Gaze de Sist

Exploatarea gazelor de şist Una dintre principalele teme de discuţie ale anului 2012 a fost moratoriul impus de guvernul “Ponta I” asupra exploatării gazelor de şist aflate pe teritoriul României. Deşi acordul de exploatare fusese semnat în 2004 de premierul Adrian Năstase, campanile mediatice interne şi internaţionale declanşate de mişcările ecologiste i-au determinat pe cei din USL să se reorienteze în acesta problemă. Iată însă că noul program de guvernare anunţat de cabinetul “Ponta II” impune o revenire la poziţia iniţială a PSD, Victor Ponta arătându-se, la începutul anului 2013, mai mult decât dispus să reia tema. Pentru a înţelege mai exact problematica ne-am propus ca, într-o serie de materiale dedicate acestui subiect, să încercăm o abordare exhaustivă a subiectului trecând în revistă nu numai ceea ce se întâmplă în România, ci şi ceea ce se întâmplă la nivel mondial. Şi asta nu întâmplător, pentru că subiectul în sine poate fi definitoriu pentru viitorul întregii omeniri. Deşi în luna mai a anului trecut proaspătul premier Victor Ponta instituia un moratoriu privind exploatarea gazelor de şist, iată că, între timp, poziţia acestui s-a schimbat radical: “Ştiu că nu voi fi prea popular prin aceste afirmaţii, dar să ne gândim că România plăteşte în continuare cel mai mare preţ pentru gaz faţă de Bulgaria, Ungaria, Polonia etc. Nici nu mai vorbesc de Statele Unite care au ajuns exportatori de gaze datorită exploatării gazelor de şist. Să ne gândim că noi vorbim în primă fază de explorarea gazelor de şist şi nu de exploatarea acestora”, declara acesta pe 4 ianuarie în cadrul unei emisiuni televizate. În sprijinul acestuia a venit şi Ministrul afacerilor externe, Titus Corlaţean, care declara, la interval de două zile, că exploatarea gazelor de şist poate genera dezvoltare pentru România, subliniind că subiectul trebuie tratat raţional şi pe baze ştiinţifice. „Guvernul are intenţia de a promova transparent şi de a discuta mizele dezvoltării României, inclusiv această chestiune energetică legată de gazele de şist”, a subliniat acesta. Mai mult, Ponta declara, la finele lui decembrie, că negocierile cu Chevron, al doilea mare grup petrolier din SUA, privind explorarea şi exploatarea gazelor de şist vor reprezenta o zonă de interes pentru viitorul Guvern, adăugând că cel care are cel mai mult de pierdut dacă România scoate gaze de şist este Gazprom. Totuşi, Victor Ponta nu a fost întotdeauna atât de hotărât în ceea ce priveşte extragerea, în această manieră, a gazelor de şist. Partidul Social Democrat (PSD), pe care îl conduce Victor Ponta, a pledat împotriva exploatării gazelor de şist. Schimbarea radicală de poziţie a premierului se explică prin faptul că, printre proiectele prioritare ale programului de guvernare (în ceea ce priveşte sectorul energetic), se numără demararea acţiunilor de explorare pentru identificarea zăcămintelor exploatabile din şisturi bituminoase, aşa cum sunt… gazele de şist! Cel mai mare câştigător al punerii în aplicare a acestui proiect este gigantul petrolier american “Chevron”, companie care deţine în România patru licenţe de explorare şi exploatare în zona Constanta şi Vaslui. Deşi reprezentanţii Chevron nu au făcut cunoscute estimări legate de veniturile generate de această resursă, investiţiile făcute în România sugerează mize importante. (La începutul lui 2011, reprezentanţii companiei anunţau o majorare de capital a subsidiarei din România cu 10 milioane de dolari). Aici ar trebui să reamintim că Administraţia pentru informaţii privind energia SUA (EIA) estimează că România, Bulgaria şi Ungaria ar putea avea 538 miliarde de metri cubi de gaze de şist, cu puţin peste consumul anual al Europei şi suficient pentru a acoperi nevoile României pentru aproape 40 de ani. Gazul de şist românesc – prioritate americană? Privind retrospectiv procesul decizional legat de exploatarea gazelor de şist în România trebuie să ne aducem aminte că în 2004 a fost semnat de către guvernul Năstase acordul petrolier care vizează

