Gazprom - Noua Arma a Rusiei

Academia de Studii Economice, Bucureşti

Gazprom Noua armă a Rusiei

2009

Cuprins 1. Introducere 2. Prezentarea istoricului pe etape 3. Triunghiul energetic Rusia – Ucraina – UE 4. 5.

Rusia trebuie luată în calcul ca jucator economic global Rusia opreşte gazele Europei cu mana Ucrainei

6. Concluzii 7. Bibliografie

1. Introducere “Gazpromul reprezintă obiectul unor temeri atât de mari, Gazpromul este atât de admirat, încât pare ca nici nu mai ramâne timp pentru a vedea cum este organizat şi ce anume conţine. Ce este, un mecanism sau un organism? În ce stare se află în prezent aceasta puternică armă rusească fabricată de Beria şi Hruşciov, utilizată de Brejnev şi Kosîghin, pe care Cernomîrdin şi Viahirev i-au transmis-o integral lui Putin? Oare nu a ruginit? Este oare atât de periculoasă? În fine, se poate oare desface în bucaţi, pentru a obţine răspunsul la aceste întrebari?” – Gazprom. Noua armă a Rusiei, Valeri Paniuskin, Mihail Zigar Pe parcursul anilor, relaţiilor economice din ţarile industriilor de gaze naturale nu numai ca a supravieţuit un singur central, dar a şi devenit un pilon esenţial al economiei naţionale. Odată cu puternice existenţe industriale, care include mai multe sute de companii in ultimii cinci - şapte ani în industrie s-a format un puternic complex comercial compus din companii pentru a pune în aplicare pieţe interne de gaz (Mezhregiongaz) şi străine (Gazexport), precum şi bancare şi financiare complexe. Aceasta din urmă include un grup de bănci, companii de asigurări «SOGAZ», fonduri pentru pensii de stat «Gazfond», companii de leasing «Energogazlizing», precum şi o serie de societăţi de investiţii. Toate sunt filiale ale RAO Gazprom. Dealungul acestei lucrari vom incerca sa raspundem la cât mai multe întrebari cu privire la ceea ce reprezintă de fapt Gazprom. Vom începe printr-un scurt istoric pentru prezenta evoluţia companiei înca de la infiinţare.

2. Prezentarea istoricului pe etape:

1989-1992: Secţionarea industriei de gaz sovietic a fost creată în 1943. Mari rezerve de gaze naturale descoperite în Siberia, Ural şi Volga, în anii 1970 şi 1980, au permis Uniunii Sovietice sa devină un important producător de gaz. Gazele naturale, de dezvoltare, şi de distribuţie au fost centralizate de stat într-un minister. În iulie 1989 preşedintele Mihail Gorbaciov a fuzionat ministerele de resurse pentru petrol şi gaze, ca parte a reformelor economice, într-o singură industrie, Ministerul de industria petrolului şi gazelor naturale din Federaţia Rusă. O reformă a industriei gazelor naturale a fost introdusă la începutul anilor 1990, chiar înainte de destramarea URSS - ului. În septembrie 1990, consiliul Gazprom a discutat transformarea companiei într-o societate pe acţiuni. În 1991-1992 au avut loc discuţii între Rusia, Ucraina şi Belarus peste crearea unei societaţi tripartit pe acţiuni cu toate cele trei state acţionare. Planul, însa, a fost abandonat în iunie 1992, şi Gazprom a devenit o companie de stat. În noiembrie 1992, Gazprom a devenit o societate pe acţiuni (rusă: OAO), şi ea a fost privatizată parţial ca o singură unitate. Gazprom a fost privatizată în 1994, cu statul care deţine 40 la sută din acţiuni, 15 la sută au fost vândute muncitorilor şi management la preţuri preferenţiale. Conducerea Gazprom a fost capabilă să menţină sub control privatizarea şi să se asigure că vânzările de acţiuni au avut loc la licitaţii închise, cu companii privilegiate. Conducătorii privatizărilor au fost Viktor Chernomyrdin şi Nikolay Tsvyk.

