Formele Fara Fond Si Teoria Sincronismului

Formele fără fond fără fond

Titu Maiorescu a fost un reformator în mai multe domenii precum: ortografia or tografia limbii române, pedagogia sau critica literară. Ceea ce l -a surprins şi l-a îndurerat cel mai mult a fost că majoritatea românilor cu studii în străinătate reveniţi în ţară doreau u n

progres rapid şi superficial. Aşa a ajuns Maiorescu la teoria formelor fără fond. Ţara dispunea de aceleaşi forme de civilizaţie apuseană, dar nu avea spiritul s piritul necesar păstrării şi utilizării lor corecte. „Cufundată până la începutul începutu l secolului al XIX-lea în  barbaria orientală, societatea română, pe la 1820, începu a se trezi din letargia ei, apucată poate de-abia de atunci de mişcarea contagioasă prin care ideile Revoluţiunii franceză au străbătut până în extremităţile geografice ale Europei. Atrasă de lumină,  junimea noastră întreprinse acea mişcare extraordinară spre fântânele ştiinţei din Franţa şi Germania, care până astăzi a mers tot t ot crescând şi care a dat mai ales României libere o parte din lustrul societăţilor străine. Din nenorocire, numai lustrul de afară! Că nepregătiţi precum erau şi sunt tinerii noştri, uimiţi de fenomenele măreţe ale culturii moderne, ei se pătrunseră pătru nseră numai de efecte, dar nu pătrunseră pătru nseră până la cauze, văzură numai formele de deasupra deasupr a ale civilizaţiei, dar nu întrevăzură fundamentele istorice mai adânci, care au produs produ s cu necesitate acele forme şi fără a căror preexistenţă ele nici nu ar fi putut put ut exista“ (În contra direcţiei de astăzi as tăzi în cultura română, p. 115). Fenomenul se petrece din nefericire şi astăzi, cu nenumărate persoane care se întorc din străinătate st răinătate cu o gândire negativă. Toţi încep să se s e întrebe de ce nu se modifică nimic, dar nu înţeleg că o simplă copiere a unei civilizaţii avansate nu rezolvă problemele actuale. „Şi astfel, ast fel, mărginiţi într-o superficialitate fatală, cu mintea şi cu inima aprinse de un foc prea uşor, tinerii români se întorceau şi se întorc în patria lor cu hotărârea de a imita şi a reproduce aparenţele culturii apusene, cu încrederea că în modul cel mai grăbit vor şi realiza îndată literatura, ştiinţa, arta frumoasă, şi, mai întâi de toate, libertatea într -un stat modern“ (În contra direcţiei de astăzi în cultura cultur a română, p. 115). Simple iluzii...

Sincronismul este o ideologie europenistă care s-a conturat în perioada interbelică în jurul elitelor proeuropene din România care l-au avut ca principal exponent și teoretician pe criticul literar Eugen c u înțelesul de „sincronizare” între România Lovinescu. Acesta i-a dat numele de „sincronism” cu subdezvoltată și Occident, concept pe care Eugen Lovinescu l -a preluat din sociologia franceză. Izvoarele teoriei sale se găseau în teoria t eoria imitației, a lui Gabriel Tarde. Pentru a contrabalansa ideea aceasta de uniformitate, Lovinescu a asociat sincronizarea cu un al doilea concept, mutația valorilor estetice, care ar semnifica tocmai ideea că specificul național poate fi salvat. E una din cele mai importante teorii sociologice din perioada interbelică, poate egal de importantă cu teoria formelor fără fond, expusă de Titu Maiorescu. În termenii contemporani, am putea spune că sincronismul anticipa teoria globalizării.

Maiorescu susţine că el ar fi venit din asimilarea superficială şi necontrolată a formelor şi aparenţelor apusene. Timpul scurt nu a îngăduit apariţia unor fundamente istorice adânci, similare cu cele din ţările în care s-au dezvoltat acele forme, astfel încât cultura şi societatea românească suferă de o sărăcie de fond: >în aparenţă, după statistica formelor din afară, românii posed astăzi aproape  întreaga civilizare occidentală. Avem politică şi ştiinţă, avem jurnale şi academii, avem şcoli şi literatură, avem muzee, conservatorii, avem teatru /…/. Dar în realitate toate aceste sunt producţiuni moarte, pretenţii fără fundament, stafii fără trup, iluzii fără adevăr /…/.” Fenomenul formelor fara fond ,de care vorbise maiorescu, este acceptat de e. Lovinescu , dar criticul

„Sburatorului” il socoteste inevitabil si creator: „formele pot sa isi creeze uneori fondul”. E. lovinescu isi elaboreaza teoriile intr.un moment in care ,fara a imita, literatura romana ar fi devenit stagnanta , nu ar mai fi evoluat.