explorarea, dezvoltarea şi exploatarea pentru perimetrul Bârlad, acord semnat între executivul de la Bucureşti şi compania Regal Petroleum. În 2010, Chevron preia licenţa pentru suma de 25 de milioane de dolari. Ulterior, cabinetul Ungureanu avea să acorde companiei Chevron trei noi perimetre, în zona Dobrogea. Deşi primul pas a fost făcut de un lider PSD (Adrian Năstase), protestele colegilor săi împotriva exploatării gazelor de şist au fost din ce în ce mai intense, culminând cu introducerea subiectului în textul moţiunii de cenzură depuse împotriva Guvernului Ungureanu. “De ce au fost aprobate acordurile ce permit Chevron exploatarea gazelor de şist, în condiţiile în care nu existau studii şi nici cadrul legislativ specific care să reglementeze condiţiile tehnice de explorare exploatare care să evite riscurile geologice, de mediu, de poluare a apelor freatice?” se menţionată în moţiunea de cenzură care, la 27 aprilie 2012, a trecut de Parlament şi a provocat demiterea guvernului Ungureanu. Ajuns premier, Victor Ponta prezenta programul de guvernare care includea printre obiective “Instituirea imediată a unui moratoriu privind exploatarea gazelor de şist până la finalizarea studiilor ce se află în derulare la nivel european privind impactul asupra mediului prin procedeul de fracţionare hidraulică”. La două săptămâni de la acesta declaraţie apare reacţia ambasadorului SUA, Mark Gitenstein: “Recomandarea mea ar fi să se afle măcar dacă există gaze de şist în România… Este un subiect pe care îl voi discuta cu ministrul Economiei, în portofoliul căruia intră capitolul energie… Doresc să aflu motivaţia moratoriului şi cum intenţionează să procedeze mai departe”. Imediat, ministrul Economiei de la acea dată, Daniel Chiţoiu, îl informează pe acesta ca “Moratoriul pe gazele de şist va fi ridicat după ce studiile de specialitate confirmă siguranţa în exploatarea acestora” (comunicat de presă al Ministerului Economiei). Deşi pe 21 iunie 2012 Senatul respinge propunerea de lege pentru interzicerea explorărilor şi exploatărilor gazelor de şist prin fracturare hidraulică, pe 22 iunie, Victor Ponta declara că România va reanaliza în luna decembrie poziţia cu privire la explorarea şi exploatarea gazelor de şist. “Nu dorim să fim nici singurii care acceptă şi nici singurii care se opun” utilizării gazelor de şist. Mai mult, pe 5 iulie premierul Ponta anunţa că îl va avea drept consilier pe probleme strategice şi de securitate pe generalul în retragere Wesley Clark, unul dintre membrii Consiliului director al companiei BNK Petroleum care are operaţiuni în domeniul gazelor de şist în Polonia. La începutul lunii noiembrie premierul Victor Ponta se întâlneşte cu reprezentanţii American Romanian Business Council (AMRO), organism care reuneşte principalele companii americane prezente în România şi în care Chevron deţine preşedinţia Consiliului. În urmă întâlnirii, într-un comunicat al executivului, se preciza că “Guvernul vrea să continue şi să extindă parteneriatul economic cu mediul de afaceri american, îndeosebi în domeniul energiei şi în cel al agriculturii”. La câteva zile, Gerhard Roiss, CEO al OMV (acţionar majoritar Petrom), sublinia într-un interviu pentru Wall Street Journal că Europa trebuie să accepte exploatarea gazelor de şist. Altfel, companiile care au costuri energetice mari îşi vor muta combinatele şi unităţile de producţie se vor muta spre SUA, unde fracturarea hidraulică a scăzut semnificativ preţul gazelor. Pe 21 noiembrie, Parlamentul European respinge amendamentul introdus de Grupul Verzilor care solicitau impunerea unui moratoriu împotriva fracţionarii hidraulice, evitând astfel interzicerea la nivel european a acestei tehnologii. Deşi moratoriului i-au lipsit câteva voturi pentru a fi aprobat, versiunea finală identifică o serie de riscuri pentru climă, mediu şi sănătate care sunt asociate hidrocarburilor neconvenţionale. Lobby-ul foarte agresiv al industriei de profil a făcut presiuni pe toată perioada dezbaterilor, aşa cum a semnalat în alocuţiunea sa Catherine Greze (membru al Parlamentului European – Greens/EFA – Franţa). După adoptarea rezoluţiei adoptate de Parlamentul european, pe 18 decembrie, Victor Ponta începe să-şi nuanţeze poziţia faţă de exploatarea gazelor de şist, declarând presei că negocierile cu Chevron privind explorarea gazelor rămân o zonă de interes, pentru ca, pe 5 ianuarie 2013, acesta să anunţe că “ideea gazelor de şist trebuie tratată serios pozitiv”.