1993-1997: privatizarea După ce noul preşedinte rus Boris Yeltsin a fost instaurat, l-a numit pe Chernomyrdin in funcţia de prim-ministru şi, ca şi consecinta, in decembrie 1992, influenţa politică a Gazprom a crescut semnificativ. La 26 ianuarie 1993, Rem Viakhirev a devenit preşedinte al camerei de directori şi a Comitetului de Management. Având în vedere că noul guvern, a fost angajat în reforma economică, companiile componente Gazprom

au început să fie privatizate, iar aceasta a

devenit o societate pe acţiuni în conformitate cu Decretul Preşedintelui Federaţiei Ruse din 5 noiembrie 1992 şi a Rezoluţiei Consiliului de Miniştri al Federaţiei Ruse din 17 februarie 1993.

1998-2000: scandaluri În 1998 Chernomyrdin a fost concediat de la poziţia de prim-ministru al Rusiei de către Preşedintele Boris Yeltsin. În acelaşi timp, guvernul rus a revendicat brusc datorii in valoare miliarde de Ruble provenind din taxe din activitatea Gazpromu-ului pană acum. Când statul a început să confişte bunurile Gazpromului, compania şi-a plătit datoriile înregistrând pierderi pentru prima data. Motivele sunt neclare şi au fost explicate, fie de către o îmbătrânire de reţea de conducte de transport, de corupţie, sau pre-existente pierderi din cauza apariţiei unei mai mari transparenţe a politicilor contabile.

La sfârşitul anilor 1990, Gazprom a efectuat tranzacţii nelegitime cu Trading Company Itera şi Purgaz, prin care se presupune ca s-au sustras venituri de către membrii companiilor precum şi ale rudelor acestora. 2001-2003: ani de reformă Fostul presedinte rus Vladimir Putin a încercat sa implementeze dealungul anilor reforme în conducerea societăţii datorită scandalurilor si corupţiei apărute. Pe 30 mai 2001, Consiliul de Directori îl înlocuieşte pe Rem Vyakhirev, al cărui contract a expirat, cu Alexei Miller, ca noul CEO pentru a ghida reformele; Rem Viakhirev a fost mutat la funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie la 8-a întâlnire a actionarilor pe 29 iunie 2001, înlocuindu-l temporar Dimitry Medvedev, care a devenit adjunctul său. Până în 2004, guvernul rus a deţinut 38.37 % din acţiunile companiei, şi a avut o majoritate în contul societăţii Consiliul de Directori. Gazprom asigură 25 la sută din toate veniturile fiscale ruseşti şi reprezintă circa 8% din PIB-ul Rusiei. În 2004, Putin a anunţat că Gazprom va fuziona cu, compania naţionala de petrol Rosneft, acest lucru ducând

la restricţionarea achiziţionării de acţiuni

privind Gazprom de către companiile străine şi la o creştere a acţiunilor deţinute de către stat pân la un nivel de conducere . Cu toate acestea Gazprom a eşuat atât în încercarea de a deţine Rosneft cât şi în încercarea de a cumpăra activul de bază al Yukos, însă statul şi-a majorat volumul de acţiuni de peste 50% ducând la dreptul de decizie asupra Gazpromului.

