari pe linia “ Cercetărilor”. Am făcut mai întâi cunoştinţă cu Siu Karta; apoi cu soţia acestuia- frumoasa şi zglobia Serafia ,care ne-au povestit mai întâi viaţa lor, ne-au înconjurat în dragostea noastră şi au început să ne răspundă la problemele ce le aveam. În prezenţa lui Siu Karta ,care de acum avea să ne asiste la toate cercetările noastre, am început să chemăm pe marile personalităţi ale istoriei, pe marii oameni de ştiinţă şi artă din toate timpurile. A venit între timp şi Ianoş din închisoare, prin luna Iunie sau Iulie, l-am prezentat şi lui Veronica şi nu am putut evita conflictul care a intervenit între Veronica şi Ianoş ,între religiozitatea lui Veronica şi spiritul liber al lui Ianoş- eliberat de orice formă religioasă. Dar până la urmă s-au împăcat. Prin luna Noiembrie, Veronica a intrat în conflict cu cele două maici cu care stătea la Poiana Ţapului, astfel încât deznodământul mult aşteptat de mine s-a petrecut. Veronica a vândut casa de la Poiana Ţapului şi a venit la mine în Bucureşti. Pe 5 decembrie 1964 am făcut cununia civilă, cea religioasă am făcut-o ceva mai târziu. Stăteam într-o garsonieră împreună cu părinţii mei , cu tata şi cu mama - pe care o adusesem de la Văratec. Nu am putut sta prea mult timp împreună, astfel încât în primăvara anului viitor , am cumpărat un apartament cu două camere , pe strada Cobălcescu. Aici ,în Cobălcescu, au urmat doi ani de cercetări în lumea spiritelor. Am chemat, am discutat şi am aflat culorile spirituale şi locul ce-l aveau în cealaltă lume , sute de spirite. Scriam tot ce cercetam. Stenografiam şi transcriam toate discuţiile cu toate spiritele pe care le cercetam. Siu Karta era nelipsit de la toate şedinţele noastre.Cercetând, am ajuns la concluzia că Lumea nevăzută este stabilită într-o spirală cu nouă nivele distincte, nouă straturi. Este vorba de lumea spiritelor bunicele care se aflau în starturile I şi II, până la spiritele cele mai evoluate din ultimul strat: al IX-lea. În afară de chemarea spiritelor pentru cercetarea şi aflarea esenţei lor ,a culorilor bazale şi a rangului şi a stratului în care erau, Veronica a mai realizat şi desprinderi, călătorind însoţită de Siu Karta şi Galilei în toate straturile până la al VII- lea.Mai departe , nu am continuat. O interesantă călătorie în spirit, a realizat Veronica într-o planetă locuită , denumită Zefirius. 62

După doi ani de la eliberare, adică în 1966, am primit şi aprobarea de a-mi da diploma în arhitectură , astfel încât am întrerupt lucru (lucrasem doi ani la Instituitul de proiectări pentru construcţii TIP) şi din Decembrie 1966 până în August 1967, am dat diploma, luând un calificativ onorabil ,cu toate dificultăţile pe care le-am avut din pricina întreruperii studiului. Am primit post de arhitect în Bucureşti,la Istitutul de proiectări al căilor ferate. Aici am dat de un şef de atelier - inginer constructor , care nici nu voia să audă de arhitectură ,considerând-o depăşită, că secolul nostru este secolul funcţionarismului şi utilitarismului şi ca atare nu avea rost arhitectura. Când mă vedea studiind faţade spunea că mă ocup de pictură. El mă făcea “poet “,eu îl făceam “agiamiu”. Între timp, cercetările cu Veronica le încheiasem. Nu eram satisfăcut de cercetări şi mai ales eram revoltat că evenimentele anunţate de spiritele din închisoare întârziau să înceapă. Sperasem enorm în intervenţia grabnică a Cerului asupra pământului şi după trei ani trecuţi de la eliberare , visul se spulberase , toate speranţele se transformaseră într-o adâncă decepţie , care avea să mă conducă la abandon. Într-adevăr, am abandonat cercetările , decepţionat atât de rezultatul lor nesatisfăcător, am abandonat şi frumosul vis al unui Nou Ierusalim pe care-l plămădisem alături de Ianoş.

ŞARADELE VECHIULUI TESTAMENT Singura realizare pozitivă era aceea că , din discuţiile pe care le aveam cu prietenul şi colegul meu Nae, reuşisem să dezleg şaradele Vechiului Testament ,oferite de prooroci , referitor la ideea MIRELUI şi a MIRESEI , precum şi a Sionului şi a Noului Ierusalim. Citind şi recitind proorocii Vechiului Testament şi oprindu-mă îndeosebi asupra lui Iezechil şi Isaia ,reuşisem să clarific legătura între noţiunile de Fecioară, Mireasă, Femeie, dărâmarea Vechiului Ierusalim şi construirea unui Nou Ierusalim , cu Muntele Sionului. Evoluţia spiritualităţii pe pământ, în concepţia proorocilor Vechiului Testament ,este înfăţişată simbolic , prin legătura dintre bărbat (cerul ) şi femeie ( pământul).

63

Terminologia biblică , consacră unui înţeles amplu , noţiunile de FECIOARĂ-MIREASĂ -FEMEIE, într-o înlănţuite firească ,menită să ilustreze evoluţia lumii pământene din faza copilăriei, către stadiul de fecioară - cu forme pline, care tinde către stadiul de MIREASĂpregătită adică de NUNTĂ, pregătită să ia pe “Dumnezeu “ de bărbat. “Dumnezeu” este prezentat ca un Guvernator care priveşte peste pământ, urmărind evoluţia fiecărei naţiuni, profilul filosofic, concepţia despre viaţă, felul în care sunt respectate ordinea , legile şi marile principii ale unei orientări la nivel de “morală naţională “. Proorocii sunt cei aleşi, trimişii cerului să călăuzească popoarele către o formă superioară de înţelegere şi conduită. Popoarele tinere sunt asemuite stadiului de fecioară care nu a cunoscut încă “bărbat “bărbat însemnând ideologie, concepţie, filosofie; popoarele care nu sunt încă “pregătite “-adică nu au încă acumulate bunuri spirituale. Faza de MIREASĂ implică o anumită pregătire în vederea nunţii; sunt popoare care au evoluat în materie de bunuri spirituale create în timp, popoare care au o “zestre “, aur, argint, veşminte şi podoabe , prin care se înţelege întreaga comoară a tradiţiei în literatură, poezie, artă şi gândire, popoarele care au adus o contribuţie concretă la fondul de ştiinţă şi cultură universal: ”au doară uită fata podoaba sa şi mireasa găteala sa? ”(Ieremia cap.II, 32).Stadiul de mireasă însă implică şi o anumită alegere între mai mulţi bărbaţi, adică este o referire directă la faptul că popoarele-şi însuşesc o anumită concepţie despre viaţă , alegând dintre mulţimea de concepţii care există, pe aceea care-i răspunde propriului ei profil moral şi spiritual. În felul acesta, istoria apare ca un adevărat şantier în care se clădesc felurite concepţii despre lume şi viaţă ,despre dreptate şi adevăr. Noţiunea biblică de MIREASĂ ,implică deci un anumit stadiu de maturitate în gândire şi un anumit bagaj în materie de filosofie, ştiinţe şi arte care este rezultatul evoluţiei sale milenare. ”Bogăţia “unui popor înseamnă tocmai aceste cuceriri şi realizări filosofice ,stiinţifice şi artistice, care au şi înţelesul de “rod “al unui popor. Venirea MIRELUI este legată tocmai de acest nivel de pregătire în vederea NUNŢII , adică a unirii miresei - cu mirele , la vremea atingerii unui nivel convenabil de pregătire ,la vremea când un popor a atins un anumit stadiu de pregătire necesar şi indispensabil, atingerea unui nivel de “vrednicie “şi “merit “pe treapta aceea în care un popor a devenit “apt” şi “vrednic “de a primi direct concepţia divină, filosofia luminii, care e capabilă să dea răspuns tuturor întrebărilor care au frământat filosofiile lumii. Pământul însă este alcătuit din mai multe popoare, din mai multe naţii ; aceasta explică noţiunea de “popor ales” , adică Dumnezeu, la sfârşitul etapei de pregătire a poporului , va privi la popoare şi va alege ca mireasă pe acea naţiune care este cea mai 64

aptă, cea mai vrednică, cea mai frumoasă , pentru a se uni cu ea, aceasta însemnând că acelui popor , Dumnezeu se va descoperi direct, poporul acela devenind ”lumină spre iluminarea tuturor celorlalte popoare “şi spre gloria acelei naţiuni care a reuşit să aibe cele mai autentice şi cele mai valoroase bogăţii. Desigur această alegere înseamnă în mod realist alegerea acelui popor care în istoria sa milenară nu a subjugat alte popoare, un popor care a luptat cinstit săşi apere independenţa, un popor care nu a purtat războaie de cuceriri, care nu a exploatat alte popoare, care nu a exercitat dictaturi cu forţa armelor, care a fost obiectul rapacităţilor altor popoare şi care şi-a vărsat sângele în brazda plugului paşni,c apărându-şi dreptul la existenţă, un popor care cu posibilităţi modeste a realizat aur din punct de vedere filosofic moral şi artistic. În legătură cu noţiunea de “popor ales, “proorocii “Vechiului Testament evidenţiază faptul că , încă din faza de copilărie a umanităţii ,Dumnezeu ar fi ales provizoriu poporul israelitean , căutând şi preocupându-se mai îndeaproape spre a-l face vrednic, dar poporul lui Israil în loc să-şi însuşească proorocirile şi oamenii luminaţi, a căzut în DESFRÎNARE. Prin DESFRÎNARE , proorocii înţeleg pe poporul care vorbind de sfinţenie, dreptate şi adevăr, înşeală pe alţii şi-i expoatează în scopul acumulării de bunuri materiale, adică folosirea minciunii, vicleniei şi nedreptăţilor. În acest sens , cel mai clar vorbeşte Iezechil - în cap.XVI, în care arată că Dumnezeu s-a îngrijit de pregătirea lui “Dar acel popor a nădăjduit în frumuseţea lui şi folosindu-se de podoabele lui a început să DESFRÎNEZE , cheltuindu-şi bogăţia cu tot trecătorul “adică alergând după bunuri materiale. “Ai luat din hainele tale şi ţi-ai făcut înălţimi împestriţate cu ţesături felurite şi te-ai DESFRÎNAT acolo, cum niciodată nu s-a mai întâmplat şi nici nu se va mai întâmpla “(Iezechil XVI,16).Faptul că este vorba de o trădare a marilor idealuri sociale de cinste, corectitudine, dreptate şi adevăr, faptul că Israel a abandonat acestea şi a promovat cu făţărnicie aceste idei numai verbal dar în fapte a umblat după profitul material, dovedeşte versetul XVII cap. 16 al aceluiaşi Iezechil “Ai luat lucrurile tale de găteală, făcute din AURUL meu şi din ARGINTUL meu pe care ţi l-am dat eu şi ţi-ai făcut chipuri de bărbat şi te-ai desfrânat cu ele “. Pentru această deosebit de gravă abatere , proorocii bibliei vestesc în unanimitate “pedeapsa” care va veni asupra falsului Israil (Israil înseamnă “aflător de Dumnezeu ). Să ne oprim în acelaşi capitol citat mai sus ,la versetele 38-42: ”Judeca-te-voi cum se judecă femeile adultere; te voi da în mâinile acelora şi ei vor dărâma casele tale de desfrânare, vor risipi înălţimile tale, vor rupe de pe tine hainele tale, vor lua podoabele tale şi te vor lăsa goală. Voi strânge asupra ta adunare şi te vor ucide cu pietre şi cu sabie te vor tăia; … 65

te vor judeca înaintea ochilor multor femei (popoare)! Îmi voi potoli cu tine URGIA mea şi mă voi linişti şi nu mă voi mai mânia “. În acest sens , capătă înţeles şi noţiunile de Vechi Israel , care va fi pierdut, vechi Ierusalim ce va fi dărâmat şi vechi Sion ce va fi desfiinţat ,în timp ce va fi un Nou Israel , adică un nou popor care îl va afla pe Dumnezeu. Felul în care sunt înfăţişate evenimentele de către autorii vechiului Testament, ca şi felul în care a decurs istoria lumii , rezultă că Dumnezeu rămâne ascuns pe parcursul tuturor epocilor , aruncând doar seminţele înţelepciunii Sale , urmând ca să coboare direct şi în mod deschis la vremea secerişului , spre a arde neghina şi spre a da drepturile cuvenite grâului. Mai clar este însuşi Iisus Hristos care prevesteşte “o turmă şi-un păstor “, o vreme când va veni pe norii cerului şi va vorbi deschis despre “Tatăl “nu prin pilde şi parabole. Biblia şi poorocii vorbesc în acelaşi sens despre un nou Israil, în mijlocul căruia Dumnezeu va trăi veşnic. Noul Ierusalim este simbolul poporului ales la sfârşitul perioadei “de tăcere “,care va primi cinstea de a fi cei ce-L vor primi pe Dumnezeul cel viu şi adevărat, care va coborâ direct ,vizibil, palpabil şi experimentabil din punct de vedere ştiinţific. ”În vremea aceea Ierusalimul se va numi Tronul Domnului şi toate popoarele se vor aduna la Ierusalim pentru a cinsti pe Dumnezeu şi filosofia Sa cea adevărată” (Ieremia III,7). “Cetatea “Ierusalimului este filosofia divină, adevărata ideologie christianică care va fi asemenea unor ziduri ce nu vor mai putea fi dărâmate de nimeni niciodată. Dar în mijlocul acestui popor ales va fi un munte , asemeni muntelui Sionului -adică adunarea înţelepţilor, a bătrânilor, elita spirituală a poporului ales. ”Bine este cuvântat Domnul din Sion cel ce locuieşte în Ierusalim “(Psalm 134;21). “Ţie se cuvine laudă Dumnezeule în Sion şi în Ierusalim ţi se vor împlini toate jurămintele tale “ (Psalm 64;1). “Dumnezeu va face să biruiască Sionul … şi se vor aşeza acolo aleşii Lui şi-L vor moşteni “ (Psalm 68;39). “Cortul lui a fost în Selim dar locuinţa Sa este în Sion “(Psalm 75; al lui Asaf verset 2). “A ales Domnul muntele Sionului pe care l-a iubit şi a zidit biserică măreaţă ca cerul şi trainică pe vecie ca pământul “(Psalmul 77 al lui Asaf; 68,69) “Domnul iubeşte porţile Sionului mai mult decât toate celelalte locaşuri: Lucruri slăvite se spun despre tine cetate a lui Dumnezeu! Se va zice despre Sion: cutare bărbat s-a născut în Sion că însuşi Cel de sus l-a întărit pe dânsul “(Psalm 86 al fiilor lui Core ). “Căci Domnul a ales Sionul şi a voit să-i fie locuinţă zicând: Acolo-i pe veci locul meu de odihnă, acolo voi locui că l-am dorit … asupra lui va străluci sfinţenia mea “(Psalm 131; 13,14). 66

“Doamne cine va locui în lăcaşul Tău sau cine va sălăşlui în muntele cel sfânt al Tău? Cel ce umblă fără prihană, cel ce face dreptate şi grăieşte numai adevărul “(Psalmul 14 al lui David; 1,2). “Domnul va face să strălucească Sionul … şi se vor aşeza acolo aleşii lui şi-L vor moşteni” (Psalm 68). “Muntele Sionului este o înălţime minunată, podoaba şi bucuria a tot pământul. Străbateţi Sionul şi-nconjuraţi zidurile lui; Număraţi toate turnurile lui, cercetaţii întăriturile lui şi priviţi mulţimea palatelor lui “(Psalmul 47 al lui David; 2,13). Toate acestea justificau pe deplin planul Oraşului de Aur la care gândisem cu Ianoş în închisoare căci, “Pentru Sion nu voi tăcea zice Domnul- şi pentru Ierusalim nu voi sta locului până ce dreptatea lui va împrăştia raze ca o strălucire de slavă şi mântuirea va arde ca o flacără “(Isaia LXII;1). “Căci va zidi Domnul Sionul şi se va arăta acolo în toată slava Sa! ”(Psalm 100 al lui David;17) Dar toate acestea întârziuau să se realizeze. Trecuseră aproape 4 ani de când Ianoş spusese de iminenta apropiere a deznodământului , dar acesta întârzia să se arate. Am început încet, lent ,să cad în deznădejde, să le consider pe toate visuri, poveşti învechite. ÎN GERMANIA

FEDERALĂ

Discuţiile cu spiritele le consideram inutile şi de nici un folos, de vreme ce stăteam cu toate cele scrise în sertar , de teama autorităţilor şi a timpurilor neprielnice. Eram la începutul anului 1968 când am evadat într-o iubire pătimaşă pentru Mihaela , cu toate că eram cu Veronica- după aproape 4 ani de căsătorie. Mihaela era cu 9 ani mai tânără ca mine, o făptură plină de farmec şi de încântare , cu ochii mari, negrii expresivi, cu buze fierbinţi şi coapse dăltuite cu măiestrie. Am fost ca un bolnav , nu mai puţin de 5 ani de zile. Cinci ani, până când într-o zi m-a văzut Veronica cu ea în maşină şi mi-a făcut un scandal cumplit. Această întâmplare a coincis cu data la care eu reuşisem să capăt aprobarea să plec pentru trei luni de zile în Republica Federală Germană ,la un prieten pe nume Iohann Liess. Fiind o veche cunoştinţă de-a lui Veronica şi văzându-mă că am nevoie de-o maşină, Iohan mi-a făcut cadou un Volkswagen 1300 ,urmând să vin în Germania şi să-i lucrez nişte proiecte. Astfel la data de 30 noiembrie 1972 am plecat cu avionul, hotătât să rămân în R.F.G.Mi-am luat cu mine icoana “Rugului Aprins “pictată de mine după o icoană de-a Părintelui Daniil, mi-am luat Biblia, Filocaliile, Patericul, cărţile de fizică şi chimie precum şi o bandă de magnetofon cu colindele şi slujba de la Antim , cu speranţa de a întâlni acolo în R.F.G. o societate aleasă cu care să pot comunica. 67

Plecam convins că acolo mă voi putea realiza , că voi găsi posibilităţi materiale de a publica, că voi avea timp să scriu, că voi găsi oameni care ca şi mine aşteptau “tulburarea apei “… Multe speranţe îmi pusesem pe “prietenul “meu Iohann care era un catolic convins, cam bigot şi cam îngust în vederi , dar părea sincer ataşat de perceptele credinţei creştine. Alături de Iohann am început să-mi făuresc tot felul de planuri de viitor. E adevărat că avea mult de lucru şi foarte urgent trebuia să-i proiectez un hotel pentru circa 120 de paturi, a cărui contrucţie urma să înceapă chiar în primăvara anului următor, 1973.Am început aşadar să proiectez hotelul. Lucram de dimineaţa de la ora 7 până seara la 10-11. Lucram şi sâmbăta, spre deosebire de ceilalţi salariaţi ai lui , care nu lucrau mai mult de 8 ore pe zi, iar sâmbăta şi duminica nu dădeau pe la birou. Îmi oferise 3000 de mărci pe lună , după care avea să-mi dea numai 2000 de mărci. Între timp am aflat că Iohann plătise unui arhitect german 34000 de mărci pentru un simplu proiect, dar plătise conform uzanţelor : 5% din valoarea construcţiei proiectate. Am aflat în felul acesta că “bunul meu Hans “în realitate voia să facă cu mine o afacere , în sensul de a economisi banii pentru proiectare şi aceşti bani să-i ia el. Contrariat şi revoltat pe acest procedeu de-a dreptul josnic, am căutat să duc o muncă de lămurire , astfel încât să-l fac sămi plătească şi mie aşa cum ar fi făcut-o cu un arhitect neamţ. Prima lună am locuit în casa lui, un adevărat palat cu trei băi , piscină acoperită şi aer condiţionat. După prima lună de stat la el, mi-am găsit un foarte frumos apartament la circa 2 km de Bissendorf, la o familie de muncitori înstăriţi. Timpul liber îl petreceam stând şi citind. În scurt timp am înţeles că şi în Germania , nu erau condiţii prielnice pentru mine. Nemţii alcătuiau un popor materialist care alerga ahtiat după bani şi bunuri materiale, plus că, străin fiind, nemţii foarte naţionalişti încercau un fel de izolare faţă de mine. În plus nu aveau căldura românilor, erau foarte familişti, retraşi şi reci. Pe la începutul lui Februarie s-a petrecut cu mine un fapt cu totul deosebit. Era într-o duminică după amiază în apartamentul pe care-l închiriasem în Bissendorf –Witze, la familia Raabe.Stătusem singur tot timpul şi reflectam asupra ultimelor evenimente politice , cu mari fluctuaţii financiare. Dolarul american încerca prin tot felul de artificii să se salveze în dauna mărcii vest germane. Eram consternat în faţa atâtor maşinaţiuni financiare în care o ţară căuta să-şi salveze moneda în dauna altor ţări. Vedeam în toate aceste evenimente , haosul care stăpâneşte lumea politică, ambiguitatea principiilor cu care fiecare ţară îşi apăra politica şi punctele de vedere diferite care cunoşteau un neliniştitor impas. Priveam în acelaşi timp prin prisma Apocalipsului şi înţelegeam necesitatea unei intervenţii Divine care să stăvilească acţiunile 68

nefaste ale politicii financiare şi să desfiinţeze autoritatea falsă a celui ce este mai înarmat, care să absolve omenirea de confuzie şi haos, care să stăvilească cursa înarmărilor şi să zdrobească pe cei ce vor cu orice chip să dicteze altora, de pe poziţii de forţă războinică şi avuţie financiară. Era o vreme mohorâtă , cu cerul acoperit cu nori groşi şi negrii. Bătea vântul. La un moment dat ,am auzit patru bătăi în geam. Locuiam la etaj şi nimeni nu putea ajunge. Am înţeles că-i vorba de un fenomen ocult. Am auzit apoi cuvintele: -Ridică-te şi apropie-te! M-am ridicat de pe fotoliul în care stăteam şi m-am apropiat de fereastră. Din nou am auzit cele patru bătăi în geamul care era închis. În clipa aceea, cum stăteam în picioare în faţa ferestrei, am văzut cum norii au început să se depărteze - filtrând lumina cerului, dându-se de-o parte şi de alta şi ca printr-un miracol a apărut soarele , iar vântul a încetat să mai bată. În clipa aceea , ochii mi-au rămas pironiţi spre soare şi am văzut cerul întreg deschis, toate treptele luminii desfăşurate de-a dreapta şi de-a stânga soarelui, iar în centru însuşi TRONUL DE LUMINĂ AL TATĂLUI CERESC se contura dominând întreaga Lume a Luminilor. Eram întro încordare ajunsă la paroxism. În acel moment am auzit din nou cele patru lovituri în geam şi dinspre centrul de lumină am auzit un glas: -Ai cuvântul! Vorbeşte! Şi-am început rar , cu răsuflarea întretăiată ca într-un suprem efort chinuitor, să expun situaţia de pe pământ: confuzia, haosul, suferinţa, rezultate ale faptului că pământul este condus de bandiţi şi ticăloşi care îmbrăcaţi în fracuri şi dotaţi cu limuzine trăiesc pe spinarea maselor de truditori cinstiţi şi nevoiaşI, care nu mai pot face nici un pas spre eliberare. Am exprimat apoi convingerea că nu se mai poate întreprinde nimic concret pe pământ , deoarece suntem ameninţaţi cu gratiile şi pistolul. Am cerut de aceea putere; putere din puterea Divină (îl simţeam alături de mine pe Ianoş), am cerut ajutor concret, am cerut har şi radiaţii opalice care să ne facă apţi de a înfrânge puterile satanice care ocârmuiesc lumea. Şi-n momentul acela am simţit potopindu-mă un flux de radiaţii , ca un curent electric pătrunzându-mi din cap şi umeri până în vârful degetelor. Copleşit m-am prăbuşit pe fotoliu plângând de emoţie, de bucurie. O imensă bucurie mi-a invadat sufletul şi m-am gândit imediat să merg la Iohann să-i povestesc cele întâmplate. Aveam certitudine 4a că cele spuse au fost ascultate şi că beneficiasem de un fel de arvună a binecuvântării. M-a surprins însă furtuna, care se declanşase din senin. Fusese linişte şi o totală acalmie şi brusc cerul s-a acoperit cu nori foarte aproape de pământ ,iar furtuna iscată spontan aducea vârtejuri de praf şi frunze, copacii se legănau vijelios şi-o ploaie se porni răpăind pe acoperişuri. 69

Am coborât în grabă, şi scoţând maşina din garaj am pornit-o spre Iohann. Ştergătoarele mergeau la viteza maximă şi nu reuşeau să depărteze de pe parbriz zăpada şi grindina care cădea de parcă se rupseseră norii. Mergeam foarte încet din cauza lipsei de vizibilitate şi pericolul de a derapa. Brusc s-a oprit şi grindina şi zăpada, doar vântul mai continua să bată. Pe şoseaua pe care mergeam am observat un bărbat şi o femeie care fuseseră surprinşi de ploaia de grindină şiacum mergeau liniştiţi în aceiaşi direcţie cu mine. Am oprit lângă ei, cu gândul de a-i duce spre casă. Erau uzi leoarcă. Am deschis portiera la maşină şi i-am invitat cu amabilitate. Bărbatul s-a aplecat să intre, dar când m-a privit a deschis ochii mari şi a renunţat să mai intre , spunând că va merge pe jos. Mi-am dat seama că pesemne expresia feţei mele i-a speriat. Am ajuns la Iohann şi-am încercat să-i povestesc. M-a podidit plânsul. I-am spus despre bătăile în geam , dar m-a sfătuit să merg neapărat la un doctor de nervi pentru că nu sunt sănătos. Am fost desamăgit oarecum, dar ce importanţă mai avea acest Iohann , din moment ce binecuvântarea ce o primisem, valora ca cea mai preţioasă garanţie că vom primi putere să biruim, că RUGUL APRINS va străluci mai întâi în Germania, apoi încet, încet- în toată lumea. M-am întors acasă. Eram beat de fericire. Aveam certitudinea că în curând evenimentele se vor precipita de aşa natură, încât toţi vor recunoaşte magnificul simbol al Rugului Aprins. Priveam mereu icoana “Rugului Aprins “ ce o adusesem din ţară şi înţelegeam cele trei etape ale evoluţiei spirituale: Cunoaşterea , Iubirea şi în cele din urmă: LUMINA, care corespundeau clasicelor faze: 1.via purgativa; 2.via iluminativa; şi 3.via unitiva de care vorbiseră cu secole în urmă: Dionisie Pseudoareopagitul, Fericitul Augustin şi Iohann Tauler. Căpătasem o stare deosebită de înţelegere, eram mult mai lucid, mintea-mi era mult mai transparentă. Aveam o mult mai mare capacitate de a înţelege, o mult mai mare putere de cuprindere, toate le înţelegeam mult mai uşor şi capacitatea de a visa se înzecise. Vedeam cum hotelul şi blocurile ce le proiectasem pentru Iohann aveau să devină hoteluri , pentru a primi pe cei ce se alătură mişcării noastre spirituale. Pe Veronica o vedeam alături de mine în toate şi de aceea îi şi scrisesem să vină în Germania. La fel şi lui Ianoş; vorbisem cu un farmacist specialist în plante medicinale să-i scrie ca din partea farmaciei şi să-l invite în Germania. Încrederea în care rămăsesem după acea rugăciune era atât de mare , încât trăiam certitudinea regenerării spirituale a întregii lumi. Radiaţiile acelea, acel curent care mă pătrunsese ,îmi dădea atâta putere şi înţelegere, încât aţipeam o oră sau două şi paralel proiectam cu mare spor.Nu mai puteam să mai mănânc carne. Mâncam doar vegetale, salate şi fructe. Cumpărasem un aparat special, electric- de scos 70

sucul din portocale şi grapefruituri. Pe deasupra însă, mă mai şi îndrăgostisem de o desenatoare, Birgit Preel.Aveam nevoie de o desenatoare şi Iohann a dat la ziar un anunţ.Chiar a doua zi , s-a prezentat o tânără cu numele de Iutta Holdenrieder , care a şi început să vină la birou. Am început să-i fac curte , cu toate că era blondă şi mie nu-mi prea plăceau blondele. Era însă foarte serioasă, pricepută la planşetă şi cum eram eu fără de nimeni pe acolo, prietenia ei îmi umplea un gol. Dar volumul de desenat era foarte mare , astfel încât am hotărât să mai angajăm un desenator. Iutta ne-a spus că are ea o prietenă mai pricepută ca ea şi că o va aduce. Întradevăr , a adus-o chiar a doua zi pe Birgit Preel. Era o fată superbă. Brunetă cu ochii albaştrii, cu trăsături delicate şi de o fineţe cu totul deosebită. M-am îndrăgostit pe loc de Birgit şi în câteva zile devenise confidenta mea. Suportam însă gelozia Iuttei , care devenise rea de ciudă că eu îi făceam curte cu asiduitate lui Birgit. Birgit se ferea de Iutta şi am observat că faţă de Iutta avea o teamă ciudată şi era rece cu mine şi aspră. Când Iutta nu era de faţă era caldă, blândă şi senină. Nu puteam însă face nici o mişcare că Iutta era omniprezentă. Iutta avea maşină şi amândouă veneau la birou şi tot amândouă plecau. Observând cât de prins sunt eu de Birgitt şi ne mai putând suporta avansurile de amabilitate cu care o întâmpinam eu pe Birgitt, într-una din zile Iutta îmi destăinui secretul lor: erau amândouă lesbiene. Situaţia asta m-a îndârjit şi mai mult. Simţeam necesitatea prezenţei lui Birgitt care mă înţelegea, dar în acelaşi timp trebuia s-o smulg din ghiarele lui Iutta. Am aranjat cu Iohan s-o punem pe liber pe Iutta pentru că se cam terminase de desenat şi să o reţinem doar pe Birgitt.A ieşit cu scandal din partea lui Iutta şi ca represalii, Iutta a obligat-o pe Birgitt să-şi ia de lucru acasă, adică să o împiedice de a sta singură la birou cu mine. Birgitt venea doar odată la două zile şi stăteam împreună două- trei ore, care erau pentru mine ca o sărbătoare. Îi spuneam toate visurile mele, toate convingerile mele. Citeam şi înţelegeam mult din proorocii Vechiului Testament şi din Apocalips şi-i relatam toate, inclusiv povestea Rugului Aprins, despre intenţiile mele de a obţine de la Iohann procentul de 5 % din valoarea celor proiectate şi ea mă încuraja spunându-mi să lupt pentru că e dreptul meu. Iohann însă nici nu voia să audă de cei 5 % ,punându-mi în faţă faptul că eu la început acceptasem oferta lui de plată cu 3000 de marci pe lună. Îmi dădeam seama că tocmai “prietenul “meu Iohann mă frustra de ceea ce pe drept mi se cuvenea. Totuşi ,speram că idealurile mele, că visul meu îl va convinge şi va ceda. Mă înşelam însă, pentru că Iohann era tipul omului ahtiat după bani, tipul de capitalist care se gândea numai la profitul lui. Într-o seară - era 24 februarie 1973 -Iohann rămăsese să vadă dacă reuşesc ca pe acelaşi teren să scot o suprafaţă construită mai mare. Către ora 20,00 reuşesc să scot nişte zeci de metri pătraţi în 71

plus, care, pe cele 8 nivele se ridica la câteva sute de metri pătraţi, care însemnau o şi mai mare valoare ce putea fi scoasă. Când s-a convins de viabilitatea soluţiei, s-a repezit la maşina de calculat şi a făcut socotelile: ce beneficiu realiza în plus.Suma se ridica la peste 650 de mii de mărci vest germane. Am aşteptat să văd dacă pentru acest efort suplimentar al meu se gândeşte şi la mine şi îmi răsplăteşte sârguinţa cu un procent oarecare din cât avea el să câştige. Nimic. Nu mi-a spus nici “mulţumesc “; era fericit de sporirea veniturilor lui, radia de fericire, sa îmbrăcat rapid şi a plecat lăsându-mă singur în birou. Din acel moment am intrat într-o stare ciudată.Aveam impresia că sunt condus de forţe din afara persoanei mele. Eram totuşi eu. Raţionam şi în acelaşi timp visam. Am trăit atunci certitudinea începerii Lucrării Divine de transfigurare a Pământului, de regenerare a spiritualităţii, de conlucrare cu Cerul. Mi-aduc cu greu aminte căci totul a fost precum un vis. M-am văzut într-o sală mare, sau într-un loc unde eram audiat de un public numeros, iar radio-televiziunea transmitea în toată lumea “PROCESUL “pe care îl conduceam, tuturor factorilor care dusese lumea la haos şi neânţelegere, procesul tuturor rechinilor care în fuga după profit,nu ştiau decât să-şi însuşească beneficii care aparţineau nu lor- ci celor ce munciseră. La un moment dat, a luat cuvântul o femeie,care ca un adăvărat procuror, a acuzat pe cei ce au patronat nedreptatea şi minciuna. Mi-aduc aminte doar că la un moment dat, când acea femeie –ZEIŢĂ a ridicat tonul, acuzând cu furie pe cei ce cu bani necinstiţi cumpărau conştiinţele oamenilor,în goana după profit, mi s-a transmis furia aceasta şi căzându-mi ochii pe maşina de calculat la care îşi calculase Iohann profitul ceva mai devreme, am luat-o în braţe am ieşit în stradă şi ridicând-o în sus am trântit-o în mijlocul străzii. Au urmat nişte discuţii cu voce tare cu câţiva cetăţeni care ieşiseră la ferestre şi cu alte persoane care intrau în blocul de vis-a-vis. Îmi cereau să iau maşina de calculat din mijlocul străzii ca să nu dea peste ea vreo maşină. M-am opus şi i-am repezit. Nu mai ştiu bine ce s-a întâmplat, doar că după câtva timp au apărut două Mercedesuri ale poliţiei, m-au înconjurat, unul dintre ei mi-a şi tras doi pumni fără ca eu să lovesc; am început să-i fac brute şi bandiţi. La un moment dat mi-a apărut în faţă un poliţist cu chipul bun şi l-am rugat să intervină să nu mai fiu bruscat, să-mi scoată cătuşele de la mâini. Poliţistul a intervenit,potolindu-i pe ceilalţi,arătându-le că nu sunt violent şi că mă supun arestării. Miera o sete cumplită. Ceream apă, le spuneam că mi-e sete, dar nimeni nu-mi dădea să beau. M-au băgat într-un Mercedes şi au pornit cu mine nu ştiu unde. Vorbeam tot timpul, le-am spus că sunt cetăţean român şi că am cerut azil politic,dar că-mi voi retrage cererea fiindcă ei sunt brute lipsite de omenie, că m-am înşelat crezând în ei că sunt 72

un popor superior şi că mă voi întoarce în ţara mea, care e plină de soare, nu ceţoasă şi înnourată ca Germania. Le spuneam mereu că mi-era sete. Ţin minte,că nu ştiu de ce, aveam impresia că toate scenele acestea erau urmărite de Cei de Sus.Nu ştiu de ce,nu am vrut să deschid ochii. Din clipa în care am fost băgat în maşină, am închis ochii. La un moment dat maşina s-a oprit, m-au scos, parcă m-au băgat într-un cuptor de foc … parcă au încercat să mă omoare dar nu au reuşit … parcă mi-au făcut câteva injecţii … şi … M-am trezit după un timp - nu ştiu cât - într-o cameră liniştită, luminoasă, într-un pat cu aşternuturi curate, în faţa mea parcă era Birgitt,culcată şi ea în aceiaşi stare cu mine … Iar n-am mai ştiut de mine …Şi după un timp m-am trezit parcă din nou şi mi-am dat seama că sunt într-o cameră cu multe paturi şi vocea blândă a unui infirmier. Ajunsesem într-o clinică psihiatrică. Eram ca un beat, ameţit … O centură parcă îmi strângea capul şi nu mă puteam concentra, nu puteam gândi, nu-mi puteam aduce aminte ce se întâmplase cu mine. A doua zi au venit la mine Iohann cu soţia şi cele două fete ale lui, a mai venit şi Herr Schmidt de la birou care se ocupa cu verificarea actelor şi mi-a adus nişte banane şi portocale … parcă a mai fost cineva dar nu mai ştiu cine … Încet, încet, către a treia zi , mi-am revenit şi-am început să leg prietenii cu cei din jur. În cele din urmă mi-am revenit bine de tot, iam cerut lui Iohann să-mi retragă cererea de azil politic, spunându-i că m-am hotărât să mă reântorc în ţară, fără alte explicaţii. Am stat 10 zile în clinica aceea şi pe 5 martie 1973 am ieşit din spital,iar pe 6 martie m-am prezentat la birou şi-am început lucru. Vedeam spulberate visurile mele de a realiza în Germania o mişcare spirituală românească. Îmi dădeam seama că în Germania, oamenii sunt mult mai prinşi în fuga după bani decât în ţara mea, că această fugă după confort şi bunăstare, această competiţie deşănţată a alterat mult mai mult spiritele, decât în ţara mea. Am renunţat să mai cer dreptul meu de 5 % din valoarea proiectelor de execuţie, care se ridica la circa 300 mii de mărci vest germane. M-am hotărât să-i cer doar 7000 de mărci costul a zece ventilatoare pentru aerisirea câtorva biserici din Bucureşti şi 5000 de mărci pentru Veronica să aibă de cheltuială când va veni şi ea în Germania Federală. Când i-am spus de aceste 12000 de mărci care erau de fapt un fleac faţă de dreptul meu, i-a sărit ţandăra şi a rupt hârtia în patru bucăţi,iar când i-am spus a doua oară m-a dat afară din biroul lui. Astfel am plecat din Germania,fără nici un rezultat pozitiv. Singurul lucru ce am reuşit - minor faţă de visurile mele - a fost că miam cumpărat o splendidă instalaţie de muzică stereofonică de înaltă fidelitate. Am cumpărat şi eu aparatele cele mai bune, cele mai scumpe. Atât. Mi-am mai luat nişte costume, dar le-am făcut cadou pe toate acolo şi aici când m-am întors. 73

MĂNĂSTIREA

PASĂREA

Am revenit în ţară , epuizat de munca de proiectare din Germania, epuizat şi decepţionat de spulberarea atâtor visuri. Am plecat de acolo ,ne mai putând să iau icoana “Rugului Aprins “, Filocaliile, Patericul, multe alte cărţi şi discuri pe care mi le trimisese Veronica cu poşta, ştiind că voi rămâne acolo. M-am întors în Bucureşti răvăşit sufleteşte, decepţionat de Iohann, neâmplinit de claustrarea lui Birgitt- pe care o lăsasem mai departe în ghearele lui Iutta. Veronica m-a primit cu dragostea-i specifică. Nu mă mai impresiona nimic. Voiam să scap şi de ea. Ca s-o fac să se desguste de mine, i-am mărturisit despre toate aventurile mele sentimentale, de dragostea pe care am nutrit-o timp de 5 ani pentru Mihaela, i-am predat şi cele două verighete care le şi făcusem pentru căsătoria mea cu Mihaela şi ca să-i demonstrez că-i dau totală libertate, mi-am încărcat toate planşele şi proiectele pentru Mănăstirea Pasărea şi am plecat acolo dus de tata cu maşina. Plecarea mea la Mănăstirea Pasărea era pe deplin justificătă,deoarece peste două săptămâni trebuiau să fie terminate lucrările,la o dată care însemna o aniversare a patriarhului. Mi-aduc aminte cum m-am instalat în casa maicilor Xenia, Serafima şi Tomaida pe care le cunoşteam din familie ,din copilărie. M-au primit cu prietenie şi dragoste. Trebuie să precizez că eram încă în starea aceea de luciditate şi extraordinară transparenţă mintală, cu care rămăsesem din februarie de la rugăciunea aceea misterioasă. Vedeam lucrurile cu o limpezime desăvârşită, gândeam rapid şi înţelegeam din toate cele ce erau în jurul meu,putând să fac tot felul de referiri din scrierile Sfinţilor Părinţi şi le adaptam la condiţiile prezente. După ce m-am instalat la maici, tata a plecat cu maşina, iar eu m-am dus să salut pe maica stareţă şi să caut pe şeful de şantier. Pe stareţă nu am găsit-o şi nici pe şeful de şantier; nu era la serviciul tehnic. De pe latura de apus a mănăstirii am luat-o spre biserică unde lucrul era în toi şi şeful de şantier trebuia şi el să fie pe acolo. Mergând eu către biserică, pe aleea care înconjura biserica, la un moment dat m-am oprit. Se petrecea ceva cu mine. Am simţit în clipa aceea că spiritul meu iese din mine şi ÎN CORPUL MEU PĂTRUNDE SPIRITUL LUI HRISTOS. Am auzit coruri cântând parcă “Hristos a Înviat “ şi Hristos era în adevăr, VIU în corpul meu şi din nu ştiu ce motiv clopotele au început să bată toate a sărbătoare. Eu eram mort, parcă trupul meu murise, ucis de netrebnici şi acum o căruţă care căra molozul rezultat de la biserică, îmi ducea spre groapă propriul meu trup pământesc. M-am apropiat de căruţă HRISTOS FIIND ÎN MINE - şi am început să urmez căruţa ca pe un 74

sicriu care ducea la groapă rămăşiţele pământeşti ale celui ce fusese Sfântul Gheorghe. Căruţa era mânată de un om în etate care avea un bici în mână şi lovea calul. Nu am putut suporta - tot Hristos fiind în mine-biciul şi l-am convins pe omul care mâna căruţa să renunţe să mai bată calul, faţă de care simţeam o milă nesfârşită. Astfel a fost condusă căruţa până în spatele mănăstirii, unde se arunca molozul şi în care Hristos a văzut parcă cimitirul tuturor martirilor care de-a lungul istoriei fuseseră ucişi şi muriseră pentru dreptate şi adevăr. Apoi a ieşit Hristos din mine şi am revenit eu. M-am întors în casa maicilor cu o extraordinară bucurie, dar nu am spus nimănui nimic din cele întâmplate. Eram beat de fericire, de bucurie şi voia bună a umplut toată casa. Mă bucuram ca un copil de toate din jurul meu şi nu mică mi-a fost bucuria când în casă am cunoscut un tânăr licean pe nume Dan Olteanu (ceva rudă apropiată de-a maicii Tomaida ) cu care repede m-am împrietenit. El a fost martorul a tot ce s-a întâmplat după aceea, căci seara HRISTOS A REINTRAT ÎN MINE şi eu i-am spus lui toate prin câte am trecut. A urmat o noapte fantastică de care nici nu-mi pot prea bine aduce aminte şi nici nu pot povesti. S-au succedat în orice caz câteva intrări şi ieşiri a Lui Hristos în mine. Maicile erau în alarmă: aveau impresia că sunt bolnav; în orice caz,privit de alţi ochi care nu ştiau ce se petrece cu mine,aveam o conduită anormală. Am dormit foarte puţin în noaptea aceea şi-a doua zi pe la amiază, m-am trezit că intră în cameră infirmiera mănăstirii cu o seringă şi doi miliţieni. Afară mă aştepta o ambulanţă, o maşină albă de “salvare “.M-am opus injecţiei, apoi am cedat şi la sfatul lui Dan am acceptat să mă urc în maşina “salvării “, flancat de cei doi miliţieni. Eram perfect conştient , dar toţi se uitau la mine ca la un bolnav. M-au dus la spitalul central nr.9 din Bucureşti şi am fost internat la pavilionul IV de agitaţi,la doctorul Romilă,care-mi era un fel de rudă prin alianţă. Acolo am îndurat cazarea mizerabilă a primelor zile, când am dormit pe jos-neavând pat, plus tratamentul barbar, cu nişte injecţii care mă tâmpeau. Veronica ,între timp ,m-a întrebat dăcă sunt de acord să divorţăm şi eu am fost de acord. Apoi pe măsură ce treceau zilele îmi dădeam seama că făcusem o mare greşeală, dar ea înaintase divorţul. Am stat internat 7 săptămâni, timp în care a trebuit să mă stăpânesc,să nu mai vorbesc nimic din visele şi obsesiile mele, despre necazurile mele din Germania.Odată cu spitalizarea,s-a instaurat în mine o deziluzie, o desnădejde totală. Visul cu Noul Iersusalim cu lupta pentru clădirea lui se spulberase. În plus aveam de luptat cu Veronica,să o fac să-şi retragă divorţul,pentru că doar pe ea mă măi puteam bizui, doar ea îmi mai putea rămâne în neagra deznădejde în care căzusem. Cu greu am reuşit s-o fac să renunţe la divorţ,dându-i toate asigurarile de corectitudine şi fidelitate. Eram însă deprimat pentru toate visurile mele cărora nu le mai vedeam 75

posibilă materializarea. Ajunsesem să nu mai pot face nimic, nici să proiectez, nici să fac ceva pentru casă, nu mă mai interesa nici televizorul ,nici meciurile, nici prietenii. Dormeam. Plecam de la birou pe la ora 12,30-13,00, nici nu stăteam la tot programul de lucru şi veneam acasă şi mă culcam. Un an întreg, tot anul 1973 şi primăvara lui 1974 am dormit, neinteresându-mă absolut nimic, nemaigăsind sens şi rost nici unui studiu, nici unei preocupări. În aprilie 1974, m-am internat din nou în spitalul nr.9.Tratamentul, şocurile electrice,m-au mai trezit parcă. Am reluat lucrul la biroul serviciului tehnic al Arhiepiscopiei, fără vreun interes deosebit. Rămăsesem tot apatic, întrun întunerec total. Nici nu pot descrie în cuvinte acea totală decepţie,acel întunerec, acea beznă de dezinteres în care mă aflam. “S T R A D A

F R U M O A S Ă”

M-a trezit din apatie, concedierea mea din serviciul tehnic al Arhiepiscopiei. Mi-am găsit cu greu un post de arhitect la Istitutul de Proiectări pentru Construcţii de Maşni (IPCM) pe Calea Victoriei, foarte aproape de casă. Mediul nou, colegii noi, sarcinile noi de proiectare,au avut darul să mă mai trezească, să mă scoată din amorţeală. Încă din primele luni de nou angajat,am elaborat cu succes un studiu tehinicoeconomic pentru Întreprinderea de vagoane din Drobeta -TurnuSeverin şi imediat, am intrat într-un nou proiect, tot în fază de studiu tehnico-economic, pentru sistematizarea şi dezvoltarea Întreprinderii de Maşini Agricole “7 Noiembrie “ din Craiova. A fost un proiect la care am lucrat cu pasiune şi am pus mult suflet, dar la care m-am izbit de lipsa de înţelegere a unui inginer din C.T.E care, jignindu-mă într-un mod brutal,m-a pus să scot din memoriul tehnic al proiectului, tot ceea ce scrisesem despre arhitectură. Respectivul inginer din C.T.E nefiind arhitect, avea pesemne impresia că referirile mele la arhitectură îi prejudiciază rolul său de răspunzător de plan general în C.T.E.Drept vorbind ,pentru planul de sistematizare,era firesc să răspundă tot un arhitect. Această ciocnire brutală neaşteptată, după un efort de zile în şir şi nopţi nedormite m-a dus într-o stare de agitaţie, fapt care a determinat reinternarea mea la spitalul nr. 9 , timp de 6 săptămâni. După această internare,am revenit la birou şi am reânceput să lucrez, mai întâi mai greu apoi din ce în ce mai bine, până în primăvara anului 1976. În luna martie 1976,am avut în timpul nopţii o stare de luciditate şi de vizionarism aşa cum avusesem în perioada din Germania şi la Mănăsitirea Pasărea. Această scurtă trăire a acelei stări excepţionale m-a determinat să cred că ceea ce se petrecuse cu mine în Germania şi mai ales la Mănăstirea Pasărea era într-adevăr ceva ce

76

avea cauze dincolo de înţelegerea mea, că acele stări fuseseră dirijate într-un anumit SCOP pe care eu nu-l puteam descifra. Pe ziua de 15 martie 1976,în timp ce discutam cu un tânăr absolvent de teologie,am simţit cum îmi revine starea aceea excepţională de luciditate şi vizionarism; aveam o minte clară, de o mare pătrundere în tot felul de înţelesuri ale celor ce le ştiam şi mă înconjurau. Îmi este foarte greu să pot descrie starea aceea.Nu mai aveam somn şi nu mai puteam mânca decât fructe şi salate, plus că simţeam nevoia să beau mult ceai din plante medicinale, cu suc de lămâie. Vorbeam şi toţi mă priveau cu ochii mari. O uimisem pe Veronica cu o serie de interpretări din Vechiul şi Noul Testament. Colegii ,pe de altă parte nu le veneau să creadă ochilor ce e cu mine, de le vorbeam tot felul de lucruri , de rămâneau uimiţi. Căutam însă să fac tot posibilul să par într-o stare normală ,să nu fiu considerat iarăşi nebun. În ziua de 17 aprilie, într-o sâmbătă ,am plecat de la birou la sfârşitul programului cu şeful meu de birou, discutând de una, de alta. M-am despărţit de dânsul la colţul străzii Frumoase şi am luat-o spre casă,mergând pe partea dreaptă a străzii-pe trotuar. Cam pe la mijlocul străzii,am simţit cum intră ceva sau CINEVA în mine, nu ştiu ce sau cine …Un alt EU plin de lumină şi putere, o altă persoană care parcă m-a completat,deoarece eram tot eu. Am trăit atunci o stare de desăvârşită plenitudine. Nu mai aveam nevoie de nimic. Nu-mi lipsea nimic. Nu mă mai interesa nici casă, nici masă, nici visuri, nici pasiuni. M-am simţit întreg, desăvârşit, ca un zeu atotcunoscător. Dispăruseră şi problemele şi suferinţele. Răul nu mai exista, nici nu se mai punea problema răului, deoarece fusese desfiinţat. Toate erau curate, desăvârşite, dispăruse parcă şi istoria plină de sbucium a acestui pământ, plecaseră pe totdeauna secolele de suferinţă şi chin, pământul era curat, desăvârşit ca o operă de artă. Am simţit atunci că pot comunica direct cu Dumnezeu şi l-am întrebat: ” Aşadar Doamne, tu eşti Creatorul acestora toate!? ” şi mi-a răspuns: ”EU SUNT! ” Trăiam parcă un pământ nou, un cer nou, aşa cum se spunea la Apocalips, în care noi şi curate erau toate. VERIFICAREA Am ajuns liniştit acasă şi i-am spus lui Veronica prin ce trecusem şi ceea ce încă trăiam. M-a înţeles. Faptul că Veronica m-a înţeles a contat foarte mult, mai ales că putea să-l liniştească pe tata,care din cauza nesomnului meu,era îngrijorat şi voia să mă internez în spital. Pentru a-l linişti,am aranjat un consult la spitalul nr.9 cu doctorul Tranulis, ajutorul doctorului Romilă. I-am spus doctorului Tranulis totul,începând cu luna februarie 1973 din Germania, cele ce 77

se petrecuseră acolo, apoi la Pasărea, precum şi cele din ultimele zile. Dintr-o justificată prudenţă,doctorul mi-a prescris o sumară medicamentaţie de liniştire şi o injecţie cu moditen. Cele petrecută pe stada Frumoasă erau clare, concludente, fără nici un dubiu, fără nici o rezervă. Eram conştient că, de undeva de Sus se acţionase asupra mea, facându-mă să trăiesc parcă sfârşitul tuturor încleştărilor apocaliptice.Dar ceea ce se petrecuse la Pasărea,erau adevărate, sau fuseseră halucinaţii? Aveam nevoie de o verificare, de un control; simţeam nevoia să întreb pe cineva şi atunci am apelat la Veronica. Veronica a fost de acord ca de faţă cu Siu Karta să chemăm în ecran pe însuşi Domnul Hristos. Ne-am pregătit şi în seara de 22 aprilie 1976 am chemat mai întâi pe Siu Karta ,apoi în ecran pe Domnul Iisus Hristos. L-am întrebat un singur lucru: Dacă atunci la Mănăstirea Pasărea,într-adevăr EL intrase în corpul meu material? -EU am fost. Aşa intru eu şi locuiesc în cei ce sunt ai mei. Intru şi locuiesc o vreme în cei ce fac parte din oamenii mei! -Aşadar este adevărat că , cocoşul a cântat vestind apropierea dimineţii? l-am întrebat eu. -Da ! Se apropie zorile! răspunse Hristos, apoi ne-a binecuvântat şi s-a retras. Am avut din nou o bucurie ce nu poate fi prinsă în cuvinte.Era în Săptămâna Patimilor. Nu am fost la Denii, pentru că Hristos era prea viu ca să mai pot asista la înmormântarea Lui prin slujbele de la biserică. M-am dus în schimb la slujba Învierii, la Părintele Simion Tatu. Am cântat cu toţii împreună “Hristos a Înviat “şi la timpul potrivit cu glas lin am cântat Axionul învierii: ”Luminează-te, luminează-te Noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit, saltă acum şi te bucură Sioane, iară tu Mireasă Născătoare de Dummnezeu, veseleşte-Te întru Învierea Celui născut al Tău! ” 16 mai 1976

II 78

MARTIR AL ORGANIZATIEI ORTODOXE ISIHASTE “RUGUL APRINS” AL MAICII DOMNULUI

79

Icoana Rugului Aprins - pictată de Arh. George Văsii , având următoarea Pisanie :” Cu blagoslovenia Prea Cuviosului Părinte Daniil Ieromonahul – stareţ al Schitului Rarău, început-am lucrul la această Sfântă Icoană , care se numeşte RUGUL APRINS , în anul mântuirii 1957 , luna lui septembrie , căutând pe cât îmi stau în putinţă a o lucra aşijderea precum icoana Prea Cuviosului iaste .Mărturisesc precum căci cu multă evlavie şi cucernicie către PREA CURATA NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU o am isprăvit . Isprăvit-am lucrul astăzi 14 septembrie 1967. După atâta amar de vreme cinstind amintirea celui între cuvioşI părinţi – al nostru DANIIL , carele prigonit în temniţă s-

80

au săvârşit tot în luna septembreie , rob 66 ani având Prea Cuviosul. Facerea smeritului GHEORGHE cu osârdia şi îndemnul lui Veronica cea care întru toate cele plăcute de Dumnezeu fapte , soaţă îmi iaste . » Şi explica domnul Văsii, cu alt prilej : « Rugăciunea Lui Iisus se naşte din Maica Domnului. Din Rugul Aprins! Aveţi Acatistul la Rugul Aprins ? Citiţi-l zilnic! (Se cântă : “Bucură-te Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune “ şi “Lumină lină “) Icoana se numeşte Rugul Aprins. În mijloc este Maica Domnului ,înconjurată de heruvimi şi serafimi, slujită de îngeri şi către care privesc toţi evangheliştii. Toţi sunt cu capetele întoarse către Ea. VULTURUL, cu capul întors către Ea- Evanghelia o ţine în mână ;la fel ceilalţi. Un Hristos Arhiereu, cu mitră, într-o cetate : Cetatea de Lumină ; apoi încă un Hristos mic. Iar în jur, cum îngerii privesc la această Dumnezeiască Maică a Lui Dumnezeu, cu Pruncul în braţe. Nu-i Madona catolică cu mâinile întinse şi singură.. ».

81

Lotul celor 16

condamnaţi

din

Gruparea

Isihastă “RUGUL APRINS al Maicii DOMNULUI”, prezentat în “VESTITORUL ORTODOXIEI”-ziarul Patriarhiei Române (15-30 septembrie 1996).

Lotul celor 16 era compus din următorii : ( în ordina vinovăţiei, numele…, condamnarea, ani T.G=temniţă grea ;M.S=muncă silnică ;lotul afost arestat la 13 iun ie 1958 ; judecat pe 8 noiembrie 1958( Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil ) de către Tribunalul Militar al regiunei a doua militare , întregul lot fiind acuzat de “CRIMĂ DE UNELTIRE împotriva ordinei sociale – activitate mistic duşmănoasă “ judecător fiind Emil Hirsch. Lotul celor 16 : 1. Ieroschimonahul Daniil ( SANDU TUDOR) stareţul Schitului Rarău, condamnat la 25 ani T.G.(temniţă grea) pentru “intensă activitate împotriva clasei muncitoare”. A decedat în septembrie 1961 în închisoarea Aiud, bătut, bolnav de ulcer perforat. 2. Ieromonah Adrian Făgeţean - preot la Rarău,15 ani T.G,actualmente preot slujitor la Mănăstirea Antim. 3. Arhimandrit Benedict Ghiuş- doctor teolog Sorbona- 14 ani T.G., decedat în 1987 la Cernica. 4. Ieromonah Arsenie Papacioc din Mănăstirea Slatina – actualmente duhovnic la Căminul preoţesc Techirghiol, 14 ani T.G. 5. Ierodiacon Roman Braga de la Mitropolia Iaşilor – actualmente arhimandrit în U.S.A., condamnat la 12 ani T.G. 6. .Ierodiacon Felix Dubneac de la Antim, actualmente arhimandrit în U.S.A. –12 ani T.G. 7. Arhimandrit Sofian Boghiu, stareţ Plumbuita –12 ani T.G., decedat în 2002.