În acest context trebuie reamintit că şi compania Romgaz a descoperit gaze neconvenţionale, inclusiv gaze de şist, încă din anii 1994-1995, Romgaz aflându-se în faza de evaluare şi realizează lucrări de explorare pe 8 perimetre din România, din care 3 în bazinul Transilvaniei. Ce sunt gazele de şist? Simplist vorbind, gazele de şist sunt similare cu celelalte hidrocarburi (petrol sau gaz metan) existente în aşa numite “pungi” care sunt exploatate prin diverse metode considerate convenţionale. Comparativ cu zăcămintele convenţionale, toate depozitele neconvenţionale au în comun un conţinut scăzut de petrol şi gaz în raport cu volumul de rocă. De asemenea, ele sunt la fel de dispersate pe o suprafaţă considerabilă, de ordinul a zeci de mii de kilometri pătraţi, şi au o permeabilitate foarte scăzută. De aceea, pentru a extrage acest tip de petrol sau gaz, sunt necesare metode speciale. În plus, având în vedere faptul că rocile-mamă au un conţinut scăzut de hidrocarburi, volumul de extracţie pe sondă/puţ este net inferior în raport cu depozitele convenţionale, ceea ce le face mai puţin rentabile. Nu gazul în sine este neconvenţional, ci metodele de extracţie. Aceste metode necesită tehnologii sofisticate, cantităţi mari de apă şi injecţie de aditivi, care pot fi dăunătoare pentru mediu. Nu există o deosebire netă între zăcămintele de gaz sau de petrol convenţionale şi neconvenţionale. Există mai curând o tranziţie constantă de la producţia convenţională de gaz şi de petrol din zăcăminte cu conţinut ridicat de gaz specific, cu porozitate şi permeabilitate ridicate, în favoarea depozitelor de gaz din formaţiuni compacte cu parametri de performanţă inferiori, pentru a prefera în final extracţia de gaze de şist din depozite cu conţinut scăzut de gaz specific, porozitate scăzută şi permeabilitate şi mai scăzută. Trebuie precizat mai ales că deosebirea dintre gazul convenţional şi gazul din formaţiuni compacte nu este întotdeauna foarte clară, cu atât mai mult cu cât, în trecut, statisticile oficiale nu făceau o distincţie precisă între aceste două metode de producţie. Efectele secundare inevitabile în materie de consum de apă, riscuri de mediu etc. se înmulţesc, de asemenea, de-a lungul acestui lanţ de metode de extracţie. De pildă, fracturarea hidraulică pentru extracţia de gaz din formaţiuni compacte necesită în mod normal câteva sute de mii de litri de apă (la care se adăugă agenţi de susţinere şi alte substanţe chimice) de puţ pentru fiecare proces de fracturare, în timp ce fracturarea hidraulică în formaţiuni de gaze de şist consumă câteva milioane de litri de apă de puţ. Precum gazele de şist, petrolul de şist se compune din hidrocarburi blocate în porii rocii mamă. Acest petrol se prezintă sub o formă intermediară, denumită kerosen. Pentru a transforma kerosenul în petrol, el trebuie încălzit la 4500 C. De aceea, producţia de petrol de şist se înrudeşte cu practicile de exploataţie minieră convenţională a şisturilor, urmată de un tratament termic. Foarte adesea, kerosenul este amestecat cu straturile de petrol aflat deja la maturitate din structurile situate între rocile-mamă cu permeabilitate scăzută. Acest petrol poartă denumirea de „petrol din formaţiuni compacte”, cu toate că, foarte adesea, distincţia este neclară şi se constată o tranziţie progresivă între diferitele niveluri de maturitate. În stare pură, petrolul din formaţiuni compacte este un petrol matur blocat în straturile de rocă impermeabilă cu porozitate scăzută. De aceea, extracţia sa necesită în general tehnici de fracturare hidraulică. Primele sale utilizări datează de mai bine de 100 de ani. La ora actuală, Estonia este singura ţară al cărei echilibru energetic conţine o parte importantă de petrol de şist (~50 %). Cât de periculoasă este exploatarea gazelor de