Capacitatea Rusiei de a produce şi transporta gaze şi petrol destinate pentru export este limitată. Infrastructurile existente se degradează. Intreţinerea lor este costisitoare. Zacămintele de gaze mai vechi, exploatate încă din perioada sovietică, sunt pe cale de epuizare. Producţia celor mai mari exploatări ale Gazprom a scăzut cu 20% în ultimii 7 ani. Descoperirea unor câmpuri noi şi mai ales conectarea lor la reţeaua de distribuţie necesită timp, investiţii masive şi tehnologie specială pentru lucrări în condiţii climaterice defavorabile. Pentru a-şi onora obligaţiile contractuale faţă de consumatorii europeni, Gazprom se bazează pe reexportarea gazelor importate din ţările din Asia Centrală. Fără acces la gazele cumpărate la preţuri reduse din Turkmenistan şi Kazahstan, Rusia nu ar putea furniza gazele necesare pentru conductă nordică europeană şi pentru extensia conductei Blue Stream în Europa Centrală. Moscova se opune cu înverşunare tendinţelor de emancipare a statelor CSI din Asia Centrală, care ar putea începe să exporte hidrocarburi în Occident fără intermediul Rusiei. Europa a început deja să ia în calcul variante de reducere a dependenţei de gazul rusesc, iar măsurile - rămase pînă acum la nivelul voinţei politice - inclus: interconectarea reţelelor de transport la nivelul tuturor ţărilor UE, construirea de noi conducte care să lege Europa occidentală de Norvegia, construirea de noi terminale GPL. Uniunea Europeană importă din Rusia 20% din petrol şi 30% din gazul consumat. Pentru următorii 15 ani, UE va rămâne energetic dependentă de Rusia. Eforturile autorităţilor de la Bruxelles de a diminua această dependentă au fost anemice. Diversificarea furnizorilor de hidrocarburi şi a traseelor de transport rămâne prioritară pentru UE.

Culoarul de transport din bazinul Marii Caspice

prin Azerbaidjan si Georgia, necontrolat de Rusia, a devenit deosebit de important

pentru livrarea de gaze şi petrol spre Europa. Agresivitatea monopolistă şi şantajul energetic al Moscovei asupra ţărilor consumatoare au contribuit la tensionarea relaţiilor ruso-europene. Statele Uniunii Europene din Europa Est-Centrală au fost revoltate de negocierile secrete dintre fostul cancelar german Gerhard Schroeder şi Putin prin care au decis să creeze conducta nord-europeană pe fundul Mării Baltice, direct din Rusia spre Germania, evitând tranzitul prin Ţările Baltice şi Polonia. Parteneriatul UE-Rusia, cu data de expirare în 2007, nu a putut fi reînnoit din cauza vetoului polonez. Rusia recunoaşte că Uniunea Europeană este o mare putere economică. În acelaşi timp, consideră că Uniunea Europeană este o entitate fragmentată, cu o pondere politică derizorie. În consecinţă, tratând separat cu statele membre, îşi permite să dezbine, acţionând, arogant şi intransigent. În cele din urmă, atitudinea sfidătoare a Moscovei ar putea determina Uniunea Europeană să adopte o politică unitară, coerentă şi asertivă faţă de Rusia. Pentru analiştii din domeniul energiei, Uniunea Europeană trebuie să sgîndească întâi la măsuri alternative la gazul rusesc şi abia apoi să se teamă de preconizatul OPEC al gazelor.

Pentru Uniunea Europeană, problema acestui

ipotetic cartel se referă în special la măsura în care această organizaţie ar întări poziţiile de negociere a doi mari exportatori, Rusia şi Algeria. Acţiunile unor ţări ca Iranul sau Venezuela sunt mai puţin relevante pentru UE.

3.

Triunghiul energetic Rusia – Ucraina - UE

Întreaga Europă fierbe la foc mic. Conflictul dintre Ucraina şi Rusia la sfârşitul anului 2005 începutul anului 2006 a readus în atenţia UE faptul că securitatea să energetică depinde în proporţie de aproape 50% de importuri, care vin, în mare parte, din Rusia. Astfel că o data cu uşurarea adusă de acordul încheiat între Kiev şi Moscova, în întreaga Europă se scot de la sertare vechi planuri şi idei şi se caută şi altele noi pentru a reduce dependenţa faţă de Moscova. Ucraina este plasată în acest triunghi energetic între Rusia şi UE datorită faptului că pe teritoriul ei trec majoritatea conductelor de gaze către Europa.