82

8. Prof.univ.Mironescu Alexandru, decedat în 1966, bolnav de cancer, 12 ani T.G. 9. Student Arhitectură GEORGE VĂSII - 8 ani M.S. 10. Student litere Mironescu Şerban- 8 ani M.S, actualmente în Elveţia. 11. Student Arhitectură Rădulescu Nicolaie, 7 ani M.Sactualmente în Germania 12. Student medicină Pistol Dan- 5 ani M.S, actualmente dispărut. 13. Academician prof.dr. Stăniloae Dumitru, 5 ani M.S,actualmente decedat 14. Doctor chirurg Vasile Voiculescu, celebrul poet, decedat 1963, 5 ani M.S. 15. Doctor cercetător fiziolog Gheorghe Dabija, decedat, 5 ani M.S. 16. Student Arhitectură Mihăilescu Emil - 5 ani M.S, actualmente pensionar, locuieşte în Bucureşti.

RARĂU şi RUGUL APRINS Istoria Rugului Aprins -din Dosarul penal, aşa cum a fost prezentată în Decizia de reabilitare a membrilor săi. ROMANIA CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE -SECŢIILE UNITEDECIZIA DOSAR NR.32/1995

NR.16 Şedinţa publică de la 8 aprilie 1996

Preşedinte

:LEONIDA PASTOR –vicepreşedintele Curţii Supreme de Justiţie S-a luat în examinare, recursul în anulare, declarat de Procurorul General - înpotriva Sentinţei nr.125/8 noiembrie 1958 a Tribunalului Militar al Regiunii a doua militară şi deciziei nr.42/21 ianuarie 1959 a Tribunalului Suprem – colegiul militar, privind pe inculpaţii : Teodorescu Alexandru, Făgeţeanu Alexandru, Ghiuş Vasile Benedict, Braga Roman, Boghiu Serghie Sofian,

83

Dubneac Felix, Mironescu Alexandru, VĂSII GEORGE, Mironescu Şerban, Rădsulescu Nicolaie şi Mihailescu Emanoil. Procurorul a susţinut recursul în anulare, cerând admiterea acestuia în sensul în care este formulat şi înlăturarea pedepsei complementare a confirscării averei. Apărătorii inculpaţilor, au pus concluzii pentru admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi achitarea inculpaţilor, întru-cât faptele ce li s-au reţinut în sarcină, nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi. SECŢIILE UNITE, Asupra recursului în anulare de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată urm ătoarele : Prin sentinţa nr.125 din 8 noiembrie 1958 a Tribunalului Militar a Regiunii a doua Militară, au fost condamnaţi între alţii, următorii inculpaţi : 1. Teodorescu Alexandru –zis Sandu Tudor (fiul lui Alexandru şi al Sofiei, născut la 22 decembrie 1896 în Municipiul Bucureşti, stareţ, fost publicist, licenţiat în litere, divorţat, nu are copii, fără antecedente penale, cu ultimul domiciliu la Schitul Rarău, comuna Crucea, jud.Suceava, decedat în 1963) la 25 ani T.G.1 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii - pentru infracţiunea de uneltire contra ordinei sociale prevăzută de art.209, pct.1, cu aplicarea art.31 din Codul Penal anterior, precum şi la 15 ani detenţiune riguroasă şi confiscarea totală a averii pentru Infracţiunea de activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare prevăzută de art.193, alin. 4 din Codul Penal anterior, urmând să execute, în baza art.101 din acelaşi cod, pedeapsa cea mai grea de 25 ani T.G, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii. 2.Făgeţeanu Alexandru (fiul lui Mihail şi al Aurorei, născut la 16 noiembrie 1912 în com.Deleni, Regiunea Cernăuţi, preot –călugăr, fost avocat, licenţiat în drept şi teologie, necăsătorit, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str.Antim, nr.29, sector 5) la 20 de ani M.S 2 , 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii pentru infracţiunea de uneltire contra ordinei sociale prevăzută de art.209, pct.1, cu aplicarea art.31 din Codul Penal anterior, precum şi la 15 ani detenţiune riguroasă şi confiscarea totală a averii pentru Infracţiunea de activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare prevăzută de art.193, alin. 4 din Codul Penal anterior, urmând să execute, în baza art.101 din acelaşi cod, pedeapsa cea 1

T.G-temniţ` grea

2

M.S.- munc` silnic`

84

mai grea de 20 ani M.S, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii. 3.Ghiuş Vasile Benedict (fiul lui Constantin şi al Elenei, născut la 21 octombrie 1904 în satul Domneşti, com.Pufeşti, jud.Vrancea, preot –călugăr, doctor în teologie, necăsătorit, fără antecedente penale, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str.Intrarea Patriarhiei nr.7.) şi 4.Braga Roman (fiul lui Cosma şi al Măriei, născut la 2 aprilie 1922 în com.Condriţa, Republica Moldova, călugăr-diacon, licenţiat în teologie, necăsătorit, cu antecedente penale, cu ultimul domiciliu în municipiul Iaşi, str.Ştefan cel Mare, nr.46), la câte 18 ani M.S. şi 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii pentru infracţiunea de uneltire contra ordinei sociale prevăzută de art.209, pct.1 din Codul Penal anterior. 5.Boghiu Serghie Sofian (fiul lui Ioan şi al Alexandrinei, născut la 7 octombrie 1912 în oraşul Bălţi, Republica Moldova, preot călugăr şi pictor, licenţiat în teologie şi absolvent al Academiei Belle –Arte, năcăsătorit cu ultimul domiciliu la Mănăstirea Plumbuita din Bucureşti ) şi 6.Dubneac Felix(fiul lui David şi al Ştefaniei, născut la 29 iunie 1912, în com. Voloavele –Soroca, Republica Moldova, preot călugăr şi pictor, licenţiat în filosofie şi teologie şi al Academiei Belle –Arte, necăsătorit, cu ultimul domiciliu la Mănăstirea Plumbuita în Bucureşti ) la câte 16 ani M.S, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii pentru infracţiunea de uneltire contra ordinei sociale prevăzută de art.209, pct.1, din Codul Penal anterior. 7.Mironescu Alexandru (fiul lui Victor şi al Elenei, născut la 10 iulie 1903 în municipiul Tecuci, jud.Galaţi, profesor, doctor în fizicochimice şi în filosofie, căsătorit, având 2 copii, fără antecedente penale, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str.Vasile Lascăr, nr.23-25, ap.34, sector 2) la 20 M.S, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii pentru infracţiunea de uneltire contra ordinei sociale prevăzută de art.209, pct.1, din Codul Penal anterior. 8.VĂSII GEORGE (fiul lui Petre şi al Victoriei, răscut la 23 iulie 1935, în municipiul Constanţa, pregătire 4 ani la Facultatea de Arhitectură, necăsătorit, fără antecedente penale, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str.Aviator Mircea Zorileanu, nr.1, sector. 1) la 8 ani M.S, 6 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii pentru infracţiunea de uneltire contra ordinei sociale prevăzută de art.209, pct.2, lit.b, alineatul ultim din Codul Penal anterior. 9.Mironescu Şerban(fiul lui Alexandru şi al Mariei,născut la 4 octombrie 1935 în comuna Dorneşti,Sectorul Agricol Ilfov, fără ocupaţie, absolvent al Facultăţii de Filologie, necăsătorit, 85

domiciliat în Bucureşti, str.Vasile Lascăr, nr.23-25, ap.34, sector 2) la 8 M.S, 6 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii pentru infracţiunea de uneltire contra ordinei sociale prevăzută de art.209, pct.1, din Codul Penal anterior 10.Rădulescu Nicolaie(fiul lui Marin şi al Floricăi, născut la 3 februarie 1935, în muncicipiul Bucureşti, pregătire 5 ani la Facultatea de Arhitectură, necăsătorit, cu utimul domiciliu în Bucureşti, str.Aurel Botea, nr.14, sector 3) la 7 M.S, 6 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii pentru infracţiunea de uneltire contra ordinei sociale prevăzută de art.209, pct.1, din Codul Penal anterior 11.Mihăilescu Emanoil (fiul lui Constantin şi al Mariei, născut la 16 decembrie 1935, în Bucureşti, pregătire 4 ani la Facultatea de Arhitectură, necăsătorit, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str.Popa Savu, nr.22, sector 3) la 5 M.S, 5 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii pentru infracţiunea de uneltire contra ordinei sociale prevăzută de art.209, pct.1, din Codul Penal anterior S-a reţinut că, în cursul anului 1945, inculpaţii Teodorescu Alexandru, Mironescu Alexandru, Braga Roman şi Ghiuş Vasile Benedict au constituit la Mănăstirea Antim din Bucureşti, Asociaţia cu caracter religios intitulată “ RUGUL APRINS”. Deşi asociaţia respectivă a fost interzisă în anul 1948, inculpaţii sus menţionaţi , au menţinut legăturile între ei, reorganizându-se clandestin, începând din 1955, sub conducerea inculpatului Teodorescu Alexandru.La această acţiune de reorganizare, în afară de Mironescu Alexandru, Braga Roman şi Ghiuş Vasile Benedict, au mai participat coinculpaţii Papacioc Anghel Arsenie (actualmente preotul mănăstirii Techirghiol- n.ed), Boghiu Sofian, Dubneac Felix. Ulterior, au fost atraşi, la activitatea ce se desfăşura în cadrul Asociaţiei, Dabija Gheorghe, Voiculescu Vasile şi Stăniloaie Dumitru, precum şi studenţii VĂSII GEORGE, Mironescu Şerban,Rădulescu Nicolaie, Pistol Dan şi Mihăilescu Emanoil , cu care s-au purtat discuţii cu conţinut ostil regimului social politic existent atunci în România. Totodată , din iniţiativa inculpatului Teodorescu Alexandru, au fost redactate, multiplicate şi difuzate materiale duşmănoase ordinii sociale din ţara noastră. Concretizată, activitatea stabilită în sarcina celor 11 inculpaţi vizaţi prin recursul în anulare constă în următoarele : -Inculpatul Teodorescu Alexandru, fiind în perioada 19331938, director al ziarului "Credinţa “, a redactat şi publicat articole îndreptate înpotriva Clasei muncitoare şi Mişcării revoluţionare, susţinând totodată pătrunderea fascismului în România. Tot în cuprinsul articolelor 86

publicate în acea perioadă, inculpatul a defăimat Uniunea Sovietică şi orânduirea socială existentă în acel stat. După al doilea Război Mondial, inculpatul Teodorescu Alexandru s-a călugărit, stabilindu-se la Mănăstirea Antim din Bucureşti. A înfiinţat Asociaţia “RUGUL APRINS “, în cadrul căreia a desfăşurat în anii 1945-1948, împreună cu Mironescu Alexandru, Braga Roman, Ghiuş Vasile Benedict şi Anania Valerian, acţiuni cu caracter religios, îndreptate împotriva regimului instaurat în România. După anul 1948, când Asociaţia respectivă a fost interzisă, inculpatul Teodorescu Alexandru a menţinut legătura cu ceilalţi membri ai asociaţiei, iar începând din anul 1955 a trecut la reorganizarea acesteia. În perioada 1955-1958, acelaşi inculpat a organizat mai multe întâlniri clandestine la domiciliu lui Mironescu Alexandru şi la Mănăstirea Plumbuita din Bucureşti, cu care ocazie s-au purtat discuţii ostile regimului existent în ţara noastră şi s-au comentat ştirile ascultate la posturile de radio din Occident. Tot cu ocazia acestor întâlniri, inculpatul Teodorescu Alexandru, a pus în discuţie diferite probleme de ordin religios şi în legătură cu Organizaţia Legionară, iar în februarie 1958 a organizat o şedinţă la domiciliul lui Boghiu Sofian, în cadrul căreia a prezentat mai multe materiale privind activitatea asociaţiei “RUGUL APRINS “. Pentru formarea tineretului în spiritul ideilor misticoreligioase şi ostile regimului ce au stat la baza asociaţiei “RUGUL APRINS “, inculpatul a atras în această asociaţie pe studenţii VĂSII GEORGE, Mironescu Şerban,Rădulescu Nicolaie, Pistol Dan şi Mihăilescu Emanoil purtând cu ei discuţii prin care i-a îndemnat să nu participe la activităţile politico-culturale din facultăţi şi să aibă atitudini potrivnice ordinei sociale din România. Folosind meditaţiile mistico-religioase, cum a fost şi acea pe care a organizat-o în anul 1957 la Schitul Rarău, inculpatul Teodorescu Alexandru, a încercat să convingă mai multe grupuri de studenţi să se retragă în mănăstiri, de unde să acţioneze împotriva regimului social politic din ţara noastră. -Inculpatul Făgeţeanu Alexandru, fiind încadrat în funcţia de comisar în Poliţia din Oraşul Fălticeni, a devenit în 1939 şef al biroului Siguranţă din acel oraş. În această calitate, inculpatul a participat la efectuarea de percheziţii la unele elemente progresiste, la arestarea şi anchetarea lor. -Inculpatul Ghiuş Vasile Benedict, a colaborat în anii 1940,1941 la redactarea lucrării “ Înnoieşte-te Noule Ierusalime “ destinată reorganizării Bisericii Ortodoxe Române . A ţinut întruniri religioase cu coinculpaţii VĂSII GEORGE, Mironescu Şerban,Rădulescu Nicolaie, Pistol Dan şi Mihăilescu Emanoil, făcându-le educaţie în spirit naţionalist şi ostil socialismului. 87

-Inculpatul Braga Roman începând din anul 1953, când a fost pus în libertate, după executarea unei pedepse de 5 ani închisoare, a menţinut legătura cu unele elemente ce făcuseră parte din organizaţia legionară, iar în perioada 1955-1958 a aderat la Asociaţia “RUGUL APRINS “ condusă de coinculpatul Teodorescu Alexandru, pe atunci, stareţ al schitului Rarău. Conformându-se indicaţiilor primite de la acesta, inculpatul a participat la recrutarea de elemente tinere în Asociaţia “RUGUL APRINS “, făcându-le educaţie mistică religioasă şi pregătindu-le pentru acţiuni îndreptate împotriva regimului social politic existent atunci, mai ales în cadrul meditaţiilor ce le-a organizat la schitul Rarău. -Inculpatul Boghiu Serghie Sofian,în cursul anului 1958, în urma indicaţiilor primite de la Teodorescu Alexandru, inculpatul a organizat mai multe întâlniri clandestine la Mănăstirea Plumbuita, al cărei stareţ era vorbind de pe poziţii mistice, duşmănoase regimului, unui grup de studenţi condus de VĂSII GEORGE. -Inculpatul Dubneac Felix, a primit un caiet de poezii legionare, scrise de Radu Gyr, iar după ce le-a citit a predat caietul coinculpatului Boghiu Sofian. -Inculpatul Mironescu Alexandru, intrând în legătură cu coinculpaţii Teodorescu Alexandru, Ghiuş Vasile Benedict şi Boghiu Sofian, în anul 1945 , a pus împreună cu aceştia, bazele Asociaţiei “RUGUL APRINS”, desfăşurând activitate în cadrtul asociaţiei respective până în anul 1948, când a fost desfiinţată. Începând din anul 1955, când Asociaţia “RUGUL APRINS” a fost reorganizată, inculpatul Mironescu Alexandru, a participat la întrunirile clandestine ale membrilor acestei asociaţii care au avut loc la domiciliul său şi la Mănăstirea Plumbuita, cu care prilej au fost ascultate emisiunile posturilor de radio din occident şi s-au făcut comentarii ostile regimului existent atunci în România. Tot cu ocazia acestor întruniri, au fost citite diferite scrieri, pe marginea cărora s-au purtat discuţii duşmănoase regimului. De asemenea, participând la discuţiile referitoare la evenimentele ce au avut loc în toamna anului 1956 în Ungaria, inculpatul şi-a exprimat acordul cu acţiunile celor care au declanşat evenimentele respective. Totodată inculpatul Mironescu Alexandru, a acceptat să fie ţinute, în locuinţa sa, şedinţe de educaţie mistică şi duşmănoasă regimului cu studenţii atraşi în cadrul asociaţiei, între care se afla şi fiul său Mironescu Şerban. În aceioaşi perioadă, acest inculpat a redactat mai multe materiale ostile regimului, cu scopul de a le publica după schimbarea acestuia. -Inculpatul VĂSII GEORGE, cunoscând prin Mironescu Şerban pe iniţiatorii Asociaţiei “RUGUL APRINS” a participat în perioada 1955-1958 la întrunirile ce au avut loc la 88

domiciliul coinculpatului Mironescu Alexandru şi la Mănăstirea Plumbuita, în cadrul cărora se făcea educaţie misticoreligioasă în spirit ostil regimului existent atunci în România. În anii 1956-1957 cu ocazia unor vizite făcute la Schitul Rarău, inculpatul Văsii George a primit indicaţii de la Teodorescu Alexandru, să ia parte la şedinţe de educaţie mistico-religioasă în grup şi a participat la mai multe meditaţii organizate de Teodorescu Alexandru şi Braga Roman. Conformându-se indicaţiilor primite de la Teodorescu Alexandru, inculpatul Văsii George s-a întâlnit în mai multe rânduri cu coinculpaţii Mironescu Şerban,Rădulescu Nicolaie şi Mihăilescu Emanoil, purtând cu aceştia discuţii cu caracter religios şi făcând comentarii ostile regimului existent atunci în România. Totodată inculpatul Văsii George a vizitat, împreună cu Mironescu Şerban, Mănăstirea Slatina, unde călugărul Papacioc Anghel Arsenie le-a făcut educaţie cu caracter mistic. - Inculpatul Mironescu Şerban a asistat, începând din anul 1955 la întrunirile clandestine ale Asociaţiei “RUGUL APRINS”, organizate de tatăl său şi de Teodorescu Alexandru, precum şi la citirea unor materiale cu caracter mistic scrise de Teodorescu Alexandru şi Voiculescu Vasile. Cu ocazia discuţiilor ce au avut loc în cadrul acelor întruniri, inculpatul Mironescu Şerban a avut manifestări ostile regimului existent atunci în România, preconizând schimbarea acestuia. Totodată, acest inculpat a atras la activitatea mistico-religioasă a Asociaţiei “RUGUL APRINS”, pe coinculpaţii VĂSII GEORGE, Rădulescu Nicolaie, Pistol Dan şi Mihăilescu Emanoil manifestându-se împreună cu ei, duşmănos - la adresa ordinei sociale existente atunci în Romania. Participând, împreună cu Văsii George şi alţi colegi , la deplasările ce s-au făcut la Mănăstirea Slatina şi Schitul Rarău, inculpatul a luat legătura cu Papacioc Arsenie şi Teodorescu Alexandru, care au ţinut cu ei meditaţii religioase. -Inculpatul Rădulescu Nicolaie a participat la excursia ce s-a făcut în vara anului 1956 la Schitul Rarău, cu care ocazie, Teodorescu Alexandru a dezbătut probleme de ordin mistic-religios şi a făcut afirmaţii denigratratoare la adresa regimului existent atunci în România. Revenind în Bucureşti, acesta s-a întâlnit cu VĂSII GEORGE, Mironescu Şerban şi Mihăilescu Emanoil ,purtând cu ei discuţii ostile regimului şi participând la întrunirile organizate la Ghiuş Vasile Benedict. -Inculpatul Mihăilescu Emanoil a participat şi el la excursia ce s-a făcut în vara anului 1956 la Schitul Rarău, unde stareţul 89

Teodorescu Alexandru, a ţinut meditaţii cu carecter duşmănos regimului social-politic de atunci.

mistic-

şi

Sentinţa a rămas definitivă faţă de cei 11 inculpaţi sus menţionaţi, în urma respingerii recursurilor declarate de către aceştia, prin decizia nr.42/21.01.1959 a Tribunalului Suprem –Colegiul Militar. Împotriva celor două hotărâri, procurorul general a declarat recurs în anulare, (8 aprilie 1996-n.ed.) întemeiat pe dispoziţiile art.410, alin.1, partea I, pct.2, din Codul de Procedură Penală, susţinând că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor Teodorescu Alexandru, Făgeţeanu Alexandru, Ghiuş Vasile Benedict, Braga Roman, Boghiu Serghie Sofian, Dubneac Felix, Mironescu Alexandru, VĂSII GEORGE, Mironescu Şerban, Rădulescu Nicolaie şi Mihăilescu Emanoil nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi şi nici ale vreunei alte infracţiuni, deoarece activitatea Asociaţiei “RUGUL APRINS” nu este din cele vizate prin art.209, pct.1, din Codul Penal anterior, iar întâlnirile avute de inculpaţii ce au făcut parte din acea Asociaţie, ca şi discuţiile purtate de ei în cadrul întâlnirilor la care au participat sau în alte ocazii, chiar dacă s-au referit şi la eventualitatea schimbării regimului existent atunci în România, nu putea să ducă la consecinţe de natura celor prevăzute la art.209, pct.2, lit.a sau lit. b alineatul ultim din acelaşi cod. Tot astfel, se arată că activitatea desfăşurată de inculpatul Teodorescu Alexandru, în calitate de director, al ziarului “Credinţa “ în perioada 1933-1938, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.193, alin.4, din C.P. anterior, deoarece articolele publicate de el, chiar dacă au avut un conţinut critic la adresa realităţilor sovietice din acei ani, nu au fost de natură a dăuna intereselor de ansamblu, ale mişcării muncitoreşti şi a celei revoluţionare din România, întrucât prin acele articole s-a urmărit doar să se scoată în evidenţă atitudinea anti-religioasă a conducerii Uniunii Sovietice, ca şi pericolul ce-l reprezenta pentru poporul român extinderea concepţiilor naţionalist- fasciste şi a acelor comuniste. În fine, se mai susţine că instanţele, neconformându-se cerinţelor de la alin.4, art.193 din C.P. anterior, nici nu au menţionat persoanele pe care le-a sprijint, ajutat, favorizat sau instigat Teodorescu Alexandru să desfăşoare activitate intensă în sensul prevederilor acestui text de lege. În concluzie, se cere casarea hotărârilor şi rejudecarea cauzei în vederea achitării celor 11 inculpaţi vizaţi prin recursul în anulare. Recursul în anulare este fondat.

90

Protrivit art.209,pct.1, alin 1 din C.P. anterior, în baza căruia au fost condamnaţi inculpaţii Teodorescu Alexandru,, Făgeţeanu Alexandru, Ghiuş Vasile Benedict, Braga Roman, Boghiu Serghie Sofian, Dubneac Felix, Mironescu Alexandru, se considera infracţiune de uneltire împotriva ordinei sociale “ faptul de a iniţia sau constitui, în ţară sau în străinătate, organizaţii sau asociaţii care au drept scop schimbarea ordinei sociale existente în stat sau a formei de guvernământ democratice, ori de a activa în cadrul unei asemenea organizaţii sau asociaţii, ori de a adera la acestea “. Ori, din actele dosarului rezultă că Asociaţia “RUGUL APRINS”, constituită în anul 1945, din iniţiativa inculpatului Teodorescu Alexandru a avut caracter religios, fără a viza schimbarea ordinei sociale, existente în stat sau a formei de guvernământ. Este adevărat că înşişi inculpaţii au recunoscut că asociaţia respectivă a fost interzisă în anul 1948, dar au susţinut că, prin activitatea pe care au reluat-o sau la care au aderat în perioada 1955-1958, nu au urmărit schimbarea regimului existent atunci în România, ci s-au limitat la dezbaterea de probleme religioase şi la iniţierea unor forme de educaţie în spiritul credinţei creştine ( mai multe file din volumul I,II şi IV) ceea ce au confirmat şi coinculpaţii Papacioc Arsenie, VĂSII GEORGE, Mironescu Şerban,Rădulescu Nicolaie, Pistol Grigore Dan, Mihăilescu Emanoil, Dabija Gheorghe, Voiculescu Vasile şi Stăniloaie Dumitru, care au fost implicaţi în unele acţiuni desfăşurate în cadrul asociaţiei “RUGUL APRINS”(filele 63 şi 66-67 vol.IV). Prin urmare activitatea Asociaţiei religioase “RUGUL APRINS” nu a fost un pericol pentru securitatea statului, aşa cum se cerea prin art.209, pct.2,lit.a, din C.P anterior, ori ca activităţile ultimilor patru inculpaţi să poată fi consederate de ajutor sau propagandă în favoarea unei organizaţii sau asociaţii subversive, în sensul prevăzut la art.209, pct.2,lit.b, din C.P anterior, în baza cărora ei au fost condamnaţi, este evident că, atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective, faptele la care s-a făcut referire - nu întrunesc elementele constitutive ale vreunei infracţiuni. Pe de altă parte se constată că în ceea ce priveşte pe inculpaţii Teodorescu Alexandru şi Făgeţeanu Alexandru, care au fost condamnaţi şi pentru infracţiunea de activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare, nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale acestei infracţiuni. În adevăr, din examinarea articolelor publicate în perioada interbelică de inculpatul Teodorescu Alexandru în ziarul “ Credinţa” (filele 4-12, vol.III), rezultă că acest inculptat, susţinând unele idei specifice religiei creştine, a combătut atitudinea atee a conducerii sovietice şi a criticat unele excese din politica internă a Uniunii

91

Sovietice, ca de altfel şi fascismul, hitlerismul sau unele porniri naţionaliste din ţara noastră. Ori, este evident că publicarea unor astfel de articole nu poate constitui activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare din România. De altfel, nici nu se putea reţine încadrarea în art. 193, alin. 4, din C.P. anterior, în baza căruia a fost condamnat acest inculpat, cânt timp nu s-a stabilit că el a sprijinit, ajutat, favorizat ori instigat o altă persoană la desfăşurarea unei activităţi intense contra clasei muncitoare sau mişcării revoluţionare, aşa cum se cere prin acel text de lege. Reieşind, astfel, că faptele inculpaţilor vizaţi prin recusul în anulare, nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi şi nici ale vreunei alte infracţiuni, se constată că în aceste limite, hotărârile atacate sunt supuse cazului de casare prevăzut la art.3859 alin.1, pct.12 din C.P.P. În consecinţă, faţă de dspoziţiile, art.414 1 alin.1, cu referire la art.38515, pct.2,lit.b din C.P.P urmează a se admite recursul în anulare, a se casa ambele hotărâri cu privire la inculpaţii Teodorescu Alexandru, Făgeţeanu Alexandru, Ghiuş Vasile Benedict, Braga Roman, Boghiu Serghie Sofian, Dubneac Felix, Mironescu Alexandru, VĂSII GEORGE, Mironescu Şerban, Rădulescu Nicolaie şi Mihailescu Emaniol şi a se dispune, în temeiul art.11, pct.2, lit.a, raportat la art.10, lit.d din C.P.P, achitarea acestor inculpaţi pentru infracţiunile ce li s-au reţinut în sarcină. Totodată, mai urmează a se dispune ca onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu a celor 11 inculpaţi să fie plătite din fondul Ministerului Justiţiei. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE admite recursul în anulare declarat de procurorul general împotriva sentinţei nr.125/8.11.1958, a Tribunalului Militar al Regiunii a doua militară şi a deciziei nr.42/21.01.1959 a Tribunalului Suprem –Colegiul militar. Casează hotărârile atacate cu privire la inculpaţii Teodorescu Alexandru, Făgeţeanu Alexandru, Ghiuş Vasile Benedict, Braga Roman, Boghiu Serghie Sofian, Dubneac Felix, Mironescu Alexandru, VĂSII GEORGE, Mironescu Şerban, Rădulescu Nicolaie şi Mihăilescu Emanoil. Înlătură pedeapsa complementară a confiscării averii aplicată acestor inculpaţi. Pronunţată, în Şedinţă publică, azi 8.04.1996. Vicepreşedintele Curţii Supreme de Justiţie Leonida Pastor

92

Peşedinţii secţiilor :civile,penale şi contenciosadministrativ Preşedintele secţiei militare Alţi 30 de judecători, un procuror şi un prim magistrat asistent.

93

PROF. UNIV ALEXANDRU MIRONESCU şi ALEXANDRU TEODORESCU – (Părintele Daniil ) directorul ziarului « Credinta »

Despre istoria Rugului Aprins prezentată într-un interviu acordat lui Radu Comănescu, de la Radio România Cultural, pentru o emisiune creştină.

Partea I-a Radu Comănescu: Domnule Arhitect George Văsii, vă mulţumesc că vă aflaţi în studioul emisiunii noastre creştine. A fost o plăcută surpriză pentru mine, să găsesc pe unul dintre cei care au făcut parte din atât de binescunoscutul, astăzi, cercul “Rugul Aprins”, o formidabilă mişcare creştină de la Mănăstirea Antim - din Bucureşti, care s-a născut tocmai în perioada cea mai grea, a instaurării ateismului comunist. Domnule ahitect, vreau să vă rog să ne răspundeţi acum, cum aţi ajuns la “Rugul Aprins”, în ce ani, cine participa atunci, cum se desfăşurau şedinţele ? - S-a întâmplat să ajung la Antim. Nu aveam decât 14 ani jumătate şi mergând cu părinţii acolo, l-am cunoscut pe un părinte, simplu călugăr - Arsenie, care întâmplător, mult mai târziu, avea să fie unul din cei arestaţi.Numai că atunci era un simplu monah. Cam aşa am început eu prezenţa la Antim. Deci, prin Mănăstirea Antim, prin corul unde am şi început să cânt. Eram deosebit de ataşat de armoniile astea bisericeşti şi având voce, repede m-au cooptat. Era un cor de călugări, între alţii : Părintele Dubneac (care a fost şi arestat ), Părinţii: Veniamin, Zaharia, Agladon, Sofian – care era deja stareţ acolo şi dânsul, mai mult egumen, se ocupa cu părţile de duhovnicie. Dar m-a marcat foarte mult, acest părinte Arsenie, care mi-a dat un sfat pe care lam respectat. Aveam 14 ani jumătate şi zice : Frate Gigel(repet, dânsul era simplu monah; nu mă spovedea, dar era o apropiere ), să nu-ţi lipsească Patericul şi Noul Testament. Mi-a căzut acest sfat atât de bine şi atât de serios şi de profund, că am făcuto.Realmente, am cumpărat Patericul şi Noul Testament. Foarte greu se găsea pe vremea aceea. Totuşi le-am avut şi pot spune că în

94

fiecare an de liceu, până la intrarea la facultate şi mai târziu, aceste două cărţi mi-au însoţit serile. R: În ce an era domnule arhitect, ca să plasăm şi în timp? -1949, stimate domn, înainte de ’50.Mai avea să fie încă vreo trei ani jumătate până să scăpăm de Stalin, deci era plină dictatură stalinistă.Dar, spun, nu realizam o presiune. Mă duceam la biserică cu toată libertatea, cântam în cor şi başca fiind în corul de călugări şi simţindu-mă foarte bine. Având şi oarece glas, până la urmă Părintele Sofian, m-a învăţat chiar notaţie Bizantină (psaltică). A mai fost un ceva în plus! Ca şi copil, m-au remarcat - că acolo dormeau - doi episcopi vicari ai patriarhului Justinian: Antim Târgovişteanul şi prea sfinţitul Teoctist, actualul patriarh,din când în când. La un moment dat, în anul următor, deja împlinisem 15 ani, mau chemat în altar să mă îmbrac în odăjdii (copii întotdeauna participau la slujbele arhiereşti). Pe lângă corul unde cântam, când şi când avea loc câte o sfinţire de biserică. Mă luau cu dânşii, îndeosebi prea sfinţitul Teoctist. Anii au trecut, trebuie să spun că la 15 ani - am fost invitaţi, împreună cu părinţii, la o mănăstire de maici, la Vladimireşti, în Galaţi şi am avut acolo ocazia să cunosc un tânăr diacon Antonie Plămădeală. Abia terminase dânsul facultatea. Diacon fiind, mai venea şi câte o săptămână, 10 zile, acolo. R: Înalt preasfinţitul Antonie de astăzi ? -Actualul Antonie Plămădeală, mitropolitul Sibiului şi Ardealului. Şi stând acolo, în mănăstirea aceasta de maici, zice : Gigel,nu vrei să vii la Slatina, unde stau eu, că-i părintele stareţ Cleopa acolo? Da, cum să nu ! Şi aşa la 15 ani jumate, cu Antonie, ne-am trezit la Mănăstirea Slatina, către Fălticeni-Găineşti. Foarte grele erau călătoriile astea pe calea ferată, că se întrerupea mult: până la Paşcani, de la Paşcani la Dolhasca, de la Dolhasca la Fălticeni şi acolo o zi întreagă aşteptam până venea cursa să ne ducă la râul Suha, unde începeau munţii ;ctitoria lui Lăpuşneanu : Mănăstirea Slatina. Avea, întâmplător, poate nu întâmplător, hramul “Schimbarea la faţă”, cu un istoric deosebit de frumos.Şi pot spune că toate vacanţele mele le-am petrecut în aceste două mănăstiri :Vladimireşti- o lună, 2 luni rămâneam la Slatina. Ei, au trecut anii, eu cu gândul să urmez teologia! Eram hotărât să fac teologia. Învăţam la Mihai Vitezul în Bucureşti, liceu teoretic şi nu lipseam sâmbătă seara de la privegheri şi slujba de seară. Şi apoi, la un moment dat, stând după o slujbă, părintele Felix Dubneac zice : -Uite, uite, ăla-i Părintele Daniil !(era mai apropiat de dânsul ) Eu auzisem de Părintele Daniil că făcuse oarece puşcărie mai înainte şi acuma nu prea era recomandat să stea prin Bucureşti, pentru că era cam urmărit dânsul. După aceea, la o vreme, 95

observasem eu în biserică, prezenţa unor persoane care nu ştiam cine sunt, dar pe care, mai târziu, uşor mi-a fost să-i cunosc.Era vorba de : Prof.Alexandru Mironescu, cei doi doctori :Dabija şi Voiculescu- teribilul doctor poet. Acuma, mai era un tânăr frate, nelipsit de la priveghere şi sfintele Liturghii, numai că era o persoană, hai să zic curioasă, deosebită.Când noi cântam jos la cor, dânsul se urca în cafas; când noi urcam la slujbă în cafas, dânsul intra în altar. Nu era altul decât Andrei Scrima. Fiind mai tânăr, doar cu 5-6 ani mai mare ca mine, am început să ne cam zâmbim, ne-am împrietenit şi încet, încet, m-a chemat la dânsul în chilie. Era prima dată când intram sus, unde stăteau călugării: P.Sofian, P.Felix şi P.Neonil. La un moment dat, venea câte cineva. Primul, mi-aduc aminte, când a ieşit, un domn bine făcut, zice : -Uite, ăsta a fost Ion Barbu! Nu era altul decât Barbilian. Andrei Scrima zice : -Tu ai auzit de Ion Barbu? -Nu. -Hai să-ţi spun eu o poezie. Şi începe … Acum o ştiu pe dinafară, dar când mi-a spus-o, n-am înţeles mai nimic. -Spune-mi şi mie ce-a vrut să spună ?-îI zic. -Întâi o înveţi pe dinafară şi pe urmă ai să vezi! Într-adevăr, când am învăţat-o pe dinafară, n-a mai fost nevoie să-mi mai spună nimic. E o muzică! Ei, s-a întâmplat că, după slujbă, seara (privegherile se începeau pe la 18 şi se terminau între 20,30-21) era un grup în dreapta care intrau pe urmă în trapeză, la Antim. Dar mai era şi arhitectul Joja, care era frecvent pe acolo ; n-a intrat în Lot dânsul , pentru că l-ar fi menajat, suferea de inimă şi ar fi fost să fie arestat, dar n-a fost arestat mai târziu. Deci cam aceştia erau cei care, în perioada de restrişte …A fost o pauză, că dacă a fost desfiinţată gruparea şi n-a fost admisă să se organizeze , după 1947-1948, atunci lucrurile au mers mai lent; până prin ‘51-’52. Seara, se întâmplau aceste întâlniri . Şi veneau, remarc în primul rând , pe prof.Mironescu – care era cel mai des prezent, era Benedict Ghiuş – prim protos din soborul patriarhiei, dar venea adesea, seara. Era vorba de nişte întâlniri curate şi duhovniceşti, în adevăratul înţeles al cuvântului. Nu am intrat la Facultatea de Teologie, din motive care mai târziu nu mi-a părut rău de loc. Mi-am zis, mai bine fac o meserie, să pot ajuta biserica, să trăiesc dintr-o meserie şi făcând o profesiune, decât să fiu un angajat, un plătit pentru … Andrei Scrima devenise deja prietenul meu cel mai a propiat.Una era prietenia, alta era sfântul epitrafir!Adică deja intrasem în rânduială, mai mult decât simplă creştină, duhovnicească. M-am trezit că Părintele Stăniloaie, fiind odată la dânsul acasă, mi-a promis, de fapt i-a promis tatălui meu, că-i dă cele 96

două volume din Filocalie. Mai avea încă două exemplare, două seturi din cele patru apărute. Primele 4 volume din Filocalie , deja apăruseră până în 1947 , cu contribuţia financiară şi sprijinul Părintelui Arsenie Boca. Sunt doi Arsenie : unul Papacioc –care actualmente este la Techirghiol, iar celălalt - regretatul dispărut în condiţiuni cât se poate de nedorite. A fost pur şi simplu ucis de mişei. M-a tentat foarte mult şi mi s-a recomandat acest volum doi de Filocalie, care aparţine Cuviosului,marelui teolog Maxim Mărturisitorul. Târziu încoace, în ultimii ani, încă mai trăia Părintele Stăniloaie, protestanţii care de mult începuseră traducerile, l-au considerat în studiile lor cel mai profund teolog Ortodox.Ei, a fost o mare bucurie pentru mine că l-am studiat. De fapt, Maxim Mărturisitorul, nu se poate citi; de fap toate scrierile filocalice. Şi, ţin minte, opt luni de zile l-am purtat la mine, acest volum doi. Erau texte care trebuiau citite de două, trei ori- ca să poţi intra în adâncime. Acuma… a fost evenimentul cel mai deosebit, după anul întâi, când, suferisem de pericardită -avusesem o complicaţie, mergând pe bulevard- în dreptul sălii Dales, văd că se apropie, nimeni altul decât Părintele Daniil. Nu prea mă ştia bine dânsul şi totuşi zice : - Ia ascultă, tu eşti Gigel? - Eu sunt, Părinte. - Eşti cam palid la faţă ! - Păi zic, am avut o pericardită şi cam sufăr după urmări. - Băi, zice, tu nu eşti bolnav de inimă. Aici e boala ta (arătând spre cap ).Aici se îmbolnăveşte omul, de acolo pleacă toate bolile. A fost serios, dar mie mi-a plăcut treaba asta. Zic: - Am auzit că sunteţi la Rarău, stareţ, preacuvioase,. - Da, zice. Dacă vrei, vino pe acolo. Şi m-am repezit repede , zicând : - Aş putea să viu cu câţiva colegi ? -Dacă sunt de calitate, adu-i. Şi aşa se întâmplă - după anul doi, asta însemnând 1955. În 1953, se dusese generalul, generalisimul Stalin. Mi-aduc , aminte ce circ a fost ! R:Se pare c-a murit în condiţii destul de îngrozitoare, adică având nişte viziuni de-astea terifiante, ca o prefigurare a Gheenei. -Mie îmi era atât de străin şi eu nu asistam decât la circul care s-a făcut cu moartea acestui “mare părinte “ al popoarelor. Intră secretarul de partid în clasă, posac, în ziua când murise Stalin; eram către sfârşitul ultimului an de liceu. Era un profesor de fizică: Dumitraş, foarte posac, mititel aşa, cu un doliu … A fost foarte revoltat : Ce, zice, vă bucuraţi că a murit tovarăşul Stalin ? Şi aşa ne 97

făcea : bandiţi, reacţionari şi derbedei; c-o să se ducă el personal şi o să spună ce reacţionari odioşi sunt în clasa asta. Acuma… nu eram numai eu, dar era o hărmălaie acolo – mai mult din cauza lui. În fine … Slatina, fiind locul meu de vacanţă cunoşteam deja pe mai toţi de acolo, inclusiv pe Părintele Cleopa, care era en-titre atunci. Părintele Cleopa - nu la Sihăstria,a devenit cunoscut, ci ca stareţ la Slatina.Mi-aduc aminte, că Antonie Plămădeală, mereu venea cu un carneţel şi nota, tot ce spunea. De 3-4 ori pe săptămână, un grup plecam, ne lua cu dânsul. Muntele cobora până la mănăstire şi … uşor, se mergea. Şi vorbea. Totdeauna, acest traseu l-am făcut atunci, trei ani la rând, adică: ’55,’56,’57, drumul Slatina –Rarău.Era un drum de 45-46 km.Începeam dimineaţa la 5 din Slatina şi.. peste munte, prin Valea Stulpicani, Negrileasa,Gemenea, Slătioara, Fundul Slătioarei şi de acolo urcam masivul Rarău şi ajungeam seara la 21-22 pe întuneric, dar fiind cineva care cunoştea drumul, până l-am învăţat şi noi. Eram deja împreună cu ceilalţi, colegii mei : Rădulescu Nicolaie, Mihăilescu Emanuil, Şerban Mironescu (băiatul profesorului Mironescu) şi încă mai erau câţiva care mai mergeau. Noi am fost cei care , după trei veri la rând, n-am mai apucat şi cea de-a patra, pentru că în vară ne-a “cules”, care cum eram, care pe unde eram. Aş vrea totuşi să spun că … şi aicea e foarte mult … vă daţi seama că noi stăteam trei săptămâni la schit şi Părintele ne lua pe toţi în stăreţie, în camera dânsului şi ne vorbea despre treptele rugăciunii, depre isihie şi despre Rugăciunea inimii. Aici a fost marea comoară, marea bogăţie pe care ne-a dat-o Părintele şi a avut stilul său viu.Părintele Daniil era un trăitor. De când l-am văzut se simţea în el acest duh, cum spune Voiculescu într-un Sonet : “În inima mea arde acel lăuntric soare, Ce-n haosul vieţii mi Te-a descoperit Pe Tine, frumuseţe a tot cotropitoare Vast cosmos ce-n orbita-ŢI, m-ai prins, biet satelit.” Partea aII-a R:O să continuăm astăzi, cu voia dumneavoastră, să vorbim despre “Rugul Aprins”, mai precis dumnvoastră să vorbiţi despre “Rugul Aprins”, mişcare uluitoare a Ortodoxiei Române, pe care- vrând Dumnezeu, iată aţi cunoscut-o dire ct şi îndelung.Data trecută, vorbisem puţin despre un fel de pre-istorie a “Rugului Aprins” şi primii paşi de iniţiere în această mişcare. -…cum am pătruns, cum am reuşit ca- tânăr ! Eram copil de 14-15 ani şi părinţii mei căutau cu asiduitate un lucrător, un trăitor al “Rugăciunii Lui Iisus”; şi tot au căutat pe Arsenie Boca, fără să-l găsească şi la un moment dat, alarmă, că-i la Antim. La Antim era 98

vorba de Arsenie Papacioc, care la vremea aceea era un simplu monah şi sculpta(acolo erau ateliere de sculptură,pictură). Venindu-mi şi mie rândul să stau de vorbă cu Părintele Arsenie, mi-a rămas în minte sfatul acestuia pe care mi l-a dat în legătură cu Noul Testament şi Patericul. Mi-au căzut la inimă lucrurile astea.Eu ştiam de la părinţii mei, că Patericul este o culegere cu experienţe minime, minuscule, miniaturi din vieţile pustnicilor, a celor din Egipt, din Iordania, din Siria, din Valea Nitriei.M-a atras corul de la Antim.Aveam voce şi încet, încet, am fost cooptat.Făceam un duet cu alt copilaş de acolo :Andruşa. Primii dintre cei care m-au frapat, au fost Părintele Sofian şi Părintele Felix, care nu era decât ierodiacon, la vremea aceea, dar niciodată, nu l-am văzut slujind.Era în schimb, stâlpul, pilonul corului.Corul cânta la privegheri, jos în pronaos; numai călugări şi câţiva mireni, tineri mai mult, başi, baritoni, care se adăugau, să completeze.Un cor foarte pretenţios, de stil basarabean, rusesesc. De fapt , în obştea de acolo, erau refugiaţi, cu ani de zile înainte de năvălirea ruşilor. Soborul acesta al Antimului, unde era chiar hramul Martirului Mitropolit-Antim Ivireanu.Pentru că nu s-a ştiut ani de zile că turcii l-au pândit odată pe Mitropolitul Antim, în 1700 şi ceva , pentru că adusese tiparniţă din Armenia. Văzând că e supra-activ şi ridicase tot ansambulul ăsta, l-au pândit la o trecere de Dunăre, l-au băgat într-un sac şi l-au aruncat.Şi a fost găsit târziu, bineâţeles, înnecat mişeleşte. R:Dar el fusese deja condamnat, era dus într-un fel de exil şi lângă un râu, lângă Asia Mică l-au ucis. -Nu în Dunăre ? R:Nu,nu. Fusese deja luat şi omorât pe drum. Aveau ordin să-l lichideze. -Nu înnecat ? R:-Ba,da. -Revenim la acest sobor care avea partituri aduse cu ei din Basarabia; aşa numitele privegheri(orice mănăstire avea Utrenii şi Vecernii ) de coloratură basarabeană,rusească, însemna punerea în evidenţă prin coruri a unor texte fundamentale, care se repetau. Verile, am putut până târziu să le cam petrec la Slatina. Acolo, începea privegherea la ora 11 până la 2-2,30; trei ore jumătate ţinea o Utrenie. Un tipic foarte obositor, mai ales pentru cei care munceau. Eu, dacă stăteam în vacanţă, nu făceam nişte ascultări acolo.Găseam de lucru sau pur şi simplu îmi consumam timpul , cu un părinte Chirilă, care ştia muzică psaltică şi amândoi ne înţelegeam descifrând Axioane şi alte cântări vechi. Antimul avea această schemă în care punea în evidenţă prin coruri, texte care au rămas. Şi lumea venea acolo… Era foarte multă lume. În 1953, prima dată când l-am văzut pe Părintele Daniil, abia scăpase de la Canal.Era deplin stalinism. Dar totuşi, Antimul era 99

permanent arhiplin. Între cei care erau acolo :Zaharia Agladon,Veniamin Gavrilovici - Nil Croitoru era deosebita figură a unui permanent duhovnic.Aici e ceva care n-am mai văzut la nici o mănăstire. S-ar putea să fie prin Moldova; e posibil, acolo totdeauna au fost. Într-adevăr şi pe vremea aceea erau aşa zisele pavilioane ale duhovnicilor. Permanent 2-3 duhovnici erau prezenţi şi oricine venea la orice oră, avea acces la acei duhovnici. Bineânţeles, persoane civile, mireni cum erau numiţi. Mi-aduc aminte, exact pe latura de vest, erau numai puţin de 5 chilii prelungi, care erau precedate de priciuri. Adesea veneau ţărani şi stăteau zile întregi aşteptând rândul la celebrul Paisie. Era atunci la Antim Părintele Daniil; era şi prescurar şi-avea chilia lui, exact lângă paraclisier, lungă de circa 7m;începea exact de la faţada de unde se intra în incintă, până răspundea fereastra în grădina din spate a mănăstirii.În spatele acestor pavilioane, de Nord, pe lângă chiliile care sunt pe o singură latură, doar la intrare exista parter –etaj; acolo era pavilionul unde stăteau pe vremea aceea călugării şi era inaccesibil străinilor.Jos, unde era Părintele Sofian şi încă trei, în nici un caz nu puteam să intru, inclusiv intrarea la trapeză.La sala de mese,( era şi bucătărie şi sală de mese intimă ) intrau şi 30-40 de persoane ; de foarte multe ori sala o ocupau cei care veneau (mai târziu aveam să aflu), cei din Rugul Aprins. Se strecurau pe nesimţite şi intrau în acea sală de mese. Repet: până să se intre în sala de mese erau chiliile :P.Zaharia,P.Felix şi a P.Sofian. S-a întâmplat acum o vreme, nu ştiu, 2 ani, că s-a declanşat un foc foarte suspect într-una din cele 2 chilii ale P.Sofian, pentru că s-au făcut cercetări nenumărate, s-au pus lacăte şi nici până acum nu se ştie ce s-a întâmplat acolo. Deschid o paranteză:la percheziţie, când am fost percheziţionat(de fapt s-a făcut în lipsă) stăteam pe vremea aceea pe Aviator Zorileanu. Şi târziu după 6 ani, după ce mi-am mai preluat ce-a mai rămas din lucruri, ( le trimesesem mamei mele care era deja închinoviată la Mănăstirea Văratec -Maica Vichentia) m-am repezit să caut, prins cu fermoar, manuscrisul Părintelui Daniil “Imn Acatist la Rugul Aprins”. Îl aveam dat din 1955.Nu l-am mai găsit. Am avut însă marea bucurie să găsesc vreo 2-3 exemplare îngrijite chiar de mine, Părintele Daniil încredinţându-mi treaba aceasta. Pentru că erau câteva greşeli acolo, aş fi vrut să mai corectez, să mai verific şi am întrebat pe Părintele Sofian : - Părinte Sofian, eu am avut un manuscris. Nu ştiţi un al doilea manuscris, nu a mai existat la cineva ?Pentru că pe manuscrisul primei redactări de opt cântări plus unul, era scris: Facerea smeritului Monah Agaton al Antimului. Zice : -Frate Gigel, şi mie mi-a dat un exemplar.

100

-Părinte, era scris pe hârtie foarte de calitate. M-am şi mirat la ora aceea unde putea să găsească, mă rog… cu o scriitură deosebit de plăcută, o frumuseţe rară. -Mi-a dat şi mie un exemplar, zice, l-am pus undeva, dar nici că ştiu ; nu mai dau de el. Asta s-a întâmplat înainte de incendiul care a fost. Să sperăm că o să-l mai găsim. În fine … să revenim la una dintre persoanele de care m-am legat foarte mult : fratele Andrei. Erau deja câţiva ani de când se închinoviase. Urmase vreo 4 ani la Facultatea de Medicină.A avut o revelaţie, ceva deosebit şi… după o scurtă confruntare cu familia (care pur şi simplu s-a lepădat de dânsul, nu a vrut să mai ştie nimic de el, mizând că se va răzgândi, că n-o să ia în serios intrarea în mănăstire ) a rămas definitiv la Antim. N-aş vrea să spun că era răsfăţatul Părintelui Sofian, dar cam era, în sensul cel mai plăcut şi mai merituos al cuvântului. Ne având voce, nu cânta la cor; când cântam noi la priveghere - dânsul se urca în cafas, iar când noi ne urcam în cafas şi cântam la Sfânta Liturghe - dânsul intra în altar şi stătea cuminţel acolo.Într-o seară, m-a chemat cu dânsul la chilie şi a fost un adevărat ospăţ şi de o parte şi de alta. Eu cu pasiunea mea pentru muzica simfonică şi celelalte soiuri de muzică, dânsul cu poeziile lui Rilke, Novalis, Baudelaire.La ora aceea ,nu prea auzisem eu de ei. E adevărat că eu făcusem franceză în liceu ; începusem de timpuriu la Sfântul AndreiŞcoala Arhiepiscopală Germană, unde se făcea din clasa întâi şi germana şi franceza. Germana era mai grea, ca s-o pot domina, să o stăpânesc ; însă franceza începusem s-o învăţ pe la 16 ani şi aşa miau căzut în mâini …Era o raritate, erau inexistente cărţile astea pe piaţă. Nici un fel de poet, de autor; totul era din lagărul socialist, marea ţară a …etc. Din Maxim Gorki şi din …nici nu mai vreau să-mi aduc aminte … Şi totuşi … Dostoevski… era atât de cunoscut, era atât de gustat şi citit, că la un moment dat, cineva, nu-mi aduc aminte, zice: Nu se poate numi creştin autentic, cel ce n-a trecut prin dramele lui Dovstoevski.Ce pot să spun că sunt într-adevăr extraordinare- sunt Povestirile, dar numai că nu le-am citit afară, adică pe vremea când era stalinismul. Târziu … culmea, când eram la colonia Grădina; în ultimile luni înainte de eliberare , ne băgaseră şi cărţi. Noi n-aveam dreptul, numai hoţii, dreptul comun. Vreau să repet, am spus rândul trecut : noi eram bandiţii. Hoţii, doar au vrut să fure sau au furat-merele, dar noi eram bandiţi pentru că am vrut să smulgem copacul-mărul, din rădăcini. Asta era ideologia caraleilor, cum le zicea paznicilor, ălora care ne hăituiau. În fine … Bucuria mea mare a fost că am văzut în Părintele Andrei o polivalenţă, ca să zic, o multidirecţionare în setea lui şi în 101

cunoaştere. Culmea, vă spun, închipuiţi-vă că lua lecţii de matematică - de la un profesor Onicescu. Săptămânal, se pregătea şi făcea exerciţii ; l-am surprins. Avea leafă 180 lei – ca bibliotecar al Patriarhiei. Coleg îl avea pe Anania ; primeau reviste, trebuiau să sorteze, având o muncă titanică acolo. Mi-aduc aminte, mi-a recitat odată din Maria Rilke, zicând despre Cel nenumit, necuprins: “ Tu cela ce celor de pe ţărm Te arăţi ca o corabie, Iar celor de pe corabie ca un ţărm.” N-am găsit-o, nici nu am avut posibilitatea să caut. El mi-a dat o carte cu puţine poezii de Maria Rilke, în schimb şi seria aceea Novalis … R:Mi-aţi spus că o să ne ziceţi ceva şi despre rugăciune; cum se practica rugăciunea? - După ce se terminau sâmbetele seara, sau ajunurile de praznice, se retrăgeau în acea trapeză - sală de mese,pe la ora 21.Acolo avea renumita Catismă de tăcere. Odată am nimerit, cam fără să vreau;tot căutam pe unde era Andrei Scrima şi am găsit acolo câteva persoane … şi m-am retras.Mi-a fost teamă să nu deranjez.Am stat ce-am stat, am vrut să-mi i-au inima-n dinţi, să intru …, n-am vrut să deranjez.Erau circa 13-14 persoane. Am tras uşor cu urechea.Nu deranja pe nimeni gestul meu pentru că eu crezând că-i sala goală, intrasem. Dar, spre surpriza mea, era o linişte mormântală. Când am văzut atâţia oameni serioşi acolo, stând şi meditând, zicând Rugăciunea Lui Iisus în tăcere, pentru mine a fost ca o surpriză. Am stat cât am stat … am stat destul de mult … şi am plecat fără să îndrăznesc să intru înăuntru. După aceea, la o vreme , când a intrat toată lumea, se zicea o scurtă rugăciune ( totdeauna Părintele Sofian) fie un Psalm, cineva mai spunea ceva şi după aceea …” să ne reântoarcem la noi înşine !” Luam fiecare loc şi stăteam circa 20 de minute. Făceam după aceea o mică Ectenie şi se pleca într-o tăcere totală. Numai seara se venea. Ziua, nici unul nu venea. Probabil că fusese un consemn.Nu avea nimeni nimic cu ei. Furtunosul şi cel care tuna şi fulgera, nu era altul decât Părintele Daniil,când venea încărcat. Ca întotdeauna, dânsul trăgea la Mironescu, cu care era bun prieten. Şi arestarea când a fost- venise să-l aresteze pe Mironescu. Îmi povestea doamna, soţia profesorului Mironescu: -Vai, Gigel, închipuie-ţi cum mi-a fost mie în noaptea aceea, de 13 spre 14 iunie. M-am trezit sunând, trecuse deja de 12.Sună.Cine e ? Deschideţi.Cine e ?Deschideţi.Percheziţie în casă. Pleacă, după trei sferturi de oră, după ce a făcut casa vraişte, pleacă cu Codintremuram toată …mai târziu puţin , întâi l-a ridicat pe Părintele Daniil; a treia oară l-au luat şi pe Şerban.