şist? Numai că exploatarea gazelor de şist este un subiect extrem de controversat la nivel european (şi nu numai) deoarece, spre deosebire de gazele convenţionale, gazele de şist sunt extrase din roci situate la adâncimi foarte mari. Tehnologia folosită, fractura sau fisurarea hidraulică este o metodă extrem de disputată întrucât implică despicarea artificială a rocilor. Sub presiune, 60 de milioane de litri de apă amestecaţi cu substanţe chimice sunt injectaţi la fiecare lovitură în sol. Printre efectele asupra mediului se numără cutremurele şi alunecările de teren, distrugerea florei şi faunei, contaminarea apei potabile şi a celei subterane, soluri toxice şi radioactive. Dintre substanţele

folosite la fisurarea hidraulică, 38 sunt clasificate ca fiind extrem de toxice pentru sănătatea umană, alte opt fiind clasificate ca substanţe cancerigene. Cât de periculos este acest procedeu? SUA se numără printre statele care au încetat (parţial) producţia de gaze, renunţând în 2010 la explorările în Marcellus, un câmp de exploatare situat pe teritoriul statelor Virginia, New Jersey, Ohio, New York şi Pennysilvania în timp ce în iulie 2011, Franţa a devenit prima ţară care a interzis fractura hidraulică prin lege. La nivel european problema a fost analizată extrem de serios în cadrul unui raport al unei firme de consultanţă privind impactul exploatării gazelor de şist asupra mediului şi sănătăţii şi care a stat la baza rezoluţiei Parlamentului European în acest domeniu. Conform raportului respectiv, impactul semnificativ asupra mediului al unei astfel de exploatări ţine, în primul rând, de gradul ridicat de ocupare a terenurilor necesare instalaţiilor de foraj, spaţiilor de parcare şi staţionare a camioanelor, echipamentului, infrastructurilor de prelucrare şi transport al gazului, precum şi căilor de acces. La aceasta se adaugă emisiile de poluanţi, contaminarea pânzei freatice din cauza fluxurilor necontrolate de gaz sau de fluide datorate erupţiilor sau deversărilor, scurgerile de fluid de fracturare şi evacuările necontrolate ale apelor uzate. De subliniat că fluidele de fracturare conţin substanţe periculoase, iar lichidele respinse conţin în plus metale grele şi substanţe radioactive provenite din depozit. Experienţa americană arată că accidentele sunt numeroase, ceea ce poate dăuna mediului şi sănătăţii umane. La un procent de 1-2 % din totalul permiselor de forare, s-au semnalat încălcări ale cerinţelor juridice. Multe dintre aceste accidente se datorează manipulărilor incorecte sau echipamentelor care prezintă orificii de scurgere. De asemenea, în proximitatea puţurilor de gaz, se semnalează cazuri de contaminare a apelor subterane cu metan, care în condiţii extreme provoacă explozia unor imobile rezidenţiale, precum şi contaminări cu clorură de potasiu, care antrenează o salinizare a apei potabile. Mai mult, metoda de extracţie, fracturarea hidraulică, constă în injectarea la presiuni înalte în roci a unor cantităţi enorme de apă şi aditivi chimici şi nisip, riscă nu numai să polueze pânza freatică şi să afecteze solul, ci chiar să favorizeze producerea de cutremure de pământ (acesta a fost motivul pentru care o perioadă Marea Britanie a suspendat extracţia gazului de şist deoarece în regiunea Lancaster, pe perioada exploatării, se înregistraseră nu mai puţin de 50 de cutremure). Gazul de şist va bulversa echilibrul mondial - Pentru că în prima parte făceam trimitere la intersele americane în ceea ce priveşte exploatarea rezervelor de gaz şi petrol de şist din România, vom încerca, în continuare, să analizăm motivaţiile demersului american în acest domeniu. SUA sunt, pentru moment, singura ţară care produce cantităţi substanţiale de gaz şi petrol de şist. Producţia de gaz de şist acoperă, în acest moment, 23% din consumul de gaz natural