Relaţiile dintre Kiev şi Moscova s-au răcit după alegerile din Ucraina şi Revoluţia Portocalie din anii trecuţi care au adus la putere un preşedinte prooccidental - Viktor Iuscenko. Autorităţile de la Kiev susţin că poziţia luată de Rusia se datorează dorinţei Ucrainei de a deveni mai independentă faţă de Moscova şi de a dezvolta legături mai strînse cu Occidentul. Analiştii sunt de părere că, dincolo de considerentele pur comerciale, criza are într-adevăr şi un pronunţat substrat politic, fiindcă Rusia încearcă astfel să continue să controleze, fie şi parţial, o Ucraina care a dat de înţeles că e mai deschisă relaţiilor cu Occidentul. Cum Ucraina este acum înclinată mai degrabă spre relaţiile cu ţările occidentale, analiştii sunt de părere că Rusia încearcă să sancţioneze Ucraina, forţând-o să plătească dacă tot vrea să aibă o atitudine aşa independentă şi orientată către Occident. Pe de altă parte, Rusia pare hotărâtă să îşi recapete influenţa pe care o pierduse în ultimii ani asupra unora dintre fostele republici sovietice. Cumpănă dintre ani s-a suprapus pentru Rusia, Ucraina şi Europa cu o criză fără precedent, produsă de sistarea livrărilor de gaze naturale ruseşti pentru ucrainieni. Şirul evenimentelor şi al declaraţiilor care s-au succedat vertiginos în acele zile au dezvalut adesea decizii paradoxale venite dinspre Guvernul de la Kiev, decizii care au bulversat aparatul politic de la Bruxelles. Pe 2 ianuarie, când întreruperea livrărilor către Ucraina se făcea simţită în întreaga Europa, preşedintele Iuscenko convoca de urgenţă o întrunire a ambasadorilor UE la Kiev, în care declară că ţara sa este obligată la o nouă dovadă de independenţă economică şi că relaţiile dintre Kiev şi Moscova se află într-un punct mort.

Cerând într-un fel sprijinul Europei, Victor Iuscenko declară patetic că Ucraina se află în pragul unei ierni grele. Bruxelles-ul, alarmat de mesajele venite de la Kiev şi de escaladarea acestui conflict, a convocat a doua zi o reuniune a experţilor, la care au fost invitaţi şi reprezentanţii Gazprom şi ai Naftogaz, în încercarea de a se ajunge la o soluţie. Uitând complet însă de mobilizarea europeană, ministrul ucrainean al Energiei, Oleksei Ivcenko, anunţa în noaptea de marţi spre miercuri încheierea unui acord cu Gazprom, acord extrem de avantajos pentru Ucraina. Simultan, la Moscova, patronul Gazprom, Alexei Miller, sărbătorea victoria Rusiei, anunţând că a fost obţinut exact preţul cerut, de 230 de dolari mia de metri cubi, graţie societăţii RosUkrEnergo, care, printr-o strategie de amestecare a gazelor, va cumpăra gazul rusesc cu 230 de dolari şi îl va vinde Ucrainei cu 95 de dolari mia de metri cubi. Altfel spus, din acest ''razboi de câteva zile'', Rusia şi Ucraina au ieşit ambele victorioase. Dacă analiştii avansau iniţial ipoteza unei ofensive politice a Kremlinului care urmărea destabilizarea Guvernului Iuscenko în pragul alegerilor legislative în favoarea partidului pro-rus din Ucraina, acum, cu toţii erau obligaţi să recunoască faptul că singura ţară care a avut de suferit din acest război a fost Rusia. Pentru prima dată în ultimii 40 de ani, Occidentul îşi pune problema siguranţei partenerului său energetic de la est. La o a doua privire aruncată asupra contractului dintre Kiev şi Gazprom se poate observa însă şi un punct de compromis extrem de important, care poate isca noi scandaluri. Împuternicind RosUkrEnergo cu funcţia de unic importator de gaze naturale, Ucraina devine totalmente dependentă de Rusia. Ea nu pierde numai preţul avantajos oferit de Turkmenistan, ci şi orice posibilitate de a se aproviziona independent din alte surse.