102

Partea a-III-a A fost deosebit de important parcurgerea volumului doi din Filocalie, Capetele, cele douăsprezece Capete despre cunoaştere şi iubire ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, considerat pe drept cuvânt, până şi de cercetătorii Bisericii Protestante, ca cel mai profund gânditor al Teologiei Bizantine . Trebuie ştiut că germanii, protestanţii, au studiat foarte serios, au şi tipărit încă de la sfârşitul secolului trecut, ediţii întregi din scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bizanţului, începând cu secolele III,IV până în secolele XII,XIII. N-au ajuns încă la scrierile Sfântul Simeon Noul Teolog, probabil acuma, cu Filocaliile- Părintelui Stăniloaie. Spun că eram în anul întâi de facultate, când nu-mi lipsea din gentuţa mea, acest volum al doilea şi fratele Andrei Scrima mi-a împrumutat o carte care a fost crucială. Este vorba de Mistica şi Biserica Răsăriteană , cartea respectivă a apărut acuma, dar pe vremea aceea era traducerea episcopului Tit Simedrea şi se numea simplu Biserica de Răsărit.Am citit-o în prima vacanţă după anul întâi. Miaduc aminte, eram la Olăneşti şi a reuşit să trezească în mine sentimentul de culpă pe care o aveam faţă de tot ceea ce făcuse, nu numai Domnul şi Stăpânul nostru Hristos, dar şi cei care au urmat Calea, acei care de bună voie au optat pentru jugul Lui; faţă de această biserică cu comorile ei, cu toată bogăţia de simboluri, semnificaţii, cu tot ce a avut mai de preţ, nu numai poporul nostru, dar şi toate celelalte popoare, pentru că, după cum spunea Părintele Daniil:Doisprezece Apostoli au întors lumea pe dos, au dat lumea peste cap, au reuşit. La crucificare - asemenea unui tâlhar, a unui răufăcător, din cei 12, doar unul singur a rămas lângă cruce, cel pe care-L iubea Iisus. Ne spunea :Noi, dacă ne-am aduna 12 pe Rarău!…. Sigur, era pe vremea aceea o utopie, era un vis din care se alimenta şi dânsul şi noi cei care l-am preţuit, l-am căutat şi l-am găsit acolo, pe Vârful Muntelui Rarău. Cartea aceasta –“Biserica de Răsărit”, a trezit în mine sentimentul de culpă, în sensul nepăsării şi a superficialităţii cu care eu priveam comorile Bisericii şi însăşi banala citanie de la strană, nu căpătase în mine adâncimea ce o merita. A fost un adevărat şoc, o cădere, un sentiment de culpă totală, încât lacrimile şi suferinţa pe care am trăit-o acolo unde eram …mi le-aduc mereu aminte; sufeream şi de o hiperaciditate şi m-am tratat cu nişte ape minerale la Olăneşti.După o vreme, o lună - două, de tratamente, m-am întâlnit cu Părintele Daniil, fără să vreau, chiar pe bulevard, în dreptul Sălii Dalles: - Tu eşti Gigel? - Da, Prea Cuvioase. - Dar,ce ai de eşti aşa palid? 103

- Sunt bolnav de inimă ,Prea Cuvioase. - Bă, tu nu eşti bolnav; boala ta e la cap!(Şi mi-a arătat capul). Cam avea dreptate !Toate bolile pornesc de la mental, de la minte. Şi am beneficiat de invitaţia dânsului pe Rarău,cu câţiva colegi. Asta am şi realizat-o, în prima vacanţă care a urmat, adică după anul doi. Între timp însă, eu deja începusem, fără să fiu conştient că eram într-o grupare de fapt. Cei care veneau la Antim , mai totdeauna erau : prof.Mironescu- nelipsit, doctorul Voiculescu, doctorul Dabija şi ce să mai spun de Părintele Benedict Ghiuş; Sofian Boghiu era amfitrionul, cel care totdeauna lăsa uşile trapezei, a sălii de mesedeschise şi unde existau aceste întâlniri intime, dar nici pomeneală să fie întruniri subversive, cum mai târziu aveam să fim acuzaţi.O altă familie care făcea parte din gruparea aceasta - era a arhitectului Joja. Eu fiind student în anul 2, de nenumărate ori am mers chiar acolo, tot cu fratele Andrei Scrima. S-a întâmplat să am la mine un disc cu Aria pe coarda sol de Bach, cântat 1a 10 violoncele de o formaţie rusească. Eu mai ţineam audiţii pe la facultate. Era şi Părintele Stăniloaie şi Părintele Benedict Ghiuş.Ceilalţi de la Antim, nu prea veneau la Joja sau la Mironescu, pentru că, repet, era perioada anilor în care ne fiind permisă, fiind desfiinţată ani de zile înainte Asociaţia Rugul Aprins, acum deveniseră normale întâlnirile între cunoscuţi, între prieteni şi apropiaţi în comune aspiraţii şi credinţă.Dar totul se petrecea într-o normalitate, fără sentimentul unei culpe. M-au pus de vreo cinci ori să pun discul acesta. A urmat aproape tot anul doi, când la arhitectul Joja, când la pof.Mironescu, care stătea pe Vasile Lascăr, la etajul cinci, cu doamna şi cei doi copii :fata studentă la pian la Conservator, Şerban, de-o vârstă cu mine, care intrase la litere, luase greaca şi latina, în intenţia Părintelui Daniil, de-a face un mic atelier de traducători. Omul ăsta visa… dar visa concret!Visa o societate monahală, nu neaparat îmbrăcaţi, costumaţi în negru, dar care să aibă un program, în care să îmbine lucrul cu rugăciunea, cititul şi meditaţia. Pentru că spune undeva, fundamental şi de neclintit, Maxim Mărturisitorul- marele nostru cuvios şi sfânt :De vrei să fii drept cu tine, dă fiecărei puteri ce o ai, lucrarea ce i se cuvine. Şi menţiona cele trei puteri: -puterii cugetătoare –dă-i citiri şi meditaţii duhovniceşti; -puterii pătimitoare, rugăciune şi dragoste de aproapele ; -puterii lucătoare- lucrul pentru câştigarea pâinii tale şi a celui de lângă tine, - iară trupului(foarte ideal de frumos spus)- cele de trebuinţă cu măsură. Pe aceaste prime puteri: cugetătoare şi pătimitoare( rugătoare), erau axate întâlnirile acestea. Că citeam, că fiecare venea cu un paragraf, un capitol întreg sau o parte şi 104

comenta sau nu, acesta era darul fiecăruia, pe care-l avea, ceea ce găsea fiecare în lecturile sale personale. S-a apropiat sfârşitul anului doi şi împreună cu ceilalţi colegii de-ai mei: Nae Rădulescu,Mironescu Şerban, Pistol Dan şi vreo doi-trei studenţi din Iaşi, ne întâlneam la Rarău, cam înainte de Hram. Hramul era pe 15 august. Abia aşteptam să se termine, că intram în programul pe care ni-l făcuse nouă zi de zi. Slujbele se ţineau noaptea şi la schit. După ora 21, trei ore se dormea, după aia sculatul de la slujba de noapte, două ore în care nu atât tipicul îl urmărea Părintele Daniil, ci claritatea celor citite. Nu admitea sub nici o formă să se citească pe dinafară, repede. După ora 1,30-2 chiar dacă nu era tipicul terminat, aducea Doxologia- Cântările ultime ale Utreniei şi apoi urma încă vreo două ore jumate trei de odihnă şi la cinci dimineaţa iarăşi scularea. Un program foarte aspru, foarte dur- pot să spun obositor – dar era odihnitor prin prezenţa părintelui Daniil, autenticitatea şi sinceritatea, tăria şi vivacitatea duhului pe care o avea. Slujea Sfânta Liturghie numai la sărbători. Dar, eu niciodată nu l-am văzut terminând pomenirile la Sfintele Daruri. Îl podidea totdeauna plânsul şi intra în Sfântul Altar în tăcere. După ce pomenea pe ostaşii eroi căzuţi şi pe toţi martirii neamului, se înneca. Şi nu numai eu, toţi ceilalţi când ne amintim de această pătimire, cine şi pentru ce, să răspundă cei care şi-au permis să aresteze nişte prelaţi pe care-i numeau bărboşi. În zilele de lucru se făcea Sfânta Liturghie prescurtat, adică numai până la Sf.Evanghelie; se citea evanghelia zilei, şi după aceea un comentariu de maximum 10-12 minute pe tematica evangheliei respective. Aşa era şi tipicul la Sfântul Munte. Vineri, după masă, intram în chilia dânsului, noi tinerii, cei care eram veniţi anume să-l ascultăm şi să ne dea ce avea dânsul mai de preţ. Şi ce anume ? Ceea ce moştenise, ceea ce-i transmisese pe viu Părintele IOAN KULÎGHIN, cel care se refugiase din Rusia, după ce armatele române au trecut Prutul. I-a apărut şi o monografie. R:Au apărut şi câteva scrisori şi documente la editura A, la aceea vă referiţi ? -La aceea. A.Scrima o şi redă în totalitate în lucrarea Timpul Rugului Aprins. Într-adevăr, e o scrisoare de o autenticitate şi de o profunzime rară. Nu poate fi redată. Numai citind-o şi recitind-o poţi simţi încărcătura de har a unui trăitor de calibrul Părintelui Kulîghin, care a iradiat. Adică, într-adevăr dânsul venise deja la un cuptor încălzit. Întâmplarea face , ca acum 4 zile să dau de o poezie din 1933 a lui Voiculescu, cam cu 8 ani înainte de-a apare Rugul Aprins. Rugul Aprins ca asociaţie apare în 1938-1939. R:Deci a apărut înainte de cel de-al doilea Război Mondial? -Da, sigur că da. Cultul Acesteia, această interpretare, este viziunea Sfinţilor Părinţi: de a vedea în Rugul Aprins pe Maica Domnului, icoană ce-o avea Părintele Daniil şi care acuma e la 105

Antim ;în colţul din stânga sus e făcut primul anunţ, aşa cum îl citesc Sfinţii Părinţi, al Chipului Maicii Domnului. Imnul Acatist îl termină în 1948.Dar venise şi Părintele Ioan Kulîghin cu o icoană, tot de-a Rugului Aprins, nu ştiu ce mai este cu ea … Şi am rămas uimit de această înainte-simţire pe care a avut-o Voiculescu, înainte-vedere: Urc muntele de gând cu aspre galbe Cătând frunzarul Rugului Aprins, Doar mugetele tunetelor albe Mă vor vesti că, Doamne, Te-am atins. Acum s-o termin, că mi-e sete mie de ea : Şi-şi vor croi făcându-le puzderii Pe mătcile urechilor, drum nou, Că până-n fund bolboanele tăcerii S-or tulbura sub unde de ecou. Atunci, scoţând sandala minţii moale Cu sufletul desculţ prin jarul dur Păşind în vârful gândurilor goale, Voi cuteza să calc pe spirit pur. R:Da, adevărat că prima strofă e cea mai puternică! -“Urc muntele de gând cu aspre galbe “. Părcă vestind apropierea Harică, pentru că tăria şi înalta tensiune care a fost , s-a răsfrânt asupra tuturor. Spunea undeva, în prezentarea lui, Anania, la prima apariţie a celor 4 Acatiste, îl considera pe Voiculescu ca cel mai roditor dintre toţi. Nu-l pot nega, pentru că pe măsură ce citesc şi recitesc, dovezile sunt atât de multe, încât e cu neputinţă să-l mai pui în cuvinte. R:Dar şi Ieromonahul Daniil, a fost un poet-chiar remarcabil şiun mare poet creştin, foarte puţin cunoscut. -Da, cum să nu !Da, pot să spun eu de “Imnul Acatist al Rugului Aprins” că mi l-a pus pe palme; mi-a pus manuscrisul!Am fost fericitul şi onoratul, zicându-mi : Uite, citeşte şi tu, am scris şi eu un Acatist .Asta era în 1955.Era un tenculeţ de vreo 12 foi rozalii. Dacă crezi că-i ceva de capul lui, bate-l la maşină. Păi, cam aşa l-am bătut la maşină. Cam 200 de Acatiste s-au bătut pe vremea aceea. Aveam o dactilografă care bătea. Sigur că toate maşinile erau notate şi înregistrate şi Securitatea a dat de prea multe caiete cu Rugul Aprins, ca să nu intre la griji. Primul manuscris, avea 8 icoase, 8 condace - plus unul. Şi mi-a explicat de ce 8. R:Opt era numărul lui Hristos. -Noi serbăm, noi suntem de ziua a opta. Duminică e ziua a opta -a Învierii, care însemnează a veşniciei. Păi, cine moare întru Hristos, se leapădă de sine şi se naşte din Apă şi din Duh, învie din morţi:Mort am fost şi am înviat, cum zice risipitorul care se întoarce 106

la casa părintească. Exact aşa scrie pe Acatistul pe care l-am avut eu în manuscris : “Facerea Smeritului Monah Agaton “ aşa se numea :Agaton al Antimului ; în ’58 toamna spre primăvară la completat, iar în vară ne-a şi arestat. Au recuperat manuscrisele de la Securitate şi au reuşit să ne dea forma finală a Acatistului “Imn la Rugul Aprins”, din 12 icoase şi 12 condace plus unul, exact ca şi celelalte acatiste.

107

MĂNĂSTIREA ANTIM din BUCUREŞTI

108

După decembrie 1989, dl arhitect George Văsii, este autorul a o serie de iniţiative de a reface şi extinde Mănăstirea de la Rarău, astfel ca adresează memorii către conducerea Bisericii Ortodoxe Române din această perioadă. În cele ce urmează, redăm câteva din aceste memorii.

” MEMORIU” la primul proiect de execuţie al “CENTRULUI DE DOCUMENTARE şi INIŢIERE FILOCALICĂISIHASTĂ”, înaintat Arhiepiscopiei Sucevei şi prezentat în dimineaţa zilei de 8 august 1996 - I.P.S.Pimen, care l-a studiat cu recomandări verbale Înalt Preasfinţite Părinte Pimen -Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor-

ARGUMENT

Pentru realizarea proiectului: Redactarea acestui proiect de arhitectură este legat de însăşi viaţa subsemnatului, autorul arhitect autorizat GEORGE VĂSII, care am fost condamnat la 8 ani muncă silnică conform articolului care a considerat activitatea Grupării Isihaste :”RUGUL APRINS “ drept CRIMĂ DE UNELTIRE ÎMPOTRIVA ORDINEI SOCIALE – ACTIVITATE MISTIC DUŞMĂNOASĂ! Şeful lotului - celor 16 componenţi ai Grupării “Rugul Aprins “ arestaţi la 13 iunie 1958, era chiar stareţul Schitului Rarău, Ieroschimonahul Daniil, în vârstă la acea dată de 62 de ani. Ieroschimonahul Daniil, pe numele său adevărat Alexandru Teodorescu, nu era altul decât Sandu Tudor, fostul director al ziarului “Credinţa “, care fusese editat între anii 1929-1940, an în care Sandu Tudor, în urma unei vizite la Muntele Athos, îşi vinde toată averea(căci era foarte bogat) şi se călugăreşte, luând numele de monahul Agaton, la Mănăstirea Antim din Bucureşti. Subsemnatul, am avut prilejul să-l zăresc pentru prima dată în anul 1949, tot în Mănăstirea Antim, an în care fusese eliberat după o detenţie de un an şi jumătate de muncă forţată la “canal “. Nu reuşise Securitatea să vădă în el pe Sandu Tudor (pseudonimul luat ca director al ziarului “Credinţa “). Personal , eu l-am cunoscut în anul 1954, când terminasem anul întâi la Institutul de Arhitectură - din Bucureşti, cu care ocazie

109

m-a invitat la Schit, împreună cu prietenii mei, să ne vorbească despre “ Rugăciunea Lui Iisus “-“Isihia “. Nu am pregetat şi impresinonându-mă puternica sa personalitate, precum şi predicile sale antimarxiste pe care le ţinea la Antim , am reuşit ca trei veri la rând , să am marea cinste (alături de alţi colegi şi prieteni de-ai mei ) să fim iniţiaţi în tainele “Rugăciunii isihaste “, în lunile august, ale anilor 1955,1956,1957. Pentru că nimeni nu a ştiut să spună “ DESPRE CE NE VORBEA PĂRINTELE DANIIL ÎN STĂREŢIA SA DE LA RARĂU”, grupul de cei cinci studenţi participanţi la aceste tainice predanii, a fost inclus în grupul celor şaisprezece mai sus amintiţi. Dacă subsemnatul, am reuşit să supravieţuiesc (alături de mulţi alţii ) detenţiei şi muncii forţate, timp de 5 ani, 10 luni şi 4 zile, în schimb - din păcate- dragul nostru Părinte duhovnicesc a trecut la Domnul - după numai 4 ani de detenţie în închisoarea Aiud, nefiind tratat de un teribil ulcer perforat. Ca cel mai activ şi periculos dintre toţi cei 16, fusese condamnat la 25 de ani de Temniţă Grea (T.G), încadrat la articolul “INTENSĂ ACTIVITATE ÎMPOTRIVA CLASEI MUNCITOARE “ alături de calificativul celorlalţi : “CRIMĂ DE UNELTIRE ÎMPOTRIVA ORDINEI SOCIALE, ACTIVITATE MISTIC DUŞMĂNOASĂ” -referire concretă şi dovedită prin articolele sale antimarxiste, antimaterialiste şi antisovietice, pe care le-am văzut pentru prima dată şi eu ataşate la dosarul său. Trebuie să menţionez, că la sfârşitul anchetei, mi s-au pus la dispoziţie un număr de două dosare voluminoase cu acuzaţiile şi actele doveditoare, că toţi fusesem “ duşmani ai poporului “, în frunte cu “Banditul” , Ieroschimonahul DANIIL- Alexandru Teodorescu – alias Sandu Tudor. Securitatea era bine informată, ştia că eu fusesem acela care primisem un manuscris al “IMNULUI ACATIST AL RUGULUI APRINS”- dedicat MAICII DOMNULUI, “Imn Acatist “ pe care îl multiplicasem în sute de exemplare, Imn de la care fusesem stigmatizaţi ca “Organizaţie duşmănoasă Partidului Comunist” şi în consecinţă, am fost obligaţi să suportăm odiosul regim de exterminare, din închisorile şi lagărele de muncă forţată, comuniste. Nu este cazul să mai lungesc introducerea mea “, ca ucenic al Ieroschimonahului DANIIL”, păstrând în adâncul inimii bucuria întâlnirii cu HRISTOS, am considerat că Tradiţia Isihastă Filocalică , să fie studiată în mod profund şi în ţara noastră şi “UNDE” să se facă aceasta mai justificat, decât în “Schitul Rarău” pe care proiectul de faţă îl prezintă, începând cu prima latură a unei viitoare INCINTE, pavilionul de EST –ateliere şi cazare – proiect la care actualul stareţ Veniamin – Protosinghelul – m-a încurajat moral, urmând ca acum să mă sprijine material, pentru sacrificiile pe care le-am făcut pentru 110

redactarea acestui mare Proiect , din propriile mele modeste venituri.Menţionez: sunt pensionar de 20 de ani, aşteptând o recompensă- nu la valoarea celor 25 de milioane de lei ce s-ar cuveni unui astfel de proiect, dar pe măsura posibilităţilor pe care Prea Cuviosul le are şi nu numai atât. Mă gândesc la posibilităţile mult mai mari pe care I.P.S. Arhiepiscop Pimen al Sucevei le are. Nu aştept de la I.P.S. Pimen o sumă care să depăşească 4 milioane pe anul acesta- considerând că Schitul îmi poate acorda un milion, sau 600.000-700.000 lei pe parcurs. Gândesc mai departe la lucrările de reparere a drumului de acces spre Schit şi care şi ele ar însemna 1-1,5 până la 2 milioane lei, dar, presupun la redactarea celorlalte proiecte de specialitate şi anume : 1. Proiect construcţii, fundaţii şi beton armat. 2. Proiect centrală termică şi încălzire centrală. 3. Proiect instalaţie sanitară. 4. Proiect instalaţie electrică. 5. Proiect instalaţie radioficare. Aduc la cunoştinţă pe acestă cale, că prin grija bunului Dumnezeu, membrii Organizaţiei care s-a reânfiinţat şi pe care am cinstea să o conduc şi îndeosebi ing.B. Ion, mi-au înlesnit accesul la un sponsor miliardar din Brăila : ing.Gheorghe C. cu evlavioasa sa soţie, care s-au arătat duhovniceşte şi materialiceşte interesaţi să ne sponsorizeze lucrările care vor purcede în 1997 – posibil şi în această toamnă - când vor fi atacate primele lucări ale acestui proiect : săpături, fundaţii, ziduri demisol - cu izolaţii verticale, apoi planşeu peste demisol şi duşumele pentru parter (ca şi stâlpii din demisol ) apoi zidurile parterului, planşeu, etc. Vom mai beneficia de un sponsor mai modest ca primul, dar important, domnul SUSANU, directorul Societăţii Agricole “GOSGAL” din Balta Brăilei. Încrezător în rugăciunile Cucernicilor, Preacucernicilor, Cuvioşilor, Preacuvioşilor şi I.P.S. voastre, vă încredinţez proiectul, prin prezentul exemplar, convins fiind că veţi avea o mare satisfacţie să constataţi că miile de Acatiste “Imn la Rugul Aprins “ dactilografiate, xeroxate, editate în SALONIC, BRĂILA, PLOIEŞTI, CLUJ şi alte oraşe pe care nu le cunosc cu precizie, zic :IMN ÎNCHINAT NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU, “ cheie şi scară” a Rugăciunii lui Iisus, se vor materializa pe îndelete, acum, în ajunul marelui praznic al Adormirii Maicii Domnului : 15 august 1996. Desigur, acest Centru de Iniţiere Isihastă implică necesitatea unor Duhovnici, Îndrumător, pe care I.P.S, veţi avea grijă să-i formaţi din Înaltul Scaun pe care vă aflaţi. Doresc ca şi Înalt Prea Sfinţia Voastră, prin posibilităţile editoriale ale Arhiepiscopiei Sucevei, să binecuvântaţi tipărirea sus 111

amintitului şi de acum cunoscutului “Imn Acatist la Rugul Aprins “închinat Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria cu rugămintea ca să binecuvântaţi şi includerea unei “prezentări” 3, pe care subsemnatul a redactat-o în ultima vreme şi cu care a precedat IMNUL ACATIST LA RUGUL APRINS , într-o ediţie de numai 400 de exemplare , realizată de membrii Organizaţiei RUGUL APRINS, din oraşul Brăila. Vă mulţumesc Preacuvioase părinte stareţ şi I.P.S. Arhiepiscop Pimen, Preacuvioşilor şi Cuvioşilor Părinţi ai mănăstirilor din judeţul Suceava, precum şi ai Preacucernicilor şi Cucernicilor preoţi din Parohiile aceluiaşi judeţ, pentru că aţi parcurs cu răbdare aceste rânduri şi vă mărturisesc că din inima mea, de mult izvoraşte un firicel de apă vie care mă face să trăiesc ore şi chiar zile de fericire, că după ani de muncă asiduă, cu rugăciunile părintelui Daniilieroschimonahul, a Arhimandritului Benedict Ghiuş, a genialului poet dr.Vasile Voiculescu, cu ale sale celebre Sonete, ale distinsului dr. în fiziologie Ghe. Dabija de la Spitalul Ghe. Marinescu Nr.9 din Bucureşti, ale ilustrului Ion Barbu - zis Barbilian - cu al său celebru “Joc secund” şi “După melci” (vă amintesc că simbolul isihasmului pe centurile monahilor de la Sihastria şi Rarău era MELCUL) trecuţi la Domnul, cu rugăciunile Arhimandriţilor Felix şi Roman din U.S.A. şi a P.C. Arhim Sofian, Stareţul Mănăstirii Antim din Bucureşti, cu rugăciunile tuturor ce au văzut în isihasm izbăvirea de patimi şi bucuria potecii celei strimte, cu toate lacrimile şi rănile lăuntrice ce le implică, iată în 1996, se împlinesc 30 de ani de când preascumpul meu părinte duhovnicesc s-a săvârsit în luna lui septembrie, în chinuri, neacordându-i-se nici un fel de asistenţă medicală. Veşnică să le fie pomenirea celor ce au sângerat şi au lăcrimat, în focul dragostei şi iubirii pentru LUMINOSUL Şi TRANSFIGURATORUL NUME “I I S U S” Al vostru ascultător fiu duhovnicesc, arhitect autorizat GEORGE VĂSII “Schimbarea la Faţă a Mântuitorului”’ -TRANSFIGURAREA Schitul RARĂU - sat. Chiril com.CRUCEA – 6 august 1996 …Şi LUI DUMNEZEU SLAVĂ! Arh. GEORGE VASII,Bd.Dim.Cantemir nr.7, bl.5, ap.36, La Editura Solteris a ap`rut Imn acatist la Rugul Aprins cu o prezentare de George V`sii 3

112

BUCUREŞTI, SECTOR 4, OP.563V Tel.01/6631556

113

Un alt Memoriu către Episcopul Pimen - în care îşi exprimă mâhnirea în legătură cu atitudinea feţei bisericeşti .

Înalt Preasfinţiei Sale Pimen, arhiepiscop de Suceava şi Rădăuţi ÎNALT PREASFINŢITE PĂRINTE PIMEN, Subsemnatul , Arhitect George Văsii - ucenic al regretatului ieroschimonah Daniil, şeful grupului isihast “RUGUL APRINS “, condamnat la 8 ani muncă silnică ( am executat 5 ani,10 luni şi 4 zile), după cum ştiţi, autor al Proiectului “CENTRU DE STUDII, DOCUMENTARE Şi INSTRUCŢIE FILOCALICĂ (isihastă)”, studiat de-a lungul anilor 1993-1995 şi redactat în cursul anului 1996. Vă amintiţi, desigur, cum în dimineaţa zilei de 8 august 1996, în incinta mănăstirii –Arhiepiscopale din Suceava, presat de timp, că trebuia să plecaţi din Suceava cu treburi arhipăstoriceşti, totuşi aţi zăbovit aproape 45 de minute lângă autoturismul dumneavoastră ,pentru a cerceta proiectul meu ,care prevedea construirea unui prim pavilion (43x12m) cu parter, etaj şi mansardă (la parter fiind ateliere lucrative iar la etaj şi mansardă -sub acoperiş- chilii ). Aţi apreciat favorabil cele două faţade ale proiectului, dar aţi considerat că, “prea arătând a cazarmă “(recunosc că etajul pavilionului era în plus ), mi-aţi sugerat să redactez o modificare şi anume : -Să renunţ la etajul pavilionului prezentat -Şi să vă prezint o nouă faţadă CU ALTE CUVINTE : UN NOU PROIECT. V-am promis că voi relua studiul şi scoţând din servietă DOSARUL CU CHELTUIELILE ce le-am făcut pentru a vă prezenta Proiectul în fază de execuţie la scara 1:50, P.S voastră v-aţi îndreptat către portiera maşinii (întârzierea dv. era certă), şi nu aţi putut lua cunoştinţă că : EU – ARHITECTUL, ERAM SINGURUL CARE CHELTUISEM O SUMĂ IMPRESIONANTĂ PENTRU A DUCE PROIECTUL LA FAZA FINALĂ, ACEEA PE CARE AŢI CERCETAT-O PE CAPOTA MAŞiNII DV.AVÎND MARTOR DOAR PE DISTINSUL DV. ŞOFER. I.P.S. Părinte Pimen ! 114

Vă aduc la cunoştinţă faptul că în graba P.S.voastre, nu aţi cercetat : 1. Lista cheltuielilor pentru redactarea proiectului ; 2. Nu v-a interesat dacă la ora aceea 7,05 dimineaţa eram dormit sau nu, dacă servisem măcar un ceai ; 3. Nu v-a interesat nici dacă am fost primit şi nici dacă fusesem repartizat în una din camerele de oaspeţi, de către arhondarul mănăstirii ; 4. N-aţi ştiut că eu nu mai aveam în buzunar decât cca. 34-40 mii lei ; 5. N-aţi ştiut nici că eram, nu obosit, ci extenuat pentru a veni la dumneavoastră să-mi aprobaţi PROIECTUL, în calitatea ce o aveaţi de arhipăstor, având în subordine şi “Schitul Rarău”-satul Chiril- com.Crucea. I.P.S. Părinte, Dacă … eraţi atât de grăbit, dacă cele 40 de minute consumate cu cercetarea Proiectului meu , v-au consumat un timp preţios, determinându-vă să-mi întoarceţi spatele fără a-mi da binecuvântarea deasupra capului şi a vă săruta mâna, lăsându-mă acolo la circa 8-10 metri de porţile metalice ale zonei - în exclusivitate apărţinând I.P.S voastre, era ora 750-800 când aţi părăsit incinta Arhiepiscopiei şi toţi cei din jurul dv. ştiau că în ziua aceea nu aveaţi să vă mai întoarceţi, ci doar a doua zi pe 9 august, fără ca nimeni să ştie la ce oră veţi sosi … Încercând să vă prezint cheltuielile de ultimă oră (circa 260.000 lei ) de care aveam stringentă nevoie, mi-aţi poruncit să revin cu sponsorul, apoi,aţi părăsit incinta –iar eu… rămăsesem “uimit “ că nu aţi avut nici o intenţie de a mă ajuta financiar –eram aproape LEFTER!

115

Memorii, plângeri - către Sinodul B.O.R şi către Pătriarhul Teoctist C Ă T R E, SFÎNTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMANE Prea fericite Părinte Patriarh >

Vă înaintez planşele Proiectului : “CENTRU DE INFORMARE, STUDIU Şi INSTRUCŢIE FILOCALICĂ” care urmează a se construi în viitorul apropiat, pe vatra vechiului Schit Rarău.Iată ce m-a determinat să redactez acest Proiect de unul singur, fără să mă susţină financiar nimeni … Ştiţi, Prea fericite, subsemnatul am executat 6 ani de muncă silnică (condamnat fiind la 8 ani ) deoarece am participat la activităţile grupării isihaste “RUGUL APRINS “ , în cadrul monastic ridicat de Mitropolit Antim Ivireanu-Mănăstirea Antim. L-am avut duhovnic şi îndrumător pe P.C. Ieroschimonah Daniil ,care a fost pentru grupul de studenţi , un luminat duhovnic şi un iscusit îndrumător. Prea iubitul şi veneratul meu Părinte, găsise în mine studentul arhitect de 19 ani – un ucenic sincer ascultător, statornic, gata oricând să împlinească “ cuvântul “ îndrumătorului, cu inima pulsând constant, o înflăcărată şi tăinuită iubire de Hristos. Dar, Părintele Daniil, îmi dădu o ascultare surprinzătoare : mi-a înmânat “Imnul Acatist la Rugul Aprins –al Născătoarei de Dumnezeu” manuscrisul semnat de P.C. sa , poruncindu-mi să-l dau la dactilografiat şi să-l multiplic. Astfel, la data arestării noastre (14 iunie 1958) “Imnul Acatist la Rugul Aprins” circula în peste 800 exemplare, fapt care a iritat securitatea, socotind că noi intenţionăm să “ dăm foc la ţară “. Bieţii securişti … habar n-aveau că însuşi Hristos venise să aducă FOC … FOCUL IUBIRII, de care toţi să ne aprindem ! Trei veri la rând :1955,1956,1957- grupul de 7 studenţi am primit timp de o lună sfaturile şi lămuririle legate de practicarea “Rugăciunii inimii “. Părintele Daniil iubea grupul de tineri, cu atât mai mult cu cât, visul dânsului era o nouă construcţie, o incintă care să asigure traiul decent, monastic a 12 ucenici, cu certe însuşiri intelectuale. Părintele Daniil a şi apelat la regretatul arhitect Titi Joja, care i-a şi redactat proiectul unei incinte cu 12 chilii. După cum probabil ştiţi, în al treilea an de detenţie în Aiud, Prea Cuviosul se

116

stinge din viaţă, ros de un ulcer perforat, lipsit de cea mai elementară asistenţă medicală. Părinte Patriarh, dacă am realizat acest proiect, care, cu smerenie vă invit să-l cercetaţi, mai aflaţi că am cheltuit cu el : banii luaţi prin vinderea a 7 icoane –1.800.000 lei (din ianuarie 1993 până în martie 1994).Am mai vândut : televizor “Opera “ – 200.000 lei; casetofon -110.000 lei; o verighetă-66.000 lei ; încă o verighetă -36.000 lei ; lănţişor aur –28.000 lei(total 440.000 lei ). Părinte Patriarh, am solicitat sfintei arhiepiscopii un sprijin financiar , arătând Pr.consilier Crângaşu sumele ce le datoram la întreţinere şi la telefon : 161.000 lei datorii, plus circa 120.000 lei să-mi pot cumpăra o pereche de bocanci. Mi s-a dat 20.000 lei şi leam mulţumit. Datoriile însă au rămas 161.000 lei , plus 120.000 lei să-mi pot cumpăra o pereche de bocanci. Vă rog, Prea Fericite părinte, dumneavoastră personal să interveniţi pentru a gusta liniştit sărbătorile, să aprobaţi o sumă cu care să pot scăpa de datorii, măcar şi dacă consideraţi că Moş Crăciun îmi poate cadorisi o pereche de bonanci sau ghete – cizmuliţe (acestea se vând cam la 150.000-160.000 lei ). Iertaţi-mă, dar cererea mea o consider îndreptăţită şi pot apela la dumneavoastră pentru că vă cunosc de pe vremea când, vicar al Patriarhului Justinian fiind, vă ţineam cârja cu nespusă bucurie şi evlavie. Cu smerită metanie, Al vostru fiu duhovnicesc, Arhitect George Văsii *** C Ă T R E, SFÎNTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMANE Prea fericite Părinte Patriarh Subsemantul Arhitect George Văsii, cu profund respect şi sinceră preţuire, îndrăznesc, Prea Fericite Părinte Teoctist, să vă amintesc, cum cu 3 ani în urmă (în luna mai 1993), v-am arătat (secondat de ing.Marian Năstase )cele 6 planşe la scara 1:50 a unui Proiect de dezvoltare a “Schitului Rarău “- care să devină un “CENTRU DE INFORMARE, STUDIU Şi INSTRUCŢIE FILOCALICĂ”. Proiectul îl definitivasem la faza de execuţie şi urma să-l trag în tuş, să-l multiplic la xerox şi să-l dau ca temă celorlalţi specialişti : ingineri proiectanţi, betonişti, tehnicieni, electricieni, sanitare şi 117

radioficare. M-aţi îndemnat ca la terminarea Proiectului să revin, pentru a vă arăta originalul pe calc , gata definitivat, apt de multiplicare şi avizări. Proiectul îl redactam, folosind pentru cele necesare modesta mea pensie , care devenise atât de mică încât nu mai puteam pune 20.000 lei pentru un sul de calc. V-am solicitat sprijinul financiar, dar m-aţi atenţionat că Proiectul meu pentru Rarău era destinat sprijinului pe care îl puteam primi de la Arhiepiscopul Pimen al Sucevei. M-aţi binecuvântat, bucuros că “Gigel –arhitectul” este activ, iar eu v-am promis că mă voi prezenta când îl voi definitiva. Şi acum, Prea Fericite părinte,IATĂ OBIECTUL “PLÎNGERII “ acestui MEMORIU : La data de 5 august 1996, aflat în Schitul Rarău, stareţul Schitului -P.C.Protosinghel Veniamin Balcan, refuză să plătească “ceva “ din lista cheltuielilor pe care i-o arăt :”N-am bani…Mergi la Suceava, la I.P.S Pimen, să te plătească !” La 8 august 1996 ajung în incinta Arhiepiscopiei Sucevei la orele 4,30. Porţile se deschid la ora 6,00 şi îngheţat de frig, reuşesc “ să-l prind “ pe I.P.S. şi îmi oferă capota maşinii ca să-mi desfăşor planşele. Citeşte Memoriul, admiră priceperea mea, dar pavilionul i se pare “ prea cazarmă “ şi-mi propune renunţarea la etajul 1.I.P.S. sa- deci - îmi înaintă O NOUĂ temă de proiectare ; concret, întreg proiectul (planşele ) îşi pierd importanţa, iar eu sunt obligat să reiau STUDIUL. Dar cu BANII CUI? Prea Fericite Părinte : I.P.S.Pimen nu este conştient că planşele lucrate, oferite I.P.S. sale spre avizare COSTĂ? Că planşele semnate cu SIGLĂ de un arhitect autorizat , implică sume, taxe şi plăţi care se traduc în bani, care se cer număraţi şi predaţi conform unui sfânt percept:Vrednic este lucrătorul de plata sa !? De ce I.P.S. Pimen, după ce a studiat Proiectul (pe capota maşinii I.P.S.) a refuzat acest lucru? Reţineţi doar că sunt pensionar din 1978. Dacă aţi avut răbdarea să parcurgeţi prezentarea mea- foarte sumară- veţi înţelege că PROIECTUL redactat de mine, suportând eu singur cheltuielile de studiu şi redactare la scara de execuţie (1:50) a unui proiect intitulat : “CENTRU DE INFORMARE, STUDIU Şi INSTRUCŢIE FILOCALICĂ”. (isihastă-isihia=linişte)se va construi pe vatra Schitului Rarău (Câmpulung -Vatra Dornei, cota 1670m). Reiau fraza de mai sus : CHELTUIELILE pentru Proiectul pe care l-am adus ( să constataţi realitatea celor prezentate de mine ) m-au forţat : - să vând mica colecţie de icoane vechi pentru 1.000$, respectiv 1.800.000 lei în ianuarie1993, - să vând radio-casetofonul pentru 120.000 lei 118

- o verighetă pentru 66.000 lei - un lănţişor cu cruciuliţă pentru 36.000 lei Reţineţi că lucrez la acest proiect de 3 ani, din 1993. La data de 8.08.1996 am prezentat Proiectul I.P.S Pimen, arhiep.Sucevei, care nu numai că l-a impresonat Proiectul şi mi-a sugerat ceva modificări, dar mi-a destăinuit că ştie în amănunt drama detenţiei mele, precum şi a părinţilor mei, care s-au retras din viaţa laică în (1957), închinoviindu-se la Văratec-Slatina. După ce I.P.S Pimen, a cercetat planşele Proiectului , am vrut să-i înmânez “lista cheltuielilor “. “Sunt grăbit!” şi întorcându-mi spatele a plecat, fără să-i pese de cumplita criză bănească în care mă zbăteam şi care – din păcate – m-a determinat să apelez la dumneavoastră. Şi acum, iată, concret ce vă cer : Să binevoiţi a-mi acorda un ajutor financiar , care să acopere datoriile ce le am (dacă e posibil ) şi să binevoiţi a deveni sponsorul Arhitectului Văsii George, care a fost solicitat prin adresă specială scrisă , să candideze la funcţia de Preşedinte al Uniunii Arhitecţilor din România. Arhitect Văsii George ***

PREA FERICITULUI PARINTE TEOCTIST PATRIARH AL ROMANIEI Prea Fericite Părinte Patriarh al B.O.R (Memoriu-Plângere ) Revin la Memoriul pe care l-am înaintat Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist - pe data de 2 februarie 1997, când înainta spre Palatul Patriarhal ,venind de la Sfânta Slujbă. V-am prezentat în acel Memoriu, eforturile ce le-am făcut pentru terminarea unui Proiect, visat prin anii 1955-1958, numai ca să-mi justific apelul ce-l fac către Prea fericirea voastră pentru a mă ajuta financiar. Precizez :NU SOLICIT SPRIJIN PROIECTULUI TERMINAT –dar …ne onorat de Arhiepiscopul Pimen … NU…! Vă solicit sprijin financiar în calitatea ce o păstrez cu adâncă şi smerită conştiinţă a supusului vostru fiu duhovnicesc Gigel- cel ce a trăit bucuria şi “ mândria” că ţinea cârja (ori cartea ) celui ce în

119

acei ani era VICAR al Patriarhului Justinian. De aceea apelez la Părintele (meu) nostru Patriarh amintindu-i că poate, prin acordarea unui ajutor care să acopere atât datoria de 212.000 lei ce o am (către inevitabile persoane ce le-am solicitat împrumuturi) cât şi suma de 120.000 –155.000 lei cu care să-mi pot cumpăra o pereche de bocanci de iarnă, Ar fi –gândesc eu – un firesc gest din partea B.O.R. de a contribui la uşurarea urmărilor tragediei suferite de unul dintre acei ce au fost condamnaţi în anii 1958-1960, ai grupării isihaste “RUGUL APRINS “ Vă mărturisesc, că la sapă şi roabă fiind de Crăciunul anului 1960, deci la orele când în bisericile noastre se cânta “O,ce veste minunată “ - bietul Gigel plângea cu faţa ascunsă în manta că Dumnezeu îl părăsise … iar cei ce deţineau cârjele arhipăstoriei… copleşiţi de praznicul “Naşterii Domnului “, erau TOTAL STRĂINI de “ fii supuşi, ascultărori ai duhovnicilor rătăciţi prin schituri şi mănăstiri în paragină “ unde truditori filocalici lăcrămau de CRUNTA, BESTIALA DICTATURĂ a secerei şi ciocanului. ÎN ÎNCHEIERE : CONSIDER , că după 20 de ani de pensionar, obligat, forţat de regimul ceauşist să accept statutul de BOLNAV MINTAL, deoarece mi-am susţinut ferm un proiect (investiţie de 1,40 miliarde ) rezolvat cu seriozitate profesională şi-am demonstrat … am avut “obrăznicia “ să-i dobor genialului “ preţioasa sa indicaţie lipsită de competenţă” –de aceea am fost stigmatizat : “R E C A L C I T R A N T “ şi internat la Spitalul nr.9 de tristă amintire şi suspectă “etapă” a multora din cei ce nu au putut suporta CĂLUŞUL ÎN GURĂ şi au RĂCNIT : JOS CORUPŢIA!… JOS DELATORII !… JOS IMPOSTORII ! P.S. Teodosie (Snagoveanu,n.n.) mă consideră “ om al străzii “ !Habar nu are de tragedia Ieroschimonahului Daniil, a Arhimandritului BENEDICT GHIUŞ şi chiar a celor trei din S.U.A. :Arhm.Roman Braga, Arhim.Haralambie Vasilache şi mai ales a lui FELIX DUBNEAC. Mă doare, că în “măreţia “ sa , pe care este îndreptăţit s-o afişeze… nu are elementarul simţ al suferinţei ce au trăit-o unii simpli creştini precum eu şi colegii mei de an, azi : arhit.Mihăilescu Emanoil-62 ani, arhit.Rădulescu Nicolaie –62 ani, dr.Pistol Dan-64 ani, prof.Mironescu Şerban –62 ani şi dr.Ghindoc Constantin –67 ani. P.S vicar Teodosie are şi dânsul dreptul să se “cinstească “ cu colegii şefi de birouri în Arhiepiscopie …, dar … DAR… când premergător Sfintelor Sărbători alergam disperat după dânsul să binevoiască să aprobe “un ajutor “, P.S. sa refuza categoric să-mi dea aprobarea, trimiţându-mă : ba la consilierul economic, ba punându-mă “ să refac “ cererea “ că 120

prea scriam multe “, ba că nu-mi aprobă “ fiindcă fumez “ şi “ celor ce fumează P.S sa nu le dă ajutor “. La un nivel atât de totalitar iam răspuns şi eu la regimul “necesităţilor propriului meu organism” care înfruntase “ calamităţile “ a 6 ani de detenţie la muncă forţată (1958-1964) precum şi “ tratamentul “ intensiv psihiatric, soldat cu pensionarea (1976-1993). Aici am comis o “ gafă “ (cum se spune pe la noi ) şi anume : I-am mărturisit P.S Teodosie că am început să fumez abia la 29 ani în detenţie, de prea multă obidă şi că “ în schimb nu pot bea alcoolice şi nici vin” la care dânsul m-a privit “ rece şi insistent “ şi cu un pas apăsat şi-a părăsit biroul, a şoptit ceva P.C. Marcel Manole şi a ieşit în curte. P.C.Marcel(simpatic de altfel, dar … oricum subordonat P.S. vicar), mi-a poruncit tare şi tăios, lăsând pentru alţii “buna cuviinţă elementară “, să părăsesc biroul – anticamera- unde P.C Marcel Manole are misiunea de tampon şi filtru, evident necesar la personalitatea şi atât de “hiper” chiar “super “ solicitată ca P.S vicar (episcop,n.n.) … GAFA : P.S vicar Teodosie a crezut că eu fac vreo referire la apetitul dânsului pentru VIN sau alte “ perversiuni alcoolice “ dar eu săracul nu am prevăzut (sau nu am ştiut ) de micile şi nevinovatele “chiolhanuri” care mai au loc între băieţii de-opotrivă ataşaţi atât “altarului “ cât şi cu precădere “împătimiţi” de sfinţenia , nu atât a “BUCIUMULUI “ viţei de vie, cât a “vinului care veseleşte inima omului “, iar “ sângele Lui Hristos “ îl spală de greşelile “cele de voie sau de nevoie “, “cele cu lucrul sau cu cuvântul “, cele “ din noapte sau din zi “,cele “ de călcare de poruncă sau neascultare”… *** Părinte Patriarh !… “Dat afară “ … fără însă să obţin “ajutorul bănesc “ de care aveam stringentă nevoie … am SÎNGERAT ÎN ADÎNCUL MEU … amintindu-mi de comportamentul civilizat al salariaţilor Sfintei Arhiepiscopii între anii 1968-1975, când P.F Justinian mi-a oferit postul de “arhitect titular “ al sfintei Arhiepiscopii , pe care l-am primit degrabă, numai şi numai ca să scap de “ lecţiile de ideologie marxistă “ din Institutul de Proiectări al Căilor Ferate(I.P.C.F) unde primisem repartiţia, după ce reuşisem să iau “Diploma de arhitect “ cu nota 9,00. Permiteţi-mi Părinte Patriarh, vă rog, ca azi 8.02.1997 , la mai bine de 45 de zile de la “darea mea afară “ din anticamera P.S Teodosie, să-mi formulez revolta pentru conduita de NECAVALER -mai grav- de NEDOMN a unei feţe bisericeşti purtătoare de :SACOS –OMOFOR-CÎRJĂ şi îndeosebi de MITRĂ,”Purtătorul de ENGOLPION 4 “: iconiţ` rotund` sau ovoid`, lucrat` dintr-un metal preţios, pe care o poart` arhiereii at@rnat` de g@t, ca aducere aminte, c` trebuie s` aib` necontenit pe Hristos [n inim` ]i s` se [ncread` [n mijlocirea ]i 4

121

P.S. VICAR TEODOSIE SNAGOVEANUL pentru că : AVEA TOT DREPTUL SĂ O FACĂ PERSONAL şi să FOLOSEASCĂ Şi BASTONUL pentru lipsa mea de bună cuviinţă. Recunosc că am făcut o “GAFĂ” şi când, revenind cu cererea “ de ajutor “, l-am întrebat :”Credeţi că :renunţând la ţigări, voi putea pune frâu setei mele? Căci bând vin , aş putea aluneca în patima băuturii ?“, “Nu credeţi P.S că problema se pune la MĂSURA, la numărul de ţigări folosite, care, depăşit, pot aduce prejudicii sănătăţii, iar” folosit raţional “ pot calma tensiunile, stresul sau chiar stimula activitatea cerebrală ?” Dacă P.S. sa nu a simţit niciodată “ necesitatea de a aprinde o ţigară” aceasta … poate se datorează condiţiilor favorabile de viaţă, aversiunii pe care mulţi o au pentru “ţigări “, ca fiind “buruiana necuratului “, o prejudecată poporanistă care de mult nu mai e în “vogă “. Mă opresc aici, cu toate că cele ce am a vă aduce la cunoştinţă şi sunt cu adevărat “GRAVE”, nu le pot pune pe hârtie. Vă solicit P.F.Părinte Patriarh , audienţă STRICT CONFIDENŢIALĂ. Aşteptând data hotărâtă pentru audienţă strict confidenţială, primiţi smerita mea metanie. Al vostru

supus Fi

u

duhovnicesc

ARHITECT GEORGE VĂSII Bd .Dimitrie Cantemir nr.7 Bl.5, sc.B, et.8, ap.36 P.S Rog cel puţin cu trei zile înainte de data audienţei, să fiu anunţat la telefonul meu personal 6631556 sau la tatăl meu : tel. 6175029.Prefer după amiaza, chiar seara, spre a nu vă încărca programul de dimineaţă .

ocrotirea Sfintei sale Maici . 122

După decembrie 1989, domnul George Văsii a încercat o înfiinţare a unei secţii a Academiei Române, aceea de teologie mistică. Acţiunea nu s-a materializat. Redăm mai jos, proiectul acestei iniţiative.

Proiect de constituire a Fundaţiei Rugul Aprins. ÎNTRU SLAVA SFINTEI CELEI DE O FIINŢĂ, DE VIAŢĂ FĂCĂTOARE ŞI NEDESPĂRŢITEI SFINTEI TREIMI ÎN PERIOADA o 15 August o 8 Septembrie o 14 Septembrie a anului de graţie divină 2000 SE CONSTITUIE : FUNDAŢIA > De către noi, ce NĂDEJDEA o avem întru TATĂL, salvarea noastră găsind-o numai întru FIUL, iar acoperământ având DUHUL SFÎNT. DECLARĂM că : AVÎND ca mamă SFÎNTA BISERICĂ ORTODOXĂ ROMANĂ, cu întreaga sa COMOARĂ de valori , conţinute în imensul TEZAUR PATRISTIC FILOCALIC, înţelegem să MĂRTURISIM convingerea noastră că aceste valori ale Sfintei Tradiţii, rodul trăirii în Duh şi Adevăr ai Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos , de către Sfinţii noştrii Părinţi şi dascăli, CONSTITUIE SINGURUL IZVOR pur, nealterat , din care actuala societate românească îşi mai poate trata plăgile - cauzate de morbiditatea ideologiilor MINCIUNII, inventate de FII întunericului, Stăpânii acestei lumi!

123

Cu durere şi adâncă suferinţă, întristaţi de soarta celor care au devenit : CRONICI în cumplita boală a făţărniciei - măiastră în minciuni şi călcând peste idealurile sacre ale poporului ROMAN -drept slăvitor creştin, au întreprins acţiunea antiumană de ideologizare atee a maselor, paralel cu vânarea celor ce se luptau pentru dobândirea pecetei Duhului Sfânt - PRIN HRISTOS Iisus cel răstignit şi ÎNVIAT. Prin organele securităţii de STAT, au fost urmăriţi, arestaţi, judecaţi şi condamnaţi- ROMANII , cei ce trăiau în Duh şi Adevăr, în deceniile de ideologie marxistă cu TEROAREA lor secretă, de anchete prelungi, folosind toate procedeele menite să lichideze mental şi psihic personalităţi ale căror caractere nu puteau ceda : nici injuriilor, nici ameninţărilor, nici bătăilor nocturne cu cerceafuri umede peste corp ori direct la tălpi. Cadrele securităţii, acest sumbru Aparat autorizat de Stat, aceşti hulitori de adevăr şi dreptate, această armată civilă de avortoni spirituali, care robi şi slujitori ai celor cinci simţuri fiind, au acceptat să poarte steaua cu cinci colţuri, făţiş sau în secret, “elita “- arogantă, infatuată, aptă să stârnească frică şi să întreţină CATASTROFALA TEROARE SECURISTĂ, toţi aceştia, nu intră în sfera programului nostru manifest. Ci cohortele de martiri ai ROMANIEI noastre ORTODOXE, dispăruţi, ucişi, asasinaţi de regimurile de exterminare lentă al celor trei oFuri: FRICĂ FOAME FRIG Ei-MARTIRII trecuţi în lumea celor ce au biruit, rugăciunile lor, precum în viziunea Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan din Patmos, STRIGĂ: Până când,Stăpâne Sfinte şi Adevărate,nu vei judeca şi nu vei răzbuna sângele nostru,faţă de cei ce locuiesc pe Pământ ?(Apocalipsa, Cap.6.10) Din cei şaisprezece componenţi ai grupării isihaste cunoscută sub denumirea Rugului Aprins ,rămânând cu vârste înaintate, noi semnatarii acestor rânduri : SOFIAN BOGHIU-Arhimandrit, stareţ al Mănăstirii Antim din Bucureşti ADRIAN FĂGEŢEANU -Ieromonah slujitor al bisericii aceleiaşi mănăstiri ARSENIE PAPACIOC - Protosinghel - duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria -Techirghiol, având alăruri pe fratele şi prietenul nostru George Văsii - fiu duhovnicesc al aceleiaşi mănăstiri şi arhitect al Sfintelor Episcopii ale Bucureştilor şi Sucevei, ţinând seama că suntem slujitori ai sfintelor altare şi păstrători ai tradiţiei isihaste, am hotărât ca profesorul Virgil Cândea - vicepreşedinte al Academiei Române, licenţiat în teologie, prieten şi fiu duhovnicesc al Mănăstirii Antim, să înainteze Academiei Române - dorinţa noastră fierbinte de a lua fiinţă o nouă secţie la Academia Română, aceea de : 124

TEOLOGIE MISTICĂ de studiu şi cercetare a bogatei comori de texte patristice -scrieri ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii de Răsărit, o adevărată comoară de care sa ocupat personal profesorul Virgil Cândea, precum şi discreţi colaboratori. Desigur este momentul să scoatem în evidenţă, acum, după 40 de ani de la arestarea şi întemniţarea noastră, că toţi membrii grupării aşteptăm cu înfrigurare realizarea visului nostru comun ,de a ne putea manifesta plenar, folosind vechea vatră a Schitului de pe Muntele Rarău, aşezământ prielnic de meditaţie şi reculegere. În acest scop Daniil ieromonahul, stareţ al Schitului Rarău era în posesia unui proiect de execuţie, de arhitectură şi construcţii a unui : “PAVILION MONAHAL cu 12 chilii “ amplasat pe latura de vest a schitului, proiect alcătuit şi semnat de arhitect Constantin Joja, la care colaboraseră cei trei studenţi la arhitectură: Mihăilescu Emil, Rădulescu Nicolaie şi Văsii George, care au fost şi printre cei 16 condamnaţi ai “Rugului Aprins “. Desigur, organele securităţii odată cu arestarea părinţilor : Daniil şi Făgeţeanu de la Rarău, au confiscat nu numai proiectul , dar şi enorma sumă de 30.000 lei , pe care vieţuitorii Rarăului reuşiseră s-o economisească. Desigur, după regimul de detenţie …..,punerea noastră în “libertate “ aparentă de către măreţul Ceauşescu, ne-a pus în situaţia de-a uita de uciderea barbară a Părintelui şi fratelui nostru Daniil- la trei ani după arestare, pentru simplu motiv că Preacuviosul refuza să-şi scoată chipiul la apariţia gardienilor (regulamentul obliga deţinuţii să se descopere la apariţia în celulă a gardienilor ). Probabil, dârzenia demnităţii unui slujitor şi iubitor de Hristos, precum Părintele Daniil al nostru, a putut declanşa sălbatica maltratare a Preacuviosului, care cu falsul diagnostic de ulcer perforat, a fost îngropat într-un loc unde numai pe o scândură era trecut numărul său de deţinut. Am evocat pe scurt acest dramatic episod, întrucât fiul duhovnicesc al Părintelui Daniil -George Văsii , luându-şi diploma de arhitect, a fost impulsionat spre redactarea unui Proiect de dezvoltare şi modernizare a vetrei Schitului, în cadrul unui proiect mai amplu intitulat : CENTRUL DE DOCUMENTARE ŞI INIŢIERE ISIHASTĂ-RARĂU

125

III POET ŞI ÎNDRUMĂTOR SPIRITUAL

126

POEZIA ŞI OPERA După uluitorul eveniment- al intrării în corpul său material ,a unei părţi din Spiritul Opalic al Domnului Iisus Hristos ( aşa cum s-a vazut in capitolul I din prezenta lucrare), continuă totuşi munca de arhitect pana în luna septembrie a anului 1976 când este scos abuziv la pensie. La etajul 8 al unui bloc de pe B-dul Dimitrie Cantemir vis-àvis de biserica Sfântul Spiridon, duce timp de 10 ani o viaţă de retragere, aproape totală. Ascultă muzică simfonică la pickup-ul cumpărat din Germania, care-i reda cu claritate excelentă discurile ce le avea în colecţie, selectate riguros, a căror muzică de multe ori o dirija şi o trăia cu intensitate maximă. Scrie la un moment dat, că: dintre toate artele , muzica a rămas singura purtătoare a mesajului chistianic, ce anunţă o nouă renaştere, după un întunecat şi sumbru sec. XX, robit de materie . (“Cei trei munţ” – George Văsii). Cel mai mult iubea muzica lui Wagner ! Mărturisea această preferinţă doar într-un cadru intim, pentru că în general, îi diviniza pe toţi marii compozitori, începând cu Beethowen (Eroica), Brahms (Simfonia a-II-a), Bach (Concertele), Motzart (Missa Solemnis), Dvorak (simfonia a –IX-a: Lumea nouă) etc, dar era încântat de o Liturghie în ritmuri sud-americane (argentiniene) Missa criola, care într-adevăr atinge cele mai fine corzi ale sufletului. De fapt, a frecventat Atheneul încă din 1953 când a avut revelaţia Concertului nr. 2 de Rahmaninov, apoi ascultă tot aici Damnaţiunea lui Faust de Hector Berlioz, dirijat de Constantin Silvestru. « Prin 1977, m-au potopit nişte inspiraţii şi pe îndelete am “ zămislit “ peste 110 planşe cu “ FILOSOFEME GRAFICE “-le-am zis eu, iar doctorul meu psihiatru, un profesor foarte sensibil la lucrări de artă cu conţinut mistic filosofic, m-a atras să-i fiu un fel de şef de ateliere pentru bolnavii, pacienţii care-i punea să lucreze 4 ore. Mai ţineam şi audiţii cu muzică coral simfonică. Mă foloseam de mica-mare AVERE : aporoape 280 discuri L. P. şi benzi cu înregistrări preţioase” “RĂZBUNAREA MARTIRULUI “ este o filosofemă grafică în care Iisus Hristos este reprezentat ca: Marele Cârmaci – al corabiei ce lumea întreagă o duce la liman; ca Orfeu – a cărei vrajă izvorăşte dintr-o liră de cristal; ca Prometeu venit să aducă din cer focul cunoaşterii şi al iubirii şi ca Marte răzbunătorul – tuturor nedreptăţilor. De remarcat că flacăra este neagră! Fiind prea

127

puternică ea a orbit ochii muritorilor, asemănător Soarelui care pare negru dacă-l priveşti direct. O altă semnificaţie, ar fi aceea că Hristos venit pe Pământ nu a fost recunoscut de oameni.