al ţării, unul dintre cei mai mari consumatori de energie la nivel mondial. Producţia de petrol de şist echivala în 2012 cu 5% din consumul total al Americii. În 2020, gazul de şist va acoperi între 15% şi 20% din consumul de petrol. Efectele acestei producţii de gaz şi petrol neconvenţional în SUA asupra economiei SUA, Europei şi Asiei, asupra echilibrului financiar mondial, precum şi asupra situaţiei geopolitice sunt considerabile. Gazul de şist şi competitivitatea SUA În primul rând exploatarea gazelor de şist se va resimţi în competitivitatea industriei SUA. Deja costurile salariale sunt net inferioare celor din zona euro (cu peste 20%) şi faţă de Japonia (peste 30%). La aceasta se adaugă preţul energiei, mult mai redus în SUA raportat la cel din Europa sau Asia. Cu un supliment din partea gazelor de şist, preţul gazelor naturale va fi patru ori mai mic decât în Europa şi de şase ori mai mic în raport cu Asia. Asta ar echivala la nivelul lui 2012 cu o creştere a productivităţii industriei americane la 35% faţă de cea din Europa. În aceste condiţii, nu ar fi surprinzător că SUA să-şi recâştige cota sa de piaţă, în detrimentul Europei.

În al doilea rând, producţia petrolului şi gazului de şist în SUA va însemna reducerea progresivă a deficitului comercial al ţării, parte prin diminuarea deficitului energetic, parte prin cel al producţiei industriale. Dacă la aceasta adăugam procesul de reindustrializare a SUA, în special în domeniul marilor consumatori de energie (chimie, material plastic, cauciucuri, izolaţii, aluminiu etc), reducerea deficitului se va resimţi şi la nivelul produselor finale. În plus, SUA îşi propune să exporte gaz lichefiat şi să-şi reducă puternic importul de petrol (deja, în perioada 2006 – 2012 s-a înregistrat o scădere a importurilor de petrol de la 14 la 10 milioane de barili/zi), astfel încât acest element va influenţa pozitiv deficitul energetic al ţării. Mai mult, gazul natural va fi înlocuit, acolo unde este posibil, cu petrol (chimie, transport rutier etc). Dolarul poate reveni în prima linie a monedelor de rezervă După 1970, sistemul monetar internaţional şi echilibrul financiar mondial a fost dominat de deficitul exterior în creştere al SUA, ceea ce a forţat economiile mondiale să se reorienteze către celălalt mal al Atlanticului, ajungându-se astfel la o depreciere treptată a dolarului. Astfel, după 1980, rolul de monedă internaţională dominantă al dolarului american a început să fie ameninţat. O reducere a tendinţei de majorare a deficitului exterior al SUA poate determina însă o inversare a trendului şi o revenire a dolarului în poziţia de monedă dominantă. Cel de al treilea efect notabil al producţiei suplimentare de gaz şi petrol de şist, coroborată cu scăderea importurilor de petrol, a consumului de cărbune înlocuit cu gaz natural (pentru producţia de electricitate), reducerea cererii mondiale de combustibili fosili (cărbune, petrol, gaz natural) este cel de reducere a preţului energiei bazate pe hidrocarburile clasice; preţul gazului natural va scădea în Europa şi Asia, iar ameninţarea diminuării stocurilor de petrol va dispărea. Din contră, va există o puternică creştere a capacităţii de producţie de petrol, ceea ce va duce la o stabilizare a preţului acestuia. În final, energia bazată pe produşii fosili va deveni mai ieftină pentru a contracara tendinţa de a migra către energia regenerabilă, ceea va creşte însă sensibil preţul tranziţiei energetice. Degradarea competitivităţi industriei europene Nu în ultimul rând trebuie luat în considerare efectul geopolitic al gazelor de şist. În foarte scurt timp există riscul ca SUA să nu mai importe gaz şi petrol din Orientul Mijlociu, ci să folosească exclusiv gazul de petrol existent pe continentul american. Asta reprezintă pentru SUA o oportunitate