Pe de altă parte, această companie intermediară, RosUkrEnergo, pe care anchetele o relevă ca un adevărat cuib al mafiei şi crimei organizate din Rusia şi Ucraina, şi pe care fostul premier Iulia Timosenko a încercat în repetate rânduri să o dizolve. Pe termen lung această actiunie a Moscovei a lăsat o amprentă asupra relaţiei cu Ucraina şi UE. Moscova şi Kievul au reuşit, în primele zile ale noului an 2006, să pună capăt crizei declanşate de refuzul Gazprom de a mai livra gaze naturale Ucrainei. Problema „s-a rezolvata€€ printr-o serie de acorduri extrem de complicate, ce vor permite gigantului rus să obţină preţul cerut pentru energia livrată ţării vecine, iar partenerului ucrainean, Naftogaz Ukraini, să plătească o sumă considerabil mai mică decât cea solicitată de principalul său furnizor. Atât Rusia, cât şi Ucraina s-au declarat „invingatoare” în urma acordurilor încheiate, în timp ce Uniunea Europeană - ai cărei membri sunt dependenţi în proporţie covârşitoare de gazul natural rusesc, livrat prin Ucraina - şi-a exprimat exultarea. Dilema ucraineană Ucraina, după această criză, rămâne cu o lecţie învăţată pe propria-i piele. Respectiv că Rusia nu şi-a pierdut reflexele consacrate în ultimii ani, acelea de a apela la pârghiile economice, politice şi chiar militare pentru a-şi ţine în frâu „satelitii” care manifestă tendinţe de orientare proeuropeana sau proamericană.

UE si caldura din calorifere

Pentru Ucraina şi Europa deopotrivă, prima tentaţie este - aşa cum s-a dovedit în declaraţiile ale liderilor de la Kiev, dar şi din capitalele multor state europene - aceea de a caută alternative pentru aprovizionarea cu gaze naturale, fie că este vorba despre Marea Nordului sau despre Turkmenistan şi alte state centralasiatice. UE apreciază atitudinea constructivă avută de Federaţia Rusă în cadrul negocierilor din cadrul Convenţiei Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice precum şi intenţia Rusiei de a continuă reforma structurală a economiei sale şi a sectorului său energetic. De asemenea, UE recunoaşte rolul Rusiei că partener important, dar şi că o sursă de încredere furnizoare şi că un furnizor în expansiune de produse energetice pe piaţă europeană. Cu toate acestea, ţările europene inclusiv şi Ucraina încearcă să soluţioneze problemă energetică şi prin alte metode, reducând dependenţa lor faţă de Rusia. Ucraina intenţionează să îşi dezvolte capacităţile nucleare, pentru a reduce dependenţa de gazele naturale importate din Rusia. Aceasta trebuie să îşi diversifice sursele de energie şi să depună eforturi pentru a reduce consumul. De asemenea se intenţionează să se investească în modernizarea conductelor care tranzitează teritoriul ucrainean, punct-cheie pentru transportul gazelor naturale şi al petrolului între Rusia şi Uniunea Europeană. Autorităţile de la Kiev au fost de acord că, în schimbul unui ajutor internaţional, să închidă, în decembrie 2000, centrala de la Cernobîl, teatrul celui

mai grav accident nuclear din istorie. Reactorul numărul 4 al centralei a explodat, în data de 26 aprilie 1986, răspândind în atmosferă milioane de radioelemente, echivalând cu peste 200 de bombe similare celei detonate la Hiroshima. În cazul Europei este foarte clar că e nevoie de o politică mai colectivă şi mai coeziva în ceea ce priveşte securitatea alimentării cu energie. Până atunci, problema siguranţei furnizării de energie era luată cu seriozitate în considerare, din nefericire, numai la nivelul naţional al statelor membre a€€ în realitate, însă, avem nevoie de o abordare europeană mult mai amplă în ceea ce priveşte acest aspect, mai ales că problema preţurilor devine din ce în ce mai acută. Iniţial, avem preţul gazului la gura sondei. De asemenea, preţurile sunt clasificate în funcţie de tipul utilizatorului final al acestora: rezidenţiale, comerciale, industriale sau pentru energia electrică. Preţurile gazelor la gură sondei manifestă o mare volatilitate, în funcţie de condiţiile climaterice şi de diferiţi factori de piaţă. Creşterea eficienţei în transportul, depozitarea şi furnizarea acestora permite consumatorilor să reducă impactul volatilităţii preţurilor. În general, componentele principale ale preţului gazelor naturale sunt: preţul la gura sondei (costul propriuzis al gazului natural sau costul bunului respectiv); costul de transport pentru o anumită distanţă; costul local de distribuţie. Preţul gazelor naturale este în strânsă legătură cu cel al petrolului deoarece petrolul este cel mai apropiat substituent al gazului natural, iar furnizarea de petrol şi gaze naturale este în tandem. Că majoritatea bunurilor, preţul gazului natural este ciclic. Creşterea acestuia, ca rezultat al unei cereri crescânde, încurajează explorarea şi forarea (cum s-a întâmplat în anul 2000). Deşi durează ceva timp până când industria producătoare răspunde la semnalul preţurilor, din momentul în care producţia creşte, preţurile încep să scadă.