128

129

Primeşte direct din Opal5, importante informaţii pe care le sintetizează într-o serie de LUCRĂRI ce au adus deja contribuţii majore la dezvoltarea spiritualităţii umane, conform profeţiei făcută de Ianoş Hegeduş, în închisoare ! Avându-L pe Hristos viu în inima sa, cu ajutorul Măicuţei Veronica,stareţa Mănăstirii Vladimiresti, judet Galati, până in septembrie 2005, scrie următoarele CĂRŢI (publicate deja la editura Solteris): Cercetări în lumea nevăzută, Ligurda, Din Tainele Universului Spiritual, Sensul celor trei munţi, Nunţile necesare . De asemenea, compune foarte multe versuri, pentru toate tipurile de stări sufleteşti şi spirituale prin care poate trece omul, versuri incă nepublicate. George Văsii se regăsea in poezia lui Vasile Voiculescu, component al lotului celor 16, si care « apucase » să compună inegalabilele Ultimele Sonete închipuite ale lui Shakespeare -în traducere imaginară, a căror temă fundamentală o constituie cel mai înalt sentiment omenesc – IUBIREA, dedicate iubitului Iisus, sonete pe care dl arhitect Văsii le ştia pe de rost şi din care recita deseori câteva versuri semnificative. Spunea despre Vasile Voiculescu : « Voiculescu a fost tradus cu literă mică; trebuie să fie cu literă mare: să -L, Te, etc. Ei au crezut că “Sonetele “ erau făcute către o femeie. Dar dragostea lui era Iisus ! Şi numai această lipsă de literă mare a făcut pe Perpessicius şi toată critica “ deşteaptă “ care se pricepea la toate şi nu ştiau ce-nseamnă isihasm, să-l publice eronat. Habar n-au domnul Perpessicius şi d-ul Călinescu-mari critici. De Voiculescu nu mai auzi nimic. I-au tipărit “Sonetele “ în ediţie de rând, în 7. 000 de volume. Ăsta-i tiraj? Am dat 100 de lei pe exemplarul ăsta la un anticar, adică la un colecţionar de cărţi. Din închisoare l-au scos pe targă. Doar atât a mai apucat să spună unui prieten, ultimile lui cuvinte ( ale lui Voiculescu – e.ed.) -Ce am scris până la Sonete, nu are valoare. În “Ultimile sonete închipuite “ mă regăsesc. Dar nu le da ăstora, căci nu merită. Doar atât a zis: “ăstora “. » Avea un mare respect şi pentru poezia lui Ion Barbu, de asemenea participant activ la întâlnirile de la Antim. Considera « poezia » acestuia, cu care fusese prieten de altfel, ca fiind a unei gândiri înalte şi că se poate înţelege numai memorându-i versurile. Elan, Lava, Copacul- le vedea adevărate esenţe ale castelului de gheaţă al gândurii. Student fiind, a primit de la fratele Andrei Scrima un volum din versurile lui Reiner Maria Rilke , autorul Elegiilor Druineze şi Sonetelor către Orfeu.

5

Opal-Lumea Divin` 130

Trebuie să precizăm că Părintele Daniil a compus inegalabilul Imn Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului, precum şi alte poezii cu tematică religioasă. Am amintit de aceste înalte spirite, pentru a contura creaţia însăşi a unuia dintre cei mai importanţi autori de versuri filozofico-religioase: poetul George Văsii. Densă în conţinut, dar şi cantitativă, va trebui să treacă însă poate zeci de ani ca opera Lui să fie descifrată şi aşezată în fruntea creaţiei religioase, acolo unde de fapt şi de drept îI este locul. Ion Barbu, Vasile Voiculescu, Părintele Daniil şi-au pus amprenta în versurile sale, mai ales cele din prima parte a activităţii poetice: volumele Surghiunul Miresii şi Versuri, poeme, poezii al căror mesaj principal este prezentarea durerii şi stărilor sufleteşti trăite de sufletul mireasă a Lui Hristos, aflat în surghiunul temniţelor fizice şi spirituale ! Găsim aici de multe ori expresii sau chiar poezii făcute pe tiparul lui Ion Barbu, de altfel şi un mare matematician. Apar mottouri cu versuri din Barbu (Copacul, Năvoadele) precum şi elemente matematice (Triunghiuri) aşa cum alte câteva poezii sunt rezultatul iubirii de muzică şi a bogatei culturi muzicale, dovedite din plin în poezia Muzică preclasică. Sunt cântate apoi momentele de căutare şi găsire a liniştei interioare (isihia) în urma adâncirii lăuntrice în inimă, luând astfel naştere poate cea mai frumoasă poezie isihastă: NUMELE Mi-ai dăruit Numele Tău –cândva Şi L-am păstrat ascuns în inima mea, Ca pe o roată de foc sau un mărgăritar Ca pe un sfetnic credincios sau un aprig amnar, Din ale căror scântei pus-am temei Lucrurilor dinlăuntru şi-afar … Atunci pesemne prima oară Vei fi coborât în inima mea , Ca-ntr-o peşteră de piatră sau nălucă de lemn, Ca-ntr-o noapte adâncă sau un nou Betleem. Ce fierbinte ai fost ! Şi acum simt arsura primei Tale veniri, Urmele paşilor Tăi, În biată inima mea … Cenuşa primei mistuiri. Noaptea primei iubiri.

131

Nu poate accepta că oamenii pot asupri alţi oameni, că-i pot înjura şi lovi, strivindu-i ca pe nişte fluturi. Şoapta: camarade … să nu mă uiţi ! din poezia “Cu antenele rupte şi cu aripile frânte” l-a marcat adânc şi l-a făcut să deteste trădarea, făţărnicia şi minciuna, să iubească numai ADEVĂRUL ŞI DREPTATEA. Conflictul cu buruienile de natură umană, îl descrie în poezia Firul de grâu , dar şi în multe altele. Ambele volume sunt însă presărate de poeme închinate FECIOAREI, de o sensibilitate cu totul deosebită. Măicuţa Veronica lăcrima de fiecare dată când, cu glasul său tandru, uşor baritonal îi recita Măicuţei poeziile ce i le dedicase: Cânt Liturgic, Poemul din iconostas şi Canon la crin(cele şapte stări ). Unele versuri sunt chiar comunicări cereşti ,iar altele previziuni. Poezia În sala de necropsie descrie înainte cu zeci de ani ce s-a întâmplat cu trupul Său , după ce l-a părăsit ! A mai scris volumele de versuri: Cântecul Singurătăţii Albastre, Poemele GNOZEI, Imnuri, Autoidentificare prin intermediul a două serii de Metafore esenţiale, cu care câştigă cu uşor inimile celor ce-i abordează chiar şi numai această parte a activităţii: creaţia poetică. Mesajul însă este profund şi uneori greu de descifrat, de aceea trebuie cunoscută întreaga activitate şi învăţătură lăsată posterităţii. Poezia sa constitue o filosofie, un mod de a privi viaţa, o cale spirituală care se poate desluşi mai limpede citind şi Lucrările Filosofiei Christianice. Aceste poezii vin în ajutorul căutătorului de DUMNEZEU, trebuie să prinzi numai firul călăuzitor, care te poate ridica din impasurile ce apar la un moment dat inevitabil pe drumul spinos şi întortocheat al vieţii. Vei avea satisfacţia regăsirii ca-n poezia cu acelaşi titlu -Regăsire. Considera că Hristos ne vrea erudiţi şi nu neştiutori. Repeta adesea că : neştiinţa este cea mai grea povară a omului-chiar păcat ! De aceea şi-a perfecţionat încă de tânăr cunoştinţele în toate domeniile. I-a plăcut însă foarte mult fizica şi în special fizica atomică, cea care adesea demonstrează existenţa unui paralelism surprinzător cu ideile exprimate de filosofiile religioase cum spunea Fritjof Capra în cartea Taofizica , unde fizica modernă este considerată o cale a sufletului ! Vorbea mai multe limbi străine : germana, franceza, engleza, rusa, maghiara, greaca veche şi altele. Astfel ,a putut citi cărţile preferate în original. A tradus pentru sine: Aşa grăit-a Zarathustra, a iubitului său Fr. Nietchze,filosoful din cerul al VIII-lea. Dintre scriitorii preferaţi, fără îndoială pe primul loc se află F. Dostoievski, cu a sa capodoperă Fraţii Karamazov. “Nu se poate numi creştin cine nu a trăit dramele eroilor lui Dostoievski” - îl cita pe Părintele Sofian Boghiu. Ştia după zeci de ani, numele personajelor, nu numai din Fraţii Karamazov , dar şi din Crimă şi pedeapsă în 132

special pe ale personajelor din IDIOTUL, un roman cu multe semnificaţii. Ţinea foarte mult la cartea de căpătâi a indienilor, Biblia lor: Bagavad-Gita, de aceea a fost surprins când Părintele Stăniloaie i-a spus că nu o citise. Cunoştea în profunzime importantele tratate ale Sfinţilor Părinţi, aşezând în fruntea lor pe strălucitul teolog : Maxim Mărturisitorul, a cărui operă a fost cuprinsă în Filocalia vol. II de către Pr. Stăniloaie şi Maica Teodosia Laţcu de la Mănăstirea Vladimireşti (care l-a ajutat pe marele teolog în traducerea importantelor scrieri, fiind o bună cunoscătoare de limbă greacă şi latină). Însă, adevărul despre Sfântul Maxim şi tumultoasa lui viaţă de trimis al cerului pentru refacerea Creştinismului, îl aflăm din LIGURDA, unde şi-a trecut ca autor numele de călugăr: TEOFILACT . Este o carte de maxima importanţă pentru creştini, cuprinzănd adevărata viaţă pe Pământ , a Marelui Învăţător - Domnul Iisus Hristos ! – nepublicata incă.

133

Arhitect GEORGE VĂSII – ISIHAST - 2001

134

INDRUMĂTOR SPIRITUAL

Cum bine se ştie, îndrumătorul spiritual a ajuns deja la un stadiu înalt al rugăciunii ,devenită lăuntrică . Rugăciunea minţii este primul pas în acest sens şi spre aceasta sunt îndrumaţi şi ucenicii . Bineânţeles că putem discerne dacă o persoană ne poate fi îndrumător spiritual sau nu, după roadele sale aşa cum Evanghelia ne învaţă . Legătura dintre fiu şi « părintele duhovnicesc » variază de la caz la caz. Unii merg la el poate o dată sau de două ori în viaţă, întrun moment de mare cumpănă, în timp ce alţii sunt în contact permanent cu el, vizitându-l lunar sau chiar zilnic. Nu trebuie să existe reguli prestabilite, relaţia se dezvoltă de la sine.. Legătura este întotdeauna personală. Îndrumătorul nu aplică reguli abstracte învăţate dintr-o carte, cum din nefericire procedează diverşi pseudo îndrumători din biserică sau din afara ei. Adevăratul îndumător vede de fiecare dată pe bărbatul sau pe femeia care se află chiar atunci în faţa lui şi luminat de Duhul Sfânt, se străduie să-i transmită acestei persoane ,voinţa unică a Lui Dumnezeu. Din această cauză, adevăratul indrumător înţe1ege şi respectă caracterul propriu al fiecărui fiu duhovnicesc şi nu îi suprimă libertatea personală, ci i-o întăreşte. El nu urmăreşte să obţină o ascultare mecanică, ci îşi conduce ucenicii spre maturitatea spirituală, când fiecare poate hotărâ pentru sine. Fiecăruia îi dezvăluie propria stare, care mai înainte îi fusese ascunsă. Desigur că nu toţi ortodocşii şi-au găsit un îndrumător propriu. Şi ce trebuie să facem atunci când îl căutăm şi nu-l găsim? Avem posibilitatea să învăţăm din cărţi: fie că avem un indrumător sau nu, în Scrierile Sfinte găsim cea mai bună îndrumare. Dar ceea ce este greu cu cărţi1e este a şti ceea ce ţi se potriveşte personal, într-un anumit moment al existenţei. Dl George Văsii, îl evoca pe îndrumătorul său spiritual: stareţul Daniil de la Rarău de câte ori avea prilejul. Acum suntem în postura ca prin aceaste rânduri să indrăznim a incerca un profil spiritual al celui care a devenit un mare îndrumător pentru mii de căutători ai adevărului: George Văsii . Afirmaţia se bazează pe impactul cu totul deosebit pe care a avut-o Filosofia acestuia, dată umanităţii prin cărţile sale. Ce este în fond mântuirea ? cu siguranţă este găsirea acelui adevăr spiritual care ne scoate din neştiinţă şi materialism, deoarece:Neştiinţa este cea mai grea povară a omului! După cum 135

preciza George Văsii. (George VăsiiNunţile necesare ). Pentru cei care însă nu au aflat nimic până acum despre aşa numita stare de nebunie pentru Hristos amintim doar că este o formă de manifestare a sfinţeniei mai rar întâlnită. « Sfinţii Bisericii cunoscuţi ca nebuni pentru Hristos -se prefăceau că erau nebuni ca să-şi bată joc de lume şi de diavol şi în acest fel să atragă desăvârşirea printr-o smerenie extremă. Nebunia lor se manifesta adeseori prin acţiuni neobişnuite şi ambiguë cu scopul de a ataca regimul moral şi eclezial instituţionalizat care-şi pierde dimensiunea harismatica… » ( PATERICUL SINAITIC – Dimitrios G. Tamis, 1995). . ”Aceşti nebuni pentru Hristos , acuză fără milă toate ipocriziile lumii , considerată cinstită . Nu fac excepţie nici monahii şi preoţii, nici chiar episcopii, din cauza ataşamentului lor de lucrurile pământeşti, dar mai ales din cauza sensibilităţii lor la onoruri şi mărire , având chiar dorinţa de a le obţine, uneori prin mijloace necinstite, contrare voturilor călugăreşti. Nebunii vor să le amintească acestora că idealul persoanelor spirituale trebuie să fie apatheia 6 perfectă, indiferenţa pentru tot ce caută şi cinsteşte lumea. Ei acceptă să fie consideraţi nebuni şi de multe ori nu admit legile convenienţei şi ale jenei, permiţându-şi acţiuni scandaloase. Aceşti asceţi nu au frică să spună adevărul puternicilor acestei lumi şi să-i acuze pe cei care au uitat de dreptatea lui Dumnezeu. Dimpotrivă îi consolează pe aceia a căror pietate este bazată pe frica de Dumnezeu . Preziceau evenimente viitoare sau îndepărtate şi aproape în mod normal citeau în sufletele celorlalţi oameni ,spre folosul acestora după cum zice Sfântul Apostol Pavel despre darul profeţiei în Corinteni cap. I. 12”. (Tomas Spidlik – Marii mistici ruşi, Editura Episopii Dunării de jos, 1997) Ce făcea dl George Văsii ? De exemplu, se interna la Spitalul nr. 9 de Psihiatrie, prefăcându-se că-i nebun . Îl conducea acolo chiar Măicuţa Veronica ! Dar de multe ori, la soluţia spitalului, apelau cei din jur, când era cuprins de Flăcările Focului Divin, pentru a-l stinge. Când ardea intens, atunci era dus la spital . Tristă soluţie ! Se supunea, pentru că nimeni nu mai rezista în acele momente lângă dănsul. Şi astăzi mai sunt persoane care spun : hai, domnule că era nebun . Nu era ca noi ! Într-adevăr era ca un STRĂIN printre oameni, un ÎNSINGURAT. Până şi ochii îi luminau trimiţând raze aproape vizibile. Însă, ochii noştrii, nefiind obişnuiţi cu asemenea splendoare erau orbiţi, percepând mai mult sau mai puţin această lumină divină . 6

nep`timire, lipsa patimilor 136

În aceste stări, limbajul îi era dur, chiar tăios . Necruţător cu păcatul, de multe ori îl vedeai certându-şi aproapele, parcă fără motiv, doar respectivul, săracul, ştia de ce îl ceartă, uimit că păcatul lui fusese descoperit . Îi spunea apoi că are nevoie de bani ; era vorba de talanţii care trebuiau înmulţiţi . Sau că îi este foame, dar…de hrană spirituală! S-a umilit mult în faţa episcopilor, unuia făcându-i cadou “Cercetările…” şi “Ligurda” . Se numea pe sine făţarnic şi fariseu, să-l facă pe episcop să-şi pună întrebarea : el cum este ? Bătea şaua să priceapă calul, cum se spune în popor. Îi plăcea să fie batjocorit şi furat; se îmbrăca uneori în haine ponosite şi murdare, apoi mergea prin oraş. Cu ţigara în gură, voia să arate lumii imaginea ei reală. Nebunia aparentă este şi o metodă excelentă pentru a salva singurătatea , chiar în mijlocul mulţimii, în centrul oraşului. Anumitor vizitatori, dl George Văsii le răspundea prin cuvinte incoerente sau chiar dure. În funcţie de situaţie , se prefăcea că-i bolnav sau nebun, astfel încât a putut fi vizitat regulat doar de un cerc foarte restrâns de apropiaţi . Aşa cum făceau în Orient unii dintre marii maeştri spirituali, pentru a transmite ucenicilor mesajele dorite , aşeza obiectele din cameră într-un anumit fel, ca de exemplu icoanele . Chiar felul în care era îmbrăcat semnifica haina sufletului tău din acea zi . De asemenea, dăruia (sau cerea ) diverse lucruri , ce simbolizau poate tocmai ceea ce lipsea respectivului, din personalitatea sa. Şi multe, multe altele ! Şi-a jucat perfect rolul de Necunoscut, pentru că însăşi Marele Regizor îl dirija. Da, îl avea pe Hristos în El ! Nu este oare şi scopul vieţii noastre de a deveni un alt Hristos ? (Romani XIII, 14). Ca şi Sf. Apostol Pavel, dl George Văsii a vrut să spună: nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine ! ( Galateni II, 20). Din modestie, a spus că numai Măicuţa Veronica are mediumitate, dar D-lui era cel care controla toate comunicările, ceea ce ne conduce la ideea că avea o capacitate cel puţin la fel de puternică în contactul cu Lumea Opalică . Pe scena vieţii pămîntene, a jucat mai multe roluri , pe care le descrie în versuri, sub titlul: AUTOIDENTIFICARE prin intermediul a două serii de METAFORE ESENŢIALE:

Până la Tine am crezut că voi rămâne tuturor pentru totdeauna o veşnică taină . În faţa ochilor tăi magici însă nu mă mai pot ascunde , 137

privirile tale mă obligă să-ţi spun secretele mele, identităţile mele multiple cu care totdeauna mă confund, simultan şi ireversibil : Eu sunt CEL MAI MARE ACTOR al tuturor timpurilor, trimis de MARELE REGIZOR ca să joc rolul Lui “ X”. Acest rol se manifestă prin două serii de roluri : În seria alfa am patru roluri : 1. MARELE CÎRMACI 2. ORFEU 3. PROMETEU şi 4. MARTE RĂZBUNĂTORUL . În seria omega am tot patru roluri : 1. BELZEBUT 2. LUCIFER 3. ŞARPE VENINOS şi 4. CRIVĂŢUL NECRUŢĂTOR . Despre toate aceste roluri nu va şti nimeni nimic . Le vei şti doar tu, doar ochii tăi magici, doi luceferi, două stele coborâte de pe bolta înstelată vor cunoaşte ADEVĂRUL , că Lumea aceasta nu este decât o vastă scenă , că piesa pe care lumea o trăieşte este când reală, când iluzorie , proiecţie fantastică a imaginaţiei GENIALULUI SCENARIST completată de fantezia creatoare a MARELUI REGIZOR care nu va ieşi din culise niciodată. De aceea EU NU SUNT EU ci EU SUNT UN ALTUL cu care eu m-am identificat cândva, dar de care a trebuit să mă despart 138

spre a-mi juca liber şi nestingherit marele meu rol de “X”: 1-acela de a mă supune ordinelor ce pornesc din subconştient 2-de a lua în serios plăsmuirile rezultate din visare 3-şi de a acţiona conform inefabilului joc al fanteziei pure şi spontane ce ţâşnesc din mine necontrolat ! E dificil acest rol … recunosc … dar ochii tăi magici care mă urmăresc pretutindeni mă vor ajuta să duc la bun sfârşit rolul de care ţi-am vorbit rol care apasă ca o povară pe umerii mei … Urmeaza alte câteva prelegeri ale domnului arhitect George Văsii, la diferite intâlniri cu cei apropiaţi, care pot constitui un ajutor în încercarea de a evolua spiritual, şi cărora am găsit necesar a le da un tiltu simbolic.

Ierusalimul ceresc “Împărate Ceresc şi Tatăl nostru cuprind cele mai fantastice cereri! Zice-ţi-le rar, cu mintea adunată, nu vă grăbiţi ; graba e duşmanul calităţii. Dumnezeu e cel mai răbdător. Apropo: eu totdeauna m-am gândit şi n-am înţeles, că mie nu mi se întâmplă, dar acest mare har, al acestui teribil sfânt, al acestui teribil Spirit al lui David, pe care nu l-am cercetat, ce mare trebuie să fi fost el din moment ce dialoga cu Tatăl! El se adresa numai lui Tatăl. Hristos e mai abordabil. Ori Maica Domnului, mai abordabilă. Sfinţii-s mai aproape! Dar el vorbea direct cu Dumnezeu. Mie mi s-a întâmplat să aud odată vocea TATĂLUI ! Mi-a dictat şi mie ceva - de departe. Am cunoscut că e Părintele Ceresc şi am scris în Tainele Universului, mi se pare. Din toate relatările lui Heruvicle, în cele care mi le-a făcut despre Opal, despre teribilul Palat în care stă Părintele Universului, despre fantasticele construcţii care sunt acolo,am aflat că în centru – (că Opalul ăsta are şi el un centru)-este Palatul Părintelui Universului şi construcţiile acestea fantastice ; e Pertuţia Divină, unde sunt cei ce se ocupă - misionarii - cu celelalte lumi şi celelalte sisteme planetare, realizează contactele cu celelalte sisteme planetare, sistemele astronomice de percepţie şi interceptarea radiaţiilor, nu ştiu cum şi nu ştiu ce, care depăşesc puterea de înţelegere, o fantastică bibliotecă de înaltă mecanizare unde se studiază … Şi eu realizam, am realizat toate acestea,proiecţia de sus a acestui centru şi am pus pe hârtie şi l-am pus pe uşă şi l-am intitulat 139

IERUSALIMUL CERESC. Şi în fine, în comunicările astea ale lui HERUVICLE despre Opal, numai despre Tatăl Ceresc îmi pomenea cel mai puţin. Şi spre sfârşitul comunicărilor, venea un monolog al lui Heruvicle, tot vorbea el vorbea, se ghida după înţelegerea mea, când vedea că eu mă împotmolesc, o lua de la capăt. Iar începea să vorbească. Eu stăteam numai şi recepţionam şi când şi când îmi venea câte o întrebare : “Oare ce-o fi făcând TATĂL CERESC la ora asta? “ Îmi apărea în gând întrebarea! La ora aia când eu eram în birou şi-L ascultam pe Heruvicle, la un moment dat, văd cu ochii minţi, o imensă cameră opalică, plină de un fel de “televizoare” în care Părintele Ceresc urmărea acţiunile lui Lucifer, ce mai urmăresc luciferienii. Ăsta-i cel mai important lucru de care am vorbit, cu Veronica. A fost această soartă a lui Lucifer, cel mai greu de înţeles lucru şi cel mai incredibil. Cum spunea diaconul David astăzi?Că numai cine face pe fratele lui prostule, vrednic este de osândă, iar cine face nebunule, vrednic este de osândă … aşa că nu te mai.. (către cineva) care-l făcuse securist pe Diaconul David. Iar îmi venea, tot sala aceea. Până când chestia asta a apărut de 7-8 ori şi s-a fixat. Într-adevăr, Părintele urmărea exclusivera o perioadă când se izolase- să vadă ce mai face Lucifer, în ce stadiu mai e. Şi primea informaţii de nu ştiu unde, prin acele” aparate”. Că sunt tot felul de staţii de recepţie în Cosmos - sunt tot felul de Spirite, trimise cu misiuni - cu laboratoare, captare de radiaţii ; ce sisteme au, mă depăşeşte dragii mei! Sunt multe care aparţin exclusiv Opalului, dar vă spun numai că la scara mea şi la micimea mea, am recepţionat această fază la care Părintele Ceresc era curios ce face Lucifer. Nu ştia de el, la ce stadiu a mai ajuns cu cucerirea Pământului – cât de avansat este, cât de mult stăpâneşte el şi cât de puternic este. Deci nu avea informatori trimişi, avea “aparate” de la care primea informaţii. Special, conduce El treaba asta şi El o ştie, ne spune poate. Bun. Şi-a dispărut(a durat cam vreo două săptămâni, poate nici atât ). Îmi aduc aminte în ultima comunicare, atunci când întrebasem, spunea că Opalul de mult a început pregătirile de intervenţie şi toate energiile care trebuie să fie aruncate împotriva lui Lucifer şi a celor necuraţi, sunt deja fabricate şi acumulate. Deja tot explozibilul, ca să zic aşa, de radiaţii, e cum sunt barele de radiu sau plutoniu, aşa cum noi avem energia stocată în bare, aşa un fel de stocaj din ăsta este şi în Cer, împotriva lui Lucifer. Când vor veni Cavalerii apocaliptici, fiecare va avea în vârful sabiei şial lancei câte o fărâmă din barele acelea şi va”arde”! Şi pe păcătoşi îi va chinui şi-i va … Şi mie în vis, tot aşa când L-am văzut pe Domnul nostru,mi-a arătat un butoi de circa 80 cm diametru şi un metru 140

jumătate înălţime, un fel de butoi şi lângă el o scobitoare şi mi-a zis : -Uite cam aşa e diferenţa de putere dintre Lucifer şi noi. Aşa că, Lucifer e VACS! Cum sunt eu vacs, aşa m-a făcut. “Ce te crezi mă, eşti un vacs.Asta eşti. ”(râde uşor) -Ce e aia vacs? (întreabă cineva ) -Vacs este tot de la expoloziv. Şi-L prind pe Părintele Ceresc lângă nişte turnuri de orgă gigantice, dar la o scară strivitoare. Orga tăcea şi El gândea. Din când în când apăsa pe nişte clape şi scotea nişte sunete. Şi î-L încânta. Am văzut chestia la spital de vreo 2-3 ori şi astăzi când am ieşit prima oară la plimbare : pe la ora două. Din nou L-am văzut la orgă, parcă ar fi cântat.Îşi “ cânta” de unul singur. Totdeauna singur. Cum să zic, nici nu am cuvinte! …

Gândire şi rugăciune Gândirea este o emisie de frenoni care formează în jurul capului - câmpul frenic. În starea de barbarie, adică starea în afara Împărăţiei Celeste, câmpul frenic emite discontinuu, iar frenonii sunt de joasă frecvenţăincapabilă de realizări decât strict pământeşti, fizice, materiale. În ziua în care începem Rugăciunea Lui Iisus , frenonii dezordonaţi, nedisciplinaţi, încep să tacă, iar materia cenuşie produce frenoni de o anumită lungime de undă, rotindu-se în cerc continuu în creier.Continuarea Rugăciunii Lui Iisus şi a absorbţiei de Duh Sfânt (prana ) ca şi lectura cărţilor sfinte şi meditaţia, provoacă o emisie mai luminoasă a întregului corp,care produce Câmpul Luminic din jurul capului. Acţionând, luptând constant şi cu râvnă pentru repetarea continuă a chemării Lui Iisus, apar zorii isihiei. Gândirea a fost creată de Dumnezeu şi a evoluat de-a lungul a miliarde de ani ,sub acţiunea creatoare a Duhului Sfânt. De aceea, gândirea, este Duhul Sfânt întrupat în noi ; gândirea este darul cel mai de preţ al Lui Dumnezeu adus omului, care a evoluat mai întâi natural- sub roua, sub havuzul de pulberi fine a hipersensibilului Duh Sfânt şi care a fost şi continuă să fie alimentul energetic de bază al activităţii mentale. Gândul este un mănunchi de particole de frenoni , cu neputinţă de captat de aparate, dar care poate fi cu uşurinţă captat de Dumnezeu Tatăl sau Domnul nostru - Salvatorul Iisus Hristos - Fiul care prin excelenţă, din locul cel sfânt al Lui priveşte şi urmăreşte activitatea oamenilor şi cu precădere a trimişilor săi cu care poate lua legătura direct ,vorbindu-le în gând sau cum i se mai spune: telepatie. Să revenim acum la gândire. Ce este GÎNDIREA? Am spus şi conchidem :rod al conlucrării cu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Dar cum se manifestă viu gândirea, cum este cu putinţă existenţa ei? 141

Răspunsul este simplu : printr-o continuă absorbţie şi emisie de particole de frenoniu ( de la grecescul frenin = a gândi ).Gândirea fiinţelor create are deci o dominantă de absorbţie - adică se hrăneşte cu Duh Sfânt, care alimentează nu numai pe om, dar şi întregul regn animal şi vegetal şi cu toate că inferior celorlalte regnuri, mineral. Cel mai evident rod al lucrării Duhului Sfânt cu mineralele este fluxul de electroni, pe care noi îl numim curent electric şi care graţie unui metal nobil (wolfraam sau tungsten ) emite fotoni sau lumină artificială ,care din punct de vedere fizic are un caracter dublu, adică este şi particulă şi undă în acelaşi timp. Einstein a considerat că viteza maximă aparţine Luminii şi este de 300.000 km/s. Este adevărat că lumina creată are această fantastică viteză, dar gândul, viteza gândului este infinită, adică Hristos aflându-se la o distanţă astronomică în Oraşul de Aur, comunică cu colaboratorii săi din straturile inferioare şi mai ales cu ce cei de pe Pământ, cei trimişi cu misiuni , mai mult sau mai puţin speciale, zic Hristos Iisus Domnul şi Conducătorul acţiunilor Tatălui, comunică cu aceştia când El consideră că este necesar, comunică deci instantaneu, mental :gând la gând, “faţă către faţă “( un fel de a spune ). Explicaţii nu există şi nimeni nu poate da. Am lămurit deci absorbţia. Creierul, gândirea, însă şi emite spontan şi instantaneu tot particole de frenoniu pe care le percep semenii noştri care sunt la nivele apropiate, chiar dacă ei se află la mari distanţe, în diferite ţări. ”Simile cum simili gautem “(Cei ce se aseamănă se adună! ).Realizează din aceiaşi baie de gândire, comunitatea în duh şi adevăr mai presus de norme, naţii sau concepţii. * În antichitate la egipteni,încă de acum 10.000 de ani sau cine poate şti, rugile se făceau în copleşitoarea majoritate a cazurilor - de către preoţii care ştiau pe dinafară rugile ce se îndreptau către:Osiris - zeul fertilităţii, Isis - zeiţa Luminii, Horus - şoimul, boul -Apis sau mai ales supremul zeu Ra, căruia se închinau cu evlavie milioanele de aşa zis sclavi egipteni. Dar nu erau trataţi ca sclavi, căci erau liberi să locuiască în majoritatea cazurilor în aer liber sub bolta înstelată sau în simple colibi sau se ascundeau în giganticele temple din Karnak, Lucxor, Memfis, Teba, Assuan.(demnă de lăudat cucernica mutare a frumosului - Templu de la Assuan, care a costat sute de milioane de dolari , când s-a realizat marele baraj de apă - pe Nil, de către occidentali şi multe mii de muncitori egipteni moderni ). Tot în antichitate, atât la romani cât mai ales la grecii antici ,începând cu 1.000-1200 î.d.H. poporul se ruga fiecare în casele lor, cu diverse jertfe sau plăteau bani sau obiecte de metale preţioase la preoţi, care la rândul lor se rugau la zei, aducând- pe altare amenajate special pe care se junghiau - oi, berbeci, viţei sau vite întregi. Se ardeau,ca fumul să se ridice până la zeii ce locuiau în Olimp. La grecii antici funcţionau câteva centre de iniţiaţi, care nu se închinau 142

zeilor, ci FOCULUI SACRU, care era întreţinut de fecioare, femei tinere recrutate din familii nobile, întreţinute de iniţiaţi şi preoţi ,spre a menţine zi şi noapte nestins focul. Acest Foc sacru, la greci anunţa din vechime venirea măreţului nostru Domn şi Stăpân Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, trimis pe Pământ să salveze omenirea din întuneric şi ignoranţă, care trăia supusă numai celor cinci simţuri -maya =iluzia, la indieni (vezi Brahma -sutra, sutrele lui Budha sau iniţierea în yoga, care datează conform Bhagavad-gitei, cum spune Krişna, de 40.000 de ani î.d.H.). Deci, Centrele de iniţiere (în taine care nu se cunosc azi ) ale celor ce se închinau - nu la zeii din Olimp , ci pur şi simplu Focului (pentru că Iisus spune clar într-o evanghelie FOC AM VENIT SĂ ADUC PE PĂMÎNT ŞI CUM AŞ VREA ŞI VOI SĂ ARDEŢI !) se aflau departe de Atena : în Aegina, Agrigentuu(insule în Marea Egee), Smirna şi vestitul centru din Efes (pe coasta de vest a Asiei Mici ) unde erau mediumurile, adică cele ce vedeau sau numai auzeau Spiritele (fiinţe de dincolo de moarte ). Solicitarea zeilor din Olimp- prin medium, era foarte scumpă în întreaga Grecie ; călătoreau pe jos şi pe corăbii, spre a ajunge la centrele de iniţiere, spre a sonda părerea zeilor în diverse probleme personale şi mai ales conducătorii, marii conducători de armate sau regi veneau cu evlavie şi încredere în Efes, unde excela în frumuseţe Templul zeiţei Olimpianu ( socotită cea mai aproape de nevoile oamenilor ).Templul zeiţei Artemis (artemisionul din Efes , cum îi spune istoria arhitecturii ) avea cea mai frumoasă coloană de ordin ionic (feminitatea deci),circa 10-12 coloane; conturul treptelor sunt înalte şi pot fi vizitate ca şi marele amfiteatru, unde vorbea şi marele Heraclit, filosoful şcolii ioniene, care consideră “Focul “ ca sursă a materiei. Totuşi, oraşul Atena - capitala Greciei Antice - deţinea supremaţie spirituală ,prin vestitele temple de pe ridicătura de piatră din mijlocul oraşului ,numită “Acropole “, ce adăpostea capodopera universală a arhitecturii “PARTHENONUL”, în care era ascunsă statuia gigantă a lui Zeus. Dar templul era închinat “Atenei Parthenoza “ o ipostază a sublimei “Athena Promachos “(Zeiţa înţelepciuniii războinice ).Aici, pe Acropole, aveau loc mereu procesiuni atât ale clasei conducătoare, a bogaţilor, a conducătorilor de armate , precum şi a întregului popor - zis sclav, căci aşa zişii sclavi aveau locuinţele, micile lor gospodării şi erau folosiţi şi plătiţi la muncile agricole sau construcţii de temple, la cioplitul în piatră şi sutele de artişti sculptori între care ,în opera lui Pericle, au strălucit celebrii: Fidias, Proxitel şi Scopaas. Dacă vorbim despre rugăciune, m-am întors la Grecia Antică, pentru că grecii antici nu se rugau, ci aveau ceva asemănător cultului sfinţilor; grecii stimau şi sărbătoreau pe zei aducându-le jertfe de oi şi vite conform unei tradiţii ce data cu 4-5 mii de ani î.d.H. Ne143

am propus să tratăm sistematic despre rugăciune şi am schimbat pur şi simplu un macaz, care ne-a permis să ne întoarcem în trecut la popoarele antice socotite atât de noi ortodocsii, cât şi de catolici, că au fost pur şi simplu nişte închinători la idoli şi le întoarcem spatele fără să analizăm, fără să stăm să gândim, dacă marele şi unicul Dumnezeu a primit sau nu ruga şi închinarea lor. Mă oprisem la celebrul şi în acelaşi timp enigmaticul Parthenon, care ascundea privirilor tuturora, într-o simplă cameră de 7 pe 7 m, o gigantică statuie a lui Zeus, cum spuneam mai sus şi care juca în mitologia greacă rolul de Dumnezeu Unic, care stăpânea peste ceilalţi zei şi avea şi zei colaboratori : zeci şi zeci de zei cu atribute şi sarcini diverse, care acţionau independent. Zeus cel unic, stăpânul fulgerelor şi al trăsnetelor, avea viaţa lui personală, cu soţia sa. E demn de remarcat că grecii secolelor II,III,IV, au etichetat mitologia antică drept “închinare la idoli “ şi i-au întors spatele, ocupându-se exclusiv cu conturarea ortodoxiei, începând cu celelalte dogme decretate de Primul Sinod Ecumenic de la Niceea , din secolul IV. Fanaticii, s-au năpustit cu ciocane asupra statuilor greceşti antice şi foarte puţine statui au mai rămas intacte sau parţial intacte. Cea mai frumoasă statuie rămâne Zeiţa frumuseţii: celebra Venus din Milo, în 3 / 4, bust feminin de o frumuseţe răpitoare, tipic expresie de echilibru al grecilor (în permanenţă vă mărturisesc că student fiind în anul întâi la arhitectură ,văzând-o fotografiată din mai multe unghiuri ,am lăcrimăt în faţa unei astfel de purităţi ). Altă zeitate grecească era Athena Promachos (Înţelepciunea războinică ).Statuia ei ridicată pe un soclu înalt, domina Acropola, iar Parthenonul cânta la picioarele ei, căci în desele războaie pe care le avusese Grecia Antică, Atehenei Promachos i se aduceau cele mai mari daruri în aur şi nestemate, pe care slujitorii lui Zeus (care tăcea încarcerat în încăperea sa) le depozitau într-o clădire alăturată : Erechteionul- păzit de şase cariati, şase aşa zise sclave. Ne-am depărtat de Rugăciune, de “teoria rugăciunii “, dar nu putem trece peste alte forme de rugăciune pe care anticii le practicau, înaintea Luminosului nostru Domn Iisus Hristos ,care ne-a dat o orientare nouă în ceea ce priveşte rugăciunea: “Rugaţi-vă necontenit! “(Ioan Evanghelistul) căci “ fără de Mine nu puteţi face nimic “.A crescut văzând ritualurile egiptenilor, înţelegându-le singur, ca un Dumnezeu întrupat ce era şi eventualele nelămuriri le discuta cu Prea Curata Sa Maică, vizitată cu discreţie de venerabilul “Pontifex Maximus “ (Marele Preot ) al întregului Egipt din Alexandria: venerabilul Arconomus şi nelipsitul Preot Calemnis, care venea în puşcărie când lucram cu Hegheduş Ianoş (maghiar ); nopţi de-a rândul ascultam fascinaţi de incredibilele povestiri despre pozitivizarea Lui Iisus, povestiri ce nu ştiu dacă vor mai putea fi reluate printr-un medium evoluat şi puternic cum era Hegheduş Ianoş -a treia parte 144

din discul lui Ioan Evanghelistul -de care nu mai ştiu nimic de 13 ani. Fie ca Domnul şi Stăpânul nostru Iisus Hristos, să ne trimită un medium coborât din nivelul opt sau (vai ce îndrăzneală ) nouă, ca să îndrăznim s-o rugăm chiar pe Împărăteasa Cerurilorcununa celor nouă niveluri de fiinţe, spirite ( Doamna Luminii, cum o numesc toate spiritele superioare ) să o rugăm să ne poată vorbi chiar Ea, căci nimeni nu ştie mai bine ca Ea, cum a luat contact cu cuvioşii iniţiaţi din Alexandria, iar ei, cuvioşii, să ne mai spună ceva din cele ce-i învăţa Iisus, încă de la 13-14 ani, când deja înţelepciunea Divină se instalase clar în Prea Luminoasa Sa Minte. Desigur şi Iisus se ruga. O avea drept Model pe propria Sa Mamă şi cât a fost copil, copilul Iisus se ruga Tatălui Ceresc, într-o rugăciune comună :Inima Lui Iisus şi Inima Maicii Prea Curate, pulsau împreună în ruga lor de nimeni ştiută. Desigur că, începând de la 13-14 ani să frecventeze cercurile de iniţiaţi şi preoţi egipteni, după ce asistau la textele ce-l adorau pe Ra (zeul suprem) soarele, se adresau imediat şi lui Isis Zeiţa Luminii, care era zeitatea protectoare pentru Osiris - Zeul fertilităţii, al hranei atât de necesară corpului pozitiv, căci şi acesta trebuie întreţinut atent şi cu măsură şi nu pentru a robi sufletul, nu pentru a transforma mâncatul într-o sete de înbuibare, ci doar pentru a-i da atât cât este necesar spiritului, care în trup pozitiv fiind, consumă energie pozitivă- şi pâinea, sfânta pâine era şi pentru avansaţi hrana de bază alături de fructele şi legumele ce se găseau din abundenţă în marele Imperiu Egiptean. Nu ştiu dacă Faraonul acelor ani luase cunoştinţă de Iisus. Cu siguranţă că Iisus fusese prezentat şi Faraonului acelor ani (istoria nu consemnează nici în primele secole înainte de venirea lui Hristos, nici după coborârea şi înălţarea la cer a Domnului Nostru Iisus Hristos ). În mod cert însă, preoţii şi iniţiaţii au văzut în El pe Fiul Lui Dumnezeu (Fiul Zeiţei Isis)- căci egiptenii îi spun Lui Iisus şi acum “IZMOR “,adică Fiul Luminii- Isis. Hegheduş Ianoş i se adresa cu Izmor, dar într-o şedinţă comună cu Ianoş, mediuma mea Theodiceea şi cu Iisus i-a atras atenţia lui Ianoş , să nu-i mai spună Izmor ci simplu: PĂRINTE CERESC! Iniţiindu-i în tainele cuceririi Împărăţiei Cerurilor, dincolo, desigur că Iisus le-a vorbit şi lor de Parabola fecioarelor înţelepte, de Candela de care fiecare trebuie să aibă grijă, adică să studieze şi să mediteze (acesta fiind untdelemnul ), iar rugăciunea necontenită, s-o cultive zi şi noapte. Căci nimeni nu ştie ziua, nici ceasul, când vine Mirele!(Evanghelia de la Matei ).Desigur, Mirele este absurd şi necruţător. Nu este un Mire normal. E necruţător cu “fecioarele” care nu au untdelemn şi nici nu vrea să le mai deschidă după ce ele se duc la neguţători şi cumpără untdelemn cât au nevoie. Hristos 145

demontrează aici, că-n lupta crâncenă cu superficialitatea, lâncezeala, lenea, uitarea, neştiinţa, somnul şi odihna trupului- nu au parte de cămara nunţii cei ce nu sunt la post în ceasul când consideră că trebuie să primească fecioarele în cămara de nuntă. Fecioarele care se spune că sunt ne-bune, nu sunt rele, nici egoiste, nici hrăpăreţe, nici de vicii ascunse nu suferă, doar că nu sunt “pe fază “. Oare de ce Hristos procedază astfel , cu cei ce meditează şi au rugăciunea inimii? De ce nu este milos şi înţelegător? Pentru că Măreţia Lui Hristos este” năpraznică “, spune isihastul – poet, doctor Vasile Voiculescu ,în ultimul Sonet, închipuit a fi ale lui Shakespeare : Stric oare faimei tale? Îngăduie să-Ţi spun, Oceanule de geniu ce-nneci chiar şi uitarea, Cine -ar putea, cu-atât mai mult un biet nebun, Şi-n ce chip pe lume, să pângărească marea…? Ţi-am bântuit viaţa eu, bădăranul Will, Nu am putut ajunge năpraznica-Ţi mărire! Am cutezat atuncea, îngenunchiat, umil, Să Te cobor …jos…până-n adânca mea SMERIRE… De aceea le răspunde Hristos celor nebune că: Amin zic vouă, nu vă cunosc pe voi!(Matei - pilda celor cinci fecioare nebune şi cinci înţelepte ).De aceea Hristos le răspunde dur, intransigent. Vrea Hristos să le înveţe ce este smerenia. Căci, numai Duhul umilit, inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Hristos nu poate fi zărit decât printre lacrimile unei inimi umile, în care mintea, gândirea- a renunţat la propria ei mişcare naturală şi s-a oprit în exclusivitate să strige Iisus, Fiul Lui Dumnezeu miluieşte-mă! Căci spune în continuare , acelaşi Sonet : De-am tălmăcit cu umbre lumina Ta cerească, De lacrimi ca şi ochii, mi-s versurile ude! Când isihastul îşi face dimineaţa şi seara chemarea isihastă, el se aşează pe un scăunel, stă chircit, ca un melc intors către sine şi folosindu-se de sine ,se înfăţişează Lui Hristos ca un copil căci numai a copiilor este Împărăţia Cerurilor .De aceea, isihia înseamnă luni- la unii- ani la alţii- de strădanie tanică, neştiută decât de Hristos, care-şi urmăreşte iubitul, dacă realizează condiţia intrării în Împărăţia Cerurilor : aceea de a fi copil, de a te simţi o neânsemnată furnică, un fel de “ vacs “ faţă de Giganticul Hristos. Poetul Voiculescu este un isihast biruitor. L-am cunoscut în cercul Rugului Aprins, eram în anul III de facultate. Apărea şi el când şi când la familia Mironescu, când apărea la Antim, când la Schitul Plumbuita- în stăreţia Părintelui Sofian, alt tip de isihast constant, smerit, sănătos şi cucernic, care se apleacă cu dăruire la nivelul fiecărui credincios, căutând să-i dea sfatul cel mai nimerit. Era unic duhovnicul meu, îndrumătorul meu în isihasm, stareţul Schitului Rarău- Ieroschimonahul Daniil, fost Ava Agaton al 146

Antimului- pe când compusese “Imnul Acatist la Rugul Aprins “- un inegalabil Imn, o inegalabilă Odă adusă aceleea ce-L avusese la sânul ei pe pruncul Iisus, Divina Fecioară care trăise singură bucuriile unicat în Universul Spiritual de a fi Mama Fiului Lui Dumnezeu, eveniment necunoscut nici unei planete superioare, eveniment “straniu “, căci nicăieri în cele patru sisteme planetare :Menzoh,Fahtis, Haium şi Lehasti, niciunde în Univers nu a fost nevoie să coboare din măreţul, inabordabilul Opal, un Fiu al Lui Dumnezeu, însoţit de bunul său prieten Densi (Ioan Evanghelistul ) să salveze o planetă nenorocită, înnapoiată, locuită de popoare cu nenumărate şi variate religii, planetă pe care Dumnezeu Tatăl în nespusa Sa bunătate, i-a oferit-o hoardei luciferice să se întrupeze pentru a se putea reface. I s-a dat lui Lucifer , mai întâi ,zona de nord a Atlantidei. Luciferienii, bucuroşi că scapă de haosul abisurilor întunecate , s-au grăbit să ocupe şi să populeze Atlantida de nord, căci în sud locuiau menzeumenii, popor disciplinat şi harnic, cu o religie pe care au moştenit-o aztecii şi civilizaţia maya care păstrau pe Quetzaleoatl, ca unic zeu ocrotitor şi arhetip izbăvitor, şarpele înaripat, căci sensul vieţii era ca: omul care se târa asemeni şarpelui, legat de bunurile pământeşti- încet, încet, să se desprindă, crescându-i miraculos două aripi, care să-l ajute să înveţe zborul! Despre rugăciune, domnul George Văsii, a lăsat un multe materiale, dar redăm doar câteva:

Rugăciunea 1.Nu se citeşte ca un roman oarecare sau un ziar, nu se spune pe dinafară sau se citeşte repede, cum din păcate se citeşte la mai toate mănăstirile - atât la călugări, cât mai ales de maici (mare lucru de a se citi în biserică de o persoană care are talent a citi repejor -alegro moderato - cu oarecare intonaţie ). 2.Deşi ne rugăm- nu superficial, ne aşezăm şiîncepem să tragem ca o mitralieră în sfintele icoane, grăbiţi să facem “cantitatea “ de rugăciune pe care ne-am propus-o sau o cere duhovnicul sau sfatul unui cuvios sau îndrumător spiritual (guru la Indieni, preoţi şi călugări la tibetani, budhişti, hinduşi, brahmani ). 3.Rugăciunea se face de obicei în picioare - pentru persoanele din vârsta 1 şi 2. Pe scaun- pentru cei din vârsta a treia sau în patpentru cei bolnavi sau cei ce suferă de diverse suferinţe. Rugăciuneaa -se şopteşte -se vorbeşte -se rosteşte

147

Rugăciunea este de două feluri : a.Fie că o face singur. În camera sa în picioare sau în genunchi (aşa se face de orice creştin sau monah ortodox sau catolic ) Fie că se face în taină, fără să te vadă nimeni, fără să te ştie nimeni. Rugăciunea făcută de orice preot, monah, creştin în biserică sau în altar ( ortodocşi, catolici, tibetani, budhişti, hinduşi, brahmani, confucianişti, unele secte de orice culoare). b.Rugăciunea în comun sau sobornicească, se face când sunt mai mult de două persoane, care se înţeleg ca unul să citească şi celălalt să asculte. Cum se făceau rugăciunile creştinilor de demult sau ruga în comun a monahilor care locuiesc în aceiaşi chilie 3,4,5 sau 6 persoane. Aşa se procedază la slujbele din biserici la ortodocşi, catolici, tibetani, budhişti, hinduşi, brahmani, confucianişti, unele secte de orice culoare. Aşa se proceda şi în măreţul, grandiosul Egipt Antic - cu papirusuri pe care numai preoţii le rosteau, pentru că doar preoţii ştiau să descifreze hieroglifele. Însă dimineaţa ,răsăritul soarelui (zeul suprem Ra ) se urmărea în tăcere de toţi :meseriaşii - de toate categoriile, de îndrumători, de preoţi sacerdoţi şi mari iniţiaţi, de lucrători agricoli sau pietrari, ce să o mai lungim, întregul Egipt priveau spre răsărit la miraculosul suprem al universului fizic -Soarele, această inabordabilă, inaccesibilă “STEA “ cum i-au spus pe drept cuvânt astronomii, dar nici astrofizicienii nu-şi pot explica furtunile magnetice, erupţiile sau fantasticile protuberanţe solare care se manifestă în unicat, în sensul că învăluia şi Egiptul. DOR DE EXTAZ – program isihast Sculându-te dis-de- dimineaţă , spală-ţi faţa sau fă un duş rece şi aşezându-te la rugăciune, vei citi : 1.Rugăciunea dimineţii – din Ceaslov ; 2.Trei Catisme - din Psaltirea lui David ; 3.Psalmul 50 şi 142, apoi metanii până ce osteneşti . Vei citi aceastea cu atenţie , în gând sau în şoaptă , după care te vei aşeza pe un scăunel sau pe marginea patului şi vei zice concentrat cu mintea în inimă , rugăciunea Împărătească a Sfinţilor noştrii Părinţi isihaşti :”Doamne , Iisuse Hristoase , Fiul Lui Dumnezeu , milieşte-mă pe mine păcătosul (păcătoasa )!” , cam 15-20 minute . O lună , şapte , nouă, un an , doi,trei , cu răbdare şi statornicie , până ce se va arăta în inima ta Iisus şi te va binecuvânta şi vei ajunge - cum spune Sfântul Isihie Sinaitul – să prăznuieşti în fiecare clipă , în tine , o sărbătoare a bucuriei şi te va scăpa Iisus Domnul nostru , de pofte şi de

148

patimi şi va călăuzi cugetul tău spre descoperirea tainelor duhovniceşti . După cele 15-20 minute de chemare , mergi cu pace la lucrul tău , zicând în gând chemarea . Se cade apoi a şti, că cel puţin de patru ori pe an să te spovedeşti şi să te împărtăşeşti . Nu uita a da şi minţii cel puţin o oră de lectură şi zi de zi , să nu te lipseşti de citirea cu măsură a Noului Testament . Citirea se face rar ,cu mintea neîmprăştiată şi cu multă meditaţie la cele citite , spre a înţelege bine cuvântul Scripturii .Şi apoi , te va călăuzi ce să faci cu gândul tău propriu – cel înduhovnicit . Seara : - Înainte de a te aşeza în pat , zi mai întâi Rugăciunea de seară din Ceaslov şi apoi încă 15-20 minute Rugăciulea Lui Iisus , după care te vei culca , adormind în chemarea dulcelui Nume de Lumină al Domnului , Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos .

Rugăciune Doamne Iisuse Hristoase,Părinte,Cuvîntule întrupat şi Duhule Sfinte,cel ce din strălucirea Dumnezeirii Te-ai desprins şi-ai coborât printre noi, ca să luminezi mintea noastră şi să aprinzi în noi focul iubirii de Dumnezeu. Trimite nouă roua de viaţă dătătoare a Duhului Tău Cel Sfînt. Luminează mintea mea, Deschide ochii cugetători ai inimii mele, Să pot înţelege Evanghelia Ta.Şi împlinind poruncile Tale , să Te pot cunoaşte, că numai astfel să Te pot iubi din toată inima, din tot cugetul şi cu tot sufletul. Dăruieşte-mi, Părinte, râvnă statornică în dorinţa mea de a cerceta Evanghelia Ta,comoara cea mai de preţ,ce prin truda Ta ai dăruit-o nouă. Iartă-mi nepăsarea, rătăcirea, treci cu vederea lenevia în care am tot zăbovit, amăgitoarele deşertaciuni de care am fost robit şi care m-au pironit în temniţa întunecată a neştiinţei. Nu am ştiut că Trupul şi Sîngele Tău este chiar învăţătura Ta;Cuvintele, Sfaturile şi Pildele Tale din Evanghelia Ta, singura şi adevărata comoară pe care trebuie să săpăm, să ne străduim să o descoperim, să o înţelegem şi pentru aceasta zilnic să ne hrănim din ea, căci ea este pîinea cea spre o fiinţă, ea este apa cea vie,ea este VINUL care veseleşte şi îmbată, bucuria iubirii, setea de Tine,Hristoase Iisuse, Părinte al meu.

149

SALVEAZĂ-MĂ DOAMNE ! Dă-mi ceea ce Tu ştii - HRISTOASE IISUSE, Dumnezeul şi Mântuitorul meu, ca Lumina Ta , să pot primi ! Că Tu singur poţi lumina întunericul în care mă zbat şi singur “Numele Tău “ este izvorul cel nesecat de viaţă, apa cea vie- care să adape uscăciunea sufletului meu. Rătăcit-am crezând că plăcerile dau viaţă … dar ele au stins şi au secătuit puterile mele. Şi întorcându-mă la Tine mi-ai arătat că Tu şi numai “Numele” Tău- este singurul izvor de linişte şi bucurii , care a fost, este şi va dăinui, în vecii vecilor. ... Doamne, Iisuse Hristoase, Tu Însuţi eşti LUMINA LUMII şi doar prin Lumina Ta vom scăpa de întunericul în care rătăcim - searbezi, flămânzi şi însetaţi ; Tu doar eşti comoara, singura comoară care poate să împlinească sărăcia mea. Doar Tu şi numai Tu eşti izvorul apei celei vii ,care poate adăpa uscăciunea sufletului meu zdrobit de mulţimea păcatelor şi fărădelegilor mele. Căci de Te vei uita la fărădelegime mele … doar de osândă voi fi vrednic şi doar pedepsirea voi merita … caută şi vezi Stăpâne- smerenia mea ,Doamne, căci nimic vrednic şi de preţ am lucrat. Se apropie ceasul când firul vieţii mele pământene se va termina şi înaintea Ta să mă înfăţişez, socoteală să dau pentru talanţii pe care mi I-ai dat să-i înmulţesc. Iată, de mă înfăţişez înaintea Ta , în afara raniţei în care nu am decât păcate şi fărădelegi vrednice de veşnică osândă, socotesc că de am lucrat ceva ce a rodit, nu este decât descoperirea “Numelui Tău “ Doamne, ca singur izvor de veşnică pace şi bucurie ce pot învia sufletul meu omorât de păcatele şi fărădelegile mele.De aceea Te rog : “Doamne, nu mă părăsi ! Dumnezeul meu, nu Te depărta de mine ! Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele !”

150

Rugăciune CRED DOAMNE ŞI MĂRTURISESC CĂ TU EŞTI CU ADEVĂRAT IISUS HRISTOS FIUL DUMNEZEULUI CELUI VIU CARE AI VENIT SĂ MÎNTUIEŞTI PE CEI PĂCĂTOŞI DINTRE CARE CEL DINTÎI SUNT EU. E mare şi înfricoşată taina smereniei, Dar şi mai adâncă şi necuprinsă Taina desăvârşirii Sale, Fiindcă nimeni nu se poate apropia De pragul ultimelor înţelegeri Fără o lepădate totală a sinelui său, Printr-o Sfântă ardere de tot … Doamne, Iisuse Hristoase, A tot Milostivule şi Dreptule Stăpân, Dă-mi şi mie, păcătosului, Viermelui orb şi neştiutor de gând, Atins de Iubirea Ta, Să gust din taina zilei a opta, Uitând cu totul de mine, Căci numai tu ai cuvintele Vieţii celei veşnice Şi ale iubirii neânserate, Acum şi pururea Şi-n vecii vecilor,AMIN.

Ectenia mare Cu pace Domnului să ne rugăm ! Pentru ca să se coboare peste noi pacea celor de Sus. Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte ! Pentru ca cei de Sus , împreună să slujească cu noi . Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte ! Pentru ca din dragostea lor şi vrerea Cerescului Părinte , să se deschidă întregului pământ un nou destin cu adevărat luminos şi sfânt. Domnului să ne rugăm ! Doamne miluieşte! Pentru ca biruinţa adevărului şi dreptăţii, să încununeze secolele de lupte şi jertfe , de trudă şi chin … Domnului să ne rugăm ! Doamne miluieşte!