majoră pentru a se desprinde de Orientul Mijlociu şi de a-şi scădea cheltuielile militare. Numai că o astfel de evoluţie este o ameninţare pentru zone euro, unde moneda unică va înregistra un puternic recul în faţa monedei americane, pe fondul scăderii deficitului exterior al SUA. În plus, competitivitatea economiei europene se va prăbuşi datorită costurilor energetice cu mult mai ridicate decât cele ale SUA. În acelaşi timp, rolul Europei în stabilitatea Orientului Mijlociu va creşte sensibil. O astfel de situaţie trebuie însă să aibă la bază dorinţa deliberată a SUA de a-şi regândi politicile economice în domeniul energiilor regenerabile, în sensul ridicării obstacolelor fiscale şi de mediu existente în faţa producţiei unor astfel de energii. Miza politică: un boom energetic în valoare de 600.000 de locuri de muncă Din start trebuie spus că boomul energetic înregistrat în urma creşterii producţiei de gaz şi petrol de şist în SUA nu are nici o legătură cu administraţia Obama. După 2008, producţia de gaz a crescut cu 17%, iar cea de petrol cu 24%. Din Texas până în Dakota de Nord, via Pennsylvania şi Ohio, America a cunoscut un boom energetic responsabil (direct sau indirect) de apariţia a peste 600.000 de noi locuri de muncă. O turnură care nu avea de ce să deranjeze administraţia americană, numai că aceasta implică o creştere a numărului firmelor private care se adoptă tehnicile de obţinere a noilor tipuri de hidrocarburi prin tehnica “fraking”. Asta a făcut ca preţul metrului cub de gaz la terminalul din Louisiana să fie cu 65% mai mic decât cel din Europa şi cu 75% mai mic decât cel din Asia. Mai mult, conform datelor oficiale, producţia de petrol

a SUA reprezintă în acest moment 80% din ceea ce exportă Iranul, în actualele condiţii de embargou economic. Consecinţa? America îşi recâştigă competitivitatea. Republicanii, tradiţional aliaţi ai petroliştilor, au jubilat în faţa lui Obama, inamicul declarat al procedurilor de obţinere a hidrocarburilor prin fraking. Chiar dacă America este departe de “independenţa energetică” promisă de republicanul Mitt Romney în perioada campaniei prezidenţiale, importul de petrol al SUA a scăzut de la 60% (înregistrat în 2005) din necesarul total de petrol la 42% în acest moment. Un procent care încă este semnificativ dacă ţinem cont şi de faptul că scăderea cererii pe fondul încetinirii economiei a fost unul dintre factorii ce au stat la baza acestui proces de reechilibrare energetic. Analizând însă mai atent discursul contracandidatului republican al lui Obama, acesta face trimitere, ca termen de obţinere a independenţei energetice, la anul 2020. Până atunci, Romney consideră că se poate vorbi de independenţa energetică a Americii de Nord, ceea ce include Canada (cel mai mare furnizor de energie pentru SUA) dar şi Mexicul. Există realmente rezerve de gaz de şist? Deşi poate părea straniu dezbaterile pe marginea problemei extracţiei gazelor de şist la nivel european se bazează pe o mare necunoscută: care sunt rezervele reale din acest tip de hidrocarburi! Asta deoarece sigura evaluare a existentă este una globală şi a fost realizată de către cei de la EIA (U.S. Energy Information Administration) şi care se bazează pe evaluări ale datelor geologice existente şi nu pe exploatarea de facto a resurselor prezumate. În plus, problematica este suplimentar complicată de realitatea cifrelor avansate în ceea ce priveşte rezervele potenţiale exploatabile, cazurile Poloniei şi cel al Marii Britanii fiind elocvente în acest sens. Aceste ţări au lansat recent campanii de estimare a rezervelor potenţiale pentru a putea face o evaluare cât mai corectă a acestora. Astfel dacă EIA estima că în Polonia există 5.290 miliarde de m.c. de resurse tehnic recuperabile, Institut Geologic al Poloniei a evaluat rezervele de