Însă “Razboiul gazelor” nu este legat doar de preţuri. Belarus, fostă republică sovietică, rămasă în sfera de influenţa a Rusiei, nu s-a confruntat cu drama preţurilor imens majorate la gazele naturale livrate de Gazprom altor foste "surori" - Ucraina, Georgia sau Moldova. Mesajul lui Putin era clar: resursele de energie ale Rusiei, controlate totalmente de stat, pun la dispoziţia Moscovei o nouă armă - "petropower" - pe care, neîndoielnic o va utiliza pentru restabilirea influenţei la nivelul celei din perioada când a fost o superputere. Aşa se explică acţiuni că distrugerea companiei Yukos, sau renationalizarea totală a infrastructurii energetice a Rusiei. Pentru Putin, petrolul şi gazele naturale ruseşti ar putea foarte bine să fie utilizate pentru a contracara criticile din ce în ce mai intense ale Occidentului la adresa politicii sale dictatoriale tot mai pronunţate pe plan intern. Confruntarea Ucrainei cu Rusia în chestiunea aprovizionării cu energie, prilej cu care Vladimir Putin a conferit "războiului rece" o nouă definiţie, a avertizat ţările mari consumatoare de energie ca, pe termen lung, prosperitatea lor economică se află în mâinile unor persoane foarte periculoase.

4. Rusia trebuie luată in calcul ca jucător economic global La sfârşitul anului 2007 Ucraiana şi Rusia au reuşit să ajunga la un compromis cu preţul a€€ aurului albastru” pentru 2008. Noul preţ este, practic, rezultatul unui lanţ de şantaje şi ameninţări între cei care au acces fie direct la zăcământul de gaze, fie la conductă de transport către beneficiarii finali. Rusia, prin intermediul Gazprom, ţine în şah Ucraina, care vorbeşte de o majorare a tarifelor de tranzit dacă pretenţiile Moscovei devin absurde. La rândul său, Gazprom este jucat pe degete de Turkmenistat şi Uzbekistan, care au scumpit gazele lor naturale, cumpărate de Rusia pentru a le revinde altor ţări. Printre care şi Ucraina. Este posibil ca exemplul celor două republici asiatice să fie urmat de Kazahstan, dar nu mai devreme de jumătatea anului 2008. Prinsă la mijloc, Moscova a fost, practic, constrânsă să capituleze în faţa foştilor sateliţi sovietici, deveniţi interlocutori incomozi şi abili la masa tratativelor. Negiciind preţul la gazul turkmen, preşedintele Gurbandula Berdimuhamedov l-a avertizat pe premierul rus Viktor Zubkov că dacă Gazprom nu acceptă noile condiţii ale Ashabadului pentru 2008, în pofida contractului în vigoare şi valabil până la 1 ianuarie 2009, partea turkmenă va da undă verde construirii gazoductului transcaspic, proiect susţinut de SUA şi UE, care prevede realizarea unei conducte ce va traversa Marea Caspică, transportând gaze naturale spre Europa, via Azerbaidjan şi Georgia, ocolind Rusia. După o tăcere de câteva zile, Gazprom a răspuns cu un ” da” sugrumat. Nici nu ar fi avut altă cale de ieşire din această situaţie. Dac ar fi tărăgănat lucrurile, nar fi ajuns la un rezultat mai bun, dimpotrivă.