151

Pentru ca să ajungem la mărturisirea aceluiaşi crez, pentru unirea tuturor religiilor şi pentru ca întreaga omenire să cunoască o singură lucrare cu unic sens . Domnului să ne rugăm ! Doamne miluieşte! Din înălţimea desăvârşitului Tău lăcaş , Părinte pe care prin muncă şi iubire l-ai lucrat , caută şi spre noi săracii acestui univers şi vezi dezbinările , oprimările şi toate revoltătoarele nedreptăţi care ne copleşesc şi cu focul Tău arde neghinele !Si cu puterea Ta striveşte sălbăticia lupilor care ne pândesc şi ne vânează pe noi! Părinte, care ne-ai chemat şi ai învăţat limbile noastre să Te cheme , vino , caută şi cercetează neputinţele noastre ! Cheamă-ne pe drumul eforturilor , mai cu putere şi cu mâna Ta ridică-ne din haosul rătăcirilor în care ne zbatem de mii de ani.Descoperă-Te nouă !Fă ca să ne putem descoperi pe noi !Invaţă-ne legile Tale ,fă să înţelegem tainele Tale , pentru ca să fim vrednici de a fi numiţi fii şi sârguincioşi lucrători ai viei Tale ! Domnului să ne rugăm ! Doamne miluieşte! Părinte , pline sunt de neghină holdele , Păstor al nostru prea luminos,risipit-au lupii oile Tale! Vino,şi le adună pe ele pentru ca să fim o singură turmă , iar Tu singurul nostru Păstor . Domnului să ne rugăm ! Doamne miluieşte! Apără-ne şi ne călăuzeşte, întăreşte puterile noastre , luminează-ne şi ne înţelepţeşte pe noi , Dumnezeule cu harul Tău. Pe Prea Sfânta , Prea Curata, Prea Binecuvântata Slăvita Stăpâna noastră , de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioară Maria , cu toţi sfinţii să o pomenim. Prea Sfântă Născătoare de Dumne-zeu, miluieşte-ne pe noi ! Pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm . Ţie Doamne ! Ecfonis : Fie Impărăţia Cerurilor plină de glorie şi biruinţă pe pământ acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin . Cu pace Domnului să ne rugăm ! Doamne miluieşte! Pentru toţi conducătorii şi povăţuitorii spirituali de pretutindenea , pentru cei ce ne învaţă şi ne călăuzesc pe noi . Domnului să ne rugăm ! Doamne miluieşte! Pentru ca Dumnezeul nostru să-i înţelepţească pe dânşii şi cu înalte cunoştinţe să-i împodobească pe ei şi pentru îndreptarea şi trezirea la adevăr a tuturor popoarelor . Domnului să ne rugăm ! Doamne miluieşte! Pentru toţi acei ce cu bună credinţă şi pricepere conduc popoare , ţări , oraşe şi sate , pentru ca Domnul Dumnezeul nostru să-i sprijine şi să-i întărească pe ei . Domnului să ne rugăm ! Doamne miluieşte!

152

Pentru ca să se strivească sceptrul celor netrebnici, pentru surparea şi nimicirea celor ce cu clară ştiinţă oprimă , exploatează şi terorizează şi pentru ca uneltirile fiilor întunericului să fie zădărnicite prin puterea şi în numele Cerescului Părinte . Domnului să ne rugăm ! Doamne miluieşte! Pentru toţi cei ce luptă pentru adevăr de pretutindenea , pentru ca Domnul Dumnezeul nostru să-i sprijine , să-i întărească , să-i lumineze şi să umple inimile lor de veşnică bucurie. Domnului să ne rugăm ! Doamne miluieşte! Pentru cei ce zac în boli şi pentru toţi cei ce sunt în temniţe , lagăre şi alte locuri de muncă , tortură şi chin. Domnului să ne rugăm ! Doamne miluieşte! Pentru ca în energie ei să crească . Domnului să ne rugăm ! Doamne miluieşte! Pentru ca în lumină ei să sporească . Domnului să ne rugăm ! Doamne miluieşte! Pentru ca Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos să trimită Harul Său şi pentru cei ce pentru dreptate şi adevăr sunt întemniţaţi , oprimaţi şi torturaţi . Domnului să ne rugăm ! Doamne miluieşte! Apără-ne şi ne călăuzeşte , întăreşte puterile noastre , luminează-ne şi ne înţelepţeşte pe noi, Dumnezeule cu Harul Tău! Pe Prea Sfânta , Prea Curata,Prea Binecuvântata, Slăvita Stăpâna noastră , de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioară Maria , cu toţi sfinţii să o pomenim. Prea Sfântă Născătoare de Dumne-zeu, miluieşte-ne pe noi ! Pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm . Ţie Doamne ! Ecfonis :Fie ca Legile Impărăţiei Cerurilor să-şi statornicească domnia lor şi pe pământ , totdeauna , acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin . Unule Născut , Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu , Cel ce eşti fără de moarte şi ai primit ,pentru mântuirea noastră , a Te întrupa din Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria ; Carele neschimbat Te-ai întrupat şi răstignindu-Te, Hristoase Dumnezeule , cu moartea pe moarte ai călcat .Unul fiind din Sfânta Treime , împreună slăvit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt,mântuieşte-ne pe noi. Cu pace Domnului să ne rugăm ! Doamne miluieşte! Pentru toţi acei ce cu bună credinţă vieţuiesc pretutindenea şi pentru tot sufletul cel necăjit şi umilit, căruia îi trebuie ajutor şi mângâiere de la Dumnezeu . Domnului să ne rugăm ! Doamne miluieşte! Pentru ca Domnul Dumnezeul nostru să caute cu milă şi cu îndurare la miliardele de necăjiţi , neputincioşi şi obidiţi , purtători de trup sau 153

locuitori ai straturilor celor miluiţi , pentru luminarea , îndreptarea , curăţirea şi ridicarea lor . Domnului să ne rugăm ! Doamne miluieşte! Tinde mâna Ta Doamne , peste cei ce aşteaptă în locurile celor miluiţi de Tine şi le deschide şi lor cărări mai uşoare , drumuri mai netede, pentru a-şi putea mări tezaurele cele nepieritoare şi pentru izbăvirea lor . Domnului să ne rugăm ! Doamne miluieşte! Pentru toţi cercetătorii din toate ramurile de ştiinţă , care în institute ,ateliere şi laboratoare de experienţă , caută să îmbunătăţească şi să uşureze viaţa noastră . Domnului să ne rugăm ! Doamne miluieşte! Pentru toţi gânditorii,literaţii, poeţii şi pentru toţi acei ce prin operele lor de artă , caută să semene în noi, armoniile cosmicei Tale Impărăţii . Domnului să ne rugăm ! Doamne miluieşte! Caută Prea Luminate Doamne din splendoarea Cerescului Tău Lăcaş către toţi creatorii din toate sectoarele artei şi ştiinţei şi toarnă în sufletele lor frumuseţea şi splendoarea din frumuseţea Ta ,idei din gigantica Ta gândire, ca sub un Cer nou să răsară un Pământ nou . Domnului să ne rugăm ! Doamne miluieşte! Apără-ne şi ne călăuzeşte , întăreşte puterile noastre , luminează-ne şi ne înţelepţeşte , Dumnezeule cu Harul Tău ! Pe Prea Sfânta , Prea Curata,Prea Binecuvântata, Slăvita Stăpâna noastră , de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioară Maria cu toţi sfinţii să o pomenim. Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu , miluieşte-ne pe noi ! Pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. . Ţie Doamne Ecfonis: Fie ca din Lumina cereştilor lăcaşuri , să ne împărtăşim şi noi , totdeauna,acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin ! « Scrisă în 1966 (2 ieşit din puşcărie revoltat din .Iertaţi tentaţia de a înnoi un Sfântul IOAN HRIOSTOM » « Ectenia Mare .

ani după ce am ieşit din puşcărie ).Am inerţia în care dormeau oamenii bisericii text sacru a celui mai sfânt între Sfinţi preciza domnul George Văsii despre

Dorinţă Doresc : -Să vă ajut să vă refaceţi busolele! 154

-Să vă clarific AUTENTICA SCARĂ A VALORILOR DUHOVNICEŞTI nealterabile, sănătoase, veşnice. Doresc, să vă clarific : -Cauzele generatoare de : nervozitate, intoleranţă, nemulţumire de sine, indispoziţie, plictis, bârfă. -Cauzele care v-au şters DISPONIBILITATEA pentru RUGĂCIUNE. Doresc, ca pe POTECA cea STRÎMTĂ - pe care trebuie să vă siliţi s-o găsiţi, CĂRARE pe care n-o poţi afla decât ascultând de un ÎNDRUMĂTOR … şi asistat de el , să începem a lucra : PRELUDIUL liniştei şi al seninătăţii. * Sfântul Maxim : Cele trei puteri:Cugetătoare Pătimitoare Lucrătoare Necesită: 1.A şti, a înţelege , a cunoaşte 2. A admira , a se bucura (desfăta), a iubi . 3.A lucra ( a munci), a face , a rodi * Stadii (trepte ) – categorii psiho-mentale : I.

Mentalul primar : LOGICA- gândirea practică, folosind noţiunile receptate de cele cinci simţuri : ochi, auz, pipăit, gust şi miros. FRENIN = a gândi (greceşte ) II. Mentalul mediu (de mijloc ) : CUGETAREA, meditaţia (algebratrigonometria, literatura ) “Litera ucide, duhul dă viaţă! “. III. Mentalul superior:CUNOAŞTEREA. “Iubirea de Dumnezeu,pe măsura cunoaşterii Lui este!”

Cele trei “ stări “ YOGA ROSIE Acest material serveşte pentru persoanele cu religioasa şi adepte ale perceptelor evanghelice.

instrucţie

155

STAREA ÎNTÎIA (PREGATIREA) a) Prezentarea Imnului acatist la “RUGUL APRINS “. b) Program: Se va împarţi Imnul în două: Prima jumătate se va citi dimineaţa, înainte de micul dejun, aşezat comod pe un fotoliu, cu faţa către icoane. Se va citi cu atenţie, nelăsând gândul să treacă la alte probleme, fără griji, în totală relaxare, mintea căutând să pătrundă sensul şi semnificaţiile conţinute în text. A doua jumătate a “Imnului “ se va citi seara- înainte de culcare. Recomandări : - Se vor evita persoanele antipatice ; - Se vor evita taclalele şi discuţiile inutile ; - Se va căuta simplificarea relaţiilor, rămânând doar la cele STRICT NECESARE ; - In scopul evitării discuţiilor searbede, se recomandă ca la serviciu, privirile să fie mereu în jos, iar la salutul cunoştinţelor se va răspunde sec ; - Meniul va fi cât mai simplu şi se va evita săturarea. E foarte bine dacă ne vom ridica de la masă în momentul când, parcă am mai lua două-trei înghiţituri ; - Se vor evita băuturile alcoolice -chiar şi vinul; - Se recomandă acte de renunţare la diverse “plăceri “ (ţigări,cafea, parfumuri,farduri ); - Ţinuta vestimentară trebuie să fie sobră, monotonă şi de se poate invariabilă; - Se vor exclude în totalitate podoabele (cercei,inele, mărgele,broşe,etc); - Lectura o va controla “îndrumătorul”,stabilindu-se un material precis , care va fi studiat fără nici o abatere ; - Se va suprima muzica uşoară şi se vor evita emisiunile distractive la TV; - Se recomandă muzică simfonică ; - Participarea la “Liturghie “-duminical este strict obligatorie şin acest sens se lasă la discreţia ucenicului alegerea unei biserici, în care să se simtă bine ; - Se recomandă două duşuri (cel puţin) în fiecare zi: se va respecta igiena corporală; - Se interzice manichiura şi coafatul; - Se recomandă barbă şi plete (la bărbaţi)-temporar; STAREA A DOUA

(INTRODUCEREA )

156

Trecerea la cea de-a doua stare, o va stabili “îndrumătorul “, respectându-se cu stricteţe următorul Program : Dimineaţa trezirea va fi fermă, fără a mai lâncezi în pat, se vor face imediat nouă metanii şoptind : “Dumnezeule curăţeşte-mă pe mine păcătosul şi mă miluieşte “(tot de nouă ori ) Apoi spălatul, îmbrăcatul şi imediat în genunchi în faţa icoanelor se va citi Psalmul 50- de trei ori, apoi câteva pagini din “Rugul Aprins “, după care se vor face metanii, până ce începe oboseala. Apoi se poate lua micul dejun. Acelaşi program se va repeta complet seara, înainte de culcare , inclusiv tot “Imnul Acatist la Rugul Aprins”. La sosirea de la serviciu, se vor face cele nouă metanii şi se va citi o singură dată Psalmul 50, fără a se face metaniile sus amintite. Se interzice: carnea de porc, alcoolul, ţigările, cafeaua, condimentele, prăjiturile, delicatesele, etc,etc. TOT CEEA CE LA STAREA I-a A FOST “RECOMANDARE “, ACUM DEVINE OBLIGATIE. ORICE ABATERE VA FI COMUNICATA “ÎNVĂŢĂTORUL“ lui CARE VA APLICA PEDEAPSA CUVENITĂ. SE SUSPENDĂ RAPORTURILE SEXUALE. LEGEA FUNDAMENTALA A ACESTEI STĂRI ESTE R E A

T

Ă

C

E

Fiule! Lumea în care te-ai zvârcolit până acum e iluzie! Părăseşte-o! Intoarce-te la tine însuţi, să-ţi poţi aduna puterile, spre a te putea descoperi pe tine! Nebănuite energii stau şi mocnesc în tine şi nu se pot manifesta, căci tu” dormi”! Intoarce faţa de la această lume schiloadă de muribunzi. Iubeşte cripta, mori pentru lumea din afară, coboară în adânc şi trage lespedea peste tine! Acolo jos, în criptă te aştept eu -“guru” tău, singurul ce-ţi poate arăta “POTECA” ce duce în Împărăţia Luminii, care e în tine însuţi. Eu doar îţi arăt “poteca”, te îndrum, te sprijin dar…Cel ce te va lumina, Cel ce te va învia, acela nu sunt eu ci Iisus- Fiul Luminii. De aceea opreşte- te la ”Numele “ Lui glorios şi cheamă-L insistent, cu ardoare, zi şi noapte şi El îţi va deschide, se va coborâ în inima ta şi va lumina mintea ta şi se vor înnoi cugetele tale şi se va transfigura viaţa ta şi vei înflori ca un pom la izvoarele apelor , care rodul său va da la vremea sa, iar frunzele lui, niciodată nu vor mai cădea… Bate insistent şi cu putere… şi ţi se va deschide! Cere cu ardoare şi ţi se va da! Caută sârguincios şi vei găsi! Iisus te aşteaptă…dar nu-ţi va deschide şi nu te va lumina decât atunci când tu vei dovedi tenacitate, încredere totală şi desăvârşită

157

iubire pentru Cel ce pentru noi, pentru luminarea noastră, a luat trup pământesc, l-a biruit prin Cruce şi s-a înălţat întru slavă. Luptă-te cu tine! Biruieşte-te şi vei birui , căci: “BIRUITORUL “ coboară numai la biruitori. “Indrăzniţi!” spune Hristos…”Eu am biruit lumea! ” ”Biruiţi-o şi voi şi voi veni alături de voi! ” STAREA A TREIA (MIEZUL ) Dis de dimineaţă, ne vom scula repede şi vom ridica din prima clipă, gândul către Iisus Domnul, Stăpânul, Părintele şi Invăţătorul nostru zicând: “IISUSE FIUL LUMINII, LUMINEAZA-MĂ” şi vom face trei metanii. Apoi, zicând în minte această scurtă chemare, ne vom spăla, ne vom îmbrăca şi aşezându-ne pe un scăunel vom zice rar şi cu frângere de inimă , Psalmul 50, după care, timp de 15 minute vom zice în gând, pe respiraţie, sus amintita invocare, astfel : timpul 1: inspiraţie > timpul 2: expiraţie Vom sta pe scăunel sau turceşte pe covor, sau pe marginea fotoliului, relaxat, în totală linişte, cu capul aplecat uşor spre inimă, căutând să ne întâlnim cu ea, ca mintea laolaltă cu inima - formând o unică simţire, să cheme luminosul NUME al Lui Iisus, cu multă iubire. Indată ce vom consuma cele 15 minute, ne vom ridica încet şi continuând în gând chemarea, vom lua micul dejun şi vom pleca la lucru, fără să lăsăm mintea să umble aiurea, căci starea aceasta este starea RUGĂCIUNII M I N Ţ I I în baia I S I H I E I (liniştei ) Astfel, în tot timpul zilei, vom avea grijă, ca orice pauză în lucru şi de se poate paralel cu lucrul, noi să depănăm în gând această Sfântă şi luminoasă chemare, până ce ajunşi acasă, după dejun, să repetăm programul de dimineaţă - tot 15 minute, după care ne vom putea odihni sau medita, după cum ne sunt puterile şi respectând programul de lectură indicat de “guru “. Seara, înainte de culcare, se va repeta programul: Psalmul 50 şi 15 minute de concentrare, rostindu-se acea luminoasă invocare. Domnul să-ţi binecuvinteze strădania!

158

X

INVOCARE către Homhar unicul Univers sublimul Opal,

X

Privirile le voi îndrepta spre Zenit, centrul de convergenţă al tuturor gânditorilor stelari şi voi rămâne acolo de-a pururi, sorbind din nesecatul IZVOR, acum şi în eternitate. (de 3 ori. ) Mă voi coborâ apoi în Nadir şi mă voi identifica cu NEANTUL. Voi înceta să mai aud, voi înceta să mai privesc, nimic nu voi mai căuta să înţeleg. Voi fi absurd, ceaţă, nor nemişcat, nici cald nici rece, nici negru nici alb şi voi rămâne acolo etern golit de mine, în vecii vecilor …( de 3 ori ) Renunţ la plaja însorită, renunţ la binefăcătoarele raze ale soarelui, renunţ la mângâierea brizei ce mi-a răcorit de atâtea ori fruntea. Voi intra împăcat în ocean, apa îmi va ajunge la glezne, la genunchi, la brâu, la bărbie, apoi la frunte şi voi înainta fascinat de albastrul verzui, sticlos al apei. Voi înainta încet, cu paşi rari şi după ce totul va fi întunerec, mă voi întinde pe fundul ocenului şi mă voi contopi cu el. ( de 2 ori ) Apoi, senin şi zâmbitor , îmi voi îndrepta privirea spre Homhar -sfera de lumină care adapă întregul univers şi voi invoca Homharul să mă lase să-l privesc, să mă lase să sorb fluizii lui dătători de lumină şi viaţă şi-i voi spune : O,Homhar - sferă gigantică de lumină , adapă-mă cu undele tale, hrăneşte-mă cu roua ta, îmbracă-mă cu virtuţile tale, învaţă-mă legile tale, descoperă-mi tainele tale! E drept! Sunt nevrednic, căci nu te-am ascultat, nu te-am privit, nu te-am cinstit cum se cuvine, dar de-acum … numai spre tine voi privi, numai pe tine te voi asculta, numai din izvorul tău mă voi adăpa! Primeşte-mă Homhar! ( de trei ori ) Treci cu vederea rătăcirile mele, laşităţile mele, comoditatea mea! Voi fi sârguincios, voi fi ascultător, voi merge neclintit pe poteca cea strâmtă , până la poarta Cetăţii tale!

159

Deschide-te Homhar! Primeşte-mă! ( de 3 ori ) Deschide-te Homhar! Curăţeşte-mă! (de 3 ori ) Deschide-te Homhar! Fă-mă vrednic de tine, de dragostea ta, de iubirea ta! Te iubesc Homhar! Eşti singura mea iubire! Ador lumina ta, ador frumuseţea ta! Tu, energie mai presus de toate energiile, conectează-mă şi pe mine ca să mă încarc, spre a te putea privi! Energia Ta e Lumina! Trimite razele tale în întunericul meu şi mă voi lumina! (de 3 ori ) Nu mă respinge Homhar! Ajută-mă să te descopăr! Sânt slab, nevrednic! Dar iubirea Ta e mai presus de orice bunătate ; virtutea Ta e mai presus de orice virtute, energia Ta mai presus de orice energie ; Lumina Ta, mai presus de toate Luminile. O, Homhar sens şi rost al existenţei mele salvează-mă! (de 3 ori ) O, Homhar, blândeţe, bunătate, nobleţe întruchipată întăreşte-mă! ( de 3 ori ) O, Homhar pâine a vieţii mele hrăneşte-mă! O, Homhar băutură prea aleasă adapă-mă! O, Homhar haină a goliciunii mele, acoperă-mă! O, Homhar rouă primăvăratecă, trezeşte-mă! O, Homhar lumină multicoloră, înviază-mă! O, Homhar lumină albăstruie, fă să uit de mine! O, Homhar lumină sidefie, pătrunde-mă! O, Homhar lumină cristalină, înfloreşte-mă! O, Homhar nevrednicul!

lumină aurie,

luminează-mă

şi

gingăşie

pe mine

Se va repeta de 3,5,8,10,12 până la 15 minute Adică sedinţa I: 3 minute, a doua cinci minute, etc …. Iar cu a-VI-a şedinţă se limitează la 15 minute ( nu mai mult ) E necesar : UN CLOPOŢEL !

INVOCARE către STEAUA LIRĂ

160

Zadarnic am strigat către Homhar! Zadarnic L-am rugat, zadarnic L-am implorat! Speranţa mi-e în tine - STEA cu chip de LIRĂ! Tu,chip al dragostei şi iubirii, tu care auzi pe toţi cei ce-şi îndreaptă gândul către tine, ascultă-mă şi pe mine sărăcitul! Mi-e sufletul uscat, mi-e inima searbădă, putere n-am să fiu auzit de Homhar! El e prea sus, prea departe! Tu, care te apropii cu iubire de cei ce te iubesc, apropie-te şi de mine! Fii mijlocitoarea mea către Homhar! Spune-i tu că recunosc, că sunt un mizerabil, nevrednic de a sorbi din lumina Lui, dar apelez la tine Liră, esenţă a esenţei! Salvează-mă! O, tu Liră esenţă a existenţei , salvează-mă! (de 12 ori) şi 3 minute linişte în care fiecare repetă în gând rar pe respiraţie astfel : inspiraţie : O tu Liră esenţă a existenţei … expiraţie : Salvează-mă ….. Sedinţa I - 3 minute, a –II-a 5,apoi 8,10,12 şi a VI-a sedinţă 15 minute! Următoarele şedinţe numai 15 minute(de repetare). O,tu O,tu O,tu O,tu

Liră chip al fecioarei, curăţeşte-mă! Liră aur transparent,fă-mă să văd prin mine! Liră izvor de reflexe aurii,adapă-mă din razele tale! Liră chip al frumuseţii,treci cu vederea imperfecţiunile

mele! O,tu Liră chip al blândeţii, trimite spre mine undele tale mângâietoare! O,tu Liră chip al milei, îndură-te de mine cel ce zac în întuneric! O,tu Liră chip al gingăşiei,vindecă ranele mele! O,tu Liră icoană a esenţei, fă-mă să-ţi şi simt prezenţa ta! Apropie-te! Apropie-te!Salvează-mă! Rupe gândurile mele, calcă peste simţămintele mele,ca numai pe tine să te aud! Mă lepăd de mine, de concepţiile mele schiloade şi bolnave ! Dă-mi lumina ta vindecătoare! Inimă curată zideşte întru mine, Duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele, Gând de viaţă dătător seamănă în mintea mea! ( 3 ori ) 27.I.1979, ora 23 161

Şedinţa I – 3 minute, a II-a 5, apoi 8,10,12 şI a 6-a şedinţa 15 minute. Următoarele şedinţe numai 15 minute.

-in stare de extaz -

162

Din multele cugetări ale dlui arhitect George Văsii, redăm in cele ce urmeaza, doar căteva, apreciate ca fiind de maxima importanţă in etapa pregătirii spirituale a omului.

CUVÎNT Către cei ce s-au hotărât să practice în taină : ” Rugăciunea Inimii “- ISIHIA. …Zis-a cândva un mare şi preaînţelept iniţiat, slujitor al MARELUI, VIJELIOSULUI, NECUPRINSULUI FOC: Noi, cei de azi, nu trebuie să credem într-un lucru numai pentru că ni s-a spus, nici să credem tradiţiilor pentru că ele au fost transmise încă din vechime, nici în :” se zice că”, nici în scrierile înţelepţilor, pentru că au fost scrise de înţelepţi, nici imaginărilor, care presupun că au fost inspirate de o fiinţă spirituală, nici deducţiilor trase din câteva ipoteze îndrăzneţe, pe care le-am putut face, nici în ceea ce ar părea o necesitate analogică, nici să credem în simpla autoritate a instructorilor sau îndrumătorilor noştri! Trebuie însă, să credem cu tărie într-o scriere, într-o doctrină sau afirmaţie, când RAŢIUNEA NOASTRĂ ŞI EXPERIENŢA NOASTRĂ intimă le confirmă.

Iată pentru ce v-am învăţat să nu credeţi pur şi simplu pentru că vi s-a spus, ci conform experienţei voastre personale şi apoi, din nenumăratele voastre deducţii şi convingeri, v-aţi hotărât de-a acţiona în consecinţă, fără nici o abatere, clipă de clipă, ceas de ceas, pentru realizarea concretă a METANOIEI ( a tehnicii, a disciplinei) pe care trebuie să o aplici când mergi pe DRUMUL, CALEA, POTECA: - DRUMUL ce duce către ADEVĂR, - CALEA care duce la VIAŢĂ, - POTECA ce te duce spre LUMINĂ….

Viaţa veşnică? Împărăţia Cerurilor? Acestea două le definesc cu claritate: LUMINA CUNOAŞTERII ŞI FOCUL IUBIRII Acestea sunt cele mai ascunse roduri pe care le poate culege omul, pentru care a şi fost creat. Cele din urmă, care sunt cele mai de preţ bunuri pe care trebuie să le cucerim.Dacă bogaţia din afară ( pământească) se acumulează prin muncă, sacrificând timp şi puteri,tot aşa şi bogaţia lăuntrică cere sacrificii, strădanie şi consum de energie.Aceste două rodiri sunt culese 163

şi ele asemeni roadelor pământului, într-un fel de toamnă a existenţei noastre. Primul anotimp, al iernii, al frigului, ar corespunde anotimpului întunericului, neştiinţei, nepăsării, nesimţirii, al vieţii trăite în iluzii şi amăgiri deşarte… Nu se poate ieşi din acest frig ( spiritual) al întunericului, fară primirea “Bunei Vestiri”, ceea ce în limba greacă se traduce prin termenul “Evanghelie”.

Vai celor ce sunt asemeni drumurilor bătătorite, celor asemeni terenurilor nisipoase sau solurilor fertile, dar invadate de buruieni devastatoare! Câţi dintre aceştia mai pot avea urechi să audă, ochi care să vadă? Să preţuim, dar, seminţele- cuvintele “Evangheliei”, căci doar prin ea putem trăi “primăvara” vieţii noastre. Ogorul cel avem de lucrat, este propriul nostru “EU”: mintea şi inima noastră, care au nevoie să fie arate, desţelenite. Buruienile trebuisec cu grijă smulse din inimă şi gânduri!

Să ne întoarcem la noi înşine Numai cel cu “bun simţ”, apropiindu-se cu evlavie de cele sfinte, devine cuvios şi înţelegând că :“ Cercetaţi Scripturile!”-este un sfat ce începând să-l punem în practică, împreună cu rugăciunea, zi de zi, lună de lună, an de an, începem să-L iubim pe Dumnezeu, Hristos IISUS, Părintele Nostru, Cel întrupat pentru noi. Precum există “robi ai plăcerilor de jos”, tot aşa sunt şi cei ce sunt cuceriţi de “bucuriile cele de sus”. Iar tu- de nu eşti nici în prima, nici în cea de-a doua… hotărăşte-te degrabă şi începe imediat lucrul! Dar, ia seama! Găseşte un sfătuitor. Unul experimentat…altfel, orbul te va duce în ceea ce are el: întunericul!. Măcar un “chior” găseşte…şi-apoi, la vreme potrivită, vei găsi sfatul- chiar în tine.. Sârguieşte în a înţelege Cuvântul lui Dumnezeu şi a te ruga Lui ca să te lumineze, pentru a nu te rătăci pe cărări încâlcite şi să nimereşti în alte păcate. Căci, prea adesea, mulţi cunoscând în parte doar cele mai uşor de obţinut, le împlinesc pe acestea, alunecând în părerea de sine, cum că ar fi mai presus ca alţii. Cercetează cu amănuntul şi vei afla câtă lipsă ai de virtute şi cunoaştere. Şi mai ales, vezi de ai rugăciunea neâmprăştiată şi de nu ai aflat bucurie în ea, să ştii că încă umbli în întuneric, încă multe mai ai a împlini până să începi urcuşul duhovnicesc, adică, încă nu te-ai lepădat de omul cel din afară, cugetând încă la cele vremelnice.Dezleagă-te de dorinţi şi împliniri vremelnice, pentru a face loc să se nască în suflet setea de Hristos, setea de VIAŢĂ.

Când ai necazuri, insuccese, încurcături, când felurite suferinţi trupeşti apar, ia seama! Acestea sunt semnale că trebuie să te întorci la tine însuţi, căci dezordinea şi haosul dinlăuntru, dau naştere la tot soiul de probleme în afară.Aşa precum ochiul este călăuza trupului, tot aşa şi mintea este călăuza sufletului. Şi precum doar

164

ochiul curat poate călăuzi trupul, aşa şi numai o minte curaţită de patimi ,poate călăuzi sufletul. ***

Mulţumim Părinte Vegheam în plină noapte, căutând cu gândul, în zadar ( se pare), care ar fi sau de-ar putea exista cumva, pentru orbirea minţii, o ultimă şansă de vindecare.Deodată, o întrebare se înfiripă în gândul meu răscolitor:

Oare, ce-o fi mai făcând în Lumea Lui, marele înţelept Călăuzitor - ZARATHUSTRA? şi cu putere în cuvânt îl întrebai: - Cum te mai afli, Stăpâne? Deodată, o linişte densă pătrunse în fiinţa mea şi plecând umil capul, în mintea mea răsună glasul lui ritmic, sacadat: - E tristeţe mare în Lumea noastră!… Părintele Universului s-a ascuns de toţi, din cauza unei tristeţi care ne-a cuprins pe toţi… şi cred că de un singur lucru s-ar mai putea bucura – poate, dacă aceşti nătângi locuitori ai Terrei ar recunoaşte doar atât: că plăsmuirea lor, că alcătuirea lor- e de sorginte supremă!Nu…bineînţeles că nu are nevoie de laude sau osanale, ci doar de un: …MULŢUMIM PĂRINTE, pentru toate…bunătăţile, mulţumim şi mereu vom mulţumi Tatălui nostru, Părintelui Luminilor pentru TOT şi TOATE, şi mai ales şi-n primul rând, pentru AERUL proaspăt ce-l putem respira… pentru APA ce din destul o avem să ne putem ostoi setea… pentru căldura FOCULUI ce ne poate încălzi inimile rebegite! Ei, dar oamenii negându-L, sau uitând de EL, nu pot împlini nici măcar prima poruncă… ori, tocmai aici este cheia împlinirii celorlalte porunci. Să înceapă omul să-L iubească pe Dumnezeul nostru şi atunci va putea cunoaşte bucuria eternei iubiri divine…intrării în ETERNA IUBIRE DIVINĂ…

Apri lie 1997, Brăila ***

Hrană pentru minte Cea mai mare tristeţe mi-o provoacă semenii mei, constatând cum îşi hrănesc existenţa psiho-mentală cu surogate, fără să fie conştienţi că acest “suflet”, că această activitate psiho-mentală ,trebuie alimentată cu “concentrate”, cu “valori autentice”, reale, care să dea posibilitatea facultăţii noastre gânditoare şi afective, să crească în intensitate şi calitate, să aibe o orientare reală spre adevăr, spre bine, spre frumos, să tindă de la o ştiinţă

165

unilaterală către cunoaştere, de la stări afective banale, spre zonele înalte ale trăirilor adânci…

Biologic, corpul, cu complexitatea lui de membre şi organe, se împlineşte, îşi termină creşterea după 17-18 ani, cu rare excepţii, continuând ceva după 20 de ani. Dar, activitatea mentală, afectivă, nu mai are o limită, ba mai mult, pe măsură ce trec anii, capacitatea de gândire creşte, activitatea psihică se îmbogăţeşte, se adânceşte, caracterul se cizelează, personalitatea capătă puteri şi valenţe deseori neaşteptate. Şi “bieţii mei semeni”, ooo !… prea mulţi, din păcate – copleşitoarea majoritate, rămân foarte atenţi toată viaţa cu hrănirea stomacului, căutând cele mai alese mâncăruri, ispitiţi mereu de ceea ce este mai gustos, mai plăcut şi mereu pentru tot ce este de cea mai bună calitate; iar MINŢII?… acestui miraculos FOR GÎNDITOR, ce-i dau? … la ce mai foloseşte?…ce anume, ce fel de hrănă consistentă îi dau? – doar îl obligă să funcţioneze ca să ştie să facă ceva tot numai pentru bani, ca să cumpere mereu, mereu…ce? – tot de vârât în burtă şi dacă o satisface, ce mai caută? – să se distreze, bineânţeles, să aibe şi el ceva “audio” de distrat urechea, că liniştea îl “deranjează”… Ei… şi-apoi şi ceva “video”, că nu e suficient, nu se mulţumeşte cu o pseudo-muzică, mai vrea ca să-l amăgească pe bietul creier şi prin ochi şi apoi, de ce să-şi obosească mintea cu o piesă de calitate, cu o problemă existenţială? Preferă 2562 de episoade Dallas, sau cine ştie ce stupide ficţiuni uşor de priceput !… ***

Robia minţii(Sclavagismul modern) Pare-se că “lumea modernă” ( contemporană) a sec. XX, suferă de o boală mult mai cumplită, mai curând aş zice, o revenire la epoca “precreştină”, o statornicire deliberată, într-o nouă şi cumplită formă de SCLAVAGISM MONDEN.

Desacralizarea vieţii de zi cu zi, confirmă statutul de ROBI, pentru care a optat omul modern, care, datorită cuceririlor ştiinţei şi tehnicii, îi înlesneşte considerabil împlinirea necesităţilor legate de viaţa sa biologică: hrană – locuinţă – căldură – îmbrăcăminte, etc; omul modern a devenit un fel de “infrahumanoid” într-o societate în care SACRUL – FRUMOSUL- ADEVARUL şi IUBIREA au dispărut întru totul. Au dispărut marile PASIUNI ale Evului Mediu, care legau societăţile umane în Divinitate, de opere de artă : picturi, sculpturi, muzica elevată a preclasicilor, a clasicilor, “poezia”, farmecul “inutilităţilor” ornamentale, edificiile, monumentele, etc, etc... toate acestea nu mai interesează pe nimeni; în schimb, graţie consumului din ce în ce mai mare de curent electric şi carburanţi, viaţa înrobitului

166

humanoid, a devenit strict dependentă de frigider, maşină de spălat, mobilă, placaje de faianţă rafinate, băi şi bucătării sclipitoare, care îi conferă marele avantaj, ca după 8 până la 12 ore de muncă, sau cine ştie ce activitate trepidantă, sosit acasă într-un autoturism de înalte şi subtile performanţe, să se poată instala într-un fotoliu, de unde să se lase devorat de marele monstru “cronofag” – TELEVIZORUL . ***

“Pax romana” Mă gândesc adesea, la acea putredă civilizaţie romană, care încă de pe atunci a creat puternica şi de temut castă a militarilor, a luptătorilor, dotaţi cu săbii, scuturi şi felurite armuri, ca să-şi asigure un “PAX ROMANA”, adică acea permanentă siguranţă că nimeni nu-i mai atacă, pentru că marii potentaţi senatori şi tribuni romani, să-şi ducă o viaţă decrepită, dar civilizată.

Cam de la ei ne-am procopsit şi noi, dacii cei bărboşi, soioşi şi cu cuşme pe cap. Am asimilat şi noi cuvântul – cetăţean – “civitas” de altădată, adică locuitor al unei cetăţi -cam cum se pot numi privilegiaţii ORĂŞENII noştri de azi, din ce în ce mai mult atraşi de câştiguri suplimentare, ce pot fi dobândite numai vânzându-şi forţa muşchilor, robusteţea şi priceperea într-un meşteşug oarecare, tot pentru Domnii de la oraş. Bieţii ţărani, năzuiau şi ei că vor putea ridica mai uşor o căruţă cu măcar trei, ori patru oameni… ***

Adevărul “Neguţătorul ( cercetătorul) care săpând, află comoara” Comoara cea mai de preţ, tezaurul de valută forte, care nu ştie de “căderi” ori “faliment”, a fost şi va rămâne în veci, colosul reprezentant al Cuvintelor Dumnezeului întrupat, singurul izvor adevarat de viaţă – EVANGHELIA. Acesta a fost scopul trimiterii “Fiului Cel iubit” de către Dumnezeu TATĂL, să ne împărtăşească TAINELE VIEŢII ADEVĂRATE, adică a vieţii DUHULUI, a MINŢII, a INIMII, pentru că a trăi numai în trup, a duce o viaţă exclusiv numai în 5 simţuri… aceasta la modul real, 167

fundamental, echivalează cu “moarte”, sau altfel spus, cu “neviaţă” – “NEFIINŢĂ” – “NONEXISTENŢĂ”. Noi nu spunem că Dumnezeu trăieşte, ci că EXISTĂ. Este impropriu să spunem, să vorbim de VIAŢA LUI DUMNEZEU! Este mai presus de viaţă – moarte. Acestea sunt proprii nouă, oamenilor, care milenii, ne-am străduit să “trăim” şi am cunoscut moartea pentru că nu eram, nu ştiam şi n-aveam cum să ştim că mai presus de viaţă ( înţelegând prin aceasta, viaţa biologică – trupul), la un nivel superior, eram hărăziţi EXISTENŢEI, adică vieţii active, în minte, inimă, activitatea numită psiho-mentală, poate mai corect mental-afectivă, care progresiv îl ridică la EXISTENŢĂ. Omenirea, coplesitoarea majoritate trăia- cum spun Sfinţii Părinţi – în “întuneric şi în umbra morţii”. Grecii, egiptenii, concepeau viaţa după moarte ,ca o Lume a umbrelor, pentru că lipsa unei vieţi mental-afective ACTIVE, conştiente, care să rodească şi traiul ţintuit şi mărginit exclusiv la eforturi pentru întreţinerea biologică, i-a făcut să creadă că, după epuizarea vieţii biologice – după moarte – omul nu mai există .Continuă să traiască, însă, într-un “întuneric”, greu de imaginat, pentru că deşi spiritul continuă să păstreze cele 5 simţuri, totuşi simţurile ( obişnuite cu informaţiile din lumea materială) – aceste informaţii vremelnice, încetează brusc ( prin moarte), iar spiritul, neavând un mental activ-antrenat, intră într-un fel de “toropeală întunecată” – ceţoasă, incapabil să mai înţeleagă ceva din noua sa “Lume “, din noua stare, noul spaţiu în care intră după părăsirea trupului… Acesta este dar înţelesul “naşterii celei de-a doua”, fară de care nu ne putem “mântui”, nu putem “exista”, nu putem scăpa de moarte-întuneric şi să “existăm”, adică să avem “viaţă”, nu numai biologic, ci mai presus de aceasta, să avem “duhul viu”, care echivalează cu “viaţa vesnică”. Adevărul adevărat vă grăiesc: De nu vă veţi naşte din nou, în duh şi adevăr, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor! Noţiunii de “APĂ” – indispensabilă vieţii în trup, îi corespunde “apa cea vie, din care bând nu vei înseta” –care este HRISTOS, învăţătura, predania LUI : “ comoara omenirii” – “comoara cea mai de preţ”. De ce a numit-o “cea mai de preţ”? – pentru că HRISTOS nu dispreţuia celelalte comori spirituale: ale Egiptului, ale Persiei, Mesopotamiei, filozofia vechilor greci, hinduşi, etc. Putem oare să credem, că HRISTOS nu ştia de ceilalţi misionari trimişi sau veniţi cu secole sau milenii în urmă? Şi proba că le-a preţuit, este că şi ele erau comori din tezaurul spiritual al omenirii, dar ceea ce El adusese era “comoara cea mai de preţ”. EU SUNT “APA CEA VIE” şi-n alt loc:”EU SUNT PÎINEA CE S-A POGORÎT DIN CER”- din care bând omul şi mâncând, deşi va “muri”, “viu” va fi. Deci, se poate “muri” şi omul să rămână ca mort şi se poate “muri” rămânând “viu”, sau cum am încercat să exprim mai sus: să 168

păşim de la “a trăi” la etapa următoare hărăzită omului, să intrăm în “a exista”. Cu siguranţă că, cine mai poate şti câte milenii am “trăit” doar la nivelul regnului animal, până ce treptat am parcurs primitivele trepte ale Paleoliticului, Neoliticului, lent au urmat epoca bronzului, apoi a fierului, care ne-a scos definitiv din rândul celorlalte mamifere, devenind un fel de oameni. Milenii au durat până să apară primii îndrumători, iniţiaţi, primele scrieri, primele credinţe, religii şi filozofii, care au încercat să trezească omenirea, s-o facă să înţeleagă că menirea omului este de a intra în “existenţă”, că poate exista “viaţă veşnică”, că zeii, divinitatea, a hărăzit omului o viaţă cu mult mai intensă şi frumoasă, veşnică şi nu numai trecătoare. Faptul că Pământul va beneficia de venirea unui MESIA – “salvator” – era un fapt cunoscut din nenumărate proorociri. Nimeni nu a ştiut când va veni şi mai ales CE va face si cum şi ce anume va salva!?. Taina, misterul- era total! În privinţa momentului istoric al venirii lui MESIA, toţi foloseau expresia că El va veni “la plinirea vremii..”. Această expresie sinonimă cu “atunci când va vrea Dumnezeu” este ceva care nu explică nimic. Venirea, trimiterea lui MESIA, nu trebuie atribuită unui capriciu al lui Dumnezeu. Printre multe însuşiri ale oamenilor, capriciile nu pot face parte din atributele Divinităţii ; se mai vehiculează si astăzi ,printre alte regretabile traduceri, cum că :Dumnezeu, pe cine vrea il inalţă şi pe cine vrea, il coboară sau il doboară!. Criteriul, insă, este limpede si fara echivoc: copacul care nu rodeste se taie si se arunca in foc! Este necesar să descifrăm sensul acestei “plinire a vremurilor”, pentru că este legat de vreme ( căci omul este sub “vremi” – cum spune cronicarul), în sensul scurgerii unui extrem de îndelungat timp, necesar să se consume până ce Acest MESIA, să poată “coborî”, să se poată manifesta, mai precis:să poată fi perceput, ba mai mult, să poată fi ÎNŢELES. Numeroasele muzee arheologice, rodul unor cercetări seculare, aduc mărturii abundente asupra unei PREISTORII, a existenţei umane în stare “primitivă” şi anevoiasa trecere de la “culegător de fructe” la aceea de “vânător” şi “cultivator”, care a provocat epoca Paleoliticului, apoi prima şlefuire a Neoliticului îndelungat, până să apară epoca fierului, apoi a bronzului, epoci în care, câteva popoare au reuşit să materializeze prima sclipire a geniului câtorva oameni care au reuşit să transpună, să prefacă cuvântul-sunet care “zboară”, se stinge, piere, în “semn”, în scriere, care “rămâne”, se păstrează văzând posteritatea. Probe, mărturii care să ateste nivelul de viaţă, de gândire, stadiul spiritual al celor de demult. Fie că este vorba de Sumer, de India, de China sau de Egipt, toate cele scrise se referă cu precădere, la relaţia om-Divinitate, ne aduc proba existenţei epocii genezei miturilor religioase, bazate pe

169

credinţe ancestrale, care au premers propriu-zisele epoci de formare a primelor religii. Nu se poate preciza când au apărut primele reprezentări ale “Celor” ce îi determinau pe oameni să se teamă, să respecte, să apeleze la Ei, să se roage lor, să-I invoce, să-I înduplece, recurgând chiar la incredibile sacrificii sângeroase. Mai întâi, reprezentări de aşa numiţii “idoli” abstracţi, dar cu funcţii şi acţiuni concrete, apoi zei, mai întâi câţiva, apoi din ce în ce mai mulţi. Dar, oricât de mulţi apăreau “zeii”, toate religiile mari care s-au impus, nu secole, ci milenii … recunoşteau un Zeu suprem. Interesantă, deosebită era reprezentarea hindusă ( şi nu budhică, cum greşit se crede) a existenţei trinităţii: BRAHMA, VISHNU si SHIVA ( respectiv: cel ce crează, cel ce conservă, cel ce distruge). Brahma Creatorul, fiind însă, “ UNICUL”. Unic în trei manifestări simultane, veşnice. Să revenim la importanţa pe care o au epocile parcurse de om şi să ne întrebăm simplu şi direct: - câte noţiuni ar fi avut omul preistoric în Paleolitic – de pildă – ca simplu culegător, mai înainte de a începe să vâneze, sau să cultive??- şi să ne permitem o întrebare dură, dar al cărei răspuns se va înţelege: ar fi putut oare pe atunci, HRISTOS IISUS să poată comunica ADEVĂRUL?? – să arate CALEA, să explice VIAŢA, rezultată graţie unei “naşteri din nou’?? - ADEVĂRUL = un diamant gigantic,cu infinite faţete, deţinute de Singurul, Unicul Dumnezeu! Dacă era primitivă este aproximată la cca. 15-20 milenii, înainte de începuturile istoriei, iar istoria se înfiripa graţie apariţiei scrierilor cu 7 – 500 î.e.n. de HRISTOS, ne dăm seama că Dumnezeu, în inimaginabila Sa înţelepciune, respectă “planul” Său creativ, care trebuia să se realizeze în timp, treptat. Respectând o ordine manifestată prin Legi – “toate la timpul lor” – zice românul cu scaun la cap. Plugarul se roagă lui Dumnezeu să-i dea sănătate, să are şi-apoi să dea ploaie, “la bună vreme”.

Tot românul ştie că:“ Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă”.Oare când te doare o măsea cumplit, te rogi şi strigi la Dumnezeu: “Doamne, ai milă şi ia-mi durearea de măsea?”. Alergi repede la un dentist să ţi-o scoată, dacă n-o mai poate salva! Jaque Riviere, un ilustru gânditor francez, scria: Este un sacrilegiu să-L coborâm pe Dumnezeu în orice problemă legată de rezolvarea nevoilor şi datoriilor noastre zilnice. E ca si cum un zidar ar pretinde arhitectului să-i aducă găleata cu mortar şi să-i dea în mână cărămizile. Chiar in “Geneza” din Biblia iudaică, extrem de sumară şi ocolind inefabilele fenomene ce s-au produs, nepomenind un cuvânt despre “cum” a făcut toate dintr-un început şi “din ce” a făcut cele ce a făcut, ceea ce este de remarcat, este că: 1. Toate s-au realizat în TIMP, pe etape; 2. Toate s-au realizat într-o ORDINE, de altfel, necontestată de ştiinţă şi anume: mai întâi, starea gazoasă ( cerul) şi cea solidă,

170

minerală ( pământul) – apele, însă, existau, căci spune textul:Duhul lui Dumnezeu se purta ( umbla?cerceta?studia?gândea) deasupra apelor! Urmează o poruncă a lui Dumnezeu ( dată, pesemne, colaboratorilor săi): Să fie lumină! – care s-ar putea interpreta, mai curând, ca reala intervenţie a lui Dumnezeu şi a colaboratorilor săi ( să ne gândim la acele oştiri cereşti cu care era înconjurat – însoţit, sau, mai clar, de-abia acum începe “creaţia”, cu modelarea întâi a unor materii existente ,“nefabricate” de nimeni.

Obişnuiesc unii, chiar consacraţi teologi, să susţină că :Dumnezeu a făcut totul din nimic.Mesia nu putea comunica cu oamenii- dacă aceştia nu dispuneau de un bagaj de noţiuni suficiente, apte să poată fi folosite pentru a li se vorbi despre nişte noţiuni, despre nişte realităţi, nişte valori de ordin spiritual, de care nu se mai auzise; despre care, nimeni nu mai vorbise la modul atât de serios şi grav, pentru că omenirea trăia, refolosesc expresia patristică : în întuneric şi în umbra morţii. Pentru aceasta a fost trimis IISUS HRISTOS, ca El să arate: ADEVĂRUL: Primul adevăr: VEŞNICIA SUFLETULUI, în pofida unei vieţi temporare; Al doilea adevăr: ÎNTUNERICUL în care orbecăiau bieţii oameni muribunzi, morţi, fără să ştie cum să scape de moarte şi întuneric; Al treilea adevăr: posibilitatea depăşirii acestei morţi, ieşirea din întuneric, accederea la un plan superior de existenţă a vieţii veşnice, în Lumină; Al patrulea adevăr: omul, oricare ar fi el, poate învia, poate cunoaşte viaţa, bucuria veşnică, lumina cunoaşterii, poate scăpa de toate necazurile şi dramele Lumii acesteia, de himerele iluziilor, cu condiţia să înţeleagă, să-şi însuşească cele comunicate prin Învaţătura Sa şi mai mult, să lucreze, să se străduiască, să lupte cu cerbicie pentru punerea în practică a metodelor prin care se poate intra în Al cincilea adevăr: Împărăţia Cerurilor – care este în interiorul fiecăruia, propriul “eu”, “sinele “ fiecăruia, care trebuie purificat şi transfigurat, graţie împlinirii preceptelor date tot de EL şi care- LEGE- Nu o poate cuceri, decât prin efort, strădanie şi luptă statornică! ***

“Fără de Mine, nu puteţi face nimic “ Căci de nu se va naşte omul a doua oară , nu va putea moşteni Împărăţia cerurilor.

171

Şi dacă această “ Împărăţie” este înlăuntrul nostru … şi dacă în această Împărăţie intră numai cei ce se străduiesc, cei plini de râvnă , ce se luptă să o “ cucerească “… să luăm aminte ! Căci, atunci când Hristos Iisus, Domnul, Stăpânul şi Părintele nostru spune că : Fără de Mine nu puteţi face nimic!, să înţelegem clar : nu se referă la dobândirea bunurilor necesare asigurării existenţei noastre biologice, nu se referă la atâtea şi atâtea realizări strict materiale, produse de consum, alimente, îmbrăcăminte, construcţii, aparaturi de tot soiul, de la fierul de călcat la computere, de la maşini de defrişat, semănători - la excavatoare, autoturisme, metrouri, avioane şi câte nenumărate altele …Toate acestea, noi oamenii le-am făcut singuri, dar … cu cât studiu, câtă muncă de cercetare, proiecte, prototipuri, producţii în serie !Apare un tip de maşină de randament. Să ne gândim la cei ce au elaborat proiectele până la cel mai mic amănunt; la primul tractor - o realizare extraordinară , menită să uşureze efortul fizic ,de mare consum - necesar plugarului , să are pământul !Un salt important realizat de specialişti în tehnică, în care Hristos, nu a avut şi nici nu putea avea amestec. Sau dacă cineva ar fi tentat ( din lipsă de discernământ) să creadă că Hristos Iisus a fost implicat, să se întrebe : tunurile, tancurile şi celelalte aberaţii nebuneşti, rachete , focoase nucleare, arme de distrugere în masă, tot Hristos a fost implicat ? Chiar atâta orbire ?! Progresul tehnic performant este pozitiv ! A fost şi va rămâne în măsura în care toate realizările tehnice contribuie, ne ajută , să economisim eforturile pentru împlinire, pentru ca omul să aibe din ce în ce mai mult timp să se întoarcă spre sine, să caute a se rezolva pe plan spiritual. Concret : să ajungă să priceapă că există şi o “Împărăţie a cerurilor “, de care, primul care a vorbit, a fost Hristos Iisus, Fiul Tatălui celui fără de început şi care pentru aceea s-a întrupat, ca să afirme autoritar şi fără echivoc că: fără de El nu putem intra în acea “Împărăţie lăuntrică “. De aceea -şi atunci, acum 2000 de ani - şi acum, în secolul XX, realizările toate, toate performanţele pe plan material, au valoare =0 (zero ), dacă omul nu înţelege, că după ce şi-a asigurat “ condiţii decente de trai “, să se oprească şi treptat , să se dedice efortului teribil ce trebuie să-l facă, ca să poată CUCERI : “Împărăţia Cerurilor “ Căci fără aplicarea poruncilor Lui şi fără ajutorul Lui, NU PUTEM înţelege valoarea abosolută şi definitivă a “ Împărăţiei Cerurilor “, că doar strădania de zi cu zi, ceas de ceas, ne poate acorda şansa de a o înţelege şi aceasta numai prin aprofundarea “Cuvintelor “ Lui şi a sfaturilor Sfinţilor noştri Părinţi care, cucerind-o prin trude şi nevoinţe tainice, ne-au pus la îndemână trăirile lor, sfaturile necesare spre anevoiosul urcuş duhovnicesc.

172

***

Iubirea de Hristos De voieşti a te izbăvi de patimi şi a nu mai păcătui; de voieşti să împlineşti poruncile şi să aduci rod - spre a nu fi tăiat şi aruncat în foc, asemeni copacului neroditor ;de voieşti să fii primit la Ospăţul de Nuntă al Stăpânului a toate , străduieş-te să obţii “ haine “de cinste , spre a nu fi aruncat în întunericul cel mai dinafară ! Străduieşte-te, lucrează ogorul sufletului tău, căci de vezi că nu te rogi sau că ruga ţi-e uscată şi fără bucurie, încă sufletul ţi-e mort şi lucru mult ai de lucrat cu tine, cu ogorul plin de bălării şi înţelenit al minţii tale şi lipsă mare ai de citiri şi meditaţii la Cuvintele Domnului, fără de care nu poţi începe a-L iubi pe Hristos Iisus Domnul, Stăpânul şi Părintele nostru. De nu ai înţeles gravitatea, drama sufletelor respinse de Mirele Ceresc, pentru că nu aveau untdelemnul care să alimenteze mica flăcăruie de lumină …ia aminte : Încă nu ai început să lucrezi cu adevărat propria ta Mântuire! Înseamnă că rătăceşti pe căi greşite, te înşeli fără să fii conştient că zaci în negura închipuirilor şi a nălucirilor vătămătoare! Fraţii mei , sunt semne adânci, persistente, tainice, că se apropie- nu sfârşitul, nici Judecata cea mare, ci ANII DURERILOR ŞI STRÎMTORĂRILOR CUMPLITE, ani în care nu vor putea rezista decât cei care s-au străduit să ramână întru- Hristos şi cei care s-au convins că numai în El este “ VIAŢA” şi fără de El nu se poate realiza NIMIC trainic, autentic şi care să dăinuiască şi dincolo de moartea trupului … Atât rămâne din toate câte am realizat, în trup fiind: untdelemnul şi flacăra dătătoare de căldură şi lumină ! Cea din urmă este cea dintâi : aceasta - împlinirea, realizarea, RODUL cel mai de preţ- “ căldura flacărei “= iubirea de Dumnezeu ; “lumina ce o emană “= cunoaşterea de Dumnezeu. Toate celelalte fapte bune, dacă nu ajung să sprijine în noi RODUL cel mai de preţ : o candelă aprinsă în noi … celelalte rămân zadarnice, realizări iluzorii, care nu au reuşit decât să trezească în noi “ părerea de sine “ cum că am fi drepţi înaintea lui Dumnezeu şi“merităm “ mântuirea … După ce veţi face toate câte v-am poruncit, să spuneţi :slugi nevrednice suntem !- spune Hristos Apostolilor, căci “ Pilda fecioarelor ce au flacără “ nu sună ca o poruncă. Porunca cea nouă : “Iubiţi-vă unii pe alţii!“, până chiar şi pe vrăşmaşi - este starea pregătitoare a sufletului nostru , pentru a începe să-L IUBIM VIU , AUTENTIC, SĂ SIMŢIM EFECTIV, cum din adâncul nostru ţâşneşte un miraculos şuvoi de iubire pentru Hristos. Ori, acest sublim simţământ este în esenţă “ SEMNUL “ că am păşit prima treaptă a 173

Veşniciei, semnul că am început timid să împlinim cea mai grea, cea mai dificilă poruncă, prima din cele zece – “ Să iubim pe Dumnezeu , din toată inima, din tot cugetul, din tot sufletul !”. Sufletele respinse de Mire (Fecioarele fără untdelemn ) tocmai aceasta nu aveau – “ IUBIREA DE HRISTOS”. Şi ele erau fecioare – în sensul unei curăţenii rezultată din respectarea poruncilor, ba mai mult- erau un grup ( se înţelegeau între ele şi chiar se iubeau , din moment ce erau un mic grup, de 5). Ba mai mult ştiau de Mirele Ceresc că trebuie să vină, dar numai teoretic, sumar. Erau SUPERFICIALE …nu cercetaseră atent şi în profunzime condiţiile primirii Mirelui. Nu ştiau de etapele obligatorii pe care trebuie să le parcurgă cu seriozitate.