gaz de şist între 350 şi 700 miliarde m.c. În cazul Marii Britanii, agenţia americană avansa o rezervă potenţială de 2.740 miliarde m.c. în timp ce un raport al Camerei Comunelor făcea trimitere la o evaluare de 5.710 miliarde m.c. din care însă doar 10%-20% pot fi recuperabile. În acelaşi timp, Institutul Britanic de Geologie estima respectivele rezerve doar la 150 miliarde m.c.. Situaţia este similară la nivelul întregii Europe ceea ce a determinat Parlamentul European să confirme că estimările în acest domeniu rămân imprecise şi relevă doar “existenţa unor resurse energetice indigene considerabile”. Cu toate acestea întrebarea care se pune este de ce refuză guvernele să aibă referinţe clare legate de aceste potenţiale rezerve de hidrocarburi? Răspunsul ţine de problemele de mediu ce ar putea apărea în cazul în care s-ar începe exploatarea acestor resurse, motivaţie care însă păleşte în faţa argumentelor companiilor miniere şi, mai ales, în faţa dorinţei fireşti de independenţă energetică a fiecărei ţări. De altfel, dacă facem o analiză a raportului dintre importurile şi exporturile de gaz natural al ţărilor europene (vezi tabelul următor) se poate observa că singura ţară 100% independentă de importuri este Norvegia. Majoritatea celorlalte depind în special de gazul rusesc, Lituania fiind ţară care depinde în totalitate de această sursă. Aici mai trebuie remarcat şi faptul că în cazul României şi al Bulgariei Rusia rămâne, deocamdată, singura sursă de aprovizionare, 100% din gazul natural de import provenind din acesta sursă.

Cine doreşte să exploateze gazele de şist? Ţinând cont de fragilitatea evaluărilor şi de situaţia generală discutabilă în ceea ce priveşte independenţa energetică a ţărilor europene, şase dintre acestea au demarat studii preliminarii care să permită evaluarea resurselor de gaz neconvenţional de care ar putea dispune aceste state: Germania, Lituania, Olanda, Polonia, Marea Britanie şi regiunile autonome Tara Bascilor şi Aragon din Spania (vezi tabelul următor).

Datele obţinute nefiind relevante, unele ţări cum ar fi Polonia, Marea Britanie, Suedia, regiunile Aragon şi basce au ales să folosească în acest scop foraje, iar în urma datelor obţinute să poată lua o decizie coerentă legată de oportunitatea exploatărilor. Ceea ce este însă extrem de important este că în toate aceste cazuri populaţia a fost consultată înainte de demararea respectivelor foraje. Trebuie însă subliniat că în Marea Britanie, “Department of Energy and ClimateChange” (DECC) (Departamentul pentru Energie şi Schimbări Climatice) a suspendat forajele în iunie 2011 ca urmare a unei suite de seime cu magnitudinea de 2,3 pe scara Richter, care au fost înregistrate în jurul localităţii Blackpool, ca urmare a forajelor prin tehnica fracturării hidraulice. În ianuarie 2012, “British Geological Survey” a concluzionat că riscurile legate de poluarea apelor freatice şi pericolele seismic au fost exagerate, ceea ce a obligat DECC să anuleze moratoriul. Alte ţări au ales calea moratoriului pentru a da timp dezbaterilor şi studiilor. Este vorba de Germania, Olanda şi România. În Germania, dezbaterile pe acest subiect au determinat crearea unei comisii parlamentare care va studia perspective explotării acestor resurse în cele şase landuri vizate. Comisia, care are rol decizional, nu a interzis utilizarea tehnicii de fracturare hidraulică, dar a recomandat adoptarea unui cadru legal strict în acest domeniu. La începutul lui 2013, a demarat o dezbatere publică naţională care va completa studiile făcute şi care va permite elaborarea unei legislaţii în domeniu. În România, protestele populare organizate împotriva explotării gazelor de şist au obligat executivul să organizeze un referendum pe această chestiune, dar care a fost invalidat din lipsa cvorumului.