O atitudine de ostilitate din partea Rusiei ar fi incordat atmosfera, determinandu-i si pe ceilalti actori ai “jocurilor” la Marea Caspica sa puna piciorul in prag. Mai ales ca incurajata de victoria liderului turkmen, UE a propus Ashabadului sa opteze in favoarea gazoductului prin Marea Caspica. Procedand ca atare Bruxelles- ul si-a facut un calcul destul de simplu: conducta Baku- TbilisiErzerum, cu o capacitate de transport de pana la 30 mlrd. metri cubi pe an, este deja construita, dar nu lucreaza la volum maxim, pentru ca nu dispune de suficient gaz. Pe cand, cooptarea Ashabadului ar fi schimbat datele problemei. Pe de alta parte un refuz ar fi pus in dificultate realizarea altui proiect energetic in regiune: gazoductul caspic gandit sa transporte acelasi gaz din Marea Caspica in Europa, traversand Turkmenistanul si teritoriul Rusiei. Avantajul traseului caspic consta in faptul ca o mare parte din infrastructura necesara exista deja. In cazul in care va ajunge sa prinda viata gazoductul caspic va avea nevoie de 10- 20 mlrd metri cubi de gaze naturale pentru a functiona la capacitatea proiectata, iar Rusia isi va putea pastra pozitia dominanta de principal furnizor de gaze naturale al Europei.

5. Rusia opreste gazele Europei cu mana Ucrainei -

Prezentarea pe etape a situatiei de criza actuala -

La inceputul anului 2009 in zilele de 8-10 ianuarie a făcut să eşueze semnarea unui acord cu privire la trimiterea de observatori in Ucraina, in incercarea de a pune capăt crizei gazului, astfel comisarul european pentru energie, Andris Piebalgs, a anunţat joi 8 ian 2009, intr-o conferinţă de presă, că vineri 9 ianuarie 2009 va fi trimisă la Kiev o echipă de observatori care va verifica situaţia din teren privind livrarea gazelor ruseşti către Uniunea Europeană, prin Ucraina. Piebalgs a precizat insă că nu s-a ajuns la un acord asupra datei reluării furnizării de gaze naturale ruseşti către UE, in condiţiile in care partea rusă a refuzat propunerea preşedinţiei cehe a Uniunii de a trimite o misiune europeană de observatori in Ucraina care va avea ca misiune verificarea situaţiei din teren privind livrarea gazelor ruseşti către Uniunea Europeană, prin Ucraina. La randul său, reprezentantul preşedinţiei cehe a UE, ministrul industriei şi comerţului Martin Riman, a confirmat că directorului Gazprom, Aleksei Miller, i-a fost prezentată joi, la Bruxelles, propunerea inclusă in acordul incheiat de partea ucraineană şi Comisia Europeană, care a fost insă refuzată de partea rusă. Preşedintele concernului rus Gazprom, Alexei Miller, a anunţat vineri că gigantul rus va permite accesul observatorilor europeni pentru monitorizarea tranzitării gazului rus la staţiile sale de pompare de la graniţa cu Ucraina.