174

CANDELA FECIOARELOR INTELEPTE

175

***

Scopul vieţii Suntem veniţi să lucrăm, să învăţăm, să înţelegem omul, rostul său, scopul pentru care a fost creat … conceput; spre a ajunge asemenea celui ce l-a creat … să tindem spre desăvârşire: Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru cel din ceruri desăvârşit este !… Zis-au părinţii, cei cu viaţa îmbunătăţită, din pustia Sketei, Nisiei şi Iordanului că : ACESTEA TREI UCID SUFLETUL :LENEA, NEŞTIINŢA ŞI UITAREA(toate,ale minţii ) . Iar părintele, duhovnicul şi îndrumătorul meu Daniil, stareţul Schitului Rarău , repeta adesea: - ZADARNICE rămân toate câte face omul dacă nu reuşeşte să afle în sine scânteia aceea divină şi s-o aprindă !…Foc a adus Hristos! şi-n fiece clipă se cade a-L chema să ucidă, să ardă “omul cel vechi” din noi ! Omul - rob al vieţii din afară ! BOALA secolului XX? Superficialitatea … Omului i s-a atrofiat simţul sacrului şi nu mai ştie de dimensiunea ADÎNCIMII sale …Drama GRĂBITULUI (omul secolului XX ): nu mai are timp să se ocupe de sinele său. -Dacă ai “ căzut “, de te-ai rănit, nu fi nepăsător cu RĂNIREA ! Străduieşte-te să te vindeci , nu cu puterile proprii, nici cu “ iscusinţa “ altora ! Cheamă-L în fie ce clipă pe Hristos ! El şi numai El te poate odihni ! -CĂDEM şi SÎNGERĂM, zadarnică e alergarea după VINDECĂTORI, dacă nu-L aducem pe Hristos în gândurile noastre , spre a le linişti întru el! Zadarnic plângi şi apelezi la alţii, la metodele, la reţetele altora - pentru vindecarea suferinţelor tale ! Singur Numele Lui Hristos este ATOT P U T E RN I C… Arhitect George Văsii smeritul ucenic al Prea Cuviosului Stareţ Daniil iersoschimonahul

***

Sfatul celui mai destoinic îndrumător al celor rătăciţi : IZOLEAZĂ-TE în RECULEGERE şi MEDITAŢIE apoi folosind “amnarul”- propriul tău > aprinde CANDELA din INIMA TA cea ticăloasă şi lepădându-te de propriul tău SINE , încearcă să te predai, zi de zi, ceas de ceas, în fiecare dimineaţă la ora 5 te scoală şi prăbuşeşte-te în CONSTELAŢIA FECIOAREI CEA PURUREA FERICITĂ

176

ŞI PREA NEVINOVATĂ. ŞI MAICA DUMNEZEULUI NOSTRU.

Porunca a 11-a “Fereşete-te să fii leneş, nelucrător şi nepăsător. Nu fi neglijent ,ci pune toate în bună rânduială. Foloseşte timpul şi ia aminte la lipsurile tale şi sileşte-te să te judeci , fără să-ţi cauţi binele tău, în dauna altora. Fii răbdător - de eşti sărac şi munceşte cu sârg cinstit şi tenace. Fără să te lege : avere, cunoştinţe înalte şi nici nu-ţi irosi vremea în tot soiul de petreceri ori distracţii “. ***

Stăruinţa Stăruinţa - înseamnă a picura rugi după rugi ,asemenea plângerii picăturii , care căzând necontenit pe o piatră , ajunge să o macine , să o desfiinţeze în timp , într-un timp îndelungat .”MIRACOLUL “ rugăciunii stă tocmai în repetarea necontenită a chemării Numelui dătător de LUMINĂ: Doamne , Iisuse Hristoase , Fiul Lui Dumnezeu , luminează-mă pe mine păcătosul

*** … a spus cineva : SUNTEM CONDAMNAŢI SĂ FIM LIBERI!… Ştim că numai “ADEVĂRUL” ne poate face LIBERI; atunci dacă suntem robiţi de “CEVA” sau “CINEVA “, singura salvare este HRISTOS! *** Pricepe frate al meu : “ADEVĂRUL” este ascuns !… pentru că este “COMOARA cea mai de preţ “ Ai acces însă : treptat, pe măsură ce respecţi regulamentul de disciplină INTERIOARĂ… …Pentru că, El, giganticul şi de necuprinsul “Adevăr”-“comoara”- este în TINE ÎNSUŢI. …Şi nu poţi începe descoperirea …nu poţi afla “comoara “ din ţarina propriului tău “Eu” ,până ce nu te însingurezi – să poţi găsi

177

ori regăsi în firida din adâncul tău, acea scânteie … (sămânţă ) Divină … “…Voi coborâ să aflu ascuns într-un ungher firida-n care arde, cu foc nestins Divinul “ (iubirea în Hristos) -fragment din “Declinul “ de Ion Barbu ***

*** “Trebuie să se ştie dinainte,că numai cei curaţi şi cu inima plină de smerenie , vor auzi vocea Mea .Şi să nu uitaţi niciodată , că cine Mă pune mai presus de lumea aceasta şi Mă iubeşte cu o iubire mare şi nesfârşită , precum iubeşte o gingaşă mireasă pe mirele ei , cu acela Eu voi merge braţ la braţ şi-i voi vorbi când Mă va întreba .El Mă va putea privi oricând , precum un frate pe celălat frate şi Mă va privi atunci , pecum Eu l-am privit din veci, înainte chiar ca el să fi existat “. *** De vrei să moşteneşti Împărăţia Cerească , De vrei să arzi în focul Iubirii de Hristos, De vrei să te adăpi din izvorul vieţii veşnice , Fii lucrător, fii sârguincios şi mai ales , STATORNIC în lucrul cu tine însuţi ! Căci, Împărăţia Cerurilor în Tine o afli , Focul iubirii, în inima ta eşti dator să-l aprinzi , Izvorul vieţii din tine va ţâşni , când te vei zidi prin luminosul Său NUME –temelia adâncului tău! *** Pentru că cel credincios este cercat zi de zi , când să se vadă pe sine ca unul ce nu merită nici o laudă , când să se socoată pe sine doar , vinovatul rănilor sale , când să se vadă gol de toată fapta bună - mai ales că pentru NEVOIA aproapelui său mai nimic nu a făcut . PUTUROŞENIA : boala celor închipuiţi şi lăudăroşi , gata să-şi apere mereu “dreptatea “ sa ! *** SUPERFICIALITATEA …boala secolului XX

178

În primele secole , barbarii năvăleau pe orizontal , să cucerească teritorii noi , acum dau năvală pe vertical , să ocupe scaune înalte şi să conducă . *** Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi (UN aspect) şi Eu vă voi odihni pe voi!. A ZIS HRISTOS IISUS : Cel însetat … să vină ! Cel ce voieşte să vină după Mine : 1.să se lepede de sine , 2.să-şi ia “Crucea “Sa 3.şi să-Mi urmeze Mie !” Adică să facă , să procedeze precum Iisus a făcut! A iubit , s-a adresat , a dat atenţie celor care sufereau : N-am venit pentru “ cei drepţi “ci pentru cei păcătoşi. Atenţie ! Subtilă aluzie la cei ce NU le pasă de Hristos – de BISERICA SA . Toţi cei ce rătăcesc în “ cele din afară”, habar nu au că “fericirea” nu o pot afla în viaţă! “Fericirea”? Iată un tărâm , o insulă pierdută într-un arhipelag iluzoriu . Pentru mine “fericirea” e ceva abstract ! Sincer să fiu , nu ştiu ce-i aia FERICIRE . “BUCURIE” … Da! Ştiu ce-i aia “bucurie “.Precis ! O pot mărturisi ca Realitate certă şi luminoasă , atunci când e trăită ÎNTRU Hristos Iisus Domnul, Dumnezeul şi Izbăvitorul nostru! Spune Hristos undeva :AM VENIT , pentru ca BUCURIA mea să fie întru voi , deplină ! Atenţie -deplină ! Dar cu condiţia să rămânem ataşaţi de EL, ancoraţi în EL , mlădiţă a BUCIUMULUI VIŢEI DE VIE . Şi asta , pentru a aduce ROD … Trebuie să rodim !Suntem precum pomii , cu rădăcini adânci … cu tulpină şi crengi , cu frunze … şi de aceea răsună cuvântul Botezătorului :Iată , securea stă la rădăcina copacului ; căci orice copac care nu aduce roade , se taie şi se aruncă în foc ! *** Tu însuţi ai spus, Părinte ,că dacă vom rămâne în Tine,adică dacă ne vom adăpa consecvent, neabătut , din bogăţia cuvintelor Tale , vom fi asemeni mlădiţelor altoite în buciumul Viţei,care eşti Tu însuţi Părinte, şi-abia atunci vom putea aduce rod, bucuria neasemănată a iubirii pentru Tine,Iisuse al meu,Domnul şi Stăpânul vieţii mele, abia atunci se va sfinţi în fiinţa mea Numele Tău.

179

Atunci înţelesul cuvintelor Tale vor fi seva care va hrăni iubirea mea pentru Tine, Iubirea fiind ea însăşi hrana vieţii cea de-a pururi. De aceea,cu stăruinţă şi încredere, ajutămă,căci doresc să lucrez cu gîndul şi inima, citind, recitind şi meditînd la cuvintele Tale şi-n timp să recunosc că într-adevăr comoară de preţ, hrană şi băutura veşnica este Evanghelia Ta. De aceea deschizînd în acest ceas Testamenul cel Nou, Evanghelia, mă rog Ţie: Arată-mi Doamne tainele , înţelepciunii Tale, şi pe cărarea Ta mă îndreptează, Luminează..Doamne,întuneca-ta mea minte şi deschide ochii cugetători ai inimii mele, căci Tu eşti Calea, Adevărul şi Viaţa, Lumina, Bucuria cunoştinţei, focul iubirii şi Cel ce poţi învia sufletele noastre-omorâte de păcat, acum şi pururea şi în vecii vecilor. AMIN.

*** « Jertfeşte tot spre a-L primi pe Hristos – ca să aducă jar in inima ta, dacă vrei să sorbi FLĂCĂRILE CUMPLITEI SALE IUBIRI » George Văsii. *** Aşadar, voi prea leneşilor, FIŢI RĂZBOINICI voastre patimi şi păcate : 1. Lenea 2. Neştiinţa 3. Uitarea

cu propriile

“Goana după profit şi bunuri materiale UCIDE aruncându-l pentru veşnicie în întuneric” ***

sufletul

“HRISTOS IISUS Hrăneşte doar pe cel flămând de ADEVĂR Adapă numai pe cei însetaţi de DREPTATE. Odihneşte doar pe cei osteniţi şi împovăraţi”-G Văsii *** “Vai şi amar de cei ce săvârşesc LUCRUL DOMNULUI cu uşurătate şi fără de grijă “ G Văsii, Rarău –5 august 1996 180

*** “Primeşte mai bine pe cel ce te blesteamă, decât pe cel care te laudă, de care s-a scris că cu nimic nu se deosebeşte de cel ce blesteamă “-George Văsii *** “Respectă LEGILE vieţii şi vei birui”-George Văsii *** “Iubeşte-te : IUBIND … până ce “Sinele” dispare … dăruindu-te aproapelui. Şi vei descoperi prin această nebănuită “KENOZĂ”- Împărăţia păcii, a liniştei şi a bunei voiri” -George Văsii *** “Aşa după cum animalul nu iubeşte lovirea cu bâta … aşa şi cel mândru nu poate iubi SMERIREA “ G Văsii *** “Dacă simpatiile se spulberă, dragostea ţine o vreme, iubirea … rămâne pentru eternitate” - George Văsii ***

G Văsii ***

181

IV 182

INTERVIURI, SCRIERI, MĂRTURII

183

Informăm cititorul ca in acest ultim capitol sunt redate câteva aspecte din intălnirile celor care au avut fericirea de a-L avea aproape in aceasta viată. Totul a plecat de la apariţia unor zvonuri cum că ar exista nişte manuscrise ale dlui. arhitect George Văsii născute in timpul căt a vieţuit alături de Măicuţa Veronica, aşa cum bine se stie din prima parte a cărţii. Cum insă toate au un timp al lor, se întâmplă şi « minunea ». O doamnă din Brăila ajunge în apartamentul unde locuia Măicuţa Veronica în anii de după 1980, şi indrăzneşte să ceară manuscrisele pentru a le citi. Măicuţa Veronica, cu bunatatea-i cunoscută, se învoieşte să-i dea manuscrisele, doar că acestea se aflau în acel moment , in secret, la o altă persoană , tot din Brăila. Drept urmare, îi dă un bilet către aceasta din urmă, să dea manuscrisele spre citire. A fost o mare bunurie!. Manuscrisele au fost multiplicate mai intăi prin copiere manuală, apoi, dactilografiate şi xeroxate, şi astfel împrăştiate celor interesaţi şi dornici de cunoaştere. Cu toata prudenta de a ţine în secret respectivele lucrări, nu am fost scutiţi de urmăriri. Au avut loc cercetări ale persoanelor din Brăila şi au fost confiscati saci de carţi. Numai că , dacă pe oameni îi pot urmări şi controla, pe Dumnezeu şi cuvântul său nu-L pot împiedica a scoate la lumină adevărul. După cum bine ştim, cel ce caută găseşte, cel ce cere primeşte, aşa s-a făcut si la Brăila. Se auzise ca dl. George Văsii mai are şi alte scrieri, pe lânga cele deja preluate deja de la Măicuţa Veronica, şi aflând adresa dânsului din Bucureşti, am început să-i dăm târcoale. După 1990, într-una din zile, după mai multe drumuri la Bucureşti, se deschide în sfârşit uşa apartamentului domniei sale. Cine credeţi că apare in uşă ? – domnul George Văsii, o prezenţă greu de descris la prima vedere, care ne intreabă: ” – ce doriţi?” – am venit să vă vedem! – “nu este nevoie!” - şi inchide uşa. La insistenţele noastre accepta să ne primească. Am constatat astfel că ducea o viaţa cu multe lipsuri. După alte câteva vizite, s-a legat o prietenie, dacă indrăznim să o numim astfel, si dupa circa un an îi facem invitaţia de a veni la Brăila. Acceptă, şi vine la Brăila Venirea la Brăila a avut loc în mai multe etape, inpepând cu anul 1994, pentru ca in cele din urmă să se « stabilească » la o gazdă ce locuia la curte, intr-o zona centrală a oraşului. A reuşit să-şi atragă asupra domniei sale , o serie de duşmănii şi atacurile nu au întârziat să apară. Mai întâi cele fizice, deci vizibile . În ziua de 8 august 1996, aflat la Suceava, îi arată 184

Episcopului Pimen, planurile de construire a Centrului de Iniţiere Isihastă şi Filocalică- Rarău. După întâlnire pleacă cu trenul spre Vatra Dornei. La trecerea prin Cîmplulung Moldovenesc este aruncat din tren ,de către indivizi necunoscuţi, care i-au oprit geanta cu proiectul . Molestat şi jefuit, a fost internat la secţia de chirurgie din oraş pentru traume craniene multiple. Însă planşele originale ale Proiectului erau la Bucureşti . În decembrie 1996 devine Diplomat arhitect în R. N. A 7 , cod 00057 şi având spaţiu suficient de mare la Brăila, speră într-o intensă activitate de proiectare. De aceea vinde apartamentul cu două camere din centrul capitalei şi cumpără o garsonieră la periferie, mult spus modestă, pentru vizitele din ce în ce mai rare ce avea să le facă la Bucureşti . Având nevoie şi de îngrijire, i se oferă casa (prin notariat), dar şi prietenia unor oameni ce-i preţuiau valoarea. Aduce o parte din lucruri, pentru că o altă parte (obiecte de artă) îi sunt furate de noul proprietar al apartamentului, care dă vina pe cei care i-au cărat mobila. Poliţia nu rezolvă cazul, iar dl George Văsii este silit (pentru a câta oară?) să renunţe la o serie de lucruri dragi, printre care icoana Sfântului Maxim Mărturisitorul şi icoana Rugului Aprins, copie fidelă făcută de Sfinţia sa după aceea de la Mănăstirea Antim, unde mergea regulat, în vizită la vechiul prieten- Părintele Sofian, dar şi în amintirea momentelor petrecute aici în tinereţe. Se doreşte a crede că a trăit momente unice, sublime, în curtea casei, în timpul unor nopţi de rugăciune şi meditaţie, alternând cu intonarea unor cântece religioase . Avea o voce baritonală, extraordinară; învăţase la Mănăstirea Antim, tânăr fiind, să cânte muzică psaltică. Pur şi simplu te înfiorai ascultându-l cântând Lumină lină sau primul Condac din Acatistul Rugului Aprins pus pe note. Cu mult deasupra nivelului intelectual şi spiritual al celor pe care-i vizita, se cobora însă la interlocutori, coborâri ce erau ca nişte lovituri pentru cei îngâmfaţi. În capitolul precedent s-a vorbit despre modul în care spunea adevărul - subtil, prin cuvinte în aparenţă nebuneşti, fără noimă. Cel în cauză însă, cu toate că nu recunoştea, îşi dădea seama că el este ţinta. Dar aceste energii pe unii îi salvează, iar pe alţii mai tare îi înrăiesc: celui ce are i se va mai da, iar celui ce nu are i se va lua şi ceea ce i se pare că are ! » Destul de des vizita Techirghiolul, pentru a-l întâlni pe primul său duhovnic: Părintele Arsenie Papacioc. Apoi, mergea în fiecare an pe Muntele Rarău, însă locuia la Chiril, pe valea Bistriţei . Urca la schit mai rar, pentru că stareţul era preocupat de activităţi lumeşti, ca aceea de a face ţuică. Şi-a făcut chiar un cazan pe seama căruia dl George Văsii se amuza, când îşi aducea aminte. După

7

R.N.A.- Registrul Naţional al Arhitecţilor 185

ultima vizită făcută la Rarău, se întoarce trist şi deprimat . Oare ce i se comunicase de Sus? Aveam să aflăm după câteva luni . In toată această perioadă 1994 - 2001 face un fel de dutevino Brăila-Bucureşti. Era plin de energie tot timpul şi simţea nevoia să dăruiască din surplusul colosal pe care-l deţinea. De aceea, mergea în tot felul de audienţe: la Primărie, la Poliţie, la Episcopie etc. sub diferite pretexte . Tot în această perioadă Editura Solteris, îi propune tipărirea Lucrărilor sale scrise în cea mai cruntă perioadă ateistă . Contractul este semnat la Bistriţa(Neamţ) şi astfel apare în 2001 primul volum din Cercerări în lumea nevăzută pe care Părintele îl apreciază şi îşi exprimă printr-o scrisoare câteva dorinţe în privinţa următoarelor apariţii. Lumina degajată de aceste Cărţi, a avut însă pe lângă efectul dorit de Divinitate şi un altul – ce era de aşteptat. Acela de a orbi mai mult minţile întunecate, înrăindu-le şi făcându-le să treacă la represalii. Mai întâi psihice: nu le mai suport injuriile trimise asupra mea ! - spune la un moment dat. De aici şi până la agravarea atării de sănătate nu a mai fost decât un pas. Începe un post sever; mănâncă doar câţiva pesmeţi şi câteva înghiţituri de ceai. Ne roagă să-l supraveghem în permanenţă, dar fără să ne spună de ce. Destul de rar vorbeşte cu cei care-l vizitează; totuşi, îi anunţase cu un an în urmă, că în perioada 8-14 septembrie va fi un mare eveniment. Fiind foarte cald, un august parcă de foc, este rugat să doarmă afară, pe un pat amenajat cu grijă . Acceptă şi cu această ocazie, priveşte pentru ultima oară spre VENUS –planeta iubirii . “Drumul cel mai scurt între două inimi , trece prin stele !”- ne spune cu vocea stinsă de durerile provocate de către cei în mijlocul cărora a coborât să le dăruiască din iubirea sa. Se ridică de pe patul improvizat afară şi intră în cameră . Gazda, obosită, se întinde, cu faţa spre cer, dorind a se încărca din energia lăsată de dl George Văsii. Deodată, la o înălţime de câţiva metri, mai întâi aude un fâlfâit, după care vede trecând pe deasupra ei două fiinţe de lumină, greu de descris. A rămas uimită, întrebându-se oare unde s-au dus. În acel moment s-au întors pe deasupra casei; i-a privit iarăşi, însă la fel de mirată. Noaptea visează la geamul camerei dlui arhitect, două bucăţi de pânză neagră, înnodate . Semne, pe care însă raţiunea ei nu voia să le accepte. În dimineaţa zilei de 11 septembrie 2001, gazda pleacă în oraş. În urma acesteia, domnul George Văsii a părăsit această lume, in împrejurări misterioase. De ce a acceptat un spirit aşa de înalt, această situaţie ? Pentru a împinge smerenia la extrem, deoarece mulţi l-au judecat şi l-au criticat ! Apoi slujba de înmormântare nu a mai putut fi ţinută în biserică. Trebuia să fie aceasta, încă o expresie a revoltei pe care a avut-o împotriva celor ce “păstoresc “ biserica ortodoxă română.

186

După câteva ore, întregul glob pământesc este zguduit de atacul din America asupra celor mai înalte clădiri din lume: turnurile gemene, sedii ale forurilor de decizii economico-financiare pe plan mondial. Au murit mii de oameni. Se declară doliu în toată lumea creştină, pentru 14 septembrie 2001( sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci ), când la Brăila are loc înmormântarea dlui arhitect George Văsii, aproape neobservată în oraş, pentru că spun Sfinţii Părinţi, că de puţin folos îi este spiritului o înmormântare fastuasă. Însă, chiar B. O. R. a declarat zi de doliu naţional, în toate bisericile şi mănăstirile de pe tot întinsul ţării, obligată parcă să marcheze plecarea unei mari LUMINI , care a adus cu sine FILOSOFIA CHRISTIANICĂ, ce cu siguranţă va schimba spiritualitatea umană, dându-i un sens ascendent, spre înălţimile dominate de Lumea divină: OPALUL ! Slujba de înmormântare a fost oficiată de Preotul Gheorghe (Monahul Partenie- plecat şi el la cele veşnice, ulterior) ucenicul din Buzău al marelui Nil Dorobanţu . Totul a fost supravegheat şi filmat de către poliţişti în civil. Avva Nil , hirotonit episcop la Ierusalim l-a preoţit şi pe dl arhitect George Văsii, împărtăşindu-i din tainele pe care el le descoperise. De aceea slujba de înmormântare a fost ţinută ca pentru un preot . Avea vârsta de 66 de ani (asemeni Părintelui Daniil şi mamei sale Victoria )- dublul vârstei lui Iisus de acum 2000 de ani . Cât priveşte “ cutremurarea “ întregului pământ de la 11 septembrie 2001, dl arhitect George Văsii a lăsat să se înţeleagă că înseamnă începutul deslănţuirii Opalice, ştiut fiind faptul că suntem în plină perioadă apocaliptică . Vrem nu vrem, cele proorocite în cărţi se vor întâmpla întocmai, pentru că hotărât este: un cer nou şi un pământ nou !

187

Monumentul funerar

188

Având in vedere că în toată această perioadă, au avut loc o serie de intâlniri cu cei apropiaţi domniei sale, incercăm să redăm o parte a acestora, considerate ca fiind mai importante ca esentă a informaţiilor primite. DOUĂ CONVORBIRI ÎNREGISTRATE VIDEO Acasă la Bucureşti - 13.08.1996 -Cu ce încep etapele dvs. spirituale? -Întâi începe perioada mea de lămurire a isihasmului, cu studiul, cu abordarea Filocaliei si aprofundarea lui Maxim Marturisitorul, cel care mi-a lămurit, mi-a deschis orizontul şi m-a făcut să pun început pentru isihasmul gnostic; pentru că nu există isihasm agnostic, cum afirma , nu demult, Adrian Grosu. Agnosticismul, în înţelesul propriu al cuvântului, însemnă… păcat, întuneric, neştiinţă;neştiutor nu numai a culturii laice, ci şi a învăţăturilor Mântuitorului.Că dacă isihastul nu cunoaşte mesajul profund al Lui Hristos : Foc am venit să aduc din Cer şi cât aş vrea să ardeţi!– el nu poate intra în rezonanţă cu lumile de mărire ale lui Hristos, nu poate să spună, cum a spus Isihie Sinaitul: Iară cel ce deapănă în mintea sa, pe cerul inimii sale dulcele nume al Lui IISUS, va sălta precum saltă peştii în apa limpede şi va prăznui în fiecare clipă o sărbătoare a bucuriei. Isihie Sinaitul - iată autorul cu care am rezonat în anii studenţiei mele, când fără să vreau şi fără să ştiu, am fost şi premiant! Am fost un student bun, dar premiant doar în anul IV, când atinsesem culmile realizării isihaste, aşa-zise agnostice, dar nu erau agnostice, pentru că eu cunoşteam în profunzime Evangheliile şi mesajele pe care le aduce candela , adică untdelemnul,în sensul că e rezultatul seminţelor stoarse ( uleiul), iar seminţele sunt învăţăturile, cuvintele şi logosurile pe care Hristos caută să le traducă şi să le împărtăşească prin pilde şi parabole, că spune: Iată, v-am vorbit în pilde şi parabole, ca văzând să nu înţeleagă şi auzind să nu priceapă. Hristos însuşi vorbeşte ermetic! De ce? Ca să ne străduim să înţelegem care e diferenţa dintre a fi “fecioară”-nevinovată, necunoscătoare, “mireasă” pregătită de nuntă, şi apoi să fim primiţi în cămara “Mirelui”, unde? În întuneric! Şi să vedem că Mirele nu vine şi de-abia atunci începe plânsul “Miresei în surghiun “ , când se vede coborâtă în infern!!… Acolo am coborât eu în puşcărie! Icoana aceea: “Coborârea în infern” ( expusă pe peretele locuintei sale n.n.) când am terminat-o,am intrat la puşcărie şi-am intrat într-adevar în infernul părăsirii, al întunericului; “Mirele” nu era în “cămară”, era întuneric, şi trebuia eu să descopăr în întuneric frumuseţea “cămării”, da’ asta numai după ce am plâns, istovit de muncă şi de foame, în bătăi şi-n chinurile lagărelor comuniste, de bestialitatea pe care o poate atinge omul când nu-l interesează decat gradul şi parul, când brigadierul, ca să câştige un 189

polonic în plus, era în stare să strige asupra mea: Văsii putoare! Văsii putoare, mişcă-te!…Eram lepră, eram cel mai neputincios, 48 de kg avusesem şi mi-au trebuit 2 ani de zile să mă refac, nu numai într-un regim distrofic, ci până la ultimul pachet pe care l-am mâncat alături de Max Bănuş, singurul şi cel mai apropiat prieten din puşcărie, pentru că din păcate Nae Rădulescu , abandonase isihasmul şi se alipise de siropurile blagiene şi teoria stilului şi-a metaforei, care era o teorie literară, departe şi periferică faţă de adâncimile pe care Maxim Mărturisitorul şi Filocalia le aducea. Şi o, Doamne, unde mai sunt zilele acelea când aş putea să mă afund în Nichita Stitah , în Talasie Libianul ! Când va fi ziua aceea în care Antonie cel Mare, cu fazele lui de ieşire din lume, va fi obligat să aibe un destin dramatic, adică să părăsească rând pe rând, ştiinţa, bunurile, civilizaţia, confortul, până şi obştea de călugari, pentru că auzea mereu spunându-i-se: Fugi de oameni, fugi de oameni! El întreba :Ce să fac Doamne? – Fugi de oameni! Şi-a ajuns la extrema în care 7 ani a locuit într-un mormânt, şi acolo a fost biciuit de demoni, aşa – de ce? – pentru că nu-şi iubea aproapele! Oare, nu şia iubit aproapele? ! Nu şi l-a iubit, că n-avea pe nimeni în jurul lui, abia apoi şi-a făcut ucenici,cărora le-a destăinuit nişte taine, pe care nu le mai ştim, şi cărora le-a încredinţat trupul său după moarte, ca nimeni să nu ştie unde va fi îngropat. De-aceea , când l-am găsit în Cercetări, era în stratul VI , tot singur se plimba; căzuse din VIII, o cădere de 2 straturi.Nu era altceva decât un destin fixat de sus, ca să se vadă, apoi, când Antonie cel Mare va reveni pe Pământ, pentru că refuză să vină; Să vedem ce va spune Antonie cel Mare când, acolo în straturi, a trebuit să-şi suporte propria sa concluzie, să fugă de oameni; şi în straturi el stă singur şi n-are nevoie de oameni dar are îndatorirea de a sluji oamenii. Antonie cel Mare trebuie să vie pe pământ şi să slujească pentru ca să poată reveni în cercul prietenilor care l-au trimis şi l-au părăsit, ca să-şi îndeplinească această taină a misiunii.Pe Antonie, nu întâmplator biserica l-a numit “cel Mare”, şi nu întamplător Filocalia începe cu viaţa lui. Studiaţi-i etapele de retragere, studiaţi-i singurătatea pe care a căutat-o şi a regăsit-o sus! – Antonie nu e un fericit în stratul al VI-lea, nu e un fericit pentru că tânjeşte , ştie că nu şi-a slujit aproapele, ci numai pe sine, a ascultat de acel glas dubios .Cum să fugi de oameni, când Hristos spune: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi.Şi de-abia la sfârşitul bătrâneţii, găseşte autenticii ucenici care să-l asculte, să-l preţuiască, şi apoi să-l ascundă oamenilor! Taine mari ne aşteaptă când va reveni Antonie cel Mare şi va străluci pe cerul misticii şi al isihasmului gnostic biruitor, pentru că Hristos a spus: EU sunt sabia cu două taişuri, cel ce leagă şi nimeni nu dezleaga/ Foc am venit să aduc din cer! Şi Antonie a ars din dragostea exclusivă pentru Hristos, şi nu pentru aproapele. El ,Hristos, a spus despre Sine: Eu sunt steaua cea luminoasă a 190

dimineţii; tot El a spus: Eu sunt Alfa şi Omega. Antonie a venit în “Alfa”, într-o misiune specială;nici în “Alfa”, dar în “Omega” va veni să spună ce valoare are asceza, ce valoare are lepădarea de averi şi de civilizaţie.Ne putem oare noi lepadă de civilizaţie, de curent electric, de centrale nucleare şi centrale termo-electrice ? Ne putem noi elibera de maşini şi de creiere electronice, ne putem lepăda să negăm munca lui Spinoza în şlefuirea lentilelor, în descoperirea microscoapelor şi a telescoapelor, a quasarilor şi a stărilor pulsative? Niciodată! Insă, tot acolo vom ajunge, să vorbim despre Isihasmul Gnostic Biruitor- şi aceasta o va aduce Organizaţia Rugului Aprins, care va spune tuturor, sus şi tare: nu 70 de partide, sau pentru toate 70 de partide ale noastre- Totul pentru Ortodoxie şi totul pentru patrie. Totul pentru RARĂU! Am fost azvârlit din tren şi maltratat de oameni care nu au putut fi decât animaţi de duhurile rele,să-mi împiedice acţiunea de construire a unei Cetăţi care să adăpostească “Centrul de Initiere Isihastă”, visul pe care Părintele meu duhovnicesc-Părintele Daniil l-a avut la Rarău, şi pentru care s-a jertfit, fiind şeful Lotului, 25 de ani muncă silnică. …Da , într-adevăr, trebuie să începem de la :”Miluieşte-mă Doamne!”; “Alfa”este “Miluieşte-mă Doamne după mare mila Ta ”.Cine vrea să înceapă Rugaciunea Isihastă, întâi să spună de 40 de mii de ori, “Miluieste-mă Dumnezeule!”. Da’ nu contează numărul, contează intensitatea şi sinceritatea cu care spui: Pentru păcatele mele mă curăţeşte, ca să se bucure oasele cele smerite. Numai oasele smerite, numai caracterele plecate şi ascultătoare, numai boii duhovniceşti, taurii îmblânziţi care să tragă în jug, să “are” pământurile, să cadă “seminţele “ , şi-apoi să nu mai crească spinii, să crească spicele care să aducă rod înzecit, însutit sau înmiit… O, fraţilor, Hristos a fost “Miel”, dar va veni “Leu”! Şi “Vulturul Ioan” va fi cel care va scrie “Evanghelia cea Nouă” , în care-L vom cunoaşte pe adevăratul Hristos, care mai întâi L-a pus pe Petru să pască oile supuse, turma care să se iubească şi să facă faptele iubirii. Şi-apoi “Biserica cea vie”- a “Inimii”, “a iubirii de Hristos”, întemeiată pe Cruce : “Fiule , iată Mama Ta! – Mamă, iată Fiul Tău!” MAICA DOMNULUI -mama noastră duhovnicească, de nu o vom recunoaşte şi de nu o vom cânta, nu vom ajunge la EL;nu pot ajunge la EL cei ce nu o văd pe Maica Domnului, aşa cum spune Acatistul Rugului Aprins : “Cheia lui Iisus” care deschide porţile, zăvoarele, împrăştie blestemele.Nu vom ajunge la IISUS, de nu va fi EA pe treapta iubirii feminine! Să parcurgem fiecare treaptă a acestei scări, să vedem în fiecare femeie pe Maica Domnului, nu un obiect al plăcerii noastre. Că va lăsa robul pe tatăl şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa, aceea cu care se potriveşte;şi ca să se potrivească trebuie s-o caute, să aibă libertatea şi timpul necesar de a-şi da seama – poate rămâne lângă 191

femeia asta o viaţă-ntreagă? Poate femeia aceasta să-i fie o dătătoare de sens? Că asta este: dacă un bărbat e gând, raţiune, o femeie este un sens.Două femei sunt un vocabular, un dicţionar;dar doi bărbaţi: ori un război, ori o prietenie…Şi prietenul meu cel mai apropiat, iată e HRISTOS! … reia discutia despre Rugul Aprins: -Asta a fost “ Rugul Aprins al Maicii Domnului “ de care s-au temut comuniştii că vor aprinde ţara! Şi s-au temut într-adevăr,că Centrul acesta va atrage toată ţara , pentru că nu vor fi primiţi acolo decât cei apţi, cei ce îl iubesc pe Hristos, poteca cea strâmtă a Rarăului.Nu pot primi diletanţii şi turiştii, carnetul cu sigla “Rugul Aprins” – ci doar cei ce vor striga:Totul pentru Ortodoxie şi patrie, totul pentru Centrul Isihast.Jos cu cei ce nu văd în Rarău decât icoana intereselor lor. ………Un fariseu ca Teodosie, care nu mi-a dat nici o mie de lei, şi am descoperit în Vatra-Dornei că are 3 vile, am să mă duc să-l văd – o vilă o dă pentru Rarău? Să vândă o vilă şi să o dea, să sponsorizeze…că mânca alune prajite şi bea “Fanta”, iar eu eram însetat şi aşteptam la uşa lui, făceam anticameră zile întregi, să mă sponsorizeze… am cerşit pentru RARĂU şi voi cere în continuare…. Acasă la

Valeriu Popa- în Bucureşti 22.07.1993

Se cântă “Lumină Lină” de către P. George Văsii şi o soră de la Mănăstirea Vladimireşti. Dl. Valeriu Popa,prezintă “Facultatea de Ecologie, Ştiinţe Cognitive si Parapsihologice”. Valeriu Popa: - Am căutat o idee prin care oamenii să fie mai buni decât ieri; pentru că dacă vom înţelege şi vom introduce această idee, vom avea oameni mai buni, dar trebuie să ai nişte parametri în baza cărora să documentezi pe cei care trebuie să fie mai buni. Noi ,trebuie să convingem omenirea, ştiinţific, că de la gând, privire, gest, vorbă, faptă- totul se înregistrează, se computerizează şi suntem direct răspunzători făţă de noi , mâine, când trecem în planul ….. Omul are două corpuri: fizic- pipăibil şi bioenergetic- demonstrabil… Moartea e jos, renaşterea sus, moartea sus, renaşterea jos… George Văsii: - Vedeţi, eu am încercat, am făcut un eseu…Scuzaţimă, eu nu mă compar cu dvs.; ăsta-i sectorul dvs. şi specialitatea dvs. asta e! – Eu sunt arhitect!. Valeriu Popa: - Motoo-ul facultăţii este: “ Prin credinţă şi ştiinţă trebuie să ajungem la convingerea că nu suntem independenţi, ci suntem dependenţi”, George Văsii: - de următorii parametri…

192

Valeriu Popa: - modul de dependenţă faţă de …trebuie să începem să-l dovedim cu repetabilitate, George Văsii: - fără a ne plictisi! Valeriu Popa: - Ca să convingem ateismul. George Văsii : - Ca să doborâm ateismul!! Valeriu Popa: - Să convingem!! George Văsii: - Şi mai frumos: şi marxiştii să-i convingem! Valeriu Popa: Să-i convingem că nu există un punct terminal. Boala este un efect, o manifestare a unei cauze – a fizicului sub limita de toleranţă. Moartea, este tot un efect - al dezechilibrului fizicului sau a psihicului, peste limita de toleranţă. George Văsii: - Ştiţi cum am spus eu? – Când fizicul oboseşte, psihicul părăseşte vehicolul… Valeriu Popa: - Îşi părăseşte una din milioanele de haine… George Văsii: - că… cine poate spune?! Valeriu Popa: - Miliardele de haine!! George Văsii: - Mă gândesc la “Imnurile Vedice”! Valeriu Popa: - Deocamdată, cei dogmatici şi călare pe... George Văsii: - pe situaţia pozitiva, Valeriu Popa: - nu admit încă.. George Văsii: - încă rag, ca măgarii! Valeriu Popa: - Şi le-am şi spus: fiţi atenţi, ştiţi ce-a spus Giordano Bruno? – Două mari acuzaţii i-au fost aduse: că Pământul se învârteşte şi că există reântrupare, ştiaţi asta? George Văsii: -Nu, dar am văzut filmul! I-au legat fălcile să nu mai vorbească, a-ndurat şi asta, că ştia că va dăinui, şi ştia că Adevarul tot va veni!!! …conversaţia se întrerupe pentru că sună cineva la uşă. George Văsii: - D-le, Legea conservării:“ Nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă!” – Păi dacă nimic… nici caracterul; ce se întâmplă, ce-i aia - caracterul? Valeriu Popa: - E o manifestare! George Văsii: - O personalitate, ce-i personalitatea? Poate asta să apară şi să dispară din nimic? – Poate pântecele unei mame să creeze o personalitate? – Ce maşinărie-i asta?! – Păi, atunci, hai să ne-nchinăm pântecelor! Valeriu Popa: - Ea e numai un intermediar prin care are loc procesul, George Văsii: - un canal, o turnură… Tânărul care a sosit ceva mai înainte, se numeste Horia.Dl. Valeriu Popa reia discuţia legată de facultatea la care şi dlui. predă, expunând şi celelalte discipline, printre care şi “fenomenele neobişnuite”. Se leagă în continuare un dialog de o factură diferită de cea dinaintea venirii tânărului . 193

George Văsii: - Şi le explicaţi? ( fenomenele neobişnuite) Valeriu Popa: - Sigur că da! George Văsii: - Cum explicaţi Insula Paştelui? – Hai să ne confruntăm! … confruntare care însă nu se mai consumă, dl. Valeriu Popa precizând că urmează să plece în străinătate; se reia dialogul: George Văsii: - Dle, da’ ce-aţi mai lucrat! Iartă-mă, şi eu când am ieşit din facultate m-am năpustit pe fizică, pe chimia lui Neniţescu. Ce-i aia … facem aritmetică în spaţiu!? Valeriu Popa: - Tubul cinescopic a fost dictat din spaţiu. George Văsii: - …Iradieri, culoarea … Ce e culoarea? Valeriu Popa: - O vibraţie. Şi ea depinde de nivelul vibraţiilor coexistente în compoziţia respectivă: în culoarea roşie, se adună entităţi care formează culoarea roşie… George Văsii: - Noi emitem pe verde! Valeriu Popa: - Culorile sunt forme de viaţă, George Văsii: - manifestări ale unui nivel de viaţă; una e să gândeşti verde, alta e să trăieşti roşu! Valeriu Popa: - De ce gândeşti verde? George Văsii: - Sunt trepte: întâi gândim verde; cucerim mentalul şi de-aici ne “plonjăm” ( arată în sus) către roşu – luminăm, iubim, suntem “roşu”, inima pulsează! Coboară “verdele”, ni-l supunem. Să respirăm pe “roşu”, să trăim în iubire! IISUS iubeşte pe “roşu”. Nu mai gândim nimic! – Nu-l desfiinţăm ( verdele), îl “punem la tăcere”, să emită ondulatoriu, să fie sinusoid; verdele să fie sinusoid . Şi-atunci să-nceapă să cânte inima, tot sinusoid, până când ?… Până creşte asimptotic…şi ne “proiectează” în Transfigurare: în galben, în portocaliu… şi-atunci ne-ntâlnim cu HRISTOS…. – Dar cât exerciţiu! Că zice: fă în fiecare seară, un sfert de oră, douăzeci de minute, atât! –(se referă la rugăciunea Lui Iisus)Pregăteşte-te: - cum te-ai sculat de dimineaţă, repede-te la duş, fă un duş puternic şi cucereşte dimineaţa! Valeriu Popa: - Salută soarele! George Văsii: - Salut COSMOSUL , soarele încă n-a răsărit acuma! – E încă jos!! - Salut şi soarele- egiptenii salutau şi soarele că erau toată ziua cu el în spate …; lăsăm soarele să apună când vrea el, şi ne închinăm Cosmosului! Eu salut pescăruşii care trec, stelele, verdeaţa şi totul! Totul se trezeşte, toate se interferează, sunt nişte interferenţe în dormitorul meu , în camera mea de lucru, că eu stau în CAMERA DE LUCRU şi ascult cum se trezeşte natura şi mă uit să văd STEAUA CEA LUMINOASĂ A DIMINEŢII – VENUS, VENUS – durerea mea… durerea mea…. ISIHASMUL-ISIHIA- ce-nsemnează ISIHIA?– Este enormă, e toată lumea; tot Cosmosu-i o ISIHIE … în devenire ! Fiecare din noi, nasul, ochii, creierul, pescăruşul,participă, cosmosul participă la 194

isihie ..Păi,ce condiţii? Nouă la RARĂU, părintele DANIIL ne spunea: “ Ne retragem din tumult şi facem un retrec, o retragere spirituală, după modelul apusenilor” . Călugării egipteni se retrăgeau….. Noi,suntem isihaşti din naştere, românii sunt isihaşti, dle, suntem naturali, ne încărcăm în natură, în mănăstiri, în biserici, în cântece….. Să mai cântăm Maicii Domnului! Valeriu Popa: - S-au axat pe dorinţa de cunoaştere, George Văsii – bazată pe iubire! HRISTOS a spus: Iubirea de Dumnezeu, pe măsura cunoaşterii lui este!…Degradarea condiţiei umane, a cultivării spiritului…D-ta îmi vorbeşti mie într-un limbaj pe care eu îl ştiu de la 14 ani!! Iartă-mă, mie nu mi-ai spus nimic nou!!, Ca şi “Lumină lină”; când am cântat “Lumină lină”, d-ta te-ai închinat! Părintele George Văsii prezintă “Rugul Aprins” - o mişcare isihastă,care e o tradiţie, pentru că preoţii nu-şi mai fac datoria. Dl. Valeriu Popa încearcă o discuţie referitoare la fumat, la care interlocutorul său spune: George Văsii: - Eu sunt isihast şi n-am fumat; 30 de ani n-am fumat. Valeriu Popa: - Şi-acum de ce fumezi? George Văsii – N-am ce face, mă pierd în Cosmos! Dl. Valeriu Popa ridică problema fumatului din punct de vedere medical, la care este întrebat(de fapt provocat ): George Văsii: - Dle, d-ta vrei să nu mai mori, să devii nemuritor? Valeriu Popa: - Nu pot să nu mai mor, că m-am născut muritor. Fiecare clipă trăită e un chin. George Văsii: - Nu se poate, e o bucurie!…Da’ cu cacao ce ai? Valeriu Popa: - E gudron, duşmanul nr. 2! Ştii ce-i sănătatea? George Văsii: _ “Enteo asma” – “a respira în Dumnezeu”. Valeriu Popa: - Sănătatea e o meserie- definiţia sănătăţii … corpul trebuie condus de cineva – d-ta conduci! George Văsii : - Cine conduce? E un mecanism cosmic! Sănătatea e un dat. Eu trebuie să fiu meseriaş ca să ştiu să mănânc? Mă-nvaţă mama şi tata, e un lucru natural! Veleriu Popa: - Zilnic bate cineva la uşă să-l salvez, dar nu vine să-l învăţ să fie sănătos, să-l învăţ meseria de sănătate! George Văsii : - Complici mult d-le ! Ai d-ta meseria asta? Valeriu Popa: - Eu sunt inginer. George Văsii: - Şi asta de unde ai dobândit-o d-ta, de la MARELE MESERIAŞ! ? Valeriu Popa: - Eu îţi dau d-tale un canceros şi să-l aduci… George V: - Nu-i meseria mea!!. Valeriu P: - Păi nici a mea nu-i meseria, omule!! George V: - Păi nu eşti doctor? Eu sunt arhitect, d-le!! 195

Valeriu P : Da’ eu sunt inginer! George V ; - Atunci, fă-ţi ingineria! Eşti amator, doctor amator!! Valeriu P : - Nici! M-am autovindecat, şi.. George V: - Ei, autovindecă-te! Şi eu mă autovindec, ce-ai d-ta cu mine? Valeriu P; - Eu vreau să fii sănătos! George V: - Păi nu sunt!? Valeriu P: - Nu eşti! George V: - De unde ştii d-ta? Valeriu P: - Atâta timp cât fumezi, nu poţi să fii sănătos! George V: - Nu face rău!! Valeriu P: - E incult, cine consumă cafea!! George V : - Domnul meu, eu salt ca şi caprele din Brazilia şi din Peru! …(când beau cafea) Veleriu P: - Cafeaua este o arsură de gudron. George V ; - Binefacătoare!! Valeriu P : - Pentru proşti! George V : - Eu sunt prost. Valeriu P: - Eşti prost! George V: - Şi vreau să fiu deştept! Cum înghit “gudronul “ ăsta mă fac deştept. Valeriu P: - Ascultă aici: pune o tigaie pe foc şi bea arsură ( cu ulei). George V: - Păi d-ta compari aşa, atunci pune-mă să mănânc… George V : - Da,mănânc cu plăcere că-i bun şi beau şi pipi!! Valeriu P : - E o realitate! George V: - D-le! Dar nici peste fire! Valeriu P: - Nu există individ care fumând sau bând cafea să fie sănătos, sau exagerând cu ceva, George V: Aaa, da! – Folosind peste măsură, dar folosind cu măsură, domnul meu? Zice:Toate-mi sunt slobode, dar nu toate-mi sunt de folos.Şi eu ce zic: Toate fiindu-mi slobode, beneficiez de ele cu măsură! Fumez eu de când sunt la matale,aici? Valeriu P: - Nu şi nici n-ai să mai fumezi! George V:- Ei, că ştii matale! Velariu P: - Hai să mergem mai departe. George V: - Să mergem, da’ lasa-mă d-le! Veleriu P – Nu. George V : - Ai mata fixul ăsta!! Valeriu P : - Fixul ăsta. Eu ştiu că alcoolul… George V: - Aoleu!! Nu-mi spune de vin,că fug, îmi iau o piatră de gât şi m-arunc în mare.Mă ucizi; mie dacă-mi dai un pahar de ţuică m-ai zăpăcit! Budda a murit mâncând carne! Eu ultima dată când am mâncat carne, îmi venea s-o scot din burtă şi s-o arunc afară; a fost un fel de revoltă, de groază! Valeriu P : - De ce?

196

George V: - Carnea-i inferioară, d-le – porcul e animal inferior; acolo, o fripturică subţirică, de ce nu-mi dai , pe o feliuţă ...Eu sunt copilul lui Dumnezeu, Dumnezeu mă răsfaţă şi-mi spune: Copilul meu, tot ce vrei ai liber, dar cu măsură ! Valeriu Popa: - Când a fost omul natural? Când a fost normal omul? George Văsii: - În momentul când şi-a găsit în el partenera ideală. Valeriu Popa: - Nu, când a fost omul normal? George Văsii: - Normal? Întotdeauna a fost bărbat normal! Ce-i aia normal? Valeriu Popa: - Când a mâncat prăjit ori fript? George Văsii: - D-le, cel mai fericit a fost când a mâncat fript! Valeriu Popa: - Deci atunci a fost normal. George Văsii: - A! – nu normal, stai puţin…. În ierarhia evoluţiei, în ascensiunea aceasta – bărbat întâi creat – pe-urmă , s-a plictisit, şi-a zis Dumnezeu: - hai să-i dau şi o femeie – ce spendoare! – întradevar capodopera divina! Valeriu Popa: - Nu. Ce spui acuma , iau sub forma de glumă – n-a fost aşa creaţia! George Văsii: - Eu ştiu aşa! Valeriu Popa: - La început au fost în aceeaşi persoană , bărbatul şi femeia, pe urmă s-a…. George Văsii: - Ohoo! Asta-i poveste, nu ţine!! Valeriu Popa: - Câte forme de viaţă… George Văsii: - Păi, stai puţin! – UNICUL, când “Unicul” se ivi ( cum spun Vedele), când Dumnezeu, TATĂL, când era singur, a fost cândva PRIMUL! A fost la un moment dat primul ? Valeriu Popa: - Ştii că noi n-avem voie să discutăm aşa ceva? George Văsii: - Atunci, nici nu discutăm. Valeriu Popa: - Cu cele cinci simţuri ale noastre, nu putem… când vom ajunge la cele 99 de simţuri … George Văsii: - Te duci prea departe, d-le, n-au fost întâi cinci?! D-ta vrei 99 de la început? Atunci îmi dau demisia, eu îmi văd de meseria mea şi de isihasmul meu! Valeriu Popa: - D-ta o spui în sistemul d-tale! George Văsii: - Eu o spun în limbaj biblic, religios, eu sunt ucenicul parintelui Daniil! Valeriu Popa: - Şi mata crezi că aceasta este ceva fix sau ipoteză? George Văsii: - E un DAT ISTORIC, sunt “programat” să-i port mai departe Mesajul, să vin la d-ta. Ascultă-mă şi pe mine, poate am şi eu un Mesaj … mai simplu, nu cu 99! De ce nu 100?! Valeriu Popa: - Atunci ne-ntoarcem în Divinitate! George Văsii: - Păi, de ce să nu ne-ntoarcem? Hai să ne-ntoarcem la Psaltire … Păi ce, unul singur e? Ia ochiul şi spranceana şi geana, şi diseacă pe fiecare, firul de păr … păi ies milioane, d-le! Valeriu Popa: - de celule! Miliarde!