În acest moment doar două state, Franţa şi Bulgaria, au interzis toate estimările exacte legate de rezervele de care dispun şi utilizarea fracturării hidraulice pentru exploatarea gazelor de şist. (Acestora li s-au adăugat, între timp şi cei regiunea autonomă spaniolă Cantabrie). Oricum, Franţa, Marea Britanie, Germania, Olanda şi Norvegia dispun de experienţă în domeniu şi au actori economici importanţi pentru ca să poată fi realizate scenarii alternative în cele mai bune condiţii de mediu. Nu putem încheia această trecere în revistă fără a menţiona cele două ţări care pentru moment şi-au manifestat rezerve semnificative referitor la acest subiect şi care au decis să nu deschidă încă dosarul: Norvegia şi Italia. Dependenţa energetică şi competitivitatea: o chestiune strategică Într-un context internaţional instabil, imprevizibil şi cu evoluţii rapide, exploatarea gazelor de şist prezintă pentru unele state un evident interes strategic. Reducerea dependenţei de importuri este un obiectiv major pentru toţi actorii economiei mondiale, SUA sperând că în 2035 jumătate din producţia de gaz metan să fie obţinută pe baza gazelor de şist, atingerea acestui obiectiv având un important impact asupra politicii externe americane (şi nu numai). Chiar dacă în acest moment lipsa datelor certe pentru Europa nu permite avansarea unui astfel de scenariu, se presupune că un astfel de demers va fi urmat şi la nivel european, mai ales pentru ţările care dispun cu adevărat de rezerve importante de astfel de gaz. Astfel, estimările rezervelor de gaz de şist polonez (350 miliare m.c.) înseamnă acoperirea actualului consum pe o perioadă de 20 de ani. Pe de altă parte, exploatarea acestor rezerve poate constitui un răspuns ferm problematicilor legate de creşterea preţului energiei în următoarele decenii, astfel încât acum s-a declanşat o cursă contracronometru pentru atingerea acestui obiectiv. Goana după licenţele de exploatare a atins din plin Europa (mai ales Polonia, Danemarca şi Marea Britanie), iar industriile implicate în exploatarea acestui gaz neconvenţional fac investiţii uriaşe pentru a câştiga poziţii favorizante. Care însă va fi preţul acestora? Gazul de şist – plus valoare energetică? Nu putem încheia episodul de astăzi fără a face referire la mixul energetic dintre gazele convenţionale şi cele neconvenţionale. Acesta nu va fi o alternativă la sursele de energie regenerabile şi ar trebui să le completeze astfel încât rezultanta să permită scăderea sensibilă a costurilor producţiei energetice şi, implicit, a preţului fiecărui kilowatt consumat. Dincolo de ceea ce se numeşte independenţă energetică, acest mix poate asigura sincopele înregistrate în furnizarea energiei regenerabile şi o susţinere energetică suplimentară pentru economiile ţărilor care vor fi dispuse să implementeze acest mix. Din acest punct de vedere, simplist vorbind, soluţia numită gaz de şist pare să aducă un sprijin, din punct de vedere energetic, pentru economia ţărilor care vor accepta exploatarea acestora. O promisiune care ascunde însă costurile reale ale procesului de exploatare. Şi pentru a vă face o imagine reală a acestor costuri încheiem cu un pasaj din studiul “Impactul extracţiei gazelor de şist şi a petrolului de şist asupra mediului şi a sănătăţii umane”, realizat în 2011, de “Direcţia Generală Politici Interne” a Parlamentului European în 2011 şi care a fost supus dezbaterii plenului acestei instituţii în momentul dezbaterii cadrului legal referitor la exploatarea acestor resurse: “Având în vedere caracteristicile sale, tehnologia utilizată pentru dezvoltarea gazelor de şist are un impact de mediu inevitabil. Ea prezintă un risc ridicat în caz de utilizare incorectă şi, chiar şi atunci când este aplicată corect, poate să prezinte un risc ridicat de daune aduse mediului şi de pericole pentru sănătatea umană”.