“Ca raspuns la adresa rusilor, Ucraina nu se opune venirii observatorilor ruşi pe teritoriul său pentru a permite reluarea livrărilor de gaz către Europa”, a declarat vineri pentru AFP purtătorul de cuvant al societăţii ucrainene Naftogaz, Valentin Zemliansk. Oficialii rusi au anuntat ca pot relua vineri 16 ianuarie 1009 livrările de gaz pentru Europa via Ucraina, dacă va fi semnat un protocol privind controlul internaţional al tranzitului de gaz pe teritoriul ucrainean. Alexei Miller la intalnirea cu preşedintele rus Dmitri Medvedev : “Noi sperăm ca in cursul zilei de astăzi /vineri/ să fie semnat protocolul privind crearea unui mecanism internaţional independent pentru asigurarea tranzitului de gaz rus pe teritoriul Ucrainei şi, imediat, ce acest document va fi semnat vor fi reluate livrările.” Preşedinţia cehă a Uniunii Europene a anunţat că a ajuns la un acord cu premierul rus Vladimir Putin şi premierul ucrainean Iulia Timoşenko in privinţa trimiterii de observatori europeni in Ucraina in vederea restabilirii aprovizionării cu gaz a Europei. Premierul ceh Mirek Topolanek se va deplasa vineri la Kiev pentru finalizarea acestei misiuni. Ucraina va permite accesul observatorilor ruşi pe teritoriul său pentru a supraveghea tranzitul gazului rus spre Europa, a anunţat vineri seara preşedintele ucrainean, Viktor Iuşcenko, informează AFP.Presedintele ucrainean a declarat ca isi

asumă obligaţia de a permite reprezentanţilor părţii ruse să aibă acces la

punctele de intrare şi ieşire a gazului rus ce tranzitează Ucraina pentru a fi livrat Europei, daca acordul va fi semnat si negocierile vor fi terminate.

Preşedintele in exerciţiu al UE, primul ministru ceh Mirek Topolanek, a estimat vineri, 09.01.2009 , că Moscova şi Kievul sunt de acord asupra desfăşurării de observatori ai celor două ţări pentru tranzitul de gaz rusesc in Europa prin Ucraina, dar a indicat că incă nu a fost semnat niciun acord. Acesta a mai declarat ca misiunea observatorilor este de a ajunge la un accord privind cele 2 tari si ca au promisiuni din partea lor ca vor incerca sa resolve problema cat mai urgent posibil, dar ca mai raman de finalizat detalii tehnice . Sambata 10.09.2009 premierul rus Vladimir Putin a declarat ca Rusia si Uniunea Europeana au semnat un protocol de acord pentru controlul tranzitului gazului rusesc catre Europa via Ucraina dupa o intalnirea avuta cu omologul sau ceh Mirek Topolanek a carui tara detine in present presedintia UE. Şeful guvernului de la Moscova a indicat că documentul a fost semnat din partea Rusiei de către vicepremierul rus Igor Secin şi de şeful Gazprom, Aleksei Miller, iar din partea UE de către ministrul ceh al industriei şi comerţului Martin Riman. Partea ucraineană va fi informată de semnarea acestui document.

Concluzii



In data de 13 ianuarie 2009 Rusia afirma ca a pornit pomparea gazelor spre ucraina si ca aceasta din urma este responsabila pentru intarzierea reluarii distributiei de gaze pentru restul europei.



De cealalta parte a baricadei, Ucraina afirma ca gazele rusesti vin cu presiune foarte mica pe conducte si ca aceasta nu poate sa le pompeze mai departe spre europa.



Jocurile de influenta dintre cele 2 tari inca continua, situatia conflictului si rezolvarea lui nu a fost finalizata pana la terminarea proiectului.

Bibliografie: 1. Ziarul “Saptamana financiara”

2. Revista “Top Bussines” 3. Ziarul “ The Times” 4. www.bbc.co.uk 5. www.curierulnational.ro 6. www.tmctv.ro

7. Kulikov BB Îmbunătăţirea eficienţei de cercetare şi inovare în RAO Gazprom / / industria gazului. - M: «Gazoil de presă», mai 1998, p.48-50 8. Poseur PM Punerea în aplicare a capacităţii intelectuale a întreprinderilor şi Organizaţii Gazprom / / industria gazului. - M: «Gazoil de presă», mai 1998, p.48-47 9. Remizov VV Principalele domenii de ştiinţă şi tehnologie, politica RAO Gazprom / / industria gazului. - M: «Gazoil de presă», iulie 1998, p.4-5 10. Tarasov VI Utilizarea tehnologiei moderne bancar pentru a de finanţare a sectorului de gaz / / industria gazului. - M: «Gazoil Presă »,august 1998,p.10-13