197

George Văsii: - Păi sigur că da! Mă iei cu 99! – Simplificat e foarte bine că le-ai fixat la 99! Şi ia exemplul lui David proorocul . Acultă-mă acuma,că vorbeşte un isihast şi unul care a slujit Tradiţia, şi s-a închinat Tradiţiei, şi e aicea ca un ucenic , nu ca să demonstreze că e cine ştie ce mare “rahat”; e un prăpădit de arhitect, un fumator şi un închinător la “ idoli de ţărână”. N-are ce face şi se-nchină la idoli de ţărână, până când îi vine Mireasa. Aşteaptă Mireasa să vie; n-a ştiut maestrul că cel care vine aici are şi o Mireasă , care vrea să fie şi ea recunoscută….. se întrerupe convorbirea pentru că sună telefonul..după care, P. George Văsii prezintă icoana Rugului Aprins, spunând: George Văsii: - O să vedeţi icoana RUGULUI APRINS! Când am făcut noi prima retragere spirituală în grup: părintele Daniil, ieroschimonahul Benedict Ghiuş, Vasile Voiculescu poetul ştiam că atunci când o lăudăm pe Maica Domnului se bucură! Dar nu ştiam că atât de mare bucurie e, când noi, în grup, făceam Acatistul RUGULUI APRINS. În grup am făcut, şi-am reuşit vreo 12-14 zile, s-o bucuram pe Maica Domnului, şi pe-urmă au început mârâielile…tot felul de bruiaje ale lătrăilor, care nu citesc şi nu studiază! Părintele George prezintă cărţile pe care le-a scris, în manuscris, legate in piele, indicând cu titlu de generalitate cititorului: -S-o ia de la început, de la introducere, să studieze bine “Cercetarile”, “Tainele”, “Nunţile necesare” – cea mai densă lucrare a mea; vor fi tipărite să vedeţi! Vi le-am adus în piele, îi fuseseră dedicate lui Ceauşescu, dar boul ăla, nepriceputul ăla nici măcar nu lear fi citit,şi-am renunţat; am zis: ce să le dau eu analfabetului ăla!.Le punea în bibliotecă…. El era din (stratul) 5, un mic sfinţisor, a venit să se salveze, şi ce-o fi făcut, ca-ncurcat borcanele! În loc să facă el ce vrea, s-a luat după muiere….Eu am stat de vorba cu ţărani grei, d-le, … avea doxă, nu era prost cizmarul! O fi fost şi asta vreun cizmar greu! Şi-a fost! Păi e puţin lucru să faci o pingea? Iartă-mă, eu platesc 650 lei pentru un toc! Merg cu un pantof 6 ani! Valeriu Popa: - Vii la mine şi te-nvăţ să-i faci! George Văsii: - Da’ de ce să nu trăiască şi aproapele meu?! Valeriu Popa: - Aia-i altceva…. - eu sunt om de stiinţă pozitivă. George Văsii: - Te felicit! Şi nu-mi propun eu să devin un om de ştiinţă, eu sunt Arhitect. Valeriu Popa: - Eşti arhitect, eşti om de ştiinţă! George Văsii: - Am şi matematică, şi ştiinţele exacte,d-le, ca să fii arhitect trebuie să ştii şi matematică, şi să fii şi talentat, să vezi în spaţiu, să ştii să compui, să ai fantezie! Să te ferească Dumnezeu de ingineri, că de Dumnezeu mă “feresc” singur… Valeriu Popa: - Arată-mi şi mie ce blocuri ai făcut d-ta? George Văsii: - Da, păi uite, la “Pasarea”, (mănăstire), restaurată toată de mine , mergem sâmbătă? 198

Dl. George Văsii scoate o brichetă, gest care generează următorul dialog: Valeriu Popa: - N-ai voie să fumezi! George Văsii: - Ei asta-i, n-am voie! Fac ce vreau, în casa Tatălui meu! Zici d-ta că n-am voie! De unde ştii d-ta? – Eşti mai aproape d-ta. de TATĂL?! – Eu sunt mai aproape de Dumnezeu decât de d-ta! Văd că ma ţii la distanţă – felul cum vorbeşti, cum te porţi, ai atâtea lucruri aici; de ce nu mai dai din ele?! Valeriu Popa: - Vrei să bei? George Văsii: - Da, un sirop! Nu-mi daţi şi mie o “femeie”? (o statuetă)? Îşi alege o statuetă din cele două pe care dl. Valeriu Popa le avea expuse pe şifonier. Valeriu Popa îl serveşte cu un sirop şi îi arată fotografia soţiei sale decedată, legându-se următorul dialog: George Văsii: - Cum o chemă? Valeriu Popa: - Rodica-Cornelia. Dl. George Văsii săvârşeşte o slujbă de pomenire pentru soţia d-lui Valeriu Popa, după care i se arată o altă fotografie a acesteia. Răspunde: George Văsii: - Nu-i purtaţi de grijă, purtaţi-vă dvs. de grijă şi lasă-l pe Gigel ( George Văsii), că ştie el ce zice; cel mai bine vindecă-te pe tine, eu ştiu să mă vindec singur!!… Părintele săvîrşeşte din nou o slujbă atât pentru Rodica, soţia decedată a d-lui Valeriu Popa, cât şi pentru cei prezenţi şi spune: : George Văsii: - Avem nevoie de ochi cristalini, de ochi albaştri, de “noaptea simţurilor”, când trăim bucuria Cosmosului adormit şi ne bucurăm - noi, ce trăim noaptea cu adevărat- de linişte, de visare, de iubire, de vrajă, de prieteni, de soţii… Eu zic: Mielul cel nevinovat va veni ca un Leu, că a fost prima dată ca un miel care a chemat oile; şi caprele nu le-a chemat! Oare, de ce? Păi, analizaţi dvs. deosebirea asta, că dacă o analizez eu nu le convine biologeselor mele; am câteva care mă judecă, le deranjează limbajul meu biologic, spun că-i cam murdar- şi este.Dar dacă le-aş învăţa mai ştiinţific, nu le convine nici asta… Pe mine mă interesează “Mireasa”, ochii ei, splendoarea ei; e o capodoperă, o divinitate … Rodica-i o capodoperă a lui Dumnezeu Tatăl, a lui Brahma. Oare? – Păi cum altfel!! …...Suntem unicaţi, dle: d-ta eşti unicat, Brahma-i unicat, Dumnezeu e unicat; nu vecina mea să decidă asupra unităţii mele, eu însămi! Recunosc, sunteţi mai bogat decât mine în astea ( arată lucrurile din casă) , dar şi eu sunt mai bogat decât dvs. în astea ( arată spre cărţi)…de-aia am voie să aprind o ţigară şi să visez…Uite în ce hal m-au adus comuniştii!! – Ştii d-tale cât am suferit eu, câtă mistuire şi arderi!? – Atunci de ce-mi judeci mie ţigara, n-ai dreptul!? 199

Valeriu Popa: - Nu ţi-o mai iau! George Văsii: - N-ai dreptul, d-le! Dac’ai fi fost alături de mine, ai fi fumat!! Valeriu Popa: - Nu ţi-o mai iau! George Văsii: - Păi d-aia zic: lasă-mă d-le, nu mă învăţa pe mine cum să mănânc; lasă-mă pe mine în seama mea, eu ştiu al cui sunt, dragul meu! Pe mine mă iubeşte Maica Stareţă de la Vladimireşti, Maica Stareţă de la “Pasarea” – hai să mergem la “Pasărea”! Valeriu Popa: - Dacă nu plec. George Văsii: - Aia-i caz pentru d-tale , nu eu! Eu-s rezolvat! - Vedeţi-vă de morţii voştri, că eu-s viu……mă retrag din societate, din lume, nu mă mai complic şi cu institutul dvs!!! ……Femeile au simţul ăsta, cică ăsta nu-i în “ordine”, zic despre mine! – Da’ eu sunt în “ordine”. Fac pe nebunul! - Ei şi? Dar sunt eu nebun, oare? Oare George Văsii a fost nebun? Păi atunci să-l tragem la răspundere pe Romilă ( doctorul) şi să nu mai zică d-lor: - bă nebunule, ia medicamente ca să dormi! Să dorm când simt eu nevoia! Ce, somnul ne reface?! Nicicum! Mă reface gândul, VENUS, VENUS! Contactul? Nu! EXTAZUL, CONTEMPLAREA formelor astea…eu nu le ascund pe ale mele. --------------Cu prilejul unei internări la spitalul nr. 9 din Bucureşti, in vizită fiind la dumnealui, a avut loc o discutie, ce a a fost înregistrată audio. Atragem atenţia asupra stării de clarvedere , înaltă trăire în alte dimensiuni, cea a făcut ca domnul George Văsii să ne ofere viziunea domniei sale asupra isihasmului , o viziune clara, conturată în urma propriilor trăiri. A fost internat pentru manifestări « anormale », dar , după cum se poate constata in cele ce urmează, starea d-lui era mult mai « normală » decât a ascultătorului. « - Mi-a spus Maxim Mărturisitorul, spune în Capetele Gnostice, zice : “Dă fiecărei părţi din tine partea ce i se cuvine, dacă vrei să fii drept: trupului dă-i înfrânare şi cele de trebuinţă cu măsură! Frumos. Minţii- părţii cugetătoare, dă-i lecturi şi citiri duhovniceşti. Iar duhului( sufletului, spiritului)- părţii poftitoare cum zice el, aşa scrie: parte poftitoare (omul este însetat, setea pe care o are omul şi se împrăştie în toate planurile), dă-i rugăciune! “. Că omul aleargă după … tot caută bucurii, satisfacţii, împliniri, … caută să fie mulţumit. Caută distracţii, caută plăceri. Se înfundă în 200

plăceri, se înfundă în băuturi, se înfundă în ştiu eu ce preocupări, cade în tot felul de patimi sau în mai ştiu ce alte …căderi de astea aşa, nu căutări- vreau să spun, dar caută plăceri neapărat şi… bucuria. Vrea să fie bucuros, vrea să fie fericit, căută fericirea … pământeană! Şi Dumnezeu, pentru ce? Pentru aceasta l-a făcut pe om. Să fie fericit. Dar : maşină divină din care să iasă pe bandă oameni fericiţi, nu există. Omul a trebuit să evolueze. În toate sistemele planetare, în toate planetele, oamenii au evoluat.Au apărut, Dumnezeu ştie cum noi am încercat în “Tainele Universului “ să scriem câte ceva despre Geneză, dar este greu. AICI, E LUPTA. AICI E SUFERINŢA. Păi dacă a suferit Hristos! Şi atunci? …De aceea vorbeşte Hristos de Împărăţia Cerurilor şi Fericirile spun ce spun credincioşilor. Fericirea asta- care e dincolo. Dar, trebuie ca omul să se realizeze pe sine şi să se desăvârşească , pentru a intra în “Împărăţia Lui Dumnezeu “.Pentru că cei nevrednici, cei care nu au “ haina de nuntă “ nu pot fi primiţi. Ei bine, sunt cele trei trepte de care vorbeam eu în “Nunţile necesare “ : Fecioara -Mireasa -Femeia Omul se naşte ca o Fecioară. Nu mai vorbim de cazurile deformate, de spiritele căzute care se nasc pierdute; vorbesc de oamenii care se nasc cu posibilităţi de refacere, care nu-s căzuţi deja, oamenii aceştia … Şi însăşi venirea Lui Hristos a fost în scopul de a ne uni cu El, de a deschide omului calea către cer şi calea către această Hrană Divină, pe care nu o poţi primi decât într-o stare deosebită a spiritului. Neâncetat să vă rugaţi! Hristos spune. Rugaţi-vă neâncetat. Toată Filocalia, chiar şi pe coperta ei spune :”Rugaţi-vă neâncetat! ” Sigur că toate faptele contează şi rodul rugăciunii sunt faptele bune. Sunt treptele acestea;treptele din afară, ale faptelor bune şi pe urmă spun Sfinţii Părinţi despre adevăratele fapte bune care au ca scop câştigarea Luminii Taborice Lumina lăuntrică: TRANSFIGURAREA, atingerea treptei de a fi primit de Hristos. Deci te naşti copil - fecioară; înveţi, primeşti o educaţie şi începi să lupţi pentru desăvîrşire. De ce? Că să ajungi MIREASĂ -Mireasa Lui Hristos. De orice suflet e vorba aici. Dar ce au aceste Mirese, aceste Fecioare înţelepte? CANDELELE APRINSE !Asta e esenţialul; dacă nu devenim Candele aprinse, degeaba trăim! Şi Candela din ce e formată? Dintr-un vas- care e învelişul trupesc, din untdelem - care o traduc părinţii a fi : citirea şi meditaţia, iar Flacăraeste cea pe care însăşi Duhul Sfânt o aprinde. Pentru că spune Pavel : o aprinde! … Vorbesc în faza desăvârşirii, pentru că e faza isihastă care precede Lumina Taborică. Se zice că de la primirea în Camera Mirelui, de acolo, începe un alt urcuş:convieţuirea până la Naşterea Pruncului, care va încununa 201

unirea cu Mirele Ceresc. Şi femeia naşte în dureri, durerile naşterii cea de-a doua, aşa cum spun părinţii -durerile rugăciunii, măi - părăsirile care ţi le dă! Zic, că această Isihie - realizarea Isihiei - este treapta care purcede şi condiţionează “pecetluirea inimii “ de însuşi Iisus Hristos. ISIHASMUL înseamnă atingerea liniştii. Adică , prin rugăciune se reglează mintea. Mintea se naşte deformată. Trăim într-o lume deformată ; trăim între raţiuni şi raţionamente deformate. Iar rugăciunea o modelează. Automat. O modelează şi-n acelaşi timp deschide şi calea către “inimă “. De aceea vorbesc Sfinţii Părinţi de Rugăciunea Lui Iisus şi-i zic Rugăciunea Inimii. Asta e o lucrare care datează din cele mai vechi timpuri: ale părinţilor egipteni, unde Hristos a trăit 30 de ani şi a învăţat în Egipt şi a fost înţeles şi a trăit printre prieteni şi şi-a lăsat prieteni acolo adevăraţi şi aceia au rodit creştinismul şi dogmele. Din Egipt provin. Pe urmă au trecut în Asia Mică, Siria, Iordania, Palestina şi Grecia şi au venit ceilalţi Sfinţi Părinţi filocalici. Dar Părinţii filocalici moşteneau această Rugăciune a Lui Iisus. Pentru că : “Iară voi când vă rugaţi, nu spuneţi vorbe multe“. Dumnezeu n-are nevoie …E adevărat că rugăciunea trebuie pregătită, că mintea e împrăştiată - cum spun indienii : mintea e ca o maimuţă care sare toată ziua dintr-o creangă într-alta ;n-are astâmpăr -trebuie legată! De aceea Sfinţii Părinţi cultivă TREZVIA. Isihasmul are ca virtute esenţială Trezvia = Atenţia. Atenţia la minte. Unde ţi-e gândul? Ce faci cu mintea? Ce cauţi pe pământ? Ce vrei? Unde umbli, încotro te duci? De ce pleci? De unde ai venit? TREZVIA … atenţie mărită la duşman! Pentru că în general, doar acolo unde văd că există un efort spiritual , vin diavolii. Acolo se aciuiază ei şi cu ăştia au treabă. Încep cu tot felul de chestii. Apoi începe lupta. Şi durează! Vine şi cu stări de depresie, că ce se întâmplă? Era să-i zic acuma ceva, dar nu-i mai zic …Vin stări de părăsire, stări pe care e greu să le descrii, în care ţi se pare că le faci degeaba şi mai ales asta e ce vrea el să-ţi descopere : că degeaba faci rugăciunile, că nu te aude nimenea şi degeaba le faci. Şi-i destul să stea aproape de tine ,ca să-ţi creeze depresii; că el are câmp magnetic puternic şi influienţează, te influienţează. De aceea trebuie foarte mult - mai ales când sunt aceste stări de depresie - trebuie răbdat. Şi tras mai departe , mai aprig la vâsle : la rostirea rugăciunii. Tot timpul: când mergi pe stradă, când te duci undeva, când n-ai ce face, trebuie să umpli tot golul. E cea care trebuie să … este singura lucrare care în timpul cel mai scurt - Sfinţii Părinţi spuneau că cei râvnitori, păcătoşi, nu aşa …în cel mult doi ani, capătă, intră în transformare, încep să guste adevăratele bucurii ale rugăciunii. Lupta atunci devine şi mai aprigă cu vrăjmaşul. Dar atunci nu se poate apropia oricând. În timpul rugăciunii nu se mai apropie, îl arde. Atunci 202

nu se mai poate să te îmbrăţişeze, să urce pe umerii tăi şi să-ţi i-a capul în braţe sau mai ştiu eu ce vrea să mai facă.Aşa. Şi atunci lupta devine mai aprigă, de aceea numeşte Nicodim, Sfântul Nicodim Aghioritul: Războiul nevăzut! E un război nevăzut care trebuie redus, după cum spuneam. Am citit de mult o carte de Teofan Zăvorâtul. El a făcut o carte pentru mileniul al treilea : pentru Lumea cea nouă. O carte numită Sbornicul, numai despre stările prin care trece sufletul în rugăciune. Acel Sfânt Părinte, a scris tot ceea ce a trăit el. Era un om bântuit de patimi multe şi păcate. Rugăciunea cu atât mai puţin nu prinde la orbi, la cei născuţi fără bănuţ , fără scânteie Divină, care au pierdut şansa de a se mai redresa …Degeaba. Nu prinde la indiferenţi, nu prinde la culorile închise şi nu prinde bineânţeles la oamenii stăpânitori ai lumii acesteia. Dar la oamenii mici, la oamenii păcătoşi, prinde, prinde oriunde. E aşa situaţia că SINGUR SĂ ŞTII CEŢI ALEGI, SĂ-ŢI GHICEŞTI TU ÎNSUŢI CE AI NEVOIE, SĂ AI IMAGINEA CANDELEI. Citirea şi meditaţia : citeşti, meditezi, vezi ce a vrut să spună; iar mai citeşti, iar te mai duci, mai rosteşti o rugăciune, spui Psalmul 50, când ai timp aşa, spui măcar Psalmul 50, şi pe urmă te aşezi, zicând rugăciunea cu tragere de inimă. Copleştoarea majoritate abandonează , pentru că e războiul mare, e lupta mare şi atunci se opresc pe undeva –căldiceii- de care spune şi-n Apocalips: “Pentru că nu eşti nici rece nici fierbinte, am să te vărs “. Şi e gravă chestia asta! Hristos nu se apropie de oameni, care nu şi-au curăţit mintea. Nu priveşte la ei ; nu primeşte mesajele lor. Nu ajunge rugăciunea la El! Trebuie realizată mai întâi starea de linişte. Înainte. De echilibru, în care mintea, în care poftele, se estompează. Te lupţi cu poftele, lupta continuă, dracii nu te lasă. Tentaţiile continuă să vină şi nu te lasă până la sfârşitul vieţii - spuneau Sfinţii Părinţi bătrâni, care până la sfârşitul vieţii erau chinuiţi de dracii curviei, etc. Dar, trebuie să fim asemenea unor străjeri, care stăm trezi cu suliţa şi cu pavăza în mână şi cu arcul cu săgeţie. Cu săgeţile străbatem cerul! Lupta e foarte grea. În primul rând trebuie să se realizeze această golire, golire de pofte şi de preocupări, măriri, bogăţii, avere, familie, mai ştiu eu câte altele. Iisus o spune: Până nu vei lăsa tată, mamă, surori, pentru Mine, nu vei avea parte de Mine. Nu ca să-i părăseşti, dar să realizezi mental, starea aceasta cum o numesc părinţii :de Kenoză -de golire, în care inima să poată absorbi, să se poată oferi Lui Hristos. Şi atunci, tot rugăciuneaaceiaşi chemare continuă, realizează isihia, pacea, liniştea ; dar continuă lupta. Şi cum spuneam cuiva zilele trecute, Hristos e foarte gelos. Vrea numai El să fie iubit. FOC AM VENIT SĂ ADUC DIN CER ŞI CUM AŞ VREA SĂ ARDEŢI! Ei bine, această chemare a Lui Iisus … 203

SÎNGELE e unul şi Hristos când a spus ce-a spus despre Sânge şi Trup, s-a gândit la întreg Pământul - care este format din mai multe membre şi l-a Sânge – care este FILOSOFIA LUI, pentru că: Apa este Învăţătura care se dă începătorilor, Conceptele sunt Vinuri- care se dau celor ce sunt mai avansaţi, iar Sîngele, este al Mireselor care sunt gata de JERTFĂ pentru Mirele. Încă o dată : Noul Testament, nu trebuie să lipsească toată viaţa : citit, recitit. În deosebi Evangheliile; epistolele ca epistolele. Apocalipsul … citiţi-l …e complicat! E altă treabă. Numai că Apocalipsul între altele, ne anunţă că vor veni cele “şapte cupe ale mâniei Lui Dumnezeu!”. Este o poveste lungă, nu pot sta acum, n-am acum răgazul şi poate-i plictisesc şi pe ceilalţi care le-am mai spus. În rugăciune , părăseşti totul: să reuşeşti să fii numai tu şi El! Şi chemare! Chemare cu asiduitate. Trebuie multă, sete mare de Duh Sfânt. Setea aceasta o avem în noi, dar trebuie iubire mare a Lui Hristos! Dar ca să-L iubeşti - trebuie să-L cunoşti ; ca să-L cunoşti trebuie să citeşti, să te informezi, să te documentezi. Şi Noul Testament e cel mai bun pentru asta, aşa cum e el : stâlcit şi deformat pe ici pe colo, prin părţile esenţiale, de jidovi; dar oricum, ne ajută să-L cunoaştem pe Iisus. Pentru că îmbinată cu rugăciunea - meditaţia este … Rugăciunea este rodul meditaţiei şi trebuie făcută cu măsură şi cu insistenţă. Dar insistenţă multă. Trebuie bătut în uşă : strigat, urlat! Pentru că în noi există nişte necurăţii şi nişte impurităţi de care noi nu suntem conştienţi şi de care numai darul Duhului Sfânt şi Radiaţiile Opalice ne pot vindeca, curăţi şi pregăti, pentru lucrarea aceasta care se zice a fi : SCHIMBAREA LA FAŢĂ.A trăi Schimbarea la Faţă e un lucru mare. E o treabă serioasă şi complicată. Foarte complicată! Deci, scopul nostru şi ceea ce eu vă pot spune şi ceea ce eu vă pot asigura este că această isihie, această stare de linişte e şi o stare de bucurie, în care adie Duhul Sfânt şi-n care toate aceste chacre - corpul spiritual, nu am spus nicăieri, nu am vorbit în Lucări, are nişte centri care fac schimburi de energie cu Energia Divină, prin care absoarbe Energia Divină şi se alimentează din OPAL8 şi care emană în acelaşi timp ; e o chacră frontală, e una în dreptul gâtului, una în dreptul inimii, una în dreptul ombilicului, una în dreptul sexului. Toate chacrele astea trebuie să fie active şi să lucreze. Dar acest lucru cere perseverenţă. Nu se poate până când nu obţii această rugă 8

OPALUL:

sfera,

lumea

divin`

Creatorul,Atotputernicul,Unicul,Dumnezeu

[n

care

TAT~L,al`turi

guverneaz` de

FIUL-Iisus

HISTOS ]i de Duhul Sf@nt.

204

curată, liniştită, neîmprăştiată. Dar până când vom realiza această stare a isihiei, este cale lungă. Această rugăciune nu se dă oricui; trebuie să fie cu îndrumare şi supravegheată, adică îndrumarea pentru a practica “Rugăciunea inimii “.Spune într-un Icos(din Acatistul RUGULUI APRINS) acolo, zice : “Cine va lăsa câinii din vasele sfinte să lingă Şi porcii cu mărgăritare să se hrănească? ÎNDRUMAREA CA ŞI PRIMIREA ESTE NUMAI DUHOVNICEASCĂ. “ Noi deocamdată nu suntem … ne fiind în Bucureşti, nu vă pot da rugăciunea aceasta, decât să vă spun cum se face, dar n-avem posibilitatea să discutăm, în orice caz … puteţi să o spuneţi şi la alţii că nu-i nici un secret. Vorbeşte şi “Arhetipul” de ea. Foarte bine. Vă pot spune numai atât, că programul e aşa : un sfert de oră- douăzeci de minute, cum te scoli dimineaţa, începi să o spui. Şi mintea începe să umble. Pleacă mintea, iar o aduci; iar pleacă, iar o aduci.Seara la fel, înainte de culcare. E bine ca înainte, dacă ai alte preocupări, serviciu, casnice, să pregăteşti rugăciunea :citeşti din Psaltire sau faci un Acatist sau citeşti Acatistul la Rugul Aprins al Maicii Domnului, citeşti din Noul Testament. -Noul Testament nu sunt materialele Sfinţiei voastre? (întreabă cineva ) -Doamne fereşte! Vorbim de Evanghelie. Când va veni a doua venire şi care vom apuca să trăim, să nu fim nimiciţi şi să scăpăm de marea triere , vom gusta şi noi din frumuseţea asta fără de margini a “EVANGHELIEI VEŞNICE “- PE CARE O VA SCRIE IOAN EVANGHELISTUL. Aşa scrie la Apocalips, că El va scrie “Evanghelia Veşnică”! -Dar s-a început marea triere, Părinte? -N-o simt! În orice caz, se începe de la regnul mineral.Sunt şapte “ cupe” ale mâniei Lui Dumnezeu. Întâi regnul mineral trebuie să fie purificat şi asta durează; poate că-i începută mai de mult – că regnul mineral e foarte brut şi greu se acţionează asupra lui . Pe urmă regnul vegetal – trebuie să piară bălăriile şi toate plantele astea parazite. Şi pe urmă se trece la insecte, păduchi, căpuşe, ploşniţe, microbi, tot felul de.. Alt pahar, altă cupă. Şi pe urmă se trece la oameni! Se începe cu rătăcitorii, adică cu ăia din straturile I,II;stratul IV mai puţin are de suferit. Şi acolo va fi tulburare! Va fi tulburare în toate straturile - va fi alarmă.Alarmă în tot sistemul, alarmă în tot Universul, în toată Împărăţia Cerurilor, începerea asta a CERNERII Pământului. Şi li se va da timp acestora din I şi II ,să aleagă : ori să opteze pentru pocăinţă,ori… Deja Evanghelia este cunoscută în toată lumea, dar totuşi nu este încă în toată lumea. După aceea … se va începe cu rătăcitorii, toate spitalele vor fi spitale de nebuni! 205

Şi când vor veni Călăreţii apocaliptici, acuma prea multe nici eu nu am voie să spun, pentru că încă odată, dacă spui chestiile astea - spun că-s fantezii - dar realmente, cei din Opal se vor năpusti pe Pământ, ca să-l distrugă pe Lucifer şi va fi groază şi cutremur complet. Şi numai o rugăciune adevărată te poate salva şi te poate menţine. Chiar dacă nu rezişti şi mori trupeşte, adică şi din cei buni în învălmăşeala asta şi în vaietul ăsta teribil şicumplita asta intervenţie, mulţi vor părăsi trupurile- de spaimă, de frică, de nu ştiu ce, firi mai sensibile, mai ales femei, care nu sunt aşa rezistente şi aşa mai departe. Această rugăciune e a părinţilor şi-i a noastră şi ne hrăneşte şi ne pregăteşte pentru zilele negre ce ne aşteaptă. Altă salvare nu mai există, numai cei ce se vor ruga- vor avea linişte. Numai aceia vor fi fără de grijă! Asta-i Candela- simbolul “Nunţilor Necesare “! Sigur că unele Mirese nu au numai Candelă, au şi rochii, au şi trenă şi mantie şi coroniţă, fiecare cum … Dar Dumnezeu, nu cere decât Candela; nu-ţi cere mult, nu-ţi cere imposibilul! Şi încă odată, nu vă încurcaţi în rugăciuni multe, Dumnezeu nu are nevoie de cuvinte : “Iară voi când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca fariseii care cred că-n vorbe multe stă ascultarea rugăciunii “ şi în alt loc zice : “ Voi vă rugaţi dar nu ştiţi ce cereţi! “ iar Pavel zice : “Duhul în noi se roagă şi zice AVVA –adică PĂRINTE “. Numai atât. Atât zice :PĂRINTE! Au ajuns părinţii, la rugăciunea în care la un moment dat, nu-i mai pronunţi numele, stai numai în radiaţiile Lui şis bucurii pe care nimeni nu ţi le poate da şi cu nimic nu se compară şi sunt veşnice. Chiar dacă eşti însingurat. Eu îl vedeam pe Părintele Daniil, mă duceam vara –stăteam câte două săptămâni, dar în rest veneam şi eram singur şi n-aveam pe altcineva. Părintele Benedict Ghiuş era rugător, dar nu vorbea. Şi nu dădea rugăciunea. El ştie de ce. Era o fire deosebită; un adevărat cuvios.Avea viaţa lui aparte : un spirit cu totul deosebit. Grădina Lui Dumnezeu e mare. Că de-aia rugăciunea are darul de a te învăţa; te călăuzeşte duhul, nu trebuie să disperi, nu trebuie să… pentru că atunci când e rugăciunea ascultată o simţi, când e primită, când eşti auzit. Când funcţionează chacrele şi schimbul de energii se realizează, aia ar fi încă o fază premergătoare, pregătitoare pentru pecetea pe care ţi-o va pune Hristos pe inimă. Dar pecetea asta o s-o primim după moarte, dincolo. Pentru că aici pe pământ , numai marii Sfinţi ai Bisericii au primit-o şi au.. scris, au fost mari îndrumători şi ierarhi. -În schimb la Dumnezeu nu există religie! ? -Nu, nu, sigur că nu. Cea a lui Sfântu Petru este biserica văzută, este biserica exterioară - a formelor - a ritualurilor; a fost tocmai creată, pentru ca toţi oamenii să poate înţelege şi să se poată împărtăşi de adevărul Lui Hristos. Eu sunt de acord: nu toţi pot practica isihasmul. 206

Isihasmul … îţi trebuie multă, multă cerbicie, cum să zic eu, să tragi un jug cu şase boi la mintea asta de întuneric şi de neputinţă, de păcat. Asta e o lucrare a unor oameni mai, să zic evoluaţi. E adevărat, un număr mai restrâns, mult mai restrâns, pentru că nu sunt mulţi care realizează isihia. Dar a te ruga, a zice această rugăciune, a lupta cu ea, este în stare orice om ; cel mai înapoiat poate să evolueze dacă o practică. Noi, nu avem îndrumători isihaşti. Nici Părintele Ioan, nici Părintele Sebastian, nici Părintele Galeriu, n-au avut îndrumător isihast şi sunt puţini care practică isihasmul. Uite, am citit de Ghelasie, în Revista Arhetip. E un om întradevăr care ştie ce-i aia rugăciune, ştie ce-nseamnă isihasmul. Zic, şi în straturi spiritele trăiesc grupate pe afinităţi, pe religii şi pe neamuri. Egiptenii de pildă, care sunt cei mai iubiţi de Dumnezeu- pentru ce-au făcut ei- abia aşteaptă să vină pe pământ, să împlinească şi în trup ceea ce au văzut şi să contribuie şi ei la această mare şi infinită şi îngrozitoare jertfă a Lui Hristos pentru noi. Pentru că e groaznic cât a suferit. E de neânchipuit! A avut nevoie de 55 de ani ca să coboare pă pământ. Să se rupă din Opal şi să se coboare pe pământ. Şi unde să se ducă? Între jidovi, între luciferieni? A venit în Egipt.La ei s-a coborât! Eu nu am scris asta în Lucrări. Nu vreau, n-am vrut să difuzez pentru că n-am vrut să intru în conflict cu biserica -nu era timpul. Tot Opalul a fost consternat şi îngerii L-au înconjurat şi toţi, toţi care erau.Când eram eu mic, am văzut, la Sfântul Munte Athos, o gravură a unui călugăr, în care era Hristos răstignit şi jur împrejul crucii –îngeri, milioane, unul lângă altul; unul lângă altul înconjurau crucea iar alţii ţineau Potirul … Nici îngerii, nici Tatăl. Pentru că nici Tatăl nu L-a trimis să se răstignească, pentru că cică “s-a răstignit pentru noi şi pentru a noastră mântuire! ” Nu-i corect. Ce să-i facem, aşa am … aşa s-a zis. Ne închinăm, dar nu-i corect.Din revelaţii şi în discuţii cu Ianoş şi alţii :Budha şi Ioan Hrisostom, reiese că nu L-a trimis să-L omoare. Era convins că-l va recupera pe Lucifer! N-au pus răul înainte, erau optimişti. Şi Densi, când ne-a vorbit şi el, a fost reţinut. Ei spun adevărurile, dar nu le spun toate. Şi mulţi au tăcut. Câte taine şi câte frumuseţi nu sunt pe care noi nu le ştim şi nouă nu ni s-au spus! Cercetările (în lumea nevăzută-n.ed.) sunt nişte lucruri, sunt foarte frumoase, dar sunt bucăţele, sunt nişte firimituri faţă de ospeţele celor de dincolo. Spune în Apocalipsă:”Atunci cerurile vor răspunde Pământului “, iar în altă parte Hristos spune :” Şi-n vremurile acelea nimic nu Mă veţi mai întreba. ” Când se va încheia misiunea Lui! Domnule, venea câte un spirit, vorbea într-un limbaj ştiinţific – de energie, de electroni, de atomi, de tot felul de centrale 207

extraterestre ; când vorbea despre Spirit, despre întrupare, despre energiile care se pun în mişcare la întruparea unui spirit, ce fantastică este intrarea în trup şi formarea fetusului, nici nu mai puteam să-l întrebăm, pentru că ar fi trebuit să-l întrebăm la fiecare cuvânt : dar aia ce înseamnă, cealaltă ce înseamnă? Unul singur a mai venit a doua oară. De obicei ne vorbea şi nu mai venea altă dată când ne vedea aşa de bătuţi în cap (râde cu subânţeles ). » -Dar noi cum suntem? -Totul este relativ şI proporţional. Stratul nouă nu îndrăzneşte să privească spre Opal!. Când îl va judeca pe Lucifer în faţa tuturor popoarelor şi-l va condamna, va avea chip de Leu. Arconomus – marele preot din Alexandria, Egipt – când l-a luat pe Iisus, că era mic, copilandru, şi l-a adus să vadă Sfinxul, Iisus a exclamat : « asa sunt Fraţii Mei din Opal : Lei cu chip de om ! ». ***

SCRISORI

S-a reuşit ca parte din scrisorile redactate de dl. George Văsii, sau primite de domnia sa, s ă fi e descoperite printre lucrurile lăsate după plecarea domiei sale spre cele veşnice. În cele ce urmeaza vom reda căteva, şi nu puteam începe decât cu scrisoarea - urarea Măicuţii Va r o n i c a , adresata înca din anul 1965 domnului George Văsii.

23.VI.1965 Melodia ce-o dă inima , se prelinge în simţuri şi face frumoasă viaţa omului . Inima mea va bate şi va da, aceeaşi melodie ca şi a ta , scumpul meu , ca să facă frumoasă nu numai viaţa noastră ci şi a multora. Azi când tu împlineşti 30 ani , eu din toată inima îţi zic : “Să îmi trăieşti iubire , mulţi ani să îmi trăieşti , şi sfânta misiune cu drag tu s-o-mplineşti.”

208

Cu cea mai imaculată dragoste , te îmbrăţişează a ta soţie, mamă, fiică, soră şi ucenică

Veronica Văsii

Măicuţa Veronica—Fecioara de la Vladimiresti

209

* * * 210

Scumpa mea surioară

Deşi scrisoarea ta e datată 27 decembrie 1998, abia acum trei zile mi-a adus-o Maria- în trecere pe aici. Mi-au facut bucurie rândurile tale, dar din noianul de frământări ce le ai, eu doresc să fie clar: 1.Un îndemn -poruncă- domină cele spuse de Titanicul Hristos: CĂUTAŢI mai întâi Împărăţia Lui Dumnezeu şi -apoi toate se vor adăuga vouă! Fie ca această fundamentală poruncă să răzbată călăuzind viaţa noastră. 2.Şi a doua clarificare, atenţionare, spusă propriilor săi apostoli : Dacă nu ve-ţi înţelege că EU EU SUNT … veţi muri în rătăcirile, fărădelegile şi păcatele voastre! Şi atunci draga mea, tot Sfinţii noştrii Părinţi au găsit “mărgăritarul” cel mai de preţ, în însăşi NUMELE LUI IISUS. Căci s-a prea înălţat numele Tău mai presus decât tot Numele … -spune un ecfonis … Şi atunci pot spune, îţi pot da eu alt sfat, alt îndemn, decât că : Prin fiecare fir de răsuflare, Numele Domnului vom chema! sau, precum tot în Imnul acatist al Rugului Aprins- îndeamnă : Cercaţi dară şi voi puterile Numelui de Lumină şi de la moarte la viaţă veţi trece, cu firea îndumnezeită etc. De la 19 ani, am pornit a lupta în aducerea aminte a teribilei rugăciuni :”Doamne Iisuse Hristoase, fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul! ”Dacă am depăşi t 63 de ani, îţi mărturisesc, că cea mai adâncă, trainică şi autentică bucurie este cufundarea în această chemare … Îmi ceri, îmi scrii că : vrei dragoste pentru cei ce-i serveşti acolo! (în spital la Roma, Italia ), vrei sănătate, vrei să nu mori până ce nu te vei curăţi de păcate, vrei să intri în Împărăţia Lui Dumnezeu. Ştii că tot EL a spus că: Împărăţia Cerurilor este în noi înşine. Ştii prea bine lămurirea asta! Ei! Scânteia aceea ce o purtăm în noi de la botez. Aceea e sămânţa ce se aprinde pe îndelete, de-alungul anilor, prin chemarea Luminosului Nume a Lui Hristos! Mă rogi să te ajut, să pui în practică tot ce te-am învăţat? Păi cum? Dacă tu nu-ţi vei aprinde atenţia, dacă tu nu te ocupi de mintea ta, de propria ta împărăţie - ce eşti datoare s-o descoperi în tine, cine te-ar putea ajuta? Ce-oi fi vrând? Să-ţi trimită Dumnezeu pe Cineva, care să te tragă de mânecă :Hei! Soro! Cheamă-L pe Iisus! Astfel de “slujitori “ nu există! Unde este atunci contribuţia ta? Lucrul tău, lucrul ce-l datorăm fiecare, ogorului ce ni s-a dat să-l lucrăm, să-l cultivăm, să-l semănăm …pentru că tot noi suntem cei 211

ce vom culege ceea ce acum semănăm! Scrii că” vrei să-L simţi pe Iisus în inimă! ”Vrei să-L simţi? Chemă-L necontenit să-ţi cucerească inima ! Şi după un an, trei, cinci … vei începe să-L simţi! Dar, El nu vine nechemat! Sârguinţă deci şi mai ales :STATORNICIE în chemare şi smerită aşteptare, până ce El va constata sincera noastră SETE DE HRISTOS, că tot El spune :”Cel însetat să vină ! ”Nu este surprinzător că tocmai samaritencei îi spune de Apa cea Vie? Cu drag, GEORGE Vasile Voisculescu (Sonetul :XVI) Ţi-am trimis aceste rânduri, icoana Lui -eventual.

să le lipeşti

pe

perete, lângă

Te îmbrăţişez cu dor şi drag. GEORGE *** De ce ? De ce tot fugi de tine, De “nobila “ singurătate ? Crezi că în alţii ? Nu! În tine - poţi auzi divine şoapte . Chemări , îndemnuri în afară -bezmetica lume uscată , îţi devorează TIMPUL doar .Atât i-a seama. Căci cu un pas perfid, hoţesc aproape e SINGURĂTATEAneputinţei de a percepe Duhul Sfânt ! 26 Ianuarie 2000 Bucureşti *** Scumpete dragă, Robia simţurilor din afară (5): rodeşte ÎNTUNEREC . ORBIREA poate fi chiar din naştere . Când te gândeşti că se nasc oameni lipsiţi de cel de-al şaselea Simţ-simţul sacrului : Audio -al armoniei, Vizual -al frumuseţii unui PEISAJ în care domină , stăpâneşte LINIŞTEA - ISIHIA !

212

Sigur ! Sunt convins că la viaţa ta, ştii ce-nseamnă să te împregnezi cu frumuseţea unui peisaj nealterat de bipezi …DAR … te întreb: singură fiind … ai zăbovit stând în fund , stând pe ceva … o buturugă , o piatră sau pur şi simplu pe iarbă … ai stat oare aşa … să zicem “batăr” 15 –20 minute ? Să stai singură , pricepi? Să realizezi această performanţă de a face o pauză ; O PAUZĂ simplă , nepretenţioasă , neştiută de nimeni !Adică NIMENI să nu ştie că între orele (să zicem ) 7,30-8,00 sau 17-18 sau 20-20,30 , ai şi tu o oră în cursul căreia 30 de minute sau 20 de minute , să POŢI fi “SINGURĂ”!? Şi-n această simplă , unduitoare şi statornică linişte , să rosteşti acea primă rugă , cu care orice amărât de creştin îşi începe ziua : “ Împărate Ceresc , Mângâietorule , Duhul Adevărului , care pretutindenea EŞTI şi pe TOATE le împlineşti; Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte Bunule, sufletele noastre .”(vezi Ceaslovul ) Ai experimentat vreodată treaba asta ?Am zis : SINGURĂ…Dar omnul nu poate fi niciodată singur, pentru că:” Singurătatea absolută echivalează cu nebunia” zice undeva Codin Mironescu . Avantajul reuşi tei de a fi SINGUR ,rezidă în efortul de a reuşi să fii cu tine însuţi , cu “SINELE tău “ ,cu acel “ alter ego”- celălalt “eu “ al tău , care ar trebui scris cu litere mari :EU . Acest EU ar fi adâncul din noi , adâncimile , treptele pe care cobori în tine însuţi , în linişte , spre a putea desluşi O VOCE … un glas , o rostire , ce te îndeamnă , te obligă , te mustră , te biciuieşte … ori te sfătuieşte , ori îţi porunceşte … Teribil … De aceea am dorit şi doresc mereu să te ajut să mai scapi de lespedea grijilor . În spaţiul cugetelor sacre Când te aduc cu gând senin, Din nou vin ceţuri, te cuprind Şi nu te-apleci să ştii ce chin Lăuntric mă îndeamnă, Să te găsesc când rătăceşti . Tot cauţi , crezi că-n lumea ta Stropii albi de bucurie sacră , Aiurea ! Crezi ca-i să găseşti ? ***

213

Bucureşti 20 Mai 1999 Draga mea, Iată câteva din cele ce doreşti să-ţi fie clare , mai ales cele pe care şi eu le-am înţeles şi se POT - cât de cât explica : 1.Trebuie făcută o distincţie între cele ce tu înveţi pentru şcoală , la diverse materii pe care trebuie să le parcurgi!Acesta este un efort exclusiv mental .Este antrenată mintea . Este un lucru pozitiv, pentru că mintea ne e dată de la Dumnezeu ca s-o punem să lucreze ! Nu ? “Înţelegerea “ uneori e mai dificilă , când e vorba de fenomenele din fizică sau matematici . Cere un efort suplimentar şi insistenţă … şi … să poţi fi aptă să înţelegi, să ai nativ “ capacitatea “ de a înţelege !Am observat de pildă că fenomenele fizice -Fizica , e mai greu de priceput pentru femei . Mai apţi sunt bărbaţii pentru aşa numitele ştiinţe pozitive .Asta însă nu are importanţă . Cât priveşte aşa numita meditaţie , asta presupune un efort de a pătrunde în textele ce au un conţinut spiritual-duhovnicesc .Nu este propriu textelor de ştiinţe pozitive, aşa numita “ meditaţie “ ci numai textelor de care-ţi spuneam mai sus .Sigur că şi pentru ştiinţe trebuie să-ţi baţi capul , ca să pricepi , să repeţi, să recapitulezi , dar nu aceasta e meditaţia ! Textele scripturistice , evangheliile , scrierile Sfinţilor Părinţi , însă , au neapărată nevoie de a medita asupra lor ,pentru că au nivele de înţelegere şi necesită repetarea lor şi nu numai atât : 1. Se cere şi punerea lor în practică ! 2. Trebuiesc împletite cu rugăciunea ! În ce priveşte rugăciunea , formula poţi s-o scurtezi la :”Iisuse Lumina lumii,Luminează-mă !”, fără să mai zici “pe mine cel ce zac în întuneric “ . Mai curând, poţi adăuga după Luminează-mă ( de pildă): înţelepţeşte-mă ,hrăneşte-mă , adapă-mă , etc. Te mai poţi obişnui cu invocări scurte , tipice pe care le poţi repeta când simţi nevoia sau din dorinţa de a avea o punte deschisă , uşor de deschis, către Dumnezeu . E foarte important să reuşeşti să simţi nevoia să te rogi şi să fii în rugăciune TOATĂ : trup şi suflet . Pentru anii grei ce ne aşteaptă , anii dezastrelor şi ai durerilor , zic cei ce ne atrag atenţia şi ne previn , că numai în rugăciune ne vom putea găsi echilibrul . Vor fi nenorociri, chinuri , lipsuri şi câte altele, încât doar rugăciunea , doar cei ce au învăţat şi s-au obişnuit cu rugăciunea se vor putea menţine , vor rezista … Aşa că dragii mei , să ne silim în a chema cât mai des NUMELE DE LUMINĂ A LUI IISUS că-i jale !Vă spun , nu-i de la mine 214

ci am citit nişte comunicări celeste .După 10-11 iunie , vin la Brăila şi doresc să le citim împreună . Caută Psalmul 102 . Eu l-am îndrăgit aşa mult că-l prefer psalmului 50 sau 142. Cu toată dragostea, Geor ge P.S. Ceri tu multe răspunsuri, dar pe rând . Ţi-am răspuns la ce cred că-i mai util . *** A! Am adormit pe la 0,15 şi aproape de ora 5,00 m-am trezit … adormisem în geamlâc…M-am desmeticit cam greu dar … “Pressing “- un calm, o linişte apăsătoare! Alarmă-o allarmă continuă, un pericol catastrofal ce se apropie pe îndelete, hotărât şi necruţător! Am început ruga cu “Împărate ceresc “ şi am dat-o pe “Doamne Iisuse “- cu frică,apoape panicat.Se apropie cu repeziciune zilele groazei, zilele mâniei divine, zile de disperare. Hristos Iisus e din ce în ce mai aproape, mai puternic, mai operativ, la modul concret. Hristos doreşte CREDINŢĂ LUCRĂTOARE. Îţi scriu :eşti APROAPELE meu, eşti sufletul ce-l simt altoit din sufletul meu! Nu aştepta! Nu sta nelucrătoare! Pune-te pe Lucrarea Divină a Lui Hristos, pentru un Munte al Său! El doreşte! Eu?Şi eu! Un soldat instruit în ale proiectării, care are nevoie şi de trupeşti colaboratori. Părintele George. *** Of!Scumpă A, îndelung dorită şi neavând pe nimeni să te preţuiască într-o sacră adorare. E ora 3 şi 15 , spre duminică 12 august şi după zile de-a rândul ,în care nici n-am avut timp să expediez corespondenţa necesară, iacă de câteva ore, tot te caut cu gând şi încerc să-mi aduc în minte ochii tăi… privirile tale unice …Mi-e dor să te privesc! …Poate reuşeşti să-mi trimiţi câteva rânduri. Aş vrea să te ştiu studiind … citind …învăţând! Se apropie UN NOU AN ŞCOLAR! Ce gânduri, ce intenţii ai? Ar fi un dezastru să se fi statornicit lascivitatea mentală … “…Căci tot cel ce CAUTĂ găseşte! Celui ce bate i se deschide “ etc. *

215

Am o prietenă “de calitate”!O cheamă Adela G, a împlinit 33 ani şi are Liceul de Construcţii în Constanţa! În sfârşi t o desenatoare , care atât de mult a cucerit-o proiectul meu pentru Rarău : “CENTRU de reculegere, meditaţii şi îndrumare Filocalică -Isihastă “. A plecat la Medjugore, în Iugoslavia. S-a întors după 40 de zile şi … vizitând o doamnă ce “rar “ primea “sarcini “ de la Hristos ori un trimis din anturajul Lui Hristos, Atenţie! I-a spus :”Să-l convingă pe Mudava (un medic bioenergetician de renume ) să se ducă la Schitul Rarău şi să-i determine să toarne cât mai curând Temelia “construcţiei ce va fi dedicată Lui Iisus! ”.Am rămas perplex! Adela a şi fost la Câmpina (unde locuieşte Mudava ) şi i-a comunicat mesajul. Apoi a venit la mine şi m-a trezit parcă …Am reluat proiectul! Lucrez zi şi noapte …Îmi place să fac meseria mea. Roagă-te A.! Ţi-am spus iarna trecută să zici: “Doamne Iisuse …” un şirag de mătănii (bobiţe ) dimineaţa, unul seara! Ştiu că e greu … plicticos.. din proprie experienţă -asta pe la 19-20 ani ai mei,când intrasem sub oblăduirea, ascultarea Părintelui meu, neuitatului meu prieten şi duhovnic, care mi-a dat în scris ÎNDRUMARUL Athonit! …

La anul- în 2001, pe 2 Februarie, voi împlini 40 de ani de când Izvorul Luminos al Vieţii, HRISTOS : ” Steaua cea luminoasă a dimineţii “(vezi Apocalips ), mi-a întins, mi-a binecuvântat accesul spre El, m-a împlinit, m-a umplut de Bucuria Lui DEPLINĂ… dar care nu m-a scutit de suferinţă, de iad, de disperare, de bezna acestei lumi oarbe, de robi ai iluziilor, robi ai necesităţilor biologice, lipsiţi de Simţul Sacrului … Lăcrămez…îmi curg lacrimile din ochi, pentru frumuseţea sufletului tău! …Ai vibrat, am intrat în sufletul tău cu jarul arderii mele- pentru frumuseţe, sfinţenie, sublim …Nu pregeta să-L chemi STATORNIC. SÎRGUIEŞTE-TE SĂ ŢI-L APROPII cu rânduială, supunere şi respect pentru sfânta soborniceasca şi apostoleasca noastră BISERICĂ… Te simt în PERICOL!Am sunat la voi într-o seară către ora 22 şi n-aţi deschis! … La plecare era stinsă lumina …!Ai preferat întunericul decât vederea mea!…Pendulezi între maică-ta şi bunicii din partea lui V., pseudo “tatăl “ pierdut, automutilat de o neputinţă banală dar distrugătoare, iremediabil …Aş zbura ca un vultur să te răpesc şi să te ţin aproape de mine, INIMA mea în care ….de ce să nu ţi-o răspic clar, s-a temeinicit FOCUL IUBIRII de sfinţenie totală indiferent de rugozităţile minţilor nătânge, care mă citesc anapoda! …ca şi tu… E drept că” încrederea “ şi ” netemerea “lui Adela m-a făcut să te uit … Te conjur să iei aminte la cele ce aştern cu gravitate şi îngrijorat de apropiatul viitor …al nostru :AL TĂU! Citeşte-i acestea şi lui C! Vă

216

păstrez în inimă ca pe nişte plăpânde FLORI ce au nevoie de o sprijinire atentă, să nu le strivească Marele Crivăţ… Nu prevăd! Ştiu! Mi s-a spus o singură dată : în Decembrie 1977, noaptea, către orele 2,00. Deja făcusem primele schiţe pentru Rarău I şi visam la Rarău II…Şi-n creier am auzit glasul Lui, al Lui Hristos Domnul Dumnezeul şi Salvatorul nostru : “Căutaţi să vă asiguraţi refugiu la Rarău …căci va fi vai şi amar de cei de la şes …!” Atât! George Te îmbrăţişez cu focul pe care în suflet ţi l-aşi turna zi de zi … că-i din Focul misterioasei Sale IUBIRI! *** Bucureşti ,1 octombrie 2000 S-a urcat odată Hristos Domnul, pe înălţimea unui deal ce se ridica la marginea Ierusalimului, s-a aşezat şi privind panorama “oraşului sfinţit “, i s-a adresat zicând : “Ierusalime, Ierusalime, cât am vrut de mult să adun pe fii tăi, precum cloşca îşi adună puii … iară tu … n-ai vrut! … Amin, zic ţie că nu va rămâne piatră peste piatră din tine şi vei fi pustiit! ”(Ma lovit o uşoară durere de cap ). Draga mea! Scumpa mea bucurie, izvoraşul meu drag de încântare! … Crezi că-ţi pot scrie de fiecare dată , când sufletul meu e ATRAS de tine? De frumuseţea divină pe care numai EL, UNICUL, o putea picura în fie ce feminătate, precum în fiecare floare, ce degajă parfum … această sublimă, această quintesenţă a manifestării divine ce o avem noi oamenii spre a ne detaşa, pentru a ne smulge din GRIJI. O!O!Oare şi tu eşti copleşi tă de griji? Tare aş vrea să ştiu CONCRET grijile tale … că tare sunt asfixiante. Of! ” Grija vieţii m-a scos din Rai! ”ziceau pe vremuri maicile de la Pasărea (Mănăstirea )- unde aveau părinţii mei o familie de maici ( 6 persoane ) ce trăiau în armonie şi bună pace! … Aseară am fost la priveghere la Mănăstirea Antim şi am ajuns exact când preotul zicea : “Pre Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, întru cântări cinstindu-o să o mărim! ” Eu tocmai treceam pe sub clopotniţă şi auzeam datorită difuzoarelor ce sunt montate în pridvor, când a ţâşnit corul bărbătesc, repetând la fiecare stih:”Ceea ce eşti mai cinstită decât

217

Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune, pre Dumnezeu Cuvântul ai născut, Pre Tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu Te mărim! ” Ei bine, ajunsesem în pridvor – puzderie de femei tinere şi multe, multe fete – chiar în pridvor, am început a-mi face loc – încă se miruia (era după Litanie …). Eram impresionat de liniştea, tăcerea,răbdarea şi EVLAVIA cu care mulţimea de fete, surori de mănăstire (vreo 15-18 ) aşteptau la rând să sărute Sfânta Evanghelie bătută cu nestemate, ce odihnea pe analog. Şi apropiindu-mă, ca bărbat (e regulă acolo la Antim ) mi-au dat întâietate să mă apropii de analog, am făcut o cruce dreaptă, ca un creştin pravoslavnic ce sunt, am sărutat Sfânta Evanghelie, pe cheotorile de argint stânga - dreapta, ca de obiceiu … mi-am plecat fruntea şi am atins Sfânta Carte ; ieromonahul purtând felon, epitrafir şi camilafcă, m-a miruit, căutându-i mâna cu buzele, discret el a reţinut-o – neputându-i săruta decât inelarul, apoi am luat-o spre stânga unde un iubit călugăr de-al meu, Gamaliil –arhibărbos şi mustăcios, îl invadase bucuria (văzându-mă ) şi cu nişte ochişori vioi şi şăgalnici, mi-a oferit trei bucăţoaie mari de artos. Eu le primeam , ţinând ambele mâini ( să aibe unde să le pună ) zicând în sinea mea, la fiecare bucăţoaie : prima – pentru baştanul ; a doua – pentru P.; a treia pentru A. din A!…Nu m-a lăsat să-i sărut mâna şi am intrat în absida dreaptă, locul unde erau maxim 20 bărbaţi, mi-am vârât în geantă bucăţoaiele şi am privit spre Altar … Bucurie! Părintele Sofian era aplecat pe banchetă şi î-şi citea pravila, senin, alb … era o frumuseţe! Că lăcrămez şi acum, amintindu-mi câtă lumină putea întruchipa “CUVIOSUL MEU “ prieten, frate, părinte, învăţător -căci acum 49 de ani, pe când aveam 16 ani, m-a chemat să-mi cumpăr un caiet şi de două ori pe săptămână să vin să mă înveţe notaţia Psaltică. Aşa am făcut! Da! Dacă am avut un merit, l-am avut pe acela de A ASCULTA. Am ascultat de : 1.Părintele Arsenie (Papacioc ) pe când era simplu călugăr monah sculptor, în atelierele Antimului, când la 14 ani mi-a poruncit : “Frate Gigele! să nu-ţi lipsească de pe noptieră Pătericul şi Evangheliile, din care să citeşti : dimineaţa – un capitol dintr-un evanghelist, seara – un capitol, un paragraf din Pateric. ” 2.Am ascultat de fratele Andrei Scrima, învăţând pe de rost “Joc Secund” de Barbu şi am citit trei cărţi mici (relativ ) : 1.Desăvârşi rea în virtute de Sfântul Grogore de Nyssa 2.Biserica de Răsărit de Nicolai Arseniev 3.Poeziile lui Reiner –Maria Rilke Mi-a mai zis fratele Andrei Scrima (era doar cu 7 ani mai mare ca mine )- “Primul meu PRIETEN “ : Caută prin Anticariate “Espri et liberté “(DUH ŞI LIBERTATE ), că nu era tradusă decât de francezi, căci Nicolai Berdiaev – fost profesor de economie politică sub 218

bolşevicii lui Lenin, a fost marginalizat, persecutat, până ce a fost OBLIGAT să emigreze în Franţa – unde a “ creat “ să zic aşa, o autentică şcoală de FILOSOFIE CREŞTINĂ.Să nu uităm că Părintele pleiadei de filosofi (cugetători ) ruşi , a fost lucidul mistic Vladimir Soloviev – mort la 47 de ani, suficient ca să fecundeze “şcoala “ filosofilor ruşi , de talia lui Vladimir Losky (misticul genial ), Nicolai Arseniev, N.Berdiavev, Serghei Bulgakov, (prinţul ) Trubeţkoi… toţi – fără excepţie, erau încălziţi de cumpliţii ISIHAŞTI din marile Lavre (mănăstiri gigant ), în care radiaseră în pomenirea “ Numelui de Lumină “ : Sfântul Serafim de Sarov, Sfântul Nil din Sorsk, Cuviosul Teofan Zăvorâtul, Arhim. Ignatie Brancianinov, etc, etc. Şi ce crezi? La primul Anticariat, am găsit “Esprit et liberté” a lui Berdiaev şi am cumpărat-o. Habar nu ai ce miracol, ca într-un Anticariat de 2x3 mp, chiar lângă Cinematograful “Scala “, pe vremea staliniştilor (1950-1953), când se urla prin şedinţe “slavă lui Stalin “ bătându-se ritmic din palme şi în picioare stând, ori : “Stalin şi poporul rus, libertate ne-a adus! ”. Ce barbarie cumplită! Ce putoare, ce hasna abjectă! Ei! Iacă am avut BANI s-o pot cumpăra! Mi-a făcut parte Dumnezeu de părinţi cu frică de Dumnezeu şi respectoşi sfintei tradiţii a Bisericii noastre MAMĂ. “Nevrednicia ta “ e o problemă care trebuie suspendată din mintea ta … Te sfătuiesc să te apropii de mine, ca amândoi să folosim prilejul înnobilării pe care îl poate realiza dialogul nostru … Este imperios necesar să ne vedem, să discutăm. Am cu cine. Sunămă! Pentru că e zi de primăvară şi am găsit mărturisirea unui “rugător al inimii “ către Izvorul Vieţii- Hristos Iisus, ţi-l scriu ca să-l înveţi; când am să vin pe acolo înainte sau după Sfântul Paşti, doresc să mi-l reciţi : A., ia în serios “cultul meu “ pentru “ feminătate “ căci DRAGOSTEA nu cată la forme întâmplătoare! Eu sunt sensibil la puritatea ta! *** 5 NOIEMBRIE 1999 DRAGA MEA!

219

Desigur, I. Ai înţeles IMPERATIVUL major: Căutaţi mai întîi ÎMPĂRĂŢIA lui Dumnezeu …şi apoi toate se vor adăuga vouă! (adică celor ce au gasit-o ). II. Ai priceput …trebuie să pricepi LUCRÎND …să fii MEREU CONŞTIENTĂ că această ÎMPĂRĂŢIE a lui Dumnezeu este “înlăuntrul nostru”! Este acea Scănteie Divină, pe care fiece OM o poartă în Sinele său, în adâncul propriului “EU”, în cel mai profund ungher al fiinţei sale, al propriului tău EGO! INSĂ :”Scânteia “aceasta minusculă, este (din păcate ), ascunsă de întunericul propriei noastre IGNORANŢE, din cauza : 1.Superficialităţii 2.Nepăsării 3.Comodităţii 4.LÎNCEZIRII 5.TRINDAVIEI minţii! Pricepe odată, fata tatii, că MENTALUL este vinovatul principal, unic şi incipient! MENTALUL (mintea) este, trebuie să fie, ţinta acţiunilor noastre! TOTUL pentru MENTAL! Toată ATENŢIA în a ţine gândurile în frâu! Nu realizăm nimic, nu putem să urnim mintea, s-o scoatem din trândăvia, din lâncezirea cu care s-a acoperit, s-a identificat, din timpuri de searbădă existenţă, cât timp suntem în simţuri, cât timp ne sunt - ochii deschişi -urechile neblocate -pipăitul ancorat pe obiecte, etc. Acestea, echivalează cu robia MINTII. OMUL - care nu iese, care nu se retrage din cele 5 simţuri, cel care nu înţelege că distracţia, divertismentul, amuzamentul şi toate “nevinovatele “ pierderi de timp, sunt factorii, sunt DOVEZILE necredinţei, a inconştiinţei noastre că : ŞI TOTUŞI,ŞI TOTUŞI, cu toate acestea, DUMNEZEUL milei, al îndurărilor şi al “absurdei”! iubiri de bipezi (Nu), de oameni, Dumnezeu şi -a întors faţa de la cei ce-l ignoră. De la cei cu MENTAL viciat, alterat, deformat, bolnav, ratat, mai clar : de la cei care NU MAI AU SCINTEIA. Asta echivalează cu PIERDEREA SIMŢULUI SACRULUI! De 2000 de ani răsună îndemnul, avertismentul :”Iată securea! ”. De două mii de ani tot strigă în pustie, “Acela “ care nu-i vrednic să-I dezlege încălţările Domnului: “Gătiţi cale Domnului! Netede faceţi CĂRĂRILE Lui! ”(Căci iată securea stă la rădăcina copacului, ca să-l doboare de nu va aduce rod!). Ori, a găti calea Domnului, înseamnă : 1.A-ţi face curăţenie în propria CASĂ = adică în MENTAL. Noi (toţi ), absolut toţi, trăim în MENTAL! Pentru că, gândim necontenit …! “GINDUL “însuşi e DOVADA existenţei noastre … CREIERUL =

220

sediul, spaţul, organul - generator de gânduri . EUL nostru, se manifestă prin gândirea sa! < >(deci SUNT- EXIST ) DUBITO--------- ergo COGITO (mă îndoiesc ) (deci gândesc ) EŞTI în faza A! Abia ai purces la lupta pentru cucerirea…… autonomiei, independenţei MINTII,a stopării gândurilor deşarte, zadarnice, păgubitoare etc. Doresc atât să te lămuresc, să-ţi fie clar, că întrucât ucenicia abia se profilează, sunt necesare mereu, mereu însuşi rea şi A P L I C A R E A jaloanelor, indicaţiilor, ce ţi le-a oferit – comunicat“îndrumătorul “: 1.TĂCERE, economia cuvintelor rostite în afară = dovadă, probă, a dialogului omului cu sinele său! …. 2. ŞI pentru ca: GÎNDURILE să nu se mai gândească -ele àîntru aiurea, să priponim CONTINUU MINTEA, cu CITIREA : a.Evangheliile Luca-Ioan; b.Ceaslovul, cu Acatistul lui Iisus +Psalmii; *** Brăila,

ora 8,15

pentru

(“Sufăr cu inima Părinte ! M-am îmbolnăvit! Rugaţi-vă mine…”) Draga mea surioară,

Boala ta? INIMA ta s-a îmbolnăvit fiindcă : dorind să-L iubească pe Hristos, năzuind să-I fie “Mireasă “, nu a avut o MINTE care să-I slujească cu fidelitate … cu credinţă! Inima ta, a fost crunt maltratată de propria ta Minte, care nu s-a îndeletnicit cu citirea şI meditaţia, pentru a înţelege că : sora de mănăstire, trebuia să găsească în răstimpul noviciatului- “POTECA “ sau “CĂRAREA CEA STÎMTĂ”… De aceea, novicele –noul venit în mănăstire, are nevoie de :LĂMURIRI,de jaloane, de indicatoare, de CINEVA, de un ÎNDRUMĂTOR care să-i clarifice propria opţiune ! Mănăstirea? Locul retras, izolat de tumultul unei lumi pierdute IREMEDIABIL, de care TREBUIE să te fereşti, să fugi, să te ascunzi, să nu te mai găsească NIMENI …din familie, pentru că “ACOLO” (locul unde te-ai retras) să-ţi asigure : condiţiile necesare propriei tale CLARIFICĂRI. 221

Novicele are nevoie imperioasă, ca o vreme :3,6,9 luni … 1-2-3 ani- să fie protejat ! Să i se acorde azil duhovnicesc, pentru a afla el însuşi : DE CE a optat pentru noviciat ? *** Bucureşti, 25 ianuarie 1999 Culege fiecare ceea ce a semănat. Viaţa ce-o trăim, e rezultatul a ceea ce-am semănat cândva! … O lege căreia nimeni nu i se poate sustrage. Nu pot să rămân nepăsător la “stările”, la contursionările, la faptul că te “macini” şi te vaiţi.Doreşti fapte mari? Greşeală! Fundamentală! Preţuieşte-le pe cele mici, modeste, “comune “, ce par fără urmări! Ocupă-te de tine şi nu mai irosi TIMPUL! Seamănă făptuiri modeste, smerite, dar autentice! Dictonul ORA ET LABORA(roagă-te şi munceşte ) e valabil pentru toţi, fără excepţie.Dar atenţie la pâinea ce-o mănânci! Munceşte-o, că altfel toate rămân strâmbe şi alterate de gânduri ce o i-au razna şi nu mai sunteţi capabile să ziceţi un sincer :”Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul “. Seamănă muncă (slujire ) şi rugăciune în cămara adâncului tău şi ne va răsplăti Dumnezeu- când o crede El! Te îmbrăţişez, George. *** Din Brăila 28.09 1996 Prea Cuvioase Părinte Duhovnic al căminului preoţesc Techirghiol, Scump şi mult iubit Părinte Arsenie, îndrumătorul şi călăuzitorul adolescenţei mele, care prin exemplul vostru constant şi neabătut, aţi dovedit, tăcut şi fără de gălăgie, că nu sunteţi nici iubitor de osanale şi felicitări, nici iubitor de scaune înalte, ci ascuns sfătuitor al celor mai smerite şi scumpe sfaturi, izvorâte din îndelungata şi seculara EXPERIENŢĂ A SFINŢILOR NOŞTRII PĂRINŢI, care mai întâi prin celebrul PATERIC, ne-au rămas până astăzi perle, “cuvinte “ şi felurite desluşi ri pentru cei ce doresc să urmeze calea cea strâmtă! … POTECA smereniei, blândeţei şi trezviei, a curăţiei, A GÎNDULUI SMERIT, AL RĂBDĂRII şi AL DRAGOSTEI, de care aţi dat dovadă, când am apelat la ajutorul dumneavoastră şi aţi răspuns prompt.

222

Vă mulţumesc, iubitul meu părinte şi vă rog să daţi crezare celor ce Sora Tudoriţa vă va spune : Într-adevăr am reuşit să redactez Proiectul unui “ CENTRU DE INIŢIERE “ ISIHASTĂ, în original pe calc, în tuş, cu releveul situaţiei existente pe RA RĂU , cu fazele de construcţie mai întâi : 1. A unui pavilion pentru civili, cu ateliere de lucru şi 24 camere a două paturi, plus circa 22 chilii în mansardă ( latura est). 2. Pavilionul monahal : fraţi, călugări şi preoţi , cu stăreţia şi primiri de înalţi prelaţi ( latura de sud ). 3. Pavilion adminstrativ, depozite(demisol),trapeză-sală de mese-autoservire-bufet deschis cu menu ascetic, între orele 10-2230,Paraclisul existent rămânând ataşat ( lipit) de noile construcţii (latura de nord). În fine : 4. Pavilionul de apus –hotelier complex şi necesitând un studiu atent şi amănunţit(anul viitor). Aş fi putut veni (poate ) cu sora (doamna Tudoriţa Munteanu ), dar prefer să vin singur, cu Proiectul pe calc (original ) sau chiar cu colaboratoarea şi prietena mea d-na Dorina, pe care doresc să v-o prezint. Cu sinceră preţuire, Al dumneavoastră nevrednic fiu duhovnicesc Gigel

223

“BOALA SECOLULUI VITEZEI : SUPERFICIALITATEA “

“CINE NU SE STRĂDUIEŞTE SĂ ÎNŢELEAGĂ C O R E C T DOMNULUI, APUCĂ PE CĂI GREŞITE! …”

CUVANTUL

Dragul meu, Te rog să mă crezi că rândurile acestea ţi le adresez pentru că nici eu nu ştiu de ce - foarte, foarte adesea mă gândesc la tine, la hai să zicem : neputinţa ta de a citi … Spune Hristos undeva : “ Acolo unde este comoara voastră, acolo este şi mintea şi inima voastră “ şi dacă omul trudeşte pentru “ pâinea “ cea de toate zilele, pentru a-şi asigura traiul, condiţii de viaţă fireşti, naturale trupului său … este un lucru bun şi obligator.” Numai cine munceşte cinstit este vrednic să trăiască “. Dar omul nu este “TRUP” - el este un “ EU “, el este o “PERSOANĂ”, un fel de sumă, o îmbinare a trei puteri ce aparţin unui trup - cel care deţine şi întreţine şi pune în mişcare puterile de care pomeneam.

Acestea trei sunt : 1. Puterea cugetătoare 2. Puterea iubitoare 3. Puterea lucrătoare

Cel mai mare cugetător şi cunoscător al celor mai adânci taine ale învăţăturii Lui Hristos porneşte sfaturile sale către cei ce vor să vieţuiască “ întru dreptate şi adevăr “ de la un îndemn pe cât de adevărat pe atât de simplu şi clar :

“ De vrei să fii drept cu tine, dă fiecărei puteri din tine ceea ce i se cuvine : a. Puterii cugetătoare -citiri şi meditaţii ; b. Puterii iubitoare (pasionale ) - rugăciuni şi mulţumire lui Dumnezeu ; c. Puterii lucrătoare – muncă pentru a-ţi câştiga existenţa şi a-ţi ajuta aproapele, iar trupului – cele de trebuinţă cu măsură! ” Prima poruncă dată omului a fost : “Prin sudoarea frunţii să-ţi câştigi pâinea “ şi au trecut mii de ani până omului să-i trimită Dumnezeu cele zece porunci, care pot fi condensate, care aparţin deja primei porunci :” Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot cugetul tău şi din tot sufletul tău – iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi “. Şi spune tot Hristos : “ În aceasta sunt cuprinse toate învăţăturile “, către această poruncă sunt îndreptate toate învăţăturile, pentru aceasta au venit toţi proorocii! Dacă oamenii ar fi respectat poruncile … Hristos nu ar mai fi venit pe Pământ. Dar omul, în orbirea sa, continuă să-şi slujească

224

doar propriile interese, propriile sale necesităţi biologice, neţinând seama de semenii săi şi cu atât mai puţin de Dumnezeu- sufletul lui. Iată, ai ajuns să ai tot, toate cele necesare. Toate cele ce ai nu le-ai primit în dar de la cineva, nici nu le-ai moştenit; sunt rodul muncii tale şi ale soţiei tale. Nu ai fost un leneş.Te-ai străduit să te scoli din zori, să înveţi o meserie, care ţi-a cerut seriozitate şi perseverenţă, mai întâi pentru a o învăţa, şi apoi pentru a o aplica şi a-i învăţa şi pe alţii. Când am discutat împreună, am constatat că aveai bucuria de a-i fi ajutat şi pe alţii. M-am bucurat şi eu. Dar reflectând asupra acelei aşa zise “ neputinţe de a citi “ … mi-am dat seama că ani de zile nu te-ai achitat de datoria ce o aveai pentru propriul tău intelect, propriile tale aspiraţii către ceva, către undeva … Mă întreb acum, după ce ai realizat ceea ce ai dorit: condiţii omenoase de trai (toate cele necesare vieţii biologice, strict materiale ), acum către ce mai tinzi? Ce mai doreşti? Ce ideal mai ai? Oare ai devenit un simplu robot, angrenat într-un mecanism care te stoarce de puteri atât de mult încât ai ajuns nici să nu mai poţi citi un capitol dintr-o evanghelie, sau zece pagini pe zi dintro carte instructivă? Oare te-au robit grijile şi trebuinţele într-atât încât mintea refuză să mai caute să înţeleagă nişte parabole pe care ni le-a dăruit însuşi Fiul Lui Dumneseu cel iubit? A rămas ascuns oamenilor Marea Suferinţă a “Fiului “ de a-şi părăsi locul şi lumea aceea a luminilor şi pătimirea pentru a se apropia de Pământ, de a pătimi, respirând duhoarea atmosferei Pământului şi a se putea “ aclimatiza şi echilibra “ până să poată să îşi expună rostul, mesajul pentru care coborâse : “FOC AM VENIT SĂ ADUC PE PĂMANT… ŞI CAT DE MULT DORESC CA ŞI VOI SĂ VĂ APRINDEŢI!” De ce? “Căci ce va folosi omului de va dobândi toate bunurile pământului, iar sufletul şi -l va pierde? !” Dragul meu! Ştii cum se traduce faptul că “ nu poţi citi ”? Adevăr crud : habar n-ai care este “ comoara cea mai de preţ” a pământenilor! Nu ai înţeles nimic ( practic şi concret ) ce rost a avut venirea Lui Hristos pe Pământ! Dumnezeu şi lumea divină nu a putut, nu putea vorbi din Cer- oamenilor. Acolo, mult prea departe ca noi să putem şti unde, acolo, în lumea divină există un cu totul şi cu totul alt limbaj decât al nostru! De aceea, văzând Dumnezeu că după atâtea milenii după ce dăduse poruncile, încă nu începuse să fie iubit … atunci s-a hotărât să trimită pe “Cineva “, care să “ înveţe “ limbajul pământenilor şi în limbajul lor să le descopere procedeele prin care se poate împlini prima poruncă : “Oamenii să-L iubească pe Dumnezeu “. Şi ca dovadă reală, concretă că merită să fie iubit, şi -a trimis propriul Său Fiu : mărturie vie, om asemenea nouă, dar mai presus de orice făptură omenească, care, prin ţinuta Sa, virtuţile 225

Sale, înţelepciunea care a turnat-o în predaniile, în “ expunerile “ Sale, să merite să fie cinstit, preţuit şi cu adevărat să merite să fie iubit. Într-adevăr, să iubeşti pe “Dumnezeu “ – o fiinţă abstractă pe care nu-L vezi, nu ştii unde şi cum este ; să respecţi ceva fără contur, să te rogi cuiva care nu ştii de aude sau nu, căreia de atâtea ori te adresezi, dar nu răspunde … e dificil … dacă nu şi chiar … imposibil. Dacă şi marele David a mărturisit: “ Râvnit-am la cei fărădelege pacea şi sporul celor păcătoşi văzând “. Căci şi căldura, şi îngheţul şi ploaia, şi secete, şi zefirul, şi uraganul, şi roua şi grindina, toate cele ale naturii … deopotrivă veneau şi peste cei drepţi şi peste cei păcătoşi . Atunci unde era răsplata celor drepţi? Dincolo! După moartea trupului! Dar cine a putut dovedi că nu există moarte? Cine a dovedit-o în cuvânt şi faptă? Singurul care a spus că El întruchipează ADEVĂRUL – Drumul spre Adevărul care este Veşnic ( nu realitatea palpabilă care trece ) şi Viaţa care continuă şi după moarte. Doar El a dovedit adevărul celor propovăduite , căci nu s-a lăsat de propriile afirmaţii şi S-a identificat cu ele lăsându-se osândit şi crucificat, cu toate că ar fi putut chema legiuni de îngeri ca să-L salveze, cum I-a spus lui Petru când a fost arestat în Gădina Ghetsimani. Dacă Dumnezeu era de neânţeles şi imposibil să fie iubit … Fiul Său, Hristosul întrupat a putut fi iubit, căci a putut fi înţeles şi pentru cauza Lui, pentru jertfa Lui sublimă, pentru frumuseţea, smerenia, răbdarea şi înţelepciunea Lui nemărginită a fost urmat şi au primit cu seninătate moartea Apostolii, martirii, sfinţii şi atâţia care au continuat să I se dedice, cei ce au înţeles cuvântul Lui, lau împlinit şi au simţit prezenţa Lui. Spune Sfântul Teodor al Ierusalimului : “Iubirea Lui Dumnezeu, pe măsura cunoaşterii Lui este. ” Concret : dacă Hristos Iisus merită să fie iubit, nu-L putem iubi dacă nu-L cunoaştem. Ca să-L cunoaştem, trebuiă să-L înţelegem. Ca să-L înţelegem, firesc, trebuie să-I studiem “esenţa”: expunerile, parabolele, sfaturile, mărturisirile şi expresiile Sale supraîncărcate de conţinut. Evangheliile nu se citesc! Se studiază! BOALA SECOLULUI : INERŢIA ( INDIFERENŢA- NEPĂSAREA – ÎMPIETRIREA) Şi odată

cu studiul, cele ce sunt prime înţelese, trebuiesc

aplicate. După opt pagini de-ale mele, poate ai înţeles că e cazul să-ţi dai seama că : precum cele materiale ca să fie obţinute au

226

nevoie de efort , cu atât mai mult cele spirituale, cunoaşterea ; pentru “ a înţelege “ ai nevoie de efort, să fii numai tu, cu tine însuţi, cu propriile tale gânduri, să le struneşti. Moartea sufletului este pricinuită de acestea trei ( spun Sfinţii Părinţi ): neştiinţa, lenea şi uitarea – toate ale minţii. Păi, frate, dacă cea mai de preţ comoară dăruită de Dumnezeu oamenilor este “ Evanghelia “, oare nu merită aceasta preţuită? Ea este “apa cea vie “, este “ pâinea cea coborâtă din Cer “. Ea este Trupul şi Sângele Lui Hristos. Numai rumegând zilnic din Ea putem înţelege că “ cine mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu, acela va rămâne întru Mine şi Eu întru el!” Hristos spune :” Eu sunt buciumul viţei, voi mlădiţele ; cine rămâne în Mine va aduce rod, iar cel ce va sta departe se va usca “. Căci aşa cum mustul şi vinul aduc plăcere şi bucurie , aşa şi seva buciumului ( apa cea vie ) în timp rodeşte must şi vin, care aduc bucurie omului. “Am venit la voi ca BUCURIA Mea să fie în voi deplină! ”. Dragii mei – să ne trezim! Plăcerile şi satisfacţiile exterioare sunt ca un drog ce produce iluzii, himere care pier, se risipesc, nu dăinuiesc. Dacă nici viaţa aceasta nu o putem petrece numai în plăceri şi aşa zise bucurii, ce să mai spunem de viaţa de după moarte? O singură salvare avem, Hristos o spune clar şi fără ocol : numai rămânând în El putem fi hrăniţi de-a pururi cu Bucurie veşnică. Omul e în trup ( repet cele trei ) : GANDIRE –IUBIREFĂPTUIRE. După moarte, murind trupul, cade făptuirea şi rămânem doar GANDIRE-IUBIRE. Când omul a trăit doar roadele făpturii materiale, deci gândind şi iubind numai cele materiale, urmează dezastrul : după ce roadele (bunurile ) materiale dispar. Se prăbuşeşte în întunericul unei gândiri şi ataşări afective care nu mai au obiect. Am avut în tinereţe un prea apropiat prieten, doctor fiziolog, cu vreo douăzeci şi cinci de ani mai învârstă pe nume Gheorghe Dabija. Fireşte a fost unul din cei şaisprezece cu care am fost în lotul “Rugului Aprins “. După ce am fost în aceiaşi boxă judecaţi, m-am reântâlnit cu el abia după patru ani, într-o colonie de muncă, din Balta Brăilei, zisă “ Salcia “. După bucuria revederii l-am întrebat : “Ei, cum ai dus-o, doctore?” Fuseseră anii ‘59-’61, de crunt regim de exterminare fizică şi psihică. Mi-a răspuns degajat : “Eh, schimbări de decor!”. De aceea dragii mei, mulţumiţi Domnului că a-ţi scăpat de schimbarea forţată a decorului în care pribegiţi temporar. Şi pentru că oricum acest “ decor “ nu peste mult va dispărea, lumina se va stinge şi vom fi obligaţi să trăim doar cu lumina minţii şi a inimii. 227

Abia a trecut acel moment când s-a strigat în întuneric la ora 0,00 noaptea :” Veniţi de luaţi Lumină! ”. Dintr-o singură flacără, lumânări s-au apropiat de UNICA FLACĂRĂ purtătoare de lumină şi fiecare a căutat să apere delicata lumină a lumânării, să nu se stingă, s-o ducă acasă, să aprindă candela pregătită cu ulei, să ardă fiecare pe măsura ei, atâta vreme cât va exista ulei … Căci vreau – nu vreau, vrem - nu vrem, lumina candelei e condiţionată de existenţa uleiului. Dar am uitat ori nici n-aţi ştiut, că cel mai scump produs pe vremea când Hristos a spus parabola “Fecioarelor înţelepte şi nebune “ era uleiul! George, 24 aprilie 1996.

MARTURII Cum unii din ce i-au fost aproape în ultimii ani ai vietii au dorit să relateze, foarte pe scurt, câteva crâmpeie din clipele petrecute împreună, in cele ce urmeaza redăm aceste impresii, ce pot fi considerate şi o mulţumire adusă celui ce a trezit in sufletul şi inima multora , o nouă conceptie de a percepe existenţa. Pentru toţi cei apropiaţi lui, dl. arhitect George Văsii a fost un îndrumător spiritual, care s-a străduit să-si onoreze acest « mandat », iar reuşita strădaniei domniei sale, nu depinde decât de cei care l-au intâlnit şi l-au ascultat. Pentru mulţi s-a dovedit a fi un adevarat « părinte spiritual », ceea ce şi justifică apelativul folosit de cei apropiaţi – acela de – părinte - , aşa cum se va putea observa din materialele prezentate mai jos. *** Bătaia, internarea în spital şi convorbirea cu prietenii care l-au vizitat

Era în anul1993, de Florii, când un grup de prieteni ne-am hotărât sa-I facem o vizită. Dăm un telefon ( aşa obişnuiam să procedam când doream să mergem la dânsul – era o personalitate, nu ne permiteam să-l deranjăm fără permisiunea d-lui), două, trei şi nimic – nu răspunde. Sunăm la o vecină de-a d-lui şi ne spune că este internat în spital. Urcăm în tren şi drumul la Bucureşti.

228

După multe căutari îl găsim în sfârşit într-un pavilion, într-o cameră mizerabilă, cu încă doi bolnavi. Pe lângă suferinţa corporală pe care o îndura din cauza leziunilor provocate de un individ ( picioare zdrobite cu un ciocan, vînătăi şi cucuie în cap, …), era dărâmat psihic din cauza medicamentelor şi îngrijirilor pe care I le acorda personalul spitalului – era la spitalul nr. 9 din Bucureşti. Ne-am apropiat de patul d-lui cu bucurie în suflet, dar cu lacrimi de durere. Am cerut să ne permită să-I sărutăm mâna, din respect şi iubire ce aveam pentru dinsul. D-lui zice: “ – lăsaţi măi, că sunt un păcătos!” ( vă daţi seama câtă smerenie şi umilinţă exista în acest om!!). Am ieşit cu toţii afară, ne-am plimbat prin curtea spitalului. Era cald, frumos, copaci înfloriţi, iarbă şi multe flori. La un moment dat, d-lui spune: “ – să ne aşezăm aici pe iarbă.” D-lui s-a aşezat culcat cu faţa în sus, privind spre CER. Noi, în jurul său, plângeam şi-I bandajam rănile cu foi de brusture. Din picioare îi curgea puroi cu sînge. Cineva dintre noi rupe tăcerea şi întreabă: “ – da’ ce s-a întamplat, Părinte?” “ – uite măi ce îmi fac ăştia, eu sunt sănătos şi ei mă tratează ca pe unul de-al lor!!; mă obligă să iau medicamente! Stau lângă mine, sunt în stare să mi le bage cu forţa pe gât, nu mai pot!!” Priveşte îngândurat şi tace. “ – dar ce s-a întamplat, cine v-a bătut în halul ăsta?” Tace şi priveşte-n sus. După câteva clipe, spune: “ – “prieteni de-ai mei”, aşa-zişi, care mă tot urmăresc încă din anii studenţiei; fac tot felul de meschinării să le cad în plasă, şi eu, naiv cum sunt, nu pot crede că sunt în stare să-mi facă ceva rău. Cu marea iubire ce sunt înzestrat de la Tatăl Ceresc, încerc să-i învălui cu iubire, iar ei îmi fac zilele amare!” “ – îl cunoaşteţi, ştiţi cine este?” Tace şi priveşte în sus. După un timp, zice: “ – eu îmi văd de păcatele mele, nu am timp să-i cercetez pe alţii; când cineva îmi cere ajutor, mă ofer cu drag să i-l dau. Aşa s-a întamplat şi acum. Mergeam pe stradă şi mă opreşte unul şi-mi cere să-l găzduiesc la mine câteva zile, că nu are unde să stea. Fiind singur mi-am zis că nu strică să fac şi eu o faptă bună, că doar astea ne mai apropie de Dumnezeu. Venim acasă ca doi prieteni, dar această prietenie nu a durat mult. El venise cu un scop anume, pentru că din acea seara a început calvarul. Deşi locuiam în centrul Bucureştiului, pe str. ……., cu toate ameninţările mele că-l voi reclama la poliţie, ca voi merge la Patriarhie să cer sprijinul celor de acolo – că mi-am zis eu, acum credinţa este libera, iar slujitorii bisericilor pot intra şi ei în drepturi, şi-i vor cerceta mai de aproape pe enoriaşi. Toate acestea nu l-au împiedicat pe individ să joace box cu mine. Era ca o fiară. M-a bătut până nu am mai ştiut de mine!!. După ce a văzut că mi-am 229

revenit şi nu şi-a îndeplinit din prima fază scopul, a urmat seria a doua. Bătaia cu ciocănelul, mi-a făcut numai cucuie în cap, mi-a scrijelit pielea pe picioare nu ştiu cu ce ; a următ încercarea de a mă arunca de la balcon ( locuiam la etajul opt), şi multe, multe altele, pe care greu îmi este să le povestesc. Ultima lui încercare a fost baia. M-am luptat şi eu cu el, dar nu i-am putut ţine piept, nu aveam metodele şi antrenamentele lui, aşa că am fost nevoit să fac “ o baie la curent”. M-a urcat în cadă, a dat drumul la apă, apoi a luat două fire de cablu electric, a introdus un capăt în priză, iar celalalt l-a pus in cada cu apă, unde eram şi eu, şi ma lăsat acolo nu ştiu cât timp. Eu am stat liniştit acolo,şi m-am rugat la Dumnezeu să se facă voia Sa, şi nu a mea. După un timp apare,individul – face ochii mari, şi se uită la mine mirat, şi-mi zice: “ n-ai murit?!” – eu îi răspund calm: ” – dupa cum vezi, nu!”. Atunci se înfurie şi ţipă la mine: “ – cine eşti d-le??!! Eu am venit să te omor şi nu pot! Cine eşti??!!” Îi răspund calm: “ – nu ştiu.” După o săptămână de trudă, s-a hotărât să plece, promiţându-mi că va reveni. După plecarea lui, am sunat la venica să vină la mine. Dânsa când a văzut în ce stare sunt, a sunat salvarea, şi am fost adus aici. Dar, acasă la mine, nu mai ştiu ce este, nu mă mai interesează. Casa mea pe Pământ nu este veşnică, voi pleca la Tatăl şi mă voi linişti!”. Noi nu am înţeles ce vrea să spună. Tatăl d-lui locuia în apropierea Gării de Nord, şi fiind bătrân şi bolnav, îl îngrijea o maică care fusese la Mănăstirea Vladimireşti – Galaţi, înainte de desfiinţarea acesteia. Având numai două camere, neam gândit că nu este suficient loc pentru toţi, şi totodată greu pentru o maică să-i îngrijească pe amândoi, că avea şi dânsa o vârstă înaintată. Am cerut permisiunea să mergem noi la d-lui acasă să facem ordine, şi să-l îngrijim cu rândul. Nu refuza propunerea noastră, dar zice: “ – nu am cheie la mine, este la maica Mina “. Ne dă adresa şi un bilet în care îi spune maicii Mina ( aşa o chema pe maica ce-l îngrijea pe tatăl d-lui), să ne încredinţeze cheia. Venim acasă la d-lui şi acolo toate erau cu sus-n jos. Ne-am apucat să facem curăţenie. Către seara ne-am pomenit că bate cineva la uşă. Nu am deschis, dar am întrebat, cine este. Din spatele uşii, o voce de bărbat răspunde: “ – sunt un prieten de-al lui George, mi-am uitat la el o camaşă!”. Noi ne-m speriat, şi i-am răspuns: “ – dânsul nu este acasă, este la spital, iar noi nu vă cunoaştem şi nu vă deschidem!”. Mai stă puţin la uşă, mai insistă, apoi pleacă. După ce am auzit liftul coborând, am deschis uşa şi ne-am asigurat că nu mai este nimeni.

230

Vecina de lângă apartamentul Părintelui deschide uşa şi ne întreabă: “ – ce, a venit iar individul ăsta?” - “ – da, voia o cămaşă dar noi nu ne-am băgat!”.. – “ bine aţi făcut că nu i-aţi deschis, că ce a fost aici!!! Ce face dl. George?” – “ – este la spital, este rău.”. Încheiem discuţia cu d-na şi intrăm în cameră, speriate şi toată noaptea n-am dormit. Confirmarea era clară, individul va reveni!! Eram trei persoane, am făcut tot felul de planuri. Până la urma ne-am hotarat să-I propunem Părintelui să vina la Brăila când iese din spital. Propunerea a fost acceptată. La Brăila a fost îngrijit şi inconjurat de prieteni. ***

Amintire Singura persoana care, poate, l-a înţeles mai bine, este “soţia”, “sora” si “mama” – “mult stimata şi neegalata Veronica” ( aşa îi spunea Dânsul Măicuţei Veronica, stareţa de la Mănăstirea Vladimireşti, judeţul Galaţi). Părintele pătrunsese în alte sfere, trăia încă din planul fizic, în alte dimensiuni, după cum ne-a explicat fenomenele petrecute cu dânsul în Germania, la “Pasarea” ( Mănăstirea Pasarea) şi multe altele care au fost comunicate în scrierile Sale, erau întamplari şi fenomene reale, trăite şi înţelese numai şi numai de El. Am pomenit mai sus cuvântul “Părinte”, Doarece pentru cercul de prieteni de la Brăila, Galaţi, Tecuci şi Constanţa,cei care neam străduit să-l înţelegem cât de cât, a fost cu adevărat un părinte spiritual.Nu era nevoie să te spovedeşti, să-i spui ce ai pe suflet. Dumnealui te privea şi ştia tot ce era în mintea , inima, chiar şi în casa ta. Voi spune aici o întâmplare. A venit la mine într-o zi, şi-mi zice : Îmi este tare foame! Eu nu aveam mâncare gătită: nu am nimic, dar pregătesc ceva imediat! Dânsul se uita la mine şi-mi zice: Nu-i nevoie , mă grăbesc. Da … ştii ceva, nişte vinete cu ceapă! Era singura mâncare ce se găsea în frigider. Prin aceasta mi-a demonstrat că ştia ce am de mâncare la momentul respectiv. Şi nu este singura întamplare. De multe ori ne adunam în jurul dânsului şi ne vorbea dar se oprea brusc şi privea cerul înstelat, fascinat de ceea ce numai d-lui vedea. Spunea : Uite, vedeţi voi steaua aceea mare? Venus, Steaua mea, durerea mea!!. Se oprea un timp şi cu vocea-I caldă şi iubitoare ne vorbea ore-n şir până când noi oboseam şi unul câte unul ne retrăgeam; plecam fiecare la casele noastre, plini de bucurie şi poftă de viaţă. 231

Foarte des părăsea trupul, adică spiritul ieşea pentru câteva clipe; revenea exclamând: Ce mult am dormit! Dar noi cei da faţă ne dădeam seama de fenomenul petrecut, şi tăceam. De multe ori era la masă şi-i cădea lingura din mână. Sau discuta cu noi şi deodată adormea pentru câteva clipe; relua discuţia ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Tânjea mult după o altfel de viaţă, pe care numai dânsul o cunoştea, o lume a Lui, în alt spaţiu. Noi nu puteam înţelege în totalitate acest fenomen. Dar în preajma lui uitam de griji, de necazuri, de neajunsuri, eram plini de viaţă, de fericire.Părintele George era un colos de energie, de iubire, avea o forţă care crea în jurul lui o ambianţă plăcută, o stare de vis ce nu se poate explica în cuvinte. Ultimii ani din viaţă i-a petrecut la Braila. O doamnă cu suflet mare i-a oferit o casă,unde dinsul se retrăgea pentru a se relaxa.Deşi avea un apartament în centrul Bucureştiului, acolo se simţea sufocat. Venea foarte des la Brăila, unde îşi făcuse un cerc de prieteni – nişte oameni simpli, care I-au înţeles suferinţa, şi au fost martori oculari la viaţa zbuciumată pe care I-au provocat-o cei fără de suflet şi iubire de Dumnezeu.El nu a făcut rău nimănui. Se mai înfuria şi îi făcea “bestii, vipere ordinare, pui de năpârcă, viermi veninoşi” pe cei care îi provocau mari suferinţe.Venea la Brăila şi de multe ori plângea ca un copil :Uite ce mi-au făcut netrebnicii!Eu nu le-am făcut nici un rău şi ei mă chinuiesc! Se oprea şi zicea: Dumnezeu să-i aibă în pază Sa şi să-i ierte, că nu ştiu ce fac! Ăştia n-au minte, n-au conştiinţă, sunt roboţi conduşi de forţele întunericului, ei nu cunosc lumina! Avea un suflet nobil;de aceea întâlnirea cu dânsul a fost o “renaştere”. Viaţa mea s-a schimbat. Am devenit alt om. Acum pot să iert, să iubesc, îmi accept mai uşor suferinţa şi greutăţile vieţii. G.D. – Brăila ***

Din sfaturile

ce mi le-a dat Părintele George

Gândurile tale să tacă , să nu doreşti nimic . Fără prieteni , doar cu Hristos ! Bucură-te, căci ceea ce ai cunoscut tu , alţii vor cunoaşte tocmai în ziua înfăţişării . Să citeşti în fiecare zi aproximativ o oră ; nu e nevoie să înţelegi , ci să simţi . Rugăciunea să nu fie un scop .Să nu te ataşezi de nimeni ,nici chiar de Rugăciunea Lui Iisus . Destinul e necruţător şi nu iartă , nu priveşte la nimeni , nu îi este milă de nimeni .

232

Dăcă nu ne racordăm şi nu avem priza să intrăm , când vor veni vijeliile, numai urlete se vor auzi .Atunci ai să te baţi cu pumnii în piept şi ai să zici : am putut , dar nu am vrut . -cine vrea poate -cine doreşte izbuteşte Trec trenurile pe lângă voi şi nu le vedeţi .Mai ai un mărfar , care e în mine . În tăcere te apropii de mine . Adevărata existenţă, adevăratul izvor , în tine îl găseşti , prin El, căci tot El este şi în adânc . Când te întorci în tine însuţi , să fii asemenea omului care a fost plecat în străinătate şi se întoarce la părinţii săi . Vrei să abandonezi lupta , să te numeşti laşă ? Fără smerenie şi blândeţe , nu ne putem numi fii ai Celui Preaînalt . Voi aşteptaţi oameni , care să vă aducă mântuirea . Fără televizoare şi altele , că nu mai este timp . Hristos nu are ce face cu muştele , le dă cu spray ca să nu încurce şi pe alţii . Dacă ştii să-ţi înfrânezi bucuriile , atunci te apropii de smerenie . Hristos este atât de sensibil , încât atunci când te apropii de El, te onorează numaidecât. Lenea, mândria, răutatea, nu le poate ierta Dumnezeu , pentru că oamenii le-au făcut , nu Dumnezeu . Mintea omului este ca un asin sălbatec , care paşte din iarbă în iarbă , dar noi trebuie să-l priponim ; deci mintea trebuie ţinută în frâu , baţi un ţăruş şi îl legi . Aveţi grijă ca alergarea voastră să nu fie zadarnică . Noul Testament , Psaltirea şi Patericul să le ţii sub pernă . Dăcă nu ascultăm în totalitate de îndrumătorul nostru , dincolo , când ne vom înfăţişa înaintea tronului Lui Dumnezeu , El nu poate să pună un cuvânt pentru noi . Să renunţi la propira ta persoană , trebuie muncă . Iubirea se lucrează . Lui Hristos îi plac oamenii erudiţi . Cu Hristos nu-i de glumit .Dar şi apostolii erau grupaţi, nu toţi înţelegeau la fel . Am de gând să fiu de 3 ori mai aspru cu mine însumi. Pe Hristos depinde cum îl chemi : dacă-l chemi când şi când , vine şi El parţial ;deci trebuie cu toată puterea ta să-L chemi . Dacă vrei să fii cu mine , fă ceea ce fac eu . Nu ceea ce faci , ci cum faci . Cheia raiului sau a iadului, noi le deţinem ; depinde cum le folosim . Apostolii , fiecare cu steaua lui , cu focul lui . 233

Rugăciunea reglează mintea .Atenţie la minte ! Dacă nu devenim candele aprinse , degeaba trăim . Zi de 9 ori “Împărate Ceresc” , răcneşte , zi “ Miluieşte-mă Dumnezeule“! Ajută-te singură.Unde-ţi dai silinţa şi depui efort , acolo îşi varsă Dumnezeu mila . Lacrimile sunt bune , oricum ar fi ele . Diavolul toată ziua umblă ca un leu , căutând pe cine să înghită şi uite-aşa v-a apucat şi pe voi - familia voastră şi vă insuflă în minte : avuţie, bani, iubire de avere . Când ai vreo durere , mulţumeşte-I Lui Dumnezeu şi zi :Mulţumesc Doamne , că iar m-ai vizitat! Maria , dacă tu ai să mă asculţi pe mine , am să-ţi dau o haină, cum rar mai are cineva pe pământ. N-ai vrea să stai într-o casă unde să nu ai condiţii , nici să te speli – într-o colibă? Să punem stavilă la gânduri : Pune Doamne strajă gurii mele ! N-are de unde să iasă rugăciunea , dacă nu citim şi medităm . Cugetul smerit şi înalta cugetare , aduce rugăciunea . Mai bine zicem 5 cuvinte cu duh , decât o mitralieră şi nu iese nimic . Cela ce cheamă necontenit Numele de Lumină trăieşte în fiece clipă o sărbătoare a bucuriei . Repetarea necontenită a Numelui de Lumină , aduce limpezire în cerul inimii , iară mintea golită de cugete viclene , saltă precum peştii în adâncul oceanelor . Drama omului modern,este că nu mai are timp să admire . Istoria lumii este chiar judecata ei .Judecata este deja pronunţată . Cifra “9” : trimis din cer să te ajute . Smeritul –este pe primul loc . De-asta te vezi că eşti bolnavă , pentru că te vezi pe tine şi nu numai pe Hristos . Nu cel ce zice , ci cel ce face ; participarea la muncă . Nu trebuie să fii decepţionat , să-ţi menţii moralul . Cu puţin se începe statornicia . Să ne uităm la lucrurile mici , care sunt foarte importante , elementare . Ce lucruri mari putem cere , când suntem deficitari la cele mici ? Foarte uşor îl jigneşti pe om şi foarte greu îl reabilitezi . Mustră-l pe cel înţelept şi cu minte , căci te va iubi şi nu-l mustra pe cel nebun că te va urî.

234

Este păcat de moarte să vorbeşti cuvinte în deşert. Când i-a zis lui Petru, lasă morţii să-şi îngroape morţii , el n-a mai zis nimic şi l-a urmat . Luaţi jugul Meu că este bun şi sarcina Mea uşoară . Biruiţi , dar nu răpuşi! Nu te mai gândi la ce-ai făcut , ridică-te , refă-ţi itinerariul ! La Tronul Slavei se ridică sângele martirilor , atât . Iubirea rimează cu nemurirea .Ce e iubirea fără durată? Un faliment , un dezastru, o amăgire , o durere . Refuzul de a iubi , este virusul cel mai nefast . Aliluia : ispiteşte-le pe toate , cercetează-le pe toate . Căutarea sinelui pentru Hristos , asta înseamnă să fii creştin . Marea dramă a adevăratei şi sfintei Ortodoxii este lipsa ţipătoare a duhovnicilor şi ierarhilor . Dacă vrei să bei pelin , ai şansa de a mă înţelege , dacă nu … Şi pe lumea cealaltă , cine se aseamănă se adună . Comandantul a dat verdictul : să se salveze cine mai poate , dacă se mai poate . Duhul Sfânt ţine locul tuturor , ca nici un trup să nu se mândrească , să nu se laude în faţa Lui Dumnezeu . Uită-te pe tine şi fii numai cu Hristos , numai pentru El. Mântuirea nu vine din afară ; fiecare prin efort propriu . Hristos nu a venit cu scopul de a fi jertfit . Fiţi artişti precum sunt şi eu ! La muncă , nu la Doamne miluieşte . Ce este aceea sfinţenie? Să ne cizelăm comportamentul faţă de aproapele . Caut un om , care ştie să-mi preţuiască Cuvântul . Trece timpul şi se măresc penalizările . Cine paşte , le cunoaşte ! Când apelezi la Cineva nu trebuie să te străduieşti numai a-i trimite cererea , ci să te străduieşti a te înălţa cu viaţa ta la El. Când trimiţi un mesaj , trebuie să simţi că-ţi este primit şi rezolvat .Perseverenţa e totul . Ostaşul nu trebuie să se plictisească la post . Fericiţi cei ce plâng , nu cei sănătoşi care se zbenguie . Bucură-te , că eşti în atenţia Lui Hristos . Necunoştinţa este o însuşire rea , în care stau cu osebire tinerii care n-au setea cunoaşterii . Nepurtarea de grija canonului- e un păcat . Fumatul e un nărav , un viciu , nu un păcat . Maica Domnului este un spirit atât de mare , încât atunci când intră Ea în acţiune e mai puternică decât Duhul Sfânt în

235

manifestările Lui universale , decât acţiunile Duhului Sfânt pe întregul Pământ . În final, ce să cerem dimineaţa? Să facem precum vrea Dumnezeu şi să se împlinască în noi voia Lui . Izbăveşte-mă Doamne de neştiinţă , de neândrăznire şi de nesimţirea cea împietrită . Să cerem voinţă- nebiruită de pofte şi plăceri . Cărţile vieţii le scrie Hristos în fiecare viaţă şi le rescrie la reântruparea următoare . Abia după moarte, spiritele superioare intră în straturi şi se bucură continuu . Ne rugăm să putem cânta în linişte, să strigăm şi să-L mărturisim semenilor . Prima cerere : Luminează ochiul gândului nostru , dar şi a urechilor gândului cu care auzim vocile celor de dincolo . Dumnezeu este mai întâi de toate Dumnezeul puterilor care îl ascultă şi căruia îI cântă continuu .Puterile cereşti cântă Lui Dumnezeu în multiple corale , multiple cântece şi armonii , emanând culori feerice. Iată , cerem inimă veghetoare . Suntem casă , temple ale Duhul Sfânt . Simţul sacrului are şi limbă cu care gustă Lectura şi Poezia , ureche cu care ascultă Muzica ( mesajul Duhului Sfânt ), miros cu care cunoaşte semenii , ochiul minţii şi pipăitul cu care cunoaşte adevărul din scrieri . Sfântul Duh lucrează cu mintea şi dezvoltă câmpul frenic şi aura frenică . Muntele cel Sfânt este deasupra aurei, peste nori . Oasele mele cele smerite, adică structura energetică a organelor interne . Să citim cu duh de umilinţă . Omul spre a fi om , este dator să-şi onoreze obligaţiile faţă de Sinele său , căci fundamentul este poruncitor , răzbate prin milenii îndemnul Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos :Căutaţi mai întâi Împărăţia Lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă .

236

Puturoşenia : boala celor închipuiţi şi lăudăroşi , gata să-şi apere mereu dreptatea sa ( necredinţă ).Pentru că cel credincios este cercat zi de zi , când să se vadă pe sine ca unul ce nu merită nici o laudă, când să se socoate pe sine doar , vinovatul rănilor sale şi nu aproapele , când să se vadă gol de toată fapta bună - mai ales că la nevoia aproapelui său mai nimic n-a făcut . La munţi scapă suflete al meu ! Maria Slătineanu – Brăila ***

Evocare Ceasul întâlnirii noastre a rămas întipărit-în memoria mea. Un moment ,ochii săi sublimi s-au adâncit într-ai mei şi îmi zâmbi întrun fel pe care nu-l voi putea uita niciodată , aici şi în veşnicie!A fost deajuns această singură bătaie de clopot al timpului, pentru ca El să judece tot domeniul trecutului meu şi florile luminoase ce începuseră să crească în el.Simţeam la rândul meu, că dacă aş putea să-l urmez, toate necazurile mele ar dispare, toate resentimentele mele s-ar topi în indulgenţă, aş înţelege în sfârşit viaţa.Înţelepciunea sa nu era din cele care se impun, dar eu ştiam că am găsit Comoara pentru care trebuia să vând , asemeni negustorului din Evanghelie, celelalte averi. Nu vorbea prea mult, însă vocea sa era plină de autoritate şi inspiraţia strălucea în privirea sa. Din ochii luminoşi ţâşneau uneori scântei ! Fiecare frază care ieşea de pe buzele sale, conţinea un fragment preţios din Adevărul esenţial.În prezenţa Lui aveai senzaţia unei absolute siguranţe şi o binefăcătoare pace lăuntrică. Strălucirea sa spirituală te pătrundea în întregime,iar atmosfera de neânchipuită sfinţenie ce-l înconjura, mă cufunda într-o mută veneraţie. Această personalitate cu adevărat DIVINĂ, nu poate fi descrisă. La prima întâlnire mi-a vorbit despre întâlnirile de la Mănăstirea Antim ,desfăşurate sub semnul “Rugului Aprins”şi despre Vasile Voiculescu- în poeziile căruia se regăsea,recitînd: Ştiu şi-o voiesc :aceasta mi-e ultima viaţă ! Nu mai renasc de-acuma, căci iată :Te-am găsit! Scrutez eternitatea, dau cântecului viaţă, Se-ncheie rătăcirea-mi cu-n glorios sfârşit !… (SONET) Ştiam atunci puţin despre perioadele de dureroase agonii pe care “Pământul “ i le-a oferit, dar nu îndrăzneam să-l tulbur cu vreo

237

întrebare.Înfăţişarea sa avea uneori expresia unei melancolii adânci, dar nu voi putea uita nicicînd minunatul surâs plin de pace şi înţelepciune dobândite prin suferinţă şi experienţă. De fapt, nu am cunoscut fiinţă omenească cu o facultate de înţelegere mai mare.Deţinea puterea de clarviziune , pe lângă alte capacităţi cu totul ieşite din comun.Însă niciodată nu şi le-a etalat! Totdeauna erai sigur de a fi auzit de la El , cuvântul care-ţi luminează calea. Cuvintele Lui stau în memoria noastră ca atâtea fraze luminoase. “În rarele întâlniri cu oamenii înţelepţi, culeg întotdeauna fructe de aur “-scrie în jurnalul său un scriitor. Cât despre noi, e sigur că am cules coşuri pline în timpul convorbirilor cu El.Cei mai eminenţi filosofi şi teologi sunt departe de a fi de talia Sfinţiei Sale. Această afirmaţie îşi găseşte acoperire în Lucrările de o profunzime spirituală cu totul deosebită, prin care aduce pe pământ Noua filosofie christianică , rămînînd astfel VIU în inimile noastre şi în memoria întregului Pămînt! Notează ca un motto pe un manuscris :”Făcând egale fericirea cu suferinţa, câştigul cu pierderea, victoria cu înfrângerea , fii gata de luptă; astfel nu-ţi vei atrage păcatul”- BHAGAVAD-GITA cartea a –II-a ; 38.El a avut suferinţă mult mai multă dăcât fericirea, întotdeauna i-a plăcut să piardă, cel puţin din punct de vedere material, iar înfrângerile suferite de la oameni, au fost nenumărate. Aşa că nici nu avea cum să-şi atragă păcatul. Au urmat foarte multe întîlniri.Îmi aduc aminte aici ,doar de momentul când i-am citit o poezie compusă de mine.M-a pus să o citesc mai multor persoane,pentru mesajul ce parcă şi Sfinţia sa l-a constatat: Aşa grăit-a Zarathustra “Iartă-mă, Singurătate că te-am trădat din nou! Iubirea ta am lăsat-o, Şi pentru ce ? Pentru…piaţa publică ! Cu tarabele şi muştele ei veninoase . Dar acum sunt obosit … Voi urca în PEŞTERĂ!” Aşa grăit-a Zarathustra Zâmbind amar, privindu-şi cei doi prieteni . Şarpele îl privi şi el , Iar vulturul îl binecuvântă şi-i spuse: - Eu niciodată , Dar niciodată, nu vânez muşte ! De ce m-ai dus în piaţa publică ?” Ioan B. Brăila 238

*** OMAGIU Din cartea dlui. Marco Cepito intitulată « Cele patru evanghelii », cu permisiunea autorului acesteia redăm capitolul « Omagiu » adus dlui George Văsii. « Aparent acest capitol nu are nici o legătură cu cartea de faţă. Totuşi o legătură există, iar mie mi se pare importantă şi de bun simţ . De aceea vreau să o aduc la cunoştinţa cititorului. Aşadar urmează câteva frânturi de viaţă care au legătură cu această carte, pentru a trage unele concluzii privind prostia omenească, prostia mea, poate şi spre folosul altora. La 14.10.1995 am avut ocazia să trăiesc mai multe momente deosebite. Ultimul, care a fost întocmai cireşii de pe tort – am primit de la « prietene necunoscute » ( nu le mai văzusem niciodata pînă atunci), un cadou deosebit de preţios – nişte cărţi dactilografiate. A fost primul meu contact cu munca depusă de dl. George Văsii împreună cu Măicuţa Veronica, cu mulţi ani în urmă. Acest cadou a venit intr-un moment deosebit, pe fondul unor trăiri cu totul aparte, în momentul în care făcusem o mare descoperire ştiinţifică şi spirituală. Bineînţeles că prietenele necunoscute nu cunoşteau acest lucru. Aceste prietene mi-au produs o mare bucurie şi din prietene necunoscute au devenit adevărate prietene pe care le revăd cu mult drag de căte ori se iveşte ocazia. Le mulţumesc incă o data pentru tot ce au făcut pentru mine, dar şi pentru alţii ca mine, şi prin mine. Fie ca Dumnezeu Cel Atotputernic să le lumineze şi să le binecuvănteze pentru tot ce au făcut şi fac ! Ajuns acasă am început să frunzăresc cărţile primite şi uimit de importanţa acestor manuscrise, m-am pus serios pe studiu. Nu pot să exprim ce sentimente, gânduri, trăiri, mi-au provocat. Aceste comori se numeau : Cercetări în Lumea Nevăzută, 2 volume, şi Nunţile Necesare scrise de George Văsii cu mulţi ani în urmă. Cărţile erau dactilografiate şi difuzate prin strădania, bunăvoinţa şi pe cheltuiala acestor prietene, celor care dovedeau interes pentru temele abordate. După câteva investigaţii am aflat că unul dintre prietenii mei îl cunoştea pe autor, şi astfel am ajuns să-l cunosc şi eu personal pe domnul George Văsii. Nu vreau să vorbesc acum prea multe despre

239

el. Atunci trecea printr-o perioadă foarte dificilă. Ne întâlneam când şi când la iniţiativa mea, şi niciodata nu mă refuza. După câţiva ani, timp în care am studiat în continuare, cu multă seriozitate şi biblia, lucrurile s-au mai limpezit, şi am început să ne vedem mai des. La una dintre întâlniri i-am mărturisit că după aproape doi ani de muncă am finalizat mai mult pentru uşurarea propriei munci de cercetare a bibliei, o carte, o sinteză a celor patru evanghelii biblice. Mi-a cerut să o vadă pentru “a face corecturi”. Trebuie acum să recunosc faptul că orgoliul meu s-a simţit ofensat ( credeam că-l iubesc suficient de mult pe IISUS, şi că nimeni nu-l poate corecta), şi am refuzat acest lucru. Cartea nu conţinea decât paragrafele din cele patru evanghelii, deci texte clasice, şi in consecinta consideram că nu avea ce corecta, pentru că “ nu-l poate corecta pe IISUS”. Nu a comentat nimic. Nu întelesesem până la vremea aceea că nu toată învăţătura lui IISUS a ajuns intactă până la noi. Mai mult decât atât erau posibile greşeli personale în alegerea şi gruparea citatelor. Cartea conţine, aşa cum constataţi, doar un scurt cuvânt înainte care explică cum şi de ce a fost făcută, precum şi câteva tabele de sinteză care pot fi atribuite autorului. Restul este « text sfânt », adică citate din evanghelie. După încă nişte luni, timp în care ne întâlneam la iniţiativa mea sau a lui, şi discutam tot felul de lucruri, mă simţeam din ce în ce mai bine în prezenţa sa. Stabilisem ca de obieci o noua întâlnire. Decisesem fără să-i spun, ca la aceasta întâlnire să-i aduc un manuscris din Sinteza celor patru evanghelii. În ziua stabilită am plecat cu manuscrisul la serviciu, pentru că întâlnirea era ca de obicei imediat după aceea. Pe la prânz primesc un telefon prin care mă anunţa că trebuie să plece de urgenţa în Moldova, pentru că ceva neaşteptat se petrecuse acolo şi era neapărat necesară prezenţa sa. I- am urat drum bun şi i-am propus să ne vedem la întoarcerea sa. El a insistat să ne vedem neapărat în acea zi. A propus să ne întâlnim la gară pentru că are să-mi dea ceva. De fapt, aşa cum aveam să constat ulterior, era încă o încercare subtilă de a mă face să mă întâlnesc cu o altă persoană. Aveam la mine manuscrisul. Am ajuns din timp la gară şi-l aşteptam. A venit cu un taxi, în ultimile minute, cu un rucsac destul de greu. L-am ajutat să ia bilet, şi în acest timp mi-a dat un dosar. Apoi cu rucsacul am alergat la tren. Eu căram rucsacul iar el venea în fugă după mine, pentru că mai erau câteva minute până la plecare. Am ajuns în ultimul vagon, am aruncat rucsacul în tren, şi l-am ajutat să se agaţe de scara. A refuzat să urce mai sus pentru a mai sta puţin de vorbă cu mine. M-a întrebat dacă am sa-i dau ceva. M-am uitat foarte lung şi surprins la el. Văzându- l atât de copleşit de probleme, după ce m-am gândit puţin ( m-am gândit că-mi va pierde manuscrisul, deşi

240

mai aveam textul în calculator), i-am spus că nu am nimic.S-a uitat lung la mine şi n-a mai spus nimic. Trenul s-a pus în mişcare. El era încă pe scară. La vârsta lui se ţinea cu o mâna de bara vagonului şi cu cealaltă îmi făcea semn de « la revedere ». A rămas pe scară mult timp uitându-se la mine ! Eu eram îngrijorat să nu cadă de pe scară. Aceasta este ultima imagine pe care o am cu el. După câteva luni am aflat cu uimire că ne-a părăsit la 11 septembrie 2001, pe la orele 11, plecând discret şi voit, singur din aceasta lume. Abia după încă câţiva ani am început să înţeleg mai profund semnificaţiile discuţiilor pe care le aveam împreună. Abia mult mai târziu am început să înţeleg lucruri pe care atunci când eram cu el nu le băgam în seamă. Tot timpul, cât trăia, aveam impresia că ne vom puea întâlni şi discuta oricând. Acum când este prea târziu, mi-am dat seama câte întrebări am avut să pun, câte răspunsuri aş fi avut de primit şi cât am pierdut. Am fost un prost. Nu ştiu cum se făcea, dar în prezenţa sa, uitam de toate întrebările care mă frământau. Abia acum înţeleg unele dintre acţiunile sale. Mereu aveam impresia că va fi alături de mine, ori de câte ori voi avea nevoie de el. Prietene si frate, acolo unde eşti, dacă mai poţi, te rog să mă ierţi, pentru prostia mea ! Acum ştiu că nu pe IISUS doreai să-l corectezi, ci pe mine. Fie ca Dumnezeu să te odihnească in pace ! Te rog să accepţi ca această carte să fie un omagiu pentru tine. Acum ştiu că nu ne-ai părăsit definitiv şi că ne ajuţi în continuare de acolo de unde eşti. Fie ca Dumnezeu să te binecuvânteze! Fie ca Dumnezeu să ne lumineze !

Nu putem încheia aceasta carte, decât cu una din poeziile domnului arhitect George Văsii - Îndemn la linişte – aleasă cu greu dintre celelalte frumuseţi ale acestui mare maestru spiritual si, nădajduim, o adevărată “Stea a Rugului Aprins al Maicii Domnului”. Fântână, fântână, Mama noastră bună, Găsită pe seară, Într-o zi de vară Şi de primăvară, Pe-un pârâu în jos, Cu cântec duios, 241

Clipocind nocturn, Zeul nostru bun: ZEUL din RARĂU, BUNUL DUMNEZEU Bădie, bădie, Lasă-te de ie, Lasă-ţi surioară, Lasă-ţi soţioară, Şi te du la schit Cu al său vechi mit ! Colo unde-n noapte Daniil cu şoapte, Ucenicii-şi cheamă Şi cu sârg îndeamnă: La însingurare, cu înfrigurare, Crivăţul de patimi Domnul să-l oprească Primăvara-n inimi Să aducă blând, Şi-n Lumina-I lină, Liniştea deplină S-o statornicească, Inima să-i crească Gândul să-i vestească Gloria cerească! Inima să-i cânte În lacrimi fierbinţi Doruri mai cuminţi. De aceea bade, Uită-ţi surioara, Uită-ţi soţioara, Uită-i sânul cald Sărutul şirag Să i-l laşi în prag.

242

Şi te du o lună, Focul să-ţi aprindă Inima-ţi de piatră Să o spargă toată, Picurul ulcior Cu al lui fior, Picurul de HAR Cu iz de ALTAR! George Văsii 5 august 1996 RA-RĂU

243

filozofema – ISIHASMUL GNOSTIC BIRUITOR constituie o STEMĂ ( blazon) a Mişcării Rugului Aprins. Cuprinde simbolurile grafice esenţiale pe care le-a folosit HRISTOS ( şi care apar in Noul Testament). Toate sunt prinse într-un scut.

244

- Hristos este FOCUL – la prima venire : « Foc am venit să aduc pe Pământ, şi cât aş vrea acum să fie aprins !» ( Luca 12.49) ; - Pe cruce , nişte romani evlavioşi au scris « Integra Natura Renovatus Ignis » - unitatea naturii se reface prin foc- . - Pentru că la a doua venire, Hristos aduce LUMINA « Eu sunt STEAUA cea luminoasă a dimineţii », steaua fiind asociată cerului. În mijlocul stelei se află litera L desenată sub forma unei lire – simbolul şi instrumentul armoniei cosmice. - « Eu sunt ALFA şi OMEGA, cel dintâi şi cel de pe urmă » ( apoc. XXII.13) Prima şi ultima literă din alfabet, aşezate pe paginile CĂRŢII VIEŢII ar putea sugera că se referă , realmente, la un domeniu de cunoaştere superioară ( primei sale veniri). (ALFA)

HRISTOS – MIELUL – la prima venire era numit RA BUN AI = invăţător, părinte în ebraică ; (soare) ( faţa bunătăţii lui Dumnezeu)

(OMEGA)

HRISTOS – LEU – la a doua venire numit RA RAU = « locul Meu de odihnă » - (din Tainele Universului Spirirual) ( faţa răzbunării lui Dumnezeu)

- « SABIA ascuţită cu două tăişuri » ( apoc 1.16 şi XIX) reprezinta instrumentul ADEVĂRULUI in acţiune, cuvântul lui Dumnezeu, limgajul lui adevărat. - cei doi ŞERPI sunt simbolul înţelepciunii, simbolul biruinţei FILOZOFIEI DIVINE asupra raţiunii pure. Prin această filozofemă grafică autorul arată că isihasmul contemporan este bine să fie GNOSTIC ( bazat pe cunoaştere) şi se poate aborda mai uşor parcurgând cărţile sale, adevărat ghid iniţiatic celor ce caută desăvârşirea spirituală.

245